Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
0tabeldeanalizacomportament Primaparte
0tabeldeanalizacomportament Primaparte
Ca metoda de sine stătătoare, dar si ca element constitutiv al altor metode, observaţia este indispensabilă
oricărei tendinţe de a descifra empiric sau ştiinţific dominantele personalităţii in formare. O anumită formă a
observaţiei apare în mod spontan în comportamentul didactic al educatorului care urmăreşte, mai mult sau mai puţin
intenţionat, manifestările copiilor concomitent cu activitatea instructivă. În cunoaşterea sistematica se pune însă
problema reducerii a cât mai mult din subiectivismul căruia îi este oricum tributară observaţia. Acest lucru se poate
obţine doar in cadrul observaţiei sistematice care presupune consemnarea metodică, fidelă si intenţionată a diferitelor
manifestări de comportament, individual sau colectiv, aşa cum se prezintă ele in fluxul lor natural de manifestare.
Prezint mai jos grila de observare a comportamentului elevului S.I., în care am notat aspecte de conduită
specifice manierei de socializare în cadrul grupului, respectiv în cadrul colectivului de elevi ai clasei.