DREPT PROCESUAL CIVIL

NOTE DE CURS

HOTARÂREA JUDECĂTOREASCĂ

I. Închiderea dezbaterilor, deliberarea şi

pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

De regulă, şedinţa de judecată are pe rolul completului ei, pe lista ei

de şedinţă, mai multe cauze, chiar de natură diferită (civilă, penală, proceduri
speciale).
După dezbaterea fiecărei cauze, indiferent că instanţa a antamat sau
n fondul, că au fost substanţiale sau superficiale, instanţa trebuie să le închidă
şi să se pronunţe. Această închidere a dezbaterilor într-o cauză trebuie marcată
de către judecătorul care conduce şedinţa. Marcarea aceasta se face, fie prin
fixarea unui nou termen de judecată, fie prin rămânerea în pronunţare.
Dezbaterile care premerg unei pronunţări se consemnează într-un
act de importanţă capitală atât pentru calitatea judecăţii cât şi pentru hotărârea
judecătorească, anume încheierea de şedinţă.
Acesta este un act de o mare greutate juridică. Încheierea trebuie să
cuprindă menţiuni privind: denumirea instanţei, numărul dosarului, completul

1
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

de judecată, prezenţa părţilor, dacă părţile au fost legal citate, dacă nu răspund
la apel. Trebuie deci să se facă menţiunile de natură să conducă la faptul că
instanţa a judecat în condiţii procedurale, cu o procedură completă.
În sens restrâns, procedura completă desemnată se referă doar la
îndeplinirea procedurii de citare. Însă, ea are în vedere şi compunerea instanţei
şi validitatea termenului, deci situarea instanţei în toate condiţiile de
regularitate pentru a putea face dezbateri.
Absenţa încheierii de şedinţă, tocmai datorită greutăţii ei juridice
duce la nulitatea hotărârii.
Trebuie să facem distincţia între închiderea dezbaterilor într-o
cauză relativ la o şedinţă de judecată (timp procesual desemnat prin formule
de genul:“cauza s-a strigat”, “cauza s-a luat”) şi închiderea dezbaterilor
relativ la întreaga judecată a cauzei şi care premerge acordarea cuvântului
pentru concluzii.
Totodată trebuie a se face distincţia între aceste două momente şi
ridicarea şedinţei de judecată.
Când într-o şedinţă se termină dezbaterile într-o cauză, dacă ea n-a
rămas în pronunţare, instanţa nu şi-a propus să se dezinvestească, instanţa ar
mai putea în anumite condiţii, să reia cauza, dacă sunt condiţii procedurale.
Când cauza a fost lăsată în deliberare pentru pronunţare, judecătorul
nu mai poate reveni decât printr-o încheiere specială de repunere pe rol, pentru
că s-au luat concluziile părţilor. În situaţia în care s-a ridicat şedinţa de
judecată, judecătorul nu mai este judecător cu privire la cauzele pe care le-a

2
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

avut pe rol. El nu mai poate oficia dezbateri în cauză, nu mai poate implica
părţile.Tot ceea ce mai poate primi de la părţi sunt notele/concluziile scrise.

Încheierea de şedinţă
Aceasta are aceleaşi trei componente structurale, ca şi hotărârea:
preambul, considerente şi dispozitiv. Prin ea instanţa se pronunţă asupra
tuturor chestiunilor deduse judecăţii, unele de mare greutate juridică (ex.
respingerea unei excepţii, asupra probelor).Unele încheieri de şedinţă sunt
definitorii şi chiar întrevăd soluţia.
După eficacitatea lor încheierile de şedinţă sunt de două feluri:
a) premergătoare, preparatorii;
b) interlocutorii.

a) Încheierile preparatorii cuprind decizii, dispoziţii asupra cărora

instanţa ar putea reveni, sunt deci reformabile cât durează judecata, ele nu
leagă instanţa.
b) Cele interlocutorii leagă instanţa, ele au efectul de dezinvestire
dar numai în raport cu chestiunea judecată, nu şi cu cauză în întregul
ei.Acestea de regulă, sunt cele prin care se resping excepţii care interesează
investirea instanţei, obligaţia de a judeca.

3
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

Faza concluziilor
În limbaj comun, se utilizează expresia “a trage concluzii”. În
procedură însă, punerea concluziilor este un act procedural. O parte poate
pune oral concluzii, fiind prezentă, poate să pună în scris, nefiind prezentă sau
poate să se dezintereseze de cauză ori să refuze să pună concluzii.
Momentul punerii concluziilor urmează după o “pronunţare”
formală a instanţei prin care se consideră epuizate toate dezbaterile,
examinările, împrejurările, elementele care au relevanţă, eficienţă pentru
corecta şi justa soluţionare a cauzei.
Textul corespunzător este art. 150 C. proc. civ. “Când instanţa se va
socoti lămurită, preşedintele va declara dezbaterile închise”.
Este momentul la care avocaţii se exprimă, cerând “cuvântul în
fond” iar judecătorii îl acordă.
Momentul închiderii dezbaterilor poate însemna şi maturizarea
litigiului pentru concluzii dar şi terminarea judecăţii în şedinţa publică a acelei
cauze.
Punerea concluziilor se poate face oral (regula) şi instanţa nu poate
sub nici un chip să refuze să ia concluziile orale.
Judecătorul poate da cuvântul în replică, în duplică. El poate atrage
atenţia părţilor să se refere la obiectul litigiului, poate limita timpul pentru
expunerea concluziilor.Instanţa poate să ceară părţilor să depună şi concluzii
scrise. Aceste concluzii, “prescurtări scrise”, (art. 146 C. proc. civ.) vor fi
semnate de părţi şi înregistrate şi nu vor face decât un rezumat al concluziilor

4
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

orale. Aceste concluzii scrise ale susţinerilor orale pot fi rezultatul îndatorării
părţilor de către instanţă sau pot fi formulate şi depune şi fără solicitarea
instanţei.
Trebuie precizat că grefa este obligată să elibereze copii de pe
încheierile de şedinţă, de pe minută şi de pe alte piese ale dosarului. Dacă au
fost dezbateri secrete, se cere aprobarea preşedintelui când copiile se cer de pe
încheiere, expertiză, declararea de martori. Se poate cere stenografierea
dezbaterilor în total sau în parte.Copia de pe minută este esenţială, când există
bănuieli de inconsecvenţă a judecătorului.

Deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti

Deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti se vădesc a fi cele
mai confidente momente ale judecăţii, cele mai intime şi care marchează
manifestarea cea mai directă a puterii de judecată a judecătorului (a lui
judicium).
Instanţa trebuie să delibereze fără participarea nimănui.Este
momentul la care independenţa judecătorului trebuie să fie cel mai bine
ilustrată.
Codul a conceput şi un loc cu o anumită sacralitate pentru acest
moment – camera de consiliu.Chiar dacă nu este marcat însă, judecătorul
trebuie să aibă posibilitatea reală de ”a se izola ” pentru a elabora hotărârea.
Camera de consiliu este denumirea generică pentru, de regulă, birourile
judecătorilor.

5
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

Dacă judecătorii constată că au rămas lucruri relevante nelămurite,

ei pot repune cauza pe rol, printr-o încheiere motivată.
Codul prevede câteva reguli pentru deliberare; ele interesează mai
ales completele colegiale.
1. art. 256 C. proc. civ. – “după sfârşitul dezbaterilor, judecătorii
chibzuiesc în secret, fie în camera de consiliu”.
După chibzuire, preşedintele adună părerile judecătorilor începând
cu cel mai nou în funcţie, el pronunţându-se cel din urmă.
2. Hotărârea se dă cu majoritate simplă (la completele de recurs,
soluţia este simplă).
Judecătorii sunt egali în părerile lor.
Dacă, datorită compunerii completului, nu se poate realiza
majoritatea, judecarea cauzei va fi reluată în complet de divergenţă, în aceeaşi
zi sau, dacă nu este posibil, în următoarele 5 zile.
La instanţele de fond, părerile trebuie motivate înainte de reluarea
judecăţii. Părţile vor cunoaşte părerile judecătorilor.
Divergenţa se poate judeca în aceeaşi zi, dar nu este obligatoriu.
Această reluare a judecăţii în complet de divergenţă priveşte doar punctele în
divergenţă.
Dacă, după judecarea în complet de divergenţă, apar mai mult de
două păreri, judecătorii ale căror păreri sunt apropiate trebuie să se unească
într-o singură părere ( art. 257 alin. 3 C. proc. civ.).
Divergenţa poate să privească şi alte puncte de judecată,
premergător deliberării pentru pronunţarea hotărârii (ex. divergenţa asupra

6
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

unei excepţii), caz în care divergenţa va fi rezolvată asupra excepţiei după

care completul va continua judecata).
Judecătorii pot reveni asupra părerii lor, care a ocazionat divergenţa.
După ce s-a realizat majoritatea, rezultatul deliberat trebuie să se
constituie într-o minută, care nu este altceva decât o consemnare a
dispozitivului; minuta trebuie scrisă, ea se mai numeşte şi hotărâre pe scurt.
Această hotărâre pe scurt este pronunţată în şedinţă “chiar în lipsa
părţilor”.
Dispozitivul hotărârii trebuie consemnat într-un registru special,
care poartă denumirea de condică de şedinţă. Uzual, aceasta, instanţa de
recurs, mai ales, este ţinută pe: complete, şedinţe, feluri de cauze. La
instanţele de apel / recurs sunt condici pentru fonduri, şi apeluri, pentru
recursuri, pe feluri de cauze, de asemenea.
Instanţa poate să amâne pronunţarea, dacă nu o poate da fie din lipsă
de timp, fie din motive legate de complexitatea cauzei. Amânarea poate fi
pentru cel mult 7 zile. Ea trebuie adusă la cunoştinţă părţilor.
Judecătorul care până la pronunţare este mutat de la instanţa
respectivă, rămâne competent să se pronunţe.

Formarea hotărârii.
Aceasta presupune momentul procesual la care hotărârea devine o
entitate juridică. Potrivit concepţiei codului, acest moment este acela al

7
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

pronunţării în şedinţă; aceasta se face în ziua judecăţii sau, dacă a

pronunţarea a fost amânată, în ziua stabilită.
Dacă nu sunt scrise minuta sau dispozitivul în dosar, dacă avem un
fals, dacă minuta este scrisă dar nu a fost pronunţată în şedinţă, momentul
formării este în aceste cazuri momentul trecerii în condica de şedinţă.
Formarea hotărârii ţine esenţialmente de publicitate. Altfel, ea este o
chestiune provizorie.Acesta este şi momentul dezinvestirii totale a instanţei.
Din acest moment judecătorii nu mia pot reveni asupra părerilor lor (art. 258
alin. 3 C. proc. civ.).

II. Hotărârea judecătorească. Note generale.

Hotărârea judecătorească este cel mai important act procesual,
raţiunea unei proceduri jurisdicţionale şi totodată modalitatea de verificare a
interesului părţilor.
După încheierea dezbaterilor, instanţa ia concluziile părţilor şi
rămâne în deliberare. Deliberarea este o acţiune confidenţială şi se realizează
în prezenţa tuturor membrilor completului de judecată, soluţia fiind rezultatul
unei majorităţi. Când datorită compunerii completului de judecată această
majoritate nu se poate întruni, instanţa va trebui să instituie un complet de
divergenţă, care să reia dezbaterile.

8
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

După ce judecătorii stabilesc soluţia, aceasta trebuie consemnată ca

o „hotărâre pe scurt”. Hotărârea astfel pronunţată şi consemnată se numeşte
minută.
Ea se trece pe faţa/verso-ul hotărârii, pe cerere sau pe o coală
separată care se coase la dosar.
În materie civilă aceasta se semnează, sub pedeapsa nulităţii, şi de
către grefier. În materie penală, ea trebuie semnată doar de către judecător.
Pronunţarea poate fi amânată 7 zile în materie civilă şi 20 în materie
penală; depăşirea acestui termen nu afectează validitatea hotărârii.
Dacă în cursul deliberării se contată că anumite aspecte cu relevanţă
pentru calitatea soluţiei nu sunt suficient lămurite, dacă sunt vicii ale actelor
procesuale, instanţa poate dispune motivat repunerea pe rol.

III. Nomenclatorul hotărârilor.

Potrivit art. 255 C. proc. civ., hotărârile prin care se rezolvă fondul
cauzei în primă instanţă se numesc “sentinţe” iar hotărârile prin care se
soluţioează apelul, recursul, precum şi recursul în interesul legii ori în anulare
se numesc “decizii”. Toate celelalte hotărâri date de instanţă în cursul judecăţii
se numesc “încheieri”.
Textul este inexact şi incomplet pentru că toate hotărârile care
dezinvestesc se numesc sentinţe şi nu doar cele care rezolvă fondul pricinii.

9
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

Textul este incomplet pentru şi pentru aceea că şi hotărârile date în

alte căi de atac, decât cele ordinare, se numesc decizii (ex. cele date în
contestaţie în anulare, în revizuire se numesc decizii).
Tocmai de aceea, considerăm că o variantă corectă de formulare ar
fi :Hotărârile care dezinvestesc prima instanţă se numesc sentinţe iar hotărârile
date în căi de atac se numesc decizii.
Textul este inexact şi în alin. 2; în realitate, codul înţelege prin
hotărâre actul procesual şi jurisdicţional prin care se dezinvesteşte instanţa.
Încheierile nu dezinvestesc instanţa, chiar dacă prin ele se fac adevărate
judecăţi. (ex. o încheiere de respingere a excepţiei de prescripţie extinctivă,de
autoritate de lucru judecat, de de necompetenţă). În sens larg, încheierile, aşa
cum rezultă dintr-un alt text – art. 147 C. proc. civ. – sunt cele care
consemnează “dezbaterile de şedinţă”.
Deosebit de aceste denumiri care alcătuiesc un nomenclator legal al
hotărârilor, codul prevede şi practica utilizează şi alte denumiri (ex.ordonanţa
de adjudecare provizorie sau definitivă). Apoi, încheierea de admitere în
principiu la partajul judiciar, de pildă, este o veritabilă hotărâre.

IV. Clasificarea hotărârilor.

I. După gradul de evocare a fondului, se disting:
a) hotărâri care evocă integral fondul- acestea formează majoritatea.
b) hotărâri care evocă parţial ori incidental fondul- sunt cele care
rezolvă doar unel edin capetele de cerere;

10
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

c) hotărâri care nu evocă fondul- sunt cele care dezinvestesc

instanţa doar pe cale incidentală.
Interesul pentru clasificare rezidă privitor la unele dintre efectele
hotărârii. Cele care evocă integral fondul produc, de regulă, autoritatea de
lucru judecat şi efect executoriu. De asemeanea, au efect şi privitor la
prescripţia extinctivă, a executării silite.

II. După măsura în care rezolvă obiectul litigiului, se disting:

a) hotărâri integrale- cele care rezolvă, printr-un singur act
procesual, întreg litigiul;
b) hotărâri parţiale - cele care se pronunţă numai asupra petenţilor
recunoscute de către pârât şi doar la cererea reclamantului.
La hotărârile integrale, există un singur act, o singură hotărâre. La
hotărârile parţiale, instanţa se pronunţă prin două hotărâri. Hotărârile parţiale
au acelaşi regim ca şi hotărârea integrală şi aceleaşi efecte.
Interesul clasificării rezidă în ceea ce priveşte căile de atac, care vor
curge separat pentru hotărârea parţială şi pentru hotărârea finală şi prescripţia
executării silite, care şi ea curge deosebit pentru fiecare hotărâre.

III. După prezenţa efectului executoriu, se disting:

a) hotărâri susceptibile de executare;
b) hotărâri nesusceptibile de executare. Nu se produce prin acestea
o condamnare, nu se constituie o creanţă urmăribilă.

11
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

Interesul clasificării priveşte efectul executoriu, prescripţia

executării silite şi privitor la mijloacele de constrângere a debitorului;de
asemenea, relativ la calea de atac a contestaţiei în anulare, aceasta se poate
introduce în 15 zile de la ultimul act de executare; cele nesusceptibile de
executare sunt prevăzute cu un termen de 1 an de la data la care hotărârea a
rămas irevocabilă.

Execuţia vremelnică.
După înzestrarea hotărârilor cu efect executoriu, acesta se împart în:
a) hotărâri cu executare vremelnică sau provizorie;
b) hotărâri cu executare condiţionată de caracterul definitiv.
Pentru raţiuni care ţin de natura hotărârii, de securitate socială, de
morală publică, legea prevede posibilitatea ca instanţa să acorde executare
provizorie, fixând expres cazurile în care hotărârea se bucură de executare
provizorie iar, în unele materii, atribuie hotărârii, de regulă condiţionat de o
somaţie, acest caracter executoriu.
Execuţia provizorie judecătorească poate fi acordată în hotărârile
privitoare la bunuri, motivat de:
- oportunitatea acestei execuţii cumulată cu temeinicia vădită a
dreptului;
- starea de insolvabilitate a debitorului sau de pericolul vădit de
întârziere din paartea acestuia.

12
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

Executarea vremelnică se acordă la cerere, prin excepţie de la

caaracterul scris al procedurii, legea permite ca ea să fie făcută şi verbal în
instanţă până la închiderea dezbaterilor. Ea poate fi făcută şi în instanţa de
apel.
Legea interzice acordarea executării vremelnice, când este caz de
strămutare şi desfiinţare de edificii cu aşezare fixă (ex. construcţii, plantaaţii,
alte lucrări). Este, de asemenea, interzisă în caz de intabulare sau radiere în
cartea funciaară.
Executarea vremelnică poate fi suspendată de instanţa de apel, cu
sau fără cauţiune şi chiar înainte de sosirea dosarului.
Hotărâri executorii de drept.
Sunt executorii de drept, hotărârile prin care se dispune plata
salariilor, a despăgubirilor pentru accidente de muncă, rente sau pensii
alimentare, reparaţii grabnice, cele privind la punere/ridicare de peceţi, facere
de inventare, cele privitoare la posesie şi hotărârile parţiale.

Termenul de graţie
Potrivit art. 202 C. proc. civ., “judecătorul poate da motivat un
termen pentru executarea hotărârii”. Relativ la acest termen, codul nu-l
îngăduie pentru debitorul ale cărui bunuri sunt deja urmărite de un alt creditor
care este în stare de faliment sau care se află într-o stare de insolvabilitate
notorie ori cel care s-a arătat neserios în garanţiile date (ex. le-a micşorat ori
nu le-a mai constituit).

13
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

V. Îndreptarea, lămurirea şi completarea

hotărârii judecătoreşti.

Sunt acestea trei acte şi operaţiuni procedurale prin care se

realizează perfecţionarea hotărârii prin intervenţii asupra textului
dispozitivului, care, pe de o parte, nu implică o rejudecare asupra a ceea ce s-
a hotărât şi, pe de altă parte, înseamnă o evitare a utilizării unor căi de atac şi
deci o îmbunătăţire a economiei procesului. Lămurirea şi completarea
hotărârii sunt operaţiuni inovate , în mod inspirat, de O.U.G. nr.138/2000, ele
fiind deferite până la aceasta unor alte proceduri.

a) Îndreptarea hotărârii.
Aceasta priveşte erori sau omisiuni cu privire la elemente care au
scăpat judecătorilor, fără să fi făcut obiect de dezbatere, de examinare, de
judecată: numele, calitatea părţilor, erori de calcul evidente. Sunt şi alte erori
materiale: domiciliul, sediul, elemente de identificare a unui bun disputat în
cauză.
Ceea ce este esenţial pentru a se proceda la această operaţiune este
ca îndreptările făcute să nu poarte asupra unor chestiuni care au făcut obiect
de controversă sau care, îndreptate, ar altera soluţia.
Această operaţiune se face la cerere sau din oficiu. Instanţa se va
pronunţa prin încheiere, în camera de consiliu; citarea este facultativă.

14
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

Încheierea pronunţată este atacabilă cu aceeaşi cale de atac prevăzută pentru

hotărârea îndreptată.

b) Lămurirea hotărârii.
Este operaţiunea prevăzută pentru ipoteza în care înţelesul,
întinderea sau aplicarea dispoziţiilor hotărârii reclamă lămuriri. Este vorba de
o confuzie, de o neclaritate dispoziţiilor ei, de o calificare incompletă. Această
operaşiune mai poate fi făcută şi pentru înlăturarea unor dispoziţii potrivnice,
Acestea sunt cele care nu se pot concilia.
O atare operaţiune era deferită înainte de modificarea din 2000 unui
fel de contestaţie la executare – contestaţia la titlu.
Termenul pentru lămurirea hotărârii este cel cerut pentru declararea
apelului sau a recursului, după caz.
Cererea va fi soluţionată printr-o încheiere, în procedură de urgenţă,
dată în camera de consiliu, cui citarea părţilor.

c) Completarea hotărârii.
Este opraţiunea prevăzută pentru omisiunea instanţei de a se
pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, asupra unei
cereri conexe sau incidentale.
Cererea poate fi formulată în termenul de apel sau de recurs iar în
cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de
la pronunţare (sunt acestea hotărârile instanţei de recurs cxare rejudecă ea
fondul după casare).Se au deci în vedere hotărârile irevocabile.

15
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, instanţa însă

pronunţând de această dată o hotărâre.
Noul text a prevăzut utilizarea acestei proceduri şi pentru omisiunea
de rezolvarea a cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor sau a avocaţilor
cu privire la drepturile lor.
Calea de atac pentru această hotărâre este aceeaşi cu cea prevăzută
pentru hotărârea completată.

VI. Efectele hotărârii judecătoreşti.

Relativ la numărul lor doctrina nu se exprimă unitar, unele dintre
păreri opinând că unele efecte sunt doar însuşiri, calităţi ale hotărârii
judecătoreşti. Majoritatea însă se opreşte la un inventar al efectelor hotărârii
judecătoreşti, reunind următoarele:
1. Efectul de dezinvestire.
2. Calificarea hotărârii ca act autentic.
3. Deschiderea dreptului la o cale de atac.
4. Efectul declarativ în principiu.
5. Efectul privitor la prescripţia extinctivă.
6. Efectul executoriu.
7. Efectul autorităţii de lucru judecat.

16
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

1. Efectul de dezinvestire
Este enunţat de art. 258 alin. 3 C. proc. civ. “După pronunţarea
hotărârii, nici un judecător nu poate reveni asupra părerii sale”. Într-o
exprimare plastică, judecătorul care s-a pronunţat, încetează a mai fi judecător
în acea cauză, pentru că semel lata sententia judex, dessinit esse judex .
Acest efect se pune în legătură şi cu înţelesul noţiunii de greşeală
materială.
Judecătorul se dezinvesteşte în momentul în care se spune că s-a
format hotărârea, a devenit o realitate juridică – scrierea dispozitivului în
dosar, aducerea lui la cunoştinţă părţilor sau pronunţarea, de regulă, în şedinţă
publică şi consemnarea în registrul special.

2. Calificarea hotărârii ca act autentic.

O hotărâre judecătorească acoperă cel mai deplin înţelesul noţiunii
de act autentic, în sensul art. 1171 Cod civ.
Este în acelaşi timp actul autentic cel mai rezistent, care se conservă
cel mai bine. Unele din menţiunile unei hotărâri judecătoreşti au valoarea
celor dintr-un act autentic, chiar dacă hotărârea este anulată sau desfiinţată. În
cazul unei hotărâri judecătoreşti, o asemenea invalidare nu produce conversia
înscrisului autentic în înscris sub semnătură privată.

3. Deschiderea dreptului la o cale de atac.

17
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

Este aceasta consecinţa regulii potrivit căreia astăşi nici o hotărâre

de primă instanţă nu este inatacabilă. Este valabil şi pentru hotărârile de apel,
nu numai pentru cele de primă instanţă.
Astăzi doar excepţional şi fără semnificaţioe mai sunt hotărâri
pronunţate în primă şi ultimă instanţă, de regulă date în căi de control
judecătoresc.

4. Efectul declarativ în principiu

În principiu, hotărârea dispune asupra unei situaţii juridice trecute, o
faptă praeterita; ea reglementează adevărul din acea hotărâre, care radiază la
timpul istoric la care s-a produs faptul în judecată.
Aceasta nu trebuie înţeleasă ca o retroactivitate a legii.
Sunt şi hotărâri compozite: au efecte declarative, constitutive sau
care n-au efect declarativ.

5. Efectul privitor la prescripţia extinctivă

Efectul intreruptiv de prescripţie a cererii de chemare în judecată –
art. 16 lit. b Decret nr. 167/1958 – fie este realizat dacă acţiunea este admisă,
fie este pierdut dacă acţiunea este respinsă, dacă este anulată, dacă este
perimată ori dacă a fost retrasă.
Drept consecinţă, o a doua acţiune ar mai fi eficientă după
pronunţarea hotărârii ori după rămânerea irevocabilă a acesteia, dacă termenul
de prescripţie nu s-a epuizat.

18
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

De la momentul la care hotărârea a rămas irevocabilă şi dacă este

susceptibilă de executare, începe să curgă o aaltă prescripţie, cea a executării.
Aacest termen nu curge de la data la care hotărârea rămâne executorie ci de la
data la care rămâne irevocabilă pentru că, în prezent, hotărârile legate de calea
de atac a apelului şi hotărârile pronunţate în apel au caracter executoriu.
Instanţa de recurs poate însă, motivat, să suspende executarea
hotărârii. Această facultate a hotărârii de apel nu înseamnă însă şi obligaţia
părţii care a câştigat de a fi activă în executarea hotărârii. Această obligaţie
apare după ce hotărârea a devenit irevocabilă.

6. Efectul executoriu al hotărârii judecătoreşti.

Hotărârea judecătorească este un act de autentificare juridică; ea se
dă în temeiul lui judicium (puterea de judecată a magistratului) şi beneficiază
de imperium (puterea de a fi pusă în executare, sub garanţia constrângerii
statale) .
Dacă nu ar exista acest efect, hotărârea nu ar fi un act cu forţă
juridică. Acest efect, alături de autoritatea de lucru judecat, reprezintă raţiunea
şi motivaţia apelului la justiţie.
Momentul dobândirii efectului executoriu.
Regula este că hotărârile pronunţate în apel sau legate de calea de
atac a apelului au efect executoriu de la data pronunţării lor. Nu trebuie însă
confundată hotărârea dată, pronunţată în apel, cu hotărârea care se execută.
Aceasta din urmă este aceea care antamează fondul. Hotărârea de apel îi dă
acesteia efectul executoriu, dar cea care se execută este cea dintâi.

19
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

Această distincţie permite şi identificarea instanţei de executare.

Este posibil însă ca hotărârea de apel să antameze fondul. Instanţa
de apel poate schimba în tot sau în parte hotărârea de fond, poate să admită
acţiunea doar în parte după ce fusese admisă integral în această situaţie.
Hotărârea care se execută este hotărârea de apel însă instanţa de executare este
tot prima instanţă. Instanţa de apel apare aici doar ca a doua instanţă de fond.
Nu înseamnă însă că hotărârile tribunalului, care se pronunţă în apel,
în principal, nu vor fi executate de către această instanţă. Acest lucru este
obligatoriu când tribunalul a fost prima instanţă.

7. Efectul autorităţii de lucru judecat.

Este acesta efectul cel mai de preţ al unei hotărâri judecătoreşti, este
efectul cel mai plin, cu cea mai mare greutate şi forţă juridică.
C. proc. civ., deşi are o subdiviziune intitulată “Excepţii de
procedură şi executare de lucru judecat” nu dedică aceastuia decât un text- art.
166- potrivit cu care “excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi
sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs”.
Acest efect este desemnat prin adagiul “res judicata pro veritate
probateur/accipitur”, care, într-o traducere liberă, înseamnă “lucrul judecat
este adevăr pentru totdeauna”.
Definiţia legală – art. 1201 C. civ. – “Este lucru judecat, atunci când
a doua cerere în judecată are acest obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi
este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”. C.civ.
defineşte lucrul judecat la materia probaţiunii obligaţiilor şi a plăţii întrucât el

20
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

califică autoritatea de lucru judecat drept o prezumţie legală, absolută,

irefragabilă.
Atribuirea acestui efect hotărârii este finalul unui proces îndelungat.
Se consideră că, în dreptul roman, efectul extinctiv al lui litis contestatio a
consacrat şi prefigurat pentru prima dată acest efect. A fost un proces de
maturizare, încheiat cu o opţiune dramatică, de o gravitate deosebită pentru
legiuitor. Aceasta pentru că acest efect este recunoscut în mod neutru oricărei
hotărâri judecătoreşti care antamează sau evocă fondul; este o recunoaştere
neutră pentru că el poate fi atribuit şi unei hotărâri injuste, inechitabile, şi
pentru că, în temeiul lui, se refuză orice posibilitate de remediere, de reparaţie
a unei judecăţi nedrepte.
Din această perspectivă, nu este greşit să se spună că autoritatea de
lucru judecat (ca toate prezumţiile legale, dealtfel) este o ficţiune de drept, o
opţiune a legiuitorului pentru o situaţie, pentru un principiu care dă
regularitate, consistenţă, stabilitate ordinii sociale, care alimentează ordinea de
drept. Justiţia trebuie să dea o soluţie, o hotărâre, menită să instituie “pacea”
chiar şi pentru acela care este nemultumit.
Relativ la axiologia şi funcţionalitatea acestui efect, în concepţia
legii, el este în egală măsură un mijloc de apărare, o excepţie, un incident de o
deosebită eficienţă şi un mijloc de dovadă.
Sub raport practic, efectul este în egală măsură negativ (extinctiv) şi
pozitiv (creator). Negativ, pentru că acest efect stinge, lichidează un litigiu,
forţează un diferend să îşi asume pentru totdeauna calificarea, dezlegarea,
înfăţişarea pe care le-a dat-o hotărârea. Se neagă deci posibilitatea de a se relua

21
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

chestiunea litigioasă într-un nou proces. Relativ la latura pozitivă, efectul

autorităţii de lucru judecat induce în câmpul juridic acel lucru judecat ca un
adevăr etern, o entitate juridică indiscutabilă, intratabilă.

Caracterele autorităţii de lucru judecat.

Efectul autorităţii de lucru judecat presupune două caractere
esenţiale: exclusivitatea şi incontestabilitatea.
1. Excusivitatea – în sensul că numai hotărârea judecătorească
defineşte acest efect, îl formează; nu există alte acte juridice care să participe
la stabilirea conţinutului său.
2. Incontestabilitatea – în sensul că nu se mai poate permite ca el să
fie contrazis de o altă hotărâre; această incontestabilitate este subliniată de
unul dintre motivele de revizuire63.

Elementele lucrului judecat

Lucrul judecat se verifică într-o triplă identitate: părţi, obiect şi
cauză.
A. Identitatea de părţi.
Acest element are în vedere o identitate şi o calitate juridică a
părţilor; se includ aici şi succesiunea procesuală şi calitatea procesuală (ex.
există identitate de părţi, când copilul care apare în proces ulterior este
suscesorul tatălui din procesul anterior, cu condiţia să se afle pe poziţia
procesuală a acestuia din urmă).

63
Este motivul 7 de revizuire privind contrarietatea de hotărâri.

22
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

Nu are relevanţă faptul că în prima cauză a figurat un mandatar.

Succesiunea legală contractuală la o anumită poziţie juridică nu poate învinge
autoritatea de lucru judecat (ex. cumpărătorul va suporta efectele lucrului
judecat care surprinde pe vânzător pe poziţia aceleiaşi pretenţii).

B. Identitatea de obiect.
Obiectul este ceea ce se pretinde, ceea ce se supune judecăţii, este
ceea ce a format element de examinare pentru instanţă şi pentru hotărârea pe
care a pronunţat-o. În cursul litigiului, obiectul suferă anumite variaţii.
Obiectul se localizează în hotărâre, în dispozitiv. Motivele de fapt şi
de drept ale hotărârii completează dispozitivul, deşi această identitate trebuie
extrasă neapărat din dispozitiv.

C. Identitatea de cauză
Cauza litigiului este altceva decât cauza actului juridic. Aceasta din
urmă este o causa debendi, spre deosebire de prima, care este o causa petendi.
În procedură cauza este fundamentarea petenţiei, a cererii în
judecată, motivul de drept. Nu se confundă aceasta însă cu textul de lege,
pentru că dreptul la acţiune nu este condiţionat de prevederea legală a acţiunii.
Fundamentarea legală, juridică a dreptului este ceea ce justifică
pretenţia ca raţiune juridică (ex. răspunderea pentru neexecutarea unei obligaţii
nu este cauzată, fundamentată de art. 1073 şi urm. din C. civ. ci de dreptul de a
obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei, dreptul la o executare întocmai a

23
 DREPT PROCESUAL CIVIL
NOTE DE CURS

creanţei din contract; o acţiune de răspundere dintr-un delict civil nu are drept
cauză art. 998-999 C.civ. ci dreptul la o reparaţie).
Unele cereri în justiţie însă, care sunt contra autorităţii, contra unor
acte de drept public au nevoie de o recunoaştere într-un text de lege.Pentru a
putea verifica autoritatea de lucru judecat, analiza celor trei elemente trebuie
făcută în egală măsură separat şi conjugat pentru că obiectul şi cauza formează
raportul juridic – eadem questio.
Datorită evoluţiei gândirii juridice, a creşterii abilităţilor juriştilor,
verificarea lucrului judecat trebuie făcută astăzi în prezenţa unor adevărate
criterii suplimentare. Altfel spus, dacă senzaţia de lucru judecat persistă, deşi
concluzia nu poate fi trasă pe verificarea triplei identităţi, atunci trebuie
utilizate şi alte criterii : mijloacele folosite (apărări, susţineri) de părţi, scopul
urmărit, dacă se ajunge la acelaşi rezultat, contrazicerea între două hotărâri.

24