Aspecte de drept procesual unional

7.2. Concluziile avocatului general

În încheierea procedurii orale, după pledoariile prezentate de părţi şi de participanţi în a

doua parte a dezbaterilor, avocatul general, conform Statutului Curţii şi a regulamentelor de
procedură, va prezenta concluziile finale.
În prezent, în cazul în care consideră că în cauză nu se ridică probleme noi de drept,
Curtea poate decide, după ascultarea avocatului general, ca aceasta să fie soluţionată fără
concluziile avocatului general, fiind necesară aşadar consultarea acestuia din urmă.
Din 1989, avocaţii generali se străduiesc să prezinte concluziile lor finale chiar în după-
amiaza zilei în care s-a încheiat prima parte a dezbaterilor sau cel mult în cursul săptămânii care
urmează datei încheierii acestei faze procesuale. Totuşi, sunt şi cazuri în care aceste termene sunt
prelungite, dar recomandarea Curţii este să nu întârzie mai mult de 4-6 săptămâni.
Ca parte a dezbaterilor, conform art. 252 TFUE, prezentarea concluziilor finale de către
avocatul general are loc în mod public, teoretic prin citirea întregului text, adică a propunerii de
hotărâre, din perspectiva acestuia, şi a motivelor aferente, pentru ca, în prezent, aceştia să
prezinte doar extrase din concluziile finale, făcând referire doar la soluţie şi la ideile călăuzitoare
ale motivării.
De regulă, părţile renunţă la prezenţa lor la prezentarea concluziilor finale, deşi ar fi cea
mai uşoară cale de a afla propunerea de hotărâre a avocatului general.
Avocatul general elaborează şi prezintă concluziile sale finale în limba sa maternă, totul
fiind tradus în cursul prezentării în mod simultan în limba de procedură şi în franceză.
Varianta scrisă, tipărită a concluziilor finale, accesibilă publicului, apare după câteva zile
de la prezentarea lor, în limba de procedură, respectiv în limba franceză, ocazie cu care se
comunică părţilor.
Aceste concluzii finale au natura unor aprobări juridice. În aprecierea cauzei, avocatul
general este total independent, fiind obligat a se supune doar legii şi dreptăţii, nefiind
reprezentantul cuiva. În finalul concluziilor, avocatul general avansează, pe baza concepţiilor
sale juridice, o propunere de soluţie, potrivit obiceiului în forma unei minute (parte dispozitivă

1
din hotărâre). Propunerea de soluţii se adresează exclusiv instanţei, nu şi părţilor, şi este menită
exclusiv să uşureze munca ei.
Curtea nu este legată în nicio măsură de propunerea avocatului general, completele fiind
obligate să ţină cont de aceasta în sensul cel mai larg al cuvântului în cursul deliberărilor.
Cât priveşte şansele adoptării unor hotărâri care preiau sau nu concluziile avocatului
general, nu există reguli clare, însă este mai puţin probabil ca atunci când cauzele aduse în faţa
instanţei de judecată aduc probleme noi, aceasta să-şi întemeize hotărârea pe aceste concluzii,
putând să o ia în considerare parţial sau deloc.
Concluziile finale apreciază şi tratatează prima dată în mod corespunzător situaţia de fapt
şi de drept şi problemele juridice care se ivesc, avocatul general făcând posibilă prezentarea
jurisprudenţei existente şi relevante pentru soluţionarea cauzei date şi recurge la confruntarea
critică a curentelor teoretice în materie.
Independenţa de care se bucură avocatul general în elaborarea acestor concluzii finale, îi
permite acestuia să-şi exprime liber convingerile juridice, putând fi mai progresiste decât
hotărârile Curţii. Împotriva concluziilor finale ale avocatului general nu se poate formula vreun
memorie, neexistând un drept la replică.

După prezentarea concluziilor finale, preşedintele completului declară procedura orală

închisă, ocazie cu care se încheie şi influenţa şi rolul avocatului general în cazul respectiv.
La începerea deliberarilor de către judecători, prima întrebare pusă de aceştia este dacă se
acceptă sau nu concluziile finale, din statistici putându-se observa că în 80-90% din cazurile
judecate, instanţa unională a hotărât pe baza concluziilor finale formulate de avocatul general.

7.3. Redeschiderea procedurii orale

Potrivit prevederilor Regulamentului de procedură al Curţii (art. 83), respectiv ale

Tribunalului (art. 113), procedura orală poate fi redeschisă, fiind necesar ca în acest sens să fie
adoptată de completul de judecată o încheiere (ordonanță), după ce se ascultă concluziile
avocatului general.
Cât priveşte condiţiile ce trebuie întrunite pentru redeschiderea procedurii, Regulamentul
de procedură al Curţii tăcea până recent, în prezent regăsindu-se în acesta că această procedură

2
poate fi redeschisă atât la cererea părţilor, cât şi din oficiu de către Curte, fiind astfel preluate
aspectele de practică dezvoltate de Curte.
Este necesar a sublinia faptul că părţile pot solicita redeschiderea procedurii doar în cazul
acţiunilor directe, nu şi în cazul acţiunilor preliminare, unde nu au calitatea de părţi, fiind doar
participanţi.
Nu trebuie să omitem faptul că redeschiderea procedurii orale este totuşi o excepţie,
Curtea apreciind, în practica sa, ca fiind mai oportună şi mai simplă redeschiderea procedurii
decât începerea unei noi proceduri, precum revizuirea, atunci când se justifică o astfel de
redeschidere urmare a intervenţiei unor noi motive de fapt şi de drept după închiderea procedurii
orale. Curtea şi-a argumentat această poziţie prin aspectele ce ţin de economia procesului şi de
respectarea principiului celerităţii.
Dacă o cameră va trimite o cauză înapoi în plen, plenul va trebui să redeschidă procedura
orală pentru a nu încălca acele prevederi ale Regulamentului de procedură al Curţii potrivit
cărora nu pot participa la deliberare decât judecătorii care au asistat la procedura orală.
Odată redeschisă procedura orală, la sfârşitul noii proceduri orale, avocatul general va
trebui să formuleze din nou concluzii finale.

8. Excepţii procesuale şi procedurale, chestiunile prealabile ce împiedică rezolvarea

fondului.

Se recomandă ca în acele procese în care apar probleme procesuale sau chiar de drept
material de soluţionarea cărora depinde în mare măsură soluţia finală sau fără soluţionarea cărora
nu se poate înainta în soluţionarea litigiului, să se discute asupra acestora şi să se decidă în mod
separat.
Rezolvarea acestor excepţii sau chestiuni prealabile declanşează în toate cazurile un
litigiu intermediar ce trebuie clarificat înainte de tranşarea fondului. Odată cu invocarea unei
asemenea excepţii, procedura normală se opreşte şi va începe o procedură specială, limitată la
soluţionarea problemei invocate.
Conform prevederilor Regulamentului de procedură al Curţii, în dreptul procesual
unional problemele prealabile sunt împărţite în excepţii şi incidente care nu implică dezbateri pe

3
fond. În mod concret, aceste excepţii pot fi de natură procesuală, de drept material sau de altă
natură.
Dreptul procesual unional, dar nu numai, pretinde ca, la introducerea şi exercitarea
fiecărei acţiuni în faţa Curţii, să fie îndeplinite anumite condiţii de natură procesuală, formală.
Aceste condiţii pot fi:
- generale – precum capacitatea de exerciţiu deplină a individului;
- speciale – precum respectarea unor termene care sunt specifice unei anumite acţiuni
şi trebuie îndeplinite înainte ca instanţa să treacă la soluţionarea propriu-zisă a problemelor de
drept material.
Lipsa unor astfel de condiţii procesuale poate fi invocată, pe calea unei excepţii care
împiedică soluţionarea fondului, de partea interesată sau poate fi pusă în discuţie din oficiu chiar
de Curte. Dacă este admisă excepţia părţii și Curtea constată lipsa unor asemenea condiţii,
cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca inadmisibilă şi nu se va mai trece la examinarea
problemelor de drept material.
Printre excepţiile cele mai invocate se numără:
- excepţia lipsei capacităţii procesuale în cazul acţiunilor în anulare, când instituțiile
unionale, în calitate de pârâţi, arată că reclamantul nu are această calitate pentru că
persoana fizică sau juridică poate cere, conform art. 263 TFUE, anularea unui act
normativ care îmbracă forma unui regulament sau unei decizii adresate unei alte persoane
numai în cazul în acestea îl privesc în mod direct şi individual.
- o altă excepţie ce poate fi invocată priveşte nerespectarea termenelor procesuale;
- mai poate fi amintită şi excepţia de necompetenţă la adresarea Curţii.
În cazul în care sunt ridicate astfel de excepţii sau incidente, procedura de soluţionare se
declanşează la cererea părţilor sau din oficiu de către instanţă. Astfel, conform prevederilor
Regulamentului de procedură al Curţii, instanţa din oficiu poate stabili numai faptul că nu sunt
întrunite toate condiţiile procesuale cerute şi poate respinge cererea ca inadmisibilă.
Procedura propriu-zisă este asemănătoare cu cea obişnuită, având o parte scrisă şi una
orală. Partea care invocă excepţia trebuie să depună o cerere scrisă care trebuie să cuprindă
expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază concluziile şi este însoţită de
documentele care o susţin.

4
După prezentarea actului prin care se introduce cererea, preşedintele fixează celeilalte părţi un
termen pentru a-şi expune în scris mijloacele de apărare şi să îşi formuleze concluziile.
Procedura de soluţionare a cererii incidentale este orală, dar Curtea poate să renunţe la procedura
orală în cazul în care poate decide pe baza înscrisurilor depuse, dar în motivare va arăta
argumentele pentru care a procedat aşa.
Dacă instanţa este vădit necompetentă să soluţioneze o acţiune sau dacă cererea de
chemare în judecată este vădit inadmisibilă, după ascultatea avocatului general, Curtea poate
decide prin ordonanţă/încheiere motivată, fără a mai continua procedura.
Curtea poate examina oricând, ex officio, imposibilitatea de ordine publică sau poate
declara, după ascultarea părţilor, că acţiunea a devenit fără obiect şi că nu mai este cazul să
pronunţe o hotărâre de fond, cu ascultarea avocatului general.
Prin hotărârea care va încheia procedura rezolvării excepţiilor sau incidentelor
procedurale, Curtea poate decide:
- asupra incidentului şi admite cererea, caz în care acţiunea principală devine inadmisibilă
şi procedura se încheie;
- asupra incidentului şi-l respinge, caz în care procedura va continua, preşedintele fixând
noi termene în acest sens:
- unirea excepţiei cu fondul şi va decide asupra acesteia în hotărârea finală, în acest caz
având loc continuarea procesului.

9. Hotărârea

9.1. Deliberarea şi pronunţarea

După încheierea dezbaterilor orale, completele de judecată ale Curţii sau toţi judecătorii,
atunci când a avut loc o dezbatere în plen, se întrunesc în vederea deliberării.
Deliberarea începe pe baza concluziilor finale prezentate de avocatul general, iar durata şi
modul de derulare al acesteia depind de fiecare litigiu în parte.
Judecătorul raportor are posibilitatea de a prezenta un proiect de hotărâre chiar la
începutul deliberărilor, dar se recomandă să-şi prezinte un asemenea proiect de hotărâre doar

5
după trecerea unei runde de discuţii a judecătorilor, luând în considerare punctele de vedere
exprimate de aceştia.
Deliberările au loc, în principiu, în limba de lucru a Curţii, adică în franceză, judecătorii
putând decide folosirea unei alte limbi comune, important fiind ca aceştia să aleagă cel puţin o
astfel de limbă pentru că necesitatea păstrării secretului deliberărilor nu permite folosirea
serviciilor translatorilor sau ale referenţilor. Deşi, practic, putem constata din cele anterior
menţionate că judecătorii trebuie să cunoască bine fie limba comună aleasă, fie limba franceză
pentru a-şi putea face cunoscute argumentele, opiniile, Regulamentul de procedură al Curţii
precizează că niciun judecător nu poate fi dezavantajat din cauza limbii de lucru şi poate pretinde
ca, înainte de votare, orice problemă să-i fie adusă la cunoştinţă într-o limbă pe care o cunoaşte.
Judecătorii adoptă hotărârile cu majoritate de voturi, dar se străduiesc să evite majorităţile
strânse şi să voteze cu unanimitate, preferând compromisurile în locul confruntărilor.
La sfârşitul deliberărilor, judecătorul raportor formulează proiectul de hotărâre finală care
va fi consultat de toţi membrii completului şi va primi acordul acestora prin votarea sa ori se va
trece la reluarea dezbaterilor.
Secretul deliberărilor nu poate fi divulgat, aspect ce ţine de esenţa funcţionării Curţii,
asigurându-se astfel independenţa judecătorilor, oferindu-li-se un scut în faţa presiunilor politice
sau de orice altă natură. În virtutea acestui secret al deliberărilor, nu va ieşi la iveală cum a votat
fiecare judecător în parte, hotărârea fiind semnată şi de judecătorii care au votat în unele
probleme împotriva soluţiei finale. În consecinţă, la acest nivel nu este permisă formularea de
opinii separate sau divergente, astfel precum se întâmplă la nivelul instanţelor naţionale, inclusiv
a celor constituţionale. Apelând la ficţiunea juridică putem aprecia că devin opinii separate
concluziile formulate de avocaţii generali, din care pot rezulta şi alte posibilităţi de soluţionare a
unui litigiu.

9.2. Hotărârea

Hotărârea finală va fi redactată în limba de procedură care, dacă este alta decât limba
franceză, va fi tradusă şi în limba franceză.
Hotărârea va fi pronunţată în şedinţă publică în limba de procedură, de fapt se va prezenta
minuta sau partea dispozitivă a hotărârii.

6
 Hotărârile date de Curte sunt, în principiu, definitive şi irevocabile, iar cele ale
Tribunalului sunt atacabile pe calea recursului în faţa Curţii.
Partea dispozitivă a hotărârii se publică în JOUE, partea C.
În 2 săptămâni de la luarea la cunoştinţă a hotărârii, pot fi depuse cereri de îndreptare a
erorilor materiale strecurate în hotărâre.
Potrivit prevederilor Regulamentului de procedură al Curţii, respectiv al Tribunalului,
componentele hotărârii sunt următoarele:
1. antetul care cuprinde: constatarea că hotărârea a fost adoptată de Curte sau de un anumit
complet al Curţii; ziua pronunţării; numele preşedintelui şi al membrilor completului;
numele avocatului general; numele grefierului; numele sau denumirea părţilor sau a
persoanelor interesate conform art. 23 din Statutul CJUE; numele avocaţilor sau ale
reprezentanţilor procesuali, date cu privire la derularea procesului precum: data
desfăşurării procedurii orale, a administrării probelor sau ziua citirii concluziilor finale.
2. practicaua (motivarea hotărârii) care cuprinde: motivele hotărârii care sunt introduse
cu prezentarea succintă a stării de fapt şi se termină cu temeiurile în drept ale hotărârii.
Amănuntele şi contribuţia părţilor în cursul procesului pot fi găsite în raportul de şedinţă
anexat la hotărâre.
3. dispoziţia (dispozitivul) care închide hotărârea și cuprinde soluția instanței, şi care în
cazul acţiunilor directe este introdusă prin dictonul „declară şi decide (hotărăște)”, iar în
cazul acţiunilor preliminare prin „recunoaşte un drept” sau „recunoaşte ca îndreptăţită”
sau „prevederile…din legislația UE – menționată ca atare…nu se opun reglementării
naționale….”; dacă este cazul aici se vor regăsi şi precizările referitoare la cheltuielile de
judecată.
Prezentarea motivelor se limitează doar la atât încât să facă posibilă înţelegerea
rezultatului activităţii jurisdicţionale în cazul concret, excepţie de la această regulă fiind acele
hotărâri prin care jurisprudenţa CJUE a fost revitalizată, regândită profund, caz în care Curtea a
intrat în motivări şi în teoretizări pentru a remedia carenţele legislative unionale prin elaborarea
de norme noi, principii noi sau prin dezvoltarea celor existente.
În afara normelor de drept unional, sunt invocate în motivare numai hotărârile anterioare
ale Curţii, dar nu se face referire la concluziile finale ale avocatului general.

7
 Ordonanţa Curţii va cuprinde, în esenţă, aceleaşi elemente ca şi hotărârea.
Hotărârea devine obligatorie de la data prezentării în şedinţă publică, pe când ordonanţa
de la data notificării sale către părţi, respectiv către instanţa de trimitere, persoanele interesate
conform art. 23 din Statutul CJUE, dacă este cazul.