Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.

Hamangiu, 2020

Incompatibilitatea

Incompatibilitatea constituie un incident procedural referitor la compunerea şi/sau

constituirea instanţei de judecată, reprezentand situaţia în care un judecător din completul de
judecată căruia i s-a repartizat dosarul (sau procurorul, magistratul-asistent, asistentul judiciar sau
grefierul ) este impiedicat din motive obiective sau subiective să ia parte la judecata acestuia. Altfel
spus, prin instituirea cazurilor de incompatibilitate sunt eliminate situaţiile în care imparţialitatea
şi independenţa judecătorului ar putea fi afectate.

Incompatibilitatea instituită în cuprinsul art.41-art.54 C.proc.civ. care limitează

participarea judecătorului la un anumit proces în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege nu
trebuie confundată cu incompatibilităţile statuate prin Legea nr.303/2004 care vizează activităţile
politice sau profesionale care sunt interzise magistraţilor1.

Cazurile de incompatibilitate absolută

Cazurile de incompatibilitate absolută sunt reglementate în cuprinsul art.41 C.proc.civ., în

raport de care, „(1) Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin
care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare
sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare, cu exceptia cazului în care este chemat să se
pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de recurs.”,
iar,potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert,
arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeaşi cauză”. Din
analiza textului legal invocat, rezultă că, judecătorul este incompatibil absolut în 4 situaţii, astfel:
1.judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie nu poate soluţiona pricina în apel,
recurs, contestaţie în anulare sau revizuire

Motivul de incompatibilitate are în vedere situaţia în care judecătorul a pronunţat în cauză

o încheiere interlocutorie iar, ulterior, este avansat la instanţa superioară, atribuindu-i-se spre
soluţionare calea de atac exercitată împotriva hotărarii pronunţate în cauză. Cazul de
incompatibilitate se aplică chiar dacă nu el este şi cel care a soluţionat cauza pe fond, ci doar a
pronunţat încheierea interlocutorie. Deşi, potrivit principiului continuităţii (art.19 C.proc.civ.),
completul desemnat aleatoriu să soluţioneze o pricină trebuie să rămană acelaşi pe toată durata

1
V.M.Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu.Drept procesual civil, Ed.National,2019
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

procesului, pot exista motive temeinice2 care să determine înlocuirea sa pentru un termen de
judecată sau mai multe. Judecătorul care îl inlocuieşte , spre exemplu, pentru un termen de judecată
poate pronunţa o astfel de incheiere interlocutorie care il va face să fie incompatibil în soluţionarea
căilor de atac exercitate împotriva hotărarii. Aceasta întrucat, prin încheierea interlocutorie, fără
a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale
ori alte chestiuni litigioase (art. 235 teza a doua C.proc.civ.), instanţa neavand posibilitatea de a
reveni ulterior asupra măsurii dispuse prin intermediul acesteia. Au un astfel de caracter:
încheierea prin care instanţa respinge o excepţie procesuală, încheierea prin care se pronunţă
asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie voluntară sau forţate (cu excepţia
introducerii din oficiu a terţilor), etc.Avand în vedere chestiunile tranşate prin intermediul
încheierii interlocutorii, judecătorul care a pronunţat o astfel de încheiere nu ar putea soluţiona
calea de atac exercitate impotriva acesteia, avand in vedere faptul că judecătorul nu ar putea reveni
asupra proprii soluţii dispuse (spre exemplu, încheierea prin care instanţa admite in principiu
cererea de intervenţie voluntară sau forţată, încheierea prin care instanţa respinge o excepţie
procesuală).

2. judecătorul care a pronunţat o hotărare nu poate soluţiona pricina în apel, recurs,

contestaţie în anulare sau revizuire

Motivul de incompatibilitate vizează situaţia în care judecătorul,care a soluţionat cauza în

primă instanţă nu poate soluţiona aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau
revizuire. Soluţia este firească, judecătorul neputand realiza,în această ipoteză, un control obiectiv
asupra propriei hotărari. Motivul de incompatibilitate nu are însă în vedere situaţia în care
judecătorii din apel au admis apelul, au anulat hotărarea primei instanţe şiau acordat termen pentru
rejudecarea fondului. În acest caz, nu se poate pune in discuţie o lipsă de imparţialitate în ceea ce
priveşte judecătorii care vor rejudeca pe fond apelul, avand în vedere că, în soluţionarea apelului,
aceştia nu au avut în vedere fondul cauzei. Aceeaşi este situaţia şi în cazul judecătorilor din recurs,
care au admis recursul,au casat hotărarea şi au reţinut cauza spre soluţionarea, acordand termen
pentru rejudecarea acesteia. De asemenea,nu suntem în prezenţa cazului de incompatibilitate nici

2
Pot fi astfel de motive temeinice: motive de sănătate, avansarea la instanţa superioară, etc.
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

în situaţia în care, în recurs hotărarea este casată, cauza fiind retrimisă spre soluţionare, judecătorii
care au judecat recursul nefiind incompatibili în soluţionarea unui al doilea recurs împotriva
hotărarii primei instanţe sau a instanţei de apel(în cazul celor care soluţionează recursul),avand în
vedere că, in al doilea ciclu procesual, calea de atac va viza motive diferite faţă de prima hotarare,
astfel incat, judecătorii nu sunt puşi în situaţia de a-şi cenzura prima hotărare pronunţată în calea
de atac.

3. judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotarare nu poate soluţiona

pricina în caz de trimitere spre rejudecare, cu exceptia cazului în care este chemat să se
pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de
recurs

Motivul de incompatibilitate vizează situaţia în care după pronunţarea încheierii

interlocutorii, sau, după caz, a hotărarii,aceasta este desfiinţată în calea de atac, cauza fiind
retrimisă spre soluţionare şi urmand a fi judecată de către judecătorul care a pronunţat prima
încheiere interlocutorie/ hotarare.

Textul art.41 alin.(1) C.proc.civ3. a fost modificat prin pct.2 din Legea nr.310/2018 pentru
modificarea şi completarea NCPC, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte
normative4, astfel încat, judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotarare in
primă instanţă nu mai este incompatibil în soluţionarea pricinii în cazul în care respectiva
încheiere/hotărare este anulată/casată în calea de atac şi pricina trimisă spre rejudecare primei
instanţe, în măsura în care în rejudecare, judecătorul care a pronunţat prima hotărare, urmează a se
pronunţa asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de recurs.
Prin urmare, dacă în prima instanţă, hotărarea a fost pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale
indiferent dacă aceasta este de fond sau de procedură (de exemplu, cererea de chemare în judecată
a fost respinsă ca fiind promovată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă
sau formulată de către o persoană care nu are calitate procesuală activă, prematură, lipsită de
interes, prescrisă, inadmisibilă), iar instanţa de control judiciar apreciază că în mod greşit prima

3
în forma iniţială a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, textul art.41 alin.(1) avea următorul
conţinut:” (1) Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza
nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre
rejudecare.”
4
Publicată în M.Of nr.1074 din 18 decembrie 2018
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

instanţă a admis excepţia, va anula/casa hotărarea instanţei şi va trimite cauza spre soluţionare,
aceasta putand fi rejudecată de însuşi judecătorul care a pronunţat prima hotărare, având în vedere,
pe de o parte, faptul că, în al doilea ciclu procesual, acesta nu va mai putea repune în discuţie
respectiva excepţie, hotărârea instanţei de control judiciar prin care aceasta a tranşat respectiva
excepţie fiind obligatorie pentru judecatorul primei instanţe, conform art.480 alin.(3) teza finală
C.proc.civ., în raport de care, dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel,
precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar
potrivit art. 501 alin.(1) C.proc.civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra
problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, pe de altă parte,
întrucat, prin admiterea excepţiei procesuale şi respingerea cererii în temeiul acesteia, judecătorul
nu s-a pronunţat pe fondul cauzei.

Apreciem că sintagma „cu exceptia cazului în care este chemat să se pronunţe asupra
altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de recurs”, nu are în
vedere numai ipoteza în care judecătorul s-a pronunţat în temeiul unei excepţii peremptorii pe care
a admis-o,ci şi situaţia în care judecătorul a făcut parte din completul de judecată doar la termenul
la care a pronunţat o încheiere interlocutorie5, care ulterior este anulată/casată de către instanţa de
control judiciar,iar la trimiterea spre rejudecare, nu va fi incompatibil să soluţioneze cauza pe fond,
avand in vedere că nu el a fost cel care a pronunţat hotărarea pe fondul cauzei în primul ciclu
procesual.

Soluţia apare oarecum firească, avand in vedere că, potrivit art.111 alin.(8) din
Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti 6, cauzele trimise spre rejudecare se
repartizează completului iniţial învestit, textul art.41 alin.(1) C.proc.civ. fiind în actuală formă în
acord cu dispoziţia legală mai sus evocată. Totodată, o parte a doctrinei7, anterior modificării
legislative aprecia că sintagma „s-a soluţionat cauza” trebuie înţeleasă în sensul că judecătorul s-a
pronunţat asupra fondului raportuluilitigios sau a admis o excepţie procesuală de fond devine

5
Spre exemplu ,din motive temeinice, judecătorul investit cu soluţionarea pricinii nu poate face parte din completul
de judecată la un termen, intrand in locul său un alt judecător al instanţei respective, care respinge ca inadmisibilă
cererea de intervenţie voluntară formulată într-un dosar, ulterior cauza respectivă fiind soluţionată pe fond de către
judecătorul iniţial investit
6
Aprobat prin Hotărarea Plenului CSM NR.1375/17 decembrie 2015
7
A se vedea,M.Tăbarcă, Drept procesual civil, Teoria generală,Vol I, Ed.Universul Juridic 2013, p.280; M.Tăbarcă
în Noul Cod de Procedură Civilă comentat şi adnotat (coord.V.M.Ciobanu,M.Nicolae), vol.I art.1-art.526, Ed. a 2-a
revizuită şi adăugită,Ed.Universul Juridic, 2016, p.199
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

incompatibil în cazul în care respectiva hotărare este anulată/casată în calea de atac şi cauza trimisă
spre soluţionare, nu şi atunci cand judecătorul s-a pronunţat în temeiul unei excepţii procesuale de
procedură,în acest din urmă caz, în ipoteza trimiterii spre rejudecare,el nu va fi incompatibil,
întrucat, prin admiterea excepţiei de procedură nu „s-a soluţionat”cauza în sensul prevăzut de
legiuitor.

Motivele de incompatibilitate din cuprinsul art.41 alin.(1) C.proc.civ. au în vedere situaţiile

în care judecătorula pronunţat o incheiere interlocutorie sau s-a pronunţat în pe fondul cauzei într-
o etapă procesuală, fiind investit cu soluţionarea căii de exercitate împotriva respectivei
încheieri/hotărari,fiind evident că acesta nu îşi poate cenzuta propria hotărare pronunţată.
Judecătorul nu va fi însă incompatibil în situaţia în care este sesizat cu o contestaţie la
executare,titlul excutoriu fiind hotărarea pronunţată de el,întrucat,prin formularea contestaţiei la
executare nu mai poate fi pus în discuţie titlul executoriu,ci, nereguli referitoare la faza executării
silite.

4.judecătorul care a avut calitatea de martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent
judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeaşi cauză

Motivele de incompatibilitate prevăzute în cuprinsul art.41 alin.(2) C.proc.civ. au în vedere

ipoteza în care martorul, expertul, arbitrul, avocatul, asistentul judiciar, magistratul-asistent sau
mediatorul au avut efectiv această calitate într-un proces, iar ulterior, devin judecători,
repartizandu-li-se spre soluţionare însăşi cauzele în care au avut aceeastă calitate.

În ceea ce priveşte martorul, motivul de incompatibilitate vizează situaţia în care persoana

citată în această calitate a depus efectiv mărturie, fără însă a avea relevanța caracterul esențial sau
neesențial al declarației sale, indiferent de situaţie, fiind într-un caz de incompatibilitate absolută.

Prin urmare, cazurile de incompatibilitate nu se aplică în situaţia în care judecătorul doar a

fost menţionat în calitate de martor într-un act de procedură al părţii (cererea de chemare în
judecată, întampinare, cerere recovenţională, cerere de intervenţie), sau, chiar a fost şi citat în
calitate de martor însă nu a depus şi depoziţia. Desigur, avand în vedere că are cunoştinţă de
raporturile dintre părţi (aspect care rezultă din încuviinţarea probei), judecătorul care anterior a
fost citat în această calitate,chiar dacă nu a depus mărturie, se va putea abţine sau va putea fi
recuzat, însă, în temeiul art.42 pct.13 C.proc.civ.
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

Aceeaşi este situaţia şi în ipoteza expertului, în măsura în care acesta a fost desemnat să
efectueze raportul de expertiză în cauză, însă nu realizează expertiza, iar ulterior devine judecătorul
cauzei, acesta nu devine incompatibil în soluţionarea pricinii în condiţiile art.41 alin. (2)
C.proc.civ.

In ceea ce priveşte ipoteza avocatului care a reprezentat una dintre părţi iar ulterior devine
judecător al cauzei, nu are importanță faptul că acesta a reprezentat partea la un termen de judecată
sau pe întreaga durată a procesului, fiind în prezenţa unui caz de incompatibilitate absolută.

Cazurile de incompatibilitate absolută reglementate în cuprinsul art.41 C.proc.civ. prezintă

următoarele trăsături:

-sunt reglementate de norme de ordine publică, ceea ce înseamnă că, nerespectarea acestora atrage
nulitatea hotărarii;

-pot fi invocate în orice stare a pricinii (art.45 teza a 2-a C.proc.civ.);

-sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie;

-în cazul acestora, conform art.43 alin.(1)C.proc.civ., înainte de primul termen de judecată
grefierul de şedinţă va verifica, pe baza dosarului cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în
vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 şi, când este cazul, va întocmi un
referat corespunzător; referatul întocmit de către grefier are un rol consultativ, astfel încat,
judecătorul va formula declaraţie de abţinere dacă ştie că se găseşte într-unul dintre cazurile de
incompatibilitate prevăzute de lege independent de menţiunile referatului, în aceeaşi măsură,
părţile avand şi ele posibilitatea de a-l recuza pe judecător.

Cazurile de incompatibilitate relativă

Pe langă cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute de legiuitor în cuprinsul art.41

C.proc.civ., dispoziţiile art.42 C.proc.civ. sub denumirea marginală „alte cazuri de
incompatibilitate” reglementează situaţiile în care judecătorul este incompatibil relativ să
soluţioneze pricina. Menţionăm că, ipotezele în care motivul de incompatibilitate are în vedere
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

soţul judecătorului, acestea se vor aplica, conform art.41 alin.(2) C.proc.civ.şi concubinului.
Astfel, judecătorul este incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:
1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat
să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept,
potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil

Motivul de incompatibilitate relativă are în vedere situaţia în care judecătorul s-a antepronunţat,
lăsand să se ducă în tot sau în parte, soluţia pe care o va pronunţa în pricina ce urmează a o soluţiona.
Nu intră sub incidenţa motivului de incompatibilitate situaţiile în care judecătorul, în temeiul art. 14
alin.(4) și (5) C.proc.civ. invocă din oficiu excepţii procesuale pe care le pune în discuţia părţilor,
califică/recalifică juridic cererea de chemare în judecată/cererea reconvenţională sau pune în
discuţie chestiuni de fapt sau de drept, admite sau respinge cererea de administrare a unui mijloc
de probă, dispune,în condiţiile legii,introducerea în cauză a altor persoane.
Judecătorul incompatibil poate fi recuzat pentru acest motiv numai dacă și-a exprimat opinia în
legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare, nu
însă și atunci când a soluționat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuție aceeași problemă
de drept ca aceea din speță8.
De asemenea, nu echivalează cu antepronunţarea situaţia în care judecătorul şi-a exprimat
anterior părerea asupra unei probleme de drept similare celei din cauza care îi este repartizată,
într-un articol de specialitate sau prin participarea la conferinţe de specialitate, întrucat, motivul
de incompatibilitate are în vedere antepronunţarea în legătură cu obiectul concret al cauzei ce este
dedusă judecăţii.

2. când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său, ascendenţii ori
descendenţii lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă;
Motivul de incompatibilitate are în vedere situaţiile în care judecătorul, soţul/ concubinul său,
ascendenţii ori descendenţii lor sau afinii lor au un interes9 (material sau moral) în legătură cu
pricina,indiferent dacă aceste categorii de persoane sunt sau nu părţi în cadrul procesului.

8
G. BOROI, M. STANCU,op.cit., p. 75
9
Spre exemplu, ar putea intra sub incidenţa acestui motiv faptul că, judecătorul, soţul său, ascendenţii ori
descendenţii lor au calitatea de creditori sau debitori ai uneia dintre părţi
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

Nu intră sub incidenţa motivului de incompatibilitate situaţia în care interesul aparţine

colateralilor acestor persoane, întrucat, textul se referă expres şi limitativ doar la judecător, soţul
său, ascendenţii ori descendenţii lor sau afinii lor, nu la orice categorie de membri ai familiei.
3. când este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori reprezentantul
unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soţului uneia dintre aceste persoane;
Pentru a fi în prezenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art.42 alin.(1) pct.3 C.proc.civ.,
judecătorul trebuie să fie soţ/ concubin rudă sau afin pană la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul
ori reprezentantul unei părţi sau să fie căsătorit cu fratele sau sora soţului uneia dintre părţi. În
ipoteza în care există o legătură de rudenie între judecător şi avocatul/reprezentantul unei părţi mai
îndepărtată de gradul patru, judecătorul ar putea fi recuzat,însă în temeiul art.42 alin. (1) pct.13
C.proc.civ.
4. când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna
dintre părţi;
Motivul de incompatibilitate vizează ipoteza în care soţul/ concubinul sau fostul soţ al
judecătorului căruia i s-a repartizat spre soluţionare pricina este rudă ori afin până la gradul al
patrulea inclusiv cu vreuna dintre părţi, caz în care se poate presupune o lipsă de imparţialitate a
judecătorului.
5. dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt
părţi într-un proces care se judecă la instanţa la care una dintre părţi este judecător;
În acest caz, motivul de incompatibilitate vizează situaţia în care judecătorul cauzei, soţul/
concubinul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor au calitatea de părţi în
cadrul unui litigiu înregistrat pe rolul instanţei la care una dintre părţi este judecător. Altfel spus,
ipoteza de incompatibilitate are în vedere situaţia în care una dintre persoanele arătate în cuprinsul
art.42 alin.(1) pct.4 C.proc.civ.,este judecător în cadrul instanţei pe rolul căreia este înregistrat
litigiul.
6. dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după
caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să judece
pricina. În cazul plângerilor penale formulate de părţi în cursul procesului, judecătorul devine
incompatibil numai în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa;
În această situaţie, judecătorul este incompatibil dacă între judecătorul cauzei, soţul/concubinul
său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, şi una dintre părţi a
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să judece pricina. Prin urmare,
textul legal prevede o situație anterioară desemnării în cauză, și nu ulterioară învestirii cu
soluționarea litigiului. După declanșarea litigiului, art. 42 alin.(1) pct. 6 teza finală C.proc.civ.
oferă soluția în sensul că, în cazul plângerilor penale formulate de părți în cursul procesului,
judecătorul devine incompatibil numai în situația punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa,
nu prin simpla formulare a plângerii penale.
7. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
Situaţia în care judecătorul este tutorele sau curatorul uneia dintre părţi determină
incompatibilitatea judecătorului în soluţionarea pricinii, fiind evident interesul pe care acesta l-ar
avea în pronunţarea soluţiei într-un anumit sens.
8. dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau promisiuni de daruri
ori alte avantaje de la una dintre părţi;
În ipoteza în care judecătorul cauzei, soţul/concubinul său, ascendenţii ori descendenţii lor au
primit cadouri, promisiuni de daruri sau au/au avut/vor avea avantaje de la una dintre părţi,
judecătorul este incompatibil să soluţioneze respectiva pricină, interesul rezultand din sentimentul
de recunoştinţă sau din dorinţa ca astfel de daruri/avantaje10 să fie primite şi în viitor.
9. dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor,
după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la gradul
al patrulea inclusiv;
Motivul de incompatibilitate are în vedere situaţia în care judecătorul cauzei, soţul/concubinul
său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, se află în
relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv.
Deşi textul nu explicitează sensul noţiunii de „duşmănie”, s-a apreciat că ”duşmănia trebuie să fie
notorie, considerabilă, legată de un interes moral sau material11”
10. dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, soţul sau o rudă a sa până la
gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi pricini
înaintea altei instanţe;
Incompatibilitatea în această situaţie vizează ipoteza în care soţul /concubinul sau o rudă până
la gradul al patrulea inclusiv a judecătorului care soluţionează calea de atac, a participat, ca

10
G.Boroi, M.Stancu, op.cit., p.77
11
P.Vasilescu, Tratat...,vol.III, p.372, în M.Tăbarcă, Drept procesual civil......,p.291
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi pricini înaintea altei instanţe. Pentru a fi în prezenţa
motivului de incompatibilitate este necesar ca persoanele menţionate să fi pronunţat efectiv
hotărarea sau o încheiere interlocutorie, nu doar să fi făcut parte din complet la un termen de
judecată sau mai multe dacă măsurile luate la acele termene nu s-au finalizat prin pronunţarea unei
încheieri cu caracter interlocutoriu.
Textul art.42 alin.(1) pct.10 este în corelaţie cu prevederile art.105 alin.(2) din Legea
nr.161/200312 în raport de care, magistratului îî este interzis să participe la judecarea unei cauze
într-o cale de atac, în calitate de judecător..., atunci când soțul sau ruda până la gradul IV inclusiv
a magistratului a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea în fond a acelei cauze, dispoziție
care se aplică și magistratului care participă, în calitate de judecător sau procuror, la judecarea unei
cauze în căile de atac, atunci când soțul sau ruda până la gradul IV inclusiv a magistratului a
participat, ca judecător sau procuror, la judecarea în fond a acelei cauze.
11. dacă este soţ sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt membru
al completului de judecată;
Motivul de incompatibilitate se referă la situaţia în care judecătorul este sot/concubin sau rudă
pană la gradul al patrulea inclusiv sau afin cu un alt membru al completului de judecată, textul
fiind în acord cu prevederile art.105 alin.(1)din Legea nr.163/2003,în raport de care, magistraților
le este interzis să participe la judecarea unei cauze, în calitate de judecător sau procuror dacă sunt
soți sau rude până la gradul IV inclusiv între ei.
12. dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau a
asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei instanţe;
Ipoteza are în vedere situaţia în care soţul/concubinul, o rudă ori un afin al judecătorului cauzei,
până la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau a asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei
instanţe. Motivul de incompatibilitate se referă la situaţia în care pricina ajunge să fie soluţionată
de judecător (care devine incompatibil) ca efect al admiterii cererii de strămutare sau ca urmare a
admiterii apelului, anulării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe sau
altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie în condiţiile art.480 alin. (3)
C.proc.civ., sau,în cazul în care instanţa de recurs casează hotărarea atacată şi, în vederea
rejudecării, cauza se trimite la instanţa care a pronunţat hotărârea casată ori la altă instanţă de

12
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în
mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ publicat în M.Of. nr.279 din 21 aprilie 2003
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

acelaşi grad cu aceasta, din aceeaşi circumscripţie (art.498 alin.(2) C.proc.civ.).precum şi în

ipoteza în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei
o cer, casează hotărarea atacată iar cauza este trimisă oricărei alte instanţe de acelaşi grad cu cea
care a pronunţat hotărarea casată în condiţiile art.497 C.proc.civ.,
13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la
imparţialitatea sa.
Motivul de incompatibilitate din cuprinsul art.42 alin.(1) pct.13 C.proc.civ. include toate
acele situaţii de natură a conduce la o lipsă de obiectivitate a judecătorului în soluţionarea unei
pricini şi care nu sunt reglementate în cuprinsul art.41 şi art.42 alin.(1) pct.1-13 C.proc.civ.
Menţionăm, cu titlu de exemplu, situaţiile în care:
- există o legătură de rudenie între judecător şi avocatul/reprezentantul unei părţi mai
îndepărtată de gradul patru;
- când soţul sau fostul soţ/concubin al judecătorului este rudă ori afin mai îndepărtat de gradul
patru cu vreuna dintre părţi;
- dacă judecătorul, soţul/concubinul sau rudele lor mai îndepărtate de gradul patru ori afinii lor,
după caz, sunt părţi într-un proces care se judecă la instanţa la care una dintre părţi este judecător;
-dacă între judecător, soţul/concubinul său ori rudele lor mai îndepărtate de gradul patru sau
afinii lor, după caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi
desemnat să judece pricina;
-. dacă judecătorul, soţul/concubinul său ori una dintre rudele lor mai îndepărtate de gradul
patru sau afinii lor, după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele
acesteia;
- dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, soţul/concubinul judecătorului
sau o rudă a sa mai îndepărtată de gradul al patruleaa participat, ca judecător sau procuror, la
judecarea aceleiaşi pricini înaintea altei instanţe;
-dacă judecătorul este soţ sau rudă mai îndepărtată de gradul al patrulea sau afin, după caz, cu
un alt membru al completului de judecată;
- dacă soţul/concubinul judecătorului, o rudă ori un afin al său mai îndepărtată de gradul al
patrulea a reprezentat sau a asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei instanţe;
-dacă judecătorul este în relaţii de prietenie cu una dintre părţi sau cu avocatul/reprezentantul
părţii,etc.
 Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

Mijlocul de invocare a cazului de incompatibilitate

Mijlocul de invocare a cazului de incompatibilitate, indiferent dacă acesta vizează un motiv de
incompatibilitate absolută sau relativă, este abţinerea, în situaţia în care acesta se invocă de către
judecător sau recuzarea în ipoteza în care este partea interesată este cea care invocă motivul de
incompatibilitate.
Cu alte cuvinte, am putea spune că abţinerea este incidentă în situaţia în care un
judecător, avand cunoştinţă de faptul că se găseşte într-unul din cazurile de incompatibilitate
prevăzute de lege, se abţine de la judecata unei anumite pricini, în timp ce, în cazul recuzării,
cererea este formulată de către partea interesată atunci cand aceasta nu are încredere în
imparţialitatea judecătorului cauzei. Altfel spus, obligaţiei judecătorului de a se abţine îi
corespunde dreptul părţii care are motive să se îndoiască de imparţialitatea judecătorului de a-l
recuza.
Menţionăm că, indiferent dacă este un caz de incompatibilitate absolută sau de unul
relativă, judecătorul este obligat să se abţină de la soluţionarea cauzei. Astfel, conform art.43
alin.(2) C.proc.civ., judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este
obligat să se abţină de la judecarea pricinii.
În ceea ce priveşte elementele de asemănare între declaraţia de abţinere şi cererea de
recuzare, ambele sunt incidente pentru aceleaşi ipoteze (obligaţiei judecătorului de a se abţine îi
corespunde dreptul părţii de a-l recuza pe judecător), iar procedura de soluţionare a celor două
incidente este comună.
Sub aspectul elementelor de diferenţiere, normele care reglementează abţinerea sunt de
ordine publică/imperativă, în timp ce recuzarea este reglementată de norme de ordine
privată/relativă. Tot ca un element de diferenţiere, în timp ce declaraţia de abţinerea este formulată
de însuşi judecătorul în cauză,cererea de recuzare este formulată de una dintre părţile din proces.
Cat priveşte starea pricinii pană la soluţioarea celor două incidente, în timp ce declaraţia de abţinere
determină suspendarea judecăţii pană la soluţionarea acesteia, fiind un caz de suspendare legală
de drept, cererea de recuzare nu determină suspendarea cauzei, ci amanarea soluţiei pană la
momentul la care completul se pronunţă asupra motivului de incompatibilitate invocat.
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

Momentul până la care poate fi formulată cererea de recuzare

Momentul până la care poate fi formulată cererea de recuzare diferă în funcţie de cazul de
incompatibilitate invocat (dacă este unul absolut sau unul relativ).

Astfel, pentru situaţiile de incompatibilitate absolută reglementate în cuprinsul art. 41

C.proc.civ., recuzarea poate fi formulată, conform art.45 C.proc.civ., în orice stare a pricinii (deci,
oricand pană la închiderea dezbaterilorîn faţa primei instanţe şi a instanţei de apel). În ceea ce
priveşte invocarea motivului de incompatibilitate direct în recurs, sunt incidente dispozițiile
speciale și derogatorii ale art. 488 alin.(2) C.proc.civ., de unde rezultă că nu s-ar putea invoca
direct în recurs incompatibilitatea absolută a judecătorului primei instanțe, dacă acest motiv nu a
fost invocat în prealabil în apel, putand fi invocat ca motiv de recurs doar în ipoteza în care deşi a
fost invocat în termen, a fost respins sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lui.

Pentru cazurile de incompatibilitate relativă din cuprinsul art. 42 C.proc.civ., recuzarea

poate fi invocată de partea interesată înainte de începerea oricărei dezbateri13, iar când motivele de
incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta
trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute14, potrivit dispoziţiilor art.44
C.proc.civ. În situaţia în care cererea de recuzare este formulată după termenul stabilit de
legiuitor, sancțiunea incidentă este decăderea părţii din dreptul de a formula cerere de recuzare.

Forma cererii de recuzare/declaraţiei de abţinere

Declaraţia de abţinere a judecătorului, potrivit art.43 alin.(3) C.proc.civ. se face în scris, de

îndată ce judecătorul a cunoscut existenţa cazului de incompatibilitate, sau verbal, în şedinţă, fiind
consemnată în încheierea de la acel termen de judecată.

Menţionăm că, in temeiul art.43 alin. (1) C.proc.civ., înainte de primul termen de judecată
grefierul de şedinţă va verifica, pe baza dosarului cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în
vreunul dintre cazurile de incompatibilitlate prevăzute la art. 41 (deci, cazurile de incompatibilitate

13
Dacă motivul de incompatibilitate este cunoscut de parte la termenul la care instanţa ar trebui să pună în discuţia
părţilor excepţiile procesuale invocate de către părţi, cererea de recuzare trebuie formulată înainte ca instanţa să dea
părţilor cuvantul asupra excepţiilor;
14
Motivul de incompatibilitate poate rezulta dintr-o încheiere de şedinţă, din cuprinsul căreia reiese cazul de
antepronunţare al judecătorului, caz în care, cererea de recuzare trebuie formulată pană cel mai tarziu la termenul de
judecată următor
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

absolută) şi, când este cazul, va întocmi un referat corespunzător. Referatul grefierului, întocmit
potrivit art. 43 alin. (1) C.proc.civ., vizează eventualele ipoteze de incompatibilitate absolută în
care s-ar afla judecătorul, și nu cazurile în care nu ar fi incompatibil. Mai mult decât atât, acest
referat este consultativ pentru judecător și nu obligă la o anumită soluție. Judecătorul aflat într-o
situaţie de incompatibilitate, ar trebui să se abţină înainte de a fi recuzat, însă, în ipoteza în care
cererea de recuzare este anterior formulată, dispoziţiile art.48 alin. (1) C.proc.civ., permit
judecătorului împotriva căruia este formulată cererea de recuzare să se abţină, declaraţia de
abţinere soluţionandu-se cu prioritate,conform alin.(2) al aceluiaşi articol.
În ceea ce priveşte cererea de recuzare, potrivit art.47 alin. (1) C.proc.civ., cererea de
recuzare se poate face verbal în şedinţă sau în scris pentru fiecare judecător în parte, arătându-se
cazul de incompatibilitate şi probele de care partea înţelege să se folosească. Recuzarea, ca şi
abţinerea constituie un incident referitor la compunerea sau constituirea instanței de judecată, astfel
încât această cerere nu este pusă în discuția contradictorie a părților, conform art. 14 C.proc.civ,
pentru a fi necesară depunerea sa în exemplare suficiente și pentru comunicare, legiuitorul
instituind în procedura de judecată a recuzării prin art. 51 alin. (1) C.proc.civ., o excepție de la
contradictorialitate, instanța hotărand asupra cererii în camera de consiliu, fără prezența părților,
ceea ce înseamnă că aceasta nu presupune contradictorialitate, şi , prin urmare, în absența acestui
element, nu se impune nici comunicarea cererii de recuzare părții adverse.
Starea pricinii pană la soluţionarea declaraţiei de abţinere/cererii de recuzare
Potrivit art. 49 alin. (1) C.proc.civ., până la soluționarea declarației de abținere, nu se va
face niciun act de procedură în cauză, ceea ce înseamnă că pricina este de drept suspendată. În
cazul recuzării, este aplicabil art. 49 alin. (2) C.proc.civ., în raport de care, formularea unei cereri
de recuzare nu determină suspendarea judecății; cu toate acestea, pronunțarea soluției în cauză nu
poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare, în situația în care cererea de recuzare
nu este soluționată până la închiderea dezbaterilor ; deci, suntem în ipoteza unei suspendări a
pronunțării hotărarii în cauză, și nu o suspendare a judecății cauzei, ca în cazul abţinerii. Prin
urmare, cererea de recuzare, indiferent dacă motivul invocat este unul de incompatibilitate absolută
sau relativă, nu determină suspendarea cauzei, judecătorul putand administra probe, efectua şi alte
acte de procedură, însă va dispune amânarea pronunțării soluției finale pană la soluționarea cererii
de recuzare.
Procedura de soluţionare a declaraţiei de abţinere / cererii de recuzare
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

Declaraţia de abţinere/ cererea de recuzare se soluţionează de un alt complet al instanţei

respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine,
conform prevederilor art.50 alin.(1) teza întai C.proc.civ. Dacă sunt formulate atat declaraţie de
abţinere, cat şi cerere de recuzare, declaraţia de abţinere se va soluţiona cu prioritate. În situaţia în
care, din cauza abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă
de instanţa ierarhic superioară celei care ar trebui să soluţioneze incidentul .
Potrivit art.110 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţelor, incidentele
procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor
completului de judecată, se vor soluţiona după următoarele reguli:

- ca regulă, completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeaşi materie vor soluţiona
incidentele;

-în ipoteza în care, în materia respectivă nu mai există decât un singur complet de judecată,
incidentele procedurale referitoare la toţi membrii completului se vor soluţiona de acesta;

-în situaţia în care nu mai există un complet care judecă în acea materie, incidentele vor fi
soluţionate de completul din materia şi după regulile stabilite de colegiul de conducere al instanţei;

- dacă în urma soluţionării incidentelor se constată că, din motive prevăzute de lege, completul
căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, dosarul se repartizează
aleatoriu;

-în situaţia în care mai există un singur complet care judecă în acea materie, cauza se repartizează
acestuia.

Sunt însă şi situaţii în care cererea de recuzare va fi soluţionată de însuşi judecătorul

recuzat, excepţii care rezultă din cuprinsul art.47 C.proc.civ. Astfel, conform textului citat,
judecătorul recuzat va respinge el însuşi cererea de recuzare ca inadmisibilă atunci cand:

– cererea de recuzare vizează alte motive decât cele prevăzute în cuprinsul art. 41 şi art. 42
C.proc.civ., precum şi în situaţia în care aceasta nu este deloc motivată;
– cererea de recuzare priveşte alţi judecători decât cei care fac parte din completul de judecată
căruia i-a fost repartizată cauza pentru soluţionare;
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

– cererea este formulată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de incompatibilitate
pentru care aceasta anterior a mai fost respinsă;
– cererea de recuzare vizează recuzarea tuturor judecătorilor instanţei sau ai unei secții ai acesteia;

- partea nu arată probele de care înțelege să se folosească pentru dovedirea cazului de

incompatibilitate; necesitatea indicării probelor este impusă de art. 47 alin. (1) C.proc.civ.,
conform căruia cererea de recuzare se poate face verbal în ședință sau în scris pentru fiecare
judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate și probele de care partea înțelege să se
folosească, text legal care se coroborează cu art. 47 alin. (4) C.proc.civ., în raport de care,
nerespectarea condițiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare;

-atunci cand este recuzat însuşi judecătorul care face parte din completul care soluţionează cererea
de recuzare; aceasta întrucat, judecătorul care soluţionează o astfel de cerere nu poate fi recuzat,
incompatibilitatea vizand doar judecătorul investit cu soluţionarea unei cauze pe fond.

Din punct de vedere al procedurii efective de soluţionare a declaraţiei de abţinere/cererii

de recuzare, instanţa în faţa căreia s-a formulat declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare
hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor, putând să-l asculte pe judecătorul
recuzat sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleaşi condiţii,
instanţa va putea asculta şi părţile. Prin urmare, judecătorul şi părţile, ca regulă, nu sunt ascultate
în vederea soluționării cererii de recuzare, ci doar atunci când instanța învestită cu soluționarea
acesteia, apreciază că se impune.
În cazul în care la acelaşi termen s-au formulat cereri de recuzare şi de abţinere pentru
motive diferite, acestea vor fi soluţionate împreună. Dacă cererea de recuzare şi declaraţia de
abţinere sunt formulate pentru motive diferite, declaraţia de abţinere se soluţionează cu
prioritate. În caz de admitere a declaraţiei de abţinere, cererea de recuzare, indiferent dacă motivul
este acelaşi cu cel din declaraţia de abţinere sau diferit (întrucat, judecătorul respectiv nu va mai
face parte din completul de judecată), va fi respinsă, prin aceeaşi încheiere, ca rămasă fără obiect.
În cazul în care declaraţia de abţinere se respinge, prin aceeaşi încheiere instanţa se va pronunţa şi
asupra cererii de recuzare (după caz, fie admiţând-o, fie respingând-o ca neîntemeiată).

În ceea ce priveşte mijloacele de probă, conform art. 51 alin. (3) C.proc.civ., nu se admite
interogatoriul ca mijloc de probă a motivelor de recuzare.
Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

Instanţa va soluţiona cauza printr-o încheiere care se pronunţă în şedinţă publică. În ipoteza în
care recuzarea este admisă, prin încheiere se vor arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul
recuzat urmează să fie păstrate [art. 51 alin. (6) teza a II-a C.proc.civ.]. În măsura în care în
încheiere nu se menționează nimic referitor la actele efectuate, acestea urmează a fi refăcute în
integralitate.
Efectul admiterii cererii de recuzare/ declaraţiei de abţinere are drept consecinţă înlocuirea
judecătorului incompatibil cu un alt judecător de la aceeaşi instanţă judecătorească.

În situaţia în care instanţa superioară este cea care a soluţionat recuzarea/abţinerea, atunci
aceasta va dispune trimiterea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, fiind
în prezenţa unui caz de prorogare judecătorească a competenței.

Căi de atac împotriva încheierii de admitere/respingere a declaraţiei de abţinere/cererii de

recuzare
Potrivit prevederilor art. 53 alin.(2) C.proc.civ., încheierea prin care s-a soluţionat
abţinerea (indiferent dacă s-a admis sau s-a respins), nu este supusă niciunei căi de atac. Recuzarea
nu este supusă niciunei căi de atac în caz de admitere, precum şi în situaţia în care s-a respins ca
rămasă fără obiect, ca efect al admiterii declaraţiei de abţinere. Încheierea prin care s-a respins
cererea de recuzare ca neintemeiată poate fi atacată odată cu fondul cauzei,cu excepţia situaţiei în
care hotărarea pe fond este definitivă, caz în care, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la
instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii pe fondul cauzei.
În ceea ce priveşte soluţionarea căilor de atac exercitate împotriva încheierii de respingere
a cererii de recuzare, modalitatea acestora diferă în funcţie de instanţa de control judiciar
(apel/recurs). Astfel, dacă încheierea de respingere este atacată pe calea apelului, dacă instanţa de
apel constată că recuzarea a fost în mod greşit respinsă, reface toate actele de procedură şi, dacă
apreciază că este necesar, dovezile administrate la prima instanţă. Dacă încheierea este atacată cu
recurs iar aceasta constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând
trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este
suprimată, la prima instanţă.

Incompatibilitatea altor participanţi la procesul civil

Madalina Dinu, CURS DE DREPT PROCESUAL CIVIL (extras), Ed.Hamangiu, 2020

Cazurile de incompatibilitate se aplică, în măsura compatibilităţii, nu doar judecătorilor,ci

şi procurorilor, magistraţilor-asistenţi, asistenţilor judiciari şi grefierilor, conform prevederilor
art.54 C.proc.civ.