INCIDENTE PROCEDURALE

SUSPENDAREA JUDECĂȚII
Art. 411 – 415 CPC

 Noțiune – reprezintă oprirea cursului judecății datorită apariției unor

împrejurări voite de părți, care nu mai stăruie în soluționarea pricinii, ori
independente de voința lor, când părțile sunt în imposibilitate fizică sau
juridică de a se prezenta la judecată

 Felurile suspendării:
- Cazurile generale de suspendare sunt reglementate de art. 411- 413 C.
proc. civ., dar sunt și cazuri de suspendare prevăzute de alte texte legale
-În funcție de natura împrejurării care a determinat suspendarea, distingem
între: suspendarea voluntară și suspendarea legală
-Suspendare legală a judecății se împarte în: suspendare de drept
(obligatorie) și suspendare facultativă (judecătorească).
 Suspendarea voluntară – art. 411 CPC
- Suspendarea voluntară a judecății intervine datorită manifestării de voință a părților, expresă sau tacită
- Există două cazuri de suspendare voluntară:
1. Când amândouă părțile o cer:
- este o aplicare a principiului disponibilității, respectiv a dreptului părților de a dispune de soarta procesului
- dacă părțile nu solicită suspendarea judecății, instanța nu este îndreptățită să o dispună din oficiu
- judecata reîncepe prin cererea de redeschidere a judecății făcută de una din părți, urmând a se plăti și jumătate
din taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea a cărei judecată s-a suspendat, instanța neputând repune
din oficiu cauza pe rol
2. Când niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea cauzei, deși toate părțile au fost legal citate și nici nu s-a
cerut de către cel puțin una dintre părți judecarea cauzei în lipsă
- acest caz de suspendare voluntară rezultă din voința tacită a părților de a nu mai continua judecata, dedusă din
împrejurarea că niciuna dintre ele nu se prezintă la termenul de judecată
- dacă se prezintă o parte, instanța va trece la judecată; dacă este prezent doar pârâtul, acesta nu poate fi obligat
să răspundă la strigarea pricinii, însă dacă a răspuns, nu mai poate fi incidentă suspendarea judecății
- intanța este obligată să treacă la judecata pricinii, chiar dacă părțile nu se prezintă, în cazul în care cel puțin una
din părți a cerut judecarea în lipsă; o asemenea cerere poate fi făcută și oral în fața instanței, la oricare din
termenele de judecată, luându-se act de aceasta în încheierea de ședință
- cererea de judecare în lipsă formulată înaintea primei instanțe nu are eficiență și la judecata în căile de atac sau la
judecarea fondului după casare, astfel încât o asemenea cerere trebuie reiterată în aceste situații, în fața instanței
sesizate cu judecarea căii de atac, respectiv a instanței ce rejudecă fondul după casare. În caz contrar,
neprezentarea părților, deși acestea au fost legal citate, atage suspendarea judecății
- judecata reîncepe prin cererea de redeschidere a judecății făcută de una din părți, urmând a se plăti și jumătate
din taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea a cărei judecată s-a suspendat, instanța neputând repune
din oficiu cauza pe rol
 Suspendarea legală de drept (obligatorie) – art. 412 CPC
- Este aceea pe care instanța este obligată să o constate la ivirea cazurilor anume prevăzute de
lege
- Împrejurările care determină suspendarea legală de drept trebuie să intervină până la
închiderea dezbaterilor
- Judecata se suspendă de drept:
1. prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de
cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora
2. prin interdicţia judecătorească sau punerea sub curatelă a unei părţi, până la numirea
tutorelui sau curatorului
3. prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre părţi, survenit cu mai puţin de
15 zile înainte de ziua înfăţişării, până la numirea unui nou reprezentant sau mandatar;
4. prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului, până la numirea unui nou tutore sau curator;
5. când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea lichidatorului;
6. prin deschiderea procedurii insolvenţei, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, dacă
debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar;
7. în cazul în care instanţa formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare
adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se
întemeiază Uniunea Europeană;
8. în alte cazuri prevăzute de lege.
 Alături de cazurile prevăzute de art. 412 CPC, suspendarea de drept a judecății mai
intervine și în alte situații, prevăzute de alte texte de lege:
1. art. 134 CPC - instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență va suspenda din
oficiu judecata cauzei și va înainta dosarul instanței competente să soluționeze conflictul
2. art. 221 alin. 2 CPC – dacă, după amânarea cauzei la cererea ambelor părți, acestea nu
stăruiesc în judecată, instanţa va suspenda cauza, iar repunerea pe rol se poate face la
cerere, numai după plata taxei de timbru
3. art. 520 alin. 2 CPC - până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța care a sesizat Înalta
Curte va suspenda cauza
4. art. 75 din Legea nr. 85/2014 - de la data deschiderii procedurii insolvenței, se suspendă
de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare ori măsurile de executare silită pentru
realizarea creanțelor asupra averii debitorului
5. art. 27 alin. 7 C. proc. pen. – acțiunea civilă fomulată de persoana vătămată sau
succesorii acesteia care nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, precum și
acțiunea civilă formulată în procesul penal, care a fost disjunsă, se suspendă după
punerea în mișcare a acțiunii penale și până la rezolvarea în primă instanță a cauzei
penale, dar nu mai mult de un an
Suspendarea legală facultativă (judecătorească) – art. 413 CPC
- Este lăsată la aprecierea instanței de judecată
- Art. 413 CPC reglementează următoarele cazuri de suspendare legală facultativă:
1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui
drept care face obiectul unei alte judecăți: acest caz de suspendare legala facultativă
a judecății se referă la existența unor chestiuni prejudiciale, a căror soluționare ar
putea avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei. Este necesar ca problema
de a cărei dezlegare depinde soluția din proces să facă obiectul unei alte judecăți în
curs de desfășurare (pendente). Nu poate fi asimilată unei judecăți, spre exemplu,
dezbaterea succesorală în fața notarului public sau sesizarea Curții Constituționale
2. când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o
cerere de decizie preliminară;
3. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire
hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel: nu
se poate dispune suspendarea pe baza unor simple ipoteze sau afirmații imprecise, ci
este necesar să se fi declanșat urmărirea penală și totodată ca partea să învedereze
instanței în ce măsură constatarea infracțiunii ar influența soluția din pricina civilă.
4. în alte cazuri prevăzute de lege
 Pot fi încadrate în prevederile art. 413 alin. 1 pct. 3 CPC, următoarele cazuri de
suspendare legală:
1. art. 143 alin. 1 CPC - prevede că instanța de strămutare, poate, la solicitarea celui
interesat, să dispună suspendarea judecării procesului, cu darea unei cauțiuni în
cuantum de 1.000 lei
2. art. 242 alin. 1 CPC - când instanța constată că desfășurarea normală a procesului
este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în
cursul judecății, judecătorul poate suspenda judecata
3. art. 307 CPC - în procedura falsului, instanța poate suspenda judecata până la
soluționarea cercetării falsului
4. art. 517 alin. 1 ind. 1 CPC - când ICCJ este sesizată în vederea pronunțării unui
recurs în interesul legii, cauzele similare, aflate pe rolul instanțelor la data sesizării în
care soluționarea lor depinde de dezlegarea problemelor de drept ce fac obiectul
recursului în interesul legii, pot fi suspendate până la data publicării deciziei în
Monitorul Oficial
5. art. 520 alin. 4 CPC - când ICCJ este sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cauzele similare, aflate pe
rolul altor instanțe decât cea care a făcut sesizarea, pot fi suspendate până la
soluționarea sesizării
 Revenirea asupra suspendării legale facultative
- Regula este că, în toate cazurile de suspendare facultativă, măsura
dispusă durează până când hotărârea pronunțată în cauza care a
provocat suspendarea a devenit definitivă
- Excepții: instanța poate reveni asupra suspendării facultative:
- când constată că partea care a cerut-o nu are un comportament
diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea,
tergiversând soluționarea acestuia
- dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează
mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără
a se dispune o soluție în acea cauză
 Procedura suspendării
- Suspendarea judecății, indiferent de felul ei, se dispune printr-o încheiere interlocutorie
prin care instanța constată existența împrejurării care a condus la această măsură
- Încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecății poate fi atacată cu recurs, în mod
separat, la instanța ierarhic superioară, cu excepția suspendării dispuse de ICCJ, care
pronunță o hotărâre definitivă
- Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului,
atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva incheierii prin
care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului
- Încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare și cea prin care s-a admis cererea
de repunere pe rol are caracter interlocutor și nu se atacă separat, ci odată cu fondul
 Efectele suspendării
- Prin încheierea de suspendare a judecății, instanța nu se dezinvestește de soluționarea
pricinii, dar procesul rămâne în nelucrare și orice act de procedură efectuat în timpul
suspendării judecății este lovit de nulitate; nulitatea este relativă, astfel încât va putea fi
invocată numai de cel în folosul căruia a operat suspendarea
- Suspendarea judecății are un efect general, în sensul că operează față de toate părțile
din proces, indiferent de calitatea acestora
- În cazul suspendării voluntare a judecății, data de la care s-a dispus suspendarea
constituie momentul de la care începe să curgă termenul de perimare
 Reluarea judecății
- Dacă a dispărut împrejurarea care a produs suspendarea judecății, procesul își reia cursul, deci judecata se
redeschide
- În funcție de felul suspendării, reluarea judecății are loc în mod diferit, după cum urmează:
- în cazul suspendării voluntare, prin cererea de redeschidere a judecății, formulată fie de către reclamant, fie de
către pârât, înăuntrul termenului de perimare și timbrată cu jumătate din taxa datorată pentru cererea a cărei
judecată s-a suspendat
- în cazurile de suspendare legală de drept, prin cererea de redeschidere a judecății, făcută de partea interesată,
în care sunt menționate persoanele ce vor fi introduse în cauză
- în cazurile de suspendare legală facultativă, judecata se va relua, la cererea părții interesate, însă numai după
ce hotărârea pronunțată în pricina care a determinat suspendarea a devenit definitivă, respective după ce s-a
definitivat soluția procurorului de clasare, de scoatere de sub urmărirea penală sau de încetare a urmăririi
penale
- În cererea pentru reluarea judecății, partea interesată va arăta numărul dosarului, data și cauza susendării,
elemente cu privire la încetarea motivului de suspendare, solicitarea repunerii pe rol a cauzei. Se va menționa și
domiciliul la care partea adversă urmează a fi citată, deoarece este posibil ca aceasta să-și fi schimbat domiciliul
în timpul cât judecata a fost suspendată
- Instanța va fixa termen și va cita părțile, având în vedere că termenul dat în cunoștiință anterior suspendării
judecății nu mai produce efecte. Partea care s-a prezentat, personal sau prin mandatar, cu cererea de repunere
pe rol poate să primească termenul în cunoștiință
- Reluarea judecății, după ce aceasta a fost suspendată, mai poate fi cerută de creditorii chirografari ai uneia dintre
părți, cu excepția pricinilor cu caracter strict personal, precum și de dobânditorul unui drept ce formează obiectul
judecății care a fost suspendată, el preluând calitatea procesuală a celui ce i-a înstrăinat dreptul respectiv
- În cazul în care instanța respinge cererea de repunere pe rol a procesului, va pronunța o încheiere, care poate fi
atacată cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecății
 PERIMAREA
Art. 416 – 423 CPC

 Noțiune – reprezintă sancțiunea procedurală care intervine ca urmare a lăsării pricinii în nelucrarea, din culpa părții,
pe o perioadă de timp prevăzută de lege, având ca efect stingerea procesului în faza în care acesta se găsește
 Condițiile perimării
1. Investirea instanței cu o cerere care a declanșat o judecată în primă instanță sau într-o cale de atac – se poate
perima numai cererea de chemare în judecată, cerera de declarare a unei căi de atac ordinară sau extraordinară sau
executarea silită
2. Rămânerea pricinii în nelucrare timp de 6 luni
- Termenul de perimare începe să curgă de la ultimul act de procedură, indiferent că a fost îndeplinit de parte sau de
instanță, și care nu a fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură în scopul judecării pricinii
- Termenul de perimare poate fi întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării
procesului de către partea care justifică un interes
- În cazul coparticipării procesuale, cererea de perimare ori actul de procedură întrerupător de perimare al unuia
foloseşte şi celorlalţi
- Termenul de perimare se suspendă în următoarele situații:
- pe perioada cât durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413, precum şi
în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.
- timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au dus la suspendarea legală de drept a judecății pe
temeiul art. 412 CPC, dar numai dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare
- pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi
în alte cazuri expres prevăzute de lege
3. Lăsarea în nelucrare să se datoreze unor motive imputabile părții
- Motivele imputate părților sunt acelea care presupun culpa părții și constau în chestiuni de fapt pe care
instanța le va aprecia în concret, în funcție de situație
- Partea nu se consideră în culpă și, ca urmare, nu va opera perimarea în următoarele situații:
- actul de procedură trebuia făcut din oficiu
- din motive neimputabile părții, cererea sa nu a ajuns la instanța competentă
- din motive care nu sunt imputabile părții, nu se poate fixa termen de judecată
 Procedura de constatare a perimării
- Perimarea operează de drept, dar este necesar ca instanța să o constate printr-o hotărâre judecătorească
- Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate
- Perimarea poate fi invocată şi pe cale de excepţie în camera de consiliu sau în şedinţă publică
- Excepția perimării este o excepție de procedură, absolută și peremtorie
- Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanţa de apel, deci nici
direct în căile de atac extradordinare. Aceasta înseamnă că sancțiunea perimării se acoperă, iar hotărârea
primei instanțe nu mai poate fi schimbată pe motiv că se implinise termenul de perimare înainte de
pronunțarea ei
- În vederea soluționării perimării, instanța va cita de urgenţă părţile şi va dispune grefierului să întocmească
un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea
- Dacă instanța constată că nu a operat perimarea, va pronunța o încheiere interlocuitorie, care poate fi
atacată odată cu fondul
- Dacă instanța constată că a operat perimarea, va pronunța o hotărâre care poate fi atacată cu recurs, la
instanța ierarhic superioară, în 5 zile de la pronunțare , cu excepția situației în care hotărârea de perimare
se pronunță de o secție a ICCJ, caz în care recursul se judecă de Completul de 5 judecători
 Efectele perimării
- Procesul se stinge în faza în care se găsește, împreună cu toate actele de procedură efectaute în
aceea instanță
- Perimarea operează împotriva oricăror persoane fizice și juridice, inclusiv împotriva incapabilior
- În cazul coparticipării procesuale, perimarea se răsfrânge asupra tuturor participanților din
proces, indiferent de calitatea lor procesuală
- Dacă s-a perimat cererea de chemare în judecată și nu a intervenit prescripția extinctivă a
dreptului material la acțiune, partea poate introduce o nouă cerere de chemare în judecată,
putând folosi probele admnistrate în cursul judecării cererii perimate, dacă noua instanță nu
consideră necesară refacerea lor
- Dacă s-a perimat cererea de apel, se stinge judecata în apel, astfel că nu se va mai putea exercita
un nou apel, sentința primei instanțe devenind definitivă
- Dacă s-a perimat cererea de recurs, exercitarea unui nou recurs nu mai e posibilă, astfel că
hotărârea recurată devine definitivă
 Primarea instanței
- Intervine ca urmare a rămânerii în nelucrarea a unei cereri adresată instanței timp de 10 ani
- Pentru a opera perimarea, nu e necesar ca lăsarea în nelucrare să fie din culpa părții, aceasta
operând și în absenţa oricărei culpe
- Intervine de drept, dar trebuie constatată prin hotărâre judecătorească, din oficiu sau la cererea
părții interesate
 ACTELE PROCESUALE DE DISPOZIȚIE ALE PĂRȚILOR

 Noțiune – sunt acte de voință ale părților cu privire la drepturile subiective supuse
judecății sau la mijloacele procesuale prin care se pot recunoaște sau realiza aceste
drepturi
 Clasificare – actele procesuale de dispoziție se împart în:
- desistarea : renunțarea la judecată și renunțarea la dreptul pretins
- achiesare: achiesarea pârâtului la pretențiile reclamantului și achiesarea părții care a
pierdut procesul la hotărârea pronunțată
- tranzacția judiciară
 Condiții generale pentru îndeplinirea actelor de dispoziție
- părțile să aibă capacitate procesuală de exercițiu deplină; în cazul persoanelor fără
capacitate procesauală de exercițiu sau cu capacitate procesuală de exercițiu restrânsă,
este necesară autorizarea instanței de tutelă
- dacă actul de dispoziție este făcut prin reprezentant convențional, acesta trebuie să aibă
procură specială, întocmită în formă autentică, excepție făcând avocatul, care trebuie să
aibă prevăzut în contractul de asistență juridică dreptul de a efectua acte de dispoziție
- Partea să poată dispune de dreptul asupra căruia înțelege să efectueze actul de
dispoziție
 DESISTAREA
RENUNȚAREA LA JUDECATĂ
Art. 406 – 407 CPC

- Este un act de dispoziție care provine de la reclamant

- Poate fi făcută oricând în cursul judecății, verbal în ședința de judecată sau prin cerere scrisă
- Poate fi totală, când reclamantul renunță la cererea de chemare în întregul ei, sau parțială, când renunță la anumite capete de cerere
- Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre care poate fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară; când renunţarea are
loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă
- Dacă renunțarea intervine anterior comunicării cererii de chemare în judecată către pârât, nu este necesar acordul acestuia, iar
reclamantul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată
- Dacă renunțarea intervine după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, dar anterior primului termen de judecată la
care părțile sunt legal citate, nu este necesar acordul pârâtului, dar reclamantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată
efectuate de pârât
- Dacă renunțarea s-a făcut la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate sau ulterior, este necesar consimțământul
pârâtului
- În cazul în care acesta nu este prezent la termenul la care reclamantul renunță, instanța va acorda un termen până la care părâtul să
își exprime acordul. Lipsa unui răspuns se consideră acord tacit la renunțare
- Efectele renunțării la judecată:
- în cazul coparticipării procesuale active, renunțarea unuia dintre reclamanți nu produce efecte față de ceilalți reclamanți
- în caz de coparticipare procesuală pasivă, renunțarea reclamantului la judecată față de unul dintre pârâți nu produce efecte față de
ceilalți pârâți
- renunțarea la cererea de chemare în judecată nu afectează cererea reconvențională, cererea de intervenție principală sau cererea
conexă
- dacă nu a intervenit prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune, reclamantul poate introduce o nouă cerere de chemare în
judecată
- dacă renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi
anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.
 RENUNȚAREA LA DREPTUL PRETINS
Art. 408 – 410 CPC

- Prin renunțarea la dreptul pretins, reclamantul pierde posibilitatea de a se mai adresa

instanței cu o nouă cerere de chemare în judecată
- Manifestarea de voință a reclamantului trebuie să fie expresă și neechivocă
- Renunțarea trebuie să vizeze dreptul dedus judecății care trebuie să fie un drept cu privire
la care partea poate dispune
- Se poate face oricând în cursul judecății, fără a fi necesar acordul pârâtului, indiferent de
momentul în care intervine
- Se poate face verbal, în fața instanței, sau prin înscris autentic
- Când renunțarea la drept se face în fața primei instanțe, aceasta va pronunța o sentință
prin care va respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată, reclamantul putând fi
obligat la cheltuieli de judecată, dacă pârâtul formulează o astfel de cerere
- Dacă renunțarea la drept intervine în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va
admite calea de atac și anula hotărârea primei instanțe, respectiv a hotărârilor pronunțate
în cauză, în măsura renunțării, și va respinge pe fond cererea de chemare în judecată
- Hotărârea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, cu excepția cazului în care
renunțarea are loc în fața unei secții a ICCJ, când recursul se judecă de Completul de 5
judecători
 ACHIESAREA
ACHIESAEA PÂRÂTULUI LA PRETENȚIILE RECLAMANTULUI
Art. 436 – 437 CPC

- Reprezintă renunțarea pârâtului la mijloacele pe care legea i le pune la dispoziție

pentru a se apăra
- Poate fi totală sau parțială. Recunoașterea totală a pretențiilor reclamantului se
poate face numai pe calea unei mărturisiri pure și simple
- La cererea reclamantului, instanța va da o hotărâre în măsura recunoașterii, care
este executorie de drept, și va continua judecata pentru pretențiile nerecunoscute
- Dacă recunoașterea totală a intervenit la primul termen de judecată la care părțile
sunt legal citate, iar pârâtul nu a fost pus în întârziere anterior pornirii procesului
sau nu era de drept în întârziere, acesta nu poate fi obigat la cheltuieli de judecată
- Hotărârea pronunțată ca urmare a recunoașterii este supusă numai recursului, la
instanța ierarhic superioară
- Când achiesarea la pretențiile reclamantului intervine in apel, instanța va anula
hotărârea primei instanțe în măsura recunoașterii, dispunându-se în mod
corespunzător, admiterea cererii de chemare în judecată
 ACHIESAREA PĂRȚII CARE A PIERDUT PROCESUL
Art. 463 – 464 CPC

- Reprezintă renunțarea părții care a pierdut procesul la dreptul de a exercita calea de

atac împotriva hotărârii, ori retragerea căii de atac, dacă a exercitat-o deja
- Poate fi totală sau parțială, expresă au tacită. Dacă este condiționată, nu produce efecte
decât dacă este acceptată expres de partea adversă
- Dacă partea este prezentă la pronunțarea hotărârii, aceasta poate renunța la calea de
atac, făcându-se mențiune despre acest act de dispoziție într-un proces-verbal semnat
de președinte și de grefier
- Achiesarea la hotărâre se poate face și prin prezentarea părții înaintea președintelui
instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care
va fi depus la grefa instanței
- Achiesarea la hotărâre se poate face și în cursul judecării căii de atac, partea care a
formulat-o declarând că renunță la aceasta
 TRANZACȚIA JUDICIARĂ
Art. 438 – 441 CPC

 Noțiune – este un contract judiciar prin care părțile sting un proces început sau
preîntâmpină nașterea unui proces prin concesii reciproce
 Reguli
- Poate interveni în orice etapă a procesului, inclusiv în faza de executare silită
- Părțile trebuie să aibă capacitatea de a dispune de drepturile lor
- Poate fi încheiată de părți personal sau prin mandatar cu procură specială sau cu
încuviințarea prealabilă a instanței sau autorității administrative competente
- Se încheie în formă scrisă, cerută ad probationem
- Conținutul tranzacției se regăsește în cuprinsul dispozitivului hotărârii, care se mai numește
și hotărâre de expedient
- Hotărârea de expedient poate fi atacată numai pentru motive procedurale și este supusă
recursului
- Desființarea hotărârii de expedient nu atrage desființarea contractului de tranzacție. Acesta
poate fi desființat, ca orice alt contract, pe calea unei acțiuni separate în nulitate,
rezoluțiune, reziliere, simulare etc.
- Dacă se admite acțiunea prin care se cere desființarea sau inopozabilitatea tranzacției,
hotârârea astfel pronunțată va determina lipsirea de efecte a hotărârii de expedient