PEPENELE

Scurt istoric

Pepenele este originar din Persia (Iran) si ariile adiacente din est si vest.
Ce mai veche inregistrare a pepenelui dateaza din jurul anului 2400 i.H. si este de fapt o pictura
egipteana care reprezinta darurile funerare, printre acestea fiind gasit si pepenele.

Grecii par sa stie depre pepene inca din secolul al III-lea, iar in secolul I acesta este descris de
catre filosoful roman pe nume Plinius, care vorbea despre o noua aparitie in Campania. Doctorul
grec Galen a scris in secolul al II-lea despre calitatile medicinale ale pepenelui iar scriitorii romani
ai secolului III ofereau indicatii despre cultivarea si prepararea sa cu diferite condimente. Chinezii,
aparent, nu stiau de pepene pana in jurul erei crestine, cand a fost adus in China din regiunile
himalaiene.

Cultivarea pepenelui s-a raspandit spre vest, in zona mediteraneana, abia in evul mediu, in
secolul al XV-lea fiind destul de cunoscut in Spania. In 1494 in cea de-a doua sa calatorie,
Cristofor Columb a adus seminte de pepene si le-a pantat pe insula Isabela. Fara indoiala,
aceasta a fost prima cultura de pepene din Lumea Noua. Cam in aceeasi perioada, Charles al
VIII-lea al Frantei a introdus pepenele in Europa Centrala si de Nord.

Un scriitor spaniol din 1513, a recunoscut calitatea diferita care poate fi gasita la pepeni. Aroma
slaba intalnita adesea in cadrul speciilor explica fara indoiala de ce cultura sa nu s-a raspandit
atat de rapid.

Inaintea finelui de secol al XVI-lea, pepenele a fost adus de catre soldatii spanioli in multe locuri
din America de Nord. Primele colonii engleze in care a fost cultivat au fost Virginia si
Massachusetts, iar in secolul al XVII-lea, pepenele era deja cultivat de indienii din partea de nord
a Americii si de indienii din Florida si Noua Anglie.

Principalele tipuri de pepene, cu diversele sale marimi, formele si culori - asa cum le cunoastem
acum - erau cultivate si in secolul al XVI-lea. Cu timpul au fost aduse imbunatatiri la cultivarea sa
pentru a-i intari calitatea aromei.

Tipuri de pepeni

Exista doua specii principale de pepeni: pepenii galbeni si pepenii rosii, iar in fiecare specie
exista o multime de sub-specii. Cand majoritatea oamenilor aud de „pepene rosu” ei se gandesc
imediat la pepenele urias, cu coaja verde, miezul rosu si seminte negre. Insa acesta este numai
un soi de pepene rosu. Pepenii rosii variaza foarte mult in privinta aspectului. Miezul poate fi alb,
rosu , galben ca aurul sau portocaliu. Cateva varietati de pepene rosu au seminte diferit colorate,
inclusiv seminte verzi si rosii. Exista si specii de pepene „fara seminte” (cu seminte mici si albe).
Semintele de pepene rosu sunt foarte apreciate in unele tari, fiind gatite si incluse in diferite feluri
de mancare, iar coaja este si ea folosita ca ingredient la mai multe tipuri de prajituri.

Cand alegem un pepene rosu, trebuie sa tinem cont de cateva aspecte. Trebuie sa fie intreg, fara
gauri, fara zone moi, crapaturi sau pete mari. Singura pata admisa este cea cauzata de sederea
pepenelui pe pamant si nu este o pata alba, ci galben pal. Exteriorul pepenelui trebuie sa fie mai
degraba mat decat lucios. Pentru a a verifica daca un pepene este copt trebuie „ciocanit”. Daca
suna „a gol” atunci este copt. Pepenii trebuie depozitati in cea mai rece zona a frigiderului.

1
Pepenele taiat nu mentine aroma la fel de bine precum cel intreg. Jumatatile de pepene rezista in
frigider, pastrandu-si calitatea, doar cateva zile, iar atunci cand este taiat in bucati si felii rezista
maximum 2 zile.

Miezul pepenelui rosu este un amestec de apa (aproape 95%) si zaharuri naturale cu un gust
extrem de agreabil, “condimentat” cu fel si fel de substante miraculoase, cum ar fi anumite
enzime, acizi organici sau licopina, o substanta cu efect antioxidant si reglator imunitar. De aici
rezulta si proprietatile sale terapeutice: continutul mare de apa il recomanda ca prieten al
rinichilor si al aparatului urinar. O cura (de minimum zece zile) in care se consuma numai pepene
rosu are efecte de dezintoxicare, de reglare hormonala si imunitara cu totul deosebite.

Este indicat sa se manance pepenele ca atare, minimum doua kilograme pe zi. Se recomanda sa
fie bine copt, dulce si sa nu se evite consumarea partii de miez din apropierea cojii. Aproape o
treime din greutatea unui pepene este reprezentata de coaja, de aceea un pepene pentru o zi de
cura trebuie sa aiba in jur de 3 kilograme. Iar in zilele calduroase, cantitatea se poate dubla.

A doua grupa de pepeni este reprezentata de pepenii galbeni. Pepenele galben (Cucumis Melo)
are si el o mare varietate de forme, marimi si arome, fiind – la randul lui - impartit pe grupe. Cele
mai cunoscute soiuri de pepene galben sunt Cantalupul, Honey Dew, Casaba si Pepenele
Persan.

Pepenii galbeni sunt impartiti in doua sub-grupe: pepeni cu coaja neteda si pepeni cu coaja
aspra. Culorile lor variaza atat in interior, cat si in exterior. Coaja poate varia de la un gri-alb pana
la verde inchis iar miezul poate fi galben pal, verde sau portocaliu. Toti pepenii galbeni au in
interior un orificiu in care stau semintele - spre deosebire de pepenii rosii ale caror seminte sunt
imprastiate prin miez.

Pentru a alege un pepene galben delicios, trebuie sa retinem mai ales doua lucruri: pepenii copti
sunt intotdeauna puternic parfumati; un pepene bun trebuie sa fie greoi pentru marimea lor, iar
pentru a verifica acest lucru, trebuie sa-i comparati greutatea cu cea a altor pepeni.

Pepenele galben, este considerat in multe privinte mai puternic ca actiune terapeutica decat
pepenele rosu. In plus fata de acesta, are un efect racoritor foarte puternic, o actiune reglatoare
asupra apetitului (datorita substantelor sale aromate), precum si efecte vitalizante puternice.

Cura cu pepene galben se tine intocmai ca si cea cu pepene rosu, doar ca, pentru a nu produce
perturbari digestive, nu se va depasi cantitatea de 2 kilograme pe zi.

Indiferent de tipul de pepene ales - rosu sau galben, ei pot fi utilizati si in scopuri decorative. De
exemplu, cojile jumatatilor de pepene, pot deveni vase perfecte pentru salatele de fructe.