Romanii Din Biserica Alba

GLIGOR POPI
ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ
2006
CUVÂNT ÎNAINTE
Mult timp m−a frământat gândul de a elabora o lucrare

despre românii din Biserica Albă. În acest orăşel de pe valea
râului Nera a existat o comunitate românească, care, în
perioada din a doua jumătate a secolului al XVIII−lea până
la câţiva ani după primul război mondial, numără între 500−
600 de persoane. În prezent românii din Biserica Albă sunt
pe cale de dispariţie totală.
Faptul că această populaţie românească a desfăşurat o
bogată activitate pe plan social−economic şi cultural m−a
determinat şi îndemnat să fac cercetări şi să adun material
documentar despre viaţa şi realizările obţinute de către
aceşti puţini români.
În Arhiva istorică din Biserica Albă se păstrează procese−
le verbale ale Corului vocal român şi foarte puţine date
despre populaţia românească. Monografiile despre trecutul
istoric al localităţii Biserica Albă, publicate de autorii:
Leonard Bohm, Stevan Jovičić, Vladimir Branković, Pavle
Tomić, Ðoka Popović şi Rudolf Steger, nu cuprind infor−
maţii mai însemnate despre viaţa şi activitatea românilor
din acest orăşel.
Amintim autorii care ne−au lăsat unele date despre
locuitorii români din Biserica Albă. Astfel, Ion Bălan pub−
lică lucrarea: „Corul vocal român – Schiţă monografică”;
Costa Roşu în cartea „Un secol de activitate corală a
românilor din Voivodina” relatează şi despre corul vocal
din Biserica Albă; acelaşi autor în cartea „Corurile noastre
bănăţene” scrie şi despre Corul vocal din Biserica Albă.
5
Ognjen Radosavljević din Crvena Crkva publică în
„Belocrkvanske novine” un text intitulat: „Rumunski likovni
umetnici u Beloj Crkvi” (Artiştii plastici din Biserica Albă);
dr. Adrian Negru ne informează despre pictorii români din
Biserica Albă în lucrarea: „Poetica picturală în iconografia
bănăţeană”.
Svetolik Subotić scrie în „Zbornik Matice Srpske, nr. 27,
1960” despre evenimentele din 1848/49 („Bela Crkva u
događajima iz 1848/49”). Mircea Măran în cartea
„Localităţi bănăţene” aminteşte şi de românii din Biserica
Albă.
Dorim să subliniem că românii din Biserica Albă, puţini
la număr, s−au afirmat în viaţa economică a oraşului,
devenind foarte bogaţi, lăsând în urma lor edificii reprezen−
tative. Amintim clădirea actualului sediu al comunei
(Adunarea comunală), fosta proprietate a Fundaţiei
Bălănescu, vila „Turn” lăsată de judecătorul Popescu, clădi−
rea în care se găseşte în prezent Clubul şahiştilor, apoi casa
familiei Aurel Novac şi altele.
În ultimele decenii nu mai apare nici o ştire despre
românii din Biserica Albă, fapt care demonstrează că
această populaţie este pe cale de dispariţie totală, că s−a
asimilat cu populaţia majoritară. Singurul semn de viaţă
este că în Biserica Ortodoxă Română o dată pe lună se
adună un număr neînsemnat de români care şi−au păstrat
credinţa strămoşească. Serviciul divin este săvârşit de către
preotul din Grebenaţ Drăgan Chilom, în prezent protopop.
Autorul
6
ÎNTEMEIEREA LOCALITĂŢII
BISERICA ALBĂ
− scurt trecut istoric −
Biserica Albă a fost întemeiată de către contele Claudiu

Florimund Mercy, primul guvernator al Banatului. Din
ordinul lui, în perioada 1725−1727, au fost colonizaţi cca
200−300 germani din Franconia şi din Hessa, care au înte−
meiat localitatea Biserica Albă.
La început Biserica Albă era o colonie modestă, com−
pusă dintr−o singură stradă, cu circa 100 de case şi 450
locuitori germani. Coloniştii
care s−au stabilit aici erau
veniţi din diferite regiuni:
Bavaria, Lotaringia, Luxem−
burg, Austria, Ştiria, Bazel,
Alzacia, Koln. Prin colo−
nizarea germanilor din diferite
părţi începe istoria acestui
orăşel.
Săpăturile arheologice
demonstrează că în spaţiul
hotarului Bisericii Albe a exis−
Claudius, primul guvernator al
tat viaţă omenească în urmă cu
Banatului
câteva mii de ani. Primii
crescători de vite şi agricultori s−au aşezat în câmpia
bănăţeană încă în perioada neolitică (între anii 6.000 –
7
3.500). Deci, cu şapte până la opt milenii înainte de apariţia
Bisericii Albe. Prin săpături arheologice au fost descoperite
unelte, arme din piatră şi fier. La Oreşaţ, Dupliaia, Banatska
Palanka, localităţi în apropiere de Biserica Albă, au fost
descoperite urme de viaţă omenească, cu mii de ani în
urmă.
Biserica Albă (Fehertemplom) este aşezată în valea râu−
lui Nera, înconjurată de poalele munţilor. Este situată în
apropiere de frontiera cu România, cu care se face legatura
prin punctul de frontieră de la satul Kaluđerovo, care se află
la o distanţă de 7 km de Biserica Albă. Oraşul are legături
prin drumuri asfaltate cu oraşul Vârşeţ (33 km), Panciova
(82 km) şi Belgrad (100 km), iar prin Cuvin cu Smederevo şi
Serbia.
Păreri ale istoricilor despre primele colonizări

în Biserica Albă
După Grisselini prezenţa germanilor în Biserica Albă

datează între anii 1723−1725. Unii istorici, ca an al înte−
meierii Bisericii Albe notează anul 1723. Istoricul Leonard
Bohm susţine că primele colonizări ale germanilor în
Biserica Albă datează din octombrie 1717 şi că aceştia sunt
eniţi din teritoriile germano−franceze şi austro−prusace,
printre care erau agricultori şi viticultori.
Merite pentru dezvoltarea Banatului revin contelui Cl. Fl.
Mercy, care a realizat colonizarea cu populaţie germană,
dar şi cu spanioli, francezi, italieni. Până în anul 1738 au
fost colonizate în Biserica Albă peste 260 familii germane –
agricultori şi viticultori.
Condiţii de colonizare s−au creat în urma războiului din−
tre Austria şi Imperiul Otoman, când principele Eugen de
Savoya a ocupat în anul 1716 Timişoara, alungând armata
8
Strada principală la sfârşitul secolului al XIX−lea

turcească, iar conducerea Banatului a fost încredinţată lui
Claudiu Florimund Mercy, devenind guvernator al
Banatului Timişan.
Până la jumătatea secolului al XVIII−lea Biserica Albă era
o localitate pur germană. În a doua jumătate a secolului al
XVIII−lea încep colonizări ale sârbilor şi românilor. Primii
colonişti sârbi s−au stabilit în această aşezare cu populaţie
germană începând cu anul 1751.
Colonizarea românilor în Biserica Albă
În jumătatea a doua a veacului al XVIII−lea, datorită dez−

voltării comerţului, în Biserica Albă s−au stabilit şi câteva
familii de aromâni din Macedonia şi Albania. Un număr
mai mare de români s−au aşezat în Biserica Albă după
războiul din 1788−1791 dintre Austria şi Turcia, când turcii
pătrund la Orşova şi circa 20.000 de români s−au refugiat în
partea de apus a Banatului, unde mulţi s−au stabilit. Dintre
aceştia un număr s−a stabilit în Biserica Albă, contribuind la
dezvoltarea economică a localităţii.
9
Situaţia populaţiei din Biserica Albă

în timpul războaielor austro−turceşti
Populaţia din Biserica Albă a suferit în urma războaielor

care s−au purtat pe acest teritoriu tot la 50 – 60 de ani.
Aceste războaie s−au purtat între Austria şi Imperiul
Otoman. În anul 1738 armata turcească a trecut Dunărea,
ocupând localităţile Cuvin şi Palanka. Locuitorii din
Biserica Albă de frica turcilor îşi părăsesc căminele, care au
fost prădate de hordele otomane, multe case au fost incen−
diate, alte jefuite sau distruse.
Războiul austro−turc din 1738−1739 a avut urmări cata−
strofale. După terminarea războiului, locuitorii care au
părăsit căminele se întorc din refugiu şi îşi construiesc noi
adăposturi.
În anul 1788 a izbucnit un nou război între Austria şi
Turcia. În faţa agresiunii turceşti, locuitorii din Biserica Albă
se retrag, părăsind căminele lor, care au fost iarăşi jefuite de
turci. După încheierea armistiţiului se întorc la vetrele lor.
Războiul austro−turc din 1788−1789 provoacă noi pagube
populaţiei. Au fost incendiate 20 de case. Se înţelege că şi
locuitorii de naţionalitate română au avut de suferit în urma
acestui război. În perioada aceasta a crescut numărul
coloniştilor sârbi şi români.
Întemeierea graniţei militare bănăţene
Despărţirea definitivă a regiunii militare de provincie s−a

aplicat între 1764−1767, odată cu formarea a două regi−
mente: germano−bănăţean cu sediul la Panciova şi româno−
iliric cu comanda la Biserica Albă.
În anul 1751 s−a format administraţia districtului în
10
Panorama Bisericii Albe din anul 1923

Biserica Albă. Prin încadrarea localităţii la Graniţa militară
în anul 1774 administraţia districtuală îşi încetează activi−
tatea. Rolul ei l−a preluat Comandamentul regimentului de
grăniceri. Astfel, Biserica Albă deevine comunitate militară,
care a aparţinut Comandamentului valaho−iliric al regimen−
tului de grăniceri sub denumirea de Comunitatea militaro−
grănicerească Biserica Albă.
În 1777 Biserica Albă este proclamată de oraş liber. Am
amintit că în 1788 Biserica Albă a suferit pagube enorme
din cauza războiului austro−turc. O parte din oraş a fost dis−
trusă, iar cealaltă incendiată. Populaţia a părăsit oraşul şi s−
a întors abia în 1792. A bântuit foamete şi sărăcie.
Prin hotărârea Consiliului Aulic de război s−a format
Regimentul româno−iliric nr. 13 din 16 companii, cu stat
major la Biserica Albă. Tot din ordinul aceluiaşi Consiliu, la
1 februarie 1792 Biserica Albă a fost din nou proclamată de
11
comunitate militară liberă, cu magistrat organizat. Deci, a
fost ridicată la treapta de comună militară liberă.
În perioada graniţei militare Biserica Albă era un impor−
tant centru militar şi economic, devenind şi un puternic oraş
comercial. Marea majoritate a locuitorilor erau germani.
Într−un număr mai mic erau sârbi, români, cehi, unguri.
Familii de români s−au ocupat şi cu industria hotelieră.
În împrejurimile Bisericii Albe locuiau sârbi şi români,
însă aceştia, în acele timpuri, rar veneau în contact cu
coloniştii germani.
Oraşul Biserica Albă a fost vizitat de împăratul Iosif al II−
lea în anul 1768 şi 1773, când s−a format definitiv Confiniul
militar bănăţean.
Colonizarea românilor în Biserica Albă
Pe la jumătatea veacului al XVIII−lea pe teritoriul Bisericii

Albe se colonizează sârbi din Jagodina, Užice, Požarevac şi
Smederevo. Românii s−au colonizat în Biserica Albă venind
de pe teritoriul fostei graniţe militare pe râul Mureş. În val−
uri mai mari au început să se stabilească în anul 1781. Pe
listele de conscripţie s−a notat primul număr de 162
locuitori români. Până la finea secolului al XVIII−lea s−a col−
onizat un număr mai mare de ţărani români din regiunile
muntoase ale Banatului şi Ardealului. La începutul secolu−
lui al XIX−lea situaţia lor numerică era mai mare, respectiv
770 locuitori români.
În perioada 1842−1860 după structura economică, pop−

ulaţia era compusă astfel: l/3 de familii comercianţi şi
meseriaşi, iar 2/3 agricultori „lucrători agricoli şi slugi. Au
coborât din părţile pământului montan până la
Caransebeş. În primii ani coloniştii români erau cu
12
precădere agricultori, lucrători, iar într−un număr mai mic
comercianţi şi meseriaşi. Din meşteşugurile pe care le−au
practicat amintim: morăritul /moara de apă/, confecţionarea
de şindre pentru acoperişul caselor.
Biserica Albă era bogată cu societăţi şi cooperative,
societăţi pe acţiuni şi bani. Societatea pe acţiuni dispunea
de un capital de 65.000 coroane. a fost întemeiată în
1903, director fiind Sima Bozanciu.
Biserica Albă devine oraş liber
În luna iunie 1872 se desfiinţează graniţa militară

bănăţeană. Cu o lună mai înainte împăratul şi regele Franz
Iosif I a vizitat Biserica Albă.
În trecut Biserica Albă era comunitate militară liberă,
apoi oraş liber regal, devenind apoi oraş cu magistrat sub
jurisdicţia comitatului Timiş. În anul 1815 Biserica Albă
este ridicată la rang de oraş.
Înflorirea vieţii economice
În jumătatea a doua a secolului XIX Biserica Albă

devine centru comercial, de meserii şi viţă de vie. Până în
1944 rolul principal în viaţa economică, dar şi în cea cul−
turală, l−a avut populaţia germană. Spre acest oraş
gravitează şi în continuare un teritoriu cu 56 sate din
graniţa militară desfiinţată în anul l872. Pe lângă comerţ şi
meşteşuguri un loc important în viaţa economică aparţine
agriculturii şi cultivării viţei de vie, cu care s−a ocupat mai
ales populaţia germană. Locuitorii sârbi erau cu precădere
meşteşugari, mai puţini comercianţi. Familii de români s−
au ocupat cu meseriile, cu comerţul, iar unii erau propri−
etari de restaurante şi hanuri.
13
Fiind un oraş comercial, s−a simţit nevoia de institute de
credit. S−au întemeiat două institute monetare germane şi
unul românesc.
Un imbold la dezvoltarea vieţii economice a fost con−
struirea liniei ferate Oraviţa – Iasenovo − Biserica Albă −
Buziaş în anul 1856, iar doi ani mai târziu /1858/ linia fer−
ată: Biserica Albă − Iasenovo − Vârşeţ − Timişoara − Seghedin
− Budapesta −Viena. Primul tren pe linia ferata care leagă
Oraviţa şi Buziaş peste Iasenovo a trecut încă la 20
august l854. Este prima linie ferată din Banat şi anume
numai 25 de ani după prima linie ferata din lume:
Liverpoul − Manchester.
Biserica Albă avea legături cu Timişoara, Budapesta şi
Viena. Avem informaţii că linia ferată s−a folosit zilnic şi
pentru transportul de prăjituri în Viena ale cofetarului Ilia
Mogoş, român din Biserica Albă .
În viaţa economică un loc de frunte îl ocupă cultivarea
viţei de vie. Aceasta, la rândul ei, a influenţat la dez−
voltarea meseriilor. Încă la jumătatea secolului al XIX−lea
în Biserica Albă au fost peste 450 de meseriaşi: de blănuri,
pălării, dogari, tăbăcari, tinichigii, dulgheri, ceasornicari,
cofetari şi alţii.
Biserica Albă a fost şi un centru de vânzare a vinului. De
asemenea locuitorii au dat atenţie cultivării pomilor fruc−
tiferi. În a doua jumătate a secolului al XVIII−lea Biserica
Albă devine şi centru de producţie a mătasei.
În timpul revoluţiei de la 1848/49 Biserica Albă a
suferit mari pagube. Au fost incendiate multe edificii, din−
tre care unele aparţinând românilor.
14
ROMÂNII DIN BISERICA ALBA

ÎN EVENIMENTELE REVOLUŢIEI
DE LA 1848/49
În perioada revoluţiei de la 1848/49 Biserica Albă

avea circa 7.000 de locuitori, dintre care majoritatea ger−
mani /5.300 /, apoi sârbi /1.100 / şi circa 600 români.
Locuitorii români s−au ocupat cu agricultura, dar şi cu
comerţul şi meşteşugurile. Pe la jumătatea secolului al XIX−
lea din cele 158 de familii de români, cu agricultura s−au
ocupat 56 procente, cu comerţul opt procente, iar cu
meseriile 10 procente, circa 16 procente nu aveau ocu−
paţii permanente, iar un număr erau argaţi la economiile
germane.
Procesul de trezire naţională la românii din Biserica
Albă era în plină înflorire, purtătorii acestui proces erau
comercianţii. S−a intensificat litigiul privind folosirea lim−
bii române în biserică, care era comună cu sârbii. Acest
litigiu durează vreo 50 de ani. S−a stins un timp, în urma
Decretului imperial din anul 1946, prin care s−a decis că
tot a treia duminică să se admite românilor serviciul divin
în biserică în limba română. Sârbii nu au fost mulţumiţi şi
au aşteptat momentul să încalce decizia imperială. În
luna aprilie 1848 li s−a dat ocazia, căci majoritatea
funcţionarilor comunali au părăsit serviciul şi comuna s−a
aflat într−o stare haotică. În zilele de 17 şi 18 aprilie sâr−
bii au scos afară din biserică toate cărţile româneşti de rugă−
ciuni şi le−au trecut în sala de şedinţă a primăriei, cu toate
15
că la început intenţionau să le ardă. Se interzice preotului
român Leontie Ivacicovici să intre în biserică.
În evenimentele revoluţiei de la 1848/49 românii s−au
ataşat germanilor din loc, cu toate că aveau şi menţineau
legături strânse cu populaţia sârbească, prin căsătorii mixte
şi fiind de aceeaşi confesiune.
În 19 şi 20 august 1848 sârbii, sub comanda sublocote−
nentului Petar Debelić şi a lui Stevan Knićanin atacă
Biserica Albă. Atacurile au dat eşec, oraşul fiind apărat de
Franz Maderspah. Apărătorii principali erau locuitorii ger−
mani. Populaţia românească nu s−a amestecat în aceste
lupte, cu toate că simpatia era de partea germană. În tim−
pul acestor lupte şi românii au suferit pagube. Au fost
incendiate edificii care aparţineau germanilor, dar şi unele
ale românilor din hotarul Bisericii Albe, dar şi din oraş.
Atacul sârbilor din 19 şi 20 august, a întâmpinat rezis−
tenţă, în oraş fiind şi sediul regimentului ilirico−bănăţean.
În ziua de 20 august au loc răzbunări asupra sârbilor, fără
ştirea comandantului Maderspah. Câţiva nemţi împreună cu
gardişti străini au scos pe sârbi din casele lor şi i−au execu−
tat. Mai mulţi sârbi /peste 40/ nevinovaţi şi−au pierdut viaţa.
În 21 ianuarie 1849 unităţile corpului austro−ungar
împreună cu armata sârbă au pătruns în Biserica Albă. În
faţa lor s−a retras: o parte însemnată a populaţiei germane,
dar şi mai mulţi români, în ţinuturile miniere din Banatul
românesc, în care au trăit germani. S−a format în oraş
Comitetul districtual iliric, care a funcţionat mai mult de trei
luni. Comitetul s−a angajat pentru aprovizionarea corpului
austro−ungar şi a armatei sârbe. Totodată s−a întreprins
cercetări cu privire la locuitorii germani şi români care au
fost învinuiţi de crime sîvârşite în 19 august 1848. Dintre
români au fost arestaţi fraţii Radulovici, Vasile şi Grigore,
comercianţi şi T. Ciama, împreună cu Karl Stiz. Arestarea
16
acestora a avut loc în 19 februarie 1849. La locuinţele lor
s−a făcut percheziţie, prăvăliile lor au fost închise şi sigilate.
Despre motivele arestării lor nimeni nu a înştiinţat
Magistratul. Persoanele amintite au fost acuzate că au par−
ticipat în sesiunea de executare a ilirilor /sârbilor/ în ziua
de 19 august 1848. Comitetul districtual a mai arestat încă
30 de persoane, majoritatea nemţi, dar erau şi câţiva
români.
Fraţii Radulovici, Vasile şi Grigore, posedau prăvălie de
textil şi magazin de mărfuri. În curte aveau şi fabrică de
mătăsuri. Satele româneşti la est de oraş gravitau spre
pprăvăliile lor şi fraţii au acumulat mijloace enorme de
bani.
În preajma revoluţiei şi în timpul acestui eveniment
Vasile Radulovici devenise tribunul şi conducătorul
poporului român din oraş şi împrejurimi. Pe spesele sale a
trimis tineri români la stu−dii în Timişoara, care după
absolvire au ocupat posturi de dascăli în localităţile
româneşti. În litigiul bisericesc Radulovici a sprijinit pe pro−
topopul Leontie Ivacicovici. A donat pământ pentru partea
românească a cimitirului ortodox. A susţinut lupta pentru
recunoaşterea dreptului la folosirea bisericii comune cu
sârbii şi a donat pentru construirea bisericii româneşti suma
de 12,000 florinţi /construirea bisericii a costat 15.000 flor−
inţi/.
Comitetul districtual sârbo−ilir l−a acuzat pe Vasile că
împreună cu fratele său Grigore – „a comis crimă faţă de
Maiestatea Sa, precum şi împotriva sârbilor şi anume cu
bani şi cuvinte înjositoare, că a colaborat cu armata
maghiară şi a comis şi alte contravenţii”.
Magistratul a luat apărarea acuzaţilor, comunicând Timi−
şoarei că Vasile Radulovici încă la începutul lunei august
a părăsit Biserica Albă, iar Toma Ciama şi învăţătorul Stiz,
17
în zilele acelea de 19 august, împreună cu mulţi germani şi
români, au părăsit oraşul fugind spre Oraviţa, încât nu
puteau să participe la executarea ilirilor /sârbilor/ de către
gardiştii maghiari.
Tribunalul de război din Timişoara a cerut lămuriri cu
privire la învinuirea fraţilor Radulovici. Magistratul a
răspuns că nu are cunoştinţă că fraţii Radulovici ar fi fost
împotriva Maiestăţii Sale sau a sârbilor, că s−ar fi ataşat
armatei maghiare sau că ar fi săvârşit alte contravenţii.
Magistratul a dat propunere de încetare a procedurii şi
de eliberare a celor arestaţi.
Sofronie Giurculescu, cizmar, a înaintat reclamaţie că
membrii Comitetului districtual i−au răpit 28 florinţi şi
obiecte preţioase.
Armata sârbă s−a reţinut puţin timp în Biserica Albă,
căci la începutul lunii mai 1849 părăseşte Biserica Albă,
fără rezistenţă, ungurii îşi restabilesc puterea /în 8 mai/, însă
autoritatea ungară a fost de scurtă durată, căci în 17 mai
1849 austriecii ocupă Biserica Albă.
După revoluţia de la 1848 Biserica Alba a rămas şi în
continuare centru a peste 50 de comune, care aparţineau
Regimentului XIV iliro−bănăţean. În trecut conducerea aces−
tui teritoriu era în competinţa autorităţilor militare
grănicereşti. Iar apoi, pe acest teritoriu s−a instalat autori−
tatea civilă sub care se găsea şi Biserica Albă.
Să amintim că în anul revoluţiei de la 1848 românii cer
recunoaşterea independenţei, în primul rând al bisericii
române. La Adunarea din luna mai 1648 la Sremski
Karlovci a fost recunoscută independenţa naţiunii „vlahe”
/române/ în Banat.
18
DATE DEMOGRAFICE DESPRE

În Biserica Albă a trăit un număr nu prea mare de

români, care s−au colonizat în această localitate în a doua
jumătate a secolului XVIII. După
primul război mondial numărul pop−
ulaţiei româneşti este în descreştere,
deoarece o parte din această popu−
laţie a părăsit Regatul sârbilor,
croaţilor şi slovenilor şi s−a stabilit în
Românilor. În anii după al doilea
război mondial, respectiv după
anul 1945, datorită asimilării accel−
erate, numărul românilor s−a redus
foarte mult, astfel că în prezent doar
Vasilie Panescu (1867− câteva zeci de familii se declară de
1951), fotografia din 1912 români.
În continuare prezentăm date demografice de la recen−
sămintele efectuate în mai mulţi ani, pentru a ilustra com−
ponenţa locuitorilor în diferite perioade, cu accent pe
populaţia românească.
La recensământul oficial din anul 1817 Biserica Albă
numără 885 de case cu 4.737 suflete, dintre care 2.705
catolici, iar 1.949 greco−ortodocşi /sârbi şi români/.
Lista de conscripţie din anul 1846 arată că în
Biserica Albă au trăit total 6.452 suflete /germani, sârbi şi
19
români/, respectiv 3.208 bărbaţi şi 3.244 femei. Nu se
specifică numărul locuitorilor după naţionalitate.
Recensământul din anul 1869 înregistrează existenţa a
unui număr de 564 români. Date statistice din anul 1886
arată că în Biserica Albă numărul total al credincioşilor
ortodocşi români era 550 /bărbaţi: 270, femei: 280, iar
Afiş al prăvăliei
dl Panescu
Prăvălia lui Nicola Panescu din Biserica Albă
numărul caselor era 80.

Până în anul 1900 numărul românilor a crescut, respec−
tiv s−a ridicat la 869 suflete. Această cifra o găsim şi în
„Culegeri de statistici maghiare, recensământul populaţiei”,
Budapesta, vol. I, pag. 362−363 /în limba maghiară /. În
anul 1900 structura naţională în acest oraş era următoarea:
6.245 germani, 1.571 maghiari, 869 români, 243 slovaci
20
1.620 sârbi 22 croaţi şi 273 alţii. Românii sunt numiţi “olah−
valah”. Despre Biserica Albă se notează că este oraş de
rangul doi /orăşel/, subordonat conducerii Comitatului
Timişoara cu magistrat, având denu−
mirea în limba maghiară:
Fehertemplom .
După recensământul din 31
decembrie 1910 Biserica Albă avea
11.524 locuitori: germani 6.062,
sârbi 1.994 românii 1.806, unguri
1.213. Trebuie să precizăm că
numărul românilor era mai mic,
deoarece în recensământ au fost
introduşi şi soldaţii români din garni−
zoană, a căror număr era mare în Nicola Panescu (1909−
regiment, chiar majoritatea o formau 1987), fotografia din 1935
românii.
Conform recensământului din 1921 ca români s−au
declarat 627 locuitori din Biserica Albă. Acelaşi număr îl
întâlnim şi în anul 1925.
În perioada interbelică orăşelul Biserica Albă numără
9.630 locuitori, dintre care 627 români.
În continuare prezentăm numărul românilor în pro−
cente în diferiţi ani:
Anul 1900 − Biserica Albă numără 10.849 locuitori din−
tre care 8% români.
Anul 1910 − Biserica Albă numără 11.524 locuitori –
români 16%.
În anul 1921 − Biserica Albă numără 9.650 locuitori −
români 7%.
În anul 1948 − Biserica Albă numără 9.428 locuitori −
români 2%.
În anul 1948 numărul sârbilor, locuitori ai acestui oraş
21
era 85% iar a ungurilor 3%. Din acest tabel se poate vedea
evoluţia populaţiei din Biserica Albă, dar şi micşorarea
numărului de români.
Dorim să menţionăm datele conform raportului camerei
de Comerţ din Timişoara, care au fost publicate în anul
1882 referitoare la Biserica Albă. În
oraş erau în acel timp 675 case cu
9.845 suflete, dintre care 6.644 ger−
mani, 1559 sârbi, 674 români, 42
slovaci.
După primul război mondial,
numărul populaţiei româneşti din
Biserica Albă s−a micşorat simţitor.
Un număr de intelectuali români,
care au funcţionat în acest oraş ca
avocaţi, judecători sau în alte
domenii au părăsit locurile de
Aleksandar Ristić
muncă şi s−au stabilit în România.
Descreşterea numărului de români, mai ales prin asim−
ilarea lor, se poate constata din faptul că în anul 1930 trăi−
au în Biserica Albă peste 700 români, iar după 40 de ani,
respectiv în anul 1971 s−au declarat de români doar 301
persoane /2,12%/.
22
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
Oraş cu trecut istoric în apropierea graniţei cu România

şi cu râul Nera. Biserica Albă poartă în emblema sa o biser−
icuţă albă ridicată pe o movilă într−o câmpie verde, iar
cadrul ei este înconjurat de struguri.
Într−un document adresat Papei în secolul XIV, pe terito−
riul Arhidecanatului Craşoviei se aminteşte localitatea
„Alba−Eclesia” adică Biserica Albă sau Bela Crkva. în toam−
na anului 1716 cu ocazia unei vânătoare organizate pe
valea Nerei, groful Claudie Florimund Mercy a hotărât să
înfiinţeze o colonie germană.
În anul 1717 în 15 mai au fost aduşi colonişti germani
din Alsacia şi Lotaringia. Noii locuitori au avut o stradă cu
160 de case şi circa 454 suflete. Coloniştii germani au
adoptat numele vechii localităţi şi i−au zis: Weiskirchen,
ulterior ungurii Fehertemplom, ceea ce în traducere însem−
nă Biserica Albă. Cu ocazia săpăturilor pentru ridicarea
clădirii primăriei s−au dat de ruinele unei vechi bisericuţe,
de dată veche.
Până la despărţirea ierarhică, românii de aici s−au folosit
de actuala biserică ortodoxă sârbească care la timpul său le
era comună.
Biserica Ortodoxă Română a fost zidită la anul 1871,
după planul arhitectului Cuzman Cioloca, din contribuţia
locuitorilor ortodocşi români ai parohiei cu stare materială
înfloritoare. Între ei s−a distins îndeosebi Vasa Radulovici.
Biserica este în centrul oraşului şi este zidită din piatră şi
cărămidă. Hramul este „Pogorârea Duhului Sfânt” sau
Rusaliile.
23
Biserica Ortodoxă
Română din Biserica
Albă zidită în anul
1872
24
Iconostasul bisericii
25
Iconostasul e din lemn sculptat şi lucrat de Iosif Iulius
Bosioc din Berlişte – Iam, România. Nu este colorat nici
aurit ci lemn natural. Picturile pe iconostas sunt donate de
diferiţi creştini, a căror nume este scris pe icoane.
Antimisul actual al bisericii datează din 30 noiembrie
1905 de la Episcopul Nicolae Popea al Caransebeşului. Se
mai află un antimis vechi sfinţit de Episcopul Andrei Şaguna
al bisericii dreptmăritoare din Ardeal, dar fără a fi specifi−
cată biserica căreia se dă şi anul.
La biserică se păstrează o cruce de argint filigramat,
donată bisericii de Costa Coculcela în 10 martie 1882. O
parte din credincioşii români de aici erau aromâni – ţânţari
− veniţi din Macedonia.
În faţa biserici în anul 1892 se zideşte un bazar cu câte
două prăvălii de o parte şi de alta la intrarea în curtea bis−
ericii.
Tot la biserică se păstrează o panglică lată de circa 16
cm şi lungă de 220 cm brodată cu fir de argint pe fondul
albastru, care este o jumătate din pantlica de la drapelul
regimentului confiniar româno−sârb nr. 14 desfiinţat în anul
1872. Cealaltă jumătate a fost dată spre păstrare bisericii
ortodoxe sârbe. Cimitirul este comun al ortodocşilor sârbi şi
români aşa cum a fost donat de Vasa Radulovici. Casa paro−
hială la parohia română e donată de avocatul din Biserica
Albă dr. Aurel Novac în anul 1929. În trecut la Biserica
Albă a fost centru de reşedinţă al protopopului. Preoţii care
au servit Biserica din Biserica Albă au fost: Prota Leontie
Ivacicovici 1848; Prota Iovan Popovici 1866; Prota Sofronie
Nedici 1900−1917; Preot Ştefan Petrovici; Preot Sava
Secoşan; Preot Ştefan Balea; Preot Iacob Drăgulescu − 1940;
Adm. Parohial Ioan Ivaşcu 1940−1958; Adm. Parohial
Protopop Tiberiu Şdicu 1958− 1986; Adm. Parohial Prot
Vicar Moise Ianeş 1986−1989; Adm. Parohial Protopop
26
Drăgan Chilom 1989 şi până în prezent.
La data de 20 februarie 2004 s−a reînfiinţat Protopopiatul
Biserica Albă, în funcţie de protopop a fost numit Preotul
Drăgan Chilom din parohia Grebenaţ, totodată şi adminis−
trator la parohia ortodoxă română din Biserica Albă.
Românii din Biserica Albă în comunitate bisericească

cu sârbii
Biserica sârbească din orăşelul Biserica Albă a fost zi−

dită în anul 1780, fiind sfinţită în acelaşi an, în 19 decem−
brie, de către episcopul de Vârşeţ, Vicentie Petrovici, în
prezenţa comandantului de regiment, baronul Papila. Până
în anul 1798 în biserica ortodoxă sârbă s−a folosit numai
limba sârbă în slujbele religioase. Sârbii au fost privilegiaţi,
fiind numeric mai puternici şi au contribuit mai mult la ridi−
carea bisericii. Românii au fost primiţi în comunitatea bis−
ericească sârbă ca ortodocşi, iar contribuţia lor a constat
în daruri pentru zidirea şi înfrumuseţarea bisericii sârbeşti.
La sinodul bisericesc din anul 1798 sârbii au aprobat
folosirea limbii române în biserică, însă după câţiva ani au
interzis întrebuinţarea limbii române îs slujbele bisericeşti.
În 26 februarie 1847 a fost dată propunerea de către
Comisia judecătorească de grăniceri bănăţeni ca tineretul
şcolar în comun să execute cântece bisericeşti în ambele
limbi. Sârbii, însă au refuzat să respecte ordinul imperial.
În 17 şi 18 aprilie 1848 au interzis preotului român să
servească în biserică în limba română şi au scos afară din
biserică toate cărţile româneşti de rugăciuni, acesta era
şi unul din motivele că românii din Biserica Albă s−au dat
de partea nemţilor în evenimentele din revoluţia de la
1848/49.
În legătură cu neînţelegerile iscate în chestiunea folosirii
27
limbii române în biserică, comandamentul general a comu−
nicat Magistratului că va trimite în Biserica Albă un
detaşament de pedepsire compus din patru companii şi
un escadron, din cauza rezistenţei sârbilor, iar trupele vor fi
staţionate în casele sârbeşti. Totuşi, nu s−a ajuns la această
măsură, deoarece primarul oraşului a comunicat că sluj−
bele în biserica se săvârşesc în limba română.
Litigiul bisericesc
Până în anul 1798 românii şi sârbii din Biserica Albă

au trăit în armonie şi bună înţelegere. Dar în curând au
Vecernia şi adunarea Oastei Domnului din Grebenaţ, Iablanca şi

Biserica Albă, 2004
apărut conflicte pe plan religios în legătură cu săvârşirea

slujbelor religioase în biserică. Anume, românii cereau ca
28
slujba bisericească să se săvârşească şi în limba română, dar
mai pretindeau şi anumite drepturi naţionale, nu numai
religioase.
În biserica sârbească, până la finea secolului al XVIII−lea,
în strana de partea dreaptă se cânta sârbeşte, iar în cea de
partea stângă româneşte. În vremea aceea, în Biserica Albă,
trăiau circa 100 de familii româneşti. Într−o duminică se
cânta în strana dreaptă sârbeşte, iar a doua duminică se
cânta în strana de partea stângă româneşte. Reprezentanţii
românilor nu au fost mulţumiţi. Neînţelegerile s−au ascuţit şi
cu timpul deveneau conflicte politice.
În vederea soluţionării liti−
giului, Magistratul a recoman−
dat, ca slujba religioasă să se
săvârşească alternativ, o du−
minică în sârbeşte, iar în
cealaltă duminică româneşte.
Litigiul a continuat, ba s−a întâm−
plat, după cum am mai amintit,
să fie date afară cărţile bis−
ericeşti în limba română, iar
preotului român să fie interzis
săvârşirea slujbei în biserică.
Românii au adresat plângere
împăratului că nu se respectă
recomandarea Magistratului, iar
Consiliul de Război încă în
anul 1846 a înaintat o Rezo−
Protopop Drăgan Chilom
luţie bisericii ortodoxe sârbe,
prin care se ordonă ca slujba bisericească să fie săvârşită
tot a doua săptămână în limba română, precum şi la mar−
ile sărbători.
Ordinul imperial nu a fost respectat, căci în anul 1848
29
s−a interzis preotului român săvârşirea slujbei religioase, iar
– după cum am mai amintit − cărţile religioase româneşti au
fost scoase din biserică.
Sârbii din Biserica Albă au adresat un Memorandum
Episcopu−lui din Vârşeţ, prin care îl roagă să−i apere de
vlahi /respectiv de români/, care cer ca în biserica sâr−
bească să se săvârşească slujba în limba română. Sârbii
motivează împotrivirea prin faptul că ei au zidit biserica.
Totodată declară că nu au nimic împotrivă ca românii să−
şi ridice biserică proprie, chiar îi vor şi ajuta.
Românii au adresat plângere şi Mitropolitului din
Sremski Karlovci, cerând drepturi pe plan religios. Însă
conducătorii sârbi nu au respectat dorinţele româneşti.
Dimpotrivă, au adunat cărţile bisericeşti româneşti de rugă−
ciuni şi le−au trecut la primărie. Astfel, românii au fost
nevoiţi să−şi faci casă de rugăciuni, în care s−au adunat
credincioşii.
Un motiv de neînţelegere a fost şi chestiunea în ce
limbă să se slujească la sărbătorile mari. Episcopul de
Vârşeţ a ordonat, într−un an, ca în prima zi de Sf. Paşti să
fie serviciul divin în limba română.
Continuarea litigiului bisericesc
Litigiul dintre sârbii şi românii din Biserica Albă apărut

din cauza că românii insistau la săvârşirea slujbelor în bis−
erică şi în limba română s−a accentuat din anul 1815 şi a
durat până la despărţirea eparhiei române de biserica orto−
doxă sârbă în 1864, respectiv la Biserica Albă în anul
1869.
Biserica ortodoxă sârbă a fost zidita între anii 1774−1780
cu contribuţia populaţiei sârbeşti din această localitate.
Românii au contribuit într−o oarecare măsură pentru înfru−
30
museţarea ei. În anul 1798 românii obţin de la Consiliul
eparhial din Vârşeţ dreptul să folosească strana din partea
stângă, tot a doua săptămână să aibe serviciu religios în
limba română. Până în anul 1815 serviciul religios s−a
săvârşit în ambele limbi, ca apoi să apară un conflict
nedorit. Anume, protopopul de Biserica Albă −
Palanka,.Rafailo Milojević, a atacat pe cantorul român şi l−
a dat afară din biserică, astfel ofenzând întreaga populaţie
românească din Biserica Albă.
Românii au adresat plângere către Comandamentul
general al Banatului din Timişoara, în care arata că pro−
topopul a instigat la ură între cele două naţionalităţi.
Comandamentul a ordonat Conzistoriului din Vârşeţ să
cerceteze cazul. Litigiul s−a sfârşit cu împăcare şi contin−
uarea practicii în privinţa serviciului religios în limba
română.
O perioadă de un deceniu şi jumătate a durat cola−
borarea dintre cele două naţionalităţi ca apoi din nou să
izbucnească neînţelegerile. Urmaşul lui R. Milojević, pro−
topopul Bugar Milošević din nou a potenţat chestiunea
serviciului religios în limba română. Românii fac plângere
curţii de la Viena, cerând respectarea de către sârbi să
aibă preot de naţionalitate română. În anul 1831 a fost
numit de preot persoană care vorbea limba română; în anul
următor episcopul de Vârşeţ, Maksim Manojlović, interzice
săvârşirea serviciului religios în limba romană. Românii se
plâng din nou Consiliului Aulic de Război, cerând să se
respecte practicarea slujbei în româneşte. Episcopul Stefan
Stanković a încercat fără succes împăcarea părţilor. Sârbi
susţineau că strămoşii lor au ridicat biserica fără vreun aju−
tor din partea românilor; prin urmare, lor le aparţine bis−
erica şi serviciul religios se poate săvârşi numai în limba
sârbă.
31
Nici încercarea de împăcare a episcopului Rajačić, din
anul 1836, nu a dat rezultate. Totuşi, la plângerea repetată
a românilor în anul 1846 a fost publicată rezoluţia impe−
rială, prin care românilor se recunosc drepturile de care s−
au bucurat mai multe decenii.
În urma evenimentelor din revoluţia de la 1848/49
litigiul bisericesc a reapărut. Românii se plâng
Magistratului că nu li se permite serviciul religios, ba
chiar a fost alungat preotul lor, iar cărţile bisericeşti
romaneşti au fost scoase afară din biserică.
S−a format o comisie pentru cercetarea neînţelegerilor
dintre sârbi şi români. În baza raportului acestei comisii,
comandantul Comandamentului General din Timişoara
aduce hotărârea prin care se va aplica Rezoluţia imperială
din 1846 despre săvârşirea serviciului religios în ambele
limbi, sârbii nu au acceptat această hotărâre, ci prin inter−
mediul patriarhului Rajačić au făcut recurs la Curtea de la
Viena. Deoarece comandantul Korovini nu a reuşit să
aplaneze conflictul, respectiv litigiul, a hotărât să
folosească armata staţionată la Vârşeţ. În luna mai 1846
pătrunde cu trupe în Biserica Albă, care s−au reţinut aici
doar numai două zile, iar rezultatul a fost împăcarea
reprezentanţilor sârbilor şi românilor, care au declarat că
vor respecta hotărârea imperială.
Despărţirea de biserica sârbească

şi împărţirea averii bisericii
După despărţirea ierarhică din 1864 şi întemeierea

Mitropoliei de Sibiu, recunoscută de împăratul Franz Iosif,
s−a înfiinţat eparhia de Caransebeş, în frunte cu episcopul
Ioan Popasu, precum şi eparhia de Arad. Românii din
Biserica Albă continuă să insiste ca în biserică să se
32
săvârşească slujba şi în limba română. S−au purtat dez−
bateri interminabile, dar fără succes. Românii au fost
nevoiţi să−şi găsească casă de rugăciuni proprie.
În urma despărţirii ierarhice din 1864 s−a pus problema
împărţirii averii bisericii între sârbi şi români, în baza
ordinului emis de către Magistrat s−a făcut recensămân−
tul populaţiei din Biserica Albă. Rezultatul a fost urmă−
torul: 357 suflete sârbi,:iar 439 români. La recensământ
participă din partea Conzistoriului român protopopul din
Iam −Ioan Popovici.
În 27 februarie 1869 s−a întocmit contractul de împărţire
dintre sârbi şi români. Protocolul a fost semnat de reprezen−
tanţi ai ambelor părţi. Partea românească a fost compusă
din următorii reprezentanţi:Vasa Radulovici, Mihai No−
văcescu, Cuzman Ciloca, Mihail Tabac, Costa Bălănescu,
Stefan Creucean şi Lazăr Gruia.
În 8 martie 1869 s−au împărţit între sârbi şi români
bunuri mobile din biserică şi s−au scos cărţile româneşti
de rugăciuni. Prin ordinul Ministerului Militar de Stat din
Viena din anii 1867 şi 1869, în semn de despăgubire pen−
tru biserică, şcoală şi locuinţa cârsnicului, sârbii trebuiau
să achite românilor suma de 11.432 florinţi şi 17 coroane.
Biserica şi şcoala vor rămâne în proprietatea comunităţii
sârbeşti, respectiv a comunei bisericeşti sârbe.
Despărţindu−se de biserica sârbă, românii îşi zidesc, în
anul 1871, biserica proprie, în strada principală şi foarte
frumoasă, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. Pe lângă
biserică există şi casă parohială. Dintre preoţii care
au slujit la Biserica Albă amintim pe Sofronie Nediciu în
primele decenii ale secolului XX. În perioada interbelică
era preot I. Drăgulescu. În prezent biserica romanească se
administrează de către preotul din Grebenaţ, care săvâr−
şeşte slujba odată pe lună.
33
ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎN LIMBA
ROMÂNĂ
Şcoala românească la Biserica Albă
Până la revoluţia, de la 1848−1849, copiii români din

Biserica Albă au frecventat şcoala sârbească,; căci nu au
avut şcoală separata cu limba de predare românească. În
perioada 1858−1860 a existat şi a funcţionat şcoala
românească mixta cu durata de un an, cu un învăţător şi
45 elevi. Cursurile s−au ţinut în edificiul şcolar sârbesc
până prin anul 1868, când se deschide şcoala românească
separată.
Prezentăm reţeaua de şcoli comunale între anii 1861−
1871:
1. Şcoală românească naţională:
− 1861. – 1863: 1 clasă cu doi învăţători şi 57 elevi
români;
− 1863−1867 : 1 clasă cu un învăţător şi 49 elevi români;
− 1868−1871: 2 clase cu 37 elevi
2. Şcoala sârbo−română pentru fetiţe:
− 1863−1867: 1 clasă, un învăţător cu 107 elevi sârbi şi
români
− 1868−1871: 2 clase cu 84 elevi de naţionalitate sârbă
şi română
3. Şcoala săptămânală cu învăţământul prelungit −
şcoală de repetiţie pentru copiii de la 12−15 ani.
La şcoala primară românească numărul elevilor era
următorul:
34
− 1861−1863: 21 elevi români
− 1863−1867: 28 elevi români
−1868−1871: 20 elevi români
Reţeaua şcolară în perioada 1871−1900
Şcoala românească comunală în anii 1871−1874 avea

2clase cu 49 elevi români; în 1874−1878 avea 2 clase; în
1878−1884 avea 2 clase cu 39 elevi de naţionalitate
română; în anii 1885−1900 şcoala românească comunală
avea 2 clase.
Şcoala primară română cu trei clase:
Anul şcolar 1903/1904:
De la 3−5 ani − 13 elevi români
De la 6−12 ani − 20 elevi români
De la 12−15 ani − 35 elevi de naţionalitate română
Maturanţii din anul 1898 la aniversarea a unui deceniu de la absolvirea

bacalaureatului
35
Ucenici la meserii în vârsta de peste 15 ani: 25 elevi
români
Şcoala primară românească comunală, în anul şcolar
1903/1904, a fost frecventată de 31 elevi români, dintre
care 29 ortodocşi şi 2 greco−catolici. A funcţionat un cadru
didactic.
Din anul 1872 în toate şcolile se introduce limba
maghiară ca obiect de învăţământ obligatoriu. În şcolile
româneşti şi sârbeşti limba de predare a fost româna,
respectiv sârba.
În graniţa militară controlul şcolilor aparţinea
administraţiei militare, iar învăţătorii au fost numiţi de
comanda regimentului la propunerea directorului şcolar.
S−a luat în considerare limba şi religia populaţiei din local−
itate.
După desfiinţarea graniţei militare − şcolile trec sub
administraţia civilă, în continuare rămânând şcoli comu−
nale, influenţa clerului fiind limitată.
Adunări generale ale învăţătorilor români

ţinute la Biserica Albă
Amintim două Adunări generale ale învăţătorilor romani

din Ungaria, care şi−au desfăşurat lucrările la Biserica
Albă. Astfel, în 4−7 august 1873 a avut loc cea de−a şaptea
Adunare principală a învăţătorilor români din Ungaria de
Sud. Au participat peste 200 de dascăli. De asemenea şi
ce−a de−a VIII−a ^ Adunare generală a învăţătorilor români
s−a desfăşurat tot la Biserica Albă în zilele de 1 şi 2 sep−
tembrie 1878. Faptul acesta confirmă că oraşul Biserica
Albă era centru cultural cunoscut în Ungaria de Sud, iar
românii dispuneau de cadre bine pregătite.
36
Ioachim Fara din Cuvin, învăţător la Biserica Albă

în anul 1947
Liceul din Biserica Albă frecventat de elevi

de naţinalitate română
Liceul din Biserica Albă, întemeiat în anul 1875, este cel

mai vechi din Voivodina, având denumirea – „Marele liceu
de stat regalo−ungar din Biserica Albă”. Această denumire o
poartă până−n anul 1918, dealtfel şi ultimul an de
învăţământ în limba maghiară.
În perioada 1914 – 1941 liceul poartă denumirea de
„Marele liceu de stat regal sârb”. În etapa a treia îşi are den−
umirea de „Liceul real de stat”. În etapa a patra de existenţă
din 1944 – 1956 poartă denumirea de „Liceul complet
mixt”. Etapa a cincea din 1956 – 1975 cunoaşte denumirea
de „Liceul superior /”Viša Gimnazija”/ purtând şi numele
luptătorului Sava Munćan.
Marea majoritate a elevilor de la acest lieu erau sârbi şi
37
români. Primul an şcolar 1875/76 era an pregătitor; în anul
şcolar 18676/77 se deschide clasa a V−a, iar în anul şcolar
1879/80 a avut loc primul bacalaureat.
La început liceul avea 4 clase; foştii elevi ai şcolii civile
au fost trecuţi la liceu. Numărul elevilor s−a majorat din an
în an. În primul an de existenţă a liceului numărul total al
elevilor era – 87, iar după cinci ani s−a ridicat la 187, ca
după şapte ani numărul elevilor să crească la 204. Acest
număr reprezintă cifra medie a elevilor înscrişi în primii 20
de ani de existenţă a liceului.
Elevii de naţionalitate română aveau posibilitatea să aibă
facultativ ore de limba română, iar cei interesaţi puteau să
înveţe şi limba franceză.
Administraţia maghiară a exercitat presiuni asupra popu−
laţiei nemaghiare prin acţiuni de maghiarizare. De exem−
plu, românul cu numele de Ion a devenit Ianoş, Dimitrie
capătă numele de Deme, Vasa – Vazul… În edificiul şcolar
Maturanţii cu profesorii lor şi directorul Babici, anul 1920
38
Un grup de elevi din clasa a VIII−a cu dirigintele lor, Svetolik Subotić,

anul 1938
practic a fost admisă numai limba maghiară. O sarcină a
liceului era să contribuie la procesul de asimilare a locuito−
rilor nemaghiari.
În cursul şcolarizării elevii sârbi şi români au însuşit
limba maghiară literară, pe care o cunoşteau mai bine decât
limba lor maternă. Totuşi, elevii de naţionalitate română şi
sârbă şi−au păstrat individualitatea lor naţională şi nu au
renunţat la neamul din care fac parte.
Episcopia din Caransebeş a acordat burse pentru
pregătirea cadrelor de învăţători şi preoţi, de care se simţea
lipsă în localităţile româneşti din Banat. Reprezentanţii
politicii maghiare nu priveau cu ochi buni formarea păturii
de intelectuali sârbi şi români în părţile din sudul Dunării.
În anul 1912 s−a întemeiat la Seghedin, nu la Timişoara,
un internat pentru copiii de naţionalitate română şi sârbă;
acest internat şi−a încetat activitatea la sfârşitul primului
război mondial.
La liceul din Biserica Albă limba maghiară, ca obiect de
învăţământ, s−a aplicat în mod tradiţional. În toate şcolile
39
Elevii români de la şcoala primară din Biserica Albă, anul 1950
sârbeşti şi româneşti s−a introdus limba maghiară ca obiect

aparte, iar din anul 1883 limba maghiară a devenit limba
oficială în toate birourile /cancelariile/ din judeţul Timiş.
În anul şcolar 1918/19 liceul a fost frecventat de 227
elevi, dintre care un număr de 100 erau de naţionalitate
sârbă, iar restul erau români, germani, maghiari.
Din anul şcolar 1919/20 se introduce în şcoli limba
sârbă.
În perioada de 100 ani de existenţă a Liceului din
Biserica Albă /1875 – 1975/ bacalaureatul l−au absolvit şi
un număr mare de români de pe teritoriul României, şi
anume din localităţile: Oraviţa, Vărădia, Vrăniuţ, Moldova,
Gaiul Mic, Răcăjdia, Vrani, Dalboşeţ, Lugoveţ, Opatiţa,
Iam, Biniş, Docnecea, Moldoviţa, Goruia, Ciacova, Slatina,
Cacova, Petrilova, Macovişte, Lăpuşnic, Jetina, Mehedia,
Macovişte, Berzovia, Noua Rusova, Ulm, Comorişce.
În continuare menţionăm numele elevilor români care
au absolvit liceul de la Biserica Albă:
40
Din Petrovasâla:
Ioan Murgu, Petar Anca, Velike Surduş;
Din Alibunar:
Gavrilă Mihailov, Aurelia Mioşcu;
Din Nicoinţ:
George Trifu, Octavian Boroancă;
Din Oreşaţ:
Adam Cucu;
Din Straja:
Parascheva Licăreţ, Sidonia Luchici;
Din Marcovăţ:
Octavian Liuba;
Din Grebenaţ:
Ilie Curea, Iacov Vuici;
Elevii de la secţia română a şcolii primare din Biserica Albă, anul 1956;
învăţătoare: Maria Bura
41
Din Cuvin:
Octavian Caciu, Vasa Olcean;
Din Deliblata:
Costa Barbuzan, Minerva Guţu, Tatiana Guţu;
Cei mai mulţi absolvenţi ai liceului au fost români din
Biserica Albă. Iată numele lor: Aurel Raşovian, Nina Nestor,
Coriolan Lazăr, Paul Onescu, Aurel Lazăr, Iovan Miuţa,
Iovan Cucu, Cornel Despi, Emilian Mogoş, Cornel
Ardelean, Mărioara Turturea,
Constantin Isac, Simeon Ţăran,
Milan Oprea, Biljana Marian şi
Maria Ţăran.
La şcoala românească din
Biserica Albă, la începutul sec−
olului al XX−lea, a funcţionat ca
învăţător Trăian Lazăr, după ce
un timp nu funcţionează nici un
învăţător, iar prin anii treizeci a
fost angajat la şcoala
românească învăţătorul Nicolae
Licăreţ.
Date despre elevii români de
Învăţătoarea Maria Bura la liceul din Biserica Albă din
perioada 1945 – 1947 ne oferă
fostul elev al acestui liceu Vasa Oltean, în prezent pension−
ar cu domiciliul la Sân−Mihai. Dânsul a fost elev al acestui
liceu între anii 1945 – 1947. Îşi aminteşte că liceul din
Biserica Albă a fost frecventat şi de elevi de naţionalitate
română din mai multe localităţi. Aminteşte numele elevilor
români: Doina şi Steluţa Coracu din Biserica Albă, Lucia
Penţa, Doina Penţa şi Lidia Guţu din Deliblata, Agniţa
Nicolaevici din Straja, Emilian şi Ofelia Mogoş din Biserica
Albă.
42
Gheorghe Guţu din Deliblata a fost elev particular. În
total la liceul din Biserica Albă după anul 1945 au fost 14
elevi români.
La şcoala primară din Biserica Albă a funcţionat ca
învăţător, în perioada ianuarie – octombrie 1947, Ioachim
Fara, originar din Cuvin. El a fost numit la despărţământul
cu limba de predare română cu patru clase, în locul învăţă−
toarei Maria Guţu, de origine din Deliblata.
În total au fost înscrişi în clasele I−IV un număr de 27
elevi români. O parte dintre elevi nu au frecventat cu regu−
laritate şcoala. De aceea învăţătorul Ioachim Fara a vizitat,
în mai multe rânduri, părinţii elevilor cu scopul să−i
convingă că trebuie să trimită copiii lor la şcoală. Erau şi
copii din familii sărace, care duceau lipsă de haine şi
pantofi.
Învăţătorul Ioachim Fara a organizat un curs de limba
română, cu durata de două luni, pentru persoane din căsă−
torii mixte, care nu cunoşteau limba română.
Mai mulţi elevi români din Biserica Albă au continuat
şcolarizarea, printre care se amintesc Ionel Laţcu cu sora sa
Doina, apoi surorile Doina şi Steluţa Coracu, care au termi−
nat Şcoala Normală din Vârşeţ, la secţia cu limba de
predare română.
Cursuri pedagogice pentru pregătirea învăţătorilor
La Biserica Albă s−au organizat cursuri pedagogice pen−

tru pregătirea învăţătorilor. Primul curs s−a ţinut pe teritori−
ul Confimiului militar din Banat la Caransebeş, în anul
1820. La acest curs au participat învăţători români şi sârbi.
Din anul 1836 aceste cursuri se organizează la Biserica
Albă sub conducerea lui Constantin Diaconovici Loga,
directorul şcolilor naţionale din Banat. Din anul 1850 cur−
43
surile se vor ţine din nou la Caransebeş. Durata cursurilor a
fost de 6 luni.
***
Constantin Diaconovici Loga
/1770−1850/ a fost profesor la
Preparandia din Arad şi director
al şcolilor naţionale din Graniţa
militară. A organizat cursuri pen−
tru învăţătorii şcolilor române şi
sârbeşti de pe teritoriul
Regimentului din Graniţa mili−
tară, la Caransebeş şi Biserica
Albă timp de 20 de ani până în
anul 1850. A publicat mai multe
lucrări, printre care „Ortografia
sau dreapta scrisoare” /1818/,
„Gramatica românească”
Constantin Diaconovici Loga /1822/, „Epistolarul românesc”
/1841/ şi altele. A tradus cărţi bisericeşti din limba sârbă în
limba română: „Octohiul cu Tipicul”, „Tălmăcirea
evangheliilor de duminică şi săr−
bători” şi altele.
***
Romulus Roman – născut la
Şeitin de lângă Arad în anul
1875, a absolvit Preparandia din
Arad. La început a fost învăţător
la Toracu−Mic, apoi la Doloave
din 1896 până în 1922, când
trece la Biserica Albă. Aici
desfăşoară activitate culturală,
înfiinţează cor mixt şi redactează
Romulus Roman
44
„Calendarul poporului” începând cu anul 1922, care va
apare în continuare până−n anul 1925. Calendarul pe anul
1924 a fost tipărit la Biserica Albă.
***
Ioan Savu a funcţionat ca învăţător la Biserica Albă în
anul şcolar 1869/70, era în etate de 22 ani, fiind învăţător
aici de doi ani şi ca studii avea 4 clase normale. Salariul lui
a fost 315 florinţi, 10 m3 lemne şi ˝ jugăre pământ de culti−
vat.
45
UNELE EVENIMENTE SOCIAL−

POLITICE, ECONOMICE ŞI
CULTURALE DE LA JUMĂTATEA
SECOLULUI AL XIX−lea PÂNĂ LA
JUMĂTATEA SECOLULUI
AL XX−lea REFERITOARE LA
ROMÂNI
Pe la mijlocul secolului al XIX−lea oraşul Biserica Albă se

dezvolta economic tot mai repede. Creşte numărul comer−
cianţilor şi a meşteşugarilor, printre care sunt tot mai mulţi
români. Pe lângă agricultură se dezvolta şi zootehnia, culti−
varea viţei de vie, pomicultura, creşterea viermilor de
mătasă.
Se constată că la mijlocul secolului al XIX−lea existau 8
bresle cu 470 de meşteşugari, formându−se mai târziu şi
cooperative cu meşteşugari.
În anul 1867 s−a întemeiat prima tipografie în Biserica
Albă, care face parte din cele mai vechi tipografii din
Voivodina. Această tipografie a fost întemeiată de Iulius
Vunder, care a venit din Timişoara în Biserica Albă în anul
1867. Pe lângă tipografie, a întemeiat şi o legătorie de carte.
La scurt timp de sub tipar apare ziarul săptămânal „Nera”,
având o apariţie neîntreruptă de 53 de ani. Prima carte
tipărită în această tipografie a fost monografia Bisericii Albe
scrisă de Leonard Bohm, istoric şi arheolog.
46
În anul 1908 se introduce la Biserica Albă curentul elec−
tric. Pentru prima dată în 17 noiembrie 1908 orăşelul a fost
luminat cu curent electric spre marea bucurie a locuitorilor,
căci până atunci s−a folosit luminarea cu lumînări şi petrol.
Oamenii au introdus curentul electric în toate încăperile,
chiar şi în pivniţă, grajduri, şupe etc.
Alegerile pentru Dieta ungară

din anii 1905, 1906 şi 1910
La alegerile pentru Dieta ungară din anul 1905 în cercul

electoral Biserica Albă din Comitatul Timiş a fost propus
candidat Jaša Tomić, prim redactor al ziarului „Zastava”.
Candidatul naţional sârb a cutreierat cercul Biserica Albă
însoţit de vreo 30−40 jandarmi, iar în unele locuri a fost
oprit să−şi prezinte programul politic.
Candidatul a fost primit cu însufleţire în oraşul Cuvin,
unde românii au luat parte la adunarea confraţilor şi con−
locuitorilor sârbi. Prin presiuni asupra alegătorilor Jaša
Tomić este înfrânt, dar nu şi învins. El candidează din nou
în cercul Biserica Albă şi în anul 1906.
În anul 1910 candidatul naţionalităţilor oprimate a fost
Steinacker Eduard. În 22 mai 1910 a plecat din Biserica
Albă cu opr trăsuri în Straja. Acolo vorbeşte despre lupta
popoarelor nemaghiare pentru drepturile naţionale.
Vorbirea o redă în limba română dr. Titu Mălaiu, avocat din
Biserica Albă. Preoţii din Straja, Aureliu Şdic şi I. Şdic cât şi
preotul din Oreşaţ, Ioan Mităr, au fost în fruntea poporului.
Prin teroare şi presiuni, candidatul Steinacker Eduard a fost
înfrânt la alegerile dietale din 1910.
Candidatul sârb pentru Dieta ungară la alegerile din
1910, dr. Mihai Polit, în turneul prin comunele româneşti a
fost însoţit de avocatul Ioan M. Roşiu din Biserica Albă. La
47
marea adunare populară din Satu Nou în faţa bisericii vor−
birea avocatului Roşiu a stârnit însufleţire de nedescris.
O întâmplare de condamnat
Printr−o telegramă a prefectului Caraşseverin, P.

Nemoianu, din 26 februarie 1921, înaintată Ministerului de
Interne de la Bucureşti, se aduce la cunoştinţă autorităţilor
române „asasinarea marelui proprietar român din Biserica
Albă – Andrei Boboroni. Asasinii au săvârţit crima într−un
mod bestial, aplicând peste 40 de împunsături şi tăindu−i
grumazul. Omorul se bănuieşte a fi pus la cale de ruşii alb−
gardişti, refugiaţi după victoria revoluţiei bolşevice, colo−
nizaţi de statul sârb în Biserica Albă. Se crede că autorităţile
sârbe n−ar fi străine de această crimă, mai ales că omorul a
fost săvârşit ziua”. Ştirea aceasta a fost consemnată şi în
„Magazin istoric”, mai 2005, p. 54−55, de către drd. Gabriel
Ion Andrei.
După desfiinţarea Confiniului militar /1874/, condiţiile
de activitate culturală devin mai avantajoase. În Biserica
Albă se înfiinţează societăţi culturale, biblioteci, la sârbi şi
la români. În anul 1879 fruntaşii români întemeiază Corul
Vocal Român şi organizează manifestări culturale în oraş,
dar şi în alte localităţi din ţară, dar şi din România. Despre
activitatea acestui cor vom oferi date detailate într−un capi−
tol aparte.
În anul 1873 gruparea naţională sârbo−română a ales
candidat de deputat în parlamentul de la Peşta, în cercul
electoral Biserica Albă, pe Vicentie Babeş.
După independenţa sa de cinci ani, în anul 1876
Biserica Albă îşi pierde rangul de municipiu şi devine
numai oraş cu magistrat, sub Comitatul Timiş. În timpul
acela în oraş trăiau mai multe confesiuni etnice. Românii îşi
48
aveau biserica lor din 1872, unde serviciul religios se
săvârşea în limba română.
Ziarul „Familia” din Budapesta, nr. 18 din 1/13 mai 1877
ne face cunoscut că la încheierea ziarului a sosit o
telegramă în care se anunţă că societatea teatrală Petraşcu a
prezentat în Biserica Albă patru reprezentaţiuni /spectacole
teatrale/ cu un succes excelent. În ziar se mai spune că pub−
licul român a fost încântat peste măsură.
Conferinţa româno – iugoslavă

la Biserica Albă consacrată chestiunii
comunicaţiei peste frontieră
La începutul lunii august 1931, la Biserica Albă s−a ţinut

o conferinţă între reprezentanţii autorităţilor române şi
iugoslave în problema comunicaţiei peste frontieră. Din
partea română au participat: consilier în Ministerul
Agriculturii Ion N. Iepure, primpretorul cercului Moraviţa
Iancu Viteanu, căpitan de jandarmi Ion Ropcea şi notarul
din Naidaş Nicola Marcovici. Iugoslavia a fost reprezentată
prin: inspector al districţiunii Smederevo Nikola Dimić,
primpretorul Bisericii Albe Radomir Babić şi notarul din
Krušćica Ştefan Popovici. După terminarea conferinţei nu s−
a dat comunicat despre cele petractate. Despre conferinţă
scrie săptămânalul „Nădejdea” din 8 august 1931.
Fundaţia Bălănescu din Biserica Albă
După despărţirea ierarhică /1864/, Biserica Albă devine

un adevărat centru cultural şi spiritual al românilor din
Banat. Cu toate că au fost puţini la număr, românii au fost
uniţi în munca lor pe tărâm economic, cultural şi bisericesc.
O realizare de excepţie o constituie Fundaţia Bălănescu.
49
Imaginea de la intrarea în sediul Adunării comunei Biserica Albă –

clădirea fostei Fundaţii Bălănescu
50
Edificiul care a aparţinut românilor din Biserica Albă, donat Bisericii

Ortodoxe Române din loc
Centrul administrativ al Fundaţiei era în actualul edificiu al
primăriei din Biserica Albă, o clădire impunătoare, care
confirmă starea materială solidă a Fundaţiei. În proprietatea
Fundaţiei erau cca 300 hectare viţă−de−vie, pomi fructiferi,
pământ cultivat cu cereale. Apoi mai dispunea şi de ferme
de vaci şi cai. Mai amintim că Fundaţia a manifestat interes
pentru viaţa culturală şi în vederea desfăşurării unei activ−
ităţi sistematice s−a întemeiat cămin cultural. Pentru elevii
români a funcţionat un internat.
Urme ale elementului românesc din Biserica Albă cu un
trecut bogat pe plan economic şi cultural se pot vedea şi în
cimitirul din Biserica Albă.
Să amintim, la sfârşit, că întreaga proprietate a Fundaţiei
Bălănescu a fost naţionalizată ori confiscată prin legile
iugoslave din 1947/48. Date despre Fundaţia Bălănescu
sunt publicate în Almanahul „Libertatea” pe anul 2004.
51
Donatorii români ajută soldaţii românii
care luptă pentru eliberarea Basarabiei
Pentru a alina durerile fraţilor şi încurajarea soldaţilor de

pe front, un număr de 40 donatori din Biserica Albă au par−
ticipat cu ajutoare în bani. S−a colectat suma totală de 2.101
dinari. Acţiunea de colectare a fost pornită de cei trei vred−
nici învăţători pensionaţi: Traian Lazăr, Savu Petrovici şi
Sava Guţu. De asemenea şi meritul lor este pentru
împlinirea acestei fapte româneşti nobile. În continuare
amintim numele româ−
nilor care au donat bani
pentru luptătorii români:
Iacob Dragulescu, preot,
Cucu Lazăr, Ilie Mogoş,
Raduţia Sima, Ion D.
Perian, Teodor Atnagea,
Casa „Fundaţia culturală şi de binefacere” E. Florica Aurelia Novacu,

1892−1908
52
Ioan Voinea, Nicolae Oltean, Gheorghe Penţia, Martin
Mogoş, Pavel Mogoş, Nicolae Banescu, Ana Steigele, D.
Alexa, Gheorghe Corcan, Vasile Jurca, Catiţa Craiovan,
Jarco Barbulescu, Borislav Mindrovici, Ilie Guţiu, Vasile
Stolojan, Mihai Coracu, Maria Popin, Veninca Gurguţ,
Maria Guţiu, învăţătoare, V. Pataşian, V. Filipoviciu, Cătiţa
Madus, Ana Botean, Almăjan Todor, Iuliana Bauer, Ana
Petrovici, Ruja Bambu, Leopoldina Babeţ, Vuca Paica,
Maria Stoianovici, Vasile Panciovan, Maria Balian,
Ardelean Timotei, Ioan Luca, Iuliana Cioloca, Maria
Bujigan, Agneş Helfer.
Donaţia s−a făcut în 15 octombrie 1941. Ziarul „Nădej−
dea” din 30 octombrie 1941 publică numele donatorilor
din Biserica Albă. Biserica Albă a fost sub dominaţia austro−
ungară până−n anul 1918, când a fost eliberată de armata
sârbă. În ziua de 8 noiembrie 1918 armata sârbă a intrat în
acest oraş. A fost numit noul primar şi administraţia comu−
nală. Formarea noului stat – Regatul Sârbilor, Croaţilor şi
Slovenilor va avea drept urmări şi migraţiuni. În perioada
1918 – 1927 oraşul l−au părăsit 79 de familii, printre care o
bună parte de români.
După terminarea celui de al doilea război mondial şi în
Biserica Albă se petrec schimbări, evenimente cu con−
secinţe şi pentru populaţia românească din acest oraş.
Autorităţile iugoslave au ordonat confiscarea averii popu−
laţiei germane. În Biserica Albă cu populaţie majoritară ger−
mană a început confiscarea averilor în 9 iunie 1945, o parte
fiind jefuită, după părăsirea oraşului, de către locuitorii de
origine germană. În acele zile de dezordine a suferit şi o
parte din averea românilor mai bogaţi.
Urme ale confiscării averii populaţiei germane găsim şi
în arhiva istorică din Biserica Albă, însă nu se specifică cui
aparţineau imobilele.
53
UNELE MOMENTE DIN VIAŢA

CULTURALĂ A ROMÂNILOR
Colaborarea cu societatea sârbă de cântări
Societatea sârbă de cântări, întemeiată în anul 1867, a

marcat 25 de ani de activitate în anul 1892. La festivitate
participă şi Societatea română de cântări. În Hotelul
„Haler” s−a desfăşurat serata de cântece. În numele
Societăţii româneşti a vorbit avocatul Ion Roşu.
La concert s−au prezentat toate societăţile de cântări din
Biserica Albă. Societatea română a executat cântecul „Hai
la horă” primind multe aplauze de la publicul prezent la
acest concert.
Jocul „Căluşerul” la balul din Biserica Albă
Subofiţerii Regimentului 64 au aranjat la Biserica Albă,

în ziua de 1 februarie 1877 un bal, în cadrul căruia s−a jucat
şi căluşerul de 12 infanterişti sub conducerea subofiţerului
George Gila. Corespondentul ziarului german „Nera” scrie
cu mult entuziasm despre jocul românesc. Despre acest
eveniment cultural relatează ziarul „Familia” din
Budapesta, nr. 8 din 19 februarie 1877.
Opereta „Crai nou” la Biserica Albă
În anul 1883 opereta „Crai nou”, pe versuri de Vasile
54
„Crai nou” în Caransebeş, anul 1914

Alexandri şi muzică de Ciprian Porumbescu, a fost prezen−
tată la Biserica Albă. Numai cu un an în urmă /în februarie
1882/ opereta a fost prezentată la Braşov în sala mare a Gi−
mnaziului român. Ciprian Porumbescu a fost în anul 1881
angajat la Gimnaziul din Braşov ca profesor de cântări.
Reuniunea română de cântări a organizat prezentarea
operetei la Biserica Albă. La premieră a venit din Braşov Io−
sif Botnariu, care, în calitate de oaspete, a interpretat rolul
lui moş Corbu. Ansamblul coral a fost acompaniat de muzi−
ca militară a Regimentului din oraş. Merite pentru organiza−
rea acestei manifestări revin avocatului Ion Roşu, unul din−
tre conducătorii vieţii culturale a românilor din Biserica
Albă.
Serbare culturală de cântări şi dans
Corul vocal român din Biserica Albă în cooperare cu fan−

fara din Coştei a organizat a doua zi de Rusalii /Pogorârea
Duhului Sfânt – Hramul bisericii/, în anul 1931, o petrecere
55
cu cântări şi dans, în păduriţa „Lug Kraljevića Ðorđa”. La
serbare a participat un public numeros, printre care şi dr.
Ljubomir Ristić, primarul oraşului, Joca Ćupić, căpitanul
oraşului, dr. Njegomir Živković,
deputat, cât şi reprezentanţi ai
reuniunilor culturale.
Consemnăm programul acestei
serbări culturale: Marş românesc
executat de fanfara din Coştei;
Moto – corul vocal român, Sunetul
Ardealului de Ion Vidu, cu solo
Ştampila originală interpretat de domnişoara Anica
Eremiciu, Cimpoiul de I. Velceanu,
potpurii de fanfara din Coştei etc.
Din program se poate vedea că Corul vocal român are
putere de viaţă şi că este simpatizat de toate naţionalităţile
conlocuitoare. Pentru pregătirea programului au merite
preşedintele corului Ion Câmpureanu, dirijorul corului Iosif
Laţco, precum şi Pantelie Drăghici, dirijorul fanfarei din
Coştei. Despre această serbare se scrie în ziarul „Nădejdea”
din 7 iunie 1931.
Şezătoare culturală a Cercului cultural „Astra”
Cercul cultural „Astra” din Biserica Albă, cu concursul

Corului vocal român, a organizat, în ziua de 15 februarie
1942 o şezătoare culturală cu următorul program:
Cuvânt de deschidere rostit de preotul Iacob Drăgulescu,
preşedintele Cercului cultural „Astra”;
Rugăciune – Tatăl nostru – executată de Corul vocal
român;
Disertaţia – Moştenirea noastră – de preotul I.
Dragulescu;
56
Corul vocal român din anul 1927
Corul vocal român din anul 1928

Poezie – Mama – de G. Coşbuc, declamată de
domnişoara Minerva Guţu;
Disertaţia – Şcoala română – de învăţătorul Traian Lazăr;
Cântarea – Cimpoiaşul – execută Corul vocal român;
Cântare – Măriuţa;
Poezie – Graiul neamului – de G. Coşbuc, declamată de
domnişoara E. Barbu;
Cântări de duet – executate de Minerva Guţu şi Olga
Guţu.
57
Se constată că manifestarea programului a trecut toate
aşteptările. Corul reorganizat sub preşedinţia lui Lazar
Cucu, întruneşte forţe alese, între care domnişoara Anica
Eremiciu, fost membră activă a Operei române din Cluj. În
ziarul „Nădejdea” se aduc laude studentelor Guţu şi Barbu
pentru declamările şi cântecele executate cu mare succes.
Amintiri ale fostei eleve la şcoala primară

din Biserica Albă, Steluţa Coracu /căsătorită Turturea/
Steluţa Coracu, născută la 30 octombrie 1934 în Biserica

Albă, a frecventat şcoala primară cu patru clase în anii
1941−1945. Cursurile s−au ţinut în clădirea casei parohiale
a Biserici ortodoxe române. Învăţătoare a fost Maria Bura –
Guţu. Scurt timp a funcţionat şi un profesor din România,
care din cauza îmbolnăvirii fiului său s−a întors în România.
A mai fost în calitate de învăţător şi Cornel Despi, iar după
eliberare, în anul 1947, a funcţionat ca învăţător la şcoala
primară românească Ioachim Fara, originar din Cuvin.
Colegii Steluţei la şcoala primară au fost:Cornel Mogoş,
Sima Ardelean, Tatiana Guţu etc. Aminteşte familii
româneşti din Biserica Albă: Dumitru Cioloca, Cătiţa
Lăpădat, Valeria Panescu, Laza Barbulescu, Ilie Guţu,
Cecilia Lazarovici etc.
În timpul şcolarizării sale, în casa parohială din Biserica
Albă a trăit Ofelia Albu.
Date oferite de către fostul elev

al liceului – Vasa Oltean
Vasa Oltean, originar din Cuvin, a fost elev al Liceului

din Biserica Albă în anii 1945 – 1947. El ne declară că în
acei ani românii din Biserica Albă s−au întâlnit la Vila
58
„Turn”, unde se ţineau repetiţii ale corului. Pe atunci corul
avea circa 30 de membri. Îşi aminteşte că Biserica ortodoxă
română a fost frecventată de aproximativ 30 credincioşi
români.
Fostul elev Vasa Oltean ne
informează şi despre unii comer−
cianţi şi proprietari români din
Biserica Albă. Aminteşte pe Ilie
Guţu din Deliblata care avea
prăvălie de larg consum. El era un
timp şi dirijor al corului românesc.
Nicolae Pănescu avea prăvălie în
strada principală. Comerciantul
Raduloviciu avea casă vis−a−vis de
Biserica românească şi era căsătorit Ruga serată
cu unguroaica Elvira. Ilia Mogoş era cofetar cunoscut nu
numai în Biserica Albă, ci şi împrejurimi. Fiul lui Ilia Mogoş,
Cornel a terminat Facultatea de Drept. Fratele lui Ilia, Pavel
Mogoş era brutar cunoscut. Se aminteşte şi Gheorghe Guţu,
agronom, căsătorit cu învăţătoarea Maria Bura. Agronomul
Gh. Guţu este originar din Deliblata.
Unele momente prezentate

de către învăţătorul Ioachim Fara
Ioachim Fara, originar din Cuvin, a funcţionat ca dascăl

la despărţământul românesc cu patru clase din cadrul şcolii
elementare din Biserica Albă. El a stabilit legături cu
românii din oraş şi a făcut cunoştinţă cu activitatea acesto−
ra, îndeosebi pe tărâm cultural. La români se păstrează
amintirea despre activitatea corului laic şi bisericesc
desfăşurată în trecutul îndepărtat şi mai apropiat. Un eveni−
ment cultural de mare însemnătate a fost prezentarea
59
operetei „Crai nou” pe versuri de Vasile Alexandri şi muz−
ică de Ciprian Porumbescu. Dânsul ne spune că a cunoscut
pe învăţătorii pensionari: Sava Guţu din Deliblata şi Laţcu
din Alibunar, ambii fiind şi
cantori la biserică. Despre
Ilie Mogoş spune că a fost
dirijorul corului, urmat de
Ilie Guţu din Deliblata.
Cu toate că a trăit în
Biserica Albă puţin timp, din
luna ianuarie până−n
octombrie 1947, Ioachim
Fara a cunoscut familii
Costa Calin
româneşti cu stare materială
foarte solidă. Aminteşte de
fraţii Babaronii /patru fraţi necăsătoriţi şi o soră căsătorită în
România/. Casa lor este situată în locul unde astăzi se află
Grădina florilor, una din cele mai frumoase din acest oraş.
60
CORUL VOCAL ROMÂN

DIN BISERICA ALBĂ
Întemeierea corului
În ziua de 12 martie 1879 un grup de români din

Biserica Albă /V. Raduloviciu, I. Roşiu, C. Paleu, Mihail
Popovici, Nicolae Marişescu, A. Babaroni, George Gimboş,
Cătiţa şi Constantin Novăcescu, Nicolae Bejion, Valeriu
Sisesian, Traian Popescu, Dimitrie Bălănescu, Ignatie
Popovici şi Josef Brunetti/ au convocat adunarea de consti−
tuire a Corului vocal român. Prima Adunare generală s−a
ţinut în 20 aprilie 1879. În 24 mai al aceluiaşi an a fost
aprobat Statutul Corului vocal român din Biserica Albă de
către Ministerul Afacerilor Interne din Budapesta.
Din protocolul de la prima întrunire a Comitetului
Corului vocal, care a avut loc în ziua de 21 iulie 1879,
reiese că acest cor s−a întemeiat în anul 1879. Primul
preşedinte al corului, ales de către Comitetul de conducere,
a fost Vasile Raduloviciu, grafier D. Bălănescu iar dirijor J.
Brunetti. Până la finea anului 1879 Comitetul de conducere
al corului a ţinut 6 şedinţe. În acest an societatea corală
numără 16 bărbaţi şi 7 femei.
Existenţa şi activitatea corului german /întemeiat în anul
1859/ şi sârbesc /înfiinţat în anul 1867/ a fost un imbold
pentru întemeierea corului român. Apoi faptul că Ortodoxă
Română din Biserica Albă a devenit independentă de
Biserica Ortodoxă Sârbă a contribuit la organizarea
61
românilor pe baze noi.
Se crede că iniţiatorii înfiinţării corului român au fost stu−
denţii români, fii de comercianţi şi de mari proprietari de
pământ, care îşi făceau studiile la Budapesta şi Viena. În
oraşele populate şi de români din Austro−Ungaria au existat
societăţi culturale, care deveniseră centre în jurul cărora s−
au adunat românii pentru a se opune politicii de desnaţion−
alizare a cercurilor conducătoare de la Budapesta.
Unii consideră că în Biserica Albă corul român s−a înfi−
inţat înainte de 1879, însă din primul Protocol /proces ver−
bal/ reiese că data înfiinţării corului este cea existentă în
documentul de aprobare a Statutului /mai 1879/. Dealtfel,
Statutul să păstrează în Arhiva istorică din Biserica Albă şi
este scris în limba germană. Din 21 iulie 1879 Comitetul de
conducere introduce în registru de administraţie.
Primele serbări culturale ale corului
Din procesul verbal purtat în 21 iulie 1879 aflăm că

preşedintele Vasile Raduloviciu propune să se organizeze o
petrecere cu cântări şi joc după 18 august în cooperare cu
muzica garnizoanei din loc.
În şedinţa din 31 decembrie 1879 Comitetul de conduc−
ere al corului dezbate „rugarea” adresată din partea corului
sârb din localitate să participe şi corul român în program la
serbarea culturală din 7 ianuarie 1880. Comitetul aprobă
participarea corului român la serbarea planificată de către
corul sârb, manifestând prin adoptarea acestei hotărâri dor−
inţa de colaborare cu societatea culturală sârbă.
În perioada de la întemeierea corului şi până la sfârşitul
anului 1885 membrii corului au organizat numai serate de
cântece şi concerte. De la început corul desfăşoară o activ−
itate organizată cu dirijori calificaţi, căutând să−şi
62
îmbogăţească repertoriul cu compoziţii tot mai valoroase.
Corul a menţinut legături cu societăţi culturale şi coruri
din alte localităţi, în primul rând formaţii de la sate, fiind
drept exemplu în cultivarea valorilor muzicale. A existat
colaborare cu capela militară din loc. Amintim serbarea
organizată de Corul vocal român în ziua de 14 noiembrie
1887, la care participă şi
capela regimentului de In−
fanterie nr. 33, despre care
există şi afiş.
Prima reprezentaţie teatrală
a Corului vocal român s−a ţinut
în 31 decembrie 1885, sub
denumirea „Germanii în
Africa”. De atunci din reperto−
riul societăţii nu au lipsit
reprezentaţii teatrale.
În 12 februarie 1885 Corul
vocal român pentru prima dată Program de la reprezentanşia
participă cu celelalte societăţi teatrală a Corului vocal român
din 5 martie 1911
de cântări din Biserica Albă la
petrecerile de carnaval.
Pe data de 6 februarie 1887 corul se prezintă public în
nou construita sală „Burg”.
În perioada 1887−1914 societatea a vizitat mai multe
localităţi: Orăştie /25 septembrie 1887/, Timişoara /3 august
1891 şi 12 mai 1892/, Ciacova /10 septembrie 1892/, Vârşeţ
/9 februarie 1893 şi 22 februarie 1895/, Sasca Montană /6
august 1893/ şi Alibunar /20 aprilie 1914/.
Societatea a marcat aniversarea a 11 ani de existenţă şi
activitate în zilele de 15−16 noiembrie 1890, cu care ocazie
s−a acordat societăţii lira lucrată artistic de către Nicolae
Bosioc, graver din Berlişte.
63
În fruntea societăţii corale erau cei mai iluştri români:
Adalbert Hernia, Gregor Lăpădat, Ilie Turcoane, Zamfrid
Roşescu, Peter Mitac, Ioan Nitai, Matea Ivacicovici şi Aurel
Novac.
În perioada 1885−1914 Corul vocal român a prezentat
mai multe reprezentaţii teatrale, printre care: „Spiritiştii”
/26. 11. 1887/, „Vocanti” /5. 3. 1911/, „Ruga de la
Chizătău” /13. 1. 1912/, „Otrava femeiască” /26. 5. 1912/,
„Curiozitatea femeiască” /1. 3. 1914/.
Până în anul 1914 societatea a organizat numeroase pro−
grame distractive şi serate, concerte muzicale împreună cu
capele ale Regimentului, precum şi programe comune cu
societăţile locale de cântări.
Odată cu declanşarea primului război mondial, în 5 iulie
1914 s−a ţinut ultima şedinţă ordinară a Corului vocal
român, iar la 11 august 1914 s−a stins activitatea corului din
cauza războiului. Comitetul de conducere a fost format din
următorii: preşedinte dr. N. Porumb, M. Mogoş, locţiitorul
preşedintelui, C. Mioc secretar, C. Lăpădat casier, T. Gruia
arhivar, A. Ristici dirijor, iar membrii ai Comitetului de con−
ducere au fost: T. Malaiu, I. M. Roşiu, G. Dragomir, A.
Babaroni, D. Bălănescu, D. Lăpădat, J. Prevaritura, J. Daneţ,
V. Stolojan, S. Caleschi şi Pavel Paica.
Activitatea societăţii după terminarea

primului război mondial
Societatea a reluat activitatea abia în anul 1920, cu noul

preşedinte Martin Mogoş, când a avut loc şi prima şedinţă,
în ziua de 12 ianuarie 1920, precum şi prima reprezentaţie
teatrală /12 decembrie 1920/.
Corul numără 19 cântăreţe: Ana Eremici, Ecaterina
Lăpădat, Rozalia Lazarevici, Paula Creţuli, Cornelia
64
Bercean, Rozalia Lăpădat, Maria Panescu, Sofia Paica,
Maria Coracu, Alexandra Coracu,
Aurora Stolojan, Viorela Iovanovici
/sopran/, Iuliana Lazarevici, Aurora
Coracu, Maria Lăpădat, Aurora
Mila, Elena Rotariu şi Mara
Moriodia /alt/, iar cântăreţi 20 de
persoane: C. Mioc, D. Lăpădat, P.
Mogoş, G. Suru, Emilian Gaia,
Nicolae Nicolaevici, Mihail Co−
racu, Mladen Stoicovici, Nicolae
Miunescu /tenor/, J. Daneţ, V.
Stolojan, V. Marişescu, Sima Ră− Martin Mogoş
duţă, Filip Penţa /bariton/, P. Paica, N. Molcu, Nicolae Isac,
Alexandru Despi şi Petri Bumba /basişti/.
Din anul 1921 s−a stabilit colaborare cu societăţi cultur−
ale din Banat, care vizitează Biserica Albă şi prezintă pro−
grame cultural−artistice. Printre acestea amintim Societatea
culturală din Coştei, care în ziua de 20 iunie 1921, orga−
nizează un spectacol compus din cântări, teatru şi dans.
Participă corul şi orchestra din Coştei, împreună cu corul
român din Biserica Albă.
La invitaţia Corului vocal român în Biserica Albă au
prezentat spectacole mai multe societăţi culturale din
Banat. Amintim următoarele: Societatea culturală din Vârşeţ
/în 15. 06. 1924/, din Voivodinţ, Straja şi Oreşaţ /în 15. 06.
1927/, iar Societatea culturală din Ciclova se prezintă cu
program în Biserica Albă în ziua de 09. 09. 1932.
Membrii Corului vocal au organizat la Biserica Albă, în
15 august 1927, un mare concert bisericesc liturgic, la care,
pe lângă mai multe societăţi de cântări, participă şi fanfarele
din Straja, Oreşaţ şi Voivodinţ.
În 10 februarie 1929 s−a ţinut cea de−a 49−a Adunare
65
Catiţa Voina, Aniţa Eremici şi Iuliana Baner, născută Lazarević,

la o serbare
anuală a Corului vocal român. Pe atunci Societatea dis−
punea de un cor mixt şi o arhivă cu 109 partituri pentru cor
şi solişti. În acelaşi an s−a aniversat 50 de ani de existenţă şi
activitate a corului /1879−1929/.
Corul din Biserica Albă a ţinut o strânsă colaborare cu
Societatea culturală din Coştei. Coşteienii s−au prezentat la
Biserica Albă şi cu piesa de teatru „Germanii în Africa”, iar
pe data de 1 iunie 1931 au susţinut un concert comun la
Lugoj.
Membrii corului mixt s−au deplasat în mai multe local−
ităţi din Banat, dar şi din România, unde au prezentat spec−
tacole reuşite. Astfel, corul la Vârşeţ s−a prezentat /în 20.
03.1928 şi în 24. 09. 1933/; la Grebenaţ în 15. 08. 1928, la
Oreşaţ, Straja şi Voivodinţ în cursul anului 1929.
În anul 1932 corul vocal a vizitat cu program cultural−
artistic mai multe localităţi din România: Ciclova, Oraviţa,
Rusova Nouă, precum şi Turnu−Severin şi Vărădia.
În anul 1932 Corul vocal român avea 32 de membrii şi
66
anume 13 cântăreţe:A. Eremici, A. Dragulescu, V. Olaru, C.
Lăpădat, P. Schecer, J. Ianculov, I. Maria, Maria Musta, E.
Coracu, C. Gruia, Maria Groşan, Berta Lăpădat şi C. Cra−
iovan şi 19 cântăreţi: P. Paica, V. Marişescu, T. Gruia, M.
Coracu, R. Penţa, J. Barbulescu, J. Creţu, C. Barbulescu, M.
Ţeran, A. Isac, G. Frumosu, N. Bocean, S. Coracu, T.
Mutaşcu, M. Madas, Milan Durovici şi V. Stolojan. În acel
timp corul avea doi membri de
onoare şi 42 membri ajutători,
respectiv binefăcători.
În perioada 1920−1932 membrii
Corului vocal român au prezentat
mai multe spectacole de teatru,
printre care şi „Idila în sat” /13. 01.
1921/, „Bilet de tramvai” /20. 06.
1921/, „Cinel−cinel” /12 şi 22. 01.
1922/, „În vis” /26. 04. şi 12. 06.
1927/ şi „Curiozitatea femeiască”
/30. 05. 1931/.
Membrii corului au organizat şi
concerte religioase. În 19 şi 20
iunie 1932 cu oaspeţii din Rusova
Corista Catiţa Voina, năs− Nouă, iar în 17 noiembrie 1934 în
cută Lăpădat, anul 1912 cinstea Regelui Alexandru.
În 3 noiembrie 1935 s−a ţinut a 55−a Adunare anuală a
Corului vocal romîn. Ultima şedinţă a acestui cor în condiţii
normale s−a ţinut în 31 decembrie 1941, data în care se
încheie prezentarea spectacolelor teatrale. Din perioada 31
decembrie 1885 şi până în 31 decembrie 1941 s−au prezen−
tat 59 piese de teatru /comedii, drame, piese într−un act sau
cu mai multe acte/.
Un grup de foşti membri ai corului au convocat în ziua
de 5 ianuarie 1942 o întrunire, la care s−a format un comitet
67
provizoriu al corului: preşedinte V. Stolojan şi membrii M.
Coracu, J. Madas, A. Isac, C. Barbulescu, I. Guţu, C. Cra−
iovan, N. Pamescu şi J. Barbulescu.
Activitatea societăţii a mai continuat până−n anul 1952.
În 7 iunie 1952 s−a marcat aniversarea a 75 de ani de exis−
tenţă şi activitate a Societăţii române de cântări din Biserica
Albă. În curând corul îşi va sista activitatea sa, odinioară
foarte bogată.
Corul vocal român din Biserica Albă şi−a bazat activi−
tatea pe Statut, care a reglementat activitatea societăţii. Din
Statut reiese că scopul Corului vocal român este „instruirea
şi ridicarea din punct de vedere muzical a membrilor săi”.
Comitetul de conducere este format din preşedinte,
vicepreşedinte, notar /secretar/, dirijor şi patru membri, pre−
cum şi patru locţiitori, un casier şi un arhivar. Membrii
corului trebuie să aibă cel puţin 17 ani. Statutul prevede şi
obligaţiile membrilor Comitetului de conducere şi ale diri−
jorului. Societatea o formează membrii activi, ajutători şi
membrii de onoare.
Încă la începutul activităţii sale corul obţine rezultate
remarcabile. Dar au urmat şi câţiva ani de stagnare a activ−
ităţii corului /1895−1902/ şi de scurtă întrerupere a activ−
ităţii în anii 1905−1909, dar şi de încetare a activităţii, în
timpul primului război mondial şi până−n anul 1920.
În perioada interbelică activitatea corului este bogată
până−n preajma celui de al doilea război mondial, când
activitatea de cultivare a artei muzicale decade complet.
După eliberare se fac încercări de reluare a activităţii în
cadrul Societăţii culturale „Doina”, care va culmina cu
organizarea jubileului de 75 de ani de existenţă a corului,
în iunie 1952.
Preşedinţii Corului vocal român
68
Primul preşedinte al corului a fost Vasile Radulovici

/1879/1882/, apoi Ion M. Roşiu, avocat, de mai multe ori
reales, până−n anul 1902; între anii 1902 şi 1905 funcţia de
preşedinte a îndeplinit−o dr. Aurel
Novac, avocat, iar între anii 1905−
1913 preşedinte a fost dr. Titul
Mălaiu, la fel avocat. În anii 1913−
1914 preşedinte a fost dr. Nestor
Porumb, avocat.
După terminarea primului
război mondial, în anul 1920 corul
s−a reorganizat în frunte cu Martin
Mogoş, brutar, iar între anii 1920−
1925 din nou a fost ales preşedinte
al corului dr. Aurel Novac; între
anii 1925−1927 preşedinte a fost
Traian Lazar, învăţător, fiind urmat Jiva Balan (1907−1988)
de Ioan Câmpureanu, contabil, care a îndeplinit funcţia de
preşedinte până în zilele celui de al doilea război mondial.
După eliberare /octombrie 1944/ corul are mai mulţi
preşedinţi: Ilia Guţu, Ion Ivaşcu, Jiva Bălan.
Notăm şi numele dirijorilor: primul dirijor al corului a
fost Friedrich Brunetti. În anul 1882 devine dirijor Anton
Straus, fiind urmat de Iacob Schiemichen timp de opt ani.
Au funcţionat ca dirijori încă câţiva maeştri nemţi, iar mai
mulţi ani conduce corul Alexandar Ristici /1909−1925/. În
anul 1923 dirijor este învăţătorul Romulus Roman.
După eliberare, un timp mai scurt, corul a fost dirijat de
învăţătorul Alexandru Maiogan, originar din Voivodinţ,
apoi de profesorul Coriolan Bugariu /în timpul pregătirii
jubileului din anul 1952/, iar ultimul Constantin Suru, pro−
fesor de muzică.
69
Calitatea corului, repertoriul valoros
Valoarea Corului vocal român din Biserica Albă se poate

vedea din repertoriul bogat, respectiv din piesele corale în
cele circa 150 de programe organizate de către acest cor. În
anul 1880 au fost executate următoarele cântece: „Cântec
de primăvară” de Ciprian Porumbescu, cor mixt serenada
„Dorm lin” de Muler, „Unde sunt eroii” de Th. Georgescu.
Amintim în continuare doar o parte din repertoriul acestui
cor: „Mulţi ani” de F. Brunetti, „Hora dorobanţilor la
Griviţă” de Eduard Neudorfler, cor mixt „Negruţa” de I.
Vidu, cor mixt cu solo „Steagul nostru” de Ciprian
Porumbescu, „La râul Vavilonului” de G. Muzicescu, cor
mixt „Hora Daciei” de T. Popovici, cor mixt „Dorul
Ardealului” de A. Popovici, cor mixt „Mario, Mariuţă”, hora
de A. Ristici, cor mixt „Oglinda”. Repertoriul a fost
îmbogăţit cu noi cântece.
În anul 1883 a fost prezentată opereta „Crai nou” pe ver−
suri de Vasile Alexandri şi muzică de C. Porumbescu. La
începutul anului 1914 operete „Crai nou” a fost solicitată de
la un student din Caransebeş.
Programul serbărilor culturale, organizate de cor, tot mai
mult se completează cu piese de teatru. Încă în anul 1885
se aminteşte piesa comică „Germanii în Africa”, prezentată
la Biserica Albă. Piesa „Spiritiştii sau mediul dester” de I.
Kock, în traducerea lui Strimboiu, a fost interpretată în anul
1887. Comedia într−un act „De la nord la sud” de Zaharia
Bârsan s−a prezentat în anul 1910.
În afişul din 14 ianuarie 1922 figurează şi comedia într−
un act „Cinel−cinel” de Vasile Alexandri.
Corul a organizat concerte la un înalt nivel artistic, nu
numai în Biserica Albă, ci s−a deplasat în mai multe local−
70
ităţi învecinate, dar şi în România, prezentând concerte
reuşite.
La cererea corului sârbesc să participe şi Corul vocal
român în programul serbării din 7 ianuarie 1880, comitetul
de conducere răspunde pozitiv la această invitaţie.
În timpul existenţei sale îndelungate Corul vocal român
din Biserica Albă a organizat serbări culturale, concerte,
contribuind la ridicarea culturală a populaţiei româneşti. De
obicei s−au organizat cel puţin 2−3 serbări anual, în primul
rând de Revelion şi ruga locală.
Menţionăm că la serbarea culturală din 12 februarie
1885, pe lângă cântecele corale, s−a prezentat şi piesa de
teatru. În programul sărbătorilor tot mai frecvent se intro−
duce şi piesa de teatru.
Românii din Biserica Albă au dat dovadă de multă
dragoste faţă de cor, care participă şi la cununii şi înmor−
mântări. Cunoscutul compozitor Iosif Velceanu afirmă
despre corul român din Biserica Albă că posedă calităţi
artistice.
Doi membrii ai corului, în perioada dintre cele două
războaie mondiale, devin cântăreţi ai operei din Cluj –
Anica Eremici şi Constantin Lăpădat.
Unele realizări din bogata activitate a corului
Corul vocal român din Biserica Albă se prezintă cu pro−

grame culturale atât în Biserica Albă, cât şi în alte localităţi,
desfăşurând şi o strânsă colaborare cu alte formaţii corale şi
societăţi culturale. Relaţii de adevărată prietenie au existat
cu multe asociaţii culturale din loc, dar şi din alte localităţi
mai apropiate sau îndepărtate.
Corul participă la jubileele corului sârbesc şi german din
loc. Amintim unele dintre vizitele efectuate de către acest
71
Membrii activi ai Corului vocal român, foto din 11 iunie 1911; instruc−
tor: părintele Traicu Blajin din Jamul Mic
cor: la Oraviţa /1887/, Timişoara /1891, 1892/, Ciacova
/1892/, Vârşeţ /1893/, Alibunar /1914/, etc.
În perioada interbelică colaborarea este mai amplă cu
localităţile din împrejurime. Astfel, în iunie 1921 corul şi
fanfara din Coştei organizează la Biserica Albă o serbare cu
„cântări, teatru şi dans”. S.a prezentat comedia „Biletul de
tramvai”.
Corul vocal român a menţinut o colaborare exemplară
cu Reuniunea de cântări din Coştei. În anul 1926 corul şi
fanfara din Coştei participă la inaugurarea Fundaţiei
Bălănescu din Biserica Albă. Amatorii coşteieni sunt
prezenţi şi la programul serbării din iunie 1931, susţinut la
Biserica Albă.
La jubileul Reuniunii de cântări germane din Biserica
Albă din 6 septembrie 1931 /la 50 de ani de la înfiinţare/, a
luat parte şi corul român din loc. Preşedintele corului, Ioan
72
Câmpureanu, a falicitat în limba română şi a predat o fru−
moasă foaie de suvenire, scrisă în limba română. Despre
această participare a Corului vocal român informează
Nicolae Pănescu în săptămânalul „Nădejdea” din 27 sep−
tembrie 1931.
În 15 iunie 1924 corul din Vârşeţ participă la Biserica
Albă cu un program de cântări şi dans, iar corul din Biserica
Albă vizitează oraşul Vârşeţ în 20 mai 1928. În acelaşi an
corul român din Biserica Albă vizitează localitatea
Grebenaţ, iar în anul următor poposeşte la Straja, Oreşaţ şi
Voivodinţ.
Adunarea generală a Corului vocal român
Corul vocal român şi−a ţinut cea de−a 52−a Adunare gen−
erală în ziua de 20 martie 1932, sub preşidenţia lui Ioan
Câmpureanu. Din partea autorităţilor a fost prezent la
această Adunare vice−căpitan Mileta Plešić. Despre activi−
O parte din Corul vocal român în curtea dr A. Novac (casa parohială),

prin anii `30
73
tatea corului în cursul anului 1931 raportează notarul /sec−
retarul/ Nicolae Panescu. Dânsul arată că la începutul anu−
lui 1931 corul a avut 20 membri activi, ca mai târziu
numărul membrilor s−a ridicat la 52 persoane. Corul a cân−
tat la Sf. Liturghie, la sărbători şi înmormântări /la membrii
decedaţi/.
Membrii de onoare ai corului în această perioadă au fost
dr. Aurel Novac, avocat şi Martin Mogoş, brutar.
La întrecerile de coruri /participă 8 ansambluri corale/,
Corul vocal român a obţinut locul II.
Adunarea generală din 20 mar−
tie 1932 se constituie în adunare
electorală şi alege de preşedinte
ad−hoc pe preotul Iacob
Drăgulescu, ca apoi din nou să fie
ales în calitate de preşedinte Ioan
Câmpureanu, iar de secretar
Nicolae Pănescu. Despre această
Adunare generală relatează şi
ziarul »Nădejdea« din 3 aprilie
1932.
În luna august 1932 au loc
vizite reciproce cu localităţile
Diploma de onoare a Anicăi Rusova Nouă, Ciclova Montană şi
Eremici, 22 julie 1934
Orăviţa. Reîntorcând vizita Corului
bisericesc din Ciclova Montană, Corul vocal român
efectuează excursie în România, unde vizitează Ciclova şi
Oraviţa.
La Rusova Nouă corul întâmpină o primire măreaţă.
Preşedintele corului din loc, părintele Constantin Dămian a
rostit o cuvântare înflăcărată, adresându−se membrilor coru−
lui din Biserica Albă. Răspunde preşedintele corului, Ioan
Câmpureanu. La această întâlnire participă şi corul din
74
Rusova Veche. La Sf. Liturghie cântă corul din Biserica Albă
sub conducerea lui Anica Eremiciu, în absenţa dirijorului
Iosif Latka.
După masă au sosit şi fanfarele din Iertof, Berlişte,
Mircovăţ şi Vrăniuţ. Corul din Biserica Albă a cântat câteva
cântece cu solo−sopran de „privighetoarea” A. Eremiciu.
Din Rusova Nouă corul din Biserica Albă s−a deplasat la
Ciclova−Montană, apoi mâine zi la mănăstirea Călugăra,
apoi de aici la Oraviţa, unde a cântat la vecernie.
În anul 1932 corul din Ciclova Montană vizitează
Biserica Albă. Mai întâi Reuniunea de citire şi cântări din
Ciclova Montană vizitează, la 8 septembrie 1932, Straja,
unde s−a sărbătorit Hramul bisericii, iar în ziua de 9 septem−
brie vizitează oraşul Vârşeţ, seara aceleaşi zi corul din
Ciclova Montană a fost găzduit la Biserica Albă. Mâine zi,
la Sf. Liturghie răspunsurile au fost date de corul din Ciclova
Montană. Seara ambele coruri au cântat mai multe cântece
populare. Au fost prezenţi la această manifestare culturală
deputatul Negosim Živković, căpitanul oraşului Ioţa Ciupici
şi mai mulţi ofiţeri. Au toastat părintele Iacob Drăgulescu,
Fanfara din Straja în vizită la Biserica Albă, anul 1927, la Făşancă
75
Mihai Băiaş, preşedintele corului din Ciclova Montană.
Domnul Negosim, deputat în Parlament, a afirmat că între
poporul român şi iugoslav a existat în toate timpurile sin−
ceră prietenie /vezi »Nădejdea« din 25 septembrie 1932/.
În ziua de 22 iulie 1934 s−a ţinut a 54−a Adunare gener−
ală a corului român în localul Fundaţiunii E. F. Aurelia
Novacu, prezidată de Ioan Câmpureanu, preşedintele coru−
lui, care salută membrii prezenţi la această Adunare gener−
ală. Corul cântă: »O veniţi sub scutul Muzei«. În raport se
constată că în cursul anului precedent /1933/ corul a dat
răspunsurile în biserică de 14 ori la Sf. Liturghie.
Adunarea generală alege pe Anica Eremiciu membră de
onoare a Societăţii. Corul a fost invitat la festivitatea
depunerii pietrii fundamentale a podului peste Dunăre la
Turnu−Severin.
Răposatul Trăian Popescu, fost preşedinte al Tribunalului
districtual din Biserica Albă, împreună cu soţia sa Daniţa
Popescu, născută Bocşariu, fac donaţie corului edificiul lor,
numit „Turn”, care devine sediul Societăţii culturale
„Doina”. Împreună cu edificiul au testat mobilele aflate în
edificiu, curtea şi grădini, avere predată corului de către
deputatul N. Živković, ca moştenitor şi executorul testa−
mentului /«Nădejdea«, 12 august 1934/.
Activitatea corului în cursul anului 1937
O activitate mai intensă a corului se constată în anul

1937. Astfel, cu prilejul inaugurării steagului Reuniunii de
cetire, cântări şi muzică din Coştei, în anul 1937, a luat
parte şi corul din Biserica Albă, pe lângă alte coruri, precum
şi fanfarele din Mesici şi Râtişor.
În 12 septembrie 1937 corul din Biserica Albă a vizitat
localitatea Marcovăţ. Oaspeţii au fost aşteptaţi cu trăsuri la
76
gara din Veliko Središte. În sat au fost întâmpinaţi de fan−
fară, sub conducerea lui Mihai Moise.
La Sf. Liturghie răspunsurile au fost date de către corul
oaspete din Biserica Albă, cu măestrie şi evlavie. La sfârşitul
sfintei slujbe, părintele Corneliu Şdic din Jamul Mic a rostit
o cuvântare, mulţumind oaspeţilor pentru vizita efectuată în
localitatea Marcovăţ. Membrii corului din Biserica Albă au
fost repartizaţi la membrii fanfarei şi ai corului din locali−
tate, unde s−au simţit foarte bine. După masă, în casa paro−
hială au fost executate cântări din partea oaspeţilor, dar şi a
corului şi fanfarei din Marcovăţ.
În 29 octombrie 1937 Reuniunea de cântări, compusă
din 24 corişti, în frunte cu preşedintele Ioan Câmpureanu şi
preotul Iacob Drăgulescu, vizitează sfânta biserică din
Oplenac, unde depune un buchet de crisanteme şi se ofici−
ază parastas de către părintele I. Drăgulescu.
Pe data de 15 noiembrie 1937 a fost sărbătorit preşedin−
tele corului, Ioan Câmpureanu, cu ocazia aniversării a 53
de ani de la naştere şi 10 ani de activitate în fruntea soci−
etăţii. Corul a dat o serenadă în faţa casei lui, iar Ioan
Corul din Biserica Albă în excursie la Oplenac
77
Voinea ţine o cuvântare, oferă o tabacheră gravată cu
numele sărbătoritului. Coriştii au fost invitaţi la o gustare în
casa preşedintelui. Preotul I. Drăgulescu relevă însemnă−
tatea corului, iar Traian Mucuceanu, redactor al ziarului
„Nădejdea” aduce salutul dr. Alexandru Butoarcă, deputat
şi director al săptămânalului „Nădejdea”, scuză absenţa
acestuia de la festivitate. Aron Popovici, preşedintele coop−
erativei locale „Humanitact”, care este şi membru al coru−
lui de la înfiinţare, evocă perioada când o mână de români,
în frunte cu preşedintele de atunci dr. I. Roşiu şi familiile
Novac, Boboroni, Bălănescu, Rozescu etc. aranjau petre−
ceri, la care au luat parte şi străini „fiindcă aşa cum se
petrece la serbările româneşti nu se petrece nicăieri”.
Constată că românii au cultivat totdeauna literatura, poezia,
dar mai ales cântecul popular.
Sava Popovici, învăţător pensionar, omagiază munca
sărbătoritului. Răspunde Ioan Câmpureanu, mărturisind că
se simte fericit când vede adunată toată suflarea
românească din loc. Face un scurt istoric al corului.
De la această întâlnire de suflet se trimite telegramă dep−
utatului dr. Alexandru Butoarcă.
Într−o atmosferă caldă până−n zori, s−a povestit despre
viaţa românilor de odinioară din acest oraş, iar tineretul a
cântat şi dansat în casa sărbătoritului /despre această întâl−
nire scrie şi redactorul ziarului „Nădejdea”, Adam Bulic/.
În aprilie 1952 au loc primele treceri în revistă a
corurilor din Voivodina. La trecerea în revistă a corurilor
din cercul Vârşeţ şi Biserica Albă participă şi corul român
din Biserica Albă.
Jubileul de 75 de ani de existenţă a Corului vocal român
din Biserica Albă a fost organizat tot în anul 1952, deoarece
ca dată a întemeierii corului a fost luat anul 1877 /nu anul
1879 când într−adevăr a fost întemeiat acest cor/, anul când
78
un grup de studenţi români şi alţi tineri organizează serbări
culturale.
Unele momente din activitatea corului notate

în cartea comemorativă în anul 1914
În cartea comemorativă unii membri ai Corului vocal

român din Biserica Albă înregistrează evenimente din activ−
itatea corului. Notăm aceste consemnări aşa cum ele au fost
scrise de către membrii corului:
Cu ocazia carnavalului de la 1 martie 1914 corul a

prezentat un concert, împreunat cu reprezentaţiuni teatrale
şi urmat de dans. În program a figurat şi piesa „Curiozitatea
femeiască” într−un act de Maria Popescu, născută Bogdan.
În afară de program, Alexiu Toc din Oraviţa a cântat
câteva doine poporale de compozitorul Tiberiu Brediceanu
/despre acest program scrie Anica Eremici unei prietene, pe
3 martie 1914/.
Un concert aranjat de intelectualii români din Alibunar,

cu concursul Corului vocal român din Biserica Albă a doua
zi de Paşti a lăsat impresii adânci în inimile tuturor celor
prezenţi, atât la biserică, unde a cântat corul, cât şi seara la
concert.
În program a cântat corul mixt „Negruţa” de I. Vidu, cu
solo sopran de Ana Eremici, tenor Velimir Gruici. După
program s−a jucat Căluşerul şi Bătuta şi până−n zori a urmat
dansul. Se spune că a fost a adevărată petrecere
românească.
În ajunul Anului Nou, 1 ianuarie 1921, s−a organizat

petrecere de către membrii corului. Cântările executate au
79
produs însufleţire şi printre străini. Cu multă nerăbdare pub−
licul a aşteptat pe „privighetoarea” noastră Ana Eremici,
care a cântat „Aş vrea să mor” de P. Tosti, doina lui
Brădiceanu „Frunză verde frunzuliţă”. În partea a doua a
programului s−a prezentat piesa „Idila la ţară”, comedie într−
un act de Maria Baiculescu.
Primul care a dorit întregului public „un An Nou fericit”
a fost preşedintele dr. Aurel Novac. Când s−a ridicat cortina
a apărut un tablou viu, la foc bengal, de basm românesc.
„Anul Nou” a fost un băieţel drăgălaţ cu fluier în gură şi o
căciulă de cioban în cap, iar în jurul lui câteva fetiţe ca
îngeraşi şi în fundal mai multe domnişoare în costume
naţionale, care la focul bengal erau de o frumuseşe rară.
Tabloul a produs tăcere adâncă, numai orchestra se auzea
cu un pianissimo aria din Traviata lui Verdi. Despre
aşteptarea Anului Nou scrie Viorica I.
A doua zi de Rusalii, în 20 iunie 1921, biserica a sărbă−

torit „ruga” şi cu ocazia aceasta corul a aranjat o petrecere.
Ca oaspeţii au participat coriştii din Coştei şi fanfara.
Corul din Biserica Albă la Coştei
80
Înfrăţirea corurilor din Rusova (România) şi cel din Biserica Albă

de Sf. Rusale, 1932
Oaspeţii din Coştei au fost aşteptaţi de preşedintele corului,
dr. Aurel Novac, cu o vorbire frumoasă, iar corul din
Biserica Albă a cântat o cântare de bun venit. Părintele
Alexandru Guga a mulţumit în numele oaspeţilor din
Coştei. Fanfara a cântat „Pe−al nostru steag”. Corul vocal
din Coştei, compus din ţărani şi ţărăncuţe în costume
româneşti a cântat „Nu−i, nu−i” de G. Sima, iar corul din
Biserica Albă a cântat „Hora Daciei” de I. Velceanu, apoi
„Cimpoiul” cu solo sopran de A. Eremici. S−a prezentat şi
piesa „Biletul de tramvai” într−un act, de Marunţeanu.
La plecare, oaspeţii din Coştei au fost conduşi până afară
din oraş cu muzica care cânta tot timpul. De menţionat şi
faptul că oaspeţii din Coştei au prezentat o serenadă la casa
preşedintelui dr. A. Novac, care a rostit o vorbire luându−şi
rămas bun de la corul din Coştei.
Cătărina Lăpădat scrie în Cartea comemorativă despre

şedinţa din 9 martie 1919. La această şedinţă preşedintele
81
Corul vocal român la aniversarea a 75 de ani de activitate (1952);

dirijor: prof. Coriolan Bugariu
corului, înv. Romulus Roman arată că războiul european
/1914−1918/ a atins dureros şi corul român din Biserica
Albă. Anume, au fost înrolaţi şi plecaţi în război 18 corişti,
iar mai târziu au fost concentraţi încă 15. Nu s−au întors la
casele lor 6 persoane, dintre care se crede că sunt şi morţi.
Protocolul, respectiv procesul verbal luat în şedinţa din

17 mai 1919, aduce la cunoştinţă că vechiul corist şi mem−
bru în Comitetul de conducere Andreiu Gava a răposat.
Corul întreg exprimă condoleanţe familiei răposatului,
coriştii îl aduc la biserică unde se face prohodul. La mor−
mânt a vorbit conducătorul şi preşedintele corului, înv.
Romulus Roman.
Corul vocal din Biserica Albă anunţă că în ziua de 20

iunie 1921, la Rusalii /Ruga bisericii/, în grădina Hotelului
„Haler” se va organiza o serbare culturală. Corul va fi con−
dus de Alexandru Ristici. În program va participa corul şi
orchestra din Coştei.
82
Roman Penţa, membru al Corului Afiş pentru piesa teatrală „Die

vocal român Tramwaykarte” din 20 iunie 1921
Corul vocal român bisericesc din Vârşeţ, în colaborare

cu Corul vocal român din Biserica Albă organizează pe 15
iunie 1924, în grădina Hotelului „Haler”, sub conducerea
prof. dirijor de muzică Renger şi a dirijorului A. Ristici „o
rugă – serată”. Din program amintim: „Dor de sat”, cântec
de Micu, „O noapte în Belgrad”, potpuriu de Sedlak,
„Cimpoiul” de Velceanu, fără piesă de teatru şi cu dans.
Constatăm că în lipsă de dirijori români, corul din

Biserica Albă al românilor a fost condus de către dirijori ger−
mani sau sârbi. Amintim pe dirijorul Alexandru Ristici care
a condus Corul vocal român în perioada 1909 – 1925.
Corul român a desfăşurat o bogată activitate culturală,
prezentând concerte şi programe culturale la un înalt nivel
artistic.
83
OAMENI DE SEAMĂ CARE S−AU

AFIRMAT ÎN VIAŢA ROMÂNILOR
DIN BISERICA ALBĂ
În Biserica Albă au trăit şi activat personalităţi marcante,

care au contribuit la afirmarea minorităţii române şi la păs−
trarea identităţii naţionale. În continuare vom prezenta
unele dintre aceste personalităţi, care au merite pentru pros−
peritatea românilor nu numai în Biserica Albă, ci mult mai
larg.
Dr. Aurel Novac
Dr. Aurel Novac, fruntaş al românilor bănăţeni, luptător

pentru drepturile românilor, fost preşedinte al Partidului
Român din Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor. A fost
deputat în parlamentul maghiar din Budapesta, ca membru
al Partidului Naţional Român din fosta Austro−Ungarie, fiind
ales în mai multe rânduri, în centrul electoral Sasca. În anul
1923 devine primul preşedinte al Partidului Român, fondat
la Alibunar în 10 februarie 1923.
S−a născut la Pecica /România/ în anul 1856. Şcoala pri−
mară o săvârşeşte în localitatea natală, iar în Arad termină
gimnaziul. Studiază dreptul la Universitatea din Budapesta,
iar doctoratul în ştiinţele juridice îl susţine la Cluj.
În anul 1885 deschide cancelarie de avocat în Biserica
Albă şi se angajează în viaţa socială şi politică a românilor
din Banat. După destrămarea Austro−Ungariei şi formarea
84
statului sârbilor, croaţilor şi slovenilor la finea anului 1918,
Aurel Novac rămâne să−şi continue viaţa şi activitatea în
Biserica Albă, nu părăseşte locul de muncă, cu toate că un
număr considerabil de intelectuali români /mai ales învăţă−
tori şi preoţi/ au optat pentru România.
Împreună cu câţiva intelectuali români rămaşi în noul
stat iugoslav, începe organizarea românilor pe plan politic
cu scopul formării Partidului Român în Banatul iugoslav. La
întrunirea intelectualilor români din 25 decembrie 1922,
ţinută la Vârşeţ, a fost completat programul politic al par−
tidului, elaborat la Panciova. Intelectualii români au ţinut
şedinţă şi la Biserica Albă, unde cuvântul doctorului Aurel
Novac a fost bine primit de către cei prezenţi. Intelectualii
români adunaţi la ţedinţă /în total 28 persoane/, consid−
erând că reprezintă poporul român din Banatul de sud, au
ales Comitetul Central compus din 30 membrii, ca
reprezentanţi politici ai românilor. În calitate de preşedinte
a fost propus dr. Aurel Novac, avocat din Biserica Albă,
fruntaş politic cunoscut încă din timpul stăpânirii maghiare
şi fost deputat în Parlamentul din Budapesta.
În şedinţele de la Vârşeţ, Panciova şi Biserica Albă s−au
făcut pregătiri pentru convocarea Congresului românilor de
la Alibunar, din 10 februarie 1923, la care s−a adoptat pro−
gramul politic şi s−a fondat Partidul Român, fiind ales în cal−
itate de preşedinte dr. Aurel Novac. El a sprijinit înjghe−
barea Partidului Român.
Dr. Aurel Novac s−a dovedit iubitor de neam, bun
român. Pentru românii din Banatul iugoslav a fost preţios
călăuzitor şi sfătuitor, prieten al preoţilor şi învăţătorilor,
sfătuitor al ţărănimii româneşti, sincer apărător al bisericii
străbune şi a şcolii naţionale. Dânsul a fost mai mulţi ani
preşedinte al Corului vocal român, în perioada 1902−1905
şi din 1920−1925, când, constrâns de împrejurări, trece la
85
Ciacova ca notar public.
Avocatul dr. A. Novac a testat încă în timpul vieţii casa
şi viile sale din Biserica Albă Bisericii române din loc.
Un şir de ani a fost deputat în Congresul naţional bis−
ericesc şi în Sinodul Eparhial. În perioada 1885−1925 s−a
afirmat ca lider politic al românilor bănăţeni.
S−a stins din viaţă la vârsta de 76 ani, în 22 septembrie
1932. Despre viaţa şi activitatea avocatului A. Novac scrie
în „Nădejdea” din 9 octombrie 1932, autor fiind preotul
Ioan Mitar.
Traian Popescu
Traian Popescu a fost cel mai mare funcţionar judecă−

toresc al Tribunalului districtului din Biserica Albă, respec−
tiv preşedinte al acestei insti−
tuţii. S−a născut în anul 1851
în Biserica Albă şi a decedat
în 27 septembrie 1927. În
cimitirul din Biserica Albă se
află mausoleul orientalizat al
preşedintelui T. Popescu, ală−
turi de cripta luxoasă a bogă−
tanului Boboroni, care a fost
ucis cu 23 împunsături de
cuţit, probabil de către per−
soane din Rusia refugiate în
Biserica Albă /Garda Albă/.
Traian Popescu a fost unul
dintre întemeietorii Corului
vocal român, în anul 1879,
membru al Comitetului de
Judecătorul Trăian Popescu în conducere mai mulţi ani.
casa sa proprie
86
Participă cu corul la concerte şi serbări culturale, fiind cân−
tăreţ /tenor/. În perioada 1885−1892 participă şi la reprezen−
taţii teatrale, dar şi de cabaret.
Preşedintele Tribunalului, T. Popescu s−a preocupat şi cu
muzica /pian/, dar şi cu scrisul. A publicat o broşură de
povestiri umoristice şi anegdote. De la el a rămas şi edifici−
ul numit „Turn”, o vilă frumoasă donată Societăţii române
de cântări /în anul 1924/.
Marieta Iagodici – Brancovici
S−a născut în localitatea Bozovici /România/ la 15

noiembrie 1894, şi a decedat la Viena în 16 decembrie
1972. Cunoscută ca pedagogă muzicală şi maestru de pian.
Este de origine română.
Primele cunoştinţe la pian le obţine de la mama sa
Ernestina Brancovici. Muzica şi cântarea de operă învaţă la
şcoala civilă din Biserica Albă la
profesorul de muzică Karlo Trupel.
Frecventează apoi Conservatorul
de muzică din Budapesta şi după
terminarea studiilor obţine diplo−
ma în anul 1913.
În anul 1912 apare la
numeroase concerte publice din
Biserica Albă, iar din 1913 se
ocupă cu instruirea la pian şi
cântare. Marieta Branković−Jagodić
De asemenea are preocupări în
domeniul muncii pedagogice.
În perioada interbelică a fost directoarea corurilor cato−
lice bisericeşti din Biserica Albă, dirijoarea corului femeiesc
al DMGV /1921−1924/, /1932−1941/, profesoară onorariu
87
de cântare la Liceul din Biserica Albă /1922−1923/.
A eliberat studiul vocilor de operă pentru opera
„Rundum die Liebe” /1921/, „Dreimaderhaus” /Trei fete
casa/, „Das Heratsnest” /Cuibul căsătoriei/, în anul 1923. A
dirijat corul femeiesc al DMGV în mai multe opere. Regizor
al operetei „Lied der Heimat” /Povestiri din locul natal/,
1938.
În anul 1943 pleacă din Biserica Albă la Viena, unde ter−
mină Horak−Kondervatoriu pentru muzică şi obţine diploma
de profesor al artelor muzicale.
Anica – Ana Eremici
Născută la Doloave în 12 iulie 1894, decedată la în 17

octombrie 1943. Cunoscută cântăreaţă de operă /sopran/,
instructoare la pian şi cântare. Tatăl ei, Petru Eremici era
comerciant, iar mama avea numele
de Maria Lăpădat.
Ana Eremici a fost cântăreaţa
Corului vocal român şi a Corului
femeiesc în perioada 1910 – 1933.
Muzica /pian/ şi cântare a învăţat
de la Irma Kende şi Ernestina
Brancovici. Încă din anul 1906
apare în acelaşi timp şi ca membră
a unor coruri bisericeşti din
Biserica Albă.
În cadrul Corului vocal român
începe să cânte încă din anul
1906. În perioada 1910 – 1914 par− Anica Eremici, solista
ticipă şi la reprezentaţii teatrale şi Corului vocal român
de cabaret ale Corului vocal romţn, adeseori îşi face apariţia
în interpretarea cântărilor ca solistă de sopran. În anii 1920
88
– 1923 a cântat la diferite programe ale Corului vocal
român, precum şi la concerte ale societăţilor şi asociaţiilor
ruseşti din loc.
Din 1922 până−n 1928 a fost membră a operei de stat
din Cluj, unde ca şi cântăreaţa de solo sopran apare în
multe operete.
Între anii 1928 – 1934 a fost membră în Comitetul de
conducere a corului, precum şi a corului comunităţii bis−
ericeşti române. Se afirmă la numeroase concerte şi serbări
culturale până−n anul 1934, când se retrage din viaţa muz−
icală.
Din anul 1928 a avut la Biserica Albă şcoală de muzică
particulară de pian şi cântece de operă, instruind tinerele
cadre p−nă în anul 1943. A fost aleasă membru de onoare a
Corului vocal român.
Livia Nedici
S−a născut în anul 1883 la Biserica Albă, cunoscută cân−

tăreaţă de operă, profesoară de muzică şi cântare. Tatăl ei,
Sofronie Nedici era preot, iar mama purta numele de Rosa
Dimitriev.
Cunoştinţele muzicale le primeşte de la tatăl său şi de la
profesorul Karol Trupel. Frecventează Conservatoriul de stat
de muzică din Budapesta, unde obţine diploma în 5 ianuar−
ie 1903 /diploma de profesor de muzică şi cântare/.
Între anii 1903 şi 1914 a avut la Biserica Albă şcoală par−
ticulară de operă şi muzică /pian/ practicând activitatea
muzicală pedagogică. A fost membră a Corului vocal
român şi în perioada 1900−1914 a luat parte la reprezentaţi−
ile de cabaret şi operă. După 1914 a funcţionat ca profe−
soară la Liceul din Marmorossiget din Ungaria.
89
ALŢI ROMÂNI CARE S−AU AFIR−

MAT ÎN VIAŢA SOCIAL−
ECONOMICĂ ŞI CULTURALĂ
Constantin Lăpădat /născut în 28 octombrie 1893 la

Biserica Albă/, medic, cântăreţ român de operă /tenor/.
Născut în familie de fierar din tată Dimitrie şi mama Sofia
Stojanov. Şcoala primară şi liceul a absolvit în Biserica
Albă, studiile de medicină la Bucureşti /a fost bursier al
Fundaţiei Gojdu/. A fost chirurg la Clinica universitară din
Cluj.
Primele cunoştinţe despre cântarea de operă le obţine de
la M. Udvardy şi E. Brancovici. A început să cânte de la
vârsta de 12 ani /1905/ în corul bisericesc ortodox român.
În anul 1909 pentru prima dată participă în Corul vocal
român. Între anii 1909 – 1914 participă la multe reprezen−
taţii teatrale şi de cabaret ale Corului vocal român, precum
şi la concerte de operă.
După 1914 este membru al Operei de stat din Cluj, unde
s−a afirmat cu mare succes în calitate de cântăreţ – tenor în
multe opere, până în anul 1932.
În Biserica Albă a avut împreună cu Ana Eremici concert
de solist, la 3 septembrie 1925.
Pe scena operei din Cluj se prezintă mai mult de 10
sezone /1920 – 1931/.
Dimitrie Bălănescu /născut la Biserica Albă, 1848 –

1924/, comerciant, membru al Corului vocal român /1879−
90
1924/, casier /1881−1905/, membru în Comitetul de con−
ducere al corului /1906 – 1914 şi 1920 – 1924/ şi protector
în perioada 1920 – 1924. Cunoscut prin Fundaţia
Bălănescu, căreia aparţinea şi edificiul actual al primăriei
din Biserica Albă.
Andrea Barbaroni /născut la Biserica Albă, 1860, dece−

dat în 30 ianuarie 1921/, comerciant foarte bogat, unul din−
tre întemeitorii Corului vocal român, membru ajutător
/1879−1921/. Am amintit de soarta lui tristă, fiind asasinat
cu mai multe împunsături de cuţit.
Vasile Pănescu /născut la Biserica Albă în 2 iunie 1867,

decedat în 2 aprilie 1951/, şcoala primară şi meseria de
comerciant învaţă în localitatea natală. Îşi îmbogăţeşte
cunoştinţele petrecând un timp în ţările europene. În anul
1897 deschide prăvălie de pălării, berete şi obiecte pentru
soldaţi.
Manifestă interes pentru fotografia documentară şi de
aceea cumpără foto−laborator şi filmează evenimentele
petrecute la Biserica Albă /a fotografiat viaţa Împăratului
Wilhem în 1916, carnavaluri din anii 1932, 1931, aniver−
sarea a 200 de ani de la colonizarea nemţilor în Biserica
Albă/.
Pe lângă ocupaţia de comerciant, V. Pănescu s−a afirmat
ca lucrător cultural. A fost membru al Corului vocal român,
iar în perioada 1895 – 1914 şi membru în Comitetul de
conducere al corului. Despre V. Pănescu relatează şi Ozren
Mirosavljević în lucrarea: „Leksikon belocrkvanskih
fotografa”, Bela Crkva, 1989.
Nicolae Pănescu /născut la Biserica Albă în 20 septem−

brie 1909, decedat în 5 iunie 1987/, fiul lui Vasile Pănescu.
91
Şcoala primară şi meseria de comerciant o învaţă în locali−
tatea natală. Proprietar al unei prăvălii de mărfuri, apoi de
pălării şi berete.
Nicolae Pănescu a fost membru al Corului vocal român
şi al Asociaţiei culturale „Astra”. Din anul 1929 este mem−
bru în Comitetul de conducere al corului, casier şi secretar
al Societăţii de cântări.
Colaborează la ziarele „Nădejdea” şi „Libertatea” din
Vârşeţ. Îl preocupă fotografia documentară. Date despre
Nicolae Pănescu găsim şi în cartea „Folclor literar
bănăţean” de Radu Flora, Panciova, 1975 cât şi în
„Leksikon” de O. Radosavljević.
Vasile Radulovici /născut la Biserica Albă în 1854, dece−

dat în oraşul Linz la 30 noiembrie 1923/ a fost unul dintre
întemeitorii Corului vocal român /1879/, a fost primul
preşedinte al acestui cor, luptător pentru drepturile
românilor bănăţeni. Lucrător cultural de frunte. A îndeplin−
it funcţia şi de consul belgian.
În Biserica Albă au funcţionat mai mulţi avocaţi români.

Am amintit pe dr. Aurel Novac şi am prezentat activitatea
acestuia de conducător şi îndrumător al românilor bănăţeni.
În continuare amintim şi pe alţi avocaţi care au trăit şi acti−
vat în Biserica Albă. Nu dispunem de date mai complete
despre aceşti avocaţi români şi de aceea informaţiile
prezentate sunt modeste.
Nestor Porumb, avocat de la începutul secolului al XX−

lea cu sediul în Biserica Albă. Dr. Porumb a fost lucrător
cultural harnic, membru al Corului vocal român /1908−
1914/, fiind în anii 1913−1914 şi preşedinte al acestui cor.
92
Ioan M. Roşiu, avocat din Biserica Albă în ultimele
decenii ale secolului XIX, deci în perioada dominaţiei
maghiare. În două rânduri a fost ales ca primar al oraşului
Biserica Albă în 1904 şi 1910−1914. Fruntaş al românilor
bănăţeni
Dr. Titus Mălaiu, născut la Biserica Albă în 12 mai 1874,

s−a afirmat în dmeniul vieţii culturale ca membru al Corului
vocal român în anii 1904−1914, iar în perioada 1905 –
1913 a îndeplinit funcţia de preşedinte al corului. A fost ales
şi ca membru de onoare al Corului vocal român.
Românii din Biserica Albă s−au angajat cu tot sufletul în

activitatea cultural−artistică a Corului vocal român.
Menţionăm şi alte persoane care au activat în acest cor.
Valeria Olaru /Oraviţa, născută în 18 februarie 1901,

decedată la Biserica Albă în 23 octombrie 1969/, membră a
Corului vocal român /alt/ din anul 1929 şi pânp în anul
1952. În perioada 1946 – 1956 a participat la numeroase
spectacole muzicale şi teatrale. Din 1934 se afirmă ca
membru purtător la Corul vocal român.
Victor Gaitovici /Oraviţa, născut în 1862, decedat la

Biserica Albă în 6 aprilie 1923/, comerciant, lucrător cultur−
al de naţionalitate română, membru al Corului vocal
român. În perioada 1895−1914 participă ca actor la
prezentarea pieselor de teatru. S−a afirmat şi ca regizor a
mai multor piese de cabaret într−un act şi a altor realizări
teatrale, în anii 1920 – 1923.
Pavel Paita /născut la Lugoj în 1863, decedat la Biserica

Albă în 19 august 1937/, comerciant, membru al Corului
93
vocal român. Între anii 1908 – 1914 participă activ în mai
multe reprezentanţii teatrale şi culturale organizate de Corul
vocal român. În perioada 1920 – 1937 a figurat şi de mem−
bru al Comitetului de conducere al corului.
Ioan Câmpureanu, născut la Oraviţa în 16 noiembrie

1884, cântăreţ şi lucrător muzical, membru al DMGV
/1908−1914 şi 1918−1919/ şi director al Comitetului diletant
al DMGV /1912−1916 şi 1918−1919/. Din anul 1917 este
preşedinte al Corului vocal român, rămânând în calitate de
preşedinte al corului până în anul 1941, când a părăsit soci−
etatea.
Martin Mogoş, născut în Oraviţa în 19 ianuarie 1863,

decedat la Biserica Albă în 2 februarie 1954, brutar, par−
ticipă activ în viaţa culturală a românilor. Din anul 1892
până în 1907 este membru al GGV, un timp mai scurt şi
preşedinte /1905−1907/. N perioada 1907−1914, precum şi
din anul 1920−1941 este membru activ al Corului vocal
român. În anul 1920 a îndeplinit funcţia de preşedinte al
corului. Participă în mai multe programe de teatru şi cabaret
organizate de Corul vocal român.
Livia Stolojan născută la Biserica Albă în 9 ianuarie

1908, cântăreaţă de operă, membră a Corului vocal român
în perioada 1924−1930. S−a afirmat în mai multe reprezen−
taţii teatrale şi de opere, atât în cadrul Corului vocal român,
cât şi a Societăţii sârbe de cântări. În calitate de cântăreaţă
/alt/ a cântat pentru Corul bisericesc ortodox român.
Vasile Stolojan născut la Sasca în 3 aprilie 1869, dece−

dat la Biserica Albă în 7 august 1949, lucrător cultural,
membru în Corul vocal român, un timp şi membru în
94
Comitetul de conducere al corului. Din anul 1935 este
membru de onoare al corului român. A fost cântăreţ activ al
Corului vocal român şi al Corului bisericesc în perioada
1911−1914, precum şi în anii 1920−1941.
Constantin Paleu născut la Oraviţa în 1842, decedat la

Biserica Albă în 29 decembrie 1915, de profesie brutar, a
fost unul dintre întemeietorii Corului vocal român, fiind şi
secretar cu sarcina de a purta procesele verbale ale corului.
Mai mulţi ani a fost şi membru al Comitetului de conducere
al corului /1879−1892/.
Sofronie Nedici născut la Mehedia în 1851, decedat la

Marmorossiget în 17 noiembrie 1923, preot român din
1882 şi până în 1914. A fost membru al Corului vocal
român, afirmându−se ca bun cântăreţ. S. Nedici a fost şi
învăţător de religie şi cântări liturgice în Biserica Albă.
Traian Lazar /1866−1956/, învăţător şi lucrător cultural,

membru al Corului vocal român. În Comitetul de conduc−
ere al Corului a fost ales în două rânduri, între anii 1892−
1914 şi în perioada 1920−1941. În calitate de preşedinte al
corului a fost în anii 1925−1927. Pentru activitatea sa val−
oroasă a fost numit preşedinte de onoare al Societăţii.
Corul vocal român din Biserica Albă nu a dispus de diri−

jori de naţionalitate română, ci a fost dirijat aproape tot tim−
pul de dirijori germani sau sârbi. Doar în ultimii ani de exis−
tenţă corul a fost dirijat de români. Amintim primii dirijori
ai corului.
Schumichen Iacob născut la Plandişte în 3 mai 1851,

decedat la Biserica Albă în 14 martie 1905, învăţător şi
95
lucrător cultural de origine germană. A fost dirijorul Corului
vocal român din august 1882 până−n iunie 1890.
Ristici Jakob Aleksandar născut la Timişoara /1864/,

decedat la Biserica Albă în 30 mai 1926, pedagog muzical
sârb, profesor de muzică, compozitor şi dirijor de cor. A fost
dirijorul Corului vocal român în perioada 1909−1914 la
multe serbări culturale şi concerte. A scris opere muzicale,
precum „Hora Severina” şi „Cuadril românesc”. Ambele s−
au prezentat în 13 ianuarie 1912.
În continuare prezentăm şi alte persoane care au trăit şi

au desfăşurat activitate, care merită să fie consemnate în
această lucrare despre românii din Biserica Albă.
Cuzman Cioloca, arhitect român din Biserica Albă care

a construit mai multe biserici şi şcoli în Banat, începând din
anul 1853.
Lazar Stefanovici /1809−1884/, născut la Vârşeţ într−o

familie de preoţi români. Din anul 1863 până la moarte a
îndeplinit funcţia de protopop la Biserica Albă.
Nicolaus Sara, învăţător şi instructor român de jocuri şi

balet, specialist de joc bostom. În luna februarie 1909 a
deschis la Biserica Albă şcoală de jocuri, dansuri, cu dura−
ta de 6 săptămâni.
La Biserica Albă a trăit scurt timp fostul patriarh român

Procopiu Ivacicovici, originar din Deliblata. În anul 1880
patriarhul Ivacicovici a venit la Biserica Albă, unde, în casa
fratelui său, Mata Ivacicovici, a trăit ca pensionar până la
moarte.
96
S−a stins din viaţă în ziua de 11 mai 1881, după o boală
grea şi lungă. Corpul lui a fost îmbalsamat, iar în 14 mai
1881, corpul neînsufleţit a fost însoţit de o coloană solem−
nă compusă din autorităţi, corporaţii şi de un număr mare
de credincioşi, până la gara ferată, de unde a fost transportat
la Buziaş, iar de aici cu un vapor până la Sremski Karlovci
şi înmormântat în Catedrală.
Consemnăm că protopopiatul din Biserica Albă între anii
1925−1951 a funcţionat cu sediul la Răcăşdia /România/.
97
MUZICANŢI ROMÂNI CARE AU

CÂNTAT LA BISERICA ALBĂ
În Biserica Albă au luat naştere mai mulţi muzicanţi

români, care au cântat cu orchestra în restaurantele din
oraş, dar şi în alte localităţi.
Constantin Călin /Zlatiţa, 6 iunie 1896 − Biserica Albă,

19 martie 1944/, primaş ţigar român, şeful capelei de muz−
ică ţigănească „Costa”. La vioară a învăţat să cânte de la
tatăl său, Todor Călin, iar muzica pe note a însuşit−o la
Oraviţa de la Ilie Minescu.
Din octombrie 1926 cu orchestra sa a cântat în mai
multe restaurante din Biserica Albă. A cântat în mai multe
instrumente /ţambal, clarinet şi saxofon/, peste tot în Banat,
dar mai ales la Becicherecul Mare /Zrenjanin/, Alibunar,
Uzdin, Coştei, Panciova şi Straja.
Grupa de muzică ţigănească a lui Constantin Călin în
mod deosebit s−a afirmat la Biserica Albă, fiind ascultată şi
de românii din acest oraş.
Mişca Mariaş /Oraviţa, 1862 – Munchen, 1920/, primaş

popular ţigan român, şeful capelei proprii de muzică. Din
anul 1899 până în 1910 a cântat la Biserica Albă în mai
multe restaurante.
Mişa Monia a fost şeful orchestrei a capelei muzicale

„Monia” din Oraviţa. În perioada din octombrie 1881 şi
98
până în luna mai 1896 a realizat mai multe concerte muzi−
cale la Biserica Albă, fiind foarte apreciat şi de români.
Milan Luchici /Lescoviţa, 16 noiembrie 1901 − Biserica

Albă, 14 noiembrie 1965/, muzicant popular ţigan român,
violinist angajat ca membru în orchestra lui Costa Călin din
1926, care s−a produs în restaurante din Biserica Albă.
Dragoliub Luchici /Ciclova, 2 august 1908 – Salzburg,

20 martie 1967/ muzicant popular de naţionalitate ţigan,
cunoscut ca ţambalist, fiind membru în orchestra lui Costa
Călin în anul 1926.
Şandor Luchici /Lescoviţa, 28 mai 1884/, muzican pop−

ular de naţionalitate ţigănească, ca ţambalist a cântat la
Biserica Albă în anul 1915.
Pavel Manjuli din Oraviţa, primaş popular ţigan, mem−

bru al orchestrei lui Mişca Mariaşi. A cântat în Biserica Albă
din anul 1899 până−n 1910.
Costa Manjuli din Oraviţa, născut în 4 iunie 1873, muz−

icant popular ţigan, în restaurantele din Biserica Albă a cân−
tat din anul 1912.
Sava Oprea, violinist popular ţigan. A avut orchestra sa

proprie în care cânta ca primaş îi restaurantele din Biserica
Albă, începând cu februarie 1888 li până în mai 1892.
Capela de muzică „Oprea”, respectiv orchestra lui Sava
Oprea era cunoscută şi apreciată de toţi care o ascultau.
În continuare amintim şi alţi muzicanţi de muzică popu−

lară, dar despre care nu dispunem informaţii ample, ci doar
99
unele date referitoare la perioada când au cântat la Biserica
Albă.
Costa Mihai /Zlatiţa, 1877 − Biserica Albă, 1922/, muzi−

cant ţigan, instrumentalist.
Costa Todor /Zlatiţa, 1877 − Biserica Albă, 1920/, muzi−

cant ţigan, a cântat în restaurantele din Biserica Albă muz−
ică românească populară.
Nicola Luţu /Ciclova, 1889/, muzicant ţigan, violonist a

devenit în 1917.
Vasilie Dan /Cusici, 1904/, ca muzicant participă în

Biserica Albă din toamna anului 1940.
Mihai Flora /Orşova, 1983/, muzicant ţigan, cântă în

Biserica Albă de la sfârşitul anului 1917.Stevan Flora
/Orşova, 1881 − Biserica Albă, 1934/, muzicant ţigan, a cân−
tat în restaurantele din Biserica Albă din primăvara anului
1913.
Milorad Raduli / Biserica Albă, 1868/, muzicant român,

participă la concerte începând din iunie 1925, fiind apreci−
at în Biserica Albă ca muzicant talentat.
Miloş Raduli /Cuvin, 1870 − Biserica Albă, 1947/ cunos−

cut muzicant român care s−a afirmat în Biserica Albă.
Luca Todor /născut în 1861, decedat la Biserica Albă în

1921/, muzicant ţigan, care a cântat la Biserica Albă.
Jiva Todor /născut în 1861 – decedat la Biserica Albă în
100
1929/, tamburaş popular ţigan, care s−a ocupat de muzică
în Biserica Albă.
Cu acest muzicant încheiem lista acelor care au amuzat
cu muzica populaţia din Biserica Albă. Se înţelege că şi
românii au vizitat restaurantele în care au cântat muzicanţii
populari de naţionalitate română, dar şi acolo unde au cân−
tat ţiganii, cunoscuţi prin calităţile lor muzicale. Membrii
Corului vocal român de asemenea au vizitat restaurantele,
sau cum se numeau – capele, instruite şi conduse de
primaşi talentaţi.
101
PICTORI ŞI ALŢI ARTIŞTI

ROMÂNI DIN BISERICA ALBĂ
Românii care s−au colonizat şi stabilit în Biserica Albă în

a doua jumătate a secolului al XVIII−lea tot mai mult se afir−
mă în diferite domenii. Mişcarea naţională s−a manifestat
prin înfiinţarea şcolii româneşti /1858/, zidirea Bisericii
Ortodoxe Române /1872/, întemeierea Corului vocal român
/1879/ şi a altor asociaţii cu caracter românesc.
Din rândurile românilor din Biserica Albă sunt cunoscuţi
câţiva artişti plastici, precum şi artişti din alte domenii de
creaţie artistică. În continuare prezentăm pictorii care s−au
afirmat prin realizările lor.
Axentie Marişescu / Biserica

Albă, 1827 – decedat pe la 1884/.
Despre şcolarizarea pictorului A.
Marişescu nu dispunem de date
biografice scrise. Probabil că s−a
orientat spre atelierele Popo−
viceştilor din Oraviţa, fiind acestea
în apropiere de Biserica Albă. El îşi
va organiza atelier propriu.
Între anii 1850−1884 a pictat
mai multe icoane pentru bisericile
româneşti şi sârbeşti. În bisericile
din Radimna şi Moldova Veche s−
au păstrat icoane vechi realizate
Axentie Marişescu – portret
102
Axentie Marişescu – Maţa Axentie Marişescu – Uşile

Nedelicovici împărăteşti
de el. În anul 1870 a pictat iconostasul Bisericii Ortodoxe
Române din Oreşaţ. Icoanele pictate de Axentie poartă sig−
natura „A. M.”, iar pe icoane Sf. Nicolae a scris: „Axentie
Marişescu, academic 1870.
Axentie Marişescu a realizat şi un număr de portrete a
unor persoane mai bogate şi a membrilor familiei acestora.
În calitate de portretist consemnăm unele portrete reuşite,
ca de exemplu a familiei de moşieri din Biserica Albă – Aţa
Nedelicovici cu soţia sa Maţa Nedelicovici, apoi a preotu−
lui Kosta Vuici „Fata cu rochia verde” şi „Ţăranul român din
Grebenaţ”. Portretele cele menţionate fac parte din seria
portretelor reprezentative.
Nicolae Marişescu / Biserica Albă, 1852 – decedat pe la

1933/, pictor, fiul pictorului Axentie Marişescu care a con−
tinuat tradişia familiei. Meseria a învăţat−o în atelierul tatălui
său. Din cauza concurenţei mari pe piaţa artistică, nu a
reuşit să se afirme, astfel că trece în Serbia şi se stabileşte în
Požarevac /1872−1877/. După cinci ani revine în Biserica
103
Albă, unde se ocupă de pictura icoanelor, având o
numeroasă clientelă în părţile Banatului de sud.
Nicolae Marişescu a pictat icoane mobile pentru biseri−
cile săteşti din împrejurime. Este autorul icoanei Sf. Nicolae
din Crvena Crkva. Pe această icoană este signatura lui. În
anul 1877 pictează un Epitaf pentru Biserica Ortodoxă
Română din Doloave.
Luând exemplu de la tatăl său, Nicolae a pictat şi un
număr de portrete. Este cunoscut şi ca unul dintre întemei−
etorii Societăţii româneşti de cântări, respectiv a Corului
vocal român din Biserica Albă /1879/.
Gheorghe Gimboşiu /1889−1912/, pictor din Biserica

Albă, face parte dintr−un grup de artişti aproape anonimi şi
aparţine unei familii de români care s−au stabilit în aceste
părţi pe la începutul secolului al XIX−lea. Singurul tablou
păstrat de acest pictor este „Poetul Andrei Mureşanu citeşte
poesia care trezeşte sentimente la iobagul român”, o com−
poziţie cu caracter romantic, care reprezintă un apel la
unirea românilor. Acest artist şi−a însuşit maestria penelui în
atelierul lui Axentie Marişescu.
Despre viaţa şi opera lui Gheorghe Gimboşiu nu dis−
punem de date necesare. S−a stins din viaţă la vârsta de 23
ani.
Cuzman Cioloca, arhitect, cunoscut prin construirea

Bisericii Ortodoxe Române din Biserica Albă în răstimp de
numai 15 luni /1871/1872/. Presupunem că a construit şi
alte edificii, atât în oraş, cât şi în împrejurimile Bisericii
Albe.
D. Turcu, pictor de icoane, lucrările lui se găsesc în bis−

ericile ortodoxe române din Straja şi Biserica Albă.
104
Alexandru Sidru, zugrav şi pictor. Meseria de zugrav şi
vopsitor a învăţat−o la Biserica Albă, unde dispunea de un
atelier propriu. În dom4eniul picturii s−a afirmat mai puţin.
105
ATELIERELE DE PICTURĂ
DIN BISERICA ALBĂ
Biserica Albă a devenit cunoscută şi datorită activităţii

artistice a membrilor familiei Iacşici şi Marişescu.
Fondatorul primului atelier de pictură din Biserica Albă a
fost Simeon Iacşici. În anul 1796 zugrăveşte iconostasul
zidit al Bisericii Ortodoxe Române din Rţtişor. Deasupra
Uşilor Împărăteşti întâlnim inscripţia zugravului. Pe lângă
iconostasul bisericii româneţti din Râtişor, Simeon a pictat
şi unele părţi ale interiorului.
În atelierele de pictură din Biserica Albă îi găsim şi pe
Gheorghe şi fiul său Iovan Putnic, ambii iconari prezenţi în
multe biserici bănăţene şi în cele din Clisura, la sfârşitul sec−
olului al XIX−lea şi începutul veacului al XX−lea. În anul
1900 Gheorghe Putnic pictează iconostasul Bisericii
Ortodoxe Sârbe „Sf. Arhangheli Mihai şi Gavril” din Ulmu.
Valoarea creaţiei artistice o atestă lucrările rămase de la
reprezentanţii români, realizate în atelierele de pictură din
Biserica Albă.
La sfârşitul secolului al XIX−lea unul din centrele
voivodinene al pictorilor de icoane s−a aflat la Biserica
Albă, fapt care demonstrează că acest orăşel a fost în
perioada aceea în plină înflorire.
106
AMINTIRI ALE PROFESORULUI

TRĂIAN DOBAN DESPRE
Profesorul Trăian Doban din Vârşeţ a fost elev la Liceul

din Biserica Albă în perioada interbelică. El ne evocă
amintiri despre românii din Biserica Albă, pe care le con−
semnăm întocmai cum au fost prezentate de dânsul.
Micul orăşel din valea râului Nera merită să fie în intere−
sul populaţiei de naţionalitate română, deşi în trecutul nu
prea îndepărtat Biserica Albă a fost localitate pitorească a
naturii şi un mic centru social, politic şi cultural pentru
românii din aceste părţi. În orăşel a trăit un număr de int−
electuali, comercianţi, meseriaşi, viticultori etc. Această
situaţie favorabilă s−a menţinut până la formarea Iugoslaviei
monarhiste, când un număr mare de români au părăsit
Biserica Albă în căutarea unor locuri mai convenabile,
deoarece acest oraş şi−a pierdut faima câştigată.
Considerăm că este necesar să amintim câteva societăţi
şi instituţii importante care s−au menţinut în nou formatul
stat din Balcani. În Biserica Albă au existat două şcoli
secundare: Şcoala Civică cu patru ani, frecventată de elevii
care nu au intenţionat să urmeze alte şcoli secundare, fiind
limba germană obligatorie. Între cele două războaie mondi−
ale a funcţionat Liceul Real cu durate de şase ani, ca apoi
în anul 1935 să devină liceu complet cu opt clase. Ambele
şcoli dispuneau de cabinete dotate cu aparate şi utilaje
moştenite din vremea Austro−Ungariei. A existat cabinet de
107
fizică şi chimie, de biologie şi
sala de muzică, de arte plas−
tice, precum şi sala de gim−
nastică.
În Şcoala Civică majori−
tatea elevilor erau nemţi, iar la
Liceul Real au fost elevi din
diferite etnii: sârbi, unguri,
români, cehi şi ruşi. La Şcoala
Civică era elevă Parascheva
Morariu din Grebenaţ, iar la
liceu: fraţii Despi, Bogdan şi
Cornel, Traian Doban, Alza
Invitaţie la o serată ordinară din Baniai şi Aurora Turturea.
anul 1880
Ambele şcoli erau bine
întreţinute, cu săli şi cabinete spaţioase.
Românii au avut o biserică frumoasă, fiind chiar în cen−
trul oraşului. Sub scutul bisericii a funcţionat celebrul cor
mixt, iubit şi apreciat de toţi românii din jur. Preşedintele
corului a fost Câmpureanu, un om merituos şi iubitor de
cultură. Vocile erau cultivate, sonore, printre care se găsea
Anica Eremici, prim sopran, în tinereţe fiind cântăreaţă de
operă, iar la bas era Câmpureanu cu o voce profundă şi
sonoră.
Dintre oamenii de vază care au lăsat urmă amintim pe
Bălănescu, viticultor cunoscut, care a posedat cca 100
jugăre de viţă−de−vie nobilă. După moartea lui Bălănescu
averea lui a fost predată în posesia Bisericii Ortodoxe
Române. Tot un mare bogat era Boboroni, comerciant, care
avea magazin cu material de construcţii şi lemn pentru foc.
A avut o soartă tragică. A fost ucis mişeleşte, fără a fi
descoperit ucigaşul.
Cei mai cunoscuţi comercianţi şi meseriaşi erau: fraţii
108
Afiş despre concertul lui Anica Program de la o serată culturală

eremici şi Constantin Lăpădat în 3
septembrie 1925
Mogoş, unul brutar şi specialist în diferite feluri de făinoase
fine, al doilea era cofetar cunoscut în prepararea celor mai
alese şi scumpe prăjituri, cunoscute chiar şi la Belgrad. Tot
un brutar de preparate făinoase era românul Cucu. Acelaşi
nume de Cucu îl avea şi un ospătar. Ilia Morariu a fost
măcelar şi comerciant vestit cu două prăvălii de desfacere.
Românii din Biserica Albă au sprijinit sărbătorirea cunos−
cutului carnaval, unic în aceste părţi, vizitat de oameni din
multe oraşe, chiar şi din străinătate. La defilarea carelor ale−
gorice şi a celor mascaţi prin oraş a participat mai cu seamă
fanfara din Grebenaţ şi cea din Oreşaţ.
Se cuvine să amintim şi pe puţinii intelectuali români
între cele două războaie mondiale. Mai mulţi ani a fost
preot al Bisericii Ortodoxe Române Drăgulescu, apoi
amintim pe învăţătorul pensionar Lazăr, care era şi cantor la
biserică. Învăţătorul Gheorghe Licăreţ, originar din Straja, a
ţinut cursuri în limba germană la şcoala primară germană.
Dânsul a fost şi director la şcoala de ucenici. Învăţătorul
109
Licăreţ a fost om de cultură, era bun cântăreţ, recitator şi
actor amator la trupa teatrală din loc.
Am amintit doar pe câţiva dintre intelectualii români,
despre care am avut cunoştinţe. În concluzie se poate afir−
ma că românii din Biserica Albă au obţinut realizări consid−
erabile, care nu pot fi date uitării.
110
REZIME
RUMUNI IZ BELE CRKVE
Bela Crkva je osnovana posle oslobađanja Banata od

turske vlasti 1717. godine. Prvi upravitelj Banata, Klaudie
Florimund Mercy naredio je naseljavanje nemačkih
kolonista, koji su se u periodu od 1725 – 1727 osnovali
naselje pod imenom Bela Crkva (Weiskirchen). Prvi
kolonisti su bili iz više nemačkih i austrijskih pokrajina. U
drugoj polovini XVIII veka naseljavaju ovo mesto Srbi i
Rumuni. Zahvaljujući razvoju trgovine u Belu Crkvu se nas−
tanjuju i nekoliko porodica Cincara iz Makedonije i
Albanije. Veći broj Rumuna naseljavaju ovo mesto posle
austro−turskog rata 1788−1791. godine. Deo Rumuna dolazi
u ove krajeve iz bivše vojne granice na reci Morišu, kao i iz
Erdelja i planinskih krajeva Banata.
Na popisnim listama sa kraja XVIII veka beleži se broj od
162 stanovnika Rumuna u Beloj Crkvi. Broj rumunske pop−
ulacije je u stalnom porastu, tako da polovinom XIX veka
njihov broj iznosi oko 600 lica, koja sačinjavaju 158
rumunskih porodica. U tom vremenu većina se bave
poljoprivredom, a manji broj trgovinom i zanatima.
Proces nacionalnog buđenja belocrkvanskih Rumuna
nastaje posle revolucije iz 1848−1849. godine, a nosioci tog
procesa su imućniji rumunski trgovci. Oni zahtevaju da se
u crkvi, koja je zajednička sa Srbima, budući da su i
Rumuni pravoslavne vere, vrši služba i na rumunskom
111
jeziku. Inače, crkvu su podigli Srbi, a Rumuni su učestvovali
sa određenim prilozima. Nastao je crkveni spor oko
bogosluženja i na rumunskom jeziku. Rumuni su podneli
više žalbi, pa im je omogućeno da svake druge nedelje
održavaju službu na rumunskom jeziku. Zbog toga neki
Srbi nisu bili zadovoljni, te se dogodilo da su izbacili
crkvene knjige i bogosluženje na rumunskom jeziku, a
rumunskom svešteniku je bilo zabranjeno da uđe u crkvu.
Ovaj crkveni spor je trajao oko 50 godina, te su Rumuni
1872. godine podigli sopstvenu crkvu, vrlo lepu, u glavnoj
ulici. Za zidanje crkve dali su priloge članovi rumunske
parohije, bogati trgovci, među kojima se isticao Vasile
Radulović, jedan od značajnih rukovodilaca rumunskog
življa.
Godine 1864 došlo je do odvajanja rumunske
pravoslavne crkve ispod jurisdikcije Karlovačke mitropolije,
kojoj je pripadala rumunska crkva. Nakon nekoliko godina,
odnosno 1869, došlo je i u Beloj Crkvi do podele crkvenih
dobara između Srba i Rumuna.
Prema odluci zajedničke komisije – crkva, škola i stan
crkvenjaka ostali su kao svojina srpske crkvene opštine,
koja je bila obavezna da plati odštetu rumunskoj strani.
U radu prikazan je razvoj školstva i obrazovanja na
rumunskom jeziku. Postojale su škole koje su pohađali
učenici rumunske narodnosti, u kojima se nastava odvijala
i na rumunskom jeziku. Pominje se još 1858−1860
Rumunska mešovita škola sa trajanjem od jedne godine.
Prikazana je mreža opštinskih škola između 1861−1871 na
rumunskom jeziku, kao i broj rumunskih učitelja i učenika.
Izvestan broj učenika rumunske narodnosti pohađao je
Gimnaziju u Beloj Crkvi, osnovana 1875. godine.
U ovoj kratkoj monografiji data su i imena rumunskih
učenika koji su završili belocrkvansku gimnaziju.
112
Jedno od poglavlja odnosi se na društveno−političke i
kulturne prilike od prve polovine XIX veka do prve polovine
XX veka, o događajima vezani za rumunski živalj u Beloj
Crkvi. Pomenuti su svi važniji momenti iz života Rumuna.
U radu se vrlo opširno govori o osnivanju i delatnosti
Rumunskog vokalnoh hora, a na osnovu bogatih podataka
iz Istorijskig arhiva u Beloj Crkvi. Prikazani su mnogobrojni
nastupi hora u mnogim mestima u zemlji kao i u susednoj
Rumuniji. Hor je osnovan 1879. godine, a razvio je vrlo
bogatu aktivnost, sa kratkim prekidima. Prikazana su ost−
varenja ovog kvalitetnog hora, njegov prestiž i okupljanje
rumunske populacije oko pevačkog društva. U ovom
mešovitom horu uključeni su i najpoznatiji rumunski
intelektualci, među njima advokati, sudije, bogati trgovci i
drugi znameniti ljudi. Hor je održavao saradnju ne samo sa
kulturnim društvima u mestu (srpsko, nemačko), već i sa
mnogim društvima i udruženjima iz bliže i dalje okoline.
U jednom poglavlju prikazane su ličnosti koje su se afir−
misale u društvenom životu belocrkvanskih Rumuna.
Značajno mesto zauzima advokat dr Aurel Novak, koji je
bio i poslanik u u Peštanskom parlamentu i prvi predsednik
Rumunske stranke u jugoslvenskom Banatu. Stranka je
osnovana 10 februara 1923. godine u Alibunaru. Rad sadrži
i kratke podatke o ličnostima iz drugih oblasti, koje imaju
određene zasluge, kao rumunski advokati, kulturni i
prosvetni radnici, dirigenti hora, muzičari itd.
Poslednje poglavlje obrađuje rumunske slikare i druge
umetnike koji su živeli i delovali u Beloj Crkvi, kao i o
umetničkom ateljeu koji je postojao u ovom gradu.
Na kraju želimo da napomenemo da rad sadrži i veći
broj priloga, kao i fotografija, autentične, koje ilustruju
važne momente iz života i delatnosti Rumuna iz Bele
Crkve.
113
CUPRINS
Cuvânt înainte ............................................. 5
Întemeierea localităţii Biserica Albă ............ 7
Evenimentele revoluţiei de la 1848/49 ....... 15
Date demografice despre românii
din Biserica Albă ................ 19
Biserica Ortodoxă Română ........................ 23
Învăţământul în limba română .................. 34
Unele evenimente social−politice şi
culturale referitoare la romîni ....... 46
Din viaşa culturală a românilor ................ 54
Corul Vocal Român din Biserica Albă ...... 61
Oameni de seamă .................................... 84
Alţi români care s−au afirmat în viaţa
social−economică şi culturală ...... 90
Muzicanţii români ................................... 98
Pictori şi alţi artişti români
din Biserica Albă ......................... 102
Atelierele de pictură ................................ 106
Amintiri ale profesorului Trăian Doban .. 107
Rumuni iz Bele Crkve ............................. 111
Bibliografie ............................................. 115
Note despre autor ................................... 118
114
BIBLIOGRAFIE
Ion Balan, Corul vocal român din Biserica Albă – schiţă

monografică – Contribuţii la istoria culturală a românilor,
vol. II, Panciova, ed. „Libertatea”, 1976;
Costa Roşu, Un secol de activitate corală la românii din

Voivodina, Contribuţii la istoria culturală a românilor, vol.
II, Panciova, ed. „Libertatea”, 1976;
Mircea Măran, Localităţi româneşti – trecut istoric şi cul−

tural, ed. „Libertatea”, Panciova şi ed. „Augusta”,
Timişoara, 2003;
Svetolik Subotić, Bela Crkva u događajima 1848/49,

zbornik Matice Srpske za društvene nauke, br. 27/1960;
Vladimir Branković, Ničiji grad – Bela Crkva 1717−2002,

Bela Crkva, 2003;
Dr Pavle Tomić, Opština Bela Crkva, Matica Srpska,

Novi Sad, Bela Crkva, 1988;
Spomenica stogodišnjice
belocrkvanske gimnazije 1875−1975;
Dr. Adrian Negru, Poetica picturală în iconografia

bănăţeană, Lumina, ed. Bibliografică „Cercetări”, 2003;
115
Ognjen Radosavljević, Rumunski likovni umetnici u
Beloj Crkvi, Belocrkvanske novine, 1999;
Živan Ištvanić, Muzički leksikon Bele Crkve 1799−1941,

Bela Crkva 1997;
Ðoka Popović, Bela Crkva nekad i sad sa osobitim

obzirom na njeno srpsko stanovništvo, izdanje piščevo,
Pančevo, 1905;
Ozren Radosavljević, Pomenik belocrkvanskih fotografa,

Bela Crkva, 1989;
Bela Crkva rumena mašinka, priredili Vesna Zlatičanin i

Milan Orlić, Pančevo, 2002;
Živan Ištvanić, Istorija belocrkvanskog sporta 1718−

1918, Bela Crkva, 2003;
116
LUCRĂRI PUBLICATE
DE ACELAŞI AUTOR
Bazele orânduirii sociale şi de stat a R. P. F. I., Vârşeţ,

1959;
Românii din Banatul iugoslav în perioada între cele două
războaie mondiale (în limba sârbă), Novi Sad, 1976;
Relaţiile iugoslavo−române 1918−1941 (în limba sârbă),
Vârşeţ, 1984;
Românii din Banatul sârbesc în secolele XVIII−XX – pagi−
ni de istorie şi cultură, Bucureşti, 1993;
Formarea, dezvoltarea şi activitatea Partidului Român
(1923−1929) din regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor,
Timişoara, 1993;
Românii din Banatul iugoslav 1918−1941, Timişoara,
1996;
Românii din Banatul sârbesc (1941−1996), vol. II, ed.
„Libertatea”, 1998
Parohia şi biserica din Toracu−Mic, Novi Sad, 2001;
Hora Luceferilor – contribuţii la monografia Societăţii
Culturale „Petru Albu−Luceafărul” din Vârşeţ – coautor,
1998;
Monografia Alibunarului – contribuţii, coautor, Alibunar,
1998;
117
NOTE DESPRE AUTOR
GLIGOR POPI, născut în 17 sep−

tembrie 1919 la Toracu−Mic. A
absolvit Şcoala Normală la Vârşeţ, la
secţia cu limba de predare română
(1940). Studiază fără frecvenţă istoria
la Facultatea de Filozofie−Istorie din
Belgrad şi în octombrie 1957 obţine
licenţa. Continuă studiile postuniver−
sitare fără frecvenţă la Belgrad şi în
acelaşi an susţine teza de magisteriu,
obţinând titlul de magistru în filozofie. Teza de doctorat în
ştiinţele umaniste o susţine la Facultatea de Filozofie din
Zagreb în 1981 cu tema: „Relaţiile iugoslavo−române
1918.1941”. După 40 de ani în domeniul învăţământului se
pensionează în 1981.
Mai întâi a funcţionat ca învăţător la Toracu−Mare şi
Toracu−Mic în perioada 1942−1945, iar apoi este numit pro−
fesor, mai întâi la Liceul din Vârşeţ, apoi la Şcoala Normală
din acelaşi oraş, precum şi la Academia Pedagogică.
Primele articole le publică în săptămânalul „Nădejdea”
din Vârşeţ, apoi la revista de literatură, artă şi cultură
„Lumina” (fiind un timp şi membru al redacţiei), la
„Contribuţii la istoria culturală a românilor din Voivodina”
(membru în redacţie 1973−1979), la publicaţia „Misao”
(„Gândirea”) din Novi Sad (15 ani este membru în redacţie
şi responsabil pentru contribuţiile în limba română), la
reviste de specialitate „Nastava povijesti” din Zagreb,
„Balkanika” din Belgrad şi altele.
118
Participă cu comunicări ştiinţifice la sesiuni şi sim−
pozioane din ţară şi străinătate (Sarajevo, Panciova, Vârşeţ,
Ankara, Manheim, Freiburg, Bucureşti, Craiova, Cluj, Arad,
Timişoara şi alte oraşe.
Publică mai multe lucrări.
119
Pe copertă:
* Vila "Turn" − donata de Popescu, preşedintele

Tribunalului districtual din Biserica Albă, corul vocal român
în faţă
* Vila "Turn" − donaţie a judecătorului Traian Popescu, în
1934 este instalată placa.
CIP − Katalogizacija u publikaciji

Narodna Biblioteka Srbije, Beograd
271.222 (498) (497.113) − 774
POPI, Gligor
Românii din Biserica Albă /
Gligor Popi. − Vârşeţ
Comunitatea Românilor din Serbia, 2006
(Vârşeţ: Kolor−print). − 120 str. : ilustr.; 21 cm
Tiraž 500. − Bibliografija: str 115−116
ISBN 86−84777−02−6
a) Rumunii u Beloj Crkvi

(Vršac)
b) COBISS.SR−ID 130824460

Romanii Din Biserica Alba

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Romanii Din Biserica Alba

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GLIGOR POPI

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Mult timp m−a frământat gândul de a elabora o lucrare

Biserica Albă a fost întemeiată de către contele Claudiu

Păreri ale istoricilor despre primele colonizări

După Grisselini prezenţa germanilor în Biserica Albă

Strada principală la sfârşitul secolului al XIX−lea

Colonizarea românilor în Biserica Albă

În jumătatea a doua a veacului al XVIII−lea, datorită dez−

Situaţia populaţiei din Biserica Albă

Populaţia din Biserica Albă a suferit în urma războaielor

Întemeierea graniţei militare bănăţene

Despărţirea definitivă a regiunii militare de provincie s−a

Panorama Bisericii Albe din anul 1923

Colonizarea românilor în Biserica Albă

Pe la jumătatea veacului al XVIII−lea pe teritoriul Bisericii

În perioada 1842−1860 după structura economică, pop−

Biserica Albă devine oraş liber

În luna iunie 1872 se desfiinţează graniţa militară

Înflorirea vieţii economice

În jumătatea a doua a secolului XIX Biserica Albă

ROMÂNII DIN BISERICA ALBA

În perioada revoluţiei de la 1848/49 Biserica Albă

DATE DEMOGRAFICE DESPRE

În Biserica Albă a trăit un număr nu prea mare de

Prăvălia lui Nicola Panescu din Biserica Albă

numărul caselor era 80.

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

Oraş cu trecut istoric în apropierea graniţei cu România

Românii din Biserica Albă în comunitate bisericească

Biserica sârbească din orăşelul Biserica Albă a fost zi−

Până în anul 1798 românii şi sârbii din Biserica Albă

Vecernia şi adunarea Oastei Domnului din Grebenaţ, Iablanca şi

apărut conflicte pe plan religios în legătură cu săvârşirea

Continuarea litigiului bisericesc

Litigiul dintre sârbii şi românii din Biserica Albă apărut

Despărţirea de biserica sârbească

După despărţirea ierarhică din 1864 şi întemeierea

Până la revoluţia, de la 1848−1849, copiii români din

Reţeaua şcolară în perioada 1871−1900

Şcoala românească comunală în anii 1871−1874 avea

Maturanţii din anul 1898 la aniversarea a unui deceniu de la absolvirea

Adunări generale ale învăţătorilor români

Amintim două Adunări generale ale învăţătorilor romani

Ioachim Fara din Cuvin, învăţător la Biserica Albă

Liceul din Biserica Albă frecventat de elevi

Liceul din Biserica Albă, întemeiat în anul 1875, este cel

Maturanţii cu profesorii lor şi directorul Babici, anul 1920

Un grup de elevi din clasa a VIII−a cu dirigintele lor, Svetolik Subotić,

Elevii români de la şcoala primară din Biserica Albă, anul 1950

sârbeşti şi româneşti s−a introdus limba maghiară ca obiect

Cursuri pedagogice pentru pregătirea învăţătorilor

La Biserica Albă s−au organizat cursuri pedagogice pen−

UNELE EVENIMENTE SOCIAL−

Pe la mijlocul secolului al XIX−lea oraşul Biserica Albă se

Alegerile pentru Dieta ungară

La alegerile pentru Dieta ungară din anul 1905 în cercul

Printr−o telegramă a prefectului Caraşseverin, P.

Conferinţa româno – iugoslavă

La începutul lunii august 1931, la Biserica Albă s−a ţinut

Fundaţia Bălănescu din Biserica Albă

După despărţirea ierarhică /1864/, Biserica Albă devine

Imaginea de la intrarea în sediul Adunării comunei Biserica Albă –