P. 1
Romanii din Biserica Alba

Romanii din Biserica Alba

|Views: 437|Likes:
Published by valer_crushuveanlu

More info:

Published by: valer_crushuveanlu on Mar 17, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/05/2013

pdf

text

original

GLIGOR POPI ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

2006

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

CUVÂNT ÎNAINTE
Mult timp m−a frământat gândul de a elabora o lucrare despre românii din Biserica Albă. În acest orăşel de pe valea râului Nera a existat o comunitate românească, care, în perioada din a doua jumătate a secolului al XVIII−lea până la câţiva ani după primul război mondial, numără între 500− 600 de persoane. În prezent românii din Biserica Albă sunt pe cale de dispariţie totală. Faptul că această populaţie românească a desfăşurat o bogată activitate pe plan social−economic şi cultural m−a determinat şi îndemnat să fac cercetări şi să adun material documentar despre viaţa şi realizările obţinute de către aceşti puţini români. În Arhiva istorică din Biserica Albă se păstrează procese− le verbale ale Corului vocal român şi foarte puţine date despre populaţia românească. Monografiile despre trecutul istoric al localităţii Biserica Albă, publicate de autorii: Leonard Bohm, Stevan Jovičić, Vladimir Branković, Pavle Tomić, Ðoka Popović şi Rudolf Steger, nu cuprind infor− maţii mai însemnate despre viaţa şi activitatea românilor din acest orăşel. Amintim autorii care ne−au lăsat unele date despre locuitorii români din Biserica Albă. Astfel, Ion Bălan pub− lică lucrarea: „Corul vocal român – Schiţă monografică”; Costa Roşu în cartea „Un secol de activitate corală a românilor din Voivodina” relatează şi despre corul vocal din Biserica Albă; acelaşi autor în cartea „Corurile noastre bănăţene” scrie şi despre Corul vocal din Biserica Albă.
5

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Ognjen Radosavljević din Crvena Crkva publică în „Belocrkvanske novine” un text intitulat: „Rumunski likovni umetnici u Beloj Crkvi” (Artiştii plastici din Biserica Albă); dr. Adrian Negru ne informează despre pictorii români din Biserica Albă în lucrarea: „Poetica picturală în iconografia bănăţeană”. Svetolik Subotić scrie în „Zbornik Matice Srpske, nr. 27, 1960” despre evenimentele din 1848/49 („Bela Crkva u događajima iz 1848/49”). Mircea Măran în cartea „Localităţi bănăţene” aminteşte şi de românii din Biserica Albă. Dorim să subliniem că românii din Biserica Albă, puţini la număr, s−au afirmat în viaţa economică a oraşului, devenind foarte bogaţi, lăsând în urma lor edificii reprezen− tative. Amintim clădirea actualului sediu al comunei (Adunarea comunală), fosta proprietate a Fundaţiei Bălănescu, vila „Turn” lăsată de judecătorul Popescu, clădi− rea în care se găseşte în prezent Clubul şahiştilor, apoi casa familiei Aurel Novac şi altele. În ultimele decenii nu mai apare nici o ştire despre românii din Biserica Albă, fapt care demonstrează că această populaţie este pe cale de dispariţie totală, că s−a asimilat cu populaţia majoritară. Singurul semn de viaţă este că în Biserica Ortodoxă Română o dată pe lună se adună un număr neînsemnat de români care şi−au păstrat credinţa strămoşească. Serviciul divin este săvârşit de către preotul din Grebenaţ Drăgan Chilom, în prezent protopop. Autorul

6

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

ÎNTEMEIEREA LOCALITĂŢII BISERICA ALBĂ − scurt trecut istoric −

Biserica Albă a fost întemeiată de către contele Claudiu Florimund Mercy, primul guvernator al Banatului. Din ordinul lui, în perioada 1725−1727, au fost colonizaţi cca 200−300 germani din Franconia şi din Hessa, care au înte− meiat localitatea Biserica Albă. La început Biserica Albă era o colonie modestă, com− pusă dintr−o singură stradă, cu circa 100 de case şi 450 locuitori germani. Coloniştii care s−au stabilit aici erau veniţi din diferite regiuni: Bavaria, Lotaringia, Luxem− burg, Austria, Ştiria, Bazel, Alzacia, Koln. Prin colo− nizarea germanilor din diferite părţi începe istoria acestui orăşel. Săpăturile arheologice demonstrează că în spaţiul hotarului Bisericii Albe a exis− Claudius, primul guvernator al tat viaţă omenească în urmă cu Banatului câteva mii de ani. Primii crescători de vite şi agricultori s−au aşezat în câmpia bănăţeană încă în perioada neolitică (între anii 6.000 –
7

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

3.500). Deci, cu şapte până la opt milenii înainte de apariţia Bisericii Albe. Prin săpături arheologice au fost descoperite unelte, arme din piatră şi fier. La Oreşaţ, Dupliaia, Banatska Palanka, localităţi în apropiere de Biserica Albă, au fost descoperite urme de viaţă omenească, cu mii de ani în urmă. Biserica Albă (Fehertemplom) este aşezată în valea râu− lui Nera, înconjurată de poalele munţilor. Este situată în apropiere de frontiera cu România, cu care se face legatura prin punctul de frontieră de la satul Kaluđerovo, care se află la o distanţă de 7 km de Biserica Albă. Oraşul are legături prin drumuri asfaltate cu oraşul Vârşeţ (33 km), Panciova (82 km) şi Belgrad (100 km), iar prin Cuvin cu Smederevo şi Serbia. Păreri ale istoricilor despre primele colonizări în Biserica Albă După Grisselini prezenţa germanilor în Biserica Albă datează între anii 1723−1725. Unii istorici, ca an al înte− meierii Bisericii Albe notează anul 1723. Istoricul Leonard Bohm susţine că primele colonizări ale germanilor în Biserica Albă datează din octombrie 1717 şi că aceştia sunt eniţi din teritoriile germano−franceze şi austro−prusace, printre care erau agricultori şi viticultori. Merite pentru dezvoltarea Banatului revin contelui Cl. Fl. Mercy, care a realizat colonizarea cu populaţie germană, dar şi cu spanioli, francezi, italieni. Până în anul 1738 au fost colonizate în Biserica Albă peste 260 familii germane – agricultori şi viticultori. Condiţii de colonizare s−au creat în urma războiului din− tre Austria şi Imperiul Otoman, când principele Eugen de Savoya a ocupat în anul 1716 Timişoara, alungând armata
8

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Strada principală la sfârşitul secolului al XIX−lea

turcească, iar conducerea Banatului a fost încredinţată lui Claudiu Florimund Mercy, devenind guvernator al Banatului Timişan. Până la jumătatea secolului al XVIII−lea Biserica Albă era o localitate pur germană. În a doua jumătate a secolului al XVIII−lea încep colonizări ale sârbilor şi românilor. Primii colonişti sârbi s−au stabilit în această aşezare cu populaţie germană începând cu anul 1751. Colonizarea românilor în Biserica Albă În jumătatea a doua a veacului al XVIII−lea, datorită dez− voltării comerţului, în Biserica Albă s−au stabilit şi câteva familii de aromâni din Macedonia şi Albania. Un număr mai mare de români s−au aşezat în Biserica Albă după războiul din 1788−1791 dintre Austria şi Turcia, când turcii pătrund la Orşova şi circa 20.000 de români s−au refugiat în partea de apus a Banatului, unde mulţi s−au stabilit. Dintre aceştia un număr s−a stabilit în Biserica Albă, contribuind la dezvoltarea economică a localităţii.
9

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Situaţia populaţiei din Biserica Albă în timpul războaielor austro−turceşti Populaţia din Biserica Albă a suferit în urma războaielor care s−au purtat pe acest teritoriu tot la 50 – 60 de ani. Aceste războaie s−au purtat între Austria şi Imperiul Otoman. În anul 1738 armata turcească a trecut Dunărea, ocupând localităţile Cuvin şi Palanka. Locuitorii din Biserica Albă de frica turcilor îşi părăsesc căminele, care au fost prădate de hordele otomane, multe case au fost incen− diate, alte jefuite sau distruse. Războiul austro−turc din 1738−1739 a avut urmări cata− strofale. După terminarea războiului, locuitorii care au părăsit căminele se întorc din refugiu şi îşi construiesc noi adăposturi. În anul 1788 a izbucnit un nou război între Austria şi Turcia. În faţa agresiunii turceşti, locuitorii din Biserica Albă se retrag, părăsind căminele lor, care au fost iarăşi jefuite de turci. După încheierea armistiţiului se întorc la vetrele lor. Războiul austro−turc din 1788−1789 provoacă noi pagube populaţiei. Au fost incendiate 20 de case. Se înţelege că şi locuitorii de naţionalitate română au avut de suferit în urma acestui război. În perioada aceasta a crescut numărul coloniştilor sârbi şi români. Întemeierea graniţei militare bănăţene Despărţirea definitivă a regiunii militare de provincie s−a aplicat între 1764−1767, odată cu formarea a două regi− mente: germano−bănăţean cu sediul la Panciova şi româno− iliric cu comanda la Biserica Albă. În anul 1751 s−a format administraţia districtului în
10

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Panorama Bisericii Albe din anul 1923

Biserica Albă. Prin încadrarea localităţii la Graniţa militară în anul 1774 administraţia districtuală îşi încetează activi− tatea. Rolul ei l−a preluat Comandamentul regimentului de grăniceri. Astfel, Biserica Albă deevine comunitate militară, care a aparţinut Comandamentului valaho−iliric al regimen− tului de grăniceri sub denumirea de Comunitatea militaro− grănicerească Biserica Albă. În 1777 Biserica Albă este proclamată de oraş liber. Am amintit că în 1788 Biserica Albă a suferit pagube enorme din cauza războiului austro−turc. O parte din oraş a fost dis− trusă, iar cealaltă incendiată. Populaţia a părăsit oraşul şi s− a întors abia în 1792. A bântuit foamete şi sărăcie. Prin hotărârea Consiliului Aulic de război s−a format Regimentul româno−iliric nr. 13 din 16 companii, cu stat major la Biserica Albă. Tot din ordinul aceluiaşi Consiliu, la 1 februarie 1792 Biserica Albă a fost din nou proclamată de
11

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

comunitate militară liberă, cu magistrat organizat. Deci, a fost ridicată la treapta de comună militară liberă. În perioada graniţei militare Biserica Albă era un impor− tant centru militar şi economic, devenind şi un puternic oraş comercial. Marea majoritate a locuitorilor erau germani. Într−un număr mai mic erau sârbi, români, cehi, unguri. Familii de români s−au ocupat şi cu industria hotelieră. În împrejurimile Bisericii Albe locuiau sârbi şi români, însă aceştia, în acele timpuri, rar veneau în contact cu coloniştii germani. Oraşul Biserica Albă a fost vizitat de împăratul Iosif al II− lea în anul 1768 şi 1773, când s−a format definitiv Confiniul militar bănăţean. Colonizarea românilor în Biserica Albă Pe la jumătatea veacului al XVIII−lea pe teritoriul Bisericii Albe se colonizează sârbi din Jagodina, Užice, Požarevac şi Smederevo. Românii s−au colonizat în Biserica Albă venind de pe teritoriul fostei graniţe militare pe râul Mureş. În val− uri mai mari au început să se stabilească în anul 1781. Pe listele de conscripţie s−a notat primul număr de 162 locuitori români. Până la finea secolului al XVIII−lea s−a col− onizat un număr mai mare de ţărani români din regiunile muntoase ale Banatului şi Ardealului. La începutul secolu− lui al XIX−lea situaţia lor numerică era mai mare, respectiv 770 locuitori români. În perioada 1842−1860 după structura economică, pop− ulaţia era compusă astfel: l/3 de familii comercianţi şi meseriaşi, iar 2/3 agricultori „lucrători agricoli şi slugi. Au coborât din părţile pământului montan până la Caransebeş. În primii ani coloniştii români erau cu
12

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

precădere agricultori, lucrători, iar într−un număr mai mic comercianţi şi meseriaşi. Din meşteşugurile pe care le−au practicat amintim: morăritul /moara de apă/, confecţionarea de şindre pentru acoperişul caselor. Biserica Albă era bogată cu societăţi şi cooperative, societăţi pe acţiuni şi bani. Societatea pe acţiuni dispunea de un capital de 65.000 coroane. a fost întemeiată în 1903, director fiind Sima Bozanciu. Biserica Albă devine oraş liber În luna iunie 1872 se desfiinţează graniţa militară bănăţeană. Cu o lună mai înainte împăratul şi regele Franz Iosif I a vizitat Biserica Albă. În trecut Biserica Albă era comunitate militară liberă, apoi oraş liber regal, devenind apoi oraş cu magistrat sub jurisdicţia comitatului Timiş. În anul 1815 Biserica Albă este ridicată la rang de oraş. Înflorirea vieţii economice În jumătatea a doua a secolului XIX Biserica Albă devine centru comercial, de meserii şi viţă de vie. Până în 1944 rolul principal în viaţa economică, dar şi în cea cul− turală, l−a avut populaţia germană. Spre acest oraş gravitează şi în continuare un teritoriu cu 56 sate din graniţa militară desfiinţată în anul l872. Pe lângă comerţ şi meşteşuguri un loc important în viaţa economică aparţine agriculturii şi cultivării viţei de vie, cu care s−a ocupat mai ales populaţia germană. Locuitorii sârbi erau cu precădere meşteşugari, mai puţini comercianţi. Familii de români s− au ocupat cu meseriile, cu comerţul, iar unii erau propri− etari de restaurante şi hanuri.
13

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Fiind un oraş comercial, s−a simţit nevoia de institute de credit. S−au întemeiat două institute monetare germane şi unul românesc. Un imbold la dezvoltarea vieţii economice a fost con− struirea liniei ferate Oraviţa – Iasenovo − Biserica Albă − Buziaş în anul 1856, iar doi ani mai târziu /1858/ linia fer− ată: Biserica Albă − Iasenovo − Vârşeţ − Timişoara − Seghedin − Budapesta −Viena. Primul tren pe linia ferata care leagă Oraviţa şi Buziaş peste Iasenovo a trecut încă la 20 august l854. Este prima linie ferată din Banat şi anume numai 25 de ani după prima linie ferata din lume: Liverpoul − Manchester. Biserica Albă avea legături cu Timişoara, Budapesta şi Viena. Avem informaţii că linia ferată s−a folosit zilnic şi pentru transportul de prăjituri în Viena ale cofetarului Ilia Mogoş, român din Biserica Albă . În viaţa economică un loc de frunte îl ocupă cultivarea viţei de vie. Aceasta, la rândul ei, a influenţat la dez− voltarea meseriilor. Încă la jumătatea secolului al XIX−lea în Biserica Albă au fost peste 450 de meseriaşi: de blănuri, pălării, dogari, tăbăcari, tinichigii, dulgheri, ceasornicari, cofetari şi alţii. Biserica Albă a fost şi un centru de vânzare a vinului. De asemenea locuitorii au dat atenţie cultivării pomilor fruc− tiferi. În a doua jumătate a secolului al XVIII−lea Biserica Albă devine şi centru de producţie a mătasei. În timpul revoluţiei de la 1848/49 Biserica Albă a suferit mari pagube. Au fost incendiate multe edificii, din− tre care unele aparţinând românilor.

14

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

ROMÂNII DIN BISERICA ALBA ÎN EVENIMENTELE REVOLUŢIEI DE LA 1848/49

În perioada revoluţiei de la 1848/49 Biserica Albă avea circa 7.000 de locuitori, dintre care majoritatea ger− mani /5.300 /, apoi sârbi /1.100 / şi circa 600 români. Locuitorii români s−au ocupat cu agricultura, dar şi cu comerţul şi meşteşugurile. Pe la jumătatea secolului al XIX− lea din cele 158 de familii de români, cu agricultura s−au ocupat 56 procente, cu comerţul opt procente, iar cu meseriile 10 procente, circa 16 procente nu aveau ocu− paţii permanente, iar un număr erau argaţi la economiile germane. Procesul de trezire naţională la românii din Biserica Albă era în plină înflorire, purtătorii acestui proces erau comercianţii. S−a intensificat litigiul privind folosirea lim− bii române în biserică, care era comună cu sârbii. Acest litigiu durează vreo 50 de ani. S−a stins un timp, în urma Decretului imperial din anul 1946, prin care s−a decis că tot a treia duminică să se admite românilor serviciul divin în biserică în limba română. Sârbii nu au fost mulţumiţi şi au aşteptat momentul să încalce decizia imperială. În luna aprilie 1848 li s−a dat ocazia, căci majoritatea funcţionarilor comunali au părăsit serviciul şi comuna s−a aflat într−o stare haotică. În zilele de 17 şi 18 aprilie sâr− bii au scos afară din biserică toate cărţile româneşti de rugă− ciuni şi le−au trecut în sala de şedinţă a primăriei, cu toate
15

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

că la început intenţionau să le ardă. Se interzice preotului român Leontie Ivacicovici să intre în biserică. În evenimentele revoluţiei de la 1848/49 românii s−au ataşat germanilor din loc, cu toate că aveau şi menţineau legături strânse cu populaţia sârbească, prin căsătorii mixte şi fiind de aceeaşi confesiune. În 19 şi 20 august 1848 sârbii, sub comanda sublocote− nentului Petar Debelić şi a lui Stevan Knićanin atacă Biserica Albă. Atacurile au dat eşec, oraşul fiind apărat de Franz Maderspah. Apărătorii principali erau locuitorii ger− mani. Populaţia românească nu s−a amestecat în aceste lupte, cu toate că simpatia era de partea germană. În tim− pul acestor lupte şi românii au suferit pagube. Au fost incendiate edificii care aparţineau germanilor, dar şi unele ale românilor din hotarul Bisericii Albe, dar şi din oraş. Atacul sârbilor din 19 şi 20 august, a întâmpinat rezis− tenţă, în oraş fiind şi sediul regimentului ilirico−bănăţean. În ziua de 20 august au loc răzbunări asupra sârbilor, fără ştirea comandantului Maderspah. Câţiva nemţi împreună cu gardişti străini au scos pe sârbi din casele lor şi i−au execu− tat. Mai mulţi sârbi /peste 40/ nevinovaţi şi−au pierdut viaţa. În 21 ianuarie 1849 unităţile corpului austro−ungar împreună cu armata sârbă au pătruns în Biserica Albă. În faţa lor s−a retras: o parte însemnată a populaţiei germane, dar şi mai mulţi români, în ţinuturile miniere din Banatul românesc, în care au trăit germani. S−a format în oraş Comitetul districtual iliric, care a funcţionat mai mult de trei luni. Comitetul s−a angajat pentru aprovizionarea corpului austro−ungar şi a armatei sârbe. Totodată s−a întreprins cercetări cu privire la locuitorii germani şi români care au fost învinuiţi de crime sîvârşite în 19 august 1848. Dintre români au fost arestaţi fraţii Radulovici, Vasile şi Grigore, comercianţi şi T. Ciama, împreună cu Karl Stiz. Arestarea
16

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

acestora a avut loc în 19 februarie 1849. La locuinţele lor s−a făcut percheziţie, prăvăliile lor au fost închise şi sigilate. Despre motivele arestării lor nimeni nu a înştiinţat Magistratul. Persoanele amintite au fost acuzate că au par− ticipat în sesiunea de executare a ilirilor /sârbilor/ în ziua de 19 august 1848. Comitetul districtual a mai arestat încă 30 de persoane, majoritatea nemţi, dar erau şi câţiva români. Fraţii Radulovici, Vasile şi Grigore, posedau prăvălie de textil şi magazin de mărfuri. În curte aveau şi fabrică de mătăsuri. Satele româneşti la est de oraş gravitau spre pprăvăliile lor şi fraţii au acumulat mijloace enorme de bani. În preajma revoluţiei şi în timpul acestui eveniment Vasile Radulovici devenise tribunul şi conducătorul poporului român din oraş şi împrejurimi. Pe spesele sale a trimis tineri români la stu−dii în Timişoara, care după absolvire au ocupat posturi de dascăli în localităţile româneşti. În litigiul bisericesc Radulovici a sprijinit pe pro− topopul Leontie Ivacicovici. A donat pământ pentru partea românească a cimitirului ortodox. A susţinut lupta pentru recunoaşterea dreptului la folosirea bisericii comune cu sârbii şi a donat pentru construirea bisericii româneşti suma de 12,000 florinţi /construirea bisericii a costat 15.000 flor− inţi/. Comitetul districtual sârbo−ilir l−a acuzat pe Vasile că împreună cu fratele său Grigore – „a comis crimă faţă de Maiestatea Sa, precum şi împotriva sârbilor şi anume cu bani şi cuvinte înjositoare, că a colaborat cu armata maghiară şi a comis şi alte contravenţii”. Magistratul a luat apărarea acuzaţilor, comunicând Timi− şoarei că Vasile Radulovici încă la începutul lunei august a părăsit Biserica Albă, iar Toma Ciama şi învăţătorul Stiz,
17

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

în zilele acelea de 19 august, împreună cu mulţi germani şi români, au părăsit oraşul fugind spre Oraviţa, încât nu puteau să participe la executarea ilirilor /sârbilor/ de către gardiştii maghiari. Tribunalul de război din Timişoara a cerut lămuriri cu privire la învinuirea fraţilor Radulovici. Magistratul a răspuns că nu are cunoştinţă că fraţii Radulovici ar fi fost împotriva Maiestăţii Sale sau a sârbilor, că s−ar fi ataşat armatei maghiare sau că ar fi săvârşit alte contravenţii. Magistratul a dat propunere de încetare a procedurii şi de eliberare a celor arestaţi. Sofronie Giurculescu, cizmar, a înaintat reclamaţie că membrii Comitetului districtual i−au răpit 28 florinţi şi obiecte preţioase. Armata sârbă s−a reţinut puţin timp în Biserica Albă, căci la începutul lunii mai 1849 părăseşte Biserica Albă, fără rezistenţă, ungurii îşi restabilesc puterea /în 8 mai/, însă autoritatea ungară a fost de scurtă durată, căci în 17 mai 1849 austriecii ocupă Biserica Albă. După revoluţia de la 1848 Biserica Alba a rămas şi în continuare centru a peste 50 de comune, care aparţineau Regimentului XIV iliro−bănăţean. În trecut conducerea aces− tui teritoriu era în competinţa autorităţilor militare grănicereşti. Iar apoi, pe acest teritoriu s−a instalat autori− tatea civilă sub care se găsea şi Biserica Albă. Să amintim că în anul revoluţiei de la 1848 românii cer recunoaşterea independenţei, în primul rând al bisericii române. La Adunarea din luna mai 1648 la Sremski Karlovci a fost recunoscută independenţa naţiunii „vlahe” /române/ în Banat.

18

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

DATE DEMOGRAFICE DESPRE ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

În Biserica Albă a trăit un număr nu prea mare de români, care s−au colonizat în această localitate în a doua jumătate a secolului XVIII. După primul război mondial numărul pop− ulaţiei româneşti este în descreştere, deoarece o parte din această popu− laţie a părăsit Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor şi s−a stabilit în Românilor. În anii după al doilea război mondial, respectiv după anul 1945, datorită asimilării accel− erate, numărul românilor s−a redus foarte mult, astfel că în prezent doar câteva zeci de familii se declară de Vasilie Panescu (1867− 1951), fotografia din 1912 români. În continuare prezentăm date demografice de la recen− sămintele efectuate în mai mulţi ani, pentru a ilustra com− ponenţa locuitorilor în diferite perioade, cu accent pe populaţia românească. La recensământul oficial din anul 1817 Biserica Albă numără 885 de case cu 4.737 suflete, dintre care 2.705 catolici, iar 1.949 greco−ortodocşi /sârbi şi români/. Lista de conscripţie din anul 1846 arată că în Biserica Albă au trăit total 6.452 suflete /germani, sârbi şi
19

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

români/, respectiv 3.208 bărbaţi şi 3.244 femei. Nu se specifică numărul locuitorilor după naţionalitate. Recensământul din anul 1869 înregistrează existenţa a unui număr de 564 români. Date statistice din anul 1886 arată că în Biserica Albă numărul total al credincioşilor ortodocşi români era 550 /bărbaţi: 270, femei: 280, iar

Afiş al prăvăliei dl Panescu

Prăvălia lui Nicola Panescu din Biserica Albă

numărul caselor era 80. Până în anul 1900 numărul românilor a crescut, respec− tiv s−a ridicat la 869 suflete. Această cifra o găsim şi în „Culegeri de statistici maghiare, recensământul populaţiei”, Budapesta, vol. I, pag. 362−363 /în limba maghiară /. În anul 1900 structura naţională în acest oraş era următoarea: 6.245 germani, 1.571 maghiari, 869 români, 243 slovaci
20

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

1.620 sârbi 22 croaţi şi 273 alţii. Românii sunt numiţi “olah− valah”. Despre Biserica Albă se notează că este oraş de rangul doi /orăşel/, subordonat conducerii Comitatului Timişoara cu magistrat, având denu− mirea în limba maghiară: Fehertemplom . După recensământul din 31 decembrie 1910 Biserica Albă avea 11.524 locuitori: germani 6.062, sârbi 1.994 românii 1.806, unguri 1.213. Trebuie să precizăm că numărul românilor era mai mic, deoarece în recensământ au fost introduşi şi soldaţii români din garni− zoană, a căror număr era mare în Nicola Panescu (1909− regiment, chiar majoritatea o formau 1987), fotografia din 1935 românii. Conform recensământului din 1921 ca români s−au declarat 627 locuitori din Biserica Albă. Acelaşi număr îl întâlnim şi în anul 1925. În perioada interbelică orăşelul Biserica Albă numără 9.630 locuitori, dintre care 627 români. În continuare prezentăm numărul românilor în pro− cente în diferiţi ani: Anul 1900 − Biserica Albă numără 10.849 locuitori din− tre care 8% români. Anul 1910 − Biserica Albă numără 11.524 locuitori – români 16%. În anul 1921 − Biserica Albă numără 9.650 locuitori − români 7%. În anul 1948 − Biserica Albă numără 9.428 locuitori − români 2%. În anul 1948 numărul sârbilor, locuitori ai acestui oraş
21

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

era 85% iar a ungurilor 3%. Din acest tabel se poate vedea evoluţia populaţiei din Biserica Albă, dar şi micşorarea numărului de români. Dorim să menţionăm datele conform raportului camerei de Comerţ din Timişoara, care au fost publicate în anul 1882 referitoare la Biserica Albă. În oraş erau în acel timp 675 case cu 9.845 suflete, dintre care 6.644 ger− mani, 1559 sârbi, 674 români, 42 slovaci. După primul război mondial, numărul populaţiei româneşti din Biserica Albă s−a micşorat simţitor. Un număr de intelectuali români, care au funcţionat în acest oraş ca avocaţi, judecători sau în alte domenii au părăsit locurile de Aleksandar Ristić muncă şi s−au stabilit în România. Descreşterea numărului de români, mai ales prin asim− ilarea lor, se poate constata din faptul că în anul 1930 trăi− au în Biserica Albă peste 700 români, iar după 40 de ani, respectiv în anul 1971 s−au declarat de români doar 301 persoane /2,12%/.

22

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
Oraş cu trecut istoric în apropierea graniţei cu România şi cu râul Nera. Biserica Albă poartă în emblema sa o biser− icuţă albă ridicată pe o movilă într−o câmpie verde, iar cadrul ei este înconjurat de struguri. Într−un document adresat Papei în secolul XIV, pe terito− riul Arhidecanatului Craşoviei se aminteşte localitatea „Alba−Eclesia” adică Biserica Albă sau Bela Crkva. în toam− na anului 1716 cu ocazia unei vânătoare organizate pe valea Nerei, groful Claudie Florimund Mercy a hotărât să înfiinţeze o colonie germană. În anul 1717 în 15 mai au fost aduşi colonişti germani din Alsacia şi Lotaringia. Noii locuitori au avut o stradă cu 160 de case şi circa 454 suflete. Coloniştii germani au adoptat numele vechii localităţi şi i−au zis: Weiskirchen, ulterior ungurii Fehertemplom, ceea ce în traducere însem− nă Biserica Albă. Cu ocazia săpăturilor pentru ridicarea clădirii primăriei s−au dat de ruinele unei vechi bisericuţe, de dată veche. Până la despărţirea ierarhică, românii de aici s−au folosit de actuala biserică ortodoxă sârbească care la timpul său le era comună. Biserica Ortodoxă Română a fost zidită la anul 1871, după planul arhitectului Cuzman Cioloca, din contribuţia locuitorilor ortodocşi români ai parohiei cu stare materială înfloritoare. Între ei s−a distins îndeosebi Vasa Radulovici. Biserica este în centrul oraşului şi este zidită din piatră şi cărămidă. Hramul este „Pogorârea Duhului Sfânt” sau Rusaliile.
23

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ Biserica Ortodoxă Română din Biserica Albă zidită în anul 1872

24

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ Iconostasul bisericii

25

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Iconostasul e din lemn sculptat şi lucrat de Iosif Iulius Bosioc din Berlişte – Iam, România. Nu este colorat nici aurit ci lemn natural. Picturile pe iconostas sunt donate de diferiţi creştini, a căror nume este scris pe icoane. Antimisul actual al bisericii datează din 30 noiembrie 1905 de la Episcopul Nicolae Popea al Caransebeşului. Se mai află un antimis vechi sfinţit de Episcopul Andrei Şaguna al bisericii dreptmăritoare din Ardeal, dar fără a fi specifi− cată biserica căreia se dă şi anul. La biserică se păstrează o cruce de argint filigramat, donată bisericii de Costa Coculcela în 10 martie 1882. O parte din credincioşii români de aici erau aromâni – ţânţari − veniţi din Macedonia. În faţa biserici în anul 1892 se zideşte un bazar cu câte două prăvălii de o parte şi de alta la intrarea în curtea bis− ericii. Tot la biserică se păstrează o panglică lată de circa 16 cm şi lungă de 220 cm brodată cu fir de argint pe fondul albastru, care este o jumătate din pantlica de la drapelul regimentului confiniar româno−sârb nr. 14 desfiinţat în anul 1872. Cealaltă jumătate a fost dată spre păstrare bisericii ortodoxe sârbe. Cimitirul este comun al ortodocşilor sârbi şi români aşa cum a fost donat de Vasa Radulovici. Casa paro− hială la parohia română e donată de avocatul din Biserica Albă dr. Aurel Novac în anul 1929. În trecut la Biserica Albă a fost centru de reşedinţă al protopopului. Preoţii care au servit Biserica din Biserica Albă au fost: Prota Leontie Ivacicovici 1848; Prota Iovan Popovici 1866; Prota Sofronie Nedici 1900−1917; Preot Ştefan Petrovici; Preot Sava Secoşan; Preot Ştefan Balea; Preot Iacob Drăgulescu − 1940; Adm. Parohial Ioan Ivaşcu 1940−1958; Adm. Parohial Protopop Tiberiu Şdicu 1958− 1986; Adm. Parohial Prot Vicar Moise Ianeş 1986−1989; Adm. Parohial Protopop
26

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Drăgan Chilom 1989 şi până în prezent. La data de 20 februarie 2004 s−a reînfiinţat Protopopiatul Biserica Albă, în funcţie de protopop a fost numit Preotul Drăgan Chilom din parohia Grebenaţ, totodată şi adminis− trator la parohia ortodoxă română din Biserica Albă. Românii din Biserica Albă în comunitate bisericească cu sârbii Biserica sârbească din orăşelul Biserica Albă a fost zi− dită în anul 1780, fiind sfinţită în acelaşi an, în 19 decem− brie, de către episcopul de Vârşeţ, Vicentie Petrovici, în prezenţa comandantului de regiment, baronul Papila. Până în anul 1798 în biserica ortodoxă sârbă s−a folosit numai limba sârbă în slujbele religioase. Sârbii au fost privilegiaţi, fiind numeric mai puternici şi au contribuit mai mult la ridi− carea bisericii. Românii au fost primiţi în comunitatea bis− ericească sârbă ca ortodocşi, iar contribuţia lor a constat în daruri pentru zidirea şi înfrumuseţarea bisericii sârbeşti. La sinodul bisericesc din anul 1798 sârbii au aprobat folosirea limbii române în biserică, însă după câţiva ani au interzis întrebuinţarea limbii române îs slujbele bisericeşti. În 26 februarie 1847 a fost dată propunerea de către Comisia judecătorească de grăniceri bănăţeni ca tineretul şcolar în comun să execute cântece bisericeşti în ambele limbi. Sârbii, însă au refuzat să respecte ordinul imperial. În 17 şi 18 aprilie 1848 au interzis preotului român să servească în biserică în limba română şi au scos afară din biserică toate cărţile româneşti de rugăciuni, acesta era şi unul din motivele că românii din Biserica Albă s−au dat de partea nemţilor în evenimentele din revoluţia de la 1848/49. În legătură cu neînţelegerile iscate în chestiunea folosirii
27

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

limbii române în biserică, comandamentul general a comu− nicat Magistratului că va trimite în Biserica Albă un detaşament de pedepsire compus din patru companii şi un escadron, din cauza rezistenţei sârbilor, iar trupele vor fi staţionate în casele sârbeşti. Totuşi, nu s−a ajuns la această măsură, deoarece primarul oraşului a comunicat că sluj− bele în biserica se săvârşesc în limba română. Litigiul bisericesc Până în anul 1798 românii şi sârbii din Biserica Albă au trăit în armonie şi bună înţelegere. Dar în curând au

Vecernia şi adunarea Oastei Domnului din Grebenaţ, Iablanca şi Biserica Albă, 2004

apărut conflicte pe plan religios în legătură cu săvârşirea slujbelor religioase în biserică. Anume, românii cereau ca
28

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

slujba bisericească să se săvârşească şi în limba română, dar mai pretindeau şi anumite drepturi naţionale, nu numai religioase. În biserica sârbească, până la finea secolului al XVIII−lea, în strana de partea dreaptă se cânta sârbeşte, iar în cea de partea stângă româneşte. În vremea aceea, în Biserica Albă, trăiau circa 100 de familii româneşti. Într−o duminică se cânta în strana dreaptă sârbeşte, iar a doua duminică se cânta în strana de partea stângă româneşte. Reprezentanţii românilor nu au fost mulţumiţi. Neînţelegerile s−au ascuţit şi cu timpul deveneau conflicte politice. În vederea soluţionării liti− giului, Magistratul a recoman− dat, ca slujba religioasă să se săvârşească alternativ, o du− minică în sârbeşte, iar în cealaltă duminică româneşte. Litigiul a continuat, ba s−a întâm− plat, după cum am mai amintit, să fie date afară cărţile bis− ericeşti în limba română, iar preotului român să fie interzis săvârşirea slujbei în biserică. Românii au adresat plângere împăratului că nu se respectă recomandarea Magistratului, iar Consiliul de Război încă în anul 1846 a înaintat o Rezo− Protopop Drăgan Chilom luţie bisericii ortodoxe sârbe, prin care se ordonă ca slujba bisericească să fie săvârşită tot a doua săptămână în limba română, precum şi la mar− ile sărbători. Ordinul imperial nu a fost respectat, căci în anul 1848
29

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

s−a interzis preotului român săvârşirea slujbei religioase, iar – după cum am mai amintit − cărţile religioase româneşti au fost scoase din biserică. Sârbii din Biserica Albă au adresat un Memorandum Episcopu−lui din Vârşeţ, prin care îl roagă să−i apere de vlahi /respectiv de români/, care cer ca în biserica sâr− bească să se săvârşească slujba în limba română. Sârbii motivează împotrivirea prin faptul că ei au zidit biserica. Totodată declară că nu au nimic împotrivă ca românii să− şi ridice biserică proprie, chiar îi vor şi ajuta. Românii au adresat plângere şi Mitropolitului din Sremski Karlovci, cerând drepturi pe plan religios. Însă conducătorii sârbi nu au respectat dorinţele româneşti. Dimpotrivă, au adunat cărţile bisericeşti româneşti de rugă− ciuni şi le−au trecut la primărie. Astfel, românii au fost nevoiţi să−şi faci casă de rugăciuni, în care s−au adunat credincioşii. Un motiv de neînţelegere a fost şi chestiunea în ce limbă să se slujească la sărbătorile mari. Episcopul de Vârşeţ a ordonat, într−un an, ca în prima zi de Sf. Paşti să fie serviciul divin în limba română. Continuarea litigiului bisericesc Litigiul dintre sârbii şi românii din Biserica Albă apărut din cauza că românii insistau la săvârşirea slujbelor în bis− erică şi în limba română s−a accentuat din anul 1815 şi a durat până la despărţirea eparhiei române de biserica orto− doxă sârbă în 1864, respectiv la Biserica Albă în anul 1869. Biserica ortodoxă sârbă a fost zidita între anii 1774−1780 cu contribuţia populaţiei sârbeşti din această localitate. Românii au contribuit într−o oarecare măsură pentru înfru−
30

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

museţarea ei. În anul 1798 românii obţin de la Consiliul eparhial din Vârşeţ dreptul să folosească strana din partea stângă, tot a doua săptămână să aibe serviciu religios în limba română. Până în anul 1815 serviciul religios s−a săvârşit în ambele limbi, ca apoi să apară un conflict nedorit. Anume, protopopul de Biserica Albă − Palanka,.Rafailo Milojević, a atacat pe cantorul român şi l− a dat afară din biserică, astfel ofenzând întreaga populaţie românească din Biserica Albă. Românii au adresat plângere către Comandamentul general al Banatului din Timişoara, în care arata că pro− topopul a instigat la ură între cele două naţionalităţi. Comandamentul a ordonat Conzistoriului din Vârşeţ să cerceteze cazul. Litigiul s−a sfârşit cu împăcare şi contin− uarea practicii în privinţa serviciului religios în limba română. O perioadă de un deceniu şi jumătate a durat cola− borarea dintre cele două naţionalităţi ca apoi din nou să izbucnească neînţelegerile. Urmaşul lui R. Milojević, pro− topopul Bugar Milošević din nou a potenţat chestiunea serviciului religios în limba română. Românii fac plângere curţii de la Viena, cerând respectarea de către sârbi să aibă preot de naţionalitate română. În anul 1831 a fost numit de preot persoană care vorbea limba română; în anul următor episcopul de Vârşeţ, Maksim Manojlović, interzice săvârşirea serviciului religios în limba romană. Românii se plâng din nou Consiliului Aulic de Război, cerând să se respecte practicarea slujbei în româneşte. Episcopul Stefan Stanković a încercat fără succes împăcarea părţilor. Sârbi susţineau că strămoşii lor au ridicat biserica fără vreun aju− tor din partea românilor; prin urmare, lor le aparţine bis− erica şi serviciul religios se poate săvârşi numai în limba sârbă.
31

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Nici încercarea de împăcare a episcopului Rajačić, din anul 1836, nu a dat rezultate. Totuşi, la plângerea repetată a românilor în anul 1846 a fost publicată rezoluţia impe− rială, prin care românilor se recunosc drepturile de care s− au bucurat mai multe decenii. În urma evenimentelor din revoluţia de la 1848/49 litigiul bisericesc a reapărut. Românii se plâng Magistratului că nu li se permite serviciul religios, ba chiar a fost alungat preotul lor, iar cărţile bisericeşti romaneşti au fost scoase afară din biserică. S−a format o comisie pentru cercetarea neînţelegerilor dintre sârbi şi români. În baza raportului acestei comisii, comandantul Comandamentului General din Timişoara aduce hotărârea prin care se va aplica Rezoluţia imperială din 1846 despre săvârşirea serviciului religios în ambele limbi, sârbii nu au acceptat această hotărâre, ci prin inter− mediul patriarhului Rajačić au făcut recurs la Curtea de la Viena. Deoarece comandantul Korovini nu a reuşit să aplaneze conflictul, respectiv litigiul, a hotărât să folosească armata staţionată la Vârşeţ. În luna mai 1846 pătrunde cu trupe în Biserica Albă, care s−au reţinut aici doar numai două zile, iar rezultatul a fost împăcarea reprezentanţilor sârbilor şi românilor, care au declarat că vor respecta hotărârea imperială. Despărţirea de biserica sârbească şi împărţirea averii bisericii După despărţirea ierarhică din 1864 şi întemeierea Mitropoliei de Sibiu, recunoscută de împăratul Franz Iosif, s−a înfiinţat eparhia de Caransebeş, în frunte cu episcopul Ioan Popasu, precum şi eparhia de Arad. Românii din Biserica Albă continuă să insiste ca în biserică să se
32

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

săvârşească slujba şi în limba română. S−au purtat dez− bateri interminabile, dar fără succes. Românii au fost nevoiţi să−şi găsească casă de rugăciuni proprie. În urma despărţirii ierarhice din 1864 s−a pus problema împărţirii averii bisericii între sârbi şi români, în baza ordinului emis de către Magistrat s−a făcut recensămân− tul populaţiei din Biserica Albă. Rezultatul a fost urmă− torul: 357 suflete sârbi,:iar 439 români. La recensământ participă din partea Conzistoriului român protopopul din Iam −Ioan Popovici. În 27 februarie 1869 s−a întocmit contractul de împărţire dintre sârbi şi români. Protocolul a fost semnat de reprezen− tanţi ai ambelor părţi. Partea românească a fost compusă din următorii reprezentanţi:Vasa Radulovici, Mihai No− văcescu, Cuzman Ciloca, Mihail Tabac, Costa Bălănescu, Stefan Creucean şi Lazăr Gruia. În 8 martie 1869 s−au împărţit între sârbi şi români bunuri mobile din biserică şi s−au scos cărţile româneşti de rugăciuni. Prin ordinul Ministerului Militar de Stat din Viena din anii 1867 şi 1869, în semn de despăgubire pen− tru biserică, şcoală şi locuinţa cârsnicului, sârbii trebuiau să achite românilor suma de 11.432 florinţi şi 17 coroane. Biserica şi şcoala vor rămâne în proprietatea comunităţii sârbeşti, respectiv a comunei bisericeşti sârbe. Despărţindu−se de biserica sârbă, românii îşi zidesc, în anul 1871, biserica proprie, în strada principală şi foarte frumoasă, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. Pe lângă biserică există şi casă parohială. Dintre preoţii care au slujit la Biserica Albă amintim pe Sofronie Nediciu în primele decenii ale secolului XX. În perioada interbelică era preot I. Drăgulescu. În prezent biserica romanească se administrează de către preotul din Grebenaţ, care săvâr− şeşte slujba odată pe lună.
33

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎN LIMBA ROMÂNĂ
Şcoala românească la Biserica Albă

Până la revoluţia, de la 1848−1849, copiii români din Biserica Albă au frecventat şcoala sârbească,; căci nu au avut şcoală separata cu limba de predare românească. În perioada 1858−1860 a existat şi a funcţionat şcoala românească mixta cu durata de un an, cu un învăţător şi 45 elevi. Cursurile s−au ţinut în edificiul şcolar sârbesc până prin anul 1868, când se deschide şcoala românească separată. Prezentăm reţeaua de şcoli comunale între anii 1861− 1871: 1. Şcoală românească naţională: − 1861. – 1863: 1 clasă cu doi învăţători şi 57 elevi români; − 1863−1867 : 1 clasă cu un învăţător şi 49 elevi români; − 1868−1871: 2 clase cu 37 elevi 2. Şcoala sârbo−română pentru fetiţe: − 1863−1867: 1 clasă, un învăţător cu 107 elevi sârbi şi români − 1868−1871: 2 clase cu 84 elevi de naţionalitate sârbă şi română 3. Şcoala săptămânală cu învăţământul prelungit − şcoală de repetiţie pentru copiii de la 12−15 ani. La şcoala primară românească numărul elevilor era următorul:
34

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

− 1861−1863: 21 elevi români − 1863−1867: 28 elevi români −1868−1871: 20 elevi români Reţeaua şcolară în perioada 1871−1900 Şcoala românească comunală în anii 1871−1874 avea 2clase cu 49 elevi români; în 1874−1878 avea 2 clase; în 1878−1884 avea 2 clase cu 39 elevi de naţionalitate română; în anii 1885−1900 şcoala românească comunală avea 2 clase. Şcoala primară română cu trei clase: Anul şcolar 1903/1904: De la 3−5 ani − 13 elevi români De la 6−12 ani − 20 elevi români De la 12−15 ani − 35 elevi de naţionalitate română

Maturanţii din anul 1898 la aniversarea a unui deceniu de la absolvirea bacalaureatului

35

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Ucenici la meserii în vârsta de peste 15 ani: 25 elevi români Şcoala primară românească comunală, în anul şcolar 1903/1904, a fost frecventată de 31 elevi români, dintre care 29 ortodocşi şi 2 greco−catolici. A funcţionat un cadru didactic. Din anul 1872 în toate şcolile se introduce limba maghiară ca obiect de învăţământ obligatoriu. În şcolile româneşti şi sârbeşti limba de predare a fost româna, respectiv sârba. În graniţa militară controlul şcolilor aparţinea administraţiei militare, iar învăţătorii au fost numiţi de comanda regimentului la propunerea directorului şcolar. S−a luat în considerare limba şi religia populaţiei din local− itate. După desfiinţarea graniţei militare − şcolile trec sub administraţia civilă, în continuare rămânând şcoli comu− nale, influenţa clerului fiind limitată. Adunări generale ale învăţătorilor români ţinute la Biserica Albă Amintim două Adunări generale ale învăţătorilor romani din Ungaria, care şi−au desfăşurat lucrările la Biserica Albă. Astfel, în 4−7 august 1873 a avut loc cea de−a şaptea Adunare principală a învăţătorilor români din Ungaria de Sud. Au participat peste 200 de dascăli. De asemenea şi ce−a de−a VIII−a ^ Adunare generală a învăţătorilor români s−a desfăşurat tot la Biserica Albă în zilele de 1 şi 2 sep− tembrie 1878. Faptul acesta confirmă că oraşul Biserica Albă era centru cultural cunoscut în Ungaria de Sud, iar românii dispuneau de cadre bine pregătite.

36

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Ioachim Fara din Cuvin, învăţător la Biserica Albă în anul 1947

Liceul din Biserica Albă frecventat de elevi de naţinalitate română Liceul din Biserica Albă, întemeiat în anul 1875, este cel mai vechi din Voivodina, având denumirea – „Marele liceu de stat regalo−ungar din Biserica Albă”. Această denumire o poartă până−n anul 1918, dealtfel şi ultimul an de învăţământ în limba maghiară. În perioada 1914 – 1941 liceul poartă denumirea de „Marele liceu de stat regal sârb”. În etapa a treia îşi are den− umirea de „Liceul real de stat”. În etapa a patra de existenţă din 1944 – 1956 poartă denumirea de „Liceul complet mixt”. Etapa a cincea din 1956 – 1975 cunoaşte denumirea de „Liceul superior /”Viša Gimnazija”/ purtând şi numele luptătorului Sava Munćan. Marea majoritate a elevilor de la acest lieu erau sârbi şi
37

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

români. Primul an şcolar 1875/76 era an pregătitor; în anul şcolar 18676/77 se deschide clasa a V−a, iar în anul şcolar 1879/80 a avut loc primul bacalaureat. La început liceul avea 4 clase; foştii elevi ai şcolii civile au fost trecuţi la liceu. Numărul elevilor s−a majorat din an în an. În primul an de existenţă a liceului numărul total al elevilor era – 87, iar după cinci ani s−a ridicat la 187, ca după şapte ani numărul elevilor să crească la 204. Acest număr reprezintă cifra medie a elevilor înscrişi în primii 20 de ani de existenţă a liceului. Elevii de naţionalitate română aveau posibilitatea să aibă facultativ ore de limba română, iar cei interesaţi puteau să înveţe şi limba franceză. Administraţia maghiară a exercitat presiuni asupra popu− laţiei nemaghiare prin acţiuni de maghiarizare. De exem− plu, românul cu numele de Ion a devenit Ianoş, Dimitrie capătă numele de Deme, Vasa – Vazul… În edificiul şcolar

Maturanţii cu profesorii lor şi directorul Babici, anul 1920

38

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Un grup de elevi din clasa a VIII−a cu dirigintele lor, Svetolik Subotić, anul 1938

practic a fost admisă numai limba maghiară. O sarcină a liceului era să contribuie la procesul de asimilare a locuito− rilor nemaghiari. În cursul şcolarizării elevii sârbi şi români au însuşit limba maghiară literară, pe care o cunoşteau mai bine decât limba lor maternă. Totuşi, elevii de naţionalitate română şi sârbă şi−au păstrat individualitatea lor naţională şi nu au renunţat la neamul din care fac parte. Episcopia din Caransebeş a acordat burse pentru pregătirea cadrelor de învăţători şi preoţi, de care se simţea lipsă în localităţile româneşti din Banat. Reprezentanţii politicii maghiare nu priveau cu ochi buni formarea păturii de intelectuali sârbi şi români în părţile din sudul Dunării. În anul 1912 s−a întemeiat la Seghedin, nu la Timişoara, un internat pentru copiii de naţionalitate română şi sârbă; acest internat şi−a încetat activitatea la sfârşitul primului război mondial. La liceul din Biserica Albă limba maghiară, ca obiect de învăţământ, s−a aplicat în mod tradiţional. În toate şcolile
39

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Elevii români de la şcoala primară din Biserica Albă, anul 1950

sârbeşti şi româneşti s−a introdus limba maghiară ca obiect aparte, iar din anul 1883 limba maghiară a devenit limba oficială în toate birourile /cancelariile/ din judeţul Timiş. În anul şcolar 1918/19 liceul a fost frecventat de 227 elevi, dintre care un număr de 100 erau de naţionalitate sârbă, iar restul erau români, germani, maghiari. Din anul şcolar 1919/20 se introduce în şcoli limba sârbă. În perioada de 100 ani de existenţă a Liceului din Biserica Albă /1875 – 1975/ bacalaureatul l−au absolvit şi un număr mare de români de pe teritoriul României, şi anume din localităţile: Oraviţa, Vărădia, Vrăniuţ, Moldova, Gaiul Mic, Răcăjdia, Vrani, Dalboşeţ, Lugoveţ, Opatiţa, Iam, Biniş, Docnecea, Moldoviţa, Goruia, Ciacova, Slatina, Cacova, Petrilova, Macovişte, Lăpuşnic, Jetina, Mehedia, Macovişte, Berzovia, Noua Rusova, Ulm, Comorişce. În continuare menţionăm numele elevilor români care au absolvit liceul de la Biserica Albă:
40

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Din Petrovasâla: Ioan Murgu, Petar Anca, Velike Surduş; Din Alibunar: Gavrilă Mihailov, Aurelia Mioşcu; Din Nicoinţ: George Trifu, Octavian Boroancă; Din Oreşaţ: Adam Cucu; Din Straja: Parascheva Licăreţ, Sidonia Luchici; Din Marcovăţ: Octavian Liuba; Din Grebenaţ: Ilie Curea, Iacov Vuici;

Elevii de la secţia română a şcolii primare din Biserica Albă, anul 1956; învăţătoare: Maria Bura

41

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Din Cuvin: Octavian Caciu, Vasa Olcean; Din Deliblata: Costa Barbuzan, Minerva Guţu, Tatiana Guţu; Cei mai mulţi absolvenţi ai liceului au fost români din Biserica Albă. Iată numele lor: Aurel Raşovian, Nina Nestor, Coriolan Lazăr, Paul Onescu, Aurel Lazăr, Iovan Miuţa, Iovan Cucu, Cornel Despi, Emilian Mogoş, Cornel Ardelean, Mărioara Turturea, Constantin Isac, Simeon Ţăran, Milan Oprea, Biljana Marian şi Maria Ţăran. La şcoala românească din Biserica Albă, la începutul sec− olului al XX−lea, a funcţionat ca învăţător Trăian Lazăr, după ce un timp nu funcţionează nici un învăţător, iar prin anii treizeci a fost angajat la şcoala românească învăţătorul Nicolae Licăreţ. Date despre elevii români de la liceul din Biserica Albă din Învăţătoarea Maria Bura perioada 1945 – 1947 ne oferă fostul elev al acestui liceu Vasa Oltean, în prezent pension− ar cu domiciliul la Sân−Mihai. Dânsul a fost elev al acestui liceu între anii 1945 – 1947. Îşi aminteşte că liceul din Biserica Albă a fost frecventat şi de elevi de naţionalitate română din mai multe localităţi. Aminteşte numele elevilor români: Doina şi Steluţa Coracu din Biserica Albă, Lucia Penţa, Doina Penţa şi Lidia Guţu din Deliblata, Agniţa Nicolaevici din Straja, Emilian şi Ofelia Mogoş din Biserica Albă.
42

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Gheorghe Guţu din Deliblata a fost elev particular. În total la liceul din Biserica Albă după anul 1945 au fost 14 elevi români. La şcoala primară din Biserica Albă a funcţionat ca învăţător, în perioada ianuarie – octombrie 1947, Ioachim Fara, originar din Cuvin. El a fost numit la despărţământul cu limba de predare română cu patru clase, în locul învăţă− toarei Maria Guţu, de origine din Deliblata. În total au fost înscrişi în clasele I−IV un număr de 27 elevi români. O parte dintre elevi nu au frecventat cu regu− laritate şcoala. De aceea învăţătorul Ioachim Fara a vizitat, în mai multe rânduri, părinţii elevilor cu scopul să−i convingă că trebuie să trimită copiii lor la şcoală. Erau şi copii din familii sărace, care duceau lipsă de haine şi pantofi. Învăţătorul Ioachim Fara a organizat un curs de limba română, cu durata de două luni, pentru persoane din căsă− torii mixte, care nu cunoşteau limba română. Mai mulţi elevi români din Biserica Albă au continuat şcolarizarea, printre care se amintesc Ionel Laţcu cu sora sa Doina, apoi surorile Doina şi Steluţa Coracu, care au termi− nat Şcoala Normală din Vârşeţ, la secţia cu limba de predare română. Cursuri pedagogice pentru pregătirea învăţătorilor La Biserica Albă s−au organizat cursuri pedagogice pen− tru pregătirea învăţătorilor. Primul curs s−a ţinut pe teritori− ul Confimiului militar din Banat la Caransebeş, în anul 1820. La acest curs au participat învăţători români şi sârbi. Din anul 1836 aceste cursuri se organizează la Biserica Albă sub conducerea lui Constantin Diaconovici Loga, directorul şcolilor naţionale din Banat. Din anul 1850 cur−
43

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

surile se vor ţine din nou la Caransebeş. Durata cursurilor a fost de 6 luni. *** Constantin Diaconovici Loga /1770−1850/ a fost profesor la Preparandia din Arad şi director al şcolilor naţionale din Graniţa militară. A organizat cursuri pen− tru învăţătorii şcolilor române şi sârbeşti de pe teritoriul Regimentului din Graniţa mili− tară, la Caransebeş şi Biserica Albă timp de 20 de ani până în anul 1850. A publicat mai multe lucrări, printre care „Ortografia sau dreapta scrisoare” /1818/, „Gramatica românească” Constantin Diaconovici Loga /1822/, „Epistolarul românesc” /1841/ şi altele. A tradus cărţi bisericeşti din limba sârbă în limba română: „Octohiul cu Tipicul”, „Tălmăcirea evangheliilor de duminică şi săr− bători” şi altele. *** Romulus Roman – născut la Şeitin de lângă Arad în anul 1875, a absolvit Preparandia din Arad. La început a fost învăţător la Toracu−Mic, apoi la Doloave din 1896 până în 1922, când trece la Biserica Albă. Aici desfăşoară activitate culturală, înfiinţează cor mixt şi redactează
44

Romulus Roman

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

„Calendarul poporului” începând cu anul 1922, care va apare în continuare până−n anul 1925. Calendarul pe anul 1924 a fost tipărit la Biserica Albă. *** Ioan Savu a funcţionat ca învăţător la Biserica Albă în anul şcolar 1869/70, era în etate de 22 ani, fiind învăţător aici de doi ani şi ca studii avea 4 clase normale. Salariul lui a fost 315 florinţi, 10 m3 lemne şi ˝ jugăre pământ de culti− vat.

45

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

UNELE EVENIMENTE SOCIAL− POLITICE, ECONOMICE ŞI CULTURALE DE LA JUMĂTATEA SECOLULUI AL XIX−lea PÂNĂ LA JUMĂTATEA SECOLULUI AL XX−lea REFERITOARE LA ROMÂNI

Pe la mijlocul secolului al XIX−lea oraşul Biserica Albă se dezvolta economic tot mai repede. Creşte numărul comer− cianţilor şi a meşteşugarilor, printre care sunt tot mai mulţi români. Pe lângă agricultură se dezvolta şi zootehnia, culti− varea viţei de vie, pomicultura, creşterea viermilor de mătasă. Se constată că la mijlocul secolului al XIX−lea existau 8 bresle cu 470 de meşteşugari, formându−se mai târziu şi cooperative cu meşteşugari. În anul 1867 s−a întemeiat prima tipografie în Biserica Albă, care face parte din cele mai vechi tipografii din Voivodina. Această tipografie a fost întemeiată de Iulius Vunder, care a venit din Timişoara în Biserica Albă în anul 1867. Pe lângă tipografie, a întemeiat şi o legătorie de carte. La scurt timp de sub tipar apare ziarul săptămânal „Nera”, având o apariţie neîntreruptă de 53 de ani. Prima carte tipărită în această tipografie a fost monografia Bisericii Albe scrisă de Leonard Bohm, istoric şi arheolog.
46

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

În anul 1908 se introduce la Biserica Albă curentul elec− tric. Pentru prima dată în 17 noiembrie 1908 orăşelul a fost luminat cu curent electric spre marea bucurie a locuitorilor, căci până atunci s−a folosit luminarea cu lumînări şi petrol. Oamenii au introdus curentul electric în toate încăperile, chiar şi în pivniţă, grajduri, şupe etc. Alegerile pentru Dieta ungară din anii 1905, 1906 şi 1910 La alegerile pentru Dieta ungară din anul 1905 în cercul electoral Biserica Albă din Comitatul Timiş a fost propus candidat Jaša Tomić, prim redactor al ziarului „Zastava”. Candidatul naţional sârb a cutreierat cercul Biserica Albă însoţit de vreo 30−40 jandarmi, iar în unele locuri a fost oprit să−şi prezinte programul politic. Candidatul a fost primit cu însufleţire în oraşul Cuvin, unde românii au luat parte la adunarea confraţilor şi con− locuitorilor sârbi. Prin presiuni asupra alegătorilor Jaša Tomić este înfrânt, dar nu şi învins. El candidează din nou în cercul Biserica Albă şi în anul 1906. În anul 1910 candidatul naţionalităţilor oprimate a fost Steinacker Eduard. În 22 mai 1910 a plecat din Biserica Albă cu opr trăsuri în Straja. Acolo vorbeşte despre lupta popoarelor nemaghiare pentru drepturile naţionale. Vorbirea o redă în limba română dr. Titu Mălaiu, avocat din Biserica Albă. Preoţii din Straja, Aureliu Şdic şi I. Şdic cât şi preotul din Oreşaţ, Ioan Mităr, au fost în fruntea poporului. Prin teroare şi presiuni, candidatul Steinacker Eduard a fost înfrânt la alegerile dietale din 1910. Candidatul sârb pentru Dieta ungară la alegerile din 1910, dr. Mihai Polit, în turneul prin comunele româneşti a fost însoţit de avocatul Ioan M. Roşiu din Biserica Albă. La
47

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

marea adunare populară din Satu Nou în faţa bisericii vor− birea avocatului Roşiu a stârnit însufleţire de nedescris. O întâmplare de condamnat Printr−o telegramă a prefectului Caraşseverin, P. Nemoianu, din 26 februarie 1921, înaintată Ministerului de Interne de la Bucureşti, se aduce la cunoştinţă autorităţilor române „asasinarea marelui proprietar român din Biserica Albă – Andrei Boboroni. Asasinii au săvârţit crima într−un mod bestial, aplicând peste 40 de împunsături şi tăindu−i grumazul. Omorul se bănuieşte a fi pus la cale de ruşii alb− gardişti, refugiaţi după victoria revoluţiei bolşevice, colo− nizaţi de statul sârb în Biserica Albă. Se crede că autorităţile sârbe n−ar fi străine de această crimă, mai ales că omorul a fost săvârşit ziua”. Ştirea aceasta a fost consemnată şi în „Magazin istoric”, mai 2005, p. 54−55, de către drd. Gabriel Ion Andrei. După desfiinţarea Confiniului militar /1874/, condiţiile de activitate culturală devin mai avantajoase. În Biserica Albă se înfiinţează societăţi culturale, biblioteci, la sârbi şi la români. În anul 1879 fruntaşii români întemeiază Corul Vocal Român şi organizează manifestări culturale în oraş, dar şi în alte localităţi din ţară, dar şi din România. Despre activitatea acestui cor vom oferi date detailate într−un capi− tol aparte. În anul 1873 gruparea naţională sârbo−română a ales candidat de deputat în parlamentul de la Peşta, în cercul electoral Biserica Albă, pe Vicentie Babeş. După independenţa sa de cinci ani, în anul 1876 Biserica Albă îşi pierde rangul de municipiu şi devine numai oraş cu magistrat, sub Comitatul Timiş. În timpul acela în oraş trăiau mai multe confesiuni etnice. Românii îşi
48

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

aveau biserica lor din 1872, unde serviciul religios se săvârşea în limba română. Ziarul „Familia” din Budapesta, nr. 18 din 1/13 mai 1877 ne face cunoscut că la încheierea ziarului a sosit o telegramă în care se anunţă că societatea teatrală Petraşcu a prezentat în Biserica Albă patru reprezentaţiuni /spectacole teatrale/ cu un succes excelent. În ziar se mai spune că pub− licul român a fost încântat peste măsură. Conferinţa româno – iugoslavă la Biserica Albă consacrată chestiunii comunicaţiei peste frontieră La începutul lunii august 1931, la Biserica Albă s−a ţinut o conferinţă între reprezentanţii autorităţilor române şi iugoslave în problema comunicaţiei peste frontieră. Din partea română au participat: consilier în Ministerul Agriculturii Ion N. Iepure, primpretorul cercului Moraviţa Iancu Viteanu, căpitan de jandarmi Ion Ropcea şi notarul din Naidaş Nicola Marcovici. Iugoslavia a fost reprezentată prin: inspector al districţiunii Smederevo Nikola Dimić, primpretorul Bisericii Albe Radomir Babić şi notarul din Krušćica Ştefan Popovici. După terminarea conferinţei nu s− a dat comunicat despre cele petractate. Despre conferinţă scrie săptămânalul „Nădejdea” din 8 august 1931. Fundaţia Bălănescu din Biserica Albă După despărţirea ierarhică /1864/, Biserica Albă devine un adevărat centru cultural şi spiritual al românilor din Banat. Cu toate că au fost puţini la număr, românii au fost uniţi în munca lor pe tărâm economic, cultural şi bisericesc. O realizare de excepţie o constituie Fundaţia Bălănescu.
49

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Imaginea de la intrarea în sediul Adunării comunei Biserica Albă – clădirea fostei Fundaţii Bălănescu

50

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Edificiul care a aparţinut românilor din Biserica Albă, donat Bisericii Ortodoxe Române din loc

Centrul administrativ al Fundaţiei era în actualul edificiu al primăriei din Biserica Albă, o clădire impunătoare, care confirmă starea materială solidă a Fundaţiei. În proprietatea Fundaţiei erau cca 300 hectare viţă−de−vie, pomi fructiferi, pământ cultivat cu cereale. Apoi mai dispunea şi de ferme de vaci şi cai. Mai amintim că Fundaţia a manifestat interes pentru viaţa culturală şi în vederea desfăşurării unei activ− ităţi sistematice s−a întemeiat cămin cultural. Pentru elevii români a funcţionat un internat. Urme ale elementului românesc din Biserica Albă cu un trecut bogat pe plan economic şi cultural se pot vedea şi în cimitirul din Biserica Albă. Să amintim, la sfârşit, că întreaga proprietate a Fundaţiei Bălănescu a fost naţionalizată ori confiscată prin legile iugoslave din 1947/48. Date despre Fundaţia Bălănescu sunt publicate în Almanahul „Libertatea” pe anul 2004.
51

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Donatorii români ajută soldaţii românii care luptă pentru eliberarea Basarabiei Pentru a alina durerile fraţilor şi încurajarea soldaţilor de pe front, un număr de 40 donatori din Biserica Albă au par− ticipat cu ajutoare în bani. S−a colectat suma totală de 2.101 dinari. Acţiunea de colectare a fost pornită de cei trei vred− nici învăţători pensionaţi: Traian Lazăr, Savu Petrovici şi Sava Guţu. De asemenea şi meritul lor este pentru împlinirea acestei fapte româneşti nobile. În continuare amintim numele româ− nilor care au donat bani pentru luptătorii români: Iacob Dragulescu, preot, Cucu Lazăr, Ilie Mogoş, Raduţia Sima, Ion D. Perian, Teodor Atnagea,

Casa „Fundaţia culturală şi de binefacere” E. Florica Aurelia Novacu, 1892−1908

52

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Ioan Voinea, Nicolae Oltean, Gheorghe Penţia, Martin Mogoş, Pavel Mogoş, Nicolae Banescu, Ana Steigele, D. Alexa, Gheorghe Corcan, Vasile Jurca, Catiţa Craiovan, Jarco Barbulescu, Borislav Mindrovici, Ilie Guţiu, Vasile Stolojan, Mihai Coracu, Maria Popin, Veninca Gurguţ, Maria Guţiu, învăţătoare, V. Pataşian, V. Filipoviciu, Cătiţa Madus, Ana Botean, Almăjan Todor, Iuliana Bauer, Ana Petrovici, Ruja Bambu, Leopoldina Babeţ, Vuca Paica, Maria Stoianovici, Vasile Panciovan, Maria Balian, Ardelean Timotei, Ioan Luca, Iuliana Cioloca, Maria Bujigan, Agneş Helfer. Donaţia s−a făcut în 15 octombrie 1941. Ziarul „Nădej− dea” din 30 octombrie 1941 publică numele donatorilor din Biserica Albă. Biserica Albă a fost sub dominaţia austro− ungară până−n anul 1918, când a fost eliberată de armata sârbă. În ziua de 8 noiembrie 1918 armata sârbă a intrat în acest oraş. A fost numit noul primar şi administraţia comu− nală. Formarea noului stat – Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor va avea drept urmări şi migraţiuni. În perioada 1918 – 1927 oraşul l−au părăsit 79 de familii, printre care o bună parte de români. După terminarea celui de al doilea război mondial şi în Biserica Albă se petrec schimbări, evenimente cu con− secinţe şi pentru populaţia românească din acest oraş. Autorităţile iugoslave au ordonat confiscarea averii popu− laţiei germane. În Biserica Albă cu populaţie majoritară ger− mană a început confiscarea averilor în 9 iunie 1945, o parte fiind jefuită, după părăsirea oraşului, de către locuitorii de origine germană. În acele zile de dezordine a suferit şi o parte din averea românilor mai bogaţi. Urme ale confiscării averii populaţiei germane găsim şi în arhiva istorică din Biserica Albă, însă nu se specifică cui aparţineau imobilele.
53

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

UNELE MOMENTE DIN VIAŢA CULTURALĂ A ROMÂNILOR

Colaborarea cu societatea sârbă de cântări Societatea sârbă de cântări, întemeiată în anul 1867, a marcat 25 de ani de activitate în anul 1892. La festivitate participă şi Societatea română de cântări. În Hotelul „Haler” s−a desfăşurat serata de cântece. În numele Societăţii româneşti a vorbit avocatul Ion Roşu. La concert s−au prezentat toate societăţile de cântări din Biserica Albă. Societatea română a executat cântecul „Hai la horă” primind multe aplauze de la publicul prezent la acest concert. Jocul „Căluşerul” la balul din Biserica Albă Subofiţerii Regimentului 64 au aranjat la Biserica Albă, în ziua de 1 februarie 1877 un bal, în cadrul căruia s−a jucat şi căluşerul de 12 infanterişti sub conducerea subofiţerului George Gila. Corespondentul ziarului german „Nera” scrie cu mult entuziasm despre jocul românesc. Despre acest eveniment cultural relatează ziarul „Familia” din Budapesta, nr. 8 din 19 februarie 1877. Opereta „Crai nou” la Biserica Albă În anul 1883 opereta „Crai nou”, pe versuri de Vasile
54

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

„Crai nou” în Caransebeş, anul 1914

Alexandri şi muzică de Ciprian Porumbescu, a fost prezen− tată la Biserica Albă. Numai cu un an în urmă /în februarie 1882/ opereta a fost prezentată la Braşov în sala mare a Gi− mnaziului român. Ciprian Porumbescu a fost în anul 1881 angajat la Gimnaziul din Braşov ca profesor de cântări. Reuniunea română de cântări a organizat prezentarea operetei la Biserica Albă. La premieră a venit din Braşov Io− sif Botnariu, care, în calitate de oaspete, a interpretat rolul lui moş Corbu. Ansamblul coral a fost acompaniat de muzi− ca militară a Regimentului din oraş. Merite pentru organiza− rea acestei manifestări revin avocatului Ion Roşu, unul din− tre conducătorii vieţii culturale a românilor din Biserica Albă. Serbare culturală de cântări şi dans Corul vocal român din Biserica Albă în cooperare cu fan− fara din Coştei a organizat a doua zi de Rusalii /Pogorârea Duhului Sfânt – Hramul bisericii/, în anul 1931, o petrecere
55

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

cu cântări şi dans, în păduriţa „Lug Kraljevića Ðorđa”. La serbare a participat un public numeros, printre care şi dr. Ljubomir Ristić, primarul oraşului, Joca Ćupić, căpitanul oraşului, dr. Njegomir Živković, deputat, cât şi reprezentanţi ai reuniunilor culturale. Consemnăm programul acestei serbări culturale: Marş românesc executat de fanfara din Coştei; Moto – corul vocal român, Sunetul Ardealului de Ion Vidu, cu solo Ştampila originală interpretat de domnişoara Anica Eremiciu, Cimpoiul de I. Velceanu, potpurii de fanfara din Coştei etc. Din program se poate vedea că Corul vocal român are putere de viaţă şi că este simpatizat de toate naţionalităţile conlocuitoare. Pentru pregătirea programului au merite preşedintele corului Ion Câmpureanu, dirijorul corului Iosif Laţco, precum şi Pantelie Drăghici, dirijorul fanfarei din Coştei. Despre această serbare se scrie în ziarul „Nădejdea” din 7 iunie 1931. Şezătoare culturală a Cercului cultural „Astra” Cercul cultural „Astra” din Biserica Albă, cu concursul Corului vocal român, a organizat, în ziua de 15 februarie 1942 o şezătoare culturală cu următorul program: Cuvânt de deschidere rostit de preotul Iacob Drăgulescu, preşedintele Cercului cultural „Astra”; Rugăciune – Tatăl nostru – executată de Corul vocal român; Disertaţia – Moştenirea noastră – de preotul I. Dragulescu;
56

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Corul vocal român din anul 1927

Corul vocal român din anul 1928

Poezie – Mama – de G. Coşbuc, declamată de domnişoara Minerva Guţu; Disertaţia – Şcoala română – de învăţătorul Traian Lazăr; Cântarea – Cimpoiaşul – execută Corul vocal român; Cântare – Măriuţa; Poezie – Graiul neamului – de G. Coşbuc, declamată de domnişoara E. Barbu; Cântări de duet – executate de Minerva Guţu şi Olga Guţu.
57

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Se constată că manifestarea programului a trecut toate aşteptările. Corul reorganizat sub preşedinţia lui Lazar Cucu, întruneşte forţe alese, între care domnişoara Anica Eremiciu, fost membră activă a Operei române din Cluj. În ziarul „Nădejdea” se aduc laude studentelor Guţu şi Barbu pentru declamările şi cântecele executate cu mare succes. Amintiri ale fostei eleve la şcoala primară din Biserica Albă, Steluţa Coracu /căsătorită Turturea/ Steluţa Coracu, născută la 30 octombrie 1934 în Biserica Albă, a frecventat şcoala primară cu patru clase în anii 1941−1945. Cursurile s−au ţinut în clădirea casei parohiale a Biserici ortodoxe române. Învăţătoare a fost Maria Bura – Guţu. Scurt timp a funcţionat şi un profesor din România, care din cauza îmbolnăvirii fiului său s−a întors în România. A mai fost în calitate de învăţător şi Cornel Despi, iar după eliberare, în anul 1947, a funcţionat ca învăţător la şcoala primară românească Ioachim Fara, originar din Cuvin. Colegii Steluţei la şcoala primară au fost:Cornel Mogoş, Sima Ardelean, Tatiana Guţu etc. Aminteşte familii româneşti din Biserica Albă: Dumitru Cioloca, Cătiţa Lăpădat, Valeria Panescu, Laza Barbulescu, Ilie Guţu, Cecilia Lazarovici etc. În timpul şcolarizării sale, în casa parohială din Biserica Albă a trăit Ofelia Albu. Date oferite de către fostul elev al liceului – Vasa Oltean Vasa Oltean, originar din Cuvin, a fost elev al Liceului din Biserica Albă în anii 1945 – 1947. El ne declară că în acei ani românii din Biserica Albă s−au întâlnit la Vila
58

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

„Turn”, unde se ţineau repetiţii ale corului. Pe atunci corul avea circa 30 de membri. Îşi aminteşte că Biserica ortodoxă română a fost frecventată de aproximativ 30 credincioşi români. Fostul elev Vasa Oltean ne informează şi despre unii comer− cianţi şi proprietari români din Biserica Albă. Aminteşte pe Ilie Guţu din Deliblata care avea prăvălie de larg consum. El era un timp şi dirijor al corului românesc. Nicolae Pănescu avea prăvălie în strada principală. Comerciantul Raduloviciu avea casă vis−a−vis de Ruga serată Biserica românească şi era căsătorit cu unguroaica Elvira. Ilia Mogoş era cofetar cunoscut nu numai în Biserica Albă, ci şi împrejurimi. Fiul lui Ilia Mogoş, Cornel a terminat Facultatea de Drept. Fratele lui Ilia, Pavel Mogoş era brutar cunoscut. Se aminteşte şi Gheorghe Guţu, agronom, căsătorit cu învăţătoarea Maria Bura. Agronomul Gh. Guţu este originar din Deliblata. Unele momente prezentate de către învăţătorul Ioachim Fara Ioachim Fara, originar din Cuvin, a funcţionat ca dascăl la despărţământul românesc cu patru clase din cadrul şcolii elementare din Biserica Albă. El a stabilit legături cu românii din oraş şi a făcut cunoştinţă cu activitatea acesto− ra, îndeosebi pe tărâm cultural. La români se păstrează amintirea despre activitatea corului laic şi bisericesc desfăşurată în trecutul îndepărtat şi mai apropiat. Un eveni− ment cultural de mare însemnătate a fost prezentarea
59

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

operetei „Crai nou” pe versuri de Vasile Alexandri şi muz− ică de Ciprian Porumbescu. Dânsul ne spune că a cunoscut pe învăţătorii pensionari: Sava Guţu din Deliblata şi Laţcu din Alibunar, ambii fiind şi cantori la biserică. Despre Ilie Mogoş spune că a fost dirijorul corului, urmat de Ilie Guţu din Deliblata. Cu toate că a trăit în Biserica Albă puţin timp, din luna ianuarie până−n octombrie 1947, Ioachim Fara a cunoscut familii româneşti cu stare materială Costa Calin foarte solidă. Aminteşte de fraţii Babaronii /patru fraţi necăsătoriţi şi o soră căsătorită în România/. Casa lor este situată în locul unde astăzi se află Grădina florilor, una din cele mai frumoase din acest oraş.

60

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

CORUL VOCAL ROMÂN DIN BISERICA ALBĂ

Întemeierea corului În ziua de 12 martie 1879 un grup de români din Biserica Albă /V. Raduloviciu, I. Roşiu, C. Paleu, Mihail Popovici, Nicolae Marişescu, A. Babaroni, George Gimboş, Cătiţa şi Constantin Novăcescu, Nicolae Bejion, Valeriu Sisesian, Traian Popescu, Dimitrie Bălănescu, Ignatie Popovici şi Josef Brunetti/ au convocat adunarea de consti− tuire a Corului vocal român. Prima Adunare generală s−a ţinut în 20 aprilie 1879. În 24 mai al aceluiaşi an a fost aprobat Statutul Corului vocal român din Biserica Albă de către Ministerul Afacerilor Interne din Budapesta. Din protocolul de la prima întrunire a Comitetului Corului vocal, care a avut loc în ziua de 21 iulie 1879, reiese că acest cor s−a întemeiat în anul 1879. Primul preşedinte al corului, ales de către Comitetul de conducere, a fost Vasile Raduloviciu, grafier D. Bălănescu iar dirijor J. Brunetti. Până la finea anului 1879 Comitetul de conducere al corului a ţinut 6 şedinţe. În acest an societatea corală numără 16 bărbaţi şi 7 femei. Existenţa şi activitatea corului german /întemeiat în anul 1859/ şi sârbesc /înfiinţat în anul 1867/ a fost un imbold pentru întemeierea corului român. Apoi faptul că Ortodoxă Română din Biserica Albă a devenit independentă de Biserica Ortodoxă Sârbă a contribuit la organizarea
61

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

românilor pe baze noi. Se crede că iniţiatorii înfiinţării corului român au fost stu− denţii români, fii de comercianţi şi de mari proprietari de pământ, care îşi făceau studiile la Budapesta şi Viena. În oraşele populate şi de români din Austro−Ungaria au existat societăţi culturale, care deveniseră centre în jurul cărora s− au adunat românii pentru a se opune politicii de desnaţion− alizare a cercurilor conducătoare de la Budapesta. Unii consideră că în Biserica Albă corul român s−a înfi− inţat înainte de 1879, însă din primul Protocol /proces ver− bal/ reiese că data înfiinţării corului este cea existentă în documentul de aprobare a Statutului /mai 1879/. Dealtfel, Statutul să păstrează în Arhiva istorică din Biserica Albă şi este scris în limba germană. Din 21 iulie 1879 Comitetul de conducere introduce în registru de administraţie. Primele serbări culturale ale corului Din procesul verbal purtat în 21 iulie 1879 aflăm că preşedintele Vasile Raduloviciu propune să se organizeze o petrecere cu cântări şi joc după 18 august în cooperare cu muzica garnizoanei din loc. În şedinţa din 31 decembrie 1879 Comitetul de conduc− ere al corului dezbate „rugarea” adresată din partea corului sârb din localitate să participe şi corul român în program la serbarea culturală din 7 ianuarie 1880. Comitetul aprobă participarea corului român la serbarea planificată de către corul sârb, manifestând prin adoptarea acestei hotărâri dor− inţa de colaborare cu societatea culturală sârbă. În perioada de la întemeierea corului şi până la sfârşitul anului 1885 membrii corului au organizat numai serate de cântece şi concerte. De la început corul desfăşoară o activ− itate organizată cu dirijori calificaţi, căutând să−şi
62

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

îmbogăţească repertoriul cu compoziţii tot mai valoroase. Corul a menţinut legături cu societăţi culturale şi coruri din alte localităţi, în primul rând formaţii de la sate, fiind drept exemplu în cultivarea valorilor muzicale. A existat colaborare cu capela militară din loc. Amintim serbarea organizată de Corul vocal român în ziua de 14 noiembrie 1887, la care participă şi capela regimentului de In− fanterie nr. 33, despre care există şi afiş. Prima reprezentaţie teatrală a Corului vocal român s−a ţinut în 31 decembrie 1885, sub denumirea „Germanii în Africa”. De atunci din reperto− riul societăţii nu au lipsit reprezentaţii teatrale. În 12 februarie 1885 Corul vocal român pentru prima dată Program de la reprezentanşia participă cu celelalte societăţi teatrală a Corului vocal român din 5 martie 1911 de cântări din Biserica Albă la petrecerile de carnaval. Pe data de 6 februarie 1887 corul se prezintă public în nou construita sală „Burg”. În perioada 1887−1914 societatea a vizitat mai multe localităţi: Orăştie /25 septembrie 1887/, Timişoara /3 august 1891 şi 12 mai 1892/, Ciacova /10 septembrie 1892/, Vârşeţ /9 februarie 1893 şi 22 februarie 1895/, Sasca Montană /6 august 1893/ şi Alibunar /20 aprilie 1914/. Societatea a marcat aniversarea a 11 ani de existenţă şi activitate în zilele de 15−16 noiembrie 1890, cu care ocazie s−a acordat societăţii lira lucrată artistic de către Nicolae Bosioc, graver din Berlişte.
63

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

În fruntea societăţii corale erau cei mai iluştri români: Adalbert Hernia, Gregor Lăpădat, Ilie Turcoane, Zamfrid Roşescu, Peter Mitac, Ioan Nitai, Matea Ivacicovici şi Aurel Novac. În perioada 1885−1914 Corul vocal român a prezentat mai multe reprezentaţii teatrale, printre care: „Spiritiştii” /26. 11. 1887/, „Vocanti” /5. 3. 1911/, „Ruga de la Chizătău” /13. 1. 1912/, „Otrava femeiască” /26. 5. 1912/, „Curiozitatea femeiască” /1. 3. 1914/. Până în anul 1914 societatea a organizat numeroase pro− grame distractive şi serate, concerte muzicale împreună cu capele ale Regimentului, precum şi programe comune cu societăţile locale de cântări. Odată cu declanşarea primului război mondial, în 5 iulie 1914 s−a ţinut ultima şedinţă ordinară a Corului vocal român, iar la 11 august 1914 s−a stins activitatea corului din cauza războiului. Comitetul de conducere a fost format din următorii: preşedinte dr. N. Porumb, M. Mogoş, locţiitorul preşedintelui, C. Mioc secretar, C. Lăpădat casier, T. Gruia arhivar, A. Ristici dirijor, iar membrii ai Comitetului de con− ducere au fost: T. Malaiu, I. M. Roşiu, G. Dragomir, A. Babaroni, D. Bălănescu, D. Lăpădat, J. Prevaritura, J. Daneţ, V. Stolojan, S. Caleschi şi Pavel Paica. Activitatea societăţii după terminarea primului război mondial Societatea a reluat activitatea abia în anul 1920, cu noul preşedinte Martin Mogoş, când a avut loc şi prima şedinţă, în ziua de 12 ianuarie 1920, precum şi prima reprezentaţie teatrală /12 decembrie 1920/. Corul numără 19 cântăreţe: Ana Eremici, Ecaterina Lăpădat, Rozalia Lazarevici, Paula Creţuli, Cornelia
64

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Bercean, Rozalia Lăpădat, Maria Panescu, Sofia Paica, Maria Coracu, Alexandra Coracu, Aurora Stolojan, Viorela Iovanovici /sopran/, Iuliana Lazarevici, Aurora Coracu, Maria Lăpădat, Aurora Mila, Elena Rotariu şi Mara Moriodia /alt/, iar cântăreţi 20 de persoane: C. Mioc, D. Lăpădat, P. Mogoş, G. Suru, Emilian Gaia, Nicolae Nicolaevici, Mihail Co− racu, Mladen Stoicovici, Nicolae Miunescu /tenor/, J. Daneţ, V. Martin Mogoş Stolojan, V. Marişescu, Sima Ră− duţă, Filip Penţa /bariton/, P. Paica, N. Molcu, Nicolae Isac, Alexandru Despi şi Petri Bumba /basişti/. Din anul 1921 s−a stabilit colaborare cu societăţi cultur− ale din Banat, care vizitează Biserica Albă şi prezintă pro− grame cultural−artistice. Printre acestea amintim Societatea culturală din Coştei, care în ziua de 20 iunie 1921, orga− nizează un spectacol compus din cântări, teatru şi dans. Participă corul şi orchestra din Coştei, împreună cu corul român din Biserica Albă. La invitaţia Corului vocal român în Biserica Albă au prezentat spectacole mai multe societăţi culturale din Banat. Amintim următoarele: Societatea culturală din Vârşeţ /în 15. 06. 1924/, din Voivodinţ, Straja şi Oreşaţ /în 15. 06. 1927/, iar Societatea culturală din Ciclova se prezintă cu program în Biserica Albă în ziua de 09. 09. 1932. Membrii Corului vocal au organizat la Biserica Albă, în 15 august 1927, un mare concert bisericesc liturgic, la care, pe lângă mai multe societăţi de cântări, participă şi fanfarele din Straja, Oreşaţ şi Voivodinţ. În 10 februarie 1929 s−a ţinut cea de−a 49−a Adunare
65

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Catiţa Voina, Aniţa Eremici şi Iuliana Baner, născută Lazarević, la o serbare

anuală a Corului vocal român. Pe atunci Societatea dis− punea de un cor mixt şi o arhivă cu 109 partituri pentru cor şi solişti. În acelaşi an s−a aniversat 50 de ani de existenţă şi activitate a corului /1879−1929/. Corul din Biserica Albă a ţinut o strânsă colaborare cu Societatea culturală din Coştei. Coşteienii s−au prezentat la Biserica Albă şi cu piesa de teatru „Germanii în Africa”, iar pe data de 1 iunie 1931 au susţinut un concert comun la Lugoj. Membrii corului mixt s−au deplasat în mai multe local− ităţi din Banat, dar şi din România, unde au prezentat spec− tacole reuşite. Astfel, corul la Vârşeţ s−a prezentat /în 20. 03.1928 şi în 24. 09. 1933/; la Grebenaţ în 15. 08. 1928, la Oreşaţ, Straja şi Voivodinţ în cursul anului 1929. În anul 1932 corul vocal a vizitat cu program cultural− artistic mai multe localităţi din România: Ciclova, Oraviţa, Rusova Nouă, precum şi Turnu−Severin şi Vărădia. În anul 1932 Corul vocal român avea 32 de membrii şi
66

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

anume 13 cântăreţe:A. Eremici, A. Dragulescu, V. Olaru, C. Lăpădat, P. Schecer, J. Ianculov, I. Maria, Maria Musta, E. Coracu, C. Gruia, Maria Groşan, Berta Lăpădat şi C. Cra− iovan şi 19 cântăreţi: P. Paica, V. Marişescu, T. Gruia, M. Coracu, R. Penţa, J. Barbulescu, J. Creţu, C. Barbulescu, M. Ţeran, A. Isac, G. Frumosu, N. Bocean, S. Coracu, T. Mutaşcu, M. Madas, Milan Durovici şi V. Stolojan. În acel timp corul avea doi membri de onoare şi 42 membri ajutători, respectiv binefăcători. În perioada 1920−1932 membrii Corului vocal român au prezentat mai multe spectacole de teatru, printre care şi „Idila în sat” /13. 01. 1921/, „Bilet de tramvai” /20. 06. 1921/, „Cinel−cinel” /12 şi 22. 01. 1922/, „În vis” /26. 04. şi 12. 06. 1927/ şi „Curiozitatea femeiască” /30. 05. 1931/. Membrii corului au organizat şi concerte religioase. În 19 şi 20 iunie 1932 cu oaspeţii din Rusova Corista Catiţa Voina, năs− Nouă, iar în 17 noiembrie 1934 în cută Lăpădat, anul 1912 cinstea Regelui Alexandru. În 3 noiembrie 1935 s−a ţinut a 55−a Adunare anuală a Corului vocal romîn. Ultima şedinţă a acestui cor în condiţii normale s−a ţinut în 31 decembrie 1941, data în care se încheie prezentarea spectacolelor teatrale. Din perioada 31 decembrie 1885 şi până în 31 decembrie 1941 s−au prezen− tat 59 piese de teatru /comedii, drame, piese într−un act sau cu mai multe acte/. Un grup de foşti membri ai corului au convocat în ziua de 5 ianuarie 1942 o întrunire, la care s−a format un comitet
67

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

provizoriu al corului: preşedinte V. Stolojan şi membrii M. Coracu, J. Madas, A. Isac, C. Barbulescu, I. Guţu, C. Cra− iovan, N. Pamescu şi J. Barbulescu. Activitatea societăţii a mai continuat până−n anul 1952. În 7 iunie 1952 s−a marcat aniversarea a 75 de ani de exis− tenţă şi activitate a Societăţii române de cântări din Biserica Albă. În curând corul îşi va sista activitatea sa, odinioară foarte bogată. Corul vocal român din Biserica Albă şi−a bazat activi− tatea pe Statut, care a reglementat activitatea societăţii. Din Statut reiese că scopul Corului vocal român este „instruirea şi ridicarea din punct de vedere muzical a membrilor săi”. Comitetul de conducere este format din preşedinte, vicepreşedinte, notar /secretar/, dirijor şi patru membri, pre− cum şi patru locţiitori, un casier şi un arhivar. Membrii corului trebuie să aibă cel puţin 17 ani. Statutul prevede şi obligaţiile membrilor Comitetului de conducere şi ale diri− jorului. Societatea o formează membrii activi, ajutători şi membrii de onoare. Încă la începutul activităţii sale corul obţine rezultate remarcabile. Dar au urmat şi câţiva ani de stagnare a activ− ităţii corului /1895−1902/ şi de scurtă întrerupere a activ− ităţii în anii 1905−1909, dar şi de încetare a activităţii, în timpul primului război mondial şi până−n anul 1920. În perioada interbelică activitatea corului este bogată până−n preajma celui de al doilea război mondial, când activitatea de cultivare a artei muzicale decade complet. După eliberare se fac încercări de reluare a activităţii în cadrul Societăţii culturale „Doina”, care va culmina cu organizarea jubileului de 75 de ani de existenţă a corului, în iunie 1952. Preşedinţii Corului vocal român
68

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Primul preşedinte al corului a fost Vasile Radulovici /1879/1882/, apoi Ion M. Roşiu, avocat, de mai multe ori reales, până−n anul 1902; între anii 1902 şi 1905 funcţia de preşedinte a îndeplinit−o dr. Aurel Novac, avocat, iar între anii 1905− 1913 preşedinte a fost dr. Titul Mălaiu, la fel avocat. În anii 1913− 1914 preşedinte a fost dr. Nestor Porumb, avocat. După terminarea primului război mondial, în anul 1920 corul s−a reorganizat în frunte cu Martin Mogoş, brutar, iar între anii 1920− 1925 din nou a fost ales preşedinte al corului dr. Aurel Novac; între anii 1925−1927 preşedinte a fost Traian Lazar, învăţător, fiind urmat Jiva Balan (1907−1988) de Ioan Câmpureanu, contabil, care a îndeplinit funcţia de preşedinte până în zilele celui de al doilea război mondial. După eliberare /octombrie 1944/ corul are mai mulţi preşedinţi: Ilia Guţu, Ion Ivaşcu, Jiva Bălan. Notăm şi numele dirijorilor: primul dirijor al corului a fost Friedrich Brunetti. În anul 1882 devine dirijor Anton Straus, fiind urmat de Iacob Schiemichen timp de opt ani. Au funcţionat ca dirijori încă câţiva maeştri nemţi, iar mai mulţi ani conduce corul Alexandar Ristici /1909−1925/. În anul 1923 dirijor este învăţătorul Romulus Roman. După eliberare, un timp mai scurt, corul a fost dirijat de învăţătorul Alexandru Maiogan, originar din Voivodinţ, apoi de profesorul Coriolan Bugariu /în timpul pregătirii jubileului din anul 1952/, iar ultimul Constantin Suru, pro− fesor de muzică.
69

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Calitatea corului, repertoriul valoros Valoarea Corului vocal român din Biserica Albă se poate vedea din repertoriul bogat, respectiv din piesele corale în cele circa 150 de programe organizate de către acest cor. În anul 1880 au fost executate următoarele cântece: „Cântec de primăvară” de Ciprian Porumbescu, cor mixt serenada „Dorm lin” de Muler, „Unde sunt eroii” de Th. Georgescu. Amintim în continuare doar o parte din repertoriul acestui cor: „Mulţi ani” de F. Brunetti, „Hora dorobanţilor la Griviţă” de Eduard Neudorfler, cor mixt „Negruţa” de I. Vidu, cor mixt cu solo „Steagul nostru” de Ciprian Porumbescu, „La râul Vavilonului” de G. Muzicescu, cor mixt „Hora Daciei” de T. Popovici, cor mixt „Dorul Ardealului” de A. Popovici, cor mixt „Mario, Mariuţă”, hora de A. Ristici, cor mixt „Oglinda”. Repertoriul a fost îmbogăţit cu noi cântece. În anul 1883 a fost prezentată opereta „Crai nou” pe ver− suri de Vasile Alexandri şi muzică de C. Porumbescu. La începutul anului 1914 operete „Crai nou” a fost solicitată de la un student din Caransebeş. Programul serbărilor culturale, organizate de cor, tot mai mult se completează cu piese de teatru. Încă în anul 1885 se aminteşte piesa comică „Germanii în Africa”, prezentată la Biserica Albă. Piesa „Spiritiştii sau mediul dester” de I. Kock, în traducerea lui Strimboiu, a fost interpretată în anul 1887. Comedia într−un act „De la nord la sud” de Zaharia Bârsan s−a prezentat în anul 1910. În afişul din 14 ianuarie 1922 figurează şi comedia într− un act „Cinel−cinel” de Vasile Alexandri. Corul a organizat concerte la un înalt nivel artistic, nu numai în Biserica Albă, ci s−a deplasat în mai multe local−
70

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

ităţi învecinate, dar şi în România, prezentând concerte reuşite. La cererea corului sârbesc să participe şi Corul vocal român în programul serbării din 7 ianuarie 1880, comitetul de conducere răspunde pozitiv la această invitaţie. În timpul existenţei sale îndelungate Corul vocal român din Biserica Albă a organizat serbări culturale, concerte, contribuind la ridicarea culturală a populaţiei româneşti. De obicei s−au organizat cel puţin 2−3 serbări anual, în primul rând de Revelion şi ruga locală. Menţionăm că la serbarea culturală din 12 februarie 1885, pe lângă cântecele corale, s−a prezentat şi piesa de teatru. În programul sărbătorilor tot mai frecvent se intro− duce şi piesa de teatru. Românii din Biserica Albă au dat dovadă de multă dragoste faţă de cor, care participă şi la cununii şi înmor− mântări. Cunoscutul compozitor Iosif Velceanu afirmă despre corul român din Biserica Albă că posedă calităţi artistice. Doi membrii ai corului, în perioada dintre cele două războaie mondiale, devin cântăreţi ai operei din Cluj – Anica Eremici şi Constantin Lăpădat. Unele realizări din bogata activitate a corului Corul vocal român din Biserica Albă se prezintă cu pro− grame culturale atât în Biserica Albă, cât şi în alte localităţi, desfăşurând şi o strânsă colaborare cu alte formaţii corale şi societăţi culturale. Relaţii de adevărată prietenie au existat cu multe asociaţii culturale din loc, dar şi din alte localităţi mai apropiate sau îndepărtate. Corul participă la jubileele corului sârbesc şi german din loc. Amintim unele dintre vizitele efectuate de către acest
71

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Membrii activi ai Corului vocal român, foto din 11 iunie 1911; instruc− tor: părintele Traicu Blajin din Jamul Mic

cor: la Oraviţa /1887/, Timişoara /1891, 1892/, Ciacova /1892/, Vârşeţ /1893/, Alibunar /1914/, etc. În perioada interbelică colaborarea este mai amplă cu localităţile din împrejurime. Astfel, în iunie 1921 corul şi fanfara din Coştei organizează la Biserica Albă o serbare cu „cântări, teatru şi dans”. S.a prezentat comedia „Biletul de tramvai”. Corul vocal român a menţinut o colaborare exemplară cu Reuniunea de cântări din Coştei. În anul 1926 corul şi fanfara din Coştei participă la inaugurarea Fundaţiei Bălănescu din Biserica Albă. Amatorii coşteieni sunt prezenţi şi la programul serbării din iunie 1931, susţinut la Biserica Albă. La jubileul Reuniunii de cântări germane din Biserica Albă din 6 septembrie 1931 /la 50 de ani de la înfiinţare/, a luat parte şi corul român din loc. Preşedintele corului, Ioan
72

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Câmpureanu, a falicitat în limba română şi a predat o fru− moasă foaie de suvenire, scrisă în limba română. Despre această participare a Corului vocal român informează Nicolae Pănescu în săptămânalul „Nădejdea” din 27 sep− tembrie 1931. În 15 iunie 1924 corul din Vârşeţ participă la Biserica Albă cu un program de cântări şi dans, iar corul din Biserica Albă vizitează oraşul Vârşeţ în 20 mai 1928. În acelaşi an corul român din Biserica Albă vizitează localitatea Grebenaţ, iar în anul următor poposeşte la Straja, Oreşaţ şi Voivodinţ. Adunarea generală a Corului vocal român Corul vocal român şi−a ţinut cea de−a 52−a Adunare gen− erală în ziua de 20 martie 1932, sub preşidenţia lui Ioan Câmpureanu. Din partea autorităţilor a fost prezent la această Adunare vice−căpitan Mileta Plešić. Despre activi−

O parte din Corul vocal român în curtea dr A. Novac (casa parohială), prin anii `30

73

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

tatea corului în cursul anului 1931 raportează notarul /sec− retarul/ Nicolae Panescu. Dânsul arată că la începutul anu− lui 1931 corul a avut 20 membri activi, ca mai târziu numărul membrilor s−a ridicat la 52 persoane. Corul a cân− tat la Sf. Liturghie, la sărbători şi înmormântări /la membrii decedaţi/. Membrii de onoare ai corului în această perioadă au fost dr. Aurel Novac, avocat şi Martin Mogoş, brutar. La întrecerile de coruri /participă 8 ansambluri corale/, Corul vocal român a obţinut locul II. Adunarea generală din 20 mar− tie 1932 se constituie în adunare electorală şi alege de preşedinte ad−hoc pe preotul Iacob Drăgulescu, ca apoi din nou să fie ales în calitate de preşedinte Ioan Câmpureanu, iar de secretar Nicolae Pănescu. Despre această Adunare generală relatează şi ziarul »Nădejdea« din 3 aprilie 1932. În luna august 1932 au loc vizite reciproce cu localităţile Diploma de onoare a Anicăi Rusova Nouă, Ciclova Montană şi Eremici, 22 julie 1934 Orăviţa. Reîntorcând vizita Corului bisericesc din Ciclova Montană, Corul vocal român efectuează excursie în România, unde vizitează Ciclova şi Oraviţa. La Rusova Nouă corul întâmpină o primire măreaţă. Preşedintele corului din loc, părintele Constantin Dămian a rostit o cuvântare înflăcărată, adresându−se membrilor coru− lui din Biserica Albă. Răspunde preşedintele corului, Ioan Câmpureanu. La această întâlnire participă şi corul din
74

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Rusova Veche. La Sf. Liturghie cântă corul din Biserica Albă sub conducerea lui Anica Eremiciu, în absenţa dirijorului Iosif Latka. După masă au sosit şi fanfarele din Iertof, Berlişte, Mircovăţ şi Vrăniuţ. Corul din Biserica Albă a cântat câteva cântece cu solo−sopran de „privighetoarea” A. Eremiciu. Din Rusova Nouă corul din Biserica Albă s−a deplasat la Ciclova−Montană, apoi mâine zi la mănăstirea Călugăra, apoi de aici la Oraviţa, unde a cântat la vecernie. În anul 1932 corul din Ciclova Montană vizitează Biserica Albă. Mai întâi Reuniunea de citire şi cântări din Ciclova Montană vizitează, la 8 septembrie 1932, Straja, unde s−a sărbătorit Hramul bisericii, iar în ziua de 9 septem− brie vizitează oraşul Vârşeţ, seara aceleaşi zi corul din Ciclova Montană a fost găzduit la Biserica Albă. Mâine zi, la Sf. Liturghie răspunsurile au fost date de corul din Ciclova Montană. Seara ambele coruri au cântat mai multe cântece populare. Au fost prezenţi la această manifestare culturală deputatul Negosim Živković, căpitanul oraşului Ioţa Ciupici şi mai mulţi ofiţeri. Au toastat părintele Iacob Drăgulescu,

Fanfara din Straja în vizită la Biserica Albă, anul 1927, la Făşancă

75

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Mihai Băiaş, preşedintele corului din Ciclova Montană. Domnul Negosim, deputat în Parlament, a afirmat că între poporul român şi iugoslav a existat în toate timpurile sin− ceră prietenie /vezi »Nădejdea« din 25 septembrie 1932/. În ziua de 22 iulie 1934 s−a ţinut a 54−a Adunare gener− ală a corului român în localul Fundaţiunii E. F. Aurelia Novacu, prezidată de Ioan Câmpureanu, preşedintele coru− lui, care salută membrii prezenţi la această Adunare gener− ală. Corul cântă: »O veniţi sub scutul Muzei«. În raport se constată că în cursul anului precedent /1933/ corul a dat răspunsurile în biserică de 14 ori la Sf. Liturghie. Adunarea generală alege pe Anica Eremiciu membră de onoare a Societăţii. Corul a fost invitat la festivitatea depunerii pietrii fundamentale a podului peste Dunăre la Turnu−Severin. Răposatul Trăian Popescu, fost preşedinte al Tribunalului districtual din Biserica Albă, împreună cu soţia sa Daniţa Popescu, născută Bocşariu, fac donaţie corului edificiul lor, numit „Turn”, care devine sediul Societăţii culturale „Doina”. Împreună cu edificiul au testat mobilele aflate în edificiu, curtea şi grădini, avere predată corului de către deputatul N. Živković, ca moştenitor şi executorul testa− mentului /«Nădejdea«, 12 august 1934/. Activitatea corului în cursul anului 1937 O activitate mai intensă a corului se constată în anul 1937. Astfel, cu prilejul inaugurării steagului Reuniunii de cetire, cântări şi muzică din Coştei, în anul 1937, a luat parte şi corul din Biserica Albă, pe lângă alte coruri, precum şi fanfarele din Mesici şi Râtişor. În 12 septembrie 1937 corul din Biserica Albă a vizitat localitatea Marcovăţ. Oaspeţii au fost aşteptaţi cu trăsuri la
76

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

gara din Veliko Središte. În sat au fost întâmpinaţi de fan− fară, sub conducerea lui Mihai Moise. La Sf. Liturghie răspunsurile au fost date de către corul oaspete din Biserica Albă, cu măestrie şi evlavie. La sfârşitul sfintei slujbe, părintele Corneliu Şdic din Jamul Mic a rostit o cuvântare, mulţumind oaspeţilor pentru vizita efectuată în localitatea Marcovăţ. Membrii corului din Biserica Albă au fost repartizaţi la membrii fanfarei şi ai corului din locali− tate, unde s−au simţit foarte bine. După masă, în casa paro− hială au fost executate cântări din partea oaspeţilor, dar şi a corului şi fanfarei din Marcovăţ. În 29 octombrie 1937 Reuniunea de cântări, compusă din 24 corişti, în frunte cu preşedintele Ioan Câmpureanu şi preotul Iacob Drăgulescu, vizitează sfânta biserică din Oplenac, unde depune un buchet de crisanteme şi se ofici− ază parastas de către părintele I. Drăgulescu. Pe data de 15 noiembrie 1937 a fost sărbătorit preşedin− tele corului, Ioan Câmpureanu, cu ocazia aniversării a 53 de ani de la naştere şi 10 ani de activitate în fruntea soci− etăţii. Corul a dat o serenadă în faţa casei lui, iar Ioan

Corul din Biserica Albă în excursie la Oplenac

77

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Voinea ţine o cuvântare, oferă o tabacheră gravată cu numele sărbătoritului. Coriştii au fost invitaţi la o gustare în casa preşedintelui. Preotul I. Drăgulescu relevă însemnă− tatea corului, iar Traian Mucuceanu, redactor al ziarului „Nădejdea” aduce salutul dr. Alexandru Butoarcă, deputat şi director al săptămânalului „Nădejdea”, scuză absenţa acestuia de la festivitate. Aron Popovici, preşedintele coop− erativei locale „Humanitact”, care este şi membru al coru− lui de la înfiinţare, evocă perioada când o mână de români, în frunte cu preşedintele de atunci dr. I. Roşiu şi familiile Novac, Boboroni, Bălănescu, Rozescu etc. aranjau petre− ceri, la care au luat parte şi străini „fiindcă aşa cum se petrece la serbările româneşti nu se petrece nicăieri”. Constată că românii au cultivat totdeauna literatura, poezia, dar mai ales cântecul popular. Sava Popovici, învăţător pensionar, omagiază munca sărbătoritului. Răspunde Ioan Câmpureanu, mărturisind că se simte fericit când vede adunată toată suflarea românească din loc. Face un scurt istoric al corului. De la această întâlnire de suflet se trimite telegramă dep− utatului dr. Alexandru Butoarcă. Într−o atmosferă caldă până−n zori, s−a povestit despre viaţa românilor de odinioară din acest oraş, iar tineretul a cântat şi dansat în casa sărbătoritului /despre această întâl− nire scrie şi redactorul ziarului „Nădejdea”, Adam Bulic/. În aprilie 1952 au loc primele treceri în revistă a corurilor din Voivodina. La trecerea în revistă a corurilor din cercul Vârşeţ şi Biserica Albă participă şi corul român din Biserica Albă. Jubileul de 75 de ani de existenţă a Corului vocal român din Biserica Albă a fost organizat tot în anul 1952, deoarece ca dată a întemeierii corului a fost luat anul 1877 /nu anul 1879 când într−adevăr a fost întemeiat acest cor/, anul când
78

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

un grup de studenţi români şi alţi tineri organizează serbări culturale. Unele momente din activitatea corului notate în cartea comemorativă în anul 1914 În cartea comemorativă unii membri ai Corului vocal român din Biserica Albă înregistrează evenimente din activ− itatea corului. Notăm aceste consemnări aşa cum ele au fost scrise de către membrii corului: Cu ocazia carnavalului de la 1 martie 1914 corul a prezentat un concert, împreunat cu reprezentaţiuni teatrale şi urmat de dans. În program a figurat şi piesa „Curiozitatea femeiască” într−un act de Maria Popescu, născută Bogdan. În afară de program, Alexiu Toc din Oraviţa a cântat câteva doine poporale de compozitorul Tiberiu Brediceanu /despre acest program scrie Anica Eremici unei prietene, pe 3 martie 1914/. Un concert aranjat de intelectualii români din Alibunar, cu concursul Corului vocal român din Biserica Albă a doua zi de Paşti a lăsat impresii adânci în inimile tuturor celor prezenţi, atât la biserică, unde a cântat corul, cât şi seara la concert. În program a cântat corul mixt „Negruţa” de I. Vidu, cu solo sopran de Ana Eremici, tenor Velimir Gruici. După program s−a jucat Căluşerul şi Bătuta şi până−n zori a urmat dansul. Se spune că a fost a adevărată petrecere românească. În ajunul Anului Nou, 1 ianuarie 1921, s−a organizat petrecere de către membrii corului. Cântările executate au
79

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

produs însufleţire şi printre străini. Cu multă nerăbdare pub− licul a aşteptat pe „privighetoarea” noastră Ana Eremici, care a cântat „Aş vrea să mor” de P. Tosti, doina lui Brădiceanu „Frunză verde frunzuliţă”. În partea a doua a programului s−a prezentat piesa „Idila la ţară”, comedie într− un act de Maria Baiculescu. Primul care a dorit întregului public „un An Nou fericit” a fost preşedintele dr. Aurel Novac. Când s−a ridicat cortina a apărut un tablou viu, la foc bengal, de basm românesc. „Anul Nou” a fost un băieţel drăgălaţ cu fluier în gură şi o căciulă de cioban în cap, iar în jurul lui câteva fetiţe ca îngeraşi şi în fundal mai multe domnişoare în costume naţionale, care la focul bengal erau de o frumuseşe rară. Tabloul a produs tăcere adâncă, numai orchestra se auzea cu un pianissimo aria din Traviata lui Verdi. Despre aşteptarea Anului Nou scrie Viorica I. A doua zi de Rusalii, în 20 iunie 1921, biserica a sărbă− torit „ruga” şi cu ocazia aceasta corul a aranjat o petrecere. Ca oaspeţii au participat coriştii din Coştei şi fanfara.

Corul din Biserica Albă la Coştei

80

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Înfrăţirea corurilor din Rusova (România) şi cel din Biserica Albă de Sf. Rusale, 1932

Oaspeţii din Coştei au fost aşteptaţi de preşedintele corului, dr. Aurel Novac, cu o vorbire frumoasă, iar corul din Biserica Albă a cântat o cântare de bun venit. Părintele Alexandru Guga a mulţumit în numele oaspeţilor din Coştei. Fanfara a cântat „Pe−al nostru steag”. Corul vocal din Coştei, compus din ţărani şi ţărăncuţe în costume româneşti a cântat „Nu−i, nu−i” de G. Sima, iar corul din Biserica Albă a cântat „Hora Daciei” de I. Velceanu, apoi „Cimpoiul” cu solo sopran de A. Eremici. S−a prezentat şi piesa „Biletul de tramvai” într−un act, de Marunţeanu. La plecare, oaspeţii din Coştei au fost conduşi până afară din oraş cu muzica care cânta tot timpul. De menţionat şi faptul că oaspeţii din Coştei au prezentat o serenadă la casa preşedintelui dr. A. Novac, care a rostit o vorbire luându−şi rămas bun de la corul din Coştei. Cătărina Lăpădat scrie în Cartea comemorativă despre şedinţa din 9 martie 1919. La această şedinţă preşedintele
81

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Corul vocal român la aniversarea a 75 de ani de activitate (1952); dirijor: prof. Coriolan Bugariu

corului, înv. Romulus Roman arată că războiul european /1914−1918/ a atins dureros şi corul român din Biserica Albă. Anume, au fost înrolaţi şi plecaţi în război 18 corişti, iar mai târziu au fost concentraţi încă 15. Nu s−au întors la casele lor 6 persoane, dintre care se crede că sunt şi morţi. Protocolul, respectiv procesul verbal luat în şedinţa din 17 mai 1919, aduce la cunoştinţă că vechiul corist şi mem− bru în Comitetul de conducere Andreiu Gava a răposat. Corul întreg exprimă condoleanţe familiei răposatului, coriştii îl aduc la biserică unde se face prohodul. La mor− mânt a vorbit conducătorul şi preşedintele corului, înv. Romulus Roman. Corul vocal din Biserica Albă anunţă că în ziua de 20 iunie 1921, la Rusalii /Ruga bisericii/, în grădina Hotelului „Haler” se va organiza o serbare culturală. Corul va fi con− dus de Alexandru Ristici. În program va participa corul şi orchestra din Coştei.
82

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Roman Penţa, membru al Corului vocal român

Afiş pentru piesa teatrală „Die Tramwaykarte” din 20 iunie 1921

Corul vocal român bisericesc din Vârşeţ, în colaborare cu Corul vocal român din Biserica Albă organizează pe 15 iunie 1924, în grădina Hotelului „Haler”, sub conducerea prof. dirijor de muzică Renger şi a dirijorului A. Ristici „o rugă – serată”. Din program amintim: „Dor de sat”, cântec de Micu, „O noapte în Belgrad”, potpuriu de Sedlak, „Cimpoiul” de Velceanu, fără piesă de teatru şi cu dans. Constatăm că în lipsă de dirijori români, corul din Biserica Albă al românilor a fost condus de către dirijori ger− mani sau sârbi. Amintim pe dirijorul Alexandru Ristici care a condus Corul vocal român în perioada 1909 – 1925. Corul român a desfăşurat o bogată activitate culturală, prezentând concerte şi programe culturale la un înalt nivel artistic.

83

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

OAMENI DE SEAMĂ CARE S−AU AFIRMAT ÎN VIAŢA ROMÂNILOR DIN BISERICA ALBĂ

În Biserica Albă au trăit şi activat personalităţi marcante, care au contribuit la afirmarea minorităţii române şi la păs− trarea identităţii naţionale. În continuare vom prezenta unele dintre aceste personalităţi, care au merite pentru pros− peritatea românilor nu numai în Biserica Albă, ci mult mai larg. Dr. Aurel Novac Dr. Aurel Novac, fruntaş al românilor bănăţeni, luptător pentru drepturile românilor, fost preşedinte al Partidului Român din Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor. A fost deputat în parlamentul maghiar din Budapesta, ca membru al Partidului Naţional Român din fosta Austro−Ungarie, fiind ales în mai multe rânduri, în centrul electoral Sasca. În anul 1923 devine primul preşedinte al Partidului Român, fondat la Alibunar în 10 februarie 1923. S−a născut la Pecica /România/ în anul 1856. Şcoala pri− mară o săvârşeşte în localitatea natală, iar în Arad termină gimnaziul. Studiază dreptul la Universitatea din Budapesta, iar doctoratul în ştiinţele juridice îl susţine la Cluj. În anul 1885 deschide cancelarie de avocat în Biserica Albă şi se angajează în viaţa socială şi politică a românilor din Banat. După destrămarea Austro−Ungariei şi formarea
84

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

statului sârbilor, croaţilor şi slovenilor la finea anului 1918, Aurel Novac rămâne să−şi continue viaţa şi activitatea în Biserica Albă, nu părăseşte locul de muncă, cu toate că un număr considerabil de intelectuali români /mai ales învăţă− tori şi preoţi/ au optat pentru România. Împreună cu câţiva intelectuali români rămaşi în noul stat iugoslav, începe organizarea românilor pe plan politic cu scopul formării Partidului Român în Banatul iugoslav. La întrunirea intelectualilor români din 25 decembrie 1922, ţinută la Vârşeţ, a fost completat programul politic al par− tidului, elaborat la Panciova. Intelectualii români au ţinut şedinţă şi la Biserica Albă, unde cuvântul doctorului Aurel Novac a fost bine primit de către cei prezenţi. Intelectualii români adunaţi la ţedinţă /în total 28 persoane/, consid− erând că reprezintă poporul român din Banatul de sud, au ales Comitetul Central compus din 30 membrii, ca reprezentanţi politici ai românilor. În calitate de preşedinte a fost propus dr. Aurel Novac, avocat din Biserica Albă, fruntaş politic cunoscut încă din timpul stăpânirii maghiare şi fost deputat în Parlamentul din Budapesta. În şedinţele de la Vârşeţ, Panciova şi Biserica Albă s−au făcut pregătiri pentru convocarea Congresului românilor de la Alibunar, din 10 februarie 1923, la care s−a adoptat pro− gramul politic şi s−a fondat Partidul Român, fiind ales în cal− itate de preşedinte dr. Aurel Novac. El a sprijinit înjghe− barea Partidului Român. Dr. Aurel Novac s−a dovedit iubitor de neam, bun român. Pentru românii din Banatul iugoslav a fost preţios călăuzitor şi sfătuitor, prieten al preoţilor şi învăţătorilor, sfătuitor al ţărănimii româneşti, sincer apărător al bisericii străbune şi a şcolii naţionale. Dânsul a fost mai mulţi ani preşedinte al Corului vocal român, în perioada 1902−1905 şi din 1920−1925, când, constrâns de împrejurări, trece la
85

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Ciacova ca notar public. Avocatul dr. A. Novac a testat încă în timpul vieţii casa şi viile sale din Biserica Albă Bisericii române din loc. Un şir de ani a fost deputat în Congresul naţional bis− ericesc şi în Sinodul Eparhial. În perioada 1885−1925 s−a afirmat ca lider politic al românilor bănăţeni. S−a stins din viaţă la vârsta de 76 ani, în 22 septembrie 1932. Despre viaţa şi activitatea avocatului A. Novac scrie în „Nădejdea” din 9 octombrie 1932, autor fiind preotul Ioan Mitar. Traian Popescu Traian Popescu a fost cel mai mare funcţionar judecă− toresc al Tribunalului districtului din Biserica Albă, respec− tiv preşedinte al acestei insti− tuţii. S−a născut în anul 1851 în Biserica Albă şi a decedat în 27 septembrie 1927. În cimitirul din Biserica Albă se află mausoleul orientalizat al preşedintelui T. Popescu, ală− turi de cripta luxoasă a bogă− tanului Boboroni, care a fost ucis cu 23 împunsături de cuţit, probabil de către per− soane din Rusia refugiate în Biserica Albă /Garda Albă/. Traian Popescu a fost unul dintre întemeietorii Corului vocal român, în anul 1879, membru al Comitetului de Judecătorul Trăian Popescu în conducere mai mulţi ani.
casa sa proprie

86

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Participă cu corul la concerte şi serbări culturale, fiind cân− tăreţ /tenor/. În perioada 1885−1892 participă şi la reprezen− taţii teatrale, dar şi de cabaret. Preşedintele Tribunalului, T. Popescu s−a preocupat şi cu muzica /pian/, dar şi cu scrisul. A publicat o broşură de povestiri umoristice şi anegdote. De la el a rămas şi edifici− ul numit „Turn”, o vilă frumoasă donată Societăţii române de cântări /în anul 1924/. Marieta Iagodici – Brancovici S−a născut în localitatea Bozovici /România/ la 15 noiembrie 1894, şi a decedat la Viena în 16 decembrie 1972. Cunoscută ca pedagogă muzicală şi maestru de pian. Este de origine română. Primele cunoştinţe la pian le obţine de la mama sa Ernestina Brancovici. Muzica şi cântarea de operă învaţă la şcoala civilă din Biserica Albă la profesorul de muzică Karlo Trupel. Frecventează apoi Conservatorul de muzică din Budapesta şi după terminarea studiilor obţine diplo− ma în anul 1913. În anul 1912 apare la numeroase concerte publice din Biserica Albă, iar din 1913 se ocupă cu instruirea la pian şi cântare. Marieta Branković−Jagodić De asemenea are preocupări în domeniul muncii pedagogice. În perioada interbelică a fost directoarea corurilor cato− lice bisericeşti din Biserica Albă, dirijoarea corului femeiesc al DMGV /1921−1924/, /1932−1941/, profesoară onorariu
87

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

de cântare la Liceul din Biserica Albă /1922−1923/. A eliberat studiul vocilor de operă pentru opera „Rundum die Liebe” /1921/, „Dreimaderhaus” /Trei fete casa/, „Das Heratsnest” /Cuibul căsătoriei/, în anul 1923. A dirijat corul femeiesc al DMGV în mai multe opere. Regizor al operetei „Lied der Heimat” /Povestiri din locul natal/, 1938. În anul 1943 pleacă din Biserica Albă la Viena, unde ter− mină Horak−Kondervatoriu pentru muzică şi obţine diploma de profesor al artelor muzicale. Anica – Ana Eremici Născută la Doloave în 12 iulie 1894, decedată la în 17 octombrie 1943. Cunoscută cântăreaţă de operă /sopran/, instructoare la pian şi cântare. Tatăl ei, Petru Eremici era comerciant, iar mama avea numele de Maria Lăpădat. Ana Eremici a fost cântăreaţa Corului vocal român şi a Corului femeiesc în perioada 1910 – 1933. Muzica /pian/ şi cântare a învăţat de la Irma Kende şi Ernestina Brancovici. Încă din anul 1906 apare în acelaşi timp şi ca membră a unor coruri bisericeşti din Biserica Albă. În cadrul Corului vocal român începe să cânte încă din anul 1906. În perioada 1910 – 1914 par− Anica Eremici, solista Corului vocal român ticipă şi la reprezentaţii teatrale şi de cabaret ale Corului vocal romţn, adeseori îşi face apariţia în interpretarea cântărilor ca solistă de sopran. În anii 1920
88

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

– 1923 a cântat la diferite programe ale Corului vocal român, precum şi la concerte ale societăţilor şi asociaţiilor ruseşti din loc. Din 1922 până−n 1928 a fost membră a operei de stat din Cluj, unde ca şi cântăreaţa de solo sopran apare în multe operete. Între anii 1928 – 1934 a fost membră în Comitetul de conducere a corului, precum şi a corului comunităţii bis− ericeşti române. Se afirmă la numeroase concerte şi serbări culturale până−n anul 1934, când se retrage din viaţa muz− icală. Din anul 1928 a avut la Biserica Albă şcoală de muzică particulară de pian şi cântece de operă, instruind tinerele cadre p−nă în anul 1943. A fost aleasă membru de onoare a Corului vocal român. Livia Nedici S−a născut în anul 1883 la Biserica Albă, cunoscută cân− tăreaţă de operă, profesoară de muzică şi cântare. Tatăl ei, Sofronie Nedici era preot, iar mama purta numele de Rosa Dimitriev. Cunoştinţele muzicale le primeşte de la tatăl său şi de la profesorul Karol Trupel. Frecventează Conservatoriul de stat de muzică din Budapesta, unde obţine diploma în 5 ianuar− ie 1903 /diploma de profesor de muzică şi cântare/. Între anii 1903 şi 1914 a avut la Biserica Albă şcoală par− ticulară de operă şi muzică /pian/ practicând activitatea muzicală pedagogică. A fost membră a Corului vocal român şi în perioada 1900−1914 a luat parte la reprezentaţi− ile de cabaret şi operă. După 1914 a funcţionat ca profe− soară la Liceul din Marmorossiget din Ungaria.

89

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

ALŢI ROMÂNI CARE S−AU AFIR− MAT ÎN VIAŢA SOCIAL− ECONOMICĂ ŞI CULTURALĂ

Constantin Lăpădat /născut în 28 octombrie 1893 la Biserica Albă/, medic, cântăreţ român de operă /tenor/. Născut în familie de fierar din tată Dimitrie şi mama Sofia Stojanov. Şcoala primară şi liceul a absolvit în Biserica Albă, studiile de medicină la Bucureşti /a fost bursier al Fundaţiei Gojdu/. A fost chirurg la Clinica universitară din Cluj. Primele cunoştinţe despre cântarea de operă le obţine de la M. Udvardy şi E. Brancovici. A început să cânte de la vârsta de 12 ani /1905/ în corul bisericesc ortodox român. În anul 1909 pentru prima dată participă în Corul vocal român. Între anii 1909 – 1914 participă la multe reprezen− taţii teatrale şi de cabaret ale Corului vocal român, precum şi la concerte de operă. După 1914 este membru al Operei de stat din Cluj, unde s−a afirmat cu mare succes în calitate de cântăreţ – tenor în multe opere, până în anul 1932. În Biserica Albă a avut împreună cu Ana Eremici concert de solist, la 3 septembrie 1925. Pe scena operei din Cluj se prezintă mai mult de 10 sezone /1920 – 1931/. Dimitrie Bălănescu /născut la Biserica Albă, 1848 – 1924/, comerciant, membru al Corului vocal român /1879−
90

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

1924/, casier /1881−1905/, membru în Comitetul de con− ducere al corului /1906 – 1914 şi 1920 – 1924/ şi protector în perioada 1920 – 1924. Cunoscut prin Fundaţia Bălănescu, căreia aparţinea şi edificiul actual al primăriei din Biserica Albă. Andrea Barbaroni /născut la Biserica Albă, 1860, dece− dat în 30 ianuarie 1921/, comerciant foarte bogat, unul din− tre întemeitorii Corului vocal român, membru ajutător /1879−1921/. Am amintit de soarta lui tristă, fiind asasinat cu mai multe împunsături de cuţit. Vasile Pănescu /născut la Biserica Albă în 2 iunie 1867, decedat în 2 aprilie 1951/, şcoala primară şi meseria de comerciant învaţă în localitatea natală. Îşi îmbogăţeşte cunoştinţele petrecând un timp în ţările europene. În anul 1897 deschide prăvălie de pălării, berete şi obiecte pentru soldaţi. Manifestă interes pentru fotografia documentară şi de aceea cumpără foto−laborator şi filmează evenimentele petrecute la Biserica Albă /a fotografiat viaţa Împăratului Wilhem în 1916, carnavaluri din anii 1932, 1931, aniver− sarea a 200 de ani de la colonizarea nemţilor în Biserica Albă/. Pe lângă ocupaţia de comerciant, V. Pănescu s−a afirmat ca lucrător cultural. A fost membru al Corului vocal român, iar în perioada 1895 – 1914 şi membru în Comitetul de conducere al corului. Despre V. Pănescu relatează şi Ozren Mirosavljević în lucrarea: „Leksikon belocrkvanskih fotografa”, Bela Crkva, 1989. Nicolae Pănescu /născut la Biserica Albă în 20 septem− brie 1909, decedat în 5 iunie 1987/, fiul lui Vasile Pănescu.
91

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Şcoala primară şi meseria de comerciant o învaţă în locali− tatea natală. Proprietar al unei prăvălii de mărfuri, apoi de pălării şi berete. Nicolae Pănescu a fost membru al Corului vocal român şi al Asociaţiei culturale „Astra”. Din anul 1929 este mem− bru în Comitetul de conducere al corului, casier şi secretar al Societăţii de cântări. Colaborează la ziarele „Nădejdea” şi „Libertatea” din Vârşeţ. Îl preocupă fotografia documentară. Date despre Nicolae Pănescu găsim şi în cartea „Folclor literar bănăţean” de Radu Flora, Panciova, 1975 cât şi în „Leksikon” de O. Radosavljević. Vasile Radulovici /născut la Biserica Albă în 1854, dece− dat în oraşul Linz la 30 noiembrie 1923/ a fost unul dintre întemeitorii Corului vocal român /1879/, a fost primul preşedinte al acestui cor, luptător pentru drepturile românilor bănăţeni. Lucrător cultural de frunte. A îndeplin− it funcţia şi de consul belgian. În Biserica Albă au funcţionat mai mulţi avocaţi români. Am amintit pe dr. Aurel Novac şi am prezentat activitatea acestuia de conducător şi îndrumător al românilor bănăţeni. În continuare amintim şi pe alţi avocaţi care au trăit şi acti− vat în Biserica Albă. Nu dispunem de date mai complete despre aceşti avocaţi români şi de aceea informaţiile prezentate sunt modeste. Nestor Porumb, avocat de la începutul secolului al XX− lea cu sediul în Biserica Albă. Dr. Porumb a fost lucrător cultural harnic, membru al Corului vocal român /1908− 1914/, fiind în anii 1913−1914 şi preşedinte al acestui cor.

92

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Ioan M. Roşiu, avocat din Biserica Albă în ultimele decenii ale secolului XIX, deci în perioada dominaţiei maghiare. În două rânduri a fost ales ca primar al oraşului Biserica Albă în 1904 şi 1910−1914. Fruntaş al românilor bănăţeni Dr. Titus Mălaiu, născut la Biserica Albă în 12 mai 1874, s−a afirmat în dmeniul vieţii culturale ca membru al Corului vocal român în anii 1904−1914, iar în perioada 1905 – 1913 a îndeplinit funcţia de preşedinte al corului. A fost ales şi ca membru de onoare al Corului vocal român. Românii din Biserica Albă s−au angajat cu tot sufletul în activitatea cultural−artistică a Corului vocal român. Menţionăm şi alte persoane care au activat în acest cor. Valeria Olaru /Oraviţa, născută în 18 februarie 1901, decedată la Biserica Albă în 23 octombrie 1969/, membră a Corului vocal român /alt/ din anul 1929 şi pânp în anul 1952. În perioada 1946 – 1956 a participat la numeroase spectacole muzicale şi teatrale. Din 1934 se afirmă ca membru purtător la Corul vocal român. Victor Gaitovici /Oraviţa, născut în 1862, decedat la Biserica Albă în 6 aprilie 1923/, comerciant, lucrător cultur− al de naţionalitate română, membru al Corului vocal român. În perioada 1895−1914 participă ca actor la prezentarea pieselor de teatru. S−a afirmat şi ca regizor a mai multor piese de cabaret într−un act şi a altor realizări teatrale, în anii 1920 – 1923. Pavel Paita /născut la Lugoj în 1863, decedat la Biserica Albă în 19 august 1937/, comerciant, membru al Corului
93

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

vocal român. Între anii 1908 – 1914 participă activ în mai multe reprezentanţii teatrale şi culturale organizate de Corul vocal român. În perioada 1920 – 1937 a figurat şi de mem− bru al Comitetului de conducere al corului. Ioan Câmpureanu, născut la Oraviţa în 16 noiembrie 1884, cântăreţ şi lucrător muzical, membru al DMGV /1908−1914 şi 1918−1919/ şi director al Comitetului diletant al DMGV /1912−1916 şi 1918−1919/. Din anul 1917 este preşedinte al Corului vocal român, rămânând în calitate de preşedinte al corului până în anul 1941, când a părăsit soci− etatea. Martin Mogoş, născut în Oraviţa în 19 ianuarie 1863, decedat la Biserica Albă în 2 februarie 1954, brutar, par− ticipă activ în viaţa culturală a românilor. Din anul 1892 până în 1907 este membru al GGV, un timp mai scurt şi preşedinte /1905−1907/. N perioada 1907−1914, precum şi din anul 1920−1941 este membru activ al Corului vocal român. În anul 1920 a îndeplinit funcţia de preşedinte al corului. Participă în mai multe programe de teatru şi cabaret organizate de Corul vocal român. Livia Stolojan născută la Biserica Albă în 9 ianuarie 1908, cântăreaţă de operă, membră a Corului vocal român în perioada 1924−1930. S−a afirmat în mai multe reprezen− taţii teatrale şi de opere, atât în cadrul Corului vocal român, cât şi a Societăţii sârbe de cântări. În calitate de cântăreaţă /alt/ a cântat pentru Corul bisericesc ortodox român. Vasile Stolojan născut la Sasca în 3 aprilie 1869, dece− dat la Biserica Albă în 7 august 1949, lucrător cultural, membru în Corul vocal român, un timp şi membru în
94

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Comitetul de conducere al corului. Din anul 1935 este membru de onoare al corului român. A fost cântăreţ activ al Corului vocal român şi al Corului bisericesc în perioada 1911−1914, precum şi în anii 1920−1941. Constantin Paleu născut la Oraviţa în 1842, decedat la Biserica Albă în 29 decembrie 1915, de profesie brutar, a fost unul dintre întemeietorii Corului vocal român, fiind şi secretar cu sarcina de a purta procesele verbale ale corului. Mai mulţi ani a fost şi membru al Comitetului de conducere al corului /1879−1892/. Sofronie Nedici născut la Mehedia în 1851, decedat la Marmorossiget în 17 noiembrie 1923, preot român din 1882 şi până în 1914. A fost membru al Corului vocal român, afirmându−se ca bun cântăreţ. S. Nedici a fost şi învăţător de religie şi cântări liturgice în Biserica Albă. Traian Lazar /1866−1956/, învăţător şi lucrător cultural, membru al Corului vocal român. În Comitetul de conduc− ere al Corului a fost ales în două rânduri, între anii 1892− 1914 şi în perioada 1920−1941. În calitate de preşedinte al corului a fost în anii 1925−1927. Pentru activitatea sa val− oroasă a fost numit preşedinte de onoare al Societăţii. Corul vocal român din Biserica Albă nu a dispus de diri− jori de naţionalitate română, ci a fost dirijat aproape tot tim− pul de dirijori germani sau sârbi. Doar în ultimii ani de exis− tenţă corul a fost dirijat de români. Amintim primii dirijori ai corului. Schumichen Iacob născut la Plandişte în 3 mai 1851, decedat la Biserica Albă în 14 martie 1905, învăţător şi
95

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

lucrător cultural de origine germană. A fost dirijorul Corului vocal român din august 1882 până−n iunie 1890. Ristici Jakob Aleksandar născut la Timişoara /1864/, decedat la Biserica Albă în 30 mai 1926, pedagog muzical sârb, profesor de muzică, compozitor şi dirijor de cor. A fost dirijorul Corului vocal român în perioada 1909−1914 la multe serbări culturale şi concerte. A scris opere muzicale, precum „Hora Severina” şi „Cuadril românesc”. Ambele s− au prezentat în 13 ianuarie 1912. În continuare prezentăm şi alte persoane care au trăit şi au desfăşurat activitate, care merită să fie consemnate în această lucrare despre românii din Biserica Albă. Cuzman Cioloca, arhitect român din Biserica Albă care a construit mai multe biserici şi şcoli în Banat, începând din anul 1853. Lazar Stefanovici /1809−1884/, născut la Vârşeţ într−o familie de preoţi români. Din anul 1863 până la moarte a îndeplinit funcţia de protopop la Biserica Albă. Nicolaus Sara, învăţător şi instructor român de jocuri şi balet, specialist de joc bostom. În luna februarie 1909 a deschis la Biserica Albă şcoală de jocuri, dansuri, cu dura− ta de 6 săptămâni. La Biserica Albă a trăit scurt timp fostul patriarh român Procopiu Ivacicovici, originar din Deliblata. În anul 1880 patriarhul Ivacicovici a venit la Biserica Albă, unde, în casa fratelui său, Mata Ivacicovici, a trăit ca pensionar până la moarte.
96

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

S−a stins din viaţă în ziua de 11 mai 1881, după o boală grea şi lungă. Corpul lui a fost îmbalsamat, iar în 14 mai 1881, corpul neînsufleţit a fost însoţit de o coloană solem− nă compusă din autorităţi, corporaţii şi de un număr mare de credincioşi, până la gara ferată, de unde a fost transportat la Buziaş, iar de aici cu un vapor până la Sremski Karlovci şi înmormântat în Catedrală. Consemnăm că protopopiatul din Biserica Albă între anii 1925−1951 a funcţionat cu sediul la Răcăşdia /România/.

97

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

MUZICANŢI ROMÂNI CARE AU CÂNTAT LA BISERICA ALBĂ

În Biserica Albă au luat naştere mai mulţi muzicanţi români, care au cântat cu orchestra în restaurantele din oraş, dar şi în alte localităţi. Constantin Călin /Zlatiţa, 6 iunie 1896 − Biserica Albă, 19 martie 1944/, primaş ţigar român, şeful capelei de muz− ică ţigănească „Costa”. La vioară a învăţat să cânte de la tatăl său, Todor Călin, iar muzica pe note a însuşit−o la Oraviţa de la Ilie Minescu. Din octombrie 1926 cu orchestra sa a cântat în mai multe restaurante din Biserica Albă. A cântat în mai multe instrumente /ţambal, clarinet şi saxofon/, peste tot în Banat, dar mai ales la Becicherecul Mare /Zrenjanin/, Alibunar, Uzdin, Coştei, Panciova şi Straja. Grupa de muzică ţigănească a lui Constantin Călin în mod deosebit s−a afirmat la Biserica Albă, fiind ascultată şi de românii din acest oraş. Mişca Mariaş /Oraviţa, 1862 – Munchen, 1920/, primaş popular ţigan român, şeful capelei proprii de muzică. Din anul 1899 până în 1910 a cântat la Biserica Albă în mai multe restaurante. Mişa Monia a fost şeful orchestrei a capelei muzicale „Monia” din Oraviţa. În perioada din octombrie 1881 şi
98

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

până în luna mai 1896 a realizat mai multe concerte muzi− cale la Biserica Albă, fiind foarte apreciat şi de români. Milan Luchici /Lescoviţa, 16 noiembrie 1901 − Biserica Albă, 14 noiembrie 1965/, muzicant popular ţigan român, violinist angajat ca membru în orchestra lui Costa Călin din 1926, care s−a produs în restaurante din Biserica Albă. Dragoliub Luchici /Ciclova, 2 august 1908 – Salzburg, 20 martie 1967/ muzicant popular de naţionalitate ţigan, cunoscut ca ţambalist, fiind membru în orchestra lui Costa Călin în anul 1926. Şandor Luchici /Lescoviţa, 28 mai 1884/, muzican pop− ular de naţionalitate ţigănească, ca ţambalist a cântat la Biserica Albă în anul 1915. Pavel Manjuli din Oraviţa, primaş popular ţigan, mem− bru al orchestrei lui Mişca Mariaşi. A cântat în Biserica Albă din anul 1899 până−n 1910. Costa Manjuli din Oraviţa, născut în 4 iunie 1873, muz− icant popular ţigan, în restaurantele din Biserica Albă a cân− tat din anul 1912. Sava Oprea, violinist popular ţigan. A avut orchestra sa proprie în care cânta ca primaş îi restaurantele din Biserica Albă, începând cu februarie 1888 li până în mai 1892. Capela de muzică „Oprea”, respectiv orchestra lui Sava Oprea era cunoscută şi apreciată de toţi care o ascultau. În continuare amintim şi alţi muzicanţi de muzică popu− lară, dar despre care nu dispunem informaţii ample, ci doar
99

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

unele date referitoare la perioada când au cântat la Biserica Albă. Costa Mihai /Zlatiţa, 1877 − Biserica Albă, 1922/, muzi− cant ţigan, instrumentalist. Costa Todor /Zlatiţa, 1877 − Biserica Albă, 1920/, muzi− cant ţigan, a cântat în restaurantele din Biserica Albă muz− ică românească populară. Nicola Luţu /Ciclova, 1889/, muzicant ţigan, violonist a devenit în 1917. Vasilie Dan /Cusici, 1904/, ca muzicant participă în Biserica Albă din toamna anului 1940. Mihai Flora /Orşova, 1983/, muzicant ţigan, cântă în Biserica Albă de la sfârşitul anului 1917.Stevan Flora /Orşova, 1881 − Biserica Albă, 1934/, muzicant ţigan, a cân− tat în restaurantele din Biserica Albă din primăvara anului 1913. Milorad Raduli / Biserica Albă, 1868/, muzicant român, participă la concerte începând din iunie 1925, fiind apreci− at în Biserica Albă ca muzicant talentat. Miloş Raduli /Cuvin, 1870 − Biserica Albă, 1947/ cunos− cut muzicant român care s−a afirmat în Biserica Albă. Luca Todor /născut în 1861, decedat la Biserica Albă în 1921/, muzicant ţigan, care a cântat la Biserica Albă. Jiva Todor /născut în 1861 – decedat la Biserica Albă în
100

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

1929/, tamburaş popular ţigan, care s−a ocupat de muzică în Biserica Albă. Cu acest muzicant încheiem lista acelor care au amuzat cu muzica populaţia din Biserica Albă. Se înţelege că şi românii au vizitat restaurantele în care au cântat muzicanţii populari de naţionalitate română, dar şi acolo unde au cân− tat ţiganii, cunoscuţi prin calităţile lor muzicale. Membrii Corului vocal român de asemenea au vizitat restaurantele, sau cum se numeau – capele, instruite şi conduse de primaşi talentaţi.

101

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

PICTORI ŞI ALŢI ARTIŞTI ROMÂNI DIN BISERICA ALBĂ

Românii care s−au colonizat şi stabilit în Biserica Albă în a doua jumătate a secolului al XVIII−lea tot mai mult se afir− mă în diferite domenii. Mişcarea naţională s−a manifestat prin înfiinţarea şcolii româneşti /1858/, zidirea Bisericii Ortodoxe Române /1872/, întemeierea Corului vocal român /1879/ şi a altor asociaţii cu caracter românesc. Din rândurile românilor din Biserica Albă sunt cunoscuţi câţiva artişti plastici, precum şi artişti din alte domenii de creaţie artistică. În continuare prezentăm pictorii care s−au afirmat prin realizările lor. Axentie Marişescu / Biserica Albă, 1827 – decedat pe la 1884/. Despre şcolarizarea pictorului A. Marişescu nu dispunem de date biografice scrise. Probabil că s−a orientat spre atelierele Popo− viceştilor din Oraviţa, fiind acestea în apropiere de Biserica Albă. El îşi va organiza atelier propriu. Între anii 1850−1884 a pictat mai multe icoane pentru bisericile româneşti şi sârbeşti. În bisericile din Radimna şi Moldova Veche s− au păstrat icoane vechi realizate
102

Axentie Marişescu – portret

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Axentie Marişescu – Maţa Nedelicovici

Axentie Marişescu – Uşile împărăteşti

de el. În anul 1870 a pictat iconostasul Bisericii Ortodoxe Române din Oreşaţ. Icoanele pictate de Axentie poartă sig− natura „A. M.”, iar pe icoane Sf. Nicolae a scris: „Axentie Marişescu, academic 1870. Axentie Marişescu a realizat şi un număr de portrete a unor persoane mai bogate şi a membrilor familiei acestora. În calitate de portretist consemnăm unele portrete reuşite, ca de exemplu a familiei de moşieri din Biserica Albă – Aţa Nedelicovici cu soţia sa Maţa Nedelicovici, apoi a preotu− lui Kosta Vuici „Fata cu rochia verde” şi „Ţăranul român din Grebenaţ”. Portretele cele menţionate fac parte din seria portretelor reprezentative. Nicolae Marişescu / Biserica Albă, 1852 – decedat pe la 1933/, pictor, fiul pictorului Axentie Marişescu care a con− tinuat tradişia familiei. Meseria a învăţat−o în atelierul tatălui său. Din cauza concurenţei mari pe piaţa artistică, nu a reuşit să se afirme, astfel că trece în Serbia şi se stabileşte în Požarevac /1872−1877/. După cinci ani revine în Biserica
103

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Albă, unde se ocupă de pictura icoanelor, având o numeroasă clientelă în părţile Banatului de sud. Nicolae Marişescu a pictat icoane mobile pentru biseri− cile săteşti din împrejurime. Este autorul icoanei Sf. Nicolae din Crvena Crkva. Pe această icoană este signatura lui. În anul 1877 pictează un Epitaf pentru Biserica Ortodoxă Română din Doloave. Luând exemplu de la tatăl său, Nicolae a pictat şi un număr de portrete. Este cunoscut şi ca unul dintre întemei− etorii Societăţii româneşti de cântări, respectiv a Corului vocal român din Biserica Albă /1879/. Gheorghe Gimboşiu /1889−1912/, pictor din Biserica Albă, face parte dintr−un grup de artişti aproape anonimi şi aparţine unei familii de români care s−au stabilit în aceste părţi pe la începutul secolului al XIX−lea. Singurul tablou păstrat de acest pictor este „Poetul Andrei Mureşanu citeşte poesia care trezeşte sentimente la iobagul român”, o com− poziţie cu caracter romantic, care reprezintă un apel la unirea românilor. Acest artist şi−a însuşit maestria penelui în atelierul lui Axentie Marişescu. Despre viaţa şi opera lui Gheorghe Gimboşiu nu dis− punem de date necesare. S−a stins din viaţă la vârsta de 23 ani. Cuzman Cioloca, arhitect, cunoscut prin construirea Bisericii Ortodoxe Române din Biserica Albă în răstimp de numai 15 luni /1871/1872/. Presupunem că a construit şi alte edificii, atât în oraş, cât şi în împrejurimile Bisericii Albe. D. Turcu, pictor de icoane, lucrările lui se găsesc în bis− ericile ortodoxe române din Straja şi Biserica Albă.
104

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Alexandru Sidru, zugrav şi pictor. Meseria de zugrav şi vopsitor a învăţat−o la Biserica Albă, unde dispunea de un atelier propriu. În dom4eniul picturii s−a afirmat mai puţin.

105

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

ATELIERELE DE PICTURĂ DIN BISERICA ALBĂ

Biserica Albă a devenit cunoscută şi datorită activităţii artistice a membrilor familiei Iacşici şi Marişescu. Fondatorul primului atelier de pictură din Biserica Albă a fost Simeon Iacşici. În anul 1796 zugrăveşte iconostasul zidit al Bisericii Ortodoxe Române din Rţtişor. Deasupra Uşilor Împărăteşti întâlnim inscripţia zugravului. Pe lângă iconostasul bisericii româneţti din Râtişor, Simeon a pictat şi unele părţi ale interiorului. În atelierele de pictură din Biserica Albă îi găsim şi pe Gheorghe şi fiul său Iovan Putnic, ambii iconari prezenţi în multe biserici bănăţene şi în cele din Clisura, la sfârşitul sec− olului al XIX−lea şi începutul veacului al XX−lea. În anul 1900 Gheorghe Putnic pictează iconostasul Bisericii Ortodoxe Sârbe „Sf. Arhangheli Mihai şi Gavril” din Ulmu. Valoarea creaţiei artistice o atestă lucrările rămase de la reprezentanţii români, realizate în atelierele de pictură din Biserica Albă. La sfârşitul secolului al XIX−lea unul din centrele voivodinene al pictorilor de icoane s−a aflat la Biserica Albă, fapt care demonstrează că acest orăşel a fost în perioada aceea în plină înflorire.

106

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

AMINTIRI ALE PROFESORULUI TRĂIAN DOBAN DESPRE ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Profesorul Trăian Doban din Vârşeţ a fost elev la Liceul din Biserica Albă în perioada interbelică. El ne evocă amintiri despre românii din Biserica Albă, pe care le con− semnăm întocmai cum au fost prezentate de dânsul. Micul orăşel din valea râului Nera merită să fie în intere− sul populaţiei de naţionalitate română, deşi în trecutul nu prea îndepărtat Biserica Albă a fost localitate pitorească a naturii şi un mic centru social, politic şi cultural pentru românii din aceste părţi. În orăşel a trăit un număr de int− electuali, comercianţi, meseriaşi, viticultori etc. Această situaţie favorabilă s−a menţinut până la formarea Iugoslaviei monarhiste, când un număr mare de români au părăsit Biserica Albă în căutarea unor locuri mai convenabile, deoarece acest oraş şi−a pierdut faima câştigată. Considerăm că este necesar să amintim câteva societăţi şi instituţii importante care s−au menţinut în nou formatul stat din Balcani. În Biserica Albă au existat două şcoli secundare: Şcoala Civică cu patru ani, frecventată de elevii care nu au intenţionat să urmeze alte şcoli secundare, fiind limba germană obligatorie. Între cele două războaie mondi− ale a funcţionat Liceul Real cu durate de şase ani, ca apoi în anul 1935 să devină liceu complet cu opt clase. Ambele şcoli dispuneau de cabinete dotate cu aparate şi utilaje moştenite din vremea Austro−Ungariei. A existat cabinet de
107

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

fizică şi chimie, de biologie şi sala de muzică, de arte plas− tice, precum şi sala de gim− nastică. În Şcoala Civică majori− tatea elevilor erau nemţi, iar la Liceul Real au fost elevi din diferite etnii: sârbi, unguri, români, cehi şi ruşi. La Şcoala Civică era elevă Parascheva Morariu din Grebenaţ, iar la liceu: fraţii Despi, Bogdan şi Cornel, Traian Doban, Alza Invitaţie la o serată ordinară din Baniai şi Aurora Turturea. anul 1880 Ambele şcoli erau bine întreţinute, cu săli şi cabinete spaţioase. Românii au avut o biserică frumoasă, fiind chiar în cen− trul oraşului. Sub scutul bisericii a funcţionat celebrul cor mixt, iubit şi apreciat de toţi românii din jur. Preşedintele corului a fost Câmpureanu, un om merituos şi iubitor de cultură. Vocile erau cultivate, sonore, printre care se găsea Anica Eremici, prim sopran, în tinereţe fiind cântăreaţă de operă, iar la bas era Câmpureanu cu o voce profundă şi sonoră. Dintre oamenii de vază care au lăsat urmă amintim pe Bălănescu, viticultor cunoscut, care a posedat cca 100 jugăre de viţă−de−vie nobilă. După moartea lui Bălănescu averea lui a fost predată în posesia Bisericii Ortodoxe Române. Tot un mare bogat era Boboroni, comerciant, care avea magazin cu material de construcţii şi lemn pentru foc. A avut o soartă tragică. A fost ucis mişeleşte, fără a fi descoperit ucigaşul. Cei mai cunoscuţi comercianţi şi meseriaşi erau: fraţii
108

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Afiş despre concertul lui Anica eremici şi Constantin Lăpădat în 3 septembrie 1925

Program de la o serată culturală

Mogoş, unul brutar şi specialist în diferite feluri de făinoase fine, al doilea era cofetar cunoscut în prepararea celor mai alese şi scumpe prăjituri, cunoscute chiar şi la Belgrad. Tot un brutar de preparate făinoase era românul Cucu. Acelaşi nume de Cucu îl avea şi un ospătar. Ilia Morariu a fost măcelar şi comerciant vestit cu două prăvălii de desfacere. Românii din Biserica Albă au sprijinit sărbătorirea cunos− cutului carnaval, unic în aceste părţi, vizitat de oameni din multe oraşe, chiar şi din străinătate. La defilarea carelor ale− gorice şi a celor mascaţi prin oraş a participat mai cu seamă fanfara din Grebenaţ şi cea din Oreşaţ. Se cuvine să amintim şi pe puţinii intelectuali români între cele două războaie mondiale. Mai mulţi ani a fost preot al Bisericii Ortodoxe Române Drăgulescu, apoi amintim pe învăţătorul pensionar Lazăr, care era şi cantor la biserică. Învăţătorul Gheorghe Licăreţ, originar din Straja, a ţinut cursuri în limba germană la şcoala primară germană. Dânsul a fost şi director la şcoala de ucenici. Învăţătorul
109

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Licăreţ a fost om de cultură, era bun cântăreţ, recitator şi actor amator la trupa teatrală din loc. Am amintit doar pe câţiva dintre intelectualii români, despre care am avut cunoştinţe. În concluzie se poate afir− ma că românii din Biserica Albă au obţinut realizări consid− erabile, care nu pot fi date uitării.

110

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

REZIME RUMUNI IZ BELE CRKVE

Bela Crkva je osnovana posle oslobađanja Banata od turske vlasti 1717. godine. Prvi upravitelj Banata, Klaudie Florimund Mercy naredio je naseljavanje nemačkih kolonista, koji su se u periodu od 1725 – 1727 osnovali naselje pod imenom Bela Crkva (Weiskirchen). Prvi kolonisti su bili iz više nemačkih i austrijskih pokrajina. U drugoj polovini XVIII veka naseljavaju ovo mesto Srbi i Rumuni. Zahvaljujući razvoju trgovine u Belu Crkvu se nas− tanjuju i nekoliko porodica Cincara iz Makedonije i Albanije. Veći broj Rumuna naseljavaju ovo mesto posle austro−turskog rata 1788−1791. godine. Deo Rumuna dolazi u ove krajeve iz bivše vojne granice na reci Morišu, kao i iz Erdelja i planinskih krajeva Banata. Na popisnim listama sa kraja XVIII veka beleži se broj od 162 stanovnika Rumuna u Beloj Crkvi. Broj rumunske pop− ulacije je u stalnom porastu, tako da polovinom XIX veka njihov broj iznosi oko 600 lica, koja sačinjavaju 158 rumunskih porodica. U tom vremenu većina se bave poljoprivredom, a manji broj trgovinom i zanatima. Proces nacionalnog buđenja belocrkvanskih Rumuna nastaje posle revolucije iz 1848−1849. godine, a nosioci tog procesa su imućniji rumunski trgovci. Oni zahtevaju da se u crkvi, koja je zajednička sa Srbima, budući da su i Rumuni pravoslavne vere, vrši služba i na rumunskom
111

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

jeziku. Inače, crkvu su podigli Srbi, a Rumuni su učestvovali sa određenim prilozima. Nastao je crkveni spor oko bogosluženja i na rumunskom jeziku. Rumuni su podneli više žalbi, pa im je omogućeno da svake druge nedelje održavaju službu na rumunskom jeziku. Zbog toga neki Srbi nisu bili zadovoljni, te se dogodilo da su izbacili crkvene knjige i bogosluženje na rumunskom jeziku, a rumunskom svešteniku je bilo zabranjeno da uđe u crkvu. Ovaj crkveni spor je trajao oko 50 godina, te su Rumuni 1872. godine podigli sopstvenu crkvu, vrlo lepu, u glavnoj ulici. Za zidanje crkve dali su priloge članovi rumunske parohije, bogati trgovci, među kojima se isticao Vasile Radulović, jedan od značajnih rukovodilaca rumunskog življa. Godine 1864 došlo je do odvajanja rumunske pravoslavne crkve ispod jurisdikcije Karlovačke mitropolije, kojoj je pripadala rumunska crkva. Nakon nekoliko godina, odnosno 1869, došlo je i u Beloj Crkvi do podele crkvenih dobara između Srba i Rumuna. Prema odluci zajedničke komisije – crkva, škola i stan crkvenjaka ostali su kao svojina srpske crkvene opštine, koja je bila obavezna da plati odštetu rumunskoj strani. U radu prikazan je razvoj školstva i obrazovanja na rumunskom jeziku. Postojale su škole koje su pohađali učenici rumunske narodnosti, u kojima se nastava odvijala i na rumunskom jeziku. Pominje se još 1858−1860 Rumunska mešovita škola sa trajanjem od jedne godine. Prikazana je mreža opštinskih škola između 1861−1871 na rumunskom jeziku, kao i broj rumunskih učitelja i učenika. Izvestan broj učenika rumunske narodnosti pohađao je Gimnaziju u Beloj Crkvi, osnovana 1875. godine. U ovoj kratkoj monografiji data su i imena rumunskih učenika koji su završili belocrkvansku gimnaziju.
112

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Jedno od poglavlja odnosi se na društveno−političke i kulturne prilike od prve polovine XIX veka do prve polovine XX veka, o događajima vezani za rumunski živalj u Beloj Crkvi. Pomenuti su svi važniji momenti iz života Rumuna. U radu se vrlo opširno govori o osnivanju i delatnosti Rumunskog vokalnoh hora, a na osnovu bogatih podataka iz Istorijskig arhiva u Beloj Crkvi. Prikazani su mnogobrojni nastupi hora u mnogim mestima u zemlji kao i u susednoj Rumuniji. Hor je osnovan 1879. godine, a razvio je vrlo bogatu aktivnost, sa kratkim prekidima. Prikazana su ost− varenja ovog kvalitetnog hora, njegov prestiž i okupljanje rumunske populacije oko pevačkog društva. U ovom mešovitom horu uključeni su i najpoznatiji rumunski intelektualci, među njima advokati, sudije, bogati trgovci i drugi znameniti ljudi. Hor je održavao saradnju ne samo sa kulturnim društvima u mestu (srpsko, nemačko), već i sa mnogim društvima i udruženjima iz bliže i dalje okoline. U jednom poglavlju prikazane su ličnosti koje su se afir− misale u društvenom životu belocrkvanskih Rumuna. Značajno mesto zauzima advokat dr Aurel Novak, koji je bio i poslanik u u Peštanskom parlamentu i prvi predsednik Rumunske stranke u jugoslvenskom Banatu. Stranka je osnovana 10 februara 1923. godine u Alibunaru. Rad sadrži i kratke podatke o ličnostima iz drugih oblasti, koje imaju određene zasluge, kao rumunski advokati, kulturni i prosvetni radnici, dirigenti hora, muzičari itd. Poslednje poglavlje obrađuje rumunske slikare i druge umetnike koji su živeli i delovali u Beloj Crkvi, kao i o umetničkom ateljeu koji je postojao u ovom gradu. Na kraju želimo da napomenemo da rad sadrži i veći broj priloga, kao i fotografija, autentične, koje ilustruju važne momente iz života i delatnosti Rumuna iz Bele Crkve.
113

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

CUPRINS
Cuvânt înainte ............................................. Întemeierea localităţii Biserica Albă ............ Evenimentele revoluţiei de la 1848/49 ....... Date demografice despre românii din Biserica Albă ................ Biserica Ortodoxă Română ........................ Învăţământul în limba română .................. Unele evenimente social−politice şi culturale referitoare la romîni ....... Din viaşa culturală a românilor ................ Corul Vocal Român din Biserica Albă ...... Oameni de seamă .................................... Alţi români care s−au afirmat în viaţa social−economică şi culturală ...... Muzicanţii români ................................... Pictori şi alţi artişti români din Biserica Albă ......................... Atelierele de pictură ................................ Amintiri ale profesorului Trăian Doban .. Rumuni iz Bele Crkve ............................. Bibliografie ............................................. Note despre autor ...................................
114

5 7 15 19 23 34 46 54 61 84 90 98 102 106 107 111 115 118

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

BIBLIOGRAFIE

Ion Balan, Corul vocal român din Biserica Albă – schiţă monografică – Contribuţii la istoria culturală a românilor, vol. II, Panciova, ed. „Libertatea”, 1976; Costa Roşu, Un secol de activitate corală la românii din Voivodina, Contribuţii la istoria culturală a românilor, vol. II, Panciova, ed. „Libertatea”, 1976; Mircea Măran, Localităţi româneşti – trecut istoric şi cul− tural, ed. „Libertatea”, Panciova şi ed. „Augusta”, Timişoara, 2003; Svetolik Subotić, Bela Crkva u događajima 1848/49, zbornik Matice Srpske za društvene nauke, br. 27/1960; Vladimir Branković, Ničiji grad – Bela Crkva 1717−2002, Bela Crkva, 2003; Dr Pavle Tomić, Opština Bela Crkva, Matica Srpska, Novi Sad, Bela Crkva, 1988; Spomenica stogodišnjice belocrkvanske gimnazije 1875−1975; Dr. Adrian Negru, Poetica picturală în iconografia bănăţeană, Lumina, ed. Bibliografică „Cercetări”, 2003;

115

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Ognjen Radosavljević, Rumunski likovni umetnici u Beloj Crkvi, Belocrkvanske novine, 1999; Živan Ištvanić, Muzički leksikon Bele Crkve 1799−1941, Bela Crkva 1997; Ðoka Popović, Bela Crkva nekad i sad sa osobitim obzirom na njeno srpsko stanovništvo, izdanje piščevo, Pančevo, 1905; Ozren Radosavljević, Pomenik belocrkvanskih fotografa, Bela Crkva, 1989; Bela Crkva rumena mašinka, priredili Vesna Zlatičanin i Milan Orlić, Pančevo, 2002; Živan Ištvanić, Istorija belocrkvanskog sporta 1718− 1918, Bela Crkva, 2003;

116

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

LUCRĂRI PUBLICATE DE ACELAŞI AUTOR

Bazele orânduirii sociale şi de stat a R. P. F. I., Vârşeţ, 1959; Românii din Banatul iugoslav în perioada între cele două războaie mondiale (în limba sârbă), Novi Sad, 1976; Relaţiile iugoslavo−române 1918−1941 (în limba sârbă), Vârşeţ, 1984; Românii din Banatul sârbesc în secolele XVIII−XX – pagi− ni de istorie şi cultură, Bucureşti, 1993; Formarea, dezvoltarea şi activitatea Partidului Român (1923−1929) din regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, Timişoara, 1993; Românii din Banatul iugoslav 1918−1941, Timişoara, 1996; Românii din Banatul sârbesc (1941−1996), vol. II, ed. „Libertatea”, 1998 Parohia şi biserica din Toracu−Mic, Novi Sad, 2001; Hora Luceferilor – contribuţii la monografia Societăţii Culturale „Petru Albu−Luceafărul” din Vârşeţ – coautor, 1998; Monografia Alibunarului – contribuţii, coautor, Alibunar, 1998;

117

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

NOTE DESPRE AUTOR
GLIGOR POPI, născut în 17 sep− tembrie 1919 la Toracu−Mic. A absolvit Şcoala Normală la Vârşeţ, la secţia cu limba de predare română (1940). Studiază fără frecvenţă istoria la Facultatea de Filozofie−Istorie din Belgrad şi în octombrie 1957 obţine licenţa. Continuă studiile postuniver− sitare fără frecvenţă la Belgrad şi în acelaşi an susţine teza de magisteriu, obţinând titlul de magistru în filozofie. Teza de doctorat în ştiinţele umaniste o susţine la Facultatea de Filozofie din Zagreb în 1981 cu tema: „Relaţiile iugoslavo−române 1918.1941”. După 40 de ani în domeniul învăţământului se pensionează în 1981. Mai întâi a funcţionat ca învăţător la Toracu−Mare şi Toracu−Mic în perioada 1942−1945, iar apoi este numit pro− fesor, mai întâi la Liceul din Vârşeţ, apoi la Şcoala Normală din acelaşi oraş, precum şi la Academia Pedagogică. Primele articole le publică în săptămânalul „Nădejdea” din Vârşeţ, apoi la revista de literatură, artă şi cultură „Lumina” (fiind un timp şi membru al redacţiei), la „Contribuţii la istoria culturală a românilor din Voivodina” (membru în redacţie 1973−1979), la publicaţia „Misao” („Gândirea”) din Novi Sad (15 ani este membru în redacţie şi responsabil pentru contribuţiile în limba română), la reviste de specialitate „Nastava povijesti” din Zagreb, „Balkanika” din Belgrad şi altele.
118

ROMÂNII DIN BISERICA ALBĂ

Participă cu comunicări ştiinţifice la sesiuni şi sim− pozioane din ţară şi străinătate (Sarajevo, Panciova, Vârşeţ, Ankara, Manheim, Freiburg, Bucureşti, Craiova, Cluj, Arad, Timişoara şi alte oraşe. Publică mai multe lucrări.

119

Pe copertă: * Vila "Turn" − donata de Popescu, preşedintele Tribunalului districtual din Biserica Albă, corul vocal român în faţă * Vila "Turn" − donaţie a judecătorului Traian Popescu, în 1934 este instalată placa.

CIP − Katalogizacija u publikaciji Narodna Biblioteka Srbije, Beograd 271.222 (498) (497.113) − 774 POPI, Gligor Românii din Biserica Albă / Gligor Popi. − Vârşeţ Comunitatea Românilor din Serbia, 2006 (Vârşeţ: Kolor−print). − 120 str. : ilustr.; 21 cm Tiraž 500. − Bibliografija: str 115−116 ISBN 86−84777−02−6 a) Rumunii u Beloj Crkvi (Vršac) b) COBISS.SR−ID 130824460

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->