CENTRE FINANCIARE OFFSHORE

În contextul actual al globalizării financiare întâlnim tot mai des notiunea de „paradis
fiscal” sau „centru offshore” ca zonă cheie prin care fluxurile financiare tranzitează în mod
continuu.
Ce reprezintă mai exact aceste centre si în ce fel afectează ele mediul economic în
ansamblu.
Se stie că operatiunile bancare internaţionale se pot desfăşura în ţara împrumutătorului, în
cea a împrumutatului sau într-o ţară terţă. Termenul de „centru offshore” se referă la zone în care
operatiunile bancare si activitătile financiare în general sunt supuse unor constrângeri minime.
Mai concret, ele prezintă următoarele caracteristici:
 Cadru legislativ extrem de permisiv: reglementări simple referitoare la transferul de bani,
la sistemul contabil;
 Tranzacţiile se desfăşoară în cea mai mare parte între nonrezidenţi;
 Operaţiunile financiare se desfăsoară sub strictă confidenţialitate
 Facilităţile fiscale şi legislative vizează în cea mai mare parte doar afacerile
internaţionale;
 Taxele au fie un nivel simbolic, fie nu se aplică.

Aparitie
În ceea ce priveste aparitia lor, aceasta se datorează unor factori diversi (care variază de la
caz la caz), însă putem remarca faptul că în perioada postbelică, pe măsura accentuării
fenomenului de globalizare, tendinta generală a fost cea de creare a unor centre financiare cu un
potential tot mai ridicat. Această tendintă a fost completată de dorinta de a găsi o modalitate de a
evita povara taxelor existente pe piata internă (în vederea maximizării profitabilitătii). Țările
mici, în general fără perspective de dezvoltare economică, au jucat un rol important în acest
context. Ele au început să ofere astfel de facilităti cu scopul de a atrage marile companii si bănci
internationale (si, prin urmare, investitiile acestora) pentru a se bucura de avantajele care derivă
din statutul de „gazdă a unor giganti economici”.
Actualmente, la nivel mondial operează peste 70 de centre financiare offshore, activele
deţinute de acestea crescând în medie cu peste 5% anual în ultimul deceniu al secolului trecut,
atingând circa 5 trilioane dolari, respectiv peste 50% din activele internaţionale.
În prezent, băncile din centrele offshore se angajează în principal în trei categorii de
tranzacţii: operaţiuni cu eurovalute, inclusiv eurodolari şi euroyeni (împrumuturi, depozite);
operaţiuni cu euro-obligaţiuni; tranzacţii cu derivate pe piaţa OTC (over-the-counter) pentru
acoperirea riscurilor şi în scopuri speculative.
Deoarece tranzacţiile cu eurovalute constituie marea majoritate a operaţiunilor băncilor
din centrele offshore, activitatea centrelor financiare offshore este predominant de natură.
Scopul utilizarilor paradisurilor fiscale este simplu: sa platesti mai putin si sa câstige cât
mai mult.

Localizare
Centrele financiare offshore sunt localizate în cea mai mare parte în zone insulare (spre
exemplu: Caraibe, Bahamas, Insulele Channel, Insula Man), însă există astfel de centre şi în
apropierea unor regiuni bogate din Europa şi Asia, întrucât globalizarea, manifestată prin
internaţionalizarea fluxurilor de informaţii şi dezvoltarea fără precedent a telecomunicaţiilor,
facilitează transferul de fonduri dinspre şi înspre aceste centre indiferent de localizarea lor
geografică.
Fiecare centru are sute de reprezentanţe ale băncilor internaţionale, folosite ca centre de
înregistrare a tranzacţiilor înregistrate în afara reglementărilor obişnuite. Cum poate fi însă
posibil ca suprafete atât de restrânse din punct de vedere geografic să găzduiască sute de bănci si
companii si să constituie un adevărat „nod al fluxurilor financiare”? Pentru a ne lămuri, ar fi
suficient de precizat faptul că, spre exemplu, băncile reprezintă de cele mai multe ori simple
conturi deschise la birouri de avocatură sau mici spaţii dotate cu un telefon şi un ghişeu.
Un exemplu de operatiune financiară internatională desfăsurată prin intermediul unui
centru offshore ar fi acela al unei bănci din New York care foloseste centrul din Caraibe, aflat în
cadrul aceluiaşi fus orar, pentru a înregistra o anumită parte din tranzacţiile ei cu scopul de a
beneficia de facilităţi fiscale de care nu s-ar putea bucura pe teritoriul american (cum ar fi
posibilitatea constiturii de depozite fără a fi afectată de reglementările americane referitoare la
rezerva minimă obligatorie).
În general aceste centre sunt specializate la nivel mondial în anumite servicii şi facilităţi
oferite clienţilor internaţionali (spre exemplu: lipsa impozitelor pe venit în Monaco sau Andorra,
specializarea pe servicii de asigurare, activităţi bancare, consultanţă, tranzacţii financiare,
administrarea de fonduri).

Raspandire
Pe traseul Caraibe, Liechtenshtein, Singapore sunt raspândite peste 100 de centre în care
s-au stabilit banci, societati de asigurare si fonduri de investitii care administreaza banii unor
clienti bogati si se sustrag în masa, planificat, competenta statului din care provin. Conceptia
celor care ofera adapost capitalului evaziv este peste tot aceeasi: ei promit o impozitare redusa
sau chiar desfiintarea oricaror impozitari a depunerilor strainilor si sanctioneaza divulgarea
identitatii proprietarilor de conturi, chiar si atunci când acest lucru este solicitat de organele de
stat.

Insulele Cayman au constituit primul centru offshore inspectat de G.A.F.I. în 1995, si sub
presiunile comunitatii internationale, autoritatile au adoptat în1996 o lege împotriva spalarii
banilor, ale carei dispozitii echivaleaza cu legea britanica în materie. Cu toate acestea, rezultatele
sunt departe de cele asteptate. Se demonstreaza înca o data ca succesul luptei împotriva banilor
murdari nu depinde exclusiv de reglementarea juridica. Sunt necesare mijloace eficace de lupta
(specialisti, logistica, vointa politica) si evaluarea punctelor vulnerabile ale tuturor celor implicati
în reciclarea fondurilor criminale.

Succesele obtinute într-o perioada scurta de timp au determinat aparitia unor centre
offshore în alte zone ale lumii, dezvoltându-se o concurenta acerba. Pentru a se departaja si
pentru a atrage clientela, serviciile financiare devin mai putin scumpe, iar aceste noi paradisuri
fiscale sunt gata sa faca orice, ceea ce înseamna acoperirea activitatilor mai mult decât dubioase.

O data cu deplasarea centrului de greutate de pe axa Atlanticului-S.U.A., Europa – spre

axa Pacificului- Asia de Sud- Est, asistam si la proliferarea centrelor offshore din regiune.
Acestea prezinta avantajul lipsei de reglementari si sub presiunea celor interesati si construiesc o
arhitectura juridica minimala de lupta împotriva spalarii banilor. Cum declara în 1995 la
Conventia anuala a juristilor australieni, Isekeli Motaitoza , atunci ministru de justitie al insulelor
Fiji „Juristii, consultantii, finantistii sunt primii care profita de pe urma laxismului în materia
legilor bancare în Pacificul de Sud”.

Cea mai avansata piata offshore retinuta ca prioritate de ordin mediu de catre
Departamentul de Stat american este Vanuatu, arhipelagul format din 80 de insule cu 175 de mii
locuitori a fost implicat într-un scandal bancar care a permis sa se descopere ca Dragon Bank, o
institutie care dispunea, chipurile, de o licenta bancara emisa de Vanuatu, opera în realitate în
Indonezia si Filipine. De atunci, îndoiala planeaza asupra a 2500 de societati offshore si a
bancilor înregistrate în Vanuatu.

Statul nu controleaza schimburile financiare, secretul bancar este strict respectat, iar
licentele pentru înfiintarea unei societati offshore continua sa fie acordate fara nici o dificultate –
toate conditiile pentru a favoriza spalarea banilor murdari.

Eforturile facuta de autoritati de a relansa financiar si economic statul, se lovesc de

mostenirea unei reputatii de centru financiar care ar avea priza la profesionistii spalarii banilor
organizatiilor criminale asiatice.

Insula vecina, Nauru nu face nici un secret din faptul ca accepta fara nici o restrictie orice
societate doritoare sa realizeze aici tranzactii. Surse americane au dezvaluit ca cel putin 18 banci
sunt legate între ele prin interese obscure sau implicate în operatiuni suspecte.

Ciprul este unul dintre cele mai scumpe “paradisuri fiscale” din lume în ceea ce priveste
înfiintarea si mentinerea societatilor.

Cele mai reprezentati raman centrele financiare offshore apartinand Marii

Britanii.Acestea sunt, de cativa ani, impanzite de banci din toata lumea, banci care ofera,
indeosebi institorilor privati, o gama dirsificata de servicii financiare.
Expansiunea centrelor financiare offshore britanice dateaza din anul 1979. Din punct de
vedere geografic, in afara de City, este vorba de cateva insulite situate de-a lungul tarmului Marii
Britanii: Guernsey, Jersey, Alderney, Sark. Insula Jersey se remarca indeosebi prin prezenta
marilor banci americane: Bankers Trust, Chase Manhattan si Citibank. Bancile europene sunt
prezente in toate aceste zone; numai insula Guernsey detine 12 banci de origine eltiana, inclusiv
giganti precum Credit Suisse sau banci private ca Bank Julius Baer. In insula Jersey sunt prezente
Banque Nationale de Paris si Banque Transaflantique, iar in Guernsey se intalnesc marile banci
olandeze Rabobank, ABN-AMRO si Miess Pierson.Gibraltarul este sediul bancilor spaniole
offshore: Banco Atlantico, Banco Bilbao Vizcaya si Hispano-Commerzbank, o banca mixta
hispano-germana.Vorbitorii de limba spaniola, raspanditi in toata lumea, utilizeaza din plin
serviciile acestor banci. Banco Bilbao Vizcaya este imitata si in Jersey. Aceasta sucursala se
ocupa, in primul rand, de atragerea depozitelor in valoare de minimum 50.000 lire sau
echivalentul acestei sume. Cum era si firesc, bancile canadiene si din Africa de Sud au pus si ele
piciorul in aceste insulite.In afara de depozite, bancile offshore mai ofera carti bancare de
prestigiu, precum si o buna gestionare a portofoliilor de titluri si servicii legate de succesiuni.
Principalele dificultati si impedimente, legate de dezvoltarea unui centru financiar
offshore, pot fi sintetizate dupa cum urmeaza:
 - dezvoltarea unui centru financiar presupune o retea de telecomunicatii moderna, care
este costisitoare;
- instituirea unor reglementari si a unui control minim presupune, la randul sau, eforturi
financiare;
- politica monetara locala trebuie sacrificata in favoarea liberalismului si deschiderii pietei
de capital;
- evaziunea fiscala va deni, ulterior, o caracteristica a intreprinderilor locale;
- concurenta exercitata de marile banci asupra institutiilor financiare locale, poate fi,
adeseori zdrobitoare.

Trasaturi
Centrele financiare internaţionale se deosebesc substanţial de centrele financiare interne.
În primul rând, ele fac operaţiuni cu diverse valute şi nu cu moneda ţării în care sunt
localizate. Astfel, tranzacţiile financiare în cadrul unui centru nu sunt direct legate cu sistemul
bancar intern. Întru-cât centrele financiare internaţionale fac afaceri cu valută sau “offshore”,
comparativ cu partenerii interni care fac afaceri cu monedă naţională sau “onshore”, ele pot fi
denumite centre “offshore”.
În al doilea rând, centrele offshore sunt, în general, scutite de taxele şi controlul valutar,
care sunt aplicate pe piaţa internă. Această asimetrie în reglementările guvernamentale, între
pieţele financiare offshore şi onshore, a fost frecvent considerată ca una din cauzele creşterii
deosebite a pieţei eurovalutelor din ultimele decenii.
În al treilea rând, centrele financiare offshore sunt, în principal, dar nu exclusiv, destinate
clienţilor nerezidenţi. Relaţiile rezidenţilor cu centrele offshore sunt strict controlate de guvern,
care trebuie să găsească un compromis între obiectivul de a promova centrele offshore şi
controlul abuzului potenţial din partea rezidenţilor.

Clasificare
Centrele financiare offshore pot fi clasificate în patru mari categorii: centre primare,
centre de depozitare, centre de distribuire şi centre de colectare de fonduri.
Centrele primare deservesc clienţii din întreaga lume, dar sursele şi destinaţiile fondurilor
sunt în principal în zona pieţei respective, îndeosebi ţări industrializate avansate, care pun la
dispoziţie fondurile şi se împrumută de la centru. Datorită rolului său preponderent de
intermediar, centrul financiar primar este nucleul activităţii bancare şi financiare internaţionale
din zona respectivă, oferind servicii financiare complete offshore. Infrastructura unui centru
financiar primar este comparabilă sau chiar superioară cu cea a unui centru financiar intern. De
aceea, un centru primar este denumit, uzual, un centru financiar şi nu un centru offshore. Astfel,
centrul financiar primar este expresia cea mai tipică a centrului offshore, în forma sa cea mai
dezvoltată, iar exemple sunt New York, Londra şi, în tot mai mare măsură, Tokyo.
La polul opus se află centrul de depozitare care, datorită sistemului de taxe şi altor
reglementări extrem de favorabile, este folosit de băncile internaţionale pentru localizarea
sucursalelor lor, colectarea de depozite de eurovalute şi furnizarea de împrumuturi internaţionale.
Întrucât băncile pot să aibă numai cutii poştale postrestant şi un birou foarte restrâns, în scopul de
a beneficia de sistemul de taxe favorabile oferit, un astfel de centru nu necesită o infrastructură
foarte dezvoltată. Intermedierea financiară între nerezidenţii localizaţi în orice loc al lumii
reprezintă principala activitate ce se desfăşoară în astfel de centre. În acest fel, centrul de
depozitare îndeplineşte rolul unui antrepozit financiar, sursele şi destinaţiile fondurilor fiind
orientate în regiuni din afara zonei în care este localizat. Exemple pot fi Cipru sau Bahamas.
Între cele două extreme – centrele primare şi centrele de depozitare – sunt alte două tipuri
de centre, denumite centre de distribuire de fonduri şi centre de colectare de fonduri.
Centrele de distribuire de fonduri, aşa cum este Singapore, joacă un rol intermediar
orientat spre interior, adică canalizează spre utilizatorii din zona respectivă fonduri colectate din
afara acestei zone. De pildă, 80% din fondurile colectate în Singapore provin din ţările neasiatice.
În speţă, Londra şi pieţele de eurovalute sunt principalii furnizori de fonduri spre Singapore, cu
toate că ţările din Orientul Mijlociu au devenit, ca grup, un important furnizor de fonduri.
Majoritatea fondurilor colectate aici sunt utilizate în Asia. Cei mai importanţi beneficiari sunt
ţările ASEAN, urmate de Japonia şi Hong-Kong.
În contrast cu centrul de distribuire, centrul de colectare, aşa cum este Bahrain, este
orientat în special spre exterior. Zona în care este localizat generează un excedent de resurse
valutare neutilizate local, datorită capacităţii limitate de absorbţie. Resursele suplimentare
acumulate sunt orientate spre alte zone de utilizare mai sofisticate. Ca rezultat, eficienţa centrelor
de colectare constă în orientarea fondurilor spre zonele cele mai profitabile, beneficiind de
avantajul economiei pe scară mare.
In functie de protectia anonimatului proprietarilor si beneficiarilor sumelor manipulate se
disting trei tipuri de paradisuri fiscale:

- paradisurile fiscale de tip anglo-saxon în care secretul bancar este garantat, dar
identitatea operatorilor poate sa apara;

- paradisurile fiscale de tip elvetian care nu prevad controlul schimburilor, dar în care
identitatea adevaratului proprietar nu apare decât la nivelul contractului de fiducie;

- paradisurile fiscale care ofera structuri ce garanteaza anonimatul: ele nu sunt

supuse controlului schimburilor, iar actiunile sunt emise la purtator fara actiuni de garantie ale
administratorilor.

Aceste criterii de diferentiere sunt evident foarte sensibile pentru cei care spala bani si
care vor alege paradisul fiscal cel mai potrivit tipului de operatiune pe care o desfasoara.

Efectele centrelor offshore pentru ţările în care sunt localizate

Primul si cel mai important efect pozitiv determinat de investirea sau amplasarea de
fonduri în aceste zone se deduce încă din momentul conturării primelor lor caracteristici. Este
vorba despre evitarea taxărilor existente la nivel intern, completată de permisivitate si
confidentialitate. Totusi, nu putini sunt cei care combat existenta centrelor offshore, evidentiindu-
le numeroasele efecte negative.
Avantajele si dezavantajele, asa cum au fost ele reliefate de economisti dar si de mass
media, sunt sintetizate astfel:
Lipsa restrictiilor, permisivitatea – contribuie la maximizarea profitabilitătii. Conturile
bancare pot fi deschise chiar si prin e-mail, iar în multe cazuri companiile nu trebuie să publice
niciun raport periodic asupra activitătii desfăsurate Efectele negative ale unei permisivităţi prea
mari nu se lasă aşteptate. Printre consecinţe se numără scurgerea de capitaluri din foarte multe
ţări, ascunderea surselor unor operaţiuni financiare de mari proporţii şi, prin urmare,
intensificarea luptei împotriva corupţiei, a crimei organizate şi îmbogăţirii nejustificate.
Majoritatea centrelor offshore determină efecte pozitive asupra ocupării forţei de muncă
în domenii cum ar fi instituţiile financiare, serviciile juridice, de contabilitate, editurile,
transporturile aeriene. Oportunităţi există atât pentru forţa de muncă calificată, cât şi pentru cea
necalificată. Crearea centrelor offshore stimulează dezvoltarea industriilor conexe din amonte şi
din aval, întrucât are loc creşterea cererii pentru facilităţi în transportul aerian, hotelărie,
telecomunicaţii, construcţii etc. Influenţele pozitive asupra ocupării şi infrastructurii atrag
evoluţii pozitive şi în alte sectoare ale economiei.
Centrele offshore nu servesc numai sectorul financiar, ci, datorită avantajelor lor, au fost
utilizate şi în alte scopuri. Adesea, în cadrul acestora sunt localizate sediile întreprinderilor
multinaţionale prin care sunt conduse sucursalele străine, datorită “vacanţelor fiscale” şi a
absenţei controlului asupra schimburilor valutare. De asemenea, în cadrul lor sunt amplasate
sucursalele financiare ale întreprinderilor multinaţionale ce se angajează în operaţiuni pe piaţa
valutară şi de capital, dispunând de o mai mare libertate de acţiune decât în cadrul ţărilor de
origine. De pildă, numeroase întreprinderi multinaţionale americane au înfiinţat sucursale
financiare în centrele offshore, care se angajează în emisiuni euroobligatare fără a mai suporta
impozitele de circa 30% cât este în SUA.
De asemenea, guvernele ţărilor în care există centre offshore beneficiază de venituri
bugetare suplimentare, sub forma impozitelor pe veniturile persoanelor fizice angajate datorită
acestora, taxelor de înregistrare a instituţiilor financiare străine, taxelor de timbru şi taxelor de
transfer a valorilor mobiliare tranzacţionate. Pe lângă beneficiile financiare şi economice
tangibile, una dintre cele semnificative contribuţii ale centrelor offshore rezidă în stimularea
internaţionalizării economiei în care sunt localizate. Centrele offshore atrag nu numai fondurile
de investiţii străine, ci şi valoroase cunoştinţe financiare, comerciale şi industriale din întreaga
economie mondială (beneficii intangibile). Acestea din urmă contribuie indirect la promovarea
investiţiilor străine directe în ţările gazdă şi crearea de societăţi mixte cu partenerii locali, ajutând
industria locală să devină competitivă la nivel mondial.
Dar, există şi dezavantaje asociate centrelor offshore. Aplicarea politicilor monetare
naţionale poate deveni mult mai dificilă datorită internaţionalizării fondurilor offshore şi creşterii
ofertei de valută. Astfel, realizarea obiectivelor politicii monetare poate fi ameninţată. Recentele
crize financiare au evidenţiat importanţa unei supravegheri şi reglementări efective pentru
menţinerea funcţionalităţii sistemelor financiare. Cu toate acestea, numeroşi factori (regimuri
fiscale şi regimuri juridice favorabile ce determină creşterea profitabilităţii operaţiunilor, accesul
la piaţa internaţională de capital, posibilitatea implicării în activităţi ilegale, cum ar fi spălarea
banilor) continuă să atragă capitalurile în centrele offshore.

Prejudicii aduse statului

Paguba produsa de sistemul offshore poate fi cu greu calculata, acesta reprezentând un

termen extrem de prielnic pentru criminalitatea internationala organizata. Depistarea averilor
dobândite ilegal a devenit practic imposibila. Existenta si volumul câstigurilor provenind din tot
felul de infractiuni infiltrate prin intermediul centrelor offshore în circuitul monetar legal nu pot
fi stabilite.
 Politia elvetiana apreciaza ca din 1990 numai din Rusia au fost transportate peste 50
miliarde de dolari din surse ilegale. Capul de pod al tehnicii financiare apartinând diverselor
mafii rusesti este Cipru, unde 300 de banci rusesti întretin filiale proforme si raporteaza o cifra
anuala de afaceri de 12 miliarde de dolari. În ceea ce-i priveste, expertii vienezi apreciaza
valoarea depunerilor de provenienta mafiota în Austria la 19 miliarde de dolari. La rândul lor
specialistii germani semnaleaza pericolul pe care îl reprezinta exodul de capital organizat. Peste
200 miliarde marci au fost depuse de bogatii din Germania numai la filialele si la fondurile de
investitii ale bransei financiare germane din Luxemburg. În acest fel, anual, sunt sustrase
Ministerului Federal de Finante venituri de zeci de miliarde. Cea mai mare parte a banilor
emigrati este investita din nou în Germania de catre administratia fondurilor în care a fost plasata,
acestia au investit banii murdari, de cele mai multe ori în împrumuturile de stat.

În acest fel, statul devine debitor fata de acela care îl escrocheaza prin evaziune fiscala si
le plateste chiar dobânzi creditorilor, ceea ce le aduce cadou si un venit suplimentar neimpozabil.
Conform statisticilor FMI, mai mult de 2000 de miliarde de dolari sunt gestionati de centrele
offshore aparent insignifiante, fiind sustrase în acest fel autoritatilor statelor ale caror economii
produc acesti bani. Numai Insulele Cayman anunta de mai bine de un deceniu depuneri de la
straini decât toate bancile straine la un loc.

În aceste centre aproape ca nu exista o infrastructura care ar fi necesara pentru gestionarea

banilor. În mai multe cazuri este suficient sa existe o caruta postala si un reprezentant sau un
custode. Restul este facut de computer, pentru ca emigrarea banilor nu se realizeaza fizic.
Centralele acestora se afla în Germania , Marea Britanie, Japonia sau S.U.A. dar bancile declara
în cadrul interconectarii lor mari parti componente ale memoriei computerelor lor drept zona
extrateritoriale.

În ciuda vointei afisate de un numar mare de centre offshore de a se debarasa de activitati

ilegale si de a-si construi o imagine de reala credibilitate pe scena finantei internationale,
paradisurile fiscale ramân totusi o cale de acces utilizate pe masa larga pentru a integra masa de
bani negri în sistemul financiar mondial.

Indiferent de estimari, este cert ca impactul paradisurilor fiscale si al centrelor offshore

asupra economiei mondiale este considerabil: de exemplu, state ca insulele Cayman sau Bermuda
sunt lideri mondiali in industria financiar-bancara, iar altele, precum Insulele Virgine Britanice si
insulele Canalului Mânecii detin recordul la numarul de societati comerciale offshore.