Mazdeismul

Mazdeismul sau zoroastrismul este religia lui Zarathustra (628 – 551 î. Chr.), profet care aparţinea
unei familii sacerdotale din Iran, care n-a intenţionat să formeze o nouă religie, ci numai să reformeze religia
etnico-tradiţională. În cursul unei viziuni, Zarathustra primeşte revelaţia noii religii de la Ahura Mazda
(Stăpânul înţelept) care era venerat ca zeu al cerului luminos, creator al luminii şi ocrotitor al regilor. Astfel,
punctul de plecare al învăţăturii lui Zarathustra este revelarea atotputerniciei, a sfinţeniei şi bunătăţii lui
Ahura Mazda. Acesta din urmă este însoţit de o escortă de Fiinţe divine, Amesa Spenta, în număr de şase:
Justiţia, Gândirea Dreaptă, Devoţiunea, Puterea, Integritatea şi Nemurirea. De asemenea este tatăl a două
spirite gemene: Spenta Mainyu (Spiritul binefăcător) şi Angra Mainyu (Spiritul distrugător). Chiar de la
început aceste două spirite au ales, unul binele şi viaţa, iar celălalt răul şi moartea. De aceea acestea vor fi
mereu în opoziţie. Existenţa Binelui şi a Răului este rezultatul alegerii făcute de cele două Spirite gemene:
Spenta a ales Asa (Dreptatea) iar Angra a ales Drug (înşelăciunea). Pedepsirea răilor şi răsplătirea celor
virtuoşi îl obsedează pe Zarathustra.
Textele târzii insistă îndelung asupra preexistenţei celeste a lui Zarathustra. El se naşte în „mijlocul
istoriei” şi „în centru lumii”. În ce priveşte substanţa trupului său, făurită în cer, ea a căzut odată cu ploaia şi
a făcut să crească iarbă pe care au mâncat-o cele două junci aparţinând părinţilor Profetului: substanţa a
trecut în laptele pe care amestecat cu haoma, l-au băut părinţii. Ei s-au împreunat întâia oară şi a fost
conceput Zarathustra. Cu trei zile înainte de a veni pe lume, satul a strălucit atât de tare, încât locuitorii,
crezând că a izbucnit un incendiu, l-au părăsit. La întoarcere au aflat un copil răspândind lumină în jurul său.
Unii cercetători au propus situarea activităţii lui Zarathustra (Zoroastru) între secolele X - VI î. Chr. El ar fi
trăit în Korasmia sau Bactriana, în partea estică a Iranului. Tradiţia ne spune că ar fi fost „zaotar”, adică preot
sacrificator şi cântăreţ.
Zarathustra acceptă această religie revelată şi imită actul primordial al Domnului – alegerea binelui,
fără a le cere altceva credincioşilor săi. Devenind adversar al preoţimii zeului Mithra, el propovăduieşte
rugăciuni în locul sacrificiilor sângeroase. Dualismul mazdeismului este dat de recunoaşterea unui adversar
al zeului suprem, Ahrimah, principiul răului (ai căror adepţi sunt identificaţi de Zarathustra cu populaţia
nomadă care atacă satele de ţărani şi de păstori). Responsabilitatea destinului îi aparţine omului care are
libertatea opţiunii dintre cele două spirite. Soluţia monoteistă este însă prevalentă în concepţia lui
Zarathustra, conform căreia regatul dreptăţii şi adevărului, corespunzător lui Ohrmazd (Ahura Mazda), va fi
în final instituit. Trebuie reţinută insistenta repetare a două motive caracteristice mazdeismului: lumina
supranaturală şi lupta cu demonii. După cucerirea arabă (651 d. Chr.), mazdeismul pierde rapid teren în faţa
islamismului.