OBIECTIVELE ANALIZEI FINANCIARE A FIRMEI

Analiza, ca metoda generala de cunoastere presupune

descompunerea sau desfacerea unui obiect sau a unui fenomen în
partile sale componente, în elementele sale simple. Cu ajutorul
analizei, omul cerceteaza lucrurile si fenomenele, le descopera
structura, le verifica Si stabileste relatiile de cauzalitate, factorii care
le genereaza, descopera legile formarii si desfasurarii lor si pe baza
acestora, formuleaza decizii privind activitatea în viitor. Spre
deosebire de fizica, biologie, chimie, experimental economic nu se
mai poate repeta când firma a ajuns în stare de faliment. Din acest
motiv analiza trebuie sa ofere solutii practice cu un rol relevant în
mecanismul cibernetic de functionare al firmei, în scopul maximizarii
performantelor acesteia1[1].

Unul dintre obiectivele funcWiei financiare a agentului

economic este analiza sub aspect financiar a activitatii acestuia într-
o anumita perioada de timp si se efectueaza în corelatie cu toti
factorii economici care au generat rezultatele financiare. De aceea,
ea se integreaza în analiza economico-financiara, si studiaza
corelatiile dintre activitatea economica (de exploatare) si cea
financiara, vizând cu precadere fluxurile financiare care se formeaza
la nivelul agentului economic, modul de gestionare si plasare a
capitalurilor2[2].

Analiza financiara se înscrie ca si obiect se studiu în urmarirea

sistemelor echilibrelor economice, financiare, patrimoniale, de
trezorerie, cauzele modificarii lor, efectele si masurile necesare
reechilibrarii lor În scopul asigurarii unei eficiente economice
maxime. Indiferent de pozitia analistului financiar obiectivele
diagnosticului financiar sunt orientate în principal spre evidentierea
rentabilitatii si a riscului. Astfel, partenerii externi ( bancile, detinatorii
de titluri financiare, furnizorii) care pot fi afectati de riscul de faliment
pot recurge la studiul echilibrului financiar, evaluând principalele
simptome ale disfunctionalitatilor, deoarece echilibrul financiar
afecteaza stabilitatea întreprinderii si capacitatea concurentiala.

1
2
 Aprecierea echilibrului financiar pe termen scurt si lung sub
cele doua aspecte ale sale : ale modului în care s-a rezlizat si a
consecintelor sale în planul solvabilitatii, lichiditatii si a riscului de
neplata si faliment face obiectul analizei financiare indiferent de
categoria utilizatorilor carora le este destinata. Pentru analiza
echilibrului financiar s-au conturat doua grupe de metode :

 Metode traditionale care se axeaza pe o analiza statica a

bilantului

contabil si ofera informatii de neînlocuit privind conditiile realizarii

echilibrului financiar al agentului economic si anume :

- structura patrimoniului si evolutia sa în timp

- ajustarea lichiditatilor acumulate de catre agentul

econimic ;

- corelatia lichiditate-solvabilitate

- adegvarea între structura resurselor colectate si

utilizari care pot fi finantate cu aceste resurse.

Analiza statica poate fi o analiza traditionala orientata spre

solvabilitatea agentului economic sau o analiza functionala.

 Metode moderne bazate pe studiul fluxurilor financiare,

apartinând abordarilor dinamice. Fluxurile financiare sunt degajate
cu ajutorul tablourilor construite pe baza informatiilor mai multor
bilanturi successive, numite tablouri de fluxuri de fonduri, respective
de trezorerie. Acest tip de analiza justifica variatiile încasarilor,
variatiile situatiei trezoreriei integrând studiul echilibrelor financiare
cu cel al rezultatelor.

2.1. Lichiditatea, solvabilitatea si capacitatea de plata-baza realizari

echilibrului financiar

Echilibrul economic asigura desfasurarea optima a întregii

activitati economice a întreprinderii iar în cadrul acesteia este inclus
si echilibrul financiar.
 Acesta din urma presupune existenta solvabilitatii, lichiditatii si
capacitatii de plata a concordantei dintre încasari si plati, între
disponibilita&# 717l1116h 355;i banesti si obligatii privite ca
angajamente oxigibile. Realizarea echilibrului financiar presupune,
printre altele, obtinerea unor coeficienti optimi ai indicatorilor
enumerati mai sus.

Lichiditatea

Lichiditatea este un imperativ si o latura strategica a gestiunii

financiare, chiar a supravietuirii firmelor. Prin lichiditate se întelege
"capacitatea unei firme de a-si onora în orice moment datoriile,
facând sa circule optim în angrenajul sau, lubrifiantul necesar care
este moneda"3[3].

Lichiditatea poate servi drept mijloc de caracterizare din punct de

vedere calitativ a activitatii desfasurate. În sens traditional prin
lichiditate se întelege capacitatea unor active de a fi transformate
într-un anumit moment în bani. Pentru a-si desfasura activitatea
orice firma îsi concretizeaza fondurile banesti în active pe care le
gestioneaza, si care, în virtutea circuitului obiectiv bani-marfa-bani
urmeaza sa fie transformate în bani într-un interval de timp mai scurt
sau mai lung, creându-se astfel posibilitatea încheierii unui circuit
început, dar si cea a reluarii unui nou circuit. Prin urmare, orice
întreprindere producatoare dispune în mod obiectiv de o anumita
lichiditate generata fiind de fluxurile materiale si banesti pe care le
ocazioneaza desfasurarea activitatii de productie, ea difera de la o
întreprindere la alta fiind determinata de calitatea acestor fluxuri, de
particularitatile procesului de productie, de ritmicitatea productiei Si
implicit de modul de gestionare a valorilor materiale si banesti. De
lichiditate nu se poate face abstractie atuci când este necesar a se
caracteriza calitatea activitatii financiare în general, asigurarea si
mentinerea echilibrului general, în special. Ea scade atunci când
fluxurile se avanseaza în active circulante ce au o rotatie încetinita
sau întrerupta cum sunt stocurile fara miscare si de prosos, marfurile
fara desfacere asigurata, produse de nivel calitativ inferior sau
rebutate, stocuri peste necesar si produse refuzate.

3
 Structura elementelor de activ influenteaza lichiditatea si
echilibrul financiar. Mentinerea unui nivel optim al lichiditatii
reprezinta o sarcina permanenta si de prim ordin a întreprinderii,
reclamând luarea de masuri pentru accelerarea vitezei de rotatie a
capitalului în toate stadiile circuitului economic. Stabilirea si
mentinerea unei lichiditati optime este impusa de faptul ca nu orice
nivel al acestuia are implicatii optime este impusa de faptul ca nu
orice nivel al acestuia are implicatii favorabile asupra desfasurarii
procesului de productie. Existenta unei struturi a mijloacelor
circulante în care ponderea o detin activele cu grad mare de
lichiditate, respectiv mijloacele banesti în numerar si în cont si chiar
activele cu grad II de lichiditate – facturi emise si neîncasate,
produse finite în stoc cu desfacere asigurata în perioada imediat
urmatoare- care vor genera o lichiditate ridicata ar putea fi în
detrimentul mijloacelor destinate prelucrarii nemijlocite. Adica, pe
seama acestor active usor transformabile în bani, întreprinderea ar
detine la un moment dat un volum de disponibilita&# 717l1116h
355;i banesti peste necesar, fara a avea în schimb asigurate la
nivelul impus de nevoile productiei, stocurile de materii prime si
materiale, piese de schimb, obiecte de inventar, fara a face la
momentul oportun si în cuantumul dorit o seama de cheltuieli strict
necesare, toate acestea influentând negativ bunul mers al activitatii.

Pe de alta parte, cresterea ponderii activelor cu grad redus de

lichiditate

pune întreprinderea în situatia în care aceasta, dispunâand de

stocuri de productie peste nevoi, sa nu poata asigura transformarea
lor în bani în momentul oportun si ca urmare sa prezinte dificultati
financiare. De cele mai multe ori aceste situatii sunt rezolvate prin
atragerea în circuitul întreprinderii a unor surse suplimentare si în
principal a celor împrumutate în scopul crearii posibilitatii de plata
viitoare.

Lichiditatea nu poate fi confundata cu capacitatea de plata care

caracterizeaza firma prin prisma posibilitatilor sale de a face fata
platilor sale devenite scadente. Dimpotriva, lichiditatea devine un
factor determinant în asigurarea si mentinerea capacitatii de plata,
deoarece pe seama ei se obtine cea mai mare parte a fondurilor
banesti necesare efectuarii platilor viitoare. O lichiditate precara
 influenteaza negativ capacitatea de plata, echivalând cu
incapacitatea întreprinderii de a transforma activele în moneda, în
cuantumul necesar efectuarii platilor scadente.

Cum lichiditatea este data de structura activelor, se poate

aprecia ca prin capacitatea de plata se contribuie la obtinerea unei
anumite lichiditati în circuitul urmator, tocmai datorita modului în care
fondurile pot si reavansate si concretizate în elemente de activ ca
urmare a savârsirii actului platii. Este firesc ca lichiditatea
întreprinderii sa se deprecieze pe masura concretizarii fondurilor
sale în acele elemente de active circulante a caror rotatie este
întrerupta sau se desfasoara lent, cum ar fi : stocurile fara miscare,
stocurile aprovizionate peste necesitatile de consum ale unei
perioade date, cheltuieli ineficiente, clienti incerti, debitori de orice
fel. Existenta acestora reflecta deficiente în gestionarea fondurilor si
pune întreprinderea în situatia de a avea dificultati în trecerea
fondurilor de la un stadiu la altul al circuitului lor. În astfel de situatii
trebuie sa se ia masuri imediate care sa duca la refacerea lichiditatii.

Astfel, lichiditatea întreprinderii, fiind data de structura

activelor circulante, deci a nevoilor, reprezinta în acelasi timp o
analiza financiara a societatii. Drepr urmare, orice depreciere a
lichiditatii reflecta de fapt o depreciere a echilibrului financiar.

În lucrarea sa Ioan Batrâncea defineste lichiditatea financiara

ca “ o stare partiala, componenta a starii de echilibru economico-
financiar pe termen scurt a unei societati comerciale"4[4].

1) Lichiditatea generala (LG) reflecta capacitatea activelor

disponibile (stocuri, facturi neîncasate, plasamente pe termen scurt)
de a se transforma în disponibilita&# 717l1116h 355;i banesti, care
sa acopere datoriile curente si îmbraca doua forme de exprimare :

a) Ca suma absoluta a lichiditatii (LG)

LG = active circulante- datorii pe termen scurt

LG se mai numeste si fond de rulment. O analiza detaliata a

acestui indicator va fi efectuata în subcapitolul 2.2.

4
 b) Ca rata a lichiditatii (RG)

active circulante

RG = ----------------------------------- x 100

datorii pe termen scurt

Rata lichiditatii generale este indicatorul care exprima

capacitatea întreprinderii de a face fata obligatiilor pe termen scurt.
Se considera ca lichiditatea este buna daca valoarea indicatorului
este mai mare decât 1.

2) Lichiditatea intermediara (imediata) (LI) masoara

capacitatea altor active circulante (exceptând stocurile) de a finanta
datoriile scadente si se poate exprima:

a) ca suma absoluta :

LI = alte active circulante – datorii pe termen scurt

b) ca suma relativa (RI)

active circulante - stocuri

RI = --------------------------------------- x 100

datorii pe termen scurt

Acest indicator se mai numeste si indicele " quick" sau "testul

acid" si poate fi considerat satisfacator daca se încadreaza în
intervalul 0,65-1. Valoarea optima a acestui indicator este 1.

3) Lichiditatea efectiva (LE) exprima masura în care

disponibilita&# 717l1116h 355;ile banesti existente în conturile de
trezorerie pot acoperi obligatiile curente.

a) Ca suma absoluta :
 LE = disponibilita&# 717l1116h 355;i banesti – datorii pe
termen scurt

b) Ca suma relativa (RE)

disponibilita&# 717l1116h 355;i banesti

RE = ----------------------------------- x 100

datorii pe termen scurt

Când valoarea acestui coefficient este mai mare decât 1 se

poate afirma ca lichiditatea e buna.

"Un studiu aprofundat al lichiditatii necesita si calculul

ratelor de rotatie a stocurilor, clientilor si furnizorilor exprimate
în zile. Ratele de rotatie pot fi considerate ca fiind indicatori sintetici
calitativi de eficienta, în care se reflecta toate schimbarile intervenite
în activitatea de exploatare si cea financiara a întreprinderii.
Indicatorul are capacitatea de a sintetiza aspecte legate de
aprovizionare si productie, de reducerea costurilor, scurtarea ciclului
de productie si a perioadei de desfacere si încasare a
productiei"5[5] .

Masurarea lichiditatii poate fi efectuata si prin determinarea

ciclului conversiei numerarului deoarece lichiditatea pune doua mari
probleme : cresterea lichiditatii, care se refera la intrarile si iesirile de
numerar prin intermediul carora întreprinderea achizitioneaza
stocuri, produse, vinde, plateste si încaseaza sumele ce i se cuvin si
protejarea lichiditatii adica abilitatea de a avea mijloace disponibile
pentru sprijinirea cresterii numerarului. Acesta presupune
determinarea intervalului de timp de la data primei plati pentru
aprovizionare si pâna la data intrarii aceluiasi numerar pe calea
încasarii produselor fabricate si vândute. În acest scop se parcurg
urmatoarele etape :

I. determinarea perioadei de conversie a stocurilor = perioada

transformarii stocurilor în produse finite destinate vânzarii;

Stocuri
5
 Perioada conversiei stocurilor = ------------------------------ x 360

costul bunurilor vândute

II. determinarea perioadei conversiei clientilor = perioada de

timp din momentul facturarii produselor si serviciilor pâna la
transformarea lor în numerar;

Clienti

Perioada conversiei clientilor = ------------------------------ x 360

Cifra de afaceri

III. determinarea perioadei de amânare a platilor = lungimea

medie a perioadei de timp dintre data cumpararii materiilor prime si
materialelor si data efectiva a platilor.

furnizori

Perioada de amânare a platilor =------------------------------- x 360

costul bunurilor vândute

Ciclul de conversie al numerarului = perioada de încasare a

stocurilor + perioada de încasare a clientilor – perioada de amânare
a platilor.

"Buna gestionare a numerarului contribuie la realizarea

lichiditatii. În acest sens trebuie sa se ia masuri pentru reducerea
perioadei de încasare a clientilor si cresterea perioadei de amânare
a platilor. În aceste conditii are loc o atragere de resurse relativ
gratuite din partea furnizorilor pentru finantarea ciclului de
exploatare"6[6].

În analiza lichiditatii, pentru evidentierea influentei factorilor ce

o determina se mai utilizeaza urmatorul model de analiza7[7] :

CA Л At Cr + Db

6
7
 RI = ------- x ----- x ---- x --------------- = KF x RE x gt x gCr+Db

DTS CA Л At

Unde: RI =rata lichiditatii intermediare,

CA =cifra de afaceri,

DTS =datorii pe termen scurt,

Л =profit,

At =active totale,

Cr =creante,

Db =disponibilita&# 717l1116h 355;i,

KF =rotatia obligatiilor,

RE =rentabilitatea economica,

gt =gradul de participare a activelor totale la obtinerea

profitului,

gCr+Db =ponderea creantelor si disponibilita&# 717l1116h

355;ilor în total active.

Din modelele de analiza prezentate se observa ca realizarea

starii de echilibru înseamna fie o egalitate dintre disponibilita&#
717l1116h 355;ile de resurse (active circulante) si datoriile pe
termen scurt, fie un raport supraunitar al celor doua marimi.