Sunteți pe pagina 1din 82

CUPRINS :

INTRODUCERE........................................................................................................................3

CAP. I . ECHILIBRUL FINANCIAR – CERINŢĂ ESENŢIALĂ A ÎNFĂPTUIRII


GESTIUNII FINANCIARE EFICIENTE..................................................................................4

I.1. Echilibrul financiar al întreprinderii – definire şi forme de manifestare..........................4

I. 2. Teorii privind echilibrul financiar al întreprinderii........................................................11

CAP. II. INSTRUMENTE ALE EXPRIMĂRII


ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII.........................................................20

II.1. Indicatori privind exprimarea echilibrului financiar în viziune statică.........................20

II. 2. Instrumente privind reflectarea echilibrului financiar în viziune dinamică.................34

CAP. III. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR LA S.C. VINIA S.A.............................50

III.1. Prezentarea S.C. VINIA S.A........................................................................................50

III. 2. Analiza echilibrului financiar în viziune statică la S.C. VINIA S.A...........................52

III. 3. Analiza dinamică a echilibrului financiar la SC VINIA SA.......................................59

III. 4. Posibilităţi de îmbunătăţire a echilibrului financiar S.C VINIA S.A..........................71

CONCLUZII ŞI PROPUNERI.................................................................................................75

BIBLIOGRAFIE:......................................................................................................................82

2
INTRODUCERE

“Cunoaşterea este cea mai democratică sursă de putere”


(Alvin Toffler)

Întreprinderea, ca sistem economico-social care interacţionează cu mediul financiar


din care face parte, este supus în permanenţă acţiunii a diverşi factori care pot duce la apariţia
unor fenomene negative şi disproporţii de lungă durată pentru firmă, culminând cu dispariţia
acesteia de pe piaţă şi generând efecte negative la nivele macroeconomic.
Astfel, în asigurarea şi menţinerea unei funcţionalităţi normale a întreprinderii,
echilibrul financiar se constituie ca o cerinţă esenţială pentru înfăptuirea unei gestiuni
financiare eficiente.
Definit ca o stare de corespondenţă permanentă între volumul nevoilor de resurse
pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţii, pe de o parte, şi posibilităţile de procurare
a acestora, pe de altă parte, echilibrul financiar al întreprinderii cunoaşte multiple forme de
manifestare: solvabilitatea, lichiditatea patrimonială, exigibilitatea şi capacitatea de plată a
întreprinderii.
Fie că este realizată prin prisma intereselor acţionarului, managerilor firmei sau din
punct de vedere al aşteptărilor creditorilor firmei, analiza echilibrului financiar al
întreprinderii se dovedeşte extreme de importantă.

Prezenta lucrare se doreşte a fi o analiză a echilibrului financiar al întreprinderii sub


diferite aspecte, cât şi a identificării situaţiilor ce pot afecta în mod negativ sistemul
întreprinderii, dar şi pe cele care pot îmbunătăţi o stare deja existentă a acesteia.
Structurată în 3 capitole, lucrarea vizează în prima parte aspecte teoretice ce au în
vedere definirea conceptului de “echilibru financiar al întreprinderii”, formele sale de
manifestare, precum şi câteva teorii ce au fost elaborate de-a lungul anilor, referitoare la acest
concept. Al doilea capitol prezintă instrumentele de exprimare a echilibrului financiar în dublă
viziune: statică şi dinamică, pentru ca al treilea capitol să constituie o analiză concretă sub
cele duouă viziuni a echilibrului financiar la VINIA, o societate comercială cu probleme
economico-financiare.
.

3
CAP. I . ECHILIBRUL FINANCIAR – CERINŢĂ ESENŢIALĂ A
ÎNFĂPTUIRII GESTIUNII FINANCIARE EFICIENTE

I.1. Echilibrul financiar al întreprinderii – definire şi forme de manifestare

Se vorbeşte adesea de crize la nivelul unei întreprinderi, situaţii întâlnite pe termen


scurt, imediat rezolvabile sau generalizate, mult mai neplăcute, care pot duce până la
falimentul întreprinderii.
Problemele acestea care apar în viaţa unei firme sunt explicabile prin faptul că, în
condiţiile actuale ale economiei de piaţă, întreprinderea poate fi privită ca un sistem
economico-social, cu elemente structurale ce se găsesc într-o continuă mişcare, transformare
şi totuşi care se cer integrate sistemului pentru asigurarea unei raţionalităţi şi eficienţe a
activităţii.
Starea aceasta de armonie şi stabilitate a relaţiilor dintre elementele structurii nu este
una permanentă, ci se supune unor factori care acţionează de o manieră spontană,
subiectivistă, care pot duce la apariţia unor fenomene negative şi disproporţii de lungă durată
pentru întreprindere.
Astfel, luând în calcul asigurarea şi menţinerea unei funcţionalităţi normale a
mecanismului întreprinderii, ideea de armonie, de echilibru financiar se constituie ca o cerinţă
esenţială pentru înfăptuirea unei gestiuni financiare eficiente.
La nivelul fiecărui agent economic există un echilibru financiar proriu, ca parte
componentă a echilibrului financiar general macroeconomic. Are la bază relaţii economice
specifice economiei de piaţă care prin forme, metode şi tehnici specifice, participă la formarea
şi repartizarea fondurilor băneşti la nivelul microeconomic, în scopul realizării proceselor de
aprovizionare, producţie şi desfacere.
Formă de manifestare a echilibrului economic, echilibrul financiar reflectă sintetic o
armonizare a resurselor cu nevoile. Această idee este susţinută de diverşi autori în definiţiile
date acestei noţiuni, diferă însă modalitatea de exprimare.
Sichigea1 defineşte echilibrul financiar al întreprinderii ca fiind acea stare de
corespondenţă permanentă între volumul nevoilor de resurse pentru asigurarea desfăşurării
normale a activităţii, pe de o parte şi posibilităţile de procurare a acestora, pe de altă parte.
Echilibrul financiar microeconomic, conchide Sichigea, este determinat de modul în care
întreprinderea asigură utilizarea fondurilor atrase în patrimoniu, dar, în acelaşi timp, este

1
Sichigea, N. ş.a. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2005, pag. 233.

4
condiţionat şi de macrosistem care fixează prin legiferarea sistemului de finanţare şi creditare
a economiei naţionale, posibilităţile normale, legale de procurare a fondurilor.
Horia Cristea2 consideră echilibrul financiar ca ocupând un loc important în cadrul
echilibrului de anasamblu, definindu-l ca fiind starea ce se caracterizează printr-un flux
permananent de fonduri băneşti de natură financiară, prin sistem, dar cu păstrarea integralităţii
sistemului.
Pentru Ştefan Florea3 echilibrul financiar se realizează atunci când se recuperează
integral mijloacele consumate, respectiv când veniturile sunt egale cu cheltuielile, necesitând
o anumită sincronizare între ritmul cheltuielilor de aprovizionare şi producţie pe de o parte şi
cel al încasării şi vânzării producţiei, pe de altă parte. Nerespectarea acestei cerinţe se reflectă
în lipsa capacităţii de plată a întreprinderii, respectiv apariţia creditelor nerambursate la
scadenţă, a datoriilor neachitate în termen faţă de furnizori, stat, etc.
Autorul propune şi o ecuaţie generală pentru echilibrul financiar4 :
Cf + Of = Fpr + Fc
unde :
Cf = cheltuieli de producţie şi pentru formarea-dezvoltarea fondurilor de producţie
Of = obligaţii financiare faţă de terţi (stat, bancă, furnizori, etc.)
Fpr = fonduri din rezultate economice proprii.
Fc = fonduri din surse financiare centralizate.
Existenţa unui echilibru stabil între încasări şi plăţi reprezintă o dovadă că procesul de
producţie şi de circulaţie din întreprindere se desfăşoară normal.
Aprecierea echilibrului financiar al întreprinderii face obiectul oricărei analize
financiare, indiferent de categoria utilizatorilor cărora le este destinată.
Estimarea echilibrului financiar5 la nivelul întreprinderii este dependentă de
obiectivele persoanelor care comandă sau studiază astfel de analize:
1. prin prisma intereselor acţionarului se apreciază că echilibrul financiar este
respectat dacă rentabilitatea pe care i-o oferă un astfel de plasament compensează riscul la
care se expune. Riscul în cauză depinde de factorii economici, care determină rentabilitatea
activelor şi de politica de îndatorare practicată de întreprindere. Această reprezentare a

2
Cristea, H. ş.a. – Finanţele întreprinderii, Ed. Ceccar, Bucureşti, 2003, pag. 196
3
Florea, Ş. – Gestiunea şi managementul activităţii financiare din întreprindere, Ed. Victor, Bucureşti, 1997,
pag. 174
4
Idem, pag. 175
5
Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003,
pag. 385

5
echilibrului financiar este legată direct de obiectivul acţionarilor care constă în maximizarea
valorii întreprinderii.
Pentru acţionari, simptomele dezechilibrului apar atunci când nu obţin rentabilitatea
fondurilor proprii pe care ei o cer, ţinând cont de riscul economic, de riscul financiar şi de
riscul de faliment la care se expun. Exprimarea acestor simptome este dependentă de situaţia
întreprinderii şi anume:
- dacă firma este cotată la bursă – scăderea cursului acţiunilor sale este un indicator
incontestabil şi obiectiv al deteriorării sănătăţii financiare a acesteia, al unui dezechilibru
financiar.
Analiza trebuie continuată cu studiul evoluţiei pieţei financiare în ansamblu, pentru a
distinge influenţa factorilor specifici întreprinderii de cei ai mediului economic în care aceasta
funcţionează.
- dacă firma nu este cotată la bursă, cursul acţiunilor nu mai funcţionează ca un
indicator, simptomele dezechilibrului financiar pe termen scurt sunt mai dificil de sesizat şi
impun recurgerea la alţi indicatori.
Posibilităţile de informare a acţionarilor sunt diferite, în funcţie de statutul şi poziţia
lor: principalii acţionari au acces la o cantitate importantă de informaţii şi de o calitate bună,
pe când micii acţionari au la dispoziţie o cantitate redusă de informaţii şi cu un grad de
relevanţă redus.
Acţionarul minoritar va efectua un studiu sumar bazat, în principal, pe rentabilitatea
financiară pe care o va obţine şi completat, eventual, cu aumite comparaţii cu întreprinderile
concurente, cu piaţa şi cu alte forme de plasament.
2. prin prisma intereselor managerilor6 firmei, aprecierea echilibrului financiar
este legată ca şi la acţionari, de obiectivul maximizării valorii întreprinderii la care se adaugă
criterii de flexibilitate financiară, de creştere economică, de autonomie financiară şi de putere.
În aceste condiţii, cauzele dezechilibrului pot consta, fie în lipsa de flexibilitate
financiară, fie în dorinţa de a salvgarda autonomia financiară sau controlul, sau de a maximiza
rata de creştere economică. Apare astfel, pe termen scurt, problema dacă menţinerea
autonomiei financiare şi a controlului sau obţinerea unei creşteri maxime sunt compatibile cu
atingerea unui nivel satisfăcător al rentabilităţii.
Posibilităţile de informare ale acestei categorii sunt mai bune, atât în ce priveşte
cantitatea, cât şi calitatea informaţiei. Ei au posibilitatea nu numai de a sesiza simptomele

6
Toma, M., Alexandru, F., - op. cit., pag. 386

6
dezechilibrelor, dar şi de a identifica originele, cauzele acestora, de a le stabili factorii care le
influenţează evoluţia.
Poziţia acţionarilor principali şi a managerilor se apropie şi prin prisma rolului lor în
elaborarea politicii financiare a întreprinderii, orice politică financiară având ca obiectiv
găsirea unui „echilibru între investiţiile şi activele întreprinderii şi investiţiile şi activele
financiare ale furnizorilor de fonduri” (Pierre Vernimmen – Finance d’entreprise).
3. din punct de vedere al intereselor creditorilor7 firmei, aprecierea echilibrului
financiar este legată de obiectivul acestora de a obţine rambursarea creanţelor lor şi de a primi
remuneraţie convenită. Simptomele dezechilibrului financiar sunt exprimate prin situaţia
firmei, prin prisma riscului de faliment culminând cu încetarea plăţilor.
O creştere a riscului de faliment determină creditorii fie să ceară rate ale dobânzii mai
ridicate, fie să reconsidere creditul acordat; apariţia unor astfel de situaţii în viaţa unei firme
constituie indicatori indiscutabili ai dificultăţilor financiare. Pentru creditori este mai uşor şi
mai puţin costisitor să se bazeze pe o analiză statică de tip patrimonial şi pe constituirea de
garanţii.
Echilibrul financiar este legat de veniturile şi cheltuielile întreprinderii, de încasările şi
plăţile acesteia, de alocări şi utilizări.
Existenţa echilibrului între încasările şi plăţile întreprinderii face dovada unei evoluţii
normale a circuitului economic, că fluxul fondurilor şi mijloacelor nu prezintă stagnări,
încetiniri.
Pentru exprimarea acestui echilibru, literatura de specialitate este bogată în termeni
privind modul de exprimare a echilibrului financiar. Se disting astfel patru forme concrete de
manifestare a echilibrului financiar al întreprinderii : solvabilitatea, lichiditatea patrimonială,
exigibilitatea şi capacitatea de plată a întreprinderii.

1. SOLVABILITATEA exprimă aptitudinea întreprinderii de a face faţă


angajamentelor sale în caz de lichidare8, însemnând încetarea exploatării şi punerea în vânzare
a activelor sale.
În perioadele de criză, valoarea de lichidare este frecvent inferioară valorii contabile a
activelor, antrenând pierderi excepţionale.

7
Toma, M., Alexandru, F., - op. cit., pag. 387
8
Cristea, H., op. cit., pag. 201

7
Solvabilitatea ese expresia „calităţii” activităţii financiare 9 desfăşurate într-o peroadă
dată de gestiune în legătură cu asigurarea şi utilizarea fondurilor băneşti ale întreprinderii.
Acestea trebuie să susţină continuitatea exploatării, să permită un flux normal al fondurilor.
Solvabilitatea exprimă gradul în care capitalul social asigură acoperirea creditelor pe
termen mediu şi lung.
Solvabilitatea patrimonială (SP) este egală cu10 :

CS
SP  * 100
Ctml  C S
în care :
C S = capitalul social

C tml = credite pe termen mediu şi lung.

Capitalul social este cel vărsat, nu cel subscris.


Creditele (datoriile) pe termen mediu şi lung cuprind atât pe cele în termen, cât şi pe
cele nerambursabile la scadenţă, amânate.
Indicatorul sovabilităţii patrimoniale se apreciază ca fiind pozitiv pentru valori între
40-60%. Limita minimă este apreciată ca fiind 30%.

2. LICHDITATEA PATRIMONIALĂ, o altă formă a echilibrului financiar, se


defineşte ca fiind capacitatea unor active de a fi transformate, la un moment dat, în bani.
Lichiditatea poate fi înţeleasă şi ca o însuşire ce permite efectuarea plăţilor şi prin urmare
schimbul comercial de bunuri ori caracterul de a dispune imediat sau într-un timp foarte scurt
de mijloacele băneşti, de disponibil.
Lichiditatea reprezintă capacitatea pe care o are agentul economic de a acoperi, prin
elemente patrimoniale de mijloace circulante active, obligaţiile de plată, pe termen scurt, ca
elemente de pasiv.
Aşadar, lichiditatea patrimonială (Lp) se poate calcula ca11 :
AC
LP  *100
DTS

unde :

9
Sichigea, N., op. cit., pag. 235
10
Cristea, H. ş.a. – Finanţele întreprinderii, Ed. Ceccar, Bucureşti, 2003, pag. 201
11
Idem

8
AC = active circulante; suma elementelor patrimoniale din activele societăţii care pot

fi transformate pe termen scurt în disponibil bănesc.


DTS = suma elementelor patrimoniale pasive cu scadenţă pe termen scurt.

În cazul calculării lichidităţii patrimoniale pentru stabilirea garanţiei creditelor, în


grupul elementelor patrimoniale de activ se cuprinde şi nivelul cheltuielilor de exploatare, în
măsura în care acestea sunt aferente obiectelor creditabile şi se încadrează în nivelul bugetat,
normat.
Elementele patrimoniale pasive cu scadenţa pe termen scurt cuprind credite pe termen
scurt, furnizori, creditori, decontări, alte obligaţii, fonduri, rezerve şi alte finanţări pentru
producţie sub un an.
Activele circulante degradate, fără utilizare, fără mişcare, cu mişcare lentă, produsele
şi mărfurile fără desfacere sau greu vandabile, clienţii neîncasaţi la termen, nu intră în calculul
lichidităţii patrimoniale (lichidităţii generale).
O valoare unitară a coeficientului semnifică o activitate bună a întreprinderii, în
schimb o valoare subunitară sau sub 100% arată că situaţia societăţii este riscantă. Lipsa de
lichiditate conduce la apariţia de plăţi restante, deci la o insuficienţă în capacitatea de plată, cu
implicaţii în circuitul fluxurilor băneşti şi financiare ale întreprinderii.

3. EXIGIBILITATEA exprimă capacitatea rambursării rapide a datoriilor12. Din


acest punct de vedere, fondurile aportate de acţionari şi ceea ce se lasă la dispoziţia
întreprinderii (profitul pus în rezervă) nu pot face parte din pasivul exigibil. Împrumuturile
rambursabile pe o durată mai mare de un an constituie un pasiv exigibil pe termen mediu şi
lung.
În bilanţ sunt ierarhizate activele în ordinea crescătoare a lichidităţii şi a pasivelor în
ordine crescătoare a exigibilităţii lor. Exigibilitatea pasivului este cunoscută cu certitudine, în
timp ce lichiditatea activelor circulante este aleatorie (riscul vânzării în pierdere, deprecierea
stocurilor). Creditorii pe termen scurt ai întreprinderii ţin seama de decalajul dintre
lichiditatea activelor şi exigibilitatea pasivului. Fondul de rulment apare ca un portofoliu de
securitate pentru creditorii pe termen scurt.

4. CAPACITATEA DE PLATĂ este o rezultantă, exprimând o potenţă

12
Cristea, H., op. cit., pag. 203

9
financiară, ce indică măsura în care o anumită întreprindere poate satisface prompt orice
obligaţie bănească faţă de terţi13.
Capacitatea de plată caracterizează modul în care întreprinderea îşi îndeplineşte la
termen obligaţiile de plată cu mijloacele băneşti de care dispune. Ea este dependentă de
lichiditate. La rândul său, capacitatea de plată influenţează echilibrul financiar şi monetar.
Întreprinderea trebuie să dispună permanent de un volum de mijloace băneşti
determinat, capabil să asigure onorarea angajamentelor devenite exigibile.
Capacitatea de plată exprimă un complex de relaţii în legătură cu raporturile băneşti ce
apar în mod obiectiv între furnizori, creditori şi clienţi (beneficiari).
Capacitatea de plată reflectă o stare de moment, construită după relaţia14:
Dmb  S î  Tcn  E a
CP  *100
(C  D) TS

în care :
C P = capacitatea de plată
Dmb = disponibilităţi şi alte mijloace băneşti

S î = sume de încasat

Tcn = titluri de credit negociabile

Ea = elemente de activ

(C  D )TS = credite şi datorii pe termen scurt

Nivelul unitar al coeficientului capacităţii de plată reflectă existenţa unui echilibru


între disponibilităţile existente şi plăţile scadente ale fiecărui moment t.
Nivelul subunitar al coeficientului înregistrat, în mod repetat, pe durata unei perioade
de timp date, reflectă o depreciere a capacităţii de plată, respectiv a succesiunii de situaţii în
care unitatea nu a fost capabilă să-şi onoreze în întregime plăţile scadente, datorită lipsei de
disponibilităţi. Această lipsă se poate atribui perturbaţiilor ce au loc în circuitul fondurilor şi
reflectă o deteriorare a echilibrului financiar.
Nivelul supraunitar repetat al coeficientului deşi reflectă o situaţie „foarte bună” a
întreprinderii în legătură cu onorarea plăţilor scadente, totuşi, relevă şi unele aspecte negative
ce ţin de supraevaluarea fondurilor cu prilejul elaborării bugetului de venituri şi cheltuieli.

I. 2. Teorii privind echilibrul financiar al întreprinderii


13
Cristea, H., op. cit., pag. 204
14
Sichigea, N. ş.a. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2005, pag. 236.

10
Mediul economic şi financiar actual al întreprinderii este supus în permanenţă unor
mutaţii importante ce contribuie la modificarea comportamentului său financiar.
Trei direcţii merită subliniate în acest sens:
- mutaţii macrofinanciare care modică politica şi gestiunea financiară a întreprinderii
- piaţa imaterială a factorilor creatori de valoare adăugată
- dezvoltarea operaţiunilor de creştere externă şi mai ales a acordurilor de cooperarea
şi alianţă între înteeprinderi.

Fenomenele majore care sunt la originea transformării15 comportamentelor financiare


ale întreprinderii sunt legate de nivelul real al dobânzilor, sistemul financiar în continuă
modernizare şi diversificarea permanentă a instrumentelor financiare.
De asemenea, într-un context economic în continuă transformare, inteligenţa – ca
factor creator de valoare adăugată – ocupă un loc esenţial în organizarea proceselor de
producţie ale întreprinderii. Astfel este de subliniat importanţa resurselor consacrate
cheltuielilor imateriale şi anume a celor de cercetare-dezvoltare, programe pentru calculator,
etc., cu o pondere tot mai ridicată în totalul cheltuielilor de producţie.
Nu în ultimul rând, creşterea externă a întreprinderii este tot mai importantă,
realizându-se sub forma transferurilor de active între întreprinderi : aporturi parţiale, furnizori
sau absorbţii, achiziţionări de participaţii, acorduri de cooperare sau alianţă.
În concluzie, urmare a mutaţiilor majore intervenite în mediul economic şi financiar al
întreprinderii, este necesar o adaptare16 a concepţiilor financiare la realităţile contemporane.
Această determinare a fundamentelor teoretice a acrivităţii financiare a întreprinderii
şi adaptarea acestora la realităţile contemporane presupune luarea în considerare şi a
scopurilor diverse urmărite de firmă, precum şi a diversităţii „actorilor” care pot influenţa
deciziile acesteia. Spre exemplu, concepţia clasică financiară exprimând ipoteza maximizării
profitului şi a valorii întreprinderii nu poate sta la baza dinamicii financiare pentru că nu poate
ţine cont în totalitate de complexitatea motivaţiilor ce pot explica comportamentul
întreprinderii. Astfel, maximizarea profitului nu este întotdeauna o funcţie de utilitate comună
conducătorilor şi acţionarilor, deoarece exclude preferinţele şi interesele altor „actori” precum
salariaţii, care pot fi în măsură de a exercita o influenţă asupra opţiunilor întreprinderii. Pe

15
Bucătaru, D., - “Concepţii actuale privind echilibrul financiar al întreprinderii” în Tribuna Economică nr.
13/1994, pag. 43
16
Bucătaru, D., - “Concepţii actuale privind echilibrul financiar al întreprinderii(II)” în Tribuna Economică nr.
14/1994, pag. 43

11
termen lung există însă un interes comun al „actorilor” tradus în plan financiar prin dorinţa ca
întreprinderea să genereze lichidităţi care să-i permită să fie rentabilă, solvabilă şi flexibilă.
Efectul dezvoltării firmelor în timp necesită, aşadar, o abordare complexă prin prisma
analizei financiare şi a strategiei bazată pe eleborarea unor indicatori meniţi a aprecia în
dinamică pe perioade medii performanţele şi vulnerabilitatea întreprinderii. Trebuie constituit
un cadru teoretic adecvat de reflectare a activităţii financiare a întreprinderii prin aceşti
indicatori ce privesc performanţele economice şi financiare, riscurile, solvabilitatea şi
autonomia financiară a întreprinderii.
Concepţiile sau teoriile financiare contemporane sprijinte de logici financiare diferite,
nu favorizează o reprezentare de ansamblu multidimensională a dinamicii financiare a
întreprinderilor.

1. CONCEPŢIA LICHIDITĂŢII PATRIMONIALE denumită şi „lichiditate-


exigibilitate” se bazează pe noţiunea de fond de rulment patrimonial şi este considerată
datorită vechimii, tradiţională17.
Noţiunii de fond de rulment i se poate atribui o dublă origine: practica bancară şi
bilanţul contabil francez din 1957.
Când un bancher examinează cererea de împrumut a unei întreprinderi, el se preocupă
dacă aceasta va fi în măsură să îl ramburseze, analizând lichiditatea activelor şi exigibilitatea
datoriilor sale.
În bilanţul contabil francez din 1957, posturile de activ sunt clasate în ordinea
lichidităţii crescânde, iar cele de pasiv a exigibilităţii crescânde. Comparaţia între lichiditatea
activului şi exigibilitatea pasivului se limitează la a verifica corespondenţa între activele
imobilizate, pe de o parte (active mai mari de un an) şi capitaluri permanente (resurse mai
mari de un an), pe de altă parte. Corelat, posturile din josul bilanţului erau regrupate în alte
două mari posturi : active circulante (mai mici de un an) şi datorii pe termen scurt (mai mici
de un an), interpretarea situată în cadrul „bilanţului lichiditate” unde confruntarea între
capitalurile permanente şi activele imobilizate permite degajarea noţiunii de fond de
rulment18:

Fond de rulment = Capitaluri permanente – Active imobilizate nete.

17
Bucătaru, D., - “Concepţii actuale privind echilibrul financiar al întreprinderii(II)” în Tribuna Economică nr.
14/1994, pag. 43
18
Bucătaru, D., - “Concepţii actuale privind echilibrul financiar al întreprinderii(II)” în Tribuna Economică nr.
14/1994, pag. 43

12
Exigenţa unei lichidităţi a activului, cel puţin egală cu exibilitatatea pasivului se
traduce prin necesitatea unui fond de rulment pozitiv care se constituie ca o „saltea de
protecţie” (securitate).
Egalitatea A=P, a bilanţului determină un alt mod de calcul pentru fondul de rulment19:

Fond de rulment = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Aceasta va avea ca efect confundarea unui mod de calcul cu o definiţie. Fondul de


rulment se constituie în partea de sus a bilanţului şi faptul că utilizarea lui se percepe în partea
de jos a acestuia nu are nicio influenţă asupra mărimii sale. Modificarea structurii sau rotaţiei
activului şi pasivului circulant nu va mai avea consecinţe asupra fondului de rulment, ci doar
asupra trezoreriei.
În esenţă, concepţia tradiţională a fondului de rulment, numită şi patrimonială, se
rezumă astfel : fondul de rulment este egal cu diferenţa între capitalurile permanente şi
activele imobilizate nete şi trebuie să fie pozitiv, reprezentând o marjă de securitate care
permite întreprinderii să-şi onoreze angajamentele sale faţă de terţi.
Concepţia aceasta exprimă un punct de vedere extern întreprinderii, care tinde să
minimizeze riscul conţinut de creanţe. Concepţia patrimonială se aplică în cazul bilanţului
financiar. Acesta necesită faţă de bilanţul contabil anumite reclasamente şi refaceri ale
posturilor contabile. Bilanţul financiar este un bilanţ după repartiţie, deoarece dividentele
constituie o datorie şi nu fac parte din patrimoniul întreprinderii. Lichiditatea este examinată
în raport de regula echilibrului financiar minim care presupune ca fondul de rulment să fie
pozitiv.
Efectul acestei reguli ar fi20:
a) asigurarea solvabilităţii pe termen scurt, prin faptul că activele circulante sunt mai
mari decât datoriile sub un an.
b) marja de securitate care rezultă îi permite să facă faţă la termen unei eventuale
deteriorări a rotaţiei activului şi pasivului mai mici de un an şi să păstreze astfel, într-un mod
durabil, solvabilitatea.
c) un fond de rulment pozitiv va fi o prefigurare a unei trezorerii îndestulătoare, în
măsura în care va permite să resoarbă întârzierile din încasarea creanţelor pe termen scurt;
concepţie ce a jucat un rol important în diagnosticul financiar al întreprinderii şi a fost baza
unei doctrine financiare vizând enunţarea unor reguli de sănătate financiară a întreprinderii.
19
Idem
20
Ibidem

13
d) regula îndatorării maxime, conform căreia datoriile pe termen mijlociu şi lung
trebuie să respecte două limite :
datoriile pe termen lung  datoriile pe termen mijlociu
1
capitaluri proprii

datoriile pe termen lung  datoriile pe termen mijlociu


capitaluri permanente
să nu depăşească 3 sau 4 ani

de autofinanţare (durata de recuperare).


e) regula finanţării maxime, conform căreia îndatorarea trebuie să reprezinte cel mult
50-70% din totalul investiţiilor.
f) regula echilibrului financiar minim congorm căreia diferenţa dintre fondul de
rulment şi lichiditate să fie pozitivă.
Câteva observaţii privind concepţia lichidităţii patrimoniale care o fac pe aceasta
depăşită.
În primul rând, nu arată care ar fi mărimea fondului de rulment pentru ca aceasta să fie
acea „saltea de protecţie”, cât să reprezinte el pentru ca această protecţie să fie cât mai mare :
să corespundă unui anumit procentaj din cifra de afaceri din bilanţ sau din suma datoriilor ?
Acest neajuns reduce posibilităţile operaţionale ale concepţiei.
Problema optimizării mărimii fondului de rulment este un alt neajuns al concepţiei
întrucât se admite necesitatea unui fond de rulment pozitiv, neluând în calcul că există unităţi
care au un fond de rulment negativ (compensat de o resursă de finanţare generată de
exploatare) şi care are o situţie financiară excelentă.
Alt neajuns este afirmaţia că fondul de rulment pozitiv antrenează o trezorerie
abundentă, întrucât nu s-a stabilit vreo legătură între fondul de rulment şi trezorerie, ea
rezultând din marja de securitate.

2. ECHILIBRUL FINANCIAR DINAMIC


Spre deosebire de concepţia lichidativă, care avea ca scop satisfacerea intereselor
împrumutatorilor, concepţia funcţională21 şi-a diversificat obiectivele precum şi destinatarii :
investitori, acţionari, conducători, furnizori, personalul întreprinderii. S-a trecut astfel de la
abordarea juridică la o optică economică financiară situând întreprinderea într-un context de
continuitate a exploatării şi nu de lichidare.
21
Bucătaru, D., - “Concepţii actuale privind echilibrul financiar al întreprinderii(III)” în Tribuna Economică nr.
15/1994, pag. 43

14
La începutul anilor ’70, o serie de economişti teoreticieni au remarcat că, într-un
anumit context, nu este suficient să finanţezi imobilizările de capitaluri permanente şi de a
crea un fond de rulment pozitiv, ci trebuie să se asigure finanţarea nevoii generate de
producţie, nevoie care se constituie în investiţie. În această abordare, mărimea fondului de
rulment are o importanţă relativă pentru echilibrul financiar al întreprinderii. Această
concepţie are în vedere22:
a) o nouă definiţie a trezoreriei în termeni de utilizări-resurse, în locul cuplului
încasări-plăţi; trezoreria unei întreprinderi este diferenţa între resursele puse în operă pentru
finanţarea activităţii sale şi nevoile antrenate de aceasta.
b) o nouă percepere a bilanţului care se rezumă astfel :

UTILIZĂRI RESURSE
Nevoia de fond de rulment Fondul de rulment (net global)
Trezoreria netă pozitivă Trezoreria netă negativă

c) o nouă abordare a echilibrului financiar, pornind de la ecuaţia fundamentală a


trezoreriei :

Trezoreria = Fondul de rulment net global – Nevoia de fond de rulment.

Abordarea funcţională îşi are originea în teoria ciclică, ciclul fiind definit ca o
secvenţă de operaţiuni având o anumită regularitate şi corespunzând unei funcţiuni a
întreprinderii. Se disting astfel : ciclul de operaţiuni de investiţii, ciclul de operaţiuni curente
şi ciclul de operaţiuni de trezorerie.
Concepţia tradiţională percepea posturile de jos ale bilanţului dintr-un punct de vedere
extern, în termeni de lichiditate-exigibilitate. Ori, din punct de vedere intern, cea mai mare
parte a posturilor de active circulante, precum şi cele de datorii pe termen scurt, au o
semnificaţie mai amplă, ele reprezentţnd utilizările şi resursele de finanţare generate de ciclul
de exploatare.
Criza economică din anii ’70 a făcut să se ia în calcul consecinţele financiare ale
ciclului de producţie iar, costul crescut al finanţării a făcut indispensabilă o gestiune mai
riguroasă a părţii de jos a bilanţului, care până atunci era neglijată. Posturile de activ legate de
exploatare se traduc printr-o nevoie de finanţare. Posturile de pasiv semnificând

22
Idem

15
împrumuturile legate de producţie, se percep ca resursă de finanţare. Aceste nevoi şi resurse
de finanţare ţin funcţional de trecerea prin fluxurile de operaţiuni de exploatare şi trezorerie.
În operaţiunile de finanţare a investiţiilor şi a activităţilor de exploatare întreprinderea
apelează la propriile resurse. Regula investirii sistematice a totalităţii rezultatului brut al
exploatării, bază a tabloului plurianual al fluxurilor financiare nu este validată în teoria micro
şi macroeconomică. De asemenea, nici practicile nu o confirmă. Pe plan microeconomic
regula conduce la a elimina obiectivul de rentabilitate în fundamentarea deciziei de investiţie,
care este o restricţie ce condiţionează creşterea. Tabloul plurianual ignoră raţionamentul
financiar în termeni de rentabilitate-risc şi se rezumă la prefigurarea procentului de creştere
motivată de excedentul brut al exploatării în termeni de strategie financiară.
Regula reinvestirii excedentului brut a fost justificată de G. de Murard pe baza unei
interpretări a funcţiei de producţie a întreprinderii. Această funcţie de producţie nu constituie
o repezentare direct operaţională pentru întreprindere şi nu permite să valideze regula. Ea este
fără legătură cu alegerea modului de finanţare a investiţiilor, iar susţinerea reinvestirii în
totalitate a excedentului brut al activităţii presupune ca excedentul să apară ca o cvasirentă,
caz în care profitul întreprinderii este adecvat asigurat.
Altă regulă a reinvestirii în totalitate a excedentului brut al activităţii o constituie
respectarea echilibrului financiar a tabloului în condiţiile unei îndatoriri structurale a
întreprinderii. În modelul „creştere-rentabilitate” îndatorarea are rolul de a compensa
prelevarea fiscală şi de a apropia rentabilitatea financiară (după impozit) de rentabilitatea
economică (înainte de impozit).

3. CONCEPŢIA „RENTABILITATE-RISC” priveşte întreprinderea ca un


portofoliu de active industriale şi financiare 23, care au un anumit risc în valorificarea lor şi a
căror finanţare este asigurată de resurse compuse din fonduri proprii şi datorii financiare.
Inspirate din această concepţie sunt tabloul fondurilor lui Poncet şi Portait, al lui
Levasseur, precum şi tabloul fluxurilor de trezorerie a lui C. Chareaux.
Echilibrul financiar subscris concepţiei consideră că deciziile de investiţie şi de
finanţare a întreprinderii sunt determinate de obiectivul de maximizare a bogăţiei acţionarilor,
măsurată prin valoarea bursieră a titlurilor lor. Centrat asupra acţionarilor, echlibrul financiar
este atins atunci când randamentul portofoliilor activelor acoperă costul capitalului. Altfel
spus, rentabilitatea activelor trebuie să satisfacă rentabilitatea dorită de împrumutătorii de
fonduri, ţinând cont de riscurile curente.
23
Bucătaru, D., - op. cit., pag. 43

16
După Modigliani şi Miller, obiectivul fixat de conducători, de maximizare a bogăţiei
acţionarilor, nu poate fi atins decât maximizând valoarea globală a întreprinderii. Plecând de
la ipotezele că într-o piaţă financiară perfectă, în absenţa costului de faliment şi a impozitării,
a împrumuturilor acordate şi primite cu aceeaşi dobândă şi fără risc, ei au demonstrat că
valoarea de piaţă a unei întreprinderi depinde de portofoliul ei de active, iar structura
financiară şi politica privind dividendele ar fi neutre. Cu toate acestea, introducerea fiscalităţii
asupra beneficiilor întreprinderilor invalidează concluziile iniţiale. În prezenţa impozitării,
valoarea unei firme creşte odată cu dobânda îndatorării.
În acest sens, se observă decalate în timp operaţiuni privind şi cheltuielile de
exploatare, pe de o parte şi fluxuri de încasări şi plăţi pe de altă parte. Aceste decalaje explică
nevoile de resurse de finanţare şi nu veniturile şi cheltuielile, ca atare.
Soldul global dintre nevoile şi resursele de finanţare este în cea mai mare parte a
cazurilor o nevoie netă de finanţare. Decalajele sunt structurate, astfel nevoia de finanţare care
rezultă trebuie să fie acoperită printr-o resursă stabilă, care nu poate fi decât excedentul
resurselor durabile asupra utilizărilor stabile, adică fondul de rulment.
Principalele critici24 aduse concepţiei fucţionale se referă la faptul că aceasta se
bazează pe reprezentarea ciclică a activităţii întreprinderii şi a circulaţiei capitalului, fapt ce ar
trebui să se regăsească şi în modul de finanţare, astfel încât necesităţile stabile să fie finanţate
din resurse stabile. Acest sprijin de resurse specifice la utilizări specifice, care exclude
întregul risc de transformare, se dovedeşte contrar principiului neafectării şi unităţii de casă.
Locul major acordat noţiunii de nevoie de fond de rulment de exploatare în analiza
echilibrului financiar a fost repus în discuţie. Pe de o parte, noţiunea de ciclu de exploatare nu
este universală, în anumite sectoare ea se confundă cu ciclul de investiţii (exemplu,
aeronautică), în altele ea dispare (sectorul imobiliar), iar pe de altă parte nevoia de fond de
rulment prezintă aceleaşi caracterisitici de permanenţă ca cele ale investiţiilor.
Noţiunea centrală pentru aprecierea evoluţiei echilibrului financiar, trezoreria netă,
este o variabilă dependentă de fondul de rulment. Această concepţie exclude reţinerea de
active de trezorerie pentru motive de rentabilitate sau flexibilitate. Mai mult, separând
creditele de trezorerie de alte capitaluri împrumutate, ea contestă gestiunea datoriei în funcţie
de anticiparea dobânzii şi astfel rolul de transformare asigurat de întreprindere prin reînnoirea
regulată a creditelor sale pe termen scurt.

24
Bucătaru, D., - op. cit., pag. 43

17
4. CONCEPŢIA „CREŞTERE-RENTABILITATE” se distinge de cea
funcţională prin abordarea conceptelor de fond de rulment şi autofinanţare, echilibrul
urmărindu-se pe termene medii. În acest model, creşterea este echilibrată atunci când nu se
traduce printr-o degradare a rentabilităţilor economice şi financiare.
Concepţie fundamentată de G. de Murard, ea s-a concretizat într-o sumă de norme cu
ajutorul cărora s-a construit un tablou plurianual al fluxurilor financiare. Modelul se sprijină
pe tripla egalitate: c = r = r’ 25
unde : c = creşterea, r = rata rentanbilităţii economice nete.
Apreciată ca punct de plecare în analiza fluxurilor, creşterea valorii globale a
întreprinderii presupune ca, pe o lungă perioadă, valoarea sumei fluxurilor reale şi a
economiei la impozit legată de îndatorare să fie pozitive. Aceasta implică, ca valoarea actuală
a fluxurilor financiare vărsate acţionarilor şi împrumutătorilor să fie superioară celei a
fluxurilor de creştere a capitalului şi a îndatoririi nete.
Verificarea validităţii teoriei financiare ridică mai multe probleme. Ea face trimitere la
rentabilităţi sperate atunci când nu se pot calcula decât rentabilităţi constatate. Mai mult,
acelea nu pot fi determinate, cel mai adesea, decât plecând de la valoarea contabilă a
capitalurilor investite. Apoi, domeniul său de aplicare nu priveşte decât societăţile cotate. Ea
desemnează conducătorilor un obiectiv de maximizare a bogăţiei acţionarilor, ceea ce nu este
singurul susceptibil de care să se ţină cont în complexitatea motivaţiilor de la originea
deciziilor de investiţie sau de finanţare; criteriile strategice au tot atâta greutate, dacă nu chiar
mai mare în alegerea investiţiei în raport cu criteriile financiare, a căror valoare este câteodată
contestată.
Pe de altă parte, după cum arată teoria îmbinării sau teoria semnalului, existenţa unui
conflict sau a unei asimetrii de informaţii între conducătorii şi acţionarii (sau împrumutătorii)
întreprinderii poate antrena decizii financiare de natură să se contrapună realizării obiectivului
de maximizare a profitului. De asemenea, concepţia „rentabilitate-risc” nu înregistrează
obiectivele altor participanţi la viaţa întreprinderii, precum salariaţii şi influenţa pe care o au
ei asupra deciziilor conducătorilor.

5. CONCEPŢIA „CREŞTERE – AUTONOMIE FINANCIARE”

25
Bucătaru, D., - “Concepţii actuale privind echilibrul financiar al întreprinderii(III)” în Tribuna Economică nr.
15/1994, pag. 44

18
Centrala bilanţurilor a Băncii Franţei a modificat, în 1987, metodele sale de analiză.
Ea a înlocuit în dosarul individual al întreprinderii, tabloul utilizări-resurse, de inspiraţie
funcţională, cu alte două modele26.
Primul, bazat pe fluxul fondurilor este un tablou utilizări-resurse orientat către evoluţia
structurii financiare.
Al doilea apreciază incidenţa operaţiunilor întreprinderii asupra trezoreriei sale.
Ambele modele se sprijină pe o concepţie a echilibrului financiar care privilegiază
autonomia financiară a întreprinderii.
Primul tablou de utilizări-resurse descrie evouţia capitalului angajat şi gradul de
acoperire a nevoilor de finanţare prin resurse interne produse de întreprindere.
Modelul privind fluxul de trezorerie se inspiră, de asemenea, din concepţia ce pune în
evidenţă gradul de autonomie a întreprinderii. Trezoreria, măsurată prin diferenţa între
disponibilităţile şi creditele de trezorerie, este o variabilă dependentă de fluxurile de trezorerie
disponibile, de investiţiile nete şi de aportul în resurse stabile.

Examinarea principalelor tablouri ale fluxurilor arată că fiecare model impune analizei
financiare o concepţie asupra echilibrului financiar precum şi norme de apreciere a bunei
gestiuni a întreprinderii. Niciunul din modelele propuse nu se impune ca o grilă generală de
analiză a comportamentelor întreprinderii, deoarece logicile financiare subscrise reliefează
doar anumite aspecte ale dinamicii întreprinderii şi nu toate comportamentele postulate sunt
fundamentate în teorie sau validate în practică.

CAP. II. INSTRUMENTE ALE EXPRIMĂRII


ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII
Pentru analiza echilibrului financiar al întreprinderii s-au conturat în practica
financiară două grupe mari de metode.
Prima grupă cuprinde metode tradiţionale bazate pe studiul bilanţului şi constituie o
exprimare a echilibrului financiar în viziune statică.
Metodele din grupa a doua sunt bazate pe studiul fluxurilor financiare aparţinând unei
abordări dinamice a echilibrului financiar al întreprinderii.

26
Bucătaru, D., - op. cit., pag. 44

19
II.1. Indicatori privind exprimarea echilibrului financiar în viziune statică

Analiza statică a echilibrului financiar constituie componenta tradiţională a analizei


financiare. Aceasta furnizează răspunsuri cu privire la trei probleme esenţiale27 pentru
aprecierea condiţiilor echilibrului financiar :
- structura patrimoniului şi evoluţia sa în timp
- corelaţia între lichidităţile cumulate ale firmei şi scadenţele pe care ea le poate
anticipa la o anumită dată
- gradul de adecvare al compoziţiei resurselor colectate de întreprindere la
utilizările pe care ea le finanţează.
Analiza statică se poate efectua în funcţie de cele două concepţii de elaborare a
bilanţului : patrimonială şi funcţională.28 În viziune patrimonială, interesează patrimoniul net
al acţionarilor şi activul economic în ansamblu, ca o garanţie pentru creditori. În concepţia
funcţională, bilanţul este privit ca ansamblul alocărilor de fonduri şi al surselor de procurare
pe diferite cicluri financiare, pentru a înţelege funcţionarea întreprinderii.
Aşadar, suportul analizei statice îl constituie bilanţul, deoarece permite formularea
unui diagnostic privind condiţiile echilibrului financiar şi pune în evidenţă structura financiară
a întrerinderii ; limitele acestui mod de abordare constă în faptul că bilanţul oferă o
reprezentare a patrimoniului la un moment dat.
Analiza solvabilităţii pornind de la bilanţ se bazează în mod tradiţional pe principiul
confruntării între lichiditatea activului şi exigibilitatea pasivului. Pasivul bilanţului grupează
angajamentele întreprinderii, elemente cu o exigibilitate diferită, în funcţie de scadenţa lor ;
iar în activ, elementele sunt grupate după lichiditate.
Instrumentele analizei statice a echilibrului financiar pot fi redate în următoarea
figură29 :
- fondul de rulment
patrimonială - ratele de solvabilitate
Analiza statică - ratele de lichiditate

funcţională - nevoia de fond de rulment


- trezoreria

27
Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003,
pp. 385-387.
28
Onofrei, M., - Finanţele întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 248
29
Onofrei, M. – op. cit. , pag. 249

20
Figura nr. 1. Analiza statică a echilibrului financiar

Analiza statică patriominală a echilibrului financiar are, deci, ca instrumente


(indicatori): fondul de rulment, solvabilitatea şi lichiditatea.

1. FONDUL DE RULMENT
Conform teoriei patrimoniale, o întreprindere este solvabilă dacă asigură echilibrul
maselor bilanţiere de aceeaşi durată, respectând următoarele reguli financiare30 :
Activ imobilizat ≤ Capital permanent
Activ circulant ≥ Datorii de exploatare
Respectarea acestor reguli este asigurată prin fondul de rulment. Întrucât un
investitor ia în calcul o nevoie de capital permanent care să-i asigure nu doar constituirea
activelor imobilizate, ci şi a părţii stabile a activelor circulante, respectiv a valorilor de
exploatare apare astfel o diferenţă de resurse stabile numită fond de rulment. Deci, fondul de
rulment poate fi definit ca partea din capitalul permanent utilizată pentru finanţarea activelor
circulante31 :
Fond de rulment = Capitaluri permanente – Active imobilizate.

Fondul de rulment poate fi determinat şi cu ajutorul relaţiei :


Fondul de rulment = Active circulante – Datorii pe termen scurt
Semnificaţia este însă diferită faţă de prima relaţie întrucât termenii acesteia sunt
exprimaţi ca mărimi previzionate32 şi nu date certe luate din bilanţ, ca în cazul primei formule.
Prima modalitate de exprimare este specifică practicii şi literaturii de specialitate din
Franţa, iar a doua, ţărilor anglo-saxone. Indiferent însă de modalitatea de calcul, în logica
financiară nu există decât un singur fond de rulment.
Aşadar, când sursele permanente sunt mai mari decât necesităţile permanente de
alocare a fondurilor băneşti, întreprinderea dispune de un fond de rulment. Acest excedent de
resurse permanente degajat de ciclul de finanţare al imobilizărilor poate fi utilizat pentru
reînnoirea activelor circulante; astfel că fondul de rulment apare ca o marjă de securitate
financiară33 care permite întreprinderii să facă faţă, fără dificultate, riscurilor diverse pe

30
Idem
31
Bucătaru, D., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2004, pag. 158
32
Bucătaru, D., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2004, pag. 158
33
Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 38

21
termen scurt constând în probleme comerciale sau la nivelul ciclului financiar al exploatării
(reducerea temporară a vânzărilor, întârzierea plăţilor de către clienţi, accelerarea plăţilor
către furnizori, etc.), conservarea unei anumite autonomii, respectiv a unei independenţe
financiare faţă de creanţierii săi.
Unii autori tratează fondul de rulment (F.R.) ca fiind compus din fond de rulment
propriu (F.R.p.) şi fond de rulment străin (F.R.s.)34.
F.R. = F.R.p.+ F.R.s. unde
fondul de rulment propriu este excedentul de capitaluri proprii faţă de imobilizările
nete: F.R.p. = Cp – Ai ,
iar fondul de rulment străin rezultă ca diferenţă între capitalul permanent şi cel
propriu: F.R.s. = Cperm – Cpropriu sau ca diferenţă între fondul de rulment şi fondul de
rulment propriu.
Mărimea pozitivă F.R.s. indică folosirea împrumuturilor pe termen mijlociu şi lung.
F.R.p. şi F.R.s. pot lua valor şi valori negative. În acest caz se evidenţiază măsura îndatorării
pe termen scurt pentru nevoi de finanţare pe termen lung, respectiv gradul de dependenţă al
activităţii de investiţii faţă de activitatea de exploatare.
Fondul de rulment reprezintă, aşadar, un “senzor”, un indicator prin care se apreciază
situaţia financiară a întreprinderii la un moment dat, starea ei de echilibru.

În privinţa mărimii fondului de rulment net pot exista trei ipostaze 35, luând în
considerare finanţarea activităţii întreprinderii şi înfăptuirea echilibrului financiar:
1. F.R. < 0
2. F.R. = 0
3. F.R. > 0.
Ipostazele pot fi redate cu ajutorul figurii următoare36:

Capital
Active permanent Active Capital Active Capital
imobilizate imobilizate permanent imobilizate permanent
Datorii pe

34
Neagoe, I., - Finanţele întreprinderii, Editura Ankarom, Iaşi, 1997, pag. 256.
35
Trenca, I., - Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1997, pag. 89.
36
Bucătaru, D., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2004, pag. 160.

22
Active termen Active Datorii pe Active Datorii pe
circulante scurt circulante termen circulante termen
scurt scurt

F.R. < 0 F.R. = 0 F.R. > 0


Figura nr.2 Ipostaze ale fondului de rulment

Dacă fondul de rulment este o mărime negativă atunci utilizarea datoriilor pe termen
scurt în finanţarea activităţii de exploatare devine permanentă, de unde şi gradul mult mai
ridicat de exigibilitate a surselor de finanţare. Existenţa unui grad scăzut de lichiditate este
provocat de creşterea ponderii activelor imobilizate în totalul plasamentelor financiare, astfel
că întreprinderea nu face faţă cererilor creditorilor săi de a-şi onora la termen obligaţiile, decât
dacă ar proceda la lichidarea unor active imobilizate; dar echilibrul financiar al întreprinderii
în această situaţie este compromis. Se recomandă ca întreprinderea să dispună de active
circulante pe care să le poată transforma repede în lichidităţi, înainte ca datoriile să devină
scadente, în acest fel se evită blocajele în circuitul financiar şi se creează posibilitatea
restabilirii urgente a echilibrului său financiar.
Prin excepţie, fondul de rulment negativ poate fi înregistrat în cazul acelor
întreprinderi comerciale care lichidează şi reînnoiesc foarte repede stocurile sau cele care
lucrează pe bază de avansuri şi garanţii (întreprinderile furnizoare de energie electrică şi gaze
naturale) şi întreprinderi care beneficiază de o serie de facilităţi în privinţa plăţilor către
furnizorii lor (au acces la creditul furnizor).
În cazul unui fond de rulment nul, pentru a-şi asigura şi menţine echilibrul financiar,
atenţia întreprinderii trebuie concentrată spre menţinerea posibilităţilor de transformare a
activelor în lichidităţi la termenele dorite şi spre confruntarea permanentă a acestor termene
cu cele ce privesc exigibilitatea datoriilor sale pe termen scurt. O astfel de situaţie pune în
evidenţă fragilitatea echilibrului financiar al întreprinderii, ceea ce poate conduce la
diminuarea credibilităţii firmei pe piaţă.
Situaţia constând într-un fond de rulment net pozitiv, desemnează existenţa acelei
marje de siguranţă necesare funcţionării întreprinderii şi asigurării echilibrului său financiar.
Existenţa fondului de rulment îi permite întreprinderii să-şi asigure un nivel minim, dar sigur
pentru acele active circulante a căror permanenţă este absolut necesară pentru buna ei
funcţionare: stocuri pentru exploatare maxime, stocuri realizabile pe termen scurt minime,
precum şi disponibilităţi în cont şi în casă minime.

23
Fondul de rulment pozitiv, într-o proporţie redusă 37 nu este însă suficient pentru a crea
în perioada imediat următoare siguranţa derulării normale a activităţii financiare. Dacă aceasta
nu este dublată de măsuri care să elimine fenomenul încetinirii vitezei de rotaţie a capitalului
circulant, să înlăture cauzele care conduc spre o lichiditate necorespunzătoare, la unele active
circulante, atunci nu se pot întrevedea posibilităţi ca întreprinderea să evite pe deplin, în
perioadele imediat următoare, perturbaţiile ce pot apărea în funcţionarea ei cotidiană.

În practica firmelor, problematica echilibrului financiar este asociată finanţării


activităţii curente a întreprinderii şi nu a investiţiilor în active fixe ale acestuia. Astfel că nu
lipsa de solvabilitate aduce întreprinderilor spectrul falimentului, cât lipsa de lichiditate,
respectiv de capacitate de plată, întrucât obligaţiile pe termen scurt sunt mult mai presante
pentru management decât cele pe termen mediu şi lung. Regula de bază38 folosită în
proiectarea echilibrului financiar este ca totalul plasamentelor în active circulante să fie
realizate, atât pe seama excedentelor pe care capitalul permanent îl are faţă de activele
imobilizate, cât şi pe seama datoriilor pe termen scurt, adică :
Ac = F.R. + D.T.S.
Altfel spus, nevoia de capital circulant se acoperă atât pe seama datoriilor pe termen
scurt, cât şi a fondului de rulment, respectiv a acelei părţi din capitalul permanent care excede
asupra activelor imobilizate ale întreprinderii.

Luând în calcul şi politica generală promovată de firmă în legătură cu stabilirea


mărimii fondului de rulment faţă de nevoia de fond de rulment (politică ofensivă sau
defensivă), se consideră că fondul de rulment este optimal dacă răspunde la două cerinţe ale
gestionării eficiente a firmei39:
 să asigure echilibrul financiar al întreprinderii şi
 o cât mai ridicată rentabilitate financiară asigurată prin minimizarea costului
capitalului.

2. RATE FINANCIARE STABILITE PE BAZA BILANŢULUI


Metoda ratelor este un instrument tradiţional şi deosebit de răspândit al analizei
financiare, care a cunoscut în ultimii ani importante actualizări şi aprofundări. Se recurge la

37
Bucătaru, D., - op. cit., pag. 161.
38
Idem, pag. 162.
39
Stancu, I., - Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, Ediţia a III-a, 2002, pag. 790.

24
această metodă din dorinţa de a stabili norme care să constituie criterii pentru a aprecia starea
unei întreprinderi, prin compararea ratelor calculate cu anumite valori de referinţă. Acestea
pot fi : aceleaşi rate stabilite la nivelul unui domeniu de activitate, aceleaţi rate înregistrate de
o firmă cu care întreprinderea în cauză doreşte să concureze sau pe care o consideră un
exemplu, obiective pe care şi le propun acţionarii şi/sau managerii.
Ratele lichidităţii exprimă capacitatea firmei de a face faţă anajamentelor la scadenţă
pe termen scurt.
Se pot calcula următoarele rate :
 rata lichidităţii generale
 rata lichidităţii reduse
 rata lichidităţii imediate.

1. Rata lichidităţii generale40 (curente) se calculează ca un raport între activul


circulant şi datoriile pe termen scurt, conform relaţiei:
AC
RLC 
DTS
Rata permite a verifica dacă capitalurile utilizate pentru finanţarea unei valori de activ
vor rămâne la dispoziţia întreprinderii pe o perioadă cel puţin egală cu durata acestui activ ;
astfel ar fi îndeplinită regula tradiţională a echilibrului financiar minim.

2. Rata lichidităţii reduse (rata trezoreriei) 41 exprimă lichiditatea întreprinderii,


excluzând din analiză stocurile. O parte din stocuri, corespunzând valorii minime a stocului
indispensabil activităţii normale a întreprinderii sunt considerate ca imobilizări. Această rată
exprimă faptul că rezerva de stocuri conservată de firmă poate prezenta un grad insuficient de
lichiditate în cazul unei nevoi urgente ; astfel, anumite mărfuri nu au valoare decât dacă au
parcurs un anumit proces de producţie. Rata lichidităţii reduse se mai numeşte rata rapidă sau
„testul acid” şi se determină în două variante :

AC  Stocuri Creante  Disponibilitati


RLR  
DTS D TS
sau
Angajamente legate de exploatare  Alte creante  Lichiditati
R LR 
D TS
40
Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003,
pag. 391
41
Onofrei, M., - Finanţele întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 251

25
3. Rata lichidităţii imediate (rata „cash”)42 asigură interfaţa elementelor celor mai
lichide ale activului cu obligaţiile pe termen scurt :
Disponibilitati  Valori mobiliare de plasament
R Li 
D TS

Ratele lichidităţii evidenţiază condiţiile echilibrului financiar pe termen scurt.


Se pot face următoarele precizări cu privire la ratele lichidităţii 43:
1. În legătură cu informaţia contabilă, trebuie avută în vedere incidenţa dividendelor
(dacă se lucrează pe un bilanţ înaintea distribuirii rezultatelor) şi a metodelor de evaluare
contabilă, în special la nivelul stocurilor.
2. Semnificaţia lor este redusă în cazul întreprinderilor care permanent nu realizează
acoperirea activelor circulante prin datorii pe termen scurt.
3. Pot furniza informaţii eronate cu privire la lichiditate, deoarece termenul efectiv de
rambursare nu este luat în calcul corespunzător. Astfel, două întreprinderi sunt într-o situaţie
diferită, chiar dacă prezintă acelaşi activ circulant şi pasiv exigibil pe termen scurt, dar
datoriile lor pe termen scurt sunt exigibile pe perioade diferite – de la câteva săptămâni la
câteva luni, de exemplu.
Ratele îndatorării44 prezintă o expresivitate, prin prisma echilibrului financiar, mai
redusă comparativ cu ratele lichidităţii. Ele dau o imagine asupra capacităţii întreprinderii de a
depăşi dificultăţile care ar putea apărea datorită unei eventuale neîncrederi din partea
furnizorilor de fonduri. Scopul calculării lor îl constituie evidenţierea contribuţiei diferitelor
surse de îndatorare la finanţarea întreprinderii. Modul de calcul se bazează pe compararea
formelor îndatorării cu fondurile proprii ale firmei.
Rata solvabilităţii45 se poate aprecia prin raportarea fondurilor proprii la datoriile
scadente sau ca raport între Datorii şi Pasiv.
Datorii
RS 
Pasiv
În formula aceasta, solvabilitatea patrimonială este identică cu rata îndatorării.
Solvabilitatea se mai poate aprecia şi cu ajutorul levierului, ca raport între Datorii şi Capitalul
propriu.

42
Idem, pag. 252
43
Toma, M., Alexandru, F., - op. cit., pag. 392
44
Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003,
pag. 392
45
Onofrei, M., - op. cit., pag. 250

26
In contextul răspunderii materiale limitate a acţionarilor, prin capitalurile proprii, o
solvabilitate foarte bună se apreciază pentru o rată a îndatorării mai mică de 50% şi un levier
mai mic de 100%. Pentru întreprinderi solide cu legături statornice faţă de creditori, se pot
admite rate de îndatorare de până la 67% (două treimi datorii în pasiv) şi, respectiv, levier de
până la 200%.
O măsură empirică a solvabilităţii se pot face prin rezerva de îndatorare calculată ca
diferenţă între potenţialul de îndatorare (reprezentând 90% din activele fixe corporale) şi
îndatorarea efectivă :
Rezervă îndatorare = Potenţial îndatorare – Total credite contractate
Ratele de solvabilitate şi ratele de lichiditate contribuie atât la analiza echilibrului
financiar într-o manieră statică, cât şi la cunoaşterii bonităţii unei întreprinderi.

Coeficientul general al capacităţii de plată46 reflectă potenţialul unităţii de a face


faţă, în orice moment, obligaţiile băneşti cu şi făra numerar, respectiv corelaţia între fluxurile
de încasări şi cele de plţăi. Se exprimă utilizând relaţia :

CP 
D
P
unde :  D = suma mijloacelor băneşti lichide şi a celor în curs de a deveni lichide
(disponibilităţi băneşti).
 P = totalul obligaţiilor pe termen scurt scadente (plăţi).
O valoare supraunitară a acestui indicator semnifică faptul ca întreprinderea are
suficiente disponibilităţi băneşti şi mijloace în curs de a deveni lichide, pentru a-şi achita
obligaţiile scadente. O valoare subunitară a acestui indicator reflectă o situaţie financiară
dificilă a întreprinderii, precum şi lipsa disponibilităţilor bîneşti. Din această cauză nu poate
efectua plăţile scadente, fiind nevoită să se îndatoreze pentru a-şi reface capacitatea de plată.
În funcţie de gradul lor de lichiditate, activele întreprinderii pot fi grupate în :
o active lichide de gradul I ( D I ), cuprinzând disponibilităţi băneşti şi
plasamente
o active lichide de gradul II ( D II ), cuprinzând disponibilităţi băneşti,

plasamente ( D I ) şi creanţele certe exigibile

46
Idem

27
o active lichide de gradul III ( DIII ), cuprinzând disponibilităţi băneşti,

plasamentele, creanţele certe exigibile ( D II ), precum şi produsele finite,


semifabricatele destinate vânzării şi valorificarea unor active fixe.
Corespunzător acestei grupări, se calculează coeficientul capacităţii de plată al
întreprinderii, astfel47 :

C pI 
D I
, C pII 
D II
, C pIII 
D III

P P P
în care: C pI , C pII , C pIII = coeficientul capacităţii de plată de gradele I, II, III.
Primii doi indicatori sunt parţiali, valoarea lor fiind subunitară, iar cel de-al treilea
reflectă întreaga capacitate de plată a întreprinderii pe o anumită perioadă şi poate avea atât
valori supraunitare, cât şi subunitare.

Ratele de sinteză sau ale echilibrului financiar48 leagă conturile de activ şi cele de
pasiv exprimând exigibilitatea datoriilor în raport cu lichiditatea activelor. Ele permit
evidenţierea unui aspect al regulii echilibrului financiar şi anume acela potrivit căruia
imobilizările trebuie să fie finanţate prin capitaluri care rămân la dispoziţia întreprinderii de o
manieră durabilă.
Posturile din activ şi din asiv sunt confruntate izolând elementele pe termen mediu şi
lung, pe de o parte şi cele pe termen scurt pe de altă parte.
Ratele de sinteză privind elementele cu durate de peste un an evidenţiază modul de
finanţare a utilizărilor pe termen lung. Mod de calcul49 :
Capitaluri permanente
RS 1 
Active imobilizate nete
Aceasta se mai numeşte rata finanţării imobilizărilor sau rata imobilizării capitalurilor.
Diferenţa între numărător şi numitor este fondul de rulment.
Dacă :
a) RS1 > 1, atunci întreprinderea are un fond de rulment net pozitiv : întreprinderea îşi
finanţează totalitatea investiţiilor sale prin resurse stabile şi este în măsură să finanţeze şi
elemente ale activului circulant.
b) RS1 < 1, atunci întreprinderea are un fond de rulment net negativ : întreprinderea
nu-şi poate asigura finanţarea investiţiilor prin resurse stabile.

47
Onofrei, M., - Finanţele întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 254.
48
Toma, M., Alexandru, F., - op. cit., pag. 393.
49
Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003,
pag. 393

28
“Autonomia” de care dispune întreprinderea în finanţarea investiţiilor sale este
exprimată de următoarea relaţie50 :
Capitaluri proprii
RS 2  .
Active imobilizate nete

Analiza statică a echilibrului financiar în concepţie funcţională se bazează pe doi


indicatori (instrumente) : nevoia de fond de rulment şi trezoreria.
Dacă analiza pe baza bilanţului financiar (cazul analizei patrimoniale) pune accentul
pe capacitatea societăţii de a-şi onora obligaţiile de plată, fiind, din acest punct de vedere,
agreată în special de creditori, analiza pe baza bilanţului funcţional 51 se concentrează asupra
modului în care sunt utilizate şi finanţate activele firmei. Mai mult, bilanţul funcţional
răspunde intereselor unor categorii mai largi de destinatari (investitori, acţionari, conducători,
furnizori, personal), situând întreprinderea într-un context de continuitate al exploatării (şi nu
de lichidare); scoate în evidenţă faptul că nu este suficient a finanţa activele imobilizate cu
capitaluri permanente şi de a avea astfel un fond de rulment pozitiv, ci trebuie, de asemenea,
să se asigure finanţarea nevoii generate de exploatare, ca o veritabilă investiţie 52; în această
abordare, mărimea fondului de rulment are o importanţă relativă deoarece echilibrul financiar
este definit prin relaţia acestuia cu nevoia de finanţare a exploatării, repsectiv nevoia de fond
de rulment.
O posibilă reprezentare a bilanţului funcţional în două „straturi” şi respectiv trei
„straturi” este redată mai jos53:

Active Capitaluri Active


imobilizate Capitaluri
imobilizate permanente
permanente

Utilizări
ciclice
FRN
Resurse
Active ciclice
circulante Utilizări ale
trezoreriei Resurse ale
trezoreriei

50
Idem.
51
Dragotă, V., ş. a. – Abordări practice în finanţele firmei, Ed. Irecson, Bucureşti, 2005, pag.40.
52
Sichigea, N. ş.a. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2005, pag. 243.
53
Toma, M., Alexandru, F., - op. cit., pag. 394.

29
Figura nr. 3. Bilanţ funcţional

Confruntarea dintre resursele şi utilizările pe termen lung permite regăsirea


elementelor de calcul al fondului de rulment net (FRN): FRN = capitaluri permanente – active
imobilizate.
Alăturarea elementelor ciclice (utilizări ciclce/resurse ciclice) pune în evidenţă nevoia
de fond de rulment (NFR). Aceasta corespunde decalajului dintre reglementarea clienţilor şi
furnizorilor şi nevoia de finanţare a stocurilor.
Nevoia de fond de rulment poate fi redată prin relaţia54 :
NFRT = Nevoi ciclice – Resurse ciclice
Nevoile de finanţare generate de ciclul de producţie sau nevoile ciclice corespund
alocărilor de fonduri (blocarea lichidităţilor) pentru constituirea stocurilor şi creanţelor
(creditelor acordate partenerilor debitori).
În compensarea acestor necesităţi de finanţare, activitatea întreprinderii furnizează
resurse reînnoibile pe măsura derulării ciclului de exploatare, respectiv resurse ciclice sub
forma creditelor acordate de către furnizori.
Nevoia de fond de rulment totală (NFRT) are două componente 55: nevoia de fond de
rulment pentru exploatare (NFRE) şi nevoia de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE).
Astfel că: NFRT = NFRE + NFRAE unde :
NFRE = ACE – DE = (ST+CR) - DE 56
şi NFRAE = ACAE – DAE
iar:
ACE = active circulante de exploatare formate din stocuri (ST) şi creanţe (CR)
DE = datorii de exploatare
ACAE = active circulante în afara exloatării
DAE = datorii în afara exploatării.

După cum este pozitiv sau negativ, NFR poate semnala o situaţie favorabilă sau
nefavorabilă, după caz57:

Situaţie favorabilă Situaţie nefavorabilă

54
Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 64
55
Vintilă, G., - op. cit., pag. 64.
56
Onofrei, M., - Finanţele întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 255
57
Dragotă, V., ş. a., - op. cit., pag 42

30
În majoritatea sectoarelor de activitate, Stocuri greu vandabile, clienţi litigioşi, o
stocurile şi creanţele sunt finanţate politică defectuoasă în ceea ce priveşte
NFR>0 numai parţial pe seama datoriilor de datoriile de exploatare (relaţii
exploatare, deci situaţia este normală; necorespunzătoare cu furnizorii în ceea
important este să se situeze la niveluri ce priveşte termenele de plată).
rezonabile.
Firma finanţează, fără a afecta calitatea Este efectul unei restrângeri a nivelului
relaţiilor cu furnizorii, salariaţii şi de activitate sau chiar a unei iminente
NFR<0 bugetul statului, atât stocurile, cât şi închideri a firmei.
creanţele, pe seama datoriilor de
exploatare.

Totodată, nivelul NFR poate fi analizat şi în funcţie de domeniul 58 în care îşi


desfăşoară activitatea firma analizată. Astfel:
- în general, firmel din industrie înregistrează un NFRE pozitiv, în timp ce acelea din
comerţul en detail, unul negativ (acesta constituie o resursă de finanţare pe termen scurt,
degajată însă într-un mod permanent, din care se pot finanţa imobilizările).
- un NFR de mari dimensiuni se înregistrează în mod normal în sectoarele de activitate
cu cicluri relativ lungi de fabricaţie, în timp ce în sectoarel de activitate cu cicluri relativ
scurte de fabricaţie, unul de mici dimensiuni
- ca pondere în totalul bilanţului, firmele mici prezintă de obicei niveluri ale NFR mai
importante decât cele mari (de exemplu situaţia unor mici boutique-uri comparativ ce aceea a
unor mari magazine, care înregistrează de cele mai multe ori niveluri negative ale
indicatorului).

În timp ce componentele NFR sunt legate de activitatea curentă (şi în special de


activitatea de exploatare), cele ale trezoreriei sunt legate de operaţiile financiare pe termen
scurt realizate de întreprindere. Pe de o parte, acestea presupun mijloace de finanţare pe
termen scurt solicitate de la bănci sau alţi parteneri financiari, adică resurse de trezorerie. Spre
deosebire de resursele ciclice obţinute în cadrul activităţii curente şi induse de operaţiile
industriale şi comerciale, resursele de trezorerie sunt furnizate de parteneri financiari specifici,
prin negocieri particulare, care nu fac obiectul gestiunii curente, ci relevă, în mod special,
gestiunea financiară pe termen scurt sau gestiunea trezoreriei. Pe de altă parte, întreprinderea

58
Idem.

31
degajă excedente monetare care-i permit acoperirea diverselor nevoi de trezorerie. Aceste
excedente de trezorerie pot fi plasate pe piaţa monetară şi/sau financiară, urmărindu-se
procurarea unor valori mobiliare de plasament rentabile, uşor negociabile şi cu o bună
reputaţie pe piaţa de capital.
Confruntarea nevoilor cu resursele de trezorerie evidenţiază situaţia trezoreriei nete,
expresia cea mai concludentă a desfăşurării unei activităţii eficiente.
În bilanţul funcţional, nivelul trezoreriei nete (TN) este dat de valoarea (diferenţa)
activelor şi pasivelor de trezorerie, respectiv de nevoile de trezorerie excedentare şi creditele
bancare curente, care nu se reînnoiesc automat cu fiecare ciclu de producţie.
TN = Nevoi de trezorerie – Resurse de trezorerie59.
Trezoreria netă reprezintă, totodată, diferenţa dintre fondul de rulment şi nevoia de
fond de rulment.
60
TN = FR – NFR .
Această relaţie fundamentală a trezoreriei exprimă o interdependenţă între
componentele bilanţului.

Legătura existentă între relaţia trezoreriei şi condiţiile echilibrului financiar poate fi


analizată în trei ipoteze:
1. TN > 0 (FRN > NFR)
2. TN = 0 (FRN = NFR)
3. TN < 0 (FRN < NFR)
În cazul primei situaţii, FRN asigură nu numai finanţarea stabilă a ciclului de
exploatare, dar şi un excedent al trezoreriei, care permite efectuarea de plasamente 61. Situaţia
este favorabilă echilibrului financiar, însă nu scuteşte întreprinderea de probleme pe termen
scurt dacă scadenţele anumitor resurse ale trezoreriei sunt apropiate în timp ce utilizările
trezoreriei au fost efectuate pe termen mai îndepărtat.
Ipoteza unei trezorerii nule este foarte rar întâlnită în practică şi nu reprezintă decât
expresia unei situaţii trecătoare şi fortuite.
În cea de-a treia situaţie nevoia de fond de rulment nu poate fi în întregime finanţată
prin resurse pe termen mediu şi lung astfel că întreprinderea trebuie să facă apel la resursele
trezoreriei, în special la cele de origine bancară, situaţie îngrijorătoare pentru firmă prin

59
Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 66
60
Onofrei, M., - op. cit., pag. 255
61
Bucătaru, D., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2004, pag. 166.

32
prisma echilibrului financiar, luând în calcul şi riscul firmei de a nu i se reînnoi creditul, riscul
de dobândă şi riscul de faliment.
Pentru a atenua rigiditatea regulii, conform căreia o trezorerie negativă este expresia
unui dezechilibru financiar, se folosesc unele metode, cum ar fi62:
1.introducerea de către organismele financiare a unui prag critic, cum ar fi:
 împrumuturile bancare nu trebuie să depăşească de două ori cifra de afaceri:
Credite bancare curente ≤ 2 C.A.
 împrumuturile bancare să nu depăşească jumătate din NFRE:
1
Credite bancare curente ≤ NFRE
2
2. recunoaşterea caracterului de reînnoire sistematică a anumitor împrumuturi bancare, ceea
ce duce la definirea noţiunii de „fond de rulment bancar“ (FRB)
FRB = NFRE – CB
unde CB = credite bancare de tip “revolving”.
Echilibrul este considerat realizat dacă FRN > FRB.

Există anumite situaţii care conduc la degradarea echilibrului financiar funcţional63:


- creşterea foarte rapidă şi nestăpânită a cifrei de afaceri
- creşterea insuficientă a cifrei de afaceri
- întârzierea executării investiţiilor
- acumularea pierderilor
toate ilustrând o incapacitate a FR de a acoperi NFR.

II. 2. Instrumente privind reflectarea echilibrului


financiar în viziune dinamică

Dacă analiza statică permite evaluarea dezechilibrului financiar la un moment dat, dar
nu explică evoluţia acestuia, în schimb, o analiză dinamică evidenţiază evoluţia
dezechilibrului financiar, însă nu indică amploarea acestuia. Se impune astfel o practicare
simultană a celor două tipuri de analize, dat fiind complementaritatea lor.
Analiza dinamică se bazează pe conceptul de “fluxuri” – fluxuri de fonduri şi fluxuri
de trezorerie şi este determinată de operaţiunile de exploatare şi de operaţiunile de capital (de

62
Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003,
pag. 397.
63
Vintilă, G., - op. cit., pp. 68-70

33
investiţii şi finanţare) ; ea asigură legătura dintre studiul echilibrului financiar cu cel al
performanţelor firmei.
Instrumentele operaţionale ale aceste analize sunt: excedentul de trezorerie al
exploatării (ETE), capacitatea de autofinanţare (CAF), autofinanţarea (A) şi cash-flow-ul
(CF), determinate cu ajutorul următoarelor relaţii de calcul64:

ETE = EBE – Δ NFR


CAF = EBE – cheltuieli financiare – impozit pe profit
A = CAF – dividende prelevate
A = amortizare + profit net.

În condiţiile creşterii “zero” şi absenţei investiţiilor de menţinere, CF este egal cu


capacitatea de autofinanţare.
În timp ce ETE exprimă CF degajat din activitatea de exploatare, CAF exprimă cash-
flow-ul potenţial al activităţii de gestiune.
Pornind de la aceşti indicatori, analiza dinamică a echilibrului financiar apelează la
următoarele rate65 de rambursare a datoriilor şi de autonomie financiară:
Datorii
1. Rata capacităţii de rambursare calculată ca: care, pe termen lung şi în
CAF
regim permanent, trebuie să fie mai mică de 3-4 ani; o rată mai mare de 6 ani este un semnal
al lipsei de solvabilitate.
2. Rata capacităţii de plată a dobânzii („Time Interested Earned” = TIE, în limba

EBIT  Amortizari
engleză): TIE 
Dobanzi
TIE trebuie să fie superioară unei referinţe istorice sau sectoriale înregistrată la firmele
sănătoase.
3. Rata autonomiei financiare calculată ca :

CAF
Rambursarea datoriilor financiare stabile
care trebuie să fie mai mare decţt valoarea 2; dacâ valoarea este mai mică de 1, riscul
incapacităţii de plată este iminent.

64
Onofrei, M., - Finanţele întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 256
65
Stancu, I., - Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 880.

34
4. Excedentul de trezorerie al exploatării care poate exprima el însuşi capacitatea de
rambursare a datoriilor; ca nivel minim, analiştii preconizează un nivel al ETE cel puţin egal
cu cheltuielile financiare.
De remarcat că indicatorii rezultaţi prin analiza echilibrului financiar reprezintă,
totodată, elemente de clasificare (rating) a clienţilor băncii.

Echilibrul financiar în viziune dinamică este reflectat printr-o serie de documente.


Astfel, analiza dinamică se bazează pe instrumente ca tabloul soldurilor intermediare de
gestiune, tabloul de finanţare şi tablourile fluxurilor financiare. Tabloul soldurilor
intermediare de gestiune reflectă diferitele paliere succesive în formarea rezultatului final, în
timp ce tabloul de finanţare evidenţiază variaţia trezoreriei nete rezultată din confruntarea
variaţiei fondului de rulment net global cu variaţia nevoii de fond de rulment pentru
exploatare şi în afara exploatării.
Tabloul de finanţare furnizează informaţii privind evoluţia globală a trezoreriei, ca
rezultantă a echilibrului financiar, fără a evidenţia aportul fluxurilor financiare legate de
exploatare, de finanţare sau de elementele excepţionale 66; aceste explicaţii sunt oferite de
tablourile fluxurilor financiare, respectiv de tabloul plurianual al fluxurilor financiare
care evidenţiază trezoreria la nivelurile economic, financiar şi excepţional, cât şi de tabloul
explicativ al variaţiei trezoreriei care analizează fluxurile de trezorerie rezultate din
activitatea curentă, de investiţii şi de finanţare.

Tabloul de finanţare permite, în fapt, descrierea relaţiei de egalitate între fluxurile


de utilizări şi fluxurile de resurse pe o perioadă trecută. Schematic, situaţia poate fi redată
astfel67:

UTILIZĂRI (U) RESURSE (R)

66
Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 131.
67
Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003,
pag. 404.

35
 Utilizări pe termen lung şi mediu (UTL)  Resurse pe termen lung şi mediu (RTL)
Active imobilizate Capitaluri permanente

Capitaluri permanente Active imobilizate

 Resurse pe termen scurt (RTS)


 Utilizări pe termen scurt (UTS)
Datorii pe termen scurt
Active circulante

Active circulante
Datorii pe termen scurt

Se pot scrie următoarele relaţii68, pe baza tabloului:


U  R
U = UTL + UTS
R = RTL + RTS
UTL + UTS = RTL + RTS
UTS – RTS = RTL – UTL.

Literatura financiară prezintă numeroase modele ale tabloului de finanţare.


Un model este acela bazat pe bilanţul funcţional. Structura acestui document este
formată din trei părţi:
- variaţia fondului de rulment
- variaţia nevoii de fond de rulment (pentru exploatare şi în afara exploatării)
- variaţia trezoreriei.
Acest model de tablou poate fi redat astfel69:

68
Idem.
69
Toma, M., Alexandru, F., - op. cit., pag. 406.

36
1. Variaţia fondului de rulment = Resurse stabile – Utilizări stabile
Resurse stabile
Capacitatea de autofinanţare a exerciţiului
Creşterea de capital (în numerar sau prin aporturi în natură)
Cesiuni ale imobilizărilor
Datorii financiare stabile (contractate în cursul exerciţiului)
Utilizări stabile
Investiţii în imobilizări necorporale
Investiţii în imobilizări corporale
Investiţii în imobilizări financiare
Dividende vărsate
Rambursări (datorii financiare stabile)

2. Variaţia nevoii de fond de rulment pentru exploatare


= Utilizări legate de ciclul de exploatare - Resurse legate de ciclul de exploatare
Utilizări legate de ciclul de exploatare
Creşterea stocurilor
Creşterea creanţelor
Resurse legate de ciclul de exploatare
Creşterea datoriilor

Variaţia nevoii de fond de rulment în afara exploatării = Utilizări instabile – Resurse instabile

3. Variaţia trezoreriei
Utilizări
Creşterea activelor trezoreriei
Resurse
Creşterea creditelor bancare curente.

Interpretarea tabloului de finanţare se face în funcţie de regula echilibrului funcţional


pe baza variaţiei fondului de rulment, a variaţiei nevoii de fond de rulment şi a variaţiei
trezoreriei.

37
Fiecare utilizare înseamnă o reducere a FR, în timp ce apariţia de noi resurse provoacă
efectul invers. FR depinde, în general, de operaţiunile financiare importante şi de cash-flow-ul
realizat.
Variaţiile NFR pot fi ample şi legate de caracteristicile ciclului de exploatare al
întreprinderii. NFR este rezultatul disfuncţiilor care apar în lanţul aprovizionare – producţie –
desfacere – plăţi efectuate de clienţi şi se prezintă ca un sold între lichidităţi şi exigibilităţi.
Variaţia trezoreriei apare ca diferenţă între variaţia FR şi cea a NFR; o criză a
trezoreriei exprimă că întreprinderea se află în situaţia de a nu identifica resurse suplimentare
pentru a-şi satisface toţi creditorii, reflectând o criză la nivelul rentabilităţii, o absenţă a
resurselor, o lipsă de flexibilitate la nivelul cheltuielilor.

În funcţie de evoluţia teoriei şi practicii financiare, s-au elaborat diferite tipuri de


tablouri pentru analiza fluxurilor financiare. Ele prezintă fluxuri financiare pe mai multe
exerciţii succesive regrupate în diverse maniere în funcţie de importanţa conceptuală a lor, cţt
şi de cerinţele utilizatorilor (bancă, analişti financiari care lucrează la societăţi bursiere,
conducerea întreprinderii):
- tabloul fluxurilor de trezorerie
- tabloul plurianual al fluxurilor financiare
- tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei.
Prin structura şi conţinutul informaţiilor furnizate, tablourile fluxurilor financiare se
pretează la studiile previzionale.

1. Tabloul fluxurilor de trezorerie apreciază coerenţa deciziilor strategice luate de


întreprindere, evidenţiind gradul de libertate de care dispune întreprinderea în gestionarea
lichidităţilor în raport cu potenţialităţile sale şi ierarhizarea prelevărilor pe care aceasta le
suportă70.
Studiul fluxurilor de trezorerie permite aprecierea flexibilităţii trezoreriei şi furnizarea
de informaţii privind vulnerabilitatea întreprinderii.

Acest tablou poate fi redat în figura următoare71:

70
Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 131.
71
Vintilă, G., - op. cit., pag. 164.

38
Explicaţii N-2 N-1 N
Excedent brut global
- Variaţia nevoii de fond de rulment
A = EXCEDENT DE TREZORERIE GLOBAL (ETG)
- Cheltuieli financiare
- Impozit pe profit
- Dividende plătite în cursul exerciţiului
- Rambursări de împrumuturi financiare
B = FLUX DE TREZORERIE DISPONIBILĂ (FTD)
(după prelevările obligatorii)
Investiţii interne şi externe (corporale, necorporale,
financiare) – Subvenţii pentru investiţii primite
+ Variaţia altor imobilizări în afara exploatării
- Cesiunea imobilizărilor
C = INVESTIŢII NETE
Creşterea sau reducerea capitalului
+ Împrumuturi financiare noi
D = APORTURI LA RESURSELE STABILE (aporturi
externe)
E = VARIAŢIA TREZORERIEI : (B+D)-C
= Variaţia disponibilităţilor
- Variaţia creditelor bancare curente.

Figura nr. 4: Tabloul fluxurilor de trezorerie

Excedentul de trezorerie global (ETG) este evaluat pornind de la excedentul brut


global (EBG) şi de la variaţia NFR, conform relaţiei: ETG = EBG – ΔNFR
în care EBG =EBE ± alte venituri sau cheltuieli pentru exploatare + venituri financiare
încasabile ± alte venituri sau cheltuieli excepţionale încasabile sau plătibile (fără preţul de
cesiune al imobilizărilor). Iar ΔNFR = ΔNFRE ± ΔNFRAE.
Acest sold, neafectat de structura financiară, de incidenţa impozitului pe profit şi de
politica de distribuire a dividendelor, apreciază capacitatea unei întreprinderi de a degaja
lichidităţi din activitatea sa, independent de politica financiară şi fiscală; ETG constituie o
primă măsură a independenţei unei întreprinderi faţă de partenerii săi externi.

39
ETG depinde de nivelul rezultatelor, de gradul de dezvoltare a activităţii întreprinderii
şi de structura NFR. Astfel, creşterea cifrei de afaceri duce la creşterea NFR şi diminuarea
trezoreriei, stagnarea/reducerea activităţii avţnd efecte inverse; schimbările produse în rotaţia
NFR pot antrena o creştere/reducere a NFR cu consecinţe asupra trezoreriei.
Acest indicator este util şi în aprecierea coerenţei deciziilor strategice: astfel dacă se
optează pentru o strategie de dezvoltare rapidă a vânzărilor, trebuie fixate marje comerciale
suficient de ridicate pentru acoperirea creşterii NFR; dacă se preferă o politică comercială
agresivă ce presupune reducerea preţurilor de vânzare, trebuie luate măsuri pentru accelerarea
rotaţiei NFR.
Deci, menţinerea echilibrului trezoreriei globale presupune un efort continuu de
gestionare a NFR72.
Dacă ETG acoperă toate datoriile scadente ale exerciţiului, atunci el indică aptitudinea
întreprinderii de autofinanţare a investiţiilor interne (active corporale şi necorporale) şi/sau a
investiţiilor externe (în active financiare).
Fluxul de trezorerie disponibilă (FTD) apreciază gradul de stăpânire a fluxurilor de
trezorerie de către conducătorii întreprinderii73, precum şi coerenţa deciziilor financiare.
Soldul rezultă din ETG după acoperirea cheltuielilor (dobânzi, impozit pe profit şi dividende)
şi rambursarea împrumuturilor financiare pe care întreprinderea nu le poate raporta în timp.
Acest flux de trezorerie, integral la dispoziţia conducerii, asigură întreprinderii o
anumită flexibilitate. Dacă FTD înregistrează valori negative pe mai mulţi ani, viitorul
economic este compromis (întreprinderea riscă să frâneze investiţiile) şi chiar sănătatea sa
financiară (imposibilitatea de a face faţă prelevărilor obligatorii), cu cât fluxul este mai mare
(puternic pozitiv), cu atât mai mult creşterea este autofinanţată.
Aporturile la resursele stabile şi variaţia trezoreriei reflectă modul în care
întreprinderea a acoperit nevoile de finanţare reziduale sau a utilizat surplusul degajat la acest
nivel.

Tabloul plurianual al fluxurilor financiare (TPFF)


Prin analogie cu tabloul precedent (TFF), analiza dinamică a trezoreriei realizată în
cadrul TPFF permite aprecierea, într-o logică financiară şi globală a eficienţei şi coerenţei
deciziilor de gestiune în domeniul investiţiilor şi finanţării prin aptitudinea întreprinderii de a

72
Vintilă, G., - op. cit., pag. 165.
73
Idem.

40
genera lichidităţi pornind de la activitatea de exploatare şi prin capacitatea sa de a asigura
finanţarea creşterii, prioritate acordându-se investiţiilor şi nu prelevărilor obligatorii.
Pe planul coerenţei deciziilor de investiţii, confruntarea EBE cu variaţia NFR pentru
exploatare şi cea a investiţiilor, arată dacă investiţiile au fost suficient de rentabile pentru a
asigura recuperarea capitalurilor investite în achiziţionarea imobilizărilor şi acoperirea
variaţiei NFRE.
Pe planul politicii financiare, TPFF arată că, în măsura în care echilibrul nu a fost
realizat la nivelul activităţii economice, întreprinderea trebuie să ia în calcul elementele
financiare curente (angajarea unor datorii financiare, cheltuieli financiare, impozit pe profit,
dividende plătite) şi, în ultimă instanţă, să recurgă la mijloacele excepţionale (cum ar fi
creşterea capitalului sau cesiunea imobilizărilor).
TPFF sintetizează pe o perioadă suficient de lungă fluxurile economice şi financiare
degajate de activitatea întreprinderii.
Tabloul poate fi reprezentat astfel74:

Vânzări de mărfuri
+ Producţia exerciţiului
= VALOARE ADĂUGATĂ
Exploatare, Creşterea aparentă (nominală)
creştere şi Inflaţia
rezultat Creşterea reală
- Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
- Cheltuieli cu personalul

A = EXCEDENTUL BRUT DE EXPLOATARE (EBE)


- Variaţia stocurilor pentru exploatare
- Variţia operaţiilor comerciale din exploatare

B = VARIAŢIA NEVOII DE FOND DE RULMENT


PENTRU EXPLOATARE (ΔNFRE)
Finanţarea acestei C = A – B = EXCEDENT DE TREZORERIE AL
creşteri prin EXPLOATĂRII (ETE)
rezultatul D = INVESTIŢII INTERNE (necorporale şi corporale)
74
Vintilă, G., - op. cit., pag. 168.

41
obţinut E = C – D = SOLDUL ACTIVITĂŢILOR DE
EXPLOATARE sau intern
= SOLD ECONOMIC SAU DDFIC

VARIAŢIA NETĂ A DATORIILOR FINANCIARE


- pe termen mediu şi lung
Datorii - pe termen scurt
Îndatorarea - totale
netă şi fluxurile
de contrapartidă - Cheltuieli financiare (şi leasing)
- Impozit pe profit
- Dividende distribuite (plătite)
F = SOLD FINANCIAR sau extern
G = E + F = SOLD CURENT sau SOLD DE GESTIUNE

+ Venituri financiare
Alte fluxuri + Venituri din cesiuni de active fixe
financiare + Creşteri de capital
+ Alte venituri şi cheltuieli în afara exploatării şi excepţionale
- Investiţii externe (alte imobilizate)
- Variaţia nevoii de fond de rulment în afara exploatării
(ΔNFRAE)
= VARIAŢIA DISPONIBILITĂŢILOR (ΔTN).

Figura nr. 5: Tabloul plurianual al fluxurilor financiare.

Tabloul este structurat în trei părţi75:


Prima parte regrupând fluxurile economice, realizează o paralelă între rezultatul
operaţiilor de exploatare (rezultat economic brut) şi investiţiile necesare menţinerii şi creşterii

75
Vintilă, G., - op. cit., pag. 167

42
activităţii de exploatare a întreprinderii, respectiv investiţiile în imobilizări de exploatare şi în
ΔNFRAE.
A doua parte regrupează operaţiile privind îndatorarea globală (generatoare de fluxuri
financiare sub forma variaţiei datoriilor financiare inclusiv creditele bancare curente) şi a
altor operaţii realizate cu partenerii neindustriali ai întreprinderii (împrumutătorii, statul,
acţionarii), opraţii generatoare de fluxuri de repartiţie sub forma cheltuielilor financiare, a
impozitului pe profit şi a dividendelor plătite.
Partea a treia regrupează celelalte fluxuri financiare neevidenţiind fie fluxuri care au
caracter aleatoriu (venituri financiare, venituri din cesiunea imobilizărilor), fie excepţionale
(pierderi sau venituri excepţionale, creşterea capitalului propriu).
Regruparea fluxurilor financiare presupune existenţa a două documente de sinteză:
- contul de profit şi pierdere, conţinând fluxurile privind operaţiile curente şi excepţionale.
- tabloul de finanţare care furnizează (în prima parte) informaţii privind întrebuinţările de
durată ale exerciţiului şi resursele corespunzătoare pentru finanţarea acestora (sumele indicate
corespund fluxurilor de încasări sau plăţi, cu excepţia capacităţii de autofinanţare) şi indică
variaţia NFR (în partea a doua) şi a trezoreriei nete.
Legaătura între contul de profit şi pierdere şi tabloul de finanţare bazat pe concepţia
funcţională se realizează prin calculul capacităţii de autofinanţare.

De asemenea, o schemă comparativă pune în evidenţă soldurile celor două tablouri de


analiză dinamică şi corespondenţa diferitelor rubrici76:

EBE

Analiza funcţională Analiza fluxurilor


± Alte venituri şi cheltuieli în - ΔNFRE
Afara exploatării şi excepţionale = ETE
+ Venituri financiare - Investiţii pentru exploatare
- Cheltueieli financiare = Sold E (sau DDFIC)
- Impozit pe profit + Δ Datoria globală (termen lung, mediu
= CAF şi scurt)
+ Creşterea capitalului - Cheltuieli financiare
+ Δ Datorii pe termen lung şi mediu - Impozit pe profit

76
Idem, pag. 170.

43
+ Venituri din cesiuni de active fixe - Dividende plătite
- Dividende plătite = Sold F
- Investiţii de exploatare =G=E+F
- Investiţii în afara exploatării + Venituri financiare
= FRNG + Venituri din cesiuni de active fixe
- ΔNFRE - ΔNFRAE
- ΔNFRAE - Investiţii în afara exploatării
= ΔTN cuprinzând creditele bancare ± Alte venituri şi cheltuieli în afara
pe termen scurt exploatării şi excepţionale
- Creşterea capitalului
= D Disponibilităţi.
Figura nr. 6: Schemă comparativă – tabloul funcţional şi TPFF

Se observă că două solduri importante din schema de coerenţă funcţională au dispărut


în TPFF (ΔFRNG şi CAF). În schimb, tabloul plurianual evidenţiază mai multe solduri noi:
excedentul de trezorerie al exploatării (ETE), soldul economic (E), soldul financiar (F), soldul
curent. Rezultă că analiza fluxurilor antrenează o nouă concepţie despre întreprindere, potrivit
căreia aceasta regrupează trei categorii principale de activităţi ce pot fi asimilate unor
subsisteme în cadrul analizei de sistem77.
Subsistemul producţiei este determinat de obiectivul fiecărei întreprinderi de a
asigura perenitatea şi creşterea capacităţii de producţie. Aceasta presupune existenţa unui EBE
acoperitor creşterii NFRE şi finanţării investiţiilor pentru exploatare.
Surplusul monetar degajat la acest nivel se regăseşte sub forma soldului economic
(E), numit şi disponibil după finanţarea internă a creşterii (DDFIC). Acest sold apreciază
gradul în care trezoreria degajată din exploatare (ETE) finanţează creşterea internă a
întreprinderii (investiţiile industriale). Creşterea pe termen mediu a întreprinderii este
echilibrată atunci când soldul economic este uşor pozitiv.
Sold E = ETE – Investiţii pentru exploatare
Dacă soldul economic este în mod constant negativ înseamnă că întreprinderea nu este
suficient de rentabilă sau a investit prea mult, situaţia semnifică o nevoie de finanţare externă,
care poate fi acoperită printr-o îndatorare bancară, ceea ce adînceşte riscul economic şi
vulnerabilitatea trezoreriei.

77
Idem, pp. 170-172.

44
Un sold economic sistematic pozitiv nu reflectă automat un aspect favorabil al
întreprinderii, poate evidenţia că întreprinderea nu a investit suficient şi nu a utilizat suficient
potenţialul său de creştere, rezultă ca trezoreria exploatării nu a fost utilizată integral pentru
finanţarea creşterii, întreprinderea aflându-se în subregim de creştere.
Subsistemul financiar regrupează activitatea financiară al cărei obiectiv îl constituie
procurarea resurselor de finanţare externe. Performanţele acestui subsistem sunt evidenţiate de
soldul financiar (F) care compară variaţia netă a datoriilor totale (împrumuturi noi –
rambursări) cu fluxurile de ieşire obligatorii ale întreprinderii:
Sold F = Împrumuturi noi – Rambursări – Cheltuieli financiare – Impozit pe
profit – Dividende distribuite
În perioada de lansare a unei activităţi, soldul economic (E) poate fi temporar negativ
deoarece întreprinderea realizează investiţii importante; astfel se vor angaja noi datorii
financiare care se vor concretiza într-un sold financiar pozitiv. Pe măsură ce activitatea creşte
şi ajunge la maturitate, nevoile de investiţii se diminuaeză (în special cele în active fixe,
menţinându-se doar cele în NFR), rentabilitatea creşte iar E devine pozitiv, permiţând
rambursarea datoriilor financiare, respectiv diminuarea soldului financiar (F). Rezultă
interesul pentru menţinerea unui sold curent (G) aproximativ zero, ca o condiţie pentru
realizarea echilibrului financiar al întreprinderii. De altfel, creşterea întreprinderii pe un
interval mediu este echilibrată atunci când soldul economic este uşor pozitiv, soldul
financiar este uşor negativ, iar soldul curent tinde către zero:
Sold G = Sold E + Sold F
Subsistemul rezidual conţine elemente necuprinse în primele două subsisteme. El
permite aprecierea deciziilor de gestiune privind strategia întreprinderii, în special strategia de
creştere externă.
Dacă soldul curent (G) este pozitiv, acesta poate fi utilizat de întreprindere pentru
achiziţionarea unor imobilizări financiare, titluri ce pot genera venituri ce conferă
întreprinderii o autonomie mai mare în raport cu soldurile economic şi financiar în luarea
deciziilor privind creşterea sa externă.
Dacă G este negativ, activitatea curentă (de exploatare şi financiară) nu este suficientă
pentru a finanţa creşterea întrepărinderii, aceasta fiind nevoită să caute alte resurse de
finanţare. Ea va putea să recurgă la o politică de dezinvestire sau să procedeze la o creştere de
capital.

45
Ansamblul fluxurilor degajate de cele trei subsisteme au ca rezultantă finală variaţia
disponibilităţilor. Soldul are o importanţă mai mică întrucât exprimă excedentul sau
insuficienţa lichidităţilor degajate de ansamblul operaţiilor în cursul unui exerciţiu dat, fără a
evidenţia contribuţia diferitelor activităţi la formarea lui.

Tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei


Tabloul de analiză a trezoreriei, întocmit pe mai multe exerciţii este un instrument
eficace în analiza financiară a întreprinderii, având rolul de a explica variaţia trezorerei, aşa
cum contul de profit şi pierdere explică formarea rezultatului.
Trezoreria este un indicator – cheie care permite aprecierea solvabilităţii pe termen
scurt şi măsurarea nevoilor de finanţare pe termen lung.
Variaţia trezoreriei constituie o informaţie mai obiectivă decât variaţia FR, explicată
de tabloul nevoi – resurse, a cărui mărime poate fi influenţată de operaţiile contabile. De
altfel, tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei este ultimul model al tablourilor de flux care a
fost recomanadat în 1998 de către Ordinul Experţilor Contabili şi Contabililor Agreaţi din
Franţa.
Tabloul poate fi reprezentat astfel78:

Operaţii Exerciţiul Exerciţiul


N
N+1
OPERAŢII DE EXPLOATARE (în sens larg)
Opţiunea 1:
Rezultatul net
Eliminarea cheltuielilor şi veniturilor fără incidenţă
asupra trezoreriei sau care nu sunt legate de exploatare:
 Amortismente şi provizioane
 Variaţii de stocuri
 Transferuri de cheltuieli în contul de cheltuieli de
repartizat asupra mai multor exerciţii
 Plusurile sau minusurile de val. din ces. (Preţ de
ces. – VCEAC)
CAF 1 1

78
Vintilă, G., - op. cit., pag. 181.

46
Opţiunea 2:
Excedentul brut de exploatare (neţinând cont de variaţia
stocurilor)
Alte cheltuieli şi venituri legate de exploatare şi
susceptibile să antreneze o variaţie de trezorerie.
CAF 1 1
Incidenţa variaţiei decalajelor de trezorerie asupra 2 2
operaţiilor de exploatare (ΔNFR = ΔNFRE + ΔNFRAE)
A: FLUX NET DE TREZORERIE DEGAJAT DE A = 1-2 A = 1-2
ACTIVITATEA CURENTĂ
OPERAŢII DE INVESTIŢII
Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi
necorporale
Încasări rezultate din cesiunea imobilizărilor corporale şi
necorporale
Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări financiare
Încasări rezultate din cesiunea imobilizărilor financiare
B: FLUX NET DE TREZORERIE REZULTAT DIN B B
ACTIVITATEA DE INVESTIŢII
OPERAŢII DE FINANŢARE
Încasări din creşteri de capital (aport nou)
Plăţi pentru dividende
Încasări provenind din împrumuturi noi pe termen lung
Rambursarea datoriilor financiare
Avansuri primite de la terţi
C: FLUX NET DE TREZORERIE REZULTAT DIN C C
ACTIVITATEA DE FINANŢARE
VARIAŢIA TREZORERIEI NETE (A+B+C) A+B+C A+B+C
D: Trezoreria netă la începutul exerciţiului
Trezoreria netă la închiderea exerciţiului (A+B+C+D)
Figura nr. 7: Tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei
Tabloul evidenţiază contribuţia a trei funcţii esenţiale ale întreprinderii la variaţia
trezoreriei exerciţiului: exploatarea, investiţia şi finanţarea79.
Funcţia de exploatare degajă fluxul de trezorerie provenit din operaţii de exploatare
în sens larg (chiar şi operaţiile de repartiţie_fără dividende şi excepţionale_fără cesiunea

79
Idem, pp. 180-182

47
imobilizărilor). Prima parte a tabloului relevă performanţa întreprinderii la nivelul exploatării
(excedent de lichidităţi) sau vulnerabilitatea acesteia (absenţa lichidităţilor).
Funcţia de investiţie pune în evidenţă necesarul de trezorerie născut din operaţiile de
investiţii (soldul negativ B degajat la acest nivel). Partea a doua a tabloului apreciază efortul
investiţional al întreprinderii la nivelul creşterii interne (achiziţionarea imobilizărilor
corporale şi necorporale), cât şi la nivelul creşterii externe (imobilizări financiare).
Funcţia de finanţare explică modul în care întreprinderea a utilizat/finanţat soldul net
de trezorerie rezultat din finanţarea investiţiilor.
Ultima parte a tabloului evidenţiază sursele de finanţare externe la care a recurs
întreprinderea (creştere de capital prin aport în numerar sau împrumuturi), dacă trezoreria
provenită din activitatea curentă a fost insuficientă pentru acoperirea operaţiilor de investiţii.
Rambursarea datoriilor financiare şi plata dividendelor sunt echivalente unei finanţări în
minus.
În ansamblu, tabloul arată că fluxul net de trezorerie rezultat din operaţiile de finanţare
(C) depinde de modul în care trezoreria exploatării (A) acoperă nevoile de finanţare
determinate de activitatea de investiţii (B). Astfel că soldul (A – B) corespunde diferenţei
dintre trezoreria exploatării şi cea a operaţiilor de investiţii.
Un sold pozitiv arată că întreprinderea este în măsură să finanţeze investiţiile sale prin
trezoreria degajată din exploatare şi, în plus, să ramburseze o parte din datoriile financiare
fără să angajeze noi capitaluri externe; însă comportamentul financiar al întreprinderii poate fi
considerat favorabil doar dacă investiţiile realizate sunt suficiente pentru a asigura evoluţia
întreprinderii în limitele sectorului din care face parte şi a menţine competitivitatea sa.
Dacă soldul este nul sau foarte apropiat de zero, întreprinderea asigură finanţarea
investiţiilor sale, situaţia impune analiza fluxurilor de trezorerie provenite din exploatare, cât
şi a celor afectate operaţiilor de investiţii. Dacă întreprinderea a realizat investiţii importante
pentru creşterea sa, fluxul net de trezorerie degajat din exploatare a fost utilizat integral pentru
finanţarea investiţiilor. Astfel că, întreprinderea, mizând pe o rentabilitate economică
superioară, poate recurge la împrumuturi pe termen lung, beneficiind de efectul de pârghie
financiară a îndatorării şi va prezenta riscuri minime partenerilor săi.
Dacă soldul este negativ, întreprinderea este vulnerabilă întrucât nu-şi poate finanţa
investiţiile prin trezoreria degajată din exploatare. Pentru finanţarea unui plan de relansare sau
de restructurare, ea va trebui să facă apel, fie la dezinvestiţii, fie la o creştere de capital.
De asemenea, acest raţionament privind comportamentul financiar al unei întreprinderi
în raport cu mărimea fluxurilor de trezorerie trebuie nuanţat în funcţie de rata de creştere a

48
întreprinderii, de natura activităţii sale şi de situaţia sectorului căruia îi aparţine. În cazul unei
întreprinderi al cărei sector este caracterizat printr-o puternică rată de creştere, importanţa
investiţiilor de realizat poate antrena un sold negativ; realizarea acestei investiţii este totuşi
indispensabilă menţinerii pieţei întreprinderii şi supravieţuirii sale. Absenţa sau insuficienţa
investiţiilor ar conduce în timp la degradarea trezoreriei întreprinderii. Dacî întreprinderile
aparţin sectoarelor cu grad de imobilizare ridicat, fluxul de trezorerie al exploatării trebuie să
finanţeze cu prioritate investiţiile de reînnoire.
Elaborat pe o periaodă de mai multe exerciţii financiare, tabloul permite cunoaşterea
politicilor de investiţii şi de finanţare promovate de întreprindere şi a gradului de acoperire a
nevoilor prin capacitatea de autofinanţare.
Gruparea activităţilor întreprinderii în raport cu principalele funcţii, constituie un
cadru practic, atât pentru caracterizarea comportamentului financiar, cât şi pentru stabilirea
previziunilor întreprinderii.

49
CAP. III. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR LA S.C. VINIA S.A.

III.1. Prezentarea S.C. VINIA S.A.

Înfiinţată în 1950 sub denumirea de Vinalcool,Vinia este unul dintre cei mai importanţi
producători de vinuri şi alcoolice derivate de pe piaţa românească.80 A reuşit să se impună de-a
lungul timpului cu mărci consacrate de vinuri deţinând o întreagă serie de podgorii de viţă de
vie în aproape toată ţara, una din cele mai cunoscute fiind Murfatlar. Companie română, Vinia
devine în anul 1995 societate pe acţiuni, cu un capitalul social de 21.000.000 RON, având ca
acţionari managerii, salariaţii şi proprietarii de terenuri din podgoriile în care se exploatează şi
prelucrează. Vinia are 950 de acţionari. Pachetul majoritar (51%) este deţinut de 31 de
acţionari, iar tendinţa este de concentrare a capitalului. Sediul central este in Iaşi, Bd.
Metalurgiei, nr.4, număr de înmatriculare la Registrul Comerţului: J22/298/1991.
Cât priveşte organizarea internă, firma ieşeană dispune de 439 de angajaţi din care
58% cu studii superioare; structura şi numărul de angajaţi fiind în stransă legatură cu
necesarul impus de gradul de intensitate a activităţii. Acesta depinde de ciclul agricol de
producere a vinului care determină o activitate mai intensă în perioada de recoltare şi
prelucrare a strugurilor.
În ceea ce priveşte relaţia conducere-angajaţi este bazată pe buna colaborare,
practicarea lucrului în echipă, luarea deciziilor cu consultarea factorilor de decizie. Se
urmăreşte realizarea unui climat favorabil de muncă, dezvoltarea relaţiilor interumane şi
asigurarea unor condiţii optime de lucru pentru creşterea productivităţii muncii.
Angajaţii societăţii au urmat cursuri de specializare în vânzări, cursuri tehnice şi de
marketing. Aceştia sunt distribuiţi pe următoarele compartimente: contabilitate, financiar,
marketing, facturare, relaţii cu publicul, investiţii, distribuţie, buget, resurse umane,
departament tehnic, gestiune.
Gestiunea societăţii, aceasta este controlată de către Adunarea Generala a Asociaţilor
şi, la nevoie, de către un cenzor desemnat de către aceasta.
Preocuparea continuă a firmei o reprezintă îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii săi şi
satisfacerea cu acurateţe a cerinţelor. Acest lucru se realizează prin:
 produse ce corespund celor mai înalte standarde de calitate internaţionale;
 rapiditate în executarea cerinţelor clienţilor;
 asigurarea consultanţei tehnice solicitate;
 corelarea preţurilor practicate cu posibilităţile clienţilor;
80
http://traderom.ro/expozitii/domenii/APEV/APEV/_Romana/Vinia_v/index.htm

50
 o gamă variată de produse;
 preocuparea pentru noi produse care să vină în ajutorul clienţilor.
Principalii furnizori ai Vinia sunt din interiorul ţării, şi anume:Vital Com Cluj, Dual
Expert, Electroplast Bistriţa, Petrom, Expert Moldova Trading.
Vital Com Cluj furnizează cea mai mare parte din materialele necesare pentru
imbutelierea vinurilor şi pentru ambalarea acestora. Petrom reprezintă principalul furnizor de
carburanţi necesar pentru deplasarea mijloacelor de transport în teritoriu.
Vinia are de asemenea şi furnizori pentru servicii (utilităţi): energie electrică, gaze,
apă, diverse reparaţii de întreţinere a clădirilor, a maşinilor.
S.C. Vinia S.A. are cont deschis la BRD - sucursala Iaşi. Prin intermediul ei se
realizează vărsămintele aferente impozitelor şi taxelor datorate, plata salariilor şi drepturilor
cuvenite salariaţilor.
Vinia Iasi, produce anual şi procesează struguri de pe aproape 5000 hectare,
proprietate sau în arendă pe termen lung, amplasate în cele mai importante podgorii ale
României: Cotnari, Murfatlar, Copou Iaşi, etc. În aceste podgorii, Vinia Iaşi produce vinuri de
calitate D.O.C - vin cu denumire de origine controlată, în plus deţine 20 crame, iar metodele
şi tehnologiile aplicate la cultivarea viţei de vie şi obţinerea vinului sunt certificate, fiind
metode tradiţionale folosite in domeniu.
Prin implementarea cu succes a programelor locale de dezvoltare a viticulturii,
deciziile luate de managementul Vinia tind spre a câştiga supremaţia pieţei interne şi cea de
prim-exportator din Romania în domeniul vinurilor. De-a lungul anilor Vinia a trecut la
exploatarea unor noi plantaţii, a construit crame în apropierea noilor plantaţii în vederea
procesării strugurilor local, simultan îmbunătăţind asistenţa tehnică prin aplicarea celor mai
bune tehnologii în podgorii. În 1990 Vinia avea 18 crame, o unitate de fabricarea a oţetului, o
distilerie şi un combinat de condiţionare şi îmbuteliere a vinurilor. Azi, în plus, Vinia deţine o
cramă în podgoria Dealu Mare, cu o capacitate de 50.000 hl 9D în care 35.000 hl sunt în
tancuri din oţel), şi exploatează având închiriat pe termen lung 3 crame din
podgoria Murfatlar.
Experienţa în comerţul exterior cu vinuri a dus la relaţii comerciale de lungă durată,
tradiţionale cu firme din Germania, SUA, Canada, Rusia, Israel, Polonia, Franţa, Italia,
Spania, Norvegia, Danemarca, Elveţia, Japonia, Australia, Africa de Sud, etc.
Succesul Vinia pe piaţa internă şi externă, se datorează şi ofertei complete de vinuri
îmbuteliate, toate din gama D.O.C., produse în România: de la seci la dulci, albe, roşii şi roze,
vinuri de colecţie (5 la 40 ani vechime).

51
Soiuri internaţionale: Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay,
Sauvignon Blanc, Pinot Grigio, Muscat Ottonel, Riesling Italian.
Soiuri româneşti: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească, Fetească Alba,
Frâncuşă, Fetească Neagră, Busuioacă de Bohotin.
Brand-uri create, înregistrate de către Vinia - Dacia Cotnari Gold (cel mai bine
vândut vin românesc pe piaţa americană – vin dulce), Cotnari Natur Dessert, Rezerve XX,
Sommellier, La Vinotheque etc.
De asemenea, Vinia a obţinut premii şi medalii la concursuri internaţionale de vinuri.

III. 2. Analiza echilibrului financiar în viziune statică la S.C. VINIA S.A.

Echilibrul financiar în viziune statică la SC VINIA SA poate fi analizat pe baza


situaţiei înregistrate la data de 31.12.2006 în următorul bilanţ.
- LEI -
Sold la
Denumirea indicatorului
01.01.2006 31.12.2006
A. ACTIVE IMOBILIZATE 34951463 33280801
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE 69386 64637
1.Cheltuieli de constituire 0 0
2.Cheltuieli de dezvoltare 0 0
3.Concesiuni, brevete, licenţe, ş.a 9784 5035
4.Fondul comercial 59602 59602
5.Avansuri si imobilizări necorporale in curs 0 0
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE 34881957 33216164
1.Terenuri şi construcţii 19410258 19168872
2.Instalaţii tehnice şi maşini 15138749 13760336
3.Alte instalaţii, utilaje şi mobilier 96156 81272
4.Avansuri şi imobilizări corporale in curs 236794 205684
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE 120 0
1.Titluri de participare deţinute la soc din cadrul grup 0 0
2.Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului 0 0
3.Titluri sub forma de interese de participare 0 0
4.Creanţe din interese de participare 0 0
5.Titluri deţinute ca imobilizări 0 0
6.Alte creanţe 120 0
7.Acţiuni proprii 0 0
B.ACTIVE CIRCULANTE 19679458 20744746
I. STOCURI 13023508 15882607
1.Materii prime şi materiale consumabile 1955446 1849636
2.Producţia în curs de execuţie 10635624 135854499
3.Produse finite şi mărfuri 385190 325910
4.Avansuri pt cumpărări de stocuri 47240 91562
II. CREANŢE 5908305 4300517

52
1.Creanţe comerciale 4461143 4300486
2.Sume de încasat de la societăţile din cadrul grup 0 0
3.Sume de încasat din interese de participare 0 0
4.Alte creanţe 1447162 31
5.Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat 0 0
III. INVESTIŢII FINANCIARE PE T. SCURT 0 0
1.Titluri de part deţinute la societ din cadrul grupului 0 0
2. Alte investiţii financiare pe termen scurt 0 0
IV.CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI 747645 591622
C. CHELTUIELI ÎN AVANS 3009 0
D.DAT CE TREB PLĂT ÎNTR-O PER DE UN AN 21372733 17556523
1.Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 0 0
2.Sume datorate instituţiilor de credit 15705430 11967505
3.Avansuri încasate în contul comenzilor 2271955 1397224
4.Datorii comerciale 2020493 2656458
5.Efecte de comerţ 0 0
6.Sume datorate societăţilor din cadrul grupului 0 0
7.Sume datorate privind interesele de participare 0 0
8.Alte dat, inclusiv dat fiscale şi alte dat pt asig sociale 1374855 1535336
E.ACTIVE CIRC NETE, RESP DAT CUR. NETE -1690266 3188223
F.TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE 32791783 36061940
G. DAT CE TREB PLĂT ÎNTR-O PER >UN AN 2444099 5757486
1.Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 0 0
2.Sume datorate instituţiilor de credit 2394128 5757486
3.Avansuri încasate în contul comenzilor 0 0
4.Datorii comerciale 0 0
5.Efecte de comerţ 0 0
6.Sume datorate societăţilor din cadrul grupului 0 0
7.Sume datorate privind interesele de participare 0 0
8.Alte dat, inclusiv dat fiscale şi alte dat pt asig sociale 49971 0
H. PROVIZIOANE PT RISCURI ŞI CHELTUIELI 0 0
1. Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare 0 0
2. Alte provizioane 0 0
I. VENITURI ÎN AVANS 469414 407084
Subvenţii pentru investiţii 469414 407084
Venituri înregistrate în avans 0 0
J. CAPITAL ŞI REZERVE
I. CAPITAL, din care: 17816540 17816540
- capital subscris nevărsat 0 0
- capital subscris vărsat 17816540 17816540
- patrimoniul regiei 0 0
II. PRIME DE CAPITAL 0 0
III. REZERVE DIN REEVALUARE
Sold C 9806816 9806816
Sold D 0 0
IV. REZERVE 1643355 2383652
1. Rezerve legale 583885 599540
2. Rezerve pentru acţiuni proprii 0 0
3. Rezerve statutare sau contractuale 0 0

53
4. Alte rezerve 1059470 1784112
V. REZULTATUL REPORTAT
Sold C 1080973 297446
Sold D 0 0
VI. REZULTATUL EXERCIŢIULUI
Sold C 1137866 313101
Sold D 0 0
Repartizarea profitului 1137866 313101
TOTAL CAPITALURI PROPRII 30347684 30304454
Patrimoniul public 0 0
TOTAL CAPITALURI 30347684 30304454

Astfel, pe baza acestui bilanţ se pot fundamenta o serie de indicatori care dau măsura
situaţiei de echilibru existente la firmă: fond de rulment, nevoie de fond de rulment, trezorerie
netă, rate de lichiditate şi rate de solvabilitate.

1. FONDUL DE RULMENT redat de relaţia:

FR = CAPITALURI PERMANENTE – ACTIVE IMOBILIZATE


= (Capitaluri proprii + Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă > de un an)
– (Imobilizări necorporale + Imobilizări corporale + Imobilizări financiare)

Capital Conces, brevete, licenţe


+ Prime de capital + Fondul comercial
+ Rezerve din reevaluare + Terenuri şi construcţii
+ Rezerve + Inst tehnice şi maşini
+ Rezultatul reportat Sume dat instituţiilor de credit + Alte inst, util şi mobilier
+ Rezultatul exerciţiului + Alte datorii, inclusiv datorii + Avans şi im corp in curs
– Repartizarea profitului fiscale şi datorii pt asigurări soc + Alte creanţe

FR = CAPITALURI PROPRII + DATORII CE TREBUIE PLĂTITE - ACTIVE IMOBILIZATE


ÎNTR-O PERIOADĂ > DE UN AN (I necorp + I corp + I fin)

La începutul şi la sfârşitul exerciţiului 2006, SC VINIA SA a înregistrat fond de


rulment, după cum urmează:
FR (01.01.‘06) = (17816540 + 0 + 9806816 + 1643355 + 1080973 + 1137866 –
1137866) + (2394128 + 49971) – (9784 + 59602 + 19410258 + 15138749 + 96156 + 236794
+ 34881957 + 120) = 30347684 + 2444099 – 34951463 = – 2159680

54
FR (31.12.‘06) = (17816540 + 0 + 9806816 + 2383652 + 297446 + 313101 – 313101)
+ 5757486 – (5035 + 59602 +19168872 + 13760336 + 81272 + 205684) = 30304454 +
5757486 – 33280801 = 2781139.
De asemenea, FR = FRp + FRs , unde:
FRp = Cp – Ai , iar FRs = FR – FRp sau Cperm – Cp
şi : FRp = fond de rulment propriu, FRs = fond de rulment străin,
Cp = capitaluri proprii, Cperm = capitaluri permanente.
Valorile înregistrate sunt următoarele:
FRp (01.01.‘06) = 30347684 – 34951463 = – 4603779
FRp (31.12.‘06) = 30304454 – 33280801 = – 2976347
FRs (01.01.‘06) = – 2159680 – (– 4603779) = 2444099
FRs (31.12.‘06) = 2781139 – (– 2976347) = 5757486

Valoarea negativă a fondului de rulment la începutul perioadei (– 2159680) reflectă o


insuficientă finanţare a imobilizărilor pe seama capitalurilor permanente. Mai mult, se
constată că VINIA dispune de un FRp negativ (– 4603779) şi de un FRs pozitiv (2444099)
ceea ce înseamnă că imobilizările nu pot fi finanţate decât foarte puţin pe seama capitalurilor
proprii, întreprinderea apelând la folosirea împrumuturilor pe termen mijlociu şi lung (şi nici
aceasta nu se dovedeşte a fi totuşi suficientă, per ansamblu).
Fondul de rulment negativ este explicabil prin faptul că întreprinderea lichidează şi
reînnoieşte foarte repede stocurile, însă situaţia poate periclita echilibrul financiar al
întreprinderii.
La sfârşitul exerciţiului, VINIA înregistrează FR pozitiv (27811399) care, per
ansamblu, este îndeajuns pentru a finanţa activele imobilizate, lucru posibil datorită
înregistrării de FRs pozitiv (5757486), deoarece capitalurile proprii nu pot finanţa de unele
singure imobilizările (FRp negativ), apelându-se la datorii plătibile într-o perioadă mai mare
de un an.

2. NEVOIA DE FOND DE RULMENT, determinată după relaţia:

NFRT = AC – D = NFRE + NFRAE, unde:


NFRE = ACE – DE = (ST + CR) – DE şi NFRAE = ACAE – DAE

iar: D = datorii pe o perioadă < 1an


AC = active circulante
ACE = active circulante de exploatare formate din stocuri (ST) şi creanţe (CR)

55
DE = datorii de exploatare
ACAE = active circulante în afara exploatării
DAE = datorii în afara exploatării

Creanţe comerciale
Mat pr şi mat cons + Sume de înc de la soc din grup
+ Producţi în curs de exec + Sume de înc din int de part Titl de part deţ la
+ Prod finite şi mărfuri + Alte creanţe soc din grup +
+ Av pt cump de stocuri Creanţe priv cap subscr şi nev Alte invest fin pe t scurt

AC = STOCURI + CREANŢE + INVESTIŢII + CASA ŞI


FIN PE T SCURT CT LA BCI

Împrumuturi din emisiuni de obligaţ


+ Sume datorate instituţiilor de credit
Avans încas în ct comenzilor + Sume dat societ din cadrul grupului
+ Datorii comerciale + Sume dat priv interesele de particip
+ Efecte de comerţ + Alte dat, incl dat fisc şi alte dat pt asig soc

D < 1AN = DATORII DE EXPLOATARE + DATORII ÎN AFARA EXPLOATĂRII

Aşadar:
NFRT (01.01.‘06) = (1955446 + 10635624 + 385190 + 47240) + (4461143 + 0 + 0 +
1447162 + 0) + (0 + 0) + 747645 – (0 + 15705430 + 2271955 + 2020493 + 0 + 0 + 0 +
1374855) = 13023508 + 5908305 + 747645 – 21372733 = 19679458 – 21372733 = -1693275.
NFRT (31.12.‘06) = (1849636 + 135854499 + 325910 + 91562) + (4300486 + 0 + 0 +
31 + 0) + (0 + 0) + 591622 – (0 + 11967505 + 1397224 + 2656458 + 0 + 0 + 0 + 1535336) =
15882607 + 4300517 – 17556523 = 20744746 – 17556523 = 3188223.

NFRE (01.01.‘06) = (1955446 + 10635624 + 385190 + 47240) + (4461143 + 0 + 0 +


1447162 + 0) – (2271955 + 2020493 + 0) = 13023508 + 5908305 – 4292448 = 14639365.
NFRE (31.12.‘06) = (1849636 + 135854499 + 325910 + 91562) + (4300486 + 0 + 0 +
31 + 0) – (1397224 + 2656458 + 0) = 15882607 + 4300517 – 4053682 = 16129442

NFRAE (01.01.‘06) = 0 + 747645 – (0 + 15705430 + 0 + 0 + 1374855) = – 16332640


NFRAE (31.12.‘06) = 0 + 591622 – (0 + 11967505 + 0 + 0 + 1535336) = – 12911219

56
Valorile pozitive ale indicatorului NFRE indică faptul că stocurile şi creanţele sunt
finanţate numai parţial pe seama datoriilor de exploatare, deci situaţia este normală, important
este să se situeze la niveluri rezonabile.

3. TREZORERIA NETĂ degajată de formula TN = FR – NFR

TN (01.01.‘06) = – 2159680 + 1693275 = – 466405


TN (31.12.‘06) = 2781139 – 3188223 = – 407084
Şi la începutul, şi la sfârşitul exerciţiului 2006, VINIA SA înregistrează trezorerie netă
negativă; asta înseamnă că NFR nu poate fi în întregime finanţată prin resurse pe termen
mediu şi lung, astfel că întreprinderea trebuie să facă apel la resursele trezoreriei, în special
cele de origine bancară, situaţie îngrijorătoare pentru firmă prin prisma echilibrului financiar,
luând în calcul şi riscul firmei de a nu i se reînnoi creditul, riscul de dobândă şi riscul de
faliment.

AC
4. RATA LICHIDITĂŢII GENERALE calculată după relaţia RLC 
DTS
19679458
RLC (01.01.‘06) = = 0,92
21372733
20744746
RLC (31.12.‘06) = = 1,18.
17556523
Un nivel supraunitar al raportului indică posibilitatea ca firma să-şi poată rambursa
datoriile pe termen scurt pe baza valorificării activelor pe termen scurt printr-un ciclu normal
de activitate finalizat prin încasarea contravalorii produselor finite sau a mărfurilor. Ţinând
cont că valoarea recomandată ca acceptabilă a acestui indicator este în jurul valorii de 2, iar
VINIA SA înregistrează valori apropiate de 1 la începutul şi la sfârşitul exerciţiului analizat,
prin prisma faptului că pasivele curente cresc mai repede decât activele curente, se poate
aprecia că firma întâmpină unele probleme (întârzierea plăţii furnizorilor, întârzierea plăţii
drepturilor salariale, acumularea de credite bancare).
4. RATA LICHIDITĂŢII REDUSE redată prin formula :
AC  Stocuri Creante  Disponibilitati
R LR  
DTS DTS
19679458  13023508
RLR (01.01.‘06) = = 0,31
21372733

57
20744746  15852607
RLR (31.12.‘06) = = 0,28.
17556523
În condiţiile unei valori recomandate a indicatorului în jurul nivelului de 0,8, valorile
calculate indică faptul că firma analizată nu poate face faţă prea bine plăţilor pe termen scurt
(datoriilor curente) numai pe seama activelor uşor transformabile în lichidităţi.

5. RATA LICHIDITĂŢII IMEDIATE, determinată după relaţia:


Disponibilitati  Valori mobiliare de plasament
RLi 
D TS

747645
RLi (01.01.‘06) = = 0,034
21372733
591622
RLi (31.12.‘06) = = 0,033.
17556523
Luând drept reper nivelul de 0,2 al indicatorului, valorile apropiate de zero, calculate
pentru VINIA semnalează un risc ridicat în ceea ce priveşte posibilitatea acoperirii datoriilor
imediate şi avertizează asupra problemelor financiare amintite.

6. RATA SOLVABILITĂŢII, calculată după relaţia levierului financiar:

Datorii
RS 
C proprii

21372733  2444099
RS (01.01.‘06) = = 0,78 sau 78 %
30347684
17556523  5757486
RS (31.12.‘06) = = 0,77 sau 77 %
30304454
Valorile mai mici de 100 % indică o solvabilitate foarte bună a firmei la începutul, cât
şi la sfârşitul exerciţiului.

7. RATA DE SINTEZA (A FINANŢĂRII IMOBILIZĂRILOR) redată prin formula:

Capitaluri permanente
RS 
Active imobilizate nete
32791783
RS (01.01.‘06) = = 0,94
34951463
36061940
RS (31.12.‘06) = = 1,08
33280801

58
RS la începutul exerciţiului < 1 denotă faptul că întreprinderea are FRN negativ, deci
nu-şi poate asigura finanţarea investiţiilor prin resurse stabile.
RS la sfârşitul exerciţiului > 1 arată că întreprinderea are FRN pozitiv, deci îşi poate
finanţa investiţiile prin resurse stabile, cât şi alte elemente ale activului circulant.

III. 3. Analiza dinamică a echilibrului financiar la SC VINIA SA

Echilibrul financiar în viziune dinamică la VINIA SA poate fi reflectat printr-o serie


de documente: tabloul de finanţare, tabloul fluxurilor de trezorerie, tabloul plurianual al
fluxurilor financiare şi tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei.
1. Din nou, pentru analiza situaţiei financiare a SC VINIA SA pe baza tabloului de
finanţare, se recurge la bilanţurile precedente: la începutul şi la sfârşitul exerciţiului 2006, la
tabloul imobilizărilor şi tabloul amortismentelor.

Tabloul imobilizărilor (RON)


Val la 01.01.06 Creşteri Diminuări Val la 31.12.06
Imobiliz necorp 69386 2530 7279 64637
Imobiliz corp 34881957 214520 1880313 33216164
Imobiliz fin 120 30 30 0
TOTAL 34951343 217080 1887622 33280801

Tabloul amortismentelor (RON)


Val la 01.01.06 Amortiz calc Diminuări Val la 31.12.06
Imobiliz necorp 60000 2500 7000 55500
Imobiliz corp 34000000 18000 1800000 32218000
TOTAL 34060000 20500 1807000 32273500

Tabloul de finanţare cuprinde două părţi81: prima parte analizează modul de realizare,
în dinamică a echilibrului structural între elementele stabile ale bilanţului funcţional (utilizări
şi resurse), adică variaţia FRN, ilustrând politica de investiţii şi de finanţare promovată de
VINIA SA de-a lungul exerciţiului 2006, iar a doua parte a tabloului identifică variaţia NFRE,
variaţia NFRAE, cât şi variaţia TN.
Pentru construcţia primei părţi a tabloului de finanţare la VINIA SA, trebuie
identificate mai multe elemente.
Resurse stabile82:
1. CAF determinată după relaţia:

81
Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag 133
82
Idem, pag 135

59
Rezultat net
+ Amortizări calculate
+ Provizioane calculate
+ Val netă contabilă a elem de activ cedate
- Venituri din cesiunea elem de activ
- Reluări asupra amortismentelor şi proviz
- Cote părţi din subvenţii virate asupra rezultatului

= CAF
În care:
a) Soldul final al amortizărilor este AN = AN-1 + Amortizări calculate – Diminuări
AN = amortismente la 31.12.N
AN-1 = amortismente la 31.12.N-1

b) Provizioane calculate
PN = PN-1 + Provizioane calculate – Reluări asupra provizioanelor
PN = amortismente la 31.12.N
PN-1 = amortismente la 31.12.N-1

c) Valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate (VCEAC)


VCEAC = VBICC – AEAC
VBICC = valoarea brută a imobilizărilor corporale cedate (preţul de achiziţie)
AEAC = amortizarea elementelor de activ cedate

d) Veniturile din cesiunea elementelor de activ sunt preluate din contul de rezultate,
respectiv de la veniturile excepţionale asupra operaţiilor de capital

e) Reluări asupra amortismentelor şi provizioanelor

f) Cotele părţi din subvenţiile virate asupra rezultatului se preiau din două bilanţuri
succesive:
dacă nu au fost subvenţii noi în cursul exerciţiului QP = S N-1 – SN
dacă au fost subvenţii noi în timpul exerciţiului QP = S N-1 – SN + NS
QP = cote părţi din subvenţii virate asupra rezultatului
SN = subvenţii la 31.12.N

60
S N-1 = subvenţii la 31.12.N-1
NS = subvenţii noi

2. Cesiunea sau reducerea elementelor de activ imobilizat (imoblizări corporale,


necorporale, financiare).

3. Creşterea capitalurilor proprii: a capitalului sau aporturile noi la capitalul social,


creşterea altor capitaluri proprii, în principal noile subvenţii pentru investiţii obţinute de
întreprindere în cursul exerciţiului.

4. Creşterea datoriilor financiare reprezintă noile împrumuturi contractate în timpul


exerciţiului, fără credite de trezorerie.
DN = D N-1 + C – R
DN = datorii financiare la 31.12.N
D N-1 = datorii financiare la 31.12.N-1
C = creşterea datoriilor financiare
R = rambursarea datoriilor financiare.

Întrebuinţări stabile:
1. Plata dividendelor datorate în exerciţiul precedent
Dividende = Rezultat N-1 – Creşterea rezervelor.

2. Achiziţionarea elementelor de activ imobilizat


IBN = IB N-1 + A – D
IBN = imobilizări brute la 31.12.N
IB N-1 = imobilizări brute la 31.12.N-1
A = achiziţionări
D = diminuări

3. Cheltuieli de repartizat asupra mai multor exerciţii (cu reparaţii majore, cu


emisiunea împrumuturilor, etc).

4. Reducerea capitalurilor proprii = ieşiri de fonduri

5. Rambursarea datoriilor financiare


DN = D N-1 + Creşteri – Rambursări

61
Pentru VINIA SA, situaţia se prezintă astfel:
CAF = Rezultatul net + Amortiz calc + VCEAC = 313101 + 20500 + 80313 = 413914.
VCEAC = VBICC – AEAC = 1880313 – 1800000 = 80313.
Creşterea datoriilor financiare C = Dat>1an la 31.12 - Dat>1an la 1.01 = 5757486 –
2444099 = 3313387.
Dividende distribuite
Rezervele au crescut cu 2383652 – 1643355 = 740297
Din rezultatul exerciţiului 2005 de 1137866 s-a încorporate în rezerve 740297, iar
diferenţa de 397569 s-a distribuit ca dividende.
Δ Capitaluri proprii = 30304454 – 30347684 = -43230 (reducere)

Prima parte a tabloului de finanţare la VINIA SA se prezintă astfel:

Utilizări 2006 Resurse 2006


Dividende plătite (dat în ex prec) 397569 Capacitate de autofinanţare 413914

Achiziţ elem de A imob 217080 Cesiunea elem de activ imob 1887626


Imob necorp 2530 Imob necorp 7279
Imob corp 214520 Imob corp 1880313
Imob financiare 30 Imob financiare 30
Chelt de rep asupra mai multor ex 16225 Creşterea cap proprii -

Reducerea capitalurilor proprii 43230 Creşterea datoriilor fin 3313387


Ramburs datoriilor financiare -
Total utilizări 674104
Δ FRN 4940819 Total resurse 5614923
TOTAL 5614923 TOTAL 5614923

Se observă că ΔFRN = FRN (31.12) – FRN (01.01) = 2781139 – (-2159680) =


4940819, deci există în concordanţă cu ΔFRN din tabloul de finanţare.
În cazul VINIA SA, capacitatea de autofinanţare se dovedeşte insuficientă pentru
finanţarea nevoilor stabile, astfel că firma apelează la împrumuturi noi şi cesiuni de active
fixe.

Posturile de activ şi pasiv din partea de jos a bilanţului la VINIA SA, variază astfel:
ΔNFRE = ΔStocuri + Δcreanţe – Δ Dat exploatare
ΔStocuri = 15882607 – 13023508 = 2859099 nevoie

62
ΔCreanţe = 4300517 – 5908305 = - 1607788 degajare

Δavansuri încasate în contul comenzilor = 1397224 – 2271955 = - 874731 nevoie


Δdatorii comerciale = 2656458 – 2020493 = 635965 degajare
Total Δdatorii de exploatare = - 238766 nevoie

Astfel ΔNFRE = 2859099 – 1607788 + 238766 = 1490077 în concordanţă cu ΔNFRE


= NFRE (31.12.06) – NFRE (01.01.06) = 16129442 – 1463965 = 1490077.

Δcasa şi conturi la bănci = 591622 – 747645 = - 156023 degajare.


Δsume datorate de instituţii de credit = 11967505 – 15705430 = - 3737925 nevoie
+ Δ alte datorii = 1535336 – 1374855 = 160481 degajare
= - 3577444
ΔNFRAE = Δactive circ în afara expl – Δdatorii de exploatare = -156023 + 3577444 =
3421421 în concordanţă cu ΔNFRAE = NFRAE (31.12.06) – NFRAE (01.01.06)= -12911219
+ 16332640 = 3424421.

ΔTN = 3009 + (407084 – 469414) = 59321.

Partea a doua a tabloului de finanţare la VINIA SA poate fi redat astfel:

2006
ΔFRN
Nevoi Degajări Sold

63
VARIAŢIA EXPLOATĂRII
Variaţia activelor de exploatare:
Stocuri 2859099
Creanţe 1607788
Variaţia datoriilor de exploatare
Avansuri încasate în contul comenzilor 874731
Datorii comerciale 635965
TOTAL 3733830 2243753
A. Variaţia netă a exploatării - 1490077

VARIAŢIA ÎN AFARA EXPLOATĂRII


Variaţia activelor circ în afara exploatării 156023
Variaţia datoriilor în afara exploatării
Sume datorate instit de credit 3737925
Alte datorii 160481
TOTAL 3737925 316504 - 3421421
B. Variaţia netă în afara exploatării - 3421421
TOTAL A+B - 4911498
C. Variaţia trezoreriei - 59321
VARIAŢIA FRN (total A+B+C)
Nevoie netă sau - 4940819
Resursă netă + 4940819

2. Pe baza contului de profit şi pierdere se poate întocmi tabloul fluxurilor de


trezorerie la SC VINIA SA.

CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE

64
RON
Realizări în perioada de raportare
Denumirea indicatorului
31.12. 2005 31.12. 2006
1. Cifra de afaceri 27964049 22682897
Producţia vândută 26981203 22070454
Venituri din vânzarea mărfurilor 982846 612443
Venituri din subvenţii de expl af cifrei de af 0 0
2. Variţia stocurilor Sold C 7038193 6594537
Sold D 4646924 2944722
3. Producţia imobilizată 1707628 566723
4. Alte venituri din exploatare 876393 370512
VENITURI DIN EXPLOATARE TOTAL 32939339 27269947
5. a) chelt cu mat prime şi mat consumab 11148665 9896511
Alte cheltuieli materiale 2702409 2094485
b) alte chelt din afară (cu energie şi apă) 858625 770079
c) chelt privind mărfurile 746198 522578
6. Chelt cu personalul 4270292 3888431
a) salarii 3228383 2878060
b) chelt cu asig si protect socială 1041909 1010371
7. a) Amortiz şi proviz pt depr imob c şi nec 2545343 3077360
a.1) cheltuieli 2545343 3077360
.a.2) venituri 0 0
b) Ajustarea valorii activelor circ 1165 62211
b.1) Cheltuieli 25536 62211
b.2) Venituri 24371 0
8. Alte chelt de exploatare 7946946 6042274
8.1 Chelt priv prestaţiile externe 7041298 5170989
8.2 Chelt cu alte impoz, taxe şi vărs as 599314 635095
8.3 Chelt cu despag, donaţii şi active cedate 306334 236190
Ajustări priv proviz pt risc şi chelt 0 0
Cheltuieli 0 0
Venituri 0 0
CHELTUIELI DE EXPLOATARE TOTAL 30219643 26353929
REZULTAT DIN EXPL Profit 2719696 916018
Pierdere 0 0
9. Venituri din interese de participare 0 0
- din care, în cadrul grupului 0 0
10. Venituri din inv fin şi creanţe care fac 0 0
parte din activele imobilizate
din care, în cadrul grupului 0 0
11. Venituri din dobânzi 474882 161787
din care, în cadrul grupului 0 0
Alte venituri financiare 533436 1264173
VENITURI FINANCIARE TOTAL 1008318 1425960
12. Ajustarea val imob fin şi inv fin deţ ca 0 0
active circ

65
Cheltuieli 0 0
Venituri 0 0
13. Cheltuieli priv dobânzile 2277642 1554059
din care, în cadrul grupului 0 0
Alte chelt fin 312506 474818
CHELTUIELI FINANCIARE TOTAL 2590148 2028877
REZULTATUL FINANCIAR Profit 0 0
Pierdere 1581830 602917
14.REZULTATUL CURENT Profit 1137866 313101
Pierdere 0 0
15. Venituri extraordinare 0 0
16. Cheltuieli extraordinare 0 0
17.REZ EXTRAORDINAR Profit 0 0
Pierdere 0 0
VENITURI TOTALE 33947657 28695907
CHELTUIELI TOTALE 32809791 28382806
REZULTATUL BRUT Profit 1137866 313101
Pierdere 0 0
18. IMPOZITUL PE PROFIT 0 0
Chelt cu impoz pe profit curent 0 0
Chelt cu impoz pe profit amânat 0 0
Venituri din impozitul pe profit amânat 0 0
19. Alte chelt cu impoz care nu apar în elem 0 0
de mai sus
20. REZ NET AL EX FIN Profit 1137866 313101
Pierdere 0 0
21. Rezultatul pe acţiune de bază 0 0
diluat 0 0

Excedentul brut al exploatării (EBE) poate fi calculat după formula:83


EBE = Vânzări de mărfuri 612443
- Cost de cump al mf vd - 522578
= marja comercială = 89865
+ producţia exerciţiului +22070454
- cons ex prov de la terţi - 5170989
= val adăugată = 16989330
- impozite, taxe şi v. As - 635095
- chelt cu personalul -3888431
= EBE = 12465804

Tabloul fluxurilor de trezorerie la SC VINIA SA arată astfel:

83
Vintilă, G., - op. cit. pag 158.

66
Explicaţii 2006
Excedent brut global (12465804 + 161787) 12627591
- Variaţia nevoii de fond de rulment 4940819
A = EXCEDENT DE TREZORERIE GLOBAL (ETG) 7686772
- Cheltuieli financiare -2028877
- Impozit pe profit -
- Dividende plătite în cursul exerciţiului -397569
- Rambursări de împrumuturi financiare -
B = FLUX DE TREZORERIE DISPONIBILĂ (FTD) 5260326
(după prelevările obligatorii)
Investiţii interne şi externe (corporale, necorporale, 33216164
financiare)
– Subvenţii pentru investiţii primite -
+ Variaţia altor imobilizări în afara exploatării -
- Cesiunea imobilizărilor -1880343
C = INVESTIŢII NETE 31335821
Creşterea sau reducerea capitalului -
+ Împrumuturi financiare noi +26016174
D = APORTURI LA RESURSELE STABILE (aporturi 26016174
externe)
E = VARIAŢIA TREZORERIEI : (B+D)-C +59321

FTD apreciază gradul de stăpânire a fluxurilor de trezorerie de către conducătorii


firmei, precum şi coerenţa deciziilor financiare. Fluxul puternic pozitiv (cazul VINIA SA)
atestă o creştere autofinanţată.
ETG în cazul VINIA SA pentru plata datoriilor financiare genereză o trezorerie
pozitivă, indisponibilă însă pentru finanţarea investiţiilor. Resursele proprii provenind din
cesiunea imobilizărilor corporale sunt insuficiente pentru finanţarea investiţiilor ceea ce
determină ca firma să angajeze resurse externe pentru acoperirea investiţiilor.

67
3. Tabloul plurianual al fluxurilor financiare la SC VINIA SA arată astfel:

Vânzări de mărfuri 612443


+ Producţia exerciţiului +22070454
- Consumuri de la terţi - 5170989
Exploatare, - Cost de cump al mf vd - 522578
creştere şi = VALOARE ADĂUGATĂ 16989330
rezultat - Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate - 635095
- Cheltuieli cu personalul - 3888421

A = EXCEDENTUL BRUT = 12465804


DE EXPLOATARE (EBE)

B = VARIAŢIA NEVOII DE FOND DE 1490077


RULMENT PENTRU EXPLOATARE (ΔNFRE)

C = A – B = EXCEDENT DE TREZORERIE AL 10975727


Finanţarea EXPLOATĂRII (ETE)
acestei D = INVESTIŢII INTERNE (necorp şi corp)
creşteri prin E = C – D = SOLDUL ACTIVITĂŢILOR DE - 22305074
rezultatul EXPLOATARE sau intern
obţinut = SOLD ECONOMIC SAU DDFIC

VARIAŢIA NETĂ A DATORIILOR FINANCIARE


- pe termen mediu şi lung
Datorii - pe termen scurt 3313387
Îndatorarea - totale
netă şi fluxurile
de contrapartidă - Cheltuieli financiare (şi leasing) - 2028877
- Dividende distribuite (plătite) - 397569
F = SOLD FINANCIAR sau extern - 113059

68
G = E + F = SOLD CURENT - 22418133
sau SOLD DE GESTIUNE
Soldul Economic (E) negativ al VINIA SA reflectă faptul că întreprinderea nu este
suficient de rentabilă sau a investit prea mult.
Trezoreria degajată din exploatare nu poate finanţa întru totul creşterea internă a
întreprinderii, astfel că firma are nevoie de finanţare externă pentru acoperirea investiţiilor
interne.
Soldul de gestiune (G) negativ al VINIA SA arată că activitatea curentă (de exploatare
şi financiară) nu este suficientă pentru a finanţa creşterea firmei, aceasta fiind nevoită să caute
alte surse de finanţare.

4. Tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei la SC VINIA SA arată astfel:

Operaţii
2006

OPERAŢII DE EXPLOATARE (în sens larg)

CAF (1) 413914


Incidenţa variaţiei decalajelor de trezorerie
asupra operaţiilor de exploatare 4911498
(ΔNFR = ΔNFRE + ΔNFRAE) (2)
A: FLUX NET DE TREZORERIE DEGAJAT DE
- 4497584
ACTIVITATEA CURENTĂ (A = 1-2)
OPERAŢII DE INVESTIŢII
Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi
- 217050
necorporale
Încasări rezultate din cesiunea imobilizărilor corporale şi
necorporale + 1887592
- 30
Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări financiare
+ 30
Încasări rezultate din cesiunea imobilizărilor financiare
B: FLUX NET DE TREZORERIE REZULTAT DIN
1670542
ACTIVITATEA DE INVESTIŢII

OPERAŢII DE FINANŢARE
+3313387
+ Creşterea datoriilor financiare - 427084
- Plăţi pentru dividende

69
C: FLUX NET DE TREZORERIE REZULTAT DIN
2886363
ACTIVITATEA DE FINANŢARE
VARIAŢIA TREZORERIEI NETE (A+B+C) 59321

Deşi ΔTN >0, A – B negativ (- 4497584 – 1670542) atestă că întreprinderea este


vulnerabilă pentru că nu-şi poate finanţa investiţiile prin trezoreria degajată de exploatare.

III. 4. Posibilităţi de îmbunătăţire a echilibrului financiar S.C VINIA S.A.

Pentru a identifica unele posibilităţi de îmbunătăţire a echilibrului financiar la S.C.


VINIA S.A., dacă este cazul, se cere reamintită situaţia în urma efectuării analizei statice şi
dinamice asupra echilibrului financiar al firmei.
Astfel, în viziune statică, echilibrul financiar al întreprinderii poate fi redat printr-o
serie de indicatori, cum sunt : fondul de rulment, nevoia de fond de rulment, trezoreria netă,
ratele de solvabilitate şi ratele de lichiditate.
La începutul exerciţiului 2006, VINIA înregistrează un fond de rulment negativ,
reflectând o insuficientă finanţare a imobilizărilor pe seama capitalurilor permanente; mai
mult, firma dispune de un fond de rulment propriu negativ şi de un fond de rulment străin
pozitiv, explicând faptul că imobilizările nu pot fi finanţate decât foarte puţin pe seama
capitalurilor proprii, iar întreprinderea trebuie să apeleze la împrumuturi pe termen mijlociu şi
lung, şi nici acestea nu se dovedesc suficiente, per ansamblu.
La sfârşitul exerciţiului, VINIA înregistrează fond de rulment pozitiv îndeajuns pentru
a finanţa activele imobilizate, lucru posibil datorită înregistrării de fond de rulment străin
pozitiv, întrucât şi de această dată capitalurile proprii nu pot finanţa de unele singure
imobilizările (fond de rulment propriu negativ).
Aşadar se constată că VINIA nu dispune de capitaluri proprii suficiente pentru a
finanţa de unele singure imobilizările, astfel că aceasta apelează la împrumuturi pe termen
mijlociu şi lung, ceea ce implică luarea în calcul a riscului financiar, ce poate periclita starea
de echilibru a firmei. În acest sens, o “injecţie” de capital propriu ca posibilitate dee
îmbunătăţire a echilibrului financiar, ar fi binevenită pentru VINIA, fie printr-o emisiune de
noi acţiuni, fie prin încorporarea rezervelor sau a profitului la capital.
În privinţa nevoii de fond de rulment pentru exploatare, valorile pozitive ale acestui
indicator arată faptul că stocurile şi creanţele firmei sunt finanţate numai parţial pe seama

70
datoriilor de exploatare, deci o situaţie normală, important este să se situeze la niveluri
rezonabile.
Valorile negative ale trezoreriei nete, atât la începutul, cât şi la sfârşitul exerciţiului
2006 pentru VINIA, indică o discordanţă între nevoia de fond de rulment şi posibilităţile reale
de acoperire a acesteia; astfel că întreprinderea trebuie să facă apel la resurse acoperitoare.
Preferabil ar fi să nu apeleze la cele de origine bancară pentru că acestea ar pune într-o
situaţie îngrijorătoare firma prin prisma echilibrului financiar (luând în calcul riscul firmei de
a nu i se reînnoi creditul, riscul de dobândă şi riscul de faliment), ci luarea în calcul a acelei
“injecţii” de capital propriu amintite în vederea corectării şi îmbunătăţirii stării actuale a
întreprinderii în privinţa echilibrului financiar.
Ceea ce este mai dureros pentru VINIA este faptul că aceasta este în incapacitatea de a
face faţă angajamentelor la scadenţă pe termen scurt, fapt reflectat de valorile obţinute de
ratele lichidităţii.
Rata lichidităţii generale indică valori apropiate de 1 la începutul cât şi la sfârşitul
exerciţiului analizat, ori în condiţiile unei valori recomandate de 2, situaţia pentru VINIA
indică faptul că pasivele curente cresc mai repede decât activele curente, astfel că firma nu-şi
poate remunera datoriile pe termen scurt pe baza valorificării activelor pe termen scurt printr-
un ciclu normal de activitate finalizat prin încasarea contravalorii produselor finite, deci
VINIA întâmpină unele probleme de genul întârzierii plăţii furnizorilor, a plăţii drepturilor
salariale sau acumularea amintită de credite bancare.
Faptul este întărit de situaţia ratei lichidităţii reduse (0,3 faţă de 0,8 ca reper) şi cea a
lichidităţii imediate (0,03 faţă de 0,2).
Aşadar, VINIA nu-şi poate rambursa datoriile pe termen scurt, pentru că activele
circulante sunt insuficiente.
Pentru îmbunătăţirea stării de lichiditate şi implicit a echilibrului financiar al firmei
este nevoie de o creştere a stocurilor, respective a vitezei de rotaţie a acestora, ceea ce implică
o reducere a ciclului de producţie a vinurilor, lucru posibil prin implementarea unor tehnologii
noi, de calitate superioară celor existente şi de asemenea de reducere a perioadei de
comercializare a acestor produse finite/mărfuri pentru a dispune la nevoie de disponibilităţi,
ori implementarea acestei noi viziuni implică şi luarea în calcul a unor cerinţe ce ţin de
marketing-management (politică de promovare a produselor, creşterea cotei de piaţă,
diversificarea canalelor de distribuţie, încheierea de contracte cu furnizorii mai avantajoase,
etc.).

71
De asemenea, ca alternativă a sporirii lichidităţii, firma poate deţine titluri de
participare la alte societăţi (acţiuni, obligaţiuni), posibil aducătoare de noi disponibilităţi sub
formă de dividende sau, de ce nu, poate intervene pe piaţa financiară prin efectuarea de
plasamente bancare avantajoase sau chiar prin calitatea de a fi jucător activ la bursă. În
relaţiile internaţionale, având la bază contracte, se poate apela şi la modalităţile de acoperire a
riscului valutar (gen hedging sau arbitraj valutar) care pot genera sume sub forma profiturilor.
Rata de sinteză (a finanţării imobilizărilor) întăreşte ideea că VINIA înregistrează fond
de rulment negativ la începutul perioadei şi pozitiv la sfârşitul acesteia, situaţia fiind
prezentată spre începutul acestui subcapitol.
Complementară analizei statice este analiza dinamică asupra echilibrului financiar al
întreprinderii. Această viziune dinamică este reflectată printr-o serie de instrumente: tabloul
de finanţare, tabloul fluxurilor financiare, tabloul plurianual al fluxurilor financiare şi tabloul
explicativ al variaţiei trezoreriei.
Pe baza bilanţulurilor la începutul şi la sfârşitul exerciţiului 2006, a tabloului
imobilizărilor şi a tabloului amortismentelor se poate elabora tabloul de finanţare al VINIA.
Prima parte a tabloului reflectă o capacitate de autofinanţare insuficientă pentru acoperirea
nevoilor stabile, astfel că firmă apelează la împrumuturi noi, ce duce pe termen lung la
degradarea echilibrului financiar.
Posibilităţi de îmbunătăţire a acestuia ar putea fi stoparea investiţiilor în imobilizări şi
cesiuni ale acestora sau o creştere de capital ce poate reuşi doar dacă rentabilitatea
capitalurilor investite este una crescută.
Partea a doua a tabloului de finanţare reflectă variaţii pozitive mari ale exploatării, în
afara exploatării, ale trezoreriei nete şi a fondului de rulment care corelate cu analiza statică
dau o imagine asupra dimensiunii dezechilibrului financiar în care se găseşte VINIA, întrucât
trezoreria netă înregistrează atât la începutul cât şi la sfârşitul exerciţiului valori negative (în
scădere evidentă la sfârşit faţă de început).
Aceeaşi situaţie drastică a trezoreriei nete este oferită de tabloul fluxurilor de
trezorerie a firmei, de unde rezultă că VINIA dispune de un flux de trezorerie disponibil
puternic pozitiv ce atestă o creştere autofinanţată, de asemenea, excedentul de trezorerie
global pentru plata datoriilor financiare generează o trezorerie pozitivă, indisponibilă însă
pentru finanţarea investiţiilor, resursele proprii provenind din cesiunea imobilizărilor
corporale sunt insuficiente pentru finanţarea investiţiilor, ceea ce determină ca firma să
angajeze resurse externe pentru acoperirea acestora.

72
Pe baza celor două tablouri, prin prisma situaţiei trezoreriei nete, se pot formula ca
posibilităţi de îmbunătăţire a echilibrului financiar, alternativele amintite: “injecţia” de capital
propriu, cesiunea de active fixe, renunţarea pentru o perioadă de a mai apela la împrumuturi
bancare (dat fiind situaţia întreprinderii) şi căutarea de resurse proprii pe alte căi cum ar fi
investiţiile financiare pe termen scurt.
Tabloul plurianual al fluxurilor financiare aprofundează mai mult tematica. Astfel, în
cadrul unei matrici84 ce descrie comportamentul financiar al întreprinderii, VINIA
înregistrează sold economic (E) negativ, sold financiar (F) negativ şi sold de gestiune (G) mult
negativ, caracteristice unei situaţii de criză întrucât firma nu este capabilă să oprească ieşirile
de capital, fiind nevoită să finanţeze soldul curent prin cesiuni ale imobilizărilor (mult mai
mari, în valoare, decât achiziţiile de imobilizări).
De asemenea, tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei la VINIA arată o diferenţă
negativă A-B (flux net de trezorerie degajat de activitatea curentă – flux net de trezorerie
rezultat din activitatea de investiţii), în sensul că întreprinderea este vulnerabilă întrucât nu-şi
poate finanţa investiţiile prin trezorerie degajată de exploatare.
Prin urmare, situaţia VINIA S.A. este una îngrijorătoare, una de criză, ce poate
aluneca imediat spre faliment.
Se cere tras astfel, un semnal de alarmă asupra stării de echilibru proaste în care se
găseşte firma şi aplicate unele măsuri amintite radicale pentru îmbunătăţirea situaţiei nedorite
existente.

84
Vintilă, G., - op. cit., pag. 174

73
CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În condiţiile economiei de piaţă, eficienţa unei întreprinderi depinde într-o proporţie


covârşitoare de capacitatea managerilor de a înţelege şi aplica principii, metode şi tehnici
moderne de management.
Calitatea actului de management este o condiţie vitală pentru ca firmele să obţină
avantaje competitive şi să reziste în mecanismele concurenţiale. Incompetenţa managerilor,
greşelile de conducere datorate unor erori în materie decizională sunt factori principali ai
falimnetului unei întreprinderi.
Un management sănătos este cauza succesului întreprinzătorilor.
Conducerea prin finanţe a unei întreprinderi vine în sprijinul fundamentării politicii
financiare la nivel microeconomic, concretizându-se într-o multitudine de decizii financiare,
cu impact asupra performaţelro financiare. Astfel că întreprinderea apare ca un centru
autonom de decizie care deţine puterea economico-financiară.
Fundamentarea corectă a deciziilor financiare nu este posibilă fără o analiză financiară
prealabilă ce constă în diagnosticarea stării de performanţă financiară a întreprinderii la
încheierea exerciţiului.
De asemenea, analiza financiar face obiectul preocupărilor externe ale partenerilor
economici şi financiar-bancari pentru fundamentarea de acţiuni de cooperare cu respectiva
întreprindere.
Bugetarea oricărei acţiuni a întreprinderii, atragerea de capitaluri externe, păstrarea şi
extinderea segmentelor de piaţă găsesc în analaiza financiară o bază de fundamentare ca
premiză esenţială în efectuarea unei judecăţi profesionale şi adoptării de decizii financiare
optine.
Analiza financiară este, aşadar, integrată în activitatea de conducere a întreprinderii şi
oferă cele mai bune soluţii pentru fundamentarea deciziilor financiare, fie că este vorba de
active şi passive circulante de trezorerie sau active şi passive permanente.
Natura acţiunilor întreprinse de conducere se subordonează în exclusivitate
obiectivelor de bază ale organizaţiei. Marile întreprinderi vizează ca obiectiv maximizarea
valorii întreprinderii, iar cele mici şi mijlocii asigurarea rentabilităţii şi autonomie financiară.
În acest scop, produsul final al procesului de conducere în planul acţiunilor financiare
ale întreprinderii o constituie decizia financiară.
Varietatea situaţiilor practice care apar în viaţa unei firme diversifică actul decisional.
Decizii strategice, gen o investiţie costisitoare, ce vizează obiective de mare amploare,

74
complexe, correlate cu decizii tactice (cazul unei politici de aprovizionare) sau operaţionale
pune în situaţie firma de a acţiona pe o piaţă în continuă mişcare.
În fundamentarea deciziilor financiare ale întreprinderii, se disting mai multe categorii
de participanţi. Acţionarii, care, bineînţeles, doresc o creştere a dividendelor pentru a-şi
recupera cât mai repede investiţia şi pentru a obţiner o rentabilitate personală cât mai ridicată.
Salariaţii şi managerii care urmăresc o bunăstare proprie, furnizorii încasarea cât mai rapidă a
contravalorii materiilor prime sau a serviciilor prestate.
Necesitatea protejării intereselor tuturor acestor categorii implică o guvernare
corporativă. Astfel, investitorii îşi pot supraveghea şi proteja investiţiile în condiţii mai bune,
pieţelor de capital li se creează un cadru de funcţionare prin mecanisme de protecţie specifice,
terţii (salariaţi, creditori, furnizori, clienţi, etc.) aflaţi în relaţie cu întreprinderea îşi pot proteja
mai bine interesele, la fel şi autorităţile publice sau populaţia.
De altfel, aplicarea normelor de conducere corporative a devenit şi un criteriu de
apreciere a companiilor de către agenţiile de rating.

În economia de piaţă, întreaga existenţă a întreprinderii este legată de risc, întrucât


rezultatele prezente şi viitoare se află sub influenţa unor evenimente neprevăzute, în acest
sens analizele financiare de apreciere a riscului sunt extreme de importante. Spre exemplu, o
întreprindere cu rentabilitate, solvabilă, cu structură financiară coerentă şi adaptabilă la
schimbări, theoretic nu prezintă risc, însă aceasta este supusă riscului, întrucât este nevoită să
suporte în permanenţă un anumit grad de incertitudine generat de mediul economic şi cel
financiar în care-şi desfăşoară activitatea.
Activitatea unei întreprinderi este supusă riscului economic întrucât nu poate să
prevadă cu certitudine diferitele componente ale rezultatului său (cost, cantitate, preţ) şi ale
ciclului de exploatare (cumpărări, prelucrări, vânzări), riscului financiar legat de folosirea
capitalului de împrumut, de a nu-şi onora obligaţiile financiare asumate printr-un contract de
împrumut, dar şi riscului lipsei de lichidităţi, lipsei de rentabilitate sau riscului de faliment.
În viaţa economică a unei firme pot să apară momente de regres şi chiar de eşec care
să ducă la punerea sub supraveghere financiară, reorganizarea/restructurare şi, în final,
lichidare. Eşecul în funcţie de problemele pe care le implică sau de situaţia cu care se
confruntă firma, cunoaşte multiple forme, mergând de la eşec economico-financiar, la
insolvabilitate tehnică, suferinţă financiară sau faliment juridic. De asemenea, când o firmă
nu-şi poate îndeplini obligaţiile financiare, afacerile sale sunt preluate de o instanţă
judecătorească sau de un creditor.

75
În ţările cu economie de piaţă funcţională, cât şi în ţările aflate în tranziţie, utilizarea
strategiilor de schimbare reprezintă o practică des întâlnită. Adoptarea acestor strategii se
impune atât în situaţii de criză, cât şi în perioade favorabile, când întreprinderea este adaptată
exigenţelor mediului de afaceri, dar doreşte să-şi consolideze poziţia, schimbând fundamental
modul de finanţare.
O întreprindere aflată in dificultate poate recurge la diverse strategii: de transformare
şi orientare, de adresare sau schimbare în condiţii de inadaptare temporară.

Pentru desfăşurarea unei activităţi economice, întreprinderea are nevoie să dispună de


bază tehnică (active imobilizate), dar şi de bunuri precum materii prime, combustibili, etc, pe
care să le transforme în produse finite, valorificate ulterior către consumatori.
În dimensionarea capitalurilor circulante ale întreprinderii trebuie realizată în
concordanţă cu obiectivele acesteia: asigurarea atât a desfăşurării normale a exploatării în
conformitate cu sarcinile pe care şi le propune firma urmare a comenzilor percepute de pe
piaţă şi obţinerea cu această ocazie a unui profit cât mai mare posibil.
Mărimea capitalurilor circulante este influenţat de condiţii tehnice, tehnologice şi
organizatorice de lucru realizate la întreprindere, în general şi pe fiecare fază a ciclului de
exploatare, precum şi capacitate de producţie.
Eficienta folosirii capitalului incorporate în active circulante poate fi apreciat cu
ajutorul unor indicatori: ai vitezei de rotaţie, ai rentabilităţii utilizării capitalului circulant şi ai
intensităţii utilizării capitalului circulant.
Desigur că obiectivul gestiunii financiare a întreprinderii îl constituie profitul. Fiecare
întreprindere trebuie nu doar să-şi acopere cheltuielile din veniturile obţinute, ci să realizeze şi
un venit net suficient să autofinanţeze propria dezvoltare şi să participle la alimentarea
bugetului statului.
De asemenea diverşi indicatori exprimă nivelul de fructificare a capitalului: indicatori
ai randamentului financiar şi indicatori ai rentabilităţii.
Dacă întreprinderea a realizat profit, se impune luarea în calcul şi o politică de
dividende adecvată, referitoare la decizia de a plăti profitul fie proprietarilor (dividende), fie
de a fi acumulat în vederea reinvestirii, decizia luându-se în accord cu obiectivele pe care
managerii şi acţionarii le urmăresc din investirea capitalurilor întreprinderii.
Bineînţeles că toate aceste aspecte implică luarea în calcul aunei gestiuni financiare
sănătoase ce are în vedere o fundamentare a deciziilor privind constituirea şi utilizarea
capitalurilor, în condiţii de eficienţă, precum şi obţinerea, repartizarea, folosirea rezultatelor

76
financiare, toate aplicate într-un cadru organizatoric dat, asigurând astfel înfăptuirea
obiectivelor firmei.
Optimizarea gestiunii financiare are în vedere o anumită autonomie funcţională a
întreprinderii privind alegerea modalităţilor de procurare a capitalurilor şi selectarea
destinaţiilor de utilizare a lor, dar şi eficienţa acestor aspecte.

Revenind, întreprinderea, ca sistem economico-social care interacţionează cu mediul


economic din care face parte, este supus în permanenţă acţiunii a diverşi factori care pot duce
la apariţia unor fenomene negative şi disproporţii de lungă durată pentru firmă, culminând cu
dispariţia acesteia de pe piaţă şi generând efecte negative la nivele macroeconomic.
Astfel, în asigurarea şi menţinerea unei funcţionalităţi normale a întreprinderii,
echilibrul financiar se constituie ca o cerinţă esenţială pentru înfăptuirea unei gestiuni
financiare eficiente.
Starea aceasta de corespondenţă permanentă între volumul nevoilor de resurse pentru
asigurarea desfăşurării normale a activităţii, pe de o parte, şi posibilităţile de procurare a
acestora, pe de altă parte, defineşte echilibrul financiar al întreprinderii.
Fie că este realizată prin prisma intereselor acţionarului, managerilor firmei sau din
punct de vedere al aşteptărilor creditorilor firmei, analiza echilibrului financiar al
întreprinderii se dovedeşte extreme de importantă.
Patru forme concrete de manifestare a echilibrului financiar dau esenţă acestui
concept: solvabilitatea, lichiditatea patrimonială, exigibilitatea şi capacitatea de plată a
întreprinderii. Pe baza acestora, au fost formulate reprezentări multidimensionale a dinamicii
financiare a întreprinderilor. În acest sens, merită amintite: concepţia lichidităţii patrimoniale,
rentabilitate-risc, creştere-rentabilitate sau creştere-autonomie financiară.

Prezenta lucrare se doreşte a fi o analiză a echilibrului financiar al întreprinderii sub


diferite aspecte, cât şi a identificării situaţiilor ce pot afecta în mod negativ sistemul
întreprinderii, dar şi pe cele care pot îmbunătăţi o stare deja existentă a acesteia.
Am structurat lucrarea în 3 capitole. Primul dintre ele cuprinde aspecte teoretice ce au
în vedere definirea conceptului de “echilibru financiar al întreprinderii”, formele sale de
manifestare, precum şi câteva teorii ce au fost elaborate de-a lungul anilor, referitoare la acest
concept. Al doilea capitol prezintă instrumentele de exprimare a echilibrului financiar în dublă
viziune: statică şi dinamică, pentru ca al treilea capitol să cuprindă o analiză concretă (sub
cele duouă viziuni)a echilibrului financiar la o societate comercială.

77
Pentru realizarea unei analize asupra acestui fenomen, în speţă echilibrul financiar la
nivel microeconomic, am recurs la situaţia economico-financiară a societăţii comerciale pe
acţiuni VINIA.
Înfiinţată în 1950 sub denumirea de Vinalcool, firma ieşeană este unul dintre cei mai
importanţi producători de vinuri şi alcoolice derivate de pe piaţa românească. A reuşit să se
impună de-a lungul timpului cu mărci consecrate de vinuri deţinând podgorii de viţă de vie în
aproape toată ţara. Aceasta a devenit în 1995 societate pe acţiuni, cu un capital social de
21.000.000 RON, având ca acţionari managerii, salariaţii şi proprietarii de terenuri din
podgoriile în care se exploatează şi prelucrează. Firma are 950 de acţionari şi 439 de angajaţi
din care 58 % cu studii superioare. VINIA produce anual şi procesează struiguri de pe aproape
5000 de hectare amplasate în cele mai importante podgorii ale României. Experienţa de-a
lungul anilor tradusă într-o ofertă completă de vinuri îmbuteliate a dus la succesul VINIA pe
piaţa internă şi externă, obţinând premii şi medalii la concursuri internaţionale de vinuri.

Particularizând, aşadar, analiza echilibrului financiar al întreprinderii are ca fundament


situaţia concretă economico-financiară prezentă a VINIA S.A.
Am considerat că este nevoie să ilustrez echilibrul financiar la această întreprindere
sub două viziuni.
Prima dintre ele, cea statică, cuprinde metode tradiţionale bazate pe studiul bilanţului
şi se poate realize pe seama mai multor instrument (indicatori).
Tabelul următor reflectă situaţia acestor indicatori calculaţi pentru începutul şi sfârşitul
exerciţiului 2006, desprinşi din capitolul trei al lucrării.

Denumirea indicatorului 01.01.2006 31.12.2006


Fond de rulment (FR) -2159680 2781139
Fond de rulment propriu (FRp) -4603779 -2976347
Fond de rulment străin (Frs) 2444099 5757486
Nevoia de fond de rulment total (NFRt) -1693275 3188223
Nevoia de fond de rulment al exploat (NFRE) 14639365 16129442
Nev de fond de rulm în afara expl (NFRAE) -16332640 -12911219
Trezoreria netă (TN) -466405 -407084
Rata lichidităţii generale (RLc) 0,92 1,18
Rata lichidităţii reduse (RLr) 0,31 0,28
Rata lichidităţii imediate (RLi) 0,0034 0,033
Rata solvabilităţii (Rs) 0,78 0,77
Rata de sinteză a finanţării imobilizărilor 0,94 1,08

Tabel nr. 1: INDICATORI AI ANALIZEI STATICE LA S.C. VINIA S.A.

78
Se observă că VINIA dispune de fond de rulment propriu negativ şi fond de rulment
străin pozitiv explicând faptul că finanţarea imobilizărilor la această firmă nu poate fi realizată
decât foarte puţin pe seama capitalurilor proprii, întreprinderea fiind nevoită să apeleze la
împrumuturi pe termen mijlociu şi lung, luând în calcul riscul financiar ce poate periclita
starea de echilibru a firmei.
Nevoia de fond de rulment înregistrează valori pozitive indicând faptul că stocurile şi
creanţele firmei sunt finanţate numai parţial pe seama datoriilor de exploatare, situaţie
normală.
Valorile negative ale trezoreriei nete atestă o discordanţă a NFR cu FR, întărită şi de
valorile ratelor lichidităţii (mult sub valorile reper) care arată o imposibilitate a firmei de
rambursare a datoriilor pe termen scurt.

Un semnal de alarmă asupra stării de criză, de dezechilibru financiar în care se găseşte


firma poate fi tras odată cu efectuarea analizei dinamice, complementară celei statice.
Din tablourile de fluxuri (ca instrumente operaţionale ale analizei dinamice), am
selectat cei mai reprezentativi indicatori pentru firmă în cadrul următorului tabel:

Denumirea indicatorului Sold la 31.12.2006


Variaţia exploatării 1490077
Variaţia în afara exploatării 3421421
Variaţia trezoreriei 59321
Variaţia fondului de rulment 4940819
Excedentul brut global 12627591
Excedent de trezorerie global (ETG) 7686772
Flux de trezorerie disponibil 5260326
Sold economic (E) -22305074
Sold financiar (F) -113059
Sold curent (G) -22418133

Tabel nr. 2: INDICATORI AI ANALIZEI DINAMICE LA S.C. VINIA S.A.

Se observă că VINIA înregistrează variaţii pozitive mari ale exploatării, în afara


exploatării, ale trezoreriei nete şi a fondului de rulment, ilustrând o situaţie drastică a
echilibrului financiar, de asemenea ETG generează o trezorerie pozitivă, dar indisponibilă
pentru finanţarea investiţiilor, astfel că firma trebuie să apeleze la resurse externe.

79
Soldul economic (E) negativ, soldul financiar (F) negativ şi soldul de gestiune (G)
mult negativ caracterizează o situaţie de criză, de dezechilibru financiar, astfel că trebuie luate
măsuri imediate pentru redresarea situaţiei financiare a întreprinderii.
Propunerile pentru îmbunătăţirea stării proaste a echilibrului financiar caracteristic
firmei formulate şi în capitolul anterior ţin de apelul firmei la resurse proprii, mai mult decât
împrumuturi bancare, o mai bună politică de management a firmei, de marketing până la
urmă.

În concluzie, asigurarea unei stări de echilibru financiar la nivel microeconomic ţine


de sănătatea financiară a unei întreprinderi şi nu numai, având repercursiuni pe plan pozitiv
sau negativ asupra întregii economii a unei ţări.

80
BIBLIOGRAFIE:

1. Adochiţei, M., - Finanţele întreprinderii, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000;


2. Bistriceanu, G., (coord) – Finanţele agenţilor economici, Editura Economică,
Bucureşti, 2001;
3. Boariu, A., - Creditarea bancară a activităţii de exploatare a întreprinderii, Editura
Sedcom Libris, Iaşi, 2003;
4. Bran, P., - Finanţele întreprinderii – Gestionarea fenomenului microfinanciar,
Editura Economică, Bucureşti, 2003;
5. Bucătaru, D., - Capitalurile firmei, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2000;
6. Bucătaru, D., - Evaluarea întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2006;
7. Bucătaru, D., - Finanţele întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2006;
8. Bucătaru, D., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2004;
9. Cocriş, V., Chirleşan, D., - Tehnica operaţiunilor bancare Repere teoretice şi studiu
monografic, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2006;
10. Cristea, H. ş.a. – Finanţele întreprinderii, Editura Ceccar, Bucureşti, 2003 ;
11. Dănescu, T., - Gestionarea financiară a afacerilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2003 ;
12. Dobrescu, E., - Afaceri financiare, Editura Nemira, Bucureşti, 2003 ;
13. Dragotă, V., (coord) – Abordări practice în finanţele firmei, Editura Irecson,
Bucureşti, 2005;
14. Filip, G., (coord) - Finanţe, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001;
15. Filip, G., (coord) – Politici financiar-monetare şi implicaţiile lor asupra
dezvoltării societăţii, Editura Performantica, Iaşi, 2006;
16. Filip, G., Onofrei, M., - Finanţe, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001;
17. Florea, Ş. – Gestiunea şi managementul activităţii financiare din întreprindere,
Editura Victor, Bucureşti, 1997 ;
18. Hada, T., - Finanţele agenţilor economici din România, Editura Intelcredo, Deva,
1999 ;
19. Hoanţă, N., - Finanţele firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2003 ;
20. Horomnea, E., - Bazele contabilităţii concepte şi aplicaţii, ediţia a II-a, Editura
Sedcom Libris, Iaşi, 2004 ;

81
21. Ignat, I., Pohoaţă, I., Luţac, G., Pascariu, G., - Economie politică, ediţia a II-a,
Editura Economică, Bucureşti, 2002 ;
22. Mihăescu, S., - Controlul financiar în firme, bănci, instituţii, Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2006;
23. Moceanu, M., - Societatea comercială, Editura Tribuna Economică, Bucureşti,
2005;
24. Mureşan, M., - Gestionarea patrimoniului agenţilor economici, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1999 ;
25. Neagoe, I., - Finanţele întreprinderii, Editura Ankarom, Iaşi, 1997;
26. Nica, P., Iftimescu, A., - Management Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2004;
27. Onofrei, M., - Finanţele întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2004;
28. Onofrei, M., - Management financiar, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006;
29. Sandu, G., - Formarea capitalurlor firmelor private, Editura Economică,
Bucureşti, 2000;
30. Sichigea, N. ş.a. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universitaria,
Craiova, 2005.
31. Stancu, I., - Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, Ediţia a III-a, 2002;
32. Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Editura
Economică, Bucureşti, 2003 ;
33. Toma, M., Alexandru, F. – Gestiune financiară de întreprindere – aplicaţii
practice şi teste-grilă, Editura Economică, Bucureşti, 2003 ;
34. Trenca, I., - Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul, Cluj-
Napoca, 1997;
35. Vasile, I., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, Bucureşti,
2005;
36. Tudorache, D., Secăreanu, C., - Finanţele publice. Finanţele firmei, Editura
universitară, Bucureşti, 2006;
37. Turliuc, V., Cocriş, V., Boariu, A., Stoica, O., Dornescu, V., Chirleşan, D., -
Monedă şi credit, Editura Economică, Bucureşti, 2005;
38. Vasile, I., Teodorescu, M., - Finanţele întreprinderii, Editura Meteor Press,
Bucureşti, 2005;
39. Văcărel, I., (coord) – Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, ediţia a II-
a, Bucureşti, 1999;

82
40. Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2005;
41. *** Revista „Tribuna Economică”, numerele 13, 14, 15 din 1994;
42. *** Legea privind societăţile comerciale nr. 31/1990, modificată şi completată,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 48/2005 (actualizată cu legea 441/27 noiembrie
2006);
43. *** OMFP nr. 1753 din 22/11/2004 pentru aprobarea Normelor privind
organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv publicat în Monitorul
Oficial, Partea I, Nr. 1174 din 13.12.2004;
*** http://traderom.ro/expozitii/domenii/APEV/APEV/_Romana/Vinia_v/index.htm
*** http://www.mfinante.ro/contribuabili/link.jsp?body=/cod.do

83