Sunteți pe pagina 1din 60

TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE

CA ANALIZĂ A PERFORMANŢEI ÎNTREPRINDERII

Prof.Coordonator :

Absolvent :

2008
CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………04
CAPITOLUL I
Definirea performanţelor întreprinderii prin prisma informaţiilor de natură financiară

1.1. Definirea noţiunii de trezorerie.....................................................................................................05


1.2. Analiza pertinenţei indicatorilor de performanţă financiară din perspectiva procesului
de normalizare contabilă şi a pieţelor de capital..................................................................................06
1.3. Analiza dimanică a performanţei întreprinderii............................................................................13
1.3.1. Analiza performanţelor pe baza contului de profit şi pierdere...........................................13
1.3.2. Analiza performanţelor pe baza tabloului fluxurilor de trezorerie.....................................15
1.3.3. Tabloul fluxurilor de trezorerie………………………………………………………......16

CAPITOLUL II
Doctrine şi practici contabile privind structura informaţională a tabloului fluxurilor de
trezorerie

2.1 Tranziţia de la tabloul utilizări-resurse la tabloul fluxurilor de trezorerie................................19


2.2 Abordarea internaţională prevazută de norma IAS 7................................................................20
2.2.1. Fluxurile de trezorerie ale activităţii de exploatare……………………………………20
2.2.2. Fluxurile de trezorerie ale activităţii de investiţii…………………………………......24
2.2.3. Fluxurile de trezorerie ale activităţii de finanţare…………………………………......26
2.3. Tabloul fluxurilor de trezorerie în câteva sisteme contabile reprezentative............................30
2.3.1 Tabloul fluxurilor de trezorerie în sistemul contabil din Marea Britanie.......................30
2.3.2 Tabloul fluxurilor de trezorerie în sistemul contabil din Franţa.....................................33
2.3.3 Tabloul fluxurilor de trezorerie în sistemul contabil din SUA.......................................37
2.3.4 Consacrarea treptată a tabloului fluxurilor de trezorerie în alte ţări...............................38

2
2.3.4.1.Tabloul fluxurilor de trezorerie în ţãri din America de Nord…………………38
2.4. Tabloul fluxurilor de trezorerie în situaţiile financiare de grup……………………………...42

CAPITOLUL III

Elaborarea tabloului fluxurilor de trezorerie la S.C. OIL GROUP COMPANY S.R.L. şi


valenţele lui informaţionale

3.1 Tabloul fluxurilor de trezorerie în sistemul din România..........................................................44


3.2 Tabloul fluxurilor de trezorerie la S.C. OIL GROUP COMPANY S.R.L .............................45
3.2.1. Prezentarea entitaţii.........................................................................................................45
3.2.2. Calculul tabloului fluxurilor de trezorerie aferent celor trei tipuri de
activităţi : exploatare, finanţare şi investiţii..............................................................................45
3.2.2.1. Determinarea variaţiei lichidităţilor....................................................................45
3.2.2.2.Determinarea fluxului angajat de activitatea de exploatare prin metoda
indirectă...........................................................................................................................46
3.2.2.3. Determinarea fluxului angajat de activitatea de exploatare prin metoda
directă..............................................................................................................................47
3.2.2.4. Determinarea fluxului net al activităţii de investiţii..........................................48
3.2.2.5. Determinarea fluxului net al activităţii de finanţare..........................................49
3.2.3. Interpretarea tabloului fluxurilor de trezorerie..............................................................50
3.2.4. Calculul principalilor indicatori pe baza datelor furnizate de bilanţ şi contul de
profit şi pierdere a societăţii.....................................................................................................52
3.2.4.1. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii....................................................................52
3.2.4.2. Analiza ratelor de îndatorare.............................................................................53
3.2.4.3 Rate privind rotaţia capitalului..........................................................................54

Concluzii şi propuneri......................................................................................................................56

Bibliografie........................................................................................................................................59

3
Introducere

În condiţiile mondializării economiilor, a globalizării pieţelor de capital şi a concurenţei


tot mai acerbe, se constată că fiecare ţară dispune de propria practică şi propriul sistem
contabil, ceea ce-l pune pe utilizatorul de situaţii financiare în faţa unor informaţii
contradictorii, greu de controlat şi mai ales de comparat.1
Contabilii din diferite ţări utilizau, până acum un sfert de secol, limbaje diferite şi
dădeau interpretări diferite aceloraşi evenimente şi tranzacţii ceea ce îngreuna foarte mult
înţelegerea reciprocă a acestora şi folosirea externă a informatiilor financiare. În ceea ce
priveşte armonizarea şi normalizarea sistemelor contabile s-au înregistrat progrese, ca urmare
a creării unei instituţii internaţionale cu sarcini precise şi obiective clare referitoare la sistemul
contabil. Au existat iniţiative naţionale şi regionale de armonizare şi normalizare a contabilităţii
în majoritatea ţărilor dezvoltate (Marea Britanie, Statele Unite, Franţa). În 1973, pe baza unui
acord încheiat între organismele profesionale ale contabililor din Australia, Canada, Franţa,
Germania, Japonia, Mexic, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei şi Statele Unite
a luat fiinţă Comitetul pentru Standarde Interţationale de Contabilitate (IASC).2
În majoritatea ţărilor, dupa anul 1990, s-a inclus ca document contabil de sinteză
« Tabloul fluxurilor de trezorerie », ca o necesitate practică de informare a utilizatorului de
situaţii financiare. În acest fel, fiecare ţară a avut, mai mult sau mai puţin, propria sa
experienţă în ceea ce priveşte cadrul normativ prin care să se solicite acest raport, iar multe
dintre aceste ţări au împrumutat experienţa altora şi au implementat modele deja practicate
(cum este cazul Taiwanului, Australiei, Noii Zeelande şi Canadei).
Dintre standardele de contabilitate internaţionale (IAS) emise de Comitetul
pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate, doar două fac trimitere directă la fluxurile
de trezorerie, şi anume : IAS 1 « Prezentarea situaţiilor financiare » şi IAS 7 « «Situaţiile
fluxurilor de trezorerie ».

1
Ţugui, I., Contabilitatea fluxurilor de trezorerie. Modelări, analize şi previziuni finaciar-contabile, Ed. Economică,
2002
2
Idem 1

4
CAPITOLUL I

Definirea performanţelor întreprinderii prin prisma informaţiilor de natură


financiară

1.1. Definirea noţiunii de trezorerie

Trezoreria, pentru omul de afaceri, poate fi definită ca totalitatea mijloacelor financiare


de care dispune o întreprindere pentru a face faţă plăţilor: disponibilităţi în conturile bancare,
numerar în casierie, cecuri de încasat, efecte comerciale de primit neajunse la scadenţă, titluri de
plasament, etc.
Trezoreria, pentru analistul financiar, reprezintă diferenţa între disponibilităţile (sau
lichidităţile) şi exigibilităţile (datoriile) imediate. Se poate vorbi în acest sens despre o trezorerie
pozitivă (sau un excedent de lichidităţi faţă de exigibilităţile imediate) sau o trezorerie negativă,
în situaţie inversă.
Între lichidităţile şi exigibilităţile imediate, echilibrul care degajă mărimea şi sensul (+/-)
trezoreriei firmei, depinde de suma lichidităţilor la începutul perioadei de referinţă, de fluxul de
încasări şi plăţi aferent perioadei cât şi alte variabile cum sunt structura şi dimensiunile activităţii
întreprinderii.
Din punct de vedere matematic, trezoreria unei societăţi comerciale poate prezenta sold
pozitiv sau negativ, rezultând în acest mod conecptul de trezorerie pozitivă sau trezorerie
negativă. În cazul în care soldul este zero, literatura de specialitate foloseşte termenul de
trezorerie zero.
Trezoreria pozitivă “este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii şi se
concretizează într-un surplus monetar” care reprezintă o “expresie a profitului net din pasivul
bilanţului”.3
Trezoreria negativă “evidenţiază un dezechilibru financiar”4 reprezentat sub forma unui
deficit monetar acoperit în cele mai multe cazuri cu credite angajate la costuri ridicate.
3
Stancu I., Finanţe. Teoria pieţelor financiare. FinanTele întreprinderilor. Analiza şi gestiunea financiară, Ed.
Economică, Bucureşti, pag.316
4
Stancu I., Finanţe. Teoria pieţelor financiare. FinanTele întreprinderilor. Analiza şi gestiunea financiară, Ed.
Economică, Bucureşti, pag.316

5
1.2. Analiza pertinenţei indicatorilor de performanţă financiară din perspectiva
procesului de normalizare contabilă şi a pieţelor de capital

Un posibil demers în aprecierea pertineţei performanţei financiare a întreprinderii

Modul în care o întreprindere măsoară performanţa financiară afectează deciziile


utilizatorilor situaţiilor financiare (acţionari, membri ai consiliului de administraţie, manageri sau
creditorii financiari). Eficacitatea sistemelor de gestiune este şi ea tributară selecţiei indicatorilor
de performanţă.
Potrivit unor studii empirice de dată recentă, pertinenţa indicatorilor performanţei
financiare trebuie apreciată în raport cu valoarea bursieră dar şi în funcţie de utilitatea lor
predictivă în materie de fluxuri de trezorerie (modelul contabil american - dominantă
monocromă) şi de valoarea adăugată (modelul contabil european - dominanta policromă).
Aceşti indicatori sunt rezultatul net, rezultatul exploatării, fluxul de trezorerie din
exploatare, rezultatul rezidual şi valoarea adăugată .
Astfel, s-a constatat că un proces de normalizare contabilă mai suplu, orientat către
nevoile investitorilor generează o relaţie mai strânsă între indicatorii de performanţă şi
randamentele bursiere. Dimpotrivă, pentru previziunea fluxurilor de trezorerie, indicatorii
de performanţă trebuie să se bazeze pe norme contabile precise şi mai puţin flexibile. O prea
mare libertate în aplicarea regulilor contabile poate reduce considerabil utilitatea predictivă a
indicatorilor de performanţă. Pentru previziunea valorii adăugate, sistemul contabil francez este
net mai performant decât cel american.
Selecţia indicatorilor de performanţă financiară care pot servi ca bază în sistemele
de gestiune orientate spre crearea valorii este o necesitate crucială pentru întreprinderile care
vor să se desprindă de concurenţă. Totodată, normalizarea contabilă internaţională nu îşi va
atinge scopul decât într-un context în care performanţa financiară va fi considerată
pertinentă de către investitorii bursieri şi utilă pentru analişti în stabilirea previziunilor lor. În
acest sens, problema este de a cunoaşte în ce măsură caracteristicile procesului de
normalizare contabilă influenţează pertinenţa şi utilitatea indicatorilor performanţei financiare.
SUA prezintă un cadru instituţional unic. Reglementarea americană ce vizează pieţele
financiare şi divulgarea informaţiei de către întreprinderi este dintre cele mai riguroase din

6
lume. Într-adevăr, cu excepţia câtorva norme de bază, măsurarea celei mai mari părţi a
conturilor din situaţiile financiare este lăsată la discreţia conducerii întreprinderii. În schimb,
Franţa oferă un cadru de normalizare contabilă considerabil diferit de cel al SUA. Ea
utilizează un plan contabil foarte precis în materie de evaluare şi de prezentare a conturilor.
Nivelul de eficienţă al pieţelor financiare ( SUA având probabil pieţele cele mai
eficiente şi lichide) reprezintă o altă diferenţă majoră.

Compararea indicatorilor de performanţă presupune următorul demers:


 în primul rând, convergenţa lor în reprezentarea performanţei întreprinderii;
 în al doilea rând, pertinenţa indicatorilor performanţei pentru investitorii bursieri
este apreciată prin intermediul modelelor de evaluare a randamentelor bursiere;
 în final, utilitatea predictivă a indicatorilor de performanţă este cuantificată utilizând două
analize complementare.
O primă analiză priveşte relaţia între fiecare indicator de performanţă şi fluxul de
trezorerie din exploatare al exerciţiului următor şi permite validarea utilităţii şi pertinenţei
indicatorilor de performanţă din perspectiva normalizării orientată către investitori .
O a doua analiză vizează relaţia dintre fiecare indicator de performanţă şi valoarea
adăugată a exerciţiului următor şi permite evaluarea utilităţii şi pertinenţei măsurilor
performanţei din perspectiva normalizării macroeconomice.
Concluzia este că indicatorii de performanţă prezintă proprietăţi diferite de la o ţara la
alta. Astfel, performanţa financiară nu pare a fi legată de randamentele bursiere în cazul
întreprinderilor franceze. Dimpotrivă, în SUA se remarcă o relaţie foarte strânsă între toţi
indicatorii performanţei financiare şi randamentele bursiere. Această relaţie se extinde şi la
fluxurile viitoare de trezorerie. În pofida eforturilor de armonizare internaţională a normelor
contabile, diferenţe importante persistă între ţări. De exemplu, normele contabile elveţiene
prescriu anumite reguli de prezentare a situaţiilor financiare, dar lasă întreprinderilor o mare
marjă de manevră în ceea ce priveşte evaluarea.
Forţele pieţei şi interesele investitorilor sunt susceptibile să joace un rol major în
formularea politicii contabile a întreprinderii. Totuşi, cum Elveţia prezintă un mediu în care
puţine constrângeri reglementare sunt impuse conducerii în ceea ce priveşte evaluarea
contabilă, aceasta riscă să afecteze gradul de fiabilitate şi de comparabilitate al informaţiei

7
divulgate de întreprinderi. Totodată, în Elveţia informaţia privind rezultatul ar trebui să fie
pertinentă, dat fiind că dividendele sunt direct stabilite din rezultatul net.
În ceea ce priveşte societăţile franceze, acestea trebuie să urmeze regulile impuse de
planul contabil general. Aşteptările investitorilor şi nevoile lor de informare nu sunt un punct
central al normalizării contabile. Intangibilitatea bilanţului de deschidere este un aspect
particular al contabilităţii franceze. Regulile în materie de calcul al fluxurilor de trezorerie nu
sunt prea standardizate. Putem pretinde că situaţiile financiare consolidate se supun influenţei
planului contabil general chiar dacă în anumite circumstanţe se pot aplica reguli diferite.
Aşteptările şi nevoile investitorilor sunt un element crucial pentru organismele de
normalizare anglo-saxone. Divulgarea informaţiei care permite investitorilor să evalueze
performanţa întreprinderii reprezintă scopul principal al situaţiilor financiare. Libertatea acordată
managerilor în ceea ce priveşte măsurarea şi prezentarea situaţiilor financiare ar trebui să se
traducă în nivelul de accruals (ajustările contabile ale fluxurilor de trezorerie). Astfel, pentru
firmele elveţiene, se aşteaptă ca acest nivel al accruals să fie mai ridicat decât pentru firmele
din celelalte două ţări.
În Europa continentală, datorită legăturii strânse între contabilitate şi fiscalitate, nivelul
amortizărilor şi provizioanelor va fi mai ridicat în Franţa decât în SUA. Randamentele
imobilizărilor ar trebui să fie mai ridicate în SUA decât în Franţa sau Elveţia.

Selecţia indicatorilor de performanţă financiară

Selecţia unei măsuri adecvate în scopul evaluării performanţei reprezintă o provocare


pentru partenerii întreprinderii. De exemplu, acţionarii vor să estimeze valoarea întreprinderii
precum şi capacitatea managerilor de a crea valoare. Membrii consiliilor de administraţie vor să
evalueze calitatea gestiunii şi să conceapă contracte de remunerare care traduc obiectivele
strategice ale întreprinderii.
În concluzie, indicatorii de performanţă trebuie să servească la aprecierea valorii
economice, a creării de valoare şi a potenţialului de câştiguri viitoare. Aceste scopuri sunt în
concordanţă cu abordarea care ghidează IASB în deciziile de normalizare.

8
Cel mai frecvent, în aprecierea performanţei unei întreprinderi sunt utilizaţi indicatori
precum: rezultatul net, rezultatul din exploatare, fluxurile de trezorerie din exploatare, rezultatul
rezidual şi valoarea adăugată.

1. Rezultatul net
Argumentele adesea utilizate împotriva rezultatului net trimit la statutul său
normativ (el trebuie să se conformeze normelor contabile), aspect care îi conferă o utilitate
limitată pentru investitori şi care lasă adesea locul unei gestiuni strategice din partea conducerii
întreprinderii.
Studii realizate în SUA, arată că rezultatul net este legat de cursul titlurilor şi că el este
un indicator fiabil al fluxurilor de trezorerie viitoare. Acestora li se opun studii realizate
în lumea Europei continentale care întreţin opiniile contadictorii privind pertinenţa rezultatului
net ca indicator global al performanţei întreprinderii.

2. Rezultatul din exploatare


Chiar dacă rezultatul net este considerat un indicator global al performanţei din
punctul de vedere al acţionarilor, rezultatul din exploatare (sau rezultatul înaintea impozitului şi
a cheltuielilor financiare) traduce capacitatea managerilor şi a salariaţilor de a crea valoare,
independent de cota de impozit şi de structura capitalului. Rezultatul din exploatare este
adesea utilizat ca indicator al performanţei în analiza situaţiilor financiare.

3. Fluxurile de trezorerie din exploatare


Numeroase studii arată că fluxurile de trezorerie din exploatare furnizează
investitorilor o informaţie complementară rezultatului net.
În SUA, măsurarea şi prezentarea fluxului de trezorerie din exploatare au fost
considerabil modificate odată cu introducerea SFAS 95 în 1987 ("Statement of Financial
Accounting Standards 95"). Norma internaţională IAS 7 este conformă normei americane.
Aceste norme prezintă reguli precise pentru calculul fluxului de trezorerie. În prezent,
situaţia fluxurilor de trezorerie nu este altceva decât o simplă reconciliere între contul de
profit şi pierdere şi variaţiile bilanţiere. Şi totuşi, pentru ţările care nu adoptă norma
SFAS 95 sau norma internaţională IAS 7, fluxul de trezorerie din exploatare rămâne o

9
cifră estimativă. Se consideră că "noul" flux de trezorerie din exploatare în spiritul SFAS 95
posedă un conţinut informaţional dincolo de fluxul de trezorerie estimat pornind de la contul de
profit şi pierdere şi de la bilanţ.
În Elveţia, nu există vreo regulă precisă în materie de măsurare şi de prezentare a
fluxului de trezorerie. S-a constatat că numeroase întreprinderi utilizează noţiunea de nevoie de
fond de rulment, ceea ce presupune reconstituirea fluxului de trezorerie din exploatare
pornind de la bilanţ.

4. Rezultatul rezidual
În aceşti ultimi ani s-a remarcat un interes crescut în ceea ce priveşte rezultatul
rezidual, adică rezultatul net minus costul capitalului investit. Un număr restrâns dar în
creştere de întreprinderi selecţionează rezultatul rezidual ca indicator de bază pentru fixarea
remuneraţiei managerilor. În plus, modelele privind rezultatul anormal al lui Ohlson şi
valoarea economică adăugată sunt fondate pe rezultatul rezidual, considerat un indicator fiabil al
valorii întreprinderii. Într-adevăr, partizanii valorii economice adăugate afirmă că aceasta
este superioară rezultatului net ca măsură a performanţei întreprinderii.
Considerăm semnificativ faptul că rezultatul rezidual este mai adecvat explicării
randamentelor comparativ cu ceilalţi indicatori de performanţă. Dacă dividendul întreprinderii
se bazează explicit pe nivelul rezultatului net, din punct de vedere al investitorilor, este
rezonabil a evalua întreprinderea în funcţie de capacitatea sa de a plăti dividende. În acest caz,
rezultatul net determină preţul titlurilor, iar rezultatul rezidual determină variaţia preţului
titlurilor şi, în consecinţă, randamentul bursier.
În Franţa, doar rezultatul net şi rezultatul rezidual sunt statistic corelaţi cu
randamentele bursiere. De fapt, indicatorii performanţei financiare reflectă prea puţin
randamentele bursiere. Aceste rezultate ne determină să afirmăm că accentul pus pe utilitatea
contractuală în comunicarea financiară nu duce la o informaţie privind performanţa financiară
care să corespundă întrutotul aşteptărilor investitorilor. Indicatorii de performanţă sunt
puternic corelaţi între ei cu excepţia rezultatului net sau rezidual şi a fluxului de trezorerie.
Aceasta semnifică faptul că semnalul comunicat prin fluxul de trezorerie diferă de
cel transmis prin rezultatul net. Şi totuşi, pentru întreprinderile franceze, fluxul de trezorerie îşi
găseşte mai degrabă pertinenţa în predicţia fluxurilor de trezorerie viitoare decât pentru

10
evaluarea randamentelor bursiere. În fine, rezultatul rezidual este corelat negativ cu valoarea
adăugată.
Se constată că rezultatul net, fluxul de trezorerie şi valoarea adăugată sunt
complementare în explicarea randamentelor bursiere. În opinia noastră, aceste rezultate par să
confirme poziţia FASB, care cere divulgarea simultană a rezultatelor şi a fluxurilor de
trezorerie, date considerate complementare în termeni de conţinut informaţional şi de capacitate
predictivă.
În concluzie, relaţia dintre indicatorii performanţei financiare şi randamentele bursiere
este coerentă cu orientarea normelor contabile. În SUA, unde normele contabile sunt
coercitive, însă orientate către nevoile investitorilor, indicatorii performanţei financiare
explică într-o bună măsură randamentele bursiere. În plus, managerii americani au mai puţină
libertate în selecţia metodelor contabile.
Dimpotrivă, în Franţa, unde nu prea este loc de opţiuni ale managerilor în materie de
reguli contabile, însă unde orientarea este mai degrabă spre întocmirea conturilor decât spre
nevoile investitorilor, indicatorii de performanţă financiară sunt puţin legaţi de randamentele
bursiere.
În Elveţia, unde se lasă managerilor o foarte mare libertate în aplicarea regulilor
contabile, indicatorii de performanţă financiară sunt puţin legaţi de randamentele bursiere
comparativ cu SUA. Chiar dacă rezultatul rezidual este puternic corelat cu rezultatul net, el
aduce o informaţie pertinentă pentru evaluarea randamentelor bursiere.
În fine, trebuie precizat că prezentarea conturilor după normele IAS nu are nici un
impact asupra pertinenţei relative a diferiţilor indicatori de performanţă.
Orientarea în procesele de normalizare are un impact mai mare asupra relaţiei între
indicatorii de performanţă financiară şi randamentul bursier decât gradul de libertate lăsat
managerilor în măsurarea şi prezentarea informaţiilor contabile.

Indicatorii de performanţă financiară şi forţă de predicţie a fluxurilor de trezorerie


Deoarece fluxurile de trezorerie din exploatare sunt la baza multor evaluări de active,
capacitatea de a previziona fluxurile de trezorerie viitoare este un element cheie în
determinarea utilităţii indicatorilor de performanţă financiară.

11
În Elveţia, luaţi individual, fiecare din cei cinci indicatori de performanţă au o valoare
predictivă a fluxurilor de trezorerie viitoare.
Prezentarea conturilor în acord cu normele IASB are ca efect creşterea rezultatelor
societăţilor elveţiene. Trebuie notat că amortismentele şi provizioanele practicate în Elveţia,
dintr-o perspectivă de netezire, pot pe termen lung să ducă la subevaluarea rezultatului în
raport cu normele internaţionale.
Aceste rezultate semnifică faptul că, într-o ţară în care managerii se bucură de o mare
libertate în aplicarea regulilor contabile, cei mai buni indicatori de performanţă pentru
evaluarea perspectivei de câştiguri viitoare sunt cel mai puţin atinşi de gestiunea accruals:
fluxul de trezorerie din exploatare şi valoarea adăugată.
În Franţa, fluxurile de trezorerie ale anului curent, rezultatul din exploatare şi valoarea
adăugată sunt cei mai buni indicatori în previziunea fluxurilor de trezorerie. Acest rezultat este
contrar concluziilor studiului lui Hoarau conform căruia rezultatele contabile trecute
furnizează o mai bună bază de predicţie a fluxurilor de trezorerie viitoare decât fluxurile
istorice de trezorerie.
Pentru firmele americane, fluxul de trezorerie şi valoarea adăugată apar ca indicatori
previzionali ai fluxului de trezorerie al anului următor. Puterea predictivă a celor doi indicatori
de performanţă este ridicată. Fluxurile de trezorerie şi valoarea adăugată sunt indicatorii cel
mai puţin atinşi de ajustările contabile sau de opţiunile contabile. Aceste rezultate susţin ideea
unei lipse de coerenţă în aplicarea cadrului contabil conceptual al FASB care insistă pe
capacitatea predictivă a informaţiei financiare. Într-adevăr, normele FASB, par să genereze o
informaţie mai degrabă cu valoare retrospectivă decât predictivă.
În concluzie, rezultă că în SUA şi în Franţa unde managerii nu au o marjă mare de
libertate în aplicarea regulilor contabile, indicatorii de performanţă ai anului curent sunt
relativ puternici în previziunea fluxului de trezorerie din exploatare al anului următor .
Analiza precedentă a demonstrat că orientarea proceselor de normalizare a
contabilităţii afectează direct capacitatea indicatorilor de performanţă de a previziona
fluxurile de trezorerie.
Pentru Franţa, conţinutul informaţional al indicatorilor contabili pentru previziunea
valorii adăugate viitoare este tot aşa de important precum conţinutul informaţional al
indicatorilor contabili în SUA pentru previziunea fluxurilor de trezorerie.

12
1.3. Analiza dinamică a performanţei întreprinderii

1.3.1. Analiza performanţelor pe baza contului de profit şi pierdere

Contul de profit şi pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteză
care măsoară performanţele activităţii unei întreprinderii, în cursul unei perioade date. Acesta
constituie o sinteză a contabilităţii de flux macroeceonomic, deoarece pune în evidenţa fluxurile
de valoare care au contribuit la creşterea sau micşorarea bogăţiei unei întreprinderii pentru o
anumită durată. Această definiţie a performanţei unei firme se face însă diferit în funcţie de
interesele utilizatorilor de informaţie contabilă şi de postulatele şi principiile contabile reţinute
pentru determinarea rezultatului. Astfel, unii utilizatori de informaţie contabilă sunt interesaţi
mai mult în ceea ce priveşte profitul unei firme, în schimb alţii urmăresc fluxurile (viitoare) de
trezorerie.
“Fără a exagera putem vorbi despre un caracter “pervers” al contului de profit si
pierderem în sensul că, nu de puţine ori informaţia sub formă de rezultat degajată de acest
document poate ascunde grave probleme de trezorerie”5

Măsurarea performanţelor întreprinderii vizează măsurarea profitului care poate fi


abordată din 3 unghiuri de vedere :
1) Patrimonial, ce presupune compararea valorii unei întreprinderii referitoare la două
momente diferite, utilizând aceleaşi monede;
2) Economic, prin deducerea cheltuielilor din venituri, cheltuilei şi venituri ce se referă la
aceeaşi perioadă;
3) Financiar, prin deducerea amortizării din fluxurile nete de trezorerie.

Din punct de vedere patrimonial, măsurarea profitului unei întreprinderii pleacă de la


ecuaţia juridica a bilanţului :

Active - Datorii = Capital propriu

5
Gestiunea şi contabilitatea firmei – Nr.8- Editura Tribuna Economică, August 2002

13
Prin compararea capitalurilor proprii aferente a două exerciţii succesive, se poate
determina rezultatul :

Capitaluri proprii - Capitaluri proprii = Rezultatul


aferente exerciţiului N aferente exerciţiului N-1 exerciţiului N

Această relaţie nu ţine cont însă de posibilele modificări ale capitalului social intervenite
în timpul exerciţiului cum ar fi: creşteri de capitaluri prin aporturi în natură sau numerar sau ca
urmare a conversiilor de datorii, reduceri de capital social precum şi de faptul că o parte din
profit poate fi distribuită asociaţilor sub formă de dividende. De aceea, ecuaţia ce permite
determinarea rezultatului exerciţiului este :

Variaţia capitalurilor - Creşteri de capital = Rezultatul


proprii între 2 exerciţii social aferente exerciţiului N
successive N şi N-1 exerciţiului N

Din punct de vedere economic, rezultatul se stabileşte ca o diferenţă dintre venituri şi cheltuieli:

Venituri - Cheltuieli = Rezultat

Acest rezultat poate fi pozitiv - denumit şi profit sau beneficiu (când veniturile sunt mai
mari decât cheltuielile) sau negativ - denumit şi pierdere (când cheltuielile sunt mai mari decât
veniturile).
Din punct de vedere financiar, rezultatul exerciţiului apare ca variaţie a trezoreriei
întreprinderii în cursul unei perioade, prin compararea fluxurilor de încasări cu cele de plăţi.
Deoarece autofinanţarea întreprinderii e asigurată de rezultatul exerciţiului (profit) şi creşterea
amortizării şi provizioanelor care sunt cheltuieli calculate, negeneratoare de plăţi, relaţia de
exprimare a mărimii rezultatului este:

Capacitatea de - Cheltuieli cu amortizarea = Rezultatul


autofinanţare şi provizioanele exerciţiului financiar

14
Contul de profit şi pierdere prezintă importanţă pentru o gamă largă de utilizatori de
informaţie contabilă, fiecare urmărind satisfacerea propriilor nevoi informaţionale. Astfel,
plecând de la contul de profit şi pierdere, investitorii şi creditorii pot să evalueze fluxurile
viitoare de trezorerie ale întreprinderii. Investitorii pot să evalueze, cu cea mai mare exactitate,
valoarea economică a întreprinderii unde sunt acţionari, iar creditorii pot să determine măsura în
care întreprinderea îşi va putea rambursa datoriile.
Previziunea fluxurilor de trezorerie se face prin actualizarea performanţelor (profiturilor)
trecute ale întreprinderii, iar atunci când există o corelaţie raţională între performanţele trecute şi
cele viitoare, estimarea rezultatelor şi fluxurilor de trezorerie viitoare nu trebuie pusă la îndoială.
Contul de profit şi pierdere poate fi utilizat şi de alte categorii de utilizatori cum ar fi:
• clienţii, care vor fi informaţi aspura capacităţii în care întreprinderea le poate furniza
bunurile şi serviciile de care au nevoie;
• sindicatele sunt interesate să examineze rezultatele în vederea negocierii de noi convenţii
colective;
• guvernele utilizează informaţiile privind rezultatele pentru fundamentarea politicilor
economice şi fiscale;
• managerii utilizează contul de rezultate pentru evaluarea eficacităţii resurselor consumate
şi proiectarea de noi strategii de firmă.
Deşi contul de profit şi pierdere este documentul contabil care măsoară performanţele
activităţii unei întreprinderi şi cu ajutorul căruia se poate pleca în realizarea unui tablou al
fluxurilor de trezorerie, acest cont de rezultate prezintă anumite puncte nevralgice, mulţi experţi
contabili având opinii diferite în ceea ce-l priveşte.

1.3.2. Analiza performanţelor pe baza tabloului fluxurilor de trezorerie

Conform normei internaţionale IAS 7, expresia fluxuri de trezorerie desemnează


ansamblul intrărilor şi ieşirilor de lichidităţi sau de echivalente de lichidităţi.
Lichidităţile se referă la fondurile disponibile şi la depozitele la vedere. Echivalenţele de
lichidităţi sunt plasamente pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu uşurinţă într-o mărime
determinate de lichidităţi şi a căror valoare nu riscă să se schimbe în mod semnificativ.

15
Fluxurile de trezorerie nu cuprind mişcările între elementele care constituie lichidităţi sau
echivalente de lichidităţi, pentru că aceste elemente fac parte din gestiunea trezoreriei
întreprinderii. Însă un tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările şi ieşirile de
fonduri generate de activităţile de exploatare, de investiţii şi de finanţare.
“Clienţii şi frunizori, debitorii şi creditorii sunt structuri care anunţă intrările sau
ieşirile de fonduri (adică de diponibilităţi). Contabilitatea de angajamente este bazată pe
mişcări de fonduri din momentul în care astfel de fluxuri monetare pot fi evaluate de o manieră
raţional sigură. Cumoscând că operaţiile care au o incidenţă asupra trezoreriei sunt prezentate,
mai degrabă, în momentul în care se produc, decât in cel în care sumele sunt încasate sau
plătite, anumite previziuni ale fluxurilor monetare, foarte solicitate de astfel de decidenţi, pot fi
stabilite cu o doză mare de realism.”6
Profesorii Esnault şi Hoarau relevă faptul că tabloul fluxurilor de trezorerie, adoptat
iniţial de organismul normalizării contabile americane, este influenţat de :
 modelul de luare a deciziei de către investitor;
 modelul de evaluare a întreprinderii, adoptat de teoria financiară;
 de ipoteza de eficienţă a pieţelor de capitaluri.

1.3.3. Tabloul fluxurilor de trezorerie

Obiective, importanţa şi necesitatea tabloului fluxurilor de trezorerie

Managerii întreprinderii utilizează informaţia degajată de tabloul fluxurilor de trezorerie


pentru a determina gradul de lichiditate al întreprinderii, pentru a evalua efectele unor decizii
strategice majore privind investiţiile şi finanţarea sau pentru a poropune politica de dividende.
Pe baza cunoaşterii fluxurilor viitoare de numerar, se poate determina valoarea
întreprinderii printr-o metodă modernă care se foloseşte destul de des: metoda cash-flow
actualizat.

6
Feleagă, Niculae - “Controvesre contabile”, Editura Economică, Cap.4 “Contabilitatea de casă sau contabilitatea
de angajamente”

16
O întreprindere care are dificultăţi financiare va acorda mai multă atenţie tabloului de
trezorerie care reflectă fluxuri active decât contului de profit şi pierdere care cuprinde şi fluxuri
potenţiale precum şi elementele negeneratoare de fluxuri. Totodată, utilizarea tabloului fluxurilor
de trezorerie măreşte comparabilitatea raportării rezultatelor din exploatare între diferite
întreprinderii, deoarece elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite pentru
aceleaşi tranzacţii şi evenimente.
Investitorii şi creditorii utilizează informaţiile cuprinse în tabloul fluxurilor de trezorerie
în vederea determinării capacităţii întreprinderii de a genera fluxuri pozitive de lichidităţi, de a-şi
achita datoriile, de a plăti dividende şi dobânzi, de a-şi previziona nevoile suplimentare de
finanţare, precum şi pentru a-şi explica diferenţa dintre profitul net, obţinut cu ajutorul contului
de profit şi pierdere, şi fluxurile nete de lichidităţi generate de activitatea de exploatare,
considerate ca principală activitate producătoare de profit a întreprinderii. Totodată, se ştie că
interesul investitorului se regăseşte mai repede în fluxurile monetare decât în beneficiile
contabile şi indicatori derivaţi. Deci, un obiectiv implicit al tabloului este de a ajuta investitorul
în aprecierea capacităţii întreprinderii de a plăti dividende.
Teoria şi practica financiară au demosntrat că cei interesaţi de o anumită întreprindere îşi
vor baza deciziile economice referitoare la acestea, în funcţie de capacitatea întreprinderii de a
genera fluxuri de numerar în viitor.
Nevoia de perfecţionare a modelelor de tablou de finanţare s-a resimţit cu acuitate spre
sfârşitul anilor 1980.

STRUCTURA TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE

Modelele impuse de standardul american şi recomandarea OEC au în vedere numai


fluxurile monetare care au avut un impact asupra trezoreriei, în cursul perioadei respective.
Limitele tabloului fluxurilor de trezorerie sunt date şi de măsura în care acesta permite
aprecierea evoluţiei situaţiei financiare a unei întreprinderii. Este cunoscut că prin acest tablou nu
sunt luate în consideraţie o serie de operaţii care au o incidenţă asupra structurii capitalurilor şi
angajamentelor întreprinderii, dar care au o influenţă directă asupra trezoreriei.

17
“Asemenea operaţii, în special cele care sunt incluse in categoria angajamentelor
financiare în afara bilanţului, tind să se prolifereze sub influenţa dezvoltării tehnicilor de
inginerie financiară sau a <<contabilităţii creative>>”7

Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările,ieşirile de fonduri ale


exerciţiului, clasificate în :
 fonduri generate de activităţi de exploatare;
 fonduri generate de activităţi de investiţii;
 fonduri generate de activităţi de finanţare.
Mişcările de trezorerie legate de activităţile de exploatare, investiţii şi finanţare sunt
relativ diferite de la un sector de activitate la altul.
Informaţiile furnizate de tablou pot să servească, de asemenea, la evaluarea relaţiilor între
cele trei genuri de activităţi. Una şi aceeaşi operaţie (mai complexă) poate să presupună mişcări
de trezorerie incluse în categorii diferite. Astfel, atunci când rambursarea unui împrumut se
referă atât la dobânzi cât şi la capital, partea corespunzătoare dobânzilor poate să fie clasificată în
categoria fluxurilor aferente activităţilor de exploatare, în timp ce partea aferentă capitalului
corespunde fluxurilor activităţilor de finanţare.
Fluxurile de trezorerie se obţin pe baza fluxurilor financiare. De aceea, trebuie să se ţină
cont de decalajele de plată. Trecerea de la fluxurile financiare la cele de trezorerie se realizează
conform uneia dintre următoarele două metode :
 Metoda 1 - care constă în a afecta fiecărei operaţii decalajul de trezorerie corespunzător; din
punct de vedere teoretic, ea este mai satisfăcătoare decât metoda 2;
 Metoda 2 - care constă în regruparea decalajelor de trezorerie în cadrul fiecărei funcţii; din
punct de vedere practic, aceasta metodă este mai simplă.

CAPITOLUL II
7
Feleagă, Niculae, “Contabilitate aprofundată”, Editura Economică

18
Doctrine şi practici contabile privind structura informaţională a tabloului fluxurilor
de trezorerie

2.1 Tranziţia de la tabloul utilizări-resurse la tabloul fluxurilor de trezorerie

Tabloul de finanţare sau de flux are ca obiect retratarea nevoilor financiare născute în
cursul unei perioade date în legătură cu mijloacele puse în lucru pe care trebuie să le acopere.
După natura fluxurilor financiare recenzate, acesta permite aprecierea incidenţei
operaţiilor întreprinderii asupra structurii financiare sau de trezorerie. Acest document de sinteză
este menit să furnizeze o imagine dinamică de sinteză a situaţiei financiare care completează
necesarul de informaţii contabile pentru acurateţea deciziilor.
Tabloul de finanţare a apărut iniţial ca document oficial în SUA (1863) în rapoartele
financiare ale Companiilor de Căi ferate şi Telefonie. În Franţa, practica utilizării acestui tablou
s-a impus după 1960. Cunoscând etape diferite de evoluţie şi modalităţi diferenţiate de
prezentare, după 1980 utilizarea acestuia s-a generalizat în întreaga lume.
În decembrie 1997 Uniunea Europeană a Experţilor Contabili a recomandat utilizarea
tabloului de flux inspirat de norma 7 IASC şi norma 95 FASB.
Tabloul utilizări-resurse este inspirat de abordarea dinamică funcţională a întreprinderii.
Acesta permite identificarea în dinamica variaţiei trezoreriei şi evoluţia fondului de rulment pe
fondul variaţiei necesarului de fond de rulment – logica financiară a bilanţului funcţional.
Conform teoriei patrimoniale tabloul utilizări – resurse explică variaţia patrimoniului
întreprinderii în decursul unei perioade de referinţă. Evoluţia trezoreriei nete a întreprinderii
depinde de variaţia fondului de rulment net global şi de variaţia nevoii de fond de rulment.

Evoluţia fondului de rulment net global.


În prima parte a acestui tablou sunt puse în evidenţă resursele şi utilizările stabile. Dacă
resursele stabile ale unei întreprinderi sunt superioare utilizărilor stabile, întreprinderea dispune
de situaţie netă pozitivă – creştere de fond de rulment. În situaţia inversă, dacă utilizările stabile

19
sunt superioare resurselor stabile întreprinderea înregistrează o reducere a situaţiei nete –
scăderea fondului de rulment net global.
Resursele stabile corespund resurselor care prin funcţiunea de origine finanţează
utilizările durabile ale întreprinderii, având stabilitate şi durabilitate. Resursele stabile sunt
compuse din două mari categorii: resurse interne, măsurate prin capacitatea de autofinanţare şi
resursele externe.
Resursele externe sunt constituite din resurse în fonduri proprii, resurse excepţionale
procurate din cedarea şi reducerea elementelor de activ imobilizat şi a resurselor de îndatorare
stabile.
Capacitatea de autofinanţare măsoară surplusul monetar potenţial degajat de activitatea
întreprinderii. Aceasta se analizează pe baza contribuţiilor determinate de activităţile curente la
variaţia fondului de rulment net global.

2.2. Abordarea internaţională prevăzută de norma IAS 7

2.2.1. Fluxurile de trezorerie ale activităţii de exploatare

Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi generatoare de venituri şi orice alte


activităţi cu excepţia celor definite ca fiind activităţi de investiţii sau de finanţare. De aceea, ele
rezultă în general din tranzacţii şi alte evenimente ce intră în determinarea profitului net sau a
pierderii.
Fluxul de trezorerie din explotare apare ca un indicator cheie, deoarece de mărimea lui
depinde aprecierea capacităţii întreprinderii de a genera lichidităţi suficiente, în vederea realizării
de noi investiţii, fără a recurge la sursele externe de finanţare. Deci, de această capacitate
depinde fluxul net de trezorerie al operaţiilor de finanţare.
“Daca ne raportăm la tabloul de utilizări şi resurse, noţiunea de fluxuri de trezorerie
prezintă un caracter mai obiectiv decât cea de fond de rulment, concept influenţat de aplicarea

20
unor convenţii contabile. Fluxul de trezorerie din exploatare corespunde capacităţii de
autofinanţare încasate”. 8
Valoarea fluxurilor de numerar ce provin din activităţi de explotare este, de asemenea,
indicatorul cheie al măsurii în care activitatea întreprinderii a generat suficient flux de numerar
pentru a rambursa împrumuturile, pentru a menţine capacitatea de funcţionare a întreprinderii,
pentru a plăti dividende şi a face noi investiţii, fără a recurge la surse externe de finanţare.
Informaţiile cu privire la componentele specifice ale istoricului fluxurilor de numerar din
exploatare sunt folositoare, împreună cu alte informaţii, în prognoza viitoarelor fluxuri de
numerar de exploatare.
“ Principalele fluxuri de numerar provenite din activităţi de exploatare sunt :

 Încasările în numerar din vânzările de bunuri şi prestarea de servicii;


 Încasările în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
 Plăţile în numerar către şi în numele angajaţilor;
 Încasările şi plăţile în numerar ale unei societăţi de asigurare pentru prime şi
despăgubiri, anuităţi şi alte beneficii din poliţe de asigurare;
 Plăţile în numerar sau restituri de impozite pe profit doar dacă nu pot fi identificate în
mod specific cu activităţile de investiţie şi finanţare;
 Încasările şi plăţile în numerar provenite din contracte încheiate în scopuri de plasament
sau de tranzacţionare. “9
Anumite tranzacţii, cum ar fi vânzarea unei instalaţii, pot da naştere la câştiguri sau
pierderi care sunt incluse în determinarea profitului net sau a pierderii. Cu toate astea, fluxurile
de numerar aferente acestor tranzacţii sunt fluxuri de numerar provenite din activităţi de
investiţie.
O întreprindere trebuie să raporteze fluxurile de numerar din activităţi de exploatare
folosind una din cele două metode :
1. metoda directă, prin care sunt prezentate clasele majore de încasări şi plăţi brute în
numerar;
2. metoda indirectă, prin care profitul net sau pierderea sunt corectate cu:
8
Feleagă, Niculae-“Controverse contabile”-Editura Economică
9
Feleagă, L., Feleagă. N. – “Contabilitate financiară – o abordare europeană şi internaţională”, Ed. Infomega,
Bucureşti 2005

21
 efectele tranzacţiilor ce nu au caracter monetar;
 amânările sau angajamentele de plăţi sau de încasări în numerar din exploatare
trecute sau viitoare;
 elementele de venituri viitoare şi cheltuieli asociate cu fluxuri de numerar din
investiţii sau încasări.
IAS 7 recomandă întreprinderilor să raporteze fluxurile de numerar obţinute din activităţi
de exploatare folosind metoda directă, pentru că aceasta metodă furnizează informaţii care se
dovedesc a fi necesare pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, şi care nu sunt
disponibile prin metoda indirectă.
Metoda directă presupune operarea directă în fluxuri monetare, pe care le grupează în
diferite categorii de încasări şi de plăţi.

Fluxurile de trezorerie ale activităţii de exploatare (metoda directă)


+ ÎncasĂri generate de relaŢiile cu clienŢii
- Plăţi în favoarea furnizorilor
- Dobânzi şi dividende plătite
- Plăţi privind impozitele asupra beneficiilor
- Alte plăţi generate de exploatare
+/- Elemente extraordinare
= Fluxul net de trezorerie relativ al activităţii de exploatare

Prin metoda directă informaţiile privind clasele majore de încasări şi plăţi brute în
numerar pot fi obţinute astfel :
1) din înregistrările contabile ale întreprinderii;
2) prin ajustarea vânzărilor, costului acestora (dobânzi şi alte venituri similare şi cheltuieli
cu dobândă şi alte cheltuieli similare pentru instituţiile financiare) a altor elemente ale contului
de profit pierdere cu :
- variaţiile pe parcursul perioadei ale stocurilor creanţelor datoriilor din exploatare;
- alte elemente decât numerarul;
- alte elemente pentru care incidenţele monetare constau în fluxuri de investiţii de
finanţare.

22
Prin metoda indirectă fluxul de numerar net din activităţi de exploatare este determinat prin
ajustarea profitului net şi pierderii cu următoarele efecte :
 modificările pe parcursul perioadei ale stocurilor şi creanţelor şi datoriilor din exploatare;
 elementele non-numerar cum ar fi amortizarea, provizioanele, impozitele amânate,
pierderile şi câştigurile în valută nerealizate, profitul nerepartizat al societăţilor associate
şi interesele minoritare;
 toate celelalte elemente pentru care efectele în numerar sunt fluxurile de numerar din
investiţii şi finanţare.

Fluxurile de trezorerie relative la activităţile de exploatare (metoda indirectă)


+/- Rezultatul net înaintea impozitării şi elementelor extraordinare
Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor fără incidenţă asupra trezoreriei
+ Cheltuielile cu amortizările şi provizioanele
- Venituri din amortizări şi privizioane
Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor nelegate de exploatare :
+/- Rezultatul cesiunii imobilizărilor şi plasamentelor
+ Cheltuieli privind dobânzile
- Venituri din plasamente
= +/- Rezultatul din exploatare înaintea variaţiei necesarului în fond de rulment
+/- Variaţia stocurilor
+/- Variaţia conturilor clienţi şi a altor creanţe din exploatare
+/- Variaţia conturilor furnizori şi a altor datorii din exploatare
- Dobânzi şi dividende plătite
- Plăţi privind impozitele asupra beneficiilor
+/- Elementele extraordinare
= +/- Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de exploatare

O altă soluţie de prezentare a fluxului net de trezorerie, care provine din activităţile de
exploatare, pe baza metodei indirecte constă în reliefarea veniturilor şi cheltuielilor aferente
contului de profit şi pierdere şi a variaţiilor intervenite în cursul exerciţiului în cadrul stocurilor,
creanţelor şi datoriilor din exploatare.
Există mai multe aprecieri critice în ceea ce priveşte prezentarea fluxului dobânzilor şi
prezentarea elementelor care compun variaţia necesarului în fond de rulment. Astfel, includerea
cheltuielilor financiare în fluxurile de exploatare a suscitat numeroase critici. Acesta este şi
motivul pentru care se prevede că mărimea dobânzilor plătite să figureze în mod clar (distinct) în

23
tabloul fluxurilor de trezorerie (atunci când întreprinderea recurge la metoda directă) sau în
anexa tabloului (atunci când ea utilizează metoda indirectă). Singurul provizion care are
incidenţă asupra mărimii cash-flow-ului din exploatare este cel privind deprecierea titlurilor de
plasament.

2.2.2. Fluxurile de trezorerie ale activităţii de investiţii

“Prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activităţi de investiţie este


importantă deoarece fluxurile de numerar reprezintă măsură în care chletuielile au fost făcute
pentru resurse menite a genera venituri şi fluxuri de numerar în viitor. Fluxurile de trezorerie
ale activităţii de investiţii oferă informaţii privind maniera în care întreprinderea îşi asigură
perenitatea şi creşterea. Ele se referă la :” 10
 plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporale şi
alte asemenea active pe termen lung; aceste plăţi includ şi pe acelea care se referă la
costurile de dezvoltare capitalizate şi la construcţiile de mijloace fixe realizate în regie
proprie;
 încasările de numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipamente, active
necorporale şi alte asemenea active pe termen lung;
 plăţile în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor
întreprinderi şi interesele în asocierile în participaţie (altele decât plăţile pentru aceste
instrumente considerate a fi echivalente ale numerarului sau acelea păstrate în scopuri de
plasament şi de tranzacţionare);
 avansurile în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi (altele decât avansurile şi
împrumuturile efectuate de o instituţie financiară);
 încasările din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte părţi (altele
decât avansurile şi împrumuturile efectuate de o instituţie financiare);
 plăţile în numerar pentru contractele swap, în afara cazului când contractele sunt deţinute
în scopuri de plasament sau de tranzacţionare sau când plăţile sunt clasificate drept
activităţi de finanţare;

10
Feleagă, L., Feleagă, N. – “Contabilitate financiară – o abordare europeană şi internaţională”, Ed. Infomega,
Bucureşti 2005, pag. 126

24
 încasările în numerar pentru contractele future, forward, contractele de opţiuni şi
contractele swap, în afara cazului când contractele sunt deţinute în scopuri de plasament
sau de tranzacţionare sau când părţile sunt clasificate drept activităţi de finanţare.

Fluxurile de trezorerie relative la activităţile de investiţii


_ AchiziŢionarea filialei X (-) trezoreria achiziŢionatĂ
+ Cesiunea filialei Y
_ Achiziţionarea de imobilizări
_ Achiziţionarea de plasamente
+ Incasările ce rezultă din cesiunea de imobilizări
+ Incasări ce rezultă din cesiunea de plasamente
+ Dobânzi încasate
+ Dividende incasate
= +/- Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de investiţii

2.2.3. Fluxurile de trezorerie ale activităţii de finanţare

Activităţile de finanţare sunt acele activităţi care antrenează schimbări în mărimea şi


structura capitalurilor proprii şi capitalurilor împrumutate ale întreprinderii.
Aceste fluxuri sunt prezentate separat în tabloul de trezorerie datorită posibilităţilor
utilizării lor în previziunea sumelor pe care aportorii de capitaluri le vor retrage din fondurile
(capitalurile) viitoare.
Cele mai frecvente mişcări de trezorerie generate de activităţile de finanţare sunt :
 încasările din emisiunea de acţiuni şi de alte instrumente ale capitalurilor proprii;
 plăţile în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile
întreprinderii;
 veniturile în numerar din emisiunea de bonuri de tezaur, obligaţiuni, credite, ipoteci şi
alte împrumuturi pe termen scurt sau lung;

25
 rambursarea în numerar ale unor sume împrumutate;
 plăţile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiunea de
leasing finaciar.

Fluxurile de trezorerie relative la activităţile de finanţare


+ CreŞtere de capital În numerar
- Rambursare de capital în numerar
+ Emisiunea (contractarea) de împruuturi (altele decât cele de trezorerie)
- Rambursarea de împrumuturi (altele decât cele de trezorerie)
- Rambursarea de datorii ce rezultă din contractele de locaţie-finanţare
- Dobânzi şi dividende plătite
= +/- Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de finanţare

Raportarea fluxurilor de numerar pe o bază netă

În pricipiu, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate la nivelul mărimii lor brute.
Astfel, nu este posibil să se compenseze încasările şi plăţile din aceeaşi categorie şi chiar din
categorii diferite. IAS 7 admite totuşi două excepţii de la acest principiu. Unele fluxuri de
trezorerie care provin din operaţii de exploatare, investiţii sau finanţare pot să fie prezentate în
mărime netă. Este vorba despre:
1. Plăţile şi încasările în numerar în numele clienţilor, atunci când fluxurile de trezorerie nu
decurg din activităţile întreprinderii, ci din cele ale clientului :
 acceptarea şi rambursarea depozitelor la vedere ale unei bănci;
 fondurile deţinute pentru clienţi de către o societate de investiţii;
 chiriile încasate în numele şi plătite proprietarilor de terenuri şi căldiri.
2. Plăţile şi încasările în numerar pentru elementele pentru care rulajul este rapid, sumele
sunt mari iar termenul de scadenţă este scurt :
 avansurile făcute pentru rambursarea capitalului legat de clienţii ce
folosesc cărţi de credit;
 avansuri făcute pentru rambursarea achiziţiei şi cedării de investiţii;
 avansuri făcute pentru rambursarea altor împrumuturi pe termen scurt, de
exmplu cele cu termen de scadenţă de trei luni sau mai puţin.

26
În cazul instituţiilor financiare, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate în mărime
netă, în cazul :
 încasărilor şi plăţilor legate de acceptarea şi de rambursarea de depozite cu scadenţă
determinată;
 plăţilor de depozite la alte instituţii financiare şi retragerii acestor depozite;
 împrumuturilor acordate şi avansurilor consimţite în favoarea clienţilor şi rambursării
acestor împrumuturi şi avansuri.

Fluxuri în monede străine

Toate fluxurile de trezorerie în monede străine sunt convertibile la cursul zilei plăţii sau
încasării. Există totuşi posibilitatea utilizării unui curs mediu ponderat pentru ansamblul
fluxurilor aferente unei perioade.
“Lichidităţile şi echivalentele de lichidităţi în monede străine existente la sfârşitul
exerciţiului sunt convertibile la cursul de închidere. Câştigurile şi pierderile nerealizate ce
rezultă din variaţia cursului între data fluxurilor şi data închiderii exerciţiilor, nu constituie
fluxuri monetare. Totuşi, efectul variaţiilor cursurilor lichidităţilor deţinute sau datorate este
prezentat în tabloul fluxurilor de trezorerie, pentru a permite compararea între lichidităţile
aferente deschiderii şi închiderii exerciţiului. Prezentarea se face separat de fluxurile de
trezorerie ale activităţii de exploatare, de investiţii şi de finanţare.”11

Dobânzile şi dividendele

Fluxurile de trezorerie care provin din dobânzi şi dividende încasate, trebuie să fie
prezentate separat de cele generate de dobânzile şi dividendele plătite. În acelaşi timp, acestea
trebuie să fie delimitate pe cele trei categorii de activităţi : exploatare, investiţii şi finanţare.
Pentru instituţiile financiare, dobânzile şi dividendele încasate şi vărsate constituie fluxuri
de exploatare.

11
Feleagă, Niculae, Ionaşcu, Ion, “Tratat de contabilitate financiară”, Editura Economică

27
În cazul dobânzilor şi dividendelor plătite, există două interpretări. Unii le consideră o
consecinţă a politicii de finanţare alese şi le clasifică în categoria fluxurilor de finanţare. Alţii
estimează că de fapt cel mai important lucru este să se pună în evidenţa capacitatea întreprinderii
de a degaja prin activitatea sa, activele necesare finanţării sale. Ca atare, aceste plăţi sunt
catalogate în categoria fluxurilor de exploatare.
“Aceeaşi problemă dublă apare şi în cazul dobânzilor şi dividendelor încasate. Bazându-
se pe faptul că este vorba despre remunerarea plasamentelor efectuate, unii le consideră fluxuri
de investiţii. Alţii, în schimb, le cataloghează în categoria fluxurilor de exploatare”. 12

Impozitul pe profit

Impozitul pe profit se calculează asupra rezultatului întreprinderii, rezultat ce provine din


toate cele trei activităţi, de aceea impozitul ar trebui să fie delimitat pe cele trei componente.
Deşi cheltuielile cu impozitele pot fi identificate fără dificultate cu activităţile de investiţie şi
finanţare, fluxurile de numerar legate de impozitele respective sunt adesea imposibil de
identificat şi pot apărea într-o perioadă diferită faţă de fluxurile de numerar ale perioadei de bază.
De aceea plăţile privind impozitele pe profit sunt clasificate de obicei ca făcând parte din
activităţile de exploatare. Însă, în situaţia când se pot identifica fluxuri de numerar din impozite
cu o tranzacţie individuală care dă naştere unor fluxuri de numerar ce sunt clasificate drept
activităţi de investiţii sau finanţare, acest flux va fi prezentat în rubricile activităţilor de investiţii
sau finanţare.
Ca o concluzie, norma internaţionala IAS 7 precizează faptul că aceste plăţi cu impozitul
pe profit sunt clasificate în categoria fluxurilor din activitatea de exploatare, făcând excepţie cele
care ar putea să fie clar încadrate în categoria celor de investiţie sau de finanţare.

Achiziţionarea şi cedarea filialelor şi a altor unităţi de afaceri

În situaţia în care o întreprindere achiziţionează sau înstrăinează o filială sau o altă


unitate, aceasta trebuie să prezinte de-a lungul perioadei fiecare din următoarele aspecte :
 contraprestaţia totală plătită sau primită în schimbul achiziţiei sau înstrăinării;

12
Feleagă, Niculae, Ionaşcu, Ion, “Tratat de contabilitate financiară”, Editura Economică

28
 ponderea din contraprestatie sub forma numerarului şi echivalentelor acestuia;
 valoarea numerarului sau echivalentelor acestuia din filială sau unitatea achiziţionată sau
înstrăinată;
 valoare activelor şi obligaţiilor, altele decât numerarul şi echivalenţele acestuia din filiala
sau unitatea achiziţionată sau, pe fiecare categorie .
Valoarea cumulată a numerarului vărsat încasat drept contraprestaţie a achiziţiilor
vânzărilor este raportată situaţia fluxurilor de numerar după deducerea numerarului de numerar
achiziţionate înstrainate.
Tabloul fluxurilor de trezorerie este situaţia care permite urmărirea, interpretarea
evoluţiei poziţiei financiare a întreprinderilor. Acest document nu poate fi întocmit de către
utilizatorul extern numai cu ajutorul bilanţurilor şi a conturilor de profit pierdere, deoarece o
comparaţie între mărimile ce figurează între două bilanţuri successive arată variaţiile nete dar
nu şi pe cele brute. De aceea întocmirea acestui tablou al fluxurilor de trezorerie este foarte
important din punct de vedere al analistului.

2.3.Tabloul fluxurilor de trezorerie in câteva sisteme reprezentative

2.3.1.Tabloul fluxurilor de trezorerie in sistemul contabil din Marea Britanie

“Legea contabilităţii comerciale (CA) nu solicită prezentarea unui tablou de finanţare,


dar o atare cerinţă este reglementată prin norma FRS 1 (Cash Flow Statements). Această normă
a venit” să substituie o normă mai veche care viza prezentarea informaţiilor financiare pe baza
variaţiei fondurilor, norma SSAP 10 Statement of Source and Application of Funds”, devenită
astfel caducă.” 13
Abordarea britanică referitoare la tabloul fluxurilor de trezorerie (conform FRS 1) se
inspiră în mod vizibil din modelul american. Diferenţa semnificativă se referă la prelucrarea
dobânzilor, impozitelor şi dividendelor.

13
“Sisteme contabile comparate” – Feleagă, Niculae, Editura Tribuna Economică

29
În concepţia britanică, trezoreria conţine: disponibilităţi în casă şi în bancă, plasamente pe
termen scurt, creditele bancare curente şi împrumuturile cu scadenţă sub trei luni. Plasamentele
pe termen scurt sunt incluse în trezorerie dacă satisfac următoarele condiţii :
 sunt uşor convertibile în disponibilităţi, la nivelul unor valori cunoscute;
 scadenţele lor sunt suficient de apropiate pentru a evita orice risc de variaţie a valorii lor;
 întreprinderea le consideră echivalente de lichidităţi.
Norma FRS 1 impune publicarea tabloului fluxurilor de trezorerie prin analiza variaţiei
fluxurilor monetare generate de trei funcţii: exploatare, investiţii, finanţare.
Trezoreria degajată de activitatea de exploatare poate să fie determinată pe baza metodei
directe sau a metodei indirecte. Metoda directă permite punerea în evidenţa a fluxurilor de
încasări (inflows) şi de plăţi (outflows). Metoda indirectă calculează fluxurile de trezorerie
plecând de la rezultatul înaintea impozitării (şi operaţiile extraordinare).
Fluxurile de trezorerie conform FRS 1 cuprindea 5 rubrici standard :
 activităţile de exploatare (operating activities);
 venituri din participaţii şi serviciile de finanţare (return on investments and servicing of
finance);
 impozitarea (taxation);
 activităţile de investire;
 activităţile de finanţare.
Versiunea revizuită FRS 1 a fost publicată în octombrie 1996; noul format prevedea opt rubrici
standardizate (standard headings) :
 activităţile din exploatare (operating activities);
 venituri din participaţii şi servicii de finanţare (return on investments and servicing of
finance);
 impozitarea (taxation);
 cheltuieli de capital şi investiţiile financiare (capital expenditure and financial
investment);
 achiziţiile şi cesiunile de activităţi (acquisitions and disposals);
 dividendele plătite referitoare la capitalul societăţii (equity dividends paid);
 gestiunea lichidităţilor (management of liquid resources);

30
 activităţile de finanţare (finacing).

Impozitarea
Fluxurile de trezorerie incluse la rubrica “impozitare” se referă la fluxurile care sunt
adresate autorităţilor fiscale (plăţi) sau provin de la acestea (încasări), în virtutea rapoartelor
privind profiturile din venituri şi capital prezentate de întreprindere. Această abordare este
diferită de prelucarrea adoptată de norma contabilă americană FAS ‘95, prin care fluxurile
privind impozitarea sunt incluse ca parte a fluxurilor de trezorerie aferente activităţilor de
exploatare.
În schimb, fluxurile monetare generate de taxa pe valoarea adăugată, alte taxe din
vânzări, impozitele pe proprietate şi orice alte impozite şi taxe ce nu sunt bazate pe profiturile
rapoartate de întreprindere, nu ar trebui incluse în aceasta rubrică. Totuşi, plăţile referitoare la
impozitul anticipat asupra societăţilor şi alte taxe asemănătoare sunt incluse la această rubrică
deoarece sunt legate de impozitul pe profit de alte impozite.
Fluxurile de trezorerie implicate de taxa pe valoarea, alte taxe din vânzări ar trebuie să
apară într-un singur post (ce exprimă fluxul net) la rubrica privind activităţile de exploatare. Cu
toate că fluxurile de trezorerie actuale includ pe cele privind TVA, rubrica privind impozitarea
are numai un efect pe termen scurt asupra situaţiei trezoreriei întreprinderii.

Cheltuieli de capital şi investiţii financiare


Norma FRS 1 revizuită dezvoltă rubrica “activitatile de investire” din formatul original al
taboului, în două rubrici : cheltuieli de capital şi investiţiile financiare”, şi achiziţiile şi cesiunile
de lichidităţi”.
Rubrica referitoare la “cheltuielie de capital şi investiţiile financiare”, poate include
posturi distincte cu privire la: plăţile efectuate pentru cumpărarea de imobilizări corporale,
încasările din cesiuni de imobilizări corporale, plăţile generate de plasamentele financiare pe
termen scurt şi termen lung, încasările din cesiuni de active financiare pe termen scurt şi lung,
împrumuturi acordate terţilor, rambursările efectuate de terţi privind împrumuturile acordate.

Achiziţiile şi cesiunile de activităţi

31
Spre deosebire de rubrica precedentă, aceste fluxuri de trezorerie se referă la achiziţiile
sau cesiunile de activităţi, sau la investiţii într-o entitate care, ca rezultat al tranzacţiilor, devine
sau încetează să mai fie întreprindere asociată, un “joint-venture” sau o filială.

Dividendele plătite referitoare la capitalul societăţii


Această rubrică include dividendele plătite referitoare la acţiunile capitalului. Suma
respectivă trebuie să excludă orice credit de impozit referitor la dividende. Iniţial, ASB a
intenţionat să includă în această rubrică toate dividendele plătite atât acţionarilor majoritatri cât
şi celor minoritari. Totuşi, în urma comentariilor, dividendele minoritarilor apar în cadrul unui
post al rubricii “veniturii din participaţii şi servicii de finantare”.
“ Dividendele vărsate pot fi clasificate in fluxuri de trezorerie din finanţare, deoarece ele
reprezintă costul obţinerii resurselor financiare. În mod similar, dividendele vărsate pot să fie
clasificate printre fluxurile de trezorerie ale activităţilor de exploatare, în scopul de a ajuta
utilizatorii în determinarea capacităţii întreprinderii privind degajarea de dividende dincolo de
fluxurile de trezorerie de exploatare.”14

Gestiunea lichidităţilor
Această rubrică include, de exmplu, fluxuri de trezorerie generate de creşterea
depozitelor la termen, reducerea depozitelor la termen, cumpărarea de certificate de depozit,
vânzarea de certificate de depozit, cumpărarea de obligaţiuni, vânzarea de obligaţiuni.

Activităţile de finanţare
Fluxurile de trezorerie aferente acestei rubrici se referă la încasări şi plăti generate de
finanţarea externă. Trebuie să se facă o delimitare între “principalul” sumelor din finanţare care
apare la această rubrică, şi “serviciile de finantare”, care apar la rubrica venituri din participaţii şi
servicii de finanţare”.

Elemente excepţionale şi extraordinare (Excepţional and extraordinary items)


14
Feleagă, Niculae, Ionaşcu, Ion, “Tratat de contabilitate financiară”, Editura Economică

32
Norma revizuită recunoaşte posibilitatea că fluxurile de trezorerie să poate fi
exceptionale, în virtutea mărimii sau incidenţei lor.
Fluxurile de trezorerie relative la elementele excepţionale trebuie să apară la rubricile
care reflectă cel mai bine natura elementului.
Pentru a recunoaşte că unele fluxuri de trezorerie pot fi excepţionale, norma revizuită lasă
posibilitatea ca necesarul activităţilor de exploatare să poate include fluxurile de trezorerie
nerepetitive semnificative.

2.3.2.Tabloul fluxurilor de trezorerie in sistemul contabil din Franţa

În Franţa, modelul propus de PCG numit tablou de utilizări şi resurse este bazat pe
variaţia fondului de rulment, care nu este de fapt un tablou al fluxurilor de trezorerie. Prin
recomandarea ordinului Experţilor Contabili sunt propuse două metode: unul axat pe fondul de
rulment iar celălalt pe fluxul de trezorerie, care este de fapt şi recomandat şi care, de asemenea,
se deosebeşte de cel american prin faptul că nu este vizată metoda directă. În schimb,
recomandarea propune modele de calcul fluxului de trezorerie privind exploatarea: unul
plecând de la rezultatul net , celălalt de la excedentul brut din exploatare.
“Noul drept contabil francez prevede în textele referitoare la conturile consolidate
recursul la un tablou al fluxurilor de trezorerie, iar în ceea ce priveşte fluxuruile de trezorerie al
activităţii de exploatare, poate fi aplicată fie metodă directă, fie cea indirectă şi totodată
posibilitatea prezentării fluxurilor de trezorerie, în mărimea lor netă. “15
Profesorii Esnalt şi Hoarau trec în revistă în lucrarea acestora definiţiile utilizate în Franţa
pentru caracterizarea termenului de trezorerie :
1) Într-un sens mai restrâns trezoreria desemnează totalul valorilor de casă, adică
lichidităţile sau disponibilităţile unei întreprinderii
2) Într-o accepţie mai extensivă, trezoreria include soldurile debitoare la bancă şi titlurile de
plasament care se pot transformă în disponibilităţi
3) În anii ’70 trezoreria netă a fost definită ca diferenţă între fondul de rulment şi necesarul
de fond de rulment şi măsurată că diferenţă între disponibilităţi şi creditele de trezorerie.

15
Gestiunea şi contabilitatea firmei - Editura Tribuna Economică, Martie 2005

33
Această definiţie se utilizează, pe plan conceptual, pentru desemnarea diferenţei dintre
activele cu lichiditate imediată şi datoriiloe cu exigibilitate imediată.
4) Recomandarea Ordinului Experţilor Contabili reia definiţia PCG şi o dezvoltă. Astfel, în
conţinutul trezoreriei se vor include şi activele şi datoriile a căror lichiditate respectiv
exigibilitate sunt imediate. Este vorba despre activele a căror transformare în bani poată
să intervină imediat, fără pierdere de valoare, şi de datoriile a căror plată poate să fie
pretinsă în orice moment. Totodată în categoria disponibilităţilor (corectate cu dobânzi
datorate şi neajunse la scadenţă) se vor mai include şi titlurile de plasament şi conturile
curente debitoare şi se exclude disponibilităţile, titlurile de plasament şi conturile curente
supuse unor restricţii. În categoria creditelor de trezorerie se vor include şi obligaţiile
garantate, efectele scontate dar neajunse la scadenţă, creanţele cedate şi conturile curente
creditoare, a căror exigibilitate este imediată. Contrat PCG, care include efectele scontate
dar neajunse la scadenţă şi creanţele cedate, în categoria angajamentelor în afară
bilanţului, recomandarea le cuprinde în variaţia de trezorerie şi, ca urmare, în
contrapartidă se vor înregistra mărimile corespunzătoare creanţelor-clienţi.
“Toate aceste considerente fac, din tabloul fluxurilor de numerar, un document
indispensabil mai ales în Romania, unde multe societăţi comerciale au mari probleme privind
asigurarea capacităţii de plată şi menţinerea solvabilităţii. Prin urmare se impune introducerea
sa ca document de sinteză obligatoriu pentru toti agenţii economici. În acest fel s-ar realiza o
aliniere la standardele occidentale iar prin analiza şi reflecţia pe care o implică ar putea
contribui la reducerea blocajului financiar printr-o mai bună gestiune a lichidităţilor.”16
“ Însuşi organismul francez de normalizare contabilă, prin comisia sa de studii generale
s-a lansat într-o serie de propuneri de ameliorare a formei de prezentare a << tabloului de
utilizări şi resurse – PCG 1982 >>. Dar, după cum remarca Bernard Colasse, este vorba de o
propunere privind o nouă prezentare, mai ales a părţii a doua, în scopul facilitării lizibilităţii
documentului, şi nu de o schimbare a conţinutului său. De altfel, reputatul profesor francez
procedează la o rafinată critică a modelului PCG, critică focalizată, cu predilecţie, asupra <<
disimulării fluxurilor monetare>>”17

16
Gestiunea şi contabilitatea firmei - Editura Tribuna Economică, Martie 2005
17
Bernard Colasse,” Contabilitatea Generală” Editia a 4-a

34
Fluxul de trezorerie al operaţiilor de exploatare

Profesorii Esnault şi Hoarau precizează faptul că atât OEC cât şi FASB fac apel la o
concepţie extinsă a noţiunii de exploatare: funcţia de exploatare conţine toate acele operaţii care
nu sunt incluse în funcţiile de finanţare şi de investire. Acestea grupează fluxuri de natură diferite
care se referă la :
 ciclul de exploatare în sens strict;
 ciclul de finanţare (cheltuieli financiare);
 gestiunea trezoreriei (veniturile financiare);
 operaţii de repartizare (repartizarea profitului, iar în contabilitatea franceză şi participarea
salariaţilor la profit).
Recomandarea OEC propune două metode pentru determinarea fluxurilor de trezorerie
din exploatare:
1) Metoda indirectă (opţiunea 1) care pleacă de la rezultatul exerciţiului din care se
elimină cheltuielile şi veniturile care nu au incidenţă asupra trezoreriei: se ţine cont de variaţia
decalajelor de trezorerie a operaţiilor de exploatare;
2) Metoda care pleaca de la EBE, in afara variatiei de stocuri (opţiunea 2) : se de alte
venituri cheltuieli de exploatare, susceptibile antreneze o variaţie de trezorerie; se de variaţia
decalajelor de trezorerie operaţiilor de exploatare.
A doua metodă este specifică Franţei, noţiunea de EBE fiind rentabilităţii americane.
Recomandarea organismului profesiei contabile franceze indică faptul funcţia de exploatare
corespunde operaţiilor realizate de întreprindere în cadrul activităţii, definiţie care nu este
precisă.
“O întreprindere poate să deţină titluri în scopuri comerciale, cazuri în care acestea
sunt asemănătoare stocurilor achiziţionate pentru a fi revândute. Ca atare, fluxurile de
trezorerie care provin din achiziţia de titluri deţinute în scopuri comerciale sunt incluse în
categoria activităţilor de exploatare. În mod asemănător, avansurile de trezorerie şi
împrumuturile acordate de instituţiile bancare, din perspectiva acestor entităţi, sunt clasificate,
în general, în categoria activităţilor de exploatare, ştiut fiind că ele se referă la principala
activitate generatoare de venituri.”18
18
“Politici şi opţiuni contabile” – Feleagă Niculae, F. Liliana, Editura Economică

35
Fluxul de trezorerie activităţii de investiţii (pentru activitatea de investitii)
Recomandarea franceză se bazează pe concepţia conform căreia este pus în evidenţă
efortul global net de investire, ceea ce înseamnă că investiţiile şi dezinvestiţile se referă la :
 Imobilizările necorporale: fondul comercial, achiziţionarea de produse program de
brevete, cheltuieli de cercetare de dezvoltare capitalizate, dar cheltuielile de constituire
sunt excluse, acestea reprezentând nonvalori, de aceea trebuie fie considerate cheltuieli;
 Imobilizările corporale, din care sunt deduse subvenţiile pentru investiţii primite;
 Imobilizările financiare care vizează titlurile imobilizate împrumuturile acordate.
Cesiunile de active sunt evaluate la preţul lor de piaţă. În privinţa plusurilor şi
minusurilor de valoare, acestea sunt neutilizate la nivelul fluxului de trezorerie din exploatare. În
ceea ce priveşte redevenţa vărsată, generate de operaţiile de leasing financiar, aceasta este tratată
ca:
 Un flux de investire, pentru partea de capital;
 Un flux de exploatare, pentru cheltuielile financiare.
În mod evident, cash flow din investiţii este dat de fluxul net de încasări şi plăti de
trezorerie, generate de operaţiile de investire şi de dezinvestire.

Fluxul de trezorerie al activităţii de finanţare


Cash flow din finanţare reprezintă fluxul net de încasări şi plăţi presupus de finanţarea
externă a întreprinderii, care cuprinde :
o fluxul net care provine de la acţionarii societăţii: creşterea de capital şi
dividendele vărsate;
o fluxul avansurilor cu carater financiar primite de la ţeri.

2.3.3. Tabloul fluxurilor de trezorerie in sistemul contabil din SUA

36
“În contabilitatea americană întocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie este
reglementată prin norma FAS 95, din 1987. Norma internaţională corespondentă, IAS 7, a
urmat majoritatea regulilor standardului American. FAS ‘95 însă, este mult mai detaliată în
ceea ce priveşte prezentarea fluxurilor de exploatare conform metodei directe decât norma
internaţională 7 şi totodată solicita întocmirea unei situaţii de trecere de la rezultatul net la
fluxul net de trezorerie din activitatea de exploatare.”19
Tabloul fluxurilor de lichidităţi trebuie să explice variaţia în cursul exerciţiului a
lichidităţilor sau a echivalentelor lor (cvasilichiditati) conform standardului American FAS ‘95.
Cvasilichidităţile sunt acele investiţii pe termen scurt, foarte lichide, care pot îndeplini
următoarele condiţii:
a) sunt imediat convertibile în sume de bani perfect determinate;
b) sunt foarte aproape de data lor de exigibilitate încât un risc de schimbare a valorii
datorată unei schimbări a ratelor dobânzii este nesemnificativ.
În general sunt incluse în această categorie numai investiţiile care au o dată de
exigibilitate de cel mult trei luni. De exemplu, sunt considerate cvasilichiditati: bonurile de
tezaur, hârtiile comerciale, fondurile pieţei monetare şi fondurile federale vândute (pentru o
întreprindere ce are activităţi bancare). Cumpărarea şi vânzarea acestor elemente fac parte, în
general, din operaţiile de trezorerie ale intreprinderii şi nu din operaţiile de exploatare, de
investire sau de finanţare. Din acest motivele nu trebuie să fie menţionate în tabloul fluxurilor de
trezorerie.
Investiţiile în acţiuni nu sunt considerate echivalent al numerarului, cu excepţia cazului în
care sunt, în fondul lor economic, echivalente ale numerarului, de exemplu, atunci când acţiuni
preferenţiale sunt achiziţionate cu puţin timp înaintea scadentei, şi cu o data de răscumparare
specificată.
Conform standardului American sunt definite trei condiţii care permit să se estimeze că
lichiditatea nu suportă restricţii :
a) existenţa unei pieţe care să asigure lichiditate imediată activelor;
b) absenţa coonvenţiei de blocaj;
c) absenţa riscului de pierdere de capital, legată de variaţia ratelor dobânzii.

19
Feleagă Niculae, F Liliana - “Politici şi opţiuni contabile” , Editura economică 2002

37
Se poate deduce că definiţia recomandării franceze este mai largă decât cea adoptată de
standardul american. FAS 95 reţine noţiunea de “cash şi cash echivalent” care include creditele
de trezorerie, acestea din urmă fiind incluse în cadrul funcţiei de finanţare.
“În literatura americană, atunci când se analizează tabloul fluxurilor de trezorerie, se
precizează că el serveşte următoarelor scopuri:
 permite previziunea fluxurilor de trezorerie viitoare;
 permite evaluarea deciziilor conducerii;
 permite determinarea capacităţii întreprinderii de a plăti dividende asociaţilor, de a
rambursa împrumuturile primite de la creditori şi de a plăti dobânzile cuvenite
acestora; tabloul ajută investitorii şi creditorii în a previziona dacă întreprinderea în
cauză poate să efectueze aceste plăţi la timp;
 arată relaţia dintre rezultatul net şi fluxurile de trezorerie ale întreprinderii.“20

2.3.4 Consacrarea treptată a tabloului fluxurilor de trezorerie în alte ţări


2.3.4.1. Tabloul fluxurilor de trezorerie în viziunea normalizatorilor nord-
americani

Doctrina şi practica nord-americană desemnează tabloul fluxurilor de trezorerie şi prin


sintagma “situatia evoluţiei situaţiei financiare”. Această situaţie este un document care prezintă
“încasările, plăţile şi variaţia netă a lichidităţilor ce rezultă din activitatea de explotare, de
investiţii şi de finanţare ale unei întreprinderii, în cursul exerciţiului, sub o formă care să
permită punerea în relaţie a soldurilor iniţiale şi a celor finale, ale lichidităţii întreprinderii.” 21
Încasările şi plăţile cele mai des întâlnite, în practică întreprinderilor nord-americane,
sunt :
Exploatare
Încasări care provin:
 Din vânzarea bunurilor şi prestarea serviciilor;
 Din randamentul împrumuturilor acordate (dobânzi) şi al plasamentelor în acţiuni
(dividende).
20
Horngreen C. T., Financial Accounting, Fourth Edition, Prentice – Hall, Inc. 2001, citat de Feleagă, L., Feleagă.
N. in Contabilitate financiară – o abordare europeană şi internaţională, ed. Infomega, 2005
21
Feleagă Niculae - “Contabilitate aprofundată” , Editura Economică

38
Plăţi:
 Furnizorilor pentru cumpărarea de mărfuri;
 Salariaţilor, în contrapartida muncii lor;
 Statului, ca urmare a decontării impozitelor;
 Creditorilor, pentru dobânzile cuvenite acestora;
 Altor furnizori de bunuri şi servicii curente.

Investiţii
Încasări care provin:
 Din vânzarea de terenuri, de clădiri şi de echipamente;
 Din cesiunea obligaţiunilor sau acţiunilor emise de alte entităţi;
 Din capitalul dat cu împrumut altor entităţi.

Plăţi destinate:
 Achiziţionări de imobilizări;
 Achiziţionări de obligaţiuni sau de acţiuni emise de alte entităţi;
 Împrumuturi acordate altor entităţi.
Finanţare
Încasări care provin:
 Din emisiunea de acţiuni proprii;
 Din emisiunea de titluri de creanţe (obligaţiuni sau bilete);
Plăţi destinate :
 Acţionarilor, cu titlu de dividende;
 Răscumpărării datoriei pe termen lung sau acţiunilor întreprinderilor.

Menard şi Chala evidenţiază o serie de delimitări privind cele trei activităţi :


1. activităţile de exploatare înglobează, în mod normal, elementele care servesc la
determinarea rezultatului (elementele contului de profit şi pierdere, ale activului şi
pasivului pe termen scurt).

39
2. activităţile de investiţii înglobează mişcările de trezorerie referitoare la variaţiile
elementelor de active pe termen lung;
3. activităţile de finanţare includ mişcările de trezorerie care rezultă din variaţiile în
elementele pasivului extern pe termen lung şi capitalurilor proprii (altele decât
beneficiului).
Prezentarea separată a încasărilor şi a plăţilor la nivelul fiecăreia dintre cele trei categorii
de activităţi, şi mai ales, la nivelul activităţilor de investiţii şi de finanţare, facilitează evaluarea
fluxurilor monetare viitoare.
Pentru întocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie sunt utilizate trei surse de informaţii:
 Bilanţ diferenţial, din care rezultă variaţiile elementelor de activ, pasiv extern şi de
capitaluri proprii, ce au loc la începutul şi sfârşitul anului;
 Contul de profit şi pierdere, prin care se pot determina ce lichidităţi provin din
exploatare, în timpul exerciţiului, sau care au fost utilizate pentru această exploatare;
 Date suplimentare detaliate care vizează anumite operaţii: sunt date care provin din
cartea mare, şi care vizează mişcările de trezorerie ale exerciţiului.
Plecând de la aceste surse, Menard şi Chala, prezintă etapele de întocmire a tabloului
fluxurilor de trezorerie:
1) determinarea variaţiei lichidităţilor: se efectuează între soldurile finale şi cele iniţiale ale
conturilor de lichidităţi, care fac obiectul bilanţului diferenţial;
2) determinarea încasărilor nete care provin din activităţile de exploatare: acest calcul este
mult mai complex referindu-se la date înscrise atât în bilanţ, în contul de profit şi pierdere al
exerciţiului cât şi la cele referitoare la anumite operaţii, prezentate de cartea mare;
3) determinarea mişcărilor de trezorerie care decurg din activităţile de investiţii şi de
finanţare: sunt puse în evidenţă toate variaţiile care au avut un efect asupra conturilor de bilanţ şi
nu au făcut obiectul etapei a două, pentru a determina incidental or asupra lichidităţilor.
Dacă prima etapă nu ridică nici o problemă, cea de-a este mult mai bogată, în plan
conceptual procedural. Pentru determinarea încasărilor nete care provin din exploatare, este
necesar să se înţeleagă de ce trebuie ajustată mărimea beneficiului net.
“ Menard şi Chala pleacă, în analiza lor, de la relaţia între contabilitatea de
angajamente şi cea de trezorerie. În conformitate cu contabilitatea de angajamente, beneficial

40
net nu reflectă mărimea încasărilor nete care provin din exploatare.” 22 El s-a determinat pe
baza unor vânzări care nu au fost realizate (încasate), a unor cheltuieli care nu au fost plătite.
În vederea calculului mărimii încasărilor nete din exploatare, trebuie să se constate
veniturile şi cheltuielile conform perceptelor contabilităţii de trezorerie:
Contabilitatea de angajamente :
Venituri câştigate - Cheltuieli angajate = beneficiul
Contabilitatea de trezorerie:
(-)Eliminarea veniturilor care nu generează încasări
(+)Eliminarea cheltuielilor care nu generează încasări
= Mărimea încasărilor care provin din exploatare.
Din punct de vedere metodologic, conversia “beneficiului net”, în marimea încasărilor
nete care provin din exploatare” se poate realiza, fie conform metodei directe, fie conform
metodei indirecte:
 Metoda directa ( numită în mediul nord-american şi metoda pe rezultate), presupune
determinarea elementelor rezultatelor care au generat o încasare sau o plată. Diferenţa
între totalul încasărilor care provin din exploatare şi totalul plăţilor implicate de
exploatare reprezintă mărimea încasărilor nete generate de exploatare. Conform acestei
metode, sunt defalcate, din veniturile încasate, numai cheltuielile care au condus la o
plată.
 Metoda indirectă (numită, în mediul nord-american, şi metoda conectării), presupune
punerea în relaţie a beneficiului net cu încasările nete care provin din exploatare. Aceasta
înseamnă că beneficial net este ajustat prin “extragerea” elementelor care nu afectează
trezoreria.

2.4. Analiza fluxurilor de trezorerie la nivel de grup

Analiza fluxurilor de trezorerie la nivelul grupurilor presupune elaborarea tabloului


fluxurilor de trezorerie consolidat, care se elaborează pe baza bilanţurilor consolidate şi
conturilor de rezultate consolidate.
22
“Controvesre contabile”- Feleagă, Niculae, Editura Economică, Cap.4 “Contabilitatea de casă sau contabilitatea de
angajamente”

41
Fluxurile de trezorerie au, şi în cazul grupurilor, aceeaşi structură ca în cazul unei
întreprinderi fiind împărţite în cele aferente activităţilor de exploatare, investiţii şi finanţare.

Rezultatul net consolidat la nivel de grup


+ Rezultatul net aferent participaţiilor minoritarilor
+ Dividende primite de la societăţi puse în echivalenţă
+ Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele
- Venituri din reluări provizioane
-/+ Profit / pierdere din cesiunea de imobilizări
-/+ Scăderea / reducerea nevoii de fond de rulment
+/- Elemente extraordinare
= A) FLUX NET DE TREZORERIE ACTIVITĂŢI DE EXPLOATARE LA NIVEL GRUP
Cesiune / reducere imobilizări financiare şi nefinanciare
- Achiziţii de imobilizări financiare şi nefinanciare
+/- Incidenţa variaţiei perimetrului de consolidare
+/- Variaţia creanţelor şi datoriilor din imobilizări la nivel de grup
= B) FLUX NET DE TREZORERIE ACTIVITĂŢI DE INVESTIŢII LA NIVEL GRUP
Creşteri de capital la nivel de grup, emisiune de noi acţiuni
+ Emisiune de obligaţiuni
+ Contractarea de datorii financiare noi
- Diminuări de capital la nivel de grup
- Rambursări de împrumuturi
- Dividende plătite
= C) FLUX NET DE TREZORERIE ACTIVITĂŢI DE FINANŢARE LA NIVEL GRUP
+/- Diferenţa conversie variaţie rată de schimb valutar
= FLUX NET DE TREZORERIE TOTAL LA NIVEL DE GRUP ( A+B+C )
+ Trezoreria la începutul perioadei la nivel de grup
= Trezoreria la sfârşitul perioadei la nivel de grup

42
CAPITOLUL III

3.1. Tabloul fluxurilor de trezorerie în sistemul din România

"Prima încercare de prezentare a unui tablou al fluxurilor de trezorerie s-a materializat


prin emiterea Ordonanţei Guvernului nr.13/1995 privind unele măsuri de accelerare a
procesului de restructurare a regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital majoritar

43
de stat, de întărire a disciplinei financiare şi de îmbunătăţire a decontărilor în economie.” 23 Prin
acest act normativ se stabilea întocmirea unui tablou al fluxurilor de numerar ca document
integrat programelor de restructurare şi redresare financiară ce trebuiau întocmite de agenţii
economici aflaţi în regim de supraveghere economico – financiară.
În ţara noastră, valoarea informaţională a fost puţin cunoscută şi rar solicitată de către
utilizatori în practică.
« Profesia contabilă nu a fost interesată de furnizarea acestui tip de informaţie, atâta
timp cât nu a existat nici o metodologie a construirii fluxurilor de trezorerie şi nici o cerinţă
imperativă în acest sens. Totuşi, problemele de natura conceptuală privind construirea
fluxurilor de trezorerie şi valentele informaţionale ale acestui tip de informaţie, au făcut obiectul
dezbaterilor şi comunicărilor universitare. În prima etapă a reformei contabile, consilierii
francezi au prezentat rolul informaţional de finanţare, dar normalizatorii români nu au
manifestat interes pentru acest document. » 24
Întreprinderile care întocmesc situatii financiare în concordanţă cu regulamentul de
aplicare a Legii Contabilităţii nu sunt obligate să elaboreze un tablou al fluxurilor de trezorerie.
În schimb întreprinderile care întocmesc situaţii financiare în concordanţă cu standardele IAS
sunt obligate să elaboreze un tablou al fluxurilor de trezorerie, care trebuie să se regăsească în
componenţa situaţiilor financiare.
Determinarea fluxurilor din activităţi de exploatare se poate face prin metoda directă sau
indirectă. Alături de fluxurile din activităţile de exploatare sunt prezentate şi fluxurile de numerar
din activităţile de finanţare şi cele din activitţtile de investiţii.

3.2. Analiza şi interpretarea fluxurilor de numerar la S.C. OIL GROUP


COMPANY S.R.L., Comăneşti

3.2.1. Prezentarea entitaţii

Denumirea entităţii – SC OIL GROUP COMPANY SRL

23
Ţugui, I., op. cit., Editura Economică, Bucureşti , 2002, p.70.
24
“Contabilitatea ca instrument de putere” – Minu, Mihaela, Editura Economică 2002

44
Sediul entităţii – Str. Combinatului, Nr. 14, Comăneşti, Jud. Bacău, Cod postal 5475, Telefon
0234/374232
Număr de inmatriculare la Registrul Comerţului – J04/765/2001
Cod Unic de Identificare – RO 14317565
Tipul activităţii desfăşurate – Intermedieri in comerţul cu combustibili
Număr mediu de salariaţi - 100

Alte informaţii:
1. Majorarea capitalului s-a realizat în totalitate prin aport în numerar;
2. În cursul exerciţiului, s-a vândut 1 utilaj, preţ de vânzare 10.500 lei;
3. Valoarea de înregistrare în contabilitate a utilajului 12.000 lei, amortizarea în momentul
vânzării 3.000 lei;
4. În cursul exerciţiului 2006, s-a rambursat un credit bancar pe termen lung de 90.000 lei;
5. În cursul exerciţiului, s-au încasat 26.000 lei;
6. Au fost plătiţi 26.000 lei prin leasing financiar din valoarea totală a utilajelor achiziţionate.

3.2.2. Calculul tabloului fluxurilor de trezorerie aferent celor trei tipuri de activităţi:
exploatare, finanţare şi investiţii

3.2.2.1. Determinarea variaţiei lichidităţilor


Informaţiile furnizate de bilanţ pun în evidenţă o diminuare a disponibilităţilor:(10.068-18.150=
-8.082 lei).

3.2.2.2 Determinarea fluxului angajat de activitatea de exploatare prin metoda indirectă:

Conform acestei metode, beneficiul înaintea elementelor extraordinare si a impozitului pe


profit: 6.450 lei trebuie pus în corespondenţă cu toate operaţiile specifice activităţii de exploatare.
-Rezultatul cesiunii de imobilizări = -1.500 lei:
-venituri din cedarea activelor = 10.500 lei

45
-cheltuieli din cedarea activelor =valoarea de înregistrare în contabilitate a activului cedat –
amortizarea în momentul vânzării =9.000 lei;
-Creşterea cheltuielilor cu amortizările şi provizioanele: cum aceste cheltuieli nu afectează
lichidităţile, trebuie adăugate la beneficiul net in vederea determinării încasărilor nete;
-Creşterea soldurilor conturilor de creanţe-clienţi: deoarece creanţele-clienţi au crescut, aceasta
înseamnă că încasările sunt mai mari decât veniturile înregistrate pe baza contabilităţii de angajamente.
Din această cauză beneficiul net trebuie modificat, prin diminuare cu creşterea creanţelor clienţi
(53.250 lei);
Acelaşi lucru este valabil şi în cazul variaţiei stocurilor (-6000 lei);
-Creşterea cheltuielilor constatate şi plătite în avans: o creştere a acestor cheltuieli semnifică faptul
ca totatul cheltuielilor din exploatare conform contabilităţii de angajamente, este mai mică decât dacă
ele ar fi fost imputate ţinând cont de plăţi. Din această cauză, pentru determinarea beneficiului net,
aceste cheltuieli trebuie să fie diminuate cu suma de 10.000 lei;
-Creşterea datoriilor faţă de furnizori denotă noi angajamente dar nu şi noi plăţi. Ca atare, creşterea
trebuie să fie adăugată beneficiului net pentru determinarea fluxului net;
Acelaşi lucru este valabil şi pentru variaţia creditorilor diverşi şi a veniturilor constatate şi plătite în
avans.
-Determinarea impozitului pe profit plătit: 1332 lei (1050+1032-750):
-impozitul pe profit în bilanţul de închidere al anului 2005:1050 lei
-impozitul pe profit în bilanţul de închidere al anului 2006 :750 mii lei
-cheltuieli cu impozitul pe profit în contul de profit şi pierdere: 1032 lei
-Determinarea dobânzilor plătite: 51.000 lei :
-cheltuielile cu dobânzile aferente exerciţiului 2006 din contul de profit şi pierdere: 51.000
lei;
-Determinarea dividendelor plătite: 135 lei:
-Rezultatul exerciţiului 2005:1.335 lei a fost împărţit în:
1.Creşterea rezervelor: 750 lei
2.Creşterea rezultatului reportat: 450 lei
3. Dividende: 135 lei
lei
Rezultatul înainte de impozitare şi elemente extraordinare 6.450

46
Eliminarea elementelor fără incidenţă asupra trezoreriei
+Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele +141.750
+51.000
+Cheltuieli cu dobânzile
- Rezultatul cesiunii de imobilizări -1.500
=Rezultatul exploatării înainte de variaţia NFR +197.700
- Variaţia de stocuri -6.000
- Variaţia creanţelor- clienţi -53.250
- Variaţia cheltuielilor în avans -10.000
+ Variaţia furnizorilor +30.000
+ Variaţia creditorilor diverşi +2.100
+Variaţia veniturilor în avans +10.000
-Impozitul pe profit plătit -1.332
-Dobânzi plătite -51.000
-Dividende plătite -135
=Flux net de trezorerie al activităţii din exploatare +118.083

3.2.2.3. Determinarea fluxului angajat de activitatea de exploatare prin metoda directă:

-Încasări de la clienţi:+599.700 lei (150.750+652.950-204.000) cunoscând:


-clienţi în bilanţul de închidere al anului 2005: 150.750 lei;
-clienţi în bilanţul de închidere al anului 2006: 204.000 lei;
-venituri din vânzarea mărfurilor din contul de profit şi pierdere al anului 2002: 652.950 lei
-Plăţi către furnizori: 291.000 lei determinaţi astfel: (321.000+75.000-105.000)
-furnizori în bilanţul de închidere al anului 2005: 75.000 lei;
-furnizori în bilanţul de închidere al anului 2006: 105.000 lei;
-intrările de mărfuri reprezintă rulaj creditor pentru furnizori(315.000+54.750-48.750=321.000) .

lei
+Încasări de la clienţi +599.700
-Plăţi furnizori -291.000
-Plăţi personal -85.500
-Dobânzi plătite -51.000
-Dividende plătite -135
-Impozitul pe profit plătit -1.332
-Alte plăţi din exploatare -52.650
-Lucrări executate de terţi -27.750
-15.000

47
-Impozite şi taxe
-12.000
-Cheltuieli cu operaţii de gestiune
+Variaţia creditorilor diverşi +2.100
A. Fluxul net al activităţii de exploatare +118.083

3.2.2.4. Determinarea fluxului net al activităţii de investiţii:

-Creştere soldului conturilor de clădiri şi utilaje: aceste variaţii indică o creştere a clădirilor cu
180.000 lei respectiv a utilajelor cu 144.000 lei ca urmare a operaţiilor de cumpărare. Aceste operaţii
fac parte din operaţiile de investiţie şi antrenează plăţi.
- Creşterea datoriilor faţă de furnizorii de imobilizări (+7500 lei) denotă noi angajamente dar nu
şi noi plăţi. Ca atare, creşterea trebuie să fie adăugată beneficiului net pentru determinarea fluxului
net.

lei
-Achiziţii imobilizări -336.000
-clădiri -180.00
-144.000
-utilaje
-12.000
-valoarea contabilă brută a utilajului cedat
+Variaţia furnizorilor de imobilizări +7.500
+Cesiuni de imobilizări +10.500
+Încasări din contractele de Futures +26.000
B. Fluxul net al activităţii de investiţii -292.00

3.2.2.5. Determinarea fluxului net al activităţii de finanţare:

-Emisiunea de împrumuturi: +206.835 lei (90.000 +376.950-260.115), cunoscând:


- imprumuturi pe termen lung în bilanţul de închidere al anului 2005: 260.115 lei;

48
- imprumuturi pe termen lung în bilanţul de închidere al anului 2006: 376.950 lei;
- în cursul exerciţiului, s-a rambursat un credit bancar pe termen lung în valoare de 90.000 lei.
- conform informaţiilor suplimentare care se oferă, creştere capitalului social se concretizează
doar în aporturi în numerar.
lei
Creştere de capital social în numerar +75.000
+Emisiune de împrumuturi +206.835
-Rambursări de împrumuturi -90.000
-Plăţi efectuate în leasing -26.000
C. Fluxul net al activităţii de finanţare +165.835

Determinarea netă a lichidităţilor = A+B+C=118.083+165.835-292.000= - 8.082 lei

3.2.3. Interpretarea tabloului fluxurilor de trezorerie

Analiza tabloului elaborat reliefează următoarele aspecte:

 Variaţia netă a lichidităţilor calculată cu ajutorul tabloului fluxului de trezorerie este de -8.082 lei
şi corespunde cu variaţia lichidităţilor rezultată din analiza bilanţului (adică 10.068-18.150=-8.082 lei).
 Începând cu prima secţiune a raportului se constată că întreprinderea a generat fluxuri nete de
lichidităţi din activităţile de exploatare în valoare de 118.083 lei, ceea ce reprezintă un nivel favorabil,
dacă îl comparăm cu rezultatul net în valoare de 6450 lei. Din datele obţinute se observă că un rol
important în realizarea unui astfel de flux l-au avut cheltuielile cu amortizarea, acestea reprezentând
141.750 lei. Aceste cheltuieli nu necesită o ieşire curentă de mijloace băneşti, fiind astfel o cauză
importantă a diferenţei dintre venitul net şi fluxurile de trezorerie din activităţile de exploatare.
Din analiza fluxurilor calculate, se poate observa că fluxul din activitatea de exploatare
joacă un rol detreminant în finanţarea creşterii (activitatăţile de investiţii). Fluxul de trezorerie din
exploatare apare deci, ca un indicator cheie în aprecierea capacităţii întreprinderii de a genera
lichidităţi suficiente în vederea realizării de noi investiţii fără a recurge la sursele externe de
finanţare.În cazul de faţă, însă, comparând fluxul de numerar din activitatea de exploatare cu

49
investiţiile, se observă că după plata dobânzilor, fluxul generat de activitatea de exploatare nu este
suficient pentru finanţarea investiţiilor pe termen lung, de aceea, firma va apela la finanţări externe
pentru proiectele de dezvoltare (fluxul de exploatare este de +118.083 lei, în timp ce investiţiile în
active pe termen lung sunt de -336.000 lei). Firmele ce apelează la finanţare externă au o flexibilitate
mai redusă în stabilirea şi realizarea proiectelor de investiţii pe termen lung decât cele care utilizează
fonduri interne. În cazul finanţării externe, firma nu se poate implica în proiecte de investiţii cu risc
ridicat, fără să obţină aprobarea ofertanţilor de fonduri.
 De fluxul din activităţile de exploatare depinde fluxul net de trezorerie al operaţiilor de finanţare.
În fond, cash-flow de exploatare corepunde capacităţii de autofinanţare încasate. Fluxul de trezorerie
generat de activitatea de exloatare, este de altfel, indicatorul central al analizei situaţiei unei
întreprinderi. El este utilizat şi pentru aprecierea performanţelor acesteia pe o perioadă medie.
 Cash-flow de exploatare pozitiv se datorează în mare parte încasărilor provenite de la clienţi
(Cifra de Afaceri), care pot acoperi în mare parte toate plăţile pe care societatea le realizează către
furnizori, personal, dobânzi, dividende, plăţile pentru serviciile executate de terţi, taxe şi impozite şi
alte cheltuieli de exploatare. Distribuirea de dividende (135 lei) influenţează în mică măsură cash-flow
de exploatare, totuşi aceste dividende distribuite în 2005 pot reprezenta politica de atragere de noi
surse de finanţare externă în exerciţiile următoare.
 Trecând la activităţile de investiţii, este evident că întreprinderea se extinde, deoarece în această
secţiune este reflectată o ieşire netă de lichidităţi de 292.000 lei, întreprinderea extinzându-se prin
achiziţionarea de imobilizări în valoare de 336.000 lei.
 Se observă totuşi, cu toate că fluxul din exploatare este pozitiv (+118.083 lei), întreprinderea
recurgând la împrumuturi şi aporturi în numerar la capital, acesta nu reuşeşte să acopere investiţiile
realizate de societate: achiziţii de clădiri şi utilaje. Pentru finanţarea unui plan de relansare sau de
restructurare, aceasta a fost novoită să facă apel la o creştere de capital şi la împrumuturi.
Întreprinderea a apelat la proprietari pentru susţinerea finanţării, prin creşterea capitalului social cu
75.000 lei, a apelat la împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni în valoare de 206.835 lei, dar a fost
nevoită, în acelaşi timp, să ramburseze o parte a împrumuturilor obligatare în sumă de 90.000 lei.
Sintetizând, se poate aprecia faptul că societatea analizată a plătit, pentru extinderea
activităţii, mijloace băneşti, printr-o combinaţie de fluxuri de lichidităţi din activitatea de exploatare,
vânzări nete de investiţii şi emisiune de acţiuni.

50
 Pe viitor, întreprinderea trebuie să înregistreze un flux din activitatea de exploatare capabil să
genereze suficiente lichidităţi pentru a-şi acoperi în primul rând propriile cheltuieli de exploatare şi în
acelaşi timp să poată sa-şi ramburseze creditele şi împrumuturile contractate în anii precedenţi , să-şi
plătească dobânzile la împrumuturi, şi în acelaşi timp să realizeze investiţii care să-i poată aduce
beneficii în anii următori.
 Se cunoaşte faptul că interesul investitorului se regăseşte, mai degrabă,în fluxurile monetare
decât în beneficiile contabile sau indicatorii derivaţi. Pe această linie, se situează obiectivul acestui
model: de a ajuta investitorul în aprecierea capacităţii întreprinderii de a plăti dividende.
În cazul societăţii comerciale exemplificate, se observă faptul că aceasta a inclus toate
dobânzile şi dividendele plătite în cadrul funcţiei de exploatare, cu toate că se ştie că, pe plan financiar,
dobânzile constituie remunerarea creditorilor aşa după cum dividendele constituie remunerarea
acţionarilor. De aceea, dobânzile şi dividendele ar fi trebuit incluse în funcţia de finanţare conform
standardului american FAS 95, acest lucru permiţând evitarea disocierii dobânzilor de variaţia
capitalurilor împrumutate, fapt ce ar permite să se aprecieze în mod direct, adevăratul rol al
creditorilor, în finanţarea creşterii. Societatea a urmat însă norma IAS 7 care lasă întreprinderilor
posibilitatea să includă dobânzile şi dividendele plătite fie în cadrul fluxului din exploatare, fie în cel
de finanţare, societatea analizată alegând fluxul din activitatea de exploatare.
 În ceea ce priveşte aprecierea performanţelor cu ajutorul tabloului de trezorerie, în special prin
intermediul fluxului din exploatare, aceasta nu poate să aibă o valoare operaţională decât pe perioade
medii şi lungi. De aceea, fluxurile de trezorerie nu pot furniza informaţii pentru perioade scurte de
timp. Întreprinderea analizată a investit în active care-i vor aduce avantaje în anii următori:
achiziţionează clădiri, active care nu pot fi cumpărate decât la intervale scurte de timp, şi utilaje, care
au avut o influenţă deosebită în micşorarea fluxului de trezorerie reducându-l până la o valoare
negativă. Performanţele întreprinderii ar fi fost mult mai bine apreciate, în cazul în care societatea şi-ar
fi menţinut activităţile de exploatare şi finanţare pentru următorii ani, însă nu ar fi recurs la o politică
de investiţii care a constat în achiziţii importante de active. Din acestă cauză, pentru anul 2006, nu se
poate aprecia în mod corect performanţa societăţii.

3.2.4. Calculul principalilor indicatori pe baza datelor furnizate de bilanţ şi contul de


profit şi pierdere al societăţii

51
3.2.4.1. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii

1)Rata lichidităţii generale =Active circulante/Datorii pe termen scurt


Pentru exerciţiul 2005:=221.400/85.650=2,58
Pentru exerciţiul 2006:=272.568/124.950=2,18
Aceste valori supraunitare a ratei atât pentru exerciţiul 2005 cât şi pentru 2006 dovedeşte că cel
puţin pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de a-şi achita datoriile exigibile. Aceasta
constituie pentru bancă, un grad de siguranţă în acordarea noilor credite, concretizat în existenţa unui
Fond de Rulment financiar care-i permite întreprinderii să facă faţă incidentelor care apar în mişcarea
activelor circulante sau unor deteriorări în valoarea acestora. Cu cât raportul este mai mare decât 1, cu
atât mai mult întreprinderea este pusă la adăpost de o insuficienţă de trezorerie ce ar putea fi provocată
de rambursarea datoriilor la cererea creanţierilor.
2)Rata lichidităţii reduse = (Creanţe+Disponibilităţi)/Datorii pe termen scurt
Pentru exerciţiul 2005=(147.000+18.150)/85.650=1,93
Pentru exerciţiul 2006=(200.250+10.068)/124.950=1,68
Aceste valori supraunitare ale ratei în cei doi ani, evidenţiază faptul că stocurile nu sunt
finanţate prin datorii pe termen scurt ( cel mult prin avansuri şi aconturi de la clienţi).
3)Rata lichidităţii imediate=Disponibilităţi/Datorii pe termen scurt
Pentru exerciţiul 2005=18.150/85.650=0,22
Pentru exerciţiul 2006=10.068/124.950=0,08
Aceste valori reduse ale ratelor celor doi ani, pot fi compatibile cu menţinerea echilibrului
financiar dacă întreprinderea minimizează valoarea încasărilor sale, deţinând în schimb valori de
plasament, creanţe, stocuri uşor lichidabile în concordanţă cu exigibilitatea obligaţiilor imediate. Un
nivel ridicat al acesteia indică o solvabilitate mare, dar poate fi consecinţa unei utilizări mai puţin
performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie în acelaşi timp o
garanţie a solvabilităţii, dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.
4)Gradul în care întreprinderea face faţă datoriilor totale este dat de Rata solvabilităţii pe termen
lung=Total activ/Datorii totale
Pentru exerciţiul 2005=790.650/369.765=2,14
Pentru exerciţiul 2006=1.037.068/534.400 =~2

52
Valorile ratelor celor 2 ani fiind mai mari decât 1,5, exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi
achita obligaţiile băneşti, imediate şi îndepărtate faţă de terţi. Întreprinderea poate fi solvabilă chiar
dacă la un moment dat, din lipsă de lichiditate, nu prezintă capacitate de plată. Solvabilitatea este
generată de o activitate eficientă iar lipsa capacităţii de plată şi a lichidităţii poate avea caracter
temporar dacă întreprinderea se bazează pe o solvabilitate generală. Această rată exprimă în termeni
relativi un indicator echivalent în valoare absolută corespunzător activului neangajat în datorii: situaţia
netă.

3.2.4.2. Analiza ratelor de îndatorare

1) Coeficientul total de îndatorare(rata levierului)=Datorii totale/Capitaluri proprii


Pentru exerciţiul 2005=(260.115+85.650+24.000)/420.885=0,88
Pentru exerciţiul 2006=(123.450+376.950+34.000/501.168=~1
Cum rata este <=1 în ambii ani, aceasta semnifică faptul că banca va acorda în continuare
împrumuturi în condiţii de garanţie sigură.
2) Rata datoriilor financiare=Datorii financiare/Capital permanent
Capital permanent pentru exerciţiul 2005=Capital propriu+Datorii pe termen
lung=420.885+260.115=681.000
Capital permanent pentru exerciţiul 2006 = 501.168 + 376.950 = 878.118
Pentru exerciţiul 2005=260.115/681.000=0,38
Pentru exerciţiul 2006=376.950/878.118=0,43
Rata datoriilor financiare este mai mică decât 0,5, aceasta semnifică faptul că întreprinderea
poate beneficia în continuare de credite bancare pe termen mediu şi lung.
3) Rata independenţei financiare=Capital propriu/Capital permanent
Această rată, complementară cu rata datoriilor financiare, măsoară ponderea capitalurilor
proprii în ansamblul resurselor permanente.
Pentru exerciţiul 2005=420.885/681.000=0,6 >0,5
Pentru exerciţiul 2006=502.668/879.618=0,57 >0,5
În general, rata trebuie să fie superioară sau cel puţin egală cu 0,5 din aceleaşi considerente
impuse de normele bancare, în relaţiile de credit cu întreprinderea.
4) Rata de prelevare a cheltuielilor financiare=Cheltuieli financiare/EBE=51.000/209.7000=0,24

53
Rata de prelevare a cheltuielilor financiare pune în evidenţă capacitatea de plată a costului
îndatorării, separând întreprinderile sănătoase de cele falimentare.
Dacă raportul este mai mare decât 0,6, întreprinderea se confruntă cu dificultăţi de gestiune
financiară riscând să intre în stare de faliment. Întreprinderea analizată înregistrează însă o rată de 0,24
<0,6.

3.2.4.3 Rate privind rotaţia capitalului

1) Durata de rotaţie a capitalului prin CA=Active totale(Datorii)/CA*360


Pentru exerciţiul 2006=1.037.068/652.950*360=572 zile
În cazul datoriilor:
Pentru exerciţiul 2006=534.400/1.037.068*360=186 zile
2) Durata de rotaţie a stocurilor= CA/Stoc mediu global
Stoc mediu global=(Si+Sf)/2=(48.750+54.750)/2=51.750 lei
Durata de rotaţie a stocurilor=652.950/51.750=~13 rotaţii
Această rată stabileşte numărul de cicluri pe care stocul le descrie în medie în cursul unei
perioade, ţinând cont de ritmul operaţiei de aprovizionare, producţie şi vânzare. Numărul de rotaţii ale
diferitelor categorii de stocuri diferă în funcţie de natura activităţii, cât şi de condiţiile de gestiune din
întreprinderea respectivă.
3) Viteza de rotaţie a creanţelor =CA/Valoarea medie a creanţelor client şi conturi asimilate; şi
pune în evidenţă numărul reînnoirii portofoliului mediu de creanţe, prin fluxul anual de vânzări.
Valoarea medie a creanţelor client şi conturi asimilate=(119.250+157.500)/2=138.375
Viteza de rotaţie a creanţelor=652.950/138.375=4 rotaţii.

54
Concluzii

Tabloul fluxurilor de trezorerie reprezintă singurul document de sinteză care poate să explice
toate aceste probleme importante cu care se confruntă la ora actuală toate întreprinderile indiferent de
mărime. Acesta arată practic de unde provin lichidităţile şi cum au fost cheltuite în timpul exerciţiului
financiar, fiind util atât pe plan intern (pentru managamentul firmei care utilizează informaţiile legate
de tabloul fluxurilor de trezorerie pentru determinarea gradului de lichiditate al firmei, pentru
evaluarea deciziilor în ceea ce priveşte investiţiile şi finanţarea, în vederea adoptării unor decizii de
schimbare sau menţinere a politicii firmei şi totodată pentru a propune politica de dividende), cât şi pe
plan extern, în special pentru investitorii şi creditorii întreprinderii, interesaţi în ceea ce priveşte
capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri pozitive de lichidităţi, de a-şi achita datoriile, de a-şi plăti
dobânzile şi dividendele, aceştia fiind mult mai interesaţi de fluxurile monetare decât de beneficiile şi
indicatorii derivaţi.
Tabloului fluxurilor de trezorerie i-au fost aduse numeroase critici, dar cu toate acestea, el
reprezintă singurul document care permite urmărirea şi interpretarea evoluţiei poziţiei financiare a
întreprinderii.

55
Există deosebiri în ceea ce priveşte structura şi modul de întocmire a tabloului fluxurilor de
trezorerie, în special cel în viziunea normalizatorilor francezi şi nord americani (contabilitatea britanică
precum şi norma internaţională IAS 7 inspirându-se din standardul american FAS 95).
Aceste deosebiri se referă în primul rând la utilizarea celor două metode de întocmire a fluxului
de exploatare, respectiv metoda directă şi indirectă. Recomandarea Ordinului Experţilor Contabili
utilizează numai metoda indirectă, cea directă fiind specifică numai standardului american, în schimb
propune 2 modele de calcul al fluxului de trezorerie din exploatare: unul plecând de la rezultatul net
(specific metodei indirecte folosit şi în contabilitatea americană), celălalt de la excedentul brut din
exploatare, această noţiune (EBE), fiind străină rentabilităţii americane. Totodată, o altă deosebire
constă în prezentarea fluxului dobânzilor şi elementelor ce compun variaţia Fondului de Rulment.
În contabilitatea românească, puţinele firme care îşi întocmesc tabloul fluxurilor de trezorerie (în
special acele firme care elaborează situaţii financiare în concordanţă cu standardele internaţionale de
contabilitate), respectă reglementările impuse de IAS 7, ceea ce semnifică faptul că urmăresc modelul
american de întocmire al tabloului de trezorerie.
O întrebare la care ar trebui să se răspundă este: care este metoda cea mai avantajoasă în calculul
fluxului de trezorerie al activităţii de exploatare: metoda directă sau metoda indirectă ?
IAS 7 recomandă întreprinderilor să raporteze fluxurile de numerar obţinute din activitatea de
exploatare folosind metoda directă, deoarece această metodă permite reliefarea totalităţii mişcărilor de
trezorerie, furnizănd informaţii care se dovedesc a fi necesare pentru estimarea fluxurilor de trezorerie
şi care nu sunt disponibile prin metoda indirectă, aceasta din urmă nu reia decât variaţia netă a
activelor şi datoriilor din exploatare. Această metodă este preferată de utilizatorii de informaţii
contabile. Preparatorii de conturi însă, bazându-se pe contabilitatea de angajamente, preferă să
reconstituie fluxul de trezorerie plecând de la rezultat.
Norma americană FAS 95 cât şi cea franceză prevăd ca, cheltuielile financiare să fie incluse în
cadrul funcţiei de exploatare, ceea ce contravine cu realitatea. Atât normalizatorii americani cât şi cei
francezi au plecat de la premisa că atât dobânzile cât şi dividendele plătite, pun în evidenţă capacitatea
întreprinderii de a degaja prin activitatea sa, activele necesare finanţării sale. Ca atare, aceste plăţi sunt
catalogate în categoria fluxurilor de exploatare. Dacă luăm în consideraţie însă, faptul că, pe plan
financiar dobânzile constituie remunerarea creditorilor, aşa cum dividendele constituie remunerarea
acţionarilor, atât dobânzile cât şi dividendele plătite ar trebui să fie incluse în funcţia de finanţare.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru dobânzile şi dividendele încasate. Bazându-se pe faptul că este

56
vorba de remunerarea plasamentelor efectuate, unii le consideră fluxuri de investiţii, alţii încadrându-le
însă în fluxurile de exploatare. De aceea, norma IAS 7 lasă întreprinderilor posibilitatea să includă
dobânzile şi dividendele încasate fie în cadrul fluxurilor de exploatare fie în cele de investiţii, iar pe
cele plătite fie în cadrul funcţiei de finanţare fie în fluxul de exploatare (întreprinderea studiată urmând
cea de-a doua metodă, întocmai pentru a pune în evidenţă capacitatea firmei de a degaja prin activitatea
sa, activele necesare finanţării sale).
În cadrul tabloului fluxurilor de trezorerie, un rol important revine fluxului din activitatea de
exploatare, în ceea ce priveşte finanţarea creşterii şi determinarea necesarului de finanţare externă. În
cazul întreprinderii analizate însă, fluxul de exploatare este insuficient pentru realizarea funcţiei de
investiţii, firma fiind obligată să recurgă la resurse externe de finanţare.
Tabloul fluxurilor de trezorerie este singura situaţie financiară care permite să se prezinte
provenienţa resurselor întreprinderii precum şi utilizarea lor. Acest document nu poate fi întocmit de
către utilizatorul extern numai cu ajutorul bilanţului şi contului de profit şi pierdere, deoarece o
comparaţie între mărimile ce figurează în două bilanţuri succesive arată variaţiile nete dar nu şi pe cele
brute, fiind necesare în plus şi anumite informaţii suplimentare furnizate de registrul cartea mare. De
aceea, întocmirea acestui tablou al fluxului de trezorerie este foarte important din punct de vedere al
analistului.

57
Bibliografie

Georgescu, Niculae Analiză economico-financiară, Bucureşti, Editura


Robu, Vasile Economică, 2004
Feleagă, Niculae Controverse contabile : Dificultăţi conceptuale şi
credibilitatea contabilă, Bucureşti, Editura Economică,

2004
Duţescu, Adriana Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor
internaţionale de Contabilitate, editat de corpul
Contabililor Autorizaţi din Romania, 2001
Feleagă, Niculae Îmblânzirea junglei contabile, Bucureşti, Editura
Economică, 2002
Feleagă, Niculae Contabilitate aprofundată, Bucureşti, Editura
Economică, 2005
Feleagă, Niculae Tratat de contabilitate financiară, vol.I : Contabilitatea
ca un joc Social, Bucureşti, Editura Economică, 2004

58
Feleagă, Niculae Sisteme contabile comparate, vol.II, Norme contabile
comparate, Bucureşti, Editura Economică 2002

Feleagă, Niculae Politici şi practici contabile : Fair Accounting versus bad


Accounting, Bucureşti, Editura Economică, 2002
Robu, Vasile Analiză economico-financiară, Bucureşti, Editura ASE,
Hristea, Ana-Maria 2002
Minu, Mihaela Contabilitate ca instrument de putere, Bucureşti,
Feleagă, Niculae Editura Economică, 2002
Ministerul Finanţelor Legea contabilităţii nr. 82/24.12.1991 republicată în
Publice Oficial nr. 629/26.08.2002
Ministerul Finanţelor Reglementării privind aplicarea Legii contabilităţii
Publice nr.82/24.12.1991 în Sistemul Contabil al Agenţilor
Economici
Ristea, Mihai Contabilitatea Intreprinderii, vol.I, Bucureşti, Editura
Dumitru, G Corina Economică, 2004

Ristea, Mihai Contabilitate financiară, Bucureşti, Editura


Dumitru, G Corina Mărgăritar, 2002

Feleagă, N., F.Liliana Recunoaştere, evaluare şi estimare în contabilitatea


internaţională, Editura CECCAR, Bucureşti, 2004.
Işfănescu, A., Robu, V. Evaluarea întreprinderii, Bucureşti, Editura Tribuna
Anghel, I. Economică, 2001.
Robu, V., Georgescu, N. Analiză economico-financiară, ASE Bucureşti, 2005.

Gestiunea şi contabilitatea firmei nr.3, Editura Tribuna Economică, Martie 2002

Gestiunea şi contabilitatea firmei nr.8, Editura Tribuna Economică, August 2002

59
60