Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ

BUCUREȘTI
FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR
PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ: FINANȚE ȘI BĂNCI

GESTIUNEA
FINANCIARĂ
A FIRMEI

GESTIUNEA FINANCIARĂ A FIRMEI


NOTIUNI INTRODUCTIVE

Interacţiunile unei întreprinderi cu mediul de afaceri concurenţial al unei


economii globalizate produce schimbări permanente în comportamentul
întreprinderilor mari, dar şi al firmelor mici şi mijlocii.
În acest context, “Gestiunea Financiară a firmei” este o disciplină de
acţiune directă pentru îmbunătăţirea situaţiei economico-financiară a
întreprinderilor mari, cât şi a firmelor mici şi mijlocii.
Gestiunea financiară oferă tehnicile şi metodele de acţiune practică în
evaluarea financiară pentru identificarea surselor de capital şi alocarea lor
eficientă în scopul realizării obiectivului major al firmei cât și al întreprinderii
mari, care vizează creşterea valorii acesteia, a patrimoniului net al acţionarilor și
sustenabilitatea firmei pe piață cât mai mult timp.
Structurată pe principalele acţiuni ale practicii financiare la nivel
microeconomic respectiv analiza, planificarea, gestiunea pe termen scurt şi
strategia financiară, fiecare capitol al cursului prezintă aspectele teoretice de
fundamentare a indicatorilor de analiză gestiune şi planificare a întreprinderilor
mari cât şi al firmelor mici şi mijlocii.

Ce este gestiunea financiara a firmei?

Într-o economie liberă firmele practică schimbul monetar şi sistemele de


credit la îndemână pentru a finanţaafacerea şi a o dezvolta pe mai departe.
Definţia gestiunii finaciare a firmei în ,,Dicţionarul fiduciar financiar’’
francez constituie ansamblu de decizii şi activităţi care asigură reglarea
fluxurilor financiare ale întreprinderii.
Astfel o firmă de orice fel, trebuie să abordeze problemele finanţelor
firmei de fiecare dată când efectuează sau are în vedere o operaţiune care
implică achiziţionarea, deţinerea sau cesionarea de bani sau de titluri
financiare.
În consecinţă, orice firmă care face parte dintr-o economie în care există o
circulaţie a banilor sau a altor creanţe, este confruntată cu oportunităţi şi
constrângeri financiare şi trebuie să-şi pună la punct proceduri adecvate de
analizǎ financiară.
În schimb, anumite aspecte ale finanţelor prezintă un caracter specific. Pe
de o parte, stadiul şi formele de dezvoltare ale sistemului financiar naţional sau
internaţional influenţează natura şi diversitatea instrumentelor, instituţiilor şi
mecanismelor de care depind finanţele firmei.
Gestiunea financiară ⟹ o functie a unei întreprinderi care are drept
scop asigurarea în mod regulat a fondurilor necesare pentru exploatarea
curentă și pentru investiri în active imobilizate la timp, cu costuri cât mai
scăzute, fără a prejudicia independența față de terți și posibilitățile de
acțiune economică.
Sub aspect teoretic, gestiunea financiară este formată din totalitatea
deciziilor și activităților în funcție de obiectivele principale ale întreprinderii,
care concurează la reglarea cursurilor financiare şi a nevoilor de resurse
permanente cât şi temporare.
Activitatea de gestiune financiară presupune:
 Gestionarea trezoreriei
 Concentrarea fondurilor
 Controlul asupra investițiilor
Pe de altă parte, puterea şi orientările fiecărei firme determină şi ele
posibilităţile sale de acţiune în plan financiar.
Câmpul din spaţiul financiar în care işi desfăşoară activitatea firmele
constituie un ansamblu de procese legate de crearea, conservarea şi circulaţia
banilor şi a altor active financiare. Cu toate acestea, banii şi celelalte active
financiare nu constituie decât una din formele de manifestare ale sistemelor
financiare complexe care pun în mişcare, într-un plan mai amplu, cinci
ansambluri de componente, clar definite:
Firma constituie component fundamentală a economiei, şi ea este
indivizibilă. Cele trei funcţii economice fundamentale ale întreprinderii,
respective, producţia, vânzarea şi gestiunea se regăsesc la toate nivelele
economice (economia mondială, economia naţională, ramuri economice,
întreprindere).
În primul rând, sistemul financiar înglobează un ansamblu de instrumente
care reprezintă activele financiare, având multiple forme. Aceste active
constituie titlurile financiare, adică documente reprezentând drepturi de
proprietate sau drepturi de creanţă deţinute de o persoană juridică faţă de altă
persoană juridică.
Previziunea strategică în cadrul gestiunii financiare este efortul
întreprinderii pentru dimensionarea relațiilor pe termen lung cu terții și constă în
elaborarea de planuri financiare prin care se anticipează ce produse se vor
desface, piețele pe care vor avea loc desfacerile, ce structră de marfuri vom
realiza, altfel spus, prin previziune strategică se stabilesc cifre, termene
calitative, adica rata cresterii economice, fluxuri de lichidități.
Previziunea operațională are ca scop definirea pe termen mediu a
diferitelor resurse care vor fi necesare și anume: resurse materiale, umane,
financiare. Previziunea financiară se concretizeză în planul de investiții și de
finanțare care stabilește fondul de rulment viitor al întreprinderii.
Planul de investiții implică doua componente:
1. Investițiile necesare = care sunt sub forma activelor imobilizate și a
activelor circulante.
2. Mijloacele de finanțare care pot fi formate din:
 Credite pe termen lung și mediu
 Creșteri de capital
 Creșterea fondului de rulment (fondul de rulment reprezintă
surplusul de resurse financiare)
Previziunile pe termen scurt, până la un an, se realizează prin :
 Bugetul de exploatare
 Si bugetul financiar
Bugetul de exploatere:
 furnizează informații pentru determinarea beneficiului brut de exploatare
 se întocmește pe o perioadă de până la un an
 în acest buget intră veniturile și cheltuielile
 în acest buget nu intră amortizările și nici impozitele.
Bugetul financiar cuprinde practic 2 bugete:
 bugetul de investiri și finanțări
 bugetul de trezorerie.
Bugetul de investiri și finanțări = se prezintă sub forma unui scadențar al
încasărilor și plăților, iar la sfarșitul perioadei arată excedentul sau deficitul de
trezorerie.

Care sunt principiile gestiunii financiare?


Pentru o gestiune financiară eficientă este necesar să ținem seama de cel
puțin 2 principii:
1. accelerarea fluxurilor de exploatare
2. reducerea costurilor.
Accelerarea fluxurilor de exploatare presupune sporirea într-o anumită
perioadă a sumei fondurilor disponibile pe care întreprinderea ar putea să le
plaseze din nou, în condițiile în care accelerarea fluxurilor este însoțită de
economii la dobânzi, manoperă, materiale și de beneficii suplimentare.
Reducerea costurilor presupune să se țină cont de:
 costul marginal
 si costul de oportunitate.
Costul marginal = reprezintă costul legat direct de decizia de formare a
fondurilor (cost de achiziție, de producție, costuri comerciale). Costul marginal
se poate îmbunătăți fie ca urmare a negocierii în condiții favorabile a prețurilor,
fie prin reducerea cheltuielilor directe și indirecte în cursul procesului economic.
Costul de oportunitate al unei resurse financiare investită în stocuri este
dat de rata rentabilității care s-ar obține din aceste resurse dacă ar fi fost plasate
în altă operațiune.
Principiul de bază al gestiunii financiare este: optimizarea permanentă
a economiilor marginale rezultate din nevoia de fonduri și costul de oportunitate
al acestor fonduri.
Structura financiară a intreprinderii (S.F)
Definiție:
Structura financiară privită prin prisma circuitului financiar se prezintă
sub forma:
1. capitalurilor proprii aduse de acționari ca aport la Capitalul Social al
firmei sau obținute prin reinvestire
2. și sub forma datoriilor financiare făcute prin împrumuturi bancare pe
termen lung și mediu, împrumuturi de care beneficiază întreprinderea,
care comportă costuri explicite fixate prin contracte al căror nivel nu
depinde de rezultate.

Prin structura financiară a întreprinderii se înțelege raportul existent între


finanțările pe termen scurt și finanțările pe termen lung.
S.F = finanțare pe termen scurt / finațare pe termen lung și mediu
S.F. = resurse de trezorerie / capital permanent.
Resursele de trezorerie= sunt formate din credite bancare pe termen scurt și
din credite comerciale (datorii la furnizori) și acoperă o parte a activelor
circulante.
Capitalul permanent = se compune din:
 fonduri proprii ale întreprinderii
 împrumuturi pe termen lung și mijlociu (ct.162, ct.167) și acoperă
activele imobilizate și o parte a activelor circulante.
Analiza bilanţului financiar îşi propune identificarea stării de echilibru la
nivelul întreprinderii analizate, încercându-se, practic, evidenţierea raportului
dintre activele şi pasivele pe termen lung şi scurt.
Analiza patrimonială (numită şi analiza lichiditate-exigibilitate) se susţine
pe criteriile de clasificare a posturilor bilanţiere.
Bilanţul prezentat în formă cerută de lege nu realizează întotdeauna o
structură perfectă din punct de vedere al lichidităţii, respectiv al eligibilităţii.
De aceea în analiza patrimoniului se încearcă restructurarea posturilor de
activ şi de pasiv în funcţie de gradul de lichiditate, respectiv eligibilitate.
Structura bilanţului financiar, într-o formă extrem de simplificată, este
următoarea:

INTERPRETAREA FINANCIARĂ A BILANȚULUI


A NEVOI RESURSE P
NEVOI PERMANENTE RESURSE PERMANENTE
ACTIVELE IMOBILIZATE CAPITALUL SOCIAL
(mijloace fixe)
- imobilizări materiale sau corporale - Capitaluri proprii:
-imobilizări nemateriale sau necorporale - Rezerve
(brevetele) - Rezultatul reportat
-imobilizări financiare (titluri) - Rezultatul exerciţiului
- Subvenţii
- Provizioane pt.o perioadă mai mare
de un an

ACTIVELE CIRCULANTE (acele ALTE FONDURI PROPRII


active care au o viteză de rotație in
cadrul unui an)
- Stocuri -rezervele
- Disponibilitățile bănești: Casa şi
conturi -diferente din reevaluare (cl.1 de ct)
- Avansuri asupra comenzilor -datorii pe termen lung si mijlociu
(ct.162,ct.167)
- Creanțele clienților (bani de primit de -credite comerciale (dat.la
la clienți) furnizori;ct.401,404)
- Valori mobiliare de plasament -credite bancare pe termen scurt
- Casa şi conturi la bănci -conturi de regularizare
- Datorii cu eligibilitate mai mare de
CONTURI DE REGULARIZARE un an (pe termen lung)
- Cheltuielile în avans (ct.471),
exemplu: abonamentele de energie,
telefon etc
- Investiţii pe termen scurt
NEVOI TEMPORARE RESURSE TEMPORARE
- Cheltuieli în avans - Provizioane pe o perioadă mai mică
de un an
- Venituri în avans

S-ar putea să vă placă și