ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE ECONOMIE
CATEDRA COMUNICARE ŞI DOCTRINE ECONOMICE

REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT

Conducător de doctorat:
prof. univ. dr. ROGOJANU Angela

Doctorand:
GIUGIUM (FLORESCU) Doina Geanina

Bucureşti
2009

1
 A) CUPRINS

INTRODUCERE
PARTEA I: STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII KEYNESISMULUI

CAPITOLUL 1: VIAŢA ŞI OPERA LUI J.M. KEYNES

1.1. Scurtă incursiune în viaţa lui J. M. Keynes
1.2. Scurtă incursiune în opera lui J. M. Keynes

PARTEA A II-A: CONTRIBUŢII LA ANALIZA CARACTERISTICILOR ŞI

EVOLUŢIEI KEYNESISMULUI

CAPITOLUL 2: KEYNES – FONDATOR AL MACROECONOMIEI

2.1. Sursele metodologiei keynesiene
2.2. O nouă concepţie asupra economiei de piaţă. Critica teoriilor clasice
2.3. Fundamentul teoretic al politicilor economice keynesiste. Keynesism vs. Neoclasicism
2.4. Stabilitatea - concept şi forme

CAPITOLUL 3: CONCEPTE UTILIZATE ÎN DOCTRINA KEYNESISTĂ

3.1. Banii şi rata dobânzii
3.2. Economiile şi consumul
3.2.1. Concepte
3.2.2. Funcţia consumului
3.2.3. Înclinaţia spre consum
3.3. Investiţiile
3.3.1. Concepte
3.3.2. Testarea teoriei lui J.M. Keynes referitoare la investiţii: contează prognozele şi
încrederea în acestea?
3.4. Echilibru şi dezechilibru
3.5. Cererea efectivă insuficientă şi sub-ocuparea
3.6. Ocuparea deplină

CAPITOLUL 4: TEORIA GENERALĂ A OCUPĂRII

4.1. Ocuparea
4.1.1. Anticipările - factor care determină producţia şi ocuparea
4.1.2. Diagrama de 45°
4.2. Lecţia despre şomaj
4.3. Afirmarea ocupării depline

CAPITOLUL 5: LUMEA ECONOMICĂ CE A URMAT LUI J.M. KEYNES

5.1. Curentul neokeynesist
5.2. Noua economie keynesistă
CONTRIBUŢII PROPRII
CONCLUZII FINALE
BIBLIOGRAFIE
ANEXA NR. 1
ANEXA NR. 2
ANEXA NR. 3

2
 B) CUVINTE – CHEIE
 
Keynesism Stabilitate
 
Neoclasicism Economii
 
Neokeynesism Consum
 
Noua economie keynesistă Funcţia consumului
 
Politică monetară Legea psihologică fundamentală
 
Politică bugetară Ocupare deplină
 
Politică fiscală Subocupare
 
Pieţe Şomaj
 
Bani Echilibru/dezechilibru
 
Rata dobânzii Anticipări

Investiţii 
Diagrama de 450

C) SINTEZE ale părţilor principale ale tezei de doctorat

De-a lungul timpului s-a răspândit ideea potrivit căreia ştiinţa economică se sprijină pe
opera a trei titani: A.Smith, K.Marx şi J.M.Keynes. Despre primul se spune că a descifrat
tainele economiei de piaţă liberă şi a pus în evidenţă virtuţile ei în sporirea avuţiei naţiunilor;
al doilea a investigat contradicţiile şi legile care-i guvernează mersul spre decădere, susţinând
înlocuirea ei cu economia planificată; iar cel de-al treilea a argumentat părerea că economiile
bazate pe piaţă se pot salva de la prăbuşire dacă societatea, prin stat, le supune organizării,
controlului şi dirijării. În acest sens, Keynes poate fi considerat teoretician al capitalismului
organizat, modalitate sub care el vedea posibilă salvarea civilizaţiei occidentale.
Teza de faţă porneşte de la importanţa pe care a avut-o gândirea keynesistă de-a lungul
timpului şi încearcă să realizeze o scurtă incursiune în viaţa şi opera lui John Maynard
Keynes, dezvăluind aspecte importante legate de noutăţile pe care doctrina keynesistă le-a
adus în istoria gândirii economice, analizând în acelaşi timp şi criticile adresate keynesismului
şi urmărind efectele pe care acestea le-au avut în evoluţia studiului ştiinţei economice.
Lucrarea porneşte de la câteva întrebări simple: Cine a fost John Maynard Keynes?
De ce trebuie studiată doctrina keynesistă? Mai este actuală doctrina keynesistă? Există
continuatori ai keynesismului? Etc.
John Maynard Keynes (1883-1946) a fost o personalitate complexă a secolului al XX-
lea. A rămas cunoscut în istoria gândirii economice pentru revoluţionarea ştiinţei şi practicii
economice prin regândirea rolului guvernului în societate, respectiv folosirea de măsuri
fiscale şi monetare pentru temperarea efectelor adverse ale recesiunilor, crizelor şi boom-

3
urilor economice. Mulţi dintre economişti îl consideră ca fiind unul dintre principalii fondatori
ai macroeconomiei moderne.
Vorbind despre Keynes acum câţiva ani, revista Time îl clasa printre cele mai influente
100 de personalităţi ale secolului al XX-lea, scriind că, „născut în 1883, anul când a murit Karl
Marx, Keynes a salvat probabil capitalismul de sine însuşi". 1
Dincolo de importanţa sa în sfera economiei, ca profesor la Cambridge şi iniţiator al
unui nou curent de gândire economică, Keynes pare să fi trăit mai multe vieţi într-una singură.
S-a implicat direct în politică, susţinând Partidul Liberal din Marea Britanie în perioada
interbelică, dar şi ca funcţionar public în cadrul Trezoreriei. În acelaşi timp a fost om de
afaceri şi a jucat la Bursă, reuşind să realizeze o avere impresionantă. S-a numărat printre
intelectualii care au format celebrul Grup de la Bloomsbury, ce a avut o influenţă majoră
pentru cultura interbelică.
Despre Keynes nu s-a vorbit doar în secolul al XX-lea. El este un personaj perpetuu,
despre care presa şi economiştii încă mai scriu. De-a lungul ultimilor şaptezeci de ani Teoria
generală a format părerile chiar şi ale acelora care nu au auzit de ea, sau care cred că nu sunt
de acord cu ea. Se pare că doctrina keynesistă este încă subiect de dezbatere mai ales în
actualul context în care pe buzele unora dintre economişti apar cuvinte precum „criză” sau
„recesiune” alături de numele economistului Keynes.
Pornind de la astfel de considerente, lucrarea de faţă încearcă să evidenţeze câteva
aspecte legate de apariţia, evoluţia şi critica doctrinei keynesiste, pornind de la viaţa şi opera
lui J.M. Keynes şi ajungând până la studiul celor mai importante concepte ale doctrinei
keynesiste. Astfel, lucrarea este structurată în două părţi.
Prima parte, intitulată STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII
KEYNESISMULUI, se concentrează pe evidenţierea unor elemente esenţiale în cunoaşterea
şi înţelegerea operei lui J. M. Keynes. Această parte cuprinde o scurtă incursiune în viaţa
economistului, precum şi o scurtă incursiune în opera acestuia. Capitolul întâi al lucrării,
Viaţa şi opera lui J.M. Keynes, realizează o trecere în revistă a principalelor scrieri ale lui
Keynes, pornind de la pemiza conform căreia acesta a sesizat corect tendinţele de baza ale
ştiinţei şi practicii economice din epoca sa. Opera ştiinţifică a lui J.M. Keynes reprezintă
încununarea rezultatelor unei activităţi susţinute, cuprinse în: „The Economic Consequences
of the Peace” (1919), „A Tract of Monetory Reforme” (1923), „A Treatise on Money”
(1930), „The General Theory of Employment, Interest and Money” (1936), „How to Pay for
the War” (1940), numeroase studii în reviste de specialitate, recenzii, articole de presă. În

1
Keynes, J.M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Editura Publica, Bucureşti,
2009, pp.7-9

4
toate acestea el a sintetizat progresele gândirii economice din perioada creaţiei sale. Capitolul
întâi pune un accent deosebit pe „Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a
banilor”, despre care laureatul Premiului Nobel pentru Economie din 2008, Paul Krugman,
spunea că „...este o călătorie epică spre iluminare intelectuală.” Cu publicarea Teoriei
Generale, J.M. Keynes a marcat debutul unei mutaţii majore. Aproape toate istoriile gândirii
economice şi ale economiei se opresc la el sau la revoluţia keynesistă, iar perioada de aproape
o jumătate de secol de după aceasta a fost bogată în evoluţii şi dezbateri, cu transformări
marcante în peisajul gândirii economice, întâi, pe fondul intervenţionismului statal, afirmarea
şi difuzarea keynesismului, apoi un reflux al acestuia, corespunzând avântului pe care l-a luat
liberalismul şi noile curente de gândire.
Laureatul Premiului Nobel pentru Economie din 2008, Paul Krugman, afirma în
prefaţa operei capitale a lui Keynes, ediţia din anul 2009 că în principiu, concluziile Teoriei
generale ar putea fi exprimate în patru puncte:
 Economiile pot suferi, şi adesea chiar suferă, de o lipsă a cererii per
ansamblu, care conduce la şomaj involuntar.
 Tendinţa automată a economiei de a corecta insuficienţa cererii, dacă
există, operează încet şi dureros.
 Dimpotrivă, politicile guvernamentale de creştere a cererii pot reduce
şomajul rapid.
 Uneori creşterea ofertei de bani nu va fi suficientă pentru a convinge
sectorul privat să cheltuiască mai mult, şi cheltuielile guvernamentale
trebuie să intervină2.
Pentru un specialist în economie politică, niciunul dintre acestea — cu excepţia, poate,
a ultimului punct — nu sună uluitor şi nici chiar deosebit de discutabil. Dar aceste idei au fost
mai mult decât radicale atunci când Keynes le-a propus; au fost chiar aproape de neconceput.
Iar marea realizare a Teoriei generale a fost exact aceea de a le face de conceput.
Partea a doua, intitulată CONTRIBUŢII LA ANALIZA CARACTERISTICILOR
ŞI EVOLUŢIEI KEYNESISMULUI, este alcătuită din patru capitole, respectiv:
 Capitolul 2: Keynes – fondator al macroeconomiei;
 Capitolul 3: Concepte utilizate în doctrina keynesistă;
 Capitolul 4: Teoria generală a ocupării;
 Capitolul 5: Lumea economică ce a urmat lui J.M. Keynes.

2
Vezi Keynes, J.M., Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor, Editura
Publica, Bucureşti, 2009
5
 În capitolul al doilea, Keynes – fondator al macroeconomiei, am pornit de la
evidenţierea surselor metodologiei keynesiene, pentru ca ulterior să poată fi observată noua
concepţie asupra economiei de piaţă pe care o aduce keynesismul. Capitolul îşi propune să
aducă în prim plan şi elemente critice la adresa teoriilor clasice, punând accent în acelaşi timp
şi pe fundamentul teoretic al politicilor economice keynesiste. Keynes a realizat un examen
critic al teoriei economice dominante şi oficial acceptate din ţările occidentale –
neoclasicismul – şi a început să elaboreze o teorie economică mai cuprinzătoare, care în
condiţiile economice instabile specifice perioadei interbelice a adus o serie de elemente de o
importanţă de necontestat. Teoria generală a lui Keynes a urmărit ca, pe baza
disfuncţionalităţilor din economie semnalate, şi, în multe privinţe explicate, să găsească
soluţii practice de atenuare sau chiar de înlăturare a dezechilibrelor şi de revigorare a
sistemului economic în ansamblu. Şocat de nepotrivirea flagrantă dintre modelul neoclasic şi
funcţionarea economiei, el a început să elaboreze o teorie globală, care mută analiza
economică de la nivel microeconomic la nivel macroeconomic. Obiectivul acestei teorii este
„analiza mecanismului de funcţionare a economiei de piaţă cu scopul de a-i asigura existenţa
durabilă, atenuându-i sau înlăturându-i dezechilibrele care o însoţesc, în condiţiile în care nu
se verifică în practică idea autoechilibrării ei prin mecanismul preţurilor.”3
Capitolul al treilea, intitulat Concepte utilizate în doctrina keynesistă, porneşte de
la importanţa pe care o au în doctrina keynesistă concepte precum: banii şi rata dobânzii,
economiile şi consumul, investiţiile, echilibrul, dezechilibrul, cererea efectivă insuficientă şi
sub-ocuparea, ocuparea deplină etc. Pornind de la definirea conceptelor mai sus amintite şi de
la evidenţierea caracteristicilor macroeconomiei în contextul secolului al XX-lea, acest capitol
îşi propune şi testarea teoriei lui J.M. Keynes referitoare la investiţii, încercând să răspundă la
întrebarea: Contează prognozele şi încrederea în acestea?
În opera sa, Keynes explică şi rămânerea în urmă a consumului faţă de producţie prin
psihologia oamenilor care, de regulă şi în medie, înclină să-şi mărească consumul atunci când
venitul lor creşte, dar nu cu atât cu cât creşte venitul, această înclinaţie spre economisire fiind
denumită de el „legea psihologică fundamentală”. De asemenea şi tendinţa de încetinire a
ritmului investiţiilor are tot cauze psihologice, ţinând de incertitudinea obţinerii unui profit
ridicat şi de existenţa unei rate înalte a dobânzii (pentru ca economiile să fie investite este
necesar ca eficienţa marginală a capitalului să fie substanţial mai mare decât rata dobânzii, în
caz contrar investitorii preferând să depună banii la bancă), precum şi de preferinţa oamenilor
de a-şi păstra disponibilităţile băneşti sub formă lichidă.

3
Vezi Keynes, J.M., Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor, Editura Publica,
Bucureşti, 2009

6
 Intervenţia statului în economie pentru rezolvarea acestor dezechilibre are un scop
prioritar social şi anume folosirea cât mai deplină a mâinii de lucru, căci aşa cum spunea
Keynes „defectele principale ale economiei societăţii în care trăim sunt incapacitatea ei de a
sigura folosirea deplină a mâinii de lucru şi repartizarea arbitrară şi inechitabilă a avuţiei şi
veniturilor”4. Acţiunea statului se realizează prin descurajarea economisirii şi stimularea
cheltuielilor, în special a cheltuielilor publice, în vederea creşterii cererii efective, prin
folosirea a două pârghii economico-financiare şi anume politica monetară şi politica bugetară.
Capitolul al patrulea, Teoria generală a ocupării, tratează iniţial conceptul de
ocupare, pentru ca ulterior să pună accentul pe anticipări, văzute drept unul dintre factorii care
determină producţia şi ocuparea. De asemenea, este evidenţiată „celebra diagramă de 450”.
Capitolul îşi propune să realizeze o analiză detaliată a problematicii legate de ocupare deplină
versus şomaj. Keynes a scris într-o epocă marcată de şomaj în masă, de degradare şi suferinţă
pe o scară incredibilă. O persoană rezonabilă ar fi putut la fel de bine să susţină eşecul
capitalismului, concluzionând că numai schimbări instituţionale majore — poate
naţionalizarea mijloacelor de producţie — ar putea restaura sănătatea economică. Mulţi
economişti au ajuns, de fapt, la această concluzie: un număr mare de intelectuali britanici şi
americani, care nu au avut nicio antipatie aparte pentru pieţe şi proprietatea privată, au devenit
socialişti în timpul anilor de depresiune economică, pentru că pur şi simplu nu au văzut niciun
alt mijloc de remediere a eşecurilor colosale ale capitalismului.
Totuşi, Keynes a argumentat că aceste eşecuri au avut cauze tehnice surprinzător de
limitate. „Ne confruntăm cu o problemă tehnică" scria el în 1930, la vremea la care lumea se
afunda în depresiune. Şi deoarece Keynes a văzut cauzele şomajului în masă ca fiind de ordin
tehnic şi limitate, tot el a susţinut că soluţia problemei ar putea fi, de asemenea, limitată şi
tehnică: „sistemul avea nevoie de un nou alternator, dar nu era nevoie să fie înlocuită întreaga
maşină”. În vreme ce mulţi dintre contemporanii săi făceau apel la preluarea de către guvern a
întregii economii, Keynes susţinea că mult mai puţine politici intruzive ar putea asigura
cererea efectivă adecvată, permiţând economiei de piaţă să funcţioneze ca înainte.
J.M. Keynes a denunţat politica liberală inspirată de scrierile clasice. El nu a crezut că
dezechilibrele la nivel microeconomic se pot compensa pentru a obţine un echilibru global.
De aceea, este necesar ca statul să intervină în scopul evitării prăbuşirii economiei de piaţă.
Această intervenţie se poate face prin bani, buget şi prin măsuri structurale şi de reglementare.
În situaţia de şomaj, obiectivul diferitelor sale mijloace este sporirea cererii efective.
Cheltuielile au un efect multiplicator asupra venitului naţional. Acest efect este cu atât mai

4
Keynes, J.M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1970, p. 375
7
mare cu cât înclinaţia marginala spre economisire este mai redusă. Trebuie descurajată
economisirea, prin rate ale dobânzii mai mici, care au şi avantajul suplimentar de a favoriza
sporirea investiţiilor.
Ultimul capitol, intitulat Lumea economică ce a urmat lui J.M. Keynes, analizează
principalele realizări ale reprezentanţilor curentului neokeynesist, precum şi ceea ce înseamnă
noua economie keynesistă. În privinţa noii economii keynesiste, putem constata cu usurinţă
marea diversitate a abordarilor reunite în mod generic în cadrul acestei vaste orientari. Practic,
aceste abordari sunt atât de numeroase şi variate, încât se poate spune că singurul punct de
convergenţă este ipoteza unui eşec al pietei de mari dimensiuni, datorat existenţei unor
rigidităţi sau imperfecţiuni în economie. Totusi, aceste direcţii de cercetare distincte pot fi
clasificate şi încadrate într-o anumită tipologie în funcţie de tipul imperfecţiunilor avute în
vedere şi respectiv, tipul de piaţă pe care se manifestă. Acest ultim capitol va încerca să
răspundă şi la întrebarea legată de actualitatea keynesismului.
Aşadar, se poate concluziona că scopurile vizate de conversia keynesistă erau destul
de largi. Acestea se întindeau de la controverse pur academice, referitoare la legea lui Say,
până la practici din lumea reală referitoare la condiţia ca cheltuielile publice să fie limitate la
veniturile din impozitele colectate. Politicienii nu au respectat întocmai preceptele keyensiste
şi nu au realizat corespondenţa necesară dintre deficitele din recesiuni şi surplusurile din
perioadele de avânt. Logica simplă a politicii fiscale keynesiste a eşuat şi din cauza aplicării
sale instituţionale în practica politică democratică. În partea a doua a lucrării, de asemenea sunt
surprinse şi o parte din criticile care au fost aduse de-a lungul timpului operei keynesiste.

Ca un corolar al celor menţionate anterior, lucrarea îşi propune să surprindă, fără a

avea nici pe departe pretenţia că a elucidat în totalitate problematica abordată, principalele
aspecte referitoare apariţia şi evoluţia doctrinei keynesiste.

8
 D) CURRICULUM VITAE
INFORMAŢII
PERSONALE
Nume/Prenume DOINA GEANINA GIUGIUM FLORESCU
Adresa Soseaua:Pantelimon,Nr.286,Bl.41,Sc.2,Et.5,Ap.60,Sectorul 2,Bucuresti.
Telefon 0722485318
E-mail geanina.florescu@yahoo.com
Cetăţenia română
Data naşterii 08 iulie 1974
Starea civilă Casatorita

EXPERIENŢA
PROFESIONALĂ
• Perioada 2000-2004 Catedra Stiinte economice
• Numele şi adresa Universitatea Bioterra Bucuresti,Str. Garlei Nr. 81-Sector 1-Bucuresti.Tel.:
angajatorului 0214906129
• Tipul activităţii Didactic / Cercetare
• Funcţia Asistent universitar- Catedra Stiinte economice
• Principalele activităţi şi Predare seminarii
responsabilităţi Indrumare activitati practice studenti
Cerectare stiintifica
• Perioada 2004-2009
• Numele şi adresa Universitatea Bioterra Bucuresti,Str. Garlei Nr. 81-Sector 1-Bucuresti.Tel.:
angajatorului 0214906129
• Tipul activităţii Didactic / Ccercetare
• Funcţia Sef lucrari
• Principalele activităţi şi Predare cursuri si seminarii : Economie, Politici si strategii globale agroalimentare;
responsabilităţi Drept si legislatie comunitara
Cercetare stiintifica
Coordonare lucrari de licenta absolventi

STUDII ŞI CURSURI
DE SPECIALITATE
• Perioada 2003-2009
• Numele şi tipul Academia de Studii Economice Bucureşti, Şcoala Doctorală
instituţiei de învăţământ
• Domeniul studiat Ştiinţe economice
• Diploma obţinută
• Nivelul în cadrul Doctorat - Studii avansate
clasificării naţionale
• Perioada 1992-1997
• Numele şi tipul Universitatea Romano – Americana
instituţiei de învăţământ Faculatatea de Informatica Manageriala
• Domeniul studiat Economie
• Diploma obţinută Economie
• Nivelul în cadrul Studii superioare
clasificării naţionale
• Perioada 1998 - 2002
• Numele şi tipul Universitatea Bioterra Bucuresti
instituţiei de învăţământ Facultatea de Drept
• Domeniul studiat Stiinte juridice
• Diploma obţinută Stiinte juridice
• Nivelul în cadrul Studii superioare
clasificării naţionale

9
 • Premii,
certificate de
absolvire, şi
calificări
obţinute

APTITUDINI SI COMPETENŢE PERSONALE

Limba maternă Limba româna
LIMBI STRĂINE CUNOSCUTE
ENGLEZĂ FRANCEZĂ
Abilitatea de a citi EXCELENT EXCELENT
Abilitatea de a scrie EXCELENT BINE
Abilitatea de a vorbi EXCELENT BINE
APTITUDINI ŞI  Abilitati de comunicare
COMPETENŢE  Sociabila
SOCIALE
APTITUDINI ŞI  Spirit organizatoric
COMPETENŢE  Bun coordonator
ORGANIZATORICE  Spirit de initiativa
 Spirit de echipa
APTITUDINI ŞI Abilitati operare PC MS-OFFICE
COMPETENŢE
TEHNICE
PERMIS DE CONDUCERE NU
Referenti:
INFORMAŢII Prof. Univ. Dr. Ing ATUDOSIEI NICOLE LIVIA –Membru ASAS
SUPLIMENTARE Conf. Univ. Dr. Ec. GAVRILESCU CAMELIA – Institutul de Economie Agrara -
Academia Romana

Florescu Geanina
Sept.2009

10