ROLUL PERCEPIEI N COMUNICARE

1.1. Care este rolul perceptiei n comunicare Atta timp ct suntem vii, participam 100% la crearea si reprezentarea mentala a propriei lumi. Realitatea perceputa e altceva dect realitatea n sine. n mintile noastre avem harti ale teritoriului[1] si nu teritoriul ca atare. Fiecare persoana creaza reprezentari personale unice ale realitatii. Amprenta digitala, vocala, sau ADN ramn doar indicii banale ale unicitatii persoanei. Propria harta mentala nseamna incomparabil mai mult, n raport cu ea persoana si alege comportamentele. Ea crede ca opereaza cu realitatea, dar opereaza doar cu reprezentari mentale. Perceptia influenteaza masiv raporturile cu sine si cu ceilalti. Ea filtreaza realitatea, o distorsioneaza si o modeleaza. Cum nteleg oamenii cuvintele si imaginile pe care le primesc prin mesaje? Cercetarea stiintifica asupra perceptiei si prelucrarii informatiei ne ajuta sa raspundem la aceasta ntrebare. Comunicatorii de masa doresc ca audientele sa fie atente la mesajele lor, sa identifice continutul mesajelor, sa-si schimbe n mod corespunzator atitudinile sau conceptiile ori sa dea raspunsurile comportamentale dorite. Teoria perceptuala ne spune ca procesul de interpretare a mesajelor este complex si ca aceste scopuri sunt dificil de realizat. Perceptia a fost definita ca procesul prin care interpretam date senzoriale. Datele senzoriale ne parvin prin cele cinci simturi. Cercetarea a identificat doua tipuri de influente asupra perceptiei umane: influenta structurala si cea functionala. Influentele structurale sunt legate de aspectele fizice ale stimulilor la care suntem expusi, de exemplu, cu ct o serie de puncte sunt mai apropiate, cu att mai mult ele dau impresia unei linii continue.

Influentele functionale sunt factori psihologici care influenteaza perceptia si deci introduc un grad de subiectivitate n proces. Perceptia selectiva este sintagma care se refera la faptul ca perceptia umana tinde sa se lase influentata de dorinte, necesitati, atitudini si de alti factori psihologici. Perceptia selectiva joaca un rol important n comunicarea de orice fel. Ea demonstreaza ca persoane diferite pot reactiona la acelasi mesaj n moduri diferite. Nici un comunicator nu poate sa p 16516w2211q resupuna ca un mesaj va avea ntelesul intentionat de el pentru toti indivizii care l recepteaza sau macar ca va avea acelasi nteles pentru toata lumea. Aceasta complica modelele noastre de comunicare de masa. Probabil, comunicarea de masa nu mai este doar o problema de a atinge o tinta cu o sageata, dupa cum sugereaza unele modele. Mesajul poate sa ajunga la receptor (loveste tinta) si totusi sa nu-si atinga scopul pentru ca este supus interpretarii de catre receptor. Procesul de primire si interpretare a mesajului este numit decodare n mai multe modele de comunicare. El implica perceptia sau preluarea stimulilor prin simturi si procesarea ulterioara a acestor informatii. Psihologia moderna a prezentat perceptia ca un proces complex, diferit de conceptia naiva pe care o aveau oamenii cu un secol n urma. Vechea parere pe care o vom numi conceptia bunului simt-considera perceptia umana un proces fizic sau mecanic. Se considera ca ochiul si celelalte organe senzoriale actionau mai degraba ca un aparat fotografic sau un magnetofon. Aceasta teorie sustinea ca exista o corespondenta directa ntre realitatea externa si perceptia unei persoane sau ceea ce gndeste aceasta. Ea sustinea deci ca toti percep lumea n acelasi fel. Psihologii au stabilit nsa ca perceptia este un proces mult mai elaborat. Bernard Berelson si Rudolf Steiner au aratat ca perceptia este un proces complex prin care oamenii selecteaza, organizeaza si interpreteaza stimularea senzoriala ntr-o descriere a lumii realizata coerent si plina de ntelesuri [2]. Perceptia implica nvatarea, perspectiva de

actualizare si interactiunea cu subiectele observate, de asemenea, realizarea unor inferente. n actul tipic al perceptiei, un stimul este alocat unei anumite categorii pe baza unei informatii care este incompleta. Perceptia este influentata de un numar de factori psihologici. Acestia includ presupuneri bazate pe experiente trecute (care adesea actioneaza aproape inconstient), influente culturale, motivatii(necesitati), stari sufletesti si atitudini. Efectele acestor factori asupra perceptiei au fost demonstrate printr-un numar de experimente. O mare parte din activitatea de cercetare care a demonstrat ca perceptia este influentata de presupuneri a fost realizata de un grup de cercetatori care au activat n diverse perioade la Universitatea Princeton. Acesti cercetatori printre care se numara si Adelbert Ames Jr., Hadley Cantril, Edward Engels, Albert Hastorf, William H.Ittelson, Franklin P.Kilpatrick si Hans Toch, au reprezentat asa-numita perspectiva tranzactionala asupra perceptiei [3]. Conceptul este abstract si oarecum filozofic, dar n esenta nseamna ca att cel care percepe, ct si lumea nconjuratoare sunt participanti activi la actul de perceptie. Cercetatorii teoriei tranzactionale au realizat un numar de demonstratii convingatoare pentru a arata ca perceptia este bazata pe presupuneri. Una din cele mai remarcabile a fost realizata de Adelbert Ames Jr. si este numita camera monoculara distorsionata. Aceasta camera este construita astfel nct peretele din spate este un trapez, avnd distanta verticala din partea stnga a peretelui mai lunga dect distanta verticala din partea dreapta a peretelui. Peretele este pozitionat la un astfel de unghi nct latura stnga este mai n spate dect partea dreapta. Acest unghi este selectat cu atentie astfel nct camera sa para obisnuita, dreptunghiulara pentru un observator care s-ar uita printr-o gaura mica facuta n peretele din fata. Daca doua persoane intra n camera si se aseaza n colturile din spate, se ntmpla ceva foarte interesant. Persoana din dreapta i apare celui care se uita prin gaura ca fiind foarte mare deoarece ea este mai apropiata de acesta si umple cea mai mare parte din distanta de la podea la plafon. Cea din stnga pare a fi foarte mica, deoarece este mult mai departe si acopera mai putin din distanta dintre podea si tavan. Aceasta iluzie se produce deoarece cel care se uita pe gaura presupune ca peretele din spate este

paralel cu peretele din fata al camerei. Aceasta presupunere se bazeaza pe experienta anterioara referitoare la alte camere care aratau la fel. Iluzia este att de puternica nct daca cele doua persoane si-ar schimba locurile din colturile camerei, una va parea ca devine mai mare, iar cealalta mai mica, chiar n fata ochilor persoanei care priveste prin gaura din perete. 1.2. Modele de procesare a informatiei Cercetatorii au nteles ca este practic imposibil sa separe procesul de perceptie de procesarea informatiei. ntr-o oarecare masura, cercetarea care s-a axat pe perceptie a fost nlocuita de cercetarea asupra procesarii cognitive a informatiilor. Procesarea umana a informatiilor pare sa aiba loc n faze, iar pentru identificarea componentelor cheie si a fazelor unui proces au fost sugerate un numar de modele. Multe dintre aceste modele se bazeaza pe operatiuni computerizate. John F. Kihlstrom prezinta n paragraful care urmeaza exemplul unui model de procesare a informatiei: Conceptul clasic de procesare a informatiei din cunoasterea umana, modelat dupa un computer modern de mare viteza, include un set de structuri pentru memorarea informatiilor si un set de procese prin care informatia este transferata de la o structura la alta. n acest model, informatia din mediul nconjurator, tradusa ntr-un model de impulsuri neurale de catre receptorii senzoriali, este retinuta putin n nregistrarile senzoriale, cte una pentru fiecare modalitate. Ea este apoi analizata prin procese cunoscute sub numele de detectare a trasaturilor si recunoastere a modelelor [4]. Prin intermediul atentiei, informatia care a fost identificata ca avnd sens si fiind relevanta pentru scopurile respective este transferata la o structura cunoscuta ca memoria primara sau de scurta durata unde este supusa unei alte analize. n aceasta faza, informatia perceptuala este combinata cu informatia restabilita din memoria secundara sau de lunga durata.

Memoria primara, care are o capacitate extrem de limitata de a procesa informatia, este considerata zona de activitate a sistemului cognitiv, locul unde se petrec procese ca judecata, inferenta si rezolvarea problemelor. Informatiile ramn n memoria primara att timp ct sunt folosite. Pe baza unei analize a ntelesului unui input de stimuli este generat un raspuns, n final,nregistrarea evenimentului este codata permanent n memoria secundara. Au fost realizate numeroase modele de procesare a informatiilor, fiecare fiind conceput pentru satifacerea unor scopuri oarecum diferite. O mare parte din aceasta activitate are loc n domeniul interdisciplinar al stiintei cognitive. 1.3. Perceptia subliminala O alta tema care implica perceptia si comunicarea de masa este tehnica controversata si oarecum dubioasa cunoscuta sub numele de perceptie subliminala. Aceasta notiune arata ca oamenii pot fi influentati de stimuli de care nu sunt constienti. Perceptia subliminala, numita si subceptie, este reactia organismului la excitatii slabe percepute inconstient. Mesajele subliminale pot lua forma unor stimuli slabi, situati sub pragul perceptiv, dar susceptibili totusi de a provoca un raspuns din partea organismului receptor[5]. Este foarte probabil ca acest proces de perceptie infraconstient sa joace un rol important n comunicarea umana. Perceptia subliminala a ajuns pentru prima oara n atentia publica n anul 1957, cnd James M.Vicary de la Compania pentru Proiectia Subliminala a ncercat sa vnda un proiector special. El declara ca aparatul proiecta la fiecare 5 secunde un mesaj pe ecranul pe care n acelasi timp era prezentat un film. Flash-urile de mesaj aveau o durata foarte scurta. Vicary a raportat ca a realizat un experiment ntr-un cinematograf din New Jersey. n timpul experimentului au fost proiectate mesaje subliminale, ca, de exemplu: Mncati floricele sau Beti Coca-Cola. El a spus ca astfel s-a obtinut o crestere de 57,5% la vnzarile de floricele si de 18,1% la vnzarile de Coca-Cola. Vicary afirma ca publicitatea subliminala ar reprezenta un avantaj deoarece ea ar elimina reclamele plictisitoare si ar permite un timp mai mare pentru amuzament [6]. O alta varianta a ideii de perceptie subliminala este caseta cu mesaj subliminal de autoajutorare(SMSH), o afacere cu vnzari care sunt estimate la valori ntre 50 de

milioane si 1 miliard de dolari pe an. Caseta tipica SMSH contine muzica clasica sau sunete ale oceanului cu mesaje terapeutice nregistrate sub pragul auzului constient. Casetele sunt diferite n functie de beneficiile terapeutice: renuntarea la fumat, pierderea n greutate, cresterea ncrederii n sine sau mbunatatirea memoriei. Se presupune ca cumparatorul casetei va obtine beneficii daca el sau ea o asculta n mod repetat o perioada mare de timp. Experimentul lui Vicary cu sala de cinematograf nu a fost niciodata descris ndeajuns pentru a putea fi evaluat de catre cercetatori. Totusi, unii s-au aratat interesati de fenomen. Cea mai mare parte a cercetarii referitoare la perceptia subliminala a fost realizata de catre producatorii de publicitate. Acestia erau ngrijorati de faptul ca le-ar crea un renume prost controversa n jurul perceptiei subliminale. Cei ce au ncercat sa studieze perceptia subliminala s-au lovit imediat de unele probleme. Se presupune ca perceptia subliminala este perceptia care are loc sub pragul de constientizare. Una dintre primele probleme era ca nu exista un prag distinct de constientizare [7]. La un moment dat o persoana ar putea avea nevoie de 1/25 dintr-o secunda pentru a fi n stare sa identifice un stimul, dar, la putin timp dupa acesta, aceeasi persoana ar putea avea nevoie de numai 1/100 dintr-o secunda pentru a fi n stare sa identifice acelasi stimul. Psihologii au rezolvat aceasta problema, definind pragul respectiv ca fiind punctul n care subiectul identifica stimulul n 50% din timp. Aceasta este nsa o definitie absolut arbitrara. De asemenea, pragurile difera de la persoana la persoana si chiar la aceeasi persoana, n functie de oboseala si de alti factori. Nu este clar care dintre praguri trebuie utilizat. Un numar de studii ale perceptiei subliminale au aratat ca oamenii pot raspunde la un stimul aflat sub pragul de constientizare. De exemplu, o persoana care a fost supusa unui soc atunci cnd i-au fost adresate niste cuvinte fara sens va prezenta uneori o reactie de raspuns galvanic al pielii indicnd frica, daca aceste cuvinte vor fi proiectate pentru perioade scurte de timp astfel nct o persoana sa nu le recunoasca.

n orice caz, desi nu exista dovezi concludente asupra influentarii comportamentului consumatorului prin mesaje subliminale, acestea sunt studiate discret de creatorii de publicitate, adesea foarte buni psihologi[8]. Ei stiu ca desi mesajul publicitar nu are atta putere cta i atribuie criticii sai, nu este nici att de inofensiv nct sa fie tolerat de lege si de morala. Un lucru cert: mesajul subliminal nu poate promova durabil produse si marci lipsite de calitate. Orict ar nota prin canale TV si prin benzi radio, consumatorul nu se poate sustrage cu usurinta mesajului publicitar. Rezultatele cercetarii persuasiunii subliminale au fost contradictorii, dar cele mai multe dovezi au indicat ca nu exista un efect persuasiv semnificativ. Cu toate disputele n ceea ce priveste efectul reclamei subliminale, nu sunt nca suficiente dovezi care sa ateste influenta absoluta a acesteia asupra consumatorului [9]. Spangenberg,Obermiller si Greenwald au realizat n anul 1992 un experiment pentru a investiga eficacitatea casetelor subliminale. Ei au decis sa se concentreze asupra casetelor care se foloseau pentru piederea n greutate, mbunatatirea memoriei si cresterea ncrederii n sine. n experiment etichetele de pe casete erau schimbate astfel nct, persoanele care credeau ca folosesc casete pentru mbunatatirea memoriei foloseau de fapt casete pentru piederea n greutate, si asa mai departe. Experimentul se baza pe ntmplarea prin aceea ca nici subiectii, nici experimentatorii nu stiau ce contin de fapt casetele. Dupa aproximativ o luna, participantii la test ascultasera casetele n medie de 42 de ori. Masurarile de greutate, de ncrederea n sine si de memorie facute nainte si dupa experiment au aratat ca aceste casete nu avusesera nici un efect asupra variabilelor pe care trebuiau sa le influenteze. Exista totusi o oarecare tendinta ca ele sa aiba unele efecte slabe sau sa fie percepute de catre subiecti ca avnd efecte slabe n functie de scopul indicat pe caseta respectiva. Cercetatorii au declarat ca aceste efecte asemanatoare efectului placebo erau rezultatul faptului ca subiectii procesau informatia astfel nct sa le sustina propriile asteptari.

ntr-adevar, casetele SMSH pot avea usor efect benefic prin procesul asemanator procesului placebo, adica al autonselarii. Anthony Pratkanis si Anthony G.,Greenwald au afirmat cu privire la cercetarea perceptiei subliminale ca nu exista nici o dovada sigura care sa sustina pretentiile referitoare la puterea influentei subliminale. n plus, chiar si acele rezultate subliminale care par a fi reproduse:a). tind sa implice numai nivelurile inferioare ale procesarii cognitive, niveluri care au o valoare mica pentru cei implicati n marketing; b). sunt dificil de implementat n programele mass media; c).ar putea fi la fel de usor (sau chiar mai usor) de implementat utiliznd tehnici supraliminale [10]. 1.4. Perceptia imaginilor Mass-media folosesc n mod frecvent imaginile ca parte a mesajelor. Ce stim despre modul cum interpreteaza oamenii aceste imagini? Linda M. Scott a afirmat ca avem nevoie de o teorie a retoricii vizuale care sa ne ajute sa ntelegem cum proceseaza oamenii imaginile si a oferit cteva idei pentru a ne ajuta sa progresam n dezvoltarea unei astfel de teorii. Ea a sugerat ca o mare parte a cercetarii care se referea la rolul imaginii n publicitate a considerat imaginile ca reprezentari transparente ale realitatii sau ca transmitatori ai unui apel emotional si a sustinut ca exista si o a treia posibilitate, si anume aceea ca imaginile sa actioneze ca simboluri si sa fie utilizate pentru a realiza argumente retorice [11]. Aceste elementele vizuale sunt capabile de a reprezenta concepte, abstractii, actiuni, metafore si modificatori si ca ele pot fi ansamblate n argumente complexe n plus aceasta conceptualizare a imaginilor arata ca imaginile trebuie sa fie procesate cognitiv ca oricare alta forma de informatie. Articolul lui Scott a evidentiat trei moduri de a considera imaginile n mass-media, si anume: reprezentari transparente ale realitatii, transportatori de apel afectiv sau emotional si combinatii complexe de simboluri pentru a realiza argumente retorice [12]. Diferitele tipuri de imagini din mass-media pot fi utilizate n aceste trei moduri de n grade diferite. De exemplu, fotografiile pentru stiri pot fi utilizate mai mult ca

reprezentari transparente ale realitatii dect imaginile din publicitate, n timp ce acestea pot fi utilizate ca parti ale argumentelor retorice dect fotografiile. Cteodata, pentru transmiterea apelului afectiv sau emotional pot fi importante ambele tipuri de imagini. Pentru a ilustra utilizarea retorica a imaginilor vizuale, Scott analizeaza o reclama Clinique care prezenta tuburi de ruj si rimel scufundate ntr-un pahar cu sifon cu o felie de lamie. Imaginea nu trebuie luata n sens strict, mesajul nu este, de exemplu, ca tuburile de rimel si ruj sunt rezistente la apa. Scott spune ca putem sa reformulam mesajul imaginii n termeni verbali astfel: Noua linie de vara a machiajului Clinique este la fel de racoritoare ca un pahar de sifon cu un strop de lamie[13]. Reclama este n fapt o comparatie vizuala. Ea este un exemplu de trop vizual, un argument prezentat ntr-o forma figurata pentru a nvinge scepticismul, plictiseala sau rezistenta celui ce o priveste. Perceperea corecta a reclamei Clinique necesita procesarea de catre spectator a unor informatii destul de complexe. El trebuie sa compare doua lucruri destul de deosebite: sifonul si cosmeticile, si sa deduca ce au acestea n comun. Dintre cele cteva lucruri pe care le au n comun trebuie selectat cel corect (racoritoare, dar nu lipsite de gust) pentru a ajunge la comparatie. Spectatorul trebuie sa respinga mesajul n sensul strict al imaginii, ca cineva ar ncerca sa bea un pahar de sifon cu ruj n el. Scott sustine ca domeniul procesarii informatiei a fost orientat catre prelucrarea informatiei verbale si ca el trebuie sa fie orientat pentru a se ocupa si de prelucrarea imaginilor vizuale. n plus ,unii tropi implica si interactiunea dintre imagine si text. Iar notiunile de acest tip necesita un studiu suplimentar. Viziunea lui Scott asupra retoricii imaginilor ne ofera un mod mai bogat si mai realist de a privi utilizarea imaginilor n mass media. Oamenii de stiinta pot adauga profunzime analizei lor bazate pe reclame, fotografii si alte imagini din mass media avnd ca suport ideile referitoare la retorica vizuala [14]. De asemenea, consumatorii de mass media pot utiliza ideile lui Scott pentru a ntelege mai bine utilizarile imaginilor n media. Procesarea imaginilor sau a fotografiilor din mass-media ridica unele ntrebari

suplimentare importante despre perceptie si procesarea informatiei. O mare parte din cercetarea referitoare la comunicare n mass media a tratat imaginile ca reprezentari transparente ale realitatii sau ca surse de producere de senzatii afective sau emotionale [15]. Totusi, imaginile sau fotografiile sunt n mod clar utilizate pentru a comunica n mai multe moduri complexe. Teoria retoricii vizuale sugereaza ca fotografiile si imaginile pot fi folosite pentru a construi argumente subtile si complicate, adaugnd o dimensiune puternica comunicarii din mass media. 1.5. Percepem ceea ce suntem pregatiti sa percepem Indiferent de forma, contextul si nivelul comunicarii umane, perceptia ramne problema centrala. Prima mare descoperire asupra perceptiei este o simpla experienta amagitoare. nchidem ochii doua-trei secunde. Cnd i redeschidem, instantaneu, sesizam ceea ce ne nconjoara. Ei bine,impresia de instantaneu e falsa. Perceptia este un proces cu o anumita durata si secventialitate n timp. Ea este un proces de constientizare a stimulilor care ne provoaca simturile. Perceptia influenteaza att stimulii care o provoaca, precum si semnificatiile atribuite lor. Interventia ei n comunicare sparge corespondenta (im)perfecta dintre mesajul emis si cel receptionat. Diferentele dintre ele pot fi semnificative, indiferent daca sunt cuvinte, voci, priviri, atingeri, semne grafice sau mirosuri. Semnificatiile atribuite n creierul destinatarului difera de cele ale expeditorului. Ce anume selectam din lumea cu care venim n contact? Ce retinem din ea? Percepem, spune autorul american W.Lippmann, ceea ce suntem pregatiti sa percepem. ntmpinam multimea de fapte si situatii noi cu anumite cunostinte, cu un fond cultural si de experienta, de cele mai multe ori condensate n stereotipuri de natura intelectuala, prin intermediul carora privim si ncercam sa ntelegem realitatea. n cele mai multe situatii,

noi nu vedem mai nti si apoi definim ,ci, mai nti definim si apoi vedem[16]. Acelasi fapt va fi vazut si interpretat diferit, uneori complet diferit, de catre doua persoane, n functie de pregatire, de credinta politica si de experinta profesionala. n plus, fiecare dintre noi ne raportam la o situatie n spiritul culturii careia i apartinem, cu structurile mentale pe care un spatiu cultural sau altul le modeleaza n persoana noastra. Selectam ceea ce cultura noastra a definit pentru noi si tindem sa percepem ceea ce cultura noastra, ntr-o forma stereotipa a ales pentru noi. De aceea, atunci cnd dorim sa ntelegem pozitia sau comportarea unei persoane nu este suficient sa cunoastem informatiile de care beneficiaza, ci si ceva din formatia intelectuala a respectivei persoane, pentru a ne da seama cum au fost filtrate si evaluate informatiile respective. Stereotipurile desemneaza astfel acele structuri mentale care selecteaza si stocheaza informatia, acele tipare care prefigureaza raspunsul. Stereotipul este ca un majordom la un bal mascat, care judeca daca invitatii au venit ntr-o tinuta adecvata [17]. Prin urmare, stereotipul intra n functiune pe traseul informatiei catre structurile noastre de evaluare, reprezentnd un gen de filtru care opereaza o selectie nainte ca informatia propriu-zisa sa ajunga a fi analizata. El se asociaza cu evidenta n chiar procesul de probare a acestei evidente [18]. ntreaga selectie pe care o ndeplineste stereotipul are o puternica semnificatie valorica, el receptnd si evalund totul prin aceasta prisma: o structura a stereotipurilor nu este neurala. Nu este doar cale de a ordona o lume confuza si greu de cuprins. Nu este doar o modalitate de simplificare. Ea reprezinta toate aceste lucruri si ceva pe deasupra, este garantia respectului fata de noi nsine, este proiectia asupra lumii, a constiintei proprie valori, a propriei pozitii si a propriilor drepturi. Stereotipurile sunt, de aceea, puternic ncarcate de sentimentele pe care le asociem cu ele. Ele reprezinta fortareata traditiei noastre si la adapostul zidurilor sale de aparare continuam sa ne simtim protejati n existenta noastra. Cu o asemenea structura cognitiva, exista putine sanse ca omul sa-si reprezinte n mod adecvat lumea n care traieste. El proiecteaza imaginea comandata a

lumii, o imagine n care se regasesc, convetuind, obisnuintele noastre, ntr-un cuvnt subiectivitatea noastra. n perceptiile noastre, multe dintre datele si caracteristicile realitatii nu sunt sesizate, alteori sunt deliberat lasate de-o parte, mai important este ca sensul constructiei ca atare este dat de setul de valori ale individului sau ale grupului. Imaginea din mintile noastre reprezinta, n ultima instanta o transfigurare care face apel la date si informatii din lumea nconjuratoare doar ca element de constructie si de inspiratie pentru reprezentarea cu care noi urmeaza sa operam. Contururile de ansamblu ale acestei reprezentari sunt creionate de valorile pe care le mpartasim. Nu este de mirare ca fiinta umana, ca si grupurile sociale de altfel, confunda propria imagine asupra realitatii cu realitatea propriu-zisa, iar orice tulburare a stereotipurilor noastre este asimilata cu o zdruncinare a bazelor ntregului univers. Putina lume reuseste sa se sustraga influentei perceptiilor dominante asupra unor evenimente, situatii etc. Sunt acele persoane care, fie datorita unei cunoasteri mai amanuntite, fie unui spirit critic mai accentuat, dobndeste o perceptie noua, care este apoi copiata la nesfrsit, pna cnd devine si ea un stereotip. Cu toate ca traim n aceeasi lume, simtim lumi diferite.Felul n care oamenii si reprezinta realitatea influenteaza ceea ce vor face ei n continuare. Lumea si ntreaga noastra experienta sunt codificate potrivit unor structuri mentale, culturale, personale, cnd ncercam sa descriem realitatea, nu facem dect sa prezentam lucrurile potrivit codurilor noastre oferind astfel versiuni distorsionate ale realitatilor la care ne referim. Mediul n care traim este mult prea extins si foarte greu de asamblat, de articulat si cuprins ntr-o viziune unitara. Fiecare vede att ct poate sa ntelege si cuprinde. Raspunsul omului la realitate, evenimente, este o reactie care exprima mai curnd o reprezentare subiectiva, personalizata(posibil obiectiva,uneori eronata si falsa). Fiecare persoana filtreza realitatea nconjuratoare prin propria sensibilitate, educatie si experienta: si aminteste primul sarut dupa jumatate de secol si uita ce-a vorbit cu doua zile n urma[19].

Fiecare om dispune de un atlas mental si va actiona n functie de pricipalii vectori ai propriei harti mentale. Asadar, imaginile din capul oamenilor nu corespund automat cu lumea exterioara. Diferenta rezulta mai nti din modul n care avem acces la fapte, situatii si evenimente. Contactul poate fi partial si adesea indirect. Imaginile reprezinta simplificari cognitive ale realitatii. Are loc o anumita distorsionare a unor date si evenimente n defavoarea altora, prin combinarea si evaluarea lor, ntr-o maniera care traduce seturi de interese si valori diferite. Imaginile elaborate capata o conotatie afectiv-emotionala, omul este mai atasat de ceea ce construieste si elaboreaza si crede ca adevarul se afla n mintea sa. Lippmann precizeaza ca mintea umana dispune de anumite stereotipuri si chiar structuri de stereotipuri, ceea ce nseamna ca nu putem vorbi n intregime de rationalitatea deciziei umane. Nu uitati greselile istoriei pentru a nu le repeta [20]. Stereotipul exista, tentatia este prezenta si poate fi condamnata doar prin apel la memoria istoriei, cu valoare de adevar. Fiecare dintre noi percepe realitatea printr-un filtru numit familiaritate. Perceptiile noastre sunt influentate n mod profund de ceea ce stim si de ceea ce credem, de etichetele si sabloanele pe care obisnuim sa le folosim pentru a descrie lucrurile pe care le vedem n jurul nostru zi de zi. Adesea suntem obisnuiti sa credem ca perceptiile noastre constituie singura realitate existenta. Astfel este necesar sa ntelgem mai nti cum anume percepem noi lumea, realitatea care ne nconjoara si totodata cum percep realitatea ceilalti. 1.6. Verificarea perceptiei Modul n care percepem lucrurile, ntamplarile, actiunile si persoanele din jurul nostru si le interpretam poarta o amprenta personala puternica. Perceptiile ne sunt cunoscute doar noua nsine pna nu le comunicam celor din jur. Pentru a le putea comunica trebuie sa le traducem n mesaje verbale sau nonverbale sau n actiuni, pe care ceilalti, la rndul lor, sa le poata observa si percepe. Perceptiile sunt determinate de atitudinile noastre. Verificarea perceptiei:

1.Se face printr-o ntrebare 2.Tonul ntrebarii trebuie sa exprime mai curnd interesul de a afla raspunsul dect o concluzie a vorbitorului. 3.Comunicarea perceptiei se refera numai la comportamentul care tocmai a fost observat, nu la date obtinute din alte situatii sau din trecut. 4.Persoana mpreuna cu care se verifica perceptia trebuie sa o traiasca n mod obiectiv. Cum functioneaza verificarea perceptiei? 1.Verificarea perceptiei ncepe cu observarea unui comportament al unei persoane Exemplu: Persoana X se ncrunta si clatina din cap n timpul conversatiei. 2.Se banuieste cam ce ar putea nsemna acest comportament. Sa zicem ca banuim ca ncruntatul si clatinatul din cap nseamna ca persoana X nu este de acord cu noi si nu este multumita de continutul discutiei. 3.Ne verificam perceptia ntrebnd persoana X daca nu este de acord cu noi, daca este nemultumita de ceea ce spunem? 4.Astfel dam ocazia persoanei X de a spune ca avem dreptate. Poate raspunde confirmndu-ne sau corectndu-ne perceptia. Deci, verificarea perceptiei consta n a observa, a banui, a verifica banuiala mpreuna cu ceilalti si a primi un raspuns corect la aceasta. Cel mai important lucru este sa ne verificam banuiala, deoarece rar ne verificam observatiile. Presupunem ca observatia noastra este adevarata si de multe ori nu este asa, astfel deseori ne bazam reactiile pe presupuneri gresite sau pe lipsa de comunicare [21]. Comunicarea poate fi mai mult sau mai putin alterata de erori de perceptie. Existenta lor este inerenta fiintei umane si nimeni nu-i ferit, la modul absolut, de erorile normale de

perceptie. Actiunea lor este legata de natura versatila a firii omenesti, de experienta individuala diferita a comunicatorilor, de natura stimulilor si a canalului de comunicare, de context, cultura si factori de situatie. n esenta,erorile de perceptie sunt fie senzoriale, fie de procesare mentala a informatiei: 1.erorile senzoriale normale,datorate unor fenomene fizice obiective 2.erori de prelucrare mentala si iluzii psihice[22] provocate de dorinte. 3.erori senzoriale patologice, care apar la persoanele rupte de realitate. Ei vad, aud anumite lucruri pe care nimeni altcineva nu le vede sau nu le aude. 1.7. Informatia prin televiziune este furnizata direct n subconstientul maselor Desi televiziunea poate modela comportamentele si mentalitatile, nu se poate spune ca ea favorizeaza nvatarea, deoarece aceasta asa-zisa nvatare este foarte putin cognitiva, greu de reprodus, foarte putin analizabila, putin bazata pe gandire. Informatia primita de la televizor intra nefiltrata, ntreaga, direct n memorie, dar nu este disponibila pentru analiza constienta, pentru ntelegere sau pentru nvatare. Este nvatare n somn. Uriasa forta de penetrare a subconstientului uman, manifestata de televiziune, este determinata de activitatea corticala alfa pe care o genereaza vizionarea, de caracterul emotional si dramatic al televiziunii, precum si de perceptia imaginilor Tv. ntr-un regim ce aminteste mai mult de starile alterate de constiinta dect de starea de veghe. Procesele de gndire se alatura subiectivitatii si selectivitatii, distorsionnd si mai tare ceea ce numim realitate. O data ce captam stimulii si nregistram informatiile aduse de ei, mintea ncepe sa lucreze[23], organizeaza, sistematizeaza, structureaza, ajusteaza sau completeaza

informatiile, pentru a le da o semnificatie, un nteles. Multi ar putea fi usor surprinsi si contrariati de sustinerea faptului ca televiziunea este un mediu care nu numai ca nu favorizeaza, dar chiar inhiba nvatarea. Cum s-ar putea obiecta , oare nu retin copiii nostrii o multime de reclame de la televizor sau nu nvata sa se mbrace, sa gndeasca, sa vorbeasca, privind la emisiunile si la personajele de pe micul ecran? Nu cultiva televizorul n mintea oamenilor milioane de imagini, mesaje si informatii? Nu poate fi socotit acesta un proces de nvatare?. ntrebarile sunt justificate atta timp ct nu se cunoaste ce nseamna cu adevarat nvatarea si, de asemenea, care este modalitatea n care televiziunea influenteaza gndirea si comportamentul telespectatorilor. Iata cum raspund la aceste ntrebari sotii Emery, cercetatori n neuropsihologie la Universitatea de Stat din Canberra: n timp ce televiziunea pare sa aiba capacitatea de a furniza o informatie utila privitorilor - si este ridicata n slavi pentru functia sa educationala - tehnologia televiziunii si natura experientei vizionarii inhiba, de fapt, nvatarea, asa cum este ea conceputa de regula. n timp ce ne uitam la televizor, nvatarea care are loc este foarte putin cognitiva, greu de reprodus, foarte putin analizabila, putin bazata pe gndire . Deoarece, n timpul vizionarii cortexul trece n stare alfa, iar partea stnga a creierului, zona integrativa, intra ntr-un fel de asteptare, sotii Emery afirma ca vizionarea TV este un fel de somnambulism constient. Partea dreapta a creierului, care se ocupa de procesele cognitive: imagini din vise, fantezie, intuitie, continua sa primeasca imaginile de la televizor. Dar pentru ca puntea dintre partea dreapta si partea stnga a creierului a fost efectiv ntrerupta, toate procesele comune, a constientiza informatia si a o pune n valoare, sunt eliminate. Daca sotii Emery au dreptate, atunci descoperirile lor sprijina ideea ca informatia primita de la televizor, nefiind disponibila pentru analiza constienta, pentru ntelegere sau pentru nvatare, intra nefiltrata, ntreaga, direct n memorie. Este nvatare n somn [24]. Dr. Erik Peper, cercetator n domeniul testarii electroencefalografice, profesor la Universitatea de Stat din San Francisco, subliniaza si el acest fapt: Pentru a nvata cu

adevarat ceva, trebuie sa interactionezi cu sursa datelor. n cazul televiziunii, nu gndesti cu adevarat. stiu ca, n cazul meu, pot sa nvat ceva doar daca sunt angajat, ca n metoda socratica de predare. Cea mai buna metoda de predare este cea interactiva. De exemplu, unii nvata cel mai bine atunci cnd iau notite, fiindca notitele reprezinta un sistem cu feedback. Vizionarea TV presupune numai sa primesti - continua el - fara sa reactionezi. Nu face dect sa ti capteze atentia, iar tu primesti, nu privesti. Cititul produce o cantitate mult mai mare de unde beta. Este ceva anormal ca un om sa produca unde alfa n timp ce citeste. Partea ngrozitoare n cazul televiziunii este ca informatia ajunge la noi, dar noi nu interactionam. Intra direct n memorie si probabil ca reactionam la ea mai trziu, dar fara sa stim la ce reactionam de fapt. Cnd ne uitam la televizor, ne antrenam sa nu reactionam, si asa, mai trziu, facem lucruri fara sa stim de ce le facem si de unde ne-au venit n minte. nvatarea trebuie sa fie un proces rational si constient, ce presupune un efort de ntelegere, de organizare a cunostintelor si de integrare a lor n orizontul mai larg de cunoastere a individului. Noile cunostinte sunt depozitate n memorie de unde pot fi scoase pentru a fi ntrebuintate n procesul gndirii. n cazul vizionarii Tv, cunostintele nu sunt nici percepute sau structurate logic si nici mintea nu este deplin constienta de ele. De fapt, daca se poate vorbi de o nvatare prin intermediul televizorului, aceasta nu are un caracter logic, deductiv, sintetic, fiindca aceste procese sunt guvernate de emisfera stnga care, pe timpul vizionarii, se afla n amortire. Perceptia va fi influentata de credinte, asteptari si experienta deja acumulata[25]. Niciodata nu vom percepe la fel de complet ca lucrul n sine. Daca despre o nvatare constienta n fata televizorului nici nu poate fi vorba, altceva poate fi nsa remarcat ca fiind propriu acestei tehnologii: televiziunea se pare ca are capacitatea de a-si trimite mesajele direct n subconstient, fara ca telespectatorul sa apuce sa controleze acea informatie, sa constientizeze cu adevarat ce si cum au patruns acele mesaje n memorie.

Ce vor sa spuna cercetatorii cnd afirma ca forta sau influenta televiziunii se manifesta n primul rnd n spatiul subconstientului uman? Oare nu suntem constienti, cnd vedem un film oarecare, de actiunea care se ntampla acolo? Cu siguranta ca da. Gradul de constientizare este nsa mult diminuat fata de starea de veghe, n contextul careia se desfasoara oricare alta experienta a realului. n schimb, forta de impact, de imprimare n subconstientul nostru a imaginilor vazute la televizor este cu mult mai puternica dect n viata obisnuita. Am avut toti experienta citirii unui paragraf, pentru a constata la urma ca nu am nteles nimic din el. Atunci ne vedem nevoiti sa reluam lectura paragrafului cu mai multa atentie. Numai cu efort constient, deliberat, cu o participare activa din partea cititorului, cuvintele prind sens. n schimb, imaginile nu necesita nimic de genul acesta, trebuie doar sa tinem ochii deschisi. Imaginile patrund n minte si sunt nregistrate n memorie unde poti sa te gndesti la ele sau nu. Ele curg n noi ca fluidul ntr-un vas. Numai ca noi suntem vasul, iar televizorul este cel care toarna." ntr-o experienta obisnuita, gndirea constienta, rationala are ragazul si dispozitia de a analiza faptele sau evenimentele care intervin n viasa cotidiana a omului. Toate acestea sunt primite n minte si, nainte ca ele sa ajunga n subconstient, sufera o anumita descifrare care permite o pozitionare, o raportare a mintii fata de ele, integrarea lor ntrun anumit orizont de constiinta si ierarhizarea n ordinea prioritatilor personale. Acestea vor primi o noua configuratie, fiind supuse interpretarii personale si astfel vor putea fi nscrise n memorie. Totusi, este necesar ca receptorul mesajului sa-i recunoasca emitatorului competenta n domeniul vizat si sa-i acorde destula ncredere pentru a-i asculta si accepta mesajul[26]. De asemenea, constiinta noastra poate dirija n mare masura modul sau gradul n care ne implicam afectiv n ceea ce ni se ntampla n viata. Astfel ca, daca o experienta nu este semnificativa pentru viata noastra personala, implicarea emotionala va fi minima. Televiziunea are o influentadeosebita n modelarea gndirii si a comportamentului indivizilor. Cu toate acestea trebuie n primul rnd sa comunicam eficient bazandu-ne pe crearea de surprize si magie prin animare[27].

Televiziunea nsa constituie un mediu foarte potrivit pentru crearea de puternice impresii emotionale, caci ea favorizeaza activarea emisferei drepte, aceea care raspunde de procesele emotionale si, totodata, suscita cu putere imaginatia - acea facultate a mintii strns legata de factorul emotional, afectiv. W. Setzer, ca un corolar la influenta televiziunii asupra subconstientului uman, scoate n evidenta puterea de care dispune ea n conditionarea comportamentelor, n modelarea atitudinilor pe care telespectatorul, n mod mai mult sau mai putin constient, le adopta n viata. Prin televizor, telespectatorii percep si si nsusesc n mod inconstient, mai bine dect prin oricare alt mijloc de comunicare, spiritul general al unei realitati sau al unei persoane (personaj de pe micul ecran). Practic, aceasta capacitate de modelare a subconstientului uman defineste si i confera televizorului forta de a influenta cu putere gndirea si modul de viata al oamenilor, fara ca ei sa-si dea seama de acest lucru. Chiar daca nu suntem perfect de acord cu comportamentul celor de pe micul ecran, cu spiritul lor, cu modul lor de a fi sau de a gndi, totusi acestea ni se vor transmite si, n timp, ni se vor fixa prin vizionare repetata. Omul n fata televizorului este precum copilul care observa, fara sa fie constient, lumea care l nconjoara, pe care o interiorizeaza, ascunznd-o n memorie, pentru ca mai trziu n mod automat sa adopte, prin imitare, un fel de a fi asemenea cu cel pe care l poarta deja nlauntrul sau. Televiziunea nu manipuleaza, impunnd cu forta un model de actiune, ci sugernd sau punnd n lumina pozitiva anumite comportamente si atitudini care, prin repetare, ne vor modela imaginatia si atitudinile interioare, fara ca noi sa stim sau macar sa acceptam acest lucru. Prin toate acestea, televiziunea devine cel mai bun mijloc de manipulare sau de modelare a comportamentului si gndirii oamenilor, fara a fi nsa un mijloc potrivit pentru nvatare. Impactul televiziunii este n ntregime asupra subconstientului, asa cum se ntampla si cu celelalte mass-media noi, de asemenea, s-ar putea sa fi intrat n era n care informatia este furnizata direct n subconstientul maselor".