ALIMAN Lostrita este o poveste de dragoste intre un om si o fiinta fabuloasa.

a.Aceasta istorisire prezina,intr -un timp legendar, povestea unui pescar care-si face un ideal din prinderea demonului acvatic.In mod simbolic, Aliman este expresia cautatorului de absolut, fiinta umana subjugata de puterea unui vis mai presus de fire, insul care tenteaza iesirea din limita (a= fara, dincolo, iar ; liman= limita, predestinare) Faptul care i-ar justifica existenta lui Aliman ar fi prinderea lostritei ,care ia cand chip de fata, cand chip de peste urias; in simbolistica textului, lostrita este un demon acvatic si reprezinta fascinatia idealului, caruia eroul nu i s e mai poate sustrage,ispita raului vazuta ca o chemare din alt spatiu, imaginea feminitati i in toata splendoarea ei.Ca peste, lostrita ar putea motiva profesia lui Aliman, iar ca femeie ar putea insemna implinirea erotica a ipostazei lui de om,echivaland cu sensul viet ii. Vanitatea uman si nesatisfacuta a lui Aliman il indeamna sa prinda lostri ta ca pe un pste,un animl real,desi miterios si metamorfozabil,dar pastreaza perspectiva mitica,portile deschise ; nu credea in basmele pentru copii ,considerandu-se egalul nestiutei vietati : Daca are ea vrajile ei,apoi le am si eu pe ale mele .Am pu tea spune ca Aliman se initiaza pt a dobandi putere si iscusinta,urmarind un animal misterios,iesit din comun.Vanarea lostritei dureaza ani intregi,Aliman implinindu -se,devenind un flacau frumos si puternic,pana cand,pe neasteptate,i se releveaza lumea de dincolo,fulgerandu-l cu adevarul ei absolut :prinde in brate,pt o clipa, vietatea lucitoare,ca pe o fata la hora ;dar aceasta ii scapa :flacaul rateaza marea sansa a vietii sale.De atunci,se schimba radical,devenind ne-om .Dezamagit,parca,de aceasta neputinta,animalul magic dispare, reintrand incongruenta a 2 timpuri :cel uman,liniar, si cel magic,etern. Abia acum personajul devine activ in taramul mitic.Incercand si nereusind,prin toate tertipurile vanatoresti,sa anuleze grani tele dintre cele 2 lumi,Aliman apeleaza la un mag minor,care ii confectioneaza un totem o lostrita lucrata in lemn- .Incantatia magica dezlntuie fortele apelor primordiale si, cand a dat D-zeu de-a venit primavara. apele dezghetate ale Bistritei coboara dinspre munti si ii aduc lui Aliman,pe o pluta sfaramata,fata chemata prin descantec.Primul lui gand este s -o ascunda de ochii straini ,iar povestea incepe si se consuma navalnic,deoarece fusesera facuti si adunati inadins unul pe potriva celuillt .In ipostaza noua de indragostit, si nu fascinat de o aparitie,Aliman se abandoneaza cu totul trairilor sale, uita de pesti si vraji, incercand euforia celor impliniti prin iubire ;starea de miracol erotic tine pana la mijlocul verii ,cand dintr -o alta vreme de legenda apare mama Ilenei si-i desparte ocarand manioasa .Din acest moment,comportamentul lui Aliman este cel al unui indragostit disperat,care si-a pierdut rostul. Desi protagonistul nu accepta finalul,pt ca a trait o poveste ametitore, ca o Bistrita umflata de fericiri ,autorul incheie vraja erotismului printr-o formula pragmatica,insa lipsita de orice echivoc : Dar toate trebuie sa aiba un ispravit. Cum vraciul care-i facuse lostrita de lemn nu a mai fost de gasit, ir asteptarile zadrnice,Aliman s-a abandonat inertiei, resemnarii si se insura numai fiindca nu mai avea vointa sa se impotriveasca nici unei biete fete [ ]si oricum ii era totuna .Baiatul ce aduce vestea reaparitiei lostritei este mesajerul fantasticului,ce ordoneaza existenta lui Aliman in functie de un nou imperativ : Azi nu mai scapa !O mananc la nunta mea ! Ultima ipostaza in care apare protagonistul surprinde, deoarece Aliman este prezentat ca un indragostit care-si tine in brate ibovnica si se cazneste s-o apere de valurile manioase,ce s-au pecetluit deasupra lui pt totdeauna . Gestul sau semnifica implinirea in taramul acvatic pt ca, scufundandu-se in unde, in lumea din adancuri, el isi redobandeste nemurirea. Astfel, povestea lui Aliman a ramas vie ,iar fascinatia pe care aceasta o exercita asupra cititorilor este dovedita de noi adaose si scornituri ,prin destinul sau exemplar Aliman initiand o practica a proliferarii povestirii. TOMA ALIMOS

Balada Toma Alimos se situeaza intre realizarile de exceptie ale cantecului epic romanesc prin vechimea sa. Este o balada haiduceasca al carei erou lupta impotriva asupritorilor interni.

Personajul principal al baladei este Toma Alimos. Trasaturile acestuia sunt prezentate fie direct de catre autorul anonim fie indirect ele conturandu-se din faptele si vorbele eroului. Totodata el este prezentat in antiteza cu celalalt personaj al baladei boierul Manea. Defapt cei doi protagonisti sunt figure exceptionale pentru anumite clase sociale.

Infatisarea lor fizica este determinate de cea morala.Daca Toma Alimos e : Nalt la sfat / Mare la sfat / Si viteaz cum n -a mai stat , Manea e : Slutul si uratul / Grosul si-artagosul care venea cu parul lasat in vant / Cu maciuca de pamant .

Toma Alimos e un fel de fat-frumos, viteaz si cu spirit justitiar, care traieste in mijlocul padurii, e intelept, prietenos si duios, dusmanul sau Manea avand in schimb toate defectele: slutul, artagosul, lasul. Inca de la inceputul baladei, autorul anonim ii face eroului un portret fizic si moral: inalt, sfatos viteaz, acesta se ospateaza dar e trist fiindca e izolat de oameni.Monologul haiducului scoate in evidenta singuratatea eroului. El este un om generos, deschis , sociabil, inchinand murgului si armelor.El se adreseaza codrului falnic, prietenul sau credincios, ascunzator de poteri si care -l va umbri dupa moarte. Odata cu instalarea intrigii apare si cel de-al doilea personaj boierul Manea stapanul mosiilor si domnul campiilor, bogatasul de prin partile acelui tinut. El e prezentat in antiteza cu haiducul Toma. Poetul anonim foloseste epitete duble : slutul si uratu l/ grosul si-artagosul pentru a evidentia trasaturile de character negative: rapacitatea dumnezeiasca, teama dde a nu-si pierde averile, Cei doi se deosebesc prin trasaturi fizice, prin origine si stare sociala. Din dialogul lor scurt se vad doua moduri diferite de a reactiona: Toma e calm, prietenos, omenos: Manea repezit si violent. Salutul lui Manea e conventional veriscane cuvant care arata dispretul, ironia, superioritatea.Toma foloseste un cuvant prietenos frate Manea . Desi boierul cauta motiv de cearta acuzandul pe nedrept, Toma e prietenos si omenos, vrea pacesi-I intinde plosca cu vin si-l roaga sa bea cu el si sa-si uite mania. La initiative prietenoasa a lui Toma, Manea il loveste si fuge ca un las. In episoadele urmatoare e prezentat haiducul Toma stapan pe sine, adunandu-si ultimele puteri si placand dupa boier pentru al pedepsi. Din monologul sau reiese dispretuirea sa fata de cel care care refuza lupta dreapta, fata de boierul arogant si violent care trebuie pedepsit exemplar. El il ucide barbateste pe lasul asasin dand dovada de neinfricare si spirit justitiar. Cu demnitate el isi spune ultimile dorinte in fata mortii pe ca re o simte.Si-a facut datoria cu toate acestea el regreta ca paraseste viata cu toate acestea el ramane calm in fata mortii si nu se inspaimanta. Din testamentul sau reiese stransa legatura dintre om si natura. Codrul este prietenul si fratele haiducului in timpul vietii si-l va ocroti si dupa moarte. Toma este astfel un personaj de exceptie in care sunt intrupate toate insusirile poporului roman: cinste, intelepciune, bunat ate, vitejie, omenie.

Balada Toma Alimos e conceputa intr-o frumoasa limba populara reprezentand una dintre cele mai nepretuite comori ale folclorului nostru. PRINTUL Mistretul cu colti de argint de Stefan Augustin Doinas Balada Mistretul cu colti de argint a fost scrisa in anul 1945, reluata in 1950 si publicata in ciclul celor nouasprezece balade din volumul Omul cu compasul, in 1966. In cartea sa Orfeu si tentatia realului, aparuta in 1974, Augustin Doinas explica multiplele sensuri ale lecturii baladei.

Motivatia este certa: Tin minte insa ca intentia mea, cand am compus aceasta poezie, a fost aceea de a realiza o indoita exigenta: pe de o parte, o structura dramatico-epico-lirica tipica, de balada, cu trei momente conflictuale urmate de un deznodamant final; pe de alta parte, un caracter simbolic al desfasurarii lor, care sa permita mai multe interpretari . Poetul, de asemenea, marturiseste referindu-se la poezia lui Al. Macedonski: Unii exegeti ai mei vor fi poate surprinsi afland ca textul meu nu avea nici o legatura cu Noaptea de decemvrie a lui Al., Macedonski, poet pe care nu l-am citit cu interes si placere decat mult mai tarziu . Izvoarele de inspiratie, precizeaza poetul, se regasesc in: ...balada romantica germana (probabil ca Erlknig de Goethe a jucat, aici, un rol hotarator); dar el venea si ca o prelungire a interesului pe care l-am manifestat, inca din copilarie, fata de poeziile lirico-narative ale lui Bolintineanu, Eminescu, Cosbuc. Al doilea deziderat, mai ambitios, se hranea din lecturile mele franceze, care pe vremea aceea erau Baudelaire, Nerval, Verhaeren, Mallarm, Valery . Subiectul baladei este simplu: un print din Levant, pasionat vanator, vrea sa rapuna un mistret fantastic, cu colti de argint . In ciuda sfaturilor date de slujitorii sai, printul se avanta in inima padu rii intunecoase. Printul nu reuseste sa vaneze mistretul fioros; mistretul il ucide pe print in timp ce cornul de vanatoare suna melancolic. Iata succint cateva interpretari posibile ale baladei, propuse de scriitor: 1. Exista un grad zero al lecturii simbolice, la care Mistretul cu colti de argint poate fi citita ca un simplu episod de vanatoare, ca o balada cinegetica . In acest context, poetul atrage atentia asupra lexicului specific: vanatoare, codru, goarne, copoi etc.; formele apelative: Veniti sa vanam ; preferinta pentru gerunzii; refrene-rima; interferarea descrierii, naratiunii a epicului, dramaticului si liricului. 2. ...printul va fi omul, in general; mistretul o imagine a idealului; vanatoarea un act existential al realizarii de sine.

Balada se incarca astfel de o atmosfera tragic-optimista (in masura in care deznodamantul e vazut ca atingere a idealului, ca implinire a sensului vietii) sau tragic-pesimista (in caz ca moartea printului e privita fie ca un esec, fie ca o jertfa necesara p e parcursul teleologic) . Aici intervin implicatii de ordin etic: curaj, perseverenta, noblete de caracter, spiritualitate virtuti ale printului, in contrast cu pragmatismul servitorului. In felul acesta, poezia apare ca o balada simbolica a existentei (superioare) tragice . 3. O alta interpretare este data de poet in functie de interpretarea data actului de a vana . Aproape in toate culturile vechi, vanatoarea este privita ca un act ritual cu finalitate spirituala: a urmari vanatul inseamn a a cauta o treapta superioara de existenta, a urmari un ideal spiritual . Sunt oferite exemple din traditiile indienilor din America de Nord, la care goana dupa prada simbolizeaza drumul care duce spre Marele Spirit; in China antica consemnarea animalelor emblematice sporeste virtutile Imparatului etc. Intr-o viziune pur laica, Mistretul cu colti de argint poate fi socotita ca un ritual civilizator: in acest caz, printul devine exponent al regalitatii potentiale, un viitor monarh care incearca sa-si exercite prerogativele firesti de instaurare a ordinii, aflandu-si moartea in lupta cu fortele oarbe ale haosului natural. Treptele ascensionale ale vanatorii, ca si instrumentele cu care este realizata, participa astfel la o simbolica proprie: ele vizualizeaza istoria insasi a vanatorii, de la treapta ei primitiva (sageata de lemn) la cea moderna (sageata de foc). 4. Balada poate fi citita ca un ritual al initierii . Este elocventa proba diverselor arme (de lemn, de fier, de foc) necesare de parcurs pentru orice novice in procesul de spiritualizare . Replicile servitorului devin ispite. Mistretul urmarit simbolizeaza absolutul libertatii spirituale, niciodata atins, intrarea in domeniul marilor mistere ; celalalt (mistretul care-l ucide urias, argintat ) e un animal real, simbol al accidentului concret, limita tragic -necesara a conditiei umane . Durata vanatorii acopera tot spatiul vietii. Lectura poate fi interpretata si ca un act uzurpator. Printul este un simbol al regalitatii necoapte, al tin eretii dornice de putere, pornind la o lupta ambitioasa de instaurare prematura pe tron . 5. Ultima interpretare data de poet este tratata in manualul scolar. trepte

Mistretul cu colti de argint a fost citit si ca o arta poetica. In lumina unei asemenea interpret ari, imbratisata si de Eugen Simion, printul ar fi un simbol al creatorului (poetul), iar tribulatiile sale cinegetice ar reprezenta ceea ce se numeste azi, intr -un anume jargon critic, l errance de l criture . In acest context: Opera este egala cu himera urmarita o viata intreaga, a poetului: acesta moare, pana la urma, ucis de o opera oarecare (un mistret urias, argintat) care nu se stie niciodata daca este intr -adevar Opera ideala insasi . Poetul identifica si o alta interpretare care ar viza tragicul creatiei lirice uciderea artistica ar fi de fapt uciderea autorului motivand si existenta epicului. Am relevat aceste aspecte pentru a da posibilitatea unei interpretari mai largi, dar si din dorinta de a releva capa citatea unui poet de a-si interpreta propria opera. Poezia este dominata de imagini vizuale si auditive; dialogul se interfereaza cu descrierea si naratiunea; metafore, comparat ii, personificari, alegoria, repetitiile, muzicalitatea generala a poeziei. O c onstructie simetrica, in care semnele de punctuatie capata o reala expresivitate: de patru ori, in text; se identifica verbul taci la imperativ scris dupa linioara de pauza si cu puncte de suspensie, marcand parca un ceremonial al misterului: Dar el raspunde intorcandu-se: Dar el raspunde intorcandu-se Dar el raspunde intorcandu-se: Taci... Taci... Taci...

Iar a patra oara pronumele personal este inlocuit de substantiv: Dar printul raspunde-ntorcandu-se: Taci...

Sunetul cornului este simbolic, in finalul poemului: Mai bine ia cornul si suna intruna. Sa suni pana mori, catre cerul senin... Atunci asfinti dupa crestete luna Si cornul suna, insa foarte putin . Balada este astfel o ars poetica , ce poate fi comparata cu Manastirea Argesului in dorinta de creatie si de perfectiune, de absolut. Sunetul cornului apare si in poezia lui M. Eminescu Peste varfuri... avand acelasi sens al nemuririi. Atat balada Mistretul cu colti de argint, cat si intreaga creatie a lui Stefan Augustin Doin as, sunt relevante pentru literatura romana contemporana, pentru contributia sa la patrimoniul natio-nal si universal. IONA IonadeMarinSorescu Dramele Iona, Paracliserul si Matca fac parte din trilogia cu titlul semnificativ: Setea muntelui de sare. Drame de cautari spirituale, al setei de adevar, de cunoastere, parabole pe tema destinului uman, incercari de iesire din abs urdul vietii, sunt insirate de mituri fundamentale, cel biblic in cazul dramei Iona, al Mesterului Manole in cazul Paracliserul ui si cel al potopului in cazul dramei Matca. Realizata compozitional din patru tablouri, cu trei personaje: Iona pescar, Pescarul I, Pesc arul II, cu precizarea in cazul celor doi fara varsta, figuranti, drama este o frumoasa si reusita metafora pe tema destinului omului, al omenirii, dupa propria marturisire a scriitorului: imi vine pe limba sa spun ca Iona sunt eu Cel care traieste in Tara de Foc este to t Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite. Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii.Pentru ca, dupa poetul Marin Sorescu: teatrul este el insusi o forma a poeziei, metafora concretizata, imagine complexa la diverse niveluri de semn ificatie si asociere, de la cel mai rudimentar concret la cel mai izoteric abstrac t. Drama lui Sorescu trimite la mitul biblic al lui Iona, desi personajul sau nu a savarsit nici un pacat pentru a -l ispasi, ca Iona din mitul biblic. Dumnezeu porunceste lui Iona, profet din Israel (care a trait in timpul domniei lui Ierobam al II -lea) sa plece la Ninive (oras din Mesopotamia capitala Asiriei incepand cu sfarsitul se-colului al VIII-la i.Hr. Asurbanipal a intemeiat o biblioteca cu scriere cuneiforma. S-au descoperit, peste timp, fragmentele de mitologie ca: geneza, potopul, epopeea lui Gh ilgames. Orasul a fost distrus de cuceritorii Babilonului in anul 612 i.Hr.), unde sa atraga atentia locuitorilor pacatosi sa se pocaiasca. Iona nu da ascultare acestei po runci si fuge cu o corabie la Tarsis, cat mai departe de Ninive. Dar Dumnezeu starnes te o furtuna, corabia fiind gata sa se sfarame; pescarii afla ca Iona este cauza nenorocirii si-l arunca in mare, unde este inghitit de un peste mare (balena). Iona se roaga lui Dumnezeu ca sa -l scape si dupa trei zile este aruncat de valuri pe tarm. La po runca lui Dumnezeu, Iona se intoarce la Ninive si proroceste distrugerea orasului.

Locuitorii ii dau ascultare lui Iona, se pocaiesc, incep sa tina post si Dumnezeu ii iarta. Profetul insa nu este multumit de iertarea orasului pacatos si datorita maniei sale se usuca un vrej de ricin sub care se odihnea. Dumnezeu arata ce importanta are iertarea pacatelorpentrutotioamenii. Potrvit evangheliei, la cererea rabinilor si fariseilor, Iisus fagaduieste sa -i arate lui Iona talcul: adica asa cum a stat profetul tre i zile in pantecul pestelui, la fel va sta si Fiul Domnului trei zile si trei nopti in inima pamantului. (Dupa Micul dictionar biblic, de Magdalena Timar, Constnatin Olariu, Editura Uranus, Bucuresti, 1992). Imbogatind mitul biblic in viziunea vietii contemporane, unde sentimentul insingurari, al solitudinii devine o stare de spirit pentru un crez: Nietzsche, Albert Camus, Jean Paul Sartre, Martin Heidegger sau Eugen Ionescu, S. Becket etc. Iona reprezinta simbolu l individului insingurat al carui strigat incearca regasirea identitatii. El nu vorbese insa cu Dumnezeu, ci cu el insusi. El nu este un profet care se impotriveste, ci un pescar anonim care s-a abatut de la drumul stiut, cautand aventura, necazul, transformat intr -o halucinanta drama a existentei umane. M. Sorescu isi plaseaza personajul pe Iona in fata marii, mare care reprezinta binele vietii, aproape inaccesibil. Valurile capricioase simbolizeaza fortele ce nu pot fi s tapanite, deci destinul omului. Prin metafora dramei, scriitorul urmareste experientele, devenirea lui Iona pescar aflat in fata marii marea libertatii sale, a aspiratiei, dar si a iluziei, eroul traind permanent asteptarea. Asteptand aparitia pestelui fabulos, incearca sa -si contrafaca destinul, aducandu-si cu el, de acasa, un acvariu, tansformand totul intr-un joc al unei vietiinchise. Folosind ca tehnica monologul (dislocat), scriitorul pune in valoare miscarea ideilor pentru ca, precizeaza Marin Sorescu: C a orice om foarte singur, Iona vorbeste tare, cu sine insasi, isi pune intrebari si-si raspunde, se comporta tot timpul ca si cand in scena ar fi doua pesonaje. Se dedubleaza si se strange dupa cerintele vietii sale interioaresitrebuintelescenice .Mergand la pescuit, Iona isi da seama ca are ghinion si, desi doreste sa prinda pestele cel mare, prinde doar fate . Pentru siguranta va lua cu el un acvariu: Pentru ca, de cate ori plec la pescuit, iau si acvariu: Cand vad ca e lata rau, am stat o zi intreaga degeaba, scot undita (o scoate) si-o arunc in acvariu. Dramatismul creaza nenumarate pretexte pentru meditatii asupra unor tulburatoare situatii umane: viata, moartea: Ce mare bogata avem! Habar n-aveti cati pesti circula pe aici. (Curios) Cam cati? Dumnezeu stie: multi. (Cu uimire) O suta? Mai multi. Cam cat ar numara toata viata? Mai multi. Atunci, cat ar numara toata moartea? Poate, ca moartea e foarte lunga.Ce moarte lunga avem! Daca poti numara atata bogatie Ce mare bogatie avem .(Tabloul intai) Insingurat, tanjeste dupa comunicare, dupa intelegerea deplina a sensului vietii: Un sfert de viata il pierdem facand legaturi intre idei, fluturi, intre lucruri si praf. Totul curge asa de repede si noi to t mai facem legaturi intre subiect si predicat. Trebuie sa-i dam drumul vietii asa cum ne vine exact. Sa nu mai incercam sa facem legaturi care nu tin. De cand spun cuvinte fara sir, simt ca-mi recuperez anii frumosi din viata . Prin intermediul personajului principal, Iona, inghitit de o balena ipostaza a absurdului, Marin Sorescu va adanci lupta cu moartea tema circulara in dramaturgia contemporana mai ales dramaturgia existentialistilor. Neacceptand destinul ca pe o fatalitate, Iona se va zbate pentru a iesi din aceasta situatie, pentru o solutie, facand nenumarate reflectii cu privire la: iubire, progres, confl ictul intre generatii, platitudinea vietii cotidiene, incercand in acest mod sa instituie o normalitate a absurdului. In marea sa aventur a a cunoasterii totul ii este potrivnic marea fiind in naruire , apa circula dezordonat si deci cine -ti mai iese afara pe vremea asta? Interesant ca in aceste situatii limita dramaturgul nu foloseste cuvinte sententioase, arogante, accentul cazand pe valorile interioare, pe calmul verbal evitand incrancenarea. In ultimul act, imbatranit, asemenea unui schivnic, invoca semnul divinitatii ca in psalmii arghezieni, motivand: noi, oamenii, numai atata vrem, un exemplu de inviere apoi ne vom duce l inistiti pe la casele noastre . Spintecand burta balenei pentru a gasi o iesire, Iona nimereste in alta burta si gestul se mul tiplica in serie, absurdul fiind iremediabil, definind orizontul uman un sir nesfarsit de burti , ca niste geamuri puse unul langa altul . Marian Popa vorbeste chiar de o anumita schema telescopica. Personajul Iona este la randul sau un termen al unei serii telescopice, simbolizand umanitatea prelungita in timp si spatiu ca serie biologica de stereotipii . Iona motiveaza experienta umana: ne scapa mereu cate ceva din viata, d e aceea trebuie sa ne nastem mereu . Se releva conflictul dintre gand si actiun e fiindca Iona cel care a pornit bine sfarseste dramatic, gresind drumul prin spintecrea propriei burti. Pentru ca, afirma Marian Popa: Lantul fatalitatilor de recurenta nu poate fi rezolvat decat printrun act disperat, care este spintecarea propriei burti, adica anularea propriei conditii prin suprimarea paradoxului . Finalul dramei a dat loc multor interpretari sinucidere sau gest delasator , fiindca afirma eroul: Totul e invers. Dar nu ma las. Plec din nou simbolic ca si rostirea lui Mircea Eli ade. Spre a te vindeca de actiunea timpului, trebuie sa te intorci inapoi, sa dai de inceputul lumii . Semnificativa este si ideea asezarii unei banci in largul marii gest al creatorului in zbaterea sa de a lasa ceva in urma s a pentru ca: N-a facut nimic bun in viata lui, decat aceasta banca de lemn, punandu-i de jur imprejur marea . Iona incearca iesirea. Paracliserul incearca sa ajunga, inchizandu-se singur in biserica, ceea ce semnifica inchiderea in idei, in credinte asumate. Iesirea pentru Paracliser va fi in sus, Flacara o ia in sus, fumul o ia in laturi. Se depune pe pereti, semn ca flacara si -a gasit adevaratul ei drum in sus . Similitudine intre destinul Paracliserului si al Mesterului Manole care se intalnesc in jertfa pe ntru durabilitate, Manole cladeste, iar Paracliserul, afumand, creaza istorie. In Matca, Irina moare inecata de ploaie, tinand copilul deasupra capului simbolizand ideea de continuitate a vietii, de sac rificiu total. i aici Marin Sorescu abordeaza meditatia grava asupra vietii si a mortii, prin doua viziuni a bunicului si a Irinei morala in afara dogmelor si cea repezentata de viziunea constientizata a intelectualului. Finalul dramei sugeraza de fapt dubla identitate a individului in labirintul vietii ca jucarie a desti nului si ca destin propriu-zis. Pentru ca ce poate fi mai semnificativ decat incercarea de regasire in absurdul vietii: Cum ma numeam eu? (Pauza). (Iluminat deodata) Iona.(Strigand) Ionaaa! Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona ( )E greu sa fii singur. (Scoate cutitul.) Gata, Iona? (isi spinteca burta.) Razbind mai cumva la lumina. Reprezentand forta purificatoare a spiritului, simbolul lui Iona se intalneste cu cel al lui Prometeu, in sacrificiul si medi tatia lor despre destinul omului si continua refacere a spiritului creatiei. Drama s-a inscris, prin realizarea personajului, intre operele valoroase ale timpului nostru, fapt remarcat de critici si ziaristi, c hiar de la montarea sa pe scena Teatrului Mic din Bucuresti, in regia lui Andrei erban, si apoi p e scene ale teatrelor din Germania, Elvetia,

Franta, Italia, Finlanda. Iata cum aprecia in 1968 Nationalul Zeitung (Basel) scriitorul si drama sa: Din talentele viitorului face parte si un autor despre care se va vorbi curand in Occident, Marin Sorescu. Nu demult a avut loc premiera parabolei sale dramatice Iona la Teatrul Mic. Tanarul Andrei erban a pus in scena aceasta piesa cu un singur personaj. Astfel s-au intalnit doi reprezentanti ai generatiei noi. In Italia, Germania si la Paris, actori de seama se pregatesc pentru interpretarea pescarului Iona, cel inghitit de o balena, care filozofeaza, in pantecul monstrului despre viata omului si setea lui de liberate HAGI-TUDOSE Hagi-Tudose de Barbu Stefanescu-Delavrancea Prima varianta a nuvelei Hagi-Tudose a aparut in revista Lupta literara (1887), apoi in volumul Parazitii (1892), in care se aflau cele mai importante pagini ale nuvelisticii lui Delavrancea (Parazitii, Domnul Vucea, Bursierul, Hagi -Tudose), volum premiat la Academia Romana; iar in volum distinct, in 1903. Interesul si valoarea nuvelei Hagi-Tudose consta in personajul central, care da numele nuvelei, prin care autorul creaza un tip circumscris tipologiei avarilor din literatura universala; Harpagon al lui Moliere, Shylock al lui Shakespeare, Gobsek al lui Balzac, Pliuskin al lui Gogol. Eroul lui Delavrancea se distinge printr-o puternica individualitate, cel mai izbutit tip de avar din literatura romana. Tipul avarului a fost prefigurat de Anton Pann in Povestea vorbei si de Vasile Alecsandri in piesa Zgarcitul risipitor. Tema dezumanizarii sub influenta banului, patima aurului a preocupat si pe alti scriitori (cu diverse nuante): Ioan Slavici ( Moara cu noroc, Comoara, Mara) si George Calinescu (Enigma Otiliei). Delavrancea a creat tipuri memorabile si in alte nuvele (tipul inadaptatului in Parazitii, Liniste, Trubadurul; pedagogul satrap al scolii de moda veche in Domnul Vucea, victima morala in Sultanica, s.a.). Prin Hagi-Tudose, reprezentant ilustru al zgarceniei avare (Al. Sandulescu), scriitorul construieste un caracter in genul lui La Bruyere, conturat realist, fiind cea mai obiectiva creatie a sa. Urmarit in evolutia patimii sale pentru aur, personajul depaseste limita normalitatii, atingand paroxismul. In realizarea acestui caracter, autorul foloseste o varietate de mijloace si procedee: prezentarea directa, de catre scriitor, la inceputul nuvelei, cuprinde esenta trasaturilor lui Hagi-Tudose: Jupan Hagiul purta pe umeri o scurteica de lastic, galbena, spalacita, patata de untdelemn si picata cu ceara ; ctitorul bisericii vorbeste cu naduf despre Hagiu: nu da un sfant la cutia bisericii s i acasa nomol de galbeni batuti si ferecati! [ ] nu marita fata mare, nu sleieste un put, nu daruieste un crampei de salba iconostasului unde se mirueste, caiafa de el! Paraclisierul aflase de la nepoata Hagiului ca acesta de zece ani taie turul pantalonilor ca sa-i carpeasca, iar scurteica o scurtase mereu din poale, ca sa incaputeze manecile . Hagiul e recunscut printr-un comportament care-l individua-lizeaza: el misuna prin carciumi si bacanii; ia binisor o maslina, o strecoara printre gingii: fol, fol, fol , o mesteca; sterpeleste icre, rupe o bucatica, pleosc, pleosc [ ] si exclama stereotip: Scump. Scump. Vremuri grele , sarac-lipit . Expresivitatea cuvintelor, sugerarea gesturilor, a mersului, mimica, exclamatiile si interogatiile, onomatopeele sustin imagistic (vizual, auditiv) portretul grotesc al personajului. Ace sta se completeaza cu elemente din biografia lui Hagi-Tudose prezentata retrospectiv (cap. III), personajul fiind situat in momente tipice ale vietii sale, acumuland trasaturi convergente ca intr-un portret clasic (T. Vianu). Aflam astfel ca Hagiul se priveaza pana si de cele mai elementare trebuinte: fum pe cosul Hagiului nu s-a pomenit , sa taie si el un porc, ca tot crestinul se strica , oua rosii, oua statute Ajuns calfa la gaitanaria din mahalaua Vitanului, el vorbeste frumos si cu patima tovarasilor sai, dezvaluindu -si laturile fundamentale ale firii ce anunta avaritia de mai tarziu (autocaracterizare). Si daca mama imi dadea un ban de trei ca sa -mi iau un simit, eu ma uitam in ghiozdan: de aveam felia de paine, sanatate buna, aveam ce manca. Nu te saturi cu paine? Ce -ti trebuie simiti? si un ban peste altul fac doi, peste doi daca pui altul, fac trei. [ ] Tudose muncea; stragea; nu bea; nu ochea prin mahala; manca paine cu braga ; speculeaza lemnul sfant pe care l-a adus din Ierusalim. Scriitorul concluzioneaza: Asa petrecu viata Hagiul pana la batranete. Un sir necurmat de chinuri fericite, nebagand nimic in el, nepunand nimic pe el. Fara foc; fara fiertura; neiubind pe nimeni; tresarind cand umbra i se incurca in picioare; inchizandu-se cu zavorul in casa; robotind noptile in odaie cu o lumanare de seu in mana, ca o stafie uscata . Nici de insurat, nu se poate, nu se poate , deoarece copiii cer paine, imbracaminte, invatatura, si femeia rochii plimbare In momentul cand a devenit singurul stapan pe pravalie, fericirea Hagiului este imensa. Delavrancea noteaza reactiile fiziolo-gice ale Hagiului, surprins in atitudini elocvente: in prima zi l -apuca caldurile. Obrajii ii ardeau; capul i se incinsese; ochii il usturau. La ceas, la ceas, iesea din pravalie s-o piveasca pe dinafara. Ii da tarcoale. Ii cerceta incaperile si zidurile cu d -amanuntul. Se ridica in varful picioarelor, ca sa-si arunce privirile pana peste acoperisul ei. Monologul interior (mai degraba un dialog interior) arata lacomia si patima banilor, o varietate de nuante a psihologiei avarului ce frizeza anormalul: Pravalia? Era copilasul rumen si frumos. El? Parintele fericit ca are pe cine mangaia. Pravalia? Femeia fermecatoare. El, nebunul care-i da in genunchi, cu ochii inchisi si cu inima speriata. [ ] Mititica tris ta si ea cu obloanele in jos, cu usa inchisa ca un om care a inchis ochii! Se crapa de ziua? Face ochii mari, cat geamurile ei, si parca vorbeste, momind pe trecatori sa intre, sa-i dea o buna-ziua si sa-i targuiasca cate ceva Lingusitoarea Mediul in care traieste eroul nuvelei sustine prezentarea vigu-roasa a caracterului avarului devenit un caz o singuratate lugubra si o austeritate excesiva a personajului. Paretii sunt cojiti si galbeni, grinzile tavanului, negre si prafuite; ico anele, cu sfintii stersi; patul de scanduri, acoperit cu o patura latoasa, vargata cu alb si visiniu. Doua perne de paie la perete si una de lana imbracata intr-o fata soioasa. Pe jos, pardoseala de caramizi reci. Odaie trista, intunecoasa, un mormant pe ai carui ochi de geam, ca un sfert de hartie, t-ar fi frica sa privesti, de frica sa nu vezi mortii odihnindu -se cu fetele in sus . Personajul manifesta o varietate comportamentala: naivitate senila, spaima de a nu fi auzit, teama de hoti, ipocrizie si vicl enie,

ridicol, conturandu-se in linie ascendenta, un hapsan de proportii mitice, delirante (G. Calinescu). Ajuns la distrugerea a ceea ce este omenesc, comportamentul acestuia este grotesc: in ciorba de gaina el se vazu topind, cu mana lui bulgari de aur si sorbindu-i cu lingura , simte pe gat o cocleala acra , gustul aurului, sangele viu al aurului ; cere nepoatei sa duca fulgii si bucatile inapoi, precum si carbunii si cenusa din vatra, cerand cel putin banii pe jumatate; vrea sa taie coada motanului, pe ntru ca se raceste odaia, cand acesta intra pe usa. Traind adevarate stari delirante, el gandeste: in zece galbeni este inima lui de zece ori; intr-o suta, inima lui de o suta de ori; intr -o mie, inima lui de o mie de ori. In zece mii, el nu vede un purcoi de ga lbeni, ci zece mii de copii ai lui Personajul lui Delavrancea se deosebeste de Harpagon al lui Moliere sau de Gobsek a lui Balzac, unde precumpanitoare in conturarea personajelor sunt actiunea si observatia. In Hagi-Tudose intervin simbolurile, mai ales in scena finala, a agoniei si a mortii eroului, ca expresie a unei vocatii romantice (Al. Sandulescu): A doua zi de diminata, Leana il gasi numai in camas e, in camasa sa petec de petec, trantit cu fata in jos, pe aur, ingropat in galbeni, cu fruntea p -un purcoi de lire, cu ochii inchisi [ ] bolborosi cateva cuvinte nedeslusite: Nu te uita, inchide ochii ochii fura inchide ochii! (hiperbolizare). Casca gura; l imba i se mototoli in gat; capul ii cazu intr -o parte; picioarele i se lungira; mainile i se infipsera in bani si adormi pe veci, cu ochii deschisi si tinta asupra Leanii (fixarea amanuntului si a reactiilor fiziologice exte -rioare tehnica naturalista). Delavrancea realizeaza o viziune fabulos-folclorica asupra eroului: redus la o caricatura simbolica, reprezentand, mitologic,setea de agonisire . Tanguirea Leanei are sensul unei concluzii, prin antonimia exprimata: Saracu, ce bogat este (lasase un milion). Prin Hagi-Tudose, scriitorul a lasat una din cele mai de seama realizari ale literaturi i noastre clasice, o capodopera in proza, marcand, dupa afirmatia lui G. Calinescu, zgarcenia impinsa pana la pierderea instinctului de conservare ADA RAZU Concert din muzica de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu Ada Razu face parte din categoria snobilor si a parvenitilor; denumirea de fainareasa indica limpede obarsia ei modesta. Avand ambitia sa intre in lumea aristocratica, in familia Hallipa -Draganescu, se casatorise, de doi ani, cu muribundul print Maxentiu. Orfana, dar dispunand de o avere proprie, stia ca il luase pe print ca sa plateasca , deschizandu-i de alfel un credit generos. Desteapta, isi administereaza averea cu multa energie; beneficiaza chiar de o oarecare instructie, dar lipsita de o cultura solida, pare un fel de ziar cotidian fara opinii si fara stil, dar informat si lesne de parcurs. Ca si celelalte personaje din roman, Ada capata contur prin modul diferit in care este reflectata de constiintele celor cu ca re vine in contact. Lica o vede ca o tigancusa uscata, ca un drac, cu buze rosii ca sangele inchegat si cu o pereche de ochi aprinsi subt boneta de piele ce o impodobea, ascutindu-i mai tare barbia ascutita. Pe manile negre, cu degete fuionate, avea inele cu pietre cat un nasture de tunica . Din clipa in care o cunoaste, Lica o califica in sinea lui:Ce gasperita . Femeie frivola si fara nici un scrupul moral, senzuala si capricioasa , Ada il cantareste bine de la inceput pe Lica Trubadu rul, care ii place, dar, calculata, respecta convenientele: Ar fi vrut sa aiba un amant, dar nu voia sa se compromita. Repuatia ei era prea proaspata. Fata de Maxentiu, cand erau singuri, nu are nici o retinere, ignorand boala acestuia: stiai doar bine ca rascumperi hodoroai a de palat si mosia lucie cu fainareasa . Aliniindu-se snobilor din jurul sau, vrand sa salveze aparentele, Ada este decisa sa apara in public cu Maxentiu in cei mai armoniosi termeni conjugali, mai ales in ziua aceea de parada sportiva, cand il va prezenta publicului pe Lica. Maxentiu o numeste vrajitoarea si o considera vinovata nu numai de agravarea bolii sale, ci si pentru ca-l sileste sa ramana langa ea pentru respectarea convenientelor, in loc sa-l lase la unul din acele sanatorii minunate din strainatate unde si-ar gasi linistea . Arta scriitoarei, apreciaza G. Calinescu, consta in surprindera dramelor ascunse sub calmul conventiilor mondene, a murdariilor lustruite . Astfel, Ada avea ambitia de a duce Elenei, la concert, o umbra (Maxentiu), nu era vinovata ca era ofticos Un astfel de barbat era o scuza, pleda in favoarea legaturii ei cu Lica . Concertul din muzica de Bach reprezinta pentru ea doar un pretext pentru a putea asigura viitorul lui Lica, silind lumea sa -l accepte. Afland ca Lica era unchiul infumuratei doamnei Hallipa-Draganescu, Ada considera ca trebuie sa patrunda la receptiile Elenei si, in acest scop, sustine cu asiduitate ideea organizarii concertului Elenei. Ea duce o existenta activa , folosind boala lui Maxentiu pentru a primi cat mai multe vizite, orgnizeaza receptii si trece, astfel, drept foa rte devotata sotului ei bolnav. Stie sa fie cordiala, iar in relatiile cu varul ei, Marcian, renumit muzician, bunul simt ii dicta sa nu fie nici cocheta, nici lingusit oare, artistul avand spaima de amandoua . Marcian o credea o femeie de treaba , partea vulgara si vitioasa a firii ei scapa de sub obsrevatia lui naiva si optimista. Este preocupata intens de cariera sociala a lui Lica (intentiona sa se marite cu el). Autoarea ii intocmeste o fisa, prezentand-o cititorului de la inceput: Ea, asa costeliva, era foarte trainica. Campioana la tenis, bratul slab azvarlea mingea neobosit, campioana la dans, piciorul celebru de subtire, un os cu piele oachesa si paroasa Fata negricioasa si ochii aprinsi nu aratau, dupa nopti nedormite, nici o oboseala. Acum, mai nile slabe, negre, cu inele mari, printre care acel safir urias, pe care Lica isi aprinsese ochii, tineau haturile ferm. Printesa Maxentiu conducea admirabil . Prin sanatatea si vulgaritatea ei jignitoare, Ada pune in evidenta lumea dominata de instincte s i de vanitatea parvenirii. (M.P.) DOMNU TRANDAFIR, DE MIHAIL SADOVEANU

Mihail Sadoveanu - una dintre principalele personalitati ale literaturii noastre - Ceahlaul prozei romanesti" - si-a consacrat extrem de bogata sa creatie artistica adunata in peste 120 de volume, unui singur erou: poporul roman, surprins in diferite ipostaze si intruchipari si evocat in felurite momente, incepind din cele mai vechi timpuri ale alcatuirii fiintei neamului si pana in contemporaneitate. In discursul de receptie la Academie rostit in 1923, discurs consacrat poeziei populare, marele scriitor spunea: Trebuie sa fac marturisirea de credinta ca poporul este parintele meu literar, ca trecutul pulseaza in mine ca un singe al ce lor disparuti: ca ma simt ca un stejar de la Orhei, cu mii si mii de radacini infipte in pamintul neamului meu". La aniversarea a 70 de ani de viata, Sadoveanu facea din nou o profesiune de credinta semnificativa pentru legatura sa cu poporul din mijlocul caruia a izvorit si caruia i-a inchinat intreaga opera: Daca am izbutit sa dau ceva valabil neamului meu, apoi toate laudele pe care le primesc cu recunostinta vreau sa le intorc umilitilor si ofensatilor vietii, celor care, totusi, mi -au transmis depozitul sufletului, ca sa-l pun in fata lumii...marturie pentru nedreptatea imensa pe care au suferit-o si pentru crima savirsita asupra lor de catre asupritori..." Viata satului - cu traditiile si puterile sale nesfirsite, istoria - cu pildele de inaltare sufleteasca, de lupta pentru dreptate si neatirnare, natura cu frumusetile ei, evocarea tirgurilor de provincie de altadata, ca si chipul unor oameni cunoscuti sunt temele mari ale literaturii sadoveniene: ...in creatia artistului... isi dau intilnire veacuri, generatii si drame multi ple, vasta sa opera fiind unitara si diversa ca marea, avand respiratia larga a naturii" - remarca biograful scriitorului, C. Ciopraga. Printre intruchipari se afla si aceea a fostului sau invatator de la scoala Vatra - Pascani - Mihai Busuioc - care i-a servit ca izvor de inspiratie pentru conturarea chipului unui om, numit Domnu Trandafir. Publicat mai intii in revista Albina din Bucuresti, in 1905, evocarea Domnu Trandafir a fost reprodusa in volumul La noi in Viisoara din 1927. Numele povestirii evocatoare dezvolta ideea potrivit careia in centrul operei se afla imaginea unui om, Domnu Trandafir. Sub forma unei scrisori, constructia se realizeaza ca un portret. Literatura romana pastreaza si alte portrete de dascali, unii priviti cu duiosie, precum domnu Trandafir, badita Vasile - a lui Ion Creanga, invatatorul Basile Dragosescu evocat de Caragiale etc. Au fost conturate si imagini ale unor dascali tirani: domnul Vucea de catre Barbu Stefanescu Delavrancea, domnul Udrea de catre Al. Vlahuta, Marius Chicos Roslogan de I.L. Caragiale. Opera foloseste descrierea ca o modalitate de realizare a unui portret, dar si evocarea unor evenimente din trecut, sau dialo gul. Alcatuit sub forma unei scrisori, textul povestirii Domnu Trandafir este grupat in doua parti. Prima incepe cu descrierea dru mului pe care autorul il parcurge de la manastirea Neamtului", vechea Manastire Alba cu trecut asa de neguros si bogat, catre locur ile natale. Mergind intr-o birja mare cit o corabie, la care erau inhamati patru cai cu coastele destul de aratoase, privind locurile cunoscute, autorul da friu liber amintirilor. Cu cat se apropia de locul nasterii sale, cu atit i se desteptau in suflet imaginile copilariei. Din imparatia uitarii rasareau prieteni pierduti, care -l salutau