CONCEPTE PRIVIND FINAN ELE PUBLICE sI PROBLEMATICA ACESTORA 1.1.

Statul - premisa fundamentala a finantelor publice Aparitia primelor institutii de tip statal n perioada tranzitiei societatii omenesti de la comunitatile de tip gentilic la societatea sclavagista, a constituit un factor obiectiv ce a dat nastere unor no 929e45j i procese economice si relatii sociale de redistribuire a produsului national ntre acestea si membrii colectivitatilor statale. Pe masura dezvoltarii institutiilor de tip statal si amplificarii sarcinilor asumate de stat, ajungnd pna la statul modern, acest gen de relatii s-a amplificat continuu pe fundalul manifestarii din ce n ce mai complexe a functiilor statului. n acest context, formele institutiilor statale incipiente (armata) s-au caracterizat prin continutul nematerial, necreator de valoare, al activitatilor desfasurate. Implicit, existenta si functionarea acestor institutii, presupunnd consumuri de valori, a impus preluarea, n virtutea fortei publice, de valori create de membrii colectivitatii respective ce desfasurau activitati creatoare de produs national. Caracterul neproductiv al activitatilor desfasurate de institutiile statale reprezinta principala cauza a redistribuirii produsului creat n activitatile materiale private, respectiv al proceselor economice de repartitie a unei parti din produsul national prin intermediul institutiilor statului. Pe seama valorilor redistribuite de la membrii colectivitatilor institutiile de tip statal si-au putut desfasura activitatile proprii, cu impact asupra vietii sociale si economice a colectivitatii respective. n timp, s-a ajuns la asumarea de catre stat a unor noi sarcini, att n planul sustinerii materiale, direct sau indirect, a unor membri ai colectivitatii, ct si n planul organizarii si coordonarii de activitati n sfera activitatilor materiale sau interventiei statului n reglarea activitatilor economice si sociale n vederea atingerii unor obiective de interes comun. Tipuri de stat si impactul lor asupra finantelor publice Asupra manifestarii finantelor publice un impact deosebit l-au avut formele de organizare statala corespunzatoare diferitelor trepte ale societatii omenesti, iar n lumea moderna se pot distinge urmatoarele tipuri de stat: - statul de tip protector (statul jandarm) - statul de tip socialist - statul de tip interventionist. Statul protector a fost tipic fazelor initiale ale societatii capitaliste, iar caracteristica sa esentiala consta n asumarea numai a unor sarcini traditionale, cum sunt apararea nationala, ordinea interna, relatiile diplomatice etc. La baza functionarii acestui tip de stat se afla doctrina liberala clasica, potrivit careia activitatile creatoare de bunuri trebuiau considerate a fi apanajul exclusiv al initiativei private. Deoarece economia functiona avnd la baza autoreglarea mecanismelor sale n virtutea legitatilor specifice economiei de piata, statul nu trebuia sa intervina n desfasurarea activitatilor economice, considerndu-se ca orice interventie a sa ar avea efecte dereglatoare. Mai mult, statul era considerat un administrator mai prost al resurselor dect agentii economici privati, iar eventuala implicare n viata economica, inclusiv prin mobilizarea si redistribuirea de resurse financiare, devenea o sursa de ineficienta economica. 6

n conditiile specifice fazei initiale a dezvoltarii capitaliste pentru finantele statului problema principala era limitarea cheltuielilor publice la strictul necesar asigurarii functionarii normale a institutiilor de stat. Cheltuiala publica era considerata un consum nerecuperabil de produs national, avnd impact negativ asupra dezvoltarii economice si sociale, cu att mai mult cu ct resursele respective apareau pierdute pentru societate. Fara a se contesta ipostazele statului de creator si supraveghetor al aplicarii regulilor de conduita, care faceau din cheltuielile publice, un rau necesar, finantelor publice li se rezerva un rol relativ minor. Functionnd ca stat protector, acesta trebuia sa asigure, deci, cadrul organizatoric adecvat desfasurarii activitatilor economice si sociale, protejnd si agentii economici fata de eventualii factori perturbatori. n consecinta, cvasitotalitatea utilitatilor de bunuri si servicii trebuiau oferite si consumate n varianta privata, sub protectia statului. Deoarece ndeplinea sarcini limitate, de domeniul asigurarii ordinii si protejarii cetatenilor, iar n raport cu economia era chemat doar sa stabileasca regulile jocului economic si sa supravegheze respectarea acestora, el a fost numit si stat jandarm. Din perspectiva finantelor publice, unui asemenea tip de stat (jandarm) i era caracteristica o sfera de manifestare mai restrnsa a acestora, dimensiunile proceselor de redistribuire a produsului creat n corespondenta cu consumurile si, implicit, cheltuielile publice fiind relativ reduse. Ipostaza statului jandarm, cu impactul sau asupra finantelor publice s-a dovedit a fi viabila o buna perioada de timp, n care economia si societatea capitalista, nu a cunoscut fenomene profund perturbatorii de tipul crizelor si somajului, care au aparut ulterior. Statul socialist, care a functionat n varianta cea mai concludenta n fostele tari socialiste din Europa si, mai ales, n fosta URSS, s-a bazat pe asumarea unor functii si sarcini economice si sociale foarte cuprinzatoare, pe fundalul desfiintarii proprietatii private si promovarii altui tip de proprietate, denumita generic socialista, care, n esenta, era una de stat. Instituirea acestui tip de proprietate asupra cvasitotalitatii bunurilor si concentrarea de catre partidul unic (comunist) a dreptului de decizie asupra desfasurarii tuturor activitatilor economice si sociale s-au concretizat n amplificarea fara limite a activitatii statului. n mod corespunzator, latura financiara a ntregii activitati economice si sociale a devenit, n cea mai mare masura, de domeniul finantelor publice. Un asemenea tip de stat si-a asumat explicit o functie economica, autoritatile de partid si de stat dirijnd ntreaga activitate economica si sociala. S-au creat astfel economiile socialiste centralizate, n cadrul carora procesele si relatiile economice, inclusiv cele n forma baneasca, au devenit predominant relatii financiare publice, la care statul era participant omniprezent, att direct, ct si prin multitudinea de entitati economice si sociale cu caracter public, de stat. n acest cadru de functionare a statului, cea mai mare parte a resurselor financiare se afla la dispozitia statului sau a ntreprinderilor si institutiilor sale, fiind alocate si utilizate aproape n totalitate prin decizii cu caracter public (statal). Astfel, oferta de utilitati se asigura n cea mai mare masura de catre entitatile numite generic socialiste, fie ca erau ntreprinderi producatoare de bunuri, comerciale etc. sau institutii publice din sfera activitatilor nemateriale. n conditiile respective, finantele publice (ale statului socialist) se caracterizau prin: - sfera foarte larga de cuprindere, n baza proprietatii socialiste de stat; - constituirea de fonduri financiare la dispozitia statului si entitatilor socialiste cu o anumita autonomie functionala, care se baza pe relatiile de repartizare a produsului creat, reglementate de catre autoritatile statale; - distribuirea planificata a fondurilor (resurselor) financiare, corespunzator obiectivelor prevazute prin planurile centralizate. 7

Instrumentul principal folosit de statul socialist n procurarea si distribuirea resurselor, inclusiv a celor financiare, era planul, respectiv planificarea si conducerea centralizata a ansamblului activitatilor economice si sociale. Statul interventionist s-a conturat n conditiile confruntarii societatii capitaliste cu fenomene necunoscute anterior, de tipul crizelor economice si somajului, care au bulversat economia si societatea, n ansamblu. nceputurile interventionismului statal se plaseaza n perioada primului Razboi Mondial, cnd n tarile beligerante a fost necesara concentrarea si coordonarea eforturilor de razboi, care nu puteau fi realizate dect de catre stat. Astfel, statele beligerante au fost puse n situatia de a concentra la dispozitia lor un mare volum de resurse si de a le dirija pentru a face fata efortului de razboi. O mare parte din aceste resurse trebuia procurata si alocata n forma baneasca, ceea ce a determinat amplificarea sferei de manifestare a finantelor publice. Dupa ncheierea razboiului, refacerea infrastructurii si a economiei, ca si crearea premiselor pentru reluarea ascensiunii economice si sociale au fost asumate ca sarcini ce reveneau autoritatilor statale. n noile conditii, statul s-a implicat pregnant si prin decizii menite sa sustina reglarea si dezvoltarea economiei, ceea ce a imprimat actiunilor sale un caracter interventionist. Momentul culminant care a determinat nasterea doctrinei interventioniste este considerat cel al declansarii crizei economice mondiale din 1929-1933, cnd statul a trebuit sa abandoneze unele dintre tezele liberale de noninterventie n viata economica si sociala si sa se implice mult mai profund n redistribuirea, alocarea si folosirea resurselor. Confruntat cu dificultatile crizei economice, statul si-a extins activitatea, incluznd n sfera actiunilor sale si masuri de contracarare a factorilor perturbatori. Astfel, alaturi de sarcinile traditionale asumate anterior de stat, s-au conturat si altele noi, care vizau, mai ales, contracararea factorilor destabilizatori sau corectarea impactului negativ al dereglarii vietii economice si sociale. S-a nascut, n acest context, o noua doctrina privitoare la economie si stat, plednd pentru cresterea rolului statului n societate si economie, cunoscuta ca doctrina interventionista, care mai este numita, prin comparatie cu cea clasica, doctrina moderna. Potrivit noii doctrine, pentru a compensa imperfectiunile si a contracara disfunctionalitatile mecanismelor economiei de piata, este de admis implicarea autoritatilor statale, att n activitatile economice pentru a influenta evolutia produsului intern brut (asigurndu-i o tendinta de crestere echilibrata) ct si n plan social, pentru a ameliora situatia materiala a persoanelor afectate de producerea fenomenelor distructive (criza, recesiunea, somajul etc.) Suportul doctrinar al interventionismului statal este considerata opera lui J.M.Keynes, n special lucrarea intitulata "Teoria generala a folosirii minii de lucru, a dobnzii si a banilor". n functionarea statului interventionist se disting mai pregnant doua tipuri de interventionism care marcheaza si modalitatile de exprimare, respectiv masurile luate n planul finantelor publice, si anume: - statul interventionist compensator; - statul interventionist corector. Interventionismul compensator semnifica implicarea statului, cu mijloacele sale, n atenuarea ciclicitatii economice, prin promovarea de masuri de natura financiara si monetara menite sa impulsioneze activitatile economice n perioadele de declin sau sa atenueze ritmurile prea ridicate de crestere economica n perioadele de boom (economic). Compensarea adusa astfel tendintelor ce apar n evolutia economiei s-a dovedit favorabila atenuarii oscilatiilor ciclice, evitnd dereglarile profunde n plan economic si social. Asemenea 8

interventii presupun alocarea sau realocarea adecvata a resurselor, ntre care un rol major revine celor financiare, implicnd participarea autoritatilor statale. Din perspectiva masurilor ce pot fi aplicate de catre statul interventionist compensator, doctrina keynesiana fundamenteaza necesitatea si posibilitatea implicarii statului n economie, att prin dezvoltarea sectorului economic de stat, ct si prin influentarea evolutiei activitatilor economice private. n ambele cazuri, se presupune angajarea finantelor publice prin mobilizarea de resurse si distribuirea lor adecvata sustinerii economiei, apelnd la instrumentele principale, cum sunt: impozitele, cheltuielile publice, bugetul public. Interventionismul corector reprezinta o varianta ulterioara de interventie a statului, n viata socio-economica, fiind considerat stat al bunastarii generale a cetatenilor sai. Acest tip de interventionism statal s-a conturat n contextul economic al societatii contemporane, n care fenomenele de tipul crizelor si somajului nu numai ca s-au atenuat semnificativ, dar au putut fi anticipate si controlate ntr-o anumita masura, iar preocuparile pentru protectia sociala, mai ales, a categoriilor sociale defavorizate s-au amplificat. S-a produs, astfel, o mutatie din perspectiva implicarii autoritatilor publice, n sensul accentului pus pe exercitarea unor influente indirecte asupra vietii economice si sociale si renuntarii sau diminuarii interventiilor directe. Instrumentele financiare publice sunt folosite acum pentru a influenta indirect evolutia fenomenelor economice si sociale, stimulndu-le pe cele cu impact pozitiv si inhibndu-le pe cele generatoare de efecte nefavorabile dezvoltarii. Noul tip de interventionism statal se manifesta n noile conditii, mai ales, prin redistribuirea resurselor ntre membrii societatii, ceea ce se poate nfaptui, de regula, prin metode specifice finantelor publice. Ca urmare, resursele financiare redistribuite prin impozite si cheltuieli publice au crescut considerabil, detinnd proportii net superioare n PIB, fata de perioadele anterioare. Impactul acestuia se concretizeaza, totodata, ntr-o realocare a resurselor ce favorizeaza si corelarea cererii agregate cu oferta si cresterea economica. Pe de alta parte, ultimele decenii evidentiaza aparitia unor tendinte de reconsiderare a pozitiilor statului n societatea contemporana, n sensul diferentierii pozitiei sale de creator al regulilor jocului si arbitraj al aplicarii lor (stat arbitru) de cea de agent economic (actor sau jucator) participant direct la activitati economice. n prima ipostaza, statul poate desfasura activitatile traditionale avnd un rol relativ restrns n viata economica si sociala, dar realizeaza coordonarea de ansamblu, stabilind regulile de joc pentru agentii privati si urmarind respectarea lor prin institutiile sale. n a doua ipostaza, el organizeaza si deruleaza activitati economice proprii, lund decizii cu caracter economic, care presupun si respectarea regulilor general aplicabile, stabilite n ipostaza de arbitru. n aceasta a doua situatie, finantele publice se dezvolta si printr-un segment specific, cel al finantelor ntreprinderilor cu capital de stat, n cadrul caruia se realizeaza si o activitate financiara direct legata de procesele economice creatoare de bunuri materiale. Reflectarea ambelor ipostaze n planul finantelor publice semnifica, pe de o parte, amplificare proportiilor proceselor de procurare, alocare si utilizare a resurselor banesti la care participa autoritatile publice, iar pe de alta parte, cresterea complexitatii fenomenelor si tehnicilor financiare folosite, inclusiv a interdependentelor cu finantele private. 9

1.2. Continutul economic, trasaturile si sfera finantelor publice Prin semnificatii si modul n care s-a conturat conceptul de "finante", rezulta ca esenta economica a finantelor rezida n procesele si relatiile banesti pe care le exprima, desi acceptiunea mai larga sau mai restrnsa data acestui concept, ca si sensurile multiple ale folosirii notiunii respective genereaza nuantari n interpretarea continutului lor. n acest sens, continutul economic si implicit trasaturile finantelor apar a fi, att comune, ct si specifice unor componente circumscrise sferei acestora. Tipice, n abordarea cea mai restrictiva a conceptului de finante, sunt considerate procesele si relatiile economice la care participa statul, pe de o parte, si persoane fizice sau juridice, pe de alta parte, pentru constituirea si distribuirea sau utilizarea de fonduri banesti necesare ndeplinirii functiilor si sarcinilor sale publice, conturnd un domeniu mare al finantelor, cunoscut sub denumirea de "finante publice", care prezinta si unele trasaturi specifice. Totodata, nsa, n cadrul proprietatii private, crearea si functionarea entitatilor economico - sociale, respectiv a ntreprinderilor, organizatiilor, asociatiilor, etc. si, n general, desfasurarea oricarei activitati, n conditiile dezvoltarii relatiilor marfa-bani, genereaza procese si relatii de constituire si distribuire sau utilizare de fonduri banesti corespunzatoare activitatilor desfasurate. Ele se manifesta ntre entitati ori persoane juridice sau fizice private, ca procese si relatii de procurare, alocare, cheltuire sau recuperare de resurse banesti. Aceste procese si relatii banesti, dnd expresie aceluiasi continut economic comun finantelor, contureaza un alt domeniu mare de manifestare a acestora, denumit generic "finante private", caracterizate si prin unele trasaturi distinctive de cele publice. Structurarea pe cele doua mari domenii ale sferei de manifestare a finantelor are la baza diferentierea nevoilor de consum si ofertei de utilitati n doua mari categorii: publice si private. Evolutia societatii umane a impus o anumita separare (delimitare) aproximativa a nevoilor de consum de bunuri si servicii si a modalitatilor de satisfacere a lor pe doua paliere (private si publice), carora le corespund cele doua componente majore ale sferei finantelor. S-a constatat, astfel, ca nevoile individuale de hrana, mbracaminte, ncaltaminte, habitat, deplasare, informare, comunicare etc., n interesul personal, al individului pot fi satisfacute, n mod convenabil, prin consumuri individuale de bunuri sau servicii. Aceste consumuri se realizeaza, de regula, de o maniera privata, pe seama utilitatilor procurate si administrate, individual sau la nivel de microgrup (familie), implicnd optiuni si decizii proprii, personale, sub incidenta preferintelor, posibilitatilor si conditiilor (concurentiale) existente pe piata reala (alimente, haine, locuinte, diverse servicii etc.). Pe de alta parte, traind n societate, indivizii se confrunta cu necesitatea unor activitati de interes mai larg, cu caracter social, care determina consumuri de bunuri si servicii, de o maniera colectiva, cum sunt cele pentru ordinea interna, apararea nationala, combaterea calamitatilor naturii, securitatea sociala etc. Ele presupun, n mod obiectiv, existenta unor institutii publice adecvate, care prin activitatile specifice ofera populatiei asemenea bunuri si servicii, denumite generic utilitati publice. O trasatura definitorie pentru acestea este caracterul neconcurential si indivizibil al accesului la consumarea lor, respectiv posibilitatea folosirii bunurilor si serviciilor publice n comun de catre o multitudine de persoane. n acelasi timp, satisfacerea unor asemenea nevoi prin oferta de utilitati publice nu contravine individualizarii consumului ca proces real, iar n anumite domenii (educatie, ocrotire sanitara, asistenta sociala etc.) denumite generic cvasipublice sau semipublice, consumurile mbina trasaturi, 10

att ale utilitatilor private, ct si publice. Sunt asimilate acestora si unele nevoi de utilitati cu caracter economic (combaterea eroziunii solului, constituirea de retele rutiere si cai ferate, lucrari de irigare, desecare, mpadurire, explorari geologice si exploatari miniere sau forestiere, crearea unor ramuri sau subramuri economice considerate de interes national), mai ales, atunci cnd sectorul privat ntmpina dificultati n asigurarea unei oferte adecvate, adesea indispensabile. Limitele n care nevoia totala de utilitati se acopera pe cale privata sau publica se pot modifica sub impactul cerintelor de optim sau mutatiilor de ordin politic, ideologic, etc. n principiu, nsa, satisfacerea nevoilor de utilitati prin oferta privata, respectiv publica trebuie sa raspunda unor criterii de rationalitate, care n final se regasesc n dimensiunile PIB. Maximizarea PIB devine, astfel, un criteriu deosebit de relevant n optimizarea raporturilor dintre utilitatile private si cele publice, n societatea moderna, n care alaturi de sectorul privat al economiei fiinteaza si un sector economic public. Armonizarea ofertei de bunuri si servicii private cu cea publica apare, la rndul sau, ca premisa favorabila dezvoltarii economice si sociale, nivelul optim al acestora situndu-se la confluenta utilitatilor marginale ale celor doua tipuri de oferta. Ea presupune evitarea, att a unor actiuni publice ce asigura o utilitate inferioara celei marginale, ct si acoperirea prin oferta privata a unor nevoi care, prin natura lor, pot fi satisfacute mai avantajos n varianta publica, lund drept criteriu al optiunilor, n acest sens, maximizarea utilitatilor totale oferite pentru satisfacerea ct mai deplina a cererii. n concordanta cu rationamentul anterior, optimizarea proceselor de formare, alocare si cheltuire a fondurilor banesti, n cadrul finantelor publice, respectiv al celor private, presupune maximizarea ofertei totale (private si publice) de utilitati, la o marime data a resurselor ce pot fi consumate, admitnd relatiile urmatoare: (1.1.) (1.2.) n care: Ut = utilitati totale; Up = utilitati private; Us = utilitati sociale (oferite de stat); Cp = consumuri (nevoi) private; Cs = consumuri (nevoi) sociale. Sub aspectul posibilitatilor de asigurare a ofertei de utilitati (private si publice) ntr-o economie mixta, raportul de marime dintre acestea nregistreaza modificari importante, att n timp, ct si n spatiu, sub influenta unei multitudini de factori obiectivi si subiectivi. Acest raport se afla si sub incidenta modului de functionare a mecanismelor economiei de piata care, n conditii specifice, face necesara sporirea sau restrngerea ofertei de utilitati publice, n corespondenta cu modificarile ce survin n oferta privata si cererea agregata. Mutatiile ce survin si ntrepatrunderea dintre ofertele si cererile de utilitati private si publice se reflecta pregnant n derularea si interconditionarea fluxurilor financiar-monetare, ce au loc n cadrul economiei nationale, respectiv ntre cele doua mari domenii ale finantelor. Indiferent de acceptiunea data (larga sau restrnsa) si de domeniile de manifestare ale finantelor (publice sau private), n prim plan, se releva continutul lor comun, de procese si relatii de natura economica, ce presupun, n principiu, formarea, distribuirea si utilizarea resurselor banesti n activitatea economica si sociala. . Trasaturile finantelor publice Prin modul de manifestare si continutul lor economic, finantele prezinta anumite trasaturi distinctive, fata de celelalte categorii de procese si relatii economicosociale. sptUUU spspUUCC 11

Trasatura definitorie a finantelor, n ansamblu, rezida n forma baneasca de exprimare a proceselor si relatiilor economice pe care le desemneaza acest concept, att n acceptiunea larga, ct si n cea restrnsa, date acestora. Asadar, se cuprind n sfera finantelor procesele economice si relatiile sociale bazate pe folosirea banilor; ele avnd acelasi continut economic si aceasta trasatura comuna. Conform acestei trasaturi, se impune constatarea ca numai procesele economice care se realizeaza n forma baneasca au un continut financiar si se nscriu, deci, n categoria denumita generic "finante". n mod implicit, este de admis ca toate celelalte procese economice, inclusiv cele de repartitie a produsului national realizate n forma natural-materiala nu se ncadreaza n sfera finantelor. Pe de alta parte, n conditiile exprimarii valorice prin bani, procesele economice n forma baneasca si cele n forma natural-materiala se conditioneaza reciproc, iar finantele apar ca parte integranta a activitatii economico-sociale. Sub acest aspect, este de observat ca prin derularea continua a proceselor respective au loc miscari ale sumelor de bani, ce descriu fluxuri financiare, aflate n interactiune cu cele ale transmiterii valorii ntre participanti prin fluxurile reale (sub forma materiala a bunurilor si serviciilor). n concordanta cu aceasta caracteristica, procesele si relatiile economice cuprinse n sfera finantelor se concretizeaza, n principiu, prin formarea si utilizarea de fonduri banesti de catre persoane fizice sau juridice, antrennd fluxuri financiare de intrare (alimentare sau constituire) si de iesire (distribuire sau utilizare) a sumelor ce alcatuiesc fiecare fond banesc, financiar. O alta trasatura, ce caracterizeaza mai pregnant finantele publice, dar ntr-un mod aparte si pe cele private, consta n transferul de valoare care se produce ntre participantii la respectivele procese si relatii economice. Potrivit acestei trasaturi, manifestarea finantelor (n sens restrns), concretizeaza, n principiu, un transfer din valoarea aflata, la un moment dat, la dispozitia unui participant, catre un alt participant la procesele si relatiile respective. Acest proces de transferare a valorii, pentru a avea continut financiar, se presupune a fi efectuat n forma baneasca. n mod obisnuit, un asemenea transfer antreneaza si modificarea marimii patrimoniului administrat de catre participantii la aceste procese si relatii. Modificarile n marimea patrimoniului pot avea loc n ambele sensuri, dupa cum participantii cedeaza sau primesc sume de bani n cadrul acestor raporturi financiare. Astfel, daca un participant acumuleaza resurse banesti suplimentare el si majoreaza fondurile financiare de care dispune, iar daca cedeaza sume de bani altor utilizatori si diminueaza aceste fonduri, nregistrnd si modificari corespunzatoare ale patrimoniului administrat. De asemenea, este de remarcat ca transferul de valoare se realizeaza printr-o cedare-primire (ntre participanti) a unei sume de bani si reprezinta, implicit, un transfer de putere de cumparare. El are, deci, ca efect direct si imediat, reducerea disponibilitatilor banesti si a puterii de cumparare la persoana care cedeaza o suma de bani si cresterea acestei puteri de cumparare la cea care primeste suma respectiva. Spre deosebire, un transfer n forma naturala a bunurilor si serviciilor, nu are un continut financiar. n fine, transferul de valoare caracteristic finantelor are loc, fie cu titlu definitiv, fie pe principiul rambursabilitatii. Este evident ca, daca transferul are caracter definitiv, suma de bani si puterea de cumparare aferenta nu mai revin persoanei de la care s-a facut transferarea. Prin comparatie, atunci cnd suma respectiva urmeaza a se restitui persoanei de la care provine, transferul se realizeaza cu titlu rambursabil si apare numai ca un fenomen temporar. Ca urmare, dupa un interval de timp, suma de bani revine la punctul de plecare juridic, concretiznd o miscare a valorii 12

n sens invers, specifica relatiilor de credit, dar care se nscriu n categoria generala a finantelor, n sens larg. Fenomenul transferului de valoare prezinta nsa anumite particularitati, n cele doua domenii ale finantelor. n domeniul finantelor publice, se pot distinge mai multe particularitati ale transferului de valoare. n primul rnd, transferul are, de regula, un caracter definitiv, nerestituibil, att dinspre persoanele fizice si juridice catre stat, ct si invers. n al doilea rnd, transferul respectiv presupune, de regula, fie acumularea, fie distribuirea (utilizarea) de resurse (fonduri) banesti si se realizeaza, n principiu, fara o contraprestatie directa si imediata, din partea beneficiarului sumei de bani transferate. Caracterul de transfer fara contraprestatie presupune ca persoana de la care se face transferul nu obtine n schimb un echivalent n bunuri, servicii sau bani din partea persoanei n favoarea careia se face transferul. Cazul tipic al unui asemenea transfer se produce ntre persoane fizice sau juridice, pe de o parte, si stat, pe de alta parte, cu prilejul constituirii si distribuirii fondurilor banesti administrate de catre autoritatile de stat, implicnd, de regula, trecerea valorii dintr-o forma de proprietate n alta. Astfel, preluarea prin transfer a unor venituri (impozite) de la persoanele fizice sau juridice la aceste fonduri are loc fara obligatia statului de a oferi n mod direct persoanelor respective o valoare compensatorie. n mod asemanator, transferul n sens invers, de la fondurile financiare publice catre persoanele beneficiare de sumele de bani distribuite, nu implica o contraprestatie directa din partea acestora catre stat. Sub acest aspect, este de remarcat ca pentru aceeasi persoana, nu se stabileste vreo legatura ntre sumele transferate catre stat si cele de care beneficiaza ea din partea statului. Dar, n mod indirect si n momente diferite, este posibila, fie si partial, o compensatie valorica privind sumele de bani cedate de catre diferitele persoane si foloasele de care beneficiaza ele pe seama cheltuielilor facute de catre stat. n al treilea rnd, transferul de valoare si de putere de cumparare vizeaza, n principiu, scopuri (nevoi) cu caracter colectiv. Asa, de pilda, transferurile banesti de la persoanele fizice si juridice la stat au ca scop satisfacerea unor nevoi comune ale societatii. Se pot asimila acestora si transferurile de resurse banesti ntre persoanele fizice si juridice care vizeaza realizarea obiectivelor specifice si desfasurarea activitatii diferitelor colectivitati economice si sociale, cum sunt: ntreprinderile, organizatiile, institutiile, etc. Fenomenul de transfer se realizeaza, de asemenea cu particularitati n sfera finantelor private, unde relatiile dintre participanti se bazeaza pe proprietate privata, personala. n mod deosebit, n cazul ntreprinderilor private, miscarea valorii sub forma sumelor de bani poate avea loc, fie prin raporturi cu alte persoane fizice sau juridice, fie prin operatiuni interne ce vizeaza constituirea (sporirea) sau distribuirea (utilizarea) de fonduri banesti pentru propria activitate. n primul caz, transferul are loc n mod asemanator celui din domeniul finantelor publice, desi n principiu participantii sunt persoane private. n cel de-al doilea caz, nu se mai realizeaza un transfer veritabil de valoare dintr-o proprietate n alta, ci doar o dirijare interna a valorii catre anumite fonduri banesti proprii sau de la acestea spre locuri de utilizare ce corespund nevoilor de satisfacut. n acest caz, puterea de cumparare este afectata doar sub aspectul posibilitatii de acoperire a diferitelor categorii de cheltuieli (de functionare, de investitii) n interiorul entitatii respective. n plus, toate operatiunile de plati si ncasari, implicnd miscarea sumelor de bani, chiar cele legate de cumparari-vnzari de bunuri si servicii sunt asimilate celor financiare, incluzndu-se n domeniul finantelor private. Fata de unele particularitati ale transferului de valoare, evidentiate mai sus, rezulta ca anumite procese si relatii economice, desi se realizeaza n forma baneasca, dar presupun schimburi 13

de echivalente, cum este si vnzarea-cumpararea marfurilor pe bani, nu s-ar ncadra n acceptiunea restrictiva a notiunii de finante. n acelasi timp, nsa, n acceptiunea larga, sfera finantelor tinde a se suprapune pe cea a folosirii banilor, n toate functiile acestora. n acest sens, toate operatiunile banesti efectuate de entitati (persoane) private sau publice pot fi si sunt considerate, mai ales n practica, de domeniul activitatilor financiare. Componente principale ale sferei finantelor Ansamblul proceselor si relatiilor economice n forma baneasca constituie sfera larga a finantelor care nglobeaza, n prim plan, att finantele publice ct si finantele private. n cadrul acesteia se diferentiaza mai multe componente sau categorii financiare, cu particularitati de manifestare imprimate de formele de proprietate, specificul activitatilor, caracterul definitiv sau temporar al transferului de valoare etc. Cele mai importante componente ale sferei finantelor sunt: finantele statului - reflectate prin bugetul de stat - si finantele locale - reflectate prin bugetele entitatilor administrativ-teritoriale (locale) - fiecare dintre acestea ncadrnd categorii financiare specifice, concretizate prin venituri si cheltuieli bugetare (impozite, taxe, mprumuturi publice, alocatii, credite bugetare, subventii, etc.); creditul; asigurarile; finantele ntreprinderilor (firmelor) etc. Finantele statului, respectiv bugetul de stat concentreaza relatiile financiare ce se desfasoara ntre stat si persoanele fizice si juridice n cadrul proceselor de constituire si distribuire/utilizare a fondurilor banesti destinate ndeplinirii functiilor si sarcinilor statului. Resursele banesti vehiculate prin relatiile aferente acestei componente a finantelor se administreaza de catre stat prin autoritati publice centrale n cadrul fondului bugetar sau altor fonduri financiare destinate realizarii unor actiuni publice de interes general, ale colectivitatilor statale. Finantele locale, respectiv bugetele locale nglobeaza ansamblul relatiilor si proceselor financiare la care participa autoritatile publice locale, pe de o parte, si persoane fizice sau juridice, pe de alta parte, n ipostaze de contribuabili la constituirea de fonduri sau beneficiari ai distribuirii si utilizarii fondurilor banesti administrate prin bugetele locale. Prin relatiile financiare publice locale se vehiculeaza resurse pentru satisfacerea unor nevoi publice considerate a fi n interesul specific al colectivitatilor umane din perimetrul teritorial al fiecarei entitati administrativ-teritoriale (locale). Creditul reprezinta o alta componenta a finantelor, desemnnd acele procese si relatii financiare, ce se desfasoara pe principiul rambursarii (restituirii) sumelor de bani (care fac obiectul lor) si al platii de dobnda de catre beneficiar (debitorul) n favoarea partii care cedeaza temporar dreptul de folosinta a sumei respective (creditorul). Ca relatie financiara, creditul presupune, adesea, participarea unor institutii financiarbancare (denumite generic intermediari financiari) specializate n redistribuirea resurselor banesti ntre detinatorii de disponibilitati si utilizatorii acestora, ele mijlocind un transfer temporar de valoare, grefat pe miscarea n forma baneasca a valorii n ambele sensuri, ntre creditor si debitor. Asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila reprezinta o componenta distincta a finantelor ce consta n procese si relatii financiare generate de necesitatea prevenirii si combaterii efectelor distructive ale unor fenomene sau evenimente cu caracter aleatoriu si cu impact negativ asupra vietii si activitatii umane, cunoscute sub denumirea generica de riscuri. Ele exprima, deci, raporturi economice, n forma baneasca, ntre participantii la contractul de asigurare - reprezentati prin societati sau organizatii de asigurare private sau cu capital de stat, pe de o parte, si asigurati, care pot fi persoane fizice si juridice, pe de alta parte. 14

Procesele si relatiile financiare aferente se concretizeaza prin constituirea si utilizarea unui fond banesc numit fond de asigurare (pentru bunuri, persoane si raspundere civila), acestea mbracnd forme specifice dintre care cele mai cunoscute sunt primele de asigurare (platite) si despagubirile primite de catre asigurati. Aceasta componenta a finantelor se remarca si prin faptul ca mbina caracteristici ale bugetelor publice cu cele ale creditului, n functie de producerea evenimentelor fata de care iau nastere relatiile de asigurare. Astfel, daca evenimentele (riscurile) asigurate se produc, genernd pagube si nevoia de "despagubiri", procesele si relatiile ce compun aceasta categorie financiara se aseamana mai mult cu cele de "credit", ntruct fata de miscarea initiala a valorii, de la asigurat la asigurator (sub forma contributiilor sau a primelor de asigurare), se realizeaza si o miscare inversa ocazionata de plata despagubirilor (sumelor asigurate), ceea ce semnifica si o restituire a contributiei platite, ce poate fi asimilata rambursarii unui mprumut (credit). Asigurarile sociale sunt, de asemenea, o componenta a finantelor si reprezinta un grup de procese si relatii financiare generate de necesitatea protectiei unor categorii de persoane care, din diverse motive obiective, si pierd capacitatea de munca si nu pot obtine venituri din munca prestata. Participantii la aceste relatii sunt autoritati de stat specializate n domeniu, sindicate sau organizatii private, care administreaza fonduri banesti pentru asigurari sociale, pe de o parte, si persoane fizice, n calitate de persoane asigurate, care contribuie (partial) cu resurse banesti la constituirea acestor fonduri si beneficiaza se sumele alocate din fondurile respective. Este semnificativ si faptul ca n sistemul public de asigurari sociale constituirea fondurilor se realizeaza n buna masura prin relatii financiare de forma contributiilor ce se platesc de catre angajatorii de persoane n diverse activitati (agenti economici, institutii, organizatii publice sau private) dar si de angajati (salariati). La rndul lor, destinatiile ce se dau fondurilor de asigurari sociale se concretizeaza prin cheltuieli specifice, dintre care cele mai reprezentative ( prin proportii si arie de cuprindere) sunt pensiile si ajutoarele /indemnizatiile banesti acordate persoanelor fizice beneficiare. Finantele ntreprinderilor (firmelor) constituie o componenta fundamentala a finantelor (n ansamblu) si cea mai reprezentativa a finantelor private. Ea nglobeaza relatiile economice prin care sunt procurate, distribuite si utilizate resursele banesti n desfasurarea activitatii ntreprinderilor sau organizatiilor economice si se concretizeaza prin procesele de constituire de fonduri banesti la nivelul acestora sau de formare si utilizare a capitalului lor. ntre formele tipice pe care le mbraca acestea se disting: aportul de capital (n bani) adus de actionari inclusiv de catre stat (prin cumpararea actiunilor emise de firma); plasamentele de capital n proiecte de investitii, respectiv pe piata financiara; repartizarea rezultatului financiar (profitului) pentru reinvestire sau acordare de dividende etc. Dar, n acceptiunea larga, pot fi luate n considerare si veniturile, cheltuielile si celelalte procese sau relatii n forma baneasca generate de crearea, functionarea si eventual lichidarea ntreprinderii. O componenta distinctiva a finantelor se considera a fi finantele menajelor (gospodariilor), cuprinznd relatiile financiare la care participa entitatile de tip familii sau alte comunitati restrnse, celibatari care realizeaza venituri si le folosesc potrivit nevoilor lor pentru a procura bunurile si serviciile necesare consumului, inclusiv economisirea si plasamentele de resurse banesti. Desigur, manifestarea concomitenta a diferitelor componente ale finantelor implica si posibilitatea interactiunii sau ntrepatrunderii lor, respectiv existenta unor zone de interferenta n care se regasesc tipuri de procese si relatii financiare apartinnd diverselor categorii financiare. 15

n mod obisnuit, nsa, finantele publice sunt asociate cu existenta si functionarea statului, inclusiv a unitatilor administrativ-teritoriale si, n general, a institutiilor de drept public, iar problematica lor vizeaza procurarea resurselor banesti necesare functionarii entitatilor publice, efectuarea de cheltuieli pentru nfaptuirea de obiective si actiuni de interes public, inclusiv contractarea de mprumuturi si datorii publice. n mod implicit, problematica lor include si asigurarea echilibrului financiar macroeconomic, folosirea eficienta a resurselor, sustinerea dezvoltarii economiei si sociale. Prin comparatie, finantele private sunt asociate cu activitatea economico-financiara bazata pe proprietatea privata a firmelor, ntreprinderilor (societatilor comerciale), organizatiilor, societatilor de asigurare, a celor de investitii, a bancilor si altor entitati private. Ele abordeaza procesele si relatiile de formare a resurselor banesti necesare acestora, cheltuielile, mprumuturile contractate, creantele de ncasat si obligatiile de plata aferente activitatii lor, inclusiv rezultatele financiare, distributia profitului, echilibrul financiar microeconomic etc. Lumea finantelor private, n acceptiunea sa moderna, este reprezentata prin ansamblul de operatori (agenti) economici si sociali care realizeaza gestiunea financiara a patrimoniilor individuale sau a patrimoniului ntreprinderilor, avnd la baza exprimarea si evaluarea prin bani a tuturor resurselor angajate n fiecare activitate, iar domeniul principal de manifestare a ei este cel al pietelor financiare si al evaluarii activelor ce se schimba pe aceste piete 1.3. Conceptii asupra problematicii finantelor publice Finantele, n ansamblu, si cele publice, n special, si-au conturat o problematica de cercetare specifica, axata pe modalitatile de asigurare si folosire a resurselor destinate functionarii normale a diferitelor entitati, inclusiv a institutiilor de stat, viznd direct procesele si relatiile banesti de procurare, mai ales, sub forma de contributii ale mentorilor colectivitatii, respectiv de alocare si utilizare a lor eficienta, sub forme, denumite generic, ale cheltuielilor efectuate. Preocuparile de cercetare asupra problematicii finantelor publice au evoluat sub impactul doctrinelor economice dominante, inclusiv al conceptiilor privitoare la aparitia, existenta si functionarea statului. n acest context, principalele conceptii referitoare la problematica sau domeniul de cercetare al finantelor publice pot fi ncadrate n doua orientari majore, si anume: conceptia clasica si conceptia moderna.
1.3.1. Conceptia clasica

Conceptia clasica asupra finantelor publice s-a format n contextul doctrinei economice liberale, ce a dominat perioada de nceput a dezvoltarii capitaliste, conturdu-se n secolul al XIX-lea. Conform acestei doctrine, se sustinea necesitatea liberei initiative private n economie si evitarea oricarei interventii din partea statului, considerat un factor perturbator al activitatii economice. n acord cu dictonul "laissez-faire, laissez-passer, le monde va de lui meme", doctrina liberala pleda pentru asigurarea unui cadru economic si social care sa nu stnjeneasca initiativa privata si n acelasi timp, milita pentru limitarea sarcinilor statului numai la cele traditionale (ordine interna, aparare nationala, relatii diplomatice, educatie). n concordanta cu aceste sarcini, statul era privit mai mult ca stat jandarm, iar cheltuielile de functionare a institutiilor sale erau concepute la un nivel ct mai redus considerat strict necesar, asigurndu-se guvernarea ct mai ieftina. Prevala, deci, teza limitarii cheltuielilor la nivelul strictului necesar functionarii normale a statului, ca obiectiv determinant n domeniul finantelor publice. 16

n consecinta, conform doctrinei liberale, se contesta participarea statului la activitati cu caracter economic, cu att mai mult cu ct, prin prisma efectelor pozitive obtenabile, acestea apareau inferioare celor din activitatea economica privata, datorita incapacitatii acestuia de a asigura o gestionare eficienta. n aceste conditii, dimensiunile proprietatii de stat n economie s-au situat, n general, la limite reduse, acoperind mai ales domenii pentru care initiativa privata nu manifesta interes sau nu dispunea de potential financiar. Ipostaza statului jandarm, fara o participare semnificativa la viata economica, a imprimat stiintei finantelor publice orientarea spre a gasi modalitati adecvate finantarii institutiilor sale neproductive. Ca urmare, n conceptia clasica, se considera ca problematica de studiat trebuia sa se refere direct la modalitatile de procurare si utilizare economicoasa a resurselor financiare publice. n mod corespunzator, aceasta a inclus determinarea cheltuielilor publice de finantat, stabilirea sarcinilor fiscale pe contribuabili si urmarirea ncasarii impozitelor, ntocmirea si executia bugetului de stat etc. De altfel, ntre primele masuri adoptate de guvernele burgheze s-a nscris instituirea ordinii n finantele publice, viznd direct cunoasterea ct mai precisa si controlul cheltuielilor si veniturilor publice, prin trecerea la ntocmirea bugetului de stat si elaborarea principiilor bugetare. n raport cu aceasta conceptie, asigurarea echilibrului bugetar, n sensul egalizarii cheltuielilor de finantat cu veniturile curente (provenite n cea mai mare parte din contributii obligatorii), a reprezentat "cheia de bolta" a finantelor publice. n acelasi timp, apelul la mprumuturi de stat (ca resursa bugetara extraordinara) era considerat, n principiu, inacceptabil, folosirea sa avnd doar un caracter cu totul exceptional. n aceasta viziune, faptul ca bugetul trebuia sa fie echilibrat avea o semnificatie chiar mai profunda dect egalitatea dintre venituri si cheltuieli, si anume, aceea a unui principiu politic n sens deplin. Echilibrul bugetar urma a se realiza, relativ facil, prin limitarea cheltuielilor publice, el devenind un mijloc de constrngere a actiunilor statului. Totodata, n conceptia clasica, modul de abordare a problematicii finantelor publice avea un pronuntat caracter juridic si mai putin unul economic. Identificarea si reglementarea modalitatilor si formelor concrete de procurare a resurselor banesti la dispozitia statului, precum si a tehnicilor privind alocarea si utilizarea acestor resurse constituia principalul domeniu de cercetare pentru stiinta finantelor. n aceasta optica, activitatea financiara implicnd prezenta statului a fost interpretata ca reprezentnd si gospodaria financiara sau economia financiara a statului. Prin urmare, n conceptia clasica, statul, avea doar un rol protector n societate si trebuia sa stabileasca regulile de baza ale jocului pentru toti actorii economici si sociali, acestea decurgnd din necesitatea apararii a doua drepturi fundamentale: proprietatea si libertatea individuala; el era doar un consumator de resurse, pentru ca, sub acest aspect, "nu reprezinta dect o prapastie imensa (o gaura) care nghite o parte din venitul unei tari, fara speranta de a-l mai regasi", echivalnd cu o pierdere pentru societate. ntruct cheltuielile publice erau interpretate ca simple consumuri finale, se aprecia ca indivizii, neplatind impozite, ar putea valorifica sumele ramase la dispozitia lor ntr-o maniera mai rationala si mai productiva. Deosebit de relevanta pentru conceptia clasica asupra finantelor este celebra sintagma, apartinnd lui Gaston Jze (considerat parintele stiintei finantelor): "Exista cheltuieli publice; ele trebuie acoperite". Asadar, problema esentiala a stiintei finantelor publice consta n gasirea modalitatilor concrete de a acoperi cheltuielile finantate de stat, ceea ce echivala si cu a asigura functionarea normala a institutiilor publice. 17

La rndul sau, Adolph Wagner, sustinea ca: "stiinta finantelor este stiinta economiei administrate de stat sau de catre un corp public n vederea procurarii si ntrebuintarii bunurilor, n special a banilor, care le sunt necesare functiilor lor de comunitati economice obligatorii". n plus, el considera ca obiect de studiu al finantelor publice si realizarea unei mai juste repartizari a veniturilor ntre membrii societatii, economia financiara avnd datoria de a nlatura unele stari economice si sociale nefavorabile". Se extindea, astfel, aria problematicii finantelor spre cautarea unor solutii care sa permita o mai echitabila distribuire a resurselor n societate. Un alt reprezentant al conceptiei clasice, Paul Leroy Beaulieu, facnd trimitere la necesitatea corelarii cheltuielilor publice cu procurarea resurselor acoperitoare acestora, afirma ca: "stiinta finantelor publice este de fapt stiinta veniturilor publice si a utilizarii acestora pentru acoperirea cheltuielilor publice". n acelasi context, se cuvine a fi mentionata conceptia lui Ion Ionescu de la Brad, care considera, ndreptatit, ca finantele publice trebuie sa raspunda la ntrebarea, "cum sa se aseze, sa se strnga si sa se ntrebuinteze darile catre stat, evitnd cheltuielile zadarnice" risipitoare. Indiferent de unghiul de abordare, conceptia clasica asupra stiintei finantelor publice s-a subordonat conceptelor liberale despre economie si stat, dominante n prima faza a dezvoltarii societatii capitaliste.
1.3.2. Conceptia moderna

Cristalizarea conceptiei moderne a avut loc n contextul nasterii doctrinei economice interventioniste, care a devenit tipica pentru societatea moderna. Debutul acestei conceptii, n cadrul doctrinei interventioniste, axata pe implicarea statului n viata economico-sociala, se situeaza la nceputul secolului XX, dar, mai ales, n perioada primului razboi mondial. Abordarile doctrinare cu caracter interventionist s-au amplificat mult, nsa, pe fundalul crizei economice mondiale din anii 1929-1933, care a evidentiat limitele initiativei private n rezolvarea unor probleme economicosociale cu impact profund n societate si disfunctionalitati majore ale mecanismelor economiei de piata, confruntata cu fenomene perturbatoare grave. Manifestarea fenomenelor de criza si somaj au constituit factori decisivi n reconsiderarea doctrinei economice liberale, dupa ce se constatase ca prezenta statului a fost indispensabila n rezolvarea unor probleme fundamentale pentru tarile beligerante n primul razboi mondial. Or, n conditiile razboiului, alaturi de eforturile financiare mari, s-a impus adaptarea economiei la nevoile de desfasurare a ostilitatilor, prin restructurarea ei si dezvoltarea productiei de razboi. n acele conditii, statul s-a dovedit singurul n masura sa asigure concertarea eforturilor si reorientarea resurselor, actionnd, mai ales, prin mijloace financiarmonetare. Ulterior, pentru nlaturarea efectelor dezastruoase ale razboiului si combaterea efectelor distructive ale crizei economice mondiale, inclusiv ale manifestarii ciclitatii economiei s-a recurs la noi masuri de interventie statala, ca alternativa viabila la dereglarile aparute n functionarea mecanismelor pietei. n noile conditii, s-a abandonat teza statului-jandarm (menit sa ndeplineasca sarcini traditionale) n favoarea celei a statului-providenta sau al bunastarii (welfare). n aceasta viziune statul nu se mai limita la finantarea actiunilor neproductive, ci si manifesta pregnant prezenta n economie, fie direct, prin dezvoltarea unor ntreprinderi de stat, fie indirect prin sustinerea si influentarea ntreprinzatorilor de o maniera convergenta politicilor de stabilizare si crestere economica. 18

n consonanta cu noua doctrina, statul nu mai este interpretat doar ca un consumator de produs national. El devine acum redistribuitor de resurse, capabil sa orienteze si sa sustina evolutia ascendenta a societatii spre realizarea unor obiective de interes larg, ce corespund aspiratiilor de progres si civilizatie. Doctrina interventionista a implicat, firesc, si domeniul finantelor publice, genernd un interventionism financiar prin care statul se angajeaza cu mijloacele de care dispune pentru contracararea fenomenelor destabilizatoare, perturbatorii, ale vietii economico-sociale (crize, somaj) si stimularea factorilor de dezvoltare a societatii si de crestere economica. Confruntat cu realitatea dificultatilor de realizare a autoreglarii economiei prin mecanismul pietei libere, statul interventionist si asuma sarcini multiple ce vizeaza si corectarea unor imperfectiuni n functionarea acestuia. n acelasi timp, evolutia societatii a impus ca necesara asumarea de catre stat a unor sarcini noi, mai ales, n sfera protectiei sociale, care au determinat, pe de o parte, cresterea cheltuielilor statului, iar pe de alta parte, cautarea solutiilor de procurare a unor resurse suplimentare acoperitoare. n acest context, s-au nregistrat cheltuieli publice sporite pentru actiuni economice, inclusiv cu dezvoltarea sectorului economic de stat, subventionarea ntreprinderilor private sau protectia categoriilor sociale defavorizate etc., odata cu amplificarea celor traditionale. Concomitent, s-au produs mutatii si n sfera formarii resurselor financiare publice, prin admiterea apelului la resursele extraordinare, de tipul mprumuturilor de stat sau a emisiunii inflationiste de moneda, pentru a favoriza interventia (reglatoare) a statului n viata economica si sociala. La baza conceptiei moderne interventioniste, sta doctrina elaborata de J.Keynes, prin cea mai importanta opera a sa, "Teoria generala a folosirii minii de lucru, a dobnzilor si a banilor", n cadrul careia stimularea investitiilor, att n sectorul public, ct si n cel privat, prin instrumente de domeniul finantelor publice, pentru a asigura o folosire mai completa a fortei de munca, ocupa un loc prioritar. Doctrina Keynesista acorda un rol deosebit statului si folosirii mijloacelor sale, n primul rnd celor financiare, pentru influentarea evolutiei societatii, inclusiv a economiei. Pe acest fundal, conceptia moderna asuma studiul folosirii tehnicilor financiar-monetare n scop reglator (fata de evolutia vietii social-economice) ca un domeniu nou al stiintei finantelor (publice). Prin urmare, mentinnd problematica finantelor publice afirmata de conceptia clasica, abordarile moderne adauga, ca obiect al stiintei finantelor, studierea posibilitatilor de folosire a instrumentelor financiare n scop reglator (interventionist), n economie si societate. Domeniul de cercetare al finantelor publice, n conceptia moderna, include, deci, att modalitatile de fundamentare si finantare a cheltuielilor publice, respectiv modalitatile de procurare a resurselor financiare acoperitoare lor, ct si pe cele de interventie prin finante n viata economica si sociala pentru corectarea dezechilibrelor si asigurarea mersului ascendent al societatii. n ultimele decenii, nsa, sau produs unele reconsiderari ale acestei conceptii, pe fundalul neoliberalismului contemporan, orientate spre limitarea interventionismului statal si combaterea inflatiei generate de finantarea deficitelor bugetare. Dintre autorii cu contributii majore la crearea conceptiei moderne asupra finantelor publice se pot remarca: - J. M. Keynes, care prin continutul lucrarilor sale abordeaza plenar problemele financiar-monetare n contextul cerintelor echilibrului economic general punnd, implicit, bazele conceptiei moderne privind finantele publice; 19

- Maurice Duverger, care reliefnd deosebirile dintre conceptia clasica si cea moderna asupra problematicii finantelor publice, le defineste domeniul de cercetare, considerndu-le ca fiind "stiinta care studiaza activitatea statului n masura n care el utilizeaza tehnici financiare: cheltuieli, taxe, impozite, buget, procedee monetare etc.". n mod sintetizator, el afirma ca aceasta stiinta cuprinde, n conditiile societatii moderne, doua domenii de studiu: 1. folosirea mijloacelor financiare n scop financiar; 2. folosirea mijloacelor financiare n scop interventionist. De asemenea, M.Duverger apreciaza ca, potrivit conceptiei moderne, finantele publice sunt o ramura a stiintelor economice, deoarece mijloacele financiare sunt folosite de stat mai ales pentru a interveni n domeniul economic, pentru regularizarea productiei si a schimbului, pentru a asigura echilibrul preturilor si mentinerea puterii de cumparare a monedei etc. Asadar - conchide M. Duverger, "n viziune moderna, finantele publice sunt integrate n mecanismele economiei si adaptate la acestea", ceea ce le confera un rol major n influentarea evolutiei economiei si societatii, n ansamblu. - James Buchanan, care, la rndul sau ajunge la constatarea ca finantele publice studiaza activitatea economica a guvernului considerat ca entitate (social-economica). El apreciaza ca stiinta finantelor publice, att la nivele simple ct si mai complexe, trebuie sa cuprinda doua stadii (formulate sub forme ale unor ntrebari) si anume: primul, semnifica ce ncerca sa faca guvernul si ct de eficace sunt eforturile pentru atingerea obiectivelor sale; al doilea, cum sunt afectate comportarea si conditiile indivizilor n economia privata sau de piata. J. Buchanan evidentiaza, de asemenea, accentul pus (n conceptia moderna) pe abordarea problematicii finantelor publice prin prisma eficientei economico-sociale a actiunilor ce se ntreprind. Aceasta directie de abordare presupune ca, pentru fundamentarea deciziilor ce se iau de catre organele de stat, finantele publice sa ofere tehnicile adecvate studierii nivelului de eficienta n diferite variante de realizare a obiectivelor, urmnd a se opta pentru cele mai avantajoase. n acest sens, el constata ca "optiunea publica, teoria si analiza elaborarii deciziilor colective au fost tot mai mult incluse n finantele publice". - William Shultz si Lowell Harris accentund, la rndul lor, asupra laturii tehnice a fenomenelor financiare, concluzioneaza ca "stiinta finantelor publice se ocupa cu studiul faptelor, principiilor, tehnicilor si efectelor dobndirii si cheltuirii fondurilor de catre organele guvernamentale si ale administrarii datoriei publice". Un impact major asupra evolutiei conceptiilor contemporane cu privire la finantele publice l are doctrina "supply-side economics", ndeosebi n varianta sa "monetarismul". Aceasta, opunndu-se interventionismului keynesian, pledeaza pentru restrngerea rolului statului si cheltuielilor (consumurilor) publice si implicit limitarea folosirii instrumentelor financiare n scop interventionist, atribuind o importanta sporita monedei si politicilor monetare. Pe un plan mai larg, se poate constata ca n abordarea problematicii finantelor, att n conceptiile clasice, ct si n cele moderne, latura sociala a acestora (vazuta prin prisma relatiilor dintre participantii la procesele financiare) este luata n considerare ntr-o masura mai redusa, accentul fiind pus pe elementele de ordin tehnic. Sub acest aspect, doctrina marxista asumata de statul totalitar socialist, s-a remarcat prin definirea si interpretarea finantelor, n primul rnd, ca relatii sociale, subestimnd latura lor tehnica. De asemenea, ntre conceptiile moderne asupra finantelor se pot distinge si cele axate pe latura psihologica a problematicii lor, respectiv pe studierea reactiilor indivizilor si a 20 comportamentului lor, ca si a institutiilor statului, n contextul procurarii si utilizarii resurselor financiare publice. Totodata, se remarca accentuarea tendintei de abordare a problematicii finantelor prin metode de cercetare si modelare matematica a fenomenelor financiare. Ramura a stiintelor economice, finantele studiaza procesele si relatiile de constituire, repartizare si utilizare a resurselor financiare, cu instrumentele si tehnicile de realizare a acestora la nivelul statului si celorlalte entitati publice si private. n mod implicit, ele cerceteaza formele, metodele si tehnicile utilizabile n

dimensionarea si efectuarea operatiilor banesti legate de functionarea acestor entitati, dar si modalitatile de folosire a instrumentelor financiare pentru influentarea evolutiei economiei si societatii, n ansamblu. Corespunzator sferei proprii de manifestare, finantele publice ca domeniu de cercetare studiaza procesele si relatiile economice implicate n formarea, alocarea si utilizarea resurselor financiare publice, respectiv tehnicile si instrumentele specifice nfaptuirii lor, inclusiv incidenta acestora si modalitatile de influentare asupra celorlalte laturi ale activitatii economicosociale.