Definitia Constitutiei[14]

n istoria omenirii, ncepnd cu secolul al XVIII-lea, s-a impus CONSTITUIA ca lege fundamentala a unui stat. Constitutia reflecta, n primul rnd, noua conceptie despre guvernare care a dus la prabusirea absolutismului monarhic, conceptie potrivit careia suveranitatea apartine natiunii, iar reprezentantii acesteia o pot exercita numai n conformitate cu un sistem strict de reguli, si n special cu respectarea libertatii individuale. n secolul al XVIII conceptul de "Constitutie" a fost nteles ntr-o viziune larga, ce excede acceptiunea juridica si anume, ca o realitate politica si statala ce se identifica cu societatea respectiva. Aceasta pentru ca, n constitutie sunt consacrate, ca manifestare suprema a vointei nationale, principiile fundamentale ale ntregii vieti economice, politice, sociale si juridice, principii derivate din valorile fundamentale pe care statul trebuie sa le apere si sa le promoveze. Iata de ce, adoptarea constitutiei a devenit un important eveniment politic, social si juridic n viata statelor moderne. Rezulta ca, notiunea de Constitutie se refera la un fenomen complex, cu fatete filozofice, sociologice, politice si juridice, fenomen care a fost denumit constitutionalism. Cuvntul "constitutie" provine din limba latina, att de la substantivul constitutio, ct si de la verbulconstituo,ere, care au mai multe semnificatii, n speta nsemnnd "a orndui", "a aseza cu temei". n antichitatea romana, constitutio, sub aspect tehnico-juridic desemna fie o lege (constitutiile imperiale), fie un complex de legi care reglementau diferite domenii de organizare si activitate a statului, denumite si legi fundamentale. Cu timpul, ncepe sa fie preferata expresia "constitutie" pentru a desemna legile de organizare a statului, ca legi fundamentale, aparnd la un moment dat, ideea unei singure legi fundamentale. Aceasta idee se desavrseste n secolul al XVIII-lea (secolul luminilor), cnd lupta mpotriva absolutismului monarhic face necesara adoptarea uneiCarte fundamentale care sa fixeze drepturile cetatenilor si "regulile jocului" referitoare la putere. Aceasta va fi Constitutia, care definind regulile fundamentale de functionare a statului si garantnd drepturile fundamentale ale cetatenilor, apare ca o "bariera" n calea arbitrariului puterii. Subliniem faptul ca ntotdeauna o constitutie va avea o ncarcatura politica dictata de prezenta si echilibrul unor forte politice, precum si de fluctuatia raporturilor dintre ele.[15] Conceptia juridica actuala asupra constitutiei se poate exprima n doua sensuri diferite: n sens material si n sens formal. n sens material,(dupa obiectul, materia reglementarii) constitutia este ansamblul normelor fundamentalecare a) b) reglementeaza relatiile sociale functionarea organelor de stat; privind constituirea, competenta si

consfinteste, mai mult sau mai putin explicit, principiile sistemului social;

c)

consacra si garanteaza drepturile cetatenilor, mai mult sau mai putin detaliat, n functie de realitatile existente n diferitele tari n momentul adoptarii constitutiei, precum si obligatiile fundamentale ale cetatenilor.

Fcaem precizarea ca, urmnd structurile moderne, Constitutia Romniei, enunta materiile ce privesc drepturile si libertatile naintea altor problematici, fundamentnd prin aceasta nsemnatatea omului - cetatean si alegator - pe al carui consimtamnt se ntemeiaza nsasi legitimitatea autoritatilor politice si a ntregului esafodaj al puterilor statului[16] n sens formal, constitutia este ansamblul reglementarilor, indiferent de obiect: a) elaborate n scris; b) de un organ anume constituit (adunarea constituanta);

c) potrivit unei proceduri specifice, de o exigenta deosebita. Aceste elemente de ordin formal confera constitutiei stabilitatea si forta juridica suprema. Utilizarea unilaterala a acestor criterii, conduce la definitii unilaterale, care nu exprima suficient de corect fenomenul. Astfel, singur, criteriul formal exclude posibilitatea existentei unor norme constitutionale sau chiar a unor constitutii nescrise, ceea ce contravine realitatii. La rndul sau, criteriul material, aplicat pur si simplu, nu asigurasuprematia constitutiei asupra legii ordinare. n concluzie, cumulnd cele doua criterii, definim constitutia, n sensul contemporan al termenului, ca fiind actul juridic normativ suprem, exprimat de regula n forma scrisa, care cuprinde normele ce reglementeaza relatiile sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii, act adoptat, de obicei, printr-o procedura specifica menita sa-i confere forta juridica suprema. Precizam ca, n ansamblul normelor constitutionale, un loc important l ocupa normele ce consfintesc, explicit sau implicit, principiile fundamentale ale sistemului social si normele care definesc si garanteaza drepturile si stabilesc ndatoririle fundamentale ale cetatenilor. 4.3. Formele Constitutiei[17] Constitutiile cuprind reglementari care se pot prezenta sub doua forme ce nu se exclud reciproc, si anume: - norme cutumiare, alcatuind mpreuna o constitutie cutumiara; - norme codificate ntr-un document oficial si solemn, formnd constitutia scrisa[18]. A. Constitutia cutumiara. Este constitutia nescrisa care se impune prin uzante, obiceiuri, precedente cu privire la constituirea, competenta si functionarea organelor puterii, inclusiv sub aspectul raporturilor dintre aceste organe, precum si dintre ele si cetateni.

n literatura de specialitate exista un curent formalist exclusivist care neaga att "cutuma constitutionala" ct si "constitutia cutumiara".[19] Realitatea istorica impune nsa un alt adevar. Pna n sec.XVIII, cnd s-a cristalizat conceptul de constitutie si s-a impus elaborarea ei n forma scrisa, organizarea politica a diferitelor state s-a realizat mai mult prin cutume. Este adevarat ca acum modelul constitutiei cutumiare apartine unei perioade apuse, dar norma constitutionala cutumiara continua sa coexiste cu cea scrisa, ndeplinind o functie completiva. Cu alte cuvinte, relatia dintre dreptul scris si dreptul cutumiar nu este una de oponenta, ci de completare. Cel mai bun exemplu, n acest sens, l constituie dreptul constitutional cutumiar englez. Pentru a fi n prezenta unei norme constitutionale cutumiare, trebuie ndeplinite cteva conditii: a) repetarea constanta, ceea ce nseamna multiplicarea identica a acelorasi atitudini, avnd acelasi sens, cnd sunt ntrunite aceleasi conditii (repetitio); b) durata; repetarea aceleeasi atitudini trebuie sa se ntinda pe o perioada de timp relativ ndelungata. Ex. pentru formarea regimului parlamentar englez a trebuit sa treaca un secol si jumatare. c) claritatea; aceasta impune ca atitudinile, faptele sa nu fie susceptibile de mai multe interpretari sau de echivocuri; d) consensul; din punct de vedere subiectiv, atitudinea respectiva trebuie sa fie perceputa ca legala, conforma cu o norma juridica, att de catre autoritati, ct si de catre corpul social (opinio necessitatis). Constitutia cutumiara este o constitutie flexibila, n continua miscare de adaptare la cerintele vietii sociale, dar, uneori, si greu de determinat si de aceea incomoda. n fapt, este greu de pastrat, perioade ndelungate, sensul originar al cutumei si este greu, de asemenea, de stabilit cnd anume o cutuma a cazut n desuetudine sau cnd s-a format o noua cutuma. n legatura cu normele constitutionale cutumiare, exista doua reguli cu valoare de principii: 1) Cutuma nu poate modifica sau abroga o norma constitutionala scrisa, pentru ca daca am admite o asemenea situatie am ajunge la un rezultat absurd: regula constitutionala cutumiara se poate forma prin violarea repetata a constitutiei scrise; 2) Cutuma completeaza constitutia scrisa si sprijina interpretarea acesteia, cu conditia ca rolul completiv si interpretativ sa se manifeste la modul exigent si consecvent (altminteri s-ar ajunge la denaturarea constitutiei scrise) B. Constitutia scrisa. Aceasta este forma moderna de constitutie si si propune sa substituie unor fapte disparate, uneori fara o coerenta evidenta, o ordine juridica clara, sistematica, rationala si, declarat, voluntara. Originile notiunii moderne de constitutie, ce semnifica o manifestare de vointa sub forma de act scris, oficial, sistematic, solemn, relativ rigid, clar si precis, adoptat

de regula, cu respectarea unui ritual legislativ distinct, se afla n miscarea constitutionalista aparuta n Franta secolului XVIII, cu toate ca prima constitutie scrisa a fost Constitutia statului Virginia din 1776. n contextul starii de spirit a Revolutiei franceze a aparut evidenta necesitatea nlocuirii cutumelor vagi si incerte, generatoare de abuz, prin constitutia scrisa, vazuta ca instrument eficient de protectie n fata puterii, dar si ca un important mijloc de educatie morala si politica, prin intermediul caruia individul este ridicat la rangul de cetatean. Constitutiile "nescrise" reflecta traditii bogate si o experienta dintre cele mai notabile, n special de ordin parlamentar si a organelor justitiei, dar ele nu pot sa suplineasca existenta unui corp de reguli precise, reunite ntr-un sigur document sistematic si integrator, de natura sa ofere prezentarea structurii politice a tarii n ansamblul sau, a drepturilor cetatenesti, a modalitatilor si practicilor prin care se nfaptuiesc rapoturile dintre puterile statului[20]. n concluzie, - constitutia cutumiara are o flexibilitate care i permite continua adaptare la realitate, nsa, uneori, este greu de determinat, ceea ce faciliteaza abuzul; - constitutia scrisa are incontestabilul avantaj al preciziei si coerentei, si este mai eficace dect cea cutumiaradaca respecta doua conditii esentiale: de a exprima cu adevarat vointa suprema a natiunii si de a fi perceputa ca atare; de a urma dinamica sociala. n caz contrar, constitutia scrisa devine o fictiune sau un anacronism.

4.4. Suprematia Constitutiei

Principiul suprematiei constitutiei este una dintre cuceririrle cele mai importante ale dreptului constituional modern[21]. n virtutea pozitiei sale din vrful piramidei actelor juridice Constitutia exercita o influenta hotartoare asupra elaborarii si fundamentarii ntregului sistem legislativ. Constitutia revizuita consacra expres principiul suprematiei n art. 1 alin. 5[22], genernd n acest fel supralegalitatea constitutionala, astfel nct legea exprima vointa generala numai cu respectarea normei constitutionale.n sens larg si constitutia este o lege, dar nu o lege oarecare. Alegnd drept criterii: obiectul de reglementare, procedura de adoptare, modificare sau abrogare, precum siforta juridica, vom clasifica legile n trei categorii[23]: 1. legi constitutionale[24], 2. legi organice; 3. legi ordinare.

Precizam ca, aceasta clasificare este proprie sistemului de drept romanogerman, caracteristic Europei continentale. n sistemul de drept anglo-saxon, legile au aceeasi forta juridica, chiar daca sunt de importanta diferita. 1)Legile constitutionale. a) Din punct de vedere al obiectului de reglementare, legile constitutionale se refera la instituirea, organizarea si exercitarea puterii. Altfel spus, ele cuprind regulile privind guvernarea (determinarea autoritatilor nvestite cu puterea publica si a modului lor de desemnare sau constituire, repartizarea si, implicit, delimitarea competentelor ntre aceste autoritati, stabilirea formelor si mecanismelor de adoptare a deciziilor). Sub acest aspect, constitutia nu fixeaza doar cadrul si procedura impuse guvernantilor, ci determina si "breviarul" problemelor care fac obiectul guvernarii, adica specifica "materia" guvernarii. Pentru a limita puterea guvernantilor, constitutia sau legea constitutionala consfiinteste, implicit sau explicit, principiile vietii sociale din tara respectiva si cuprinde reglementarea, de principiu sau detaliata, a drepturilor, libertatilor si ndatoririlor fundamentale ale cetatenilor. Toate acestea reprezinta expresia culturii, a sistemului de valori, n ultima instanta, pe care se sprijina sistemul politic si juridic al statului respectiv. Celelalte legi, chiar daca reglementeaza asemenea aspecte, detaliaza doar prescriptiile constitutionale si se subordoneaza cu totul acestora. b) Din punct de vedere formal, legea constitutionla este supusa, de regula, altor rigori de adoptare sau modificare dect legile ordinare. Ea urmeaza o procedura speciala proprie. Acesta este criteriul distinctiv cel mai usor de sesizat. c) Din punct de vedere al fortei juridice, legea constitutionala este superioara tuturor celorlalte legi, ceea ce atrage stricta aliniere a ntregului edificiu normativ la ceea ce stabileste legea constitutionala. 2)Legile organice Acestea sunt o categorie intermediara ntre legile constitutionale si cele ordinare. De regula, ele au ca obiect de reglementare domeniile expres prevazute de Constitutie (de ex. sistemul electoral, organizarea justitiei, organizarea administratiei publice). Textul Constitutiei precizeaza tipurile de legi pe care le poate adopta Parlamentul Romniei n art. 72. Sunt enumerate mai multe relatii sociale a caror reglementare trebuie facuta prin lege organica. Acesta nu epuizeaza nsa domeniul rezervat legii organice. Printr-o interpretare sistematica a articolelor Constitutiei se pot identifica si alte domenii n care legea organica este cea care trebuie sa intervina. Pentru identificarea acestora Constitutia utilizeaza doua procedee : 1. cel direct, de nominalizare n alt text dect cel al art. 72 a relatiilor sociale a caror reglementare se realizeaza prin lege organica, de ex art. 5 alin. 1 relativ la cetatenie ; 2. interpretare sistematica a mai multor dispozitii constitutionale - art. 44 alin. 1 relativ la dreptul de proprietate raportat la art. 72 alin 3 lit. k, regimul juridic al proprietatii si mostenirii.

Prin nsumarea acestor procedee Constitutia stabileste un domeniu rezervat legii organice destul de vast chiar daca limitat doar la materiile expres enumerate n art. 72 alin. 3, precum si la alte articlole n care se prevede expres ca domeniul respectiv este reglementat prin lege organica.[25] Procedura lor de adoptare difera de cea a legilor ordinare, fiind mai pretentioasa, fara a se situa, nsa, la nivelul de exigenta al procedurii de adoptare a legilor constitutionale. Legea organica are o forta juridica inferioara constitutiei, dar superioara legii ordinare. 3)Legile ordinare Sunt toate celelalte legi adoptate de puterea legiuitoare, n baza prerogativelor sale deliberative obisnuite. Analiznd cele de mai nainte rezulta urmatoarele: a) criteriul material (continutul reglementarii) se repercuteaza asupra procedurii de adoptare a legilor, adica asupracriteriului formal. Relatiile sociale considerate importante de adunarea constituanta trebuie reglementate la nivel primar printr-o procedura speciala, mai dificila dect cea utilizata pentru reglementarea primara a relatiilor sociala apreciate de aceeasi adunare constituanta drept mai putin importante pentru societatea constituita n stat. b) criteriul clasificarii este n consecinta unul exclusiv subiectiv, care depinde de vointa adunarii constituante la un moment dat si care poate fi schimbat de puterea constituanta derivata.[26] Referitor la forta juridica a actelor normative n Romnia (Constitutie, legi organice, legi ordinare, ordonante ale guvernului, hotarri ale guvernului, acte ale administratiei publice centrale si locale), facem urmatoarea observatie: pe masura ce scade sfera destinatarilor, scade proportional si forta juridica. Att literatura de specialitate[27] ct si opinia publica percep suprematia constitutiei ca o axioma sacra si intangibila. Suprematia constitutiei nseamna ca aceasta se afla n vrful piramidei actelor normative, pozitie detinuta, din urmatoarele considerente: - legitimeaza puterea; - confera autoritate guvernantilor si fixeaza cadrul n care acestia o pot exercita ; - determina functiile si atributiile ce revin autoritatilor publice; - dirijeaza, la modul esential, raporturile dintre autoritatile publice, precum si dintre acestea si cetateni, consacrnd drepturile si ndatoririle fundamentale; - indica sensul, scopul activitatii statale, adica valorile sociale (ideologice, politice, economice) pe care statul se ntemeiaza si pe care le serveste; - reprezinta fundamentul si garantia esentiala a ordinii de drept;

- este, n ultima instanta, reperul decisiv pentru aprecierea validitatii tuturor actelor si faptelor juridice.

Elaborarea si adoptarea Constitutiei[28]

n legatura cu elaborarea si adoptarea constitutiei prima problema care se pune este de a sti cine esteputerea constituanta sau n alti termeni, de a stabili care este organul ndrituit sa elaboreze si sa adopte constitutia . Practica statelor demonstreaza ca aceasta putere se poate prezenta n doua moduri: Putere constituanta originarasi putere constituanta instituita sau derivata. A. Puterea constituanta originara Puterea constituanta originara este o putere primara, care creaza o noua ordine de drept, ca expresie a unei noi conceptii filosofice si politice. Ea este forma de manifestare a puterii constituante atunci: cnd apare un stat nou cnd se produce o revolutie care nlatura sistemul existent pentru a-l nlocui cu altul nou.

Constituirea si manifestarea unei asemenea puteri implica rezolvarea a doua probleme de o complexitate practica deosebita: prima - determinarea titularului puterii constituante originare, si a doua - legitimitatea operei sale constitutionale. I. n legatura cu prima problema, doctrina apreciaza ca titularul puterii constituante originare este conducerea grupului care a creat statul sau care a nfaptuit revolutia , avnd ca obiectiv , printre altele , instituirea unei noi ordini politicojuridice. II. Legitimitatea operei constitutionale, adica atitudinea corpului social de a recunoaste si accepta constitutia elaborata de cei ce si-au asumat puterea constituanta originara, este determinata de nsusi faptul istoric savrsit. Cu alte cuvinte, n aceasta situatie, se transforma un fapt istoric ntr-o noua ordine de drept. B. Puterea constitutanta instituita sau derivata Este acea putere constituanta a carei organizare si functionare sunt stabilite printr-o constitutie preexistenta. O astfel de putere nu va avea posibilitatea de a adopta o noua constitutie, ci numai de a o revizui pe cea existenta. Ea este deci o putere conditionata prin reguli constitutionale prestabilite, att cu privire la organizarea si functionarea ei, ct si cu privire la prerogative. Analiza elaborarii si adoptarii constitutiei se axeaza pe trei elemente principale: a) cine are initiativa elaborarii constitutiei ? b) cine este puterea constituanta, autoritatea competenta sa o elaboreze si sa o adopte ?

c) care modul de adoptare ? Folosind aceste elemente drept criterii de clasificare, vom identifica trei procedee de elaborare si adoptare a constitutiei: 1) Procedeul monocratic; 2) Procedeul democratic; 3) Procedeele mixte. Procedeul monocratic conduce la asa-numita constitutie acordata sau Carta concedata. Aceasta este o constitutie acordata de monarh, ca stapn absolut, supusilor sai. n acest caz initiativa si puterea constituanta apartin regelui. Doctrina apreciaza ca acesta este cel mai rudimentar procedeu de adoptare a constitutiei si ca apartine istoriei. Ex. Constitutia franceza acordata de Ludovic al XVIII-lea, n 1814. Procedeul democratic conduce la asa-numita constitutie conventie. n acest caz, initiativa apartine fortelor politice care ntruchipeaza, la momentul respectiv, ideea de drept si de justitie si este opera unei adunari reprezentative special constituite, denumita conventie sau adunare constituanta. Denumirea "conventie" exprima acordul intervenit ntre membrii societatii, pentru a-si desemna reprezentantii care sa elaboreze si sa adopte constitutia. n acest caz, avem de-a face cu o adunare reprezentativa suprema, ntruct ea stabileste competentele puterilor statului, inclusiv ale parlamentului. Constitutia conventie este o inventie americana. ncepnd cu prima constitutie scrisa din 1776 (Constitutia statului Virginia), constitutiile statelor federate americane, precum si Constitutia Statelor Unite ale Americii au fost operele conventiilor. Constitutia-conventie a cunoscut perfectionari succesive, de la aparitia ei si pna n prezent. Astfel, observndu-se la un moment dat ca daca Adunarea constituanta poate hotar suveran, ea poate intra n dezacord cu cei care au ales-o, s-a adus corectivul referendumului. Aceasta nseamna ca, dupa adoptarea ei de catre conventie, cu majoritate calificata, constitutia este supusa ratificarii populare. De regula, constitutia intra n vigoare pe data referendumului, evident daca rezultatul acestuia este favorabil, fara a mai fi necesara promulgarea de catre seful statului. Exemplu de astfel de constitutie: Constitutia romna din 1991, revizuita n 2003. n ceea ce priveste procedeele mixte se disting doua categorii: 1) combinatia monocratie - democratia directa; 2) combinatia monocratie - democratie reprezentativa. 1) n primul caz se obtin asa-numitele constitutii Statut sau plebiscitare. Initiativa acestor constitutii apartine monarhului, puterea constituanta, de asemenea, nsa cu amendamentul acceptarii de catre popor prin plebiscit. Puterea monarhului se manifesta si prin faptul ca intrarea n vigoare se face prin sanctiune regala. Exista doua diferente esentiale ntre referendum si plebiscit, desi, n materie adoptarii constitutiei, ambele reprezinta o

modalitate de consultare a cetatenilor. n cadrul plebiscitului nsa, spre deosebire de referendum, nu se poate vorbi de o vointa a reala a ntregii natiunii, deoarece pe de o parte poporul, este reprezentat printr-un corp electoral restrns, iar pe de alta parte acest corp electoral este controlat de monarh, fiind practic pus n situatia de a accepta vointa acestuia. Exemplu : Constitutia dictaturii regale din Romnia, supusa plebiscitului din 24 februarie 1938. 2) Combinatia monocratie - democratie reprezentativa a produs asa-numitele constitutii pact. Constitutia pacteste rezultatul unui acord dintre rege si parlament, considerat ca reprezentant al poporului. De regula, clauzele acestui pact, care exprima o diminuare a puterii regale n favoarea parlamentului, au fost impuse monarhului dupa anumite miscari revendicative sau cu ocazia ocuparii unui tron vacant. Exemple : Constitutia Frantei din 1830, cnd Louis Phillippe d'Orleans este chemat pe tronul vacant, iar acesta accepta Charta propusa de Parlament ; Constitutia Romniei din 1866.

4.6. Modificarea Constitutiei[29]

Fiind un rezultat al evolutiei istorice, constitutia nu se poate situa n afara istoriei, transformarile istorice determinnd, n mod necesar, transformari ale constitutiei. n acelasi timp, ntruct reprezinta o reforma profunda, constitutia are nevoie de timp pentru a-si produce efectele, de unde necesitatea stabilitatii ei. O parte dintre constitutionalisti, si puterile constituante au manifestat preocupari deosebite pentru a asigura constitutiei o ct mai mare stabilitate n timp. S-a manifestat nsa si conceptia opusa, care apreciaza capacitatea constitutiei de a se adapta la schimbari, ca o necesitatea fireasca. Rezultatul a fost aparitia unor constitutii bazate pe conceptii de stabilitate diferite. S-a ajuns astfel, la clasificarea constitutiilor, dupa criteriul stabilitatii, n : suple (flexibile) si rigide. Initial, s-a considerat ca supletea este caracteristica numai constitutiilor cutumiare, constitutiile scrise fiind rigide prin definitie. Fenomenul constitutional a aratat nsa ca singura, forma de exprimare nu poate caracteriza pe deplin flexibilitatea constitutiei si atunci s-a recurs la o departajare bazata pe 3 considerente: - cine poate avea initiativa revizuirii constitutiei; - cine are dreptul sa o modifice; - care este procedura de revizuire. S-a convenit ca, daca o constitutie se modifica n acelasi mod ca si legile ordinare, atunci ea este supla, iar daca revizuirea se face printr-un procedeu special, diferit, n sensul de mai exigent, dect pentru legile ordinare, atunci constitutia este rigida.

O constitutie rigida este cea care se modifica printr-o procedura mai exigenta dect procedura prin care se modifica legile obisnuite dintr-un sistem de drept dat - si nu o constitutie care se modifica mai greu. O constitutie supla este cea care se modifica prin aceleasi proceduri ca si legile obisnuite din respectivul sistem de drept. Ambele prezinta avantaje si inconveniente. Constitutiile rigide subliniaza valoarea si autoritatea Constitutiei promovnd un sistem de valori n cadrul caruia o schimbare constitutionala trebuie efectuata ntotdeauna n anumite forme. Aceasta are o deosebita importanta n planul valorilor politice, dar cere timp si desfasurarea mai multor operatiuni la mai multe nivele. Sistemul constitutiilor flexibile faciliteaza revizuirea, dar punnd pe picior de egalitate constitutiile cu legile ordinare - dilueaza semnificatia constitutiei, a valorii sale de lege fundamentala. Procedeele de rigidizare utilizate n textul constitutiilor sunt de doua feluri: A. Interdictii: I) dispozitii care interzic la modul absolut, pentru totdeauna, modificarea anumitor prevederi ale constitutiei. O asemenea ncercare de rigidizare a fost criticata n doctrina considerndu-se ca valoarea unor astfel de prevederi este nula, caci puterea constituanta de astazi nu are nici o putere limitativa asupra puterii constituante de mine.Exemple : Constitutia franceza din 1884 stipula ca forma republicana de guvernamnt nu poate face obiectul revizuirii. Aceeasi prevedere o regasim si n Constitutia Romna din 1991. II) dispozitii care interzic modificarea constitutiei pentru o anumita perioada de timp prestabilita. Exemplu : Constitutia franceza de la 1791 interzicea orice propunere de modificare pe timpul primelor doua legislaturi - ceea ce nsemna 4 ani; Constitutia americana de la 1787 prevedea ca nici o modificare nu putea fi adusa pe o perioada de 21 de ani. III) dispozitii care interzic modificarea constitutiei n anumite situatii. Exemplu : Constitutia franceza din 1946 a stabilit ca nici o procedura de revizuire nu poate fi folosita n caz de ocupatie a tarii de catre forte straine. B. Dispozitii care stabilesc procedura speciala de modificare a constitutiei, avnd n vedere reglementarea initiativei si a competentei de modificare a constitutiei. Exemplu : Constitutia franceza din 1958 (n vigoare si n prezent) prevede la art.89 ca initiativa revizuirii apartine Presedintelui Republicii, la propunerea primului ministru, precum si membrilor parlamentului. Propunerea sau proiectul de revizuire trebuie votat n termeni identici, cu majoritate simpla, att de Adunarea Nationala ct si de Senat. Pentru a vedea relativitatea eficientei practice a procedeelor de rigidizare, atunci cnd constitutia nu este corelata cu realitatea sociala, vom prezenta exemplul Constitutiei franceze din 1791. Aceasta prevedea o procedura de revizuire extrem de complicata care necesita, n cel mai bun caz, 10 ani. n realitate, aceasta constitutie a durat 10 luni si jumatare. Continund exemplificarea, aratam ca, n ciuda procedeelor complicate de rigidizare utilizate, istoria constitutionala a Frantei a consemnat, n perioada 1791-1944, un numar de 15 constitutii, perioade lipsite de

constitutie si o constitutie care nu a fost aplicata niciodata (cea din 1793). n acest rastimp, Franta a cunoscut nu numai o varietate, dar si o alternanta de regimuri politice: monarhie, regimuri dictatoriale, republica. Din cele prezentate, reiese ca, rigidizarea formala nu conduce, ea singura, la stabilitate. Esentiale ramn receptarea Constitutiei de catre societate si stabilitatea sociala. n functie de realitatile tarii, constitutia va trebui sa cuprinda reglementari privind initiativa, competenta si procedura de revizuire suficient de exigente, pentru a conferi constitutiei suprematia asupra legii ordinare si stabilitatea necesara pentru inducerea reformei, dar care, n acelasi timp, sa faca posibila modificarea constitutiei n situatiile n care se manifesta schimbari importante sub aspect economic si ideologic, cu o amploare semnificativa, sub aspect social. Constitutia romna interzice revizuirea pe durata starii de asediu, a starii de urgenta sau n timp de razboi, printr-o astfel de prevedere constituanta urmarind ca revizuirea constitutiei sa se poata face n conditii de calm poilitc n tara, cu excluderea posibilitatii amestecului sau a inteventiei straine. n fine Constitutia Romniei stabileste unele domenii n care nici o initiativa de revizuire nu poate fi acceptata. Astfel, potrivit art. 152 nu pot forma obiectul revizuirii caracterul national, independent unitar si indivizibil al statului, forma republicana de guvernamnt, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala. Nu pot sa fie primite nici initiativele care urmaresc suprimarea drepturilor si libertatilor politice sau a garantiilor lor.Unul din elementele ce nu pot forma obiectul revizuirii si anume caracterul suveran ( independent) al statului va ridica unele dificultati n procesul de integrare n Uniunea Europeana, deoarece o astfel de integrare presupune renuntarea (transferul) la anumite prerogative ale statului n favoarea structurilor de la nivelul Uniunii.

Suspendarea si abrogarea Constitutiei[30]

Istoria omenirii a demonstrat aparitia, n viata statelor, a unor perioade de criza grava, adica de disfunctie, de perturbare importanta a functionarii sistemului social. n aceste situatii, statul trebuie sa faca fata unor dificultati exceptionale. Pentru a le surmonta, se impune sacrificarea libertatii, caracteristica starii de normalitate, sub imperiul necesitatii. Mai precis, daca n conditii normale cerintele vietii sociale pot fi si trebuie solutionate cu respectarea tuturor drepturilor constitutionale ale cetatenilor, n situatiile de criza grava a sistemului social, cnd se pune problema salvarii de la colaps, guvernarea trebuie sa poata lua cu eficacitate maxima si n timp util masurile adecvate, ceea ce presupune ngradirea libertatilor cetatenesti. Rezulta ca, pentru surmontarea situatiilor de criza grava este nevoie de o ordine publica ce se caracterizeaza prin reducerea drepturilor constitutionale si prin concentrarea puterii. Evident, acest mod de guvernare nedemocratic trebuie sa fie acceptat de corpul social. Acesta trebuie sa fie animat de vointa de a mentine regimul statal existent cu pretul unor sacrificii, si de convingerea ca, acest regim poate fi salvat doar prin utilizarea temporara a unei puteri de comanda.

Iata, deci, n ce termeni se pune problema suspendarii constitutiei. Suspendarea constitutiei semnifica ncetarea, pe o perioada de timp determinata, a efectelor tuturor sau doar a unora dintre prevederile constitutionale.Indiferent de faptul ca unele constitutii permit, altele interzic posibilitatea suspendarii, iar o alta categorie nu contin prevederi de acest gen, practica a demonstrat ca n anumite perioade de criza, n fapt, suspendarea se produce. Constitutiile se suspenda prin proclamarea starii de urgenta, de necesitate, de asediu sau de razboi, ori prin lovituri de stat sau revolutii. Precizam ca, nu toate suspendarile de constitutii corespund realmente necesitatii salvarii nationale. Istoria cunoaste destule cazuri cnd suspendarea s-a produs doar ca urmare a luptelor pentru acapararea puterii. n ceea ce priveste abrogarea constitutiei, aceasta semnifica ncetarea definitiva a efectelor unei constitutii si se produce prin aparitia unei noi constitutii.

4.8. Controlul constitutionalitatii legilor 4.8.1. Notiunea de control al constitutionalitatii legilor[31]

Pentru ca suprematia constitutiei sa devina realitate, nu este suficient sa fie proclamata, ea trebuie si garantata. Astfel a aparut necesitatea controlului constitutionalitatii legilor, adica a verificarii conformitatii lor cu constitutia, dupa o procedura bine definita, si a sanctionarii eventualelor abateri. S-a pus nsa problema: cine sa exercite acest control? O prima posibilitate ar fi ca acest control sa fie exercitat chiar de Parlament. Dar n acest fel se ajunge la confuziunea judecatorului cu partea, ceea ce, n principiu, exclude, de fapt, controlul. O alta posibilitate ar fi exercitarea controlului de un organ exterior Parlamentului. Dar, teoretic, este greu de admis, ntruct da impresia ca acest organ s-ar situa deasupra Parlamentului. Care au fost si sunt, totusi, solutiile practice? Modalitatile controlului de constitutionalitate a legilor sunt: absenta oricarui control; controlul exercitat de opinia publica; controlul prin referendum; controlul exercitat de un organ politic; controlul jurisdictional si controlul printr-un organ unic, special si specializat.

4.8.2. legilor[32]

Modalitatile

controlului

de constitutionalitate

Absenta oricarui control. Se bazeaza pe ideea ca institutionalizarea controlului constitutionalitatii legilor contravine principiului suprematiei reprezentantei nationale. n acest caz functioneaza prezumtia ca reprezentanta nationala se caracterizeaza printr-o responsabilitate care o determina sa se autolimiteze la respectarea constitutiei. Aceasta solutie se aplica n Belgia, Olanda, Israel, Noua Zeelanda. Argumentarea absentei controlului are n vedere considerente politice si juridice, dintre care mentionam:

- legea este expresia vointei generale, vointa generala este suverana, iar puterea suverana este prin definitie puterea care nu se supune nici unui control; - ntruct numai parlamentul reprezinta natiunea, el raspunde exclusiv n fata poporului pentru activitatea sa si nici un alt organ nu poate avea un titlu legitim pentru a infirma vointa reprezentantei nationale; - cu prilejul adoptarii legilor, parlamentul realizeaza implicit si controlul conformitatii lor cu constitutia, acest control prealabil si preventiv, facnd de prisos un eventual control posterior si sanctionator; - nimeni nu se poate considera mai competent dect nsusi organul legiuitor pentru a aprecia ce este sau nu constitutional. Controlul prin opinia publica. A fost proclamat de Adunarea constituanta franceza din 1791, spunndu-se ca atunci cnd guvernamntul violeaza drepturile poporului, insurectia este pentru popor nu numai un drept, ci si o ndatorire. Rezulta, de aici, ca revolta, insurectia devine sanctiunea neconstitutionalitatii actelor de guvernare. Acest procedeu a fost calificat ca primitiv, n afara exigentelor pe care le implica o constitutie scrisa, ntruct, sanctiunea neconstitutionalitatii ar putea fi mai arbitrara dect delictul de neconstitutionalitate. Controlul prin referendum. Apare ca forma de control cea mai democratica. Ea se practica n unele state ca modalitate de asociere a poporului la procesul legislativ. Dar cteva inconveniente serioase nu pot fi ignorate: - consultarea poporului prin referendum se face, mai ales, n considerarea unor semnificatii si implicatii politice, or neconstitutionalitatea, n sens strict, este o problema de specialitate juridica, si ca atare, este greu de acceptat ca solutia rezultata din referendum va fi indubitabil pertinenta si corecta, mai ales atunci cnd se pun probleme complexe care nu pot fi turnate n tiparul DA sau NU; - organizarea referendum-ului este laborioasa si costisitoare, devenind practic imposibila atunci cnd se invoca frecvent situatii de neconstitutionalitate; Controlul exercitat printr-un organ politic. Acest sistem a fost propus si experimentat, cu rezultate discutabile, n Franta. El are la baza urmatoarele idei:
- desi prin obiectul sau, controlul constitutionalitatii legilor este de natura juridica, el viznd asigurarea conformitatii legilor cu constitutia, are totusi si valente de control politic, urmrind asigurarea suprematiei si intangibilitatii asezamntului politic si juridic fundamental al statului;

- daca legea este expresia manifestarii de vointa a unei adunari reprezentative, atunci controlul conformitatii legii cu constitutia trebuie sa apartina logic, moral si politic, tot unui corp reprezentativ. Controlul exercitat printr-un organ politic ramne, nsa, discutabil sub anumite aspecte, dintre care mentionam: - instituirea unei autoritati politice, n afara parlamentului, cu drept de control asupra lui, vine n contradictie cu rolul reprezentativ al parlamentului;

- controlul constitutionalitatii legilor cuprinde, n esenta sa, o importanta componenta juridica, astfel nct el nu poate fi fondat si desfasurat din perspectiva unor premise exclusiv politice. Controlul printr-un organ jurisdictional. Este considerat, de o mare parte a doctrinei mai eficace dect controlul politic si mai potrivit cu natura lucrurilor, din urmatoarele considerente: - problema conformitatii unei legi cu constitutia este o problema prin excelenta juridica, si anume de a stabili daca organul legiuitor, exercitndu-si prerogativele sale legislative a actionat sau nu n limitele competentei constitutionale, or aceasta operatiune o pot face cel mai bine, datorita statutului lor, magistratii; - procedura jurisdictionala, chiar daca s-ar abate de la regulile dreptului comun, confera prin sine nsasi garantii suficiente pentru solutii echitabile (independenta judecatorilor, si deci impartialitatea lor, contradictorialitatea, obligatia motivarii solutiei). Controlul jurisdictional poate functiona n doua sisteme: - concentrat, atunci cnd competenta acestuia apartine numai instantei supreme - difuz, atunci cnd competenta, n acest domeniu, revine tuturor instantelor judecatore# 12512i814m 1;ti, indiferent de gradul lor. Primul sistem confera o mai mare autoritate actului de control si poate viza o lege n ansamblu. Al doilea sistem se limiteaza la un litigiu prezent si actual, precum si la textul de care depinde judecarea cauzei, iar deciziile adoptate n cadrul sau se bucura numai de o autoritate relativa, producnd efecte inter partes, care pot fi extinse, cel mult, prin modalitatea precedentului judiciar.
Cu toate avantajele lui, acest tip de control nu este scutit de observatii critice:

- adesea, judecatorii sunt obligati sau tentati sa alunece de la aprecierea juridica a operei legislative, la aprecierea ei politica; - procedeul judiciar poate deveni o arma a puterii executive, pentru reglarea unor diferende cu puterea legiuitoare sau un instrument al puterii judecatore# 12512i814m 1;ti n raporturile ei, uneori tensionate, cu celelalte doua puteri; - organele judecatore# 12512i814m 1;ti devin, vrnd-nevrnd, o ramura a puterii legislative sau, ceea ce este si mai grav, pot deveni o veritabila putere de guvernare, o autoritate deasupra tuturor celorlalte; - puterea judecatoreasca, alcatuita din persoane care se bucura de inamovibilitate si independenta, poate fi nu numai impartiala, ci si discretionara; - decizia judecatoreasca, chiar gresita fiind, odata intrata n puterea lucrului judecat, nu poate fi retractata, ea putnd astfel crea si ntretine o situatie de confuzie juridica.

Controlul printr-un organ unic, special si specializat. A aparut ntre anii 1920-1930 n Cehoslovacia si Austria, raspndindu-se dupa al doilea razboi mondial aproape n toata Europa. Promotorul acestui sistem, care a devenit modelul european, a fost Hans Kelsen. Controlul printr-un organ unic, special si specializat prezinta, cel putin, urmatoarele avantaje: - degreveaza jurisdictiile de drept comun de competenta de a verifica, n litigiile dintre particulari, constitutionalitatea legilor, eliminndu-se astfel din domeniul constitutionalitatii practica judiciara contradictorie ; - confirmarea conformitatii legii cu constitutia, sau dimpotriva, infirmarea acesteia este opozabila tuturor, producnd deci un efect mult mai puternic dect autoritatea lucrului judecat a unei decizii judiciare, care n principiu produce efecte doar ntre parti; - cadrul strict n care se realizeaza verificarea constitutionalitatii legii reduce considerabil insecuritatea juridica. n concluzie, comparnd diferitele sisteme, cu avantajele si dezavantajele lor, rezulta ca, daca necesitatea controlul constitutionalitatii legilor apare perfect justificata, modalitatile lui de exercitare ramn imperfecte si discutabile. Aceasta nu mpiedica, nsa, utilizarea lor n practica, fiecare stat adoptnd modalitatea pe care o considera adecvata.

4.9. Controlul constitutionalitatii legilor n Romnia

Prin continutul si pozitia sa constitutia comanda ntregului drept. Controlul constitutionalitatii legilor este o garantie necesara a traducerii n concret a principiilor si normelor constitutionale. Constitutia Romniei ncredinteaza controlul constitutionalitatii legilor unei autoritati publice denumite Curtea Constitutionala. Aceasta institutie si gaseste reglementarea n art.142-147 din Constitutie, precum si n Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale republicata[33]. Dispozitii privind competenta Curtii Constitutionale se mai gasesc si n alte legi, ca de exemplu Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curtii Constitutionale[34] sau Legea nr.370/2004 privind alegerea Presedintelui Romniei. O dispozitie nou introdusa dupa revizuire[35] ncredinteaza Curtii Constitutionale rolul de garant al suprematiei Constitutiei, ceea ce pune n evidenta o data n plus, pozitia supraordonata a Constitutiei n cadrul ierarhiei sistemului juridic