UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ISTORIE FILOSOFIE GEOGRAFIE

MASTER
CERCETAREA ŞI CONSERVAREA MĂRTURIILOR ISTORICE

REFERAT

ISTORIA UNIVERSALA
A ARTELOR PLASTICE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,
LECT. UNIV. DR. LUCIAN AMON

MASTERAND,
MIRA (BALAŞ) FLORENTINA CLAUDIA
ANUL I

CRAIOVA
2008

1
 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE ISTORIE FILOSOFIE GEOGRAFIE
MASTER
CERCETAREA ŞI CONSERVAREA MĂRTURIILOR ISTORICE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,
LECT. UNIV. DR. LUCIAN AMON

MASTERAND,
MIRA (BALAŞ) FLORENTINA CLAUDIA
ANUL I

CRAIOVA
2008
2
 I. ARTA ARABĂ

Arta arabă s-a dezvoltat începând din secolul al VII-lea până în 1571,
când cultura islamică este total dominată de turci. Perioada ei de maximă
înflorire se înscrie între secolele VIII- XII.
Aria ei de răspândire cuprinde popoarele arabe şi celelalte popoare
din Orientul Apropiat şi Mijlociu, din Africa de Nord şi nord-vest (Tunisia,
Algeria, Marocul), precum şi Spania, unde califatele arabe imprimă culturii
Peninsulei Iberice un caracter specific.
La est s-a întins până în îndepărtata Indie, în perioada cuceririi mogule
din nord (sec. al XVI-lea). Ştiinţa şi arta arabă au la bază moştenirea artei
popoarelor vechi din vestul Asiei, influenţe ale artei egiptene, siriene,
persane, indiene şi bizantine. La baza acestei arte stă învăţătura profetului
Mahomed, cuprinsă în Coran, cartea sacră a cultului. Textele religioase
mahomedane sunt scrise în semne cufice, inventate în vechiul oraş
chaldeean Kuffa, nu departe de Bagdad.
Din semnele (literele) cufice, combinate cu elemente decorative,
florale ori geometrice, s-au creat ornamentele care au fost denumite
arabescuri.
De la bizantini, arabii au luat exemplul clădirilor proporţionate, al
interioarelor fastuoase. La aceste trăsături, arabii au adăugat preferinţa lor
pentru strălucire, bogăţie de culori şi detalii precise.

II. ARHITECTURA ISLAMICĂ

Ca şi arhitectura bizantină, cea islamică acoperă o zonă

transnaţională, din moment ce credinţa în Allah, în mila căruia se
abandonează credinciosul (islam înseamnă a te lăsa în voia Domnului),
uneşte culturi aflate la distanţe foarte mari. La un secol după hegira lui
Mahomed de la Mecca la Medina (622), islamismul cunoscuse deja o
răspândire de nestăvilit: domina un teritoriu imens, de la graniţele Indiei până
în sudul Spaniei (Occidentul european a fost salvat de victoria lui Carol
Martel din 732, în bătălia de la Poitiers).
Modulaţiile stilistice ale arhitecturii islamice se conformează principiului
evitării reprezentărilor antropomorfe. Raţiunile acestui refuz trebuie căutate în
tradiţia religioasă. Deşi Coranul se limitează la interzicerea reprezentării
divinităţii şi a eventualei veneraţii a imaginilor acesteia, în realitate,
comentariile tradiţionale extind interdicţia la imaginea tuturor vieţuitoarelor.
Singura concesie priveşte reprezentarea plantelor care, alături de motivele
geometrice şi de caracterele arabe antice, constituie aparatul decorativ al
arhitecturii islamice.
3
 Caracteristicile acestei culturi sunt arcele excedente, carenate,
polilobate şi împletite, precum şi cupolele în formă de bulb. O formă
ornamentală tipică este reprezentată şi de plafoanele şi suprafeţele decorate
cu muqarnas (succesiune descrescătoare de alveole, care dinamizează
aspectul acestora). Ceea ce nu exclude posibilitatea ca arhitectura islamică
să se inspire din moştenirea greco-romană şi bizantină, aşa cum o dovedeşte
folosirea unor elemente precum coloana sau capitelul la construirea
moscheilor.
Arhitectura maură şi mozarabă.
În Spania, fuzionarea unor tradiţii stilistice diferite s-a produs mai întâi
în timpul dinastiei Almoravizilor (1056-1147), apoi în timpul dinastiei
Almohazilor (1130-1269) care şi-au extins controlul asupra Spaniei şi Africii
de Nord (Maroc, Tunisia, Algeria). Pentru a ilustra acest moment artistic de
excepţie, putem menţiona palatul Alhambra, în apropiere de Granada.

III. PALATUL ALHAMBRA

Rudyard Kipling a scris: „Estul este est iar vestul este vest şi cele
două lumi nu se vor întâlni niciodată”. Islamul şi creştinismul par să fi devenit
monoliţi ideologici, citadele ale căror porţi sunt ferecate una în faţa celeilalte.
A fost o vreme când nu au dus vieţi atât de separate.
În anul 711 a.Hr., forţele musulmane au invadat Spania şi au creat o
societate atât de bogată şi de puternică, invidiată de lumea cunoscută. Nu
era islamul cel rigid şi feroce din imaginaţia noastră, ci o cultură progresivă,
senzorială, curioasă din punct de vedere intelectual, care a fost determinată
timp de mulţi ani să influenţeze întreaga Europă.
În 1492, Cristofor Columb, înainte de a se îmbarca în răsunătoarea sa
călătorie spre Americi, s-a oprit în Granada. Aici, el este oaspetele de onoare
al unei ceremonii găzduite de regele şi de regina Spaniei, Ferdinand şi
Isabela. Se sărbătorea o măreaţă victorie: cucerirea Granadei. Până atunci,
Granada fusese condusă de musulmani.
Granada a fost ultimul refugiu al stăpânirii islamice în Peninsula
iberică. Marile oraşe în care această putere se afirmase ca stăpânitoare
fuseseră cucerite de creştini: Cordoba, capitala fostului califat, în 1236, iar
sevilla în 1248. Fondatorul dinastiei Nasrid, Muhamad I (1232-1272) a reuşit
să păstreze autonomia micului regat al Granadei, acceptând să fie vasal al
regelui Castiliei, până în anul 1492.
După ce monarhii catolici au preluat Granada, au început să distrugă
toate dovezile că musulmanii ar fi fost vre-odată prezenţi în Spania. În secolul
următor, autorităţile spaniole au persecutat şi au expulzat 300.000 de
musulmani şi au ars un milion de cărţi în limba arabă. Se punea capăt unei
civilizaţii care înflorise în Spania timp de 700 de ani. Purtătorii ei au devenit
4
cunoscuţi drept „mauri”. Propaganda iniţiată de cruciaţi ne-a transmis
imaginea diabolicului maur, duşmanul străin, sălbatic, cu pielea închisă la
culoare.
Dacă exisă un loc care provoacă stereotipul maurului trădător şi
însetat de sânge, acesta se găseşte în Palatul Alhambra, din Granada.
Alhambra este unul dintre cele mai complete palate islamice medievale din
întreaga lume.
Palatele suveranilor orientali alcătuiesc un capitol special al arhitecturii
islamice. Înclinaţiile arhitectonice ale musulmanilor îşi găsesc expresia în
amenajarea pereţilor cu somptuozitate şi mergând până la ultimele
amănunte.
Unul din cele mai importante monumente de arhitectură islamică este
palatul Alhambra din Granada, fiind totodată şi cel mai frumos şi mai faimos
castel medieval din Europa. Acesta, împreună cu Moscheea din Cordoba
sunt cele mai prestigioase dovezi ale prezenţei musulmane în Spania din
secolul al VIII-lea până în secolul al XV-lea.
Alhambra este un ansamblu de clădiri într-o fortăreaţă care domină
câmpia şi oraşul Granada, situat în faţa unui cartier popular şi pitoresc,
Albaicin. De acolo se văd vârfurile înzăpezite din Sierra Nevada. Aici se
găsesc edificii proeminente din epoci diferite, precum Palatul renascentist al
regelui Carlos al V-lea, unde se află Muzeul Alhambra şi Muzeul Artelor
Frumoase (Museo de Bellas de Artes). Ansamblul Alhambra se prezintă ca o
conglomerare de edificii, fortificaţii şi grădini, toate acestea fiind dispuse
admirabil, într-o compoziţie emoţionantă, fiind învăluite într-o mantie de
vegetaţie verde, care acoperă toate laturile colinei.
Grădinile Alhambra simbolizează apogeul unei lungi tradiţii de
grădinărit, care a început în Cordoba la mijlocul secolului al VIII-lea. Datorită
faptului că economia lumii islamice medievale se pregătea să intre în
agricultură, schimbările agricole au avut profunde repercursiuni asupra
Andaluziei. Toate acestea au dus la formarea unui nou habitat peisager cu
ramificaţii în designul de grădină. Grădinile formează un ţesut în interiorul
căruia se extind edificii şi construcţii în armonie cu oragrafia terenului şi cu
exigenţele rezidenţiale şi defensive. Elementele de grădină apar atât în
spaţiile interioare, cât şi în cele exterioare.
Printre clădirile ansamblului se află şi un palat maur care glorifică
acest complex. Numele său vine de la Qalat al Hambra, care înseamnă
literalmente „castelul roşu”, pentru că solul întunecat la culoare care îl
înconjoară dă pietrelor şi pământului nuanţa roşiatică.
În ciuda dorinţei regilor catolici de a şterge urmele islamului din
teritoriile recucerite de creştini după căderea Granadei, palatul maur era atât
de frumos încât nu a putut fi distrus şi a rămas în folosinţă ca palat regal al
acestora.
Construcţia a început în anul 1231, în timpul sultanului Nasrid Ibn al
Ahmar şi a durat 100 de ani. Muhamed al II-lea, fiul primului suveran nasrid,
Muhamed ben Nazar, va fortifica palatul. Stilul nasrid atinge apogeul în

5
secolul al XIV-lea, în timpul regilor Youssouf I şi Muhamed al V-lea care ridică
cele mai prestigioase părţi ale edificiului, între 1333 şi 1354.
Planul de construcţie al palatului este confuz. El se organizează în mai
multe săli dreptunghiulare, parţial integrate în incintă, legate între ele prin
vestibule şi dispuse în jurul celor două bijuterii – curtea mirţilor (patio de los
arrayanes) şi curtea leilor (patio de los leones). Exteriorul este sobru, în timp
ce decorul interior este fascinant, bazat pe trei componente ale artei clasice:
caligrafia, decorarea florală stilizată şi motive geometrice.
Alhambra, fortăreaţa din Granada, este o citadelă puternic fortificată,
are 23 de turnuri şi patru porţi. În interior se găseau locuinţe, moschei,
garnizoane, băi, o turnătorie şi magnifice palate – complexul Camares şi
complexul Lion Court. Acestea sunt adevărate bijuterii ale unei structuri
impunătoare.
Arhitectura este, fără îndoială, cel mai reuşit exemplu de artă islamică
aflată în afara spaţiului misulman.
Perfecţiunea, detaliile mozaicului, complexitatea, nu au fost egalate
nicăieri. Dar Alhambra înseamnă mai mult decât arhitectură şi istorie, este,
înainte de toate, o senzaţie specială şi copleşitoare. De la construirea sa,
Alhambra a trăit cu adevărat momente memorabile, iar amintirea acestora a
rămas. După ce a fost transformată în fortăreaţă în secolul al XI-lea,
Alhambra a fost reconstruită, s-au adăugat ziduri şi turnuri, fiind completată şi
în 1238.
Cel care s-a ocupat de această adevărată operă arhitectonică, Nasrid
Ibn al- Ahmar, a încercat să aducă între zidurile cetăţii cât mai multă
verdeaţă. Apa venea printr-un ingenios sistem de irigaţie din Darro, Alhambra
fiind plină de fântâni şi mici bazine.
Intrarea principală este Poarta Granadas, acoperită cu trei arcade
construite în 1536 de regele Carlos al V-lea. După ce treci de poartă ajungi
chiar la fortăreaţă, al cărei turn de observare impresionează prin dimensiuni.
Din acest turn se anunţa odinioară locuitorilor începutul lucrărilor agricole. În
interior se găseşte Plaza de Armas, iar în apropiere Palatele Nastrid, alcătuite
din trei structuri distincte. Prima este Mexaur, unde erau luate deciziile
administrative şi juridice. În interiorul acestei clădiri se găseşte un altar
special, numit Mihrab, orientat spre Mecca. Între Mexaur şi Serrallo se
găseşte curtea Camerei Aurii.
Palatul Serrallo, care a fost reşedinţa sultanilor, construit pentru a fi pe
placul lui Youssouf I, se deschide spre curtea mirţilor (patio de myrtles), unde
totul este centrat în jurul unui bazin de mari dimensiuni.
Luxul oriental şi fantezia neîngrădită sunt dublate, în aceste
construcţii, de un gust, de un simţ al măsurii şi de un rafinament intelectual
cum nu cunoscuseră suveranii orientali. Punctul central al palatului din
Granada este constituit de cele două curţi deschise: o curte mare cu două
şiruri de mirţi aşezaţi pe ambele laturi ale bazinului din mijloc şi o curte cu
aşa-numita Fântână a leilor.
Planurile pot fi comparate cu acelea ale peristilului antic. Privită
dinspre portic, curtea cea mare face o impresie deosebit de clasică. Ea se
6
conturează, în ansamblu, cu un tablou plin de armonie şi de simţ al măsurii.
Compoziţia regulată a întregului şi ritmul calm al coloanelor care
împrejmuiesc curtea, poate fi cuprins, fără dificultate, dintr-o privire. În faţa
acestei privelişti înţelegi imediat că oamenii care au trăit aici trebuie să fi
preţuit speculaţiile filosofice, să fi cunoscut plăcerile intelectuale şi să fi
preconizat moderaţia în viaţă.
Această impresie produsă de Alhambra nu exclude însă o bogăţie şi
un lux ca-n basme. Curţile principale sunt aşezate în unghi una faţă de
cealaltă, în aşa fel încât privitorul, atunci când trece dintr-una în cealaltă, să
fie nevoit, fără să vrea, să destrame ordinea strict arhitectonică şi să
comtemple compoziţia în „raccourci”. Pereţii de aici sunt împodobiţi cu versuri
arabe. Trecerea este copleşitoare. Cu acest prilej privitorul trebuie să
remarce marea libertate a întregii concepţii din celebra Curte a leilor.
Aceasta este, pentru cei mai mulţi, punctul de maximă atracţie. Aici se
găsesc 142 de coloane împodobite cu frunze de palmier sculptate, iar
fântâna este, la rândul ei, decorată cu migală cu versuri. Coloanele se
dublează, alcătuiesc grupuri şi par să se desprindă din perete. Îţi amintesc,
fără să vrei, de moscheea din Cordoba, care datează dintr-o epocă
anterioară. De fapt, în ciuda oricărei logici şi utilităţi, coloanele nu sunt câtuşi
de puţin în concordanţă cu sarcina pe care trebuie să o susţină, sunt fie
supraîncărcate, fie nu susţin nimic, se contopesc cu peretele, ori alcătuiesc o
întreagă pădure.
Curtea leilor reflectă tradiţia curţilor cu peristil ale marilor reşedinţe
seniorale romane, reluată apoi în conceperea curţilor interioare ale
mănăstirilor. Această curte mică are o formă dreptunghiulară. Un peristil cu
coloane elegante formează – pe laturile mici – două pavilioane. În centrul
acestui patio, 12 lei de marmură neagră, reprezentare animală rară în arta
musulmană, susţin un mare havuz rotund, din alabastru, din secolul al XI-lea,
de unde ţâşneşte un izvor. Pe Fântâna leilor s-a păstrat o veche inscripţie:
„ Priveşte apa şi priveşte havuzul, şi nu vei putea să-ţi dai seama dacă apa e
liniştită sau dacă marmura clocoteşte. Aşa cum, sub privirile invidiosului, pe
chipul îndrăgostitului trece o umbră fugară de supărare şi nelinişte, tot astfel
apa pizmaşă se ridică împotriva pietrii, iar piatra invidiază apa”. Printr-un
ingenios sistem de canalizare şi de rigole, apa este distribuită în toate
direcţiile, traversează peristilul şi, de acolo, pătrunde în interiorul sălii
Abencerrajes şi al sălii Dos Hermanas. Astfel, apa uneşte într-o singură
compoziţie geometrică părţile acoperite şi pe cele descoperite ale edificiului.
Se stabileşte o osmoză între apă şi piatră, supleţea fiecărei coloane capătă
alura unui jet de apă ţâşnind din pământ, care cade asemenea unor picături
peste dantelele stalactitelor sculptate pe arcade. Se stabileşte astfel un ritm
perpetuu, care dă un aspect mirific acestei Curţi a leilor.
Decoraţia supraajurată, care, în spiritul nostru clasic, ocupă un loc
secund, devine esenţială în lumea onirică de la Curtea leilor.
Sala regilor este una dintre cele mai misterioase, datorită efectului pe
care îl au umbrele, lumina slabă şi arcadele, dând impresia unei geometrii

7
copleşitoare. Camera personală a sultanului are şi un balcon impresionant,
care oferă o privelişte superbă.
Pe drumul spre grădinile încărcate de vegetaţie şi plante luxuriante, un
simbol al credinţei islamice că paradisul înseamnă prospeţime şi verdeaţă, se
ajunge la reşedinţa de vară a lui Nasrid.
Concepţia arhitecturală se adaptează perfect la temperaturile ridicate
ale verii andaluze. Circulaţia apei aduce prospeţime în cele mai adânci colţuri
ale palatului. Trecerile acoperite şi arcadele, care protejează împotriva
soarelui, se îmbină cu ferestre deschise pentru producerea curenţilor de aer
proaspăt.
O fantezie deosebit de luxuriantă îşi găseşte expresia în ornamentaţia
decorativă a palatului. Arcurile au formă de trifoi, iar contururile lor se pierd
într-un bizar joc de linii. Foilor mici ale arcului le corespunde bolta celulară,
care se transformă în stalactite atârnate.
Constructorii din vechiul Orient, care nu au putut să exprime legea
staticii în construcţiile lor cu ziduri masive şi coloane uriaşe, au fost întrucâtva
sclavii materiei. În schimb, arhitecţii din vechea Grecie şi din Roma s-au
străduit să dea legilor staticii o expresie clară şi armonioasă. Constructorii
mauri au luat însă, pentru prima oară în istoria arhitecturii, hotărârea să
treacă, pur şi simplu, peste legile staticii. Ei şi-au îndreptat fantezia asupra
unei diversităţi infinite de bizare forme ornamentale şi au vrut să-i convingă
pe privitori de faptul că, în împărăţia de basm creată de ei, logica a cedat
întâietate unei fantezii extrem de rafinate şi că materia a pierdut atributele ei
imanente. Prin decoraţia policromă în stuc, care acoperea pereţii în
întregime, această impresie era intensificată şi mai mult.
Creatorii acestei imateriale şi policrome lumi feerice şi-au înţeles bine
misiunea. Prin luxul lor, prin impresiile multiple pe care le produc, prin
policromia lor veselă, prin jocul frământat al liniilor, prin sclipitoarele fâşii de
lumină scânteietoare şi prin semiîntunericul tremurător, prin clocotitoarele lor
fântâni arteziene şi prin havuzurile în care se oglindesc construcţiile, prin
atmosfera saturată de mireasma portocalilor, lămâilor şi mimozelor, acest
palat aminteşte de un basm oriental, în care oamenii întâlnesc în fiecare clipă
neprevăzutul, în care totul este hotărât la întâmplare, în care înţeleptul
aşteaptă răbdător izbânda, fără a grăbi destinul, şi prinde uşor norocul,
pentru a-l lăsa să-i scape apoi iar, la fel de uşor.
Încăperile intime ne transpun în atmosfera de seră a rafinamentului şi
exceselor orientale şi doar turnurile care umbresc construcţia mai amintesc
de faptul că viaţa fără griji dusă de suverani în castel nu era decât una din
feţele existenţei lor agitate, plină de lupte.
În interiorul zidurilor palatului, arhitectura îţi taie respiraţia. Fiecare
detaliu din decorarea palatului pare a fi parte integrantă a unei scheme: rând
după rând de modele geometrice complicate sunt sculptate în lucrătura
zidurilor şi ferestrelor.
Centrul simbolic al palatului era reprezentat de sala tronului. Aici,
sultanul avea un avantaj psihologic asupra supuşilor lui. Când stătea aici,

8
părea o siluetă imaterială, iar aceştia erau orbiţi de lumina ce pătrundea prin
ferestrele viu colorate.
Scriitorul din secolul al XIX-lea, Washington Irving spunea: „Este
imposibil să priveşti această locuinţă a obiceiurilor orientale fără să simţi
conexiunile cu aventurile arabe. Te aştepţi să vezi ochi închişi la culoare
sclipind printre zăbrele. Însăşi frumuseţea trăieşte aici, ca şi cum ar fi fost
locuită până în ziua de ieri”.
Însă palatul Alhambra este mai mult decât o clădire frumoasă. Motivul
datorită căruia apare totul atât de armonios este acela că cel care a construit
palatul avea complexe cunoştinţe de geometrie, originare din lumea antică.
Totul este atât de frumos pentru că totul este sub influenţa proporţiilor.
Profesorul Antonio Fernandez Puertas a studiat întrega viaţă palatul
Alhambra. El a descoperit că toată construcţia, de la sol până la decoraţiunile
zidurilor, este bazată pe o singură proporţie. Aria pentru construcţia palatului
era limitată la vest, est şi sud. Arhitecţii au armonizat fiecare spaţiu din
interiorul palatului potrivit unui singur model de proporţii: o familie de
dreptunghiuri, fiecare legat unul de celălalt.
Minunea Alhambrei este reprezentată de misterul acesteia. Nu a
supravieţui nici o relatare despre viaţa de aici. Toate arhivele au fost
incinerate în focurile Inchiziţiei. Însă catolicii nu au reuşit să distrugă acest
loc. Alhambra este una dintre minunile lumii medievale şi conservând-o, ei au
păstrat o cutie plină de secrete care aşteaptă să fie utilizate pentru a decoda
civilizaţia care a construit-o.
Palatul Alhambra, construit iniţial ca o fortăreaţă în secolul al IX-lea,
transformat într-un complex de palate în secolele al XII-XIV-lea, a fost
declarat monument naţional în anul 1870. Din anul 1984 a fost înscris pe lista
patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Bibliografie:
• M. Alpatov , Istoria artei, vol. I, Bucureşti, 1965.
• M. Nicolau-Golfin, Istoria artei, vol. I, Bucureşti, 1970.
• Marco Bussagli, Să înţelegem arhitectura, Bucureşti, 2003.
• Jean-François Favre, Istoria artei-pictură, sculptură, arhitectură,
Bucureşti, 1998.

9
Palatul Alhambra- vedere generală

10
Grădinile generalife- Alhambra
11
Panoramă din Palatul Alhambra

12
Curtea mirţilor

13
Curtea mirţilor

14
Curtea mirţilor

15
Curtea leilor

16
Curtea leilor

17
Detalii de arhitectură

18
Detalii de arhitectură

19
Detalii de arhitectură

20
Palatul Maxor

21
22