Postura i locomoia uman Este capacitatea aparatului locomotor de a menine staiunea vertical biped (funcia de postur i echilibru) i de a deplasa

diferitele sale segmente i ntregul corp. Cele dou funcii sunt inseparabile i se condiioneaz reciproc, astfel nc t orice postur se menine sau se schimb printr!o micare i orice micare pornete de la o postur armonioas i perfect coordonat. "ermenul de #poziie# desemneaz o anumit orientare a corpului n spaiu, (e$% staiunea biped). &oziiile fiziologice% clinostatism (decubit dorsal si ventral)' ortostatism (statiunea verticala). (a acestea se adauga diverse pozitii (stand pe un picior, pe genunchi, ghemuit, sezand, stand pe maini sau spri)init culcat), intalnite obligatoriu in e$ecutarea unor activitati motrice sau impuse in diverse e$ercitii de cultura fizica. Pozitiile particulare pot fi observate in diverse boli, in atitudini antalgice sau create de procesul patologic in plina evolutie. *i)loacele +ineziterapeutice actuale, asociate diverselor procedee electro! si mecanofizice ce au ca scop recuperarea unor defectiuni ale diferitelor segmente ale aparatului locomotor, intra in preocuparea centrelor de reeducare si recuperare functionala. ,nainte de utilizarea recuperarii insa, se impune evitarea aparitiei unor deformari in statica si locomotia umana prin utilizarea pozitiilor corecte in diverse conditii de munca. E$% (studiul acestor pozitii si obtinerea unui randament ma$im al muncii prestate fac obiectul unei stiinte relativ tinere pe plan mondial, cunoscuta sub numele de ergonomie). -ceasta furnizeaza principiile generale privind organizarea muncii si a locurilor de munca, pozitiile fiziologice direct legate de o functionare optima a aparatului locomotor uman. *entinerea pozitiei se gaseste in conflict cu forta gravitationala (statiunea bipedica) si acest fapt pune in )oc mecanisme de conservare a echilibrului static si dinamic. Criterii anatomo-biomecanice si fiziologice ale starii de postura ,n studiul unei anumite pozitii de fond se va respecta obligatoriu tratarea urmatoarelor probleme% - Descrierea pozitiei diferitelor segmente. .iecare stare posturala impune o descriere a pozitiei segmentelor implicate si a raporturilor dintre ele, unghiurile unui segment fata de celalalt, precum si planurile (orizontal, frontal, sagital) in care se gasesc acestea in pozitiile de fle$ie, e$tensie, rotatie, abductie sau adductie, suspinatie sau pronatie etc. - Baza de sustinere (poligonul de sustentatie). Este suprafata geometrica variabila delimitata fie de marginile e$terioare, fie de punctele prin care segmentele corpului omenesc iau contact cu solul. &oate fi redusa la un punct (balet), sau la o linie (patina)ul sau mersul pe sarma). *entinerea echilibrului devine cu atat mai dificila, cu cat baza de sustinere isi diminueaza suprafata. - Pozitia centrului de greutate. /eterminarea acesteia se face luand in consideratie locul centrului de greutate si greutatea fiecarui segment in parte. Cunoscand pozitiile mi)locii ale centrelor de greutate si greutatea a doua segmente vecine izolate, se poate gasi centrul de greutate al ambelor segmente reunite. &rin combinarea din aproape in aproape a centrelor de greutate ale diferitelor parti ale corpului, se poate gasi pozitia centrului de greutate al intregului corp aflat intr!o pozitie oarecare. - Unghiul de stabilitate. Este proiectia centrului de greutate cu dreapta care il uneste cu marginea bazei de sustinere. Cu cat acest unghi este mai mare, cu atat stabilitatea devine mai mare. "eoretic, unghiul de stabilitate este cu atat mai mare, cu cat centrul de greutate este situat mai )os, iar baza de sustinere mai mare.
1

Mecanisme posturale. /iverse pozitii sau stari posturale se mentin datorita travaliului static al grupelor musculare, prin contractiile lor izometrice, declansate si reglate prin refle$ele de postura. *ecanismele de postura refle$e si de echilibru sunt provocate de stimuli de origine diferita, informatiile fiind primite de la organele proprioceptive ale urechii interne (labirintice) privind pozitia capului in spatiu, de la proprioceptorii musculaturii gatului asupra pozitiei capului fata de trunchi, de la proprioceptorii musculaturii trunchiului si membrelor (fusurile neuro! musculare) asupra pozitiei membrelor in spatiu, de la receptorii retinieni vizuali asupra pozitiei intregului corp fata de corpurile incon)uratoare si e$teroreceptorii cutanati care intra in contact cu punctele de spri)in ale corpului pe sol sau cu obiectele incon)uratoare. "oate aceste informatii a)ung la diferite eta)e ale a$ului cerebro!spinal (maduva, trunchi cerebral, nucleii cenusii cerebrali, scoarta cerebrala si cerebel), declansand o serie de reactii% reactii statice locale, reactii statice segmentare si reactii statice generale. Elementul de baza in mecanismul posturii este refle$, participarea centrilor superiori corticali este indispensabila, iar mentinerea pozitiilor (posturii) nu este posibila fara mentinerea echilibrului corpului. Conform legii echilibrului, starea de echilibru se realizeaza atunci cand proiectia verticala a centrului de greutate al corpului cade in interiorul bazei de sustinere. &ozitia anormala a capului in spatiu modifica perceptiile senzoriale la nivelul retinei si labirintului, determinand refle$e de redresare a muschilor cefei, care readuc capul si, succesiv, corpul in pozitie normala. Grupele musculare posturale principale. &ractic intervin toate grupele musculare cu precadere grupul e$tensorilor intervine si cu efectuarea unui travaliu static. "oate grupele agoniste si antagoniste actioneaza ca niste cupluri de forta, neutralizandu!se reciproc. i!loacele de stabilizare pasiva si participarea parghiilor osteo-articulare. 0n rol deosebit revine echilibrului intrinsec al coloanei vertebrale, capsulei si ligamentelor unor articulatii hipere$tinse, punerea sub tensiune a fasciilor si aponevrozelor (membran fibroas, foarte rezistent, care nvelete muchii i i leag de oase) sau intrarea in contact a unor segmente osoase care blocheaza miscarea. Pozitia ortostatica bipeda ,n statiunea bipeda, centrul de greutate este localizat la incrucisarea planului dorso!sacral, care trece prin partea superioara a celei de!a doua vertebre lombare ((1), cu planul medio!frontal. /in fata cade in mi)locul bazei de sustinere, reprezentata de o suprafata trapezoidala, limitata de marginile e$terne ale plantelor. ,n spri)inul biped, centrul de greutate principal mai are doi centri secundari, plasati in mi)locul articulatiilor co$o!femurale, astfel incat proiectia lor cade in zonele plantare undeva mai la mi)loc si mai inapoia lor. 2bligatia impusa picioarelor si gambelor de a suporta greutatea corpului a dus la dezvoltarea si intarirea acestor elemente. &elvisul s!a adaptat, de asemenea, la statiunea verticala, in timp ce trunchiul a suferit o angulatie la nivelul articulatiei lombo!sacrate, ce reprezinta o zona de e$trema slabiciune pe plan mecanic (dicopatiile lombare). Mecanisme posturale ortostatice. *ecanismul de mentinere a statiunii bipede se realizeaza prin rezistenta opusa greutatii corpului, care tinde sa flecteze genunchii si soldurile. -ceasta atrage dupa sine ntinderea e$tensorilor, stimularea fusurilor neuro!musculare, contractia refle$a a e$tensorilor care fi$eaza genunchii restabilind dupa sine pozitia ortostatica. 0n om in pozitie verticala pasiva poate cadea in orice directie% inainte, inapoi, sau intr!o parte. *uschii care se opun caderii, in special cei din grupul e$tensorilor, )oaca un rol
2

antigravitational. Cand corpul se apleaca in fata, e$tensorii trunchiului si fle$orii gambei se contracta cu o forta suficienta pentru a restabili echilibrul, ca urmare a unor refle$e miotatice declansate si coordonate de un veritabil dispozitiv +inestezic. Cand corpul se rastoarna in spate, se contracta marii drepti abdominali si e$tensorii gambei. -ceste raspunsuri sunt de origine refle$a si rezulta de la receptorii de intindere din trunchi, membrele inferioare si de la receptorii cefalici, mai ales ai ochilor. 3e constata ca statiunea verticala cu ochii inchisi este putin stabila, fiind insotita de oscilatii ale trunchiului. -ceasta observatie poate usor dovedi ca aferentele vizuale )oaca un rol important in mentinerea refle$a a stationarii verticale la om. 4eglarea posturii normale la corpul intact depinde, in consecinta, de activitatea integrala a tuturor mecanismelor refle$e. Mecanismele generale ale locomotiei *iscarea corporala in ansamblu sau a diferitelor sale segmente reprezinta unul din mi)loacele principale de relatie si adaptare continua a organismului la conditiile mediului. 5ou! nascutul vine pe lume cu o activitate motorie de baza si o dotare in miscari dezordonate care ulterior, se vor putea individualiza in raport cu evolutia sa. ,n primele saptamani de viata, nou! nascutul prezinta chiar un #mers automat tip primar#, in cazul in care este sustinut de a$ile. -cesta dispare si reapare abia catre sfarsitul primului semestru sau chiar al primului an de viata. ,n tot acest interval, se instaleaza o stare de astazie, caracterizata prin absenta echilibrului in pozitie ortostatica. Cand statiunea bipeda este pe deplin castigata, la 6!7 ani, se poate vorbi de un inceput al educatiei motorii. 3chemele motorii in vederea insusirii unor miscari elementare se dezvolta in cursul primilor 8 ani de viata. Notiuni generale de dinamica si cinematica locomotorie (ocomotia ! deplasarea apare ca o modificare a pozitiei corpului, in general, sau a unor parti din acesta, in particular. *iscarile care realizeaza locomotia corpului omenesc sunt rezultatul actiunii combinate a unui ansamblu de componente biomecanice active si pasive, care fac parte integranta din alcatuirea aparatului locomotor. ,n acest sens intra in )oc elemente ane$ate aparatului locomotor (receptori, nervi, centri nervosi) si, pe de alta, a unor componente proprii ale acestuia (muschi, parghii osoase, articulatii) ! ncep nd cu mesa)ul senzitiv, mesa)ul motor (voluntar sau refle$), contractia musculara si terminand cu mobilizarea sau fi$area pozitionala a componentelor osteo! articulare. 2 miscare poate fi declansata voluntar printr!un mesa) senzitiv, particular vizual, care initiaza suita ulterioara de evenimente in ordinea amintita. ,n cazul unei miscari refle$e, de redresare, are loc o antrenare initiala a componentelor osteo!articulare, cu solicitarea ulterioara a receptorilor de intindere fusali si tendinosi declansatori ai unui mesa) senzitiv inconstient, urmat de succesiunea celorlalte evenimente. ,mplicati in realizarea miscarilor voluntare, semivoluntare sau refle$e, in e$ercitarea unui act motor intervin, in afara muschilor principali (agonisti), si alte grupe musculare, din care deosebim% ! otorul primar este muschiul care controleaza efectuarea continua si gradata a miscarii. ! uschii de fi"are sustin segmentul in pozitia cea mai utila. ! uschii neutralizatori sunt antagonistii care suprima miscarea #motorului principal#, intervenind dupa terminarea miscarii. ,nteractiunea dintre muschii sinergici si antagonisti mareste supletea si precizia miscarii, care creste odata cu cresterea numarului de muschi antrenati in miscare. Cu cat rela$area antagonistilor este mai mare, cu atat miscarea este mai rapida si mai puternica.
3

&rin actiuni armonice sincronizate intr!o anumita succesiune, dezvolta intreg ansamblul de miscari particulare unei anumite activitati motorii. ,n conditiile intregului organism, contractiile sunt obtinute in ma)oritatea cazurilor de ambele tipuri (contractie de tip izotonic sau izometric) si in special sub forma lor fuzionata de secuse multiple ! cunoscute sub denumirea de tetanos, generate prin impulsurile nervoase refle$e sau voluntare. 3cheletul poate fi considerat ca o combinatie de parghii ce alcatuiesc dispozitivul pasiv osteo!articular. "ipul, amplitudinea si forta miscarilor sunt guvernate de lungimea parghiilor osoase si natura articulatiilor care leaga segmentele mobile de dispozitia, forma si numarul muschilor care actioneaza asupra acestora si de sarcinile care trebuie sa fie mobilizate. 3e precizeaza 8 puncte de aplicare a fortelor la nivelul parghiei% doua apartin fortelor statice de spri)in (3) si rezistenta (4)' al treilea punct apartine fortei motorii (.). (a parghia reprezentata de un oarecare segment osos, spri)inul (3) este reprezentat de a$a biomecanica a miscarii sau de punctul de spri)in pe sol' rezistenta (4) este data de greutatea corpului sau a segmentului care se deplaseaza, la care se poate adauga si greutatea sarcinii de mobilizat, iar forta (.) este reprezentata de insertia pe segmentul osos a muschiului care realizeaza miscarea. &arghiile se clasifica in% parghii de gradul , (cu spri)inul la mi)loc), de gradul ,, (cu rezistenta la mi)loc) si de gradul ,,, (cu forta la mi)loc). &arghiile de gradul , sunt cunoscute ca parghii de echilibru, cele de gradul ,, ca parghii de forta, iar cele de gradul ,,, ca parghii de viteza. &arghiile in care forta de aplicare este mai apropiata de punctul de spri)in sunt etichetate ca fiind si de viteza, iar cele in care aceasta este apropiata de punctul de rezistenta sunt utilizate ca parghii de forta, actionand insa cu viteze mult mai scazute. *obilitatea articulara trebuie considerata ca un factor activ, in acest caz, articulatiile nu au numai un simplu rol pasiv in e$ecutarea miscarilor, forma lor si gradul de libertate de miscare pe care il ofera reprezentand factori importanti care diri)eaza si sensul miscarilor, putand limita, in acelasi timp, si amplitudinea acestora. /in punct de vedere al mobilitatii articulare, pe plan functional nu se pot distinge decat doua categorii de articulatii% unele concepute pentru miscarea pieselor scheletice (articulatiile membrelor si mandibulei), mobile, iar altele dimpotriva au rol in sudarea acestora si fi$itatea lor (articulatiile oaselor craniene), sau articulatii imobile. (a realizarea functiei de locomotie li se opun o serie de factori ai mediului e$tern cu care aparatul locomotor interactioneaza in timpul activitatilor sale specifice. -trag atentia% greutatea corpului impusa de forta gravitationala tinde sa atraga corpul spre pamant, inertia care tinde sa prelungeasca si sa mentina o stare data, presiunea atmosferica ca o componenta a fortei gravitationale, cu rol deosebit pentru mentinerea in contact a suprafetelor articulare, rezistenta mediului care tinde sa se opuna miscarii corpului, forta de frecare in contactul componentelor corporale cu solul si forta de reactie a suprafetei de spri)in, egala si de sens opus fortei gravitationale. -naliza cinematica a miscarii porneste de la stabilirea reperelor de miscare (planuri si a$e), a tipurilor, directiilor si amplitudinii miscarilor. &lanurile anatomice sunt suprafete care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta% ! Planul sagital dispus pe directia suturii sagitale a craniului, pe directiile verticala si antero!posterioara imparte corpul in doua )umatati, dreapta si stanga. ! Planul frontal urmeaza directia suturii fronto!parietale sau coronare a craniului. /ispus vertical si imparte corpul in intr!o parte anterioara si o parte superioara. ! Planul transversal, orizontal imparte corpul in doua parti% superioara si inferioara.
4

&unctul de intersectie a celor trei planuri reprezinta centrul de greutate al corpului. #"ele biomecanice articulare. -rticulatiile mobile (in special diartrozele) pot reprezenta unul, doua sau chiar trei grade de libertate. -$a de miscare reprezinta linia situata intr!un anumit plan (sagital, frontal sau transversal), in )urul caruia unul din segmentele osoase se deplaseaza fata de celalalt. E$ista trei a$e fundamentale perpendiculare una pe alta% a$a sagitala, a$a frontala, si a$a longitudinala. ! a"a sagitala este orientata si diri)ata dinainte inapoi, permitand miscari de abductie si adductie in plan frontal' ! a"a frontala situata in plan frontal, in directie orizontala si diri)ata transversal' permite miscari de fle$ie si e$tensie in plan sagital' ! a"a longitudinala este verticala, permite miscari de rotatie interna si e$terna in plan transversal. ,n functie de planurile si a$ele de referinta deosebim% 9) fle"ia si e"tensia 1) abductia si adductia, abductia departeaza, iar adductia apropie de acest plan toate segmentele membrelor' 8) inclinarea (infle"ia) laterala. /esemneaza miscari de lateralitate ale capului, gatului si trunchiului, intr!un plan frontal, in )urul a$ei sagitale. (a aceste miscari se asociaza si o rotatie' 6) rotatia. 3e efectueaza in )urul a$ului longitudinal si in plan transversal pentru toate partile corpului, in afara de omoplat si clavicula. 7) bascula se utilizeaza pentru a defini anumite miscari ale bazinului si omoplatului. ,n cazul omoplatului, bascula traduce o rotatie in )urul a$ei sagitale, in timp ce pentru bazin aceasta poate fi in anteversie (anterior), retroversie (posterior) sau laterala (spre stanga sau dreapta). :) circumductia ! miscarea care se e$ecuta simultan pe mai multe planuri, fiind o combinatie succesiva de miscari de fle$ie, e$tensie, abductie si adductie, care descriu o miscare circulara particulara' ;) glisarea si hipere"tensia. 3unt miscari care depasesc limitele fiziologice. <lisarea se produce la nivelul suprafetelor articulare plane sau foarte usor incurbate, in timp ce hipere$tensia semnifica depasirea limitelor fiziologice ale rezistentei. *iscarile mai pot fi clasificare in% (9) miscari de tensiune slaba (scrisul, miscarile de finete si indemanare)' (1) miscari de tensiune rapida (miscari de forta)' (8) miscari balistice (aruncari, loviri etc.)' (6) miscari de oscilatie (pendulari). Fazele mersului. &rimul impuls in pornirea mersului este declansat in apropierea centrului de greutate, cand trunchiul se apleaca inainte pentru ca proiectia centrului de greutate sa treaca inaintea bazei de sustinere' aproape concomitent, membrul inferior de spri)in se e$tinde si corpul este proiectat inainte si putin mai sus, celalalt membru inferior, care devine pendulant, paraseste solul si este proiectat inaintea membrului de spri)in si fi$at din nou pe sol. .azele se repeta apoi cu membrele in pozitie inversa. *ersul se compune astfel dintr!o serie de perioade de spri)in unilateral, separate intre ele prin perioade de spri)in dublu. ,n cazul alergarii sau al fugii, care a)uta la deplasarea mai rapida a corpului, inaintarea se face prin trecerea succesiva a unui membru inferior inaintea celuilalt, spri)inul efectuandu!se insa

numai pe cate un picior. ,ntre doua momente de spri)in au loc mici sarituri prin aruncarea corpului inainte si suspendarea sa pentru scurt timp in aer. Centrii de greutate in aterizare nu se deplaseaza rectiliniu, descriind un traiect sinusoidal in plan vertical si orizontal. 3pre deosebire de mers, in fuga corpul se detaseaza de pamant inainte ca piciorul anterior sa!l fi atins. ,n saritura, omul realizeaza chiar o desprindere momentana de sol, in unele cazuri suficient de mare (e$% in volei, baschet) saritura in lungime sau in latime etc. ,n toate aceste desprinderi, participa aproape intreaga musculatura a aparatului locomotor pentru realizarea echilibrului si miscarii.