Sunteți pe pagina 1din 10

Sedimentul urinar este obtinut din urina recoltată proaspăt si contrifugată, după aruncarea supernatantului; se examinează la microscop, între lamă si lamelă, fără colorare.

A. Elementele neorganizate care intră în componenta urinii sunt reprezentate de săruri precipitate sub formă cristalină sau amorfă. Cristalizarea depinde de gradul de concentrare al urinii, de pH-ul urinar. Reactia acidă a urinii permite cristalizarea acidului uric, uratilor, oxalatului de calciu si cistinei. Reactia alcalină favorizează cristalizarea fosfatului amoniaco-magnezian, fosfatului bi- si tricalcic, carbonatului de calciu si uratului de amoniu. Eliminarea abundentă de cristale la bolnavi cu dietă echilibrată anuntă o litiază renală.

Aspectul microscopic al cristalelor permite identificarea lor:

o

acid uric: cristale galbene, polimorfe (rombice, cubice, în butoi, lance, stea, haltere, fus)

o

uratii: granulatii fine, amorfe gălbui; în cantitate mare, depozitul macroscopic este roz (se dizolvă prin adăugare de NaOH sau la cald)

o

oxalatii de calciu: formă de plic, clepsidră

o

sulfat de calciu: ace fine, incolore, grupate în rozetă, apar în urini foarte acide

o

fosfati amoniaco-magnezieni: cristale asemănătoare cu un capac de sicriu

o

fosfat bicalcic: cristale aciforme, în cruce sau în stea

o

fosfat tricalcic: precipită sub formă amorfă

o

carbonatul de calciu: granulatii amorfe, ca mici sfere grupate

o

uratul de calciu: granulatii amorfe, ac mici sfere grupate

o

uratul de amoniu - sfere galben brune, cu prelungiri în formă de spini

Cristalele de fosfati de calciu sau amoniaco-magneziene, precum si cristalele de oxalat de calciu se găsesc în sedimentul urinar în cazul alimentatiei vegetariene, dar si în litiaza renală, în diabetul zag ´harat si în gută.

Cristalele de urati si acid uric, prezente în cazul alimentatiei carnate, dar si în caz de distrugeri tisulare mari, hemoragii digestive, leucoze, stări febrile, litiază urică, gută.

Mai rar, se pot întâlni cristale de cistină (mici plăci transparente, cu 6 fete, incolore), cristale sub formă de sfere mici si strălucitoare cu dungi radiare si concenmtrice (leucină), sub formă de ace foarte subtiri în mănunchiuri sau aspect de stea (tirozină).

B. Elementele organizate din sedimentul urinar cuprind celule epiteliale, leucocite, eritrocite, cilindrii, eventual floră microbiană sau paraziti, spermatozoizi.

1. Celulele epiteliale provin din rinichi, căi urinare si vagin. -a. Renale - formă poligonală, rotundă, cu nucleu mare, citopl. granulară si mai mari decât leuc. -b. Căi urinare

o

straturile superficiale contin celule pavimentoase sau rotunde (ca si celulele renale)

o

straturile mijlocii contin celule în formă de rachetă, pară, fuziforme

o

straturile profunde au celule ovoide

o

căile ureterale au celule epiteliale cilindrice

Patognomonice pt. o afectare renală sunt cel. epiteliale renale, împreună cu cilindrii hialinogranulosi. -c. Vagin: celule mari, voluminoase, cu margini îndoite, adesea în placarde Nu este usor să se determine provenienta exactă a celulelor epiteliale. Prezenta în urină a câtorva celule epiteliale nu are nici o semnificatie patologică, abundenta lor exprimă o descuamare considerabilă si semnalează o inflamatie a tractului urinar. Dacă forma celulelor este bine păstrată si caracteristică, se poate presupune cu destulă probabilitate sediul procesului inflamator.

2.

Eritrocitele pot apare si în urina normală, mai putine de 3-4 hematii pe un câmp (în medie). Peste

acest număr se vorbeste de hematurie microscopică. La microscop au aspect de disc gălbui, cu dublu contur, strălucitoare. Când urina contine foarte abundente hematii (tot câmpul microscopic acoperit) este o hematurie macroscopică. După originea si cauzele lor, hematuriile pot fi:

-renale (în litiaza renală, tumori renale benigne sau maligne, TBC renală, infarcte renale, necroză papilară, rinichi polichistic, glomerulonefrite acute sau cronice, etc.) -vezico-ureterale (în neoplasme de prostată, polipoza uretro-vezicală, infectii, tumori vezicale, litiaza vezicii urinare, corpi străini intravezicali sau ureterali, diverticuli vezicali, traumat. vezico-uretr., etc. -extraurinare: genitale, în leucoze, endocardite, diateze hemoragice, etc. Pentru orientare asupra provenientei eritrocitelor, se recomandă examinarea la microscop a coloritului lor: eritrocitele decolorate caracterizează bolile renale (eritrocitele au trecut prin filtrul renal), iar cele bine colorate apartin căilor urinare. În urinile hipotone, eritrocitele se balonizează, iar în cele hipertone se balonizează si arată ca ciulinii.

3. Leucocitele apar normal în urină sub 10 pe câmp. Aspectul este asemănător unor globule sferice

granulate. Când numărul leucocitelor depăseste 10 pe câmp si apar libere, grupate sau alterate, este vorba de o leucociturie patologică. Aceasta semnifică o infectie urinară. Celulele Sternheimer- Malbin sunt leucocite modificate în conditiile de osmolaritate urinară scăzută, considerate patognomonice pentru suferintele nefronului distal (dacă depăsesc 10% din leucocitele urinare). În prezent, însă, se consideră că acest tip de celule poate apare nu doar în afectiuni renale, ci si în alte afectiuni în care există o hipo-osmolaritate a urinii. Aceste celule se vizualizează prin colorare cu 2 solutii pe bază de violet de gentiană si safranină si au aspect de leucocite mari, atipice, cu nucleu rotund si granulatii citoplasmatice animate de miscări browniene.

4. Cilindrii sunt formatiuni alungite, cilindrice, bine colorate, ce reproduc ca niste mulaje forma

tubilor uriniferi. Ei se formează prin gelificarea în tubii renali distali a proteinelor, substantelor albuminoide si mucoase, înglobând în acest mulaj elemente figurate sanguine, celule epiteliale, detritusuri celulare, bacterii, etc. Semnificatia cilindrilor diferă în functie de compozitia lor, de abundenta lor în urină:

o

cilindrii hialini, mulaje proteic translucide, apar si la normali, după efort, ortostatism, mai rar în context patologic renal. Au o structură fină, sunt transparenti, cu extremităti rotunjite.

o

cilindrii granulosi sunt opaci, cu granulatii inegale si sunt prezenti în nefritele difuze acute si cronice.

o

cilindrii epiteliali contin epitelii tubulare morfologic normale. Apar în nefrite (însotind cilindrii granulosi), mai ales în nefritele acute si în necroza tubulară acută.

o

cilindrii leucocitari indică prezenta unor procese inflamatorii ale parenchimului renal, cu focare glomerulare sau interstitiale. Au valoare diagnostică importantă în pielonefrite.

o

cilindrii hematici contin hematii intacte sau alterate, indicând o leziune glomerulară

o

cilindrii grăsosi cu granuatii mari, gălbui, se întâlnesc în sindroame nefrotice sau în proteinurii masive.

o

cilindrii pigmentari, hemoglobinici, mioglobinici, bilirubinici apar în conditii speciale (în hemoglobinurii de efort, în sindromul de strivire).

Cilindrii adevărati trebuie diferentiati de formatiunile similare care nu au o semnificatie patologică:

o

pseudocilindrii alcătuiti din urati, fosfati, săruri minerale sau din germeni ce simulează cilindrii granulosi (dar sunt solubili în acid acetic 3%)

o

cilindroizii, formatiuni cilindrice constituite din mucusul precipitat în tubii renali (aspect de panglică cu dungi, unul din capete despicat, uneori)

5. Alte elemente ce pot fi găsite în sedimentul urinar :

o

florămicrobiană, necesită examinare prin urocultură.

o

paraziti (Trichomonas vaginali), oxiuri.

o

celule neoplazice (celule atipice izolate sau conglomerate).

o

spermatozoizi

o

filamente de mucus, ca benzi subtiri, albicioase, fără semnificatie patologică.

o

levuri (pot fi confundate cu eritrocitele)

Prin numeroasele date utile pentru diagnostic, se concluzionează că pe bună dreptate, sedimentul urinar este considerat o biopsie renală intravitală, iar în perspectiva optimistă că fiecare dispensar va fi dotat cu un microscop, sperăm ca acest material să constituie un ajutor colegilor nostrii pentru “rotunjirea” diagnosticului clinic.

Descriere

Examenul microscopic se face pe sedimentul urinei proaspete, la cel mult 4 ore de la emisie. Se agita proba si apoi se centrifugheaza 10-15 mL urina la 2000 rpm timp de 5 min. Daca volumul probei este prea mic pentru a fi centrifugata, se

examineaza direct la microscop, dar se consemneaza in raportul final de analize ca rezultatul se refera la urina necentrifugata. Se elimina supernatantul, lasandu-se ~1 mL, iar sedimentul se resuspenda si se examineaza la microscop. In functie de numarul elementelor/camp microscopic modalitatea de exprimare a rezultatelor obtinute la examenul sedimentului urinar este urmatoarea, unde Hpf = camp microscopic de putere mare (obiectiv 40x) si Lpf = camp microscopic de putere mica (obiectiv 20x):

- rare: 1-4/hpf;

- relativ frecvente: 5-15/hpf;

- frecvente: 15-50/hpf;

- foarte frecvente: >50/hpf;

- hematurie microscopica masiva/Piurie (atunci cand campul microscopic este plin de hematii/leucocite);

- cilindrii se raporteaza ca tip si numar mediu pe 10-15 campuri de putere mica (lpf).

Eritrocitele au forma de disc biconcav, nu contin nucleu, sunt perfect conturate si se gasesc in numar foarte redus in urina normala. In urinile acide sau hipertone hematiile se pot contracta devenind piriforme sau crenelate, simuland granulatii, iar in urinile alcaline sau hipotone (diluate) se pot umfla devenind rotunde si se pot liza. Hematiile din urina pot proveni din orice parte a tractului urinar, de la glomerul pana la meatul urinar, iar la femei pot fi rezultatul contaminarii menstruale. Este foarte important sa se mentioneze prezenta eritrocitelor dismorfice (deformate); un procent >30% indica originea glomerulara a hematuriei.

Leucocitele au aspectul unor globule sferice granulate, de marimi diferite, mai mari decat eritrocitele; pot aparea izolate sau grupate; sunt in principal neutrofile si pot fi recunoscute dupa granulatiile caracteristice si nucleul lobulat. In urina normala este prezent un numar mic de leucocite. Leucocitele se micsoreaza in urina hipertona; se umfla si se lizeaza in urina alcalina sau hipotona (in urina alcalina sau hipotona leucocitele scad cu 50% in decurs de o ora, la temperatura camerei). La femei pot fi intalnite pana la 40% rezultate fals-pozitive, ca urmare a contaminarii vaginale. Un numar crescut de leucocite sugereaza un proces inflamator la nivelul tractului urinar sau in zonele adiacente. Cand numarul lor este foarte mult crescut si prezinta un aspect degradat (piurie) sau apar grupate este suspectata o infectie acuta a cailor urinare. Uneori, piuria se intalneste si in afectiuni acute non-renale, ca apendicita sau pancreatita. Poate aparea de asemenea si in conditii non-infectioase cum ar fi glomerulonefrita (ex. in LES), acidoza tubulara renala, starile de deshidratare, stresul si leziunile iritative ale ureterelor, vezicii sau uretrei. Datorita importantei sale, prezenta leucocitelor grupate trebuie raportata. Un numar crescut de limfocite si plasmocite sugereaza rejet acut de grefa renala, iar numarul crescut de eozinofile se asociaza cu nefrite tubulo-interstitiale si hipersensibilitate la penicilina.

Celulele epiteliale din urina pot avea originea in orice portiune a tractului urogenital, incepand cu tubii contorti proximali pana la uretra sau vagin. In mod normal se intalnesc in urina ca urmare a descuamarii fiziologice a celulelor senescente. O crestere semnificativa indica inflamatii in zona tractului urinar din care sunt derivate aceste celule. Se pot raporta 3 tipuri de celule epiteliale: tubulare renale, tranzitionale si scuamoase.

- celulele epiteliale tubulare renale sunt ovale, putin mai mari decat leucocitele si se disting prin nucleul mare, rotund. Prezenta lor are semnificatie diagnostica, indicand leziuni tubulare asociate cu pielonefrite, necroza tubulara acuta, intoxicatie cu salicilat si rejetul grefei renale.

- celulele epiteliale tranzitionale sunt rotunde, piriforme sau columnare, de 2-4 ori mai mari decat leucocitele si pot contine

ocazional 2 nuclei. Provin din epiteliul care captuseste tractul urinar, de la pelvis pana in cele doua treimi proximale ale uretrei.

- celulele epiteliale scuamoase sunt mari, plate, cu forma neregulata si contin un nucleu central mic. Provin din uretra si vagin.

Cristalele nu se gasesc de obicei in urina proaspat emisa, dar pot aparea dupa ce aceasta a stat mai mult timp la temperatura camerei. Cristalele se formeaza atunci cand urina este suprasaturata cu un anumit compus cristalin sau cand proprietatile de solubilitate ale acestuia sunt alterate. In cazul in care precipitarea apare la nivelul rinichiului sau tractului urinar, consecinta este formarea calculilor urinari. Cele mai multe dintre cristalele ce pot fi gasite in urina au importanta clinica scazuta, exceptand cazurile de dezechilibre metabolice, formarea calculilor sau reglarea medicatiei. Cristalele pot fi identificate dupa aspect sau, daca este nevoie, dupa proprietatile lor de solubilitate; pH-ul urinar influenteaza puternic formarea cristalelor. Cristalele gasite in mod frecvent in urina acida sunt: acid uric, oxalat de calciu si urati amorfi; mai rar sunt prezente alte tipuri: sulfat de calciu, urati de sodiu, acid hipuric, cistina, leucina, tirozina, colesterol. Cristale de acid uric pot fi prezente in urina normala, dar pot avea si semnificatie patologica (guta, metabolism purinic accelerat, stari febrile acute, nefrite cronice, sindromul Lesch-Nyhan). Cristalele de oxalat de calciu sunt frecvent intalnite in urina acida si neutra, dar ocazional pot aparea si in urina alcalina; pot fi prezente in urina normala, in special dupa ingestia de alimente bogate in oxalati cum ar fi: rosii, spanac, usturoi, portocale, sparanghel si dupa consumul unei doze mari de vitamina C. Prezenta oxalatilor de calciu in numar mare, in special in urina proaspat emisa, sugereaza posibilitatea prezentei de calculi urinari; alte conditii asociate cu prezenta de oxalat de calciu in cantitate crescuta sunt: intoxicatia cu etilen glicol, diabet zaharat, afectiuni hepatice si boli renale cronice severe. Uratii amorfi sunt saruri de Na, K, Mg, Ca si se gasesc sub forma amorfa necristalina (uratul de sodiu poate aparea si sub forma de cristale); nu au semnificatie clinica. Cristalele de acid hipuric si sulfat de calciu apar rar in urina si nu au semnificatie clinica. In schimb, cristalele de cistina au intotdeauna semnificatie clinica, aparand in cistinoza sau cistinuria congenitala si pot forma calculi. De asemenea, cristalele de leucina sunt clinic semnificative, fiind intalnite in boala urinei cu miros de „sirop de artar”, sindromul Fanconi si in boli hepatice severe (ciroza terminala, hepatita virala severa si atrofie galbena acuta a ficatului). Cristalele de leucina si tirozina sunt frecvent intalnite impreuna in urina pacientilor cu boli hepatice, iar cele de tirozina sunt prezente in tirozinoza. Prezenta cristalelor de colesterol in urina indica distructii tisulare extinse; aceste tipuri de cristale sunt intalnite in nefrite si nefroze; de asemenea apar in chilurie, care este consecinta obstructiei abdominale sau toracice a drenajului limfatic. Alte tipuri de cristale care pot aparea in urina acida sunt cristalele medicamentoase: sulfonamide, substante radioopace (Hypaque, Renografin - substantele radiografice sunt substante foarte dense, iar prezenta cristalelor in urina se asociaza cu cresterea densitatii >1.030), doze mari de ampicilina administrata parenteral. In unele cazuri de bilirubinurie, aceasta poate cristaliza in urina acida.

In urina alcalina se intalnesc alte tipuri de cristale: fosfati amoniaco-magnezieni (triplu fosfat), fosfati amorfi, carbonat de calciu, fosfati de calciu, biurati de amoniu. Cristalele de triplu fosfat se pot intalni in urina normala, dar pot forma si calculi urinari; pot fi intalnite in cistite si pielite cronice, hipertrofia prostatei, retentia de urina. Cristalele de fosfat de calciu se asociaza de asemenea cu formarea de calcuri urinari.

Cilindrii urinari: se formeaza in lumenul tubilor renali ca urmare a precipitarii mucoproteinelor Tamm-Horsfall (secretate de tubii renali) sau aglutinarii de celule/alte materiale intr-o matrice proteica; unii cilindri (cilindrii cerosi) pot contine proteine serice. Factorii implicati in formarea cilindrilor sunt staza urinara, aciditatea crescuta, prezenta de constituenti proteici si incarcatura ionica anormala. Prezenta cilindrilor urinari se asociaza de obicei cu proteinuria, dar pot fi intalniti si in absenta acesteia. Originea cilindrilor este intotdeauna renala, fiind indicatori de boli renale intrinseci. Astfel, pot fi prezenti in afectiuni glomerulare, tubulare, infectii renale. Cilindrii sunt clasificati pe baza aspectului si a componentelor celulare aflate in compozitia lor. Uneori pot fi dificil de diferentiat datorita degenerarii sau compozitiei mixte. Largimea cilindrilor indica dimensiunea tubilor renali in care are loc formarea lor; largimea cilindrilor este descrisa ca ingusta (cat 1-2 eritrocite), medie (3-4 eritrocite) si mare (5 eritrocite). Cilindrii mari se formeaza in tubii colectori; prezenta lor indica de obicei reducerea marcata a capacitatii functionale a nefronului si boala renala terminala. Semnificatia cilindrilor este diferita in functie de tipul lor. Cilindrii hialini sunt cei mai frecventi cilindri intalniti in urina; sunt formati din proteine Tamm-Horsfall gelificate si pot fi depistati in afectiuni renale usoare; in numar mic pot fi prezenti in urina normala, iar in cantitati crescute dupa efort fizic intens sau in stari de deshidratare. Cilindrii hialini se examineaza cu intensitate luminoasa mica deoarece sunt incolori si transparenti. In urini diluate (<1.010) sau alcaline cilindrii se dizolva si pot sa nu fie gasiti chiar cand proteinuria este semnificativa. Cilindrii leucocitari puri se intalnesc mai rar si prezenta lor indica pielonefrite acute, nefrite interstitiale, nefrita lupica, glomerulonefrite. Mai frecvent, leucocitele se depun pe cilindrii de mucus, hialini etc. Cilindrii eritrocitari pot fi formati dintr-un numar redus de celule inglobate intr-o matrice proteica sau din celule numeroase strans impachetate; daca celulele sunt intacte, sunt numiti cilindri eritrocitari, iar daca elementele celulare sunt degenerate, sunt numiti cilindri hematici sau de hemoglobina. Cilindrii eritrocitari semnifica hematurie renala si prezenta lor este intotdeauna patologica, fiind de obicei diagnostica pentru boli glomerulare: glomerulonefrite (acute si cronice), nefrita lupica, sindrom Goodpasture, endocardita bacteriana subacuta, traumatisme renale. Pot fi intalniti si in infarct renal, pielonefrite severe, insuficienta cardiaca congestiva, hipertensiune maligna, tromboza de vena renala si periarterita nodoasa. Cilindrii granulosi pot fi rezultatul degenerarii cilindrilor celulari sau pot rezulta prin precipitarea proteinelor serice intr-o matrice de mucoproteine Tamm-Horsfall. Apar in procese patologice renale grave, dar pot fi prezenti si tranzitoriu dupa efort fizic intens. Cilindrii epiteliali se intalnesc foarte rar si se formeaza ca urmare a stazei si descuamarii celulelor epiteliale din tubii renali. Pot fi prezenti in urina dupa expunerea la nefrotoxice sau virusuri (citomegalic, virusuri hepatitice), care produc necroza tubulara. De asemenea, pot aparea in boli renale cronice severe si in rejetul grefei renale. Cilindrii cerosi rezulta din degenerarea cilindrilor granulosi; sunt intalniti in insuficienta renala cronica severa, hipertensiunea maligna, amiloidoza renala si nefropatia diabetica; de asemenea pot fi intalniti in boli renale acute, rejetul grefei renale, inflamatia si degenerescenta tubulara. Cilindrii grasosi contin picaturi de grasime si corpusculi ovali grasi degenerati, inglobati intr-o matrice proteica. Sursa picaturilor de grasime este de obicei degenerescenta grasoasa a epiteliului tubular, iar acest tip de cilindri este intalnit in sindromul nefrotic, glomeruloscleroza diabetica, nefroza lipoida, glomerulonefrite cronice, lupus, toxice renale.

Alte structuri ce pot fi prezente in urina includ bacterii, levuri, cilindroizi, spermatozoizi, mucus si grasimi. In mod normal, urina este sterila pana in vezica urinara, iar contaminarea poate aparea la nivelul uretrei sau vaginului sau din alte surse externe. Bacteriile (flora microbiana) prezente in urina proaspata corect recoltata si insotite de un numar mare de leucocite indica de obicei o infectie de tract urinar. Levurile pot aparea in infectiile tractului urinar in special la pacientii diabetici; ele pot fi intalnite si ca urmare a contaminarii cutanate sau vaginale. Candida albicans este levura cea mai frecvent intalnita. Cilindroizii au aspect asemanator cilindrilor, sunt de obicei hialini si, deoarece apar in conjunctie cu cilindrii, sunt considerati ca avand aceeasi semnificatie ca acestia. Spermatozoizii apar in urina barbatilor ca urmare a emisiilor nocturne, convulsiilor epileptice, bolilor aparatului genital sau spermatoreei. Pot aparea la ambele sexe in urma unui contact sexual. Filamentele de mucus apar in numar mic in urina normala, dar numarul lor poate creste in cazul inflamatiei sau iritatiei tractului urinar. Unii paraziti care pot aparea ocazional in urina, rezidenti in tractul urinar sau ca urmare a contaminarii vaginale sau fecale, sunt:

Trichomonas vaginalis (se raporteaza numai daca este mobil si se insoteste de obicei de leucocite si celule epiteliale), oua de Enterobius vermicularis si ocazional chiar adultul femela, oua de Schistosoma haematobium (rezident in venele din peretele vezicii urinare), insotite de leucocite si hematii. Grasimea poate fi prezenta in urina sub forma de picaturi libere, corpusculi ovali grasi sau incorporata in cilindri. Corpusculii ovali grasi sunt de obicei celule tubulare renale care contin picaturi de grasime si rezulta fie din incorporarea grasimii filtrate glomerular, fie in urma degenerarii grase a celulelor tubulare; de asemenea pot fi macrofage sau polimorfonucleare care au fagocitat grasimi sau celule degenerate. In lipurie, picaturile de grasime pot fi observate plutind la suprafata urinei. Prezenta grasimii in urina este asociata cu sindromul nefrotic, diabetul zaharat, eclampsia, toxice renale, glomerulonefrite cronice, nefroza lipoida, embolia grasoasa, leziuni superficiale extensive asociate cu zdrobirea tesutului gras subcutanat, fracturi ale oaselor lungi, pelvisului sau fracturi multiple.

Recomandari

Recomandari pentru efectuarea sedimentului urinar:

- rezultate patologice la examenul urinei pe strip;

- prezenta unei simptomatologii sugestive pentru afectiuni renale si ale tractului urinar cat si monitorizarea acestor afectiuni.

Pregatire pacient

Recoltarea pentru examenul de urina se face din prima urina de dimineata, jetul mijlociu, dupa o prealabila toaleta locala.

Metoda

Se examineaza la microscop intre lama si lamela. Cei mai multi autori recomanda ca examinarea celulelor (leucocite, hematii, celule epiteliale) sa se faca cu obiectivul de 40x pentru evidentierea detaliilor morfologice, iar examinarea diferitelor tipuri de cilindri, precum si a elementelor prezente doar in putine campuri sa se faca cu obiectivul de 20x (sau chiar cu obiective de putere mai mica) pentru a observa mai bine ansamblul de sediment. Numararea structurilor din urina se face pe 10–15 campuri; pentru raportarea cilindrilor, celulelor epiteliale, leucocitelor, hematiilor se folosesc urmatoarele modalitati de exprimare a rezultatelor:

„rare”, „relativ frecvente”, „frecvente”, „foarte frecvente”. In cazul cristalelor se raporteaza doar prezenta lor sau prezenta abundenta.

Pentru cadre medicale

Specimen

recoltat

-

urina.

Cauze de respingere a probei - cantitate insuficienta de urina; recoltare si pastrare necorespunzatoare.

Recipient

de

recoltare

-

recipient

pentru

sumarul

de

urina.

Cantitate

recoltata

-

10

ml.

Stabilitate proba - 3-4 ore la temperatura camerei.

Limite si interferente

In urina refrigerata precipita multe cristale datorita alterarii proprietatilor de solubilitate; de asemenea in urina mentinuta timp indelungat la temperatura camerei cristalele pot precipita sau se pot dizolva. Cunoasterea artefactelor este esentiala pentru evitarea raportarii unor rezultate incorecte. Picaturile de grasime, ce apar in sedimentul urinar ca urmare a contaminarii cu uleiuri, resturi de supozitoare sau lubrifianti ai cateterelor vezicale, pot fi confundate uneori cu eritrocitele. Granulele de polen pot fi interpretate drept oua de paraziti. De asemenea, fibrele textile sau firele de par care apar accidental in urina pot fi confundate cu cilindrii si raportate ca atare. Alte artefacte din urina sunt:

cristale de amidon (provenite din pudra), fragmente de sticla, bule de aer, contaminanti fecali (fibre vegetale, musculare).

Examen sumar de urina

1. Examenul fizic al urinei

Cantitatea de urina emisa in 24 ore depinde de ingestia de lichide, de pierderile de apa prin transpiratie si de functionalitatea aparatului urinar.

Valori normale

Adulti si copii peste 14 ani: 1000-1600 ml Copii intre 8-14 ani: 800-1400 ml Copii intre 5 -8 ani: 650-1000 ml Copii intre 3-5 ani: 600-700 ml Copii intre 1-3 ani: 500-600 ml Copii nou-nascuti: 30-60 ml

Valori patologice

Cantitatea de urina peste 2500 ml/24h defineste poliuria. Cantitatea de urina scazuta sub 500 ml/24h constituie oliguria.

In mod normal, cantitatea de urina eliberata ziua este mai mare decat cea din timpul noptii. Inversarea acestui raport este starea patologica denumita nicturie.

Aspectul

Urina normala este in general limpede. O urina tulbure in momentul eliminarii ei poate contine:

Saruri (urati, oxalati, fosfati, carbonati)

Mucus, puroi, epitelii, microbi

Grasimi (aspect laptos)

Densitatea

Depinde de concentratia substantelor dizolvate si are valorile normale cuprinse intre 1,015 1,025.

2. Examenul chimic al urinii

Ph

Definitie / valori normale

pH-ul urinei este reactia urinei si are valori normale intre 4,8 si 7,8. Urine puternic acide (pH < 4,5) se produc in procesele maligne (are loc distrugerea crescuta de proteine), febra, diaree abundenta, acidoza diabetica sau metabolica.

Scaderi patologice

Valori scazute ale pH-ului urinar (deci urine acide) se intalnesc in:

Reumatismul poliarticular cronic

Diabetul zaharat

Insuficienta renala decompensata

Cresteri patologice

Valori crescute ale pH-ului urinar (urine alcaline) se intalnesc in:

Alcaloza respiratorie

Alcaloza metabolica

Varsaturi abundente (etiologii diferite)

Infectii ale cailor urinare (uretrite, cistite, pielite, pielonefrite)

Proteine urinare (proteinurie, albuminurie)

Definitie

Reprezinta prezenta in urina a cantitatilor anormale de substante proteice datorita unor afectiuni renale sau extrarenale.

Interpretare

Urina limpede: albumina absenta. Urina cu o usoara opalescenta: nor foarte fin (contine aprox. 0,015 la mie). Urina cu aspect tulbure fara flocoane = nor fin (contine aprox. 0,02 la mie). Urina cu flocoane abundente: lbumina dozabila.

In sumarul de urina normal nu exista albuminurie.

*Proteinuriile functionale sunt interitente si apar in conditii speciale, cum sunt:

Proteinuria de effort (sport, mars, munca fizica)

Proteinuria la palpare

Proteinuria a frigore

Proteinuria emotionala

Proteinuria ortostatica (adolescenti 14 18 ani)

*Proteinuriile extrarenale sunt intalnite in unele afectiuni datorate unor cauze prerenale sau postrenale.

*Proteinuriile prerenale pot avea urmatoarele etiologii:

Proteine incomplet digerate la nivelul mucoasei intestinale

Albuminele digestive c origine

Hemoglobina in malarie

Anemii hemolitice

*Proteina Bence-Jones: mielom multiplu, leucoze.

*Proteinuriile postrenale pot fi cauzate de sangerarile la nivelul cailor urinare prin litiaza renala, papilomatoza, polipoza a cailor urinare, TBC renal, tumori de bazinet si vezica urinara, precum si de procesele inflamatorii ale cailor urinare (pielite, uretrite, cistite).

Proteinuriile renale sunt consecinta afectarii nefronului sau a unor boli extrarenale, dar cu interesarea secundara a nefronului:

Glomerulo - nefrita acuta si cronica

Glomerulo nefroza (lipoidica, amiloidica, lupica si diabetica)

Tubulopatii produse prin intoxicatii exogene (arsenic, chinina, bismut), galactozemie, sindrom Toni Debre Fanconi, rinichi de soc, pielonefrite

Afectiuni extrarenale cu interesare renala, insuficienta cardiaca, tromboza venei renale, feocromocitom, hemoragii si traumatisme cerebrale.

Glucoza

In mod normal urina nu contine decat cantitati foarte mici de glucide (glucoza = 100 300 mg la mie).In mod patologic, glucoza poate aparea in cantitati apreciabile, prezenta ei fiind cunoscuta sub numele de glicozurie.

Glicozuriile pot fi fiziologice (ingestie alimentara crescuta de dulciuri, eforturi fizice mari) si patologice (diabet zaharat, diabet renal, hepatopatii, hipertiroidism, acromegalie, bola Cushing, sindromul Toni - Debre Fanconi.

Compusi cetonici

In urina normala pot exista cantitati mici de compusi cetonici (acetona fiind produsul principal).

Cantitatea lor in urina creste apreciabil in afectiunile care cresc cetogeneza hepatica sau scad utlizarea compusilor cetonici in tesuturile extrahepatice (tesut muscular, rinichi), si anume :

Efort muscular stresant

Inanitie sau regim alimentar dezechilibrat (bogat in lipide si proteine, sarac in glucide)

Tulburari gastro-intestinale acute sau cronice mai ales la copii (dispepsia acuta, toxicoza)

Varsaturi accentuate (sarcina)

Diabet zaharat

Pigmenti urinari

In conditii fiziologice, culoarea este data de pigmentii si cromogenii existenti in urina (urobilinogenul, urobilina, urocromii, etc).

Patologic, in urina pot fi gasiti pigmenti sanguini, pigmenti biliari si acizi biliari (saruri biliare). Prezenta acestora indica existenta unui icter obstructiv (extrahepatic sau intrahepatic), fie a unui icter parenchimatos hepatic.

Bolile care dau ictere prin obstructie biliara sunt:

Calculi canaliculari sau biliari

Ascarizi canaliculari

Neoplasm biliar

Inflamatii ale cailor biliare

Aderente si tumori ale regiunii subhepatice

Neoplasm renal drepr

Pancreatita cronica

Afectiunile care produc ictere parenchimatoase:

Hepatita epidemica

Septicemii

Pneumonii

Febra tifoida

Mononucleoza infectioasa

Lues secundar

Hepatite toxice (intoxicatii cu plumb , fosfor, saruri de aur si bismut, intoxicatii cu ciuperci)

Hepatite alergice

Ciroze hepatice

In icterele hemolitice, bilirubinuria lipseste, fiind prezent urobilinogenul.

Afectiunile care produc icterele hemolitice sunt:

Icter hemolitic congenital

Icter hemolitic dobandit (toxic, infectios)

Anemie hemolitica Lederer Brill

Hemoglobinurie paroxistica (a frigore, de mers, nocturna)

Urobilinogenul poate fi crescut valoric in urina si in tumori maligne hepatice primare sau secundare, in steatoza hepatica, abces hepatic.

Sediment urinar

Definitie

Sedimentul urinar este prezentat de componentele insolubile din urina, care se obtin prin centrifugare.

Dintre aceste componente unele sunt pur chimice (acid uric, urati, carbonat sau oxalat de calciu, fosfati alcalini sau amoniacomagnezemii), iar mai rar sunt prezente xantina si aminoacizi de tipul cisteinei, tirozinei sau leucemiei. Aceste componente chimice sunt prezente in stare amorfa sau cristalizate in forme specifice, usor de recunoscut la microscop.

Sedimentul urinar calitativ

Examenul microscopic direct (intre lama si lamela) sau dupa colorare cu albastru de metilen, eozina, violet de gentiana si Sudan III, reprezinta metoda de evaluare calitativa a componentelor sedimentului urinar.

Sedimentul urinar cantitativ

Eset examenul care consta in determinarea cantitativa a elementelor formate din sedimentul urinar dupa una din metodele uzuale: Addis, Hamburger, Stanfeld-Webb.