1 Drept Constitutional Si Institutii Politice PDF

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
SISTEME CONSTITUTIONALE CONTEMPORANE
Sectiunea 1
Criterii de identificare a sistemelor constitutionale
Este bine cunoscut faptul ca n cadrul sistemului institutiilor constitutionale
juridice si politice, seful de stat ocupa un rol si o pozitie dintre cele mai importante.
n conditiile separatiei puterilor, seful statului poate fi nsusi titularul puterii
executive (cum este, de pilda, n S.U.A.), poate fi un arbitru ntre puterile statului,
detinnd totodata si unele prerogative ce apartin puterii executive (cum ar fi, de
pilda, n Franta) sau poate sa reprezinte un simbol al statului, o emanatie a puterii
legiuitoare, fiind responsabil fata de aceasta (de pilda, n Germania si Italia). n
tarile care au pastrat forma de guvernamnt monarhica, seful statului monarhul
ereditar nu detine nsa responsabilitati politice. n aceste state, Guvernul este de
fapt titularul puterii executive, monarhul pastrnd numai anumite prerogative
legate de reprezentarea statului pe planul relatiilor externe, pastrarea echilibrului
ntre puterile statului si continuitatea autoritatilor statale.
Lundu-se n considerare n special locul si pozitia sefului de stat, regimurile
constitutionale au fost de fapt clasificate n regimuri prezidentiale,
semiprezidentiale, parlamentare si directoriale.1
Sectiunea a 2-a
Regimuri prezidentiale
n regimurile prezidentiale, cum este de pilda cel american, seful de stat,
care dispune de considerabile atributii, este ales direct de popor, dar puterea sa este
contracarata de aceea a forumului legislativ Congresul pe care nu l poate
dizolva. n sistemul american presedintele nu are dreptul de initiativa legislativa,
aceasta apartinnd n exclusivitate membrilor puterii executive, el fiind totodata
obligat sa obtina asentimentul Congresului pentru ncheierea unor acorduri
internationale si avizul comisiilor de specialitate ale forumului legislativ pentru
confirmarea unor nalti demnitari. Congresul dispune nsa de posibilitatea de a-l
demite pe presedinte si a-l trage la raspundere penala n cadrul unei proceduri
destul de complicate care se numeste impeachment. Puterea judecatoreasca
absolut independenta, desi membrii Curtii supreme sunt numiti de presedintele
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu, Drept constitutional comparat. Tratat, editia III-a,
vol.I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag.91.
PARTEA I
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
S.U.A.- are dreptul sa ia n discutie legalitatea si constitutionalitatea chiar a actelor

Guvernului.
Potrivit prevederilor Constitutiei S.U.A., presedintele american dispune de
numeroase puteri, dar el este ales n baza unei proceduri democratice si ct se poate
de eficiente de consultare a poporului, iar odata ales nu este cu nimic n afara
sistemului de responsabilitati. Adoptarea si aplicarea regimului prezidential nu
este, prin urmare, att de mult influentata de tipul de atributii pe care le detine
presedintele, de prerogativele mai mari sau mai mici ce apartin acestuia, ci de
modul n care se ncadreaza aceasta putere considerabila, desigur n
mecanismul de control democratic. Sistemul prezidential permite, deci, o autentica
nfaptuire a aspiratiilor democratice, dar numai cu conditia ca el sa fie raportat la
un ntreg sistem de norme si mecanisme, de institutii si forme de control care sunt
menite sa-i garanteze eficienta si stabilitatea.
Faptul ca un presedinte american a putut fi tras la raspundere n 1974, cum a
fost cazul Watergate, demonstreaza forta si vitalitatea democratiei americane,
bazata pe traditii, pe drepturile omului, dar si pe un sistem eficient de guvernare,
care permite sefului de stat sa exercite un numar extrem de mare de
responsabilitati, dar numai cu conditia de a le folosi corect si n serviciul ntregii
natiuni. Mai mult, n regimul prezidential al Statelor Unite ale Americii de Nord,
sistemul de frne si contragreutati opereaza uneori chiar n cadrul aceleiasi puteri.
Alcatuirea Congresului pe baza bicamerala nu urmareste numai ca prin crearea
Senatului sa se asigure o reprezentare paritara a statelor ce formeaza federatia
nord-americana ci, si ca, fractionndu-se puterea legiuitoare, aceasta sa nu fie
concentrata n minile unei singure adunari care, nempartindu-si atributiile cu
nimeni, ar putea dobndi un rol politic excesiv. 2
Sectiunea a 3-a
Regimuri semiprezidentiale
Spre deosebire de regimurile prezidentiale, regimurile semiprezidentiale
pastreaza alegerea directa a presedintelui de catre popor, dar confera presedintelui
o serie de importante atributii politice. Desi n sistemul semiprezidential seful
statului nu este n acelasi timp si prim ministru functia de prim ministru fiind
separata de aceea de presedinte -, el poate prezida lucrarile Cabinetului, poate
sesiza Curtea Constitutionala si dispune de o prerogativa importanta dreptul de
veto legislativ pe care l are, desigur, si presedintele american.
Regimul semiprezidential cauta sa suplineasca o serie de dezavantaje ale
sistemului prezidential, dar si de imperfectiuni ale regimului parlamentar la care
ne vom referi n continuare. ntre un sistem care acorda presedintelui prerogative
2
Tudor Draganu, op.cit., pag.8-9.
foarte largi si un sistem care nu i acorda deloc, regimul semiprezidential

imagineaza o cale de mijloc n care presedintele, ales de ntregul popor, devine un
arbitru ntre puterile statului, nsa puterea executiva apartine de fapt Guvernului, n
fruntea caruia se gaseste primul ministru. Aceasta reprezinta, de fapt, prima si cea
mai importanta deosebire ntre regimul semiprezidential si cel prezidential,
deoarece n regimurile prezidentiale presedintele este totodata si seful puterii
executive. Ca element comun ntre regimurile prezidentiale si cele
semiprezidentiale este posibilitatea de punere sub acuzare a presedintelui n
anumite situatii grave dar, n timp ce n regimurile semiprezidentiale presedintele
poate dizolva Parlamentul, acest lucru nu-l poate face niciodata presedintele ntr-un
sistem prezidential. Desigur, sunt si unele puncte de asemanare, care nu respecta pe
deplin aceasta demarcatie de puteri. Asa, de pilda, n regimurile semiprezidentiale
presedintele republicii prezideaza Consiliul de Ministri, fie de regula (cum este n
Franta), fie numai n anumite situatii. Implicarea sa directa n viata politica nu este
posibila n regimurile semiprezidentiale unde, desi presedintele este ales prin vot
direct, cu sprijinul unui partid sau anumitor partide, el nu poate desfasura totusi o
activitate politica relevanta, deoarece prin definitie el trebuie sa adopte o pozitie
echidistanta fata de diferitele forte politice care participa la competitie pentru
guvernare.
Att n regimul prezidential ct si n regimul semiprezidential, presedintele
nu are initiativa legislativa, dar el poate opri adoptarea unor proiecte de legi,
exercitnd dreptul de veto, si sa dispuna trimiterea lor pentru o noua discutare
Camerei (sau Camerelor), n scopul reexaminarii proiectului pe care nu l considera
acceptabil.
Atributiile de politica externa sau cele privind functiile militare ale
Presedintelui n diverse sisteme sunt, n general, aceleasi. La fel si cunoscutele
prerogative ce privesc amnistia si gratierea, care n regimul anumitor constitutii,
solicita nsa si un aviz din partea Ministerului Justitiei.
Exemplul clasic al regimului semiprezidential l constituie regimul politic
francez consacrat de Constitutia Frantei din 4 octombrie 1958.
n legatura cu sistemul semiprezidential francez, mai trebuie subliniat ca,
potrivit art.16 din Constitutia citata, presedintele dispune de dreptul de a lua masuri
exceptionale cnd institutiile republicii, independenta natiunii, integritatea
teritoriului sau executarea angajamentelor sale internationale sunt amenintate ntrun mod grav si imediat. Spre deosebire de sistemul romn, unde presedintele poate
sa prezideze sedintele Consiliului de Ministri, art.9 din Constitutia franceza din
1958 mentioneaza numai ca presedintele conduce sedintele Consiliului de Ministri,
de unde concluzia ca aceasta reglementare este obligatorie. n sistemul francez,
Presedintele Republicii poate sa pronunte dizolvarea Adunarii Nationale, dar nu si
a Senatului. Dizolvarea Adunarii Nationale este pronuntata nsa numai dupa
consultarea primului ministru si a presedintilor celor doua Camere, desi parerea
acestora nu este obligatorie.
n afara acestor atributii, n Franta, presedintele ales n prezent pe cinci
ani, ca urmare a celei mai recente reforme constitutionale este comandantul
suprem al armatei, are dreptul de gratiere, adreseaza mesaje celor doua Camere ale
PARTEA I
Parlamentului, desemneaza pe primul ministru, iar actele sale cu exceptia unor

masuri printre care Decretul de aplicare a art.16 necesita semnatura primuluiministru sau a ministrilor responsabili.
Sectiunea a 4-a
Regimuri parlamentare
Un al treilea regim constitutional este cel parlamentar. Acest regim acorda o
nsemnatate considerabila Parlamentului, care devine de fapt adevaratul forum de
guvernare. Guvernul condus de un prim ministru eficient si cu largi puteri este
obligat sa dea socoteala Parlamentului, care i poate retrage oricnd ncrederea,
fara prea mari dificultati, n conditiile n care apreciaza ca nu-si ndeplineste
mandatul. Presedintele republicii este, n asemenea conditii, o figura mai mult
decorativa, avnd atributii de reprezentare si protocol, un rol politic minor, ce este
depasit de departe de pozitia proeminenta a primului ministru. Presedintele
republicii poate actiona nsa cu succes n situatii de criza, n care el este de fapt cel
ce va conferi mandatul viitorului premier; o asemenea optiune nu poate fi facuta
nsa nici ea discretionar, deoarece presedintele va recurge la o anumita
nominalizare numai dupa ce va avea girul fortelor politice si se va confrunta cu
acestea.
Asa cum s-a aratat, exemplele clasice de regimuri parlamentare n Europa
sunt Germania si Italia, iar dintre fostele tari socialiste Cehia, Slovacia, Ungaria,
Croatia, Slovenia si Albania. n Germania, potrivit Constitutiei din 1949,
presedintele reprezinta federatia si ncheie tratate, acrediteaza si primeste trimisii
diplomatici. Printre atributiile presedintelui se pot mentiona: numirea si revocarea
judecatorilor, a functionarilor federali, precum si a ofiterilor si subofiterilor,
exercitarea dreptului de gratiere presedintele putnd delega unele din aceste
prerogative altor autoritati. Pentru abuzuri grave, Constitutia instituie procedura
punerii sub acuzare a Presedintelui. Bundestag-ul sau Bundesrat-ul poate pune sub
acuzare Presedintele Republicii n fata Tribunalului Constitutional Federal pentru
violare voluntara a legii fundamentale sau a unei alte legi federale. Cererea de
punere sub acuzare trebuie nsa prezentata de cel putin o patrime din membrii
Bundestag-ului sau o patrime din membrii Bundesrat-ului. Decizia de punere sub
acuzare trebuie luata cu o majoritate de doua treimi din membrii Bundestag-ului
sau doua treimi din Bundesrat. Acuzatia va fi sustinuta n fata Tribunalului
Constitutional de un reprezentant al Adunarii care a votat punerea sub acuzare.
n Italia, potrivit Constitutiei din 1947, presedintele republicii este ales de
ambele Camere ale Parlamentului pe termen de 7 ani. Presedintele republicii este
seful statului si reprezinta unitatea nationala. El poate trimite mesaje celor doua
Camere. El fixeaza alegerile si stabileste prima ntrunire a Parlamentului.
Presedintele autorizeaza prezentarea proiectelor de lege apartinnd initiativei
Guvernului, promulga legile si emite decretele cu valoare de lege, ca si
regulamentele; fixeaza referendum-ul popular n cazurile prevazute de Constitutie;
el numeste, n cazurile prevazute de lege, functionarii de stat; acorda decoratii;

acrediteaza si primeste reprezentantii diplomatici; ratifica tratatele internationale,
dupa autorizarea prealabila a Camerelor, daca acest lucru este prevazut de lege;
este comandantul fortelor armate si prezideaza Consiliul Suprem al Apararii,
constituit conform legii. n atributiile sale intra si declararea starii de razboi, dupa
deliberarea Camerelor. Presedintele prezideaza Consiliul Superior al Magistraturii.
El are dreptul de gratiere si poate comuta pedepsele.
Presedintele republicii poate, dupa nstiintarea presedintilor celor doua
Camere, sa dizolve una sau ambele Camere. El nu poate exercita nsa acest drept n
ultimele sase luni ale mandatului sau. Nici un act al Presedintelui republicii nu este
valabil daca nu este contrasemnat de ministrii care l-au propus si care si asuma
responsabilitatea.
Actele care au valoare legislativa si celelalte acte de competenta
Presedintelui sunt, de asemenea, contrasemnate de presedintele Consiliului de
Ministri. Presedintele republicii nu raspunde de actele savrsite n exercitiul
functiilor sale dect n cazurile de nalta tradare sau atentat contra Consiliului. n
aceste cazuri el este pus sub acuzatie de catre Parlament n sedinta comuna, cu
majoritatea absoluta a membrilor sai.
n conditiile profundelor transformari politice care au avut loc n anii 90 n
Europa centrala si de rasarit, fostele tari comuniste care au abolit sistemul monopartid si economia planificata au transformat structural cadrul lor legislativ si
constitutional, preocupndu-se de elaborarea unor noi legi fundamentale care sa
garanteze drepturile si libertatile cetatenilor, pluralismul politic, o functionare
armonioasa a institutiilor statului, controlul constitutionalitatii si aplicarea efectiva
si imediata a angajamentelor internationale n ordinea interna a statelor respective.
Din acest punct de vedere este de remarcat ca unele state foste socialiste s-au
orientat spre modelul american (Rusia), altele spre modelul francez (Romnia) iar
altele spre modelul german (Slovenia, Croatia, cehia, Slovacia, ungaria).
Integrarea noilor democratii n ordinea de drept europeana s-a facut, fireste,
respectndu-se traditiile si institutiile nationale, n unele cazuri folosindu-se chiar
fostul cadru constitutional, vechile constitutii fiind numai partial aprobate si
pastrate mult timp n vigoare cu anumite modificari (Ungaria, Polonia). Indiferent
de optiunile pe care aceste state le-au manifestat fata de unul sau altul dintre
sistemele constitutionale pe care le-am mentionat, institutia sefului de stat a ramas
una dintre institutiile cheie, de care depinde edificarea, n aceste tari, a unui nou
cadru democratic. 3
Sectiunea a 5-a
Regimul directorial
O varietate a regimurilor ntemeiate pe principiul pluralismului politic o
constituie regimul directorial. Acest regim se caracterizeaza prin aceea ca puterea
3
Ibidem, pag.35.
PARTEA I
executiva este detinuta de un colegiu ales de catre legislativ, pe un anumit termen,

pna la expirarea caruia nu poate fi revocat. Un asemenea sistem se deosebeste n
mod evident de regimul parlamentar, ntruct guvernul (executivul) nu poate fi
revocat de Parlament pna cnd nu si va fi terminat mandatul.
Dupa cum s-a remarcat n literatura noastra de specialitate, regimul
directorial nu cunoaste institutia responsabilitatii politice a ministrilor. Dar acest
fapt nu este menit sa duca la o consolidare a pozitiei executivului pentru ca, n
locul unui executiv numit de seful statului, ca n regimul parlamentar, regimul
directorial cunoaste un executiv ales de puterea legiuitoare pe un termen
determinat. Un important element de specificitate n cadrul regimului directorial
este nsa acela ca desi puterea legiuitoare nu poate revoca executivul nainte de
expirarea mandatului lui, i poate anula sau modifica actele. Elementele mentionate
deosebesc regimul directorial si de regimul prezidential, caci pe cnd acesta creaza
un executiv puternic, care se bucura, n principiu, de aceeasi autoritate ca si puterea
legiuitoare, fiind ales ntocmai ca ea de corpul electoral, executivul regimului
directorial este, prin chiar originea sa, dependent de legislativ.
Este de remarcat, n acelasi timp, ca executivul, nefiind concentrat n minile
unei singure persoane, ci fiind un executiv colegial, va fi necesara ntotdeauna
realizarea unei unitati de vointa ntre cei care fac parte din executivul colegial.
Executivul, fiind colegial, presupune o dezbatere n cadrul sau a principalelor acte
pe care le emite, ceea ce face ca sa existe totusi o posibilitate de a diminua sau de
a evita excesele unei puteri care pe tot timpul mandatului sau devine
independenta fata de legislativ.
n Elvetia, unde functioneaza acest sistem, potrivit parerii autorilor de
specialitate, se constata totusi o puternica influenta a executivului asupra
legislativului. Dupa cum observa Maurice Duverger, stabilitatea membrilor
Consiliului Federal unii ramnnd n functie timp de peste 25 de ani le confera
acestora o mare autoritate asupra adunarilor, dar si o cunoastere aprofundata a
problemelor, determinata de bogata practica pe care au acumulat-o n decursul
timpului fiecare dintre membri si Consiliul Federal n totalitatea sa. 4
Sectiunea 6-a
Sistemul constitutional romn
n tara noastra, traditia regimului politic a fost aceea de regim parlamentar
dar n cadrul formei de guvernamnt monarhic, care a fiintat n tara noastra pna n
1947. n perioada anilor 1938-1940 a existat tendinta transformarii monarhiei
parlamentare ntr-o monarhie cu prerogative foarte largi, iar n perioada 1940-1944
Romnia a cunoscut un regim autoritar condus de Maresalul Ion Antonescu, n care
monarhia detinea de fapt numai unele atributii protocolare si reprezentative.
4
Maurice Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, vol. I, editia II-a, Paris, pag.174, citat de
Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice, vol.I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000, pag.274.
Dupa instaurarea republicii (n 1947) si pna la Revolutia din Decembrie

1989, regimul republican existent n Romnia a fost de fapt
subordonat unor circumstante de ordin politic legate de existenta
unui singur partid si de promovarea unei singure doctrine, ca
doctrina oficiala a statului.
Dupa Revolutia din Decembrie 1989 a fost mentinuta forma republicana de
guvernamnt, validata de prevederile Constitutiei din Decembrie 1991. Numerosi
autori de specialitate care au analizat regimul politic din Romnia l-au caracterizat
ca fiind un regim semiprezidential inspirat n buna masura din regimul francez.
Desi au existat n literatura de specialitate si anumite punct de vedere care
considera regimul existent n Romnia ca fiind parlamentar, estimam cu tot
respectul pentru argumentele aduse ca nu poate fi pus semnul identitatii ntre un
regim parlamentar de tipul celui german si italian, n care presedintele depinde
exclusiv de Parlament, si sistemul existent n Romnia, n care presedintele este
totusi ales de popor, dispune de atributii importante, inclusiv aceea de a dizolva
Parlamentul, n anumite conditii, fara a se ridica nsa la nivelul prerogativelor de
care dispune seful statului ntr-o republica prezidentiala.
Prin urmare, desi categoria de republica semiprezidentiala a fost calificata de
unii autori ca o notiune artificiala, ea este totusi preferabila, dupa parerea noastra,
aceleia de a ignora elementele de specificitate si de a clasa Romnia fara o
analiza suficienta fie n categoria republicilor prezidentiale, fie n categoria
republicilor parlamentare.
n ceea ce priveste libertatea optiunilor, trebuie subliniat ca n epoca
contemporana formele autocratice de guvernamnt s-au dovedit pretutindeni nu
numai n contradictie cu interesele propriilor lor popoare, dar si cu imperativele
generale ale pacii si stabilitatii n lume, cu marile principii ale dreptului
constitutional, care dupa cum aratam n alta parte a acestei lucrari au devenit
astazi principii acceptate si recunoscute pe plan international. n Documentul final
al reuniunii de la Viena din 1986, reprezentantii statelor participante la Conferinta
pentru Securitate si Cooperare n Europa subliniau n aceasta ordine de idei ca n
virtutea principiului egalitatii n drepturi si dreptului popoarelor de a dispune de ele
nsele si n conformitate cu prevederile corespunzatoare ale Actului final, toate
popoarele au n mod permanent dreptul de a determina n deplina libertate, atunci
cnd doresc si cum doresc, statutul lor politic intern si extern, fara nici un amestec
din afara, si de a urmari, conform dorintei lor, dezvoltarea lor politica, economica,
sociala si culturala.
Aprofundnd ideea democratiei politice, Carta de la Paris pentru o noua
Europa din 1990 preciza si ea ca Guvernul democratic se ntemeiaza pe vointa
poporului, exprimata periodic prin alegeri libere si corecte. Democratia are ca
fundament respectarea persoanei umane si a statului de drept. Democratia
reprezinta cea mai buna garantie a libertatii de expresie, a libertatii de expresie, a
tolerantei fata de orice grupuri ale societatii si a egalitatii sanselor pentru fiecare
persoana.
PARTEA I
Principiile democratice de conducere a societatii constituie astazi un drept

cstigat, de la care nu se pot face drogari sau abateri, deoarece renuntarea la
democratie ar fi mpotriva oricaror principii ale dreptului constitutional modern.
O importanta realizare a gndirii si practicii politice contemporane este, de
aceea, acceptarea pluralismului ca o conditie indispensabila pentru asigurarea
progresului societatii, pentru desfasurarea activitatii politice si elaborarea normelor
cu caracter juridic care trebuie sa guverneze conduita oamenilor n societate. Asa
cum subliniaza un Dictionar de analiza politica, ca filosofie politica pluralismul
firma ca diversitatea este de dorit, fiind o premisa a democratiei 5.
n Romnia de astazi nici o forta politica, indiferent de orientarea sa, nu
contesta valoarea pluralismului care si-a dobndit, n prezent, un prestigiu bine
meritat, devenind nu numai o regula valabila pentru relatiile politice, dar si o
norma ce decurge din respectul diversitatii, la fel de prezent pe toate treptele vietii
sociale. Asa cum arata Jacques Lacroix, Pluralismul implica dreptul inalienabil al
omului de a apartine oricaror comunitati de ordin moral, cultural, intelectual si
spiritual, singurele care permit dezvoltarea persoanei. Pericolul pentru libertatea
personala nu vine din constituirea grupurilor multiple si puternice, ci din
predominanta unuia dintre ele; de ceea ce trebuie sa ne temem nu este grupul
puternic, ci grupul mic 6.
n opinia aceluiasi autor, Diversitatea spirituala este un drept, ea nu putea
sa dauneze unitatii nationale7. Asa cum este unanim, recunoscut, lupta politica
este un fenomen specific pentru societatea de azi, cum a fost si pentru societatile
anterioare, deoarece politica este un aspect inevitabil al convietuirii sociale8.
Lupta politica constnd n confruntarea dintre doctrine, programe, ideologii se
desfasoara n conditii diferite de la o epoca la alta, ea implica o multitudine de
forme, unele pasnice altele nu, determinate de fizionomia si traditiile societatii, de
raporturile de forte, de circumstantele speciale care fac ca n anumite conditii sa
prevaleze anumite metode sau optiuni strategice. Nu trebuie uitat ca nsasi functia
sistemului politic este aceea de a rezolva conflicte si de a promova solutii de
cooperare. Ar fi, de aceea, absurd sa ne imaginam societatea civila n termenii unei
uniformitati care ar anihila confruntarea politica. Dupa cum remarca, pe buna
dreptate, Georges Burdeau, orice viata este o lupta si orice istorie a societatilor
atesta ca viata politica nu scapa acestei legi 9. Nu trebuie uitat ca, nca la timpul
sau, Aristotel se ridica cu vigoare mpotriva pretinsei unitati absolute a societatii
civile, relevnd pericolul unei asemenea uniformizari n urmatorii termeni: Este
evident ca natura societatii civile nu admite unitatea, cum pretind anumiti oameni
politici si, ceea ce ei numesc cel mai mare bine pentru stat este n mod precis ceea
5
Jack C.Plano, Robert E.Riggs, Helenan S.Robin, Dictionar de analiza politica, Editura Ecce Homo, Bucuresti,
1993, pag.114.
6
Citat de Georges Burdeau, Trait de Science politique, tome VII La Dmocratie gouvernante, soin, assise
sociale et sa philosophie politique, Paris 1973, Librairie Gnrale de Droit et de Jurisprudence, p.560.
7
Idem, p.561.
8
Jack C.Plano s.a., op.cit. p.115.
9
Georges Burdeau, Trait de science politique, tome III, La Dynamique politique, Paris 1968, L.G.D.J., pag.575.
ce tinde spre pieirea sa 10. Din toate cele aratate mai sus rezulta cu evidenta ca
lupta politica, fenomen inevitabil pentru orice societate, se desfasoara ntr-o
multitudine de forme si circumstante.
n competitia pentru putere ntre diversele forte politice o nsemnatate cu
totul hotartoare o prezinta desfasurarea n conditii democratice a competitiei
electorale. Mecanismele electorale la diverse nivele trebuie concepute ntr-un mod
democratic, conferind organelor alese un element de autentica reprezentativitate
populara. Dupa cum observa autorii romni Ioan Muraru si Simina Tanasescu,
Relatiile sociale care privesc alegerea prin vot a deputatilor, senatorilor, sefului de
stat si autoritatilor locale sunt reglementate de dreptul constitutional, deoarece prin
continutul lor sunt relatii constitutionale, adica apar n procesul instaurarii,
mentinerii si exercitarii puterii.
Normele juridice care reglementeaza aceste relatii sociale formeaza o
institutie distincta a dreptului constitutional, ele gasindu-se nscrise att n
Constitutie ct si n legea electorala.
Aceste norme juridice, denumite si norme electorale, sunt amanuntit
cercetate n literatura juridica, consecinta fireasca a importantei lor n sistemul de
drept si faptul ca indica cel mai direct si eficient caracterul democratic sau
nedemocratic al unui sistem constitutional 11.
n legatura cu diversele moduri de concepere a scrutinului, cu alegerea si
desemnarea parlamentarilor, precum si a sefului statului, au fost enuntate diverse
sisteme n literatura de drept constitutional. Astfel, amintim sistemul majoritar,
sistemul proportional si diferite sisteme intermediare, printre care sistemul Hondt,
care este consacrat, printre alte legislatii, si de legislatia electorala romna actuala.
n ce priveste scrutinul, acesta poate fi uninominal sau scrutin de lista. n
tara noastra, potrivit reglementarilor n vigoare, fiinteaza, pentru ambele Camere
ale Parlamentului, un sistem de alegeri pe baza de liste, desi numerosi oameni
politici si organizatii neguvernamentale au criticat acest mecanism, avansnd
propuneri de perfectionare a lui. Mentionam, astfel, numai cu titlu de exemplu,
propunerea Organizatiei Pro Democratia privind alegerea Camerei Deputatilor
printr-un sistem mixt, aproximativ 70% dintre deputati urmnd sa fie alesi prin
sistemul uninominal majoritar absolut n circumscriptiile uninominale, si 30% prin
scrutin de lista, la nivelul fiecarui judet si al Municipiului Bucuresti. Aceeasi
organizatie a mai propus ca alegerea senatorilor sa se faca, n toate cazurile, prin
vot uninominal.
Se cuvine a fi semnalata si initiativa legislativa a cetatenilor, privind Codul
electoral (potrivit Legii nr.189 din 1999) 12. n esenta, se are n vedere reducerea
numarului de parlamentari prin cresterea normei de reprezentare si un scrutin
asemanator celui din Republica Federala Germania. 13 Fiecare alegator ar avea
10
Aristotel, La politique,III, paragraf 7

Ioan Muraru, Simina Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, editia VIII, revazuta si adaugita,
Editura Lumina Lex, Bucuresti 2001, pag.388.
12
Monitorul Oficial nr.336 din 21 mai 2002
13
Tudor Draganu, O problema veche, dar ntotdeauna noua a dreptului electoral scrutinul uninominal sau
cel de lista, n Fiat Justitia, Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir, Facultatea de Drept, Cluj-Napoca, nr.1,
1997, pag.33 si urm.
11
PARTEA I
10
dreptul la doua voturi, unul pentru un candidat n colegiul uninominal si unul

pentru o lista la nivelul circumscriptiei electorale. Deputatii ar urma sa fie alesi
printr-un sistem mixt cu compensatie, iar senatorii la nivelul colegiilor
uninominale n care sunt alesi si doua treimi din deputati, prin scrutin uninominal
majoritar, cu doua tururi de scrutin.
nfaptuirea optiunii democratice pe calea alegerii libere reprezinta, n
actualele conditii istorice, o conditie indispensabila a democratiei. Ea presupune pe
de o parte asigurarea posibilitatii tuturor fortelor politice de a-si desfasura
campania electorala, iar pe de alta parte, un sistem electoral democratic, care sa
permita o reprezentare corecta a fortelor politice, fara a duce nsa la farmitarea
spectrului electoral.
Mentionam ca, desi n cursul dezbaterilor privind revizuirea Constitutiei s-au
facut si unele propuneri de modificare a sistemului electoral, acestea nu au fost
retinute si inserate n Constitutie, reglementarea regimului electoral urmnd a fi
facuta, n continuare, printr-o lege organica.
11
CONSTITUTIA ROMNIEI DIN 1991
CAPITOLUL I
CONSIDERATII GENERALE
Sectiunea 1
Optiunile democratice dupa Revolutia din Decembrie 1989
Primul document al Revolutiei romne Comunicatul catre tara al
Consiliului Frontului Salvarii Nationale, din 22 decembrie 1989, a consacrat
abolirea dictaturii dar nu a specificat n mod expres regimul constitutional al tarii si
nici forma de guvernamnt a statului. n document se arata ca Din acest moment
se dizolva toate structurile de putere ale clanului Ceausescu, Guvernul se demite,
Consiliul de Stat si institutiile sale si nceteaza activitatea. ntreaga putere n stat
este preluata de Consiliul Frontului Salvarii Nationale. Lui i se vor subordona
Consiliul Militar Superior, care coordoneaza ntreaga activitate a armatei si a
unitatilor Ministerului de Interne. Toate ministerele si organele centrale, n actuala
lor structura, si vor continua activitatea normala subordonndu-se Frontului
Salvarii Nationale, pentru a asigura desfasurarea normala a ntregii vieti economice
si sociale.
n teritoriu se vor constitui consilii judetene, municipale, orasenesti si
comunale ale Frontului Salvarii Nationale ca organe ale puterii locale 14.
Inexistenta unor prevederi clare cu privire la forma de guvernamnt a
statului si regimul constitutional aplicabil a generat n rndul specialistilor o
diversitate de interpretari cu privire la semnificatia acestui Comunicat. S-a sustinut,
de pilda, ca Revolutia din decembrie 1989 nu a abrogat dect partial prevederile
Constitutiei din 1965, ramnnd n vigoare toate acele dispozitii ale sale care nu
priveau structurile de putere ale fostei dictaturi. Acest punct de vedere s-a reflectat
si n Tezele cu privire la elaborarea noii Constitutii a Romniei, care au prevazut,
n forma initiala, ca de la data intrarii n vigoare a noii Constitutii, Constitutia din
21 august 1965 este abrogata. O asemenea interpretare a generat pe drept cuvnt
obiectii, pe de o parte datorita faptului ca nu numai prevederile vadit incompatibile
ale Constitutiei din 1965 cu ideile Revolutiei din Decembrie 1989 nu mai erau
aplicabile, dar si alte numeroase dispozitii ale vechii Constitutii, care puteau fi
considerate depasite n raport cu noile structuri. Pe de alta parte, acceptarea tezei
potrivit careia Constitutia din 21 august 1965 nu a fost expres abrogata putea
duce, practic, la interpretari dezavantajoase pentru ordinea ce fusese instaurata n
14
A se vedea, pentru dezvoltari: Dumitru Mazilu, Proclamatia Revolutiei romne, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
1999.
PARTEA I
12
stat. S-ar putea sustine, astfel, ca toata activitatea ulterioara, inclusiv activitatea
Parlamentului ales la 20 mai 1990, ar fi fost neconstitutionala, deoarece
contravenea evident principiilor Constitutiei din 21 august 1965. n cadrul
amplelor dezbateri ce s-au purtat pe aceasta tema s-a mai sustinut ca ar putea fi
invocate si normele generale de drept cu privire la desuetudine, pentru a demonstra
ncetarea fortei juridice a constitutiei din 1965. S-a argumentat ca scurgerea
timpului nu este necesarmente un element de esenta desuetudinii, atunci cnd un
act normativ, fara a fi abrogat formal, este totusi desconsiderat intentionat si pe fata
de toate cele trei puteri existente n stat: legislativa, executiva si judecatoreasca. n
doctrina a mai fost invocat si argumentul potrivit caruia revolutiile au un efect
abrogator asupra constitutiilor existente n momentul ncheierii lor victorioase. n
orice caz, teza subzistentei Constitutiei din 1965 a fost larg contestata, deoarece
era de natura sa puna sub semnul ntrebarii ntreaga ordine juridica postrevolutionara, inclusiv o serie de legi importante care au fost adoptate dupa
constituirea noului Parlament, ale carui principii erau vadit contrare Constitutiei
din 21 august 1965. Ar fi fost, deci, preferabil consideram noi ca primul
document al Revolutiei romne Comunicatul catre tara al Consiliului Frontului
Salvarii Nationale sa precizeze expres situatia Constitutiei din 1965, cerinta
indispensabila pentru definirea cadrului n care urma sa fie edificat ulterior noul
stat de drept.
Mai trebuie mentionat si faptul ca n primele zile ale Revolutiei din
Decembrie au fost abrogate o serie de acte normative emise de fostul regim.
Aceasta mprejurare ar putea fi folosita, desigur, ca argument de cei care sustin ca
din moment ce nu s-a produs o abrogare expresa a Constitutiei din 1965, aceasta ar
fi ramas totusi, partial, n vigoare. Se poate concepe nsa si explicatia ca noile
autoritati revolutionare nu au mai abordat problema Constitutiei tarii, fiind
convinse ca ea fusese deja solutionata prin primul act al Revolutiei romne
Comunicatul catre tara al Frontului Salvarii Nationale.
La cteva zile dupa victoria Revolutiei, la 27 decembrie 1989, a fost emis
Decretul-lege nr.2 privind constituirea, organizarea si functionarea Consiliului
Frontului Salvarii Nationale. Nici acest act normativ nu cuprinde referiri la
mentinerea sau abrogarea Constitutiei din 21 august 1965. Este de observat ca n
acest act normativ se mentioneaza, pentru prima data, ca forma de guvernamnt a
tarii este republica, idee ce nu fusese enuntata initial n Comunicatul din 22
decembrie 1989. 15
Adunarea Constituanta, compusa din membrii celor doua forumuri
legislative, care a dezbatut si adoptat noua Constitutie, a functionat pe baza
Decretului-lege nr.92/1990 pentru alegerea Parlamentului si a Presedintelui
Romniei. Potrivit acestui decret, Adunarea Deputatilor si Senatul, reunite n
sedinta comuna, urmau sa se constituie de drept n Adunare Constituanta, pentru
adoptarea Constitutiei.
15
Dan Ciobanu, Victor Duculescu, Drept constitutional romn, Editura Hyperion, Bucuresti, 1993, pag.54.
13
Prin Hotarrea Constituantei nr.1 din 11 iulie 1990 s-a stabilit ca sedintele sa
fie prezidate, prin rotatie, de presedintele Senatului si de presedintele Adunarii
Deputatilor, Adunarea functionnd pe baza unui Regulament. A fost constituit,
totodata, Comitetul Adunarii Constituante, compus din presedintii, vicepresedintii
si secretarii celor doua Camere.
S-a stabilit, prin aceeasi hotarre, alegerea unei Comisii pentru redactarea
proiectului Constitutiei Romniei, formata din deputati, senatori si specialisti n
domeniul dreptului constitutional si al altor stiinte socio-umane, acestia din urma
dispunnd, n cadrul comisiei, numai de un vot consultativ. S-a mai convenit,
totodata, ca propunerile de deputati si senatori membri ai Comisiei sa fie astfel
facute pentru a se respecta, pe ct posibil, configuratia politica a celor doua
Camere.
Metodologia 16 urmata pentru adoptarea noii Constitutii a fost urmatoarea:
Comisia pentru redactarea proiectului de Constitutie, creata n baza Hotarrii nr.1
din 11 iulie 1990, a trecut mai nti la elaborarea unor Teze, care cuprindeau de
fapt, ntr-o forma concisa, ideile esentiale ale textelor constitutionale, unele teze
fiind astfel redactate nct au putut fi transformate cu usurinta n articole ale noii
Constitutii. Au fost situatii n care, neconvenindu-se anumite teze, ele au fost
retrimise Comisiei pentru elaborarea proiectului de Constitutie. n unele situatii s-a
recurs la ntlniri ale sefilor grupurilor parlamentare, n special pentru a se pune de
acord asupra unor probleme politice, care erau destul de spinoase si care implicau
realizarea unui consens.
Partea a doua a lucrarilor Adunarii Constituante s-a desfasurat sub sabia lui
Damocles a dizolvarii Adunarii Constituante, potrivit Decretului lege nr.92/1990,
n ipoteza n care ea nu putea sa elaboreze textul Constitutiei n termenul fixat.
Data fiind ncetineala cu care se realizau progresele n prima faza a lucrarilor
Adunarii Constituante, unele organe de presa erau de parere ca o asemenea
perspectiva a dizolvarii Adunarii Constituante, n cazul nendeplinirii mandatului
sau, nu ar fi fost deloc exclusa. A urmat, n consecinta, accelerarea ritmului
lucrarilor, Regulamentul de desfasurare a lucrarilor fiind modificat la 10
septembrie 199117 n sensul limitarii duratei interventiilor la maximum 5 minute si
al renuntarii de a se mai pune n discutie acele probleme asupra carora Constituanta
se pronuntase cu prilejul discutarii Tezelor.
n ce priveste modalitatea de adoptare a Constitutiei, au fost acceptate, n
final, propunerile care vizau votul nominal al parlamentarilor cu prilejul adoptarii
Constitutiei. Totodata, au fost validate si doua prevederi noi, care nu figurau n
regulamentele anterioare. Astfel, a fost acceptata ideea ca acei deputati sau senatori
care nu-si puteau exercita votul fiind retinuti n alte probleme importante, o puteau
face prin corespondenta. O a doua inovatie a constituit-o masura decaderii din
calitatea de deputat sau senator a parlamentarului care, cu prilejul sedintei pentru
adoptarea Constitutiei, nu ar fi votat nici direct, nici prin corespondenta. Singurul
16
Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice, vol.II, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1992, pag.63.
Hotarrea Adunarii Constituante nr.2 din 10 septembrie 1991, publicata n Monitorul Oficial al Romniei,
nr.184 din 13 septembrie 1991.
17
PARTEA I
14
caz nregistrat a fost acela al senatorului Karoly Kiraly (U.D.M.R), care nu a

participat la sedinta de adoptare a Constitutiei si nici nu si-a exercitat votul prin
corespondenta, fiind decazut, ca urmare, din calitatea de senator, prin Hotarrea
adoptata de Adunarea Constituanta.
Momentul urmator legat de adoptarea Constitutiei, supunerea ei spre
aprobare n cadrul unui referendum, a constituit, de asemenea, obiectul unor vii
dezbateri si confruntari de pareri. Mai multi deputati si senatori din partidele de
opozitie au apreciat ca fiind inutil referendumul, din momentul n care Adunarea
Constituanta adopta legea fundamentala.
Intrarea n vigoare a noii Constitutii ca urmare a referendum-ului din 8
decembrie 1991 nu a constituit nsa punctul terminus al schimbarilor
constitutionale din tara noastra. Dupa cum arata nsusi textul Constitutiei, urmau sa
fie nfiintate o serie de institutii noi, printre care Curtea Constitutionala, Curtea de
Conturi, Avocatul Poporului, si sa fie numiti din nou membrii Curtii Supreme de
Justitie 18.
n ceea ce priveste situarea Constitutiei romne din 1991 n contextul
reglementarilor constitutionale moderne, trebuie precizat ca noua Constitutie a fost
elaborata pe baza unui studiu atent al constitutiilor tarilor democratice, ca si a
valorificarii celor mai bune traditii din trecutul gndirii constitutionale romnesti.
Consideram necesar sa precizam totodata ca, cu prilejul pregatirii Tezelor
pentru Constitutia Romniei, au fost ntreprinse studii si vizite n numeroase tari,
au fost adunate documente privind experienta si viata politica a altor state, s-a facut
apel la specialisti din alte tari, care au prezentat expuneri, conferinte etc. n cadrul
lucrarilor Adunarii Constituante n care s-au discutat diferite texte constitutionale,
nu odata membrii Comisiei pentru redactarea proiectului de Constitutie sau
parlamentari au facut referinte la institutii din dreptul constitutional comparat.
Rezulta, deci, ca elaborarea noii Constitutii a Romniei avut n vedere ca un
obiectiv primordial racordarea Constitutiei ce urma sa fie elaborata la standardele
internationale, cautndu-se a se adopta n toate cazurile numai acele solutii sau
redactari de texte care s-au dovedit eficiente si sigure n practica altor state.
Constitutia romna, consacrnd un sistem semi-prezidential, a avut n
vedere, desigur, n cel mai nalt grad, Constitutia franceza din 1958. Aceasta nu a
constituit nsa singura sursa de inspiratie. Curtea Constitutionala de pilda, institutie
nou creata n Romnia prin Constitutia din 1991, a avut n vedere institutia
Consiliului Constitutional francez, fara a prelua nsa absolut toate aspectele de
competenta ale acestei institutii. De altfel, ntr-o prima varianta, Comisia pentru
elaborarea proiectului de constitutie preconizase si pentru Romnia aceeasi
denumire de Consiliu Constitutional, nsa pna la urma a fost preferat termenul de
Curte Constitutionala, folosit si n alte tari, tocmai spre a da si mai bine expresie
ideii nfaptuirii unei justitii constitutionale.
Dintre institutiile nou create, institutia Avocatului Poporului are o filiatie
mult mai complexa, ea folosind att practica daneza, suedeza, germana, ct si
18
Ion Deleanu, Op.cit., vol.II, pag.66
15
institutia spaniola corespunzatoare. Cu toate ca Romnia a adoptat sistemul semiprezidential francez, nu toate atributiile Presedintelui francez se regasesc n
Constitutia Romniei din 1991. Asa, de pilda, daca n Franta presedintele republicii
prezideaza sedintele de guvern, n Romnia, potrivit art.87 din Constitutie,
presedintele poate lua parte la sedintele de guvern n care se dezbat probleme de
interes national, situatie n care prezideaza sedintele la care participa.
O importanta inovatie a Constitutiei din 1991, care de fapt preia o dispozitie
ce s-a afirmat cu putere n ultimele decenii n dreptul constitutional comparat, este
aceea a superioritatii ordinii juridice internationale fata de ordinea juridica interna
si a aplicarii tratatelor n ordinea interna din Romnia. Aceste importante prevederi
marcheaza o schimbare fundamentala de conceptie fata de vechea optica existenta
nainte de 1989, care refuza acceptarea instrumentelor internationale n masura n
care nu fusesera acceptate expres de tara noastra n virtutea propriei suveranitati.
O inovatie deosebit de interesanta este reintroducerea sistemului bicameral,
care a constituit o traditie a vietii parlamentare romnesti. Constitutia din 1991 nu
numai ca a reintrodus institutia Senatului, urmnd practica unor tari democratice,
dar a stabilit totodata cu precizie si claritate mecanismul procedurii legislative,
statutul deputatilor si senatorilor, renuntnd la ideea mandatului imperativ si
consacrnd teoria mandatului de reprezentare, specifica tuturor constitutiilor
moderne democratice.
Desigur, sirul exemplelor poate fi continuat, deoarece n Constitutia romna
din 1991 se ntlnesc foarte multe elemente de originalitate si noutate, unele
preluate din dreptul constitutional comparat evident, nu toate din aceeasi sursa ,
altele prelucrate si adaptate, nsa, n functie tocmai de specificul national al tarii
noastre.
Este cert ca functionarea n bune conditii a tuturor mecanismelor prevazute
de noua Constitutie implica un grad sporit de ntelegere a separatiei puterilor n
stat, evitarea amestecului unei puteri n treburile celeilalte, un respect sporit fata de
norma de drept, fata de reglementarile internationale la care tara noastra a devenit
parte. Integrarea Romniei n noua ordine juridica europeana revendica un rol
sporit pentru drepturile si libertatile omului care se cer a fi respectate cu strictete,
cultivarea respectului fata de lege trebuind sa devina o ratiune a nsasi existentei si
a functionarii organelor statului. Este nendoielnic ca asemenea transformari de
substanta vizeaza nsusirea nu numai a literei noilor reglementari constitutionale,
dar si a spiritului lor, a cerintei respectarii principiilor si normelor juridice pe care
trebuie sa se ntemeieze statul de drept. Edificarea ntregii vieti politice romnesti
pe ideile de drept si legalitate a devenit si devine tot mai mult o conditie a
acceptarii Romniei ca membru cu drepturi depline al comunitatii statelor
europene, al unor organisme internationale. n acest amplu efort, juristilor le revine
un rol esential, ei trebuind sa fie primii care sa contribuie la promovarea
respectului pentru statul de drept, sa aplice cu consecventa si cu dreptate legile, dar
sa contribuie, totodata, n mod direct la constientizarea ntregii opinii publice
romnesti n legatura cu valoarea normelor juridice, cu cerinta respectarii neabatute
a dreptului n relatiile dintre indivizi, n ntregul mecanism de functionare a
organelor si organismelor statului nostru.
PARTEA I
16
Sectiunea a 2-a
Cai si directii de actiune
Constitutia Romniei din 1991 stabileste un regim de guvernare semiprezidential si fundamenteaza organizarea bicamerala a Parlamentului, compus din
Camera Deputatilor si Senat 19. Puterile statului (desi nu se consacra expres
principiul separatiei puterilor) sunt exercitate de Guvern (puterea executiva), de
Parlament (puterea legislativa) si de instantele judecatoresti (puterea
judecatoreasca), Presedintele tarii avnd rol de arbitru ntre puterile statului.
Constitutia instituie un mecanism democratic de functionare a organelor statului,
garanteaza pe larg drepturile si libertatile si consacra mecanisme eficiente de
garantare a drepturilor si libertatilor cetatenilor. Aceste prevederi ale Constitutiei
reprezinta tot attea directii de actiune pentru promovarea valorilor statului de
drept, pentru eliminarea oricaror vestigii ale arbitrariului din viata societatii
noastre, pentru faurirea unei democratii durabile.
Pe parcursul timpului, prevederile Constitutiei Romniei s-au dovedit fie n
general adaptate conditiilor dezvoltarii tarii n anii de tranzitie, prevederile
constitutionale fiind apreciate de numerosi specialisi straini, ca si de Comisia de le
Venetia, organism al Consiliului Europei constituit pentru a da asistenta noilor
democratii, spre a se ncadra n marea familie a popoarelor europene. Cu toate
acestea, revizuirea Constitutiei a devenit o cerinta imperioasa n ultimii ani, ca o
consecinta a necesitatii de a se valorifica experienta acumulata n perioada care a
trecut de la adoptarea actualei Constitutii din 1991 ca si a imperativului de a fi
nscrise n Constitutie probleme si aspecte noi, decurgnd din practica.
De altfel, ideea unei reforme constitutionale a fost avansata mai de mult de
majoritatea partidelor politice, de organizatiile societatii civile, ca si de lucrarile de
specialitate publicate n ultimii ani.
Programul de guvernare, adoptat de Parlamentul Romniei la 28 decembrie
2000, preciza ca "se impune cu necesitate efectuarea unui proces de atenta
revizuire si adaptare a unor prevederi constitutionale n raport cu actualele realitati
social-politice ale tarii, precum si cu exigentele procesului aderarii Romniei la
Uniunea Europeana" 20.
n anul 2002 a fost adoptata Hotarrea Parlamentului Romniei nr.23 din 25
iunie 2000 privind constituirea Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative
privind revizuirea Constitutiei. n acelasi an, sub egida Camerei Deputatilor si a
Asociatiei Pro Democratia, s-au desfasurat lucrarile "Forumului constitutional",
importanta forma de participare a societatii civile, a opiniei publice, organizatiilor
stiintifice, culturale si profesionale, la adaptarea si perfectionarea prevederilor
Constitutionale.
19
Ion Deleanu, Op.cit., pag.138.

Monitorul Oficial al Romniei, Anul XII, nr.700, Partea I-a, Legi, decrete, hotarri si alte acte, Joi 28 decembrie
2000.
20
17
Din initiativa Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind

revizuirea Constitutiei, n care au fost reprezentate toate partidele parlamentare, un
grup de 233 deputati si 94 senatori au semnat Propunerea legislativa de revizuire
a Constitutiei, care a obtinut avizul Consiliului Legislativ si pe marginea caruia
Curtea Constitutionala a emis Decizia nr.148 din 16 aprilie 2003 privind
constitutionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constitutiei Romniei.
n esenta, propunerea legislativa a avut n vedere o mai buna definire a
pozitiei si rolului organelor de stat, o eficienta sporita a prevederilor prin care sunt
aparate, respectate si garantate drepturile cetatenesti, ntarirea principiului
autonomiei locale, a independentei justitiei, a rolului Consiliului Superior al
Magistraturii, ca si al Curtii Constitutionale.
Propunerea legislativa a fost votata de Camera Deputatilor la 30 iunie 2003
si de Senat la 1 septembrie 2003, si validata n urma referendumului popular la
18 - 19 octombrie 2003, dupa efectuarea procedurii de mediere si aprobarea
Raportului de mediere de catre cele doua Camere.
CAPITOLUL III
DREPTURILE, LIBERTATILE SI
NDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETATENILOR ROMNIEI
Sectiunea 1
Notiunea si natura juridica a drepturilor si libertatilor fundamentale
Respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti constituie unul dintre
domeniile esentiale n care dreptul constitutional a actionat n decursul timpului si
de care este legata nsasi configuratia moderna a acestei discipline.
Dupa cum este bine cunoscut, drepturile cetatenesti au aparut pentru prima
data sub forma unor declaratii de drepturi, care au dat expresie traducerii n viata a
unor mari conceptii si idei umaniste, ce s-au constituit n adevarate pledoarii pentru
recunoasterea drepturilor omului n societate si apararii demnitatii sale mpotriva
oricarui arbitrar21.
Privind retrospectiv se poate aprecia ca declaratiile de drepturi au
reprezentat att la timpul respectiv, ct si mai ales dupa trecerea unor secole
documente fundamentale, de o incomparabila relevanta pentru definirea
continutului politic si juridic al institutiei drepturilor omului. Ele au fundamentat
ideea egalitatii oamenilor att n domeniul drepturilor civile, ct si n domeniul
politic, definind o viziune elaborata cu privire la raporturile dintre individ si stat,
dintre om si autoritate. Trebuie amintit ca nca din 1215 Magna Charta definea,
21
Tudor Draganu, Declaratiile de drepturi ale omului si repercusiunile lor n Dreptul international public, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 1998, pag.65 si urm.
PARTEA I
18
pentru prima oara, o regula de maxima importanta: aceea ca ori de cte ori
guvernul unei tari vrea sa aduca o anumita limitare bunului plac al indivizilor,
aceasta limitare nu poate fi justa si legala dect daca se ntemeiaza pe o regula de
drept, preexistenta si impartial interpretata. Toate documentele elaborate, la timpul
lor, n Anglia, Franta si S.U.A. au reprezentat, privite prin perspectiva istoriei,
manifestari curajoase ale tendintei de a proteja drepturile legitime ale cetateanului
mpotriva tentativelor puterii de a-si extinde prerogativele n pofida drepturilor
oamenilor si n detrimentul acestora. Doctrina liberala a demonstrat, de altfel, cu
argumente temeinice, obligatia statului de a nu ntreprinde nimic n masura sa
mpiedice libera dezvoltare a activitatilor pe care omul le desfasoara, exercitarea
drepturilor ce-i sunt recunoscute si garantate individului de legi si de Constitutie.
O examinare chiar si sumara a conceptiilor elaborate n decursul
timpului cu privire la drepturile omului arata ca ncarcatura filosofica a acestui
concept s-a reflectat nemijlocit n definirea trasaturilor politice si juridice ale
conceptului nsusi. Consideram demn de subliniat faptul ca elaborarea
conceptului de drepturi ale omului a constituit, n fond, o operatiune de sinteza,
constnd din generalizarea unor idei consacrate n diferite tari n documente
juridice cu un bogat continut moral si politic, redactate de juristi de mare
prestigiu, care au rezistat timpului.
Conceptul n sine de drepturi ale omului a reprezentat, asa dar, o
generalizare si o abstractizare a tot ceea ce gndirea umana a avut mai bun,
ridicnd pe trepte noi principiile filosofice umaniste, relund elemente din gndirea
religioasa si din nazuintele generale de libertate care se facusera cunoscute cu atta
vigoare n secolele XVII si XVIII.
Pe planul dreptului constitutional, conceptul de drepturi ale omului s-a
regasit si se regaseste n special sub forma notiunii de drepturi si libertati
cetatenesti 22. Sfera drepturilor omului este, evident, mult mai larga dect aceea de
drepturi ale cetateanului, deoarece drepturile omului includ n egala masura, n
mod necesar, si protectia strainilor si a apatrizilor. Cu toate acestea, toate
constitutiile efectueaza diferentieri n ceea ce priveste drepturile, libertatile si
ndatoririle fundamentale ale cetatenilor proprii, care sunt direct corelate cu
obligatiile de fidelitate si loialitate, si obligatia generala de protectie a drepturilor
omului, care actioneaza si atunci cnd este vorba de straini si apatrizi.
n ceea ce priveste conceptul propriu zis de drepturi, libertati si ndatoriri
fundamentale ale cetateanului romn, acestea, dupa cum apreciaza prof.Ioan
Muraru sunt acele drepturi subiective apartinnd cetatenilor, esentiale pentru
viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a
22
Drepturile cetatenesti sunt denumite si libertati publice, fiind studiate, sub aceasta denumire, n numeroase
Facultati de drept din tarile occidentale. Profesorul Paul Negulescu clasifica libertatile publice n primordiale sau
primare (ex.libertatea individuala, inviolabilitatea domiciliului) si secundare sau complementare (ex.libertatea
presei, a asociatiunii, a ntrunirilor). A se vedea Paul Negulescu, Curs de Drept constitutional romn, editat de
Alex.Th.Doicescu, Bucuresti, 1927, pag.518).
19
personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie

si legi23.
Notiunea de drepturi fundamentale se refera, prin urmare, la drepturi
subiective si la drepturi esentiale ce apartin cetateanului, prezentnd o
importanta primordiala att pentru cetatean, ct si pentru stat si societate, si care
sunt n fond determinante pentru definirea statutului juridic al cetateanului.
Pe de alta parte, rolul si nsemnatatea deosebita a drepturilor fundamentale au facut
ca acestea sa fie nscrise n acte deosebite, cum ar fi constitutii, legi fundamentale
sau declaratii de drepturi.
Sectiunea 2
Principiile reglementarii drepturilor si libertatilor fundamentale
Titlul II din Constitutia Romniei, intitulat Drepturile, libertatile si
ndatoririle fundamentale, constituie unul dintre domeniile cele mai importante
ale reglementarilor constitutionale. El cuprinde nu numai o enumerare clara si
corespunzatoare a drepturilor, libertatilor si ndatoririlor fundamentale dar, n
acelasi timp, enunta garantii de natura sa asigure respectul ferm al acestora.
Elaborarea textelor a avut n vedere n primul rnd conventiile internationale
privind drepturile omului, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cele doua
Pacte internationale ale drepturilor omului (Pactul privind drepturile civile si
politice si Pactul privind drepturile economice si sociale). Totodata, au fost avute
n vedere modul n care aceste drepturi sunt enuntate n constitutiile principalelor
state democratice.
Titlul II cuprinde de fapt patru capitole, respectiv Capitolul 1 Dispozitii
comune (articolele 15-21), Capitolul 2 Drepturile si libertatile fundamentale
(articolele 22-53), Capitolul 3 ndatoririle fundamentale (articolele 55-57) si
Capitolul 4 Avocatul Poporului (articolele 58-60).
n ceea ce priveste Dispozitiile comune ale Titlului II, cu alte cuvinte
prevederile constitutionale care sunt n egala masura aplicate tuturor drepturilor,
libertatilor si ndatoririlor sunt de remarcat o serie de dispozitii esentiale,
definitorii pentru modul n care noua Constitutie concepe interpretarea si
traducerea n viata a reglementarilor cu caracter umanitar.
n rndul acestor dispozitii sunt enuntate: a) universalitatea drepturilor si
libertatilor (art.15 alin.1); b) principiul neretroactivitatii legilor (art.15 alin.2); c)
egalitatea n drepturi a cetatenilor n fata legii si autoritatilor publice (art.16); d)
protectia, de catre statul romn, a cetatenilor romni aflati n strainatate (art.17); e)
cetatenia romna, regimul strainilor si apatrizilor, cu toate consecintele lor, inclusiv
problemele pe care le ridica extradarea si expulzarea (art. 18 si 19); f) relatia dintre
dispozitiile constitutionale si tratatele internationale privitoare la drepturile omului
(art.20); g) accesul liber la justitie pentru apararea drepturilor si libertatilor.
23
Ioan Muraru, Simina Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, Editia VIII-a, revazuta si cmpletata,
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag.162.
PARTEA I
20
Sub titulatura dispozitiilor comune sunt enuntate, deci, o serie de principii

cu caracter general, considerate indispensabile pentru ntelegerea ntregii
problematici a drepturilor, libertatilor si ndatoririlor. Astfel, este de retinut de la
nceput ideea universalitatii, n sensul ca toti cetatenii tarii beneficiaza de
drepturile si libertatile consacrate prin Constitutie si prin legi, asumndu-si totodata
si obligatiile pe care acestea le prevad. Corelata acestui aspect se nfatiseaza ideea
accesului la justitie, specifica pentru statul de drept, care ntregeste, n mod fericit
ideea de universalitate. Ideea de universalitate se coroboreaza si cu principiul
egalitatii n drepturi, care statorniceste egalitatea tuturor cetatenilor n fata legii,
fara privilegii si discriminari.
Reforma constitutionala din 2003 a adus precizarea importanta ca statul
romn garanteaza egalitatea de sanse ntre femei si barbati pentru ocuparea unor
functii sau demnitati publice.
Este de remarcat si prevederea expresa cuprinsa n articolul 16 alineatul 2,
care dispune ca nimeni nu este mai presus de lege, ntelegnd prin aceasta sa puna
capat pentru totdeauna unor practici care au facut ca n trecut anumite persoane
ocupnd functii importante n stat sa ncalce n mod voit prevederile Constitutiei si
ale altor legi.
Constitutia diferentiaza regimul cetatenilor romni de acela al cetatenilor
straini. Functiile si demnitatile publice, civile si militare, pot fi ocupate numai de
persoanele care au cetatenia romna si domiciliaza n tara. Apare, n felul acesta, o
deosebire ntre doua categorii de cetateni romni: cetatenii romni care au
domiciliul n tara, si cetatenii romni care au domiciliul n strainatate. Cetatenii
romni aflati n strainatate se bucura de protectia statului romn, trebuind sa
ndeplineasca obligatiile ce le revin, cu exceptia acelora care nu sunt compatibile
cu absenta lor din tara. Astfel, de pilda, cetatenii romni aflati n strainatate nu sunt
obligati sa efectueze serviciul militar. Este de remarcat ca actele normative aparute
dupa Revolutia din Decembrie 1989 au permis cetatenilor romni care si-au pierdut
cetatenia din diferite motive, sa o redobndeasca, pastrndu-si totodata cetatenia
straina pe care au dobndit-o ntre timp. Pe de alta parte, modificarile aduse Legii
cetateniei romne, n forma sa republicata n anul 2000, permit cetatenilor romni
sa beneficieze de o dubla cetatenie. Aceste prevederi normative ntregesc cadrul
diviziunii pe care am enuntat-o, ceea ce face ca n momentul de fata sa avem
practic trei categorii de cetateni romni: a) cetateni romni care traiesc pe
teritoriul tarii; b) cetateni romni aflati n strainatate cu domiciliul; si c) cetateni
romni care beneficiaza si de cetatenia unui alt stat.
Drepturile si ndatoririle cetatenilor romni sunt, evident, aceleasi, cu
mentiunea nsa ca n ceea ce priveste cetatenii romni aflati n strainatate, acestia
nu beneficiaza de anumite categorii de drepturi.
Cu referire la regimul strainilor si apatrizilor, Constitutia prevede ca acestora
li se poate acorda sau retrage dreptul de azil n conditiile legii, respectndu-se
tratatele si conventiile internationale la care Romnia este parte. Aceasta prevedere
este vadit insuficienta, deoarece dupa Revolutia din Decembrie 1989 s-a produs o
schimbare a opticii fata de continutul si natura dreptului de azil. n regimul trecut,
21
n fostele tari comuniste s-a acordat de multe ori azil politic unor persoane care
desfasurasera activitati teroriste sau care contribuisera la destabilizarea vietii
politice ntr-o serie de tari din Occident, participnd la activitatea unor organizatii
clandestine, interzise, sprijinite din afara. Este cert ca noua orientare a politicii
romnesti, de prietenie cu toate statele si de respectare a principiilor statului de
drept, nu mai face posibila n viitor acordarea de azil pentru asemenea motive.
n legatura cu regimul cetatenilor romni, strainilor si al apatrizilor mai
trebuie precizat si faptul ca pna la modificarea din 2003 a Constitutiei, cetateanul
romn nu putea fi nici extradat si nici expulzat, n timp ce strainii si apatrizii
puteau fi extradati, n baza unei conventii internationale sau n conditii de
reciprocitate. Neexistnd o mentiune expresa n Constitutie cu privire la expulzarea
strainilor, este clar ca aceasta poate fi efectuata n conditiile n care ei ar fi
indezirabili pe teritoriul statului romn. Prin urmare, se contura o mare deosebire
de principiu ntre cetatenii romni (de toate categoriile) si straini, primii neputnd
fi nici extradati si nici expulzati, iar cei de al doilea fiind pasibili de ambele masuri.
Amintim ca expulzarea constituie o masura administrativa, luata de organele
Ministerului de Interne, masura ce se confirma de justitie, prin care un cetatean
strain este ndepartat de pe teritoriul Romniei. Extradarea reprezinta remiterea
strainului catre o alta tara (tara sa de origine, statul mpotriva caruia a comis o
infractiune sau statul pe teritoriul caruia a savrsit o fapta deosebit de grava) pentru
a executa o pedeapsa privativa de libertate. Mentionam ca ntruct Romnia a
desfiintat pedeapsa cu moartea, un strain sau apartid nu poate fi extradat n
conditiile n care statul catre care ar urma sa fie extradat ar trebui sa-i aplice
pedeapsa cu moartea. Consideratii umanitare mpiedica asemenea proceduri.
Prin faptul ca att expulzarea ct si extradarea se hotarasc de justitie, sunt
eliminate masurile arbitrare sau discriminatorii, luate la nivelul unor autoritati
administrative, care ar putea viza un strain sau apartid. Justitia este cea care va
hotar si n caz de extradare si n caz de expulzare, tinnd seama de toate
elementele concrete si de argumentele care pledeaza n favoarea sau mpotriva
aplicarii acestor masuri.
O prevedere deosebit de importanta se refera la tratatele internationale
privind drepturile omului. Sediul materiei se gaseste n articolul 20 din Constitutie,
care initial avea urmatorul cuprins:
(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor
vor fi interpretate si aplicate n concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor
Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romnia este parte.
(2) Daca exista neconcordanta ntre pactele si tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului la care Romnia este parte si legile interne, au
prioritate reglementarile internationale 24.
Din analiza acestui text rezulta ca el ridicau doua categorii de probleme: a)
problema interpretarii dispozitiilor constitutionale privind drepturile si libertatile
24
Reforma constitutionala din 2003 a adaugat la acest text sintagma cu exceptia cazului n care Constitutia sau
legile interne contin dispozitii mai favorabile.
PARTEA I
22
cetatenilor; si b) situatia unei eventuale neconcordante ntre pactele si tratatele

internationale referitoare la drepturile omului si dispozitiile legislative interne.
n ceea ce priveste prima dintre cele doua probleme, este de semnalat ca prin
articolul 20 din Constitutie se consacra n mod expres teza prioritatii dreptului
international fata de dreptul intern. Dispozitiile constitutionale urmeaza sa fie
interpretate n concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu
pactele si cu celelalte tratate la care Romnia este parte. Desi textul este, fara
ndoiala, generos si da expresie principiilor noi care trebuie sa calauzeasca statul de
drept, referirea din text potrivit careia dispozitiile constitutionale vor fi interpretate
si aplicate suscita unele probleme. Daca este de nteles ca textele constitutionale
pot fi interpretate n spiritul documentelor internationale, este mai greu de vazut
cum vor fi aplicate n concordanta cu acestea.
n ceea ce priveste cea de a doua problema, solutia optima pare a fi o
Decizie a Curtii Constitutionale, ale carei atributiuni au fost considerabil extinse,
mai bine precizate n urma reformei constitutionale din 2003, prin care s-ar
constata incompatibilitatea sau neconcordanta, ceea ce ar face legea n cauza
inaplicabila. Ar fi, desigur, de imaginat si solutia adaptarii prealabile a legislatiei
interne, anterior aderarii sau ratificarii unui tratat international.
Mentionam ca asemenea modificari legislative s-au operat n momentul n
care Romnia a devenit parte la Conventia internationala mpotriva torturii si altor
pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptata la New York
la 10 decembrie 1984. Ratificnd conventia n cauza, Parlamentul Romniei a
adoptat si o lege prin care au fost aduse unele completari Codului penal,
introducndu-se n legislatia penala, ca fapte sanctionate prin lege, situatiile la care
se referea conventia mentionat 25.
O ultima mentiune cu privire la dispozitiile comune ale Titlului II priveste
principiul neretroactivitatii legilor. Acest principiu a fost consacrat sub forma unei
reguli cu caracter general n articolul 15 alineatul 2. Trebuie amintit ca n cadrul
dezbaterilor Adunarii Constituante au fost ridicate obiectii n legatura cu
consacrarea principiului n cauza ca principiu constitutional. S-a aratat, de pilda, ca
acest principiu functioneaza numai n materie civila, articolul 1 din Codul civil
ncepnd cu enuntul Legea dispune numai pentru viitor. Ea nu are putere
retroactiva. n materie penala s-a aplicat n toate cazurile si se aplica nca
principiul legii mai blnde (mitior lex). Cu alte cuvinte, n situatia n care o
persoana a comis o infractiune si, mai trziu, n timpul urmaririi sau judecarii, ar
apare o lege noua, care este mai favorabila infractorului, se va aplica aceasta lege.
Situatia este valabila si n cazul n care, dimpotriva, pentru o fapta care era initial
sanctionata cu o pedeapsa grava, apare o lege care prevede o pedeapsa mai usoara
sau chiar dezincrimineaza fapta respectiva. n toate aceste situatii, dreptul penal a
recunoscut ca infractorul trebuie sa beneficieze de legea cea mai blnda, n situatia
n care fapta sa este afectata de doua sau mai multe legi care reglementeaza
25
Legea nr.20 din 9 octombrie 1990 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal si
Codul de procedura penala (Monitorul Oficial al Romniei nr.112 din 10 octombrie 1990).
23
succesiv materia n cauza. n cadrul dezbaterilor constitutionale s-a ridicat

problema daca consacrarea principiului neretroactivitatii legii, ca un principiu
general, nu ar vrea sa nsemneze o abrogare a principiului mitior lex. Desi textul
nu face exceptii, este greu de imaginat ca el ar putea sa se refere si la faptele penale
unde exista reglementari statornice, aplicate de o ndelungata practica, n directia
recunoasterii principiului aplicarii legii mai blnde.
n legatura cu neretroactivitatea legilor se pune si problema legilor
exceptionale, care au fost edictate numai pentru anumite perioade speciale, sau
care se aplica pe un anumit termen. Asemenea legi consacrau, fireste, exceptii de la
principiul mitior lex. Uneori era ncalcat nsusi principiul neretroactivitatii, fiind
ncriminate fapte savrsite cu multi ani n urma etc. Este evident ca aceasta
categorie de legi este afectata de principiile Constitutiei, ceea ce nsemneaza ca nu
ar fi posibile legi cu caracter exceptional, care sa ncrimineze fapte din domeniul
trecutului. n aceasta privinta prevederile Constitutiei sunt categorice si trebuie
interpretate ca atare.
Sectiunea 3
Clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale
3.1. n ceea ce priveste enumerarea, clasificarea si interpretarea
prevederilor legate de drepturile fundamentale, n literatura de specialitate au fost
emise puncte de vedere autorizate de catre specialistii romni care au analizat
aceasta institutie. Pornind de la triada structurii romne, de la faptul ca omul este o
fiinta bio-psiho-sociala, prof.Ion Deleanu clasifica drepturile si libertatile n: a)
drepturi si libertati care ocrotesc fiinta umana ca valoare n sine, ca entitate biopsihica si b) drepturi care proteguiesc fiinta umana ca persoana, ca relatie sociala
sau ca molecula sociala 26. n opinia profesorului Ioan Muraru, drepturile si
libertatile s-ar clasifica n: a) inviolabilitati, adica acele drepturi si libertati care,
prin continutul lor, asigura viata, posibilitatea de miscare libera, siguranta fizica si
psihica, precum si siguranta domiciliului persoanei fizice; b) drepturi si libertati
social-economice si culturale, adica acele drepturi si libertati care, prin continutul
lor, asigura conditiile sociale si materiale de viata, educatia si posibilitatea
protectiei; c) drepturi exclusiv politice care, prin continutul lor, pot fi exercitate de
cetateni numai pentru participarea la guvernare; d) drepturi si libertati socialpolitice care, prin continutul lor, pot fi exercitate de cetateni la alegere, fie pentru
rezolvarea unor probleme sociale si spirituale, fie pentru participarea la guvernare;
si e) drepturi garantii, drepturi care, prin continutul lor, joaca n principal rolul de
garantii constitutionale 27.
26
Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice. Tratat, vol.II, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1996,
pag.131.
27
Ioan Muraru, Simina Tanasescu, op.cit., pag.181.
PARTEA I
24
Capitolul 2 din Titlul II al Constitutiei se ocupa de enuntarea propriu zisa a

drepturilor si libertatilor fundamentale, pe parcursul a 28 de articole. Fiecare
dintre aceste articole, cu exceptia articolului 49, care se refera la posibilitatea
restrngerii exercitiului unor drepturi sau libertati, trateaza un drept distinct.
ncercnd sa sistematizam multitudinea de drepturi si libertati pe care le
consacra Constitutia Romniei, apreciem ca acestea ar putea fi subsumate celor
doua mari diviziuni ale drepturilor omului consacrate de altfel de cele doua pacte
adoptate de Organizatia Natiunilor Unite, n 1966, si anume: drepturile civile si
politice si drepturile economice si sociale.
a) n ce priveste drepturile civile si politice sunt enuntate: dreptul la viata si
la integritatea fizica si psihica (art. 22), libertatea individuala (art.23), dreptul la
aparare (art.24), libera circulatie (art.25), dreptul la viata intima, familiala si
privata (art.26), inviolabilitatea domiciliului (art.27), secretul corespondentei
(art.28), libertatea constiintei (art.29), libertatea de exprimare (art.30), dreptul la
informatie (art.31), dreptul la nvatatura (art.32), accesul la cultura (art.33), dreptul
de vot (art.36), dreptul de a fi ales (art.37), libertatea ntrunirilor (art.39), dreptul de
asociere (art.40), interzicerea muncii fortate (art.42), dreptul de petitionare (art.51),
dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica (art.52).
b)
n categoria drepturilor economice si sociale pot fi ncadrate dreptul
la munca si protectie sociala (art.41), dreptul la ocrotirea sanatatii (art.34), dreptul
la greva (art.43), protectia proprietatii private (art.44), dreptul la mostenire (art.46),
dreptul de protectie sociala (art.41), protectia copiilor si a tinerilor (art.49),
protectia persoanelor cu handicap (art.50), dreptul la mediul sanatos (art.35).
3.2. n ce priveste drepturile din prima categorie drepturi civile si
politice ele vizeaza, asa cum o arata nsasi denumirea acestei categorii, doua mari
idei: drepturile legate organic de persoana omului (drepturile civile) si drepturile ce
vizeaza participarea sa la viata politica (drepturile politice).
n ce priveste drepturile civile propriu zise, acestea sunt: dreptul la viata si
integritatea fizica si psihica si libertatea individuala (art.22). O serie de drepturi
apar ca o consecinta fireasca a dreptului la viata si a libertatii persoanei ca, de
pilda, libera circulatie (art.25), inviolabilitatea domiciliului (art.27), secretul
corespondentei (art.28). Unele drepturi privesc protectia acestui drept pe plan
judiciar (cum este cazul dreptului la aparare articolul 24: altele se refera la viata
particulara a persoanei - articolul 26; la raportarea libertatii individului fata de
mediul n care omul traieste prin recunoasterea dreptului de a cunoaste informatii
de interes public articolul 31. Alte drepturi vizeaza mplinirea unor deziderate
firesti de autoperfectionare, cum este cazul dreptului la nvatatura (art.32).
Drepturi politice propriu zise sunt dreptul de vot (art.36), dreptul de a fi ales
(art.37), libertatea ntrunirilor (art.39), dreptul de asociere (art.40) etc.
n legatura cu drepturile din aceasta categorie dorim sa atragem atentia
numai asupra unor elemente de noutate pe care le ofera actuala Constitutie. Astfel,
n ceea ce priveste libertatea individuala remarcam prevederile deosebit de
importante ale articolului 23, care are urmatorul cuprins:
25
(1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.

(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise
numai n cazurile si cu procedurile prevazute de lege.
(3) Retinerea nu poate depasi 24 de ore.
(4) Arestarea preventiva se dispune de judecator si numai n cursul
procesului penal.
(5) n cursul urmaririi penale arestarea preventiva se poate dispune pentru
cel mult 30 de zile si se poate prelungi cu cte cel mult 30 de zile, fara ca durata
totala sa depaseasca un termen rezonabil, si nu mai mult de 180 de zile.
(6) n faza de judecata instanta este obligata, n conditiile legii, sa verifice
periodic, si nu mai trziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive
si sa dispuna, de ndata, punerea n libertate a inculpatului, daca temeiurile care au
determinat arestarea preventiva au ncetat sau daca instanta constata ca nu exista
temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate.
(7) ncheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt supuse
cailor de atac prevazute de lege.
(8) Celui retinut sau arestat i se aduce de ndata la cunostinta, n limba pe
care o ntelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar nvinuirea, n cel mai scurt
termen; nvinuirea se aduce la cunostinta numai n prezenta unui avocat, ales sau
numit din oficiu.
(9) Punerea n libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, daca
motivele acestor masuri au disparut, precum si n alte situatii prevazute de lege.
(10) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa n libertate
provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.
(11) Pna la ramnerea definitiva a hotarrii judecatoresti de condamnare,
persoana este considerata nevinovata.
(12) Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata dect n conditiile si
n temeiul legii.
(13) Sanctiunea privativa de libertate nu poate fi dect de natura penala.
Textul prevede o serie de termeni si modalitati n care se pot aduce limitari
ale libertatii individuale. Sunt de retinut astfel prevederile care dispun ca arestarea
se poate face numai n temeiul unui mandat emis de judecator, pe o durata de cel
mult 30 de zile, mpotriva caruia arestatul se poate plnge judecatorului.
Remarcam si prevederile potrivit carora celui retinut trebuie sa i se aduca de ndata
la cunostinta, n limba pe care o ntelege, motivele retinerii sau arestarii, dreptul
persoanei arestate preventiv de a solicita punerea sa n libertate provizorie, sub
control judiciar sau pe cautiune. n sfrsit, remarcam valoarea prezumtiei de
nevinovatie, potrivit careia pna la ramnerea definitiva a unei hotarri
judecatoresti de condamnare, o persoana este considerata nevinovata. Aceste
masuri sunt de natura a garanta drepturile individuale ale cetatenilor mpotriva
oricarui abuz sau arbitrar. Ele sunt de natura a conferi ideii statului de drept o
dimensiune ct se poate de reala si concreta, facnd sa dispara definitiv arbitrarul si
abuzurile, frecvente n trecut, din partea unor autoritati chemate tocmai sa respecte
ordinea.
PARTEA I
26
n legatura cu drepturile civile remarcam valoarea prevederilor privind

libera circulatie n tara si strainatate o noutate pentru sistemul nostru
constitutional. Aceasta masura reprezinta si ea o cucerire a Revolutiei din
Decembrie 1989, stiut fiind ca n trecut dreptul de circulatie peste hotare fusese
supus unor numeroase restrictii. Elemente noi aduce si articolul 26, referitor la
viata intima, familiala si privata. Se nfaptuieste astfel un deziderat al constitutiilor
moderne actuale, care fac din protectia vietii intime un element esential decurgnd
din respectul personalitatii. Situatiile n care se poate deroga de la inviolabilitatea
domiciliului sunt precis enumerate n articolul 27 alineatul 2, nefiind posibile
patrunderea sau ramnerea n domiciliul unei persoane n alte situatii dect cele
prevazute de lege (executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarri
judecatoresti, nlaturarea unei primejdii, apararea sigurantei nationale, prevenirea
raspndirii unei epidemii).
Elemente demne de analiza sunt aduse de articolul 31, care se refera la
dreptul la informatie, exprimat n primul rnd n dreptul unei persoane de a avea
acces la orice informatie de interes public. Pe de alta parte, autoritatile sunt
obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si
asupra problemelor de interes personal, ceea ce constituie o importanta inovatie a
legii.
n legatura cu dreptul la nvatatura subliniem valoarea prevederilor de la
articolul 32 alineatul 5, unde se statueaza ca Institutiile de nvatamnt, inclusiv cele
particulare, se nfiinteaza si si desfasoara activitatea n conditiile legii, ca si a
prevederii de la punctul 6 al aceluiasi articol, prin care se garanteaza autonomia
universitara.
nvatamntul de stat este gratuit potrivit legii. Reforma constitutionala din
2003 a adus o completare, n sensul ca statul acorda burse sociale, de studii,
copiilor si tinerilor proveniti din familii defavorizate si celor institutionalizati, n
conditiile legii.
Ct priveste dreptul de petitionare, sunt relevante posibilitatile inedite pe
care le ofera textul constitutional al articolului 51. n conditiile acestuia, persoanele
vatamate ntr-un drept al lor de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau
prin nesolutionarea n termen legal a unei cereri, au dreptul sa se adreseze
instantelor judecatoresti pentru a obtine recunoasterea dreptului pretins, anularea
actului si repararea pagubei. Desi o asemenea prerogativa a existat, ntr-o anumita
forma, n Constitutia din 1965, fiind legiferata prin Legea nr.1/1967, ea nu si-a
gasit o aplicatie practica n conditiile regimului de dictatura, care prefera sa
ndrume cetatenii sa ia calea sesizarilor catre organele de stat, care aveau nevoie de
un numar ct mai mare de solicitari, spre a-si manifesta democratismul. n
conditiile vechiului regim, prevederile Legii nr.1/1967, care dadeau posibilitatea
cetatenilor sa atace n justitie actele administrative ilegale, nu au fost aplicabile.
Conditiile si limitele exercitarii dreptului persoanei vatamate de a se adresa justitiei
sunt stabilite, n prezent, prin Legea contenciosului administrativ.
n legatura cu aspectele politice ale exercitarii drepturilor cetatenesti
subliniem importanta prevederilor legate de libertatea ntrunirilor si dreptul de
27
asociere. Cu privire la dreptul de asociere trebuie observat ca, potrivit Constitutiei,

Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza
mpotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a
integritatii sau a independentei Romniei sunt neconstitutionale.
O asemenea prevedere se coreleaza cu dispozitiile legii sigurantei nationale,
care interzic activitatile de natura a pune n pericol cuceririle statului de drept,
principiile pluralismului politic, precum si orice actiuni de sorginte totalitarista,
fascista sau comunista. Cu privire la partidele politice, este de observat ca nu pot
face parte din partidele politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii
poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de
functionari publici, stabilite prin lege organica.
n categoria persoanelor care nu pot face parte din partidele politice se afla si
Presedintele Romniei care, odata ales, trebuie sa pastreze o atitudine de
echidistanta fata de toate fortele politice, devenind garantul independentei
nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii. Restrngerea dreptului de a face
parte din partidele politice mai exact interdictia pentru unele persoane de a fi
membri ai unor partide sau altora nu reprezinta o masura de natura a aduce
restrictii dreptului de asociere. Ea este determinata de ratiuni bine justificate. Este
lesne de nteles ca judecatorii Curtii Constitutionale, magistratii, politistii etc., prin
functiile pe care le ndeplinesc si pe care ei le exercita n interesul ntregii
populatii, al tuturor categoriilor sociale, nu pot sa adopte o atitudine partizana, ci
numai o atitudine de deplina obiectivitate, aceasta fiind o conditie a exercitiului
functiei lor.
3.3. Cu referire la drepturile economice si sociale trebuie amintit ca n
noile conditii social-economice rolul statului n economie s-a restrns si se va
restrnge n continuare, ca urmare a diversificarii agentilor economici si a trecerii
la masurile de privatizare. n aceste conditii si rolul statului trebuie regndit, n
concordanta cu noile realitati. Statul romn nu mai poate sa garanteze dreptul la
munca n conditiile desprinderii de regimul centralizat. n schimb, el va trebui sa ia
masuri de protectie, sa instituie un salariu minim n economie, sa vegheze la
respectarea stricta a legilor de catre toti factorii economici.
O importanta prevedere o constituie recunoasterea dreptului la greva.
Articolul 43, care constituie sediul acestei materii, dispune n primul sau alineat ca
Salariatii au dreptul la greva pentru apararea intereselor profesionale, economice
si sociale. O asemenea prevedere exclude greva cu caracter politic, care nu se
ncadreaza n textul constitutional. Este de mentionat ca legea conflictelor colective
de munca detaliaza situatiile n care dreptul la greva poate fi exercitat, stabilind o
procedura prealabila declansarii grevei, care trebuie respectata de partile n
conflict. Este reafirmat principiul ca dreptul la greva nu poate fi exercitat pentru
motive politice si nici n sprijinul unor cazuri individuale, cum ar fi, de pilda,
desfacerea contractului de munca al unui anumit salariat.
Importante prevederi sunt legate de protectia proprietatii private, care este
ocrotita de lege si nu poate fi supusa exproprierii dect n cazuri de utilitate
publica, pe baza unei drepte si prealabile despagubiri.
PARTEA I
28
Este de remarcat, ca o prevedere comuna tuturor categoriilor de drepturi la

care ne-am referit, dispozitia din articolul 53 al Constitutiei, referitoare la
restrngerea exercitiului unor drepturi sau libertati. Aceasta nu poate fi efectuata
dect prin lege, n situatii deosebite, cum ar fi apararea sigurantei nationale, a
ordinii, prevenirea unei calamitati, a unui sinistru etc. Trebuie semnalata si
dispozitia potrivit careia restrngerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a
determinat-o, neputndu-se aduce atingere existentei nsasi a dreptului sau a
libertatii n cauza.
O privire de ansamblu asupra modului n care sunt reglementate drepturile si
libertatile n noua Constitutie a Romniei atesta preocuparea de a se da acestora un
continut real si concret. Sistemul drepturilor si libertatilor cetatenesti se nfatiseaza,
prin urmare, ca un tot armonios, unitar, n care, pornindu-se de la declaratii de
drepturi, de la tratate internationale, statul romn a configurat un adevarat catalog
corespunzator de drepturi si libertati asigurnd totodata posibilitatile juridice ale
garantarii acestora, precum si mijloacele ce pot fi utilizate pentru restabilirea
situatiilor ncalcate si repararea prejudiciilor.
Sectiunea 4
ndatoririle fundamentale ale cetatenilor
n capitolul 3 din Titlul II al Constitutiei Romniei sunt nscrise ndatoririle
fundamentale (art.54-57).
ndatoririle fundamentale constau n fidelitatea fata de tara respectarea
Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, dreptul si obligatia de a apara tara,
contributia prin impozite si taxe la cheltuielile publice.
n ce priveste ndatoririle fundamentale, acestea constituie, evident un
corolar al drepturilor, n rndul lor fiind nscrise prevederi normale, firesti n orice
stat democratic.
n legatura cu ndatoririle fundamentale trebuie observat ca unele dintre
acestea privesc exclusiv pe cetatenii romni, ca de pilda fidelitatea fata de tara,
apararea tarii ori prestarea unor contributii financiare. Respectarea legilor este nsa
obligatorie att pentru cetatenii romni, ct si pentru straini si apatrizi, care trebuie,
n conformitate cu prevederile articolului 57 din Constitutie, sa-si exercite
drepturile si libertatile constitutionale cu buna credinta, fara a aduce atingere
drepturilor si libertatilor celorlalti.
Capitolul despre ndatoririle fundamentale ntregeste prevederile legate de
drepturi si libertati, deoarece ntr-un stat de drept, ntr-o societate democratica, este
firesc ca sa fie recunoscute, n primul rnd, drepturile si libertatile omului,
enuntndu-se nsa, totodata, si un anumit sistem de ndatoriri. ntruct n conditiile
moderne cetateanul nu mai poate fi abordat n mod izolat, desprins de societate, ci
devine el nsusi o componenta a marelui mecanism al societatii, aceasta este
datoare sa-i asigure un numar de drepturi si libertati, de care sa se bucure, fara nici
un fel de discriminari sau oprelisti, avnd, n schimb, si el o serie de ndatoriri fata
29
de societate, ndatoriri care reprezinta, ntr-un fel, o alta fateta, un alt aspect al
drepturilor si libertatilor cetatenesti.
Este de mentionat ca n legatura cu ndatorirea cetatenilor romni de a
efectua serviciul militar exista si posibilitatea efectuarii unor servicii alternative
pentru persoanele care nu presteaza serviciul militar obligatoriu din motive
religioase sau de constiinta.
Sectiunea 5-a.
Noi dimensiuni ale drepturilor cetatenesti ca urmare a reformei constitutionale.
Reforma constitutionala din anul 2003 a avut n vedere o actiune de
precizare si de concretizare a unora dintre drepturile si libertatile fundamentale pe
care le-am precizat n cuprinsul prezentului capitol. Astfel, ca urmare a pregatirii
conditiilor necesare aderarii Romniei la Uniunea Europeana au fost efectuate mai
multe modificari ce vizeaza conceptia privind sistemul electoral, extradarea
nationalilor si dobndirea de catre cetatenii Uniunii Europene a dreptului de
proprietate asupra terenurilor.
n ceea ce priveste posibilitatea unor cetateni ai Uniunii Europene de a alege
si de a fi alesi pentru constituirea autoritatilor administratiei publice locale, a fost
introdus un text special la art.16, care are urmatorul continut:
"n conditiile aderarii Romniei la Uniunea Europeana, cetatenii
Uniunii care ndeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi
alesi n autoritatile administratiei publice locale".
Cu privire la extradare s-a specificat ntr-un nou aliniat al art.19, ca printr-o
derogare de la cunoscutele prevederi ale art.19 alin.1, n concordanta cu care
cetateanul romn nu poate fi extradat sau expulzat din Romnia, "cetatenii romni
pot fi extradati n baza conventiilor internationale la care Romnia este parte, n
conditiile legii si pe baza de reciprocitate.
Cu privire la proprietatea cetatenilor straini au fost intoduse modificari
corespunzatoare n art.44 din Constitutie, a carui formulare a devenit urmatoarea:
"(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita n mod egal de lege,
indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobndi dreptul de proprietate
privata asupra terenurilor numai n conditiile rezultate din aderarea Romniei la
Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romnia este parte, pe
baza de reciprocitate, n conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin
mostenire legala."
Reforma constitutionala a avut n vedere, totodata, si alte aspecte ce vizeaza
ntarirea drepturilor si libertatilor cetatenesti n concordanta cu prevederile
internationale.
Textul art.20, care a fost considerat de unii comentatori ca nesuficient de
clar, a fost modificat, alin.2 al art.20 avnd astfel urmatorul cuprins:
"Daca exista neconcordante ntre pactele si tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care Romnia este parte, si legile
PARTEA I
30
interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului n care

Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile".
n felul acesta se stabileste n mod clar ca exista o superioritate a
reglementarilor internationale, dar n situatiile n care Constitutia si legile
Romniei contin dispozitii mai favorabile, acestea vor fi aplicate .
Importante prevederi au fost introduse pentru a da o garantie mai buna respectarii
standardelor europene n materie procesuala. La art.21 din Constitutie, care se
refera la accesul liber la justitie, au fost introduse doua alineate noi, respectiv alin.3
si 4, care dispun ca:
"(3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor
ntr-un termen rezonabil.
"(4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite".
O importanta prevedere, n concordanta cu standardele europene este si
aceea prin care art.23 pct.4 a fost modificat, specificndu-se ca "arestarea
preventiva se dispune numai de judecator si numai n cursul procesului
penal". Vechiul text facea numai precizarea ca arestarea se face "n temeiul unui
mandat emis de magistrat", ceea ce a suscitat controverse, daca acest drept apartine
numai judecatorilor sau si procurorilor.
Sunt de retinut si o serie de alte prevederi legate de arestarea sau lipsirea de
libertate a unei persoane.
O serie de texte noi introduse la art.23 aduc precizari importante. Astfel, n
cursul urmaririi penale, arestarea preventiva se poate dispune pentru cel mult 30 de
zile si se poate prelungi cu cte cel mult 30 de zile, fara ca durata ei totala sa
depaseasca un termen rezonabil si nu mai mult de 180 de zile. Pe de alta paarte,
este de remarcat ca activitatea de cercetare a politiei judiciare trece sub conducerea
si supravegherea parchetelor de pe lnga instantele de judecata.
n faza de judecata, instanta este obligata, n conditiile legii, sa verifice
periodic, si nu mai trziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii
preventive. Ea va dispune, de ndata, punerea n libertate a inculpatului, daca
temeiurile care au determinat arestarea preventiva au ncetat sau daca instanta
constata ca exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate.
ncheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt supuse cailor de
atac prevazute de lege.
O prevedere extrem de importanta este si aceea care dispune ca sanctiunea
privativa de libertate nu poate fi dect de natura penala (art.23 alin.13).
n legatura cu inviolabilitatea domiciliului se aduce precizarea ca de la
principiul inviolabilitatii domiciliului nu se pot admite exceptii dect n baza unui
mandat de arestare si a unei hotarri judecatoresti, pentru nlaturarea unei primejdii
privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane, pentru apararea
securitatii nationale sau ordinii publice, sau pentru prevenirea raspndirii unor
epidemii. Si aci ntlnim o importanta precizare, n sensul ca perchezitia se dispune
numai de judecator, n formele prevazute de lege.
Sunt demne de relevat si alte prevederi, cum ar fi introducerea unui text
aparte cu privire la libertatea economica (art.45), nscrierea unui articol nou
31
(art.35 alin.1) privind "dreptul la un mediu de viata sanatos", introducerea - de

asemenea - a unui alt text nou, potrivit caruia n conditiile aderarii Romniei la
Uniunea Europeana, cetatenii romni au dreptul de a alege si de a fi alesi n
Parlamentul European.
Importante prevederi vizeaza accesul la cultura (art.33). Constitutia
garanteaza accesul la cultura si libertatea persoanei , dreptul persoanei de a-si
dezvolta spiritualitatea si de a accede la valorile culturii nationale si universale. Se
prevede, n mod expres, ca statul trebuie sa asigure pastrarea identitatii spirituale,
sprijinirea culturii nationale, stimularea artelor, protejarea si conservarea mostenirii
culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promovarea valorilor culturale si
artistice ale Romniei n lume.
Dintre celelalte modificari mai semnalam anumite precizari legate de
protectia speciala a persoanelor cu handicap, n legatura cu care statul asigura o
politica de egalitate a sanselor, precizarea ca raspunderea statului pentru
prejudiciile cauzate prin erori judiciare nu nlatura, n conditiile legii, raspunderea
magistratilor care si-au exercitat functia cu rea credinta (art.52 alin.3), nserarea
unei prevederi de principiu n art.53, care se ocupa de restrngerea exercitiului
unor drepturi sau libertati, n sensul ca restrngerea poate fi dispusa numai daca
este necesara ntr-o societate democratica, mentinndu-se n continuare prevederile
ca masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata
n mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau libertatii.
Sectiunea 6-a
Avocatul Poporului
Institutia Avocatul Poporului a fost introdusa n Constitutia Romniei dupa
modelul tarilor scandinave si al altor state n care exista un organ independent,
avnd prerogativa sa exercite un control asupra actelor de guvernamnt. Asa, de
pilda, n Danemarca, Ombudsman-ul este ales de Folketing pentru a controla
administratia civila, militara si municipala, avnd dreptul sa procedeze la anumite
anchete, ce pot avea loc ca urmare a initiativei serviciilor sale sau a unei plngeri
individuale. n Finlanda, Ombudsman-ul este numit de Eduskunta, are atributii
asemanatoare cu cel danez, avnd n plus dreptul de a controla respectul legalitatii
de catre tribunale. n Suedia, Ombudsman-ul, care este ales de Rikstag, asigura
supravegherea tuturor functionarilor publici si a magistratilor, pentru a se asigura
ca ei respecta legile si se achita de functiile lor. n Germania exista un comisar
parlamentar pentru fortele armate, ales de Bundestag, n competenta caruia revine
apararea drepturilor membrilor fortelor armate, avnd si dreptul de a asista
Bundestag-ul n controlul fortelor armate. Comisarul parlamentar poate efectua
anchete la sesizarea comisiei pentru aparare a Bundestag-ului, a membrilor fortelor
armate, dar si din proprie initiativa. n Franta, un mediator numit de Consiliul de
Ministri are dreptul de a face anchete n legatura cu plngerile ce privesc
functionarea administratiei si relatiile acesteia cu particularii, dar el nu poate fi
sesizat de catre parlamentari. n Marea Britanie exista un comisar parlamentar
PARTEA I
32
pentru administratie, numit de regina la propunerea primului ministru, care

examineaza plngerile cu care este sesizat de catre Camera Comunelor, actionnd
pentru interesele particularilor. n Zambia exista o comisie de investigatii, iar n
Israel un controlor de stat etc.
n tara noastra, introducerea institutiei Avocatul Poporului a suscitat vii
discutii n rndul specialistilor, care au ridicat problema oportunitatii nscrierii n
Constitutie a unei asemenea institutii, ce nu avea precedent n traditia
constitutionala romna, unde prevederile legale cu privire la contenciosul
administrativ fusesera considerate suficiente pentru a permite cetatenilor sa
declanseze o procedura avnd ca scop anularea actelor administrative ilegale.
n final, institutia Avocatul Poporului - care avea sa-si demonstreze din plin
utilitatea - si-a gasit consacrarea n doua texte constitutionale si ulterior n Legea
nr.37/1997, care cuprinde reglementarile de baza ce privesc activitatea ei.
Art.58 al Constitutiei, modificat ca urmare a reformei constitutionale din
2003, prevede ca Avocatul Poporului este numit pe o durata de cinci ani pentru
apararea drepturilor si libertatilor persoanelor fizice. Adjunctii Avocatului
Poporului sunt specializati pe domenii de activitate. Avocatul Poporului si
adjunctii sai nu pot ndeplini nici o alta functie publica sau privata, cu exceptia
functiilor didactice din nvatamntul superior.
Exercitarea atributiilor Avocatului Poporului este reglementata de art.59 din
Constitutie. Textul acestui articol prevede ca Avocatul Poporului si va exercita
atributiile att din oficiu, ct si la cererea persoanelor lezate.
Cel de al doilea alineat al art.59 nscrie obligatia generala a autoritatilor
publice sa asigure Avocatului Poporului tot sprijinul necesar n exercitarea
atributiilor sale. Dispozitia nu poate fi nsa considerata cu totul satisfacatoare,
deoarece nu sunt prevazute sanctiuni pentru refuzul de a se acorda sprijinul
solicitat de Avocatul Poporului.
Raporturile dintre Avocatul Poporului si Parlament sunt definite de art.60
din Constitutia Romniei. Textul articolului respectiv prevede obligatia prezentarii
de catre Avocatul Poporului a unor rapoarte catre Parlament, anual sau la cererea
acestuia. Rapoartele pot cuprinde recomandari privind legislatia sau masuri de alta
natura, pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor cetatenilor, ceea ce ridica valoarea
constatarilor Avocatului Poporului la un nivel mai general. Este de remarcat, nsa,
ca Avocatul Poporului nu dispune de initiativa legislativa, potrivit art.74 din
Constitutie. n ipoteza n care el ar estima necesar fie sa se modifice o lege
existenta, fie sa se initieze un proiect de lege, va trebui sa recurga n toate cazurile
la factorii ndrituiti, potrivit Constitutiei, sa declanseze procedura legislativa. n
schimb, potrivit modificarii constitutionale din 2003 Avocatul Poporului a capatat
dreptul de a adresa sesizari de neconstitutionalitate Curtii Constitutionale n
legatura cu legile, nainte de promulgarea acestora, precum si de a ridica n mod
direct exceptii de neconstitutionalitate.
O reforma partiala fusese efectuata prin Legea nr.181/2002 care prevazuse
posibilitatea consultarii Avocatului Poporului de catre initiatorii unor proiecte de
legi sau ordonante care s-ar fi referit la drepturile cetatenilor si obligatia Curtii
33
Constitutionale de a solicita un punct de vedere al Avocatului Poporului n cazul

unor exceptii de neconstitutionalitate pe probleme de profilul sau.
Detaliind prevederile constitutionale, Legea nr.37/1997 prevede ca institutia
Avocatul Poporului are drept scop apararea drepturilor si libertatilor
cetatenilor n raporturile acestora cu autoritatile publice, n activitatea sa
Avocatul Poporului fiind independent fata de orice autoritate publica.
Legea mai precizeaza ca n exercitarea atributiilor sale Avocatul Poporului
nu se substituie autoritatilor publice. El nu poate fi supus nici unui mandat
imperativ sau reprezentativ, nimeni neputnd obliga Avocatul Poporului sa se
supuna instructiunilor sau dispozitiilor sale.
n continuare, Legea nr.37/1997 precizeaza ca poate fi numit Avocat al
Poporului orice cetatean romn care ndeplineste conditiile de numire prevazute
pentru functia de judecator la Curtea Constitutionala.
n ceea ce priveste incompatibilitatile, legea prevede ca Avocatul Poporului
si adjunctii acestuia nu pot fi membri ai unui partid politic si nici nu pot ndeplini o
functie publica sau privata. Incompatibilitatile prevazute sunt n egala masura
aplicabile personalului care ndeplineste functii de executie de specialitate, fiind
exceptate numai functiile didactice din nvatamntul superior.
Legea mai prevede - dezvoltnd dispozitiile constitutionale - posibilitatea
revocarii din functie a Avocatului Poporului. Alte situatii n care mandatul sau
nceteaza nainte de termen pot fi demisia, decesul, incompatibilitatea cu alte
functii publice sau private, precum si imposibilitatea de a-si ndeplini atributiile
mai mult de 90 de zile, constatata prin examen medical de specialitate.
Avocatul Poporului si adjunctii sai nu raspund juridic pentru opiniile
exprimate sau pentru actele pe care le ndeplinesc n exercitarea atributiilor
prevazute de lege.
Potrivit prevederilor legale, Avocatul Poporului primeste si repartizeaza
cereri privind ncalcarea drepturilor si libertatilor cetatenesti de catre autoritatile
administratiei publice, urmareste rezolvarea lor, solicitnd autoritatilor sau
functionarilor administratiei publice n cauza ncetarea ncalcarii drepturilor si
libertatilor, repunerea n drepturi a petitionarilor si repararea pagubelor.
Nu fac obiectul activitatii Avocatului Poporului cererile care se refera la acte
emise de Camera Deputatilor, de Senat sau de Parlament, actele si faptele
deputatilor si senatorilor, ale Presedintelui Romniei si Guvernului, precum si ale
Curtii Constitutionale, ale Presedintelui Consiliului Legislativ si ale autoritatii
judecatoresti.
n exercitarea atributiilor sale, Avocatul Poporului emite recomandari, care
nu pot fi supuse controlului parlamentar si nici controlului judecatoresc. Prin
recomandarile emise, el sesizeaza autoritatile administratiei publice asupra unor
ilegalitati, ale unor acte sau fapte administrative, totodata fiind semnalate acestora
refuzul organelor administrative de a rezolva anumite situatii ori emiterea tardiva a
actelor.
Avocatul Poporului are si dreptul de a face anchete proprii, solicitnd
informatii si documente. Daca constata ca plngerea persoanei lezate este
ntemeiata, el va cere revocarea actului ilegal si repararea pagubelor. Autoritatile n
PARTEA I
34
cauza vor lua de ndata masurile necesare pentru nlaturarea ilegalitatilor

constatate.
n conformitate cu prevederile legii, persoanei care a adresat cererea i
vor fi comunicate rezultatele, care vor putea fi facute publice prin mijloacele de
informare n masa. Daca Avocatul Poporului constata, cu prilejul cercetarilor
ntreprinse, lacune n legislatie si cazuri grave de coruptie, ori de nerespectare a
legilor tarii, va prezenta un raport cuprinznd cele constatate, presedintilor celor
doua Camere ale Parlamentului sau, dupa caz, primului-ministru.
Legea mai precizeaza ca rapoartele ntocmite de Avocatul Poporului sunt
prezentate n sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului, anual sau la
cererea acestora. Ele pot contine informatii, dar si recomandari privind
modificarea legislatiei sau alte masuri de natura sa asigure ocrotirea drepturilor si
libertatilor cetatenilor.
CAPITOLUL IV
PARLAMENTUL
Sectiunea 1
Rolul Parlamentului n sistemul politic
si cel institutional al puterii de stat
Institutia Parlamentului are origini ndepartate. Islanda nainte de anul 1000,
Sicilia n 1130 si Anglia n jurul anului 1300, cunosteau existenta unor adunari
care aveau sa constituie, n secolul urmator, modelul unor Adunari deliberative. n
secolul al XVIII-lea, Parlamentul britanic profitnd de slabiciunea unor monarhi
a impus ca model de guvernare regimul parlamentar, care introducea pentru
prima data responsabilitatea Guvernului fata de Adunarea deliberativa. Acest
model a fost adoptat ulterior n Franta si Belgia. Constitutia S.U.A. a creat un
Parlament bicameral (Congresul), care echilibreaza si astazi puterea prezidentiala.
Create la origine cu misiunea unica de a consimti asupra stabilirii unor
impozite, parlamentele au ajuns cu timpul - nu numai sa controleze modul n care
erau utilizate fondurile statului, dar si ntreaga activitate guvernamentala. n
anumite situatii, parlamentele au ajuns chiar sa dispuna de ntreaga politica a tarii,
asa cum a facut, de pilda, Conventia revolutionara franceza prin comitetele sale
(Le Rgime des Assembles).
Pe masura nsa ce principiul separatiei puterilor s-a afirmat ca o creatie a
gndirii liberale, parlamentele au nceput sa-si asume atributii tot mai importante
legate de alegerea unor demnitari, a judecatorilor, iar n unele tari chiar a sefului
statului. Regimurile parlamentare sunt cele care astazi controleaza cel mai eficient
activitatea guvernelor, si permite sa le nlocuiasca atunci cnd comit greseli si
35
chiar sa traga la raspundere pe seful statului, n cadrul unei procedurii care,

evident, comporta o serie de trepte si garantii.
Forta sistemului parlamentar consta nsa n principiul suveranitatii
nationale, n ideea ca Parlamentul reprezinta poporul nsusi, iar parlamentarii sunt
delegatii sai, care nu pot delega, n nici un caz, prerogativele lor unor functionari ai
statului. Cunoscutul principiu din drept roman delegata potestas non delegatur se
opune transmiterii oricaror prerogative parlamentare catre alte institutii alese sau
numite. Principiul autonomiei parlamentului garanteaza forumului legislativ
plenitudinea de actiune si decizie n orice domeniu, Parlamentul fiind, totodata, n
unele state, singurul organism n masura sa traga la raspundere pe membrii sai.
Puterea exceptionala ce revine parlamentelor si calitatea cu totul aparte a celor care
le alcatuiesc au determinat elaborarea unor statute, a unui regim de imunitati si
inviolabilitati, chemate tocmai sa garanteze exercitarea mandatului parlamentar.
Acesta a devenit tot mai mult un mandat reprezentativ, parlamentul reprezentnd
nu o particica din suveranitatea natiunii, ci nsasi aceasta suveranitate, de unde
fundamentul drepturilor si prerogativelor parlamentarilor, independenta de care ei
se bucura pentru a-si putea nfaptui mandatul n conditii optime.
Asa cum sublinia la timpul sau, n mod inspirat, filosoful si omul politic
irlandez Edmund Burke (1729-1797): Parlamentul nu este un congres de
ambasadori care exprima interese diferite si ostile, pe care fiecare urmareste sa le
pastrezeParlamentul este adunarea deliberativa a unei singure natiuni, avnd un
singur interes, ca un ntreg.28.
Conditiile istorice au facut ca n anumite state configuratia parlamentelor sa
fie nca de la nceput bicamerala. Lucrul acesta s-a petrecut n special n statele
federale si n numeroase tari din America Latina. n alte state, bicameralismul are o
ratiune istorica (Franta, Anglia). Drepturile si relatiile reciproce ntre cele doua
Camere, acolo unde exista un sistem bicameral, nu au fost si nici nu sunt
pretutindeni aceleasi. n unele state s-a acceptat ideea egalitatii Camerelor, cu
unele nuante desigur , n timp ce n altele, cea de a doua Camera nclina sa
devina tot mai mult o Camera consultativa, avnd un rol ponderator.
mpotriva parlamentarismului au fost formulate fel si fel de critici.
Exacerbarea dezbaterilor, confruntarea de idei, uneori imposibilitatea gasirii unor
solutii, au fost invocate ca argumente de catre adeptii regimurilor antiparlamentare
de toate nuantele, care au teoretizat suprematia executivului si au redus pna la
anihilare rolul factorului reprezentativ.
Revigorarea ideii democratice si esecul tuturor formelor de guvernare
totalitara au demonstrat nsa, fara putinta de tagada, forta si viabilitatea institutiei
Parlamentului ca exponent al suveranitatii nationale. A devenit general recunoscuta
ideea ca parlamentele nu reprezinta astazi n lume numai cele mai largi forumuri
democratice nationale, dar si laboratoare eficiente de elaborare a legilor, factori de
raspundere ai vietii publice, elemente de contrapondere fata de orice tentative de a
diminua drepturile democratice si valoarea institutiilor statului de drept.
28
Robert Andrews, The Concise Columbia Dictionary of quotations, Columbia University Press, New York, 1989,
pag.189.
PARTEA I
36
n literatura de specialitate a fost subliniat faptul ca desi Parlamentul a fost

desemnat, n mod traditional, prin expresia de putere legiuitoare, n fond,
atributiile si competentele sale sunt mult mai largi, propunndu-se pentru
definirea mai corecta si mai exacta a rolului si functiei Parlamentului n stat
termenul de putere deliberativa. Aceasta denumire exprima clar importanta
competentei parlamentului de a decide n toate problemele fundamentale ale
statului, dar si realitatea ca parlamentul are si alte functii dect cea legislativa, cum
ar fi, de exemplu, functia de control. Ca atare, puterea legislativa este doar o
componenta a competentei parlamentului 29.
Ca putere deliberativa, parlamentul are mai multe functii, a caror enumerare
implica o ordine fireasca si anume: a) functia legislativa (legiferarea); b) functia
de stabilire a directiilor principale ale activitatii social-economice, culturale,
statale si juridice; c) functia de alegere, formare, avizarea formarii, numirea sau
revocarea unor autoritati statale; d) functia de control; e) functia de conducere
n politica externa; f) functia de organizare interna a sa.30
Reforma constitutionala din 2003 si precizarea unor atributii viznd
competentele celor doua Camere si desfasurarea procesului legislativ.
Cu prilejul dezbaterilor ce au privit revizuirea Constitutiei Romniei au fost
avansate numeroase propuneri de catre partidele politice, de catre reprezentanti ai
societatii civile, privind mbunatatirea activitatii Parlamentului si o mai buna
precizare a pozitiei acestuia n sistemul organelor statului.
O idee esentiala la care ne-am mai referit, a reformei constitutionale din
2003, a constituit-o stabilirea expresa a principiului separatiei si echilibrului
puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - n cadrul democratiei
constitutionale.
Totodata, au fost operate o serie de modificari privind departajarea
atributiilor celor doua Camere si perfectionarea procesului legislativ.
Propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei a avut n vedere
introducerea unui nou articol (75), potrivit caruia se supun spre dezbatere si
adoptare Camerei Deputatilor, n prima lectura, proiectele de legi si propunerile
legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internationale si a
masurilor legislative ce rezulta din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum si
proiectele legilor organice ce privesc serviciul de radio si televiziune, persoanele
care nu pot face parte din partidele politice, exceptarea de la serviciul militar a
cetatenilor romni, legile organice ce privesc regimul starii de asediu si a celei de
urgenta, statutul functionarilor publici, regimul juridic al proprietatii si mostenirii,
raporturile de munca, sindicatele, nfiintarea si organizarea Consiliului Legislativ,
organizarea Guvernului, incompatibilitatile cu functia de membru al Guvernului,
nfiintarea autoritatilor administrative autonome, structura sistemului national de
aparare, a serviciilor de informatii si celorlalte componente ale fortelor armate,
29
30
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept Parlamentar romnesc, Editura ACTAMI, Bucuresti, 1999, pag.119.
Idem, pag.120.
37
competenta instantelor judecatoresti, conditiile n care se efectueaza rennoirea

periodica a membrilor Curtii Constitutionale.
Propunerea legislativa prezentata Camerei Deputatilor nu a retinut alte
elemente de diferentiere ntre cele doua Camere, cu exceptia obligatiei sesizarii
primei Camere cu anumite proiecte de lege sau propuneri legislative ce privesc
domenii specifice. Mentionam ca, cu prilejul dezbaterilor care s-au purtat n ultimii
ani cu privire la revizuirea Constitutiei Romniei, au existat si alte variante ce
aveau n vedere stabilirea unor competente specifice si pentru Senat, spre a-l
diferentia mai mult sub aspectul competentei de Camera Deputatilor.
Reformele constitutionale au avut n vedere suprimarea institutiei medierii si
a concilierii dintre cele doua Camere n cazul n care procedura de mediere nu ar fi
putut duce la un rezultat. Asa cum s-a aratat mai sus, n anumite domenii pe care
le-am mentionat, proiectele de legi si propunerile legislative se supun spre
dezbatere si adoptare Camerei Deputatilor n prima lectura. Celelalte proiecte de
legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii si adoptarii Senatului n prima
lectura. Camera sesizata n prima lectura urmeaza a se pronunta ntr-un termen de
30 de zile, termen care pentru coduri si alte legi de complexitate deosebita este de
45 de zile. n cazul depasirii acestor termene, se considera ca proiectul de lege sau
propunerea legislativa au fost adoptate tacit.
Dupa adoptarea sau respingerea legii de catre prima Camera sesizata,
proiectul sau propunerea legislativa se trimite pentru a doua lectura la cealalta
Camera, care urmeaza a decide definitiv.
Aceste modificari au avut n vedere sporirea operativitatii procesului
legislativ, evitndu-se situatiile n care anumite legi au fost adoptate numai dupa o
perioada destul de ndelungata de timp datorita cerintei de a fi respectate toate
etapele obligatorii ale procedurii de mediere si de conciliere, n cazul unor
divergente ntre textele legislative adoptate de fiecare din cele doua Camere.
Sectiunea 2
Structura, componenta, modul de alegere a parlamentarilor.
Organele de lucru ale Parlamentului
n legatura cu structura Parlamentului dorim sa remarcam ca Parlamentul
Romniei este un parlament bicameral, alcatuit din Camera Deputatilor si Senat.
n perioada premergatoare elaborarii noii Constitutii a tarii si chiar n perioada
anterioara, cnd se puneau de abia bazele viitoarelor institutii ale statului dupa
Revolutia din Decembrie 1989 a fost luata n discutie problema daca Parlamentul
Romniei trebuie sa fie alcatuit dintr-o singura Camera sau din doua. n sprijinul
ideii bicameralismului au fost invocate argumente istorice, necesitatea unei
dezbateri temeinice n cadrul a doua forumuri distincte a proiectelor de legi, pentru
a fi convenit cele mai bune solutii, precum si experienta altor state democratice
europene. S-a mai relevat ca sistemul unicameral a fost folosit de statul totalitar,
ducnd la o simplificare nedorita a procesului legislativ si la adoptarea unor masuri
ce n-au corespuns n toate cazurile asigurarii suprematiei legii. n final, dupa ce au
PARTEA I
38
fost confruntate toate argumentele pro si contra, pentru fiecare optiune, a fost
aleasa solutia bicamerala dar si aici s-a ivit o a doua problema: daca ntre cele
doua Camere urma sa existe o specializare sau daca ele vor avea aceeasi
competenta.
Tezele pentru elaborarea proiectului noii Constitutii prevazusera initial o
anumita specializare ntre cele doua Camere, Camera Deputatilor fiind
competenta, de pilda, sa adopte bugetul, motiunile de cenzura, sa aprobe
compunerea si programul Guvernului etc., iar Senatul sa ratifice tratatele, sa
numeasca Avocatul Poporului, pe directorul Serviciului Romn de Informatii s.a.
Pe parcursul dezbaterilor parlamentare s-a renuntat nsa la aceasta specializare,
consacrndu-se ideea plenitudinii de competenta a celor doua Camere, n absolut
toate problemele. Singura atributiune care a revenit exclusiv Senatului, pna la
reforma constitutionala din 2003, a fost alegerea Avocatului Poporului. n ceea ce
ne priveste, respectnd optiunea bicameralista, nu putem sa nu observam ca
experienta functionarii pna n prezent a celor doua Camere cu atributiuni identice
a relevat ca dezbaterea n doua rnduri a aceluiasi proiect de lege s-a dovedit, n
anumite cazuri, contra-productiva, consumnd foarte mult timp, fara a mai vorbi de
procedura de mediere uneori deosebit de dificila n cazul adoptarii unor texte
diferite de catre cele doua Camere ale Parlamentului. n consecinta, o anumita
specializare a Camerelor si o oarecare departajare a atributiunilor ce le revin ar fi
fost preferabila.
Cu referire la modalitatea de alegere a parlamentarilor, indiferent daca este
vorba de deputati sau de senatori, subliniem ca aceasta modalitate este aceeasi
vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Reforma constitutionala din
2003 a redus vrsta pentru alegerea senatorilor de la 35 la 33 ani, mentinnd vrsta
de 23 ani pentru persoanele care candideaza pentru a fi alesi n Camera
Deputatilor.
O propunere care viza alegerea Senatului prin vot indirect, de catre consiliile
colectivitatilor locale, si care recunoaste existenta unor senatori de drept, nu a fost
retinuta de catre Constituanta. Nu a fost retinuta nici acea propunere, avansata cu
prilejul dezbaterii legii electorale, care preconiza ca, spre deosebire de deputati,
senatorii sa fie alesi nu pe liste, ci prin scrutin uninominal. n consecinta, practic
ntre cele doua Camere ale Parlamentului nu exista nici un fel de diferenta din
punct de vedere al prerogativelor, ele actionnd absolut n aceleasi materii si
fiind alese pe aceeasi baza.
Trebuie retinut ca reforma constitutionala din 2003 la care ne-am
referit nu a diferentiat competentele ci a stabilit numai o procedura mai
eficienta de sesizare si de desfasurare a fluxului legislativ.
Este de remarcat ca n Camera Deputatilor, pentru a se asigura o
reprezentare a minoritatilor care nu ntrunesc n alegeri numarul de voturi pentru a
fi reprezentate n Parlament, s-a acceptat principiul unor locuri suplimentare pentru
reprezentantii acestor minoritati, prin derogare de la principiile de reprezentare
stabilite. Aceasta inovatie, pe care a consacrat-o pentru prima data Decretul-lege
nr.92/1990, a fost apreciata pozitiv de o serie de comentatori internationali si
39
oameni de stiinta care ne-au vizitat tara, ea constituind o posibilitate de exprimare

a punctelor de vedere ale minoritatilor care nu ar fi avut altfel dreptul sa fie
reprezentate n Parlamentul Romniei.
n ceea ce priveste numarul deputatilor si al senatorilor, acesta este stabilit
prin legea electorala, existnd un numar superior de deputati fata de cel de senatori.
n actualul Parlament, Camera Deputatilor cuprinde 327 deputati, la care s-au
adaugat un numar de 18 reprezentanti ai minoritatilor nationale, iar Senatul are 140
de senatori.
n ceea ce priveste durata mandatului celor doua Camere, aceasta este, n
principiu, de 4 ani. Mandatul Camerei Deputatilor si al Senatului poate fi nsa
prelungit, prin lege organica, n caz de razboi sau de catastrofa. O prevedere
interesanta, care este consacrata de articolul 63 alineatul 4 din Constitutie, este
aceea care dispune ca Mandatul Camerelor se prelungeste pna la ntrunirea
legala a noului Parlament. n aceasta perioada nu poate fi revizuita Constitutia si
nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice. Ratiunea acestui text
constitutional a fost aceea de a se evita un vacuum juridic n perioada dintre cele
doua parlamente (vechiul parlament si parlamentul nou ales). De altfel, Constitutia
prevede ca alegerile pentru Camera Deputatilor si pentru Senat urmeaza sa se
desfasoare n cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea
Parlamentului, Parlamentul nou ales ntrunindu-se la convocarea Presedintelui
Romniei n cel mult 20 de zile de la alegere. Proiectele de legi sau propunerile
legislative nscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent si continua
procedura n Parlamentul nou. Dupa cum se vede, a existat preocuparea de a se
asigura continuitatea lucrarilor Parlamentului si de a nu lasa tara fara organul
reprezentativ dect pentru o perioada foarte scurta. De altfel, asa cum s-a aratat, n
aceasta perioada mandatul Camerelor este nca valabil, putnd fi adoptate orice
legi care se considera necesare, dar neputndu-se revizui Constitutia ori adopta,
abroga sau modifica legi organice. Trebuie sa mentionam ca ntr-o varianta a
textului Constitutiei, ce a fost supusa Constituantei n toamna anului 1991, figurase
o institutie intermediara, denumita, Delegatia temporara, care ar fi trebuit sa
functioneze din momentul dizolvarii Camerelor pna la ntrunirea noului
Parlament. Ea urma sa fie alcatuita potrivit configuratiei politice a Parlamentului,
avnd competenta de a exercita prerogativele acestuia, cu exceptia revizuirii
Constitutiei, adoptarii, modificarii si abrogarii unor legi organice. n final s-a
renuntat nsa la aceasta institutie care ar fi constituit, de fapt, un hibrid, deoarece pe
de o parte, din punct de vedere conceptual ea nu ar mai fi avut aceleasi
caracteristici de reprezentativitate pe care le avea vechiul Parlament, iar pe de alta
parte, ntruct raportul de forte ntre diferitele partide este supus schimbarilor,
componenta Delegatiei temporare, axata pe vechiul raport de forte dintre partide nu
ar fi reprezentat imaginea reala a fortelor politice romnesti aflate n competitie.
Organizarea si functionarea fiecarei Camere se stabileste prin
Regulamentul sau de lucru. Fiecare Camera si alege un birou permanent la
nceputul fiecarei sesiuni. Presedintele Camerei Deputatilor si Presedintele
Senatului sunt alesi nsa pe durata ntregului mandat al Parlamentului. Exista si
PARTEA I
40
posibilitatea ca membrii birourilor permanente sa fie revocati nainte de expirarea

mandatului.
Deputatii si senatorii se pot organiza n grupuri parlamentare, daca exista
cel putin 10 deputati sau 5 senatori apartinnd aceluiasi partid. Se pot constitui nsa
si grupuri mixte ale deputatilor din partide mai mici, care au vederi apropiate.
Pentru desfasurarea lucrarilor, fiecare Camera si constituie comisii
permanente. Se pot constitui nsa si comisii de ancheta sau comisii speciale, pe
anumite probleme. Exista si posibilitatea constituirii unor comisii comune ale celor
doua Camere.
Camera Deputatilor si Senatul si desfasoara lucrarile n sedinte separate sau
n sedinte comune. Ele se ntrunesc n doua sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune
ncepe n luna februarie si nu poate depasi sfrsitul lunii iunie, iar cea de a doua
ncepe n luna septembrie si nu poate depasi sfrsitul lunii decembrie. Att Camera
Deputatilor ct si Senatul pot sa se ntruneasca nsa si n sesiuni extraordinare, la
cererea Presedintelui Romniei, a birourilor permanente ale fiecarei Camere sau a
cel putin unei treimi din numarul deputatilor sau senatorilor. Convocarea
Camerelor se face de catre presedintii acestora.
Sectiunea 3
Competenta Parlamentului
Sunt de competenta Parlamentului o serie de activitati ca: adoptarea actelor
normative, exercitarea controlului asupra modului cum si desfasoara activitatea
Guvernul si chiar Presedintele tarii, n anumite situatii, desemnarea unor nalti
demnitari etc.
n ceea ce priveste legiferarea, asa cum am aratat, nu exista nici o diferenta
de competenta ntre cele doua Camere. Initiativa legislativa apartine Guvernului,
deputatilor, senatorilor, precum si unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu
drept de vot n urma recentei modificari constitutionale. Cetatenii care si
manifesta dreptul la initiativa legislativa trebuie sa provina din cel putin un sfert
din judetele tarii, iar n fiecare dintre aceste judete sau n Municipiul Bucuresti sa
fie nregistrate cel putin 5.000 de semnaturi n sprijinul acestei initiative.
Prevederea initiala (250.000 semnaturi) era, evident, destul de severa, nefiind de
natura sa stimuleze initiativa legislativa a cetatenilor. Pe de alta parte, trebuie sa
mentionam ca nu pot face obiectul initiativei legislative a cetatenilor problemele
fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea.
Parlamentul are importante atributii legate de controlul membrilor
Guvernului sau al Guvernului n ntregul sau, asupra felului n care si ndeplineste
ndatoririle. Parlamentarii pot sa adreseze ntrebari orale, dar si interpelari, care se
depun n scris cu cel putin 10 zile nainte. Parlamentul are nsa dreptul sa adopte si
motiunea de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor care, daca este
adoptata, duce la angajarea raspunderii Guvernului.
41
Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul

total al deputatilor si senatorilor. Ea se comunica Guvernului la data depunerii si se
dezbate dupa trei zile de la data cnd a fost prezentata n sedinta comuna a celor
doua Camere. Asa cum s-a aratat, daca motiunea de cenzura este adoptata, este
angajata raspunderea Guvernului, dar daca ea a fost respinsa, deputatii si senatorii
care au semnat-o nu mai pot initia o noua motiune de cenzura n aceeasi sesiune.
Daca motiunea de cenzura este acceptata, Guvernul este considerat demis.
Guvernul poate sa-si angajeze singur raspunderea n fata Camerei Deputatilor si a
Senatului, n sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica
generala sau a unui proiect de lege. Daca mpotriva acestei angajari se emite o
motiune de cenzura, exista doua posibilitati: motiunea de cenzura sa fie respinsa, si
atunci programul prezentat de Guvern se considera adoptat sau motiunea de
cenzura sa fie acceptata, situatie n care Guvernul va fi obligat sa-si prezinte
demisia.
Rezulta, asa dar, ca exista doua posibilitati: aceea ca o patrime din numarul
deputatilor sau senatorilor sa initieze ei o motiune de cenzura la adresa politicii
Guvernului, si o a doua posibilitate, ca motiunea de cenzura sa fie depusa pentru a
contracara un program, o declaratie de politica generala sau un proiect de lege. n
toate aceste situatii, Parlamentul dispune de prerogative deosebit de importante,
deoarece retragerea ncrederii acordata Guvernului l obliga pe acesta sa
demisioneze.
n competenta Parlamentului revine si acordarea votului de ncredere asupra
programului si ntregii liste a Guvernului, care se dezbate de ambele Camere n
sedinta comuna, alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii de catre
ambele Camere n sedinta comuna, desemnarea a trei judecatori ai Curtii
Constitutionale de catre Camera Deputatilor si a trei judecatori de catre Senat,
ceilalti trei fiind desemnati de Presedintele Romniei.
Desi nu este ales de Parlament, ci n mod direct de catre popor, Presedintele
Romniei poate fi suspendat din functie n cazul savrsirii unor fapte grave prin
care ncalca prevederile Constitutiei, de catre Camera Deputatilor si Senat, reunite
n sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea
Curtii Constitutionale.
Sectiunea 4
Modalitati de lucru
Dupa cum s-a vazut, exista doua modalitati de lucru: a) sedinte comune ale
celor doua Camere si b) sedinte separate.
Sedintele comune ale Camerei Deputatilor si Senatului au loc pentru a audia
si dezbate mesajele Presedintelui tarii, pentru a aproba bugetul de stat si bugetul
asigurarilor sociale de stat, pentru a declara mobilizarea generala sau partiala,
starea de razboi, suspendarea sau ncetarea ostilitatilor militare, pentru a examina
rapoartele Consiliului Suprem de Aparare a Tarii si ale Curtii de Conturi, pentru a
numi la propunerea Presedintelui Romniei pe directorul Serviciului Romn de
PARTEA I
42
Informatii si a exercita controlul asupra activitatii acestui serviciu, precum si

pentru ndeplinirea altor atributii care, potrivit Constitutiei sau regulamentelor, se
exercita n sedinte comune.
n afara sedintelor comune, Camerele lucreaza n sedinte separate. Ele si
desfasoara lucrarile n prezenta majoritatii membrilor lor. n ceea ce priveste
adoptarea legilor si hotarrilor, se disting doua situatii: a) legile organice, pentru
care este necesar votul majoritatii membrilor fiecarei Camere; si b) legile ordinare,
care se adopta numai cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.
Printre legile organice mentionam pe cele care reglementeaza sistemul electoral,
organizarea si functionarea partidelor politice, organizarea si desfasurarea
referendumului, regimul starii de asediu si al starii de urgenta, statutul
functionarilor publici, organizarea generala a nvatamntului, organizarea
administratiei locale, precum si regimul general privind autonomia locala etc.
Parlamentul poate adopta si legi constitutionale, nsa aceasta prerogativa a
sa trebuie raportata la prevederile Titlului VII, referitoare la revizuirea Constitutiei
(articolele 150-152). n cadrul activitatii sale, Parlamentul adopta nu numai legi,
dar si hotarri si motiuni, n prezenta majoritatii membrilor fiecarei Camere.
O modalitate importanta de lucru a Parlamentului o reprezinta dezbaterea
proiectelor de legi sau a propunerilor legislative n cadrul comisiilor. Comisiile pot
invita la lucrarile lor specialisti sau chiar demnitari din componenta Guvernului.
Comisiile permanente sesizate n fond cu anumite proiecte de lege elaboreaza
rapoarte, solicitnd totodata avizul unor alte comisii de specialitate si directiilor
legislative din cele doua Camere. Lucrarile comisiilor se desfasoara n prezenta
majoritatii membrilor acestora. Comisiile pot adopta hotarri. n timp ce sedintele
celor doua Camere au caracter public, sedintele comisiilor nu au caracter public
dect daca se hotaraste n mod expres acest lucru. Camerele pot hotar si ele ca
anumite sedinte sa nu fie publice, pentru ratiuni bine ntemeiate.
Ca modalitati importante de lucru, pna la reforma constitutionala din 2003,
mai trebuie amintite si comisiile de mediere. Asa cum am aratat, proiectele de lege
sau propunerile legislative puteau fi discutate si adoptate mai nti n oricare din
cele doua Camere ale Parlamentului. n cazul n care existau diferente ntre textele
adoptate, se constituie o comisie de mediere, formata din sapte deputati si sapte
senatori, care se va convoca din initiativa celui mai vrstnic dintre ei, la sediul
Camerei din care el face parte (Camera Deputatilor sau Senatul). Comisiile de
mediere adoptau hotarri cu votul majoritatii membrilor lor. Raportul comisiei de
mediere era supus n mod separat n discutia fiecareia dintre cele doua Camere.
Daca nu se ajungea la un acord, se initia procedura de conciliere. n acest scop
erau convocate cele doua Camere n sedinta reunita, adoptndu-se legile cu votul
majoritatii membrilor fiecarei Camere, daca era vorba de legi organice, sau cu
votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera daca era vorba de o lege
ordinara.
43
Sectiunea 5
Statutul deputatilor si al senatorilor
5.1. nceputul mandatului de deputat si senator.

Deputatii si senatorii si ncep mandatul la data ntrunirii legale a Camerei
din care fac parte, sub conditia validarii alegerii si a depunerii juramntului.
Calitatea lor nceteaza la data ntrunirii legale a Camerelor nou alese, sau n caz de
demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.
Nimeni nu poate fi n acelasi timp deputat si senator. Calitatea de deputat sau de
senator este incompatibila cu exercitarea oricaror functii publice de autoritate, cu
exceptia celei de membru al Guvernului.
n urma reformei constitutionale din 2003, deputatii si senatorii pot fi
urmariti si trimisi n judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile
sau cu opiniile exprimate n exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati,
retinuti sau arestati fara ncuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea
lor. Urmarirea si trimiterea n judecata penala se pot face numai de catre Parchetul
de pe lnga nalta Curte de Casatie si Justitie.
Competenta de judecata apartine, n toate cazurile, naltei Curti de Casatie si
Justitie.
n cazul savrsirii unor infractiuni flagrante, deputatul sau senatorul poate fi
retinut si supus perchezitiei, dar ministrul justitiei va informa nentrziat pe
Presedintele Camerei asupra retinerii si perchezitiei, Camera avnd dreptul, daca
apreciaza ca nu exista temei de retinere, sa dispuna imediat revocarea acestei
masuri.
Deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere pentru modul n care au
votat sau pentru opiniile exprimate n exercitarea mandatului. O asemenea
explicatie se gaseste n principiul potrivit caruia n exercitarea mandatului deputatii
si senatorii se afla n serviciul poporului. Este de remarcat si ideea, consacrata
ntr-un text constitutional, potrivit careia orice mandat imperativ este nul. O
asemenea prevedere este fireasca, deoarece deputatii si senatorii, odata alesi,
dobndesc o anumita autonomie fata de cei care i-au ales si chiar fata de
formatiunile politice din care fac parte. n numele unei discipline de partid, un
deputat sau senator nu poate fi obligat sa actioneze mpotriva propriilor sale
convingeri. n cadrul fostei si chiar a actualei legislaturi au existat numeroase
cazuri de deputati si senatori care au parasit formatiunile politice carora le
apartineau, prefernd mai curnd sa renunte la calitatea lor de membri ai unor
anumite partide, dect la modalitatea independenta de exercitare a mandatului lor.
Ideea de mandat imperativ este, fireste, inacceptabila, neputndu-se concepe ntrun stat de drept ca un deputat sau senator sa fie obligat, n mod expres, nici de
alegatorii sai, la sustinerea unei anumite pozitii sau revendicari. Evident, n cazul
n care deputatii sau senatorii se ndeparteaza cu totul de la pozitiile de principiu
PARTEA I
44
dictate de apartenenta lor la un anumit partid, acesta este, desigur, n drept de a nui mai considera printre aderentii sai.
5.2. Regimul imunitatii parlamentare.
Membrii Parlamentului, n exercitarea mandatului lor, sunt n serviciul
poporului (art.66 alin.1 al Constitutiei).
Acest text constitutional consacra mandatul reprezentativ, n opozitie cu
mandatul imperativ, pe care l declara nul (art.66 alin.1 al Constitutiei).
Deoarece mandatul constituie expresia vointei populare, liber exprimate,
legiuitorul constituant a nteles, n esenta, sa protejeze originea si scopul acestuia,
garantnd prin regulile privitoare la imunitati, independenta parlamentarului n
exercitarea mandatului sau si apararea lui de acte sau fapte abuzive ori sicanatorii
ale autoritatilor administrative, judiciare, sau ale persoanelor fizice 31.
Modalitatile prin care se realizeaza imunitatea parlamentara constau n: a) lipsa
raspunderii juridice; b) inviolabilitatea parlamentarului.
Aceste protectii functionale (lipsa raspunderii juridice) si personale
(inviolabilitate) au caracter obiectiv si de ordine publica, ele fiind instituite n
favoarea stabilitatii adunarii reprezentative si nu create n interesul
parlamentarului32.
Regimul imunitatii parlamentare nu trebuie interpretat ca un privilegiu al
deputatilor si senatorilor, ntruct aceasta ar contraveni principiului constitutional
al egalitatii cetatenilor n fata legii 33.
Lipsa raspunderii juridice si inviolabilitatea sunt prevazute de Constitutia
noastra n articolul 72, care reglementeaza imunitatea parlamentara.
Lipsa raspunderii juridice sau neresponsabilitatea 34 reprezinta o trasatura a
mandatului parlamentar, n virtutea careia deputatul sau senatorul si poate exercita
prerogativele specifice, n limitele statutului sau legal si constitutional, fara a putea
suferi consecinte nefavorabile pentru votul sau pentru opiniile sale politice. Astfel,
potrivit art.72 din Constitutie, Deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere
juridica pentru voturile sau opiniile lor politice exprimate n exercitarea
mandatului.
Sintetic, imunitatea parlamentara, n ipostaza neresponsabilitatii, asigura
libertatea de expresie si de decizie a Parlamentarului.
Justificarea constituirii acestui tip de protectie, ca o imunitate de fond, consta n
specificul activitatii parlamentare, care impune participarea la dezbateri,
31
A se vedea I. Deleanu, Drept constitutional si institutiile publice. Tratat, vol.II, Editura Europa Nova, Bucuresti,
1996, pag.236-237.
32
n practica noastra parlamentara au fost cazuri cnd unii deputati au declarat n Camera ca renunta la beneficiul
imunitatii parlamentare. Demersurile sau declaratiile parlamentarilor de renuntare la imunitate sunt nule n raport cu
regimul de ordine publica al imunitatilor.
33
A se vedea P.Avril, J.Gicquel, Droit parlementaire, 2-e dition, Montchrestien, Paris, 1995, pag.45.
34
Neresponsabilitatea, ca modalitate (forma) a imunitatii parlamentare este o protectie traditionala, stabilita de
Constitutia franceza de la 1791.
45
exprimarea de opinii, luari de atitudine, uneori critice, implicarea n adoptarea unor

decizii prin vot, etc.
Pentru ca aceasta participare sa fie reala, parlamentarul trebuie sa aiba
siguranta ca pozitia sa deschisa, pro sau contra, nu-l va expune unor urmari
judiciare 35.
Neresponsabilitatea prezinta un dublu caracter: este absoluta si permanenta
sau perpetua.
Caracterul absolut se refera la imposibilitatea nlaturarii ei, ct si la faptul ca
aceasta protectie vizeaza toate actele de exercitare a mandatului parlamentar si
toate formele de raspundere juridica.
Caracterul permanent sau perpetuu se refera la apararea parlamentarului de
orice consecinte ale vreunei forme de raspundere juridica si dupa ncetarea
mandatului, iar nu numai n timpul efectiv al exercitarii acestuia.
Protectia parlamentarului, prin intermediul neresponsabilitatii, se realizeaza
n considerarea actelor savrsite n exercitiul mandatului sau, cum sunt votul,
amendamentele, luarile de cuvnt, ntrebarile si interpelarile, rapoartele si avizele
prezentate din partea comisiilor etc.
Actele si faptele parlamentarului care exced, sunt extrinseci mandatului, nu
intra sub incidenta acestei imunitati36.
Pe cale de consecinta, actele si dispozitiile parlamentarului care nu sunt
savrsite sau exprimate n limitele mandatului sau pot atrage raspunderea lui
juridica, n formele stabilite de dreptul comun.
n ce cadru poate fi considerat legal mandatul parlamentar ?
Literatura de specialitate 37 este unanima n a considera ca exercitarea
mandatului se realizeaza n cadrul institutionalizat al Parlamentului, n organele
sale de lucru, la tribuna acestuia, n ndeplinirea unei misiuni stabilite de Camere
etc.
Depasirea acestui cadru de manifestare, cum ar fi opiniile exprimate n
presa, televiziune, radio, discursuri la reuniunile publice, incitarea la violenta, la
greva, manifestari n scopul violarii ordinii publice, proferarea de insulte s.a.m.d.,
l situeaza pe parlamentar n afara protectiei constitutionale prevazute de art.70 din
legea fundamentala.
Se considera, de asemenea, ca neresponsabilitatea protejeaza deputatii si
senatorii si n privinta informarii asupra celor petrecute n Parlament, dar numai n
masura n care o fac cu buna-credinta si nu cu scop de agitatie, prin reluarea
tendentioasa a unor dezbateri si deformarea lor.
Imunitatea sub forma neresponsabilitatii, prin ratiunea ei constitutionala, nu
poate forma o garantie a independentei opiniilor politice a membrilor
Parlamentului daca acestia si exercita mandatul lor chiar n incinta Parlamentului
ntr-un mod abuziv.
35
A se vedea Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar romnesc, pag.350.

Ibidem, pag.364.
37
A se vedea P.Avril, J.Gicquel, op.cit., pag.46-47; Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, op.cit., pag.97.
36
PARTEA I
46
Astfel, de exemplu, daca un parlamentar, de la tribuna Parlamentului,

profereaza insulte sau calomnii ori ncalca regulamentele, demonstrnd o conduita
antiparlamentara, de natura sa aduca prejudicii unor valori publice sau personale,
atari acte nu ar putea fi ncadrate n exercitiul firesc al mandatului, iar autorii unor
astfel de manifestari risca a-si atrage sanctiuni diciplinare.
Nu putem fi nsa ntru totul de acord cu teza circumscrierii activitatii si
exercitiului mandatului deputatilor si senatorilor n mod restrictiv numai n
incinta Parlamentului, asa cum au sustinut unii specialisti si acordarii, n
consecinta, a protectiei neresponsabilitatii doar n acest cadru.
n
realitate,
activitatea parlamentarilor este mai complexa, ea
nerezumndu-se la un exercitiu functionaresc si birocratic realizat stricto sensu n
cadrul institutiei Parlamentului.
Deputatii si senatorii, de regula membri ai unor partide care sustin anumite
curente politice existente n societate, au rolul de a promova si fixa n constiinta
politica a electoratului programe, idei politice si solutii exprimate n Parlament prin
intermediul unei competitii si confruntari loiale.
De aceea, credem ca activitatea, inclusiv unele atribute ale mandatului
parlamentar, nu se pot rezuma n mod strict numai n cadrul institutiei
Parlamentului sau la posibilitatea unei informari pure si simple a celor ntmplate
n Parlament.
Activitatea parlamentarului, exprimarea opiniilor si pozitiilor sale politice n
afara Parlamentului, constituie o prelungire (o reverberare) naturala a exercitarii
mandatului sau care, n opinia noastra, daca sunt ndeplinite exigentele buneicredinte si ale unei conduite neabuzive, de natura sa nu lezeze valorile sociale
proteguite legal, ar putea sa se bucure de protectia neresponsabilitatii.
Reforma constitutionala din anul 2003 a departajat n mod clar imunitatea
politica a parlamentarilor de situatia comiterii unor fapte care nu au legatura cu
voturile sau opiniile politice exprimate n exercitarea mandatului.
Explicatia faptului ca pentru asemenea situatii se cere totusi ncuviintarea
Camerei din care face parte parlamentarul n cauza (pentru perchezitie, retinere sau
arestare) iar urmarirea si judecata se fac de organe la un anumit nivel (respectiv
Parchetul de pe lnga nalta Curte de Casatie si Justitie si nalta Curte de Casatie si
Justitie) se datoreste cerintei de a se lua n considerare, cu maturitate si chibzuinta,
toate elementele cauzei, pentru a se evita masuri pripite, vexatorii sau determinate
de rivalitati politice.
n orice caz, ceea ce trebuie retinut este ca prin aceasta reforma s-au
clarificat definitiv o serie de confuzii n legatura cu institutia imunitatii
parlamentare, exprimate n articole de presa si chiar n lucrari de profil, ramnnd
fara obiect chiar si distinctia pe care unii autori o faceau ntre imunitate si
inviolabilitate, pentru a putea justifica situatiile n care parlamentarii nu puteau
fi trimisi n judecata pentru fapte ce nu aveau legatura cu calitatea lor dect dupa
ncetarea mandatului.
47
Ct priveste situatia speciala a infractiunilor flagrante38 aceasta se justifica

mai ales prin faptul ca n astfel de mprejurari concrete si evidente, dubiile privind
manoperele politice oculte sunt mai putine, aceasta nensemnnd nsa ca indiciile
sau chiar elementele probatorii ale unei infractiuni flagrante nu trebuie examinate
si apreciate de Parlament cu circumspectia si scrupulozitatea corespunzatoare.
Sectiunea 6
Relatiile Parlamentului cu societatea civila, cu diverse organisme politice si
profesionale
Parlamentul reprezinta, asa cum este bine cunoscut, numai una dintre
institutiile fundamentale ale statului, dar si o institutie politica prin excelenta,
deoarece exprima vointa cetatenilor care au ales forumul reprezentativ,
identificnd un anumit spectru de optiuni politice.
n mod firesc, Parlamentul nu este o institutie izolata de manifestarile
societatii civile, de toate formele prin care aceasta polarizeaza anumite revendicari
ale cetatenilor, supunndu-le factorilor de decizie, n vederea elaborarii unor
reglementari.
Daca Parlamentul este independent n exercitarea mandatului sau, daca
nimeni nu poate impune un mandat imperativ, aceasta nu nsemneaza ca este izolat
de ntreaga viata economica si sociala, ca actioneaza n exercitarea mandatului sau
fara a cunoaste framntarile sociale, nevoile populatiei, probleme care ntr-un fel
sau altul solicita un anumit interes din partea cetatenilor. De aceea, exercitarea
mandatului parlamentar este indisolubil legata de cunoasterea realitatilor din
teren, de contacte cu diverse categorii sociale, cu profesii, ndeletniciri, astfel
nct un parlamentar sa poata realiza pe deplin importanta adoptarii unei anumite
politici sau alteia, n special cu privire la anumite probleme care sunt de interes
general.
n consecinta, att la nivelul ntregului Parlament, ct si la nivelul fiecarui
parlamentar exista o preocupare spre a cunoaste problemele ce framnta anumite
categorii de cetateni, exista interesul de a cunoaste aceste preocupari si nu mai
putin de a adopta masuri eficiente pentru solutionarea lor.
De aceea, att la nivelul birourilor permanente pentru Senat si Camera
Deputatilor, ct si la nivelul celor doua Camere, al comisiilor permanente,
parlamentarii recepteaza permanent semnalele ce se emit la nivelul societatii civile
pentru a se putea adopta decizii ntr-adevar corespunzatoare, care sa dea satisfactie
cerintelor pe care alegatorii le exprima la un moment dat.
Toate Parlamentele din lume dispun de un sistem de informare, de
contacte - directe si indirecte - cu masele de cetateni, sunt studiate materialele ce
apar n presa legate de activitatea parlamentara, este evaluata experienta altor
Parlamente si, n final, se elaboreaza chiar studii legate de modalitatile optime de
nfaptuire a mandatului parlamentar.
38
Infractiune flagranta este aceea descoperita n momentul savrsirii ei sau nainte ca efectele ei sa se fi consumat.
PARTEA I
48
Parlamentul Romniei cunoaste, de pilda, un sistem de consultari si

informare organizat sub forma Consiliului Economic si Social, constituit prin
Legea nr.109 din 2 iulie 1997, care - printre altele - semnaleaza Guvernului aparitia
unor fenomene economice si sociale care impun elaborarea unor noi acte
normative, formuleaza avize la proiecte de hotarri, ca si la proiectele de legi ce
urmeaza a fi prezentate spre adoptare Parlamentului.
Comisiile parlamentare ntretin relatii organizate cu diferite organizatii
neguvernamentale, sindicate, asociatii ale patronatului, asociatii care promoveaza
drepturile omului si alti reprezentanti ai societatii civile.
O expresie a relatiilor dintre Parlament si societatea civila a constituit-o
Forumul constitutional, care si-a desfasurat activitatea n perioada iulieoctombrie 2002, organizat de Camera Deputatilor mpreuna cu Asociatia Pro
Democratia, n cadrul caruia au fost formulate peste 4.000 de opinii de catre
vizitatorii site-ului pe Internet si n cadrul caruia au fost organizate mai multe
dezbateri att n Bucuresti ct si n alte orase ale tarii (Timisoara, Cluj, Craiova,
Iasi).
n S.U.A. exista un sistem original de legatura cu societatea civila, cu
diverse asociatii profesionale, sub forma activitatii de "lobby". Dictionarul
Webster defineste "lobbying"-ul ca fiind o actiune "de influentare si obtinere a
votului legislativului n favoarea sau mpotriva unei masuri legislative".
O definitie asemanatoare este adoptata si de Enciclopedia Encarta, care
precizeaza ca lobbystii actioneaza fie pentru, fie mpotriva adoptarii unei masuri
legislative, acest termen derivnd din mijloacele pe care lobbystii le folosesc
discutnd cu parlamentarii pe culoare sau n afara salilor n care acestia si
desfasoara sedintele.
Istoric, termenul "lobby" nseamna coridor sau culoare, loc n care
parlamentarii discuta cu ziaristii, cu diverse alte persoane, si iau n considerare
opiniile care li se prezinta.
Potrivit autorilor de specialitate, acest termen a fost folosit pentru prima data
n 183039.
n S.U.A., activitatea de lobby a fost reglementata initial n 1946, cnd a fost
adoptata Legea cu privire la reglementarea activitatii de lobby, prin care s-a dispus
nregistrarea celor care desfasoara o asemenea activitate, precum si a veniturilor
lor. Ulterior, n 1995, Congresul a adoptat o noua lege, prin care a extins definitia
lobistilor si a instituit obligatia prezentarii de catre acestia a unor semi-rapoarte
anuale cu privire la activitatile desfasurate n domeniile specifice, inclusiv
implicarea lor n sprijinul unor activitati ale unor cercuri din afara S.U.A.
La serviciile lobistilor recurg un numar foarte larg de persoane cre au
"interese speciale". Grupurile de interese ale diverselor categorii solicita serviciile
lobistilor pentru promovarea intereselor lor fie n favoarea, fie n defavoarea
adoptarii unor reglementari. Astfel, recurg la serviciile lobiurilor organizatiile de
veterani, cele care actioneaza pentru drepturile copiilor, ale femeilor, organizatiile
39
Liliana Mihut, Despre pluralismul american, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1997, pag.132.
49
religioase, organizatiile pentru protectia mediului, pentru drepturile

consumatorilor, ca si persoane apartinnd celor mai diverse profesii, artisti, oameni
de stiinta, prezentatori de emisiuni TV, fermieri etc.
Activitatea lobistilor consta nu numai n sustinerea propriu-zisa a intereselor
acestor categorii pe lnga senatori sau reprezentanti, dar si n culegerea de
informatii, analiza propunerilor legislative, consultarea unei mari cantitati de
materiale scrise, dezvoltarea unor strategii politice, dezvoltarea si atragerea
suportului public, contactele cu presa, contactele directe cu senatorii, reprezentantii
si staff-ul acestora, constituind punctul final al unei activitati deosebit de ample.
Dupa cum se arata ntr-un studiu al unui specialist american, Wright
J.Andrews Jr., "Activitatile de lobby si relatii guvernamentale: ce, cine, cum si
de ce", "Grupurile de interese folosesc de regula lobisti profesionisti care sa
monitorizeze demersurile legislative si sa i ajute n sustinerea punctului de vedere
n fata oficialitatilor, deoarece aceasta este metoda cea mai eficace si eficienta de
a-si atinge scopurile. Din punct de vedere practic, multe organizatii care au interese
guvgrnamentale foarte mari duc lipsa de timp, expertiza, resurse legislative sau de
reglementare, contacte personale care sa duca la influentarea deciziilor
guvernamentale"40.
De regula, lobistii sunt persoane specializate care poseda cunostinte juridice,
economice, au de multe ori experienta n activitatea guvernamentala sau n alte
domenii importante, astfel nct ei pot exercita un rol nsemnat n asistarea
membrilor Parlamentului, pentru ca acestia sa nteleaga ct se poate de clar
interesele diverselor categorii ce pot fi afectate printr-un act normativ, adoptnd n
consecinta decizia cea mai corecta si mai eficienta.
n ce masura n tara noastra ar putea fi avuta, n viitor, n vedere elaborarea
unui act normativ care sa reglementeze n mod practic activitatea de lobby, aceasta
este o problema care poate fi luata n considerare numai pe masura accentuarii
complexitatii fenomenelor sociale si economice, a desavrsirii procesului de
privatizare, a afirmarii tot mai puternice a libertatii economice, elemente care ar
favoriza, desigur, n perspectiva, o asemenea reglementare.
Sectiunea 7-a
Consiliul Legislativ
Consiliul Legislativ functioneaza pe lnga Parlamentul Romniei, avnd
profilul unui organ de specialitate, compus din cadre de nalta calificare n
domeniul juridic.
Printre atributiile cele mai importante ale Consiliului Legislativ, nscrise n
articolul 2 din Legea nr.73 din 3 noiembrie 1993 pentru nfiintarea, organizarea si
functionarea Consiliului Legislativ, sunt: 1) analizarea si avizarea proiectelor de
legi, propunerilor legislative si proiectelor de ordonante si hotarri cu caracter
40
n Simpozion cu privire la Importanta lobby-ului si a lobistilor n relatiile cu Parlamentul, Guvernul si cu

societatea, 9-10 iunie 1998, Senatul Romniei, Bucuresti, pag.5.
PARTEA I
50
normativ emise de Guvern, n vederea propunerii lor spre legiferare sau adoptate;
si 2 ) analizarea si avizarea, la cererea presedintelui comisiei parlamentare sesizate
n fond, a amendamentelor supuse dezbaterii comisiei, precum si a proiectelor de
legi sau propunerilor legislative primite de comisie, dupa adoptarea lor de catre una
din Camerele Parlamentului. Din analiza prevederilor legii rezulta n principal
urmatoarele:
a) avizarea de catre Consiliul Legislativ se face att cu privire la proiectele
de legi si propunerile legislative care se supun dezbaterii celor doua Camere ale
Parlamentului, ct si cu privire la proiectele de ordonante si de hotarri cu
caracter normativ, emise de Guvern;
b) solicitarea avizului este, de regula, obligatorie, dar si facultativa n
anumite situatii (de pilda, n cazul amendamentelor supuse dezbaterii comisiilor,
cnd sesizarea Consiliului Legislativ ramne la latitudinea presedintelui comisiei
parlamentare sesizata n fond);
c) avizul are numai valoare consultativa, nefiind obligatoriu pentru cei
carora le este adresat, chiar n acele situatii n care solicitarea lui este obligatorie
art.3 alin.(3).
Avizul emis de Consiliul Legislativ vizeaza n principal concordanta cu
Constitutia a reglementarilor propuse, precum si natura legii; nlaturarea
contradictiilor sau necorelarilor si respectarea normelor de tehnica legislativa. De
asemenea, avizele au n vedere prezentarea implicatiilor noii reglementari asupra
legislatiei n vigoare prin identificarea dispozitiilor legale care, avnd acelasi
obiect de reglementare, urmeaza sa fie abrogate, modificate sau unificate, precum
si evitarea reglementarii unor aspecte identice n acte normative diferite.
n afara acestor atributii principale, de fond, legate de nfaptuirea procesului
curent de legiferare, Consiliului Legislativ i mai revine sarcina de mare
raspundere a elaborarii unor proiecte de Coduri sau de legi de complexitate
deosebita, a unor studii de sistematizare a legislatiei, organizarea evidentei actelor
normative, editarea de repertorii legislative s.a.
Mai trebuie remarcat si faptul ca, n conformitate cu prevederile art.2 lit.(e)
din lege, Consiliul Legislativ mai ndeplineste doua atributii foarte importante si
anume:
a)
examineaza conformitatea legislatiei cu prevederile si principiile
Constitutiei, atributiune n legatura cu care sesizeaza birourile permanente ale
Camerelor Parlamentului si, dupa caz, Guvernul, asupra cazurilor de
neconstitutionalitate constatate;
b)
prezinta, n cel mult 12 luni de la nfiintare, propuneri pentru punerea
de acord a legislatiei anterioare Constitutiei cu prevederile si principiile acesteia.
Dupa Revolutia din Decembrie 1989, viata parlamentara si-a regasit
ntreaga sa bogatie si personalitate din epoca interbelica. Desi dezbaterile n
cadrul Parlamentului Romniei, respectiv al celor doua Camere, nu s-au soldat
ntotdeauna cu rezultatele scontate, desi a fost consumat mult timp cu dezbateri
sterile, iar lipsa de la lucrari a unor deputati sau senatori a pus uneori
Parlamentul n situatii delicate, pe ansamblu se poate spune ca viata
51
parlamentara revine n drepturile sale, nregistrndu-se dezbateri vii, schimburi

de pareri, argumente n favoarea unor teze sau altora si nu rareori critici la
adresa unor organe centrale sau locale.
O apreciere de ansamblu asupra vietii parlamentare, care n general a
nsemnat foarte mult din punctul de vedere al reasezarii institutiilor democratice si
al edificarii statului de drept, permite cteva constatari. Urmnd practica
parlamentelor democratice, activitatea parlamentara ar spori n eficienta si
operativitate daca ar fi acordata o mai mare pondere activitatii comisiilor
permanente. Pe de alta parte, pentru optimizarea lucrarilor forumului legislativ, sar putea lua n considerare ideea exprimarii votului prin corespondenta, procedura
unor sedinte speciale de votare la care toti parlamentarii sa fie prezenti, renuntarea
la conditiile de cvorum pentru simplele sedinte de dezbateri, un mai mare rol
acordat grupurilor parlamentare n definirea prioritatilor si a ordinii de zi s.a.
De asemenea, urmnd practica unor numeroase tari democratice, s-ar putea
perfectiona procedura ntrebarilor si interpelarilor, n anumite state interpelarile
fiind urmate n mod necesar de dezbateri asupra problemelor ridicate.
Consideram, totodata, un fapt pozitiv, ca n ultimii ani au fost aduse
mbunatatiri si regimului imunitatii parlamentare, care a fost corelata n mod
esential cu cerintele exercitarii mandatului, iar procedura ridicarii imunitatii
parlamentare sa fie corelata si ea cu modalitatile de vot prin care se adopta de
regula toate celelalte hotarri ale Camerelor Parlamentului, adica majoritatea
numarului deputatilor sau al senatorilor, renuntndu-se la vechea conditie de doua
treimi pe care o preconizasera regulamentele n anterioare ale celor doua Camere
ale Parlamentului.
CAPITOLUL V
PRESEDINTELE ROMNIEI
Sectiunea 1
Rolul si locul Presedintelui Republicii n sistemul organelor statului
Constitutia Romniei din 1991 reglementeaza n mod detaliat institutia

prezidentiala, careia i sunt consacrate 21 de articole, respectiv capitolul 2 din
Titlul III al Constitutiei, care se ocupa de Autoritatile publice.
Modul n care sunt reglementate prerogativele si atributiile Presedintelui Romniei
evidentiaza acceptarea conceptiei cu privire la Romnia ca republica semiprezidentiala.
Mentionam ca republicile pot fi: a) prezidentiale, cum este de pilda S.U.A.
sistem n care presedintele este si seful executivului, dispune de largi prerogative si
este ales direct de popor; b) parlamentare, n care presedintele este ales de
parlament, poate fi destituit tot de parlament, si exercita un numar limitat de
PARTEA I
52
atributii, principalele competente politice fiind concentrate n minile primului

ministru (cum este, de pilda, n Germania sau n Italia); si c) semiprezidentiale,
reprezentnd o forma intermediara ntre aceste doua variante, inspirata din modelul
francez. n acest sistem, presedintele este ales direct de popor, nefiind sef al
executivului, ci exercitnd o functie de mediere ntre puterile statului. n sistemul
semiprezidential presedintele poate fi demis n urma unei proceduri relativ
complicate, implicnd ca o prima etapa suspendarea sa din functie de catre
parlament, si ca o etapa ulterioara organizarea unui referendum, dupa care
hotarrea de demitere ramne definitiva. n sistemul semiprezidential presedintele
are totusi posibilitatea de a dizolva parlamentul, daca acesta nu a putut, ntr-un
anumit termen, sa acorde votul de ncredere pentru constituirea Guvernului; d)
exista si o singura republica care a adoptat sistemul directorial de guvernare
(Elvetia). Acolo exista un executiv colegial, care nu poate fi revocat de Parlament
si nici nu poate sa dizolve Parlamentul, a carui presedintie este asigurata prin
rotatie.
n cadrul dezbaterilor parlamentare, problema formei de guvernamnt a
Romniei a fost una dintre cele mai controversate. O serie de partide si formatiuni
politice au facut propunerea ca sa se lase deschisa problema formei de
guvernamnt, aceasta urmnd sa fie stabilita ulterior adoptarii Constitutiei. Alti
parlamentari au sustinut ca este necesar sa se organizeze un referendum prealabil
pentru a se stabili cu exactitate optiunea electoratului, respectiv pentru monarhie
sau republica.
ntruct amendamentele de mai sus nu au fost acceptate, n cadrul
Parlamentului s-au purtat ample discutii n legatura cu forma de guvernamnt a
tarii, respectiv daca Romnia trebuie sa fie republica semiprezidentiala sau
republica parlamentara.
S-a mai aratat ca n functie de optiunea ce se va face pentru o republica
prezidentiala sau parlamentara, urmeaza a se stabili si mecanismul de revocare a
presedintelui, n cazul comiterii unor fapte deosebit de grave. Daca se accepta
ideea republicii semiprezidentiale si presedintele demis de parlament va fi totusi
confirmat printr-un referendum, care va infirma hotarrea Parlamentului, acesta va
fi pus ntr-o situatie neta de inferioritate fata de presedinte, chiar ntr-un fel de
nelegitimitate. n schimb, n cazul n care presedintele este ales de Parlament,
mecanismul situatiei de exceptie al revocarii presedintelui este mult mai simplu,
deoarece parlamentul care l alege pe presedinte este si forumul care i poate
retrage nalta functie care i-a conferit-o.
n final, Adunarea Constituanta a adoptat formula republicii
semiprezidentiale, inspirata dupa modelul Constitutiei franceze din 1958, care
confera presedintelui un numar important de atributii dar consacra, n acelasi timp,
si posibilitatea nlaturarii presedintelui din functie, n cazul n care acesta ar ncalca
Constitutia.
n ceea ce priveste profilul institutiei presedintelui, aceasta este definita de
articolul 80 al Constitutiei, care precizeaza ca:
53
(1) Presedintele Romniei reprezinta statul romn si este garantul

independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.
(2) Presedintele Romniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna
functionare a autoritatilor publice. n acest scop, Presedintele exercita functia de
mediere ntre puterile statului, precum si ntre stat si societate.
Din analiza textului constitutional se desprinde constatarea ca presedintele
are o pozitie specifica n sistemul organelor statului, el neconfundndu-se cu nici
una din puterile statului. Pe de o parte, Presedintele tarii reprezinta statul pe plan
extern, fiind garantul independentei, unitatii si integritatii statului, iar pe de alta
parte, vegheaza la buna functionare a autoritatilor publice si exercita functia de
mediere ntre puterile statului, precum si ntre stat si societate. Aceasta pozitie
deosebita a Presedintelui tarii face ca el sa nu poata fi membru al nici unui partid
politic, deoarece el trebuie sa pastreze o pozitie de echidistanta fata de toate fortele
politice. Rolul presedintelui nu este nsa numai acela de a veghea la buna
desfasurare a activitatii autoritatilor publice; el are posibilitatea sa intervina n
mod direct n anumite situatii, exercitnd un rol deloc neglijabil n solutionarea
unor probleme controversate sau n dezamorsarea unor crize politice.
Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc n tara noastra n legatura cu
revizuirea Constitutiei, cu privire la institutia presedintelui Romniei au fost
exprimate diverse puncte de vedere si opinii legate de mbunatatirea activitatii
acestei institutii.
Au existat puncte de vedere care au considerat necesar ca Romnia sa
renunte la sistemul "semiprezidential" de organizare constitutionala de tip francez
si sa treaca la un sistem parlamentar n care presedintele sa fie ales si sa fie demis
de Parlament, dispunnd de un numar redus de prerogative, existnd n schimb n
structurile statului un guvern puternic, dotat cu puteri largi, condus de un prim
ministru puternic, care sa-si asume majoritatea problemelor guvernarii.
Au existat, pe de alta parte, opinii care au preconizat sporirea prerogativelor
prezidentiale, ntarirea pozitiei presedintelui, dotarea sa cu mai multe atributii dupa sistemul prezidential american.
n final, dezbaterile asupra revizuirii Constitutiei nu au afectat institutia
prezidentiala care, n esenta, a ramas neschimbata n conceptia si structurile ei.
Au fost aduse totusi anumite precizari legate de punerea sub acuzare a
presedintelui, privind dreptul sau de a ncheia tratate internationale, specificnduse totodata ntr-un alineat distinct la art.107, ca "presedintele Romniei nu l poate
revoca pe primul ministru".
Ct priveste mandatul prezidential, acesta a fost marit la cinci ani,
considerndu-se ca este preferabil ca alegerile parlamentare sa nu coincida cu
alegerile prezidentiale, astfel nct componenta forumului legislativ sa nu fie
influentata n nici un fel de opiniile alegatorilor pentru unul sau altul dintre
candidatii n cursa prezidentiala.
Potrivit recentei modificari constitutionale, presedintele Romniei a primit
dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala pentru solutionarea conflictelor juridice
dintre autoritatile publice.
PARTEA I
54
Sectiunea 2
Alegerea Presedintelui Romniei
n ce priveste modalitatea de alegere a presedintelui, potrivit prevederilor
Constitutia presedintele va fi ales pe termen de cinci ani, prin vot universal, egal,
direct, secret si liber exprimat. Este considerat ales candidatul care a ntrunit la
primul tur de scrutin majoritatea de voturi ale alegatorilor nscrisi n listele
electorale. n cazurile n care nici unul dintre candidati nu a ntrunit aceasta
majoritate, va fi organizat un al doilea tur de scrutin ntre primii doi candidati, n
ordinea numarului de voturi obtinute la primul tur de scrutin. n urma celui de al
doilea tur de scrutin, va fi declarat ales candidatul care a obtinut cel mai mare
numar de voturi.
Constitutia prevede ca nimeni nu poate ndeplini functia de presedinte dect
pentru cel mult doua mandate.
Rezultatul alegerilor va fi validat de Curtea Constitutionala, dupa care
candidatul va depune n fata Parlamentului juramntul, care are urmatoarea
formula:
Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si
materiala a poporului romn, sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar
democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea,
independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Romniei. Asa sa-mi ajute
Dumnezeu! (art.82 pct.2).
Sectiunea 3
Durata mandatului Presedintelui Romniei
Durata mandatului prezindential este de cinci ani, potrivit modificarii ce a
fost adusa Constitutiei n anul 2003, si se exercita de la data depunerii juramntului
pna la depunerea juramntului de catre presedintele nou ales. Mandatul
presedintelui poate fi nsa prelungit prin lege organica n caz de razboi sau de
catastrofa.
n redactarea sa initiala, Constitutia Romniei din 1991 a prevazut un
mandat de patru ani, prevalnd ideea ca durata mandatului prezidential trebuie sa
coincida cu cea a mandatului Parlamentului.
n literatura de specialitate si n dezbaterile parlamentare au fost aduse
argumente att pentru, ct si mpotriva simultaneitatii celor doua tipuri de
alegeri.
Astfel, n primul rnd, s-a aratat ca daca alegerea Presedintelui Republicii
ar avea loc concomitent cu alegerea Parlamentului, cheltuielile substantiale legate
de organizarea unei a doua alegeri ar putea fi evitate.
n al doilea rnd, s-a relevat ca, n cazul n care Presedintele Republicii este
ales cu sprijinul unui partid politic, alegerile concomitente, fiind expresia
55
spectrului politic existent n momentul tinerii lor, vor face cu putinta ca acelasi
partid care a cstigat alegerile parlamentare sa detina si functia de Presedinte al
Republicii. Ori de cte ori aceasta situatie se va produce, Guvernul, ca emanatie a
majoritatii parlamentare, va putea, sigur de sprijinul Presedintelui Republicii, sa-si
puna n aplicare programul prezentat n alegeri fara sa ntmpine vreo opozitie
semnificativa. n acest caz, coordonarea actiunii guvernamentale cu cea
parlamentara va fi cu usurinta realizata.
n al treilea rnd, s-a relevat ca alegerile concomitente pot contribui
substantial la polarizarea optiunilor alegatorilor n directia a doua curente de opinie
principale, dat fiind ca dezbaterile publice desfasurate n vederea alegerii
Presedintelui republicii se vor concentra pna n cele din urma n jurul celor doua
personalitati politice care vor ramne n competitie la cel de al doilea scrutin.
Stabilirea de catre Constitutie a aceleiasi durate att pentru mandatul
Presedintelui Republicii ct si pentru cel al Parlamentului, nu a fost nsa de natura
sa asigure ntotdeauna functionarea armonioasa n timp a acestor organe.
Pe de o parte, este posibil ca, desi concomitente, alegerile prezindentiale si
cele parlamentare sa nu dea rezultate favorabile pentru acelasi partid politic si, ca
urmare, Presedintele Republicii sa nu fie exponentul partidului care are majoritatea
n Parlament. n aceasta ipoteza, unitatea de actiune a executivului risca sa fie pusa
n cumpana.
Pe de alta parte, mandatul Presedintelui Republicii poate nceta nainte de
expirarea celor cinci ani pentru care a fost ales, prin demisie, demitere din functie,
deces sau ca urmare a condamnarii pentru nalta tradare. O ncetare a mandatului
Presedintelui Republicii din oricare din aceste motive nu are nsa nici o consecinta
asupra functionarii Parlamentului si, prin urmare, nici asupra duratei de cinci ani a
mandatului acestuia, ceea ce va duce la o decalare n timp a acestor mandate.
n sfrsit, s-a mai aratat ca n conditiile prevazute de art.89 al Constitutiei,
Parlamentul poate fi dizolvat anticipat. Este suficienta o asemenea dizolvare pentru
ca acea coincidenta n timp a mandatului Presedintelui Republicii cu cel al
Parlamentului, prezumata de Constitutie, sa fie rasturnata si, odata cu aceasta,
avantajele ei sa dispara.
n legatura cu durata mandatului Presedintelui Republicii trebuie sa se mai
observe ca functia lui devine vacanta numai n caz de demisie, de demitere, de
imposibilitatea definitiva a exercitarii atributiilor sau de deces. Abia atunci cnd
una din aceste situatii se produce si este constatata n conditiile prevazute de
Constitutie, va deveni operanta dispozitia art.96 al Constitutiei, potrivit careia
Guvernul este obligat sa organizeze alegeri pentru un nou Presedinte al Republicii.
Ca atare, organizarea de noi alegeri pentru functia de Presedinte al Republicii nu
va putea avea loc n cazul n care el este suspendat din functie printr-un vot al
Parlamentului (art.95 al Constitutiei) dect din momentul n care suspendarea este
aprobata prin referendum.
Sectiunea 4
Incompatibilitatile functiei de Presedinte al Romniei
PARTEA I
56
n legatura cu incompatibilitatile, Constitutia precizeaza ca pe durata

mandatului sau, presedintele tarii nu poate fi membru al nici unui partid politic si
nici nu poate ndeplini o alta functie publica sau privata.
O prima incompatibilitate consta n faptul ca, n conformitate cu art.84 alin.1
al Constitutiei, Presedintele Republicii nu poate fi membru al unui partid politic.
Consacrarea prin Constitutie a acestei incompatibilitati tinde sa sublinieze
ca, ntruct Romnia este un stat pluralist, functia de Presedinte al Republicii
trebuie sa fie echidistanta fata de partidele politice. Binenteles ca ori de cte ori
viitorul Presedinte al Republicii se prezinta n alegeri ca exponentul unui partid
politic sau al unei coalitii de partide, regula constitutionala va ramne mai curnd
un deziderat. Avnd n vedere ca ntreaga campanie electorala pentru functia de
Presedinte al Republicii, al carei personaj principal a fost, s-a axat pe programul
unui partid politic, candidatul, o data ales, va fi fara doar si poate pus n situatia de
a trebui sa-si respecte angajamentele si, prin urmare, sa actioneze n acord cu linia
politica a formatiunii pe listele careia a fost ales.
O alta incompatibilitate consta n interdictia adresata Presedintelui
Republicii de a ndeplini orice alta functie publica sau privata.
Aceasta incompatibilitate este formulata n termeni mai categorici dect cea
care priveste, conform art.71 lit.b) al Constitutiei, pe senatori si deputati. n timp ce
deputatilor si senatorilor li se interzice numai ocuparea functiilor de autoritate, cu
exceptia celei de membru al Guvernului, Presedintele Republicii nu poate ocupa
nici o alta functie, fie ea publica sau privata.
Sectiunea 5
Atributiile Presedintelui Romniei
5.1. n ceea ce priveste puterea legislativa, Presedintele are dreptul sa
adreseze acesteia mesaje cu privire la principalele probleme politice, iar n cadrul
procedurii de legiferare poate sa retrimita textul unei legi spre a fi dezbatut de catre
Parlament nainte de a promulga legea n cauza. n cazul n care Parlamentul
mentine legea n forma n care a fost, promulgarea este obligatorie. Tot n legatura
cu Parlamentul, Presedintele tarii mai are si posibilitatea exceptionala de a-l
dizolva, n ipoteza n care acesta nu a acordat votul de ncredere pentru formarea
Guvernului n termen de 60 de zile de la prima solicitare si dupa respingerea a cel
putin doua solicitari de nvestitura. Constitutia precizeaza ca n cursul unui an,
Parlamentul nu poate fi dizolvat dect o singura data si, n nici un caz, n ultimele 6
luni ale mandatului Presedintelui Romniei, n timpul starii de asediu sau al starii
de urgenta.
5.2. n ceea ce priveste relatiile dintre Presedinte si Guvern, acestea sunt
stabilite cu exactitate de Constitutie, care prevede ca Presedintele va desemna un
candidat pentru functia de prim ministru si va numi Guvernul pe baza votului de
ncredere acordat de Parlament. n cazul remanierii guvernamentale sau de vacanta
a postului, Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului ministru, pe unii
57
membri ai Guvernului. Este de remarcat nsa ca, potrivit modificarii constitutionale

din 2003, daca prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia
politica a Guvernului, Presedintele Romniei si va putea exercita aceasta atributie
numai pe baza aprobarii Parlamentului, acordata la propunerea primului ministru.
Presedintele Romniei poate consulta Guvernul cu privire la problemele
urgente si de importanta deosebita. El poate lua parte la sedintele Guvernului n
care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii,
asigurarea ordinii publice, precum si n alte situatii, la cererea primului ministru. n
cazurile n care Presedintele participa la sedintele Guvernului, el are dreptul sa
prezideze aceste sedinte.
Potrivit modificarii constitutionale din 2003, Presedintele nu poate demite pe
primul ministru, deoarece prin aceasta ntregul Cabinet ar trebui sa-si dea demisia,
ceea ce ar dauna stabilitatii politice, provocnd o criza de guvern.
5.3. n ceea ce priveste puterea judecatoreasca, Presedintele are si unele
atributii care sunt legate de activitatile judecatoresti. Astfel, el are dreptul sa acorde
gratierea individuala unor condamnati. El dispune de prerogativele numirii n
functie a magistratilor, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Presedintele mai dispune de prerogativa de a numi trei judecatori ai Curtii
constitutionale din cei noua care compun acest organism.
5.4. Presedintele are, asadar, o gama larga de atributii dintre care am
examinat pna acum o serie de prerogative care privesc colaborarea sa cu diferite
puteri ale statului. Printre atributiile prezidentiale, un rol important l ocupa nsa si
atributiile n domeniul politicii externe. Astfel, Presedintele are dreptul sa ncheie
tratate internationale n numele Romniei, care vor fi supuse spre ratificare
Parlamentului n termen de 60 de zile, la propunerea Guvernului41; el acrediteaza si
recheama reprezentantii diplomatici ai Romniei si aproba nfiintarea, desfiintarea
sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. Reprezentantii diplomatici ai
statelor straine sunt acreditati pe lnga Presedintele tarii.
5.5. Presedintele exercita importante atributii si n domeniul apararii. El
este comandantul fortelor armate si ndeplineste functia de presedinte al
Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. El poate declara, cu aprobarea prealabila a
Parlamentului, mobilizarea generala sau partiala a fortelor armate. n asemenea
cazuri exceptionale, hotarrea Presedintelui va fi supusa ulterior aprobarii
Parlamentului, n termen de 5 zile de la adoptare. n caz de agresiune armata
ndreptata mpotriva Romniei, Presedintele are dreptul sa ia masuri pentru
respingerea agresiunii, aducnd nentrziat la cunostinta Parlamentului masurile
luate printr-un mesaj. n cazul n care Parlamentul nu se afla n sesiune, el va fi
convocat de drept n termen de 24 de ore de la declansarea agresiunii. Este de
mentinat ca, potrivit modificarii constitutionale din 2003, n caz de mobilizare sau
razboi, Parlamentul si continua activitatea pe toata durata acestor stari.
5.6. Tot n cadrul atributiilor prezidentiale se nscrie si instituirea starii de
asediu sau starii de urgenta n ntreaga tara sau n anumite localitati. n asemenea
41
Modificarea constitutionala din 2003 a adus urmatoarea precizare : celelalte tratate si acorduri internationale se
ncheie, se aproba sau se ratifica potrivit procedurii stabilite prin lege.
PARTEA I
58
cazuri, Presedintele va solicita Parlamentului ncuviintarea masurii adoptate, n

termen de 5 zile de la luarea acesteia. n cazul n care Parlamentul nu se afla n
sesiune, el va fi convocat de drept n cel mult 48 de ore de la instituirea starii de
asediu sau a starii de urgenta si va functiona pe toata durata acesteia. Aceasta
prevedere este deosebit de importanta deoarece n trecut, n practica unor state, au
existat situatii n care starea de asediu sau starea de urgenta a dus practic la
paralizarea activitatii forumului legislativ, ntreaga putere concentrndu-se n
minile executivului, Parlamentul nemaifiind informat n legatura cu masurile
adoptate si uneori dizolvat chiar, n mod arbitrar. n legatura cu dispozitiile acestui
articol sunt de semnalat si prevederile articolului 49, potrivit carora restrngerea
unor drepturi sau libertati nu va putea fi efectuata dect n cazuri anume
specificate, restrngerea trebuind sa fie proportionala cu situatia care a
determinat-o si neputnd atinge existenta dreptului sau a libertatilor. Urmeaza, asa
dar, a opina ca n situatiile deosebit de grave, cum sunt cele care privesc starea de
asediu sau starea de urgenta, garantarea libertatilor este asigurata n primul rnd
prin aceea ca Parlamentul nu va putea fi dizolvat, el functionnd mai departe n
asemenea situatii, iar pe de alta parte, prin aceea ca drepturile si libertatile
democratice nu vor putea fi limitate sau restrnse dect n cazuri speciale, si numai
prin lege, daca o asemenea restrictie se impune.
5.7. O importanta atributie a Presedintelui, care marcheaza implicarea sa
directa n problemele fundamentale ale tarii, este si dreptul de a se adresa
poporului si de a-i solicita sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la
probleme de interes national. Aceasta prerogativa se coreleaza cu cea din articolul
88, potrivit careia Presedintele are dreptul sa adreseze Parlamentului mesaje cu
privire la problemele politice ale natiunii. Potrivit articolului 90, consultarea
poporului prin referendum se poate efectua numai dupa consultarea Parlamentului,
neexistnd nsa obligativitatea aprobarii declansarii procedurii referendumului de
catre Parlament. Din lectura textului se desprinde concluzia ca Presedintele se
poate adresa natiunii solicitndu-i sa si exprime vointa numai dupa ndeplinirea
acestei formalitati, pe care o reprezinta consultarea Parlamentului, formalitate care
nu are nsa semnificatia unei aprobari date de cele doua Camere. Remarcam ca
ntregul sistem al relatiilor dintre Presedinte si Parlament este axat pe ideea ca
Presedintele, care este un factor de echilibru, n viziunea Constitutiei, ntre toate
puterile statului, trebuie sa tina seama de punctul de vedere al Parlamentului, fie
sub forma consultarii sale, cum este situatia prevazuta de articolul 90, fie sub
forma ratificarii ulterioare a unora dintre masurile sale, cum este, de pilda, cazul
mobilizarii partiale sau generale, instituirii starii de asediu sau a starii de urgenta.
5.8. Dupa cum am mai aratat, ca urmare a reformei constitutionale din
2003, presedintele Romniei se poate adresa Curtii Constitutionale pentru
solutionarea conflictelor juridice dintre autoritatile publice.
Sectiunea 6
Raspunderea politica si penala a Presedintelui Romniei
59
Constitutia din 1991 stabileste si unele prevederi deosebit de importante n

legatura cu raspunderea pe care Presedintele o are si modalitatile prin care el poate
fi ndepartat din functia pe care o exercita.
Sunt necesare de examinat, nsa, din acest punct de vedere, doua situatii: a)
ipoteza punerii sub acuzare a Presedintelui pentru nalta tradare; si b)
suspendarea din functie, n cazul savrsirii unor fapte grave, prin care a ncalcat
prevederile Constitutiei.
a) n primul caz, al punerii sub acuzare pentru nalta tradare, este necesar sa
existe o hotarre n acest sens de punere sub acuzare a Camerei Deputatilor si
Senatului, reunite n sedinta comuna, cu votul a cel putin doua treimi din numarul
deputatilor si senatorilor. ntr-o asemenea situatie, competenta de judecata apartine
naltei Curti de Casatie si Justitie. La data ramnerii definitive a hotarrii de
condamnare, Presedintele este considerat demis de drept din functia sa. Reforma
constitutionala din 2003 a adus precizarea ca, de la data punerii sub acuzare si pna
la data demiterii, Presedintele este suspendat de drept.
b) n cazul savrsirii unor fapte grave, prin care se ncalca prevederile
Constitutiei (deci altele dect nalta tradare), Presedintele poate fi suspendat de
cele doua Camere reunite n sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si
senatorilor, dar numai dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate
da Parlamentului, cu prilejul dezbaterilor, explicatii n legatura cu faptele ce i s-au
imputat. n ce priveste declansarea propunerii de suspendare din functie, aceasta
poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor, urmnd
a fi adusa nentrziat la cunostinta Presedintelui. n cazul n care propunerea de
suspendare din functie este aprobata de Parlament n conditiile aratate, va fi
organizat un referendum, n termen de cel mult 30 de zile, pentru demiterea
Presedintelui. Daca acest referendum se pronunta n sens afirmativ, Presedintele va
fi considerat demis.
Dupa cum se vede, deci, din analiza celor doua situatii, procedura este mult
mai simpla n cazul punerii sub acuzare pentru nalta tradare dect n cazul
savrsirii unor fapte grave prin care se ncalca prevederile Constitutiei. n primul
caz, fiind vorba de o situatie exceptionala, procedura este mult mai rapida,
Parlamentul functionnd si ca organ de acuzare, ceea ce se ndeparteaza de la
principiul separatiei puterilor n stat, dar este o masura ce poate fi nteleasa tinnd
seama de gravitatea faptelor. Astfel, cum este redactat textul constitutional, el este
totusi incomplet, deoarece prevede competenta de judecata si dreptul
Parlamentului de a hotar punerea sub acuzare, dar nu precizeaza cine va face
cercetarile, uneori complexe si ct se poate de delicate, pentru a stabili daca
Presedintele s-a facut vinovat de nalta tradare.
n ceea ce priveste procedura suspendarii din functie a Presedintelui tarii,
aceasta marcheaza asa cum am mai aratat o procedura n doua etape. Ipotetic
vorbind, n situatia n care Presedintele ar fi fost suspendat din functie de catre
Parlament dar poporul, prin referendum, nu ar fi aprobat hotarrea Parlamentului,
Presedintele ar ramne n functie, fiind obligat sa guverneze cu un Parlament ostil.
O asemenea situatie nu ar putea fi solutionata dect prin dizolvarea Parlamentului
si convocarea unor noi alegeri.
PARTEA I
60
Constitutia prevede ca n cazul n care functia de Presedinte devine vacanta

prin demisie, demitere din functie, imposibilitatea definitiva a exercitarii
atributiilor sau prin deces, se vor organiza, n termen de trei luni de la data
constatarii vacantei, noi alegeri pentru ocuparea functiei de Presedinte al
Romniei. n cazul n care functia de presedinte este vacanta, pna la noile alegeri,
interimatul functiei de presedinte se asigura n ordine de presedintele Senatului sau
presedintele Camerei Deputatilor. Acestia exercita prerogativele prezidentiale,
neavnd nsa dreptul sa adreseze mesaje sau sa consulte poporul prin referendum.
Raspunderea Presedintelui interimar n cazul savrsirii unor fapte grave este
reglementata de aceleasi prevederi ce sunt aplicabile Presedintelui.
Sectiunea a 7-a
Actele emise de Presedintele Romniei
n exercitarea atributiilor sale, Presedintele emite decrete, care se publica n
Monitorul Oficial al Romniei. Nepublicarea decretelor n Monitorul Oficial atrage
inexistenta lor. Aceasta masura a fost luata pentru a se evita situatii de genul celor
ntlnite n fostul regim, cnd anumite decrete prezindentiale - care au adus
atingere drepturilor si libertatilor cetatenilor nu au fost publicate. n ce priveste o
serie de decrete ale Presedintelui ca, de pilda, supunerea unor tratate Parlamentului
spre ratificare, numirea reprezentantilor diplomatici, decretarea mobilizarii partiale
sau generale, masurile luate pentru respingerea unei agresiuni armate, decretarea
starii de asediu sau a starii de urgenta, conferirea decoratiilor si titlurilor de onoare,
acordarea gradelor de maresal, de general si de amiral, precum si acordarea
gratierii individuale, este obligatorie contrasemnarea decretelor respective de catre
primul ministru.
CAPITOLUL VI
ADMINISTRATIA PUBLICA CENTRALA
Sectiunea 1
Rolul si locul Guvernului n sistemul separatiei puterilor
1.1. Institutia Guvernului ocupa un loc dintre cele mai importante n toate
Constitutiile lumii, stiut fiind faptul ca el este, de regula, titularul puterii executive.
n unele sisteme constitutionale se specifica chiar dualitatea puterii executive,
aceasta apartinnd sefului statului si Guvernului (exemplu, Grecia). n altele, seful
statului este n acelasi timp si reprezentantul puterii executive (ex.S.U.A.,
Luxemburg) dar, n imensa majoritate a cazurilor reglementarile constitutionale
confera Guvernului o pozitie distincta n sistemul separatiei puterilor. Dupa cum
s-a relevat n literatura de specialitate, Izvoarele istorice ale <<Guvernului>>, ca
61
institutie publica, de putere a statului, se regasesc n perioada absolutismului, n

asa-numitele curia regis, ntlnite n multe dintre tarile europene, iar n Tarile
Romne <<Sfatul Domnesc>>. Aceste institutii au capatat nsa rolul si semnificatii
mai apropiate de ceea ce nseamna Guvernul din epoca moderna, pe masura ce la
nivelul administratiei centrale au nceput sa se contureze departamentele, ca forme
organizatorice statale, responsabile pentru administrarea unor domenii de activitate
pe ntreg teritoriul tarii. Am putea spune chiar ca mai nti au fost create ministere
conduse de ministri care, o buna perioada de timp au functionat ca atare, fara ca ei
sa alcatuiasca Guvernul, ca institutie politica si juridica a statului, cu rolul si
semnificatia de astazi 42. Se releva faptul ca daca n Tarile Romne ministerele au
fost create prin Regulamentele Organice (respectiv n 1831 n Moldova si n 1832
n Muntenia), conceptul de Guvern ca atare apare abia dupa Unirea Principatelor.
Constitutiile din 1866, 1923 si 1938 consacrau rolul Guvernului ca titular al puterii
executive, alaturi de prerogativele suveranului. Astfel, Constitutia din 1923
specifica n mod expres ca Guvernul exercita puterea executiva n numele
regelui. Constitutia din 1948 foloseste pentru prima data termenul de Consiliu de
Ministri, ca fiind similar cu acela de Guvern. Autorii de specialitate au relevat nsa
ca cele doua notiuni nu sunt absolut identice. n timpul regimului totalitar, functia
de presedinte al Consiliului de Ministri a fost nlocuita cu aceea de prim-ministru
al Guvernului, pentru a nu se diminua nici macar terminologic autoritatea fostului
sef al statului. Dupa Revolutia din Decembrie 1989, structurile totalitare ale
regimului comunist au fost dizolvate. La 31 decembrie 1989 a fost adoptat
Decretul-lege nr.10 privind constituirea, organizarea si functionarea Guvernului
Romniei. n articolul 2 al acestui act normativ se precizeaza ca Guvernul
Romniei exercita conducerea generala a activitatii administrative pe ntreg
teritoriul tarii, avnd obligatia de a ndeplini obiectivele cuprinse n programul
Consiliului Frontului Salvarii Nationale, asigurnd executarea masurilor stabilite
prin decretele adoptate de acesta.
Printr-un Decret-lege ulterior, Decretul-lege nr.104 din 30 martie 1990, au
fost specificate activitatile pentru care Guvernul adopta hotarri. Retine atentia n
mod deosebit formularea cuprinsa n preambulul acestui act normativ care se refera
la principiul separatiei puterilor n stat si la necesitatea asigurarii conditiilor pentru
ca guvernul, organ suprem al administratiei de stat, sa realizeze puterea executiva
ce-i revine n temeiul legii. Printre domeniile n care Guvernul urma sa emita
hotarri se mentiona aprobarea programelor de dezvoltare economico-sociala pe
ramuri de activitate, a balantei comerciale si de p1ati externe, organizarea
rea1izairii sarcinilor economico-financiare si de comert exterior, aprobarea initierii
si ncheierii de tratate, realizarea reglementarilor referitoare la salarizare, aprobarea
de norme n domeniul nvatamntu1ui, culturii, stabilirea structurii organizatorice
si a numarului de posturi la ministere si celelalte organe centrale etc.
1.2. Organizarea si functionarea Guvernului Romniei a fost stabilita initial
prin Legea nr.37 din 7 decembrie 1990, nlocuita ulterior prin Legea nr.90 din
2001.
42
Mircea Preda, Tratat elementar de drept administrativ romn, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996, pag.329.
PARTEA I
62
Potrivit prevederilor Constitutiei (art.101), Guvernul asigura realizarea

politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei
publice. El este alcatuit din primul ministru si alti membri, stabiliti prin legea
organica. Constitutia prevede ca n ndeplinirea atributiilor sale, Guvernul
coopereaza cu organismele sociale interesate, ceea ce confera o mai larga
deschidere functiilor sale, obligndu-l sa intre ntr-un anumit sistem de re1atii
implicnd contacte de lucru cu exponentii principalelor categorii sociale, sa caute
mpreuna cu acestea formule pentru depasirea unor situatii de criza. Prin
colaborarea cu organismele sociale, masurile luate de Guvern capata un surplus de
eficienta, deoarece fiind luate cu consultarea unor factori dintre cei mai diversi
evita riscul unor solutii unilaterale, care ar fi inacceptabile pentru anumite categorii
sau organisme sociale.
Prevederile Constitutiei legate de organizarea Guvernului si pozitia sa n
sistemul organelor statului au fost dezvoltate prin prevederile Legii nr.90/2001
privind organizarea si functionarea Guvernului Romniei si a ministerelor.
De retinut sunt cteva idei esentiale, pe care le cuprinde noua lege, n special
sub aspectul precizarii pozitiei pe care Guvernul o ocupa n sistemul organelor
statului. Astfel, se precizeaza ca Guvernul este autoritatea publica a puterii
executive care functioneaza n baza votului de ncredere acordat de Parlament si
care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii, exercitnd totodata
conducerea generala a administratiei publice.
Se mai precizeaza ca Guvernul are menirea sa asigure functionarea
echilibrata si dezvoltarea sistemului national economic si social, precum si
racordarea acestuia la sistemul economic mondial, n conditiile promovarii
intereselor nationale.
Legea nr.90/2001 precizeaza pentru prima oara functiile pe care le
ndeplineste Guvernul pentru realizarea programului sau: functia de strategie,
functia de reglementare, functia de administrare a proprietatii statului,
functia de reprezentare si functia de autoritate de stat.
n lege este subliniata pozitia deosebita a primului ministru, care conduce
Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, prezentnd rapoarte si
declaratii n fata celor doua Camere ale Parlamentului si raspunznd ntrebarilor ori
interpelarilor care i sunt adresate de catre deputati sau senatori.
Sectiunea a 2-a
nvestitura Guvernului
2.1. Fazele nvestiturii Guvernului

n ceea ce priveste nvestitura Guvernului, trebuie precizat ca ea comporta
mai multe faze:
63
a) n primul rnd, Presedintele Romniei va desemna un candidat pentru

functia de prim-ministru, n urma consultarii partidului care are majoritatea n
Parlament, sau daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate n
Parlament. Astfel cum este redactat textul constitutional al articolului 103, nu
rezulta ca primul ministru trebuie sa fie neaparat un membru al Parlamentului.
Presedintele Romniei dispune de o larga arie de posibilitati pentru desemnarea
primului ministru, acesta putnd fi, n anumite situatii, o persoana independenta,
care sa nu apartina nici unui partid, dar care sa fie acceptabila tuturor formatiunilor
politice.
b) Dupa ce primul ministru va fi fost desemnat, el urmeaza sa solicite, n
termen de 10 zile de la desemnare, votul de ncredere al Parlamentului asupra
programului si a ntregii liste a Guvernului. Referirea pe care o face textul la
ntreaga lista a Guvernului trebuie interpretata n sensul ca toti membrii
Guvernului, fara exceptie, trebuie sa fie aprobati de Parlament. Asa cum se
cunoaste, dupa Revolutia din Decembrie 1989 a fost reintrodusa n Romnia
institutia secretarilor de stat. Unii dintre acesti secretari de stat sunt membri ai
Guvernului, altii nu au aceasta calitate. Acei secretari de stat care sunt membri ai
Guvernului, fiind inclusi n componenta acestuia, trebuie sa fie cuprinsi n lista
membrilor Guvernului care este supusa Parlamentului spre aprobare.
c) Un al treilea moment l reprezinta dezbaterea programului si a listei
Guvernului de catre Camera Deputatilor si Senat, reunite n sedinta comuna.
Potrivit prevederilor Constitutiei, Parlamentul acorda ncrederea Guvernului cu
votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
d) Un al patrulea si ultim moment este acela n care primul ministru,
ministrii si ceilalti membri ai Guvernului depun n mod individual juramntul n
fata Presedintelui Romniei. Momentul acesta este deosebit de important, deoarece
Guvernul, n ntregul sau, si fiecare membru al acestuia, n parte, ncep sa-si
exercite mandatul numai din acest moment.
2.2. Incompatibili tati
Constitutia prevede ca functia de membru al Guvernului este incompatibila
cu exercitarea altei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau
senator. Se prevede, totodata, ca functia de ministru este incompatibila cu
exercitarea unei functii de reprezentare profesionala salarizata n cadrul
organizatiilor cu scop comercial. Prin legi organice pot fi nsa stabilite si alte
incompatibilitati.
n ceea ce priveste ncetarea calitatii de membru al Guvernului, aceasta are
loc n urma demisiei, a revocarii, a pierderii drepturilor electorale, a starii de
incompatibilitate, a decesului, precum si n alte cazuri prevazute de lege.
PARTEA I
64
2.3. Seful executivului

O pozitie speciala n cadrul Guvernului o ocupa primul ministru, care
conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia. El prezinta celor
doua Camere ale Parlamentului rapoarte si declaratii cu privire la politica
Guvernului, care urmeaza sa fie dezbatute cu prioritate. n ipoteza n care primul
ministru se afla n imposibilitate sa-si exercite functiile ori a demisionat, a decedat
sau se gaseste ntr-o stare de incompatibilitate, Presedintele Romniei va desemna
un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a ndeplini
atributiile sale. Acest interimat va nceta daca primul ministru si reia activitatea
ntr-un termen de cel mult 45 de zile. Termenul de 45 de zile este valabil si pentru
cazul altor ministri care nu-si pot exercita temporar functiile.
2.4. Actele Guvernului
n ndeplinirea atributiilor care i revin, Guvernul adopta hotarri si
ordonante. Hotarrile se emit pentru organizarea executarii legilor n timp ce
ordonantele se emit n temeiul unei legi speciale de abilitare, n limitele si n
conditiile prevazute de aceasta. Att hotarrile ct si ordonantele vor fi semnate de
primul ministru si contrasemnate de ministrii care au obligatia punerii lor n
executare. Ele urmeaza sa fie publicate n Monitorul Oficial al Romniei,
nepublicarea atragnd inexistenta hotarrii sau ordonantei.
Sectiunea a 3-a
Raspunderea membrilor Guvernului
3.1. Constitutia mai prevede si raspunderea membrilor Guvernului. Astfel,
se admite n mod unanim ca exista n primul rnd o raspundere politica, pe care
Guvernul o are n totalitatea sa n fata Parlamentului, pentru ntreaga activitatea
desfasurata de Guvern. Exista nsa si posibilitatea unei raspunderi penale, numai
Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romniei avnd dreptul sa ceara
urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savrsite n exercitiul
functiei lor. n cazul n care s-a cerut urmarirea penala, Presedintele Romniei
poate dispune suspendarea din functie a respectivului membru al Guvernului.
Trimiterea n judecata a unui membru al Guvernului atrage nsa, de drept,
suspendarea lui din functie, iar competenta judecarii sale apartine naltei Curti de
Casatie si Justitie.
Constitutia a prevazut ca raspunderea membrilor Guvernului si sanctiunile
ce le pot fi aplicate, eventual, acestora urmeaza a fi reglementate printr-o lege
privind responsabilitatea ministeriala, lege care a fost adoptata n 1999 (Legea
nr.115 din 1999).
65
Trebuie mentionat ca, din punct de vedere istoric, Romnia are o traditie
democratica pe care consideram util sa o subliniem atunci cnd ne referim la
raspunderea ministeriala. Doctrina romneasca de drept constitutional, sub
imperiul Constitutiilor din 1866, 1923 si 1938 a facut ntotdeauna diferentierea n
conditiile inviolabilitatii suveranului monarhic ntre responsabilitatea politica,
responsabilitatea penala si responsabilitatea civila a ministrilor. Daca n ceea ce
priveste responsabilitatea politica, aceasta se exercita n regimul parlamentar fata
de Parlament iar sanctiunea era tot politica, responsabilitatea penala era
conditionata de punerea sub urmarire a ministrilor pentru fapte savrsite n
exercitiul functiunii lor, naintea Sectiunilor Unite ale naltei Curti de Casatie si
Justitie. Spre deosebire de alte tari n care organul jurisdictional n asemenea
situatie era un organ politic, cum ar fi de pilda n Marea Britanie Camera
Lorzilor, iar n Franta Senatul, Constitutia belgiana din 1831 si Constitutia
romna din 1866 au conferit competenta pentru examinarea unor asemenea fapte
Curtii de Justitie, compusa din Sectiunile Unite ale naltei Curti de Casatie.
Un important act normativ Legea asupra responsabilitatii ministeriale din
2 mai 1879 dezvolta prevederea art.101 din Constitutia din 1866, referitoare la
punerea sub acuzare a ministrilor si trimiterea lor n judecata naintea naltei Curti
de Casatie si Justitie.
Legea mentionata stabilea ca un principiu general ca toate dispozitiile legilor
penale ordinare relative la infractiunile comise de functionarii publici n exercitiul
functiilor lor sau de particulari, se aplicau si ministrilor. Un articol special al legii
(art.2) prevedea nu numai detentia penala pentru anumite fapte, dar si interdictia
de la 3 ani pna la interdictia pe viata de a ocupa functii publice pentru ministrul
care ar fi semnat sau contrasemnat decrete ori ar fi luat dispozitii care ncalcau un
text expres al Constitutiei. Aceeasi raspundere ar fi revenit si celui care prin
violenta sau frauda ar fi mpiedicat, sau ar fi ncercat sa mpiedice, liberul exercitiu
al dreptului electoral al cetatenilor, chiar si n cazul n care asemenea fapte ar fi
obtinut aprobarea ulterioara a corpurilor legiuitoare. Un text distinct al Legii (art.3)
stabilea pedeapsa interdictiei de la 3 ani pna la maximum pe viata de a ocupa
functii publice pentru ministrul care ar fi semnat sau contrasemnat dispozitii care
ncalcau texte exprese ale unor legi existente, sau care cu rea credinta si n
prejudiciul intereselor tarii amagesc reprezentatiunea nationala asupra situatiei
afacerilor statului.
Articolul 4 stabilea raspunderea civila a ministrului, n cazul ca acesta cu rea
credinta ar fi cauzat daune statului sau particularilor. n asemenea caz, litigiul urma
sa se judece conform dreptului comun, dar autorizarea corpurilor legiuitoare era
necesara.
Legea mai stabilea ca raspunderea ministrilor acopera o perioada ce ncepe
cu depunerea juramntului pna la ncetarea lor de fapt din functie (art.5). Membrii
Cabinetului erau solidar raspunzatori din punct de vedere penal, att pentru faptele
savrsite n comun, ct si pentru acelea care le-ar fi dat o sustinere intentionata.
Totodata, legea mai stabilea si raspunderea functionarilor care ar fi executat
dispozitii sau ordine al caror obiect nu era de resortul ministrului sau a caror
ilegalitate era evidenta. Asemenea functionari erau considerati complici ai
PARTEA I
66
ministrului, dar judecatorul putea sa le aplice beneficiul circumstantelor atenuante,

potrivit dreptului comun.
Dupa 1990, n rndul juristilor parerile au fost mpartite, daca legea
responsabilitatii ministeriale din 2 mai 1879 este nca n vigoare (ea nu a fost
expres abrogata) sau daca a cazut n desuetudine.
n prezent, responsabilitatea ministeriala este reglementata prin Legea
nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, modificata prin Legea
nr.253/2002. n esenta, aceasta lege dezvolta principiul responsabilitatii
ministeriale, facnd distinctie ntre raspunderea politica a Guvernului n totalitatea
sa si a fiecarui membru n parte si celelalte forme de raspundere. Legea
ncrimineaza o serie de fapte care daca sunt savrsite de membrii Guvernului n
exercitiul functiei lor constituie infractiuni (de pilda, prezentarea cu rea credinta de
date inexacte Parlamentului sau Presedintelui Romniei, refuzul nejustificat de a
prezenta Camerei Deputatilor, Senatului sau comisiilor permanente ale acestora
informatiile solicitate, emiterea de ordine normative sau instructiuni cu caracter
discriminatoriu).
Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romniei au dreptul sa
ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savrsite n
exercitiul functiei lor.
Urmarirea penala se efectueaza de catre o comisie speciala, cu aprobarea
Presedintelui Romniei.
Membrul Guvernului condamnat printr-o hotarre judecatoreasca va fi demis din
functie de Presedintele Romniei, la propunerea primului ministru.
Sectiunea a 4-a
Durata mandatului
n ceea ce priveste durata mandatului, Constitutia prevede ca Guvernul si
exercita mandatul pna la data validarii alegerilor parlamentare generale. Guvernul
este considerat demis la data retragerii de catre Parlament a ncrederii acordate sau
daca primul ministru se afla n imposibilitate de a-si exercita atributiile mai mult de
45 de zile, ori daca acesta a demisionat, a decedat, si-a pierdut drepturile electorale
etc. n asemenea situatii, potrivit articolului 107 din Constitutie, Presedintele
Romniei va trebui sa desemneze un candidat pentru functia de prim ministru,
urmnd sa se treaca la nfaptuirea tuturor etapelor procedurii de desemnare a
Guvernului.
O prevedere de natura sa asigure continuitatea activitatii Guvernului este
aceea care dispune ca Guvernul al carui mandat a ncetat si ndeplineste n
continuare actele curente necesare pentru administrarea treburilor publice pna la
depunerea juramntului de catre membrii noului Guvern.
67
Sectiunea a 5-a
Raporturile legislativ-executiv
5.1. Constitutia mai prevede un sistem de legaturi ntre Guvern si Parlament
care actioneaza n ambele sensuri. Guvernul, ca si celelalte organe ale
administratiei publice, n cadrul controlului parlamentar, este obligat sa prezinte
informatiile si documentele pe care le solicita Camera Deputatilor si Senatul, ori
comisiile parlamentare. n afara de aceasta, deputatii sau senatorii pot cere, prin
intermediul presedintilor Camerei din care fac parte, ca Guvernul sa solicite de la
organele centrale ale administratiei de stat orice acte sau dosare, precum si alte
informatii utile pentru activitatea lor. n cazul n care o initiativa legislativa
presupune modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurarilor
sociale, solicitarea informarii este absolut necesara. Constitutia prevede ca membrii
Guvernului au acces la lucrarile Parlamentului, participarea lor fiind obligatorie
numai daca li se solicita prezenta.
Un mijloc pe care l au parlamentarii pentru a se informa n mod public
asupra stadiului solutionarii unor anumite probleme l constituie procedura
ntrebarilor si interpelarilor.
5.2. ntrebarea consta ntr-o simpla cerere de a raspunde daca un fapt este
adevarat, daca o informatie este exacta, daca Guvernul ntelege sa comunice acte si
informatii care i-au fost solicitate sau daca are intentia de a lua o hotarre ntr-o
problema determinata. ntrebarile sunt adresate verbal fie Guvernului n totalitatea
sa, fie unui anumit membru al Guvernului. n aceeasi sedinta, sau daca nu este
posibil, la o sedinta urmatoare a Camerei Deputatilor sau Senatului, urmeaza sa se
dea raspuns ntrebarilor formulate.
5.3. Procedura interpelarilor este ceva mai complicata si implica un text
scris. Ea consta ntr-o cerere scrisa adresata Guvernului, prin care se solicita
explicatii asupra politicii sale, n probleme interne sau externe. Interpelarile se
nscriu n ordinea prezentarii lor ntr-un registru special si se afiseaza n sala de
sedinte. La Camera Deputatilor interpelarile se fac numai n numele grupurilor
parlamentare, n timp ce la Senat ele se fac individual, n numele senatorilor. n
sedinta consacrata sustinerii si dezbaterii interpelarilor, se da cuvntul mai nti
interpelatorului si apoi reprezentantului Guvernului sau ministerului. Exista nsa
solutie consacrata si n dreptul parlamentar comparat si posibilitatea adoptarii
unei motiuni, prin care una sau alta dintre cele doua Camere, pe baza dezbaterilor
purtate, si exprima pozitia n legatura cu problema care a facut obiectul
interpelarii.
Printre modalitatile cele mai importante de care dispune Parlamentul de a
actiona n raporturile sale cu Guvernul se numara motiunea de cenzura. Aceasta
poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor,
trebuind sa fie comunicata Guvernului la data depunerii. Motiunea de cenzura se
dezbate dupa trei zile de la data cnd a fost prezentata, n sedinta comuna a celor
PARTEA I
68
doua Camere. n cazul n care a fost adoptata cu votul majoritatii deputatilor si

senatorilor, se considera ca ncrederea Guvernului a fost retrasa. Daca motiunea de
cenzura a fost nsa respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia
o noua motiune de cenzura n cadrul aceleiasi sesiuni.
5.4. n conformitate cu prevederile Constitutiei Romniei din 1991, exista si
posibilitatea angajarii raspunderii Guvernului, n cazul n care acesta apreciaza ca
este necesar sa-si angajeze direct raspunderea n fata Camerei Deputatilor si a
Senatului reunite n sedinta comuna, n legatura cu un program, o declaratie de
politica generala sau un proiect de lege. n legatura cu programul prezentat de
Guvern sau proiectul de lege, poate fi introdusa o motiune de cenzura, n termen de
3 zile de la prezentarea lor. Daca motiunea de cenzura este adoptata cu votul
majoritatii deputatilor si senatorilor, Guvernul este considerat demis. n cazul n
care nu s-a ntrunit majoritatea ceruta, proiectul de lege se considera adoptat, iar
programul sau declaratia de politica generala devin obligatorii pentru Guvern.
Sectiunea a 6-a
Delegarea legislativa
6.1. O modalitate speciala a desfasurarii raporturilor dintre Parlament si
Guvern o constituie delegarea legislativa. Prin delegare legislativa se ntelege
transferarea unor prerogative ale Parlamentului catre Guvern. Aceasta implica o
lege speciala de abilitare, de natura sa mputerniceasca Guvernul pentru a emite
ordonante. Ea trebuie sa specifice domeniul, dar si termenul pna la care asemenea
ordonante pot fi emise, cu precizarea ca nu pot fi emise ordonante n probleme care
formeaza obiectul unor legi organice (de pilda, n legatura cu functionarea
partidelor politice, statutul functionarilor publici, regimul proprietatii, organizarea
nvatamntului etc.).
6.2. O alta modalitate a delegarii legis1ative o constituie ordonantele de
urgenta. Acestea vor intra n vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la
Parlament. n cazul n care Parlamentul nu se afla n sesiune, el urmeaza sa fie
convocat n mod obligatoriu. Parlamentul urmeaza sa aprobe sau sa respinga
ordonantele respective printr-o lege care va specifica n mod expres acest lucru.
Aceasta so1utie este explicabila deoarece, potrivit Constitutiei Romniei,
Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului romn si unica
autoritate legiuitoare a tarii. Potrivit punctului de vedere exprimat de autorii de
specialitate, Parlamentul are o competenta nelimitata deoarece a primit direct de la
popor mputerniciri ce tin de exercitiul suveran al puterii. Acest principiu, care s-a
ncetatenit n practica constitutionala, nu este limitat dect de conditia de a nu se
contraveni nsesi prevederilor Constitutiei, sau de a substitui Parlamentul unor alte
organe, fapt ce ar contraveni principiului separatiei puterilor. Este evident ca
Parlamentul nu se poate substitui, de pilda Guvernului n exercitarea functiei sale
69
executive si sa emita acte cu caracter executiv, deoarece aceasta ar reprezenta o

ncalcare a Constitutiei, dar el poate - fara a ncalca cu nimic principiile
Constitutiei si regulile generale de drept - sa intervina pe calea unor legi chiar n
problemele ce privesc administratia publica. Parlamentul poate reglementa
asemenea domenii fara a-si atribui functii executive, care ar fi contrare pozitiei si
atributiilor pe care le are sistemul general al organelor statului de drept. n masura
n care Parlamentul si exercita functia normativa, care nu cunoaste limitari, el
actioneaza n concordanta cu interesele generale si, prin urmare, nu i se poate
reprosa o abatere de la spiritul Constitutiei sau o depasire a atributiilor sale.
n ceea ce priveste Guvernul, este normal deci ca orice abilitare a acestuia de
a emite acte normative sa fie limitata n timp si supusa unor anumite
circumstantieri privitoare la domeniile la care ea trebuie sa se refere. Este firesc, de
aceea, ca legile de abilitare sa defineasca toate modalitatile n care competenta
legislativa a Guvernului - competenta de exceptie - sa poata fi exercitata.
Pe plan teoretic, conceptual, se cuvine a preciza si faptul ca, prin simplul ei
continut, o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonante nu poate fi
considerata ea nsasi ca fiind neconstitutionala, ci doar ordonantele ce s-ar emite n
baza legii, n cazurile n care, fireste, acestea s-ar ndeparta de la principiile
constitutionale. De altfel, jurisprudenta Curtii Constitutiona1e n aceasta materie a
stabilit cu deosebita claritate care sunt sensurile si limitele actiunii de abilitare a
Guvernului. n Decizia Curtii Constitutiona1e nr.75 din 13 iulie 1994 s-a precizat
ca Tinnd seama de prevederile art. 114 alin.(1) din Constitutie, potrivit carora
legea speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante nu poate privi
domeniile ce fac obiectul legii organice, rezulta ca sensul abilitarii este acela al
investirii Guvernului cu competenta stabilirii unor masuri legislative care nsa sa
nu afecteze, n nici un fel, aceste domenii. De aceea, sub aspect material, abilitarea
are un caracter limitat nu numai de scopul prevazut n legea de abilitare, dar si de
interdictia constitutionala de a depasi sfera legii ordinare printr-o ingerinta n
domeniul legii organice".
Spre deosebire de sistemul romn, sistemul constitutional francez cunoaste
posibilitatea exercitarii unei competente ,,reglementare" , care apartine exclusiv
Guvernului, abilitat a emite acte normative cu caracter primar n unele domenii
specifice de activitate. n legatura cu acest aspect, Constitutia franceza din 1958
stabileste chiar o diferenta neta ntre materiile care sunt de domeniul legii"
specificate de art.34, printre care drepturile civile, nationalitatea, stabilirea
infractiunilor si a pedepselor, regimul impozitelor, al monedei, regimul electoral
etc., si domeniile care au un caracter reglementar" si care sunt de fapt toate cele
care nu sunt enumerate ca fiind de domeniul legii. Aceasta situatie se deosebeste
de regimul ordonantelor" pe care le prevede Constitutia Romniei, deoarece
acestea se iau - n Franta ca si n Romnia - pe baza unei abilitari din partea
Parlamentului de a emite acte normative, deci si n domeniul care apartine legii,
evident, pe un timp limitat. n sistemul francez exista, prin urmare, n afara de
dreptul de a emite regulamente n aplicarea legilor",si posibilitatea emiterii unor
acte normative primare, de exercitare a unei competente delegate", pentru anumite
domenii specifice. Delimitarea de competenta este att de puternica nct daca
PARTEA I
70
Parlamentul ar intentiona sa elaboreze un proiect ntr-un domeniu care tine de

competenta reglementara, Guvernul are dreptul sa se adreseze Consiliului
Constitutional.
Reforma constitutionala din 2003 si-a propus, printre altele, sa precizeze mai
bine raporturile dintre Parlament si Guvern, precum si situatiile n care Guvernul
poate emite ordonante de urgenta.
n aceasta privinta, pentru a evita orice nentelegeri n legatura cu situatiile
n care executivul adopta Ordonante de Urgenta, au fost preconizate modificari si
completari ale unor texte de lege. Astfel, potrivit noului text al alin.4 al art.115
"Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai n situatii extraordinare, a
caror reglementare nu poate fi amnata, avnd obligatia motivarii urgentei n
cuprinsul acestora. Alineatul 5, nou introdus, precizeaza ca Ordonanta de urgenta
intra n vigoare numai dupa depunerea sa spre dezbatere n procedura de urgenta la
Camera competenta sa fie sesizata si dupa publicarea ei n Monitorul Oficial al
Romniei. Camerele, daca nu se afla n sesiune, se convoaca n mod obligatoriu n
5 zile de la depunere sau, dupa caz, de la trimitere.
Daca n termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizata nu se
pronunta asupra ordonantei, aceasta este considerata adoptata ?si se trimite celeilalte
Camere, care decide, de asemenea, n procedura de urgenta. Ordonanta de urgenta
cuprinznd norme de natura legii organice se aproba cu majoritatea prevazuta de
articolul 76 alineatul (1)".
Totodata, a fost introdus si un alt alineat (6), n conformitate cu care
"Ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate n domeniul legilor
constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului,
drepturile, libertatile si ndatoririle prevazute de Constitutie, drepturile
electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri n proprietatea
publica".
De mentionat mai sunt si alte prevederi nscrise respectiv n alin.7 si alin.8
nou introdus la art.114. n conformitate cu alin.7, "Ordonantele cu care
Parlamentul a fost sesizat se aproba sau se resping printr-o lege n care vor fi
cuprinse si ordonantele ale caror efecte au ncetat potrivit alineatului (3)".
n ce priveste alin.8, acesta dispune ca "Prin legea de aprobare sau
respingere se vor reglementa, daca este cazul, masurile necesare cu privire la
efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonantei".
Modificarile care se nscriu pe linia unor propuneri formulate n mod
constant n ultimii ani n lucrarile de specialitate vor fi de natura sa asigure o mai
corecta delimitare ntre atributiile Parlamentului si ale Guvernului, evitndu-se
situatiile n care ordonantele de urgenta ar fi adoptate fara luarea n considerare a
unor situatii care determina ntr-adevar recurgerea la aceasta procedura.
Mentionam ca problema ordonantelor de urgenta a fost relevata nu numai n
lucrarile de specialitate, dar si n rapoartele anuale de monitorizare ale Comisiei
Europene, care au solicitat ca prioritatea reglementarilor legislative sa revina
Parlamentului, conform rolului si pozitiei sale constitutionale, procedura
"legislatiei delegate" urmnd sa fie folosita numai n situatii de exceptie care
71
justifica ntr-adevar o derogare de la procedura normala de adoptare a actelor

normative cu valoare generala de catre Parlament.
Sectiunea a 7-a
Structura administratiei publice centrale
7.1. Administratia publica centrala de specialitate cuprinde ministerele si
alte organe de specialitate, care pot fi n subordinea Guvernului. Ministerele se
nfiinteaza, se organizeaza si functioneaza potrivit legii adoptate de Parlament.
Guvernul si ministerele, cu avizul Curtii de Conturi, pot nfiinta nsa organe de
specialitate n subordinea lor, cu conditia ca legea sa le fi recunoscut n mod expres
aceasta competenta.
Sectiunea a 8-a
Autoritati autonome ale administratiei publice centrale de specialitate
Constitutia prevede ca este posibila si nfiintarea unor autoritati
administrative autonome deci nesubordonate Guvernului dar numai printr-o
lege organica.
Consiliul Suprem de Aparare a Tarii
n cadrul administratiei publice centrale de specialitate, un loc important
revine Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, care organizeaza si coordoneaza n
mod unitar activitatile care privesc apararea tarii si siguranta nationala, participarea
la mentinerea securitatii internationale si la apararea colectiva n sistemele de
alianta militara, precum si la actiuni de mentinere sau de restabilire a pacii.
n legatura cu Consiliul Suprem de Aparare a Tarii trebuie relevate
prevederile Legii nr.39 din 13 decembrie 1990 privind nfiintarea, organizarea si
functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Aceasta lege defineste
atributiile Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, preciznd ca acesta propune spre
aprobare Parlamentului conceptia fundamentala de aparare a tarii, structura
sistemului national de aparare, declararea starii de razboi, suspendarea - n caz de
razboi - a ostilitatilor, ncheierea armistitiului sau ncetarea starii conflictuale.
Consiliul analizeaza situatiile de natura sa impuna declararea starii de urgenta,
precum si declararea mobi1izarii generale. El analizeaza si aproba, printre altele,
organizarea generala a fortelor armate si a celorlalte componente ale sistemului
national de aparare, masurile necesare pentru respingerea unui atac armat,
dislocarea si redislocarea n timp de pace, pe teritoriul national, a Marilor Unitati,
de la brigada n sus, programele de perspectiva privind nzestrarea cu tehnica
militara a fortelor armate, planul de cooperare ntre Ministerul de Interne si
Ministerul Apararii Nationale, planul de interventie al unitatilor Ministerului
Apararii Nationale si ale Ministerului de Interne, orientarile de baza n domeniul
relatiilor internationale militare etc.
PARTEA I
72
CAPITOLUL VII
ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA
Sectiunea 1
Principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor
publice n organizarea si functionarea administratiei publice locale
Procesul constituirii unor organe ale administratiei locale este la fel de vechi
ca si procesul de constituire a statelor, uneori fiind chiar mai vechi dect acesta,
deoarece primele colectivitati au fost acelea care au grupat oameni constituiti n
comune, sate, mici asezari care se bucurau de o deplina autonomie. Pe masura ce sau constituit statele centralizate, atributiile organelor locale au suferit limitari.
Instaurarea unor regimuri centralizate puternice a nsemnat, n acelasi timp,
slabirea puterii locale si guvernarea de catre centru". Atunci cnd n majoritatea
tarilor lumii regimurile totalitare au facut loc unor regimuri democratice, problema
relatiilor dintre administratia centrala si cea locala s-a pus n mod cu totul nou.
Sunt de remarcat, n aceasta privinta, prevederile Cartei Europene a Autonomiei
Locale, adoptata de Consiliul Europei la Strasbourg, la 15 octombrie 1985, care
defineste si precizeaza o serie de importante principii indispensabile organizarile
oricaror state democratice. Carta Europeana a Autonomiei Locale mentioneaza ca
existenta colectivitatilor locale investite cu responsabilitati efective permite o
administratie n acelasi timp eficace si apropiata de cetateni". Preambulul
documentului mentionat subliniaza si ideea ca apararea si ntarirea autonomiei
locale n diferite tari ale Europei reprezinta o contributie importanta la edificarea
unei Europe ntemeiate pe principiile democratiei si ale descentralizarii puterii". n
opinia Consiliului Europei, exprimata n preambulul Cartei, ntarirea autonomiei
locale presupune existenta unor colectivitati locale puternice, dotate cu organe de
decizie, constituite n mod democratic si beneficiind de o larga independenta att n
ceea ce priveste competentele, dar si n ceea ce priveste modalitatile de exercitare a
acestora si mijloacele de care dispun pentru ndeplinirea lor.
n teoria dreptului administrativ exista mai multe sisteme de modelare a
relatiilor dintre comunitatile locale si administratia centrala a unei tari. Exista, n
primul rnd, un sistem centralizat si altul descentralizat, dupa cum elementul
preponderent n luarea deciziilor este factorul central sau cel local. ntre acestea
exisa nsa si o serie de sisteme intermediare: deconcentrarea (sistem n care
autoritatile locale dispun de importante puteri, dar titularii lor nu sunt alesi, ci
numiti de centru) si tutela administrativa (ce implica un anumit drept de control
de catre autoritatile centrale asupra autoritatilor administratiei publice locale
descentralizate).
73
Prevederile constitutionale sunt menite, n orice sistem, sa asigure un

echilibru corespunzator ntre organele centrale si cele locale, ntre capacitatea de
decizie a unora si a celorlalte. Sub acest aspect, Constitutia Romniei din 1991 si
Legea nr.69/1991 (cu modificarile ulterioare) au consacrat principiul autonomiei
locale, cu dreptul inerent al organelor centrale de a asigura un anumit control, n
limitele cerintei de a se garanta la nivelul ntregii tari nfaptuirea obiectivelor
generale. Realizarea unor asemenea obiective implica, totodata, recunoasterea
posibilitatii pentru factorii locali de a dispune de o deplina competenta, asigurnd
realizarea obiectivelor si masurilor ce se cer nfaptuite la nivel local n contextul
prevederilor generale de aplicabilitate nationala, menite sa asigure independenta
tarii, dezvoltarea sa economica, garantarea drepturilor si libertatilor cetatenilor.
Dupa cum observa, la timpul sau, marele jurist romn Paul Negulescu, n
orice tara sunt doua categorii de interese: unele care au un caracter cu totul general
privind totalitatea cetatenilor, ntreaga colectivitate, cum bunaoara: facerea legilor,
raporturilor Tarii cu strainatatea, supravegherea si distribuirea justitiei, organizarea
armatei, ordinea publica si siguranta statului; altele nsa sunt speciale unei anumite
localitati, spre exemplu: ndestularea comunei cu articole alimentare de prima
necesitate, nfrumusetarea comunei, facerea unui pod peste un ru, facerea de
parcuri si gradini, aducerea apei, a luminii, ridicarea gunoaielor si curatitul
strazi1or, canalizarea, buna stare sanitara a comunei, ngrijirea de saracii din
comuna, dezvoltarea simtului artistic prin crearea de muzee locale, orchestre
comunale, dezvoltarea culturala prin crearea de scoli de adulti, de biblioteci,
crearea de scoli de meserii etc.
Este incontestabil ca interesele comune ntregii colectivitati nu pot fi
ncredintate dect puterii centrale. Numai astfel putem avea unitatea Statului,
numai astfel un stat poate fi puternic si n masura de a se impune inamicului din
afara sau dinauntru 43.
Pe de alta parte, trebuie mentionata si parerea unui alt mare specialist romn
n dreptul administrativ, profesorul E.D.Tarangul, care opina ca O independenta
completa a autoritatilor descentralizate ar aduce anarhia n stat. Autoritatile
centrale au dreptul si chiar datoria sa aiba un control asupra activitatii si
autoritatilor descentralizate 44.
Autorii de specialitate care au examinat sistemul existent n Romnia au
ajuns, de aceea, la concluzia ca sistemul administrativ actual cuprinde o mbinare a
sistemelor clasice de fundamentare a relatiilor dintre autoritatile centrale si cele
locale. S-a subliniat ca n administratia publica din Romnia ntlnim att elemente
(de centralizare, n masura n care acest lucru este necesar, dar si elemente foarte
puternice de autonomie locala si unele elemente de tutela administrativa, cadrul
general fiind nsa acela al realizarii unui sistem democratic, de natura a permite o
larga manifestare a creativitatii si posibilitatilor de actiune ale unei administratii
locale eficace. Dupa cum a subliniat autorul romn, conf.dr. Mircea Preda,
legislatia romna n materie poate fi apreciata ca profund democratica, instituind
43
44
Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, Bucuresti, 1934, vol.1, pag.621.

E.D.Tarangul, Tratat de drept administrativ romn, Cernauti, 1944, pag.82.
PARTEA I
74
pentru autoritatile locale, autonome, un regim de larga autonomie, care raspunde

pe deplin exigentelor si principiilor statului de drept si se racordeaza n totul la
legislatia statelor europene cu administratie publica eficienta. Ramne numai ca si
n activitatea practica aceasta sa fie aplicata n mod corect, n consens cu scopul si
finalitatile dorite de legiuitor, deoarece realizarea n concret a acesteia este, poate,
elementul definitoriu n a statua sau nu existenta n Romnia a unui regim
accentuat de autonomie administrativa 45.
n ceea ce priveste administratia publica locala, Constitutia Romniei din
1991, n formularea sa initiala, a precizat ca administratia publica din unitatile
administrativ-teritoriale se ntemeiaza pe principiul autonomiei locale si al
descentralizarii serviciilor publice.
Reforma constitutionala din 2003 se refera la principiile descentralizarii, al
autonomiei locale si al deconcentrarii serviciilor publice, adaugnd ideea de
deconcentrare la principiile descentralizarii (considerate a fi mai multe) si la
autonomia locala.
Prevederile constitutionale privind autonomia locala au fost dezvoltate prin
Legea nr.215 din 23 aprilie 2001 privind administratia publica locala. Acest
importnt act normativ aduce precizari privind nsasi notiunea de autonomie locala,
aratnd ca prin aceasta se ntelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor
administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona treburile publice, n
numele si n interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, n conditiile legii.
Legea aduce precizari n sensul ca acest drept se exercita de consiliile locale si
primari, precum si de consiliile judetene - autoritati ale administratiei publice
locale alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Prin aceasta nu
se aduce atingere posibilitatii de a se recurge la consultarea locuitorilor prin
referendum sau prin orice alte forme de participare directa a cetatenilor la treburile
publice, n conditiile legii.
Legea aduce dezvoltari si precizari principiului autonomiei locale stabilind
cu strictete atributiile primarilor, ale consiliilor, definind cu exactitate mecanismul
relatiilor dintre primar si prefect, care este reprezentantul autoritatii centrale,
stabileste garantii mpotriva demiterii abuzive a primarilor. Totodata, sunt nscrise
anumite prevederi speciale pentru unitatile administrativ-teritoriale n care cetatenii
apartinnd unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din numarul
locuitorilor. n asemenea unitati, hotarrile cu caracter normativ se aduc la
cunostinta publica si n limba materna a cetatenilor apartinnd minoritatii
respective (art.51), iar inscriptionarea denumirii localitatilor si a institutiilor
publice se face si n limba respectiva (art.90 alin.4).
n localitatile mentionate, cetatenii la care face referire legea se pot adresa
autoritatilor, oral sau n scris, si n limba materna, primind raspuns att n limba
romna ct si n limba materna (art.90 alin.2). Prevederea n cauza a fost ridicata la
rangul de norma constitutionala, fiind reprodusa n art.120 alin.(2) din Constitutie,
dupa modificarea din 2003, care face referire la prevederile legii organice.
45
Mircea Preda, op.cit., Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996, pag.286.
75
n localitatile mentionate, cetatenii la care face referire legea se pot adresa

autoritatilor oral sau n scris si n limba materna, primind raspuns att n limba
romna ct si n limba materna (art.90 alin.2 din lege).
Sectiunea a 2-a
Autoritati prin care se realizeaza autonomia locala
n conformitate cu prevederile Constitutiei, autoritatile administratiei publice
prin care se realizeaza si autonomia locala la nivelul comunelor si oraselor sunt
consiliile locale alese si primarii alesi n conditiile legii. Att consiliile locale, ct
si primarii, functioneaza n conditiile legii ca autoritati administrative autonome,
avnd competenta de a rezolva treburile publice din comune si din orase. Exista
posibilitatea ca autoritati de genul celor mentionate (consiliile locale alese si
primarii alesi) sa fie constituite si n cadrul subdiviziunilor administrativ-teritoriale
ale municipiilor, cum este cazul Municipiului Bucuresti. Consiliile sunt compuse
din consilieri alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, numarul
acestora fiind stabilit n raport de numarul locuitorilor comunei sau orasului.
Consiliul are o multitudine de atributii, printre care alegerea viceprimarilor,
aprobarea statutului comunei sau orasului, aprobarea bugetului local, stabilirea de
impozite si taxe locale, nfiintarea unor institutii si agenti economici de interes
local etc.
2.1. Primarul nu este ales de consiliul local, ci direct de cetateni. El este
seful administratiei publice locale si raspunde n fata consiliului de buna
functionare a acesteia. Primarul poate delega exercitarea unora dintre atributiile
sale viceprimarilor, secretarilor sau altor functionari din serviciile consiliului. n
exercitarea atributiilor sale, el emite dispozitii, care devin executorii dupa ce-au
fost aduse la cunostinta persoanelor interesate. Primarii n exercitarea functiei lor
sunt ocrotiti de lege. Prefectul poale dispune suspendarea din functie a
primarului, dar numai pe timpul unei anchete judiciare. mpotriva acestei masuri,
primarul se poate adresa instantei n conditiile Legii contenciosului administrativ.
Este de observat ca primarul nu poate fi demis sau destituit de catre consiliile
locale, deoarece el este ales direct de catre cetateni. Singurul organ abilitat sa
dispuna suspendarea din functie a primarului este prefectul, dar asa cum s-a aratat,
numai pe durata unei anchete judiciare.
2.2. n ceea ce priveste consiliile judetene, acestea reprezinta, potrivit
Constitutiei, autoritatile administratiei publice carora le revine competenta de a
coordona activitatea consiliilor comunale si orasenesti, spre a se putea realiza
serviciile publice de interes judetean. Ele se aleg si functioneaza n conditiile legii.
Legea nr.69/1991 pentru administratia pub1ica locala precizeaza componenta si
constituirea consiliului judetean, atributiile sale si modul n care acesta
functioneaza. Consiliul judetean se compune din consilieri alesi, n raport cu
populatia judetului. Numarul consilierilor este de 37 n cazul n care populatia
PARTEA I
76
judetului este inferioara cifrei de 350.000 de locuitori, de 39 cnd populatia se

nscrie ntre 350.001 si 500.000 locuitori si de 45 cnd populatia judetului
depaseste 500.000 locuitori.
Printre atributiile consiliului judetean figureaza coordonarea activitati
consiliilor locale, organizarea si conducerea serviciilor publice judetene, adoptarea
bugetului judetean, stabilirea orientarilor generale privind organizarea si
dezvoltarea urbanistica a localitatilor, precum si amenajarea teritoriului,
administrarea domeniului public si privat al judetului, stabilirea de impozite si taxe
judetene, nfiintarea de institutii si agenti economici de interes judetean etc.
2.3. Mandatul consiliilor judetene este de patru ani, consilierii exercitndusi mandatul de la data depunerii juramntului pna la ntrunirea consiliului nou
ales. Consiliul judetean se ntruneste n sedinte ordinare trimestrial, dar se poate
ntruni si n sedinte extraordinare, ori de cte ori este necesar. n exercitarea
atributiilor ce-i revin, consiliul judetean adopta hotarri. Pe durata mandatului el
alege din rndul membrilor sai o delegatie permanenta, compusa din 5-7 consilieri,
presedintele si vicepresedintii consiliului.
Este de remarcat ca presedintele consiliului judetean este, totodata, si seful
administratiei publice judetene. El nu se suprapune cu prefectul; el poate asista la
sedintele delegatiei permanente sau sa-si trimita un reprezentant.
2.4. Presedintele consiliului judetean conduce sedintele consiliului, asigura
executarea hotarrilor consiliului, exercita functia de ordonator principal de
credite, ntocmeste proiectul de buget judetean, numeste si elibereaza din functii
personalul administratiei publice judetene, cu exceptia secretarului, care este numit
de catre Departamentul pentru administratia publica locala.
2.5. Prefectul are dreptul sa exercite un control cu privire la legalitatea
actelor adoptate de autoritatile administratiei publice judetene, atacnd actele pe
care le considera ilegale, n fata instantei de contencios administrativ. Atacarea
actelor administrative judetene are ca efect suspendarea lor de drept.
n ceea ce priveste prefectul, trebuie precizat ca el ocupa o pozitie distincta
n sistemul administratiei publice locale. Prefectii sunt reprezentantii Guvernului n
judete sau n municipiul Bucuresti si conduc serviciile publice descentralizate ale
ministerelor si celorlalte organe centrale din unitatile administrativ-teritoriale. Asa
cum s-a vazut mai sus, prefectul poate sa atace n fata instantei de contencios
administrativ un act al consiliului local sau al primarului, n situatia n care
considera actul n cauza ca fiind ilegal. ntr-o asemenea ipoteza, actul atacat va fi
considerat suspendat de drept. Aceasta situatie specifica a prefectului trebuie bine
nteleasa, deoarece prefectul nu mai dispune de prerogativele fostilor presedinti ai
consiliilor populare judetene din perioada anterioara anului 1989. ntre prefecti, pe
de o parte, si consiliile locale si judetene si primari, pe de alta parte, nu exista
raporturi de subordonare. Prefectul este seful serviciilor publice ale ministerelor si
77
ale celorlalte autoritati ale administratiei centrale organizate n unitatile

administrativ-teritoriale.
Ca reprezentant al Guvernului, prefectul asigura realizarea intereselor
nationale, respectarea legilor si a ordinii publice, controlul cu privire la legalitatea
actelor administrative ale autoritatilor publice locale si judetene, dispune luarea
masurilor corespunzatoare pentru prevenirea infractiunilor si apararea drepturilor
cetatenilor etc.
O importanta precizare a fost adusa prin reforma constitutionala din 2003,
care a specificat, n mod expres, ca ntre prefect, pe de o parte, consiliile locale si
primari, precum si consiliile judetene si presedintii acestora, pe de alta parte, nu
exista raporturi de subordonare (art.123 alin.4).
n legatura cu prefectul mai trebuie subliniat ca raporturile sale cu primarii si
consiliile locale au fost minutios examinate n perioada premergatoare elaborarii
Legii privind administratia publica locala. Dificultatea cea mai mare a constat n
sincronizarea activitatii unui organ numit de catre Guvern si activitatea primarului,
care este ales direct de populatie. Daca s-ar fi recunoscut prefectului dreptul de a-l
demite sau destitui pe primar, s-ar fi adus atingere principiului autonomiei locale,
primarul fiind un organ ales direct de electoratul local. S-a acceptat, de aceea, n
final, ideea ca prefectul are numai posibilitatea de a ataca n fata instantei de
contencios administrativ un act al consiliului judetean, al celui local sau al
primarului, daca considera actul n cauza ca fiind ilegal. ntr-o asemenea situatie,
actul atacat este suspendat de drept. Prefectul dispune, dupa cum am mai aratat, si
de posibilitatea de a-l suspenda pe primar, dar numai n cazul n care acesta este
anchetat pe plan judiciar. n toate celelalte situatii, activitatea primarului si cea a
prefectului se desfasoara paralel, dar cu anumite interferente, fiecare dintre aceste
organe avnd competenta sa bine determinata. Legea cu privire la administratia
publica locala prevede ca prefectul, pentru ndeplinirea atributiilor ce-i revin, emite
ordine, n conditiile legii. Ordinele care stabilesc masuri cu caracter tehnic si de
specialitate sunt emise dupa consultarea organelor sau serviciilor de specialitate si
sunt contrasemnate de conducatorii acestora. Ordinul prefectului devine executoriu
numai dupa ce a fost adus la cunostinta publica, prin afisare si publicare cnd
contine dispozitii normative, sau de la data comunicarii, n toate celelalte cazuri.
Legea nr.69/1991 cu privire la administratia pub1ica locala a dezvoltat, dupa
cum am vazut, prevederile constitutionale, aducnd totodata importante precizari
indispensabile ntelegerii autonomiei locale n tara noastra. Legea a fost modificata
la 12 aprilie 1996, cu care prilej a fost specificat continutul autonomiei locale, a
fost definit cu mai multa precizie, profilul prefectului si prerogativele sale, au fost
operate reduceri ale numarului membrilor consiliilor locale, au fost aduse elemente
suplimentare n legatura cu incompatibilitatile ce exista ntre functia de consilier si
alte functii. Totodata, au fost aduse completari si n ce priveste constituirea
consiliilor locale, ncetarea mandatului de consilier s.a.
Cele mai importante prevederi ramn nsa cele legate de ocrotirea
consilierilor locali si garantiile privind demiterea din functie a primarului pentru
motive nejustificate. Astfel, s-a precizat ca demiterea primarului bazata pe hotarri
definitive ale instantei de judecata se face prin hotarre a Guvernului, la
PARTEA I
78
propunerea motivata a prefectului. Ct priveste hotarrile si motivele care au stat la

baza emiterii, acestea se aduc la cunostinta primarului de catre prefect, n termen
de 5 zile de la publicarea hotarrii n Monitorul Oficial al Romniei, hotarrea de
demitere putnd fi atacata nsa de catre primarul demis, la instanta de contencios
administrativ, n termen de 10 zile de la data aducerii la cunostinta
O importanta prevedere este si aceea ca ntr-un asemenea caz, introducerea
actiunii suspenda executarea masurii de demitere.
Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.22 din 26 mai 1997 pentru
modificarea si completarea Legii administratiei publice locale nr.69/1991 au fost
introduse noi prevederi de natura a conferi o si mai mare pondere autonomiei
locale. Astfel, s-a precizat ca Autoritatile administratiei publice centrale nu
intervin n domeniile care nu tin de competenta lor exclusiva, dect daca, si n
masura n care, obiectivele actiunii nu pot fi realizate de autoritatile administratiei
publice locale datorita dimensiunilor sau efectelor pe care ar urma sa le produca46.
Au fost operate numeroase alte modificari care precizeaza aplicarea practica a
autonomiei locale, precum si unele dispozitii care stabilesc ca mandatul primarului
sau al consilierului se suspenda n cazul numirii ca membru al Guvernului,
perioada de suspendare neputnd fi nsa mai mare n asemenea situatii dect durata
mandatului.
De asemenea, s-a mai precizat ca n situatia n care nceteaza calitatea de
primar sau de consilier a celui n cauza, mandatul de primar respectiv cel de
consilier va fi reluat.
CAPITOLUL VIII
AUTORITATEA JUDECATOREASCA
Sectiunea 1
Justitia si statul de drept
Ideea statului de drept este indisolubil legata de rolul justitiei, de
promovarea legalitatii n activitatea organelor de stat, de apararea ferma a
drepturilor si libertatilor cetatenilor. Referindu-se la adevarata semnificatie si la
implicatiile profunde ale conceptului de stat de drept, profesorul Ion Deleanu
sublinia, ntr-o apreciere ct se poate de reusita, ca printr-un original circuit feedback, dreptul odata creat se impune statului el nsusi subiect de drept asemenea
altor subiecte. Pentru a avea forta de a se impune, cteva minime conditii sunt
indeniabile: postularea prin normele dreptului a unor valori morale si politice
autentice si persuasive pentru societatea civila globala si pentru individ; instaurarea
46
Monitorul Oficial al Romniei, anul II, nr.18, Partea II, 16 mai 1991
79
unei ambiante democratice; consolidarea principiului responsabilitatii statului;

institutionalizarea unor mijloace de control eficiente asupra activitatii lui;
instituirea unei ordini juridice coerente si stabile; promovarea stricta a principiului
legalitatii si a principiului constitutionalitatii; transformarea omului n reper
axiologic cardinal47.
n sistemul separatiei puterilor n stat, puterii judecatoresti i revin o serie de
atributii esentiale n garantarea bunei functionari a tuturor mecanismelor statului, a
garantarii drepturilor si libertatilor cetatenilor. Actionnd ca un factor de echilibru
ntre puterea legislativa si puterea executiva, puterea judecatoreasca este chemata
sa repare orice eventuale disfunctionalitati n sistemul separatiei puterilor, sa
permita, prin mijloacele sale specifice, repararea unor nedreptati, eliminarea
oricaror abuzuri nedorite de putere, garantnd totodata suprematia legii si
contribuind la faurirea unei imagini cu adevarat convingatoare cu privire la valorile
democratiei.
Este bine cunoscut faptul ca, nca din antichitate conceptul de justitie a fost
asociat cu ideea de dreptate, cu lichidarea oricaror abuzuri, cu posibilitatile de a i
se asigura cetateanului simplu accesul la mpartirea corecta a dreptatii. Jus est ars
aequi et boni postula un vechi adagiu latin care s-a pastrat. Regimurile totalitare
de toate nuantele au cautat sa umbreasca rolul puterii judecatoresti si sa o
transforme ntr-o simpla anexa a puterii executive, sa constrnga judecatorii, sub
pretexte ideologice sau ale unei ratiuni de stat, sa se abata de la ndatoririle lor
firesti si sa pronunte dreptatea n spiritul anumitor interese politice. n tarile
democratice, rolul justitiei este nsa covrsitor n garantarea institutiilor statului de
drept, n promovarea libertatilor, n eliminarea oricaror vestigii ale politicii de
coruptie si arbitrar. O inscriptie aflata pe frontispiciul cladirii Departamentului
Justitiei din Washington, atribuita lui Platon, glasuieste astfel: Justitia n viata si
conduita statului este posibila numai daca salasluieste mai nti n inimile si
sufletele cetatenilor48. Independenta judecatorilor corect nteleasa si nfaptuita
este menita sa aiba un rol exceptional n garantarea tuturor institutiilor statului de
drept. mpartirea corecta a dreptatii reprezinta n fond o dovada esentiala a
atasamentului unei tari sau alteia fata de marile principii ale democratiei
internationale. Pe de alta parte, este de constatat ca rolul cu adevarat eficace al
puterii judecatoresti este conditionat de garantarea inamovibilitatii judecatorilor, de
mecanisme clare si eficace de garantare a drepturilor procesuale, de accesul fara
discriminari al tuturor la instantele judecatoresti, de posibilitatile recunoscute
oricarui cetatean care se simte nedreptatit sa apeleze la serviciile justitiei.
Imixtiunea arbitrara a executivului n treburile justitiei a constituit ntotdeauna o
piedica n calea exercitarii functiilor instantelor judecatoresti. Amestecurile de
orice fel si sugestiile date judecatorilor de a judeca ntr-un fel sau altul au umbrit
ideea de dreptate, diminund valoarea uneia dintre cele mai importante ale statului
47
Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice, Tratat, vol. I, Europa Nova, Bucuresti, 1996, pag.113; a se
vedea pentru o temeinica fundamentare a rolului justitiei n statul romn: Gavril Iosif Chiuzbaian, Sistemul puterii
judecatoresti, Editura Continent XXI, Bucuresti, 2002, 429 pag.
48
Respectfully Quoted, A Dictionary of Quotations requested from the Congressional Research Service,
Washington, 1989, pag.184.
PARTEA I
80
si reducnd pe slujitorii sai la pozitia modesta a unor simpli functionari.

Revitalizarea ideilor statului de drept si garantarea unei autentice democratii sunt,
prin urmare, de nedespartit de restabilirea prestigiului puterii judecatoresti, de
garantarea eficientei mecanismelor sale, de nlaturarea oricaror conditii care ar
stirbi, ar impieta sau ar diminua prestigiul judecatorilor, de a-i face dependenti de
anumite forte politice. Sub acest aspect este de mentionat ca toate constitutiile
democratice acorda un rol esential puterii judecatoresti, se refera la suprematia
legilor, garanteaza inamovilibilitatea judecatorilor, stabilesc mecanisme clare si
eficiente pe care cetatenii le pot folosi spre a se adresa justitiei si a obtine din
partea acesteia garantarea respectarii drepturilor lor.
A devenit un adevar cu valoare de axioma, care deci nici nu ar trebui sa mai
fie repetat, acela ca unul dintre mijloacele cele mai importante si mai eficiente
pentru asigurarea protectiei si respectului drepturilor omului l constituie justitia.
Aceasta, prin definitie, trebuie sa garanteze drepturile cetatenilor mpotriva
oricaror abuzuri, sanctionnd pe cei vinovati de ncalcarea legii si restabilind n
toate cazurile drepturile ce au fost ncalcate. Cu toate ca aceste lucruri par astazi
firesti, nu ntotdeauna justitia a avut att de clar stabilit profilul activitatilor sale, al
sarcinilor pe care trebuia sa le ndeplineasca. Ideea implicarii justitiei n apararea
drepturilor omului este, evident, o creatie moderna legata de nsusi conceptul
existentei acestor drepturi. n antichitate a avut, la un moment dat, o larga
circulatie principiul fiat justitia pereat mundus (sa se faca dreptate chiar de ar fi sa
piara lumea). Originea acestui principiu este ndepartata. Filosoful Seneca
povesteste ca la Roma exista un pretor, Piso, celebru prin constiinciozitatea, dar si
prin rigiditatea sa. Piso condamnase pe un cetatean pentru crima de omor, dar n
momentul n care cel condamnat a fost adus n piata publica spre a fi executat, i-a
facut aparitia nsusi omul care se credea ca ar fi fost victima asasinatului.
Centurionul a suspendat atunci executia si a trimis lui Piso un curier, asteptnd noi
ordine din partea acestuia, dar fiind caracterul iesit din comun al cazului Piso, nsa,
i-a condamnat pe toti trei la moarte: persoana deja condamnata, pentru ca
mpotriva sa exista o sentinta definitiva, care trebuia executata; pe centurion,
fiindca n-a executat ordinul, ier pe presupusa victima, deoarece a constituit cauza
mortii a doi oameni nevinovati.
Evident, o asemenea conceptie absurda despre justitie nu are nimic comun
cu apararea drepturilor omului. Mare diplomat romn Nicolae Titulescu, care era n
acelasi timp si un mare jurist, a aratat cu multa claritate ca Sub abstractiunea
legilor se misca oameni si, a-i sacrifica unui exces de logica, nseamna a zice Omul
este facut pentru lege, iar nu legea pentru om, ceea ce e o absurditate 49.
La rndul sau, marele profesor Mircea Djuvara, care releva ideea ca n
practica se poate produce o ndepartare a institutiilor juridice de rolul lor firesc,
preciza ca prima sarcina a dreptului constitutional si n special a legiuitorului n
asemenea materie, este sa caute ca o asemenea deosebire ntre institutiuni si
49
Nicolae Titulescu, Reflectii, Editura Albatros, Bucuresti, 1985, pag.5.
81
realitati sa fie ct se poate de mica, fara nadejde nsa ca vreodata sa poata ajunge a
acoperi acest abis, care prin natura lucrurilor exista n orice institutiune de drept 50.
Sectiunea a 2-a
Instantele judecatoresti
2.1. Potrivit prevederilor Constitutiei, justitia se realizeaza prin nalta Curte
de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti, care sunt abilitate de
lege. Este interzisa nfiintarea de instante extraordinare. n legatura cu acest aspect,
n cadrul Constituantei s-a ridicat problema instantelor militare, existnd si
propuneri privind desfiintarea lor. Dupa o analiza temeinica s-a considerat nsa ca
tribunalele militare nu sunt tribunale extraordinare, ci tribunale speciale.
2.2. Dezbaterile sedintelor de judecata sunt publice, cu exceptia unor cazuri
speciale, n care legea permite ca ele sa nu aiba un asemenea caracter (moralitate,
securitate publica etc.). Procedura judiciara se desfasoara n limba romna.
Cetatenii romni apartinnd minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime n
limba materna n fata instantelor de judecata. Modalitatile de exercitare a acestui
drept urmeaza sa fie stabilite astfel nct sa nu mpiedice buna administrare a
justitiei si sa nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesati. Ct priveste
cetatenii straini si apatrizii, care nu nteleg sau nu vorbesc limba romna, acestia au
dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi n
instanta si de a pune concluzii, prin interpret; n procesele penale, acest drept este
asigurat n mod gratuit.
Potrivit reglementarilor procesuale democratice, mpotriva hotarrilor
judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot sa exercite caile de atac n
conditiile legii.
Pentru a pastra ordinea si disciplina n timpul desfasurarii dezbaterilor
judiciare si a evita incidente nedorite, Constitutia prevede ca instantele
judecatoresti dispun de o politie care este pusa n serviciul lor. Utilitatea acestei
prevederi este evidenta, deoarece au existat dupa cum se stie o serie de procese
importante n care s-au exprimat puncte de vedere diferite si chiar aprecieri de
ordin politic care au suscitat reactii ale participantilor, fiind nevoie, de aceea, ca
instanta sa ia masuri corespunzatoare pentru asigurarea ordinii.
n afara de unele prevederi cu caracter principial, pe care le-am semnalat,
privind independenta judecatorilor, nfaptuirea egala a justitiei, folosirea limbii
romne n procedura judiciara cu corectivul unor exceptii care, dupa cum vom
vedea, au fost aduse prin recenta modificare constitutionala actuala Lege de
organizare judecatoreasca stabileste categoriile de instante judecatoresti si anume:
a) judecatoriile; b) tribunalele; c) curtile de apel; d) nalta Curte de Casatie si
Justitie.
50
Mircea Djuvara, Puterea legiuitoare n noua Constitutie a Romniei si Noile constitutii europene, Institutul
Social Romn, Editura Cultura Nationala, pag.90.
PARTEA I
82
2.3. a) Judecatoriile constituie instantele ordinare care functioneaza n

fiecare judet si n municipiul Bucuresti, numele si localitatile de resedinta ale
judecatoriilor fiind prevazute n Anexa nr.1 a legii organice;
b) Tribunalele functioneaza numai n localitatile resedinta de judet si n
municipiul Bucuresti, n circumscriptiile acestora fiind cuprinse toate judecatoriile
din judet sau din municipiul Bucuresti. Ele judeca n prima instanta o serie de
procese care le sunt date expres n competenta, iar ca instante de apel, toate
apelurile declarate mpotriva hotarrilor pronuntate de judecatorii n prima
instanta. Ca instante de recurs, tribunalele judeca recursurile mpotriva hotarrilor
pronuntate de judecatorii si care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.
c) Curtile de apel si exercita fiecare competenta ntr-o circumscriptie ce
cuprinde mai multe tribunale. Prin noua lege de organizare judecatoreasca au fost
nfiintate 15 Curti de apel, respectiv la Alba Iulia, Pitesti, Bacau, oradea, Suceava,
Brasov, Bucuresti, Cluj, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Trgu Mures, Ploiesti si
Timisoara. Curtile de apel judeca n prima instanta cauzele ce sunt date n
competenta lor prin lege. Ca instante de apel, ele judeca apelurile declarate
mpotriva hotarrilor pronuntate n prima instanta de tribunale, iar ca instante de
recurs, recursurile declarate mpotriva hotarrilor pronuntate n apel, precum si alte
cauze prevazute de lege.
2.4. O noutate o constituie consacrarea unui ntreg Titlu distinct Ministerului
Public, care este inclus n sistemul organelor judecatoresti. Principalele atributii ale
Ministerului Public constau n efectuarea urmaririi penale sau supravegherea
acesteia, sesizarea instantelor judecatoresti, exercitarea actiunii civile n cazurile
prevazute de lege, participarea la judecarea cauzelor, exercitarea cailor de atac,
supravegherea respectarii legii n activitatea de punere n executare a hotarrilor
judecatoresti. Desi parchetele sunt independente fata de instantele judecatoresti,
dispozitiile ministrului justitiei date n mod direct sau prin Procurorul general de pe
lnga Curtea Suprema de Justitie, n vederea respectarii si aplicarii legii, sunt
obligatorii. Parchetele functioneaza pe lnga judecatorii, tribunale si curti de apel,
fiind conduse de catre un prim procuror. Parchetul General de pe lnga Curtea
Suprema de Justitie este condus de un procuror general, ajutat de mai multi
adjuncti. Procurorul general de pe lnga Curtea Suprema de Justitie participa la
sedintele Curtii supreme de Justitie n Sectiuni Unite si desemneaza procurorii ce
vor participa, n conditiile prevazute de lege, la sedintele Curtii Constitutionale.
Sectiunea a 3-a
Statutul judecatorilor
3.1. n sistemul separatiei puterilor, propriu unui stat de drept, judecatorii,
pentru a-si putea ndeplini sarcinile de mare raspundere ce le revin, trebuie sa fie
independenti si sa se supuna numai legii.
83
Constitutia Romniei din 1991 precizeaza, de aceea, statutul judecatorului,

aratnd ca judecatorii sunt numiti de Presedintele Romniei; ei sunt inamovibili,
potrivit legii. n ceea ce priveste judecatorii Curtii Supreme de Justitie, Constitutia
consacra inamovibilitatea lor numai pe termenul pe care sunt numiti, respectiv pe o
perioada de sase ani. Ei pot fi nsa reinvestiti dupa terminarea mandatului lor.
n legatura cu statutul judecatorilor trebuie precizat ca, potrivit prevederilor
constitutionale, functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica
sau privata, exceptndu-se functiile didactice din nvatamntul superior. Ratiunea
acestei prevederi consta n dorinta de a asigura conditii pentru nfaptuirea
independentei persoanelor care functioneaza n magistratura. Daca s-ar fi acceptat
sistemul ca judecatorul poate sa ndeplineasca alte functii, ar fi persistat dubii
asupra obiectivitatii sale depline n judecarea cauzelor, ntruct asupra lui s-ar fi
putut exercita presiuni sau influente. Prin consacrarea incompatibilitatii functiei de
judecator cu orice fel de alte functii publice sau private sunt create conditiile pentru
asigurarea unei obiectivitati si reale independente a judecatorilor n exercitarea
responsabilitatilor ce le revin.
Ocupndu-se n mod detaliat de statutul judecatorilor, legea pentru
organizarea judecatoreasca reglementeaza pe larg conditiile pentru admiterea,
numirea si avansarea n corpul magistratilor, preciznd totodata n ce consta
drepturile si ndatoririle acestora.
3.2. Ideea nscrisa n Constitutie potrivit careia judecatorii sunt inamovibili,
este detaliata de prevederile Legii. Astfel, se prevede ca magistratii nu pot fi
cercetati, retinuti sau arestati fara avizul ministrului justitiei. Ministerul de Interne
are obligatia sa acorde, la cerere, protectie magistratilor si familiilor lor, n acele
cazuri n care viata, integritatea lor corporala sau avutul lor ar fi supuse unor
amenintari. Magistratii nu pot fi eliberati din functie dect n caz de demisie,
pensionare, daca instanta sau parchetul se desfiinteaza ori se schimba localitatea de
resedinta a acestora iar magistratul refuza postul oferit, daca mpotriva
magistratului s-a luat masura ndepartarii din magistratura fie ca sanctiune
disciplinara, fie pentru vadita incapacitate profesionala ori pentru boala psihica, ori
daca magistratul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevazuta de legea
penala. O importanta prevedere a legii este aceea care dispune ca daca mpotriva
unui magistrat se pune n miscare actiunea penala, el va fi suspendat din functie
pna la ramnerea definitiva a hotarrii, dar daca se va constata nevinovatia sa, el
va fi repus n toate drepturile, platindu-i-se drepturile banesti de care a fost lipsit. O
alta idee demna de retinut este si aceea potrivit careia avansarea sau transferarea
magistratilor se poate face numai cu consimtamntul acestora. Magistratii care
ndeplinesc conditiile pentru a fi avansati dar care nu doresc sa schimbe functia si
instanta ori parchetul, pot fi avansati pe loc.
3.3. n spiritul prevederilor constitutionale care impun judecatorilor un
anumit statut, legea interzice magistratilor sa faca parte din partide politice sau
sa desfasoare activitati cu caracter politic. Functia de magistrat este incompatibila
cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din
PARTEA I
84
nvatamntul superior. Magistratilor le este interzisa exercitarea direct sau prin

persoane interpuse a activitatilor de comert, participarea la administrarea sau
conducerea unor societati comerciale sau civile. Numirea magistratilor n diverse
comisii sau comitete prevazute de lege se face numai de ministrul justitiei, n afara
de cazurile n care legea prevede un alt mod de numire.
Prin Legea nr.142/1997 au fost aduse importante modificari si completari
Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca. Aceste modificari si
completari se nscriu tocmai pe linia unei ct mai corecte implicari a activitatii
judecatoresti n garantarea respectarii legilor, stabilind totodata si o serie de masuri
organizatorice de natura sa ridice nivelul administrarii justitiei.
Se cuvine a fi mentionate, n primul rnd, o serie de dispozitii principale
nscrise n lege, ca de pilda aceea ca orice persoana se poate adresa justitiei pentru
apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, nici o lege neputnd
ngradi exercitarea acestui drept.
3.4. Pe planul organizarii justitiei atributii sporite revin ministrului justitiei
pe linia organizarii si functionarii justitiei ca serviciu public. Ministrul justitiei
are dreptul sa exercite controlul asupra tuturor procurorilor, sa ceara informari si
chiar sa dea dispozitii scrise, n mod direct sau prin procurorul general,
procurorului competent sa nceapa, n conditiile legii, procedura de urmarire
penala.
Denumirile de parchet general si procuror general au fost nlocuite n lege
cu Parchetul de pe lnga Curtea Suprema de Justitie si Procurorul general al
Parchetului de pe lnga Curtea Suprema de Justitie. n afara de procurorul
general al Parchetului de pe lnga nalta Curte de Casatie si Justitie s-a stabilit ca si
parchetele de pe lnga curtile de apel vor fi conduse de procurori generali.
Procurorul general al Parchetului de pe lnga nalta Curte de Casatie si Justitie
exercita, direct sau prin procurorii inspectori, controlul asupra tuturor parchetelor
dar, asa cum s-a aratat, importante atributii de control revin si ministrului justitiei,
care va putea efectua asemenea controale din proprie initiativa sau la cererea
Consiliului Superior al Magistraturii, prin inspectori generali sau prin procurori
detasati n Directia de relatii cu Ministerul Public si coordonarea strategiei
antiinfractionale din cadrul Ministerului Justitiei.
3.5. n ce priveste magistratii, legea mai stabileste ca n cauzele date, potrivit
legii, n competenta de prima instanta a judecatoriilor, tribunalelor si curtilor de
apel, judecata se va face de un singur judecator, urmndu-se exemplul unor alte
state democratice si lichidndu-se sindromul nencrederii fata de posibilitatea
administrarii eficiente a justitiei de catre un singur judecator.
Sunt precizate mai bine conditiile de stagiu, sunt diminuate termenele
minime de vechime pentru obtinerea unor functii de conducere n magistratura, se
fac precizari n legatura cu drepturile absolventilor Institutului National al
Magistraturii precum si n legatura cu organizarea acestui institut. Totodata, sunt
introduse dispozitii stimulative legate de drepturile magistratilor, de acordarea
85
asistentei medicale, a concediilor de odihna, a unor gratuitati n ce priveste

transportul, pensiile ce se acorda magistratilor, sprijinirea n construirea sau
cumpararea unor locuinte proprietate personala, instituirea ordinului si medaliei
Meritul judiciar, avnd implicatii n ce priveste reducerea impozitelor, precum si
majorarea pensiilor.
De asemenea o mai mare grija este acordata problemei abaterilor
sanctiunilor, introducndu-se posibilitatea magistratilor de a se adresa Curtii
Supreme de Justitie cu plngeri n cazul refuzului numirii lor n functie, precum si
mpotriva hotarrilor de ndepartare din magistratura.
Toate aceste masuri si prevederi se nscriu n cadrul unei viziuni noi, de
reconsiderare a rolului judecatorilor, asigurndu-se acestora conditiile optime
pentru a se putea dedica n exclusivitate profesiei lor.
Referindu-ne la rolul sporit al justitiei n statul de drept, nu putem sa nu
remarcam si preocuparile viznd implicarea tot mai puternica a justitiei n
combaterea fenomenelor antisociale. Asa, de pilda, dupa cum este bine cunoscut,
alaturi de masurile privind o mai buna administrare a justitiei, n ultimii ani au
sporit preocuparile pentru perfectionarea legislatiei penale si procesual penale, a
legislatiei civile si a altor numeroase domenii n care justitia poate aduce o
contributie importanta la respectarea drepturilor cetatenilor si la eliminarea oricarei
disfunctionalitati n ce priveste modul n care actioneaza mecanismele sociale.
Vom aminti, astfel, numai cu titlu de exemplu, noile prevederi legislative
adoptate dupa Revolutia din Decembrie 1989 privind urmarirea penala, asigurarea
apararii n aceasta faza a procesului penal, dispozitiile noi privind eliberarea pe
cautiune, garantiile procesuale pe care le prevede legislatia procesual penala,
protectia martorilor, redefinirea recursului n anulare, cale extraordinara de atac
care a suscitat foarte multe discutii etc. Nu n ultimul rnd se cuvin a fi mentionate
preocuparile meritorii pentru elaborarea unui nou Cod penal, la nivelul
standardelor Uniunii Europene. Rezulta, deci, ca alaturi de masurile privind
ntarirea rolului justitiei si asigurarea unei mai bune administrari a actului de
dreptate, n tara noastra este nca n curs un proces de perfectionare continua a
legislatiei, n masura sa garanteze respectarea nestirbita a principiilor statului de
drept, garantarea eficienta si asigurarea respectarii tuturor drepturilor cetatenilor.
Sectiunea a 4-a
Reforma constitutionala din 2003 si ntarirea rolului justitiei.
Reforma constitutionala din 2003 a introdus o serie de prevederi noi de
natura a puncta si mai clar rolul justitiei n statul de drept, n consonanta cu
principiile si standardele acceptate pe plan international. Astfel, n art.124 a fost
introdus un alineat deosebit de important care precizeaza ca "justitia este unica,
impartiala si egala pentru toti".
Au fost aduse importante precizari si completari legate de numirea
judecatorilor si pozitia naltei Curti de Casatie si Justitie n sistemul instantelor
judiciare din Romnia.
PARTEA I
86
n ceea ce priveste numirea judecatorilor s-a precizat ca acestia sunt numiti

de presedintele Romniei si sunt inamovibili n conditiile legii. Propunerile de
numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de
competenta Consiliului Superior al Magistraturii n conditiile legii sale organice.
Titulatura celei mai nalte instante judiciare a fost schimbata din "Curtea
Suprema de Justitie" n "nalta Curte de Casatie si Justitie", potrivit traditiei
sistemului judiciar romnesc.
Legea privind reforma constitutionala mai precizeaza ca numai prin lege
poate fi stabilita competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata.
n ceea ce priveste nalta Curte de Casatie si Justitie se precizeaza ca
aceasta asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte
instante judecatoresti, potrivit competentei sale, compunerea naltei Curti de
Casatie si Justitie si regulile de functionare a acesteia fiind stabilite prin lege
organica.
Se mentine prevederea constitutionala n vigoare cu privire la interdictia
nfiintarii de instante extraordinare. Este adaugata nsa precizarea ca prin lege
organica pot fi nfiintate instante specializate n anumite materii, cu posibilitate
participarii - dupa caz - a unor persoane din afara magistraturii.
n Constitutie a fost introdusa o prevedere importanta privind controlul
judecatoresc al actelor autoritatii publice. Se precizeaza ca un asemenea control
pe calea contenciosului administrativ este garantat, cu exceptia actelor ce privesc
raporturile cu Parlamentul si actele de comandament cu caracter militar. Instantele
de contencios administrativ sunt competente, potrivit Constitutiei, sa solutioneze
cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau, dupa caz, prin dispozitii din
ordonante declarate neconstitutionale.
A fost instituita raspunderea patrimoniala a statului pentru prejudiciile
cauzate prin erorile judiciare de orice fel, prevazndu-se totodata si raspunderea
magistratilor care si-au exercitat functia cu rea credinta sau grava neglijenta
(art.52 alin.3).
Articolul privind "dreptul la interpret" (art.128) la care ne-am mai referit
este modificat total, acesta fiind reformulat n "folosirea limbii materne si a
interpretului n justitie".
Noua reglementare distinge ntre situatia cetatenilor romni apartinnd
minoritatilor nationale care au dreptul sa se exprime n limba materna n fata
instantelor de judecata, n conditiile legii organice, si cetatenii straini si apatrizii
care nu nteleg sau nu vorbesc limba romna. Acestia au dreptul de a lua cunostinta
de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi n instanta si de a pune concluzii
prin interpret n procesele penale, acest drept fiind asigurat n mod gratuit.
n legatura cu Ministerul Public se introduce o importanta precizare,
potrivit careia parchetele conduc si controleaza activitatea politiei judiciare.
Un important organ care primeste atributii noi si deosebit de importante n
sistemul judiciar este Consiliul Superior al Magistraturii. n vechea
reglementare, anterioara modificarii constitutionale, Consiliul Superior al
87
Magistraturii era alcatuit din magistrati alesi pe o durata de patru ani, de Camera
Deputatilor si Senat, n sedinta comuna.
Atributiile Consiliului Superior al Magistraturii erau diferentiate. Astfel, el
putea propune presedintelui Romniei numirea n functie a judecatorilor si a
procurorilor, cu exceptia celor stagiari, situatie n care lucrarile sale erau prezidate
fara drept de vot de ministrul justitiei.
ntr-o a doua ipostaza, Consiliul Superior al Magistraturii ndeplinea rolul de
consiliu de disciplina al judecatorilor, situatie n care lucrarile sale erau prezidate
de presedintele Curtii Supreme de Justitie.
Potrivit noii reglementari constitutionale, se precizeaza n primul rnd baza
principiala a acestuia. Astfel, un text special al Constitutiei aduce urmatoarea
precizare: "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei"
(art.133 alin.1).
Se precizeaza, n chiar textul Constitutiei, componenta acestuia (19 membri),
dintre care 14 sunt alesi n adunarile generale ale magistratilor si validati de Senat
n cadrul a doua sectiuni - una pentru judecatori si alta pentru procurori -, precum
si doi reprezentanti ai societatii civile, specialisti n domeniul dreptului, care se
bucura de nalta reputatie profesionala si morala. Acestia din urma sunt alesi de
Senat, avnd dreptul de a participa numai la lucrarile n plen. Dupa cum am vazut,
Consiliul Superior al Magistraturii este mpartit n doua sectiuni, una pentru
judecatori si alta pentru procurori, tocmai pentru a pastra specificul acestor doua
categorii de magistrati.
Din Consiliul Superior al Magistraturii mai fac parte ministrul justitiei,
presedintele naltei Curti de Casatie si Justitie, precum si procurorul general al
Parchetului de pe lnga nalta Curte de Casatie si Justitie.
O inovatie a reformei constitutionale ete ca presedintele Consiliului Superior
al Magistraturii nu mai este nici seful statului si nici ministrul justitiei, ci unul
dintre magistratii alesi n cadrul adunarilor generale.
De notat este si prelungirea mandatului membrilor Consiliului de la patru ani
la sase ani.
Constitutia precizeaza ca hotarrile Consiliului Superior al Magistraturii se
adopta prin vot secret. Acestea sunt definitive si irevocabile, cu exceptia situatiilor
cnd acesta exercita prerogative de jurisdictie disciplinara.
n situatiile n care presedintele Romniei participa la unele lucrari ale Consiliului,
el prezideaza sedintele acestuia.
n ceea ce priveste competentele Consiliului Superior al Magistraturii, ele
sunt precizate si diferentiate.
Prerogativa de propunere, numire n functie a judecatorilor si procurorilor,
cu exceptia celor stagiari, a ramas neschimbata. n schimb, au fost aduse
importante precizari si dezvoltari prerogativelor sale n domeniul jurisdictiei
disciplinare. n vechea reglementare se specifica numai ca el poate ndeplini "rolul
de Consiliu de disciplina al magistratilor". n noua reglementare, adoptata n 2003,
se specifica faptul ca rolul de instanta de judecata se ndeplineste de Consiliul
Superior al Magistraturii n sectiuni. n asemenea situatie, nu vor participa la vot
PARTEA I
88
ministrul justitiei, presedintele naltei Curti de Casatie si Justitie, si nici procurorul

general al Parchetului de pe lnga nalta Curte de Casatie si Justitie.
Spre deosebire de reglementarea anterioara, care nu vorbea de posibilitatea
unui dublu grad de justitie, modificarea constitutionala dispune ca hotarrile
Consiliului Superior al Magistraturii n materie disciplinara pot fi atacate la nalta
Curte de Casatie si Justitie.
Modificarea constitutionala mai prevede ca este posibil ca acest organism,
caruia i s-au conferit - dupa cum se vede - prerogative noi, deosebit de importante,
sa ndeplineasca si alte atributii stabilite printr-o lege organica, n realizarea rolului
sau de garant al independentei justitiei.
CAPITOLUL II
PRINCIPIILE GENERALE ALE CONSTITUTIEI DIN 1991
Noua Constitutie a Romniei consacra n Titlul I o serie de principii
generale, indispensabile pentru ntelegerea institutiilor ce sunt reglementate ulterior
prin textele constitutionale. Este de mentionat ca n forma definitiva a Constitutiei
a fost retinut termenul de principii generale, spre deosebire de formularea initiala
pe care au folosit-o Tezele pentru elaborarea proiectului de Constitutie, care faceau
referire la principii fundamentale. nlocuirea termenului de principii
fundamentale cu principii generale se explica tinnd seama de caracterul de
maxima generalitate al principiilor enuntate. Constitutia fiind, prin definitie, o lege
fundamentala a statului, ar fi aparut ca o tautologie sa se enunte principii
fundamentale pentru o lege care este ea nsasi fundamentala.
Prevederile Titlului I, care cuprind reglementari cu caracter general, ar putea
fi grupate n jurul a patru idei principale: 1) trasaturile fundamentale ale statului; 2)
sistemul politic al Romniei; 3) cetatenii romni si romnii aflati n strainatate; 4)
statul romn si relatiile internationale.
1) n ceea ce priveste prima categorie de prevederi cu caracter general, care
privesc n mod direct statul romn, sunt de semnalat dispozitiile articolelor 1, 2, 3,
12, 13 si 14. Aceste texte se refera, respectiv, la trasaturile statului romn,
suveranitatea sa asupra teritoriului acestuia, simbolul national, limba oficiala si
capitala tarii.
Retine atentia, n primul rnd, prevederea potrivit careia Romnia este stat
national, suveran si independent, unitar si indivizibil. La fel de importanta este si
precizarea potrivit careia forma de guvernamnt a statului este republica. O
deosebita importanta o are caracterizarea Romniei ca fiind stat de drept,
democratic si social, n care demnitatea omului, drepturile si libertatile
cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul
politic reprezinta valori supreme, n spiritul traditiilor democratice ale poporului
romn si idealurilor Revolutiei din Decembrie 1989 si sunt garantate (art.1
alin.3).
89
Caracteristicile statului romn enuntate n articolul 1 sunt deosebit de

importante deoarece pun n lumina mai multe idei: a) suveranitatea si
independenta tarii; b) unitatea si indivizibilitatea statului romn; c) caracterul de
stat national; d) forma republicana de guvernamnt; e) ideea ca Romnia este un
stat de drept, ce promoveaza drepturile omului; f) trasaturile statului romn ca
fiind un stat democratic si social.
Dintre caracteristicile mentionate mai sus consideram necesar sa insistam
asupra a doua dintre acestea, deoarece ni se pare ca ele solicita explicatii
suplimentare: a) ideea de stat national, ntruct aceasta idee a fost viu discutata n
cadrul lucrarilor Adunarii Constituante; si b) ideea de stat de drept.
a) n ceea ce priveste caracterul national al statului, n cadrul dezbaterilor
purtate n Adunarea Constituanta, mai multi parlamentari membri ai U.D.M.R. au
propus ca sa se renunte la termenul de stat national, sustinere care a fost reiterata
de altfel cu prilejul recentelor dezbateri ce au avut loc n anul 2003 n Camera
Deputatilor si Senat. Ei au argumentat ca aceasta mentiune se ntlneste numai n
constitutiile mai vechi, din secolul trecut si ca nscriind n Constitutia Romniei ca
Romnia este un stat national, aceasta ar avea drept consecinta fie excluderea celor
care nu sunt de nationalitate romna, fie asimilarea minoritatilor nationale. S-a mai
relevat ca un parlament n care figureaza reprezentanti a sapte minoritati nationale
este cea mai buna dovada ca Romnia nu poate fi considerata un stat national, n
acceptia cea mai exacta a termenului. Acestor sustineri li s-a raspuns ca ideea de
stat national reflecta traditiile tarii, continuitatea poporului romn pe teritoriul
nauntrul caruia si exercita suveranitatea, iar referirea la statul national nu este
ndreptata mpotriva nici unei minoritati, deoarece ntr-o acceptie larga, natiunea
romna cuprinde si minoritatile nationale. n final, termenul national a fost
nscris n Constitutie, mpotriva sa votnd numai 25 de parlamentari.
b) Ideea statului de drept a fost consacrata de noua Constitutie tocmai ca o
reactie mpotriva omniprezentei statului totalitar n perioada ce a premers
Revolutiei din 22 Decembrie 1989 precizare expres introdusa n textul art.1
alin.(3) din Constitutie , prin reforma din 2003. S-a dorit sa se sublinieze n mod
special faptul ca n viitor, n Romnia, ntreaga activitate de stat va fi subordonata
dreptului, legilor, nefiind permise nici un fel de ndepartari de la principiile
acestora. n conditiile statului de drept valorile democratice apar pentru prima data
ca nefiind niste simple enunturi declarative, ci autentice valori, garantate prin
mecanismul apararii legii. Respectul drepturilor cetatenilor si pluralismul politic
devin consecinte firesti ale reasezarii ntregii vieti politice pe baza principiilor
dreptului.
Calificativul de stat social solicita, nsa, si el o precizare. Aceasta idee, care
figureaza ntr-o serie de constitutii moderne, printre care si cea italiana, doreste sa
puna n lumina mprejurarea ca statul se preocupa de apararea drepturilor tuturor
categoriilor de cetateni, lund masuri, atunci cnd este cazul, pentru a opri
degradarea vietii economice sau pauperizarea unor categorii ale populatiei. n
conditiile amintite, ideea de stat social devine o garantie a nfaptuirii drepturilor
cetatenilor ntruct, asa cum se cunoaste, Constitutia prevede printre drepturile
PARTEA I
90
fundamentale: dreptul la munca, dreptul la protectie sociala, interzicerea muncii

fortate si dreptul la greva.
Tot n legatura cu acele prevederi fundamentale care se refera la stat, mai
mentionam enuntarea cuprinsa n art.2, n cele doua alineate ale sale, potrivit
carora Suveranitatea nationala apartine poporului romn, care o exercita prin
organele sale reprezentative si prin referendum. Nici un grup si nici o persoana
nu pot exercita suveranitatea n nume propriu.
Din lectura textului rezulta ca suveranitatea nationala apartine poporului,
principiu recunoscut de toate constitutiile democratice dupa Marea Revolutie
Franceza. n legatura cu modul de exercitare a suveranitatii, Constitutia precizeaza
ca exercitiul suveranitatii se poate nfaptui prin organele reprezentative constituite
prin alegerilibere periodice si corecte , precum si prin referendum. Este vorba,
deci, de asa numita democratie reprezentativa, cnd cetatenii ncredinteaza unor
reprezentanti alesi prerogativa lor de a actiona n cadrul Parlamentului, si
democratia directa, cnd cetatenii, n mod nemijlocit, si spun cuvntul asupra unor
legi, a unor probleme importante privind viata de stat sau asupra modificarii
Constitutiei.
Deosebit de importanta ni se pare si prevederea potrivit careia nici un grup
sau nici o persoana nu pot exercita suveranitatea n nume propriu, fiind vizate
aici tendintele dictatoriale totalitare, ncercarile unor partide unice de a prelua
puterea sub pretextul exprimarii intereselor nationale.
n legatura cu problemele statului, prezinta o nsemnatate dintre cele mai
mari si dispozitiile art.3, potrivit caruia:
(1) Teritoriul Romniei este inalienabil.
(2) Frontierele tarii sunt consfintite prin lege organica, cu respectarea
principiilor si a celorlalte norme general admise ale dreptului international.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, n comune, orase si
judete. n conditiile legii, unele orase sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului romn nu pot fi stramutate sau colonizate populatii
straine.
Din text retinem ideea inalienabilitatii teritoriului statului, ceea ce nseamna
ca nu pot fi nstrainate portiuni ale teritoriului national, idee ce se mpleteste cu cea
a inviolabilitatii frontierelor. Teritoriul este organizat sub aspect administrativ n
comune, orase si judete, unele orase fiind declarate municipii. n legatura cu
teritoriul, este de semnalat si prevederea potrivit careia pe teritoriul statului romn
nu pot fi stramutate sau colonizate populatii straine. Aceasta prevedere are n
vedere pastrarea caracterului national al statului si a unitatii etnice a poporului
romn. Stramutarea unor populatii straine ar fi nu numai n contradictie cu traditiile
nationale, dar ar crea un factor nedorit de presiune asupra evolutiei institutiilor
statului. Este evident ca aceste prevederi au n vedere colonizari masive cu
populatii din alte state. El nu se opune nsa posibilitatii pe care o au strainii de a
deveni cetateni romni, n conditiile n care ndeplinesc formalitatile cerute de lege.
91
n cadrul prevederilor cu caracter general ce privesc statul romn mai mentionam

si dispozitiile nscrise la art.13, potrivit caruia n Romnia limba oficiala a tarii este
limba romna, si art.14, potrivit caruia Capitala tarii este municipiul Bucuresti.
2) Cu referire la sistemul politic, Titlul I cuprinde o prevedere fundamentala
n art.8, care recunoaste sistemul politic pluralist. n forma initiala a Tezelor
pentru elaborarea proiectului de Constitutie a Romniei fusesera prezentate doua
variante: o varianta potrivit careia partidele se puteau constitui numai pe criterii
politice si, o a doua varianta, care nu considera necesara ntrunirea unei asemenea
conditii. Este clar ca daca ar fi fost acceptata prima varianta, puternicul partid al
minoritatii maghiare (Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romnia) ar fi trebuit
dizolvat. Sustinatorii tezei constituirii partidelor numai pe criterii politice au
argumentat ca o asemenea prevedere este necesara si n Constitutia Romniei,
deoarece ar fi nedrept a nu permite membrilor unei minoritati sa aiba propriile
optiuni (de pilda, liberali, social-democrati etc.). Sustinatorii ideii constituirii
partidelor pe criterii etnice au invocat n favoarea tezei lor existenta unor partide pe
criterii etnice ale minoritatilor n tari ca Belgia, Spania, Suedia etc. Constituanta nu
a solutionat aceasta problema, pe care a transferat-o legii organice, ce trebuia sa
fie adoptata n legatura cu partidele politice. Este de mentionat nsa ca nici Legea
nr.27 din 1996, nici Legea nr.14 din 2003 nu au solutionat n mod explicit aceasta
problema.
Legat de aspectul vietii politice si sociale este de mentionat si prevederea
art. 9 cu privire la sindicate. Acest text prevede ca Sindicatele se constituie si si
desfasoara activitatea potrivit cu statutele lor, n conditiile legii. Ele contribuie la
apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale
ale salariatilor.
Este de retinut, din modul n care este elaborat textul, ca sindicatele nu au
atributii politice, activitatea lor limitndu-se la apararea drepturilor si intereselor
profesionale, economice si sociale. Implicarea directa a sindicatelor n probleme
politice ar reprezenta o ncalcare a statutului lor si, de aceea, nu este permisa nici
de Constitutie si nici de legea de organizare a sindicatelor. Evident, sindicatele au
dreptul sa dialogheze cu Guvernul, cu partidele politice, dar numai n limitele
atributiilor lor, militnd pentru solutionarea problemelor care privesc pe membrii
acestor organizatii.
3) O a treia categorie de probleme se refera la cetatenia romna si la
minoritatile nationale.
n aceasta privinta mentionam prevederea constitutionala potrivit careia
cetatenia romna se dobndeste, se pastreaza sau se pierde n conditiile legii (art.5
alin.1). Desi textul constitutional nu cuprinde reglementari detaliate n legatura cu
cetatenia, el enunta, totusi, un principiu fundamental potrivit caruia Cetatenia
romna nu poate fi retrasa aceluia care a dobndit-o prin nastere (art.5 alin.2).
Acest text se ntemeiaza pe Declaratia Universala a Drepturilor Omului si pe
tendintele cele mai recente care s-au manifestat n literatura de drept constitutional.
Cu toate acestea, este de semnalat ca Legea nr.21/1991 cu privire la cetatenia
romna n forma sa initiala recunoaste posibilitatea retragerii cetateniei
romne, ca sanctiune cetateanului romn care a savrsit n strainatate fapte
PARTEA I
92
deosebit de grave, incompatibile cu loialitatea fata de tara, sau care ar fi lezat

prestigiul Romniei. Aceasta prevedere a fost abolita cu prilejul modificarii Legii
cetateniei romne, n 1999, astfel ca, n prezent, cetatenia romna nu mai poate fi
retrasa cetatenilor romni prin nastere, nici n asemenea situatii.
O prevedere pe care o consideram demna de a fi relevata, legata de romnii
din strainatate, este aceea pe care o enunta articolul 7, care dispune ca Statul
sprijina ntarirea legaturilor cu romnii din afara frontierelor tarii si actioneaza
pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, culturale,
lingvistice si religioase cu respectarea legislatiei statului ai carui cetateni sunt.
Prevederea respectiva are n vedere marele potential spiritual pe care l reprezinta
romnii de peste hotare si posibilitatile foarte mari pe care ei le pot avea
contribuind nu numai la propagarea culturii si gndirii romnesti n alte tari, dar si
la dezvoltarea relatiilor economice ale Romniei cu alte state.
n legatura cu minoritatile nationale este recunoscut acestora dreptul la
identitate, n articolul 6, text ce are urmatorul cuprins:
(1) Statul recunoaste si garanteaza persoanelor apartinnd minoritatilor
nationale dreptul la pastrarea, la dezvoltarea si la exprimarea identitatii lor etnice,
culturale, lingvistice si religioase.
(2) Masurile de protectie luate de stat pentru pastrarea, dezvoltarea si
exprimarea identitatii persoanelor apartinnd minoritatilor nationale trebuie sa fie
conforme cu principiile de egalitate si de nediscriminare n raport cu ceilalti
cetateni romni.
Din analiza acestui text se desprinde ideea ca statul romn nu numai
recunoaste, dar si garanteaza persoanelor apartinnd minoritatilor nationale
pastrarea identitatii. Rezulta, asadar, ca de dreptul la identitate beneficiaza
persoanele, indivizii, iar nu colectivitatile compacte. Pe de alta parte, din
prevederile de la alineatul 2 se desprinde ideea ca masurile de protectie trebuie sa
se ntemeieze pe principii de egalitate si de nediscriminare n raportul cu ceilalti
cetateni romni, fiind inadmisibile privilegii, nici ale cetatenilor de origine etnica
romna n detrimentul minoritatilor, nici ale persoanelor apartinnd minoritatilor
nationale n raport cu cetatenii romni.
4) Problemele statului romn n relatiile internationale sunt enuntate n
articolul 10 si 11. Articolul 10 se refera la relatiile internationale ale Romniei si
prevede urmatoarele: Romnia ntretine si dezvolta relatii pasnice cu toate statele
si, n acest cadru, relatii de buna vecinatate, ntemeiate pe principiile si pe celelalte
norme general admise ale dreptului international.
Din analiza textului rezulta ca se are n vedere fundamentarea ntregii
politici externe romnesti pe o baza juridica, oferita de normele si principiile
dreptului international. Din lectura textului se desprinde si nsemnatatea relatiilor
de buna vecinatate pe care Romnia le ntretine cu statele vecine, ca o componenta
a relatiilor pasnice pe care statul romn urmeaza sa le ntretina cu toate tarile lumii.
O problema de mare interes este abordata de articolul 11, care se refera la
relatia dintre dreptul international si dreptul intern n sistemul noii Constitutii a
Romniei. Textul are urmatorul cuprins:
93
1) Statul recunoaste se obliga sa ndeplineasca mtocmai si cu bun credinta

obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul
intern.
Daca prima parte a textului nu suscita, desigur, probleme deosebite,
deoarece era vorba, cum este si firesc, ca tara noastra sa-si ndeplineasca cu bunacredinta toate obligatiile internationale asumate, prevederea de la alineatul 2 ridica
mai multe probleme practice de aplicare. Potrivit textului constitutional, tratatele,
din momentul ratificarii, fac parte din dreptul intern. Cu privire la aceasta situatie
s-au ridicat nsa unele probleme de aplicare. Dupa cum se stie, judecatorii si
organele statului nu aplica direct tratatele internationale, ci legile tarii. S-a pus
ntrebarea ce se ntmpla n situatia n care exista o contradictie ntre un tratat si o
lege interna? Va fi legea respectiva considerata implicit abrogata, prin faptul ca
Romnia a aderat la un anumit tratat? n sistemul american, unde tratatele au o
valoare egala cu legea, un raspuns la aceasta ntrebare este usor de dat, deoarece
printr-o lege ulterioara, o prevedere a unui tratat care a fost ncorporata n dreptul
intern va putea fi abolita de noile prevederi.
n sistemul constitutional romn, numai n ceea ce priveste drepturile
omului se recunoaste n mod direct prioritatea reglementarilor internationale
dar numai n acest domeniu strict. Nici ntr-o asemenea situatie nsa problema nu
este suficient de clara, deoarece obligatia de aplicare a tratatului n ordinea juridica
interna vizeaza mai curnd o adaptare a legii la prevederile tratatului respectiv
dect o aplicabilitate directa a tratatului n ordinea juridica interna. Nu trebuie uitat
ca tratatele se refera la ordinea juridica internationala, n timp ce legile statului
privesc ordinea juridica interna.
Reforma constitutionala din 2003, lund n considerare tocmai acest aspect,
a introdus o noua prevedere, sub forma unui nou alineat, la articolul 11, n sensul
ca, daca un tratat la care Romnia urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii
contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea
Constitutiei.
Pe de alta parte, dupa art.147 din actuala Constitutie a fost introdus un nou
text, art.148, care, la alineatul (2) nscrie prevederea ca dispozitiile tratatelor
constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare
cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile
interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Partea VIII-a
PUTEREA POLITICA. COMPETITIA PENTRU PUTERE. ROLUL
PARTIDELOR POLITICE
PARTEA I
94
CAPITOLUL I
CONSIDERATII GENERALE
Sectiunea 1
Puterea politica si competitia pentru putere.
n literatura de specialitate s-a relevat faptul ca termenul de "putere" deriva
din cuvntul latin "potestas", care nseamna "putere", dar totodata si "abilitate".
Profesorul Ion Deleanu sublinia ca "n sens sociologic si aparent tautologic,
puterea desemneaza ansamblul sau sistemul relatiilor de putere constituite ntr-o
societate istoriceste determinate, exprimnd autoritatea pe care un individ sau un
grup de indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de
membrii colectivitatii sau impus acestora de catre cei care exercita puterea" 51.
Pe de alta parte, s-a relevat de catre autorii care au consacrat numeroase
studii si cercetari fenomenului puterii ca aceasta se poate realiza prin constrngere
sau prin convingere, ca ea reprezinta un fenomen relational si esentialmente social,
n lipsa caruia societatea ar deveni un adevarat "corp inert, incapabil sa-si satisfaca
ratiunea de a fi" 52.
Cu privire la puterea politica, cunoscutul specialist francez Pierre Pactet
constata, pe baza unei judicioase analize, ca puterea politica a fost mult timp legata
de afirmarea unor anumite personalitati care au jucat un rol dominant n legatura cu
exercitarea puterii. El observa nsa ca n epoca noastra asemenea personalitati nu
pot fi propulsate sau si nici nu pot sa parvina la unele functii politice dect daca
sunt "purtati" de catre partide politice si acestea sunt, n fond, acelea care
conditioneaza si impun cucerirea si exercitarea puterii.
Dupa cum arata Pierre Pactet, "fiind vorba de cucerirea puterii, trebuie sa
observam ca ea este tributara n regimurile pluraliste competitiei care se desfasoara
ntre partide politice si pe care poporul o arbitreaza prin alegeri iar n regimurile
dictatoriale luptei de influenta care opune diferitele curente care exista n cadrul
partidului unic"53.
Din punctul de vedere al dreptului constitutional, n doctrina romna a fost
subliniata ideea potrivit careia partidele politice sunt subiecte de drept public.
Profesorul Antonie Iorgovan constata pe baza unei bogate argumentari ca "teza
dupa care partidele politice reprezinta o categorie de subiecte de drept
constitutional apare ca o constanta a stiintei juridice actuale".
Referindu-se la reglementarile actuale, autorul sublinia ca "Dreptul
constitutional si, n primul rnd, reglementarile din constitutii ne obliga sa depasim
51
Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice. Tratat, vol.I, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1996,
pag.59.
52
Ibidem, pag.60.
53
Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel, ed.18-a, Ed.Armand Colin, Paris, 1999, pag.21.
95
teza dupa care partidele politice ne apar ca subiecte de drept constitutional doar n
raporturile electorale, adica n raporturile de constituire a organelor reprezentative.
Ele sunt subiecte de drept constitutional si n relatiile sociale ce au ca obiect
functionarea organelor legislative (ex. constituirea structurilor interne, ncetarea
calitatii de parlamentar, exercitarea controlului politic al Parlamentului asupra
Guvernului, declansarea unei motiuni de cenzura etc.), exercitarea anumitor
prerogative de catre seful executivului (ex. desemnarea pentru anumite functii,
adoptarea unor declaratii sau mesaje, dizolvarea Parlamentului etc.)" 54.
Sunt suficiente ratiuni, credem, pentru a demonstra ca orice manual de drept
constitutional si institutii politice trebuie sa acorde o importanta corespunzatoare
rolului partidelor, nfatisnd att aspectele teoretice ce le privesc, ct si
mecanismul practic al functionarii lor.
Sectiunea a 2-a
Pluralismul politic - principiu constitutional al statului de drept
Este ndeobste cunoscut faptul ca democratia si statul de drept sunt direct
conditionate de existenta pluralismului politic, cu alte cuvinte, a recunoasterii
diversitatii optiunilor si programelor politice de guvernare a unei tari. Excluderea
pluralismului politic duce, n mod practic, la eliminarea democratiei si la
instaurarea unor regimuri autoritare, potrivnice apararii drepturilor omului si
exprimarii libertatii de opinie.
Partidele politice reprezinta structuri politice, avnd un caracter
organizat si permanent, care grupeaza pe toti acei cetateni ce-si manifesta
adeziunea fata de un anumit program, exprimndu-si vointa de a actiona
pentru dobndirea puterii politice n stat, prin mijloace constitutionale, si
pentru aplicarea programului de guvernare al respectivului partid la nivel
national55. Prin aceste elemente, partidele se deosebesc n primul rnd de
"formatiunile politice", care nu urmaresc practic preluarea conducerii politice n
stat ci dau expresie numai unor anumite interese comune ale membrilor lor. Asa,
de pilda, sunt considerate "formatiuni politice", si nu partide, diferite grupari ale
minoritatilor nationale, altele dect cea maghiara, sau Miscarea Ecologista Romna
(M.E.R.) care, desi participa la viata politica, nu a revendicat titulatura de partid.
Partidele politice se diferentiaza apoi de "grupurile de interese" si de "grupurile
de presiune". n cazul unor asemenea grupuri exista, fara ndoiala, si anumite
elemente de coeziune, dar acestea nu merg nsa pna la crearea unei structuri cu
caracter permanent. Pe de alta parte, adeziunea membrilor la un grup de presiune
sau altul este de obicei determinata de evenimente temporare (majorarea unor
54
Antonie Iorgovan, Partidele politice ca subiecte de drept public, n "Partidele politice", Regia Autonoma
"Monitorul Oficial", Bucuresti, 1993, pag.50.
55
P.P.Negulescu observa, pe buna dreptate, ca "Pentru ca sa merite numele de partide politice, gruparile de cetateni
trebuie sa reprezinte parti ale masei nationale, si ca sa le reprezinte trebuie sa se gaseasca n comunitate de idei cu
ele. Numai aceasta comunitate da partidelor puterea sa nvinga, pe cai legale, n luptele politice si, prin urmare,
autoritatea ca sa guverneze" (P.P.Negulescu, Partidele politice, Editura Garamond, Bucuresti, f.an, pag.347).
PARTEA I
96
preturi sau tarife, concedieri, masuri restrictive etc.), implicnd satisfacerea unor
revendicari imediate, iar nu participarea la conducerea vietii politice. n acest sens
pot fi mentionate diferitele demonstratii ale agricultorilor, ale asistentelor
medicale, conducatorilor de camioane, mecanicilor de locomotiva etc., n diferite
tari. n toate aceste cazuri, satisfacerea revendicarilor - totala sau partiala - a dus la
dizolvarea grupului de presiune sau, n anumite cazuri, la diminuarea actiunilor
sale. Exista, ce-i drept, n unele state, si grupuri de presiune cu caracter organizat,
cum sunt diferitele "lobby"-uri n S.U.A., legate n special de apartenenta etnica a
unor actuali cetateni americani, care nteleg sa-si manifeste solidaritatea cu statele
carora le-au apartinut (lobby-ul grec, israelian, maghiar, taiwanez etc.). Nici n
acest caz nu este nsa vorba de vreo asemanare cu partidele politice, deoarece chiar
daca lobby-urile pot exercita anumite influente (deloc neglijabile) asupra unor
congresmani, aceste influente nu pot duce la o preeminenta politica a lobby-ului n
chestiune asupra altor forte care actioneaza n viata politica americana 56.
Sectiunea a 3-a
Clasificarea partidelor politice
n ce priveste clasificarea partidelor politice, acestea pot fi, desigur, n
primul rnd partide democratice si partide totalitare. Partidele democratice sunt
de regula partide n cadrul carora organele de conducere sunt alese la toate
nivelele, existnd posibilitatea schimbarii conducatorilor, daca majoritatea
membrilor de partid considera acest lucru necesar. Partidele totalitare sunt acelea
care au un sistem de conducere stabilit "de sus", neexistnd posibilitatea schimbarii
liderului, iar organele de conducere dispun de mputerniciri foarte largi. n
asemenea partide disciplina este foarte stricta, exprimarea unor puncte de vedere
diferite de cele ale conducerii partidului atragnd n mod automat eliminarea celor
considerati "rebeli" din cadrul formatiunilor respective.
O a doua clasificare a partidelor politice vizeaza partidele de cadre si
partidele de masa. Aceasta clasificare este sugerata de Georges Burdeau.
Partidele de "cadre" se bazeaza pe un numar mic de aderenti, dar exceptional de
bine pregatiti si capabili de a respecta o disciplina de fier si de a actiona, la nevoie,
chiar prin mijloace "extra-constitutionale" pentru obtinerea realizarii scopurilor
politice. n asemenea partide primirea se face greu, existnd criterii foarte
riguroase de selectie. Partidele de "masa" sunt acele partide care nu creeaza
restrictii dobndirii calitatii de membru, desfasurnd chiar o intensa campanie de
atragere a unor aderenti. Experienta istorica atesta faptul ca n decursul timpului au
existat partide care au folosit alternativ aceste metode. Astfel, fostele partide
comuniste n tarile din Europa de rasarit au nceput prin a fi partide de cadre,
actionnd n ilegalitate. Dupa cucerirea puterii politice, au dorit sa-si asigure o
56
A se vedea, pentru dezvoltari: Liliana Mihut, Despre pluralism n America, Editura Enciclopedica, Bucuresti,
97
baza populara si au recurs la nrolari masive de membri, pentru a recurge apoi la

verificari si excluderi, cnd considerau ca si-au atins un numar suficient de membri
iar sporirea efectivelor partidelor n cauza nu mai aparea necesara.
O a treia clasificare a partidelor politice priveste partidele parlamentare si
partidele neparlamentare. Partidele parlamentare sunt acelea care acorda un rol
preponderent luptei pentru obtinerea unei majoritati n Parlament si pentru
realizarea, pe aceasta cale, a programului lor. Partidele neparlamentare pun
accentul pe alte metode sau, n orice caz, nu le exclud. Asa, de pilda, sunt partide
care considera ca prezinta o mai mare importanta pentru realizarea scopului lor
demonstratiile, manifestatiile de strada, actiunile greviste etc.
O a patra clasificare, preconizata de autori britanici, are n vedere partidele
care au o origine electorala si partide care au luat fiinta n afara sistemului
electoral. Asa, de pilda, partidul conservator a luat fiinta n Marea Britanie ca
urmare a alegerilor care se desfasurau periodic pentru Camera Comunelor. n
schimb, partidul laburist si are originea n organismele sindicale. n S.U.A.,
ambele mari partide - Democrat si Republican - au o origine electorala.
n sfrsit, o a cincea clasificare ar putea avea n vedere gruparea partidelor n
functie de programele lor, n partide de "stnga", de "centru", "centru stnga",
"dreapta", "centru dreapta", "conservatoare", "liberale" etc. Asemenea
etichetari ale partidelor sunt nsa relative. Numai o analiza atenta a programelor
acestor partide si a modului n care actioneaza practic poate facilita gruparea
partidelor pe un anumit esichier 57. Ea ramne, totusi, o clasificare importanta, ce
poate fi utilizata mai mult din punctul de vedere al stiintei politice dect din acela
al dreptului constitutional.
Sectiunea a 4-a.
Sistemele de partide
n ce priveste sistemele de partide, acestea sunt si ele de mai multe feluri.
1. Mono-partidismul este sistemul existentei unui singur partid.
Monopartidismul poate fi real sau declarat, dar el poate fi si camuflat sub
aparenta unui "pluri-partidism" formal, cum a fost situatia din unele foste state
comuniste, cnd existau diferite categorii de fronturi sau aliante, dar puterea reala
apartinea partidului comunist (de pilda, n Polonia, n fosta R.D.G. etc.).
2. Bi-partidismul este sistemul de partide n care practic numai doua
partide si disputa suprematia pe plan politic. El poate fi "rigid", cum este cazul n
Marea Britanie, cnd seful opozitiei - premierul "cabinetului fantoma" - devine
automat prim ministru n cazul succesului n alegeri, si "suplu", cum este sistemul
american, n care exista o multitudine de variante si de optiuni chiar n cadrul
competitiei dintre cele doua principale partide.
57
A se vedea pentru o documentata analiza Ruxandra Manolea, Partidele politice si democratia, n Ziua din 27
februarie 2003.
PARTEA I
98
3. Multi-partidismul este sistemul de partide ce asigura existenta si

competitia loiala ntre mai multe partide politice, fiecare fiind exponentul unui
anumit program sau al unei anumite variante de guvernare, ntre care alegatorii
sunt chemati sa se pronunte n mod liber.
CAPITOLUL II
CONTROLUL CONSTITUTIONALITATII LEGILOR
Controlul constitutionalitatii legilor devine, prin urmare, n orice stat de
drept, o garantie necesara a traducerii n viata a principiilor si normelor
constitutionale, a aplicarii lor practice, a realizarii neabatute a drepturilor si
libertatilor cetatenesti. Acest control urmareste totodata garantarea nfaptuirii
separatiei/echilibrului puterilor n stat, respectarea competentelor ce sunt conferite
diferitelor organe ale statului. Este firesc deci ca, n acest context, concordanta
legilor cu constitutia, asigurarea conformitatii tuturor prevederilor legale cu
dispozitiile legii fundamentale sa reprezinte o conditie esentiala a realizarii nsasi a
obiectivelor statului de drept, a garantarii conformitatii ntregii ordini normative
privite n totalitatea sa cu ideile si normele de baza pe care le consacra
Constitutia n calitatea sa de cea mai importanta lege a statului.
Sectiunea 1
Locul si rolul Curtii Constitutionale n sistemul organelor de stat
n tara noastra, institutia Curtii Constitutionale reprezinta o inovatie
consacrata de Constitutia din 1991, deoarece n sistemul Constitutiei din 1923
controlul constitutionalitatii legii fusese ncredintat unui organ judiciar nalta
Curte de Casatie si Justitie.
n legatura cu nfiintarea si functionarea Curtii Constitutionale, n Adunarea
Constituanta s-au purtat vii discutii n anii 1990-1991 fiind exprimate puncte de
vedere pozitive, care au sustinut consacrarea noii institutii, ct si puncte de vedere
critice.
n final, Adunarea Constituanta a consacrat institutia Curtii Constitutionale,
apreciind existenta unui sistem de control constitutional avnd realizari notabile n
tari democratice precum Franta, Italia, Spania, Germania, Portugalia, Belgia s.a.,
ca si necesitatea existentei unei asemenea institutii n statul de drept.
Nefiind un organ esentialmente si exclusiv jurisdictional si aflndu-se situat
ntre puteri, el poate exercita si alte prerogative, cum de altfel s-a si preconizat:
vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romniei si
99
confirma definitiv rezultatele sufragiului, hotaraste asupra contestatiilor avnd ca

obiect neconstitutionalitatea unui partid politic s.a.m.d. 58.
Prevederilor de baza nscrise n Titlul V din Constitutia Romniei li s-au
adus importante precizari prin Legea nr.47/1992 privind organizarea si
functionarea Curtii Constitutionale, n legatura cu profilul si natura acestei
institutii. Astfel, Curtea Constitutionala este, potrivit legii sale de organizare, unica
autoritate de jurisdictie constitutionala existenta n Romnia, ea fiind
independenta fata de orice alta autoritate publica si supunndu-se numai
Constitutiei si prevederilor nscrise n legea sa organica. n lege se mai precizeaza
ca Scopul Curtii Constitutionale este garantarea suprematiei Constitutiei.
Sectiunea 2
Structura Curtii Constitutionale
Potrivit legii, Curtea Constitutionala se compune din noua judecatori, care
sunt numiti pentru un mandat de noua ani, ce nu poate fi prelungit sau rennoit.
Dintre acestia, trei sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de
Presedintele Romniei. Judecatorii Curtii Constitutionale urmeaza sa aleaga dintre
ei, prin vot secret, presedintele Curtii, pentru o perioada de trei ani.
ntruct Constitutia prevede obligativitatea rennoirii Curtii Constitutionale
cu o treime din judecatorii ei, din trei n trei ani, Titlul VIII al Constitutiei
Romniei Dispozitii finale si tranzitorii nscria prevederea ca judecatorii primei
Curti Constitutionale sunt numiti pe o perioada de trei, de sase si respectiv de noua
ani, Presedintele Romniei, Camera Deputatilor si Senatul desemnnd cte un
judecator pentru fiecare perioada.
n ceea ce priveste conditiile pentru numirea n functia de judecatori ai
Curtii Constitutionale, Constitutia prevede ca judecatorii acestui nalt forum
constitutional trebuie sa aiba pregatire juridica superioara, o nalta competenta
profesionala si o vechime de cel putin 18 ani n activitatea juridica sau n
nvatamntul juridic superior. Functia de judecator al Curtii Constitutionale este
incompatibila cu oricare alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor
didactice din nvatamntul juridic superior (articolul 144).
Sectiunea 3
Statutul judecatorilor
Referitor la statutul judecatorilor, Constitutia prevede ca judecatorii Curtii
sunt independenti n exercitarea mandatului lor si inamovibili pe durata acestuia.
Aceasta prevedere a Constitutiei se coroboreaza cu prevederile Legii privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, care consacra, n cadrul
Capitolului privind dispozitiile generale, independenta Curtii Constitutionale fata
58
Monitorul Oficial al Romniei, Partea a II-a nr.18, 16 mai 1991, pag.34.
PARTEA I
100
de orice alta autoritate publica, ea fiind o autoritate unica de jurisdictie

constitutionala n Romnia, si care se supune numai Constitutiei si prevederilor
legii sale organice de functionare. Sunt de remarcat si acele dispozitiuni ale legii
organice care dispun ca judecatorii Curtii Constitutionale nu pot fi trasi la
raspundere juridica pentru voturile sau opiniile exprimate n exercitarea mandatului
lor.
Sectiunea 4
Competenta Curtii Constitutionale
Curtea Constitutionala si desfasoara activitatea n plen sau n complete de
jurisdictie.
Competenta Curtii se refera exclusiv la situatiile enuntate de articolul 146
din Constitutie. Potrivit acestui text, atributiile Curtii sunt urmatoarele: a) se
pronunta asupra constitutionalitatii legilor nainte de promulgarea acestora, la
sesizarea Presedintelui Romniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a
Guvernului, a Curtii Supreme de Justitie, a unui numar de cel putin 50 de deputati
sau de cel putin 25 de senatori, precum si, din oficiu, asupra initiativelor de
revizuire a Constitutiei; b) se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor
Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui
grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25
de senatori; c) hotaraste asupra exceptiilor ridicate n fata instantelor
judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor; d) vegheaza la
respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romniei si confirma
rezultatele sufragiului; e) constata existenta mprejurarilor care justifica
interimatul n execitarea functiei de Presedinte al Romniei si comunica cele
constatate Parlamentului si Guvernului; f) emite aviz consultativ pentru
propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romniei; g) vegheaza la
respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si
confirma rezultatele acestuia; h) verifica ndeplinirea conditiilor pentru exercitarea
initiativei legislative de catre cetateni; i) hotaraste asupra contestatiilor care au ca
obiect constitutionalitatea unui partid politic.
n exercitarea atributiilor prevazute la articolul 144 literele a)-c) si i), Curtea
pronunta decizii; n exercitarea atributiilor prevazute de acelasi articol la literele e),
g) si h), ea pronunta sentinte, iar n exercitarea atributiilor prevazute la litera f),
emite avize. Deciziile si sentintele se pronunta n numele legii.
Reforma constitutionala din 2003 dupa cum vom arata n sectiunea
speciala consacrata acesteia a adaugat doua alte importante atributii si anume,
Curtea se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor si altor acorduri
internationale si solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala
dintre autoritatile publice.
101
Sectiunea 5-a
Extinderea competentei Curtii Constitutionale si ntarirea autoritatii sale ca
urmare a reformei constitutionale din 2003.
Reforma constitutionala din anul 2003 a ntarit rolul Curtii Constitutionale
ca aparatoare a statului de drept, conturnd totodata cu mai multa claritate pozitia
sa n sistemul organelor statului.
Asa cum s-a aratat, primul articol al Constitutiei a fost completat n anul
2003 ca urmare a votului Parlamentului Romniei, nscriindu-se ideea ca "n
Romnia respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este
obligatorie" (art.1 alin.5).
Titlul V din Constitutia Romniei a suferit, n consecinta, importante
modificari.
Primul articol al acestui Titlu - art.142 - a fost completat cu un nou alineat,
care a fost introdus n fruntea celorlalte prevederi, n conformitate cu care se
precizeaza ca n Romnia Curtea Constitutionala "este garantul suprematiei
Constitutiei".
n consecinta, diversele texte constitutionale care stabilesc atributii legate de
competentele Curtii Constitutionale au fost amendate: unele dintre acestea au fost
precizate, modificate sau completate, fiind introduse totodata si unele competente
noi.
Dintre noile competente ce revin Curtii Constitutionale, ca o consecinta a
reformei efectuate n anul 2003, mentionam n primul rnd prerogativa Curtii de a
se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale,
la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui numar de cel putin
50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori.
O a doua competenta noua este prerogativa Curtii Constitutionale de a
solutiona conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile
publice, la cererea presedintelui Romniei, a unuia dintre presedintii celor doua
Camere, a primului ministru sau a presedintelui Consiliului Suprem al
Magistraturii. Este de mentionat ca n Avizul Curtii Constitutionale pe marginea
propunerii legislative de revizuire a Constitutiei Romniei, Curtea Constitutionala
a specificat ca "ntr-o asemenea situatie Curtea Constitutionala solutioneaza sau
aplaneaza litigii constitutionale ntre autoritati", asemenea prevederi fiind ntlnite
n reglementarile constitutionale ale altor state, cum ar fi de pilda art.189 din
Constitutia Poloniei sau art.160 din Constitutia Sloveniei.
Potrivit punctului de vedere exprimat de Curtea Constitutionala,
introducerea unei asemenea prevederi "este o masura necesara, urmarind
nlaturarea unor posibile blocaje institutionale". Cu toate acestea, Curtea a
considerat necesar sa sublinieze, n Avizul sau, ca "pentru a se evita antrenarea
Curtii n solutionarea unor conflicte politice este necesar sa se prevada ca este
PARTEA I
102
vorba doar de blocajele institutionale, respectiv de conflictele pozitive sau negative

de competenta"59.
Dintre atributiile si competentele Curtii Constitutionale care au cunoscut
amendari mentionam exceptiile de neconstitutionalitate. Vechiul text al lit.c) de
la art.144 se limita sa precizeze numai ca printre alte atributii ale Curtii
Constitutionale este si aceea de a hotar asupra exceptiilor ridicate n fata
instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor.
Modificarea constitutionala din 2003 se refera, de asemenea, la prerogativa
Curtii de a hotar asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si
ordonantele, dar precizeaza ca acestea pot fi ridicate "n fata instantelor
judecatoresti sau de arbitraj comercial", ceea ce constituie o noutate fata de textul
anterior.
De asemenea, modificarea constitutionala mai preconizeaza ca exceptia de
neconstitutionalitate poate fi ridicata si direct de Avocatul Poporului, ntarindu-se
astfel si concretizndu-se rolul acestei institutii ca aparatoare a statului de drept.
n sfrsit, o modificare extrem de importanta este aceea care priveste
efectele deciziilor Curtii Constitutionale. Vechiul text al art.145 se limita sa
mentioneze ca n cazurile de neconstitutionalitate, legea se retrimite spre
examinare, putnd fi adoptata din nou, n aceeasi forma, cu o majoritate de cel
putin doua treimi, situatie n care obiectia de neconstitutionalitate era nlaturata.
Noua reglementare cuprinsa n alin.1 al art.147 este mult mai transanta,
dispunnd ca acele prevederi constatate ca fiind neconstitutionale si nceteaza
efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca
n acest interval Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile
neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.
n acest fel dispare dreptul Parlamentului de a mentine o lege declarata
neconstitutionala, problema n legatura cu care autorii de specialitate au emis
puncte de vedere critice la adresa fostei reglementari cuprinse n fostul art.145
alin.1.
Mai este de mentionat ca n cazul n care constitutionalitatea unui tratat sau a
unui acord international a fost constatata, acesta nu poate face obiectul unei
exceptii de neconstitutionalitate. n schimb, daca tratatul sau acordul international
a fost constatat ca fiind neconstitutional, el nu va putea fi ratificat. ntr-o asemenea
situatie urmeaza a se recurge la o reforma constitutionala.
Sectiunea 6
Procedura jurisdictionala
6.1. Sedintele de judecata ale Curtii Constitutionale sunt publice, afara de
cazurile n care, din motive de ordine publica, presedintele Curtii Constitutionale ar
hotar altfel. n toate situatiile partile au acces la lucrarile dosarului. Cererile
59
Avizul Curtii Constitutionale nr.2141 din 22 aprilie 2003, pag.39
103
adresate Curtii Constitutionale sunt scutite de taxa de timbru. Procedura

jurisdictionala prevazuta de legea privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale se completeaza cu regulile de procedura civila, n masura n care
aceste reguli sunt compatibile cu natura procedurii n fata Curtii Constitutionale,
compatibilitatea fiind stabilita exclusiv de Curte.
6.2. Procedura propriu-zisa care se desfasoara n fata Curtii
Constitutionale, se refera n mod diferentiat la mai multe tipuri de activitati: a)
controlul constitutionalitatii legilor nainte de promulgare; b) controlul
constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului; c) solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate; d) respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui
Romniei; e) judecarea contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui
partid politic; f) emiterea avizului pentru suspendarea din functie a Presedintelui
Romniei; g) constatarea existentei mprejurarilor ce justifica interimatul n
exercitarea functiei de Presedinte al Romniei.
6.3. n ceea ce priveste situatia de la litera a), mentionam ca legea organica
privind Curtea Constitutionala dispune ca n vederea exercitarii dreptului de
sesizare a Curtii, legile se comunica cu 5 zile nainte de a fi trimise spre
promulgare, Guvernului si Curtii Supreme de Justitie. n situatiile vizate la
pct.a), dezbaterile au loc n plenul Curtii Constitutionale, iar decizia se adopta cu
votul majoritatii judecatorilor si se comunica Presedintelui Romniei.
Decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi se comunica
presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului n scopul deschiderii procedurii
prevazute de articolul 146 alineatul 1 din Constitutie, legea urmnd sa fie supusa
din nou dezbaterii. Daca legea este adoptata n aceeasi forma, cu o majoritate de
cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, obiectia de
neconstitutionalitate este nlaturata, iar promulgarea devine obligatorie.
6.4. n ipoteza avuta n vedere la litera c), dezbaterea are loc de asemenea
n plenul Curtii Constitutionale; decizia se adopta cu votul majoritatii judecatorilor
si se comunica numai Camerei al carei regulament a fost dezbatut. n cazul n care
se constata neconstitutionalitatea unor dispozitii ale regulamentului, Camera n
cauza este obligata se reexamineze dispozitiile n cauza, pentru a le pune de acord
cu prevederile Constitutiei.
6.5. Pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, n situatia
enuntata la punctul d), procedura este urmatoarea: daca, n cursul judecatii, instanta
din oficiu sau la solicitarea unei parti invoca neconstitutionalitatea unei
prevederi dintr-o lege sau ordonanta, de care depinde judecarea cauzei, dosarul se
trimite Curtii Constitutionale spre a se pronunta asupra constitutionalitatii acelei
prevederi. Presedintele Curtii Constitutionale va desemna un complet, alcatuit din
trei judecatori, condus de un presedinte, care va solutiona exceptia de
neconstitutionalitate. Unul dintre judecatori va fi desemnat ca raportor. Daca
raportorul constata ca exceptia este vadit nefondata, va nstiinta pe presedinte
PARTEA I
104
pentru convocarea completului de judecata, care poate hotar cu unanimitate de

voturi sa respinga exceptia fara citarea partilor.
6.6. Judecata are loc pe baza raportului prezentat de judecatorul-raportor,
partile putnd fi reprezentate prin avocati, care au dreptul de a pleda la Curtea
Suprema de Justitie. Decizia completului de judecata poate fi atacata prin recurs, n
termen de 10 zile de la comunicare, recursul urmnd a se judeca de un complet
alcatuit din cinci judecatori, dintre care unul este presedintele Curtii
Constitutionale. Daca recursul este admis, instanta de recurs se va pronunta prin
aceeasi decizie si asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi constituie un
temei pentru rejudecarea cauzei n favoarea partii care a invocat exceptia de
neconstitutionalitate ntr-un proces civil, iar ntr-un proces penal, pentru
rejudecarea cauzei n toate procesele n care condamnarea s-a pronuntat pe baza
prevederilor legale declarata ca neconstitutionala.
6.7. n legatura cu respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui
Romniei, Curtea Constitutionala vegheaza la respectarea procedurii, confirmnd
rezultatele sufragiului, n conditiile prevazute de Legea pentru alegerea
Presedintelui Romniei.
n exercitarea atributiilor de mai sus, Curtea pronunta hotarri adoptate n
plen, cu votul majoritatii judecatorilor, care nu sunt supuse nici unei cai de atac si
se publica n Monitorul Oficial al Romniei.
6.8. n legatura cu judecarea contestatiilor care au ca obiect
constitutionalitatea unui partid politic, Legea prevede ca numai Guvernul sau
presedintele uneia dintre Camerele Parlamentului pot sesiza Curtea Constitutionala
cu o contestatie privind neconstitutionalitatea unui partid. n cazul n care
contestatia este formulata de presedintele uneia dintre cele doua Camere, acest
demers trebuie sa se ntemeieze pe baza unei hotarri adoptate de Camera cu
votul majoritatii membrilor sai. n toate situatiile, contestatia va trebui sa fie
motivata si nsotita de dovezile pe care se ntemeiaza.
6.9. Pentru solutionarea contestatiei, presedintele va desemna un judecator
raportor, care va transmite contestatia mpreuna cu toate actele doveditoare
partidului politic n cauza, precizndu-i si data pna la care poate depune un
memoriu n apararea sa. Contestatia se judeca de plenul Curtii Constitutionale, iar
decizia se adopta cu votul majoritatii judecatorilor. Decizia Curtii nu este supusa
nici unei cai de atac si se publica n Monitorul Oficial al Romniei. Daca se adopta
o decizie n sensul considerarii unui partid ca neconstitutional, decizia n cauza va
fi comunicata Tribunalului Municipiului Bucuresti pentru radierea partidului
politic n cauza, considerat neconstitutional, din evidenta partidelor politice legal
constituite.
105
6.10. Cu privire la emiterea avizului pentru suspendarea din functie a

Presedintelui Romniei este de semnalat ca avizul se emite de plenul Curtii
Constitutionale, cu votul a doua treimi din numarul judecatorilor, pe baza unui
raport prezentat de trei judecatori desemnati ca raportori. Avizul Curtii
Constitutionale se comunica Parlamentului si Presedintelui Romniei.
6.11. n legatura cu constatarea existentei mprejurarilor ce justifica
interimatul n exercitarea functiei de Presedinte al Romniei trebuie semnalat ca
vacanta functiei de Presedinte al Romniei se constata la cererea presedintelui
uneia din Camere sau a Presedintelui interimar care exercita atributiile
Presedintelui Romniei pe perioada ct acesta este suspendat din functie. n cazul
n care Presedintele a fost suspendat din functie de Parlament, cererea pentru
constatarea existentei mprejurarilor ce justifica interimatul se face de presedintele
care a condus lucrarile sedintei comune a celor doua Camere. n cazul n care
interimatul s-ar datora imposibilitatii Presedintelui de a-si exercita atributiile,
cererea se va adresa chiar de Presedinte sau de presedintele uneia dintre cele doua
Camere ale Parlamentului. n aceasta situatie, cererea va fi nsotita de dovezile
necesare, iar constatarea mprejurarilor ce justifica interimatul se va face de plenul
Curtii Constitutionale, cu votul majoritatii judecatorilor.
6.12. Dintre celelalte prevederi ale legii organice mentionam procedura
pentru verificarea ndeplinirii conditiilor de exercitare a initiativei legislative de
catre cetateni, de verificare a respectarii regulilor de organizare si desfasurare a
referendumului si de confirmare a rezultatelor acestuia, care se stabilesc prin legea
privind reglementarea acestor activitati. Dintre celelalte prevederi ale legii
organice mai semnalam pe cele privind abaterile disciplinare ale judecatorilor si
sanctiunile care sunt de competenta exclusiva a plenului Curtii Constitutionale:
judecatorii Curtii Constitutionale nu pot fi arestati sau trimisi n judecata penala
sau contraventionala, dect cu aprobarea procurorului general, competenta de
judecata pentru infractiuni apartinnd Curtii Supreme de Justitie.
CAPITOLUL III
SOLUTIONAREA SESIZARILOR PRIVIND
NECONSTITUTIONALITATEA
n ce priveste solutionarea sesizarii de neconstitutionalitate, care constituie
poate functia cea mai importanta a Curtii Constitutionale, consideram necesar
sa precizam ca n conformitate cu prevederile art.147 din Constitutia Romniei
deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii si au putere numai pentru viitor.
n legatura cu prevederile art.147 alin.2 din Constitutie s-au ridicat
interesante probleme de interpretare cu privire la Decizia nr.1 din 17 ianuarie 1995
a Plenului Curtii Constitutionale privind obligativitatea deciziilor sale pronuntata
n cadrul controlului de constitutionalitate. Aceasta decizie care a suscitat vii
PARTEA I
106
comentarii a fost adoptata cu sase voturi, trei judecatori semnnd o opinie

separata (I),iar doi dintre acestia, o a doua opinie separata (II).
Referindu-se la forta obligatorie a deciziilor Curtii Constitutionale,
semnatarii opiniei majoritare amintesc ca o parte deloc neglijabila a doctrinei
constitutionale asimileaza aceste decizii cu actele avnd forta legii. Totodata,
majoritatea judecatorilor Curtii Constitutionale au opinat ca n cazul n care se
ataca o lege prin care s-a aprobat o ordonanta a Guvernului si aceasta a fost
declarata neconstitutionala, nu se poate sustine ca ar fi afectat de acest viciu numai
articolul unic al legii de abilitare, ci si continutul legii, adica dispozitiile legale ce
au fost emise pe cale de ordonanta, deoarece aceasta a parasit domeniul de actiune
al Guvernului si a intrat n regimul procedurii legislative.
Principala problema care a fost pusa n discutia Curtii cu prilejul adoptarii
deciziei mentionate a fost n special aceea daca Curtea Constitutionala poate da nu
numai o interpretare obligatorie a legii fundamentale a statului, dar si de a
suspendaactele normative contrare Constitutiei, substituindu-se organului
legislativ, reglementarile stabilite de Curtea Constitutionala dobndind astfel o
valoare directa n procesul legiferari.
Desi problema a fost deosebit de interesanta si a suscitat numeroase discutii,
ea si-a gasit o rezolvare de fond de abia prin modificarea Legii nr.47/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, modificare survenita la 25 iulie
1997. Remarcam n aceasta privinta introducerea la art.2 al legii mentionate a unui
nou paragraf, avnd urmatorul continut: n exercitarea controlului, Curtea
Constitutionala se pronunta numai asupra problemelor de drept, fara a putea
modifica sau completa prevederea legala supusa controlului. De asemenea, Curtea
Constitutionala nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a
legii, ci numai asupra ntelesului sau contrar Constitutiei.
Modificarea constitutionala din 2003 a ntarit forta obligatorie a deciziilor
Curtii Constitutionale deoarece, asa cum am aratat, a prevazut expres ca
dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale si nceteaza efectele juridice la 45
de zile de la publicarea Deciziei Curtii Constitutionale, daca n acest interval
Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale
cu dispozitiile Constitutiei. Mai mult dect att, pe durata acestui termen,
dispozitiile constatate ca neconstitutionale sunt suspendate de drept.
n decursul existentei sale, Curtea Constitutionala a desfasurat o remarcabila
activitate, adoptnd un numar important de decizii ce au vizat fie problemele
aplicarii temporare a legilor, exercitarea drepturilor electorale, autonomia
parlamentara, echilibrul constitutional n conditiile separatiei puterilor, drepturile si
libertatile cetatenesti, limitele mandatului reprezentativ, dreptul de organizare n
grupuri parlamentare. Totodata, prin practica sa, Curtea a contribuit la clarificarea
unor concepte juridice ca, de pilda, conceptele de lege organica, delegare
legislativa, avut obstesc, continutul si limitele dreptului de proprietate, ca si la
cristalizarea unor reguli procedurale ce prefigureaza un autentic Cod de procedura
constitutionala.
107
PARTEA VII
SUPREMATIA CONSTITUTIEI. CONTROLUL
CONSTITUTIONALITATII LEGILOR
CAPITOLUL I
FUNDAMENTAREA SUPREMATIEI CONSTITUTIEI
Sectiunea 1
Suprematia Constitutiei
n conditiile n care constitutia este legea suprema a statului, avnd un rol
esential n determinarea ntregii organizari politico-sociale si de stat a tuturor
tarilor lumii, fundamentarea ideii suprematiei constitutiei prezinta o nsemnatate
teoretica dar si practica dintre cele mai mari.
n literatura de specialitate au fost emise, de aceea, diverse puncte de vedere
legate de suprematia constitutiei, unele corelnd aceasta suprematie a constitutiei
cu principiul legalitatii (George Burdeau), altele cu nsusi fundamentul puterii si
cu rolul sau n nfaptuirea democratiei, n modelarea institutiilor statului, a relatiei
dintre drept si politica (Andr Hauriou). Exprimnd o opinie competenta cu privire
la elementele ce determina fundamentarea suprematiei Constitutiei, profesorul Ioan
Muraru a relevat, pe buna dreptate, ca este necesar, n primul rnd, sa fie detectat
lantul de determinari la nivele diferite, ansamblul relatiilor dintre drept si
economie, dintre stat si putere, de natura a conferi Constitutiei un loc fundamental,
esential, n ntregul ansamblu al determinarilor, nu numai politico-juridice, dar si
de organizare statala. Dupa cum arata profesorul Ioan Muraru, Suprematia
constitutiei se explica prin functiile sale, iar exprimarea vointei guvernantilor este
chiar functia puterii de stat. Apare clara legatura dintre Constitutie si putere care
este tocmai puterea organizata a guvernantilor de a exprima si realiza vointa lor ca
vointa general obligatorie pentru ntreaga societate. Functiile constitutiei sunt deci
determinate de functiile puterii (ratiunea de a fi a puterii). Iar puterea este
determinata n continutul sau de anumiti factori exteriori statului si anume factori
economici si sociali. De aceea, n sirul cauzelor care determina si explica
suprematia constitutiei nu pot lipsi tocmai acesti factori 60.
ntr-o recenta lucrare franceza de Drept constitutional elaborata de profesorii
Charles Debbasch, Jacques Bourdon, Jean-Marie Pontier si Jean-Claude Ricci, de
la Universitatea de Drept, Economie si Stiinte de la Aix-Marsilia, se precizeaza ca
Suprematia constitutionala se justifica prin faptul ca ea aseaza temeliile puterii
statului n acelasi timp n care o instituie. Principiile subordonarii si coerentei se
60
Ioan Muraru, Simina Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, editia a IX-a, revazuta si completata,
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag.83.
PARTEA I
108
mpletesc pentru a impune prioritatea absoluta, asupra oricaror alte reguli juridice
ale dreptului intern, a pactului care stabileste statutul puterii n stat61.
Urmeaza, asadar, a opina ca fundamentarea stiintifica a suprematiei
Constitutiei trebuie sa fie cautata n totalitatea unor factori economici, sociali,
politici si juridici, care se afla ntr-o strnsa legatura unii cu altii si care trebuie
priviti, deci, numai n unitatea si indivizibilitatea lor 62. Suprematia constitutiei
este deci o notiune complexa, n continutul careia se cuprind trasaturi si elemente
(valori) politice si juridice care exprima pozitia supraordonata a Constitutiei nu
numai n sistemul de drept ci n ntregul sistem social-politic al unei tari. Aceasta
pozitie deosebita n sistemul social-politic implica un continut normativ complex
dar, binenteles, si importante consecinte si garantii juridice63.
Prin urmare, fundamentarea stiintifica a suprematiei constitutiei nseamna
identificarea cauzelor care determina continutul si forma sa precum si pozitia sa
supraordonata din sistemul de drept. Fundamentarea suprematiei Constitutiei se
regaseste n totalitatea acestor factori economici sociali, politici si juridici64.
Sectiunea 2
Consecintele si garantiile juridice ale suprematiei constitutiei
n ceea ce priveste consecintele juridice ale suprematiei Constitutiei, acestea
privesc diferentele de proceduri privind adoptarea constitutiei care n toate
tarile lumii necesita proceduri specifice , implicatiile, pe planul ntregului sistem
de drept al unei tari care decurg din modificarea, suspendarea si abrogarea
Constitutiei, deosebirile ce exista ntre Constitutie si legi (att sub aspect material,
ct si sub aspect formal), consecintele suprematiei Constitutiei, si nu n ultimul
rnd conformitatea ntregului drept cu Constitutia, ca o consecinta a faptului ca
prin continutul si pozitia sa, Constitutia comanda ntregul drept.
Printre garantiile juridice ale suprematiei Constitutiei, prima este controlul
general al aplicarii Constitutiei, dupa care urmeaza controlul constitutionalitatii
legilor si ndatorirea fundamentala a tuturor de a respecta Constitutia, elemente
ce se nscriu n mod armonios si necesar n unitatea si complexitatea lor n cadrul
garantiilor suprematiei Constitutiei.
CAPITOLUL III
PARTIDELE POLITICE SI COMPETITIA PENTRU PUTERE
61
Charles Debbasch, Jacques Bourdon, Jean-Marie Pontier, Jean-Claude Ricci, Droit constitutionnel et
institutions politiques, 4e edition, Ed.Economica, Paris, 2001.
62
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu, Crestomatie de drept constitutional, Editura
Lumina Lex, Bucuesti, 1998, pag.85.
63
Ioan Muraru, Simina Tanasescu, Op.cit. pag.81.
64
Idem, pag.82.
109
Sectiunea 1
Partidele politice si competitia electorala
Partidele politice joaca un rol important n competitia electorala. n primul
rnd, asa cum prevede articolul 5 din Legea nr.68 din 15 iulie 1992 pentru alegerea
Camerei Deputatilor si Senatului, candidaturile se propun de partidele politice,
nefiind posibila propunerea unor candidati independenti pe liste de partide.
Candidatii independenti se pot prezenta, n afara listelor propuse de partide,
beneficiind de semnaturile a 0,5% din numarul alegatorilor respectivei
circumscriptii.
n ceea ce priveste campania electorala, partidele politice beneficiaza
diferentiat de accesul la serviciile publice ale radioului si televiziunii (partide
parlamentare si partide neparlamentare).
Tot n legatura cu partidele politice s-a ridicat si problema "pragului
electoral de 5 la suta din voturile exprimate pe ntreaga tara pe care trebuie sa-l
ntruneasca un anumit partid sau formatiune politica spre a putea fi reprezentat n
Parlament. Unele formatiuni politice mici au criticat aceasta prevedere,
considernd ca ea ar avantaja, de fapt, partidele mari.
n ceea ce priveste diferitele mecanisme ale desfasurarii pocesului electoral,
potrivit reglementarilor n vigoare partidele politice dispun de reprezentanti n
cadrul birourilor electorale ale sectiilor de votare, n cadrul birourilor electorale de
circumscriptie, ca si n cadrul Biroului Electoral Central, din care fac parte sapte
judecatori si 16 reprezentanti ai partidelor care nu sunt nsa candidati n alegeri.
Sectiunea a 2-a
Partidele politice si viata parlamentara.
Odata terminata campania electorala si constituite cele doua Camere ale
Parlamentului, ncepe o activitate deosebit de intensa pe planul vietii parlamentare,
n care partidele si exprima opiniile, si confrunta punctele de vedere. Dupa cum
arata la timpul sau Benjamin Franklin, "O legislatura pluralista este o necesitate
pentru o buna guvernare, tot asa cum este un singur executiv. Nu este suficient ca
Legislativul sa fie numeros, el trebuie sa fie si divizat"65.
Asemenea dezbateri parlamentare, cu prezenta activa a partidelor, pot avea
loc fie pe marginea unor documente cu caracter general, cum ar fi programul de
guvernare, anumite masuri importante preconizate de catre Guvern, dar si cu
privire la anumite legi concrete, care se dezbat de catre parlamentari. Amintim ca
n sistemul existent n tara noastra legile sunt propuse n primul rnd de catre
Guvern, sub forma unor proiecte care sunt supuse Parlamentului. Constitutia
recunoaste nsa, n acelasi timp, dreptul parlamentarilor de a veni chiar ei cu
anumite propuneri legislative, pe care sa le supuna celor doua Camere, mai nti
65
Respectfully Quoted. A Dictionary of quotations requested from the Congressional Research Service, 1989,
pag.197.
PARTEA I
110
Camerei din care fac parte si apoi celeilalte Camere. Partidele politice, n situatia n
care nu sunt multumite de proiectele trimise de Guvern, pot avansa propriile lor
propuneri sau pot formula amendamente la diferite articole cuprinse n proiectele
trimise de Guvern.
n prezent, un rol dintre cele mai importante l au, n viata politica
romneasca, grupurile parlamentare, care cuprind deputati sau senatori care au
candidati n alegeri pe listele aceluiasi partid sau ale aceleiasi formatiuni politice.
Ele se pot constitui din cel putin zece deputati sau sapte senatori, conform celor
mai recente modificari ale regulamentelor celor doua Camere.
Grupurile parlamentare au o importanta deosebit de mare n cadrul
mecanismului parlamentar, ele reunindu-se cel putin odata pe saptamna si
dezbatnd principalele probleme ale activitatii Camerei respective, n care grupul
parlamentar n cauza este chemat sa adopte o atitudine. Anumite probleme
complexe si dificile cum a fost, de pilda, convenirea unor candidati pentru birourile
permanente, au fost discutate n prealabil la nivelul reprezentantilor grupurilor
parlamentare. Grupurile parlamentare propun candidaturi pentru birourile
permanente ale celor doua Camere. Totodata, ele sunt consultate frecvent de
conducerea celor doua Camere, fac propuneri pentru diferite organe sau comisii ce
sunt create pe parcursul legislaturii, ca si pentru delegatiile care participa la
reuniunile internationale. Chiar comisiile de mediere care au existat n fosta
reglementare, nainte de 2003, n situatia existentei unor divergente ntre Senat si
Camera Deputatilor cu privire la anumite texte de lege, erau astfel constituite nct
sa asigure o participare corespunzatoare a tuturor grupurilor parlamentare.
Sectiunea a 3-a
Mandatul parlamentar reprezentativ si disciplina interna de partid
O problema cu implicatii pe planul dreptului constitutional este si aceea a
disciplinei de partid n cadrul grupurilor parlamentare, problema n legatura
cu care s-au exprimat doua puncte de vedere. A fost sustinut, de pilda, punctul de
vedere potrivit caruia deputatii si senatorii alesi pe listele unui partid trebuie sa
sprijine n mod obligatoriu aplicarea n viata a programului formatiunii respective.
O a doua conceptie despre relatiile dintre parlamentari si partidele carora
acestia apartin este fundamental diferita. Ea sustine ca parlamentarii odata alesi
devin reprezentanti ai poporului, mandatul lor capatnd un caracter
autonom, detasat de vointa concreta a alegatorilor care i-au ales ntr-o anumita
circumscriptie, Parlamentul constituind o expresie a suveranitatii nationale. ntr-o
asemenea conceptie, parlamentarii pot actiona absolut independent si exprima
orice fel de puncte de vedere, deoarece ei au devenit reprezentanti ai ntregii
natiuni, mai ales daca se tine seama de textul Constitutiei, care prevede n mod
expres ca "mandatul imperativ este nul".
Dupa parerea noastra, este clar ca nu se poate pretinde parlamentarilor sa
respecte o disciplina rigida de partid sau sa urmeze automat un anumit program
111
politic. Parlamentarii au, desigur, dreptul sa-si spuna punctul de vedere, aducnd
eventuale critici chiar conducerii propriilor lor partide, atta timp ct ei se situeaza
nsa pe aceeasi platforma de gndire si de actiune. n momentul n care un anumit
parlamentar ajunge la concluzia ca nu mai poate reprezenta programul sau politica
pe care o duce partidul din care face parte, solutia corecta ar fi aceea ca sa se
retraga si sa candideze la noile alegeri ca independent sau din partea formatiunii
politice careia ntelege sa i se ralieze.
Sectiunea a 4-a
Finantarea partidelor politice
n conformitate cu prevederile Legii nr.441 din 30 septembrie 2002 privind
finantarea partidelor politice, sursele de finantare ale unui partid politic provin din
cotizatii ale membrilor de partid, donatii si legate si venituri provenite din
activitati proprii si subventii de la bugetul de stat.
Donatiile primite de un partid politic ntr-un an nu pot depasi 0,025% din
veniturile bugetului de stat pe anul respectiv.
Donatiile primite de la o persoana fizica ntr-un an pot fi de pna la 200 de
salarii de baza minime brute pe tara.
Donatiile primite de la o persoana juridica ntr-un an pot fi de pna la 500 de
salarii de baza minime brute pe tara. Persoanele juridice sunt obligate ca la data
efectuarii donatiei sa aiba achitate integral toate datoriile fata de bugetul de stat si
bugetul asigurarilor sociale de stat.
Sunt de remarcat o serie de prevederi importante, ca de pilda aceea ca
partidele politice nu pot accepta donatii sau servicii prestate cu titlu gratuit de la o
autoritate sau institutie publica, de la o regie autonoma, de la o companie nationala,
societate comerciala sau societate bancara cu capital integral sau majoritar de stat;
de asemenea, sunt interzise donatiile n bani din partea unui sindicat sau a unei
asociatii ori fundatii.
Pe de alta parte, legea mai stipuleaza ca donatiile din partea altor state ori a
organizatiilor din strainatate, precum si din partea persoanelor fizice straine, sunt
interzise. Fac exceptie de la prevederile acestui alineat donatiile constnd n bunuri
materiale necesare activitatii politice, dar care nu sunt materiale de propaganda
electorala, primite de la organizatii politice internationale la care partidul politic
respectiv este afiliat sau de la partide politice ori formatiuni politice aflate n relatii
de colaborare politica.
Sursele proprii de venituri ale partidelor pot rezulta din editarea de
publicatii, organizarea de ntlniri si seminarii cu tematica politica, economica sau
sociala, actiuni culturale, sportive, distractive, servicii interne, nchirierea spatiilor
proprii pentru conferinte si actiuni social culturale, dobnzi bancare, precum si din
nstrainarea bunurilor din patrimoniu, dar numai dupa cel putin cinci ani de la
primire.
Mai trebuie retinut si faptul ca subventiile de la bugetul de stat sunt
diferentiate dupa cum partidele politice au obtinut sau nu mandate n Parlament.
PARTEA I
112
Controlul finantarii partidelor politice si a campaniilor electorale se

efectueaza de catre Curtea de Conturi.
CAPITOLUL
CADRUL JURIDIC AL DESFASURARII ACTIVITATII
PARTIDELOR POLITICE
II
n Romnia, cadrul juridic al desfasurarii activitatii partidelor politice este

determinat n primul rnd de prevederile Constitutiei si ale Legii organice
nr.14/2003 - Legea partidelor politice.
Dupa Revolutia din Decembrie 1989 a fost adoptat, initial, Decretul-Lege
nr.8 din 31 decembrie 1989 privind nregistrarea si functionarea partidelor politice
si a organizatiilor obstesti n Romnia, care a fost ulterior nlocuit de Legea nr.27
din 29 aprilie 1996, iar apoi de Legea nr.14/2003, lege ce constituie actualul cadru
de organizare si de desfasurare a activitatii partidelor politice.
Sectiunea 1
Consideratii generale
Potrivit Legii partidelor politice, acestea sunt asociatii cu caracter politic ale
cetatenilor romni cu drept de vot, care participa n mod liber la formarea si
exercitarea vointei lor politice, ndeplinind o misiune publica garantata de
Constitutie. Ele sunt persoane juridice de drept public.
Prin activitatea lor, partidele politice promoveaza valorile si interesele
nationale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participa cu
candidati n alegeri si la constituirea unor autoritati publice si stimuleaza
participarea cetatenilor la scrutinuri, potrivit legii 66.
O importanta prevedere este aceea care dispune ca "Pot functiona ca partide
politice numai asociatiile cu caracter politic, constituite potrivit legii, si care
militeaza pentru respectarea suveranitatii nationale, a independentei si a unitatii
statului, a integritatii teritoriale, a ordinii de drept si a principiilor democratiei
constitutionale" (art.3 din Legea nr.14/2003).
Partidele politice se organizeaza si functioneaza dupa criteriul administrativ
teritorial.
Pot fi membri ai partidelor politice toti cetatenii care, potrivit Constitutiei,
au drept de vot, cu exceptia persoanelor carora le este interzisa prin lege asocierea
66
"Definirea partidului politic nu poate face abstractie de necesitatea existentei unor coordonate juridice ct
priveste scopurile si activitatea. Aceste coordonate juridice sunt prevazute n constitutii si legi, n functie de ele
apreciindu-se constitutionalitatea partidului politic. n ordinea constitutionala a unui stat exista valori politice,
morale si juridice fata de care nici un atentat nu este admis. Ca atare, partidul care prin scopuri si activitati neaga
aceste valori sau si propune distrugerea lor este apreciat ca nelegal" (Partidele politice, Regia Autonoma
"Monitorul Oficial", Bucuresti, 1993, pag.18).
113
politica. Un cetatean romn nu poate face parte, n acelasi timp, din doua sau mai
multe partide politice.
O prevedere importanta este aceea potrivit careia dobndirea sau pierderea
calitatii de membru al unui partid politic nu creeaza privilegii sau restrngeri n
exercitarea drepturilor cetatenesti.
n ceea ce priveste organizarea partidelor politice, Legea dispune ca fiecare
partid politic trebuie sa aiba un statut si un program politic propriu. Indiferent de
denumire, adunarea generala a membrilor partidului politic sau a delegatilor
acestora reprezinta organul suprem de decizie la nivel national. Pentru solutionarea
unor eventuale diferende ntre membrii unui partid politic sau ntre acestia si
conducerea organizatiei partidului, se constituie comisii de arbitraj la nivelul
partidului si al organizatiei.
Sectiunea a 2-a
nregistrarea partidelor politice
Decretul - Lege nr.8 din 31 decembrie 1989 conditiona nregistrarea
partidelor politice de prezentarea statutului, a programului politic, de declararea
sediului si a mijloacelor financiare, precum si de dovada ca ntruneste cel putin 251
de membri. Aceasta conditie era, nendoielnic, fireasca n conditiile revenirii la
democratie si trecerii la pluralismul politic.
Prin Legea nr.27/1996, lista semnaturilor de sustinere s-a ridicat la 10.000 de
membri fondatori, domiciliati n cel putin 15 din judetele tarii, dar nu mai putin de
300 n fiecare judet, lista fiind nsotita de o declaratie autentificata a
conducatorului organului executiv al partidului privind autenticitatea semnaturilor.
Legea nr.14/2003 solicita prezentarea la Tribunalul Bucuresti a cererii de
nregistrare, a statutului, programului, actului de constituire, mpreuna cu lista
semnaturilor de sustinere a membrilor fondatori, o declaratie privitoare la sediu si
la patrimoniul partidului, precum si dovada deschiderii contului bancar. Numarul
sustinatorilor a fost ridicat la 25.000 de membri fondatori, domiciliati n cel putin
18 din judetele tarii si Municipiul Bucuresti, dar nu mai putin de 700 pentru
fiecare dintre aceste judete si Municipiul Bucuresti.
Tribunalul Bucuresti examineaza cererea de nregistrare n sedinta publica,
cu participarea Ministerului Public. Este posibila interventia n proces a unor
persoane fizice sau juridice n interes propriu, interventia fiind comunicata din
oficiu persoanelor care au semnat cererea de nregistrare. Tribunalul se pronunta n
termen de cel mult 15 zile de la afisarea cererii de nregistrare la sediul sau.
mpotriva deciziei Tribunalului Bucuresti se poate face o contestatie la
Curtea de Apel Bucuresti, n termen de cinci zile. Curtea de Apel va examina
contestatia n termen de cel mult 15 zile, de la nregistrarea acesteia, decizia sa
fiind definitiva si irevocabila.
PARTEA I
114
Sectiunea a 3-a
Asocierea partidelor politice
Partidele politice se pot asocia pe baza unui protocol de asociere, constituind
o alianta politica?67.
n protocolul de asociere a partidelor politice ntr-o alianta politica trebuie sa
se mentioneze denumirea integrala si denumirea prescurtata ale aliantei politice,
precum si ale partidelor politice componente, semnul permanent al aliantei,
obiectivele aliantei, modul de organizare si factorii de decizie.
Pentru nregistrarea aliantelor politice se depun la Tribunalul Bucuresti
urmatoarele documente:
a) cererea de nregistrare a aliantei politice, semnata de conducerile
executive ale partidelor politice componente;
b) protocolul de asociere;
c) denumirea integrala si denumirea prescurtata ale aliantei politice;
d) descrierea semnului permanent;
e) semnul permanent sub forma grafica alb-negru si color, n anexa la
protocol.
Aliantele politice ale caror cereri de nregistrare au fost admise se nscriu n
registrul aliantelor politice.
n cazul n care alianta politica se va prezenta n alegeri cu liste comune,
candidatii trebuie sa faca parte dintr-un partid politic membru al aliantei.
Sectiunea a 4-a
Reorganizarea partidelor politice
Reorganizarea partidelor politice se poate efectua prin comasare, prin
absorbtie 68 sau fuziune69 ori prin divizare (totala sau partiala). Comasarea a doua
sau mai multe partide politice se realizeaza prin aprobarea protocolului de
comasare de catre organele supreme de decizie ale fiecarui partid.
La alegerile generale din 2000 PDSR a participat pe liste comune cu PUR, n
varianta Polului Democrat Social, obtinnd 36,88% la voturile pentru Camera
(3.968.464 voturi), respectiv 37,5% la Senat (4.040.212 voturi).
67
n perioada de dupa 1990 au existat numeroase aliante politice, care au avut o existenta mai ndelungata sau mai
redusa. Se pot mentiona astfel, Alianta civic -liberala liberalii (1994-1995), Alianta National Liberala (1996-1997),
Conventia Democratica din Romnia (1991-2000), Uniunea Nationala de Centru (1996) s.a. A se vedea pentru
dezvoltari, Stan Stoica, Mic dictionar al Partidelor Politice din Romnia 1989-2000, Editura Meronia, Bucuresti,
68
Ca exemple de comasare prin absorbtie se pot mentiona comasarea prin absorbtie de catre Partidul National
Liberal a Partidului Aliantei Civice (1998) si a U.F.D. (2003), a P.S.M. de catre P.S.D. (2003) etc.
69
Astfel, Partidul Social Democrat s-a constituit la data de 16 iunie 2001 prin fuziunea Partidului Democratiei
Sociale din Romnia cu Partidul Social Democrat Romn, n baza Protocolului Politic convenit de cele doua partide
n data de 8 septembrie 2000. Congresul de constituire a P.S.D. a aprobat Statutul si Programul politic al partidului,
componenta Consiliului National si a Biroului Executiv Central.
115
n protocolul de comasare se vor mentiona, n mod expres, modalitatile de

transfer al sumelor, bunurilor si contractelor detinute de partidele comasate,
precum si procedura de garantare a continuitatii vechimii n partid a membrilor
partidelor politice care fuzioneaza.
n situatia comasarii prin absorbtie, unul dintre partidele politice si
pastreaza personalitatea juridica, subrogndu-se n drepturile si obligatiile
partidelor absorbite care si nceteaza activitatea, inclusiv prin cumularea
subventiilor acestora. n protocolul de comasare se va preciza care partid si
pastreaza personalitatea juridica, avnd drept consecinta pastrarea denumirii
integrale, a denumirii prescurtate, a semnului permanent si electoral, precum si a
programului politic.
Sectiunea a 5-a
ncetarea activitatii partidelor politice
Un partid politic si nceteaza activitatea prin dizolvare de catre Curtea
Constitutionala cnd ncalca prevederile Constitutiei, prin dizolvare prin hotarre
pronuntata de Tribunalul Bucuresti, prin autodizolvare hotarta de organele
competente prevazute n statut, si reorganizare, n situatii de comasare, fuziune etc.
O noutate a actualei reglementari este aceea a posibilitatii dizolvarii unui
partid politic pentru inactivitate. Se considera ca un partid politic se gaseste ntr-o
situatie de inactivitate daca nu a tinut nici o adunare generala timp de cinci ani sau
nu a desemnat candidati - singur sau n alianta - n doua campanii electorale
parlamentare succesive, n cel putin 18 circumscriptii electorale.
Dizolvarea unui partid pentru inactivitate se pronunta de catre Tribunalul
Bucuresti.
PARTEA a IX-a
STRUCTURILE ECONOMICE
CAPITOLUL I
REASEZAREA STRUCTURILOR ECONOMICE SI EDIFICAREA
STATULUI DE DREPT
Odata cu aparitia si ncetatenirea n viata a principiilor economiei liberale sa impus, cu tot mai multa vigoare, principiul ca nu este necesar ca statul sa se
implice direct n activitatile economice, estimndu-se ca asemenea activitati
trebuie sa fie guvernate n mod neabatut de regulile economiei de piata.
Cu toate acestea, nca din momentul aparitiei primelor reglementari
constitutionale, n epoca fauririi si apoi a desavrsirii unitatii statelor moderne, s-a
PARTEA I
116
admis nscrierea dreptului de proprietate ca un drept fundamental al omului.

Mai trziu, sub influenta afirmarii miscarii muncitoresti, au fost recunoscute
drepturile economice si sociale, iar unele dintre aceste drepturi, precum dreptul la
munca, dreptul la asigurare sociala, la protectia muncii, au capatat un loc important
n toate constitutiile moderne.
n Romnia, caracterul inviolabil al proprietatii a fost consacrat prin articolul
19 al Constitutiei din 1866, dar Constitutia din 1923, reiternd apararea dreptului
de proprietate, a nscris pentru prima data, n articolul 21, si principiul ca toti
factorii de productie se bucura de o egala ocrotire, iar libertatea muncii urmeaza sa
fie aparata. Constitutia din 1923 a mai introdus, n articolul 21 alin.2, si prevederea
ca statul poate interveni prin legi n raporturile dintre acesti factori (factorii de
productie n.a.) pentru a preveni conflicte economice sau sociale.
n dreptul constitutional comparat, garantarea dreptului de proprietate este
ntlnit att n constitutiile mai vechi, ct si n cele recente, care urmeaza o tehnica
moderna de elaborare. Este suficient sa mentionam articolul 14 din Constitutia
germana, articolul 33 din Constitutia spaniola, articolul 42 din Constitutia italiana,
articolul 62 din Constitutia Republicii Portugheze s.a. n unele constitutii, cum este
de pilda Constitutia Portugaliei, exista prevederi detaliate privind securitatea
muncii, camerele de munca, libertatea sindicala, drepturile asociatiilor sindicale si
negocierile colective, dreptul la greva, prohibirea lock-out-ului, dreptul la munca,
drepturile muncitorilor, drepturile consumatorilor, initiativa privata, cooperativele
si autogestiunea etc.
Se vede, deci, ca problematica economica nu putea sa ramna straina
procesului de elaborare a constitutiilor moderne, ea reprezentnd desigur - un
domeniu nou de reglementari, dar care n nici un caz nu putea fi exceptat atunci
cnd se dorea a se da o dimensiune ct mai completa sectoarelor de activitate pe
care trebuiau sa le reglementeze normele constitutionale.
Constitutia Romniei din 1991 contine importante prevederi care privesc n
mod direct aspectele economice sau se refera la ele. Astfel, este suficient sa
mentionam acele prevederi constitutionale referitoare la libertatea alegerii profesiei
si locului de munca, dreptul la protectia sociala a muncii, interzicerea muncii
fortate, dreptul la greva, protectia proprietatii private, dreptul de mostenire,
obligatia statului de a lua masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala,
de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
Trebuie subliniat faptul ca n constitutiile anterioare problemele economice
si-au gasit o solutionare globala, economia socialista planificata presupunnd un
strict control al statului. Proprietatea socialista, ca n majoritatea tarilor de fosta
orientare marxista, dobndise un rol cvazi-dominant n economie, n dauna
proprietatii personale, care fusese limitata de cele mai multe ori pna la anihilarea
ei.
Era firesc, de aceea, ca n procesul elaborarii noii Constitutii a Romniei sa
fie ridicate probleme de principiu, discutndu-se daca este necesar ca statul sa
joace un anumit rol n economie sau daca este suficient ca sa se garanteze
economia de piata si libertatea de actiune a legilor economice, statul pastrnd un
117
rol de impartialitate si neutralitate deplina n legatura cu actiunea si influenta

acestor legi. n aceste conditii, Adunarea Constituanta a Romniei a ezitat mult
timp daca sa introduca sau nu un capitol cu caracter economic n noua Constitutie,
deoarece acesta ar fi amintit inevitabil de mecanismele si practicile regimului
abolit. Cu toate acestea, dupa mature reflectii, s-a ajuns la concluzia ca este necesar
un capitol care sa precizeze atributiile statului n noile conditii economice, tocmai
ca un garant al nfaptuirii tranzitiei catre economia de piata.
n cadrul sedintei Adunarii Constituante din 12 noiembrie 1991, s-a sustinut,
de pilda, ca Functia statului de protejare a intereselor nationale prin politica
economica, financiara si valutara, cunoaste o crestere permanenta n economia
moderna, chiar si n statele cu economie de piata cu vechi traditii 70. Cu prilejul
dezbaterilor, un senator a relevat ca exista de fapt, o opinie dupa parerea mea
gresita a unor persoane din cadrul economiei noastre nationale, care considera ca,
ntr-o economie de piata, statul nu ar mai avea nici un fel de grija si ca problema
dezvoltarii economice, a diferitelor ntreprinderi, a diferitelor ramuri cade n
sarcina exclusiva a agentilor economici. Dupa experienta care exista pe plan
mondial, istoria economica demonstreaza din plin un lucru: n conditiile unei
economii de piata, statul are aceasta grija deosebita de a stimula dezvoltarea
diferitelor ramuri prin diferite prghii economice, financiare, care sa stimuleze
dezvoltarea unor ramuri, sau care sa ngradeasca, daca este cazul, anumite aspecte
cu caracter economic.71
ntr-o alta interventie de substanta n cadrul aceleiasi dezbateri parlamentare
s-a relevat ca aceasta interventie a statului nu este n contradictie deloc cu
principiile economiei de piata. Cei mai mari liberali ai perioadei dintre cele doua
razboaie ma refer la neoliberalii economisti au sustinut protejarea economiei
nationale, protejarea industriei si protejarea agriculturii de catre stat, ncurajarea
industriei, ca si ncurajarea agriculturii.
Ca urmare a unor discutii fructuoase au fost aprobate prevederile cu caracter
economic ale noii Constitutii, care precizeaza ca economia Romniei este o
economie de piata, enuntnd totodata si principalele obligatii ale statului n actuala
perioada de dezvoltare a tarii noastre.
Printre altele, s-a convenit ca statul este chemat sa asigure libertatea
comertului, protejarea intereselor nationale n activitatea economica, sa stimuleze
cercetarea stiintifica, sa asigure exploatarea resurselor naturale, refacerea si
ocrotirea mediului nconjurator, sa creeze conditii pentru cresterea calitatii vietii.
Asemenea functii pun n lumina schimbarea structurala a rolului statului fata de
epoca anterioara, cnd el era proprietar al principalelor mijloace de productie si
cnd controla, de fapt, ntreaga bogatie a tarii. nfaptuirea noilor atributii care revin
statului n conditiile economiei de piata presupune masuri politice si organizatorice
la cel mai nalt nivel, pentru a se asigura tocmai functionalitatea noului sistem
economic. La aceasta se adauga si faptul ca, n actualele conditii, cnd privatizarea
nu s-a nfaptuit nca n mod integral, statul, prin APAPS (Agentia pentru
70
71
Monitorul Oficial al Romniei, Partea a 2-a, nr.36 din 14 noiembrie 1991, pag.24.
Idem, pag.36
PARTEA I
118
Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului), continua sa controleze un

numar de ntreprinderi, ceea ce mentine, desigur, dar numai la un anumit nivel,
rolul sau n economie.
n cadrul prevederilor economice, un rol important l ocupa reglementarile
juridice privitoare la proprietate. Astfel, Constitutia Romniei preciza initial, n
articolul 135 alineatul 1, ca statul ocroteste proprietatea. Din analiza textului
rezulta ca ocrotirea proprietatii viza toate tipurile de proprietate: proprietatea
publica, care apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, si
proprietatea privata, pe care Constitutia o declara ca fiind, n conditiile legii,
inviolabila.
n Constitutie se mai preciza si care anume bunuri pot face obiectul exclusiv
al proprietatii publice. Astfel, bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de
comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce
pot fi folosite n interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale
zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege,
fac obiectul exclusiv al proprietatii publice. Constitutia mai specifica, totodata, ca
bunurile proprietate publica sunt inalienabile. n conditiile legii, ele puteau fi date
n administrare regiilor autonome ori institutiilor publice, concesionate ori
nchiriate.
Prin Legea de revizuire a Constitutiei Romniei din 2003 s-a specificat, n
concordanta si cu experienta altor state, care au cunoscut si ele un proces de
tranzitie, ca proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege, iar
proprietatea privata este inviolabila, n conditiile legii organice.
Modificarea adusa Constitutiei Romniei n anul 2003 mai aduce si o alta
precizare importanta la art.135 paragraful I, specificnd ca "economia Romniei
este economie de piata, bazata pe libera initiativa". Totodata, a fost introdusa
specificarea ca printre obiectivele politicii economice a Romniei se nscrie si
"aplicarea politicilor de dezvoltare regionala n concordanta cu obiectivele Uniunii
Europene". Aceasta dispozitie urmeaza nsa a fi interpretata n strnsa corelatie si
cu prevederile art.135 (2) litera b), care arata ca statul trebuie sa asigure
(protejarea intereselor nationale, n activitatea economica, financiara si
valutara.
Se cuvine a retine faptul ca n perioada care a trecut dupa 1990 au fost
adoptate importante legi care se nscriu n viziunea de principiu pe care o
nfatiseaza textul constitutional cu privire la activitatile economice si rolul lor n
statul de drept.
Pentru a da numai cteva exemple vom mentiona Legea privind societatile
comerciale, Legea privind registrul comertului, Legea privind privatizarea
societatilor comerciale, Legea privind regimul investitiilor straine, Legea privind
valorile mobiliare si bursele de valori, Legea privind procedura reorganizarii si
lichidarii judiciare, Legea privind regimul concesiunilor, Legea privind
privatizarea societatilor comerciale bancare la care statul este actionar s.a.
119
PARTEA a X-a
REVIZUIREA CONSTITUTIEI
CAPITOLUL I
CONSIDERATIUNI GENERALE
Adoptarea, modificarea sau abrogarea unei constitutii reprezinta un moment
istoric n viata fiecarui popor, deoarece constitutiile - asa cum se cunoaste prea
bine - definesc ntreaga organizare statala si fundamenteaza nsusi sistemul
drepturilor si libertatilor.
Orice constitutie fiind rezultatul unor anumite conditionari istorice,
economice si social-politice va reflecta n mod inevitabil momentul n care ea a
fost elaborata. Unele constitutii, datorita naltei lor ncarcaturi morale, a repartitiei
simetrice a atributiilor ntre puteri, au rezistat veacurilor, cum este Constitutia
americana, pe care nimeni nu s-a gndit sa o schimbe. Alte constitutii, n schimb,
au avut o existenta efemera, fiind legate de un anumit regim politic sau chiar de
autoritatea despotica a unor anumite persoane care s-au gasit pentru moment n
fruntea statelor.
"Longevitatea" unei constitutii sau ineficienta ei la orice schimbare de
guvern au depins, n fond, de o multime de factori: ct de precis erau determinate
atributiile diferitelor puteri si raporturile dintre acestea; ct de efectiv au fost
asigurate drepturile si libertatile cetatenilor; n ce mod o constitutie sau alta a
raspuns standardelor internationale de comportament ale popoarelor civilizate.
Problema relatiei dintre "inovatie" si "stabilitate" n drept este o problema
veche, care a fost dezbatuta de nenumarate ori n lucrarile de specialitate si careia i
s-au dat - evident - solutii diferite. 72
Adeptii stabilitatii au pledat pentru securitatea relatiilor economice si
juridice, pentru respectul suprematiei Constitutiei si mai ales pentru ntarirea
prestigiului ei care, inevitabil, ar fi fost pus la ncercare daca s-ar fi admis ideea ca
legea fundamentala a statului poate fi schimbata oricnd, la fel ca oricare alte
reglementari.
Pitagora atragea atentia crotonienilor, pe drept cuvnt, ca uneori o lege n
plus poate fi mai periculoasa dect o lege n "minus", ndemnndu-i pe cetateni sa
se gndeasca de mai multe ori atunci cnd doresc sa adopte sau sa-si modifice
legile. 73
Adeptii schimbarilor n drept au subliniat nsa, de mai multe ori, cerinta de a
nu cadea n greseala de a aplica legi nvechite, de a nu cauta sa permanentizam
72
Edmond Picard, Les constantes du droit. Institutes juridiques modernes, Ernest Flammarion ed., Paris, 1921,
pag.144 si urm. Gabriel Tarde, Les transformations du droit, Librairie Felix Alcan, Paris, 1912, pag.162 si urm.
73
Pitagora, Legile morale si politice, Editura Antet , Oradea, 1996, nr.1447 pag.105, nr.2508 pag.180.
PARTEA I
120
reglementari desuete si anacronice, ce nu-si mai gasesc actualitatea si a caror

eficienta este - inevitabil - pusa la ndoiala de ignorarea noilor transformari sociale.
n mod ct se poate de plastic, eminentul profesor romn de drept
constitutional Constantin Rarincescu cita, n introducerea cursului sau, un pasaj din
"Faust" ce reproduce o conversatie ntre Mefisto si un student vagabond, care nu se
putea dedica stiintei dreptului. ntelegnd dilemele si nehotarrea tnarului,
Mefisto i spunea urmatoarele: "Nu-ti fac nici o crima din aceasta. Stiu prea mult
ce nseamna aceasta stiinta. Legile se transmit ca o boala, ele trec din generatie n
generatie, se transporta dintr-un loc n altul. Ceea ce este ratiune devine nebunie si
ceea ce este bine devine rau. Ti se vor aplica regulile facute pentru bunicul tau.
Despre dreptul viu, nascut odata cu noi, vai, nici o vorba!"74.
Lupta mpotriva a ceea ce este "vetust" n drept, a ceea ce nu corespunde
realitatilor, devine un adevarat imperativ ntr-o epoca n care cibernetica domneste,
progresele cunoasterii umane devin tot mai mari, iar fenomenele se succed cu atta
rapiditate nct determina reglementarile juridice sa raspunda mult mai prompt si
cu o operativitate necunoscute n trecut, unor comenzi sociale.
Se vadeste, deci, ca raportul dintre stabilitate si inovatie n drept constituie o
problema complexa si dificila, ce trebuie abordata cu toata atentia, lundu-se n
considerare o larga paleta de factori care pot determina ntr-un anumit moment o
pozitie favorabila sau defavorabila modificarii legislatiei.
Raportarea oricarei constitutii la realitatile sociale constituie o idee ce a fost
pregnant pusa n lumina de gndirea romneasca. Marele sociolog si jurist romn
Dimitrie Gusti arata, la timpul sau, ca: "O constitutie, daca are un caracter de
relativitate, trebuind sa fie conforma cu experienta sociala a timpului, n acelasi
timp trebuie sa aiba si un caracter de particularitate, adica sa fie adaptata la
experienta sociala specifica natiunii" 75.
De altfel, nu trebuie sa uitam ca, n urma cu multe secole, Solon, fiind
chemat sa elaboreze o constitutie, a pus fruntasilor cetatii sale ntrebarea: "spunetimi pentru care timp si pentru ce popor?".
Constitutia Romniei din 1991 a fost rezultatul unei elaborari ce a raspuns
cerintelor si comandamentelor momentului respectiv. Ea a nsumat o bogata
experienta de drept comparat si a fost pregatita de studii ntocmite cu migala si
deplina competenta de juristi dintre cei mai avizati. Realitatile epocii imediat
postrevolutionare reclamau cu necesitate, atunci, o noua lege fundamentala a
statului, care sa defineasca orientarile politicii noi ale Romniei, angajata
ireversibil pe drumul edificarii statului de drept. Totodata, era important sa se
regndeasca mecanismele si raporturile dintre diversele puteri ale statului,
consacrndu-se garantii ferme pentru apararea si respectarea drepturilor omului.
74
Faust, partea I, scena III, citat de Constantin G.Rarincescu, Curs de drept constitutional, Anul I licenta,
Facultatea de drept Bucuresti, 1940, pag.8.
75
Dimitrie Gusti, Sociologie juridica. Culegere de texte , Editura didactica si pedagogica R.A., Bucuresti, 1997,
pag.55.
121
Perioada care a trecut de atunci a fost o perioada framntata, de reasezare a institutiilor

noi. Ea a fost caracterizata prin elaborarea si adoptarea unor noi reglementari aproape n toate
domeniile, dar si printr-o puternica efervescenta politica, normala, desigur, ca pretutindeni dupa
abolirea unui regim totalitar. Reinstaurat n drepturile sale firesti, pluralismul politic s-a dovedit
a fi o forta dintre cele mai mari ale progresului societatii noastre, stimulnd creativitatea,
dinamiznd spiritele si propulsnd n viata politica personalitati noi, care - n cele mai multe
cazuri - au nteles noile realitati ale momentului. Competitia politica, chiar desfasurata uneori
sub semnul acuitatii si depasind limitele polemicii, a mobilizat spiritele si a convins - daca mai
era nevoie - de avantajele democratiei si ale confruntarilor de idei, preferabile fata de monotonia
si caracterul paternalist al unei singure ideologii.
S-a justificat ntru totul celebra maxima a teologului Thomas d'Aquino care,
la timpul sau, enuntase principiul "Timeo hominem unius libri" (ma tem de omul
care citeste o singura carte). Accesul la un numar considerabil de programe si
optiuni politice a permis cetatenilor Romniei - frustrati mult timp de un asemenea
drept de optiune - de a studia nu o "singura" carte, ci mai multe "carti",
reprezentnd programele unor partide politice, platforme, documente programatice,
care sintetizeaza - desigur - fiecare, o anumita experienta, dar si o referire la
practica internationala.
Pozitiile partidelor politice fata de Constitutie au reflectat, nendoielnic, att
viziunea si optiunea lor proprie, dar si modul n care platformele, programele lor,
ideile oamenilor politici, se reflectau n experienta guvernarii. A aparut astfel un
incomensurabil de bogat patrimoniu de idei si de fapte ce se cer studiate si evaluate
cu grija pentru a selecta tot ce este mai bun n viziunea unor forte politice sau
altele.
Cu ani n urma, celebrul constitutionalist francez Georges Burdeau si
exprima opinia ca "Pentru ca puterea etatica sa poata sa ramna larg deschisa,
trebuie sa existe ntre scopurile diferitelor forte politice un minimum de puncte
comune"76.
Rezulta, asadar, ca problema modificarii Constitutiei Romniei - problema
de fond si deosebit de importanta, interesnd n esenta toate partidele politice, dar
si societatea civila n ansamblul sau a trebuit sa fie abordata n directia gasirii
celor mai bune formule si solutii care sa permita guvernarea tarii. Aceasta implica,
de fapt, depasirea greutatilor si deficientelor constatate n timpul diverselor
guverne care s-au succedat la crma tarii, dar mai ales gasirea unor formule si
solutii optime, de natura a conferi drepturilor cetatenesti o garantare prompta si
eficace.
n sprijinul ideii adaptarii prevederilor constitutionale la noile realitati ale
momentului istoric au pledat importante considerente.
- n primul rnd, modificarea Constitutiei era solicitata n mod direct de
ratiuni de stat, de interese generale ale tarii, care impuneau adaptarea prevederilor
constitutionale la standardele si exigentele Uniunii Europene.
76
Georges Burdeau, Trait de science politique, tome III, La dynamique politique, L.G.D.J., Paris, 1968,
pag.636.
PARTEA I
122
Dobndirea de catre tara noastra, n perspectiva, a calitatii de membru al

Uniunii Europene si Aliantei Nord-Atlantice cere, n mod imperios, racordarea cu
necesitate la standardele si exigentele firesti pe care le contin documentele de baza
ale acestor organizatii.
- n al doilea rnd, n sprijinul revizuirii Constitutiei pledau elemente
importante, desprinse din practica statului romn n toti acesti ani. Nu rareori s-au
ridicat probleme importante interesnd guvernarea tarii, n legatura cu care textele
constitutionale nu au putut da un raspuns precis. Pe de alta parte, Curtea
Constitutionala a Romniei a emis n toti acesti ani decizii de principiu, avnd o
remarcabila ncarcatura teoretica, care au contribuit la dezvoltarea si concretizarea
unor prevederi constitutionale, practica ce trebuia sa-si gaseasca consacrarea, iar
rolul acestei prestigioase institutii si competentele sale sa fie clar si precis
determinate n raport cu alte organe ale statului.
- n al treilea rnd, n sprijinul modificarii Constitutiei au pledat ratiuni
politice legate de aprofundarea democratismului, de ntarirea rolului partidelor
politice, a organismelor societatii civile, de cautarea unor modalitati si mai clare de
asigurare a nfaptuirii drepturilor cetatenesti n spiritul documentelor europene,
documente ce au un rol fundamental.
- n al patrulea - dar nu n ultimul - rnd, n sprijinul modificarii
Constitutiei au actionat si ratiuni economice. Economia Romniei nu va putea fi
niciodata ridicata la parametrii doriti daca nu vor fi asigurate garantii certe
investitorilor straini, daca dreptul de proprietate nu va fi pe deplin garantat, iar
mecanismele economice nu vor fi lasate sa actioneze n directia garantarii
competitivitatii, a sprijinirii initiativei ntreprinzatorilor.
Asemenea ratiuni de ordin economic se mpletesc nsa cu protectia sociala,
cu o politica nteleapta de protejare de catre societate a intereselor diferitelor
categorii sociale - si n special a celor defavorizate - evitndu-se perspectiva crearii
unor discrepante ntre diversele categorii sociale si, pe acest fundal, a repunerii n
discutie a ntregii orientari a tarii pe drumul reformelor economice si politice
democratice.
Actiunea de modificare a Constitutiei a capatat, n acest context,
semnificatia unui adevarat bilant al evolutiei Romniei n toata perioada care a
trecut de la Revolutia din Decembrie 1989. Ea solicita reevaluari, aprecieri lucide,
critici constructive, solutii viabile, abordari de perspectiva, astfel nct reforma
constitutionala sa reprezinte cu adevarat un moment istoric n viata tarii.
Am putea defini revizuirea Constitutiei ca fiind o "institutie" a dreptului
constitutional, deoarece consideram ca ea cuprinde un adevarat set autonom de
reguli, avnd un anumit grad de autonomie, dar care se raporteaza permanent la
marile principii ale organizarii constitutionale.
123
CAPITOLUL II
FINANTELE PUBLICE
n ce priveste sistemul financiar, acelasi Titlu IV al Constitutiei dispune ca
Formarea, administrarea, ntrebuintarea si controlul resurselor financiare ale
statului, ale unitatilor administrativ-teritoriale si ale institutiilor publice sunt
reglementate prin lege. (art.137 alin.1). Constitutia mai precizeaza ca Moneda
nationala este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul (art.137 alin.2).
Importante prevederi ale Constitutiei sunt consacrate bugetului public
national. Acesta cuprinde: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si
bugetele locale ale comunelor, oraselor si ale judetelor. n fiecare an, Guvernul
elaboreaza proiectul bugetului de stat si al bugetului asigurarilor sociale de stat, pe
care le supune, separat, discutiei Parlamentului. n cazul n care legea bugetului de
stat si legea bugetului asigurarilor sociale de stat nu sunt adoptate cu cel putin trei
zile nainte de expirarea exercitiului bugetar, se va aplica n continuare bugetul de
stat si bugetul asigurarilor sociale de stat ale anului precedent, pna la adoptarea
noilor bugete. Ct priveste bugetele locale, acestea vor fi elaborate, aprobate si se
vor executa n conditiile legii.
O prevedere importanta pe care o cuprinde Constitutia este aceea ca nici o
cheltuiala bugetara nu va putea fi aprobata fara stabilirea sursei de finantare, pentru
a exista o evidenta si un control asupra modului n care bugetul este executat. Este
de mentionat, de altfel, ca prin articolul 140 din Constitutie sunt precizate
trasaturile unei institutii de control deosebit de importanta Curtea de Conturi
care a avut o traditie n organizarea constitutionala romna interbelica. Aceasta
institutie fusese creata pentru a controla modul n care puterea executiva respecta
vointa puterii legiuitoare care a stabilit un anumit mod de folosire a veniturilor
publice. n vechea organizare, Curtea de Conturi avea si atributii preventive si
chiar de jurisdictie n ceea ce priveste responsabilitatea mnuitorilor, contabililor
si administratorilor de bani si materiale (altii dect ministrii).
Dupa cum rezulta din textul articolului 140 din Constitutie, Curtea de
Conturi exercita n prezent un control asupra modului de formare, de administrare
si de ntrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public, avnd
nsa, totodata, si dreptul de a exercita atributii jurisdictionale. Legatura dintre
Curtea de Conturi si Parlament se face pe de o parte prin aceea ca membrii Curtii
de Conturi sunt numiti de Parlament, sunt independenti si inamovibili, potrivit
legii, ca si prin aceea ca anual Curtea de Conturi prezinta Parlamentului un raport
asupra conturilor de gestiune ale bugetului public national din exercitiul bugetar
expirat, cuprinznd si neregulile constatate. n afara de aceste modalitati de a
actiona n sprijinul puterii legiuitoare, care stabileste utilizarea bunurilor publice,
Curtea de Conturi poate fi solicitata direct de Camera Deputatilor sau de Senat sa
controleze modul de gestionare a resurselor publice, raportnd despre cele
constatate.
PARTEA I
124
Ct priveste atributiunile jurisdictionale ale Curtii de Conturi prevazute

initial n Constitutia din 1991 acestea au trecut n competenta instantelor
judecatoresti specializate (art.140 alin.1, modificat n anul 2003).
Titlul IV din Constitutia Romniei se ocupa, n cadrul unui articol special
(art.139) si de problemele care privesc impozitele si taxele. Este de retinut, astfel,
ca impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului
asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. Ct priveste impozitele si
taxele locale, acestea se stabilesc de consiliile locale sau judetene, n limitele si n
conditiile legii (art.139 alin.1 si, respectiv, 2).
O precizare importanta a fost adusa, ca urmare a reformei constitutionale din
2003, n sensul ca sumele reprezentnd contributiile la constituirea unor fonduri se
folosesc, n conditiile legii, numai potrivit destinatiei acestora (art.139 alin.3, nou
introdus).
CAPITOLUL III
CONSILIUL ECONOMIC SI SOCIAL
n legatura cu ntreg acest Titlu nou introdus n Constitutia Romniei,
privind economia si finantele publice, dorim sa mai semnalam si faptul ca, n
timpul dezbaterilor purtate n Adunarea Constituanta a fost emisa ideea crearii unui
Consiliu Economic si Social, reunind reprezentanti ai confederatiilor sindicale si
patronale, precum si reprezentanti numiti de Guvern, toti desemnati pe un termen
de patru ani, avnd dreptul de initiativa legislativa si obligatia de a emite avize
asupra proiectelor de legi cu caracter economic si social. Sprijinitorii acestei
institutii au invocat experienta franceza, unde un asemenea Consiliu exista,
aducnd o contributie pozitiva n procesul de legiferare. Ca urmare a unor vii
discutii, propunerea nu a fost acceptata. Un parlamentar a contestat utilitatea
nfiintarii unui asemenea organism, aratnd ca nu vad de ce sa nfiintam un
organism birocratic, cu anumiti oameni, cu anumite interese, care sa fie interpus
ntre politica economica a Guvernului si aprobarea acesteia de catre Parlament. De
aceea, consider ca aceasta nfiintare a Consiliului Economic si Social nu face, n
plus, dect sa birocratizeze munca de adoptare a legilor.77
Un alt parlamentar a estimat, la rndul sau, ca acest organism nou, pe care
l propun a fi introdus n institutiile constitutionale stimatii nostri colegi, nu are un
regim juridic bine sau foarte bine determinat. n al doilea rnd, seamana foarte
mult cu una din institutiile rau famate ale vechiului regim. n alta ordine de idei
(deci, n al treilea rnd), consider ca atributiile propuse ncalca att atributiile
guvernamentale, ct si atributiile Parlamentului. Practic, se substituie politicii
guvernamentale si economice pe care o promoveaza un guvern si, eventual,
politicii pe care o are n vedere Parlamentul la elaborarea legilor. De aceea,
consider ca Consiliul Economic si Social nu-si are rostul n viitoarele prevederi
77
Monitorul Oficial al Romniei, Partea a II-a, nr.38 din 18 noiembrie 1991, p.18.
125
constitutionale, iar pe de alta parte, nimic nu mpiedica o asociere sindicatpatronat-guvern, ntr-o alta forma non-guvernamentala: o fundatie, o comisie
oarecare, dar care sa nu ncalce atributiile Guvernului si Parlamentului. Propun
respingerea acestor amendamente 78.
n Franta, Constitutia din 1958 prevede institutia Consiliului Economic si
Social, organism consultativ care si da avizul asupra unor proiecte ce i sunt
supuse, precum si asupra oricaror alte probleme cu caracter economic sau social.
n afara de prevederile Constitutiei franceze (art.69-71), activitatea
Consiliului Economic si Social este reglementata prin Ordonanta nr.58-1360 din 29
decembrie 1958.
Justificnd existenta acestei institutii, profesorul francez Pierre-Henri
Chalvidan arata urmatoarele: Cnd Montesquieu sistematiza separatia celor trei
puteri executiva, legislativa si judecatoreasca societatea nu generase nca
proliferarea asociatiilor, sindicatelor, a diverselor grupari pe care regimurile
politice nu le integrau dect cu titlu subsidiar, n organisme precum Consiliul
Economic si Social; ele se manifesta n strada sau n subteran, n cadrul trgurilor
politice, prin jocul lobby-urilor. Integrarea lor oficiala, chiar daca nu este lipsita de
riscuri, face sa creasca n mod cert influenta autoritatii n mediul sau economic si
social79. Consiliul reprezinta diferite domenii de activitate economica si sociala.
El cuprinde 230 de membri desemnati pe termen de cinci ani, unii dintre acestia
fiind desemnati de catre Guvern, iar altii de catre organizatiile profesionale cele
mai reprezentative.
n tara noastra, prin Legea nr.109 din 1 iulie 1997, a fost stabilita
organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social care dezvolta
prevederile art.141 din Constitutie. Retine atentia faptul ca el reprezinta un
organism tripartit, autonom, de interes public, creat n scopul realizarii dialogului
social dintre Guvern, sindicate si patronat, al realizarii climatului de pace sociala.
Consiliul Economic si Social are un rol consultativ n stabilirea politicii economice
si sociale, precum si n medierea starilor conflictuale intervenite ntre partenerii
sociali, nainte de a se declansa procedurile prevazute de Legea nr.15/1991 pentru
solutionarea conflictelor de munca.
Consiliul analizeaza situatia economica si sociala a tarii, avnd dreptul de a
face propuneri si, totodata, de a formula avize la anumite proiecte de Hotarri si
Ordonante ale Guvernului, precum si la proiectele de legi ce urmeaza a fi
prezentate Parlamentului. n acest scop, initiatorii proiectelor de acte normative ce
se refera la aspectele economice, de munca, salariale, protectie sociala, ocrotirea
sanatatii, nvatamnt si cercetare vor solicita si avizul consultativ al Consiliului
Economic si Social.
O interesanta atributie a Consiliului Economic si Social este aceea de a
media, la cererea partenerilor sociali interesati, starile conflictuale intervenite ntre
acestia, la nivel de ramura sau la nivel national. Pe durata medierii, partenerii
78
Ibidem.
Pierre -Henri Chalvidan, Droit constitutionnel. Institutions et regimes politiques, Editura Nathan, Paris, 1996,
pag.266.
79
PARTEA I
126
sociali au obligatia de a suspenda masurile care au generat conflictul. n situatia n

care, ntr-un termen de 30 de zile, nu s-a ajuns totusi la o ntelegere, n cazul
respectiv atributiile de mediere ale Consiliului Economic si Social nceteaza.
Componenta Consiliului Economic si Social include 27 de membri, dintre
care noua sunt numiti de Guvern, noua sunt numiti de comun acord de
confederatiile sindicale reprezentative la nivel national si noua sunt numiti de
comun acord de confederatiile patronale reprezentative la nivel national. Toti
membrii Consiliului sunt alesi pe o durata de patru ani, dar mandatul lor poate fi
rennoit.
Presedintele Consiliului Economic si Social este numit de Parlament, pe o
perioada de patru ani, la propunerea Consiliului Economic si Social, adoptata cu o
majoritate de trei patrimi din numarul total al membrilor sai.
CAPITOLUL II
DREPT COMPARAT. LIMITELE REVIZUIRII CONSTITUTIEI.
De la intrarea n vigoare a legii fundamentale si pna n prezent, experienta
politica si cea legislativa au demonstrat valabilitatea aprecierilor pozitive aduse
Constitutiei de catre specialistii n drept. Activitatea politica si cea sociala sunt nsa
n permanenta evolutie, iar realitatea juridica este nevoita sa tina pasul, n functie
de transformarile din aceste domenii. Prevederile constitutionale, ca si celelalte
texte juridice, se afla n permanenta evolutie. Acest lucru este firesc, avnd n
vedere ca ele sunt expresia , pe plan normativ, a unor relatii sociale aflate n
dinamica. n conditiile unei stabilitati impuse n mod artificial normelor
constitutionale si normelor juridice, n general, ele devin o frna n calea evolutiei
raporturilor sociale pe care le exprima. De aceea, conditia temporala a acestor
norme juridice, si a celor constitutionale n mod special, determina adaptarea lor la
noua forma pe care o mbraca raporturile sociale. Iata de ce, stabilitatea necesara
unei legi fundamentale trebuie sa fie corelata cu posibilitatea acesteia de a se
adapta noilor realitati politice si sociale si de a-si corija imperfectiunile ivite
pe parcursul aplicarii sale n timp. Numai mbinarea armonioasa a durabilitatii
normelor constitutionale cu capacitatea lor de a se adapta noilor evolutii n
plan politic poate da unei constitutii viabilitate n timp 80.
Legile fundamentale ale statelor consacra, de regula, proceduri si modalitati
specifice pentru amendarea prevederilor lor. Aceste modalitati se refera la
subiectul initiativei revizuirii constitutiei, cine are dreptul de a o revizui, care este
procedura ce trebuie urmata n acest caz si, uneori, care sunt limitele revizuirii.
Instituirea modalitatilor specifice de revizuire se explica prin importanta politica si
80
A se vedea, pentru dezvoltari: Ioan Muraru, Simina Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, editia a
IX-a, revazuta si completata, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag. 84; Cristian Ionescu, Drept
constitutional si institutii politice, vol. I, editie revazuta si adaugita, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag.
199.
127
juridica a constitutiei n cadrul sistemului politic si juridic al unui stat. n

consecinta, sistemele de drept ale lumii consacra o varietate ntreaga de tehnici
de revizuire a constitutiei, facndu-se apel fie la anumite majoritati calificate, fie
la o procedura de consultare populara.
Este drept ca exista si sisteme de drept n care modificarea constitutiei se
poate face dupa aceeasi procedura prin care se modifica toate celelalte legi. Aceste
sisteme sunt, n marea lor majoritate, cele care au consacrat constitutii nescrise,
cutumiare, care se remarca prin elasticitatea lor. Cunoscute n doctrina sub numele
de constitutii flexibile sau suple, acestea opereaza cu o mare varietate de norme
scrise si obiceiuri care, practic, fac inaplicabil principiul rigiditatii n materie de
revizuire.
Regula n materie o constituie nsa constitutiile rigide. De principiu, dreptul
de revizuire trebuie sa apartina aceluiasi organism care a adoptat-o, iar procedura
de modificare este asemanatoare celei de adoptare, potrivit principiului simetriei. 81
Pentru realizarea stabilitatii, de-a lungul timpului s-a ncercat acreditarea
ideii potrivit careia odata adoptata o constitutie, ea nu mai poate fi modificata.
Aceasta idee s-a exprimat juridic n cadrul legii fundamentale franceze din 1884 si
din 1958, precum si al celei italiene din 1948. O asemenea ncercare de
rigidizare a constitutiei a fost nsa criticata n doctrina, considerndu-se ca
valoarea juridica a unor atari prevederi este nula, caci puterea constituanta de
astazi nu are nici o putere limitativa asupra puterii constituante viitoare.
O alta solutie juridica a fost cea a imposibilitatii modificarii constitutiei pe o
perioada de timp prestabilita, fie prin consacrarea unui termen precis (de ex.
Constitutia americana din 1787 prevedea ca nici o modificare nu poate fi adusa
anumitor prevederi dect dupa o perioada de 21 de ani), fie prin stabilirea unei
proceduri care nu se poate realiza dect dupa trecerea unei perioade de timp, cum a
fost cazul Constitutiei franceze din 1791, care interzicea orice propunere de
modificare pe timpul primelor doua legislaturi, urmnd ca propunerea sa fie
rennoita n trei legislaturi consecutive, iar abia cea de-a patra legislatura, sporita
cu 250 de membri, putea proceda la modificare.
A fost consacrata, de asemenea, si solutia stabilirii unei proceduri extrem de
greoaie de modificare. Un exemplu n acest sens l constituie Constitutia Romniei
din 1866, precum si cea din 1923.
Alte reguli de revizuire erau cele potrivit carora aceasta nu se putea face n
caz de ocupatie partiala sau totala de catre forte straine. Constitutiile franceze din
1946 si 1958 au stabilit o astfel de procedura, urmarind sa evite situatia din Franta
anului 1940 si instituirea regimului de la Vichy. 82 Exemplul francez a fost urmat si
de catre Constitutia romna din 1991, care interzice revizuirea pe durata starii de
asediu, a starii de urgenta sau n timp de razboi. Printr-o astfel de prevedere,
Constituanta romna a urmarit ca revizuirea constitutiei sa se poata face n conditii
de calm politic n tara, cu excluderea posibilitatii amestecului sau a interventiei
81
Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice. Tratat elementar, vol. I, Editura "Lumina Lex",
Bucuresti, 1998, pag. 48.
82
Philippe Ardant, Institutions politiques de droit constitutionnel, 8e dition, Paris, L.G.D.J., 1996, pag. 49; Jean
Gicquel, Droit constitutionnel et institutions politiques, 14e dition, Paris, Montchrestien, 1995, pag. 170.
PARTEA I
128
straine. Din rationamente similare, dispozitii privind interzicerea revizuirii

constitutiei pe durata starii de urgenta sau n timp de razboi au fost nscrise si n
Constitutia belgiana (art.131 bis), cea spaniola (art.168), cea portugheza (art.289)
sau cea albaneza (art.178).
n fine, Constitutia Romniei adoptata n 1991 stabileste unele domenii
n care nici o initiativa de revizuire nu poate fi acceptata. Astfel, potrivit art.
152, nu pot forma obiectul revizuirii: caracterul national, independent, unitar
si indivizibil al statului, forma republicana de guvernamnt, integritatea
teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala. Nu
pot, de asemenea, sa fie primite nici initiativele de revizuire care urmaresc
suprimarea drepturilor si libertatilor politice sau a garantiilor lor.
n opinia specialistilor, unul din elementele ce nu pot forma obiect al
revizuirii, si anume caracterul suveran (independent) al statului, va ridica unele
dificultati n procesul de integrare n Uniunea Europeana, deoarece o astfel de
integrare presupune, lucru deja cunoscut, renuntarea la anumite prerogative ale
statului, care exprima aspecte ale suveranitatii sale, n favoarea deciziilor
structurilor de la nivelul Uniunii Europene, n limitele Constitutiei europene.
Instituind aceasta formula de organizare politica a Europei, statele membre
au nteles sa ncredinteze o parte a suveranitatii lor unor organisme
suprastatale, renuntnd la sau transfernd o serie de atribute nationale specifice,
care nu pot fi redobndite oricum, ci doar n conditii de exceptie. De aceea, se
considera ca transferul de putere catre institutiile comunitare are caracter
ireversibil.83 Faptul renuntarii la unele atribute ale suveranitatii este prevazut
expressis verbis n chiar constitutiile nationale ale unor state. De pilda, Constitutia
franceza prevede ca Republica participa la Comunitatile Europene si la Uniunea
Europeana, constituita din state care au optat liber, n virtutea tratatelor care le-au
instituit, sa exercite n comun unele din competentele lor" (art.88 par.1). Sub
rezerva reciprocitatii si potrivit modalitatilor prevazute de Tratatul asupra Uniunii
Europene, semnat la 7 februarie 1992, Franta consimte la transferurile de
competente necesare instituirii Uniunii Economice si Monetare Europene
(art.88 par.2). Prevederi asemanatoare, n sensul posibilitatii transferurilor de
suveranitate, sunt nscrise si n art.23 al Constitutiei germane. Atta vreme ct
statele membre ale Uniunii Europene accepta sa renunte n acelasi grad la
atributele n cauza, nu se poate vorbi de crearea unor pozitii de subordonare sau de
inegalitate ntre state, care ar putea aparea n conditiile n care doar unul sau mai
multe state membre ar renunta ntr-un grad mai mic dect alte state la atribute ale
suveranitatii nationale.
Revenind la Constitutia romna, problema nscrierii printre limitele
revizuirii a caracterului suveran al statului nu trebuie, desprinsa de contextul
international actual si de modalitatile evolutiei procesului de integrare. Desigur,
83
Un concept romnesc privind viitorul Uniunii Europene, Editura Polirom, Iasi, 2001, pag. 51; a se vedea si
Victor Duculescu, Cteva aspecte teoretice si practice privind problematica revizuirii Constitutiei, n
"Dreptul", An XIII, Seria III-a, nr. 4, 2002, pag. 16 si urm.
129
atunci cnd se va pune problema integrarii n structurile politice ale Europei

de mine si n situatia n care prevederile constitutionale nu se armonizeaza
cu cele europene este pe deplin posibil ca elemente ale art.148 sa constituie
puncte de plecare pentru o noua Adunare Constituanta, derivata din cea
primara si originara.
n cadrul Adunarii Constituante din 1991, numeroase dezbateri a produs si
nscrierea ntre limitele revizuirii a formei de guvernamnt. Este de mentionat
faptul ca, initial, interdictia viza forma democratica de guvernamnt, iar nu
forma republicana de guvernamnt 84. Au fost nu putine voci care, pronuntnduse n favoarea republicii, au facut si precizarea, extrem de importanta din punct de
vedere juridic, ca, de fapt, alegerea uneia din formele de guvernamnt o va face
natiunea, prin exprimarea votului popular n cadrul referendumului asupra
Constitutiei, ceea ce s-a si ntmplat la 8 decembrie 1991. Si aceasta optiune, ca si
toate celelalte optiuni majore facute cu acest prilej, au exprimat opinia poporului
romn la un anumit moment istoric, n conditii date.
De altfel, chiar si Constitutia franceza din 1958 prevede ca forma de
guvernamnt nu poate constitui obiectul unei revizuiri (art.89 alin.5), ca si
Constitutia italiana din 1947 (art.139), Constitutia portugheza (art.288), Constitutia
greaca (art.110) sau Constitutia rusa (art.1).
Constitutia portugheza, de care am mai amintit, cuprinde un numar de 14
conditii care trebuie respectate n privinta limitelor materiale ale revizuirii
(art.288), si anume: independenta nationala si unitatea statului, forma republicana
de guvernamnt, separarea bisericii de stat; drepturile, libertatile si garantiile
cetatenilor; drepturile muncitorilor, ale comitetelor de muncitori si asociatiilor
sindicale; coexistenta sectorului public, a sectorului privat si a sectorului
cooperatist si social de proprietate asupra mijloacelor de productie; existenta
planurilor economice n cadrul unei economii mixte; sufragiul universal, egal,
direct si periodic pentru desemnarea membrilor organelor ce exprima
suveranitatea; pluralismul de expresie si de organizare politica; separarea si
interdependenta organelor de suveranitate; controlul de constitutionalitate;
independenta tribunalelor; autonomia colectivitatilor locale si autonomia politica si
administrativa a arhipelagurilor Azore si Madera. ntre constitutiile lumii,
Constitutia portugheza nscrie cel mai mare numar de limite ale revizuirii, desigur,
n conditiile n care Constitutia, n ansamblul sau, cuprinde un mare numar de
texte.
84
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu, Constitutia Romniei, comentata si adnotata,
Editura "Lumina Lex", Bucuresti, 1997, pag. 458.
PARTEA I
130
CAPITOLUL III
PROCEDURA REVIZUIRII CONSTITUTIEI.
Initiativa revizuirii Constitutiei Romniei din 1991 apartine dupa cum
rezulta din continutul sau unor subiecte expres si limitativ aratate. Astfel, ea
apartine Presedintelui Romniei, la propunerea Guvernului, la a cel putin o patrime
din numarul deputatilor sau senatorilor, sau a cel putin 500.000 de cetateni cu drept
de vot provenind din cel putin jumatate din judetele tarii, n fiecare din aceste
judete sau municipiul Bucuresti urmnd sa fie nregistrate cel putin 20.000 de
semnaturi n sprijinul initiativei. Procedura de revizuire cuprinde dezbaterea si
adoptarea proiectului de revizuire n cele doua Camere ale Parlamentului, care
urmeaza sa ntruneasca n sprijinul propunerii o majoritate de doua treimi din
numarul membrilor fiecarei Camere, iar n cazul n care aceasta majoritate este
obtinuta, urmeaza a se organiza un referendum, n termen de 30 de zile de la data
adoptarii de catre Parlament a proiectului sau propunerii de revizuire.
Este de semnalat faptul ca cele doua faze de dezbatere ale revizuirii
Constitutiei comporta majoritati diferite. Mai nti, este nevoie ca proiectul sau
propunerea de revizuire sa fie adoptata de Camera Deputatilor si de Senat, cu o
majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere. n
situatia n care procedura de mediere nu ajunge la un acord, n sedinta comuna,
Camera Deputatilor si Senatul vor hotar prin votul a cel putin doua treimi din
numarul deputatilor si senatorilor. Este de remarcat ca aceasta prevedere confera o
pondere mult mai mare deputatilor dect senatorilor, n conditiile n care exista
divergente asupra unor probleme ce formeaza obiectul revizuirii Constitutiei.
Dupa dezbaterea parlamentara a proiectului (sau a propunerii) de revizuire,
acesta urmeaza sa fie supus unui referendum ce va fi organizat n cel mult 30 de
zile de la data adoptarii sale. Dupa aprobarea modificarii prin referendum,
revizuirea ramne definitiva.
131
PARTEA XI-A
DIMENSIUNEA EUROPEANA A DREPTULUI CONSTITUTIONAL
Sectiunea 1
Consideratii generale
Asa cum s-a desprins, credem, cu prisosinta din tratarea problemelor ce au
format obiectul diverselor capitole ale prezentului manual, dreptul constitutional
cunoaste un amplu si impetuos proces de dezvoltare si afirmare n lumina
generalizarii respectului pentru drepturile omului, pentru principiile statului de
drept, n vederea asigurarii unei separatii autentice a puterilor si eliminarii din viata
popoarelor a tuturor formelor anacronice, autarhice si antidemocratice de
guvernare.
Respectul pentru principiile democratice se mpleteste cu preocuparea pentru
perfectionarea constitutiilor moderne n raport cu cerintele vietii, cu standardele
elaborate pe plan international, cu ntelegerea corecta a necesitatii asigurarii unui
echilibru ct se poate de armonios ntre marile principii general recunoscute,
statornicite pe plan international si interesele nationale ce reflecta nu numai
suveranitatea, dar si personalitatea, aspiratiile si modul de a gndi al oricarui
popor.
Constitutia Romniei, elaborata si adoptata n anul 1991, s-a afirmat ca un
document de o incontestabila rezonanta politica pentru mersul mai departe al
societatii noastre, ea fiind - totodata - un elaborat juridic de calitate superioara,
cuprinznd idei si solutii, norme si principii la care s-a reflectat ndelung, spre a
putea asigura un cadru juridic indispensabil afirmarii pluralismului politic,
economiei de piata, noilor comandamente care guverneaza organizarea si
functionarea unui stat de drept.
Reconstituind procesul de elaborare a Constitutiei n vigoare si
caracteristicile sale de baza consider ca este bine sa ne reamintim si sa evocam
meritele ei incontestabile. Legea noastra suprema rentregeste sirul constitutiilor
democratice adoptate, n trecut, de tara noastra. Este prima Constitutie a statului
romn adoptata de o Adunare Constituanta special aleasa n acest scop. Totodata,
este ntia Constitutie romna aprobata de popor n urma unui referendum national.
Romnia este prima tara, dintre fostele state socialiste, care a aprobat n acest mod,
democratic, Constitutia sa, care, prin spirit si continut, este fidela traditiilor
democratice ale tarii noastre, dar si expresia unei modernitati, apreciata, la data
adoptarii ei, de catre numerosi oameni politici si constitutionalisti de renume. 85
Constitutia Romniei din 1991 a adus un numar important de elemente noi,
calitativ diferite fata de constitutiile anterioare. Astfel, printre inovatiile actualei
85
Valer Dorneanu, Constitutia Romniei n fata exigentelor integrarii tarii n Uniunea Europeana, n Consiliul
Legislativ, Buletin de informare legislativa, nr.4, 2002, pag.4
PARTEA I
132
Constitutii se nscrie consacrarea larga a drepturilor si libertatilor cetatenesti,

recunoasterea superioritatii dreptului international, crearea unui mecanism de
control al constitutionalitatii legilor, eficient si ct se poate de modern, repunerea
n drepturi a unor institutii traditionale precum Consiliul Legislativ, nfiintarea
unor noi institutii - similare celor din unele state democratice - avnd ca scop
asigurarea protectiei drepturilor cetatenesti, cum este institutia Avocatul Poporului
s.a.
Respectnd si pretuind n mod deosebit activitatea specialistilor care, cu srg
si competenta, au contribuit la elaborarea actualei legi fundamentale a Romniei,
nu putem sa nu remarcam ca unele dintre prevederile Constitutiei au suscitat ample
dezbateri, n special din punct de vedere juridic. Totodata, n ultimii ani,
numeroase forte politice de toate orientarile si-au facut cunoscute punctele de
vedere, unele dintre ele preconiznd modificari sau amendari substantiale ale unor
texte constitutionale.
Ca o consecinta a efectuarii unui larg schimb de idei ntre specialisti, oameni
politici, factori de raspundere ai societatii civile, a fost elaborat, din initiativa
parlamentara, un proiect de lege pentru modificarea Constitutiei Romniei, care a
fost aprobat de Camera Deputatilor si de Senat si supus referendumului popular.
Reforma constitutionala nu se opreste nsa aci, ntruct n anul 2007, dupa
cum au subliniat factorii de conducere ai tarii, va avea loc o noua reforma
constitutionala determinata n special de conditiile noi ale aderarii Romniei la
Uniunea Europeana.
Constitutia Romniei n aceasta forma va trebui sa concorde pe deplin cu
prevederile Constitutiei Europene ce va fi adoptata si perfectata la toate nivelele,
pna la acea data.
Actiunea de adaptare a Constitutiei Romniei la standardele europene a
reprezentat - si reprezinta nca - un proces complex, ce implica numeroase
adaptari, acceptarea unor solutii de principiu, dar si gasirea unor modalitati prin
care procesul de integrare sa se desfasoare n conditii avantajoase, fara a leza cu
nimic cerintele dezvoltarii economice a tarii si pozitia sa ca entitate independenta
n relatiile internationale.
Procesul de "constitutionalizare" - daca putem sa-l numim asa - la nivel
european a implicat si implica, printre altele, abordarea unor probleme de principiu
ntr-un spirit nou.
n primul rnd este vorba de a accepta o modalitate noua de exercitare n
comun a unor prerogative ale suveranitatii de stat. Asa cum s-a aratat, daca
suveranitatea poporului ramne unica si indivizibila, suveranitatea de stat poate fi
exercitata n forme noi, implicnd - asa cum a stabilit textul constitutional nou
adoptat - exercitarea n comun a unor prerogative pe baza de reciprocitate.
Consideram ca nu este lipsit de interes a reproduce, n aceasta ordine de idei,
cteva dintre consideratiunile cuprinse n Decizia Curtii Constitutionale nr.148 din
16 aprilie 2003 privind constitutionalitatea Propunerii legislative de revizuire a
Constitutiei Romniei: Curtea Constitutionala constata ca prin actele de transfer al
unor atributii catre structurile Uniunii Europene, acestea nu dobndesc, prin
133
nzestrare, o supracompetenta, o suveranitate proprie. n realitate, statele membre

ale Uniunii Europene au decis sa exercite n comun atributii care, n mod
traditional, tin de domeniul suveranitatii nationale. Este evident ca, n actuala era a
globalizarii problematicii omenirii, a evolutiilor interstatale si a comunicarii interindividuale la scara planetara, conceptul de suveranitate nationala nu mai poate fi
conceput ca absolut si indivizibil, fara riscul unei izolari inacceptabile.
n al doilea rnd, era vorba de regndirea unor prerogative traditionale
ale principalelor organe ale statului, deoarece n mod inevitabil, acceptarea
prioritatii dreptului comunitar - si n special aplicarea directa a actelor comunitare opereaza anumite diminuari n competenta Parlamentului, considerat foarte mult
timp, pe drept cuvnt, ca unic organ de legiferare.
n sfrsit, n al treilea rnd, acceptarea acquis-ului comunitar impune nu
numai nsusirea unui cod de reguli ce au fost elaborate la nivelul institutiilor
europene, dar si o noua optica n legatura cu exercitarea drepturilor
cetatenesti, cu cetatenia europeana, cu standardele imperative ce sunt astazi
acceptate si recunoscute la nivel european.
Acest proces de adaptare este asa cum s-a aratat un proces continuu, ce
se va concretiza si mai mult pe parcursul dezvoltarii integrarii, avnd ca moment
de referinta adoptarea Constitutiei Europene.
Am considerat, de aceea, ca fiind firesc sa nfatisam n aceasta ultima parte a
manualului nostru cteva consideratii legate de problematica Constitutiei
Europene, tinnd seama tocmai de faptul ca n prezent dreptul constitutional a
capatat tot mai mult o dimensiune europeana, determinata de conditiile noi ale
apropierii si sincronizarii principalelor obiective ale tarilor europene n domeniul
dreptului constitutional si institutiilor politice.
Dupa cum se cunoaste, lucrarile Consiliului European de la Salonic au dat
"unda verde" proiectului Constitutiei Europene, prezentata de Valry Giscard
d'Estaing, fost presedinte al Frantei, cel care a prezidat timp de 15 luni lucrarile
Conventiei pentru Viitorul Europei. Acest forum inedit, cu participare
guvernamentala dar si parlamentara, care a polarizat atta timp atentia opiniei
publice europene dar si internationale, a elaborat - dupa ndelungate dezbateri bazele unui document ce trebuie sa constituie cadrul juridic al desfasurarii
raporturilor europene n perspectiva desavrsirii integrarii.
Declaratia finala a Summit-ului nu a limpezit prea mult pozitiile statelor
europene cu privire la viitorul Constitutiei, desi aceasta a fost validata de summitul european iar Valery Giscard d'Estaing nsusi a considerat-o ca fiind un "pas
istoric" n vederea nfaptuirii obiectivelor propuse.
Amintim ca n etapa finalizarii documentelor Conventiei, o serie de state
(Austria, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania,
Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia si Suedia) s-au
pronuntat mpotriva unui presedinte permanent al Consiliului European si a
transformarii acestui organism ntr-o noua institutie. Pe de alta parte, statele mici
si-au manifestat pe tot parcursul lucrarilor Conventiei temerea ca extinderea
votului prin majoritate calificata va diminua considerabil pozitiile lor politice.
PARTEA I
134
Reuniunea la nivel nalt de la Salonic a oferit nsa si elemente de satisfactie

unor tari candidate, printre care Romnia si Bulgaria, mentionate n Declaratia
finala si despre care s-a specificat n mod expres ca aderarea lor la Uniunea
Europeana reprezinta "o parte ireversibila a procesului de extindere".
Reuniunea de la Salonic a fost puternic marcata nsa si de manifestatiile
violente mpotriva globalizarii, care au determinat de altfel nchiderea lucrarilor
Summit-ului n conditiile unor masuri de securitate maxima si a opozitiei
grupurilor protestatare.
Pornind de la textul adoptat, Constitutia Europeana urmeaza a fi supusa
atentiei viitoarei Conferinte Interguvernamentale n octombrie 2003 de catre
presedintia italiana. Faptul ca reuniunea de la Salonic a fost prezidata de Grecia tara care de altfel a detinut pentru a patra oara presedintia europeana - a facilitat
exprimarea unor puncte de vedere ale statelor mici. Dezbaterile Summit-ului s-au
caracterizat prin elogii la adresa operei ntreprinse sub presedintia fostului
presedinte francez, Valry Giscard d'Estaing, dar si prin nemultumiri, prin
reiterarea unor obiectii, prin exprimarea sperantei (nca nesigura) ca disputele
deloc neglijabile vor fi transate de viitoarea Conferinta Interguvernamentala.
Pentru a ntelege ntreaga amploare si complexitate a procesului elaborarii
Constitutiei Europene, cteva elemente de referinta sunt absolut necesare.
Sectiunea a 2-a
O idee cu traditie istorica
Istoric privind lucrurile, ideea Constitutiei Europene este o consecinta
fireasca a traducerii n viata a unor propuneri federaliste mai vechi sau mai noi.
De la Pax romana, pax germannica, pax eclessiastica si pna la proiectele
moderne de nfaptuire a unei federatii europene, istoria a cunoscut numeroase
propuneri ingenioase si originale, bine structurate si minutios gndite, elaborate de
celebri oameni de stat, oameni de stiinta si cultura. Este suficient sa numim aci pe
Pierre Dubois, Emeric Cruc, George Podiebrad, Ducele de Sully, Abatele
Saint Pierre, Immanuel Kant si multi attia altii86.
Un entuziast aparator al ideii europene a fost, n secolul XVIII, Abatele
Saint Pierre. El a elaborat, n 1713, un proiect de constituire a unei Ligi a celor 24
de state crestine, la care urma sa se alature si Turcia, implicnd printre altele
alcatuirea unui corp reprezentativ (Parlamentul) cu sediul la Utrecht - oras de care
erau legate interese internationale ale acelui timp.
Filosoful german Immanuel Kant a elaborat, si el, n 1795, un proiect de
pace vesnica, proiect care nsuma principii valoroase, printre care renuntarea la
forta si neamestecul n treburile interne ale statelor. Spre deosebire de ceilalti
86
Pentru elemente de ordin istoric privind ideea europeana, a se vedea n special teza de doctorat a lui V.I.Feraru,
Proiectul de Uniune a statelor europene, Tipografia "Olimpul", Bucuresti, 1935.
135
gnditori amintiti, care preconizau existenta unor armate, avnd chiar efective
limitate, Kant se pronunta categoric pentru desfiintarea armatelor permanente. El
propunea, totodata, instituirea unei federatii de state, cu o constitutie republicana,
garantata de anumite legi pozitive internationale, care sa serveasca drept ndrumari
la buna sa organizare.
n testamentul sau politic, Napoleon si exprima ncrederea ca numai prin
pace si convingere Europa va putea sa puna capat nentelegerilor si sa se
transforme ntr-un stat federal. "Am fost obligat a mblnzi Europa prin arme;
astazi trebuie sa o convingem. Las fiului meu destula forta si simpatie pentru ca sa
poata continua opera mea prin singurele arme ale unei diplomatii luminate si
conciliatoare... Europa prin legaturi federale indisolubile... nvingator al Rusiei la
1812, problema pacii ar fi fost rezolvata pe 100 de ani".
n perioada dintre cele doua razboaie mondiale, proiectele lui Aristide
Briand si Coudenhove Kallergi au facut epoca, inspirnd numeroase dezbateri si
conferinte internationale.
Dupa terminarea celui de al doilea razboi mondial, ideea unitatii europene a
fost revitalizata si fundamentata pe baze noi. Au existat, nendoielnic, elemente
politice puternice, care au ntarit convingerea tarilor europene ca n noile conditii
se impune cu necesitate depasirea vechilor rivalitati si deosebiri de interese, ca si
convenirea unor forme de colaborare care sa depaseasca institutiile traditionale,
cunoscute de dreptul international.
Sectiunea a 3-a
Europa n cautarea identitatii
La sfrsitul celui de al doilea razboi mondial numai S.U.A. si fosta Uniune
Sovietica si mentineau un rol proeminent pe arena mondiala. Statele europene,
confruntate cu numeroase probleme economice, sociale, unele dintre ele cu
pierderea fostelor imperii coloniale, care jucasera un rol important n ascensiunea
lor economica si politica, erau obligate n mod necesar sa depaseasca fenomenul
divizarii. Experienta pacii de la Westphalia de la 1648 era nca prezenta n
amintirea europenilor, iar ineficienta sistemelor de organizare a pacii de dupa
primul razboi mondial, n care europenii si pusesera att de multe sperante,
constituia o amintire trista, ce nu se dorea a fi reeditata.
Angajndu-se pe drumul nfiintarii unor forme noi de asociere
internationala, tarile europene au nteles sa-si asume, cu mult curaj, sarcina
depasirii unor situatii defavorabile, orientndu-si energiile cu hotarre spre
revitalizarea si fundamentarea, pe baze noi, a Uniunii Europene.
n noile conditii, revitalizarea ideii europene a fost fundamentata pe doua
mari idei: necesitatea unei structuri regionale, care sa permita un mai puternic
grad de asociere dect cadrul oferit de o simpla organizatie internationala si un
sistem de drept original, care sa permita aplicarea dreptului comunitar - creatie
inedita - n toate tarile membre ale noii familii europene.
PARTEA I
136
Originalitatea constructiei comunitare consta n faptul ca, marcndu-si cu

hotarre superioritatea fata de sistemele de drept nationale, Comunitatea
Europeana nu a nteles nici un moment sa se substituie suveranitatii si dreptului
de decizie al statelor membre. Principiul subsidiaritatii a ramas - si ramne - o
regula de baza a constructiei comunitare, afirmnd ideea ca este necesara si de
dorit o interventie a Comunitatii numai n acele domenii n care statele, individual,
nu dispun de posibilitatile si de mijloacele de a duce singure la bun sfrsit
angajamentele comunitare, fara un sprijin decisiv din partea acesteia.
Sectiunea a 4-a
Dinamica transformarilor
Dinamica relatiilor dintre organele principale ale Uniunii Europene a
evidentiat, pe parcursul timpului, cresterea prerogativelor unor organe, descresterea
atributiilor altora si mentinerea constanta a ponderii si importantei unor alte
organe. 87
Dintre organele care s-au afirmat trebuie mentionat n mod special
Parlamentul European, care dintr-un simplu organ consultativ a devenit cu timpul
un organ de control, de consultare si de codecizie. Exercitndu-si dreptul de
control, Parlamentul a pus n dificultate Comisia condusa de Jacques Santer, care a
trebuit sa-si dea demisia n mod colectiv.
n masura n care pe plan international s-a ridicat problema extinderii
Uniunii Europene, aceasta a determinat luarea n consideratie a unor modificari n
structurile comunitare. Astfel, n cadrul dezbaterilor care s-au purtat n ultimii ani,
s-a preconizat limitarea numarului membrilor Parlamentului European, stabilirea
numarului membrilor Comisiei la 20 si renuntarea la sistemul adoptarii hotarrilor
prin consens ntr-o serie de probleme importante. Este cert ca generalizarea
sistemului votului cu majoritate "calificata" n cadrul Consiliului de Ministri
avantajeaza statele foarte mari, care dispun de un numar de voturi incomensurabil
mai mare dect statele mici. Pe de alta parte, limitarea numarului membrilor
Comisiei la 20, n conditiile n care Uniunea Europeana ar putea atinge n viitor
cifra de 28 de membri, ar exclude inevitabil statele mici, tarile candidate la aderare,
de la posibilitatea eventuala de a avea un reprezentant n cadrul Comisiei.
n actualul sistem, cnd exista 15 state membre cu drepturi depline ale
Uniunii Europene, din numarul de 20 de comisari tarile mari au un membru n plus
n comparatie cu celelalte state. S-a spus de aceea, de catre unii comentatori, ca
reforma institutionala ar favoriza o mai rapida adoptare a hotarrilor, dar ar
dezavantaja n mod considerabil tarile mici, precum si noile state candidate la
aderare. Pe de alta parte, acceptarea ideii - preconizata cu insistenta la ntlnirile
87
Pentru dezvoltari: Dumitru Mazilu, Integrarea europeana. Drept comunitar si institutii europene, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag.27 si urm.; Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general. Tratat,
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag.23 si urm.
137
franco-germane din vara anului 2000 - a unei Europe "cu doua viteze" si validata
prin Tratatul de la Amsterdam, este de natura sa creeze inevitabile discrepante ntre
statele ce nteleg sa dezvolte si sa accentueze inter se procesul de integrare si tarile
ramase fidele principiilor originare, mai putin accentuate, de integrare economica
si politica.
Sectiunea a 5-a
Reforme de anvergura
Conventia de la Bruxelles privind viitorul Uniunii Europene a reprezentat asa cum s-a aratat - un moment de cotitura pe calea nfaptuirii reformelor
institutionale, a democratizarii Uniunii Europene si apropierii acesteia de cetateni.
Consiliul European de la Nisa (decembrie 2000) a identificat ca fiind n
special obiective majore ale acestei Conventii: delimitarea mult mai clara a
competentelor ntre Uniune si statele membre, statutul Cartei drepturilor
fundamentale, simplificarea tratatelor europene, definirea rolului parlamentelor
nationale n arhitectura europeana. Aceste obiective, enuntate nca de la Nisa la
sfrsitul anului 2000, aveau sa fie precizate si dezvoltate n Declaratia de la
Laeken (15 decembrie 2001), document n care au fost identificate o serie de
probleme suplimentare ce urmau a fi dezbatute. Printre acestea se numarau:
divizarea mai clara a competentelor n domenii mai eficient gestionate de statele
membre; rezolvarea deficitului democratic al Uniunii Europene: modalitatile de a
atinge un nivel mai ridicat n ceea ce priveste democratia, transparenta si eficienta;
schimbarile institutionale; evolutia Consiliului de ministri si cea a Parlamentului
European ntr-un Parlament bicameral; evolutia Comisiei Europene; apropierea
Uniunii Europene de cetatenii sai; definirea rolului Uniunii Europene ntr-un
context global accentuat; simplificarea instrumentelor politice ale Uniunii
Europene; integrarea tratatelor Uniunii Europene ntr-un singur text constitutional.
O examinare atenta a dezbaterilor Conventiei de la Bruxelles pentru o
Europa viitoare confirma faptul ca problemele dezbatute au fost complexe si
dificile. Accentul principal al documentelor ce fusesera adoptate n decembrie
2001 la Laeken avea n vedere o reforma "constitutionala" a Uniunii Europene, dar
aceasta se dorea mai mult la nivelul tratatelor dect al elaborarii unei viitoare
Constitutii Europene. Dezbaterile s-au concentrat, de aceea, foarte mult asupra
credibilitatii viitoare a organizatiei, apropierii Uniunii Europene de cetateni,
precum si asupra unor mecanisme mai eficiente care sa sporeasca ncrederea lor n
Uniunea Europeana, n institutiile acesteia, n posibilitatea nfaptuirii intereselor lor
n conditii sporite, n derularea procesului de integrare europeana.
Proiectul de Tratat de stabilire a unei Constitutii pentru Europa, prezentat de
presedintele Valry Giscard d'Estaing n ultima zi a dezbaterilor din 2002 88,
88
Conventia pentru viitorul Europei, Document 362/02, Bruxelles, 2002. A se vedea pentru dezvoltari: Dumitru
Adrian Craciunescu, Radu Dan Badoiu, Aspecte fundamentale ale proiectului constitutional European, Arad,
PARTEA I
138
nfatisa o viziune echilibrata ntre interesele statelor si interesele Comunitatii,

precum si ntre ponderea diverselor institutii comunitare n procesul
decizional.
Retine atentia, de pilda, n mod special, n acest proiect, prevederea din art.1,
care se referea la "mentinerea identitatii nationale" a statelor membre ale Uniunii
Europene, recunoasterea diversitatii Uniunii (specificata n acelasi articol),
nscrierea printre obiectivele generale a protectiei valorilor comune, a intereselor si
a independentei Uniunii (art.2).
Se impun de asemenea atentiei prevederile ce privesc competentele si
actiunile Uniunii, delimitarea categoriilor de competente, ideea ca "Uniunea are o
singura structura institutionala" (art.14), sporirea prerogativelor Parlamentului
European, procedurile de implementare pentru traducerea n viata a deciziilor,
asigurarea unei vieti democratice si chiar posibilitatea unui stat de a se retrage din
Uniune (art.46), prevedere ce reflecta caracterul pe deplin democratic de luare n
considerare a tuturor intereselor nationale pe care se ntemeiaza si se va ntemeia n
continuare Uniunea Europeana.
Trebuie mantionat totusi ca Anteproiectul de Tratat constitutional supus
Conventiei pentru Viitorul Europei de catre presedintele sau, Valry Giscard
d'Estaing la 28 octombrie 2002, continea si elemente care ar fi putut da de nteles
ca orientarea viitoarei Europe urma sa fie aceea a unei federatii. n acest sens se
puteau invoca denumirile propuse, de "Comunitate europeana", "Uniunea
europeana", "Statele Unite ale Europei" sau "Europa Unita", dubla cetatenie a
tuturor celor care erau cetateni ai statelor ce fac parte din Uniunea Europeana,
definirea mai clara a obiectivelor integrarii, perfectionarea institutiilor si
mecanismelor etc.
Un inventar al propunerilor care au fost facute n cadrul Conventiei de la
Bruxelles atesta si alte idei interesante care, chiar daca nu s-au regasit n proiectul
elaborat de Giscard d'Estaing - nici n forma initiala si nici n proiectul final - sunt
totusi relevante pentru a demonstra o anumita stare de spirit. Astfel, n propunerile
sale, Guvernul britanic - desi accepta ideea unei integrari mai accentuate ntre
statele membre ale Uniunii - estima necesar sa fie creat un nou organism "un cine
de paza al subsidiaritatii" (watchdog), compus din membri ai Parlamentelor
nationale, care sa vegheze ca Uniunea Europeana sa nu-si asume puteri care ar
apartine guvernelor nationale sau regionale.
n propunerile sale, un deputat liberal britanic - Andrew Duff - sublinia chiar
ideea ca "Uniunea Europeana va respecta identitatea nationala a statelor membre.
Actiunile sale nu trebuie sa treaca dincolo de ceea ce este necesar pentru a
ndeplini aceste obiective" 89.
Proiectul de Constitutie (textul revizuit, dat publicitatii n 2003) 90 a
ndepartat - la sugestia premierului britanic Tony Blair - formularea ce facea
referiri la o "uniune federala", dar a redus considerabil numarul comisarilor
89
90
Future EU. An European Constitution, http://www.euractiv.com/cgi-bin/cg

Doc.CONV 724/03, Bruxelles, 26 mai 2003.
139
europeni (la 15), acordnd puteri foarte mari presedintelui Comisiei si a consacrat
totodata ideea franco-germana cu privire la existenta unei presedintii "bicefale"
(presedintele Consiliului European si presedintele Comisiei). Desi recunoaste
pastrarea "identitatilor nationale", noul document a extins considerabil
prerogativele comunitare. Astfel, el preconizeaza competenta Uniunii n "toate
problemele politicii externe", solicita avizul Bancii Europene "asupra oricarui
proiect de reglementare la nivel national" etc.
Date fiind aceste consideratiuni, o serie de state mai mici si-au manifestat
rezerve fata de modificarile variantei preliminare, considernd ca desi teoretic s-a
renuntat la formula "Statele Unite ale Europei", n fapt viitoarea Constitutie
Europeana ar tinde spre asa ceva 91.
Sectiunea a 6-a
Romnia si Constitutia Europeana
Pozitia de principiu a Romniei cu privire la Constitutia Europeana a fost
definita, cu multa claritate, de premierul Adrian Nastase la Dublin, la 5 decembrie
2002, n felul urmator: Viitorul Tratat Constitutional trebuie sa defineasca natura
Uniunii, incluznd obiectivele si misiunile sale, institutiile si prerogativele sale si,
nu n ultimul rnd, drepturile cetatenilor. Dorim sa promovam si sa dezvoltam
metoda comunitara de luare a deciziilor pentru care institutiile UE si mpart
responsabilitatile. Tratatul Constitutional ar trebui, totusi, sa specifice care sunt
responsabilitatile exclusive ale Uniunii si cele pe care Uniunea le mparte cu alte
state. n domeniile ce revin responsabilitatii statelor membre, Uniunea Europeana
poate acorda sprijin prin promovarea si coordonarea politicilor nationale.
n egala masura, Tratatul Constitutional va trebui sa defineasca att relatiile
dintre Uniune si statele membre (incluznd autoritatile regionale si locale), dar si
relatiile cu tarile nvecinate ale acesteia, sa stabileasca mecanismele de finantare a
Uniunii si o procedura pentru amendamentele constitutionale. Tratatul
Constitutional trebuie sa ncorporeze Carta Drepturilor Fundamentale. Aceasta va
da cetatenilor europeni o garantie ferma a respectului Uniunii pentru drepturile
lor 92
De altfel, asa cum este bine cunoscut, pe parcursul desfasurarii lucrarilor
Conventiei Europene, n diversele sale faze, participantii romni au adus
importante contributii la dezbaterea numeroaselor probleme ce s-au aflat pe agenda
ordinii de zi, prezentnd opinii si puncte de vedere concordante cu interesele
nationale ale tarii noastre 93.
Delegatia romna s-a pronuntat pentru adoptarea unei Constitutii prin
folosirea instrumentului juridic al unui tratat constitutional european. n viziunea
91
Proiectul viitoarei Constitutii Europene - puternic contestat de membrii U.E., n "Adevarul" nr.4016 din 28
mai 2003.
92
Adrian Nastase, Romnia ntr-o Europa Unita, Institutul Social Romn, Bucuresti, 2003, pag.96-97.
93
Pentru dezvoltari: Romnia si viitorul Europei, Coordonator Adrian Nastse, Regia Autonoma "Monitorul
Oficial", Bucuresti, 2001.
PARTEA I
140
tarii noastre, un asemenea tratat trebuia sa includa n mod necesar, conferind forta
juridica, Carta Europeana a drepturilor fundamentale. Delegatia romna a relevat
totodata ca si manifesta acordul cu luarea deciziilor cu majoritate calificata, cu
conditia ca aceasta cerinta sa fie expres prevazuta.
Romnia s-a pronuntat pentru o presedintie a Consiliului European bazata
pe reprezentativitate, legitimitate, transparenta si eficienta. A avansat chiar ideea ca
presedintele permanent al Consiliului European ales pe doi ani si jumatate, cu
posibilitatea de realegere, sa fie asistat n exercitarea competentelor sale de catre
un colegiu prezidential, alcatuit din cte un reprezentant al statelor mari, mijlocii
si mici (eventual prim ministri ai statelor respective), ales cu respectarea
principiului unei rotatii echitabile.
n ceea ce priveste Comisia Europeana a fost acceptata ideea unui
presedinte al Comisiei Europene, propus de Consiliul European si confirmat de
Parlament, iar n ceea ce priveste alcatuirea Comisiei Europene s-a aratat ca
aceasta trebuie sa includa un numar de comisari care sa reflecte nevoia de eficienta
n gestiunea intereselor Comisiei Europene, iar nu cea de reprezentativitate. n felul
acesta s-a renuntat la formula costisitoare "un stat membru - un comisar", dar s-a
mentionat ca n alegerea comisarilor trebuie sa se aiba n vedere o anumita
reprezentativitate si o anumita rotatie. Totodata s-a mai sugerat ca pe lnga
comisarii propriu zisi sa poata fi numiti si comisari-delegati (asociati) fara
portofoliu, care sa participe la activitatea Comisiei.
Totodata, delegatia romna s-a pronuntat pentru separarea functiei
legislative de cea executiva dar si pentru constituirea unui Consiliu legislativ,
functionnd dupa proceduri parlamentare, urmnd sa aiba un numar de membri
permanenti care sa fie asistati de ministri de resort ai statelor membre sau
reprezentanti ai acestora, n functie de obiectul actului de legiferare.
Romnia a sprijinit ideea crearii unui minister european al afacerilor
externe si reprezentarea unica a Uniunii Europene n actiunile internationale. n
acelasi timp, tara noastra s-a pronuntat pentru crearea unui spatiu comun
european de libertate, securitate si justitie.
Delegatia romna a sprijinit principiul subsidiaritatii, exprimat n special
prin dreptul de a recunoaste un rol sporit parlamentelor nationale, conceput ca un
drept de a avertiza ("cartonas galben") si nu ca o modalitate de a bloca deciziile
institutiilor europene. A fost sustinuta si prevederea privind dreptul statelor
membre de a parasi n mod voluntar Uniunea, cu corectivul respectarii unor
proceduri care sa minimalizeze pagubele eventuale produse celorlalti membri
printr-o asemenea retragere.
141
Sectiunea a 7-a
Concluzii. Perspective
ncheierea lucrarilor Conventiei de la Bruxelles a fost salutata cu satisfactie
att de cancelariile diplomatice, ct si de opinia publica 94. Dupa o munca asidua de
15 luni, Conventia a fost n sfrsit n masura sa prezinte textul unui document
structurat, care ofera elemente de noutate dar si de echilibru. Astfel, votul cu
majoritate calificata a fost extins la 70 de probleme fata de 34, cte sunt n prezent,
dar a crescut considerabil, n acelasi timp, si puterea de co-decizie a Parlamentului
European n toate aceste materii. Cu toate acestea, unanimitatea ramne mai
departe regula n probleme de fiscalitate, politica externa si securitate comuna.
nsusi sistemul de vot cu majoritate calificata a fost nnoit deoarece, ca
urmare a noii conceptii ce a fost consacrata de tratat, majoritatea calificata este
considerata ntrunita atunci cnd jumatatea statelor membre reprezentnd 60% din
populatie aproba o decizie. O asemenea conceptie nlocuieste viziunea anterioara,
cnd fiecare stat dispunea de un anumit numar de voturi ce-i fusese conferit nu att
n ratiunea respectarii stricte a criteriilor populatiei, ct ca urmare a unor
consideratiuni de echilibru politic. Documentul final consacra institutia
Presedintelui Consiliului Europei - la care ne-am referit -, a unei Comisii restrnse,
dar o noutate o constituie specificarea dreptului fiecarei tari de a avea un comisar,
chiar fara drept de vot.
Rolul parlamentelor nationale este mentionat n special ca factor de "alerta",
n cazul ncalcarii principiului subsidiaritatii. Sunt garantate drepturile cetatenilor
europeni, iar Carta europeana devine o parte integranta a noului Tratat.
O problema juridica de cea mai mare importanta este aceea daca prin
adoptarea Constitutiei Europene - n forma sa acceptata prin reuniunea Consiliului
European de la Salonic - au fost puse sau nu bazele unei federatii europene.
Dupa cum se cunoaste si dupa cum am aratat si n cuprinsul prezentului
manual, existenta statelor federale reprezinta un fenomen ce are explicatii istorice.
n decursul timpurilor au existat diverse tipuri de confederatii dintre care singura
care a subzistat n aceasta forma este confederatia elvetiana. Celelalte confederatii
existente n istorie s-au transformat fie n state federale, ale caror componente
beneficiaza numai de autonomie, iar nu de suveranitate, sau chiar n state unitare,
conduse printr-un singur rnd de organe la nivel central.
Din punct de vedere juridic exista importante deosebiri ntre confederatia
de state si federatie. Confederatia prezinta urmatoarele caracteristici principale: a)
stabilirea ei printr-un tratat; b) crearea unui organ comun, de obicei numit dieta,
sub forma unei adunari deliberative avnd mai degraba caracterul unei conferinte
diplomatice; c) limitarea puterii conferite confederatiei asupra statelor membre si
nu asupra cetatenilor lor.
Spre deosebire de confederatie, federatia de state este compusa din doua sau
mai multe colectivitati care nu au, n genere, calitatea de subiecte de drept
94
"Le Monde", 13 iunie 2003, http://www.lemonde.fr/imprimer; a se vedea si Future EU, Constitutional Treaty,
http://www.euractiv.com.bin/cgin.exe
PARTEA I
142
international sau, daca li se recunoaste o asemenea calitate - cum a fost cazul cu

participarea Republicii Belarus si Ucrainei ca membri fondatori ai Organizatiei
Natiunilor Unite - o astfel de recunoastere este facuta pentru scopuri politice
limitate, care nu se gasesc ntr-o legatura intima cu structura interna a federatiei.
ntre aceste colectivitati se desfasoara raporturi de drept intern. n statul federal
exista ntotdeauna o constitutie, aplicabila pe teritoriile tuturor statelor federate,
care proclama, asa cum s-a subliniat, principiul potrivit caruia n caz de conflict
ntre legile federale si legile statelor federate cele dinti primeaza. De asemenea,
drepturile si libertatile politice ale cetatenilor tuturor statelor federale sunt
reglementate, la nivel federal, prin legislatia adoptata de catre organele centrale.
Mai mult, conflictele dintre statele federate sunt solutionate de catre curtile si
tribunalele federale, si nu pe cale diplomatica sau prin recurs la organe de
jurisdictie internationala. Prin structura sa constitutionala, statul federal se
aseamana, n multe privinte, statului unitar.
Profesorul Ion Deleanu releva faptul ca statele federate, pastrndu-si
personalitatea juridica si relativa lor autonomie, se afla n relatii de
complementaritate cu statul federativ:
a) sub rezerva respectarii constitutiei statului federativ, fiecare stat federat
are o ordine constitutionala proprie, consacrata n constitutia sa; b) sub rezerva
aceleiasi conditii, statul federat are o legislatie proprie, emannd de la organele
sale cu competenta normativa; c) are organe proprii legiuitoare, administrative si
de justitie; d) populatia sa reprezinta un corp distinct, avnd cetatenia statului
federat, integrata nsa n colectivitatea unificata a statului federativ; e) el este
subiect de drept constitutional si, n anumite limite, este sau poate fi subiect de
drept international; f) teritoriul sau constituie o entitate n cadrul teritoriului
statului federativ; g) n conditiile precizate n constitutia statului federativ, statul
federat participa la constituirea principalelor organe federative, la stabilirea ordinii
constitutionale federative si a legislatiei comune 95.
Dupa cum am aratat n Partea a II-a a manualului nostru, n prezent
exemplele cele mai relevante de state federale existente sunt S.U.A. si Germania.
Deosebirea fundamentala ntre acestea, din punctul de vedere al dreptului
constitutional, consta n aceea ca S.U.A. este o republica prezidentiala, bazata pe
respectul riguros al separatiei puterilor, n timp ce Germania este o republica
parlamentara.
n S.U.A., potrivit celui de al 10-lea amendament la Constitutie, "Acele
puteri care nu au fost delegate de Constitutia S.U.A. si nici interzise de ea statelor,
sunt rezervate acestora sau poporului". Pe de alta parte, trebuie mentionat ca n
virtutea suveranitatii interne de care dispun, n S.U.A. statele federate au dreptul
sa-si adopte fiecare propria constitutie.
n Germania, Legea fundamentala din 1949 distinge - dupa modelul
Constitutiei de la Weimar din 1919 - doua categorii de probleme, unele n care
95
"Le Monde", 13 iunie 2003, http://www.lemonde.fr/imprimer; a se vedea si Future EU, Constitutional Treaty,
http://www.euractiv.com.bin/cgin.exe
143
Federatia are dreptul exclusiv de a legifera, cum sunt problemele apararii,

afacerilor externe, nationalitatii federale, libertatii de circulatie, pasapoartelor,
colaborarii n problemele politiei criminale, protectiei mpotriva activitatilor care
compromit interesele R.F.G. n strainatate s.a. Alte probleme formeaza, n schimb,
domeniul legislatiei "concurente", n care landurile au puterea de a legifera atta
timp si n masura n care Federatia nu face uz de dreptul sau de a legifera.
Examinarea atenta a textului Constitutiei Europene adoptat la Salonic
evidentiaza faptul ca n actualul moment istoric nu se poate vorbi de o federatie.
n sprijinul acestei opinii se pot invoca urmatoarele argumente:
- n primul rnd, organele principale ale Uniunii Europene, astfel cum se
cunoaste, nu seamana nici pe departe cu organele unei federatii si nici macar cu ale
unei confederatii. Organe precum Comisia (care este organ supranational),
Parlamentul (care este o expresie a vointei populare), coexistnd cu organe
interstatale precum Consiliul European sau Consiliul Ministrilor, nu se ntlnesc la
nivelul federatiei. Singurul element de apropiere l- ar constitui - poate - Curtea de
Justitie a Uniunii Europene, dar nici aceasta nu dispune de autoritatea unei Curti
Federale de Justitie, ntruct competenta sa este strict determinata la problemele
comunitare.
- n al doilea rnd, principiile pe baza carora a fost elaborata Constitutia
Europeana nu sunt nici ele asemanatoare cu principiile unei federatii. Nu exista
dect o vaga asemanare ntre Amendamentul X din Constitutia S.U.A. sau art.30
din Legea fundamentala a R.F.G. si drepturile de care dispun statele europene n
virtutea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii.
- n al treilea rnd trebuie remarcat ca elementele componente ale federatiei
sunt state nationale suverane, care si pastreaza suveranitatea si care nu si-au
pierdut-o prin actul acceptarii tratatului constitutional.
Mai mult dect att, Constitutia Europeana recunoaste dreptul de iesire din
Uniune, drept pe care nu l au - n nici un caz - statele membre ale unei federatii.
Rezulta, asa dar, ca n actuala etapa a evolutiei relatiilor europene nu se
poate vorbi nca de o federatie. Daca Napoleon spunea, la vremea sa, ca "federatia
europeana va sosi mai devreme sau mai trziu, prin forta lucrurilor", acest
deziderat nu va putea fi realizat dect concepnd viitoarea federatie ca o federatie
a statelor natiuni, asa cum a aratat de altfel n luarile sale de cuvnt n cadrul
Conventiei, n repetate rnduri, delegatia tarii noastre.
Apreciind n ansamblu lucrarile Conventiei de la Bruxelles si documentul
acceptat la Salonic, putem spune - fara a ezita - ca el reprezinta un pas important pe
drumul apropierii dintre popoarele europene si al intensificarii colaborarii dintre
ele.
Traducerea n viata a principiilor si hotarrilor convenite depind nsa n
foarte mare masura de interesul guvernelor, al popoarelor, de a depasi ct mai
curnd vechile bariere si de a pune cu adevarat capat disensiunilor si
nentelegerilor din trecut.
Ideea europeana, pentru a fi ntr-adevar viabila si a se concretiza sub forma
unui document acceptabil pentru toate statele, trebuie sa garanteze supletea
mecanismelor, respectarea intereselor nationale, ntelegerea imperativului de a
PARTEA I
144
corela permanent tot ce este national, specific, cu marile idei pe care promotorii
gndirii europene le-au promovat timp de secole. Nu o federatie cu reguli stricte, ci
o unitate n diversitate, acesta este viitorul Europei. n masura n care Constitutia
Europeana va consfinti aceasta realitate ea va fi cu adevarat un document
programatic de referinta.
n conditiile n care cerintele respectarii suveranitatii, subsidiaritatii,
intereselor nationale vor fi neglijate, nsusi procesul integrarii risca sa treneze n
continuare, mult timp, iar documentul institutional sa-si piarda din substanta,
nemaintrunind adeziunea entuziasta care s-a manifestat la nceputul elaborarii
acestei opere de viitor.
x
x
x
Perspectivele dezvoltarii Dreptului constitutional n contextul european

reclama, n actualul moment istoric, cel putin cteva directii importante:
- n primul rnd este necesara o precizare si o delimitare a competentelor
ntre Uniunea Europeana si statele membre, delimitare ce trebuie efectuata cu
maximum de acuratete, respectndu-se principiul subsidiaritatii si evidentiindu-se
ca anumite competente ce tin exclusiv de statele nationale urmeaza sa fie
transferate unui organism supranational;
- n al doilea rnd este necesar a se asigura o sincronizare deplina a unor
prevederi ale Constitutiei Europene cu prevederile constitutiilor nationale,
eliminndu-se neconcordantele si asigurndu-se o mbinare armonioasa ntre
prevederile generale stabilite la nivelul comunitatii si constitutiile nationale ale
statelor membre;
- n sfrsit, n al treilea rnd este necesar a fi elaborat un mecanism
riguros, elastic, dar si eficient, de solutionare a eventualelor conflicte de
interese, a divergentelor n ce priveste interpretarea unor texte ale Constitutiei
Europene si ale constitutiilor nationale. O asemenea problema ar putea fi
solutionata prin crearea unei Curti Constitutionale la nivel european sau prin
conferirea unor prerogative de ordin constitutional actualei Curti de Justitie a
Uniunii Europene. n aceasta ordine de idei se cuvine a fi studiate si modalitatile
prin care Curtile Constitutionale ale statelor (sau organismele echivalente) vor
colabora cu aceasta institutie europeana, dat fiind caracterul cu totul inedit al
aspectelor pe care le mbraca constructia europeana n etapa actuala.
Toate aceste aspecte, ca si multe altele, demonstreaza ca problema relatiei
dintre dreptul constitutional intern si dreptul constitutional european este o
problema de perspectiva, ce se cere nca studiata si n care solutiile urmeaza sa fie
nca elaborate.
145
BIBLIOGRAFIE
A. LUCRARI DE SPECIALITATE
Academie Internationale de Droit Constitutionnel. Droit
Constitutionnel et mutations de la socit internationale, Recueil des cours,
volume XI, XVII-e session, 6-21 iulie 2001.
Mihai Badescu, Drept constitutional si institutii politice, editia a doua,
revazuta si adaugita, V.I.S. Print, Bucuresti, 2002.
Angela Banciu, Istoria constitutionala a Romniei. Deziderate
nationale si realitati sociale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001.
Barbu Berceanu, Cetatenia, Monografie juridica, Editura ALL Beck,
Bucuresti, 1999.
Constanta Calinoiu, Drept constitutional si institutii politice,
Societatea Ateneul Romn, Universitatea Ecologica Bucuresti, Bucuresti, 1999.
- Gavril Iosif Chiuzbaian. Sistemul puterii judecatoresti, Editura
continent XXI,Bucuresti, 2002
Dan Ciobanu, Victor Duculescu, Drept constitutional romn, Fundatia
Universitara Hyperion, Universitatea Hyperion, Facultatea de Drept, Editura
Hyperion XXI, Bucuresti, 1993.
Nicolae Cochinescu, Organizarea puterii judecatoresti n Romnia.
Instantele judecatoresti. Ministerul Public. jurisdictiile speciale, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 1997.
Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru,
Florin Vasilescu, Ioan Vida, Constitutia Romniei, comentata si adnotata, Regia
Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 1992.
Mihai Constantinescu, Alegerile parlamentare si prezidentiale, texte
legale comentate, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 1992.
Dumitru-Adrian Craciunescu, Radu Dan Badoiu, Aspecte
fundamentale ale proiectului constitutional european, Arad, 2003.
Ion Deleanu, Justitia constitutionala, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 1995.
Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice, Tratat, vol.I si
II, Editura NOVA, Bucuresti, 1996.
Ion Deleanu, Institutii si proceduri constitutionale, vol.I si II, Editura
SERVO SAT, Arad, 1998.
Ion Deleanu, Delegarea legislativa ordonantele de urgenta ale
Guvernului, n Dreptul, anul XI, seria III-a, nr.9/2000, p.9-18.
Ion Deleanu, Revizuirea Constitutiei propunerea legislativa a
cetatenilor, n Dreptul, anul XI, seria III-a, nr.11/2000, p.3-12.
Ion Diaconu, Drepturile omului n dreptul international
contemporan, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001.
PARTEA I
146
Constantin C.Dissescu, Curs de drept constitutional, Bucuresti, 1915.

Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice, Tratat
elementar, vol.I si II, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.
Tudor Draganu, Declaratiile de drepturi ale omului si
repercursiunile lor n dreptul international public, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 1998.
Tudor Draganu, Liberul acces la justitie, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 2001.
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu,
Constitutia Romniei, comentata si adnotata, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
1997.
Victor Duculescu, Protectia juridica a drepturilor omului, mijloace
interne si internationale, Editie noua, revazuta si adaugita, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 1998.
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu,
Crestomatie de drept constitutional, vol.I si II, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
1998.
Victor Duculescu, Constanta, Georgeta Duculescu, Drept
constitutional comparat. Tratat , Editia III-a, vol.I si II, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 2002.
Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Revizuirea Constitutiei,. Istoric, drept
comparat, documente, opinii, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002.
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu, Tratat de
teorie si practica parlamentara, vol.I si II, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001.
Victor Duculescu, Dreptul integrarii europene. Tratat elementar,
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003.
Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Justitia europeana.
Mecanisme, deziderate si perspective, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002.
Marian Enache, Controlul parlamentar, Editura POLIROM, Iasi,
1998.
Eleodor Focseneanu, Istoria constitutionala a Romniei, 1859-1991,
Editura Humanitas, Bucuresti, 1998.
Vasile Gionea, Studii de drept constitutional si istoria dreptului,
Regia Autonoma Monitorul Oficial, vol.I (1993), vol.II (1994), vol. III (1995).
Vasile Gionea, Nicolae Pavel, Curs de drept constitutional, Editura
Holding Reporter, Bucuresti 1998.
Cristian Ionescu, Drept constitutional si institutii politice, vol.I, Teoria

generala a institutiilor politice, vol.II, Sistemul constitutional romn, editia II-a,
Cristian Ionescu, Principii fundamentale ale democratiei
constitutionale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997.
Cristian Ionescu, Dezvoltarea constitutionala a Romniei. Acte si
documente, 1741-1991, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.
147
Cristian Ionescu, Studii de drept constitutional, Editura Lumina

Antonie Iorgovan, Drept constitutional si institutii politice, Teorie
generala, Editura J.L.Calderon, Bucuresti, 1994.
Antonie Iorgovan, Constanta Calinoiu, Le bicameralisme en
Roumanie entre la tradition et les exigences de lintegration europeenne,
Comunicare, Academia Internationala de Drept Constitutional, Tunis, 2003.
Valeriu Mangu, Contra Constitutia, Editura Sfera, Bucuresti, 2002.
Dumitru Mazilu, Drepturile omului. Concept, exigente si realitati
contemporane, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000.
Dumitru Mazilu Proclamatia Revolutiei romne, Editura Lumina
Petru Miculescu, Statul de drept, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
1998.
Liliana Mihut , Despre pluralism n America, Editura Enciclopedica,
Bucuresti, 1997.
Ioan Muraru, Simina Tanasescu, Drept constitutional si institutii
politice, Editia a IX-a revazuta, Editura ACTAMI, Bucuresti, 1998.
Ioan Muraru, Protectia constitutionala a libertatilor de opinie,
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Studii constitutionale, vol.I,
Editura ACTAMI, Bucuresti, 1995.
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Studii constitutionale, vol.II,
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar romnesc,
Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Constitutiile romne, Regia Autonoma
Monitorul Oficial, Bucuresti, 1995.
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Simina Tanasescu, Marian
Enache, Gheorghe Iancu, Interpretarea Constitutiei. Doctrina si practica, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 2002.
Adrian Nastase, Drepturile omului religie a sfrsitului de secol,
Institutul Romn pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1992.
Adrian Nastase, Drepturile omului. Societatea civila. Diplomatia
parlamentara, Institutul Romn pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1994.
P.P. Negulescu, Partidele politice, Editura Garamond, Bucuresti, f.an.
Paul Negulescu, George Alexianu, Tratat de drept public, 2 vol. Casa
Scoalelor, Bucuresti, 1942-1943.
Mihai T. Oroveanu, Istoria dreptului romnesc si evolutia
institutiilor constitutionale, Editura Cerma, Bucuresti, 1992.
Mihai T.Oroveanu, Constitutia Romniei din 1991 si istoria
dreptului public romnesc, Editura Cerma, Bucuresti, 1998.
Paula Pantea, Ministerul Public, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
1998.
PARTEA I
148
Partidele politice, comunicari prezentate la seminarul stiintific din

21 decembrie 1992, organizat cu sprijinul Curtii Constitutionale, Regia Autonoma
Sofia Popescu, Statul de drept n dezbaterile contemporane, Editura
Academiei Romne, Bucuresti, 1998.
Ion Predescu, Bianca Predescu, Mandatul de parlamentar si
imunitatea parlamentara, Editura Scrisul romnesc, Craiova, 2002.
Ion Rusu, Forma de guvernamnt, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
1997.
Ion Rusu, Drept constitutional si institutii politice, Editura Lumina
Simina Elena Tanasescu, Principiul egalitatii n dreptul romnesc,
Editura ALL Beck, Bucuresti, 1999.
Elena Simina Tanasescu, Stefan Deaconu, Drept constitutional si
institutii politice. Caiet de seminarii, Editura ALLBECK, Bucuresti, 2001.
Iulian Teodoroiu, Drept constitutional si institutii politice,
Universitatea Romno-Americana, Editura Silvi, Bucuresti, 1998.
Florin Vasilescu, Constitutionalitate si constitutionalism , Editura
National, Bucuresti, 1998.
Ioan Vida, Procedura legislativa, Parlamentul Romniei, Bucuresti,
1999.
Michel de Villiers, Dictionnaire du droit constitutionnel, 3e edition,
Ed.Armand Colin, Paris, 2001.
Monica Vlad, Ombudsman-ul n dreptul comparat, Editura SERVOSAT, Arad, 1998.
Genoveva Vrabie, Drept constitutional si institutii politice
contemporane, Editia a V-a, revazuta si ntregita, Editura Cugetarea, Iasi, 1999.
Genoveva Vrabie, Etudes de Droit Constitutionnel, Institutul
European, Iasi, 2003.
Genoveva Vrabie (coord.), Les regimes politiques des pays de lU.E.
et de la Roumanie, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 2002.
STUDII, ARTICOLE, COMUNICARI
Ion M.Anghel, Problema dublei cetatenii n legislatia romna, n
Dreptul, anul X, seria III-a, nr.2/1999, p.3-14.
- Constanta Calinoiu, Garantii ale drepturilor si libertatilor omului
consfintite prin Legea de revizuire a Constitutiei Romniei, comunicare
prezentata la Simpozionul stiintific De la Constitutia tranzitiei la Constitutia
integrarii Euro-Atlantice, Senatul Romniei, octombrie 2003;
Mihai Constantinescu, Modificarea procedurilor de solutionare a
exceptiilor de neconstitutionalitate, n Dreptul, anul VIII, seria III-a, nr.11/1997,
p.15-20.
149
Mihai Constantinescu, Ioan Vida, Promulgarea legii, n Dreptul,

anul XI, seria III-a, nr.6/2000, p.3-8.
Mihai Constantinescu, Ioan Vida, Procedura de investire a
Guvernului, n Dreptul, anul XI, seria III-a, nr.11/2000, p.13-22.
- Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Antonie Iorgovan, Revizuirea
Constitutiei Romniei, Explicatii si comentarii, Editura Rosetti, Bucuresti, 2003
Tudor Draganu, O problema veche, dar ntotdeauna noua a
dreptului electoral: scrutinul uninominal sau cel de lista, n Fiat Justitia, ClujNapoca, nr.1/1997, p.33-38.
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Unele probleme teoretice si
practice legate de existenta dreptului parlamentar, n Studii de drept romnesc,
serie noua, anul 10(43) nr.1-2/1998, p.63-70.
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Consideratii privind institutia
imunitatii parlamentare, n Revista cercului juridic banatean nr.10-11-12/1997,
p.64-69.
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Ratificarea tratatelor de la
Maastricht si Amsterdam si unele implicatii pe planul dreptului constitutional, n
Revista de Drept Comercial, serie noua, anul IX, nr.7-8/1999, p.65-71.
Victor Duculescu, O tema de dezbatere ntre oamenii politici si
juristii romni: modificarea Constitutiei, n Juridica, revista lunara de drept,
publicatie a Editurii ALL Beck, anul I, nr.7, august 2000, p.249-253.
Victor Duculescu, Cteva observatii n legatura cu structura
bicamerala a Parlamentului si cu raporturile dintre cele doua Camere n
Dreptul, anul XI, seria III-a, nr.9/2000, p.19-24.
Victor Duculescu, Integrarea Romniei n Uniunea Europeana si
eventualitatea unei reforme constitutionale, n Revista de Drept Comercial,
anul X, nr.12/2000, p.57-67.
Marian Enache, Cteva reflectii privind functiile Parlamentului, n
Dreptul, anul IX, seria III-a, nr.7/1998, p.18-24.
Ioan Les, Avocatul Poporului, institutie a statului de drept, n
Dreptul, anul VIII, seria III-a, nr.7/1997, p.3-11.
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Aprobarea ordonantei de
urgenta, n Dreptul, anul IX, seria III-a, nr.7/1998, p.12-17.
Corneliu-Liviu Popescu, Aplicarea n Romnia a Conventiei -cadru
pentru protectia minoritatilor nationale, n Dreptul, anul XI, seria III-a,
nr.4/2000, p.30-39.
Corneliu Turianu, Imunitatea parlamentara, n Dreptul, anul X,
seria III-a, nr.6/2000, p.22-24.
B. ACTE NORMATIVE
Constitutia Romniei, editata de Guvernul Romniei, Bucuresti, 2003 .
Regulamentul Camerei Deputatilor din 24 februarie 1994, republicat n
Monitorul Oficial al Romniei nr.51 din 31 ianuarie 2001;
PARTEA I
150
Regulamentul Senatului din 30 iunie 1993, republicat n Monitorul

Oficial al Romniei nr. 58 din 2 februarie 2001;
Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului,
publicat n MonitorulOficialalRomniei nr.34 din 4 martie 1992;
Legea contenciosului administrativ (nr.29/1990), n Monitorul Oficial
al Romniei nr.122 din 8 noiembrie 1990;
Legea pentru organizarea si functionarea Guvernului Romniei si a
ministerelor (nr.90/2001) n Monitorul Oficial al Romniei nr.164 din 2 aprilie
2001.
Legea pentru ncheierea si ratificarea tratatelor (nr.4/1991) n
Monitorul Oficial al Romniei nr.5 din 12 ianuarie 1991;
Legea cetateniei romne (nr.21/1991), republicata n Monitorul Oficial
al Romniei nr.98 din 6 martie 2000;
Legea privind siguranta nationala a Romniei (nr.51/1991), n
Monitorul Oficial al Romniei nr.163 din 7 august 1991;
Legea administratiei publice locale (nr.215/2001) n Monitorul Oficial
al Romniei nr.204 din 23 aprilie 2001.
Legea privind alegerile locale (nr.70/1991), republicata n Monitorul
Oficial al Romniei nr.79 din 18 aprilie 1996, modificata si completata prin
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.63/2000, publicata n Monitorul Oficial al
Romniei nr.240 din 31 mai 2000;
Legea privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale
(nr.47/1992), republicata n Monitorul Oficial al Romniei nr.187 din 7 august
1997;
Legea audiovizualului (nr.48/1992) n Monitorul Oficial al Romniei
nr.104 din 25 mai 1992, modificata si completata prin Legea privind aprobarea
Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.48/1999, (Monitorul Oficial al Romniei
nr.354 din 28 iulie 2000);
Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului (nr.68/1992)
n Monitorul Oficial al Romniei nr.164 din 16 iulie 1992, modificata prin
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.63/2000, (Monitorul Oficial al Romniei
nr.240 din 31 mai 2000) si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.129/2000,
(Monitorul Oficial al Romniei nr.311 din 5 iulie 2000);
Legea pentru alegerea Presedintelui Romniei (nr.69/1992) n
Monitorul Oficial al Romniei nr.164 din 16 iulie 1992, modificata prin Ordonanta
de Urgenta a Guvernului nr.63/2000, (Monitorul Oficial al Romniei nr.240 din 31
mai 2000) si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.129/2000, (Monitorul Oficial
al Romniei nr.311 din 5 iulie 2000);
Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale n
Monitorul Oficial al Romniei nr.150 din 7 august 1992;
Legea pentru organizarea judecatoreasca (nr.92/1992), republicata n
Monitorul Oficial al Romniei nr.259 din 30 septembrie 1997, modificata prin
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.179/1999, (Monitorul Oficial al Romniei
nr.559 din 17 noiembrie 1999), Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.15/2000,
151
(Monitorul Oficial al Romniei nr.111 din 14 martie 2000) si Ordonanta de

Urgenta a Guvernului nr.113/2000 (Monitorul Oficial al Romniei nr.311 din 5
iulie 2000);
Legea privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi
(nr.94/1992), republicata n Monitorul Oficial al Romniei nr.116 din 16 martie
2000;
Legea pentru nfiintarea, organizarea si functionarea Consiliului
Legislativ (nr.73/1993) n Monitorul Oficial al Romniei nr.260 din 5 noiembrie
1993;
Hotarrea Birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului
privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului
Legislativ si a nomenclatorului de functii (nr.1/1996) n Monitorul Oficial al
Romniei nr.43 din 29 februarie 1996;
Legea partidelor politice (nr.14/2003) n Monitorul Oficial al Romniei
nr.25 din 17 ianuarie 2003.
Legea privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul
Poporului (nr.35/1997), n Monitorul Oficial al Romniei nr.48 din 20 martie
1997;
Legea privind organizarea si functionarea Consiliului Economic si
Social (nr.109/1997) n Monitorul Oficial al Romniei nr.141 din 7 iulie 1997;
Legea privind exercitarea initiativei legislative de catre cetateni
(nr.189/1999) n Monitorul Oficial al Romniei nr.611 din 14 decembrie 1999;
Legea privind organizarea si desfasurarea referendumului (nr.3/2000)
n Monitorul Oficial al Romniei nr.84 din 24 februarie 2000.
Legea privind regimul strainilor n Romnia (nr.123-2001) n
Monitorul Oficial al Romniei nr.168 din 3 aprilie 2001.
Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romniei nr.107/2001 privind
frontiera de stat a Romniei, n Monitorul Oficial al Romniei nr.352 din 30 iunie
2001.
C. CULEGERI DE DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE
Curtea Constitutionala, Culegere de decizii si hotarri 1992-1993, Regia
Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 1994;
Curtea Constitutionala, Culegere de decizii si hotarri 1994, Regia
Curtea Constitutionala, Culegere de decizii si hotarri 1995, Regia
Curtea Constitutionala, Culegere de decizii si hotarri 1995-1996, Regia
Curtea Constitutionala, Culegere de decizii si hotarri 1997, Editura
National, 1998;
Jurisprudenta Curtii Constitutionale, 1992-1997, Regia Autonoma
Monitorul Oficial, Bucuresti, 1998;
PARTEA I
152
Curtea Constitutionala, Decizii de constatare a neconstitutionalitatii

1992-1998, Editura Militara, Bucuresti, 1999;
Curtea Constitutionala, Decizii si hotarri 1999, Regia Autonoma
DOCUMENTE INTERNATIONALE
Carta Organizatiei Natiunilor Unite, Traducere n limba romna, editata
de Centrul de Informare al O.N.U. pentru Romnia;
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, n Victor Duculescu,
Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu, Crestomatie de drept constitutional, vol.I
si II, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998, p.122-128;
Carta de la Paris pentru o noua Europa, textul publicat n Monitorul
Oficial al Romniei nr.181 din 9 septembrie 1991 sau n Culegerea citata, p.192195;
Statutul Consiliului Europei, n Monitorul Oficial al Romniei nr.238
din 4 octombrie 1993;
Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale si
protocoalele aditionale, n Monitorul Oficial al Romniei nr.135 din 31 mai 1994
sau Crestomatie de drept constitutional, vol.I p.129-145;
Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor
fundamentale, amendata prin Protocolul nr.11 n Manualul Consiliului Europei,
Centrul de Informare si documentare al Consiliului Europei la Bucuresti,
Bucuresti, 1999, p.307-324;
Pact international cu privire la drepturile civile si politice, n Victor
Luncan, Victor Duculescu, Drepturile omului. Culegere de documente
internationale si acte normative de drept international, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 1993;
Protocolul facultativ al Pactului international cu privire la drepturile
civile si politice, n Monitorul Oficial al Romniei nr.143 din 30 iunie 1993;
Pact international cu privire la drepturile economice, sociale si
culturale, n Drepturile omului. Culegere de documente internationale si acte
normative de drept intern, p.62-70;
Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare n Europa
(Helsinki)1 august 1975, n aceeasi culegere, p.91-102;
Declaratia privind drepturile persoanelor care fac parte din
minoritatile etnice, nationale sau religioase si protectia identitatii acestora
(Copenhaga 1990) n Crestomatie de drept constitutional, vol.1, p.175-191;
Documentele conferintei la nivel nalt pentru Securitate si
Cooperare n Europa (Helsinki, 9-11 iulie 1991) n Monitorul Oficial al Romniei
nr.312 din 3 decembrie 1993;
153
Carta sociala europeana, revizuita, n Manualul Consiliului Europei,

Bucuresti, 1999, p.357-387;
Carta europeana a autonomiei locale, n Manualul Consiliului Europei,
Bucuresti, 1999, p.388-395;
Carta europeana a limbilor regionale sau minoritare, n Manualul
Consiliului Europei, Centrul de Informare si documentare al Consiliului Europei la
Bucuresti, Bucuresti, 1999, p.396-411;
Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, n
Monitorul Oficial al Romniei nr.82 din 4 mai 1995 sau n Manualul Consiliului
Europei, Centrul de Informare si documentare al Consiliului Europei la Bucuresti,
Bucuresti, 1999, p.412-439.

1 Drept Constitutional Si Institutii Politice PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 Drept Constitutional Si Institutii Politice PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

SISTEME CONSTITUTIONALE CONTEMPORANE

S.U.A.- are dreptul sa ia n discutie legalitatea si constitutionalitatea chiar a actelor

Tudor Draganu, op.cit., pag.8-9.

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

foarte largi si un sistem care nu i acorda deloc, regimul semiprezidential

Parlamentului, desemneaza pe primul ministru, iar actele sale cu exceptia unor

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

el numeste, n cazurile prevazute de lege, functionarii de stat; acorda decoratii;

executiva este detinuta de un colegiu ales de catre legislativ, pe un anumit termen,

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

Dupa instaurarea republicii (n 1947) si pna la Revolutia din Decembrie

Principiile democratice de conducere a societatii constituie astazi un drept

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

Aristotel, La politique,III, paragraf 7

dreptul la doua voturi, unul pentru un candidat n colegiul uninominal si unul

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

CONSTITUTIA ROMNIEI DIN 1991

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

caz nregistrat a fost acela al senatorului Karoly Kiraly (U.D.M.R), care nu a

Ion Deleanu, Op.cit., vol.II, pag.66

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

Ion Deleanu, Op.cit., pag.138.

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

Din initiativa Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie

Sub titulatura dispozitiilor comune sunt enuntate, deci, o serie de principii

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

legile interne contin dispozitii mai favorabile.

cetatenilor; si b) situatia unei eventuale neconcordante ntre pactele si tratatele

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

succesiv materia n cauza. n cadrul dezbaterilor constitutionale s-a ridicat

Capitolul 2 din Titlul II al Constitutiei se ocupa de enuntarea propriu zisa a

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

(1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.

n legatura cu drepturile civile remarcam valoarea prevederilor privind

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

asociere. Cu privire la dreptul de asociere trebuie observat ca, potrivit Constitutiei,

Este de remarcat, ca o prevedere comuna tuturor categoriilor de drepturi la

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului n care

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

(art.35 alin.1) privind "dreptul la un mediu de viata sanatos", introducerea - de

pentru administratie, numit de regina la propunerea primului ministru, care

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

Constitutionale de a solicita un punct de vedere al Avocatului Poporului n cazul

cauza vor lua de ndata masurile necesare pentru nlaturarea ilegalitatilor

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

chiar sa traga la raspundere pe seful statului, n cadrul unei procedurii care,

n literatura de specialitate a fost subliniat faptul ca desi Parlamentul a fost

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

competenta instantelor judecatoresti, conditiile n care se efectueaza rennoirea

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

oameni de stiinta care ne-au vizitat tara, ea constituind o posibilitate de exprimare

posibilitatea ca membrii birourilor permanente sa fie revocati nainte de expirarea

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul

Informatii si a exercita controlul asupra activitatii acestui serviciu, precum si

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

5.1. nceputul mandatului de deputat si senator.

DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

exprimarea de opinii, luari de atitudine, uneori critice, implicarea n adoptarea unor