Luceafarul

de Mihai Eminescu

Poemul apare la Viena in 1883 in Almanahul Societatii Academice

Social-Literare "Romania Juna" fiind ulterior inclus in volumul Poezii.
Acesta reprezinta "poemul suprem,poemul culmea" asa cum spune Zoe
D.Busulenga.
Titlul operei,element paratextual ce indentifica o creatie este
simbolic,motiv anticipativ intrucat sintetizeaza tema operei:destinul omului
de geniu. Cel mai luminos corp ceresc,luceafarul desemneaza simbolic prin
simbolistica sa ascensionala absolutul,capacitatea intelectuala si creatoare de
exceptie.Prin valorificarea mitului lui Lucifer,ale ingerului cazut se
ilustreaza dualitatea geniului,fiinta prinsa intre viata si moarte,fapta si
constiinta,pasiune si renuntare,soarta si nemurire. Meditatie filozofica de tip
romantic, Luceafarul este o alegorie pe tema conditiei omului de bgeniu in
raport cu lumea ,iubirea,cunoasterea si timpul.
Poezia Luceafarul este struncurat pe 4 tablouri al carui echilibru este
dat de alternanta planurilor terestru cosmic.
In Primul tablou(1-43) planul terestru si cosmic interfereaza intrucat
apare comuniunea hipnotica ,iubirea fantastica dintre cele 2 fiinte ce apartin
unor lumi diferite.Motivul visului apare ca element punte intrucat faciliteaza
intalnirea dintre stea si fata ,facand posibila vraja si incantatia magica.In
acest tablou sunt prezentate cele 2 antropomorfizari a luceafarului-ipostaza
neptunica si cea plutonica.Prin aceasta luceafarul doreste sa o convinga pe
fata sa-l insoteasca in vesnicie insa ea refuza deoarece in sens uman
nemurirea echivaleaza cu moartea.
Al doilea tablou(44-64) in care planul teluric si cel cosmic se despart
pt a arata incompatibilitatea dintre cele 2 lumi,infatiseaza idila dintre Catalin
si
Catalina.Paronomia
onomastica
evidentiaza
identitatea
de
spata,compatibilitatea de structura,valori si aspiratii.
Al treilea tablou (65 85) are ca plan dominant cosmicul,este nucleul
filozofic al poemului intrucat ascensiunea luceafarului echivaleaza cu o
regresiune in timp si spatiu spre haosul primordial al increatului.Dialogul cu
demiurgul reprezinta de fapt unul cu propria constiinta ,se ilustreaza
constrastul dintre absolut relevat prin Hyperion care-si asuma conditia de
nemuritor intrucat demiurgul ii dezvaluie participarea sa la "unitatea
absoluta" care guverneaza lumea("Iar tu Hyperion ramai/Oriunde ai
apune/Cere-mi cuvantul meu dintai"),iar pe de alta parte relativul reprezentat
de om care este victima a destinului individual si a timpului universal.("Ei

numai doare dureaza-n vant/Deserte idealuri/In valuri afla-mi

mormant/Rasar in urma valuri").
Ultimul tablou (86-98) prezinta influenta planurilor umanterestru,universal-cosmic pt a ilustra incompatibilitatea de strucura,valori si
aspiratii dintre cele 2 lumi,dar si pt a realiza simetria compozitionala
pefecta.Echilibrul cosmic se reface,fiecare fiinta isi reia locul,de aici
perspectiva idilica asupra cuplului avramic Catalin-Catalina.Hyperion numit
astfel in final priveste impasibil, abstras ,idila fiind privita cu detasare, ba
mai mult cu ionie("Ce-ti pasa tie chip de lut/Dac-oi fi eu sau altul").
Simbolic finalul poemului prezinta intoarcerea esentei in sine dupa o
zadarnica incercare de proiectare in lumea fenomenalului.
Poemul Luceafarul este o sinteza a celor 3 genuri literare, epicul fiind
validat de: prezenta personajelor si a actiunii si prin existenta firului epic si
formula stilizata, initiala specifica basmului (Afost odata ca-n povesti/A
fost ca nicodata) prin care povestea de iubirea dintre o fiinta pamanteana si
un obiect astral se situeaza illo-tempore,un timp al valorii prin excelenta
sacru,arhitipal.
Dramaticul este valitat de prezenta dialogului ente poetice, esential in
acest sens este dialogul dintre Hyperion si demiurg si fata de imparat.
Incantatia magica, chemarea cu valoare de descantec a fete (Cobori in jos
luceafar bland) ilustreaza aspiratia spre absolut, dorinta omului comun de asi depasi conditia stramta, limitata, de muritor.
In plan mitologic luceafarul, staua care anunta in permanenta
renasterea zilei, o reprezentare astrala a principiului eternei reintoarceri,
simbol al vietii insasi, isi indreapta privirea spre pamant si muritori
contaminandu-se astfel de patima lor majora indragostindu-se (El iar
privind de septamani/Ii cade draga fata) . Adverbul imperativ iar
accentueaza ideea pasiunii , a tensiunii emotionale ce se infiripa intre
reprezentantii celor 2 lumi. Si cat de viu s-aprinde el evidentiaza
nerabdarea cu care luceafarul asteapta clipa de iubire sugerandu-se astfel
aspiratia spre concret in sensul cunoasterii.
Prin intermediul Catalinei e ilustrata conditia omului comun care are
tentatia absolutului.In acest sens esentiala este imaginea din incipitul
poemului(Din rude mari imparatesti/o prea fumoasa fata/Si era
una...)Individualizarea fetei se realizeaza prin utilizarea superlativului
absolut: preafrumoasa(ca semn al idealitatii), faptul ca era una l parinti si
mandra-n toate cele o singularizeaza avertizand ca este mai presus de
celelalte muritoare.Dubla comparatie"cum e fecioara intre sfinti si luna intre
stele" simbolizeaza unicitatea rezultata din puritate,frumusete si

maretie.Acestea caracterizeaza fata de imparat in sfera idealului de iubita din

anii de tinerete a poetului.
Bolta reprezinta dorinta fiintei umane de a depasi propriile limite prin
aspiratia spre absolut care se materializeaza in iubire pt luceafar.Timpul
comuniunii dintre reprezentantii celor 2 lumi este noaptea iar spatiul este
visul.Dialogul celor 2 fiind posibil prin intermediul incantatiei magice care
are valoare de descantec.Luceafarul raspunde acestei chemari propunandu i
insotirea cu el,deci nemurirea.Ea insa il refuza deoarece are revelatia
propriilor limite in planul cunoasterii.(strain la vorba si la cort).
Odata constientizata aceasta conditie de muritoare si asumata,fata isi
indreapta atentia spre o noua posibilitate de traire a iubirii care de aceasta
data nu vine din sferele inalte ci din planul aproapelui prin pajul Catalin,intre
cei 2 existand o compatibiitatea de structura,valori si aspiratii(inca de mic
te cunosteap pe tine). Totusi ramane vie in sufletul fetei nostalgia
absolutului,acesta constientizand dualitatea propice fiintei si de aici
tragismul conditiei umane ca spirit captiv in trup,timp si spatiu.
Prin Catalin se evidentiaza iubirea ca manifestare a diminuarii
instinctuale a fiintei(ei catalin acu i-acu..).In antiteza cu luceafarul Catalin
este un reprezentant al mediocritatii (Baiat din flori si de pripas) si cu
indeletniciri umile(ce umple cupele cu vin/mesenilor la masa). Prin
intermediul atractiei dintre cei 2 fata isi pierde unicitatea, primeste un
nume ,paronimia onomastica sugerand compatibilitatea,uniformitatea,
similitudinea si mediocritatea.Simetric fata de luceafar,Catalin ii propune
insotirea cu el insa aceasta echivaland cu pierderea in anonimatul existentei.
(hai sa fugim in lume/doar ni s-or pierde urmele). In final viziunea lui
Catalin se modifica, replica extinsa a acestuia demontrand desavarsirea
omului,imopilarea acestuia prin iubire,singura capabila sa-i faca pe oameni
sa-si depaseasca limitele.
Poemul face parte din a doua perioada de creatie pe care T.Vianu o
numea descuturare a podoabelor, de aici limpezirea clasica rezultata din
severa reductie a mijloacelor de expresivitate. Fundamental in opera sunt:
alegoria(prin povestea de dragoste intre fata si luceafar), antiteza dintre cer
si pamant, ideal si real sustinuta de jocul formelor pronominale( Caci eu
sunt vie/Tu esti mort), metafora ca mijloc de incifrare a mesajului poetic
mreaja de vapaie (Dulce-al noptii mele domn), comparatia utilizata in
cadrul potretelor (Cum e fecioara intrea sfinti/Si luna intre stele).