TRAUMATOLOGIA

Traumatologia are ca obiect de studiu etiopatogeneza, clinica i terapeutica afeciunilor traumatice.

Traumatismul reprezint un conflict dintre un agent traumatic, ce vehiculeaz o cantitate de energie nociv supraliminal,
i organism. Traumele, respectiv leziunile traumatice, sunt reprezentate de consecinele sau modificrile locale ce apar n
urma aciunii agenilor traumatici (vulnerani) asupra organismului.
Agenii traumatici pot fi reprezentai de orice cauz capabil s produc un traumatism. Astfel, acetia pot fi:
mecanici, fizici (cldura, frigul, radiaiile, electricitatea) i chimici (acizi i baze).
Avnd n vedere particularitile lezionale, n cadrul traumatologiei sunt incluse n mod obinuit traumatismele
mecanice, celelalte fcnd obiectul unor capitole separate.
Traumatismele mecanice sunt produse ca urmare a aciunii unui corp solid, lichid sau gazos.
Particularitile lezionale ale traumatismelor mecanice sunt n strns dependen cu:
- starea fizic;
- fora, modul i unghiul (incidena) sub care acioneaz agentul vulnerant;
- rezistena pe care o opun structurile organismului asupra crora acesta acioneaz.
Starea fizic poate fi solid, lichid i gazoas .
Dup modul de aciune, agenii mecanici pot aciona asupra organismului sub
form de presiune, de traciune sau combinat, presiune cu traciune.
Incidena de acione a agentului vulnerant poate varia de la zero (tangenial) la 90 de grade (perpendicular). Un
rol important n producerea leziunilor l are i suprafaa agentului vulnerant.
Cnd presiunea se exercit perpendicular i cu o suprafa mare, leziunile sunt mai ntinse, mai puin grave i
profunde, cu strivirea i distrugerea elementelor de substrat, rezultnd contuzii de diferite grade.
Cnd presiunea se exercit cu o intensitate mare i printr-un vrf ascuit, ea determin o neptur, iar cnd se
exercit printr-o creast tioas, ea determin o seciune.
Atunci cnd aciunea mecanic are loc prin traciune, se produce alungirea, ruperea, smulgerea sau avulsia
elementelor anatomice.
Caracterul i ntinderea leziunilor depinde i de rezistena pe care o opun esuturile mpotriva crora acioneaz
agentul vulnerant. Aceast rezisten este n funcie caracteristicile esuturilor precum i de capacitatea prelurii de ctre
acestea a energiei cinetice vehiculate de agentul vulnerant

Coninutul i dinamica leziunilor traumatice

Aciunea agenilor mecanici asupra organismului determin producerea unui focar traumatic,. n funcie de
afectarea integritii nveliului de acoperire (piele sau mucoas), leziunile traumatice pot fi nchise sau deschise.
Leziuni traumatice nchise sunt considerate acelea n care integritatea pielii sau mucoasei nu este afectat i le
protejeaz contra infeciei. n aceast grup intr contuzia, chistul sanguinolent i hematomul. Iar leziuni traumatice
deschise sunt considerate acelea n care i pielea sau mucoasa a suferit discontinuiti fiind, n felul acesta, uor expuse
infeciilor. Din aceast grup fac parte plgile.
Focarul traumatic este format dintr-un coninut i un conintor sau perete.
1. Coninutul traumatic variaz dup gravitatea leziunilor produse i reprezint zona de distrucie sau
lezional, care conine esuturi devitalizate, extravazat celular i vascular. Coninutul unui focar traumatic
constituie zona mortificat, gangrenat ce ofer posibiliti optime pentru infecie.
2. Peretele focarului traumatic sau conintorul, prezint o zon ischemiat sau stupefiat (ce nconjoar zona
mortificat) i o zon iritat sau hiperemiat, la periferie.
- zona ischemiat sau stupefiat delimiteaz n primele ore zona de distrucie.
- zona iritat sau hiperemiat este considerat o zon de aprare a organismului. La nivelul ei se produc
fenomenele de resorbie a esuturilor moarte i de reparaie a pierderilor suferite.
1. Integritatea pielii sau a mucoasei de la nivelul focarului. Cnd aceastea sunt normale pericolul infeciei este mic i
complicaiile reduse
2. ntinderea focarului traumatic. Cu ct focarul traumatic este mai ntins, cu att i posibilitatea de infecie, de oc
traumatic i de autointoxicaie este mai mare.
3. Profunzimea focarului traumatic. Cu ct focarul traumatic este mai profund nseamn c va interesa i esutul
muscular, element de baz n infecia gangrenoas.

1
4. Natura i gradul esutului traumatizat. Fenomenele din focarul traumatic difer n funcie de esutul traumatizat
ntruct fiecare esut reacioneaz diferit. esutul conjunctivo-vascular este dotat cu mijloacele de aprare i de refacere
active, prin el se apr i se refac toate esuturile.
5. Starea septic sau aseptic a focarului traumatic. Se tie c infecia complic foarte mult evoluia focarului traumatic.
6. Starea general a animalului traumatizat. Dac animalul traumatizat are diverse insuficiene funcionale, desigur c
evoluia fenomenelor din focarul traumatic va fi influenat n sens negativ. Se tie c bolile cronice ale ficatului,
rinichilor, cordului i pulmonilor fac ca organismul s suporte greu complicaiile ce pot surveni n urma unui focar
traumatic.
a. TRAUMELE NCHISE
1. CONTUZIA
Contuzia este o leziune traumatic nchis produs de ageni mecanici care dilacereaz, strivesc i zdrobesc
esuturile subcutanate fr s produc plgi. innd seama de aspectul leziunilor produse, contuziile pot fi de trei grade
i anume:
1. Contuzii de gradul I, caracterizate prin echimoze fr alteraiuni grave ale elementelor celulare.
2. Contuzii de gradul II, caracterizate prin rupturi de vase mai mari cu producere de hematoame mici. Viaa celular nu
este compromis dect n cazul cnd intervine un proces infecios.
3. Contuzii de gradul III, caracterizate prin distrucii i mortificri ntinse de esuturi n care viaa celular este
compromis. Aici au loc leziuni ireversibile.
Dup ntinderea i gradul leziunilor, contuziile se pot termina prin rezoluie, induraie sau prin supuraie.
Contuziile de gradul I se termin de regul prin rezoluie, cele de gradul II prin induraie iar cele de gradul III
prin supuraie.
Simptomatologia contuziilor este variat. n contuziile de gradul I pielea sau mucoasa este ngroat, infiltrat,
puin dureroas, culoare negricioas sau violacee nchis la nceput. Dup cteva zile coloraia se schimb devenind
brun, albastru-verzuie i galben pn cnd dispare treptat. Aceste leziuni dispar mult mai repede cnd sunt localizate la
mucoase.
n contuziile de gradul II se constat mici hematoame fluctuente sau crepitante, dureroase la palpaie i cu
esuturile nvecinate ngroate i ndurate. Aceste hematoame se pot resorbi sau pot lua o form chistic. De cele mai
multe ori resorbia lor este incomplet aa nct rmne n locul respectiv pe zon fibroas mai mult sau mai puin
ntins.
n contuziile de gradul III se constat distrugeri i mortificri ntinse de esuturi cu infiltraii sanguine subcutane,
cu o magm de esut strivit, cu nervi rupi i oase fracturate. Regiunea tumefiat, pielea este parial depilat, are o culoare
violacee, este rece i insensibil. Dup 24 sau 48 h se pot constata simptome de gangren gazoas.
n afar de aceste semne locale, n contuziile de gradul III se ntlnesc i tulburri generale foarte grave. Se
observ uneori forme de oc.
Diagnosticul se stabilete pe baza semnelor clinice i a modificrilor anatomo-patologice.
Prognosticul este diferit, n raport cu felul i sediul contuziei. El este favorabil n contuziile de gradul I i de II li
rezervat sau grav n contuziile de gradul III.
Tratamentul contuziilor este diferit dup felul i sediul lor.
n contuziile de gradul I i II, tratamentul urmrete s opreasc i s limiteze infiltraia sanguin, s menin i
s stimuleze vitalitatea elementelor anatomice infiltrate, s previn i s combat infecia, s grbeasc resorbia
infiltraiilor i hematoamelor, s favorizeze i s grbeasc fenomenele de vindecare.
Aceste obiective se realizeaz prin repaos i imobilizarea regiunii bolnave urmat de un tratament antiflogistic
sau de friciuni rezolutive uoare. Complicaiile septice se previn prin antibio sau sulfamidoterapie. n contuziile
de gradul III tratamentul trebuie s nceap printr-o antisepsie mecanic ct mai radical, la animalele mici recurgndu-se
chiar la amputaii cnd contuzia este localizat la membre, mpiedicndu-se dezvoltarea i propagarea infecei prin
sulfamido i antibioterapie general urmate de hidratarea i reclorurarea organismului.
2. CHISTUL SERO-SANGUINOLENT
Chistul sau colecia sero-sanguinolent este o leziune traumatic nchis n care agentul traumatic i-a exercitat aciunea
de presiune asupra pielii ntr-o direcie oblic sau tangenial determinnd dilacerarea i deslipirea esutului conjunctiv
subcutanat cu formarea unei caviti care ulterior se umple incomplet cu o serozitate.
De obicei se produce n regiunile unde se gsesc fascii rezistente, bine ntinse, pe care pielea poate aluneca uor
n urma unui traumatism care acioneaz oblic.

2
 Se ntlnete frecvent la calul de traciune i este localizat la faa extern a fesei i a coapsei. Este produs de jocul
hamului ru ajustat pe corpul animalului necurat i cu prul umectat de transpiraie sau ploaie. Se mai poate produce i
n regiunea grasetului, n flancuri, la faa anterioar a antebraului i n regiunea grebnului.
La celelalte animale este foarte rar ntlnit.
Mai poate fi produs i n urma loviturilor cu copita sau n urma alunecrilor i cderilor.
Coninutul umple totdeauna incomplet spaiul rezultat i de aceea el onduleaz la cea mai mic micare a animalului.
Numrul mic de polinucleare exclude originea sa inflamatorie. Dup caracterele prezentate colecia seroas provine din
transudaia plasmei din capilarele, arterele i venele regiunii traumatizate.
Simptomatologia chistului sero-sanguinolent se caracterizeaz prin : - colecie bine circumscris fr zon
inflamatorie pronunat la periferie, care este nedureroas i moale i care vibreaz la cea mai mic micare a animalului.
La palpaie se percepe o fluctuen uniform i are aspectul unei vezici semipline.
Diagnosticul se bazeaz pe semnele clinice. Va trebui s facem un diagnostic diferenial fa de tumor, abces,
hematomi i hernie.
Tratamentul chistului sero-sanguinolent trebuie s urmreasc evitarea infectrii lui, s asigure resorbia
coninutului cnd este n mic cantitate sau drenajul cnd este n mare cantitate i s stimuleze fenomenele de reparaie.
n cavitatea chistului se pot face aspersiuni cu snge sulfamidat sau cu eter iodoformat 10%.
Infecia tetanic se va preveni prin ser antitetanic, iar cea piogen, dac credem c este cazul, prin sulfamido sau
antibioterapie general.
Vindecarea unui chist sero-sanguinolent la cal n regiunea fesei, se obine cam n 2-3 sptmni.

HEMATOMUL
Hematomul este o leziune traumatic nchis, o contuzie de gradul II n care agentul traumatic acionnd n
direcie perpendicular asupra organismului distruge vasele i produce o hemoragie subcutanat abundent.
Sngele ieit din vasul traumatizat poate infiltra esutul conjunctiv lax fr o limit net sau el se delimiteaz sub
o form circumscris cu o zon de fibrin la periferie.
Prin urmare, spre deosebire de chistul sero-sanguinolex n hematom cavitatea se formeaz n timp ce ea se umple
cu sngele care iese din vasul traumatizat. De aceea n hematom nu se poate percepe fluctuena vibratorie.
Sngele ieit din vas, nu rmne mult timp lichid ci se coaguleaz la periferie iar serul se colecteaz n partea
central. Cu timpul partea seroas se resoarbe total sau parial, iar partea coagulat dispare sub aciunea fagocitar i
proteolitic a leucocitelor. Hematomul se ntlnete la toate speciile localizat n regiunile mai expuse contuziilor iar la
cine, pisic i porc i la faa intern a conchiei auriculare unde sngele se adun ntre cartilaj i pericondru.
n urma vindecrii unui hematom, esutul conjunctiv rmne totdeauna ndurat. La cea hematoamele traumatice
mamare de multe ori sunt punctul de plecare al neoplasmelor.
Simptomatologia. Animalul prezint la locul traumatizat o formaiune puin delimitat sau net circumscris cu o
uoar zon inflamatorie periferic. La palpaie regiunea este cald, puin dureroas, moale i d senzaia de crepitaie
sanguin. Se percepe un zgomot asemntor celui produs cnd strngem un cheag ntr-o compres de tifon. Trebuie s
difereniem crepitaia sanguin de crepitaia osoas, emfizematoas i amidonat.
Diagnosticul hematomului se stabilete pe baza semnelor clinice coroborate cu datele anamnetice. Va trebui s
difereniem hematomul de tumor, abces, chist sero-sanguinolent i hernie. Se vor evita punciile exploratoare deoarece
pot expune uor la infecie.
Prognosticul este rezrvat deoarcece hematomul se resoarbe ncet i, cnd este voluminos, nu se obine o resorbie
total. Dup drenare se poate infecta uor i complica cu gangrena gazoas.
Tratamentul hematomului trebuie s aib n vedere urmtoarele obiective: s opreasc dezvoltarea lui asigurnd
o hemostaz bun a vaselor traumatizate, s asigure resorbia sau eliminarea coninutului i s evite infectarea.
Ele se realizeaz innd animalul n repaos sub observaie oprind creterea hematomului prin compesie cu ap
rece cu ghea sau cu soluii astringente-alaun de potasiu 5%, soluia Burrow sau soluia de acetat bazic de plumb i
folosind pe cale general, prin injecii intravenoase, substane care modicific coagulabilitatea sngelui, ca: ser gelatinat
5%, soluia de trumbin pur, ser normal de cal, citrat de sodiu, clorur de calciu, vitamina K, etc.
Dup 10-14 zile de la prodcerea hematomului cnd se constat prezena fluctuenei n urma colectrii serului se
face deschiderea cu cauterul, termocauterul sau bisturiul, se elimin cheagurile i se asigur un drenaj bun.
Deschiderea timpurie a unui hematom poate expune la hemoragii mortale sau poate favoriza infectarea lui i mai
ales complicarea cu gangrena gazoas.

3
 Dup deschidere, fenomenele de vindecare se stimuleaz prin aplicarea unei vezictori pe toat regiunea bolnav
i prin aspersiuni n cavitatea hematomului cu snge sulfamidat sau eter iodoformat 10%.
Infecia tetanic se previne prin ser antitetanic iar cea piogen prin sulfamido i antibioterapie general timp de
4-6 zile dup deschidere.
Vindecarea unui hematom se face mult mai ncet dect al unui chist sero-sanguinolent de aceeai mrime.
Ct privete hematomul conchiei auriculare, acesta se trateaz prin drenare ct mai bun practicnd deschiderea
ctre intrarea conductului auditiv extern, i nu spre vrful conchiei auriculare, dup ce mai nti am blocat conductul
auditiv extern cu o compres de tifon sau cu vat ca serozitatea hematomului s nu ajung n el dup care se fac
aspersiuni.
BOLILE CHIRURGICALE COMUNE TUTUROR ESUTURILOR
INFLAMAIA
Inflamaia fiind un fenomen complex, a fost i este i astzi definit variat de numeroi cercettori, anatomopatologi i
clinicieni, deoarece este foarte greu ca definiia respectiv s cuprind toate aspectele ei.
Unii o consider un fenomen vital de aprare a organismului, un ansamblu de fenomene de reacie ce se produc
la locul iritat de un agent patogen, iar alii o definesc ca o reacie reflex a organismului la aciunea agentului nociv ce
lezeaz esutul, ca un ansamblu de fenomene reacionale ce se comand unele pe altele i se succed ntr-o anumit ordine.
Leriche spune c inflamaia este ansamblul consecinelor fiziologice ale hiperemiei ce depete n mrime i
durat marginile variaiei fiziologice ale circulaiei locale.
Agenii patogeni care pot declana o inflamaie sunt foarte diferii. Ei pot fi mecanici ( traumatisme, eforturi,
presiuni, frecri, corpi strini), fizici ( frigul, cldura, curentul electric), chimici ( acizi, baze, medicamente, toxine),
animai sau biologici ( microbi, virusuri, parazii) i umorali ( histamine i hormoni).
Acetia declaneaz la locul de contact cu organismul un ansamblu de manifestri ce caracterizeaz trei tipuri de
modificri cum ar fi alterare, exudare i proliferare, modificri inseparabile unele de altele i care au sediul numai n
esutul conjunctiv, singurul dotat cu proprietatea de a se putea inflama, deoarece el cuprinde un sistem fiziologic cu rol
fundamental n fenomenele vitale ale organismului, care se gsesc n interdependen i interaciune cu celelalte sisteme
fiziologice ale organismului i n special cu sistemul nervos i endocrin.
Capilarele sanguine ncojurate ntotdeauna de esut conjunctiv sunt supuse la influena inervaiei lor i la
influena compoziiei mediului n care se gsesc.
Intensificarea circulaiei ntr-un teritoriu conjunctiv produce o serie de schimbri histologice. Acestea por fi
uneori putin apreciabile iar alteori foarte evidente schimbnd mult aspectul i structura regiunii interesate. Ori inflamaia
depinde tocmai de aceste modificri capilare i de modificrile limfei interstiiale, ea nefiind dect o stare nou de esut
conjunctiv aprut ca efect al unui fenomen fiziologic caracterizat printr-o mrire mai mult sau mai puin durabil a
debitului sanguin.
Prin urmare cu drept cuvnt se spune c viaa fiziologic i patologic este dominat de inteaciunea dintre esutul
conjunctiv, limf i variaiile cantitative ale circulaiei sanguine. Cnd circulaia este sub limita normal apare ischemia
cu tulburri trofice i necroz, iar cnd ea este peste limita normal apare congestia i inflamaia.
Ca atare, inflamaia este rezultatul interdependenei dintre sistemul nervos, vase i esutul conjunctiv.
n evoluia inflamaiei distingem trei faze cu intemsitate i durat variat. La nceput , ca efect al contactului
dintre agentul patogen i organism, rezult leziunea esutului urmat de o hiperemie activ. Vasele se dilat, curentul
sanguin se accelereaz, debitul se mrete i presiunea sanguin crete, atrgnd dup sine mrirea temperaturii locale i
roeaa. Creterea presiunii sanguine poate duce uneori la rupturi capilare i mici hemoragii interstiiale. Hiperemia din
jurul terminaiilor senzitive provoac durere care frecvent ia un caracter pulsatil. Treptat apar tulburri n permeabilitatea
capilar, tulburri n metabolismul intim celular i leziuni morfologice de tip degenerativ. Modificrile chimice i fizico-
chimice ce se dezvolt n focarul inflamator menin sau accentueaz vasodilataia prin produi intermediari de
metabolism i substane vasoactive, prin acidoz i prin hipioxie local i creterea concentraiei ionilor de K+.
Distrofia tisular din focarul inflamator mai duce i la apariia unor substane speciale care au un rol important n
evoluia fenomenelor inflamatorii. Aceste substane sunt: leucotaxina, care mrete permeabilitatea vascular, factori
de producere a leucocitozei, o pseudoglobulin care provoac pe lng leucocitoz i stimularea funciei hematogene a
mduvei, necrozina ce provoac o adevrat tromboz limfatic i necroz tisular, pirexina o glicoprotein ce
genereaz febr i factorul leucopenic , ce determin leucopenie prin oprirea leucocitelor n rezervoarele naturale ale
organismului, n pulmoni, splin i ficat.
Aceste condiii duc la paralizia vasodilatatorilor i la scderea vitezei de circulaie a sngelui, la mrirea
permeabilitii endoteliului vascular la creterea presiunii osmotice i creterea concentraiei moleculare.

4
 Aceast faz de dilataie vascular dureaz cam 60-120 minute i este urmat de cea de-a II-a faz de evoluie a
inflamaiei n care se produce o ncetinire a curentului sanguin cu diminuarea presiunii intravasculare i stagnarea
marginal a leucocitelor. Ca urmare a acestui fapt coloana de snge se dispune n doi cureni: unul central, rapid , care
antreneaz globulele roii si altul periferic format din globule albe ce alunec ncet n lungul peretelui vascular
sfrind prin a se opri i a produce fenomenul de marginaie leucocitar.
n acest moment ncepe cea de a III-a faz de evoluie a inflamaiei caracterizat prin migraia leucocitelor i
transvazaiei de plasm.
Migraia leucocitelor i mobilizarea lor n focarul patologic este condus de starea fizico-chimic a esutului
inflamat. Direcia deplasrii leucocitelor este determinat de mersul curentului exsudatului i de diferena de concentraie
a ionilor de H+ n centrul focarului, n esuturile nvecinate i n snge. Concentraia de ioni de H+ d diferena de
potenial electric i datorit ei leucocitele ncrcate negativ se vor deplasa n locul unde concentraia ionilor de H+ este
mai mare. Leucocitele devenite libere prin diapedez se rspndesc n interstiiile esutului conjunctiv perivascular din
centrul focarului unde continu s triasc sau mor datorit unor acumulri prea mari sau datorit toxinelor microbiene,
n caz de inflamaii septice.
n afar de migraia leucocitelor se produce n aceast faz i o transvazaie din plasm. Exsudatul rezultat este
uneori foarte bogat n leucocite, iar alteori foarte srac, n funcie de aciunea atractiv exercitat de agentul patogen.
Aspectul exsudatului nu este acelai n toate inflamaiile. El poate fi seros, fibrinos, purulent i hemoragic. Cel seros
este format dintr-un lichid transparent ce conine puin albumin i o mic cantitate de elemente figurate.
Exsudatul fibrinos este bogat n fibrinogen care se coaguleaz n spaiile intercelulare nchiznd n reeaua de
fibrin un numr mai mic sau mai mare de leucocite migrate din snge. Exsudatul purulent este format dintr-un lichid
gros de culoare galben ce conine multe leucocite i elemente tisulare, n diferite stri de dezagregare, iar exsudatul
hemoragic se caracterizeaz prin existena unui numr mare de hematii ieite prin leziunile pereilor vasculari.
Rolul exsudatului inflamator este multiplu i anume: de a dilua substanele toxice din focar, de a distruge microbii
i toxinele prin leucocitele i anticorpii ce conin i de a forma o barier fibrinoleucocitar ce blocheaz raspndirea
microbilor i toxinelor. Leucocitele au de asemenea n procesul inflamator un rol multiplu si anume: fagocitar, nglobnd
n interiorul lor microbii pe care apoi i distrug, proteolitic, distrugnd prin fermenii proteolitici esuturile mortificate sau
dizolvnd reeaua de fibrin, aducnd hrana i elemente stimulante necesare refacerii celulelor bolnave i un rol plastic
contribuind la repararea pierderilor suferite.
Dar acest rol de aprare nu este ndeplinit la fel de toate varietile de leucocite. Astfel limfocitele, cele mai mici
globule albe, cu foarte puin protoplasm, nu ndeplinesc niciodat funciuni fagocitare, pe cnd mononuclearele mari,
numite i macrofage, sunt capabile de fagocitoz. Eozinofilele avnd protoplasma ncrcat cu granulaii voluminoase,
sunt fagocite mediocre pe cnd polinuclearele avnd nucleul multilobat adaptat pentru a traversa mai uor pereii
capilarelor, sunt elemente prin excelen fagocitare.
Clasificarea inflamaiilor . innd seama de evoluie i intensitate fenemenelor locale i generale, inflamaia
poate fi acut, cu o evoluie scurt n care predomin modificrile vasculare i exsudative, subacut cu evoluii
intermediare i cronice, cu evoluie lent, nceat, care se manifest prin lipsa oricrei tendine de vindecare i n care
predomin modificrile proliferative.
Dup agenii care o produc, inflamaia poate fi septic sau infecioas i aseptic.
Simptomatologia. Procesul inflamator se caracterizeaz clinic prin semne locale i generale.
Ca manifestri locale se observ: rubor, tumor, calor, dolor i functiolesa.
Roeaa este provat de hiperemie i este uor vizibil n regiunile depigmentate.
Tumefacia este semnul cel mai caracteristic al procesului inflamator i este datorat vasodilataiei , diapedezei i
exsudaiei. Poate s fie uoar sau puternic, n raport cu cantitatea de esut conjunctiv din regiunea bolnav i mai ales
cu puterea iritant a agentului etiologic.
Cldura se datoreaz hiperemiei locale i se poate percepe uor n inflamaiile superficiale i mai dificil n cele
profunde. Ea se apreciaz obinuit cu mna prin comparaie cu temperatura regiunii sntoase corespunztoare.
Durerea se datoreaz modificrilor fizico-chimice suferite de plasma interstiial i compresiunii exercitate de
esutul inflamat asupra terminaiilor nervoase. Prin urmare intensitatea ei este n raport direct cu gradul de inervare a
esutului sau organului inflamat.
La toate aceste semne se adaug impoten funcional care se manifesta n raport de funcia organului sau
regiunii atinse de procesul inflamator.
Ct privesc simptomele generale ale inflamaiei aceste sunt variabile n funcie de ntinderea i felul inflamaiei.
Ele sunt produse de toxinele de autoliz i proteoliz care acioneaz asupra sistemului nervos producndu-i intoxicarea.
De aceea inflamaiile septice se manifest prin simptome generale mai evidente dect inflamaiile aseptice. ntre aceste

5
simptome generale ntlnim: tristeea, pierderea poftei de mncare, febra, frisonul, constipaia, accelerarea pulsului
i respiraiei, moleeal i chiar unele manifestri nervoase.
Prognosticul inflamaiei depinde de cauza ce a determinat-o, de felul, intensitatea, ntinderea i sediul ei. Astfel
inflamaiile aseptice sunt mai puin grave dect cele septice , iar n cadrul celor septice, cele produse de o flor anaerob
sunt mult mai grave. De asemenea inflamaiile din dreptul unei articulaii mobile sunt mult mai grave dect acele
localizate ntr-o regiune nearticular i musculoas, dup cum i inflamaiile circumscrise i puin ntinse sunt mai puin
grave dect cele difuze i ntinse pe suprafee mari.
Terminrile inflamaiei. Inflamaia se poate termina prin mai multe modaliti i anume: delitescen,
rezoluie i scleroz sau poate evolua ctre abces, flegmon, i gangren gazoas. Primele 4 modaliti de terminare ale
unei inflamaii sunt considerate favorabile pe cnd ultimele dou sunt cele mai grave terminri.
Cnd inflamaia este uoar, semnele locale dup o persisten de cteva ore dispar nelsnd nici un fel de urm
n locul lor. Atunci se spune c inflamaia s-a terminat prin delitescen. n alte cazuri inflamaia poate persista un
oarecare timp dup care semnele locale dispar, edemul interstiial se resoarbe, esutul inflamat revenind la starea iniial
normal. n aceste mprejurri se spune c inflamaia s-a terminat prin rezoluie.
Foarte frecvente ns, datorit hiperemiei prelungite, i neavnd o funcie precis, esutul conjunctiv neoformat
din focarul inflamator se organizeaz, se densific din ce n ce mai mult, devine indurat, se sclerozeaz. n acest caz se
spune c inflamaia s-a terminat prin scleroz. Acest stare este dependent direct de modificrile chimice i de calitatea
plasmei interstiiale care dirijeaz apariia sclerozei mai repede sau mai ncet.
Inflamaia se mai poate termina i prin supuraie. Att inflamaia aseptic dar mai ales cea septic poate sfri
prin supuraie. n timpul evoluiei procesului inflamator leucocitele polinucleare neutrofile prin fenomenul de
diapedez, trec n numr mai mic sau mai mare n esut conjunctiv inflamat. Aici o parte din ele degenereaz se
fragmenteaz i detritusul rezultat este dizolvat de fermeni i resorbit. Atunci ns cnd inflamaia este puternic,
numrul de polinucleare neutrofile care prsete patul sanguin este mare, fapt ce face ca i detritusul rezultat din
degenerarea lor s fie n cantitate mare aa nct s nu poat fi resorbit i s se transforme n puroi. n acelai timp
fermenii proteolitici eliberai vor liza att elementele esutului conjunctiv ct i a celorlalte esuturi vecine formndu-se
supuraii aseptice, aa cum se ntmpl n cazul abcesului de fixaie.
Dar supuraia apare mult mai repede n cazul inflamaiei septice unde necroza este mult mai ntins dect n
inflamaia aseptic. Dac materia purulent difuzeaz n spaiile conjunctive profunde, zonele de necroz se nmulesc i
inflamaia se transform n flegmon. Iar dac la flora microbien aerob se adaug i cea anaerob procesul de distrugere
tisular se extinde i mai mult cuprinznd i esutul muscular inflamaia septic transformndu-se n gangren gazoas.
Tratamentul inflamaiei este diferit, n raport cu felul ei, innd seama de etiologie i evoluie, avndu-se n
vedere urmtoarele obiective:
- ndeprtarea cauzei ce a determinat i menine inflamaia;
- limitarea i atenuarea efectelor produse de inflamaie;
- imobilizarea prilor bolnave;
- restabiliarea circulaiei i reanimarea esuturilor inflamate.
De multe ori realizarea primului obiectiv duce la vindecare fr s mai fie nevoie de alt ajutor. De aceea se va
cuta ca toate cauzele ce determin apariia inflamaiei s fie ct mai curnd posibil ndeprtate.
n ceea ce privete al doilea obiectiv realizarea lui se obine prin folosirea frigului sub form de ap rece, ghea
sau zpad n aplicaie local sau a soluiilor astringente de acetat bazic de plumb, sulfat de magneziu sau soluia Burrow.
Frigul, provocnd vasoconstricie, modific hiperemia, exudaia i diapedeza i implicit diminu cldura, roeaa,
durerea, i tumefacia.
n inflamaiile aseptice ale articulaiilor, tecilor sinoviale tendinoase, ale burselor seroase, se poate utiliza ca
antiinflamator acetatul de prednisolon n injecii locale sau generale, injectndu-se intraarticular n teaca sinovial sau n
bursa seroas, n condiii perfecte de asepsie i cu ace subiri cte 25-75mg, pentru animalele mari i 5-20, pentru cine i
pisic, repetnd injecia dup 3-4 zile i innd animalele n repaus 10-12 zile.
n tendinite i entorse la animalele mari se pot face infiltraii cu 10-50mg , acetat de prednisolon.
Pe cale general acetatul de predinsolon se administreaz intramuscular n doze de 50-200 mg pentru cabaline i
bovine, 25-50 mg pentru viei i porci i 5-25 mg pentru carnasiere repetnd injecia la 3-4 zile.
De asemenea terapia cu novocain sol. 1% sau 2% n inflamaii locale poate fi utilizat cu rezultate bune.
n tratamentul inflamaiilor aseptice subacute i cronice se ntrebuineaz masajul, n cazuri mai grave vezicaia
i cauterizarea sub form de linii i puncte de foc.
Masajul se poate face cu o pomad cu iodur de potasiu, camfor, etc.

6
 Ct privete terapeutica inflamaiilor septice, frigul i astringentele sunt contraindicate. n asemenea cazuri
limitarea i atenuarea fenomenelor nflamatorii se obine prin cldur sub form de duuri cu aer cald, bi de lumin
cald, cataplasme calde etc. care restabilesc circulaia prin rubefacie: friciuni cu tinctur de iod, esen de mutar i
prinite cu alcool i prin vezicaie cu cantarid sau cu biodur de mercur. Prin aceste medicaii se imobilizeeaz regiunea
i se stimuleaz fenomenele de resorbie i mijloacele de aprare ale organismului.
n acest fel de inflamaii se obin rezultate bune prin utilizarea chimioterapicelor ( sulfamidele) i antibioticelor
pe cale general, asociate cu autohemoterapie, proteinoterapie, vaccinoterapie i blocajul penicilin-novocain.
INFECIA CHIRURGICAL
Infecia chirurgical este starea patologic rezultat n urma ptrunderii i dezvoltrii microbilor piogeni n
organism.
Dar ptrunderea microbilor n organism nu este urmat neaprat de infecie. Acest fapt se produce numai atunci
cnd microbii ptruni n organism s-au adaptat, se nmulesc i elaboreaz toxine care, prin excitarea neuroreceptorilor
tulbur funcia normal a organismului.
Producerea i gravitatea infeciei chirurgicale depinde de o serie de factori i anume:
- de modul de reacie al organismului;
- de nsuirile biologice ale microbilor;
- de capacitatea lor de nmulire;
- de metabolismul i produsele toxice ce pun n libertate.
Microbii ce produc infecii chirurgicale la animale sunt foarte diferii. Ei pot fi aerobi sau anaerobi. Aerobii produc
de obice infecii purulente, iar anaerobii au o aciune distructiv asupra esuturilor. n patologia chirurgical ne
intereseaz mai mult infeciile cu microbi piogeni care pot provoca infecii generale, supuraii sau necroze.
Organismul raspunde la aciunea agresiv a microbilor i toxinelor lor prin reflexe de aprare a cror intensitate este
n funcie de starea lui de reactivitate general i de virulena microbilor.
Ansamblul de fenomene i tulburri ce sufer organismul de la primul contact cu microbul pn la terminarea luptei,
se numete proces patologic. Durata acestuia este nsi durata luptei ce poate fi de minute, zile, sptmni, luni, ani i
chiar toat viaa animalului.
Timpul scurs de la contactul microbului cu organismul pn la apariia primelor semne ale infeciei perceptibile prin
simurile noastre, se numete perioad de incubaie, n infeciile piogene aceast perioad de incubaie este scurt. n
mod obinuit o plag se consider infectat numai dup ce au trecut 6 ore de la producerea ei.

CLASIFICAREA INFECIILOR
CHIRURGICALE
innd seam de localizarea microbilor, infecia chirurgical se poate clasifica n:
- infecie local, cnd microbii se opresc i se nmulesc la poarta de intrare, infecia mai numindu-se i infecie de
focar. Ea poate fi monomicrobian sau polimicrobian ca n abces, flegmon, erizipel, sau poate fi produs de o
asociaie de microbi aerobi cu anaerobi ca n gangrena gazoas i tetanos.
- infecie general care poate mbrca forma de toxiemie cnd de la poarta de intrare microbii i trimit toxinele n
organism aa cum se ntmpl n tetanos i n gangrena gazoas, de bacteriemie, cnd microbii de la poarta de
intrare trec n circulaie, de septicemie, cand microbii de la poarta de intrare trec n snge, se nmulesc i produc
leziuni endoteliale, tromboze i infarcte septice i n sfrit forma de piemie, cnd microbii de la poarta de intrare
trec n organe unde produc focare metastatice care supureaz i genereaz germeni n tot organismul.
PATOGENIA INFECIILOR CHIRURGICALE
Dup cum s-a vzut, infecia chirurgical este produs de microbii piogeni. Poarta obinuit de intrare a
microbilor n organism o reprezint diversele traume. Odat ptruni n organism, microbii prin toxinele lor sau prin
produsele de metabolism, excit neuroreceptorii producnd reflexe n scoara cerebral i n centrii subcorticali. La rndul
su, organismul rspunde la aceste excitaii n raport cu gradul de reactivitate general. Intensitatea reaciei inflamatorii
produs la locul de ptrundere a microbilor depinde de virulena microbilor i de excitabilitatea sistemului nervos.
Modificrile din focarul inflamator se caracterizeaz pe de o parte prin mortificri de esuturi iar pe de alt parte prin
proliferri tisulare.
Toate se produc sub dependena sistemului nervos central.

7
 Producerea i evoluia unei infecii chirurgicale este condiionat de factori determinani i de factori
favorizani.
ntre factorii determinani se citeaz:
- existena microbilor piogeni. Se tie c microbii piogeni se gsesc att pe corpul animalului ct i pe obiectele
din jurul lui, inclusiv n aer. Ca atare orice greeal de asepsie i antisepsie n executarea unei operaii, orict de
simpl ar fi, poate determina producerea unei infecii.
- existena unei pori de intrare. Poarta de intrare a microbilor n infeciile chirurgicale este diferit. Obinuit
microbii ptrund n organism prin intermediul plgilor operatorii sau accidentale, infecia fiind n acest caz de
origine exogen. Sunt ns i destule cazuri cnd microbii vin din tubul digestiv sau criptele amigdaliene, i se
localizeaz n esuturi cu rezistena sczut. n aceste cazuri infecia este de origine endogen.
- Cantitatea de microbi ptruni n organism s fie ntr o anumit doz. Pentru a se putea produce infecia, este
necesar o anumit cantitate de microbi cu o virulen capabil s nving dispozitivul de aprare al
organismului. De aceea sunt cazuri cnd una i aceeai specie de microbi poate s nu produc nici o reacie iar
alteori s provoace chiar moartea animalului, dup cum nu trebuie de pierdut din vedere nici faptul c microbii
prin nmulire pot trece uor de la doza tolerat la doza patogen.
- Receptivitatea i rezistena la infecii. Declanarea procesului infecios este legat de posibilitatea de adaptare a
germenilor n organism. Aceast posibilitate este foarte diferit. n general esuturile vii opun o rezisten
natural la dezvoltarea microbilor. Microbii pot s se dezvolte i s se nmuleasc numai n esuturi devitalizate,
la cldur, umezeal i ntuneric.
Dar n afar de aceti factori determinani, la producerea i evoluia infeciilor chirurgicale mai iau parte i factorii
favorizani. ntre acetia se citeaz:
- Specia i rasa. Observaiile clinice arat c speciile i rasele mai perfecionate sunt mai sensibile la infecie dect
speciile i rasele mai puin perfecionate. Cabalinele sunt mai sensibile dect bovinele iar cinele este mai
rezistent dect pisica.
- Vrsta. n acest sens se tie c animalele tinere i cele adulte sunt mai rezistente la infeciile chirurgicale dect
cele btrne, dar infeciile cu streptococi sunt mai numeroase i mai grave la animalele tinere dect la cele adulte.
- Terenul biologic joaca un rol hotrtor n producere i evoluia infeciilor chirurgicale, el putnd accepta sau
refuza agentul morbid. Un rol important n legtur cu terenul l joac i structura anatomic a regiunii. Astfel n
regiunile cu circulaie bogat infecia se dezvolt repede i se localizeaz, pe cnd n regiunile srace n vase,
infeciile au tendin la o evoluie lent i la generalizare.
- Surmenajul i subnutriia sunt factorii agravani ai procesului infecios ntruct debiliteaz organismul, i
slbesc mijloacele proprii de aprare i-l fac s fie mai uor invadat.
- Corpii strini prin iritaiile ce le produc favorizeaz infecia i se opun vindecrii.
SIMPTOMATOLOGIA INFECIILOR CHIRURGICALE
Toate infeciile chirurgicale se manifest clinic prin semne locale i generale.
Simptomele locale ncep prin semnele caracteristice inflamaiei, adic: roea, cldur, tumefacie, durere i
impoten funcional. Aceste simptome se modific apoi n funcie de caracterele specifice fiecrei forme clinice:abces,
flegmon, erizipel, gangren gazoas, limfangit, etc.
Simptomele generale ale infeciilor chirurgicale locale uneori pot lipsi. Acest fapt se ntmpl n cazul
abcesului, mai ales atunci cnd acesta nu este voluminos.
Alteori simptomele generale apar de la nceput i sunt foarte intense aa cum se ntmpl n caz de erizipel,
flegmon, limfangit, etc. Obinuit infeciile cu anaerobi precum i infeciile chirurgicale generalizate se nsoesc
totdeauna de simptome generale grave care se manifest prin febr, puls i respiraie accelerate, frison, leucocitoz,
vitez de sedimentare crescut i o cretere a metabolismului general.
Forma clinic a infeciei chirurgicale este n funcie de reactivitatea organismului i de virulena microbului.
Dac microbul este slab i reactivitatea organismului este puternic infecia se localizeaz, pe cnd dac reactivitatea
organismului este slbit i virulena microbilor este mare, se va produce septicemia n care vor predomina simptomele
generale.
DIAGNOSTICUL INFECIILOR CHIRURGICALE
Diagnosticul infeciilor chirurgicale se stabilete pe baza semnelor locale i generale caracteristice fiecrei
forme clinice. Ridicarea temperaturii i frecvena mrit a pulsului i respiraiei dup operaie sau dup un accident de
strad, indic totdeauna posibilitatea unei infecii mai ales dac febra se menine ridicat, alturi de o stare general rea.
Pentru identificarea agentului patogen se recomand s se fac i cercetri bacteriologice.
PROGNOSTICUL INFECIILOR CHIRURGICALE

8
 Prognosticul infeciilor chirurgicale este diferit. n cazul infeciilor chirurgicale locale, el este rezervat i
determinat de locul infeciei, virulena microbilor i reactivitatea organismului. Rezerva se impune mai ales pentru
animalele cu tulburri funcionale ale ficatului, rinichilor, cordului i pulmonilor.
n cazul infeciilor chirurgicale generale, prognosticul devine grav mai ales cnd focarele metastatice se produc
la organele din cavitatea abdominal.
TRATAMENTUL INFECIILOR CHIRURGICALE
Tratamentul infeciilor chirurgicale este profilactic i curativ.
Cel profilactic cere fiecrui chirurg:
- o asepsie i antisepsie sever n executarea operaiilor,
- un traumatism oerator minim,
- o hemostaz perfect,
- un drenaj corect cnd este cazul,
- fortificarea organismului prin tonice general, alimentaie bun i micare.
Tratamentul curativ urmrete:
- distrugerea microbilor i crearea de condiii defavorabile dezvoltrii lor,
- stimularea i grbirea eliminrii esuturilor necrozate,
- refacerea pierderilor suferite,
- echilibrarea funciilor sistemului nervos.
Foarte mult vreme s-a ntrebuinat n tratamentul infeciilor chirurgicale numai antisepsia chimic. Astzi s-a
dovedit c acest procedeu de cele mai multe ori mpiedic i stingherete reaciile de aprare ale organismului. De aceea
locul antisepsiei chimice a fost luat de antisepsia mecanic ajutat de leucocitoterapie, proteinoterapie, sero i
vaccinoterapie, pioterapie, chimioterapice, antibiotice i terapia cu novocain.
INFECIILE CHIRURGICALE AEROBE NESPECIFICE LOCALE
ABCESUL. Este o colecie purulent bine circumscris produs de germeni piogeni i dezvoltat ntr-o cavitate
neoformat. El este una din terminrile favorabile ale inflamaiei septice circumscrise.
A fost reprodus experimental pentru prima dat n 1878 de ctre L. Pasteur prin inocularea la animale de
experien a apei de robinet.
Clasificarea abceselor . Clasificarea abceselor se poate face innd seam evoluie i de locul unde se pot
dezvolta.
Dup evoluie, abcesele pot fi calde i reci.
Abcesul cald are o evoluie rapid de cteva zile, iar abcesul rece, o evoluie lent, cronic.
Avnd n vedere locul unde se poate dezvolta, abcesul poate fi superficial i profund.
Abcesul superficial se produce n esutul conjunctiv subcutan i de obicei nu influeneaz starea general a
animalului.
Abcesul profund se formeaz n grosimea straturilor musculare i se manifest clinic prin simptome locale dar
mai ales generale. Local, de obicei, se observ o jen n mobilitatea regiunii respective. Puroiul are tendina de a se
dirija n locul de minim rezisten. De aceea el caut s urmeze spaiile conjunctive intramusculare ce au legtur cu
esutul conjunctiv subcutan unde urmeaz s se deschid la exterior. n cazul abceselor subaponevrotice, puroiul
neputnd distruge aponevroza, care fiind ntins prin inflamaie este foarte rezistent la aciunea fermenilor
proteolitici, difuzeaz ntre spaiile dintre muchi disecndu-i i izolnd tendoanele i cordoanele vasculo-nervoase i
ajunge sub piele n spaiile dintre locurile de inserie a aponevrozelor de unde se va scurge n afar prin deschideri
spontane.
Abcesele se pot dezvolta n toate esuturile dar mai ales n esutul conjunctiv subcutan. La cal ele se dezvolt
frecvent n regiunea jgheabului jugular, a cefei, grebnului, punctului spetei, i n prile inferioare ale membrelor.
ABCESUL CALD
Abcesul cald n general este produs de o flor microbien, dei exist aa numitele abcese sterile, aseptice, fr
participarea microbilor, care se pot provoca experimental prin injectarea substanelor leucogene ca esena de
terebentin, oelu de croton, nitrat de argint, etc.
n evoluia unui abces cald se disting dou faze:
- de infiltraie purulent
- de colectare a materiei purulente.
n prima faz microbii ptruni n organism se nmulesc i secret toxine care difuzeaz i produc necroz ntr-
un punct circumscris. n jurul acestui focar, se produce o reacie inflamatorie unde migreaz un numr mare de
polinucleare neutrofile. Aici ele sunt oprite n progresiune de aciunea respingtoare a toxinelor microbiene i formeaz o

9
aglomerare marginal. Apoi aceast aglomerare se risipete i un numr mare de polinucleare neutrofile ptrund n focar
fcndu-l s sufere transformarea purulent. Acum ncepe faza a doua de evoluie a abcesului cald, faza de colectare a
materiei purulente.
Un numr mare de leucocite ptrunse n focar sunt omorte de ctre toxine , iar altele intr n lupta cu microbii
nglobndu-i i fagocitndu-i. n felul acesta numrul microbilor din focar este foarte mult micorat iar nmulirea lor este
oprit n mare msur de aciunea fermenilor proteolitici. esutul conjunctiv necrozat, dar mai ales leucocitele moarte,
formeaz puroiul din focar. Infecia odat localizat circumscris, celulele conjunctivo- vasculare din jurul focarului
ncep s prolifereze i s produc o membran fibroplastic care delimiteaz colecia purulent. Aceast membran
considerat mult timp ca piogen , este n realitate o membran de aprare a organismului contra aciunii agresive a
microbilor. Ea este format din dou straturi: unul intern, fibrino-leucocitar , format dintr-un strat subire fibrinos invadat
de leucocite i altul extern format din esut conjunctiv tnr, embrionar cu celule rotunde cu nuclei mari ntre care se
gsesc fibre conjunctive, numeroase leucocite i vase de neoformaie i care formeaz aa numita zon de reacie
defensiv a esutului conjunctiv. De la faa intern a aceste membrane pleac n interior, n cavitatea purulent n
diverse direcii, cordoane de neovase ce vor constitui punctele de plecare a procesului de vindecare dup evacuarea
puroiului.
Puroiul din cavitatea abcesului nu are tot timpul acelai aspect. La nceput el este lichid iar mai trziu, prin
necroza i aglutinarea leucocitelor, el devine mai consistent, granulos. Focarul purulent izolat i separat de circulaie este
lipsit de oxigen i supus unei autosterilizri. Observaiile clinice au artat c la nceput, n prima faz de evoluie a
abcesului, n puroi se gsete un numr mare de microbi vii. Mai trziu ns, cu ct abcesul se nvechete i puroiul st
mai mult timp nchis, numrul i virulena microbilor scade treptat, abcesul suferind fenomenul de autopurificare, puroiul
putnd ajunge chiar steril. Aceast faz reprezint pentru abcesele organelor din cavitatea abdominal aa numitul
moment chirurgicalcnd operaia poate s fie fcut fr riscuri prea mari.

Caracterele puroiului pot fi foarte diferite. Acestea se refer la consisten, culoare i miros, i ele ne dau
posibilitatea de a aprecia natura i gravitatea infeciei. Dup aceste caractere clinicienii recunosc dou categorii de puroi:
- de bun natur
- de rea natur.
Puroiul de bun natur este gros, cremos, fr miros, cu formaiuni fibrinoase i cu pH acid, pe cnd cel de rea
natur este fluid, slab legat, seros, gri murdar, brun cu esuturi distruse n suspensie, cu miros fetid i cu pH alcalin.
Culoarea puroiului depinde de esutul n care s-a format, de microbii care l-au produs i de materia ce conine.
Astfel n esutul conjunctiv se produce un puroi alb glbui, n os un puroi gri grsos, n ficat un puroi roiatic, n creier un
puroi galben-verzui iar n esutul cornos un puroi negricios.
Puroiul produs de stafilococi este dens, bine legat, cremos, pe cnd cel de streptococi este mai mult seros, slab legat
excepie fcnd doar abcesle gurmoase care dei sunt produse de un streptococ, au un puroi dens , cremos, bine legat.
Anaerobii produc un puroi gri murdar, brun i cu un miros fetid, iar piocianicul produce un puroi de culoare verde
albastrui.
Culoarea puroiului este influenat i de specia animalului. Astfel la cine i pisic puroiul este roiatic sau
ciocolatiu, brun,datorit prezenei globulelor roii.
Mirosul puroiului poate s fie fetid, putrid sau amoniacal.
Examenul bacteriologic al puroiului ne arat c el este produs de o flor foarte variat: microbi piogeni nespecifici
sau banali, microbi piogeni specifici, parazii vegetali piogeni i parazii animali piogeni.
Abcesul cald nu se produce cu aceeai uurin la toate speciile de animale domestice. Dac la cal , cine i pisic el
este foarte frecvent, la bovine el este mai rar ntlnit i are o evoluie mai lent , iar la psri este foarte rar i produs de
bacilus piogenes foetidus care d un puroi foarte fetid.
i rasa animalului pare s joace un rol n producerea abcesului. Astfel la calul pursnge abcesele sunt mult mai rare
dect la rasa comun.
Simptomatologia abceselor calde. Semnele clinice prin care se exteriorizeaz abcesul cald variaz dup cum acesta
este superficial sau profund i dup localizarea lui.
La nceput abcesul cald se manifest prin semne caracteristice unui proces inflamator, deci cldur, roea,
tumefacie, durere. La palpare se percepe o tumefacie indurat n centru i mai edematiat la periferie. De obicei starea

10
general nu este prea mult influienat. Formarea puroiului este nsoit de perceperea fluctuenei n zona central a
focarului infecios.
n abcesul cald aceast zon central fluctuent este nconjurat de o zona indurat i aceasta de o zona periferic
edemaiat. Pe msur ce puroiul se colecteaz, pielea se subiaz, perii cad i la suprafaa tumefaciei apare un exudat
seros mai mult sau mai puin abundent. n unele cazuri se pot observa i cordoane limfatice superficiale care iradiaz
ctre galglionii limfatici regionali.
n abcesele profunde aceste simptome sunt mai puin evidente. De aceea de multe ori suntem obligai s recurgem la
puncia exploratoare pentru a putea preciza diagnosticul.
Abcesele produse n organele din cavitatea abdominal se exteriorizeaz mai mult prin semne generale, febr,
inapeten, colici, abdomen dureros la palpaie i supt, etc. Aceste abcese de obicei se deschid spontan producnd o
peritonit mortal.
Abcesele superficiale de obicei sfresc prin a se deschide spontan la suprafaa pielii. Aceast deschidere spontan se
produce datorit compresiunii exercitat asupra pielii ceea ce face ca s apar o ischemie urmat de mortificare la care se
adaug i aciunea distructiv a puroiului.
Diagnosticul abcesului cald se bazeaz pe semnele clinice locale i pe tulburrile generale care-l nsoesc. ntruct
abcesul cald s-ar putea confunda cu chistul, hematomul, anevrismul, sinovita i hernia, se impune diagnosticul diferenial
fa de acestea.
Pentru aceasta trebuie s avem n vedere c chistul se dezvolt ncet, este uniform fluctuent i nu are caracter
inflamator.
Hematomul apare brusc, de cele mai mult ori se gsete pe traiectul unui vas i se prezint ca o tumefacie pstoas,
adeseori crepitant, iar tegumentul prezint adesea urmele unui traumatism.
Anevrismul se gsete pe traiectul unei artere i prezint pulsaii i un suflu caracteristic.
Sinovita uneori poate avea aspectul unei inflamaii flegmonoase, dar localizarea o distinge de un abces cald.
Hernia recent poate fi confundat cu un abces cald, dar prezena inelului, a sacului herniar i a coninutului, o
difereniaz.
n caz de ndoial se poate recurge la o puncie exploratoare aseptic.
Prognosticul abcesului cald, n general, este favorabil.
Tratamentul este n raport cu faza de evoluie a abcesului. La nceput se urmrete stimularea organismului pentru a
realiza rezoluia procesului septic sau pentru colectarea materiei purulente. n acest scop sulfamido i antibioterapia
general sunt de un folos real. Maturarea se grbete aplicnd pe toat regiunea inflamat un rubefiant, cldur uscat
sau un vezicant. Prin hiperemia i leucocitoza produs, se grbesc fenomenele de rezoluie sau de colectare. Cnd s-a
produs maturaia, vom deschide abcesul, n partea cea mai decliv cu ajutorul cauterului, termocauterului sau a
bisturiului. Dup deschidere nu se recomand stoarcerea abcesului deoarece prin aceast aciune se distruge esutul de
nmugurire i cordoanele conjunctivo-vasculare din cavitatea sa. Dac coninutul abcesului este prea consistent i el nu
se scurge prin deschiderea practicat, l vom dilua cu o soluie antiseptic: rivanol 1/3000, permanganat de potasiu
1%0 etc.
Stimularea procesului de cicatrizare se face prin repausul regiunii i aspersiunii n cavitatea abcesului cu eter
iodoformat 10% sau snge sulfamidat.
ABCESUL RECE
Abcesul rece este o colecie purulent dezvoltat ntr-un timp lung. El este terminarea unei inflamaii septice cu
evoluie cronic. Aceast evoluie cronic se datoreaz faptului c polinuclearele neutrofile au un echipament enzimatic
mai redus. De aceea animalele la care polinuclearele neutrofile au un echipament enzimatic redus produc abcese reci.
Acest fapt se observ la iepure, cobai, bovine i porc.
Cauzele ce pot determina abcese reci la animale sunt ns i de ordin local i general.
Astfel contuziile uoare i repetate, frecrile i presiunile continui i rosturile de harnaament n asociere cu
microbii piogeni, determin uneori abcese reci i la cal. Cnd este localizat la baza gtului naintea spetei, abcesul rece
dur la cal poart numele de anticoeur. La porc se constat abcese reci consecutiv vaccinrilor.
Simptomatologie. Abcesele reci se pot prezenta sub dou aspecte: abces rece dur, ntlnit la cal i abces rece moale
ntalnit la cobai, iepure i porc. La bovine abcesul rece se prezint cu un aspect intermediar ntre abcesul rece dur i
abcesul rece moale.
Abcesul rece dur se caracterizeaz printr-un nucleu central purulent, cu o fluctuen imperceptibil, nconjurat de un
esut indurat rezultat al fenomenelor inflamatorii prelungite. Aceast formaiune uniform dur, aproape nedureroas, este
de obicei aderent la piele i are aspect de tumor.

11
 Peretele abcesului rece are o zon periferic format din fascii fibroase dispuse n toate direciile, i una central
format din esut conjunctivo - vascular i muguri crnoi dezvoltai uniform i mult mai rezisteni dect cei din abcesul
cald. Abcesul rece dur are tendina de a rmne mult timp staionar sau de a crete ncet. El se transform foarte rar n
abces cald.
Abcesul rece moale seamn mai mult cu un chist. El este puin dureros i prezint o uoar mpstare periferic.
Sub influena unui tratament sau sub influena traumatismelor sau iritaiilor diverse, abcesul rece moale se poate
transforma ntr-un abces cald. Aceast transformare se face n urma unui nou aflux leucocitar, deci n urma unui nou
aport de proteaz.
El poate rmne staionar sau se poate mri treptat n volum i sfri prin a se transforma n abces cald care se poate
deschide spontan.
Diagnosticul abcesului rece se stabilete innd seama de evoluia sa, de sediul i aspectul su. Abcesele reci dure se
pot confunda cu tumorile, iar abcesele reci moi cu chistul. Tumorile au o evoluie mai lent, sunt mai bine delimitate la
periferie, iar pielea de la suprafaa lor este mult mai mobil. Apoi sediul neoplasmelor este ceva mai diferit dect al
abceselor reci. n cazurile dubioase diagnosticul se poate preciza printr-o puncie exploratoare.
Tratamentul abcesului rece urmrete acutizarea acestuia. Maturarea unui abces rece dur se poate realiza numai
printr-un aport nou de polinucleare neutrofile. Practic acest lucru se realizeaz prin aplicarea unei vezictori pe regiunea
respectiv. Cnd abcesul rece este mai profund, maturarea se poate obine injectnd n centrul sau la periferia lui catiti
mici 0,5-2ml de esen de terebentin, eter iodoformat 10%, oleu creozotat, sau 1-3ml dintr-o soluie de tripsin sau 1-
2ml dintr-o soluie 1% de nucleinat de sodiu. Dup aceste injecii , abcesul devine dureros i n scurt timp se percepe
fluctuena. Drenajul se va asigura prin deschiderea cu termocauterul sau cu bisturiul. Dac deschiderea nu se face cu
cauterul, vom avea grija de a aplica i un dren de cauciuc. Fenomenele de reparaie se grbesc aplicnd o vezictoare cu
biiodur de mercur i fcnd aspersiuni n cavitatea abcesului cu eter iodoformat 10% sau cu snge sulfamidat.
Dac abcesele reci dure sunt localizate n regiunile accesibile actului operator, se va face ablaia.
n cazul abceselor reci provocate de cauze generale, pe lng tratamentul local, se va face i un tratament general:
igiena bun, regim alimentar fortifiant, precum i administrarea de medicamente arsenicale i iodurate.
FLEGMONUL
Este o inflamaie septic difuz a esutului conjunctiv caracterizat prin infiltraia acestuia cu exsudat purulent, fr
posibilitatea de a forma puroiul ntr-un spaiu nchis.
Se constat la animalele cu rezisten organic sczut infectate cu microbi piogeni cu virulena exaltat. ntre
microbii pui n eviden se citeaz streptococii, stafilococii i o serie de anaerobi.
Flegmonul se ntlnete la toate speciile de animale dar mai frecvent la cal, consecutiv rosturilor de harnaament,
localizat la greabn i la ceaf, sau consecutiv diferitelor contuzii i plgi , localizate n regiunea coroanei, antebraului,
gambei, etc.
La bovine apare consecutiv contuziilor sau plgilor prin nepare i mai ales consecutiv injeciilor cu soluii iritante.
La carnivore el apare frecvent n urma mucturilor la coad i membre.
Clasificarea flegmonului se poate face innd seama de aspectul clinic i de localizare.
Dup aspectul clinic se disting mai multe feluri de flegmon i anume: flegmon circumscris, flegmon difuz, flegmon
indurat sau lemnos, flegmon gazos i flegmon alergic.
Dup localizare flegmonul poate fi superficial, cnd este localizat n esutul conjunctiv subcutanat, profund cnd
este localizat n esutul conjunctiv subaponevrotic i mixt, cnd este localizat att n esutul conjunctiv subcutanat ct i
n cel subaponevrotic i intramuscular.
Simptomatologia flegmonului. Flegmonul se exteriorizeaz clinic prin semne locale i generale.
Semnele locale sunt diferite dup forma clinic de flegmon i dup regiunea i profunzimea n care este localizat, iar
semnele generale sunt n raport cu reactivitatea general a organismului i cu gradul de virulen a microbilor. Cnd este
localizat la greabn sau la ceaf la cal, flegmonul evolueaz mult mai ncet dect atunci cnd se gsete n regiunea
coroanei, coapsei, gambei sau antebraului.
n aceste regiuni dac nu se localizeaz n cteva zile, flegmonul se ntinde foarte repede i adesea se poate complica
cu septicemie i piemie.
La bovine flegmonul evolueaz mai ncet i aici predomin leziunile de necroz fa de cele de exsudaie i
proliferare. La aceast specie esutul conjunctiv se sfaceleaz pe suprafee mari fr a se infiltra cu un exsudat purulent
bogat.
La toate animalele, regiunea bolnav este tumefiat, infiltrat sau indurat , n raport cu felul flegmonului, i foarte
dureroas la palpaie.

12
 Flegmonul circumscris este o inflamaie septic circumscris ce se termin prin abces. Prezint o zon centrat
fluctuent i una periferic infiltrat. Difer de abcesul cald numai printr-o intensitate mai mare a semnelor locale i
generale.
Flegmonul difuz este cea mai frecvent forma clinic de flegmon i se caracterizeaz printr-o infiltraie abundent cu
materii purulente a straturilor conjunctive nsoit de o necroz ntins.
n evoluia lui se disting 3 faze: prima se caracterizeaz printr-o infiltraie serofibrinoas bogat a esutului
conjunctiv subcutanat care ia un aspect slninos, glbui, iar pe seciune las s se scurg un lichid seros glbui care
conine microbi numeroi i polinucleare puine. Durata aceste faze este n medie de 48 de ore.
A doua faz se manifest printr-o aciune necrotic puternic a microbilor asupra esutului conjunctiv.
Aponevrozele i fasciile se mortific i iau o culoare galben verzuie, iar puroiul ncepe s infiltreze interstiiile
musculare.
A treia faz se caracterizeaz prin mrirea cantitii de puroi ce infiltraz toate spaiile intermusculare disecnd
cordoanele vasculo-nervoase. Prin proprietile lui corozive puroiul distruge pielea i se vars la suprafaa ei prin una sau
mai multe fistule din care se scurge o secreie sero purulent murdar cu miros fetid i care comunic cu punctele
necrotice din profunzime.
Pe lng aceste semne locale flegmonul difuz este nsoit i de manifestri generale. Astfel se constat o ascensiune
termic uoar sau mai pronunat, un puls accelerat, frison i o modificare a apetitului
Flegmonul indurat sau lemnos se caracterizeaz printr-o inflamaie subacut sau cronic a esutului conjunctiv
nsoit de infiltraia i hiperplazia lui ceea ce d tumefaciei consistena tare, lemnoas. Dup un oarecare timp n zona
indurat apar mici colecii purulente, diseminate sau unite ntre ele, care se deschid spontan la suprafaa pielii prin una
sau mai multe fistule din care se scurge un exsudat purulent foarte fetid, amestecat cu esuturi necrozate.
La cal ntlnim asemenea flegmoane n regiunea greabnului i a cefei produs n urma rosturilor de harnaament
infectate cu microbi piogeni cu virulen sczut sau parazii ( Oncocerca cervicalis). i n aceast form clinic de
flegmon, pe lng semnele locale, se constat i semne generale dar ele sunt ceva mai puin intense dect n flegmonul
difuz.
Flegmonul gazos este produs de o infecie n care predomin microbii anaerobi i nu este altceva dect una din
fazele de evoluie a gangrenei gazoase. La nceput se produce un edem care infiltreaz foarte repede esutul conjunctiv
subcutanat i intramuscular. Tumefacia crete foarte repede. Iniial ea este cald i de consisten elastic, apoi se rcete
din ce n ce i las s se perceap crepitaia gazoas. n cazul cnd organismul este viguros, procesul se poate opri
producndu-se un abces gazos sau cnd organismul este slbit, el evolueaz ctre gangrena gazoas.
n cazul flegmonului gazos simptomele generale sunt foarte intense.
Flegmonul alergic este un flegmon superficial ce apare n urma unei sensibilizri mrite dobndite de organism fa
de unele alimente sau medicamente ce au fost administrate nainte. La o nou administrare se constat apariia n unul
sau mai multe locuri din diferite regiuni corporale, a unor reacii inflamatorii circumscrise cu pielea i esutul conjunctiv
subcutanat edemaiate i foarte sensibile la palpaie. Uneori aceste tulburri dispar n scurt timp fr s lase urme. Alteori
ns n centrul zonei edemaiate se percepe o fluctuen. Cu timpul pielea se necrozeaz n unul sau dou puncte i las s
se scurg un exudat uleios, galben, tulbure, steril din punct de vedere bacteriologic. Aceast form clinic de flegmon
este citat n literatur.
Diagnosticul flegmonului se stabileste pe baza simptomelor generale si locale , iar diagnosticul diferential are in
vedere :
-erizipelul traumatic cu burelet la periferia plagii erizipelatoase;
-gangrena gazoasa cu toxiemie acuta , exercerbarea simptomelor locale si generale, crepitatie gazoasa si evolutie
rapida , uneori fulgeratoare;
-limfangita flegmonoasa cu abcese pe traiectul vaselor limfatice.
Prognosticul este rezervat in flegmonul "lemnos" pentru ca , in general , este refractar oricarui tratament, grav in
flegmonul difuz si foarte grav in flegmonul gazos.
Tratamentul medicamentos este local si general. Local in faza de debut se urmareste rezolutia inflamatiei prin
rubefiante si vezicante ; pentru jugularea infectiei tratamentul general cu antibiotice si chimioterapiece la care se
adauga stimulentele (iodosept, colagen iodat etc.) este obligatoriu.
Daca acest tratament nu realizeaza stagnarea procesului septic, tratamentul chirurgical, efectuat sub
anestezie se impune cat mai precoce. El consta in incizii largi si profunde pana la tesutul sanatos , debridand spatiile
infiltrate, extirpand toate tesuturile necrozte si drenand secretiile. Inciziile se practica cat mai decliv, la 5-6 cm una de
alta, pentru a evita sfacelarea pieli. In plagile operatorii astfel create se fac aspersiuni cu eter iodoformat , recilin, iar
la cabaline cu sange sulfamidat. Rubefiantele si vezicantele aplicate in jurul inciziilor imobilizeaza regiunea,

13
accelereaza proteoliza si exercita o actiune leucogena sustinuta, stimuland cicatrizarea. In flegmonul gazos se
recomanda seroterapia antigangrenoasa polivalenta prin injectii perifocale in doze de 100-200 ml pentru cavaline
precum si infectiile cu penicilina cristalizata dizolvata in procaina solutie 1% (200.000 U.I. penicilina la 100ml
procaina). Antibioticele retard (tripedin ,moldamin), chimioterapicele forte , serurile hipertonice si glucozate sunt
mijloacele terapetuice hotaratoare pentru flegmonul in general , si pentru cel gazos in special. Pe langa acestea, in
flegmonul alergic, se mai adauga autohemoterapia si terapia tisulara cu extract de splina.
ERIZIPELUL TRAUMATIC
Este o dermatita streptococica sau asociatie cu caracter contagios, avand ca leziune locala tipica, placa
erizipelatoasa. Procesul morbid incepe printr-o infectie streptococica acuta a vaselor limfatice in straturile superficiale ale
pielii, cu edeme limfatice intense , mai ales in zonele unde mucoasa este in vecinatatea orificiilor de comunicare cu
exteriorul.
Etiopatogenie. In majoritatea cazurilor, erizipelul traumatic constituie o complicatie septica a plagilor recente ale
pielii si mucoaselor infectate cu streptococ sau cu o flora polimicrobiana in care streptococul este intotdeauna dominant.
Astfel , plagile mici (microtraumele), fistulele, escoriatiile, descumatiile epidermice, zgarieturile, ranile produse prin
scarpinarea in sczeme si plagile operatorii sunt porti de intrate pentru germeni incriminati in tiologia accestei afectiuni.
Erizipelul poate , de asemenea , sa complice plagile inmugurite si fistulele vechi.
Din punct de vedere anatomoclinic, boala se manifesta ca o dermita streptococica, insotita adesea de limfangita
si adenita, intalnindu-se la cabaline (unde survine mai ales ca o complicatie septica a plagilor de castrare la armasar,
atunci cand nu se respecta normle obligatorii de asepsie si antisepsie), caine si iepure.
Evolutia erizipelului traumatic comporta existenta a 3 forme anatomoclinice : simplu sau eritematos, flegmonos
si gangrenos.
Leziunea specifica este placa erizipelatoasa sau placa streptococica ce reprezinta , de fapt, reactia locala a carei
intensitate este maxima la perifaria focarului traumatic, unde da nastere la un burulet caracteristic in care abunda
germenii microbieni, de unde si denumirea de "zona de invazie". Plaga erizipelatoasa s eformeaza printr-un proces de
infiltratie leucocitara si constituirea unui edem inflamator la care se adauga prolifarea si transformarea celulelor
conjunctive in celule embrionare cu pronuntate valente antiinfectioase. Pielea din zona afectata are culoarea rosie-vie,
caracterizand faza de eruzipel eritematos. Cu timpul reactia inflamatorie trece de la derm la epiderm, dand nastere la
numeroase vezicule, flictene si pustule, caracteristice erizipelului simplu bulos si pustulos. In formele maligne ,
inflamatia expansiva cuprinde tesutul conjuctiv subcutanata (hipodermul), producand astefl erizipelul flegmonos , insotit
frecvent de linfangite si adenite regionale.
Agresivitatea remarcabila a agentului patogen care actioneaza pe un teren organic cu rezistenta si capacitatea
reactiva redusa are ca rezultat producerea erizipelului gangrenos , caracterizat prin exacerbaera simptomelor generale si
leziuni necrotice locale.
Simptomele de debut sunt dominate de febra alarmanta , atingand 41grade C, frisoane , puls si respiratie
accelerata , spatie , adinamic si anorexie. Modificarile locale se caracterizeaza prin tumefactia regiunii, care devine calda,
dureroasa si pastoasa la presiune digitala , procesul cuprinzand rapid dermul ,epidermul si hipodermul , puncd de plecare
pentru acestea din urma fiind dermul (dermita streptococica). Pielea devine intinsa si lucioasa iar zona periferica este
marcata de un burelet caracterisitc. Declinul bolii comporta disparitia progresiva a simptomelor, stagnarea difuziunii
infectiei si aparitia unui proces de descumare locala.
Diagnosticul se prijina pe dermie insotita de bureletul marginal caracteristic ce delimiteaza placa erizipelatoasa ,
precum si pe simtomele generale.
Prognosticul este rezervat . Forma simpla se vindeca repede si fara complicatii, pe cand formele grave pot duce
in scurt timp la generalizarea infectiei , respectiv la moartea animalului prin septicemie.
Profilaxia erizipelului traumatic impune respectarea riguroasa a masurilor de asepsie si antisepsie. In cazul
plagilor operatorii, iar pentru plagile accidentale efectuarea unei severe antisepsii mecanie si aplicarea precoce a
tratamentului antiinfectios.
Tratamentul se bazeaza pe chimioterapie intravenoasa (sulfatiazao etc.) antibiotice retard (tripedin
.moldamin) si terapie stimulativa (iodisept , colagen iodat, autohemoterapie si terapie tisulara). Antibioterapia se
prelungeste , in mod obligatoriu , cu2-3 zile dupa disparitia simptomelor, pentru a preveni recidivele. Radiatiile
ultraviolete dau, la randul lor, rezultate bune, scurtand durata erizipelului si prevenind complicatiile. Local se aplica
unctiuni cu asocilin ,teraciclina ungvent, oxitetraciclina, pomadacu albatru de metil de 1%, ungvente cu antibiotice si
cortizon etc.
In cazurile cand tumefactia tesutului conjunctiv este exagerata se practica cateva deschideri prin puncte de foc
aplicate cu termocauterul pentru a asigura astefl drenajul exudatelor ; la fel se procedeaza cu colectiile fluctuante ce apar

14
in zona placii erizipelatoase. Existenta tesuturilor sfacelate in erizipelul gangrenos impune indepartarea lor prin excitatie
cu bisturiul si foarfeca , asigurand totodata drenajul. Suprafata plagilor operatorii astfel create se pudreaza cu manis,
nitrofuran , sulfatiazol , se pensuleaza cu recilin sau se asperseaza cu sprayuri ce contin antibiotice, cortizon etc.
INFECTIILE CHIRURGICALE AEROBE GENERALE
SEPTICEMIE CHIRURGICALA
Este o infectie acuta generalizata, in care de la nivelul focarului septic localizat, microbii si toxinele lor patrund
in torentul circulator; in mod continuu sau intermitent, realizand o stare septico-toxica a intregului organis,. cu alterarea
starii generale si evolutie clinica grava. Difuzandu-se si multiplicandu-se activ in circulatia generaal , germenii produc in
intregul organism leziuni grave de tromboza si degenerescenta celulara ce afecteaza marile functiuni vitale, ducand in
scurt timp la prabusirea acestora, ceea ce are ca efect moartea animalului.
Este necesar sa se diferentieze termenul de "septicemie" de ceea ce se numeste "microbiemie" sau "bacteriemie".
Pe cand septicemia creeaza starea clinica alarmanta , definita mai sus, bacteriemia sau microbiemia nu produce -de
regula- semne clinice evidente, trecerea microbilor prin torentul circulator nefiind decat vremelnica si insidioasa.
Etiologie. Germenii piogeni care produc focare septice primitive pot patrunde in sange, circuland astfel si
disemanandu-se in intregul organism. In ordinea frecventei se pot enumera: streptococii, stafilococii si colibacilii.
Septicemia chirurgicalase datoreaza mai frecvent streptococului si stafilococului , microbi nespecifici, spre deosebire de
septicemia specifica produsa de germenii determinanti si unor boli infecto-contagioase (gurma, rujet, antrax, morva).
Exista astfel septicemie streptococica , stafilococica, gurmoasa, rujetica, morvoasa, carbunoasa etc.
Poarta de intrare o constituie , in cazul septicemiei chirurgicale, focarul primitv, reprezentat prin diferite traume
(rani, fracturi), infectii chirirgicale locale (abces, flegmon), infectii obstetricale (avorturi, infectii uterine). Toate acestea
duc la scaderea rezistentei organismului, exaltavirulenta microbilor, deschid lumelul capilarelor (tulburari toxice de
vasomotricitate) iar germenii patogeni patrund din focarul septic localizat, in torentul circulator , producand astfel
infectia generalizata.
Ca freventa septicemia chirurgicala se intalneste mai des la cabaline , bovine si carnivore. La cal, ea apare de
obicei ca o complicatie a plagilor contuze, flegmoanelor coronare, tenosinovitelor si artritelor supurative. La bovine si
carnivore , septicemia complica adesea infectiile uterine, panaritiul tenosinovial si estecarticula etc.
Sub raport evolutiv septicemia recunoaste doua forme clinive : supraacuta si acuta.
Simptome. La toate speciile septicemia incepe prin frison, febra intensa si stare generala alarmanta cu dispnee
grava , puls accelerat si filiform.
Forma supraacuta incepe la cateva ore de la propagarea infectiei , ducand la exitus in 24-28 ore.
Forma acuta incepe sa evolueze cu aceleasi simptome dar tabloul clinic este mai putin brutal ; toxiemia lezand
ficatul si rinichiul determina aparitia starii subicterice, albuminurie, diaree profuza si colici dramatice. Local difuziunea
si aagravarea procesului septic se caracterizeaza prin durere pronuntata , tumefactie calda, edem , limfangita si adenita.
Plaga primitiva devine atona, remarcandu-se prin tumefactie difuza cu aspect necrotic , murdar.
Diagnosticul se bazeaza pe existenta focarului septic primitv ce ceoxita cu tabloul simptomatic. Diagnosticul
diferential se face cu piemia.
Prognosticul este intotdeauna foarte grav. Vindecarea se obtine numai in cazurile cand septicemia are o evolutie
lenta si o forma clinica usoara, iar tratamentul se aplica precoce si sustinut.
Profilaxia septicemiilor chirurgicale impune respectarea riguroasa a normelor de asepsie si antisepsie in cazul
plagilor operatorii, efectuarea unei antisepsii mecanice riguroase si aasigurarea drenajului in plagile accidentale. La
acestea se adauga tratamentul antiinfectios preventiv si terapia stimulativa generala prin : antibioterapie si
sulfamidoterapie locala si generala , iodisept, colagen iodat , tonice cardiace si generale , rubefactie si vezicatie
perifocala, serotermoterapie , helio si fototerapie.
Tratamentul are 3 obiective principale si anume:
-tratarea focarului primitiv prin antisepsie mecanica , incizii largi si asigurarea drenajului, de la caz la caz, in
raport cu caracteul acestui focar;
-oprirea difuza si combaterea infectiei prin sulfamido- si antibioterapie generala , completate prin seroterapie
specifica;
-ameliorarea starii generale prin medicatie vitaminica si stimularea fagocitozei si a mijloacelor de aparare
organica prin abces de fixatie. La acestea se adauga iodiseptul , colagenul iodat, tonicele cardiace si ratiile furajere cu
valoare nutritiva ridicata.
Piemia - numia inca si infectia purulenta , este o infectie generala, caracaterizata prin diseminarea microbilor din
focarul traumatic (septic) in torentul circulator cu localizarea lor in diferite organe unde produc abcese metastatice.
Abcesele metastatice sunt localizate mai ales la nivelul pulmonilor, ficatului , splinei , rinichilor , articulatiilor, si

15
tecilor sinoviale tendinoase.
Etiologie. Agentii mircobieni ce produc piemia, in afara de cateva exceptii , sunt aceeasi ca si in septicemie. In
raport cu virulenta si numarul microbilor ce patrund in sange, si dupa modul lent sau rapid in care s-a produs infectia,
piemia poate evoluat acut sau cronic. Ca si septicemia, piemia poate fi produsa de microbi specifici si nespecifici sau
banali.
La manz, cea mai frecventa septicemie este cea gurmonoasa, la vitel cea corinebacteriana, iar la miel cea
streptococica . La cabaline piemia apare ca o complicatie a tromboflebitei jugulare , a flegmonului grebanului, a
javartului cartilaginos , artritelor supurative, tenosinovitelor purulente si pododermatitei gangrenoase. La bovine , ovine
si suine, aceasta infectie genrala complica plagile contuze , panaritiul teposinovial si osteoarticular, infectiile puerperale
etc. La vitel si manz , piemia poate surveni ca o complicatie a omofaloflebitei, producand metastaze pulmonare,
articulare, tenosinviale si oculare.
Factorii favorizanti ai piemii sunt reprezentanti de sunutritie , surmenak si conditiile necorespunzatoare de
zooigiena.
Simptome. Manifestarile morbide generale din cursul piemiei sunt mai putin alarmante fata de cele inregistrate in
septicemie. Animalul este apatic, adinamic si anocrexic, afectat de frisoane si febra. Curba terminca apare caracteristica
datorita oscilatiilor mari ale caror mazime indica noi insamantari microbiene metastatice. Odata cu instalarea piemiei,
aspectul anatomoclinic al focarului septci primitiv se modifica. Secretia purulenta devine gri-murdara, se reduce
cantitativ, este seroasa si de rea natura . Inmugurirea stagneazam mugurii devin violacei , friabili , apoi se dezagrega,
degenerand intr-o infectie putrida. Marginile plagii sunt atone , livide , fara insa a se tumefia cain gangrena septica. Pe
masura ce boala progreseaza , semnele de intoxicatie generale devin evidente. Mucoasa bucala este uscata, iar bolnavul
este obistnuit de o sete arzatoare. Conjunctiva apare congesticulenta si infitrata ; la examenul clinic atrage atentia "cordul
pocnitor" precum si pulsul frecvent, filiform. Animalul albeste progresiv , manifesta astenie grava, avand perii zbarliti iar
urechile si extremitatile membrelor reci.
Diagnsoticul are in vedere existenta focarului purulent primitiv , focarele metastatice, cordul pocnitor si curba
termica , polidipsia precum si celelalte elemente caracteristice ale tabloului clinic. In general , piemia are o evolutie mult
mai lenta decat septicemia ,durata ei fiind de la cateva zile pana la mai multe saptamani, in raport cu sediul si numarul
abceselor metastatice. Metastazele abdominale comporta o evolutie lunga , dar letala.
Prognosticul este foarte grav in forma generalizata cu focare metastatice in organele interne si mai putin grav in
localizarile externe, unde o terapeutica forte poate duce la vindecare si se bazeaza pe utilizarea acelorasi mijloace
terapeutice, chirurgicale si medicamentoase, indicate pentru sempticemie.
INFECTIILE CHIRURGICALE ANAEROBE
Infectiile chirurgicale anaerobe, denumite si infectii necrozate , se caracterizeaza prin predominarea procesului
necrotic cu evolutia rapida si maligna. Din grupul acestora fac parte gangrena gazoasa si tetanosul chirurgical.
GANGRENA GAZOASA
Este o complicatie grava a plagilor recente , produsa de o flora polimicrobiana anaeroba, asocaiata cu microbi
care provoaca necroza tesuturilor, instotita de toxiemie a carei agresivitate duce la moartea bolnavului.
Aceasta asociere microbiana intre aerobi si anaerobi, se caracterizeaza antaomoclinic si fiziopatologic prin
gangrena rapida a tesuturilor , cu dezvoltarea de gaze si instalarea unei toxiemii de maxima gravitate, care in lipsa unui
tratament precoce si eficace evolueaza rapid spre axitus. Ea este considerata ca una din cele mai grave infectii
chirurgicale.
Ca frecventa , gangrena gazoasa afecteaza in primul rand cabalinele si ovinele , care sunt mai sensibile la
infectiile anaerobe, urmand in ordine bovinele, suinele si carnasierele.
Etiopatogenia. Principalii microbi strict anaerobi ce au fost pusi in evidenta in gangrena gazoasa la animale sunt
Clostridium septicum , in proportie de 30%, Cl.perfrigena (Cl.Welchii), in proportie de 60%, Cl.cedematiena 10% si
uneori Cl.sporogenes. La acestia se mai asociaza microbi aerobi ca : streptococul , stafilococul, colibacilul si bacilul
piocianic.
Ajunsi in rana contuza, germenii anaerobi exercita o dubla actiune patogena, manifestata prin tulburari generale
(la distanta ), respectiv toxiemia sau intoxicatia organismului cu toxine microbiene si tulburari lcale care constau in
ditrugerea (necroza) tesuturilor din zona focarului traumatic. Actiunea toxica la distanta se manifesta , in primul rand
asupra hematiilor si a celulelor nervoase. Evolutia bolii este agravata de asocierea florei microbiene aerobe, care creaza
in tesuturi un mediu dezoxigenat si acid favorabil, multiplicariii florei anaerobe. Dezvoltarea acestor germeni mai este
favorizata de existenta in plagile contuze a tesuturilor devitalizate, strabatute de anfractuozitati si gazduind numeroase
cheaguri sangvine precum si corpi straini inclusi. Fracturile deschise ale oaselor lungi favorizeaza, la randul lor,
producerea gangrenei gazoase. Ca factori generali de ordin endogen , care favoriezaza gangrena gazoasa se pot enumera :

16
oboseala si socul traumatic.
La cabaline , gangrena gazoasa survine mai ales ca o complicatie a plagilor contuze si a celor intepate in
regiunile corporale bogate in mase musculare - precum si in caz de hematoame, chisturi serosanginclente infectante etc.
La bovine boala se mai datoreste si infectiilor puerperale , distociilor ; la ovine poate aparea consecutiv variclizarilor si
tunsului iar la suine, ca o complicatie a operatiei de castrare.
Simptome. In evolutia si tabloul anatomeclinic al gangrenei gazoase se disting 3 faze caracteristice : edemul
gazos, flegmonul gazos, si gangrena gazoasa propriu-zisa. Ele sunt prezente mai ales la cabaline, unde la inceput se
succede iar ulterior coexista.
Edemul gazos apare la cateva ore, pana la sase zile dupa producerea focarului traumatic si se caracterizeazaz prin
infiltratie plasmatica intensa a tesuturilor , adesa cu caracter invadant . Plaga prezinta o culoare mai inchisa iar portiunile
musculare cresc in volum si herniaza in plaga , datorita edemului din profunzime. Pielea devine lucioasa, intinsa, calda ,
pastrand aprentele difitale , ar pe sectiune tesutul edematiat are aspect gelationos, galbui , lipsit de gaze.
Flegmonul gazos se dezvlota in tesutul conjunctiv subcutanat, subaponevrotic si intramuscular. Tumefactia
intensa are un pronuntat caracter invadator .Plaga exala miros fetid caracteristic, prezentand mici focare purulente;
secretia ei este de culoare galben-rosietica ,seropurulenta si spumoasa, datorita aparitiei bulelor de gaz. Initial regiunea
bolnava este calda, elastica , apoi se raceste treptat , prezentand la palpare crepitatii gazoase. La suprafata se constata
aspetcul unei rani difteroide, de culoare galbena-negricioasa , sub care muschiul nu sangereaza. Animalul este febril,
abatut , intoxicat, agitat si dispneic. In mod obisnuit , daca nu se instituie de urgenta tratamentul , procesul morbind
evolueaza spre gangrena.
Gangrena gazoasa propriu-zisa constituie ultima faza evolutiva a bolii, fiind dominata de necrozi ; procesul
septic progreseaza, de la tesutul conjunctiv , la fibra musculara care apare marita in volum, cu sarcolema rupta. Pielea
apare intinsa din cauza emfizemului, luciosa, rece, adesea acoperita de flictene cu continutul murdar si fetid. La apasare
se percep crepitatii sumcutanata, iar intreaga regiune este sonora la percutia digitala. La raderea perilor se remarca
"semnul briciului", exprimat printr-un zgomot special, metalic,datorita gazelor acumulate in tesuturile bolnave. La
periferia ranii se constata o inflamatie emfizematosa ce se intinde rapid. Pe sectiune, tesutul conjunctiv apare infiltrat cu
serozitati si cu bule de gaze ce provin din fermentatia glucidelor . Mirosul fetid al plagii este dependent de alteratia
muschilor care sufera descompunerea albuminoida. Straturile musculare descoperite au culoare rosie-inchisa , alteori
verzuie putrida, nu sangereaza , lasand sa se scurga din ele o secretie brunrosiatica fetida, cu bule de gaz ; pH-ul acestia
este alcalin sau slab acid.
In sectiuni microscopice se observa leziuni la edem interfascicular hemoragic.
Faza de gangrena gazoasa propriu-zisa comporta coexistenta la nivelul focarului traumatic, a 3 zone bine
delimitate: zona centrala, necrozata si putrida, fetida- de culoare bruna- negricioasa, la nivelul tesutului muscular -o zona
mijlocie , rece si crepitanta si o zona periferica mai intinsa , calda si dureroasa.
Simptomele generale insotesc constat de cele locale, exteriorizand o toxiemie grava. Daca in faza de edem gazos
animalul este agitat si usor febril, pe masura ce infectia progreseaza temperatura atinge 40-41 grade C fiind insotita de
frispane; exista totusi si forme clinice apiretice. Starea generala se altereaza treptat prabusindu-se in faza finala ; bataile
cardiace devin tumultoase, zguduind peretii toracelui, pulsul este in discordanta cu temperatura , slab, filiform, abia
perceptiobil. Bolnavul devine apatic, adinamic, refuza hrana, dar manifesta sete arzatoare, mucoasa bucala fiind uscata.
El sta tot timpul cu capul aplecat si cu pleoapele semiinchise. In faza preagonica, conjunctiva apare ioterica, survine
hipotermia si moartea prin intoxicatie si epuizare totala.
Diagnosticul gangrenei gazoase trebuie sa fie cat mai precoce , bazandu-se pe examenul clinic si bacteriologic.
Diagnsoticul diferential tine seama de urmatoarele:
-ranile banale, intinse si contuze, retin uneori aer atmosferic in diverticulele lor, dar acestea nu duc la alterarea
starii generale;
-emfizemul traumatic subcutanat se observa mai ales dupa raniri ale cailor respiratorii cat si in unele rani
superficiale si intinse cu localizare in regiunile mobile (axila ,etc);
-hematoamele mari sunt circumscrise , fara a produce simptome toxiemice.
Prognosticul este intotdeauna grav, depinzand totusi de sediul, intinderea leziunilor si de faza evolutiva in care se
gaseste boala , de varsa si starea de intretinere a animalelor. In consecinta ,tratamentul aplicat in faza de edem sau de
flegmon gazos, la animalele tinre si bine intretinute duce de multe ori la recuperarea acestora.
Profilaxia gangrenei gazoase impune inlaturarea conditiilor favorabile pentru dezvoltarea si multiplicarea
asociatiilor microbiene sero-anaerobe prin antisepisa mecania corecta a plagilor contuze, intepate etc. si aplciarea
tratamentului antiinfectios local si general , adecvat.
Tratamentul gangrenei gazoase se aplica local , general si detetic, n raport cu faza evolutiva, localizarea si

17
gravitatea leziunilor, precum si cu rezistenta organismului afectat, bazandu-se in primul rand pe interventia
chirurgicala , respectiv pe antisepsia mecania severea a focarului traumatic, extirpand prin incizii largi tesuturile
mortificate pana lacele vii , protejand pe cat posibil vasele si nervii. Se trece apoi la stimularea vitalitatii locale si
gangrenare prin pudraj cu sulfatiazol sau marfanil, vezicatie perifocala, blocaj procain0penicilinic intra si perifocal
precum si seroterapic antigangrenoasa polivalenta locala prin baraj circular, injectand cate 20-30 ml ser in mai multe
puncte in raport cu specia timp de 3-4 zile. Tratamentul general precoce la randul sau , o importanta hotaratoare,
vizand neutralizarea toxinelor hemo- si neurotrope prin torentul ccirculator prin ser antigangrenos polivalent ,
administrat intravenos timp de cateva zile pana la ameliorarea starii generale si scaderea febrei (doza este de 100-
300ml pentru cabaline si bovine prima zi, apoi 100-150 ml in zilele urmatoare). Seroterapia specifica trebuie asociata
, obligatoriu, su sulfamide si antibiotice infectata parenteral, abces de fixatie etc. Tonifierea bolnavului se asigura
prin cardiotonice, iar dezintoxicarea prin seruri cu electroliti (ser clorurat hipertronic, ser glucozat, ionoser etc) si
vitaminoterapie C. Tratamentul dietetic consta in furaje usor digestibile, suculente, bogate in vitamine si saruri
minerale.
TETANOSUL
Comun omului si animalelor , este o toxiemie grava produsa de bacilul tetanic care declanseaza contracturi tenice
musculare, generalizate , spasmodice si dureroase precum si contracturi clinice paroxistice, terminandu-se adesea prin
extins.
Apare consecutiv contaminarii plagilor cu spori de Cl.tetani din sol (germen teluric), in cazul cand acestea ofera
conditii de anaerobioza pentru transformarea sporului in forma vegetativa, dezvoltarea si multiplicarea germenilor (plagi
de castratie, cui de strada, atingere cu calaua, seism frofunde, calcatura la coroana, copri straini, rosaturi de harnasament
-corul cutanat- plagile cordonului ombilicat etc.) In toate aceste cazuri , infectia tetanica este precedata de o infectie
banala cu germeni piogeni (streptococ, stafilococ , etc.) se creeaza conditiile necesare transformarii sporilor de Cl.tetani
in forma vegetativa. Ajunsi in plaga , si usnt pusi la adapost fata de atacul fagocitelor si trec repede in forma vegetatica,
elaborand doua toxine extrem de agresive: tetanospasmina si tetanilizina. Acestea difuzeaza pe cale limfatica si sangvina,
dea lungul spatiilor perineurale si prin cilindrii acsi , la sistemul nervos centratl unde afecteaza nucleii motori, declansand
simpomele infectiei tetanice, respectiv ale toxiemiei tetanie . Cele mai receptive animale fata de tetanos sunt cabalinele si
suinele ; bovinele ,ovinele ,cainii ,pisicile si pasarile se imbolnavesc mult mai rar.
Simptomele se manifesta caracteristic prin conractura musculara permanenta si excitabilitate marita , generatoare
de convulsii. In general boala duce la moarte in 2-3 zile, alteori in 6-10 zile . Vindecarile ce se pot obtine consecutiv
tratamentului sunt anuntate prin diminuarea trismusului muschilor masticatori ; rezolutia completa dureaza insa 2-3
saptamani , iar jena in masticatie persista mai multe luni. Vindecarile ce se obtin in tetanos nu depasesc de obicei 12-25%
din cazurile tratate. Complicatia cea mai frecventa este bronhopneumonia si ingestis.
Diagnosticul tetanosului chirurgical are in vedere datele anamnetice si tabloul clinic.
Prognosticul este foarte grav, mortalitatea medie fiind de 75% . Vindecarile prin tratament se obtine numai in
cazurile cand trismusul musculaturii masticatoare si contraturile generalizate n-au aparut inca. De regula , daca animalul
a rezistat 2-3 saptamani la boala , vindecarea survine , ca fiind mult mai frecventa la carnivore , unde tetanosul este
localizat si mult mai rar , generalizat.
Profilaxia consta in respectarea riguroasa a asepsiei , antisepsiei , normelor de zooigiena precum si a masurilor
de imunizare activa (vaccinare cu anatoxina tetanic) si pasiva (seroproflaxia antitetanica obligatorie , inainte de operatie a
speciilor receptive ).
Tratamentul se face prin antisepsie mecanica la nivelul plagilor spre a suspenda conditiile de anaerobioza,
medicatie sedativa (sulfat de mg, solutie 25% in doza de 0,01g/kgcorp, administrat i.v.sau i.m.,largactil,
combelen,romtiazin etc), antibioterapie (penicilinoterapie masiva ) si seroterapie specifica precoce (ser antitetanic
intr-o singura doza de atac -300-500 ml; concomitent se administreaza si anatoxina pana la vindecare). Animalul
bolnav se tine intr-o boxa intunecata cu barbotaje lichide din faina si tarate ,lapte si apa la discretie.
INFECTIILE SPECIFICE
Furunculoza este o inflamatie septica necrozata a focilului pilosebaceu produsa de Staphylococcus pyogenes
aureus. Aceasta infectie locala specifica afecteaza pielea ulcerului la vaca, iar la cal si caine , pielea la nivelul
extremitatiii membrelor. Aparitia bolii este favorizata de iritatiile cutanate, microtraume, scarpinat si murdarie, existente
pe un organism epuizat sau subnutrit ; cu toate acestea furunculoza este frecventa si la subiectele cu stare de intretinere
buna, fapt care arata ca si factorii favorizanti de ordin general nu sunt obligatorii in producerea infectiei stafilococice a
folisului pilos si a glandei sale anexe. La vaca , lipsa de ingiena a aparatului de muls sau a mainilor mulgatorului,
endometritele insotite de eliminarea puroiului la exteriror , parazitiul si pododermatitele septice, contitioneaza frecvent ,
aparitia furunculozei mamare.

18
 Simtomele . Furuncului debuteaza printr-o tumefactie circumscrisa , dureroasa , avand baza iodurata si centrul
proeminent. Infectia cuprinde astfel foliculul pilos si glandele sebacee, iar dupa 6-8zile, tumefactia atinge maxim de
dezvoltare , tesuturile necrozate se elimina prin supuratie, generand o cavitate cu aspect de plaga inmugurita care se
vindecain cateva zile. Murdarirea pielii cu puroiul scurs din furunculele ce se deschid spontat este urmata de aparitia altor
furunculi, care adesea conflueaza dand nastere la un proces septic grav, cunoscut sub numele de furuncul antracoid sau
carbuncul , insotit constant de tulburari generale, ca : febra , incopetenta, abatere, stare toxica, puls si respiratie
accelerate.
Diagnosticul se stabileste pe baza tabloului anatomoclinic.
Prognosticul este , in general, favorabil cu excetia animalelor cu rezistenta scazuta , la care pot surveni
complicatii de limfangita, flegmon , adenita regionala si chir septicemie.
Profilaxia furunculozei se realizeaza prin respectarea normelor de zooigiena referitoare la curatenia corporala ,
igiena mulsului, curatenia zilnica si decontaminarea periodica a adaposturilor.
Tratamentul acestei infectii este lcoal si general, acesta din urma fiind justificat numai in cazurile grave, marcate
de formarea furunculilor antracoizi si instalarea unor tulburari generale alarmante.
Local si recomanda pensulatii repetate cu tincura de iod pentru a grabi maturarea furunculilor incipienti si
drenarea acestora, dupa care se aplica unguente cu antibitice ca : asocilin , oxitetraciclina, mibazon sau unguente
polivalente cu antibiotice, cortizon etc. ca spre exemplu: sinalar , cornemin si triamcinolon. La vaca , mulgerea lapteului
din sfertul atins de furunculoza se va face la sfarsitului mulsului iar laptele rezultat se va indeparta.
Rdioterapia este indicata in tratamentul furunculozei la caine , 3-4 sedinte in 150 rontgeni la 4-5 zile intreval una
de alta.
Sulfamido- si antibioterapia accelereaza vindecarea fiind obligatorii in formele grave.
Actinomicoza este o boala cu evolutie subacuta sau cronica , comuna omului si unor specii de animale domestice
si salbatice , al carei tablou anatomoclinic se caracterizeaza prin procese proliferative de aspect tumoral, localizate mai
ales in interiorul tesuturilor dure.
Acesta infectie micotica afecteaza dintre speciile domestice, bovinele si mai putin suinele , iar dintre animalele
salbatice, ursul , cerbul si caprioara.
La bovine , leziunile actinomicotice de tip nodular, reci si bine circumscrise , insensibile si aderente la piele ,
intereseaza in primul rand tesutul osos al maxilarelor (maxila si mandibula). Localizarea actinomicozei la tesuturile moi
(uger . limba , piele)este mult mai rar intalnita.
Etiologie. Boala este produsa de un actinomicet anaerob - Actinomyces bovis- izolat , mai ales din tesutul osos.
Poarta de intrare o reprezinta traumatismele mucoasei bucale si faringiene in care agentul cauzal ajunge de pe aristele de
fan. La vitel , poarta de intrare o constituie alveolele dentare in perioada schimbarii dintilor de lapte , precum si plagile
gingiilor. Leziunile de febra aftoasa se infecteaza si ele , frecvent , cu Actinomyces bovis . In acelasi context se
mentioneaza leziunile tegumentare ale membrelor , contractate la pasune de catre taurine si traumele mamare provocate
la scroafa de dintii purceilor sugari.
Simptome. Actiomicoza mandibulei se manifesta prin tumefactia progresiva a osului (osteomielita), care dula la
deformarea profilului mandibualr (maxilita terabranta ). Osul invadat de actinomicete, devine spongios, friabil ,sapat de
cavitati umplute cu puroi, molarii se clatina si apoi cad. In cursul evolutiei procesului septic se produc mai multe abcese
ce se deschid la suprafata pielii, generand fistule din care se scurge la inceput un puroi alb cremos, apoi gri-galbui
amestecat cu fragmente de os necrozat ce exala un miros respingator. Origiciile fistulelor sunt bordate de muguri carnosi
exuberanti iar sonda patrunde cu usurinta in os. Ganglionii limfatici regionali nu sunt afectati de procesul morbind.
Masticatia se face din ce in ce mai greu , animaul slabeste si moare prin inanitie.
Actinomicoza ugerului la scroaga evolueaza sub forma de noduli (actinomiocame) indurati, formati din
numeroase abcese , inconjurate de invelitori fibroase. Actinomicomul apare la baza mamelonului pentru ca apoi,
asemnea formatiuni indurate sa cuprinda tot ugerul.
Diagnosticul se bazeaza pe simptomele clinice si pe examenul microscopic . In ceea se priveste diagnosticul
diferential , acesta se face cu antinobaciloza, luand in consideratie localzarea si rezultatele examenului microscopic.
Astfel actinomicoza afecteaza cel mai frecvent mandibula si maxila, pe cand -asa cum vom vedea mai departe -
actinobaciloza intereseaza in primul rand tesuturile moi, adenopatiile primare prezente constant si caracteristice infectiei
actinobacilare. Examenul microscopic releva pentru actinomicoza tufe masiva , neregulate, cu filamente marginale,
bombate brusc la capete; dimpotriva , in actinobaciloza tufele sunt regulate cu aspect de petale, bombate insensibil la
capete asa cum a demonstrat H.Raducanescu(1963).
Prognosticul este grav pentru toate formele anatomoclinice , singura forma corabila fiind actinomicoza
tesuturilor moi a carei frecvena este destul de redusa pe plan mondial ; la noi in tara , singurele localziari semnalate in

19
prezent au fost cele osoase, interesand maxilarele.
Profilaxia microzelor chirirgicale are o importanta deosebita , mai ales in sistemul de crestere intensiva a
taurinelor. Animalele bolnave se izoleaza , efectuand controlul clinic al intregului efectiv si tratand eventualele leziuni
bucale, depistate cu aceasta ocazie. La animalele bolnave si la cele suspecte, furajele fibroase grosiere trebuiesc inlocuite
cu suculente. Ingrijitorii vor fi instruiti pentru depistrea exemplarelor cu jena in masticatie , pentru a se putea institui
tratamentul precoce.
Tratamentul curativ urmareste oprirea intinderii bolii, drenarea si sterilizarea abceselor micotice, evitarea
reecidivelor si stimularea cicatrizarii. Aceste obiective se realizeaza prin rubefactii repetate cu tinctura de iod forte ,
dupa care se aplica o pomada cu iod metaloid si iodura de potasiu. Abcesele maturate se deschid cu termocauterul , se
chiureteaza si seterilizeaza prin aplicarea in cavitatea lor a unui pansament compresiv, imbibat cu solutie iodata 10%
antibioticele (aureociclina ,tetraciclina)sau chimioterapicele (sulfatiazol , nitrofuran ) se pot aplcia , introducandu-se
pe traiectul fistulelor in doze masiva ; in acelasi mod se utilizeaza bujii sau capsule gelatinoase , continand 0,5-1g
acid arsenios.
Tratamentul local trebuie asociat , in mod obligatoriu cu cel general specific bazat pe administrarea iodurii
depotasiu sau de sodiu, acesta din urma fiind mai putin toxica. Doza este de 8-12g zilnic, pana la aparitia semnelor de
iodism (intoxicatii cu iod) reprezentate prin : lacrimare, coriza, caderea parului si eozema iodica,. cand se reduce la 2-
4g/zi sau se suspenda pentru 6-10 zile. Acest tratament complex da rezultate satisfacatorae in actinomicoza incipienta
a osului si in cea a tesuturilor moi , existand totusi numeroase cazuri de recidiva . Animalele cu leziuni grave de
osteomielita, cu fistule rebele si multiple sunt dirijate la abator.
ACTINOBACILOZA
Boala micotica de tip granulomatos, cu evotie adesea enzootica, frecventa la bovien si mai putin la ovine ,
afecteaza mai ales animalele rescute si exploatate in stabulatie prelungita sau permanenta.
Etiologie. Agentul patogen este Actibobacyllus lignieresi, asociat de regula , cu germeni patogeni (stafilococi,
streptococi, Escherichia coli, Corynebacterium pyogenes), producand infectii mixte. Poarta deintrare o constituie , de
obicei, microtraumele mucoasei bucale, faringelui , laringelui, esofagului si ale pielii din regiunea capului si gatului. Cele
mai frecvente localizari intereseaza tesutul conjunctiv din regiunea capului, ganglionii limfatici submandibulari,
parotidieni si retrofaringieni,limba, jgheabul maxilar, glana mamara etc. Desi intalnite in tot cursul anului, infectia
actinobacilara este semnalata mai frecvent primavara, fara a avea caracter contagios. Caracterul enzootic se poate explica
prin cohabitarea unor efective de bovine in aceleasi conditii de adapostire si alimentatie care favorizeaza producerea
leziunilor mucoasei digestive si respiratorii anterioare, precum si a leziunilor pielii cervicocefalice, contaminarea
acestora si producerea infectiei micotive.
La evolutia clinica a bolii se distimg : o faza initiala de limfangita - manifestata prin cordoane limfatice si
infiltratii perilimfatice in regiunile capului si gatului , urmata de faza granulomatoasa cu resorbtia limfangitei si formarea
nodulilor granulomatosi in tesutul conjunctiv subcutanat, pe traiectul vaselor limfatice sau in ganglioni. Acesti noduli pot
conlua in amse tumorale actinobacilare de diverse marini care, prin infectii secundare poigene, se transforma in abcese
reci, ce abcedeaza in timp, eliminand un puroi gros, vascos, de culoare galbuie cu reflexe verzui, fara miros specific .
Dimensiunile tumorilor actinobacteriale variaza de la marimea unei alune , la cea a unui cap de copil.
Simptomele variaza in raport cu localizarea, tintinderea si gravitatea leziunilor.
In actinomicoza perifaringiana simptomul initial si revelator este adenita perifaringiana, insotita de jena in
masticatie si deglutitie. Unii dintre ganglionii afectati abcedeaza , altii treneaza, continand abcese reci indolorem
incapsulate. Animalul bolnav este abatut , adinamic cu mers vaccilant , inapetenta si slabire progresiva.
Glosita actinobacilara se manifesta prin leziuni de scleroza limbii., la animalele tinere interesand portiunea
anterioara a acestui organ. Varful limbii apare ingrosat , cu papilele sterse, zone de necroza, ulceratii si cicatrici. La
palpare se percep noduli conjunctivi de marimea unui bob de linte, fiind voluminoase si imobila , ceea ce jeneaza
masticatia, deglutitia si miscarile maxilarelor. Bolnavul sta cu gura deschisa , ramarcandu-se scurgerea unei salive
spumoase precum si apartia destul de frecventa a acceselor de tuse si sufocare. La animalele adulte, acleroza interezeaza
in special baza limbii ; organul apare mult marit in volum , cu induratie extrema, modificare cunoscuta in patologie sub
denumirea de " limba de lemn" . Ea atarna cu varful peste arcada dentara inferioara , permitand scurgerea filante.
Imobilitatea limbii face imposibila masticatia si deglutita , iar volumul ei exagerat are a efect compresiunea valului
palatin cu sufocatie precum si ranirea mucoasei linguale cu producerea de ulcere prin compresiunea exercitata de molari ,
mai ales la nivelul crestelor acestora.
Actinobaciloza pielii constituie o forma anatomoclinica mai rara, localizandu-se pe aria toraco-abdominala unde
genereaza formatiuni tumorale multiple cu evolutie lenta si abcedari spontane.
Actinobaciloza mamara se intalneste mai ales la scroafa, producand noduli indurati la baza mameloanelor, ce

20
conflueaza prin cresterea in volum, ducand in cele din urma la infiltratia difuza a glandei mamare.
Diagnosticul se precizeaza , avandin vedere localizarea, caracterul anatomoclinic al leziunilor si examenul
microscopic ce diferentiaza - asa cum am aratat anterior -actinobaciloza fara recidiva.
Prognosticul este in forma de localizarea si gravitatea leziunilor. In general tratamentul precoce si sustinut duce
la vindecare fara recidiva .
Profilaxia este identica cu cea indicata pentru actinomicoza.
Tratamentul local consta in extirparea tumorilor actinobacilare in conditii de asepsie severa. Colectiile fluctuante
se deschid cu termocauterul sau cu bisturiul, protejand marile vase. Drenajul se asigura prin largirea traiectului cu o
pensa hemostatica, introdusa inchisa in cavitatea abcesului fiind extrasa apoi brusc cu bratele deschise . Eventualele
buzunare, constatate la exploratia digitala a traiectului se dreneaza prin contrauverturi si tuburi de dren. In cavitatea
abcesului se introduc zilnic bujii cu nitrofuran, hostaciclina , spray-uri cu antibiotice, timp de 4-6 zile.
Tumorile nefluctuante se frictioneaza zilnic cu tinctura de iod ; rezultate bune dau , de asemenea , injectiile
intrafocale si perifocale cu antibiotice (solvociclin), repetate de 3-4 ori la intervale de 3 zile.
Tratamentul general se bazeaza pe administrarea zilnica i.v. a 5-10g iodura de sodiu solutie 10% precum si a 10g
iodura de potasiu per os, timp de 10-14zile . Actinobaciloza limbii in fazele ei incipiente cedeaza foarte usor la terapia
generala cu iodura de sodiu.
BACTRIOMICOZA
Etiopatogenia. Boala granulomatosa cu evolutie cronica, produsa de Botriomyces ascoformans sau Discomyces
eqvi, botriomicoza se intalneste la om si la unele animale domestice, dintre care este afectat , in primul rand , calul si
mult mai rar bovinele , suinele si alte specii (Cadiot si Almy). Din punct de vedere morfopatologic, aceasta infectie
micotica se caracterizeaza prin proliferari tisulare fibroase cu aspect tumoral, urmate mai tarziu de abcese , ulcere si
fistule supurante (granulom infectios sau botriomicom).
Simptome. La palpare botriomicoamele sunt dure, consistente si indolare. Ulterior apar abcese mici, comunicand
intre ele prin fistule sinuoase ce se deschid la suprafata pielii, invadata la randul ei, de o scleroza difuza cu microabcese
din loc in loc. Procesul morbind are un pronuntat caracter expensiv, difuzand pe cale limfatica si sangvina in toate
regiunile corpului cat si in organele interne, unde produce focare metastatice.
In practica veterinara curenta , botriomicomul poate constitui o complicatie grava a operatiei de castrare la
armasar, afectand bontul restant al cordului testicular (ciuperca de castratie ).
Diagnosticul se stabileste prin examen clinic si microscopic.
Prognosticul este grav, datorita caracterului expensiv si rebel la tratament al acestei boli.
Profilaxia. Castrarea armasarilor se va executa in conditiile severe ale normelor de asepsie si antisepsie , evitand
utilizarea clupelor. Pe de alta parte, tratarea corespunzatoare a plagilor cutanate si a escoriatiilor previne infectia
botriomicotica.
Tratamentul cel mai eficace este ablatia chirurgicala a actinomicomului, in toate cazurile cand acesta este
operabil. In botiomicoza de castratie tumora se ableaza , sectionand cordonul testicular prin reinterventie in zona
sanatoasa. Botrimicoza cozii impune amputarea acesteia , deasupra tumorii intr-o zona sanatoasa. Botrimicomul cutanat
circumscris se extirpa, terminand operatia prin sutura pielii. Terapia antiinfectioasa generala si cea cu iodura de sodiu
previn recidivele precul si infectiile postoperatorii secundare.

GANGRENA USCAT
Moartea local a esuturilor ce vin n contact cu mediu nconjurtor poart numele de gangren.
Din punct de vedere clinic ea poate s fie uscat sau umed.
Poriunea moart dintr-un esut sufer o serie de modificri fizico-chimice care o face s se separe de esuturile
sntoase i s se elimine.
Cnd mortificarea esuturilor a rezultat n urma gangrenei uscate, poriunea respectiv supus fenomenului de
eliminare, poart numele de escar, iar cnd mortificarea a rezultat n urma gangrenei umede, poriunea de esut mort ce
urmeaz a se elimina poart numele de sfacel.
Gangrena uscat se caracterizeaz printr-o deshidratare progresiv a esuturilor i ntrirea lor n urma privaiunii
de snge. Aportul de snge se micoreaz treptat pn la oprirea complet dar resorbia lichidelor continu s se fac n
special prin evaporarea cutanat, deoarece circulaia venoas rmne permeabil.
Acest fel de gangren este nsoit de o putrefacie minim i ca atare de un miros puin nsemnat. esuturile
moarte au o culoare neagr, sunt uscate i la percuie au o sonoritate caracteristic. Aceas stare de deshidratare este
defavorabil dezvoltrii microbilor i putrefaciei. De aceea infecia n gangrena uscat nu prezint un pericol nsemnat.

21
 Cauzele ce determin apariia gangrenei uscate pot fi mecanice-compresiunea-, fizice-cauterizarea, razele X- i
chimice-ergotismul, toxinele microbiene, etc.
Compresiunea de lung durat a diverselor pri din harnasament exercitat n regiunea cefei, grebnului i
spinrii, precum i poziia ndelungat n decubit, mpiedic circulaia i produce o ischimie urmat de gangrena uscat a
pielii i a esuturilor subiacente.
Un alt exemplu de gangren uscat prin compresiune l ofer i castraia masculilor cu clupe sau prin garotaj.
Testiculele sunt private de snge i vor suferi mortificarea putrid cu miros displcut urmat de desicaie i eliminare.
Cauterizarea determin o gangren uscat la suprafaa esutului asupra cruia acioneaz caloricul. esutul
cauterizat se elimin sub form de escar sau, dac este n strat subire, se resoarbe.
Ergotismul este o cauz a gangrenei uscate i se observ la psrile ce consum secar cornut. La ele se produce
gangrena uscat a crestei i brbielr i mai rar a regiunilor inferioare ale membrelor.
Evoluia gangrenei uscate recunoate patru faze i anume: desicaia, mortificarea, delimitarea i cicatrizarea.
Desicaia se caracterizeaz printr-o diminuare preogresiv a aportului sanguin urmat de o deshidratare continu
i de o hipersensibilitate a regiunii. esuturile private de snge i deshidratate mor, costituind faza de mortificare.
Aceasta se caracterizeaz prin schimbarea culorii, consistenei esuturilor stinse. Ele iau o culoare din ce n ce
mai nchis, cenuie, brun sau negricioas. Sensibilitatea la palpaie este disprut, dar la presiune animalul
reacioneaz.
Delimitarea apare la 6-8 zile la periferia zonei mortificate ca o demarcare ntre esutul mort i cel viu. esutul
mortificat devine un corp strin pentru organism i ca atare aceasta caut s-l elimine. Separarea ncepe prin apariia unor
mici focare purulente care se unesc formnd anul separator ce va delimita esutul mort de cel viu. Aceast separare este
nsoit de o inflamaie uoar a esuturilor vii din jurul escarei.
Dup eliminarea escarei rmne o plac acoperit de un strat activ de muguri care o vor repara.
Cicatrizarea se execut uneori uor, ntr-un timp scurt reconstituind dermul i epidermul de la periferie spre
centru. Alteori ns acest fenomen se produce ntr-un timp lung i incomplet, persistnd fistule rebele la tratament.
Acestea se ntlnesc mai ales cnd focarul de gangren uscat intereseaz oaslele i esuturile fibroase.
Simptomologia gangrenei uscate variaz dup faza de evoluie. La nceput pielea este uor tumefiat, sensibil.
Apoi ea i pierdetreptat elasticitatea, devine mai uscat i din ce n ce mai sensibil. n faza de mortificare, pielea ia
culoare nchis, cenuie, negricioas, devine rece, dur i sonor la percuie. Dup eliminarea escarei, plaga rmas se
cicatrizeaz i se epidermizeaz de la periferie ctre centru. La cal se ntlnesc adesea cazuri cnd n urma cicatrizrii
rmne o sensibilitate exagerat a regiunii iar prul n locul respectiv este alb.
Diagnosticul se stabilete pe baza semnelor clinice observate n primele dou faze de evoluie. Culoarea nchis
a esuturilor, aspectul uscat, oprirea circulaiei, rcirea regiunii, suprimarea sensibilitii, putrefacia minim i mirosul
nensemnat, sunt semnele cele mai importante.
Prognosticul n general este favorabil. Complicaii ca flemgoane, artrite purulente sau osteomielite nu apar dect
atunci cnd boala este neglijat sau tratat necorespunztor.
Tratamentul este preventiv i curativ. Cel preventiv se refer mai ales la confecionarea i ajustarea
harnaamentului, la adpostirea i hrnirea animalelor precum i la igiena adpostului i aternutului care trebuie s fie
gros, elastic, uscat i curat.
Tratamentul curativ trebuie s relizeze suprimarea cauzei i stimularea vitalitii, revitalizarea esuturilor prin
hiperemie i leucocitoz, care constituie principiile generale de tratament.
La cabaline i bovine aceste deziderate se pot realiza n mod cu totul satisfctor prin aplicarea unei vezictori n
jurul focarului de gangren uscat. Hiperleucocitoza i toate efectele vezictorii, limiteaz ntinderea focarului de
gangren uscat, grbete apariia anului separator cu eliminarea cacare i activeaz ciatrizarea.
La animalele mici se obin rezultate similare prin friciuni repetate cu tinctur de iod pe pielea din jurul focarului.
Nu se recomand ndeprtarea esutului mortificat din focarul de gangren uscat prin antisepsie mecanic
deoarece se favorizeaz propagarea infeciei i apariia complicaiilor.
Pentru a grbi eliminarea escarei, atunci cnd anul separator a aprut, se pot utiliza unguentele emoliente.
Cnd eliminarea escarei este nsoit de o cantitate mare de puroi, se vor face pudrri cu pulbere de sulfamid sau
Manis (cicatrizin).

GANGRENA UMED
Gangrena umed este o mortificare local a esturilor caracterizat printr-o tumefacie i o putrefacie intens.
esuturile sunt infiltrate cu seroziti, au o culoare violacee sau negricioas i degaj un miros respingtor.

22
 Poate fi ntlnit la toate animalele dar mai frecvent la cine n urma compresiunii exercitate de bandajele
inamovibile, la armsar i vier n urma herniilor strangulate, volvulus sau ocluzii intestinale, iar la bovine n urma
ocluziilor intestinale prin invaginaie.
Cauzele gangrenei umede sunt foarte numeroase dar toate acioneaz prin acelai mecanism: opresc circulaia i
mpiedic nutriia local. Printre cele mai importante se citeaz: compresiunea, contuzia violent, frigul, cldura i bolile
arterelor. Pe lng ele mai intervin i microbii care produc putrefacia caracteristic gangrenei umede.
Contuziile violente determin gangrena umed prin distrugerea vitalitii esuturilor i prin tulburrile vasculare
i nervoase grave ce se produc. Dar cele mai frecvente cazuri de gangren umed sunt produse de compresiuni
permanente prin obstacolele cce produc n circulaia sanguin.
La cine se constat gangrena umed a membrelor n urma aplicrii unei simple ligaturi sau garou lsate pe loc
un oarecare timp, sau n urma aplicrii necorespunztoare a unui bandaj inamovibil, iar la cal i bovine se poate produce
gangrena extremitii piciorului n urma aplicrii ndelungate a garoului n timpul operaiilor pe copit sau onglon.
Frigul intens, ajut la producerea gangrenei umede, prin coagularea plasmei interstiiale sau prin leziunile
vasculare i nervoase ce determin. n timpul iernilor geroase se poate observa gangrena umed la psri localizat la
creast i brbie iar la cal, la penis.
Dintre bolile arterelor, arteritele, troboza i emboliile produc adeseori gangren umed, prin ncetinirea i oprirea
circulaiei i stagnarea lichidelor n esuturi.
Diabetul predispune la gangrena umed.
Simptomologie. Evoluia gangrenei umede recunoate patru faze i anume: congestia sau inflamaia, mortificarea,
delimitarea i cicatrizarea.
Faza de congestie se caracterizeaz prin exagerarea fenomenelor inflamatorii. Sensibilitatea esuturilor bolnave
devine exagerat. Animalul manifest colici. El privete spre regiunea bolnav, uneori apucnd cu dimii de ea.
esuturile sunt mrite n volum, infiltrate cu lichide, sunt calde i foarte dureroase. La nceput au o culoare roie intens,
apoi un rou din ce n ce mai nchis, violaceu i brn, terminnd n negru, semnul gangrenei confirmate. Aceste modificri
sunt foarte vizibile la ansele intestinale.
Faza de mortificare se caracterizeaz prin faptul c dei regiunea bolnav este tumefiat, sensibilitatea i durerea
au ncetat complet. Animalul este trist, abtut, iar la palpaie poriunea gangrenat are o consisten pstoas i animalul
nu mai manifest nici o reacie de aprare.
n faza de delimitare separarea esuturilor moarte de cele sntoase se face ca i n gangrena uscat prin apariia
anului separator. n gangena umed ns pericolul de propagare a gangrenei umede i a infeciei este mult mai mare. De
aceea cnd se constat c apariia acestui an separator ntrzie, se intervine prin actul chirurgical.
Plaga rmas n urma eliminrii esuturilor mortificate, i continu evoluia spre cicatrizare. nfecia i
persistena micilor focare necrotice, pot s ntrzie pentru un timp ndelungat fenomenele de cicatrizare putnd conduce
chiar la formarea de fistule.
Diagnosticul gangrenei umede ca i n cazul celei uscate, se pune pe baza semnelor clinice observate n primele
dou faze de evoluie. Tumefacia i hipersensibilitatea urmat de atenuarea i dispariia sensibilitii precum i aspectul
i culoarea focarului de gangrean, sunt semnele cele mai evidente.
Prognosticul este n general rezervat sau grav, variind n special cu sediul i vechimea bolii. Vindecarea se obine
numai atunci cnd intervenia chirurgical se face nainte de a se fi produs modificri ireversibile, deci nainte ca faza de
mortificare s se fi instalat.
Tratamentul gangrenei emede este profilactic i curativ.
Cel profilactic are drept scop nlturarea cauzelor ce pot produce boala. Ca stare se vor evita bandajele,
pansamentele i legturile prea compresive i timp ndelungat.
n caz de hernii se va evita srangularea printr-o ingien alimentar bun, prin ferirea animalului de traumatisme
i printr-o intervenie chirurgical precoce.
Tratamentul curativ trebuie s urmreasc suprimarea cauzei ce a determinat apariia simptomelor de gangren
umed, adic debridarea urgent a inelului herniar i ndeprtarea ct mai rapid a pansamentelor, bandajelor i
legturilor elastice de la membre. Aceasta trebuie fcut n perioada de congestie, naintea apariiei perioadei de
mortificare. Dac mortificarea s-a produs i au aprut deja simptomele putrefaciei se caut s se opreasc ntiderea
gangrenei i a infeciei prin antisepsie mecanic, penicilino i sulfamidoterapie general, precum i prin injecii
intravenoase cu soluie hipertonic de clorur de sodiu 10%.
n toate cazurile n care gangrena umed nu este limitat, se face uz de antispesia mecanic i de seul operator.
n formele de gangren umed limitat, cum ar fi gangrena limbii, este mult mai bine s stimulm i s fortificm
organismul prin toate mijloacele terapeutice pentru ca el singur s-i formeze anul separator.

23
 GANGRENA DIABETIC
Gangrena diabetic este o form clinic de gangren umed constatat la animalele bolnave de diabet. Prezena
glucidelor n esuturi favorizeaz dezvoltarea microbilor pe lng faptul c la diabetici s-au observat frecvent i leziuni
arteriale ce contribuie la producerea gangrenei.
Semnele clinice prin care se manifest gangrena diabetic sunt asemntoare cu cele din gangrena umed. n
jurul plgii apare o uoar inflamaie, pielea are o culoare negricioas i pe suprafaa ei apar flictene umplute cu un lichid
tulbure. Aceste flictene se deschid iar pielea cu esutul conjunctiv hipodermic se mortific i se putrefiaz degajnd un
miros respingtor. Aceste semne locale sunt nsoite i de semne generale. Animalul este trist, abtur, are poft de
mncare modificat, prezint uoar febr, iar pulsul i respiraia sunt accelerate.
Prognosticul este totdeauna grav deoarece moartea poate surveni brusc prin com sau n urma generalizrii
infeciei.
Tratamentul const n eliminarea tuturor esuturilor mortificate din plag prin antisepsie mecanic i stabilirea
unui echilibru humoral ct mai aproape de normal, prin injecii cu insulin, ser fiziologic i tonice cardiace. Oprirea
difuzrii gangrenei li grbirea apariiei anului separator se relizeaz prin duuri cu aer cald (aerotermoterapie).
ULCERUL

Ulcerul este o plag prospt sau veche a pielii sau a mucoaselor cu tendin de a persista i de a progresa.
Poate s apar spontan, de la nceput cu aspect de ulcer, sau succede o plag. Cnd apare spontan, el se prezint
la nceput ca un nodul inflamator n centrul cruia apare un flicten. Acest flicten se deschide i d natere la un ulcer din
care se scurge o mic cantitate de puroi. Cnd succede unei plgi, aceasta prezint n evoluia ei modificri deosebite. La
nceput se nconjoar de o inflamaie puternic iar cicatrizarea se oprete. Mugurii de pe suprafaa ei i schimb
culoarea, se turtesc, iar secreia devine mai seroas, ma abundent i cu miros displcut. Plaga rmne staionar ca
ntindere sau se mrete treptat prin mortificarea pereilor ei.
Cauzele care ajut la apariia ulcerelor sunt foarte diferite. Circulaia sanguin i excitaiile nervoase trofice
anormale favorizeaz apariia ulcerului prin slbirea rezistenei esuturilor datorit unei hrniri insuficiente.
Dup etiologie, se disting ulcere nespecifice i ulcere specifice sau infecioase.
ntre ulcere nespecifice se citeaz urmtoarele tipuri: ulcere locale, diatezice, simptomatice idiopatice, simple,
varicoase, i trofonevrotice. La animalele domestice se ntlnesc mai multe ulcere de origine microbian sau parazitar.
Aceste ulcere sunt specifice. Astfel, la cabaline ntlnim asemenea ulcere n morv, limfangit ulceroas i limfangita
criptococic, iar la bovine n sporotriohoz i tuberculoz.
Simptomatologia ulcerelor este variabil. n general ele sunt plgi mai mult sau mai puin rotunde, ovale sau
neregulate, cu marginile tiate oblic sau perpendiculare, rsfrnte n afar i tumefiate sau ndurate, aderente la piele sau
mucoase. Fundul lor este plat sau n form de cupol, de culoare violacee i presrat cu puncte necrotice. Din ele se
scurge o secreie purulent seroas, gri, mai hemoragic, ce conine microorganisme saprofite sau specifice i leucocite.
Diagnosticul se bazeaz pe semnele clinice. Determinarea originei ulcerului numai pe baza semnelor clinice este
greu de stabilit. De aceea este bine s se fac examenul bacteriologic al secreiei, incoluri de animale de experien i
injecii cu substane revelatoare.
Tratamentul ulcerelor urmrete n rimul rnd s asigure regiunii bolnave condiii favorabile de a nltura
cauzele care au creat i ntrein ulcerul, iar n al doilea rnd s se opreasc procesul destructiv local i s favorizeze i s
grbeasc fenomenele de cicatrizare.
Pentru realizarea acestor obiective se ntrebuineaz o serie de mijloace terapeutice cu aciune general ca
autohemoterapie, terapia tisular, vitaminoterapia i diferite stimulente generale, iar local se folosesc bactericide,
bacteriostatice i cicatrizante ca iodoformul sub form de pulverizri sau sub fomr de pomad iodoformat 1/10,
albastru de metilen sub form de pomad 1%, cauterizri cu creion de nitrat de argint sau cu termocauterul.
n vindecarea ulcerelor un rol deosebit l joac imobilizarea regiunii, mai ales n cazul ulcerelor localizate la
ureche, coad i cornee. La ureche i coad imobilizarea se obine prin folosirea unor bandaje speciale iar la cornee Prof.
Dr. Vlduiu recomand instilaii de colire calmante i acoperirea conjunctival.

FISTULA
Numim fistul un orificiu strmt de pe suprafaa pielii sau a mucoaselor, care nu are tendin de vindecare i care
prezint un traiect canalicular, congenital sau patologic, prin care se scurge o secereie normal sau un produs patologic.
Fistulele pot fi congenitale sau patologice.
Cele congenitale rezult dintr-o anomalie de dezvoltare a unor organe. Aa sunt fistulele uretrale, vezicale, recto-
vaginale i recto-vezicale.

24
 Fistulele patologice sunt mult mai frecvente i mai numeroase i pot s apar consecutiv unei plgi operatorii sau
accidentale, consecutiv persistenei unui proces infecios sau consecutiv traumatizrii unui organ de excreie sau secreie
sau a canalului acestuia. Aa de exemplu, un corp strin ptruns ntr-o plag accidental, se opune unei cicatrizri
normale i face s apar o fistul, sau, un fir de mtase septic introdus n profunzimea esuturilor n timpul operaiei va
da natere la un proces supurativ care nu se vindec dect dup eliminarea lui. Caria unui molar menine n alveol un
proces supurativ care se complic frecvent cu osteomielit i cu fistula dentar. n toate aceste cazuri se produc fistule
purulente.
Ct privete fistulele de secreie sau excreie, acestea se produc n urma traumatismelor canalelor sau organului
secretor. Astfel, o plag contuz produs la nivelul mandibulei pe unde trece canalul Stenon, se poate complica cu fistula
acestuia, sau o plag prin agare a mamelonului ntr-o srm ghimpat, face ca laptele s curg prin aceast plag dac a
fost interesat i canalul galactofor i deci s rezulte o fistul.
Din punct de vedere anatomo-patologic, o fistul se compune dintr-un orificiu, un traiect i un fund.
Orificiul poate fi localizat pe piele i atunci fistula este extern, sau el se poate deschide pe o mucoas i atunci
fistula este intern.
Traiectul leag suprafaa pielii sau a mucoasei de un fund de sac. El poate fi unic sau multiplu, regulat sau
neregulat, simplu sau ramificat, drept sau sinuos.
n fistulele purulente traiectul n general este sinuos, cu diverticule ce corespund diferitelor zone inflamatorii, pe
cnd n fistulele congenitale el este simplu, regulat, bine epitelizat.
n fundul fistulei purulente se gsesc totdeauna corpi strini sau esuturi necrotizate care menin secreia
purulent.
Simptomatologia fistulelor se caracterizeaz prin prezena unei deschideri anormale pe suprafaa pielii sau a
mucoaselor din care se scurge o secreie purulent sau un produs de secreie sau excreie. Dei toate fistulele seamn
ntre ele prin caracterele lor comune, totui exist anumite semne care deosebesc fistulele purulente de cele de excreie
sau de secreie.
Astfel caracterele fistulelor purulente sunt:
1. Orificiul n general este strmt i cu marginile indurate. Cnd fistula este recent orificiul este mascat de muguri
crnoi iar cnd ea este veche, orificiul este situat n vrful unui mugure crnos. n flegmonul cefei i mai ales al
grebnului, obinuit se gsesc mai multe orificii.
2. Traiectul este canalicular i de cele mai multe ori sinuos. Cnd este mare se poate explora cu degetul indicator. Altfel
se exploreaz cu o sond canelat sau, mult mai bine, cu o sond din plumb.
3. Un caracter specific fistulelor purulente este cantitatea mare de puroi n raport cu dimensiunile orificiului fistulei.
Puroiul se scurge continuu sau intermitent sub influena micrilor regiunii, este slab legat i amestecat cu esuturi
necrozate i are un miros fetid.
4. Tumefacia n jurul fistulei este limitat sau difuz i ncetul cu ncetul devine tot mai dur.
5. Sensibilitatea este mare i animalul reacioneaz intens cnd vrem s explorm regiunea.
Iar cele ale fistulelor de secreie i excreie, sunt:
1. Orificiul fistulei este strmt i aezat n fundul unei depresiuni. El are marginile rsfrnte mai ales n cazurile n care
produsul ce se scurge prin el este iritant.
2. Regiunea bolnav are esuturile normale sau uor inflamate i nu prezint sensibilitate.
3. Traiectul fistulei este drept i scurt i comunic cu un canal de secreie sau excreie.
4. Produsul de secreie n fistulele glandulare curge continuu dau cu intensitate diferit, pe cnd produsul de excreie se
scurge intermitent.
Diagnosticul fistulelor se stabilete pe baza examenului clinic, bacteriologic, anatomo-patologic.
Prognosticul este totdeauna rezervat deoarece toate fistulele cedeaz greu la tratament. El variaz totui n raport
cu sediul i cu felul fistulei.
Tratamentul trebuie stabilit n raport cu etiologia fistulei i cu fenomenele biopatologice ale regiunii.
n acest sens, n tratamentul fistulelor purulente vom urmri n primul rnd suprimarea cauzei primare i a
leziunilor secundare ce ntrein fistula practicnd debridri largi ale traiectului fistulei, extirpnd toate esuturile
necrozate i corpii strini i asigurnd un drenaj perfect. n al doilea rnd vom ameliora condiiile de via local a
esuturilor i vom stimula i activa procesul de vindecare prin leucocitoterapie, autohemoterapie i hemopansament
sulfamidat, iar n al treilea rnd vom combate infecia prin sulfamidoterapie local i general, prin antibioterapie
general, prin plombare cu Manis (cicatrizin), aspersiuni cu eter iodoformat 10%, etc.
n tratamentul fistulelor de secreie i excreie avem trei posibiliti:

25
1. S restabilim circuitul normal al produsului de secreie sau excreie prin sutura plgii canalului sau prin aplicarea unui
pansament oclusiv pe orificiul fistulei sau prin cauterizri uoare repetate.
2. S crrem o cale artificial pentru produsul de excreie sau secreie aa cum se obinuiete n fistula canalului Stenon.
3. S distrugem organul de secreie scondu-l din funcie prin legarea canalului i prin injecii cu soluii iritante: nitrat de
argint 5%, clorur de zinc 10%, soluie Lugol i altele.
n fistulele intestinale, rectale i recto-vaginale singurul mijloc folosit este intervenia chirurgical.
n fistula urinar cu persistena canalului urac, se va asigura o ngrijire igienic perfect a regiunii ombilicale, se
va asigura permeabilitatea uretrei prin cateterism i apoi se va obtura canalul urac prin legare cu fir metalic, prin sutur
etajat sau prin cauterizare cu un creion de nistrat de argint sau de sulfat de cupru.
n fistula mamar ntlnit la vac i mai ales la capr, consecutiv plgilor prin agarea mamelonului n srma
ghimpat, dac plaga este recent, se va face toaleta regiunii, se va dezinfecta i apoi se va face antispsia mecanic
urmat de o sutur etajat i aplicarea unui pansament cu colodiu. n canalul galactofor se va introduce o canul ce se va
menine printr-un mecanism de fixare. Infecia se va preveni i combate prin tratament antiinfecios cu sulfamide i
antibiotice.
Dac o asemenea fistul este veche, se va face n plus vivifierea buzelor i traiectului fistulei i apoi sutura
etajat.
CORPII STRINI
Corpi strini sunt considerate toate corpurile strine ce ptrund accidental n organism, sunt strine de funciile
lui vitale i determin la locul unde se gsesc tulburri mai mult sau mai puin nsemnate. Organismul caut s-i
ndeprteze ct mai repede sau caut s-i izoleze nconjurndu-i cu o nvelitoare conjunctiv formnd ceea ce poart
numele de granulom de corp strin.
Gadiot i Almy, innd seam de originea lor, clasific corpii strini n endogeni, care se formeaz n organism
sub influena diferitelor procese morbide-calculi, sechestre, escare, etc. i exogeni, cei mai numeroi, ptruni din afar n
urma diferitelor mprejurri.
Poarta cea mai important de ptrundere a corpilor strini n organism o formeaz tubul digestiv. Segmentele lui
tolereaz i recioneaz foarte diferit fa de prezena corpilor strini.
Astfel n gur corpii strini se pot angaja ntre arcadele molare i nu permit nghiterea ei. n acest segment al
tubului digestiv putem gsi, la animalele mici, ace, buci de oase, vertebre de pete, inele traheale, etc., iar la cale mari,
cuie, buci de srm, spini, etc. Aici corpii strini pot produce abcese, flegmoane i alte procese suputrative.
Ali corpi strini ptrund prin gur dar se opresc n faringe sau esofag. Astfel, la carnasiere i bovine corpii
strini se opresc frecvent n esofag determinnd obstrucia parial sau total a acestuia.
n stomac, corpii strini, n general, sunt bine tolerai la toate animalele.Ei pot totui determina unele tulburri ca:
meteorizaii, pericardite, diafragmatite, hepatite, la rumegtoare sau vomismente, inapeten i slbire, la carnasiere.
Mucoasa vaginal tolereaz destul de bine corpii strini pe cnd cea uterin este ceva mai iritabil. Totui
mucoasa uterin tolereaz destul de bine corpii metalici rotunzi. Astfel se tie c mult vreme s-a combtut nimfomania
la vac i serosfa prin introducerea unor alice n uter.
Uretra i vezica urinar sunt mult mai iritabile. Corpii strini aflai n vezica urinar provoac cistite destul de
grave.
Mucoasa respiratorie ca i cea conjunctival reacioneaz foarte energic fa de prezena corpilor strini.
esutul conjunctiv lax, esutul fibros, esutul muscular i esutul glandular, tolereaz, n general, bine corpii
strini aseptici. Acetia sunt nconjurai de oo nvelitoare conjunctiv formnd aa numitul granulom de corp strin.
Corpii strini septici produc supuraii care nu nceteaz dect odat cu eliminarea lor din organism.
esutul osos tolereaz bine corpii metalici aseptici, fapt ce a determinat utilizarea suturii metalice i pironirii
centro-medulare n tratamentul fracturilor. n schimb corpii metalici septici determin osteite i osteomielite foarte rebele
la tratament.
esutul mervos, n general, nu tolereaz prezena corpilor strini.
Sistemul circulator, cordul i vasele mari, tolereaz destul de bine corpii strini metalici aseptici i mici.
Literatura de specialitate citeaz cazuri cnd n timpul emisiunii sanguine s-a rupt lama flamei sau canula trocarului i
fragmente din ele intrate n circulaie, s-au oprit n ventriculul drept sau artera pulmonar fr s produc tulburri
clinice.
n copit corpii strini provoac tulburri care se agraveaz n raport cu apariia complicaiilor septice.
Aerul este bine tolerat de esutul conjunctiv subcutanat i datorit afluxului leucocitar se determin prin prezena
lui, a fost folosit n trecut ca mijloc terapeutic.

26
 Corpii strini animai, paraziii, introdui n organism determin fenomene foarte diferite n raport cu specia din
care fac parte i cu esutul n care s-au fixat.
Simptomatologia corpilor strini se manifest variat, n raport cu forma lor, cu gradul de iritabilitate i cu gradul
de tolerabilitate a esutului sau a organului n care au ptruns.
Diagnosticul se stabilete pe baza semnelor clinice prezentate de animal, pe baza rezultatelor obinute n urma
diferitelor explorri i pe baza examenului radiologic.
Tratamentul este totdeauna n raport cu natura corpului strin, cu locul de oprire a lui, cu volumul i starea
septic sau aseptic a lui. n toate cazurile, dou sunt conduitele de urmat: expectaia i extracia.
n expectiaie ne abinem de la orice intervenie imediat dac situaia nu ne impune. n schimb urmrim cu
atenie evoluia fenomenelor i nu intervenim dect atunci cnd apar tulburri funcionale nsemnate.
n cazurile cnd prezena corpilor strini este nsoit de tulburri grave, se va interveni urgent pentru extracia
lor.
Extracia se face fie cu pense i instrumente speciale fie prin operaie dup o anumit tehnic n funcie de
organul n care se gsete corpul strin.
n caz de emfizem subcutanat, animalul se las n repaus deoarece aerul se resoarbe treptat. Se poate favoriza
resorbia sau expulzarea lui prin masagii sau pensulaii cu tinctur de iod.
n caz de corpi strini animai, parazii, se va recurge la terapeutica special fiecruia utiliznd diferite soluii.
ARSURILE
Sunt leziuni produse de aciunea local a cldurii, a substanelor chimice ,caustice, a curentului electric i a
radiaiilor nocive n anumite doze.
Prin urmare ,dup agentul care le produce ,arsurile pot fi:termice, chimice,i prin iradiere.
Arsurile termice pot fi produse de corpuri solide, lichide i gazoase cnd au o temperatur foarte ridicat.Astfel
caii i taurinele care lucreaz pe lng ateliere de fierrie pot prezenta arsuri prin corpi strini incandesceni,iar n timpul
potcovitului la cald la aceste animale se pot produce arsuri ale tlpii.Cele mai frecvente arsuri termice la animale mari se
produc n timpul incendiilor.La cabaline i taurime se pot provoca arsuri termice la buze n timpul inhalaiilor cnd
traista sau sculeul utilizat n acest scop este ridicat prea aproape de bot. La pisic se ntlnesc arsuri ale labelor n urma
cderii pe sobele incandescente .Dar cele mai frecvente arsuri termice la cine i pisic sunt cele provocate prin lichide
fierbini.
Leziunile produse n arsurile termice pot varia de la simplu eritem pn la distrugeri foarte profunde i ntinse de
esuturi ce pot duce n scurt timp la moartea animalului , n funcie de grabitatea acestor leziuni , arsurile termice au fost
clasificate n trei grade si anume : arsuri de gradul I, II si III.
n arsura de gradul I se produce numai o ardere a perilor , fr atingerea bulbului pilos, i o inflamaie mai mult
sau mai puin intens a pielii . Durerea la nceput este mare iar dup cteva ore att durerea ct i tumefacia diminu.
ntruct semnul principal al arsurilor de gradul I este eritemul, ele se mai numesc i arsuri eritematoase i se observ mai
uor la animalele cu pielea depigmentat .
n arsurile de gradul II inflamaia este mult mai intens. Aici se porduce un exudat de plasma clar sau uor glbui
care se adun sub ptura cornoas a epidermului formnd vezicule i pustule de diferite mrimi. De aceea aceste arsuri se
mai numesc i veziculoase sau buloase.
n arsurile de gradul III se produce o carbonizare a pielii cu inflamaia i distrucia ntins a straturilor
subiacente. Escara format este de culoare nchis i nconjurat totdeauna de arsuri de gradul II si I .Cnd nu este prea
ntins , ca i n cazul gangrenei uscate , organismul caut s o elimine provocnd apariia anului separator. Plaga
rmas se cicatrizeaz prin nmugurire . Mugurii sunt exuberani i mpiedic epidermizarea . De accea n urma acestor
arsuri n mod obinuit se produc cicatrici neregulate , retraciile sau cheloide , dac procesul de cicatrizare i
epidermizare nu este supravegheat i condus raional .
Arsurile de gradul III sunt nsoite i de tulburri generale grave care , atunci cnd aceste arsuri sunt ntinse duc
repede la moartea animalului.
Dup o arsur ntins se produc excitaii nervoase puternice , dureri mari , care genereaz ocul. Dac animalele
nu mor n faza de oc nervos , ele trec n faza modificrilor neuro-humorale caracterizate prin poliglobule ,
hiperhemoglobinemie, diminuarea plasmei circulante , hipoproteinemie i creterea ureei sanguine. Animalul devine
tahicardic , hipotensiv i hipotermic.
Din esuturile arse iau natere substante toxice care se absorb n snge i produc intoxicaii grave. De aceea dup
arsuri urina devine foarte toxic pe cnd serul sanguin este lispit de toxicitate , dar nu puin timp nainte de moarte urina
nu mai este toxic n schimb serul devine toxic.
Cantitatea de plasm sanguin pierdut n arsuri este mult mai mare dect n traumatisme , fapt ce atrage dup

27
sine o hemoconcentraie foarte pronunat i precoce.
n regiunea ars se constat totdeauna o tromboz vascular ce se datoreaz unei acumulri mari de trombozite
care se grmdesc pe pereii vaselor i formeaz trombui. Acetia se deta i trec n patul sanguin producnd embolii
pulmonare de aici n rinichi , ficat , stomac i intestine unde dau infarcte.
Dar intoxicaia organismului n arsuri se produce i n urma resorbiei septice deparece toate plgile produse prin
arsuri sunt infectate de o flor polimorf n care la cal predomin streptococul.
Tulburrile generale se observa numai n arsurile ntinse i grave. Arsurile ocup 1/3 sau mai mult din suprafaa
corpului sunt totdeauna mortale. Cnd suprafaa ars a atins 1/10 din suprafaa corpului, procentul de vindecare este de
50%.
Animalele cu arsuri grave sunt uor agitate la nceput , apoi abatute , triste , somnolente i refuz mncare .
Pulsul este mic , accelerat i slab , tensiunea arterial sczut , temperatura normal sau subnormal , iar respiraia la
nceput neregulat . Dup 2-3 zile se manifest tot mai mult simptomele de toxiemie acut.
Pielea n regiunile sntoase devine rece , i pierde elasticitatea . Respiraia devine lent i greoaie . Organismul
se deshidrateaz , bolnavul are sete , iar urina diminua mult n cantitate. Boala sfrete prin coma , moartea putnd
surveni n primele 6 ore , dup 4-6 zile sau mai trziu, n rapor cu suprafaa ars i profunzimea leziunilor.
Prognosticul arsurilor este variabil dup ntinderea , profunzimea i sediul leziunilor dup vrsta i starea
general a animalului , dup starea sistemului nervos i integritatea funcional a ficatului , rinichilor , corduli i
pulmonilor.
Tratamentul arsurilor termice trebuie s aiba n vedere faptul ca animalul ars este un ocat , un hipotesiv, un
hipotermic i un intoxicat.
De aceea n tratamentul arsurilor ntinse i grave se va urmri , limitarea leziunilor i calmarea durerii ,
diminuarea hemoconcentratiei , ridicarea tensiunii arteriale i combaterea deshidratrii , susinerea cordului , favorizarea
diurezei i combaterea sindromului humoral , oprirea absoriei de toxine i prevenirea resorbiilor septice i activarea
epidermizrii i supravegherea cicatrizrii pentru a evita prodcerea cicatricelor anormale .
n acest scop, nainte de orice tratament , animalul cu arsuri ntinse i profunde va fi aezat ntr-un adpost curat ,
bine aerat i cu o temperatur de 20-22 grade . Dac este agitat , 1 se va face o injecie cu morfin sau cu tranchilizant.
Pentru combaterea hemoconcentratiei i plasmoragiei i ridicarea tensiunei arteriale se vor face injecii intravenoase cu
ser fiziologic sau cu serul Binet - o clorur de sodiu 8gr., bicarbonat de sodiu 1,5gr., hiposufit de sodiu 4gr., i ap
distilat 1000gr., care se infecteaz nclzit la temperatura corpului.
Pentru favorizarea diurezei i pentru combaterea sindromului humoral se vor face injecii intravenoase cu ser
glucozat 47% sau cu glucoza 40% iar , pentru combaterea cloropemiei se va injecta intravenos ser hiportonic de clorur
de sodiu.
Dup tunderea prului din prile invecinate , regiunile se vor cura cu ser fiziologic ridicnd toate esuturile
distruse i degresnd plaga cu eter , apoi se vor face ma multe pulverizri pe toat suprafaa ars cu acid tanic soluie 5%
sau cu acid picric soluie 10% sau se va pudra cu sporii de Ustillage maydis.
Att taninul ct mai ales sporii de ustillage maydis prezint avantajul c diminu durerea , fixeaz toxinele ,
opresc exudaia , nlocuiesc pansamentele costisitoare i mai ales dureroase prin coagularea exudatului de la suprafaa
ars i tranformarea lui intr-o crust subire , impermeabil , ce apara organismul mpotriva resorbiilor toxice i
infecioase.
Unii autori recomand, mai ales n tratamentul arsurilor superficiale, folosirea pomezilor antiseptice i analgezice
ca vaselina cocainat 4%, liniment oleocalcar sau vaselin iodoformat 1/10.
n arsurile tlpii consecutiv potcovitului la cald, se va face subierea cu reneta i se va aplica un hemopansament
sulfamidat ce va fi lsat 4 zile dup care se va nlocui cu un pansament cu oleum cadini.
Arsurile chimice se ntlnesc mai mult la animalele care lucreaz n industria chimic. Sunt produse de acizi sau
baze puternice.
Ca acizi este acidul sulfuric, clorhidric i azotic, iar ca baze hidroxidul de sodiu, de potasiu i de calciu numit i
apa de var.
Acizii sunt caustice coagulante. n contact cu esuturile, coaguleaz albuminele i absorb apa din ele producnd
escare mai mult sau mai puin groase n raport cu concentraia acidului, cu puterea lui distructiv i timpul de contact. n
profunzime aciunea lor scade din cauza diluiei cu apa tisular i din cauza neutralizrii cu umorile alcaline organice.
Aciunea lor este mai mult local. Acidul sulfuric produce o escar brun- negricioas, acidul clorhidric o escar cenuie
cu nuan glbuie, iar acidul azotic o escar brun-glbuie.

28
 Bazele sunt caustice lichefiante i au o aciune profund i persistent. Ele ptrund cu uurin n profunzimea
esuturilor deoarece nu ntmpin rezistena unui esut coagulat. Escara se formeaz mult mai ncet, este moale i se
desprinde greu. Aciunea lor se ntinde i la esuturile din jur.
Cele mai frecvente cazuri de arsuri chimice la animalele domestice se produc prin cderea acestora n gropile cu
var stins sau cnd ele calc n locurile unde s-au rspndit acizi sau baze puternice n urma spargerii vaselor n care erau
pstrate sau cnd animalele, cinii i mai ales pisicile ling obiectele ce au venit n contact cu hidratul de sodiu.
Diagnosticul arsurilor chimice se pune relativ uor deoarece de cele mai multe ori din anamnez se cunoate
substana ce a produs leziunile. n caz de dubiu, precizarea se va face dup rezultatul analizei de laborator a fragmentelor
de escar.
Tratamentul arsurilor chimice trebuie s urmreasc n primul rnd neutralizarea substanei chimce ce a produs
arsura i n al doilea rnd tratarea leziunilor rmase.
n acest scop leziunile produse de acizi vor fi splate imediat cu o soluie de bicarbonat de sodiu, carbonat de
potasiu sau cu o emulsie de spun iar cele produse prin substane alcaline se vor spla cu soluii slabe de acid acetic sau
acid citrc.
Splarea arsurilor chimice se va face cu ap mult pentru a ndeprta i a dilua acidul sau baza i pentru a
descongestiona regiunea ars. Aa de exemplu apa n cantitate mic n cazul unei arsuri cu acid sulfuric, n contact cu el
d un efect caloric care se adaug efectului chimic i deci agraveaz arsura.
n arsurile cu fosfor, se ndeprteaz cu pensa toate particulele de fosfor, apoi se scufund animalul n ap cu
toate prile arse, se spal abundent cu ap sau se aplic pe regiunea ars o compres ud continu i abundent pentru a
preveni arderea fosforului. Pe regiunea atins se pot aplica comprese mbibate n exces cu o soluie 1-2% sulfat de cupru
cu scopul de a se obine fosfatul de cupru care este inofensiv.
n arsurile cu var stins, nu se va face splarea prii arse cu ap deoarece dizolvndu-se n continuare varul, va
produce hidratul de calciu care va agrava arsura. De aceea se va ndeprta mai nti varul de pe piele i pr cu ajutorul
unei perii i numai dup aceea se va spla regiunea ars cu ap zaharat care n contact cu varul produce un zaharat de
calciu care este insolubil.
Leziunea rmas dup ndeprtarea i neutralizarea causticului se va trata ca o arsur termic obinuit.
DEGERTURILE
Degerturile sunt leziuni produse n urma aciunii locale a frigului intens. Sunt rare la animale deoarece
ele au corpul acoperit n timpul iernii cu o blan deas care le apr att contra frigului ct i contra pierderilor de
cldur. Totui degerturile se ntlnesc n timpul iernilor reci i sunt localizate la extremitile membrelor i anume la
bulbii furcuei, la urechi, nas, scrot, coad, brbie, creast i sfrcuri.
Local frigul determin tulburri vasculare foarte importante. La nceput se produce o vasoconstricie consecutiv
excitaiei fibrelor musculare din pereii vaselor, un adevrat spasm vascular. Cnd frigul acioneaz prelungit, spasmul
vascular este urmat de tromboz vascular. n urma epuizrii paralitice a tonusului vascular, dup vasoconstricie se
produce o vasodilataie.
n raport cu durata i intensitatea rcirii regiunii, reacia hiperemic poate s depeasc simpla vasodilataie i s
produc edeme i modificri de esuturi. Moartea esuturilor este datorat coagulrii sngelui i limfei i ntreruperii
complete i prelungite a circulaiei. Hematiile se descompun i se transform ntr-un detritus ce astup vasele iar sngele
ne mai putnd trece, face ca plasma s transude n esuturile din jur producnd astfel edemul. Detritusul hematic poate
oblitera incomplet sau complet vasele. Cnd obliterarea este incomplet i circulaia este numai mpiedicat, apare
gangrena umed, iar cnd obliterarea este complet i se ntinde n tot sistemul circulator dintr-o regiune, apare gangrena
uscat.
Arterita i endarterita obliterant sunt leiunile cele mai grave ale degerturilor. Ele se asociaz totdeauna i cu
leziuni nervoase.
Degerturile se pot complica cu tromboze, embolii, leziuni viscerale congestive i cu infecii purulente.
Ele difer de arsuri prin aceea c arsurile odat produse rmn la gradul i ntinderea respectiv pe cnd n
degerturi modificrile morfologice sunt progresive. De aceea o degertur de gradul I poate deveni n cteva zile, fr
aciunea frigului o degertur de gradul II i de gradul III.
Dup modificrile morfologice, dgerturile ca i arsurile pot fi de trei grade.
n degerturile de gradul I pielea este congestionat i ngroat, de culoare roie-violacee, esutul conjunctiv
subcutan este infiltrat cu seroziti , iar regiunea bolnav este sediul unui prurit intens.
Aceaste leziuni sunt reversibile i n urma unui tratament se vindec fr s lase urme.
n degerturile de gradul II se produc leziuni neuro-vasculare, endarterite cu tromboze, tromboflebite i nevrite n
urma crora se acumuleaz ntre derm i epiderm o serozitate citrin sau sanguinolent care dezlipete epidermul de

29
derm. Epidermul apoi se deta i las dermul descoperit. Acesta este tumefiat, edemaiat , rou-brun i presrat cu
ulceraii gri ce nu au tendin la cicatrizare. Toate aceste leziuni sunt ireversibile.
n degerturile de gradul III regiunea este rece, insensibil, cu pielea livid, acoperit n unele zone cu flictene iar
n altele cu flictene sparte, transformate n cruste moi, negricioase , cu mortificri de esuturi pe ntinderi i profunzimi
variabile. esuturile mortificate se elimin n unele pri sub form de escar iar n altele sub form de sfacel.
Aceste semne locale se nsoesc n degerturile de gradul III i de simptome generale manifestate prin
somnolen, puls foarte slab, abia perceptibil, respiraie nceat i temperatur subnormal. Peristaltismul nceteaz,
animalul nu mai urineaz, st cu ochii deschii , i moare prin paralizie cardiac.
Diagnosticul degerturilor se stabilete pe baza semnelor clinice i a modificrilor anatomo-patologice i innd
seama i de datele anamnetice.
Prognosticul este variabil dup ntinderea, profunzimea i sediul leziunilor. Trebuie s avem n vedere c se pot
produce frecvent complicaii septice i c vindecarea degerturilor de gradul II i III se face foarte greu rmnnd sechele
care depreciaz valoarea economic a animalului.
Tratamentul degerturilor este preventiv i curativ.
Vom putea preveni degerturile la animale, chiar i n iernile foarte geroase, dac le vom caza n adposturi
clduroase sau dac le vom acoperi cu pturi bine nchingate i le vom hrni bine i abundent evitnd surmenajul.
Tratamentul curativ trebuie s urmreasc n primul rnd evitarea nclzirii brute a degeratului, iar n al doilea
rnd s amelioreze condiiile de via a celulelor din regiunea degerat ajutnd i grbind revitalizarea lor i s grbeasc
eliminarea esuturilor mortificate evitnd infeciile i stimulnd cicatrizarea i epidermizarea.
n orice grad de degertur vom evita renclzirea rapid a regiunii degerate deoarece se produc congestii
puternice care favorizeaz trombozele i emboliile. nclzirea se va face gradat mai nti prin friciuni cu zpad, apoi
prin friciuni uscate, excitante, dup care n degerturile de gradul I, pudrm regiunea cu talc sau o fricionm cu vaselin
boricat sau cu glicerin i aplicm peste ea un pansament. Niciodat nu vom folosi friciuni cu substane iritante.
n degerturile de gradul II dup renclzirea treptat, se va face toaleta i se va supune regiunea unui du de aer
cald care va ameliora condiiile de via, va grbi apariia anului separator, va nlesni eliminarea esuturilor moarte i va
stimula reparaia plgii atone. Apoi toat regiunea se pudreaz cu talc i dac este posibil se acoper cu un pansament
steril.
Infecia tetanic se evit prin serumizare antitetanic, iar organismul se stimuleaz prin tonice generale i
cardiace.
n degerturile de gradul III cu mortificri ntinse de esuturi, se va face amputaia regiunii degerate i se vor
stimula toate mijloacele de aprare i de refacere ale organismului pentru o vindecare ct mai rapid
TUMORILE
Tumora este o mas circumscris sau difuz de esut nou format care are tendina de a persista i de a crete n
volum.
O definiie patogenic este greu de formulat deoarece etiologia tumorilor la animale este chiar mai obscur dect
la om. n urma unor observaii multiple, clinicienii au clasificat tumorile n tumori benigne i tumori maligne sau n
tumori solitare i tumori multiple.
Tumorile benigne se caracterizeaz printr-o cretere lent, central, net circumscris. Ele se dezvolt n volum
fr a ptrunde n esuturile vecine. Se enucleaz uor i total i nu se generalizeaz i nu recidiveaz dup ablaia total.
Strarea general a animalului nu este influenat dect numai atunci cnd sunt prea voluminoase i jeneaz o funcie
important sau cnd tumora provoac complicaii hemoragice, inflamatorii sau ulceroase.
Tumorile maligne cresc repede, de cele mai multe ori sunt difuze i cu tendina de a invada esuturile vecine.
Sunt cunoscute sub numele de cancer. Se propag n esuturile vecine i se generalizeaz i la distan formnd focare
ganglionare i metastaze viscerale. Ele distrug esuturile invadate att prin aciunea mecanic ct i prin aciunea
proteolitic a fermenilor secretai de celulele lor. Fiind de cele mia multe ori difuze, se izoleaz greu prin operaie. De
aceea, dup un timp mai scurt sau mai lung, recidiveaz. Recidiva poate s fie continu, regional i prin infecie.
Recidiva este numit continu cnd neoformaia apare n acelai loc unde a fost tumora primar. Numim recidiv
regional cnd neoformaia reapare n vecintatea focarului iniial i recidiv prin infecie sau la distan, cnd
neoformaia reapare n ganglioni sau n viscere.
Tumorile solitare se caracterizeaz prin aceea c sunt unice iar cele multiple prin aceea c sunt mai multe n
acelai organ sau esut.
Din punct de vedere anatomo-patologic clasificarea tumorilor se face innd seama de analogia ce exist ntre
tumori i esuturile normale din care au derivat. n structura oricrei tumori deosebim o strom conjunctiv i un
parenchim format din esutul specific al tumorii i un esut nespecific. Stroma nu este altceva dect scheletul tumorii i

30
este format din esut conjunctiv autohton i neoformat. Prin aceast strom trec vasele i nervii ce deservesc tumora. n
unele tumori stroma este foarte redus fiind reprezentat numai prin vase i foarte puin esut conjunctiv. Rolul important
l joac parenchimul tumorii pentru c de el depinde arhitectura i evoluia ei. De cele mai multe ori caracterul
parenchimului tumoral corespunde cu cel al celulelor din care a derivat. De altfel baza clasificrii tumorilor o formeaz
aa cum am spus mai sus, tipul esutului din care a derivat parenchimul lor. Astfel exist tumori formate din esut
epitelial, tumori formate din esut conjunctiv i tumori formate din esut nervos.
La rndul lor fiecare din aceste trei grupe de tumori prezint o serie de varieti de tumori benigne i maligne.
Astfel n esutul epitelial se pot dezvolta ca tumori benigne papilomul (cutanat i mucos) i adenomul (glandular), iar ca
tumori maligne , epiteliomul (cutanat i mucos) i epiteliomul glandular. n esutul conjunctiv se pot dezvolta ca tumori
benigne , fibromul, lipomul, mixomul, condromul, osteomul, angiomul sanguin i limfatic i limf-adenomul, iar ca
tumori maligne fibro-sarcomul, lipo-sarcomul,mio-sarcomul, mixo-sarcomul, angio-sarcomul, condro-sarcomul, osteo-
sarcomul, limfo-sarcomul i melano-sarcomul. Afar de acestea mai exist adeno-sarcomul care este o tumor malign
mixt fiind de origine epitelial i conjunctiv.
n esutul nervos se poate dezvolta ca tumor benign nevromul , iar ca tumor malign gliomul.
Toate aceste tipuri de tumori se pot constata la animalele domestice. Etiologia i patogenia lor se bazeaz pe date
clinice i experimentale.
Actualmente este destul de bine concretizat ideea c problema tumorilor este o problem celular. Tumorile i
au originea din aa zisele centre de proliferare din locurile unde pessist celule mai tinere i mai apte de proliferare i din
locurile n care n mod normal celulele se multiplic i nlocuiesc elementele uzate.
Apariia primelor celule tumorale este foarte greu de stabilit. Clinic o tumor ncepe printr-un nodul mic, numit
nodulul primar. Acesta persist i crete foarte ncet n tumorile benigne i mai mult n cele maligne. Originea acestui
nodul primar este nc necunoscut. S-au emis o serie ntreag de ipteze n aceast privin. Oricare ar fi ns aceast
origine , odat aprut, nodulul primar crete prin multiplicaea celulelor lui proprii. Aceast multiplicare se face prin
amitoz i mai ales prin mitoz.
n evoluia unei tumori maligne se pot distringe trei etape sau faze i anume: o faz local, o faz de ntindere
regional i o faz de generalizare.
Faza local se caracterizeaz prin producerea n focarul de origine a unui proces de cretere celular anormal i
dereglat. Nodulul canceros primar se ntinde, invadeaz elementele vecine, le distruge i se substituie lor infiltrndu-se
ct mai mult n interstiiile esutului normal. n aceast faz clinic se pot constata edeme i tumefacii foarte dureroase.
Faza de ntindere regional se caracterizeaz prin apariia n jurul tumorii primare a unor mici nodoziti satelite
grefate att prin contact ct i prin intermediul vaselor limfatice formnd limfangita canceroas. Celulele canceroase se
pot propaga prin vasele limfatice la ganglionii regiunii unde se opresc, prolifereaz i produc o tumor secundar,
analog cu tumora de origine. Aceast cale limfatic este urmat mai mult de tumorile maligne de natur epitelial
(epiteliomul). Tumorile maligne de natur conjunctiv (sarcomul), urmeaz mai mult calea venoas. n acest caz, pereii
venelor sunt invadai de celule tumorale care se nmulesc n lumenul venelor formnd adevrai muguri celulari. Poriuni
mici din aceti muguri celulari se detaeaz, sunt antrenate de curentul sanguin i se opresc n ramificaiile venoase mici
ce nu le permit trecerea producnd adevrate embolii. Aici mugurii tumorali circulani se nmulesc i produc un focar
tumoral secundar asemntor cu cel primar.
Faza de generalizare se caracterizeaz prin apariia la distan a mai multor noduli tumorali. Ea se face prin
embolie. Dup felul cum se face metastazarea , se distinge cancerul hemofil, propagat prin vene i cancerul limfofil,
propagat prin limfatice. Metastazele se mai pot produce i prin tecile nervilor i atunci se numesc metastaze perineurale.
Tumora secundar are totdeauna tipul histologic al tumorii primare. Metastazarea se produce cronologic n mod
foarte inegal. Astfel, la cea sunt cazuri cnd tumori foarte mici se generalizeaz n timp scurt, pe cnd tumori foarte
mari se generalizeaz foarte trziu, dup 3-5 ani iar alte ori animalul moare de btrnee, fr s se fi produs metastazarea
masiv. n general, din constatrile fcute, se poate spune c la animale epiteliomul evolueaz mult mai ncet dect
sarcomul.
n geneza tumorilor sunt incriminate condiii generale i condiii locale.
ntre condiiile generale se citeaz ereditatea, constituia, specia, vrsta, sexul, alimentaia i serviciul.
Influena ereditii asupra apariiei tumorilor la animale este greu de stabilit deoarece clinic nu se pot obine
dect date incomplete sau nesigure asupra antecedentelor animalelor bolnave, fapt pentru care i bibliografia de
specialitate n acest sens este foarte srac. Cercetrile experimentale au dovedit ns c la toate animalele exist pentru
cancer un coeficient personal de rezisten sau de receptivitate. Exist stri de predispoziie idividual deoarece gudronul,
substan cancerigen, nu provoac la toate animalele acelai efect n acelai timp. Aceast stare de predispoziie
individual s-ar datora unor factori endogeni i se cunoate sub numele de teren canceros sau diatez canceroas.

31
 Factorii endogeni care ar creea predispoziia individual nu se cunosc. Totui glandele cu secreie intern par s
nu fie strine de aceast stare. De asemenea eczemele i artritismul sunt stri ce ar favoriza apariia tumorilor.
Referitor la specie se poate spune c toate speciile de animale domestice, pot prezenta tumori. Totui la carnivore
ele sunt de trei ori mai numeroase ca la ierbivore, iar la cabaline i taurine sunt mai numeroase ca la porcine , ovine i
caprine. Dintre tumorile constatate la cabaline, 35% sunt maligne, la taurine 25% sunt maligne iar la carnivore 75% sunt
maligne. La cabaline i taurine predomin sarcomul iar la carnivore epiteliomul.
Vrsta influeneaz mult apariia tumorilor. Ele sunt mai frecvente la animalele btrne , mult mai rare la cele
adulte i excepionale la animalele tinere. Totui la fiecare vrst putem ntlni tumori. La animalele tinere se observ
mai mult tumori benigne ca polipii i n special papilomi, pe cnd la cele adulte i btrne tumori maligne ca sarcomul i
epiteliomul.
Sexul nu pare s influeneze prea mult apariia tumorilor, ele observndu-se la ambele sexe. Totui observaiile
clinice arat c femelele carnivore sunt mai expuse dect masculii.
i regimul alimentar s-a bnuit c ar avea un rol n geneza tumorilor. S-a observat c la cinii inui nchii i
hrnii intens cu carne, frecvena tumorilor este mai mare ca la cei inui i hrnii n condiii diferite. Totui nici un
regim alimentar nu pare s aib o influen categoric asupra apariiei tumorilor.
Serviciul nu pare s influeneze apariia tumorilor la animale, totui influena lui nu poate fi exclus mai ales
cnd expune la traumatisme repetate cum este cazul n special n apariia exostozelor la cabaline. Influena serviciului n
geneza tumorilor se observ mai pregnant la oameni unde cazurile de cancer profesional sunt mult mai frecvente ,
cancerul coarilor, cancerul gudronarilor, etc.
ntre condiiile locale incriminate c ar avea o importan esenial n geneza tumorilor, se citeaz iritaiile. Ele
nu trebuiesc considerate ca un factor determinant al tumorilor ci mai mult ca un factor favorizant modificnd starea
fizico-chimic i metabolismul esutului i ajutnd astfel la apariia celulelor cu proprieti blastomatozice. Iritaiile pot fi
exogene sau endogene. Cele exogene pot fi mecanice, fizice, chimice i animate.
Observaiile clinice i experienele riguroase au artat c iritaiile mecanice singure nu sunt suficiente pentru a
face s apar o tumor i mai ales una malign. Ele trebuie s acioneze n complexul altor factori etiologici ca s poat
produce tumora.
n schimb aciunea cancerigen a iritaiilor chimice este astzi necontestat. Gudronul i toate substanele care
conin n formula lor chimic un nucleu 1-2 benzantracenic sunt considerate ca substane cu ajutorul crora putem
provoca experimental cancerul.
Iritaiile fizice joac de asemenea un rol important n geneza cancerului cutanat mai ales la om. n acest sens sunt
cunoscute keratozele determinate de aciunea solar prelungit sau tumorile cutanate consecutiv expunerii repetate i
prelungite la aciunea razelor X.
Rolul iritaiilor produse de agenii animai n apariia tumorilor a fost admis de mult timp. Se tie de mult vreme
c unele tumori benigne ale pielii i mucoaselor ca negii i polipii sunt contagioase i se transmit ntre indivizii din
aceeai specie, dar nu se cunoate nici un caz de contagiune ntre specii. De asemenea s-a dovedit c exist tumori la
psri provocate de un virus filtrabil. Astfel Peyton Rous a reuit s reproduc tumora i s provoace metastaze i
cahexie prin infecii cu filtratul de sarcom cu celule fuziforme de la gin. Rmne de vzut dac se vor descoperi
virusuri i pentru tumorile de la mamifere. Se crede totui c virusul pentru a putea declana cancerul, trebuie s gseasc
n originea lui celule sensibilizate.
ntre iritaiile endogene culpabile de rolul ce l-ar avea n geneza tumorilor, se citeaz cele provocate de hormoni
n special la carnivore. Din observaiile clinice s-a constatat c dezechilibrul hormonal hipofizo-ovarian i hipofizo-
testicular este cauza celor mai multe tumori mamare, uterine i a unor tumori vaginale la cea i a tumorilor peniene i
testiculare la cine.
Localizarea tumorilor la animale este tot att de diferit ca i la om, ele putnd apare n diverse pri ale corpului.
Simptomatologia. Clinic tumorile se manifest prin simptome locale i simptome generale. n faza iniial ele
apar foarte discret, fr semne locale i generale, fapt ce face ca animalul bolnav s nu fie adus la controlul medical dect
dup ce tumora este bine evideniat.
Tumorile benigne se manifest totdeauna prin semne locale. Ele nu influenea starea general a bolnavului dect
atunci cnd prin volumul lor provoac tulburarea unei funciuni sau atunci cnd provoac anumite complicaii.
n schimb tumorile maligne pe lng simptomele locale se manifest i prin simptome generale. Bolnavul este
abtut i pofta de mncare modificat aa nct el slbete pn ce ajunge n stare de cahexie. Aceasta este produs de
localizrile viscerale ale tumorii i mai ales de produsele de dezagregare eliminate n snge care nefiind neutralizate i
eliminate n ntregime din organism , se acumuleaz i produc intoxicaii. Simptomele locale se refer la forma, aspectul
i consistena tumorii precum i la raportul ei cu esuturile vecine i cu ganglionii regionali.

32
 Dac ne referim la form, tumorile pot avea forme i aspecte foarte variate. Ele pot fi nodulare, difuze sau
infiltrate, polipoase, fungoase i papilomatoase.
Volumul este n raport cu felul tumorii, cu tolerana esuturilor nvecinate i cu durata evoluiei. Dimnesiunile
mari ale unei tumori realizate ntr-un timp scurt, constitue un semn caracteristic al tumorilor maligne.
Ct privete consistena tumorii, aceasta difer dup structura ei. Tumorile srace n strom au consisten moale
pe cnd cele bogate n strom apar dure i au o evoluie lent. Consistena tumorilor se compar cu cea a esuturilor
normale. Cnd facem exemenul clinic al unui animal cu tumor, este necesar s cercetm i raportul tumorii cu esuturile
nvecinate deoarece are o mare importan n stabilirea diagnosticului. De obicei tumorile maligne au o cretere
infiltrativ, fr limite de separaie , bine distincte, sunt aderente de esuturile vecine i au o mobilitate foarte redus , iar
ganglionii regionali sunt mrii n volum , duri, nedureroi i la nceput mobili.
Simptomele locale sunt specifice fiecrei tumori. n cele ce urmeaza vom reda semnele locale la cteva tipuri de
tumori mai importante.
Papilomul este o tumor epitelial benign ce apare pe piele sau mucoase i se prezint sub forma de papilom
cornos i papilom mucos.
Papilomul cornos se poate prezenta sub form de neg sau sub form de corn cutanat. Negul rezult din
proliferarea papilelor dermice i formeaz la suprafaa pielii o serie de vegetaii nedureroase. Este frecvent la cal, bou i
cine. La cal se localizeaz pe bot i n jurul ochilor, la bou pe faa intern a membrelor i pe abdomen, iar la cine pe
buze i uneori pe frunte.
Cornul cutanat se prezint ca un singur neg. La el celulele epidermice sufer o evoluie net cornoas i se
sudeaz intim ntre ele formnd un apendice dur. Se observ mai frecvent la bou n regiunea frunii.
Papilomul mucos se ntlnete frecvent la carnivore localizat pe mucoasa bucal, vaginal,pe tegumentul penien
i pe faa intern a furoului i mai rar pe mucoasa faringien i mucoasa vezicii urinare. Rezult n urma unui proces de
neoformaie a papilelor. Este contagios i nu recidiveaz dup ablaie. n urma extirprii a numai ctorva papilomi,
papilomatoza bucal dispare prin autovaccinare i imunizarea animalului.
Adenomul este o tumor benign a epiteliului glandular. Toate glandele sunt susceptibile de a produce adenom.
Se observ mai frecvent la cine i pisic i mai rar la celelalte animale. La cine i cea se observ mai mult la glandele
perianale, mamel, uter, vagin i prostat. Adenomul uterin i vaginal adeseori este pediculat i apare liber n vagin. Are
o evoluie lent i dup ablaie nu recidiveaz. Uneori adenomul poate cpta caractere maligne transformndu-se n
adeno-carcinom.
Epiteliomul este o tumor malign a esutului epitelial. Este nsoit de metastaze n ganglionii limfatici regionali
i se poate prezenta sub aspecte clinice multiple. Epiteliomul cutanat ntlnit frecvent la cinii btrni i la cal , se
localizeaz n diferite regiuni dar mai ales n jurul ofiriciilor naturale. Apare sub forma unei tumori mici, dure, invadante
ce se infiltreaz progresiv n esuturile subiacente i apoi se ulcereaz.
Fibromul este o tumor benign a esutului conjunctiv ce se dezvolt mai ales n regiunile expuse frecturilor de
harnaament.
Este o tumor dur, bine delimitata, cu o evoluie foarte lent. Nu are tendina de a invada esuturile vecine.
Uneori are o consisten moale, alteori ns se poate infiltra cu saruri calcare i deveni dur, calcaros.
Lipomul este o tumor benign format din esut adipos ce se dezvolt n esutul conjunctiv subcutanat i se
observ la animalele adulte, n special la cal i cinii grai. Este o tumor nedureroas, de obicei circumscris, moale sau
pstoas, pseudofluctuent i are cretere lent. Se poate asocia cu fibromul dnd lipomul fibros, care este ceva mai dur ,
sau cu sarcomul dnd lipo-sarcomul. Dup ablaie total nu recidiveaz.
Chondromul este o tumor format din esut cartilaginos dezvoltat ntr-o regiune unde n mod normal nu exist
cartilaj fiind un exemplu de metaplazie. Este o tumor circumscris, rotund sau boselat de consisten dur. n tumorile
mamare la cea se ntlnesc frecvent cazuri de aociere a chondromului cu sarcomul i osteomul.
Osteomul este o tumor benign format din esut osos. Osteomul pur, la animale se confund cu exostozele care
sunt neoformaii net circumscrise ce au duritatea osului. Dup structura lor exstozele pot fi eburnante adic lipsite de
vase, compacte , adic formate din esut dens i spongioase, formate din esut areolar. Se observ mai frecvent la cabaline
, mai rar la catr i mgar i excepional la celelalte animale la care se gsesc obinuit asociate cu sarcomul formnd
osteo-sarcomul.
Osteosarcomul este o tumor malign a osului ce se dezvolt cu predilecie n regiunile epifizare. La cal, bou i
cine se ntlnete frecvent i la maxilarul superior i inferior. Are o form globuloas sau alungit i se inser strns pe
os. Cnd este periarticular, deformeaz complet regiunea. Produce dureri care la nceput sunt surde apoi din ce n ce mai
intense. Animalul slbete pe msur ce tumora se generalizeaz i moare prin cahexie progresiv i generalizare
pulmonar.

33
 Sarcomul este o tumor malign a esutului conjunctiv frecvent la toate animalele. Are o consisten variabil i
o cretere rapid infiltrnd esuturile vecine. Pe seciune este omogen, translucid, cu o culoare ce seamn cu carnea de
pete.
Melanosarcomul se ntlnete la caii vinei i se caracterizeaz prin pigmentul pe care-l conin celulele i
substana fundamental. De obicei ncepe printr-un nodul intradermic care crete i difuzeaz formnd focare metastatice
n organele din cavitatea toracic i abdominal.
Diagnosticul tumorilor se stabilete pe baza examenului clinic, a examenului anatomo-patologic, i prin examen
serologic. De o deosebit importan n materie de tumori este n primul rnd stabilirea precoce a existenei lor fcndu-
se i diagnosticul diferenial fa de unele formaii pseudotumorale i n al doilea rnd dac tumora este benign sau
malign.
Prin examenul clinic se stabilete sediul, durata i evoluia tumorii precum i raportul ei cu esuturile vecine i
mai ales cu ganglionii, precizndu-se n mare msur dac este o tumor benign sau malign.
Examenul anatomo-patologic se face dintr-o poriune mic ridicat din tumor prin biopsie sau din piese obinute
prin operaie. El se bazeaz pe faptul c serul animalelor canceroase este lipsit de aciunea litic asupra celulelor
canceroase, sau c serul animalelor canceroase are un indice hemolitic superios celui normal.
Prognosticul tumorilor este extrem de variat. n general prognosticul tumorilor maligne este foarte grav fa de
cel al tumorilor benigne.
Tratamentul este diferit dup cum tumora este benign sau malign.
n cazul tumorilor benigne , tratamentul const n ndeprtarea total a tumorii i refacerea ct mai rapid a
esutului care a gzduit-o.
Dac tumora este mic, nedureroas, straionar, sau cu cretere lent i aezat ntr-o regiune unde nu produce
nici o jen, este mai bine s adoptm expectaia innd animalul sub observaie.
ndeprtarea tumorii se poate face prin ablaie chirurgical sau prin distrugerea ei cu ageni fizici sau chimici.
Cnd tumora este pediculat , ablaia ei se poate face prin aplicarea unei legturi cu fir elastic sau neelastic la
baza pediculului sau prin cauterizarea cu cauterul sau termocauterul sau prin aplicarea ecrasorului Chassaignac sau a unei
pense de castraie.
Ablaia tumorilor mari i nepediculate se face pe cale chirurgical cu respectarea urmtorilor timpi operatori:
1. Descoperirea tumorii prin incizii simple sau compuse practicate n piele i esutul conjunctiv
subcutanat.
2. Izolarea i extirparea complet a tumorii din esuturile sntoase i asigurarea unei hemostaze
perfecte.
3. nchiderea plgii operatorii printr-o sutur simpl sau etajat cu drenajul plgii printr-un tub de
cauciuc ferestruit.
4. Aplicarea unui pansament protector aseptic i uscat.
Tratamentul postoperator este cunoscut la tratamentul plgilor operatorii drenate.
Dac este vorba de negi i cnd acetia nu sunt prea numeroi tratamentul lor const n cauterizare
uoar i repetat pn la completa distrugere, cu acid azotic sau cu nitrat de argint. De asemenea se mai pot face
unciuni cu pomad cu colchicin- colchicin 0,05gr., lanolin 100gr., sau bi i comprese repetate cu decocia de
Anagalis cerulea.
Dac este vorba de o tumor malign tratamentul ei const n ablaia precoce total mpreun cu
ganglionii regionali i mpiedicarea recidivei i a focarelor metastatice.
n toate tumorile maligne dac se intervine n faza local , tratamentul operator dulce la vindecare. n acest caz se
impune s fim cluzii de principiul de a face o operaie maxim pentru o leziune minim.
Dac este vorba de o tumor difuz i infiltrat, pentru a putea face o ablaie total i uoar este necesar o
pregtire n acest sens. Pentru aceasta se utilizeaz diferite substane medicamentoase sub form de injecii care ajut la
desinfecia i dezinfiltrarea periferic a tumorii.
mpiedicarea recidivei i a focarelor metastatice se poate face i prin radium i radioterapie precum i prin
folosirea izotopilor radioactivi artificiali. Radium i radioterapia se utilizeaz preoperator i postoperator. Iradiaia
preoperatorie are ca scop de a face tumora operabil i de a steriliza teritoriile ganglionare nvecinate i zona de
infiltraie latent, iar cea postoperatorie, de a evita recidiva. Aceast terapeutic se bazeaz pe sensibilitatea mare a
celulelor canceroase fa de razele X i gamma ale radiumului.
Ct privete tratamentul cu izotopi radioactivi artificiali acesta se bazeaz pe nsuirea izotopilor de a emite
radiaii Beta i Gama i de a se concentra n anumite esuturi ale tumorii. Se folosesc izotopi marcai i se pot administra
per os, intravenos , cutanat i intratumoral.

34
 Ct privete tratamentul medicamentos al tumorilor chimioterapicele au produs n ultimul timp o adevrat
revoluie. n acest scop se utilizeaz preparate citotoxice, antimetabolii i hormoni.
Citotoxicele au o aciune inhibitoare asupra nmulirii celulelor, iar antimetaboliii blocheaz sau mpiedic
funcia normal a metabolitului, adic a substanei indispensabile proceselor chimice prin care celula vie se menine i se
nmulete.

BOLILE CHIRURGICALE SPECIFICE DIFERITELOR TESUTURI

BOLILE CHIRURGICALE ALE PIELII
Sub acest aspect sistematic, patologia chirurgicala studiaza numai o parte din tabloul morbid complex
si variat al invelisului cutanat. In consecinta, bolile la care ne vom referi sunt urmatoarele:
1. Rosaturile de harnasament ( escoriatia, batatura de harnasament edemul cald - , calozitatea);
2. Decubitale (plagi decubitale);
3. Arsura in lant;
4. Cositura;
5. Crevasele;
6. Dermatita flegmonoasa;
7. Ariceala;
8. Elefantiazisul;
9. Furunculoza;
10. Chistul sebaceu;
11. Cornul cutanat;
12. Gangrena cozii;
13. Tumorile pielii.
Escoriatia este o afectiune cutanata localizata la stratul superficial.
Cauze: frecari de harnasament rau ajustat sau asezat pe pielea transpirata; scarpinatul prin frecare de corpuri
dure, datorat nerespectarii normelor de igiena corporala.
Localizari frecvent: greban, ceafa, spinare, piept, sold.
Simptome: - parul si stratul superficial al pielii lipsesc;
- pielea este acoperita cu un exudat ce se usuca repede, formand o crusta subtire, aderenta, sub care se
produce epidermizarea(cicatrizarea sub crusta);
- prurit accentuat care determina animalul sa se frece de diferite corpuri dure; acest fapt duce la
complicatii septice care intarzie vindecarea.
Complicatii: abcesul si flegmonul; ele survin foarte rar, cand conduita terapeutica este gresita, utilizandu-se
solutii caustice care duc la necroza pielii si faciliteaza instalarea infectiei.
Diagnosticul: anatomo-clinic.
Prognosticul: in genere, favorabil, dacanu intervin complicatii septice.
Tratament: - preventiv ajustarea harnasamentului; nu va sta pe animal decat in timpul serviciului ;
- curativ - inlaturarea cauzei (ajustarea hamului, repaus), pensulatii cu tincture de iod; pensulatii cu solutie
alcoolica de pioctanina 1%; sprayuri cu antibiotice si cotizon.
Edemul cald (batatura de harnasament) este inflamatia calda si foarte dureroasa a pielii, produsa prin frecaturi
si compresiuni de harnasament, intlnita in special la cal si foarte rar la taurine.
Localizari: greban, ceafa, spinare, mai ales vara cand animalele transpira, iar sudoarea lipeste parul de ham, ale
carui tractiuni delacereaza tesutul conjunctiv, determinand aparitia fenomenelor inflamatorii. Boala apare la
scurt timp dupa ridicarea harnasamentului.
35
In afara de cauzele determinante enumerate mai sus, etiologia edemului cald recunoaste si o serie de cause
favorizante. Acestea depind: a de conformatia defectuoasa a animalului,existenta schiopaturilor, lipsa de
antrenament, oboseala, varsta prea tanara si starea de intretinere caii prea slabi sau prea grasi; b de calaret;
pozitii gresite in sea, nerespectarea regulilor de circulatie, necontrolarea aplicarii seii; c de incarcatura pe
care animalul o poarta in spinare, respective neechilibrarea acesteia intre partea dreapta si stanga.
Simptome: - tumefactie calda edematoasa si foarte dureroasa; - perii regiunii afectate sunt zbarliti; - se constata
contuzii de gradul I si II, iar cand cauza persista, contuzii de gradul III si necroza pielii, insotita de abcese si
flegmoane.
Diagnostic : anatomo-clinic.
Prognostic: favorabil daca nu se produc complicatii septice.
Tratament: urmareste suprimarea cauzei, jugularea fenomenelor inflamatorii si resorbtia edemului. Aceste
obiective se realizeaza prin: repaus, comprese reci cu solutie Burow sau cu SO4Mg in solutie saturate. Daca in
2 3 zile edemul nu se resoarbe, recurgem la rubrefractie cu tincture de iod, repetata la 24 h. In caz de
complicatii septice, deschidere, drenaj, tratament antiinfectios local si general.
Calozitatea este ingrosarea cornoasa, circumscrisa, a epidermului, produsa consecutive presiunilor si
frecaturilor, repetate, exercitate de harnasament sau de jug.
Frecventa si localizare: cal greban; bovine greban si gat, unde se poarta jugul; caine fata plantara a
degetelor. La cal si bovine afectiunea este dureroasa. La caine insa, se produce o durere vie, insotita de
schiopatura grava.
Simptome: depilatie, piele aspra, dura, crapata transversal, avand aspect de coaja de stejar.
Diagnostic: anatomo-clinic.
Prognostic: favorabil la cal si taurine, rezervat la caine, unde necesita un tratament indelungat.
Tratament: inlaturarea cauzei, calmarea durerii si asigurarea epidermizarii normale. Aceste deziderate se
realizeaza prin: - ajustarea harnasamentelor si captusirea lor cu panza in protiunile ce se aplica pe calozitati; -
subtierea stratului cornos cu bisturiul pentru a reda supletea pielii, aplicand apoi emoliente: vaselina, glicerina,
untura de porc nesarata sau oleum jecoris; - in calozitatile vechi, rubefactie, iar daca nu se obtin rezultate,
vezicatie; - in cazurile rebele la tratamentul conservator, se practica ablatia calozitatii.
Corul (batatura) este gangrena uscata, limitata a pielii, produsa consecutive compresiunii exercitate de
harnasament, in special la caii slabi cu reliefuri osoase foarte dure.
Localizarea: greban, spinare, ceafa.
Etiopatogenie: compresiunea de harnasament duce la ischemia regiunii si moartea celulelor prin disecatie.
Simptome: pielea este depilata, rece, insensibila, uscata,inconjurata de o zona tumefiata.Dupa cateva zile apare
santul disjunctor. Escara este eliminata in 8 10 zile; tesuturile denudate sunt acoperite cu un exudat purulent
in cantitate mica, iar palpatia la acest nivel, produce o durere marcanta.
Complicatii: flegmonul cefei si flegmonul grebanului.
Diagnostic: anatomo-clinic.
Prognostic: variabil in raport cu localizarea, intinderea si profunzimea leziunilor.
Tratament: ajustarea harnasamentului si intretinerea supletii acestuia prin ungere periodica;favorizarea
delimitarii tesuturilor mortificate, prevenirea complicatiilor septice si stimularea proceselor de reparatie
tisulara.Acese obiective se realizeaza prin: repaus, toaleta regiunii, vezicatii si tratare corecta a plagilor
rezultate dupa eliminarea escariei.
Decubitale(plagile decubitale) sunt leziuni traumatice produse in urma pozitiei culcate a animalului timp
indelungat.
Frecvanta: la toate speciile, afectand subiectele cu boli generale grave sau cu boli ale membrelor, care oblige
animalul sa stea mult timp culcat.
Localizare: unghiul extern al soldului, spina arcomiana, cot, geninchi, bullet, regiunea temporomandibulara.
Simptome: leziuni variate, de la escoriatii pana la gangrene uscata,abcese, flegmoane si carii osoase. Ca
frecventa lezionale domina insa gangrene uscata.
Diagnostic: anatomoclinic.
Prognostic: variaza dupa gradul leziunilor.
36
Tratament: asigurarea unui asternut curat si uscat din paie de grau, primenit zilnic. Tratamentul medicamentos
vezi gangrene uscata a pielii( corul).
Arsura in lant este o afectiune a pielii de pe fata posterioara a chisitei, fata antero externa abuletului si
fluierului si, uneori, chiar a jaretului si genunchiului, produsa prin frecare cu pana capastrului.
Frecventa: la animalele tinere,neobisnuite sa stea legate in deosebi la cal. Cautand sa se deslege, ele fac
miscari dezordonate si membrele se agata in pana capastrului. Datorita eforturilor de a-si relua pozitia normala,
se produc frecari repetate care produc leziuni de gravitate diferita. Boala este mai frecventa la membrele
posterioare. Totodata, prin pierderea echilobrului, animalul poate cadea producandu-se entorsa sau luxatie
cervicala.
Simptome: -leziuni cutanate de gravitate diferita, reprezentate de eritem mechanic, contuzii si uneori plagi
profunde ce intereseaza tendoanele si sinovialele acestora;- pielea este calda, dureroasa, tumefiata;- schiopaturi
de gradul II si III. In cazul cand s- a produs artrita traumatica deschisa schiopaturi de gradul IV.
Diagnosticul: anatomo-clinic.
Prognostic: variabil dupa gravitatea leziunilor.
Tratament: - preventiv. Animalele tinere se lasa libere in boxa sau se leaga in asa fel, ca sa se evite egatarea si
fixarea membrelor in pana capastrului;
- curative: repaus, toaleta regiunii, seroterapie AT, aplicarea unei hemopansament sulfamidat sau a
unei pomezi antiseptice si cicatrizante cu : Rp/ Ichtiol 1g, sulfatiazol pulv.1,5g, tanoform 4g, oxid de
zinc 8g, vaselia 30g, pentru aplicatii o data pe zi.
In cazurile grave: antisepsie mecanica, vezicatii, sulfamidoterapiesi antibioterapielocala si generala.
Cositura este o afectiune a pielii de la fata interna a buletului sau a coroanei produsa prin lovirea sau frecarea
membrelor intre ele in timpul mersului.
Frecventa: la cal, in deosebi la membrele posterioare.
Cause favorizante: defecte de aplomb si de mers, slabirea, surmenajul, subnutritia, starile febrile, serviciul pe
terenuri accidentate si potcovitul defectuos cu potcoaveprea late.
Simptome: dupa intindere si gravitatea leziunilor , cositura poate fi de 3 grade: Cositura de dragul I: devierea,
tocirea( roaderea) perilor si murdarirea acestira cu noroi. Pielea este usor tumefiata si sensibila mai ales cand
este in regiunea coroanei. In acest caz apare o usoara schiopatura.Costura de gradul II: escoliatie , tumefactie
circumscrisa , calda, putin dureroasa la bullet, dand o jena in mers dar foarte dureroasa la coroana, generand o
schiopatura evidenta.Cositura de gradul III: leziuni grave, plagi contuze,dermatite, necroze ale pielii si
bureletului cutidural, insotite de durere vie si schiopatura puternica. Cositura de gratul III se poate complica cu
javart cartilaginous, aceasta fiindo necroza cu fistula a fibrocartilajului complementar.
Diagnostic: anatomo- clinic.
Prognostic: variabil dupa gravitatea si localizaea leziunilor.Cositura localizata la coroana este mai grava ca cea
de la bulet.
Tratament:- preventive: antrenament sistematic, potcovit orthopedic, evitarea cauzelor favorizante.
- curative: inlaturarea cauzei, imobilizarea regiunii, prevenirea si combaterea infectiei, stimularea
proceselor de vindecare. In cositura de gradul I : spalare cu apa calda si sapun, uscare , si repaus 3-4
zile. In cositura de graul II si III: depotcovire totala, seroterapie AT, vezicatii si repaus. Daca este
localizata la coroana se subtiaza cornul peretelui in semiluna in dreptul leziunii, evitand astfel difuzarea
puroiului in copita.
NU SE RECOMANDA BAILE ANTISEPTICE CARE DUC LA COMPLICATII GRAVE,
Antisepsia mecanica se asociaza cu sulfamido si antibioterapia generala.
Crevasele, malandrele si solandrele sunt plagi superficiale transversale ale pielii, limitate la stratul
papilar, consecutive unei dermatite erimatoase sau exudative.
Nomenclatura lor se fondeaza pe localizare: la fata posterioara a chisitei- crevase; la fata posterioara a
geninchiului- malandre; la fata anterioara a jaretului- solandre.
Frecventa: cabaline, taurine, la animalele cu pieleafina si la cele care lucreaza pe terenuri mlastinoase,
precum si la cele intretinute in adaposturi cu asternut umed.\

37
 Cauze: umiditate, actiunea prelungita a purinului , intoxicatiile alimentare, vezicatorile aplicate in aceste
leziuni fara protectia unui corp gras.
Simptome: pielea regiunii respective este tumefiata, calda dureroasa, acoperita cu mici vezicule care se
sparg, eliberand un exudat seros, gri murder. Apoi, datorita miscarilor de flexiune- extensie, se produc
crapaturi transversale, cu marginile depilate, ingrosate si cu aspect de ulcer, generand o schiopatura de
intensitati variabile la animalele sensibile se inregistreaza febra si inapetenta.
Diagnostic: anatomo- clinic.
Prognostic: favorabil cand tratamentul este correct. In caz contrar , se inregistreaza complicatii grave ca:
plagile caloase , keloidele, infangite si elefantiazis.
Tratament: - preventive: inlaturarea cauzelor enumerate mai sus
- curative: repaus, toaleta regiunii, hemopansament sulfamidat, pomezi analgezice, sicative,
astringente, dezinfectante si cicatrizante cu sulfatiazol, albastru de metil sau amestecul: Rp/ ichtiol 2g,
sulfatiazol pulvis 4g, tanoform 6g, oxid de zinc 8g, vaselina 40g. Cand exudatul este abundant se instituie si un
tratament antiinfectios general. Dupa atenuarea fenomenelor inflamatorii regiunea se pudreaza zilnic cu spori
de Ustilago maydis.

Dermatita flegmonoasa este o inflamatie puternica a pielii, caracterizata printr-o afectare grava a tuturor
straturilor acesteia si a tesutului conjunctiv subcutanat, de naturaseptica.
Frecventa si localizare: la cal - member,greban, piept, abdomen;\
La taurine in spatial inerdigital
La caine buze, cot si jaret
Etiologie : O flora polimcrobiana : stafilococi, streptococi
Simptome: piele tumefiata, calda si foarte dureroasa;
Localizarile la membre produc schiopatura. Pot apare tulburari generale ca: febra, tristete, inapetenta; din loc in
loc microabcese ce se deschid spontan eliberand un puroi seros, fetid de rea natura.
Complicatii: dermatita gangrenoasa, javartul tendinos, tenosinovitapurulenta. In unele cazuri boala se vindeca
intr-un timp relativ scurt, ca rezultat a tratamentului bine condus. Alteori , durerea dispare dar persista pentru
toata viata o ingrosare scleroasa a tesutului conjunctiv subcutanat.
Diagnostic anatomoclinic.
Prognostic: variabil in functie de evolutia bolii si starea de intretinere a animalului.
In genera grav, datorita complicatiilor septico piemmice care survin.
Tratament: preventiv, alimentatie, adapostire si regim de munca rational; curativ, sulfamido si antibio terapie
locala si generala, autohematoterapie; local: toaleta regiunii, deschiderea si drenajul colectiilor purulente,
aspersiuni cu sange sulfamidat, plombaj cu cicatrizin, aerotermoterapie, pensulatii cu racilin, sprayuir cu
antibiotice si cortizon.
La caine se va face diagnosticul microscopic diferential cu raia demodectica.;pensulatii cu glicerina cuprica
4%, pomezi sulfamidate, asocilin, deschiderea si drenajul colectiilor purulente cu termocauterul. Sulfamido si
antibio terapie generala.
ARICEALA
Este o boala chirurgicala infectioasa a pielii de la fata posterioara a chisitei si buletului produsa de o
flora polimicrobiana si caracterizata clinic printr-o dermatita exudativa. Frecventa specifica solipedelor,
afectand mai des membrele posterioare dar intalnindu-se uneori la toate membrele.
Etiologie: cauze determinante o flora polimicrobiana: stafilococi, streptococi, diplococi, colibacili,
sarcini,piocianeus.
Cauze favorizante: umiditatea, murdaria, tunderea motului buletului.
Toamna si iarna sunt sezoane are aricelei. Din punct de vedere anatomo clinic ariceala poate evolua sub
trei forme: simpla sau exudativa, gangrenoasa si verucoasa sau papilomatoasa. In toate formele simptomul
caracteristic este durerea, tradusa prin mers nesigur si schiopaturi de diferite grade.
Exudatul seros se scurge in picaturi si aglutineaza pirii in smocuri, similare tepilor de arici de unde si
numelebolii. Uneori, pielea este depilata cu ulcere, crapaturi transversale, si excrescente cornoase sau vegetatii
38
mamelonate intre care se gaseste un puroi fetid. Adesea, bolnavul are un prurit ce-l determina sa-si frece
membrele intre ele si de obiectele din jur.
ARICEALA GANGRENOASA
Se caracterizeaza prin zone necrotice, intinse uneori pana la jaret si genunchi. Pielea mortificata se
elimina sub forma de sfacele lasand plagi atone cu tendinta de a se genera cheloide sau pseudotumori. Apar si
tulburari generale, febra, inapetenta, puls si respiratie accelerata, putand surveni complicatii pulmonare si
septicemice.
ARICELA VERUCOASA
Este o dermatita cronica, hiperplazica. Proliferarile sunt pediculate sau sesile, brazdate de o secretie
purulenta fetida; ele pot conflua, oferind un aspect conopidiform.
Diagnostic: anatomoclinic( localizare)
Prognosticul: diferit dupa forma si evolutia bolii. Aricela gangrenoasa si cea verucoasa se pot complica
prin carii osoase, javart cartilaginos, pododermatita gangrenoasa, furcuta putreda si crapod.
Tratament: preventiv, conditii corespunzatoare de intretinere si munca;
curativ, local si general, asternut uscat si repaus.
Toaleta, antisepsie mecanica, aerotermoterapie care calmeaza durerea si reda vitalitatea
tesuturilor inlaturand totodata pruritul.
Seroterapia A.T.;
Hemopansament sulfamidat, pensulatii cu racilin diluat;cand regiunea este acoperita cu
crusta, pomada sulfamidata 1/10, ungvente cu cortizon: ultralan locacortan; chimio si antibioterapie.
ELEFANTIAZISUL
Este o hiperplazie apielii si tesutului conjunctiv subcutanat, ce apare in urma linfangitelor cronice,
crevaselor si consecutiv cauterizarilor puternice, care determina cresterea in volum a membrelor.
Frecventa: cabaline si taurine, de regula la membrele posterioare.
Simptome: evoluiaza lent dar continuu virula producand scleroza tesutului conjunctiv subcutanat.
Membrul afectat este mult marit in volum fata de congenerul sau. Este nedureros la palpare. Nu exista
modificari generale.
Diagnostic: anatomoclinic. Se va face diferenta, de limfangita cronica in care tumefactia scade in mers,
pe and in elefantiazis ramane aceeasi.
Prognostic: grav; boala este incurabila. Volumul exagerat al membrelor bolnave impiedica animalul in
mers.
CHISTUL SEBACEU
Este o colectie de sebum in glanda sebacee, al carei canal este obstruat.
Se intalneste la cal, localizat la nara falsa, furou si fata externa a conchiei auriculare, avand dimensiuni
de la o aluna la un mar, fluctuient, nedureros. Prin traumatizari repetate se poate infecta, devenind edematos si
sensibil. Se trateaza prin ablatie iar prognosticul este favorabil.
CORNUL CUTANAT
Formatiune cilindrica, neteda sau neregulata, de consistenta dura si culoare gri neagra, caracterizata
prin hiperplazia stratului cornos al pielii. Uneori cade si se inlocuieste cu altul, alteori persista toata viata
animalului fara a-l jena.
Tratament: ablatie toatala, evitant recidiva.
Prognostic: favorabil.
GANGRENA COZII
Este o dermatita a cozii ce se observa la taurinele in stabulatie, determinata de mentinerea prelungita a
extremitatii cozii in purin, ceea ce duce la infectarea acesteia cu o flora polimicrobiana.
Simptome: varful cozii foarte dureros; animalul evita miscarile, tinand coada in pozitie verticala.
Apoi regiunea infectata devine rece, insensibila, cu fistule din care se scurge o secretie negricioasa.
Animalul este trist, cu anorexie, slabeste continuu si moare prin subnutritie si marasm.
Diagnostic: anatomoclinic.
Prognostic: rezervat spre grav dupa intinderea leziunilor.
39
 Tratament: toaleta, antisepsie mecanica, deschiderea larga a colectie si fistulelor datorita necrozei
vertebrelor; hemopansament sulfamidat ce se schimba din trei in trei zile.
Infectie se combate prin tratament antiinfectios general. Uneori , dupa localizarea necrozei, se indica
amputarea cozii in regiunea sanatoasa.
TUMORILE PIELII
La piele se intalnesc numeroase tumori: unele sunt benigne cum este papilomul, fibromul sau
adenomul, iar altele maligne ca : epiteliomul si sarcomul.
Tabloul morbiditatii prin tumori este demonat insa de papilomatoza a carei frecventa este mai mare la
vitei , la caii tineri, la vacile de lapte pe pielea ugerului , si la caine. Papiloamele se localizeaza de regula in
regiunile cu piele mai fina, bot, in jurul narilor si pleoapelor, fata interna a coapselor, uger, pungi testiculare,
fara anterioara a jaretului. Ele au dimensiuni de la o gamalie de ac pana la un ou. Sun pediculate sau senile si
produc un pruri permanent, iar animalele se scarpina de copruri dure.
Diagnostic: anatomoclinic.
Prognostic: in general favorabil la taurine, aceasta boala scade considerabil valoarea animalului.
Tratamentul: este medicamentos, biologic si chirurgical.
Cel local consta in cauterizari cu azotat de argint, favorizant apoi caderea crustei prin emoliente.
Parenteral se pot administra clorura si suflatul de magneziu precum si procaina.
Tratamentul biologic se bazeaza pe vaccinuri si seroterapie, iar cel chirurgical comporta ablatia totala
pentru a preveni recidivele.

BOLILE BURSELOR SEROASE

Cunoscute sub numele de bursite sau higrome, aceste sunt inflamatii acute sau cronice ale burselor
seroase sau cutanate, fiind inregistrate mai frecvent la bovine , cal si caine.
Etiologia lor este dominata de contuzii.
HIGROMA ACUTA: apare in urma contuziilor violente, a plagilor sau ca o complicatie a unor boli
infectioase ca anazarca, gurma, febra tifoida precum si a reomatismului.
La taurine intervine pozitia decubitala prelungita, in caz de afectiuni dureroase ale membrelor, paturile
scurte.
Higroma varfului calcaneului( capeletul sau pipa) la cal este generata de contuziile produse in timpul
salturilor peste obstacole, lovituri de crucea carutii, frecari de stanoaga, acestea din urma fiind caracteristice si
pentru taurine.
HIGROMA COTULUI afecteaza caii care se culca ingenunchind ca vacile lovind astfel cotul cu
potcoava.
HIGROMA GREBANULUI: este produsa de rosaturi si iritatii de harnasamente. Din punct de vedere
morfopatologic, higromele pot fi seroase( edematoase) si flegmonoase( purulente) cand continutul seros se
infecteaza pe cale exogena( plagi si microtraume) sau pe cale endogena.
HIGROMA SEROASA se caracterizeaza prin tumefactie calda , dureroasa , fluctuienta cu continut
serosangvinolent.
Localizata la membre ea nu provoaca de regula schiopatura ci numai jena in mers.
HIGROMA FLEGMONOASA este edematoasa, calda dureroasa cu zone abcedante spontan ce se
transforma in fistule purulente producand schiopatura.
Ea este secondata de limfangita cu edem pastos si evidentierea coardelor limfatice care converg spre
ganglionii regionali.
In unele cazuri higroma flegmonoasa antreneaza si simptome generale ca: febra, abatere, inapetenta si
adinamie.
Diagnosticul: are in vedere caracterul localizarii tipice( vezi topografia burselor seroase), care
diferentiaza higromele de abcese , flegmon si chist.
Prognosticul este rezervat.
Higromele serioase, volumiloase, lasa deformari si fibrozite.
Cele flegmonoase se complica cu necroze, carii osoase, flegmonul grebanului si artrite.
40
 Tratamentul va viza in primul rand suplimarea cauzei.
Higromele edematoase mici beneficiaza de pensulatii cu tinctura de iod guaiacolata din 4 in 4 zile sau
cu topicul lui weber ( Rp Pix Liguida 45,0, Sapo Viridis 45,0, Taninum 10,0). Pentru higromele voluminoase,
punctie sterila cu ac gros, evacuarea continutului si introducerea in bursa a 200.000 U.I. penicilina, dizolvata in
5-10ml ser fiziologic la care se adauga 2 fiole de hidrocortizon (50mg.), da rezultate bune. Se fac in total 5-6
injectii la intervale de 2zile intre ele. Higromele chistice extrem de voluminoase, cum este cea localizata la
genunchi, se deschid cu termocauterul, de cliv, iar pe suprafata pielii se aplica o vezicatoare. La fel se
procedeaza cu higroma flegmonoasa dupa ce in prealabil s-a localizat prin tratament antiinfectios general(
sulfatiazol, moldamin) si s-a grabit maturatia prin pensulatii repetate cu tinctura de iod si gaiacor 1/10. Pe
masura aparitiei lor, zonele fluctuiente se deschid de cliv cu termocauterul.
HIGROMA CRONICA ese produsa prin contuzii si iritatii moderate dar continui. Ea poate fi,
totodata, urmarea unei higrome acute, netratate sau constituie o complicatie a limfangitei cronice , a gurmei.
La cal, localizarile ei intereseaza cotul, genunchi, bulet, greban, ceafa si varful calcaneului, iar la
bovine fata anterioara a genunchiului, fata externa a jaretului, punctul fesei si varful calcaneului.
Dupa aspectul clinic si morfopatologic, higroma cronica comporta 4 forme: chistica, hemoragica,
indurata si proliferativa.
HIGROMA CHISTICA se dezvolta ca o cavitate simpla, bilobata sau polichistica, nedureroasa,
fluctuienta la palpare condinand un lichid galben rosietic, uneori tulbure.
Peretele cavitatii este fibros, iar in higromele vechi se ingroasa si contine insule cartilaginoase sau de
osificare heterotropica. In acea seroasa nu se produce tulburari de sprijin si locomotie.
HIGROMA HEMORAGICA apare la genunchi consecutiv, ingenuncherilor fortate( caderi pe
genunchi sau poticniri), imbracand aspectele anatomoclinice ale hematomului.
HIGROMA PROLIFERATIVA se prezinta ca o tumoare, voluminoasa, de consistenta pastoasa
nefluctuanta la palpare, localizandu-se frecvent in regiunea genunchiului la vaca.
Diagnosticul higromelor cronice se bazeaza pe evolutia lenta, semnelor clinice si absenta fenomenelor
inflamatorii acute.
Prognosticul este rezervat.
Tratametul fiind de lunga durata si lansand tare, reprezentate prin deformari si fibrozari ale regiunii
afectate.
Tratamentul este in functie de tratamentul anatomoclinic al higromei. In cele chistice si hemoragice se
practica punctia aseptica, evacuare, urmata de corticoterapie intracavitara. Formale indurate necesita aplicarea
punctelor de foc, asociate cu vezicatie pentru acutizarea procesului morbid si favorizarea rezolutiei. Higromele
proliferative au ca indicatie terapeutica majora, ablatia.
O forma particulara de higroma, legata de fluxul tehnologic intensiv o consituie higroma sernala a
pasarilor frecventa la puii de carne in perioada de finisare, precul si la pasarile adulte din rasele de carne.
Caracterizata prin leziuni inflamatorii, exudative, hemoragice si necrotice, si localizata la nivelul proeminentei
carenei sternale, boala incrimineaza in etiologia ei, traumatismele pectorale repetate din timpul alimentarii si
transportul in custi mici care le obliga sa stea sprijinite pe piept.
Tabloul clinic este dominat de pete visinii sau cianotice, de forma alungita( echimoze, sufuziuni) edem
cutanat, coaguli sangvini, hipodermici, miozita traumatica proliferativa la nivelul musculaturii sternale, in
masa careia se pot intalni formatiuni chistice pline cu lichid citrin sau serohemoragic cu aspect de higrome.
Acest tablou lezional devalorizeaza carnea, determinand pierderi economice insemnate, ceea ce impune
o profilaxie riguroasa. Ea se refera la respectarea indicatorilor zootehnici, privind spatiul de cazare, evitarea
aglomeratiei, calitatea asternutului si dimensiunile corespunzatoare ale custilor in care se face transportul
pasarilor pentru livrare.
Streptocoons equi si mai rar de stafilococi. La taurine si la celelalte specii, in etiologia adenitei sunt incriminati
piogenii banali.
Cel mai frecvent sunt atinsi ganglionii: submaxilari, retrofaringieni, ingvinali, prescapulari, brahiali si
poplitei.

41
 Simptome: in adenita acuta nesupurativa, ganglionul este marit, dur si dureros la palare. In cateva zile
fie ca se produce rezolutia, fie supuratia. Daca supuratia trece de la ganglion la tesutul conjunctiv
periganglionat este vorba de un adenoflegmon, iar inflamatia intensa mascheaza ganglionul. Dupa un timp
scurt, puroiul este colectat si are loc abcedarea spontana. Aceste simptome locale sunt insotite de simptome
generala ca: febra, inapetenta, puls si respiratie accelerate.
Diagnostic: anatomo-clinic si bacteriologic.
Prognostic: variabil dupa forma clinica. Adenoflegmonul submandibular tratat incorect, se poate
complica cu osteomielita mandibulei si necroza hioidului.
Tratament: sulfamidon si antibioteratie, vezicatie, iar dupa colectarea puroiului deschidere drenaj si
tratament antiinfectios local.
Adenita cronica este o continuare a celei acute sau un simptom revelator al unei boli cronice: T.B.C.,
leucoza, morva, cancer, etc. Ganglionul bolnav este mai mare in volum delimitat, elastic, mobil, nedureros la
palapare. In timp are loc rezolutia lenta sau cel mai frecvent scleroza ganglionara.
Diagnostic: favorabil in adenita cronica simpla.
Tratament: - general K.I; local rubefactie, vezicatie. Adenopatiile specifice nu se trateaza
chirurgical, cu exceptia unor metastaze ganglionare canceroase, cand in cazul ganglionilor superficiali se
recomanda ablatia larga, urmata de radio-teratie profunda.
Tumorile ganglionilor limfatici. Acestea pot fi primare si secundare. Dintre cele primare fac parte
limfadeniile sau leucozele aleucocenice, limfosarcomul si sarcomul ganglionar.
Cele secundare sunt reprezentate de adenopatia canceroasa, generata de epiteliom si sarcom.
Diagnostic: clinic, histopatologic si hematologic.
Prognostic: rezervat spre grav.
Tratament: ablatie totala si precoce, radio si cobaltoterapie.
BOLILE CHIRURGICALE ALE ARTERELOR
Contuziile arteriale. Aceste afectiuni sunt rare si se intalnesc la arterele superficiale, asezate pe un plan
osos, fiind produse in urma loviturilor cu copita si a accidentelor de strada.
Contuzia de gradul I: destramare si infiltratie hemoragica a peretelui arterial, spasm arterial si usoara
tromboza. Se vindeca fara a lasa urmari asupra lumenului vascular.
Contuzia de gradul II: ruperea mezarterei si endarterei cu rasfrangerea lor in lumenul vasului, tromboza
partiala, spasm vascular; pericol de embolii si gangrena membrului.
Contuziile de gradul III: ruperea tuturor straturilor peretelui vascular, spasm vascular si tromboza
arteriala. Daca s-a produs si strivirea venei principale a membrului respectiv, circulatia colaterala nu mai este
posibila si in scurt timp se produce gangrena.
Daca prin contuzie se rupe artera, se formeaza un hematom pulsativ invadant.
Prognostic: in genere favorabil atunci cand este posibila restabilirea circulatiei colaterale.
Tratament: repaus, combaterea spasmului arterial prin injesctii intraarteriale cu novocaina, combaterea
trombozei prin injectii cu salicilat de sodiu si medicatie anticoagulanta. In tromboza progresiva, artiotomie,
extragerea trombusului si sutura peretelui vascular. Hematomul pulsativ, legarea capetelor arterei si evacuarea
cheagului sangvin.
La animalele mici, aparitia gangrenei impune amputatia membrului lezat in portiunea sanatoasa.
Plagile arterelor sunt relativ frecvente. Dupa gravitatea si profunzimea leziunilor pot fi:
- nepenetrante, adica merg pana la intima, care ramane intacta. Se vindeca fara urmari. Uneori insa expun
la anovrism;
- penetrante: intepate, taiate, contuze si prin smulgere.
In plagile arteriale, indiferent de gravitatea lor, fenomenul de hemostaza spontana are un rol
salutar, generand asa-numitul trombus alb, care seamana cu un buton de la manseta camasii. Partea lui interna
se aplica contraintimei, partea mijlocie ocupa traiectul plagii, iar partea externa sta in afara vasului.
Simptomatologia plagilor arteriale este dominata de hemoragia primara, exprimand un sange rosu
deschis in jet puternic, pulsatil.
Prognostic: rezervat spre grav, datorita pierderilor mari de sange intr-un timp atat de scurt.
42
 Tratament: hemostaza provizorie prin aplicarea unui garou sau compresiune digitala, apoi hemostaza
definitiva (vezi lucrarile practice), tratament antiinfectios general si local, medicatie antianemica, tranzfuzii,
injectii cu solutii izotonice.
Ruptura (desirarea) subcutanata arteriala se poate produce spontan sau in urma unor accidente violente.
Ruptura spontana este cauzata de arteritele cronice sau ateroame, fiind mult mai rara decat cea traumatica.
Aceasta din urma se inregistreaza in fracturi deschise, luxatii, tuse violenta, eforturi de fatare, eforturi de
vomizare si prezenta unor paraziti ca Spirocerca sanquinolenta si Sclerostomum vulgare.
Frecventa si localizare: cal aorta primitiva si artera mezenterica.
Simptomele sunt dominate de tabloul clinic al unei hemoragii interne mari, cu evolutie rapide si
moartea animalului, diagnosticul precis, stabilindu-se la necropsie.
Prognostic grav.
Anevrismul arterial este o dilatare locala, anormala, a unei artere, aparand in urma arteritelor acute sau
cronice, consecutiv reducerii tonusului muscular prin atrofia mezarterei. Aceasta cedeaza la presiunea sangelui
si astfel se produce dilatarea. Aparitia anevrismelor este favorizata de plagile arteriale nepenetrante, de cele
taiate longitudinal, de rupturile arteriale, iar la cal si caine, de paraziti ca Spirocerca si Sclerostomum, cu
localizari la artera marea mezenterica si aorta.
Marimea si forma anevrismelor sunt variabile, de la un bob de mazare la un cap de copil, avand in
genere un aspect saciform. La inspectie si palpatie are caracter pulsatil si prezinta suflu sistolic. La membre, da
schiopaturi intermitente.
Diagnosticul diferential, cu abcesul rece, hematomul pulsatil, chistul se sero-sangvinolent si tumorile
mamare la catea. In cazul acestor afectiuni, pe langa semnele patognomonice fiecareia, suflul sistolic este
intotdeauna absent. Un raport deosebit in precizarea diagnosticului il are arteriografia.
Prognosticul: in genere grav.
Tratament: anevrismorafie sau, mai indicat, extirparea anevrismului. Prevenirea anevrismelor parazitare
se face prin dehelmintizare.
Tromboza arteriala (trombageita) este obstructia arterelor prin cheaguri sangvine.
Frecventa si localizare: cal si caine, la nivelul aortei, arterei mezenterice si arterei iliace.
Etiopatogenie: vezi fiziopatologia, anatomia patologica si patologia medicala.
In evolutia bolii se disting doua faze: angiospasmul, si tromboza obliteranta.
Sintome: in faza de angiospasm: durere, lipsa pulsului, ulceratii trofice, gangrena iar in cazul
localizarilor la membre, shiopatura intermitenta la cal care este cu atat mai intensa cu cat mersul este mai rapid.
Animalul transpira si cade in decubit lateral, iar dupa cateva minute isi revine.
Diagnostic: anatomo-clinic, exploratie rectala, radiografie (artereografie).
Prognostic: grav: boala evolueaza lent dar cu sfarsit letal.
Tratament: salicilat de Na, injectii intravenoase 20-40 gr/zi, glucosalil blocaj lombar cu novocaina,
vitaminoterapie B1 si C, mecanoterapie, miscari succesive la trap, alternate cu perioade de odihna pentru
activarea circulatiei, hidratare si tonice cardiace.
BOLILE CHIRURGICALE ALE VENELOR
Acestea sunt reprezentate de: plagi, tromboflebile, flebectazii si varice.
Plagile venelor. Din punct de vedere atomoclinic, plagile venelor pot fi penetrante si nepenetrante.
Plagile venoase penetrante sunt, la randul lor, intepate, taiate si contuze. Plagile prin intepare si cele prin taiere
sunt produse fie operator fie accidental.
Etiopatogenia plagilor venoase recunoaste multe asemanari cu acelor arteriale, prezentand o hemoragie
persistenta si abundenta cu jutul de sange mult mai slab, nepulsatil si de culoare rosie-inchisa. Hemostaza
provizorie se realizeaza printr-un cheag ce se intinde din afara venei intre buzele plagii obstruand-o.
Terminarea unei hemoragii venoase este in functie de calibrul venelor mari si profunde.
Diagnostic: anatomo-clinic
Prognostic: in raport cu gravitatea leziunilor si calibrul venei.
Tratament: hemostaza perfecta in conditii de severa asepsie si antisepsie, si combaterea efectelor
hemoragiei prin medicatie antianemica.
43
 Hemostaza se poate realiza prin: tamponament compresiv, foscipresura (pense hemostatice), sutura
peretelui vascular sau legarea vasului (vezi lucrarile practice).
Tromboflebita este inflamatia peretelui unei vene, insotita de obstructia ei.
Frecventa: la toate speciile dar de predilectie la cabaline, taurine si porcine.
Etiopatogenie: o flora polimicrobiena cu piogeni banali si Spherophorus neorophorus, inoculata de la
exterior sau pe cale endogena in cazul unor infectii de focar preexistente.
La taurine si cabaline boala se localizeaza de regula la vena jugulara subcutanata abdominala si
mamara, consecutiv plagilor accidentale, interventiilor empirice prin venisectie si injectiilor perivenoase cu
solutii iritante ca: chloral hidrat, sulfatiazol, CaCl2 , formol, SO4Mg si altele.
La manz, vitel si purcel nou nascuti se intalnesc frecvent, flebitele cordonului ombilical, respectiv
omfaloflebitele care se pot complica cu poliartrite, pio-septicemii etc.
La armasar se poate intalni tromboflevita spermatica, fiind o complicatie a castrarii.
Exista si flebite specifice, legate de bolile infectocontagioase ca: T.B.C., gurma, febra tifoida,
pneumenia contagioasa etc.
Pe langa factorii determinanti de origine infectioasa, tromboflebita recunoaste si factori favorizanti ca:
modificarile peretelui vascular, defecte circulatorii si starea generala rea a animalului.
Clasificarea tromboflebitelor se face:
a) dupa criteriu topografic
b) dupa creteriul etiologic:
- traumatice si spontane
- infectioase si toxice
c) dupa aspectul atomoclinic (adezive, supurative si hemoragice).
Evolutia tromboflebitei depinde de virulenta microbilor si de rezistenta organismului. O virulenta
microbiana mai mica si un organism rezistent determina o evolutie benigna cu predominanta proceselor
plastice, respectiv tromboflebita adeziva. O virulenta microbiana mai mare si un organism cu stare generala rea
inregistreaza de la inceput leziuni distructive, dezagregarea cheagului si aparitia tromboflebitei supurative.
Tromboflebita hemoragica este o complicatie comuna celei adezive si celei supurative.
Tromboflebita adeziva comporta doua faze: preobliteranta si obliteranta.
Inflamatia incepe la endovena prin mugurii endoflebitici trecand apoi la tot peretele venei si la tesutul
conjuctiv perivascular, generand astfel flebita si tromboflebita.
Mugurii endoflebitici sunt puncte de plecare a trombusului primar care este foarte aderent la peretele
vasului si nu genereaza embolii. In timp el creste si se intinde mult in lungime, generand trombusul secundar
care prezinta pericolul permanent de a forma embolii.
Evolutia trombusului secundar se poate canaliza in doua directii:
a) organizare conjuctiva si obstructie totala a venei care apare ca un cordon dur
b) degenerare puriforma, generand flebita supurativa cu flegmoane si fistule si ulcere
Simptomele locale si cele generale sunt in functie de faza evolutiva, respectiv forma anatomica a
bolii. In tromboflebita adeziva siptomele locale sunt reprezentate de edem, induratia venei si durere
chinuitoare. In cadrul celor generale se remarca febra, tristete, inapetenta, frison, precum si accelerarea pulsului
si respiratiei. In tromboflebita supurativ tabloul clinic comporta existenta a doua aspecte: forma circumscrisa,
caracterizata prin abcese, si forma difuza in care simptomele locale sunt dominate de flegmon. Semnele
generale sunt similare celor mentionate pentru tromboflebita adeziva.
Tromboflebita supurativa se poate transforma in hemoragica prin liza si expulzarea trombusului. Ea se
poate complica cu meningo-encefalite, septicemii si piemii, mortale.
Diagnostic: anatomo-clinic. Este dificil in tromoflebitele profunde care trebuie diferentiate de
flegmonul difuz si de limfangita profunda.
Prognostic: rezervat si variabil dupa forma si localizarea tromboflebitei. Este rezervat in cea adeziva si
cea supurativa superficiala; grav in cea supurativa profunda si in cea hemoragica.

44
 Tratament: profilactiv: injectii intravenoase cosorte; daca s-au injectat totusi perivenos, solutii iritante:
rubefactie zilnica cu tinctura iodica; vezicatie, infiltratie zilnice cu o solutie de pelicilina 5000 UI/ 1 ml ser
fiziologic si novocaina 1-2 % timp de 4-6 zile.
Curativ: in tromoflebita adeziva: hidroterapie rece, rubefactie, vezicatie, proteazoterapie (microabcese
cu esenta de terebentina pe traectul venei in numar de 3-4, cu cate 1 ml esenta pentru fiecare);
- in tromoflebita supurativa, legarea si extirparea venei bolnave (vezi lucrarile practice).
- in tromoflebita hemoragica, legarea vasului.
Tratament antiinfectios general si tratament stimulativ.
Flebectaziile si varicele sunt dilatari anormale si permanente ale venelor aparute in urma lipsei
de tonicitate a peretilor. Ele difera prin aceea ca flebectazia este difuza si uniforma iar variciile sunt
circumscrise si neregulate.
Se observa rar la animalele domestice, la taurine, la cabaline si porcine apar la venele membrelor sau la
venele mamare si testiculare (varicocel).
Varicele superficiale se complica usor cu ulcere si hemoragii.
Varicele venelor ano-rectale se numesc hemoroizi.
Diagnostic: anatomo-patologic.
Prognostic: rezervat. Pot apare complicatii: hemoragii, tromoflebite, ulcere, tumori.
Tratament: preventiv: alternarea repausului cu miscare, asternut bogat, combaterea constipatiei; curativ:
hidroterapie rece, ciorap elastic, injectie flebosolerozante, pomezi, anestezice si supozitoare (hemorzomi,
lizadon, hermosal) tratament chirurghical: ablatia pachetului varicos intre doua ligaturi.

BOLILE CHIRURGICALE ALE NERVILOR PERIFERICI

Traumele nervilor periferici pot fi inchise, iar dintre acestea fac parte: compresiunea, contuzia,
elongatia si ruptura, precum si deschise, respectiv plagile nervilor.
Compresiunea poate fi rapida, brusca, asa cum se intampla in timpul contentie brutale (nervul
suprascapular, nervul brachial) trantirilor violente, determinate de colici (nervul facial) si in fatarile distocice la
vaca (nervul abturator). Compresiunea brusca poate afecta si alti nervi ca: tibialul, femuralul, facialul, si
plantarul, atat in timpul contentiei cat si in cazul pozitiei decubitale prelungite. Alteori insa, compresiunea este
lenta, fiind produsa de cicatrici, calusuri defectuase, exostoze si tumori.
Simptomele sunt reprezentante de hiperestezie (durere), anestezie, pareza sau paralizie motorie, in
raport cu intensitatea si durata compresiunii. Paralizia este insotita de aniotrofie ce se instaleaza dupa 2-3
saptamani de la disparitia motricitatii. Reactia de regenerare a nervului compresat apare in cazurile cu leziuni
reversibile la cateva saptamani dupa inlaturarea compresiunii.
Diagnosticul vizeaza originea paraliziei si dificil de precizat. Prognosticul variaza in raport cu
gravitatea leziunilor si importanta functionala a nervului afectat. De regula paralizia consecutiv compresiunii
bruste, este curabila pe cand cea produsa de compresiunea lenta are un lent rezervat, adesea grav. Tratamentul
este operatos el consta in izolarea nervului din testutul anormal ce exercita compresiunea. Conductibilitatea
nervoasa este normalizata prin frectii, masaj, ionizari locale, vitaminoterapie B1 si C, urmata de injectie cu
stricnina si faradizare locala.
Contuziile includ in etiologia lor, caderile, lovitura cu copita, deplasarea capetelor de fractura sau
epifizelor articulare in luxatii, interesand mai ales, nervii superficiali la locul de pasaj pe suprafete sau margini
osoase (nervul facial, nervul radial, nervul suprascapular, nervul fibular). Leziunile variaza in raport cu gradul
contuziei de la rupturi de fibre partiale pana la ruptura totala a nervului, urmata de degenerare portiunii distale,
apoi resorbtia sangelui si regenerarea fibrei nervoase.
Simptomele variaza si ele in raport cu gradul contuziei, fiind reprezentate la inceput de durere, apoi de
paralizie senzitiva si motorie, trecatoare (cateva ore) sau persistenta pentru un timp variabil. Diagnosticul se

45
bazeaza pe anamneza si aspectul clinic, iar prognosticul creste in gravitate, proportional cu intesitatea contuziei
si importanta functionala a nervului lezat.
Tratamentul consta in repaus, frectii rubefiante, iar pe cale generala, iodura de potasiu si vitamina B1.
In caz de paralizie, cauterizare si vezicatie pe traectu nervului, vitaminoterapie B1 si iodura de potasiu, apoi
electroterapie si stricnina, masaj si plimbare progresiva.
Plagile operatorii sau accidentale sunt mai frecvente la cal si caine, interesand extremitatile nervilor.
Cele produse prin intelare sau taiere superficiala a nervului se vindeca usor daca nu sunt infectate, pe cand
plagile septice se complica cu nevrita. Plagile taiate, partiale si totale, au aproape intotdeauna caracter septic si
se complica cu nevroase. Alteori nervul sectionat degenereaza in portiunea lui distala, pentru ca apoi sa
regenereze si sa-si reia functia.
Simptomele se traduc prin tulburari senzitive, tulburari motirii, durere si tulburari trofice. Durerea apare
imediat si radiaza pe tot traectul nervului. Tulburarile senzitive sunt: anestezia, hiperestezia si nevralgia.
Prezenta acestora se cerceteaza cu acul. Aparitia furnicaturilor si usoara durere la presiunea pielii, anunta
restaurarea functiei senzitive.
Hiperestezia apare in intepaturi si sectiuni incomplete, nevrite interstitiale, induratii si cicatrici
febroase, perinervoase.
Tulburarile motorii constau din paralizie motorie, atonia muschilor paralizati si degenerescenta, ducand
la amniotrofie.
Tulburarile functionale produse de sectionarea nervilor sunt specifice fiecarui nerv, iar deformarile care
apar in zona dependenta se datoreaza muschilor antagonisti, ramasi activi. Asa spre exemplu sectionarea
facialului are ca urmare devierea buzei superioare pe partea opusa nervului sectionat.
Tulburarile trofice se manifesta prin subtierea pielii, vezicule si bule pe traectul nervului afectat, ulcere,
fungoase sangerande si dureroase, leziuni ce se constata frecvent in paralizia penisului la cal si in paralizia
radialului la caine. Osul sufera atrofie calcara, devenind susceptibil la fracturi iar articulatiile respective se
anchilozeaza in pozitii vicioase.
Prognosticul: este grav, cazurile de regenare a nervului fiind putine si primele semne ale acestui proces
reparator inregistrandu-se abia dupa 60-80 zile.
Tratamentul: comporta antisepsia mecanica riguroasa a plagii, sectionarea capteleor nervului cu
bisturiul (evitand foarfeca, ce produce compresiune) pentru a fi astfel vivifiate urmate de sutura nervului si a
plagii. Parenteral se administreaza sulfamide antibiotice, iodura de potasiu, vitamina B1 si stricnina, asociata
cu frectii, masaje, electroterapie.
Referitor la elongatiile si rupturile nervilor, acestea evolueaza similar sectionarii incomplete, respectiv
complete (totale), manifestandu-se initial prin durere vie care apoi este inlocuita cu anestezie si paralizie.
Elongatiile usoare se vindeca la scurt timp dupa reducerea fracturilor si luxatiilor care constituie una din
cazurile frecvente ale intinderii nervilor. Rupturile de nervi se pot complica insa cu nevrita ascendenta si
mielita traumatica. Tratamentul urmeaza indicatiei similare cu cele mentionate la contuziile nervilor.
BOLILE CHIRURGHICALE ALE MUSCHILOR
In acest cadru vom prezenta succint leziunile traumatice ale muschilor, respectiv contuziile si plagile,
apoi rupturile musculare, herniile si pseudoherniile musculare, luxatiile musculare, atrofiile musculare si
tumorile muschilor.
1. Contuziile musculare sunt frecvente si intereseaza de obicei muschii superficili. Aspectul
anatomo-patologic si clinic variaza in functie cu gradul contuziei de la simple echimoze la rupturi musculare
totale cu striviri si hematoame voluminoase.
Contuziile grave ce se pot complica prin infectii secundare. Tratamentul: se orienteaza in raport cu
gradul contuziei (vezi traumatologia generala).
2. Plagile musculare: se sistematizeaza dupa etiologie in: plagi prin intepare, plagi prin taiere, plagi
prin muscatura si plagi contuze.
In cazul plagilor taiate oblic sau transversal, se constata doua fenomene caracteristice:
- departearea celor doua capete musculare;
- hemoragia.
46
 Plagile musculare contuze sunt cele mai frecvente si cele mai grave, putandu-se complica cu
gangrena gasoasa.
Tratamentul: (vezi traumatologia generala)
3. Rupturile musculare sunt cele mai frecvente la cal in urma contractiilor musculare violente.
Ele pot fi complete sau incomplete. Cele mai dese localizari se observa la muschiul ilio-spinal in timpul
contentie in pozitie culcata, la noii nascuti in urma fatarilor distocice, la animalele adulte in urma lovirilor cu
copita sau cu cordonul.
Suprafata de rupere este franjurata (datorita ruperii fibrelor musculare la nivele diferite). Intre cele doua
capete rupte se formeza un hematom iar vindecarea se produce prin tesutul conjuctiv.
Simptomele rupturii musculare sunt locale si functionale. Initial, atrage atentia prezentei hematomului,
iar ulterior existenta tesutului conjuctiv reparator de consistenta crescuta in timpul contractiei si ceva mai
moale repaus. Durerea vie si importanta functionala constituie simptomele functuonale.
Astfel, in ruptura incompleta a oleido-mastoidianului si completa a bicepsului brahidial animalul face
sprijin in pensa; in ruptura gluteului superficial demiflexiune si pas scurt; in ruptura bicepsului femural si a
gluteului mijociu, membrul este tarat cu o miscare de cosire; in ruptura gastrocnemienilor si a perforatului
jaretul este flexat la maximum calcaneul atingand aproape linia solului si schiopatura grava.
Diagnostic: clinic; este destul de dificil de a preciza muschiul rupt.
Prognostic: in genere favorabil, in rupturi partiale, si rezervat in rupturi totale in care pot surveni:
cicatrici fibroase, miozite infectioase si metaplazii osoase.
Tratament: imobilizarea muschiului rupt si stimularea cicatrizarii la animalele mari, prin vezicatie si
repaus; la animalele mici, prin sututa, urmata de masaj si electroterapie.
4. Hernia musculara: este iesirea sub piele a unei portiuni din muschi prin traversul unei
rupturi accidentale a fasciei care il acopera.
Este relativ rara la animalele domestice, intalnindu-se la cabaline si cabaline in regiunea antebratului,
consecutiv lovirilor cu cornul si copita potcovita. Astfel sub piele apare o pseudotumora care creste progresiv.
Este nedureroasa. In repaus este evidenta si moale, reductibila prin palpare. In timpul contractiei aproape
dispare. In cazul orificiului herniar mic, se pot produce strangulari ale portiunii musculare herniate, traduse
prin durere vie si schiopatura intensa.
Diagnostic: clinic, prin diferentiere fata de pseudohernie, tumori (lipoame), chist sau varice.
Prognostic: rezervat; tratamentul este dificil.
Tratament: preventiv, vezicatie, bandaj sau pansament comprensiv; operator: sutura inelului fascial
cand acesta este mic, urmata de aplicarea unui pansament usor compresiv. Orificul herniar al fasciei se inchide
cu catgut in fir continuu, apoi pielea se sutureaza cu matase sau nylon in fire separate. Daca hernia musculara
este strangulata, portiunea de muschi strangula se rezeca apoi se procedeaza la sutura.
5. Pseudohernia musculara este iesirea sub piele a unui rupturi accidentale a fasciei care il
acopera, a unui capat muscular rupt partial. Difera de hernia musculara adevarata prin aceea ca, apare brusc
dupa un efort puternic, iar in timpul contractiei persista si este mai mare in dimensiuni pe cand in repaus este
mai putin aparenta. Aspectul clinic si conduita terapeutica sunt similare cu cele din rupturile musculare.
6. Luxatia musculara este deplasarea unui muschi din pozitia sa anatomica, fiind frecventa la
muschii lungi, care in anumite imprejurari, ies din culiza osoasa din care aluneca, plansadu-se inaitea sau
inapoia acestuia. Se poate observa la taurine si, foarte rar la cabaline, interesand muschiul biceps brahi sau
muschiul biceps femoris.
Luxatia bicepsului femural (lungul vast) la taurine, se produce, inapoia trocanterului, fiind conditionata
de o predispozitie individuala, eforturi puternice de tractiune sau alunegari. La cabaline aceasta luxatie se
produce inaintea trocanterului, avand drept cauza fractura tuberozitatii ischiale si desirarea muschiului la
insertia de pe ischium.
Simptome: imposibilitaea inflectiunii coxofemurale. Marginea anterioara a muschiului biceps femuris
apare ca o coarda dura, nedureroasa, intinsa intre extremitatea proximala a femurului si creasta tibiala.
In mers membrul afectat este intins si rigid tarand in abductie si inapoi.
Luxatia bicepsului femural poate fi temporala (recidivanta) si definitiva.
47
 Diagnostic: anatomo-clinic. Luxatia bicepsului femural trebuie diferentiata de luxatia falsa a rotulei
prin examinarea atenta a regiunii grasetului.
Prognostic: rezervat deoarece boala poate scoate animalul din serviciu. Alteori dupa un repaus prelungit
si ingrasarea animalului, boala cedeaza, vindecandu-se fara recidive intrucat grasimea infiltreaza muschiul si il
impinge in pozitie normala.
Tratamentul: conservator: repaus, ingrasare, vezicatie; chirugical: miotomia si aponevrotomia
bicepsului femural la 8-10 cm sub trocater urmata de tratamentul antiinfectios local si general.
7. Atrofia musculara (amniotrofia) este miscorarea unui muschi sau au unui grup de muschi, in
urma tulburarilor de nutritie si a inactivitatii. Din punct de vedere etiopatogenetc si clinic se deosebesc
urmatoarele tipuri de amniotrofie:
a) Amniotrofia de origine functionala datorita imobilizarii regiunii timp indelungat prin
bandaj, precum si datorita schiopatarilor repetate si persistente in fracturi, sparven, artrite, afectiuni podale, etc,
cand sunt lezati de regula muschii glutei (fesieri).
b) Amniotrofia de origine musculara datorita emboliilor si trombozei arteriale
c) Amniotrofia de origine nervoasa datorita parezelor si paraliziilor.
Amniotrofiile pot fi unilaterale de natura traumatica, si multilaterale de natura toxica sau
infectioasa.
Tratament: preventiv: inlaturarea cauzelor ce determina amniotrofia; curativ: masaj,
mecanoterapie (plimbari, pasunat in aer liber), electroterapie, neurotonice, stricnina si vitamina B1, iar la
animalele mari cauterizari si vezicatie.
8. Tumorile muschilor pot fi: primare, asa cum este miosaroomul, care creste antrofiind si
distrugand fibrele musculare, ele pot fi de asemenea, secundare ca urmare a proceselor de diseminare tumorala.

BOLILE CHIRUGICALE ALE FASCIILOR

Acestea sunt reprezentate de: plagi, rupturi, retractii si tumori fasciale.
1. Plagile fasciilor sunt: accidentale concomitente cu plagile muschilor si operatorii in
nevrectomia medianului si a tibialului posterior.
Datorita tensiunii si structurii fibroelastice, fasciile sunt foarte rezistente la infectie.
2. Rupturile fasciilor sunt rare. Se observa la taurine si cabaline in urma lovirii cu cornul sau
copita, fiind insotite frecvent de hernii musculare. Tratamentul este conservator sau operator si a fost descris la
herniile musculare.
3. Retractiile fasciilor frecvente la cabaline si mai rare la taurine, aparand ca fenomen
secundar in reumatismul muscular, surmenaj si intoxicatii. In etiopatogenia lor se inorimineaza modificari
fizico-chimice ale muschilor, care duc la retractia fasciilor si a tendoanelor, urmata de afectarea directiei
razelor osoase si aparitia defectelor de aplomb. Astfel retractia fasciei gambiere determina pasul de cocos
(sparvenul sec); cea a lanierei fibroase a bicepsului determina aroarea, iar retractia bridei de intarire a
perforantului contribuie la producerea buleturii. Dat fiind ca retractia fasciilor este strans legata de retractia
tendoanelor ea se remediaza prin tenotomie (vezi lucracri practice).
4. Tumorile fasciilor: fibroame, sarcoame si cu o frecventa mai mare osteoame. La membre ele
opt produce schiopaturi de diferite intensitati. Tratamentul este resprezentat de ablatia totala si precoce.
BOLILE CHIRUGICALE ALE TENDOANELOR
Acest cadru morbid cuprinde contuzii, plagi, rupturi, luxatii, tendinite si retractii.
1. Contuziile tendoanelor intereseaza, indeosebi, tendoanele reflexoriilor, falangelor, fiind
produse frecvent prin loviri cu copita.
Se caracterizeaza prin tumefactie edematoasa , durere si schiopatura. Prognosticul este de regula
favorabil, iar tratamentul cel indicat la studiul contuziilor.
2. Plagile tendoanelor se pot produce prin intepare, taiere si contuzie. Cele contuze sunt

48
intotdeauna accidentale si deosebit de grave, complicandu-se cu infectii piogene. Plagile accidentale ale
tendoanelor sunt produse prin cuiul de strada ( la aponevroza plantara), prin taiere in accidentele de strada sau
prin taiere cu toporul si intepare cu furca de catre rau-voitori.
Plagile taiate ale tendoanelor pot fi complete si incomplete, dupa cum sectioneaza transversal tendonul,
total sau partial. De asemenea, dupa directia lor pot fi longitudinale, oblice si transversale.
Cand distanta intre cele doua cpete sectonate ale tendoanelor este mica , intre ele se formeaza un
hematom( cheag fribinos), care prin organizare cojunctiva duce la vindecare in 2-3 luni. Cicatrizarea se
realizeaza pe seama tesutului conjunctiv lax peritendinos si tendinos.
Diagnosticul se bazeaza pe aspectul anatomo clinic, dominat de impotenta fuctionala direct
proportionala cu gravitatea plagii.
Prognosticul variaza dupa tendonul atins si existenta complicatiilor septice. Sectionarea unui flexor al
falangelor este mai grava decat a unui extensor, iar plagile septice se complica cu javart tendinos, sinovite
purulente si keloide.
Tratamentul: antisepsie mecanica , drenaj, bandaj inamovibil ferestruit, tenorafie,grefe tendinoase.
Cicatrizarea planului tendinos este stimulata prin hemo-pansament sulfamidat, eter iodoformat 10 % sau
plombaj cu cicatrizin. Infectia se previne prin sulfamido si penicilinoterapie generala, 5-6 zile. Daca la cabaline
si taurine regiunea tendonului sectionat nu se preteaza la imobilizare prin bandaj, se practica vezicatia.
3. Javartul tendinos ( tendinita purulenta) este inflamatia supurativa a tendonului, frecventa la
cabaline si taurine ca o complicatie a plagilor, apceselor, cositurii si a aricelei gangrenoase.
Se caracterizeaza prin necroza pielii, tendoanelor si ligamentelor, produsa de o flora polimicrobiena in
care predomina Spherophorus necrophorus, stafilococul si steptococul.
La taurine apare ca o complicatie a fibrei aftoase si ca o faza evolutiva a panaritiului.
Simtome locale : tumefactie, caldura, durere,zone fluctuente care care fistulizeaza, eliberand un puroi
gri-verzui murdar, foarte fetid.
Simptome functionale: schiopatura de gradul III sau IV.
Simptome generale: tristete, inapetenta, febra, mucoasele aparente congestionate si infliltrate.
Diagnostic: anatomo-clinic.
Prognostic: grav; complicatii:tenosinovite purulente, javart cartilaginos, artrite purulente, septicemie si
piemie.
Tratament : ( vezi plagile tendinoase infectate).
4. Ruptura tendinoasa este intrerupere accidentala a continuitatii unui tendon, fara
producerea unei plagi cutanate. Ea poate fi : partiala si totala.
Ruptura tendinoasa recunoaste cauze favorizante, reprezenate de leziuni inflamatorii si degenerative ale
tendonului si cauze determinate intre care primeaza contractiile musculare violente din timpul scularii bruste
ale animalului, alunecarilor, etc.
Rupturile tendinoase se produc la locul de insertie cu smulgeri partiale de os. La taurinese observa la
coada jaretului (tendonului Achile) iar la cabaline intereseaza: fibularis tertius, perforantul si perforatul,
interososul median si tendonul lui Achile.
Simtomele sunt locale : tumefactie , durere, hematom, si functionale: sprijin si schiopatura
caracteristica. In ruptura perforantului, sprijin pe calcaie, in cea a interosului median buletul coborat atinge
solul; in ruptura tendonului lui Achile, toata regiunea metatarso-falagiena atinge solul (calcatura de ura sau
plantigrada); in ruptura lui fibularius tertius, sprijin normal, dar deplasarea imposibila, deoarece flexiunea
femurului pe gamba nu se mai face, iar coada jaretului este flasca.
Prognosticul este grav. Vindecari mai rapide se obtin numai in ruptura lui fibularius tertius si a
tendonului extensor al falangelor.
Tratament: repaus, imobilizarea regiunii prin bandaj ghipsat, iar la animalele mari, aparat de suspentie.
5. Luxatia tendonului este deplasarea anormala si permanenta a tendonului din culisa sa
osoasa.
Frecventa este redusa la animale. Se observa la cabaline interesand flexorul superficial al falangelor de
la membrul posterior, iar la taurine, tendonul muschiului infraspinam.
49
 Simptome locale: perceperea tendonului luxat prin palpare.
Simptome functionale: schiopatura de diverse intensitati in raport cu tendonul afectat. Aria este grava si
persista in cazul luxatiei interne a flexorului superficial al falangelor. Luxatia tendonului muschiului
infraspinam la taurine, produce in mers alunecarea tendonului inapoia trositerului, uneori extensia nefiind
posibila, alteori numai jenata.
Prognostic: luxatia interna a flexorului superficial al falangelor de la membrul posterior este incurabila.
Luxatia tendonului muschiului infrasinam se vindeca prin repaus prelungit.
Tratamentul: sutura cu fir metalic a tendonului pe calcaneum, respectiv pe trositer. In practica se
utilizeaza insa larg repausul si vezicatia.
6. Tendinita este inflamatia tendonului, denumita inca efort al tendonului sau clacaj.
Frecventa este maxima la caii de viteza, interesand tendoanele flexorilor de la membrele anterioare.
Dupa etiologie tendinita poate fi: aseptica sau plastica, infectioasa si parazitara.
Tendinita aseptica se produce prin eforturi de viteza care determina distensiunea si ruperea partiala a
fibrelor tendinoase. Este favorizata de conformatia defectuaza, aplombul neregulat, potcovitul incorect si
terenul dur.
Din punct de vedere evolutiv tendinita asepctica este acuta si cronica.
Sub aspect anatomo-patologic tendinita aseptica poate fi: parenchimatoasa, interstitiala si peritendinita.
Simptome locale: tumefactie, caldura, durere, iar din profil aspectul de abdomen de peste sau boseluri
tendinoase, perceptibile la palpare pe membrul ridicat. Treptat fenomenele infalmatorii cedeaza locul tendinitei
fibroase cronice numita TENONCUS.
Simptomele functionale: schiopatura precoce imediat dupa efort sau tardiva, de intensitate variabila.
Diagnostic: anamnetic si anatomo-clinic, examinand animalul in statiune si in mers.
Prognostic: localizarile in regiunea distala si prozimala a tendonului sunt mai grave, deoarece
inflamatia cuprinde si tecile sinoviale.
Tratament: preventiv respectarea normelor de zooigiena, antrenament metodic, potcovit corect,
aplicarea de fesi elastice si hidroterapie rece dupa eforturile deosebite. Potcovirea ortopedica a tineretului si
antrenarea lui sistematica au un aport pretios.
Curativ in formele acute: repaus, despotcovire, asternut bogat si curat.
Combaterea durerii si a fenomenului inflamator prin hidroterapie rece (dusuri, bai, compresii cu solutii
Burow, acetat bazic de Pb, sulfat de Mg, schimbate din ora in ora) si blocajul cordoanelor dureorase din 4 in 4
zile. Cand fenomenul inflamator cedeaza hidroterapia rece se inlocuieste cu masaj zilnic sau la doua zile. Daca
inflamatia persista se face din doua in doua zile frictiuni cu iod gaiacolata.
In forma cronica: cauterizare, vezicatie, pansament protector.
Tendinita infectioasa este o complicatie a unor boli infectocontagioase ca: gurma, febra tifoida,
pasteureloza, anazarca, bruceloza, etc, sau o urmare fireasca a unei sinovite septice cand tendonul participa la
inflamatia tecii sale.
Localizare: tendonul flexor al falangelor la nivelul tecilor carpiana, tarsiana, sesamoidiana.
Simptome: locale: tumefactie, caldura, durere, fistule din care se scurge sinovie purulenta cu aspect de
jumari.
Simptome functionale: schiopatura intensa.
Diagnostic: anato-topografic si clinic.
Prognostic: grav, foarte rebela la tratament.
Tratament: antisepsie mecanica, drenaj, penicilinoterapie intrasinuviala, bandaj gipsat ferestruit sau
vezicatoare, tratament antiinfectios general si tratament stimulativ; autohemoterapie, proteinoterapie, etc.
Tendinita parazitara este infectarea tendonului cu larvele nematodului Onchorcerca reticulata.
Localizarea cea mai frecventa, la nivelul intercsosului median desmita parazitara.
Simptome: durere vie la palpare, schiopatura, iar uneori nodozitati pe traectul tendonului afectat.
Diagnosticul este dificil si se bazeaza pe evolutia lenta si rezistente la tratament.
Prognostic: grav; nu exista tratament specific. Paleativ se aplica tratamentul indicat la tendinita
aseptica.
50
 RETRACIA TENDOANELOR
Retracia sau scurtarea tendoanelor este o boal a acestora caracterizat printr-o atitudine vicioas a
articulaiei cu devierea razelor osoase ce formeaza articulatia respective.
Se observa mai frecvent la cal si la caine si mult mai rar la rumegatoare, localizarea la tendoanele
flexorilor membrelor, contribuind la producerea buleturii, arcarii si pasului de cocos sau eparven sec.
Etiologic se deosebeste o retractie congenitala si una castigata .
Retractia congenitala se observa la manz si la vitel, localizata la tendoanele flexorilor metacarpului si ai
falangelor si se crede ca s-ar datora pozitiei anormale a fatului in uter, dezvoltarii insuficiente a muschilor
extensori, deficientei in dezvoltarea scheletului sau a musculaturii sau consecutiv unei omfalite sau
omfaloflebite aparute imediat dupa patare si care s-a complicat apoi cu tenosinovita marii teci sesamoidiene
urmata de retractia tendoanelor flexorilor.
Cat priveste retractia castigata, aceasta se observa la animalele adulte si s-ar datora unor cauze foarte
variate. La baza lor ar sta un proces inflamator aparut in urma unei leziuni traumatice localizata la nivelul
articulatiilor, tendoanelor, muschilor, nervilor sau concomitent la nivelul muschilor si articulatiilor, la nivelul
muschilor si nervilor, etc. De aceea, clinic, vom deosebi retractii artrogene, retractii tendogene, retractii
miogene, retractii neurogene, retractii mio-artrogene, retragtii mio-neurogene, etc.
In toate insa rolul important este jucat de muschi pentru ca in el are loc intregul metabolism si el este
acela care trece prin trei etape succesive: contractie, contractura si retractie care in ultima instanta se
repercuteaza asupra tendonului.
Contractia este functia normala a muschiului ca rezultat a unei excitatii. In timpul executarii ei, fibrele
musculare se scurteaza si isi apropie insertiile in vederea producerii miscarilor. Ea este urmata de contractura,
care provoaca scurtari musculare ce mentin razele osoase intr-o pozitie fortata mai mult sau mai putin
permanenta. Contractura poate fi activa sau pasiva. Cea activa disapare sub actiunea narcozei sau a anesteziei
locale, pe cand cea pasiva nu.
Contractura activa este de lunga durata si poate provoca scurtari musculare ireversibile care trec in
retractie. Astfel, in azul unui proces inflamator cronic la nivelul buletului sau genunchiului, articulatia
respectiva cauta sa ia o atitudine in care ligamentele sa fie relaxate si capacitatea articulara maxima, suficienta
pentru hiperproductia de sinovie ce are loc in aceasta imprejurare. In asemenea caz, atitudinea de demiflexiune
este cea mai des observata deoarece ea este cea mai convenabila pentru animal, intrucat este cea mai putin
dureroasa. Contractura muschilor flexorice mentin razele osoase in aceasta pozitie se produce pe cale reflexa,
punctul de plecare a reflexelor fiind suprafata sensibila a sinovialei articulare si a ligamentelor. Acesti muschi
sub actiunea de lunga durata a reflexelor vor suferi modificari a natomo-patologice ce duc la scleroza. Se
produce a atrofie a fibrelor musculare striate si o dezvolatare a tesutului conjunctiv interfascicular care apoi se
slerozeaza si se retracta scurtand in acelas timp muschiul si tendonul. Aceste modificari sunt datorate reactiilor
fizico-chimice ce se petrec in muschi si in primul rand acumularii exagerate de acizi organici. Acestia
determina modificari si asupra fibrei colagene din structura tendonului. Ea isi modifica caracterele fizice, se
scurteaza din ce in ce mai mult mentinand si agravand pozitia vicioasa a articulatiei.
Dar in acest proces de retractia tendinoasa, in special la manz, un rol important il joaca si lipsa
vitaminei B1 si D. Astfel lipsa vitaminei B1 duce la acumularea acizilor organici, in special piruvic si lactic, in
sange si in muschi, producand tulburari musculare si nervoase care ajuta la producerea retractiilor tendinoase,
iar lipsa vitaminei D, impiedicand absorbtia, mobilizarea si fixarea sarurilor de calciu si fosfor, tulbura
osificatia scheletului si ajuta la producerea contracturilor musculo-tendinoase.
ARCAREA
Arcarea este un defect de aplomb caracterizat prin ducerea genunchiului inaintea liniei de aplomb
datorita retractiei muschilor flexo-extern si oblic ai metacarpului.
Poate sa fie congenitala sau castigata si se observa la cabaline si taurine atat la tineret cat si la adulti. La
tineret se crede ca este mai mult de natura infectioasa, iar la adult ca este o consecinta a uzurii.
Arcarea la tineret se observa mai ales la rasele ameliorata si micsoreaza mult valoarea economica a
animalului.

51
 Se crede ca este de natura infectioasa deoarece tecile sinoviale tendinoase din regiunea genunchiului la
noii nascuti sunt frecvent sediul unor procese inflamatorii septice ca o consecinta a infectiilor ombilicale si a
deficientelor in dezvoltarea scheletului epifizelor articulare ale genunchiului.
Boala se observa mai ales la tineretul nascut din mame care in timpul gestatiei au fost hranite cu furaje
sarace in saruri minerale si in vitamine.
Sinovita determina pe cale reflexa contractura flexorilor metacarpului pentru a mentine articulatia
genunchiului in demiflexiune, pozitiecea mai putin dureroasa. Muschii flexori sub actiunea de lunga durata a
contractiei se vor scurta ireversibil suferind modificarie anatomo-patologice ce duc la retractia musculo-
tendinoasa, deci la arcare.
Diagnosticul este usor de stabilit dupa atitudinea vicioasa a genunchiului.
Prognosticul in general depinde de ingrijirile si conditiile igienice la care sunt supuse animalele
bolnave. Arcarea produca in urma deficientelor in dezvolatarea scheletului si a muschilor, se amelioreaza cu
varsta si printr-o igiena buna. Cea de natura infectioasa se poate vindeca daca este tratata la timp si nu au
aparut complicatii si la nivelul pulmonilor.
Tratamentul trebuie sa asigure conditii igienice foarte bune pentru o dezvoltare armonioasa a
animalului. Tinerea lui in libertate pe o pasune bogata si hranirea cu furaje bune si bogate in vitamina B1, D si
C, sunt adesea suficiente pentru a obtine vindecarea.
Ciculatia in muschi bolnavi se activeaza prin frictiuni zilnice cu alcool camforat 10% si prin masaj.
Administrarea de vitamina D2 si drojdie de bere da rezultate bune. Drojdia de bere prin aportul mare de
vitamina B1, restabileste echilibrul functional normal al muschilor impiedicand acumularea acidului piruvic si
lactic. Se administreaza zilnic la animalele mari 0,25-0 gr, 50 gr. Drojdie de bere uscata pe kg. greutate vie, la
cele mijlocii 0,5-1 gr. Iar la cele mici 1-3 gr.
In combaterea infectiei si pentru neutralizarea toxinelor microbiene, se indeparteaza focarul primar si se
aplica seroterapia antistreptococica polivalenta si penicilinoterapie, iar atitudinea vicioasa se corecteaza si se
limiteaza miscarile genunchiului prin aplicarea unei fesi de flanela.
In cazurile grave in care acest tratament n-a adus nici o ameliorare, se poate incerca
operatiamiotenotomie suscarpiana.
La animalele adulte, arcarea se datoreaza unor cauze multiple. Astfel, caderile in genunchi, artrita
cronica si sinovitele tendinoase ale genunchiului sunt cauzele cele mai frecvente care determina retractia
flexorilor metacarpului iar muncile obositoare si grele prin uzura articulara ce produc, sunr adeseori cauze
favorizante.
In toate aceste imprejurari, genunchiul este indoit si dus inaintea liniei de aplomb deoarece aceasta
pozitie este cea mai putin dureroasa.
Uneori retractia flexorilor metacarpului este insotita si de retractia flexorilor falangelor. In asemenea
caz arcarea este isotita si de buletura.
Prognosticul arcarii la animalul adult este mai grav decat la tineret. El depinde de gradul devierii
genunchiului si de cauza ce a favorizat aparitia ei.
Arcarea produsa de artrite si tenosinovite este mult mai grava decat cea produsa de de uzura survenita
in urma muncilor obositoare.
Tratamentulconsta in repausul animalului si in asigurarea conditiilor cat mai bune pentru vindecarea
afectiunilor genunchiului si deci inlaturarea reflexelor dureroase.
Ca atare vom trata corect contuziile, artritele si tenosinovitele genunchiului si vom stimula functia
normala a muschilor flexori prin frictiuni zilnice cu alcool camforat 10%, masaj si vitaminoterapie B1 si C.
Daca devierea genunchiului este foarte pronuntata, vom practica operatia de miotenotomie dubla a
flexorilor metacarpului. Oportunitatea operatiei se stabileste in raport de varsta si starea generalaa animalului.
Operatia este indicata la animalele tinere, in stare de intretinere buna si cu valoare zootehnica mare.
BULETURA
Buletura este un defect de aplomb caracterizat prin ducerea inainte a razelor osoase ce formeaza
articulatia buletului.

52
 Aceasta deviere se produce consecutiv retractiei tendoanelor flexorilor falangelor si dupa cum refractia
este mai mult sau mai putin pronuntata, se pot distinge trei grade de buletura:
1. Buletura de gradul I. Fluerul si chisita sunt pe aceeasi linie si unghiul buletului nu mai exista.
2. In buletura de gradul II, buletul este impins inainte si formeaza un unghi deschis inapoi.
3. In buletura de gradul III, buletul este impins foarte mult inainte depasind verticala dusa prin fruntea
copitei.
Ca si arcarea, se intalneste la cabaline si taurine, atat la tineret cat si la adult si poate fi congenitala sau
castigata. La tineret de cele mai multe ori este de natura infectioasa, iar la adult apare in urma eforturilor de
munca.
Etiologia si patogenia buletului atat la tineret cat si la adult sunt aceleasi ca si in arcare.
Simptomatologia . Boala incepe printr-un mers dificil cu membrele posterioare duse mult sub corp.
Apoi se constata din ce in ce mai evident atitudinea vicioasa a buletului. Sprijinul se face in frunte. Cand
defectul de aplomb este foarte pronuntat, animalul cade adesea pe bulet, producandu-si plagi care pot merge
pana la deschiderea articulatiei. In unele cazuri devierea inainte a buletului poate sa fie atat de exagerata, incat
animalul calca pe fata anterioara a chisitei si copitei.
Diagnosticul este usor de stabilit dupa atitudinea vicioasa a buletului.
Prognosticul este variabil. Buletura congenitala aparuta in urma deficientelor in dezvoltarea scheletului
de obicei se vindeca relativ repede dupa o ingrijire igieno-dietetica buna. Cea de origine infectioasa este
totdeauna grava, deoarece are un mers lent si progresiv, iar cand devine cronica, se considera incurabila.
Tratamentul buleturii la tineret este diferit in raport cu gradul bolii. In buletura de gradul I nu este
nevoie de un tratament special. Lasarea animalului in libertate la pasune si completarea hranei in timpul
alaptarii cu barbotaje de faina de orz si ovaz si cu vitamina B1 si D2 sunt suficiente pentru a aduce in scurt
timp vindecarea.
In buletura de gradul II si III, atitudinea vicioasa a buletului se corecteaza prin blocaj novocainic urmat
de aplicarea unei fesi de flanela in jurul buletului sau de aplicarea unui bandaj gipsat. Aplicarea unei potcoave
mici de aluminiu cu fruntea prelungita si putin ridicata ajuta mult la lungirea flexorilor. In unele cazuri se pot
utiliza niste dispozitive numite ortosoame formate dintr-o potcoava de aluminiu prelungita si ridicata in
frunte. In asemenea cazuri insa, animalul trebuie supravegheat mult timp pana se obisnuieste cu portul lor.
Circulatia din muschii flexori in contractura se va activa prin masaj sau frictiuni zilnice cu alcool canforat
10%, iar functia lor normala se va stimula prin vitaminoterapie B1, D2 si C.
La aceste animale nu se recomanda practicarea tenotomiei, deoarece nu da rezultate.
In buletura de natura infectioasa, ca si in arcare, se indeparteaza focarul primar de infectie si se face
penicilinoterapie locala si generala.
Cat priveste buletura animalului adult, in practica ea se observa mai frecvent la caii de tractiune si este
de origine mio-artrogena sau tendogena. Apare de obicei consecutiv unei boli dureroase si persistente care
impiedica sprijinul normal al membrului si provoaca pe cale reflexa contractia, apoi contractura si retractia
muschilor flexori ai falangelor care aduc articulatia buletului in demiflexiune, pozitie cel mai putin dureroasa.
Aceasta pozitie se realizeaza in special prin actiunea perforantului ajutat de perforat. De aceea buletura poate fi
produsa de retractia perforantului sau a perforatului.
In buletura membrelor posterioare sprijinul se face in pensa pe cand in cea a membrelor anterioare,
sprijinul se face pe toata fata palmara.
Diagnosticul se stabileste foarte usor tinand seama de pozitia vicioasa a buletului.
Prognosticul bolii la adult este considerat grav din punct de vedere economic, deoarece chiar dupa
vindecare in urma operatiei, animalul nu mai poate fi intrebuintat decat la un serviciu usor, la pas.
Tratamentul este preventiv si curativ.
Vom evita aparitia buleturii la animalul adult, utilizandu-l la serviciu in mod rational, corectandu-i
anumite defecte de aplomb printr-un poctovit ortopedic si administrandu-i o alimentatie bine echilibrata care sa
asigure toate elementele necesare bunei functionari ale organismului.
De asemenea toate bolile buletului, ale articulatiilor interfalangiene si ale copitei vor fi tratate judicios
si se va tine animalul in repaos pana la vindecarea lor completa.
53
 Odata boala aparuta, se va tine animalul in repaos, se va activa circulatia si se vor asigura schimburile
nutritive si eliminarea acizilor organici din muschii flexori ai falangelor prin masaj, frictiuni cu alcool canforat
10% si prin vitaminoterapie B1 D2 si C si se va folosi un potcovit ortopedic ridicand calcaiele. Daca defectul
de aplomb persista si progreseaza se va recurge la tenotomia palmara sau plantara urmata imediat de aplicarea
unei proteze speciale. Operatia readuce la normal aplombul defectuos, dar animalul ramane cu o valoare
economica scazuta, deoarece nu poate fi utilizat decat la un serviciu usor si la pas. Succesul operatiei este cu
atat mai mare cu cat modificarile suferite de muschi si tendoane sunt mai putin intense si cu cat tendoanele
sunt mai putin aderente atat intre ele cat si cu tesuturile vecine. Cand tendoanele formeaza o masa aderenta cu
fluierul operatia este contraindicata, deoarece prin practicarea ei nu se va reusi sa se ajunga la un aplomb
normal.
In mod obisnuit, in buletura se practica tenotomia perforantului, deoarece el este solicitat in primul rand
si el sufera retractia. Atunci insa, cand prin tenotomia lui nu se reuseste sa se readuca aplombul normal, se
recurge si la tenotomia perforatului.
BOLILE TECILOR SINOVIALELOR TENDINOASE

innd cont de modificrile anatomo-patologice ce se produc n urma instalrii unui asemenea proces
inflamator la nivelul unei teci sinoviale tendinoase precum i de aspectul lichidului sinovial, sinovitele acute
pot fi uscate, seroase, fibroplastice, infecioase i purulente.
SINOVITA TENDINOAS USCAT.
Sinovita tendinoas uscat sau crepitant se observ la cabalinele adulte n special la nivelul tecilor
sinoviale tendinoase ale genunchiului i se produce n urma eforturilor de munc prea mari la care este supus
animalul.
Se caracterizeaz printr-o congestie a stratului extern al tecii sinoviale tendinoase afectate, cu prezena
unui exudat fibrinos n cantitate mic i cu descuamarea stratului celular intern al tecii.
Simptomatologia. Boala se manifest printr-un mers jenat cu o sensibilitate crescut a regiunii bolnave.
n staiune genunchiul este uor arcat i sprijinul dureros. n mers se aude un zgomot uor de crepitaie dat de
frecarea ntre ele a foielor tecii sinoviale i ale depozitului fibrinos din interiorul ei. Este aa numita crepitaie
caracteristic tenosinovitelor uscate.
Prognosticul este n general favorabil.
Tratamentul const n repaus i hidroterapie rece urmat de uoare revulsii locale cu tinctur de iod i
gaiacol. Se mai poate folosi cu rezultate foarte bune acetatul de hidrocortizon sau A.C.T.H. administrat
intramuscular de 2 ori pe sptmn cte 70-300 mg. dup gretatea animalului, sau local n injecii n teaca
sinovial n doz de 50-80 mg.

SINOVITA TENDINOAS SEROAS

Aceast form clinic de tenosinovit se observ foarte des la cabaline i mai rar la taurine. Ea este cea
mai frecvent form clinic de tenosinovit ntlnit n practic. Secaracterizeaz printr-o inflamaie intens i
o cantitate mare de exudat seros n teaca sinovial care destinde fundurile de sac.
Se constat n special la caii tineri localizat n urma eforturilor de munc, n urma entorselor i a
diferitelor traumatisme.
Simptomatologia. Regiunea bolnav este tumefiat, cald i dureroas. Tumefacia intereseaz i
esutul conjunctiv din jurul tecii sinoviale bolnave. Fundurile de sac sinoviale sunt bin evideniate. La palpaie
teaca este destins i prezint fluctuen net. n repaus regiunea bolnav este inut n demiflexiune iar n mers
animalul chioap mai mult sau mai puin n raport cz importana tecii sinoviale afectate.
Diagnosticul se pune uor pe baza semnelor clinice.
Prognosticul n general este favorabil.
De obicei sinovita acut seroas se resoarbe, dar sunt i cazuri cnd ea trece n stare cronic sau se
complic cu sinovita purulent.
Tratamentul este preventiv i curativ.
54
 Profilaxia bolii se face utiliznd animalul n mod raional la munc dup un antrenament progresiv i
asigurndu-i condiii igienico-dietetice corespunztoare.
Tratamentul curativ ncepe prin repausul animalului i combaterea durerii i a fenomenelor inflamatorii
prin hidroterapie rece sub form de comprese, duuri sau bi reci. Se aplic pe regiunea bolnav pansamente
umede i reci cu soluie Burrow sau se fac duuri cu ap rece. Resorbia exudatului se activeaz prin friciuni
cu tinctur de iod i gaiacol 10% din 2 n 2 zile. Dac rezultatele obine prin aceast medicaie nu sunt
mulumitoare, se aplic o vezictoare sau se recurge la cauterizare asociat cu vezictoare.
Dac lichidul sinovial este n cantitate mare, se poate face puncia aseptic a tecii cu extragerea pe ct
posibil total a lichidului i injectarea n interiorul tecii a 50-100 mgr. acetat de hidrocortizon sau de predinsolon
odat sau de 2 ori la interval de 3 zile. Acest tratament local este continuat cu administrarea intramuscular a
hidrocotizonului de 2 ori pe sptmn cte 100-300 mgr., n raport cu greutatea animalului.
Regiunea bolnav se va imobiliza printr-un pansament uor compresiv care se menine pn la
dispariia fenomenelor inflamatorii.
SINOVITA TENDINOAS FIBROPLASTIC
Sinovita fibroplastic se caracterizeaz prin organizarea exudatului sinovial care se transform n
membrane se fibrin ce se dispun pe faa intern a pereilor tecii sinoviale i fac ca teaca sinovial s adere de
tendon limitndu-i micrile. Se produce astfel aa numita anchiloz tendinoas. Tendonul astfel anchilozat se
retract determinnd impotena funcional i deformarea regiunii.
Boala apare consecutiv entorselor, luxaiilor, sinovitelor uscate i traumatice i se observ la cal mai
ales la marea teac sesamoidien ducnd adesea la buletur.
Simptomatologia. Regiunea bolnav este deformat,tumefiat, cald, i dureroas. Animalul prezint o
chioptur pronunat care n timpul mersului se intensific. n repaus membrul bolnav este inut naintea
liniei de aplomb, n demiflexiune. La palpaie teaca sinovial este dur, de consisten fibroas.
Diagnosticul se stabilete pe baza semnelor clinice i mai ales pe faptul c regiunea este deformat iar
la palpaie teaca sinovial are o consisten indurat.
Prognosticul n general este grav deoarece niciodat nu se reuete ca regiunea s-i recapete aspectul i
funcionalitatea normal.
Tratamentul urmrete n primul rnd suprimarea durerii iar n al doilea rnd combaterea anchilozei
tendinoase i prevenirea retraciei tendonului.
n acest scop se fac injecii pe traiectul cordonului vasculo-nervos corespunztor tecii sinoviale bolnave
cu novocain 4% sau cu fenol-novocain. Acestea permit ca animalul s se poat deplasa fr durere i astfel
s se poat desprinde aderenele tenosinoviale. Pentru resorbia membranelor fibrinoase se va face masaj zilnic
cu o pomad cu iodur de potasiu 10%. n acelai scop se poate aplica o vezictoare sau linii de foc asociate cu
vezictoarea.
Retracia tendoanelor se evit printr-un potcovit ortopedic, ridicnd clciele, asociat cu
vitaminoterapie B1 i C.
SINOVITA TENDINOAS INFECIOAS
Sinovita tendinoas infecioas este o complicaie a unor boli infecioase cu caracter general ca febra
tifoid, gurma, morva, tuberculoza, durina, variola, agalaxia, colabaciloza, infeciile puerterale, etc., sau a unor
infecii purulente, omfalite, omfaloflebite, cnd putem observa i sinovite acute seroase, sero-fibrinoase sau
seropurulente.
Asemenea cmplicaie se observ mai mult la animalele tinere i de obicei apare simultan la mai multe
teci sinoviale tendinoase.
Este datorat fie dezvoltrii microbilor n teaca sinovial tendinoas, fie aciunii iritante a toxinelor
microbiene i poate s apar n perioada de rezoluie a bolii primare, n perioada de convalescen a ei sau cnd
aceasta este deja vindecat.
Simptomatologia. Tenosinovita infecioas se manifest clinic printr-o chioptur uneori foarte
puternic localizat la unul sau la mai multe membre. Teaca sinovial afectat prezint o tumefacie
edematoas, cald i foarte dureroas, cu destinderea pereilor ei ceea ce face s se perceap o fluctuen net.

55
Aceste modificri pot interesa mai multe teci sinoviale simpultan i foarte frecvent pot cuprinde i sinovialele
articulare lund chiar un caracter ambulatoriu.
n mod obinuit sinovitele infecioase nu abcedeaz. Se pot ntlni ns i cazuri cnd ele abcedeaz i
n urma deschiderii spontane pot prezenta una sau mai multe fistule.
n afar de aceste semne locale, se constat i manifestri generale. Animalul este trist, abtur, pofta de
mncare este mult modificat mergnd pn la inapeten iar temperatura ajunge la 39-40 0 C.
Diagnosticul se pune uor pe baza senelor clinice i mai ales a modificrilor anatomo-patologice locale.
Prognosticul este rezervat spre grav n raport cu gravitatea leziunilor i cu localizarea bolii.
Tratamentul este profilactic i curativ.
Profilaxia se refer la combaterea bolii primare.
Tratamentul curativ urmrete calmarea durerii, localizarea infeciei, sterilizarea tecii bolnave, resorbia
exudatului sinovial i stimularea mijloacelor de aprare i refacere ale organismului. Acest tratament este local
i general.
Ca tratament local, se va punciona aseptic teaca sinovial bolnav i dup scoaterea unei cantiti de
coninut, prin acelai ac, se va injecta 200.000 U.I. de enicilin dizolvat n 5 ml. ser fiziologic dup care se va
imobiliza regiunea ntr-o poziie de aplomb ct mai aproape de normal printr-un bandaj gipsat ferestruit.
Injecia cu penicilin n teac se va face zilnic timp de 3 zile i va fi precedat totdeauna de o extracie de
sinovie.
Bandajul inamovibil se pstreaz pn cnd ncepe sprijinul i el are rolul ca prin imobilizarea regiunii
s ntrzie resorbia penicilinei injectate n teac, s calmeze durerea i s asigure condiii bune pentru
restabilirea funciilor normale. Acolo unde nu este posibil de aplicat, imobilizarea se va face prin aplicarea unei
vezictori.
Chiar de la a doua injecie cu penicilin se constat c animalul ncepe s fac sprijinul pe toat
suprafaa plantar att n repaus ct i n mers, iar aspectul lichidului sinovial se apropie de normal. Cam dup
8-10 zile de lanceputul tratamentului, sprijinul fiind mult ameliorat se poate plimba animalul la pas pe un teren
neted iar dup 2 sptmni se poate pune progresiv la servici.
Concomitent cu tratamentul local se va face i un tratament general antiinfecios cu sulfatiazol 20%,
timp de 5-6 zile. Dac la examenul bacteriologic al lichidului sinovial se constat o flor microbian
penicilino-rezistent, se va asocia i tratamentul cu streptomicin administrnd 20-35 mgr./kg greutate vie pe
zi.
Mijloacele de aprare i de refacere ale organismului se stimuleaz prin autohemoterapie, tonice
generale i cardiace, vitaminoterapie A. i C. i printr-o nutriie raional.
Dup ndeprtarea bandajului, pentru a activa circulaia regiunii bolnave i mai ales pentru resorbia
exudatului sinovial se pot face friciuni din 2 n 2 zile cu tinctur de iod i gaiacol sau se poate aplica o
vezictoare.

SINOVITA TENDINOAS PURULENT SAU TRAUMATIC.

Aceast form clinic de sinovit acut apare consecutiv unei plgi penetrante infectate a sinovialei
tendinoase sau consecutiv diferitelor infecii parasinoviale cum ar fi cositura din regiunea buletului i ariceala
gangrenoas.
Se observ la taurine i cabaline cu o frecven deosebit la cabaline la tecile sinoviale din regiunile
inferioare ale membrelor care sunt mai expuse n special la neparea cu furca.
Simptomatologia. Boala se manifest clinic prin simptome locale i simptome generale. Ceea ce atrage
atenia ngrijitorului este faptul c animalul chioap. chiptura devine din ce n ce mai pronunat pn cnd
sprijinul devine nul. Teaca sinovial prezint o plag din care curge la nceput sinovie clar, citrin, dar care
dup 48 de ore devine sero-purulent cu depozite fibrinoase sub form de jumri. Ea este nconjurat de o zon
56
edematiat, cald i dureroas. Teaca sinovial devine din ce n ce mai tumefiat, destins i dureroas att la
palpaie ct i la orice micare. Durerea fiind foarte mare anialul prezint micri lacinante. Treptat plaga
cutanat se micoreaz i se trannsform ntr-o adevrat fistul din care se scurge un lichid glbui purulent.
Tumefacia poate cuprinde uneori ntregul membru iar infecia se poate propaga i la tendonul ce trece
prin teaca respectiv complicndu-se cu jabatul tendinos.
Ca simptome generale se constat c animalul devine trist, prezint inapeten, febr i pulsul i
respiraia accelerate.
Diagnosticul se stabilete n special pe baza semnelor locale.
Prognosticul este diferit dup sediul bolii i dup gravitatea leziunilor.
Astfel, sinovita purulent a flexorilor este mai grav dect cea a extensorilor iar sinovita purulent
veche difuz este mai grav dect cea recent.
Tratamentul este diferit dup vechimea bolii. Astfel, la nceput cnd plaga penetrant nu este nc
infectat, se face toaleta regiunii i dezinfecia ei antisepsia mecanic a plgii urmat de sutura tecii i de o
injecie n teac cu 20.000 U.I. de penicilin dizolvat n 5 ml. ser fiziologic. Apoi regiunea se imobilizeaz
printr-un bandaj gipsat ferestruit. Injecia cu penicilina n teac se continu nc 2-3 zile prin fereastra
bandajului. Concomitent se face i un tratament general antiinfecios cu sulfatiazol 20% timp de 5-6 zile.
Bandajul inamovibil se nderteaz odat ce observm c sprijinul se face att n repaus ct i n mers i este
urmat de plimbarea animalului la pas pentru a evita anchiloza tendinoas.
Cnd plaga tecii sinoviale este veche se face toaleta i dezinfecia regiunii urmat de antisepsia
mecanic a plgii i drenajul tecii sinoviale prin deschiderea celui mai decliv fund de sac sinovial cu ajutorul
termocauterului sau cu bisturiul. Apoi regiunea se imobilizeaz printr-un bandaj gipsat ferestruit n dreptul
locului de drenaj. Timp de 2-3 zile se vor face n teac injecii cu snge sulfamidat dup care se injecteaz
zilnic, timp de 3 zile cte 200.000 U.I de penicilin dizolvat n 5 ml ser fiziologic. Concomitent se face i
sulfamidoterapie general timp de 5-6 zile. Dup cicatrizarea plgilor de drenaj i reluarea sprijinului, bandajul
se ndeprteaz i animalul se supune unei gimnastici ortopedice pentru a distruge aderenele i a evita
anchiloza tendinoas. Sclerodermia i induraia sinovial i perisinovial se combate prin masaj zilnic cu o
pomad de iodur de potasiu sau se aplic linii de foc asociate cu vezictoare.
SINOVITA TENDINOAS CRONIC
Sinovita tendinoas cronic este cunoscut i sub numele de hidropizia sinovialei tendinoase. Ea apare fie ca
urmare a sinovitei acute, fie c evolueaz lent de la nceput n urma eforturilor de munc pe terenuri dure i
accidentate.
Dup sediul tecii sinoviale tendinoase afectate sinovita tendinoas cronic poart numele de vezigon
sau de molet. Cnd sunt afectate tecile sinoviale de la genunchi i jaret, sinovita tendinoas cronic poart
numele de vezigon tendinos, iar cnd sunt afectate tecile sinoviale tendinoase de la gulet, sinovita tendinoas
cronic poart numele de molet tendinos.
Cele mai expuse sunt animalele cu o conformaie defectuoas, cele tinere care sunt puse la munci grele
nainte de a fi antrenate precum i animalele care fac servicii pe terenuri tari accidentate.
innd cont de topografia tecilor sinoviale tendinoase, vom constata la nivelul genunghiului 3
vezigoane i anume:
- vezigonul carpian sau sinovita tecii carpiene, vezigonul flexorului extern al metacarpului, situat la partea
extern a genunchiului deasupra pisiformului i vizigonul precarpian, situat la faa anterioar a carpului, iar la
nivelul jaretului, 4 vezigoane i anume: vezigonul tarsian sau sinovita tecii tarsiene, vezigonul punean sau
sinovita tecii bridei cuneene a flexorului metatarsului, situat la faa intern a jaretului puin deasupra
metatarsului rudimentar intern, vezigonul calcanean sau sinovita tecii calotei perforatorului situat pe tendonul
lui Achile i vezigonul pretarsian sau sinovita tecilor sinoviale ale extensorilor falangelor, sitauat la faa
anterioar a jaretului. Ct privete moletele tendinoase, aceastea sunt unul anterior sau sinovita tendonului
extensorului anterior al falangelor, situat la faa anterioar a buletului i unul posterior sau sinovita marii teci
sesamoidiene, situat deasupra sesamoizilor de-a lungul tendoanelor flexorilir falangelor.
Simptomatologia. Boala se caracterizeaz prin creterea exagerat a cantitii de lichid sinovial ceea ce
duce la destinderea i dilatarea tecii sinoviale cu evidenierea fundurilor de sac. Ea evolueaz lent sub influena
57
cauzelor ce o produc. La palpaie fundurile de sac sunt moi, fluctuente sau cnd lichidul sinovial s-a organizat
ele devin indurate.
n general sinovita tendinoas cronic nu este nsoit de durere i nu produce tulburri funcionale.
chioptura apare ns evident n tenosinovia indurat. n acest caz teaca sinovial devine cald i sensibil la
palpaie.
Ceea ce trebuie de reinut este faptul c moletul anterior se observ mai frecvent la membrele
posterioare i se prezint sub forma unui chist moale, fluctuent i bilobat, pe cnd moletul posterior se poate
observa la toate membrele sub forma a doi chiti alungii, uniform fluctueni sau indurai, situai deasupra
sesamoizilor n lungul tendoanelor flexorilor falangelor.
Diagnosticul se stabilete uor pe baza dilatrii fundurilor de sac sinoviale i mai ales innd seama de
localizare.
Prognosticul este diferit dup vechimea i sediul bolii. Sinovita cronic recent i moale are un
prognostic favorabil pe cnd cea veche i indurat are un prognostic rezervat.
Tratamentul este profilactic i curativ.
Profilaxia se refer la utilizarea raonal a animalelor la munc i la corectarea defectelor de aplomb
printr-un potcovit ortopedic.
n special animalele tinere vor fi antrenate progresiv i nu vor fi puse la eforturi mari prea de timpuriu.
Tratamentul curativ variaz dup vechimea bolii i dup modificrile anatamo-patologice produse.
Animalul bolnav va fi inut n repaus. La nceput se va face hdroterapie rece sub fosrm de duuri sau
pansamente umede sau dac este posibil se va introduce zilnic de 2 ori pe zi, cte o or cu picioarele ntr-o ap
curgtoare. De asemenea se poate aplica pe regiunea bolnav o fa de flanel strns moderat.
Cnd boala este recent se pot obine rezltate bune prin injecii locale n teaca sinovial, i
intramusculare cu acetat de hidrocortizon sau cu acetat de prednisolon.
Dac fundurile de sac sunt mai distinse i esuturile perisinoviale uor indurate se pot face friciuni cu
tinctur de iod i gaiacol 10%.
Dac vezigonul sau moletul este foarte voluminos sau indurat se aplic o vezictoare sau linii de foc
asociate cu vezictoarea. Cauterizarea se poate repeta dup 3 sptmni aplicnd liniile de foc n direcie opus
primei aplicri. Hiperemia puternic produs, favorizeaz resorbia.
Dac depozitul fibrinos este n cantitate mare i nu dispare dup acest tratament se poate ncerca
operaia de sinoviectomie.
BOLILE CHIRURGICALE ALE OASELOR
Osul este un rezervor de substane minerale de care metabolismul are nevoie i constituie sistemul
arhitectonic dur al organismului capabil s reziste la aciunile mecanice.
Din punct de vedere istologic, este format din osteoblati, reea fibrilar colagen, substan
fundamenal, vase i nervi. n cadrul patologiei chirurgicale dintre bolile acestui sistem vom studia leziunile
traumatice i cele infecioase.

CONTUZIA OSOAS

Contuztia oasoas este o leziune traumatic nchis a osului observat destul de frevent n special la
cabaline prosud n urma diverselor traumatisme: loviri cu copita, cderi, accidente de strad, etc. Este nsoit
totdeauna de fenomene inflamatorii ce pot interesa periostul sau periostul i osul pe o ntindere i profunzime
diferit. Ca atare n cazul unei contuzii oasoase putem constata periostit sau osteoperiostit.
Dac fenomenele inflamatorii dureaz mai mult de 10 zile, ele provoac o serie de modificri n
structura osului care i slbesc rezistena i-l predispun la fracturi.
n acelai timp se constat i o mutaie de sruri minerale nsoit de neoformaii osoase.
Simptomatologia. Contuzia osoas se manifest clinic prin simptome locale i tulburri funcionale.

58
 Local se constat c regiunea contuzionat este cald, edematiat i cu o sensibilitate diferit n raport
cu intensitatea traumatismului. Cnd contuzia s-a produs la nivelul oaselor membrelor, ea este nsoit i de o
chioptur mai mult sau mai puin intens. Dac chioptura este puternic i tumefacia mare, adesea se
ntmpl ca accidentul s fie nsoit i de o fisur a osului.
Diagnosticul se stabilete destul de uor pe baza semnelor clinice.
Prognosticul este variabil, contuziile uoare se pot vindeca n 10-12 zile iar cele grave se pot complica
cu fisuri sau chiar fracturi. Adeseori putem observa la locul contuzionat sau n vecintatea lui prezena unui
exostoz.
Tratamentul const n repausul animalului i combaterea durerii i a fenomenelor inflamatorii prin
hidroterapie rece urmat de friciuni rezolutive.
n cazul contuziilor puternice la nivelul oaselor membrelor pentru a asigura rapausul i mai ales pentru
a evita eforturile de sculare care pot determina apariia unei fracturi imobilizarea se va face printr-un aparat de
suspensie.
Dac fenomenele inflamatorii nu au cedat dup aproximativ 2 sptmni , se va aplica o vezictoare cu
biiodur de mercur care eventual se va repeta dup 20 de zile. Animalul nu se va pune la servici mai repede de
aproximativ 6 sptmni i la eforturi nu prea mari spre a evita pericolul fracturii.
n caz de apariia unui exostoz se va folosi blocajul cu denervin loco doleni sau puncte de foc
penetrante nsoite de vezictoare.
FRACTURILE
Cnd asupra unui os se exercit o aciune mecanic mai intens dect rezistena lui se produce o
fractur. Aceasta poate rezulta n urma unui traumatism extern sau n unele cazuri n urma unei contracii
musculare violente.
Rezistena osului se datoreaz structurii sale mecanice i ea depinde de mai muli factori. Astefl osul
estee cu att mai rezistent cu ct el este mai dens i cu ct are o direcie mai curb sau sinuoas care-i mrete
elasticitatea. Fractura se produce totdeauna n direcia liinlor de rezsten minim a osului. E poate interesa un
os normal sau un os patologic. Fractura osului normal se produce de obicei n urma unui traumatism puternic
pe cnd cea a osului patologic se poate produce n urma unui traumatism slab care n mod normal nu poate
determina o fractur sau ea poate s apar chiar fr nici un traumatism aa cum se ntmpl n rahitism,
osteomalacie, osteoporoz, etc.
Dup modul de producere, fractura poate fi direct sau indirect, incomplet sau complet, iar dup
aspectul clinic ea poate fi nchis sau deschis.
Fractura direct se produce la locul unde a acionat violena iar cea indirect n vecintate sau la
distan.
FRACTURA INCOMPLET
Fractura incomplet a unui os se poate prezenta sub mai multe aspecte i anume: sprtur sau fisur,
fractur n lemn verde sau ndoitur i nfundare osoas.
Fisura sau sprtura este caracterizat prin aceea c leziunea nu intereseaz toat grosimea osului. Ea se
produce atunci cnd traumatismul nu a fost prea violent sau cnd el a acionat tangenial asupra osului. Poate
avea o direcie transversal, oblic sau longitudinal. O putem observa frecvent la nivelul oaselor lungi i mai
ales la tibie, radius i fluier.
Se manifest clinic prin o tumefacie cald, edematoas i dureroas pe direcia fisurii nsoit de o
chioptur mai mult sau mai puin intens.
n mod obinuit nu se constat nici mobilitate anormal i nici crepitaie.
n unele cazuri se poate ca dup un oarecare timp s constatm c tumefacia crete i chioptura se
intensific, iar la palpaie s percepem o crepitaie i mobilitatae anormal. n acest caz fisura s-a transformat
n fractur complet. Asemenea complicaie se pate produce la intervale diferite de la accident i se datoreaz
hiperemiei de lung durat care provoac rarafacie, demineralizarea osului i deci i slbete rezistena. De
obicei diagnosticul clinic al fisurii este greu de precizat. El poate fi ns confirmat numai prin examen
radiologic.

59
 Prognosticul fisurii este totdeauna rezervat spre grav deoarece ea se poate complica adesea cu fractura
complet.
Fractura n lemn verde sau ndoitura oasoas intereseaz oasele lungi i este caracterstic animalelor
tinere. Denumire provine de la analogia fcut cu ceea ce se observ cnd ncearc s se rup un b verde. Ca
i n acest caz, n fractura de lemn verde aciunea mecanic se exercit la cale 2 capete ale osului ung i
fractura se produce numai pe convexitatea de ndoire.
Semnele clinice sunt identice cu cele observate n cazul unei fisuri cu diferena c pe lng tumefacie,
cldur i durere se constat i o deformare a regiunii.
Prognosticul este favorabil deoarece, n general, dup aducerea osului n direcia normal, vindecarea
se produce fr urm.
Ct privete nfundarea oasoas, aceasta se ntlnete la oasele late i se produce atunci cnd o poriune
de os, n urma unui traumatism, este nfundat n cavitatea delimitat de osul interesat: sinus, cavitatea nazal,
cavitatea cranian, sau n esuturile vecine.
Manifestrile clinice ale nfundrii osoase difer dup situaia osului interesat i dup deplasarea
poriunii de os nfundat. Ele sunt locale i funcionale.
Local se constat o tumefacie limitat iar la palpaie se percepe o durere circumscrs i o denivelare a
suprafeei osului interesat. Tulburrile funcionale difer n special dup organele compresate n urma
nfundrii osului.
Prognosticul acestei forme clinice de fractur incomplet este grav deoarece de cele mai multe ori se produce o
vindecare vicioas ntruct adesea este imposibil ca poriunea de os nfundat s fie readus n poziie
anatomic, iar tulburrile funcionale detereminate pot s fie att de grave nct animalul s fie impropriu
serviciului.
Tratamentul fracturii incomplete difer dup forma clinic sub care se prezint. Fisura i ndoitura
osoas necesit imobilizarea regiunii printr-un bandaj inamovibil. La animalele mari dac regiunea nu se
preteaz pentru aplicarea bandajului, imobilizarea se va face prin aplicarea unei vezictori care la nevoie se
poate repeta la 15-20 zile. La aceste animale se va folosi i aparatul de suspensie pentru a evita efortul de
sculare care poate provoca transformarea fisurii n fractur. Edemul membrelor consecutiv stabulatiei i
sprijinului forat, se previne i se combate activnd circulaia prin masaj, friciuni uscate sau cu alcool camforat
sau prin comprese cu acetat bazic de plumb, soluia Burrow sau cu o soluie saturat de sulfat de magneziu.
n cazul ndoiturii osoase, nti se va ndrepa osul i apoi se va aplica bandajul inamovibil.
Dac la nivelul fracturii incomplete dup vindecare se constat un exostoz, pentru micorarea lui, se pot
aplica puncte de foc asociate cu vezictoare. Acestea ns nu se vor aplica mai repede de 4-6 sptmni de la
producerea fisurii, iar punerea animalului la servici se va face n mod gradat i nu mai repede de 2 luni.
n caz de nfundare osoas, se va ncerca prin trepanaie ridicarea poriunii de os nfundat. Trepanaia
se face n vecintatea nfundrii i prin orificiul astfel produs, cu ajutorul unui ridictor ndoit, se readuce
poriunea de os deplasat n poziia sa anatomic, dup care plaga cutanat, se nchide prin cteva fire separate
i se aplic un pansament protector steril. Infecia se previne i se combate prin antibio sau sulfamidoterapie
general.
FRACTURA COMPLET
Atunci cnd n urma unui traumatism puternic se produce ntreruperea total a continuitii unui os,
leziunea poart numele de fractur complet. n producerea ei se cunosc cauze favorizante i cauze
determinante. Astfel, toate procesele inflamatorii locale ca osteita, necroza i caria, precum i toate cauzele
care modific constituia esutului osos ca: osteoclazia, osteoporoza, osteomalacia, etc. diminund rezistena
osului, l expun la fracturi, deci sunt cauze favorizante ale fracturilor, iar diversele aciuni mecanice exercitate
asupra osului i care depesc rezistena lui, sunt cauze determinate. Ele pot fi externe i interne. Astfel, ntre
cauzele determinante exetrne se socotesc cderile, lovirile, strivirile i mucturile, iar ntre cele interne,
contraciile musculare puternice.
Contraciile musculare violente produc fracturi la cabaline mai ales n timpul galopului, n cabrri i n
srituri peste obstacole, sau n momentul efortului de sculare. Cei mai expui sunt caii de vitez. Dup datele

60
statistice s-a constatat c 60% din fracturi la animale sunt localizate la oasele membrelor, 30% la oasele
trunchiului i 10% la oasele capului.
Dup aspectul i direcia liniei de fractur, o fractur complet poate fi simpl sau unic i multipl sau
cominutiv.
n fractura unic sau simpl, direcia liniei de fractur fa de axul principal al osului poate fi
transversal sau oblic. Acest fapt d o form diferit capetelor osului fracturat.
Dintre toate formele de fractur, cele mai frecvente sunt cele oblice. Dup gradul oblicitii ele pot avea
aspectul ciocului de clarinet, al vrfului de peni sau al unui col.
innd seama de sediul focarului de fractur pe osul interesat, fractura poate fi diafizar, epifizar i
intraarticular.
n cazul fracturilor complete, capetele osului fraturat pot rmne pe loc sau ele se pot deplasa. Aceast
deplasare este produs de contracia muchilor ce se inser pe capetele fracturate i ea este mare n special n
cazul oaselor lungi cum ar fi femurul i humerusul, mai ales n fracturile transversale.
n urma acestei deplasri, cnd capetele osului fracturat sunt ascuiete, se produc
leziuni ale esuturilor moi din jurul focarului de fractur i chiar perforarea pielii transformnd astfel fractura
nchis ntr-o fractur deschis.
n afar de leziunile osoase, n focarul de fractur se ntlnete hematomul fracturii i leziunile prilor
moi.
Hematomul fracturii rezult n urma ruperii att a vaselor subperiostale, endostale i haversiene ct i a
celor periosoase. El infiltreaz spaiul dintre fragmentele osoase i esuturile nconjurtoare i aduce n focarul
de fractur pe lng plasm, hemoglobin, glicogen, celule conjunctive mobile i diverse enzime care n
fracturile nchise au un rol deosebit n procesul de vindecare.
Leziunile prilor moi din focarul de fractur sunt foarte variate. Ele depind de intensitatea
traumatismului ce a determinat fractura. Astfel n fracturile incomplete periostul rmne intact pe cnd n cele
complete el este rupt iar muchii, tendoanele, vasele i nervii sunt contuzionai n grade diferite de agentul
traumatic sau de ctre capetele osului fracturat. De multe ori aceste leziuni sunt foarte grave i ele miedic
procesul de vindecare al fracturii.
Simptomatologia fracturilor complete se caracterizeaz prin semne locale i semne generale.
Ca simptom local se constat deformarea regiunii, durere, impoten funcional, mobilitate anormal
i crepitaie oasoas.
Regiunea este deformat datorit tumefaciei ce apare imediat dup accident i se ntinde i n regiunile
vecine. Ea este produs de hematomul i de edemul provocat de dezechilibrul vaso-motor.
Durerea este mare la nceput dar dup 48 ore se atenuiaz treptat. Ea se exagereaz la cea mai mic
micare.
De aceea mobilizarea fragmentelor osoase n scop de diagnostic precum i palparea focarului de
fractur, trebuie fcute cu mult atenie deoarece ele dau natere la dureri vii ce agraveaz starea de oc.
Impotena funcional a membrului la care se gsete focarul de fractur este parial n cazul fracturilor
incomplete i total n cazul fracturilor complete. Ea este evident n special n cazul fracturilor diafizare cu
mobilitate mare i constituie un semn aproape patagnomonic al fracturii complete.
Mobilitatea anormal a regiunii este evident n fracturile diafizare i se constat de la distan prin
inspecie. La cea mai mic deplasare a animalului se observ micri pendulare ale membrului bolnav.
Crepitaia osoas este dat de frecarea ntre ele a suprafeelor de contact ale fragmentului osului
fracturat. Ea nu se poate percepe n fracturile incomplete sau atunci cnd ntre cele dou fragmente ale osului
fracturat se interpune un muchi, un tendon sau o aponevroz.
Att mobilitatea anormal ct i crepitaia osoas trebuiesc folosite cu blndee n scop de diagnostic
deoarece ele provoac dureri vii ce pot agrava strarea de oc, pot accentua deplasarea fragmentelor i uneori
pot chiar perfora pielea transformnd fractura nchis ntr-o fractur deschis.
Pe lng aceste simptome locale principale, n fracturi se pot ntlni i semne locale specifice diferitelor
oase interesate. Astfel n fractura mandibulei, vom observa sialoree, jen n prehensiune i masticaie, n cea a

61
vertebrelor dorsale i lombare, paraplegie, iar n fractura vertebrelor cervicale i a oaselor craniului, paralizii
chiar mortale.
Ct privete simptomele generale ale fracturilor, acestea se manifest prin abatere, apetit capricios i
febr. Este vorba de o febr aseptic de resorbe care nu dureaz mai mult de o sptmn i care se constat n
special n cazul fracturii oaselor lungi.
Diagnosticul unei fracturi complete nchise se bazeaz pe existena simptomelor locale principale. De
multe ori el se stabilete prin simpla inspecie.
Diagnosticul diferenial trebuie fcut fa de contuzii, rupturi tendinoase, entorse, paralizii i mai ales
luxaii. Mobilitatea anormal i crepitaia osoas sunt semne locale caracteristice fracturii. Afar de aceasta o
fractur redus nu se menine i deformarea regiunii reapare imediat pe cnd n luxaie reducerea se menine i
de obicei este definitiv.
Diagnosticul fracturilor incomplete, a fracturilor oaselor scurte, a fracturilor oaselor bazinului i ale
coloanei vertebrale este mult mai dificil i precizarea lui se face prin examen radiologic.
Prognosticul fracturilor complete este diferit n funcie de specie, de localizarea fracturii i de
deplasarea fragmentelor osoase.
n general, la animalele mici, toate fracturile sunt vindecabile, excepie fcnd numai fractura coloanei
vertebrale care adesea este incurabil.
La animalele mari, prognosticul fracturilor este din punct de vedere economic grav. De aceea, n cazul
fracturii membrelor, nu se trateaz dect cele localizate de la genunchi sau de la jaret n jos i numai la
animalele tinere i care au o valoare zootehnic mare. Celelalte se sacrific.
Tratamentul unei fracturi complete se poate realiza printr-un tratament ortopedic sau conservator, fr
dechiderea focarului de fractur i printr-un tratament operator sau osteosintez, cu dechiderea focarului de
fractur. n mod obinuit se folosete mai mult tratamentul ortopedic. Cel operator se practic la animalele mici
n cazurile n care tratamentul conservator nu poate duce la un rezultat bun. Tratammentul conservator trebuie
s pun animalul accidentat n condiii optime pentru formarea calusului. Tumefacia i edemul din jurul
focarului de fractur nu trebuiesc combtute deoarece ele sunt favorbalie fenomenului de vindecare ntruct
creeaz aa-numitul mediu osificabil i ajut la resorbia srurilor minerale din capetele fragmentelor, iar
hematomul fracturii nu trebuie evacuat sau drenat deoarece, prin organizarea lui, este indispensabil consolidrii
fracturii.
Reducerea fracturii const din aezarea perfect cap la cap a fragmentelor osului fracturat. Pentru
aceasta sunt necesare micri de extennsie, contraextensie i coaptare. La animalele mici aceste micri sunt
relativ uor de executat pe cnd la cele mari din cauza contraciilor musculare reflexe cecreeaz rezisten i
din cauza tumefaciei ce nconjoar focarul de fractur, ele sunt greu de realizat. n aceste cazuri o reducere
bun se poate practica numai prin anestezie local sau general care suprim durere i consecina ei, contracia
muscular reflex. n acest sens se poate injecta n focarul de fractur soluia de novocain 2% sau dac este
posibil se practic o anestezie troncular cu novocain 4% sau se administreaz un tranchilizant.
Reducerea fracturii trebuie s fie urmat imediat de imobilizarea regiunii printr-un bandaj inamovibil
sau amovibil. Bandajul inamovibil se utilizeaz n toae cazurile n care tumefacia din focarul de fractur nu
este prea mare i rmne aplicat pn la consolidarea fracturii. Bandajul amovibil se folosete cnd tumefacia
este mare i se rennoiete n decursul tratamentului n raport cu resorbia acesteia.
La animalele mari bandajul trebuie s cuprind o articulaie de deasupra i dedesubtul fracturii, iar la
animalele mici el trebuie s fie aplicat pe toat lungimea membrului trecndu-l la membrele anterioare peste
grebn i n jurul toracelul iar la cele posterioare peste crup i n jurul abdomenului.
Dup aplicarea bandajului trebuie supravegheat. Primul control se face la 12-24 de ore pentru a ne da
seama de felul cum a fost aplicat i mai ales dac nu produce compresiuni i rosturi. Se va avea n vedere n
special extremitatea membrului. n caz c aceasta prezint un edem, nseamn c bandajul este prea strns i
jeneaz circulaia de ntoarcere prin compresiunea produs. Va trebui ca imediat s-l ridicm i s-l nlocuim
cu altul dup ce aspectul regiunii a revenit la normal.
Animalele mari cu fracturi trebuiesc inute n picioare deoarece efortul de sculare deranjeaz bandajul
i deplaseaz fragmentele oasoase ntre ele. Pentru aceasta se va folosi aparatul de suspensie.
62
 Durata pstrrii bandajului nu se poate preciza. Ea depinde de specie, vrst i de sediul i de felul
fracturii. n medie aceast perioad este de 3-4 sptmni pentru animalele mici, cine i pisic i de 6-8
sptmni, cabaline i taurine. Bandajul trebuie lsat pn la vindecarea fracturii. Acest fapt se constat uor n
cazul unei fracturi localizate la membre prin reluarea sprijinului. Bandajul nu trebuie lsat nici prea mult timp
deoarece contribuie la producerea amiotrofiei funcionale.
Dup ridicarea bandajului va trebui s vedem dac s-a produs consolidarea calusului. Dac se constat
c acesta nu este complet consolidat i suficient de rezistent, se va reaplica bandajul. Sunt frecvente cazurile
cnd sprijinul nu se face complet i mersul este anevoios dup ridicarea bandajului.
n unele cazuri chioptura poate dura chiar toat viaa animalului. Acest fapt se ntmpl atunci cnd
calusul este voluminos i compreseaz vreo articulaie, vreun nerv sau tendon. n special fracturile
intraarticulare de cele mai multe ori se vindec ncet i prin anchiloz sau artrit.
De aceea, pentru a obine o vindecare rapid i normal a unei fracturi, trebuie ca animalul s fie inut
n condiii bune de igien, n adposturi corespunztoare, pe un aternut curat i uscat i s se administreze o
htan bogat i bine echilibrat n sruri minerale i vitamine.
Pentru stimularea procesului de osteogenez reparatoare, la animalele mici se poate injecta subcutan ser
provenit de la un cal cu o fractur veche de 5-10 zile. n felul acesta se stimuleaz tiroida, paratiroida, hipofiza,
suprarenalele i gonadele care au un rol deosebit n acest proces.
Chiar daca dup ridicarea bandajului constatm c o fractur este bine consolidat, totui ea trebuie
ngrijit. Va trebui s tratm efectele imobilizrii ndelungate folosind masajul simplu sau masajul electric i
gimnastica ortopedic.
PROCESUL DE REPARAIE I FORMAREA CALUSULUI NORMAL I DEFECTUOS
Procesul de reparaie a unei fracturi ncepe imediat dup producerea ei. Din focarul de fractur pornesc
impulsuri nervoase care ajunse la scoara cerebral, declaneaz reflexe cortico-neuro-umorale ce produc o
serie de reacii locale i generale care duc la nceperea procesului de vindecare. Vindecarea se realizeaz prin
neoformaie de esut conjunctiv care ulterior se osific. Leriche i Policard arat c n evoluia acestui proces se
dsting 4 stadii succesive: hemoragie posttraumatic, organizarea hematomului i rarefacia capetelor
fragmentelor osoase, formarea de os nou i sudarea fragmentelor prin calus.
Analiznd fenomenul de reparaie a unei fracturi vom constata c din punct de vedere histochimic n
procesul de formare a calusului, acesta trece prin urmtoarele faze intermediare: calus fibrino-proteic, calus
conjunctiv, calus osos primitiv i calus osos definitiv. Acest fapt are loc numai n cazul cnd bolnavul a fost
pus n condiii optime formrii calusului. Dac aceste condiii nu sunt respectate, atunci se produc consolidri
anormale care au drept rezultat producerea calusului defectuos. Se produc aa numitele pseudartroze.
Concomitent cu producerea focarului de fractur, are loc o hemoragie posttraumatic ce d natere
hematomului interfragmentar. Acesta, n urma resorbiei plasmei, se organizeaz i se transform ntr-o reea
de fibrin ce cuprinde n ea capetele osului fracturat. Este aa numitul calus fibrino-proteic. Datorit
fenomenelor locale produse pe cale reflex, n focarul de fractur se creeaz un mediu local acid cu un ph ce
variaz ntre 5-7 ce duce la decalcifierea fragmentelor ososase i la creterea cantitii de calciu solubil din
hematom care va contribui la formarea calusului osos.
Acest calus fibrino-proteic fiind foarte labil, dup 8-10 zile se resoarbe spontan i se nlocuiete cu un
calus celulo-conjunctiv format din muguri conjunctivi ce provin din periost iar n fracturile cominutive chiar
din proliferarea esutului conjunctiv i muchilor din jurul focarului de fractur. Se produce astfel n jurul
fragmentelor decalcifiate un esut conjunctiv tnr, o substan fundamental preosoas, pe care apoi se vor
fixa srurile minerale i astfel calusul celulo-conjunctiv se transform n calus osos primitiv. Pentru aceasta
este ns absolut necesar ca cele dou capete osoase s fie perfect imobilizate deoarece altfel chiar sub
influena micrilor minime de frecare calusul celulo-conjunctiv poate suferi transformri anormale rezultnd
aa numitul calos cartilaginos. Dac imobilizarea nu este corespunztoare i se pot face micri de ndoire i de
ntindere, atunci esutul conjunctiv embrionar care formeaz calusul celulo-conjunctiv sufer o transformare
fibroas inapt pentru o evoluie osoas. Se formeaz astfel calusul fibros. Att calusul cartilaginos ct i cel
fibros sunt calusuri anormale.

63
 Calusul oso primitiv se prezint ca o mas voluminoas care cu timpul se remaniaz i, prin resorbie,
osteofitele exuberante dispar, volumul lui se micoreaz, aspectul general i structura se modific, duritatea se
mrete i astfel se transform ntr-un calus osos definitv mult mai redus i mai compact.
Dac de la nceput reducerea fracturii i imobilizarea ei s-au fcut n condiii optime, reparaia este
uneori att de perfect nct cu greu se poate recunoalte locul unde osul a fost fracturat.
Dca reducerea fracturii nu s-a fcut cum trebuie i capetele oslui fracturat sunt numai lipite ntre ele,
rezult un calus periostic foarte vooluminos i persistent.
Prin urmare, fenomenul de vindecare a unei fracturi decurge dup aceleai criterii ca i osificaia
normal. i ntr-un caz i n altul este necesar un substrat conjunctiv i un aport de sruri minerale. n cazul
fracturii, substratul conjunctiv este format din esutul celulo-conjunctiv embrionar, de calusul conjunctiv, iar
aportul de sruri minerale rezult prin mutaie din fragmentele fracturii i din calciul i fosforul sanguin. De
aceea n timpul vindecrii unei fracturi este necesar ca raportul calciu/P s rmn n limitele normale. Dac
acest raport se modific, se poate ntrzia sau mpiedica vindecarea fracturii, sau se poate produce o vindecare
anormal.
Aceste faze intime de evoluie n procesul de vindecare a unei fracturi au corespondentele lor chimice.
Astel, la nceput se constat o perioad inflamatorie marcat prin tumefacie, edem i durere. Dup 8-10 zile
ncepe perioada a doua n care tumefacia se micoreaz, edemul se resoarbe, durerea se atenueaz, dar
fragmentele sunt nc mobile. n perioada a 3-a, fragmentele osoase sunt nglobate ntr-o tumefacie
nedureroas i maleabil care apoi i mrete treptat consistena i i micoreaz volumul.
ntreaga activitate a organismului desfurat n procesul de osteogenez reparatoare este condus i
coordonat de sistemul nervos central. n acelai timp un rol deosebit l joac o serie de glande cu secreie
intern ca: timusul, tiroida, paratiroida, splina i glandele sexuale. Cercetrile ntreprinse n acest sens au
demonstrat c ele prezint n aceast perioad o activitate deosebit care ajut la consolidarea fracturii. Astfel
s-a constatat c fracturile la animalele castrate se vindec mai greu i ntr-un timp mai ndelungat iar gestaia n
a doua jumtate a evoluiei ei mpiedic osificarea calusului mai ales n fracturile membrelor.
La procesul att de complex de formare a calusului osos particip i vitaminele B, C, D, E i PP. Astfel
complexul B activeaz fosfataza osoas, procesele de histosintez i de mineralizare, vitamina C, joac un rol
nsemnat n formarea calusului conjunctiv, vitamina D accelereaz formarea i consolidarea calusului prin
caprtarea calciului de origine exogen, vitamina E stimuleaz procesul de osificare, iar vitamina PP stimuleaz
n special evoluia calusului periostic.
FRACTURA DESCHIS
Fractura se numete deschis cnd focarul ei comunic cu exteriorul. Comunicarea se poate face din afar
nuntru, aa cum se petrece n mod frecvent, sau dinuntru n afar prin osul fracturat.
Aceast form clinic de fractur rezult n urma unor traumatisme foarte violente fapt care determin
leziuni osoase i leziuni ale esuturilor moi din jur mult mai ntinse. Cinele i calul sunt animalele cele mai
des atinse de fracturi deschise deoarece ele sunt victimele accidentelor de strad.
Fractura deschis conine de obicei multe eschile i are plaga murdrit cu pr, pmnt i ale crpuri
strine. Atunci cnd este produs dinuntru n afar este mai curat, are plaga mai mic i cu puine distrugeri
de esuturi moi.
Simptomatologia este identic cu cea a fracturii nchise cu diferena c aici exist i o plag din care la
nceput se scurge o secreie sanguinolent care mai trziu devine sero-purulent, gri-murdar, urt mirositoare.
n plag se pot observa diveri corpi strini, eschile, tendoane i muchi rupi. Diagnosticul se stabilete pe
baza semnelor clinice.
Prognosticul este rezervat spre grav. Consolidarea unei fracturi deschise de obicei se face mult mai
ncet din cauza complicaiilor septice. Cele situate n vecintatea unei articulaii se pot complica i cu artrite
supurative urmate de septicemie i piemie.
Tratamentul ncepe cu toaleta regiunii i dezinfecie urmate de antisepsia mecanic a focarului de
fractur cnd se extrag toate eschilele aparent libere i se asigur un drenaj corespunztor. Apoi se fac n plag
aspersiuni cu eter idoformat 10% sau cu snge sulfamidat, sau se plombeaz cu cicatrizin i se reduce i se

64
imobilizeaz fractura printr-un bandaj inamovibil gipsat n acre dup 24 de ore se va face o fereastr n dreptul
plgii pentru a o putea trata.
Infecia focarului de fractur se combate prin antibio sau sulfamido terapie general, iar local prin eter
iodoformat 10% snge sulfamidat sau cicatrizin schimbndu-se pansamentul la 3 zile.
Stimularea procesului de osteogenez reparatoare se face prin aceleai mijloace ca i n fracturile
nchise.
Tratamentul fractrilor deschise la animalele mari nu se face dect la cele cu valoarea zootehnic mare.

CALUSUL DEFECTUOS
Prin analogie cu ceea ce am vzut c se poate ntmpla n procesul de vindecare a focarului traumatic
din esuturile moi rezultnd aa numitele cicatrici defectuoase, i n cazul esutului osos vindecarea unui focar
de fractur se poate face i printr-un calus defectuos sau printr-o pseudartroz. Laclusul defectuos se poate
prezenta sub mai multe aspecte i anume, el poate fi dureros, exuberant, diform i inelar.
Calusul este dureros atunci cnd nglobeaz n interiorul su un cordon nervos, cnd prin volumul su
exercit o compresiune asupra unui nerv vecin sau atunci cnd persist o osteit condensat ce determin o
osteonevralgie.
Calusul este considerat exuberant atunci cnde dei a ajuns n faza definitiv, el are dimensiuni foarte
mari. Este vorba de aa numitele calusuri luxuriante care prin volumul lor determin tulburri funcionale
foarte variate.
Calusul diform rezult n urma reducerii defectuoase a unei fracturi, adic atunci cnd segmentele
osului fracturat s-au vindecat nclecate.
Calusul inelar se produce atunci cnd segmentele osului fracturat se ncalec pstrnd legtura ntre ele
numai prin bride de periost care mpreun cu fragmentele osului formeaz un inel. Din acest inel, prin osificare
va rezlta calusul inelar.
Simptomatologia. Oricare ar fi aspectul sub care se poate prezenta calusul defectuos, el se manifest
clinic prin modificri n lungimea, n direcia i n forma osului la nivelul cruia s-a produs focarul de fractur.
Toate aceste modificri sunt nsoite de tulburri funcionale n diverse grade i de modificri n aplombul
membrelor.
Diagnosticul se stabilete relativ uor tocmai pe baza acestor modificri suferite de os.
Prognosticul este rezervat.
Tratamentul trebuie s urmreasc n primul rnd combaterea durerii i n al doilea rnd activarea
circulaiei i prevenirea leziunilor distrofice.
Acest obiectiv se realizeaz prin blocaj novocainic pe cordonul vasculo-nervos ce irig i inerveaz
regiunea unde se gsete calusul. Obinuit se practic 4-8 injecii cu novoicain 4% repetate la interval de 3-4
zile sau o singur injecie la animalele mari cu fenol-novocain sau Denervin iar la animalele mici cu alcool-
novocain.
Micorarea volumului calusului la animalele mari se poate obine i prin aplicri de puncte de foc
penetrante asociante cu vezictoare.
Ct privete pseudartroza, aceasta este tot o vindecare defectuas a unei fracturi i anume este o
transformare a calusului conjunctiv n calus fibros atunci cnd nu se asuguro imobilizare bun a focarului de
fractur sau cnd ntre fragmentele osului fracturat se interpune un esut ce nu se osific.
La ridicarea bandajului inamovibil se constat aceeai mobilitate mare n toate direciile ca la nceput
dar fr prezena tumefaciei i durerei.
Se va diferenia de calusul neosificat prin aceea c acesta are o mobilitate mai redus i perceptibil
numai prin micri laterale i este dureros la palpaie i micri.
Prognosticul este grav.
Tratamentul n medicina veterinar este mai mult preventiv. El impune crearea de condiii optime
pentru procesul de osteogenez reparatoare. Tratamentul curativ este aplicabil numai la animalele mici i se

65
realizeaz prin osteotomia fragmentelor osoase cu extirparea esutului fibros interfragmentar urmat de
osteosintez prin pironire centro-medular i imobilizare prin bandaj inamovibil.
OSTEITA
Osteita este inflamaia osului. Ca orice fenomen inflamator recunoate drept cause ageni fizici,
chimici,mecanici i animai. n cazul esutului osos un rol deosebit n declanarea procesului inflamator l joac
agenii mecanici reprezentai prin traumatisme diverse i agenii animai reprezentai prin microbi i toxinele
lor sau prin parazii ce ptrund n os pe cale exogen n urma traumatismelor sau pe cale endogen, vascular.
La animalele domestice un rol important n producerea osteitelor l au traumatismele deoarece ele
deschid pori de intrare pentru microbi i prin dezechilibrul vaso-motor produs creeaz condiii favorabile att
pentru infecii exogene ct i pentru cele endogene.
Ca i n celelalte esuturi, fenomenele inflamatorii n os se produc n partea cea mai vascularizat, deci
n primul rnd n mduva.
Aceasta este rspndit n tot osul dar este dispus totui n trei straturi importante unite ntre ele i
anume: subperiost format din stratul osteogen, n esutul osos propriu-zis formnd mduva interstiial i n
canalul diafizar al oaselor lungi formnd mduva central.
Att traumatismele ct i microbii determin n esutul osos procese de distrugere i de aprare.
Intensitatea acestor procese este n funcie de aciunea agentului traumatic i de virulena microbilor i a
toxinelor lor. Cnd aciunea agentului traumatic i al microbilor este puternic, procesul de distrugere se
manifest sub o form grav cu moartea rapid a osului deci cu necroza. Dac ns aciunea agentului
traumatic ct i cea a microbilor este atenuat i nceat, procesul de distrugere evolueaz lent sub form de
osteita rarefiant. Aceasta se nsoete totdeauna de un proces de aprare i de reparaie care exprim reacia
osului la iritaia mecanic sau toxic mai puin intens ce nu omoar elementele anatomice. Dac esutul osos
nou format complreteaz numai pierderile suferite osteita se numete restitutiv iar dac esutul osos nou
format depete aceste pierderi osteita se numete condensat.
innd seama de agenii care pot determina apariia proceselor inflamatorii la nivelul esutului osos,
osteitele se pot clasifica n : osteite traumatice, osteite de oboseal i osteite infecioase: microbiene i
micotice.
Osteita traumatic este inflamaia osului datorit diverselortrumatisme: lovituri cu
copita,cu corpuri dure sau cderi. Se constat n special la oasele mai expuse lovirilor, deci de la genunchi sau
de la jaret n jos.
Simptomatologia difer n funcie de felul osului i dup cum aciunea traumatic a produs o leziune
nchis sau deschis.
n cazul leziunilor trumatice nchise la nivelul oaselor lungi, se constat o tumefacie difuz, cald i
dureroas nsoit de o chioptur mai mult sau mai puin pronunat. Aceste semne se atenueaz treptat
nelsnd la locul respectiv dect o ngroare a osului cu induraia esutului periosos.
n cazul leziunilor traumatice deschise, inflamaia osului comunic cu exteriorul prin plag. Se observ
aceleai semne clinice dar boala se poate complica cu necroza unei poriuni de os. n acest caz se produce la
locul respectiv un flegmon cu mai multe abcese care, dup ce se deschid spontan, dau natere la fistule ce nu se
nchid dect dup eliminarea poriunii necrozate din os. Cicatricea rmas este aderent de os i nsoit de o
ngroare a acestuia. Alteori procesul infecios se propag n grosimea osului, la mduva interstiial i chiar la
cea central, determinnd osteomielita. n acest caz se poate produce uor fractura osului interesat.
La oasele scurte, evoluia osteitei traumatice este diferit n funcie de localizarea infeciei. Cnd
aceasta cuprinde numai lama compact a osului, osteita are o evoluie uoar. Cnd ns este interesat i stratul
spongios, procesul infecios se ntinde repede provocnd distrugeri mari. Asemenea osteite se ntlnesc
frecvent la cal la nivelul falangei a III-a i a II- a consecutiv cuiului de strad i plgilor coronare iar la taurine
consecutiv panariiului.
La oasele late, n cazul leziunilor deschise, procesul infecios de la os se poate propaga i la organele
nvecinate dnd complicaii grave sau chiar foarte grave.
Prognosticul osteitei traumatice este totdeauna grav tocmai datorit complicaiilor ce pot apare. n
primul rnd toate osteitele determin o micorare a rezistenei osului ceea ce poate ajuta la producerea unei
66
fracturi chiar numai n urma contraciilor musculare din timpul serviciului sau din timpul efortului de sculare.
n al doilea rnd osteitele traumatice localizate la membre sunt nsoite de chiopturi ce scot animalul din
producie un timp ndelungat sau pentru totdeauna.
Tratamentul osteitei traumatice este diferit n funcie de faptul dac este nchis sau deschis. n primul
caz se aplic acelai tratament ca la contuzia osoas,. n al doilea caz, tratamentul trebuie s asigure eliminarea
corpilor strini i a tuturor esuturilor necrozate i infiltrate cu drenarea ct mai bunaplgii urmat de
combaterea infeciei.
Pentru aceasta, dup toaleta i dezinfecia regiunii, se deschid larg toate fistulele i cu ajutorul cuitului
Buss sau n lipsa lui, cu lingura Volkmann, se elimin toate esuturile necrozate i infiltrate pn ce se ajunge
pe os sntos. Plaga rezultat se plombeaz cu marfanil, sulfatiazol sau cicatrizin iar dac este posibil se
nchide prin cteva fire separate i, dac regiunea se preteaz, se aplic un pansament steril uscat sau, mai bine,
umectat cu sulfatiazol 20%.
La animalele mari, n regiunile unde nu se poate folosi pansamentul, se va aplica n jurul plgii drenate
o vezictoare cu biiodur de mercur i n plag se vor face aspersiuni zilnice cu eter iodoformat 10%.
Infecia se combate prin sulfamidoterapie general timp de 6-8 zile.
Legat de osteita traumatic trebuie s studiem procesul de necroz i carie a osului.
Necroza nu este altceva dect gangrena uscat a osului. Rolul principal n producerea ei l joac infecia
i traumatismul.
La animalele mari, cabaline i taurine, necroza osoas se observ la nivelul oaselor mia puin protejate
i mai expuse traumatismelor, deci la extremitatea membrelor.
Flora microbian identificat, n acest proces patologic este format din stafilococ, streptococ, b.
Necrophorus i b. Tuberculosis. Procesul infecios este favorizat de traumatisme, arsuri i degerturi care
determin tulburri circulatorii i de inervaie ce slbesc rezistena osului. Toxinele microbiene omoar
elementele celulare osoase determinnd necroza. Poriunea de os mortificat este alb, neted i nconjurat de
puroi. Ea se poate afla sub periost sau n grosimea osului formnd aa numitul sechestru. Ca i n gangrena
uscat organismul caut s elimine sechestrul. De aceea la periferia lui celulele medulare ale canalelor lui
Hawers sau celulele spongioase prolifereaz intens fcnd s apar anul separator. Aceasta proliferare este cu
att mai rapid cu ct procesul de necroza a fost mai acut. Sechestrul izolat se resoarbe treptat, aceasta n
funcie de activitatea fagocitar a osteoclastelor.
Apariia focarului de necroz determin n os iritaii ce suscit o reacie de aprare care se manifest
printr-o scleroz periferic a esutului spongios sau prin osificri stratificate ale periostului. Amploarea acestor
reacii este n funcie de virulena microbilor. Cnd virulena este mare, fenomenele de reacie sunt foarte
intense aa nct se produc stratificri periostice groase ce duc la acoperirea poriunii de os necrozat. n felul
acesta se produce sechestrul invaginat sau acoperit. Cnd virulena este mai slab, fenomenele de reacie sunt
mai reduse ceea ce determin producerea unei pturi de os periostic mai subire ntrerupt de orificii i caviti
aa nct sechestrul este expus sau descoperit.
Simptomatologia depinde de felul sechestrului. n cel invaginat regiunea osului interesat este tumefiat
mult, cald i dureroas i prezint mai multe fistule din care se scurge o mare cantitate de puroi.
n sechestrul expus, tumefacia este mai mult sau mai puin nsemnat i prezint una sau mai multe
fistule din care se scurge o cantitate mic de puroi. Osul este puin ngroat i sondnd fistulele se percepe uor
un corp dur, uscat, rezistent care d senzaia unui os deperiostat.
Aceste semne locale sunt nsoite i de simptome funcionale variabile dup osul atins. Astfel, cnd este
interesat un os de la membre, vom constata totdeauna chioptur iar n cazul maxilarelor, salivaie i
dificultate n masticaie.
Diagnosticul se stabilete pe baza semnelor clinice i prin sondajul fistulelor.
Prognosticul este rezervat spre grav dar n orice caz mai puin grav dect n cazul cariei deoarece n
necroza oaoas mortificarea este limitat pe cnd n carie nu.
Sechestrul invaginar are un prognostic mai grav dect cel expus deoarece este nsoit de supuraie mare
i de lung durat care slbete att bolnavul ct i rezistena osului.

67
 Tratamentul este preventiv i curativ. Prevenim apariia necrozei osoase tratnd judicios
contuziile,plgile, arsurile i degerturile, prevenind infecia i ntrind organismul prin msuri igienice,
alimentaie i vitaminoterapie A, B, C i D.
Tratamentul curativ reclam localizarea i combaterea infeciei.
Delimitarea i separarea sechestrului de esutul viu din jur se obine activnd circulaia n esutul osos
sntos prin rubefiante la animalele mici i vezicante la cele mari. Cnd sechestrul este mic, separarea i
eliminarea lui se poate ajuta prin injecii zilnice pe traiectul fistulelor cu soluii leucogene ca eter iodoformat
10%, snge sulfamidat, esena de terebentin sau amestecul Menciere format din:
Rp/iodoform
Gaiacol pur aa
Eucaliptol 1 gr.
Balsam Peru
Alcool 30 0 10 gr.
Eter sulfuric 90 gr.

M.D.S.ext. pentru injecii pe traiectul fistulelor.

Ne dm seama de separarea sechestrului prin faptul c puroiul se schimb att calitativ ct i cantitativ.
El devine mai consistent, de culoare mai deschis i din ce n ce mai puin.
Atunci ns cnd procesul de necroz intereseaz un os al cavitii craniene sau o coast, pentru a opri
trecerea infeciei la meninge sau la pleur, se recomand ca separarea i eliminarea sechestrului osteitic s se
fac pe cale chirurgical cu ajutorul cuitului Buss sau a lingurei Volkmann. Infecia se va combate prin
sulfamido sau penicilinoiterapie gneral.
Ct privete caria osoas sau osteomielita purulent, aceasta este gangrena umed a osului. Se
caracterizeaz printr-o supuraie a mduvei interstiiale asociat cu fenomene necrotice care duc la distrugerea
osului i la fenomene de neuformaie osoas nsoite de deformarea osului.
Este produs de microbi piogeni asociai cu ali germeni patogeni i se poate observa la toate speciile
dar mai ales la cal, taurine, cine i pisic n urma plgilor osoase sau a supuraiilor periosoase ce ating
periostul. Astfel, la cabaline se localizeaz adesea la falanget, la apofizele spinoase ale primelor vertebre
dorsale i la mandibul, la taurine la falange i mandibul iar la cine i pisic la mandibul i la vertebrele
coccigiene.
Simptomatologia se caracterizeaz la nceput prin prezena unei tumefacii calde i foarte dureroase ce
intereseaz osul bolnav. Apoi se produce una sau mai multe colecii purulente subperiostice care se deschid
spontan lsnd fistule din care se scurge o secreie purulent gri murdar i fetid.
La sondajul fistulelor se constat c sonda ptrunde cu uurin n esutul osos inflamat i infiltrat cu
puroi. La palpaie osul este ngroat i cu suprafaa neregulat din cauza produciilor osoase noi.
Aceste simptome locale sunt nsoite i de simptome funcionale diferite n raport de osul interesat.
Astfel, n caria falangetei va apare o chioptur intens iar n cea a mandibulei o salivaie abundent i o
dificultate n masticaie.
n afar de aceste simptome locale i funcionale n carie se pot observa i simptome generale ca:
febra, inapeten, dureri vii i decubit prelungit.
Diagnosticul se stabilete pe baza semnelor clinice i pe rezultatul sondajului fistulelor.
Prognosticul este totdeauna grav deoarece caria are o evoluie progresiv i e foarte greu de oprit.
Tratamentul este acelai ca n osteita traumatic cu leziuni deschise. Infecia se va combate prin
intervenie chirurgical n asociere cu chimioterapice i antibiotice.
Osteita de oboseal este inflamaia osului datorat unor cauze predispozante din care unele n
legtur cu defectele de aplomb i de conformaie, altele n legtur cu serviciul i diferitele accidente. Toate
aceste aciuni mecanice provoac la nivelul osului tulburri vasomotorii urmate de resorbia i condensarea lui
cu apariia de neoformaii. n aceste cazuri osteita poate evolua din profunzime ctre suprafaa periostului

68
producnd osteo-periostita sau spre suprafaa articular provocnd osteoartrita. Astfel pot apare exostoze,
periostoze i anchiloze. n felul acesta apar formele, suroul, oscioarele i eparvenul.
Dezvoltarea acestor leziuni osoase mai poate fi favorizat i de o alimentaie srac n calciu sau cu
plante acide recoltate de pe terenuri mltinoase.
Simptomatologia. Boala se manifest la nceput printr-o schioptur care se accentueaz n raport cu
munca i cu accelerarea mersului. Ea este mai accentuat la reluarea mersului dup un oarecare timp de oprire
iar dac animalul este lsat n repaus la grajd sau la pune, chioptura dispare dar reapare cnd se reia
serviciul.
n osteita falangetei cnd leziunile sunt localizate n partea anterioar a osului, sprijinul se face pe
clcie, iar cnd sunt localizate n partea posterioar sau la micul sesamoid, sprijinul se face n frunte.
Sunt i cazuri cnd odat ce e aprut neoformaia osoas chioptura dispare i nu reapare dect dac
exostozul jeneaz funcia vreunui tendon sau ligament.
La animalele n vrst de obicei se observ modificri de aplomb n repaus i un mers greoi n special
la nceput.
Prognosticul este rezervat.
Tratamentul este profilactic i curativ.
Profilaxia se realizeaz prin antrenarea raional aanimalelor tinere nainte de a fi puse la serviciu. Cele
care fac serviciul pe terenuri dure vor fi potcovite corect, li se vor ngriji bine copitele i vor avea munca astfel
planificat nct s dispun de repausul necesar restabilirii echilibrului circulator n copite. La ntoarcerea de la
serviciu n special vara li se vor face duuri reci la picioare. Alimentaia va fi bun i variat.
Tratamentul curativ cere ca bolnavul s fie lsat n repaus n libertate pe o pune bun dac este
posibil sau s i se administreze furaje de bun calitate, concentrate suficiente, vitamina D2 n doz unic
maxim precum i tonice arsenicale i feruginoase.
Durerea i inflamaia osului se combat prin blocaj cu novocain 4% repetat la 4zile sau cu Denervin
odat la 35-40 zile,precum i prin hidroterapie rece.
n cazul folosirii Denervinului, uneori chioptura dispare curnd dup injecie dar poate reapare i
persista n acelai grad sau chiar exagerat pna a IV a Va zi cnd ncepe s se atenueze progresiv pn la
dispariia total.
Atunci cnd prin aceste mijloace nu se obin rezultate satisfctoare, se va recurge la vezictori sau la
cauterizare i aplicare de vezictoare.
Osteita infecioas i micozic. Osteita infecioas se caracterizeaz printr-o osteoperiostit difuz sau
deformat generalizat aproape la tot scheletul dar mai evident la membre, aprut n cursul unor boli
toxiinfecioase ca: gurma, morva, tuberculoza.
n literatura de specialitate este cunoscut sub denumirea de acropachie. n acest caz oasele se acoper
cu proliferri osoase groase spate de depresiuni umplute cu esut fibros. Proliferrile osoase nu intereseaz
articulaiile i inseriile ligamentelor i tendoanelor.
Ct privete osteita micozic, aceasta poate aprea n special consecutiv actinomicozei i se localizeaz
mai ales la maxilare. Toate aceste sunt studiate detaliat n cadrul bolilor infecto-contagioase.
EXOSTOZELE
Exostozele sunt neoformaii osoase aprute n urma unei osteo-periostite productive de natur
traumatic sau inflamatorie.
Pot fi observate la toate speciile dar mai ales la cal unde frecvena este n funcie de ras, vrst i
serviciu i pot fi net circumscrise n plac sau n mas hiperostoza.
Pot apare pe toate oasele dar cu o predilecie deosebit pe oasele inferioare ale membrelor datorit
faptului c aceste sunt mult mai expuse la diverse aciuni mecanice, traumatisme i traciuni.
De obicei apar la locul de inserie a ligamentelor principale i nu a tendoanelor deoarece ligamentele
extremitilor sunt organele care suport traciunile puternice pe care ntreaga mas corporal le imprim
locului lor de inserie pentru a menine n raport suprafeele articulare. n toat economia animal exist o
singur excepie n acest sens i anume tendonul extensorului anterior al falangelor, la locul de inserie a cruia
pot apare exostoze, dar acest fapt se explic prin aceea c el joac i rol de ligament.
69
 Clasificarea exostozelor se poate face innd seama de structura i localizarea lor. Dup structur,
exostozele pot fi eburante, lipsite de vase, compacte, formate din esut dens i spongioase, formate din esut
areolar, iar dup localizare ele pot fi cu sediul fix i fr sediul fix sau mai pot fi epifizare, dezvoltate pe pifize,
parenchimatoase, dezvoltate n grosimea osului i enostoze, dezvoltate n canalul medular. Cele mai importante
sunt exostozele cu sediul fix. n aceast grup intr: osciorul, suroul, curba, eparvenul, jardonul,jarda i
formele.
Osciorul este un exostoz ce apare la nivelul genunchiului i buletului. Se observ mai frecvent la faa
intern a acestor regiuni deoarece aici se produc stingeri repetate n timpul aliurilor rapide n special la
animalele care sunt strmte dinainte sau dinapoi. Cnd oscioarele se dezvolt de jur mprejurul acestor regiuni,
se spune genunchi cercuit sau bulet cercuit.
Suroul este un exostos ce apare pe metacarpul principal. El poate fi de origine accidental sau
traumatic i de origine funcional.
Cel accidental apare n toate punctele metacarpului principal, de preferin ns pe faa anterioar i
extern deoarece faa intern este ntructva mai puin expus la diversele traumatisme.
Suroul funcional poate fi intermetacarpian, postmetacarpian i metacarpian profund.
Cel intermetacarpian apare ca urmare a extensiei exagerate a ligamentului intermetacarpian ce unete
osul metacarpian rudimentar de cel principal, n momentul sprijinului cnd animalul este supus unor aliuri
rapide i cnd metacarpul rudimentar se mic de sus n jos tracionnd de ligamentul intermetacarpian.
Se observ mai frecvent n partea intern din cauza dispoziiei anatomice speciale: osul intern din
rndul inferior al carpului se sprijin numai pe metacarpul rudimentar intern pe cnd osul extern din acelai
rnd de oase carpiene se sprijin att pe metacarpul rudimentar extern ct i pe cel principal. De aceea
presiunile din partea extern a genunchiului sunt n mare parte anihilate de metacarpul principal i deci nu se
vor repercuta asupra ligamentului intermetacarpian extern, pe cnd cele venite din partea intern vor aciona
din plin asupra metacarpuli rudimentar intern determinnd traciuni asupra ligamentului intermetacarpian
intern i deci apariia suroului.
Suroul postmetacarpian apare consecutiv traciunilor exercitate asupra inseriei arcadei carpiene pe
marginea posterioar a mettacarpienelor rudimentare, n momentul aprijinului cnd animalul este supus
aliurilor rapide.
i n sfrit suroul metacarpian profund, mai puin frecvent dect celelalte, apare la locul de inserie a
interososului median i a bridei carpiene datorit traciunilor exagerate din momentul sprijinului. Acest exostoz
nu se observ la exterior dar el se depisteaz presnd faa posterioar a metacarpului principal. El determin
chioptur n timpul apariiei.
Shoreshinul este mai mult o osteit de oboseal ce se poate observa la animalele tinere n timpul
dresajului datorit efortului deosebit. Se localizeaz pe faa anterioar a metacarpului sau metatarsului
principal sub tendoonul extensorului anterior al falangelor i dispare cu vrsta.
Curba sau osul caprei este un exostoz localizat la faa intern a jaretului i anume este o hipertrofie a
maleolei interne a tibiei. Rezult n urma inflamaiei datorit traciunilor repetate exercitate asupra inseriei
superioare a ligamentului lateral tibio-tarsian intern. Determin chioptur numai cnd este voluminoas. D
linie curb feei interne a regiunii.
Eparvenul sau osul boului este un exostoz localizat deasemenea la faa intern a jaretului dar pe capul
metatarsului rudimentar intern. El se poate ntinde n sus cuprinznd i rndul inferior de oase tarsiene. De
altfel, dei n mod obinuit aoare pe capul metatarsului rudimentar intern, el este expresia unui nceput de
anchiloz a stratului tarsien inferior. Este tara cea mai grav a jaretului.
Jardonul sau epuraul este un exostoz localizat la faa extern a jaretului i anume pe capul metatarsului
rudimentar extern. Este considerat o leziune fr gravitate.
Jarda sau epuraia este un exostoz localizat la faa posterioar a jaretului exteriorizndu-se printr-o
convexitate mai mult sau mai puin accentuat a liniei tendonului ndrtul bazei jaretului. Este o osteit
metatarsian care ncepe la capul metatarsului rudimentar extern i se ndreapt napoi sub tendon dnd o
convexitate regiunii i determinnd chioptura animalului.
Cnd baza jaretului este cuprins de exostoz, avem ceea ce poart numele de jaret cercuit.
70
 Formele sunt exostoze ale regiunii falangiene. Cnd sunt localizate pe falanga I-a sau chii poart
numele de forme falangiene sau ale chiiei sau scoici pentru a le deosebi de cele localizate pe falanga a II-a
sau osul coroanei numite forme coronare. Sau de cele aprute n urma osificrii fibrocartilajului complimentar
numite forme cartilaginoase.
Ele nu produc chioptur dect dac sunt localizate sub tendoane sau dac sunt prea voluminoase.
Etiologia exostozelor este foarte variat. Traumatismele, alimentaia, oboseala, serviciul, vrsta tnr,
ereditatea i chiar unele boli infecioase joac un rol deosebit n apariia lor.
Simptomatologia. Formarea exostozelor ncepe printr-o osteit nsoit de o chioptur pronunat.
Apoi cnd inflamaia a disprut i a aprut exostozul, chiptura se reduce treptat i nu persist dect dac
acesta jeneaz un tendon, compreseaz un nerv sau un vas, sau mpiedic micrile unei articulaii. La locul
apariiei formeaz ridicturi dure, regulate ce fac corp comun cu osul. Pielea de pe suprafaa lui de obicei este
mobil. chioptura este remitent sau intermitent. Este mai puternic la rece sau la nceputul mersului i se
atenueaz sau dispare prin exerciiu cnd animalul s-a nclzit datorit activrii circulaiei din teritoriul bolnav.
n general simptomatologia exostozelor variaz mult dup sediul i volumul lor. Exostozele craniene i
rahidiene produc tulburri prin compresiune asupra encefalului sau a mduvei, cele ale oaselor cavitilor
nazale vor determina cornajul cronic iar cele ale bazinului distocii i alte tulburri
Diagnosticul este n general destul de uor de stabilit innd seama de semnele clinice.
Prognosticul este rezervat n funcie de sediul i tulburrile provocate de exostoz.
Tratamentul este profilactic i curativ.
Profilaxia se refer n special la animalele tinere i ea reclam condiii bune igieno-dietetice mai ales n
privina alimentaiei, regimului de munc, adpostirii i a ngrijirii.
Tratamentul curativ trebuie s nlture nti toate cauzele ce au contribuit la apariia exostozelor. Aa de
exemplu la animalele tinere se reuete ca unele exostoze ca schoreshinul s dispar numai prin repaus i
schimbarea alimentaiei.
Oprirea n dezvoltare i favorizarea resorbiei exostozului la animalele tinere se poate realiza prin
friciuni cu rubefiante repetate la 2 zile, iar la cele adulte prin vezicate i cauterizri.
Restabilirea echilibrului circulator i funcional i regiunii precum i dimnuarea durerii i a inflamaiei
se obine prin blocaj troncular novocainic repetat de 4-5 ori.
n acelai scop se poate practica simpatectomia periarterial, simpaticodiaftereza sau simpaticolioza
transcutanat.
n special simpaticodiaftereza producnd o vasodilataie activ i durabil i o hiperleucocitaz local,
constituie o metod raional de tratament a exostozelor n perioada de condensaie. De aceea trebuie ncercat
n toate cazurile n care celelalte mijloace terapeutice au fost ineficace. Se recomand n special n eparven i
forme. Pentru eparven operaia se practic la artera tibial posterioar iar pentru forme la artera palmar
metacarpian sau pedioas metatarsian.
n exostozele voluminoase s-a ncercat i ablaia, dar nu este recomandabil.
TUMORILE OASELOR
i la nivelul esutului osos pot apare tumori tot att de variate ca i n esuturile moi i ele pot fi benigne
sau maligne. Procesul tumoral se poate dezvolta n esutul osos propriu-zis determinnd apariia tumorilor ca:
osteomul, lipomul, mixomul, sarcomul, limfosarcomul, osteosarcomul, sau n esuturile periosoase determinnd
apariia fibromului, provenit din esutul cartilaginos i epiteliomul provenit din celulele epiteliale congenital
incluse n os.
Osteomul, lipomul i mixomul sunt tumori benigne ntlnite rar la animale. n schimb sarcomul este
tumora malign ntlnit foarte des n special la cabaline, taurine i carnasiene. La cabaline i taurine
osteosarcomul apare mai des la maxilare iar la carnasiere la femur, humerus i scapulum.
Epiteliomul se observ relativ des la cabaline la oasele feii avnd ca punct de plecare mucoasa nazal,
bucal i a sinusurilor.
Simptomatologia. Tumorile esutului osos se manifest prin simptome locale i tulburri funcionale n
raport cu localizarea.

71
 Astfel, n osteosarcomul femurului sau humerusului, primul semn clinic este chioptura ce crete n
intensitate i se nsoete de o durere uneori surd, alteori lancinant. Apoi apare tumora care se dezvolt
foarte repede. Ea are un aspect boselat, neregulat i o consisten diferit: dur n poriunea osoas i moale n
cea sarcomatoas. Pielea este aderent la tumor i n urma dezvoltrii acesteia, se ntinde, se subiaz i n
unele locuri se ulcereaz. Rezistena osului slbete aa nct adesea se produc fracturi numai sub greutatea
corpului. Animalul slbete pe msur ce tumora se generalizeaz i moare prin cahexie progresiv.
Prognosticul tumorilor esutului osos este diferit. El este grav pentru tumorile maligne din cauza
generalizrii i recidivelor.
Tratamentul este cel indicat la studiul tumorilor n general.
BOLILE CHIRURGICALE ALE ARTICULAIILOR
Bolile chirurgicale ale articulaiilor sunt foarte frecvente la toate speciile dar mai ales la cabaline,
taurine i carnasiere la care sunt interesate n special articulaiile mobile deoarece articulaiile semimobile se
mbolnvesc mult mai rar i fiziopatologia lor se confund cu cea a oaselor.
Din punct de vedere anatomic, articulaiile mobile se compun din epifizele articulare acoperite de un
cartilaj hialin, aparatul fibro-cartilaginos ca anex a suprafeelor articulare format din bureletul marginal i
meniscurile intraarticulare, membrana sinovial cu clichidul sinovial, capsula articular i ligamentele
funiculare, nervii articulaiei i esutul conjunctiv periarticular.
esutul conjunctiv periarticular are o importan deosebit att din punct de vedere semiologic ct i
din punct de vedere patologic, deoarece la nivelul acestui esut se petrec o serie de procese patologice ca:
edeme, congestii, inflamaii locale i diverse infiltraii, modificri ce antreneaz n articulaiile subiacente
rarefacii i neoformaii osoase epifizare. Ca atare toat fiziopatologia bolilor articulare este dominat de
reaciile din esutul conjunctiv periarticular. Aceast fiziopatologie articular este destul de complex i ea are
raporturi i cu articulaiile vecine sntoase i cu scheletul membrului respectiv. Se tie n acest sens c unele
articulaii au ntre ele o adevrat sinergie patologic. Astfel bolile jaretului se resimt i asupra grasetului iar
cele ale articulaiei scapulo-humerale asupra articulaiei cotului.
Bolile articulare chirurgicale ntlnite mai frecvent la animale sunt: contuziile,entorsele, luxaiile,
hidrartrozele i hemartrozele, plgile , artritele traumatice nchise i deschise, artrozele i anchilozele.
CONTUZIILE ARTICULARE
Contuziile articulare sunt leziuni traumatice nchise produse la nivelul articulaiilor n urma diverselor
traumatisme ca loviri, cderi, etc.
Se manifest clinic prin durere local nsoit de chioptur. Pielea i esutul conjunctiv periarticular
sunt ngroate i infiltrate. De obicei edemul inflamator dispare treptat n 8-10 zile. Sunt i cazuri ns cnd
acest edem periarticular ia un caracter subacut i face ca esutul conjunctiv periarticular s se fibrozeze i s se
retracte. n acest caz regiunea este dur la palpaie i fr sensibilitate i cldur. Micrile articulare
sunt stnjenite i animalul ezit s le fac.
Prognosticul este rezervat deoarece pot apare complicaii.
Tratamentul urmrete asigurarea repausului i combaterea fenomenelor inflamatorii. n acest scop
animalul va fi inut ntr-un adpost corespunztor iar fenomenele inflamatorii vor fi combtute prin
hidroterapie rece sub form de duuri sau comprese cu ap rece sau comprese mbibate cu o soluie saturat de
sulfat de magneziu, acetat bazic de plumb sau soluie Burrow. Dac dup cteva zile inflamaia nu cedeaz, se
va ncerca terapia cu cortizon sau cu A.C.T.H. De asemenea se mai pot face la animalele mici 2-3 friciuni cu
tinctur de iod iar la cele mari se poate aplica o vezictoare.
Dac dup 2 sptmni fibrozita periarticular persist, tratamentul se continu prin masagii zilnice cu
o pomad cu iodur de potasiu 10%. n cazul cnd chioptura sau fibroza periarticular nu cedeaz, se va
recurge la cauterizare n linii asociat cu rubefacie la animalele mici i vezicaie la cele mari.
ENTORSA SAU EFORTUL ARTICULAR
Entorsa sau efortul articular este deplasarea anormal dar temporar a epifizelor articulare nsoit de
distensiunea ligamentelor.
Poate fi produs de orice cauz capabil s exagereze micrile unei articulaii peste limitele ei
fiziologice.
72
 Etiologia ei recunoate cauze favorizante i cauze determinante.
ntre cauzele favorizante se citeaz defectele de aplomb, felul serviciului i terenul pe care animalul i
face serviciul i altele, iar ntre cele determinate, aluncrile, cderile, pasul greit, opririle i ntoarcerile brusce,
agarea piciorului n pana cpstrului, etc.
Accidentul se poate observa la toate speciile dar mai frecvent la cal i cine iar dintre articulaii cel mai
frecvent atinse sunt: scapulo-humeral i coxo-femural, apoi articulaie buletului i a vertebrelor cervicale.
Modificrile anatomo-patologice ce se produc sunt foarte variate i pot fi periarticulare i
intraarticulare. Astfel, n entorsele uoare nu se produc dect destinderi ligamentoase i eventuale rupturi
pariale de fibre pe cnd n cele mai grave se pot ntlni deirri ale ligamentelor i sinovialei articulare i chiar
desinserii ligamentoase nsoite de fracturi parcelare.
esutul conjunctiv periarticular poate prezenta rupturi de capilare i vase limfatice, muchii pot fi
deirai i rupi iar tendoanele ntinse i deplasate.
Consecutiv producerii entorsei se creeaz n jurul articulaiei o vasodilataie ectiv care poate dura mai
puin sau mai mult timp. n mod obinuit aceast hiperemie dispare n 8-10 zile. Sunt ns i cazuri cnd
modificrile vaso-motorii se menin i hiperemia devine pasiv. n acest caz se produc modificri n constituia
anatomic a articulaiei, stratul extern al sinovialei trimnd ctre interior prelungiri conjunctive ce mping
stratul intern spre cavitatea articular i dnd aspectul unei sinovite viloase proliferante. Vasele acestor
proliferri conjunctive las s exude un lichid care se adun n cavitatea articular mrind cantitatea de lichid
sinovial i determinnd hidrartroza. Lichidul sinovial se resoarbe ncet aa nct cavitatea articular rmne
mult timp umplut cu o mas fibrinoas care se poate organiza obturnd-o sau se poate produce o anchiloz
adevrat.
Simptomatologia este variat n funcie de gravitatea modificrilor anatomo-patologice.
Ca semne clinice se constat durere, tumefacie, jen sau chiar imposibilitatea de a executa micri.
chioptura apare imediat dup producerea entorsei dar dup civa pai poate s dispar fr a mai reapare.
n cazurile mai grave durerea apare brusc i este puternic dar dup cteva ore se calmeaz i dispare
pentru a reveni n ziua urmtoare i a persista. Micrile pasive sunt dureroase i animalul reacioneaz intens.
n entorsele cronice se constat pe epifize, la locul de inserie a ligamentelor ntinse, periostite sificante
sau exostoze care fac ca animalul s chioape.
Diagnosticul entorsei acute se bazeaz pe existena punctelor dureroase, pe chiopur i pe tumefacie.
Se va face diagnosticul diferenial fa de luxaie i fractur intraarticular mai ales cnd articulaia este
deformat de un exudat abundent. Precizarea se va face printr-un examen clinic metodic, prin palpalie,
presiune i micri pasive fcnd uz de blocajul novocainic periarticular sau intraarticular, enestezie troncular
i eventual examen radiologic.
Prognosticul este diferit, n funcie de leziunile roduse i de vechimea bolii. El este favorabil n
entorsele uoare i recente i grav n cele n acre s-au produs deirri i smulgeri ligamentoase nsoite de
fracturi parcelare. Entorsele cronice sunt frecvent recidivante.
Tratamentul este diferit, n funcie de vechimea bolii. n general, el urmrete combaterea durerii i a
fenomenelor inflamatorii i stimularea procesului de vindecare.
De aceea n entorsa recent bolnavul va fi inut n adpost, articulaia bolnav va fi imobilizat iar
fenomenele inflamatorii se vor combate prin terapie cu cortizon.
n acelai scop se poate aplica pe articulaia bolnav hidroterapie rece sub form de du, bi, comprese
mbibate cu ap rece, comprese mbibat cu soluie saturat de sulfat de magneziu, acetat bazic de plumb sau
soluie Buzzow. Compresele se vor schimba ct mai des. Dup 3-4 zile de tratament antiflogistic, se va
imobiliza regiunea bolnav prin aplicarea unui bandaj gipsat cu scopul de a pune ligamentele rupte n condiii
propice vindecrii. Bandajul se ridic dup un timp variabil n raport cu gravitatea leziunilor. n caz de fracturi
parcelare el se pstreaz chiar 4-5 sptmni. Altfel, sunt suficiente n medie 16 zile.
Alt posibilitate de a trata o entors recent const n utilizarea urmtoarei scheme de tratament: timp
de cteva zile animalul este inut n repaus i supus curei antiflogistice. Dac dup 8-10 zile fenomenele
inflamatorii i hiperemia n-au disprut i chioptura persit, se va injecta periarticular o soluie de novocain

73
2%. Aceste injecii se vor repeta de 3-4 ori la interval de 3-4 zile. Fenomenele de vindecare s vor stimula prin
friciuni zilnice cu amestecul:
Rp/ Alcool camforat
Alcool saponat 75 gr.
Esen terebentin 25 gr.
M.D.S.ext. pentru friciuni o data pe zi
Sau Rp/ Alcool camforat
Alcool saponat 75 gr.
Liniment amoniacal 50 gr.
M.D.S.ext. pentru friciuni pe dat pe zi.
La animalele cu prul mare alcoolul saponat se va nlocui cu alcool aromat.
n entorsa cronic, hiperemia pasiv se combate prin 3-4 injecii pe cordonul vasculo-nervos cu novocain 4%
repetate la 4 zile, sau prin aplicarea unei vezictori. Dac dup 2-3 sptmni de la aplicarea vezictorii nu s-a
obinut vindecarea, se va folosi cauteruzarea, sub form de linii sau puncte superficiale, n asociere cu
vezictoarea.
n entorsa scapulo-humeral la cal care n-a cedat la terapeutica menionat, se va utiliza abcesul de
fixaie injectndu-se 2-3 ml. Esen de terebentin ntr-un singur punct, la un lat de palm deasupra articulaiei
i la 2-3 cm. naintea spinei acromiene. S-a observat c dup 10-12 zile durerea dispare ncetul cu
LUXAIA
Este deplasarea anormal i permanent a epifizelor articulare. Ea poate fi complet sau incomplet
cnd se mai numete i subluxaie i cnd suprafeele articulare rmn n raport parial.
Cauzele care pot determina producerea unei luxaii sunt foarte diferite i n raport de le luxaia poate fi :
traumatic, simptomatic, miopatic, congenital, etc.
Cel mai frecvent ntlnit n practic este luxaia traumatic. Ea se datoreaz diverselor cauze mecanice
ca: accidente de strad, alunecri, cderi i chiar contraciuni musculare violente. Dup caracterul leziunilor
produse , luxaia traumatic poate fi nchis sau deschis. Atunci cnd n urma traumatismului odat cu
deplasarea epifizelor articulare s-a produs i deirarea sinovialei crendu-se o comunicare cu exteriorul ,
luxaia este deschis . Ea este considerat foarte grav i se complic adesea cu artrit traumatic deschis.
Luxaia se poate observa la toate speciile dar mai ales la cal i cine. Se poate produce la toate
articulaiile dar cu o frecven mai mare la articulaiile membrelor cu o mobilitate mai mare. De aceea la cal i
cine se observ frecvent luxaia scapulo-humeral i coxo-femural. luxaia buletului la cal i cea a rotulei la
cine.
Simptomatologia luxaiei se caracterizeaz prin manifestrile locale: durere, impoten funcional,
imobilitate i deformare articular.
Durerea este intens la nceput dar prin repaus se atenueaz i devine mai suportabil dect n fractur.
Impotena funcional este regula i ea se datoreaz deplasrii i lipsei de contact a epifezelor articulare.
Imobilitatea articular nu este datorat numai durerii deoarece ea persist chiar i sub anestezia
general, ci pierderii contactului epifezelor articulare. n special micarea de flexiune i extensiune este
limitat sau chiar imposibil. Atunci ns cnd luxaia este nsoit de deirri i rupturi ntinse ale capsulei i
ligamentelor articulare , articulaia respectiv prezint o mobilitate excesiv , anormal , n toate direciile.
Deformarea articular este datorat deplasrii epifezelor articulate. De aceea n multe cazuri de luxaii
la membre se constat alungiri sau scurtri. Astfel, n luxaia coxo-femural, deplasarea poate fi anterioar ,
posterioar , dar mai ales superioar sau inferioar. Deplasarea superioar se mai numete suscotiloidien i
membrul respectiv este mai scurt dect congenerul sau , iar cea inferioar se mai numete subcotiloidien i
membrul respectiv este mai lung.
Diagnosticul luxaiei se stabilete pe baza imobilitii i deformrii regiunii articulare.
Este necesar diagnosticul diferenial fa de contuzie , entors i fractur intraarticular.
De contuzie i entors se difereniaz prin aceea ca n acestea imobilitatea este datorat numai durerii i
prin anestezie i dispare pe cnd n luxaie nu.
n fracturile intraarticulare se percepe crepitaie uscat i o mobilitate mare a articulaiei. Reducerea
74
este mai uoar dect n luxaie , dar meninerea este grea. n luxaie reducerea este dificil dar odat realizat ,
meninerea este adesea definitiv.
Prognosticul variaz n raport de leziunile produce i de vechimea bolii, n general el este rezervat
deoarece toate luxaiile, chiar cele reduse , las tulburri funcionale uneori insesizabile alteori persistente i n
diferite grade de intensitate. Adeseori o luxaie redus corect de la nceput las o capsul articular cu o zon
slab pe unde luxaia poate recidiva aa cum se ntmpl cu rotul la cine.
n luxaiile vechi reducerea de cele mai multe ori este irealizabil aa nct ele vor fi nsoite totdeauna
de o chioptur destul de accentuat.
Tratamentul luxaiei trebuie s asigure reducerea i ct mai repede dup accident i evoluia epifezelor
articulare i poziia normal. Aceasta se poate realiza prin manevre ortopedice sau prin intervenie operatorie.
Intervenia operatorie nu se practic dect atunci cnd reducerea ortopedic nu se poate face. n mod obinuit
reducerea unei luxaii se poate face numai atunci cnd se intervine nainte de apariia fenimenelor inflamatorii.
Pentru aceasta sunt necesare anumine manevre n raport cu sediul i varietatea luxaiei. Reducerea
trebuie fcut cu mult atenie i cu blndee deoarece prin bruscare se creeaz deirri noi ale sinovialei i nu
se reuete s se repun capul articular n cavitatea aplificndu-se i ocul traumatic. Manevrele clasice n
reducerea unei luxaii sunt extensia, contraextensia i coaptarea. Dac o lxuaie nu se poate reduce de la
nceput prin aceste manevre, nseamn ca este vorba de o luxaie ireductibil. Reducerea odat efectuat ,
trebuie s se asigure conteia pentru a preveni recidiva. Ea se face ca i pentru fractura prin bandaj inamovibil
care se menine 14-20 zile.
La anmalele mari articulaiile unde nu se poate aplica bandajul , imobilizarea se va face prin aplicarea
unei vezictori i pentru a evita culcarea , se va folosi aparatul de suspensie timp de 14-20 zile.
Dup ridicarea badajului sau dup trecerea efectului vezictorii , animalul va fi supus unei gimnastici
ortopedice progresive plimbndu-l la pas pe un teren neted.
n luxaia ireductibil , mai ales la animalele mari, se va aplica o vezictoare care va ajuta la formarea
neoartrozei , iar dup 3-4 sptmni se vor aplica puncte de foc i vezictoare pentru a consolida neoartroza i
a reduce chiptura.
Luxaia deschis se trateaz ca i artrita traumatic deschis. Prin reducere i imobilizare cu ajutorul
badajului gipsat ferestruit asociat cu penicilinoterapia local i sulfamidoterapie general, se obine repede
cicatrizarea i vindecarea fr complicaii septice.
Luxaia complicat cu fractur , la animalele mari, este considerat din punct de vedere economic
incurabil i ca atare se redomand sacrificarea.

HIDRARTROZA
Este o sinovit seroas sau sero-fibrinoas caracterizat prin acumularea unei cantiti mari de exudat
seros sau sero-fibrinos n cavitatea articular ce destinde mult fundurile de sac sinoviale . Este efectul unei
reacii inflamatorii a sinovialei articulare.
Poate fi de origine traumatic , static sau dinamic, vascular i alergic.
Hidrartroza traumatic se observ mai frecvent la articulaia genunchiului i jaretului i apare
consecutiv contuziilor articulare , entorselor , luxaiilor, plgilor periarticulare , artritelor nchise i
osteoartritelor. Se caracterizeaz prin apariia n cavitatea articular , la 2-3 zile dup accident , a unui exudat
citrin, glbui, n contitate mare care destinde fundurile de sac articulare i care uneori poate s dispar fr s
lse urm iar alteori persist mult timp sau dispare i recidiveaz periodic.
Hidrartroza static se observ mai frecvent la bulet, jaret, genunchi i graset i este consecina muncii
exagerate pe terenuri tari executat de animale tinere neantrenate , sau stabulaiei n adpost pe pardosele dure
sau sprijinul ndelungat pe acelas membru. Cea localizat la bulet este cunoscut sub numele de molet articular
iar de la genunchi sau jaret sub numele de vezigon articular.
Hidrartroza vascular se observ la animalele cu tulburri cardio-vasculare i la unele animale gestante.
Hidrartroza infecioas i alergic se observ n piometru , retenia invelitorilor, guma , febra tifoid ,
infeciile ombilicale la noii nscui, jigodie, reumatism, intoxicaii alimentare.
Modificrile anatomo-patologice intereseaz numai membrana sinovial i anume stratul extern care
75
este hiperemiat si edemaiat i las s exude n cavitatea articular un lichid seros, citrin, glbui, mai mult sau
mai puin bogat n leucocite. Uneori acest lichid conine fibrin i concremente de mrimea boabelor de orez
iar alteori el este hemoragic.
Simptomatologia . La nceput hidrartroza n general se dezvolt lent, fr semne prea evidente. Uneori
se poate constata puin cldur i o oarecare sensibilitate la palpaie dar fr tulburri funcionale nsemnate .
Apoi fundurile de sac sinoviale se mresc treptat i devin din ce n ce mai evidente datorit aumulrii
exudatului. La bulet ele sunt perceptibile la faa intern i extern, ntre metacarp i la faa intern i extern,
napoia tibiei. La palpaie aceste funduri de sac sunt destinse i fluctuente. n repaus membrul interesat este
inut n demiflexiune , poziie corespunztoare capacitii maxime a tecii sinoviale i deci mai puin dureroas.
Mai tarziu, exudatul sero-fibrinos se modific i poate deveni un obstacol n funciunea articulatiei
determinnd chipturi de intenstitati diferite. n hidrartrozele vechi i cu exudatul sinovial abundent, se poate
produce chiar adevrate luxaii n urma deprtrii suprafeelor articulare.
Diagnosticul este n general uor de stabilit. Bolnavul este prezentat cu anamneze ca are ap la
ncheietur. Medicul trebuie ns s stabileasc i etiopatogenia bolii deoarece numai n acest fel va putea
recomnada un tratament raional.
Este necesar s se fac diagnosticul difereial fa de higroma i sinovita tendinoas. Dispoziia
topografic ne ajuta n ambele cazuri sa putem preciza diagnosticul.
Prognosticul variaz dup vechimea bolii i volumul regiunii. Hidrartrozele recent, nendurate i fr
chioptura , au un prognostic favorabil pe cnd cele voluminoase , ndurate i calcificate au un prognostic
rezervat deoarece tratamentul lor este foarte dificil.
Tratamentul este profilactic i curativ.
Profilaxia hidrartrozelor cere s se evite munca exagerat necorespuztoare vrstei i antrenamentul
animalului. Atunci cnd a fost obligat s depun un efort deosebit, la revenirea n adapost membrele vor fi
supuse hidroterapiei reci . Animalele vor fi inute n adposturi igienice , ferite de umiditate i frig i vor primi
o hran de bun calitate i raii bine echilibrate evitanduse administrarea porumbului i a orzului animalelor
sensibilezate precum i furajele greu digestibile i toxice.
Tratamentul curativ variaz dup vechimea i dezvoltarea hidrartrozei precum i dup modificrile
anatomo-patologice ale sinovialei.
Astfel , n hidrartrozele recente , animalul va fi inut n repaus n boxa sau la pasune iar fenomenele
inflamatoii vor fi combatute prin hidroterapie rece sau sub form de du sau bi reci ntr-o ap curgtoare timp
de o ora, sau sub form de comprese cu ap rece, soluii de sulfat de magneziu sau cu o soluie de acetat de
bazic de plumb sau Burrow. Dup fiecare du sau baie rece, se va face un masaj al regiunii bolnave i se aplic
un pansament cu o fa simpl, o fa de flanel sau o fa elastic.
n hidrartrozele cronice i voluminoase , animalul va fi inut n repaus ,iar resorbia exudatului se va
stimula prin friciuni repetate la 2 zile cu tinctur de iod i gaiacol sau prin aplicarea unei vezictori cu biiodur
de mercur ce va putea fi repetat la 14-16zile.
n cele ndurate, se va aplica linii de foc asociate cu vezictoare .Dup 16-21 zile se pot reaplica liniile
de foc dar n direcie opus .n aceste cazuri se poate recurge i la artronomie.
n toate formele clinice de hidrartroza odat ce lichidul sinovial a fost resorbit, se suprim repausul, se
fac masaii i printr-o gimnastic funcional i mecanoterapie supravegheat , se va reda muchilor fora i
supleea necesare bunei funcionri.

HEMARTROZA
Cnd capilarele capsulo-sinoviale sunt lezate i sngele invadeaz cavitatea articular, se produce
hemartroza. Hemoragia intraarticular poate proveni i dintr-o leziune osoas aa cum se ntmpl n cazul
fracturilor parcelare .
Hemartroza se poate observa la toate speciile dar mai ales la cal i cine la nivelul articulaiei
genunchiului consecutiv cderilor n genunchi -poticnirilor-.
Simptomatologia . Boala debuteaz imediat dup accidente i se manifest ca o contuzie articular
nsoit de durere i uoar chiopatur. La cteva ore, datorit destinderii brusce a sinovialei articulare
76
consecutiv ptrunderii sngelui, durerea devine mare i exagerat la orice micare iar chioptura foarte
pronunat. Articulaia ia o form globuloas cu boseluri ce corespund fundurilor de sac sinoviale. La palpaie
acestea sunt destinse i prezint o fluctuen evident dar cu oarecare insisten sanguin. Flexiunea
genunchiului este dureroas i incomplet .La palpaie locurile de inserie a ligamentelor sunt foarte dureroase.
Diagnosticul se stabilete pe baza semnelor clinice i dup natura coninutului. Rapiditatea apariiei,
hipertensiunea fundurilor de sac sinoviale i fluctuena sanguin la palpaie sunt semnele caracteristice ale
hemartrozei.
Se va face diagnosticul diferenial cu hidrartroza i hemo-hidrartroza. n hidrartroza fluctuena
fundurilor de sac este net i apariia lent, iar n hemo-hidrartroza hemoragia apare repede dup traumatism
dar fundurile de sac se mresc ncet ulterior consecutiv sinovitei seroase.
Prognosticul este rezervat. El este subordonat leziunilor ce nsoesc hemartroza. Obinuit boala
evolueaz ctre hidrartroza care apoi se resoarbe. Chiagurile sanguine nu se resorb ci se organizeaz i prin
aceasta pot stnjeni activitatea articulaiei.
Tratamentul este acelai ca i n contuziile articulare i n hidrartroza. El urmrete oprirea hemoragiei
i stimularea resorbiei sngelui din cavitatea articular. Aceste obiective se pot realiza prin substane
coagulante, prin imobilizarea i printr-o compresiune puternic. De asemeni se poate reface puncia i
artronomia.
PLAGILE ARTICULARE
Dup aspectul clinic plgile din regiunile articulare pot fi de dou feluri: nepenetrante sau periarticulare
i penetrante sau perforante ce intereseaz i membrana sinovial.
Plgile articulare nepenetrante se observ la toate speciile destul de frecvent. Difer de plgile obinuite
prin pericolul complicatiilor ce le pot provoca organelor vecine, tendoane , ligamente i teci sinoviale care
fiind puin vascularizate se infecteaz i se necrozeaz uor.
Simptomatologia este nsoit de o tumefacie dufuz, cald i dureroas i de tulburri funcionale
esteriorizate printr-o chioptur evident. Se produce o periartrit care se poate complcia uor cu o artir dac
fenomenele inflamatorii persist un timp mai ndelungat. Exploraia i mai ales sondajul acestor plgi trebuie
fcut cu multa atenie pentru a nu leza membrana sinovial i a le transforma n plgi articulare penetrante.
Prognosticul este variabil n raport cu situaia i modificrile anatomo-patologice prezentate. Plgile
situate la faa posterioar a genunchiului i la faa anterioar a jaretului sunt mult mai grave dect cele de pe
parile laterale.
Tratamentul trebuie s asigure asepsia i drenajul corespunzator precum i o imobilizare a articulaiei
bolnave. Se va preveni i combate infecia plgi i se vor stimula fenomenele de cicatrizare.
Plaga articular penetrant sau perforant face ca interiorul articulaiei s comunice cu mediul
ncojurtor. Ea poate fi produs n special de corpuri ascuite i tioase i se poate observa la toate speciile dar
mai ales la cabaline.
Evoluia ei este dominat de leziunea membranei sinoviale i de infecie. Aceasta se face fie prin
nsmmnare septic odat cu agentul vulnerant, fie prin contaminare ulterioar.
Datorit alcalinitii sale, avnd un pH7,3-7,6 i lizozimului ce-l conine, sinovia are propieti
bactericide mari ce o fac sa reziste la infecie chiar cu stretococ piogen timp de 3-4zile dac plaga articular nu
este nsoit de distrugeri tisulare mari. Astfel plaga articular se vindeca repede dac este pus n afara
percolului de infecie.
Simptomatologia . Animalul prezint pe una din feele articulaiei o plag din care se scruge
sinovie.Dac nu sunt i leziuni periarticulare importante , timp de 24-48 ore mersul nu este influenat aa nct
el poate s-i continue serviciul. Apoi n jurul plgii articulare apare o tumefacie care crete progresiv , este
cald i foarte dureroas iar sinovia devine tot mai tulbure. Dac plaga nu este tratat , dup 3-6zile , ea
evolueaz ctre o artrit traumatic deschis. Datorit faptului c interiorul sinovialei articulare ca i a celei
tendinoase este mprit uneori n mai multe loje, infecia se poate localiza la nceput numai la o parte din ele.
Diagnosticul se stabilete pe baza existentei unei plgi articulare din care se scurge sinovie. Pentru
precizare nu se recomand explorarea i n special sondajul acestor plgi deoarece instrumentul su degetul
explorator poate rspndi infecia i n acelai timp poate traumatiza cartilajul articular agravnd situaia.
77
 Prognosticul plgilor articulare penetrante este rezervat spre grav deoarece totdeauna ele se pot
complica uor cu artrita traumatic deschis. Gravitatea lor este n raport cu importana articulaiei , cu sediul
ei, cu dimensiunile plgilor i cu ntinderea leziunilor perarticulare i intraarticulare.
Astfel ,plgile articulare penetrante de la niveulul membrelor posterioare sunt mai grave dect cele
localizate la articulaiile membrelor anterioare. Apoi gravitatea este i n raport cu funcia mai mult sau mai
puin activ a articulaiei. Astfel plgile penetrante ale articualiei temporo-maxilare, scapulo-humerale,
grasetului, cotului , jaretului i articulaiei piciorului sunt cele mai grave.
Tratamentul plgilor articulare penetrante trebuie s asigure nchiderea i refacerea membranei
sinoviale i s previn , enetula sa sombat , infecia cavitii articulare.
n acest scop dup o toalet munuioas a regiunii i desinfecia cu alcool sau tinctur de iod, se face
antisepsia mecanic a plgilor i apoi sutura etajat cu catgut n fir continuu a membranei articular. Infecia
piogen se previne i se combate prin penincilinoteraie local timp de 3 zile i sulfamido sau antibioterapie
general timp de 6-8zile , iar cea tetanic se previne prin seroterapie specific.
n acest scop, imediat dup sutura capsulei articulare , se injecteaz intraarticular 200.000 U.I.
penincilina dizolvat n 3-5 ml ser fiziologic. Apoi se face imobilizarea articulaiei bolnave dac este posibil ,
printr-un bandaj gipsat ferestruit sau prin aplicarea unei vezictori cu biiodur de mercur i se face prima
administrare a sulfamidei sau a antibioticului pe cale general. n zilele urmtoare se va continua cu acest
tratament atiinfecios lcoal i general.
Mijloacele genelare de aprare i de refacere se vor stimula prin tonice cardiace i generale , prin
autohemoterapie sau prin terapie tisulara i printr-o ngrijire igieno-dietetic bun.
ARTRITA
Este inflamaia articulatiei. Din punct de vedere etiologic ea poate fi traumatic, reumatismal i
infecioas.
Artrita traumatic apare consecutiv plgilor i contuziilor articulare i poate fi nchis i deschis. Cea
reumatismal este de natur alergica iar cea infecioas apre consecutiv unor boli infecioase cu caracter
general ca: gurma, morva, tuberculoza, febra tifoid , agalaxia contagioas, holera aviar, etc, sau consecutiv
unor infecii de focar ca: omfalite, imfaloflebite, infeciile puerperale ,etc.
Din punct de vedere evolutiv artrita poate fi acut i cronic.
Artrita acut este produs de o infecie primar sau secundar a membranei sinoviale i ncepe printr-o
sinovit articular , microbii ptrunznd n articulaie direct prin corpurile contondente sau indirect, pe cale
limfatic, din infeciile vecine sau pe cale sanguin de la distan.
Modificrile anatomo-patologice se produc numai la membrele sinoviale , la lichidul sinovial i la
cartilajul articular.
Lichidul sinovial, consecutiv acestei congestii a membranei sinoviale, devine abundent i tulbure i
destinde fundurile de sac sinoviale. El poate fi limpede sau floconos,fibrinos sau purulent. innd seama de
aspectul lui , artrita acut poate fi : seroas, sero-fibrinoas i purulent.
n artrita acut seroas, lichidul sinovial este limpede sau floconos, mai puin vscos i filant dect cel
normal, conine un numr mai mare sau mai mic de leucocite i coaguleaz prin acid acetic.
n cea sero-fibrinoas , exudatul este fibrino-leucocitar, se depune pe suprafaa membranei sinoviale
congestionate i formeaz aderena ce invadeaz i distruge cartilajul articular determinnd anchiloza fibroas.
n artrita acut purulent sau piartroz, lichidul sinovial este purulent i conine grunji formai de
esuturi necrozate . El are aspecte diferite n funcie de germenul piogen care l-a invadat. Cartilajul articular
sufer modificri datorit aciunii toxinelor microbiene i a sinoviei purulente. El se alterneaz , se
impregneaz cu puroi i snge, ia un aspect mat i prezinta ulcere . Consecutiv hiperemiei epifizei articulare,
acet cartilaj se distruge i se desprinde.
Cnd infecia articulara este grav , se produc i leziuni periarticulare. Astfel n urma micrilor
articulare infecia invadeaz i esutul conjunctiv periarticular i d natere la flegmoane i abcese
periarticulare ce se deschid spontan producnd fistule din care se scurge puroi amestecat cu esuturi necrozate .
n acelai timp ,datorit acestor fenomene , se porduce i o oateit rarefiant cu distrugeri osoase importante,
boala trecnd n faza cronic.
78
 Artrita cronic este expresia unui sindrom infectios vechi. Poate avolua de la nceput sub forma de
artrita cronic sau uscat sau este urmarea unei artrite acute i poate afecta numai membrana sinovial sau i
esutul osos. Cnd este o urmare a unei artrite acute, atunci apar i leziuni ale esutului osos sub form de
osteofite ce se dispun n jurul epifizelor articulare.
Artrita traumatic nchis este inflamaia acut articulaiilor aprute consecutiv contuziilor violente,
plgilor articulare nepenetrante, eforturilor de munca, entorselor, luxatiilor sau fracturilor epifizare.
Simptomatologia ,boala ncepe printr-o tumefacie cald i dureroas a articulaiei . Tumefacia variaz
dup aspectul exudatului sinovial care la rndul sau este caracteristic fiecarei forme clinice de artrita. Astfel ,n
artrita seroas tumefacia este depresibil ca n hidrartroza. n cea sero-fibrinoas este nensemnat deoarece n
aceast form clinic domin formaiile fibrinoase i conjunctive pe cnd n artrita purulent i mai ales n aa
numit penertrit flegmonoas, tumefacia este foarte mare n urma ntinderii infeciei i la esuturile moi n
jurul articulaiei unde se produc abcese ce se deschid spontan dnd natere la fistule.
Articulaia bolnav provoac totdeauna o chioptur foarte intens i cu sprijin nul. Membrul bolnav
este inut n demiflexiune. De aceea muchii flexori sufer un proces de scleroz trecnd prin cele trei etape
contracie, contractur i retracie.
Diagnosticul artritei traumatice nchise se stabilete pe baza semnelor clinice caracteristice: tumefactie
dureroas a articulaiei , atitudinea vicioas a membrului bolnav i impoten funcional.
Prognosticul este rezervat spre grav deoarece sfritul bolii este totdeauna variat n funcie de forma
clinic sub care se prezint. Dac artrita acut seroas se poate termina prin resoluie cu restabilirea integritii
anatomice i funcionale sau printr-o articulatie dureroas , impotena i un oarecare grad de hidrartroza, cea
sero-fibrinoasa sau fibro-plastic se termin de cele mai multe ori printr-o anchiloz fibroas , iar cea purulent
aproape totdeauna printr-o osteoartrit deformant sau se poate complica cu septicemie i piemie.
Gravitatea artritei traumatice nchise este n raport i cu complexitatea anatomic a articulaiei . n acest
sens cea mai grav este considerat artrita traumatic nchis temporo-maxilar i cea a grasetului datorit
prezenei meniscurilor articulare.
Tratamentul artritei traumatice nchise acute este n funcie de forma clinica sub care se prezint.
Astfel , n forma seroas se proceseaz la extracia lichidiului sinovial prin puncie aseptic cu un ac fin
urmat de introducerea n cavitatea articular a 50-100 mg. acetat de prednisolon. Injecia se repeta la interval
de 3-4 zile i la cal i taurine sunt necesare 4-6 injecii. Acest tratament local este nsoit i de antibioterapie
general timp de 3-6 zile.
n cazul formei sero-fibrinoase , tratamentul are n vedere urmtoarele obiective:
-s nlature cauzele care au contribuit la producerea i care o agraveaz,
-s calmeze durerea i s combat fenomenele inflamatorii i tulburrile trofice ,
-s corecteze atitudinea vicioas a articulaiei i s o imobilizeze ntr-o poziie de aplomb ct mai aproape de
normal
-s motiveze fenomenele de resorbie i refacerea restabilind n articulaiei un echilibru circulator optim
-s restabileasc ct mai repede micrile active ale articulaiei pentru a preveni i a combate anchiloz.
n acest scop , durerea se poate combate prin injecii periarticulare cu novocain 2% sau prin blocaj
vasculo-nervos cu novocain 4% repetat din 4 in 4 zile. Fenomenele inflamatorii se combat prin comprese cu
alcool camforat 10% i prin injecii intravenoase cu salicilat de sodiu sau injecii intramusculare cu
hidrocortizon sau A,C,T,H. Atitiudinea vicioas a articulaiei se corecteaz aeznd-o ntr-o poziie ct mai
bun, deci care s permit n caz de anchiloz, utilizarea animalului la un serviciu uor i se imobilizeaza
printr-un bandaj inamovibil sau prin guiere speciale ce se aplic uor la articulaiile jaretului, genunchiului,
buletului i coroanei, iar pentru articulaiile superioare se utilizeaz vezictoarea.
Imobilizarea nu trebuie sa fie de durat prea lung deoarece favorizeaz anchiloza. ndat ce se constat
ca micarea nu mai produce reacii dureroase , imobilizarea se nlocuiete prin micare metodic i progresiv.
Fenomenele de resorbie se grbesc prin aplicarea unei vezictori ce se poate repeta la 14-20 zile sau
prin aplicarea liniilor de foc asociate cu vezictoare.
n forma purulent, se dreneaz sinovia purulent puncionnd n condiii de asepsie cel mai
proeminent fund de sac sinovial i extrgnd toat cantitatea posibil. Prin acelai ac se injecteaz n cavitatea
79
articulara o cantitate de 200000 U.I. de penincilin dizolvat n 4-6 ml. ser fiziologic i apoi se imobilizeaz
articulaia cu un bandaj gipsat. n 24 ore se face o fereastr n dreptul fundului de sac puncional pentru a putea
injecta din nou penincilin. Sunt necesare 3-4 asemenea administrri pentru a se obine aseptizarea coninutului
cavitii articulare. Concomitent cu tratamentul local, se face i un tratament antifecios general prin antibic sau
sulfamidoterapie general timp de 5-6 zile.
Bandajul se menine pn cnd se constat ca animalul face un sprijin nedureros att n repaus ct i n
mers. Dup ridicarea lui animalul va fi supus la o gimnastic funcional progresiv .
Fenomenele de vindecare se vor stimula prin autohemoterapie. terapie tisular, tonice generale,
vitaminoterapie A,B1,C i D2 i prin complexul igieno-dietetic.
Artrita traumatic deschis este o complicaie a plgilor articulare penetrante.
Ea poate s apar n urma loviturilor cu copita potcovit cu potcoav cu coli , n urma neprilor cu
furca, n urma punciilor empirice n tratamentul vezigoanelor i moletelor articulare i n urma flegmoanelor i
mai ales abceselor periarticulare.
Se poate observa la toate speciile dar mai ales la cal la urmtoarele articulaii , n ordinea frecventei :
jaret , bulet , coroan , genunchi i graset.
Simptomatologia , n general , artrita traumatic deschis se manifest clinic prin durere i chiptura
mare. Simptomele pot fi locale, funcionale i generale.
La nceput se constat c plaga articular are marginile deprtate i tumefiate. Din ea se scurge un
lichid sinovial tulbure apoi purulent care se coaguleaz formnd adevrate jumri de ou. Articulaia este
tumefiat iar pielea infitrat i ntins. Membrul bolnav este scos din sprijin sau se sprijin n fruntea copitei ,
articulaia interesat fiind inut n demifleziune. Animalul prezint o chioptura destul de pronunat.
Durerea accentundu-i intensitatea , membrul bolnav devine lancinant. Cele mai reduse micri ale articulaiei
provoac dureri violente. De aceea animalul refuz s se deplaseze sau st mai mult culcat producndu-i
numeroase plgi decubitale. Se poate ca puroiul din cavitatea articular s difuzeze n jurul articulaiei i s
determine apariia flegmoanelor i abceselor pariarticulare.
Mai trziu , dup 8-12 zile de evoluie, plaga articular ia un caracter fistulos cu buzele rsfrnte i
acoperite cu muguri fungoi care adesea se necrozeaz . Din ea curge o cantitate mare de sinovie purulent
amestecat cu flocoane alb-galbui. Fistulele corespund cu focare de necroza la os i cartilaj.
Cnd ntregul proces s-a cronicizat, epifezele articulare se rarefiaz, se decalcific , cartilajul articular
se necrozeaz i poate duce la anchiloz. Se pot produce chiar periostoze care formeaz un manson osos ce
condamn articulaia la imobilitate printr-o anchiloz extracapsular.
La membrul opus, din cauza sprijinului permanent , se poate produce furbura de sprijin.
Diagnosticul se stabilete pe baza simptomelor caracteristice : plaga articular penetrant cu scurgere
de sinovie tulbure sau purulent , tumefacie articular nsoit de durere mare. sprijinul sau n frunte , micri
lancinante i stare general rea.
Prognosticul este rezervat spre grav n raport cu vechimea bolii , importana articulaiei , gravitatea
leziunilor i serviciul la care este intrebuinat animalul.
Artrita traumatic deschis temporo-maxilara i a grasetului sunt cele mai grave din cauza prezentei
meniscurilor articulare.
Artrita traumtic deschis de la membrele anterioare este mai grava dect cea de la membrele
posterioare dtorita rolului pe care l au membrele anterioare.
Artritele vechi au un prognostic mai grav dect cele recente .Artritele traumtaice deschise la caii de
traciune grea sunt mai puin grave dect la caii de vitez.
n general prognosticul este mai mult grav deoarece vindecri complete se obin numai n cazurile
recente i mai ales atunci cand procesul infecios n-a cuprins ntreaga articulaie.
Tratamentul artruitei traumtaice deschise este ntructva diferit dup vechimea bolii i gradul leziunilor
produse. El ncepe prin toaleta regiunii bolnave i desinfecie urmat de drenajul i aseptizarea coninutului
cavitii articulare . Apoi se face imobilizarea ariticulaiei printru-un bandaj gipsat ferestruit . Tratamentul local
este asociat cu tratamentul general antiinfecios . Adesea se constat c dup primele zile de tratament local i
general, sprijinul se amelioreaz att n repaus ct i n mers.
80
 Se nelege ns c din aceste dou metode de imobilizare cea mai bun este aplicarea bandajului gipsat
deoarece prin folosirea lui putem realiza o imobilizare ntr-o poziie ct mai apropiata de normal i care
permite animalului sa mearg dar fr s mite articulaia bolnav. Acest fel de imobilizare asigur condiii
optime pentru cicatrizarea plgii sinoviale articulare, atenuiaz i nltur durerea ce se produce la cea mai
mic micare a articulaiei i n acelai timp ntrzie resorbit i eliminarea penincilinei injectate n cavitatea
articular.
n artrita traumatic deschis cronic , cu leziuni articulare avansate, imobilizarea creeaz condiii
optime pentru producerea anchilozei. n acest caz anchiloza este de preferat i ea se obine ntr-o poziie bun,
adic ntr-o poziie care s perimt mersul i utilizarea la serviciu, numai prin bandaj inamovibil.
n acest caz bandajul se menine pn cnd plgile articulare se cicatrizeaz complet i sprijinul se face
bine att n repaus ct i n mers. Dup ridicarea lui, animalul va fi supus la o gimnastic funcional
progresiv. ntruct la nceput animalul manifest nc durere i o oareceare fric s fac sprijin pe membrul
respectiv , se va face blocaj novocainic pe traectul cordonului casculo-nervos refional sau masaii zilnice cu
pomad comforat 10%
Dac dup ridicarea bandajului se constat i o fibrozita periarticular sau o osteoartrit,se va folosi
cauterizarea nsoit de vezictoare.
Pentru aceelerarea fenomenelor de vindecare se va face i o fibrozit periarticular sau osteoartrit , se
va folosi cauterizarea nsoit de vezictoare.
Pentru accelerarea fenomenelor de vindecare se va face autohemoterapie, terapie tisular, tonice
cardiace i generale i vitaminoterapie A,B1,C si D2 asociate cu complexul igieno-dietetic.
ARTRITA REUMATISMALA
Este o localizare articular a bolii reumatismale.
Se observ n sepcial la bovine , cabaline , cine i porc evolund sub forma unei artrite acute.Agentul
patogen nu este precizat. i incrimineaz ca factori alergici streptococul ,stafilococul i alti germeni piogeni ce
produc infecii de focar la nivelul amigdalelor, ombilicului,prostatei, uterului,glandei mamare etc.
Boala evolueaz acut i cronic.
Modificrile anatomo-patologice sunt destul de variate n funcie de evoluia i vechimea bilii. Ele se
observ att la nivelul componentelor articulaiei ct i la esutul conjunctiv periarticular. Astfel , n stadiul
acut sinoviala este ngroat i acoperit cu o mas fibrinoas . Ea poate prezent proliferari i zone de necroza
. Lichidiul sinovial este tulbure , fibrinos . Periostul prezint conjucntiv perarticular este edemaiat i infiltrat
cu un exudat fibrinos i prezint focare infiltrative.
Simptomatologia . Artrita reumatismal debuteaz brusc la una sau mai multe articulaii concomitente
i se manifest prin simptome locale i generale. Articulaiile mai frecvente atinse sunt: scapulor-humerala,
cotului,genunchiului,cozo-femurala, grastului i jeretului.
Simtomele locale se manifest prin dureri vii foarte exagerate n timpul micrilor pasive. De aceea
animalul ine articulaia bolnav n demiflexiune sau st mai mult culcat. Mersul este dureros , chiptura fiind
de gradul II i III . Localizarile articulare prezinta mai mult un caracter ambulatoriu ,boala trecand de la o
articulatie la alta. La examenul clinic se constata o tumefactie mare articulara si periarticulara . Articulatia este
calda si foarte dureroasa cu fundurile de sac destinse si fluctuente.
Fenomele articulare sunt insotite si de simptome generale, temperatura ridicata 40-41grade, respiratia si
puls accelerat , tristete ,abatere,apetit redus sau nul,etc. Bovinele nu mai rumega , manifesta constipaie ,
slabesc repede si productia de lapte scade.
Evolutia bolii este foarte variata si poate dura saptamani si luni. Ea poate trece in stare cronica si se
poate termina prin artrita cronica deformata . Fecidivele sunt frecvente.
In cursul evolutiei artritei reumatismale se pot observa localizari si pe alte seroase. Astfel se pot italni
endocardite ,pericardite, mai ales la oaie,pleurezii, peritonite si meningite reumatismale.
Diagnosticul se stabileste relativ usor. Este necesar sa se faca diagnosticul diferential fata de artrita
traumatica , artrita infectioasa si cea prin infectie de focar. Artrita traumatica apare consecutiv unui
traumatism, cuprinde o singura artuclatie si nu are caracter ambulatoriu.
Artrita infectioasa consecutiv unei boli infectio-contagioase se depisteaza simptomatologic ,serologic,
81
eventual cu substante revelatoare, etc, iar prin infectie de focar pe baza existentei acestuia ea aparand in stransa
legatura cu focarul infectios la una sau la doua articulatii si evoluand acut sau cronic cu faze acute.
Prognosticul este grav datorita evolutiei lungi si deverselor localizari ale bolii, recidivelor si
complicatiilor ce pot apare.
Tratamentul este igienic si medicamentos. Cel igienic reclama adapostirea animalelor in grajduri
curate,bine aerisite , cu asternut bogat , uscat si ferit de frig si umezeala. Regimul alimentar trebuie sa fie bogat
in proteine , saruri minerale si vitamne . Se va exclude din alimentatia animalelor mari porumbul, orzul si
furajele alterate.
Dintre toate substantele utilizate, salicilatul de sodiu pare sa aiba o sectiune specifica. El se
administreaza pe cale bucala sau intravenoasa asociat cu blucoza pt a-i conferi o actiune hepatoprotectoare. Pt
a obtine rezultate bune, este necesar sa se creieze o salicilemie de 30mg%. La animalele mari se administreaza
pe cale bucala in doza de 50-100mg. pe zi fractionata si administrata la 8ore interval. Efectul terapeutic se
datoreste actiunii sale antiinfectioase , actiunii sale nespecific antiacetilocolinic si antihiataminice, efectul
antiinflamator si analgezic precum is actiunii antihialuronidazice.
La animalele care nu-l suporta se poate inlocui cu aspirina , antipirina, piramidon, novelgin etc.
Hormonoterapia corticosuprarenaliana se foloseste infectand intramuscular si intraarticular
hidrodortizona sau a.C.T.H. care inhiba fenomenele de difuziune produse de hialuronidaza , are o actiune
antiiflamatorie si inhiba permeabilitatea capilara. Se recomanda reoarece sunt mult mai active decat cortizonul
. Tratamentul general se face zilnic incepand cu doze mari timp de 2-3 zile , apoi doza se scade pana la 1/3 din
cea initiala si injectia se face la 2-3 zile interval.
Administrarea intraarticulara da rezulatate bune dar trebuie executate aseptic deoarece hidrocortizonul
scade rezistenta organismului la infectie. De aceea cortizonoterapia trebuie asociata totdeauna si cu antibiotice.
In urma acestei terapii, febra si temperatura locala scad, durerea dispare , tumefactia articualra se
reduce , mobilitatea articulara se recapata si starea generala se imbunatateste.
In acelasi timp se va utiliza si vitaminoterapia B1,C,D2,P.
Ca medicatie antialergica se practica proteinoterapie , autohemoterapia si terapia tisulara Filatov.
La inceputul bolii animalul va fi tinut la grajd in repaus complet toata perioada inflamatorie acuta si
exudativadeoarece miscarea face ca acest proces sa se agraveze . Indata ce durerile articulare au cedat ,
articulatia se supune la miscari pasive, apoi la miscari active progresive.
In faza subcutanata si cronica se poate intrebuinta si termoterapia sub forma de caldura umeda ,aer cald,
aplciatii de parafina sau namol cald, raze ultraviolete si utlrascurte . Toate au un efect analgezic , produc
relaxarea umsculaturii, activeaza criculatia, ajuta la resorbtia exudatelor inflamatorii si duc la ameliorarea
funtiiilor trofice tulburate
ARTROZA
Se caracterizeaza prin deformarea epifizelor articulare si formarea de exostoze si osteofite.
De la inceput are o evolutie cronica, prezinta deformari ale epifezelor articulare, nu are exudat
inraarticular si nici tendinta de a supura.
Se poate observa destul de des la cal si caine lcoalizata , la una sau la mai multe articulatii , cu o
frecventa destul de mare la jaret, genunchi ,bulet si coroana. In special la jaret determina cea mai grava forma
de eparven : osteoartrita jaretului.
Etiologia este mult discutata . Unii o considera de natura reumatismala cu evolutie cronica iar altii o
pun pe socoteala unor tulburari trofice. Cert este ca un rol importanta il joaca traumatismele , entorsele ,
luxatiile , fracturile intraarticulare, rupturile ligamentoase, aplombul si potcovitul defectuos si serviciul pe
trenuri dure sau accidentale, intrucat toate acestea determina tulburari tisulare care se manifesta prin
decalcifiere , deci osteita rarefianta si apoi prin hipercalcamie lcoala deci osteita condensata cu producere de
osteofite si exostoze.
Cand apare la o singura articulatie , este de natura traumatica iar cand cuprinde mai multe articulatii
este legata de o boala cu caracter general.
Modificarile anatomo-patologice suferite de articulatia bolnava se traduc printr-un proces distructiv ce
duce la distrugerea cartilajului articular si uzura suprafetelor osoase si altul productiv ce duce la formarea de
82
muguri cartilaginosi si osteofite sau exostoze.Partea centrala a lui prezinta deslipiri,eroziuni si fisuri ce duc la
caderea lui lasand suprafata osoasa descoperita. Acelasi proces duce apoi la formarea exuberantei a cartilajului
la periferia articulatiei unde intai se formeaza un burelet cartilaginos care cu timpul se osifica si se insoteste de
numeroase osteofite ce deformeaza epifiza articulara.
Membrana sinoviala prezinta vilozitati hipertrofiate cu nucleii cartilaginosi dezvoltati si legati de ea
printr-un pedicul mic ce se paote calcifica si chiar osifica.
Capsula articulara este ingrosata si adesea osificata la nivelul insertiei osoase. Ligamentele sunt
destinse si , la nivelul insertiilor, prezinta osteofite si exostoze.
In general , in evolutia artritei uscate deformante se pot distinge patru stadii , inflamatorii sau sinovial,
stadiu de atenuare a fenomenelor inflamatorii, stadiul de organizare fibroasa sau de scleroza sinoviala si stadiul
de deformare si anchiloza.
Simptomatologia . Artrita uscata deformanta se manisfesta prin durere, deformarea articulatiei si
cracmente articulare ce se percep la palpatie si in timpul miscarilor.
Durerea este asemanatoare cu cea reumatismala . Miscarile sunt foarte putin limitate si articulatia
bolnava isi pastreaza amplitudinea normala.
Deformarea articulara se manifesta printr-o marire in volum a epifezelor articulare care la palpatie sunt
foarte dure si cu asperitati.
In timpul miscarilor, la palpatie, se percep cracmente care sunt date de frecarea intre ele a suprafetelor
articulare lipsite de cartilaj.
In artroze grasetului la cabaline si taurine , membrul bolnav este tinut in flexiune iar in mers este tarat.
Din cand in cand animalul face flexiuni brusce ale grasetului si jaretului asemanatoare celor din pasul de cocos.
Articulatia este tumefiata si la palpatie prezinta o neoformatie osoasa dezvoltata pe epifezele articulare.
Cea mai frecventa artrita uscata deformanta la cal este cea a jaretului.
Diagnosticul se stabileste usor cand boala a cuprins o articulatie ce se poate explora. El se bazeaza pe
deformarea articulatiei , pe atrofia musculara si pe evolutia cronica.
Prognosticul este nefavorabil .Boala are un mers continuu is progresiv. Animalele de tractiune se pot
utiliza totusi la serviciu dar numai la pas.
Tratamentul se adreseaza atat agentului etiologic infectios cat si reactivitatii organismului care este
modificat . In stadiul acut si subacut se aplica aceeasi terapeutica ca si in artrita reumatismala antibiotice,
chimioterapie , salciloterapie, hormonoterapie-corticosuprarenala, vitaminoterapie,proteinoterapie si terapie
tisulara.
Fenomenele inflamatorii si durerea se combat prin injectii intraarticulare sau periarticulare cu
novocaina 2% repetate la 4zile sau prin blocaj troncular.
In ultimul stadiu de evolutie , de deformare si anchiloza , se pot obtine rezultate mutlumitoare prin
blocaj fenol-novocaina loci dolenti care restabileste echilibrul circulator si face sa dispara durerea si schipatura
in urma resorbtiei osteofitelor de pe suprafata exostozului ce ia un aspect mai neted asa incat miscarile
articulatiei bolnave nu mai sunt generatoare de stimuli durerosi.
La cabaline si taurine se poate recurge si la nevrectomie.

REDOAREA ARTICULARA SI ANCHILOZA

Ambele sunt terminari posibile ale unei artropatii in care articulatia a pierdut partial sau total miscarile
ei normale . Aceasta tulburare poate sa mearga de la simpla intepenire pana la sudarea completa a epifezelor.
Clinic se distinge redoarea articulara sau anchiloza partiala si achiloza totala.
Componentele articulatiei iau parte in diverse grade la fenomenul de imobilizare.
Redoarea articulara se produce atunci cand miscarile articulare sunt diminuate mai mult sau mai putin
iar anchiloza atunci cand leziunile produce sisteaza complet aceste miscari.
Redoarea articulara sau anchiloza incompleta poate sa fie inracapsulara sau extracapsulara.
83
 Cea intracapsulara apare consecutiv organizarii producelor fibroblastice din interioriul cavitatii
articulare , iar cea extracapsulara consecutiv retractiei , induratiei sau calcificarii tesutului fibros peiriarticular.
Redoarea articulara poate sa apara consecutiv unei imobilizari prelungite ce creeaza conditii de a se
produce o anchiloza fibroasa. Toate inflamatiile sinoviale de tip sero-fibrinos sunt capabile de a produce
redoarea articulara sau anchiloza . De asemeni leziunile tendoanelor si ligamentelor periarticulare cat si
artritele cronice cu fenomene inflamatorii pot duce catre redoare articulara .
Anchiloza poate sa fie interstitiala sau prin fuzionara si periferica sau prin zagaz osos.
Cea interstitiala apare in urma artritelor supurative si a artritelor uscate si se caracterizeaza prin
disparitia cavitatii articulare si sudarea epifezelor articulare lipsite de cartilaj articular.
Anchiloza periferica se produce prin osificarea tesutului fibros periarticular si in special prin osificarea
ligamentelor. In acest caz cartilajul articular si sinovial,ingeneral, raman intacte. Ea pare mai mult consecutiv
artritelor uscate.
Simtomatologia .Boala se manifesta prin diminuarea sau incetarea miscarilor normale ale articulatiei .
Aprecierea acestui fact trebuie facut cu destula atentie deoarece se pot produce erori din cauza miscarilor
suplinire a articulatiilor vecine. Se pot face de asemenea confuzii cu articulatii imobilizate prin conracturi
reflexate ale muschilor.
Tratamentul este preventiv si curativ.
Profilaxia se realizeaza tratand rational toate bolile articulare ce se pot termina cu redoare articulara sau
cu anchiloza. In acest sens miscarea joaca un rol important. Cum insa in toate bolile articulare imobilizarea
constituie o conditie importanta de tratament , trebuie procedat cu mult discernamant pentru ca aceasta sa nu
fie prelungita prea mult. Miscarea trebuie facuta metodic , gradat. Greseli in dozarea ei determina reactii
dureroase ce fac sa renasca procesele inflamatorii accentuand anchiloza. De aceea cad animalul ezita sa se
miste se vor face infiltratii periarticulare cu novocaina sau blocaj pe traiectul cordonului vasculo-nervos
respectiv.
In acest caz controlul miscarilor se impune is mai mult deoarece, in urma anesteziei, animalul avand
regiunea bolnava insensibilizata, poate sa fac miscari mai repezi si mai ample care sa duca la alte complicatii.
Tratamentul curativ urmareste sa restabileasca miscrarile articulatii sau sa corecteze pozitia defectuoasa
a membrului.

84