O noua tehnica psihoterapeutica:

Inducerea comunicarii cu cei de

dincolo (ICCD)
O tehnica de procesare a informatiilor dezvoltata de catre psihologul clinician
american dr. Allan Botkin permite oamenilor sa depaseasca suferinta si sa
comunice telepatic cu sufletele celor trecuti in lumea cealalta.

O noua terapie revolutionara

pentru tratarea suferintei !
La modul fundamental, exista doua posibile explicatii pentru noua forma de terapie
utilizata pentru tratarea suferintei, descoperita de catre dr. Allan Botkin, un psiholog
clinician din Libertyville, Illinois. Fie pacientii indurerati au halucinatii, fie sunt in legatura cu
cei morti. Terapia intitulata Inducerea comunicarii cu cei decedati (ICCD), face ca
pacientii sa reuseasca sa ii vada si sa comunice cu persoane decedate care le-au fost
foarte apropiate si, ocazional, chiar si cu dusmani decedati. ICCD este o prelungire a
terapiei EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing terapia de
reprocesare si desensibilizare prin intermediul miscarilor oculare) ce a fost descoperita in
1987 de catre dr. Francine Shapiro din California. Asa cum se explica si pe site-ul sau,
Shapiro se plimba intr-o zi prin parc cand a realizat brusc ca miscarile ochilor par sa
reduca emotiile negative asociate cu anumite amintiri dureroase. Experimentele efectuate
au dus la dezvoltarea unei proceduri pe care initial a numit-o EMD (Eye Movement
Desensitization desensibilizarea prin intermediul miscarilor oculare). In cadrul acestei
terapii, dupa ce problemele emotionale ale pacientului au fost pe deplin analizate si s-a
dezvoltat un plan de tratament, pacientul si terapeutul se focalizeaza pe acele evenimente
dureroase care aparent au dus la aparitia tulburarilor emotionale. Pacientul este instruit sa
se focalizeze pe o imagine particulara sau pe un gand negativ in timp ce simultan isi misca
ochii inainte si inapoi, urmarind degetele terapeutului, care sunt miscate in campul vizual
al pacientului timp de 20-30 de secunde sau chiar mai mult. Pacientului i se spune sa isi
pastreze mintea goala si sa fie atent la orice gand, imagine sau amintire care apare.

Apoi subiectul este rugat sa se focalizeze pe o convingere pozitiva identificata la inceputul

sesiunii de tratament si sa se focalizeze mai departe pe evenimentul emotional
perturbator. Dupa mai multe seturi de miscari oculare, pacientii raporteaza in general o
crestere a increderii in convingerea pozitiva si eliminarea tulburarii emotionale.
In terapia ICCD persoana care sufera in urma mortii cuiva este rugata sa se focalizeze
direct pe suferinta sa in timpul miscarilor oculare. Terapia ICCD tipica implica ca in timpul
procesului terapeutic pacientul sa vada o persoana decedata, iar aceasta sa ii spuna ca
totul este in regula, indemnandu-l sa nu mai sufere. Intr-un anumit numar de cazuri,
persoana decedata a relatat informatii ce erau anterior necunoscute pacientului.

Terapia functioneaza independent de credintele persoanelor in cauza, inclusiv cu

persoane care se declara atee sau sceptice. Rezultatul final este acela ca majoritatea
pacientilor reusesc sa isi depaseasca suferinta. Botkin este destul de sigur ca pacientii
care au beneficiat de pe urma acestei terapii nu viseaza si nici nu isi imagineaza sau
halucineaza, dar prefera totusi sa nu speculeze asupra faptului daca pacientii sunt sau nu
in realitate in contact cu lumea spiritelor.
Conform lui Botkin, oricare ar fi explicatia, terapia functioneaza in aproximativ 70% din
cazuri. Ca psiholog, fiind in primul rand interesat de vindecarea oamenilor care sufera atat
de profund, am adoptat strategia de a nu ma angaja in argumente referitoare la credintele
oamenilor afirma el, explicandu-si pozitia. Cei care cred si scepticii duc acest razboi de
ceva timp, insa eu cred ca daca adopt o anumita parere si ma plasez astfel intr-o anumita
tabara, va fi mult mai dificil pentru mine sa ii ajut pe cei in nevoie.

Mai mult decat atat, Botkin arata faptul ca pozitia sa neutra permite pacientilor sa-si
interpreteze experienta fara a fi astfel influentati de catre credintele terapeutului.
Desi Botkin a descoperit ICCD in anul 1995, serviciul sau ca psiholog al personalului din
cadrul Department of Veteran Affairs, l-au impiedicat pana acum trei ani sa o faca
cunoscuta in randurile colegilor sai de profesie si publicului larg.
Timp de multi ani, terapia acceptata pentru aceste situatii atat de dureroase era acea de a
inabusi legaturile emotionale cu cei dragi si decedati ceva de genul: sunt morti, s-au dus,
asa ca mai bine sa ii uitam. Oricum, terapia ICCD vine si completeaza o abordare ce isi
face aparitia in mod lent si care are un punct de vedere opus: acela de a dezvolta legaturi
continue si sanatoase cu cei morti. Pe masura ce aceasta abordare isi face aparitia in fata
stiintei materialiste care ne-a indoctrinat cu credinta ca viata este pur si simplu un mars
catre anihilare si neant ea este ignorata sau atacata de catre multi terapeuti.

Inca este foarte noua, dar incepe sa devina foarte cunoscuta spune Botkin referitor la
ICCD. El mai mentioneaza ca lucrarea sa Induced After-Death Communication scrisa
impreuna cu dr. R. Craig Hogan a fost lansata in 2005 si deja este la a doua editie, asta pe
langa faptul ca televiziunea a inceput sa arate interes fata de acest subiect.
Pana in momentul acordarii acestui interviu pentru NEXUS, Botkin a terminat deja de
realizat un documentar pentru HBO, si curand va apare in cadrul emisiunii Good Morning
America.

Dupa ce si-a luat doctoratul in psihologie la Baylor University in anul 1983, Botkin a lucrat
la un spital de veterani din apropiere de Chicago. In urmatorii 20 de ani, s-a specializat in
tratarea veteranilor de razboi din Al Doilea Razboi Mondial, din Razboiul din Coreea,
Vietnam si Furtuna Desertului, ce sufereau de o afectiune numita stres post-traumatic
(SPT), afectiune cunoscuta inainte de 1970 sub numele de socum razboiului sau
oboseala razboiului. Aceasta conditie apare in urma participarii sau asistarii la terorile si
ororile razboiului. In multe cazuri, efectele ei sunt de lunga durata. Uneori amintirile sunt
adanc ingropate in subconstient si afecteaza negativ personalitatea multi ani mai tarziu in
moduri care nu sunt intotdeauna clar legate de experientele de pe campul de lupta.

In primii ani de practica, Botkin a fost deseori frustrat de rezultatele limitate ale terapiei
prin expunere, care era pe atunci metoda predominanta de tratament. Asa cum o explica
Botkin, pacientii erau in mod repetat expusi la elemente care le reaminteau de
experientele lor traumatice, intr-un mediu sigur, protector, in speranta ca raspunsul lor
emotional va scadea in intensitate. Rezultate mai bune au aparut dupa ce Botkin a fost
instruit in terapia EMDR, in anii 90. In timp ce prin intermediul psihoterapiei conventionale
treceau de multe ori ani pana ce apareau schimbari in starea pacientilor, Botkin a inceput
sa vada schimbari dramatice dupa o singura sesiune cu EMDR.
El a descoperit ca aceasta terapie este in mod special eficienta in vindecarea suferintei.
Conform lui Botkin, cei mai multi pacienti aflati in suferinta experimenteaza trei emotii de
baza: vinovatie, manie si tristete. El a descoperit ca vinovatia si mania au ca rol doar
protejarea pacientului de tristetea adanca pe care o resimte, astfel ca a inceput sa
incurajeze pacientii sa se focalizeze direct pe tristetea din centru, ocolind astfel vinovatia si
mania. El a descoperit de asemenea ca pacientii au raspuns mai bine la terapie atunci
cand au inchis o scurta perioada de timp ochii dupa un set de miscari oculare

Experiente cu terapia ICCD

Botkin a descoperit accidental ICCD in timpul unei sesiuni cu un pacient caruia din motive
de protejare a identitatii personale, i-a dat pseudonimul Sam. In timp ce era soldat in
Vietnam, Sam a ocrotit o orfana vietnameza cu varsta de 10 ani, numita Le. De fapt, s-a si
decis sa o adopte si sa o aduca acasa. Intr-o zi, in timp ce Sam si altii soldati o ajutau pe
Le si pe alti copii orfani sa urce la bordul unui autocamion pentru a ii transporta la un
orfelinat, au fost atacati de inamici.
Cand Sam a descoperit corpul fara viata al lui Le, in noroiul din spatele camionului, a fost
devastat de suferinta. Aceasta suferinta a ramas intiparita in sufletul lui pana la acea
sesiune de tratament din anul 1995, efectuata cu Botkin. In timpul terapiei prin EMDR,
Sam a vazut-o pe Le ca pe o femeie frumoasa, ce avea un par lung, negru si era
imbracata intr-o rochie alba, inconjurata de o lumina stralucitoare. Ea i-a vorbit,
multumindu-i pentru faptul ca a avut grija de ea inainte de a muri. Sam era in extaz. Era
convins ca tocmai a comunicat cu Le si ca a simtit chiar si bratele ei in jurul sau. Initial
Botkin a presupus ca Sam a avut o halucinatie; era ingrijorat de faptul ca Sam nu mai
facea clar diferenta dintre realitate si fantezie.
Dar dupa ce si alti pacienti i-au raportat experiente similare, Botkin s-a decis sa inceapa sa
faca niste experimente. Prima inductie intentionata a ICCD a realizat-o cu un pacient numit
Garz, a carui fica, Julie, murise la varsta de 13 ani. Deoarece la nastere fusese serios
afectata datorita lipsei de oxigen, Julie nu a mai reusit niciodata sa isi dezvolte capacitatile
mentale peste cele ale unui copil de sase luni.
Dupa ce a suferit un atac de cord si a fost dusa de urgenta la spital, a fost plasata pe un
sistem de mentinere a vietii. Deoarece mai tarziu a dat semne ca ar putea sa respire
singura, a fost deconectata de la aparatul de respiratie artificiala. Insa imediat a inceput sa
se zbata sa respire si a murit in bratele lui Gary. Lacrimile curgeau pe obrajii lui Gary
atunci cand mi-a relatat povestea isi aminteste Botkin. I-am explicat noua mea procedura
si l-am intrebat daca vrea sa o incerce.
A spus ca este de acord daca eu consider ca l-ar putea ajuta, dar era convins ca nu va
functiona pentru el, deoarece era ateu si nu credea in asemenea lucruri. Dupa ce Botkin a
realizat cu el intregul procedeu, Garz a inchis ochii. Cand a deschis ochii, era uluit.
Botkin continua povestirea. El a spus apoi Am vazut-o pe fiica mea. Se juca fericita intr-o
gradina plina de culori stralucitoare. Arata sanatoasa si parea a nu mai avea nici una
dintre problemele fizice pe care le-a avut in timpul vietii. S-a uitat la mine si am putut simti
dragostea ei pentru mine. Am vorbit apoi despre experienta sa. Gary era convins ca fiica
sa era inca vie, desi intr-un loc foarte diferit. Dar apoi uimirea lui Gary s-a transformat in
tristete.
Cand Botkin l-a intreabat ce nu este in regula, Gary a raspuns ca inca se simte trist
deoarece ii este dor de fiica sa. Atunci Botkin a efectuat cu el un alt set de miscari oculare,
spunandu-i sa pastreze in minte acel gand. Gary a inchis ochii si a sezut in tacere pentru
cateva momente. Cand a deschis ochii, zambea. Botkin povesteste A spus: Am fost din
nou in gradina si am vazut-o pe Julie privindu-ma. Mi-a spus: Sunt in continuare cu tine
tata. Gary i-a spus lui Botkin ca Julie nu putea vorbi atunci cand era in viata. A plecat de
la sedinta de terapie simtindu-se fericit si reconectat cu fiica sa. Noua credinta a lui Gary
era ca oameni nu mor cu adevarat; ei iau doar o alta forma si traiesc intr-un alt loc, care
este foarte foarte frumos.
Un veteran din Vietnam s-a oferit sa povesteasca experienta lui cu ICCD pentru acest
articol, desi prefera sa ramana anonim. De acea il vom numi Mark. Ca pilot pe un
elicopter de lupta, Mark a ucis multi oameni in timpul celor 18 luni de lupta din Vietnam,
dar confruntarea care il chinuia cel mai mult era una care implicase patru barci pline cu
soldati. Nemarcate si fara steaguri, barcile au patruns intr-un canal militar.
Mark si alte patru elicoptere aflate sub comanda sa au atacat barcile, distrugandu-le. Isi
aminteste ca a vazut corpuri zburand prin aer. Doua saptamani mai tarziu a fost informat
ca a fost vorba de fapt despre propriile trupe. Acest lucru iti ramane in minte si te apasa
greu se plangea Mark, adaugand ca a fost doborat de sapte ori si ranit de doua ori. In
2002 Mark a cautat un tratament pentru SPT la un spital al veteranilor. Cand terapeutul i-a
explicat procedura ICCD si l-a intrebat daca vrea sa o incerce, a fost mai mult decat
dornic. Dupa ce a efectuat miscarile oculare, Mark s-a focalizat asupra intamplari cu
barcile. Ceea ce s-a petrecut ulterior a fost faptul ca am vazut o formatie de vietnamezi
venind spre mine povesteste Mark.
Ce era interesant era faptul ca erau dispusi intr-o formatie ruseasca si nu intr-una
americana. Doi dintre comandanti au iesit in fata si au inceput sa vorbeasca cu mine in
vietnameza. Mark nu i-a inteles pana ce nu a efectuat un alt set de miscari oculare. Ei au
continuat sa vorbeasca in vietnameza, dar Mark, cumva telepatic, intelegea ce spun. Mi-
au spus ca inteleg ca am facut ceea ce era necesar si ca nu au nimic impotriva mea, ca
sunt intr-un loc mai bun si sa nu imi fac griji in privinta lor. Apoi, in mars, au plecat. A fost
extraordinar si am simtit ca m-am eliberat de o mare greutate.
Intr-o alta sesiune ICCD, Mark a vazut o femeie care isi tinea de mana primul ei fiu, care
murise cand era mic, in 1978. Fiind focalizat pe copil, nu a recunoscut imediat femeia,
care era mama lui decedata. In acea sedinta copilul nu a vorbit, dar in sesiunea urmatoare
copilul a aparut din nou, prima data ca un adolescent si apoi ca un tanar adult. Fiul meu
imi spune, nu iti fa griji tata, sunt bine. Te voi vedea curand Nu am stiut ce sa inteleg din
acest lucru, daca am sa mor curand sau altceva, dar a fost foarte linistitor.
Mark si-a amintit de asemenea una din prabusirile sale cu elicopterul, inclusiv durerea pe
care a simtit-o atunci si intensitatea ei. Se straduieste sa explice imaginile.
Claritatea si calitatea imaginilor este mult mai mare decat cea a imaginilor din vise. Ele
sunt absolut tri-dimensionale si raman cu tine. Trebuie sa traiesti aceste lucruri pentru a sti
cum sunt de fapt. Nu este ca in hipnoza. Te vor speria, dar e ceva. Cel mai important lucru
este ca te ajuta sa inchei lucrurile, viata avand mai mult sens dupa ce ai experimentat
aceste lucruri. Exista un sentiment de continuitate. Este foarte alinator.
Ivan Rupert, un alt veteran, a fost chinuit multi ani de amintirea unui masacru din Vietnam.
Fiind fotograf de razboi, a fost chemat intr-o zi pentru a face niste fotografi unui autobuz
vietnamez care fusese aruncat in aer.
Pretutindeni erau cadavre si parti din trupuri omenesti isi aminteste el, dar acela care
mi-a ramas in minte a fost acela al unei tinere mame insarcinate. Se putea vedea copilul si
cordonul ombilical cu care era legat. Aceasta scena i-a revenit mereu in minte lui Rupert,
in timpul viselor, multi ani inainte de efectuarea terapiei ICCD cu Botkin. Ceea ce il chinuia
pe el in mod special, era faptul ca in acel moment era mult mai preocupat sa obtina niste
fotografii bune decat sa ii para rau de ceea ce vedea.
In timpul terapiei prin ICCD, femeia vietnameza a comunicat cu el. Mi-a spus ca acum se
afla intr-un loc mult mai bun si m-a ajutat sa inteleg ca nu sunt monstrul care credeam ca
sunt. Mi-a spus ca nu ma acuza pentru nimic din ceea ce s-a intamplat. Rupert nu poate
spune cu siguranta daca femeia a vorbit in vietnameza sau in engleza.
A fost un gen de comunicare de la minte la minte, de la inima la inima, explica el,
adaugand ca de atunci nu mai are vise groaznice referitoare la acea scena. Nu exista nici
un dubiu in mintea lui Rupert referitor la faptul ca a comunicat in realitate cu femeia
vietnameza. La inceput, cand mi s-a explicat procedeul, am fost foarte sceptic afirma el.
Suna ca un fel de mambo-jambo, hocus-pocus, dar de fapt a fost un lucru real. Sunt sigur
ca nu am avut halucinatii si ca nu am fost hipnotizat. As vrea ca Administratia Veteranilor
sa adopte aceasta terapie si sa o puna si la dispozitia altora. Va aduce liniste sufleteasca
multor veterani.

Marturi provenite de la alti terapeuti ICCD

Din momentul in care a inceput practica privata, Botkin a predat tehnica ICCD si altor
terapeuti. Una dintre acestia, Laura Winds, din Bellingham, Washington, afirma ca a vazut
schimbari dramatice la pacientii care se supun unui tratament ICCD. Ceea ce este foarte
convingator pentru mine, este sentimentul de pace cu care pleaca pacientii.
Reamintindu-si o sedinta ICCD in care o pacienta si-a vazut sotul decedat, ce se sinucise
prin impuscare, ea ne povesteste reactia pacientei: Ciudat! Ciudat! Ciudat! Jim se afla
acolo, sta in cadrul usii. Jim venise sa ii spuna sotiei sale ca nu trebuie sa sufere.
O alta pacienta, a carui fiu de doi ani fusese omorat de catre prietenul ei, si-a vazut fiul in
timpul sesiuni ICCD si a fost astfel capabila sa isi depaseasca o mare parte din suferinta.
Inainte de sedinta, femeia fusese foarte sceptica in privinta existentei unei vieti dincolo de
moarte, dar acum este sigura ca exista asa ceva si ca intr-o zi isi va vedea fiul din nou.
Wind estimeaza ca a utilizat terapia ICCD in 20-25 cazuri, si cu exceptia a trei dintre ele,
toti au experimentat o vindecare partiala sau totala. Poti cu adevarat simti sentimentul de
dragoste si pace care apare odata cu vindecarea spune ea.
Dr. Kathy Parker, o terapeuta din Roselle, Illinois, estimeaza ca a utilizat ICCD in
aproximativ 50-60 de cazuri, cu un procent de succes de aproximativ 80%. Una dintre cele
mai dramatice sesiuni a implicat o femeie care lucrase ca oficial in cadrul unui guvern
dintr-o tara africana si care fusese de fata atunci cand matusa sa calcase pe o mina, parti
ale corpului acesteia fiind pur si simplu aruncate in toate directile. Matusa a aparut
zambind in cadrul sedintei de ICCD si i-a spus ca intotdeauna va fi cu ea.
Este absolut uimitor nivelul de vindecare care apare ca urmare a asa ceva spune Parker.
Este un adevarat mister insa pare foarte real pentru mine si pentru pacientii mei. Hania
Stromberg, o terapeuta din Albuquerque, New Mexico a condus in jur de 30 de sesiuni
ICCD si numai pe trei dintre acestea le considera un esec.
In aceste cazuri pacientii pur si simplu nu au vrut sa se implice, explica ea. Cred ca
fricile lor le-au stat in cale, desi initial au luat decizia de a incerca procedura. Stromberg
se plange de faptul ca multe persoane aflate in suferinta nu sunt dispuse sa incerce
aceasta forma dinamica de terapie. Exista multi oameni pe care ii cunosc si pentru care
ar fi foarte potrivita, si eu mi-as fi inchipuit ca ar fi foarte dispusi sa o incerce dar ei nu
doresc acest lucru
Gandirea comuna nu este prea deschisa fata de asa ceva. In general oamenii nu cred ca
mortii sunt in continuare in jurul nostru si ca prezenta lor exercita un efect asupra noastra.
Am incercat sa trezesc interesul la cativa dintre prietenii mei terapeuti, dar am obtinut doar
tacere din partea lor atunci cand le-am prezentat metoda. Mintea stiintifica este foarte
inchisa atunci cand vine vorba de asa ceva.
Aparent Stromberg are anumite capacitati de clarauditie si clarviziune, astfel ca a fost
capabila sa fie partasa la cateva experiente ICCD. Intr-o astfel de experienta, un pacient
suferea in urma mortii mamei sale si simtea multa vinovatie deoarece nu-si indeplinise
anumite obligatii. In momentul in care ii administra miscarile oculare, Stromberg a simtit o
prezenta intrand in camera si apoi a vazut o femeie imbracata intr-o rochie colorata si
purtand tocuri inalte. Femeia, mama decedata a pacientului, s-a adresat acestuia cu un
anumit nume de alint si a inceput sa discute cu el problemele pe care acesta le avea.
Dupa sedinta, Stromberg si-a comparat notitele cu ceea ce pacientul i-a povestit si toate
detaliile se potriveau: rochia colorata, tocurile inalte, numele special de alint, subiectul
conversatiei. Stromberg nu sa gandit niciodata la ea ca avand vreun dar mediumic si nu
fusese niciodata interesata in mod particular de asa ceva inainte de aceasta experienta.
Sunt foarte sensibila in aceasta privinta, dar intotdeauna m-am tinut departe de oamenii
care au asemenea experiente afirma ea. Niciodata nu m-a atras asa ceva.
In momentul in care pacientul primeste informatii foarte personale, Stromberg nu le poate
auzi. Nu pot avea acces la asemenea informatii si nici nu incerc asta.
La fel ca si Botkin, Stromberg adopta o atitudine neutra in privinta a ceea ce se petrece,
lasand orice interpretare pe seama pacientului.

Experientele avute prin ICCD nu sunt halucinatii

Botkin afirma ca EMDR/ISSD nu implica hipnoza. Hipnoza induce pacientul intr-o stare a
mintii relaxata si focalizata explica el. Pe de alta parte, EMDR creste nivelul de procesare
a informatiilor din creier. El le compara cu un proiector cinematografic, care functioneaza
mai lent in hipnoza si mai rapid in EMDR. De asemenea refuza afirmatiile celor care sustin
ca ICCD sunt halucinatii.
Cea mai convingatoare dovada este acea ca toti oamenii care au avut experiente ICCD
afirma ca acestea sunt foarte diferite de orice alte experiente explica el.
Din punct de vedere tehnic, halucinatiile sunt perceptii carora nu le corespunde nici un
impuls senzorial, ceea ce inseamna ca halucinatiile se petrec doar in mintea omului si nu
au nimic de a face cu vreo realitate ce exista separat de noi. In general halucinatiile au un
continut foarte negativ, variind considerabil de la o persoana la alta si sunt considerate a fi
simptomele unor boli psihice grave. Insa este clar ca continutul ICCD este in general
pozitiv, foarte consistent din punct de vedere al continutului si cu o mare putere de
vindecare din punct de vedere psihologic.
In plus, faptul ca se poate lua parte la aceste experiente la fel cum a facut Stromberg cu
pacientul sau demonstreaza ca nu este vorba de halucinatii. El mentioneaza de
asemenea studiile stintifice care sunt acum in curs de desfasurare la Universitatea din
Texasul de Nord si este foarte optimist ca acestea vor confirma cele cateva mii de
observatii clinice facute de el si de alti terapeuti antrenati in ICCD. Simt ca am datoria
morala de a face cunoscuta aceasta metoda intregii lumi spune Botkin.
Ocupatia mea principala in acest moment este sa acord ajutor acelor oameni care au
nevoie de asa ceva, cum ar fi de exemplu veteranilor de razboi care se intorc din Irak si
Afganistan si supravietuitorilor unor dezastre. Daca ICCD este ceea ce marea majoritate
a pacientilor si terapeutilor cred ca este, atunci este foarte posibil ca Botkin sa fi facut cea
mai mare descoperire a secolului, poate chiar a mileniului.

Referinte:
Pentru informatii suplimentare in privinta ICCD, vizitati site-ul dr. Allan Botkin:
http://induced-adc.com.
Pentru informatii suplimentare asupra ICCD cat si pentru a accesa un forum de discutii pe
aceasta tema, vizitati site-ul dr. Craig Hogan: http://mindstudies.com

Sursa:http://www.spitalmalaxa.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=134:o-
noua-tehnica-psihoterapeutica-inducerea-comunicarii-cu-cei-de-dincolo-
iccd&catid=45:articole-medicale&Itemid=222

Experienta mea cu terapia doliului-

IADC (Induced After Death
Communication) sau Inducerea
comunicarii cu cei decedati(ICCD)
Am ales sa ma specializez in aceasta forma de psihoterapie in urma numeroaselor
pierderi din viata mea si a celor apropiati. Am trait experienta doliului dupa decesul celor
dragi din familie, am experimentat doliul dupa decesul unor prieteni sau a altor persoane
dragi inclusiv copii.

Este un moment extrem de traumatic, dupa care unele persoane au motivatia si puterea
psihica sa se recupereze intr-un timp relativ scurt, aproximativ sase luni.

Cand ma refer la recuperare nu insemna decat ca, persoana a reusit sa

treaca prin toate etapele de doliu, a acceptat pierderea si poate sa-si recupereze toate
amintirile, poate acum sa se bucure de toate momentele frumoase traite impreuna si sa o
pastreze in suflet impreuna cu acestea.

Pentru mine cea mai grea moarte a fost a bunicii mele paterne, care m-a crescut de la o
varsta foarte mica, cateva luni, si care a fost prima mea mama. Moartea a fost
fulgeratoare, neasteptata si bineinteles extrem de dureroasa. M-am recuperat, in mare
parte, in special, datorita fiicei mele si pentru ea, care avea pe atunci o varsta foarte
frageda.

Au urmat apoi multe alte pierderi, nu la fel de grele, dar care intr-un fel o reactivau pe
aceea.M-am considerat mereu o persoana puternica, hotarata, curajoasa si care merge
inainte indiferent orice ar fi, dar o pierdere este un moment care poate destabiliza pe
oricine, mai mult sau mai putin, in functie de implicarea afectiva in relatia cu persoana
disparuta.

In timpul cursului din Italia, dupa ce am invatat partea teoretica predata de Graham Maxey,
formatorul american, colaboratorul lui Allan Botkin, am trecut la exersarea metodei.

In timpul exercitiilor s-au intamplat multe lucruri spectaculoase pentru noi, nu si pentru
psihoterapeutul american: un coleg a avut o viziune plina de culori, o colega si-a vazut
mama zambind si facandu-i cu mana, iar partenera mea de lucru l-a auzit pe tatal ei
strigand-o. Nu toti dintre noi am avut o ADC, dealtfel nici eu, dar datorita terapiei de atunci,
am avut ocazia, ulterior, sa-mi dau seama ca eu, pana in acel moment, nu ma vindecasem
complet dupa moartea bunicii mele.

Beneficiul major a fost ca, de atunci incoace, pana in ziua de azi, visele mele legate de ea
sunt minunate, in totalitate, si nu cosmaruri cum fusesera mult timp inainte, fara sa inteleg
de ce.

Datorita acestui fapt am inteles ca, uneori putem sa nu fim constienti de faptul ca, inca nu
ne-am rezolvat trauma provocata de decesul unei anumite persoane, ca la nivel constient
suntem puternici si functionali, dar inconstientul este chiar mai puternic afectat de
pierdere, si are si el nevoie de vindecare.
Terapia doliului-IADC, necesita, sa insotesti si sa sustii persoana sa traverseze toate
etapele de doliu, pentru a se impaca cu sine, cu evenimentul si cu persoana pierduta.
Terapia doliului-IADC presupune, mai mult decat atat. Este o tehnica, dezvoltata in baza
cercetarilor si descoperirilor neurostiintelor cu privire la modul de functionare a creierului si
presupune obtinerea unui raspuns diferit al creierului la aceeasi situatie, ceea ce se
traduce intr-o reactie diferita a persoanei la trauma doliului.

Tehnica, aplicata in terapia doliului-IADC, este eficienta si are un puternic efect

vindecator, avand in vedere ca este una dintre cele mai rapide tehnici de vindecare,
necesitand un numar redus de sedinte in comparatie cu alte forme de terapie, respectiv
intre cinci si zece sedinte. Aceasta, este la fel de eficienta in tratarea traumei provocate de
deces, indiferent daca are loc o ADC sau nu.
Vor urma o serie de articole privind terapia doliului-IADC, cu
exemplificari reprezentative din cazurile solutionate, astfel incat va invit sa va abonati
pentru aprofundare.

Sunt foarte fericita si mandra ca am avut ocazia sa invat aceasta tehnica deosebita.
In prezent sunt singurul terapeut din Romania care cunoaste, foloseste si este acreditat de
IADC Institute pentru utilizarea terapiei doliului-IADC.

https://alinagbalan.blogspot.ro/2016/10/o-noua-tehnica-psihoterapeutica.html

Rolul psihoterapiei doliului este de a-l sprijini pe cel aflat in suferinta, sa integreze pozitiv
pierderea si sa dezvolte strategii de a face fata situatiei.
De regula sunt utilizate strategii si tehnici adaptate nevoilor individuale: relatarea verbala a
evenimentului dureros, resemnificarea evenimentelor, inlaturarea gandurilor si covingerilor
disfunctionale (de invinovatire a celorlalti, de autoculpabilizare), povestile terapeutice,
dramatizarea, jocul de rol, exercitii de relaxare (utile pentru diminuarea anxietatii),
imagerie dirijata, insusirea unor strategii de rezolvare de probleme.
In concluzie, psihoterapia este un demers necesar pentru depasirea traumelor emotionale,
asfel incat sa permita functionarea si evolutia fireasca a celui afectat.
Terapia doliului prin IADC este o adaptare, transformare a terapiei EMDR (Eye Movement
Desensitization and Reprocessing terapia de reprocesare si desensibilizare prin
intermediul miscarilor oculare) ce a fost descoperita in 1987 de catre dr. Francine Shapiro
din California.
 In terapia ICCD, persoana, care sufera in urma mortii cuiva, este
rugata sa se focalizeze direct pe suferinta sa in timpul miscarilor oculare. Terapia ICCD
tipica, implica ca in timpul procesului terapeutic pacientul sa vada o persoana decedata,
iar aceasta sa ii spuna ca totul este in regula, indemnandu-l sa nu mai sufere. Intr-un
anumit numar de cazuri, persoana decedata a relatat informatii, ce erau anterior
necunoscute pacientului.

Terapia functioneaza independent de credintele persoanelor in cauza, inclusiv cu

persoane care se declara atee sau sceptice. Rezultatul final este acela ca majoritatea
pacientilor reusesc sa isi depaseasca suferinta. Allan Botkin, psiholog clinician din
Libertyville, Illinois, este destul de sigur ca pacientii care au beneficiat de pe urma acestei
terapii nu viseaza si nici nu isi imagineaza sau halucineaza, dar prefera totusi sa nu
speculeze asupra faptului daca pacientii sunt sau nu in realitate in contact cu lumea
spiritelor.
Conform lui Botkin, oricare ar fi explicatia, terapia functioneaza in aproximativ 70% din
cazuri. Ca psiholog, fiind in primul rand interesat de vindecarea oamenilor care sufera atat
de profund, am adoptat strategia de a nu ma angaja in argumente referitoare la credintele
oamenilor afirma el, explicandu-si pozitia. Cei care cred si scepticii duc acest razboi de
ceva timp, insa eu cred ca daca adopt o anumita parere si ma plasez astfel intr-o anumita
tabara, va fi mult mai dificil pentru mine sa ii ajut pe cei in nevoie.
Oricum, terapia ICCD vine si completeaza o abordare ce isi face aparitia in mod lent si
care are un punct de vedere opus: acela de a dezvolta legaturi continue si sanatoase cu
cei morti.

Articole informative:

Experienta-mea-cu-terapia-doliului-iadc

O-noua-tehnica-psihoterapeutica

After the War: A Documentary about Induced After Death Communication

The film After the War explores the overwhelming evidence that people suffering from post
traumatic stress syndrome (PTSD), grief and trauma can transform their shattered lives by
somehow communicating with the dead. After the War is a true story about Induced After
Death Communication (IADC), the pioneer whose struggle to bring his breakthrough
therapy into mainstream acceptance lurches along, and the patients who are alive to tell
the tale.
Al Botkin, Psy.D discovered IADC by accident much like Alexander Fleming discovered
penicillin. The similarities between these two discoveries are many. For example, it took
almost 15 years for penicillin to reach the mainstream. Botkin is approaching that mark.
Penicillin found its initial success in the treatment of Allied soldiers during WWII. IADCs
initial success came through treating Vietnam Vets suffering from PTSD. Both are
treatments for deadly disease. The difference is that antibiotics treat infections of the body.
IADC treats infections of the mind. But if history is to follow history, Botkins time has come,
and the world is about to learn about something so extraordinary, so necessary, that one
has to wonder why it took so long.
For 20 years, Dr. Botkin treated patients at a Veterans Administration Hospital in Chicago.
He utilized EMDR--eye-movement desensitization and reprocessing--a widely used and
proven method of treating PTSD. One day, during the course of treatment he literally
stumbled upon something peculiar. His patient, Sam, a Vietnam vet, revealed that he had
seen and spoken to a child whose death he witnessed in a brutal gunfire attack. The child,
who he had grown very close to, came to Sam and forgave him for not protecting her. She
told him it wasnt his fault. From that day forward, Sam found his way to mental health.
Thus was the birth of IADC. That was in 1995. For his remaining 8 years at the Vet
Hospital, Botkin continued using IADC therapy, in secret.
Dr. Botkin, now in private practice, has successfully treated over 3000 patients, many of
whom report that their intense grieving subsides in one or two sessions and the fear of
death no longer exists. They can get on with their lives; however, Botkin remains on the
outskirts of the mental health community. He has trained psychotherapists around the
world, written a book entitled Induced After Death Communication: A New Therapy for
Healing Grief & Trauma, participated in speaking tours, created a comprehensive web site
and, most importantly, continues to practice. Yet, he has been unable to bring IADC into
hospitals and treatment centers even though there are thousands people everyday who
suffer the debilitating symptoms of PTSD, trauma, and grief.
In response to the reluctance of many to put aside their fears about progressive
psychotherapy techniques, and to increase awareness of the benefits of IADC, we are
determined to make this film.
After the War is both a literal and metaphorical title. The film explores the war within
ourselves when we fight PTSD and incessant grief as well as the healing effects IADC has
on Vietnam Vets and returning soldiers from Iraq and Afghanistan.
The main story will be told through the experiences of Dr. Botkin and his patients as we
follow them on their personal journeys. In addition, we will conduct interviews with neuro-
scientists and psychologists. We will explore after death communication (ADC) and NDEs
and illustrate the scientific techniques used to authenticate these events like double-blind
experiments, and brain scans.
We will seek all opinionsspiritual, mystical, and scientific. We will explore all types of
patients---war vets, ex-cons, people who have accidentally killed others as in car
accidents. We will travel the globe and talk to former political prisoners in Chile as well as
prominent doctors in Germany.
PTSD and agonizing grief are human conditions; therefore, After the War is a global effort
to show the world IADC and to bring this extraordinary healing therapy to as many people
as quickly as possible. It is our hope that this film will convince people that there is a true
possibility for recovery from trauma and PTSD.