Teoriile psiho-sociale ale actului infractional

Nume: PRODAN

Prenume: SONIA

Grupa: 5

Anul:2

O serie de teorii moderne au acordat o importanta sporita factorilor sociali ai fenomenului

infractional.
 Teoriile psiho-sociale sustin ca achizitiile rezultate in procesul interactiunii si invatarii
psiho-sociale sunt principalele cauze, explicatii ale infractionalitatii. Tendinta unor persoane de a
devia in plan comportamental este relativ generala si constanta, astfel ca acestea se vor comporta
in mod frecvent antisocial daca ele nu sunt formate si sustinute in a evita aceasta tendinta.

Conform acestor teorii comportamentul infractional este invatat prin interactiunea dintre
persoana si ambianta. Invatarea ar include tehnicile comiterii actelor criminale, motivele,
trebuintele, rationalizarile si atitudinile favorabile comiterii infractiunii.

Teoria asocierilor difereniale - Edwin Sutherland (1966)

Prima teorie asupra deviantei explicata prin intermediul procesului de invatare este cea
pe care o propune in 1939 Edwin Sutherland, membru al scolii de la Chicago. Postulatul de la
care teoria porneste este urmatorul : inclinatia spre infractiune si comportamentul infractional, nu
sunt nici innascute si nici nu rezulta din dispozitiile psihologice dobandite, ele sunt mai
degraba, invatate.

Daca teoriile functionaliste cu privire la devianta, explica de ce in ciuda presiunilor

exercitate de societate asupra indivizilor pentru a se conforma normelor sociale, violarile acestor
norme continua sa existe, ele nu raspund la intrebarea de ce un anumit individ se angajeaza intr-
o anumita activitate devianta.

Teoria asocierilor diferentiale a fost conceputa pentru a oferi o astfel de explicatie. Edwin
Sutherland a aratat ca teoria anomiei si cea a dezorganizarii sociale care subliniaza rolul
comunitatii si al structurilor sociale in geneza delincventei, esueaza in explicarea conduitelor
individuale ale celor care incalca normele sociale; de aceea in opinia sa, asemenea explicatii de
nivel macrosocial nu ofera un model teoretic explicativ multumitor al mecanismelor psiho-
sociale prin care factorii de mediu influenteaza motivatia indivizilor pentru angajarea in conduite
deviante.

Factorii pe care acesta teorie intemeiaza sunt:

 1) comportamentul uman, inclusiv comportamentul deviant, are un caracter flexibil, si
se schimba in functie de circumstante si situatii;

2) societatea si persoanele delincvente nu sunt rele in sine; iar comportamentele

infractionale apar in aceleasi conditii sociale ca si cele conformiste, iar o persoana
poate realiza ambele tipuri de comportamente in perioade de timp diferite;

3) multe din comportamentele infractionale sunt realizate in contextul unui grup sau
bande. Daca conditiile particulare in care apare comportamentul deviant sunt
schimbatoare in timp si spatiu, banda sau grupul ofera un mediu stabil caracterizat de
norme sau de modele de comportament.

4) Comportamentul infractional , la fel ca si cel conformist, se invata. Aceasta asumtie

reprezinta principiul de baza al teoriei elaborata de E. Sutherland.

Ideea fundamentala care sta la baza teoriei asocierilor diferentiale este aceea ca
comportamentul deviant este un comportament invatat in contextul interactiunilor cu alti,la
fel ca si comportamentul conformist.

Conceptul fundamental utilizat de E. Sutherland pentru a descrie procesul de invatare a

comportamentelor deviante este cel de asociere diferentiala.Acesta exprima faptul ca individul
este supus unei alegeri intre norme care sustin comportamentele conformiste si norme care sustin
comportamentele deviante (infractionale); expunerea excesiva la definitii si atitudini favorabile
incalcarii legii conduce la geneza comportamentelor deviante (infractionale). Potrivit lui
Sutherland acest proces are loc in contextul interactiunilor cu membrii grupurilor primare si cu
persoanele semnificative; prin intermediul acestor interaciuni indivizii isi insusesc definitii cu
privire la comportamentele potrivite si nepotrivite.

Eficacitatea procesului de asociere diferentiala depinde de frecventa, durata si intensitatea

expunerii individului la definitii si atitudini favorabile violarii normelor sociale comparativ cu
cele favorabile respectarii normelor sociale.

Comportamentul deviant este invatat si modificat (achizitionat, realizat, repetat, mentinut

si schimbat) prin intermediul acelorasi mecanisme comportamentale si cognitive, ca si cel
conformist. Diferentele constau in directia, continutul si natura acestor comportamente invatate.

Mecanismele implicate in invatarea comportamentelor deviante sau conformiste sunt exprimate

de doua concepte:
1) intarirea diferentiala (invatarea instrumentala prin intermediul pedepselor si recompenselor)
si

2) imitatia (invatarea observationala).

Ambele mecanisme de invatare produc comportamente si definitii care functioneaza ca stimuli

discriminativi pentru geneza comportamentelor.

Teoria asocierilor diferentiale se concentreaza asupra a patru concepte:

1. asocierea diferentiala;

2. intarirea diferentiala;

3. imitatia

4. definitiile.

Posibilitatea aparitiei comportamentelor deviante ca urmare a combinarii actiunii celor patru

variabile mentionate , poate fi exprimata in urmatoarea propozitie:

Probabilitatea ca o persoana sa se angajeze in comportamente deviante sau infractionale

creste si cea de conformare la normele sociale descrest, atunci cand aceasta se asociaza cu alte
persoane care comit infractiuni si este expusa la definitii favorabile incalcarii normelor sociale;
este expusa direct sau indirect (la nivel simbolic) la modele infractionale, la definitii care
apreciaza aceste comportamente ca dezirabile sau justificative intr-o situatie in care exista
posibilitatea de a face alegeri,() si a anticipat in situatia curenta sau in una anticipata, in mai
mare masura, recompense comparativ cu pedepse.( Akers,1998,p.50).

Asadar, este mai probabil ca un individ sa se angajeze in comportamente deviante atunci

cand:

se asociaza cu altii care comit violari ale normelor sociale, care ofera modele de
comportamente deviante si sustin violarea normelor sociale;

comportamentele care violeaza normele sociale sunt intarite in mai mare masura
decat cele care se conformeaza normelor sociale;

individul este expus si observa mai multe modele comportamentale deviante

decat conformiste;

a invatat definitii favorabile comiterii de acte deviante.

Mecanismele invatarii

Mecanismele primare ale invatarii sunt:

 - intarirea diferentiala (conditionarea instrumentala) in cadrul careia
comportamentul este o functie a frecventei, cantitatii si probabilitatii
experientei sau perceptiei pedepsei sau recompensei; si

- - imitatia care este mecanismul de modelare a comportamentului pe

baza observarii comportamentului altora si consecintelor
acestorcomportamente.

- un alt mecanism de invatare este discriminarea si/sau

generalizarea stimulilor unde stimuli verbali sau cognitivi actioneaza ca
declansatori ai comportamentelor.

Continuturile invatarii sunt reprezentate de:

- secvente comportamentale simple sau mai complexe si

- definitiile reprezentate de credinte, atitudini, rationalizari, care

actioneaza ca factori declansatori ai comportamentelor.

Probabilitatea invatarii comportamentelor care violeaza sau se conformeaza normelor sociale,

depinde de intarirea diferentiala din trecut, prezent sau anticipata pentru un anumit
comportament si de caracterul deviant sau nondeviant al definitiilor invatate sau a altor categorii
de stimuli discriminativi.

Aceste mecanisme de invatare opereaza in cadrul unui proces verbal sau nonverbal, direct
sau indirect de comunicare, interactiune sau de identificare cu altii. Invatarea se realizeaza prin
asocieri cu persoane si grupuri (primare, secundare, de referinta si simbolice) care contin sau
controleaza sursele importante de intarire ale comportamentului unei persoane si care furnizeaza
definitiile sau alte categorii de stimuli discriminativi pentru initierea si repetarea unui
comportament.

Asocierea diferentiala
 Sursa comportamentelor deviante a fost identificata de catre Sutherland la nivelul
grupurilor cu caracter intim si personale deoarece acestea, in special grupurile primare (familia,
prietenii), sunt cele mai importante pentru individ.

La fel de importante au fost considerate de autor si grupurile secundare care incep sa joace
acelasi rol ceva mai tarziu in viata individului: scoala, grupurile recreationale sau de petrecere a
timpului liber si grupurile de egali.

Asocierea diferentiala are o dubla dimensiune: comportamental-interactionala si normativa.

Prima se refera la asocierea si interactiunea directa cu ceilalti si comportamentele lor conformiste
sau deviante, iar cea de a doua se refera la diferitele modele de norme si valori la care individul
este expus in cursul asocierii. Potrivit lui Sutherland, aceasta dimensiune din urma a asocierii
reprezinta elementul cheie al procesului de invatare al comportamentului conformist sau deviant.
El a avut in vedere in primul rand asocierea cu modelele deviante sau conformiste si nu
persoanele deviante sau conformiste ca tipuri de personalitate.

Potrivit lui Sutherland exista mai multe dimensiuni ale asocierii la nivelul carora acest
proces social sufera variatii: frecventa, durata, prioritatea si intensitatea.

Conform acestui autor semnificatia frecventei este evidenta si nu necesita explicatii.

Semnificatia prioritatii conferita de Sutherland este cea de prioritate in timp, primul factor cu
care individul se asociaza. Este vorba de importanta influentei selective pe care o exercita in
primul rand familia (naturala sau substitutiva).

Intensitatea asocierii nu a fost foarte riguros definita de catre Sutherland, in conceptia acestui
autor; semnificatia conceptului avand legatura cu prestigiul sursei modelului comportamental-
criminal sau conformist- si cu reactiile emotionale fata de aceste asocieri.

Intarirea diferentiala
 Initierea, comiterea sau renuntarea la actiuni deviante sau infractionale, depinde si de
frecventa, cantitatea si probabilitatea din trecut, prezent sau viitor a pedepselor si recompenselor
care sunt percepute ca fiind atasate diferitelor tipuri de comportamente. Asocierea diferentiala se
refera la echilibrul dintre recompensele si pedepsele prezente sau anticipate care urmeaza dupa
un comportament.

Probabilitatea ca un act sa fie comis sau repetat creste proportional cu recompensele sau
reactiile declansate: obtinerea aprobarii, status, bani, obtinerea placerii etc. Aceasta este un
proces de intarire pozitiva.

O alta posibilitate de intarire a comportamentului este evitarea unor evenimente neplacute si

aceasta este intarirea negativa.

Asadar, comportamentul unei persoane poate fi inhibat, redus, sau extins prin intermediul
atasarii unor consecinte neplacute acestor comportamente sau prin acordarea unor recompense
sau privilegii.

Intaririle si pedepsele variaza in ceea ce priveste cantitatea, frecventa si probabilitatea. Cu

cat este mai mare valorea recompensei (cantitati masurabile de prestigiu, aprobare sociala, bani,
hrana etc.), frecventa acesteia si cu cat este mai probabila aceasta, cu atat este mai mare
probabilitatea ca un comportament sa fie realizat si repetat.

Frecventa diferitelor tipuri de comportamente sociale este concordanta cu frecventa si

valoarea intaririlor sociale atasate fiecareia. In felul acesta comportamentele cele mai frecvent si
in mai mare masura recompensate, sunt alese si performate iar cele care nu beneficiaza de
asemenea intariri sunt evitate.

Procesul socializarii reprezinta un proces de invatare sociala (de la parinti, de la grupul

de egali etc.) in cadrul caruia indivizii sunt subiecti ai unor pedepse si sanctiuni, li se ofera
modele comportamentale si primesc indemnuri verbale si instructiuni.

Rezultatul acestui proces este invatarea de catre indivizi:

1. a asteptarilor culturale (drepturi si obligatii) corespunzatoare sexului, varstei, ocupatiei,

sau altor roluri sociale si

2. dobandirea autocontrolului care permite conformarea la asteptarile normative prin

controlul propriului comportament chiar in absenta unor sanctiuni sociale.

Socializarea insa nu este un proces perfect iar oamenii nu ajung niste roboti sociali, care
se conformeaza in totalitate la normele sociale. Exista variatii interindividuale cu privire la
gradul in care indivizii dobandesc autocontrol asupra propriilor comportamente. Orice sistem
social se bazeaza intr-o masura importanta pe socializare pentru a dezvolta autocontrolul
propriilor membrii dar, nici o societate nu se bazeaza in intregime pe socializarea din perioada
timpurie si, in consecinta, controlul social se exercita in continuare prin intermediul sanctiunilor
sociale (in primul rand prin aplicarea legilor care au si ele un efect socializator).
Recompensarea comportamentelor adecvate si sanctionarea celor inadecvate are nu doar un efect
de corectare a comportamentelor dar si acela de a informa indivizii asupra asteptarilor societatii
si de a-i ajuta sa-si controleze comportamentul (Bandura, A. , 1986).

Un alt concept care ne ajuta sa intelegem procesul de invatare a comportamentelor este

cel de autoeficienta. Acest concept a fost propus de A.Bandura si a avut un rol central in cadrul
teoriei invatarii sociale. Conceptul se refera la autoevaluarea capacitatii personale de a
indeplini o sarcina, de a atinge un scop sau de a face fata unei probleme.

Autoeficienta are legatura cu initierea si mentinerea unor comportamente de coping.

Imitatia

Realizarea unui comportament pe baza observarii unuia similar performat de o alta

persoana, se numeste imitatie.

Daca comportamentul care serveste ca model va fi sau nu imitat, depinde de caracteristicile

acestuia, de consecintele observate ale realizarii acelui comportament si de alte variabile.

Imitatia este un mecanism de invatare important in cazurile achizitionarii si performarii unor

comportamente noi si mai putin important pentru mentinerea sau abandonarea unor
comportamente desi joaca un anumit rol si in aceste cazuri. Imitatia este vazuta ca fiind ea insasi
un comportament invatat, modelat de intarirea directa sau o inlantuire de acte care la un moment
dat, in comportamentul imitatorului, au fost gradual modelate de intariri diferentiale precedente.

Avand in vedere ca teoria lui Sutherland a fost elaborata la inceputul secolului XX si ca intre
timp rolul mass media in societate a crescut foarte mult, majortitatea specialistilor accepta faptul
ca aceasta are astazi un impact considerabil in invatare asupra indivizilor si asupra societatii.

Astazi mass media reprezinta o sursa de modele comportamentale ce nu poate fi ignorata, care
prin prioritate, fecventa, si intensitatea expunerii, poate depasi modelele opuse din interiorul
grupului primar al individului cu care aceasta intretine relatii caracterizate de frecventa si
intensitate scazute.

Efectele pe care mass media le poate produce sunt:

 intarirea comportamentelor conformiste sau deviante;

desensibilizarea fata de anumite comportamente conformiste sau deviante.

Chiar daca intaririle realizate prin intermediul mass-media suntin general mai slabe decat cele
realizate in cadrul grupurilor primare, ele pot fi persisente si se pot combina cu efectul de
desensibilizare iar in cazul unor comportamente cum ar fi violenta si deviantele sexuale pot
contracara definitiile negative ale acestora si oferi definitii alternative neutre sau chiar pozitive.

In concluzie media reprezinta un grup de referinta suplimentar si poate fi o sursa de

modele comportamentale deviante sau conformiste a carei capacitate de influentare depinde de
frecventa, intensitatea, durata si prioritatea asocierii.

Definitiile

Potrivit lui Sutherland (1947), procesul de invatare a comportamentelor deviante

cuprinde: tehnici de comitere a infractiunilor care sunt uneori foarte simple si alteori
complicate si directii specifice ale motivelor, impulsurilor, atitudini si rationalizari

Tehnicile la care se refera Sutherland nu sunt cele necesare exclusiv pentru comiterea unei
infractiuni ci includ abilitati necesare in desfasurarea unor comportamente non-deviante. Cea mai
mare parte a abilitatilor sociale sau de alta natura dobandite in cursul socializarii sunt utilizate
deopotriva pentru comiterea de infractiuni sau acte conformiste in timp ce anumite abilitati sunt
cerute exclusiv de comiterea de infractiuni.

Conceptul de definitie utilizat in teoria sa de catre Sutherland a fost preluat de la W.L. Thomas
( 1928) autor care l-a utilizat pentru definirea situatiei. Semnificatia conceptului este cea de set
de orientari, rationalizari, atitudini referitoare la un comportament care conduce la etichetarea
acestuia ca fiind corect sau gresit, dezirabil sau indezirabil, justificat sau nejustificat. Aceste
definitii pot fi generale sau specifice:

Definitiile generale cuprind valori religioase, morale precum si alte norme si valori
conventionale favorabile comportamentelor conformiste si nefavorabile oricarui tip de
comportament deviant.

Definitiile specifice orienteaza individul spre anumite actiuni particulare sau serii de actiuni.
Astfel, unele persoane pot considera ca furtul este un comportament imoral iar legile care
protejeaza proprietatea trebuie respectate dar, care in acelasi timp, considera ca, consumul de
marijuana si comertul cu droguri sunt activitati legitime.

Cu cat o persoana are o atitudine mai ostila fata de un anumit act, cu atat mai putin probabila va
fi angajarea acelei persoane intr-un astfel de actiune. Deasemenea, cu cat o pesoana este mai
atasata valorilor conventionale si a internalizat valoriprecum cinstea, bunatatea, integritatea sau
alte alte standarde morale care condamna furtul, violenta, minciuna etc, cu atat acea persoana
prezinta o probabilitate mai mica de a comite astfel de acte. Pe de alta parte, cu cat o persoana
aproba mai mult, sau esueaza in condamnarea unui comportament, cu atat exista sanse mai mari
sa-l realizeze.

Definitiile care favorizeaza comportamente deviante au un caracter pozitiv sau neutru in

raport cu devianta. Astfel, definitiile pozitive contin atitudini care fac un comportament dezirabil
din punct de vedere moral siastfel, permisibil. Aceste definitii sunt invatate mai probabil in
cadrul unor grupuri sau subculturi deviante prin intermediul intaririlor pozitive.

Definitiile neutre fac posibila realizarea comportamentelor care violeaza normele morale datorita
faptului ca le justifica si le scuza si nu datorita faptului ca le considera dezirabile. Din
perspectiva unei astfel de definitii, violarea normelor sociale reprezinta un lucru indezirabil iar
cei ce le comit sunt constienti de acest lucru si apreciaza ei insisi comportamentul ca atare;
datorita insa, unei anumite situatii, considera aceasta actiune ca justificabila, scuzabila si in cele
din urma, nu cu totul condamnabila. Definitiile cu rol de neutralizare contini atitudini si credinte
cum ar fi: M-am nascut asa, Nu ma pot ajuta singur, Nu este vina mea, Nu eu sunt
responsabil, Am fost baut si cand beau nu mai stiu ce fac, A meritat-o etc. Procesul
achizitionarii definitiilor neutralizatoare are o mai mare probabilitate de a implica intarirea
negativa.

Si aceste definitii neutre apartin unor subculturi deviante, insusirea lor nu necesita neaparat
participarea la o asemenea subcultura ci pot fi invatate si in cadrul culturii conventionale,
inclusiv in cadrul institutiilor cu functie de control social (inchisori, centre reeducare, etc.).

In ceea ce priveste semnificatia conferita de Sutherland pentru motive, aceasta se

refera la orice factor care determina o persoana sa faca ceva. Impulsurile se refera la presiunea
puternica de a satisface o nevoie emotionala sau innascuta.

Definitiile favorabile deviantei contin un atasament slab fata de valorile conventionale si

puternice justificarii fata de actul deviant si definitii ale situatiei de asemenea favorabile violarii
normelor sociale. Definitiile favorabile comportamentelor conformiste contin credinte in valorile
conventionale puternice si definitii ale situatiei ce nu incurajeaza violarile normelor sociale.

Daca ne imaginam doua continuum-uri corespunzatoare definitiilor favorabile si

nefavorabile deviantei, putem avea pentru cea referitoare la definitiile si credintele conformiste
la un capat atasamentul cel mai puternic fata de acestea si la celalalt capat, cel mai slab
atasament. Pentru definitiile si credintele nonconformiste vom avea la un capat atasament cel mai
puternic si la celalalt cel mai slab. Credintele si definitiile indivizilor pot fi situate oriunde in
interiorul acestor continuum-uri.

Atunci cand un individ are un atasament puternic fata de credintele si definitiile favorabile
deviantei si unul slab fata de cele conformiste comportamentul sau va fi mai puternic orientat
spre devianta (Akers, 1998, pg. 83.). In cazul contrar, comportamentul individului va fi orientat
mai puternic spre comportamentele conformiste.
 Ambele tipuri de definitii se refera la continutul moral al evaluarilor cognitive si functioneaza
ca factori stimulatori ai comportamentelor. De asemenea, atasamentul fata de cele doua tipuri de
definitii poate creste sau poate scadea in functie de asocierile diferentiale in care acestea sunt
dobandite sau de schimbarile in ce priveste intaririle pe care le primesc.

Definitiile favorabile si nefavorabile comportamentelor deviante se dobandesc in cursul

proceselor de imitatie sau de reintarire diferentiala.

Teoria asocierii diferentiale poate fi sintetizata prin intermediul urmatorului set de

enunturi:

1) Comportamentul deviant (infractional) este invatat si nu mostenit. Indiviziii nu se

angajeaza in comportamente infractionale datorita unor predispozitii innascute ci
acest lucru se datoreaza antrenamentului si experientei anterioare in comiterea de
infractiuni.

2) Comportamentul infractional este invatat in interactiune cu alte persoane prin

intermediul unui proces de comunicare. Aceasta comunicare are in general un
caracter verbal dar poate include si alte forme.

3) Procesul de invatare are loc cu precadere in cadrul unor grupuri cu caracter intim
si personal. Acest lucru semnifica faptul ca agentii de comunicare impersonali cum
sunt televiziunea, ziarele joaca un rol mai putin important in geneza
comportamentelor infractionale decat relatiile personale.

4) Invatarea comportamentelor infractionale cuprinde:

-tehnici de comitere a infractiunii care uneori sunt foarte simple alteori foarte
complicate,

- directiile specifice ale motivelor,

- impulsurile, rationalizarile si

- atitudinile necesare pentru comiterea unor astfel de comportamente.

Astfel, invatarea comportamentelor infractionale cuprinde nu doar modalitatile de

realizare a acestora, ci si motivatia necesara pentru a le comite.

5) Directiile specifice ale motivelor si impulsurilor sunt invatate atat prin intermediul
definitiilor defavorabile cat si favorabile violarii normelor sociale. In unele societati,
individul este incurajat de persoane care definesc in mod invariabil codurile legale ca
reguli ce trebuie respectate, in timp ce in altele, individul este incurajat de persoane a
caror definitii sunt favorabile incalcarii normelor sociale. In societatea americana (la
 care Sutherland se raporteaza) aceste definitii nu au caracter favorabil sau nefavorabil
omogen, ci sunt amestecate si au un caracter conflictual.

6) O persoana devine delincventa datorita expunerii excesive la definitii favorabile

violarii normelor sociale comparativ cu cele favorabile conformarii la normele
sociale.

Aceasta este principiul asocierii diferentiale si se refera deopotriva la asocieri

infractionale si asocieri noinfractionale precum si la fortele care se opun unor asemenea
asocieri. O persoana devine delincventa datorita contactelor excesive cu modele
infractionale si datorita distantei fata de modelele noninfractionale. Reciproca acestui
enunt este de asemenea adevarata.

Asocierile neutre nu au nici un efect sau au unul redus asupra aparitiei comportamentelor
infractionale. Mare parte din experienta unei persoane este neutra din acest punct de
vedere. Asemenea experiente nu au nici un efect pozitiv si nici unul negativ asupra
genezei comportamentelor infractionale atata timp cat nu sunt asociate cu normele
morale.

7) Asocierea diferentiala variaza in ceea ce priveste frecventa, durata, prioritatea si

intensitatea. Aceasta inseamna ca asocierile cu comportamente infractionale
variaza in ce priveste toate aceste aspecte

Frecventa si durata asocierii au aceeasi semnificatie ca si in limbajul comun si nu

necesita explicatii.

Prioritatea expunerii se refera la selectia sau predominanta unui model comportamental

in cursul copilariei si este importanta deoarece comportamentele indezirabile invatate in
timpul copilariei ca si comportamentele care violeaza normele sociale dezvoltate in
aceeasi perioada a vietii, pot persista toata viata. Aceasta tendinta nu a fost demonstrata
dar prioritatea este importanta datorita influentei sale selective asupra comportamentului.

Intensitatea asocierii nu este clar definita dar se refera la aspecte cum sunt prestigiul
sursei modelului comportamental, puterea de influenta a acestuia si reactiile emotionale
la aceasta asociere.

8) Procesul invatarii comportamentelor infractionale prin intermediul asocierii cu

modele infractionale sau conformiste, implica aceleasi mecanisme de invatare ca si
in cazul comportamentelor conformiste. Aceasta inseamna ca invatarea
comportamentelor infractionale este un proces complex care nu poate fi redus la
procesul imitarii.

Actele criminale sau conformiste sunt invatate in acelasi mod. Comportamentele

rezultate sunt diferite, dar procesul invatarii este identic.
 9) Comportamentele infractionale ca si cele conformiste sunt expresia acelorasi nevoi
si valori sociale. Din acest motiv incercarea de a explica comportamentele
infractionale prin intermediul motivatiilor financiare, cautarea placerii, dobandirea
unui statut social sau starea de frustrare, este inutila intrucat, aceleasi motive
caracterizeaza si comportamentele conformiste (legitime).

Astfel, de exemplu un hot fura pentru a obtine bani sau diferite bunuri dar aceeasi
motivatie o are si angajatul care lucreaza cinstit intr-o firma privata sau institutie publica.
Scopurile urmarite de catre delincventi sau nondelincventi sunt identice, semnificatile
acestora sunt insa, diferite.

Prin urmare, meritul principal al teoriei elaborate de Edwin Sutherland este acela de a
fi evidentiat faptul ca, conduitele deviante au aceiasi origine ca si cele conformiste si se
dobandesc in cadrul procesului de socializare avand aceleasi motivatii. Printr-o asemenea
explicaie se depasesc unele limite explicative ale teoriilor precedente care prezentau geneza
comportamentelor deviante independent de cele conformiste si nu reuseau sa raspunda la
intrebarea de ce unii comit infractiuni si altii nu?. De asemenea, un alt merit al teoriei
asocierilor diferentiale este acela de a fi explicat caracterul relativ al deviantei si variatiile sale de
la un context socio-cultural la altul.

Mai mult, ca si alte dezvoltari teoretice originale, teoria invatarii sociale, ofera un
fundament teoretic pentru proiectarea unor programe de interventie si reinsertie sociala mai cu
seama a minorilor delincventi, avand astfel, in domeniul asistentei sociale, o relevanta practica
deosebita.
Teoria conflictelor dintre culturi (sau de culturi) - Thorsten Sellin (1960)

Teoria conflictelor de culturi, apartine criminologului american Thorsten Sellin

(1960), profesor al Universitatii din Pennsylvania si timp de mai multi ani, Presedinte al
Societatii Internationale de Criminologie.
Termenii cultura si conflict, ce alcatuiesc atat titlul lucrarii lui Sellin, Conflict cultural si crima,
cat si elementele principale ale teoriei sale, au o semnificatie particulara ce impune unele
explicatii.
Astfel, prin termenul "cultura" autorul desemneaza totalitatea ideilor, institutiilor si
produselor muncii care aplicate la grupuri determinate de fiinte umane, permite a se vorbi despre
regiuni culturale, despre tipuri de cultura, despre cultura nationala si asa mai departe. In acest
sens orice tip de populatie poseda o cultura.
Prin conflict cultural, autorul desemneaza lupta intre valori morale sau norme de
conduita opuse aflate in dezacord. La randul lor, normele de conduita inseamna reguli exprimate
sau implicite, pe care o persoana le urmeaza atunci cand se gaseste intr-o situatie care impune o
actiune sau un raspuns din partea sa.
Codul moral al persoanei depinde de normele pe care le-a trait ca membru al unor
diverse grupuri sociale. Fiecare grup are propriile norme de conduita care se impun a fi
respectate.
In lumea moderna, persoana se gaseste din ce in ce mai des in contact cu valori si
norme diferite.
Diferentele etnice, sociale, de varsta, profesionale, religioase etc. antreneaza
diferente de reguli si valori morale. In aceste conditii apar inevitabil situatii in care persoana,
supunandu-se unei norme acceptate de grupul din care face parte, risca sa incalce o alta
apartinand altui grup cu care intra in contact.
Exista trei situatii generatoare de conflict:

a).conflictul poate sa apara intre doua atitudini perfect morale dar bazate pe valori diferite (este
cazul colonizarii cand asimilarea legislativa este prea rapida);

b).conflictul se poate situa intre legi arbitrare (ca cele din starea de ocupatie) ori legi care
favorizeaza coruptia, pe de o parte, si persoane care se supun unor conceptii morale sanatoase, pe
de alta parte;

c).conflictul se poate ivi intre legi conforme cu valorile socialmente acceptate si persoane ce au
coduri morale particulare (cazul imigrantilor).
Teoria conflictelor de culturi nu poate fi insa decat o explicatie partiala a
fenomenului criminal. Ea poate fi considerata ca o forma particulara de manifestare a teoriei
asocierilor diferentiale asa cum de altfel o considera Sutherland.
3.3. TEORIA ANOMIEI

Conceptul de anomie a fost introdus de sociologul american Robert K.Merton in

anul 1938 odata cu lucrarea Structura sociala si anomia, in scopul explicarii, cu ajutorul sau, a
comportamentului infractional. In anul 1957 apare lucrarea cu titlul Teoria sociala si structura
sociala.
Anterior, termenul de anomie a fost utilizat de catre teologi (sec. XVI-XVII),
pentru a desemna atitudinea de dispret a unor persoane fata de dreptul divin, apoi a fost utilizat
de catre sociologul francez Emile Durkheim, pentru explicarea fenomenului infractional.
Anomia este conceputa de Merton ca o stare sociala de absenta ori de slabire a
normei, ceea ce duce la o lipsa de coeziune intre membrii comunitatii. In explicarea starii de
anomie, autorul utilizeaza doua concepte: cel de cultura si cel de organizare sociala.
Prin cultura se intelege ansamblul valorilor ce guverneaza conduita indivizilor in
societate si desemneaza scopurile spre care acestia trebuie sa tinda.
Organizarea sociala reprezinta ansamblul de norme si institutii care reglementeaza
accesul la cultura si indica mijloacele autorizate pentru atingerea scopurilor.
Starea de anomie se instaleaza atunci cand exista un decalaj prea mare, intre scopurile propuse si
mijloacele legitime, accesibile pentru anumite categorii sociale. Astfel, in societate exista un
permanent conflict intre posibilitatile formal recunoscute de lege, de realizare de catre persoana a
scopurilor sale materiale si spirituale, pe de o parte, si posibilitatile efective reale, de atingere a
acestor scopuri, posibilitati care sunt foarte limitate. Aceste categorii defavorizate recurg la
mijloace ilegale, la criminalitate, pentru satisfacerea scopurilor propuse de cultura ambianta.
Merton elaboreaza o tipologie a modurilor de adaptare personala si analizeaza principalele tipuri
ale acestei adaptari.
Intre scopuri si mijloace se mentine un echilibru atat timp cat persoanele pot obtine satisfactii,
rezultate din atingerea obiectivelor si scopurilor, precum si din utilizarea unor mijloace
socialmente acceptate. El poate fi insa si perturbat, in functie de comportamentul persoanei fata
de rolul ei intr-o situatie data, de reactiile acesteia la presiunile ce le exercita asupra sa grupurile
sociale, care, la randul lor, sunt supuse intr-o maniera diferita la stimuli culturali si la frane
sociale.
Pornind de la asemenea observatii, Merton ajunge sa formuleze urmatoarele tipuri de
comportament:
conformismul, care presupune simultan conformitatea persoanei la scopuri si mijloace;
inovatia, care rezulta din acceptarea scopurilor, obiectivelor prezentate ca legitime de catre
societate, asa cum este cazul succesului si respingerea mijloacelor legale pentru atingerea lor;
autorul cantoneaza tocmai aici viciile si crima, prezentandu-le ca pe o reactie normala fata de
situatia in care se afla persoana, apreciind ca este normal ca ea sa adopte un comportament
deviant;
ritualismul este specific persoanelor care abandoneaza idealul reusitei financiare si ascensiunii
rapide si se limiteaza la aspiratii ce pot sa le satisfaca prin mijloace acceptate de societate. Cu
alte cuvinte, renunta la scopurile si obiectivele cultivate de societate, pastrand mijloacele;
 evaziunea este caracteristica persoanelor care abandoneaza atat scopurile, cat si mijloacele
propuse de societate, fara a oferi in schimb alte solutii, asa cum sunt: deficientii mintal, paria,
exilatii, nomazii, vagabonzii, drogatii etc. din randul carora unii devin infractori periculosi;
rebeliunea se intalneste la persoanele ce resping scopurile si mijloacele propuse si acceptate de
societate, urmaresc sa introduca o structura sociala in care sa existe o corespondenta mai stransa
intre merit, efort si recompensa sociala, sa schimbe deci inechitatile, valorile date cu altele noi
prin intermediul revolutiei ce ia forma unei actiuni politice organizate.
Teoria anomiei, cu toate lacunele pe care le are, este importanta deoarece evidentiaza unele
realitati caracteristice societatii contemporane.

Teoria subculturilor delicvente - Albert Cohen

Teoria subculturilor deviante n viziunea lui Cohen subcultur desemneaz faptul c

un ansamblu de indivizi mprt esc o aceeai lume de valori care modeleaz normele n baza
crora pot fi interpretate lucrurile i evenimentele i care permit comunicarea ntre indivizi;
comunicare ce asigur buna desfurare a interac iunii. Pentru el subcultura delincvent specific
bandelor de tineri prezint 3 caracteristici esen iale: 1. este neutilitar (activitatea criminal nu
urmrete n mod necesar un obiect instrumental s posede sau s se bucure de un bun
inaccesibil) 2. ru inten ionat (infrac iunile sunt adesea comise din pur sfidare sau pentru a face
pe altul s sufere n mod gratuit) 3. negativ (conduitele se supun principiului de opozi ie
sistematic fa de normele stabilite) Subcultura delincvent i extrage normele proprii din
cultura global, dar le inverseaz sensul. Conduita delincventului este normal n raport cu
principiile subculturii sale pentru c ea este anormal dup normele culturii globale (Cohen,
1955). n aceast manier cum putem explica totui c propriet ile i caracteristicile acestei
subculturi sunt mai degrab specifice tinerilor din clasele defavorizate? n vederea gsirii unui
rspuns la aceast ntrebare, Cohen introduce o distinc ie important: o societate este o colec ie
de subsisteme de valori care au o afinitate mai mare sau mai mic cu prescrip iile legale.
Avansnd teza subculturii, admite deci c diferite lumi ale valorilor coexist n snul aceleiai
societ i i c normele de conduit specifice fiecreia pot, eventual, intra n conflict. Dac se
formeaz o subcultur deducem c ea corespunde unei necesit i sociale pe care structura societ
ii globale nu o satisface; dac ea se perpetueaz, acest lucru are loc numai atta vreme ct
necesitatea este resim it. n aceast concep ie total func ionalist, o subcultur organizeaz rela
iile ntre membrii si impunnd respectarea unui ansamblu de norme ce guverneaz raporturile
de reciprocitate, rela iile de onoare, distribu ia rolurilor ce trebuie ndeplinite n interiorul
grupului. Din perspectiva lui Cohen, subcultura nu trebuie vzut ca o lume autonom, ci mai
degrab ca un subsistem de valori, care particip din plin la sistemul mai generalal societ ii
globale; dar aceast asimilare nu garanteaz c organizarea care domnete n unul dintre
subsisteme ar fi conform cu ordinea pe care o consolideaz valorile considerate drept legitime.
Cohen afirm c delincven a juvenil se explic prin faptul c mul i dintre copiii din mediile
populare sunt prini ntre dou registre de prescrip ii: cel impus de valorile dominante, aa cum
sunt ele vehiculate de coal i de mijloacele de comunicare modern i cel pe care l recunosc
membrii mediului su nconjurtor imediat. Cloward i Ohlin afirm c subcultura delincvent
poate fi de 3 feluri n func ie de tipul de acces pe care l are un grup sau altul la anumite mijloace
ilegitime: Subcultura criminal are patru caracteristici: 1. socializarea la crim se face prin
contactul cu semenii care au reuit deja n lumea delincven ei i care propun mijloace de reuit
social admirate
2. adeziunea la lumea delincven ei se face printr-un proces nencetat de nv are i evolueaz n
ritmul responsabilit ilor pe care un nou venit le primete 3. definirea rolului de criminal cere
existen a unor rela ii codificate ntre lumile legalit ii i ilegalit ii 4. organizarea social a
criminalit ii asigur conformitatea conduitelor membrilor si reprimnd manifestrile deviante
n raport cu normele acestei organizri. Subcultura conflictual se nate n locurile de reziden
n care prevaleaz o stare de extrem dezorganizare: colibe, ghetouri, cartiere dezmotenite,
periferii. Violen a proprie subculturii conflictuale va fi apanajul tinerilor a cror socializare va fi
marcat de faptul c ei sunt ndeprta i att de valorile societ ii globale, ct i de acelea proprii
mediului delictual. Subcultura de evaziune al crei model este pentru cei doi toxicomania.
Aceast subcultur este modul de adaptare adoptat de indivizii care trebuie s fac fa unui
dublu eec: dorind s ob in lucruri pe care oricine pare c trebuie s le posede, ei nu pot face fa
acestei situa ii nici prin mijloace legitime i nici ilegitime, refugiindu-se n consumul de
stupefiante (ce permit uitarea frustrrilor).
Teoria anomiei - Robert K. Merton (1938)

In forma clasica, aceasta teorie il are ca fondator pe E. Durkheim, care porneste de la conceperea
deviantei ca avand caracter universal, fiind implicata in fiecare societate. Conform acestui
deziderat, in orice societate exista inevitabil indivizi care se abat de la tipul colectiv, comitand
crime. De pe aceste pozitii Durkheim prezinta delicventa ca legata de conditiie fundamentale ale
vietii sociale, jucand un rol necesar si util.

Durkheim defineste ca anomie starea obiectiva a mediului social caracterizata printr-o dereglare
a normelor sociale, ca efect al unei schimbari bruste. Ea apare ca urmare a ruperii solidaritatii
sociale la nivelul institutiilor sociale mediatoare(familia,scoala,comunitatea etc.), a neputintei de
a asigura integrarea normala a indivizilor in colectivitate, deoarece nu mai au norme clare. Nu
este vorba de o absenta totala a normelor, ci de suspendarea temporara a functionalitatii normelor
de baza , cu consecinte la nivelul multiplicarii comportamentelor deviante.

Anomia afcteaza un grup social prin ruperea echilibrului ordinii sociale, prin sentimentul de
dezorientare rezultat din confruntarea cu noua situatie.

Schimbarea are loc ca urmare a unor modificari bruste, care pot fi dezastre economice sau
cresteri rapide ale bunastarii.

In situatia de dereglare sociala indivizii sunt aruncati intr-o situatie inferioara celei anterioare si,
in consecinta, unii dintre ei nu se mai supun regulilor impuse de societate din exterior, iar la
randul ei, ca urmare a acestor modificari bruste, nici societatea nu mai este capabila sa-si impuna
normele.

Prin suspendarea functionalitatii normelor de baza ale sociatatii, starea de anomie poate genera
delicte, crime, sinucideri.

Teoria anomiei este preluata in acceptiunea moderna de R. Maclver, care o interpreteaza ca

rasfrangere a modificarilor sociale la nivelul psihicului uman. Astfel, autorul considera ca
individul uman percepe decalajul dintre aspiratii si norme sociale cu un sentiment de indispozitie
si anxietate, pierzandu-si simtul coezinunii si al solidaritatii sociale, iar actiunile sale sunt
impulsionate de propriile trairi, fara a mai cunoste autoritatea normelor sociale dominante.

Tot ca o slabire a influentei normelor sociale asupra reglarii conduitei membrilor grupului este si
interpretarea autorilor W.I. Thomas si Fl. Znaniecki. Acestia considera ca dezorganizarea sociala
se resfrange la nivelul dezorganizarii personalitatii prin aparita unei incapacitati a individului
de a-si construi u mod de viata concordant cu idealurile si interesele personale( fapt ce creeaza
demoralizare), prin absenta unor reguli stabile si interiorizate.

O cercetare ampla, in mai multe variante, efectueaza R.K. Merton asupra anomiei care rezulta
din contradictia dintre structura sociala si cea culturala, dintre oferta sociala de scopuri si carenta
mijloacelor puse de societate la dispozitie, ca si modalitati de atingere a scopurilor.
 Definind structura cultural ca set de norme si valor ice guverneaza comportamentul membrilor
unei societati, Merton considera anomia ca o spargere a strucurii cultural. Neputand atinge
scopurile la care aspira, individual apeleaza la cai ilicite. Tendinta spre conformism sau
delicventa este dependenta de statusul fiecarui individ, iar rata delicventei apare ca o ilustrare a
neconcordantei intre scopurile oferite de societate si mijloacele de care dispune individul.

Individul dispune de cinci modalitati adaptative in societate:

-conformismul, care consta in acceptarea atat a scopurilor, cat si a mijloacelor oferite de

societate, chiar daca idealul, proiectia aspirationala nu este atinsa niciodata;

-inovatia, care rezulta din interiorizarea la nivelul individului a scopurilor cultural propuse social,
in timp ce procedeele legitime existente pentru atingerea lor sunt response;

-ritualismul, care consta dintr-o restrangere a aspiratiile individului pe fundalul pastrarii

conformitatii cu normele legitime;

-evaziunea, ca un mod mai rar de adaptare, caracterizat prin abandonarea simultana a scopurilor
si normelor, precum si prin refugierea in zone marginale ale societatii;

-rebeliunea,constand in respingerea atat a scopurilor, cat si a mijloacelor din dorinta individului

de a inlocui normele sociale cu altele.

Intr-o versiune mai tarzie a lui Merton asupra anomiei, mediul social al individului cuprinde, pe
de-o parte, ansamblul organizat al relatiilor sociale in care sunt implicati membrii unei societai ca
structura sociala, iar pe de alta parte, ansamblul organizat de valori normative ce orienteaza
comportamentul memebrilor colectivitatii, ca structura culturala, Cand intre normele sociale,
scopurile cultural si capacitatea de conformare normativa a memebrilor unei societati apar
disjunctii, structura culturala este dislocata. Valorile culturale produc comportamente
contradictorii cu prescriptiile valorice. Astfel, pozitia ocupata de individ in structura sociala
genereaza tendinte de conformitate sau devianta. Nu valorile diferite produc delicventa, ci
diferentele obiective existente intre conditiile sociale ale diferitelor clasi si grupurile sociale
dominante ce genereaza asemenea disfunctii. Ca o consecinta obiectiva, grupurile sociale cu
situatie defavorizata, avand blocat accesul spre pozitiile de prestigiu, recurg la acte ilegitime.

Teoria interacionismului social sau teoria stigmatizrii - H. S. Becker , F. Tannenbauman i E.

Lemert (1985)

Teoria interactionismului social sau teoria stigmatizarii are ca promotori pe H.S.Becker

(1985), F.Tannenbauman, E.Lemert etc. si incearca sa dea o noua explicatie fenomenului
criminal.

Conform teoriei interactionismului social, fenomenul criminalitatii este rezultatul

interactiunii dintre doua categorii de factori sociali: activitatea nonconformista a unor persoane,
pe de o parte, si activitatea grupurilor sociale dominante, pe de alta parte, care reactioneaza,
atribuindu-le celor din prima categorie pecetea comportamentului infractional si, totodata, ii
stigmatizeaza ca infractori. Ca o consecinta a acestor operatii de denumire sau etichetare,
indivizii in cauza sunt marginalizati, fiind respinsi in exteriorul grupului social.

Ca urmare a acestei reactii sociale si a stigmatizarii, la persoanele in cauza apare o

contrareactie de natura psihica, o rezistenta, care le determina sa-si asume rolul atribuit, cel de
infractori.

Reprezentantii acestei teorii sustin ca infractionalitatea nu isi are izvorul in realitatea

obiectiva, in conditiile concrete de existenta a persoanelor in cauza, ci in contrareactia psihica
negativa pe care infractorii primari o au fata de reactia sociala, prin care ei sunt etichetati ca
infractori, sunt stigmatizati ca atare. Aceasta contrareactie care se materializeaza intr-o atitudine
de rezistenta, de ignorare sau de negare fata de modelele de conduita din viata sociala
persevereaza, in continuare, in sfera infractionala (Ursa, 1994).

Etiogeneza fenomenului infracional este multinivelar. Fiecare teorie surprinde un anumit

aspect al fenomenului infracional. Teoriile sunt complementare, nu contradictorii. Acestea se pot
organiza, ierarhiza pe mai multe niveluri. Din integrarea lo rpoate rezulta o teorie unificat,
global, care s evidenieze personalitatea implicat n actul infracional n toat unitatea i
complexitatea sa.
Bibliografie:

univ dr. Ioan Bu, 2003. Psihologie Judiciar, curs universitar. Cluj-Napoca

Reckless, C.W., (1961): The Crime Problem, Prentice-Hall, New York.

Reckless, C.W., Smith, M. (1973): Juvenile delinquency, McGraw-Hill, NewYork.

Roy, K.G.,( 2000): The systemic conditions leading to violent human behavior. Journal
of Applied Behavioral Science