Politica de protecţie a şomerilor (1991-2002 şi după 2002).

Odată cu prima reglementare juridică în materie, respectiv Legea nr. 1/1991 privind protecția
socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, șomajul a început să fie evidențiat pe baza
înscrierii la oficiile de șomaj, pentru ca, începând cu anul 1994, să fie evaluat și prin anchete
în cadrul gospodăriilor, reflectând șomajul în sensul criteriilor.

Perioada 1991 – 2002 a fost caracterizată printr-un nivel înalt al şomajului ca efect al
restructurărilor economice şi al scăderii economice înregistrate în perioada 1997 - 1999.
Excepţie a făcut anul 1996, cu un număr de 657.564 de șomeri, și o rată a șomajului de 6,5 la
nivel național, și respectiv 9,1 urban, și 4,1 rural, care a înregistrat o scădere semnificativă a
şomajului pe fondul creşterii economice şi al măsurilor de combatere a şomajului adoptate în
datorită anului electoral. Ceilalți ani în această perioadă au înregistrat o rată a șomajului
situată între 8,4% în anul 2002 şi 11,8% în anul 1999.

În timp, contextul socio-economic și schimbările care au apărut pe piața muncii, precum și

pregătirile în vederea aderării României la Uniunea Europeană, au reprezentat premisele care
au condus la apariția Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și
stimularea ocupării forței de muncă. Această lege s-a concentrat mai ales pe măsurile active,
Ministerul Muncii a pus accentul pe măsuri destinate creșterii gradului de ocupare a forței de
muncă, încurajării angajatorilor de a încadra în muncă personal din rândul șomerilor,stimulării
persoaneloe în căutarea unui loc de muncă ori să le ajute într-un anumit mod sau altul să se
încadreze înainte de expirarea perioadei de șomaj.

Măsurile adoptate prin noua Lege a asigurărilor de şomaj (Legea nr. 76/2002) au avut în
vedere diminuarea nivelului alocaţiilor băneşti directe, limitarea perioadei de acordare a
acestora, promovarea măsurilor active de combatere a şomajului.

Obiectivele finale urmărite prin aceste schimbări au vizat stimularea reintegrării cât mai
rapide a şomerilor în muncă, modificarea comportamentului acestora în sensul sporirii
responsabilităţii individuale faţă de riscurile sociale, realizarea în mai mare măsură a
autoprotecţiei individului prin muncă şi reducerea marginalizării sociale.

Perioada 2003 - 2008 a fost caracterizată printr-o reducere semnificativă a şomajului, este
perioada în care economia românească a avut creştere economică, susţinută de un volum
important al investiţiilor autohtone şi străine. Accesul mai uşor al forţei de muncă pe pieţele
economiilor vest europene, a determinat un flux masiv al muncitorilor români spre vestul
Europei, ce a contribuit la reducerea şomajului în România. În această perioadă, rata
şomajului s-a redus an de an, de la 7,4 % în 2003 la 4% în 2007, crescând uşor, la 4,4% la
sfârşitul anului 2008.