Tehnologia sudrii i tierii cu flacr de gaz

Tehnologia sudrii cu flacr de gaze

Consideraii generale

Sudarea cu flacara de gaze face parte din categoria procedeelor de sudare ce

utilizeaza energia termo-chimica. Sursa de energie termica folosita pentru a incalzi local
piesele la temperatura de topire o formeaza flacara de gaze.Cu flacara de gaze se pot
suda oteluri nealiate si aliate, fonta cenusie, metalele neferoase si aliajele lor (Al, Cu,
Zn, Ni, Mg, Am, Bz etc.) precum si metalele pretioase.

Flacara de sudare oxiacetilenica se formeaza prin aprinderea amestecului gazos

compus din gazul combustibil - acetilena - si oxigenul, la iesirea dintr-un arzator.

In conditiile arderii normale o flacara oxiacetilenica prezinta trei zone distincte,

nucleul luminos 1 corespunde disocierii acetilenei si inceputului arderii carbonului :

C2H2 + O2 2 C + H2 + O2

2 C + H2 + O2 2 CO + H2 + 450 000 kJ/kmol

Nucleul are o forma cilindrica si este inconjurat la exterior de un strat de carbon

liber incandescent care-i confera luminozitatea caractristica :

- flacara primara 2 este sediul reactiei de ardere primara cu formarea oxidului de

carbon si degajarea unei cantitati mari de caldura . Are caracter reducator datorita CO
si H2 continute , este conica ca forma imbracand nucleul luminos , se evidentiaza
datorita transparentei sale ;

flacara secundara 3 corespunde arderii complete :

2 CO + H2 + O2 2 CO2 + H2O + 850 000 kJ/kmol

cu oxigen din aerul inconjurator. Gazele de ardere completa - CO2 si vaporii de apa ii
confera luminozitate , are temperatura mai scazuta decat flacara primara datorita
efectului de racire al mediului inconjurator. 13755gqj57vhn3k

Din punct de vedere practic flacara oxiacetilenica este caracterizata de structura si

forma sa, compozitia si proprietatile chimice, temperatura.

La obtinerea flacarii oxiacetilenice se folosesc ca materii prime oxigenul si

acetilena.

Oxigenul

Oxigenul este un gaz incolor, transparent, inodor si insipid. Este mai greu decat
aerul, 1 m3 de oxigen la 15oC si presiunea atmosferica cantareste 1,38 kg. In conditii de
presiune atmosferica obisnuita este gazos. Prin racire la 180oC se lichefiaza,
proprietate folosita la fabricarea sa industriala. Oxigenul lichid este transparent, cu
nuanta albastruie.

Oxigenul se fabrica la puritati de 97 % (tip 97), 98 % (tip 98), 99 % (tip 99).

Industrial, sunt trei metode de fabricatie :

- metoda chimica, prin descompunerea sarurilor oxizilor ;

- metoda electrochimica, prin electroliza apei ;

- metoda prin distilarea fractionata a aerului lichid, metoda cea mai rapspandita la
scara industriala. Metoda se bazeaza pe diferenta de temperaturi de vaporizare intre
principalele componente ale aerului lichid (O2 - 183oC ; N2 - 195oC).

Oxigenul se livreaza in stare gazoasa, in butelii si respectiv in stare lichida, in

cisterne.

Acetilena

Acetilena este o hidrocarbura nesaturata in stare gazoasa la temperatura ambianta

si presiune atmosferica, cu miros slab eteric, la gust cu senzatii dulci, toxica daca este
inspirata timp indelungat. Se lichefiaza la presiune atmosferica la 80oC, in conditii
normale 1 Nm3 cantarind 1,11 kg. Este solubila in apa (proportie 1 : 1), in alcool (1 : 5)
si acetona (1 : 25). Este instabila la presiuni ridicate, peste 15 16 daN/cm2 devine
explozibila. Acetilena este un compus endoterm, aceasta proprietate fiind originea de
gaz combustibil. Puterea calorifica a acetilenei este (5,6 5,7) 104 kJ/Nm3. Acetilena
arde in oxigen :
 C2H2 + 5/2 O2 2 CO2 + H2O + 1,3 106 kJ/mol

cu producerea unei mari cantitati de caldura, presiunea maxima de lucru fiind 1,5
daN/cm2 . Amestecul de acetilena si aer este explozibil chiar la 3% acetilena .

Industrial, acetilena se obtine prin descompunerea carbidului in contact cu apa :

Ca C2 + 2 H2O C2 H2 + Ca(OH) 2 + 1,27 10 5 kJ/mol

Carbidul comercial se livreaza conform STAS 102-73 in 7 tipuri

granulometrice(tab. 2.1) continand cca. 70-80% CaC2 , restul impuritati.

In componenta unei instalatii pentru sudarea cu flacara de gaze intra :

- generatorul de producerea acetilenei sau butelia de acetilena prevazuta cu

reductorul de presiune;

- epuratorul sau filtrul chimic;

- butelia de oxigen cu reductorul de presiune;

- furtune pentru conducerea celor doua gaze (rosu C2 H2 , albastru O 2 ).

- arzatorul pentru sudare (sau trusa de sudare);

- diverse accesorii (perii de sarma, ciocane etc.).

Tehnologia tierii cu flacr de gaz, a oelurilor

Taierea cu flacara de gaze si oxigen a metalelor, fata de taierea mecanica,

prezinta avantajul ca pot fi obtinute productivitati mult mai mari si suprafete taiate de
calitate corespunzatoare celor taiate mecanic.
 Daca un metal este incalzit pana la temperatura de aprindere in oxigen el arde in
jetul de oxigen dezvoltand o mare cantitate de caldura , mentinandu-se astfel arderea
metalului; pe aceasta proprietate se bazeaza taierea metalelor cu flacara de gaze si
oxigen .Acest proces da rezultate foarte bune, daca se produc intens oxizii metalului la
temperaturi inferioare temperaturii de topire a metalului respectiv . Otelurile, in special
cele cu continut redus de carbon, au aceasta proprietate , deoarece temperatura de
topire este de peste 1480C, iar temperatura de aprindere in oxigen de circa 1100 C .
Zgura care rezulta din ardere are o temperatura sub 1480C, astfel incat produsele de
ardere pot fi usor eliminate, fara sa se produca topirea otelului . Oxizii care rezulta sunt
foarte fluizi , astfel incat jetul de oxigen ii indeparteaza usor din rost , iar marginile
taieturii rezulta foarte netede.

Pentru aducerea locului la inceput de taiere la temperatura de aprindere (ardere)

intr-un timp cat mai scurt , se recomanda folosirea
O2
flacarii oxidante cu un raport volumetric ------ = 1,2.1,4, adica a unei
C2H2

flacari a carei temperatura este de 150. 200C mai mare decat a flacarii neutre , folosite
la sudare.

Pentru taiere se va mentine distanta dintre bec si piesa de taiat la valorile

date in tabelul 1 , iar pentru arzatoarele de gaze naturale , distanta se va mari cu 3-5
mm, fasa de cea pentru arzatoarele cu acetilena.

Timpul de incalzire pana la temperatura de aprindere , respectiv pana la

pornirea jetului de oxigen , este de 5 pna la 20 s pentru table de otel cu continut redus
de carbon , cu grosimea de la 5 la 60 mm; la folosirea gazelor naturale , timpul de
incalzire este mai mare cu 20-30% fata de timpul de incalzire cu flacara oxiacetilenica.
Locul de incalzire pentru inceputul taierii trebuie perfect curatat inainte de incalzire ; in
caz contrar , timpul de incalzire creste.

Tab. 1

Caracteristicile arzatorului de taiere

5 - 25 25 - 50 50 - 100 100 - 200 200 - 300
Grosimea metalului de taiat ,
mm
Nr. becului exterior 1 1 1 2 2

Nr. becului interior 1 2 3 4 5

Distanta bec-piesa de sudat , 3-4 4-5 5-7 6-8 8-10

mm 300-500 800- 1100-1250 1300 1300
1000
Consumul de acetilena , l/h 2-4 6-8 8-10 12-14
4-6
Presiunea oxigenului , 280290 72001560 156001560 312003120
daN/cm 4800480
2-2,5 5-7 5-7 7-10
Consumul de oxigen , l/h 2,5-3,5

Latimea taieturii , mm

Locul de incepere a taierii si sensul de taiere sunt foarte importante pentru

piesele taiate , in vederea prevenirii deformatiilor si obtinerii dimensiunilor corecte ale
pieselor taiate. In general, la inceputul taierii se taie partile cele mai subtiri , ce vor
rezulta ca deseuri, pentru ca piesa sa fie cat mai mult mentinuta de catre partile
mai solide ale placilor din care se decupeaza piesa. Astfel, o piesa circulara se va taia
conform figurii a , adica se va taia intai partea subtire (hasurata), si apoi partile mari; la
fel se executa taierea pieselor dreptunghiulare sau patrate (fig.b).

Tehnologia lipirii metalelor i aliajelor

Consideratii generale
Lipirea este o tehnica care executa imbinarea a doua piese aflate in stare solida
cu ajutorul unui material de adaos topit, numit aliaj de lipit (adaos) care are in general o
compozitie complexa. Aliajul de lipit are intotdeauna temperatura de topire mai joasa
decat a metalelor de baza (materialul pieselor).

Sudura este o tehnica care implica procesul de fuziune care are loc odata cu topirea
metalului de baza si un metal de adaos.

Procesele fizice la lipire

Pentru obtinerea proceselor de lipire, trebuie tinut cont de urmatoarele aspecte:

1. trebuie sa aiba capacitatea de umectare

2. fluiditate buna pentru a patrunde in interstitiile cele mai fine

3. sa nu formeze compusi corozivi in contact cu metalul de baza

4. coeficientul sau de dilatare sa nu difere mult de cel al materialului de baza

Tipuri de procese de lipire:

Lipire moale (soldering)

Lipirea moale se executa uzual in industria electronica si electrotehnica, la instalatii sanitare din
cupru (imbinarea tevilor si fitingurilor de cupru din instalatiile casnice de apa potabila si incalzire care
sa nu depaseasca 28 x 1,5 mm) si in general acolo unde piesele nu au de suportat solicitari mari.

Materialul de adaos (aliaje pentru lipire moare): staniu, plumb.

Lipire tare (brazing = brazare)

Lipirea tare (brazarea) se foloseste acolo unde intervin eforturi mari si permit obtinerea unei imbinari
rezistente la piesele pe care, din diferite motive nu le putem suda.

Materialul de adaos (aliaje pentru lipire tare):

1. aliaje Al-Zn pentru lipirea aluminiului si a aliajelor sale

2. aliaje Cu-Zn, Ag-Cu-Zn pentru alame si aliaje feroase

Sudura (welding)
Prin sudura se intelege unirea sau impreunarea a 2 piese, din materiale de obicei metalice sau
termoplastice, utilizand caldura cu sau fara ajutorul unor materiale de adaos. Cand imbinarea se
realizeaza in urma schimbarii de faza (topire), procesul se numeste sudare prin topire.
Materialul de adaos in sudura se utilizeaza atunci cand rostul (spatiul dintre piese) care trebuie
umplut este mare ori cand materialele ce trebuiesc imbinate nu sunt compatibile metalurgic (adica
au proprietati fizice si chimice diferite).

Tehnologia de sudura: cu arc electric, sudare cu electrod invelit (cel mai cunoscut procedeu), cu
flacara oxi-acetilenica etc

Pasta decapanta (flux, borax)

Pasta decapanta sau flux (exemplu: pasta decapanta Brazetec H si Flux Rothenberger LP 5)careia
generic si nu tocmai corect i se mai spune borax, are rolul de a dizolva si indeparta oxizii de pe
piesele de lipit si de a le proteja impotriva oxidarii, de a imbunatati aderarea si intinderea aliajului de
lipit pe suprafata materialului de baza. In general nu se poate executa lipirea fara flux. Fluxurile
pentru lipire trebuie sa se topeasca complet si sa aiba actiune chimica si fizica la temperaturi relativ
joase ale lipirii.

Tehnologia lipirii
Tinand seama ca lipitura are o rezistenta mecanica redusa in raport cu metalul de baza
este necesar ca tipul de imbinare folosit la lipire sa asigure suprafete de contact intre
piesele de lipit cat mai mari; Pentru aceasta, sunt folosite, in special la table de otel,
alama etc. imbinari prin suprapunere sau cu margini rasfrante, iar in cazul imbinarilor
cap la cap se recurge la intarirea lor cu platbande. De asemenea, sunt larg folosite la
lipirea moale imbinarile cu falturi.

In figura se prezinta lipirea moale prin suprapunerea a doua table de otel. Dupa ce
marginile tablelor au fost incarcate cu un strat foarte subtire de aliaj de
lipire (cositorite) pe o latime de cel putin 3-4 ori grosimea tablelor, ele sunt apoi
suprapuse si peste le se trece cu ciocanul pe care este depus aliajul de lipire. Este
necesar ca in prealabil marginile tablelor sa fie decapate si degresate atent , iar
ciocanul cu varful in prealabil ascutit cu pila sa fie curatat cu clorura de zinc, incalzit la
250-300 0C, si apoi curitat cu flux (tipirig).
Dupa curatare marginile tablelor de lipit se ung cu flux, iar prinderea aliajului pe ciocan
se executa chiar la curatare cu tipirig.Dupa lipire se curata lipitura de flux.

La lipirea tablelor mai groase se recomanda ca in locul ciocanului de lipire sa fie

folosite arzatoare cu gaze de inlocuire a acetilenei si cu aer comprimat in loc de oxigen.

Cele mai corespunzatoare imbinari lipite sunt cu o margine denivelata (figura d).

In acest caz se foloseste metal de lipire sub forma de bare. In cazul lipirii tevilor intre ele
sau a tevilor cu stuturi, acestea trebuie astfel prelucrate incat, dupa introducerea unuia
in celalalt pe o adancime de cel putin cat diametrul tevii, sa rezulte un joc redus (0,1-
0,5mm), deoarece intervine efectul capilaritatii.

Tot in domeniul lipiturilor moi intra si operatia de cositorire , care consta in acoperirea
tablelor de otel, cupru, etc., cu un strat subtire de aliaj de cositor Lp 90 sau cositor pur,
ceea ce mareste rezistenta fata de actiunea oxidanta a mediului.

In prealabil este necesar ca suprafetele de cositorit sa fie decapate si degresate

complet. Cositorirea se executa prin cufundarea in bai de cositor topit sau prin frecare,
iar mai recent, prin procedeul cu ultrasunete, care prin vibratie indeparteaza oxidul si
fixeaza aliajul de lipire.

Lipirea tare este o operatie asemanatoare sudarii cu flacara de gaz. Dupa curatarea
atenta a marginilor, piesele de imbinat se prind in dispozitive sau se executa prinderi ca
si la sudare. Lipirea se executa prin metoda spre stanga conform figurii a.

Rosturile de imbinat se executa conform figurii b.

 In acest caz nu mai sunt necesare suprapuneri mari , iar in cazul aliajelor
rezistente , lipirea se executa cap la cap , la fel ca la sudare (sudobrazare). Dupa
incalzirea marginilor de lipit se introduce din timp in timp flux de lipire, ceea ce evita
oxidarea marginilor.

In tot timpul operatiei de lipire se presara flux , deoarece numai astfel ea este
topita de flacara.

Lipirea tare se executa in cuptoare, cu masini de lipire la care incalzirea se

obtine prin rezistenta la contact a pieselor, in bai cu aliaje de lipire, etc. In prezent, la
lucrari in serie, se foloseste incalzirea cu inductoare de inalta frecventa, sau lipirea cu
ultrasunete.

La folosirea aliajului sub forma de folii, fluxul se aplica odata cu foliile introduse
in rost , dupa care piesele sunt incalzite in bai , in cuptoare sau electric.

Fluxul de la suprafata lipiturilor se spala cu apa fierbinte.

Armarea sculelor de aschiere prin lipirea placutelor de aliaje dure (vidia) de

corpul sculelor din otel se poate executa in mai multe feluri: in cuptoare, prin rezistenta
electrica, cu flacara de gaz, etc. Pentru lipire se folosesc placi din aliaje tari de lipire sau
din cupru; dupa topirea aliajului, placuta se preseaza in locasul corpului cu o scula
calda pana la solidificarea topiturii, dupa care se executa o racire inceata.

Plumbul se lipeste cu plumb, ceea ce constituie o sudare. Lipirea fontei se

executa cu flacara oxiacetilenica cu un debit de acetilena de 30-35 l/h pentru fiecare
milimetru de grosime a piesei . Se folosesc fluxuri pe bazi de borax sau acid boric , iar
ca aliaje de lipire, aliaje staniu-cupru, nichel-cupruetc. Aluminiul se lipeste folosindu-se
fluxuri pe baza de floruri (ca la sudare) si aliaje de Al-Zn-Cd.

Incercarile metalului depus pentru lipirea tare, conform STAS 9018-71, constau
in determinarea urmatoarelor caracteristici :

- rezistenta la rupere la tractiune;

- alungirea;

- duritatea;

- temperatura sau intervalul de temperaturi de topire (solidificare).