Tudor Arghezi

Aprecieri critice

„Psalmii arghezieni sunt monologuri ale celui-care-glasuieste-in-pustiu. () Vocea poetului este a omului
glasuind pe un promontoriu inaintat, adresandu-se Domnului in hau, deci voce pierzandu-se in pustiu. Nici
un raspuns din marele gol. Monologul nu ajunge niciodata sa devina un dialog. Dar tocmai condamnarea la
singuratatea suferita, asumata, arogata a glasului, ca si imensitatea vidului in care rasuna, confera
psalmilor arghezieni patosul lor. Ei sunt psalmi ai patimii in toate sensurile cuvantului, implicand
inversunarile pasiunii si apasarile patimirii."

(Nicolae Balota - Opera lui Tudor Arghezi, Editura Eminescu, Bucuresti, 1997, p. 149)

„S-au spus despre Arghezi toate acele lucruri superficiale si juste ce se observa din capul locului: ca
exprima conflictul intre real si ideal, ca e baudelairian si eminescian, ca e un creator de limba. Toate aceste
aspecte s-ar putea afla la orice alt poet. Universul sau substantial, sensul de explo-ratie metafizica a
viziunilor, intelectualitatea fara cadre rationale a acestei lirice, iata chestiunile adevarate ()

Cu Flori de mucigai arta lui Arghezi se preface in asa fel incat, formal, putem afirma ca poezia argheziana
autentica, lipsita de orice ecouri straine, aici incepe. () «Florile de mucigai» sunt opera de rafinament, de
subtilitate artistica, ele presupun un cer al gurii dedat cu mirodeniile. () in Flori de mucigai, efectul artistic
consta in surprinderea suavitatii sub expresia de mahala. () Cu cat expresia e mai grotesc tipica, cu atat
vibratia autentica e mai surprinzatoare".

(C. Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Editura Minerva, ed. a ll-a, Bucuresti,
1982, pp. 808-809, 814)

„Aceasta este functia pe care o exercita Arghezi, ca un vraci, a carui putere vrajitoreasca sta in cuvinte.
Cautate la izvoarele parasite ale arhaismelor, ale limbajului bisericesc, ale lexicului familiar sau periferic
s.a.m.d-, cuvintele poetului se organizeaza in raporturi verbale noi, dupa o logica al carei principiu ascuns
este modificarea insasi a constiintei cosmice care, unita cu factorul timp, determina nelinistea argheziana."

(Serban Cioculescu - Introducere in poezia lui Tudor Arghezi, Editura Minerva, Bucuresti, 1971, p. 208)

„Mistica divina a crestinului ortodox Arghezi, naturista si organicista, se releva in planul «transcendentului
care coboara» in viata, ca intr-un receptacul al divinitatii, manifestata prin har creator si prin miracolul
neintrerupt al fapturilor, de consubstantiala esenta."

(Pompiliu Constantinescu - Tudor Arghezi, Editura Minerva, Bucuresti, 1994, p. 156)

„Arghezi e un chinuit, un torturat de nelinisti, de indoieli si de intrebari, un insingurat. La el e vorba de

cunoasterea divinitatii printr-un proces intelectiv () in care era ajutat numai de mintea lui «ca tuciul». O
drama de cu totul alt ordin decat alternativa bine - rau, credinta - necredinta se desfasoara in fata noastra.
Firea lui plina de contraste, natura lui singulara nu puteau da decat o forma de exceptie si extravaganta
acestei dezbateri launtrice."

(Alexandru George - Marele Alpha, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1970, pp. 8l-82)
„Nicaieri n-am putea gasi o caracterizare, globala fireste, dar mai viguros exprimata, a acestei estetici decat
in insusi dl Arghezi, in poezia sa Testament () Aceasta capacitate de a «transforma veninul in miere»,
pastran-du-i totusi «dulcea lui putere», de a transforma «mucigaiurile, bubele si noroiul» in frumuseti
inedite, constituie si nota diferentiala a poetului si principiul unei estetici creatoare de noi valori literare ()
Putem chiar afirma ca dl Arghezi reprezinta cea mai mare capacitate de a exprima abstractia prin materie.
Valoarea lui nu sta, asadar, in determinante psihologice, ci in ineditul expresiei, inedit iesit din o forta
neegalata de a transforma la mari temperaturi «mucigaiurile, bubele si noroiul» in substanta poetica. Fara
intentii ditirambice, putem deci afirma ca cu dl Arghezi incepe o noua estetica: estetica poeziei scoasa din
detritusuri verbale."

(E. Lovinescu - Istoria literaturii romane contemporane, Editura Minerva, Bucuresti, 1973, pp. 602-604)

„In Flori de mucigai spectacolul suferintei umane tutelat, ca in alegoriile medievale, de prezenta mortii,
tipologia de bolgie dantesca, reversul parodic al mantuirii prin suferinta, scurgerea torturanta a timpului,
aliajul sumbru cu terifiantul si grotescul, extensiunea amanuntului in fantastic, in sfarsit, seraficul
amalgamat cu trivialul vietii de puscarie se impletesc intr-o poezie fals-genuina, croita de urzeala epica si in
care limbajul argotic de mahala circumscrie o stare lirica particulara."

(Mircea Muthu - Dictionar analitic de opere literare romanesti, voi. II, E-L, coordonator: Ion Pop, Editura
Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2000, pp. 80-81)

„Cu un limbaj substantial innoit (ceea ce inseamna in primul rand un lexic innoit, eliberat de prejudecata
criteriului «poeticitatii» in selectia lexicala, cu un univers deschis viziunilor infernale sau grotescului,
dominanta poeziei argheziene ramane, totusi, metaforismul vizionar, identificat chiar cu «carnavalescul»
portretisticii ()Trei par a fi caracteristicile prin care universul arghezian e opus de obicei celui eminescian:
«materialitatea» limbajului, componenta ludica a poeticii sale (cu accentul apasat asupra valorii intrinseci a
cuvintelor) si interesul pentru «lumea reala», in special in aspectele ei triviale (Flori de mucigai).'

(Ioana Em. Petrescu - „Namolul tainelor", in Eminescu si mutatiile poeziei romanesti, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 1989, pp. 105-l06)

"Fara sa se confunde, in totalitatea ei, cu jocul, creatia argheziana marcata, in atatea dintre momentele sale,
de tensiuni dramatice si nelinisti metafizice, il propune totusi ca o componenta fundamentala a atitudinii
creatoare. Ca spatiu de joc cu cuvintele, poezia angajeaza ipostaza ideala a creatorului (). La modul ideal,
trudnicul mestesug al potrivirii cuvintelor se vrea joc liber, de-a lumea si cu lumea: o lume adaptata «pe
statul mic al jucariei» si comportand astfel toate libertatile de manipulare si transformare din partea
artizanului-jucator."

(Ion Pop - locul poeziei, Editura Cartea Romaneasca,Bucuresti, 1985, pp. 102-l03)

"Un amestec de sublim si urat este propriu stilului poetic al lui Arghezi, in sectiunea stratului poetic central
uratul fiind pragul de jos al elanului spre inaltimile sublimului, in viziunea poetica a uratului sacru.'

(Eugen Todoran - .Uratul sacru in poezia lui Tudor Arghezi", in voi. Sectiuni literare, Editura Facla,
Timisoara, 1973, pp. 293-294)