Suport de Curs Terapie Prin Joc

Tehnici de stimulare prin arta combinata
Tehnici de stimulare prin artă combinată
1. Stimulare prin mişcare
Experienţele trăite în primii ani de viaţă, mişcarea, jocul, stimularea au un rol deosebit
în dezvoltarea psihică, fizică şi socială a copilului.
Lumea se desfăşoară progresiv în faţa copilului, prin experienţe senzoriale şi motrice.

În acest stadiu al dezvoltării copilul poate fi adesea vulnerabil.
Un copil cu nevoi speciale poate să nu fie la fel de doritor să încerce experienţe sau
stimuli noi precum un copil obişnuit. Ar putea chiar să nu se joace şi, fără stimulare,
condiţia sa nu se îmbunătăţeşte prin experienţele zilnice.
În primele săptămâni şi luni de viaţă ale unui copil, părinţii se implică natural şi
instinctiv în jocul cu copilul. Într-un mediu normal acest comportament ajută copilul
să-şi conştientizeze corpul, să simtă siguranţă şi afecţiune. Toate acestea duc la o
relaţie minunată şi se creează bazele dezvoltării psihomotorii şi a limbajului.
Atunci când dezvoltarea unui copil este întârziată sau încetinită din cauza
deficienţelor sau a unui mediu anormal, primii ani de viaţă nu sunt suficienţi pentru un
copil să-şi conştientizeze corpul sau să se simtă în siguranţă cu sau fără alte persoane
– de ex: să înceapă să-şi dezvolte autonomia.
Programele de mişcare încearcă să recreeze primul mediu stimulativ prin

implicarea copilului în experienţe de mişcare.
Definiţie :
Stimularea prin mişcare vizează parcurgerea unui program structurat conţinând

activităţi fizice care să conducă la dezvoltarea psihomotorie a beneficiarilor.
Scopul acestor programe este de a conduce la conştientizarea corpului şi la
coordonarea mişcărilor acestuia. Scopul principal este de a oferi stimulare imediată şi
de a dezvolta abilităţile mentale, fizice şi emoţionale ale indivizilor astfel încât aceştia
să fie apreciaţi pentru ceea ce sunt.
Obiective principale ale stimulării prin mişcare :
- consolidarea deprinderilor motrice de bază,

- consolidarea abilităţilor manuale,
- consolidarea calităţilor motrice de bază,
- corectarea atitudinilor vicioase şi evitarea apariţiei deviaţiilor,
- creşterea autonomiei personale,
- dezvoltarea motricităţii generale,
- exersarea dominanţei laterale,
- formarea de gesturi simple,
1
- însuşirea corectă a schemei corporale,

- scăderea frecvenţei/dispariţia unor miscări stereotipe,
- educarea mişcărilor simultane şi coordonate,
- imitarea gesturilor simple,
- stimularea activităţilor grafice,
- dezvoltarea motricităţii fine,
- dezvoltarea percepţiei spaţiale şi temporale,
- creşterea capacităţii de concentrare a atenţiei,
- creşterea capacităţii de coordonare oculo-motorii.
Metodele de lucru se bazează pe mişcări naturale şi dorinţa copiilor de a interacţiona

unii cu alţii şi cu adulţii.
Programul de stimulare prin mişcare se focalizează la început pe corp, utilizând

mişcări care duc la conştientizarea sa: părţile corpului şi corpul în ansamblu,
poziţionarea corpului în spaţiu şi, progresiv, obţinerea calităţii mişcării. Stimularea
simţurilor tactile şi kinetice sunt puncte cheie ale întregului program.
Tipuri de activităţi :
Stimularea prin mişcare fără aparate de gimnastică
Stimularea prin mişcare fără echipament de gimnastică se bazează pe mişcarea

naturală, dorinţele participanţilor, interacţiunea acestora unii cu alţii şi cu lucrătorul
prin arte.
În programele de mişcare fără aparate de gimnastică se pot folosi materiale auxiliare

(mingi, panglici, elastic, material lycra, paraşuta etc.). Lucrătorul prin Arte
coordonează mişcările în funcţie de nivelul de abilitate, orice mişcare simplă se poate
transforma în dans cu ajutorul ritmului, repetiţiei şi folosirii spaţiului.
O sesiune de stimulare prin mişcare fără aparate de gimnastică
Structura unei sesiuni:
 cântecul de “Salut”, în care se foloseşte numele fiecărei persoane - ca recunoaştere

a fiecărui individ
 gimnastică de încălzire,
 masaj pe diferite părţi ale corpului (braţe, antebraţe, picioare, genunchi, coate,
umeri;
 transmiterea atingerii: un exerciţiu care se realizează pe fond muzical, participanţii

dansează pe rând unduindu-şi mâinile, apoi ating uşor persoana alăturată. În felul
acesta mişcarea este transmisă şi continuată de toţi membri grupului de câteva ori.
 jocuri cu materiale diverse cum ar fi: lycra, mătase, figurine confecţionate manual
(ex: broaşte din mătase) – care sunt folosite pentru stimularea senzorială şi tactilă
a asistaţilor. Aceste exerciţii aduc culoare, încurajează aşteptarea rândului,
cooperarea şi oferă plăcere, bucurie.
2
 exerciţii de mişcare ample care să antreneze cât mai multe părţi ale corpului,
 cântecul de “La revedere” care marchează finalul sesiunii.
O gamă variată de activităţi are un rol substanţial în dezvoltarea lor fizică şi

psihică.
Exemple generale (exerciţii şi jocuri)
Exerciţiu de prezentare personală folosind mingea
Toţi participanţii stau împreună în cerc şi dau mingea de la unul la altul, fiecare
participant trebuie să vină în mijlocul cercului. Rostogolesc mingea pe diferite părţi
ale corpului pentru a rămâne în contact permanent cu el. Mişcările trebuie să fie cât
mai încete cu putinţă şi spaţiul trebuie utilizat la maxim. La un moment dat, o
persoană care joacă “îngheaţă” şi îşi spune numele. Apoi, următoarea persoană intră în
cerc, ia mingea şi continuă prezentarea personală.
Exerciţiu de prezentare personală folosind cercul
Toţi participanţii stau în cerc, pe rând fiecare persoană intră în mijloc şi folosind un
cerc de plastic va dansa încet în acel spaţiu. Când persoana din mijloc consideră că i
s-a terminat dansul, aceasta începe să învartă cercul pe podea, spunând numele
persoanei care va urma să intre în mijloc. Persoana respectivă trebuie să se mişte rapid
ca să prindă cercul înainte ca acesta să atingă podeaua. Ceilalţi continuă să danseze,
până când toţi participanţii, pe rând, vor intra în mijlocul cercului.
Exerciţii derulate în perechi
Folosind mingea şi cercul
Acest exerciţiu se desfăşoară în perechi. O persoană va ţine cercul şi cealaltă va ţine

mingea. Pe un fond muzical, cele două persoane vor dansa împreună, păstrând mereu
un contact vizual. La un moment dat, acestea vor schimba obiectele pe care le au fără
să întrerupă dansul.
Spaţiul de lucru trebuie folosit într-un mod cât mai eficient, iar mişcările corpului
trebuie să fie line dar în acelaşi timp ample. Este important ca ei să-şi controleze
respiraţia pentru a evita să obosească. La sfârşitul dansului, cele două persoane găsesc
un moment potrivit pentru a “îngheţa” într-o poziţie statuară. Apoi, alte două persoane
iau mingea şi cercul şi continuă exerciţiul.
Folosind două mingi mici
Acest exerciţiu se face în perechi, fiecare persoană ţinând o minge mică în mână.
Ascultând muzică, participanţii vor incepe să danseze, ţinând cu grijă mingea în mână.
Folosind cât mai mult spaţiu cu putinţă şi mişcări lente dar ample, persoanele care
dansează trebuie să menţină un permanent contact vizual şi o comunicare non-verbală.
3
La un moment dat, cele două persoane vor schimba mingile rostogolindu-le pe podea.
Apoi, vor incepe să danseze din nou până când altă pereche le ia locul şi mingile.
Formă şi mişcare folosind elasticul
Ca mai înainte, trebuie să avem un fond muzical relaxant. În următorul exerciţiu avem
nevoie de 3 participanţi. Vom folosi un elastic simplu şi circular. Cei 3 jucători vor
ţine elasticul în 3 puncte, ţinând braţele întinse. Cele 3 persoane se mişcă într-un
spaţiu deja stabilit producând diferite forme. Pentru ca aceste forme să fie menţinute
într-o poziţie statică pentru câteva momente, trebuie să existe o bună coordonare între
jucători.
Pe rând, fiecare jucător trebuie să menţină poziţia statică în timp ce ceilalţi doi se
mişcă pentru a crea diferite forme. Apoi 2 persoane vor ţine elasticul, iar a treia
persoană va executa diferite mişcări. Celelate persoane din grup vor executa acest joc
la fel.
Exerciţiu pentru încredere
Astfel de exerciţii sunt desfăşurate în perechi, pe un fond muzical de relaxare. Unul

din jucători îşi va pune mâna deasupra mâinii partenerului de exerciţiu si va inchide
ochii. Cel care conduce trebuie să se mişte în spaţiul pe care îl are la dispoziţie. La
începutul exerciţiului se execută mişcări simple şi uşoare, până când persoana care e
condusă începe să se încreadă în partener. După aceea, pas cu pas, mişcările devin mai
ample, folosind spaţiul într-un mod eficient. Partenerii trebuie să-şi coordoneze
mişcările foarte bine, evitând mişcări bruşte, fără a forţa persoana condusă. Apoi,
partenerii vor schimba rolurile, pentru ca persoana condusă să poată experimenta şi
cealaltă situaţie.
Dans în pereche folosind voaluri
Pe un fond muzical relaxant, două persoane dansează ţinând capetele unui voal.
Perechea trebuie să-şi sincronizeze mişcările cât mai bine cu putinţă, astfel încât să
legene voalul folosind cât mai mult spaţiu.
În acelaşi timp alte 2 perechi se pot alătura dansului încercând să coopereze şi să

folosească alt voal. Prin acoperirea unui spaţiu cât mai mare prin coordonarea
mişcărilor celor 3 perechi împreună cu legănarea voalurilor se obţine un dans foarte
original. Cu cât voalurile sunt mai divers colorate cu atât activitatea va fi mai
atractivă.
Stimularea prin mişcare folosind aparatele de gimnastică

Stimularea prin mişcare se bazează pe un program structurat de activităţi fizice pe un
circuit de aparate de gimnastică din lemn, forme moi de burete, precum şi alte articole
mici de echipament care pot fi asamblate.
4
Scopul este de a dezvolta relaţii interumane, conştientizarea corpului, de a satisface

nevoile sociale şi emoţionale precum şi de a stimula dezvoltarea fizică.
Exerciţiile fizice, mişcarea şi jocurile sunt importante pentru dezvoltarea fizică şi

coordonare dar sunt, în acelaşi timp, şi mijloace de comunicare, exteriorizare şi
petrecere a timpului liber.
Când folosim activităţi ce implică mişcarea conştientizăm modul în care activitatea

fizică contribuie la socializare. Copiii sunt încurajaţi să privească să imite, să asculte
şi să răspundă.
Echipamentul de gimnastică este format din: aparate din lemn şi aparate din burete
acoperite cu o folie de plastic.
Aparatele din lemn, au forme şi funcţii diferite, putând fi asamblate în diferite moduri
(vezi Anexa). Modul de asamblare depinde de vârsta şi de tipurile de dizabilităţii ale
beneficiarilor şi de obiectivul pe care îl urmăriţi.
Rolul aparatelor de gimnastică:
 dezvoltarea coordonării ochi-picior;
 dezvoltarea pensei manuale ;
 dezvoltarea deprinderilor de bază de mers ;
 dezvoltarea mişcării laterale ;
 dezvoltarea echilibrului şi a mersului ;
 dezvoltarea unghiului corect de plasare a piciorului pentru copiii mici ;
 dezvoltarea echilibrului ;
 dezvoltarea treptată a deprinderilor de coordonare şi locomotorii pentru toate

grupele de vârstă ;
 dezvoltarea caţărării, balansului, şi a deprinderii de târâre, etc.
Aparatele din burete
Componentele acestui grup de aparate sunt concepute pentru a se completa unele cu

altele ca parte a unui sistem complet pentru dezvoltarea deprinderilor motrice de bază.
Aparatele sunt eficiente şi atunci când sunt folosite separat, mai ales când sunt
destinate unei activităţi specifice. Aceste forme din burete alungă multe din temerile
pe care le au copiii atunci când se foloseşte echipament convenţional.
Tipuri de aparate moi, din burete
 forme triunghiulare, dreptunghiulare, cilindre mari, mijlocii şi mici

 cuburi
 trepte
5
 saltele pliante
 saltea groasă
Alte componente ale echipamentului
 Cercurile
 Piloni
 Tunel pliant
 Paraşuta
 Săculeţii de fasole
Circuitele de gimnastică - descrierea unui circuit
Un circuit este format dintr-o multitudine de aparate care se pot asambla şi care au
roluri diverse în dezvoltarea psiho-motrică a copilului. Circuitele pot fi asamblate în
diferite moduri folosind aceleaşi componente de bază.
Este foarte important să varieze aceste circuite pentru a evita plictiseala copiilor
şi a personalului şi pentru a se atinge obiective diferite. Înregistraţi ceea ce s-a
făcut în trecut pentru a evita repetiţiile.
O sesiune de stimulare prin mişcare folosind aparatele de gimnastică
Sesiunile de lucru se desfăşoară în etape şi se bazează pe lucrul în echipă. Când

hotărâm cum să formăm circuitul trebuie să ne gândim la mărimea camerei, la
mărimea grupului şi nivelul de dizabilitate a membrilor acestuia, la nevoia de varietate
în program şi la locul pe care îl ocupă acest circuit în întregul program. Verificaţi
aşezarea, felul în care sunt fixate aparatele şi rolul acestora.
Dacă aveţi orice dubiu în această privinţă, înlocuiţi-le. Gândiţi-vă la posibilele
pericole şi dacă acestea există asiguraţi-vă că beneficiarii sunt protejaţi de prezenţa
unui membru al echipei.
Următoarea etapă este pregătirea grupului de beneficiari. Acesta nu trebuie sa fie mai
mare de 10-15 persoane, pentru a putea fi supravegheaţi. Un alt aspect important este
cel al echipamentului beneficiarilor ; beneficiarii trebuie să fie îmbrăcaţi comod şi să
fie descălţaţi. Dacă aveţi persoane cu dizabilităţi severe este bine ca grupul să fie mai
mic şi să i se acorde atenţie specială pentru că acestea pot fi sensibile şi foarte speriate
de această nouă experienţă.
Încălzirea, este făcută prin exerciţii simple de gimnastică care pregătesc corpul pentru
gimnastica pe aparate.
Copiii care sunt mici, care au nevoi speciale sau participă pentru prima dată la acest
program, au nevoie de supraveghere la fiecare aparat de gimnastică. Aşezaţi-vă în
afara aparatelor pentru a vedea tot circuitul. Nu staţi niciodată cu spatele la
echipament în timp ce-l folosiţi.
Beneficiarii sunt invitaţi să folosească aparatele de gimnastică asamblate în circuit –

să urce scările, să meargă pe pinguin etc. Fiecare grup poate avea un nume, ex. “tren”
6
sau alt rol imaginativ. Fiecare membru al proiectului supraveghează cu atenţie

aparatele de gimnastică şi beneficiarii, încurajându-i şi ajutându-i cu multă răbdare, în
special pe cei mai fricoşi, nesociabili, cu probleme psihice şi fizice.
La început e posibil ca aceşti beneficiari să fie timizi şi să nu participe la activităţile

noastre. Alţii pot fi prea entuziasmaţi şi vor să sară peste toate echipamentele dintr-o
dată. Încurajaţi beneficiarii cu blândeţe pentru a le câştiga încrederea.
În timp, aceştia devin mai sociabili şi încrezători, începând să participe la activităţile
noastre, integrându-se în grup.
Aparatele de gimnastică care ar putea crea teamă la început, cum ar fi: tunelul,
cilindrul mare, plăcile mobile, devin treptat familiare şi sunt asociate cu bucuria şi
sentimentul de plăcere. Acest lucru constituie un progres, un pas înainte în dezvoltarea
psihică şi fizică a beneficiarilor.
Când un grup soseşte lângă circuit, spuneţi-le întotdeauna să şe aşeze. Explicaţi-le pe

scurt sarcinile cu demonstraţii dacă este cazul.
Dacă aveţi vreun motiv să credeţi că circuitul de aparate nu este sub control opriţi-vă.
Spuneţi-le beneficiarilor să se aşeze, schimbaţi unele aparate care sunt mai dificile.
Liniştiţi beneficiarii şi, fie că vă concentraţi la circuitul de aparate, fie că daţi alte
sarcini încercaţi să le câştigaţi atenţia.
Încurajaţi beneficiarii înainte de porţiunea de circuit cu scări, plăci de echilibru.

Exemplu de joc: spuneţi-i să îngheţe la aterizare.
Când liderul schimbă grupurile amintiţi-vă că “trenuleţul” care soseşte trebuie să fie
în grija dumneavoastră. Motivaţi grupul care iese direcţionând conducătorul către
noua gară.
Scopul sesiunii de mişcare este de a menţine o atmosferă plăcută şi activă. Dacă
acest lucru se întâmplă este aproape imposibil pentru beneficiarii să se plictisească
şi să refuze colaborarea.
Încercaţi să vă concentraţi mai mult asupra întregului ansamblu decât pe o
supraveghere specifică, asupra unui singur aparat, fără a scăpa însă din ochi copiii
hiperactivi.
Unde pot fi confecţionate aparatele de gimnastică în România? Care este
costul lor?
Deşi echipamentul IMPART de gimnastică a fost donat de către o organizaţie

britanică, este simplu şi poate fi confecţionat cu uşurinţă în România. Acest lucru s-a
şi întâmplat în câteva grădiniţe unde proiectul nostru a fost activ acum câţiva ani.
Aparatele de lemn (scări, tobogane, etc.) pot fi confecţionate în ateliere de tâmplărie

sau mobilă iar echipamentul moale poate fi confecţionat în ateliere de tapiţerie -
tiparul poate fi pus la dispoziţie. Anumite componente pot fi înlocuite. Aparatele
confecţionate trebuie finisate, să nu aibă suprafeţe aspre sau aşchii în care să se
accidenteze copiii. După fiecare folosire aparatele de gimnastică trebuie curăţate şi
uscate.
7
Programul este foarte puternic influenţat de atitudinea personalului: modul în

care se îmbracă, atitudinea acestuia, entuziasmul faţă de activitate, răbdarea şi
înţelegerea faţă de copiii cu dificultăţi şi modul de asamblare a echipamentului. Toate
acestea au un rol deosebit în antrenarea copiilor, creează fundalul întregii activităţi.
Acest manual şi curs pot oferi doar nişte idei - dvs. trebuie să fiţi foarte creativi
în folosirea informaţiei şi în stabilirea unor standarde ridicate ale muncii.
Metode de lucru
Programele trebuie să ofere activităţi şi stimulare potrivite vârstei şi abilităţilor

fiecărui individ, ceea ce nu este uşor într-un spital cu mulţi pacienţi rezidenţi. Aceste
programe se pot realiza prin lucrul cu grupuri flexibile în funcţie de nevoile percepute.
Acest lucru poate fi dificil la început deoarece fiecare este doritor să participe la o
sesiune. În timp, se stabilesc grupe stabile. Liderii sesiunii pot înregistra progresele
făcute, abilităţile dobândite şi nevoile participanţilor.
Pacienţii mai abili dansează şi desfăşoară jocuri de mişcare. Aceasta încurajează

cooperarea, respectarea regulilor şi, din nou, dezvoltă socializarea. Cei mai abili
pacienţi sunt acum capabili să susţină spectacole pentru alte instituţii. Pentru adulţii
cu autism relaxarea este o nevoie majoră, ei pot fi calmaţi prin exerciţii de
ghidare a imaginaţiei.
Jocuri
Numele Obiective Activitate

jocului
-dezvoltarea Fiecare copil stă întins pe o patură din lycra pe podea, apoi
Hamacul controlului personalul sau alţi beneficiari (sub supraveghere) ridică încet pătura.
Muzical fizic Cei doi care ridică pătura interpretează un cantec pentru persoana
dezvoltarea care este în hamac (de preferat un cantec de deschidere folosind
încrederii în numele persoanei).
ceilalţi Pătura este legănată pe ritm de muzică din spate către faţă si dintr-o
parte într-alta. Este important ca în timpul acestui exerciţiu să se
menţină cât mai mult posibil un contact vizual cu persoana din
hamac.
Scaune - dezvoltarea Se face un cerc în jurul scaunelor. Numărul scaunelor corespunde cu
muzicale deprinderilor numărul copiilor/adulţilor minus două. Participanţii se mişcă în jurul
motrice scaunelor în timp ce se cântă. O persoană cântă la tobe ca să se audă
-dezvoltarea bine. Cand tobele se opresc fiecare persoană trebuie să încerce să se
atenţiei aseze pe un scaun, persoana fără scaun iese din joc. Pe rând, alt
scaun este scos din cerc. Jocul se termină când ultima persoană se
aşează pe ultimul scaun şi câştigă jocul.
Alergând - dezvoltarea Un joc pentru perechi de câte doi, faţă in faţă, formand două cercuri
prin tunel deprinderilor concentrice. Partenerii se ţin de mână formând un tunel circular. Un
motrice jucător fără partener este în afara cercului. La un semnal, el atinge pe
-dezvoltarea unul dintre partenerii din cerc şi îi ia locul. Partenerii aleargă în
atenţiei direcţii opuse prin tunel.
8
Mingea - dezvoltarea Se face un cerc din 10 -12 persoane care stau apropiaţi unii langă
fierbinte deprinderilor alţii. Unul dintre jucători are o minge. Liderul jocului spune că
motrice mingea este fierbinte. Mingea trece din mână în mână în jurul
-dezvoltarea cercului. De fiecare dată se intoarce la lider, acesta spune ca mingea
atenţiei are o calitate diferită şi trebuie să treacă din mână în mână într-un
-dezvoltarea mod adecvat: ea este grea, murdară de noroi, lipicioasa şi aşa mai
imaginaţiei departe.
Fii rapid! - dezvoltarea Jucătorii aleargă. Liderul jocului dă comenzi diferite “stai jos, pe
deprinderilor călcâi, în vârful picioarelor, într-un picior” şi aşa mai departe.
motrice Aşteptăm până toţi realizează mişcarea. Jucătorii încearcă să execute
-dezvoltarea comanda imediat .
atenţiei
Tunelul -dezvoltarea Jucătorii stau în două linii în perechi, ţinându-se de mâini, astfel
mişcator atenţiei formând un tunel.
-coordonarea Perechea de la capătul liniei trece prin tunel şi se aşează la inceputul
mişcării liniei. Aceştia sunt urmaţi de celelalte perechi pe rând până când
tunelul este refăcut ( jocul se termină când toate perechile au trecut
prin tunel şi s-au intors la poziţia lor iniţială).
Şoarecele -dezvoltarea Se împart participanţii în două grupuri. Se iau parteneri, unul în
şi pisica atenţiei spatele celuilalt, astfel încât ei formează două cercuri concentrice cu
-dezvoltarea spaţiu între parteneri. Două persoane vor alerga în interiorul
perceptiei spaţiului, unul este şoarecele şi celălalt este pisica. Dacă pisica
spaţio- prinde şoarecele, rolurile sunt inversate. Dacă şoarecele nu vrea să
temporale fie prins sau este obosit, acesta se strecoară în afara cercului şi se
ascunde după o pereche. Persoana din faţă a perechii devine acum
şoarecele. Jocul continuă până când toţi şi-au jucat tura.
Buturuga -dezvoltarea Jocul se desfaşoară pe podea; 6- 7 persoane stau intinse pe jos cu
încrederii în mâinile întinse în faţa lor, cu faţa în jos. Trebuie să fie aproape unii
grup de alţii. La un semnal, vor începe să se rostogolească pe podea, în
-îmbunătăţirea aceeaşi direcţie şi mişcarea trebuie să fie înceată şi sincronizată,
percepţiei astfel încât corpurile lor să fie apropiate. Când grupul s-a sincronizat
spaţiului în mişcări, o altă persoană, se aşează deasupra celorlalţi,
-sincronizarea perpendicular pe aceştia, şi se continuă rostogolirea grupului.
de grup
Dirijorul -dezvoltarea Acest joc se realizează în cerc. O persoană este trimisă afară. În
atenţiei şi a acelaşi timp, altă persoană este aleasă să fie dirijor. Această persoană
spiritului de conduce diferite mişcări, care trebuie copiate concomitent. Apoi,
observaţie persoana care era afară, intră în cameră şi priveşte grupul, pentru a
vedea când se schimbă mişcările pentru a ghici cine este dirijorul. El
are dreptul la 3 încercări.
Joc simplu - dezvoltarea Jucătorii ţin capătul paraşutei astfel încât materialul să fie bine întins.
de mişcare deprinderilor Ei mişcă paraşuta în sus şi în jos, toţi odată. Se poate număra în
cu motrice acelaşi timp. Paraşuta poate fi condusă la ce nivel dorim, până la
paraşuta, - dezvoltarea pământ şi până sus cu braţele ridicate. Folosiţi tot spaţiul de lucru,
făra alte percepţiei simţiţi tensiunea din paraşută şi aerul împins de mişcare. Incurajaţi
materiale spaţio- jucătorii să experimenteze posibilităţile paraşutei. Încercaţi
temporale sincronizarea mişcărilor cu fondul muzical.
9
Jocul cu - dezvoltarea Se aşează o minge uşoară, din burete sau de plajă, pe paraşută,
mingea şi deprinderilor aproape de mijloc. Lăsaţi jucătorii să conducă mingea prin rulare
paraşuta motrice înceată în jurul paraşutei. Aceasta se realizează prin ridicarea şi
- dezvoltarea coborârea marginilor paraşutei, fără mişcări bruşte. Faceţi exerciţiul
percepţiei mai complex şi mai dificil numind participanţi la care să ajungă
spaţio- mingea, ceilalţi realizând acest lucru de dirijare înceată a mingii prin
temporale mişcări lente de ridicare şi coborare a paraşutei. Folosind o minge
-dezvoltarea mai mică decât orificiul din centrul paraşutei, se aruncă mingea în
atenţiei sus prin ridicarea paraşutei şi se încearcă a se nimeri orificiul la
aterizare.
Jocuri de - dezvoltarea Împarţiţi grupul în 2 echipe, prin numărare, în aşa fel încât membrii
echipă cu deprinderilor echipelor să fie dispuşi alternativ. Fiecare echipă va avea propria
mingea şi motrice minge, acestea fiind de culori diferite. Plasaţi ambele mingi pe
paraşuta - dezvoltarea paraşută, şi prin mişcări uşoare de ridicare sau coborâre a paraşutei,
percepţiei fiecare echipa va încerca să îşi dirijeze mingea spre orificiul din
spaţio- centru. Va câştiga echipa care punctează mai mult. Puteţi fi
temporale dumneavoastră “băiatul” de mingi, plasat în mijloc sub paraşută şi
-dezvoltarea repunând mingile în joc, sau fiecare echipă poate numi pe rând un
atenţiei “băiat”de mingi. Astfel jocul va avea continuitate.
Mingi - dezvoltarea Împărţiţi grupul în 2 echipe şi asezaţi jucătorii de ambele parţi. În
pierdute deprinderilor timp ce ţin capetele paraşutei, fiecare echipă va sta pe jos. Două
motrice mingi diferite vor fi puse pe paraşută, câte una pentru fiecare echipă.
- dezvoltarea Pe rând, fiecare echipă se va ridica în picioare şi va înscrie punct prin
percepţiei aruncarea mingii în afara paraşutei în partea opusă. Avem nevoie de
spaţio- un asistent care să repună mingile în joc.
temporale
-dezvoltarea
atenţiei
Schimb de - dezvoltarea Fiecare jucător ţine capătul paraşutei având o anumită culoare, în
locuri deprinderilor timp ce stau pe jos sau în picioare. Paraşuta se mişcă încet în sus şi în
motrice jos ca să se umple cu aer. Când paraşuta este sus, conducătorul
- dezvoltarea jocului numeşte o culoare sau chiar două culori, urmând ca jucătorii
percepţiei desemnaţi prin acea culoare să se mişte rapid sub paraşută înainte ca
spaţio- aceasta să se prăbuşească.
temporale
-dezvoltarea
atenţiei
Sub - dezvoltarea Toţi jucătorii stau pe jos ţinând capetele paraşutei. La un anumit
paraşută deprinderilor semn, în acelaşi timp, toţi jucătorii se ridică în picioare şi ridică
motrice paraşuta cu braţele întinse. Când paraşuta este foarte sus, jucătorii
- dezvoltarea trebuie să aleagă: - fie să lase paraşuta să se îndrepte spre mijloc,
percepţiei unde jucătorii stau pe jos aşteptând ca paraşuta să cadă peste ei.
spaţio- -fie să înainteze puţin, ridicând sau coborând paraşuta astfel
temporale încât un jucator poate să se aşeze sub ea şi să facă un cort.
-dezvoltarea
atenţiei
10
2. Stimularea prin joc
În continuare vom prezenta valoarea jocului; de ce este nevoie să recuperăm

experienţele de joc pierdute şi vom descrie metodele prin care se pot recupera mai
târziu în viaţă experienţele timpurii pierdute. Această recuperare a experienţelor
pierdute se poate face în contextul unui program formal susţinut de persoane
pregătite. Multe dintre ideile care vor fi prezentate sunt elementare – cum ar fi
spunerea poveştilor – şi ne sunt familiare pentru că se bazează pe experienţa
copilăriei noastre. Chiar fără un program formal puteţi folosi o parte dintre ideile
din acest manual pentru a îmbogăţi experienţele de joacă ale copiilor şi adulţilor
aflaţi în grija dumneavoastră.
Unul dintre drepturile de bază ale copilului este acela de joc şi recreere. Însă uneori în
instituţii copiii petrec mult timp fără să facă ceva; stau pur şi simplu.
În aceste instituţii, nevoia de joc ar trebui să fie o primă necesitate (după cele de bază:
alimentaţia, căldura, îmbrăcămintea). Jocul ar trebui să fie cea mai importantă
activitate a copilului în primii ani de viaţă, şi, ca orice altă activitate dominantă este o
experienţă formativă majoră care ajută copilul să se adapteze în viaţă. Jocul dezvoltă
copilul pe plan mental, fizic, spiritual, emoţional şi intelectual.
Jocul începe din primele luni de viaţă având o importanţă deosebită în dezvoltarea
copilului. Jocul simplu de-a “cu-cu bau” este unul din primii stimuli. Jocul cu mâinile
şi degetele, cântecele dezvoltă ataşamentul atât de important pentru copilul mic şi duc
la dezvoltarea limbajului. Povestirea şi citirea poveştilor dezvoltă imaginaţia şi
abilitatea de a descrie scene şi situaţii în afara experienţei imediate a copilului sau
adultului.
Pana la vârsta de trei ani, un copil care este stimulat într-un mediu favorabil, este
pregătit pentru jocul de imitare. Copiii încep să se joace cu adultul şi apoi cu alţi
copii. Copiii care nu au parte de această perioadă valoroasă a dezvoltării lor au
ulterior mari dificultăţi de învăţare şi par a suferi de o nervozitate ce-i împiedică să se
implice într-un proiect creativ. Au o încredere scăzută în alţi oameni şi au un
vocabular mai redus de cuvinte şi idei.
Definiţie:
Stimularea prin joc vizează parcurgerea unui program structurat continînd

activităţi ludice care să conducă la dezvoltarea armonioasă a beneficiarilor
în plan fizic, psihic si motor.
Jocul, ca instrument pedagogic este folosit în achiziţionarea unor cunoştinţe, dar şi în
construirea unor conduite, pe care lucrătorul prin arte combinate modelează
comportamente, atitudini şi nu numai.
Jocul, aduce în lumea copilului cu deficienţe, tot ce este nou, folosindu-se de vechi,
sau folosindu-se de ceea ce ştie copilul, se introduce ceea ce nu ştie.
11
Jocul este un comportament divers şi complex care este văzut ca având un rol central
în dezvoltarea copilului.
Indiferent de vârstă, jocul este fundamental pentru comunicare. El eliberează stresul,

stimulează creativitatea, iar pentru copii este un mediu sigur de exprimare a
sentimentelor, de explorare a relaţiilor şi de mărturisire a dorinţelor.
Astfel, stimularea prin joc este inclusă în practicile lor de tot mai mulţi consilieri din
şcolile elementare şi terapeuţi din practica privată.
Limbajul copiilor rămâne în urma dezvoltării lor cognitive, iar ei comunică prin joacă
ceea ce inteleg din lumea care îi înconjoară. Astfel, jucariile sunt percepute drept
cuvinte, iar jocul ca limbaj.
Scopul principal al utilizării stimulării prin joc este de a realiza dezvoltarea la
nivel maxim a potenţialului restant al beneficiarilor.
Obiective principale ale stimularii prin joc :
- consolidarea deprinderilor motrice de bază,

- consolidarea abilităţilor manuale,
- creşterea autonomiei personale,
- dezvoltarea motricităţii generale,
- dezvoltarea capacităţii de discriminare,
- dezvoltarea capacităţii de identificare a unor obiecte/ animale/ culori/ forme,
- anularea absenteismului în timpul desfăşurării activităţilor,
- stimularea capacităţilor perceptive,
- creşterea achiziţiilor cognitive,
- dezvoltarea capacităţii de identificare a relaţiilor existente între obiecte,
- creşterea capacităţii de comunicare,
- dispariţia unor stereotipii verbale.
- creşterea gradului de sociabilitate,
- susţinerea afectivă şi furnizarea de reguli de respectat,
- dezvoltarea capacităţii de realizarea a unor sarcini împreuna cu alţi copii,
- creşterea gradului de securizare afectivă,
- stimularea creativităţii.
Efectele benefice ale jocului
- beneficiarii au satisfacţia de a face ei înşişi ceva, le dă sentimentul că deţin

controlul acestor acţiuni şi reconstituie aspecte normale ale vieţii.
- beneficiarii au posibilitatea să întâlnească alţi copiii; deseori copiii îşi oferă

reciproc sprijin şi companie.
- Îngrijorarea, confuzia şi frica pot fi experimentate cu ajutorul situaţiilor

imaginative prin joc, ex. “hoţii şi vardiştii”, accidente, ambulanţe.
12
- beneficiarii pot fi implicaţi în jocul cu roluri în care anxietatea poate fi

exprimată fără restricţie.
Învăţarea prin joc este o abordare foarte accesibilă pentru copii şi persoane cu
dizabilităţi şi poate deveni o experienţă plăcută. Aceştia TRĂIESC jocul, nu doar
AUD despre joc.
Joaca nestructurată poate fi plăcută şi oferă posibilitatea exprimării emoţionale

dar prea multă joacă de acest fel poate fi nestimulativă. Jocul structurat cu
scopuri specifice este stimulativ şi poate conduce la realizări sigure. Jocul este
deasemenea creativ şi este o ocazie pentru testarea flexibilităţii. Implicarea
adulţilor poate fi educativă şi poate stimula gândirea şi promova diferite puncte
de vedere. Unii consideră jocul ca fiind o activitate intelectuală, alţii o activitate
plăcută, agreabilă.
Etape în jocul formal

0-2 ani: etapa senzorio-motorie
Acum copilul dobândeşte controlul asupra sa şi a obiectelor din jur. Copilului îi place
mişcarea şi învaţă să-şi stăpânească şi să-şi coordoneze abilitatea motorie astfel încat
în timpul jocului el începe să exerseze şi să-şi controleze mişcările, să exploreze
lumea imaginilor, sunetelor, şi efectele pe care le poate produce asupra lor. Ei se joacă
în paralel cu copiii de vârsta lor.
2-7 ani – etapa pre-operaţională
Copilul se joacă folosind simboluri sau interpretează anumite situaţii. Jocul include
elemente de fantezie, de simulare, copilul întrebuinţează cuvintele sau obiectele în
mod simbolic. El colaborează cu alţi copii.
Peste 7 ani: etapa operaţională
Gândirea copilului devine mai logică, jocurile şi activităţile includ reguli. La început
îşi stabilesc propriile lor reguli, dar, mai târziu, pe parcursul dezvoltării lor, devin
capabili să respecte “regula jocului”.
Adolescenţii
Adolescenţii vor să experimenteze pe viu viaţa adultului. Adolescenţii nu muncesc la

fel ca adulţii, ei pot munci din greu studiind, deci au nevoie de joc. Înainte de toate au
nevoie de timp în care să nu facă altceva decât să fie cu cei de vârsta lor, să asculte
muzică, să afle cu adevărat ce-i interesează.
Tinerii din instituţii au mult mai puţine experienţe de viaţă. Cei cu dificultăţi de
învăţare vor fi întârziaţi în dezvoltare şi au nevoie de experienţe din perioadele
timpurii. Activităţile creative le pot oferi o modalitate de a descoperi propriile lor
nevoi şi de a-şi exprima dorinţele.
13
Adulţii
Adulţilor le place să se joace, ei joacă deseori jocuri competitive, le place ca în

timpul liber să nu fie constrânşi de muncă sau îndatoriri; au hobby-uri: sport, lectură,
etc. Anumite jocuri pentru adulţi conţin un set de reguli cu care interacţionează, de ex.
fotbalul.
Dar există în acelaşi timp şi o legătură între joc şi visatul cu ochii deschişi, între actele
de joc şi cele creative şi între joc şi teatru. În engleză acelaşi cuvânt este utilizat
pentru spectacol în teatru şi activitatea de joc a copiilor. Legătura este conştientizată
în folosirea jocurilor teatrale ca o experienţă valoroasă pentru actori prin experienţa pe
care aceştia o capătă atunci când improvizează sau repetă.
Nevoia de a recupera experienţele copilăriei
Dacă copilul n-a avut un debut satisfăcător e necesar să se facă reîntoarcerea la

experienţele de început, nu în acelaşi fel ca la sugari, dar într-un mod apropiat pentru
a trăi experienţe similare, să li se ofere şanse de joc şi experimentare. Ei au nevoie de
încurajare pentru a participa la jocurile creative, prin cântece şi jocuri. Au nevoie de
poveşti.
Jocul rămâne pentru deficienţii mintali o componentă importantă a procesului

de recuperare, pentru că oferă mişcare, plăcere, eliberarea emoţiilor, contact
uman, scoaterea din izolare şi face posibilă comunicarea.
Jocul este una dintre activităţile prin care copilul învaţă să cunoască lumea reală.
Pe măsură ce copilul se dezvoltă, el învaţă că jocul implică relaţii sociale între
oameni. În jocurile sale copilul reflectă viaţa şi activitatea socială a adultului,
pentru că aceasta este mediul său de viaţă. Încă de timpuriu copilul simte nevoia
unei comunicări active cu cei din jur, în primul rând cu părinţii care îl îngrijesc, îi
procură jucării şi se joacă cu el.
În jocurile sale copilul imită într-un mod specific viaţa şi activitatea adulţilor. La
această vârstă, cunoştinţele şi deprinderile copiilor sunt limitate. Această contradicţie
dintre dorinţele copilului pe de o parte şi posibilităţile reale pe de altă parte este
rezolvată pe calea jocului.
Condiţii optime pentru desfăşurarea jocului
Jocul poate fi formal sau informal, structurat sau nestructurat, într-o încăpere
sau afară. Este important ca:
 lucrătorii prin arte să conştientizeze importanţa jocului şi să ofere condiţii

optime de desfaşurare a activitaţii.
 să existe o atmosferă caldă, care să ofere siguranţă şi culoare. Răceala
mediului poate fi îmbunătăţită cu ajutorul jucăriilor şi activităţilor familiare.
 să se folosească jucării potrivite, jocuri creative, educative, potrivite vârstei şi
abilităţilor.
14
 să existe participarea efectivă a unui adult care să inspire încredere, să fie

responsabil, să coopereze şi să supravegheze, să aibă atitudine flexibilă,
încurajatoare, tolerantă.
 să existe diversitate şi sa stimuleze imaginaţia.
 să se ofere siguranţă prin prezenţa adulţilor. Ei vor pune la dispoziţie jucării şi
echipament unui grup cu un număr potrivit de copii şi monitorizarea
comportamentului în situaţiile de joc.
 să se dedice timp special jocului care nu va trebui privit ca rutină în instituţie
sau ca educaţie formală.
Exemple generale (exerciţii şi jocuri)
Denumirea Obiective Activitate

jocului
Jocul Numelui Recunoaşterea celorlalţi Se stă în picioare, în cerc. Fiecare
din grup. persoană îşi spune numele, şi
ceilalţi îl repetă cu voce tare
(foarte puternic şi clar).
Joc de mimică Recunoaşterea celorlalţi În picioare, în cerc. Fiecare

din grup persoană îşi spune numele pe rând,
păşeşte în mijloc şi face un gest, o
mişcare. Apoi, ceilalţi repetă cât
mai precis posibil numele şi
mişcarea.
Jocul cu mingea Recunoaşterea celorlalţi În picioare, în cerc. O minge se

din grup. aruncă de la o persoană la cealaltă.
De fiecare dată, cel care aruncă
mingea spune numele celui care o
primeşte.
Părţile corpului - dezvoltarea motricităţii Toată lumea merge în cerc pe fond

generale muzical. Când se opreşte muzica
- însuşirea corectă a cineva numeşte două părţi ale
schemei corporale corpului şi fiecare persoană trebuie
să unească cele două părţi ale
corpului cu o altă persoană.
Exemplu: nas si cot; genunchi si
piept etc.
Oglinda - dezvoltarea motricitatii Se lucrează în perechi. O persoană

generale este oglinda şi cealaltă se mişcă
încet în faţa “oglinzii”. Persoana
- dezvoltarea simţului de care interpretează rolul oglinzii
observaţie copie mişcarea exact. Se schimbă
apoi rolurile, pentru ca fiecare să
aibă ocazia să conducă şi să imite.
15
Baba oarba - dezvoltarea percepţiei Se lucrează în perechi. O persoană

spaţiale şi temporale, este baba oarba (cu ochii închişi)
- dezvoltarea capacităţii iar cealaltă o conduce uşor prin
de realizarea a unor cameră. Se schimbă rolurile,
sarcini împreuna cu alţi pentru ca fiecare să experimenteze
copii, ambele situaţii şi să capete
încredere în cealaltă persoană.
Joc de încredere - dezvoltarea capacităţii Se fac grupuri de câte 8 persoane,

de realizarea a unor sarcini care stau în picioare, într-un cerc
împreuna cu alţi copii, strâns. O persoană stă în picioare
- creşterea gradului de în mijloc, cu ochii închişi. Cei din
sociabilitate cerc o ating uşor cu mâinile, o
cuprind şi o mişcă uşor înainte şi
înapoi sau în mişcări circulare.
Persoana din mijloc rămâne cu
picioarele în acelaşi loc, în timp ce
corpul se leagănă în direcţia în
care ceilalţi o împing pe rând. Pe
măsură ce încrederea creşte, cercul
se poate lărgi uşor astfel încât
persoana din mijloc descrie o
mişcare mai amplă. Apoi cercul se
strânge din nou, uşor, cei din jur
fiind aproape ca o haină pentru cel
din mijloc. Pe măsură ce
încrederea creşte cercul se poate
lărgi, se aşteaptă câteva momente
pentru ca cel din mijloc să revină
uşor din stare şi să deschidă ochii.
Nimeni nu este forţat să meargă în
mijloc dar fiecare are această
posibilitate. Toată lumea din cerc
trebuie să se concentreze, ei sunt
responsabili pentru persoana cu
ochii închişi.
Să facem figuri - dezvoltarea percepţiei Fiecare se plimbă la întâmplare

geometrice spaţiale şi temporale, prin cameră. La un moment dat,
- dezvoltarea capacităţii cel care conduce sesiunea le spune
de identificare a unor să se adune într-un cerc, cât mai
forme repede posibil, în linişte. Apoi
încep iar să se plimbe, şi fac un
pătrat, apoi un triunghi. Se repetă
exerciţiul cu ochii închişi.
Jocul - dezvoltarea capacităţii Acest joc presupune un cerc larg

ghinionistului de realizarea a unor sarcini format din copii care stau jos iar
împreuna cu alţi copii, cineva este în afara cercului. Cel
- anularea absen- din afară se plimbă în jurul
16
teismului în timpul cercului în timp ce persoanele din

desfăşurării activităţilor. cerc fredonează un cântecel sau o
frază ritmată referitoare la cel din
afară care nu are loc. “Bietul Ion,
nu are un loc
Vai, ce păcat!”
Cel din exterior se opreşte la un
moment dat în spatele a două
persoane din cerc, pune mâinile pe
urmerii lor şi îi trage afară din
cerc. Spunând “Acum am şi eu un
loc”. Se aşează pe unul din locurile
rămase libere şi îl lasă pe celălalt
liber. Cei scoşi afară îşi strâng
mâinile şi apoi se deplasează în
jurul cercului în sensuri opuse,
dându-şi mâna de fiecare dată când
se întâlnesc. La un moment dat
încep să fugă amândoi pentru a
ocupa unul din locurile rămase
libere din cerc. Cel rămas pe
dinafară va relua jocul, urmând să-
şi facă loc.
Cadourile - dezvoltarea imaginaţiei Se foloseşte o minge sau un balon

şi mimicii expresive, care se presupune a fi un cadou
- consolidarea imaginar ce se înmânează cuiva.
abilităţilor manuale, Cel care primeşte cadoul
- stimularea multumeşte, apoi îl cercetează,
creativităţii . demonstrând cu ajutorul
pantomimei, (fără cuvinte) ce este
cadoul.
Cozile - dezvoltarea percepţiei Două persoane vin în mijlocul
spaţiale şi temporale, cercului, fiecare are o coadă sau
- creşterea capacităţii de fular băgată în pantaloni sau fustă.
concentrare a atenţiei Partenerii de joc încearcă să-şi fure
coada unul altuia păzindu-şi în
acelaşi timp propria coadă.
Improvizaţia - dezvoltarea Creaţi situaţii (momente,
imaginaţiei, întâmplări) pentru 2 persoane,
- creşterea capacităţii de încurajaţi folosirea gesturilor.
comunicare, Situaţiile trebuie să fie simple,
- - dezvoltarea capacităţii luate din viaţa de zi cu zi, mama şi
de realizarea a unor sarcini copilul, controlorul de bilete şi
împreuna cu alţi copii, călătorul care şi-a pierdut
- stimularea creativităţii. abonamentul, un bărbat şi o femeie
care se plac, vânzător şi
cumpărător care înapoiază un
produs care nu este bun, cântăreţ
faimos şi admirator, ospătar şi
17
client, doctor şi pacient, poliţist şi

infractor etc. pe măsura ce se
deprind cu aceste situaţii, se poate
adăuga o a treia persoană. Lăsaţi la
latitudinea grupului să discute cu
cei care interpretează.
Schimbarea - stimularea creativităţii, Prima persoană din cerc mimează
obiectului - dezvoltarea capacităţii cum se foloseşte un obiect
de discriminare. imaginar apoi îl dă persoanei de
alături care foloseşte obiectul în
acelaşi fel apoi îl schimbă în
altceva şi îl dă mai departe.
3. Stimulare prin muzica
Abilitatea de a aprecia şi a răspunde la muzică este o calitate înnăscută a fiinţei

umane. Această abilitate de obicei rămâne nealterată de către handicap, rană sau boli,
şi nu depinde de educaţia muzicală în general. Pentru persoanele care găsesc
comunicarea verbală ca fiind o formă neadecvată sau dificilă de exprimare personală,
terapia prin muzică oferă un spaţiu sigur pentru exteriorizarea sentimentelor.
Definiţie :
Stimularea prin muzică reprezintă folosirea muzicii în cadrul relaţiei lucrator –
beneficiar, cu scopul de a încuraja dezvoltarea fizică, mentală, socială,
emoţională şi starea de bine în general.
Stimularea prin muzică reprezintă arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul

sunetelor combinate într-o manieră specifică.
Obiective principale ale stimulării prin muzică sunt :
- scăderea frecvenţei/dispariţia unor mişcări stereotipe,

- consolidarea mişcărilor simultane şi coordonate,
- dezvoltarea motricităţii fine,
- dezvoltarea capacităţii de discriminare,
- anularea absenteismului în timpul desfăşurării activităţilor,
- stimularea capacităţilor perceptive,
- creşterea achiziţiilor cognitive,
- dezvoltarea capacităţii de identificare a relaţiilor existente între obiecte,
- creşterea capacităţii de comunicare,
- dispariţia unor stereotipii verbale.
- creşterea gradului de sociabilitate,
- susţinerea afectivă şi furnizarea de reguli de respectat,
- dezvoltarea capacităţii de realizare a unor sarcini împreuna cu alţi copii,
- creşterea gradului de securizare afectivă,
- stimularea creativităţii.
18
Spre deosebire de alte forme artistice muzica se adresează şi este receptată de oameni
în mod direct. Lumea sunetelor este universală. Are elemente care reflectă toate stările
sufleteşti: manifestările de bucurie, melancolie şi dor, atingând practic toate aspectele
fundamentale ale sensibilităţii umane.
 muzica poate avea un efect liniştitor asupra individului, reduce tensiunile

individuale şi interpersonale şi poate oferi consolare.
 muzica poate avea efect activator, mobilizând pentru activitate şi imprimând ritm
acesteia
 ea permite evadarea; această evadare poate fi benefică, dar poate fi folosită şi ca un

mod de a refuza acceptarea realităţii.
Mulţi oameni văd muzica în contextul învăţării unui instrument muzical, cântatul
într-un cor şi interpretarea vocală. Pentru copiii cu nevoi speciale şi dificultăţi de
învăţare muzica are un alt rol. Pentru ei, unitatea sunetului, a mişcării şi a limbajului
au un rol central în joc şi în procesul de învăţare.
Toţi copiii au nevoie de joacă. Prin joacă copiii îşi dezvoltă abilităţile sociale,
intelectuale, fizice şi creative. În cadrul unei activităţi muzicale, copiii explorează,
cercetează câte sunete poate scoate un instrument. Acest mod de abordare prin
investigaţie se face prin folosirea corpului sau a sunetelor vocale, vocii şi mediului.
Copiii devin motivaţi să experimenteze şi să înveţe lucruri noi.
Pentru multe persoane cu nevoi speciale limbajul este dificil iar situaţiile în care
trebuie folosit poate reprezenta o ameninţare. Dar în procesul de stimulare prin
muzică se poate folosi limbajul non-verbal. Limbajul şi cuvintele nu sunt necesare şi
acest lucru poate constitui o experienţă mai accesibilă şi mai satisfăcătoare pentru un
copil sau un adult cu dificultăţi de comunicare.
Materialul de bază al muzicii este sunetul, aşa cum pentru dans materialul de bază este
mişcarea. Înţelegerea abilităţii de a folosi sunetele corpului şi ulterior un instrument îi
oferă copilului un sens pozitiv al interacţiunii cu el însuşi, iar apoi cu ceilalţi prin
cântatul la instrumente şi crearea propriei sale muzici.
Stabilirea unei relaţii cu un instrument poate fi un progres pentru copiii cu tulburări de

comportament. Se pot folosi anumite metode pentru cazuri specifice. De exemplu
disonanţa poate fi folosită pentru a reflecta disconfortul resimţit de pacientul
schizofrenic sau lucrătorul poate acompania copilul atunci când acesta ţipă. Această
abordare este diferită de cea în care unui copil zgomotos i se pun sunete liniştitoare
sau se încearcă implicarea unui copil tăcut într-o activitate.
19
Stimularea prin muzică practicată de echipa IMPART
În următoarele rânduri vă vom prezenta modul nostru de a lucra cu beneficiarii

folosind ca tehnică muzica. Metoda de lucru folosită în cadrul proiectului este preluată
de la specialişti din Marea Britanie prin lucrul practic cu beneficiarii.
În stimularea prin muzică, improvizaţia este folosită ca tehnica deoarece :
 este non-verbală
 nu necesită abilităţi sau o pregătire muzicală
 este sigură, un mod neameninţător de a fi în prezenţa altei persoane
 dezvoltă o relaţie bazată pe muzică între doi sau mai mulţi oameni.
Lucrul cu emoţiile
Când lucrăm cu copii sau adulţi comunicăm cu propriile lor emoţii. Ceea ce exprimă
ei folosind sunetul şi/sau liniştea este o exteriorizare a lumii lor interioare.
Ascultând muzica unui copil/adult devenim sensibili la starea lor emoţională. Prin
muzică, cântând sau nu, ei pot exprima sentimente ca: tristeţe, furie, reţinere sau o
lume interioară haotică. Când copilul/adultul nu se cunoaşte bine pe sine şi are o
percepţie slabă asupra propriei persoane muzica acestuia poate fi doar o tentativă sau
imitaţie. Când o persoană nu este capabilă să experimenteze emoţiile, sau poate nu
ştie ce sunt emoţiile, se poate spune că este “Paralizată Emoţional”. Această paralizie
poate fi diminuată prin muzică.
În lucrul nostru cu adulţii sau copiii instituţionalizaţi, “Paralizia Emoţională” poate fi

cel mai întâlnit sentiment exprimat în improvizaţie. Muzica poate suna înfundat,
repetitiv, poate implica imitaţia altora. În această situaţie practicianul poate întâmpina
momente dificile în conducerea sesiunii.
Este important ca atunci când ai realizat o relaţie prin muzică cu beneficiarii să

încerci crearea unui mediu sigur care să le ofere încredere. Lucrătorul prin Arte
observă şi răspunde la improvizaţia copilului/adultului fără să filtreze prin analiza
bine – rău comportamentul acestuia. Acest lucru presupune respectarea anumitor
principii. Dacă foloseşti cuvinte de laudă ca: “Bravo!” sau “Foarte bine”,
beneficiarul ar putea crede că aştepţi ceva de la el, că ar trebui să se comporte într-
un anumit fel în timpul sesiunii. Alt membru al grupului care nu a fost lăudat ar
putea simţi că nu a fost destul de bun. Lucrătorul prin Arte trebuie să răspundă doar
la participarea sau neparticiparea clientului.
Planificarea lucrului în grup sau individual
Înainte de selectarea copiilor/adulţilor aceştia sunt observaţi cu atenţie de specialist

pentru o mai bună cunoaştere a nevoilor lor.
20
Deasemenea Lucrătorul prin Arte discută cu persoana care petrece cel mai mult timp
cu beneficiarul (educatorul, infirmierul) referitor la comportamentul său zilnic.
Pe baza informaţiilor culese şi a evaluării lucrătorului, se stabileşte dacă copilul /

adultul va lucra individual sau în grup şi se stabileste planul de lucru.
Sesiunile de lucru individual
Sesiunile de lucru individual diferă de cele în grup. Lucrătorul prin Arte acordă
beneficiarului întreaga atenţie, acţionează în concordanţă cu reacţiile acestuia pentru
a-i câştiga încrederea, îl face să se simta liber să se exprime aşa cum doreşte.
Rolul Lucrătorului prin Arte în sesiunile de lucru individual are o importanţă mai
mare decât în cele de grup. El observă atent clientul şi îl stimulează cu multă
sensibilitate şi fineţe în special în primele sesiuni. Pe parcurs, beneficiarul evoluează
şi răspunde tot mai mult stimulilor si se poate încerca o integrare a sa într-un grup,
Lucrătorul prin Arte continuând să se concentreze pe libertatea de exprimare a
beneficiarului.
Studiu de caz : sesiune de stimulare prin muzică – lucru individual
Pentru a ilustra o sesiune de lucru individual de stimulare prin muzică vă vom

prezenta exemplul unui copil cu care am lucrat.
Vă prezentăm cazul unei fetiţe de 6 ani cu care am lucrat o perioadă de 3 ani. Ea a

locuit într-un Centru de Plasament dar acum este într-o familie provizorie. Fetiţa are
retard mintal mediu, dificultatea de comunicare şi autism.
La începutul sesiunilor de stimulare prin muzică Elena a fost evaluată. După

evaluarea iniţiala s-au stabilit obiectivele în funcţie de principalele nevoi ale Elenei.
La început Elena a arătat dificultăţi de coordonare, interes scăzut faţă de

instrumentele muzicale, atenţia deficitară, mişcari stereotipe (legănat) şi
hiperactivitate. Ea s-a speriat de sunetul tobei şi a refuzat orice contact cu lucrătorul
prin arte. A aruncat instrumentele peste tot în camera de lucru.
În primele sesiuni s-a jucat cu instrumentele şi cu această ocazie i-am prezentat

fiecare intrument. Apoi ne-am concentrat pe o serie de activităţi pentru” sunetul de
sintetizator”, o perioada în care am lucrat mai mult cu tobele şi un cinel. După acestea
au urmat o altă serie de activităţi bazate pe diferite teme: instrumente de percuţie;
instrumente de suflat; jocul cu xilofonul; cântece; activităţi pentru învăţarea parţilor
corpului care au inclus mişcări şi un oarecare ritm.
Un alt obiectiv în cadrul sesiunilor de stimulare a fost scăderea frecvenţei mişcărilor

stereotipe prin transformarea legănatului într-un dans.
21
Următorul pas a fost integrarea Elenei într-un grup de 3 copii, cu scopul de a dezvolta
capacitatea de realizare a unor sarcini împreună cu alţi copii şi de a diminua
hiperactivitatea acesteia.
În prezent Elena are o evoluţie pozitivă, s-au diminuat mişcările stereotipe, are o
capacitate îmbunătăţită de concentrare a atenţiei, a început să dezvolte capacitatea de
a menţine un ritm şi a început să imite gesturi. Ea a colaborat bine cu lucrătorul
precum şi cu grupul de copii. S-a notificat progresul din spontaneitatea răspunsurilor,
starea de spirit s-a schimbat, a devenit mai calma şi iniţiază tipuri de joc; instrumentul
ei favorit este maracas.
S-a remarcat o apropiere faţă de grupul în care lucra iar emoţiile ei sunt exprimate
prin instrumentele pe care ea le foloseşte.
Acesta este doar un exemplu. Lucrătorul prin Arte trebuie să observe atent
copilul/adultul şi să acţioneze în funcţie de acesta, să improvizeze ceea ce pare a fi
mai potrivit în anumite situaţii. Intuiţia adultului are un rol major aici. Acesta se
transpune emoţional în starea sufletească a adultului/copilului împărtăşindu-i
sentimentele.
Lucrătorul prin Arte urmăreşte copilul/adultul, este condus de acesta pe cât posibil, în
special în lucrul individual. Chiar dacă ne-am gândit dinainte la un anumit mod de a
structura sesiunea, ne vom adapta în funcţie de starea beneficiarilor cu care lucrăm.
Un cântec de “Salut” poate fi acelaşi o săptămână întreagă, dar poate fi interpretat
diferit, mai rar sau mai repede în funcţie de cel pe care îl salutăm. În lucrul individual,
structura este mai puţin clară, punctul de plecare fiind ceea ce face copilul/adultul.
Descrierea unei sesiuni de grup
1 Cântecul de salut
Un cântec de salut este folosit la începutul fiecărei sesiuni întampinând fiecare

copil/adult, folosind numele acestuia. (ex: “Salut Ionel şi ce mai faci ? Şi ce mai faci
tu azi ?”).
 salută participanţii şi se concentrează asupra fiecăruia făcându-i să se simtă

bineveniţi în grup
 este important ca parte a structurii sesiunii deoarece marchează începutul acesteia
 poate fi folosit orice cântec de salut dar este bine ca pentru o perioadă să se
folosească acelaşi cântec pentru ca membrii grupului să se familiarizeze cu el
 când salutaţi grupul, făceţi-o cu calm fără a impune grupului starea voastră de
spirit şi acordaţi aceeaşi atenţie tuturor
2 Atenţia individuală acordată în grup
22
A doua parte a sesiunii constă în improvizaţia muzicală realizată pe rând cu fiecare

membru al grupului.
Motivele acordării atenţiei individuale în grup:
 dă fiecărui membru aceeaşi şansă de a primi atenţie individuală

 oferă liderului posibilitatea să observe răspunsul membrilor grupului atunci când
se lucrează cu ei
 încurajează fiecare membru să-şi aştepte rândul
Pe rând, se improvizează cu ajutorul instrumentelor muzicale cu fiecare membru al

grupului. Una dintre metodele lucrului individual este concentrarea asupra
beneficiarului. Apoi în funcţie de modul fiecăruia de a răspunde la stimuli le
răspundem şi noi.
Răspunsul înseamnă conştientizarea a tot ceea ce copilul sau adultul face. Poate fi
doar o mică reactie. Aşteptând discret şi răspunzându-le într-un mod similar dăm
importanţă acelui sunet muzical şi la ceea ce ar putea însemna. În acest fel, copilul/
adultul realizează că a fost ascultat, că i s-a acordat întreaga atenţie.
Unui copil/adult care nu cântă la instrument i se poate cânta uşor, folosindu-i numele
într-un mod care sugerează doar simpla voastră prezenţă. Nu este indicat să folosim o
modalitate care să sugereze că s-ar aştepta ceva de la beneficiar.
În sesiunile de lucru prin muzică, ideal ar fi să încurajăm copilul/adultul să-şi exprime

propria personalitate prin iniţierea lor în a cânta singuri la instrumente. Acest lucru
poate lua foarte mult timp dar este bine să avem o structură şi câteva reguli simple
pentru program cum ar fi aşteptarea rândului pentru a alege un instrument, ascultarea
celorlalţi din grup, grija pentru instrumente.
Timpul acordat fiecărui membru este stabilit intuitiv, în funcţie de felul în care
răspunde copilul/adultul. Dacă acesta răspunde foarte puţin sau deloc, încercaţi să nu
plecaţi de lângă el imediat pentru că ar putea da impresia că nu sunteţi interesaţi sau
mulţumiţi de ce a făcut.
În timp ce noi încercăm să acordăm fiecărui membru atenţie individuală, ceilalţi pot
deveni nerăbdători: îşi părăsesc locurile, cântă la instrumente, se mişcă în jur.
Încercaţi să direcţionaţi cât mai puţin. Sunt moduri de a minimaliza obstrucţiile, de ex:
luarea beţelor de la un membru care le-a smuls altcuiva sau căruia nu i-a venit încă
rândul, spunând “Mulţumesc!”. În situaţiile în care lucrează mai mult de un practician
cu acelaşi grup, cealaltă persoană poate încuraja membri mai nerăbdători să se uite
sau să asculte.
Atenţia acordată individual este importantă, dar să nu uităm că fiecare individ este o
parte a grupului şi trebuie să ne asigurăm că avem timp suficient pentru lucrul în grup.
3 Improvizaţia de grup
Aceasta este a treia parte a sesiunii care implică toţi membri grupului şi practicianul în
acelaşi timp.
23
Motivele folosirii improvizaţiei de grup
 oferă beneficiarilor libertatea de a participa sau nu şi de a alege dintr-o gamă

variată de instrumente.
 ca parte a grupului, fiecare membru prin comportamentul său are ocazia să

experimenteze impactul avut asupra acestuia, rolul său în grup;
 dă liderului posibilitatea să observe modul în care membrii se comportă în grup,

interacţiunea dintre ei. Aceasta poate indica modul în care relaţionează în general;
 liderul observă cum funcţionează grupul ca un tot, dacă este sau nu unitate între
membri. Este deasemenea interesant de observat dacă membrii rămân în grup sau
pleacă.
Oferiţi grupului o gamă largă de instrumente, puneţi-le în mijloc, sau împrăştiate în

cameră, pentru a le permite membrilor să aleagă unul sau mai multe. Încercaţi să
răspundeţi prin sunet sau contact vizual tuturor membrilor.
4 Cântecul de “La revedere”
Are aceeaşi importanţă ca şi cântecul de “Salut”. Cântecul de “La revedere”

marchează sfârşitul sesiunii şi este cântat pe rând fiecărui membru al grupului,
folosindu-se numele acestuia.
Studiu de caz: lucru în grup
Copiii selectaţi pentru acest grup sunt: Cosmina – 6 ani, Marcel – 7 ani şi Laurenţiu –
7 ani. Toţi au probleme de comunicare, Cosmina nu vorbeşte deloc doar ţipă. Toti
copii uneori sunt agresivi; au reacţii neaşteptate. Marcel este venit de puţin timp la
Grădiniţa Specială dintr-un Centru pentru copii cu dizabilităţi severe.
În primele sesiuni nu comunică între ei şi evită specialistul, explorează instrumentele

cu aviditate, obiectele din cameră. Nu au răbdare să-şi aştepte rândul la lucrul
individual. De cele mai multe ori sunt atenţi şi fac contact vizual când li pronunţă
numele. Începând cu sesiunea a patra copiii folosesc instrumentele pentru a comunica
cu specialistul. El se apropie de Marcel bătând ritmat în tamburină, Marcel ascultă cu
atenţie şi zâmbeşte apoi bate şi el de câteva ori în tamburina lucrătorului prin artă.
Practicianul începe să cânte din nou. Marcel nu are răbdare ca acesta să termine şi
începe să bată şi el cu aceeaşi intensitate.
După mai multe sesiuni copiii învaţă să comunice între ei. Marcel şi Laurenţiu îşi
vorbesc mai mult, uneori comunică prin alternanţa de sunete cu ajutorul
instrumentelor muzicale. Laurenţiu are un simţ al ritmului deosebit, îi place mult să
folosească toba sau să bată în diferite obiecte din cameră (uşă, dulapuri etc.); uneori
cântă ceva învăţat mai demult, mergând neîncetat prin cameră, luând câte un
24
instrument fără a încerca să atragă atenţia practicianului, când îi surprinde privirea

zâmbeşte. Nu menţine contactul vizual pentru mult timp.
Cosmina este retrasă, nu acceptă comunicarea cu cei doi membri ai grupului, se

supără foarte tare atunci când i se ia un instrument, ţipă şi aruncă cu tot ce găseşte în
cale. Are momente când se apropie de practician, îi place să fie în preajma acestuia, îi
place să fie ţinută în braţe, să i se cânte. Alteori cânta tare la instrumente, loveşte cu
putere talgerul mare/cinelul, toba mare. Specialistul îi răspunde cu aceeaşi intensitate,
Cosmina ascultă şi parcă vărsându-şi o furie ascunsă începe din nou să bată. Această
alternanţă de sunete intense între specialist şi Cosmina durează câteva minute după
care Cosmina se retrage şi ia un alt instrument fără a-l folosi.
La un moment dat, după câteva sesiuni se creează acea apartenenţă de grup, copiii
deja se cunosc mai bine, cooperează, fac schimb de instrumente, uneori chiar cântă la
acelaşi instrument. Încep să comunice mai bine. Deasemenea se poate vorbi de
existenţa unei legături între specialist şi grup. Copiii încep să cunoască instrumentele
muzicale şi să aibă preferinţe.
Iată deci câţiva paşi pozitivi în evoluţia grupului ca urmare a improvizaţiei muzicale.
Fiecare grup este diferit şi răspunde în mod diferit. Specialistul va adopta o poziţie
potrivită pentru fiecare grup în funcţie de nevoile copiilor.
Este important să observăm că sesiunile de stimulare prin muzică trebuie susţinute

regulat şi structura grupului trebuie menţinută. Copiii/adulţii din fiecare grup vor
rămâne aceiaşi.
Deoarece nu toate instrumentele muzicale folosite de noi pot fi găsite la noi în ţară şi
pentru că ele costă foarte mult, o parte dintre ele pot fi confecţionate, improvizate.
Instrumentele create vor emite un sunet asemănător şi copiii/adulţii le vor folosi ca
atare.
Exemple:
 sunătoarea poate fi înlocuită de un recipient gol în care se pun pietricele sau

alte materiale mici din plastic sau fier care să emită sunete diferite la mişcarea
acestuia. O sticlă (mică, mijlocie, mare) din plastic sau alte recipiente din
diferite forme, pot fi folosite în acest caz iar pentru a avea un aspect cât mai
plăcut pentru copii, se aplică decoraţii pe exterior. Se mai pot folosi cutii
metalice de la bere, suc etc.
 colectaţi tuburi (ţevi subţiri) din metale de mărimi diferite. Le puteţi găuri şi
şlefui la un capăt apoi prindeţi-le cu strună de pescuit pe un stativ. Veţi obţine
sunete diferite prin lovirea uşoară cu un băţ.
 colectaţi resturi de lemn, castane, coji de nuci, sâmburi de caise, scoici care se
pot găuri şi înşira pe o sforicică. Prin scuturare vor scoate sunete diferite.
 ataşaţi câte un elastic pe doi nasturi mari metalici. Veţi obţine două talgere
mici care se fixează pe degete.
 bucăţi de lemn zimţate (făcute la un strung) şlefuite prin răzuirea cu o bucată
de lemn lată scot diferite sunete.
 o bucată de metal subţire modelată sub formă de triunghi se loveşte cu un
beţişor de metal şi emite sunete muzicale.
25
 toba poate deasemenea să fie confecţionată de noi prin fixarea unui material
rezistent (piele, plastic special) pe un suport rotund.
 beţele folosite la bătutul în diferite instrumente pot fi făcute din bucăţi
potrivite de lemn care prin lovire să scoată un sunet plăcut.
Dacă sunteţi inventivi puteţi crea obiecte din materiale diferite care să placă copiilor şi
să nu vă coste nimic. O parte din instrumentele muzicale pot fi găsite la magazinul
“Muzica” din Bucureşti.
Efectele stimulării prin muzică în viaţa beneficiarului
După cum am mai amintit, principalele obiective ale programului de stimulare prin
muzică sunt socializarea şi comunicarea, aspecte deosebit de importante în
dezvoltarea acestora. De aceea s-a urmărit în timp evoluţia participanţilor, micile
progrese înregistrate începând cu primele sesiuni.
Astfel, în cazul unui copil/adult care la început este retras, timid şi nu comunică, se
observă că după câteva sesiuni de stimulare prin muzică copilul progresează şi în
afara sesiunilor. El începe să exploreze instrumentele şi să comunice prin sunete în
timpul sesiunii. În afara sesiunii el începe să manifeste interes faţă de ce se întâmplă
în jurul lui.
Copilul/adultul capătă mai mult curaj, începe să aibă iniţiativă în abordarea celorlalţi,
răspunde stimulilor externi mai mult decat înainte. Aceasta reprezintă un progres în
dezvoltarea socială şi a comunicării, progres care continuă cu fiecare sesiune, dar
poate fi influenţat şi de mediul în care trăieşte copilul.
4. Stimulare prin arta vizuala
Activităţile ocupaţionale de lucru manual - construcţia, desenul şi modelajul sunt

pentru copil mijloace de exprimare tot atât de bogate ca şi limbajul permiţând
copilului să creeze în realitate ceea ce a văzut, trăit sau imaginat.
Pentru adultul instituţionalizat, aceste activităţi prezintă interes, realizări şi mijloace

de exprimare proprie.
Materialele implicate satisfac curiozitatea şi setea pentru cunoaştere, activitate şi

exprimare. Imaginaţia lor inventează, construieşte şi creează lucruri noi satisfăcând
nevoia beneficiarului pentru activitatea imaginativă care implică gândirea,
planificarea, presupunerea şi alegerea. Noile încercări cer răbdare, experimentare şi
perseverenţă. Succesul devine mai preţios când este obţinut cu dificultate.
Copilul/adultul este mândru când a creat ceva, o jucărie sau un obiect util. Aceasta îi
dă un sentiment stimulator, revigorant care îi sporeste încrederea în sine.
Activităţile artistice: desenul, pictura şi modelajul sunt foarte importante în

dezvoltarea proceselor gândirii. Cei mai mulţi copii încep să deseneze la trei ani şi
reproduc elemente dintr-o temă specifică.
26
Vârsta de trei - patru ani este o etapă importantă în dezvoltarea exprimării artistice şi a
deprinderilor de modelare. Este timpul întrebărilor şi al achiziţiei rapide de noi
deprinderi. Modelajul cu materiale flexibile aduce copilului noi concepte şi un limbaj
nou permiţând imaginaţiei sale să reproducă obiectele din jur şi din natură.
În sesiunile obişnuite de artă copiii îşi dezvoltă observaţia şi învaţă să reproducă ceea
ce văd sau simt. Ei îşi dezvoltă o mai bună coordonare oculo- manuală şi motricitatea
fină prin dactilo-pictură, desen şi modelaj.
Copiii îşi dezvoltă deprinderi specifice prin mânuirea materialelor folosite în aceste
activităţi - creioane, pensule, beţişoare, vopsea, plastilină, argilă, lipici etc. - şi o mai
bună conştientizare a mediului inconjurator printr-o observare de aproape a naturii şi
frumosului. Creativitatea şi imaginaţia se îmbunătăţesc.
Copiii învaţă să combine propria exprimare liberă cu a celorlalţi în activităţi comune

ceea ce este o ocazie importantă pentru schimbul de idei şi arta colaborării.
Progresul are loc în etape. Activităţile simple pot fi urmate de reproducerea anumitor
idei prin ruperea hârtiei şi colaje. Copiii învaţă să reproducă diferite culori din natură
începând cu cele de bază: roşu, galben, albastru, verde în desene şi picturi, din
imaginaţia lor sau la o temă dată.
Definiţie :
Stimularea prin artă vizuală vizează parcurgerea unui program structurat

continând activităţi creative care să conducă la dezvoltarea armonioasă a
beneficiarilor în plan fizic, psihic si motor.
Dezvoltarea exprimării creatoare ajută fiecare individ să fie flexibil şi creator în

gândire şi acţiuni, îl ajută să comunice în mod pozitiv cu alţi indivizi, să aibă
încredere în sine, simpatie pentru ceilalţi.
Scopul principal este de a oferi stimulare imediată şi plăcere, de a dezvolta abilităţile

mentale, fizice si emoţionale ale indivizilor pe lungă durată, de a-i ajuta să fie
apreciaţi pentru ceea ce sunt.
Această metodă de stimulare foloseşte arta ca manierş de exprimare personală,
pentru comunicarea trăirilor, pentru o explorare a interiorului în scopul creşterii şi
armonizării fiinţei.
Obiective principale ale stimularii prin artă vizuală sunt :
 dezvoltarea inteligenţei emoţionale,

 dezvoltarea percepţiilor şi reprezentărilor vizuale, a imaginaţiei creatoare
 inducerea unei stări de linişte, acceptare de sine
 reducerea tensiunii şi anxietăţii
 stimularea tuturor canalelor senzoriale,
 dezvoltarea capacităţii de a se exprima mai repede şi mai uşor, facilitarea
comunicării înterpersonale, creşterea sociabilităţii, creşterea adaptării în societate,
 dezvoltarea sentimentului de încredere în sine şi realizare
27
 dezvoltarea simţului aprecierii artistice şi de exprimare

 familiarizarea cu diferite materiale pe care încep să le analizeze în timp ce le
folosesc - formă, mărime, consistenţă, culoare - prin canalele motorii şi senzoriale
 dezvoltarea deprinderilor manuale
 îmbogăţirea şi dezvoltarea proceselor gândirii,
 dezvoltarea limbajului şi vocabularul implicat în timpul procesului de creaţie
 dezvoltarea capacităţii de concentrare a atenţiei,
 educarea anumitor calităţi ale beneficiarului: perseverenţa, curaj, încredere în sine,
răbdare, disciplină,
 îmbunătăţirea cooperarii cu alţii în realizarea unor activităţi de grup,
 dezvoltarea simţului estetic şi a capacităţii de a analiza critic munca proprie
 dezvoltarea respectului faţă de rezultatele muncii lor
Rolul lucrătorului prin arte combinate este să ajute copiii să vorbească despre arta lor
într-un mod narativ pentru a facilita exteriorizarea gândurilor, experienţelor,
sentimentelor acestora.
Tematica producţiilor artistice ale copilului, mărimea, forma, presiunea liniei,
intensitatea culorii şi alte detalii ne oferă informaţii valoroase despre universul său
afectiv.
Beneficiarii au rareori limbajul şi dezvoltarea cognitiva necesare procesării şi redării

experienţelor lor numai prin intermediul cuvintelor (cu atât mai puţin cei care prezintă
o deficienţă), astfel încat ei îşi completează comunicările în mod spontan cu ajutorul
formelor simbolice de expresie şi comunicare, cum ar fi joaca, metaforele şi o
varietate de imagini vizuale, auditive şi kinestezice.
Tehnicile de stimulare prin artă vizuală oferă beneficiarilor oportunitatea de a explora

şi exprima, prin intermediul materialelor specifice creaţiei artistice, dificultăţile în
legatură cu diversele trăiri sau relaţii personale, dificultăţi ce ar putea fi greu de
exprimat în cuvinte. Atmosfera relaxată îl indeamnă pe beneficiar să se exprime liber
oferindu-i posibilitatea de a se descărca, de a dezvălui trăiri care, în alte condiţii, par a
fi inacceptabile. Produsele activităţii “vorbesc” în locul persoanei.
Stimularea prin artă vizuală utilizează toate formele expresive: pictura, sculptura,
muzica, literatură şi poezia ca mijloace de punere în valoare şi îmbogăţire a
personalităţii fiecăruia, ajutându-l să exprime emoţiile profunde şi dificultăţile pe care
le întâmpină.
Modalităţi de realizare
Activităţile comune pot fi realizate cu un grup de copii/adulti, cuprinzând deprinderile

practice de bază ce devin mai complexe pe măsură ce copiii cresc.
Materiale/instrumente : hârtie de scris sau de ambalaj, hârtie creponată, şerveţele,

folie de aluminiu, ziare, reviste vechi, benzi de hârtie, lână, vată, toate de culori şi
asperitaţi diferite – lipici, carton,etc. Acestea pot fi înlocuite cu materiale din natură:
conuri de brad, bucăţi de lemn, ghindă, zahăr, sare, făină, boabe de fasole, seminţe etc.
28
Exemple de diverse sesiuni
Având în mare parte ca scop libertatea de exprimare şi dezvoltare a imaginaţiei,

pictura în grup face parte din metodele programului de stimulare prin Artă. După cum
arată şi numele, acest program se desfăşoară în grupuri, oferind participanţilor
posibilitatea de a crea legături între ei prin pictură.
În cadrul picturii în grup un rol important îl deţine atmosfera muzicală (muzica de

relaxare), astfel încât beneficiarii să fie stimulaţi auditiv. Prin această metodă se vrea a
se elibera de energiile negative acumulate în timp, trezind fantezia şi imaginaţia.
Pentru o bună sedinţă de stimulare prin pictură în grup avem nevoie de o cameră
calduroasă şi bine iluminată în care beneficiarii să se simtă bine şi în siguranţă.
Materiale necesare: carton, vopsele, pensule, bandă adezivă şi pentru crearea unei
atmosfere plăcute nişte casete şi un casetofon. Daca avem un grup mai mare, avem
nevoie să unim bucăţile de carton pentru a obţine o suprafaţă adecvată de lucru.
Dupa ce ne-am asigurat că avem spaţiul adecvat şi materialele de lucru necesare

pentru şedinţă, aducem grupul de participanţi şi ne asigurăm că stau confortabil şi
liniştiţi.
Sedinţa începe cu un cântec de Salut pentru fiecare participant. După aceea vom face
câteva exerciţii pentru a relaxa degetele şi mâinile. Când considerăm că sunt destul de
încălziţi, îi informam clar şi precis asupra programului. Astfel le spunem că acest
program reprezintă o modalitate de a-şi exprima în mod liber ceea ce simt. Pentru a
ajunge la o stare de relaxare, participanţii trebuie să asculte muzică pe toată perioada
şedinţei şi să lase liberă imaginaţia. Astfel ei pot picta orice le trece prin minte sau
orice simt sau visează în acel moment.
Grupul este încurajat să picteze întreaga suprafaţă, folosind chiar spaţiul altei
persoane, fără limite. Eventual ei pot completa desenele altei persoane doar dacă se
pun de acord asupra acestui aspect. În acest program sunt încurajaţi să comunice între
ei. Lucrătorul prin arte combinate poate participa activ în această activitate
intervenind din când în când, încurajând beneficiarii să folosească toate culorile şi
întreaga suprafaţă. Când s-a acoperit tot cartonul se consideră că şedinţa a luat sfârşit.
Lucrătorii prin arte trebuie să anunţe terminarea şedinţei cu câteva minute înainte şi să
roage beneficiarii să pună jos pensulele. Ceea ce a rezultat în urma acestei şedinţe este
o pictură unică şi foarte interesantă care dă posibilitatea unei contemplări din mai
multe puncte de vedere, chiar dacă a fost realizată doar din simple pete de culoare.
Apoi, terminăm şedinţa cu un cantec de încheiere şi le mulţumim participanţilor,

aducându-le aminte că vom reveni pentru o altă şedinţă. Daca nu aveţi casetofon
pentru a asigura o atmosferă relaxantă prin muzică, conduceţi un program combinând
stimularea muzicală cu cea prin pictură a grupului în aceeaşi cameră. Alegeţi două
grupe distincte dintre care unul interpretează muzică iar celălalt pictează însoţit de
specialistul propriu. Grupul care foloseşte stimularea prin muzică asigură atmosfera
pentru grupul care foloseşte stimularea prin pictură. Grupul care pictează îşi va susţine
activitatea conform cu improvizaţia muzicală a celuilalt grup. Între grupuri se va
29
stabili o colaborare strânsă, armonizând muzica şi pictura. În timpul şedinţei de

pictură, desenele fiecărui participant vor fi alăturate pentru a alcătui o lucrare mare.
Se poate observa originalitatea acestei lucrari şi satisfacţia neaşteptată a fiecărui

participant.
Alte jocuri creative cu efecte benefice
Vă oferim în continuare o listă cu câteva jocuri care necesită resurse puţine, la

îndemână, dar care au efecte deosebite asupra psihicului şi fizicului beneficiarilor
dumneavoastră. Plecând de la aceste modele puteţi diversifica, creând propriul
dumneavoastră joc.
Modelaj
Modelajul implică folosirea materialelor care să stimuleze tactil. Rezultatele se obţin

repede şi reprezintă o provocare pentru imaginaţie.
Este foarte important pentru copii să cunoască denumirea materialelor – plastilină,

argilă şi caracteristicile lor – poate fi modelat, rupt, îmbinat, sau rulat şi are diferite
culori. Se mânuieşte/modelează diferit când e cald sau rece.
Deprinderile tehnice de bază sunt formate modelând plastilina sau argila, realizând
diferite forme, lipindu-le prin împreunarea capetelor.
Exemple de exerciţii de modelare
 Rupem si modelam bucăţele de pâine pentru păsărele,

 Modelam inele colorate,
 Modelam mingea fotbalistului
 Modelam bastonul bunicului,
 Modelam animale simple, copaci, case.
Temele pot fi alese în funcţie de nivelul de dezvoltare al copiilor, de anotimp, de

mediul înconjurător. Copiii mai mari ar putea lucra împreună pentru a construi un
oraş sau un sat.
Încurajarea “Mărcilor de expresie”
Scopul este de a dezvolta modalităţi expresive, personale, de a desena şi picta. Nu

oricine poate să deseneze figurativ însă multă lume se poate distra lăsând multe urme.
Aceste mărci/urme diferă de la persoană la persoană având caracter personal la fel
cum scrisul de mână este unic şi diferit la fiecare.
În cadrul oricărui grup va exista o gamă largă de diferite abilităţi, unii pot fi inhibaţi
de faptul că li s-a spus anterior că nu pot să deseneze, alţii sunt complet absorbiţi de
a-şi lăsa amprentele (mărcile de expresie), unii pot avea talent, dar aproape toţi se
amuză că pot folosi diferite materiale şi acest proces îi captează.
30
A discuta cu unii în timp ce desenează poate fi încurajator pentru ce fac la momentul

respectiv, de ex: o persoană desenează un elefant, în acest caz i se pot aminti anumite
detalii în timp ce desenează, prin întrebări ca: “Ce fel de urechi are ?”.
Unui adult care face acelaşi desen i se poate sugera schimbarea materialului cu care
lucrează (o hârtie cu altă formă, o pensulă mai lată, etc.).
Pictura colectivă - Colegul meu
Beneficiarii sunt aşezaţi pe podea. Au la dispoziţie o coală de carton de dimensiunile

unei persoane, creioane, acuarele, pensoane, foarfece şi markere. Unul dintre
beneficiari se va aşeza culcat într-o poziţie comodă pe bucata de carton. Ceilalţi vor
trasa conturul în jurul corpului colegului lor. După ridicarea persoanei respective se
vor adăuga alte detalii (ochi, nas, gură,etc) şi urmează să se picteze persoana desenată
dupa preferinţa lor. După uscarea lucrării se va trasa conturul corpului cu markerul şi
se va trece la decuparea imaginii. Se poate folosi la decorarea pereţilor din unitate.
Colaj mozaic
Beneficiarii participanţi la acest program sunt invitaţi afară pentru a aduna elemente
din natură ( beţe, frunze, crengi, muşchi, etc). După aceea sunt duşi în interior unde au
la dispoziţie carton, aracet, foarfece. Lucrătorul le va spune o poveste simplă, astfel
încat beneficiarii să poată realiza un colaj cu elementele adunate. Materialele
respective vor fi lipite pe coala de carton astfel încat să fie redată cât mai bine
acţiunea poveştii.
Colaj pe tema dată
Beneficiarii sunt aşezaţi pe scaune la mese. Au la îndemână o coală de carton, foi de

scris, creioane colorate. Lucrătorul le va da o temă pentru lucrarea în comun
(Primăvara, La scăldat, În gospodărie etc.). Acest program va avea timp limită stabilit
de lider. Fiecare beneficiar îşi va alege câte un detaliu din această temă, va desena şi
colora pe foaia primită, iar când va termina va decupa conturul elementului respectiv
prin rupere. Cu ajutorul aracetului, beneficiarii vor lipi toate detaliile astfel încât să
creeze o lucrare comună din care să reiasă tema dată.
Exemplu de activităţi:
 fulgi mari de zăpadă
 câmp cu flori colorate
 covor de iarbă verde cu flori şi animale
 poveşti cu imagini simple: copaci, casă, câine
Colaj din hârtie
Beneficiarii au la dispoziţie câte o bucată de carton, hârtie creponată de diferite culori,

aracet şi creioane. Lucrătorul taie fâşii subţiri de hârtie creponată. Bucăţile de hîrtie
31
creponată se vor mototoli sub forma unor mici cocoloşe. Pe bucata de carton fiecare
va desena cu creionul dupa preferinţă ( un peisaj, un portret etc.). Păstrând foarte bine
conturul se vor lipi cu aracet micile cocoloaşe de hârtie creponată astfel încât să
rezulte o lucrare bine definită.
Aceeaşi tehnică de mai sus, poate fi aplicată folosind în locul hârtiei creponate, lână
de diferite culori tăiată foarte fin care se lipeşte prin presare pe bucata de carton
conturată.
Avînd la dispoziţie reviste frumos ilustrate, o bucată de carton, aracet, creioane şi

markere. Se taie diferite forme din revistă sortându-le pe culori. Se va creiona pe
bucata de carton un peisaj sau un anumit desen dupa preferinţă. Se scrie pe fiecare
detaliu al desenului culoarea care va fi aplicată. Se lipeşte fiecare bucaţică de revistă
conform culorii indicate. Păstrarea conturului lucrării este deosebit de importantă,
deoarece la final se conturează fiecare detaliu în parte cu ajutorul unui marker negru.
Suprafaţa cartonului trebuie foarte bine acoperită să nu rămână spaţii goale între
detaliile lucrării.
Pictura pe pânză
Se dă participanţilor câte o bucată de pânză, pensoane şi vopsele. Liderul va da o temă

şi timp limită pentru executarea lucrării. Fiecare va picta pe bucata de pânză primită
exprimându-se liber. După terminarea lucrărilor, aceste bucaţi pot fi aplicate pe o
pânză mare la alegerea beneficiarului. Lucrarea colectivă va fi expusă într-un loc în
care beneficiarii au acces mai des.
Pictură pe coji de ouă
Materiale necesare: carton, coji de ouă, pensule, vopsele, lipici.
Cojile de ouă au nevoie de pregătire preliminară. Trebuie sa ne asigurăm ca acestea au

fost bine spălate şi decojite de îndată ce au fost sparte. Se folosesc numai când sunt
bine uscate.
Cartonul poate fi în orice mărime şi cu ajutorul lipiciului lipim cojile de ouă deja
uscate, presându-le pe carton. Dupa ce am acoperit întreaga suprafaţă a cartonului,
lăsăm să se usuce bine timp de o zi. A doua zi, putem începe sa pictăm pe această
suprafaţă. La sfârşit când se înrămează, obţinem o pictură deosebit de interesantă,
deoarece folosirea cojilor de ouă îi conferă o notă de originalitate.
Desene realizate din bucăţi de ziare
Materiale necesare: carton, ziare, lipici, marker

Pentru aceste desene avem nevoie de nişte ziare vechi colorate. Acestea se taie, având
grijă să le sortăm după culori şi forme. Nu are importanţă dacă bucăţile tăiate conţin
texte imprimate, aceasta le da o notă aparte.
Tăiem cartonul în forma dorită şi desenăm pe el elementele pe care le dorim. Pe

fiecare desen însemnăm numele culorii pe care vrem să o folosim. Trebuie să fim
32
atenţi să menţinem suprafaţa de lucru a desenului. Bucăţile de ziar tăiate le vom lipi
împreună cu lipici. Dupa ce am acoperit intreaga suprafaţă a desenului trebuie să
conturăm fiecare detaliu cu ajutorul unui marker. Desenul poate fi înrămat după
preferinţa fiecăruia.
Folosind bucăţi mici de aţa tăiată în locul bucăţilor de ziare, putem realiza acelaşi tip
de desene. Apăsând bine, bucăţile de aţă sunt fixate pe carton. Conturul desenului
trebuie urmat cu stricteţe pentru ca nu mai folosim marker-ul pentru a-i da forma
definitivă.
Prin aceeaşi metodă putem realiza desene înlocuind bucăţile de ziare sau de aţă cu
hartie creponată de diferite culori, pe care o modelam sub forma unor biluţe. Aceste
forme se pot decupa şi folosi ca decor pe pereţi.
La baza muncii noastre cu adulţii se află credinţa că fiecare persoană are abilitatea de
a răspunde în mod creator la stimuli. Fiecare individ are de oferit foarte multe lumii
înconjurătoare.
În final, activităţile artistice pot aduce o schimbare în rutina celorlalte metode de

stimulare folosite. Acestea pot dezvolta exprimarea individuală a copiilor sau adulţilor
cu probleme de comunicare şi conferă un sentiment de împlinire.
Desene in faină
1. Necesar: un carton gros de culoare neagră, cu dimensiunea de 1m ², o învelitoare

din nylon/ celofan albă de circa 2m ², o sita, 1 cutie transparentă cu faină.
Beneficiarii sunt aşezaţi pe scaune, în semicerc astfel încât să îi putem vizualiza pe

toţi. În faţa lor se aşează pe podea prima dată învelitoarea din nylon. Restul
materialelor trebuie ţinute la îndemâna Lucrătorului, fără ca benficiarii să aibă acces
la ele. În continuare se aşează cartonul negru în centrul învelitorii iar Lucrătorul ia cu
sita făina albă şi o cerne uniform, în strat subţire pe tot cartonul. Lucrătorul comunică
puţin cu beneficiarii, numind doar activitatea pe care o face în fiecare etapă (ex. acum
punem cartonul negru, acum cernem etc) accentul fiind pe vizualizare şi pe
concentrare.
Lucrătorul desenează cu degetul diferite contururi- ex. nişte feţe şi expresii faciale. La
fiecare detaliu spune beneficiarilor ce reprezintă exemplificând cu propria persoana-
ochiul, capul etc- sau imită starea expresiei desenate (plânge tare sau râde în hohote)
iar beneficiarii sunt antrenaţi să facă la fel.
Pentru un nou exerciţiu făină se îndepărtează de pe coală. Noul exerciţiu este realizat
cu aceleaşi etape, invitându-se şi fiecare beneficiar pe rând să îşi exprime trăirile.
Pe acelaşi carton negru se pot pune câteva figurine din hârtie, decupate anterior (de
ex. 5 peştişori) pe care sunt lipite nişte agăţători. Pe deasupra tuturor se cerne făină.
Fiecare figurină se numerotează alături, cu degetul.
Beneficiarii sunt invitaţi să ridice figurinele, pe carton rămânând formele lor în negru.
După ce toată lumea conştientizează câte forme sunt pe carton, ele sunt acoperite una
33
câte una cu făina cernuta. În acest timp beneficiarii sunt antrenaţi să numere câte
forme mai sunt pe carton.
Folosind tot un carton negru, Lucrătorul are la îndemână câteva păhăruţe de diverse
dimensiuni şi o cutie cu făină. El ia cu paharul făina, o presează în pahar bine după
care răstoarnă forma rezultată pe carton, având grijă ca aceasta să nu se împrăştie (în
cazul în care se împrăştie se reia procedura).
După ce toate formele sunt aşezate, o parte dintre beneficiari sunt chemaţi pe rând să
le dărâme, una câte una. Ei sunt încurajaţi să îşi exteriorizeze trăirile şi dorinţa de a le
împrăştia.
2. Necesar: 4 cartoane groase de culoare neagră, cu dimensiunea de 1m ², o învelitoare

din nylon/ celofan albă de circa 2m ², o sita, 1 cutie transparentă cu faină, bandă
scotch.
Beneficiarii sunt aşezaţi în semicerc într-o singură parte a nylonului. Cele 4 bucăţi de
carton negru sunt lipite între ele liniar, ca şi cum ar forma o potecă, pe mijlocul
nylonului.
Lucrătorul cerne făina uniform peste “potecă”, începând din partea în care se află
beneficiarii, având grijă să lase intactă suprafaţa cernută. Şi beneficiarii pot fi
încurajaţi să cearnă pe anumite porţiuni, până este acoperită toată “poteca”.
Beneficiarii sunt invitaţi unul câte unul să traverseze “poteca” de făină, în urma lor
rămânând amprenta specifică a încălţămintei sau chiar amprenta tălpii. Beneficiarul
trebuie să îşi conştientizeze amprentele (acestea îi sunt arătate, are voie să pună mâna
pe ele etc).
După trecerea fiecărui beneficiar “poteca” este acoperită cu făină din nou, pentru
următorul participant la exerciţiu.
Pe parcursul tutoror acestor exerciţii lucrătorul trebuie să marcheze momentele de

concentrare prin linişte şi focalizare şi momentele de acţiune prin mimică şi
comportament expansiv, dirijând astfel şi comportamentul beneficiarilor.
Beneficiile exerciţiilor: menţinerea atenţiei/ concentrării pe perioade determinate;

învăţare prin joc; participare activă; detensionare/ relaxare.
Forme din amidon
Materiale necesare: câteva mese separate, scaune, castroane umplute cu amidon

alimentar, pahare cu apă, pliculeţe cu diferiţi coloranţi alimentari şi ulei volatil,
diferite esenţe.
Beneficiarii sunt aşezaţi câte 3 la fiecare masă împreună cu un lucrător. Pe fiecare

masă avem: 1 castron cu amidon, 1 pahar cu apă, sticluţe cu coloranţi de diferite
culori şi un pic de ulei volatil.
Beneficiarii sunt încurajaţi să toarne singuri apa peste amidon, în cantităţi mici, până
când acesta are consistenţă unei creme. Substanţa obţinută se răstoarnă pe masă iar
34
beneficiarul trebuie să interacţioneze cu ea: să o strângă în mâini, să o ridice şi să o

lase să curgă, să facă diverse forme. Din când în când se toarnă câte puţin colorant din
sticluţe, pe anumite porţiuni din amestecul de amidon, pe care din nou îl explorează
tactil, în diferite modalităţi.
Cu aceleaşi materiale menţionate mai sus la care adăugăm un set de punguţe

alimentare de mărime medie, lucrătorul pregăteşte înaintea sesiunii o cantitate de
amidon amestecată cu apă caldă, astfel încât să rezulte o substanţă de aceeaşi
consistenţă ca cea menţionată anterior.
Din substanţa respectivă el tornă în punguliţe, cam cât să umple jumătate din fiecare.
Pungile, fără a fi înnodate la gură, sunt date astfel încât fiecare beneficiar să
primească câte 2, ei fiind aşezaţi în pereche la câte o masă. Lucrătorii trebuie să
supravegheze beneficiarii să nu umble la conţinut. Lucrătorul întreabă beneficiarii ce
culori să toarne în fiecare punguţă. După turnarea culorii, punga este înnodată.
Beneficiarii primesc pungă să o preseze şi să o exploreze tactil, până cand în interior
se omogenizează culoarea. La final, un colţ al pungii este decupat iar prin presare,
beneficiarii pot crea diverse forme din substanţă care curge, direct pe suprafaţa mesei.
Dacă vor, substanţa de pe masă o pot modela cu mâinile, creând diverse forme.
Acestea sunt exerciţii deosebite de experienţă tactilă.
Spuma colorată
Necesar: 3 sticle de plastic de 2 l cu capac, colorant alimentar de diverse culori, apă,

detergent de vase, paie de băut, o învelitoare din nylon/ celofan alb de circa 2m ² , 3
coli A4 de hârtie albă, un cuţitaş.
Beneficiarii stau în semicerc pe scaun, cu faţa spre nylon. Lucrătorul aşează cele 3
colii de hârtie albă, distanţate unele de altele. Pe fiecare coală se aşează câte o sticlă.
Anterior, în partea de sus a sticlei se perforează câteva orificii cu un cuţitaş. Într-unul
din orificii se introduc 3 paie lungi, unul lângă altul (un pai lung se formează din 3
paie obişnuite puse cap la cap).
În faţa beneficiarilor lucrătorul toarnă pe rând în fiecare sticla apă, câte puţin colorant
şi detergent, până sub orificiile create. Etapele de lucru trebuie marcate clar, implicând
beneficiarii (de. ex. îi întrebăm dacă să mai turnăm apă, le explicăm când adăugăm
fiecare ingredient ce este şi cât punem şi astfel de întrebări interactive despre
activitate).
Lucrătorul începe să sufle într-o sticlă, cu ajutorul paielor, astfel încât spuma colorată
să se reverse prin orificiile create. Beneficiarii, sub supraveghere sunt invitaţi să sufle
în apa colorată din celelalte sticle.
Impactul vizual al exerciţiului este deosebit, spuma creată fiind abundentă, de diverse
nuanţe. Beneficiarii de pe margine pot primi spuma în mână să se joace cu ea.
Exerciţiul creează o stare de bine, exprimare, interacţiune şi distracţie.
35
Desenând cu stropitoarea
Necesar: colorant alimentar albastru şi galben, o învelitoare din nylon/ celofan alb de
circa 2m ² , o bucată de carton rotund cu diametrul de 50 cm, 1 stropitoare mică, apă,
3 tuburi de tempera- roşu, verde, galben, 2 -3 pămătufuri din bumbac, o cutie de
plastic transparentă.
Beneficiarii stau în semicerc pe scaun, cu faţa spre nylon. Pe nylon, Lucrătorul aşează
cartonul rotund în partea superioară a acestuia, în plan îndepărtat faţă de locul în care
stau beneficiarii. Lucrătorul pune apa în stropitoare peste care toarnă colorantul
albastru. Stropind cu culoare acoperă în strat subţire doar partea superioara a
nylonului în care este plasat cartonul rotund; pot participa şi beneficiarii. După
acoperire lucrătorul ridică cartonul rotund cu grijă. El schimbă apa din stropitoare,
punând nuanţa de galben şi stropeşte interiorul amprentei de carton rămase.
Separat, în cutia de plastic se prepară culoarea verde cu tempera pe care o aplică prin
tamponare cu pămătufurile, pe nylon, sub partea stropită cu albastru. Beneficiarii sunt
încurajati să participe. Cu celelalte 2 tuburi de tempera, prin presare sunt desenate
floricele, în partea cu verde. La final rezulta un tablou inedit.
Acest exericiţiu dezvoltă imaginaţia şi capacitatea beneficiarilor de a lucra în echipa.
Pungile înspumate
Necesar: câteva pungi înguste dar adânci(circa 1 metru adancime), 1 ac, colorant
alimentar de diverse culori, detergent de vase, un recipient transparent, apă, o
învelitoare din nylon/ celofan alb de circa 2m ².
Beneficiarii stau în semicerc pe scaun, cu faţa spre nylon. Pe nylon, Lucrătorul aşează
5 -6 pungi. Cu ajutorul recipientului toarnă pe rând în fiecare pungă apă de diverse
nuanţe (cam un sfert din pungă) amestecat cu o anumită cantitate de detergent de
vase, astfel încât să producă cât mai multă spumă. La final punga este legată bine la
gură. Fiecare etapă este clar explicată către beneficiari, implicându-i cât mai mult
(sunt întrebaţi ce culoare să toarne, cât să toarne, ce cred ei că se va întâmpla cu apa
etc).
Beneficiarii sunt ordonaţi în perechi fiecare pereche priminând câte o pungă. Ei sunt
încurajaţi să se joace cu pungile, să le balanseze şi să le agite. După ce creează spuma,
Lucrătorul înţeapă o dată cu un ac fiecare pungă.
Ulterior beneficiarul, prin presare, scoate spuma din pungă făcând desene cu ea pe
învelitoarea albă.
Acest exerciţiu se poate efectua şi în aer liber agaţându-se pungile de crengile

copacilor iar beneficiarii se pot juca cu ele.
Nota importantă
 unora nu le face plăcere să fie deranjaţi în timpul activităţii
36
 persoanele care desenează lucruri despre ei înşişi vor fi încurajate să povestească

despre ceea ce fac. În urma interpretării lucrării acestora se poate crea o idee
despre felul în care percep ei lumea.
 desenul este un foarte important mijloc de comunicare directă pentru persoanele

care nu ştiu să scrie şi să vorbească
Tehnica picturii pe sticlǎ cu „vopsea pentru vitralii”
Pot fi pictate pahare şi vaze din sticlă sau ceramică. Sticla/ ceramica se degreseazǎ cu
spirt sau diluant, pe partea unde se face desenul.
„Vopsele pentru vitralii” pot fi folosite fie aşa cum sunt, fie uşor diluate cu un lac
incolor de acelaşi tip, fie chiar puternic diluate cu un solvent corespunzător
(terebentină). Nu este nici o problemă să se amestece culorile din aceeaşi gamă. Nu se
recomandă amestecarea diferitelor mărci de vopsele.
În tehnica picturii pe sticlǎ, culorile sunt vii, luminoase, formele sunt simplificate, iar
tratarea suprafeţei este decorativǎ. Se pot crea compoziţii cu motive florale, vrejuri,
figuri geometrice, s.a.
Pictura pe vase şi sticle
Pictura pe vase şi sticle constituie o activitate atractivă. Se pot folosi atât vase
transparente, cât şi opace. Se pot folosi sticle cu gât lung, borcane, vaze, sticluţe de
parfum, pahare etc.
Pictura va fi pe partea exterioară a vasului. Înainte de a începe pictura, se curăţă bine

cu alcool atât interiorul, cât şi exteriorul vasului. Se alege un model care sa se
potriveasca cu forma vasului. Se incearcă potrivirea liniilor principale ale modelului
cu liniile vasului.
Dacă modelul gasit are o marime ce nu se potriveşte, se poate mări sau micşora la
fotocopiator. Se transferă desenul pe sticlă.
Când se picteaza, se începe cu nuanţele deschise, apoi se trece la cele mai închise.
Dacă se depăşeşte conturul, se curăţă vopseaua cu un diluant înainte de a se usca.
Panouri de sticlă
Pentru acesta activitate se pot folosi bucăţi de geam obişnuit. Totuşi, o sticlă mai
subţire, cum este cea folosită la înrămarea tablourilor, este la fel de bună şi poate fi
chiar mai ieftină. Se pot copia de mână sau la xerox multe modele diferite din cărţile
de colorat. Se poate micşora sau mări desenul la xerox pentru a se potrivi cu mărimea
geamului.
Mai întâi se lipeşte modelul cu bandă adezivă pe spatele geamului. Se transferă apoi
pe faţa geamului, folosind o pensulă subţire şi vopsea neagră sau un marker
permanent (acesta fiind mai uşor şi mai rapid de manevrat). Trebuie reţinut că partea
pe care se realizează transferul va fi în cele din urmă dosul picturii.
37
După ce s-a terminat transferul, sticla este gata de pictat. Când pictura este uscată
bine, se acoperă spatele geamului cu poleială colorată sau folie de aluminiu, pentru a
avea un fond strălucitor. Se poate mototoli puţin folia înainte de a o folosi.
Apoi, se taie o bucată de carton de mărimea geamului şi se fixează cu bandă adezivă

sub folie. O altă metodă de a monta pictura pe sticlă este înrămarea ei.
Pictarea pe sticlă a unei siluete
Metoda folosită pentru acest tip de pictură este aceeaşi ca cea descrisă mai sus, cu
deosebirea că lipseşte conturul şi se foloseşte o singură culoare, de obicei negru,
pentru întreaga pictură.
Pentru o atmosferă placută de lucru, lucrătorul prin arte are în vedere mereu
crearea unui cadru cât mai armonios, pe un fundal muzical.
5. Stimularea prin teatru
Înca din primul an de viaţă, copilul este capabil de a imita expresia mamei. Acestă
este numit răspunsul dramatic (Jennings 2008) iar acest răspuns duce la mimica şi
ecolalia de mai târziu. Mama şi copilul pornesc pe rând o conversaţie. Dacă
conversaţia este oprită brusc, sunt înregistrate expresii de dezamăgire pe chipul
copilului. Această comunicare poate avea loc între adulţi şi bebeluşi încă de foarte
devreme şi încurajează exprimarea prin mişcare şi sunet.
Jocul dramatic este începutul comunicării interactive între adulţi şi bebeluşi şi

încurajează copilul să dezvolte empatia – înţelegerea a ceea ce altă persoană simte.
Empatia este foarte importantă, pentru a putea fi conştienţi de nevoile altora şi pentru
a înţelege implicaţiile acţiunilor lor.
Este important pentru jocul dramatic şi pentru cei care folosesc teatru ca metodă de
stimulare să recunoască rădăcinile ataşamentului în jocul senzorial şi jocul dramatic,
şi să fie atenţi la aceste procese care încep în timpul sarcinii, în primele ore şi
săptămâni după naştere.
Avantajul utilizării jocurilor dramatice este că oferă reintroducerea experienţelor din

anii timpurii. Jocurile teatrale sunt un model educaţional dezvoltat în Marea Britanie
în ultimii 30 de ani. Sunt jocuri create de actori pentru a fi utilizate acum şi de cei care
nu sunt actori în terapia prin joc cu grupuri cu nevoi speciale. Deşi sunt jocuri, ele au
valoare educaţională, fiecare joc este destinat unui anumit scop pentru dezvoltarea
individuală sau a grupului.
Procesul creator antreneză în beneficiar un activism psihic intens ce are puterea de

alinare sau chiar vindecare emoţională. Spre deosebire de artele vizuale care o au
finalitate clar definită, aici scopul final nu este produsul artistic în sine ci implicarea
emoţională a copilului în procesul creator.
Într-un mediu suportiv, securizant emoţional, copiii vor fi acompaniaţi şi sprijiniţi să
dea formă, culoare, sens dificultăţilor, experienţelor interne cu care se confruntă sau
să-şi descopere noi resurse de creştere şi dezvoltare.
38
Definitie :
Stimularea prin teatru se ocupă de aplicarea tehnicilor şi proceselor specifice teatrului
în procesul de intervenţie asupra grupurilor de persoane cu nevoi speciale.
Stimularea prin teatru este o activitate de grup dar poate fi aplicată şi în lucru
individual.
Scopul principal al utilizării acestei metode de stimulare este de a utiliza tehnicile

teatrale în vederea îmbunătăţirii comunicării între beneficiari şi ceilalţi.
Obiective principale ale stimulării prin teatru sunt :
 dezvoltarea inteligenţei emoţionale,
 dezvoltarea percepţiilor şi reprezentărilor vizuale, a imaginaţiei creatoare
 inducerea unei stări de linişte, acceptare de sine
 reducerea tensiunii şi anxietăţii
 stimularea tuturor canalelor senzoriale,
 dezvoltarea capacităţii de a se exprima mai repede şi mai uşor,
 facilitarea comunicării interpersonale, creşterea sociabilităţii, creşterea adaptării în
societate,
 dezvoltarea sentimentului de încredere în sine şi realizare
 dezvoltarea simţului aprecierii artistice şi de exprimare
 îmbogăţirea şi dezvoltarea proceselor gândirii,
 dezvoltarea limbajului şi vocabularul implicat în timpul procesului de creaţie
 dezvoltarea capacităţii de concentrare a atenţiei,
 îmbunătăţirea cooperarii cu alţii în realizarea unor activităţi de grup,
 dezvoltarea respectului faţă de rezultatele muncii lor
 diminuarea stărilor conflictuale
Jocul creativ consolidează învăţarea:

prin:
 ascultarea instrucţiunilor
 acţiune conform instrucţiunilor
 cooperare şi comunicare
Această învăţare informală este instructivă şi distractivă şi dezvoltă:
 conştientizarea spaţiului
 vocabularul,
 controlul fizic şi mental
 încrederea în sine şi încrederea în alţii
 conştientizarea motivaţiilor altor persoane şi a diferitelor situaţii.
39
Povestirile şi crearea poveştilor
Poveştile sunt legate de jocul creativ. Ele alimentează imaginaţia, explorează

speranţele şi temerile, măresc cunoştinţele participanţilor despre lume. Citirea şi
spunerea poveştilor creează o relaţie caldă şi intimă cu beneficiarul. În acest fel
împărtăşiţi împreună o călătorie în care îi puteţi călăuzi în siguranţă. Dacă aveţi la
dispoziţie o cameră confortabilă şi caldă unde ei se pot aduna în jurul dumneavoastră
aceasta ar fi ideală pentru spunerea poveştilor. Poveştile pot fi dezvoltate şi animate
prin introducerea muzicii, efectelor sonore sau a păpuşilor. Ele pot deasemenea
implica în mod activ copiii să ia parte la acţiunea poveştii prin a li se cere să
contribuie la desfăşurarea acţiunii.
Acesta este primul pas spre teatru. Spectacolul nu este ceea ce doresc ei să facă, ei vor
să joace poveşti sau situaţii imaginare pentru ei înşişi. Povestile au rolul de a-l ajuta
pe copil să asimileze experienţele trăite şi realitatea în general. Copilul învaţă să dea
sens lumii din afara lui dar şi să-şi structureze gîndurile.
Povestiri cu mişcare si muzică - exemplu
Puteţi interpreta această poveste sau alte poveşti bine cunoscute pentru un grup.
Oricine va susţine sesiunea trebuie să acţioneze ca regizor şi animator pentru a face
grupul să trăiască acea poveste. Adultul citeşte mai întâi povestea cu voce tare şi apoi
spune: “Acum să vedem ce putem face noi. Cine vrea să fie Păcală ?” şi cineva se
oferă voluntar. La fel se procedează şi pentru boier, soţia acestuia, căruţă şi cai. Apoi
adultul cere grupului să se gândească la o muzică potrivită pentru acompanierea
poveştii, se aleg instrumente muzicale şi se repetă până când sunt pregătiţi să
interpreteze povestea.
Păcală şi boierul
A fost o dată ca niciodată într-un sat un om iute la minte şi tare glumeţ, care păcălea
mereu pe cei întâlniţi în cale. Sătenii i-au spus atunci Păcală. Şi i s-a dus vestea lui
Păcală prin toate satele din jur.
Un boier din vecini, care se credea mare şi tare deştept, aflând de Păcală râdea în
barbă şi-şi spunea:
“O fi păcălind el prostimea, dar pe mine nu mă poate păcăli!”
Şi zicând acestea îşi luă boieroaica, curtenii, vizitiul şi se urcară cu toţii în trăsură să
plece în căutarea lui Păcală.
(Muzică, care imită trăsura şi caii, făcută de adulţi/copii cu instrumentele

muzicale.)
În timpul acesta Păcală se odihnea la umbra unui copac. Auzind deodată o trăsură
apropiindu-se, se ridică în picioare şi se rezemă cu o mână de copacul gros. Boierul
porunci vizitiului să oprească lângă copac.
40
Boierul: “Ziua bună omule!”

Păcală: “Bună să-ţi fie inima boierule!” îi răspunse Păcală rezemându-se mai
departe de copac.
Boierul: “Îl caut pe Păcală. Am auzit că e tare glumeţ şi păcăleşte pe toată
lumea. Îl caut să mă păcălească şi pe mine.”
Păcală: “Apăi, boierule, eu sunt Păcală, dar nu te pot păcăli astăzi.”
Boierul: “Da’ de ce?”
Păcală: “Păi n-am păcăliciul la mine.”
Boierul: “Da’ unde-i?”
Păcală: “Acasă.”
Boierul: “Du-te şi-l adu.”
Păcală: “Nu pot, boierule, că trebuie să ţin copacul ăsta să nu cadă.”
Boierul: “Apăi lasă că-l ţin eu.”
Păcală: “Îi greu, boierule.”
Boierul: “Ia veniţi măi toţi încoace! Şi, coborându-se din trăsură, luă cu el
curtenii, vizitiul şi, cu boieroaica în frunte, începură să împingă din
răsputeri copacul.”
Muzică, care să imite efortul tuturor.
Păcală plecă agale, chipurile, către casă.
Boierul: “Du-te mai repede, omule! îi strigă boierul.”

Păcală: “Nu pot boierule, aşa mi-i mersul.”
Muzică, care să imite mersul lui Păcală.
Boierul: “Apăi urcă-te în trăsură şi du-te mai repede c-am ostenit de pe-acuma.”
În timpul ăsta, boierul şi ai lui asudau care mai de care, împingând copacul.
Toţi imită efortul depus pentru împingerea copacului cu muzică potrivită.
Vizitiul luă o mână de pe copac să-şi şteargă năduşeala. Boierul strigă la dânsul:
Boierul: “Ce faci, omule, vrei să cadă copacul?”
Dar băgă de seamă că nimic nu se-ntâmplă.
Boierul: “Ia daţi toţi drumul la copac!“
Şi, într-adevăr, copacul rămase neclintit.
Boierul: “Vai, vai, vai! Vai de capul meu! M-o păcălit şi pe mine Păcală.”
Sunete muzicale pentru exprimarea surprinderii boierului.
Şi astfel rămase Păcală cu trăsura boierului şi cred că se mai plimbă şi acuma. Ia

uitaţi-vă pe fereastră: nu-i el ?
41
Muzică, care să imite trăsura şi caii
Na’ că v-am păcălit şi eu!
Povestea este simplă şi distractivă. Copiilor şi adulţilor le face plăcere să o

dramatizeze.
Masaj în paşi de poveste
Necesar: cremă de corp, ulei volatil de diverse esenţe, un mic pulverizator, pernuţa.
Un beneficiar stă faţă în faţă cu Lucrătorul, pe scaun, într-o poziţie comodă. Se
pulverizează apa amestecată cu esenţă, în cantitate foarte mică, deasupra capului
beneficiarului. Apoi se începe masajul. De ex. pernuţa este aşezată sub cotul
beneficiarului. Lucrătorul lucrează cu mâna respectivă. El aplică crema, masând cu
mişcari delicate de la cot până la vârful degetelor, pe amblele feţe ale mâinii circa 5
minute. Masajul se face după aceea şi pentru fiecare deget, în parte, circular.
După această etapă, beneficiarul se întoarce cu spatele la lucrător. În paşi de poveste

se începe o nouă etapă din masaj.
Pe spatele beneficiarului prin masaj imităm diverse forme (ex. cifre, inimioare) sau
acţiuni (mersul personajului, săritul personajului) relatate în povestea pe care
lucrătorul o prezintă cu voce tare.
Exemplu de masaj în pas de poveste
Lucrătorul spune “Şoricelul Chiţ Chiţ Chiţ”- lucrătorul masează circular conturul
spatelui beneficiarului;
Lucrătorul spune “merge la plimbare” –lucrătorul presează palmele alternativ pe
spatele beneficiarului imitând mersul.
Lucrătorul spune “Ceasul face Tic- Tac:- lucrătorul apasă alternativ palmele presând
uşor diverse părţi ale spatelui beneficiarului.
Lucrătorul spune “Este ora 1” – lucrătorul masează spatele în forma de cifra 1.
Exerciţiul se repetă de mai multe ori, până la ora dorită. Pentru fiecare oră se creează
o activitate/ formă care poate fi imitată prin masaj pe spate. (ex. o inima şi săritura
şoricelului, un caşcaval şi ronţăitul, o grădină cu flori şi alergatul prin grădina etc).
Efectul este de relaxare şi amuzament. Beneficiarul poate fi întrebat ce “să mai facă
şoricelul”.
Teatru forum
Teatrul forum este un instrument de intervenţie sociala.La prima vedere, Teatrul

Forum ar părea o formă de teatru; dar nu orice fel de teatru, ci forum. Principiul
42
teatrului forum este simplu : teatrul nu păstrează o linie de demarcaţie atît de clară
între actori şi spectatori, spectatorii devin actori şi fantezia scenei se întrepătrunde cu
realitatea.
Atunci când este bine făcut, teatrul captează atenţia spectatorilor, îi fascinează, îi
introduce în lumea pe care o prezintă. El provoacă audienţă, o determină să-şi
concentreze atenţia asupra subiectului expus, o instigă să se implice activ în
experienţă.
Implicarea activă a oamenilor într-o situţie dată presupune că nu numai mintea este
pusă în mişcare, dar şi emoţiile sunt investite în acel moment. Această caracteristică
specială a teatrului de a provoca emoţii în oameni este ceea ce îi permite acestei
metode să aducă în prim plan reflecţii, idei şi trăiri, într-o manieră pe care educaţia
tradiţională nu o poate face.
Însă, condiţia de bază pentru acest lucru să se întâmple rămîne de a găsi un limbaj pe
care spectatorii să îl înţeleagă şi care să le fie familiar.Teatrul Forum îşi propune să
ilustreze o situaţie de opresiune la care protagonistul nu ştie cum să facă faţă şi prin
urmare are parte de un sfârşit tragic.Spectatorii sunt apoi invitaţi să înlocuiască
protagonistul şi să exprime –jucând, nu rămânând pe scaun –soluţiile posibile pentru
rezolvarea situaţiei. Actorii trebuie în consecinţă să răspundă atitudinii spectatorilor
improvizând reacţii la atitudinea lor. Pe scenă se creează treptat o nouă realitate a
personajelor. Este ceva ce oamenii înţeleg. Spectatorii văd, gândesc, simt,participă,
corectează, creează.
Teatru Forum permite analiza sinceră a modului în care pot fi folosite în viaţa reală
sugestiile primite.Toţi spectatorii au dreptul de a interveni propunându-şi părerile,
ideile, strategiile menite să producă schimbarea spre bine.
Teatrul Forum este o formă de teatru interactiv ,care porneşte de la o situaţie dată în
rezolvarea căreia încearcă să implice publicul spectator.Acesta poate opri
desfăşurarea piesei în orice moment, propunând soluţii de rezolvare pe care este apoi
invitat să le joace chiar el pe scenă.
Una dintre regulile “de fier”ale Teatrului Forum este de a concentra atenţia asupra
ideii că schimbarea poate şi trebuie să pornească în primul rând de la noi înşine.
Teatrul Forum poate fi folosit în şcoli, centre comunitare, asociaţii şi fundaţii, etc.
În loc de a rămâne pasivă, audienţa devine activă -spectatorii devin ”actori“- care
creează soluţii alternative şi controlează acţiunea dramatică. Scopul forumului nu este
de a găsi soluţii ideale la problemele sociale existente, ci de a inventa noi variante de
rezolvare a situaţiei date.
Folosirea păpuşilor
Folosirea teatrului de păpuşi este un mijloc de dezvoltare a exprimării şi a comunicării

cu copiii şi adulţii, în cazul în care există dificultăţi în exprimarea verbală directă.
43
Teatrul de păpuşi este integrat, de obicei, în practica stimulării prin teatru şi nu este
considerată o practică de sine stătătoare.
Pe măsură ce copilul creşte, jocul imaginativ devine teatru şi teatrul începe să devină
spectacol. Jocul cu păpuşi este o metodă înţeleasă de beneficiari.
Începeţi simplu, folosind poveşti bine cunoscute din regiunea dumneavoastră.

Păpuşile pot fi făcute din aproape orice, iar cele care se folosesc pentru umbre
pot fi făcute simplu din desenele lor. Cu câteva linguri, furculiţe şi o farfurie din
plastic pe care se pun ochii şi gura, apoi se fixează pe un băţ, se poate realiza o
păpuşă (un personaj dintr-o poveste). Păpuşile pot fi cât mai simple deoarece
experienţa creativă constă în mişcare şi poveste.
Marionetele sofisticate sunt atractive pentru adulţi şi sunt folosite la Centrul de

la Gîşteni- prezentat deseori ca exemplu. În orice caz potenţialul lor creativ este
limitat pentru că aceste păpuşi doar dansează pe muzică. Manipularea este o
realizare, dar dintr-un punct de vedere al scopului sesiunii, nu dezvăluie sau
permite păpuşarilor să-şi spună propria poveste.
Spectacolele de umbre cu păpuşi utilizează atât arta vizuală cât şi povestirea şi

teatrul. Este simplu să transformi desenele în păpuşi şi să le mişti în spatele unui
cearşaf, cu soarele ca sursă de lumină.
Păpuşile au calitatea de a-i face pe oameni să se exteriorizeze, încurajându-i să

transpună viaţa într-un obiect fără viaţă, împrumutând caracteristici fie
asemănătoare sau total diferite personalităţii lor. Păpuşile măresc puterea
imaginaţiei, se pot realiza lucruri imposible cum ar fi înotul pe fundul oceanului,
căutarea comorilor scufundate sau pilotarea unui avion care zboară spre o altă
ţară şi toate astea apar dintr-o dată în faţa ochilor. Spectacolul cu păpuşi poate fi
interpretat şi este un mijloc de comunicare în care orice este posibil.
Când facem o poveste cu un grup putem începe întrebând cine sau ce le-ar place să fie
dintr-o temă aleasă. Apoi ei trebuie să conştientizeze acea persoană sau lucru ori de
câte ori apare în poveste, printr-o acţiune simplă cum ar fi ridicarea în picioare. Pe
parcursul poveştii alţi membri ai grupului vor avea idei noi de adăugat în anumite
situaţii, deci povestea va fi dezvoltată de fiecare. Ascultând fiecare partea sa de
poveste există certitudinea că ei se concentrează, toţi având cel puţin o parte minimă
de jucat în poveste.
Treptat, învăţaţi beneficiarii să se prezinte pe sine şi ideile lor unui grup restrâns de
colegi. Beneficiarii învaţă să vorbească pentru ei înşişi, să prezinte ceva ce are sens
pentru ei şi să comunice şi altora.
Exemplu : Dramatizare si confectionare de masti

Lucrătorul spune beneficiarilor o poveste simplă. După expunerea poveştii,
beneficiarii au la dispoziţie materialele necesare confecţionării măştilor: carton,
creioane, foarfece, bandă adezivă, beţişoare, material textil divers colorat, lână, blană
etc. Fiecare îşi va alege un personaj sau un element din poveste astfel încât la
dramatizare să participe toată lumea şi povestea să decurgă normal. Se poate alege şi
un povestitor. Măştile vor fi confecţionate simplu doar prin conturarea cu creionul.
44
Se va decupa masca dupa contur şi se va aplica materialul textil peste suprafaţa

cartonului. Detaliile personajului vor fi aplicate peste acest material textil ( nas, ochi,
gură). La aceste măşti se pot aplica şi părţi mişcătoare cum ar fi: păr, codiţe, rochii,
pantaloni . Personajul poate fi confecţionat fie având corpul întreg, fie numai capul.
Măştile vor fi manipulate cu ajutorul unor beţişoare prinse pe spatele acestora cu
banda adezivă. Dramatizarea poveştii va avea loc în spatele unui cadru special (ex:
polistiren) prevăzut cu nişte orificii prin care se poate scoate mână şi manipula masca.
Acţiunea se va desfăşura conform expunerii poveştii de către povestitor. Ordinea
intrării personajelor va fi dictată tot de către narator. Beneficiarii trebuie să vorbească
tare şi clar şi să ţină masca cu faţa către spectatori. Ieşirea din scena se face discret, în
momentul în care personajul respectiv şi-a terminat rolul.
Improvizaţia
Improvizaţia se dezvoltă direct din jocul creativ şi poate fi rezumată într-un citat al
poetei americane Marianne Moore, “ Noi vrem grădini imaginare cu broaşte adevărate
în ele.”
Improvizaţia este şansa “de a fi ceea ce nu eşti”, de a experimenta cu o altă

personalitate sau cu una apropiată, de a te pune pe tine în locul altuia. Prin acest
proces se pot explora probleme cotidiene ale beneficiarilor şi reprezintă o modalitate
sigură de a le face într-o manieră non- personală. O situaţie poate avea interpretări
diferite şi participanţii pot începe să vadă că într-un fel sau altul o problema. Aşadar ei
au o înţelegere mai profundă a problemei şi a implicaţiilor sale morale. Uneori o
persoană va defini starea morală a grupului. Aceste exerciţii au o valoare educaţională
mult mai profundă decât jocul.
Adulţilor cu dificultăţi de învăţare le place improvizaţia iar unii, în special cei cu

sindromul Down, sunt foarte buni. O improvizaţie poate dura câteva ore fiind jucată
de-adevăratelea, fără să se dea atenţie spaţiului teatral sau publicului. Deseori va
începe destul de încet până oamenii îşi găsesc personajele şi rolurile, apoi pot fi aduse
noi instrucţiuni de un spectator care s-a implicat în poveste. Este sarcina practicianului
sau a lucrătorului prin arte combinate să urmărească ce se întâmplă şi să fie capabil să
prezinte grupului. Acesta trebuie să vadă dacă acţiunea nu scapă de sub control sau
dacă o persoană domină situaţia.
Această acţiune poate fi începută cu adulţi, oferindu-le situaţii simple şi limitând

numărul participanţilor la două sau trei persoane. Este bine dacă liderul este invitat de
grup să i se alăture.
Oricum, nu aşteptaţi să se întâmple miracole până când jocurile simple de

improvizaţie nu au fost practicate şi înţelese. Aceste jocuri vor oferi lucrătorului prin
arte şi participanţilor încredere şi plăcere în desfăşurarea acestor activităţi.
45
Beneficiile jocului imaginativ, poveştilor şi teatrului
Jocul imaginativ ajută beneficiarii să-şi dezvolte încrederea în forţele proprii şi le

dezvoltă flexibilitatea în posibilele răspunsuri la încercări noi.
Beneficiarii care au experimentat jocurile teatrale, improvizaţia sau teatrul de păpuşi

pot deveni, în timp, gata să joace pentru alţii. Dacă aceste spectacole sunt plăcute ele
vor demonstra realizările persoanelor cu dizabilităţi şi vor avea un impact pozitiv.
Acest lucru este necesar pentru a se începe schimbarea atitudinii opiniei publice în
ceea ce priveşte dizabilitatea. Oricum, spectacolele pot fi folosite pentru a arăta
problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi să dezvăluie o parte din
dorinţele şi ambiţiile lor în viaţă. Ei încep să vorbească în numele lor, în modul lor
personal. Pentru spectacolele formale de acest tip, este nevoie de obicei de un
specialist pregătit în teatru sau artă care să ajute la prezentare.
46

Suport de Curs Terapie Prin Joc

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Terapie Prin Joc

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnici de stimulare prin arta combinata

Tehnici de stimulare prin artă combinată

1. Stimulare prin mişcare

Lumea se desfăşoară progresiv în faţa copilului, prin experienţe senzoriale şi motrice.

Programele de mişcare încearcă să recreeze primul mediu stimulativ prin

Stimularea prin mişcare vizează parcurgerea unui program structurat conţinând

Obiective principale ale stimulării prin mişcare :

- consolidarea deprinderilor motrice de bază,

- însuşirea corectă a schemei corporale,

Metodele de lucru se bazează pe mişcări naturale şi dorinţa copiilor de a interacţiona

Programul de stimulare prin mişcare se focalizează la început pe corp, utilizând

Stimularea prin mişcare fără aparate de gimnastică

Stimularea prin mişcare fără echipament de gimnastică se bazează pe mişcarea

În programele de mişcare fără aparate de gimnastică se pot folosi materiale auxiliare

Structura unei sesiuni:

 cântecul de “Salut”, în care se foloseşte numele fiecărei persoane - ca recunoaştere

 transmiterea atingerii: un exerciţiu care se realizează pe fond muzical, participanţii

 cântecul de “La revedere” care marchează finalul sesiunii.

O gamă variată de activităţi are un rol substanţial în dezvoltarea lor fizică şi

Exemple generale (exerciţii şi jocuri)

Exerciţiu de prezentare personală folosind mingea

Exerciţiu de prezentare personală folosind cercul

Exerciţii derulate în perechi

Folosind mingea şi cercul

Acest exerciţiu se desfăşoară în perechi. O persoană va ţine cercul şi cealaltă va ţine

Folosind două mingi mici

Formă şi mişcare folosind elasticul

Exerciţiu pentru încredere

Astfel de exerciţii sunt desfăşurate în perechi, pe un fond muzical de relaxare. Unul

Dans în pereche folosind voaluri

În acelaşi timp alte 2 perechi se pot alătura dansului încercând să coopereze şi să

Stimularea prin mişcare folosind aparatele de gimnastică

Scopul este de a dezvolta relaţii interumane, conştientizarea corpului, de a satisface

Exerciţiile fizice, mişcarea şi jocurile sunt importante pentru dezvoltarea fizică şi

Când folosim activităţi ce implică mişcarea conştientizăm modul în care activitatea

Rolul aparatelor de gimnastică:

 dezvoltarea coordonării ochi-picior;

 dezvoltarea pensei manuale ;

 dezvoltarea deprinderilor de bază de mers ;

 dezvoltarea mişcării laterale ;

 dezvoltarea echilibrului şi a mersului ;

 dezvoltarea unghiului corect de plasare a piciorului pentru copiii mici ;

 dezvoltarea treptată a deprinderilor de coordonare şi locomotorii pentru toate

 dezvoltarea caţărării, balansului, şi a deprinderii de târâre, etc.

Aparatele din burete

Componentele acestui grup de aparate sunt concepute pentru a se completa unele cu

Tipuri de aparate moi, din burete

 forme triunghiulare, dreptunghiulare, cilindre mari, mijlocii şi mici

Alte componente ale echipamentului

Circuitele de gimnastică - descrierea unui circuit

O sesiune de stimulare prin mişcare folosind aparatele de gimnastică

Sesiunile de lucru se desfăşoară în etape şi se bazează pe lucrul în echipă. Când

Beneficiarii sunt invitaţi să folosească aparatele de gimnastică asamblate în circuit –

sau alt rol imaginativ. Fiecare membru al proiectului supraveghează cu atenţie

La început e posibil ca aceşti beneficiari să fie timizi şi să nu participe la activităţile

Când un grup soseşte lângă circuit, spuneţi-le întotdeauna să şe aşeze. Explicaţi-le pe

Încurajaţi beneficiarii înainte de porţiunea de circuit cu scări, plăci de echilibru.

Deşi echipamentul IMPART de gimnastică a fost donat de către o organizaţie

Aparatele de lemn (scări, tobogane, etc.) pot fi confecţionate în ateliere de tâmplărie

Programul este foarte puternic influenţat de atitudinea personalului: modul în

Programele trebuie să ofere activităţi şi stimulare potrivite vârstei şi abilităţilor

Pacienţii mai abili dansează şi desfăşoară jocuri de mişcare. Aceasta încurajează

Numele Obiective Activitate