Sunteți pe pagina 1din 45

Spectromicroscopie UV-VIS

II.5.

SPECTROMICROSCOPIA
MOLECULARĂ ÎN DOMENIUL
VIZIBIL

II.5.1. Definiţie şi clasificarea

Spectromicroscopia este o tehnică combinată care valorifică concomitent


informaţiile spectrale şi microscopice din radiaţia electromagnetică ce
trece printr-o proba de analizat transparentă sau care se reflectă de pe
materie opacă. Avantajele spectromicroscopiei faţa de analiza
spectrometrică şi microscopică, practicate fiecare separat, sînt legate de
faptul ca odată cu examinarea imaginii microscopice a unei zone se
poate efectua concomitent şi analiza spectrometrică a acelei zone
determinîndu-se compoziţia chimică calitativă şi cantitativă a acesteia. De
asemenea, spectromicroscopia face posibilă urmărirea unor cinetici
chimice şi biochimice din punct de vedere al compoziţiei chimice a
reactanţilor şi produşilor de reacţie în strînsă corelare cu evoluţia imaginii
microscopice a speciilor participante. Tot ca vantaj trebuie privită şi

300
Spectromicroscopie UV-VIS

productivitatea dubla faţă de cea realizată la analiza spectrometrică şi


examinarea microscopică practicate fiecare separat. Este evident că
analiza combinată spectromicroscopică în cazul lichidelor se poate face
numai in situațiile în care specia urmărită se găseşte sub formă de
particule microscopice distribuite în lichid. La corpuri solide sau
pulverulente examinarea concomitentă se efectuează fără probleme
deosebite pe principiul analizei radiaţiei reflectate
La ora actuală, există pe piaţă următoarele tipuri de
spectromicroscoape:
- Spectromicroscoape în domeniul spectral vizibil
- Spectromicroscoape în domeniul spectral infraroşu
- Spectromicroscoape Raman
- Spectromicroscoape Röntgen
- Spectromicroscoape de rezonanţă magnetică

II.5.2. Spectromicroscoape de laborator pentru


domeniul vizibil
Aceste echipamente au la bază constatarea că o radiaţie
electromagnetică în domeniul vizibil care a traversat un mediu
transparent sau s-a reflectat de pe un material opac conţine informaţii
spectrale şi imagistice care pot fi analizate fiecare separat după ce
radiaţia luminoasă este scindată cu un sistem optic în două canale optice
independente. Radiaţia luminoasă din fiecare din cele două canale optice
formate are acelaşi conţinut spectral şi imagistic ca şi acela din canalul
optic nedivizat, în schimb intensitatea radiaţiei luminoasă în canalele nou
formate reprezintă jumătate din intensitatea radiaţiei luminoase din
canalul optic nedivizat ceea ce se răsfrînge asupra sensibilităţii
măsurătorilor, cu efect negativ asupra limitei de detecţie la analiza
spectrală. Prin plasarea unui spectrometru pe unul din canalele rezultate
şi a unui sistem video de analiză optoelectronică de imagine pe celălalt

301
Spectromicroscopie UV-VIS

canal optic este posibilă obţinerea concomitentă atît a spectrului cît şi a


structurii microscopice a materiei analizate situată în punctul focal al
microscopului. În figura II.5.1 este prezentată schema de principiu privind
scindarea unei radiaţii luminose în două radiaţii independente ce pot fi
valorificate separat prin analiza spectrală, respectiv prin examinare
microscopică, cea din urmă putînd fi efectuată vizual sau cu ajutorul unui
sistem optoelectronic de analiza de imagine echipat cu o camera video
sau aparat foto digital performant.

Fig.II.5.1. Scindarea unei radiaţii luminoase cu un sistem optic în două radiaţii


independente ce pot fi valorificate concomitent prin analiza spectrală şi examinare
microscopică optoelectronică de imagine. 1-sistem optic de divizare, 2-spectrometru, 3-
spectrogramă, 4-camera video, 5-imagine microscopică, r1-radiaţia luminoasă iniţială, r2,r2 –
radiaţiile luminoase scindate.

Cele mai multe spectromicroscoape de tip modular sînt formate dintr-un


microscop pe care, prin adaptari minimale, se montează un spectrometru
miniatural cu detector Diode-Array, informațiile optice de natură imagistică
şi spectrală fiind prelucrate prin intermediul unui calculator şi a unui soft
specializat. În afară de camera video şi spectrometru, un spectromicroscop
trebuie să dispună de un sistem optic de divizare a radiaţiei luminoase ce
conţine informaţia spectrală și cea microscopică. În figura II.5.2 sînt redate
diferitele modalităţile de divizare folosite la ora actuală în construcţia
spectromicroscoapelor. Din variantele prezentate, cele mai utilizate soluţii

302
Spectromicroscopie UV-VIS

sînt cele cu prisma optică, figura II.5.2.a sau cu fibră optică, figura
II.5.2b.

Fig.II.5.2. Modalităţi tehnice de scindare a radiaţiei luminoase pentru analiza


spectromicroscopică în domeniul vizibil folosind diferite sisteme optice: a-cu prisma optică,
b-cu fibră optică, c-cu oglindă semitransparentă, d-cu un orificiu circular plasat pe o oglindă
cu reflexie totală. 1-spectrometru miniatural cu detecor Diode-Array, 2-camera video, 3-
prisma optică; 4-divizor pentru fibre optice, 5-oglindă semitransparentă; 6- oglindă cu refexie
totală, cu orificiu circular central, 7-colimator optic, r1-fibră optică nedivizată, r2,r3-fibre
optice divizate

Un spectromicroscop se poate prezenta sub forma unui aparat unitar care


realizează ambele funcţii concomitent sau poate fi realizat de utilizator în
cîteva minute folosind o structură modulară formată dintr-un microscop
ce dispune de analiză optoelectronică de imagine, un spectrometru portabil
cu reţea de difracţie fixă şi detector Diode-Array şi unul din sistemele de
scindare a radiaţiei luminose reprezentate în figura II.5.2. Astăzi
majoritatea microscoapelor biologice şi metalografice dispun de analiză
optoelectronică de imagine care presupune un sistem trinocular cu prismă
de divizare, fig.II.5.2.a. Un canal optic este destinat vizualizării imaginii
prin două oculare optice, iar unul din canale destinat montării unei camere
video sau a unui aparat foto digital. Una din cele mai comode și totodata

303
Spectromicroscopie UV-VIS

avantajoase soluţii pentru obţinerea și a unui canal spectrometric, pe


lîngă canalul videomicroscopic specific studiului microscopic, constă în
înlocuirea unui ocular din sistemul binocular cu un dispozitiv cu fibră
optică la fel cu cel din Fig.II.5.12 și Fig. II.5.13. Pentru scindarea radiaţiei
luminose sîn folosite în practică și soluțiile prezentate în Fig.II.5.2.b,c,d,

II.5.2.1 Spectromicroscoape destinate analizei soluțiilor

Acest tip de spectromicroscoape se bazează pe analiza radiaţiei transmise.


În figura II.5.3. este prezentată schema de principiu a unui asemenea
spectromicroscop

304
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig. II.5.3. Schema de principiu a unui spectromicroscop modular cu transmisie destinat


analizei soluţiilor transparente. 1-sursa de radiaţie, 2,3-oglinzi cu reflectie totală, 4,8-
colimatori optici, 5-masa microscopului, 6-prisma optică, 7-camera video, 9-reţea de
difracţie, 10-detector Diode-Array, 11-amplificator electronic, 14-calculator electronic, 15-
imprimantă, MC-modul cuve, C1,C2-cuve cu soluţie de analizat M-microscop, S-
spectrometru, T-tehnica de calcul

modular destinat analizei soluţiilor transparente, a unor structuri biologice


transparente sau a unor materiale polimerice transparente. În acest scop
este folosit un microscop optic biologic (M), ce dispune de cap trinocular
cu prisma 6 şi analiză optoelectronică de imagine printr-o camera video 7,
pe care se montează prin operaţii simple un spectrometru (S) miniatural,
echipat cu un detector Diode–Array 10. Prin scindarea informaţiei optice în
prisma 6 se obţin două canale optice independente, pe unul realizîndu-
se analiza spectrometrică cu spectrometrul (S) şi calculatorul 14 electronic,
iar pe celalalt structura microscopică a probei cu ajutorul structurii
microscopice, a camerei video 7 şi a calculatorul 14 electronic

II.5.2.2. Microscoape fotometrice destinate analizei soluțiilor

Microscoapele fotometrice sînt structuri mixte specializate pe analiza


unui număr limitat de specii spectrometrice dintr-o soluţie, din materiale
solide sau pulverulente. Preţul de cost al acestor structuri de analiză este
mai mic decît cel al spectromicroscoapelor. Un microscop fotometric
foloseşte in locul unui spectrometru cu reţea de difracţie fixă şi detector
Diode- Aray foloseşte un simplu detector tip fotodiodă.

305
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig.II.5.4. Schema de principiu a unui microscop fotometric modular cu transmisie


destinat analizei fotometrice cantitative a unei singure specii chimice sau biologice
concomitent cu urmărirea microscopică. 1-sursa de radiaţie, 3-oglinda cu reflexie totală,
4,8-colimatori optici, 5-masa microscopului, 6-prisma optică , 7-camera video, 11-
amplificator electronic, 12-filtru optic, 13-fotocelulă, 14-calculator electronic, 15-imprimantă,
MC-modul cuve, C1,C2- cuve cu soluţie de analizat, M-microscop, F-fotometru, T-tehnica de
calcul.

În figura II.5.4. este redată schema optică a unei aplicaţii fotometrice


destinată analizei cantitative a unei singure specii chimice sau biologice
concomitent cu urmărirea microscopică. Se observă că în această
structură de analiză spectrofotometrul miniatural S din Fig.II.5.3. este
înlocuit cu o fotocelulă 13.

306
Spectromicroscopie UV-VIS

II.5.2.3. Spectromicroscoape destinate analizei materiei


netransparente

Spectromicroscopia poate fi practicată şi pentru materie


netransparentă de natură solidă sau pulverulentă. Din punct de vedere a
diversităţii problematicii de rezolvat aceasta situaţie este chiar dominantă
faţă de analiza lichidelor. În figura II.5.5 este prezentată schema de
principiu a unui spectromicroscop de reflexie la care radiaţia luminoasă
incidentă cade pe probă, preia de pe suprafaţa acesteia informaţii de
imagistică şi informaţii spectrale şi este

Fig.II.5.5 Schema de principiu a unui spectromicroscop modular cu reflexie destinat


analizei materiei netransparente. 1-sursă de radiaţie, 2,9-colimatori optici, 3-oglindă
semitransparentă, proba opacă de analizat, 5-masa microscopului, 6-prismă optică, 7-
cameră video, 8-oglindă cu reflexie totală, 10-retea de difracţie, 11-detector Diode-Array, 12-

307
Spectromicroscopie UV-VIS

amplificator electronic, 13-calculator electronic, 14-imprimantă, M-microscop, S-


spectrometru, T-tehnica de calcul.

reflectată către un sistem de microscopie optică unde radiaţia este


scindată în două canale optice pe unul realizîndu-se urmărirea şi
înregistrarea imaginii microscopice, iar pe celălalt canal fiind efectuată
analiza spectrometrică a materiei solide analizate. Schema de principiu
este foarte asemănătoare cu schema de principiu pentru
spectromicroscoapele optice cu transmisie, diferenţele constînd în
sistemul de iluminare şi în lipsa cuvelor cu soluţie la spectromicroscopul cu
reflexie, în locul acestora fiind folosite chiar materialele solide de cercetat
sau în cazul cercetării materialelor pulverulente, cuve netransparente şi
nereflectorizante în care este depus materialul urmărit.

II.5.2.4. Spectromicroscoape de fluorescenţă

Atît spectromicroscoapele cu transmisie cît şi cele cu reflexie pot fi


folosite şi pentru studiul fotometric de fluorescenţă concomitent cu
examinarea microscopică a probei. Trebuie specificat că materialele ce
prezintă fluorescenţă se pot găsi în stare lichidă, solidă, pulverulentă sau
gazoasă, ca atare, în funcţie de starea de agregare trebuie aleasă o
structură specifică de analiză spectromicroscopică. La studiul în

308
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig. II.5.6. Schema de principiu a unui spectromicroscop modular cu reflexie destinat


analizei materiei fluorescente pulverulente sau solide: 1-sursă de radiaţie monocromatică,
2,9-colimatori optici, 3-filtru dicroic, 4-proba fluorescentă de analizat, 5- filtru optic cu
lungimea de undă specifică speciei de analizat, 6-prismă optică, 7-cameră video, 8-oglindă
cu reflexie totală, 10-reţea de difracţie, 11-detector Diode-Array,12-amplificator electronic,13-
calculator electronic, 14-imprimantă, M-microscop, S-spectrometru, T-tehnică de calcul.

fluorescenţă sursa de radiaţie policromatică este înlocuită de o sursă de


excitaţie monocromatică de tip led sau diodă laser, iar pentru analiza de
concentraţie se setează prin programul de calcul lungimea de undă
corespunzătoare radiaţiei de fluorescenţă. În traseul luminos spre
dispozitivul optic de scindare se intercalează un filtru optic specific speciei
chimice sau biologice analizate, scopul acestui filtru este cel de separare a
radiaţiei specifice utile pe care o lasă să treacă, de alte lungimi de undă
nespecifice. În figura II.5.6. este prezentată schema de principiu a unui
spectromicroscop modular cu reflexie destinat analizei materiei
fluorescente pulverulente sau solide. Afară de prezenţa filtrului dicroic 3, a
filtrului specific 5 şi a soft-ului specific, structura de analiză

309
Spectromicroscopie UV-VIS

spectromicroscopică a speciilor fluorescente solide sau pulverulente este


identică cu structura de analiză a materialelor netransparente prezentată în
capitolul precedent, vezi şi fig.II.5.5. Pentru analiza materialelor
fluorescente lichide sau solide transparente structura de analiza din
fig.II.5.6 diferă doar prin modul de iradiere de jos în sus astfel încît,
radiaţia monocromatică să treacă prin proba analizată.

II.5.2.5. Cuve şi celule de curgere pentru spectromicroscoape

Atît spectromicroscoapele cu transmisie cît şi cele cu reflexie pot fi


folosite şi pentru studiul spectrofotometric de fuorescenţă concomitent cu
examinarea microscopică a probei. În acest scop, sursa de radiaţie
policromatică clasică este înlocuită de o sursă de excitaţie monocromatică
de tip LED sau diodă laser, iar pentru analiza de concentraţie se setează
prin programul de calcul lungimea de undă a radiaţiei de fluorescenţă
specifică pentru specia de analizat.
La analiza probelor lichide pe structuri spectromicroscopice trebuie avut în
vedere faptul că iradierea cuvelor cu soluţie se face prin peretele de jos al
cuvei şi nu prin peretele lateral aşa cum este cazul la spectrofotometrele
sau fotometrele clasice. Aşa cum este cunoscut, legea Lambert – Beer:

A = a ×b ×c (II.5.1)

unde : A - absorbanţa optică


A - coeficient molar de absorbţie
B - grosimea de strat a lichidului analizat
C - concentraţia speciei chimice analizate

reclamă o grosime de strat absolut constantă de la o probă la alta, lucru


care este uşor de realizat la cuvele clasice cu pereţi plani paraleli şi
iluminare orizontală şi greu de realizat pentru cuvele cu iluminare verticală

310
Spectromicroscopie UV-VIS

aşezate pe masa microscopului. La aceste cuve grosimea de strat este


influenţată de precizia de dozare volumetrică a soluţiei din cauza
impreciziei dozării volumetrice a lichidului. Din acest motiv s-au dezvoltat
module de cuve speciale de tipul celor din figura II.5.7 şi figura II.5.8
destinate aplicaţiilor spectromicroscopice de transmisie. Aceste module
conţin cel putin doua cuve C1,C2, (fig.II.5.7 ), corpul lor

Fig.II.5.7. Modul cu două cuve folosit la spectromicroscoapele modulare cu transmisie,


destinat analizei soluţiilor transparente: 16-corpul modulului, 17-lamela subţire din sticlă
pentru îndepărtarea excesului de solutie, C1-cuva pentru solvent, C2-cuva pentru soluţia de
analizat, c1-canal pentru preluarea excesului de solvent şi de soluţie de analizat, b-grosimea
de strat lichid

16 fiind confecţionat din metacrilat de metil transparent prin injecţie în


matriţă. După umplerea în exces a celor două cuve cu solvent, respectiv
cu soluţie de analizat, astfel

311
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig.II.5.8 Modul cu opt cuve, folosit la spectromicroscoapele modulare cu transmisie,


destinat determinării grosimii optime de strat şi a concentraţiei limită de liniaritate la analiza
soluţiilor transparente, 19-lamelă subţire din sticlă pentru îndepărtarea excesului de soluţie,
C1.....C8-cuve pentru soluţie de analizat, c3-canal pentru preluarea excesului de solvent şi
de soluţie de analizat, b-grosimea de strat lichid, 20-corpul modulului

încît lichidul să formeze un menisc convex la limita superioară a cuvelor,


se împinge lamela 17, din sticla optică, tangent cu suprafaţa peretelui
superior astfel ca excesul de solvent şi de lichid de analizat să fie refulat în
canalul colector c1, în felul acesta obţinîndu-se o grosime strat b bine
definită. Iradierea volumului de lichid din cele două cuve în vederea
fotometrării se face pe rînd fără ca lamela 17 din sticlă optică să fie
îndepărtată, radiaţia trecînd şi prin aceasta. Pentru mărirea productivităţii
la analize s-au construit module cu pînă la opt cuve înseriate toate avînd
aceeaşi grosime de strat b. De asemenea, s-a dezvoltat un modul special
cu opt grosimi diferite de strat, modul prezentat în figura 6. Acest modul
foloseşte determinării rapide a limitei de liniaritate a legii Lambert Beer din
punct de vedere a concentraţiei şi a grosimii de strat. În acest scop cuvele
C1.....C8 se umplu în exces uşor cu soluţie preparată cu substanţă pură,
de o anumită concentraţie a speciei chimice urmărite, se îndepărtează
excesul cu lamela 19 şi se fotometrează pe rînd cuvele cu soluţie

312
Spectromicroscopie UV-VIS

măsurînd absorbanţa optică A a fiecărei cuve, după care se varsă soluţia


din cuvele modulului, se spală cu apă bidistilată şi se umplu cuvele din

Fig.II.5.9. Familia de curbe obţinută cu ajutorul spectromicroscopului de transmisie şi a


unui modulul de cuve în trepte în scopul determinării limitei de liniaritate a legii Lambert
Beer din punct de vedere a concentraţiei şi a grosimii de strat.

nou cu soluţie de alta concentraţie cunoscută a aceleiaşi specii. În final se


reprezintă, manual sau electronic, valorile de absorbanta (A) în funcţie de
concentraţia (c) şi de grosimea de strat (b) rezultînd o familie de curbe de
natura celei din figura II.5.9. Prin stabilirea punctului limitei de liniaritate
pentru fiecare curbă şi unirea acestor puncte se obţine o linie care
stabileşte limita de liniaritate pentru concentraţie şi grosimea de strat
pentru specia chimică analizată. Odată stabilite aceste limite, operatorul
poate lua decizia optimă în alegerea dimensiunii cuvei sau a concentraţiei
care să permită determinările în limitele liniarităţii legii Lambert-Beer.

313
Spectromicroscopie UV-VIS

Pentru studiul spectromicroscopic al soluţiilor tulburi în condiţii de


laborator poate fi folosită soluţia prezentată în figura 10, la care transmisia
informaţiilor se realizează cu un sistem de fibră optică 12, 26, pentru probele
25 fiind folosite nişte cuve 24 cu grosimea stratului de soluţie studiat de 1
mm.

Fig.II.5.10. Schema de principiu a spectromicroscopului folosit la studiul spectrofotometric


al soluţiilor tulburi în cuve lamelare subţiri deschise. 1-sursa de radiaţie, 7-spectrometru cu
reţea de difracţie fixă şi detector Diode - Array, 8-spectrogramă, 9-cameră video, 10-imagine
microscopică, 12-fibră optică 13-lentilă colimatoare, 24-cuvă lamelară din sticlă, 25-soluţie de
analizat, 26-fibră optică, 27-lentilă de focalizare.

Pentru studiul spectromicroscopic continuu al soluţiilor tulburi, in situ, este


recomandat spectromicroscopul prezentat în figura II.5.11.

314
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig.II.5.11. Schema de principiu a spectromicroscopului folosit în studiul spectrofotometric


al soluţiilor tulburi în cuve lamelare subţiri închise, cuplate în by-pass într-un proces
tehnologic, pentru analiză continuă in-situ, în regim on-line, 1-sursă de radiaţie, 7-
spectrometru cu reţea de difracţie fixă şi detector Diode-Array, 8-spectrogramă, 9-cameră
video, 10-imagine microscopică, 12-fibră optică, 13-lentilă colimatoare, 26-fibră optică, 27-
lentilă de focalizare, 28-soluţie de analizat în curgere provenită din procesul tehnologic, 29-
celulă de curgere capilară din sticlă, 30-pompă peristaltică, 31-reactor chimic, biochimic sau
rezervor ce conţine materia lichidă de analizat

Soluţia de analizat provenită dintr-un reactor chimic, reactor biochimic sau


rezervor 31 este trimisă de către o pompă peristaltică 30 în regim de by-
pass printr-o celulă de curgere capilară 29 din sticlă, unde este traversată
de un fascicul luminos policromatic provenind de la o sursă 1 de radiaţie
policromatică ce preia în mod continuu din proba 28 de analizat structura
microscopică a particulelor în suspensie precum şi compoziţia spectrală a
mediului lichid prin intermediul unei lentile de focalizare 27, cuplată la o fibră
optică 26 care se scindează ulterior în două fibre optice. De la una din
fibrele optice scindate este decodată informaţia spectrometrică cu ajutorul
unui spectrometru cu reţea de difracţie fixă şi detector Diode–Array, iar de pe
cealaltă este decodată informaţia de imagistică spectrală cu ajutorului unui
detector CCD, al unei camere video sau a unui aparat foto digital, rezultatul

315
Spectromicroscopie UV-VIS

fiind în primul caz o spectrogramă 8 a mediului lichid purtător, iar în cel de-al
doilea caz o imagine microscopică 10 a particulelor în suspensie. Acest tip de
studiu spectromicroscopic permite studii cinetice continue în funcţie de
diverşi parametri de proces.

II.5.2.6. Dispozitive optice folosite la spectromicroscoapele de


laborator

Dispozitivul optic din figura II.5.12 se referă la o structură opto-


mecanică destinată adaptării unui sistem spectrometric modular portabil,
echipat cu fibră optică, unui microscop clasic cu sistem optoelectronic de
achiziţie de imagine pentru a putea realiza examinări microscopice
concomitent cu analize spectrometrice, figura II.5.13. În acest scop
este folosit un echipament ce poate fi montat pe tubul (2) optic al oricărui
microscop sau stereomicroscop în locul unui ocular al acestuia.

Fig.II.5.12. Vedere cu secţiune a dispozitivului de


adaptare spectrometric. 1-tub de adaptare la canalul
optic, 2-tub optic aparţinînd unui microscop sau
stereomicroscop binocular sau trinocular, 3- corpul
dispozitivului optic de adaptare, 4-tijă, 5-fibră optică,
6-înveliş polimeric, 7-lentilă optică, 8- piuliţă de
blocare;

Dispozitivul optic este format dintr-


un tub de adaptare 1 în care se găseşte
înfiletat un alt corp 3, iar în acesta se
găseşte înfiletată la rîndul ei o tija 4 în
centrul căreia se găseşte o fibră 5 optică
protejată de un înveliş 6 polimeric,
dispozitivul mai conţine o lentilă 7 optică
şi o piuliţă 8 de blocare, iar sistemul
spectrometric de tip miniatural compact

316
Spectromicroscopie UV-VIS

este format dintr-o lentilă 9 optică condensoare, o reţea 10 de

Fig. II.5.13. Schema de principiu a canalului spectrometric realizat cu dispozitivul optic de


adaptare: 1-tub de adaptare la canalul optic, 2-tub optic aparţinînd unui microscop sau
stereomicroscop binocular sau trinocular, 3-corpul dispozitivului optic de adaptare, 6-înveliş
polimeric, 7-lentilă optică, 9-lentilă optică condensoare, 10-reţea de difracţie fixă,11-oglindă
optică plană de reflexie, 12-detector de tip Diode-Array, 13-interfaţă de tip USB, 14-cablu
electric, 15-calculator electronic

difracţie fixă, o oglindă 11 optică plană de reflexie, un detector 12 de tip


Diode-Array şi o interfaţă 13 de tip USB conectată printr-un cablu 14
electric la un calculator 15 electronic.

II.5.3. Spectromicroscoape portabile

Spectromicroscoapele portabile au aplicaţii deosebite pentru


analiaza in situ a materiei solide, dar pot fi folosite în unele situaţii şi
pentru analiza soluţiilor colorate, mai ales a celor concentrate. Aplicaţiile
se întind de la controlul calităţii alimentelor solide la forensică, la

317
Spectromicroscopie UV-VIS

atestarea autenticităţii operelor de artă, la controlul drogurilor, la analiza


mineralogică etc. În figura II.5.14 este prezentată schema de principiu, în
figura II.5.15 o vedere a sondei aparatului portabil, în figura II.5.16a, o
vedere a aplicaţiei privind folosirea spectromicroscopului portabil la
spectrofotometrarea pe verticală a soluțiilor, iar în figura II.5.16b, o
vedere a aplicaţiei privind folosirea spectromicroscopului portabil la
spectrofotometrarea şi examinarea microscopică a stratului limită pe
verticală la recipiente, reactoare chimice sau biochimice.
Spectromicroscopul portabil în structura sa de bază se compune
dintr-o sonda S, o parte E electronică şi un calculator C portabil ce
dispune de soft specific. Sonda E este formată dintr-un corp 2 cilindric în
interiorul căruia o fibră 3 optică se divide în douăsprezece fibre 41-12 optice
dispuse radial în jurul unei alte fibre 5 optice centrale, un grup 6 de
lentile optice de focalizare, prevăzute cu o armătură 7 filetată, o piuliţă 8 de
blocare şi un divizor 9 optic ce împarte radiaţia în două fibre optice 10 şi
11. Partea E electronică este formată la rîndul ei dintr-o sursă 12 de
radiaţie policromatică, un spectrometru 13 miniatural cu reţea de difracţie
fixă şi detector Diode-Array şi o camera 14 video miniaturală. Acest
aparat dispune şi de posibilitatea de lucru pe verticală folosită la
inspectarea microscopică a depunerilor sau a coroziunii pereţilor
recipientelor adînci umplute cu lichid precum şi analizei spectrometrice a
compoziţiei chimice a lichidului din imediata vecinatate a peretelui. În
această execuţie corpul 2 al aparatului este fixat perpendicular pe o tijă
telescopică ce poate asigura lungimi de pînă la ordinul metrilor.

318
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig.II.5.14. Schema de principiu a unui spectromicroscop portabil. 1-materialul cercetat, 2-


corpul cilindric al sondei, 3-fibră optic de iluminare, 41-12-fibre optice de iluminare obţinute
prin divizarea fibrei optice (3), 5-fibră optică centrală, 6-lentile de focalizare, 7-armatură
filetată, 8-piuliţă de blocare, 9-divizor optic, 10,11-fibre optice, 12-sursă de radiaţie
luminoasă, 13-spectrometru miniatural cu detector Diode-Array, 14-cameră video
miniaturală, f-punct focal, S-sondă, E-parte electronică, C-calculator portabil cu soft
specific.

319
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig.II.5.15. Vederea sondei unui spectromicroscop portabil și secțiune prin sondă 1-


materialul cercetat, 2-corpul cilindric al sondei, 3-fibră optică de iluminare, 41-12-fibre optice
de iluminare obţinute prin divizarea fibrei optice (3), 5-fibră optică centrală, 7-armatură
filetată, 8-piuliţă de blocare, f-punct focal

Aplicaţia pentru spectrofotometrarea soluțiilor la diverse adîncimi, fig.


19a, se compune dintr-un optocuplor 15, un corp 16 prelungitor pentru
fibrele 41-12 și 5 optice, corp care este prevăzut la partea inferioară cu un
dispozitiv 17 optic ce prezintă o fereastră f de inundare şi o oglindă 18
miniaturală pentru reflectarea fasciculului luminos după ce a trecut printr-o
grosime de strat de soluție de analizat egală ca valoare cu deschiderea
ferestrei f.

320
Spectromicroscopie UV-VIS

Aplicaţia pentru spectrofotometrarea şi examinarea microscopică a


depunerilor pe pereţii reactoarelor chimice, a schimbătoarelor de căldură
precum şi pentru spectrofotometrarea stratului lichid limită cu aceşti pereţi,
fig.19b, se compune dintr-un optocuplor 15, un corp 16 prelungitor pentru
fibrele 41-12 și 5 optice, corp care este prevăzut la partea inferioară cu un
dispozitiv 19 optic ce conţine o oglindă 20 cu reflexie totală pentru
devierea radiației luminoase spre lentila 6 a armăturii 7 filetate, radiaţia
focalizată în punctul focal f reflectîndu-se din zona stratului 21 limită dintre
lichidul cercetat și peretele 22 al reactorului sau recipientului de stocare.
Modul de lucru cu spectromicroscopul în structura de bază este
următorul: se pornește partea electronică E și calculatorul C după care se
ia sonda S în mînă și se apropie încet partea frontală a acesteia de
materialul 1 de analizat. Pentru achiziţia automată a datelor este necesar
ca zona examinată să se găsească tot timpul în punctul focal f al
obiectivului optic al spectromicroscopului portabil. În acest scop, pe tot
timpul deplasării manuale a sondei S spre materialul 1 analizat are loc în
mod automat, prin intermediul soft-ului specific, derivarea valorii
intensităţii fotocurentului în funcţie de timp. În punctul focal intensitatea
radiaţiei luminoase reflectate este maximă, ca atare şi fotocurentul mediu
Imed dat de sensorul CCD al camerei video are valoare maximă, iar
valoarea derivatei a 1-a intr-un maxim are întotdeauna valoarea zero,
ceea ce în cazul concret duce la expresia:

dI med
=0 (II.5.2)
dt

Ca atare, atingerea valorii zero a derivatei fotocurentului în funcţie de timp


poate fi folosită pentru achiziţia automată a spectrului şi a imaginii într-
un timp de cca 1/50 secunde, momentul achiziţiei şi confirmarea
acesteia fiind semnalizate sonor de către difuzorul calculatorului C
portabil. Atunci cînd se doreşte modificarea ordinului de mărire

321
Spectromicroscopie UV-VIS

microscopică se desfiletează armătura 7 împreună cu grupul de lentile 6


optice de focalizare de pe corpul 2 al sondei S și se schimbă cu o nouă
armătură, ce conține un alt grup de lentile, cu alt ordin de mărire. Pentru
obținerea în noua situație a unui drum optic optim se apropie și se
depărtează încet sonda de materialul încercat urmărind pe monitor
claritatea imaginii video, iar concomitent cu deplasarea sondei se
înfiletează şi se desfiletează încet noua armatură de pe corpul sondei. La
obţinerea unei imagini clare, armatura 7 se blochează prin strîngerea ei
manuală prin intermediul piuliţei 8.

322
Spectromicroscopie UV-VIS

a) b)
Fig.II.5.16. Aplicaţii ale spectromicroscopului portabil la spectrofotometrarea pe verticală a
soluţiilor (a) la spectrofotometrarea şi examinarea microscopică a stratului limită pe
verticală la recipiente, reactoare chimice sau biochimice (b). 2-corpul cilindric al sondei, 4 1-12-
fibre optice divizate de iluminare, 5-fibra optică centrală, 7-armatură filetată, 8-piuliță de
blocare, 15-optocuplor, 16-corp prelungitor pentru fibrele 4 1-12, 17-dispozitiv optic de
reflexie, 18-oglindă miniaturală, 19-dispozitiv optic, 20-oglindă cu reflexie totală, f-punct
focal, 21-strat limită, 22-perete recipient sau reactor;

323
Spectromicroscopie UV-VIS

Modul de lucru cu spectromicroscopul la aplicaţia privind


spectrofotometrarea la diferite adîncimi a soluțiilor, (fig.II.5.16a, este
următorul: se desfiletează armătura 7 de pe corpul 2 şi se înfiletează în
locul acesteia optocuplorul 15 al unei tije 16 de adîncime, după care se
înfiletează în partea inferioară a tijei dispozitivul optic 18, operaţie urmată
de scufundarea tijei 16 în soluţia de analizat pînă la adîncimea dorită,
după care se realizează spectrofotometrarea soluției cercetate.
Modul de lucru cu spectromicroscopul portabil folosit la aplicaţia
privind spectrofotometrarea şi examinarea microscopică a straturilor limită
situate între volumul de bază al soluţiei şi pereţii vaselor de depozitare sau
pereții reactoarelor chimice sau biochimice, fig.II.5.16.b, este următorul: se
desfiletează armătura 7 filetată de pe corpul 2 şi se înfiletează în locul
acesteia optocuplorul 15 al unei anumite lungimi de tijă 16, după care se
înfiletează în partea inferioară a tijei dipozitivul optic 20 pe care se
înfiletează la rîndul lui armătura 7 filetată, preluată de la structura de
bază a aparatului reprezentată în figura 11 și figura 12, operațiile fiind
urmate de scufundarea tijei 16 în soluţia de analizat pînă la adîncimea
dorită şi apropierea lentă pe orizontală a armăturii 7 filetate de stratul 21
limită dintre lichidul cercetat şi peretele 22 al recipientului. La
traversarea punctului focal al lentilei 6 are loc achiziţia automată a
spectrului stratului limită dintre soluție şi peretele vasului de depozitare sau
reactorului chimic sau biochimic precum şi achiziţia automată a structurii
microscopice a depunerii de pe perete sau după caz şi structura
microscopică a stratului limită atunci cînd acesta conţine suspensii.

II.5.4. Aplicaţii ale spectromicroscopiei optice

II.5.4.1. Spectromicroscop biologic de transmisie

324
Spectromicroscopie UV-VIS

În figura II.5.17 este reprezentată o aplicaţie specifică analiticii


alimentare la care este studiată cinetica formării micotoxinelor în diverse
medii chimice şi biologice de lucru. În acest scop este folosit ca structură
de bază lanţul optic al unui microscop biologic cu sistemul de iradiere a
probei p de analizat format dintr-o sursă de radiaţie 1 policromatică şi o
fibră optică 2, informaţia microscopică şi spectrometrică fiind preluată de la
obiectivul optic al microscopului printr-o fibră optică 6 care se divide ulterior
în două fibre identice. Pe una din fibre informaţia optică este transmisă
către un spectrometru miniatural cu detector Diode-Array 7, iar pe cealaltă
fibră informaţia optică este transmisă către o camera video 9. Pe masa
22 de bază a microscopului este montată o altă masă 21 rotativă cu
ajutorul căreia probele p de analizat sînt

325
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig. II.5.17 Aplicaţie privind folosirea unui spectromicroscop cu transmisie, echipat cu


fibră optică, la studiul cinetic al evoluţiei micotoxinelor într-un mediu lichid în funcţie de
diverşi parametrii: 1-sursă de radiaţie luminoasă, 2-fibră optică de iluminare, 3-microscop
optic cu transmisie, 6-divizor pentru fibre optice, 7-spectrometru miniatural cu detector
Diode-Array, 8-spectrogramă, 9-cameră video, 10-imagine microscopică, 19-sistem de
dozare cu specii chimice sau biologice pentru studiul influenţei acestora asupra evoluţiei

326
Spectromicroscopie UV-VIS

micotoxinelor, 20-cuve din sticlă conţinînd speciile de analizat, 21-masă rotativă, 22-masa
microscopului, 23-servomotor pentru acţionarea mesei rotative.

aduse pe rînd, la timpi bine stabiliţi, în dreptul canalului optic de iradiere,


cu ajutorul unui servomotor 23 pas cu pas. Un sistem de dozare
volumetrică 19 face posibilă dozarea precisă şi introducerea unor specii
chimice sau biologice în probele analizate ceea ce permite studiul influenţei
cineticii concentraţiei micotoxinelor alături de studiul evoluţiei
microscopice a speciilor biologice care le generează în funcţie de
diferiţi factori externi.

II.5.4.2. Spectromicroscop biologic de reflexie

În figura II.5.18 este prezentată schema de principiu a unui


aranjament privind folosirea unui spectromicroscop cu reflexie, echipat
cu fibra optică, pentru studiul cinetic al degradării unui produs alimentar
solid in funcţie de temperatură.

327
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig.II.5.18. Aplicaţie privind folosirea unui spectromicroscop cu reflexie, echipat cu fibra


optică, folosit la studiul cinetic al degradării unui produs alimentar solid în funcţie de
temperatură: 1-sursă de radiaţie luminoasă, 4(5)-optica microscopului, 7-spectrometru
miniatural cu detector Diode-Array, 8-spectrogramă, 9-cameră video, 10-imagine
microscopică, 14-cuva cu proba de analizat, 15,16- fibre optice speciale cu şase fibre (a)
de iluminare şi cu o fibră (b) pentru transmiterea informaţiei optice, 17-sistem de
termostatare a probei, 18-termostat electronic

II.5.4.3. Spectromicroscop metalografic

328
Spectromicroscopie UV-VIS

In figura II.5.19 este prezentată o aplicaţie spectromicroscopică pentru


depuneri galvanice, scopul investigării fiind în acest caz studiul influenţei
compoziţiei chimice a stratului limită din imediata vecinătate a catodului
asupra dimensiunii şi formei grăunţilor cristalini electrodepuşi pe catod.
Echipamentul modular este format dintr-o sursă de radiaţie policromatică 1,
două fibre optice cu bifurcare; prima fibră cu bifurcare 2 realizează pe o
ramură iradierea catodului 3 printr-o lentilă colimatoare 4, iar pe cealaltă
ramură realizează preluarea informaţiei sub formă de radiaţie reflectată de pe
acesta, cea de-a doua fibră optică cu bifurcare 5 realizează pe o ramură
transmiterea informaţiei optice preluate spre un canal microscopic 6 prevăzut
cu cameră video CCD şi soft specific de analiză optoelectronică a imaginii
microscopice, iar pe cea de-a doua ramură realizează transmiterea
informaţiei spectroscopice spre un spectroscop

329
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig. II.5.19. Schema de principiu a spectromicroscopului electrochimic. 1-sursa de radiaţie


policromatică, 2,5-fibre optice cu bifurcare, 4-lentilă colimatoare, 6-canal microscopic, 7-
canal spectrometric, 8-spectrogramă, 9-imagine video a structurii microscopice

UV-VIS 7, prevăzut cu reţea de difracţie, detector Diode-Array şi soft de


analiză automată a spectrelor. Rezultatul se valorifică sub forma unor
spectrograme 8 ce reflectă în timp real evoluţia compoziţiei şi concentraţiei
electrolitului din imediata vecinătate a catodului corelată cu o succesiune
corespunzătoare de imagini video 9 a structurii microscopice a germenilor
cristalini ce se formează pe catod ca urmare a depunerii electrochimice a
metalului sau aliajului metalic.

II.5.4.4. Spectrotermomicroscop metalografic

In figura II.5.20 este prezentată o aplicaţie specifică studiului


spectromicroscopic al unor metale şi aliaje la temperaturi ridicate în scopul
corelării dimensiunii grăunţilor cristalini cu temperatura precum şi cel al
determinării compoziţiei elementale a diferitelor aliaje studiate pe baza
spectrometriei de emisie atomică a aliajului studiat încălzit. În acest scop
este folosit un microscop metalografic 1 echipat cu un dispozitiv 2 de
încălzire progresivă electro-rezistivă prin contact a probei de analizat 3, un
sistem de răcire 4 al obiectivului optic 5 al microscopului, o fibră optică
specială 6 cu trifurcaţie, un spectroscop miniatural UV- VIS-IR 7 prevăzut
cu reţea de difracţie, detector Diode-Array şi soft specific de analiză
spectrală calitativă şi cantitativă ce valorifică semnalul optic de pe
ramura a a fibrei de sticlă într-o spectrogramă 8 precum şi în alte
informaţii calitative şi cantitative referitoare la

330
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig.II.5.20. Schema de principiu a spectrotermomicroscopului. 1-microscop metalografic, 2-


dispozitiv de încălzire, 3-probă de analizat, 4-sistem de răcire, 5-obiectivul optic al
microscopului, 6-fibră optică cu trifurcaţie, 7-spectrometru miniatural, a-ramura de fibră
optică din care se valorifică informaţia spectrală, b-ramura de fibră optică din care se
valorifică informaţia microsopică, c-ramura de fibră optică din care se valorifică informaţia
de temperatură, 8-spectrogramă, 9-cameră video sau aparat foto digital, 10-structură
metalografică, 11-sistem optoelectronic de conversie, 12-termogramă

compoziţia chimică a probei, un sistem optoelectronic 9 cu cameră CCD de


înaltă rezoluţie care transformă informaţia de pe ramura b a fibrei optice
în semnal video, rezultatul procesării electronice fiind o structură
metalografică 10 afişată pe display şi după caz tipărită, un sistem

331
Spectromicroscopie UV-VIS

optoelectronic 11 de conversie a componentei infraroşii a semnalului de


pe ramura c a fibrei optice în unităţi de temperatură, redate printr-o
termogramă 12 care reflectă evoluţia încălzirii probei 3 în timp.

II.5.4.5. Sistem spectromicroscopic pentru probe cu volum


redus

Sistemul combinat spectroscopic și microscopic este destinat


analizei spectrometrice calitative și cantitative a unor volume mici de probă
lichidă de ordinul microlitri precum și realizării concomitente a imaginilor
video-microscopice a probei analizate. În acest scop este folosită o
structură optoelectronică modulară, figura II.5.21, interconectată cu fibre
optice, care permite iradierea unui strat subțire de soluție de analizat,
laminată între două lentile colimatoare, urmată de analiza spectrometrică
și microscopică a informației optice transmise prin probă. Sistemul
spectromicroscopic este compus dintr-o sursă de radiație policromatică, din
niște fibre optice de iradiere a probei și de preluare a radiației trecute prin
probă, un clește spectrometric, figura II.5.22, un spectrometru portabil cu
detector Diode-Array, o camera video cu detector CCD și o unitate de
calcul. Cleștele spectrometric folosește pentru iradierea unei pelicule
subțiri din proba de analizat, peliculă a cărei grosime este stabilită și
măsurată cu un șurub micrometric. Pe brațul superior al cleștelui
spectrometric se găsește montată o lentilă colimatoare miniaturală
cuplată la fibră optică, iar pe brațul inferior se găsește montată o altă
lentilă colimatoare, prevăzută cu o cupă, în care se găsește proba de
analizat. Valoarea razei de curbură a cupei

345
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig.II.5.21. Schema optoelectronică a spectromicroscopului pentru probe cu volum redus de


probă: UR-unitate de radiație, CS-clește spectrofotometric, US-unitate spectrală, UM-
unitate microscopică, UC-unitate de calcul, 1-sursă de radiație policromatică, 2-braț
articulat mobil, 3-braț articulat fix, 5-șurub micrometric, 6-lentilă colimatoare, 7-fibră optică, 8-
lentilă colimatoare, 9-fibră optică cu scindare, 10,11-fibre optice scindate, 12-
spectrofotometru miniatural cu detector Diode-Array, 13-cameră video cu detector CCD, 14-
set de obiective optice interschimbabile, 15-calculator electronic, 16-imprimantă
electronică,17-buton de blocare, P-program de calcul specific aplicației fotometrice

este egală cu valoarea razei de curbură a lentilei colimatoare din brațul


superior, astfel încît la o apropiere avansată a celor două lentile
colimatoare să se inchidă între ele o peliculă laminară subțire de grosime
uniformă din proba de analizat. Lentila colimatoare din brațul inferior se
continuă și ea cu o fibră optică care ulterior se scindează în două fibre
optice independente. Din una din fibrele optice scindate este decodată
informația spectrometrică cu un spectrometru miniatural echipat cu
detector Diode-Array, iar din cealaltă fibră optică este decodată informația
de imagistică microscopică cu un detector CCD, întregul sistem de
achiziție, prelucrare și afișare date este gestionat de un calculator cu
ajutorul unui program specializat.
Folosirea sistemului spectromicroscopic descris prezintă avantajul
efectuării concomitente și în același loc atît a analizei spectrometrice cît și

346
Spectromicroscopie UV-VIS

a studiului microscopic al probei urmărite folosind volume de soluții


extrem de mici de ordinul microlitrilor.

Fig.II.5.22. Vederea cleștelui spectromicroscopic: a-vedere din față, b-vedere laterală, 2-


braț articulat mobil, 3-braț articulat fix, 4-arc de presare, 5-șurub micrometric, 6-lentilă
colimatoare, (10),(11)-fibre optice 17-buton de blocare, p-proba de analizat

Sistemul spectromicroscopic poate lucra opțional în mod


spectromicroscopic, spectrometric sau microscopic, astfel:
1. Modul de lucru combinat spectromicroscopic-permite determinarea
în același timp a compoziției chimice calitative, a concentrației speciilor
chimice sau biologice prezente, folosind metoda semicantitativă precum
și studiul video-microscopic al materiei din zona în care s-a efectuat
analiza spectrometrică. Pentru modul de lucru combinat se procedează în
felul următor:
a) În scopul analizei spectrometrice se picură cu o pipetă o picătură
din proba p de analizat în cupa lentilei colimatoare 8 și se coboară brațul 2
articulat mobil prin rotirea șurubului 5 micrometric spre stînga, succesiv, în
funcție de distanța d dintre cele două lentile 6 și 9 optice, picătura va trece

347
Spectromicroscopie UV-VIS

prin fazele 1-5 reprezentate în figura 22, în faza 2, apare spectrul pe


ecranul calculatorului 15, în continuare șurubul 5

Fig.II.5.23. Modul de repartizare a probei de analizat la diferite distanțe intre cele


două lentile 6 și 8 colimatoare, (Fig.II.5.21)

micrometric se rotește mai incet urmărind ca peak-urile spectrale să fie


maxime și cît mai înguste la bază, după care se comandă achiziția
spectrului care îndeplinește cel mai bine aceste condiții. Cu ajutorul
programului specializat calculatorul identifică și afișează automat, pe baza
lungimilor de undă ale peak-urilor, denumirea speciilor chimice prezente în
proba analizată, de asemenea determină prin calcul semicantitativ
concentrația fiecărei specii pe baza valorii înălțimii fiecărui Peak raportat la
valoarea sumei tuturor peak-urilor.
b) În scopul studiului video-microscopic și al achiziției imaginii care
reflectă cel mai clar structura microscopică a materiei analizate, se rotește
şurubul 5 micrometric, din ultima poziție corespunzătoare achiziției
spectrogramei, încet spre dreapta și spre stînga pînă cînd imaginea
video-microscopică apare clar pe ecran, în continuare ajustarea clarității
maxime a imaginii video se face rotind repetat și ușor prima dată șurubul 5
micrometric spre stîngă și pe urmă din nou spre dreapta, după care se
comandă achiziția în baza de date a imaginii video-microscopice cu cea
mai bună claritate optică.

348
Spectromicroscopie UV-VIS

2. Modul de lucru numai spectrometric–permite determinarea automată


a compoziției chimice calitative precum și a concentrației speciilor chimice
sau biologice din proba analizată, folosind metoda semicantitativă. În
acest scop se aplică modul operator 1a
3. Modul de lucru numai microscopic–este folosit pentru studiului video-
microscopic și al achiziției imaginii care reflectă cel mai clar structura
microscopică a materiei cercetate care se găsește între lentila 6
colimatoare și lentila 8 colimatoare. În acest scop se introduce prima dată
din setul 14 de obiective optice, obiectivul optic corespunzător unui
anumit ordin de mărire optică dorit, în locașul specific situat între fibra
optică 11 și cameră 13 video, după care se picură o picătură în proba p
de analizat în cupa lentilei colimatoare 8, operație urmată de coborîrea
brațului 2 mobil, prin rotirea spre stînga a șurubului 5 micrometric, pînă
cînd pe ecranul calculatorului 15 electronic apare o imagine video clară a
structurii microscopice. Atingerea clarității maxime a imaginii video se face
rotind repetat și ușor șurubul 5 micrometric, prima dată spre stîngă și pe
urmă din nou pre dreapta, iar la obținerea imaginii microscopice cu cea
mai bună claritate optică se comandă preluarea acesteia În baza de date.

II.5.4.6. Fotometru automat pentru determinarea


concentraţiei şi a studiului microscopic din volume
reduse de probă

Fotometrul descris reprezintă un echipament combinat fotometric


și microscopic automat care permite concomitent și în același loc atît
determinarea cu precizie ridicată a concentrației unei anumite specii
chimice dintr-o soluție cît și studiul microscopic al unui volum de ordinul µl
din acea soluție. În acest scop este folosită o structură optoelectronică
modulară, figura II.5.24, figura II.5.25, cu fibre optice care permite iradierea
probei cu o radiație monocromatică, cu lungimea de undă specifică speciei
chimice analizate, iradiere urmată de analiza fotometrică și imagistică a

349
Spectromicroscopie UV-VIS

informației optice transmise prin proba de analizat care se găsește sub


forma unui strat subțire între două lentile colimatoare mobile care pot fi
apropiate, respectiv depărtate una față de cealaltă prin intermediul unui
motor pas cu pas comandat. Sistemul optoelectronic, folosit, figura II.5.24,
este compus la rîndul lui dintr-o sursă de radiație monocromatică cu LED-
uri, fiecare LED avînd lungimea de undă a radiației de emisie acordată pe
lungimea de undă specifică de absorbție a unei anumite specii chimice, un
multiplexor

Fig.II.5.24 Schema bloc a fotometrului automat. UR-unitate de radiație, CS- clește


fotometric, UF-unitate fotometrică, UM-unitate microscopică, UC-unitate de calcul

optoelectronic care la comandă aprinde numai LED-ul cu lungimea de


undă specifică speciei analizate, niște fibre optice de iradiere și de preluare
a radiației trecute prin probă și un clește spectrometric, figura II.5.25, cu
distanța reglabilă și măsurabilă între brațe prin intermediul unui motor pas
cu pas, a unui senzor incremental de deplasare și a părții electronice a
fotometrului. Pe brațul superior al cleștelui spectrometric se găsește
montată o lentilă colimatoare miniaturală cuplată la fibră optică, iar pe
brațul inferior se găsește montată o altă lentilă colimatoare, prevăzută cu
o cupă, în care se picură proba de analizat, avînd valoarea razei de
curbură a cavității egală cu valoarea razei de curbură a lentilei din brațul

350
Spectromicroscopie UV-VIS

superior, astfel încît la presarea celor două lentile între ele se închide un
strat de lichid de grosime uniformă, reglabilă şi

Fig.II.25. Schema optoelectronică a fotometrului automat. UR-unitate de radiație, CF- clește


fotometric, UF-unitate fotometrică, UM-unitate microscopică, UC-unitate de calcul. 1-sursă
de radiație cu mai multe LED-uri, 2-multiplexor optoelectronic comandat, 3-braț articulat
mobil, 4-braț articulat fix, 5-motor pas cu pas, 6- senzor incremental de deplasare, 7-
angrenaj șurub-piuliță, 8-lentilă colimatoare, 9-fibră optică, 10-lentilă colimatoare, 11-fibră
optică cu scindare, 12,13-fibre optice scindate, 14-fododiodă, 15-cameră video cu detector
CCD, 16-set de obiective optice interschimbabile, 17-calculator electronic, 18-imprimantă
electronică, 19-buton de blocare, P-program de calcul specific aplicației fotometrice, p-
proba de analizat

măsurabilă. Lentila colimatoare inferioară este conectată și ea la o fibră


optică care ulterior se scindează în alte două fibre optice. De pe una din
fibrele optice scindate este decodată informația fotometrică folosind o
fotodiodă conectată la partea electronică, iar de pe cealaltă fibră optică
este decodată informația de imagistică microscopică folosind o cameră
video echipată cu detector CCD, întregul sistem de achiziție, prelucrare și
afișare date fiind gestionat de un calculator cu ajutorul unui program
specializat.

351
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig.II.26. Vederea cleștelui fotometric. a-vedere din față, b-vedere laterală, 3-braț articulat
mobil, 4-braț articulat fix, 5-motor pas cu pas, 6-sensor incremental de deplasare, 7-
angrenaj șurub-piuliță, 8-lentilă colimatoare, (12),(13)-fibre optice, 19-buton de blocare.

Folosirea sistemului combinat de tip fotometric-microscopic aduce


următoarele avantaje:
- prin modificarea automată, controlată din aproape în aproape, a
grosimii de strat analizat, fotometrul oferă posibilitatea determinării precise
a concentrației, atît la probe de soluții de concentrație ridicată, fără
diluarea acestora cît și la probe de concentrații reduse din domeniul
urmelor, concomitent cu studiul microscopic al soluției analizate.
- fotometrul combinat permite trasarea în citeva minute a familiei de
curbe de calibrare realizate în coordonate: absorbanță - A optică, grosime
- b de strat, concentrație – c a speciei chimice analizate precum și
determinarea limitei de liniaritate a absorbanței A optice în funcție de
grosimea b de strat și în funcție de concentrația c a speciei chimice
analizate.

352
Spectromicroscopie UV-VIS

- fotometrul combinat prezintă un preț redus deoarece detectorul lui


optic este o fotodiodă și nu un spectrometru
În continuare sînt redate posibilitățile de lucru și modul operator cu
fotometrul combinat după cum urmează:
1. Modul de lucru combinat fotometric - microscopic permite atît
determinarea pe cale fotometrică, cu precizie ridicată, a concentrației unei
anumite specii chimice sau biolgice prezente în soluția de analizat, folosind
metoda curbei de calibrare, cît și studiul microscopic al probei analizate
folosind analiza optoelectronică de imagine, astfel:
a) Pentru determinarea concentrației unei anumite specii chimice din
soluția analizată pe cale fotometrică este necesară prima dată realizarea
familiei curbelor de calibrare, figura II.5.27. În acest sens are loc prima dată
setarea lungimii de undă specifică acelei specii ceea ce duce la comanda
automată a multiplexorului 2 în sensul aprinderii LED-ului corespunzător
din sursa 1 de radiație, după care se realizează, folosind substanță pură
a celei specii chimice, un set de soluții de concentrații crescătoare,

353
Spectromicroscopie UV-VIS

Fig.II.5.27. Familia curbelor de calibrare realizate pentru o specie chimică la diferite


concentrații ale acesteia și la diferite grosimi de strat ale soluției analizate

bine cunoscute, după aceea se picură o picătură din soluția de calibrare,


avînd concentrația c de valoarea cea mai mică din rîndul celor preparate,
pe lentila colimatoare 10 și se inițiază dintr-o tastă a calculatorului 17
electronic începerea măsurării, ceea ce are ca efect măsurarea automată
a absorbanțelor A optice la diferite grosimi de strat b, valoarea acestora
fiind introdusă alături de valoarea grosimilor de strat corespunzătoare, în
familia curbelor de calibrare. Urmează aceeași procedură pentru
următoarea concentrație pînă la epuizarea întregului lot de concentrații din
soluția de calibrare urmată de comanda pentru realizarea automată a
familiei curbelor de calibrare folosind tripleți de valori: absorbanță- A,

354
Spectromicroscopie UV-VIS

concentrație-c, grosime de strat, fig.II.5.27, familii în care este evidențiat,


tot automat, domeniul de liniaritate pentru fiecare concentrație și grosime
de strat. După realizarea familiei curbelor de calibrare se aduce o picătură
din proba p de analizat pe lentila colimatoare 10 și se inițiază dintr-o tastă a
calculatorului 17 electronic începerea măsurării ceea ce are ca efect o
primă determinare automată a absorbanței optice a cărei valoare este
introdusă, alături de valoarea grosimii de strat corespunzătoare, în familia
curbelor de calibrare. Dacă măsurătoarea se înscrie în zona dependențelor
liniare calculatorul 17 electronic validează determinarea și determină
automat prin calcul de extrapolare concentrația speciei analizate. Dacă
valoarea absorbanței optice nu se înscrie în zona dependențelor liniare
programul calculatorului comandă pornirea motorului 5 pas cu pas, acesta
micșorînd grosimea de strat, prin apropierea brațelor 3 și 4, pînă cînd
valoarea absorbanței A optice se înscrie în domeniul liniar, după care are
loc determinarea automată a concentrației prin calcul de extrapolare,
valoarea acesteia fiind afișată digital. Curbele de calibrare memorate
electronic pot fi folosite ori de căte ori este nevoie pentru determinarea
concentrației speciei chimice pentru care au fost realizate. Trebuie
menționat că la determinarea concentrației pe cale fotometrică se
deosebesc două situații:
- în prima situație, se urmăresc cîte specii chimice, din numărul celor
pentru care sursa 1 de radiație cu LED-uri poate asigura lungimi de undă
specifice, sînt prezente în soluția de analizat, după care se decide
pentru care din aceste specii și în ce ordine se va determina concentrația
pe cale fotometrică. În acest scop șe inițiază din tastatura calculatorului 17
pornirea multiplexorului 2 optic ceea ce are ca efect iradierea succesivă a
probei analizate de către sursa 1 de radiație cu LED-uri ce emit fiecare o
anumită valoare a lungimii de undă specifică unei anumite specii chimice.
Pentru fiecare specie chimică prezentă în soluție apare un Peak de
absorbanță optică la lungimea de undă specifică ei. În continuare, pentru a
se determina concentrația speciei alease se procedează ca la punctual 1a.

355
Spectromicroscopie UV-VIS

- în cea de-a doua situație, se cunoaște natura și numărul speciilor ce


se doresc a fi analizate. În acest caz se stabilește ordinea în care se va
determina concentrația acestor specii după care se setează din tastatura
calculatorului 17 electronic prima lungime de undă pe care trebuie să o
asigure multiplexorul 2 optic din ordinea stabilită, operație urmată de
procedura stabilirii familiei curbelor de calibrare descrise la punctul 1a (face
excepție situația în care aceste familii de curbe sînt deja în baza de date de
la determinări anterioare). După realizarea și memorarea familiei curbelor
de calibrare are loc controlul automat al înscrierii valorii absorbanței în
domeniul liniar (vezi punctual 1a) urmată de validarea rezultatului și
afișarea concentrației pentru specia chimică analizată. Operațiile se repetă
identic pentru determinarea concentrației celorlalte specii chimice,
hotărîte a fi analizate, din soluția cercetată.
b) Determinarea structurii microscopice se realizează fără
îndepărtarea soluției folosite pentru determinarea concentrației comandînd
manual din tastatura calculatorului 17 electronic pași mici de deplasare a
lentilei 8 colimatoare înspre și dinspre lentila 10 colimatoare urmărindu-se
în mod continuu pe ecran imaginea microscopică a soluției dintre cele două
lentile colimatoare, iar pentru imaginea cu cea mai bună rezoluție se
comandă preluarea acesteia în baza de date.
2. Modul de lucru numai fotometric–permite determinarea automată a
concentrației speciilor chimice din proba analizată, folosind metoda
curbelor de calibrare. În acesp scop se aplică modul operator de la punctul
1a
3. Modul de lucru numai microscopic–este folosit pentru studiul
microscopic automat al probei p cu ajutorul analizei optoelectronice de
imagine. În acest scop se introduce prima dată, în locașul specific situat
între fibra optică 13 și cameră 15 video, un obiectiv, din setul 16 de
obiective optice, corespunzător unui anumit ordin de mărire dorit, după
care se picură o picătură în proba p de analizat în cupa lentilei 10
colimatoare, operație urmată de comanda, din tastatura calculatorului 17
electronic, a servomototului 5 pas cu pas ceea ce are ca efect coborîrea

356
Spectromicroscopie UV-VIS

brațului 3 mobil. Comanda de coborîre se execută atîta timp pînă cînd pe


ecranul calculatorului 17 electronic apare o imagie video clară a structurii
microscopice. Atingerea clarității maxime a imaginii microscopice video se
obține în continuare comandînd repetat și cu pași mici rotația în ambele
sensuri a motorului 5 pas cu pas. La obținerea imaginii microscopice cu
cea mai bună claritate se comandă preluarea acesteia în baza de date.

357

S-ar putea să vă placă și