1

Liceul Tehnologic Barsesti

Proiect pentru certificarea competentelor

profesionale (nivel IV)

Calificare profesionala :Tehnician Veterinar

Profesor coordonator: Absolvent:

Firiza Carmen Ionela –Livia Ciobotaru

Targu-Jiu 2016
 2

Liceul Tehnologic Barsesti

Tema lucrarii
Diagnosticul in bolile infectioase
la carnivore

Targu-Jiu 2016
 3

Cuprins

Argument……………………………………………..............................................4

Diagnosticul in bolile virale ale carnivorelor………………………7

1. Turbarea(Rabia)…………………………………………………………....7
2. Jigodia(Boala Carre)……………………………………………………...12
3. Hepatita infectioasa canina(Boala Rubarth)……………………………15
4. Leucopenia infectioasa a pisicilor………………………………………..17
5. Gastroenterita virala a cainelui………………………………………….19

Anexe si bibliografie………………………………………………..21

1. Anexe…………………………………………………………….………....21
2. Bibliografie……………………………………………...………………….24
 4

Argument

BOLILE INFECŢIOASE

Sunt alterări datorate multiplicării agenţilor patogeni(microorganisme, prioni) ce

realizează infecţia prin pătrundere, multiplicare, elaborare deproduşi de
metabolism proprii sau a produşilor rezultaţi din degradarea microorganismului
înorganismul-gazdă.Pătrunderea microorganismelor în organismul animal nu se
soldează mereu cuproducerea bolii.

CONTAMINAREA

Reprezintă etapa I a agentului patogen pentru a produce o boală ,realizându-se prin

contact mecanic, fizic între microorganism şi gazdă. În funcţie de factorii de risc
(dependent de microorganism şi de gazdă) poate reproduceprimul pas către
infecţie.Contaminarea este urmarea pătrunderii microorganismului patogen prin
depăşireabarierelor organismului-gazdă şi depinde de microorganism şi de
integritatea barierelor gazdei. Macroorganismul declanşează un complex de reacţii
ce au ca finalitate înlăturareamicroorganismelor sau nu.Etape: -suspicionarea
corectă (95-100%) pe baza semnelor clinice, analizelor delaborator, morbidităţii,
anamnezei.

CLASIFICAREA BOLILOR INFECŢIOASE:

 5

-după caracterul de transmisivitate ,nu toate bolile infecţioase exprimă aceeaşi

vitezăde transmitere, de diseminare:

a)boli foarte contagioase

b)boli puţin contagioase

c)boli lipsite de contagiozitate

Pot fi produse de agenţi ce afectează o specie sau mai multe specii.

CARACTERISTICILE EPIDEMIOLOGIC

-speciile receptive

-specia, categoria deexploatare, vârsta, sexul, sistemul de creştere;

-factorii de risc care ţin deanimalul receptive

-statusul imun şi existenţa sau nu a stării de „purtător”.

SURSELE DE INFECŢIE:
1.Primare

Animalul în care microorganismul s-a multiplicatşi care îl elimină prin produsele

de secreţie (salivă, lacrimi, secreţia bronşică), produse deexcreţie (urină, fecale);
unele animale îl pot elimina prin materialul seminal.

2.Secundare

-în bolile în care agenţii cauzali sunt dotaţi cu elemente ce conferă rezistenţă în
afara organismului-gazdă sau când agentul cauzal eliminat în mediu se află sub
protecţia materialului biologic în care a fost eliminate.

CĂILE DE PĂTRUNDERE A MICROORGANISMELOR:

1.Mucoase-esofag, stomac (nu sunt bariere);-intestin (sunt porţi -ileonul, cecumul,
colonul);-respiratorie (laringeană, traheală, bronşică); la nivelul alveolelor
cândclearence-ul nu funcţionează;-conjunctivală;-genitală.

2.Pielea
 6

- chiar şi la nivelul pielii intacte.După pătrundere microorganismele diseminează

lent sau rapid fapt ce demonstrează variabilitatea contagiozităţii.

CARACTERELE DINAMICII EPIDEMIOLOGICE:

-morbiditatea
–înregistrarea de cazuri într-un timp dat; cu cât numărul de cazuri estemai crescut
cu atât gradul de contagiozitate este apreciat mai sever.

-mortalitatea

VECTORII DE DISEMINARE AI BOLILOR INFECŢIOASE ÎN

TIMP ŞI SPAŢIU:
Bolile infecţioase sunt caracterizate prin:

-boală sporadică

-număr limitat de cazuri; ex: tetanosul;

-boli endemic sau enzootice (tuberculoza, bruceloza);

-boli limitate în interiorul unei populaţii sau efectiv – diseminează doar prin
surseprimare;

-boli epidemic sau epizootice (pseudopesta aviară);

-boli pandemice sau panzootice

ETIOLOGIA:

-familie, gen ;

-determinanţi antigenici;

-proprietăţi biologice;

-sensibilitatea la factorii de mediu şi agenţii terapeutici.

EPIDEMIOLOGIA:

-receptivitatea;
 7

-factorii de risc care modulează receptivitatea, dependenţi de gazdă ( specie,

rasă,vârstă, sex, status imun) sau de agentul cauzal (comportamentul în mediu,
proprietăţibiologice, determinanţi antigenici).

-sursele de infecţie:

-primare;

-secundare

-corelate direct cu sensibilitatea la factorii de mediu;-vectori: 1):

-activi ( agentul cauzal se poate multiplica);2)

-pasivi (sunt doar transportori).

Diagnosticul in bolile virale ale carnivorelor

1.Turbarea:

Turbarea sau rabia este o boala infecto-contagiooasa de natura virotica,cu

character sporadic , intalnita la animale domestice ,salbatice si om,manifestata
clinic prin tulburari nervoase de excitabilitate , urmate de paralizii si moarte.
Morfopatologic nu se inregistreaza modificari caracteristice.
 8

Boala este raspandita in numeroase tari ,indeosebi la animalele salbatice care o

mentin si o transmit la animalele domestic si la om. Este una din cele mai grave
zoonoze ,evoluand intodeauna mortal .

Etiologie:Agentul etiologic este un virus neutrotrop din familia Rhabdoviridae, ce

contine ARN, forma de cartus, avand dimensiuni de 75/180-250 mm. Are
capacitatea de a produce in citoplasma neuronilor incuzii caracteristice,numite
corpusculi Babes-Negri.Virusul care produce boala in mod natural se numeste
“virus salbatic” sau “de strada”. S-a reusit cultivarea virusului pe culture celulare
sip e embrioni de gaina ,obtinandu-se tulpini avianizate , ce pot fi utilizate la
prepararea vaccinurilor.Prin pasaje successive pe creierul unor animale sensibile,s-
au obtinut tulpini de virus rabic fix.Acestea produc numai turbare de tip paralitic
,in urma inocularii intracerebrale si dupa o periada fixa de incubatie de 7 zile .
Inoculat s.c este nepatogen ,pierzand capacitatea de a se propaga pe traiectul
nervilor. Isi pastreaza proprietetile imunogene,fiind utilizat la prepararea unor
vaccinuri.

Virusul salbatic este sensibil la factorii chimici si fizici.radiatiile

ulttraviolete,formolul 1%, sublimatul 1% il inactiveaza pana la 15 minute.In
cadaver poate supravietui timp de 45 de zile.

Caractere epizootologice:Receptivitate.Sunt receptive numeroase specii de

animale domestice si salbatice,inclusive omul.Boala este mai frecvent intalnita la
vulpi,lupi,alte carnivore salbatice,iar dintre animalelele domestic la carnasiere.

Surse de infectie.Sursele primare sunt reprezentate de animalele bolnave , care

elimina virusul prin saliva.Aceasta devine virulenta la sfarsitul perioadei de
incubatie,cu cel mult 10 zile inaintea aparitiei semnelor clinice de boala.Cadavrele
animalelor moarte de turbare ,pot prezenta pericol de difuzare a bolii,in special
pentru cainii vagabonzi si carnasierele salbatice. Sursele secundare au o importanta
scazuta ,avand in vedere rezistenta redusa a virusului in mediul exterior.Furajele
,alimentele,diferite obiecte murdarite cu saliva virulenta pot juca un rol in
contaminare care nu trebuie neglijat.

Mod de contaminare:Transmiterea bolii se realizeaza obisnuit direct prin

muscatura sau zgarietura produsa de animalele bolnave.La om exista posibilitatea
contaminarii cu saliva virulenta,care vine in contact cu o plaga proaspata.
 9

Dinamica epizootica. Turbarea evolueaza obisnuit sporadic ,rarerori ca mici

enzootii,cand un nr variabil de animale au fost muscate sau zgariate de un animal
turbat.Boala intalnita la animalele salbatice (turbarea de tip silvatic) are character
enzootic ,iar cea intalniata la animalele domestice(turbare de tip urban),are mai
mult un cracter sporadic.

Patogeneza.De la locul de patrundere ,virusul se propaga pe traiectul nervilor

pana la creier ,fenomen numit neuroprobazie .La nivelul creierului ,virusul se
multiplica , iar de aici se raspandeste spre periferie pe traiectul tuturor
nervilor,producand asa numita septinevrita rabica. In sistemul nervos central
,virusul produce leziuni de encefalita nesupurata si incluzand citoplasmatice in
neuroni.

Simptomatologia. Formele principale de manifestare:

a) forma paralitica si b) forma furioasa.

in forma furioasa se disting trei faze (perioadele):

Perioada prodromica - modificari ale comportamentului animalelor, care devine

capricios, iritabil, agitat sau dimpotriva ata ascuns, nu mai raspunde la chemari,
latra fara motiv, vocea este voalata, pierde pofta de mancare, inghite diverse
obiecte dure, apare o faringita.

in perioada de stare - cainele devine foarte agitat, furios, sfasie obiectele din jur,
are accese de furie care altereaza cu depresiunea. Nu prezinta hidrofobie (frica de
apa) cum se intampla la om, devine agresiv, ataca alte animale si omul. Cainele are
tendinta de a fugi de acasa, alearga n.econtrolat, musca tot ce intalneste, urla.

in perioada paralitica apare paralizia ce afecteaza faringele, limba, maxilarul

inferior, partea de dinapoi a corpului, temperatura creste la inceput apoi scade
brusc. Moartea se produce prin asfixie, prin paralizia centrului bulbar.

Forma paralitica sau muta, incepe cu simptome similare celor din forma furioasa,
dar mult mai sterse, fara excitatie si agresivitatet Apare paralizia maxilarului
inferior, gura larg deschisa din care curge o cantitate mare de saliva filanta (care se
intinde), limba atarna din gura.Moartea se produce de cele mai multe ori dupa 6-7
zile de la aparitia primelor simptome.
 10

La celelalte specii de animale boala evolueaza asemanator, la pisica forma

furioasa,cu agresivitate pronuntata.

Diagnosticul. Animalul suspect de turbare se izoleaza si se tine sub control 10

zile, timp in care se poate preciza diagnosticul; examenul microscopic - prezenta
corpusculilor Babes-Negri, in cornul lui Amon; inocularea suspensiei cerebrale pe
animale de laborator. Confirmarea diagnosticuluise face prin examen
histopatologic;examen serologic prin reactia de imunofluorescenta si bioproba
,prin inoculare intracerebrala la soareci.

Prognostic.Este intodeauna grav,boala avand o evolutie incurabila.

Profilaxie:Masurile generale au in atentie urmatoarele obiective :stablirea

numarului de caini necesari si ai celor supranumerari;respectarea normelor privind
circulatia cainilor ;distrugerea celor vagabonzi si a carnivorelor salbatice ;instruirea
vanatorilor privind jupuirea animalelor salbatice gasite moarte si a celor care
inainte de a fi ucise prezentau modificari fata de comportamentul
normal.Imunoprofilaxia se realizeaza la noi in tara cu un vaccine preparat din
tulpina “Babes”de virus rabic fix inoculate pe creier de oaie.

Vaccinarea este cea mai buna metoda de a preveni infectia si animalele vaccinate
in mod corespunzator au foarte putine sanse de a contracta boala. In timp ce
vaccinul impotriva rabiei la caini este obligatoriu pentru toate statele, se estimeaza
ca pana la jumatate din toti cainii nu sunt vaccinati. Unele comunitati cer ca si
pisicile sa fie vaccinate, ceea ce este foarte important, de vreme ce cazurile de
infectie la pisici sunt mai multe decat cele la caini. Se estimeaza ca mai putin de
10% din numarul de pisici beneficiaza de vaccinare, fapt care determina o mai
mare incidenta a virusului rabic la pisici. Conventia standard de vaccinare este de a
vaccina pisicile si cainii la trei sau patru luni si apoi din nou la un an. Un an mai
tarziu, se recomanda vaccinarea o data la trei ani. Acest din urma vaccin a fost
testat si s-a dovedit a fi destul de eficient. Cateva comitate, state sau veterinari
individuali cer vaccinarea anuala sau odata la doi ani din motive care necesita un
studiu mai amanuntit.
 11

- vaccinarea preventiva a cainilor, evitarea muscaturilor la animale de catre

animalele salbatice, vaccinarea antirabica a efectivelor de animale care sunt trimise
la pasune in zona montana.

- vaccinarea antirabica a cainilor sanatosi

- cainii si pisicile care au muscat oameni se tin sub Observatie 10 zile de la

muscatura

Combatere.Turbarea este o boala declarabila si supusa masurilor de carantina de

gradul III.Se vor aplica masuri special de combatere ,dupa cum urmeaza:

-Animalele cu simptome de turbare vor fi ucise si dupa prelevarea probelor pt

diagnostic (cap ,creier-in conditii de protective a muncii),vor fi ingropate la cel
putin 1m adancime,turnandu-se deasupra un dezinfectant puternic.

-Animalele cu simptome suspecte de turbare. Carnivorele suspecte de turbare care

nu au muscat sau zgariat oameni sau animale vor fi ucise si ingropate in integime ,
dup ace s-au prelevat probe pt examene de laborator. Cele care au muscat ,zgariat
sau au venit in alt mod in contact cu alte animale sau oameni ,in conditii in care s-
ar fii putut produce o contaminare ,vor fi puse sub observtie sanitara veterinara
timp de 10 zile.

-Animalele banuite de contaminare. Sunt cele muscatel sau care au venit in contact
cu animalele bolnave sau suspecte de boala.Cranivorele (caini si pisici)se vor ucide
chiar daca au fost vaccinate anterior. Sunt exceptii de la aceasta masura cainii cu
utilizare speciala ,cu conditia sa fii fost vaccinati in ultimele 12 luni sau sa fie
revaccinati daca au trecut mai mult de 6 luni de la ultima vaccinare sis a fie
mentinuti sub observatie sanitara veterinara timp de 3luni.

Toate persoanele care au venit in contact cu animale turbate ,suspecte de turbare

Sau au fost muscate ,zgariate ,vor fi dirijate spre centre antirabice.

 12

2. Jigodia (Boala Caree)

Este o boala infectioasa , foarte contagioasa , specifica caninelor de natura

virotica si cu evolutie acuta ,manifestata clinic prin sindromul de voase si leziuni
cutanate.

Raspandire si importanta economica: Boala este răspândită pe toată

suprafaţa globului pământesc, fiind întâlnită cu o frecvenţă variabilă, în toate
continentele. Incidenţa ei a început să scadă simţitor odată cu aplicarea sistematică,
în unele ţări, a imunoprofilaxîei. Boala determină pierderi importante în special în
crecătoriile de câini şi vulpi, atât prin mortalitate cât şi prin deprecierea biologică a
animalelor afectate. Pe bună dreptate, este considerată cea mai periculoasă dintre
bolile carnasierelor.

Etiologie: Virusul jigodiei face parte din familia Paramyxoviridae,genul

Morbilivirus ,avand dimensiuni de 90-250nm. Se cultiva pe celulele renale de
caine si dihor ,provocand efect citopatic si incluzii intracitoplasmice. Rezistenţa
virusului în condiţiile mediului extern este destul de moderată. Lumina solară
directă, la temperatura mediului extern, inactîyează materiile virulente. în câteva
ore.

In cadavre persistă 48 ore, apoi este distrus repede prin procesul de putrefacţie, în
general, se admite că în condiţiile obişnuite ale mediului extern, virusul nu rezistă
mai mult de 10-20 zile. Dezinfectantele obişnuite, în concentraţii uzuale, distrug
repede virusul.

Caractere epizootologice:In condiţii naturale, la boala lui Carré sunt

receptive canidele. Mai frecvent se îmbolnăvesc câinii tineri, până la vârsta de 1,5-
2 ani. Receptivitatea maximă o au căţeii în vârstă de 6-8 luni. Sub vârsta de 3 luni,
datorită imunităţii pasive, parenterale, conferită prin laptele colostral, incidenţa
cazurilor de boală este scăzută. Peste vârsta de un an, animalele câştigă de obicei
imunitate activă ca urmare a unei infecţii anterioare, trecută nesesizată sau
nediagnosticată. Acest fapt este demonstrat Prin aceea că, atunci când boala apare
 13

pentru prima dată într-o localitate, afectează şi animalele mai în vârstă, chiar şi
peste vârsta de 10 ani.

Sursele de infecţie primare sunt reprezentate de animalele bolnave, cele aflate în

perioada de incubaţie, precum şi cele trecute prin boală, care pot rămâne pentru un
timp purtători şi excretori de virus. în organismul animalelor bolnave, virusul se
găseşte în sânge, în toate organele irigate, în exsudate, secreţii şi excreţii. Organele
şi ţesuturile cele mai bogate în virus sunt splina, măduva osoasă, creierul şi
iimfonodurii. Animalele bolnave elimină mari cantităţi de virus prin jetaj, secreţia
bronhică eliminată în timpul tusei, urină şi materii fecale. Virulenţa urinei este
constantă şi persistentă. Virulenţa sângelui este precoce şi poate dura până la
convalescenţă, iar a organelor poate persista şi după dispariţia virusului din sânge.

Contaminarea se poate face pe cale directă, prin coabitare cu animale bolnave,

cu indivizi bolnavi inaparen: sau cu purtători şi excretorilde virus, mai ales prin
inhiiarea aerului încărcat cu particule (aerosoli). Eliminarea virusului începe,
probabil, încă de la primul acces febril, când jetajul şi secreţia oculară sunt foarte
virulente. Căile principale de pătrundere a virusului în organism sunt: calea
respiratorie şi calea digestivă.

Printre complicaţiile cele mai frecvent întâlnite sunt acelea de la nivelul

aparatului respirator, traduse prin bronhopneumonie sau pneumonie catarală sau
purulentă, leziuni iniţiate de virus şi desăvârşite de germenii de infecţie secundară.
De asemenea, sunt frecvente în această boală tulburările de gastroenterită şi
hepatonefrită.

Simptomatologie: Perioada de incubaţie este în medie de 3-7

zile.Simptomatologia este foarte polimorfă, fiind condiţionată de o serie întreagă
de factori, ca : virulenţa tulpinii de virus în cauză, receptivitatea individuală la
infecţie, localizarea, întinderea şi gravitatea complicaţiilor care. la rândul lor, pot fi
influenţate de condiţiile de întreţinere şi îngrijire a animalelor, de sezon, de
existenţa eventuală a unor carenţe alimentare, vitaminice sau minerale, a
parazitismului intestinal, etc.

Forma supraacutâ sau catarală, se caracterizează prin febră intensă, instalată

brusc şi însoţită de un catar nazal seros sau sero-mucos şi un catar conjunctiva!.
Temperatura corporală se ridică la 40-41 °C sau mai mult, însoţită de o stare tifică,
 14

abatere profundă, anorexie, accelerarea marilor funcţiuni, congestia mucoaselor,

vârful botului uscat şi frisoane. Evoluţia este foarte gravă, uneori ia caracter
hipertoxic, cu sfârşit letal în 12-24 ore de la apariţia primelor semne, al terori boala
durează 2-3 zile; animalele mor In hipotermie.

Forma acută este cea mai frecventa. Debutează prin febră (39,5-41°C),
inapatenţă, stare depresivi, catar oculo-nazaî şi vomitări de intensitate variabilă.
Uneori, tulburările generale sunt foarte atenuate şi pot trece chiar neobservate.
După 1-2 zile. bipertermia se remite, iar animalele revin la starea aparent normală.
De cele mai multe ori însă, după una sau mai multe zile dc la remisiunea febrei
iniţiale, apare o nouă ascensiune termică; temperatura internă a corpului ridicându-
se deodată la 40°C sau mai mult.

Diagnostic:Aspectele epizootologice si manifestatile clinice ,ofera indicii

semnificativi pentru diagnostic. Confirmarea se face prin examene de
laborator:virusologic ,histopatologic,imunofluorescenta si bioproba.

Prognostic:Este rezervat si devine grav cand se instaleaza manifestarile

nervoase.

Tratament: In faza incipienta a bolii se poate intervenii cu ser antijigodios

1ml/kg corp. Pentru a preveni complicatiile bacteriene se administreaza antibiotice
,obisnuit cele cu spectru larg . Starea generala a organismului se sutine prin
folosirea de vitamine ,medicatie tonica ,trofica si stimulenta(Fosfotonic, Fosfobion,
Glicocol,Crelizin,Pyritinol,etc.)

Profilaxie: Prevenirea bolii lui Carre se realizează prin asocierea măsurilor

sanitar veterinare cu cele de imunoprofilaxie.

Măsurile nespecifice sunt destul de greu de aplicat, în special datorită

posibilităţilor multiple de contaminare şi modului de viaţă a carnasierelor
receptive. Limitarea contactelor cu animalele bolnave, trecute prin boală şi
produsele de excreţie şi secreţie ale acestora sunt fără îndoială importante. De
asemenea, în jurul crescătoriilor de animale receptive la boala lui Carre, pe o rază
de 10-15 km (zonă de protecţie), se vor organiza acţiuni permanente în vederea
depistării eventualelor focare de boală. Carnasierele vor fi deparazitate periodic. Se
va executa dezinfecţia profilactică a adăposturilor (încăperilor) şi cuştilor.
 15

Vaccinarea se face incepand cu varsta de 8-10 saptamani ,administrarea facandu-se

pe cale s.c. ,iar repetarile se fac conform indicatiilor din prospectele ce insotesc
vaccinurile.

Combatere: In cazul apariţiei bolii se aplică carantina de gradul II. Se interzice

scoaterea animalelor receptive din curţile, fermele sau localităţile contaminate ca şi
aducerea unor astfel de animale din alte localităţi, a echipamentului de lucru, a
utilajelor nedezinfectate. Pentru depistarea celor bolnave se execută examene
zilnice.

Animalele bolnave se izolează şi se tratează, concomitent efectuânâu-se injectii

Jezinsecţii, distrugerea materiilor virulente şi reglementarea circulaţiei câinilor.
Tratamentul bolii lui Carré poate fi specific, simptomatic şi igieno-dietetic.
Tratamentul specific, urmăreşte evitarea instalări: fenomenelor nervoase, care sunt
incurabile. Pentru aceasta se va folosi ser hiperimun. ser de convalescent,
gamaglobuiine specifice şi vaccinoterapia.

3.Hepatita infectioasa canina(Boala Rubarth)

Este o boala infecto-contagioasa,de natura virala,enzootico-epizootica si cu o

evolutie acuta,manifestand clinic la caine prin febra si sindrom hepato-
gastroenteric. Boala a fost indentificata in numeroase tari de pe glob.

Etiologie:Virusul ce provoaca boala face parte din familia Adenoviridae contine

ADN si are dimensiuni de 55-80nm.Provoaca formarea de incluzii intranucleare
mai ales in celulele hepatice ,iar in sistemul nervos leziuni de encefalita
nesupurata.Se cultiva pe culturi de celule si pe oua embrionate. Virusul are o
rezistenta relativ ridicata la actiunea factorilor fizici si chimici. La temperatura de
56°C se inactiveaza in 60 min.Pe unele materiale (saci,paie,gunoi)si in acele de
seringa poate supravietui 3-11 zile.

Caractere epizootologice.Receptivitate.In conditii naturalesunt receptivi cainii

si vulpile ,sensibilitatea cea mai mare reorezentand-o tineretul de 2-6 luni.
 16

Surse de infectie.Sursele primare sunt reprezentate de animalele

,convalescente,vindicate sau care au facut infectii inaparente,starea de purtator de
virus fiind de 5-9luni. Sursele secundare sun tapa,alimentele si diferite obiecte
contaminate.

Mod de contaminare.Caile de patrundere in organism sunt cea digestiva si

respiratorie.Frecvent se transmite prin ectoparaziti,prin muscaturi si prin interventii
medicale cu instrumente nesterilizate,indeosebi prin cele de seringa.

Dinamica epizootica.Hepatita infectioasa este o boala enzootica ,cu difuzibilitate

mare in focar.Uneori poate lua character epizootic.Gravitatea enzootiilor este
influentata de o serie de factori favorizanti (igiena si alimentatie deficitara
),stresuri de diferite origini ,boli intercurente.

Simptomatologie.Perioada de incubatie este de 6-9zile.Boala evolueaza

obisnuit acut ,mai rar supraacut fulgerator(la catei)si destul de frecvent
inaparent.Debuteaza cu hipertermie (40°-41°C),abatere profunda
,adinamie,vomismente,diariee,sensibilitate abdominala.Mucoasele sunt palide,
icterice sau subicterice,uneori cu hemoragii pe mucoasa gingivala.Se mai pot
constata fotofobie,catar oculonazal,uneori iridociclita,cheratita
parachimantoasa,difuza de culoare albastruie caracteristica .La5%din animalele
bolnave pot aparea manifestari nervoase.Boala are o evolutie de 2-4zile ,10-
15%din cazuri sfarsind prin moarte.

Diagnostic.Confirmarea bolii se face prin examen virusologic ,examen

serologic(RFC sau seroneutralizare),examen histopatologic(pentru evidentierea
incluziilor intranucleare din celulele hepatice)si bioproba pe catei.

Prognostic.Este rezervat sau grav.

Tratament.Se administreaza ser glucozat ,vitamine(C,A,B1,B12),

metionona,colina sau alte medicamente ce protejeaza ficatul.Se mai pot face
transfuzii de sange total.

Profilaxie si combatere.Masurile generale vizeaza urmatoarele:procurarea

animalelor se va face numai din unitati indemne ;efectuarea de dezinfectii si
dezinsectii ;respectarea masurilor de asepsie locala la efectuarea diferitelor
 17

interventii medicale;utilizarea de seringi si ace de folosinta unica.Imunoprofilaxia

Se face la fel ca in jigodie.In caz de aparitie a bolii se izoleaza animalele bolnave si
se trateaza,se distrug materialele virulente ,se reglementeaza circulatia animalelor
si a personalului si se aplica masuri de carantina.

4.Leucopenia infectioasa a pisicilor(Panleucopenia

sau agranulocitoza infectioasa)

Este o boala infectioasa,contagioasa,enzootico-epizootica,ce afecteaza felinele

tinere ,caracterizata clinic prin tulburari digestive grave si leucopenie.

Raspandire si importanta economica.Boala este raspandita in numeroase tari,

cu o incidenta variabila in funcyie de densitatea populatiei de feline.Importanta
bolii rezida in special prin numarul mare de pierderi prin mortalitate .

Etiologie.Agentul causal este un virus din familia Parvoviridae,de forma

icusaedrica,dimensiuni de 18-26nm si genom constituit din ADN
monocatenar.VIrusul se cultiva e celulele renale de pisica,in care produce effect
citopatic,cu formarea de cellule gigante multinucleate si de incluzii
intranucleare.Nu se cultiva pe oua embrionate.Rezistenta in mediul exterior este
apreciata la 10-15 zile.

Caractere eopizootologice.Sunt receptive pisicile si unele din felinele salbatice

.Mai sensibile sunt animalele tinere intre 3-6luni.Sursele de infectie sunt
reprezentate de pisicile bolnave ,cele convalescente si trecute prin boala,ca si de
apa ,alimentele si alte obiecte contaminate.Infectia se poate realiza direct prin
contact si indirect prin intermediul surselor secundare.

Simptomatologie.Dupa o perioada de incubatie de 4-5zile ,boala debuteaza prin

sindrom febril,la care se alatura precoce manifestarile de gastroenterita acuta.SE
instaleaza o stare de prostratie profunda acompaniata de vomismente
,constipatie,urmate de diaree grava,cu fecale lichide,de culoare galbuie si miros
ihoros.Se produce o deshidratare accentuata.Animalul devine foarte apatic,mieuna
 18

frecvent si geme plangator,parul este zbarlit,pielea avand elasticitatea

diminuata.Dupa 2-3 zile temperature scade brusc si animalele mor in hipotermiein
1-4 zile in 80-90% din cazuri.

Modificari anatomopatologice.Mucoasa gastrica apare inflamata ,infiltrata cu

exudate fibrinoase.Intestinul mai ales la nivelul jejunului si ileonului ,prezinta o
inflamatie accentuata,ceea ce face ca la deschiderea cavitatii abdominale sa se
constate un aspect rosu-visiniu al anselor intestinale.Ganglionii limfatici
mezenterici sunt mariti ,infiltrate ,cu zone congestive ,iar splina poate prezenta
infarcte.

Diagnostic.Aspectele epizoologice,simptomele si leziunile ,permit suspicionarea

evolutiei bolii .La pisicile bolnave se face examen hematologic,care releva o
leucopenie pronuntata. Elementele albe scad pana la 300/mm³,iar prin formula
leucocitara se releva agranulocitoza. Histologic se pot evidentia incluzii
intranucleare in celulele din epiteliul intestinal,splina si maduva osoasa.

Prognostic.Este grav.

Tratament. In cazurile cu evolutie mai putin rapida se poate intervenii cu ser

imun(de la pisici trecute prin boala-ml/kg greutate),stovarsol
sodic(23CG,administrat i.m. timp de 3-4 zile) sau antibiotice cu scopul de a
combate flora microbiana de asociatie. Se mai administreaza antivomitative
,antidiareice si rehidratante. De asemenea este necesar ca pisicile bolnave sa fie
tinute in locuri incalzite,uscate si ferite de curenti.

Profilaxie si combatere. Se va evita contactul cu pisici bolnave sau trecute prin

boala ,cat si cu eventuale surse secundare de infectie. Imunoprofilaxia se poate
efectua cu vaccinuri inactivate ,insa imunitatea realizata este de scurta durata (cca.
3luni).
 19

5.Gastroenterita virala a cainelui (Parvoviroza canina)

Boala infecto-contagioasa virotica ,cu evolutie supraacuta si acuta ,manifestata

clinic prin vomismente ,diaree sangvinolenta ,deshidratare rapida ,iar
anatomopatologic prin congestie intestinala ,necroza epiteliului intestinal si leziuni
de miocardita.

Raspandire si importanta economica. Este o boala ce a fost semnalata

incepand cu anul 1978,raspandindu-se treptat in numeroase tari ,fiind intalnita si in
tara noastra .Pagubele se datoresc indeosebi mortalitatii ridicate la tineret.

Etiologie. Boala este produsa de un virus din familia Parvoviridae, cu genom

constituit din ADN monocatenar si dimensiuni de 24 nm . Virusul are proprietati
hemaglutinate si se cultiva pe diferite tipuri de celule de caine ,pisica si
vizon.Rezistenta in mediul exterior este destul de mare ,mai ales cand este inglobat
in materiile fecale .Dezinfectantele uzuale ii inactiveaza cu usurinta.

Caractere epizootologice .Receptivitate. Cei mai receptivi la boala sunt cateii in

varsta de 2 luni pana la 1 an . Boala poate sa apara si la alte specii de carnivore.

Surse de infectie. Acestea sunt reprezentate de animalele bolnave ,care elimina

virusul prin fecale ,urina ,saliva ,contaminand diferite material si obiecte din
mediu.

Mod de contaminare. Infectia poate sa se transmita direct si indirect .Principala

cale de patrundere in organism este cea digestive ,nefiind excluse alte cai.

Dinamica epizootica. Boala are un caracter enzootic ,fiind influentata de o serie

de factori favorizanti mai putin cunoscuti.

Simptomatologie. Boala debuteaza cu abatere pronuntata ,vomismente

incoercibile ,diaree cu fecale cenusii galbui ,sangvinolente , ducand rapid la
deshidratare . Mucoasele sunt anemic ,animalele intra in hipotermie si mor in 2-7
zile . La catei sub 10 saptamani poate evolua si o forma de miocardita ,cu
tahicardie ,dispnee pronuntata si moarte subita.
 20

Modificari anatomopatologice. Intestinul subtire este de culoare rosie inchisa

pana la purpuriu ,mucoasa fiind congestionata ,hemoragica ,mai ales la nivelul
jejunului si ileonului . Ganglionii mezenterici sunt hipertrofiati si hemoragici
.Cordul este dilatat cu leziuni de miocardita .

Diagnostic. Se ia in considerare varsta la care boala apare ,vomismentele

pronuntate si diareea sangvinolenta . Se poate confirma prin RHA si
RIHA,imunoflurescenta ,examen histopatologic (elemente albe scad la 400-
300/mm³).

Prognostic. Este rezervat spre grav.

Tratament. Se recurge la un tratament simtomatic,care vizeaza combaterea

vomei (se administreaza apa cloroformata 5‰,lizadon scobutil), a diareei(cu
preparate antidiareice ,carbine medicinal)si a deshidratarii ,folosind seruri cu
electroliti sau alte preparate rehidratante. Pentru prevenirea infectiilor secundare se
pot utiliza antibiotice si sulfamide.

Profilaxie si combatere. Se evita contactul cu animale bolnave sau necunoscute

;se aplica restrictii de circulatie ,iar in jurul caniselor se instituie zone de
protective.Se pot face vaccinari ,folosind vaccinuri inactivate sau atenuate.Boala
este declarabila si supusa masurilor de carantina de gradul II.
 21

Anexe si Bibliografie

1. Anexe
22
23
 24

2.Bibliografie

1.Maria Moiniu – ,,Bolile infectioase ale animalelor”,

Editura Ceres,Bucuresti,1992.
2.,,Tratat de boli infectioase ale animalelor“Vol.II, Tudor
Perianu & CO.
25