PROIECT LA MEDICINĂ VETERINARĂ DE STAT ȘI

SIGURANȚĂ PUBLICĂ

Studenți: Ciocoiu Smaranda, gr.808A

Iacob Costin, gr. 808B

Anul VI, 2018-2019

1
 ANCHETĂ EPIDEMIOLOGICĂ

PRIVIND EVOLUȚIA MORVEI CA ZOONOZĂ

ÎN LUME ÎN PERIOADA 2012-2018

2
CUPRINS

Partea I GENERALITĂȚI....................................................................................................................4

CAPITOLUL 1. Descrierea bolii la animale și la om.........................................................................5

1.1 Definiție și importanță............................................................................................................5

1.2 Etiologie și particularități epidemiologice..............................................................................5

1.3 Mecanismul patogenetic.........................................................................................................7

1.4 Manifestări clinice la animale și om.......................................................................................7

1.5 Metode de depistare și diagnostic la animale si om.............................................................10

1.6 Strategii de prevenire, supraveghere și combatere...............................................................12

Partea II CONTRIBUȚII PROPRII....................................................................................................15

CAPITOLUL 2. Evoluția morvei în lume, comparativ la animale și om în perioada 2012-2018.....16

CAPITOLUL 3. Evoluția morvei în România, comparativ la animale și om în perioada 2012-2018

.............................................................................................................................................................21

CAPITOLUL 4. Studiu de caz: Exemplu de transmitere zoonotică..................................................21

CAPITOLUL 5. Concluzii................................................................................................................23

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................24

3
 Partea I
GENERALITĂȚI

4
CAPITOLUL 1. Descrierea bolii la animale și la om

1.1 Definiție și importanță

Sursa: https://s.equimed.com/
Cunoscută în ţara noastră printre
crescătorii de cai şi sub numele de
rapciugă, morva este o boală infecto-
contagioasa gravă a solipedelor,
transmisibilă la om, caracterizată clinic
prin apariția de granuloame specifice şi
ulcere pe mucoasa nasofaringeană,
cutanată şi pulmonară, cu afectarea
concomitentă a vaselor limfatice şi
Fig. 1.1 Efectiv de cai susceptibil la infecția
limfonodurilor aferente.
morvoasă
Boala are o importanță atât economică, prin asanarea efectivelor infectate de cai și
distrugerea cadavrelor, cât mai ales sanitară, datorită transmiterii la om, la care produce o boală
foarte gravă, adesea letală. Este considerată a fi unadintre cele mai temute zoonoze, fiindin
principalo boală profesională: cele mai afectate categorii de oameni sunt medicii veterinari,
ingrijitorii de cai și grăjdarii datorită contactului frecvent pe care aceștia il au cu ecvinele. Astfel că,
datorită acestor particularități, morva se află inscrisă în rândul celor mai importante boli
transmisibile la om.

Surs
1.2 Etiologie și particularități epidemiologice a
https
Agentul etiologic incriminat în apariția bolii, atât la ://w
animale cât și la om, este Burkholderia mallei, bacterie Gram ww.
negativă, bacilară, aerobă, imobilă, nesporulată, necapsulată, scie
care se dezvoltă pe medii speciale, glicerinate. nces
ourc
5 e.co
m
 În ceea ce privește rezistența în mediul extern, bacteria are o viabilitate moderată: în mucusul
nazal rezistă 2 săptămâni, în adăposturile de cai, în sezoanele reciFig.1.2
și umede, rezistă până
Burkholderia la 30 de
mallei
zile, în cadavre 15-20 zile.
Ca și receptivitate, boala afectează toate solipedele, în special calul, catârul și măgarul.
Dintre acestea, cel mai sensibil este măgarul la care perioada de incubație este mult mai scurtă, iar
evoluția este acută. Cămilele sunt de asemenea, receptive dar ele fac boala doar atunci când vin în
contact strâns cu caii bolnavi.
Principalele surse de infecție sunt animalele cu forme clinice de boală și cele cu infecții
inaparente, care elimină germenii prin jetaj și puroiul morvos de la nivelul leziunilor.
Contaminarea se face fie pe cale directă, prin coabitare cu animalele morvoase și intrarea în
contact cu materialele patologice, fie pe cale indirectă, prin intermediul apei, furajelor,
adăposturilor, harnașamentelor, obiectelor de pansaj etc. contaminate cu germeni.Cel mai frecvent,
transmiterea se face indirect.

Sursa: https://english.mathrubhumi.com/

Fig. 1.3 Cal cu morvă

Calea de pătrundere obișnuită a germenilor este calea digestivă, în special pe la nivelul
mucoasei intestinale datorită mișcărilor peristaltice și a proceselor de asimilație intense de la acest
nivel. Infecția se mai poate realiza și pe cale respiratorie, transcutanată sau mucosală.
În ceea ce privește omul, morva este o zoonoză profesională, cu evoluție adesea letală. Cei
mai expuși infecției sunt medicii veterinari și îngrijitorii de cai, lucrătorii din abatoare și fermierii.
Sursele de infecție pentru om sunt reprezentate de animalele bolnave, eliminatoare de germeni prin

6
secrețiile nazale și omul bolnav, care elimină prin expectorantul broșic, iar principala poartă de
intrare în organism este pielea lezionată a mâinilor care vin în contact cu materialul infecțios de la
animale. Bacteria poate de asemenea pătrunde pe cale respiratorie sau mucosală, pe la nivelul
mucoasei conjunctivale, nazale sau orale.

1.3 Mecanismul patogenetic

La animale
De la poarta de intrare (digestiv/respirator/cutanat), în primele zile de la pătrundere, germenii
se localizează în pulmon și linfonodurile traheo-bronșice, unde determină procese inițial exudative,
apoi nodulare (=complexul primar), însoțite de alergizarea organismului cu formare de anticorpi.
În continuare, procesul infecțios poate rămâne localizat, când nodulii se fibrozează și se
calcifică, germenii fiind în stare de latență sau, de cele mai multe ori, poate disemina, pe cale limfo-
hematogenă, cu metastazări nazale și cutanate (= morva metastatică). În funcție de gravitatea și
extinderea metastazărilor, pot predomina leziuni exudative sau proliferative.
La nivelul nodulilor formați, bacilii, în urma multiplicării, elaborează o endotoxină cu
acțiune necrozantă, determinând deschiderea prin ulcerare a nodulilor și transmiterea din aproape în
aproape a bacteriilor și apariția semnelor clinice.
La om
În cazul omului, calea cea mai frecventă de pătrundere este pielea lezionată astfel ca
complexul primar, nodului primar va apărea la poarta de intrare. De acolo, pe cale limfatică,
germenii difuzează în pulmon și limfonodulii regionali, unde determină apariția nodulilor morvoși și
exprimarea clinică a bronhopneumoniei și apoi sunt diseminați în tot organismul, sub forma morvei
metastatice.

1.4 Manifestări clinice la animale și om

La animale
Morva la animale are o perioada de incubație, în medie, de 2 săptămâni și o evoluție acută
(la măgar) sau cronică( la cal ) cu localizări specifice: pulmonară, nazală și cutanată.
Localizarea pulmonară sau morva internă, evoluează de regulă asimptomatic, ocult; uneori
se observă tulburări generale și specifice, exprimate prin stări febrile trecătoare, de intensitate
variabilă, ce corespund de fapt ruperii nodulilor primari și formării de noi focare purulente la nivel
7
pulmonar. În acest timp, animalul slăbește progresiv,
Sursa
prezintă tuse umedă, în accese, cu respirație dispneică, :
de tip abdominal și cu apariția unui jetaj sero-mucos, https:
//ww
apoi muco-purulent uni-/bilateral, în funcție de w.om
localizarea proceselor infecțioase în plămâni. icsgr
oup.o
Localizarea nazală este cea mai frecventă rg
formă evolutivă și se caracterizeză prin prezența a 3
semne specifice:șancrul nazal (ulcerul nazal), jetajul nazal și limforeticulita maxilară.
Fig. 1.4 Șancrul nazal
Astfel că, la început pe mucoasa nazală congetionată, în special pe septul nazal, apar niște
noduli mici înconjurați de un lizereu hiperemic. Ulterior, nodulii se necrozează și se transformă în
ulcere cu margini netede și fund roșu,ce sunt acoperiți cu un exudat muco-purulent. Odată cu
ulcerele apare și jetajul unilateral, puțin abundent, inițial mucos apoi muco-purulent. El este
aderent, formând prin uscare cruste mici, gălbui la nivelul buzei superioare. Concomitent apare și
limfadenita maxilară uni-/bilaterală, cu limfonodulii inițial măriți în volum, calzi la palpare, dureroși
și mobile, pentru ca ulterior să devină nedureroși, aderenți la piele, fără tendință de abcedare. Uneori
leziunile se extend și pe mucoasa laringotraheală, cu sensibilitate ridicată la palparea regiunii, tuse
violentă și persistentă și jetaj intermitent.

Sursa: https://veterinaryrecord.bmj.com

Fig. 1.5 a) Limforeticulită reactivă b) Jetaj intermitent

Localizarea cutanată, numită și cârtița, se caracterizează prin prezența nodulilor morvoși pe
pielea fină ( membre, coapse, gât, flancuri etc.), noduli care se necrozează și se transformă în ulcere.
Șancrul morvos are margini neregulate, fundul granulos și culoare cenușiu-gălbuie fără tendință de
cicatrizare și este acoperit caracteristic cu un lichid seros, opalescent și galben numit ulei de farcin.
Procesul inflamator cuprinde în continuare și vasele limfatice regionale, care se îndurează și capătă
8
 Sursa: https://www.researchgate.net
aspectul de coarde, având pe traiect nodule care
ulcerează.
Uneori, cand nodulii se localizează în țesutul
subcutanat, ei nu ulcerează și se transformă în
abcese reci, flucutante, fără tendință de deschidere
și fără reacție inflamatorie în jur (= chiștii morvoși).
Forma acută a bolii, întâlnită la măgar,
debutează cu sindrom febril, congestia mucoaselor Fig. 1.6 Nodulii morvoși

aparente, tahicardie și tahipnee, inapetență. După o

perioadă de timp de câteva zile, apar și nodulii morvoși cu aceleași caracteristici și localizări ca în
morva cronică.
La om

Sursa:https://www.omicsgroup.org
Pentru om, perioada de incubație este de la 2 la 12 săptămâni, în funcție de forma de
evoluție: acută sau cronică, localizată, pulmonară sau
septicemică. Indiferent de forma evolutivă, se întâlnesc
semne generale, nespecifice și semne caracteristice
localizării respective. Astfel, pe timpul bolii principale
simptome sunt febră, de intensitate moderată, în special
după amiază și seara cu frisoane și transpirații
Fig. 1.7 Morva cutanată la om
abundente,
oboseală și slăbiciune musculară, dureri de spate,
migrene, fotofobie, senzația de durere în piept, cu tuse, jetaj și limfadenopatie, dispnee, amețeală și
uneori și tulburări gastrointestinale cu greață, vomă și diaree.
Lângă acestea se adaugă semnele specifice:
o În infecția localizată: dacă bacteria pătrunde cutanat, în 1-5 zile se observă apariția
de noduli și apoi ulcere hemoragice la poarta de intrare, însoțite de edem inflamator
și limfonodulită regională; daca germenul pătrunde transmucosal (conjunctival,
nazal) apare epiforă sau jetaj abundent, fistule interseptale.
o În infecția pulmonară: nodulii se dezvoltă în parenchimul pulmonar și pot abceda
foarte ușor. Semnele clinice sunt cele de bronhopneumonie purulentă, cu tuse plină,

9
 obositoare, dureri în piept, expectorații purulente, febră ridicată seara și frisoane,
dureri severe de cap. Apare și simptome legate de pleurită și efuzie pleurală.
o În infecția septicemică: apare semnele șocului toxic, urmat de moarte rapidă datorită
diseminării masive a germenilor în organism și formării de abcese, care fistulizează,
în splină, ficat, rinichi etc.

1.5 Metode de depistare și diagnostic la animale și om

La animale

Diagnosticul morvei la cal se stabilește, de regulă, prin coroborarea datelor epidemiologice

cu cele clinice și se confirmă prin teste serologice și alergologice.Examenele bacteriologice și
histopatologice nu sunt foarte specific.

 Examenul alergic ( maleinarea )

Testul alergic se folosește atât ca metodă de confirmare a bolii, cât și ca metodă de
diagnostic, de supraveghere a efectivelor de solipede în vederea atestării indemnității lor.
Maleinarea se execută folosind maleina, un extract purificat din culturi de B. mallei,
administrată intradermopalpebral sau subcutanat.
Maleinarea intradermopalpebrală se face prin inocularea intradermică a 0,1 ml maleină în
pleoapa inferioară, la jumătatea distanței dintre unghiul intern și cel extern al ochiului, cu aprecierea
reacției locale la 24 ore: în caz pozitiv, apare edem și conjunctivită mucopurulentă la pleoapa
inoculată, însoțite de limfonodită maxilară și reacție general. Dacă rezultatul este neconcludent
(apare un edem și o ușoara epifora purulentă), se poate repeta maleinarea intradermopalpebrală la
celălalt ochi și citirea reacției la 24 h. În cazul în care și de această dată rezultatul este neconcludent,
se practică maleinarea subcutanată.

10
 Sursa: https://upload.wikimedia.org/

Sursa
:
https:
//encr
ypted
-
tbn0.
gstati
c.com

Fig.1. 8 Maleinarea intradermopalpebrală Fig. 1.9 Maleinarea subcutanată

Maleinarea subcutanată se execută de regulă ca și proba de control la animalele suspecte de

morvă. Astfel, testul constă în inocularea subcutanată a 1 ml maleină, pe latura gâtului, în mijlocul
unui patrat de 15/15 cm cu interpretarea rezultatului la 24 h: începând cu a doua zi, din 2 în 2 ore,
animalele se termometriază, timp de 2 zile consecutive și se citește curba termică. Reacția pozitivă
este atunci cand apare semne locale, de edem și semne generale cu temperatură ridicată.
 Examenul serologic
Principalul test serologic, conclusiv în diagnosticul morvei estereacția de fixare a
complementului (RFC), din sângele animalelor suspecte, care permite depistarea animalelor chiar și
cu forme vechi de boală. Deși mai puțin sensibilă decât maleinarea, RFC este apreciată pentru
specificitatea sa, pentru rapiditatea pozitivizării în morvă și pentru simplitatea cu care manopera se
face în teren.
De regulă, pentru depistarea și diagnosticarea cazurilor de morvă se urmărește un protocol
bine stabilit: inițial se face reacția RFC și dacă rezultatul este pozitivsau dubios, se realizează
maleinarea cu toate etapele sale.
La om
Diagnosticul definitiv de morvă la om se pune doar în urma izolării și indentificării bacteriei
responsabile. Fiind o boală extrem de rară la om și incomplet studiată, la momentul actual nu există
teste de diagnostic in vitro, doar s-au încercat, în mod experimental, teste serologice precum
aglutinarea pe lamă și reacția de fixare a complementului cu rezultate satisfăcătoare. S-a mai
incercat reacția de hemaglutinare indirectă, folosită pentru diagnosticul melioidozei, în zone

11
endeme, datorită asemănării lor, însă din cauza faptului că anticorpii melioidozei și cei ai morvei
reacționează si la alte tipuri de Burkholderia, testul nu este unul specific.
De asemenea, spre deosebire de animale, la om nu se folosesc testele alergice.
Astfel, în prezent pentru diagnosticarea pozitivă a morvei la om încă nu există un test
specific și raportarea ei, în cazul evoluției, pune probleme.

Sursa:http://www.cfsph.iastate.edu
Fig. 1.10 Localizarea cutanată a morvei la om

1.6 Strategii de prevenire, supraveghere și combatere

La animale
În țările care prezintă risc sau unde boala este prezentă, controlul se concentrează pe
detectarea timpurie, eliminarea cazurilor pozitive și prevenția diseminării ulterioare prin
biosecuritatea potrivită. Vaccinarea și tratarea cazurilor clinice nu sunt opțiuni de control.
Măsurile de control recomandate includ:
-supravegherea pentru morvă în populații de animale susceptibile cu raportarea tuturor
cazurilor suspectate;
- identificarea și eutanasierea animalelor infectate;
- aplicarea măsurilor de carantină;
- curățarea și dezinfectarea fermelor infectate;
- distrugerea prin incinerare a animalelor eutanasiate și a oricăror materiale contaminate.
În cazul în care se depistează un focar, boala se declară și sunt instituite măsurile de
carantină: sunt ucise animalele care prezintă semne clinice de morvă și cele cu rezultate pozitive
12
și/sau dubioase la testele alergice și serologice, iar cadavrele se distrug prin incinerare; mânjii sugari
ai iepelor bolnave se ucid odată cu mamele lor.
Animalele care nu prezintă semne clinice, dar sunt suspecte de contaminare, se vor ține sub
observație sanitar-veterinară și vor fi supuse examenelor alergice și serologice care se vor repeta la
interval de 30 de zile. Dacă după aceste controale animalele dau rezultat pozitiv sau dubios, ele se
consideră bolnave și se vor ucide; în caz contrar, se pot scoate de sub observație.
Boala este considerată stinsă și se ridică măsurile sanitar-veterinare după 60 de zile de la
ultimul caz activ( trei reacții alergice consecutiv negative de la intregul efectiv ramas).

La om
Fiind o afecțiune extreme de rară, măsurile de prevenire și combatere la om încă nu sunt pe
deplin cunoscute. În 2017, s-a încercat dezvoltarea de vaccinuri produse din tulpini bacteriene viu
attenuate și vaccinuri ce conțin proteine specifice bacteriei și care induc răspuns din partea
organismului, însă răspunsul imun determinat nu a fost cel așteptat.
În ceea ce privește tratamentul afecțiunii, terapia optimă nu este cunoscută. Tratamentele
experimentale și încercările limitate la oameni sugerează că sulfadiazina administrată în doză de 100
mg/kg/zi, divizată în mai multe prize, timp de 21 dezile, este o terapie eficientă. Un studiu a stabilit că toate
tulpinile de B.mallei izolate (n = 34) erau sensibile la sulfametizol, tetraciclina, sulfatiazol, gentamicina,
tobramicina, kanamicina, trimetoprimși streptomicină,dar nici una nu a fost sensibilă la cefalotin, ampicilină,
colistin, nitrofuranși penicilină. Ciprofloxacinul și ofloxacinul au fost mai eficace în infecția experimentală la
hamsteri și la cobai, dar nu există date clinice disponibile și pentru oameni.
Pe lângă tratamentul antibiotic, terapia de susținere în formele septice și drenarea chirurgicală în
infecțiile localizate reprezintă adjuvante importante.

13
 Sursa:https://static.toiimg.com
Fig. 1.11 Cele mai importante lucruri de știut despre morvă la om

14
 Partea II
CONTRIBUȚII PROPRII

15
CAPITOLUL 2. Evoluția morvei în lume, comparativ la animale și om în
perioada 2012-2018

În trecut, în perioada războaielor, datorită circulației intense și necontrolate a animalelor,

boala s-a putut extinde în toată lumea. În perioada luată în studiu însă, anii 2012 – 2018, la animale
morva a fost semnalată, cu incidență variabilă, pe toate continentele, cu excepția Australiei și a
Africii, iar la om nu a fost diagnosticată sau suspectată deloc. Singurele cazuri depistate în patologia
umană au fost între anii 1943 - 2000.
Fiind vorba de o boală a “murdăriei”, în prezent boala evoluează doar în țările subdezvoltate,
în condiții precare de igienă. Cele câteva țări în care morva mai este raportată se regăsesc în mare pe
continentul asiatic, în special în sudul și sud-vestul Asiei.

Tabel 2.1 Numărul de focare la animale din Asia între anii 2013 - 2018
  2013 2014 2015 2016 2017 2018
India 1 0 5 22 107 0
Iran 37 50 31 21 17 0
Irak 0 3 0 0 0 0
Myanmar 0 1 0 0 0 0
Sursa www.oie.int
120
107
100

80
India
60 iran
50 Irak
40 Myanmar
37
31
20 22
21
17

3 5
0 01 1
0 0 0 0 0
2013 2014 2015 2016 2017 2018

Fig. 2.1 Reprezentarea grafică a focarelor de boală la animale în Asia

16
 Analizând tabelul 2.1 și figura 2.1, se poate observa prezența morvei limitată la India și Iran,
cu apariția în plus a câtorva cazuri sporadiceîn Irak și Myanmar. De asemenea, se vede că în cele 2
țări afectate boala are o evoluție epidemică, cu un număr mai mare de focare în India.
În ceea ce privesc celelalte continente, boala nu a fost niciodată diagnosticată, atât la animale
cât și la om, pe teritoriul african, iar în America singura țară compromisă este Brazilia, unde au fost
raportate focare annual în ultimii 6 ani luați în studio, așa cum se vede în tabelul 2.2.

Tabelul 2.2 Focarele de morvă la animale în America între 2013 – 2018

  2013 2014 2015 2016 2017 2018
Brazilia 98 89 157 77 60 0
SUA 0 0 0 0 0 0
Alte țări 0 0 0 0 0 0
Sursa www.oie.int

Brazilia
180
160 157
140
120
Brazilia
100 98
89
80 77
60 60
40
20
0 0
2013 2014 2015 2016 2017 2018

Fig. 2.2 Graficul focarelor la animale în Brazilia

Din figura 2.2 se poate trage concluzia ca deși morva a înregistrat o valoare importantă de
focare, 157 la număr, în anul 2015, din următorii ani ea a început sa intre în declin ajungând ca în
anul 2018 sa nu mai fie raportate cazuri. Acest fapt poate fi pus pe seama înnăspririi regulilor de
circulație a ecvideelor și obligativității de supraveghere epidemiologică a bolii prin teste serologice
și alergice.

17
 Tabelul 2.3 Totalul de focare de morvă la cai în Europa
  2013 2014 2015 2016 2017 2018
Germania 0 1 0 0 0 0
Turcia 0 0 0 0 1 0
Sursa www.oie.int

La nivel european, după cum reiese și din tabelul 2.3, în perioada celor 6 ani luați în studiu
au fost raportate doar 2 cazuri de morvă la animale. Primul a fost în Germania, în 2014, fiind vorba
de un cal, dintr-un efectiv de 31 de capete, ce nu prezenta semne clinice, dar care avea rezultat
pozitiv la reacția de fixare a complementului (RFC) și la maleinare. Iar al doilea focar a fost
despistat în Turcia, în anul 2017, cand s-a raportat o infecție subclinică la un cal cu rezultat pozitiv
la RFC și testul alergic. Ambele exemplare ecvestre au fost asanate pentru a împiedica răspândirea
bacteriei.

Sursa: www.oie.int

Fig. 2.3 Distribuția geografică a morvei în anul 2013

Conform fig. 2.3, în anul 2013 morva evolua în special pe continental asiatic și american, în
Rusia, India și Iran și respectiv Brazilia. În următorul an, 2014, se pare că boala ajunge și în Europa,
fiind raportat un focar în Germania (fig. 2.4).

18
 Sursa: www.oie.int
Fig. 2.4 Distribuția bolii în anul 2014

În următorii ani, 2015 – 2017, morva continuă să evolueze în India, Irak și Brazilia, fără să
fie raportată pe alte continente, așa cum se poate observa din fig. 2.5.

Sursa: www.oie.int

Fig. 2.5 Evoluția morvei în perioada 2015 – 2017

Pentru anul 2018 nu sunt raportate date suficiente.

În ceea ce privește patologia umană, în perioada luată în studiu nu au fost raportate și nici
suspectate cazuri de morvă. Acest aspect se poate datora respectării regulilor de igienă și de
manipulare a animalelor bolnave sau suspecte de contaminare morvoasă de către personalul implicat
în îngrijirea lor. Singurele focare confirmate au fost în America, între anii1943 – 2010, în număr de

19
opt: șase cazuri au apărut în urma procedurilor de laborator care au generat aerosoli, precum
spălarea, centrifugarea sau aerarea culturilor de B. Mallei, un caz a apărut ca urmare a folosirii
incorecte a echipamentului de protecție, iar cel de-al șaptelea nu este suficient descris în literatură.

Sursa: www.ncbi.nlm.nih.gov
Fig.2.6 Perioada de incubație la om și instalarea semnelor clinice

20
CAPITOLUL 3. Evoluția morvei în România, comparativ la animale și om în
perioada 2012-2018

Conform statisticilor realizate de instituțiile internaționale de supraveghere și control a

zoonozelor (Organizația Mondială a Sănătății Omului, Center for Disease Control and Prevention,
Organizația Mondială a Sănătății Animalelor) România este o țară indemnă de morvă atât în rândul
animalelor, cât și a oamenilor.

CAPITOLUL 4. Studiu de caz: Exemplu de transmitere zoonotică

Din puținele cazuri de morvă la oameni, unul a fost studiat mai îndetaliat, la începutul anului
2000, în America. Este vorba de un un microbiolog, care lucra la Institutul Medical de Cercetare a
Bolilor Infecțioase, din cadrul Armatei S.U.A. și care în mai 2000 a suferit de un sindrom sistemic
febril. Datorită faptului că, în urma anchetei epidemiologice s-a dovedit ca el lucra cu diferiți agenți
patogeni, incluzand Burkholderia mallei, agentul cauzator al bolii cercetate, s-a suspectat diagnostic
de morvă. Acest raport emis detaliază practic primul caz de morvă la oameni, din 1945 până în
prezent în SUA.
Microbiologul, care suferea de diabet insulinodependent, a început să prezinte semne clinice
încă din luna martie, cu stare generală proastă și cu dezvoltarea unei mase din ce în ce mai
dureroasă, localizată în zona axilară stângă. Pe 16 martie, a avut o temperatura de 38,6° C și i s-a
făcut un control de rutină. A primit apoi o doză de cefriaxonă intramuscular și a început un
tratament de 10 zile cu cephalexină. Cu toate că a terminat tratamentul, episoadele de febră au
crescut în frecvență, a început să prezinte și semne de oboseală, stare generală de rău, cu transpirații
nocturne și scădere în greutate. Testele de laborator nu au relevat însă nimic.
La începutul lui aprilie, pacientul a început un tratament de zece zile cu claritromicină, în
urma căruia s-au ameliorat simptomele, iar masa din axilă stângă s-a retras, însă, la patru zile după

21
terminarea tratamentului, semnele clinice au revenit. A continuat să piardă din greutate și a început
să simtă și dureri abdominale. S-au facut teste de sânge multiple și toate au fost negative la
examenul bacteriologic.
Ulterior, în mai, i s-a efectuat un CT abdominal și s-au descoperit multiple leziuni și abcese
hepatice și splenice. Pacientul a fost internat într-un alt spital, unde s-a efectuat o aspirație dintr-un
lob hepatic, printr-un ac ultra-subțire și eco-ghidaj și s-a obținut un material cu aspect purulent.
Știind faptul că pacientul a lucrat cu B. mallei, acestuia i s-a administrat intravenos o doză de
piperacilin-tazobactam. În a doua zi de internare, a prezentat probleme respiratorii și a avut nevoie
de respiriție mecanică. A fost pus sub supraveghere respiratorie, i s-a administrat intravenos
tobramicină și doxiciclină și a fost transferat la un alt spital.
În zilele următoare, în urma examinării lichidului de aspirație hepatică, s-au identificat niște
tije mici, bipolare, Gram negative, care s-au dovedit mai tarziu a fi bacterii de B. mallei.
S-a continuat tratament intravenos (i.v.) cu imipenem si doxiciclină și s-a observat o
ameliorare a simptomelor și o ușoară regresie a abceselor hepatice și splenice. Tratamentul i.v. a fost
urmat pentru două săptămâni, după care s-a trecut la administrarea orală a acelorași medicamente.
În urma unei anchete mai amănunțite, pacientul a declarat că nu a venit în contact cu
măgari/cai/catâri, că nu a existat vreun accident de laborator, dar a mărturisit că uneori manipula
fără mănuși echipamente de laborator ce conțineau tulpini de B. mallei.

22
CAPITOLUL 5. Concluzii

Morva este o boală infecto-contagioasă gravă caracteristica solipedelor, produsă de B. Mallei

o bacterie Gram negativa, nesporulată, necapsulată, ce rezistă un timp îndelungat în mediul extern.
Boala are o importanță atât economică, prin asanarea efectivelor infectate de cai și
distrugerea cadavrelor, cât mai ales sanitară, datorită posibilității de transmitere la om, la care
produce o boală foarte gravă, adesea letală. Este considerată a fi una dintre cele mai temute zoonoze,
fiind in principal o boală profesională: cele mai afectate categorii de oameni sunt medicii veterinari,
ingrijitorii de cai și grăjdarii, datorită contactului frecvent pe care aceștia il au cu ecvinele.
Atât la animale, cât și la om, există mai multe localizari ale morvei, fiecare cu semne
specifice. Fiind însă vorba de o boala destul de rară, a fost studiată mai mult la animale decât la om,
la care nici acum nu se cunosc metode stricte și eficiente de prevenire și combatere a aparitiei ei.
In ceea ce privește distribuția geografică, în prezent boala evoluează doar în țările
subdezvoltate, în condiții precare de igienă. Cele câteva țări în care morva mai este raportată se
regăsesc în mare parte pe continentul asiatic, în special în sudul și sud-vestul Asiei.
La nivel național, boala nu evoluează, România fiind declarată o țară indemnă de morvă.

23
BIBLIOGRAFIE

1. Tudor Perianu – Tratat de boli infecțioase ale animalelor: Bacterioze, volumul 1, Editura
Universitas XXI, 2011, Iași.
2. Organizația Mondială a Sănătății Animalelor: www.oie.int
3. Organizația Mondială a Sănătății Omului: www.who.int
4. Centrul de Supraveghere și Prevenire a Bolilor Infecțioase, S.U.A: www.cdc.gov
5. Biblioteca Națională de Medicină S.U.A: www.ncbi.nlm.nih.gov

24