Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Examen Criminologie
Examen Criminologie
1
1.1. Definiţi noţiuni de criminologie. (3 puncte)
Criminologia poate fi definită ca fiind ştiinţa socială,extrajuridica, ce studiază fenomenul
criminalităţii înansamblul său sub aspectul stării, structurii şi dinamicii sale,al cauzelor şi
condiţiilor care-l determină si/sau favorizează,precum şi modalităţile de profilaxie şi combatere a
acestui fenomen.Criminologia este o disciplină ce analizează cauzele infracţiunilor şi factorii
care influenţează apariţia fenomenului infracţional”, propunând totodată şi “realizarea unei
strategii globale pentru obţinerea unui mecanism de protecţie şi intervenţie preventivă,
corespunzător realităţilor şi nevoilor sociale
1.2. Argumentaţi premisele obiective ale apariţiei criminologiei. (5 puncte)
Secolele XVIII-XIX au fost dominate de legile mersului firesc al omenirii pe calea progresului
civilizator. Apărute în secolele anterioare, preocupările cunoaşterii domeniului criminalităţii în
scopuri profilactice de apărare socială se amplifică continuu, în condiţiile în care cercetările
marilor universităţi din Bologna, Padova, Paris şi Oxford pun bazele ştiinţelor experimentale;
sistem în care omul şi lumea înconjurătoare se află în centru. Apare postulatul,1 potrivit căruia
“omul este o fiinţă socială, iar acţiunile lui bune sau rele sunt determinate cauzal”.Pe de altă
parte se observă o creştere a forţelor de producţie şi dezvoltarea proprietăţii, iar ca rezultat are
loc, obiectiv, o creştere accentuată a fenomenului criminal. Ca urmare a acestor împrejurări, s-a
simţit nevoia organizării pe baze ştiinţifice a luptei împotriva criminalităţii.
1.3. Proiectaţi I-a etapă de constituire (evoluţie) a criminologiei ca ştiinţă: C.Lombroso. (7
puncte) criminologia ar fi ştiinţa care studiază fenomenul criminal (definiţia criminologiei
rezultând din sensul etimologic al cuvintelor). Ca şi în cazul altor discipline sociale, data
apariţiei criminologiei ca ştiinţă nu poate fi stabilită cu exactitate.Pentru prima dată acest termen
a fost utilizat în anul 1879 de către antropologul francez Paul Topinard. Majoritatea autorilor
sunt însă de părerea că utilizarea corespunzătoare a acestui termen nu putea avea loc decât o dată
cu constituirea criminologiei ca ştiinţă, iar acest lucru s-a produs în trei etape decisive:- Prima
etapă e marcată de activitatea celebrului medic militar italian Cesare Lombroso (1835-1909),
care în baza unei sinteze creatoare, îmbogăţită de propriile sale cercetări, a publicat în anul 1876
lucrarea intitulată “Omul delincvent” (“L’Uomo delinquente”), în care susţine că ar fi găsit
imaginea – model a infractorului, descriindu-l ca pe o fiinţă predestinată să comită crime datorită
unor stigmate fizice şi psihice înnăscute. C.Lombroso a mai fost supranumit şi creatorul
antropologiei criminale (unii autori î-l definesc şi ca părinte al criminologiei antropologice).
2.2. Stabiliţi particularităţile psihice ale infractorului: bolile psihice. În cercetarea crimei,
un rol important revine şi cercetărilor de psihiatrie criminală, ramură a ştiinţei care se ocupă de
bolile psihice grave – paranoia, mania, demenţa. Este vorba de persoane bolnave psihic, unele
cu stări de criză (epilepsie) care înlătură responsabilitatea penală a persoanei; în asemenea
stări, unele persoane comit crime.
Această ramură ştiinţifică cercetează stările generatoare de crimă şi mijloacele de apărare
împotriva acestor criminali de fapt. Psihicul uman este coordonatorul întregii vieţi a individului
şi purtătorul principal al capacităţii sale de adaptare la viaţa socială, iar sănătatea psihică a
individului reprezintă elementul definitoriu al personalităţii.
În aşa fel, orice deficienţă, tulburare şi boală psihică influenţează în mod direct asupra
comportamentului individului, generînd devieri de la normele de convieţuire socială. Cu toate că
fac parte din domeniul special al psihiatriei, în studierea lor sunt interesate criminologia şi
dreptul penal, fiindcă acestea gravitează în jurul licitului sau ilicitului penal. La rîndul lor, bolile
psihice ale infractorului se pot clasifica în:
1) nevroze;2) psihopatii; 3) psihoze.1) Nevrozele sunt tulburări sau reacţii variate, cu caracter
funcţional, relativ uşoare şi reversibile, manifestate prin suferinţe şi conflicte intrapsihice despre
care bolnavul este conştient.
Deosebim nevroze: - astenică;- obsesivo fobică;- isterică;- mixtă sau motorie.În general,
nevrozele nu constituie un factor criminogen, dar fiind însoţite de stări deanxietate pot conduce
la unele conduite sociale agresive. Spre exemplu, hiperemotivitatea prin prisma nevrozei fricii,
poate duce la fuga de la locul accidentului, vătămări a integrităţii corporale sau chiar omoruri
fără necesitate în cazul jafurilor şi tîlhăriilor, legitima apărare imaginară etc. Cu toate că
nevrozele pot da naştere la conduite agresive, nevroticii sunt consideraţi, în majoritatea cazurilor,
responsabili.
2.3. Estimaţi componentele mediului psiho-social care exercită influenţă asupra formării
personalităţii infractorului. Componentele mediului psihosocial care exercită influenţă asupra
formării personalităţii şi anume – familia, şcoala, locul de muncă (profesia), starea civilă,
organizarea timpului liber, influenţa negativă a mijloacelor de informare în masă, specificul
naţional, religia şi toxicomania - subiecte analizate minuţios în capitolul anterior (vezi, secţiunea
III, p. 4.3.7.), ci vom face o trecere în revistă a altor modalităţi,
cum sunt:- înstrăinarea (alienarea);- frustrarea;- inadaptarea;- învăţarea;- micromediul;-
macromediul. Rolul înstrăinării (alienării) în procesul formării personalităţii infractoruluiCea
mai tipică formă de manifestare negativă în planul comportamentului este considerat fenomenul
de înstrăinare (alienare).Înstrăinarea (alienarea) are loc atunci cînd individul se îndepărtează de
modelul normativ recunoscut şi acceptat ca normal, datorită dificultăţilor de integrare în sfera
relaţiilor sociale. Această formă de manifestare este o consecinţă a influenţelor sociale negative
care intervin pe parcursul procesului de socializare, prin convertirea persoanei spre criminalitate
şi se
manifestă ca un factor general de perturbare a factorului uman. Înstrăinarea este principala
condiţie şi componentă a conduitei antisociale. Ea este, în acelaşi timp, etapa de tranziţie de la
comportamentul social normal la comportamentul antisocial. Frustrarea este o reacţie generală de
nemulţumire a unor categorii de persoane. Starea de
frustrare apare şi se intensifică în condiţiile schimbărilor sociale, avînd un efect destabilizator şi
traumatizant şi pot conduce la modificarea personalităţii indivizilor.Cele mai frecvente cauze ale
frustrării sunt: eşecul, dezamăgirea, izolarea etc., toate ca urmare a fenomenelor de respingere,
de marginalizare socială, profesională şi individuală. Toate acestea reprezintă o reacţie generală
de nemulţumire. Personalitatea infractorului este produsul unei socializări defectuoase sau
insuficiente şi constituie doar o verigă în lanţul cauzal. Această personalitate, formată în condiţii
defavorabile, nu conduce în mod inevitabil la comiterea crimelor, ci numai asociată cu anumite
împrejurări
concrete de viaţă ar favoriza trecerea la act, în urma unui proces psihic de alegere conştientă a
individului. Potrivit acestor concepţii, ceea ce deosebeşte infractorul de noninfractor nu sunt nici
particularităţile biopsihice, nici acţiunile întîmplătoare de scurtă durată, ci întregul drum pe care
îl parcurge individul. În raport de natura cauzelor care converteşte individul spre conduita
antisocială se înscrie şi inadaptarea la cerinţele sociale impuse de formarea unei personalităţi
normale. Aşa, în atitudinea faţă de propria persoană pe locurile de frunte se află: demnitatea,
dorinţa de perfecţionare şi autodepăşire, curajul, spiritul autocritic etc. Formarea acestor
trăsături în structurile de personalitate ale individului, crearea modelului de personalitate
multilateral dezvoltată nu se poate realiza decît treptat, în cadrul unui lung şi anevoios proces de
devenire şi transformare a individului. Cercetările criminologice au relevat numeroase căi şi
forme de învăţare a comportamentului infracţional , accentuîndu-se calitatea negativă a vieţii de
familie, a mediului şcolar şi stradal, a grupului de anturaj, pe calitatea slabă a locului de muncă,
pe influenţa
negativă a unor factori din mediul socio-cultural. În criminologie s-au făcut multiple cercetări
vizînd relaţiile sociale, viaţa socială şi grupul social în care se găseşte criminalul. Din aceste
concepte rezultă că socializarea este unul din principalele mecanisme de formare a
personalităţii. Socializarea este un proces de însuşire şi interiorizare a normelor şi valorilor
sociale, a modelelor de comportament de către individul uman, care devine membru al unei
comunităţi sau al unui grup social. Deci, socializarea este condiţia primordială în formarea şi
afirmarea personalităţii. Mecanismele socializării sunt:- modelarea;- învăţarea;- controlul
social. Macromediul sau mediul social la nivel global , în ansamblul său, poate avea un
rolsemnificativ în apariţia conduitei antisociale, în formarea personalităţii infractorului.
Astfel,procesul de socializare desfăşurat pe fondul unor contradicţii aspre între individ şi
societate, între aspiraţiile legitime şi mijloacele pe care societatea le oferă pentru îndeplinirea
lor, duce uneori la apariţia unor forme de inadaptare, de formare a unor personalităţi
antisociale. Apariţia conduitei antisociale decurge din însăşi esenţa societăţii, din crizele
economice care bîntuie în aceste societăţi. În acest context, anomia reprezintă o stare
caracteristică societăţilor dezorganizate din punct de vedere social, zguduite de schimbări
sociale, economice, politice şi culturale sau crize
socio-economice profunde, în urma cărora se amplifică tendinţele de devianţă socială. Influenţa
mediului social la nivel global se amplifică şi datorită integrării internaţionale, ce a luat amploare
în ultimele decenii. Orice stat cu frontierele deschise este expus nu numai efectelor favorabile ale
culturii şi civilizaţiei mondiale, ci şi creşterii criminalităţii organizate pe plan internaţional.
Acestea sunt influenţe criminogene internaţionale. Este cert că, crima
organizată are nevoie de noi pieţe de desfacere, de noi filiere necontrolate. În plus, ea are o viteză
de desfăşurare şi o capacitate de adaptare excepţională, dispunînd şi de mijloacele băneşti
adecvate scopurilor propuse.
Test nr. 4
1.1.Definiţi noţiuni clasice şi contemporane de criminologie.
La ora actuală, criminologia ar putea fi definită ca o ştiinţă socială, relativ autonomă, auxiliară
ştiinţelor penale, cu caracter pluridisciplinar, care studiază starea,structura, dinamica, legităţile
cauzale şi condiţiile socioumane ale criminalităţii, inclusiv de tratament al delincvenţilor,
elaborând şi fundamentând modele cauzale şi soluţii de intervenţie preventivă şi de apărare
socială contra crimei şi criminalităţii, conform realităţii existente, în interesul dezvoltării
societăţii, al progresului şi civilizaţiei. J. Léauté susţine că “ştiinţa criminologiei este ştiinţa care
se ocupă cu studiul ansamblului
fenomenului criminal”.2 Părintele criminologiei americane Edwin H.Sutherland afirmă că
criminologia este ştiinţa care studiază “procesele elaborării legilor, ale încălcării acestora şi ale
reacţiei sociale împotriva acelora care încalcă legile”. criminologia poate fi definită ca fiind
ştiinţa socială, extrajuridica, ce studiază fenomenul criminalităţii în
ansamblul său sub aspectul stării, structurii şi dinamicii sale, al cauzelor şi condiţiilor care-l
determină si/sau favorizează, precum şi modalităţile de profilaxie şi combatere a acestui
fenomen..
1.2.Argumentaţi fenomenul criminalităţii în operele socialiştilor utopiei tîrzii. (5 puncte)
Premisele subiective sunt date de ideile unor savanţi, jurişti, oameni de ştiinţă etc. în perioada
revoluţiilor burghezodemocratice.Printre aceştea se înscriu socialiştii utopiei primitive,
iluminiştii, democraţii revoluţionari şi socialiştii utopiei târzii.1) Socialiştii utopiei primitive sunt
reprezentaţi de Thomas Morus şi Thomaso Campanella. Thomas Morus (1478-1535), gânditor
umanist şi om de stat
englez, închis şi executat de Henric VIII pentru reformele saleprogresiste, în renumita sa lucrare
despre insula imaginară“Utopia” (loc care nu există), pune în lumină cauzele criminalităţii
orânduirii feudale şi protestează contra pedepsei cu moartea şi pedepselor corporale prevăzute de
legile medievale ca remedii necesare apărării ordinii sociale. Referindu-se la criminalitate
Thomas Morus arată că acest fenomen îşi are originea în proprietatea privată. El şi-a imaginat o
societate bazată pe proprietatea comună; a preconizat o serie de măsuri cu caracter social-
economic pentru prevenirea criminalităţii, dar şi-a pus speranţa în crearea unei societăţi fără
criminalitate, relevând caracterul trecător al acesteia. Morus a arătat că la originea criminalităţii
medievale se află contradicţiile acestei epoci istorice şi a condamnat represiunea folosită de
autorităţi în temeiul legilor celor puternici în perioada acumulării primitive a capitalului.
Condamnând represiunea,Th.Morus a evidenţiat importanţa măsurilor educative aplicate
condamnaţilor, în scopul reintegrării lor sociale. La rândul său, Thomaso Campanella în lucrarea
“Civitassolis” – “Cetatea soarelui” – şi-a imaginat o societate care să aibă la bază proprietatea
comună, munca şi repartizarea veniturilor după nevoie.
2.2. Stabiliţi corelaţia dintre criminalitate şi nivelul de instruire şi educaţie. Inițial putem
speciffica cu referința la minori, care daca Luînd în consideraţie particularităţile fiziologice şi
psihice ale minorilor, cît şi faptul că aceste etape ale dezvoltării fiinţei umane reprezintă totodată
trepte incipiente în procesul de formare şi educaţie, o importanţă deosebită capătă activitatea de
educare şi instruire a viitorilor oameni maturi, care vor fi sprijinul societăţii, în consecinţă statul
va trebui să-şi îndrepte activitatea sa înspre asigurarea unui sistem educaţional apt să constituie
cadrul necesar de instruire şi formare a copiilor pentru o viaţă social-economică activă, utilă şi
demnă. După J.Pinatel, aspectul psihologic al criminalului trebuiecompletat şi cu alte elemente.
Aşa, nivelul de cunoştinţe, nivelul de instruire al criminalului este, în general, scăzut. Aceasta se
exprimă prin numărul mare de analfabeţi în rândurile criminalilor, de cei care au întrerupt sau
abandonat şcoala. În consecinţă, nivelul
scăzut de cunoştinţe referitor la normele de conduită socială, nivelul de pregătire profesională etc
Toate acestea duc la inexistenţa frânelor care în mod obişnuit inhibă la indivizii normali starea de
agresivitate. Prezenţa anomaliei morale reprezintă o predispoziţie careduce la săvârşirea unui act
criminal numai în prezenţa unor
circumstanţe exterioare. Și R.Garofalo a recunoscut influenţa pozitivă pe care o pot avea asupra
comportamentului
uman civilizaţia, instruirea, educaţia, religia, legile şi starea materială a indivizilor
Test nr. 6
1.1. Relataţi evoluţia răzbunării private nelimitată în răzbunarea limitată.
Cea mai primitivă şi rudimentară manifestare a dreptului de a pedepsi a fost răzbunarea
victimei sau familiei (rudelor) acesteia asupra agresorului, numită răzbunarea privată.
Test nr. 7
1.1. Relataţi caracterul teocratic al justiţiei penale („Răzbunarea divină”) în statele antice.
Răzbunarea religioasă, ca concepţie teoretică, atribuie dreptului de a pedepsi o origine divină.
Astfel, statul în persoana autorităţilor (rege, împărat, faraon etc.) este delegat al divinităţii,
reprezentanţi vizibili ai acesteia, iar dreptul şi legile apără ordinea divină. Dreptul de a pedepsi
capătă un caracter mistic ce emanează din ceruri. Prin infracţiune se lezează divinitatea şi
ordinea instaurată de aceasta, iar infractorul trebuie să-şi ispăşească păcatul (crima) pentru a da
satisfacţie divinităţii. Acest principiu al justiţiei absolute a fost propovăduit de şcolile catolice. În
ele punctul de plecare este suveranitatea dreptului divin: reprezentantul puterii sociale deţine
puterea prin
voinţa lui Dumnezeu, fiind delegatul acestuia pe pămînt; ceilalţi reprezentanţi ai puterii divine
sunt miniştri ai acesteia, exercitînd justiţia pe pămînt şi pedepsindu-i pe cei ce fac rău, obligîndui
astfel să-şi ispăşească păcatele pentru greşelile comise.
1.2. Argumentaţi fenomenul criminalităţii în concepţiile lui Aristotel.
Unul din discipolii lui Platon, Aristotel (384-322 î.e.n.) a reflectat asupra problemei criminalităţii,
arătând că una din cauzele principale este sărăcia şi mizeria socială. “După cum omul în
perfecţiunea sa este cea mai nobilă dintre fiinţe, în aceeaşi măsură, lipsit de lege şi dreptate, este
cea mai rea dintre toate”, spunea Aristotel.3 El condamnă cultul îmbogăţirii, arătând că cele mai
mari crime se săvârşesc din tendinţa spre lux şi bogăţie, şi nu din lipsa obiectelor de prima
necesitate.Printre măsurile de influenţă asupra criminalităţii Aristotel menţiona, în mod deosebit,
următorii factori sociali:
- organizarea corectă a instituţiilor statale; - stabilirea legilor; - supremaţia legilor asupra
persoanelor cu funcţii de
răspundere; - lupta cu corupţia (o măsură foarte efectivă şi astăzi, propusă de el, ar fi interzicerea
de a ocupa mai multe funcţii de către o singură persoană); - dezvoltarea economiei, ce ar asigura
un nivel înalt de viaţă şi trai al membrilor societăţii. Sărăcia individului poate influenţa
comportamentul deviant al acestuia. Sărăcia îngrozitoare a individului poate duce la distrugerea
societăţii. Aristotel evaluează importanţa rolului preventiv al pedepsei, formulând o adevărată
teorie explicativă a crimei, considerând că aceasta se va comite atunci când făptuitorul nu va risca
să fie pedepsit sau pedeapsa va fi inferioară avantajelor pe care crima le aduce; totodată, cele mai
bune legi vor fi fără de folos, dacă cetăţenii nu vor fi educaţi în spiritul respectului faţă de lege.
1.3. Estimaţi influenţa religiilor politeiste în lupta împotriva criminalităţii. (7 puncte)
2.3. Evaluaţi dinamica criminalităţii. (7 puncte) Starea, structura şi dinamica unui fenomen
sunt marcate de necesitate şi întîmplare.Necesitatea constituie o modalitate de existenţă sau de
manifestare a unor stări, proprietăţi,
raporturi sau tendinţe ale sistemelor, decurgînd din natura internă a acestora, ceea ce, în
condiţiiconstante, le determină o orientare inevitabilă într-un anumit sens.Întîmplarea constituie
şi ea o modalitate de existenţă sau de manifestare a unor stări,proprietăţi, raporturi sau tendinţe
ale sistemelor, decurgînd însă din factorii exteriori sau
periferici, ceea ce le imprimă variabilitate şi inconsistenţă.Criminalitatea nu are pauze decît de
scurtă durată. Ea se
produce zi de zi, săptămînă de săptămînă, lună de lună, an de an etc. În afară de aceste unităţi de
timp, în criminologie se fac cercetări asupra diferitelor forme în timp ale ei: criminalitatea
săptămînală, lunară, sezonieră, în timp de revoluţii sau război etc. Dinamica criminalităţii poate
fi cercetată, la fel, pe termene scurte şi pe termene lungi (chiar la nivel de secole). Astfel, se
urmăreşte mersul istoric al fenomenului.
Dinamica criminalităţii reprezintă modificările cantitative şi calitative intervenite în structura
acestui fenomen, prin comparaţie cu intervale de timp şi spaţiu succesive, reflectînd cursul
general al criminalităţii şi tendinţele sale.
În asemenea mod, dinamica criminalităţii permite a elabora atît ipotezele realiste privind cauzele
care generează criminalitatea, cît şi prognoze pentru desfăşurarea ei probabilă,
preconizînduse, totodată, mijloace de profilaxie mai eficiente.1Bineînţeles, este necesar să se
cunoască cursul criminalităţii, pe ţară, pe regiuni, pe oraşe
şi comune; este necesar să se cunoască mersul criminalităţii generale dacă creşte sau dacă
descreşte şi în ce ritm. Dar, pe lîngă cursul general al criminalităţii, mai trebuie urmărit
cursul criminalităţii pe grupe de infracţiuni şi categorii de infractori. Cunoaşterea
criminalităţii în dimensiunea timp arată gradul sau ritmul de mişcare sau
intensitate al fenomenului, ceea ce prezintă importanţă. Una este să se constate o criminalitate
care creşte de la an la an, şi alta este să se constate o criminalitate staţionară sau care scade
de la
un an la altul. Pe baza observării evoluţiei fenomenului infracţional, în decursul timpului, au fost
elaborate diverse teze, legi, teorii şi curente după care s-ar conduce dinamica criminalităţii,dintre
care:
- “legea termică a criminalităţii” (A. Quetelet şi A.M. Guerry);- “legea saturaţiei” (Enrico Ferri)-
“teza caracterului condiţionat şi specific al criminalităţii” (în teoria marxistă) etc.Evident,
dinamica criminalităţii – indiferent de natura cauzelor care o generează - trebuiesă se întemeieze
pe o cunoaştere veridică a tendinţelor fenomenului, urmînd să se folosească de statistici reale şi
de utilizarea unor mijloace de investigaţie ştiinţifice.
Test nr. 8
1.1. Definiţi noţiuni şi concepţii privind obiectul criminologiei. obiectul de
cercetare a fost infractorul (Lombroso, Ferri etc.), formulându-set ezele privind tipurile de
criminali, rolul eredităţii şi al maladiilor etc. Criminologia este o ştiinţă, alcătuită dintr-o
totalitate de idei,concepţii, reguli şi procedee despre cunoaşterea criminalităţii şi a consecinţelor
sale.Criminologia generală abordează probleme fundamentale,
cum sunt: 1) premisele criminologiei moderne; 2) criminologia şi domeniul său de cercetare; 3)
criminalitatea şi consecinţele sale; 4) victimologia; 5) metodologia cercetării criminalităţii;6)
reacţia socială faţă de criminalitate
Obiectul criminologiei are în vedere criminalitatea reală, cercetarea ştiinţifică încercând, prin
metode şi tehnici din ce în ce mai perfecţionate, să surprindă dimensiunile reale ale fenomenului.
obiectul de studiu al criminologiei include:
criminalitatea ca fenomen social, infracţiunea, infractorul, victima şi
reacţia socială împotriva criminalităţii.
Test nr. 9
Test nr. 10
Subiectul I: Teorii contemporane asupra criminalităţii
1.1. Descrieţi orientările contemporane bioantropologice asupra criminalităţii. (3 puncte)
1.2. Demonstraţi teoria constituţiei predispozant delincvenţiale. Continuatorii
lombrozianismului menţin şi continue să dezvolte teza că la baza comiterii crimelor se află
constituţia anatomică a omului, ca o unitate morfologică şi funcţională care, în anumite condiţii
de mediu, contribuie într-o mare măsură la inadaptarea socială. Această concepţie are la bază
lucrările tipologice realizate de Ernst Kretschmer în Germania, N.Pende în Italia şi Wiliam
Sheldon în S.U.A. În anul 1921 medicul psihiatru Kretschmer a publicat lucrarea “Structura
corpului şi caracterul” în care a formulat teoria existenţei unei corelaţii între structura corpului
uman şi trăsăturile sale fizice, pe de o parte, şi caracterul omului, pe de altă parte. Astfel doctrina
lui Kretschmer încearcă să distingă principalele “tipuri caracteriale”, începând edificarea unei
veritabile antropologii. Ca elemente principale, autorul distinge: 1) constituţia – totalitatea
caracteristicilor individuale, derivate din ereditate; 2) caracterul – totalitatea posibilităţilor
reacţionale ale unui individ; 3) temperamentul
– partea psihicului ce se află în corelaţie cu structura corporală.Pornind de la constituţia
corporală, E.Kretschmer stabileşte următoarele tipuri constituţionale distincte:
a) tipul picnic – scund, plin, vesel, şi fiind predispus la săvârşirea infracţiunilor ce necesită o
doză sporită de viclenie – falsuri, escrocherii, fraude ş.a. b) tipul astenic – caracterizat prin
trăsături longiline, umeri înguşti şi musculatură subdezvoltată, fiind firavi, calmi şi energici,
având o predispoziţie delincvenţială mare la săvârşirea unor infracţiuni din cele mai variate; c)
tipul atletic – cu musculatura puternică şi o bună stabilitate psihologică, înclinaţi la comiterea
infracţiunilor contra persoanelor şi a bunurilor; d) tipul displastic – cu disproporţionalităţi şi
dezarmonii în dezvoltarea corporală, înclinat spre comiterea unor infracţiuni grave şi spre
recidivă. Deci, există o corelaţie între tipul biologic şi trăsăturile psihice, felul de a fi şi felul de
manifestare, precum şi felul de adaptare socială al fiecărui tip. Astfel, tipul picnic este mai
deschis şi sociabil, caută relaţii sociale etc.; tipul atletic este tipul omului sănătos, adaptabil,
echilibrat; tipul astenic este retras, timid, puţin sociabil. Din statisticile existente:a) Picnicii
săvârşesc cele mai multe crime contra bunurilor; b) astenicii şi atleticii comit cele mai multe
crime contra persoanelor şi proprietăţii; c) recidiviştii se recrutează mai mult din picnici, dar şi
ceilalţi contribuie.
Investigaţii analogice a întreprins profesorul W.Scheldon care în a.1949 a publicat lucrarea
“Varietatea criminalităţii minore: introducere în psihiatria constituţională”.3 El a aplicat propria
tipologie, constituită în raport cu gradul de dezvoltare a celor trei foiţe embrionare, fiecare tip
caracterizându-se printr-un temperament diferit: -endomorf-viscerotonic, având o dezvoltare mai
pronunţată a organelor interne; -mezomorf-stomatotonic cu o dezvoltare puternică a
musculaturii; -ectomorf-cerebrotonic cu o mai mare dezvoltare a scoarţei cerebrale şi a
inteligenţei.
Scheldon a stabilit pe cale experimentală – în baza unui eşantion de 200 de delincvenţi internaţi
într-un institut de reeducare – că cele mai multe cazuri de delincvenţă apar în cazul tipului
mezomorf.1 Preocupări asemănătoare au avut soţii Gluek din S.U.A., care ocupându-se de
minoritatea penală au susţinut existenţa unei
legături între particularităţile fizice ale minorilor şi înclinaţiile lor spre un anumit tip de
comportament criminal.
Deşi aceste concepţii au fost aspru criticate de Sutherland şi Cressey, care au încercat să arăte
lipsa de suport ştiinţific a concluziilor respective, totuşi această direcţie de cercetare nu a fost
abandonată.
1.3. Selectaţi şi autoevaluaţi cea mai importantă teorie contemporană de orientare sociologică. Teria
putrefacţiei morale (am mai numit-o noi şi teoria consecinţelor dezastruoase ale nănăşismului,
cumetrismului, protecţionismului şi corupţionismului) este, posibil, cea mai
viabilă teorie pentru Republica Moldova. Până la 1989/1991 populaţia Moldovei a trăit într-un sistem de
valori, comunismul asigurând un minimum de siguranţă cu preţul acceptării fără condiţii a
servituţilor. Aveam o imagine simplă a duşmanului şi o egalitate în sărăcie. Peste noapte însă neam
trezit şi fără aceasta, fiindcă sfârşitul comunismului a produs o viaţă plină de riscuri şi ameninţări.
După o afirmaţie a lui Confucius – „Nu dea Domnul să trăieşti în epoca marilor schimbări sociale”,
- ne-am trezit liberi,dar când momentul libertăţii, atât de mult aşteptat a sosit, nu mai ştii nici ce vei
mânca, nici unde vei dormi, nici ce te aşteaptă în ziua de mâine. Cu atât mai mult că în tînărul stat
suveran –
Republica Moldova – începe perioada trecerii la economia de piaţă, am spune noi perioada capitalismului
sălbatic, când după o afirmaţie a scriitorului J.London domină colţii ascuţiţi şi muşchii puternici.În
decursul a câţiva ani are loc prăbuşirea sistemului politic, dezintegrarea structurilor economice cu
un şir de consecinţe negative: inflaţia, şomajul, creşterea preţurilor, pauperizarea societăţii, dar
mai ales criza morală au lovit din plin. Insensibilitatea morală manifestată prin lipsa milei şi a
căinţei, indiferenţa, cruzimea, violenţa, agresivitatea, perfidia, răzbunarea,traiul desfrânat, sunt
însuşiri care le constatăm prezente în ziua de astăzi. Trecerea de la un sistem în care interdicţia era
regula iar dreptul excepţia, la un sistem în care dreptul ar trebui să fie regula iar interdicţia ar trebui
să reprezinte excepţia sa dovedit a fi mult mai anevoioasă decât în euforia adunărilor de pe Piaţa
Marii Adunări Naţionale.
În asemenea condiţii când sărăcia a atins culmile iar „cuţitul a ajuns la os”, populaţia Republicii
Moldova încearcă găsirea d noi soluţii, mijloace şi metode de întreţinere a familiilor, cea mai
reuşită fiind plecarea la muncă peste hotare.Aşa, din aproximativ patru milioane/populaţie, circa
1,2 mln./populaţie sunt minori, peste 1 mln./populaţie – persoane de vârsta a treia, iar mai bine de
1,3 mln. se află la muncă peste hotarele ţării. Acest lucru devine şi mai dureros când amintim că
ultima categorie reprezintă genofondul naţiunii, cele mai apte persoane (având o vârstă cuprinsă
între 20-60 ani) pentru realizări în toate domeniile vieţii Practic, a apărut situaţia când ce-i de sus
nu mai pot face nimic sau aproape nimic pentru marea majoritate, iar ce-i de jos nu mai vor să
aştepte mila celor de sus. Dar dacă în anul 1917 această situaţie a dus la o revoluţie sângeroasă cu
consecinţe nefaste pe o durată de şapte decenii, apoi astăzi populaţia
Republicii Moldova a ales o altă cale – migraţiile în masă – fenomen care deja se resimte
negativ în toate sectoarele vieţii.
În sfârşit apare un moment foarte interesant şi specific doar pentru Republica Moldova: ce-i circa
aproape un milion/populaţie activă, antrenată nemijlocit în viaţa socială, economică şi
politică,sunt, printr-o mulţime de ramuri (legături), nănaşi, fini, cumetri, 204 rude sau
prieteni. Practic, orice problemă sau afacere se rezolvă
prin noul curent apărut în Moldova: nănăşismul şi cumetrismul, care la rândul lor se bazează pe
protecţionism şi corupţionism. Astăzi, dreptul „telefonic”, legăturile de rudenie şi
apartenenţa politică înseamnă mai mult decât asemenea calităţi ca: dreptatea, legea, ordinea,
cinstea, onoarea, demnitatea etc. Societatea este infectată cu microbul putrefacţiei morale şi
dacă la generaţia în creştere (la nivel de învăţămînt preşcolar) mai poate fi
aplicat un tratament eficace prin educaţie civică, morală etc., atunci la generaţia în vârstă, în special dacă
aceasta a deţinut sau deţine anumite funcţii sau posturi, unicul remediu rămâne a fi„amputarea”.
Cineva ar putea să ne învinuiască pentru duritatea unor asemenea afirmaţii, dar societatea nu este,
cum se crede adeseori,un element străin moralei. Societatea este condiţia necesară moralei, iar
omul nu este o fiinţă morală doar dacă nu trăieşte în ea. În întreaga lume civilizată cele trei puteri
– legislativă, executivă şi judecătorească, - sunt separate atât „de iure” cât şi „de facto”, lucru care
categoric nu poate fi afirmat în cazul Republicii Moldova.
Concentrarea tuturor acestor puteri cu funcţii şi scopuri diferite în mâinile unui singur partid de
guvernământ este o ameninţare la adresa democraţiei, este un pas înapoi spre întunericşi
totalitarism, spre frică şi neîncredere în siguranţa zilei de mâine.Din aceste cauze, precum şi în
rezultatul crizei economice, fenomenul nănăşismului şi cumetrismului s-a agravat la
maximum.Oamenii încearcă să se autoprotejeze, creându-şi clanuri,caracteristice epocii barbariei
şi
sălbătăciei.Protecţionismul a atins culmile. În majoritatea angajărilor în servicii, studii,
afaceri, efectuarea justiţiei etc., cineva a „telefonat”, l-a susţinut sau la protejat pe un altul,
împrăştiind în său corupţia sau făcând textele legilor mai elastice. În sfârşit, ca cea mai gravă
consecinţă a nănăşismului, cumetrismului şi protecţionismului ne apare corupţionismul.
Spre 205 regret acesta a atins culmile, infectând întreaga naţiune. Aproape nu există domeniu
în care corupţia să nu înflorească. Astăzi, pe
„gratis” nimeni nu face nimic: pedagogul nu instruieşte elevul, medicul nu tratează bolnavul, judecătorul
nu soluţionează cazul, vameşul nu permite intrarea/ieşirea mărfii etc. şi doar ţăranul lucrează din
zori şi până-n noapte, pentru că nu are cine-i da mită şi nici nu are de la cine cere.Nu putem să
afirmăm cu certitudine care sector al vieţii:social, economic sau politic; care putere: legislativă,
executivă sau judecătorească, - este mai corupt(ă). Acest microb al putrefacţiei, generat de
nănăşism, cumetrism, protecţionism şi corupţionism, - a pătruns peste tot,generând o criză morală
a naţiunii. Desigur că, aceste fenomenenegative vor putea fi înlăturate, însă doar cu o puternică
intervenţie economică din exteriorul ţării şi după câteva generaţii.
Subiectul II: Cauzalitatea criminalităţi:
2.1. Descrieţi problematica clasificării factorilor criminogeni. Cauzalitatea este o formă a
interacţiunii dintre fenomene şi procese, este tipul principal de determinare şi reprezintă prin sine
legătura obiectivă dintre două fenomene: cauză şi efect. Un fapt poate să nu implice, însă, un
singur antecedent (consecinţă), ci o pluralitate de antecedente. Fiind o realitate deosebit de
complexă, fenomenul criminalităţii cuprinde o
multitudine de asemenea antecedente, ceea ce impune ca analiza criminologică să încerce
identificarea acelor fapte şi situaţii care au relaţia cea mai strînsă şi cea mai generală cu actul
criminal. Stabilind o combinaţie complexă a tipurilor de legături de dependenţă, care unesc crima
cu situaţiile concrete de viaţă care o preced, trebuie să se acorde o atenţie primordială acelor
factori uniţi printr-o relaţie cît mai strînsă şi cît mai generală cu fapta comisă, fără a ignora însă,
dependenţele indirecte, parţiale sau intermediare. În acest sens, în perimetrul antecedentelor
crimei pot exista o serie de factori intermediari, cu caracter mai puţin general, care, fără a avea o
relaţie directă cu fapta comisă, acţionează ca un gen de „cauze ale cauzei principale”,2
reprezentînd condiţii favorizante ale actului criminal. Unii autori,utilizează şi termenul de
criminogeneză, înţelegînd întregul ansamblu al
etiologiilor (izvoarelor) societăţii contemporane care se află la originile criminalităţii şi
amplificării ei continue. Abordarea criminogenezei trebuie să urmeze o sistematizare necesară
cunoaşterii întregii etiologii a criminalităţii.
Majoritatea şcolilor, curentelor şi teoriilor criminologice clasice şi contemporane, care au
dominat şi domină ştiinţa criminologică, au la bază ideea că infracţiunea este determinată de
anumite cauze şi condiţii, ceea ce implică recunoaşterea caracterului cauzal al criminalităţii.
Unele teorii tind să explice criminalitatea printr-o singură cauză de ordin general, altele au o
tendinţă de a pune criminalitatea pe seama unei determinări complexe.
2.3. Estimaţi influenţa factorilor economici asupra criminalităţii. (7 puncte) Printre factorii
care determină sau generează criminalitatea se numără şi factorii economici. Aprecierile şi
concluziile cu privire la influenţa condiţiilor economice asupra genezei şi dezvoltării
criminalităţii sunt extrem de variate, discuţia existînd asupra cantităţii şi calităţii rolului acestor
factori. Printre primii s-a preocupat de această problemă C. Lombroso, care a fost nevoit să
recunoască influenţa condiţiilor economice asupra criminalităţii. El relevă că, această problemă
este atît de complexă şi examinarea ei atît de dificilă, încît nu i se poate da o apreciere unică.
Lombroso nu împărtăşeşte ideea că, criminalitatea este întotdeauna efectul mizeriei, susţinînd că
ea poate fi şi efectul bogăţiei. Criminalul înnăscut găseşte mai multă ocazie de a comite crime în
bogăţie, decît în mizerie, iar criminalul de ocazie şi mai mult. Sărăcia şi bogăţia îşi au
criminalitatea lor specifică, întrucît săracii comit mai ales crime contra proprietăţii, iar bogaţii –
contra bunelor moravuri şi a personalităţii. În final, Lombroso conchide că, factorul economic
are o mare influenţă asupra criminalităţii, iar mizeria şi sărăcia nu sunt cauze principale ale
fenomenului, căci şi bogăţia, mai ales cea obţinută rapid, dă o largă contribuţie criminalităţii. 1
Cu privire la influenţa economică asupra criminalităţii s-a expus şi R. Garofalo, care
începe studiul raportului dintre criminalitate şi condiţiile economice prin expunerea tezei
socialiste. Anume regimul capitalist, care produce proletariatul şi inegalitatea economică,
este cauza principală a criminalităţii. Garofalo examinează inegalitatea economică, încercînd
să afle dacă aceasta este cauza principală sau, cel puţin, una din cauzele cele mai importante
ale criminalităţii. Prin proletar el înţelege un individ lipsit de bunuri imobiliare, care nu are
alt mijloc de existenţă decît munca sa manuală, retribuită cu un salariu, ce ar asigura strictul
necesar. Calitatea de proletar însă nu înseamnă mizerie. Cauza mizeriei, în condiţii normale, este
în majoritatea cazurilor lenevia, trîndăvia, apatia şi lipsa de curaj. La marea majoritate a clasei
muncitoare nu există mizerie, aceasta suferind doar de imposibilitatea de a-şi procura atîtea
plăceri, de cîte vede că se bucură cei bogaţi. Desigur, cel care lucrează pentru salariu se simte
sărac în raport cu patronul său; micul proprietar se simte sărac în raport cu marele proprietar etc.
Sentimentul cupidităţii există, într-un grad mai mare sau mai mic, la toţi oamenii. Dar ca acest
sentiment să conducă la crimă, trebuie ca individul să se găsească nu într-o condiţie economică
specială, ci într-o condiţie psihică specială.
Proletariatul este caracterizat prin lipsa capitalului – condiţie economică permanentă, care nu
prezintă nimic anormal pentru cei obişnuiţi cu această situaţie. Ea constituie o stare de
nemulţumire şi jenă numai pentru acei, care au dorinţe sau lipsuri ce nu pot fi satisfăcute prin
veniturile cotidiene. Dar tot o asemenea stare de nemulţumire şi jenă poate exista, din motive
analogice, chiar în clasa avuţilor. Nimic nu ne spune că disproporţia între dorinţe şi posibilităţile
de a le satisface, ar fi mai mare într-o clasă sau alta.În concluzie Garofalo susţine că, ordinea
economică nu este o cauză a criminalităţii în
general; fluctuaţiile economice pot duce la argumentarea unei forme de criminalitate, care este
compensată prin diminuarea unei alte forme, adică sunt cauze posibile ale criminalităţii
specifice.
În acelaşi context remarcăm şi poziţia lui Ioseph van Kan, care susţine că criminalitatea
trebuie privită ca un produs istoric strîns legat de un anumit loc. Criminalitatea unei regiuni sau a
unei ţări determinate este efectul cauzelor proprii şi particulare ale acesteia. Deci, nu se poate
vorbi de criminalitate în general. Criminalitatea franceză este deosebită de criminalitatea italiană
sau germană, compunîndu-se din alte elemente constitutive.
Analiza criminalităţii prin prisma factorilor economici nu poate, prin urmare, furniza decît
rezultate locale. Aşa, analiza criminalităţii în cantonul Zurich, de exemplu, duce la concluzii
numai pentru Zurich şi nicidecum pentru toată Elveţia (iar pentru criminalitate în general şi mai
puţin).
Interesantă ni se pare şi viziunea părintelui criminologiei române T. Pop,3
care susţine că printre multiplii factori ai criminalităţii se înscriu şi factorii economici. Precum nu
se poate vorbi
de o prevalare sau predominare permanentă a unui sau alt factor, tot astfel nu se poate vorbi de
aceasta nici în privinţa factorului economic. Pot fi situaţii cînd acesta să aibă un rol redus,
secundar, iar în altele, dimpotrivă, să fie principal, dominant. Variaţia rolului factorului
economic, influenţează mai ales criminalitatea specifică. prin importanţa influenţei factorilor
asupra criminalităţii pe primul loc se află ereditatea, urmînd apoi educaţia, iar după acestea
condiţiile economice.
Condiţiile economice influenţează criminalitatea în mod direct şi în mod indirect. Influenţa
indirectă se produce prin intermediul celorlalţi factori, care în mod diferit sunt influenţaţi de
condiţiile economice. Diferiţi factori criminogeni (antropologici, sociali, economici, fizici etc.)
se influenţează reciproc, rotindu-se într-un singur cerc. Între aceştia există o relaţie de
interdependenţă. La rîndul lor, condiţiile economice sunt clasificate în:
- condiţii economice bune, favorabile;
- condiţii economice rele, nefavorabile.Condiţiile economice bune vor putea slăbi, calma,
micşora influenţa nefastă a condiţiilororganice nefavorabile. Defectele fizice, anomaliile
organice, dispoziţiile ereditare rele vor putea
fi înlăturate sau ameliorate, sau vor putea fi făcute inofensive în cazul condiţiilor favorabile. Şi
invers, condiţiile economice rele, în tendinţa manifestării lor nefavorabile, vor fi împiedicate,
reţinute sau micşorate de influenţa bună a unor condiţii organice favorabile. Individul sănătos
fizic şi psihic, înarmat cu o disciplină morală şi oarecare cultură, va rezista mai uşor tentaţiilor
rele provocate de condiţiile economice nefaste. Acest individ va înfrunta mai uşor lipsurile,
mizeria, decît individul cu condiţii organice nefavorabile sau cu o educaţie rea. Un individ
sănătos va putea învinge sărăcia prin muncă, pe cînd un individ bolnav, degenerat etc. nu
dispune sau dispune prea puţin de acest mijloc. Desigur, condiţiile economice rele, lipsurile,
mizeria, proasta alimentaţie, lipsa de locuinţă
etc., produc degenerare fizică şi psihică, care este favorabilă criminalităţii. Ele (condiţiile
economice rele) slăbesc psihicul şi fizicul individului, îl epuizează, demoralizează, descurajează,
corupe, slăbind astfel rezistenţa şi rupînd zăgazurile viciilor, pasiunilor, dispoziţiilor rele.
Condiţiile economice, totuşi, sunt mai mult cauze posibile ale criminalităţii specifice.
Criminalitatea specifică sărăciei este criminalitatea contra patrimoniului, pentru că cel sărac duce
lipsuri materiale (alimentaţie, locuinţă, îmbrăcăminte etc.). Fiindcă sărăcia şi bogăţia sunt noţiuni
foarte relative, este evident că mai mult decît sărăcia, o cauză care explică o mare parte a
criminalităţii cu substrat economic, este contrastul între dorinţe (şi nu nevoi de primă necesitate)
şi posibilitatea satisfacerii lor prin posibilităţi legitime.
Crizele economice, conchide T. Pop, sporesc criminalitatea, existînd un paralelism între curba
criminalităţii şi curba condiţiilor economice, iar pe de altă parte între curbele criminalităţii contra
patrimoniului şi contra persoanei. În măsura în care se înrăutăţesc condiţiile economice, în acea
măsură creşte curba criminalităţii contra patrimoniului şi invers.
Printre criminologii secolului XX se înscrie un cercetător şi teoretician de frunte – E.
Seelig,2care constată că există un raport de dependenţă strînsă între criminalitate şi factorii de
mediu (în special cei de mediu social), dintre care se evidenţiază factorii economici. Datele
statistice, privind mişcarea criminalităţii şi mişcarea fenomenelor economice (prosperitate, crize
economice, şomaj etc.), mai cu seamă în cazul crimelor contra patrimoniului, confirmă o
asemenea legătură şi dependenţă. Pe de altă parte, există o dependenţă şi o influenţă a
criminalităţii dictate de factorii psihici, precum şi de dispoziţiile personale determinate de vîrstă,
sex, etnie, religie etc. Cu alte cuvinte, factorii de bază ai criminalităţii sunt de două feluri, cauze
(factori) personale sau interne şi cauze (factori) de mediu.
J. Pinatel
clasifică factorii criminogeni în factori economici, geografici, culturali şi
politici. Factorii economici, la rîndul lor se formează dintr-o serie de factori cu legături
interdependente, precum: şomajul, angajarea pe timp limitat, angajarea sezonieră, inflaţia care
înrăutăţesc echilibrul economic familial, cheltuind rapid economiile făcute în timp, cu multă
greutate.
Şomajul Influenţa şomajului este evidentă, constînd în scăderea bruscă şi excesivă a nivelului de
trai
şi producînd grave efecte asupra psihicului uman. Şomajul provoacă o instabilitate emoţională,
atacînd echilibrul interior al individului, punîndu-l în imposibilitatea de a-şi mai putea realiza,
prin mijloace legale, aspiraţiile sale. El prejudiciază baza structurii familiale. Autoritatea
părintelui – şomer se diminuează considerabil. Inversarea rolurilor familiale poate produce stări
de confuzie, de dezechilibru interior, alcoolism, dorinţa de revanşă împotriva societăţii.3 De
acest fenomen a fost puternic lovită şi Republica Moldova, unde peste 350 mii de muncitori
calificaţi, funcţionari, specialişti, pedagogi, ingineri au fost înlăturaţi de la locurile de muncă şi
transformaţi în şomeri,4 luînd drumul pribejiilor în căutarea unei surse de existenţă.
Crizele economice şi nivelul de trai Scăderea nivelului de trai al păturilor sociale defavorizate se
accentuează în timpul crizelor economice care afectează populaţia, producţia, nivelul
salariilor şi rata şomajului. Studiile
efectuate5 au constatat o corelaţie evidentă între crizele economice şi criminalitate. Aşa, în
Republica Moldova la ora actuală, preţurile mărfurilor alimentare au crescut în comparaţie
cu anul 1990 de 12 ori, al mărfurilor industriale de 25 ori, al serviciilor sociale de 45 ori, iar
puterea de cumpărare a salariului mediu a scăzut de 20 de ori, a pensiilor de 30 ori. Toate
depunerile
băneşti ale populaţiei din cîteva generaţii în băncile de economii, au fost confiscate nelegitim de
către structurile puterii, iar privatizarea cu bonurile nefaste au adus la iluzionarea celor peste 3
milioane de acţionari. În aceste condiţii de strangulare, de frustraţie a oamenilor s-a ajuns la
diferenţierea îngrozitoare a populaţiei: 80 la sută săraci, 10 la sută specialişti şi funcţionari puţin
asiguraţi şi doar 10 la sută bogaţi. Aceasta este actuala structură socială a Republicii Moldova.
Testul 11
1.1 Legea termica-criminalitatea este un fenomen natural ce se repta cu regularitate de la an la
an. Legea saturatii-criminalitatea este un fenomen complex carenu se repta mecanic de la an la
an, ci este supusa saturatiei(adica a legii), care face ca criminalitatea dintr-o perioada detimp si
spatiul sa nu depaseasca anumite limite minime simaxime
1.2 Scoala pozitiva italiana este acea care a contribuit colosal la constituirea criminologiei ca
disciplina autonoma, de sine statatoare, cuprinzind idei foarte impornate pentru criminologie, la
care s-a ajuns prin intermediul unor ginditori care au avut valoroase idei,dar nu s-au ridicat
nivelul unei scoli.Acesti ginditori se inscriu in curentele criminologice ce tine de
fizionimie,frenologie,antropologie generala si alienism.
1)Fiziognomia studiaza caracterele omului dupa trasaturile fetei considerind ca exista o strinsa
legatura intre trasaturile fetei , pe de o parte si calitatile psihice pe de alta parte.
La constituirea fiziognomiei ca stiinta o contributie estentiala si-a adus-o scriitorul,filosoful
elvetian Johann Gaspar Lavater,aratind ca in fiziognomie se reflecta sufletul omului dar acesta
poate fi vazut doar prin vointa lui Dumnezeu si doar de “oameni alesi”.
2)Frenologia este stiinta care considera ca facultatile psihice ale indivizilor sunt localizate pe
anumite suprafete ale creierului uman.
Efectuind studii ecranoscopice F.J.Gall a descoperit existenta unor protuberante ,
umflaturi,cucuie pe suprafata cutiei craniene si a presupus ca functiile psihice ale indivizilor sunt
localizate anume in aceste locuri de denivelari,pe care el le numeste bose craniene.F.J.Gall a
identificat 85 de asemenea bose craniene , sustinind ca este suficient sa pipai craniul unei
perrsoane pentru a-ti da seama de nivelul intelectual al acesteia
3)Antropologia Generala – este stiinta care studiaza omul ca fiinta biologica precum si evolutia
acestuia prin studierea raselor si etniilor, a formelor si dimensiunilor omului,precum si a
capactitatii de adaptare a acestuia la mediu.
4)Curentul alienistilor – a adus o noua orientare in criminologie,considerind ca fenomenul
3c(crima criminal criminalitate) isi are izvorul din bolile psihice ale indivizlor.Denumirea
curentului provine de la medicii psihiatri care considera ca criminalul este un bolnav
psihic.Cesare Lombroso a elaborat teoria degenerescentei cu privire la explicarea
comportamentului criminal.In conceptia sa izvoruk fenomenului 3-c consta in degenerarea fizica
si intelectuala a individului,ca rezultat al conditillor corespunzatoare de viata si trai.
1.3 Emile Durkheim (1858-1907) – mare sociolog, unul dintre fondatorii sociologiei, profesor la
Universitatea Sorbona şi fondator al publicaţiilor periodice “L’Annee sociologique”. Principalele
sale lucrări sunt: “Diviziunea socială a muncii” (1863), “Regulile metodei sociologice” (1895),
“Suicidul” (1897), “Prohibirea incestului şi originile sale” (1897) etc. Pornind de la premisa
caracterului social al criminalităţii, E.Durkheim a formulat în lucrările sale o serie de idei
originale privind geneza, natura şi perspectivele acesteia. Astfel, analizând în unele din lucrările
sale criminalitatea, autorul o consideră ca făcând parte din orice societate normală – crima este o
parte integrantă a tuturor societăţilor. Întrucât “nu poate exista o societate în care indivizii să nu
se abată, mai mult sau mai puţin, de la tipul colectiv, este inevitabil ca şi printre aceste abateri să
fie unele care să prezinte caracter criminal. Ceea ce le dă acest caracter nu este importanţa lor
intrinsecă, ci aceea pe care le-o împrumută conştiinţa comună”.1 Întrucât crima este un act care
trebuie pedepsit, o societate scutită de crimă este absolut imposibilă. Crima este, după opinia lui
Durkheim necesară. Prin urmare, criminalitatea trebuie analizată şi explicată nu prin ea însăşi ci
în legătură cu o cultură determinată în timp şi spaţiu.
Faptele sociale se împart în “normale” şi “anormale” şi din acest punct de vedere criminalitatea
este un fenomen normal, care însoţeşte în permanenţă orice colectivitate sănătoasă. La rândul
său, societatea este un fenomen autonom, care se autodetermină, astfel încât se poate afirma că
numai socialulexplică socialul, iar fenomenele sociale sunt “lucruri” ale căror caracteristici
esenţiale sunt exteriorizate în raport cu individul uman şi asupra acestuia. După Durkheim însuşi
dreptul este un “lucru social”. Mulţimea criticilor ce i s-au adus au vizat în majoritate anume
concepţia cu privire la caracterul normal, necesar şi util al criminalităţii, reproşându-i-se chiar
faptul că a confundat noţiunile de constantă şi normalitate. Ocupându-se de fenomenul de suicid,
Durkheim îl consideră ca “pe oricare caz de moarte ce rezultă direct sau indirect dintr-un act
pozitiv sau negativ comis de către victimă însăşi care ştie că trebuie să-şi producă acest
rezultat”2 respingând ideea unei predispoziţii psihologice la sinucidere. Durkheim arată că
individul, cu cât are mai mult, cu atât doreşte mai mult, întrucât primirea unor bunuri şi avantaje
nu face decât să stimuleze şi nu să satisfacă sau să reducă nevoile sau dorinţele acestuia.1
Meritul acestor concepţii constă în special în replica pe care a dat-o concepţiilor
bioantropologice, deschizând noi perspective în faţa cercetării ştiinţifice a cauzelor criminalităţii.
Concluzie: Prin ideile desfăşurate de şcoala sociologică franceză s-a instalat o nouă platformă
conceptuală în evoluţia institutului criminologiei, care a oferit posibilitatea parvenirii novaţiei la
studierea şi dezvoltarea criminalului ca individ, şi crimei ca fenomen social. Este important să se
stabilească gradul de influenţă a societăţii mediului social înconjurător asupra fenomenului în
cauză.
Subiectul II.
2.1. Crima organizataeste definita prin existenta unor grupuride infractori, structurate pe ideea
infaptuirii unor activitatiilegale, conspirative, avand ca principal scop obtinerea deprofituri ilicite
la cote deosebit de ridicate. Activitatile ce compun Crima Organizata au un caractersecret si bine
organizat, din care cauza realizeaza un impact social deosebit de negativ, in multe state el
constituind"cancerul perfid" care vlaguieste puterea societatii amenintaintegritatea guvernelor,
determina cresterea taxelor care seadauga la pretul marfurilor, pericliteaza siguranta si locurilede
munca ale cetatenilor, aduce daune agentilor economiciaflati in competitie, controleaza prin forta
banilor sindicatele,in final realizand o puternica influenta in sfera economicului,socialului si mai
ales politicului.- Stabilitate in cadrul asociatiei infractionale;-
O anumita structura interna si diviziune aroiurilor intre membrii asociatiei; Continuitatea
si sistematizarea activitatii infractionale;-
Scopul principal al asocierii infractionale sa fie obtinereaunor câstiguri importante; Activitatea
infractionala sa fie profesionalizata.
Testul 12
1.1 Roma, sub aspectul gândirii, era dominata de o intelepciunepractica, concreta, având foarte
putine inclinatii spreabstract. In acest sens, un exemplu viu il reprezinta educatia religioasa a
cetatenilor, educatie foarte pragmatica. Cel mai mare filosof al Romei antice – Cicero arata ca,
credinta indumnezei aduce cumintenie, ceea ce este de folos statului.
Cicero (sec. V i.e.n.) a creat o opera filosofica de mariproportii, ajungând la concluzia ca
intelepciunea imobilizeazaactivitatile omenesti datorita atasamentului fata de ea,conducând
la filosofie.In perioada guvernarii lui Pompei in Roma antica a fostefectuat unul din primele
experimente criminologice, cândpiratii prinsi in Marea Mediterana nu au fost omorâti, ci
imprastiati prin intreaga tara si improprietariti cu pamânt.
Cu timpul ei au devenit slujitori fideli ai statului. Despreaceasta experienta Plutarh scria:
“Pompei a reiesit din aceeaca, omul, dupa natura sa, nu este salbatic. Chiar si cele maicrude fiare,
vazând ca cu ele se comporta bine, isi pierdcruzimea…”Gândirea Romei antice a fost puternic
influentata deplatonism si aristotelism. Acest lucru se observa in esenta lui Lucretiu(anii
50 i.e.n.), Horatiu(ultimii ani i.e.n.),
Ovidiu, Seneca(sec. I. e. n.),Vitruviu, Marc Aureliu s.a. Spreexemplu, Seneca, care era
considerat cel mai mare moralist alRomei antice, puternic influentat de Platon, a fost printre
ceice s-au preocupat de dreptul de a pedepsi si a fundamentatacest drept, sustinând posibilitatea
disparitiei totale afenomenului criminal
1.2. Un rol determinant in aparitia acestei scoli l-a avut iluminismul reprezentat de Voltaire,
Montesquieu, Rousseau,Diderot, Kant, Ferguson s.a. Anume sub influentailuministilor au
aparut in a doua jumatate a sec. XVIII, lucrarice vor juca un rol hotarâtor in evolutia
stiintelor penale. Laloc de frunte se situeaza lucrarile lui Cesare BonesanaBeccaria si Jeremy
Bentham.Cesare Bonesana Beccaria (1738-1794) s-a nascut la Milano,Italia. A absolvit
colegiul din Parma, apoi Universitatea dinPavia, devenind la vârsta de 20 de ani doctor in
drept canonicsi drept roman. A scris o serie de poeme, eseuri, articole,studii. C.Beccaria a
fost un om de cultura, un cititor pasionat si cunoscator a mai multor limbi straine.Desi scoala
este denumita numai a dreptului penal iarBeccaria s-a conturat ca unul din cei mai mari
penalisti aituturor timpurilor, conceptiile sale intemeiate pe ideeacentrala a liberului arbitru
de vointa si actiune a individului,contin teze importante referitoare la
fenomenulcriminalitatii, fiind astfel justificata extinderea scolii ladomeniul
criminologiei.Totodata, C.Beccaria sugereaza ca unele din infractiuni pun inevidenta factori
criminogeni proprii. El a impus in constiintaepocii principii fundamentale pentru dreptul
penal modern,cum ar fi:-legalitatea incriminarii si a pedepsei;-necesitatea individualizarii
pedepsei;-caracterul personal al pedepsei.Referindu-se la pedeapsa cu moartea, Beccaria
evidentiazacaracterul de clasa al criminalitatii, precum si deosebirile detratament juridic
dintre bogati si saraci. Referitor la altetipuri de pedepse, autorul sustine ca pedeapsa trebuie
sa fiecorespunzatoare nu numai faptei comisedar si personalitati iinfractorului, acceptând ca
acesta din urma poate fi influentatde anumiti factori externi, factori de mediu fizic si social.
1.3. Criminalitatea acelei societati poarta amprenta contradictiilor interne si externe agravate
de expansiuneaImperiului Otoman in Tara Româneasca si Moldova si dedominatia Ungariei
si Imperiului Habsburgic asupraTransilvaniei. Problematica criminalitatii epocii si a
remediilor eipreocupa constiinta individuala si colectiva a populatieiistatelor feudale (Tara
Româneasca (Muntenia),Tara Româneasca Moldova si Voievodatul Român
Transilvania.)Spre exemplu, tradarea domnului (hiclenia) in TaraRomâneasca si Moldova, in
cadrul criminalitatii societatiifeudale era osluhul si consta in neascultarea si
nerespectareaporuncilor domului.
Potrivit legii tarii, fiind savârsita de boieri si nobili era pedepsita cu moartea. Osluh se
considerasi neascultarea de catre taranii aserviti a poruncilor boierilorfeudali, fapta care era
pedepsita in Tara Româneasca siMoldova cu amenda sau bataie.La fel,omuciderile care
cunosc o frecventa ridicata in cadrulcriminalitatii societatii feudale, erau pedepsite cu
moartea (deregula executata prin tragerea in teapa). Furturile si tâlhariile cunosc, de
asemenea, o frecventa mare,aducând prejudicii insemnate proprietatii publice si private.Prins
asupra “furtului pe fata”, hotul era pedepsit la moarteprin spânzurare. In cazuri de tâlharie
(“vina mare”), vinovatiise pedepseau cu moartea prin spânzurare la locul faptei.Foarte aspru
erau pedepsiti, mai târziu, in perioada Regulamentelor organice (anul 1831 in Tara
Româneasca sianul 1832 in Moldova), magistratii care judecau strâmb inschimbul banilor
primiti. “Nu trebuie sa primesti daruri –spunea A.D.Xenopol – nici pentru lucrurile bune,
nici pentrucele rele”.
Subiectul II.
2.1 Criminologia este unica stiinta sociala,extrajudiciara,care oglindeste societatea,ofera
o imagine globala,esentiala simultilaterala realitatilor socioumane.Ea este preocupata
sastudieze cu precadere cauzalitatea criminalitatii ca fenomensocial.E greu de marcat astazi
pe curba istoriei acel punct deunde isi ia inceputul acest fenomen
socialcriminalitatea.Asadar,constatam ca criminalitatea ca fenomen social aaparut odata cu
structurarea primelor comunitati umanearhaice.Anterior acestui fapt istoric essential nu se
poate de vorbit despre existenta criminalitatii,deoarece “acolo unde nu exista morala si
norme,nu exista crime”Este foarte probabil,ca primele preocupari pentrupedepsirea unor
comportamente individuale consideratepericuloase au fost determinate de necesitatea
autoaparariicomunitatilor umane,constituie in conditii naturale vitrege,care le amenintau
permanent supravietuirea.In etapa salbaticiei,starea in care apare omul,laorigine,fiinta umana
este caracterizata prin trasaturile sale biologice.Comportamentul omului este dictat de
instincteleprimare,salbatice,cu care natura l-a inzestrat.Prin urmare sicomportamentul era
orientat spre satisfacerea unor anumitenecesitati cum ar fi:instinctele
defoame,sete,autoaparare,sexual s.a. In scopul satisfaceriinecesitatilor, se recurge la forta
brutala,se ajunge la ciocniricare se finalizeaza cu exterminarea fizica sau cu
presiuneapsihica.In peroada presociala,etapa pur naturala, nu atestamcrime,ele nu existau,la
fel cum nu exista binele sau raul.Omul a fost, este si va fi o fiinta sociabila,fiindca
existentaindividului in societate este nu numai o conditie naturalanecesara vietii ,dar si o
cerinta de convietuire.Astfel omul segaseste in societate in mediul sau natural,iar pentru
acoexista,este absolute necesr ca membrii societatii,fiecare inparte,sa faca si anumite
sacrificii in interesul colectivitatii.Societea se dezvolta, se transforma, evolueaza.Pe
caleaevolutiei s-a ajuns la hoarda,ginta,clan,trib la societateaorganizata in stat.Indivizii
trebuie sa urmeze si sa respectenormele de coexistenta si cooperare pentru pastrarea
echilibrului social. In asemenia situatii din partea societatii se va produce o reactie, un
fenomen absolute natural,pentru areproba agresiunea si a se apara de agresori.Conform
opiniei lui Hugo Grotius(1583-1645),o trasaturacaracteristica a naturii omenesti este
frica.Juristul englez Jeremy Bentham dezvolta aceasta teorie ainteresului, in a carei exceptie
interesul este considerat ca fundamental societatii,ca principiu generator al tuturoractelor
umane.Dreptul este o creatie a ratiunii umane,fiind pusa,in fiecaretara,in dependent de vointa
legiuitorului.In scopul de aameliora conditiile vietii sociale,fiecare popor si-a impuscoduri
complete,concepute si formulate dupa principiileratiunii.In diferite perioade de timp statele
lumii diagnosticau sauetichetau comportamentele umane ca fiind “normale” ori“anormale”,in
functie de natura normelor sociale,de gradulde tolerant a societatii respective,ca si de
pericolul potentialpe care il reprezinta pentru stabilitatea vietii sociale.
1.2 Aceasta teorie e conceputa ca un model explicativ, capabil sa aduca lamuriri atit in ce
priveste geneza, cit si dinamicaactului criminal.Notiunea de „personalitate criminala”
nu trebuie inteleasa caun tip antropologic, o varianta a speciei umane. Ea este
un„instrument clinic, un concept operational”. Pinatel neagaexistenta diferentei de natura
intre oameni cu privire la actulcriminal: „Psihanaliza ne-a invatat in acest sens unele
lucruripe care le stiam inca de la Decalog. Orice om, in circumstanteexceptionale, poate
deveni delincvent”.Inexistenta diferentei de natura intre oameni nu exclude insaexistenta
unor diferente graduale in privinta „pragului lordelincvential”.Indivizii necesita instigari
exterioare de diferita intensitatepentru a prezenta reactii delictuale, pentru a realiza
trecereala act. Aceasta diferenta graduala este data de anumitetrasaturi psihologice care,
in conceptia lui Pinatel, alcatuiesc„nucleul central al personalitatii criminale”.Reluând
elementele pozitive ale teoriilor existente, J.Pinatel construieste o teorie explicativa
centrata in jurul conceptuluide personalitate criminala.
In una din lucrarile sale, autorul formuleaza posibilitatea conturarii unei astfel
de“personalitati criminale”, un fel de portret robot al acesteipersonalitati. Pinatel respinge
teza existentei unor diferente de natura umana intre infractori si noninfractori, acceptând,mai
degraba, o diferenta de grad , unde gradul este nivelul dela care impulsurile endogene si
excitatiile exogene ildetermina pe individ sa comita fapta antisociala. Sub aspectcomparativ,
teoria lui J.Pinatel este ceva mai moderata decâtcele ale predecesorilor sai.In conceptia
autorului, personalitatea criminala este alcatuitadintr-un nucleu central , care include un sir
de trasaturi de baza:1)egocentrismul,dupa care criminalul se dovedesteextrem de
individualist si de egoist;2)labilitatea,dupa care criminalul are o constructiepsihica si morala
slaba, firava, schimbatoare;3)indiferenta afectiva, dupa care criminalul este rece,lipsit de
mila, de simpatie fata de semenul sau;4)agresivitatea,tendinta spre violenta si duritate
etc.Fiecare dintre aceste trasaturi, luate izolat, nu sunt specificedoar acestei categorii de
persoane si numai reuniunea lor intr-o constelatie confera personalitatii vocatia
crimei. Aceste patru componente ale nucleului personalitatii auurmatoarea
distributie:agresivitatea joaca un rol de incitare, fiind ocomponenta activa, iar-o
egocentrismul, labilitatea si indiferenta afectiva aurolul de a neutraliza inhibitia trecerii la act
prin impiedicareasubiectilor de a lua corect in considerare aprecierea socialaori sentimentul
de compasiune si simpatie pentru altul. Zisaltfel, rolul lor este de a da „culoare verde”
agresivitatii.O trasatura de baza, caracteristica criminalului, este si nivelulscazut de
inteligenta. Conform datelor statistice dintre cei cecomit furturi, 34% sunt debili si 26% sunt
inapoiati mintal; ceice comit omoruri 47% sunt debili mintali si 26% suntmarginiti; cei ce
comit violuri, 50% sunt debili mintali si 50%sunt inapoiati mintali.Dupa J.Pinatel, aspectul
psihologic al criminalului trebuiecompletat si cu alte elemente. Asa, nivelul de
cunostinte,nivelul de instruire al criminalului este, in general, scazut. Aceasta se exprima
prin numarul mare de analfabeti inrândurile criminalilor, de cei care au intrerupt sau
abandonat scoala. In consecinta, nivelul scazut de cunostinte referitor lanormele de conduita
sociala, nivelul de pregatire profesionalaetc. Toate acestea duc la inexistenta frânelor care in
modobisnuit inhiba la indivizii normali starea de agresivitate.In sfârsit, conform conceptului
de personalitate criminala,infractiunea este o fapta omeneasca, iar criminalii suntoameni
obisnuiti, ca toti ceilalti; ceea ce ii deosebeste este“trecerea la act”, care constituie expresia
“diferentei de grad”si astfel, intre personalitatea infractorului si cea anoninfractorului exista
doar o diferenta cantitativa si nu unacalitativa.In acest context criminologia insasi apare ca o
stiinta cestudiaza trecerea la actul delictual, evaluând reactiapersonalitatii fata de o situatie
specifica care creeaza “ocaziainfractionala”.Este cert faptul ca, pentru Pinatel, teoria
personalitatiicriminale, cu toate ca este construita pe datele criminologieigenerale, reprezinta
o ipoteza de lucru in domeniulcriminologiei clinice.Initial, teoria personalitatii criminale a
fost conceputa pentrua explica fenomenul criminal individual. Ulterior, aceastateorie a fost
extinsa cu privire la criminalitate.Totodata, ea a constituit o baza de lansare pentruteoriile
„trecerii la act”, care apartin criminologiei dinamice,„succesoarea” etiologiei criminale.
Subiectul II.
2.1 Pentru a caracteriza actiunile victimei, care au contribuit la cauzarea de prejudicii
acesteia atit nemijlocit inainte deinfractiune, citsi in timpul incidentului, cercetatorii
auelaborat un sir de conceptii. Potrivit acestor conceptii, victimele pot crea conditii pentru
savirsirea infractiunilor saupot avea un comportament neatent ori provocator. Anume
presupunerea precum ca cuvintele sau actiunile victimei ar contribui intr-un anumit mod la
cauzarea dedaune acesteia, a determinat orientarea prioritara acercetarilor stiintifice
desfasurate de catre victimologii dinOccident de lainceputul anilor 1940si pina la sfirsitul
anilor1960.Doar vinovatia victimei reprezinta prin sine atitudineapsihica a acesteia fata de
comportamentul sau in situatiapreinfractionala, in momentul incidentului si dupa
comitereainfractiunii, manifestindu-se in exterior prin actiunile sauinactiunile persoanei
vatamate. Individul poate sa prevadasipoate sa nu prevada consecintele comportamentului
sau saupoate sa conteze pe un alt rezultatIn cazul vinovatiei victimei, actiunile acesteia
„trebuiesa fie intentionate sau imprudente.Victimele, intr-unsir de cazuri, pot crea deci
conditiifavorabile pentru savirsirea infractiunii, demonstrind uncomportament neatent
(neprevazator) sau provocator . Vinovatia victimei se manifesta atit prin
comportamentulprovocator sau neatent, cit si prin starea de neputinta
aacesteia.Comportamentul provocator al victimei este caracteristic, indeosebi, infractiunilor
violente contra persoanei. Un astfelde comportament al victimei frecvent este constatat si
lacomiterea infractiunii de viol. Provocarea violului se intimpla atunci cind persoana
vatamata, prin comportamentul ei imoral, creeaza o situatiesexuala tensionata (prinactiuni,
limbaj, priviri etc.).Prin provocare din partea victimei se intelegeforma extrema de
contribuire a persoanei vatamate lacomiterea infractiunii.Comportamentul provocator al
victimei poate fi pasiv sauactiv, continuu sau intimplator.Mentionam ca, atit o forma,citsi alta
a comportamentului necorespunzator al victimeipoate fi constientasi inconstienta, adica
persoana vatamata nu-si da seama de caracterul provocator alcomportamentului sau si despre
reactia posibila fata deacesta.
Testul 14
1.1. Anume lui Lacassagne isi datoreaza denumirea scoala lioneza (dupa denumirea
localitatii in care a trait si a activat). Fiind intemeietor si fondator al ideii, el sustinea ca
individulcriminal nu se naste criminal, dupa cum afirmaureprezentantii scolii pozitiviste
italiene sub conducerea luiLombroso. Afirmatia scolii sociologice franceze se baza peideea
ca criminalul este un produs al mediului social in caretraieste, produs al conditiilor
necorespunzatoare ale vietiisale economice.Scoala a intocmit un “calendar al crimelor”,
bazându-se peteoria ca asupra criminalitatii influenteaza factorul fizic,mediul climateric si
natural. Se sustinea ca numarul crimelor impotriva proprietatii creste iarna si scade vara, in
timp cenumarul crimelor impotriva persoanelor creste o data cucresterea temperaturii,
atingând cel mai inalt nivel in timpul verii. Acest calendar ilustra grafic nu numai
situatiacriminogena si a criminalitatii, ci si modul exprimarii lorcoraportat la lunile
anului.Insa in opinia lui Leonse Manouvrier , crima este materiesociologica, iar criminalul un
produs sociologic. Prin altecuvinte, Manouvrier confirma prin ideile sale conceptiaexprimata
de Lacassagne.Conceptia sa privitoare la continutulcategoriei de mediu social el ii atribuie un
rol mai importantdecât Lacassagne ce nu este intru totul exacta si suficientadeoarece, se
considera ca prin mediul social se intelege “totaceea ce omul vede, aude si invata”;In ceea ce
priveste scoala interpsihologica, Gabriel Tarde este adeptul psihologismului sociologic si
respectiv al ideii ca“socialul” este un fenomen de interrelatii de nivel psihologic intre
indivizi, coordonate de legile imitatiei, ale opozitiei siadaptarii, in cadrul unui sistem de
echilibru dinamic, al unuisistem aflat in continua schimbare si transformare. In
final,postulatele lui G.Tarde invoca criminalitatea ca un fenomensocial, dispunând de cauze
preponderent sociale ca: mizeria,incultura, influenta negativa a mediului social inconjurator
sialtele.
1.2 Principalele lucrari a lui Emil Durkheim sunt: “Diviziuneasociala a muncii” (1863),
“Regulile metodei sociologice”(1895), “Suicidul” (1897), “Prohibirea incestului si originilesale”
(1897).Pornind de la premisa caracterului social al criminalitatii,E.Durkheim a formulat in
lucrarile sale o serie de teoriioriginale privind geneza, natura si perspectivele acesteia. Astfel,
analizând in unele din lucrarile sale criminalitatea,autorul o considera ca facând parte din orice
societatenormala – crima este o parte integranta a tuturor societatilor.Intrucât “nu poate exista o
societate in care indivizii sa nu seabata, mai mult sau mai putin, de la tipul colectiv,
esteinevitabil ca si printre aceste abateri sa fie unele care saprezinte caracter criminal. Ceea ce le
da acest caracter nu esteimportanta lor intrinseca, ci aceea pe care le-o imprumutaconstiinta
comuna”. Intrucât crima este un act care trebuiepedepsit, o societate scutita de crima este absolut
imposibila.Crima este, dupa opinia lui Durkheim necesara. Prin urmare, criminalitatea trebuie
analizata si explicata nu prin ea insasici in legatura cu o cultura determinata in timp si
spatiu.Faptele sociale se impart in “normale” si “anormale” si dinacest punct de vedere
criminalitatea este un fenomen normal ,care insoteste in permanenta orice colectivitate sanatoasa.
Astfel,anomia reprezinta, in conceptia lui Durkheim, o stareobiectiva a mediului special
caracterizata printr-o dereglare anormelor sociale, datorita unor schimbari bruste –
crizeeconomice etc., - ceea ce duce la o neconcordanta intre nevoileindividului si mijloacele
disponibile pentru a le satisface.Durkheim arata ca individul, cu cât are mai mult, cu atâtdoreste
mai mult, intrucât primirea unor bunuri si avantajenu face decât sa stimuleze si nu sa satisfaca
sau sa reducanevoile sau dorintele acestuia.Meritul acestor conceptii consta in special in replica
pe care adat-o conceptiilor bioantropologice, deschizând noiperspective in fata cercetarii
stiintifice a cauzelorcriminalitatii.
1.3. Meritele lui Lombroso sunt enorme. Concepţiile sale au însemnat un progres pentru
vremea sa. El a introdus cercetarea ştiinţifică a fenomenului 3-C (crimă, criminal, criminalitate);
a pus bazele etiologiei, care a revenit, actualmente, sub forme noi; a întreprins primele cercetări
în domeniul morfologiei, patogeniei şi pedagogiei crimei.
Scoala pozitivista italiana este ceea care a contribuit colossalla constituirea criminologiei ca
disciplinaautonoma,cuprinzind idei foarte importante pt criminology lacare sa ajuns prin
intermediul unor ginditori care au avut valoroase idei darn u sau ridicat la nivelul unei
scoli.Comunpt ei este tenta pozitivista bazata pe metoda experimentalarenuntind la studierea
infractiuni ca entitate juridical infavoarea studiului infractorului ,adica a omului viu ce a comis
infractiunea.Acesti ginditori se inscriu in curentelecriminologice ce tin de
fiziognomie,frenologie,antropologiegenerala si alienism.In cadrul orientarii
anthropologicbiologice sunt reuniteteorii care confera factorilor biologici o importantahotaritoare
in geneza crimei.Specific pt aceasta orientare estelimitarea obiectului criminologiei la studiul
infractorului prinincercarea de a demonstra prin incercarea de a demonstraexistenta unor trasaturi
specifice de ordin bioantropologic.Oimportanta deosebita pt aprecierea corecta a continutului
silimitelor acestei orinetari este intelegerea corecta aconceptelor fundamentale cu care stiintele
biomedicaleopereaza cum sunt acelea de ereditar,innascut,constitutional.
Subiectul II.
2.1 Exista mai multe criterii de clasificare a victimilor: 1.Dupa categoria infractionala se pot
diferentia numeroasecategorii de victime:-victime ale infractiunii de vatamare corporala-victime
ale infractiunii de viol-victime alr infractiunii de tilharie etc.Practic victime exista la orice
componenta deinfractiune dinpartea speciala a CP.
2.Dupa gradul de implicare si de responsabilitate in comiterea infractiunii a victimilor am
analizat clasificarile luiMendelson,Fattah si Lamborn,axindu-ne in final peclasificarea lui Sheley
din 1979:-infractor activ-victima pasiva-infractor activ-victima semiactiva-infractor activ-
victima activa-infractor pasiv-victima activa-infractor semipasiv-victima active
3.Dupa criteriul biologic,psihologic si social se inscrieclasificarea „parintelui”victimologiei
Henting in:-consumatori de alcool si droguri-persoanele cu o intelegenta redusa,in conceptia lui
Hentingacestea sunt nascuti pt a fi victime datorita naivitatii sicredulitatii lor-persoanele
temporar deprimate,singuratici sau cu inimazdrobita pot cadea prada hotilor ,escrocilor..-
persoanele achizitive,adica cele care in orice imprejurarecauta sa-si mareasca bunurile.Aceasta
tendinta poate duce atitla crima cit si la victimizare.
2.3 Investigatia victimologico-psihologica isi pune scopuri oarecum tangentiale cu cele ale
criminologiei,determinate de interesul pentru personalitatea victimei infractiunii.Unul din
scopuri consta in reabilitatea victimilor,deoarece acestea suporta daune psihice
profunde,pierderea increderii in lumea incojuratoare si in fortele proprii.Scopul principl al
victimologiei este preintimpinarea savirsirii infractiunilor.Sarcinile victimologiei sunt:-studierea
procesului de victimizare si a rolului victimei inmecanismul actului infractional-stabilirea
pronosticului victimologic,deoarec cunoscindmecanismul de victimizare ,metodele si tipurile de
victimizare,caracteristicile victimelor,locul si perioada detimp ce coreleaza cu procesul de
victimizare este posibil de apreciza nivelul victimizarii in plan statistic.-victimoterapia,ar include
elaborari metodologice decomportare cu victima,de audiere a acesteia precum si decreare a unui
sistem de reabilitare a victimei.Subiectii prevenirii victimologice mai sunt reprezentate
deorganele de stat care au atributii in sfera prevenirii sicombaterii actelor infractionale.Victima
poate fi aparat prinurmatoarele forme de cater autoritatea de stat:1.accesul la justitie si
tratamentul echitabil.Victimele tre sa fietratate cu compasiune si sa le fie
respactatdemnitatea.Trebuie sa fie informate dsp drepturile lor pt apute obtine compensarea
cuvenita.Este dreptul victimei sa-ifie satisfacute nevoile juridice,cum ar fi posibilitatea
curecurs,asistenta juridica pe tot parcursulprocedurii,asigurarea securitatii los si familiei lor.
2.obligatia de restituire si compensare.Sa se repare echitabilprejudiciile cauzate victimilor si
familiilor lor.3.Indemnizatie-tre sa fie asigurata o indimnizatie financiaracare este in obligatia
infractorului,in caz ca acesta nu aresurse,obligatia revine statului.O posibilitate de imbunatatire
aacestor cerinte ar fi cresterea si intarirea fondurilor nationalede indemnizare a
victimilor.Importanta activitatii subiectilor prevenirii victimologiceconsta in studierea victimei si
conditiile care au inlesnittransformrea persoanei in victima,propune solutii ptinlaturareaacestor
consecinte si masuri de protectie sociala.
Testul 15
1.1 Afirmatia scolii sociologice franceze se baza pe ideea ca criminalul este un produs al
mediului social in caretraieste, produs al conditiilor necorespunzatoare ale vietiisale
economice.Scoala a intocmit un “calendar al crimelor”, bazându-se peteoria ca asupra
criminalitatii influenteaza factorul fizic,mediul climateric si natural. Se sustinea ca numarul
crimelor impotriva proprietatii creste iarna si scade vara, in timp cenumarul crimelor impotriva
persoanelor creste o data cucresterea temperaturii, atingând cel mai inalt nivel in timpul verii.
Acest calendar ilustra grafic nu numai situatiacriminogena si a criminalitatii, ci si modul
exprimarii lorcoraportat la lunile anului.Insa in opinia lui Leonse Manouvrier , crima este
materiesociologica, iar criminalul un produs sociologic. Prin altecuvinte, Manouvrier confirma
prin ideile sale conceptiaexprimata de Lacassagne.Conceptia sa privitoare la continutulcategoriei
de mediu social el ii atribuie un rol mai importantdecât Lacassagne ce nu este intru totul exacta si
suficientadeoarece, se considera ca prin mediul social se intelege “totaceea ce omul vede, aude si
invata”;In ceea ce priveste scoala interpsihologica, Gabriel Tarde este adeptul psihologismului
sociologic si respectiv al ideii ca“socialul” este un fenomen de interrelatii de nivel psihologic
intre indivizi, coordonate de legile imitatiei, ale opozitiei siadaptarii, in cadrul unui sistem de
echilibru dinamic, al unuisistem aflat in continua schimbare si transformare. In final,postulatele
lui G.Tarde invoca criminalitatea ca un fenomensocial, dispunând de cauze preponderent sociale
ca: mizeria,incultura, influenta negativa a mediului social inconjurator sialtele.
1.2 Un rol determinant in aparitia acestei scoli l-a avut iluminismul reprezentat de Voltaire,
Montesquieu, Rousseau,Diderot, Kant, Ferguson s.a. Anume sub influentailuministilor au aparut
in a doua jumatate a sec. XVIII, lucrarice vor juca un rol hotarâtor in evolutia stiintelor penale.
Laloc de frunte se situeaza lucrarile lui Cesare BonesanaBeccaria si Jeremy Bentham.Cesare
Bonesana Beccaria (1738-1794) s-a nascut la Milano,Italia. A absolvit colegiul din Parma, apoi
Universitatea dinPavia, devenind la vârsta de 20 de ani doctor in drept canonicsi drept roman. A
scris o serie de poeme, eseuri, articole,studii. C.Beccaria a fost un om de cultura, un cititor
pasionat si cunoscator a mai multor limbi straine.Desi scoala este denumita numai a dreptului
penal iarBeccaria s-a conturat ca unul din cei mai mari penalisti aituturor timpurilor, conceptiile
sale intemeiate pe ideeacentrala a liberului arbitru de vointa si actiune a individului,contin teze
importante referitoare la fenomenulcriminalitatii, fiind astfel justificata extinderea scolii
ladomeniul criminologiei.Totodata, C.Beccaria sugereaza ca unele din infractiuni pun inevidenta
factori criminogeni proprii. El a impus in constiintaepocii principii fundamentale pentru dreptul
penal modern,cum ar fi:-legalitatea incriminarii si a pedepsei;-necesitatea individualizarii
pedepsei;-caracterul personal al pedepsei.Referindu-se la pedeapsa cu moartea, Beccaria
evidentiazacaracterul de clasa al criminalitatii, precum si deosebirile detratament juridic dintre
bogati si saraci. Referitor la altetipuri de pedepse, autorul sustine ca pedeapsa trebuie sa
fiecorespunzatoare nu numai faptei comisedar si personalitati iinfractorului, acceptând ca acesta
din urma poate fi influentatde anumiti factori externi, factori de mediu fizic si social.
1.3 Ca fondator al sociologiei criminale, Enriko Ferri nu admite oseparare între sociologia
criminală pe deoparte şi antropologia criminală, statistică, penalogie şi ştiinţa
penitenciară, pe de altă parte. Toate acestea ar reprezenta mai multe capitole ale
uneiştiinţe unice. Astfel, după Ferri şi dreptul penal aparţine sociologiei criminale. Opera
de bază a lui E.Ferri este “Sociologia criminală”, apărută în anul 1892, nefiind altceva
decât o lucrare îmbunătăţită şi perfecţionată a primei ediţii ce a apărut cu titlul “I novi
orrizonti del dirito e della prodedure penale” (Torino, a.1881). Prin însăşi denumirea
nouă a lucrării este scoasă în evidenţă concepţia nouă a lui E.Ferri cu privire la crimă,
criminal şi criminalitate (fenomenul 3-C), care opune noţiunea de sociologie aceleia de
antropologie. Dar aceasta nu este însă argumentul decisiv. Decisive sunt ideile pe care lea
susţinut. Nu degeaba E.Ferri a fost considerat de marii criminologi ca fiind cel mai
important reprezentant al şcolii pozitiviste italiene, un adevăra maestru al dreptului penal
şi al criminologiei, cel mai mare penalist din toate timpurile.
Meritul lui E.Ferri în progresul ştiinţei este enorm. El a observat că lupta împotriva
criminalităţii nu se poate duce numai prin aplicarea pedepselor, fiind necesare şi măsuri
economice: libertatea comerţului şi a migraţiei, retribuirea corespunzătoare amuncii,
condiţii de viaţă şi de trai demne; măsuri politice: descentralizarea administrativă,
libertăţi cetăţeneşti, parlament democratic etc.; măsuri sociale: libertatea căsătoriei şi
obligativitatea căsătoriei civile, admiterea divorţului, perfecţionarea măsurilor de educare
a copiilor.
Subiectul II.
2.1 putem trata noţiunea de "victimă" în sensul de orice persoană umană care suferă
direct sau indirect consecinţele fizice, morale sau materiale ale unei acţiuni sau inacţiuni
criminale.3 Victima, astfel, este persoana lezată fără vreo asumare conştientă a calităţii
sale şi a riscului. Totuşi, în ultimii ani s-a introdus noţiunea de "victimă activantă", prin
care s-a ajuns la concluzia că, direct sau indirect, victima poartă o parte de vină în
desfăşurarea acţiunilor infracţionale. Victima se diferenţiază de alte persoane, care, de
asemenea, pot fi lezate în urma unor acţiuni infracţionale.Deci, prin victimă înţelegem
persoana care suportă consecinţele fizice, materiale sau morale ale unei infracţiuni.
Dacă nu există daună ca rezultat al unei fapte ilicite, nu există nici victimă.
Testul 16
1.1 Dati notiunea de metoda si tehnica de investigare criminologica.
Metoda este "acea ordine care se pune in studierea si invatarea unei stiinte". Este
un produs ideatic, o creatie a mintii, ce se diversifica in activitatea de cercetare
stiintifica intr-o pluralitate de metode particulare.
Tehnica sau procedeul poate fi definit ca felul practic in care se utilizeaza o metoda
sau alta.
Metodologia, rezultat al reflectiilor filosofice legate de explicatia cauzala oferita
de determinism si de rolul pe care il ocupa cauzalitatea in procesul de cunoastere,
este stiinta care se ocupa cu studiul metodelor stiintifice.
1.2 Determinati metodologiei cercetarii criminologice
Majoritatea criminologilor ultimelor decenii au fostpreocupati de necesitatea
conturarii unei metodologii acercetarii criminologice, pentru stabilirea locului
acesteia incadrul metodologiilor de ramura si a raportului ei cumetodologia
generala.Definitia metodologiei cercetarii criminologice rezulta dincomplexitatea
fenomenului infractional, din necesitateainvestigatiilor cu caracter sociologic,
psihologic, biologic,psihiatric, juridic etc., datele obtinute fiind integrate sicorelate
teoretic intr-o maniera metodologica propriecriminologiei
Testul 17
1.1 crimele, în acest context, depind de: climă temperatură, altitudine, latitudine, erupţii solare
etc. Cu această denumire – şcoala cartografică sau geografică, nu sunt de acord unii
criminologi, considerând că denumirea este prea restrânsă, adepţii şcolii studiind nu numai
dependenţa geografică a criminalităţii.1 Totuşi, ei au fost acei care au acreditat termenii utilizaţi
destul de frecvent în epoca contemporană ca “factor geografic”, “geografia crimei”, “zona
criminogenă” şi “hartă a criminalităţii”.
Şcoala cartografică, cu toate că s-a angajat într-o abordare unilaterală a criminalităţii, a pus în
evidenţă factori cu caracter social sau de mediu ce nu mai fuseseră valorificaţi până atunci, cu
atât mai mult că autorii ei nu au avut la dispoziţie nici mijloacele ştiinţifice adecvate de cercetare
şi nici un aparat documentar suficient de vast. Această şcoală are un merit colosal, fiindcă este
prima care a sesizat legăturile ce există între criminalitate şi fenomenele din mediul social şi
natural. Adepţii şcolii au observat şi argumentat caracterul repetabil al criminalităţii, subliniind
necesitatea luării unor măsuri cu caracter penal şi social de combatere a criminalităţii.
Behaviorismul este un curent psihologic american apărut la începutul sec. XX. Denumirea
curentului provine de la cuvântul englez “behaviour”, care înseamnă comportament. De aici,
behaviorismul mai poartă denumirea de teoria comportamentelor. Behaviorismul consideră că
pentru cunoaşterea, înţelegerea şi prevederea comportamentului uman este suficientă studierea
relaţiei dintre stimul şi răspuns, fără a mai fi nevoie pentru aplicările la conştiinţa individului.
Dar adepţii acestei teorii nu ţin seama de faptul că în realitate acelaşi stimul exterior poate
produce efecte diferite sau că stimuli diferiţi pot produce acelaşi efect. În consecinţă, această
orientare este considerată de marea majoritate a autorilor ca fiind neştiinţifică şi unilaterală,
întrucât nu sesizează cauzele reale ale fenomenului criminalităţii, încercând fără succes să
readucă şi să explice aspectele de comportament. Anume din aceste consideraţii această orientare
mai este cunoscută şi sub denumirea de “psihologie fără conştiinţă” sau “psihologia obiectivă”.
1.3 Freudismul sau doctrina psihanalitică este o orientare psihologică care a dominat
între cele două războaie mondiale. Se consideră că psihanaliza a constituit punctul de
trecere de la psihologia criminală la criminologia psihologică.
Importanţa cunoaşterii lui Freud şi a doctrinei sale este absolut necesară întrucât datorită
universalităţii lui aceasta reprezintă un moment important atât pentru cultura generală a
fiecărui intelectual cât şi, mai ales, pentru cultura de specialitate a unui jurist sau
medic.Freud are meritul incontestabil de a introduce o manieră cu totul originală în
explicarea mecanismelor psihicului uman prin metoda psihanalitică. Prin studiile sale, el
a încercat să demonstreze existenţa unei personalităţi antisociale ce ţine de sfera
psihologiei normale şi să explice mecanismul de formare a acesteia.1
Teoria lui Freud a rezultat din două etape decisive. Prima etapă conţine ideea referitoare
la inconştient – “partea invizibilă a aisbergului, care formează cel mai larg şi cel mai
puternic sector alminţii noastre”.2 Inconştientul, în concepţia lui Freud, de preconştient
care, deşi în mod normal este asemănător inconştientului, poate fi stimulat prin diverse
procese de gândire şi deveni conştient.
În concepţia lui Freud există două căi de rezolvare a conflictului din id:
1) redirecţionarea instinctelor primare sau sublimarea de la scopurile propuse spre
altele, cum ar fi cele de creaţie ştiinţifică, artistică, literară, muzicală etc.
2) refularea ce constă în scoaterea tendinţelor şi instinctelor primare din sfera
conştientului şi includerea lor în id. Deci, Sinele este o realitate psihică adecvată care nu
are însă conştiinţa realităţii obiective. Eul (Ego) este cea de a doua instanţă psihică şi se
mai numeşte şi conştient. Eul reprezintă nivelul central al personalităţii, nucleul acesteia
şi este constituit din cunoştinţele despre sine. Eul asigură “constanta individuală”2 ,
garantând echilibrul necesar între instinctele şi tendinţele profunde ale individului, pe de
o parte, şi normele primite prin educaţie, pe de altă parte. Astfel, sinele este pus treptat,
pe măsura dezvoltării personalităţii sub controlul Eului şi Supraeului. Supraeul
(SuperEgo) sau conştiinţa morală reflectă nivelu de dezvoltare a personalităţii, influenţa
pe care mediul social şi cultural o exercită asupra psihicului. Supraeul contribuie şi el, ca
şi Eul, la refularea instinctelor, nivelul său de cenzură fiind cu atât ma puternic, cu cât
persoana este mai matură, sănătoasă psihic, mai instruită, mai educată şi mai
experimentată în viaţă. Astfel, psihanaliza cuprinde un ansamblu de procedee destinate
urmăririi şi descoperirii cauzelor devierilor comportamentale şi vindecării unor boli
psihice. Psihanaliza se efectuează în cabinetul medicului psihanalist, care poartă discuţii
libere asociative, prin sugestii, teste sau experimente, toate având drept scop descoperirea
cauzelor nevrozelor sau a altor tulburări psihice. În consecinţă, prin metoda psihanalizei,
sunt scoase la iveală tendinţele ascunse printre care şi cele de agresivitate şi trecute cu
ajutorul medicului prin cenzura Eului şi Supraeului. Este o metodă de sondare şi de
descărcare a inconştientului, de natură a preîntâmpina izbucnirile negative şi criminale.
Subiectul II.
2.1 Definiti conceptul de criminalitate in sens restrins si in sens larg.
Sensul larg (lato sensu), unde prin criminalitate in sens larg intelegem totalitatea crimelor
comise de-a lungul intregii evolutii umane pe intreaga suprafata a globului terestru.
b) Sensul restrins (stricto sensu), unde prin criminalitate in sens restrins intelegem totalitatea
crimelor savirsite in limitele unei perioade de timp determinate, intr-o arie geografica
determinata.
2.2 Clasificati factorii criminogeni.
Factorii criminogeni ce determina criminalitatea ca fenomen social se clasifica in :
- factori economici,- factori demografici,- factori culturali,- factori politici.
1) Factori economici ce pot fi considerati cu continut criminogen.
a) Industrializarea - ofera locuri de munca , posibilitat de instruire , specializare si cresterea
nivelului de trai ,
- mobilitatea populatiei spre zonele industriale din mediul rural, individul devenind un
necunoscut,
- navetismul prelungit, - dezechilibrul psihologic cu efecte in starea de stres a
muncitorilor b) Somajul - scaderea nivelului de trai , - instabilitate emotionala, - scade
autoritatea tatalui ca si "cap al familiei".
c) Nivelul de trai - saracia si dorinta de inavutire imping spre delicventa
d) Crizele economice - scad salariile, creste rata somajului, - apare specula, -
proprietatea este in pericol atât a statului cât si cea particulara.
2) Factorii demografici
a) moblitatea sociala si urbanizarea, - scade controlul social ,
- structurile urbane nou formate sunt necuprinzatoare la inceput sub aspectul
emotional. b) emigrarea spre tari cu potential economic.
- tel neatins, frustrarea,- necunoasterea legislatiei ,- acceptarea sclaviei si a muncii
fortate, - export de delicventa si criminalitate autohtona ,- import de criminalitate straina.
c) imigrarea din tari foarte sarace, asiatice , africane spre spatii favorizante economic.
- dezechilibru social pe zonele unde se instaleaza,- ermetizarea etniilor,
- lipsa factorilor educationali in mediul etniilor,
- lipsa comunicarii cu autoritatile datorata necunoasterii limbii. d) traficul cu fiinte umane
- prostitutie ,- cersetorie,- sclavie,- dezvoltarea retelelor de trafic.,- spalarea banilor, -
violenta maxima. 3)Factori socio-culturali a) familia
- familia contemporana si-a micsort dimensiunile si rolul,
- apar sintagme noi precum: "disparitia familiei"," familia in bucati", "familia asistata" ,
"familia destramata",
- s-a dezvoltat concubinajul,
- vârsta casatoriei a crescut inspre 40 de ani,
- procentajul divorturilor este in crestere,
- preocuparea pentru parinti ori rudele in neputiinta a scazut. b) esecuri privind integrarea
scolara
- copiii inadaptati social constituie o problema ,- insubordonare ,- lipsa de interes, -
absenteismul,- repetentia,- conduita agresiva in raport cu cadrele didactice. c)
impactul activitatilor din timpul liber
- lipsa de interes pentru sport , cultura , arte,- consumul de alcool si tutun, - fuga de
acasa.
d) impactul mijloacelor de informare in masa ( radio , TV,presa scrisa).
e) alcoolismul- consum de alcool,- consum si trafic de droguri.
4)Factori politici
a) razboiul- instaureza haosul, anarhia economica si sociala, violenta.
b) revolutia reprezinta acea stare de criza politica de mare amploare care se finalizeaza pe cale
conflictuala urmarindu-se inlaturarea de la putere a unui grup/ conducator , cucerirea
puterii politice si schimbarea orânduirii sociale.
2.3 Aceşti factori în generarea criminalităţii au o deosebit de puternică influenţă în
trei situaţii specifice:1) războiul;2) revoluţia; 3) criza politică.
Războiul poate fi convenţional (împotriva unui alt stat) şi civil (pe teritoriul unui stat).
Războiul civil este cel mai periculos în criminogeneză, fiindcă produce efecte puternice
criminogene. Acest tip de război este periculos prin faptul că în timpul lui se creează
centre antagoniste de putere, indivizii se polarizează, legislaţia se ignorează complet, se
instaurează haosul şi anarhia socială, politică şi economică, se escaladează agresivitatea
şi violenţa. În aceste situaţii, infractorii de profesie au un cîmp de acţiune enorm şi ideal.
De asemenea, starea de haos şi anarhie încurajează la comiterea de infracţiuni şi
persoanele care anterior n-au comis crime.1 Războiul civil este, în consecinţă, cea mai
înaltă expresie a unei crize politice pe teritoriul unui stat. Revoluţia este o stare de criză
politică de mare amploare, ce are drept scop înlăturarea de la putere a unui grup
conducător, cucerirea puterii politice şi schimbarea orînduirii sociale. Cea ma răsunătoare
revoluţie (şi cu cele mai distructive consecinţe) a fost revoluţia din octombrie 1917 în
Rusia Deci, revoluţia este o formă a luptei pentru cîştigarea puterii politice. Ea nu-şi
alege mijloacele pentru atingerea scopurilor sale. După efectele produse am deosebi
revoluţii: distructive şi "de catifea" (în urma revoluţiei "de catifea" a fost înlăturat de la
puter preşedintele Georgiei, E. Şevarnadze în 2003). Criza politică. Deşi războiul şi
revoluţia apar în rezultatul crizei politice, am prefera evidenţierea acesteia din
considerentul că ea (criza politică) poate fi generată şi de alţi factori. Aşa, în Republica
Moldova începînd cu anul 1991 criza economică a generat o puternică criză politică. Ca
rezultat, marea majoritate a populaţiei nu participă la conducerea statului, nu votează,
sunt indiferenţi faţă de alegeri. Aceasta se datorează şi instabilităţii regimului politic,
prezenţei numeroaselor partide şi mişcări politice care afectează grav conştiinţa
poporului. Campaniile electorale se transformă în adevărate lupte, bătălii, cu insinuări şi
înjosiri reciproce. În rezultat, o parte considerabilă a populaţiei îşi pierde încrederea,
idealurile umane fiind cele care au de suferit.
Testul 18
1.1 nui
Subiectul II.
2.1 Relatati formele de inadaptare sociala a infractorului.
Cel mai de vaza reprezentant al acestei orientari estecriminologul suedez Olof Kinberg, care
sustine teoriainadaptarii sociale cu privire la criminal. El si-a prezentatprincipalele idei in
lucrarea sa “Basic problems of Criminology”, aparuta la Copenhaga in a. 1935.Potrivit acestei
conceptii, infractiunea este considerata ca unprodus natural al unor trasaturi biologice
individuale,anormale, criminalul reactionând sub influenta obiectiva aacestor factori, fara a
dispune de posibilitatea alegerii altuicomportament.Inadaptarea sociala declanseaza
comportamentul criminal, inspecial când acest lucru este favorizat de concurenta unorfactori
sociali.Teoria inadaptarii sociale afirma teza ca predispozitiile biologice ori psihice prin ele
insele nu sunt suficiente pentrudeclansarea comportamentului criminal, ultimul depinzând side
interactiunea unor factori sociali si individuali. Printrefactorii criminogeni individuali am
evidentia surmenajul,afectiunile cerebrale, anumite dificultati legate de viatasexuala, deficitul
mintal s.a.Daca adaptarea inseamna intotdeauna atasarea fata de unobiect, valoare, atunci
dezadaptarea se inscrie in sensuldivergentei tendintelor individului cu cerintele normelor
deconvietuire sociala.Pentru a desemna personalitatea ca atare, Kinberg propunetermenul de
structura biologica actuala, având in vederemodalitatile prin care partile unui intreg sunt
imbinatepentru a realiza functia.In conceptia unor autori, Kinberg releva citeva
modalitatiprincipale de dezadaptare:1) Dezadaptarea fizica ce este legata de
tulburarilefunctionale ca defectele de auz, vedere, tulburari endocrineale dezvoltarii având ca
consecinta gigantismul oriinfantilismul etc. Prin urmare, toate aceste stari diminueazasansele
individului in viata, punându-l in stari de izolaredureroasa ce se soldeaza cu recurgerea la
comportamenteilicite;2)dezadaptarea psihica este si mai importanta,afectând echilibrul mintal.
Persoana sufera de un dezacordemotional, fiind supusa unei presiuni interioare nefasteasupra
proceselor intelectuale, favorizând tendinta sprecrima. Acest dezechilibru impiedica persoana de
a maiexamina calm si critic lucrurile;3)dezadaptarea psihologicase produce, de regula, laindivizi
normali, reprezentând un ansamblu de reactiineadecvate, generate de catre un conflict intre
schemele decomportament.Cu toata apartenenta teoriei la teorii de orientare bioantropologica,
Kinberg evidentiaza un sir de factori sociali,care favorizeaza comportamentul criminal:
saracia,alcoolismul si stupefiantele, atmosfera sociala, presa si opinia publica etc.In plan
profilactic O.Kinberg propune o profilaxie mixta:-medico-higienica si-morala. Autorul
recomanda combaterea factorilor negativi ca:prostitutia, alcoolismul, parazitismul social,
vagabondajul,cenzura subiectelor de scandal si violenta din presa. In caz desavârsire a unei crime
de catre un bolnav – aplicarea terapieimedicale cu izolarea speciala, chiar de lunga durata
aindividului.Meritul lui O.Kinberg in dezvoltarea criminologiei ca stiintaeste destul de mare. El a
situat omul ca fiinta biologica incentrul preocuparilor criminologice, a analizat
profundproblemele legate de fiinta umana, aratându-iindividualitatea. A aratat ca ar fi o grava
greseala de a crede caindivizii care comit sporadic sau chiar frecvent acte criminalear fi in mod
necesar diferiti de cei care nu le comit.
Test nr. 19
Subiectul I: Formarea criminologiei ca ştiinţă
1.1. Relataţi fenomenul criminalităţii în opera lui Enrico Ferri.
Enrico Ferri este considerat fondator al sociologiei criminale.Cea mai importanta lucrare a sa
– „Sociologia criminala”. E.Ferri, vorbind de originea şi natura criminalităţii, susţine că este
vorba de un fenomen cu o natură complexă – crima este un fenomen complex biologic, fizic
şi social.
O a doua teză a lui E.Ferri ar consta în aceea că, criminalitatea nu se repetă în timp cu constanţă
şi regularitate, printr-o repetiţie mecanică, de la an la an, ci printr-o oscilaţie permanentă, prin
creşteri sau descreşteri determinate de cauze naturale, precum şi a factorilor de mediu fizic şi
social, astfel dinamica criminalităţii fiind supusă unei legi a saturaţiei. Un alt mare merit al lui
E.Ferri constă în faptul că a dovedit şi a impus teza necesităţii clasificării infractorilor. În
concepţia sa infractorii pot fi clasificaţi în cinci categorii:
1) Infractorii nebuni (alienaţi) care se disting de criminalii înnăscuţi şi de nebunii morali.
Acestei categorii îi aparţin infractorii, care comit, de regulă, crime odioase.
2) Infractorii din obişnuinţă care sunt determinaţi la săvârşirea infracţiunilor de
imposibilitatea unei reintegrări după o condamnare privativă de libertate.
3) Infractorii înnăscuţi (instinctivi), fără simţ moral, cinici, cruzi.Pentru această categorie de
infractori pedeapsa, practic, nu are efect.
4) Infractorii de pasiune (pasionali) , ce posedă un simţ moral slăbit, comiţând fapte penale
fără a reflecta, sub influenţa pasiunilor. Ei comit, practic, întotdeauna crime contra
personalităţii.
5) Infractorii de ocazie - relativ cinstiţi, înzestraţi cu simţ moral, dar împinşi la săvârşirea
crimei de tentaţiile condiţiilor fizice si sociale.
1.2. Argumentaţi rolul Legilor lui Manu şi Legii celor XII Table în constituirea
criminologiei.
De rând cu formele menţionate de luptă împotriva criminalităţii, un rol deosebit revine religiei,
care în scopul valorizării superioare a sentimentului religios considera crima fie ca o
manifestare diabolică, fie ca o expresie a păcatului. Astfel justiţia a căpătat aspectul unui dar
divin. În acest sens am evidenţia “Codul” lui Hammurabi. Pe stela de diorit negru, unde sunt
gravate articolele “Codului” său, Hammurabi este înfăţişat închinându-se zeului Samaş, de la
care primeşte textul legii. Aşa s-a conferit esenţa divină activităţii legislative, iar regele urma
să le transmită oamenilor, care trebuiau să respecte legile întocmai sub frica unor sancţiuni
severe.Pedepsele aplicate erau considerate ca o plată pentru răul provocat, ori ca o ispăşire a
păcatului săvârşit. La baza “Codului” lui Hammurabi se află “legea talionului” – “ochi
pentru ochi, dinte pentru dinte, mănă pentru mănă, picior pentru picior, arsură pentru arsură,
vânătaie pentru vânătaie”.
Legea talionului a însemnat un important procedeu în evoluţia dreptului de a pedepsi. Desigur că
dreptatea impusă de legea talionului este barbară şi primitivă, dar în epoca respectivă a fost
singura care s-a putut impune minţilor oamenilor. Drept exemplu, dreptul talionului se
regăseşte în: Codul lui Hammurabi, legile lui Manu (Manama-Dharma-Sastra).
Test nr. 21
Subiectul I: Formarea criminologiei ca ştiinţă
1.1. Descrieţi istoricul şi originile criminologiei. (3 puncte)
Criminologia pare să aibă origini la fel de îndepărtate ca şi celelalte ştiinţe sociale, deoarece
criminalitatea, ca fenomen social, apare odată cu primele comunităţi umane: “Acolo unde nu
există norme şi morală, nu există nici crime”. Dezvoltarea mecanismelor de reacţie împotriva
încălcării normelor sociale stabilite a fost determinată de:
- apariţia “răzbunării sângelui”;
- întărirea şi centralizarea puterii conducătorului (clanului, hoardei, tribului etc.).
La etapa primară a dezvoltării comunităţilor umane aceste două forme ale reacţiei sociale
interacţionau şi se îmbinau reciproc. Răzbunarea era îndreptată, în special, împotriva
membrilor altor grupări umane, iar conducătorul acţiona în interiorul grupului. Pe parcursul
dezvoltării civilizaţiei umane s-a constatat că, acolo unde există o puternică autoritate centrală,
capabilă să rezolve orice conflict, „răzbunarea sângelui” trece treptat în nefiinţă şi viceversa. Pe
măsura dezvoltării mijloacelor de prevenţie contra criminalităţii apare veşnica invenţie a omenirii
– închisoarea. Printre cauzele apariţiei închisorilor am putea evidenţia, în primul rând, faptul că
pedeapsa capătă un caracter cu mult mai îndelungat, mai chinuitor şi, în consecinţă, are
un efect educativ cu mult mai mare asupra celorlalţi membri ai grupării sociale. Pe de altă parte,
deţinuţii puteau fi folosiţi la executarea muncilor grele şi periculoase. În asemenea mod,
conducătorul tribului, clanului, hoardei a pus începutul dezvoltării diverselor mijloace şi
mecanisme ale reacţiei sociale împotriva criminalităţii, accentul fiind pus pe modelul represiv.
Un rol aparte – religia.
1.2. Demonstraţi unitatea şi deosebirea între gîndirea criminologică din Roma Antică
şi Grecia Antică. Unitatea:
- Roma antică a preluat experienţa Spartei, unde arta militară şi pregătirea permanentă de
război au devenit o normă a vieţii sociale. Ca rezultat, toate sferele vieţii serveau unui scop
unic – întărirea statului.
- Gândirea Romei antice a fost puternic influenţată de platonism şi aristotelism. Spre exemplu,
Seneca, puternic influenţat de Platon, a fost printre cei ce s-au preocupat de dreptul de a
pedepsi şi a fundamentat acest drept, susţinând posibilitatea dispariţiei totale a fenomenului
criminal.
- Ambele gîndiri au constatat faptul că scopul aplicării pedepsei este prevenirea săvârşirii altor
crime în
viitor;
Deosebirea:
- gandirea Romei Antice era puternic influentata de religie. Cel mai mare filosof al Romei
antice – Cicero arată că, credinţa în dumnezei aduce cuminţenie, ceea ce este de folos
statului.
- In Roma antica inegalitatea socială avea privilegiile ei în viaţa statului. Cu cât cetăţeanul era
mai bogat, cu atât el exercita funcţii mai complicate. In Grecia Antica, unul din marii filosofi
– Platon, considera diferenta de avere – una din cauzele criminalitatii,asa incat in scopul
evitării conflictelor sociale şi stopării fenomenului criminalităţii, a propus ca legislatorul să
stabilească limitele sărăciei şi bogăţiei. Aşa, averea celor mai bogaţi şi înstăriţi trebuie să
depăşească doar de patru ori averea celor mai săraci.
Test nr. 22
Subiectul I: Scopul şi funcţiile cercetării
criminologice
1.1. Definiţi scopul general al criminologiei.
Scopul general al criminologiei îl constituie fundamentarea unei politici eficiente, în măsură să
determine prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.
Test nr. 25
Subiectul I: Formarea criminologiei ca ştiinţă:
1.1. Descrieţi ordonanţele regale egiptene. (3 puncte)
Erau cunoscute diferite forme ale ordonantelor regale: unele aveau un caracter normativ general,
altele erau adresate unor persoane concrete cu misiuni sau imputerniciri speciale.
In relatiile de drept penal se pedepseau toate abaterile de la ordinea sociala existenta, fiind
sanctionat nu doar vinovatul, ci si intreaga lui familie. Erau o diversitate de sanctiuni:
falsificatorului – se taia limba, violatorului – organul genital, spionului – limba, etc.
1.2. Argumentaţi importanţa criminologiei ca ştiinţă. (5 puncte)
- starea structura dinamica criminalitatii intr-o anumita perioada/stat
- metode de prevenire si combatere a criminalitatii;
-cauza fenomenului criminalitatii;
1.3. Proiectaţi funcţia profilactică. (7 puncte)
Funcţia profilactică a criminologiei se materializează în sintetizarea rezultatelor privind etiologia
criminalităţii, în îmbinarea lor logică şi transpunerea acestora într-un sistem de măsuri de prevenire
şi combatere a fenomenului infracţional.
In concluzie putem afirma că funcţia profilactică a criminologiei se materializează în sintetizarea
rezultatelor privind etiologia criminalităţii, iar conceptele de ordin profilactic, pe care
criminologia le utilizează sunt: tratament, reintegrare, resocializare etc.
Test nr. 27
Subiectul I: Teorii clasice asupra criminalităţii
1.1. Relataţi structura psihicului uman în concepţia lui S. Freud. (3 puncte)
Structură a psihicului uman: viaţa psihică a oricărui individ cuprinde trei nivele diferite, aflate
într-o strânsă interdependenţă: Sinele, Eul şi Supraeul.
Sinele (Id) reprezintă un complex de tendinţe şi reflexe din gândirea inconştientă, care nu sunt
trăite în mod conştient. Zis altfel, sinele sau inconştientul reprezintă partea cea mai ascunsă şi
tainică, precum şi cea mai adâncă a sufletului. Sinele este considerat ca o componentă biologică a
personalităţii, reprezentant al influenţelor ereditare, iar răbufnirile inconştientului se pot produce
în anumite manifestări, străbătând cenzura pe care o instituie Eul şi Supraeul.
Eul (Ego) este cea de a doua instanţă psihică şi se mai numeşte şi conştient. Eul reprezintă
nivelul central al personalităţii, nucleul acesteia şi este constituit din cunoştinţele despre sine.
Supraeul (Super-Ego) sau conştiinţa morală reflectă nivelul de dezvoltare a personalităţii,
influenţa pe care mediul social şi cultural o exercită asupra psihicului. Supraeul contribuie şi el,
ca şi Eul, la refularea instinctelor, nivelul său de cenzură fiind cu atât mai puternic, cu cât
persoana este mai matură, sănătoasă psihic, mai instruită, mai educată şi mai experimentată în
viaţă.
1.2. Clasificaţi căile de rezolvare a conflictelor în psihanaliză. (5 puncte)
Astfel, psihanaliza cuprinde un ansamblu de procedee destinate urmăririi şi descoperirii
cauzelor devierilor comportamentale şi vindecării unor boli psihice.Psihanaliza se efectuează în
cabinetul medicului psihanalist, care poartă discuţii libere asociative, prin sugestii, teste sau
experimente, toate având drept scop descoperirea cauzelor nevrozelor sau a altor tulburări
psihice. În consecinţă, prin metoda psihanalizei, sunt scoase la iveală tendinţele ascunse printre
care şi cele de agresivitate şi trecute cu ajutorul medicului prin cenzura
Eului şi Supraeului. Este o metodă de sondare şi de descărcare a inconştientului, de natură a
preîntâmpina izbucnirile negative şi criminale.
1.3. Estimaţi rolul psihanalizei în societăţile occidentale. (7 puncte)
Meritele lui S.Freud sunt enorme, iar realizările lui au fost utilizate cu succes în medicină, reuşindu-
se vindecarea unor tulburări psihice. Cu ajutorul metodei psihanaliste, el a introdus o manieră
originală de explicaţie a mecanismelor şi proceselor psihice; a elaborat concepţii noi cu privire la
aparatul psihic, iar psihanaliza este tot mai des folosită, virtuţile ei nefiind însă pe deplin elucidate.
Test nr. 29
Subiectul I: Personalitatea infractorului
1.1. Definiţi noţiunea de recidivă în sens juridico-penal şi criminologic. (3 puncte)
In sens juridico-penal – recidiva = comiterea cu intentie a uneia sau mai multe infractiuni
de o persoana cu antecedente penale pentru o infractiune savirsita cu intentie. In sens
criminologic, – recidiva = savirsirea unei infractiuni de catre o persoana anterior
condamnata, sau de catre o persoana pentru care nu i-a fost aplicata pedeapsa penala.
1.2. Determinaţi portretul psihologic şi criminologic al recidivistului. (5 puncte)
Nenumăratele studii ale recidiviştilor au demonstrat existenţa în structura personalităţii acestora a
unei conjugări a deficienţelor individuale şi sociale. Astfel, infractorii recidivişti dau dovadă de
inadaptare socială, imaturitate, egocentrism, infantilism social, dorinţe de a exista pe spatele
altora, necesităţi sporite în raport cu posibilităţile, impulsivitate şi indiferenţă afectivă,
agresivitate, scepticism, stări interne de tensionare şi conflict, percepere deformată a realităţii,
dificultăţi în autoevaluare etc.
Nu rareori recidiviştii săvîrşesc infracţiuni în grup şi atunci personalitatea lor îşi pierde
capacităţile individuale, primind în schimb "recunoaşterea" şi susţinerea "tovarăşilor". Sub
influenţa grupului recidivistul poate participa la săvîrşirea infracţiunilor care nu-i sunt
caracteristice: de la furt la jaf, tîlhărie, huliganism. În activitatea acestor grupuri se observă
influenţa unor participanţi asupra celorlalţi membri ai grupului. Aceasta, în consecinţă, duce la
posibilitatea săvîrşirii infracţiunilor diferenţiate: de la jafuri şi tîlhării, pînă la infracţiuni
economice.
Un deosebit interes prezintă analiza gradului de pericol social al infracţiunilor primare şi al celor
următoare. În literatura juridică există opinia potrivit căreia cu fiecare condamnare recidivistul
săvîrşeşte crime tot mai grave şi mai grave. Dar, cercetările nu au confirmat această ipoteză.
Dimpotrivă, o dată cu creşterea numărului de condamnări gradul pericolului social al ultimelor
crime se reduce. Creşte verosimilitatea săvîrşirii unor astfel de crime ca: eschivarea de la plata
pensiei alimentare sau de întreţinere a copiilor ş. a. Această stare de lucruri este determinată în
mare parte de procesul continuu de degradare a criminalului recidivist.
Prin aceste rezolutii s-a format sectia administrativa numita Serviciul prevenirii crimei si a
justitiei penale. Acesta conlucreaza cu guvrnele statelor-membre pentru acordarea de asistenta in
materia prevenirii si combaterii criminalitatii: se furnizeaza date privind evaluarea tendintelor
criminalitatii; identificarea domeniilor prioritare ale criminalitatii si luptei impotriva acesteia;
asistenta in realizarea unor programe nationale de resocializare a infractorilor,etc.
Test nr. 32
Subiectul I: Criminologia preventivă
1.1. Definiţi prevenirea generală a criminalităţii. (3 puncte)
Prevenirea generala- e format din elem interdependente.Dezvolt pozitiva a societ, perfection
institutiilor econom, pol, soc ar contribui la preven gener a crimin. Preven gener influent un
sir de manifestari negative, ca saracia, somaj, cersetoria, in consecinta- alegerea intre bine sir
au, intre un comportam legal si ileg.preven gener treb sa aibaun cracter de lunga durata, sa
cuprinda toate sferele vietii umane.revenim la import efectuarii expertise criminologice, a
mas soc, econom, pl de combatere a crimin.
Test nr. 34
Subiectul I: Concepţii şi teorii clasice asupra criminalităţii
1.1. Reproduceţi gîndirea criminologică din China Antică. (3 puncte)
Gânditorii chinezi au avut preocupări criminologice privind eficacitatea pedepselor,
imaginânduşi căinţa. Aşa, la intrarea în locurile de judecată era aşezată o piatră de o frumuseţe
rară. Criminalul era lăsat să stea un timp în faţa acestei pietre pentru a-i examina formele,
frumuseţea culorilor, respectiv armonia naturii. După aceea, criminalul făcea comparaţie între
urâţenia faptei sale şi frumuseţea obiectului sfânt, moment în care îşi dădea seama de caracterul
negativ al faptei comise şi începea să se căiască. În aşa mod, prin actul de căinţă, criminalul
putea fi recuperat şi folosit la diferite lucrări de interes public, putând fi reintegrat în societate.
1.2. Argumentaţi tezele lui Rafaelo Garofalo. (5 puncte)
Opera principală a lui R.Garofalo este “Criminologia”, publicată în anul 1885 la Torino şi este
prima lucrare de criminologie cu acest titlu. Lucrarea conţine câteva capitole ce se referă la
studiul delictului, studiul delincventului şi studiul represiunii. În încheiere, autorul redă 44 de
articole – maxime pentru a servi la formarea unui cod penal internaţional.
În prima parte a lucrării, Garofalo face distincţie între delictul natural şi delictul juridic.Delictul
natural este mai greu şi mai important şi prin originea sa socială, şi prin urmările sale antisociale.
La această categorie sunt incluse faptele care în toate timpurile şi pe întreg globul pământesc au
fost şi sunt considerate drept crime şi pedepsite. Astfel de fapte criminale ca omorul, violul,
trădarea, vătămarea integrităţii corporale etc. – sunt crime la orice popor şi în orice ţară.Această
categorie de fapte este calificată drept crimă, nu de legislator, ci de societate, legislatorul doar
preluând-o şi îmbrăcând-o în haina legii.
Delictul juridic sau legal1nu are la bază lipsa de simţ moral şi se pedepseşte în mod diferit de la o
ţară la alta, fiind rezultatul încălcării unor norme de conduită socială convenţională.
În afară de faptele care violează simţul moral comun şi care universal se pedepsesc, fiecare stat,
după obiceiurile, prejudecăţile, concepţiile şi necesităţile sale particulare, trebuie să pedepsească
şi
alte fapte. Aceasta urmează ca o consecinţă firească a progresului, statele necesitând a avea două
coduri:
1) codul delictelor naturale, care va fi identic la toate popoarele civilizate şi
2) legile represive speciale ale fiecărui stat.
O altă teză a lui Garofalo, este că crima nu poate fi efectul exclusiv al circumstanţelor exterioare,
a factorilor externi. Pentru ca să se producă crima, influenţa acestor factori este în funcţiune de
elementul anomaliei psihice.
1.3. Estimaţi influenţa şariatului – izvor de drept contemporan în ţările lumii arabe. (7
puncte)
Shariatul – reprezinta legea musulmana care este constituita din:
1. Dreptul lui Dumnezeu;
2. Dreptul omului - Coranul
Test nr. 35
Subiectul I: Personalitatea infractorului minor
1.1. Descrieţi istoricul criminalităţii minorilor: din antichitate pînă în zilele noastre. (3
puncte)
. Primele menţiuni privitor la natura justiţiei în perioada vîrstei minore se întîlnesc în Codul lui
Hammurabi, unde, la săvîrşirea crimei faţă de părinte, copilul putea fi izgonit, lipsit de moştenire sau
sancţionat prin tăierea degetelor.
În Grecia Antică, doar părinţii aveau dreptul deplin asupra copiilor, iar acest lucru dura pînă la 18 ani
cînd odraslele atingeau majoratul şi cînd li se acorda cetăţenia. După Platon, minorii erau pedepsiţi doar
pentru infracţiuni deosebit de grave, ca infracţiunile de omor, fiind sancţionaţi cu exil pe termen de un an,
iar dacă, din diferite motive, acest termen nu se respecta, ca sancţiune repetată intervenea închisoarea pe
termen de doi ani.
Imperiul Roman cunoaşte o delimitare între sancţionarea infractorilor minori şi a majorilor. Conform
Legii celor XII table, minorii erau repartizaţi în două grupe:
- puberii (de la 14 ani băieţii şi de la 12 ani fetele);
- impuberii (pînă la 14 ani băieţii şi pînă la 12 ani fetele).
În dependenţă de vîrstă funcţiona caracterul şi gravitatea pedepsei
În Sparta, majoratul era atins la vîrsta de 14 ani, după care instanţele de judecată puteau aplica întregul
palier de pedepse, inclusiv pedeapsa cu moartea. Ca sancţiune pentru minorii de pînă la 14 ani figura, de
regulă, bătaia.
Legislaţia Franţei medievale prevedea un drept interesant al copiilor: de a angaja un reprezentant al
său care, prin participarea la duel obţinea dovada vinovăţiei sau nevinovăţiei minorului în dependenţă de
eşec sau victorie.
Legislaţia Germaniei medievale, în codificarea “Carolina” (1521 - 1532) excludea aplicarea pedepsei cu
moartea faţă de persoanele de pînă la 14 ani.
În Moldova şi Ţara Românească, reglementarea unui regim de sancţionare care excludea sau atenua
răspunderea şi pedeapsa penală a minorilor este atestată în “Cartea românească de învăţătură” a lui Vasile
Lupu, apărută la Iaşi în 1646 şi cea a lui Matei Basarab – “Îndreptarea legii” apărută la 1652 în
Tîrgoviştea Munteniei.
Legea lui V. Lupu prevedea sancţionarea minorului cu pedepse similare pentru adulţi. M. Basarab distinge
trei categorii de vîrstă a minorilor cu grad diferit de pedeapsă pentru infracţiuni:
1) coconii, adică copiii de pînă la 7 ani a căror fapte se iertau;
2) impuberii cu vîrsta între 7-14 ani (băieţi) şi între 7-12 ani (fete); 3)
puberii cu vîrsta între 14-20 de ani (băieţi) şi între 12-25 de ani (fete).
Dar, apogeul pedepselor aplicate minorilor revine sistemului comunist totalitar. În prezent se cunoaşte
foarte bine că deportările, aplicarea sancţiunilor penale şi administrative împotriva copiilor au făcut parte
componentă din sistemul regimului juridic totalitar. În fosta URSS politica bestială de represiune a
copiilor şi tineretului s-a resimţit puternic în 1940-1941 şi, mai ales, în 1944-1953.
Tragedia tinerii generaţii din acea perioadă constă în faptul că ea era clasată, apreciată şi tratată în funcţie
de starea socială a părinţilor. Mulţi copii au fost incluşi în categoria de „duşmani ai poporului”, „elemente
antisovietice” etc
1.2. Determinaţi starea actuală, cauzele şi condiţiile delincvenţei minorilor. (5 puncte)
Delincvenţa juvenilă capătă la etapa actuală în Republica Moldova proporţii îngrijorătoare.
Spre exemplu, în 1990 din totalul infracţiunilor descoperite, 16,2% au fost comise de către
minori sau cu participarea acestora. În Republica Moldova criminalitatea minorilor a crescut de
la 2.204 de infracţiuni în 1992 pînă la 2.684 în 2001, adică cu 480 de crime sau cu 22%. Vîrsta
delincvenţilor, reţinuţi pentru comiterea de infracţiuni, este de la 14 la 17 ani. Este perioada în
care ei ar trebui să fie şcolarizaţi sau încadraţi în cîmpul muncii. Dar numai 315 din delincvenţi
învaţă, 1.614 nefiind şcolarizaţi sau încadraţi în cîmpul muncii.
Pe parcursul ultimului deceniu în Republica Moldova s-au produs schimbări esenţiale în sfera
economică, politică şi socială, fapt care a influenţat simţitor starea criminogenă în rîndul
minorilor, cu apariţia a noi aspecte şi tendinţe.
Printre factorii care facilitează şi stimulează comiterea crimelor de către minori pot fi
menţionate:
- decalajul substanţial între oferta de produse alimentare, îmbrăcăminte, servicii necesare
minorilor şi posibilităţile reduse de cumpărare datorită crizei economice generale care a dus la
pauperizarea multor familii;
- imposibilitatea încadrării în cîmpul muncii pentru obţinerea unui venit licit, satisfăcător şi
constant;
- şcolarizarea redusă;
- accesul relativ uşor la alcool şi stupefiante.
- nivelul scăzut al activităţii organelor abilitate cu combaterea criminalităţii minorilor;
- influenţa negativă asupra formării personalităţii minorilor a propagandei informaţionale â
Minorii, în special adolescenţii încearcă să se smulgă din mediul familial, să se elibereze de
influenţa celor maturi, tind spre independenţă. Este unanim recunoscut că familia are
importanţă cu totul deosebită, nu numai pentru buna funcţionare a mecanismului social în
ansamblu, dar şi pentru desfăşurarea cu succes a procesului de formare şi socializare a fiecărui
individ. Din acest motiv o influenţă negativă o pot avea carenţele, existente uneori, în mediul
familial.
Curiozitatea şi tendinţa spre afirmare, spre apropierea de lumea celor adulţi îi face pe adolescenţi
să afirme un şir de valori şi norme pe care ei le consideră atribute ale independenţei şi
maturităţii. Acestea se transformă în stereotipuri comportamentale, caracteristice acestei vîrste,
dar pot căpăta şi un caracter de manifestări asociale şi chiar antisociale atunci cînd nu sunt
asigurate condiţiile educaţionale optimale necesare, pe care trebuie să le ofere micromediul
social.
1.3. Elaboraţi măsuri de prevenire şi combatere a criminalităţii minorilor. (7 puncte)
Măsuri, mijloace şi propuneri pentru reducerea criminalităţii în rîndul minorilor:
- dezvoltarea serviciilor sociale de sprijinire sau consiliere a familiilor cu mulţi copii şi cu
o situaţie economică grea;
- reorganizarea serviciilor de autoritate tutelară şi organizarea unei reţele autentice de
asistenţă socială, mai accesibilă şi mai puţin birocratizată; - perfecţionarea legislaţiei în
domeniul protecţiei sociale;
- adoptarea unor legi care ar prevedea soluţii rapide de integrare şcolară prin oferirea
posibilităţilor de absolvire intensivă a unor ani şcolari, în scopul corelării vîrstei cu clasele de
şcolarizare;
- responsabilitatea cadrelor didactice de a semnala autorităţilor tutelare cazurile de absenţe
sau de abandon şcolar, după o prealabilă contactare a familiei;
- măsuri legislative de sancţionare a părinţilor care se fac vinovaţi de proasta educaţie şi
întreţinere, îngrijire a copiilor;
- instituirea unor pedepse penale celor care se fac vinovaţi de utilizarea silită a forţei de
muncă a minorilor; - organizarea unor cursuri de pregătire specializată pentru lucrătorii sociali şi
alte persoane implicate în munca de asistenţă socială: medici, psihologi, pedagogi, sociologi,
jurişti etc.; - depistarea şi identificarea copiilor „străzii”, ce-şi petrec zilele vagabondînd sau
cerşind; - întocmirea unor rapoarte reale de anchetă socială şi predarea lor, cu recomandări,
serviciilor responsabile în luarea măsurilor de protecţie socială;
- realizarea în teritorii, pe plan local, a unor servicii de asistenţă în stradă cu un personal
pregătit, disponibil ziua şi noaptea, care să acţioneze în zonele frecventate de copiii străzii –
pieţe, parcuri, gări, case părăsite sau aflate în construcţie etc.;
- îmbunătăţirea organizării şi funcţionării centrelor existente de primire a minorilor şi
extinderea lor pe întreg teritoriul ţării.
- înfiinţarea unor centre sociale de zi, cu regim deschis, destinate copiilor şi în care aceştia
s-ar putea alimenta gratuit precum şi ar fi atraşi în diferite activităţi cultural-sportive, social-utile
etc.; - crearea unor centre specializate, cu profil psihiatric şi psihoterapeutic, pentru internarea şi
tratarea copiilor bolnavi psihici;
Test nr. 36
Subiectul I: Reacţia socială faţă de infracţionism
1.1. Relataţi modelul mixt al reacţiei sociale. (3 puncte) Modelul
mixt-este imbinarea celor 2 mod represiv=preventiv.
Modelul Represiv- presupunea ca victima sau rudele acesteia se razbunau pe agresor.
Modelul Preventiv-presupune ca este mai bine sa previi decit sa pedepsesti iar pt aceasta
este necesara existenta unei legi simple dar bune si clare iar intreaga societate trebie sa fie in
interesul apararii acestor legi dar nu distrugerea lor.
Astfel, modelull mixt este model potrivit scopului legii penale, constind in apararea sociala care
poate fi realizat printr-o imbinare a represiunii si a prevenirii
1.2. Argumentaţi modelul curativ – cel mai nou model de politică penală. (5 puncte)
Modelull Curativ –Acest model se deosebeste de celelalte prin faptul ca un rol important
in realizarea lui il au prognozarea criminologica a strategiei luptei impotriva criminalitatii
reiesind din cauzalitatea determinata si starea reala a luptei.In cazul RM mod curativ tot
sia gasit consacrarea.In CP RM la cap 9 fata de care se aplica liberarea de pedepse penala
asa ca condamnarea cu suspendare conditionata a executarii pedepse, inlocuirea pedepsei
neexecutate cu o pedeapsa mai blinda, liberarea de pedeapsa a minorilor etc.Deja sunt
implimentate careva programe sociale,economice, culturale si profesionale de natura sa
reduca riscurile raspindirii criminalitatii sa asigure cit o mai buna reincadrare sociala a
fostilor condamnati dupa executarea pedepselor cu inchisoarea
1.3. Evaluaţi tendinţele moderne în politica penală: tendinţa neoclasică. (7 puncte) Tendinta
neoclasica
Neoclasicismul contemporan. Este sistemul de idei de politică penală ce se manifestă în
prezent, ca urmare a evoluţiei neo-clasicismului, apărut în prima jumătate a secolului trecut,
sub influenţa progreselor în criminologie.
Acest sistem de idei de politică penală consideră necesară menţinerea caracterului
retributiv al pedepsei, corespunzător responsabilităţii infractorului.
Se apreciază că re socializarea infractorului nu se poate concepe fără condamnarea morală a
conduitei lui antisociale.Neo-clasicismul contemporan nu leagă răspunderea penală
deresponsabilitate morală şi de aşa-numitul „liber arbitru", fiindcă nu se neagă
determinismele care acţionează asupra libertăţii persoanei.Pedeapsa se întemeiază pe
vinovăţia infractorului, dar natura şi gravitatea acesteia trebuie să corespundă posibilităţii
infractorului de a se îndrepta sub influenţa ei (pedepsei). Pentru atingerea acestui scop este
necesară organizarea ştiinţifică a executării pedepsei privative de libertate. Dosarul de
personalitate preconizat de noua apărare socială nu este necesar
deoarece judecătorul alege pedeapsa pe baza dosarului penal şi nu se ocupă de tratamentul
penitenciar al condamnatului.
Neoclasicismul contemporan se remarcă şi prin apărarea cu vigoare a libertăţii
persoanei, opunându-se ideilor noii apărări sociale, ca justiţia penală să nu se
înfăptuiască de jurişti, ci de specialişti (profesionişti) în ştiinţele despre om, în
diagnosticarea devianţei - care ar conduce la deformări profesionale şi la
abuzuri.
2.2. Argumentaţi aspectele criminologice ale traficului de fiinţe umane (5 puncte) Etapele
TFU sunt:
recrutarea - adică selectarea şi racolarea persoanelor în vederea deplasării lor către punctul
de destinaţie, în care se prezumă că acestea vor fi exploatate sexual sau prin muncă ori
servicii forţate, sau exploatate în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, ori vor fi folosite
în conflicte armate sau în activităţi criminale, ori le vor fi prelevate organele sau ţesuturile
pentru transplantare. Selectarea poate fi efectuată de una din cele trei categorii de recrutori:
bărbaţi, având vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani (până la 70% dintre recrutori); femei, cu
vârsta între 18-35 de ani, şi familii.
De obicei, recrutorii au ocupaţii ce presupun relaţii cu publicul (vânzători, taximetrişti,
angajaţi ai firmelor de turism etc). Cele mai des utilizate metode de recrutare sunt ofertele
false despre locurile de muncă în străinătate (chelneriţă, dansatoare, baby-sitter, menajeră
etc),. transportarea - presupune deplasarea persoanelor traficate peste frontiera de stat a
R.
Moldova sau în interiorul ţării, în vederea folosirii lor în scopurile prevăzute de TFU.
Transmiterea se desfăşoară pe anumite rute, din ţara de origine spre ţara de destinaţie.
Trecerea frontierelor se face cu ajutorul recrutorilor sau al călăuzelor şi poate fi: legală (de
exemplu, sub pretextul unor excursii sau al participării la competiţii, întruniri etc.) şi ilegală
(în cazul persoanelor minore sau fără paşaport etc); printre ţările de destinaţie cel mai des
figurează Macedonia, fosta Iugoslavia, (Serbia, Muntenegru Bosnia şi Herţegovina),
Albania, Italia, Grecia, Turcia, Cipru ş.a. Modalităţile de traversare a frontierelor sunt
următoarele:
cu paşapoarte şi vize legale; cu
paşapoarte şi vize false; cu
mituirea serviciilor de frontieră; cu
evitarea serviciilor de frontieră.
transferul - adică transmiterea persoanelor traficate de la un traficant la altul, prin
vânzarecumpărare, donaţie, schimb, dare în chirie etc, pentru ca victima să fie folosită în
scopurile prevăzute deart. 165 CP al RM; adăpostirea - constă în ascunderea victimelor
traficului într-un loc ferit, ascuns, pentru a nu fi găsite de persoanele care ar putea alerta
autorităţile despre infracţiunea de TFU, precum şi pentru folosirea victimei în scopurile
menţionate mai sus;
primirea - înseamnă intrarea în posesie asupra „bunului", adică asupra victimei; la fel, primirea
înseamnă şi angajarea victimei în activitatea care i-ar permite criminalului de a o folosi în
scopurile TFU