Sunteți pe pagina 1din 6

Activitatea de metrologie din România în slujba electronicii

Metrologia este definită, în general, ca ştiinţă a măsurărilor. În sens


restrâns, metrologia acoperă trei mari obiective: definirea unităţilor de
măsură acceptate global; realizarea unităţilor de măsură prin metode
ştiinţifice; stabilirea lanţurilor de trasabilitate (derivarea şi "transmiterea"
unităţilor de măsură).
Activitatea de metrologie se desfăşoară centralizat, incluzând
metrologia ştiinţifică (în România prin INM – Institutul Naţional de Metrologie)
şi metrologia legală (BRML – Biroul Român de Metrologie Legală) şi
descentralizat, la întreprinderi, laboratoare etc. – de stat sau private.
Câteva repere istorice ale metrologiei din România:
 1864 - Este promulgată Legea pentru adoptarea sistemului
metric de măsuri şi greutăţi în România, de către domnitorul
Alexandru Ioan Cuza
 1883 - România aderă la Convenţia Metrului
 1889 - Se înfiinţează Serviciul Central de Măsuri şi Greutăţi,
primul organism naţional de metrologie din România
 1951 - Se înfiinţează IM (Institutul de Metrologie), devenit
ulterior INM (Institutul Naţional de Metrologie) subordonat
DGMSI (Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi
Invenţii), care include şi OSM (Oficiul de Stat pentru Metrologie),
forul central al metrologiei legale
 1954 - Apare primul număr al revistei "Metrologie"
 1956 - România devine membru fondator al OIML (Organizaţia
Internaţională de Metrologie Legală)
 1961 - România adoptă oficial Sistemul Internaţional de Unităţi
(SI)
 1990 - Ia fiinţă SRM (Societatea Română de Măsurări),
asociaţie profesională de tip ONG, care obţine afilierea la
IMEKO (Confederaţia Internaţională de Măsurări)
 1992 - Noua Lege a metrologiei
 1992 - Se înfiinţează BRML (Biroul Român de Metrologie
Legală) ca organism naţional de metrologie
 1996 - România, prin BRML, devine membru asociat al
WELMEC (Asociaţia Europeană a Organizaţiilor Naţionale de
Metrologie Legală) şi apoi, în 2007, membru plin
 1999 - România, prin INM, semnează Aranjamentul CIPM - MRA
(recunoaşterea reciprocă a etaloanelor naţionale din ţările
europene)
 2004 - INM devine membru EUROMET (Asociaţia Europeană a
Institutelor Naţionale de Metrologie), în prezent sub noua
denumire EURAMET
Citând dintre marile figuri ale metrologiei româneşti din trecut,
trebuie început poate cu Gh. Asachi (1788-1869), care ne-a lăsat o
valoroasă lucrare: Măsurile şi greutăţile româneşti şi moldoveneşti în
comparaţie cu ale celorlalte neamuri, Bucureşti, 1848. Din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, principala preocupare a metrologiei din Ţările Române a
constituit-o introducerea sistemului metric, aşa-numita "bătălie pentru
sistemul metric", în care s-au remarcat în primul rând Petrache Poenaru, şi
apoi G. Cantilli, M. Mărăcinescu, Ştefan Pop, T. Petrişor, Al. Zane. La
cumpăna secolelor XIX-XX se detaşează, ca personalităţi importante ale
metrologiei, Ştefan Hepites (1851-1922), meteorolog şi seismolog, dar şi cu
realizări în domeniul unităţilor de măsură, şi Constantin Stătescu (1878-
1958), membru al Comitetului Internaţional de Măsuri şi Greutăţi, CIPM)
între 1929-1958, considerat un precursor de seamă al metrologiei din
România. În secolul XX s-au remarcat contribuţiile acad. Constantin
Budeanu (1886-1959), elaborator al teoriei regimului electric deformant şi
iniţiator al introducerii unităţii "var" pentru puterea reactivă, şi Remus Răduleţ
(1904-1984), fost vicepreşedinte şi preşedinte al Comisiei Electrotehnice
Internaţionale (IEC), cu lucrări fundamentale în domeniul definirii mărimilor şi
unităţilor de măsură. Mai merită de menţionat şi următoarele lucrări: Nicolae
Stoicescu: Cum măsurau strămoşii. Metrologia medievală pe teritoriul
României, Bucureşti, 1971; Gh. Puri: Metrologie generală, Timişoara, 1983;
V. Ruxandra: Metrologie, partea I, Bucureşti, 1983; Nicolae Leonăchescu:
Bătălia pentru sistemul metric, Bucureşti, 1986.
Pentru a răspunde noilor cerinţe, tot mai crescute, începând cu anul
1962 s-a iniţiat investiţia noii clădiri a institutului de metrologie, în 1970, s-a
încheiat prima parte a acestei investiţii cu intrarea in funcţiune a corpurilor de
clădiri din Şos. Vitan-Bârzeşti Nr. 11, pentru ca, între 1976 şi 1980, să fie
puse in funcţiune toate corpurile existente şi astăzi.
În 1974, Institutul de Metrologie îşi schimbă denumirea în Institutul
Naţional de Metrologie, siglă sub care îşi continuă activităţile iniţiale, îşi
lărgeşte continuu sfera preocupărilor şi serviciilor oferite devenind
recunoscut pe plan european şi internaţional.
*
În INM dezvoltarea pe plan ştiinţific a început în anul 1962, o dată cu
venirea la institut a unor cercetători activi şi buni profesionişti (aduşi de
directorul de atunci Victor Părăuşanu). Au fost create noi etaloane naţionale,
în special în domeniile mărimilor mecanice, electrice, termice, optice, fizico-
chimice şi radiaţii ionizante. S-a colaborat cu fostele ţări membre ale CAER
(în deosebi cu URSS, RD Germania, Polonia, Ungaria), dar şi cu instituţii
naţionale de metrologie de vârf din lume, ca PTB (RF Germania) şi NBS
(ulterior NIST, SUA).
Evident, asigurarea metrologică a avut un rol important şi în
dezvoltarea electronicii româneşti din perioada postbelică. Atât industria
electronică, cât şi industriile electrice şi conexe, energetica, telecomunicaţiile
şi alte sectoare au avut nevoie şi au apelat permanent la serviciile
metrologice. Un aspect particular l-a constituit încercările de tip şi verificările
metrologice ale mijloacelor de măsurare, bazate pe legislaţia de atunci care
se extindea asupra tuturor aparatelor de măsurat fabricate sau importate.
Fiecare unitate industrială (uzină, întreprindere etc.) sau institut, indiferent de
profil, avea un compartiment propriu de metrologie, cu laborator utilat
corespunzător specificului respectiv, care executa verificările metrologice ale
aparaturii din unitate şi aplica "marca de verificare" (sigiliu); aceste
laboratoare "uzinale" erau autorizate de OSM (iniţial şi periodic). Iar unităţile
care fabricau mijloace de măsurare (ex. IEMI, IAEM Timişoara, IAMC
Otopeni şi multe altele) erau obligate să prezinte pentru încercări de stat (de
tip) prototipurile şi primele exemplare din seria zero, în vederea obţinerii
"aprobării de model" şi omologării. În felul acesta, toate produsele care
aveau şi funcţii de măsurare erau supuse unei duble atestări, prin metrologia
de stat şi prin forul de omologare al ministerului de resort.
În continuare, sunt date câteva exemple de aparate şi echipamente
electronice la care INM a contribuit semnificativ, prin rezultatele, concluziile
şi propunerile cu care s-au finalizat încercările de model executate.
(a) Seria de contoare electronice de energie electrică asimilate în
perioada 1980-1990 la IAEM Timişoara a fost perfecţionată treptat,
ajungându-se de la clasa de precizie 1 sau 0,5 la 0,2 (ing. M. Oteşteanu, ing.
Al. Puhala).
(b) Familia de echipamente tensometrice electronice, cu 50 şi 100
de canale de măsurare, pe principiul undei purtătoare, produse de ICE
(Institutul de Cercetări Electronice) Bucureşti, a suferit îmbunătăţiri
importante, în special prin metodele de testare bazate pe divizoare inductive
de tensiune (ing. I. Jakab, ing. A. Zaharescu).
(c) Diferite mijloace de măsurare produse în perioada 1975-1989 de
către IMF (Întreprinderea de Mecanică Fină) Bucureşti, printre care
comparatoare electronice, manometre cu semnalizare electronică etc., au
fost aduse la nivel european de performanţă (ing. S. Fanea).
(d) Aparatura electronică de măsurare pentru determinări din
domeniul radiaţiilor ionizante, fabricată de IFIN (Institutul de Fizică şi
Inginerie Nucleară, din cadrul IFA) în perioada 1970-1990, a fost
modernizată şi compatibilizată cu cea similară din ţările CAER (ing. N.
Vâlcov, ing. C. Lazarovici).
(e) Mai multe aparate electronice cu destinaţii speciale, mai ales în
domeniul electroenergeticii, realizate de ICEMENERG (Institutul de Cercetări
şi Modernizări Energetice) Bucureşti, între 1980-1990, de ex. contoare de
căldură, diferite instalaţii de telemăsurare, transformatoare de măsură
compensate electronic, au fost ameliorate calitativ şi metrologic prin
colaborarea INM (ing. Şt. Popovici, ing. M. Macovei).
*
După 1990, activitatea centrală de metrologie a fost reorganizată,
potrivit modelului european, INM fiind afiliat treptat la principalele organisme
de profil din Europa şi din lume. A fost pus accentul pe colaborarea
internaţională, participarea la comparaţiile internaţionale de etaloane,
proiecte europene de cercetare etc. A fost introdusă o nouă legislaţie
metrologică, compatibilă cu cea din ţările cu economie avansată.
Activitatea INM s-a structurat încă de la început pe:
- menţinerea etaloanelor naţionale la nivelul performanţelor metrologice
corespunzătoare pe plan internaţional;
- asigurarea uniformităţii măsurărilor şi transmiterea unităţii de măsură;
- elaborarea unor metode moderne de măsurare, etc.
Prin aceasta, Institutul National de Metrologie este garantul
exactităţii, comparabilităţii şi trasabilităţii măsurărilor efectuate în România la
etaloane recunoscute internaţional. Institutul Naţional de Metrologie menţine,
dezvoltă si operează 23 de etaloane naţionale şi peste 70 de etaloane de
referinţă, care asigură racordarea rezultatelor la SI.
Prin natura şi mijloacele de cercetare aplicate în vederea elaborării
de metode de etalonare şi verificare precum şi pentru realizarea de mijloace
de măsurare, activitatea institutului de metrologie se asemănă cu cea a
institutelor de cercetare departamentale. Crearea de noi etaloane şi instalaţii
de etalonare şi verificare, realizarea de noi mijloace de măsurare inovative,
au fost elemente de cercetare aplicativă şi fundamentală la nivelul de
exigenţă specific institutelor de cercetare ale Academiei Române.
Sub auspiciile Comitetului Internaţional de Măsuri si Greutăţi (CIPM)
şi coordonarea Biroului Internaţional pentru Măsuri şi Greutăţi (BIPM), în
octombrie 1999 a fost semnat un acord între 38 Institute Naţionale de
Metrologie (INM) reprezentative pentru Recunoaşterea reciprocă a
etaloanelor naţionale si a capabilităţilor de etalonare si de măsurare (CMC)
furnizate de institutele naţionale de metrologie. Aranjamentul de
Recunoaştere reciprocă (MRA) asigură recunoaşterea formală a etaloanelor
naţionale, respectiv a capabilităţilor de etalonare şi măsurare reprezentând
baza pentru acorduri mai largi privind schimburile comerciale si comerţul.
BRML - INM s-a numărat printre cei 38 de semnatari ai MRA în
octombrie 1999. De atunci, INM a participat activ în 64 comparaţii cheie,
suplimentare, bilaterale, confirmând capabilitatea de măsurare şi etalonare.
În prezent, 219 CMC-uri sunt publicate în Baza de Date a BIPM.
Promovarea recunoaşterii mutuale dintre INM-uri în ultimul deceniu a depăşit
mult impactul direct asupra INM-urilor, MRA a influenţat toate organizaţiile
care se bazează pe măsurări, care necesită etaloane de măsurare şi CMC-
uri - laboratoare acreditate, organizaţii de comerţ, agenţii de reglementare.
Astfel, Aranjamentele mutuale de recunoaştere reciprocă au fost
recunoscute de EA şi OIML. La nivel internaţional, promovarea MRA a
implicat comunicarea şi asocierea cu alte organizaţii internaţionale (ILAC,
WTO, EU) într-o manieră internaţională, neutră şi credibilă.
În vederea îmbunătăţirii trasabilităţii mondiale şi acceptării
măsurărilor efectuate în cadrul CIPM, MRA şi ILAC, în anul 2005 a fost
semnată şi Declaraţia comună a CIPM şi ILAC privind rolurile şi
responsabilităţile institutelor naţionale de metrologie şi organizaţiilor
naţionale de acreditare. Pentru atingerea misiunii sale fundamentale -
realizarea, conservarea şi diseminarea unităţilor de măsură în România, în
conformitate cu cerinţele Aranjamentului de Recunoaştere Mutuală a
Etaloanelor Naţionale şi a Certificatelor de Etalonare emise de institutele
naţionale de metrologie (CIPM-MRA), INM a desfăşurat o activitate de
cercetare în proiecte naţionale si europene. Alături de 22 state membre ale
Uniunii Europene, România, prin Institutul Naţional de Metrologie, a
participat în Programul European de Cercetare Metrologică (EMRP) care
reuneşte 22 de programe naţionale de cercetare în domeniul metrologiei,
pentru a eficientiza activitatea de cercetare în domeniul metrologiei.

*
INM i-a avut ca directori pe I. Iscrulescu (1966-1990), A. Millea
(1990-1999), D. Boiciuc (1999-2006), Mirella Buzoianu (2006-...) şi directori
adjuncţi ştiinţifici pe C. Buzatu, Th. Nicolau, I. Asavinei, D. Boiciuc, Fl. Creţu
şi Mirella Buzoianu. Dintre şefii de secţie/laborator, pot fi menţionaţi M.
Moldoveanu (dimensionale), V. Petrescu (mecanice), A. Millea (electrice), Şt.
Pătraşcu (termice), Gh. Ispăşoiu şi M. Simionescu (optice), Al. Druker
(radiaţii ionizante) etc. Realizări importante a avut şi secţia de Forţe, o filială
a INM cu sediul în Timişoara, condusă mulţi ani de Mircea Raţiu, cercetător
cu reputaţie europeană.
Nicolae Ilioiu (1911-2007) a fost Director General al Direcţiei
Generale de Metrologie în perioada 1952-1967; împreună cu Fănel
Iacobescu, sunt autori ai lucrărilor «Istoria metrologiei în România» (2003) şi
«Metrologia - etalon al civilizaţiilor» (2004). A fost distins de preşedintele
României în anul 2004 cu Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler.
INM a continuat să patroneze şi să supervizeze editarea revistei de
specialitate "Metrologia aplicată", devenită mai târziu "Metrologie". Se pot
vedea aici câteva din formele pe care le-a avut coperta revistei.

INM şi BRML sunt prezente pe internet prin site-uri proprii,


http://www.inm.ro/ şi http://www.brml.ro. Aici vedeţi o machetă a clădirii
institutului şi, alături, schema de organizare cu principalele componente.

Dintre cercetătorii INM, s-au distins prin realizări de etaloane şi


aparatură metrologică, precum şi lucrări ştiinţifice în acest domeniu Virgil
Cristescu (etaloane electrice), Ştefan Pătraşcu (etaloane în domeniul
temperaturi), Mihai Moldoveanu (etaloane de lungime şi unghi plan), Vasile
Petrescu (etaloane de presiune), Vilmos Julier (etaloane în domeniul
magnetismului), Mihai Simionescu (etaloane în domeniul fotometrie şi
radiometrie), Alexandru Druker (etaloane în domeniul radiaţiilor ionizante).
Ioan Florin Creţu şi Paul Dârvariu au obţinut rezultate interesante în legătură
cu măsurarea şi contorizarea volumelor mari de lichide, respectiv cu
măsurarea şi reglarea automată a cantităţilor de căldură în instalaţiile
centralizate de încălzire. Ulrich Wiener a elaborat numeroase şi diverse
lucrări teoretice în domeniul metrologiei generale, recunoaşterii reciproce şi
acreditării.
Una din personalităţile remarcabile din lumea metrologiei ştiinţifice
româneşti a fost dr. ing. Aurel Millea, absolvent al facultăţii de Electronică şi
Tc din 1956, timp de 36 de ani şef de laborator/secţie şi apoi director al INM.
A fost fondator şi preşedinte al Societăţii Române de Măsurări, membră a
IMEKO; membru al Consiliului General al IMEKO; Senior Member al IEEE;
reprezentant al României şi membru al Comitetului COOMET între 1991 şi
1998; expert evaluator al Comisiei Europene pentru programul
COPERNICUS; a avut lucrări importante de cercetare în metrologia teoretică
generală, metode avansate de măsurare a mărimilor electrice şi de
etalonare, dezvoltarea de etaloane de vârf noi/perfecţionate inclusiv
etaloane naţionale, a promovat în România conceptele şi metodele de
evaluare a incertitudinii de măsurare, trasabilitate; a dezvoltat în cadrul unui
stagiu la NBS din SUA o metodă originală numită “Connector Pair
Technique”, preluată de compania General Radio sub denumirea de “Millea's
Method” în cartea tehnică a celei mai performante punţi de capacitate din
lume la vremea respectivă; a avut contribuţii determinante la dezvoltarea şi
introducerea în România a tehnicii dispozitivelor inductive de raport
(transformatoare de măsură compensate electronic, divizoare inductive de
tensiune, comparatoare de curent etc.), care au stat la baza unei întregi
game de etaloane şi aparatură de măsurare de înaltă exactitate; a fost autor
a 16 patente (printre care contor electronic etalon de energie electrică,
produs în serie de atelierul INM), 10 cărţi din domeniul electronicii şi
metrologiei, peste 140 de articole de specialitate.