"Politehnica n-ar trebui să aibă materii de toceală"

Decanul Facultăţii de Inginerie Electrică, Mihai Iordache,

consideră că profesorul trebuie să aprecieze mai degrabă felul
în care gândeşte studentul, decât felul în care acesta din urmă
reproduce materia.

Amintiri din studenţie

Îmi amintesc cu foarte mare plăcere de perioada studenţiei. După părerea mea, aceasta este
cea mai frumoasă parte din viaţă. Eu am avut o studenţie foarte frumoasă, în sensul că am
învăţat foarte mult, însă m-am şi distrat. Am participat la toate activităţile care se organizau
atunci. Erau alte vremuri, lucrurile erau mai complicate, dar totuşi noi ne simţeam bine şi, ca
studenţi, aveam toate drepturile şi nici o obligaţie. Am terminat Facultatea de Electrotehnică,
fiind şef de promoţie în 1967. Din anul 4 era o selecţie pe baza unor dosare, iar eu ştiam de pe
atunci că o să rămân în Politehnică.

După ce am terminat facultatea am rămas în Politehnică pe postul de asistent. După aceea am

avansat până la profesor. E adevărat că până în `89 avansările s-au făcut foarte greu. Eram şef
de lucrări în `89 fiindcă era un ordin prin care nu se mai avansau decât fiii celor care făceau
parte din nomenclatură. După aceea am fost avansat conferenţiar, iar în `92 am devenit
profesor. În cele din urmă am ajuns decan al Facultăţii de Inginerie Electrică.

Îmi amintesc o zi foarte importantă. Eram în anul 2 în semestrul I. Făceam Bazele

electrotehnicii cu Academicianul Remus Răduleţ, un om de excepţie, un om extraordinar.
Pentru mine, Remus Răduleţ a rămas omul care m-a impresionat cel mai mult, atât din punct
de vedere intelectual, cât şi ca om. În anul 2, făcând Bazele Electrotehnicii, într-o seară am
venit la ora 18, într-un corp din Polizu la consultaţii. S-a prezentat la ora 18, ne-a invitat în
cabinetul domniei sale şi a început să ne povestească de ce a apărut, filozofic necesar să
introducă 0 şi 1 şi a început să vorbească... A trecut ora 21, ora 22... Nu puteam să-i spunem...
Până la urmă a venit soţia lui să-l ia, însă sunt convins că ne ţinea până dimineaţă. Era o
plăcere să-l asculţi pe prof. Remus Răduleţ, pentru că orice subiect pe care-l trata, îl trata cu
multă responsabilitate şi dăruire. El şi-a făcut doctoratul la Zurick, din cauza asta cursurile lui
aveau fraze lungi care ocupau câte o jumătate de pagină. Foarte riguroase. Mi-a povestit cum
l-a cunoscut pe Einstein, iar acesta l-a întrebat: "Sunteţi inginer sau fizician?" "Sunt
inginer..." "De unde?" "Din România" "Păcat..." Acum nu ştiu dacă "păcat" se referea la
România sau la... inginer.

Viaţa de cămin

Sunt originar din judeţul Argeş, comuna Lunca Corbului, deci sunt fiu de ţăran. Viaţa de
cămin a fost extraordinară. De exemplu, părinţii mei nu au putut intra niciodată în camera în
care am locuit la cămin, fiindcă nu aveai voie să aduci pe nimeni. Interesant era că la noi
veneau mai mult bucureştenii ca să facem proiectele şi referatele împreună. Îmi amintesc că
era un curs de Măsurări electrice, pe care l-am făcut cu profesorul Alexandru Teodor
Popescu, căruia îi spuneam Dumnezeu. Soţia dânsului mi-a fost profesoară la Materiale
electronice şi-i spuneam Maica Domnului. Profesorul Dumnezeu impunea un mare respect
prin prezenţa sa. De exemplu, când vorbea de acasă cu secretara, aceasta se ridica în picioare.
Era extraordinar. Aveam 3 ore de curs şi-şi schimba costumul în pauză.
Cea mai plăcută şi cea mai detestată materie

Mi-au plăcut mai multe materii: matematica, fizica... Au fost câteva materii care nu mi-au
plăcut deloc. În special cursurile descriptive, care nu erau bine făcute. De exemplu, cursul de
Tehnologii, care era predat prost, foarte plicticos.

Sistemul actual de învăţământ din UPB

După cum ştiţi, am trecut la noul ciclu, în acord cu tratatul de la Bologna. Eu am avut puţine
reţineri. Învăţământul tehnic din România a fost bun, chiar foarte bun. A fost apreciat în afara
ţării. Revenind la sistemul actual, am făcut un program nou de învăţământ, m-am luptat cu
concepţia oamenilor în general. Oamenii au o concepţie foarte rigidă pentru că a trebuit să
plecăm de la competenţele absolventului de inginerie electrică dupa 4 ani. Ce trebuie sa facă?
Ce trebuie să ştie acest absolvent? A trebuit să reducem anumite materii şi numărul de ore.
Am introdus foarte multă informatică şi cursuri de comunicare la toate specializările noastre.
Să zicem că programa pe care am făcut-o este bună. Dar mai urmează şi programa fiecărui
curs. Aici e o problemă: sunt unii profesori care vor să-şi susţină cursul vechi, stufos, care nu
îi mai foloseşte studentului. Le-am promis colegilor că voi urmări cu foarte mare atenţie
conţinutul programei fiecărui curs. Dacă voi găsi suprapuneri mai mari de 30% între două
cursuri, voi elimina unul dintre ele. Nu se poate! De multe ori apar suprapuneri şi nu merită!

Avem o mare problemă! De multe ori, noi apreciem la student modul în care repetă, nu cum
gândeşte! E foarte grav că nu avem acest dialog permanent între cadrele didactice şi studenţi.

Nu neg că există şi la Politehnică profesori plictisiţi şi materii învechite. Mentalitatea

oamenilor este foarte greu de schimbat!

Toceală...

Politehnica n-ar trebui să aibă materii de toceală. Studenţii de acum au un IQ foarte ridicat,
pot să reproducă foarte uşor şi să reţină pentru scurt timp o mare cantitate de informaţii.
Tocmai ce spuneam că profesorul trebuie să aprecieze cum gândeşte studentul. E adevărat că
şi profesorul trebuie să predea printr-o metodă atractivă, iar studentul să înţeleagă. De multe
ori, studentul nu mai vine la curs pentru că nu înţelege. Şi atunci, găseşte un mijloc să-şi ia
examenul şi se păcăleşte pe el însuşi.

Media ponderată vs media aritmetică

N.r. : După cum aţi putut citi în numărul trecut al revistei "Informis", media ponderată se
calculează înmulţind nota de la un examen cu numărul creditelor cursului respectiv, adunată
cu nota altui examen, înmulţită cu numărul creditelor; totul împărţit la suma creditelor.
Sistemul actual este în dezavantajul studenţilor merituoşi pentru că îi favorizează pe cei care
şi-au ales cât mai multe opţionale.

Sunt în principiu de acord cu media ponderată, numai că noi avem un sistem de credite care
este universal. Aşa trebuie să-l aibă şi cei din Europa cât şi cei din America, iar eu nu pot să-l
creditez altfel decât o fac ceilalţi. E adevărat că şi aici se fac multe greşeli. Noi, profesorii, nu
am înţeles încă ce importanţă au aceste credite. Şi nici studenţii.
Laboratoarele facultăţii

Facultatea de Inginerie Electrică are cele mai multe laboratoare de tehnică de calcul. Din
păcate, toate dotările care se fac, se realizează din bani proprii. Nu am mai primit finanţare de
la minister de câţiva ani buni. O mare problemă sunt punctele sanitare, care sunt execrabile.

Nu înţeleg un lucru: cum pentru alţii se găsesc fonduri? Pentru domnii parlamentari, miniştri,
magistraţi... Totdeauna pentru profesori nu se găsesc bani! Toţi miniştrii învăţământului uită
acest lucru. Parcă nu cunosc problemele de care s-au lovit şi ei.

În încheiere, un mesaj pentru studenţi:

Să ţină aproape şi să nu le fie frică să discute cu profesorii. Să nu mai privească profesorul ca

şi cum ar fi undeva sus, şi nu se poate ajunge la el. Îmi doresc ca studenţii să vină să discute
cu profesorii, nu numai despre materii, ci şi despre viaţă.
Florin Ionescu