“Angajarea tinerilor in cimpul muncii.

Probleme de sistem”

Nu in zadar se zice ca viitorul apartine noilor generatii, ca tinerii sunt cei care vor schimba
viitorul, ca ei poarta responsabilitatea in fata intregii societati si ca de ei depinde dezvoltarea
sociala, cea economica si in general progresul tarii si imbunatatirea imaginii acesteia. Ei sunt
motorul civilizatiei si ei reprezinta baza populatiei active din interiorul unei tari, cei care aduc idei
inovatoare si cei care decid viitoarea soarta a intregii lumi, a intregii omeniri.

Atunci cind tinerii – generatorul de progres – sunt angajati in cimpul muncii, fiindu-le
respectate toate conditiile de munca, toate drepturile, oferinduli-se conditii necesare pentru a se
dezvolta pe plan profesional, acestia sunt motivati sa munceasca pentru binele sau si pentru cel al
tarii, asigurind, astfel, un viitor decent sie si celor pe care ii intretin, in familie, sub tutela sau prin
intermediul sistemului de asistenta sociala si altele.

O foarte mare problema care vizeaza tinerutul in ziua de astazi, este cea de angajare in cimpul
muncii. Atunci cind vorbim de un loc de munca, problema se refera fie la lipsa unui post conform
cunostintelor si asteptarilor persoanei in cauza, fie la un numar mic de posturi vacante pentru o
anumita functie, insa un numar foarte impunator de doritori de a ocupa aceasta functie, sau la
lipsa de experienta care este ceruta de la tineri atunci cind ei se angajeaza in cimpul muncii.

O problema acuta vine din partea calitatii sistemului de invatatmint care are goluri esentiale si
grave pe alocuri. De exemplu, in primul trimestru al anului 2009, majoritatea tinerilor someri
posedau doar educatie liceala sau mai joasa, ceea ce-i plaseaza intr-o situatie dezavantajata in tara,
deoarece ei concureaza cu tinerii care detin o diploma de facultate sau chiar doua. In acelasi timp,
nu este garantat ca un tinar care are studii superioare sau detine cel putin o diploma de studii
superioare, o sa fie angajat in cimpul muncii exact dupa finisarea studiilor.

Din ce cauza majoritatea tinerilor din perioada data au avut maxim studii liceale? Raspunsuri ar
fi multe: neputinta de a-si achita in continuare studiile, lipsa de dorinta si de motivare, situatia
precara in familie etc.
 Atunci cind un tinar absolvent paraseste bancile liceului el trebuie sa-si creeze deja o idee cit de
cit clara asupra viitorului pe care si-l doreste, asupra domenului in care s-ar simti bine si in care ar
reusi sa se regaseasca, in cel care i-ar oferi posibilitate sa-si expuna ideile si viziunile, dezvoltindu-
le si aplicindu-le in practica, pentru ca, ulterior, sa obtina un post de munca dorit, cu motivatie si
remunerare corespunzatoare si in continua crestere. Astfel, tinarul va fi sigur de alegerea pe care
si-a facut-o, de locul de munca si ca acesta nu ii va fi luat intr-o luna, intr-un an etc. din cauza mai
multor factori cum sunt cei politici, economici, sociali; el va fi convins in puterie sale si in
capacitatile sale astfel incit va fi capabil sa se intretina personal, dar si prezenta sau viitoarea sa
familie. In acest mod, el nu va avea nesiguranta in ziua de miine si nu va accepta drept unica solutie
parasirea tarii pentru a-si gasi un loc de munca in strainatate.

Daca toate aceste conditii nu sunt respectate, avem o consecinta negativa asupra fortei de
munca activa la noi in tara, iar rata somajului creste, in special in rindul tinerilor. Desi pina in 2010
am avut o tendinta crescatoare a tinerilor someri, aceasta cifra ajungind la 25,6 % pentru cei cu
virsta cuprinsa intre 15-24 ani, conform informatiei Biroului National de Statistica, iar pentru cei
cuprinsi intre 25-34 ani, cifra crespunzatoare fiind de26,5 %, observam ca incepind cu 2011
situatia a inceput sa se schimbe in sens opus, numarul tinerilor in rindul somerilor scazind pina la
16,1% in 2012 pentru prima categorie mentionata anterior si, respectiv, 21,6% pentru cea de-a
doua categorie. Aceste cifre, desi in declin, nu ne permit sa zicem ca problema angajarii tinerilor in
cimpul muncii este una solutionata.

Existaă o corelatie negativa intre virsta si riscul de a fi somer, astfel incat persoanele din grupul
de virsta intre 15 si 24 de ani se confrunta cu un risc de doua ori mai mare de a fi someri decit
segmentul urmator de virsta (25-34 de ani) care, oricum, nu e totalmente protejat de riscul de
somaj.

Vorbind in cifre care vizeaza intregul tineret din republica, in anul 2006 am avut 23600 de tineri
someri, pina in 2008 numarul lor a scazut pina la 11700, iar incepind cu anul crizei, in 2010 am
ajuns din nou la o cifra impunatoare, de 26500 tineri someri, cuprinsi intre virsta de 25-30 de ani.
 Cauze ale problemei angajarii tinerilor in cimpul muncii ar putea fi foarte multe. Daca e sa
analizam situatia la nivel mondial, am putea zice ca criza financiara din 2008 s-a rasfrins asupra
tuturor, o parte din cei care au fost plecati in strainatate au fost nevoiti sa se intoarca in tara de
bastina, unde situatia cu angajarea in cimpul muncii pentru tinerii absolventi si asa nu era cea mai
impecabila. Investitiile care ar fi putut veni in tara au ramas in strainatate, astfel, lipsind populatia
tinara a tarii noastre de posibilitatea venirii noilor companii, deschiderii noilor filiale, agentii si
crearii noilor posturi de munca pentru acestia.

Un alt aspect al acestei vaste probleme ar fi faptul ca tinerii sunt priviti drept o categorie mai
inferioara intrucit nu dispun de cunostinte necesare si suficiente dar si de experienta necesara,
daca ar fi sa comparam cu urmatorul segment, cel al adultilor. Astfel, o companie va prefera sa
angajeze in rindurile sale o persoana care deja a lucrat si cunoaste ce, cum si unde trebuie sa faca,
decit sa angajeze un tinar absolvent care nu poseda nimic si sa suporte cheltuieli atit materiale, cit
si cele in privinta de timp, pentru ca sa instruiasca tinarul, care nici nu ofera macar siguranta ca va
ramine sa lucreze la compania data pe termen lung. Un alt dezvantaj pentru tineri este faptul ca o
parte din acestia au studii nefinisate, jumatate din somerii cu virsta de 15-24 ani au abandonat
sistemul de invatamint dupaă gimnaziu sau liceu. Ponderea somerilor cu virsta de 25-34 ani care au
un nivel superior de instruire (secundar profesional, mediu de specialitate sau superior) este de
54%, aceasta fiind mult mai mare pentru celelalte categorii de virsta.

Un adevar incontestabil este faptul ca omul ce cunoate multe, detine suprematie, astfel o
persoana care are studii superioare complete, va avea mai multe sanse de angajare decit una care
are doar studii liceale. O posibila alternativa pentru cei care parasesc preventiv sistemul de
invatamint este cel de a pleca peste hotare, intrucit situatia creata in tara nu-i satisface si nu-i
multumeste in ceea ce priveste posturile de munca si viitorul salariu oferit angajatului, care, de
obicei, este unul mic pentru tineri, la inceputul carierei sale.

O alta cauza a celor expuse mai sus ar fi cea creata in familiile tinerilor inca din copilarie, atunci
cind printii acestora, tot tineri pe atunci, au plecat si ei peste hotare ca sa poata sa-si intretina
familia si sa le ofere copiilor sai un viitor si un trai decent. Astfel, dragostea si grija parinteasca le-
au fost inlocuita cu toate posibilitatile pe care le ofereau banii din strainatate. Si acesti copii pe
atunci, tineri in prezent, ajungind la momentul cind trebuie sadecida referitor la viitorul sau si sa
inceapa sa lucreze, refuza aceasta idee impreuna cu salariul mic in schimbul oportunitatilor pe
care le ofereau banii parintilor, care le ofereau un trai decent, sau repeta aceeasi soarta, plecind si
ei peste hotare.

Problemele de sistem care genereaza dificultati in procesul de angajare al tinerilor in cimpul

muncii ar fi inradacinate inca de pe bancile scolii sau liceului, acolo unde fiecare copil este obligat
sa practice un numar anumit de ore, fara a fi luate in calcul preferintele acestuia sa ucapacitatile
lui, iar cunsotintele lui fiind apreciate printr-un barem de notare, nu prea corect sau rational pe
alocuri. Astfel, atita timp cit in tarile inalt dezvoltate, copiilor li se acorda posibilitatea de a decide
singuri, cu parintii, asupra ponderii obiectelor mai mult sau mai putin importante pentru ei si
frecventarea acestora, cu respectarea unui minim pentru fiecare obiect in parte, copii de la noi din
tara nu se pot bucura de acet fapt. Adica, atita timp cit un elev din clasele gimnaziale-liceale este
deja capabil sa inteleaga si sa perceapa care ii sunt preferintele fata de anumite domenii, daca se
pricepe mai bine in materii umanistice, reale sau artistice, atunci el este in stare sa-si organizeze
orarul lectiilor astefel incit sa aiba mai multe lectii de matematica, sau de limbi straine, sau stiinte,
pentru ca el cunoaste ca in viitor, alegerea lui fata de postul de munca, va fi facuta tot in baza
obiectelor studiate si cunostintelor acumulate in cadrul acestora.

Problema sistemului nostru de invatamint este ca incearca sa ofere totul intr-un timp repartizat
mai putin rational, iar rezultatele obtinute nu sunt deloc imbucuratoare. Acelasi lucru se repeta
atunci cind tinerii absolventi ai institutiilor liceale isi continua studiile la universitati, unde in
strainatate, iarasi, li se ofera posibilitatea tinerilor de a-si structura orarul si de a-si stabili
ponderea obiectelor in mod individual, existind, desigur, anumite norme si limite pentru toate
obiectele. O alta problema al aceluiasi sistem educational este faptul ca nu exista o legatura directa
intre piata muncii si universitatile care formeaza tinerii specialisti. Astfel, in unele domenii putem
avea lipse de cadre, in mediul rural, de exemplu, nu sunt suficienti profesori sau medici, iar in
altele domenii exista prea mare cerere si prea mica oferta. Anual, de pe bancile universitatilor
absolvesc zeci de mii de studenti care, daca ar fi sa lucreze intr-adevar dupa specialitatea pe care
si-au ales-o, ar avea foarte mari probleme in cautarea unui post de munca. Alta problema este
faptul ca calitatea studiilor nu corespunde asteptarilor si realitatii. Pe alocuri se predau materiale
deja invechite si neactuale pentru unele circumstante de la noi din tara, nemaivorbind de cele
internationale. Angajatorii trebuie sa invete tinerii angajati totul de la inceput pentru ca ceea ce li
s-a predat acestora la universitate nu e deloc suficient. Daca ar fi intr-adevar aplicat corect
sistemul de la Bologna in cadrul sistemului nostru de invatamint, cred ca tinerii ar avea mai multa
motivatie sa invete si sa acumuleze experienta si cunsotinte. Ei ar putea face schimburi de
experienta cu alte universitati din intreaga lume, revenind apoi in tara cu idei inovatoare sau
bunele practici pentru a le implementa aici, acasa. In statele europene se practica ideea angajarii
tinarului student, inca din primul an de unviersitate, in cadrul unei companii. Aceasta, compania,
se angajeaza sa-i ofere studentului, pe linga cunostintele teoretice pe care acesta le acumuleaza la
cursurile si seminarele din cadrul lectiilor de la universitate, acea practica si aplicarea
cunostintelor acumulate in viata reala, practica care trebuie sa mearga cot la cot cu studiile
teoretice de la universitate. Asadar, tinarul, in final, atunci cind absolveste universitatea, este deja
pregatit sa inceapa lucrul, iar viitorul angajator nu pierde timp si alte resurse pentru a-l introduce
pe acesta pe piata muncii. Totodata, angajatorul vede in fiecare student un viitor si potential
angajat care va lucra pentru binelui firmei sale. El este interesat sa sustina, sa sprijine studentul si
daca observa in el capacitatile pe care le cauta in fiecare angajat sau lucrator al sau, el poate sa
ofere si sustinere pe plan financiar in ceea ce priveste achitarea contractului la unviersitate, doar
ca tinarul sa-si continue studiile, sa nu intrerupa acest proces si dupa absolvire, sa vina sa lucreze
la acest angajator. Daca in tarile europene si nu numai, angajatorii sunt pregatiti de a suporta
aceste cheltuieli, asumindu-si anumite riscuri, atunci angajatorii moldoveni privesc mai sceptic si
mai neincrezator tot acest proces.

Universitatile noastre formeaza mii de specialisti, in timp ce angajatorii se pling ca tinerii nu

poseda nici macar cunostintele de baza. Universitatile sunt interesate in atragerea studentilor si
achitarea contractelor din partea acestora si, uneori, uita ca pentru banii acordati trebuie sa
presteze servicii de calitate, cele de formare si informare a tinerilor. Ceea ce se preda la universitati
sunt, in mare parte, conspecte care, pe alocuri, nu corespund realitatii, fiind invechite, iar studentul
acumuleaza multa informatie, fara a fi in stare sa o selecteze, o invata inainte de examen si.. o da
uitarii indata dupa sustinerea acestuia.

O problema acuta in ceea ce priveste angjarea tinerilor in cimpul muncii este si asteptarea
acestora fata de postul pe care o sa-l ocupe si remunerarea pe care o vor primi. Putini sunt cei care
accepta de la bun inceput sa lucreze pentru o nimica toata, la un salariu minim, avind
responsabilitati minime. Orice student spera ca dupa absolvire va deveni director, si aceasta
greseala mare li se insufla inca din scoala, din liceu si chiar din familie. Venind la lectii si vazind cit
e de neserioasa treaba pe alocuri, confruntindu-se cu diferite cazuri de coruptie prin licee,
universitati, stundentul pune la indoiala toate cunostintele care i se predau, find sigur ca banii vor
rezolva totul. El nu are sentimentul de responsabilitate care, iarasi, nu i-a fost insuflat de mic copil.
Iar neatractivitatea locurilor de munca ii convinge sa nu aplice pentru ele, ci sa astepte in
continuare ceva mai bun. Asteptatul asta, insa, se soldeaza fie cu plecarea peste hotare, fie cu
prelungirea procesului cautarii unui post de munca, respectiv, a satutului de somer pe care il
detine tinarul in situatia data.

Inca un gol in cadrul sistemului nostru de invatamint este ca nu ofera posibilitatea deplina de
creativitate tinerilor. Companiile internationale cu nume renumit cauta anume aceste capacitati in
rindul angajatilor sai. Ei, anagajatorii, au nevoie de asta pentru ca trebuie sa vina mereu cu ceva
nou pe piata ca sa sporeasca venitul companiei si reputatia acesteia. Ceea ce ofera o buna parte din
universitati, la general, este doar predarea-insusirea-relatarea temelor, nu si schimburile de
experienta dintre universitati, lucru in echipa, scrierea proiectelor si implementarea treptata a
acestora etc., capacitati care, din nou, sunt intrebate pe larg pe piata muncii.

O alta problema este lipsa de informatie dar si lipsa dorintei de a se informa privitor la situatia
acutala in tara, privitor la posturile de munca vacante, privitor la cerintele pe care le astepta un
anagajator, cum se lucreaza in echipa, cum se scrie un proiect, cum se elaboreaza un CV, cum se
vorbeste la un interviu, la o conferinta, la o intilnire oficiala etc. Tinerii, in mare parte, nu sunt
motivati sa se implice in diferite activitati pe linga universitate, fara sa-si dea seama ca, de fapt,
experienta acumulata in cadrul acestora le va fi foarte folositoare pe viitor. Iarasi, tinerii nu sunt
informati suficient in legatura cu toate posibilitatile de care ar putea profita, iar aceasta lipsa nu
vine din cauza doar a nedorintei tinerilor, ci si din cauza lipsei de motivatie, dar si din cauza lipsei
de calitate in acest proces din partea organelor abilitate si repsonsabilte. Tinerii nu sunt informati
nici referitor la oraganele cu drept deplin sau agentiile, ministerele care le pot oferi servicii, sprijin
si informatii.
 Inca o abordare ar fi cea, ca posturile de munca nu sunt repartizate uniform si corect, de
exemplu, exista multe posturi de munca care sunt ocupate de persoane in virsta, care, conform si
potrivit legii, nu ar mai trebui sa detina postul dat de munca din cauza virstei si conditiei de
pensionar pe care o detin. Astfel, avem uneori profesori care predau si la virsta de 70 de ani, in
acelasi timp, limitind posibilitatea unui tinar de a ocupa locul sau de munca in domeniul dat.

Nu exista, de asemenea , o legatura intre piata muncii ,ministere si sistemul de educatie. Sa

zicem ca intr-un an, in urma unui studiu, s-a demonstrat ca multi tineri, in urma absolvirii, nu si-au
gasit locuri de munca conform specialitatii absovite. Asadar, oferta pentru ei a fost scazuta si in
continuare va ramine asa. Atunci ar trebui sa existe o colaborare ca sa se informeze tie]nerii din
licee care urmeaza sa aplice la unviersitati despre alte domenii si specialitati, mai putin cunoscute
de acestia, dar la fel de importante si necesare unei economii, creindu-se conditii necesare,
bineinteles, ca tinerii sa cunoasca si despre existenta lor, nu doar despre acele citeva domenii sau
specialitati larg si vast raspindite. Ar trebui sa fie introdus inca din liceu un curs de informare,
unde, in linii generale, sa li se vorbeasca liceenilor despre universitati, despre toate specialitatile
acestora, despre toate domeniile de acivitate posibile in urma absolvirii acestor specialitati, pentru
ca tinarul, inainte de a merge sa-si depuna actele la o oarecare universitate, sa cunoasca toata piata
si toata oferta si sa fie capabil sa decida la sigur care drum sa fie urmat de dinsul.

Rezultatul ratei inalte a tinerilor care nu reusesc sa se se angajaze în cimpul muncii influenteaza
negativ atit economia tarii in ansamblu, cit si viitorul tinerilor in particular. In urma faptului ca mai
mult timp tinerii nu sunt angajati, acestia isi pierd si putinele abilitati si cunostinte pe care le aveau,
ceea ce se rasfringe si asupra calitatii viitorului post de munca in caz ca va fi acceptat undeva, sunt
descurajati, aleg sa migreze, iar capitalului uman in economie degradeaza. Pentru tinerii care
încearca sa se angajeze, urmind etapele normale ale acestei proceduri (trimitere curriculum,
interviu), devine descurajator faptul ca dupa citeva interviuri ratate nu ajung sa fie angajati.
Intelegind adevaratele perspective ce le au abia dupa absolvire, ei sunt si mai motivati sa paraseasca
tara.

Sistemul de educatie pregateste multi specialisti in diverse domenii, insa rezultatele pe termen
lung nu sunt suficiente si corespunzatoare. Dupa absolvire tinerii fie se angajeaza in cu totul alte
ramuri sau domenii de activitate, fie pleaca peste hotare, ducind potentialul sau si capacitatile sale
undeva in strainatate, iar economia tarii noastre, si nu doar economia, ramine in declin.

Dupa un mic sondaj efectuat de catre mine in rindul tinerilor la universitatea pe care urmeaza
sa o absolvesc si eu, jumatate din cei intergoati au raspuns ca nu vor lucra in domeniul in care
invata. Circa 70% prefera posibilitatea plecarii peste hotare si continuarii studiilor acolo, sperind
ca sistemele de educatie din alte tari le vor acoperi golurile care au ramas in urma sistemului
nostru de educatie. 100 la suta din cei care intentioneaza sa plece au zis ca odata ce se vor stabili
in strainatate, vor invata si vor gasi un loc de munca, nu urmaresc scopul de a se intoarce inapoi
acasa.

Rep Moldova trebuie sa inteleaga ca are nevoie de tineri acum mai mult ca niciodata, dezvltarea
careia depinde de cit de bine sunt pregatiti tinerii de a intra pe paiata muncii, de capacitatile
acestora, de experienta lor. Este necesar faptul sa existe o schimbare in cadrul sistemului de
invatamint. El trebuie sa coreleze cu situatia actuala din tara si sa previzioneze evenimentele sau
faptele care pot avea loc in economia tarii, viata sociala si altele. Asadar, trebuie sa existe o legatura
directa dintre materialul care se preda in universitati si necesitatea acestuia la locul de munca;
legatura dintre cererea si oferta pentru anumite posturi de munca si numarul studentilor acceptati
la aceste universitati in directia acestor domenii, mai mult sau mai putin cotate pe piata. Acolo
unde este prea mica cererea iar oferta din partea statului prevaleaza, ar trebui elaborate niste
politici de sustinere, strategii de atragere a tinerilor in aceste domenii, oferirea unor conditii
perfecte de munca si salariu corespunzator. Intrucit piata muncii la noi in republica este in
continua miscare si schimbare, este complicat de analziat de ce fel de locuri de munca va avea
nevoie economia in citiva ani. Pentru asta, ar trebui introduse niste obiecte generale, care sa
dezvolte capacitati sau abilitati generale pentru ca tinerii sa fie in stare sa se adapteze usor la orice
conditii, acest set de baza fiind prezent in orice universitate, la orice specialitate, ba chiar si in
licee. Conform unor studii s-a demonstrat ca au fost identificate 37 de abilitati care pot fi grupate
in 6 categorii majore: dezvoltarea in cariera, gasirea si obtinerea unui post de munca, etica de
munca, abilitati generale, leadershipul si dezvoltarea personala, relatii sociale.

O alta solutie ar fi de a reforma scolile profesionale pentru ca aceastea sa devina competitive si

atractive pentru studenti. Mai demult, universitatile ofereau locuri limitate si doar cei care invatau
bine aveau sansa de a absolvi aceste institutii de invatamint superior. Nu fiecare avea aceasta
posibilitate. Acum, desi au fost excluse limitele de virsta si cind fiecare poate aplica sa-si continue
studiile ( fapt pozitiv, desigur), universitatile nu mai prezinta un plus atit de mare cum era citeva
zeci de ani in urma, fiecare persoana poate aplica si absolvi si asta nu mai ofera prioritate cum se
facea pe vremuri, concurenta si competitia acum nemaifiind sesizate la angajare.

Ar fi bine daca de exemplu firmele , intreprinderile etc. care ar angaja tinerii in cimpul muncii sa
fie scutite de anumite taxe sau impozite. In asa mod, ele vor fi stimulate si motivate intr-o masura
mai mare de a angaja tinerii specialisti in ridurile activitatilor sale.

Trebuie de acordat o mai mare atentie scolilor profesionale, pentru a forma tineri specialisti in
diferite domenii ale producerii, de care duce o enorma lipsaă statul la ziua de astazi. Aceste scoli din
motive necunoscute sunt privite cu ochi sceptici din partea tinerilor,acele stereotipuri care au fost
create mai inainte.

Ar trebui acordata o a doua sansa acestor scolilor profesionale unde tinerii vor iesi specialisti
intr-un domeniu oarecare si care la sigur are nevoie de brate de munca pentru a sustine economia
tarii.

Ar trebuie schimbata mentalitatea oamenilor, lucru practic imposibil pe termen scurt, pentru ca
acestia sa nu aplice la specialitati si facultati mai prestigioase doar pentru ca asa dicteaza moda, ca,
ulterior, sa ramina someri. Tinerii trebuie sa cunoasca inca din liceu ce prezinta fiecare specialitate
si cu care sunt cerintele pentru fiecare din ele, la fel cum care sunt posibilitatile si beneficile pe
care le vor oferi acestea.

Exista un cerc vicios care, pe de o parte, incorporeaza prezenta tinerilor care, fie nu vor sa se
anagajeze deloc in cimpul muncii, fie, daca se angajeaza, nu dispun de conditii necesare sau nu
poseda cunostintele si experienta necesara, iar pe de alta parte avem angajatorii care se pling ca,
desi se pare ca Moldova dispune de brate de munca calificate si ieftine, de fapt, nu este deloc asa,
tinerii neavind cunostintele necesare si experienta pentru a fi in stare sa lucreze la o oarecare
companie. Trebuie schimbata si ideea voluntariatului care ar trebui luata drept experienta si care
va facilita procesul de angajare al tinerilor in cimpul muncii.
 Exista o incercare si o pornire buna de a promova politicile de sustinere a businessului mic şi
mijlociu, anume pentru sustinerea tineretului, adica se oferaă credite care sunt partial granturi ,
incercare care, in mod normal, trebuie continuata cu pasi concreti, precisi si siguri. Acest lucru ar
trebui facut mai intens deoarece deschiderea propriei afaceri este o alternativaă fata de cautarea
unui post de munca. Iar un tinar care isi deschide propria afacere, este deja angajat in cimpul
muncii, si cu atit mai mult, poate angaja si alti tineri in afacerea sa, contribuind, astfel, la
micsorarea numarului de someri din tara.

Guvernul si minsiterele ofera si creaza diferite programe de stimulare a tinerilor pentru

angajarea in cimpul muncii sau pentru deschiderea unor afaceri. Desi putine, ele exista. Insa apare
o alta problema, cea de informare a populatiei, pentru ca in primul rind, tinerii nu cunosc de aceste
posibilitati, iar in al 2 rind ei nici macar nu cunosc cum si unde sa le caute ca sa beneficieze,
ulterior, pe seama lor.

O alta masura care ar schimba situatia calitatii studiilor acumulate de catre student, ar fi cea de
a evita cumatrismul in cadrul firmelor etc., desi asta pare cam imposibil la noi in tara. De ce?
Pentru ca in felul dat, toti vor fi egali, fiecare tinar va depune maxima straduinta pentru a acumula
cunostinte necesare inca din bancile scolii si universitatii, in asa fel el va fi motivat sa invete, sa
lupte pentru un post de munca fara a avea scuza ca are pe cineva deja angajat care ii va asigura un
post de munca fara nici o problema. In felul dat, toti vor fi motivati si va exista o concurenta, iar
numarul asa zisilor “specialisti” va scadea, pentru ca vom avea cadre intr-adevar pregatite.

Desi se pare ca problema angajarii tinerilor in cimpul muncii este una prezenta in toate tarile,
eu consider ca aceasta este una foarte importanta la noi, in Moldova, si necesita o solutionare cit se
poate de urgenta. Daca sistemul de educatie nu va suferi anumite schimbari, atunci nu va exista
nici un progres in cadrul acestuia si nici o miscare spre solutionarea acestei probleme. Din motivul
ca tinerii nu sunt sustinuti si incadrati in cimpul muncii, ei pleaca peste hotare fara a se intoarce
inapoi vreodata, iar populatia activa din cadrul tarii noastre treptat va fi inlocuita cu persoane care
vor necesita asistenta din partea statului, atunci cind se va ajunge la virsta de pensionare. Si cine
altcineva daca nu tinerii vor fi cei, pe umerii carora va cadea toata responsabilitatea? Pentru ca sa
nu ne ciocnim cu alte mari probleme care se vor agrava pe zi ce trece, cum ar fi migratia intensa,
imbatrinirea populatiei, inrautatirea imaginii tarii, lipsa venirii unor companii mari cu investitii
enorme s.a.m.d., trebuie sa analizam minutios problema descrisa in cadrul acestui studiu si sa fie
puse bazele solutionarii ei ACUM! Pentru ca MIINE, deja, poate fi tirziu.