Ecoturism

• CAPITOLUL 1. ECOTURISM. NOŢIUNI GENERALE......5

• 1.1.Definiţie...... 5

• 1.2. Principiile ecoturismului....7

• 1.3. Necesitatea apariţiei....10

• CAPITOLUL 2. PIATA ECOTURISTICA….21

• 2.1. Piaţa ecoturistică…21

• 2.1.1.Fluxul ecoturistic.....21

• 2.1.2.Profilul pieţii ecoturistice....23

• 2.1.3.Activităţile ecoturistice promovate pe piaţa turistică.....23

• 2.1.4. Resursele ecoturistice....25

• 2.1.5.Structuri ecoturistice.....26

• 2.1.6. Personalul din ecoturism....27

• 2.2.Marketingul ecoturistic......29

CAPITOLUL 3 MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR ECOTURISTICE...28

• 3.1 Capacitatea de suport pentru activităţile turistice....30

• 3.1.1.Capacitatea de suport pentru turismul de litoral…36

• 3.1.2.Capacitatea de suport a Parcurilor Naţionale…40

• 3. 3.Certificarea ecoturistică…44

• 3.4.Planificarea activităţilor ecoturistice…49

• 3.5. Amenajarea ecoturistica

• CAPITOLUL 4 POTENŢIALUL ECOTURISTIC AL AFRICII…51

• 4.1. Caracteristicile generale ale ecoturismului în Africa….51

• 4.2.Kenya….54
• 4.3. Tanzania…..57

• CAPITOLUL 5 ECOTURISMUL ASIATIC...69

• 5.1 Caractere generale ale potenţialului ecoturistic al Asiei...69

• 5.2.Proiecte ecoturistice din Asia....71

• 5.2.1.Nepal....71

• 5.2.2.Turismul balinez din Indonezia….74

• CAPITOLUL 6.ECOTURISMUL IN AUSTRALIA SI OCEANIA.....82

• 6.1. Australia…82

• 6.2. Destinaţii ecoturistice din Australia…85

• 6.3. Noua Zeelandă în circuitul ecoturistic….88

• 6.4. Oceania…90

• CAPITOLUL 7.ECOTURSIMUL ÎN STATELE AMERICANE....96

• 7.1. America de Nord...97

• 7.1.1.Parcul Naţional Yellowstone…..98

• 7.1.2.Parcul Naţional Marele Canion….102

• 7.2.Ecoturismul in America Centrală....105

• 7.2.1.Trăsăturile turismului în M. Caraibilor...105

• 7.2.2. Turismul în arealul insular….106

• 7.2.3.Premisele apariţiei ecoturismului…..107

• 7.2.4. Cele mai bune practici ecoturistice…..108

• 7.2.5. Potenţialul turistic al zonei continentale…109

• 7.2.9. Perspectivele ecoturismului în America Centrală…112

• 7.3. America de Sud…113

• CAPITOLUL 8. STRATEGII ECOTURISTICE EUROPENE….120

• 8.1. Consideraţii generale asupra ecoturismului european...120

• 8.2.Strategia europeanã pentru ecoturismul Munţilor Alpi....125

• 8.2.1.Turismul şi agricultura montană....127

• 8.3. Ecoturismul în ţările aflate în tranziţie economică....131

• 8.3.2.România.....133

• BIBLIOGRAFIE

• Boo, E., (1990), Ecotourism: the potentials and Pittfalls Vols 1,2, WWF, Washington, DC, SUA

• Bran, Fl.Dinu, M., Simon, T. (1999), Economia turismului şi mediul înconjurător, Editura
Economica

• Bran, Fl., Dinu M., Simon, T., (1997), Turism rural-Modelul European Ed. Economică, Bucureşti

• Britton, S. (1982) The Political Economy of Tourism in the Third World. In Annals of Tourism
Research, 9,3, 311-58.

• Broad, R. and Cavanagh, J. (1993) Plundering Paradise: the Struggle for the Environment in the
Philippines. Berkeley: University of California Press.

• Felstead, M. (1991) Costal Resources Management: Ulugan Bay, Palawan Island, the Philippines
V.II Master Plan for Community Based Eco-tourism. UNESCO.

• Brown L., (coord), (1989-2000), Probleme globale ale omenirii, Edit. Tehnică, Bucureşti.

• Cândea Melinda, Bran, Fl., (2001) Spaţiul geografic românesc-organizare, amenajare, dezvoltare,
Editura Economica, Bucureşti

• Cater, E , Lowman, G., (1994), Ecotourism a sustainable Option, John Wiley and Sons, Chichester,
UK

• Ceballos Lascurain, H., (1996), Tourism, ecotourism and protected areas, IUCN, Gland, Elvetia

• Ceballos-Lascurain, H., (1996), Tourism, Ecotourism and Protected Areas: The state of nature-
based tourism around the world and guidelines for its development. IUCN, Gland, Switzerland
and Cambridge, UK.

• Chen,Marry Ann-Bioethics in Asia in the 21st Century,(Eubios Ethics Institute, 2003)

• Cifuentes Arias, M., (1992), Determinacion de Capacidad de Carga Turistica en Areas Protegidas.
CATIE, Turrialba, Costa Rica.

• Claval P., (1976), Elements de geographie economique, Maison Th.Germin, Paris.Cucu V., (2000),
Geografia aşezărilor rurale, Edit. Domino, Târgovişte.
• Dinu, M, (2002), Geografia turismului, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

• Erdeli G. şi colab., (1994), Dicţionar de geografie umană, Edit. Corint, Bucureşti.

• Erdeli, G., G. Istrati, (1996), Potenţialul turistic al României, Edit. Universităţii Bucureşti.

• Fillon, F., Fedey,J., Jaquernot, A., (1992), The Economics and Global E.Al 4-lea Congres al
parcurilor din Venezuela

• Gîştescu, P (1992), Delta Dunării-Stare actuală, redresare ecologică şi conservare prin statutul
Rezervaţie a Biosferei, Rev. Terra, nr. 3-4, Bucureşti

• Glăvan, V., Resursele turistice pe Terra, (2000), Editura Economica

• Goudie, A.,S, (1993), The nature of the Environment, Oxford Press

• Gruesc, I., (1997), Marketingul activităţii turistice, Editura Universităţii Bucureşti

• Honey, Martha, (1998), Ecotourism and Sustainable Development: Who Owns Paradise, Island
Press, Washington DC

• Kong, L. (1999), Globalisation, Transmigration and the Renegotiation of Ethnic Identity. In Olds,
C., Dicken, P., Kelly, P.F., Kong, L. and Yeung, H. (eds) Globalisation and the Asia Pacific:
Contested territories. London: Routledge.

• Lindberg, K. and Hawkins, D.E. (1993) Ecotourism: A Guide for Planners and Managers. Vermont:
The Ecotourism Society.

• Marakandza, A., Mason, P., Taylor, T., Perelet, R. (2002), Dictionary of Environmental
Economics, Earthscan Ldt, London

• Nedelea, Al., (2003), Piaţa ecoturistică, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti

• Neguş, S., Alexandru, D., Istrate, I., (1997), Geografia turismului, Editura Academiei, Bucuresti

• Nistoreanu Puiu, Tigu,G, Popescu, D., Padurean, M., Talpeş, A., Tala, M., Condulescu, C., (2003).
Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucuresti

• Nistoreanu, P (1999), Turism rural, Edit. didactică şi pedagogică, Bucureşti

• Nistoreanu, P, Stănciulescu, G şi colab (2000), Managementul turismului durabil în ţările riverane

Mării Negre, Editura All Beck, Bucureşti.

• Petcu Nicoleta (2000), Statistică în turism, Edit.Albastră, Cluj-Napoca

• Pilbath, G., (2003): Ghid ecoturistic- Ariile naturale protejate din microregiunea Ciomat -
Balvanyos, Blueprint International srl. Bucuresti
 • Reynolds, J., (1995), National Parks and Protectede Areas in The United States, papers-Regional
Meeting, Alberta, canada

• Right, Pamela, (1996) North American Ecotourists. Market profile and Trip
characterisitics, Journal Of Travel Research, Spring, 24, Roumnain Geograph, 38: 49-57

ECOTURISM. NOŢIUNI GENERALE

1.1.Definiţie

• Ecoturismul s-a dezvoltat în ultimele decenii ale secolului al XX-lea ca urmare a pericolului
creat de supradezvoltarea turismului. Noţiunea de ecoturism are înţelesuri diferite (turism în
natură, turism verde, turism ecologic) în funcţie de strategiile urmărite de ţări şi companiile
transnaţionale, de scopul acestora, de priorităţile de mediu sau economice, de educaţia şi
pregătirea turistului.

• Hector Ceballas Lascurain (1983) -”Ecoturismul este un turism care implică călătorii în areale
relativ neperturbate, cu scopul de a admira, studia, bucura de peisaje, faună, plante ca şi de
unele resurse culturale”.

• Cater Erlet, acceptă alături de natură şi unele resurse antropice, afirmând că ecoturismul este
“o călătorie în scopul delectării omului pe baza diversităţii vieţii naturale şi a culturii umane
fără a le cauza distrugeri sau degradări”, definiţie care se apropie mai mult de turismul
ecologic.

• Valentine, P. (1991) introduce termenul de durabilitate, definind ecoturismul ca “un turism

bazat pe natură în mod durabil şi ecologic şi pe areale ecologice, fiind un turism nedegradabil,
nepericulos, care contribuie la protejarea mediului prin alegerea unui regim administrativ
propriu şi corect” .

• Preluând unele idei legate de exploatarea resurselor naturale nealterate, Figgis, P. J. (1992)
afirma că „orice călătorie spre areale naturale izolate cu scopul de a îmbogăţi înţelegerea şi
aprecierea patrimoniului ecologic şi cultural, fără a produce deteriorarea acestora se încadrează
în termenul de ecoturism”.

• Pentru Pearce, D., Buttler, R.W. ecoturismul reprezintă “o alternativă a turismului”, iar
pentru Steele, P. (1993) „un proces economic, unde ecosisteme rare şi frumoase sunt negociate
pentru a atrage turiştii”, ceea ce este mai pretabil pentru turismul în natură.

• Societatea Internaţională a Ecoturismului (TIES) a promovat ideea că ”ecoturismul este o

călătorie responsabilă în arealele naturale, dar care conservă mediul şi susţine nivelul de trai
al populaţiilor locale”(1991).

• Uniunea Mondială a Conservării Naturii (IUCN/WCU) afirma că ecoturismul „este o călătorie

ecologică responsabilă în areale naturale neperturbate, cu scopul de relaxare şi apreciere a
 naturii şi a oricărei trăsături culturale, trecută sau prezentă din zonă, care promovează
conservarea, având un impact negativ redus şi oferă beneficii pentru comunităţile implicate”
(1996).

• Indiferent ce definiţie se adoptă, se poate concluziona că ecoturismul este o variantă a

unei alternative turistice, care are la bază promovarea turismului durabil, ce constă în
deplasarea omului în special în areale naturale atractive pentru a se relaxa, cunoaşte, informa
însă fără a produce pierderi sau distrugeri ale calităţii mediului înconjurător, aducând beneficii
tuturor segmentelor implicate în actul turistic.

• Ecoturismul reprezintă o cale de exploatare durabilă a mediului şi un produs turistic cu

proprietăţi terapeutice pentru psihicul sau fizicul umane.

• Ecoturismul nu este o modă ci este o necesitate a mileniului trei, care poate aduce venituri pe
termen lung atât turistului, comunităţilor locale cât şi firmelor sau segmentelor implicate în
exploatarea durabilă a acestor resurse naturale.

• El permite protejarea unor habitate vulnerabile exploatării turistice clasice, introduce

cunoaşterea, educarea, relaxarea turistului pe baza unor produse turistice sensibile, fragile.

• Ecoturismul a devenit un segment de piaţă turistică cu un potenţial în creştere prin calităţile

sale ecologice, responsabile, durabile, integre. Planificarea, dezvoltarea infrastructurii turistice
ca şi toate operaţiile/activităţile de marketing trebuie să fie focalizate pe criterii de mediu,
sociale, culturale şi economice pe termen lung.

• Dintre toate tipurile de turism, ecoturismul are cea mai clară poziţie în turismul durabil.

1.2. Principiile ecoturismului

• Pentru asigurarea dezideratelor urmărite prin ecoturism se impune cu stringenţă respectarea

unor principii, care să contureze strategii viabile pe termen lung.

• Ecoturismul este o călătorie responsabilă în natură supusă procesului de protejare şi conservare

şi care aduce beneficii comunităţilor locale şi omenirii în ansamblul său. Este de fapt o
activitate axată mai mult pe protecţie decât exploatarea resurselor naturale, care presupune:

– deplasarea turistului în areale naturale,

– reducerea impactelor,

– construirea unei atitudini de îngrijorare pentru mediu,

– furnizează beneficii directe pentru conservare,

– ridică nivelul de trai în comunităţile locale,

 – susţine drepturile omului şi înţelegerile internaţionale în domeniul muncii,

– păstrează cultura locului şi este sensibil la politica de mediu, favorizând un climat social
pozitiv.

• Principiile de bază ce trebuie să guverneze ecoturismul sunt: durabilitatea, echitate,

parteneriate, cooperare.

• 1. Durabilitatea reprezintă procesul prin care dezvoltarea are loc la un nivel care să satisfacă
cerinţele populaţiei actuale, fără a compromite capacitatea de susţinere a mediului pentru
generaţiile viitoare. De aceea este util ca activităţile desfăşurate să se bazeze pe parteneriate,
colaborare deschisă pentru a da o imagine transparentă utilizării resurselor.

Acest principu este cerut de:

– Schimbările sociale (îngrijorarea crescândă pentru mediu, vulnerabilitatea destinaţiilor

turistice, insatisfacţia pentru unele produse turistice existente);

– Politica turistică (ce trebuie să reflecte grija pentru mediul înconjurător).

2. Echitatea intrageneraţii şi inter-generţii trebuie să elimine interesele egoiste, exclusiviste axate pe

acumulare de capital doar pentru unele segmente ale societăţii. Acest principiu se sprijină pe studii
profunde, deoarece ce pare a fi durabil pentru un segment poate fi neelocvent pentru altul

• Eliminarea opţiunii dictatului din partea marilor puteri economice asupra ţărilor mai puţin
dezvoltate, deoarece se crează situaţii care pot conduce la pierderi ale diversităţii ecologice şi
sărăcirea comunităţilor din arealele ţintă (Cater,1995). Această politică este înlocuită de
cooperare şi parteneriate interstatale, între firme, între guvern şi firme sau între acestea şi
comunităţile locale.

• Conştientizarea părţilor implicate este imperios necesară ci nu utilizarea ecoturismului pentru

mărirea capitalului (firmele transnaţionale) sau crearea unor imagini politice (clasa politică din
ţările în curs de dezvoltare sau în tranziţie) ori ca soluţie de supravieţuire (populaţiile sărace din
Africa, Asia de Sud-Est, zona insulară a Pacificului de Sud etc) sau de redresare rapidă,
nedurabilă a economiei.

• TIES (1991-1992) a publicat un set de principii ecoturistice în urma întâlnirilor între oamenii de
afaceri, academicieni, comunităţi, ONG-uri, guverne, pe baza cărora s-au trasat linii directoare
care să ajute la achiziţionarea de performanţe în ecoturism.

Principiile ecouturistice -TIES – 1991

• Reducerea impactelor negative asupra mediului sau culturii care pun în pericol destinaţiile;

• Educarea turiştilor privind importanţa conservării resurselor;

• Accentuarea ideii de afacere responsabilă şi armonizarea ei cu interesele locale, de mediu şi ale
autorităţilor;

• Realizarea de venituri directe din managementul, conservarea arealelor protejate;

• Utilizarea studiilor de mediu şi sociale şi monitorizarea destinaţiilor pentru reducerea

impactelor;

• Asigurarea bunăstării maxime pentru toate segmentele din regiune sau din arealul de influenţă;

• Zonarea turistică şi desemnarea unui management pentru fiecare regiune;

• Asigurarea că dezvoltarea turistică nu depăşeşte capacitatea de suport;

• Bazarea pe o infrastructură dezvoltată armonios cu mediul, minimizând utilizarea

combustibililor fosili, viaţa sălbatică sau culturală.

Linii directoare TIES-1991

• Puterea de control aparţine comunităţilor locale în destinaţiile ecoturistice;

• Eficienţa şi corectitudinea conceptului de areal protejat pe termen lung;

• Gestionarea riscului ca turiştii necontrolaţi să deterioreze capitalul natural sau să pirateze

tradiţiile din destinaţii;

• Echilibrarea necesităţilor pe termen mediu a oamenilor de afaceri (cu investiţii mari) cu

populaţiile locale (cu investiţii mici).

• TIES a publicat în 1993 „Ghidul ecoturistic al naturii pentru operatorii de tur”,

• 2002 „Liniile directoare pentru ecologiile marine în ecoturism” şi „Afacerea ecocabanelor”.

• Pe plan regional

– „Recomandările de mediu ale Asociaţiei pentru Turism Ecologic din Europa pentru tur
operatori” (1997) şi „Alianza Verde” (Guatemala) etc.

• Promovarea ghidurilor ecoturistice din întreaga lume a fost utilă pentru turoperatorii, întrucât
au fost studiate probleme diferite in situaţii diferite, facilitând certificarea lor în domeniu.

Necesitatea aparitiei ecoturismului

• Apariţia, practicarea ecoturismului este o necesitate din cauza diversităţii spaţiale geografice pe
care se grefează resursele ecoturistice, a polarizării financiare, a dinamicii intereselor turiştilor,
firmelor, politicii de mediu, comunităţilor locale, la care se adaugă impactul tot mai mare pe
care îl are în mediu industria turistica.
• 1. Terra cuprinde un spaţiu extrem de vast cu o varietate a mediilor naturale geografice,
dispuse: latitudinal (de la ecuator spre poli), altitudinal (de la câmpie la munte), pe componente
naturale: 1. acvatic (marin, lacustru, rivier); 2. fito-faunistic (de pădure tropicală, temperată, de
foioase, conifere; prerie, stepă, savană, de deşert, de tundră), 3. litologic (relief vulcanic,
structural, sculptural, glaciar etc.), ce oferă numeroase resurse turistice.

• 2.Polarizarea financiară şi economică mondială actuală cuprinde bazine de resurse pentru

ecoturism structurate astfel:

• ţări cu venituri mari (SUA, Canada, Franţa, Germania, Marea Britanie) ce pot investi în
dezvoltarea ecoturismului, dar şi în generarea unui număr extrem de ridicat de
ecoturişti;

• ţări cu venituri medii (Cehia, Polonia, Ungaria), care promovează un ecoturism moderat
atât ca dotare cât şi ca flux ;

• ţări subdezvoltate (ţările din Africa, Asia de Sud, Pacificul de Sud), pentru care această
alternativă turistică este de multe ori o sursă de supravieţuire, dar care au un mare
potenţial ecoturistic.

• 3. Turismul înregistreză o dinamică în funcţie de gama intereselor, ce poate fi gupată pe patru

direcţii: turişti, firme turistice, comunităţi locale, mediu.

• Turiştii îşi schimbă opţiunea pentru destinaţiile turistice cât şi a tipului de turism în funcţie de
interese, gusturi, elite. În ţările dezvoltate, există grupuri de turişti, care se orientează spre
destinaţii neaccesate, creează un curent, o “modă”, iar pentru a satisface noile orientări şi a
câştiga financiar, firmele investesc în aceste rute. Se creează fluxuri turistice în areale izolate, cu
repercursiuni asupra mediului prin marketing nedurabil.

• Exemplu: În 1994, în M. Britanie s-a observat predilecţia elitei turistice spre Cuba, astfel că firma
AIRTOUR şi-a dirijat zborurile către Cayman Island. Pătrunderea turismului de masă în această
destinaţie, a determinat orientarea grupurilor iniţiale către Bhutan, Vietnam, iar mai târziu spre
Patagonia, urmate evident de creşteri ale fluxului către aceste regiuni (Cater, 1994). Actul
turistic rămâne deosebit de important pentru că el îmbogăţeşte calitatea experienţei umane
(Krippendorf, 1987).

• Firmele turistice sunt dirijate de interesul de a avea un produs integru, atât pentru consumatori
cât şi pentru producători, prin care îşi asigură credibilitatea şi implicit beneficiile.Pentru a da
calitate actului turistic, unele firmele asociază turismul cu protecţia mediului (limbajul verde).
Ecoturismul oferă pe de o parte un produs natural pentru consumatori, iar pe de altă parte
beneficii pentru comunităţile locale, dar şi pentru firme. De cele mai multe ori, în special în ţările
mediu dezvoltate, pentru satisfacerea cererilor de ecoturism s-au creat proiecte de parteneriat
între instituţiile neguvernamentale, guvernamentale, comunităţile locale şi firmele turistice.
• Pentru comunităţile locale, „Agenda 21” prevede ridicarea standardului lor de viaţă. Ecoturismul
se înscrie pe liniile de la Rio, deoarece crează venituri în mediul rural, utilizează şi se sprijină pe
forţa de muncă, infrastructura ca şi unele destinaţii ce aparţin populaţiilor locale. Implicarea
comunităţilor are însă condiţie de bază - integrarea intereselor economice, cu cele de mediu.
Unele proiectele derulate în Pacificul de Sud sau Europa de Est au finanţat indirect ecoturismul
(spitale, şcoli), dar nu s-a creat posibilitatea de autosusţinere locală a turismului, însă altele au
devenit etalon prin reuşită (Alpii Bavariei-Germania, „Campfire”-Zimbabwe etc.).

• Mediul nu trebuie compromis pentru generaţiile următoare, deoarece interesul de bază al

acestui sector este păstrarea echilibrului natural, nu numai satisfacţia financiară în general de
scurtă durată. Degradarea mediului va afecta perspectivele imediate ale comunităţilor în primul
rând şi pe termen lung pe cele ale turismului şi al dezvoltării în general.Un exemplu de succes îl
constituie ecoturismul în Kenya, focalizat pe protecţia mediului şi care a revitalizat interesul
turistic exprimat în venituri de peste 300mil. dolari/an.

• În concluzie, toate segmentele sunt importante, însă trebuie să se ţină cont de rolul
comunităţilor locale în luarea deciziilor şi în practica derulării turistice, armonizarea intereselor
turiştilor, firmelor, comunităţilor, statelor cu cele de mediu pe termen lung. Necooperarea între
cele patru segmente implicate poate conduce la o nereuşită sau la deturnarea scopului iniţial în
favoarea unuia singur (crearea imaginii politice-unele guverne, asimilarea de capital rapid-
investitori etc.).