Sunteți pe pagina 1din 11

EXPLOATAREA CĂLDĂRILOR

4.1. Pornirea căldărilor

În lucrările de pornire ale căldării se disting, două faze:


- pregătirea în vederea pornirii
- pornirea propriu-zisă, care se determină când căldarea a intrat în funcţionarea
de regim.
Dacă pornirea se face după o oprire mai îndelungată, după spălare sau după ce s-au
făcut reparaţii la căldare se va proceda la o examinare amănunţită exterioară şi interioară a
cazanului. După opriri scurte, neînsoţite de deschiderea gurilor de vizitare şi curăţire, de
evacuarea apei sau lucrări la căldare, examinarea în vederea, pornirii va putea fi mai puţin
amănunţită.
În fază de pregătire pentru pornire se va efectua verificarea:
- curăţirii de piatră şi nămol a spaţiului de apă şi abur al căldării, dându-se o
atenţie deosebită curăţirii regiunilor greu accesibile;
- curăţirii interioare a spaţiului de fum şi a focarelor de funingine, cenuşă, şi alte
depuneri;
- stării pereţilor pentru a nu exista fisuri şi deformaţii;
- etanşeităţii cusăturilor şi a îmbinărilor, porţiunile neetanşe recunoscându-se
după dungile de rugină din aceste legiuni;
- interiorului căldării pentru a nu exista diverse corpuri străine ca, scule, bucăţi de
piatră;
- dispozitivelor pentru controlul presiunii, nivelului şi de siguranţă al funcţionării,
al vizibilităţii gradaţiilor şi al existenţei plumburilor. La supapele de siguranţă
controlul funcţionării se face cu mâna;
- capacelor de la gurile de vizitare prin verificarea stării suprafeţelor de contact şi
al modului de montare al garniturilor;
- instalaţiilor anexe ale căldării, instalaţia de ardere şi combustibil, de apă de
alimentare, de purjare etc., ca montaj şi funcţionare;
- conductelor de abur, apă şi combustibil şi a robinet telor şi diverselor
dispozitive de pe acestea (filtre, preîncălzitoare etc);
- curăţeniei generale în compartimente;
- existenţei şi stării uneltelor de lucru şi dispozitivelor de securitate (stingătoare,
lăzi de nisip etc.);
- închiderilor la focare, camera de fum etc.;
- izolaţiei căldării, conductelor;
- instalaţiei de combustibil şi ale diverselor instalaţii anexe, pompe de apă,
injectoare etc., în stare de funcţionare la rece;
- existenţei apei în căldare, a combustibilului în tancuri, cantitativ şi calitativ a
apei de, alimentare în tancul de apă de alimentare;
- existenţei apei în supraîncălzitor pentru a nu se arde în timpul încălzirii căldării;
- scoaterea husei sau capacului de pe coş, a funcţionării şi poziţiei registrelor.

Dacă căldarea nu conţine apă, umplerea acestuia se face cu apă de aceeaşi


temperatură cu temperatura pereţilor cazanului sau cu 30 – 40°C mai caldă. Nu este
permisă folosirea unei ape prea fierbinţi care duce la solicitări în corpul căldării ca rezultat
al dilatărilor diferite.
Căldarea se umple prin capul de alimentare, în mod obişnuit, iar în unele cazuri prin
robinetul de fund sau prin gura de vizitare superioară care se lasă deschisă în acest scop şi
se închide ulterior. Umplerea căldărilor de pe navele maritime se face până la un nivel ceva
mai jos, de cei normal ţinând seamă că, încălzindu-se, apa îşi măreşte volumul, ajungând la
nivelul normal.
La căldările navelor fluviale, unde nu este necesară o economie a apei dulci, este de
preferat să se facă umplerea până deasupra nivelului normal, pentru ca, după ce s-a început
producerea aburului, să se purjeze apa rece acumulată la fundul căldării, până la revenirea
la nivelul normal.
În timpul umplerii căldării, robinetul de dezaerisire sau robinetul fluierului se va
lăsa deschis pentru ca aerul să poată ieşi din căldare pe măsură ce locul său îl ocupă apa.
Înainte de începerea încălzirii propriu-zise, se mai face o revizie generală rapidă a
părţilor esenţiale ale instalaţiei şi se slăbesc puţin dispozitivele de manevrare ale
robinetelor, pentru a nu se bloca în timpul încălzirii prin dilatare. Se deschide robinetul de
dezaerisire care rămâne deschis până când se constată că scapă în exterior o vână continuă
de abur.
În timpul încălzirii, înainte de atingerea presiunii de regim şi în momentul în care
aceasta a fost atinsă, se verifică continuu funcţionarea armăturilor căldării şi instalaţiilor
anexe, urmărindu-se, cu o deosebită atenţie, funcţionarea acestora; se probează cu mâna
supapele de siguranţă, se purjează sticlele de nivel, se verifică funcţionarea dispozitivelor
de purjare etc.
Timpul scurs de la începerea încălzirii până la atingerea presiunii de regim variază
cu cantitatea de apă pe care o conţine căldarea şi cu tipul căldării. Pentru accelerarea
încălzirii, la căldările ignitubulare se foloseşte pomparea apei reci de la fundul acestuia cu
pompa de alimentare sau cu dispozitive speciale în partea superioară, sau se fac purjări
repetate de fund.
Instrucţiunile pentru întreţinerea şi deservirea instalaţiilor de căldare de pe navele
noastre comerciale prevăd următoarele valori ale timpului minim de încălzire, la căldările
ignitubulare la care nu se face o accelerare a încălzirii (tabelul 4.1).

Tabelul 4.1. Timpul minim de încălzire în funcţie de suprafaţa de încălzire

Suprafaţa de încălzire [m2] Timpul minim de încălzire [h]


Până la 30 6
30 – 90 7–8
90 – 150 9 – 10
Peste 150 10 – 12
Tabelul 4.2. Timpul minim de încălzire în funcţie de numărul de focare, în ore

Timpul minim de încălzire [h]


Numărul de focare
Până la 40oC Peste 40oC
1 10 h 8h
2 12 h 10 h
3 14 h 12 h

Durata încălzirii la căldările acvatubulare este mult mai scurtă; această încălzire nu
este permis să se facă în mai puţin de o jumătate de oră; în mod normal durează între o ju-
mătate de oră şi două ore.
Căldările cu circulaţie forţată au o durata de încălzire foarte scurtă, de 10 – 20 de
minute.
Înainte de conectarea căldării, la una din conductele de abur se face purjarea acestei
conducte. Dacă conducta este rece, se face mai întâi încălzirea până când pe robinetele de
purjare scapă abur uscat. Încălzirea conductei principale se face cel puţin 15 min.
Deschiderea robinetului se face treptat, pentru a se evita şocuri în conductă care pot duce la
spargerea acesteia. Dacă legătura se face la o conductă principală comună pentru mai multe
căldări şi în această conductă sunt deja aburi de la alte căldări, robinetul de legătură se
deschide mai întâi puţin şi se lasă astfel 8 – 10 min, apoi se deschide treptat până la
maximum.
Robinetul de la căldările care au supraîncălzitor se deschide atunci când presiunea
în căldare este cu 0,2 kg/cm2 mai mică decât în conductă, iar la căldările fără
supraîncălzitor, atunci când în căldare presiunea este cu 0,2 kg/cm 2 mai mare decât în
conductă. Înainte de trimiterea aburului prin supraîncălzitor spre consumatori,
supraîncălzitorul trebuie suflat.
Ţinând seama de componenţa specifică a flotei noastre, în continuare se arată
modul de pornire şi întreţinere a focului la căldare numai în cazul arderii cu păcură.
Înainte de punerea focului, în afara verificărilor arătate anterior, se verifică dacă în
focar nu sunt acumulate resturi de păcură scursă de la pulverizatoare, poziţia
pulverizatoarelor şi funcţionarea registrului de aer. Se ventilează timp de 10 – 15 min
focarul şi drumurile de fum pentru a se îndepărta eventualele resturi de gaze combustibile
rămase în interiorul căldării. În cazul căldărilor cu tiraj natural, se deschid uşile focarului,
registrul şi se scoate capacul de pe coş, lăsându-se astfel un timp mai îndelungat pentru
aerisire.

La punerea focului se deosebesc următoarele situaţii:


- dacă la bord nu există o altă căldare în funcţiune pentru a alimenta cu abur
injectorul sau pompa de combustibil, atunci pornirea se face cu lemne;
- dacă există o sursă de abur sau injectarea se face mecanic, iar presiunea pentru
pulverizare se obţine fără a fi necesar aburul, atunci pornirea se poate face
direct, cu arzătorul. Astfel, la arzătoarele mecanice, presiunea se obţine cu o
pompă de mână, iar fiindcă păcura nu poate fi încălzită, se utilizează motorina
care este un combustibil mai uşor şi care nu necesită încălzire.

La punerea în funcţiune cu lemne, se aşează în vatra focarului lemne îmbibate cu


păcură care se aprind cu ajutorul unei torţe lungi. Încălzirea se face cu lemne, până când
presiunea în căldare a atins 1,5 – 2 kg/cm2, iar păcura s-a încălzit suficient (până a atins o
temperatură la care vâscozitatea sa nu este mai mare de 4 – 5°C şi din arzătoare iese abur
uscat). După ce s-au încălzit şi arzătoarele, se deschide treptat robinetul de păcură.
Dacă păcura nu se aprinde sau dacă se stinge după ce a funcţionat un timp, se
închide imediat robinetul de păcură, se verifică dacă nu s-a acumulat o cantitate prea mare
de păcură în interiorul focarului, se ventilează puţin focarul şi se reaprinde. Robinetul de
păcură se deschide încet şi cu atenţie la eventualele răbufniri în exterior a flăcării. Jetul de
combustibil se aprinde cu o torţă lungă. La instalaţiile moderne există dispozitive electrice
pentru aprindere.
În timpul pornirii se va supraveghea cu deosebită atenţie, vatra focarului pentru a
nu avea acumulări de păcură nearsă.
În timpul ridicării presiunii, după cum s-a mai arătat, se verifică continuu diversele
armături şi dispozitive ale căldării, se supraveghează eu deosebită atenţie sticlele de nivel
şi manometrele. Dacă capacele gurilor de vizitare au fost demontate în timpul staţionării,
pe măsura încălzirii căldării, acestea vor fi strânse suplimentar. În tot timpul încălzirii, se
vor verifica garniturile şi se va examina căldarea în general, pentru a se depista pierderile
de abur şi apă. Strângerile de şuruburi şi presetupe nu se mai pot face când presiunea în
căldare a trecut de 2 kg/cm2 la căldări lucrând la o presiune de regim de până la 6 kg/cm 2 şi
de 3 kg/cm2 la căldările cu presiunea de regim de peste 6 kg/cm 2. Dacă la trecerea peste
aceste presiuni, scurgerile continuă, se scade presiunea şi se strânge din nou; strângerea
forţată este interzisă. Dacă aceste scurgeri totuşi continuă, este interzisă ridicarea mai
departe a presiunii la căldare până nu se elimină defecţiunea.
După ce s-a atins o presiune suficientă acţionării, instalaţiilor anexe ale căldărilor se
face încălzirea conductelor şi a acestor instalaţii.

4.1.1 Deservirea în stare de funcţionare a căldărilor


Respectarea cu stricteţe a regulilor de deservire a căldării este o condiţie
primordială a asigurării unei funcţionări sigure şi economice a instalaţiei.
În timpul funcţionării căldării trebuie controlată în permanenţă starea lui şi modul
cum funcţionează, căutându-se a se menţine cât mai constant nivelul apei în căldare,
presiunea de regim şi temperatura aburului, să se regleze corespunzător arderea şi aerul.
Trebuie supravegheată funcţionarea instalaţiilor auxiliare ale căldării, calitatea apei de
alimentare şi a combustibilului. Periodic, trebuie să se efectueze purităţile de suprafaţă şi
de fund şi să se sufle suprafeţele de încălzire, de cenuşă şi funingine. La navele maritime
este necesară de asemenea verificarea periodică a salinităţii apei de alimentare.
Influenţa unei deserviri corecte a căldării asupra consumului de combustibil se
poate constanta din următoarele exemple:
- o scădere a temperaturii aburului supraîncălzit cu numai 10°C faţă de cea stabilită
duce la mărirea consumului de combustibil cu 1 – 2%;
- o creştere a temperaturii gazelor la coş de 20°C corespunde unei măriri a
consumului de combustibil cu 1 – 1,5%;
- un strat de piatră de 1 – 2 mm, măreşte consumul de combustibil cu 2 – 5%;
- o peliculă de ulei de 0,2 mm pe pereţii căldării măreşte consumul de combustibil
cu 4 – 6%.

Nivelul apei în căldare se verifică la intervale mici cu ajutorul sticlelor de nivel şi al


robinetelor de control. Nivelul trebuie citit totdeauna la ambele sticle de nivel pentru a se
putea controla comparativ, dacă una din sticle nu este înfundată şi la perioade mai mari
trebuie controlate indicaţiile sticlelor cu ajutorul robinetelor de control. O dată sau de două
ori pe schimb, sticlele de nivel şi robinetele de control se purjează, pentru a se evita
înfundarea lor şi a se controla dacă nu sunt înfundate.
Purjarea se face astfel încât să nu se permită intrarea aerului în interiorul sticlei de
nivel răcind-o, pentru ca la intrarea din nou a apei şi aburului fierbinte să se spargă. Pentru
aceasta trebuie ca în nici una din fazele purjării sticlei de nivel, ambele robinete principale,
robinetul spaţiului de abur şi robinetul de apă să fie închise.
Fazele purjării sticlei de nivel sunt următoarele:
- se deschide robinetul de purjare inferior;
- se ţine deschis un timp scurt robinetul de purjare inferior;
- se închide robinetul superior al spaţiului de abur şi se constată dacă robinetul
spaţiului de apă nu este înfundat;
- se deschide robinetul superior, al spaţiului de abur;
- se închide robinetul inferior al spaţiului de apă şi se constată dacă robinetul
superior nu este înfundat;
- se deschide robinetul inferior;
- se închide robinetul de purjare.

O indicaţie că ţeava de legătură a sticlei de nivel este înfundată constă în faptul că


nivelul arătat de sticlă rămâne mai mult sau mai puţin constant. Când sticla funcţionează
normal, nivelul apei variază continuu; aceasta însă nu constituie o garanţie, controlul prin
purjare fiind totuşi necesar.
În cazul defectării uneia din sticlele de nivel se vor lua măsuri de înlocuire urgentă.
Funcţionarea cu o singură sticlă de nivel nu este permisă mai mult de două ore. Controlul
nivelului apei cu ajutorul robinetelor de control nu dă indicaţii precise; după caracterul
aburului oare ţâşneşte prin cele trei robinete se poate aprecia, numai aproximativ nivelul
apei. Chiar la robinetul de control din spaţiul de apă va ţâşni la deschidere abur, apa din
căldare fiind la o temperatură superioară temperaturii de vaporizare în atmosferă.
Dacă apa din căldare este deasupra robinetului de control care se deschide, vana de
abur va fi albicioasă chiar de la ieşire, iar un obiect aşezat sub această vană în apropierea
robinetului se udă. Dacă apa din căldare este sub robinetul de control, aburul va ieşi cu un
şuerat caracteristic, iar aspectul său va fi transparent pe o anumită porţiune la ieşire, apoi
albăstrui şi albicios spre capăt.
Dacă în urma unei supravegheri neatente a nivelului apei din căldare, acesta a
„pierdut apa“, termen care defineşte dispariţia apei din sticla de nivel, trebuie de urgenţă să
se verifice dacă apa mai este totuşi la nivelul, robinetului inferior al sticlei de nivel sau al
robinetului de control inferior.
Dacă se mai constată că mai există încă apă, se intensifică alimentarea cu apă a
căldării, se reduce focul şi se reduce la minimum necesar debitul de abur spre consumatori.
În cazul în care se constată că nivelul apei este sub, robinetul de control şi sub
robinetul inferior al sticlei de nivel, se stinge focul imediat, se închide aburul spre
consumatori şi alimentarea cu apă, se acţionează manual supapa de siguranţă, se închide
aerul, uşile focarului şi registrul, creând condiţiile unei răciri cit mai lente a căldării. Nu
este permisă în acest caz introducerea apei de alimentare pentru readucerea la nivelul
normal înainte de răcirea completă a căldării. Pornirea din nou a căldării se va face numai
după o revizie completă în interior şi exterior a pereţilor căldării pentru a se constata dacă
n-au apărut deformaţii sau fisuri.
Sticlele de nivel trebuie aşezate vizibil şi bine luminate.
Presiunea în căldare este controlată cu ajutorul manometrelor. Ca şi sticlele de nivel,
manometrele trebuie aşezate în puncte vizibile, bine luminate şi să fie supravegheate
continuu de personalul de deservire. Nu este permisă depăşirea presiunii de regim şi nu
este indicată funcţionarea la presiuni inferioare celei de regim care nu asigură un
randament satisfăcător. Funcţionarea manometrelor trebuie controlată periodic, cel puţin o
dată pe lună, cu ajutorul manometrului de control.
Atât manometrele cât şi sticlele de nivel trebuie să fie prevăzute cu semne vizibile,
arătând nivelul normal şi presiunea de regina. Nu este permisă funcţionarea căldării cu
manometre care nu sunt plumbuite sau la care a expirat termenul de revizie. Indicaţiile
manometrului în exploatare se verifică prin comparaţie între cele două manometre şi prin
aducerea la zero.
Periodic, cel puţin o dată la 24 h, manometrul se pune în legătură cu atmosfera cu
ajutorul robinetului cu trei căi, verificându-se dacă acul revine la 0. Prin repunerea în
contact cu căldarea se verifică dacă orificiul de legătură nu este înfundat; dacă acul se
ridică prea încet sau nu revine la poziţia iniţială, înseamnă că bucla sau tubul de legătură
sunt înfundate.
Controlul presiunii aburului se face şi cu ajutorul supapelor de siguranţă, care se
deschid când presiunea a atins limita pentru care au fost reglate cu 0.2 – 0.3 kg/cm 2 peste
presiunea de regim. În timpul funcţionării căldării, supapele de siguranţă trebuie încercate
din când în când prin acţionare manuală.
Menţinerea nivelului constant în căldare se face prin alimentarea cu apă. Pentru a nu
se introduce cantităţi mari de apă rece în căldare, alimentarea trebuie să fie cât mai
continuă. Realizând o dependenţă între consumul de abur şi debitul de apă, pompa de
alimentare cuplată la maşina principală este cea mai avantajoasă.
Pompele de alimentare independente trebuie puse în funcţiune numai atunci când
prin pompele maşinii principiale nu se poate obţine nivelul necesar şi aste nevoie de
completări, sau când maşinile principale sunt în staţionare. Este indicat ca completările cu
ajutorul pompelor de alimentare independente să se facă în cantităţi mici şi cu intermitenţă.
În exploatarea normală nu este recomandabilă întrebuinţarea injectoarelor, a căror
funcţionare este neeconomică. Folosirea lor se va face la pornirea căldării şi în timpul
staţionării.
La alimentarea cu abur supraîncălzit a consumatorilor este necesară supravegherea
temperaturii aburului. De asemenea, trebuie supravegheată temperatura apei de alimentare
şi a combustibilului, pentru a fi menţinute în limitele necesare, recomandate pentru tipul
respectiv de căldare.
Trebuie să se urmărească cu deosebită atenţie curăţenia suprafeţelor de încălzire a
preîncălzitorului de apă. Ridicarea temperaturii apei de alimentare cu 6 – 7°C micşorează
consumul de combustibil cu 1 – 1.5%. Scoaterea din funcţiune a preîncălzitorului de apă
măreşte consumul de combustibil cu minimum 5 – 7%.
În timpul funcţionării căldării trebuie controlată calitatea apei de alimentare. Pentru
menţinerea unei calităţi corespunzătoare a apei în căldare se fac purjările de suprafaţă şi de
fund.
Purjarea de suprafaţă este mai eficace dacă se face în timpul staţionării navei, când
suprafaţa este liniştită şi se poate realiza o decantare mai bună a impurităţilor. Înainte de a
se începe purjarea de suprafaţă se accelerează alimentarea cu apa pentru a se compensa
cantitatea ce va fi evacuată.

La purjarea de suprafaţă trebuie respectată următoarea ordine de operaţii:


- se verifică sticla de nivel;
- se deschide valvula de fund;
- se deschide încet robinetul pentru purjarea de suprafaţă. (Înainte de deschidere
se încearcă mânerul robinetului, pentru a se constata dacă se roteşte uşor;
forţarea acestuia este interzisă);
- se face purjarea până când nivelul a scăzut cu 30 – 40 mm;
- se închide robinetul pentru purjarea de suprafaţă şi apoi valvula de fund.

Purjarea de suprafaţă se repetă de 3 – 4 ori; aceeaşi ordine de operaţii se respectă şi


la purjarea de fund.
Purjările de fund se fac în funcţie de calitatea apei de alimentare, tipul şi mărimea
căldării, după grafice stabilite de organele tehnice de exploatare. Înainte de purjarea de
fund, nivelul apei se ridică până la marginea superioară a sticlei: purjarea se opreşte când
apa a ajuns la nivelul normal.
Purjarea de fund trebuie efectuată cu foarte multă atenţie. Deschiderea robinetului
pentru purjarea de fund se face cât mai încet, iar închiderea se face repede. Dacă vibraţiile
din conducta de purjare sunt prea mari, robinetul se închide şi se deschide din nou. Nivelul
apei trebuie controlat foarte atent pentru a nu se pierde apa din căldare.
Dacă căldarea este prevăzut cu mai multe robinete pentru purjarea de fund, operaţia
de purjare se repetă pentru fiecare.
După efectuarea purjărilor de fund sau de suprafaţă, după un timp suficient pentru a
se răci conducta de purjare, se controlează cu mâna această conductă; dacă este totuşi
caldă, înseamnă că închiderea robinetului are o defecţiune.
Purjarea de fund la căldările acvatubulare în sarcină trebuie evitate pe cât posibil;
întrucât circulaţia apei în căldare este dezorganizată prin această operaţie.
În timpul funcţionării căldării foarte importantă este supravegherea arderii. Dacă
arderea este corect condusă, se asigură aburului parametri constanţi şi un randament
corespunzător instalaţiei.
Conducerea arderii se face, în primul rând, prin reglarea funcţionării arzătoarelor la
regimul necesar sarcinii căldării.
Primul reglaj se face prin variaţia presiunii păcurii sau a debitului de abur la
arzătoarele cu abur. După cum, s-a arătat, acest reglaj se poate face numai în anumite
limite. Al doilea reglaj se face prin schimbarea ajutajelor arzătoarelor cu altele de
dimensiuni mai mari sau mai mici, iar al treilea reglaj, la variaţii mari de sarcină mai ales
la căldările acvatubulare, se face prin variaţia numărului de arzătoare în funcţiune. La
reglarea arderii, prin variaţia numărului de arzătoare trebuie ţinut seamă că arzătoarele
centrale lucrează în condiţii mai favorabile şi deci vor fi aprinse primele şi stinse ultimele.
Arzătoarele trebuie să fie aşezate simetric faţă de axa focarului şi paralele eu această axă.
Pulverizarea combustibilului trebuie să fie cât mai fină, pentru ca particulele să aibă
timpi să ardă. Conul de pulverizare trebuie astfel reglat, încât să nu atingă difuzorul sau să
fie prea departe de acesta. Aburul pentru pulverizator trebuie să fie supraîncălzit sau cât
mai uscat, pentru a nu influenţa asupra bunei arderi a combustibilului. Se va controla
continuu temperatura combustibilului şi filtrele de pe conducta de combustibil. Filtrul
înfundat se cunoaşte după diferenţa dintre presiunile de la intrarea şi ieşirea din filtru. În
caz de înfundare, se trece combustibilul prin filtrul de rezervă şi se iau măsuri de curăţire a
filtrului înfundat. Nu este permisă modificarea elementelor pulverizatorului pentru a se
mări debitul de abur sau păcură.
Starea conductelor şi a tancurilor de combustibil, a robinetelor va fi controlată
periodic pentru a se depista scurgerile de combustibil.
Pentru asigurarea arderii cât mai complete a combustibilului introdus se face reglarea
tirajului; prin această reglare se trimite în focar o cantitate mai mare sau mai mică de aer.
Tirajul se reglează de la registrele de aer, iar dacă cantitatea de aer este suficientă sau
insuficientă se constată după aspectul flăcării şi al gazelor arse pe traiect şi la ieşirea din
coş. La probele termotehnice se face şi controlul chimic al arderii.
La o ardere în bune condiţii, flacăra trebuie să aibă a culoare galbenă-portocalie,
strălucitoare, uniformă, iar gazele la ieşirea din coş să fie de culoare cenuşie deschisă,
transparentă.
Pentru controlul pe traiect al arderii se prevăd în diverse puncte ale căldării ochiuri
de control.
Atunci când creşte sarcina căldării, mărirea cantităţii de aer se face înainte de
mărirea debitului de combustibil. La micşorarea sarcinii se procedează invers, se reglează
mai întâi injectorul şi apoi aerul. Prin aceste măsuri se evită depunerea de funingine în
spaţiul de gaze al căldării. Reglarea aerului la arderea cu păcură se face de la registrul
focarului; registrul de la coş trebuie să fie deschis tot timpul funcţionării căldării.
Concomitent cu operaţiile de deservire şi supraveghere ale căldării propriu-zise,
trebuie supravegheate şi deservite în mod corespunzător instalaţiile anexe ale căldării:
- instalaţia de supraîncălzire,
- pompele,
- arzătoarele,
- conductele,
- sistemele de purjare.

În timpul funcţionării căldării este necesar ca în orice moment să fie gata pentru
intrarea în funcţiune toate mijloacele de combaterea incendiilor, iar compartimentul să fie
cât mai curat şi ordonat. Pentru asigurarea unei bune funcţionări, personalul de deservire
trebuie să cunoască în amănunt instalaţia, principiul de funcţionare, instrucţiunile de
deservire şi normele de tehnica securităţii, precum şi poziţia şi rolul diferitelor robinete,
astfel încât să le poată găsi şi manevra chiar pe întuneric. De asemenea, personalul de
deservire trebuie să cunoască avariile posibile la instalaţie, mijloacele de prevenire şi
posibilităţile de reparaţie cu mijloacele de la bord.

4.2 Oprirea, curăţirea şi conservarea căldărilor


4.2.1 Oprirea căldărilor
Oprirea căldărilor trebuie efectuată în aşa fel, încât răcirea să fie cât mai lentă şi
mai uniformă. Arzătoarele de combustibil se închid pe rând; aburul la arzătoare se opreşte
după ce tubulatura de combustibil a fost purjată complet.
Tirajul forţat se opreşte, lăsând căldarea să lucreze cu tiraj natural. După stingere,
se închid registrele de fum şi uşile focarelor pentru a nu se produce curenţi de aer rece în
interiorul căldării. Se fac o serie de extracţii de suprafaţă şi o extracţie de fund pentru a
curăţi apa din căldare de impurităţi. Se accelerează alimentarea cu apă întrucât, prin răcire,
nivelul apei din căldare va scade.
După normele de exploatare, evacuarea aburului din căldările ignitubulare se face
în funcţie de suprafaţa de încălzire, după stingerea focului, la intervalele arătate în tabelul
4.3.

Tabelul 4.3 Timpul minim de răcire până la evacuarea aburului


în funcţie de suprafaţa de încălzire

Suprafaţa de încălzire [m2] Timpul minim de răcire [h]


Până la 100 2
100 – 150 3
150 – 200 4

Când presiunea aburului în căldare a scăzut la 7 kg/cm 2, se reduce trecerea aburului


prin supraîncălzitor şi se deschide parţial purjarea supraîncălzitorului care se lasă în această
poziţie până la răcirea completă. Când presiunea a ajuns la 0.3 kg/cm 2, se evacuează o
parte din apa din căldare până la nivelul robinetului inferior al sticlei de nivel, sau până la
robinetul de control inferior. Când presiunea arătată de manometru este 0 kg/cm2 şi deci
presiunea din căldare este egală cu presiunea atmosferică, se deschide robinetul de
dezaerisire sau supapa de siguranţă, pentru a nu se crea vid.
Răcirea forţată a căldării prin deschiderea autoclavelor sau pomparea apei reci este
interzisă.
Atunci când în urma constatării unor defecţiuni se cere oprirea căldării într-un timp
foarte scurt (scăpări, fisuri, pătrunderea uleiului în căldare), se suspendă toate injectoarele
şi se închid registrele de aer şi fum. Răcirea la căldărilor ignitubulare, după ce s-a scos apa
din căldare, trebuie să dureze, în mod normal, 8 – 12 h, după suprafaţa de încălzire. Nu este
indicată deschiderea gurilor de vizitare înainte de răcirea completă a căldării (maximum
50°C) pentru că se formează curenţi de aer rece.

4.2.2. Curăţarea căldărilor


Curăţirea căldărilor se face în interior şi exterior, în spaţiul de apă şi abur, în
spaţiul de fum, focar, canale de fum şi coş.

Curăţirea exterioară se face şi în timpul funcţionării căldării. Prin curăţire se


îndepărtează, din spaţiul de gaze depunerile de cenuşă, funingine, combustibil nears.
Curăţirea exterioară se face prin suflare cu abur sau aer: comprimat, apoi manual, cu perii
şi raşchete fixate pe tije. Pentru asigurarea unor ţevi de curăţenie corespunzătoare, suflarea
ţevilor de fum la căldările ignitubulare trebuie făcută cel puţin o dată la 24 h; ţevile
căldărilor acvatubulare trebuie suflate cel puţin de două ori în 24 h, în timpul mersului, şi o
dată în 24 h, în timpul staţionării. Curăţirea, depunerilor din focare şi din camera de foc se
face numai după coborârea presiunii din căldare.

Curăţirea interioară, spălatul căldării se face la intervale stabilite prin instrucţiuni,


iar dacă se constată necesitatea, şi în afara acestor termene. Prin curăţirea interioară a
pereţilor căldării se îndepărtează piatra şi nămolul depus care, prin prezenţa lor,
înrăutăţesc, randamentul instalaţiei, micşorând transmisia căldurii şi periclitează rezistenţa
căldării prin supraîncălzirea pereţilor (conductibilitatea termică a pietrei este de 40 – 50 ori
mai mică decât a metalului).
Cu ocazia curăţirii interioare a căldării se face o revizie generală a acestuia. Sunt
obligatorii următoarele lucrări:
- revizia şi ajustarea armăturilor,
- revizia şi repararea căptuşelilor refractare,
- revizia şi repararea grătarelor,
- revizia şi refacerea izolaţiei căldării.
Curăţirea interioară a căldării se face prin spălare cu apă şi curăţire mecanică şi
chimică.
Spălarea se face cu ajutorul unui jet de apă, rupându-se şi spălându-se depunerile de
pe pereţi, care se adună în partea inferioară, fiind evacuate prin gurile de spălare. Apa
folosită pentru spălare se recomandă să aibă 30 – 40°C.

Curăţirea mecanică se face când piatra este încă umedă, după răcirea căldării,
pentru a se desprinde mai uşor de pe pereţi. Curăţirea cu mijloace mecanice se face având
grijă să nu se ciupească peretele metalic, deoarece defectele de suprafaţă contribuie la
accelerarea procesului de coroziune a metalului. Curăţirea pereţilor se face cu perii
speciale, raşchete, freze, ciocane, care pot fi manuale, pneumatice sau electrice; sunt
indicate periile de sârmă care nu deteriorează suprafaţa metalică a pereţilor căldării sau a
ţevilor.
Pentru curăţirea căldărilor ignitubulare, atunci când sunt depuneri mari de piatră,
uneori este necesară tăierea parţială sau totală a ţevilor de fum şi scoaterea tubului focar,
pentru a se putea curăţa placa tubulară. Pentru curăţirea ţevilor de apă, a căldărilor
acvatubulare se utilizează, lanţuri, cabluri, perii metalice, freze care se introduc în
interiorul tubului. O serie de scule pentru curăţat ţevile în interior sunt reprezentate în
figura 4.1.
Curăţirea mecanică a ţevilor de apă îndoite este foarte grea.

Figura 4.1. Unelte pentru curăţarea interioară a ţevilor:


a. perie de sârmă, b. raşchetă, c. perie cu arcuri, d. freză eliptică

La ţevile de apă, în cazul unei cruste mai groase sau neuniforme, aceasta nu poate fi
îndepărtată cu peria sau raşcheta metalică, ci se utilizează freze eliptice acţionate electric
prin axe flexibile de diverse mărimi, după diametrul ţevii şi grosimea stratului de piatră
(figura 4.1). Periile de sârmă şi frezele se execută din oţeluri cementate. După curăţire,
resturile de piatră se spală cu un jet de apă caldă, maximum 60°C, la 2 – 3 kg/cm2.
Spălarea chimică constă în introducerea în interiorul căldării a unor reactivi care au
rolul să dizolve crusta sau să afineze şi să o înmoaie în vederea unei curăţiri mecanice
ulterioare.
Procedeul de spălare chimică prin alcalinizare constă în fierberea timp îndelungat în
căldare a unei soluţii de sodă 1 – 2% (15 – 20 kg sodă la tona de apă) care afinează crusta
şi permite îndepărtarea manuală mai uşoară. Procedeul are dezavantajul că durează mult
timp şi n-are efect asupra crustelor din carbonaţi, ci numai asupra celor din silicaţi şi
sulfaţi. Presiunea în timpul fierberii se menţine la 1.5 – 2 kg/cm 2; la fiecare două ore se fac
purjări de suprafaţă pentru eliminarea uleiului, com pletând apa cu injectoarele.

4.2.3. Conservarea căldărilor


Curăţirea căldărilor supuse conservării este obligatorie. Pentru protecţia căldărilor
care nu vor funcţiona un timp îndelungat sunt necesare o serie de măsuri de conservare.
Dacă nu există pericolul de îngheţ căldările se umplu cu apă alcalinizată (1 kg de sodă
caustică la o tonă de apă). Temperatura în compartimentul căldărilor când conservarea se
face prin umplerea cu apă nu trebuie să scadă sub 8°C. Căldarea se umple până sus şi cu
robinetul de dezaerisire deschis, se încălzeşte până la fierbere, pentru a fi evacuate gazele
conţinute în apă, după care se închide robinetul de dezaerisire. Supraîncălzitoarele se
umple de asemenea cu apă alcalinizată şi degazată.
Conservarea căldărilor în stare uscată se face prin introducerea în interior a unor
ţevi conţinând substanţe higroscopice care absorb bioxidul de carbon. Înaintea introducerii
acestor substanţe, căldarea se usucă prin aprinderea în focar a unui foc lent cu lemne. Ca
substanţe higroscopice se utilizează varul nestins (CaO) şi clorura de calciu (CaCl). Se
introduc 2 kg CaO sau 0.5 kg CaCl2, la fiecare metru cub din volumul căldării.
Dacă scoaterea din funcţiune a căldării se face pentru o durata mai mare de trei luni,
este necesară o pregătire foarte minuţioasă a căldării în vederea conservării. Se
îndepărtează mantaua sau izolaţia de azbest şi se vopseşte toată suprafaţa exterioară a
căldării cu miniu de plumb (tamburi, ţevi de fum, focare, camera de foc etc.). Suprafaţa de
încălzire din partea gazelor se unge apoi cu ulei de maşini cald sau cu păcură. Se
demontează armături căldării, deschiderile se închid cu flanşe oarbe. În interior se introduc
substanţe higroscopice. Armăturile se demontează, se curăţă, se ung şi se vopsesc, după
care se depozitează în locuri uscate.