Sunteți pe pagina 1din 24

UNIVERSITATEA DE VEST ”VASILE GOLDIŞ ARAD’’

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE


SPECIALIZAREA ’’ MARKETING, AUDIT
SI EXPERTIZA CONTABILĂ’’

LUCRARE DE DISERTAŢIE

EXPERTIZA CONTABILĂ JUDICIARĂ

INDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC,
LECTOR UNIV. DRD. SABIN ILIEŞI

MASTERAND,

ANCA ANA-SORINA

2006

1
CUPRINS

CAP.1.CADRUL DE REFERINŢĂ AL MISIUNILOR PRIVIND


EXPERTIZA CONTABILĂ.................................................... .................. 3
1.1.Expertiza contabilă –atribut al profesiei contabile liberale.......................3
1.2.Clasificarea expertizelor contabile............................................................4
1.2.1.Expertizele contabile judiciara...............................................................4
CAP.2.DEMERSUL DEONTOLOGIC AL MISIUNILOR PRIVIND
EXPERTIZELE CONTABILE JUDICIARE............................................5
2.1.Destinatarii expertizelor contabile judiciare..............................................5
2.2.Principiile deontologice aplicabile în misiunile privind expertiza
contabilă judiciară...........................................................................................5
CAP.3.DEMERSUL TEHNIC ŞI PROFESIONAL PRIVIND
ELABORAREA EXPERTIZELOR CONTABILE JUDICIARE............6
3.1.Cadrul general al succesiunii lucrărilor privind elaborarea
expertizelor contabile judiciare ......................................................................6
3.1.1.Dispunerea şi numirea experţilor contabili............................................6
3.1.2.Termenul (durata) de efectuare a expertizei contabile judiciare............7
3.1.3.Plata experţilor contabili .......................................................................7
3.1.4.Documentarea lucrărilor de expertiză contabilă judiciară......................7
3.1.5.Redactarea raportului de expertiză contabilă judiciară..........................8
CAP.4. STUDIU DE CAZ...........................................................................10
4.1.Introducere..............................................................................................10
4.2.Desfasurarea expertizei ..........................................................................12
4.3.Concluzii.................................................................................................21
CAP.5.CONCLUZII....................................................................................23

2
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................24
CAPITOLUL 1

CADRUL DE REFERINŢĂ AL MISIUNILOR PRIVIND


EXPERTIZA CONTABILĂ

Conceptul de expertiză este o cercetare temeinică, cu caracter tehnic,


facută de un expert, specialist de mare clasă, intr-un anumit domeniu.
Primul segment al practicii sociale care a simţit necesitatea expertizei
a fost sistemul judiciar, dar greu de spus că, în baza expertizei, s-a facut sau
se face întotdeauna dreptate. Expertiza judiciara are caracter limitat, pentru
ca expertul nu işi poate extinde consideraţiile dincolo de obiectivele fixate
de organul indreptaţit sa fixeze obiectivele expertizei. Daca totuşi o face,
organul indreptaţit sa dispună expertiza apelează la liberul arbitru alături de
celelalte probe administrate in cauză in care a dispus expertiza.

1.1 .Expertiza contabilă –atribut al profesiei contabile liberale

Expertiza contabilă este o activitate depusă de un personal autorizat pentru


reconstituirea realităţii unei operaţii de natură economică şi/sau financiară, pe baza
cercetării documentelor, datelor şi informaţiilor de contabilitate.
Expertiza este prin excelenţă o lucrare personală şi critică cuprinzând numai
rezultatul examinării faptelor din punct de vedere a exactităţii formale şi materiale şi
părerea expertului asupra cauzelor şi efectelor în legatură cu obiectul supus cercetării
sale.
Expertizele contabile dispuse din oficiu sau acceptate la cererea părţilor –-în
fazele de instrumentare şi judecată a unor cauze civile şi/sau comerciale, ataşate sau nu
unui proces penal, se numesc expertize contabile judiciare. Toate celelalte expertize
contabile sunt extrajudiciare.

3
1.2 Clasificarea expertizelor contabile

Norma profesională CECCAR nr.35 clasifică expertizele contabile după două


criterii:
După mobilul sau scopul care au fost solicitate se disting:
1.
a) Expertize contabile judiciare reglementate de Codul de procedură
civilă; Codul de procedură penală; alte legi speciale.
b) Expertize contabile extrajudiciare efectuate in afara procedurilor
reglementate privind rezolvarea unor cauze supuse verdictului
justiţiei. Nu au calitatea de mijloc de probă în justiţie.
2. Ţinând cont de natura obiectivelor (întrebărilor) la care trebuie să raspundă
expertul contabil pot fi:
a) Expertize contabile civile, dispuse în rezolvarea litigiilor civile;
b) Expertize contabile penale, dispuse în rezolvarea unor aspecte civile
ataşate litigiilor penale;
c) Expertize contabile comerciale, dispuse în rezolvarea litigiilor
comerciale;
d) Expertize contabile fiscale, dispuse în rezolvarea litigiilor fiscale;
e)Alte categorii de expertize contabile judiciare, dispuse de organele în
drept sau extrajudiciare solicitate de către clienţi.

Expertizele contabile judiciare

Scopul principal al expertizelor contabile judiciare, în calitate de probă în justiţie,


este contribuţia acestora la stabilirea adevărului material şi justa soluţionare a litigiilor
sau a cauzelor aflate în faza de cercetare sau judecată.
Datorită caracterului său stiinţific şi probităţii profesionale şi deontologice a
expertului contabil, expertiza contabilă judiciară trebuie să ofere organului judiciar o
probă îndeajuns de temeinică şi de neinlăturat pentru tragerea la răspundere a persoanelor
vinovate de incălcarea legalităţii, nesocotirea disciplinei financiare şi păgubirea
patrimoniului.
Principalele trăsături caracteristice care particularizează expertiza contabilă
judiciară sunt:
-este mijloc de probă în justiţie
-este activitatea prin care organele judiciare primesc informaţii de natură
economico-financiară, cu scopul de a stabili adevărul necesar soluţionării legale a
cauzelor privind faptele cercetate, anchetate sau judecate;
-se limitează la cercetarea problemelor cu caracter economic şi financiar;
-are competenţa de examinare a documentelor şi evidenţelor tehnico-operative şi
contabile;
-confirmă sau infirmă constatările controlului cu privire la pagube, abateri,
deficienţe, lipsuri;

4
-intervine ca probă administrată de organele de urmărire penală şi de judecată;
-este o activitate ocazională.
CAP.2.DEMERSUL DEONTOLOGIC AL MISIUNILOR
PRIVIND EXPERTIZELE CONTABILE JUDICIARE

2.1.Destinatarii expertizelor contabile judiciare

Solicitanţii expertizelor contabile judiciare sunt:


-Organele de instrumentare (urmărire şi cercetare) a cauzelor care le fac obiectul
dosarelor penale: Poliţie şi Parchet;
-Instanţele de judecată a cauzelor penale şi civile.
În acest sens, practicile curente impun expertului contabil să depună la dosarul
cauzei un set de rapoarte de expertiză contabilă judiciară astfel încât, câte un exemplar al
raportului să poată fi înmânat fiecărui învinuit sau parte, implicate în procesul judiciar.

2.2.Principiile deontologice aplicabile în misiunile


privind expertiza contabilă judiciară

Principiile deontologice fundamentale cărora li se supune profesionistul contabil,


deci inclusiv expertul contabil, sunt explicit definite în “Codul privind conduita etică şi
profesională a experţilor contabili şi a contabililor autorizaţi din România” şi se referă la:
integritate, obiectivitate, independenţă, secretul profesional, respectarea normelor tehnice
şi profesionale, competenţa profesională.
Integritatea –un profesionist contabil trebuie să fie sincer şi corect în realizarea
serviciilor profesionale.
Obiectivitatea- profesionistul contabil trebuie să fie imparţial şi nu trebuie să
admită prejudecăţi sau abateri, conflicte de interese sau influenţarea sa de către alţii in
privinţa incălcării obiectivităţii.
Independenţa- starea de spirit care permite formarea unei opinii, fără să fie
afectată de influenţe ce compromit acest raţionament, permiţându-i profesionistului
contabil să fie integru, obiectiv şi să acţioneze păstrându-şi prudenţa profesională
necesară.
Secretul profesional- profesionistul contabil trebuie să respecte confidenţialitatea
informaţiilor dobândite în timpul îndeplinirii serviciilor profesionale şi nu trebuie să
utilizeze sau să divulge aceste informaţii fără autorizare clară şi expresă, sau numai dacă
există un drept legal sau profesional sau datoria de a face acest lucru.
Respectarea normelor tehnice şi profesionale- un profesionist contabil trebuie să-
şi indeplinească sarcinile profesionale în conformitate cu normele tehnice şi profesionale

5
relevante. El trebuie să se conformeze normelor profesionale şi tehnice emise de : IFAC
(Federaţia Internaţională a Contabililor); Consiliul pentru Standardele Internaţionale de
Contabilitate; Ministerul Finanţelor Publice; CECCAR; CAFR; Legislaţia relevantă.
Competenţa profesională- profesionistul contabil are datoria permanentă de a-şi
menţine cunoştinţele profesionale şi aptitudinile la nivelul cerut de beneficiarii serviciilor
profesionale.

CAP.3.DEMERSUL TEHNIC ŞI PROFESIONAL


PRIVIND ELABORAREA EXPERTIZELOR CONTABILE
JUDICIARE

3.1.Cadrul general al succesiunii lucrărilor privind elaborarea


expertizelor contabile judiciare

Normele de lucru specifice misiunilor privind expertizele contabile judiciare sunt:


-dispunerea expertizelor contabile judiciare şi numirea expeţilor contabili;
-programerea expertizelor contabile judiciare;
-delegarea şi supravegherea lucrărilor privind expertizele contabile profesionale;
-documentarea lucrărilor privind expertiza contabilă judiciară;
Normele de raport specifice expertizelor contabile judiciare sunt:
-redactarea raportului de expertiză contabilă judiciară;
-semnarea şi depunerea raportului de expertiză contabilă judiciară.
Aceste norme le completează pe cele de comportament profesional sub aspect
tehnic şi profesional.

3.1.1.Dispunerea şi numirea experţilor contabili

Solicitantul expertizei contabile judiciare trebuie să se asigure în prealabil că


expertul contabil contactat are disponibilitatea să efectueze expertiza contabilă ce
urmează să fie solicitată.
Contactarea şi numirea experţilor contabili în vederea efectuării expertizelor
contabile judiciare sunt reglementate de Codurile de procedură civilă şi penală, ale căror
dispoziţii generale sunt invocate şi în Norma profesională.

6
3.1.2.Termenul (durata) de efectuare a expertizei contabile
judiciare

Actul procedural de numire a expertului în dosarele penale este Ordonanţa emisă


de organul de urmărire penală sau de parchetul de pe lângă instanţa de judecată, iar în
dosarele civile este Încheiere de sedinţă emisă de instanţa de judecată.
Termenul (durata) efectuării expertizei contabile judiciare curge de la data numirii
expertului contabil şi data fixată pentru depunerea raportului de expertiză contabilă la
dosarul cauzei (organul judiciar care a dispus-o).

3.1.3.Plata experţilor contabili

Organul judiciar care dispune efectuarea expertizei contabile şi care numeşte


expertul contabil trebuie să stabilească şi plata acestuia. I se cuvin compensaţii pentru:
-restituirea cheltuielilor de călătorie şi sejur;
-indemnizaţii;
-onorarii.

3.1.4.Documentarea lucrărilor de expertiză contabilă judiciară

Materialul documentar pe care trebuie să-l studieze expertul contabil în cazul


expertizelor contabile judiciare, se compune din:
-Dosarul cauzei, în care s-a dispus expertiza contabilă;
-Documentele justificative şi registrele contabile aflate în păstrarea părţilor
implicate în procesul justiţiar sau în arhivele terţelor persoane, care au vreo legatură cu
obiectivele expertizate;
-Procesele verbale intocmite de organele de control abilitate, aflate atât în posesia
acestora, cât şi în posesia persoanelor juridice şi/sau fizice controlate, care au vreo
legatură cu obiectivele expertizate.

7
3.1.5.Redactarea raportului de expertiză contabilă judiciară

Lucrările şi concluziile expertizei contabile judiciare se consemnează într-un


raport scris care trebuie să cuprindă cel puţin trei capitole:
-Capitolul I Introducere
-Capitolul II Desfăşurarea expertizei contabile
-Capitolul III Concluzii
Capitolul I Introducere, al raportului de expertiză contabilă trebuie să cuprindă cel
puţin urmatoarele paragrafe:
(i) Paragraful de identificare a expertului nominalizat pentru efectuarea
expertizei contabile care trebuie să cuprindă informaţii cu privire la:
numele şi prenumele expertului, domiciliul, numărul carnetului de
expert contabil şi poziţia din Tabloul experţilor contabili;
(ii) Paragraful de identificare a organului care a dispus efectuarea
expertizei contabile judiciare. În acest paragraf se menţionează: actul
care a stat la baza numirii expertului cu menţionarea datei acestuia,
denumirea şi calitatea procesuală a părţilor, domiciliul sau sediul
social al acestuia, numărul şi anul dosarului şi natura acestuia (civil
sau penal).
(iii) Paragraful privind identificarea împrejurărilor în care a luat naştere
litigiul în care s-a dispus efectuarea expertizei contabile judiciare.
(iv) Paragraful privind identificarea obiectivului(velor) expertizei
contabile judiciare, formularea acestuia (tora).
(v) Paragraful privind identificarea datei sau perioadei şi a locului în care
s-a efectuat expertiza contabilă.
(vi) Paragraful privind identificarea materialului documentar care are o
legatură cauzală cu obiectivul (vele) expertizei contabile şi care a stat
la baza întocmirii raportului de expertiză contabilă.
(vii) Paragraful privind identificarea datei sau perioadei în care s-a
redactat raportul de expertiză contabilă.
(viii) Paragraful privind identificarea datei iniţiale până la care raportul de
expertiză contabilă trebuie depus la beneficiar şi indicarea
eventualelor perioade de prelungire faţă de termenul iniţial.
(ix) Capitolul II Desfăşurarea expertizei contabile, trebuie să conţină câte
un paragraf distinct pentru fiecare obiectiv (întrebare) al expertizei
contabile care să cuprindă o descriere amănunţită a operaţiilor
efectuate de expertul contabil cu privire la structura materialului
documentar, actele şi faptele analizate, locul producerii
evenimentelor, sursele de informaţii utilizate. În fiecare astfel de
paragraf trebuie prezentat ansamblul calculelor şi interpretarea
rezultatelor acestora.
Fiecare paragraf din Capitolul II trebuie să se încheie cu concluzia (răspunsul)
expertului contabil care trebuie să fie precis, concis, fără echivoc, redactat într-o manieră
analitică, ordonată şi sistematizată.

8
Capitolul III Concluzii, al raportului de expertiză trebuie să conţină câte un
paragraf distinct cu concluzia (răspunsul) la fiecare obiectiv (întrebare) al expertizei
contabile preluat în maniera în care a fost formulat în Capitolul II Desfăşurarea expertizei
contabile.

9
CAPITOLUL 4

STUDIU DE CAZ

4.1. INTRODUCERE

Subsemnata Anca Ana-Sorina expert contabil domiciliata în Bistriţa str. Mihai


Eminescu, bl.3, sc.B, ap.25, posesoare a carnetului nr.8734, am fost numită prin
Ordonanţa din 29 iunie 2005 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa Năsăud -
Serviciul investigare a fraudelor, pentru efectuarea unei expertize contabile în Dosarul
nr.36.678/29.05.2005 conexat cu Dosarul nr.76554/2005, privind pe Pop Ioan,
administrator la SC ELI KOB IMPEX SRL Bistriţa, cercetat sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de evaziune fiscală, ca urmare a Notei de constatare a Gărzii financiare
Secţia Bistriţa Năsăud nr.109825/29.01.2004
Partile implicate sunt:
-Garda financiară Secţia Bistriţa Năsăud în calitate de reclamant
-Pop Ioan domiciliat în localitatea Bistriţa str. Pietroasa nr.1, ap.5- în calitate de
pârât pentru evaziune fiscală.
Imprejurările şi circumstanţele în care a luat naştere litigiul, sunt controlul
exercitat de Garda financiară Bistriţa conform Procesului verbal nr.0072346/03.03.2005
pentru nereguli in conducerea evidenţei contabile şi gestionare, şi a continuat in perioada
04.04.2005-15.04.2005 la societatea RON KOB IMPEX SRL constând într-un prejudiciu
adus bugetului de stat, astfel:
1 -Impozit pe profit – în suma de 728.291.628 lei
2 -TVA - în suma de 918.849.549 lei
prin nerespectarea prevederilor Legii 82/1991 republicata art.11 si art.43, Codul fiscal
art.19, 34, 134, 155, 157 si Legea 87/1994 republicata art.11 lit. c) si e).
Nota de constatare încheiată la 15.04.2005 de comisarii Gărzii financiare nu a
fost contestată de administratorul Pop Ioan.
În cauză nu s-au efectuat alte expertize contabile.
Pentru soluţionarea dosarului s-a dispus proba cu expertiză contabilă căreia i s-au
fixat următoarele obiective de rezolvat:
1.Stabilirea prejudiciului creat bugetului de stat prin neinregistrarea veniturilor
obţinute de SC ELI KOB SRL Bistriţa in perioada august 2003- martie 2005, prin
comercializarea de pâine produsă în cadrul brutăriei societăţii (se va întocmi situaţie
separată pentru anii 2003, 2004 şi 2005; se va analiza teoretic faptul generator si
exigibilitatea TVA si impozitului pe profit).
2.Dacă prejudiciul estimativ calculat de organele Gărzii financiare Secţia Bistriţa-
Năsăud prin nota de constatare nr.201.361/15.04.2005 a fost determinat corect (analiza
comparativa intre nota menţionată şi constatările expertului dacă există diferenţe
reprezentând TVA şi impozit pe profit).

10
3.Dacă pentru marfa livrată în perioada analizată a fost încasată contravaloarea.
Se va stabili destinaţia sumelor de bani ( dacă acestea au fost utilizate exclusive în
interesul societăţii sau au fost însuşite de administratorul Pop Ioan)
4.Dacă SC ELI KOB SRL Bistriţa avea de primit (rambursat) de la bugetul
statului sume de bani reprezentând TVA sau alte sume, in caz afirmativ se va stabili
cuantumul acestora şi modalitatea în care au fost generate.
5.Dacă în perioada supusă expertizării societatea avea obligaţia să conducă
evidenţa contabilă prin contabil autorizat.
Termenul de depunere a fost stablit iniţial la data de 1 august 2005. S-a cerut
prelungirea termenului de depunere a expertizei datorită imposibilităţii de a lua legătura
cu administratorul societaţii in perioada 1 iulie-19 august 2005, precum şi a
documentelor aferente perioadei august 2003-martie 2005.Termenul de depunere a
expertizei a fost prelungit pană la data de 2 noiembrie 2005.
Expertiza s-a efectuat în perioada 19 august – 26 octombrie la Inspectoratul de
Poliţie Judeţeană Bistriţa Năsăud şi la domiciliul expertului pe baza actelor aflate la
dosarul cauzei şi a documentelor contabile ale societaţilor: SC Eli Kob SRL Bistriţa şi
SC Cinci Asi Impex SA Bistriţa.
Materialul documentar care a stat la baza efectuarii expertizei contabile constă în:
a)Dosarul cauzei nr.65.693/2005 al Poliţiei;
b)Nota de constatare nr.201361/15.04.2005 a Gărzii financiare Secţia BN,
c)Evidenţa contabilă a societătilor implicate, respectiv SC Eli Kob SRL si SC
Cinci Asi Impex SA, precum şi actele primare aferente în perioada august 2003-martie
2005 (adică: facturi şi NIR pentru aprovizionări cu făina, facturi şi avize de expediţie la
livrări de produse, rapoarte de producţie, consum de făina, statele de plată, note contabile,
balanţe de verificare);
d)Prevederile legale privind impozitul pe venit, impozitul pe profit, a TVA din
perioada verificată.
Redactarea prezentului raport de expertiză contabilă s-a efectuat în zilele de
27.10-1.11 2005, în 3 exemplare din care:
-1 exemplar la dosarul cauzei;
-1 exemplar pentru Pop Ioan;
-1 exemplar la expertul verificator;
-1 exemplar la expertul contabil.
Responsabilitatea privind realitatea datelor şi informaţiilor din documentele puse
la dispoziţia expertului revine celor care le-au întocmit şi prezentat pentru expertizare.
Responsabilitatea expertului priveşte fundamentarea opiniilor pe baza unei
documentări riguroase în spiritul normelor profesionale de lucru şi a respectării codului
deontologic astfel încât sa se raspundă corect şi cât mai complet la obiectivele stabilite.
Raportul de expertiză cuprinde anexe de la pagina____ până la pagina___.

11
4.2. DESFASURAREA EXPERTIZEI

Obiectiv nr.1 Stabilirea prejudiciului creat bugetului de stat prin neînregistrarea


veniturilor obţinute de SC ELI KOB SRL Bistriţa în perioada august 2003- martie 2005,
prin comercializarea de pâine produsa in cadrul brutăriei societăţii (se va întocmi situaţie
separată pentru anii 2003, 2004 şi 2005; se va analiza teoretic faptul generator şi
exigibilitatea TVA şi impozitului pe profit).
Răspuns Obiectul de activitate al societăţii Eli Kob SRL in perioada august 2003-
martie 2005, este fabricarea şi comercializarea produselor de panificaţie si patiserie,
materia prima de bază fiind făina de grâu.
Aprovizionările cu faină s-au înregistrat în evidenţa contabilă la contul
301”Materii prime” şi în fişa analitică fiind evidenţiate- cantitativ şi valoric – intrările şi
ieşirile de faină precum şi stocul scriptic. Expertiza constată că pentru gestiunea făinii şi a
celorlalte materiale ( drojdie, sare, amelioratori, ulei, zahăr, ciocolată, etc.) nu s-au
condus evidenţe primare de încarcare şi scădere din gestiune şi nu a fost desemnată o
persoană cu atribuţii de gestionar. Făina şi celelalte materiale date în consum nu s-au
determinat prin cântărirea cantităţilor trecute zilnic în producţie, neîntocmindu-se bonuri
de consum în acest scop. Consumurile efective s-au determinat lunar prin înmulţirea
cantităţilor de pâine obţinute pe sortimente cu normele de consum corespunzatoare.
Pentru verificarea cantităţilor de făină folosită la producerea pâinii-utilizând
datele din evidenţa contabilă, respectiv facturi şi NIR- am întocmit Situaţia intrărilor de
făină de grâu pe ani astfel:

FĂINĂ INTRĂRI

Anul 2003
Nr. Luna Cantitate-kg Valoare-lei
crt.
1 August 3.930 36.830.000
2 Septembrie 15.150 142.765.000
3 Octombrie 21.400 211.790.000
4 Noiembrie 27.020 304.273.000
5 Decembrie 9.160 106.422.000
TOTAL 76.660 802.080.000

12
Anul 2004
Nr. Luna Cantitate-kg Valoare-lei
crt.
1 Ianuarie 25.770 303.066.000
2 Februarie 22.375 261.696.500
3 Martie 26.000 296.400.000
4 Aprilie 40.040 453.310.000
5 Mai 25.000 278.800.000
6 Iunie 34.000 367.200.000
7 Iulie 39.000 404.200.000
1 August 37.000 319.500.000
2 Septembrie 43.000 324.900.000
3 Octombrie 42.000 312.900.000
4 Noiembrie 15.025 118.895.000
5 Decembrie 17.300 136.960.000
TOTAL 366.510 3.577.827.500

Anul 2005
Nr. Luna Cantitate-kg Valoare-lei
crt.
1 Ianuarie 43.200 366.000.000
2 Februarie - -
3 Martie - -
TOTAL 43.200 366.000.000

Rezultă că pe întreaga perioadă analizată, respectiv august 2003-martie 2005


societatea a fost aprovizionată cu 486.370 kg. faină de grâu la valoarea de 4.745.907.500
lei.
Consumurile de faină pentru producţia realizată în perioada august 2003-martie
2005, având în vedere normele de consum utilizate de unitate şi anume;
Franzelă de 0,600 kg. = 0,428 kg .făina/buc
Franzelă de 0,500 kg = 0,357 kg.făina/buc
Cornuri 100gr. = 0,0713 kg făina/buc
Cozonac = 0,357 kg făina/buc
precum şi coeficientul de randament de 1,4 declarat de administrator şi folosit în calcul şi
de Garda financiară, am întocmit Situaţia ieşirilor de făină de grâu, astfel:

13
FĂINĂ IEŞITĂ-CONSUMATĂ

Anul 2003
Nr. Luna Cantitate-kg Valoare-lei
crt.
1 August 2.028 18.010.400
2 Septembrie 13.515 126.714.900
3 Octombrie 22.113 217.133.700
4 Noiembrie 10.229 110.832.100
5 Decembrie 23.534 265.689.800
TOTAL 71.419 738.380.900

Anul 2004
Nr. Luna Cantitate-kg Valoare-lei
crt.
1 Ianuarie 19.220 222.521.900
2 Februarie 23.539 274.145.900
3 Martie 16.489 191.566.900
4 Aprilie 4.593 50.031.000
5 Mai 4.452 51.722.714
6 Iunie 8.388 85.750.000
7 Iulie 6.569 76.313.000
1 August 7.517 76.517.270
2 Septembrie 10.492 112.943.256
3 Octombrie 9.578 111.268.000
4 Noiembrie 5.320 61.802.440
5 Decembrie 5.055 58.724.000
TOTAL 121.212 1.373.306.380

Anul 2005
Nr. Luna Cantitate-kg Valoare-lei
crt.
1 Ianuarie 4.722 33.050.800
2 Februarie 3.920 27.439.800
3 Martie 7.850 83.994.000
TOTAL 16.492 144.484.600

Rezultă că pe întreaga perioadă analizată, respectiv august 2003-martie 2005 în


societate s-a consumat 209.123 kg. făină de grâu la valoarea de 2.256.171.880 lei.

14
Expertiza contabilă face urmatoarele constatări:
-In perioada august 2003 - martie 2004, in contabilitate au existat Fişe analitice
cantitativ-valorice (manuale) la făina de grâu, fiind consemnate actele primare privind
mişcarea stocului –respectiv facturi şi NIR la intrări şi Raport de producţie centralizator
pe lună la ieşiri. Comparând sumele cuprinse în debitul şi creditul contului 301 “Materii
prime” evidenţiate în balanţele de verificare aferente perioadei august 2003-februarie
2004, apreciem că acestea nu conţin diferenţe semnificative.
-Soldul contului 301”Materii prime” evidenţiat în balanţa de verificare la
31.03.2004 în sumă de 143.746.382 lei, este contrar datelor în urma reconstituirii
cantităţilor cu sumele aferente intrate şi ieşite în luna martie 2004. Expertiza constată că
balanţa de verificare urma să prezinte un stoc scriptic de 20.138 kg. faină la o valoare de
236.626.900 lei ( preţ mediu de 11.750,27 lei/kg. făină), diferenţa valorică de 92.880.518
lei (236.626.900-143.746.382) neavând documente legale de scădere.
-Începând cu aprilie 2004 şi până în martie 2005 societatea nu a prezentat
Rapoarte de producţie.
-În perioada aprilie–iulie 2004, în contabilitate nu există Fişe analitice cantitativ-
valorice, ceea ce ne-a determinat ca în continuare să stabilim mişcarea stocului de făină
de grâu după documentele primare existente, respectiv facturi şi NIR la intrări şi facturi
cu avize de însoţire la ieşiri, iar ca randament la obţinerea produselor de panificaţie s-a
luat în calcul randamentul de 1,4 declarat de administrator şi utilizat în calcul şi de Garda
Financiară.
-În perioada august 2004-martie 2005, în contabilitate există Fişe analitice
cantitativ-valorice (mecanizat). Acestea le-am punctat cu documentele primare de intrări,
iar la ieşiri pe baza facturilor şi avizelor de însoţire şi a randamentului de 1,4 la obţinerea
produselor de panificaţie, cu sumele evidenţiate în contul 301”Materii prime” debit şi
credit din balanţele de verificare aferente acestei perioade, existând diferenţe valorice pe
care nu le putem explica.
-Societatea angajează un brutar în octombrie 2003, iar începând cu aprilie 2004
numărul salariaţilor se mareşte la 4 angajaţi.
Stocul scriptic de făină de grâu rezultat din datele prezentate mai sus, este la
31.03.2005 de 277.247 kg.(486.370-209.123) cu valoarea de 2.489.735.620 lei
(4.745.907.500-2.256.171.880), la care se adaugă şi F 5623664/31.03.2005 în cantitate de
21.698 kg. făină la valoarea de 221.854.000 lei emisă de societatea “Cinci Asi Impex”
SA, beneficiarului “Eli Kob” SRL aceasta nefigurând înregistrată la Eli Kob SRL.
Stocul scriptic de făină de grâu pe care expertiza l-a constatat în urma verificării şi
centralizării documentelor justificative prezentate de administrator este:
298.945 kg făină la valoarea de 2.711.589.620 lei
Constatarea expertizei contabile este că acest stoc scriptic a fost transformat si
livrat ca produs finit fără a se întocmi documentele de scăzământ şi de venituri, fapt
constat prin inventarul efectuat în data de 4 aprilie 2005 de comisarii Gărzii financiare la
sediul societatii Eli Kob SRL stocul faptic fiind de 10.450 kg. făină la valoarea de
78.375.000 lei.

15
Sintetic pe ani situaţia se prezintă astfel

Nr. Anul Cantitate-kg Valoare-lei


crt.
2003
Intrări total 76.660 802.080.000
Ieşiri total 71.419 738.380.900
Rezultat 5.241 63.699.100
2004
Intrări total 366.510 3.577.827.500
Ieşiri total 121.212 1.373.306.380
Rezultat 245.298 2.204.521.120
2005
Intrări total 64.898 587.854.000
Ieşiri total 16.492 144.484.600
Rezultat 48.406 443.369.400
TOTAL 298.945 2.711.589.620

Lipsa din gestiunea de făină de grâu este în cantitate de 288.495 kg la valoarea


de 2.633.214.620 lei.
La societatea “Cinci Asi Impex” SRL a cărui administrator unic este tot D-nul
Pop Ioan, am analizat şi verificat stocul scriptic al făinii de grâu pe baza documentelor
primare de intrare si ieşire din gestiune. Menţionăm că această societate are ca obiect de
activitate vânzarea în sistem en-gros de bunuri alimentare şi industriale. Societatea nu a
prezentat Fişe de magazie pentru mărfurile aflate în stoc. Expertiza a reconstituit stocul la
făina de grâu pe baza documentelor primare existente, respectiv facturi şi NIR la intrări şi
facturi la ieşiri. Situaţia sintetică la făina se prezintă astfel:

FĂINĂ ALBA

Anul 2005

Nr. Intrări –factura Cantitate-kg Valoare-lei


crt.
1 F 5223431/3.01.05 29.200 250.560.000
2 F9939403/21.01.05 22.000 147.400.000
3 F9939405/23.01.05 27.650 230.255.000
4 F9939420/22.02.05 15.000 127.500.000
5 F3873523/8.03.05 5.000 37.500.000
6 F3199653/28.03.05 7.000 56.000.000
7 F7733461/29.03.05 5.000 37.500.000
TOTAL 110.850 886.715.000

16
Nr. Ieşiri –factura Cantitate-kg Valoare, inclusiv
crt. adaos-lei
1 F5623652/4.01.05-Ron Kob 21.200 212.000.000
2 F5623653/22.01.05-Ron 22.000 154.000.000
Kob
3 F5623662/31.03.05- 25.000 275.000.000
degradată
4 F5623664/31.03.05EliKob 21.698 221.854.000
TOTAL 89.898 862.854.000

Având în vedere cele mai sus prezentate rezultă că societatea “Cinci Asi Impex”
SA are un stoc scriptic de făină la 31 martie 2005, de 20.952 kg.(110.850-89.898) cu o
valoare de 170.520.000 lei (la preţ mediu de intrare de 8.139 lei).
Expertiza contabilă constată că F 5623664/31.03.2005 în cantitate de 21.698 kg.
făină la valoarea de 221.854.000 lei emisă de “Cinci Asi Impex” SA, beneficiarului “Eli
Kob” SRL aceasta nu figurează înregistrată la Eli Kob SRL. Deoarece expertiza a luat în
calcul această factură ca ieşire de la societatea “Cinci Asi Impex” SA, se ia în calcul
stocului scriptic la societatea “Eli Kob” SRL.
Expertiza contabilă în stabilirea prejudiciului creat bugetului statului prin
neînregistrarea veniturilor obţinute de societate face următoarele menţiuni;
-În anii 2003 şi 2004 societatea funcţionează ca microîntreprindere în baza Legii
nr.111/2.04.2003 pentru aprobarea OG nr.24/2001 privind impunerea
microîntreprinderilor, datorând impozit pe venit în cuantum de 1,5% asupra veniturilor
realizate;
-Din anul 2005 societatea devine IMM, realizând venituri peste limita
echivalentului în lei a 100.000 euro (conditie obligatorie pentru microîntreprinderi-
art.103 al.c) din Legea 571/2003).
-Conform HG nr.640/1999 privind declararea zonei miniere Rodna, judeţul
Bistriţa-Năsăud, ca zona defavorizată şi a OUG nr.24/1998 privind regimul zonelor
defavorizate societatea Eli Kob SRL prezintă Certificat de investitor în zona defavorizată
nr.1298/12.08.2001.

Pentru anul 2003


Aşa cum a constat expertiza in perioada august 2003-februarie 2004, nu au existat
diferente la stocul de făină de grâu, iar evidenţa contabila s-a condus corect existând
documente justificative atât la intrari (facturi şi NIR) cât şi la ieşiri (centralizatoare
rapoarte de producţie, avize de insoţire şi facturi), existând fişe cantitativ valorice
conduse manual. Neregulile constau în această perioadă în faptul că societatea nu are
numit gestionar şi nu a prezentat fişe de magazie pentru materii prime şi materiale,
precum şi pentru produse finite obţinute..

17
Pentru anul 2004
250.539 kg făină (5.241 kg + 245.298 kg) x 1,4=350.754 kg franzelă x 18.000
lei/kg =
= 6.313.582.800 lei vânzări
6.313.582.800 x 15,96638% = 1.008.050.621 lei TVA
6.313.582.800 x 1,5% = 94.703.742 lei impozit venit

Expertiza constata că lipsa prin deprecierea materiei prime-făina albă- admisă de


comisarii Gărzii Financiare în urma declaraţiilor date de administrator, în cantitate de
20.000 kg, provine din anul 2004, aceasta datorită faptului că perioada ianuarie-martie
2005 nu poate face obiectul unei perisabilităţi sau degradări a făinii achiziţionate.

Făina albă lipsă degradată


20.000 kg făină x 7.500 lei/kg. = 150.000.000 lei pagubă
150.000.000 x 19% = 28.500.000 lei TVA
150.000.000 x 1,5%= 2.250.000 lei impozit venit

Pentru anul 2005


17.956 kg făină x 1,4 = 25.138 kg franzelă x 18.000 lei/kg =
= 452.491.200 lei vânzări
452.491.200 x 15,96638% = 72.246.464 lei TVA

Pentru factura de la “Cinci Asi Impex” SRL


20.952kg făină x 1,4 = 29333 kg franzelă x 18.000 lei/kg =
= 527.990.400 lei
527.990.400 x 15,96638% = 84.300.954 lei TVA

Total prejudiciu
TVA 1.193.098.039 lei
Impozit pe venit 96.953.742 lei

Conform art.134 al.1), 2) si 3) din Legea 571/2003, actualizată privind Codul


fiscal, faptul generator al TVA, reprezintă “faptul prin care sunt realizate condiţiile
legale, necesare pentru exigibilitatea taxei”, “atunci când autoritatea fiscală devine
îndreptăţită, in baza legii, la un moment dat să solicite TVA adaugată de la plătitorul
taxei”, “taxa devine exigibilă, la data livrării de bunuri”.

Obiectiv nr.2. Dacă prejudiciul estimativ calculate de organele Gărzii financiare


Secţia Bistrţa-Năsăud prin nota de constatare nr.201.361/15.04.2005 a fost determinat
corect (analiza comparativa între nota menţionată şi constatările expertului dacă există
diferenţe reprezentând TVA şi impozit pe profit).

18
Răspuns Comisarii Gărzii financiare, aşa cum reiese din nota de constatare, au
procedat la calcularea prejudiciului la bugetul statului estimativ pe baza:
-Situaţiilor de stoc scriptic la făină albă stabilite şi confirmate de reprezentanţii
celor două societaţi, respectiv ELI KOB SRL si CINCI ASI IMPEX SA şi anexate
actului de control;
-Inventarierea stocului la făina albă panificaţie, anexat actului de control.

În urma valorificării inventarului a rezultat o Diferenţa minus de 241.287 kg


făină la valoarea de 2.072.883.938 lei, pentru estimarea producţiei s-a luat în calcul
randamentul de 1,4 declarat de administrator şi au stabilit ca prejudiciu la bugetul
statului:

Total prejudiciu
TVA 918.849.549 lei
Impozit pe profit 728.291.628 lei

Expertiza contabilă în urma verificării si centralizării documentelor justificative


prezentate de administrator a constatat un stoc sriptic la făina albă de 298.945 kg făină la
valoarea de 2.711.589.620 lei. Ţinând seama de inventarul efectuat de comisarii Gărzii
financiare, expertiza a stabilit că Diferenţa minus cantitatea de 288.495 kg făină la
valoarea de 2.633.214.620 lei, pentru SC ELI KOB SRL, la care se adăuga stocul scriptic
de făină rezultat la SC CINCI ASI IMPEX SA de 20.952 kg. cu o valoare de 170.520.000
lei.

Total prejudiciu
TVA 1.193.098.039 lei
Impozit pe venit 96.953.742 lei

Obiectiv nr.3.Dacă pentru marfa livrată în perioada analizată a fost încasată


contravaloarea. Se va stabili destinaţia sumelor de bani (daca acestea au fost utilizate
exclusiv în interesul societaţii sau au fost însuşite de administratorul Pop Ioan)

Răspuns Conform documentelor justificative-facturi şi avize de insoţire-


prezentate de administrator în perioada analizată, expertiza a stabilit un stoc scriptic la
făină de 319.897 kg făină (la cele două societăţi implicate). Diferenţa minus la făina în
cantitate de 309.447 kg (319.897-10.450), ca rezultat al valorificării inventarului efectuat
de comisarii Gărzii financiare a fost valorificat de administrator fără a avea suport în
documente justificative. Expertiza contabilă nu poate constata dacă a fost încasata
contravaloarea acesteia şi nici destinaţia sumelor de bani, din lipsa documentelor
justificative.

19
Obiectiv nr.4. Daca SC ELI KOB SRL Bistriţa avea de primit (rambursat) de la
bugetul statului sume de bani reprezentând TVA sau alte sume, in caz afirmativ se va
stabili cuantumul acestora şi modalitatea în care au fost generate.

Raspuns SC ELI KOB SRL Bistriţa în urma controlului efectuat de organele


fiscale la TVA în perioada 2003-2004, i-a fost compensat TVA cu alte obligaţii la
bugetul de stat în sumă de 1.468.673.505 lei în luna noiembrie 2004, în baza art.27 din
Legea 345/2002 privind TVA şi a art.134 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.

Obiectiv nr.5 Dacă în perioada supusa expertizării societatea avea obligaţia sa


conduca evidenţa contabila prin contabil autorizat.

Răspuns Potrivit art.11 al.1) din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată în


2002, răspunderea organizării contabilităţii revine administratorului societăţii.
Contabilitatea societăţii in perioada verificată nu a fost organizată în compartiment
distinct în cadrul societăţii, a fost condusă de mai multe persoane neavând calitatea
de contabili autorizaţi, conţinând neajunsuri aşa cum au fost prezentate în acest
capitol.

Conform al 4) al aceluiaşi articol “MFP stabileşte, în funcţie de evoluţia inflaţiei


şi dezvoltarea profesiei, limitele valorice privind nivelul cifrei de afaceri de la care exista
obligaţia de a incheia contracte pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale, numai de
persoane fizice sau juridice calificate, autorizate”-ori in cazul de faţa, societatea fiind
microintreprindere în perioada 2003-2004 nu se aplică acest aliniat, iar responsabilitatea
revine administratorului.

20
4.3. CONCLUZII

În conformitate cu examinările materialului documentar menţionat în introducere


şi cuprinsul prezentului raport de expertiză contabilă, formulez următoarele concluzii la
obiectivele fixate:

1.Expertiza contabilă în stabilirea prejudiciului creat bugetului statului prin


neînregistrarea veniturilor obţinute de societate face următoarele menţiuni;
-In anii 2003 si 2004 societatea functioneaza ca microintreprindere in baza Legii
nr.111/2.04.2003 pentru aprobarea OG nr.24/2001 privind impunerea
microintreprinderilor, datorand impozit pe venit in cuantum de 1,5% asupra veniturilor
realizate;
-Din anul 2005 societatea devine IMM, realizand venituri peste limita
echivalentului in lei a 100.000 euro (conditie obligatorie pentru microintreprinderi-
art.103 al.c) din Legea 571/2003).
-Conform HG nr.640/1999 privind declararea zonei miniere Rodna, judetul
Bistrita-Nasaud, ca zona defavorizata si a OUG nr.24/1998 privind regimul zonelor
defavorizate societatea Eli Kob SRL prezinta Certificat de investitor in zona defavorizata
nr.1298/12.08.2001 –a se vedea anexa la expertiza.

Total prejudiciu 1.290.051.781 lei din care


TVA 1.193.098.039 lei
Impozit pe venit 96.953.742 lei

2. Comisarii Garzii financiare, asa cum reiese din nota de constatare, au procedat
la calcularea prejudiciului la bugetul statului estimativ:

Total prejudiciu 1.647.141.177 lei din care


TVA 918.849.549 lei
Impozit pe profit 728.291.628 lei

Expertiza contabila in urma verificarii si centralizarii documentelor justificative


prezentate de administrator a constatat

Total prejudiciu 1.290.051.781 lei din care


TVA 1.193.098.039 lei
Impozit pe venit 96.953.742 lei

21
3.Diferenta in gestiune la faina in cantitate de 309.447 kg stabilita de expertiza
contabila (pe baza stocului scriptic si a inventarului efectuat de comisarii Garzii
financiare) a fost valorificat de administrator fara a avea suport in documente
justificative. Expertiza contabilă nu poate constata dacă a fost încasată contravaloarea
acesteia şi nici destinaţia sumelor de bani, din lipsa documentelor justificative.

4.SC ELI KOB SRL Bistriţa, în urma controlului efectuat de organele fiscale la
TVA în perioada 2003-2004, i-a fost compensat TVA cu alte obligaţii la bugetul de stat,
în suma de 1.468.673.505 lei, în baza art.27 din Legea 345/2002 privind TVA şi a art.134
din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.

5.Potrivit art.11 al.1) din Legea contabilitaţii nr.82/1991, republicată în 2002,


răspunderea organizării contabilitaţii revine administratorului societaţii. Contabilitatea
societaţii in perioada verificată nu a fost organizată în compartiment distinct în cadrul
societăţii, a fost condusă de mai multe persoane neavând calitatea de contabili autorizaţi,
conţinând neajunsuri aşa cum au fost prezentate în capitolul II.

S-a încheiat prezentul raport în 4 exemplare cu destinaţiile arătate la capitolul I şi


conţine un număr de o anexa, totalizand 46 file.

Bistriţa 02.11.2005 Expert contabil,


Anca Ana-Sorina

22
CAPITOLUL 5 CONCLUZII

Expertiza este o cercetare minutioasa care are un profund caracter


tehnic . Ea este realizata de un expert, care este specialist in acel domeniu in
care expertiza este realizată. Multă vreme nu s-a făcut nici o demarcaţie între
ştiinţă şi expertiză şi nici între omul de ştiinţă şi expert, dar, ori de câte ori
practica şi justiţia socială consideră necesar, se adresează unui expert.
În sistemul judiciar românesc, şi nu numai, expertiza constă in
rezolvarea unor probleme de stictă specialitate, de către persoane care
posedă cunoştinţe profunde într-un domeniu dat, care se numesc experţi.
Expertizele se pot realiza în diferite domenii de activitate, medico-legale,
tehnice, contabile, dactiloscopice, balistice, grafice, psihiatrice etc.
Una dintre activităţile de bază ale experţilor contabili, desfaşurată pe
parcursul a peste optzeci de ani de existenţă a profesiei contabile în
România, o constituie efectuarea expertizei contabile, dispuse de organele
judiciare sau solicitate de persoane fizice sau juridice în condiţiile prevăzute
de lege, ca: expertizele amiabile, expertize judiciare in cauze civile, penale
sau ale dreptului muncii, expertize de gestiune, management, contabil-
financiare sau altele.
Expertiza este o notiune care depaşeşte şi acţiunea de control şi pe cea
de verificare, încât exprimă in sine ideea de exprimare a punctului de vedere
al expertului, în ceea ce priveşte faptul sau faptele asupra cărora s-a efectuat
expertiza. Deci, expertiza este prin excelenţă o lucrare personală şi critică
cuprinzând numai rezultatul examinării faptelor din punctul de vedere al
exactităţii formale şi materiale şi părerea expertului asupra cauzelor şi
efectelor in legătură cu obiectul supus cercetării sale.

23
BIBLIOGRAFIE

-“Ghid pentru aplicarea Normei profesionale nr.35/2001 privind expertizele


contabile” editura CECCAR, Bucureşti, 2003;

-“Norme profesionale” editura CECCAR, Bucureşti, 2001;

-Boulescu M. Ghiţă M., “Control financiar şi expertiza contabilă” editura Eficient,


Bucureşti, 1996;

-“Codul privind conduita etică şi profesională a experţilor contabili şi contabililor


autorizaţi din România” în “Cartea expertului contabil şi a contabilului autorizat”
editura CECCAR, Bucureşti, 2004;

-Boulescu M. Ghiţă M., “Expertiza contabilă” editura Didactică şi Pedagocică,


Bucureşti, 2001;

-Boulescu M. Ghiţă M.,”Expertiza contabilă şi auditul financiar-contabil” editura


Didactică şi Pedagocică, R A , Bucureşti, 1999;

-Legea nr.42/1995 pentru aprobarea O.G. nr.65/1994 privind organizarea


activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi. M.O. nr.103/1995;

-Legea nr.186/1999 privind aprobarea O.G. nr.89/1998 pentru modificarea şi


aprobarea O.G. nr.65/1994. M.O. nr.592/1999;

-Regulamentul de organizare şi funcţionare a CECCAR, republicat in M.O.


nr.153/2001;

-Toma M., “Standardele profesiunii contabile în ţări europene” Revista Expertiza


contabilă nr.8/1993;

-O.G. nr.2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi


extrajudiciară, M.O. nr.26/2000;

-Revista “Contabilitatea, Expertiza şi Auditul afacerilor” editura CECCAR.

24

S-ar putea să vă placă și