Sunteți pe pagina 1din 14

CRITICĂ PRIVIND PROIECTUL DE MODIFICARE A O.G. NR.

43/2000
PRIVIND PROTECȚIA PATRIMONIULUI ARHEOLOGIC
ȘI A LEGII NR. 182/2000 PRIVIND PROTEJAREA PATRIMONIULUI
CULTURAL MOBIL
(adoptat de Senatul României la data de 26 februarie 2018)

Propunerea inițială: https://www.senat.ro/Legis/PDF/2017/17L422FG.pdf

Forma adoptată, cu amendamente:


https://www.senat.ro/Legis/PDF/2017/17L422CR.pdf

Punctul de vedere al Guvernului României, trimis Camerei Deputaților (negativ!):


http://www.cdep.ro/proiecte/2018/000/80/1/pvg81_2018.pdf

Sinteza legislației britanice (Portable Antiquity Scheme și Treasure Act 1996


Revised), un ilustru exemplu de succes, complet ignorat de Senatul României (Ghid
pentru detectoriști emis de British Museum):
https://finds.org.uk/documents/advice.pdf

Actuala propunere legislativă, provenind de la actualul senator USR Vlad


Alexandrescu, este doar o continuare a aberantei Intructiuni nr. 2/08.04.2016 pe care
acesta a emis-o pe când ocupa funcția de Ministru al Culturii dar pe care nu a avut curajul
să o și trimită, spre publicare, la Monitorul Oficial:
http://www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/Instructiuni%20nr.
%2002%202016%20privind%20regimul%20descoperirilor%20arheologice
%20intamplatoare.pdf

Instrucțiunea nr. 2/08.04.2016, act cu normativitate secundară, se remarcă


prin aceea că încalcă, sever, Constituția și chiar impune modificări ale legislației în
vigoare (inclusiv Codului Penal!). Deși Vlad Alexandrescu nu a îndrăznit să o și publice
în Monitorul oficial, odată devenită cunoscută, Instrucțiunea a produs confuzie și a
generat, pe de o parte, abuzuri și, pe de altă parte, repulsie; ea a pus bariere efective în
calea unei relații normale, reglementate, la acel moment, prin lege, între descoperitorii de
bunuri arheologice și numismatice și instituțiile de cultură.

Așa cum și directorul Muzeului Național de Istorie a României, dl. Ernest


Oberlander Târnoveanu, remarca, pe fondul unei controverse cu unii arheologi,
simpatizanți ai lui Vlad Alexandrescu: "Aceşti domni (n.r. - semnatarii scrisorii),
practic, nu fac decât să încurajeze piaţa neagră - şi asta s-a şi văzut după apariţia
celebrei instrucţiuni dată de celebrul ministru Alexandrescu, că niciun bun n-a mai
fost adus la muzee. Credeţi că nu s-au mai folosit detectoarele pe teritoriul
României? Credeţi că avem resurse administrative să controlăm mii de oameni şi să
punem poliţişti în spatele lor? Nu credeţi că este mai logic ca statul să folosească,

1
într-o combinaţie pe care o consideră potrivită, coerciţia cu cointeresarea, pentru că
interesul nostru ca societate şi ca instituţii este ca patrimoniul să rămână în ţară?"
(sursa: Agerpres).

În loc ca România să se îndrepte spre exemple europene de succes, ale acelor


state care și-au eradicat sau și-au redus, aproape de dispariție, braconajul
arheologic prin legislație care a generat atitudini decente, de deschidere față de
practicanții hobby-ului detecției de metale, de încurajare a acestora să se apropie de
instituțiile de cultură, observăm că, la noi, în mod straniu, se încearcă adoptarea de
norme restrictive și confuze, de natura celor existente in Bulgaria și Serbia, state în
care braconajul arheologic este practicat pe scară largă și imposibil de controlat.

A pune asemenea bariere detecției de metale, practicată în mod legal, este


același lucru cu interzicerea, de exemplu, a pescuitului sportiv. Își poate cineva
imagina ce ar însemna asta? Ce ar urma, de fapt, în practica reală, în țară? Să
urmărim doar ce se întâmplă astăzi în Serbia și Bulgaria, state în care detecția de metale
se practică, pe ascuns, cu sălbăticie și pe scară largă, nimic nemaiajungând în muzee ci
doar pe piața neagră.

Condițiile prohibitive și restrângerea drepturilor cetățenilor nu generează


conformare și obediență ci, dimpotrivă, ele produc obidă, revoltă, ură și scăderea
drastică a respectului cetățeanului față de stat și valoarea socială din acel context.

Așa au ajuns să se dezvolte, până la nivelul existent astăzi, piețele negre de bunuri
arheologice și numismatice din Bulgaria și Serbia, pe fondul legislației represive și
complet neinspirate care a generat reacție adversă (față de stat, lege și protecția
patrimoniului arheologic) din partea practicanților acestui hobby.

Statul nu trebuie să adopte acel gen de legislație prin care își poate
transforma propriul cetățean în infractor sau contravenient, de natură a-l
determina pe acesta să desconsidere valoarea socială ce se vrea a fi ocrotită. Statul nu
trebuie să își alieneze cetățeanul, nu trebuie să-l facă pe acesta să simtă nevoia de a se
autoproteja și a se ascunde de stat și de tot ceea ce reprezintă el, de a se radicaliza, de a se
organiza în mod atent și subversiv.

Orice restrângere, de acest gen, a practicării unor activități care țin de modul
în care fiecare alege să-și trăiacă viața privată, generează cu totul altceva decât
rezultate pozitive. Din nou, să încercăm să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă legea
ar institui bariere și confuzie în practicarea pescuitului sportiv.

Evident, așa cum deja s-a văzut în Bulgaria și Serbia, un statu-quo juridic advers
detecției de metale va conduce la dezvoltarea și organizarea pieței negre de bunuri
arheologice și numismatice, astăzi încă foarte redusă în România. Nu sunt cunoscute
cazuri de trafic în interiorul țării iar brățările dacice și kosonii au fost ”exportate” pentru
că în țară nu exista piață pentru ele și nici nu credem că este cazul să existe. Însă, odată
cu instituirea unui climat legislativ restrictiv, va apărea și piața de desfacere.

2
Sigur, acesta nu ar fi un lucru rău pentru toată lumea. Sunt destui care
așteaptă să profite de un astfel de context. Presa a relatat, din belșug, despre cazuri în
care arheologi, muzeografi sau chiar polițisti de patrimoniu au fost implicați în sustrageri
de bunuri arheologice și numismatice din muzee, de trafic cu acestea, de ocrotire a unor
grupări de braconieri arheologici, de valorificare a produsului activității acestora în scop
de profit personal. Ei bine, acest gen de persoane va avea doar de câștigat de pe urma
unei legislații care ar putea îndepărta detectoriștii de constiința și dorința colaborării cu
instituțiile statului. Vocile din arheologie și instituțiile de cultură care indică detectoristul
ca pe un mare rău, nu fac altceva decât să îl îndepărteze pe acesta de arheologi (probabil
cei mai mulți onești) și de muzee, lărgesc o prăpastie care în nici un caz nu este benefică
patrimoniului arheologic național. Poate că acum asistăm la un bun exemplu de
tentativă de legiferare pentru servirea unor interese personale și nu a binelui
general iar asta nu trebuie să se întâmple în statul de drept.

Negarea opțiunilor și aspirațiilor celorlalți, nesocotirea drepturilor și valorilor


ocrotite de Constituție, adoptarea de norme confuze, greoaie, poate imposibil de pus în
practică, generarea de efecte contrare scopului declarat al normei juridice, toate acestea
pot descrie actualul proiect legislativ care, în nici un caz, nu trebuie să devină lege.

Însuși faptul că o asemenea abominație a ajuns să fie discutată in Parlament,


trebuie să ne îngrijoreze extrem și să ne facă să ne întrebăm: ce și cine se ascunde, în
realitate, în spatele unei asemenea inițiative legislative, qui prodes?

În genere, legea trebuie să creeze armonie și nu anarhie. În cazul de față, ea


trebuie să creeze apropiere între detectoriști și muzee, să dea încredere
detectoristului în instituțiile statului și nu să îl îndepărteze de ele, nu să creeze
adversitate, braconaj arheologic și organizarea pieței negre.

Să trecem, însă, la analiza, pe articole, a acestei propuneri, cel putin


dubioase:

1. Definiția sitului arheologic - litera b1) care se introduce după lit. b) a alin. (1) al art. 2
din OG43 (amendamentul nr. 5, pag. 3/41):

a. Se crează loc de confuzie și de abuzuri întrucât nu se prevede obligativitatea (ci doar


posibilitatea) publicării sitului arheologic în Repertoriul Arheologic Național (o resursă
publică). Cazul în care siturile ar fi, ca variantă de publicare, după cum spune textul
propunerii, ”reglementate prin documentații de amenajarea teritoriului și urbanism”
face ca poziționarea lor să poată scăpa detectoriștilor, aceștia urmând a fi expuși riscului
de a detecta, fără să poată ști asta, în unele situri arheologice, cu efectele penale de
rigoare. Se creează premisele unor abuzuri sau chiar elaborării deliberate de ”capcane”
împotriva detectoriștilor, precum și posibilitatea efectuării de cercetări penale fără temei
real, acestea afectând, evident, viața privată a persoanei cercetate. Sunt afectate

3
drepturile prevăzute de art. 23(1) (se crează potențial de violare a siguranței personale
prin cercetări penale altfel evitabile prin lege) și art. 26(1) (viața privată poate fi afectată
de cercetarea penală) din Constituția României.

b. Aproape toate locurile din țară conțin ”vestigii arheologice ... prin care se
recunoaște și se definește activitatea umană în diferite epoci trecute ale evoluției sale”.
Definiția este mult prea largă și imprecisă, lasă loc de abuz și arbitrariu în ceea ce
privește instituirea și înmulțirea artificială a siturilor arheologice, cu efecte potențial
negative nu doar pentru detectoriști ci și pentru dezvoltarea socială și economică (un
simplu exemplu: regimul autorizațiilor de construcție care se pot bloca după bunul
plac al cuiva prin declararea, artificială și prea facilă, a unui sit arheologic, printr-o
simplă mențiune făcută fie și doar în documentația de urbanism - se aduce atingere art.
45 din Constituție prin crearea de premise cu potențial de împiedicare al liberului
acces la o activitate economică).

De lege ferenda: se impune definirea mult mai precisă și mai tehnică a sitului arheologic
și limitelor sale, fără a se lăsa loc de confuzie, abuz și interpretări arbitrare, precum și
obligativitatea publicării tuturor siturilor într-o singură resursă, ușor accesibilă publicului
larg, așa cum este Repertoriul Arheologic Național (consultabil pe internet la adresa:
ran.cimec.ro).

2. Delimitarea preliminară a siturilor arheologice, până la stabilirea limitei acestora


prin cercetare arheologică - modificarea alin (13) al art. 2 din OG43 (amendamentul nr.
12, pag. 9/41):

a. Punctul a) instituie o limită preliminară a sitului ”pe toată suprafața terenului care
face obiectul autorizației de construire”. Acest enunț este prea larg. Ce se întâmplă în
cazul unei autostrăzi sau în cazul construirii unei mari fabrici, pe zeci de hectare? Blocăm
acele investiții, în integralitatea suprafețelor afectate lor, până la cercetarea arheologică
sau descărcarea de sarcină arheologică? Corect ar fi să se creeze criterii mult mai precise,
cu limite rezonabile și nu atât de largi. Este știut faptul că procedurile arheologice sunt de
durată și că numărul arheologilor atestați este unul extrem de mic la nivel de țară. Avem,
oare, nevoie de astfel de reglementări care să poată să blocheze, pe termen incalculabil,
realizarea unor investiții cu potențial strategic pentru țară și economia națională? În multe
dintre aceste cazuri sunt necesare și lucrări de detecție de metale, cu specific divers
(depistarea de conducte, asanarea de muniție activă, prospecțiune geologică sau minerală,
localizarea unor repere care s-au îngropat, recuperarea de metal reutilizabil etc.).

b. Punctul c) instituie o limită preliminară a sitului ”pe toată suprafața terenului afectat
de acțiunea factorilor naturali”. La fel, avem un enunț mult prea larg. Exista inclusiv
factori naturali care afecteaza arii extrem de largi (de exemplu: mii sau zeci de mii de
hectare, in cazul inundatiilor care pot genera, pe lângă pagube, și transportul sau
”dezvelirea” de bunuri arheologice; la fel și chiar mai larg, seismele - blocăm activitatea
de construcții sau detecția de metale pe regiuni întregi?). Aceleași observații ca și la teza
anterioară.

4
De lege ferenda: stabilirea de criterii mult mai precise, cu limite rezonabile și nu atât de
largi, privind delimitarea preliminară a siturilor arheologice, până la stabilirea limitei
reale a acestora prin cercetare arheologică.

3. Desemnarea activităților de căutare și descoperire, prin săpături, a bunurilor


culturale ca activități ilicite - modificarea art. 4 din OG43 prin introducerea pct. (6)
(amendamentul nr. 15, pag. 12/41):

Cu alte cuvinte, orice detectorist care va primi un semnal de la detector și va săpa o


groapă va putea fi considerat drept autor al unei fapte ilicite. Ce va trebui să facem? Doar
să ascultăm semnalele detectorului dar nu să le și săpăm? Ce se alege din hobby-ul
nostru?

Există inclusiv detectoriști care caută meteoriți sau aur aluvionar, pepite. Acestea nu au
absolut nici o legătură patrimoniul arheologic sau cu cel cultural mobil.

În plus, oricare cetățean, care, de exemplu, locuiește in Masivul Șureanu (unde, după cum
se știe, există, încă, mari cantități de bunuri arheologice în sol), va putea fi acuzat, atunci
când sapă o groapă, pentru a planta un pom sau pentru a-și face o fosă septică, de
căutarea de bunuri arheologice.

Un astfel de enunț nu trebuie să existe în lege pentru că deschide calea spre abuz prin
potențiala calificare arbitrarie a săpăturilor efectuate de detectoriști sau de alte persoane
drept fapte ilicite.

4. Ridicarea dreptului detectoriștilor de a colabora cu personalul arheologic în


cadrul lucrărilor desfășurate în siturilor arheologice - modificarea art. 5 alin (13) din
OG43 (amendamentul nr. 16, pag. 13/41):

Forma acutală și destul de decentă a legii permite accesul cu detectoare de metale în


siturile arheologice, în baza unei autorizații prealabile emise de Ministerul culturii, fără a
desemna, specific, o anumită categorie de persoane care utilizează detectoarele. Astfel, în
acest moment, detectoriștii au dreptul de a-i asista, cu tehnica lor, pe arheologi, în cadrul
siturilor, în condițiile existenței unei autorizații emise de Ministerul Culturii.

Dar, în forma modificată de actuala propunere legislativă, doar arheologii vor mai putea
efectua aceste activități. Practic, detectoriștilor li se neagă accesul și uitilitatea în cadrul
proiectelor arheologice din situri. Ori, aceasta este o lovitură deosebit de grea dată unor
oameni care sunt foarte pasionați de istorie și arheologie.

Se încalcă, astfel, art. 33 alin. (1) și (2) și art. 53 din Constituția României,
neaflându-ne în vreuna dintre situațiile în care se poate justifica eliminarea acestor
drepturi și libertăți.

5
De lege ferenda: în mod normal, pentru o realizare mai rapidă a obiectivelor proiectului
arheologic, fără existența unor proceduri complicate și potențiale bariere birocratice, cel
care ar trebui să autorizeze accesul detectoristului și utilizarea aparaturii de detecție în
situl arheologic ar trebui să fie, prin lege, conducătorul proiectului arheologic și nu
Ministerul.

5. Obligarea detectoriștilor de a se înregimenta în asociații care, la rândul lor, ar


trebui să încheie contracte (nespecficate, neexemplificate și nereglementate) cu
muzee pentru care nu se instituie obligația de a încheia acele contracte, ba li se
prevede chiar dreptul de a le refuza - introducerea, la art. 5 din OG43, a unui nou
alineat (131) (amendamentul nr. 19, pct. 11, pag. 16/41):

ACESTA ESTE CEA MAI GRAVĂ ȘI CEA MAI NECONSTITUȚIONALĂ


MODIFICARE ADUSĂ PRIN ACEST PROIECT LEGISLATIV:

„(131) Utilizarea detectoarelor de metale în afara siturilor arheologice de către


persoane care nu sunt înscrise în Registrul arheologilor este permisă în scop
tehnologic, pentru reperarea de rețele, deminări, decontaminări, sau dacă
respectivele persoane fac parte din asociații ale deținătorilor de detectoare de metale
care au adoptat un cod deontologic în conformitate cu prevederile legale în
domeniul protejării patrimoniului cultural și doar pe baza unui contract al
asociațiilor cu o instituție publică de profil muzeal. În vederea încheierii
contractelor, asociațiile se adresează, cu prioritate, instituțiilor publice cu profil
muzeal din județul în care se utilizează detectoare de metale, respectiv din
Municipiul București, iar în cazul în care acestea refuză sau nu răspund în termen
de 30 zile, asociațiile se pot adresa altor instituții publice de profil muzeal din
România.”

Desi, straniu, prin amendamentul nr. 17 (pag. 14/41), proiectul de lege în discuție abroga
alin. (12) al art. 5 din OG nr. 43/2000, dispărând, prin aceasta, obligația arheologului de a
obține avizul Ministerului Culturii în vederea deținerii și utilizării unui detector de
metale, în același timp, detectoriștilor li se suprimă dreptul de a detecta, în mod
independent, în afara siturilor arheologice. Adică, li se ia detectoriștilor un drept și li se
dă arheologilor.

La momentul adoptării OG43, cel mai probabil, legiuitorul a fost conștient de


pericolul ca unii arheologi să uzeze, în scop de câștig personal, de informațiile
istorice și de poziționare a unor potențiale importante descoperiri, pe fondul
existenței unor inerente contacte, mai mult sau mai puțin profesionale, cu persoane
interesate din exteriorul țării precum și pe fondul faptului că, după 1989, arheologia
nu a mai raportat nici o descoperire de mare valoare financiară (adică din categoria
de care ar fi interesată piața neagră internațională). De aceea, încă în vigoare în
această formă, OG43 impune ca arheologul care dorește să dețină un detector de

6
metale trebuie să anunțe Ministerul Culturii în acest sens și să obțină avizul
acestuia.

Ei bine, prin abrogarea mai-sus indicată, dar și prin nou-introdusul alin (131),
Ministerul Culturii pierde acum posibilitatea de a deține informații privind
activitatea, cu detectoare de metale, a unor arheologi, în afara programului și
condițiilor de serviciu, și, în același timp, le elimină unora dintre ei ”concurența”-
detectoriștii. Ne aflăm, deci, în bizara situație în care câteva mii de pasionați de
detecția de metale, care au adus importante și foarte valoroase descoperiri
patrimoniului arheologic național, sunt acum îngradiți în favoarea a câteva sute de
arheologi care, după 1989, nu au mai raportat nici o descoperire cu valoare
financiară semnificativă. Chiar nu au mai descoperit arheologii nimic de acest gen
din 1989 încoace?

”Transferul” libertății de detecție de la pasionați la arheologi este cel puțin suspect.

În același timp ea constituie un fragrant act de discriminare în sensul art. 1 al


Protocolului Nr. 12 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților
Fundamentale ale Omului (discriminarea ”pentru orice altă situație” - unii sunt
arheologi si alții nu sunt).

Se intră în coliziune și cu prevederile OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și


sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, anume:

- art. 1, alin (2) pct. d) subpunct (ix);


- art. 1, alin (2) pct. e) subpunct (i);
- art. 1, alin (2) pct. e) subpunct (vi);
- art. 2 alin (1): ”...orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea
recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, ... sau a drepturilor recunoscute
de lege, în domeniul... economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. ”;
- art. 2 alin (2);
- art. 2 alin (3): ” Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau
practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute
la alin. (1), faţă de alte persoane”
- art. 2 alin (4).

Să trecem, deci, la analiza detaliată a acestui nou-introdus alin. (131) la art. 5 din
OG43.

Textul este confuz, discreționar și crează context pentru interpretări după bunul
plac și potențial de abuzuri din partea instituțiilor împotriva cetățeanului precum și
premise pentru imposibilitatea cetățenilor de a mai practica detecția de metale ca
hobby sau pentru alte scopuri care NU sunt interzise de lege.

Scopurile enunțate, în mod derogativ, ”tehnologic, pentru reperarea de rețele,


deminări, decontaminări” nu reușesc să acopere aria de potențiale utilizări legale a

7
detectoarelor de metale în afara siturilor arheologice, dintre care enunțăm, nelimitativ,
următoarele activități care pot deveni ilegale prin adoptarea proiectului:

- căutarea de bunuri personale pierdute (chei, telefoane, bijuterii etc.);


- căutarea de meteoriți (există multe persoane pasionate de astronomie care folosesc
detectoare doar în acest scop);
- căutarea de relicve militare (insignia, decorații, echipament etc.) ale războaielor recente
(mulți detectoriști activează doar pe partea de militaria, aceasta fiind o mare pasiune);
- prospecțiuni private;
- competiții/raliuri de detecție (în esență, organizatorii îngroapa token-uri <buline din
aluminiu distinct marcate> în teren iar, cand se dă startul competiției, concurenții au la
dispoziție un timp limitat, câteva ore, pentru a descoperi cât mai multe - podiumul revine
concurenților care au reușit să descopere cele mai multe token-uri în timpul alocat);
- detecții în regim profesional, pentru orice fel de scopuri și obiective care NU contravin
legii (persoanele fizice și juridice care prestează diverse servicii de detecție vor fi
direct afectate).

Nici una dintre aceste activități nu are legătură cu patrimoniul arheologic.

Dacă acest nou alineat va intra în vigoare, toate aceste activități și drepturi inofensive
devin istorie.

Alineatul prevede, cu încălcarea dreptului la asociere (art. 40 din Constituție)


condiționarea practicării detecției de metale de înregimentarea în asociații ale
detectoriștilor (și, ca o curiozitate: de ce nu și fundații?).

Totodată, interesant, textul este mult prea extins, încălcând și conceptul dreptului de
proprietate privată: nu mai poți detecta altfel nici pe proprietatea ta sau pe
proprietatea cuiva care ți-a conferit o permisiune expresă? Oare este în regulă să se
extindă regimul proprietății publice și asupra proprietății private? Nici înainte de
1989 nu s-a legiferat așa ceva...

CONTRACTUL:

Noul text nu se limitează la obligativitatea înregimentării în asociații ci, iată,


condiționează detecția, suplimentar: ”doar pe baza unui contract al asociațiilor cu o
instituție publică de profil muzeal. În vederea încheierii contractelor, asociațiile se
adresează, cu prioritate, instituțiilor publice cu profil muzeal din județul în care se
utilizează detectoare de metale, respectiv din Municipiul București, iar în cazul în
care acestea refuză sau nu răspund în termen de 30 zile, asociațiile se pot adresa
altor instituții publice de profil muzeal din România.”.

Ei bine, confuzia este perfectă, la fel și potențialul de abuzuri și de punerea


detectoriștilor în imposibilitatea de a mai practica acest hobby pentru că:

8
a. Textul nu instituie un model de contract, nici măcar nu indică o specie de contract.
Despre ce contract este vorba? De donație, de vânzare-cupărare, de prestare de servicii,
de asistență sau? Despre ce fel de contract este vorba? În alte domenii, pentru a se
putea efectua o operațiune sau activitate, legea conferă un model de contract, măcar
orientativ.

b. Este cunoscut faptul că unii arheologi și muzeografi (adică exact persoanele care
operează și controlează instituțiile muzeale) nu iubesc deloc detectoriștii și îi consideră
concurenți (presa abundă de poziții adverse detectoriștilor, provenind de la unii arheologi
și muzeografi). Textul actual le va permite acestora să refuze încheierea de contracte, în
principal pe motivul că nu au de unde să știe ce fel de contract trebuie să încheie.

c. Noul text instituie obligația existenței acestui contract doar în ceea ce-i privește pe
detectoriști însă nu instituie și obligația instituțiilor muzeale de a-l încheia. Mai
grav, textul chiar prevede posibilitatea acestora de a-l refuza.

Noul proiect de lege instituie sancțiuni noi pentru detectoriști dar nu instituie și
sancționarea instituțiilor muzeale pentru refuzul de contractare. Astfel, acestea
devin libere, prin lege, să-i plimbe pe detectoriști de la Ana la Caiafa...

Atunci, ce șanse le mai rămân detectoriștilor de a-și practica pasiunea fără


încălcarea legii? Nu cumva se dorește trimiterea acestora în ilegalitate exact pentru
ca ei să nu mai poată preda nimic la muzee (devreme ce contractarea le va fi fost
refuzată) și, astfel, ei să se adreseze pieței negre, să apară consolidarea acesteia?

ESTE VIZIBIL CĂ ACEASTA ESTE, DE FAPT, O FORMĂ MASCATĂ,


PERFIDĂ, DE INTERZICERE TOTALĂ A DETECȚIEI DE METALE, DE
NEGARE A DREPTURILOR CETĂȚENILOR, O PREMISĂ MAJORĂ A
STRUCTURĂRII UNEI PIEȚE NEGRE CARE ASTĂZI ÎNCĂ NU EXISTĂ ÎN
ROMÂNIA. EXACT AȘA S-A ÎNTÂMPLAT ȘI ÎN SERBIA ATUNCI CÂND
CETĂȚENILOR NU LI S-A MAI LĂSAT O POSIBILITATE DE A FACE
DETECȚIE DE METALE ÎN MOD LEGAL.

d. Edictarea că ”asociațiile se adresează, cu prioritate, instituțiilor publice cu profil


muzeal din județul în care se utilizează detectoare de metale, respectiv din
Municipiul București” lărgește și mai mult aria de punere în imposibilitate a
practicării detecției în mod legal. Ce să înțelegem din asta? Că trebuie să apară
aceste asociații, în mod obligatoriu, în fiecare județ și că, pentru a mai putea detecta
în mod legal în țara lui, detectoristul romând trebuie să fie membru in cel putin 42
de asociații, să plătească cel puțin 42 de cotizații și să se preocupe de cel puțin 42 de
structuri asociative? Din nou, este vizibilă intenția de punere în imposibilitate a
detectoristului de a-și mai practica pasiunea sau profesia, după caz.

e. Se crează inclusiv situația în care instituțiile muzeale, pentru încheierea de contracte, ar


putea percepe taxe, oricât de ridicate (fie și în scop restrictiv), de la asociațiile
detectoriștilor.

9
LEGEA NU TREBUIE SĂ GENEREZE CONFUZIE, TEMEI PENTRU ABUZURI
SAU ALIENARE IAR STATUL NU TREBUIE SĂ-ȘI ÎMPINGĂ CETĂȚEANUL
LA ÎNCĂLCAREA LEGII ȘI SĂ ȘI-L ÎNDEPĂRTEZE. IAR ADOPTAREA UNUI
ASEMENEA ACT NORMATIV EXACT ASTA AR PRODUCE. ASTA SE
INTENȚIONEAZĂ, DE FAPT???

Se încalcă grav art. 53 din Constituție întrucât detectoriștilor (mii de cetățeni


români) li se restrânge exercițiul unor drepturi fără să existe condițiile
constituționale care să permită sau să justifice asta.

DE REFLECTAT: dacă un detectorist este văzut de un polițist în timp ce detectează,


polițistul îi va cere să facă dovada că este membru într-o asociație cu contract. Cum se va
face asta în așa fel încât acolo, în teren, polițistul să poată fi convins de veridicitatea
documentelor/dovezilor prezentate? Cel mai probabil, polițistul va solicita detectoristului
să îl însoțească la unitatea de poliție, unde se vor desfășura verificări. Cât vor dura
acestea mai ales dacă este o zi de week-end când conducerea asociațiilor și a muzeelor
este, cel mai probabil, tot în zi liberă, deci, de negăsit? În felul acesta, fiecare zi de
relaxare la detecție va deveni un potențial coșmar în care orice polițist va putea distruge
ziua liberă a oricărui detectorist pentru simplul motiv că va dori, diligent, să se asigure că
detectoristul acela chiar este membru într-o asociație cu contract.

Acest act normativ, dacă va fi adoptat, va arunca România în coada practicilor


europene responsabile. De ce nu au făcut același lucru (ci exact opusul) țări precum
Marea Britanie și Danemarca?

6. Instituirea unei amenzi contravenționale exorbitante pentru încălcarea


prevederilor noului alin (131) al art. 5 din OG43 - amendamentul nr. 47 (pag. 33/41):

Acest text descrie sancțiunea aplicabilă pentru detecția, în afara siturilor arheologice, de
către persoane care nu fac parte din asociații care au încheiat un contract cu o instituție
muzeală (textul nou, anterior analizat).

Pe lângă faptul că noul alin (131) al art. 5 din OG43 este ilegal, neconstituțional, abuziv,
discriminatoriu și discreționar, sancțiunea aferentă lui este exorbitantă. Chiar și amenzile
care privesc societățile comerciale sunt atât de mari în cazuri extrem de rare și de grave.

Cu siguranță că existența oricărui cetățean obișnuit, care nu este bogat, și a familiei lui
vor fi grav periclitate de un asemenea cuantum al amenzii. Care este starea de pericol
social care se crează efectiv, cât de gravă este ea, încât să justifice un asemenea cuantum
al amenzilor? Nici amenzile penale nu sunt atât de mari iar aici vorbim de o
contravenție. Vor fi nevoiti detectoriștii să ia credite și să plătească ani de zile rate la
bănci dacă vor fi amendați? Ne aflăm în fața unei prevederi cel puțin deplasate și
imposibile, raportat la venitul cetățeanului obișnuit.

10
7. Obligativitatea întreruperii activității detectoristului în momentul prelevării
primului obiect de patrimoniu cultural descoperit și indicarea locației către primar -
amendamentul nr. 57, pag. 37/41

Nu există garanții că, în timpul scurs de la descoperire și până la recuperarea completă a


descoperirii, făcută de arheologi, aceasta nu va dispărea. În nici o țară nu există o
asemenea prevedere legală.

Nu există garanții că persoane din aparatul primăriei sau din anturajul acestora, din
potențială dorință de valorificare, nu vor extrage descoperirea până la venirea
arheologilor.

În esență, o asemenea prevedere ar deveni aplicabilă, în mod eficient, doar în măsura în


care locația este indicată doar personalului arheologic, la momentul în care aceștia se
deplasează la locație în scopul exact al extragerii imediate a descoperirii. Totodată, ea
trebuie însoțită și de obligația instituției de cultură anunțate de a dispune deplasarea
imediată a arheologilor la locul descoperirii. Ori, așa ceva nu este posibil intrucât
numarul arheologilor este mult mai mic decât cel al detectoriștilor și capacitatea lor de
acțiune și de deplasare este limitată.

În plus, este foarte posibil ca, odată ce descoperitorul va fi părăsit zona, altcineva, care,
poate, l-a văzut sau a trecut ulterior cu alt detector pe acolo, să gasească locația
descoperirii și să o extragă, cu toate consecințele aferente.

Este nerealistă și păguboasă procedura propusă de proiectul legislativ, cu prelungiri care


pot ajunge la 180 de zile. Din momentul în care apare descoperirea, orice oră este critică.

Chiar dacă per ansamblu, ideea poate părea a fi bună, ea este, totuși, nerealizabilă,
o utopie, fapt pentru care această prevedere trebuie, obligatoriu, înlăturată.

8. Excepțiile de la plata recompenselor aferente descoperirilor - amendamentul nr. 59,


pag. 40/41:

În România, detectoarele de metale se dețin legal în baza unei autorizații. Suntem


singura țară europeană unde cetățeanul poate deține un detector de metale doar
dacă posedă o autorizație.

Un cetățean nici măcar nu-și poate vinde propriul detector de metale pentru că legea
impune obținerea prealabilă a unei autorizații de comercializare în condiții pe care un om
normal nu le poate îndeplini (spațiu amplasat stradal, utilizat exclusiv pentru vânzarea
detectoarelor, dotat cu sistem de alarmă, contract cu firmă de pază etc.). De aceea, oricine
vrea să-și înstrăineze detectorul, o poate face doar sub forma donației. Este absurd.

11
Ce legatură are descoperirea cu autorizația de comercializare? Textul condiționează
acordarea recompensei de o ”autorizație de deținere și comercializare”. Adică, cine nu are
autorizație de comercializare (pe care nici nu are cum să o obțină), nu va putea primi
recompensa. Din nou, absurd.

Totodată, noul text condiționează acordarea recompensei și de ”autorizația de


utilizare”. Aceasta nu există, nu este prevazută în nici un act normativ, context în
care ea nici nu se poate emite. Iar introducerea, prin lege, a unei autorizații de
utilizare ar încălca regimul proprietății private. Este ca și cum ne-ar trebui o
autorizație ca să ne putem folosi de locuința proprietate personală.

Practic, prin această prevedere, nici o descoperire cu detectorul de metale nu va mai


fi recompensată.

DIN NOU, O PREVEDERE CARE NE SUGEREAZĂ CĂ SE DOREȘTE CA


DESCOPERIRILE ARHEOLOGICE SĂ NU MAI FIE PREDATE
INSTITUȚIILOR DE CULTURĂ CI SĂ AJUNGĂ PE PIAȚA NEAGRĂ.

Per total, proiectul urmărește și să scoată descoperirile făcute cu detectoare de


metale din aria descoperirilor întâmplătoare. Totuși, dacă detecția nu se efectuează
în situri arheologice, mai ales când este vorba de o activitate recreativă, de hobby,
nu se poate vorbi de descoperire cu intenție câtă vreme descoperitorul nu știa exact
la ce să se aștepte. Totodată, cei care caută, de exemplu, meteoriți sau un telefon
mobil pierdut, pot găsi și bunuri arheologice sau numismatice. Evident, este vorba
despre descoperiri arheologice întâmplătoare, în toate cazurile.

ÎN CONCLUZIE, proiectul de modificare a nr. OG43/2000 (contrar


denumirii sale, nu se regăsesc în el și modificări aduse legii nr. 182/2000) este un act
abuziv, discreționar, nerealist, neconstituțional, aberant, un adevărat delir negru, îndreptat
împotriva normalității juridice. Este imperios necesară respingerea acestui proiect în
Camera Deputaților.

În acest material nu am analizat și modurile în care acest proiect legislativ


afectează arheologia în sine și neagă complet arheologia privată și dezvoltarea
multor obiective economice (inclusiv autostrăzi) însă este de așteptat să apară și
reacțiile detaliate ale sferelor profesionale afectate.

Este adevărat, este întru totul necesar să se modifice, să se îmbunătățească, să se


clarifice, legislația actuală de profil dar nu așa. Acest proiect aruncă totul din rău în mult
mai rău.

În primul rând, este necesar ca legea să descrie tipul descoperirilor supuse predării,
criterii de natură, epocă/vechime etc. Astăzi, orice descoperire făcută cu detectorul este
supusă predării.

12
De exemplu, în Marea Britanie, legislația impune predarea doar când este vorba de
descoperiri din categoria ”Treasure” (tezaur) si pe care le descrie astfel:

1. Orice obiect metalic, altul decât o monedă, dacă are în conținutul de masă cel puțin
10% metal prețios (care este aur sau argint) și care are o vechime de cel puțin 300 ani la
momentul descoperirii. Dacă obiectul este preistoric, el este suspus predării chiar și cu un
conținut de metal prețios mai mic de 10%.

2. Orice grup de două sau mai multe obiecte metalice de orice fel dacă sunt preistorice și
au fost descoperite împreună.

3. Toate monedele descoperite împreună dacă, la momentul descoperirii, au mai mult de


300 ani de la batere (dar, dacă monedele conțin mai puțin de 10% aur sau argint, sunt
supuse predării doar dacă s-au descoperit cel puțin 10 împreună). Doar următoarele
grupuri de monede vor fi considerate a fi fost descoperite împreună: hoarde/grupări de
monede care au fost ascunse în mod deliberat; grupuri mai mici de monede, precum cele
conținute de o pungă/poșetă care ar fi căzut sau a fost pierdută; depuneri votive sau
rituale.

4. Orice obiect, indiferent din ce material este făcut, care a fost descoperit împreună cu un
alt obiect care este supus predării. Un obiect sau o monedă se consideră ”descoperit(ă)
împreună” cu alt obiect sau monedă dacă este găsit(ă) în același loc sau a fost, anterior,
împreună cu celălalt obiect. Descoperirile se pot împrăștia devreme ce au fost, originar,
depozitate în sol.

5. Orice obiect care, conform legii anterioare, era considerat Descoperire de Tezaur dar
nu se încadrează în categoriile specifice mai-sus descrise. Dintre obiectele care au o
vechime mai mică de 300 de ani, sunt supuse predării doar acelea care au un conținut
substanțial de aur sau argint și care au fost ascunse în mod deliberat, cu intenția de
recuperare, sau a căror proprietari sau moștenitori nu sunt cunoscuți.

Este interesant că, în Marea Britanie, ca și in Germania, o monedă descoperită


izolat, singură, nu este supusă predării indiferent de natura ei, epoca din care
provine sau materialul din care este confecționată. Cel mai probabil, acei legiuitori
au considerat că o monedă, pierdută accidental, oriunde, nu crează vreun avantaj
efectiv cunoașterii istorice și cercetării arheologice.

Per a contrario, conform legislației actuale, în România, chiar și o monedă socialistă


de 25 bani din aluminiu este supusă predării.

La fel de interesant este și modul în care Marea Britanie a soluționat problema


interfeței dintre descoperitori (în cele mai multe cazuri detectoriști) și instituțiile de
cultură: prin instituția Ofițerului de Legatură privind Descoperirile (FLO - Finds
Liaison Officer).

13
FLO sunt funcționari, cu pregătire în domeniul arheologic (nu neapărat universitară și
care nu au neapărat și calificarea de arheolog), cu competență regională. Atribuțiile lor
sunt examinarea și preluarea descoperirilor, inventarierea și analiza preliminară a
acestora, trimiterea acestora către muzee, însoțite de raportul de preluare și analiză
preliminară. Pentru îndeplinirea acestor atribuții, ei se deplasează acolo unde sunt
chemați de descoperitori. Totodată, ei organizează și sesiuni de informare și instruire a
detectoriștilor, participă la întrunirile lor oricând sunt invitați. Detectoristul predă doar
către FLO iar acesta, prin prisma atribuțiilor sale de interfață, nu își permite să trateze
detectoristul în mod injust și arogant (așa cum se întâmplă, de multe ori, astăzi, în
România, atunci când detectoristul merge la muzeu sau la Direcția Județeană de Cultură
pentru a-și preda descoperirea).

Legislația britanică din domeniu este un model atât prin faptul că este cât se poate
de echitabilă cât și prin faptul că este extrem de clară, punctuală și detaliată și nu
lasă nimănui loc de interpetări sau comportamente abuzive.

Recompensa acordată este de 100% din valorea descoperirii, evaluarea se face


corect (și nu cât mai diminuat, ca în România), conform unor valori de catalog,
circulație și rezultate în licitații, de către experți independenți. Recompensa este
achitată din bugetul, alocat pentru așa ceva, al muzeului din zona respectivă și, dacă
acesta nu dorește să preia descoperirea, ea poate fi acceptată de British Museum sau
de o altă instituție muzeală, din altă zonă, aceea făcând plata. În cazul în care nici
un muzeu nu dorește să preia și să plătească descoperirea, aceasta se restituie
descoperitorului însoțită de documente, urmând ca acesta să dispună de ea după
cum dorește. TIMPUL scurs între momentul predării descoperirii și acordarea
recompensei sau restituirea descoperirii este foarte scurt: între una si patru luni
calendaristice.

CU ACEST GEN DE LEGISLAȚIE, COMPLET DIFERIT DE CEL ROMÂNESC


SAU SÂRBESC, MAREA BRITANIE ȘI-A ÎMBOGĂȚIT TEMEINIC
PATRIMONIUL ARHEOLOGIC ȘI CULTURAL CUNOSCUT, ȘI-A ERADICAT
BRACONAJUL ARHEOLOGIC ȘI PIAȚA NEAGRĂ, TOTUL PRIN
TRATAMENT DECENT ȘI DESCHIDERE FAȚĂ DE DETECTORIȘTI.

ÎN ÎNCHEIERE, vă solicităm să depuneți toate eforturile pentru respingerea


acestui proiect legislativ, pentru armonizarea legislației cu tendințele și bunele practici
europene și pentru apărarea drepturilor cetățenilor care iubesc detecția de metale, mii de
oameni care, în viața privată, aleg această activitate ca mod de petrecere a timpului liber
și relaxare, drepturile celor care au nevoie de detectoare de metale pentru îndeplinirea
altor pasiuni (de exemplu, astronomia, geologia, prospecțiunile, colecționarea relicvelor
militare recente) precum și drepturile persoanelor fizice sau juridice care desfășoară
prestări de servicii și alte activități profesionale de detecție de metale.

Vă mulțumim pentru examinarea și înțelegerea acestei expuneri și a apelului nostru


la normalitate!

14

S-ar putea să vă placă și