Subiecte examen traducator Ministerul Culturii

Romana –Engleza:
Art. 10. Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat,
se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul
unei remuneraţii denumite salariu.

Art. 11. Clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul
minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.

Art. 12. (1) Contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată.

(2) Prin excepţie, contractul individual de muncă se poate încheia şi pe durată determinată, în condiţiile
expres prevăzute de lege.

Art. 13.
(1) Persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani.
(2) Persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15
ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică,
aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea
profesională.
(3) Încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă.
(4) Încadrarea în muncă a persoanelor puse sub interdicţie judecătorească este interzisă.
(5) Încadrarea în muncă în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se poate face după împlinirea
vârstei de 18 ani; aceste locuri de muncă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Reţinerea
Condiţiile reţinerii
Art. 143. - Măsura reţinerii poate fi luată de organul de cercetare penală faţă de învinuit, dacă sunt probe sau
indicii temeinice că a săvârşit o faptăa prevăzută de legea penală. Măsura reţinerii se ia în cazurile prevăzute
în art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu închisoare prevăzute de lege pentru fapta săvârşită. Sunt indicii
temeinice atunci când din datele existente în cauza rezultă presupunerea că persoana faţă de care se
efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta.

Durata reţinerii
Art. 144. - Măsura reţinerii poate dura cel mult 24 de ore. În ordonanţa prin care s-a dispus reţinerea trebuie
să se menţioneze ziua şi ora la care reţinerea a început, iar în ordonanţa de punere în libertate, ziua şi ora la
care reţinerea a încetat. Când organul de cercetare penala consideră că este necesar a se lua măsura arestării
preventive, înaintează procurorului, înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1, un referat motivat.

Engleza –Romana:
Williamson v. Lee Optical of Oklahoma, INC
348 U.S. 483 (1955)

Justice DOUGLAS delivered the opinion of the Court.

This suit was instituted in the District Court to have an Oklahoma law, declared unconstitutional and to enjoin
state officials from enforcing it, for the reason that it allegedly violated various provisions of the Federal
Constitution.
The District Court held unconstitutional portions of three sections of the Act. First, it held invalid under the
Due Process Clause of the Fourteenth Amendment the portions of § 2 which make it unlawful for any person
not a licensed optometrist or ophthalmologist to fit lenses to a face or to duplicate or replace into frames
lenses or other optical appliances, except upon written prescriptive authority of an Oklahoma licensed
ophthalmologist or optometrist.
An ophthalmologist is a duly licensed physician who specializes in the care of the eyes. An optometrist
examines eyes for refractive error, recognizes (but does not treat) diseases of the eye, and fills prescriptions for
eyeglasses. The optician is an artisan qualified to grind lenses, fill prescriptions, and fit frames.

The effect of § 2 is to forbid the optician from fitting or duplicating lenses without a prescription from an
ophthalmologist or optometrist. In practical effect, it means that no optician can fit old glasses into new
frames or supply a lens, whether it be a new lens or one to duplicate a lost or broken lens, without a
prescription. The District Court conceded that it was in the competence of the police power of a State to
regulate the examination of the eyes. But it rebelled at the notion that a State could require a prescription from
an optometrist or ophthalmologist 'to take old lenses and place them in new frames and then fit the completed
spectacles to the face of the eyeglass wearer. It held that such a requirement was not 'reasonably and
rationally related to the health and welfare of the people.' The court found that through mechanical devices
and ordinary skills the optician could take a broken lens or a fragment thereof, measure its power, and reduce
it to prescriptive terms.
The Oklahoma law may exact a needless, wasteful requirement in many cases. But it is for the legislature, not
the courts, to balance the advantages and disadvantages of the new requirement. It appears that in many cases
the optician can easily supply the new frames or new lenses without reference to the old written prescription. It
also appears that many written prescriptions contain no directive data in regard to fitting spectacles to the
face. But in some cases the directions contained in the prescription are essential, if the glasses are to be fitted
so as to correct the particular defects of vision or alleviate the eye condition. The legislature might have
concluded that the frequency of occasions when a prescription is necessary was sufficient to justify this
regulation of the fitting of eyeglasses. Likewise, when it is necessary to duplicate a lens, a written prescription
may or may not be necessary. But the legislature might have concluded that one was needed often enough to
require one in every case.