Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Autori
ISBN 978-606-527-069-5
Cuprins
3
Masaj transversal profund
Cuvânt înainte
5
Masaj transversal profund
Scop
Cunoaşterea bazelor teoretice care fundamentează ştiinţific utilitatea folosirii
acestei tehnici şi efectele posibil a fi obţinute prin aplicarea sa în diverse patologii
musculo-tendinoase şi/sau capsulo-ligamentare.
Obiective operaţionale
După ce va studia această unitate de curs, studenţii vor putea să:
Înţeleagă fundamentele ştiinţifice pe baza cărora se aplică masajul
transversal profund (tehnica Cyriax)
Înţeleagă mecanismele prin care se obţin efectele asupra structurilor
anatomice interesate, în urma aplicării masajului transversal profund
Cunoască şi să respecte particularităţile metodologice de aplicare a masajului
transversal profund (tehnica Cyriax)
Adresabilitate
Metoda se adresează cu predilecţie durerilor posttraumatice la nivelul aparatelor
musculo-tendinos şi capsulo-ligamentar. Paralel cu efectul său antalgic, se poate observa
o rearmonizare funcţională, prin deparazitarea aferenţelor proprioceptive perturbate iniţial
prin mesajele nociceptive.
Efecte
Cyriax explică efectul calmant al masajului transversal profund asupra structurilor
tendinoase tratate, prin obţinerea unui proces hiperemiant: îmbunătăţirea circulaţiei locale
creşte eliminarea PS (pain substance = substanţa durerii), care este răspunzătoare de
permanentizarea durerii locale. L. Sebbag aminteşte aceleaşi mecanisme de producere şi
înlăturare a substanţelor algogene (Cyriax, J.H., 1971), la nivelul zonelor dermatomerice,
ceea ce face metoda sa de masaj foarte diferită de cea a lui Cyriax.
7
Masajul transversal profund contribuie la ruperea aderenţelor, care nu se mai refac
dacă tratamentul este completat cu executarea de către subiect a unui program de
exerciţii active.
Atunci când se referă la efectele metodei sale, Cyriax (1971) subliniază două
aspecte principale, astfel:
a) În timpul şedinţei, durerea provocată de fricţiune scade, în general;
b) După şedinţa de masaj, punerea în tensiune a tendonului, muşchiului sau
ligamentului devine mai puţin dureroasă, uneori chiar indoloră.
Mecanismele pe care se bazează obţinerea acestor efecte sunt următoarele:
I. Hiperemia: Fricţiunea care se aplică produce creşterea temperaturii locale
(apărând o hiperemie localizată exact la locul leziunii), fapt care are un efect analgezic.
II. Mobilizarea: Aceasta se poate realiza la două nivele:
mobilizarea în întregime a unui ligament sau a unui tendon pe planurile vecine (de
exemplu mobilizarea ligamentului lateral intern al genunchiului pe planurile
capsulare), sau mobilizarea tecii pe tendonul întins în prealabil; în acest ultim caz,
masajul transversal trebuie să uşureze alunecarea tendonului în teaca sa,
îndepărtând rugozităţile;
mobilizarea fibrelor ligamentare sau musculare, unele pe celelalte (fibrele
musculare contractându-se, îşi măresc diametrul şi se mobilizează unele pe
celelalte).
În procesul de reparare a unui traumatism muscular, se formează aderenţe între
fibrele rupte şi apare riscul de a se constitui un ţesut cicatriceal de proastă calitate, proces
care poate fi prevenit sau înlăturat prin aplicarea masajului transversal profund.
Indicaţii
Pentru a se înţelege bine esenţa acestei metode este necesară cunoaşterea
aplicaţiilor sale. Astfel, masajul transversal profund, tratează:
elemente ale capsulei articulare;
ligamente;
fibre musculare;
tendoane;
ansamblul alcătuit din teaca sinovială şi tendonul său.
După cum se vede din prezentarea aplicaţiilor, este vorba despre tratarea, prin
mobilizare, a elementelor care, fiziologic mobile, pot suferi - la un moment dat - perturbări
ale mobilităţii, datorită unor cauze diverse, ca: inflamaţii traumatice, instalarea aderenţelor,
tensionări anormale etc.
Ca atare, principalele indicaţii ale metodei Cyriax sunt:
Patologie capsulo-ligamentară:
o entorse benigne recente;
o sechele ale entorselor;
o sechele ale capsulitei în afara stadiului acut;
Patologie tendinoasă:
o tendinite de surmenaj sau posttraumatice;
o tendinoze;
o teno-sinovite.
Patologie musculară:
o sechele ale rupturilor musculare.
Vom prezenta, în continuare, o listă exhaustivă, care nu poate avea pretenţia că
acoperă toate leziunile care pot fi tratate prin această metodă:
Masaj transversal profund
Trunchi şi coloana vertebrală:
a) Ligamente:
ligament interspinos;
ligament suprasinos;
ligament ilio-lombar;
ligament sacro-iliac posterior;
ligament sacro-sciatic (mic şi mare), la inserţia lor pe sacrum;
capsulele articulaţiilor interapofizare;
b) Muşchi:
muşchi intercostali;
marele pectoral; marginea
marele dorsal; axilară
angularul omoplatului, la inserţia sa pe scapulă;
Membrul superior:
a) Umăr:
articulaţia sterno-claviculară;
articulaţia acromio-claviculară, faţa anterioară,
superioară şi posterioară;
tendonul muşchiului supraspinos;
tendonul muşchiului subspinos;
tendonul muşchiului subscapular;
b) Braţ:
teaca sinovială a bicepsului în şanţul bicipital;
corpul muscular al bicepsului la nivelul braţului;
c) Cot:
tendonul bicepsului, la nivelul cotului (cu două posibilităţi: interlinie şi
inserţie pe capul radiusului);
tendonul muşchilor epitrohleeni, la nivelul tendonului, între inserţie şi
capul radiusului (nu la inserţia lor epicondiliană);
d) Antebraţ:
teaca flexorilor degetelor, numai deasupra pumnului;
teaca tendoanelor lung abductor şi scurt extensor al policelui,
deasupra şi la nivelul şanţului osteo-fibros al radiusului;
e) Pumn şi carp:
ligamentele intercarpiene, mai ales în jurul osului mare, după
subluxaţia carpului;
cubital posteriortendoane, deasupra
cubital anterior inserţiilor lor;
ligamentul lateral intern al pumnului;
capsula anterioară şi externă a articulaţiei trapezo - metacarpiene
(rizartroza policelui);
ligamentele laterale ale articulaţiilor interfalangiene;
f) Mână:
muşchii interosoşi;
Membrul inferior:
a) Şold:
muşchiul drept anterior, fascia lata;
muşchii adductori;
b) Coapsă:
muşchii ischiogambieri;
cvadricepsul (în special vastul intern);
9
c) Genunchi:
aparatul extensor:
- tendonul cvadricipital;
- părţile laterale ale rotulei;
- inserţia tendonului rotulian pe rotulă;
ligamentul lateral intern;
ligamentul numit "coronar extern" (capsula externă);
ligamentul numit "coronar intern" (capsula internă);
bicepsul, la inserţia sa pe peroneu;
articulaţia peroneo-tibială superioară;
d) Gambă:
muşchiul triceps (mai ales gemenul intern);
e) Picior:
tecile sinoviale şi tendoanele lor:
- gambier anterior, deasupra părţii cambrate a piciorului;
- gambier posterior;
- extensor comun al degetelor, pe partea cambrată a piciorului;
tendonul achilian;
ligamentele anterioare ale peroneo-tibialului inferior;
ligamentul lateral extern:
- fasciculul anterior, la inserţia pe peroneu şi la inserţia pe
astragal (mai rar);
- fasciculul mijlociu, la inserţia pe peroneu
ligamentele calcaneo-cuboidiene, faţa dorsală şi externă;
ligamentele tarso-metatarsiene (articulaţia Lisfrank, I, IV, V).
Contraindicaţii
În afara indicaţiilor menţionate mai sus, masajul transversal profund este
contraindicat, inutil sau dăunător. Din acest punct de vedere este necesară şi cunoaşterea
câtorva erori de diagnostic, care pot avea ca urmare o greşită recomandare a masajului
transversal profund. Este vorba fie de cazuri care nu răspund la tratament datorită
localizării lor, masajul fiind inutil, fie de leziuni prea grave sau prea inflamate, masajul fiind
dăunător, fie de o etiologie, alta decât cea presupusă (sinovită inflamatorie în legătură cu o
colagenoză, infecţie, tumoare osoasă sau articulară în faza de debut, înainte de apariţia
semnelor biologice), în aceste cazuri masajul fiind contraindicat. Pentru a atrage atenţia
practicienilor, exemplificăm câteva asemenea cazuri (Mârza, D., 1998):
Umăr:
o dureri proiectate de origine cervicală, care dau, în acelaşi timp, semne
cervicale şi scapulo-humerale înşelătoare;
o leziuni ale bursei seroase subdeltoidiene, cu semne musculare înşelătoare
care indică supra- sau subspinosul;
o tenosinovite ale bicepsului, cu semne înşelătoare indicând o tendinită a
supra- sau subspinosului;
o varietate deosebită de capsulită retractilă, în faza de debut, care poate înşela
indicând o leziune a supraspinosului, a subscapularului, a bicepsului sau a
articulaţiei acromio-claviculare (umărul blocat, înainte să apară semnele
caracteristice de limitare a mişcărilor pasive).
Cot, genunchi, picior:
o un sindrom de perturbare internă, datorat unui corp străin, poate lua
aparenţa unei leziuni tendinoase sau ligamentare;
Masaj transversal profund
o smulgerea unui fragment osos de către un ligament sau un tendon, poate da
semne pseudo-musculare (fracturi parcelare ale rotulei, fractura unei
tuberozităţi a humerusului, smulgerea maleolară a bazei celui de-al V-lea
metatarsian etc.);
o osteită, o neoplazie osoasă sau orice altă afecţiune osoasă, localizată în faţa
unei inserţii ligamentare sau musculare, pot da un tablou înşelător.
Cyriax (1971) semnalează o altă contraindicaţie importantă, care se referă la nervii
periferici şi tecile lor. Atunci când există o vecinătate apropiată între un tendon sau
ligament şi un trunchi nervos (ca la biceps, sau la cot, de exemplu), terapeutul trebuie să
se asigure, pe tot parcursul tratamentului, că nu acţionează direct pe acest trunchi nervos
(cerând pacientului să spună dacă simte parestezii în teritoriul respectiv).
TEMĂ DE LUCRU
Studiind noţiunile teoretice din acest subcapitol şi sursele bibliografice recomandate,
elaboraţi un referat în care să explicaţi mecanismul prin care intensificarea circulaţiei
sanguine, la nivelul elementului anatomic tratat, determină diminuarea durerii.
Leziunile musculare
Leziunile musculare pun totdeauna 3 probleme echipei interdisciplinare care se
ocupă de tratarea lor (Benezis, Ch., 2007):
- diagnosticul, clinic înainte de toate, pe baza ecografiei sau RMN
- tratamentul, adaptat doagnosticului
- prognosticul, condiţionat de un diagnostic precoce şi precis, un tratament adaptat şi
o reinserţie socio-profesională progresivă şi dozată
11
Etiopatogenie
Cel mai frecvent, leziunea musculară se produce prin solicitarea extremă în
întindere sau contracţie excentrică exagerată (excluzând din această categorie
traumatismele prin şoc direct şi contuziile). 90% dintre accidentele musculare afectează
trenul inferior (aparat de propulsie şi frânare/amortizare) (Benezis, Ch., 2007).
Factori favorizanţi
- Morfotipul brevilin hipermusculos, cu muşchi scurţi şi foarte puternici, este cel mai
predispus la accidente musculare.
- Pe plan mecanic şi tehnic: accidentele musculare afectează mai ales muşchii
biarticulari, puşi în tensiune brutal, sau atunci când contracţia muşchilor se
realizează asincron, în timpul execuţiei greşite a unei mişcări. Accidentul se
produce în timpul contracţiei exagerate contrarezistenţă, sau a întinderii, muşchiul
fiind supus o fracţiune de secundă la o solicitare superioară pragului său critic de
contracţie şi/sau întindere.
- Pe plan general: managementul incorect al efortului fizic (prin deficit sau prin
exces), insuficienţa încălzirii anterioare unui efort fizic susţinut, oboseala de la
sfârşitul efortului, hipertermia de efort, dezhidratarea, hipoglicemia, pregătesc
terenul pentru accidentele musculare. La acestea se mai pot adăuga şi alte cauze,
cum ar fi: frigul, umiditatea, lipsa de somn, stresul, vârsta avansată.
Repere anatomo-patologice
1. Fibrele musculare: grupate în fascicule, fibrele musculare striate scheletice sunt
înconjurate de ţesut conjunctiv (endomisium în jurul fibrelor, perimisium
perifascicular). Ele sunt inervate de motoneuroni, care pătrund în fibră la nivelul
placii motorii, asigurând troficitatea şi determinând tipul de fibră. Fusul
neuromuscular, adaptat fibrelor cu diverse funcţii, le protejează de solicitări
exagerate. Muşchiul este vascularizat, sângele oxigenat permiţând recuperarea
după efort şi susţinând mecanismele de reparare a leziunilor.
2. Mecanisme de reparare a leziunilor: Oricare ar fi mecanismul de producere,
leziunea musculară recentă se asociază cu o ruptură a fibrelor musculare, cu sau
fără lezarea ţesutului conjunctiv de susţinere şi cu hematom intramuscular.
a. Procesul de reparare a leziunii începe cu o reacţie inflamatorie. Iniţial,
ruptura sarcolemei determină o serie de reacţii, cum ar fi proteoliza, migrarea
celulară, curăţarea celulară, după care începe procesul efectiv de reparare;
la locul leziunii apar, imediat după producerea sa, celule polinucleare
neurotrofice şi macrofage, această reacţie inflamatorie condiţionând
succesul regenerării. Administrarea de AINS (antiinflamatoare nesteroidiene)
este contraindicată, deoarece diminuează proliferarea şi activitatea
polinuclearelor şi macrofagelor. În leziunile grave acute (stadiul 2, 3, 4),
cicatrizarea ţesutului conjunctiv de susţinere este esenţială şi cuprinde 3
faze: a). o fază inflamatorie cu aport de fibrine şi producere de fibroblaste; b).
o fază de remodelare cu reorientarea fibrelor de colagen; c). o fază mai
târzie de maturizare a colagenului (Carlson, BM., 1972).
b. Regenerarea fibrelor se face pornind de la celulele satelit situate sub lama
bazală (aceste celule proliferează, se diferenţiază în mioblaste, apoi
formează miotubuli care dau fibrele musculare). Dacă ţesutul conjunctiv este
lezat, proliferarea fibrelor satelit este anarhică. Dacă motoneuronii sunt
lezaţi, diferenţierea fibrelor va fi perturbată. Aportul crescut de sânge este
indispensabil
Masaj transversal profund
c. Pe plan anatomic, procesul de cicatrizare se realizează în funcţie de
importanţa leziunilor locale (Durey, citat de Benezis, Ch., 2007), mergând de
la afectarea reversibilă a fibrelor musculare, la ruptura totală a fibrelor (cu
sau fără afectarea asociată a ţesutului conjunctiv de susţinere şi hematom),
până la leziune parţială sau totală a plăcii motorii.pentru proliferarea
miofibrilelor.
13
Cicatricile fibroase sunt aspectele evolutive cele mai frecvent întâlnite în evoluţia
leziunilor musculare grave. Aceste fibroze, formate începând cu a 20-a zi, se pot exprima
clinic pe o durată de mai multe luni, oprind reluarea activităţii.
Tabloul clinic este dominat de persistenţa unei contracturi moderate, cu induraţie
nodulară locală descoperită la palpare, jenă funcţională dureroasă moderată la mobilizare,
la contracţia activă simplă sau cu rezistenţă, la întindere.
Ecografia, realizată în a 20-a zi, evidenţiază în zona hipo sau neecogenă, lipsa
ecourilor, urmată de un adevărat nucleu hiperecogen, semnalând un granulom cicatriceal
şi fibroză.
5. Complicaţiile
Complicaţiile apar ca urmare a sângerării sau a leziunilor majore de fibre musculare
şi conjunctive, uneori, agravate prin manevre intempestive (continuarea activităţii fizice,
masaj profund, infiltraţii).
Hematomul închistat este o complicaţie frecventă, cu diagnostic tardiv (3-6 luni),
prezenţa chistului hematic traducându-se clinic prin persiatenţa sau apariţia tardivă a unei
tumefacţii fluctuante la locul leziunii iniţiale; este dureros la palpare şi la mobilizarea
muşchiului (întindere sau contracţie contrarezistenţă) şi generează o impotenţă funcţională
moderată dar persistentă, împiedicând reluarea activităţii fizice. Ecografia relevă un aspect
neecogen clar şi identifică o bordură hiperecogenă (cochilia fibroasă) într-o zonă cu
grosimea globală crescută.
Osteomul muscular este complicaţia cea mai gravă, din fericire destul de rară. În
general, datorată manevrelor intempestive aplicate asupra muşchiului lezat, această
miozită osifiantă rezultă din invadarea hematomului şi a leziunii de către osteoblaste,
începând cu primele săptămâni de evoluţie a leziunii acute. Această complicaţie trebuie
identificată înainte de reapariţia durerii, tumefacţiei, contracturii, retracţiei musculare care
limitează mişcările din articulaţiile supra şi subiacente, făcând testele de întindere şi
contracţie contrarezistenţă imposibile. Ecografia relevă asocierea unui aspect hiperecogen
într-o zonă neecogenă, iar imaginea în con de umbră subiacentă confirmă organizarea
osteomului. În stadiul de debut al complicaţiei, poate fi realizată şi o scintigrafie.
15
Principii generale de aplicare a MTP în leziunile musculare
În faza acută, leziunile musculare sunt tratate prin repaus (punerea muşchiului într-o
poziţie care să asigure suprimarea tensionării pasive a fibrelor), antiinflamatorii
(administrarea de AINS este controversată în cazul leziunilor musculare asociate cu
leziuni ale fibrelor de ţesut conjunctiv), fizioterapie şi masaje uşoare, cu scop de stimulare
a circulaţiei sanguine şi limfatice.
După aproximativ 3 săptămâni, se încearcă progresiv începerea recuperării unei
contracţii nedureroase, folosind următoarea schemă de tratament: lucru analitic înaintea
celui global, mişcare condusă înaintea celei libere şi solicitând, la sfârşitul şedinţei,
contracţii musculare voluntare sau provocate prin excitaţii electrice. În cazul în care
muşchiul oboseşte repede, mai ales la începutul tratamentului, se folosesc contracţiile
induse prin iradiere.
Pentru a-i reda pacientului un muşchi indolor în timpul mişcării cu amplitudine
normală, masajul transversal profund este, în unele situaţii, singura alternativă a chirurgiei
(de exemplu, în situaţia în care leziunea este localizată la nivelul tricepsului sural, se
formează o zonă cicatriceală retractată şi inextensibilă, a cărei joncţiune cu fibrele
sănătoase este dureroasă, iar muşchiul nu poate fi pus în poziţie de întindere maximă -
flexie dorsală maximă a piciorului, cu genunchiul întins).
Examinarea zonei lezate (prin punerea în tensiune simplă sau cu contracţie
izometrică a muşchiului), permite kinetoterapeutului să localizeze punctul cel mai dureros
şi să aplice fricţiunea, cu pulpele degetelor, transversal pe corpul muscular relaxat prin
poziţionarea corespunzătoare a pacientului.
Durata intervenţiei este de 10 minute, cu excepţia situaţiilor în care reacţiile
dureroase prea intense determină scurtarea timpului de aplicare.
Rupturile musculare parţiale şi totale sunt tratate prin MTP după faza acută, pentru
a limita apariţia fibrozelor şi pentru a permite refacerea elasticităţii musculare cât mai
complete, limitând formarea aderenţelor cicatriceale. Fibrozele deja instalate vor fi tratate
în acelaşi fel, precizând că nu este necesar să se aştepte această fază pentru aplicarea
MTP.
Există trei situaţii (în cazul cvadricepsului, a tendoanelor şi muşchilor gambei) în
care principiile de tratament sunt uşor diferite, astfel (http://www.lekine.net):
- în faza acută:
o infiltraţii cu un anestezic local, pentru a reduce spasmul muşchiului
o MTP mai activ şi stimularea electrică a contracţiei, pentru a optimiza
capacitatea de contracţie.
- în faza cronică:
o MTP mai activ şi stimularea electrică a contracţiei
Pentru leziunea oricărei joncţiuni musculotendinoase, în oricare alte părţi ale
corpului, se recomandă MTP şi nu infiltraţii.
Leziuni tendinoase
Terminologie, clasificare
Tendon: Ţesut puternic şi puţin elastic compus, în principal, din colagen şi elastină,
care leagă un muşchi de un os. Tendonul se împarte schematic în 3 părţi: zona de inserţie
pe os, corpul tendonului şi zona de inserţie pe muşchi. Tendoanele sunt adesea protejate
de o teacă în care circulă un lichid de lubrefiere numit lichid sinovial.
La extremitatea lor, fibrele musculare se reunesc pentru a forma fibre tendinoase
sau tendon. Aceste fibre fac parte integrantă din muşchi şi se leagă la os. Tendonul este
un ţesut care asigură transmiterea la schelet a forţelor generate. El face, de asemenea,
Masaj transversal profund
posibilă mişcarea corpului în spaţiu. Contrar muşchiului, fibrele sale nu sunt contractile.
Tendonul nu este elastic şi întinderea sa nu poate depăşi 4 % (după unii autori 5%).
Organizarea lor foarte striată asigură rezistenţa necesară pentru a face faţă forţelor care
se aplică asupra tendonului. Integritatea tendonului decurge din 3 factori: mecanici,
metabolici (producerea de energie) şi vasculari (circulaţia lichidelor).
Tendinită: Inflamarea tendonului. Acest cuvânt este adesea folosit, prin extensie,
pentru toate patologiile tendonului, chiar dacă ele nu sunt inflamatorii.
Tendinopatie: Cuvânt utilizat de specialişti pentru a desemna bolile tendonului
Tenosinovită: Inflamarea tendonului, la nivelul tecii şi a lichidului sinovial.
Tendinitele sunt, în realitate, adesea, tenosinovite.
Epifizită: Sinonim cu tendinitele de inserţie, locul în care tendoanele se inseră pe
epifiza osoasă.
Bursită: Inflamarea bursei seroase situată între unele tendoane şi osul pe care ele
alunecă.
Etiopatogenie
În general, o tendinopatie corespunde unei leziuni sau rupturi microscopice a
fibrelor tendinoase. Cicatrizarea acestor leziuni durează o lună, indiferent care ar fi aceste
leziuni.
Tendinopatiile recidivează atunci când tendonul prezintă iregularităţi sau dacă el
glisează pe o zonă care prezintă iregularităţi. Mişcările şi frecarea vor provoca mai rapid
inflamarea.
Suferinţa părţilor tendonului este desemnată sub termenul de tendinopatie. Acest
termen acoperă diferite patologii ale tendonului:
- Maladii ale inserţiei: afectarea inserţiei tendonului pe muşchi (miotendinite) sau pe
os (tenoperiostite ale inserţiei).
- Tenosinovita: afectare a tecii tendonului
- Tenobursita şi bursita: afectare a tendonului şi a bursei seroase (mic sac conţinând
lichid vâscos). Acest mic sac permite muşchilor să se contracte fără ca tendonul lor
să se frece de os sau de alte ţesuturi.
- Tendinoze: afectare a corpului tendonului (degenerative sau inflamatorii)
- Rupturi tendinoase: ruptură parţială sau totală, rezultat al unei tendinoze evolutive
17
Factori favorizanţi
Numeroşi factori pot fi, mai mult sau mai puţin, implicaţi în apariţia tendinopatiilor
(http://www.voloden.com):
1. Exerciţiul fizic intens. Tendoanele permit transmiterea forţelor, dezvoltate de muşchi
sau care provin din mediul înconjurător, în organism. Exerciţiul fizic poate fi asociat
ambelor tipuri de forţe, solicitând intens tendonul. Acest lucru poate duce la
inflamarea tendonului – tendinita. Aceasta poate apare ca urmare a unui efort fizic
prea intens, dacă nu se lasă suficient timp pentru recuperare. Suprasolicitarea
tendonului se poate datora şi unui dezechilibru între tendon şi muşchi. Dacă
muşchiul devine prea puternic, tendoanele situate la extremităţile sale vor fi
suprasolicitate. Exerciţiul fizic intens provoacă o creştere a acidităţii în ţesuturi
(energie acidă), iar acidul favorizează producerea de acid uric, deci şi apariţia
tendinitelor.
2. Elasticitatea musculară scăzută. Lipsa solicitării muşchiului în exerciţii de întindere,
reduce supleţea musculară. Un muşchi mai puţin suplu este adesea mai puţin
relaxat. Cu cât muşchiul este mai contractat, suma tensiunilor care solicită tendonul
creşte.
3. Hipertonia musculară generată de stres (http://www.sante.cc), care solicită tendonul
este susceptibilă de a declanşa leziuni tendinoase. Dacă tendonul poate suporta
hipertonii trecătoare, normale în desfăşurarea mişcărilor şi care pot fi duse la
extrem în activitatea sportivă, hipertonia durabilă poate fragiliza tendonul şi îl poate
face vulnerabil ca urmare a gesturilor neadecvate care îi repartizează forţele în mod
viciat. Printre etiopatogeniile tendinopatiilor, susceptibile de a fi grăbite sau
accentuate de hipertonia datorată stresului, putem distinge:
- Microtraumatismele care se datorează depăşirii cu mult a valorilor fiziologice ale
amplitudinii de mişcare. Orice perturbare a axului mecanic al mişcării decuplează
forţe de solicitare care acţionează asupra tendonului şi poate produce o agresiune
iritativă:
o Un viciu de structură sau de morfologie osteo-articulară creează un viciu al
axelor de forţă
o Direcţia de tracţiune asupra tendonului este periculoasă dacă este oblică
- Contracturile musculare din timpul sau de după eforturile prelungite, au ca efect
asupra unui tendon prost pregătit o stare de tensiune permanentă a fibrelor sale.
- Repetarea microtraumatismelor pregăteşte terenul pentru tendinopatii şi patologie
abarticulară.
Stresul, prin hipertonia musculară care îl provoacă, generează tendinopatii, din cauza
caracterului mesajelor aferente trimise prin structurile nervoase musculo-tendinoase,
care pot determina efectuarea unui gest neadecvat şi din cauza fragilizării tendonului.
4. Alimentaţia. Alimentaţia este unul dintre cele mai eficiente mijloace de a preveni
apariţia tendinopatiilor.
- Hidratarea. Dezhidratarea favorizează concentraţia de acid uric. În organism, apa
acţionând ca un puternic factor de drenaj, se recomandă consumul unei cantităţi cât
mai mari de lichide. Ideal este să se bea chiar dacă nu apare senzaţia de sete.
Această senzaţie intervine atunci când dezhidratarea este prezentă deja. Ea se
atenuează chiar dacă rehidratarea nu este completă.
- Alimentaţia. În funcţie de compoziţia lor, alimentele au un impact acidifiant
(crescând aciditatea) sau alcalizant / bazic (reducerea acidităţii) asupra
organismului. Majoritatea legumelor (exceptând tomatele, cresonul şi spanacul),
zaharurile compuse (pâine, paste, orez), lactatele (lapte, iaurt) şi apa minerală pe
bază de bicarbonat, au efecte de reducere a acidităţii). Citricele (portocalele),
substanţele de origine animală induc o creştere a acidităţii. Se recomandă
Masaj transversal profund
diminuarea aportului de acid uric (organele de animale, anşoa, sardine) şi de acid
oxalic (spanac, ţelina, sparanghel, roşii, fasole verde, legume uscate, ciocolata,
cafea, ceai).
5. Igiena buco-dentară. O proastă igienă buco-dentară este un factor de apariţie a
cariilor. Cariile sunt focare de infecţie. Aceste focare pot să migreze în interiorul
organismului şi să se depună la nivelul tendoanelor. Este necesar să fie tratate
cariile pentru a dispare tendinita, în cazul în care s-a produs.
6. Tulburările de statică. Dacă tendinopatiile se datorează adesea unor suprasolicitări
a tendonului, ele pot de asemenea să survină în timpul desfăşurării unor activităţi
fizice uşoare, realizate după o perioadă lungă de repaus (tendinite de reluare). În
acest caz, ca şi în altele, poate fi incriminată o tulburare de statică corporală.
Statica corporală şi dinamica corpului în timpul efectuării unor mişcări pot provoca
puncte de convergenţă a forţelor neobişnuite în unele părţi ale corpului. Aceste
puncte vor fi răspunzătoare de apariţia tendinopatiilor. După originea acestor
probleme, putem distinge cauze mecanice interne şi externe.
- Cauzele interne. Dezalinierea şoldurilor, un membru inferior mai scurt mai scurt
decât celălalt, picior plat, în inversie sau eversie, luarea în greutate – sunt tot atâţia
factori care pot conduce la apariţia tendinopatiilor la nivelul membrelor inferioare.
Aceste aspecte trebuie corectate. Specialistul trebuie să cunoască bine activitatea
fizică, deoarece relaţia între statica unui corp şi comportamentul său dinamic
trebuie facută corect. Trebuie stabilit cum funcţionează corpul în timpul activităţii şi
identificate zonele care sunt supuse la forţe prea mari.
- Cauze externe. O tendinopatie poate surveni după schimbarea terenului pe care se
desfăşoară activităţile fizice sau a pantofilor (de sport sau obişnuiţi). În ambele
cazuri, elementele exterioare corpului sunt cele care interesează. Schematic,
suprasoliciotările impuse de tipul de teren sunt duble. Un sol dur provoacă şocuri
mari, un sol moale face să lucreze mai intens muşchii (deci şi tendoanele), deseori
în condiţii neobişnuite. În ambele cazuri, riscurile de tendinită sunt majore.
Încălţările joacă rolul de amortizor al energiei de impact, în statica şi în dinamica
activităţii fizice. Un pantof neadaptat la picior, prea uzat, necorespunzând
particularităţilor morfologice şi dinamicii, ca şi greutatea personală, pot favoriza
apariţia tendinitei. Pentru a completa acest tablou, se pot adăuga şocurile directe,
frecările, frigul care facilitează precipitarea de cristale de acid uric şi căldura care
atrage dezhidratarea organismului.
19
Altele Igienă corporală
Şocuri Carii
Frecare, compresie Oboseală
Îngrăşare
Slăbire marcată
Dietă
Hidratare proastă
Consum mare de
dulciuri
Consum mare de carne
Repere anatomo-patologice
Durerile la nivelul articulaţiilor sunt adesea atribuite greşit durerilor artrozice sau
reumatismale. Ele sunt, în realitate, tendinopatii, a căror diagnostic este mai puţin evident
(ca cel clasic – cotul tenismanului).
Radiografiile, ecografiile, artroscopiile şi RMN-ul, frecvent practicate, sunt
costisitoare şi inutile pentru diagnosticul tendinitei (chiar şi în caz de ruptură de tendon).
Diagnosticul tendinopatiei este, înainte de toate, clinic (anamneză, examinarea mişcărilor).
Alte metode nu sunt folosite decât dacă se ia o decizie chirugicală.
Tendinopatia corespunde unei leziuni traumatice reale a structurii tendinoase care
ia multe săptămâni pentru restabilire, lâsând frecvent sechele cicatriceale.
Ca urmare a unei suprasolicitări, fibrele de colagen lezate şi dezorganizate,
formează în procesul de reparare, fenomene cicatriceale normale sau patologice, în
funcţie de continuarea activităţii perturbatoare (fig. nr. 2).
Pe tendon pot să apară noduli, chirsturi, fisuri. Se poate produce o ruptură parţială
sau o calcifiere cu localizare în corpul tendonului, la periferie sau la inserţia tendonului. Se
observă trei faze de reparare, rezumate în tabelul următor (www.medhyg.ch):
Masaj transversal profund
Faza I Zilele 1-15 Punte sanguină care leagă Proliferare vasculară,
marginile leziunii. Începând pornind de la marginile
cu a treia zi, fibroblastele leziunii şi ale ţesuturilor
elaborează o nouă matrice învecinate. Aceasta
poate fi cauza apariţiei
durerii.
Faza a II-a Zilele 15-28 Remodelare, cu formare de
fibre de colagen şi
organizarea lor în funcţie de
sensul de tracţiune
Faza a III-a Până la a 40-a Faza tardivă, cu
săptămână continuarea sintezei de
colagen şi a organizării
sale.
21
Tendinitele evoluează spre vindecare dacă se pune tendonul în repaus. Rupturile
sunt rare, ele se produc atunci când un tendon este întins dincolo de 8% din lungimea sa
(un tendon se poate întinde până la 3-5% din lungimea sa).
Tratament
Într-o primă fază, tratamentul este medical. Scopul tratamentului este de a reda
tendonului calităţile mecanice, ceea ce poate dura mai multe săptămâni sau chiar luni,
folosindu-se (Perino, L., 2008):
- repaus localizat la grupul musculo-tendinos interesat
- tratament local prin fizioterapie şi masaj: crioterapie, ultrasunete, unde de şoc
extracorporale, masaj transversal profund
- contenţie prin bandaj
- tratament general cu antiinflamatoare, în general nesteroidiene, dar folosind uneori
şi corticoizi
- reeducare cu întinderi, şedinţe de kinetoterapie şi individuale zilnice
- tratament chirurgical, în cazul în care tratamentul medical este ineficient şi leziunea
este mai veche de 6 luni.
Perino, L. (2008) afirmă că repausul este foarte important, că se poate folosi gheaţa
şi că antiinflamatoarele se folosesc fără efect. Repausul tendonului poate fi absolut sau
relativ, uneori poate fi util să se facă o mobilizare pasivă şi elongaţii moderate, pentru a
evita retractarea tendonului pe parcursul procesului de cicatrizare.
Infiltraţiile sunt din ce în ce mai contestate şi de puţin folosite, deoarece ele atrag
fibrozarea tendonului, care poate face necesară intervenţia chirurgicală. La nivelul
umărului, infiltraţiile permit calmarea destul de rapid a durerii intense.
Chirurgia rămâne excepţională în formele invalidante sau hiperalgice. Ea constă în
curăţarea tendonului de asperităţi şi din eliberarea trecerii sale, pentru a evita frecarea. Se
poate practica, de asemenea, alungirea muşchiului sau realizarea denervării. Mai rar,
punerea în repaus absolut a tendonului necesită purtarea unui aparat gipsat.
Rezultatele sunt cu atât mai bune cu cât pacientul a înţeles mai bine patologia sa.
Este foarte important să se facă elongaţii pentru a întinde tendoanele, înaintea tuturor
eforturilor fizice. Cei care practică exerciţii fizice trebuie să se hidrateze bine, deoarece
tendonul conţine 70% apă şi lichidul sinovial 99%. Este important ca pacienţii să fie
preveniţi asupra pericolului antiinflamatoarelor şi a cortizonului, care nu îi scuteşte de
repaus (Perino, L., 2008). Reluarea efortului trebuie făcută progresiv, începând cu şedinţe
scurte, rare şi de intensitate slabă. Bineînţeles că această schemă de diagnostic şi terapie
nu se aplică în toate cazurile, ea adaptându-se în funcţie de gravitate
(http://www.triclair.com).
S-au efectuat studii (Gard, S. - www.medhyg.ch), pentru a se stabili care sunt cele
mai eficiente tratamente fizioterapeutice în tratamentul tendinopatiilor şi, analizându-se
cele mai folosite dintre ele, s-a ajuns la următoarele concluzii:
Lucrul excentric
Eficienţa acestei tehnici este demonstrată, toate cercetările ducând spre această
concluzie. Punerea în tensiune progresivă a tendonului permite reorganizarea progresivă
a fibrelor şi facilitează vindecarea (Ohberg, L, Lorentzon, R., Alfredson, H., 2004). Pornind
de la acest tip de reeducare, au fost puse la punct protocoale de tratament, cel mai
cunoscut fiind cel al lui Stannisch. Regulile spun că exerciţiile se efectuează atunci când
întinderile sunt indolore, în fiecare zi, crescând progresiv solicitarea şi viteza, între şase şi
douăsprezece săptămâni (Alfredson, H., Pietila, T., Jonsson, P., Lorentzon, R., 1998).
Toate studiile demonstrează revenirea rapidă la funcţiile normale, diminuarea volumului
tendonului şi a durerii. Tratamentul presupune colaborarea cu pacientul, care trebuie să se
supună la exerciţii zilnice.
Masaj transversal profund
Întinderile (stretching-ul)
Întinderile fac parte dintre mijloacele utilizate atât de către pacient, cât şi de către
terapeut. Eficienţa lor este contestată într-un articol al lui Gilles Cometti (Cometti, G.,
2004), dar pot fi folosite în tratamentul tendinopatiilor în cazul în care se urmăreşte un
câştig de amplitudine articulară şi reluarea activităţii potenţialului normal de mişcare a
tendonului. Într-adevăr, ele se dovedesc dăunătoare dacă sunt executate după un efort
intens, crescând microleziunile tendonului (Ziltener, JL., Allet, L., Monnin, D., 2005). În
cadrul reeducării unui tendon, ele sunt benefice, permiţând reluarea progresivă a activităţii.
Se pare, pe de altă parte, că ele cresc capacitatea tendonului de a înmagazina energie,
reducând astfel riscul lezării.
Frigul
Efectul antalgic dat de frig, încetinind conducerea nervoasă, mai ales la nivel
superficial, este util în cazul leziunilor recente musculo-tendinoase. Hipoxia secundară a
celulelor este, de asemenea, întârziată, deoarece frigul limitează pierderea funcţiei
oxidative a mitocondriei după un traumatism. Acest efect frânează distrucţia celulară şi
este susceptibil de a scurta timpul de cicatrizare (Merrick, MA., 2002). Din nefericire,
protocoalele modalităţilor de aplicare a frigului sunt divergente, lipsind un consens bazat
pe dovezi.
Undele de şoc extracorporale
Este vorba, de obicei, de un tratament cu unde de şoc radiale sau RSWT (radial
shock wave therapy). Folosirea lor are următoarele efecte (www.medhyg.ch):
- efect antalgic, datorită eliberării de endorfine, ca urmare a percuţiilor aplicate
- efect de gate control, prin stimularea fibrelor de diametru mare care vor
inhiba aferenţele dureroase de la nivelul măduvei spinării
- efect de hipervascularizare, pus în evidenţă prin Doppler
- prevenirea şi/sau combaterea fibrozei
Conform unei metaanalize efectuate pe 897 de subiecţi, în tendinopatii, efectul
undelor de şoc extracorporale asupra durerii s-a demonstrat a fi pozitiv, dar nu
semnificativ (Thomson, CF., Crawford, F., Murray, GD., 2005). Alt mare studiu multicentric
randomizat în dublu orb, incluzând 114 pacienţi, concluzionează în favoarea undelor de
şoc (Kudo, P., Dainty, K., Clarfield, M., ş.a., 2006).
Laserul
Fizioterapeuţii folosesc frecvent laserul, deoarece i se atribuie numeroase efecte, ca
cele de accelerare a sintezei colagenului, de creştere a ratei de serotonină, de diminuare a
edemului şi de scurtare a procesului de vindecare. Se pare că, în tendinopatii, laserul
atenuează durerea, fără ca acest efect să fie spectaculos.
Ultrasunetele
Ultrasunetele sunt mijloacele cele mai frecvent utilizate astăzi, deşi numeroase
studii serioase, multicentrice, randomizate şi în dublu-orb, nu au reuşit să demonstreze
eficienţa lor. În ceea ce priveşte efectele antalgice, studiile concluzionează că
ultrasunetele folosite în fizioterapie au o eficienţă comparabilă cu cea a ultrasunetelor
placebo (Crawford, F., Snaith, M, 1996). Aşadar, nimic nu justifică folosirea ultrasunetelor
în tratamentul tendinopatiilor.
Concluzii
Tendinopatiile sunt afecţiuni frecvente, în general datorate suprasolicitării
tendonului. Suprasolicitarea lezează şi dezorganizează fibrele tendinoase, fiind apoi
necesare săptămâni întregi pentru ca ele să-şi recupereze proprietăţile. Un tratament
coerent se bazează pe analiza factorilor biologici şi mecanici care au provocat
tendinopatia şi utilizează tehnici care s-au dovedit utile în reluarea activităţii (evidence
based physiotherapy).
În tendinopatii, tratamentele cele mai eficiente par a fi, înafară de repaus, frigul în
scop antalgic, întinderile în scopul obţinerii unui câştig de mobilitate articulară şi punerea
23
în tensiune progresivă a tendonului, mai ales lucrul excentric. În caz de eşec, se pot
încerca undele de şoc radiale. Orice tratament al tendinopatiilor trebuie să cuprindă cel
puţin aceste elemente.
Leziuni ligamentare
Ligamentele sunt structuri de legătură, care leagă oasele unul de altul şi menţin
articulaţiile. Ligamentele sunt alcătuite din fibre albe (ca şi tendoanele), dar acestea sunt
mai subţiri şi mai puţin elastice decât tendoanele.
Etiopatogenie
Cel mai traumatizant accident ligamentar (fără implicarea directă a altor structuri)
este ruptura de ligament, dar destul de serioase sunt şi microtraumatismele. Acestea
reprezintă o serie de alterări microscopice ale ligamentelor, din cauza suprasolicitării
repetate şi a recuperării insuficiente. Deoarece ţesutul nu are timp să se refacă sau
microtraumatismele apar foarte des, ligamentul va slăbi din ce în ce mai mult. Dacă un
ligament este întins cu 15% din lungimea normală, se va rupe. Dacă îl întindem cu numai
8% va suferi o ruptură parţială sau un microtraumatism, iar dacă întinderea cu 8% se va
repeta, microtraumatismele vor duce la ruptura ligamentului (Howell, S.M., Taylor, M.A.,
1996).
Factorii favorizanţi sunt daţi, în general, de cauzele comune care pot determina
producerea şi a unor leziuni musculare şi tendinoase şi care au fost enumeraţi mai sus.
Repere anatomo-patologice
Un studiu efectuat asupra patologiei ligamentelor la sportivii de performanţă
(Ovricenco, M.V., f.a.) demonstrează faptul că exerciţiile efectuate cu intensitate şi
frecvenţă moderate, urmate de un repaus suficient, pot duce la creşterea forţei
ligamentelor şi la creşterea numărului şi diametrului fibrelor de colagen. Scăderea nivelului
de activitate sau imobilizarea duc la apariţia modificărilor degenerative cu scăderea
numărului şi diametrului fibrelor de colagen, a densităţii fibrelor şi modificări la nivelul
joncţiunii ligamentoase. Suprasolicitarea din timpul efortului, care depăşeşte ca intensitate
sau frecvenţă capacitatea de refacere a ligamentelor, poate duce, la un moment dat, la
apariţia microleziunilor fibrelor de colagen, cu declanşarea unei reacţii inflamatorii acute
care poate să se cronicizeze determinând, în consecinţă, degenerescenţă ligamentară cu
instabilitate articulară consecutivă. Reflexele ligamento-musculare pot fi inhibitorii sau
excitatorii în funcţie de cerinţele de moment pentru păstrarea stabilităţii: sunt inhibaţi
muşchii ce destabilizează articulaţia sau sunt coactivaţi antagoniştii pentru a stabiliza
articulaţia.
În ceea ce priveşte procesul de reparare a leziunilor, faptul că ligamentele sunt
alcătuite din fibre albe explică principalul motiv pentru care aceste structuri cresc foarte
încet şi se refac cu greutate. Spre deosebire de ţesutul muscular, roşu, aceste structuri
primesc o cantitate foarte mică de sânge. Chiar şi oasele au o vascularizaţie mai bună,
ceea ce explică de ce un os rupt se reface în 4-6 săptămâni, iar un tendon sau un
ligament în 9 luni. Acest proces se desfăşoară lent în cazul structurilor de legătură
25
deoarece toate substanţele nutritive şi oxigenul necesare pentru creştere, funcţionare şi
reparare sunt aduse de fluxul sanguin, care ajută şi la îndepărtarea produşilor toxici. Din
această cauză, orice fenomen care îmbunătăţeşte circulaţia sanguină la acest nivel este
deosebit de benefic.
Cu toate că ligamentele nu au capacitatea să-şi dezvolte o reţea întinsă de vase
sanguine, acest proces poate fi influenţat în sensul creşterii maxime a reţelei de vase
sanguine. O structură de legătură bine vascularizată este mult mai rezistentă la rupturi şi
alte accidente în timpul efortului. Experimentele au demonstrat că îmbătrânirea ţesutului
alb (conjunctiv) din care sunt formate structurile de legătură, poate fi încetinită în anumite
condiţii. Un ligament sau un tendon rupt, dar cu o vascularizaţie bună, se va reface mult
mai repede decât unul slab vascularizat, iar funcţia lui va fi reluată mai devreme.
27
Hiperlaxitatea este dată de elasticitatea excesivă a unor ţesuturi ca muşchii, ţesutul
conjunctiv al pielii sau tendoanele şi ligamentele din jurul articulaţiilor. Ţesuturile cel mai
frecvent afectate sunt ligamentele.
Hiperlaxitatea poate avea cauze ereditare sau accidentale (entorse). Hiperlaxitatea
articulară poate genera şi durere şi favorizează apariţia luxaţiilor.
Hiperlaxitatea ligamentară se întâlneşte frecvent în sindromul Down, asociindu-se
cu hipotonia musculară. Este prezentă mai ales în zona cervicală, provocând în 85% din
cazuri cervicalgii (http://ro.wikipedia.org).
Tratament
Masajul şi exerciţiul fizic (cercetările demonstrează faptul că exerciţiile cu greutăţi
mici sunt cele mai eficiente) vor determina o creştere a cantităţii de sânge dintre fibrele de
colagen, ducând la o înmulţire a celulelor şi fibrelor şi la creşterea rezistenţei ligamentelor.
Înainte de a aplica tratamentul asupra unui ligament, trebuie apreciată gravitatea
traumatismului, deoarece masajul transversal profund se poate aplica numai atunci când
nu este vorba despre o ruptură, completă sau parţială, şi sunt absente sau de foarte mică
importanţă semnele inflamatorii.
Aplicarea masajului transversal profund este justificată prin necesitatea refacerii
jocului ligamentar normal, mai ales după imobilizare, acţionându-se după următoarea
schemă de tratament: posturi -> masaj transversal profund pentru ruperea
eventualelor aderenţe -> mişcări active.
În leziunile ligamentare recente tratamentul poate începe imediat după producerea
leziunii, din momentul în care s-a stabilit un diagnostic benign, acţionându-se după
următoarea schemă (Mârza, D., 1998):
efleuraj regional anesteziant al zonei lezate (10-20 minute);
masaj transversal profund pe ligament (1-3 minute);
aplicaţii de gheaţă, la sfârşitul şedinţei (20-30 minute).
În săptămâna a doua:
suprimarea efleurajului şi crioterapiei;
aplicaţii prelungite şi intense de masaj transversal profund;
fizioterapie complementară (ultrasunete, unde electromagnetice);
începerea contracţiilor izometrice ale muşchilor, a căror tendoane pot susţine şi
întări acţiunea ligamentului lezat.
În a treia săptămână:
lucru cu încărcătură sau stimulare proprioceptivă, după caz;
integrarea mişcărilor articulaţiei lezate în schema motrică globală;
tonifiere musculară;
Masaj transversal profund
continuarea masajului transversal profund până la dispariţia totală a durerii.
Comparativ cu alte localizări, la membrul inferior, mai ales, se observă că
vindecarea unei entorse lasă în urmă o "stângăcie" a informaţiilor proprioceptive: în timpul
unei activităţi globale, subiectul evită solicitarea ligamentului care a fost lezat, folosind alte
scheme motrice, care tind să se permanentizeze; înlăturarea restantului dureros determină
revenirea la un comportament kinetic normal.
În leziunile ligamentare vechi, progresia tratamentului este identică cu precedenta,
dar momentul său de începere corespunde celui de-al doilea stadiu. Din practică s-a
constatat că în cazul entorselor vechi de câţiva ani chiar, persistă un punct dureros la
palpare şi inhibarea unor scheme motorii; aceste sechele sunt susceptibile de ameliorare
prin aplicarea tratamentului folosind masaj transversal profund.
În cazul leziunilor ligamentare acute, pentru a reduce inflamaţia posttraumatică se
foloseşte MTP sau triamcinolonul (se va respecta RICE în primele 5 zile: repaus, gheaţă,
compresiune, poziţie declivă).
Pentru a preveni formarea de aderenţe se foloseşte MTP şi mobilizarea progresivă.
De exemplu, pentru o leziune acută a ligamentului lateral median al genunchiului,
se proceda astfel (http://www.lekine.net):
- MTP 30 sec. – 3 min. – 5 min. – 7 min. – 10 min. pe şedinţă (este necesar să se
acţioneze uşor în această fază acută)
- Mobilizari progresive fără să apară durerea
- Mers / exerciţii proprioceptive
În cazul leziunilor ligamentare cronice, se va acţiona cu MTP (pentru efectul antalgic
şi de desfacere a aderenţelor) şi mobilizări, pacientul contribuind la menţinerea rezultatelor
obţinute prin executarea de exerciţii la domiciliu.
Leziunile articulare
Terminologie, clasificare
Articulaţia este definită ca fiind legătura între două sau mai multe oase (DEX, 1998).
În general, articulaţiile sunt alcătuite din:
cartilaj - la nivelul articulaţiilor, oasele sunt învelite în cartilaj (un ţesut de
legătură), alcătuit din celule şi fibre foarte rezistente. Cartilajul ajută la reducerea
frecării datorate mişcării oaselor;
membrana sinovială - un ţesut care înconjoara articulaţia închizand-o într-o
capsulă. Membrana sinoviala secretă lichid sinovial (un fluid clar, lipicios) pentru
lubrifierea articulaţiei;
ligamente - ligamente puternice (benzi dure, elastice de ţesut de legătură)
înconjoară articulaţia pentru a o susţine şi a-i limita mişcările;
tendoane - tendoanele (un alt tip de ţesut de legătură) leagă fiecare parte a
articulaţiei de muşchii care îi controlează mişcarea;
burse - săculeţe umplute cu fluid situate între oase, ligamente sau alte structuri
adiacente, care ajută la reducerea frecării datorate miscării.
fluid sinovial - un lichid clar, lipicios secretat de membrana sinovială;
menisc - o bucată curbată de cartilaj pe care o gasim la genunchi şi alte
articulaţii.
29
Fig. nr. 6. Articulaţia şoldului (http://ro.wikipedia.org )
31
Fig. nr. 8. Tipuri de articulaţii (http://ro.wikipedia.org )
Etiopatogenie
Pentru patologia articulară traumatică, se vor lua în considerare aspectele
etiopatogenice amintite în subcapitolele anterioare (la leziunile musculare, tendinoase şi
ligamentare).
Printre cauzele care pot duce la instalarea reumatismului, Dr. Panait G.
(http://www.pansportmedical.ro), enumeră:
Cauze sistemice (generale)
- vârsta – datorită leziunilor mecanice şi eventualelor perturbări biochimice
produse în timp.
- Factori genetici
- Sexul
- Factori vasculari – tulburările circulatorii pot fi responsabile de apariţia şi
agravarea formelor de reumatism
- Obezitatea, care determină o supraîncărcare funcţională; diabetul zaharat,
dislipidemiile, care favorizează dezvoltarea proceselor degenerative
articulare
- Factori endocrini
- Factori metabolici
- Factori climatici
Cauze locale
- suprasolicitarea funcţională
- modificarea arhitecturii articulare (congenitală sau dobândită)
- modificarea dinamicii articulare
Artroza este cea mai frecventă afecţiune a aparatului locomotor şi una dintre cele
mai frecvente afecţiuni cronice. Frecvenţa artrozelor creşte odată cu vârsta. După vârsta
de 35 de ani, 50% din populaţie prezintă fenomene artrozice, iar după vârsta de 55 de ani,
33
peste 80% din populaţie. La nivel mondial, 630 milioane de persoane suferă de artroză,
ceea ce reprezintă un procent de 10-12% din populaţia globului. Vârsta influenţează prin
îmbătrânirea fiziologică (cartilaj dezhidratat, cu rezistenţă scăzută la agresiunile
mecanice). Odată cu trecerea anilor, apar şi leziuni ale elementelor moi periarticulare
(ligamente, tendoane), care pot accentua dezvoltarea artrozei
(http://www.kinetoterapie.biz).
Factori favorizanţi
Factorii care favorizează apariţia bolilor reumatice sunt de două tipuri: generali şi
particulari. În prima categorie se înscriu ereditatea, tulburările endocrine şi tulburările de
nutriţie (carenţele vitaminelor C, A şi D, precum şi deficitul de calciu şi fosfor). Factorii
particulari sunt obezitatea, suprasolicitarea articulară, infecţii streptococice netratate şi
cronicizate, slăbirea sistemului imunitar, lipsa unor activităţi fizice sau excesul acesteia,
atitudinile deficiente.
Alte surse bibliografice, indică următorii factori ca favorizând apariţia reumatismului
(Chiţimia Armenescu, E., Chiţimia, E., f.a.):
Factori traumatici, lovituri mai mult sau mai puţin puternice, căderi cu sprijinirea
greutăţii pe anumite articulaţii, care depăşesc puterea lor de susţinere şi conduc
la luxaţii, subluxaţii, smulgeri ale inserţiei tendoanelor, favorizând repartiţii noi ale
presiunilor articulare, cu producerea distrucţiilor cartilaginoase.
Factori mecanici, suprasolicitarea articulaţiilor prin efectuarea unor eforturi fizice
mari, purtarea unor greutăţi mari care induc tasări sau presiuni în anumite
puncte ale articulaţiilor
Îmbătrânirea, datorită vitalităţii scăzute care presupune mai puţină mişcare şi
vaselor de sânge care hrănesc articulaţia cuprinse de fenomenul de
ateroscleroză, care face ca acestea să devină mai reduse ca diametru, având
consecinţă asupra substanţelor nutritive care ajung mai greu şi insuficient la os
şi cartilaj.
Factori endocrini, în special diminuarea hormonilor tiroidieni, care au rol în
sinteza substanţei fundamentale şi schimbarea echilibrului hormonal la
menopauză (creşte secreţia de hormon somatotrop şi de estrogeni) şi
andropauză.
Procese metabolice de depunere a unor produşi de uzură, fenomen care începe
după vârsta de 40 de ani.
Factorii inflamatori cronici sau infecţiile dezorganizează şi înlocuiesc ţesutul
cartilaginos cu altul cicatriceal, dur, fibros şi alterări osoase ale capetelor
epifizare care intră în alcătuirea articulaţiilor.
Repere anatomo-patologice
Pe măsură ce cartilajele articulare sunt tot mai afectate de procesele artrozice,
suprafaţa lor şi a osului de dedesubt devin neregulate, apar excrescenţe osoase, ceea ce
face dificilă culisarea normală a capetelor articulare, ajungându-se până la stadiul în care
oasele se freacă direct între ele.
Boala reumatismală se declanşează datorită modificării anumitor constituienţi
proteici, în timp ce alţii îşi măresc numărul sau dimensiunea. Organismul încearcă să se
refacă, prin proliferarea celulelor cartilaginoase, însă acest proces regenerativ combinat cu
procesul de distrugere al cartilajului, duce la pierderea netezimii suprafeţelor articulare.
Datorită inflamării generate de enzimele produse în cantitate mare, se amplifică
deteriorarea ţesutului, producându-se eroziuni pe suprafaţa cartilajului. Datorită acestor
deformări, osul va fi la rândul său deteriorat, prezentând fisuri şi chisturi. Ca o compensare
a acestor procese patologice, organismul încearcă să mărească stabilitatea articulară, prin
mărirea suprafeţei de contact a capetelor osoase, realizând acest lucru prin sinteză
Masaj transversal profund
osoasă locală. Acest ţesut osos este vulnerabil, fiind predispus la microfracturi când
articulaţiile suportă o greutate prea mare.
Procesul inflamator determină hipertrofia tendoanelor, muşchilor, ligamentelor şi a
capsulei articulare (http://www.kinetoterapie.biz).
35
Redoarea articulară, deosebită de durerea articulară cu care poate fi asociată,
poate fi întâlnită izolat. Suferă, în general, aceleaşi influenţe ca şi durerea; este
mai tardivă în reumatismele degenerative decât în cele inflamatorii.
Impotenţa funcţională este variabilă, în funcţie de articulaţia interesată, cauza şi
modalităţile durerii. Este rezultatul redorii şi uneori al deformaţiilor şi distrucţiilor
articulare. Poate să afecteze mai mult sau mai puţin viaţa profesională, socială
sau familială a bolnavilor.
Tumefierea articulară este variabilă în caracteristicile ei: cea de tip inflamator
este legată de prezenţa lichidului sinovial, de edem sau de proliferarea sinovială;
se însoţeşte totdeauna de creşterea căldurii locale sau de roşeaţa pielii.
Tumefierea de tip neinflamator este mai curând o hipertrofie a extremităţilor
osoase prin osteofite, care însoţeşte artroza. Această tumefiere este, în general,
dură şi nu se însoţeşte nici de roşeaţă, nici de căldură şi rareori are revărsat
lichidian în articulaţie.
Deformările articulare sunt de origine variată. Unele sunt malformaţii ale
extremităţilor osoase, congenitale sau dobândite, care pot fi cauza unor artroze
secundare. Alteori sunt consecinţele unei boli primare ale articulaţiei, reacţii ale
capsulei, ale ligamentelor sau tendoanelor., determinând o atitudine vicioasă a
articulaţiei;
Cracmentele articulare
Blocaje articulare
Diferenţierea dintre diferitele tipuri de boli reumatismale este importantă, deoarece
evoluţia lor este diferită: în reumatismele degenerative se poate estima o evoluţie bună,
dar cu persistenţa îndelungată a durerii, în reumatismele inflamatorii se poate estima o
evoluţie lungă, cu posibile complicaţii la nivelul întregului organism (anemie, afectare a
inimii, ochilor, rinichilor etc) (http://www.despreboli.ro).
Tratament
Tratamentul patologiei articulare include o terapie etiologică şi o terapie
simptomatică (http://www.pansportmedical.ro). Prima tinde să intervină asupra factorilor
etiopatogenici susceptibili a fi corectaţi, a doua are rolul de a reduce sau elimina
simptomele bolii, în special durerea, rigiditatea şi limitarea funcţională.
Dat fiind că premisa indispensabilă a oricărei terapii este evaluarea exactă a tabloului
clinic, programarea terapeutică patologiei articulare trebuie să ia în considerare
următoarele elemente:
natura procesului lezional;
factorii etiopatogenici implicaţi;
stadiul afecţiunii
Independent de natura procesului lezional, prin urmare, chiar în cazul formelor
uşoare, este întotdeauna posibilă recunoaşterea altor factori care ar fi putut contribui la o
anumită localizare a patologiei sau la accelerarea evoluţiei. Aceşti factori, fie că sunt
generali ca obezitatea sau tulburările vasculare, fie locali ca atitudinile vicioase şi
solicitarea funcţională excesivă, trebuie individualizaţi şi posibil corectaţi.
Prognosticul evoluţiei patologiei poate fi un criteriu util în selecţia măsurilor terapeutice,
conservatoare (farmacologice sau fizioterapice) sau neconservatoare (chirurgicale).
Remediile terapeutice utile în tratamentul patologiei articulare sunt de natură diversă; în
general cele mai bune rezultate se obţin cu o abordare integrată ce ţine cont de diversele
posibilităţi de intervenţie.
Pentru patologiile articulare traumatice, în subcapitolele anterioare, au fost abordate
şi aspectele referitoare la tratament.
În ceea ce priveşte tratamentul patologiilor articulare degenerative, inflamatorii şi
metabolice se menţionează că diferenţierea dintre diferitele tipuri de boli reumatismale
Masaj transversal profund
este importantă, deoarece tratamentul este diferit ca tip de medicamente administrate,
durată a tratamentului medicamentos (mult mai lunga in reumatismele inflamatorii) şi a
celui balnear (în general contraindicat în reumatismele inflamatorii active)
(http://www.despreboli.ro) şi se recomandă (Panait, G., http://www.pansportmedical.ro):
Măsuri cu caracter general
o Încurajarea pacientului (psihoterapia)
o Repausul articular
o Măsuri igienice şi dietetice
o Corectarea eventualelor dismetabolisme
o Corectarea eventualelor tulburări vasculare
o Corectarea eventualelor tulburări endocrine
Măsuri cu caracter particular
o Terapie farmacologică (sistemică şi locală)
o Program complex de recuperare
Kinetoterapie
Termoterapie
Hidrotermoterapie
Hidrokinetoterapie
Electroterapie
Ortezare
Masaj
Balneoclimatoterapie
Terapia chirurgicală
TEMĂ DE LUCRU
Elaboraţi Decalogul specialistului în aplicarea MTP, în care să sintetizaţi cele mai
importante 10 reguli care trebuie respectate pentru o aplicare corectă şi eficientă a
MTP.
39
EVALUARE
1. MTP se adresează:
a. durerilor viscerale
b. durerilor care se manifestă pe arii extinse
c. Durerilor posttraumatice la nivel musculo-tendinos şi capsulo-ligamentar
2. MTP are ca scop:
a. combaterea aderenţelor
b. corectarea viciilor de postură
c. combaterea durerii
3. MTP constă în:
a. mobilizarea pielii pe straturile profunde
b. mobilizarea ţesutului conjunctiv subcutanat pe straturile profunde
c. mobilizarea straturilor musculare superficiale pe straturile profunde
4. Printre efectele MTP se numără:
a. diminuarea durerii
b. stimularea circulaţiei la nivel local
c. creşterea grosimii fibrelor elementelor anatomice tratate
5. MTP realizează următoarele tipuri de mobilizări:
a. mobilizarea în întregime a unui element anatomic pe planurile profunde
b. mobilizarea fibrelor unui element anatomic, unele pe celelalte
c. ambele tipuri de mobilizări
6. Când este necesară acţionarea cu MTP pe un element anatomic în vecinătatea unui
trunchi nervos, se vor lua următoarele măsuri de precauţie:
a. se va avea în vedere să nu se acţioneze direct pe trunchiul nervos
b. se va stimula trunchiul nervos cu o intensitate progresivă
c. nu se va trata elementul anatomic din vecinătatea unui trunchi nervos
7. Pe plan general, printre factorii favorizanţi ai producerii leziunilor musculare, se
numără:
a. efectuarea greşită a unei mişcări
b. insuficienta încălzire înaintea efortului
c. dezhidratarea
8. Stadiul 3 al leziunilor musculare acute se caracterizează prin:
a. afectări reversibile ale fibrelor musculare
b. afectări ale fibrelor musculare şi ale ţesutului conjunctiv
c. prezenţa unui hematom intramuscular
9. Tratamentul mecorespunzător al leziunilor musculare are următoarele consecinţe:
a. vindecarea şi recuperarea funcţională spontană
b. generarea de cicatrici fibroase
c. întârzierea reparării ţesutului conjunctiv
10. Rupturile musculare se tratează prin MTP:
a. chiar din momentul producerii lor
b. după faza acută
c. doar în cazul în care s-au instalat fibroze
11. Inflamarea tendonului determină apariţia:
a. unei tendinopatii
b. unei tendinite
c. unei tendinoze
Masaj transversal profund
41
24. Printre particularităţile metodologice de aplicare a MTP se numără:
a. aplicarea MTP la distanţă de locul leziunii
b. mobilizarea ţesuturilor transversal faţă de direcţia fibrelor elementului
anatomic tratat
c. aplicarea MTP pe epicentrul leziunii
25. Poziţionarea pacientului trebuie să permită punerea în tensiune sau relaxarea
elementului anatomic tratat, astfel:
a. tendoanele în poziţie de relaxare
b. ligamentele în poziţie de tensiune
c. muşchii în poziţie de relaxare
26. În legătură cu tehnica de lucru, pentru aplicarea MTP, se subliniază următoarele
reguli:
a. ritmul de execuţie trebuie să fie rapid
b. intensitatea aplicării MTP trebuie să fie progresivă
c. aplicarea MTP se face în şedinţe zilnice
Rezumat
Capitolul Fundamentarea teoretică a masajului transversal profund este structurat în
3 subcapitole, fiecare dintre ele abordând aspecte specifice rezultate din literatura de
specialitate, cercetări ale diverşilor specialişti în medicină sau kinetoterapie şi cercetări
proprii.
În primul subcapitol sunt prezentate aspectele generale referitoare la masajul
transversal profund, aria de aplicare şi adresabilitatea acestei tehnici, efectele posibil a fi
obţinute prin aplicarea sa şi explicarea mecanismelor prin care se obţin aceste efecte,
indicaţiile şi contraindicaţiile masajului transversal profund. Informaţiile incluse în acest
subcapitol sunt utile studenţilor din punct de vedere al formării unui bagaj de cunoştinţe
teoretice, absolut necesar viitorului specialist.
În al doilea subcapitol sunt prezentate principiile generale de aplicare a masajului
transversal profund, cu referire la tipurile de leziuni cărora li se adresează această tehnică.
În afara aspectelor strict referitoare la aceste principii, pentru fiecare categorie de leziuni,
sunt prezentate şi informaţii mai complexe care vizează clarificarea unor termeni,
clasificări, etiopatogenie, factori favorizanţi ai producerii leziunilor respective, repere
anatomo-patologice şi tratamentul. Acest al doilea subcapitol urmăreşte să completeze
cunoştinţele teoretice ale viitorului specialist.
Al treilea subcapitol pune bazele metodologice ale aplicării masajului transversal
profund, structurând aspectele particulare care diferenţiază această tehnică de altele şi
regulile care trebuie respectate pentru o aplicare corectă şi eficientă a masajului
transversal profund.
Masaj transversal profund
Scop
Cunoaşterea aplicaţiilor practice ale masajului transversal profund, formarea
abilităţilor necesare pentru realizarea diagnosticării şi aplicării unui tratament
corespunzător.
Obiective operaţionale
După ce va studia această unitate de curs, studenţii vor putea să:
Îşi îşi însuşească cunoştinţele necesare pentru localizarea cu precizie a
elementelor anatomice care pot fi tratate prin masaj transversal profund.
Îşi formeze abilităţile necesare pentru a stabili un diagnostic funcţional şi
pentru a localiza punctele de cmaximă intensitate a durerii.
Îşi formeze abilităţile necesare pentru a aplica un tratament prin masaj
transversal profund bine adaptat la particularităţile elementului anatomic afectat.
43
2.1. La nivelul trunchiului şi a coloanei vertebrale
45
Elementul lezat Ligamentul interspinos lombar (foto nr. 3)
Semne (pasive) Durere, mai ales la extensie forţată;
Decubit ventral, cu o pernă sub regiunea abdominală (pentru
Poziţia pacientului
a depărta spaţiile interspinoase).
Degetele palpează elementele adiacente (vârful apofizelor
Reperare spinoase supra- şi subiacente); ligamentul se află între două
vârfuri, pe o suprafaţă de aprox. 1 cm.
Poziţia terapeutului Stând, lateral faţă de regiunea lombară a pacientului;
Poziţia mâinilor Se masează cu indexul întărit de medius;
Se acţionează pe 2 zone:
- mediană, pe toată lungimea ligamentului;
Tehnologie - laterală (dreapta sau stânga).
Se execută presiune postero-anterioară, pentru prima zonă şi
din interior spre exterior pentru celelalte.
Tehnici asociate Căutarea poziţiei intermediare pentru reeducare.
47
Elementul lezat Ligamentul sacro-iliac (foto nr. 5)
În mod excepţional, semne lombare. Rar, dureri la apropierea
Semne (pasive) aripilor iliace. Frecvent, dureri provocate prin adducţia din
articulaţia şoldului.
Decubit ventral, uşor răsucit, cu o pernă sub regiunea
Poziţia pacientului
abdominală.
Spina iliacă postero-superioară corespunde părţii inferioare a
crestei iliace:
- deasupra este partea medie şi superioară, care corespunde
Reperare
segmentului vertical al crestei iliace;
- dedesubt, între cele două spine iliace posterioare, este
partea inferioară, care este subcutanată.
Poziţia terapeutului Stând, lateral faţă de pacient;
Se masează cu indexul întărit de medius sau de cealaltă
Poziţia mâinilor
mână.
Sacro-iliac superior: se presează profund, spre înainte şi uşor
spre în afară, pe creasta iliacă; fricţiunea se realizează pe
suprafaţă mare şi este mult uşurată dacă se schimbă, din
când în când, punctul de contact.
Tehnologie
Sacro-iliac inferior: se execută presiune mai uşoară, postero-
anterioară; fricţiunea este de intensitate mică, dirijată de sus
în jos, de la spina iliacă postero-superioară, la marea
scobitură sciatică.
Tehnici asociate Profilaxia tensionării ligamentelor posterioare, prin reeducare.
APLICAŢII
Identificaţi semnele, pasive sau active, poziţionaţi subiectul, reperaţi punctul cel mai
dureros şi aplicaţi masajul transversal profund pe elementele descrise în acest
subcapitol.
49
2.2. La nivelul membrului superior
51
Elementul lezat Tendoanele supra-spinosului (fig. nr. 9)
Semne - active Existenţa inconstantă a unui arc dureros, la abducţia activă.
Durere la contracţia izometrică maximală a abductorilor,
braţul pacientului fiind în flexie de 300 într-un plan intermediar,
între planul sagital şi cel frontal.
- pasive Declanşarea unei dureri locale la sfârşitul mişcării pasive de
flexie; "semnul blocajului".
Aşezat, cu braţul în retropulsie şi rotaţie internă (mâna la
Poziţia pacientului
spate).
Se palpează, din interior spre exterior, spina omoplatului,
până la unghiul postero-extern al acromionului, apoi dinapoi
spre înainte, marginea externă a acromionului, apoi, uşor în
interior, până la interlinia acromio-claviculară.
Reperare
Leziunea, ascunsă de deltoid, este situată, de obicei, la 1/2
cm. sub interlinia acromio-claviculară, pe o suprafaţă de 1/2
cm.; această leziune se poate întinde şi pe 1-2 cm. în afară şi
în interior.
Stând, în spatele pacientului, oblic-lateral faţă de articulaţia
Poziţia terapeutului
tratată.
Se masează cu indexul întărit de medius, contrasprijin cu
Poziţia mâinilor
policele.
Leziunea este de profunzime medie, se întinde destul de mult
în afară şi în interior, de unde apare necesitatea de a o trata
în mai multe reprize.
Tehnologie
Fricţiunea se realizează dinafară spre înăuntru şi invers;
presiunea este orientată de sus în jos şi dinainte spre înapoi,
transversal pe suprafaţa marii tuberozităţi.
Se poate pune problema unei tonifieri musculare ulterioare a
abductorilor, în interiorul segmentului de contracţie, prin
Tehnici asociate
contracţie statică, braţul fiind deasupra orizontalei (mişcarea
trebuie să fie complet indoloră).
53
Elementul lezat Tendoanele sub-scapularului (fig. nr. 11)
Semne - active Durere la contracţia izometrică maximală a rotatorilor interni
ai braţului, braţul fiind menţinut vertical, cu cotul flectat la 900,
antebraţul în plan sagital.
- pasive Durere la adducţia orizontală pasivă a braţului (blocarea părţii
superioare a tendonului).
Aşezat, cotul flectat la 900, braţul pe lângă corp, în uşoară
Poziţia pacientului
rotaţie externă (pentru a degaja tuberozitatea mică).
Pe pliul delto-pectoral se reperează vârful apofizei coracoide,
tendonul fiind situat dedesubt. Trohinul, reper important, este
situat în exterior; trebuie să ne asigurăm de poziţia sa,
imprimând braţului pacientului mişcări de rotaţie internă şi
Reperare
externă.
Leziunea se află pe faţa antero-inferioară a trohinului şi se
poate întinde în afară şi în jos, pe marginea internă a culisei
bicipitale.
Poziţia terapeutului Stând, cu faţa la umărul dureros.
Poziţia mâinilor Se fricţionează cu policele, contrasprijin cu celelalte degete.
Fricţiunea se execută de sus în jos, pe o suprafaţă mare.
Profunzimea leziunii necesită o presiune foarte puternică,
Tehnologie
dirijată dinainte spre înapoi, dificil de realizat dacă terapeutul
are o mână mică şi pacientul este foarte musculos.
Relaxarea rotatorilor interni, folosind:
- Kabat ("contracţie-relaxare");
Tehnici asociate
- postură în rotaţie externă a umărului, dacă există o
limitare a mobilităţii, la sfârşitul tratamentului.
55
Elementul lezat Tendonul radial al bicepsului (fig. nr. 12)
Semne - active Durere la supinaţia şi flexia antebraţului.
Aşezat sau culcat-rezemat, cotul uşor flectat, antebraţul în
Poziţia pacientului
supinaţie.
Se urmăreşte reperarea marginii superioare a cupulei radiale,
pe faţa externă a cotului; la 3 cm. dedesubt se găseşte nivelul
inserţiei radiale a bicepsului. Acest nivel se transpune pe faţa
Reperare
anterioară, constituind primul reper. Se urmăreşte, apoi, în
pliul de flexie al cotului, tendonul radial al bicepsului, de sus
în jos.
Poziţia terapeutului Stând, în faţa pacientului, orientat cu faţa spre cotul dureros.
Poziţia mâinilor Se fricţionează cu policele, contrasprijin cu celelalte degete.
Leziunea este profundă. Se pot folosi două tehnici:
- fricţiune transversală, cu presiune perpendiculară pe
axul antebraţului;
Tehnologie
- posibilitate de inversare a ordinii factorilor: degetele
terapeutului rămân fixe şi se imprimă antebraţului mişcări de
prono-supinaţie, de mică amplitudine.
57
Elementul lezat Ligamentul lateral-intern al pumnului (fig. nr. 13)
Semne - pasive Durere şi "semnul blocajului", la înclinarea cubitală şi
supinaţia pumnului.
Poziţia pacientului Aşezat, cu mâna pe masă, în pronaţie şi înclinare radială.
Reperare Leziunea este situată chiar sub stiloida cubitală.
Poziţia terapeutului Aşezat, în faţa pacientului.
Poziţia mâinilor Se fricţionează cu indexul, întărit sau nu de medius.
Tehnologie Leziunea este superficială.
Fricţiunea se execută dinainte spre înapoi, iar presiunea se
exercită din interior spre exterior, perpendicular pe axul
antebraţului.
Tehnici asociate Posturi active şi pasive, în prono-supinaţie, a pumnului
(leziunea este adesea asociată unei fracturi Pouteau-Colles).
Fig. nr. 13. Masaj transversal profund pe ligamentul lateral intern al pumnului
Masaj transversal profund
59
Elementul lezat Ligamentele laterale ale articulaţiilor interfalangiene
(fig. nr. 15)
Limitarea flexiei şi extensiei (prin aderenţă);
Semne - pasive Durere la punerea în tensiune provocată de valgus (ligament
lateral intern) sau varus (ligament lateral extern).
Poziţia pacientului Aşezat, cu mâna în pronaţie pe masă.
Se urmăreşte interlinia sau şi mai bine bisectoarea unghiului
Reperare format de feţele dorsale ale celor două falange; se percepe
proeminenţa ligamentară, pe feţele laterale.
Poziţia terapeutului Aşezat, în faţa pacientului.
Se realizează o pensă de apucare între police şi index,
Poziţia mâinilor contrasprijin prin police; fricţiunea se execută cu indexul pe
elementul de tratat.
Presiunea va fi uşoară, ligamentele fiind subcutanate; direcţia
va fi antero-posterioară, urmând interlinia; fricţiunea va fi de
Tehnologie
mică amplitudine, datorită dimensiunii mici a falangei; este
inutil să se deplaseze degetele.
Mişcări active contra rezistenţă.
Tehnici asociate
Posturi active în flexie şi în extensie.
APLICAŢII
Identificaţi semnele, pasive sau active, poziţionaţi subiectul, reperaţi punctul cel mai
dureros şi aplicaţi masajul transversal profund pe elementele descrise în acest
subcapitol.
Masaj transversal profund
61
Aparatul extensor al genunchiului (tendonul cvadricipital,
Elementul lezat marginile laterale ale vaştilor, tendonul rotulian)
(foto nr. 11, 12, 13)
Semne - active Durere la contracţia izometrică, pe toată amplitudinea de
extensie a genunchiului.
Poziţia pacientului Obişnuită: decubit dorsal, cu genunchiul întins.
Reperare Pe rotulă şi, mai profund, în jurul său.
Poziţia terapeutului Stând sau aşezat, lateral faţă de pacient, de partea leziunii.
Poziţia mâinilor Se fricţionează cu indexul întărit de medius.
În general, presiunea se exercită perpendicular pe partea
interesată (de sus în jos pentru bază, din interior în exterior şi
din exterior în interior pentru marginile interne şi externe şi de
jos în sus pentru inserţia tendonului rotulian), pe punctul de
inserţie.
Fricţiunea se execută de jur împrejurul rotulei.
Datorită profunzimii inserţiei, trebuie să se recurgă la unele
artificii, cum ar fi:
Tehnologie
- deplasarea pasivă a rotulei spre interior, pentru
tratarea marginii externe şi în exterior, pentru tratarea
marginii interne;
- alunecarea pasivă antero-posterioară:
- apăsând pe punctul inserţiei pentru a
obţine o proeminare a bazei;
- apăsând pe bază pentru a obţine o
proeminare a punctului de inserţie.
Tonifiere musculară prudentă a cvadricepsului, după
Tehnici asociate
vindecare.
Foto nr. 11. Masaj transversal profund aplicat pe marginile laterale ale vaştilor
Masaj transversal profund
63
Elementul lezat Muşchii ischiogambieri (foto nr. 14,15)
Semne - active Durere la contracţia izometrică maximală a flexorilor coapsei:
- cu genunchiul în rotaţie externă: bicepsul;
- cu genunchiul în rotaţie internă: semimembranosul;
semitendinosul.
- pasive Durere la punerea pasivă în tensiune a acestor muşchi prin
ridicarea gambei întinse sau flexia trunchiului.
Decubit ventral, uşor răsucit, cu genunchiul uşor flectat prin
Poziţia pacientului
punerea unei pernuţe sub gleznă.
Leziunea este frecvent situată în partea mijlocie şi, uneori, la
inserţia superioară şi este, adesea, destul de întinsă.
Se reperează tuberozitatea ischiatică, la 2/3 din exterior şi 1/3
Reperare din interiorul pliului fesier şi tendoanele de inserţie ale acestor
muşchi, la nivelul pliului de flexie al genunchiului (bicepsul în
afară, semimembranosul şi tendinosul în interior,
semitendinosul puţin mai posterior).
Poziţia terapeutului Stând, lateral faţă de pacient, de partea leziunii.
Poziţia mâinilor În funcţie de întinderea leziunii (foto 14,15).
Leziunea este profundă, se întinde pe suprafaţă mare şi
necesită tratarea în mai mulţi timpi.
Presiunea se exercită viguros, dinapoi spre înainte, iar
Tehnologie
fricţiunea se execută în plan frontal.
Pentru feţele laterale ale maselor musculare, presiunea este
oblică, iar fricţiunea transversal faţă de această presiune.
Pentru a evita recidivele, după vindecare, se va lucra pentru
Tehnici asociate
elasticizarea ischiogambierilor.
65
-
Foto 16. Masaj transversal profund executat pe ligamentul lateral intern al genunchiului
Masaj transversal profund
67
Elementul lezat Capsula articulaţiei peroneo-tibiale superioare
(foto nr. 17)
Semne - active Durere la contracţia izometrică în flexie a genunchiului.
- pasive Durere la flexia pasivă a genunchiului (inconstant); durere la
mobilizarea antero-posterioară a capului peroneului, cu
genunchiul flectat.
Poziţia pacientului Decubit dorsal, cu genunchiul flectat.
Capul peroneului este la două lăţimi de deget deasupra
interliniei, care se află deasupra colului peroneului şi este
Reperare uşor de palpat; ea prelungeşte spre în jos tendonul
bicepsului. Se reperează interlinia anterioară, superioară şi
posterioară.
Poziţia terapeutului Stând, lateral faţă de pacient, de partea leziunii.
Poziţia mâinilor Se fricţionează cu policele sau cu indexul întărit de medius.
Presiune uşoară, pentru faţa anterioară şi mai puternică,
pentru faţa posterioară care este mai profundă, direcţionată
de sus în jos pentru faţa anterioară, dinainte spre înapoi
Tehnologie pentru partea superioară şi în jos şi înapoi pentru partea
posterioară.
Fricţiunea se execută cu amplitudine mică, deplasând degetul
pentru a acoperi îrtreaga suprafaţă a articulaţiei.
Contenţie suplă, elastică, sub interlinia genunchiului, în timpul
Tehnici asociate
efortului.
Foto nr. 17. Masaj transversal profund executat pe capsula articulaţiei peroneo - tibiale
superioare
Masaj transversal profund
69
Elementul lezat Ligamentul lateral extern tibio-tarsian
(fasciculul anterior) (foto nr. 18)
Semne - pasive Durere la poziţia în varus a piciorului, gamba menţinută
imobilă.
Poziţia pacientului Decubit dorsal, cu piciorul în uşor varus şi flexie plantară (în
măsura în care aceasta este indoloră).
Reperare Ligamentul este situat pe marginea anterioară şi la vârful
maleolei externe, pe aprox. 1 cm. în jur, numai în faţa vârfului
maleolei. Acest ligament se continuă în sus prin peroneul-
tibial inferior şi este ascuns în spatele marginii anterioare a
maleolei.
Poziţia terapeutului Stând, privind spre faţa internă a piciorului.
Poziţia mâinilor Se fricţionează cu indexul întărit de medius, cealaltă mână
menţinând piciorul în varus.
Tehnologie Dată fiind profunzimea, terapeutul va îndrepta presiunea în
exterior şi în sus de-a lungul marginii anterioare (adesea dificil
de găsit datorită edemului) şi va executa fricţiune pe aceasta,
pe o suprafaţă de aproximativ 1 cm.
Tehnici asociate Se recomandă mobilizări, pentru cazurile vechi.
Exemplu: pentru piciorul stâng, terapeutul se aşează la
extremitatea distală a membrului inferior stâng al pacientului,
cuprinde cu mâna stângă calcaneul şi îl mobilizează în varus;
mâna dreaptă prinde antepiciorul pe marginea externă, cu
policele sub plantă şi degetele îndoite pe faţa dorsală, până la
articulaţiile metatarso-falangiene, mobilizându-l în flexie,
adducţie şi pronaţie. Aceasta este poziţia pregătitoare.
Mobilizarea propriu-zisă constă în a imprima mâinii drepte o
mişcare scurtă spre sol, apăsând bine pe al cincilea
metatarsian.
Foto nr. 18. Masaj transversal profund executat pe ligamentul lateral extern tibio-tarsian
Masaj transversal profund
71
Elementul lezat Ligamentul cubo-metatarsian dorsal (V) (articulaţia Lisfrank
V) (fig. nr. 19)
Semne - pasive Durere la supinaţia şi flexia celui de-al cincilea metatarsian, cu
tarsul menţinut imobil.
Decubit dorsal, cu piciorul în uşoară flexie şi varus a
Poziţia pacientului
antepiciorului.
Reperul esenţial este taberculul celui de-al cincilea metatarsian.
Interlinia este oblică spre interior şi înainte, pe o suprafaţă de
Reperare
aproximativ 1 cm. Flexia-extensia celui de-al cincilea metatarsian
îi uşurează evidenţierea.
Poziţia terapeutului Stând, la piciorul pacientului.
Se masează cu policele, celelalte degete înfăşurându-se în jurul
Poziţia mâinilor feţei externe a piciorului şi permiţând contrasprijinul pe plantă;
cealaltă mână imobilizează capul celui de-al cincilea metatarsian.
Ligamentul este subcutanat.
Tehnologie Presiunea este orientată spre faţa plantară, iar fricţiunea se
execută în sensul interliniei articulare.
Uneori, este necesar să se aplice acelaşi tratament şi articulaţiei
Tehnici asociate
Lisfrank IV.
APLICAŢII
Identificaţi semnele, pasive sau active, poziţionaţi subiectul, reperaţi punctul cel mai
dureros şi aplicaţi masajul transversal profund pe elementele descrise în acest
subcapitol.
Masaj transversal profund
EVALUARE
1. Pentru reperarea ligamentului interspinos cervical, se palpează:
a. muşchiul sternocleidomastoidian
b. vârfurile apofizelor spinoase supra şi subiacente
c. corpii vertebrelor cervicale
2. Pentru aplicarea MTP asupra ligamentului interspinos cervical, se acţionează:
a. posterior
b. median
c. lateral
3. Pentru reperarea ligamentului interspinos dorsal, se palpează:
a. muşchii paravertebrali
b. vertebra a XII-a dorsală
c. vârfurile apofizelor spinoase supra şi subiacente
4. Pentru aplicarea MTP asupra ligamentului interspinos dorsal, se acţionează:
a. median şi lateral
b. la unirea cu vârfurile apofizelor spinoase supra şi sibiacente
c. longitudinal
5. Pentru reperarea ligamentului interspinos lombar, se palpează:
a. lojele renale
b. vârfurile apofizelor spinoase supra şi subiacente
c. crestele iliace posterioare
6. Pentru aplicarea MTP asupra ligamentului interspinos lombar, se acţionează:
a. lateral
b. median
c. de la stânga la dreapta
7. Pentru reperarea ligamentului ilio-lombar, se palpează:
a. marginea internă a crestei iliace
b. spina iliacă postero-superioară
c. ultima vertebră lombară
8. Pentru aplicarea MTP asupra ligamentului ilio-lombar, se acţionează:
a. cu marginea laterală a degetului deasupra crestei iliace
b. cu vârful degetului pe creasta iliacă
c. menţinându-se contactul cu marginea internă a crestei iliace
9. Pentru reperarea ligamentului sacro-iliac, se palpează:
a. partea inferioară a crestei iliace
b. spina iliacă postero-superioară
c. articulaţia ultimei vertebre lombare cu sacrumul
10. Pentru aplicarea MTP asupra ligamentului sacro-iliac, se acţionează:
a. sacro-iliac superior
b. sacro-iliac inferior
c. de la spina iliacă postero-superioară, la scobitura sciatică
11. Pentru aplicarea MTP asupra muşchilor intercostali, se acţionează:
a. asupra marginilor superioară şi inferioară ale coastelor
b. asupra părţii mediane a spaţiului intercostal
c. superficial, asupra cuştii toracice
12. Pentru reperarea ligamentului sterno-clavicular, se palpează:
a. marginea anterioară a claviculei, până la interlinia articulară
b. articulaţia acromio-claviculară
c. marginea superioară a furculiţei sternale, până la protuberanţa extremităţii
interne a claviculei
73
13. Pentru aplicarea MTP asupra articulaţiei sterno-claviculare şi a ligamentului sterno-
clavicular, se acţionează:
a. pe partea accesibilă a capsulei articulare
b. pe marginea superioară a claviculei
c. de-a lungul marginii inferioare a extremităţii interne a claviculei
14. Pentru reperarea ligamentului acromio-clavicular, se palpează:
a. marginea internă a acromionului
b. marginea anterioară a claviculei, până la interlinia articulaţiei acromio-
claviculare
c. marginea inferioară a claviculei
15. Pentru reperarea tendonului supraspinosului, se palpează:
a. spina omoplatului
b. marginea externă a acromionului
c. muşchiul supraspinos
16. Pentru aplicarea MTP asupra tendonului subspinosului, se acţionează:
a. asupra proeminenţelor fasciculelor deltoidului
b. în mai mulţi timpi
c. superficial
17. Pentru reperarea tendonului subscapularului, se palpează:
a. vârful apofizei coracoide
b. muşchiul pectoral
c. muşchiul deltoid
18. Pentru reperarea tendonului lung al bicepsului (în culisa bicipitală), se palpează:
a. şanţul intertuberozitar
b. treimea distală a humerusului
c. tuberozitatea mică şi mare a humerusului
19. Pentru aplicarea MTP asupra tendonului lung al bicepsului (în culisa bicipitală):
a. se pune tendonul în tensiune
b. se aplică fricţiune transversală pe tendon
c. se menţine degetul fix şi se mobilizează braţul în mişcări de rotaţie internă şi
externă
20. Pentru aplicarea MTP asupra tendonului radial al bicepsului:
a. se acţionează superficial
b. se aplică fricţiuni cu degetul perpendicular pe axul braţului
c. se menţine degetul fix şi se mobilizează antebraţul în mişcări de prono-
supinaţie
21. Pentru reperarea ligamentului lateral-intern al pumnului, se palpează:
a. procesul stiloid cubital
b. regiunea hipotenară a mâinii
c. tabachera anatomică
22. Pentru reperarea articulaţiei trapezo-metacarpiene, se palpează:
a. interlinia trapezo-metacarpiană
b. tabachera anatomică
c. regiunea tenară a mâinii
23. Pentru reperarea epicentrului durerii la nivelul adductorilor coapsei:
a. adductorii se relaxează
b. adductorii se contractă izometric
c. se palpează partea latero-externă a coapsei
Masaj transversal profund
Rezumat
Capitolul Aplicaţii practice ale masajului transversal profund este structurat în 3
subcapitole, fiecare dintre ele tratând o anumită regiune a corpului (trunchi şi coloană
vertebrală, membre superioare şi membre inferioare). Toate aceste subcapitole conţin
informaţii foarte utile viitorilor specialişti din punct de vedere al formării unor deprinderi de
identificare a semnelor care trădează existenţa unei anumite leziuni, de reperare a
epicentrului durerii, de poziţionare a pacientului şi de acţionare. Aceste informaţii, corelate
cu aplicaţiile repetate, îi vor da posibilitatea studentului să-şi formeze abilităţile practice
necesare aplicării MTP, pornind de la o bună cunoaştere a aspectelor teoretico-metodice.
75
Bibliografie
1. Academia Română, Institutul de lingvistică Iorgu Iordan (1998), Dicţionarul explicativ al
limbii române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti
2. Alfredson, H., Pietila, T., Jonsson, P., Lorentzon, R. (1998), Heavy-load eccentric calf
muscle trening for the treatment of chronic Achilles. American Journal of Sport Medicine
3. Beleyer, Ch. (2003), Douleurs articulaires. Guide clinique pour le diagnostic differentiel,
Klinik fur Rheumatologie und Klinische Immunologie / Allergologie Inselspital, Bern
4. Beleyer, Ch. (2003), Les douleurs articulaire, Forum medical suisse, nr. 49
5. Benezis, Ch. (2007), Les lesions musculaire du sportif, Montpellier, France
6. Brosseau, L., Casimiro, L., Milnes, S., ş.a. (2002), Deep transverse friction massage for
treating tendonitis, Cochrane Database Sisthem Revue
7. Carlson, BM. (1972), The regeneration of minced muscles, în: Monographie in
developemental.Biology, Edition Sikarper, Basel
8. Carr, D., Jacox, A., Chapman, S.L. (1992), Acute pain management. Operative and
medical procedures, and trauma, Agency for Health Care policy and Research, U.S. Dept.
of Health
9. Chaitow, L. (1983), La masoterapia neuro-musculare, Como, Edizioni di red. Studio
redazionale
10. Chiţimia Armenescu, E., Chiţimia, E. (f.a.), Artorzele (www.mirabilismed.ro)
11. Colecţia revistei Cahiers de kinésithérapie (1994-2008), revue d'enseignement post-
scolaire et documentation technique, Paris, MALOINE S.A. éditeur.
12. Colecţia revistei Kinésithérapie scientifique (1994-2008), revue éditée par la
Fédération française des masseurs kinésithérapeutes rééducateurs, Paris
13. Cometti, G. (2004), Les limites du stretching pour la performance, Fizio-active, Paris
Crawford, F., Snaith, M. (1996), How effective is therapeutic ultrasound in the treatment of
heel pain?, Ann Rheum Dis.
14. Cyriax, J.H. (1971), Textbook of orthopaedic medicine, vol. II, Londres, Bailliere-Tindall
Denis, A., Royband, A., Fornaris, A., Commandre, F. (1991), Pratique de glaçage en
traumatologie du sport, Paris, "Medicine du Sport" no. 4
15. Derisquebourg, T., Deprez, X. şi colab. (1993), Conséquences Osseuses de
l'Immobilisation Prolongée, Paris, La Gazette Méd., no. 8
16. Drăgan, I., Petrescu, O. (1993), Masaj-automasaj, Bucureşti, EDITIS
Encyclopédie médico-chirurgicale - instantanés médicaux - (1986-1990), Paris, éditions
Techniques S.A.
17. Fletcher, G., Banja, J., Wolf, S. (1992), Rehabilitation Medicine, Philadelphia, Edit. Lea
& Febriger
18. Howell, S.M., Taylor, M.A. (1996), Brace-free rehabilitation,with early return to activity,
for knees reconstructed with a double-looped semitendinosus and gracilis graft, Journal
Bone Joint Surgery American, nr. 78
19. Kudo, P., Dainty, K., Clarfield, M., ş.a. (1996), Randomized, placebo-controlled,
double-blind clinical trial evaluating the treatment of plantar fasciitis with an extracorporeal
shockwave therapy device: A North American confirmatory study, Journal Orthopedics
20. Mârza, D. (1998), Metode speciale de masaj, Editura Plumb, Bacău
21. Merrick, MA. (2002), Secondary injury after musculoskeletal trauma: A review and
update, Journal Athletic Trening, Paris
Masaj transversal profund
22. Ohberg, L, Lorentzon, R., Alfredson, H. (2004), Excentric trening in pacients with
chronic Achilles tendinosis: Normalised tendon structure and decreased thickness at follow
up, Britisch Journal of Sports Medicine
23. Ovricenco, M.V. (2007), Ligaments in top athletes pathology, Sport Medicine Journal,
nr. 10
24. Panait, G. (2007), Artroza (http://www.pansportmedical.ro),
25. Perino, L. (2008), Les tendinites, Actualites Claude Bernard, ABC info, Universite de
Lyon
26. Popescu, E.D., Ionescu, R. (1993), Compendiu de reumatologie, Bucureşti, Editura
Medicală
27. Sanowski, R., Chanussot, J.C. (1991), Massage transversal profond, Paris, Actualités
Sport et Medicine no. 4
28. Thomson, CF., Crawford, F., Murray, GD. (2005), The effectiveness of extra corporal
shock wave therapy for plantar heel pain: A systematic review and meta-analysis, BMC
Musculoskeletal Disorders
29. Troisier, O. şi colab. (1990), Massage transversal profond, Paris, EMK kinésithérapie
30. Vasseur, L. (f.a.), Pathologie osteo-articulaire (www.doccismef.chu-rouen.fr)
31. Vetter, J.M. (2005), Pathologie articulaire, ULP, Faculte de Medicine Strasbourg
32. Wrigth – Carpenter, T. ş.a. (2004), New treatment of muscle strain, în: Int. J. Sports.
Med
33. Ziltener, JL., Allet, L., Monnin, D. (2005), Le stretching, un myth…. Et des constats,
Journal Traumatolocical Sport, Paris
http://www.voloden.com
http://www.sante.cc
http://www.triclair.com
http://www.lekine.net
http://ro.wikipedia.org
http://www.sfatulmedicului.ro
http://www.kinetoterapie.biz
http://www.despreboli.ro
http://www.lekine.net
www.medhyg.ch
77