Kitschul in arhitectura

Introducere

In primul rand, la ce ne gandim, cand vorbim despre kitsch? Probabil la o piesa de arta
pretentioasa, de prost gust, atrificii ieftine, rupte din context. Ceva ce la suprafata pare
grandioasa, dar nu are o semnificatie mai adanca.

Cuvantul provine din (...) (definitie, caracteristici)

In arhitectura există două mari perioade importante ale dezvoltării kitsch-ului:

Postmodernismul, si kitschul in arhitectura contemporana.

Postmodernismul a fost una dintre cele mai semnificative evoluții culturale ale secolului al
XX-lea. În domeniile arhitecturii și designului, poate fi cel mai bine înțeleasă ca o reacție împotriva
mișcării moderne de la începutul secolului al XX-lea.
Arhitecții au gasit vocabularul modernist restrictiv. S-au plictisit de formele sterile puritane.
Această schimbare a fost semnalată de două declarații celebre. Arhitectul modernist Mies van der
Rohe a inventat fraza "Less is more", ceea ce înseamnă că decoratiile și detaliile trebuiau
îndepărtate. Arhitectul postmodernist Robert Venturi a răspuns cu fraza "Less is a bore". Credința
într-o estetică universală a fost spulberată. Postmodernismul marchează o întoarcere la culoare,
varietate și referință istorică. Tot ce ţine de superficial e legat şi de simulare, de exemplu de simulare
de stiluri, de copiere proastă a lor, de sugerare cu mijloace neadecvate a unor mari stiluri istorice,

etc.

În special, postmodernismul are o atitudine diferită față de cultura de masă. Modernismul a

atras distincții rigide între cultura înaltă și cea joasă. Criticul de artă modernist Clement Greenberg
susține că o cultură înaltă este tintit catre putini privilegiați, educați, iar cultura populară reprezintă o
scădere a standardelor, o arta mai usor de digerat pentru omul de rand.
 Aceasta este o viziune elitistă, care este provocată de postmodernism și entuziasmul său
pentru cultura de masă. Postmodernismul adopta în mod activ kitsch-ul, deoarece este o limbă pe
care toată lumea o poate înțelege.

Kitschul in arhitectura de aztazi nu este o revolutie impotriva modernismului. Este de fapt

rezultatul consumerismului, lipsa reglementarilor, lipsa educatiei, prost-gustul general al
beneficiarilor.
Intr-o lume in plina expansiune a constructiilor, arhitectul incearca sa pastreze un
echilibru intre vechi si nou. In Londra, Venetia, Roma, Florenta si alte sute de orase-istorie
exista o armonie in amplasarea constructiilor moderne in preajma celor vechi si cu valoare
arhitecturala. Si acest lucru se datoreaza in special arhitectilor, dar si autoritatilor administrative
care inteleg importanta armoniei.
Si totusi, de cate ori privind in jur, nu vedem kitsch-uri? O biserica aurita langa o bodega
coclita? Un bloc sclipitor printre case din chirpici? Un vapor langa un supermarket? Un club de

noapte lipit de o gradinita?…

Arhitectii se opun acestui melanj nu doar din considerente estetice, dar si practice, sociale, de
bun simt. Insa opozitia lor paleste cand administratia decide – din interese meschine – o
combinatie nefericita, cum vedem atat de multe in jurul nostru.