Sunteți pe pagina 1din 65

Capitolul 1.

Introducere

Dintre etapele de vârstă ce caracterizează evoluţia umană,m-am oprit asupra adolescenţei


deoarece problema principală este aceea a identificării de sine,a dezvoltării conştiinţei personale.
Aceasta este reprezentată de adaptarea socială, necesităţile interioare şi presiunile externe
determinând tânărul să adopte o strategie de viaţă,să reflecte mai adânc asupra propriei persoane
şi asupra viitorului.În căutarea identităţii,a locului său în lume şi în grupul de apartenenţă,
adolescentul parcurge,o etapă de viaţă puternic impregnată afectiv şi intelectual. Adolescenţa
este o perioadă trăită intens,fiind o continuă căutare a sinelui.

Adolescenţa este perioada modificărilor nu numai în planul psihic ci şi fizic. Este


perioada creşterii accelerate a corpului, a transformărilor interne ale organismului care au rolul
de a-l pregăti pe copil pentru viaţa adultă. Apar acum şi modificări la nivel sentimental. Creşte
sensibilitatea, se reorganizează planul afectiv - motivaţional, apar sau se reorganizează
sentimentele şi pasiunile. Întâlnim o serie de modificări şi în planul intelectului, înregistrându-se
acum dezvoltarea capacităţilor intelectual - reflexive, precum imaginaţia sau inteligenţa, ceea ce
vor duce ulterior la formarea conştiinţei de sine. Adolescentul capătă astfel o nouă percepţie
asupra realităţii prin apropierea lui către lumea valorilor, construindu-şi o identitate proprie.

Această lucrare urmăreşte aspectele esenţiale ale adolescenţei, perioada marilor


schimbări. Printre aspectele relevante ale acestei etape se numără stima de sine.Aceasta
presupune mai ales conştientizarea forţelor şi slăbiciunilor,asumarea responsabilităţilor,
capacitatea de afirmare,de a răspunde la propriile nevoi,stabilirea aspiraţiilor şi clarificarea
priorităţilor. Pentru toate acestea, este nevoie de integritate personală,dar şi de consideraţie faţă
de ceilalţi.Stima de sine,este înainte de toate,încrederea în forţele proprii.

Un alt aspect important abordat în cadrul acestei lucrări este criza de originalitate.
Confruntarea dintre experienţa sa şi normele impuse culminează cu conflicte uneori deosebit de
ascuţite,dar întotdeauna trebuie să se păstreze în vedere dimensiunea afectivă a acestei lupte.
Chiar dacă fiecare dintre adversari pare că se situează pe o poziţie fermă,el nu doreşte să rupă
relaţiile,ci să stabilească un contact puternic cu celălalt.Adolescentul este deosebil de sensibil
faţă de manifestările de respingere şi faţă de judecata adultului,căruia îi critică modul de
comportare dar îi recunoaşte stabilitatea şi chiar experienţa.

1
O altă caracteristică a adolescenţei sunt conflictele,printre care putem să amintim
conflictele de autoritate,conflictele de idei,conflictele afective.
Perioada adolescenţei este deci,perioada marilor schimbări,o punte între copilarie şi
maturitate.
Această lucrare îşi propune să exploreze ideea inserţiei sociale în rândul adolescenţilor,dar
şi percepţia acestora aspura mediului şcolar,cadrului familial,conflictelor,expectanţele celor din
jur.

2
Capitolul 2.Aspecte teoretice

2.1.Caracteristici ale adolescenţei

Cercetările psihologice cu privire la adolescenţă sunt foarte numeroase,iar aspectele din


care este privit adolescentul sunt de asemenea variate.Există în psihologie un punct de vedere,ce
s-a consolidat mai ales în prima jumătate a secolului al XX-lea,conform căruia perioada
adolescenţei este o etapă în care are loc cea mai intensă dezvoltare psihică a omului,spre
deosebire de pubertate, când domină mai ales dezvoltarea somatofiziologică.Dacă originile
acestui punct de vedere pot fi găsite înca la J.J. Rousseau,cel care a argumentat mai bogat ideea
dezvoltării prin “criza personalităţii”,cel care a teoretizat condiţiile acestei dezvoltări a fost
psihologul american Stanley Hall.Punctul acesta de vedere poate fi reîntâlnit în scrierile adepţilor
lui S.Freud.Aceştia,vorbind despre criza personalităţii în adolescenţă,o atribuie dezvoltării
impetuoase spontane a instinctului sexual,care s-ar izbi de rigorile vieţii morale şi ar trebui să se
adapteze condiţiilor vieţii sociale,aceasta din urmă întreţinând un subclimat erotic permanent
prin artă,literatură,etc(R.L.Harwood,S.A.Miller,R.Vasta,2010).

Asupra adolescenţilor acţionează o infinitate de factori.În zilele noastre,când există o


foarte vie şi continuă circulaţie de idei şi de influenţe,rolul factorilor de influenţă formativă a
devenit mai pregnant,dar şi mai complex,mai nedefinit.

Perioada adolescenţei se caracterizează printr-o dezvoltare intensă a personalităţii,prin


cristalizarea evidentă a concepţiei despre lume şi viaţă,prin clarificarea şi intensificarea elaborării
idealurilor,printr-o intensă evoluţie a laturii cognitive,afective şi voliţionale,datorită,printre
altele, şi alegerii unei profesii.Piaget a afirmat că la adolescent este evidentă introducerea în viaţa
socială prin intermediul muncii.

2.1.1.Stadiile adolescenţei

Schimbările trăite de adolescent sunt diferite de la un stadiu al adolescenţei la altul, fiind


astfel posibilă împărţirea acestei perioade în cele trei stadii: preadolescenţa, adolescenţa propriu-
zisă şi adolescenţa prelungită. (U. Şchiopu, E. Verza, 1997).

 Preadolescenţa (de la 14 la 16/18 ani) este o etapă de stabilizare a maturizării


biologice şi de dezvoltare psihică intensă. În această etapă se conturează şi se
3
adânceşte mai mult individualizarea. Aceasta aduce cu ea conturarea
caracteristicilor conştiinţei şi ale conştiinţei de sine. Preadolescentul este încărcat
de conflicte interioare, manifestând impulsivitate, extravaganţe, momente de
nelinişte şi de dificultate de concentrare. Individualizarea se intensifică pe
planurile intelectuale şi de relaţionare. Părerile personale încep să fie argumentate.
Începe să crească interesul pentru probleme abstracte şi de sinteză, dar şi pentru
participare la roluri mai deosebite. Apare dorinţa de afirmare personală mai
pregnantă ca expresie a socializării. Cerinţa de cunoaştere se secundează de
plăceri intelectual-afective şi se angajează atitudinal. Experienţa afectivă se
nuanţează şi se impregnează de valori.
 Adolescenţa propriu-zisă ( de la 16/18 la 20 de ani) sau marea adolescenţă se
caracterizează printr-o intelectualizare intensă, prin îmbogăţirea şi lărgirea
încorporării de conduite adulte. Exprimarea independenţei nu mai este
deziderativă şi revendicată ci expresivă, mai naturală. Adolescentul caută
mijloace personale de a fi şi de a apărea în ochii celorlalţi. Îl interesează
responsabilităţi în care să existe dificultăţi de depăşit spre a-şi măsura forţele.
Individualizarea şi conştiinţa de sine devin mai dinamice şi capătă dimensiuni noi
de „demnitate” şi „onoare”. Apropierea de valorile culturale este de asemenea
largă şi din ce în ce mai avertizată. De la o formă de evaluare impulsivă critică se
trece la firme de evaluare în care caută să se exprime originalitatea. Gustul
personal are o mai mare pregnanţă şi se poate susţine şi demonstra. Intensa este şi
socializarea aspiraţiilor, aspecte vocaţionale, profesionalizarea ce se conturează
treptat, cuprinzând în esenţă şi elemente importante ale concepţiei despre lume şi
viaţă. În contextul tuturor acestor aspecte există un dinamism deosebit ce vizează
revoluţionarea vieţii şi a lumii. Tânărul este pregătit psihologic şi se pregăteşte
moral şi aptitudinal, îl atrag cunoştinţele pentru confruntări sociale complexe
pentru a se exprima ca atare.
 Adolescenţa prelungită cuprinde tineretul deja integrat în forme de muncă precum
şi tineretul studenţesc (de la 18/20 la 25 de ani). Sub o formă sau alta,
independenţa este dobândită sau pe cale de a fi dobândită la această vârstă, fapt ce
aduce cu sine un plus de energizare şi dilatare a personalităţii. Gustul informaţiei

4
continuă diversificându-se şi orientându-se mai mult spre domeniul profesional şi
cel social.Tot la această vârstă manifestă un oarecare modernism şi simt nevoia
unei participări sociale intense. Viaţa sentimentală este intensă dar relativ
instabilă. Aceasta este etapa învăţării rolului sexual. Este o perioadă în care au loc
angajări matrimoniale. Acest din urmă fapt va contura o nouă subidentitate
implicată în responsabilităţi legate de constituirea unei noi familii, ceea ce va crea
condiţia intimităţii ca o formă de trăire nouă. Intimitatea nu se referă ca şi
identitatea, numai la sexualitate, ci şi la prietenie, angajare.

2.1.2.Dezvoltarea cognitivă în adolescenţă

Adolescenţii ajung la ceea ce Piaget a numit cel mai înalt nivel al dezvoltării cognitive:
operaţiile formale,în care îşi dezvoltă capacitatea de gândire abstractă.Această achiziţie,care se
produce de obicei în jurul vârstei de 11 ani,le oferă o modalitate nouă,mai flexibilă de a manipula
informaţiile.Fără a mai fi limitaţi la “aici şi acum”,ei pot să înţeleagă timpul istoric şi spaţiul
extraterestru.Adolescenţii pot să folosească simboluri pentru a reprezenta alte simboluri şi,astfel
pot învăţa algebra şi trigonometria.Sunt mai în măsură să aprecieze metafora şi alegoria
şi,astfel,pot să găsească semnificaţii mai bogate în literatură (D.E.Papalia,S.W.Olds,R.D.
Feldman,2010).
“Deşi adolescenţii tind într-adevăr să gândească mai abstract decât copiii mai mici,
există o controversă cu privire la vârsta exactă când se produce acest progres. Scrierile lui
Piaget furnizează numeroase exemple de copii care prezintă unele aspecte ale gândirii ştinţifice
cu mult înainte de adolescenţă.Totodată,se pare că Piaget a supraestimat capacităţile unor copii
mai mari.Mulţi tineri aflaţi spre sfârşitul adolescenţei şi adulti par incapabili de gândire
abstractă” (D.E.Papalia,S.W.Olds,R.D.Feldman,2010,p.150).

2.1.3.Caracteristici socio-morale ale adolescenţei

Conform teoriei lui Kohlberg, pe masură ce ajung la niveluri cognitive superioare,copiii


devin capabili de raţionamente mai complexe privind chestiunile morale.Tendinţa lor spre
altruism şi empatie sporeşte şi ea.Adolescenţii sunt mai capabili decât copiii mai mici să adopte
perspectivele altei persoane,să rezolve probleme sociale,să facă faţă relaţiilor interpersonale şi să
se considere fiinţe sociale.Toate aceste tendinţe stimuleaza dezvoltarea morală.

5
În interiorul preadolescenţei,regulile grupului devin sursa generală a regulilor de
comportament.Dezvoltarea unui cod comportamental specific trebuie vazută ca o tentativă de
câştigare a independenţei,obligatorie statutului de adult şi care merită încurajată.

“În adolescenţă,părinţii sunt prezenţe mai puternice în ceea ce priveşte planurile


adolescentului pe termen lung,în timp ce colegii sunt mai importanţi pentru comportamentul
imediat şi indicia formali ai statusurilor.În relaţiile de prietenie ale perioadei,fetele simt nevoia
angajării reale,fiind mult mai atente şi critice la aspectele positive şi negative ale
relaţiei.Anxietatea în legatură cu relaţionarea social pare să fie mai prezentă în rândul lor,şi nu
numai în cazul raportării la sexul opus.”(Cosmovici,Iacob,1998,p.50-51)

2.1.4.Afectivitatea în perioada adolescenţei

O sursă importantă de sprijin afectiv în timpul tranziţiei complexe a adolescenţei,dar şi o


sursă de presiune în direcţia unor comportamente pe care părinţii le pot dezaproba,constă în
interacţiunile tot mai numeroase ale tânărului în grupul celor de-o vârstă cu el.Grupul celor de-o
seamă este sursă de afecţiune,compasiune,înţelegere şi îndrumare morală,un loc potrivit pentru
experimentare şi contextul favorabil pentru dobândirea autonomiei şi a independenţei faţă de
părinţi.Este locul în care se formează relaţii intime ce servesc drept repetiţii pentru intimitatea
adultă.

„Experienţa afectivă se nuanţează datorită raporturilor nemijlocite şi antrenării în


foarte numeroase situaţii de viaţă. Creşte mobilitatea mimică, expresivitatea şi funcţiile de
comunicare ale privirii, jocul muşchilor feţei, creşte emotivitatea internă şi excitabilitatea. Acest
fapt va determina treceri rapide la stări afective excesive. Mediul şcolar cuprinde numeroşi
factori stimulatori şi traumatizanţi în acelaşi timp”. (U. Şchiopu, E. Verza 1997,p.132).

În relaţiile cu părinţii stările afective acţionează cu temperare treptată în adolescenţă,


când are loc o redeschidere spre spaţiul familiei prin scăderea tensiunii de opoziţie şi
culpabilitate. În relaţiile cu sexul opus se manifestă sentimente şi emoţii noi, inedite, ca simpatia
şi sentimentele de dragoste. Simpatia este o stare pozitivă, în care subiectul simte o stare de
intenţionare uşor exaltată în a crea condiţii de reuşită şi stare de confort psihic pentru persoana
simpatizată.În adolescenţă, dragostea se conturează ca o trăire complexă de ataşament,
emoţionalitate exaltată pentru persoana iubită.

6
2.2.Adolescenţa şi criza de originalitate

Raporturile părinţi-copii par,dintr-o dată că sunt plasate sub semnul unei căutări
reciproce,al înţelegerii şi al aprobării.Se spune că adolescentul după ce a atins un palier de
echilibru,doreşte să se apropie de părinţi şi să le arate afecţiunea sa;iată că acum este
politicos,complezent,gata oricând să iasă în tovărăşia adulţilor,acceptând amabil cunoştinţele
cărora le este prezentat,pălăvrăgind despre maşini cu tatăl său,solicitând la nevoie sfaturi în
probleme de îmbrăcăminte şi gata să discute la masă despre subiecte care îi interesează pe
părinţi.De obicei este,de asemenea,plin de afecţiune faţă de fraţii şi surorile mai mici,cărora
compania lui le place mai mult decât cea a părinţilor.(R.Vincent,1972)

Adolescenta este vârsta confidenţelor legate de primele sale flirturi;în schimb li se cer
părinţilor confidenţe asupra trecutului lor sentimental.Această ocazie de a discuta cu adolescenţii
toate aspectele atât de complexe ale moralei sexuale şi ale evoluţiei acesteia,nu trebuie neglijată.

Există în schimb toate şansele ca adolescentul să ascundă părinţilor prima lui experienţă
sexuală,care coincide adesea cu o nouă perioadă de afirmare a eului şi de dispreţ faţă de
familie,dispreţ afişat cu o siguranţă izvorâtă din convingerea că a atins vârsta adultă.Această
vârstă a fost denumită criza de originalitate juvenilă.Adolescentul se vede adult şi revendică
drepturile unui adult.Şi pentru că maturitatea lui fizică şi intelectuală nu corespunde unei
maturităţi sociale care i-ar permite să aibă un statut de individ autonom,conflictele sunt
numeroase şi inevitabile.

Însăşi buna lui înţelegere cu părinţii apare adolescentului ca semn al dependenţei sale şi
al unei anumite inferiorităţi.El se revoltă împotriva acestei atitudini protecţioniste şi
paternaliste.Preocuparea lui majoră în relaţiile cu adultul este să stabilească raporturi de egalitate
şi nu raporturi de tipul celor dintre cel educat şi educator.Graba lui de a işi lua propriile
răspunderi îl obligă,după cum însusi simte,să se autodefinească şi începe prin a nega copilul care
a fost şi care nu exista şi nu gândea decât în funcţie de ceilalţi.Cunoaşterea propriului eu începe
prin cunoaşterea a ceea ce el nu acceptă,a ceea ce el nu gândeşte sau a ceea ce el nu doreşte.

Confruntarea dintre experienţa sa şi normele impuse culminează cu conflicte uneori


deosebit de ascuţite,dar întotdeauna trebuie să se păstreze în vedere dimensiunea afectivă a
acestei lupte.Chiar dacă fiecare dintre adversari pare că se situează pe o poziţie fermă,el nu

7
doreşte să rupă relaţiile,ci să stabilească un contact puternic cu celălalt.Adolescentul este
deosebil de sensibil faţă de manifestările de respingere şi faţă de judecata adultului,căruia îi
critică modul de comportare dar îi recunoaşte stabilitatea şi chiar experienţa.Această ambiguitate
transpare în timiditatea lui;lipsa de încredere în sine îl obligă să ia ca punct de referinţă adultul.

Adulţii,pe de altă parte,apreciază continuu tineretul,dar doresc să îţi exercite din plin
autoritatea şi au în mod vizibil nevoie să li se confirme aptitudinile educative şi astfel,
comportamentul lor este tot atât de ambiguu ca şi cel al adolescenţilor.În acest mod se ajunge la
un climat de incertitudine creat şi de unii şi de ceilalţi,propice relaţiilor extrem de oscilante.

Discuţiile în contradictoriu dintre adolescenţi şi părinţi,discuţii a căror violenţă poate fi


extrem de mare,au,cu toate acestea,ca punct de plecare incidente minore.Dacă nici unul dintre
adversari nu vrea să cedeze,înseamnă că discuţia,absurdă în aparenţă,este expresia unei tensiuni
cu profunde implicaţii în viaţa familială.

„Adolescentul,puţin sigur pe el,provocator şi timid totodată,simte nevoia să fie susţinut


de cei de o seamă cu el. Extravaganţele cele mai ieşite din comun nu şi le permite decât dacă
ceilalţi tineri le întreprind o dată cu el. Astfel,este sigur de valoarea gusturilor şi a opiniilor
sale.Un grup de tineri deja constituit se consolidează în jurul aceloraşi gusturi,aceloraţi
dorinţe.Astfel se ajunge de la un anticonformism afişat în mod ostentativ la un conformism
surprinzător”.(R.Vincent,1972,p.101)

Certurile asupra amănuntelor maschează adevăratele neînţelegeri;acest


comportament,aparent infantil,trădează refuzul părinţilor şi al copiilor de a avea între ei un
schimb de păreri asupra unor probleme esenţiale.Un pericol real rezidă din uşurinţa cu care
adolescenţii ajung să dramatizeze(de la fuga de acasă la sinucidere)acest gen de conflicte.

2.3.Conflictele în adolescenţă:

2.3.1.Conflictele de autoritate

Ca şi în timpul preadolescenţei,şi în perioada adolescenţei conflictele de autoritate se află


pe primul plan,dar au o nuanţă diferită.Adolescenţii nu caută numai să se afirme,ci şi un statut
care să le stabilească anumite drepturi.Mai mult,reclamă aceste drepturi sau mai curând doresc
revizuirea şi redistribuirea lor.

8
Se vorbeşte mult despre o criză de autoritate care depăşeşte cadrul familial. Ea este
specifică epocii noastre pentru că,pentru prima dată,nu se mai pune în faţa tinerilor problema
zdruncinării grabnice ale unei autorităţi recunoscută de toţi ca necesară,ci dimpotrivă,soliditatea
acestei autorităţi este pusă la îndoială atât de părinţi,cât şi de cei tineri,ceea ce creează o stare de
ezitare şi de incertitudine în raporturile dintre ei.Una dintre raţiunile acestei stări de lucruri o
constituie,fără îndoială,prelungirea procesului de educare şi a şcolarităţii;este un paradox
menţinerea din ce în ce mai prelungită într-o stare de dependenţă materială şi morală a tinerilor
care şi-au atins maturitatea fiziologică.Majoratul legal în numeroase cazuri nici nu înseamnă
măcar că adolescentul este capabil să işi câştige existenţa;din an în an vârsta maturităţii sociale
se îndepărtează,în timp ce vârsta pubertăţii nu face decât să scadă.(R.Vincent,1972).

În cadrul familiei,conflictele de autoritate iau,de cele mai multe ori,forma banală a unui
conflict asupra limitelor impuse de părinţi.Stabilindu-se o limită,e normal ca tinerii să încerce să
o depaşească puţin,iar părinţii să facă în aşa fel încât aceasta să fie respectată.Conflictul nu va fi
niciodată grav dacă regula a fost admisă de ambele părţi.Dificultatea provine din incertitudinea
părinţilor asupra propriilor lor decizii,din variaţia limitelor de la o familie la alta.În realitate,
părinţii şi copiii care nu discută între ei sau discută în contradictoriu au rareori curajul de a
examina impreuna,în mod deschis,problema.

Înăsprirea de către părinţi a regulilor de comportare a adolescenţilor înlătură şi mai mult


posibilitatea unui dialog între ei,dar şi îngăduinţa excesivă le apare pe bună dreptate,ca o demisie
a părinţilor.Dorinţa adolescentului de 17-18 ani este să găsească în faţa lui un om adevărat,o
fiinţă înzestrată cu putere de judecată şi cu voinţă.Nu se poate lipsi de etalonul pe care în
constituie pentru el atitudinea adultului pe care îl stimează.Un tată incapabil să îi demonstreze
fiului său că trebuie să ţină cont de el,pentru că există cu adevărat,îl va lăsa pe acesta
descumpănit şi descurajat în faţa unei multitudini de posibilităţi.Dar,adolescentul ar vrea totuşi să
i se acorde responsabilitatea faptelor sale;poate înţelege că libertatea este limitată de îndatoririle
ce decurg din viaţa în comun;poate chiar să se dovedească apt să renunţe la o parte din dorinţele
lui,când i se lasă dreptul să şi le satisfacă,dar făcându-l totuşi să reflecteze asupra lor.

9
2.3.2.Conflictele de idei

În jurul vârstei de 14 ani,adolescentul devine capabil să raţioneze pe baza unor propoziţii


abstracte şi să le înlănţuiască în mod logic,adică să construiască teorii şi să regândească lumea în
felul său.Adolescentul se află în situaţia de a pune sub semnul întrebării toate ideile şi valorile
care i-au fost inoculate până atunci,situaţie care este un semn excelent al dezvoltării lui
intelectuale.El compară fără încetare experienţa proprie cu ceea ce a învăţat să facă,verifică
temeinicia concepţiilor sale şi eventual adoptă unele noi,care devin dintr-o dată diametral
opuse.(R.Vincent,1972).

Această respingere brutală a unor linii de conduită învăţate îi înspăimântă pe părinţi,


aceştia văzând în ea o agresivitate violent îndreptată împotriva persoanei şi a sentimentelor
lor.Nevoia de a contesta totul nu este,la un tânăr,nimic altceva decât reflectarea unui efort
intelectual,absolut normal,de a regândi totul independent şi de a nu accepta nici o idee,fără ca
mai întâi să o fi trecut printr-un raţionament personal.Totuşi această atitudine de a critica
totul,indispensabilă maturizării psihologice,prezintă pericole evidente.Îi lipsesc rigurozitatea şi
punctele de reper şi astfel poate deveni anacronică şi primejdioasă;fiecare idee nouă fiind pusă la
îndoială la nesfârşit distruge un raţionament bine închegat.Conştient de defectele sale,
adolescentul se îndreaptă cu îngrijorare către adult,nu pentru a îi accepta ideile,ci pentru a le
confrunta cu ale sale.Adultul trebuie să aibă continuitate în ideile sale,să şi le apere cu pasiune,să
nu accepte nici un compromis.Adolescentul caută continuu să i le submineze.Adolescentul nu
doreşte o predare necondiţionată;victoria lui asupra adultului îl culpabilizează,ca şi diferendele
dintre ei.El nu doreşte să fie decepţionat de tatăl său,dar nici ca tatăl său să fie decepţionat de
el.Pentru a fi salutară,confruntarea trebuie să fie însoţită de o stimă reciprocă şi de un respect
reciproc al opiniilor,dar care nu trebuie să fie o slăbiciune deghizată.

2.3.3.Conflictele afective

Noul echilibru afectiv este una din cele mai delicate probleme.Părinţii,sub pretext că îl
protejează ar dori să păstreze copilul într-o stare de dependenţă.De multe ori ei refuză să vadă
realitatea,crezând că deţin un rol în prim plan în continuare.Cu toate acestea,în majoritatea
cazurilor,părintele de sex opus se identifică destul de repede cu copilul de acelaşi sex şi este

10
mândru de succesele lui.Mai dificil este rolul părintelui de sex opus,a cărui gelozie trădează o
decepţie nemărturisită de ordin sexual.

„Reactivarea problemelor oedipiene,mai mult sau mai puţin rezolvate în copilărie,îl pune
pe adolescent în faţa problemei alegerii sexuale,alegere deseori culpabilizată de atitudinea
părinţilor.Sarcasmul lor contribuie la transformarea acestei culpabilităţi într+un sentiment
insuportabil,care poate determina comportamente diferite”(R.Vincent,1972,p.108)

 supunerea în faţa dorinţei adultului şi renunţarea la o alegere heterosexuală.


Adolescentul este inhibat şi timid în faţa persoanelor de sex opus,lăsând uneori să
i se impună un anumit partener.
 ruptura cu familia;este cazul unor căsătorii foarte timpurii ale anumitor tineri care
evadează dintr-un mediu familial prea angoasant sau care exercită asupra lor
presiuni prea puternice;aceste căsătorii sunt de ajuns de periculoase,deoarece
sentimentul de vinovăţie,creat de gestul rupturii,generează adesea tensiuni între
tinerii căsătoriţi.
 alegerea unui partener după imaginea părinţilor:băiatul îşi alege o soţie maternă,în
faţa căreia renunţă la responsabilităţile sale,iar fiica tinde spre alegerea unui
partener de vârsta tatălui său.

2.4.Adolescentul în viaţa şcolară

2.4.1.Clasa şcolară ca grup

„Clasa de elevi este un grup foarte important pentru orice copil,căci se perpetuează de-a
lungul câtorva ani şi are o imensă influenţă asupra membrilor săi. Clasa posedă toate
caracteristicile grupului primar:membrii au aceleaşi valori,scopuri şi standarde de
comportament şi contactele interpersonale frecvente sunt posibile ”(S. Boncu,C.Ilin ,C.Sulea,
2007,p.137)

Clasa şcolară este un grup social specific,ce mediază de-a lungul anilor,la nivelul fiecărui
membru,schimbări cognitive fundamentale.Ca grup social,clasa îndeplineşte mai multe
funcţii,integrarea socială pare să fie una dintre cele mai importante.Clasa de elevi are un aport
deosebil în procesul de socializare,buna integrare în sânul său asigurând individului confort

11
psihologic.S-a demonstrat că relaţiile armonioase cu ceilalţi conduc la o stimă de sine ridicată,la
dorinţa de a coopera şi contribuie la creşterea nivelul de aspiraţie,în vreme ce izolarea corelează
cu anxietate,slabă stimă de sine,sentimente ostile faţă de colegi,comportament agresiv,atitudini
negative faţă de şcoală.Toate acestea dezvăluie şi o a doua funcţie a grupului-clasă,aceea de
securitate.Aşadar,atracţia dintre membrii grupului-clasă constituie o condiţie fundamentală a
performanţelor şcolare înalte.Ea este,în acelaşi timp,o sursă de satisfacţie personală pentru
membri şi un factor al coziunii grupului.Interacţiunea intensă,contactele frecvente,precum şi
proximitatea fizică a elevilor în sânul clasei fac ca atracţia interpersonală să aibă un nivel foarte
ridicat.De asemenea,similaritatea percepută a celorlalţi,faptul că elevul înţelege că ceilalţi
membri ai clasei au,în general,atitudini şi opinii similare,se constituie într-un factor însemnat al
atracţiei interpersonale.

Procesul de influenţă din clasa de elevi asigură uniformitatea comportamentelor.Simpla


prezenţă a celorlalţi,faptul că elevul nu învaţă izolat,ci înconjurat de colegi,care desfăşoară
acelaşi tip de activitate,se constituie într-o formă de influenţă socială,numită facilitare socială.

2.4.2.Omogenitate şi eterogenitate în alcătuirea clasei

O caracteristică a grupului şcolar,care pare să marcheze în mod fundamental


comportamentul elevilor,o constituie omogenitatea sa.Într-adevar,spre deosebire de alte tipuri de
grupuri sociale,grupul educativ are o compoziţie relativ omogenă,cel puţin din punctul de vedere
al vârstei,nevoilor,intereselor şi aspiraţiilor.

Grupul şcolar este format din membri cu statute egale,care au în plus şi alte trăsături ce
conferă o omogenitate greu de regăsit la alte grupuri.

2.4.3.Cooperare şi competiţie

Deşi opinia potrivit căreia climatul afectiv pozitiv din colectivele de elevi are o
contribuţie hotărâtoare la obţinerea unor performanţe superioare este larg răspândită,mediul
şcolar cunoaşte,în general,o orgonizare competitivă.Mulţi profesori consideră că numai relaţiile
competitive dau naştere unei motivaţii adecvate.

12
„Competiţia este o formă motivaţională a afirmării de sine,incluzând activitatea de
afirmare proprie,în care individul rivalizează cu ceilalţi pentru dobândirea unei situaţii sociale
sau a superiorităţii”(Ausubel si Robinson,1981,p.491)

2.4.4.Identitate socială şi stima de sine

In domeniul relatiilor intergrupuri sunt doua concepte fundamentale:caregorizarea socială


şi identitatea socială.Categorizarea socială corespune operaţiei de clasificare a celorlalţi ca
membri ai unor grupuri sociale.Ea este o operaţie cognitivă simplă,care îi ajută pe indivizi să
pună in ordine percepţiile asupra mediului social.Potrivit teoriei identităţii sociale,apartenenţa la
un grup social îi determină pe indivizi să se auto-definească în termenii caracteristici grupului
respectiv;astfel,grupul confera membrilor o anumită identitate socială.Dacă această identitate
socială este pozitivă,şi deci satisfăcătoare pentru individ,sau negativă,nemulţumindu-l şi
motivându-l să acţioneze pentru ameliorarea lui,se stabileşte prin compararea grupului de
apartenenţă cu alte grupuri.

2.4.5.Atribuirea succesului şi eşecului şcolar

Performanţele şcolare ale elevului,precum şi confortul său psihic,depind de atribuirea pe


care acesta o face.În cadrul teoriei atribuirii,psihologul Bernard Weiner,a stabilit că,în
general,cauzele pe care le invocă indivizii în încercarea de a explica reuşita sau eşecul proprii sau
ale altora pot fi ordonate dupa două dimensiuni: intern(personal) - extern(situaţional) şi stabil-
instabil. Astfel,Weiner obţine patru tipuri de cauze posibile:internă şi stabilă(capacitatea),internă
şi instabilă(efortul),externă şi stabilă(dificultatea sarcinii) şi externă şi instabilă(şansa).Un elev se
va simţi împăcat cu sine şi stima de sine îi va fi menajată dacă va invoca o cauză externă şi
stabilă.

Atribuirile stabile ale reuşitei sau eşecului pot marca o dimensiune foarte importantă a
personalităţii,sentimentul propriei eficienţe,care poate fi amplificat prin atribuiri interne ale
succeselor şi prin auto-persuasiune,dar foarte importante rămân obţinerea succeselor reale şi
feed-back-ul profesorilor.

13
2.4.6.Efectele expectanţelor profesorului

„Expectanţa reprezintă probabilitatea subiectivă sau ipoteza implicită sau explicită,


privind apariţia unui rezultat,voluntar sau nu,ca urmare a unui anume comportament;ea are o
importanţă deosebită în organizarea cămpului cognitiv al subiectului,în procesul de structurare
a situaţiei în care se găseşte şi în alegerea comportamentului ce va fi actualizat din repertoriul
comportamentelor sale potenţiale”(Dafinoiu,1996,p59)

Un element fundamental este feed-back-ul oferit de profesor,care se referă,în principal,la


utilizarea unor laude sau a unor critici.Tendinţa profesorilor este de a îi lăuda pe cei despre care
cred că pot obţine performanţe înalte,chiar dacă dau răspunsuri inexacte,şi de a critica
răspunsurile celorlalţi,chiar dacă sunt corecte.

2.5.Caracteristicile dezvoltării personalităţii la adolescent

Transformările ce se produc în întreaga structură a personalităţii adolescentului nu rămân


fără urmări sub aspecte foarte variate. În cazul numeroaselor particularităţi pe care le prezintă
procesul formarii şi dezvoltării personalităţii adolescenţilor un loc important îl ocupa „marile
căutări şi nevoi”. Una dintre marile ca atare de la vârsta adolescenţei este cea a unei noi
identităţi.

Maturizarea fiziologica, dezvoltarea capacitaţii de cunoaştere, apariţia unor dorinţe şi


sentimente dau adolescentului impresia că este o persoana nouă. Abandonarea vechilor identităţi
creează un vid, lăsând adolescentul adesea descumpănit. Pentru a se echilibra şi a se descoperi pe
el însuşi – pe un plan mai profund – el căuta noi identificări, noi modele de personalitate pe care
să le imite.

Prin această raportare la noi modele, adolescentul ia progresiv cunoştinţă de ceea ce este.
Este un proces firesc, fiindcă numai confruntându-se cu lumea externă omul dobândeşte
conştiinţa propriei sale existenţe şi valori.

Conştient de noile sale posibilităţi, el respinge copilul care a fost şi căuta să arate acest
lucru şi anturajului în forme variate (excentricitatea, modificarea ortografiei pronumelui, etc.).
Chiar şi în condiţiile noilor posibilităţi, abandonarea vechii identităţi îl poate descumpăni.

14
Primele modele de identificare a adolescenţilor rămân tot părinţii. Aceste surse şi
modele nu se reflectă de la sine şi pozitiv in obiective de identificare din cauza unor limite ca
slabă capacitate de apreciere obiectivă a personalităţii şi lipsă de experienţa socială.

Din cauza subaprecierii acestor limite, la unii adolescenţi „noile identităţi” nu numai că
nu le depăşesc valoric pe cele anterioare, dar cuprind numeroase componente negative,
concretizate în concepţii şi comportament.

Un proces al înţelegerii de sine a adolescentului este dezvoltarea sinelui social,


conştientizarea ca sinele este strâns legat de cei din jurul sau. Grupul prin cerinţele pe care le
formulează îl ajuta pe adolescent să-şi conştientizeze mai mult calităţile şi, mai mult, să şi le
demonstreze în activităţile comune. Astfel, începe să se definească în termenii trăsăturilor pe
care le manifestă în relaţiile cu persoanele din jur şi să încorporeze statutul de membru al
grupului social în autodescrierile sale. Este foarte important ca adolescentului sa i se ofere
libertatea de care are nevoie să se dezvolte, dar în acelaşi timp să-i fie supravegheat atent fiecare
pas pentru a putea fi îndrumat în cazul unei nereuşite.

2.6. Dezvoltarea conştiinţei de sine

2.6.1.Conştiinţa de sine

Principala problemă care se pune în perioada adolescenţei este aceea a identificării de


sine sau a dezvoltării conştiintei de sine.

Conştiinţa de sine este cauzată de schimbările fizice şi psihice la care este supus
adolescentul şi de cerinţele la care este obligat tânărul să se conformeze. Conştiinţa de sine se
formează datorită unor factori şi are drept finalitate însuşirea unei identităţi caracteristice fiecărui
adolescent, dominant irepetabilă.

“Perioada pubertăţii şi a adolescenţei repune problemele dezvoltării conştiinţei de sine,


datorită, pe de o parte, modificărilor ce survin în sistemul general de cerinţe ce se manifestă
liber faţă de puber şi adolescent, iar pe de altă parte, datorită schimbărilor prin care trece
personalitatea cu structurile şi substructurile ei. De aceea, dezvoltarea conştiinţei de sine se
complică. E vorba de intensificarea percepţiei de sine care are câteva aspecte, dintre care:

15
propria-i imagine corporală, identificarea şi conştiinţa egoului, identificarea sensului, rolului şi
statutului sexual şi mai ales al celui social.” (U.Schiopu,2008, p.178-179)

Imaginea de sine cât şi percepţia corporală devin critice influenţate de transformările de


fizionomie, de ţinută şi corporale.

Imaginea corporală devine din ce în ce mai prezenţa în adolescentă şi treptat este


inclusă în conştiinţă de sine şi începe să fie conştientizată că atare. Este demn de reţinut faptul că
fără perceperea noii scheme corporale nu se poate realiză identificarea. În aceste etape Eul fizic
dispune de o schemă corporală noua datorită transformarilor cauzate de dezvoltarea fizică, de
maturizarea sexuală şi de schimbarea fizionomiei. Adolescenţii ajung la concluzia că trebuie să
acorde o mai mare atenţie aspectului facial şi că de cele mai multe ori trebuie puse în aplicare
tehnici de retuşare sau de mascare a diferitelor defecte. Aceste preocupări sunt mai evidente la
fete decât la băieţi. Retuşarea defectelor faciale constituie o manifestare de conturare a sinelui
social şi spiritual, o dorinţă de ajustare a sinelui corporal la un Eu ideal. Narcisismul manifestat
în această etapă variază între critic şi tolerant. De regulă, adolescentul nu are încrederea în sine,
nu este conştient de farmecul şi atracţia pe care le exercită, narcisismul sau fiind caracterizat de
obicei de critică.

„Identificarea nu este un proces simplu şi direct. Copilul şi-a construit între timp o
imagine de sine din experienţă să generală conturată prin ochii celorlalţi. El se consideră
puternic sau slab, cu trăsături plăcute sau nu. Această experienţă influenţează imaginea de sine
din timpul puseului de creştere şi dinspre finalul acestuia. De aceea, acei copii care erau slăbi
înainte de puseul puberal au tendinţa de a se vedea mai mici şi mai slăbi decât sunt în realitate;
cei care erau voinici şi puternici tind să se considere ca atare, chiar dacă în timpul puseului
puberal au devenit longilini şi firavi. Se preocupa mai mult de aspectele fizice tinerele fete.
Adeseori pubertatea le sporeşte gradul de atractivitate, dar ele nu conştientizează acest lucru
dacă în copilărie nu au fost considerate atractive.” (Schiopu.U., 2008, pp.179-180)

2.6.2.De la conformism la independenţă

Sfârşitul perioadei conformismului infantil marchează obţinerea independenţei. Datorită


faptului că sunt cunoscute cel puţin trei feluri de dependenţă (material-economică sau
instrumentală, emoţională şi de mentalitate) procesul de obţinere a independenţei este dificil

16
deoarece este condiţionat de părerea societăţii, a părinţilor şi a colegilor a ceea ce reprezintă
independenţă.

Independenţa care se dobândeşte prima este cea de mentalitate şi se realizează prin


lipsirea de valoare a unor deprinderi şi obiceiuri considerate valoroase în copilărie, dar care în
adolescentă sunt etichetate ca demodate şi insuficiente.

„In adolescenţă se manifestă opoziţie faţă de rutină, deprinderi, învăţare care digera în
neştire orice. Opoziţia este îndreptată împotrivă stabilităţii, a forţei cerinţelor ce reglează viaţă
în mod meschin, rutinar şi echivoc. Opoziţia împotrivă banalităţii şi a mediocrităţii constituie un
însemn al formării aspiraţiilor spre autodefinire în contextul lumii în continuă schimbare.”
(Schiopu.U., 2008, p.186)

Independenţa emoţională (de apartenenţă şi confort afectiv) se dobândeşte cu mare


dificultate, în special de fete. Dependenţa afectivă că şi cea materială sunt foarte active dacă se
raportează la părinţi şi afectează grav orientările spre independenţa. La începutul adolescenţei
dependenţa afectivă parcurge momente critice pentru că ţinerii pun sub semnul incertitudinii
afecţiunea pe care consideră că ar trebui să o manifeste părinţii lor faţă de ei. De cele mai multe
ori sunt siguri, că afecţiunea pe care ar trebui să o manifeste părinţii faţă de ei nu este suficient de
tensionată, apreciază momentele de neluare în considerare sau de neacordare a atenţiei că lipsă
de afecţiune, iar momentele în care părinţii manifestă grijă şi interes deosebit pentru viaţă
adolescenţilor, sunt interpretate de aceştia că manifestări deranjante şi inutile sau că gesturi
dominate de rutină şi obligativitate părintească.

„Disponibilitatea afectivă a puberilor şi adolescenţilor este foarte largă şi încărcată de


aspiraţii şi speranţe, ideale şi necompatibile faţă de ceea ce văd. Expectaţiile pe acest plan sunt
foarte înalte. Relativ înaltă este şi sugestibilitatea.” (Schiopu.U., 2008, p.187)

Independenţa materială de-a lungul adolescenţei dar mai ales în adolescentă prelungită
se realizează foarte greu atât pentru fete cât şi pentru băieţi şi devine din ce în ce mai greu de
suportat cu toate că există şi momente când se pot pun în practică şi acte de manifestare a
independenţei (sume variate de bani care sunt puse la dispoziţia tinerilor de către părinţi pentru
satisfacerea micilor plăceri).

17
Independenţa material-economica se conturează şi se integrează ca aspiraţie în
identificarea vocaţională spre o profesie şi alimentează proiectele de viitor ale tinerilor.

2.6.3. Dezvoltarea conştiinţei de sine în concordanţă cu aprecierea celorlalţi

In cazul în care puberul are o autoconstiinta mai înaltă decât atitudinea evaluativă a
altora despre sine se simte izolat, depresiv şi se zbate în a găsi forme de exprimare care să aducă
acceptarea şi admiraţia. În această optică se manifestă teribilismele, creşterea la paroxism a
opozabilităţii, criză de originalitate, uneori sublimări (în artă, poezie, literatură etc.), iar alteori în
acte delicvente.

“ Tinerii cu estimaţii de sine înalte şi cu bună acceptanţă în colectiv primesc sarcini cu


expectaţie pozitivă. Ei îşi susţin întotdeauna opiniile cu încredere. În general, aceştia au mai
puţine probleme personale. Ţinerii care au estimaţie de sine mai joasă nu manifestă iniţiative, nu
vor să se exprime că să nu supere pe alţii, adeseori o fac pentru că nu vor să atragă atenţia. Au
probleme personale legate de dificultăţile lor.”(Schiopu.U., 2008, pag 180-181)

Un rol important în dezvoltarea conştiinţei de sine o are şi expectaţia părinţilor faţă de


rezultatele şcolare. În general, cele care se ocupă de rezultatele şcolare ale adolescenţilor sunt
mamele care sunt înclinate să adopte un comportament lejer faţă de copiii lor dacă aceştia dau
dovadă de o conştiinţă înaltă şi au rezultate bune la învăţătura. Cu toate că urmăresc îndeaproape
evoluţia şcolară a copiilor lor şi se mândresc cu performanţele lor, mamele acestor tineri îi
saturează prin cerinţe stricte şi reguli precise deoarece le este frică de situaţia în care copiii lor ar
fi tentaţi să nu mai acorde atenţia cuvenită învăţării şi treptat rezultatele la învăţătura să fie din ce
în ce mai neperformante. Din această cauza, de cele mai multe ori părinţii îşi supun copiii la ore
suplimentare de pegatire pentru a fi siguri de reuşită lor şcolară. În extremă cealaltă,există părinţi
care manifestă o expectaţie slabă, îşi tratează copii ca pe o povară şi îi subevalueaza.

2.7. Individualizarea – fenomen specific adolescenţei

Aflată în directă legătură cu structurarea conştiintei de sine, şi cu dobândirea identităţii


proprii, individualizarea se constituie treptat şi se desfăşoară în mai multe etape. În fiecare dintre
ele au loc procese specifice prin care individualizarea se manifestă, după cum sunt însoţite şi de
tensiuni şi de conflicte:

18
 între 11 şi 13 ani prin căutarea de sine - conflict puberal;
 între 14 şi 16 ani prin afirmare de sine - conflict de afirmare - şi prin construirea
identitarii personale;
 între 17 şi 20 ani prin realizarea preparaţiei profesionale - conflicte de rol şi
stătut (conflicte legate de alegerea viitorului stătut profesional şi rolurile legate
de el) - şi prin organizarea identitarii profesionale.
 Între 20 şi 24 ani prin integrarea profesională, fie în sensul pregătirii şcolare
superioare pentru o profesie, fie prin exercitarea profesională propriu-zisă a€“
conflicte de înţelegere socio-profesională.

Individualizarea se exprimă prin constituirea în elementele lor fundamentale, a celor trei


Euri - Eul fizic, Eul social şi Eul spiritual, proces care are loc până la sfârşitul adolescenţei
prelungite.

Individualizarea fizică, constituirea Eului fizic,este procesul prin care se dobândeşte


identitatea fizică. Elementele componente ale acestui Eu apăr încă din anteprescolaritate dar, în
adolescentă are loc definitivarea să prin asimilarea noii scheme corporale rezultată în urmă
creşterii fizice şi maturizării sexuale.

Individualizarea socială,constituirea Eului social (individualizarea relaţională), este


procesul prin care se dobândeşte identitatea socială.Individualizarea se face in contextul
deplasării relaţiilor tânărului din contextul familiei spre cel al grupului.

Începând cu vârstă de 11-12 ani, copilul manifestă tendinţe de iniţiativă şi de a deveni


din ce în ce mai independent, găsindu-şi un suport în grupul care-i acceptă iniţiativele şi îi
înţelege stările de nelinişte care i-l domină. Procesul acesta se va dezvoltă în adolescentă când
tânărul este tentat să petreacă timpul liber cu colegii sau prietenii, devenind insensibil la cerinţele
familiei care nu sunt de acord cu preferinţele sale.

În accepţiunea lui Erik Erikson principală caracteristică a vârstei adolescentine este


căutarea identităţii de sine. Adolescentul îşi adresează de cele mai multe ori întrebarea „cine
sunt?”, oscilând între statutul de copil sau adult. În familie solicitările faţă de tânăr se schimbă: în
unele situaţii este considerat tot copil şi este obligat să se supună cerinţelor formulate de familie,

19
constituindu-i-se dreptul de a lua decizii. În alte cazuri i se cere să reacţioneze ca un adult, fiind
nevoit să-şi asume responsabilităţi. În situaţia incertă, pe care o trăieşte adolescentul, referitoare
la statutul şi rolul lui în cadrul familiei, tânărul îşi va îndreptă atenţia spre grupul de prieteni care
îl valorizează aşa cum îşi doreşte şi în care spontaneitatea, incertitudinea şi uneori violentă să se
află într-un total acord cu grupul.

În concepţia lui Erikson problemele referitoare la rezolvarea identităţii vizează:

a) Identitatea difuză sau identitatea confuză care se caracterizează prin


incoerenţă, fragmentări şi sens incomplet al sinelui;
b) Descoperirea sau realizarea identităţii prin experimentarea şi explorarea unor
roluri care se preced stabilirea sensului identităţii, roluri care sunt adoptate
prin compararea cu părinţii sau cu alte persoane semnificative;
c) Identitatea negativă care presupune selectarea unor identităţi care nu sunt
dezirabile din punct de vedere al societăţii. De obicei, selectarea acestui tip
de identitate reprezintă încercarea de falsificare a sensului definirii de sine,
deoarece nu a putut adopta o identitate acceptabilă.

Erikson apreciază că maniera în care se soluţionează conflictele copiilor şi adolescenţilor


va influenţa personalitatea adultului de mai târziu.

Individualizarea intelectuală reprezintă construirea Eului spiritual, care vizează procesul


prin care se edifică identitatea spirituală, ca expresie a valorilor, trăirilor personale, a emoţiilor şi
a dorinţelor, motivaţiilor proprii şi a proceselor intelectuale. Părerile personale sunt prezente
încă din preadolescenţă, dar încep să fie susţinute şi argumentate căpătând o validitate de
generaţie mult mai pregnant în adolescentă.

Tânărul manifestă un interes crescut pentru probleme abstracte şi de sinteză, pentru tot
ceea ce este nou. Adolescentul se apropie din ce în ce mai mult de ceea ce reprezintă valoare în
domeniul social şi cultural şi reuşeşte să înlocuiască evaluarea impulsiv-critică şi profund
negativistă specifică aşa-numitei crize de originalitate.Originalitatea se manifestă acum în
punctele de vedere personale pe care le construieşte şi care sunt susţinute mai argumentat şi mai
puţin agresiv.

20
2.8.Stima de sine în perioada adolescenţei

2.8.1.Conceptul de sine

“Definibil ca o colectie organizata de credinte si simtaminte despre noi insine,conceptul


de sine poate fi tratat ca schema mental central a sinelui,esenta sau identitatea lui,el insemnand
modul in care ne categorizam conduitele exterioare,dar si starile interne.Mai mult,conceptul de
sine ca schemă influenţează profund procesarea,stocarea şi utilizarea datelor informaţionale ce
nu se referă nemijlocit la persoana noastră”(P.Ilut,2004,p.75)

Conţinutul specific a ceea ce ştim şi credem despre noi înşine este diferit de la individ la
individ,cercetările indică însă că structura de ansamblu a respectivului conţinut este cvasicomună
la fiinţele umane sau,cel puţin,la cele care trăiesc în acelaşi areal cultural.Pe de altă parte,
conţinutul conceptului de sine înglobează nu doar ceea ce suntem în prezent,ci şi experienţele
trecute şi,mai cu seamă,îndeosebi pentru tineri şi adulţi,proiectele a ceea ce vor să spere să
devină în viitor.

Schemele de sine,în particular conceptul de sine,sunt cele mai proeminente şi prompte în


absorbţia şi prelucrarea itemilor informaţionali externi şi bineînţeles că sunt mai sensibile la
datele relevante ce privesc propria persoană şi identitate.Funcţionează,adică,efectul de referire la
sine sau autoreferinţă,care este prezent,obişnuit,în mod reflex,în acord cu mecanismele gândirii
automate(Miclea,1999).Informaţiile relevante pentru eul propriu captează mai puternic atenţia,
sunt cu mai mare pondere reţinute în memorie şi mai uşor de amintit.

Focalizarea pe sine reprezintă dimensiunea gradaţiilor în care indivizii îşi concentrează


atenţia asupra lor înşişi.Este în suprapunere cu introspecţia,dar focalizarea nu presupune numai
analiza stărilor interne,a trăirilor şi a gândurilor proprii,ci şi faptele biografice.Focalizarea pe
sine cunoaşte o creştere remarcabilă în preadolescenţă şi adolescenţă.

Nu doar personalitatea fiecăruia dintre noi reprezintă o entitate foarte complexă,ci şi


concepţia noastră despre ea,adică sinele are un atare caracter.Complexitatea sinelui este dată de
multitudinea elementelor distincte şi a numeroaselor şi variatelor relaţii dintre ele.

21
2.8.2.Stima de sine

La adolescenţi nivelul stimei de sine rezultă din două judecăţi de evaluare, egale ca
importanţă. Prima judecată este aprecierea propriei valori, iar cea de-a doua este estimarea
calităţii susţinerii sociale oferite de anturaj. Aprecierea propriei valori vizează cu precădere ceea
ce este considerat important, definitoriu pentru cel in cauză. Pentru aceste direcţii adolescentul ia
in calcul distanţa dintre ceea ce i-ar plăcea sau consideră că ar trebui să fie performanţa sa şi cum
este aceasta, in mod real, in acel moment. Dacă distanţa e mare, apare sentimentul imposibilităţii,
neputinţei, din cauza căreia stima de sine suferă. În cazul unei distanţe mici, stima de sine e
alimentată, creşte. Susţinerea anturajului este foarte importantă la vârsta copilăriei şi adolescenţei
(L. Iacob, S. Adolescenţii care percep că sunt iubiţi şi acceptaţi aşa cum sunt au o mai mare
stimă de sine decât cei care, obiectiv sau subiectiv, acuză lipsa acestui suport. La fel ca cei din
urmă sunt şi cei care simt că pentru a fi apreciaţi sunt condiţionaţi de familie sau de grup.
Condiţionarea în cazul familiei se referă la performanţe şcolare, activităţi extraşcolare, relaţii
sociale selective, iar în cazul grupului se referă la uniformizare sau fapte anti-sociale.

„Nivelul stimei de sine depinde în egală măsura de cele două estimări, în cazul copiilor şi
adolescenţilor una o compensează pe cealaltă. La adolescent o preformanţă în domeniul său de
interes nu oferă obligatoriu protecţie faţă de scăderea stimei de sine, dacă grupul de prieteni îl
evită sau nu-i recunoaşte meritele. La debutul adolescenţei stima de sine scade pentru că
autoevaluarea nu mai găseşte aceleaşi puncte de sprijin, iar pentru noile opţiuni este abia în
momentul tatonărilor. Interesul este deplasat de la familie la anturajul celor de aceeaşi vârstă.
De aici pot apărea nelinişti, deprecieri, neînţelegeri, rupturi care dacă sunt permanentizate duc
la depresii şi anxietăţi. Această perioadă de declin dispare treptat în cazul unei evoluţii
normale”(L. Iacob, S. Boncu, D. Sălăstru, O. Lungu, 2000,p.154).

Stima de sine este profund legată de raportul dintre sinele auto-perceput,conceptul de


sine,şi sinele ideal, adică modul în care am vrea să arate,sub multiple aspecte,persoana
noastră.Deoarece stima de sine este un element-cheie al sistemului personalităţii şi al
comportamentelor interpersonale şi sociale ale indivizilor,ea a devenit obiectiv principal al
acţiunilor psihopedagogice.

22
2.8.3.Componentele stimei de sine

Stima de sine are trei componente între care există legături de interdependenţă.Aceste trei
componente sunt: iubirea de sine, concepte sau concepţia despre sine şi încrederea în sine.

a.Iubirea de sine.

Iubirea de sine este elementul cel mai important. Aceasta nu suportă condiţii. Individul se
iubeşte în ciuda defectelor şi limitelor, eşecurilor sau înfrângerilor. Această iubire de sine
necondiţionată nu depinde de performanţele personale (C. André, F. Lelord, 1999).

b.Concepţia despre sine

Concepţia pozitivă despre sine presupune a crede în capacităţile proprii, a evalua, fondat
sau nu, calităţile şi defectele personale. Aceasta influenţează favorabil încrederea în sine şi este
un fenomen în care subiectivitatea are un rol esenţial. Originile le are în expectaţii, proiecte şi
proiecţii ale părinţilor asupra copilului. Beneficiile pe care acesta le exercită este ambiţia şi
proiecte de viitor, rezistenţa la obstacole şi la „contrarietate. Consecinţele în cazul absenţei
conceptelor despre sine este lipsa de curaj în alegerile existenţiale, conformismul, dependenţa de
părerile altora şi slaba perseverenţă în alegerile personale.

c. Încrederea în sine

Încrederea în sine înseamnă a acţiona fără teamă excesivă de eşec şi de judecata


anturajului. Originile acesteia sunt învăţarea regulilor de acţiune cum sunt îndrăzneala,
perseverenţa, acceptarea eşecurilor. Beneficiile încrederii în sine sunt acţiunile cotidiene facile şi
rapide şi rezistenţa la eşecuri. În cazul absenţei acesteia, se pot observa la individ inhibiţii,
ezitări, abandonuri şi lipsa perseverenţei ( Fărcaş,2004).

2.9.Motivatia în perioada adolescenţei

Motivaţia poate fi considerată un factor intern, care împreună cu ceilalţi factori interni
(aptitudini, trăsături de tip, particularităţi individuale, însuşiri de caracter etc.) contribuie la
determinarea manifestărilor de conduită. Motivaţia are un caracter predispozant faţă de
excitantul extern care îndeplineşte în primul rand o funcţie precipitatoare. Persoane cu
motivaţii diferite în situaţii externe identice vor avea manifestări diferite. Dar chiar şi aceeaşi

23
persoană poate să aibă o conduită diferită în situaţii idebtice, în funcţie de starea sa internă
actuală, de orientarea pregătitoare, în funcţie de satisfacerea sau nesatisfacerea anumitor
trebuinţe.
„Prin motivaţie înţelegem totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt
înnăscute sau dobandite, conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice sau
idealuri abstracte”(Neveanu,2013,p.80)

2.9.1.Factori componenţi ai motivaţiei

a) Trebuinţa este sursa principală a acţiunii. Alexandru Roşca este de părere că aceasta se
naşte în urma apariţiei unui dezechilibru în funcţionare organismului.
b) Impulsul constă în apariţia unei excitabilităţi accentuate a anumitor centri nervoşi.
c) Intenţia este văzută ca o impulsionare sau punere în mişcare, cu ajutorul sistemului
verbal, în conformitate cu cerinţele impuse de sarcină, de satisfacerea trebuinţelor, de
realizarea scopului propus. Intenţia constituie un fenomen motivaţional foarte important.
d) Valenţa este cel de-al patrulea fenomen motivaţional. Valenţa nu reprezintă o anumită
sursă interioară a organismului, ci o calitate a obiectelor prin care se satisfac trebuinţele, calitate
dobandită în cadrul relaţiei dinamice dintre organism şi obiectele ce intră în sfera satisfacerii
trebuinţelor.
e) Un al cincilea fenomen motivaţional este reprezentat de tendinţă, care reprezintă
expresia orientării, direcţionării acţiunii unei activităţi într-un anumit sens. Impulsul orientat
spre un anumit obiect, determinat în funcţie de anumite trebuinţe şi valenţe, devine tendinţă.
Tendinţa are şi un aspect funcţional care constă într-o stare de tensiune. Acest fenomen
motivaţional este determinat din interior prin trebuinţe şi impulsuri şi din exterior prin
intensitatea şi calitatea valenţelor. Tendinţe puternice pot fi generate prin însuşirea unor
sarcini şi scopuri puse în faţa lui de către societate, prin însuşirea unor norme morale sau
juridice.

24
Capitolul 3.Obiectivele cercetării
3.1.Scop

Explorarea modului în care este percepută inserţia socială de către adolescenţi.

3.2.Obiective

1. Descrierea dimensiunilor contextului familial,social şi şcolar cu incidenţă asupra


perceptiei adolescenţilor cu privire la inserţia socială.
2. Identificarea adecvării nivelului personal de expectanţă al tinerilor privind calitatea vieţii
acestora.

3.3.Întrebări de cercetare

1. Cum percep adolescenţii ideea inserţiei sociale?


2. Cum percep adolescenţii cadrul familial,şcolar şi social şi cum se raportează la conflictele
generate în interirorul acestora?

25
Capitolul 4.Metodologia cercetării
4.1.Design

O cercetare calitativă este cea mai potrivită pentru a obţine o înţelegere profundă a
percepţiei adolescenţilor asupra inserţiei sociale.Ca design al cercetării am folosit analiza
interpretativ-fenomenologică(IPA),aşa cum este descrisă de Smith şi Osborn(2003).

Studiul a fost ghidat după urmatoarele stadii ale cercetarii calitative (Baban,2002):

1. Stadiul reflectării, în care am stabilit domeniul de cercetare, am realizat


documentarea teoretica (prezentată în primul capitol) și am identificat paradigma
teoretică, după care a fost ghidat studiul.
2. Stadiul planificării, în care am ales strategia de cercetare - analiza interpretativ –
fenomenologică, apoi am stabilit criteriile de selecție a participantilor, locul și
timpul desfășurării cercetarii, metodele de colectare și analiză a datelor.
3. Stadiul colectării datelor, care l-am realizat prin interviuri semi-structurate de
profunzime.
4. Analiza și interpretarea datelor, ce a constat în “selectarea, condensarea, codarea,
categorizarea și transformarea datelor în semnificații” (Baban,2002, p.29). Acest
stadiu a fost parcurs după metodele I.P.A. de analiza a datelor.
5. Redactarea raportului, ce constituie transpunerea narativă a rezultatelor cercetării
(Baban,2002).
4.1.1.Cercetarea calitativă

A fost aleasă cercetarea calitativă deoarece scopul cercetării este acela de a descoperi
natura şi calitatea experienţelor şi nu de a aduna date statistice.

”Cercetarea calitativă este interesată de complexitatea interacțiunilor sociale exprimate


în viața cotidiană și de semnificațiile atribuite de participanți acestor interactiuni”.
(Baban,2002, pag.13).

Spre deosebire de cercetarea cantitativă care este plasată epistemologic pe poziţia


pozitivismului, a explicaţiei,cea calitativă este plasată pe poziţia fenomenologico-
comprehensivă.Fenomenologia este curentul filosofic care studiază fenomenele conştiinţei, ale
sufletului prin prisma orientării şi conţinutului lor, făcând abstracţie de omul real, activitatea lui

26
psihică şi mediul social.Deci, cercetarea cantitativă este asemănată cu cea din ştiinţele naturii, pe
când cea calitativă dispune de o abordare etnologică.
“Cea mai generică definiţie se referă la cercetarea calitativă ca fiind o abordare
multidisciplinară şi transdisciplinară, pluriparadigmatică şi multimodală, ce implică studierea
subiectului/fenomenului în cadrul natural, cu scopul înţelegerii şi interpretării lui pe baza
semnificaţiilor pe care persoanele le aduc cu ele” (Denzin, Lincoln, 1994, p.3).

Lamneck,în 1998,formulează principiile metodologiei calitative.Acestea sunt

 Principiul deschiderii.Cercetarea calitativă nu are o structură predeterminată,prin


ipoteze şi proceduri care să îi limiteze evoluţia.
 Principiul comunicării.Studiile calitative presupun întotdeauna directa participare
a cercetătorului.Participanţii definesc,explică şi interpretează realitatea,în timpul
în care cercetatorul selectează ceea ce este esenţial,comun,definitoriu pentru
faptul social.
 Principiul realităţii sociale ca proces.Scopul cercetărilor este acela de a identifica
modul de construire a pattern+urilor comportamentale)individuale sau sociale şi
de a defini sensul acţiunilor umane.
 Principiul reflexivităţii şi analizei.În cercetarea calitativă,fiecare simbol sau sens
este considerat a fi reflexul contextului în care a luat naştere.Analiza acestora
presupune o metodă flexibilă,care să surprindă schimbările contextuale.
 Principiul explicaţiei.Cercetătorul explică în amănunt participanţilor la cercetare
ce se aşteaptă de la ei şi care este procedura de lucru.Analiza datelor are scopul de
a descrie şi de a teoretiza un proces social.
 Principiul flexibilităţii.Metodologia calitativă este flexibilă din multe puncte de
vedere)spre exemplu,în alegerea metodelor şi a procedeelor,iar designul se poate
schimba pe parcursul cercetării,în funcţie de cerinţele contextului.

4.1.2.Paradigma

“Metodologia calitativă îşi fundamentează principiile pe baza paradigmei


constructiviste. În această paradigmă se presupune existenţa unor realităţi multiple, uneori
conflictuale, realităţi care se schimbă ca urmare a construcţie şi reconstrucţiei” (Băban, 2002,

27
p.14). Prin urmare, în sfera psihologică şi socială nu există o realitate externă fixă, care poate fi
cunoscută obiectiv, ci mai degrabă o realitate fluidă (McLeod, 1996). Constructivismul
subliniază astfel natura plurală şi plastică a realităţii. Cunoştinţele şi adevărurile sunt create de
mintea umană şi nu descoperite de ea. Sarcina cercetătorului este să construiască sau să
deconstruiască versiunile asupra realităţii sociale şi funcţiile lor instrumentale şi practice. Rasa,
clasa socială, genul social, toate sunt construcţii sociale a căror semnificaţie este dată de grupul
şi cultura dominantă care defineşte aceste concepte şi valorile ataşate lor, crează ierarhii sociale
(albul superior negrului, bărbatul femeii) şi categorii morale (bun-rău, valoros-nevaloros, corect-
incorect). Constructivismul social se focalizează în special pe limbaj ca sistem funcţional şi pe
practicile discursive care nu doar că reflectă realitatea dar o şi crează prin procesul de
comunicare a semnificaţiilor.Relevarea semnificaţiilor reprezintă scopul fundamental al
cercetării calitative care are o orientare euristică şi nu una explicativă.

4.1.3. Metoda de interpretare a datelor. Analiza interpretativ-fenomenologică

În psihologia clinică și consiliere cele mai folosite design-uri de cercetare calitativă, care
au adus contribuții deosebite în domeniu, sunt studiul de caz, teoria generată, analiza
interpretativ –fenomenologică și cercetările narative.

Am ales analiza interpretativ-fenomenologică, deoarece aceasta permite surprinderea


perspectivei participanților asupra fenomenului studiat, inserţia socială, iar în cazul de față prin
intermediul interviului.”Participantii încearcă să dea sens propriei lumi; cercetătorul încearcă
să dea sens încercării participanților de a da sens propriei lumi”( Smith & Osborn,2003).

Analiza interpretativ-fenomenologica (I.P.A) a fost dezvoltata ca o abordare distincta a


cercetarii calitative in psihologie, oferind atat o baza teoretica cat si un ghid metodologic-
procedural detaliat (Smith si colab., 1999). In scopul unei mai bune intelegeri a metodologiei
cercetarii de fata si a motivatiei alegerii acestei strategii de cercetare, detaliez in cele ce urmeaza
principiile de baza si caracteristicile acestei metode.

Accentul deosebit pus de analiza interpretativ-fenomenologică pe interpretare, atât a


participantului cât şi a cercetătorului, denotă următorul fapt “cogniţia este vazută ca o
preocupare central analitică ceea ce sugerează o alianţă teoretică cu paradigma cognitivă,

28
dominantă în psihologia contemporană” ( Eatough, Smith, 2006, p.116). Asemenea psihologiei
cognitive şi cogniţiei sociale, analiza interpretativ-fenomenologică este preocupată de
descoperirea relaţiei dintre ceea ce cred oamenii, spun (relatează) şi fac (comportament).

Termenul de analiză interpretativ-fenomenologică are scopul de a semnala “faţetele duale


ale abordării şi reflecţiile unite ale participantului şi ale cercetătorului, în forma pe care
consideraţia analitică le-a produs” (Smith si colab., 1999, p.218).

Smith descrie analiza interpretativ-fenomenologică ca fiind fenomenologică în sensul


focalizării ei pe experienţa individului.

In centrul analizei interpretativ-fenomenologice stă noţiunea de oameni ca “fiinţe umane


cu interpretări proprii” (Taylor, 1985;Smith, 2008). Principala preocupare a unui astfel de studiu
este deci întelesul pe care îl au în mod particular experienţele, stările, trăirile, evenimentele şi
obiectele pentru fiecare participant. Analiza interpretativ-fenomenologică tinde să exploreze în
detaliu experienţele personale trăite de participanţi şi modul în care aceştia percep aceste
experienţe.

Analiza interpretativ-fenomenologică sintetizează idei din fenomenologie și


hermeneutică într-o metodă descriptivă, ce se interesează de modul în care lucrurile apar și care
lasă lucrurile să vorbească de la sine, și într-o metodă interpretativă, ce afirmă că nu există un
fenomen ce nu este interpretat.(Breackwell et al., 2006 ).

Analiza interpretativ-fenomenologică este o metodă ideografică, pentru că se interesează


mai degrabă de particular, decât de universal.Aceasta poate fi condusă în două moduri : se
analizeză în profunzime lumea narativă a fiecărui participant care și-a spus povestea sau se pune
accentul pe temele generice ale analizei.

Procesul conducerii IPA , după Moustaka (1994) (Creswell et al., 2007) cuprinde
urmatoarele etape:

 identificarea unui fenomen pentru a fi studiat ;


 punerea în paranteze a experiențelor – ce constă în descrierea experiențelor
cercetatorului în legătură cu fenomenul;
 colectarea de date de la persoane care au trăit acest fenomen ;

29
 analiza datelor prin reducerea informațiilor la citate sau afirmații semnificative,
combinarea informațiilor în teme;
 redactarea unei descrieri textual a experiențelor persoanei și a unei descrieri
structural a experiențelor (conditii , situații , context );
 o expunere combinată de descrieri textual și structural pentru a transmite esența
experientei.

4.2. Etapele de realizare a cercetarii

Am urmat transcrierea interviurilor,ulterior a urmat analiza materialului obținut,


folosindu-se metoda analizei interpretativ-fenomenologică, astfel: pentru început am citit primul
interviu de câteva ori pentru familiarizarea cu conținutul acestuia; după aceasta am mai citit o
dată interviul, de această dată notând în partea stângă orice m-a surprins, orice mi s-a părut
interesant sau semnificativ în legătură cu ce a avut de spus participanții. În prima etapă de
analiză a fost importantă citirea și recitirea transcrierii pentru familiarizarea cu ea, fiecare nouă
lectură scoțând la iveală noi aspecte.

Pe măsură ce avansăm deplasarea pe transcriere, anumite notițe reflectau conexiuni cu


secțiuni anterioare ale interviului arătând similarități sau deosebiri între spusele participanților. În
această etapă toată transcrierea a fost tratată ca dată potențial, și nu s-a făcut nici o încercare de a
omite sau selecta anumite pasaje care să ceară atenție specială.

Pe o foaie separată, am listat temele care au apărut și am căutat conexiunile dintre ele.
Am realizat astfel un tabel sub forma unei matrici care cuprinde temele şi subtemele finale.

A urmat prezentarea rezultatelor sub forma unei narațiuni care să redea vocea
participanților, unde selecții din relatările acestora alternează cu afirmațiile mele. Următoarea
etapă a fost discutarea rezultatelor prezentate anterior, în cadrul căreia demersul meu s-a
concentrat în a da sens celor prezentate anterior.

4.3. Metoda de eșantionare și acces

De obicei, studiile IPA au un număr mic de participanți, pentru a obține o grupare a


temelor și pentu a putea analiza în profunzime datele, iar pentru student sau începători, care nu
au mai lucrat cu un astfel de design este recomandat un număr mai mic (Breackwell,2006 ).
30
Pentru această cercetare am ales să lucrez cu doi subiecti (o persoană de sex masculin şi
una sex feminine), pentru a vedea o comparaţie între cele două cazuri.

Locul de desfășurare al interviurilor a avut loc la domiciliul meu.

4.4. Criterii de includere

 Sexul: o persoană de sex feminin şi una de sex masculin


 Varsta subiectilor: 14-18 ani
Alegerea lor s-a făcut după criteriul accesibilității și al disponibilității lor de a lua parte la
cercetarea mea.

4.5. Metoda de colectare a datelor: Interviul semi-structurat

Interviul poate fi definit ca "arta de a pune întrebări şi de a asculta" (Fontana, Frey,


1994,p. 361). Interviul presupune:

• o relaţie duală de comunicare între cercetător şi persoana/persoanele intervievate;


fiecare intră în relaţia de comunicare cu experienţa, valorile, convingerile, atitudinile şi
sentimentele sale. Comunicarea este asimetrică, în sensul că de cele mai multe ori întrebările sunt
puse de intervievator, iar persoana intervievată îşi exprimă opiniile personale asupra subiectului
abordat.

• Un obiectiv explicit menţionat; interviul poate avea loc doar dacă există acordul
(formulat în scris) al persoanei intervievate privind tema ce urmează a fi abordată;

• Un context specific; contextul în care se desfăşoară interviul poate facilita sau inhiba
derularea sa. Din perspectiva contextului temporal, interviul nu trebuie să depăşească 60-90 de
minute; dincolo de acest interval de timp discuţia poate devine obositoare.

• Un schimb structurat de informaţii, în care obiectivul cercetătorului este acela de a


stimula persoana intervievată să îşi verbalizeze convingerile, percepţiile, cunoştinţele, emoţiile.
Interviul nu se desfăşoară ca o conversaţie improvizată, care poate duce la neînţelegeri sau chiar
conflicte.

31
În cercetarea calitativă metoda interviului semistructurat este cea mai des utilizată,
deoarece urmărește o structură a ghidului de interviu, oferindu-i un cadru. El este cea mai
importantă tehnică de colectare a datelor din metodologia calitativă. Tehnica interviului permite
înțelegerea profundă și nuanțată a ființei umane și a relațiilor ei cu lumea, sau a punctelor de
vedere specific unor grupuri (McCraken,1990). În ciuda faptului că uneori este considerată o
metoda simplă care nu presupune abilitati special, în fapt, a planifica și a conduce interviuri, a
analiza conținuturi și a le conferi semnificație, este o sarcină complexă, ce implică o muncă
intensă și plină de capcane. Într-o formulare succintă, interviul poate fi definit ca “arta de a pune
întrebări și de a asculta” (Fontana,Frey,1994,p.361). Interviul presupune o relație de comunicare
între cercetător și persoanele intervievate, un obiect explicit menționat, un context specific, un
schimb structurat de informații.
Pentru culegerea datelor am folosit un interviu semistructurat. Am stabilit dimensiunile
care au fost abordate în interviu în funcție de întrebările cercetării, iar itemii au fost formulați
pornind de la literatura de specialitate și . Setul de întrebări a avut rolul de a ghida desfășurarea
interviului și nu de a dicta cursul acestuia, iar formularea întrebărilor în timpul interviului au fost
adaptate în funcție de nivelul de înțelegere a participanților.Ordinea acestora nu a fost strictă,
încercând să păstreze o fluiditate a desfășurării interviului. De multe ori participanți au adus în
discuție anumite aspecte pe care le-am urmarit.
Dezavantajul acestui tip de interviu îl constituie controlul mai redus al cercetătorului,
asupra situației de interviu, însă timpul de analiză și interpretare este mai îndelungat.

4.5.1. Dimensiunile interviului


 Stima de sine
 Mediul şcolar
 Aspiraţii şi idealuri
 Expectanţele celor din jur
 Gradul de independenţă
 Conflictele
 Perceptia asupra inserţiei sociale

32
I. Stima de sine
Această dimensiune vizează gradul se satisfacţie al subiectului în ceea ce priveşte poziţia
sa în societate,rolulile pe care le deţine în prezent (fiu/fiică,nepot/nepoată, coleg/colegă,
prieten/prietenă, iubit /iubită,etc).Un alt aspect important urmărit prin intermediul acestei
dimensiuni este modul în care subiectul se raportează la calităţile şi defectele sale şi dacă acestea
pot fi folosite în scop util în anumite circumstanţe.

„Stima de sine se referă la evaluarea propriei persoane, această evaluare rezultând din auto-
acceptare si auto-preţuire, în mod absolut ori prin comparaţie cu alţii. Deşi se poate schimba de la o
situaţie la alta, există o tendinţă stabilă a fiecăruia de a se evalua, care funcţionează ca o trăsătură de
personalitate”(Luca,Clinciu,Pavalache,Lupu,Fărcaş,2004,p.46)

II.Mediul şcolar
Mediul şcolar este cea de a doua dimensiune stabilită şi urmăreşte modul în care subiectul
percepe viaţa şcolară şi impactul pe care aceasta l-ar putea avea asupra viitorului său,dar şi
relaţiile cu colegii şi importanţa acestora.
Odată cu dezvoltarea cercetărilor din domeniul dinamicii grupurilor,în anii 1950,în
psihologia procesului educativ a început să fie abandonată ideea conform căreia interacţiunea
profesor elev este singura interacţiune cu impact asupra progresului cognitiv al elevilor.Studiile
de psihologie socială au pus în evidenţă importanţa uriaşă a climatului afectiv din grupul
informal pentru participarea elevilor în şcoală,precum şi eficienţa interacţiunii dintre elevi pentru
procesul de învăţare.
„Clasa,de elevi,este aşadar,un grup foarte important pentru orice copil,căci se
perpetuează de-a lungul câtorva ani şi are o imensă influenţă asupra membrilor
săi”(Boncu,Ilin,Sulea,2007,p.137)
III.Aspiraţii şi idealuri
O caracteristică a adolescenţei este şi proiectarea idealului în viitor;un aspect al acestei
preocupări este interesul pentru profesia pe care o va îmbrăţişa,determinându-l la reflecţie asupra
vieţii sale interioare.

Decizia privind cariera este una foarte importantă, aceasta interecţionând cu stilul de viaţă,
starea de bine . (Adriana Băban ,2005)

33
„Adolescenţii puşi în faţa unei decizii legată de carieră pot manifesta stiluri decizionale
diferite. Un stil decizional deficitar poate distorsiona sau împiedica preluarea informaţiilor
legate de sine şi domenile de activitate , astfel încât rezultatul este unul dezadaptativ şi cu
repercusiuni serioase asupra posibilităţii de planificare a carierei.”(Adriana Băban ,2005 p.222)

IV.Expectanţele celor din jur


În cadrul acestei dimensiuni se urmăreşte modul în care subiectul percepe expectanţele
celor din jur,modul de raportare la acestea şi influenţa lor asupra viitorului său.
Auto-îndeplinirea profeţiilor sau confirmarea comportamentală reprezintă un fascinant
complex de dinamici psiho-sociale ce subîntinde,în multe cazuri,interacţiunea dintre indivizi.

 „În interacţiunile cotidiene,oamenii utilizează adesea credinţe şi expectanţe


despre ceilalţi ca să îşi ghideze conduitele”.( Boncu,Ilin,Sulea,2007,p.156)
 Expectanţa are o “importanţă deosebită în organizarea câmpului cognitiv al
subiectului,în procesul de structurare a situaţiei în care se găseşte şi în alegerea
comportamentului ce va fi actualizat din repertoriul comportamentelor sale
potenţiale”.(Dafinoiu,1996,p.59)

V.Gradul de independenţă
Prin intermediul întrebărilor din interiorul acestei dimensiuni se urmăreşte gradul de
satisfacţie al subiectului în ceea ce priveşte nivelul său de independenţă şi modul de a precepe
regulile impuse de către părinţi.
„Înăsprirea de către părinţi a regulilor de comportare a adolescenţilor înlătură şi mai
mult posibilitatea unui dialog între ei,dar şi îngăduinţa excesivă le apare pe bună dreptate,ca o
demisie a părinţilor.Dorinţa adolescentului de 17-18 ani este să găsească în faţa lui un om
adevărat,o fiinţă înzestrată cu putere de judecată şi cu voinţă”(Vincent,1972,p.104)

VI.Conflicte
Cele trei întrebări vizează frecvenţa conflictelor din mediile sociale şi familiale,
modalităţile de evitare a acestora şi percepţia subiectului asupra nivelului de înţelegere al
părinţilor cu privire la opiniile,gândurile şi sentimentele sale.

34
„Nu trebuie să uităm că trăind sub tensiune în mijlocul unor conflicte violente ,
adolescentul are uneori reacţii disproporţionate faţă de mobilurile reale ale conflictului,mai ales
dacă are un caracter violent-impulsiv”(Vincent,1972,p.95)

VII.Percepţia asupra inserţiei sociale


Această dimensiune doreşte să pună în evidenţă percepţia subiectului asupra ideei de
inserţie socială şi modul în care acesta se raportează la ea.
Esenţa integrării sociale constă în ataşamentul din ce în ce mai conştient şi mai activ la
grupul căruia îi aparţine.Cu cât înaintează în vârstă,cu atât el este mai obiectiv în judecăţile
sale,aprecierile efectuându-se în funcţie de criteriile sociale pe care le-a însuşit.

Datorită experienţei de viaţă limitată şi a lipsei unor criterii de autoapreciere corectă,


adolescenţii au nevoie de consiliere şi îndrumare discretă,fiind sprijiniţi să îşi formeze idealul de
viaţă,să îşi perfecţioneze judecăţile morale şi să îşi ridice nivelul conştienţei şi al conduitei
morale.(Brânzei,2001)

4.6.Consideraţii etice

Psihologia ca ştiinţă despre oameni, mai mult decât oricare altă ştiinţă, trebuie să fie
morală(Punch,1994).În cercetarea calitativă trebuie să se ţina cont de următoarele aspecte etice:

 Obţinerea consimţământului participanţilor

O cercetare calitativă de valoare nu se poate realiza în absenţa încrederii dintre cercetător


şi participanţi. Încrederea se crează numai printr-o interacţiunea deschisă şi onestă, în care
participanţii sunt informaţi cu toate detaliile despre cercetare: scopul ei, cum este condusă, cine
sunt participanţii şi de ce au fost selectaţi, ce se va întâmpla cu datele adunate. Doar în condiţii
de informare detaliată participanţii sunt în măsură să îşi dea consimţământul de a participa la
studiu. Este de asemenea necesar să se precizeze participanţilor că în ciuda consimţământului
iniţial au în orice moment al cercetării dreptul să se retragă.

 Protejarea participanţilor

Scopul acestui principiu etic este de a egaliza relaţia şi balanţa de putere dintre cercetător şi
participant. Practic nu este niciodată posibil să se ajungă la o egalitate completă şi mutuală.

35
Cercetătorul este cel care decide topica cercetării, participanţii, cum va arăta produsul final.
Depinde de valorile şi abilităţile cercetătorului ca participantul să nu se perceapă doar ca un
mijloc de a atinge un scop academic. Protecţia de orice prejudiciu fizic, emoţional, social care i-
ar putea aduce cercetarea , trebuie să primeze în faţa oricărui scop ştiinţific. Participanţii trebuie
să părăsească cercetarea cu stima de sine intactă, cu sentimentul de satisfacţie că au adus o
contribuţie importantă la cercetare şi cu dorinţa de a participa şi în cercetări viitoare.

 Păstrarea confidenţialităţii şi anonimatului

Principiul este relaţionat cu cel enunţat anterior. Vehicularea de informaţii personale implică
întotdeauna un posibil risc de prejudiciu. Protejarea identităţii participanţilor prin garantarea
anonimatului reduce acest risc. Este responsabilitatea cercetătorului să asigure că identitatea
participanţilor nu poate fi recunoscută din materialul dat publicităţii.

 Valoarea proiectului

Orice cercetare ar trebui să înceapă doar după un moment de reflexie autentică din partea
cercetătorului care îi va permite să răspundă sincer la întrebarea: merită cu adevărat a fi
întreprinsă această cercetare? Niciodată o cercetare nu ar trebui întreprinsă din motive
oportuniste sau pentru un beneficiu strict personal. Congruenţa dintre valorile personale ale
cercetătorului şi cele ale cercetării este necesară. Ideal, cercetarea ar trebui să aibă ca scop
beneficiu participanţilor sau al comunităţii din care fac parte.

 Respectarea propriilor limite de competenţe

Acest lucru ar reduce numărul mare de cercetări de proastă calitate. Congruenţa dintre
aspiraţiile cercetătorului şi gradul lui de pregătire, de experienţă şi expertiză trebuie să ajusteze
opţiunea subiectului cercetării, a metodelor de investigare.

 Onestitate şi integritate profesională

Onestitatea şi integritatea profesională în adunarea datelor, în interpretarea şi utilizarea lor


este crucială. Există în psihologie, ca de altfel şi în alte ştiinţe, cazuri celebre de cercetători care
au falsificat datele din diverse motive.

36
Capitolul 5.Prelucrarea şi interpretarea datelor

A analiza şi interpreta presupune a înţelege ce se întâmplă în spatele datelor, a găsi sensul


şi semnificaţia lor (Wolcott, 1994). Analiza datelor nu este un segment diferit de adunarea
datelor, ea începe imediat după colectarea primelor date. Analiza poate ghida mai departe
adunarea de date, reducând la minim confuzia. Prin analiză se elaborează gradul generalizării şi
integrării care se verifică din nou în teren şi în raport cu corpul de cunoştinţe deja existent.
Analiza ajută cercetătorul să meargă dincolo de concepţia iniţială şi să genereze teorii sau să-şi
revizuiască cadrul conceptual iniţial. Cercetarea calitativă este interpretativă şi creativă prin
esenţă. "În ştiinţele sociale totul este interpretare, nimic nu vorbeşte prin sine" (Denzin, 1994, p.
500). Pentru a înţelege datele adunate este necesară o combinaţie de cunoştinţe, înţelegere
raţională şi intuitivă şi capacitate interpretativă (Rose şi Webb, 1998).

Primul nivel de analiza a datelor, conform metodologiei IPA, constă în prezentarea


matricilor. După ce am identificat care sunt temele și subtemele fiecărui participant am realizat
un tabel cu temele finale și am ales extracte semnificative din interviuri.

În continuare voi prezenta matricea temelor şi subtemelor,care reies în urma


transcriptului interviului.

Tema 1: „Societate şi stimă de sine”  Responsabilitate


 Maturitate
Tema 2: „Mediul şcolar”  Viziunea profesorilor
 Relaţia cu colegii
 Noi lucruri învăţate
Tema 3: „Percepţia celor din jur”  Părere
 Cunoaştere
Tema 4: „Viitor”  Facultate
 Pasiune
Tema 5: „Scop şi motivaţie”  Motivaţie pentru atingerea scopurilor
 Siguranţă de sine

37
Tema 6: „Expectanţe”  Expectanţe ale familiei
 Expectanţe ale prietenilor
 Expectanţe ale cadrelor didactice
Tema 7: „Independenţă”  Libertate din partea părinţilor
 Resurse financiare
 Hobby

Tema 8:” Crearea şi evitarea conflictelor”  Reguli


 Atitudine faţă de colegi
 Cadrul familial
 Înţelegere
 Relaţii cu sexul opus
Tema 9.”Integrare în societate”  Comportament
 Influenţa grupului

5.1.Prezentarea rezultatelor

În continuare voi prezenta fiecare temă,împreună cu citatele reprezentative din transcript.

Tema 1.Societate şi stimă de sine

Prima temă vizează stima de sine,modul cum se percep adolescenţii în societate,fiecare


dintre ei spunând că este mult prea devreme pentru a discuta despre o pozitie în societate,urmând
ca după terminarea liceului şi înscrierea la facultate,să ia naştere o doză mai mare de maturitate
şi responsabilitate.

Andreea nu este satisfăcută de poziţia în societate deoarece consider că mai are multe
lucruri noi de învăţat“Nu sunt satisfacută deoarece încă sunt mică, am doar 16 ani, încă nu ştiu
cum este viaţa cu adevărat,nu ştiu cum e să trăieşti independent, locuiesc încă cu părinţii,ei mă
ajută,încă sunt elevă, învăţ lucruri noi, dar pe parcurs cred că o să mă satisfacă deoarece o să
văd cu adevărat cum este să lucrezi,să trăieşti pe banii tăi,să îţi ajuţi familia, adică să le dai
inapoi ceea ce ţi-au dat, adică grijă,educaţie şi cum este să ai grijă cu adevarat de un copil,
ceea ce presupune multă responsabilitate şi maturitate.”

38
Andrei este de părere că încă nu are o poziţie bine delimitată în societate şi că acest
aspect va fi conturat după terminarea liceului“Nu,deoarece încă sunt minor,nu am o poziţie în
societate deoarece sunt la liceu,pot să-mi fac o poziţie în societate doar după ce termin liceul,
după ce iau bacalaureatul,deoarece în adolescenţă sunt prea distrat,încă nu îmi pot da seama de
trăirile vieţii,doar dupa acei 18 ani în care devi matur,treci de la adolescent la maturitate,în
care poţi să faci anumite lucruri,cum ar fi să-mi iau carnetul de conducere,ăsta este un pas
foarte mare şi cred că deocamdata nu am o poziţie în societate;sper ca mai târziu să am şi să fie
destul de bună, ca oamenii să mă aprecieze şi să fiu un model în viaţă.”

Tema 2.Mediul şcolar

A doua temă, mediul şcolar,surprinde atitudinea adolescentilor în ceea ce priveşte mediul


şcolar,statutul de elev,relaţiile de colegialitate şi impactului acestora asupra viitorului şi a găsirii
unui loc de muncă satisfăcător.

Andreea este mulţumită de statutul de elevă: “Ca elevă îmi aduce satisfacţie din cauză că
sunt o elevă silitoare,mă înţeleg bine cu profesorii.”

Andrei este satisfăcut de rolul de elev pe care îl deţine în prezent,spunând că motivaţia şi


capacitatea de învăţare sunt sursă de admiraţie din partea profesorilor:”Da,rolul de elev este ok
deoarece profesorii mă admira pentru că învăţ şi văd că sunt motivat de şcoală.”

Andreea consideră că mediul şcolar are o contribuţie semnificativă asupra viitorului,prin


urmarea unei facultăţi şi găsirea unui loc de muncă.”Statutul de elevă îmi influenţează pozitiv
viaţa,din cauză că învăţ lucruri noi…şi prin a fi elevă şi a învăţa lucruri noi te poţi duce spre o
anumită cale,gen,facultate bună,de la facultate poţi să ai un servici bun şi să nu trăieşti pe
străzi.”

Andrei nu consideră că mediul şcolar are un impact negativ,ci doar unul pozitiv.
“Negativ nu are de ce pentru că la şcoală înveţi şi pozitiv,normal,deoarece,de exemplu, dacă ai
terminat cele opt clase, la liceu o să-ţi fie mai uşor decât dacă nu ai fi învăţat.Şcoala este mama
de schimb.”

În ceea ce priveşte avantajele şi dezavantajele rolului de elev,Andreea susţine că acesta


oferă mai multe oportunităţi de-a lungul vieţii,dar grupul şcolar din care face parte constituie un

39
dezavantaj.“Avantaje,cum am mai spus şi înainte, învăţ lucruri noi,am oportunitate mai mare în
viaţă,mai bună,pentru a găsi un servici bun şi cu serviciu sa-mi pot face familie şi să mă
întreţin,adică asta e cel mai important.Ca dezavantaj,pentru mine cel puţin,e clasa mea.În clasa
mea sunt foarte mulţi,între ghilimele,bufoni,care vor să pară smecheri,să se dea mari, şi ăsta e
un dezavantaj, nu numai pentru mine,ci pentru toată clasa.Eu,dacă sunt tipa cuminte şi profu’
este supărat pe respectivii,ne pedepseşte pe toţi,printre care sunt şi eu.”

Andrei susţine că principalul avantaj al rolului de elev este faptul că,învăţând,este mai
uşor sa treacă peste anumite etape,de exemplu,bacalaureatul.Adolescentul consideră,de
asemenea,că rolul de elev în cadrul liceului poate să îl pregătească spre o viitoare meserie,în
cazul în care nu doreşte să urmeze studii superioare,iar ca şi dezavantaj menţionează faptul că
sunt obositoare orele de dimineaţă,iar profesorii sunt prea insistenţi,dându-le o cantitare prea
mare de informaţii de învăţat.”Avantajele rolului de elev sunt ,de exemplu,când termini acele
doisprezece clase îţi este mai uşor să iei bacul,dacă ai învăţat şi nu ai fost chiulangiu,dacă ai
terminat acele doisprezece clase şi nu vrei să urmezi o facultate şi te-ai profilat pe un liceu care
este pe o meserie, cum ar fi liceul Energetic din Sibiu, care este cu o meserie pe care poţi să o
urmezi în viaţă.Dezavantajele rolului de elev sunt,de exemplu,dacă mergi dimineaţa la
şcoalădeşi eşti oboist,pentru că noaptea ai invatat şi profesorii, mai ales în clasele a11-a şi a12-
a,insistă cu material, deoarece bacul se apropie la uşă şi trebe să înveţi ca să iei bacu’ şi eşti
obosit deoarece ai învăţat pentru următoarea zi şi profesorii te imping de la spate cu mai multă
materie şi este foarte stresant acest lucru.”

Având în vedere influenţa mediului şcolar asupra viitorului,Andreea susţine că acesta nu


are are nici o contribuţie,deoarece informaţiile acumulate în timpul liceului nu sunt suficiente,iar
facultatea este mult mai utilă în acest sens.”Nu,din cauză că la şcoală nu învăţ ce şti ce,consider
că facultatea ti-e mult mai utilă… şi pentru viitorul meu,că vreau să fac Academia de Poliţie,pe
criminalistică,iar la facultate voi învăţa mult mai multe despre acest job,din cauză că mă
ajută,de altfel,cum să iau probe,să găsesc dovezi,să iau amprentele şi să găsesc suspecţii…cam
atât.”

Andrei are altă opinie în această privinţă şi menţionează că mediul şcolar din prezent este
benefic şi oferă diverse oportunităţi,de exemplu,posibilitatea primirii unei burse de merit şi
realizarea unor stagii de practică în alte ţări.”Da,deoarece la facultate o să fie mai simplu,colegii

40
şi profesorii o să te admire deoarece ai învăţat…poate o să primeşti şi bursă de merit în alte
tări,să faci practică şi o să-ţi fie mai simplu.”

Tema 3.Percepţia celor din jur

A treia temă este repezentată de percepţia celor din jur şi urmăreşte atitudinea celor doi
adolescenţi asupra modului de raportare a celor din jur la ei.Andreea consideră că beneficiază de
încurajare din parte celor din jur,deşi ea pune accept mai mult pe aspectele negative.”Aici nu
ştiu,pentru că părerea mea despre mine…nu ştiu,eu văd mereu părţile negative,iar ei mereu mă
încurajează.Da,îmi spun că sunt ca lumea,prietenoasă,comunicativă,e probabil din cauză că
sunt foarte energică,dar,deja când apelează la cum arăt,gen drăguţă,deja consider că nu este o
părere corectă,deoarece nu mă consider aşa…în rest,da.”

Andrei susţine că persoanele din jurul său nu au un mod corect de a se raporta la el,acest
lucru datorându-se faptului că nu îl cunosc suficient de bine.”Nu, deoarece unii oameni nu mă
cunosc îndeajuns ca să poată să-şi facă o părere despre mine şi dacă nu mă cunosc îndeajuns nu
pot să-şi facă o părere despre mine, adică trebe să mă cunoşti ca să şti cine sunt.”

Tema 4.Viitor

A patra temă dezbate aspecte legate de viitor,punând în evidenţă aspiraţiile şi idealurile


adolescenţilor.Andreea consideră că filmele pe care le vizionează îi oferă multe avantaje,ajutând-
o astfel,să se îndrepte spre cariera care o pasionează.”Da,din cauză că văd foarte multe filme.Eu
mă uit la filme horror,dar printre care sunt şi crime şi unii incearcă să le desluşească,ceaa ce
mă pasionează foarte mult,din cauză că şi prin filme pot învăţa,dar si cărţile,citesc mult cele cu
detectivi,gen Sherlock Holmes şi mă învaţă foarte multe.”

Andrei are clar stabilitile scopurile şi aspiraţiile în viaţă,dorind să ajungă un renumit


medic neuro-chirurg.”Da deoarece vreau să urmez facultatea de medicină,vreau să mă fac
doctor neurochirurg,vreau sa termin cei 6 ani de facultate plus cei care urmează şi vreau să mă
fac un doctor renumit în ţară şi vreau să se ştie despre mine în toate ţările…şi vreau să fiu
singurul din lume, cel mai iscusit doctor pe această secţie.E o mare pasiune.”

Tema 5.Scop şi motivaţie

41
Următoarea temă surprinde motivaţia de care dau dovadă adolescenţii în stabilirea
priorităţilor şi atingerea scopurilor vizate.Andreea consideră că este suficient de motivată în
atingerea scopurilor propuse,având sprijin din partea familiei.”Da,din cauză că şi părinţii mei
mă încurajează când fac un lucru şi mai ales,dacă eu sunt sigură pe mine,de ce n-aş face-o?”

Andrei are,de asemenea,suficientă motivaţie în ceea ce priveşte scopurile propuse şi


menţionează că îşi doreşte să obţină note mari,pentru câştigarea unui premiu acordat de şcoală,un
laptop.”Da, deoarece, să vă dau un exemplu, în clasele 9 - 12 la noi la liceu se oferă burse de
merit şi la terminarea anului,cel care are cele mai puţine absenţe, sau nici o absenţă primeşte
ori un telefon,ori o tabletă şi la cea mai mare medie din şcoală se primeşte un laptop…şi chiar
aş vrea să primesc un laptop la sfârşitul clasei a12-a…şi chiar vreau să fiu şef de promoţie…şi
cel care are cea mai mare medie din şcoală poate să primească şi cheia şcolii la sfârşitul clasei
a12-a şi să fie premiat de toţi profesorii,felicitat deoarece a învăţat în aceşti patru ani,i-a păsat
de şcoală…şi sunt sigur pe mine.”

Un alt aspect din cadrul acestei teme vizează dacă cei doi adolescenţi consideră că au
făcut suficient de mult pentru atingerea scopurilor,până în prezent.Andreea răspunde
negativ,susţinând că deocamdată vârsta pe care o are nu îi permite o viziune clară asupra vieţii şi
a ceea ce îşi doreşte.”Deocamdată,nu,încă am 16 ani,încă nici nu ştiu ce vreau exact de la viaţă
şi asta cu academia,e o idee de pasiune,dar nu ştiu exact ce vreau.”

Andrei este de aceeaşi părere şi menţionează că va pune mai mult accent pe acest aspect
în timpul facultăţii.”Nu,deoarece sunt doar în clasa a10-a,înca sunt crud,nu am învăţat destul
pentru viaţă,numai după ce o să termin clasa a12-a,o să-mi iau bacalaureatul şi o să încerc la
facultate,atunci o să încep să mă pregătesc pentru acest lucru.”

Tema 6.Expectanţe

Tema şase cuprinde informaţii referitoare la expectanţele părinţilor,prietenilor şi


profesorilor.

Andreea spune că beneficiază de încurajare din parte părinţilor ei,deşi mama sa şi-a dorit
ca ea să urmeze un alt liceu.”Părinţii mă încurajează să fac ce îmi place,chiar dacă mama m-a
încurajat,mă rog…când am fost pe a8-a,mama a vrut să merg la un liceu foarte bun,pe limba

42
germană,Brukental,eu sunt deja la un liceu de germană,dar nu la Brukental,pentru că nu mi-a
plăcut liceul,nu mi-a plăcut colectivul,profesorii,anturajul şi nu+mi place să dau bani ca să
primesc o notă,mai bine să primesc nota pe merit, dacă primesc un 4 pe meritul meu,asta
e,înseamnă că nu am învăţat destul.”

În ceea ce priveşte prietenii,adolescenta nu consideră că are parte de încurajare din partea


prietenilor săi,aceştia lăsând-o sa facă ce crede că este mai bine.”Prietenii nu ma încurajează ce
şti cât,adică,sunt ceva gen,fă ce vrei,ce crezi tu,mai îmi dau şi ei sfaturi dacă e bine sau nu,în
general mă lasă să fac totul pe calea mea…şi nu au nici o obligaţie să-mi dea sfaturi.”

Andreea susţine că profesorii nu le influenţează pasiunile şi că nu dau dovadă de interes


în ceea ce priveşte viaţa elevilor.”…iar profesorii,nu,ei nu se prea bagă în plăcerile noastre,nici
măcar pe baza orelor,nu îi prea interesează viaţa noastră sau ce facem.”

Andrei este de părere că expectanţele părinţilor trebuie să fie în concordanţă cu ceea ce


îşi doreşte copilul şi menţionează că părinţii îi oferă încurajare şi sprijin.”… de exemplu, vreau
să urmez o meserie…şi ei doresc să fac ceea ce-mi place nu să insiste să fac ceea ce le place
lor,mă încurajează şi mă susţin.”

În relaţiile de prietenie,Andrei consideră că prietenii săi nu au nici un aport asupra sa şi a


viitorului său.”Prietenii nu, deoarece ei nu sunt ca familia,ei sunt doar prieteni.”

Expectanţele profesorilor sunt similare cu cele ale elevului,oferindu-i sprijin în atingerea


scopurilor şi alegerea unei meserii.”Dacă vrei să alegi o meserie te ajută… şi cadrele didactice
vor ca tu să urmezi acea meserie.Dacă le explici că vrei acea meserie,ei te susţin,te ajută,văd că
înveţi şi se bucură de asta,deoarece nu mulţi elevi sunt silitori şi vor să urmeze ceva în viaţă.”

Un alt aspect relevant al acestei teme este efectul expectanţelor celor din jur asupra
adolescentului şi impactul lor asupra acestuia.

Andreea consideră acest fapt depinde de grupul de prieteni căruia îi aparţine,spunând că


fostul grup de prieteni a avut o influenţă negativă,iar cel actual una pozitivă.”Acum,depinde de
cum sunt cei din jurul meu,poate să aibă o influentă negativă asupra mea şi automat asupra
viitorului meu,de exemplu,fosta gaşcă în care erau drogaţi…eu n-am făcut,deci nu mă
droghez,nu sunt cu băutura,de la o jumate de doză de bere,deja începe să mă ameţească…eu

43
sunt cu sucul,sau cafea,sau ceai.Aceştia de acum,au o influenţă foarte bună şi automat mă ajută
şi în viitor,mama cel puţin îi cunoaşte,tata nu.Nu vreau ca tatăl meu să îi cunoască,mă face de
râs,cu puişor şi alte chestii.”

Andrei susţine că expectanţele celor din jurul său nu au o influenţă asupra lui şi asupra
viitorului său deoarece aceştia nu îl cunosc suficient de bine.”Nu deoarece nu mă cunosc
îndeajuns ca să poată să îşi facă o părere despre mine,poate daca ar sta ca familia mea în jurul
meu şi-ar putea face o părere despre mine,dar nu,asa cred eu.”

Următoarea problemă din cadrul acestei teme se referă la expectanţele prea mari din
partea celor din jur şi cum s-au raportat adolescenţii la acestea.

Andreea spune că a avut parte de aşteptări prea mari din partea familiei,cu precădere în
perioada alegerii liceului.”Da,mai ales ale mamei,mai ales pe baza liceului,să merg la un liceu
bun,am ajuns la Pedagogic şi ea a vrut mai mult Brukental,din cauză că e renumit în toată
România,chiar şi în alte tări,dar a renunţat la idee din cauză că a văzut că eu nu am aceleaşi
aşteptări.Eu vreau un liceu bun,în care să continui pe germană,că presupun că de la doi ani şi
ceva,de la grădiniţă,ştiu şi eu ceva germană…dar cât de cât la un liceu foarte bun.”

Andrei face apel la acelaşi moment,momentul de trecere de la ciclul gimnazial la cel


liceal,în care au fost aşteptări mari din partea familiei.”Da,la sfârşitul clasei a8-a când a fost
examenul de trecere de la copil la adolescent,au fost aşteptări mari din partea părinţilor
mei,deoarece a fost greu la examen,examenul este foarte greu şi vroiau să vadă dacă chiar m-
am maturizat,dacă nu mai sunt acel copil care eram în clasa a 7-a,a 8-a,care mă jucam şi acum
să trec dintr-o parte în alta.

Tema 7.Îndependenţă

Următoarea temă dezbate problema independeţei,a gradului de libertate de care


beneficiază adolescenţii în cadrul familiei şi regulile care le sunt impuse de către aceasta.

Andreea consideră că are parte de multă libertate din partea părinţilor,dar menţionează că
mama sa o mai verifică din când în când pentru a fi sigură că este în siguranţă.”Da,părinţii mă
lasă liberă,pentru că au încredere că am capul pe umeri,nu mai am 3 ani să mă ademenească
unu cu o ciocolată,având în vedere,că în societate gândesc cât de cât mai matur şi nu mă las

44
chiar aşa de uşor influenţată sau ademenită,cum am văzut în zilele noastre,multe fete se lasă
influenţate de băieţi şi ajung ori gravide,ori prostituate.Părinţii mei au încredere în mine,mama
mă mai verifică din când în când,ca să fie sigură că sunt bine.”

Andrei primeşte destulă libertate,dar cu multă atenţie din partea părinţilor.”Şi da,şi nu,
deoarece părinţii mei mi-au dat mână liberă să merg oriunde,dar urmându-mă mereu,adică
căutându-mă mereu,insistând la telefon să nu se întample ceva cu mine sau să intru într-un
anturaj prost,care să mă ducă la o proastă calitate,poziţie proastă în societate,o scădere la
învăţătură.”

În ceea ce priveşte independenţa de care beneficiază în prezent,adolescenţii au fost


întrebaţi dacă au existat momente de-a lungul timpului în care nu au putut să facă ceea ce şi-au
dorit din cauză că nu au dispus de resursele necesare.

Andreea a avut parte de astfel de momente,neavând posibilitatea de a îşi satisface dorinţa


de a vizita anumite locuri.”Da,eu doresc să vizitez multe locuri,printre care,primul pe listă ar fi
Pădurea Baciu din Cluj,cel mai renumit loc în care se produce paranormalul.Eu ca hobby,am
acest lucru,adică îmi place mult să studiez,să văd,dar nu am avut oportunitatea,din cauză că nu
ştiu exact locaţia şi nu am avut bani şi nu este punct turistic.Părinţii nu sunt de acord cu această
idee din cauză că multă lume dispare din pădurea asta.”

Andrei spune că şi-a dorit foarte mult să urmeze un curs sportiv,dar nu a avut resursele
financiare necesare.”Da,deoarece am vrut să urmez un curs sportiv şi părinţii mei,când am fost
mai mic au fost mai săraci,n-au putut să mă finanţeze şi am renunţat la acest lucru.De exemplu,
am vrut să urmez fotbalul, iar părinţii mei nu au putut să mă ajute,dar asta nu m-a împiedicat şi
mereu cand am ocazia joc fotbal cu prietenii.”

Următorul aspect vizează regulile din familiile adolescenţilor şi gradul de limitare pe care
acestea îl presupun.

Andreea susţine că nu are reguli stabilite în cadrul familiei,dar dacă acestea ar exista ar
face referire la aspectele de îngrijire,la comportament,educaţie şi cercurile de prieteni.”Nu am
reguli,dar şi dacă ar fi,nu cred că ar fi stricte sau limitative.Ar fi ceva ce fac eu de zi cu zi,să am
grijă de mine,să văd cum mă comport,să nu speriu lumea cu hobby-ul meu,să nu fiu prea

45
obsesivă de acest lucru,să am grijă în ce cercuri mă bag.Cam acestea ar fi cele mai mari
reguli,să am cei şapte ani de acasă.”

Regulile în familia lui Andrei există,dar nu sunt limitative.”Nu,deoarece dacă eşti


cuminte sau respectuos părinţii tăi nu pun reguli foarte mari,ba din contră te ajută,te respect,nu
pun reguli chiar aşa de aspre ,dar există mereu reguli la orice case deoarece dacă nu există,în
casă este o debandadă totală.”

Tema 8.Crearea şi evitarea conflictelor

Următoarea temă face referire la conflicte şi la modalităţile de evitare a acestora.

Andreea nu are conflicte în familie,deşi în trecut au existat discuţii contradictorii între


părinţii săi,dar acum s-au rezolvat.”Conflicte în familie nu am…şi dacă ar fi,ar fi dintr-o prostie,
de exemplu,părinţii meu care se ceartă…care s-au certat,că acum şi-au rezolvat problemele,dar
nu mă bag în conflictele lor,eventual le dau doar un sfat...eu ca şi copil nu sunt obligată să le
dau lor sfaturi,având în vedere că au o vârstă.Eu am doar 16 ani şi îmi văd de şcoală.”

Andrei consideră că cele mai importante modalităţi de evitare a conflictelor se rezumă la


respectarea regulilor în cadrul familiei şi respect.”Respectarea regulilor in familie,trebuie să
avem grijă unii de alţii şi să ne respectăm pe sine.”

Următorul aspect din cadrul acestei teme urmăreşte gradul de înţelegere al părinţilor cu
privire la gândurile,opiniile şi sentimentele adolescenţilor.

Andreea consideră că nu beneficiază de atenţie din partea tatălui său,iar mama sa îi


acordă atenţie în mod satisfăcător,dar nu în ceea ce priveşte relaţia cu un partener de sex
opus.”Tata nu,tata e taximetrist şi cum călătoreşte,vede o grămadă cluburi,de fete,care sunt vai
de capul lor,multe bete,multe drogate şi e frică să nu ajung aşa.Nu mă înţelege, în sensul că de
câte ori îi explic ceva îi intră pe o ureche şi iese pe alta,face fix ce vrea el,având în vedere că
este şi zodia gemeni.Mama mă înţelege cu tot, în afară de relaţii,eu de mult îmi doream o relaţie
stabilă,o relaţie în care acea persoană să ţină cu adevărat la mine,până am avut un băiat,care
era deja obsesiv şi vroiam să scap de el,iar mama nu înţelegea de ce,până a văzut cu adevărat
cum se comportă cu mine şi eu cum sunt mai încăpăţânată de fel,nici eu nu mă las.Dar,în

46
general,da.Cu această ocazie am aflat că nu trebuie să mă gândesc încă la o relaţie stabilă,că
nu ştiu încă ce vreau de la viaţă,eu vreau o aventură,ceva nou.”

Părinţii lui Andrei îi ofera ajutor în multe moment,dar nu şi atunci când intră în discuţie o
relaţie cu o persoană de sex feminin.”Într-o parte da, într-o parte nu, deoarece părinţii mei nu
ştiu unele sentimente cu fetele şi cu chestiile astea,dar opiniile le inteleg şi din contră,mă ajută
mult,dacă am un necaz lor le spun,gândurile dacă am…mă ajută şi financiar,mereu mă
ajută.Părinţii mei mă ajută cel mai mult.”

În continuare am urmărit frecvenţa conflictelor în cadrul grupului de prieteni,colegi sau


familie.

Andreea are conflicte destul de dese cu colegii de şcoală,din cauza muzicii pe care
aceasta o ascultă.”La şcoală,da,din cauză că eu sunt singura fată din toată clasa,care ascultă cu
drag muzica rock,dar nu mă dau în vânt după trupele vechi,ACDC,Scorpions,habar nu am,adică
melodii,îmi plac mai mult trupele noi,care sunt mult mai…unele sunt brutale,altele nu,depinde
cum sună.Eu mă iau după melodii,după versuri,dacă au voce măcar…şi la mine în clasă se
ascultă mai mult manele şi asta mă duce la un conflict,pentru că eu nu le zic nimic legat de genul
lor de muzică,dar dacă de două ori se iau de mine,a treia oară intru şi eu în scandal.”

Andrei evită crearea conflictelor şi încearcă să le aplaneze atunci când acestea iau
naştere.”Nu,deoarece nu mă bag.Eu aplanez mai mult conflictele,nu-mi plac certurile ba din
contră, îmi plac mai mult împăcările între prieteni.În familie nu am conflicte deoarece familia
mea este unită,mereu am fost unul lângă altu,când a fost mai greu ne-am ajutat.

Tema 9.Integrarea în societate

Ultima temă este reprezentată de integrarea în societate.Aceasta vizează aspecte precum


percepţia asupra inserţiei sociale şi calităţile necesare în vederea acestui lucru.”

Andreea consideră că cel mai important aspect în vederea inserţiei sociale este
comportamentul.”Prima calitate ar fi comportamentul,să am un comportament adecvat,să mă
ştiu integrată bine,să am un vocabular correct,să nu injur la fiecare două secunde,cum fac
unii,să înţeleg alţi oameni,să îi ajut şi cel mai important e să ai grijă în ce grupuri te pui,ca nu

47
cumva societatea să te dea la o parte din cauza cercurilor de prieteni.Societatea are părerea
ei,ceva ce nu poţi schimba.”

Andrei este de părere că sinceritatea şi comportamentul sunt aspectele cheie în ceea ce


priveşte inserţia socială.”După ce termini liceul trebuie să ai o anumită prestanţă,trebuie să fi un
om sincer,oamenii să te creadă un om cinstit,corect,cu un bun comportament.Ca să intri într-un
grup trebe să fi un om demn de acel grup,trebuie să respecţi anumite reguli care se impun în
acel grup,trebuie să fi corect,cinstit,indulgent cu oamenii.”

Ultimul aspect urmărit în cadrul acestei teme constă în defectele sau neajunsurile pe care
adolescenţii consideră că le au şi care afectează aspectul inserţiei sociale.

Andreea consideră că este o persoană foarte încăpăţânată,dar că nu are neajunsuri atât de


mari încât să îi aducă o contribuţie negativă.”Defect ar fi încăpăţânarea,sunt foarte
încăpăţânată asta este şi din cauza zodiei,sunt capricorn.Toţi care sunt capricorni,deci toţi sunt
foarte încăpăţânaţi,nu prea lasă de la ei şi chiar dacă lumea are dreptate,nu prea acord,mai las
şi de la mine,dar rar,dar în general nu cred că am aşa mari neajunsuri,eu presupun că a fi într-
un cerc de prieteni sau într-un mediu social nu constituie fumat,băutură,droguri,constituie
comunicare,comportament bun şi acceptarea oricui indiferent de cum este;deci dacă unul se
droghează,bravo lui,nu fă şi tu la fel...eu una aşa cred.”

Andrei susţine că principalul defect este timiditatea,dar consideră că şi inteligenţa îi aduce


dezavantaje.”Am şi defecte,toată lumea are defecte şi avantaje.Avantajele mele sunt ca,sunt
destept, cuminte, sincer,curajos,...şi defectele mele sunt: timid,deştept, poate să fie un defect şi
un avantaj ăsta,pot să mă adaptez în diferite medii sociale deoarece lumea poate să mă creadă
cumva dacă şi-a făcut o părere despre mine,dacă i-a plăcut de la început de mine.”

Ultima temă vizează aspectele societăţii pe care adolescenţii le apreciază şi cele pe care ar
dori să le schimbe.

Andreea este de părere că principalul aspect pozitiv al societaţii este unitatea şi ajutorul
oferit între oameni,iar aspectul negativ este constituit din faptul că foarte multă lume alege să
părăsească ţara.”Ce apreciez la societatea aceasta este că suntem uniţi,cât de cât dar suntem şi

48
avem unele moment în care chiar ne deschidem ochii şi vedem când un om suferă,când chiar nu
mai poate şi încercăm sa îl ajutăm cu cât putem,iar ceea ce nu apreciez este că foarte multă
lume pleacă,iar deja ţara noastră are tot mai puţini locuitori şi cu timpul o să se piardă tot.”

Andrei menţionează aspectele pozitive ale societăţii,punând accent pe respect şi tradiţii,iar


ca aspect negative aminteşte nivelul de trai. “Nu-mi place că oamenii emigrează în anumite
state,pleacă din ţara lor natală în care s-au născut, nivelul de trai este prea scăzut financiar şi
tot mai multă lume emigrează în ţări străine…dar e bine,că încă ne mai ajutăm unul pe altul,
cred eu…şi apreciez anumite aspecte cum ar fi tradiţiile din moşi strămoşi,pe care bătrânii de la
sate le respectă şi le dau mai departe copiilor lor,îmi plac peisajele care atrag turiştii din
anumite tari şi asta ne face o ţară care suntem respectată în Europa,îmi place că am intrat în
Uniunea Europeană,îmi plac anumiţi oameni, cum ar fi Iohannis,deoarece ne-a făcut alocaţia 84
lei,a scăzut impozitul.”

5.2.Interpretarea rezultatelor

În continuare voi descrie fiecare temă în parte,bazăndu-mă pe literatura de specialitate.

Tema 1.Societate şi stimă de sine

Această temă vizează satisfacţia redată de poziţia în societate a adolescentului,


capacitatea acestuia de a îşi folosi calitităţile şi defectele în scop util şi satisfacţia rolurilor pe
care acesta le ocupă în prezent.

„Stima de sine este „rezultatul estimării propriei valori. Ea se manifestă ca satisfacţie


sau insatisfacţie pe care omul o asociază imaginii de sine, conştient sau nu”(Iacob, Boncu,
Sălăstru, Lungu,2000,p.102).

„Stima de sine se referă la evaluarea propriei persoane, această evaluare rezultând din
auto-acceptare si auto-preţuire, în mod absolut ori prin comparaţie cu alţii. Deşi se poate
schimba de la o situaţie la alta, există o tendinţă stabilă a fiecăruia de a se evalua, care
funcţionează ca o trăsătură de personalitate”(Luca,Clinciu,Pavalache,Lupu,Fărcaş,2004,p.46).

Adulţii sunt modele importante pentru copii, rolul lor în construirea stimei de sine fiind
foarte important. Este greu pentru un adult să accepte sentimentele negative ale unui copil. De
multe ori, propriile emoţii îi sperie pe copii dacă sunt foarte intense. Dacă aceste emoţii sunt

49
etichetate ca fiind „rele”, reprimate, negate, atunci copilul poate dezvolta o stimă de sine scăzută,
având comportamente neadecvate şi fiind incapabil să facă diferenţa între emoţiile negative şi
cele pozitive. Pentru a evita această situaţie este necesar sprijin din partea adultului care va trebui
să-l ajute pe copil să exprime corespunzător aceste emoţii negative precum şi să le înţeleagă (A.
Băban, 2001).

Stima de sine se formează ca şi imaginea de sine prin preluarea unor atribute emise de
părinţi, valorizările pe care elevul le primeşte din partea grupului de studiu, compararea cu egalii
şi rolurile pe care le îndeplineşte elevul şi care-i conferă prestigiu ori îl arunca în dizgraţie.

La adolescenţi nivelul stimei de sine rezultă din două judecăţi de evaluare, egale ca
importanţă. Prima judecată este aprecierea propriei valori, iar cea de-a doua este estimarea
calităţii susţinerii sociale oferite de anturaj. Aprecierea propriei valori vizează cu precădere ceea
ce este considerat important, definitoriu pentru cel in cauză. Pentru aceste direcţii adolescentul ia
in calcul distanţa dintre ceea ce i-ar plăcea sau consideră că ar trebui să fie performanţa sa şi cum
este aceasta, in mod real, in acel moment. Dacă distanţa e mare, apare sentimentul imposibilităţii,
neputinţei, din cauza căreia stima de sine suferă. În cazul unei distanţe mici, stima de sine e
alimentată, creşte. Susţinerea anturajului este foarte importantă la vârsta copilăriei şi adolescenţei
(L. Iacob, S. Boncu, D. Sălăstru, O. Lungu, 2000).

Tema 2.Mediul şcolar

„Clasa şcolară este un grup social specific,ce mediază de-a lungul anilor,la nivelul
fiecărui membru,schimbări cognitive fundamentale.Ca grup social,clasa îndeplineşte mai multe
funcţii,integrarea socială pare să fie una dintre cele mai importante.”(Boncu,Ilin,Sulea, 2007,
p.137 ).

Clasa de elevi are un aport deosebil în procesul de socializare,buna integrare în sânul său
asigurând individului confort psihologic.S-a demonstrat că relaţiile armonioase cu ceilalţi conduc
la o stimă de sine ridicată,la dorinţa de a coopera şi contribuie la creşterea nivelul de aspiraţie,în
vreme ce izolarea corelează cu anxietate,slabă stimă de sine,sentimente ostile faţă de
colegi,comportament agresiv,atitudini negative faţă de şcoală.Toate acestea dezvăluie şi o a doua
funcţie a grupului-clasă,aceea de securitate.Aşadar,atracţia dintre membrii grupului-clasă
constituie o condiţie fundamentală a performanţelor şcolare înalte.Ea este,în acelaşi timp,o sursă

50
de satisfacţie personală pentru membri şi un factor al coziunii grupului.Interacţiunea
intensă,contactele frecvente,precum şi proximitatea fizică a elevilor în sânul clasei fac ca atracţia
interpersonală să aibă un nivel foarte ridicat.De asemenea,similaritatea percepută a
celorlalţi,faptul că elevul înţelege că ceilalţi membri ai clasei au,în general,atitudini şi opinii
similare,se constituie într-un factor însemnat al atracţiei interpersonale.

Clasa,de elevi,este aşadar,un grup foarte important pentru orice copil,căci se


perpetuează de-a lungul câtorva ani şi are o imensă influenţă asupra membrilor
săi”(Boncu,Ilin,Sulea,2007,p.137)

Tema 3.Percepţia celor din jur

Adolescenţa este,probabil,momentul cel mai important din viaţă pentru învăţarea


integrării sociale,a apartenenţei la un grup.În fapt,este vorba de despre o perioadă crucială,în care
individual caută aproape cu disperare prezenţa altora.Această deschidere există latent încă din
copilărie,dar devine vitală în adolescenţă.

Tema 4.Viitor

O caracteristică a adolescenţei este şi proiectarea idealului în viitor;un aspect al acestei


preocupări este interesul pentru profesia pe care o va îmbrăţişa,determinându-l la reflecţie asupra
vieţii sale interioare.Capacitatea de a se preocupa de propria persoană nu înseamnă însă fuga de
societate.Caracteristica principal a adolescentului este un puternic impuls către acţiune.Acum
dispar dorinţele vagi şi apar ţelurile bine conturate,visarea ia forme conştiente.

Decizia privind cariera este una foarte importantă, aceasta interecţionând cu stilul de
viaţă, starea de bine . (Adriana Băban ,2005)
„Adolescenţii puşi în faţa unei decizii legată de carieră pot manifesta stiluri decizionale
diferite. Un stil decizional deficitar poate distorsiona sau împiedica preluarea informaţiilor
legate de sine şi domenile de activitate , astfel încât rezultatul este unul dezadaptativ şi cu
repercusiuni serioase asupra posibilităţii de planificare a carierei.”(Adriana Băban ,2005 p.222)

Tema 5.Scop şi motivaţie

51
Motivaţia este în strânsă legatură cu voinţa.În perioada adolescenţei se modifică,devenind
deosebil de bogat,momentul deliberative al actului volitiv,când între motivele acţiunilor sa ajuns
la o ierarhizare care este în strânsă legatură cu experienţa în domeniul în care urmează să
acţioneze.

În luarea hotărârii,preadolescentul este prompt dar la adolescent,timpul este mai


îndelungat,deoarece el reflectă mai temeinic asupra mijloacelor realizării acţiunii precum şi a
consecinţelor ce decurg din aceasta.

În execuţia hotărârii preadolescentul nu trece totdeauna imediat la execuţia ei,ci adesea


amână îndeplinirea celor propuse.Adolescentul dă dovadă de mai multă perseverenţă,scopurile
acţiunilor sale, având o motivaţie mai puternică.Pe această perseverenţă se dezvoltă calităţile
voinţei: iniţiativa, perseverenţa,principialitatea scopului.

“Sfera intereselor se lărgeşte ca urmare a creşterii orizontului cultural şi a îmbogăţirii


experienţei de viaţă.În primul rând interesul pentru munca şcolară trebuie să atragă în mod
deosebit atenţia cadrelor didactice şi a părinţilor.Uneori,interesul pentru munca şcolară poate
scădea.Acest fenomen este provocat de cause foarte diferite:dezvoltarea unei adevărate pasiuni
pentru sport,lectură, nedezvoltarea unui stil de muncă intelectual,conflictele elevilor cu
profesorii,preocupările extraşcolare mai intense,etc.Interesele adolescentului nu gravitează doar
în jurul activităţii şcolare,ci se extend şi la alte domenii ale
ştiinţei,tehnicii,artei.”(Gagne,1975,p.37)

Interesele devin mai stabile,fiind legate de domenii mai cunoscute,sau spre care se
manifestă aptitudini evidente.Interesele devin mai conştiente,ele fiind urmărite cu tenacitate în
vederea unui scop anumit;capătă character selectiv şi de eficienţă.”Aceste interese sunt,mai ales
la vârsta adolescentului,legate de idealul profesional,generând motivele care îi determină pe
adolescenţi să se orienteze şi să îşi aleagă o anumită profesie:aptitudinile pentru profesia
respectivă,şansele de reuşită în învăţământul superior,posibilităţi de câştig,condiţii de muncă
avantajoase,posibilităţi de afirmare, dorinţa de a fi util societăţii şi a răspunde unei comenzi
sociale.”(Gagne,1975,p.37)

Tema 6.Expectanţe

52
Adolescentul trebuie respectat pentru ceea ce este şi să simtă că părinţii săi au aşteptări
realiste.

“Tinerii cu estimaţii de sine înalte şi cu o bună acceptantă în colectiv primesc sarcini


social-şcolare cu exceptaţie pozitivă,cu încredere.Expectaţia părinţilor faţă de rezultatelor
şcolare ale copiilor au,de asemenea,un rol important în dezvoltarea conştiinţei de sine.Părinţii
copiilor cu autoconştiinţă înaltă,siguranţă în adaptarea şcolară şi rezultate bune au tendinţa de
a manifesta conduite lejere faţă de copiii lor,dar în fapt menţin reguli severe şi cerinţe faţă de
tineri din teama ca aceştia să nu scadă atenţia faţă de obţienerea de rezultate bune
şcolare.Părinţii cu expectaţii joase tratează,uneori,copiii ca pe o povară,ceea ce erodează
dezvoltarea conştiinţei de sine a acestora.”(Şchiopu,Verza,1995,p.220)

Există ca atare forme subtile de feed-back între tineri şi familiile lor,forme ce operează pe
terenurile autoevaluării şi a formării conştiinţei de sine.

Tema 7.Independenţă

Pe măsură ce adolescentul începe să îşi exerseze noile abilităţi şi deprinderi de


raţionament,uneori comportamentul său poate să fie greu de înţeles pentru adult,provocând
confuzii.Acest fapt se datorează dezvoltării independenţei şi autonomiei.

Este momentul în care adolescentul argumentează de dragul argumentaţiei,sare direct la


concluzii,este extrem de centrat pe sine,dar pe de altă parte încearcă să găsească întotdeauna o
vină sau un defect în ceea ce spune adultul,să dramatizeze.Ca rezultat al dezvoltării abilităţilor
cognitive,adolescentul devine din ce în ce mai independent şi autonom:

 Îşi asumă treptat responsabilităţi tot mai importante,de exemplu,îngrijirea fraţilor


mai mici,sarcini diverse în gospodărie,activităţi extraşcolare sau angajarea în
muncă pentru perioada vacanţei de vară,etc.
 Accentul se deplasează de la centrarea pe joc la activităţi academice;începe să se
gândească la o viitoare ocupaţie şi carieră.
 Apelează la covârstnici şi sursele media pentru a obţine informaţia de care are
nevoie,pentru a găsi sfaturile şi orietarea necesară.

53
 Începe să îşi dezvolte o conştiinţă socială proprie:devine tot mai preocupat de
probleme sociale şi existenţiale majore precum sărăcia,războiul,încălzirea
globală,etc.
 Îşi dezvoltă un sentiment al valorilor şi comportamentul etic:este capabil să
recunoască şi să aprecieze valoarea unor trăsături precum cinstea,grija pentru
ceilalţi,ajutorul oferit celorlalţi.

Tema 8.Crearea şi evitarea conflictelor

Procedând la o analiză sistematică, Lazarus clasifică conflictul după sursa cerinţelor


intrate în competiţie:

• ciocnirea dintre cerinţele interne şi cele externe, care reprezintă sursa predominantă a
conflictelor în copilărie;

• competiţia între două cerinţe externe, care constituie conflictul exogen obiectiv,
interpersonal, intersubiectiv, interpsihic;

• conflictul care are loc între două cerinţe interne, numit conflict endogen, subiectiv,
intrapersonal, intrapsihic. Între aceste categorii de conflicte există condiţionări reciproce şi
treceri succesive în dinamica endo-exogenă.

Kurt Lewin descrie conflictul ca efect al opoziţiei între două forţe, între două aspecte
polare apărute în mediul intern al organismului: cel de atragere şi cel de respingere. Pe baza
acestui raport de forţe el ajunge la o clasificare, devenită clasică, a conflictelor:

 Conflictul de tip atracţie-atracţie (A-A); este situaţia în care alternativele puse în


faţa individului sunt la fel de dezirabile, adică ambele variante sunt pozitive.
 Conflictul de tip respingere-respingere (R-R); apare în cazul în care subiectul
trebuie să aleagă între variante la fel de indezirabile, ambele având valenţe
negative.
 Conflictul de tip atracţie-respingere (A-R) – apare atunci când un scop are atât
valenţe pozitive, cât şi negative.

54
Referindu-se la particularităţile bio-psiho-sociale pe care le impune ierarhizarea calitativă
şi motivaţională a conflictelor în adolescenţă, Maurice Debesse sublinia necesitatea precizării
particularităţilor dominante pe seama cărora apar anumite conflictualităţi dinamice. Astfel, el
identifica:

• la 11-13 ani - conflictul pubertar (căutarea de sine)

• la 14-17 ani - conflictul de afirmare (afirmarea de sine)

• la 17-20 de ani - conflictul între rol şi statut, profesie, carieră, vocaţie, prin care se
realizează sau nu dominanta vectorială de integrare socio-profesională, de adaptare şi integrare.

Tema 9.Integrare în societate

Esenţa integrării sociale constă în ataşamentul din ce în ce mai conştient şi mai activ la
grupul căruia îi aparţine.Cu cât înaintează în vârstă,cu atât el este mai obiectiv în judecăţile
sale,aprecierile efectuându-se în funcţie de criteriile sociale pe care le+a însuşit.Dorinţa de a
cunoaştere valorile sociale şi culturale se manifestă riguros şi tenace.Integrarea adolescenţilor în
aceste valori ale colectivităţii contribuie la formarea concepţiei despre lume şi viaţă.

Datorită experienţei de viaţă limitată şi a lipsei unor criterii de autoapreciere corectă,


adolescenţii au nevoie de consiliere şi îndrumare discretă,fiind sprijiniţi să îşi formeze idealul de
viaţă,să îşi perfecţioneze judecăţile morale şi să îşi ridice nivelul conştienţei şi al conduitei
morale.(Brânzei,2001)

55
Capitolul 6.Limite ale cercetării

Voi lua în considerare limitele cercetării: în primul rând calitatea de novice în metoda
fenomenologică interpretativă, deoarece aceasta limită este dată de calitatea interpretării
rezultatelor.

Unii autori consideră că reliabilitatea, validitatea și generalizabilitatea sunt standarde care


pot fi aplicate cercetării calitative, doar că sensul lor trebuie puțin schimbat (Mason, 1996, cit in
Bryman, 2001).

Potrivit unor cercetători calitativi (Morrow, 2007; Yeh și Inman, 2007), standardele de
rigoare pentru cercetarea calitativă derivă din paradigma abordată. Totuși, există câteva criterii
care se întalnesc în toate paradigmele, cum ar fi adecvarea datelor (credibilitatea), calitatea
analizei și interpretării datelor, reflexivitatea cercetătorului (subiectivitatea), bogăția descriptivă,
contextualizarea.

Adecvarea datelor și credibilitatea se referă la acuratețea și completitudinea datelor.


Susan Morrow (2005, cit in Morrow, 2007) consideră că validitatea unui studiu calitativ se
bazează nu pe mărimea eșantionului, ci pe calitatea și profunzimea datelor culese și pe surse
multiple. Denzin (1978, cit in Baban, 2002) numește obținerea informațiilor din mai multe surse
“triumviratul datelor “ (și se referă la folosirea interviurilor, note de teren, verificarea datelor
împreună cu participantii, jurnale auto-reflexive, observarea participanților, validarea
intervaluatori. Credibilitatea ar echivala conceptul de validitate internă din cercetarea cantitativă
(Bryman, 2001).

Calitatea interpretarii datelor poate fi amenințată de cercetătorul care își impune


propriile sensuri și perspective , neînțelegând perspectiva participanților. Pentru a nu cădea în
aceasta capcană, cercetătorul trebuie să asculte cu atenție participanții, să-și analizeze cu atenție
propria perspectivă și să o pună de-o parte, să nu pună întrebări închise sau care sugerează
răspunsul, pe tot parcursul analizei să-și pună întrebări, să-și observe și noteze reactiile,
bănuielile (Yah și Inman ,2007). Raportul de cercetare trebuie să păstreze un echilibru între
datele obținute de la participanți și interpretarea cercetătorului.
Subiectivitatea are un rol unic în cercetarea calitativă, ce recunoaște că obiectivitatea
adevarată nu există. În timp ce în cercetarea cantitativă se folosesc metode de controlare a
56
subiectivității, aceasta constituind o parte integrală a informațiilor adunate (Morrow, 2007).
”Eforturile de constientizare a modului in care subiectivitatea structureaza cercetarea pot
conduce la un nivel mai mare ca obiectivitatea” (Baban, 2002, pag.16 ).
Cercetătorii calitativi adesea folosesc jurnale auto-reflexive, cercetări conduse de mai
multi membri, sau verificarea datelor de catre alti cercetători din afară pentru a se asigura că
subiectivitatea cercetătorului nu domină și că perspectivele participanților sunt prezentate în mod
corect. De asemenea, cercetătorul dezvăluie date despre propria persoană, discută motivele și
interesele personale care au determinat alegerile sale în ceea ce privește cercetarea, influența
experiențelor și valorilor personale asupra cercetării, modul în care cercetarea l-a afectat în mod
personal prin procesul de reflexivitate, implicat în cercetarea calitativă.
Reflexivitatea este ”recunoașterea caracterului relativ al realității sociale, a existenței
realităților sociale multiple” (Baban,2002, pag.17). Pentru ca subiectivitatea sa nu prejudicieze
totuși cercetarea, se mai pot lua o serie de măsuri, în afară de autoreflexivitatea cercetătorului:
triumviratul (triangulation) investigatorilor (cercetarea este condusă de o echipa de cercetători),
primirea unui feed-back din partea participanților, folosirea a două echipe de cercetători(Yah și
Inman, 2007 ) .

O critică care se aduce cercetării calitative este lipsa validității externe, a posibilității de a
generaliza rezultatele obținute. Pentru unii cercetători calitativi, generalizabilitatea nu este o
problemă, pentru că interesul nu este de a generaliza dincolo de caz și nici de a construi teorii, ci
înțelegerea cazului sau a cazurilor (Stake, 1994, după Silverman, 2001). Alți cercetători
consideră că cercetarea calitativă nu ar trebui să se multumească să producă explicații limitate la
un caz, ci acestea ar trebui să aibă o rezonanță mai largă (Mason,1996, dupa Silverman, 2001) și
propun soluții de obținere a generalizabilitatii, prin procedee de selecție a participanților.
Folosind un număr mic de participanți, generalizabilitatea este limitată și este pusă sub semnul
întrebării. Răspunsul pe care cercetătorii calitativi îl dau acestei critici este că pentru evaluarea
generalizabilității într-un studiu calitativ, crucială este calitatea inferențelor teoretice făcute.
(Mitchell, 1983; Bryman, 2001).Această limită a generalizabilității este valabilă și în cazul
acestui studiu, deoarece aceste date sunt cele care construiesc un cadru specific.

Altă limită a cercetării calitative și a acestui studiu este subiectivitatea. Se reproșeaza


faptul că rezultatele se bazează prea mult pe perspectivele cercetătorului în legatură cu ce este

57
important și semnificativ și că acesta, prin personalitatea sa, prin relațiile cu participanții,
influențează răspunsul și atitudinea acestora. Cercetătorii calitativi recunosc avantajele și limitele
subiectivității, aceasta constituind o parte integrală a informațiilor adunate. Prin procedee
autoreflexive se încearcă o delimitare între propriile lor experiențe și concepții în legătură cu
tema abordată, și informațiile date de participanți și semnificația lor. De aceea, în cercetările
calitative, ca și în acest studiu există un capitol de reflexivitate.

O limită a acestui studiu este dată și de designul cercetării. Datele obținute de la


participanți sunt ceea ce aceștia au vrut să dezvăluie la un moment dat, au omis sau au ascuns
unele lucruri. Datele pot fi influențate de spatiul sau de perioada în care au fost făcute.

58
Capitolul 7.Concluzii

Scopul acestui studiu este acela de explorare a modului în care este percepută idea
inserţiei sociale de către adolescenţi.

Temele stabilite în urma transcriptelor interviului fac referire la aspecte precum stima de
sine,poziţia în societate sau satisfacţie rolurilor ocupate în prezent.

Acum vom analiza fiecare obiectiv al cercetării şi vom vedea măsura în care el a fost
atins în cercetare.

Primul obiectiv stabilit constă în descrierea dimensiunilor contextului familial,social şi


şcolar cu incidenţă asupra perceptiei adolescenţilor cu privire la inserţia socială.Acest aspect a
fost urmărit prin intermediul unor întrebări din cadrul interviului,cu privire la influenţa mediului
şcolar,satisfacţia rolului de elev,avantajele şi dezavantajele rolului de elev în perioada actuală şi
influenţa acestuia în ceea ce priveşte viitorul adolescenţilor.Un alt aspect vizat a fost legat de
expectanţele profesorilor,familiei şi cadrelor didactice şi impactul acestora asupra adolescenţilor.

Al doilea obiectiv a fost investigarea domeniului de expectanţă al tinerilor privind


calitatea vieţii.Acesta a fost atins prin intermediul unor întrebări care au vizat motivaţia
adolescenţilor cu privire la priorităţile şi scopurile stabilite,idea integrării sociale şi calităţile
necesare în vederea acesteia.

Adolescenţii consideră că nu au încă o pozitie socială satisfăcătoare,dar aceasta se va


contura în urma terminării liceului.

59
Capitolul 8.Rezumat
Cercetarea de faţă a avut ca scop explorarea modului în care este percepută inserţia
socială de către adolescenţi, iar ca obiective am stabilit descrierea dimensiunilor contextului
familial, social şi şcolar cu incidenţă asupra percepţiei adolescenţilor cu privire la inserţia socială
şi investigarea domeniului de expectanţă al tinerilor privind calitatea vieţii.
Cercetarea la care am apelat este cea calitativă, pe bază de interviu semi-structurat, iar
metoda de interpretare a datelor este analiza interprativ-fenomenologică.Pentru această cercetare
am ales să lucrez cu doi subiecţi (o persoană de sex masculin şi una de sex feminin), pentru a
vedea o comparaţie între cele două cazuri, varsta celor doi era cuprinsa în intervalul 14-18 ani.
Primul obiectiv stabilit a constat în descrierea dimensiunilor contextului familial,social şi
şcolar cu incidenţă asupra perceptiei adolescenţilor cu privire la inserţia socială.Acest aspect a
fost urmărit prin intermediul unor întrebări din cadrul interviului,cu privire la influenţa mediului
şcolar,satisfacţia rolului de elev,avantajele şi dezavantajele rolului de elev în perioada actuală şi
influenţa acestuia în ceea ce priveşte viitorul adolescenţilor.Un alt aspect vizat a fost legat de
expectanţele profesorilor,familiei şi cadrelor didactice şi impactul acestora asupra adolescenţilor.
Al doilea obiectiv a fost investigarea domeniului de expectanţă al tinerilor privind
calitatea vieţii.Acesta a fost atins prin intermediul unor întrebări care au vizat motivaţia
adolescenţilor cu privire la priorităţile şi scopurile stabilite,idea integrării sociale şi calităţile
necesare în vederea acesteia.

60
Capitolul 9.Abstract

This research intended to explore how social insertion is perceived by adolescents, and
the objectives were to describe the dimensions of the family backround, social context and
school context with the incidence of adolescent perception about the social insertion and
investigating the expectancy range of youth people anout the quality of life.
I turned to qualitative research, semi-structured interview, and the data interpretation was
interpretative-phenomenological analysis. For this research I opted to work with two subjects (a
female and a male), to see a comparation between the two cases, the age of the two subjects was
in the 14-18 range.
The first objective was to describe the dimensions of family backround, social context
and school context affecting the perception of adolescents social integration. This aspect was
followed with questions from the interview on the influence of the school environment, the
satisfaction of the student, advantages and disadvantages of the student role in the current period
and its influence on the future of teemagers. Another issue concerning the family and the
teachers expectations, and their impact on teenagers.
The second objective was to investigate the expectancy range of youth people anout the
quality of life. This has been achieved through questions that focused on adolescents priorities
motivation and goals established, the idea of social inclusion and qualities necessary for it.

61
ANEXE

Ghid de interviu:

 Eşti satisfăcut/ă de poziţia ta in societate?Detaliază.


 Cum consideri că îţi poti folosi calităţile şi defectele în scop util?Detaliază.
 Rolurile pe care le deţii în prezent(elev/elevă,fiu/fiica,coleg/colegă,prieten/prietenă,etc)îţi
aduc satisfacţie?Detaliază.
 Consideri că modul celor din jur de a se raporta la tine este corect?Detaliază.
 Consideri că statutul de elev îţi influenţează într-un mod negativ/pozitiv viata? Detaliază.
 Dupa opinia ta,care sunt avantajele şi dezavantajele rolului de elev în zilele noastre?
 Consideri că mediul şcolar ar putea avea o influenţă semnificativă asupra viitorului
tău?Detaliază.
 În ceea ce priveşte viitorul,ai stabilite clar aspiraţiile şi idealul spre care tinzi?Detaliază.
 Cand îţi propui scopuri,priorităţi,obiective eşti suficient de motivate pentru atingerea
lor?Detaliază.
 Consideri că ai făcut suficient până acum pentru atingerea scopurilor vizate?Detaliază.
 Crezi că aşteptările tale în ceea ce priveşte propria persoană sunt în concordanţăcu cele
ale persoanelor din jur(de exemplu:familie,prieteni,cadre didactice)?Detaliază.
 Crezi că aşteptările celor din jur au o influenţă semnificativăasupra viitorului tău?
 Au fost momentede-a lungul vieţii în care ai simţit că aşteptările celor din jur sunt mult
prea mari?Dacă da,în ce mod?
 Simţi că ai un grad de independenţă satisfacător în prezent din partea părinţilor
tăi?Detaliază.
 Au fost situaţii în care nu ai putut să faci ceea ce ţi-ai dorit din cauză că nu ai dispus de
resursele necesare(timp,financiare,locative)?Detaliază.
 Consideri că regulile impuse de părinţi sunt prea stricte,limitative pentru tine?Detaliază.
 Care consideri că sunt modalităţilede evitare a conflictelor în familie?
 Consideri că părinţii îţi înteleg părerile,gândurile,sentimentele,opiniile,etc?Detaliază.
 Ai conflicte în mod frecvent cu persoane de la şcoală,cercul de prieteni sau
familie?Detaliază.

62
 Ce calităţi consideri ca se impun să ai pentru a fi inserat social?
 Care sunt aspectele pe care le apreciezi şi cele pe care ţi-ai dori să le schimbi în ceea ce
priveşte societatea în care trăieşti?
 Consideri că ai anumite defecte,neajunsuri,care nu ţi-ar permite adaptarea în diferite
medii sociale? Exemplifică.

63
Bibliografie
André,C.,Lelord,F.(1999) Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi.
Bucureşti:Editura Trei.
Băban, A. (2001). Consiliere educaţională. Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
Băban, A. (2002). Metodologia cercetării calitative.Cluj-Napoca:Editura Presa Universitară
Clujeană.
Boncu,Ş.,Ilin,C.,Sulea,C.(2007)Manual de psihologie socială aplicată. Timişoara:Editura
Universităţii de Vest.
Brânzei, P. (1974). Adolescenţa şi adaptare. Studii şi cercetări. Iaşi: Centrul de cercetări pentru
problemele tineretului.
Ciofu, C. (1989). Interacţiunea părinţi-copii. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Cosmovici, A. (1996). Psihologie generală. Iaşi: Editura Collegium Polirom.
Cosmovici,A.,Iacob,L.(1998)Psihologie scolara.Iasi:Editura Polirom.
Dafinoiu,I.(1996)Sugestie si hipnoza.Bucuresti:Editura Stiinta si Tehnica.
Golu, M. (2002). Bazele psihologiei generale. Bucureşti: Editura Universitară.
Harwood,R.L., Miller,S.A.,Vasta R.(2010) Psihologia copilului.Editura Polirom.
Iacob,L.,Boncu,Ş.,Sălăvăstru,D.,Lungu,O.(2000)Psihologie,manual pentru clasa a X-a,
Bucureşti: Editura Polirom.
Iluț,P.(2004). Valori, atitudini și comportamente sociale-Teme acutuale de
psihosociologie.Bucureşti: Editura Polirom.
Morrow,S.L.(2007).Qualitative Research in Counseling Psychology: Conceptual Foundation.
The Counseling Psychologist,35, 284-302
Neveanu, P. P. (2013). Tratat de psihologie generală. Bucureşti: Editura Trei.
Papalia, D.E., Olds, S.W., Feltman, R.D. (2010). Dezvoltarea umană. New Jersey:McGraw-Hill
Humanities.
Şchiopu,U.(2008)Psihologia modernă,Bucuresti:Editura Romania Press.
Şchiopu,U.,Verza,E.(1997)Psihologia vârstelor, ciclurile vieţii.Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică.
Smith,J.A.,Osborn,M.(2003). Interpretative Phenomenological Analysis in Qualitative
Psychology: A Practical Guide To Research Methods, Sage Publications.
Verza,E.,Verza,F.E.(2000) Psihologia vârstelor.Bucureşti: Editura Pro Humanitas.

64
Vincent, R. (1972). Cunoaşterea copilului. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
Zlate, M. (1999). Eul şi personalitatea. Bucureşti: Editura Trei.

65