CUPRINS:

CAP 1. PREZENTAREA GENERALA A INTREPRINDERII

1.1. SCURT ISTORIC
1.2. OBIECT DE ACTIVITATE
1.3. RESURSELE INTREPRINDERII
1.3.1. RESURSE FINANCIARE
1.3.2. RESURSE UMANE
1.3.3. RESURSE MATERIALE
1.4. CARACTERIZAREA ECONOMICO-FINANCIARA A ACTIVITATILOR INTREPRINDERII
1.4.1. ANALIZA INDICATORILOR BAZEI TEHNICO-MATERIALE

CAP 2. IMPLICAREA FACTORILOR DE MEDIU IN ACTIVITATEA INTREPRINDERII

2.1. CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA RELATIA INTREPRINDERE-MEDIU AMBIANT
2.2. COMPONENTELE MEDIULUI AMBIANT AL INTREPRINDERII
2.3. RELATIA INTREPRINDERE-PIATA
2.4. OBIECTIVE ECONOMICE ALE INTREPRINDERII IN CONDITII CONCURENTIALE

CAP 3. STRUCTURA ORGANIZATORICA A INTREPRINDERII

3.1. STRUCTURA ORGANIZATORICA EXPRESIE A ORGANIZARII FORMALE A INTREPRINDERII
3.2. ELEMENTE ALE STRUCTURII FUNCTIONALE (DE CONDUCERE)
3.3. STRUCTURA OPERATIONALA (DE PRODUCTIE SI CONCEPTIE)
3.4. DOCUMENTE DE FORMALIZARE A STRUCTURII ORGANIZATORICE

CAP 4. FUNCTIUNILE INTREPRINDERII

4.1. FUNCTIUNILE-COMPONENTE ALE SISTEMULUI ORGANIZARII PROCESUALE A INTREPRINDERII
4.2. MECANISMUL FUNCTIONARII INTREPRINDERII

CAP 5. STRATEGII ECONOMICE ALE INTREPRINDERII

PLANUL CA INSTRUMENT DE CONCRETIZARE A REALIZARII LOR
5.1. IMPORTANTA STRATEGIILOR ECONOMICE PENTRU ACTIVITATEA INTREPRINDERII
5.2. ELABORAREA STRATEGIEI ECONOMICE A INTREPRINDERII
5.3. PLANUL-INSTRUMENT DE CONCRETIZARE SI REALIZARE A STRATEGIEI ECONOMICE
5.4. ELABORAREA PLANULUI ECONOMIC AL INTREPRINDERII

CAP 6. EFICIENTA ECONOMICA A ACTIVITATII INTREPRINDERII

6.1. CONCEPTUL DE EFICIENTA ECONOMICA
6.2. INDICATORI DE EXPRIMARE A EFICIENTEI ECONOMICE
6.3. INDICATORI DE EFICIENTA A UTILIZARII FORTEI DE MUNCA
6.4. INDICATORII RENTABILITATII
6.5. CAI DE CRESTERE A EFICIENTEI ECONOMICE

ANEXA 1 ORGANIGRAMA
Bibliografie

CAP 1. PREZENTAREA GENERALA A INTREPRINDERII

DATE DE IDENTIFICARE A FIRMEI.

1
Numele firmei : SC BIBI TOURING S.R.L.
Forma juridica de constituire: S.R.L.
Activitatea principala : Activitati ale agentiilor de voiaj si a tur-operatorilor, activitati de asistenta
turistica n.c.a.- 6330
Cod unic de inregistrare : RO18362372 din data de 09.021993
Atribut fiscal : R din data de 13.02.1993
Nr de ordine in Registrul Comertului : J29/2249/08.02.1993
Data inregistrarii la Registrul Comertului: 08.02.1993
Data inceperii activitatii: 1993
Sediul agentiei : Ploiesti, Prahova
Blv. Republicii, Nr. 10, Bl. 33, Parter
tel: 0244 514768, 590631
fax: 0244 407346

1.1. SCURT ISTORIC

“BIBI Touring” este agentia de turism nr 1 din Prahova, cu peste 15.000 de turisti activi. BIBI
Touring este reprezentant EUROLINES Romania, membru ANAT si agent acreditat IATA. BIBI Touring
are o rata de crestere accentuata si constanta in ultimii 7 ani.

Firma noastra „BIBI TOURING„ – PLOIESTI are placerea de a va oferi urmatoarele servicii:

- Linie de autocar cu plecari zilnice spre Germania si saptamanal spre: Marea Britanie, Belgia, Franta,
Olanda, Suedia, Danemarca, Norvegia, Spania, Italia, Austria, Portugalia, Elvetia, Maroc

- Inchirieri de autocare, microbuze si autoturisme pentru excursii interne si internationale

- Programe turistice interne si internationale:

1. vacante pe litoral
2. vacante la munte
3. vacante in Delta Dunarii
4. sejururi pentru tratament in toate statiunile balneo-climaterice
5. agroturism
6. excursii in strainatate
7. croaziere
8. programe turistice in Romania pentru turistii din strainatate
9. rezervari de grup sau individuale la hoteluri in strainatate si la orice hotel in Germania, prin intermediul
firmei partenere Intertouring din Frankfurt
10. rezervari la hoteluri in Bucuresti si in tara
11. programe turistice la cerere:

- circuite turistice
- simpozioane
- conferinte
- misiuni economice

2
- banchete
- vizite pentru grupuri la muzee, teatre, circ, targuri si expozitii
- tabere pentru elevi si studenti
- cantonamente sportivi
- turism religios

- Abonamente Eurolines pentru 48 de orase din 21 de tari europene

- Leasing autocare noi si second-hand

- Bilete de avion fara comision pentru toate liniile internationale

- Asigurari medicale de calatorie, carte verde si alte tipuri de asigurari

- Rezervari on-line

Echipa Bibi Touring – Ploiesti va sta permanent la dispozitie cu dinamism si profesionalism, principalul
sau obiectiv fiind gasirea solutiilor optime pentru clintii sai.

Ca o recunoastere a meritelor sale, BIBI TOURING a primit trei ani la rand TFOFEUL DE EXCELENTA
din partea Camerei de Comert si Industrie Prahova.

1.2. OBIECTUL DE ACTIVITATE

Agentia Bibi Touring este reprezentantul pe Prahova al Eurolines Romania. Agentia are o oferta variata
de servicii turistice de la bilete autocar, bilete avion si programe turistice in cele mai diverse destinatii.
Agentia s-a clasat pe locul 1 in topul firmelor de profil din Prahova si pe locul 9 la nivel national in anul
2002.
Obiectul de activitate al agentiei de turism „BIBI Touring” il reprezinta organizarea de pachete de
servicii in domeniul turismului intern si international, pe care le comercializeaza direct / prin intermediul
altor agentii colaboratoare din tara.
Oferta agentiei „BIBI Touring” are o structura complexa, incluzand o mare varietate de aranjamente
turistice in mare masura concepute in interiorul firmei.
Pe langa serviciile in domeniile turismului intern si international, mai sunt prestate urmatoarele servicii
turistice:
Bilete de odihna si tratament in statiuni din tara
Programe turistice interne si internationale:
vacante si concedii pe litoral in statiuni ale litoralului romanesc, dar si din alte tari;
vacante la munte, cu precadere in statiunile de pe Valea Prahovei;
sejururi pentru tratament in toate statiunile balneo–climaterice;
excursii in strainatate;
programe turistice la cerere:
- banchete;
- cantonamente pentru sportivi;
- vizite pentru grupuri la muzee,teatre, circ, targuri si expozitii;
- tabere pentru elevi si studenti;

3
Activitate de marketing;
Reclama;
Publicitate;
Servicii de transport intern si international;
Asigurari medicale si auto, carte verde
Programe de sfarsit de saptamana;
Programe agroturistice sub forma de sejururi de 7 zile si week-end-uri. Principale statiuni incluse in
program sunt: Bran, , 2 Mai, Sirnea etc.
Organizarea si comercializarea programelor turistice;
Ghizi interpreti si translatori pentru grupuri turistice si turisti individuali.
Programele turistice interne cuprind:
Excursii interne religioase, care vin in intampinarea segmentului de piata reprezentat, in special, de
bisericile din municipiul Ploiesti si judetul Prahova, care a avut dorinta sa cunoasca manastirile si
schiturile existente in spatiul geografic ramanesc. O astfel de excursie cuprinde un pachet complet de
servicii: transport cu autocarul, cazare si masa, ghid insotitor pe tot parcursul escursiei sau circuitului.
Excursii cultural-educative si de documentare, care se adreseaza, de regula, liceelor si facultatilor di
orasul Ploiesti.
Excursii adresate varstei a III-a.
Programele turistice externe cuprind:
Excursii externe pe linie de afaceri, care sunt specifice agentiei, cu precadere in tarile in care viza se
obtine la frontiera. Segmentul de piata caruia i se adreseaza este cel al oamenilor de afaceri.
Aranjamente turistice externe propri;
Programe si sejururi externe in tari precum: Grecia, Franta, Italia, Spania, Maroc etc, sejururir care
cuprind servicii de transport, cazare, masa si agrement.

I.3. RESURSELE INTREPRINDERII.

I.3.1. Resursele financiare

Resursele financiare : înglobeaza potentialul întreprinderii sub forma mijloacelor banesti.

Studiile economice si statistice indica o piata potentiala buna pentru aceasta afacere. Realizarea
investitiei se face din mai multe surse financiare:
disponibilitati banesti amplasate la B.C.R.;
sponsorizari interne si externe.
Agentia de turism „SOCIOVIB TOUR” are pe anul 2004 o cifra de afaceri de 22 miliarde lei, un profit de
90.000.000 lei, capitalul social de 70.000.000 lei, un patrimoniu net de 5500000 lei, capacitate pe piata a
Ploiestiului de 70%, in Prahova de 55% si o solvabilitate de 100%.
Agentia are peste 60 de parteneri externi in toata lumea, iar rezervarile pot fi facute prin e-mail, fax,
telefon, cu cel putin doua zile inaintea plecarii.

I.3.2. Resursele umane

Resursele umane : reprezinta salariatii întreprinderii, resursele active, creatoare ale unei întreprinderi.
Societatea Comerciala „BIBI Touring” este organizata pe sectoare direct productive (intern-extern,
vanzari programe) si sectoare indirect productive (colaboratori /sezonieri, ghizi autorizati etc.), de
deservire.
Toate acestea sunt situate pe servicii si compartimente functionale.

4
 STRUCTURA PERSONALULUI

Tabelul 1

Anul
Categorii de personal 1993 2004 2005
% % %
Personal de conducere 20 9 8
- cu studii superioare 11 16.66 6 15.79 5 15.38
- cu studii medii 9 3 3
Personal productiv 38 63.24 36 63,16 30 57.69
Personal indirect productiv 12 20 12 21.05 14 26.93
Total personal 60 100 57 100 52 100

Din analiza datelor si indicatorilor privind sructura si miscarea personalului, se desprind uramatoarele
concluzii:
ponderea cea mai mare in totalul personalului o are personalul direct productiv, de care depinde direct
vanzarea si conceperea programelor/sejururilor turistice.Totusi ponderea acestora in numar total al
salariatilor a scazut in 2005 fata de 2004, in favoarea celor indirect productivi;
In cadrul personalului total, respectiv personalul de conducere, ponderea celor cu studii superioare este
mai mare fata de cea a celor fara studii superioare;
Numarul salariatilor a scazut in fiecare an, datorita masurilor luate referitor la reducerea cheltuielilor
salariale in costul produselor turistice;
Se poate observa ca in anul 2005 numarul salariatilor a scazut fata de ceilalti ani, numarul salariatilor de
conducere a scazut, dar a crescut numarul colaboratorilor/sezonieri.
Trebuie mentionat faptul ca in anul 1999 societatea avea peste 60 de salariati ‚ din care 37 de
colaboratori/sezonieri. In anii urmatori, datorita scaderii nivelului de trai si respectiv cresterea accelerata a
preturilor, societatea a fost nevoita sa reduca numarul de salariati, ajungand in prezent la 52 de salariati cu
carte de munca din care 20 sunt cu contract prestari servicii.
In anul 2001-2002 agentia de turism „SOCIOVIB TOUR ” a deschis o pensiune turistica pentru
agroturism intr-o zona muntoasa cu viitor turistic si cu posibilitatea de distractie si recreere, unde
bineinteles s-au creat noi locuri de munca.
Din totalul personalului de 52 de persoane, 73% (38 persoane) sunt femei; varsta medie este 26 ani iar
vechime intre 2 si 11 ani.

5
Tabelul 2.

Nr.crt. Pregatire profesionala 1993

1 Personal cu studii superioare 8
2 Personal cu studii medii si cursuri de 20
specializare
3 Personal cu studii medii 24
Total 52

I.3.3. Resursele materiale

Materiile prime reprezinta bunurile asupra carora se actioneaza în cadrul proceselor de productie, cu
ajutorul tehnicii si tehnologiei mânuite de catre om, în vederea obtinerii produselor/serviciilor necesare
societatii. Ele pot fi :
- materii prime de baza : care se regasesc dupa procesul prelucrarii în produsul finit
- materii prime auxiliare : care ajuta productia si se degradeaza în timpul acesteia, practic neregasindu-se
în corpul material al produsului finit.
Întreprinderile trebuie sa fie preocupate, în mod constant, de asigurarea :
- aprovizionarii ritmice cu materii prime si materiale;
- consumului rational al materiilor prime si materialelor în procesul de productie.
În vederea aprecierii modului de utilizare a materiilor prime si materiilor se folosesc anumiti indicatori,
cum ar fi gradul de valorificare calculat conform relatiei :
Gv = ; i=1,…n j= 1,….m

unde :
i -numarul tipurilor de produse fabricate;
j -numarul sortimentelor de materii prime consumate în procesul de productie;
qi -cantitatea fabricata din produsul i;
pi -pretul unitar al produsului i;
mj -cantitatea din sortimentul j de materie prima folosita pentru fabricarea produselor;
pj -pretul unitar al sortimentului j de materie prima.

Agentiile de turism isi pot mari profitul taxei de serviciu cu 28%, automatinzand profitul acestei taxe,
arata un studiu realizat de compania Amadeus si agentia de consultanta Dr Fried din Germania, in cinci
tari europene.
Potrivit analizei, agentiile de turism isi pot mari profitul obtinut de pe urma taxei pe serviciu si
productivitatea cu 28%, respectiv 67%, automatizand managementul taxei pe serviciu. Studiul compara
agentiile care calculeaza manual taxele cu cele care utilizeaza o solutie automatizata. Prin automatizarea
managementului taxei pe serviciu, agentiile de turism pot adopta planuri mai sofisticate de taxe care
includ o varietate mai mare de taxe de tranzactionare. Cresterea rezultata din profitul taxei pe serviciu
poate atinge un procent de 28%.
Acelasi studiu mai arata ca, in comparatie cu agentiile care calculeaza manual taxele, agentiile care
utilizeaza o solutie automatizata, cresc in medie productivitatea cu 67% pentru activitatile de aplicare a
taxelor si cu 12% pentru intregul proces de rezervare a biletelor. Productivitatea sporita poate fi obtinuta
prin utilizarea timpului economisit datorita managementului taxei automate prin cresterea numarului de

6
rezervari.
Maximizarea profitului obtinut din taxa pe serviciu este crucial avand in vedere ca modelul de business al
agentiei de turism se bazeaza pe taxa pe serviciu datorita disparitiei comisioanelor companiilor aeriene.
Conform cercetarii publicate de Amadeus, 34 % dintre agentiile de turism vad disparitia comisioanelor ca
pe cea mai mare provocare cu care se confrunta. In Scandinavia, tara in care aceasta tendinta este pe
primul loc, 73% din profitul total al agentiilor de turism provine din taxele de tranzactie si serviciu.
Activitatea agentiei de turism „BIBI Touring” este impartita in 2 departamente. Managerul si agentul
de vanzari se ocupa de vanzarea pachetelor turistice – departamentul Vanzari si departamentul
Contabilitate.
Activele fixe ale agentiei se compun din urmatoarele mijloace fixe:
2 computere in retea;
1 fax;
2 multiplicatoare;
program de rezervari bilete de avion;
2 birouri si mobilier pentru dotarea acestora;
autocare pentru transportul turistilor;
1 grup sanitar propriu.
In fiecare an agentia vinde pachete turistice promotionale la preturi atractive, in tara si strainatate.

I.4.CARACTERIZAREA ECONOMICO-FINANCIARA A ACTIVITATII

Ca o recunoastere a meritelor sale, BIBI TOURING a primit trei ani la rand TFOFEUL DE
EXCELENTA din partea Camerei de Comert si Industrie Prahova.
Agentia „SOCIOVIB TOUR” a realizat si realizeaza programe si sejururi externe in colaborare cu
agentii de turism din Bucuresti (Romextour etc.). Aceste colaborari au fost si sunt in continuare deosebit
de fructuoase, calitatea pachetelor de servicii fiind de o inalta calitate, ele continand servicii turistice
complete: transport, cazare, masa si agrement.
Agentia a promovat pe piata produse agroturistice prin incheierea unor contracte de prestari servicii cu
S.C. FLUX S.R.L. din Mangalia si cu BRAN IMEX S.R.L. din comuna Bran. Prin promovarea acestor
produse agroturistice si a celorlalte pachete de serviciisi si prin comercializarea lor, agentia a realizat
castiguri considerabile din punct de vedere financiar.

1.4.1. ANALIZA INDICATORILOR BAZEI TEHNICO – MATERIALE

Caracterizarea statistica a potentialului economic se bazeaza pe indicatorii bazei tehnico-materiale si pe

fortei de munca.
indicatorii
Indicatorii bazei tehnico-materiale: este constituita din totalitatea mijloacelor de munca ce participa la
desfasurarea procesului de servire a turistilor, mijloace pe care le foloseste turismul pentru realizarea
functiilor sale economice si sociale.
Ea cuprinde atat fondurile fixe proprii cat si fondurile din alte sectoare ale economiei nationale ca de
exemplu: mijloace de transport aerian, rutier, naval, capacitati complementare de cazare, etc.
Practica statistica si contabila din tara noastra include in prezent in fondurile fixe numai acele bunuri
materiale care au o durata de intrebuintare mai mare de un an si o valoare de inventar mai mare de un
anumit plafon valoric, si care isi transfera valoarea treptat prin amortizarea anuala cuprinse in preturile
marfurilor sau tarifele serviciilor prestate.

7
 Evidenta fondurilor fixe se tine in unitati naturale sau natural conventionale: locuri de cazare in
hoteluri, moteluri, locuri la mese in unitatile de alimentatie publica, etc. Acesti indicatori fizici folosesc
pentru caracterizarea volumului si structurii fondurilor fixe.
Indicatorii fortei de munca:
Ea se caracterizeaza printr-o multitudine de aptitudini fizice si intelectuale ale oamenilor cu ajutorul
carora acestia participa la crearea de bunuri materiale sau la o activitate sociala utila.
Indicatorii circulatiei turistice cuprinde numarul total de turisti care sete un indicator absolut, si se
determina prin insumare. Alt indicator absolut este numarul total de zile turist si se obtine ca un produs
intre numarul de turisti si durata activitatii turistice exprimat in zile.
Indicatorii cheltuielilor turistice prin care se intelege consumul de mijloace banesti, mijloace de
productie , de forte de munca pentru desfasurarea in bune conditii a activitatii de turism.
Indicatorii incasarilor din turism exprima valoric rezultatele activitatii turistice desfasurate intr-o
anumita perioada de timp, la nivel de zona economica. Cel mai reprezentativ indicator este suma totala
a incasarilor in care se includ volumul desfacerilor de marfuri, volumul incasarilor din prestatii, volumul
incasarilor valutare si alte incasari din turism.
Indicatorii eficientei economice a turismului se calculeaza pe baza relatiei:
Ef = raportul dintre efect si efort.
Indicatorii calitatii activitatii turistice exprima latura calitativa al ofertei, efectele sociale , cultural-
educative si politice al industriei turistice.

CAP 2. IMPLICAREA FACTORILOR DE MEDIU IN ACTIVITATEA INTREPRINDERII

2.1.CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA RELATIA INTEPRINDERE – MEDIU AMBIANT

Consideratii generale cu privire la relatia intreprindere - medi ambiant

firma isi organizeaza si desfasoara activitatea sa sub impactul conditiilor concrete ale mediului sau
ambiant. Mediul ambiant reprezinta un ansamblu de factori eterogeni de natura economica, sociala,
politica, stiintifico-tehnica, juridica, geografica si demografica ce actioneaza pe plan national si
international asupra intreprinderii, influentand relatiile de piata.
Intreprinderea este parte integranta a mediului ambiant, este o componenta economica a acestuia.
In conditiile actuale mediul ambiant se caracterizeaza printr-un dinamism accentuat, printr-o crestere
spectaculoasa a frecventei schimarilor. Mediul ambiant este de trei feluri:
- mediu stabil, unde schimbarile sunt rare, de mica amploare si usor vizibile;
- mediu schimbator, unde schimbarile sunt frecvente, de o amploare variata, dar in general previzibile;
- mediu turbulent, unde schimbarile sunt foarte frecvente, de amploare mare, cu incidente profunde asupra
activitatii intreprinderii si greu de anticipat;

2.2. COMPONENTEELE MEDIULUI AMBIANT

Acestea sunt:
-micromediul
-mezomediul
-macromediul.
Micromediul intreprinderii cuprinde ansamblul componentelor cu care aceasta intra in relatii directe.
Acestea sunt:

8
- furnizorii de marfuri care sunt agenti economici ce asigura resursele necesare de materii prime, materiel,
echipamente si masini;
- prestatorii de servicii reprezentati de firme sau persoane particulare care ofera o gama larga de servicii
utile realizarii...
furnizorii fortei de munca sunt unitatile de invatamant, oficiile fortei de munc si persoanele ce cauta un
loc de munca;
clienti care sunt consumatori, utilizatori industriali, intreprinderi comerciale sau agentiile guvernamentale
pentru care bunurile produse se intreprindere le sunt oferite spre consum;
organismele publice - asociatiile profesionale, asociatiile consumatorilor, mediile de informare in masa si
publicul consumator;
concurentii sunt firme sau persoane particulare care-si disputa aceeasi categorie de clianeti, iar in situatii
frecvente aceiasi furnizori sau prestatori de servicii.
Mezomediul este o notiune intermediara care devine tot mai necesara in explicarea evolutiei
macroeconomice a intreprinderii. Pentru remedierea oricaror deficiente de explicare se studiaza
comportamentul intreprinderii din sistemul productiv si social cel mai apropiat intreprinderii si care poate
fi un intermediar intre macromediul si micromediul intreprinderii.
Mezomediul trebuie sa intereseze in mod deosebit sistemul de conducere al intreprinderii pentru ca
permite abordarea relatiilor acesteia cu mediul sau in termeni mult mai apropiati de lumea afacerilor. O
intreprindere poate face parte din urmatoarele sisteme mezoeconomice:
o anumita industrie
o zona geografica sau administrativa
un grup de intreprinderi.
Aceste sisteme sunt in masura sa influenteze actiunile, deciziile si rezultatele unei intreprinderi, influenta
exercitata la acest nivel poate fi atat directa cat si indirecta, dar are un caracter general, in sensul ca
influenteaza toate intreprinderile care apartin aceluiasi sistem.
Activitatea oricarei intreprinderi, ca si a celorlalti agenti din cadrul micromediului intreprinderii, se afla si
sub influenta altor factori de mediu, care actioneaza pe o arie mai larga.
Legatura care se stabileste intre intreprindere si acesti factori este de regula industriala, influenta
exercitandu-se pe termen lung si formand macromediul intreprinderii.

Componentele macromediului sunt:

- mediul demografic - numarul populatiei, structura pe sexe si grupe de varsta, numarul de familii si
dimensiunea medie a unei familii, repartizarea teritoriala si me medii a populatiei, rata natalitatii.
Analiza unor astfel de caracteristici si surprinderea tendintei lor reprezinta punctul de pornire in evaluarea
dimensiunii cererii potentiale, a pietei intreprinderii.
- mediul economic. Ansamblul elementelor care compun viata economica a spatiului in care actioneaza
intreprinderea determina mediul economic al acesteia. Acesta determina volumul si structura ofertei de
marfuri, nivelul veniturilor banesti, marimea cererii de marfuri, miscarea preturilor la nivelul concurentei.

- mediul tehnologic. Intreprinderea se implica in dinamica mediului tehnologic, atat ca beneficiar cat si
ca furnizor, in principal prin intermedciul pietei. Este una din cele mai dinamice componente ale
macromediului intreprinderii si dobandeste o exprimare concreta prin inventii, inovatii, marimea si
orientarea fondurilor destinate cercetarii, explozia productiei noi, perfectionarea productiei traditionale,
reglementari privind delimitarea tehnologiilor poluante.
- mediul cultural - reprezentat de ansamblul elementelor ce privesc sistemele de valori, obiceiuri, traditii.

2.3. RELATIA INTREPRINDERE - PIATA

9
 In calitatea sa de componenta a mediului, întreprinderea se afla într-un contact permanent cu diferite
componente. Întreprinderea intra într-un ansamblu de relatii prin care îsi orienteaza si finalizeaza
activitatea economica. Aceste relatii dintre întreprindere si componente ale mediului sau extern sunt prin
natura si continutul lor de doua feluri: relatii de piata si relatii de concurenta.
Din multitudinea de relatii ale întreprinderii cu mediul sau extern se remarca prin amploare si
complexitate relatiile de piata. Acestea au ca obiect vânzarea si cumpararea de marfuri si servicii,
împrumutul de capital si angajarea fortei de munca. Studierea pietei constituie premisa si punctul de
plecare în activitatea oricarei întreprinderi.
Mecanismul pietei reprezinta pentru întreprinderea moderna termenul de confruntare a situatiei
prezentate cu cea de perspectiva, sursa de idei pentru produse noi sau pentru modernizarea celor existente.
Relatiile întreprinderii cu piata sunt reflectate si de fluxul aplrovizionare productie, desfacere. De
asemenea, aceasta relatie se reflecta si în orientarea activitatii întreprinderii catre obiective prioritare cun
sunt satisfacerea în conditii superioare a nevoilor consumatorilor prin produsele create si oferite, crearea
rentabilitatii si eficientei economice pe baza sporirii vânzarilor totale si a profitului unitar.
Relatiile întreprinderii cu piata vizeaza 3 mari componente si anume:
- piata marfurilor
- piata capitalului
- piata fortei de munca.
Natura si dimensiunile relatiilor întreprinderii depind de o serie de factori generali si specifici,
obiectivi si subiectivi, interni sau externi întreprinderii, cei mai importanti fiind: cadrul economico-social,
specificul pietei si caracterul întreprinderii.
Relatiile întreprinderii cu piata cunosc astfel o mare diversitate si se pot grupa dupa mai multe
criterii:
- dupa obiectul relatiilor. Potrivit acestui criteriu, relatiile întreprinderii cu piata sunt de doua
feluri: - relatii de vânzare-cumparare si - relatii de transmitere, receptie de informatii.
Relatiile de vânzare-cumparare pot lua forme diferite si anume livrarea de marfuri, achizitionarea de
marfuri si servicii, prestarea de servicii, închirierea, împrumutul precum si activitatile de intermediere.
Principalele forme pe care le îmbraca succesiv relatiile de vânzare-cumparare sunt:
- relatii precontractuale
- relatii contractuale
- relatii postcontractuale.
Relatiile precontractuale se realizeaza în principal prin negociere, comanda, cerere de oferta si oferta
ferma.
RelatiIle contractuale au ca instrument principal contractul la care se adauga o serie de activitati ca:
facturarea, livrarea, transportul, receptia si decontarea.
Relatiile postcontractuale apar în perioada de garantie si psotgarantie.
Relatiile de transmitere de informatii au ca scop sustinerea si concretizarea relatiilor de vânzare-
cumpaare, realizându-se prin publicitate, relatii publice si alte forme de promovare.
- dupa profilul agentilor de piata, relatiile pot fi: cu furnizorii si prestatorii de servicii, cu
beneficiarii si cu institutiile si cu mecanismele de stat;
- dupa frecventa, relatiile sunt permanente, periodice sau ocazionale;
- dupa gradul de concentrare, relatiile pot fi concentrate dimensional, spatial sau temporal si
relatii dispersate.

2.4. OBIECTIVE ECONOMICE ALE INTREPRINDERII IN CONDITII CONCURENTIALE

10
 Obiectivele economice ale întreprinderii în conditii concurentiale:
În conditiile actuale întreprinderea nu se poate reduce la un organism simplu care urmareste maximizarea
profitului, ci este un organism complex, ce se confrunta cu o multitudine de obiective contradictorii ce tin
de strategia fiecarei întreprinderi.
Concurenta consta dintr-o multitudine de forme de comportament ce se manifesta în cadrul relatiilor
dintre furnizori pentru captarea interesului unei clientele cât mai numeroase.
Pentru a defini aceste forme de manifestare a concurentei se pot avea în vedere utmatoarele aspecte:
- interesele si aspiratiile clientelei
- libertatea de a actiona
- interesele si aspiratiile producatorilor în calitate de ofertanti
- existenta în mediul economic a unor reglementari juridice si a unei stari psihologice si sociale
care impun sau favorizeaza anumite actiuni sau comportamente din partea agentului economic.
În conditiile economiei de piata concurenta apare ca o necesitate obiectiva, face parte din regulile de
joc ale pietei.
Competitivitatea unui agent economic este determinata în principal de trei mari caracteristici si
anume: servicii, costuri si calitate.
Ansamblul raportului de interactiune în care intra agentii economici în lupta pentru asigurarea resurselor
de aprovizionare si a pietei de desfacere formeaza sistemul relatiilor de concurenta. Mijloacele si
instrumentele utilizate în relatiile de concurenta se pot delimita în jurul produsului, pretului, promovarii si
distributiei.
Concurenta este de doua tipuri:
- directa, manifestata între întreprinderile care realizeaza bunuri identice sau cu mici diferentieri,
destinate satisfacerii aceleeasi game de nevoi;
- indirecta - manifestata între întreprinderile care se adreseaza acelorasi nevoi sau nevoi diferite prin
oferta unei game variate de lucru.
Pentru a se asigura desfasurarea în bune conditii a activitatii economice, statul trabuie sa asigure un
cadru concurential normal care presupune existenta urmatoarelor elemente si anume:
1. autonomia întreprinderii,
2. libertatea de înfiintare a oricarui tip de întreprindere,
3. promovarea celor mai rentabile produse din punct de vedere al intereselor fiecarei firme,
4. reglementari economico-financiare egale pentru toti agentii economici, indiferent de forma de
proprietate,
5. formarea libera a preturilor,
6. stabilitate prin reglementari bugetare pe piata externa,
7. masuri pentru favorizarea participarii pe piata extrabugetara,
8. reglementari clare pentru sanctionarea prin instantele juridice a firmelor nerentabile.

CAP 3. STRUCTURA ORGANIZATORICA A INTREPRINDERII

3.1. STRUCTURA ORGANIZATORICA – EXPRESIE A ORGANIZARII FORMALE A

INTREPRINDERII

Structura organizatorica reprezinta ansamblul persoanelor,subdiviziunilor organizatotrice si al relatiilor

dintre acestea,orientate spre realizarea obiectivelor prestabilite ale intreprinderii.

11
 Structura organizatorica este o componenta a structurii generale a intreprinderii si reflecta ‚’’anatomia
intreprinderii’’. Ea se proiecteaza pe baza unor norme,reguli,principii si documente oficiale.
Structura organizatorica este influentata de anumiti factori (strategia dezvoltarii intreprinderii,tipul si
complexitatea productiei,dimensiunea intreprinderii,calitatea resurselor umane),influente ce trebuie tratate
pe fondul dimensiunilor accelerate al mutatiilor de amploare care au loc in economia contemporana
,luandu-se in consideratie urmatoarele elemente:
-evaluarea corecta a resurselor de materii prime si a modului cum acestea se exploateaza;
-cresterea competitivitatii economice,stiintifico-tehnice si educationale;
-‘’explozia’’informationala;
-adancirea cooperarii economice si tehnico-stiintifice;
-crestera existentei calitatii produselor si serviciilor;
-sporirea cerintelor de protectie ecologica.

3.2. ELEMENTE ALE STRUCTURII FUNCTIONALE(DE CONDUCERE)

Structura de conducere reprezinta ansamblul cadrelor de conducere si compartimentelor tehnice,

tehnice, economice, administrative, modul de constituire si gruparea acestora, precum si relatiile dintre
ele.
Structura functionala este alcatuita din:
1. componente;
2. relatii;
3. ordinea componentelor;
4. sistem de obiective.

Componentele structurii functionale sunt urmatoarele:

a) Postul – ansamblul obiectivelor, cu sarcinile, competentele, responsabilita-tile associate, care revin
spre exercitare, in mod regulat, unei persoane angajate in intreprindere.
Trasaturile obligatorii ale unui post de munca sunt:
autoritate formala – limita in care titularul postului are dreptul de a actiona pentru realizarea obiectivelor;
competenta profesionala – nivelul de pregatire, experienta, prestigiul profesional.
responsabilitate – obligatia titularului de a indeplini sarcini si atributii derivate din obiectivele individuale
ale postului.
Totalitatea posturilor care sunt definite prin aceleasi caracteristici principa-le formeaza o functie.

b) Functia – ansamblul atrubutilor si sarcinilor, omogene din punct de vede-re al naturii si

complexitatii lor, desemnate in mod regulat si organizat unui anga-jat al intreprinderii.
Functia unei persoane este definite prin:
atributiile si sarcinile de indeplinit;
responsabilitatiile pe care aceasta le implica;
competentele si relatiile pe care salariul trebuie sa le manifeste;
Dupa natura competentelor, autoritatii si responsabilitatii pe care le implica o functie, se distig doua
tipuri de functii:
de conducere - competente, sarcini, responsabilitati din domenii mai largi de activitate;
de executie – obiective individuale limitate, insotite de competente si responsabilitati mai reduse.
c) Compartimentul – o reunire sub aceeiasi autoritate ierarhica a unui anumit numar de persoane,
carora le revin permanent sarcini bine definite.

12
 Dupa modul de participare la realizarea obiectivelor intreprinderii, compartimentele sunt:
operationale – contribuie direct la realizarea obiectivelor derivate si generale ale intreprinderii(sectiile de
productie, depozitele, atelierele de service)
functionale – participa la fundamentarea strategiilor si politicii globale a intreprinderii(diviziile,
serviciile)
Dupa natura atributiilor, a volumului acestora si a nivelului de delegare a autoritatii unuei
actoivitati se pot distinge:
 compartimentul de baza;
 compartimentul de ansamblu.

2. Relatiile organizatorice – raporturile instituite intre componentele organizatorice. In functie de

natura si modul de manifestare a competentelor si responsabilitatilor se disting:
A. Relatii de autoritate- relatii a caror manifestare este obligatory.Ele cuprind:
- relatii ierarhice – intre titularul postului de conducere si cei ce detin posturi de executie;
- relatii functionale – de catre copmartimente specializate care emit o serie de indicatii metodologice,
studii, etc.
- relatii de stat major – ca urmare a delegarii sarcinilor, responsabilitatilor de catre conducere a unor
persoane pentru rezolvarea unor probleme complexe.
B. Relatii de cooperare – relatii intre titularul unui post situate pe acelasi nivel ierarhic cu titularul altui
post.
C. Relatii de control
D. Relatii de reprezentare – legaturile dintre manageri si reprezentantii diferitelor organizatii profesionale,
sindicate din interiorul intreprinderii sau din afara.
3. Ordinea componentelor organizatorice.Aceasta este realizata prin:
A. Nivelul(treapta) ierarhic(a) – ansamblul subdiviziunilor plasate la aceeiasi distanta de conducerea
superioara.
B. Ponderea ierarhica(sau norma de conducere) – numarul de persoane subordonate nemiljocit unui
cadru de conducere.

3.3. STRUCTURA OPERATIONALA(DE PRODUCTIE SI CONCEPTIE)

Structura operationala reprezinta aceea componenta a structurii organiza- torice definite prin
numarul si componenta unitatilor de productie, prin marimea si modul amplasarii spatiale a acestora,
modul de organizare interna, precum si prin relatiile de cooperare ce se stabilesc intre acestea in vederea
realizarii directe a obiectului de activitate al intreprinderii.
Verigile structurale ce pot fi integrate intr-o structura de productie si concept-tie sunt: uzine, fabrici,
exploatari, sectii de productie, locuri de munca.
Veriga structurala de productie de baza a unei intreprinderi constituie sectia de productie, care
reprezinta o unitate de productie bine determinata sub aspect administrativ, in cadrul careia se executa fie
un produs, fie o faza a procesului tehnologic.
In functie de rolul pe care il au in procesul de fabricatie a produselor incluse in programul de
productie, sectiile pot fi:
de baza
auxiliare
de servire

13
 Se disting trei tipuri de structura de productie si anume:
 structura de productie si conceptie de tip tehnologic;
 structura de productie si conceptie de tip obiect;
 structura de productie si conceptie de tip mixt.

3.4. DOCUMENTELE DE FORMALIZARE A STRUCTURII ORGANIZATORICE

Documentele structurii organizatorice sunt:

1) Regulamentul de organizare şi funcţionare (ROF).
2) Organigrama
3) Fişa postului.
Componentele de bază ale organizării formale a firmei sunt: postul, funcţia, compartimentul, nivelul
ierarhic şi ponderea ierarhică.

2. Organigrama

Întreprinderea turistică se înfiinţează şi funcţionează pentru satisfacerea nevoilor turistice ale

clienţilor potenţiali şi, implicit, a scopurilor sale. În funcţie de obiectivele pe care şi le propune,
conducerea elaborează o structură organizatorică.
Configuraţia structurii organizatorice este determinată de:
-dimensiunea agenţiei de turism;
-tipul agenţiei de turism;
-amplitudinea serviciilor oferite;
-diversitatea serviciilor oferite.
Organigrama este reprezentarea structurii organizatorice a agenţiei de turism prin intermediul
căsuţelor dreptunghiulare (care vizualizează posturi de conducere şi compartimente) şi al liniilor de
diferite forme (care evidenţiază relaţiile existente în cadrul întreprinderii turistice).
Rolul unei organigrame constă în:
- explică poziţia şi relaţiile ce apar între: posturi, departamente, birouri servicii,etc.;
- arată numărul de niveluri manageriale (de conducere), aria autorităţii managerului şi criteriile pe baza
cărora s-au format departamentele;
- cu ajutorul organigramei se determină politica firmei şi adaptarea ei la mediul extern.
În funcţie de modul de aranjare a elementelor se identifică următoarele tipuri de organigramă:
¤ organigramă de la stânga la dreapta – care presupune aranjarea posturilor de conducere şi a
compartimentelor de muncă de la stânga la dreapta, începând cu Adunarea Generală a
Acţionarilor/Asociaţilor şi terminând cu compartimentele operaţionale;
¤ organigramă de tip piramidă – în care compartimentele sunt ordonate pe verticală;
¤ organigramă circulară – presupune constituirea unor cercuri concentrice pe care se amplasează
compartimentele, iar în centru se află Adunarea Generală a Acţionarilor/Asociaţilor.

14
ANEXA

Adunarea generală a
acţionarilor

Consiliul de
administraţie

Director

Director economic Director de turism Director resurse umane

u
sori re are
ate at acce g turi ng are angaja salariz
abilit nciar etari ic etin sm spor keti volt tare, re şi
Cont Fina Secr Traf Tick Turi Tran Mar Dez Recru Norma

compartiment compartiment secţia secţia

producţie recepţie contracte materiale

3. Fisa postului

Elementele fişei postului

Fişa postului este rezultatul analizei postului şi reprezintă principalul document de personal în baza
căruia se proiectează instrumentele şi activităţile de recrutare, selecţie, încadrare, pregătire continuă,
aprecierea şi normarea activităţii salariatului.
Fişa postului cuprinde elemente de identificare a fiecărui post, cerinţe necesare pentru ocuparea
postului, condiţii specifice de muncă, sarcini şi responsabilităţi ale postului, limitele de competenţă,
precum şi criteriile de evaluare a postului.
Fişa postului reprezintă o descriere detaliată a activităţilor pe care să le îndeplinească ocupantul
postului, a legăturilor din interiorul compartimentului şi a relaţiilor cu alte compartimente.

15
Fişa postului are un rol dublu:
-de informare a salariatului în legătură cu sarcinile ce le are de executat pentru a contribui la realizarea
obiectivelor întreprinderii turistice;
-de evaluare a prestaţiei salariatului.
Fişa postului se completează în urma desfăşurări activităţii de analiză a postului conform unei
metodologii.
Ori de câte ori se produc modificări semnificative în conţinutul sarcinilor de serviciu, îndatoririlor,
responsabilităţilor, condiţiilor specifice de muncă sau cerinţelor posturilor se va proceda la modificarea
fişei postului.
Responsabilitatea întocmirii şi modificării/ completării fişei postului revine şefului nemijlocit al
titularului postului pentru care se întocmeşte fişa respectivă.
Fişa postului se păstrează la dosarul de angajat al personalului.
Pentru ca o fişă a postului să fie clară şi corect întocmită trebuie respectate câteva reguli:
-descrierea activităţilor să fie completă, concretă şi exactă;
-să fie evitate formulările vagi, generale, comune altor posturi;
-descrierea să includă performanţele de atins în cadrul fiecărei activităţi;
-să ia în considerare pregătirea de specialitate, evitând descrierea de -activităţi similare pentru posturile
care necesită specializări diferite.

FIŞA POSTULUI

1.Postul: Economist.

2. Nume si prenume: Stoica Andrei

3.Cerintele postului(studii – pregatirea de baza):

-absolvent al invatamantului de lunga durata;
-este recomandabil cunoasterea cel putin a unei limbi straine;
-vechime in domeniu de cel putin 3 ani;
-pregatire superioara de specialitate economica;

16
 -necesita specializare periodica – perfectionare;
-asumarea responsabilitatii si a riscului decisional;
-corectitudine absoluta in relatiile de munca.

4.Compartimentul: financiar.

5. Activitatea:
-operatii de sinteza a activitatii economico-financiare cu respectarea
legislatiei in vigoare;
-verificarea inscrierilor de deviz aferente situatiilor de lucrari de investitii
din banii publici pentru care acorda viza contolului financiar preventiv.

6.Relatii:
6.1.Ierarhice:este subordonat sefului serviciului

-33-
financiar;asistentului consilier;directorului general
6.2.Are in subordine:
6.3.De stat major:cu arhitectul sef
6.4.De cooperare:cu compartimentul contabil,facturare,resurse
umane,resurse informatice,financiar,serviciul investitii;cu compartimentul
arhitectilor si a inginerilor
6.5.De deprezentare:
6.6.De control:

7.Sarcini,atributii,lucrari:
7.1.asigura:
-intocmirea lunara a analizei diagnostice a bilantulu
contabil;
-calculul indicatorilor de solvabilitate si lichiditate,analiza ei si evolutia
acestora;
-calculul indicatorilor de rentabilitate si analiza evolutiei lor;
-intocmirea de grafice pentru indicatorii analitici.
7.2.Asigura efectuarea de raportari trimestriale a analizei diagnostic.

17
 7.3.Acorda viza de control financiar preventive in termen de trei zile de
la data primirii incheierilor de devize aferente situatiilor de lucrari de
investitii.
7.4.Participa la instruirea lunara organizata de serviciul investitii,in baza
tematicii aprobata de conducere.
7.5.Asigura respingerea documentelor care nu indeplinesc conditiile
legale si reacordarea vizei de control.
8.Responsabilitati:
8.1.Raspunde de legalitatea si eficienta operatiunilor effectuate.
8.2.Raspunde de exactitatea atributiilor rezultate mai sus si altele cu
caracter specific ce decurg din legislatia in vigoare.

-34-
8.3.Raspunde integral,material,disciplinar sau penal,dupa
caz,pentru pagube pe care le-a produs ca urmare a nerespectarii
atributiilor si regulamentului de ordine interioara.
8.4.Raspunde de calitatea lucrarilor intocmite.
8.5.Raspunde de aplicarea corecta a actelor normative din care rezulta
sarcini pentru domeniul sau de activitate.
8.6.Raspunde de legalitatea,necesitatea,oportunitatea,
realitatea operatiunilor din documentele pe care le intocmeste sau
participa la ele.
8.7.Respecta regulile N.T.S.(norme de tehnica a securitatii muncii) si
P.S.I.(prevenirea si stingerea incendiilor) de la locul de munca.

Sef serviciu financiar,

Citit si semnat,

Sef serviciu resurse umane,

18
 CAP 4. FUNCTIUNILE INTREPRINDERII

4.1. FUNCTIUNILE-COMPONENTE ALE SISTEMULUI ORGANIZARII PROCESUALE A

INTREPRINDERII

Firma îşi desfăşoară activitatea productivă într-un anumit cadru organizatoric,

presupunând un ansamblu de activităţi dinamice şi complexe, care se pot grupa în
anumite funcţiuni ce se condiţionează reciproc. Iniţiatorul conceptului de funcţiune
a fost Henry Fayol, care, pe baza unei analize a întregului complex de activităţi,
a realizat o regrupare a acestora pe funcţiuni: tehnică, comercială, financiară,
contabilă, de securitate, administrativă.
În timp, conceptul de funcţiune a suferit numeroase modificări, evoluţia lui fiind
influenţată de următorii factori:
- progresul tehnic, ca factor de bază al determinării structurii şi
complexităţii activităţii întreprinderii;
- sistemul socio-economic, în cadrul căruia a fost definit şi aplicat.
Funcţiunea poate fi definită prin ansamblul activităţilor orientate spre realizarea unor
obiective derivate, rezultate din obiectivele generale ale întreprinderii.. O anumită funcţiune se
prezintă în practică ca o grupare concretă de activităţi omogene, specializate.
La proiectarea funcţiunilor întreprinderii se ţine seama de o serie de criterii:
- criteriul identităţii activităţilor grupate într-o funcţiune;
- criteriul de complementaritate, care cere gruparea într-o funcţiune a unor
activităţi diferite, între care se află relaţii de completare reciprocă sau de
auxiliaritate;
- criteriul convergenţei, care cere gruparea într-o funcţiune a unor activităţi
diferite, orientate însă spre realizarea aceloraşi obiective.
Pentru o întreprindere modernă se pot defini 5 funcţiuni de bază: cercetare-
dezvoltare, comercială, de producţie, financiar-contabilă, de personal, toate aceste
functiuni fiind într-o strânsă interdependenţă (se întrepătrund şi se completează reciproc).
Aceste funcţiuni formează sistemul organizării procesuale a firmei.
1) Functiunea de cercetare-dezvoltare cuprinde activitatile prin care se studiaza, se concepe,se
elaboreaza,si se elaboreaza viitorul cadru ethnic,tehnologic si organizatoric al intreprinderii. Ea integreaza
activitati ce pot fi grupate in:
 activitati de conceptie,care vizeaza cercetarea si proiectarea produselor,a serviciilor,a lucrarilor noi
si a tehnologiilor de realizare a acestora;
 activitati de organizare a conducerii, productiei si muncii.
2) Functiunea comerciala cuprinde ansamblul activitatilor vizand aprovizionarea tehnoco-
materiala,desfacerea produselor,comertul exterior si cooperarea economica internationala,ele fiind grupate
in trei componente:
-marketing;
-aprovizionare;

19
 -desfacere.
3) Functiunea de productie este reprezentata de ansamblul activitatilor de baza, auxiliare si de servire
prin care se realizeaza obiectivele din domeniul fabricarii produselor, elaborarii lucrarilor si prestarii
serviciilor în cadrul firmei.
Principalele activitati cuprinse în cadrul acestei functii sunt: fabricarea sau exploatarea, întretinerea si
reapararea utilajelor, productia auxiliara, controlul tehnic de calitate.
4) Functiunea financiar-contabila este reprezentata de activitatea privind obtinerea si folosirea
mijoacelor financiare necesare unitatii, precum si înregistrarea si evidenta în expresie valorica a
fenomenelor economice din unitate.
Rolul acestei functiuni este static, pasiv, uneori chiar un obstacol în introducerea noului.
5) Functiunea de personal cuprinde activitati de realizare a obiectivelor din domeniul asigurarii si
dezvoltarii potentialului uman necesar.
Principalele activitati cuprinse în cadrul acestei functiuni se refera la planificarea, recrutarea, formarea,
perfectionarea, motivarea, promovarea, retribuirea si protectia personalului.
Interdependentele dintre functiuni sunt determinate de interdependentele ce se manifesta între activitatile
desfasurate în cadrul firmei. Acestea se manifesta în contextul în care producerea unei dereglari în cadrul
unei functiuni determina dereglari si în cadrul celorlalte, putându-se vorbi chiar de o autoagravare a
dereglarilor si de un proces de reglare în lant.
Se impune astfel ca managerii de pe diferite niveluri ierarhice sa actioneze pentru manifestarea
corespunzatoare a tuturor functiunilor.
Etapa de dezvoltare în care se afla firma la un moment dat constituie factorul determinant în desfasurarea
activitatilor din cadrul functiunilor acesteia.
Intensitatile cu care se manifesta anumite functiuni la un moment dat se inverseaza pe masura ce firma
trece la o noua etapa de dezvoltare.
De asemenea, trebuie tinut cont de faptul ca intensitatea de manifestare a unie functiuni trebuie sa fie în
acord cu posibilitatile firmei respective si corelata cu intensitatea de manifestare a celorlalte functiuni.
Conducerea firmei are un rol deosaebit în coordonarea functiunilor, cunoscând decalajul ce apare între
gradul de manifestare a unei functiuni si nivelul rezultatelor obtinute în domeniul respectiv.
Rezultatele bune obtinute în urma manifestarii unei functiuni apar dupa momentele de maxim în
manifestarea acesteia, astfel ca obiectivul principal al managerilor trebuie sa reprezinta o buna corelare
între functiuni.

4.2. MECANISMUL FUNCTIONARII INTREPRINDERII

Intreprinderea se dezvolta nestingherit aducând antreprenorilor câstiguri.În realitate întreprinderea

nu functioneaza într-un mediu linistit ci în unul traversat de turbulente,de crize si ca toate efectele din
cadrul acesteia se propaga asupra întregii economii.
Aceasta stare existentiala a întreprinderii cu mecanismul propriu de functionare, determina
cunoasterea continutului si naturii sale. Întreprinderea este veriga de baza a oricarei economii,ea apartine
microeconomiei,adica economiei reale,ea este centrul de producere dar si de decizie pentru
producerea,obtinerii de bunuri si servicii economice.
Studiul întreprinderii pe lânga rolul sau are in vedere si organizarea managementului sau adica toate
metodele folosite pentru functionarea ei în conformitate cu scopurile ce i-au fost conferite.
Pana la aparitia disciplinei economia intreprinderii cunoasterea economica a strabatut un drum lung si
de loc lipsit de asperitati. Realitatea economica la inceput a fost cercetata în integralitatea ei nediferentiat
nici pe niveluri si nici structural pe o stiinta unica: stiinta economica.
Pe masura ce activitatea economica s-a extins si a devenit tot mai complexa a aparut necesitatea

20
specializarii, cercetarii pe domenii ale economiei care pot aprofunda cunoasterea, oferind mai multe
informatii despre fiecare; mai multe solutii, rezolvari încât sa sporeasca eficacitatea activitatilor aflate în
studiu. Prin urmare este vorba despre o separare a stiintei economice în discipline care sunt
parti desprinse din cea dintâi, fiecare cercetând o latura, un domeniu delimitat al economiei.
Pe aceasta cale s-au descoperit notiuni si concepte noi, investigatia stiintifica s-a maturizat, s-au
creat un numar de teorii distincte dupa domeniul economic cercetat, organic legate intre ele dand nastere
unor discipline stiintifice economice autonome intre care si disciplina economia intreprinderii.

CAP 5. STRATEGII ECONOMICE ALE INTREPRINDERII

PLANUL CA INSTRUMENT DE CONCRETIZARE A REALIZARII LOR

5.1. IMPORTANTA STRATEGIILOR ECONOMICE PENTRU ACTIVITATEA INTREPRINDERII

Importanta strategiilor economice pentru activitatea întreprinderii

Într-o economie de piata, o întreprindere îsi desfasoara activitatea în conditiile unei puternice competitii
atât pe piata interna cât si pe cea externa.
Pentru a-si realiza obiectivele propuse ea trebuie sa-si desfasoare activitatea pe baza unei strategii
economice proprii, bine fundamentate sub raport tehnic si economic.
Conducerea si organizarea actitivatii întreprinderii pe baza unei strategii economice capata o importanta
crescânda ca urmare a faptului ca pe plan mondial s-au realizat mari progrese în teoria managementului
privind aplicarea unor concepte moderne si noi mutatii pe piata interna si externa.
Importanta si necesitatea crescânda a adoptarii unei strategii economice este determinata de actiunea
puternica a unor factori dintre care cei mai importanti sunt:
1. accentuarea competitiei între firme pe pietele interne si externe, competitie în care intra si firme
apartinând tarilor în curs de dezvoltare;
2. aparitia si extinderea unor tehnologii moderne cum sunt sistemele flexibile si robotizarea sistemelor
tehnologice care au dus la cresterea calitatii produselor, reducerea costurilor si la scurtarea termenelor de
punere pe piata a unor noi produse;
3. cresterea considerabila a calitatii produselor oferite pentru piata, ceea ce a condus la ridicarea
exigentelor consumatorilor în ceea ce priveste calitatea;
4. aplicarea de catre unele întreprinderi a unor strategii avansate de prelucrare, ceea ce a condus la
cresterea productivitatii muncii si la reducerea costurilor;
5. extinderea folosirii calculatoarelor în cadrul managementului productiei, ceea ce a dus la optimizarea
deciziilor si la cresterea performantelor pe plan economic si tehnic.
Tinând seama de actiunea tot mai puternica a acestor factori, o strategie economica are rolul de a defini
prin obiective cât mai precise, directiile de desfasurare a activitatii firmei, astfel încât aceasta sa realizeze
o crestere a competitivitatii.
O buna strategie economica trebuie sa satisfaca urmatoarele exigente:
1. sa permita o confruntare eficienta a întreprinderii cu altele similare în cadrul unui proces economic
concurential si în conditiile unui mediu în permanenta evolutie;
2. sa faca fata cu succes, prin produse noi sau modernizate, exigentelor sporite ale consumatorilor sub
raportul calitatii si al preturilor;
3. sa realizeze o perfectionare continua a structurilor existente astfel încât acestea sa fie cât mai bine
adaptate noilor exigente impuse demodificarile care survin în tehnologii, pe pietele de desfacere si
cerintele crescânde ale consumatorilor.

21
 Strategiile economice se clasifica dupa urmatoarele criterii:
1. În raport cu nivelul de adaptare:
a) strategie la nivel de organizare superioara. Se stabileste pentru ansamblul întreprinderilor care se afla
sub conducerea acesteia, indiferent de ramura economica din care face parte;
b) strategie de afaceri la nivel de întreprindere defineste modul în care o întreprindere intra în competitie
pentru o perioada data;
c) strategia functionala se elaboreaza pentru diferitele activitati functionale ale întreprinderii, de regula pe
perioade mai scurte. Ca strategii functionale: strategia de marketing, de personal, de finante, pe productie
si strategii elaborate pe produse si pe tipuri de consumatori.
2. În raport cu dinamica obiectivelor propuse:
a) strategii economice de redresare, care se elaboreaza la nivelul acelor întreprinderi care se afla în prag
de faliment din cauza diferitelor dificultati;
b) strategii de consolidare care se recomanda a fi utilizate de acele întreprinderi care au devenit fiabile sau
care se mentin într-o stare de echilibru fragil;
c) strategii economice de dezvoltare se elaboreaza de catre întreprinderile viabile din punct de vedere
economic, ce dispun de conditii si de capacitatea necesare pentru extinderea viitoare a activitatii.
3. În raport cu scopul urmarit:
a) strategii inovationale,
b) strategii de piata,
c) strategii pe produse.
4. Strategiile economice se mai pot clasifica si în raport cu sfera de cuprindere, caz în care se pot deosebi:
- strategii globale,
- strategii partiale.
5. În raport cu gradul de interdependenta:
- strategii independente, caracterizate prin faptul ca organele de conducere îsi fixeaza obiectivele de
dezvoltare fara restrictii din partea altor organizatii;
- strategii integrate, care trebuie sa tina seama de liniile directoare ale strategiei economice stabilite la
nivelul organizatiei superioare din care face parte.
În cadrul strategiilor economice un loc important îl au strategiile economice de dezvoltare dat
complexitatii lor si a efectelor pe care le au asupra activitatii economice de perspectiva a întreprinderii.
Prin strategie economica de dezvoltare se întelege acel tip de strategie care defineste obiectivele de
dezvoltare viitoare a întreprinderii, modul de alocare a resurselor si actiunile ce trebuie întreprinse pe
orizonturi de timp bine precizate, tinând seama de accentuarea competitiei pe diferitele piete si de
cerintele asigurarii unei anumite rentabilitati pentru activitatile desfasurate.
Elaborarea unei strategii economice de dezvoltare reprezinta rezultatul unui proces de conducere
strategica la nivelul întreprinderii.
Prin proces de conducere strategica se întelege un ansamblu de activitati desfasurate la nivelul
conducerii superioare a întreprinderii, ce are ca obiectiv adoptarea unui set de decizii si prevederea unor
operatiuni pe un orizont mai mare de timp prin care sa se asigure stabilirea misiunii întreprinderii, a
obiectivelor de realizat, elaborarea strategiilor de dezvoltare, în raport cu procesul evolutiv pr care îl
înregistreaza activitatea întreprinderii

5.2. ELABORAREA STRATEGIEI ECONOMICE A INTREPRINDERII

Elaborarea unei strategii economice reprezinta un proces complex si dinamic ce necesita numeroase
analize cu caracter cantitativ sicalitativ, o foarte buna cunoastere a factorilor cu caracter intern si extern ce

22
pot influenta activitatea întreprinderii.
Ea presupune studierea evolutiei viitoare a cerintelor pe diferitele piete si o buna documentare privind
prognoza evolutiilor tehnologiilor, a produselor, a vietii economice, politice si sociale.
Elaborarea unei strategii economice se face prin parcurgerea a 4 etape la care se adauga activitatea
finala de evaluare si control a strategiei:
1. prima etapa - analiza situatiei curente necesita o identificare a misiunii întreprinderii iar în raport cu
aceasta o identificare a strategiei trecute si prezente. Prin identificarea strategiei trecute si prezente trebuie
sa se constate daca acestea au fost aplicate corect si daca au corespuns sau nu obiectivelor stabilite;
2. examinarea perspectivelor pentru viitor, prin care se stabilesc obiectivele pe termen lung ale
întreprinderii. În acest scop se analizeaza factorii din mediul înconjurator si situatia interna care sa ofere
informatiile necesare si sa se asigure pe aceasta baza stabilirea obiectivelor pe termen lung;
3. elaborarea unui set de alternative strategice pentru viitor si alegerea strategiei de urmat. Consta în
elaborarea unui set de alternative strategice posibile, compararea lor cu obiectivele prioritare fixate si
adoptarea pe aceasta baza a strategiei economice de aplicat;
4. punerea în practica a strategiei economice adoptate necesita stabilirea strategiilor functionale ce
urmeaza a fi adoptate si precizarea masurilor prin care sa se actioneze asupra factorilor de natura
organizatorica pentru a se crea conditiile cele mai bune si punerea în functiune a strategiei adoptate. Un
rol important în aplicarea cu succes a strategiei economice adoptate îl are activitatea de evaluare si de
control a strategiei.
Evaluarea strategiei trebuie sa se faca pe baza unor criterii obiective prin care sa se stabileasca
compatibilitatea, consonanta, avantajul aplicarii, fezabilitatea.
Controlul aplicarii strategiei economice trebuie sa se efectueze cu regularitate si are rolul de a
evidentia: lipsurile existente în aplicarea ei si adoptarea de masuri pentru redresarea situatiei.

5.3. PLANUL-INSTRUMENT DE CONCRETIZARE SI REALIZARE A STRATEGIEI ECONOMICE

La nivelul unitatilor economice desfasurarea organizata a actiunilor prevazute si aplicarea cu succes a

strategiei economice adoptate necesita o anumita activitate de planificare.
Planificarea reprezinta o functiune de baza a managementului ce trebzuie efectuata la un nivel stiintific
corespunzator, folosind metode si tehnici de lucru adecvate.
A planifica înseamna a concretiza în documente scrise cu caracter imperativ prevederile strategiei si
politicii adoptate pentru o anumita perioda sub forma de indicatori cantitativi si calitativi, termenele la
care acestea trebuie realizate, resursele ce trebuie alocate pentru îndeplinirea lor, sarcinile concrete care
revin executantilor la nivel de conducere si compartimente functionale, masurile ce trebuie aplicate pentru
crearea conditiilor necesare si modul de urmarire si control al felului cum sunt îndeplinite prevederile pe
toate nivelele ierarhice.
Planificarea economica se concretizeaza într-un ansamblu de planuri care devin instrumente esentiale în
activitatea de conducere si organizare.
Prin plan se întelege documentul elaborat sub o anumita forma scrisa pe baza unei metodologii bine
precizate, prin care se concretizeaza prevederile strategiei economice, luata în ansamblul ei sau pe diferite
componente si se precizeaza sarcinile care revin compartimentelor de productie si functionale pe anumite
perioade de timp.
Planificarea economica are un caracter complex iar definirea ei sub diferite aspecte necesita o
clasificare dupa mai multe criterii:
1. În raport cu gradul de institutionalizare si de formalizare:
- formala,
- informala.

23
2. Dupa orizontul de timp la care se refera:
- pe termen lung sau de perspectiva,
- curenta - ce poate fi pe termen scurt sau foarte scurt.
3. În raport cu nivelul la care se realizeaza:
- la nivel de organizatie superioara
- la nivel de întreprindere.
4. În raport cu gradul de importanta a indicatorilor stabiliti si cu orizontul de timp la care se refera acestia
se poate deosebi:
- strategica,
- tactica.
Prognoza strategica se realizeaza de regula la nivelul conducerii de vârf pe termen lung si concretizeaza
obiectivele strategiei economice adoptate.
Prognoza tactica concretizeaza actiunile si activitatile la nivelul unei unitati economice sunt reunite si
definite prin termenul de planificare interna de întreprindere.
Aceasta planificare interna are doua componente aflate într-o strânsa interdependenta:
- prognoza tehnico-economic, care are ca obiectiv stabilirea principalilor indicatori cantitativi si calitativi
pe toate domeniile de activitate;
- prognoza operatica - reprezinta acea parte a prognozei interne de întreprindere care are ca obiectiv
elaborarea programelor de activitate pe diferite verigi structurale si pe diferite unitati de timp.
În conditiile unei economii de piata, întreprinderea îsi organizeaza activitatea fie dupa sistemul
productiei pe stoc, fie dupa sistemul productiei pe baza de comenzi.
În astfel de cazuri, punctul de plecare în elaborarea planului economic îl constituie rezultatele obtinute pe
baza efectuarii prognozelor de vânzari, prin studierea pe cale probabilistica a cererii pentru produsul
întreprinderii.
Pe baza rezultatelor programului pe termen scurt si lung se face o estimare a produsului ce s-ar putea
vinde, iar în functie de aceasta se determina indicatorii privind productia ce urmeaza a fi realizata.
În functie de aceasta productie se calculeaza resursele de munca si de materiale necesare, se
dimensioneaza ansamblul indicatorilor economici si se fac ajustarile necesare tinând seama de capacitatea
de productie si de resursele de munca si materiale existente.
În conditiile în care întreprinderea actioneaza în cadrul economiei de piata, elaborarea planului economic
tine seama de un grafic de productie director, elaborat în prealabil, care stabileste grupele de produse ce
urmeaza a se executa, cantitatea si datele de executie, în functie de comenzile existente si de rezultatele
prognozelor cererii de produse.

MANUALUL CALITATII IN UNITATEA DE TURISM

Organizaţia a stabilit, a documentat şi a implementat un SMC şi îmbunătăţeşte continuu eficacitatea

acestuia. Organizaţia a adoptat abordarea bazată pe proces în dezvoltarea, implementarea şi îmbunătăţirea
eficacităţii SMC-ului, cu scopul creşterii satisfacţiei clientului prin îndeplinirea cerinţelor acestuia.
Procesul poate fi definit ca o activitate care utilizează resurse, condusă astfel încât să permită
transformarea elementelor de intrare în elemente de ieşire.
Pentru toate procesele existente în organizaţie se aplică metodologia cunoscută sub numele PDCA
“Planifică- Efectuează- Verifică- Acţionează”(provine de la denumirea din limba engelză Plan-Do-
Check-Act). PDCA poate fi descrisă succint astfel :
• PLANIFICĂ : Stabileşte obiectivele şi procesele necesare obţinerii rezultatelor în concordanţă cu
cerinţele clientului şi cu politicile organizaţiei.

24
 • EFECTUEAZĂ : implementează procesele.
• VERIFICĂ : monitorizează şi măsoară procesele şi produsul faşă de politicile, obiectivele şi cerinţele
pentru produs şi raportează rezultatele.
• ACŢIONEAZĂ : întreprinde acţiuni pentru îmbunătăţirea continuă a performanţelor proceselor.

5.4. ELABORAREA PLANULUI ECONOMIC AL INTREPRINDERII

În următorii câţiva ani în care indicatorii economici au continuat să scadă şi oamenii de rând să o
ducă din ce in ce mai greu, a apărut totuşi o clasă de mici întreprinzători care prin desfăşurarea unor
activităţi economice au început să înregistreze profit, şi deci să-şi permită un concediu de odihna intr-o
staţiune. Cum România ieşise de curând de sub un regim totalitar a existat dorinţa de a “ieşi afară”, prin
afara înţelegând ţările din apropiere (Grecia, Turcia, Bulgaria, Ungaria), în afara de acest aspect a mai
existat si o tendinţă de continuă scădere a numărului de turişti autohtoni din staţiunile române. Plan de
afaceri si proiect - turism În aceste condiţii turismul nu a mai adus profit fiind la un pas de a deveni o
gaura neagra a bugetului.
Statul care încă mai deţinea majoritatea în consiliile de administraţie a diverselor societăţi de turism
nu a avut bani sa mai investească in modernizarea şi întreţinerea hotelurilor, vilelor si a staţiunilor in
general, astfel încât totul a intrat in stare de conservare si de cele mai multe ori conservarea a însemnat
distrugere. Ca urmare lucrurile au mers din ce in ce mai prost si aproape nici un străin nu mai era atras de
staţiunile ţării, iar lucru cel mai grav era ca turiştii romanii care de la an la an erau mai putini la număr, nu
puteau sa-si mai permită un concediu.
Odată cu privatizarea staţiunilor si concesionarea hotelurilor, lucrurile au început sa se schimbe in
mai bine, dar standardele “noastre” erau net inferioare in comparaţie cu cele internaţionale. Totuşi lumea
continua sa meargă vara la mare hotelurile funcţionând la capacitate de peste 40% (vezi graficul 1). După
1992 pentru turismul naţional in formula sa clasica a apărut un mare competitor, agroturismul. Familiile
de ţărani care doreau un venit suplimentar s-au organizat intr-o asociaţie care sa-i reprezinte si sa le
asigure un venit mai mare.
Turiştii au fost deosebit de receptivi la aceasta noua oportunitate pentru ca le răspundea exact
nevoilor; era o forma organizata de turism, cu o larga acoperire si cel mai important la preturi nu deloc
piperate. Plan de afaceri si proiect - turism Astfel pe lângă deschiderea graniţelor, care i-a atras pe cei mai
înstăriţi dintre romani, cei mai nevoiaşi aveau acum o alternativa. Fosta reţea naţionala de turism ce
deţinea monopolul a intrat intr-o mare criza, pentru ca acum existau alternative. Cu excepţia hotelurilor de
la mare, nimeni nu mai era încântat de a petrece o vacanta intr-o staţiune la hotel. Plan de afaceri si
proiect - turism In aceste condiţii a fost necesara privatizarea sau concesionarea spatiilor de cazare sau a
unor staţiuni întregi pentru a putea salva situaţia, numai ca in cele mai multe cazuri cei care au cumpărat
aceste “perle ale turismului” au aşteptat profitul fără a investi nimic in afara de suma iniţiala.

CAP 6. EFICIENTA ECONOMICA A ACTIVITATII INTREPRINDERII

6.1. CONCEPTUL DE EFICIENTA ECONOMICA

Analiza gradului de dezvoltare a unui sistem economic,a capacitatii lui de supravietuire,a directiei de
dezvoltare finala,presupune definirea si masurarea exacta a eficientei economice.
De aceea un rol important revine conceptului de eficienta economica,aceasta realizand legatura dintre
resursele alocate pentru desfasurarea unei actiuni si rezultatele obtinute de pe urma acesteia,concept care
orienteaza dozarea resurselor spre acele domenii de activitate unde se asigura folosirea cu eficienta

25
maxima a acestora in conditiile unei dezvoltari rationale,armonioase a economiei nationale.
Eficienta economica este o conceptie moderna de evaluare a activitaii si serveste la fundamentarea
deciziilor,astfel incat resursele disponibile sa fie consumate in modul cel mai favorabil pentru societate.
Eficienta este sinonima cu eficacitatea;in anii din urma insa termenul de eficienta a capatat o larga
utilizare.Termenii de eficienta si eficacitate nu sunt noi,ei fiind folositi inca din antichitate.Ambele
cuvinte provin din latina:eficienta deriva din efficere =a efectua,iar eficacitatea din efficas-efficacis=care
are efecte dorite.
In domeniul economic,referiri la eficienta pot fi intalnite la mari ganditori ai secolului trecut,cum sunt
Adam Smith sau Karl Marx.Conceptul de eficienta a cunoscut o larga raspandire in secolul nostru.In
prezent,el are o aplicabilitate generala la aplicarea deciziilor,in orice tara,indiferent de oranduirea sa
sociala.
Eficienta economica se contureaza deci in urma compararii efectelor unei actiuni,cu eforturile necesare
producerii ei. O alta definitie ,formulta de V.V.Novojilov este urmatoarea:eficienta economica,in
general,este diferenta dintre efectele utile si celelalte cheltuieli facute pentru obtinerea lor.
In DEX eficienta economica este definita drept calitatea de o obtine efecte economice utile,iar in
dictionarul de economie politica eficienta este definita ca o expresie a raportului dintre efectele sau
rezultatele obtinute si efortul sau cheltuiala facuta pentru obtinerea lui.
O definitie care se abate in mod constient de la principiul similaritatii este cea data de Stefan
Matei:eficienta economica a unei activitati este o insusire a acesteia exprimata de relatia de cauzalitate
dintre efectele totale,echivalate ca natura si timp si resursele totale echivalate ca natura si timp implicate
de aceasta activitate,relatie pozitiva in sine,in comparatie cu alte variante ale activitatii si cu marimile
normate ce exprima cerintele economiei nationale de economisire a resurselor.
Se formuleaza si o alta definitie,astfel:categoria economica de eficienta exprima relatia de cauzalitate
intre efectele rezultate din desfasurarea unei activitati si efortul ocazionat de acesta.Se apreciaza ca cea
mai cuprinzatoare definitie a eficientei este data de economistul Petre Jica.Acesta atribuie notiunii de
eficienta patru sensuri,si anume:
1. un sens foarte larg in care eficienta este definita ca si calitatea unei activitati,actiuni sau a unei resurse
de a produce efecte economice pozitive care se exprima prin compararea efectelor cu eforturile;
2. un sens larg in cadrul caruia se include efectele directe si cele conexe ,respectiv efortul direct si
conex.Avem de a face deci cu eficienta absoluta,care nu presupune comparatia cu alte alternative ale
actiunii respective;
3. un sens restrans care presupune ca raportul efect/efort sau efort/efect sa fie acceptabil in comparatie cu
alte raporturi ale activitatii sau cu alte variante sau cu un regim normat de eficienta
4. un sens forte restrans care reprezinta abordarea cea mai sintetica si mai completa a notiunii de
eficienta,abordare ce presupune o corelare a eforturilor echivalate ca natura si timp cu efectele
obisnuite,de asemenea echivalate ca natura si timp.
Profesorul Ivan Romanu apreciaza ca termenul de eficienta poate fi intalnit cu doua sensuri:
• intr-un prim sens el defineste eficienta ca fiind atributul unei actiuni,al unei persane sau al unui lucru de
a produce efecte cat mai favorabile pentru societate;
• al doilea sens este mai restrictiv si compara rezultatele unei actiuni cu resurselepentru realizarea
acesteia;
Prin prisma definitiilor de mai sus se poate concluziona ca eficienta economica exprima un ansamblu
complex de relatii de cauzalitate intre efectele economice (pozitive si negative)cu care o actiune se
soldeaza,obtinute atat de intreprinzatorul actiunii cat si la alte niveluri,efecte aflate intr-o anumita
corespondenta cu nevoia sociala si cheltuielile totale presupuse de desfasurarea acestora,efectele si
cheltuielile fiind comparabile,relatie ce duce la devansarea cheltuielilor de catre diferenta dintre efectele
economice pozitive si cele negative.

26
 Se spoate spune ca eficienta economica este strans legata de procesul de folosire a resurselor in
economie,iar trasatura sa esentiala este raportul de cauzalitate efort/efecte.

6.2. INDICATORI DE EXPRIMARE A EFICIENTEI ECONOMICE

Indicatori si criterii de eficienta a investitiilor

Indicatorii fac parte din instrumentul de baza folosit pentru masurarea si analiza eficientei economice
în cadru evaluari proiectelor de investitii. Acestea exprima caracteristici cantitative, marimi sau valori cu
ajutorul carora se exprima nivelul eficientei economice a investitiilor.
Indicatorii se obtin prin calcule si prelucrarea informatiilor initiale pe baza unor modele matematice care
redau si realizeaza compararea costurilor necesare cu efectele preconizate a se obtine.
Cele mai frecvente modele pentru formularea indicatorilor de eficienta economica a investitiilor sunt:
a) Modelul raportului matematic - între eforturi si efecte, între efectele economice si eforturile
corespunzatoare.
b) Modelul diferenta dintre veniturile totale si costurile totale considerate pe un orizont de timp egal cu
durata de realizare a investitiilor plus durata de functionare rentabila a capacitatilor ce se construiesc.
c) Modelul costurilor totale de investitii si de expluatare corespunzatoare necesitatilor de costituire si
functionare a capacitatilor de productie si servicii.
d) Modelul indicilor de structura atat pentru costuri cât si pentru unele efecte economice.
a). Indicatori construiti dupa modelul „a” se exprima sub forma de :
eforturi sau costuri specifice pentru obtinerea unei unitati de efecte economice;
efecte sau rezultate specifice pe unitatea de masura a costurilor necesare, antrenate de realizarea
proiectului în varianta data;
coeficienti;
rate de rentabilitate sau inversul acestora;
La calculul acestori indicatori se pot lua în consideratie efectele anuale dar mai ales efectele economice
integrale, costuri de investitii dar si costurile totale de investitii si de expluatare.
b). Pe baza modelului „b” se obtin indicatori de tipul câstigului sau al profitului net pe seama realizari
unui anumit proiect exprimati în valori absolute integrale.
c) Cu ajutorul modelului „c” se evalueaza angajamentul de capital format din costurile initiale de
investitii si costurile totale de exploatare.
d) Indicatori de tipul indicilor de structura se exprima sub forma de cota parte, greutate specifica sau în
procente.
Din punctul de vedere al capacitati de informare indicatori de evaluare a eficientei economice a
investitiei se clasifica în:
- indicatori analitici (partiali)
- indicatori sintetici
- indicatori complecsi
Indicatori analitici se utilizeaza la nivelul detaliilor si elementelor solutiilor de proiect pe diferite
categorii de resurse necesare si costuri, indicatori sintetici pe subsisteme iar indicatori complexi se
utilizeaza pe ansamblul proiectului de investitii privit ca un tot unitar, ca un sistem.
Dupa modul în care reflecta sau nu impactul factorului timp în economie, indicatorii se grupeaza în:
- indicatori statici
- indicatori dinamici
În functie de nivelul la care se face evaluarea si analiza economica indicatori pot fi:
- la nivel macroeconomic
- la nivel microeconomic

27
6.3. INDICATORI DE EFICIENTA A UTILIZARII FORTEI DE MUNCA

Se caracterizeaza printr-o multitudine de aptitudini fizice si intelectuale ale oamenilor cu ajutorul

carora acestia participa la crearea de bunuri materiale sau la o activitate sociala utila.
Indicatorii circulatiei turistice cuprinde numarul total de turisti care sete un indicator absolut, si se
determina prin insumare. Alt indicator absolut este numarul total de zile turist si se obtine ca un produs
intre numarul de turisti si durata activitatii turistice exprimat in zile.
Indicatorii cheltuielilor turistice prin care se intelege consumul de mijloace banesti, mijloace de
productie , de forte de munca pentru desfasurarea in bune conditii a activitatii de turism.
Indicatorii incasarilor din turism exprima valoric rezultatele activitatii turistice desfasurate intr-o anumita
perioada de timp, la nivel de zona economica. Cel mai reprezentativ indicator este suma totala a
incasarilor in care se includ volumul desfacerilor de marfuri, volumul incasarilor din prestatii, volumul
incasarilor valutare si alte incasari din turism.
Indicatorii eficientei economice a turismului se calculeaza pe baza relatiei:
Ef = raportul dintre efect si efort.
Indicatorii calitatii activitatii turistice exprima latura calitativa al ofertei, efectele sociale , cultural-
educative si politice al industriei turistice.

6.4. INDICATORII RENTABILITATII

Profitul constituie punctul de interes maxim in majoritatea analizelor financiare. Toate celelalte rate
servesc la luarea unor decizii care sa duca in final la maximizarea profitului.
Rentabilitatea reprezinta capacitatea unei companii de a realiza vanzari care depasesc costurile
implicate pentru rezolvarea lor, costurile activitatilor.
O rata inalta permite luxul unor greseli ocazionale, erori care in conditiile unor afaceri mai putin
profitabile ar fi dus firma in pierdere.

Principalii indicatori sunt :

1. Marja profitului (Profit Margin)

Reflecta procentajul reprezentat de profit in volumul total al vanzarilor. Exista doua metode de calcul a
ratei profitului:

a. Marja profitului din exploatare (MPE - Gross Profit Margin), care arata procentajul reprezentat de
profitul activitati de exploatare in volumul total al vanzarilor, si se calculeaza pe baza raportului:

Acest indicator caracterizeaza in special sistemul anglo-saxon, ce grupeaza cheltuielile firmei pe

destinatii.

28
Atentie !

Profitul din exploatare nu reprezinta profitul exploatarii asa cum apare el in contabilitatea din Romania, ci
diferenta intre vanzarile totale si costurile directe ale vanzarilor. Desigur, in activitatile de comert nu vor
fi probleme in calculul acestui indicator (Venituri din vanzarea marfurilor- costul de achizitie al marfurilor
vandute); mai dificil va fi in cazul activitatilor de productie-unde va trebui sa se identifice costurile de
productie directe .

In analiza dinamica se cere cel putin mentinerea marjei. Pentru a identifica explicatia unor modificari e
necesara analiza evolutiei cheltuielilor de exploatare.

b. Marja profitului net (MPN – Profit Margin of Sales)

Constituie cea mai buna metoda de diagnosticare a capacitatii globale a companiei de a obtine profit, dat
fiind faptul ca atat cheltuielile financiare cat si impozitul platit sunt luate in calcul.

In general acest indicator evolueaza in acelasi sens ca indicatorul anterior (cu exceptia existentei unor
elemente financiare sau extraordinare semnificative).
MPN nu va fi analizat independent. Cifra de afaceri joaca un rol extrem de important., deoarece este mai
bine sa aveti o rata de 5 % la o CA de 100.000 EUR, decat o rat a de 10 % la o CA de 40.000 EUR.

2. Marja costului bunurilor vandute (MCV)

Acest indicator serveste la compararea activitatii companiei cu firmele concurente, costul bunurilor
vandute variind foarte mult in functie de produsul realizat.

O tendinta ascendenta a acestui indicator duce la scaderea rentabilitatii companiei, iar o tendinta
descendenta poate indica o rationalizare eficienta a costurilor.

3. Rentabilitatea capitalului propriu (ROE – Return on Equity)

ROE reprezinta unul din cei mai importanti indicatori ai profitabilitatii, fiind folosit de proprietarii unei
companii sau potentialii finantatori in luarea unei decizii de investitie. Se calculeaza pe baza raportului:

Un ROE bun faciliteaza atragerea de capital social nou deoarece demonstreaza capacitatea conducerii de
a realiza o afacere rentabila.
Acest indice poate varia substantial de la companie la companie sau de la o perioada la alta ca urmare a
diferentei de structura de finantare. ROE-ul unei firme cu o crestere rapida va inregistra o descrestere

29
constanta chiar daca vanzarile si castigurile nete evolueaza foarte bine. Acest lucru se intampla datorita
faptului ca in perioada de inceput firma a fost subcapitalizata.
Obtinerea unui profit mare pe o societate cu finantare proprie modesta poate imprima ROE- ului o
evolutie fulminanta. O evolutie descrescatoare a ratei, in conditiile unei firme solid capitalizate, nu trebuie
vazuta negativ – cu conditia sa nu fie sub limita minim admisa in industria respectiva.

4. Rentabilitatea investititiei (ROI – Return on Investment) este un indicator adeseori confundat cu

precedentul. Se calculeaza pe baza raportului:

De multe ori valoarea investitiei este considerata ca fiind insusi capitalul propriu al companiei, de unde si
confuzia intre cei doi indicatori. ROI este cea mai simpla forma de exprimare a profitabilitatii activelor
folosite intr-o afacere, si poate fi folositor la nivel de aproximare. Totusi, valorile sale nu sunt exacte din
cauza estimarilor care intervin in calculul valorii investitiei.

5. Rentabilitatea activelor totale (ROA – Return on Total Assets)

Acest indicator masoara rentabilitatea unei intreprinderi ca procentaj din ansamblul activelor angajate de
aceasta. ROA este o alternativa la la ROI , considerandu-se ca profitabilitatea in sine nu depinde de
metoda de finantare. Aceasta din urma este o optiune a managementului.

Deoarece impozitele si dobanzile platite pot diferi de la o companie la alta acest indicator utilizeaza
profitul inainte de deducerea elementelor anterior mentionate in scopul obtinerii unei comparabilitati a
eficientelor industriale.

Nu putine sunt situatiile unor companii ce au o rentabilitate a activelor totale redusa dar apar atractive ca
urmare a faptului ca sunt foarte mult indatorate sau slab capitalizate – aspect ce conduce la obtinerea unui
ROE ridicat.
Concluzia ce se poate obtine este ca cea mai buna utilizare a ROA trebuie sa se faca in corelatie cu ROA,
deci fara a se pierde din vedere structura de finantare a agentului economic.

6. Rentabilitatea capitalului permanent (ROCE – Return on Capital Employed)

ROCE e un indicator ce caracterizeaza cel mai bine profitabilitatea capitalului permanent al firmei,
indiferent de sursa sa de provenienta. In fond, finantarea pe termen lung e o decizie la latitudinea
managementului.

30
6.5. CAI DE CRESTERE A EFICIENTEI ECONOMICE

Rentabilitatea exprima capacitatea agentului economic de a produce profit ,si se calculeaza ca rata
,prin raportarea profitului la costuri totale ,sau la alt indicator. Calculat ca rata este un indicator cu o mare
putere de exprimare deoarece se refera la finalitatea actiunii intreprinzatorului.
Productivitatea muncii este un indicator important al eficientei economice si arata cum este cheltuita
munca umana. Se poate raporta volumul productiei la numarul de ore lucrate aferente ,dar si invers. Ea
apare sub urmatoarele forme : a) productivitatea partiala :a folosirii fiecarui factor b) productivitatea
globala: a folosirii tuturor factorilor de productie c) productivitatea medie : a folosirii timpului total de
munca d) productivitatea marginala :sporul obtinut la cresterea cu o unitate dintr-un factor ,ceilalti
raminind constanti
Asupra nivelului si dinamicii productivitatii muncii inflenteaza factori sociali, economici ,psihologici
,tehnici si educationali si (nu in toate cazurile) factorii naturali. Caile de sporire a productivitatii muncii
sunt urmatoarele:
- promovarea tehnologiilor moderne
- buna organizare si conducere
- climatul social adecvat muncii
- competenta profesionala a factorului uman
- realizarea motivatiei economice a participantilor la productie.

ANEXA 1 ORGANIGRAMA

31
 Adunarea generală a
acţionarilor

Consiliul de
administraţie

Director

Director economic Director de turism Director resurse umane

u
sori re are
ate at acce g turi ng are angaja salariz
abilit nciar etari ic etin sm spor keti volt tare, re şi
Cont Fina Secr Traf Tick Turi Tran Mar Dez Recru Norma

compartiment compartiment secţia secţia

producţie recepţie contracte materiale

BIBLIOGRAFIE:

32
1.http://www.efirme.ro/BIBI Touring/companie

2.http://www.bibitouring. Ro/ agentie

3.http://www.ziare.com/articole/turisti+litoral+romanesc-x6

4. http://www.infotravelromania.com/stiriturism.php?text=hotelieri&page=10&limit=10

5. http://www.scoring.ro/resurse/6.php

6. http://www.adevarul.ro/articole/2007/marile-agentii-de-turism-mizeaza-pe-dezvoltarea-afacerilor-
hoteliere.html

7. http://www.google.ro/search?q=regulament+de+organizare+si+functionare+intr-
o+agentie+de+turism&hl=ro&start=30&sa=N

9. http://peperonity.com/go/sites/mview/danutz105/14280212%28p5%29

10.http://www.contabilizat.ro/file/cursuri_de_perfectionare/management_si_marketing/Managementul
%20intreprinderii/cap5.pdf

11. http://www.mimmctpl.ro/presa/2008/raport_centralizat_13112008.pdf

12. http://www.ziare.com/articole/hotelieri+litoral+turisti-x6
13.http://facultate.regielive.ro/referate/statistica/analiza_situatiei_turismului_in_arad_pe_baza_
indicatorilor_statistici_din_buletine_oficiale_si_alte_surse_de_date-95060.html

33