ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
CZU: 336.221:316.14 (478+498) (043)

GOGÎRNOIU GHEORGHE

TEZĂ
ÎNAINTATĂ ÎN VEDEREA OBŢINERII
GRADULUI DE DOCTOR ÎN ŞTIINŢE ECONOMICE

PERFECŢIONAREA SISTEMELOR FISCALE ÎN PERSPECTIVA

INTEGRĂRII EUROPENE ŞI CONTRIBUŢIEI LA FORMAREA
VENITURILOR BUGETARE
(EXPERIENŢE MOLDO-ROMÂNE)

Specialitatea 08.00.10 – Finanţe, monedă, credit

Conducător ştiinţific:
Rodica HÎNCU,
dr.habilitat în ştiinţe economice

Chişinău 2007

2
 CUPRINS

INTRODUCERE.................................................................................................................................4

Capitolul I. UNIUNEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ – EXPRESIE RELEVANTĂ A

PROCESULUI DE GLOBALIZARE ECONOMICĂ..................................................................10
1.1. Integrarea economică şi perspectiva europeană pentru Republica Moldova…………………..10
1.2. Aderarea la UE - obiectiv prioritar pentru România în procesul de integrare
europeană......................................................................................................................................22

Capitolul II. FISCALITATEA PRIN PRISMA PROCESELOR INTEGRAŢIONISTE ŞI

ABORDĂRILOR TEORETICE.................................................................................................... 33

2.1.Fiscalitatea - factor relevant de influenţare a proceselor economice............................................33

2.2. Sisteme fiscale ale statelor-membre ale UE: modificări şi evoluţii în vederea corelării cu
acquis-urile comunitare…………………………………………………………………………......48
2.3. Politicile fiscale şi bugetul european în perspectiva extinderii europene....................................59

Capitolul III. RACORDAREA SISTEMULUI FISCAL AL ROMÂNIEI LA EXIGENŢELE

EUROPENE......................................................................................................................................69
3.1. Reforma şi politica fiscală a României în contextul aderării la UE............................................69
3.2. Implicaţii socio-economice ale reformei fiscale .........................................................................80
3.3. Contribuţiile sistemului fiscal la formarea veniturilor bugetare.................................................97

Capitolul IV. SISTEMUL FISCAL AL REPUBLICII MOLDOVA: ALINIERE LA

STANDARDELE EUROPENE.....................................................................................................110
4.1. Reformele fiscale şi contribuţiile aduse de sistemul fiscal naţional la acumularea resurselor
financiare………………………………………………………………………...……………….. 110
4.2. Alinierea sistemului fiscal al Republicii Moldova la standardele europene…………………123
4.3.Descrierea econometrică a veniturilor fiscale în vederea analizei şi prognozei
acestora.............................................................................................................................................137

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE................................................................................... 150

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI.................................................................................................151

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................154

ANEXE

ADNOTĂRI

CUVINTE-CHEIE

LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE

3
INTRODUCERE

Actualitatea temei rezidă în importanţa pe care o are fiscalitatea şi reformele din acest
domeniu pentru dezvoltarea economică a oricărui stat. Pentru UE, ca un conglomerat de state şi ca
exponent al globalizării economice, fiscalitatea are o puternică influenţă asupra multiplelor procese
economice ce au loc în cadrul acestei structuri, precum şi în cadrul fiecărui stat-membru.
Indiscutabil, din perspectiva aderării la UE, pentru România, şi din perspectiva posibilei asocieri în
2007 la Uniunea Europeană, pentru Republica Moldova, modificările fiscale cu impact ulterior
asupra dezvoltării socio-economice au o deosebită importanţă.
Este binecunoscut şi faptul că sistemele fiscale sunt un factor-cheie pentru influenţarea
eficienţei de ansamblu a economiei. Ele determină mărimea înclinaţiei de a economisi, investi şi
munci, influenţând creşterea producţiei şi ocuparea forţei de muncă, ceea ce reprezintă elemente
esenţiale ale strategiei economice, făcând din reforma fiscală o componentă importantă a reformei
economice.
România parcurge o perioadă în care reforma sistemului fiscal este în plină desfăşurare.
Scopul principal este înlăturarea inconsecvenţelor şi nereuşitelor reformelor anterioare, precum şi
concilierea obiectivelor randamentului, eficienţei şi echităţii care caracterizează un sistem fiscal
optim. De asemenea, România este angrenată într-un proces de integrare europeană, în care un pilon
de bază este realizarea armonizării legislaţiei fiscale, acţiune în care unul dintre obiective trebuie să-
l constituie luarea în considerare a structurilor economice, sociale şi politice ale respectivei ţării.
Vectorul european al Republicii Moldova direcţionează eforturile reformatoare, aferente
întregului sistem economic, precum şi celui fiscal, în vederea racordării la standardele europene,
conturând noi abordări ale fiscalităţii contemporane.
Aceste aspecte conferă temei de cercetare alese un context actual, care urmează a fi valorificat
ulterior sub aspect practic, dar şi teoretic, prin noi investigaţii ştiinţifice, consecinţă a complexităţii
problematicii fiscale, abordate în cadrul tezei date.
Gradul de studiere a temei de cercetare. Tema de cercetare se referă la un vast spectru de
probleme privind fiscalitatea, veniturile bugetare, reformele economice şi implicaţiile politicii
fiscale asupra dezvoltării economice în legătură cu integrarea în UE. O asemenea complexitate
permite identificarea unor elemente fundamentale în cadrul cercetării date. În opinia autorilor,
fiscalitatea poate fi considerată un element fundamental al cercetării în vederea determinării
impactului acesteia asupra stabilităţii şi dezvoltării economice. Importanţa factorului fiscalitate
pentru conjunctura economică a impus aplicarea analizei de sistem în cadrul cercetărilor din acest
domeniu.

4
 Menţionăm că, deşi atât în Republica Moldova, cât şi în România s-au efectuat numeroase
cercetări vizând domeniul fiscal (printre cercetările efectuate, amintim lucrările cele mai recente ale
unor cercetători din România şi din Republica Moldova, precum sunt: Certan A., Domentii O.,
Chicu N., Kuzimina O., Baurciulu A. (Republica Moldova); Olteanu I., Gîdiuţă M., Cioponea M.-
C. (România) ş.a.), concentrarea acestora asupra problematicii impactului fiscalităţii asupra
veniturilor bugetare şi dezvoltării economice în contextul proceselor integraţioniste, precum şi
elaborarea unor elemente ce fundamentează noutatea ştiinţifică în acest domeniu nu s-a realizat.
În teză, sunt luate în consideraţie rezultatele cercetărilor realizate în cadrul unor prestigioase
centre europene şi internaţionale de cercetări economice şi financiare, printre care se înscriu: The
Fiscal Research Center (Georgia State University); Research Center National Association of Tax
Professionals (Appleton, USA); Oxford Financial Research Center (Oxford University); Social
Science Research Center Berlin (WYB); Centre for European Reform (London); Institut of
Comparated Economic Analises (Vienne) etc. Dintre centrele naţionale (România, Republica
Moldova) de cercetări în domeniul economic şi financiar menţionăm: Institutul Naţional de
Cercetări Economice al Academiei Române; Institutul de Cercetări Financiare şi Monetare „Victor
Slăvescu‖ al Academiei Române; Institutul European din România, Grupul de Economie Aplicată
(Bucureşti); Societatea Academică Română (SAR); Academia de Studii Economice din Bucureşti;
Academia de Studii Economice din Moldova; Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme; Centrul
de Studiere a Problemelor Pieţei din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Institutul de
Economie, Finanţe şi Statistică etc.
Scopul şi sarcinile lucrării. Scopul cercetării date constă în cercetarea posibilităţilor de
perfecţionare a sistemelor fiscale naţionale ale României şi Republicii Moldova din perspectiva
proceselor de integrare şi realizare a unor estimări privind efectele contributive ale sistemelor
fiscale în formarea veniturilor statului, ca urmare a reformelor fiscale survenite.
Scopul respectiv a impus, pentru cercetarea în cauză, următoarele sarcini:
- concretizarea abordărilor teoretice cu privire la rolul sistemelor fiscale în dezvoltarea
economiilor naţionale;
- sistematizarea şi generalizarea rezultatelor privind reformele fiscale survenite în statele-
membre ale UE în vederea corelării cu acquis-urile comunitare;
- studierea şi generalizarea tendinţelor de modificare a sistemelor de impozitare în Europa,
în vederea interpretării actualului model social european, bazat pe taxe înalte;
- relevarea problemei concurenţei fiscale în contextul schimbărilor structurale semnificative
produse în sistemele fiscale ale statelor-membre ale UE şi analiza fenomenelor de slăbire a

5
 modelului social european, bazat pe taxe înalte, şi de relaţionare a impozitului redus cu
atractivitatea economică din perspectiva „Strategiei de la Lisabona‖ de creştere a
competitivităţii economiei europene;
- argumentarea importanţei principiului echităţii fiscale în vederea revizuirii modelelor de
impunere fiscală a contribuabililor;
- studierea corelaţiei dintre relaxarea fiscală şi binomul „cerere-ofertă” în vederea
previziunii efectelor economice: cerere agregată; ofertă agregată; consum; preţuri; inflaţie;
- cercetarea aspectelor socio-economice ale impactului introducerii cotei unice la impozitul
pe venitul persoanelor fizice;
- cercetarea impactului procesului de relaxare fiscală asupra echilibrului bugetar;
- studierea şi analiza contribuţiei sistemelor de impozite directe şi indirecte din diferite state
la formarea veniturilor bugetare în vederea elaborării unor propuneri cu privire la
modificările structurii calitative a veniturilor bugetare din Republica Moldova şi România
etc.
- cercetarea, în vederea reaşezării sistemelor fiscale în contextul alinierii la standardele europene, a
premiselor convergenţei reale pentru economia Republicii Moldova prin analiza impactului
fiscalităţii asupra factorilor de producţie - muncă şi capital - analizaţi în modelul Solow la
descompunerea creşterii economice pe factori;
- cercetarea posibilităţilor de aplicare a modelelor econometrice pentru analiza şi
prognozarea veniturilor fiscale.
Structura şi conţinutul tezei. Teza a fost structurată în patru capitole, incluzând, cu titlul
obligatoriu, şi alte elemente structurale, cum ar fi: introducerea; sinteza rezultatelor obţinute;
concluziile şi recomandările; bibliografia; anexele; adnotările; cuvintele-cheie; lista abrevierilor
utilizate.
În Capitolul I - Uniunea economică europeană – expresie relevantă a procesului de
globalizare economică – sunt abordate argumentele „pro‖ şi „contra‖ integrării economice
europene; expuse opinii ale cercetătorilor referitoare la respectiva problemă; sunt prezentate
criteriile de aderare şi de convergenţă; expusă viziunea cu privire la necesitatea integrării în UE a
Republicii Moldova, ţinând cont de vectorul european al politicii externe a statului şi de posibilele
avantaje, generate de integrarea economică. În capitolul dat sunt enunţate costurile integrării, care
se reflectă în cheltuielile bugetare, iar acestea necesită acoperire din diferite surse, inclusiv din cele
fiscale.
Capitolul II al prezentei tezei - Fiscalitatea prin prisma proceselor integraţioniste şi
abordărilor teoretice – se axează pe abordarea teoretică a fiscalităţii ca factor relevant de

6
influenţare a proceselor socio-economice şi pe un studiu desfăşurat privind sistemele fiscale ale
statelor-membre ale UE şi modificările survenite în cadrul acestora în contextul aderării la UE şi
corelării sistemelor fiscale naţionale cu exigenţele comunitare. Un loc aparte este rezervat politicii
fiscale şi bugetului european din perspectiva extinderii europene, precum şi din perspectiva statelor-
membre care contribuie la formarea acestui buget.
Capitolul III – Racordarea sistemului fiscal al României la exigenţele europene – reuneşte
analize şi cercetări orientate cu predilecţie asupra sistemului fiscal al României, incluzând un
spectru amplu de probleme: negocieri privind aderarea României la UE, repercusiunea reformei
fiscale asupra aspectelor socio-economice etc. Un loc aparte revine analizei contribuţiei sistemului
fiscal al României la formarea veniturilor bugetare.
Capitolul IV - Sistemul fiscal al Republicii Moldova: aliniere la standardele europene –
include analize ale metodelor aplicate în UE în vederea calculării ratelor efective ale impozitelor pe
muncă, capital, consum şi aplicarea acestor metodologii pentru calcularea ratelor respective, în
vederea elaborării propunerilor concrete privind perfecţionarea sistemul fiscal autohton. În cadrul
acestui capitol, prin aplicarea modelelor econometrice, s-au estimat, atât pentru cazul României, cât
şi cel al Republicii Moldova, unele venituri fiscale posibile de prelevat.
Tema cercetării o constituie problematica complexă şi insuficient abordată, în cadrul
cercetărilor autohtone, din domeniul corelării unui sistem fiscal naţional cu acquis-urile comunitare
în contextul aderării, precum şi asocierii la Uniunea Europeană.
Obiectul cercetării îl constituie sistemul fiscal al României prin prisma modificărilor ce
survin în contextul integrării în UE, precum şi sistemul fiscal al Republicii Moldova în condiţiile
perfecţionării acestuia, din perspectiva orientării pro-europene a politicii externe a statului, şi în
vederea creşterii contribuţiei la formarea veniturilor bugetare.
Metodologia cercetării se bazează pe utilizarea metodelor, precum: analiza şi sinteza, inducţia
şi deducţia, abstracţia ştiinţifică, analogia, corelarea, modelarea economico-matematică etc.
Suportul teoretico-ştiinţific este constituit din concepţiile şi lucrările ştiinţifice consacrate:
- aspectelor teoretice şi practice ale sistemelor fiscale;
- aspectelor teoretice şi practice ale procesului de integrare economică europeană;
- dezvoltării social-economice a diferitelor state, inclusiv a României şi Republicii Moldova.
Baza teoretico-metodologică a cercetării date este constituită din lucrările savanţilor şi
cercetătorilor cu renume mondial, cum sunt: A.Smith, J.M.Keynes, M.Friedman, P.Samuelson,
W.J.Schultz, C.L.Harris, K.J.Arrow, A.B.Laffer, M.Blaug, J.Stiglitz, A.Barrere, M.Allais, R.Solow,
R.A.Musgrave, P.B.Musgrave, A.C.Pigou, F.A.Hayek, R.Mundell, G.Becker, precum şi din
lucrările savanţilor şi cercetătorilor din România şi Republica Moldova, cum ar fi: Iu.Văcărel,

7
T.Moşteanu, P.Brezeanu, Gh.Voinea, Gh.Filip, D.Şaguna, D.Dăianu, E.-M.Dobrescu, D.Marin,
C.Socol, M.Marinaş, I.Ignat (România), T.Manole, A.Cojuhari, M.Ciubotaru, L.Cobzari,
A.Secrieru, E.Fuior, O.Stratulat (Republica Moldova) ş.a.
Baza informaţională este reprezentată de actele legislative ale UE, României, Republicii
Moldova; materialele statistice din ţările Uniunii Europene, în mod special cele furnizate de
Comisia Europeană, Eurostat; materialele statistice furnizate de Biroul Naţional de Statistică al
Republicii Moldova şi cel al României; materialele furnizate de Ministerul Finanţelor Publice al
României şi de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova; Banca Naţională a României şi cea a
Republicii Moldova, materialele unui şir de centre de cercetare din străinătate, precum şi
materialele unor organisme mondiale, de talia Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internaţional,
Băncii Europene de Reconstrucţii şi Dezvoltare etc.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor cercetării constă în următoarele elemente:
- sistematizarea şi generalizarea experienţei şi rezultatelor privind reformele fiscale survenite
în statele-membre ale UE în condiţiile corelării acestora cu acquis-urile comunitare;
- relevarea şi argumentarea importanţei principiului echităţii fiscale în aprobarea şi aplicarea
unor anumite modele de distribuire echitabilă a sarcinilor fiscale, ţinând cont de evoluţia
previzibilă a variabilelor economice endogene şi de opţiunile contribuabililor;
- argumentarea, prin aplicarea analizei „sacrificiului egal‖, analizei ipotezelor Markowitz,
Friedman-Savage şi analizei utilităţii marginale în teoria fiscală, a oportunităţii
redistribuirii veniturilor în condiţiile practicării unui sistem fiscal în cote proporţionale;
- cercetarea incidenţei sarcinii fiscale asupra consumului şi asupra factorilor muncă, capital,
în vederea argumentării necesităţii reaşezării sistemelor fiscale şi creării unui raport adecvat
între sarcinile impuse respectivelor elemente ale impunerii;
- elaborarea unui model econometric de analiză şi prognozare a unor categorii de venituri
fiscale din cadrul economiilor vizate.
Valoarea practică a lucrării rezidă în:
- elaborarea unor propuneri privind perfecţionarea sistemelor de impunere fiscală a
României, în contextul aderării la UE, şi a Republicii Moldova, în perspectiva
asocierii la UE;
- oferirea unor oportunităţi de utilizare a anumitor elemente din teză pentru
completarea cursurilor universitare, cum ar fi: „Fiscalitate internaţională‖, „Bazele
fiscalităţii‖, „Metode şi tehnici fiscale‖ etc.;
- transpunerea, în practica autohtonă, a unor metodologii, testate pe plan internaţional,
cu privire la determinarea incidenţei sarcinii fiscale asupra factorilor muncă, capital,

8
 consum în vederea elaborării concluziilor de rigoare privind perfecţionarea
sistemelor de impunere atât în Republica Moldova, cât şi în România;
- analiza costurilor integrării, cu impact important asupra surselor de acoperire a
acestora şi, mai cu seamă, asupra bugetului de stat, în vederea redimensionării
sistemului fiscal în scopul optimizării procesului de acumulare a veniturilor
bugetare;
- prezentarea detaliată a unui demers de negocieri, precum şi a unui itinerar fiscal,
utile pentru orientare în perspectiva implicării Republicii Moldova în procedura de
integrare europeană şi standardizării fiscalităţii naţionale conform acquis-urilor
comunitare;
- elaborarea unui model econometric de analiză şi prognoză a unor categorii de
venituri fiscale din cadrul economiei Republicii Moldova şi a României.

Aprobarea tezelor fundamentale ale tezei s-a efectuat în cadrul simpozioanelor ştiinţifice,
printre care menţionăm:
1. Simpozionul ştiinţific al tinerilor cercetători. - ASEM, Chişinău, 21-22 aprilie, 2005.
2. Conferinţa ştiinţifică internaţională ―Politici economice de integrare europeană‖. – ASEM,
Chişinău, 23-24 septembrie, 2005.
3. Simpozionul ştiinţific internaţional al tinerilor cercetători. – ASEM, Chişinău, 14-15 aprilie,
2006.
4. Simpozionul ştiinţific internaţional „Probleme şi strategii de dezvoltare ale sistemului
financiar‖. – UCCM, Chişinău, 20-21 octombrie, 2006.
Publicaţii. Tezele principale ale temei cercetate sunt reflectate în 8 lucrări ştiinţifice publicate
într-un volum total de 2,44 coli de autor.

9
 Capitolul I. UNIUNEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ – EXPRESIE RELEVANTĂ A
PROCESULUI DE GLOBALIZARE ECONOMICĂ

1.1. Integrarea economică şi perspectiva europeană pentru Republica Moldova

Argumentele invocate de teoreticieni în sprijinul integrării economice formează, la ora

actuală, un amplu repertoriu, dintre care ne limităm la citarea următoarelor:
- economiile derivate din producţia de serie mare;
- intensificarea concurenţei în cadrul noii pieţe mărite;
- atenuarea problemelor balanţelor de plăţi prin economisirea devizelor convertibile;
- posibilitatea dezvoltării anumitor activităţi dificile de abordat de către unele ţări, în
mod individual, datorită limitării pieţelor lor;
- creşterea puterii de negociere în raport cu ţările terţe sau cu alte grupări regionale;
- formularea mai coerentă a politicii economice;
- necesitatea introducerii, pe termen mediu şi lung, a reformelor structurale care, în
contextul unui statu-quo naţional, pot fi amânate sine die;
- posibilitatea obţinerii, pe baza unui rapid proces de integrare, a unei accelerări a
dezvoltării economice (nu numai a creşterii economice).
Înaintea prezentării posibilelor avantaje ale integrării economice (apelând la cercetările
efectuate de numeroşi savanţi români, cum ar fi E.Dobrescu, D.Marin, C.Socol, M.Marinaş, I.Ignat
etc., cu privire la evoluţia UE), trebuie să subliniem că aceasta este doar o cale, alături de altele
posibile, dar care nu poate fi considerată un panaceu universal, o cale de eradicare a deficienţelor
din economie. Pentru realizarea acestui obiectiv, integrarea economică trebuie să fie completată cu
o serie întreagă de măsuri de politică economică şi, în primul rând, cu cele de transformare a
structurilor economice, sociale şi instituţionale existente.
În continuare, se impune analiza câtorva din avantajele integrării economice mai des
specificate în literatura de specialitate.
1.Economiile derivate din producţia de serie mare sunt consecinţele unei mai
mari eficienţe economice, bazate pe o dimensiune optimă a întreprinderii, ce permite costuri medii
unitare mai mici şi, prin aceasta, posibilitatea creşterii competitivităţii pe piaţa internaţională.
Economiile de scară sunt posibile, în anumite ramuri economice, numai atunci când producţia se
realizează în unităţi de mari dimensiuni şi de serie mare, sprijinite, în acelaşi timp, de un puternic
avans tehnologic.
2. Intensificarea concurenţei în cadrul noii pieţe mărite. Amplificarea dimensiunilor pieţei
rezultate din procesul de integrare economică determină intensificarea concurenţei. Într-o piaţă

10
naţională limitată, unele producţii, pentru a fi rentabile, trebuie să fie realizate de către o singură
unitate economică. Dimpotrivă, într-o piaţă comună mai largă, pot să producă mai multe unităţi
economice, fiecare dintre ele dispunând de o dimensiune optimă, intrând în concurenţă între ele, cu
efecte benefice pentru consumatori: preţuri mai mici, calitate mai bună, accelerarea introducerii
progresului tehnic etc.
3. Posibilitatea dezvoltării anumitor activităţi care nu pot fi abordate în mod eficient de unele
ţări în mod individual, datorită limitării pieţelor lor. Cooperarea şi integrarea economică oferă
numeroase exemple prin care se demonstrează faptul că acestea dau posibilitatea dezvoltării unor
activităţi noi, mai ales în domeniul tehnologic şi industrial, de mare interes la nivel naţional.
4. Creşterea puterii de negociere în raport cu ţările terţe sau cu alte grupuri regionale.
Determinarea puterii de negociere a unei ţări, făcând abstracţie de forţa sa militară, se face pornind
de la mărimea produsului naţional brut, volumul comerţului exterior, capacitatea de finanţare
externă etc. În mod normal, o ţară are o putere de negociere în relaţiile sale economice
internaţionale cu atât mai mare, cu cât aceste mărimi sunt mai mari. Puterea de negociere în relaţiile
internaţionale creşte mai mult decât proporţional comparativ cu cea rezultată din însumarea
potenţialelor acestora luate separat.
5. Formularea mai coerentă a politicii economice naţionale. Acesta este un
element ce, deseori, este citat atunci când se evaluează avantajele unei integrări
economice. O ţară, privită în mod individual, poate realiza o anumită politică economică ce pare
optimă, în condiţiile în care aceasta este compatibilă cu opţiunile sale unilaterale. Însă, participarea
la anumite organisme internaţionale, precum FMI (Fondul Monetar Internaţional), OMC
(Organizaţia Mondială a Comerţului) presupune acceptarea unei anumite discipline monetare,
comerciale, tarifare etc. În plus, integrarea economică, prin compromisurile pe care le implică, dar
şi prin riscurile ce le antrenează, obligă statele naţionale la îmbunătăţirea propriilor politici
economice, precum şi la realizarea unor transformări importante în structurile economiilor lor.
6. Integrarea economică antrenează transformări structurale, întrucât diferenţele dintre
diferitele zone ale spaţiului economic integrat devin mai vizibile şi, treptat, mai insuportabile.
Promovarea transformărilor structurale se impune, în mod deosebit, în ţările în curs de dezvoltare.
Integrarea economică va crea posibilitatea unei industrializări mai competitive a acestor economii.
De asemenea, pentru aceste ţări se impun transformări structurale şi în alte domenii, precum cel
fiscal, de credit, educaţional, al administraţiei publice etc. În condiţiile unei concurenţe în creştere
în zona integrată, statele-membre mai puţin dezvoltate vor trebui să acţioneze în direcţia unor
transformări structurale, astfel încât treptat să reducă decalajele ce le delimitează de ţările mai

11
avansate. Nu întotdeauna integrarea este avantajoasă pentru toată lumea. Prin urmare, integrarea
economică trebuie însoţită de politici de intervenţii structurale ale statelor-membre.
7. Posibilitatea de a obţine, pe baza unui rapid proces de integrare, o accelerare a dezvoltării
economice şi a unui nivel mai ridicat de utilizare a factorilor de producţie. Cea mai bună probă a
integrării o constituie faptul că aceasta accelerează sau nu dezvoltarea economică (nu numai
creşterea economică). Asupra acestei probleme se pot face prezentări mai ample, dar ne vom limita
la consemnarea elementelor sale esenţiale.
Pentru Europa postbelică, criticii integrării economice din anii '60 susţineau teza conform
căreia integrarea economică în Europa (CEE) a fost posibilă datorită faptului că începutul său a
coincis cu o excelentă fază conjuncturală. Pentru susţinătorii procesului integraţionist european, la
care subscriem, din contră, integrarea economică a contribuit la accelerarea dezvoltării economice
europene, fără Comunitatea Europeană efectele recesiunii ar fi fost şi mai puternic resimţite.
Această integrare orientată de o autoritate sau un ansamblu de autorităţi presupune politici
comunitare în domeniul agricol, energetic, monetar, comercial etc., cu efecte asupra dezvoltării
economice [108].
Argumente multiple pot fi aduse pentru fiecare dintre cele două teze, însă este evident că
Europa anilor '60 şi cea actuală nu ar fi fost şi nici nu ar fi aceeaşi fără Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană numără 25 de state-membre (România şi Bulgaria aderă la UE în 2007)
şi 460 de milioane de locuitori. Conform datelor Eurostat, cel mai mare nivel al PIB pe locuitor,
calculat la paritatea standardelor de cumpărare, a fost consemnat în Luxemburg, unde indicatorul a
avut o valoare dublă faţă de media UE. Dintre statele-membre ale Uniunii Europene, în Danemarca,
Austria, Olanda, Marea Britanie şi Belgia, PIB a depăşit media UE cu circa 20%. Suedia şi Finlanda
au înregistrat valori cu 15% mai mari, în timp ce Franţa şi Germania au depăşit media europeană cu
aproximativ 10%. Potrivit Eurostat, în noile state-membre, precum Slovacia, Estonia, Lituania şi
Polonia, valoarea PIB a reprezentat jumătate din media europeană. Cea mai mică valoare pe locuitor
dintre statele-membre ale UE a fost raportată în Letonia, unde indicatorul s-a situat cu 55% sub
medie (detalii cu privire la principalii parametri economici ale statelor-membre ale UE – vezi în
anexa 1).
În ciuda diferenţelor dintre acestea, la baza întregii construcţii europene stă voinţa de a lucra
împreună, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea, că în unele domenii, se
pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional. Beneficiile integrării
sunt multiple: beneficiile politice indirecte; beneficiile pieţei unice; beneficiile la nivel
macroeconomic (vezi anexa 2). Astfel, s-a ajuns la politici comune ale tuturor statelor-membre,
elaborate şi adoptate de instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii (a nu se

12
 confunda capitolele de negociere, în număr de 31, cu politicile comune europene). De multe ori,
astfel de politici comune (vezi anexa 3) răspund şi unui principiu fundamental al construcţiei
europene, acela al solidarităţii şi coeziunii. Existenţa politicilor comune conferă unicitate Uniunii
Europene, pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părţi a suveranităţii statelor-membre către
instituţiile europene.
Aderarea la Uniunea Europeană se dovedeşte a fi un proces de compatibilizare a unei
economii cu standardele şi criteriile specifice Uniunii Europene.
Uniunea Europeană a furnizat statelor candidate un model de elaborare a politicilor sale
economice (date fiind criteriile de aderare şi dorinţa de integrare în UE, aceasta a însemnat, în cele
mai multe cazuri, chiar preluarea obiectivelor şi politicilor comunitare respective în ansamblul lor
sau copierea politicilor anumitor state-membre, în măsura în care politica respectivă nu este
comună).
La Copenhaga, în 1993, au fost specificate condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a deveni
membru - „criteriile de la Copenhaga". Acestea stabilesc anumite standarde pentru ţările care
aspiră să devină membre ale UE [122, p.92].
Criteriile de aderare se delimitează în: criterii politice, criterii economice, criterii speciale.
Criteriile stabilite în cadrul Summit-ului de la Copenhaga (1993) pot fi grupate astfel:
A. Statul-candidat trebuie să fie un stat european.
B. Criteriul politic presupune:
- stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia şi statul de drept;
- respectarea drepturilor omului;
- protecţia minorităţilor.
C. Criteriul economic implică:
- existenţa unei economii de piaţă funcţionale;
- capacitatea de a face faţă presiunii forţelor concurenţiale şi forţelor pieţei UE;
- capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat-membru, de a adopta şi a implementa acquis-ul
comunitar.
C 1. Existenţa unei economii funcţionale de piaţă
Subcriterii la criteriul C 1:
- consens larg asupra direcţiilor generale de politică economică;
- atingerea stabilităţii macroeconomice, reducerea ratei inflaţiei, a deficitului de cont curent şi a
deficitului balanţei de plăţi externe;
- reforma structurală în economie;
- privatizarea şi restructurarea întreprinderilor de stat;

13
- realizarea echilibrului dintre cerere şi ofertă prin jocul liber al forţelor pieţei;
- reglementarea dreptului de proprietate, existenţa unui sistem de legi care să protejeze proprietatea
privată;
- absenţa unor bariere semnificative la intrarea şi ieşirea pe şi de pe piaţă;
- dezvoltarea adecvată a sectorului financiar.
C 2. Capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din UE
Subcriterii la criteriul C 2:
- armonizarea cu acquis-ul comunitar a acordării ajutoarelor de stat, astfel încât să se
evite crearea unor distorsiuni ale mediului concurenţial;
- adoptarea condiţiilor tehnice pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a
accede pe piaţa internă;
- evitarea introducerii unor măsuri fiscale de natură să-i avantajeze pe anumiţi agenţi
economici;
- dezvoltarea unui mediu de afaceri viabil şi deschis;
- consolidarea unui sistem legislativ stabil, simplu, transparent şi coerent, susţinut de un
cadru instituţional adecvat;
- creşterea în economie a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii;
- un grad ridicat de integrare comercială în UE.
D. Capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat-membru al UE semnifică:
- stadiul principalelor capitole de negociere;
- reforma administraţiei publice [122, p.61-62].
Astfel, criteriile de la Copenhaga definesc condiţiile pentru realizarea unei convergenţe reale
(detaliat vezi anexa 4), structurale a economiilor din estul şi centrul Europei.
Procesul de convergenţă nominală a fost privilegiat, în raport cu cel de convergenţă reală,
deoarece realizarea sa presupune un orizont mai redus de timp. Cele cinci criterii de convergenţă
nominală, stabilite la Maastricht (detaliat vezi anexa 5) se referă la:
- rata inflaţiei;
- rata dobânzii pe termen lung;
- deficitul şi datoria publică;
- precum şi la stabilitatea cursului de schimb nominal.
Analiza situaţiilor economice, conform criteriilor de convergenţă nominală, în cazul celor
10 state, care au aderat la UE în 2004, (vezi anexa 6), demonstrează, că, practic, în toate statele, pe
toate criteriile avute în vedere există devieri de la valoarea de referinţă (valorile scrise italic sunt
peste valoarea de referinţă).

14
 Pe termen mediu şi lung, capacitatea noilor ţări-membre de a realiza un proces de convergenţă
reală poate fi apreciată, realizând o descompunere a creşterii conform modelului Solow între:
factorii de producţie (muncă şi capital); productivitatea totală a factorilor (PTF), care reprezintă
partea din creştere, datorată progresului tehnic şi tehnologic, mediului instituţional şi economic etc.
De aici şi factorii de influenţă asupra capacităţii unei ţări de a susţine procesul de convergenţă
reală: ocuparea forţei de muncă; acumularea de capital; creşterea PTF.
În contextul acestor obiective, în următoarele capitole ale tezei date (vezi capitolul IV), ne
propunem să analizăm impactul fiscalităţii asupra factorului muncă, precum şi a factorului
capital. Până atunci, merită menţionate următoarele:
- procesul de creştere economică nu a influenţat semnificativ rata de ocupare a forţei de
muncă în noile ţări-membre, şomajul constituind o problemă majoră a acestora. Se consideră că
ratele actuale de creştere economică sunt prea reduse pentru a permite crearea de noi locuri de
muncă;
- debutul perioadei de tranziţie a fost secondat de o reducere puternică a stocului de capital al
ţărilor candidate. Aderarea la UE va contribui la creşterea stocului de capital a noilor ţări-membre şi
prin faptul că vor deveni beneficiare de fonduri structurale. Începând cu 2007, acestea vor
reprezenta aproape 4% din PIB [122, p.97].
Pentru noile state-membre ale UE, accelerarea creşterii economice reprezintă unul dintre
beneficiile aşteptate ale aderării la Uniunea Europeană.
Exemplele oferite de precedentele extinderi, care au cunoscut o perioadă de divergenţă
economică (până în anul 2000) şi Irlanda, care a înregistrat o traiectorie excepţională de creştere
(PIB/locuitor este cu 40% mai mare decât media UE), arată că aderarea la UE nu implică, în toate
cazurile, accelerarea procesului de creştere economică; aceasta depinde, într-o mai mare măsură,
de coerenţa politicilor interne promovate.
Experienţa ţărilor de coeziune poate constitui un exemplu pentru traiectoria celor 10 ţări care
au aderat în 2004 şi celor două care vor adera în 2007. Grecia, Spania, Portugalia şi Irlanda sunt
numite ţări de coeziune, datorită nivelului redus al PIB pe locuitor (relativ la media UE) în
momentul aderării la Uniunea Europeană. Prin comparaţie, în momentul aderării la UE, ţările de
coeziune au înregistrat niveluri ale PIB pe locuitor (în PPC) superioare mediei noilor state-membre:
Spania – 70%, Grecia – 65%, Irlanda – 61%, Portugalia – 55%.
Evoluţia economică a acestor ţări a fost una diferenţiată, putând fi sintetizată astfel:
- Irlanda a aderat la UE în 1973, fiind singura ţară de coeziune care a realizat procesul de

15
catching-up1 (a înregistrat o traiectorie excepţională de creştere – PIB pe locuitor este cu 40% mai
mare decât media UE) la sfârşitul anilor '90; miracolul irlandez nu s-a materializat decât începând
cu anul 1987 (în perioada 1973-1987, PIB pe locuitor a înregistrat o creştere de numai cinci puncte
procentuale, de la 58% la 63% raportat la media UE);
- Grecia a aderat la UE în 1981 şi este ţara care, timp de 20 de ani de la aderare, a înregistrat
un proces de declin economic; experienţa acesteia arată că intrarea în UE, dacă nu este însoţită de
politici naţionale şi comunitare adecvate, nu garantează recuperarea decalajelor economice;
- Spania şi Portugalia au aderat la UE în 1986, cunoscând imediat după aderare o accelerare
a procesului de convergenţă economică (mai ales între 1986 şi 1991) [122, p.111].
Evoluţia procesului de convergenţă economică (PIB pe locuitor în PPC, în raport cu media
UE-15) este prezentată în anexa 7.
Analiza evoluţiei diferite a economiilor Irlandei şi Greciei în UE oferă posibilitatea
identificării factorilor care afectează negativ procesul de creştere economică şi, pe această bază, a
măsurilor care trebuie promovate pentru accelerarea procesului de catching-up.
Una dintre puţinele asemănări între cele două economii este reprezentată de impactul
politicilor bugetare promovate:
- timp de 15 ani de la aderare, cele două ţări au practicat politici bugetare expansioniste,
ceea ce a condus la explozia datoriei publice; această perioadă a fost însoţită de o rată de creştere
economică mai redusă;
- un control mai strict al cheltuielilor publice (din 1986, pentru Irlanda şi din 1995, pentru
Grecia) a favorizat o creştere economică accelerată.
Începând cu anul 1987 – considerat anul avântului economic, Irlanda este caracterizează în
plan economic prin:
1) promovarea unei politici de reducere a deficitului bugetar prin:
- reducerea programelor sociale;
- controlul salariilor din sectorul public;
- reducerea numărului salariaţilor bugetari şi a investiţiilor publice.
2) adoptarea de măsuri orientate către dezvoltarea proactivă şi agresivă a exporturilor şi a
anumitor sectoare industriale;
3) creşterea economică a fost, în medie, de 5,3% în următorii zece ani.

1
Procesul de catching-up – dezvoltare relativă la media Uniunii Europene, după integrare

16
 Această performanţă excepţională a unei ţări de dimensiuni reduse, având un grad ridicat de
deschidere economică, nu are la bază o cauză unică, ci o combinaţie de factori interni şi externi
[122, p.112].
În această ordine de idei, merită analizată perspectiva de dezvoltare a Republicii Moldova în
condiţiile evoluţiei proceselor integraţioniste.
Extinderea oferă UE şi Moldovei oportunitatea dezvoltării unei relaţii de continuă apropiere
mergând dincolo de cooperare, a integrării economice şi aprofundării cooperării politice. Uniunea
Europeană şi Moldova sunt determinate să utilizeze această ocazie, pentru a-şi consolida relaţiile şi
a promova stabilitatea, securitatea şi bunăstarea. Abordarea este fundamentată pe bază de
parteneriat, proprietate comună şi diferenţiere. Ea va contribui la dezvoltarea, în continuare, a
parteneriatului strategic.
Obţinerea unui statut de ţară asociată la UE a devenit, de câţiva ani, obiectivul strategic al
politicilor interne şi externe ale Republicii Moldova. Un Plan de Acţiuni UE-Republica Moldova a
fost semnat în februarie 2005.
Planul de Acţiuni UE-Republica Moldova [205] este un document politic care stabileşte
obiectivele strategice ale cooperării dintre Moldova şi UE. Cadrul temporar de implementare a
Planului de Acţiuni este de 3 ani. Implementarea sa va contribui la îndeplinirea prevederilor
Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC) şi va încuraja şi susţine obiectivul Moldovei vizând
integrarea de mai departe în structurile economice şi sociale europene.
Implementarea Planului de Acţiuni va contribui semnificativ la ajustarea legislaţiei, normelor
şi standardelor Moldovei la cele ale Uniunii Europene. În acest context, Planul de Acţiuni va
construi o bază solidă pentru integrarea economică bazată pe adoptarea şi implementarea regulilor
şi reglementărilor economice şi comerciale având potenţialul să sporească comerţul, investiţiile şi
creşterea. În plus, el va ajuta la elaborarea şi implementarea politicilor şi măsurilor vizând
promovarea creşterii economice şi coeziunii sociale, reducerea sărăciei şi protejarea mediului,
contribuind astfel la obiectivul pe termen lung al dezvoltării durabile.
Uniunea Europeană recunoaşte aspiraţiile europene ale Moldovei şi „Concepţia de integrare a
Moldovei în UE‖. Pentru viitorul apropiat, APC rămâne baza valabilă pentru cooperarea dintre UE
şi Moldova.
Contextul actual al relaţiilor dintre Republica Moldova şi UE nu presupune o abordare de tip
„integrare europeană" ce ar presupune aderarea la UE. Semnarea, de acum un an, a Planului de
Acţiuni a marcat, de fapt, acceptarea Politicii Europene de Vecinătate.
Prioritatea fundamentală a guvernului de la Chişinău în domeniul politicii externe, menţionată
atât în „Concepţia politicii externe", cât şi în „Programul de activitate al guvernului pe anii 2005-

17
2009: „Modernizarea ţării - bunăstarea poporului" este integrarea în Uniunea Europeană. De
aceea, ar fi necesară schimbarea dialogului cu Bruxellesul în direcţia obţinerii unui alt cadru de
relaţii după expirarea Planului de Acţiuni şi, respectiv, a Acordului de Parteneriat şi Cooperare.
În prezent, UE se află în criză, fenomenul fobiei faţă de lărgire manifestându-se în mai multe
ţări-membre. Respingerea de către francezi şi olandezi a proiectului Constituţiei UE este cel mai
elocvent exemplu în acest sens. Iată de ce criteriul „capacităţii de asimilare a UE" - unul dintre
criteriile de aderare adoptate în iunie 1993 de Consiliul European de la Copenhaga şi care, într-o
oarecare măsură, a cam fost neglijat - devine tot mai actual. Cu alte cuvinte, capacitatea de
absorbţie a UE depinde de ratificarea Tratatului Constituţional de către toate ţările-membre.
Probabila îngheţare sau încetinire a procesului de extindere pe vectorul estic ar putea oferi
Republicii Moldova o ultimă şansă de a prinde trenul european pe filiera sud-est-europeană. Cheia
succesului în acest, cu adevărat, supraefort, rezidă în capacitatea Republicii Moldova de a se
desprinde, pe parcursul viitorilor doi ani, prin realizarea unui salt calitativ la principalele criterii de
evaluare a Planului de Acţiuni.
Declaraţiile ministrului Afacerilor Externe al României din timpul recentei sale vizite la
Chişinău, referitor la obţinerea unei foi de parcurs de la autorităţile de la Bruxelles pentru
Republica Moldova, ţin să confirme această necesitate. Nu trebuie uitat, de asemenea, că, în final,
ţările-membre ale UE decid aderarea unei sau altei capitale la Uniune şi, atâta timp cât un atare
demers nu are loc, nu putem vorbi de posibilităţi reale de integrare europeană.
După modelul Croaţiei, Moldova trebuie să treacă la aplicarea unilaterală a standardelor
europene în toate domeniile specificate de Acquis, în conformitate cu capitolele de negocieri, mai
ales că există anumite rezultate de cooperare cu UE.
În primele trei luni ale anului 2006, exporturile Republicii Moldova spre UE au crescut cu
14,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, majorând ponderea lor de la 29,4% la 43,6%.
Exporturile spre UE sunt concentrate în jurul câtorva grupuri de produse vegetale, animaliere şi
textile. Totodată, importurile din UE au fost mult mai diversificate şi au crescut şi mai mult decât
exporturile, cu peste 39%.
În „Euromonitor‖, este indicat faptul că, de la 1 ianuarie 2006, Republica Moldova
beneficiază de noul sistem generalizat de preferinţe GSP+, acordat de UE. Astfel, circa 7200 de
grupuri de produse obţin acces liber, fără perceperea taxelor vamale pe piaţa UE. Experţii susţin că,
în perioada de referinţă, politica economică a Republicii Moldova s-a înscris în obiectivul strategic
de asigurare a stabilităţii macroeconomice. Veniturile bugetare au crescut cu ritmuri mai înalte
decât cele planificate.

18
 Printre noile perspective de parteneriat, merită menţionate, în baza temei de cercetare,
următoarele:
- oportunitatea pentru convergenţa legislaţiei economice, deschiderea reciprocă a economiilor şi
reducerea continuă a barierelor din calea comerţului, ceea ce va stimula investiţiile şi creşterea
economică;
- susţinerea, inclusiv asistenţa tehnică şi twinning-ul pentru a îndeplini standardele şi normele UE,
precum şi acordarea sfaturilor şi sprijinului direcţionat pentru ajustarea legislativă prin intermediul
unui mecanism, precum este Asistenţa Tehnică şi Schimb de Informaţii ( TAIEX);
- aprofundarea comerţului şi relaţiilor economice etc.
Planul de Acţiuni stabileşte un set amplu de priorităţi în domeniile incluse în Acordul de
Parteneriat şi Cooperare. Printre aceste priorităţi, pornind de la tema cercetării, în opinia noastră, o
atenţie specială trebuie acordată următoarelor:
- cooperării cu Instituţiile Financiare Internaţionale (IFI);
- implementarea acţiunilor vizând reducerea sărăciei, consolidarea creşterii economice asigurate de
sectorul privat şi durabilitatea fiscală ;
- ameliorarea climatului investiţional prin reforme structurale adecvate în vederea asigurării
condiţiilor nediscriminatorii, transparente şi previzibile pentru afaceri, inclusiv prin lupta cu
corupţia etc.
Un al doilea raport după 3 ani va fi elaborat şi în baza acestuia vor fi luate decizii privind
următorul pas în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, inclusiv posibilitatea unor relaţii contractuale
noi.
Pornind de la prevederile planului de acţiuni UE-Moldova, reforma şi dezvoltarea social-
economică reunesc mai multe aspecte, printre care, din perspectiva temei de cercetare,
menţionăm:
a) Creşterea durabilă, consolidarea finanţelor publice şi soluţionarea problemei datoriei
interne;
b) Economia de piaţă funcţională;
c) Politica socială şi de ocupare a forţei de muncă;
d) Impozitarea;
e) Controlul financiar şi aspectele aferente.
În vederea unei tratări mai corecte ale respectivelor aspecte, menţionăm, mai detaliat, despre
fiecare.
a) Creşterea durabilă, consolidarea finanţelor publice şi soluţionarea problemei datoriei
de stat. Unul din pilonii principali ai procesului de orientare spre o convergenţă nominală ar fi

19
consolidarea creşterii economice şi asigurarea durabilităţii acesteia pe termen mediu. Referitor la
acest aspect în Planul de Acţiuni se consemnează:
- ca pas vital spre creşterea economică durabilă, consolidarea stabilităţii macroeconomice prin
promovarea unei politici monetare raţionale, orientate spre menţinerea inflaţiei, şi a unei politici
fiscale, orientate, spre achitarea datoriilor. În acest context, acordul preliminar asupra unui nou
program de reforme cu Instituţiile Financiare Internaţionale (IFI) este un element-cheie în
consolidarea credibilităţii politicii şi în deschiderea accesului la asistenţa externă concesională,
inclusiv din partea UE;
- identificarea, în comun acord cu creditorii, a unei soluţii pe termen lung a problemei datoriei
externe prin combinarea unei politici fiscale riguroase şi credibile cu restructurarea datoriei
externe;
- adoptarea Cadrului de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM), pentru perioada 2004-2006
(ulterior şi pentru perioada 2007-2009), integrând bugetul central, bugetele autorităţilor publice
locale, bugetul asigurărilor sociale, fondurile extrabugetare, precum şi asistenţa financiară
externă. CCTM urmează a fi bazat pe pronosticuri macroeconomice raţionale şi va fi în
concordanţă cu SCERS şi cu programele care vor fi convenite cu Instituţiile Financiare
Internaţionale. Adiţional, trebuie monitorizate atent obligaţiile contingentare;
- implementarea măsurilor concrete întru sporirea eficientizării, transparenţei şi responsabilităţii
în administrarea cheltuielilor publice. În particular, amplificarea impactului cheltuielilor sociale
asupra nivelului sărăciei. Implementarea măsurilor vizând colectarea impozitelor şi extinderea
bazei impozabile, în particular, prin eliminarea graduală a scutirilor fiscale;
- asigurarea compatibilităţii depline a SCERS cu CCTM, fapt ce garantează durabilitatea fiscală.
b) Economia de piaţă funcţională. Constituirea acesteia necesită:
- perfecţionarea economiei de piaţă şi a climatului de afaceri prin intermediul unor reforme
structurale adecvate, orientate în acelaşi timp şi spre obţinerea transparenţei şi previzibilităţii
condiţiilor de desfăşurare a afacerilor. Avansarea continuă în implementarea cadrului legislativ şi
reglator, precum este prevăzut în Art. 50 al APC;
- implementarea măsurilor pentru îmbunătăţirea convergenţei în domeniile-cheie ale legislaţiei
Republicii Moldova cu legislaţia UE, în particular, în sectoarele identificate în Planul de Acţiuni;
- asigurarea funcţionalităţii depline a organismelor principale de reglementare. Elaborarea unui
program de măsuri „flanking”, incluzând standarde îmbunătăţite de elaborare a actelor normative
şi a regulamentelor, asigurând funcţionarea adecvată a organismelor de reglementare şi urmărind
implementarea măsurilor;

20
- examinarea şi implementarea celor mai bune practici privind consultarea şi notificarea agenţilor
economici cu referire la noile măsuri de reglementare (transparenţa) şi asigurarea unei perioade
suficiente de timp necesare pentru adaptarea la aceste noi regulamente ale desfăşurării afacerilor.
Dezvoltarea dialogului cu investitori şi antreprenori privind modalităţile de îmbunătăţire a
climatului de afaceri etc.
c) Politica socială şi de ocupare a forţei de muncă are o semnificaţie aparte în cadrul
Planului de Acţiuni şi prevede:
- asigurarea armonizării standardelor şi a practicilor din domeniul social şi al politicii de ocupare
a forţei de muncă din ţară cu standardele şi practicile UE;
- implicarea unui dialog pe marginea politicii de ocupare a forţei de muncă şi a celei din sectorul
social în vederea elaborării unei analize şi evaluări a situaţiei curente şi pentru identificarea
problemelor-cheie şi a soluţiilor posibile în cadrul acestor politici mişcându-se gradual către
standardele UE în acest sector etc.
Capacitatea unei ţări de a susţine un proces de convergenţă reală economică este influenţată
şi de factorul „acumulare de capital, acesta fiind realizat prin investiţii străine directe, dezvoltarea
sectorului financiar şi buna funcţionare a fondurilor structurale. Direct sau indirect, aceste elemente
sunt influenţate de sistemul de impunere fiscală şi de controlul financiar, care au în Planul de
Acţiuni (PA) obiective bine determinate. Printre ele:
d) Impozitarea. Dezvoltarea şi implementarea sistemului de impozitare şi a cadrului său
instituţional conform standardelor internaţionale şi europene;
- asigurarea compatibilităţii integrale a legislaţiei naţionale cu normele OMC, inclusiv a
prevederilor ce se referă la determinarea locului prestării serviciilor în vederea evitării dublei
impuneri, aplicării nediscriminatorii a TVA şi a accizelor, precum şi rambursarea TVA
persoanelor străine nerezidente supuse impozitării;
- elaborarea şi iniţierea implementării unei Strategii exhaustive privind administrarea fiscală,
atenţia deosebită fiind acordată consolidării sistemului de control şi colectare a impozitelor;
- dat fiind că Moldova va fi mai apropiată de piaţa internă a UE, urmează a fi adoptat Codul de
Conduită în Impozitarea Afacerilor, în conformitate cu principiile UE;
- încheierea, în caz de necesitate, a acordurilor bilaterale între statele-membre şi Republica
Moldova în scopul evitării dublei impozitări etc.
e) Controlul financiar şi aspectele aferente. Acest compartiment al PA prevede:
- administrarea raţională şi controlul finanţelor publice;

21
- promovarea dezvoltării capacităţilor administrative adecvate în scopul prevenirii şi combaterii
eficiente a fraudelor şi a altor infracţiuni ce afectează fondurile naţionale şi internaţionale, inclusiv
crearea unor structuri funcţionale cooperante, incluzând toate entităţile relevante la nivel naţional;
- asigurarea cooperării eficiente cu instituţiile şi autorităţile comunitare relevante în cazul
verificărilor în teren şi inspecţiilor cu referinţă la managementul şi controlul fondurilor UE;
- perfecţionarea administrării finanţelor publice şi asigurarea transparenţei prin modernizarea
Sistemului de Conturi Curente existent, efectuarea unui audit adecvat al veniturilor şi cheltuielilor
bugetare în conformitate cu sugestiile Studiului Băncii Mondiale privind managementul economic
public. Extinderea Sistemului de Conturi prin includerea în bugetul public naţional a bugetului
asigurărilor sociale, fondurilor de asigurare medicală obligatorie, resurselor speciale, fondurilor
extrabugetare. Crearea şi implementarea unui sistem informaţional integrat pentru managementul
finanţelor publice.
Realizarea acestor prevederi ar multiplica premisele unei convergenţe nominale, dar şi celei
reale privind integrarea Republicii Moldova în UE.
Înainte de toate, însă, merită menţiune faptul că aderarea la UE solicită de la statele aderente
şi un efort propriu, ca răspuns la extindere (vezi anexa 8).
Pentru Republica Moldova drept exemplu de efort depus şi efect scontat poate servi cazul
României, care va fi prezentat în următorul paragraf.

1.2. Aderarea la UE – obiectiv prioritar pentru România în procesul de

integrare europeană

Efortul României s-a soldat cu efectele scontate. În aproape zece ani de când România a depus
oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană, s-au înregistrat anumite progrese pe linia
îndeplinirii criteriilor şi standardelor stabilite de organismele comunitare. După eforturi susţinute, s-
a reuşit încheierea celor 31 de capitole de negociere, fapt care a permis semnarea, la 25 aprilie 2005,
la Luxemburg, a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.
Până la integrarea în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, România a avut de întâmpinat
multe obstacole.
Raportul pe 2003 al Comisiei Europene privind România (vezi anexa 9) venea să confirme
faptul că creşterea economică a rămas robustă în condiţiile consolidării stabilităţii
macroeconomice.
Potrivit datelor prezentate în documentul intitulat „Memorandumul Economiei‖ (vezi sursa
[185]) la sfârşitul anului 2003, nivelul de dezvoltare economică a României se situa abia la nivelul

22
anului 1980. Creşterea economică faţă de această dată de referinţă era de doar 2,9%, în condiţiile în
care ansamblul economiei mondiale a înregistrat o creştere de 83,4%. În perioada 1975-2002, ritmul
mediu de creştere a PIB/locuitor a fost negativ (-1,1%) şi de numai 0,1% - în perioada 1990-2002,
iar decalajul ţărilor europene faţă de România s-a majorat de la 1/16 la 1/28. Dacă în anul 1980,
România reprezenta 0,58% din economia mondială, în anul 2003, ponderea a scăzut la 0,31%. În
timp ce în România produsul intern brut a crescut, în perioada 1999-2003, cu 17,4%, în ţări precum
Irlanda creşterea a fost de 41,1%, în Letonia - de 36,4%, în Estonia - de 29,1%, în Grecia - de
21,6%, iar în Ungaria - de 21,2%.
Productivitatea (PIB/salariat) reprezintă în România numai 31,7% din media UE în 2003, în
timp ce în Ungaria era de 63,6%, în Polonia - de 50,2%, în Slovenia - de 70,6% etc. În ceea ce
priveşte investiţiile în economie (formarea brută de capital), acestea erau în România de 22,5%
din PIB, sub cele de care a beneficiat Estonia, care înregistra 28,4%, Grecia - cu 26,1%, Cehia - cu
26,0%, dar, totuşi, peste media UE, care a fost de 19,1%.
Deficitul balanţei comerciale a fost cel mai mare din istoria României, reflectând cel mai
elocvent nivelul competitivităţii produselor româneşti pe piaţa externă. Dacă nu ar fi existat bariere
vamale, acesta ar fi fost cu mult mai mare din cauza slabei capacităţi a economiei româneşti de a
exporta produse competitive, ca preţ şi calitate, pe piaţa externă.
Către sfârşitul anului 2003, România îndeplinea doar 2 din cele 5 criterii corespunzătoare
convergenţei nominale (vezi tabelul 1.2.1)
Tabelul 1.2.1
Criteriile de convergenţă nominală (finele anului 2003)
Deficitul Datoria Rata Dobânzi la Stabilirea Criterii
bugetar publică inflaţiei titluri pe cursului îndeplinite
10 ani valutar
Ţinta < -3% PIB < 60% PIB < 2,7% < 6,2% Da 5
* *
România -2,0 21,8 15,3 n.a. Nu 2
* - date previzionate
Sursa: Comisia Europeană, 2004

În 2004, PIB-ul pe locuitor, la paritatea puterii de cumpărare, a crescut uşor până la 29% din
nivelul comunitar. Potrivit datelor Eurostat, în momentul aderării la UE, în România, PIB-ul pe
locuitor reprezenta 32% din media europeană, în timp ce Bulgaria a înregistrat un nivel de 30%.
Către anul 2004, conform datelor din raportul de ţară al UE, România corespundea pe mai
mulţi parametri criteriului unei economii de piaţă funcţionale (vezi anexele 10 şi 11) şi întrunea
indicatori corespunzători capacităţii de a face faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor de piaţă
din Uniune (detaliat – vezi anexa 12).

23
 Pornind de la acestea, România are o perspectivă economică pozitivă până în 2007
(rezultatele economice indică faptul că faza creşterii economice a început în 2000), deşi există şi
riscuri care ţin de supraîncălzirea economică şi de deficitul balanţei externe, se arată într-un studiu
al UniCredit Group. Previziunile macroeconomice pentru anii 2005, 2006, 2007 sunt favorabile
unei creşteri economice continue. Valoarea nominală a PIB pentru anul 2005 era estimată la
2.731.774 mlrd. lei, pentru anul 2006 - 3.055.489 mlrd. lei, iar pentru 2007-3.357.983 mlrd. lei.
Creşterea anuală a valorii reale a PIN se estima pentru anul 2005 la 6%, în 2006 - 5,6%, iar în 2007
- 5,4%. Rata inflaţiei va scădea anual, calculată decembrie la decembrie, după cum urmează: 7,5%
în 2005, 5% - în 2006, şi 4% - în 2007. Deficitul de cont curent estimat pentru anul 2005 constituia
(-7%) din PIN, pentru anul 2006 - 6,5%, iar pentru 2007 - 6%. ISD se preconizau a se cifra la 4,7%
din PIB în 2005, la 4,8% - în 2006 şi 4,5% - în 2007. Datoria publică se preconiza a se cifra la
22,5% în 2005, la 23% - în 2006 şi 23,2% - în 2007. Datoria externă se estima a fi de 28,4% din
PIB în 2005, de 28,5% - în 2006 şi de 28,4% - în anul 2007.
România va intra în UE, dar va trebui să menţină ritmul reformei.
Aderarea la UE va creşte presiunea asupra bugetului naţional:
- aderarea la normele şi standardele UE va necesita importante resurse bugetare şi investiţii
publice în infrastructură, agricultură, protecţia mediului şi alte sectoare;
- România va trebui să cofinanţeze proiectele de dezvoltare ale UE;
- costuri suplimentare vor apărea din plata contribuţiilor la bugetul UE după aderare
(aproximativ 800 mln. euro);
- un cost semnificativ la buget va fi reprezentat de costurile de finanţare a tranziţiei sistemului
actual de pensii etc.
Ţinând cont de acest lucru, devine absolut esenţial ca volumul arieratelor să fie drastic redus,
sistemul fiscal – reformat, în vederea îmbunătăţirii colectării veniturilor, altfel, presiunea acestor
costuri asupra bugetului ar fi greu de suportat.
Avantajele posibile de obţinut prin aderarea la organismul comunitar trebuie privite în strânsă
legătură cu costurile şi cerinţele generate de acest proces. Şeful delegaţiei Comisiei Europene la
Bucureşti, declara: „Aderarea la Uniunea Europeană aduce în prim-plan şi, uneori, exacerbează,
pe termen scurt, costurile aferente acestei modernizări, însă ele reprezintă costuri pe care România
ar trebui să le suporte în orice caz”.
Este necesar de menţionat, că România urma să îndeplinească anumite cerinţe pe marginea
modificării legislaţiei şi a cadrului instituţional, precum şi stabilirea şi identificarea resurselor
naţionale şi ale UE care ar putea fi implicate în preluarea acquis-ului privind combaterea
criminalităţii economice şi financiare.

24
 Unul din aspectele mai importante în contextul combaterii criminalităţii economice şi
financiare este combaterea evaziunii fiscale. Problema impozitării este de o importanţă imediată
pentru orice stat sau structură guvernamentală, reprezentând principalul mijloc disponibil în
colectarea de fonduri. Aparatul de stat le foloseşte ulterior la furnizarea serviciilor de bază, care
constituie obligaţiile esenţiale şi consideraţia pentru "contractul social" (vezi: teoria sacrificiului;
teoria organică; teoria sociologică; teoria siguranţei; teoria contractului social etc.). Potrivit
teoriei contractului social, spre exemplu, dreptul formal de impunere apare ca rezultatul unei
înţelegere dintre stat şi contribuabili. Cetăţenii renunţă la o parte din libertăţi, făcând, în acelaşi
timp, şi sacrificii de ordin material concretizate în impozite, în schimbul unor activităţi realizate şi
garantate de stat. Statul este considerat ca o autoritate superioară, căreia i se supun oamenii liberi
care l-au creat pe baza unui contract [171]. Cetăţenii "plătesc" aparatul de stat prin impozite, decid
asupra administratorilor prin votul obişnuit, şi se aşteaptă să obţină o maximă valoare pentru sumele
achitate, sub formă de servicii publice furnizate în schimbul contribuţiilor lor. Aşadar, evaziunea
fiscală reprezintă o ameninţare directă şi periculoasă pentru stabilitatea şi previzibilitatea
"contractului social". Acolo unde este nevoie, aparatul de stat are obligaţia implicită de a identifica
şi constrânge rău-platnicii să-şi achite contribuţia, pentru o bună funcţionare a structurilor
guvernamentale şi a serviciilor publice.
Aderarea la UE implică anumite costuri. Principalele categorii de costuri corelate cu scopurile
propuse sunt:
1. costuri de adoptare a politicilor europene (acquis-ul comunitar);
2. costuri legate de respectarea şi implementarea standardelor definite de normele şi
politicile europene;
3. costuri izvorâte din asumarea statutului de membru al UE;
4. costuri impuse de modernizarea economiei.
În primul rând, trebuie avute în vedere costurile legate de adoptarea normelor şi politicilor
europene, respectiv a acquis-ului comunitar care implică restructurări de ordin instituţional,
formarea resurselor umane, asumarea obiectivelor comune de politică economică etc.
De asemenea, se impune implementarea standardelor stabilite prin reglementările comunitare
cu efecte de antrenare la nivel micro- şi macroeconomic. Este vorba de modernizarea
infrastructurii, protecţia mediului, protecţia consumatorului, securitatea socială şi a muncii.
Un handicap al României îl reprezintă infrastructura subdezvoltată, motiv pentru care, deşi
agenţia Fitch Ratings a acordat în premieră (noiembrie, 2004), ratingul „investment grade‖,
investitorii străini au rezerve în alegerea României ca loc pentru investiţiile lor.

25
 Se apreciază, spre exemplu, că pentru modernizarea infrastructurii de transport vor fi
necesare, în perioada 2004-2007, lucrări în valoare de 18,3 mlrd. euro, iar în perioada 2008 – 2015 -
de 10,6 mlrd. euro, deci în total de 28,9 mlrd. euro. In cazul implementării acquis-ului în domeniul
mediului, costurile din perioada 2004-2021 s-ar ridica la 29,5 miliarde euro.
Tratatul, semnat la Luxemburg la 25 aprilie 2005, interzice acordarea sau plata oricăror
ajutoare de stat societăţilor comerciale incluse în strategia de restructurare a industriei siderurgice.
Guvernul menţionează că încălcarea prevederilor referitoare la concurenţă cuprinse în tratatul de
aderare ar putea declanşa activarea clauzei de salvgardare, astfel că integrarea României la UE ar
fi amânată cu un an.
Este de semnalat şi problema întreprinderilor mici şi mijlocii. Multe întreprinderi mici şi
mijlocii sau poate sectoare întregi şi-ar putea înceta activitatea după aderare, întrucât nu vor putea
face faţă concurenţei. După unele estimări este posibil să aibă această soartă 20-25% dintre aceste
întreprinderi. Exemplele Greciei, Portugaliei şi Spaniei sunt edificatoare în acest sens. Între 15 şi
30% din întreprinderile mici şi mijlocii din aceste ţări au fost nevoite să-şi închidă porţile.
Alinierea întreprinderilor româneşti la standardele de calitate europene presupune cheltuieli
deosebite. Astfel, pentru a putea exporta în Uniunea Europeană, firmele româneşti vor trebui să
investească aproximativ 10 miliarde de euro, fiind obligate să obţină autorizaţia integrată de
mediu.
Costuri mari va atrage modernizarea capacităţilor de producţie impusă de concurenţa din
cadrul Uniunii Europene. Pe fondul dezindustrializării şi al liberalizării comerţului, România va
face cu greu faţă acestui proces. România va trebui să vină pe piaţa unică cu mărfuri de calitate,
competitive, or, acestea nu pot fi obţinute fără modernizarea echipamentelor de producţie, fără
respectarea standardelor impuse de acquis-ul comunitar.
Nu este lipsit de importanţă, în creşterea costurilor integrării, şi faptul că România, urmărind
dezvoltarea relaţiilor comerciale cu Uniunea Europeană, a pierdut pieţele din ţările membre ale
fostului CAER şi din ţările în curs de dezvoltare, unde concurenţa nu era atât de acerbă. În mod
paradoxal, aceste pieţe au fost ocupate de ţări-membre ale Uniunii Europene.
Un alt cost pe care îl vor suporta cetăţenii români, sub impactul integrării, se referă la
creşterea preţurilor. După 1 ianuarie 2007, spre exemplu, preţul la gazul natural se va dubla. De
asemenea, vor creşte şi tarifele la energia electrică, înregistrând un spor de 50 la sută în următorii
doi ani. Şi aceasta pentru a se alinia preţurilor de import şi costurilor de producţie. Vor creşte
accizele la energie electrică, la păcură şi motorină. De altfel, accizele la energie electrică au fost,
deja introduse din aprilie 2005, urmând să atingă nivelul impus de Uniunea Europeană.

26
 Până în ianuarie 2011, vor dispărea zonele defavorizate, micşorându-se treptat facilităţile de
care s-au bucurat în trecut.
Dreptul românilor de a lucra în ţările-membre ale Uniunii Europene va fi acordat abia în
perioada 2009-2014. Nu trebuie ignorat faptul că înseşi ţările-membre ale Uniunii Europene au mari
dificultăţi în folosirea forţei de muncă, rata şomajului ridicându-se la peste 9%. De exemplu, în
2004, a fost de 9,2% în Germania şi 9,8% în Franţa, iar pentru anul 2005 estimându-se la 9,3% şi,
respectiv, 9,7%. Situaţia nu este favorabilă nici în celelalte ţări membre.
Pentru a putea beneficia de protecţia comunitară, România va trebui să-şi înregistreze toate
produsele agro-alimentare cu denumirea de origine.
Costurile enunţate vor avea diferite surse:
1.Costurile publice, spre exemplu, sunt suportate de la bugetul de stat, dar, de fapt, sunt
plătite, până la urmă, de fiecare contribuabil.
La rândul lor, costurile publice înglobează cele patru tipuri de costuri anunţate:
- costuri legate de adoptarea normelor şi politicilor comunitare (a acquis-ului). Acest tip de
costuri este, în mod normal, cunoscut de către guvern, deoarece prin metodologia
negocierilor, capitolele nu pot fi deschise, decât dacă partea română prezintă impactul
bugetar al modificărilor prevăzute;
- costuri legate de respectarea şi implementarea standardelor europene (costurile legate de
implementarea standardelor UE vor fi suportate doar parţial de către bugetul de stat (20%), o
mai mare parte urmând a fi acoperită din fonduri europene (30%) sau de către agenţii eco-
nomici (35%), precum şi din alte surse);
- costuri generate de asumarea statutului de membru, respectiv ceea ce, după aderarea
României, va reprezenta contribuţia statului la bugetul UE. Din acestea, o cotă-parte poate fi
evidenţiată şi anterior aderării, sub forma co-finanţărilor obligatorii la programele UE
(Phare, ISPA, SAPARD, PC6 etc.);
- costuri legate de modernizarea economiei româneşti.
2. Costurile private sau cele plătite de patroni. Pentru o societate comercială, acest efort
investiţional variază între câteva zeci de mii de euro şi câteva milioane, în funcţie de mărime şi do-
meniul de activitate.
Aceste costuri sunt mai greu de evaluat, iar mărimea lor depinde direct de modul în care
sectorul privat răspunde la informaţiile publice (mulţi patroni susţin că nu au de unde să efectueze
respectivele investiţii, dar, după integrare, soluţiile sunt clare: se conformează directivelor europene
sau închid firma). Studii efectuate în ţările central-europene, care au aderat la 1 mai 2004, arată că,

27
pentru a produce conform normelor europene, unele firme vor trebui să suporte costuri care pot
ajunge şi la 500.000 de euro.

3. Costurile individuale sunt cele plătite de fiecare contribuabil. Sunt costuri de

compatibilitate cu noul sistem social sau costuri de oportunitate pentru propria existenţă. De
exemplu, costurile pentru educaţie, care vor fi mai mari după aderare, costurile pentru a lucra în
străinătate, costurile de reconversie profesională, costurile pentru participarea la noile fonduri de
pensii private etc.
Privite din alt unghi, costurile ar putea fi clasate pe ramurile economiei: agricultură; industrie;
transporturi etc.
Agricultura şi industria vor fi puternic influenţate de aderare, fiindcă nu se află la un nivel
corespunzător de competitivitate cu ramurile similare din ţările-membre UE. "Reducerea populaţiei
ocupate în agricultură la un milion de persoane (de la peste trei milioane, cât e în prezent) ar
conduce inevitabil la o comasare prin vânzare sau arendare a terenurilor", se arăta un studiul
"Priorităţi de dezvoltare agricolă şi rurală", realizat pentru Institutul European din România.
Transporturile se numără printre domeniile economice care produc foarte multe
externalităţi negative, reprezentate de poluare, zgomot, accidente şi cogestionarea căilor de cir-
culaţie. Costul real al transportului ar trebui să includă costurile externe neluate în calcul: pagube
cauzate de poluare sau de alţi factori care afectează mediul înconjurător. Soluţia corectă este
includerea în costul transporturilor a cheltuielilor necesare pentru îmbunătăţirea tehnologică a
mijloacelor de transport rutier sau pentru înlocuirea acestora cu mijloace alternative de transport
mai puţin poluante, mai puţin zgomotoase şi mai sigure, astfel încât să se diminueze pagubele
produse altor domenii economice sau mediului.
Costuri legate de mediu. Implementarea acquis-ului de mediu va costa 29,5 mlrd. euro în
perioada 2004-2021. Această sumă a fost repartizată, spre exemplu, astfel:
- 5,4 mlrd. euro (18%) — de la bugetul de stat şi cele ale comunităţilor locale;
- 9,3 mlrd. euro (34%) - din fonduri comunitare (fonduri structurale, de coeziune, FARE şi
ISPA);
- 7,8 mlrd. euro (27%) - investiţii ale agenţilor economici;
- 7,0 mlrd. euro (21%) - din alte surse de finanţare (Fondul de mediu, proiecte internaţionale,
altele decât cele comunitare - împrumuturi externe, surse extrabugetare, proiecte de parteneriat
public-privat etc.).
În concordanţă cu concluziile diverselor studii, costurile suplimentare, adică costurile de
aderare, legate de domeniul mediului şi transporturilor vor fi cele mai grele. Estimările arată că in-

28
frastructura va avea nevoie de cca. 18,3 mlrd. euro pentru investiţii în intervalul cuprins între 2004-
2007 şi cca. 10,6 mlrd. euro în perioada 2008-2015. Sunt costuri uriaşe, pe care mediul de afaceri
autohton nu le poate susţine. Fiecare societate va trebui să aibă, în momentul aderării, un aviz de
mediu care înseamnă exigenţe destul de mari pentru suportabilitatea mediului de afaceri din
România.
În negocierile purtate, au fost solicitate perioade de tranziţie de la 1 la 17 ani pentru diferite
constrângeri: limitarea emisiilor de gaze toxice, a poluării apelor etc. De exemplu, pentru epurarea
apelor reziduale, care necesită costuri de 19 mlrd. euro, perioada de tranziţie este de 14 ani.
Desigur, lista avantajelor şi costurilor integrării în Uniunea Europeană este cu mult mai
cuprinzătoare. Dar simpla enumerare a acestora arată cât de complex, dificil, dar şi încărcat de
speranţă este acest proces de largă anvergură şi câtă răspundere, inclusiv pe plan financiar, implică
transpunerea lui în viaţă.
Se susţine că costurile calculate şi necalculate vor fi suportate de toţi: de salariaţi din impozite,
iar de patroni prin investiţiile pe care vor trebui să le facă. Se mai susţine că, până în 2010, nota de
plată a integrării va fi de aproximativ 25 de mlrd. de euro şi, până în 2025, încă o dată pe atât.
Pentru prima dată în ţara noastră, Institutul European din România (IER) a făcut, abia la
jumătatea anului 2004, o evaluare parţială a costurilor aderării la UE. Cele 12 studii elaborate cu
acest prilej, evaluează costurile globale şi beneficiile integrării României. Astfel, costurile de
aderare ale României se ridică la aproximativ 14,5 mlrd. euro pentru perioada 2007-2009, din care
contribuţia UE este de 8,9 mlrd. euro.
Costul amânării datei de integrare se estimează la 1,160 mlrd. de euro pentru un an. Fără a mai
vorbi despre costurile politice, de oportunitate, de includere în altă sferă decizională.
Polonia a încercat să-şi clarifice costurile integrării cu zece ani înaintea momentului aderării.
Şi tot au avut cheltuieli pentru pregătirea populaţiei, indiferent că este vorba despre simpli
contribuabili, agenţi economici sau funcţionari publici.
În ţările în care au fost făcute publice costurile integrării (Slovenia, Slovacia, Polonia),
rezultatele referendumului privind dorinţa populaţiei de integrare nu au fost atât de categorice
precum în ţările unde populaţia nu a fost informată deloc (România) sau prea puţin (Ungaria).
În apropierea momentului aderării, descoperirea existenţei unei note de plată începe să creeze
o presiune asupra cetăţenilor şi chiar o reacţie de respingere, dacă efectele şi cunoaşterea costurilor
integrării nu sunt transparente. Apreciem că singurele studii efectuate de Institutul European din
România (IER) despre costurile integrării, ale căror rezultate au fost date publicităţii în vara anului
2004, nu au fost suficient de transparente şi de comentate în societatea civilă.

29
 Majoritatea studiilor arată că, dacă UE a beneficiat mai întâi de câştiguri şi după aceea au
apărut costurile, ţările candidate din Est trebuie să suporte mai întâi costurile şi să spere că vor
apărea şi beneficiile [122]. În legătură cu aceasta, în lucrarea „Economie Europeană‖ sunt
analizate constrângerile şi oportunităţile aplicării analizei cost-beneficiu cu privire la integrarea în
UE (vezi schema 1.2.1).

Constrângeri şi oportunităţi ale aplicării analizei cost-beneficiu cu

privire la integrarea în UE

Câştigurile şi Câştigurile şi Câştigurile şi Câştigurile şi

pierderile integrării pierderile nu pierderile nu vor pierderile nu
sunt greu de vor apărea în apărea în acelaşi sunt statice
cuantificat acelaşi spaţiu timp

Ele nu pot fi măsurate Este evident că Unii vor obţine Câştigurile pe

numai pe baza criteriilor unii agenţi câştiguri încă de la termen scurt se
economice. Există economici vor început, pe termen pot transforma
modificări la nivel fi beneficiarii scurt, iar alţii vor cu uşurinţă în
social, politic şi
schimbului, iar trebui să aştepte o pierderi pe
psihologic etc. care au
alţii vor suferi lungă perioadă termen mediu
nuanţe preponderent
calitative. În plus, pierderi. pentru şi lung, şi
analizele sunt concepute înregistrarea invers.
pe termen scurt. acestor beneficii.

Schema 1.2.1. Constrângeri şi oportunităţi ale aplicării analizei cost-beneficiu

cu privire la integrarea în UE

Sursa: [122, pag.64].

Costurile care se vehiculează ca fiind ale integrării, sunt, de fapt, costuri ale modernizării Ro-
mâniei, care ar fi trebuit realizate oricum, chiar fără sprijin comunitar, în cazul în care România nu
s-ar fi integrat. Probabil că singurele costuri care pot fi asociate strict integrării sunt cele legate de
crearea unor instituţii specifice: de gestionare a fondurilor comunitare, în agricultură, spre exemplu,
etc., dar beneficiile pe care le aduce acest sistem de management al influxurilor financiare europene
sunt exponenţial mai mari raportate la costuri.
În legătură cu acestea, dr. E.Dobrescu, în unul din numeroasele sale articole cu privire la UE
şi aderarea României la UE susţine că „chiar dacă, într-o primă instanţă, costurile pot părea mari
(restructurare economică, investiţii imense în infrastructura de transport şi mediu, reorganizarea
aparatului administrativ, pentru a deveni mai eficient, reorganizarea sistemului judiciar etc.),

30
România trebuie să parcurgă această importantă transformare economică şi politică, nu doar
pentru a putea face faţă calităţilor de membru al UE, ci, mai ales, pentru ea însăşi şi pentru
modernizarea statului şi structurilor sale într-o eră a globalizării”.
Pornind de la ideea că integrarea economică înseamnă „eliminarea frontierelor economice
dintre două sau mai multe economii", se poate menţiona că unul din marile avantaje îl constituie
participarea României la piaţa comunitară, cu largi posibilităţi de creştere economică. De pe acum,
cca. 70% din relaţiile comerciale ale României sunt cu Uniunea Europeană. Se deschid noi
posibilităţi pentru investiţiile străine şi, implicit, pentru implementarea tehnologiilor şi inovaţiilor
de vârf. De menţionat că, dacă unul din principalele beneficii ale integrării ar fi creşterea
investiţiilor străine, atunci principalii câştigători ai aderării ar fi sectoarele: financiar-bancar,
turistic şi cel al serviciilor.
La aceasta, se adaugă accesul la fondurile alocate regiunilor mai puţin dezvoltate ale Uniunii
Europene. Conform tratatului de aderare, prin programele PHARE, PHARE-CBC (Cross Border
Cooperation), ISPA, SAPARD şi prin „Facilitatea pentru perioada de tranziţie”, România va
primi suma de 1.399 mln. euro în 2007, 1.972 mln. euro în 2008 şi, 2.603 mln. euro în 2009. In
legătură cu creditele nerambursabile acordate prin aceste programe trebuie precizat că nu este
vorba de „cadouri" oferite de Uniunea Europeană, ci de acorduri între România şi organismul
comunitar care presupune şi cofinanţare, obligaţii precise pentru ca transferul de fluxuri financiare
să fie efectuat. Raportul dintre contribuţia Uniunii Europene şi cofinanţarea din partea României
este prezentat în tabelul 1.2.2.
Tabelul 1.2.2
Raportul dintre contribuţia Uniunii Europene şi cofinanţarea din partea României
în realizarea programelor (milioane euro)
Anii Contribuţia Uniunii Europene (UE) Cofinanţarea Total
fondurilor UE
PHARE ISPA SAPARD TOTAL UE
2000 88 478 151 716 247 964
2001 103 413 151 666 228 894
2002 112 326 151 589 189 778
2004 174 312 161 646 243 889
2005 162 338 161 660 241 901
2006 126 364 161 652 219 872
Sursa: adaptat de autor în baza datelor din sursele [197], [204].

Capacitatea de absorbţie a fondurilor respective depinde, în mare măsură, de posibilităţile de

cofinanţare a celor care le primesc, precum şi de valoarea proiectelor pe care le elaborează şi de
transpunerea acestora în viaţă.

31
 Totodată, România va beneficia de Facilitatea Schengen pentru finanţarea acţiunilor de la
frontiera externă în vederea implementării acquis-ului Schengen şi de Facilitatea pentru fluxuri
monetare în sumă de 297,2 mln. euro în 2007, de 131,8 mln. euro - în 2008 şi 130,8 mln. euro - în
2009.
La capitolul beneficii, este de menţionat faptul că doar în primii trei ani de la aderare,
România urmează să primească, din partea bugetului comunitar, 8,9 mlrd. euro (aproape 4% din
PIB), bani care vor fi orientaţi, cu prioritate, în agricultură şi dezvoltare rurală (valoarea fondurilor
SAPARD alocate pentru perioada 2000-2006 pentru infrastructura rurală se ridică la 515 mln. euro,
fiind angajată până acum suma de 500 mln. euro) sau se vor transforma în locuri de muncă, ce vor
contribui la creşterea prosperităţii în anumite zone din ţară. Aderarea a atras fonduri importante
chiar de la unele firme occidentale.
Tot în legătură cu beneficiile, este de menţionat, că statutul de membru al UE va asigura
accesul României la importante fonduri comunitare (pe lângă cele structurale) - fondurile de
coeziune, la acestea adăugându-se şi imboldul oferit în accelerarea reformelor şi susţinerea
tranziţiei spre economia de piaţă funcţională prin furnizarea elementelor de bază pentru definirea
politicilor economice naţionale sub impactul modelului oferit de Uniunea Europeană.
Dar aceste eforturi financiare ale Uniunii Europene pentru sprijinirea dezvoltării economiei
româneşti vor fi însoţite şi de eforturi financiare din partea României, după cum rezultă din tabelul
1.2.3.
Tabelul 1.2.3.
Coraportul eforturilor financiare ale Uniunii Europene şi ale României
pentru sprijinirea dezvoltării economiei româneşti, mlrd. euro

Anii Plăţile U.E Efortul bugetar al României (plăţi)

2007 2,361 1,678
2008 3,124 1,687
2009 3,409 2,298
TOTAL 8,894 5,663
Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor din sursele [197], [204].
Dacă se ţine seama şi de asistenţa tehnică, acordată de Uniunea Europeană României în
vederea creării cadrului legal-instituţional pentru buna funcţionare a economiei, avantajul apare şi
mai evident. Alte beneficii sunt însă mai greu de cuantificat şi privesc avantajele care rezultă din
participarea la piaţa unică, la Uniunea Economică şi Monetară etc.
Pusă fiind problema costurilor integrării, urmează căutarea surselor de acoperire ale acestora.
În mare parte, surse de acoperire a necesităţilor financiare ale statului sunt veniturile fiscale,
acumularea cărora depinde de nivelul de performanţă al sistemului fiscal.
Problematicii vaste din domeniul fiscal îi va fi dedicat următorul capitol al tezei.

32
 Capitolul II. FISCALITATEA PRIN PRISMA PROCESELOR INTEGRAŢIONISTE ŞI
ABORDĂRILOR TEORETICE

2.1. Fiscalitatea - factor relevant de influenţare a proceselor economice şi sociale

În majoritatea statelor lumii, partea predominantă a resurselor care acoperă nevoile financiare
publice este reprezentată de fondurile care provin din participarea statului la economia de piaţă, ca
subiect de drept suveran, care îşi impune deciziile de a prelua, cu titlu obligatoriu, definitiv şi fără
contraprestaţie directă, o parte din veniturile obţinute de persoanele fizice şi juridice. Este vorba
despre resursele financiare mobilizate la dispoziţia întregii societăţi sau a unor colectivităţi locale
prin intermediul unor prelevări obligatorii sub formă de impozite, taxe, contribuţii.
Potenţialul pozitiv al categoriei „impozit‖ nu constă doar în prelevarea prin constrângere a
unei părţi de resurse financiare în vistieria statului, ci şi - în asigurarea unui echilibru relativ între
interesele private, corporative şi naţionale. Impozitul exercită rolul de instrument
Esenţa impozitelor şi a fiscalităţii2 poate fi analizată prin prisma:
- funcţiilor fiscalităţii;
- principiilor, pe care se bazează un sistem fiscal optim;
- teoriilor economice, care fundamentează existenţa şi necesitatea impozitelor;
- rolului şi locului, care revin impozitelor în economie;
- incidenţei impozitelor asupra proceselor social-economice.
Aceste elemente vor constitui, de fapt, repere ale abordării conceptuale a fiscalităţii în
paragraful dat al tezei.
Instrument privilegiat de finanţare a cheltuielilor publice, impozitul devine un instrument de
politică economică şi socială destinat satisfacerii obiectivelor de stabilizare macroeconomică şi de
redistribuire ale statului.
Dezbaterile cu privire la fiscalitate sunt dominate de spectrul funcţiilor circumscrise
sistemului de impunere în vederea asigurării, în acelaşi timp, a optimului economic şi a celui
social.
Începând cu anii 70, impozitul devine ţinta atacurilor contra intervenţionismului excesiv al
statului şi un element central al dezbaterii ce opune principiile liberalismului celor ale
intervenţionismului. Această opoziţie transpare în analiza controverselor relative fiecăreia dintre
funcţiile sistemului fiscal. Aceste funcţii sunt stabilite ţinându-se cont de obiectivele preconizate să
2
Literatura de specialitate permite nominalizarea ansamblului normelor şi reglementărilor de stabilire şi percepere a
impozitelor şi taxelor ca fiscalitate.

33
fie realizate prin intermediul sistemelor fiscale. În literatura de specialitate, sunt analizate, în
special, funcţiile de: finanţare a cheltuielilor statului; redistribuire; stabilizare.
Funcţia de finanţare a cheltuielilor statului contribuie la realizarea obiectivului de
echilibrare bugetară. Nivelul prelevărilor obligatorii este corelat cu nivelul cheltuielilor publice.
Funcţia de redistribuire, care urmăreşte regulile de echitate, ultimele fiind distincte în
consesuală (exprimă faptul că sarcina impozitului trebuie să fie repartizată în mod echitabil) şi cea
conflictuală (atribuie impozitului rolul de corecţie a repartiţiei veniturilor primare în scopul de a
face această repartiţie cât mai echitabilă). Definiţia acestei funcţii depinde de opinia cu privire la
caracterul just sau injust al repartiţiei ce decurge din mecanismul pieţei şi acela al drepturilor de
proprietate. Criteriile de echitate sunt normative, de aici rezultând că progresivitatea poate fi
considerată, de unii, drept impozitare justă, iar de alţii – drept arbitrară. Totuşi, statul exercită prin
bugetul public funcţia de distribuire, evidenţiată prin clasificarea economică a cheltuielilor.
Funcţia de corectare a dezechilibrelor sau funcţia de stabilizare este exercitată de sistemul
fiscal, graţie faptului că impozitul este un instrument de politică economică ce poate juca un rol de
incitare, de descurajare sau de stabilizare. Conform acestei funcţii, impozitul este una din
variabilele bugetare, pe care statul le manipulează în scopuri de stabilizare conjuncturală (politici
de acţiune asupra cererii sau ofertei3) sau structurală (politici fiscale destinate să favorizeze
creşterea economică, adică încurajarea unor anumite comportamente sau activităţi). Capacitatea
impozitului de a realiza acest obiectiv de eficacitate economică este foarte controversat. După cum
se adoptă o poziţie liberală sau intervenţionistă, această funcţie a impozitului este mai mult sau mai
puţin privilegiată [60, pag.46].
Complexitatea sistemelor fiscale actuale îşi are cauza în funcţiile sporite ale fiscalităţii în
plan economic şi social.
Studiile în domeniul fiscalităţii au acordat constant o atenţie deosebită principiilor pe care
trebuie să se bazeze o fiscalitate optimă. Economistul francez Maurice Allais, laureat al Premiului
Nobel pentru Economie, apreciază că principiile generale ale impunerii, într-o societate liberă şi
democrată, sunt: individualitatea, nediscriminarea, impersonalitatea, neutralitatea, legitimitatea şi
lipsa arbitrariului [36; 37]. Principiile impunerii fiscale formează un sistem unitar ale cărui
componente se interferează şi se influenţează reciproc, acestea fiind:
- principiile de echitate fiscală, care presupun necesitatea impunerii diferenţiate a veniturilor şi a
averilor;

3
Politicile economice care acordă prioritate acţiunii asupra cererii globale sunt de inspiraţie keynesistă; intervenţia
statului este considerată benefică din considerente de natură macroeconomică.
Politicile economice care acordă prioritate acţiunii asupra ofertei preconizează retragerea statului din economie pe
baza unor argumente din planul microeconomiei.

34
- principiile de politică financiară includ cerinţele ce trebuie îndeplinite de orice impozit nou
introdus în practică: un randament fiscal ridicat, o stabilitate şi elasticitate acceptabile;
- principiile de politică economică, ce vizează folosirea de către stat a impozitelor nu numai ca
mijloc de formare a bugetului public, dar şi ca pârghii de influenţă asupra dezvoltării unor ramuri
economice, pentru a stimula sporirea producţiei sau/şi a consumului unor bunuri sau servicii, în
vederea extinderii sau limitării relaţiilor comerciale externe;
- principiile social-politice, prin intermediul cărora guvernele încearcă, cu ajutorul politicii fiscale,
să menţină încrederea populaţiei în politica pe care o promovează, ca şi influenţa ce o au în rândul
anumitor categorii sociale.
Esenţa impozitelor poate fi redusă la faptul că acestea reprezintă atribute de existenţă a
statului, sacrificiul fiecăruia pentru binele tuturor. A.Smith scria că „impozitul pentru cel ce îl
achită nu este un semn al sclaviei, ci al libertăţii”[ 163]. Anume această abordare a impozitelor a
generat principiile clasice ale impozitării – principiile echităţii, certitudinii, comodităţii,
randamentului (conform maximelor lui A.Smith) – care, în cea mai mare parte, reflectă partea etică
a impozitului, conţinutul său filozofic. În sens practic, ele sunt puncte specifice de orientare către
care trebuie să tindă orice sistem fiscal, totodată, fiecare ţară îşi elaborează propriile modele ale
impozitării.
Una din problemele de bază ale finanţelor publice o reprezintă distribuirea, între contribuabili,
a poverii finanţării costurilor bunurilor şi serviciilor publice. Practic, nu există un mod de
distribuire a acestor sarcini fiscale, care să-i satisfacă pe toţi plătitorii. În plus, realizarea funcţiilor
fiscalităţii este condiţionată de existenţa unui sistem fiscal corespunzător unor criterii, precum:
echitatea;
eficienţa;
acceptabilitatea pentru contribuabili (simplitate, transparenţă, respect al sferei private, cost
administrativ rezonabil, constanţă şi coerenţă în ansamblu);
randament pentru fisc (gradul de încasare a taxelor şi impozitelor, costul administrării fiscale);
supleţe funcţională (flexibilitate şi stabilitate pentru a satisface nevoile politicii economice pe
termen scurt, mediu şi lung);
compatibilitate în plan internaţional.
Criteriul echităţii şi criteriul eficienţei sunt, de departe, cele mai importante în elaborarea
sau reforma unui impozit sau a întregului sistem fiscal. Între acestea, un loc important revine astăzi
concilierii eficienţei cu echitatea impozitelor, compatibilităţii atât cu tendinţele de globalizare care
se profilează pe plan mondial, cât şi cu tradiţiile şi constrângerile fiecărei economii naţionale.

35
 Comportamentul agenţilor economici şi al gospodăriilor, în domeniul alocării resurselor,
este influenţat de nivelul prelevărilor, pe care trebuie să le plătească şi suporte; efectele sunt
apreciate în funcţie de criteriul eficienţei. Modul în care dimensiunea obligaţiilor fiscale afectează
repartiţia veniturilor şi consecinţele acesteia sunt evaluate în funcţie de criteriul echităţii fiscale.
Criteriul de echitate stipulează că distribuirea sarcinii fiscale trebuie să fie echitabilă.
Simplitatea, însă, se opreşte aici pentru că există o contradicţie între cele două principii ce definesc
echitatea şi anume: echivalenţa; capacitatea contributivă.
În primul rând, principiul echivalenţei susţine că fiecare contribuabil trebuie să plătească, sub
forma impozitului, o valoare corespunzătoare prestaţiilor publice de care dispune. Conform acestui
principiu, ar trebui să existe o strânsă legătură între impozit şi cheltuiala publică aferentă şi un
contract voluntar între cetăţeni şi stat.
În al doilea rând, principiul capacităţii contributive stipulează ca sarcina fiscală să fie
distribuită între subiecţii economici în conformitate cu posibilităţile lor de contribuţie la finanţarea
prestaţiilor publice, adică după capacitatea lor economică. Acest principiu distruge legătura prestaţii
publice-impozite şi stabileşte ca, în materie de fiscalitate, deciziile să fie independente de cele în
materie de cheltuieli publice. Aplicarea acestui principiu reclamă definirea unui etalon de măsură a
capacităţii contributive şi a unei norme de repartizare în funcţie de capacitatea contributivă a
sarcinii fiscale. Capacitatea contributivă este, în principiu, evaluată cu ajutorul unor indicatori ca:
venitul, averea sau consumul. Normele de repartizare în funcţie de capacitatea contributivă a
sarcinii fiscale sunt mult mai greu de estimat.
În plus, echitatea în materie fiscală este abordată din perspectiva echităţii orizontale şi
echităţii verticale.
Conform principiului echităţii orizontale, contribuabilii cu aceeaşi capacitate contributivă
trebuie trataţi în mod identic, în timp ce principiul echităţii verticale stipulează că indivizii care nu
au aceeaşi capacitate contributivă trebuie trataţi în mod diferit, după un grad apropiat de inegalitate.
Echitatea în sens orizontal constituie una din cele mai acceptate norme de distribuire a
impozitelor între indivizi şi presupune ca doi subiecţi aflaţi în situaţii similare să fie trataţi în mod
similar. Astfel, sarcinile fiscale pentru doi contribuabili care obţin venituri egale, dar din surse
diferite vor trebui să fie egale.
Încercarea de a menţine echitatea orizontală poate fi un lucru deosebit de complex în
practică, de vreme ce este greu de obţinut un consens cu privire la noţiunea de echitate. Dacă
pornim de la afirmaţia: "indivizii care obţin venituri de mărime egală trebuie impozitaţi cu aceeaşi
sumă", rămâne de clarificat cum este echitabil să fie apreciate numeroasele aspecte practice, cum ar
fi următoarele:

36
 - subiecţii obţin venit în mod individual, dar îl cheltuiesc în gospodărie;
- ar trebui, oare, ca familia să fie tratată în vederea impozitării ca un grup de indivizi pentru care
venitul individual să se determine împărţind venitul total pe familie la numărul membrilor ei, sau să
fie făcută impunerea individuală a fiecărui membru de familie după venitul realizat?
- cum ar trebui tratate, sub aspect fiscal, cuplurile căsătorite sau familiile cu un număr diferit de
persoane în întreţinere? Ne întrebăm dacă modul în care o persoană are grijă de copiii săi este
numai o problemă personală sau este şi o problemă publică? Dacă este şi o problemă publică, atunci
cum este mai bine să fie răsplătită acea persoană: prin intermediul unor deduceri fiscale sau prin
beneficii sociale?
- cum trebuie să fie apreciată situaţia acelor persoane care cheltuiesc mult din cauza stării lor
de sănătate?
Aceste aspecte discutabile reprezintă elemente care atestă ideea că înfăptuirea în practică a
cerinţelor de echitate în domeniul fiscal nu reprezintă o sarcină uşoară.
Echitatea fiscală în sens vertical presupune aplicarea tratamentului fiscal inegal pentru
contribuabilii care obţin venituri inegale. Două persoane care obţin venituri de mărime inegală vor
trebui să suporte o impunere diferenţiată. Întrebarea care se impune este până la ce limite ar trebui
acceptată diferenţierea mărimii impozitelor între contribuabili?
În plus, principiul echităţii se bazează pe principiul capacităţii contributive, care, la rândul
său, poate fi determinată prin prisma veniturilor, averii, cheltuielilor.
În cadrul veniturilor, o problemă o reprezintă decizia de a impozita veniturile din capital,
câştigurile excepţionale ş.a. Includerea acestora în obiectul impozitării, în cadrul impunerii globale,
generează o abordare specifică. Capacitatea de plată a unei persoane, apreciată prin venituri, suferă
influenţa unor factori externi (spre ex., numărul de persoane ce trebuie întreţinute din venitul
respectiv).
Aprecierea capacităţii de plată pornind de la cheltuieli ridică problema modului de abordare
a economiilor. Tratarea acestora ca o cheltuială, generează obligaţia de plată a unui impozit, ceea ce
reduce cantitatea de bani ce poate fi economisită şi apoi - impunerea veniturilor obţinute ca urmare
a economisirii. Această situaţie se prezintă, în acelaşi timp, ca un argument suplimentar pentru a
susţine o impozitare mai redusă a veniturilor din capital.
Estimarea capacităţii de plată prin consum şi, în consecinţă, o impozitare diferenţiată a
consumului conferă organelor fiscale rolul de a stabili materia impozabilă, de la caz la caz, ceea ce
este inacceptabil datorită caracterului subiectiv.
Din considerente practice, este utilizată cuantificarea capacităţii de plată pornind de la
venituri.

37
 Dimensiunea averii contribuabilului are şi ea influenţă asupra capacităţii de plată utilizate în
stabilirea impozitelor, deoarece doi indivizi care dispun de acelaşi venit, dar unul dintre ei posedă
un obiect de preţ, nu au aceeaşi capacitate de plată. Aceasta impune utilizarea unui impozit pe
avere, care să fie stabilit pe baza ratei de fructificare a capitalului, pentru a rezulta un impozit
corespunzător unui venit egal cu suma la care este estimat obiectul respectiv. Dar, privit prin prisma
unei echităţi între generaţii, se înregistrează o dublă impozitare, deoarece elementul de avere
respectiv a fost procurat dintr-un venit care a fost, iniţial, supus şi el unui proces de impozitare [35,
p.24].
Apare, astfel, mai echitabilă o impozitare diferenţiată a averii şi a venitului, iar în ce priveşte
averea, un tratament distinct în funcţie de modul în care a fost acumulată sau transferată.
Structura unui sistem fiscal implică o judecată de valoare asupra modului în care trebuie
trataţi contribuabilii în funcţie de sursele lor de bogăţie, reflectând atât opinia asupra caracterului
mai mult sau mai puţin legitim al unei activităţi, al unui venit sau al unei acumulări de bogăţie, dar
şi tradiţia şi mentalitatea unei comunităţi.
În practica fiscală, s-au impus trei categorii importante de impozite, care constituie prelevări
asupra bogăţiei:
- impozitul pe venit - având incidenţă asupra fluxului de bogăţie produs de muncă sau de
capital;
- impozit asupra capitalului - cu incidenţă asupra unui stoc de bogăţie acumulată sau
achiziţionată;
- impozit pe cheltuieli - incidenţa se manifestă asupra unui flux de bogăţie, în momentul în
care părăseşte patrimoniul contribuabilului, cu scopul de a fi cheltuit.
Alegerea uneia dintre aceste forme de impozitare şi proporţia în care ele sunt utilizate au
consecinţe asupra repartizării obligaţiei fiscale.
Impozitarea cheltuielilor stimulează economisirea, care face apoi obiectul unui impozit pe
capital.
Dacă, în baza de impozitare a impozitului pe venit, se includ veniturile obţinute din muncă şi
cele din economisire, atunci apare o dublă impunere a economisirii, atât asupra sursei sale -
veniturile din muncă -, cât şi a veniturilor rezultate din economisire.
În general, venitul este considerat ca materia impozabilă care exprimă cel mai bine
capacitatea contributivă [35, p.25].
Pe de altă parte, o caracteristică importantă a sistemelor fiscale este dată de greutatea
impozitelor imputate direct în sarcina plătitorilor sau celor ce indirect afectează veniturile
contribuabilului în total venituri fiscale acumulate.

38
 Impozitele indirecte, fiind aşezate asupra consumului, sunt considerate de unii specialişti
preferabile impozitelor pe venituri deoarece, prin excluderea economiilor din baza de impozitare,
creează premise pentru stimularea economiilor şi investiţiilor.
În anii '60, prevalenţa impozitelor indirecte (pe consum), faţă de cele pe venit şi profituri,
era privită, în general, ca o trăsătură specifică ţărilor în curs de dezvoltare, care urma să se atenueze
pe măsura industrializării acestora.
Începând cu anii '80, literatura de specialitate a pus mai puţin accent pe regresivitatea
impozitelor pe consum şi s-a concentrat asupra aspectelor care recomandă acest tip de impozite:
- rolul accizelor în corectarea externalităţilor;
- costul relativ redus al administrării;
- reconsiderarea părerii generale, conform căreia impozitarea uniformă a mărfurilor este, în
principiu, mai bună şi mai „modernă" decât diferenţierea acesteia pe bunuri şi servicii.
Importanţa acordată impozitelor indirecte, şi pentru ţările dezvoltate, a avut la bază, în
special, două considerente:
- progresele pe plan teoretic şi de tehnică fiscală care au condus la perfecţionarea acestor
impozite;
- accentuarea imaginii negative a impozitelor pe venit.
Importanţa impozitelor indirecte a crescut, în majoritatea ţărilor, datorită efectelor în planul
alocării şi al redistribuirii. Acest fenomen a fost însoţit, în special, pentru ţările în curs de
dezvoltare, de adoptarea unei soluţii unice, atotcuprinzătoare: introducerea TVA, fără a se acorda
suficientă atenţie unor probleme de fond vizând funcţionarea, sub aspect administrativ, a sistemului
fiscal, inechitatea orizontală, efectele substituirii impozitelor [35, p.11].
Dar dezvoltarea economică a condus la creşterea (mai cu seamă, în cadrul economiilor
dezvoltate) şi menţinerea importanţei impozitelor directe în scopul acumulării resurselor financiare
necesare statului.
Cercetarea echităţii sistemului fiscal nu se reduce doar la definirea distribuirii echitabile a
sarcinii fiscale între contribuabili (criteriul de echitate), ci implică şi studiul efectelor impozitului.
Teoria economică a fiscalităţii situează în centrul preocupărilor studiul efectelor impozitului
atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic. În acest sens, conceptul de bază este
incidenţa fiscală. Ultima a cunoscut diverse abordări în teoria economică: abordarea tradiţională
(vezi D.Ricardo [152], John M. Keynes [115]) punând accentul pe repartiţia funcţională a
veniturilor; abordarea marginalistă (vezi W.Jevons [113], C.Menger [126], L.Walras); abordarea
bazată pe repartiţia individuală (L.Walras [183]); abordarea modernă care priveşte problemele

39
repartiţiei individuale în cadrul modelului echilibrului parţial şi al celui general, ultimul analizat
prin prisma dimensiunii intertemporale şi a celei teritoriale.
Incidenţa fiscalităţii asupra distribuirii veniturilor este apreciată în termenii repercusiunii
sarcinii fiscale a contribuabililor legali asupra contribuabililor efectivi.
Deşi, într-un regim democratic, orice sistem fiscal reflectă preferinţele cetăţenilor, impozitul
este asociat întotdeauna cu o constrângere, pe care fiecare încearcă să o minimalizeze sau să o
evite. Acest lucru este posibil prin:
recuperarea sarcinii fiscale asupra altor agenţi economici (translaţii sau repercusiune a
impozitului);
modificarea factorilor asietei fiscale (adaptarea comportamentului economic);
evaziune sau fraudă fiscală.
Amplitudinea translaţiei sau repercusiunii unui impozit depinde de o serie de factori: tipul
impozitului, natura baremului de impozitare, elasticitatea ofertei şi cererii în funcţie de preţ,
structura pieţei, durata perioadei de ajustare etc.
Modificarea factorilor asietei fiscale (restructurarea planurilor de consum sau economii,
reorganizarea metodelor de producţie sau comercializare, reducerea intensităţi sau calităţii efortului
personal etc.) şi evaziunea fiscală provoacă distorsiuni în planul alocării resurselor şi, implicit, al
eficienţei economice.
La baza distorsiunilor, în planul alocării resurselor, stau o serie de efecte pe care prelevările
fiscale le generează. A.C.Pigou atenţionează asupra efectului de anunţ (toată gama de reacţii ale
contribuabilului care, la anunţul că are de plătit un impozit, caută să-şi reducă povara) şi asupra
efectului de venit (înglobează consecinţele achitării unui impozit, adică efectul deflaţionist al
prelevării fiscale ce se repercutează, mai mult sau mai puţin, asupra cererii de bunuri şi servicii)
[142].
Perceperea impozitelor generează şi efectul de substituţie.
După cum în planul echităţii se vorbeşte de un criteriu de echitate, în planul eficienţei,
criteriul de neutralitate stipulează că un bun sistem fiscal trebuie să fie neutru, adică să nu provoace
distorsiuni, repercusiuni negative asupra alocării resurselor.
Interacţiunea dintre fenomenele fiscale şi cele economice este mult mai complexă, având
consecinţe cu un grad relativ redus de previzibilitate, atât la nivelul contribuabilului, cât şi al
economiei. Concluzia, care rezultă din numeroase analize, este că impozitul nu este neutru şi că
neutralitatea impozitului nu este întotdeauna o condiţie a eficienţei sale.
Eficienţa impozitului poate fi privită sub aspect economic şi administrativ. Eficienţa
economică se referă la efectul pe care impozitele îl au, în sensul că influenţează preţurile relative

40
ale bunurilor de larg consum, capacitatea de consum şi de economisire, precum şi cea de împrumut.
Eficienţa administrativă dezbate problemele legate de colectarea impozitelor şi la funcţionarea
instituţiilor cu atribuţii de control.
Cercetarea sistemelor fiscale se bazează pe concepţiile şi abordările teoretice, elaborate pe
parcursul evoluţiei gândirii economice. Printre acestea, în contextul cercetării date, menţionăm
teoriile moderne şi teoriile tradiţionale.
Teoriile tradiţionale asupra originii impozitelor pot fi grupate în două categorii: cele marcate
de o viziune pur economică şi cele care aduc în prim-plan aspecte de ordin politic şi religios.
Teoriile moderne asupra instituţiei impozitului se bazează pe două abordări principale: teoria
impozitului-schimb, de sorginte liberală, şi teoria impozitului-solidaritate, de orientare comunitară.
Punctul comun al celor două orientări îl constituie faptul că nu contestă necesitatea impozitului,
diferenţiindu-se în privinţa formelor de fiscalitate.
Teoria impozitului-solidaritate sau teoria sacrificiului a fost formulată la sfârşitul secolului al
XIX-lea ca reacţie la teoria impozitului-schimb. Dacă ultima reprezintă fundamentul doctrinei
liberale, atunci teoria sacrificiului este susţinută de curentul de gândire socialist reformist. Această
teorie satisface două necesităţi:
- depăşirea dificultăţilor specifice demersului constând în tratarea raporturilor dintre
stat şi cetăţean analog celor dintre producător şi consumator, secondate de consecinţe negative în
plan social;
- stabilirea unei legături între membrii unei comunităţi fondate pe ideea de solidaritate.
În planul fiscalităţii, această abordare impune, pe de o parte, luarea în considerare a capacităţii
contributive a contribuabililor şi instituirea unei progresivităţi a impozitului, iar pe de altă parte,
folosirea impozitului ca un instrument de redistribuire şi egalizare [35, p.39]. Abordarea
comunitaristă a impozitului îşi are originea într-un principiu enunţat de J.J.Rouseau. Acest
principiu s-a aplicat, iniţial, în termeni de proporţionalitate: o cotă fixă, aceeaşi pentru toţi, se
aplică asupra bazei impozabile, procedură la care tot mai mulţi teoreticieni doresc să se revină.
Dezvoltarea teoriei economice sub incidenţa curentului marginalist a impus aplicarea unei cote care
să evolueze în funcţie de capacitatea contributivă a contribuabilului. Impozitul progresiv a fost
argumentat în plan ştiinţific (abordând şi problema paradoxului fiscal) la începutul secolului al
XIX-lea de către economistul englez F.Edgeworth [85].
Teoria impozitului-schimb sau impozitului-contrapartidă, care a precedat teoria impozitului-
solidaritate, a predominat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi în cursul secolului al XIX-
lea. Impozitul era considerat ca un preţ pe care cetăţeanul trebuie să-1 plătească pentru securitatea şi
serviciile furnizate de stat. Această concepţie derivă din curentele contractualiste legate de

41
conceptul de contract social. Fundamentarea fiscalităţii în baza unui contract apare la Th.Hobbes,
J.Locke, J.J.Rousseau, A.Smith, Ch.L.Montesquieu, P.Salin dar şi la fiziocraţi - Mirabeau,
Turgot etc. Această teorie mai este cunoscută şi sub denumirea de teorie a beneficiului (iniţiată în
1896 de H.Wicksell şi dezvoltată în 1919 de E.Lindhal) şi asimilează adoptarea deciziei în cadrul
sectorului public cu mecanismul propriu pieţei, fiind prezentă, în special, în lucrările profesorului
elveţian L.Weber [160, p.229-230].
Principiul echivalenţei este denumirea sub care această teorie se manifestă în perioada
contemporană. Conform acestui principiu, repartizarea impozitului se face în funcţie de utilitatea
pe care fiecare o resimte prin consumarea serviciilor publice. Postulatul acestui principiu:
contribuabilul client nu va plăti preţul cerut, dacă consideră că acesta este inferior avantajului pe
care-l poate obţine datorită serviciilor publice. Acesta corespunde unei abordări economice
marginaliste exprimate de şcoala americană - Public Choise [35, p.38-39].
Teoria impozitului-preţ a suscitat şi suscită numeroase dezbateri, inconvenientele sale fiind
relevate chiar de adepţii săi. Cu titlu de exemplu, poate fi menţionată lucrarea lui P.Salin [156], în
care acesta elucidează limitele respectivei teorii, printre care: imposibilitatea, în numeroase cazuri,
de a stabili costul serviciului prestat fiecărui contribuabil; lipsa corespondentului în termeni
monetari a unor servicii publice (apărare, justiţie, cultură) etc.
În ultimii ani, teoria beneficiului a recâştigat un anumit sprijin. Această teorie a fost aplicată
în anumite situaţii (SUA, Marea Britanie). Este vorba de tehnica alocării sau destinaţiei, care
presupune instituirea unui impozit (sau majorarea nivelului de impozitare) în scopul realizării unui
obiectiv bine definit.
Teoria surplusului economic a fost aplicată în contextul fiscalităţii de către J.A.Hobson
[106]. Conform acestei teorii trebuie taxat ceea ce depăşeşte costurile necesare pentru a garanta
utilizarea factorului de producţie generator de venituri pentru proprietarul acestuia.
De rând cu teoriile privind impozitul-schimb, impozitul-solidaritate etc., literatura de
specialitate acordă un important segment din cadrul analizei principiului echităţii fiscale
impozitului unic. În decursul timpului au fost elaborate diferite proiecte vizând impozitul unic.
Printre autorii sau susţinătorii acestora au fost reprezentanţi ai diferitor orientări economice, printre
care fiziocratul şi reformistul american Henry George (susţinătorul ideii cu privire la impozitul pe
valorile funciare) [102], laureatul Premiului Nobel Maurice Allais (susţinătorul ideii cu privire la
impozitul unic pe capital) [36; 37], Thomas Hobbes, John S.Mill, Nicholas Kaldor (susţinătorii
ideii cu privire la impozitul unic pe cheltuieli) [105; 114; 128], economistul britanic, laureat al
Premiului Nobel, James Meade (susţinătorul ideii cu privire la impozitul pe cheltuiala globală)
[124] etc.

42
 Pe lângă rolurile financiar, de redistribuire şi de alocare, impozitele mai joacă şi rolul de
stabilizatori automaţi ai activităţii economice (economistul american P.Samuelson scoate în
evidenţă existenţa unor „stabilizatori încorporaţi‖, a unor pârghii care acţionează în mod automat
pentru atenuarea ciclurilor economice. În cadrul acestora se distinge rolul jucat de politica
bugetară, în general şi, politica fiscală, în special). Trebuie avut în vedere faptul că veniturile
fiscale înregistrează aceeaşi evoluţie ca şi venitul naţional, sporesc odată cu creşterea acestuia şi se
restrâng odată cu scăderea sa. „Pentru a tempera un boom – afirma Samuelson – este de dorit
crearea unui excedent bugetar. Or, pentru crearea unui asemenea excedent există două procedee
care constau fie în comprimarea cheltuielilor publice, fie în sporirea veniturilor fiscale. Tot două
procedee există şi pentru a acţiona împotriva unei recesiuni, şi anume sporirea cheltuielilor
publice sau amputarea cotelor impozitelor. Noi trebuie, deci, să ne felicităm pentru «flexibilitatea
automată», inerentă, într-o anumită măsură, a sistemului nostru fiscal actual, ale cărui încasări
tind să crească în perioadele de inflaţie şi să descrească în perioadele de depresiune, deoarece ea
constituie un puternic factor de stabilitate a economiei generale şi de egalizare a fazelor ciclului
economic‖. Samuelson consideră, însă, insuficientă acţiunea stabilizatorilor cu acţiune automată,
fiind necesară şi utilizarea altor măsuri alături de aceştia. „Un stabilizator incorporat exercită o
acţiune care tinde să atenueze, până la un anumit punct, orice fluctuaţie care afectează economia
naţională, iar el nu face posibilă eliminarea 100% a efectelor unui asemenea val. Numai
intervenţiile discreţionare, de ordin monetar şi bugetar, sunt susceptibile să restabilească complet
echilibrul normal [157, p.501].” În categoria instrumentelor de politică monetară discreţionară se
includ programele de lucrări publice şi alte programe de investiţii colective, cheltuielile publice de
transfer şi modificarea cotelor de impunere în sensul degrevărilor fiscale sau al sporirii sarcinilor
fiscale. Modificarea cotelor de impozit este considerată ca având aproximativ acelaşi efect
economic ca şi cheltuielile publice, de stimulare a activităţii economice sau de temperare a
economiei supraîncălzite.
Şi alţi economişti americani, precum profesorii William J. Shultz şi C. Lowell Harris,
îmbrăţişează poziţiile keynesiste atunci când apreciază rolul cheltuielilor bugetare şi al impozitelor.
Referindu-se la impozite, W.J. Shultz şi C.L. Harris [162, p.454-455] susţin că acestea influenţează
nivelul activităţii economice pe mai multe căi, şi anume: prin afectarea stimulentului de a lucra şi de
a conduce activitatea economică în spirit gospodăresc; prin absorbirea puterii de cumpărare, care,
altfel, ar fi fost cheltuită sau economisită; prin afectarea înclinaţiei corelate de a cheltui şi a
economisi şi prin afectarea investiţiilor.
Aceste efecte diferă, însă, în funcţie de impozitul luat în considerare. Spre exemplu,
impozitele pe capital reduc rata veniturilor capitalului fizic, diminuând astfel acumularea de capital,

43
în timp ce impozitele pe salarii cresc costurile salariale şi reduc ocuparea forţei de muncă, crescând
şomajul, mai ales dacă există pieţe rigide ale forţei de muncă şi sisteme generoase de asistenţă
socială.
Un mediu cu fiscalitate moderată stimulează iniţiativa privată.
Analizând fiscalitatea ca factor important de influenţare a proceselor economice, este de
menţionat că fiscalitatea poate fi împovărătoare nu numai datorită unui mare număr de impozite, ci
şi datorită acţiunii conjugate a fiscalităţii şi inflaţiei asupra veniturilor reale ale persoanelor fizice
şi juridice.
Privită din perspectiva macroeconomică, cauza fundamentală a unei atare stări, de fapt, poate
consta în dezvoltarea extensivă a economiei, cu structuri productive neinspirat orientate comercial,
şi care nu pot genera venituri suficiente susţinerii infrastructurii sociale, precum sistemele de
transport, sănătate, învăţământ etc., iar pe de altă parte, existenţa unui număr prea mare de servicii
sociale aflate în proprietatea statului, şi inexistenţa unei alternative private a acestora.
Este cazul să se afirme că nu cotele procentuale ale impozitelor sunt cheia împovărării fiscale,
ci cota procentuală corelată cu inflaţia.
Cetăţenii remuneraţi după un sistem de salarizare flexibil, indexabil în timp real, sunt cei cu
salariile denominate în dolari S.U.A; povara fiscală este suportată mai uşor de către aceştia datorită
creşterii salariului nominal odată cu creşterea cursului de schimb al dolarului, chiar dacă indexarea
după dolar se realizează trimestrial din motive contabile. Cei care sunt salarizaţi după un sistem fix
resimt cel mai mult povara fiscală, deoarece salariile lor (este cazul bugetarilor şi al unor companii
private) se indexează anual, iar pe parcursul unui an aceste salarii nominale brute se reduc cu
impozitul plătit, iar salariul net îşi reduce puterea de cumpărare odată cu rata inflaţiei.
Modul în care firmele sunt afectate de către duetul ,,impozit-inflaţie’’ a fost cel mai sugestiv
exprimat de către vestitul investitor american Warren Buffett. El afirma că societăţile, care aveau o
rentabilitate brută a capitalului propriu (profit brut/capital propriu) de 20% şi care operau într-un
mediu cu o inflaţie de 12%, rămâneau cu profit foarte mic pentru acţionari. Acţionarii unei
asemenea companii, care ar fi impozitată cu 50%, ar obţine o rentabilitate netă a capitalului (profit
net/capital propriu) de 10%. La o inflaţie de 12%, acţionarii ar avea doar 98% din puterea lor de
cumpărare de la începutul anului. Companiile cu o rentabilitate bruta a capitalului propriu de 12%,
impozitate cu 32% , spunea Buffett, într-un mediu cu o inflaţie de 8%, ar oferi acţionarilor o
rentabilitate netă de 8%, ceea ce ar însemna că, de-a lungul unui an, puterea lor de cumpărare nu a
crescut, câştigul real fiind zero. Trebuie precizat că inflaţia afectează o firmă pozitiv sau negativ în
funcţie de raporturile de forţe existente pe pieţele de aprovizionare şi desfacere, în care operează
firma în cauză. Afirmaţia economiştilor, potrivit căreia ,,inflaţia este un impozit‖, este regăsită în

44
rândul contribuabililor, în sentimentul lor că sunt împovăraţi fiscal, neobservând impozitul subtil şi
insinuant care le erodează puterea de cumpărare. Fiscalitatea poate fi privită ca fiind exagerată în
contextul unei inflaţii de 2 cifre, prima cifră nefiind 1.
O veritabilă revoluţie s-a petrecut în abordarea inflaţiei după anii ’80 (ca urmare a eşecului
politicilor de inspiraţie keynesistă), trecându-se la aplicarea de politici monetare riguroase axate pe
menţinerea stabilităţii preţurilor şi limitarea deficitelor bugetare. În cursul acelei perioade s-au
format ori s-au consolidat companii naţionale şi mulinaţionale, capabile să joace un rol deosebit în
panul dezvoltării economice şi pentru care retragerea statului din rolul de actor economic creaseră
posibilităţi sporite de expansiune. Accentul s-a mutat astfel, de la intervenţia directă a statului, spre
crearea mediului economic, de la producţie spre redistribuire, de la dirijism la incitare (stimulare).
Criticile la adresa fiscalităţii vizează, în special, efectele economice ale impozitului, punând,
în primul rând, în discuţie administrarea impozitului, modalităţile de aplicare şi procedurile de
elaborare ale deciziilor politice. Intensitatea, cu care sunt prelevate veniturile de la persoane fizice
sau juridice ori la nivelul întregii societăţi, prin intermediul impozitării, reprezintă presiunea
fiscală. Un alt termen care poate fi utilizat pentru exprimarea presiunii fiscale este gradul de
fiscalitate.
Presiunea fiscală are o mare relevanţă economică, deoarece indică măsura în care veniturile
nominale ale populaţiei sunt ajustate prin intermediul impozitării şi, în acelaşi timp, arată măsura
sau gradul cu care bugetul de stat îşi procură veniturile pe calea prelevării de impozite. Presiunea
fiscală poate fi analizată atât pentru impozitele directe (modalitatea cea mai utilizată), cât şi pentru
totalitatea prelevărilor la buget efectuate în societate prin intermediul impozitării. De asemenea,
presiunea fiscală poate fi cercetată atât ca o mărime medie, cât şi ca una marginală, atât ca o
mărime absolută, cât şi ca indice sau rată de creştere.
Presiunea fiscală poate fi interpretată: 1) din perspectiva plătitorului de impozite; 2) din
perspectiva statului încasator de impozite; 3) din perspectiva teoriei economice şi a teoriei
finanţelor publice (detaliat vezi în anexa 13).
În ceea ce priveşte efectele presiunii fiscale, există două categorii de efecte ale presiunii
fiscale: efecte economice şi efecte sociale. Cele două categorii de efecte se intercondiţionează în
formarea şi modificarea comportamentului agenţilor economici sub impactul presiunii fiscale.
Efectele economice apar la nivelul modificării cererii agregate la nivelul societăţii, precum şi
la nivel individual. La nivel agregat, creşterea presiunii fiscale conduce la reducerea cererii
globale prin preluarea unei părţi mai mari din venitul nominal la dispoziţia statului. Scăderea
cererii agregate pentru consumul privat este, într-o oarecare măsură, compensată prin creşterea
cheltuielilor publice, adică prin creşterea consumului de bunuri publice. Dimpotrivă, scăderea

45
presiunii fiscale are ca urmare creşterea părţii venitului nominal lăsat la dispoziţia agenţilor
economici, ceea ce măreşte cererea de bunuri private. De aceste efecte se tine cont la nivelul
politicii fiscale astfel: pentru relansarea economică se va reduce presiunea fiscală, iar pentru
stoparea fenomenelor inflaţioniste se va intensifica presiunea fiscală.
Trebuie reţinut şi faptul că manevrarea presiunii fiscale, din perspectiva necesităţilor de
finanţare a deficitului bugetar, are unele restricţii descrise de curba Laffer şi anume: există un grad
optim al presiunii fiscale, la care veniturile bugetare sunt maxime. Creşterea presiunii fiscale peste
acest prag nu are ca efect creşterea veniturilor bugetare, ci scăderea acestora, ca urmare a
descurajării muncii şi a afacerilor care sunt penalizate suplimentar prin valoarea mai mare a
prelevărilor la buget a veniturilor obţinute.
Efectele economice se manifestă nu numai la nivel global, ci şi la nivelul structurii cererii
agregate. Astfel, în funcţie de tipul de impozitare, veniturile mai mari sunt, de regulă, impozitate
mai mult decât cele mai mici, în timp ce agenţii economici cu venituri mici primesc mai mult din
resursele bugetare decât cei cu venituri mari, ceea ce are ca efect modificarea comportamentelor de
consum, de acumulare şi de investiţii la nivelul societăţii.
Efectele sociale se manifestă sub forma reducerii capacităţii de cumpărare la nivelul venitului
real (deci, prin scăderea venitului nominal, nu prin creşterea preţurilor). Totuşi, acest efect este
contradictoriu, întrucât cei cu venituri mici sunt compensaţi prin politica de protecţie socială
asigurată prin intermediul bugetului de stat.
Presiunea fiscală exercită un efect direct şi asupra muncii. Încă A.Smith a analizat, în
renumita lucrare „Avuţia naţiunilor: Cercetare asupra naturii şi cauzelor ei‖ (vezi cartea a V-a,
capitolul 2), impactul taxelor asupra salariilor, menţionând că taxele asupra salariilor cresc
salariile cu volumul total al impozitelor, cu excepţia celor mascate de scăderea cererii de forţă de
muncă; aceasta înseamnă că: fie cererea de forţă de muncă este cu totul inelastică – doctrina
fondului de salarii brute – fie că curba ofertei de forţă de muncă pe termen lung este perfect
elastică – teoria salariilor de subzistenţă.
Asupra muncii se repercutează variaţia impozitului pe salariu, care este un impozit direct,
deci plătitorul impozitului coincide cu cel ce suportă această sarcină financiară. Efectul imediat al
creşterii impozitului asupra salariaţilor constă în reducerea venitului disponibil. În cazul în care
impozitarea salariului este o impozitare proporţională omogenă (adică nu este defalcată pe tranşe
de venit), creşterea impozitării va reduce venitul nominal al salariaţilor proporţional cu venitul lor
brut. Acest lucru descurajează munca, deoarece, cu cât este mai mare venitul brut obţinut, cu atât
este mai mare impozitul plătit către stat. Este necesară o analiză mai aprofundată, pe baza ratei
marginale de impozitare. Rata marginală de impozitare arată cu câte unităţi creşte impozitul atunci

46
când venitul creşte cu o unitate. În mod corelativ, se poate determina o rată marginală a venitului
disponibil.
Comportamentul de muncă al agenţilor economici, în raport cu variaţia presiunii fiscale asupra
salariilor, va fi următorul: atâta timp cât rata marginală a venitului disponibil este pozitivă, munca
nu va fi descurajată de variaţia presiunii fiscale, această descurajare începând să acţioneze din
momentul în care rata marginală a venitului disponibil devine negativă. Se apreciază că, în cazul
impozitării proporţionale omogene, descurajarea comportamentului de extindere a muncii va apărea
doar la impozitarea 100% a salariului.
Totuşi, în practică, salariaţii apreciază că doar o anumită valoare minimă a ratei marginale a
venitului disponibil ―merită‖ efortul de a mări cantitatea de muncă depusă în activitatea economică.
Această valoare se poate numi prag de descurajare fiscală a muncii. Mărimea concretă a valorii
pragului de descurajare fiscală a muncii depinde de mai mulţi factori: costul de oportunitate al
creşterii timpului alocat muncii, dobânda bancară care ar putea fi obţinută prin depunerea
surplusului de venit disponibil la bancă etc. Astfel, într-una din publicaţiile sale din 1978,
economistului britanic, laureat al Premiului Nobel, J.Meade, analizează presiunea fiscală înaltă
asupra contribuabililor din Marea Britanie prin impozitul pe venit consemnând, că „persoanele cu
venituri mari căutau căi de evitare, iar cele cu venituri reduse încetau să lucreze, deoarece venitul
obţinut din alocaţia de şomaj era superior venitului lor net” [35, p.42].
Presiunea fiscală acţionează şi asupra puterii de cumpărare prin intermediul variaţiei
venitului disponibil al agenţilor economici: măreşte acest venit atunci când scade şi micşorează
acest venit atunci când creşte. Cum venitul disponibil este venitul care se manifestă pe piaţă sub
forma cererii, rezultă că variaţia presiunii fiscale acţionează asupra puterii de cumpărare a agenţilor
economici. Puterea de cumpărare creşte atunci când scade presiunea fiscală şi creşte venitul
disponibil la persoanele fizice şi firme.
Este de menţionat o latură importantă a impactului pozitiv, pe care îl poate genera un sistem
fiscal relaxat: nivelul redus al fiscalităţii poate atrage investiţii, permite crearea noilor locuri de
muncă, ceea ce are un efect favorabil asupra creşterii economice.
În concluzie, menţionăm că sistemele fiscale sunt un factor-cheie pentru influenţarea
eficienţei de ansamblu a economiei. Ele determină mărimea înclinaţiei de a economisi, investi şi
munci, influenţând creşterea producţiei şi ocuparea forţei de muncă, ceea ce reprezintă un element
esenţial al strategiei economice, făcând din reforma fiscală o componentă importantă a reformei
economice.

47
 2.2. Sisteme fiscale ale statelor-membre ale UE: modificări şi evoluţii
în vederea corelării cu acquis-urile comunitare

Pe măsură ce progresează unificarea economică, monetară şi politică în Europa, problemele

fiscale apar, din ce în ce mai mult, ca nişte chestiuni de primă importanţă.
În prezent, ponderea şi structura fiscalităţii diferă mult, mai ales între ţările din Comunitatea
Europeană: cotele impozitare obligatorii variază de la 33% din PIB în Spania, până la 52% în
Danemarca; impozitul pe venit reprezintă 5% din PIB în Franţa sau Grecia, dar 27% în Danemarca;
întreprinderile daneze nu plătesc, practic, cotizaţii sociale pentru patroni, dar acestea reprezintă 9%
din PIB în Spania, Belgia sau Italia şi 12% în Franţa; partea de impozite indirecte variază de la
9,5% din PIB în Germania, până la 17,5 în Irlanda şi Danemarca etc. (vezi anexele 14-28).
Diferenţele substanţiale de fiscalitate, de la stat la stat, demonstrează că guvernele statelor-
membre ale UE îşi aleg formula convenabilă în funcţie de starea economiei şi de strategiile econo-
mice. Până nu va exista o piaţă unică europeană, sau chiar un stat federal, cu toate cele 4 dimensiuni
ale pieţei integrate, nu se va determina o cotă armonizată de impozitare între toate statele-membre.
Ceea ce merită subliniat, în mod deosebit, este faptul că sarcina fiscală în zona euro, definită
ca raport între veniturile bugetare din impozite şi PIB, este foarte ridicată. În anul 1999, era de 43%
din PIB, mai mare cu 14 puncte procentuale decât în SUA şi cu 16 puncte procentuale decât cea din
Japonia. Sarcina fiscală globală diferă, în mod semnificativ, între state, este relativ mai înaltă în
ţările nordice (Belgia, Franţa, Austria) şi relativ scăzută în Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda şi
Marea Britanie.
Aceste deosebiri sunt datorate, în cea mai mare măsură, ponderii sectorului public în
economie. Există o legătură strânsă între veniturile fiscale şi cheltuielile publice, acestea din urmă
fiind influenţate de nivelul veniturilor pe cap de locuitor.
Prin programele de stabilitate şi convergenţă elaborate şi actualizate de statele-membre ale
Uniunii Europene, acestea îşi exprimă intenţia de a modifica sistemele lor fiscale. Reformele
preconizate diferă ca întindere şi profunzime, de la stat la stat, dar majoritatea urmăresc reducerea
sarcinii fiscale asupra muncii, în special pentru cei cu salarii mici, şi sporirea incitaţiei pentru
asumarea riscului prin intermediul impozitului pe capital. Reformele impozitelor indirecte şi
propunerile pentru transferul sarcinilor fiscale sunt mai mult diversificate ca natură. Principalele
măsuri de reformă în domeniul fiscal sunt prezentate, în sinteză, în anexa 29. Unele din aceste
măsuri de reformă au fost puse în practică, altele urmează să fie implementate.
Analizând datele din anexa 29, se poate conchide că majoritatea impozitelor şi taxelor au fost
revizuite în legătură cu procesul de integrare europeană şi armonizare a legislaţiei fiscale în statele

48
europene. Sinteza măsurilor de reformă permite delimitarea unor criterii de analiză a procesului de
reforme fiscale:
1) reforme fiscale, analizate pe grupuri de ţări;
2) reforme fiscale, analizate pe categorii de impozite (contribuţii pentru securitatea socială;
impozitul pentru companii etc.)
Analiza reformelor pe grupuri de ţări, permite concluzionarea că la nivelul ţărilor membre şi
candidate ale UE se manifestă trei curente:
1. Franţa şi Germania, ţări care nu pot să-şi permită reducerea esenţială a taxelor din
cauza deficitelor bugetare. Acestea din urmă solicită Comisiei Europene introducerea
unui nivel minim al impozitelor în ţările membre ale uniunii;
2. Alte ţări au decis să urmeze tendinţa reformatoare din teama de a nu se confrunta cu
migrarea locurilor de muncă şi a investiţiilor peste graniţe,;
3. Ultimul grup , în cadrul căruia se distinge Irlanda, au obţinut succese importante prin
aplicarea acestor reduceri de impozite.
Analizate pe categorii de impozite, reformele întrunesc un important segment - contribuţiile
la securitatea socială. Tendinţa generală, caracteristică acestui segment, este de reducere a acestora,
cu nuanţări de la ţară la ţară. Câteva state-membre ale UE (Germania, Austria, Finlanda) au luat în
considerare reduceri globale ale costurilor cu munca, adiacente salariilor. În Germania, contribuţiile
la sistemul de pensii vor fi reduse cu 0,8%, iar în Austria contribuţiile la securitatea socială vor fi
reduse cu 0,4% din PIB. Alte state, precum Belgia, Franţa, Italia, Olanda, Marea Britanie, urmăresc
reducerea costurilor non-salariale pe factorul muncă numai pentru salarii mici, în timp ce alte state
doresc să stimuleze crearea de noi locuri de muncă (Grecia, Italia) sau să favorizeze încheierea de
contracte permanente de muncă (Spania). În Portugalia, reforma urmăreşte corelarea contribuţiilor
la securitatea socială plătite de salariaţi cu cele plătite de liber profesionişti, în timp ce în
Danemarca se doreşte permanentizarea contribuţiei temporare la sistemul de pensii suplimentare.
Generalizând evoluţiile de ultimă oră ale sistemelor fiscale intraeuropene, menţionăm că, în
cazul UE, acquis-ul din domeniul impozitării acoperă, în mod special, impozitele indirecte, precum
TVA şi taxa pe accize, iar în sfera impozitării directe, acquis-ul se limitează la unele aspecte ale
impozitului pentru companii şi impozitului pe capital.
Prevederile referitoare la impozitul pentru companii au drept scop facilitarea cooperării
administrative între autorităţile naţionale ale statelor-membre, înlăturând astfel obstacolele din calea
activităţilor transnaţionale ale entităţilor comerciale localizate în ţări diferite. Codul de conduită
pentru impozitarea în afaceri reprezintă angajarea statelor-membre în rezolvarea problemei

49
impozitelor potenţial dăunătoare şi evitarea introducerii de noi taxe, care ar putea împiedica libera
circulaţie.
Referitor la impozitul pe venitul personal: majoritatea statelor au în vedere o reformă a
tranşelor de impozit. În principal, ea constă în scăderea cotei marginale de impozit la limita de jos a
distribuţiei venitului, însoţită de creşterea venitului minim neimpozabil şi sporirea alocaţiilor
(deducerilor) familiale. În Germania, Spania, Irlanda, Finlanda şi Suedia, măsurile au mai mult un
caracter general. În Germania, procentul din tranşa minimă a scăzut, recent, cu 6 puncte
procentuale, în timp ce procentul din tranşa maximă - cu 4,5 puncte procentuale. În Irlanda, atât
cota standard, cât şi cota maximă au diminuat cu 2 puncte procentuale, în timp ce în Spania, în
1999, a avut loc cea mai semnificativă reducere a cotei marginale superioare de impozit (cu 8
puncte procentuale). În Finlanda, impozitul pe venitul personal a înregistrat încă din 1997 o
reducere de ansamblu cu 1,7 puncte procentuale. O reducere globală a impozitului pe venitul
personal a avut loc şi în Suedia în perioada 2000-2001 [68, p.46]. Edificatoare este, în această
ordine de idei, şi evoluţia sistemului de impunere a veniturilor persoanelor fizice din Ungaria: în
1988 în aceste scopuri se utilizau 11 cote de impunere (cea superioară se situa la nivelul de 60%), în
1996 – 6 cote (de la 20% până la 48%), în 2004 – 3 cote (de la 20% până la 40%), actualmente –
16%.
Un scop major al impozitelor pe venitul din capital îl constituie îmbunătăţirea funcţionării
pieţelor de capital (Germania, Danemarca, Spania, Italia). Alt obiectiv este acela de a genera
incitaţia pentru risc (Grecia, Spania, Franţa, Italia, Irlanda). În 2004 Germania intenţionează să
stabilească impozitul pe profitul societăţilor comerciale la 25%, introducând o reducere de 15
puncte procentuale pentru profitul nedistribuit şi de 5 puncte procentuale pentru profitul distribuit.
Este interesant de urmărit impactul pe care aceste măsuri de reformă îl au asupra ratelor
efective ale fiecărei categorii de impozit care exprimă presiunea fiscală la nivelul întregii mase a
contribuabililor.
Privite din acest punct de vedere, recentele reduceri ale contribuţiilor pentru securitatea
socială au fost semnificative în ţări, precum Belgia, Germania, Olanda. În alte state, aceste reduceri
au avut un impact neglijabil asupra ratelor efective ale costurilor cu munca non-salarială, lucru
care nu este surprinzător, dacă avem în vedere faptul că majoritatea măsurilor sunt punctuale
(vizează crearea de noi locuri de muncă, permanentizarea acestora sau protejarea tranşelor salariale
inferioare) şi afectează doar părţile relativ mici ale bazei impozabile.
Se preconizează ca reducerea ratei efective a impozitului pe veniturile personale să fie
importantă, în special, în Germania, Danemarca, Olanda, Austria şi Suedia. În consecinţă, se
aşteaptă o reducere a ratei efective a impozitului pe veniturile personale cu peste 1%, atât în zona

50
euro, cât şi în UE. Reducerea ratelor efective ale impozitului pe veniturile personale este principalul
factor ce va conduce la scăderea presiunii fiscale pe factorul muncă, care se preconizează să fie
mai important în Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Olanda şi Austria. În schimb, în Portugalia
este posibilă o creştere a ratelor efective ale impozitului pe muncă, în timp ce în Suedia reducerea
ratelor efective ale impozitului pe veniturile personale compensează creşterea contribuţiilor la
protecţia socială.
Ratele efective ale impozitului asupra capitalului sunt previzionate a se reduce cu peste 1
punct procentual în Germania, Franţa, Irlanda, Italia, Olanda, Austria şi Marea Britanie, în timp ce
Portugalia este singura ţară unde este aşteptat ca sarcina fiscală să crească.
Impozitele indirecte reprezintă domeniul în care UE a progresat cel mai mult, mai ales după
anii 1980, deşi în ceea ce priveşte modul de aşezare şi cotele TVA există încă diferenţieri între
statele membre, fără a menţiona scutirile şi tratamentul special aplicat anumitor bunuri şi servicii. În
plus, comerţul electronic are un mare impact asupra randamentului fiscal al impozitelor indirecte,
în special în UE, unde o treime din venituri provin din aceste impozite. Tranzacţiile electronice fac
consumul final foarte mobil şi expun TVA unor posibilităţi de evaziune fiscală, ceea ce impune o
reconsiderare a TVA şi altor impozite indirecte şi poate modifica radical conceptele fundamentale
ale practicii şi teoriei fiscale [68, p.48].
Taxa pe valoarea adăugată (TVA) a fost introdusă în Comunitatea Europeană, în 1970,
printr-o serie de Directive. S-a intenţionat înlocuirea unora dintre fostele impozite pe producţie şi
consum şi alocarea unui procent din veniturile din TVA (calculate pe o baza integrată) pentru
finanţarea bugetului comunitar, înlesnind astfel drumul către armonizarea între statele-membre a
regulamentelor pe marginea TVA. A VI-a Directivă, referitoare la TVA (77/388/CEE), a asigurat
o bază comună pentru finanţarea Comunităţii, aplicând taxa pentru aceleaşi tranzacţii în toate
statele-membre, şi, totodată, introducând o bază integrată de calcul. Cea de-a şasea Directivă
conţine definiţii şi principii ale TVA, referitoare la aplicarea unui impozit pe consum, general şi
non-cumulaliv, perceput la toate stadiile de producţie şi distribuţie. Astfel, regulamentele TVA
implică un tratament egal al mărfurilor sau serviciilor autohtone şi de import şi un raport neutru
impozit–preţ.
România a acceptat întregul acquis referitor la TVA şi accize, precum şi cele privind
impozitarea directă şi cooperarea administrativă (detaliat în capitolul III).
Dar nici un stat-membru al UE nu are în vedere o reformă fundamentală a impozitelor
indirecte. Cele mai multe dintre acestea (Belgia, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda
şi, parţial, Marea Britanie) îşi propun să reducă TVA în sectoarele cu muncă intensivă. Excepţie
face Olanda, care a majorat TVA cu 1,5 puncte procentuale în 2001, în timp ce Irlanda şi Austria

51
au sporit accizele la tutun. Pe de altă parte, în state, precum Danemarca, Germania, Franţa, Italia,
Finlanda şi Marea Britanie, se preconizează o creştere a taxelor pe energie sau mediu. Dacă în
Germania şi Marea Britanie taxele ecologice sunt menite să compenseze costurile cu munca non-
salarială, în Franţa vor finanţa scăderea timpului de muncă.
Prevederile acquis-ului referitoare la calculul integrat au avut drept scop eficientizarea
calculului PIB conform preţurilor de piaţă, ca o componentă majoră a calculului PNB la preţurile
de piaţă. Din această perspectivă, statele-membre sunt privite ca o activitate economică integrată în
cadrul sistemului european de contabilitate economică integrată (ESA). Acest sistem cuprinde
calcule care au în vedere activităţile economice legale, într-adevăr, dar care nu sunt desfăşurate
conform reglementărilor de impozitare şi asigurare socială. Se înţelege că acele activităţi ilegale,
după legislaţia naţională, nu intră în sfera măsurilor de implementare oferite.
Statele-membre trebuie să redacteze o descriere a tuturor calculelor şi amendamentelor în
vederea captării producţiei, venitului principal şi cheltuielilor care nu sunt imediat transparente în
conformitate cu definiţiile de bază. Calculele şi ajustările sunt explicite ori implicite - exemple de
ajustări implicite fiind calculele cantitate-preţ şi estimările rezultate în urma cererii folosind
chestionare cu cumpărătorii de mărfuri şi servicii. Pe cât este posibil, astfel de descrieri vor duce la
o defalcare a amendamentelor şi calculelor făcute cu privire la:
- absenţa din dosarele statistice a structurilor înregistrate, active economic:
- sustragerea de la plata de impozite şi/sau a primei de asigurare socială (structuri clandestine de
producţie sau alte sustrageri, în special declarare falsă sau nedeclarare din partea companiilor
înregistrate);
- scutirea de înregistrare la autorităţile fiscale sau de asigurarea socială (datorită plafoanelor
minime pentru înregistrare: alte motive pentru scutirea de înregistrare).
Alte reguli metodologice şi date se referă la:
- validarea gradului de ocupare a forţei de muncă, care stă la baza actualelor estimări ale PNB;
- descrierea regulamentelor şi ajustărilor statistice cu privire la venituri în natură, recompense
etc.;
- investigarea folosirii informaţiilor din auditurile fiscale pentru îmbunătăţirea estimărilor
exhaustive ale PNB;
- cerinţa ca datele şi relatările să se refere la un an recent, pentru care estimările finale sunt
accesibile.
Legislaţia UE consideră prevenirea evaziunii şi sustragerii fiscale drept o secţiune distinctă a
capitolului „Impozitare”, separat de principiile generale, impozitarea directă, impozitarea indirectă
(fiind incluse aici şi scutirile individuale de impozite), şi alte impozite. Prevenirea este unul dintre

52
obiectivele principale ale politicii fiscale ale UE, pentru care s-a înfiinţat o structură specializată a
Comisiei Europene, Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF). Cele mai mari eforturi în domeniul
prevenirii s-au concentrat pe integrarea sistemului TVA, pentru lupta mai eficientă împotriva
evaziunii şi sustragerii fiscale. În scopul întăririi cooperării administrative în sfera TVA, comisia a
propus restrângerea prevederilor celor două documente mai vechi, dar de bază (Regulamentul
218/92 şi Directiva 799/77). Comisia a stabilit cadrul legal care prevede reguli clare şi obligă la
guvernarea cooperării între statele-membre.
În sfera cooperării administrative şi asistenţei bilaterale, acquis-ul oferă măsuri specifice
pentru combaterea evaziunii şi sustragerii fiscale în statele-membre. Astfel, acestea pot aduna
informaţii despre contribuabili de la alte state-membre, schimbând informaţii, automat sau la cerere.
Cadrul legal al Uniunii Europene prevede contracte directe între serviciile specifice de
asistenţă bilaterală şi schimb de informaţie, eficientizând şi sporind ritmul cooperării. Contextul
cooperării facilitează un schimb mai rapid şi mai intens de informaţie între administraţii şi între
administraţii şi Comisie. În acelaşi scop de combatere mai eficientă a fraudei şi evaziunii fiscale,
noul sistem stabilit de asistenţa bilaterală şi schimb de informaţie asigură o funcţionare corectă a
sistemului de TVA. Directiva 77/799/CEE acoperea doar impozitarea pe venit şi capital,
neincluzând TVA, însă Directiva 79/1070/CEE a extins prevederile iniţiale, acoperind şi TVA.
Analizând evoluţia cadrului legal al UE cu privire la combaterea mai eficientă a fraudei şi
evaziunii fiscale, este de menţionat că principala inovaţie a Regulamentului din 1992 (92/218/EEC
pentru îmbunătăţiri ale Sistemului de Schimb Informaţional VIES –TVA) a fost aceea de a
prevedea:
a) înfiinţarea unei baze de date electronice (Sistemul de Schimb Informaţional VIES - TVA);
b) comunicarea automată către toate statele-membre a valorii totale a tuturor bunurilor
intracomunitare ale contribuabililor identificaţi în respectivele state-membre, odată cu numerele de
identificare relevante ale TVA-ului [58, pag.8].
Potrivit unor studii economice ale Organismelor Internaţionale, sistemele de impozitare ale
statelor-membre ale Uniunii Europene au suferit schimbări structurale semnificative, situaţia
fiscală a statelor membre degradându-se în mod diferit prin erodarea bazei de impozitare, ca
urmare a concurenţei fiscale şi datorită dezvoltării economiei paralele.
Concurenţa fiscală pe piaţa UE fusese anticipată chiar de părintele monedei unice,
economistul canadian Robert Mundell. El scria, în 1998, cu un an înainte de introducerea euro ca
monedă de cont şi înaintea obţinerii Premiului Nobel pentru economie: „Uniunea Monetară nu va
elimina problemele şomajului în Europa, care sunt cauzate de cotele excesiv de înalte de
impozitare, de suprareglementarea pieţei muncii şi de măsurile de securitate socială” [136].

53
Mundell a înţeles, de atunci, că forţele pieţei vor presa în jos cotele de impozitare, fără nici o
intervenţie administrativă.
Se constată o tendinţă de diminuare, în general, a impozitelor în Europa, fapt ce poate fi
interpretat ca o uşoară slăbire a modelului social european, a modelului bunăstării bazat pe taxe
înalte.
Relaţionarea impozitului redus cu atractivitatea economică are relevanţă şi din perspectiva
Strategiei Lisabona, care îşi propune să aducă UE, până în anul 2010, în fruntea statelor cu
economia cea mai competitivă din lume. În ciuda acestei relevanţe, la summit-ul din martie 2005
nimeni nu a amintit de impozite, deşi Strategia s-a aflat în fruntea agendei Consiliului European de
primăvară. În următorii 2-3 ani paşii se vor face pe dimensiunea bazei de impozitare, iar apoi, după
eventuala introducere a Tratatului Constituţional, după preluarea monedei unice în mai multe state
şi după practicarea unor „cooperări consolidate‖ pe grupuri de ţări, ar fi posibil să se întrezărească
şi formulele pentru un impozit pe profitul firmelor armonizat pe o curbă descrescătoare, după ce
forţele pieţei unice vor dirija operatorii economici în această direcţie.
Este cunoscut faptul că operatorii economici preferă evitarea impozitului mare din ţara de ori-
gine; în căutarea profitului, firmele sunt atrase de ţările în care, la acelaşi grad de risc politic şi ace-
eaşi capacitate de absorbţie a pieţei, fiscalitatea este redusă. Cu titlul de exemplu relevant, se poate
scoate în evidenţă cazul Slovaciei, care va deveni în anul 2007 cel mai mare producător de
autoturisme pe locuitor din lume, tocmai datorită fiscalităţii atractive.
În vederea creării unei imagini mai competitive,4 multe state-membre ale UE au redus, pe
lângă anumite componente ale asistenţei sociale, impozitul pe profit (vezi anexa 30). Belgia, spre
exemplu, a diminuat acest impozit de la 40,17% la 34% şi a anunţat că va exclude dividendele de la
impozitul pe profit, considerându-le parte a beneficiilor distribuite în interiorul unei firme. Motivul,
mai mult sau mai puţin declarat - atragerea multinaţionalelor. Tocmai statele, care atrag atenţia
asupra „clivajului‖7 ce se creează în interiorul UE între statele cu fiscalitate ridicată şi cele cu fisca-
litate redusă, fac eforturi de a se încadra în cea de-a doua categorie.

Tocmai acele state căutau formula magică a unei relaxări fiscale, care să le sporească, pe de o
parte, competitivitatea, iar, pe de alta, să le permită conservarea modelului social european al
bunăstării. În acelaşi timp, Statele Unite au introdus o nouă legislaţie de combatere a fraudei
fiscale, considerată de europeni drept „protecţionistă‖. România este învinuită de dumping fiscal. În

4
Când România a introdus cota unică de taxare de numai 16% (cota unică de impozitare a fost pusă în practică în
premieră în estul european, în Estonia, în 1994. În acest an, nivelul de impozitare a veniturilor a fost diminuat la 26%,
iar mai apoi la 20%; ulterior, acest pas a fost urmat de Letonia (1997, 25%), Rusia (2000, 13%), Ucraina (2003, 13%),
Slovacia (2004, 19%)), unele state membre ale UE au început să se revolte împotriva „dumping-ului fiscal”.

54
acelaşi timp, în Uniunea Europeană, se desfăşoară astăzi o concurenţă fiscală internă până la
tangenţa cu ceea ce se numeşte ad-hoc „dumping fiscal”.
Din combinaţia dintre dumpingul fiscal, despre care se vorbeşte între statele-membre ale
Uniunii Europene, şi protecţionismul fiscal, despre care europenii spun că s-ar practica în Statele
Unite, se poate înţelege clar un lucru: taxele şi impozitele sunt o excelentă pârghie de influenţare a
competitivităţii în plan global.
Între concurenţa liber-consimţită şi dumpingul fiscal graniţa este difuză, deoarece, la
moment, literatura de specialitate nu relevă cu suficientă claritate formulări privind limitele aşa-
numitului „dumping fiscal‖.
Deşi regulile concurenţei sunt stricte în UE, nu există vreo normă de combatere a
„dumpingului fiscal‖. Dacă nimeni nu poate demonstra că Malta, Cipru sau Luxemburg practică
dumpingul fiscal, atunci nici României nu i se poate imputa acest lucru.
Prin această măsură de relaxare fiscală (introducerea cotei unice de taxare a veniturilor de
numai 16% în România), s-a dorit un nivel mai înalt al competitivităţii, pentru a oferi un mediu de
afaceri mai propice, prin care să se recupereze treptat decalajul economic faţă de media UE.
În acest context, sunt de remarcat unele aparente paradoxuri din interiorul UE privind nivelul
cotelor de impozitare. De la început şochează povara grea a impozitelor asupra firmelor în Statele
Unite - 39,4%, faţă de impozitele corporatiste aplicate în statele europene: 12,5% în Irlanda, 16%
în România sau chiar 35% în Malta (vezi tabelul 2.2.1).
Aparent paradoxal, Statele Unite continuă să fie un mediu atractiv pentru investitorii străini,
în ciuda impozitelor mari. Atâta timp cât există alţi factori de atractivitate, statul îşi poate permite
să menţină fiscalitatea la nivel ridicat, pentru asigurarea bugetului de stat cu resurse băneşti
necesare, mai ales că SUA se confruntă astăzi cu imense deficite bugetare. O piaţă cu imensă
capacitate de absorbţie, cu înclinaţie spre consum şi cu stabilitate politică devine atractivă chiar
în contextul fiscalităţii înalte.
Ceea ce trebuie să ştie, însă, un guvern aflat în această postură este că firmele îşi plasează
capitalurile în paradisuri fiscale. De aceea, Statele Unite au atâta grijă cu legislaţia corporaţiilor
«offshore», mergând cu severitate până la limita lezării legislaţiei altor ţări. În momentul în care
statul a introdus o nouă lege, firmele caută portiţele de ocolire a acesteia. Spre exemplu, inversarea
rolurilor între o filială din străinătate şi o firmă-mamă din ţară este o formulă de eludare a fiscalităţii
înalte din propria ţară. Guvernul în cauză vine cu contramăsuri, pe care firmele caută să le
contracareze şi aşa mai departe, escaladând pe o spirală ascendentă măsuri şi contramăsuri tot mai
rafinate [172, p.73-76].

55
 Tabelul 2.2.1
Taxele maxime ale impozitului pe venit şi ale impozitului corporatist în UE-25
şi cele patru state candidate

Taxa pe venit (%) Taxa corporatistă (%)

Ţările
2004 2005 2004 2005
Austria 50 50 34 25
Belgia 50 50 33 34
Bulgaria 29 24 15 15
Croaţia 35 45 35 35
Cehia 32 32 31 28
Cipru 30 30 15 10
Danemarca 59 59 30 30
24/0- pe profitul 24/0- pe profitul
Estonia 26 24
reinvestit reinvestit
Finlanda 36 34 29 26
Franţa 49,6 48,09 34,3 34,3
Germania 48,5 45 27,9 25
Grecia 40 40 35 32
Ungaria 40 38 18 16
Irlanda 42 42 12,5 12,5
Italia 45 45 34 33
Letonia 25 25 19 15
Lituania 33 33 15 15
Luxemburg 38,95 38,95 30,38 22
Malta 35 35 35 35
Olanda 52 52 34,5 34,5
Polonia 40 40 27 19
Portugalia 40 40 30 25
România 40 16 25 16
Slovacia 38 19 25 19
Slovenia 50 50 25 25
Spania 48 45 35 35
Suedia 60 55 28 28
Turcia 40 40 33 30
Marea Britanie 40 40 30 30
Sursa: adaptare efectuată de autor în baza surselor [188]; [190]; [201].

În domeniul fiscal, în Uniunea Europeană, se aplică, în continuare, principiul

„unanimităţii‖. Tratatul Constituţional al UE denotă măsuri, cu adevărat timide, în direcţia
armonizării fiscale. Consiliul va putea lua unele măsuri, prin majoritate calificată, pentru a
combate mai eficient frauda, atât în sfera impozitelor indirecte (T.V.A., accize etc.), cât şi a
impozitelor directe (impozit pe profitul firmelor). Voinţa fermă de combatere a fraudei fiscale

56
pleacă de la evidenţa că aceasta, împreună cu spălarea banilor, constituie adevărate flageluri pentru
serviciile publice şi un pericol imens pentru democraţie însăşi. Deşi economia subterană în UE nu
pare să-şi contracte dimensiunile, deciziile pentru diminuarea fraudei fiscale se pot lua numai cu
unanimitatea celor 25 de state-membre ale UE, chiar şi după intrarea în vigoare a Tratatului
Constituţional.
În interiorul UE, Luxemburgul şi, mai recent, Malta şi Ciprul îşi obţin, în bună parte,
veniturile din opacitatea structurilor financiare. Aceste ţări nu sunt dispuse să renunţe rapid la
avantajele comparative specifice, cu atât mai mult cu cât concurenţa altor paradisuri fiscale, din
afara UE, este tot mai puternică în baza libertăţii de mişcare a capitalurilor.
Unanimitatea înseamnă blocarea armonizării impozitului pe profit în UE, armonizare care,
altfel, ar trebui să meargă până la egalizarea impozitelor în cadrul unei politici unice, unde şi
taxele pe capitaluri să fie unice. Acelaşi lucru nu este valabil în cazul taxei pe valoarea adăugată
(TVA), care intră în categoria taxelor indirecte. Prin Tratatul de la Maastricht, fondator al pieţei
interne unice, în anul 1993 s-a produs o însemnată schimbare: s-au eliminat vămile dintre statele
membre ale UE (Uniunea Europeană a adoptat o politică agricolă comună şi o politică comercială
comună), introducându-se un simplu schimb de date privind T.V.A. între state. Din acel moment,
există o bună armonizare pe piaţa unică europeană în privinţa taxelor indirecte şi, în primul
rând, a TVA .
Desigur, cele mai armonizate taxe indirecte rămân cele vamale, prin aplicarea tarifului
vamal unic (TARIC). Recent, Parlamentul European şi Consiliul au modificat Codul vamal (C.V.)
al UE. Motivul – stabilirea unui nivel uniform de protecţie a agenţilor economici în timpul
desfăşurării controlului vamal al mărfurilor introduse sau exportate pe şi de pe teritoriul UE. Pentru
asigurarea existenţei acestui nivel uniform de protecţie a agenţilor economici din statele membre ale
UE, Parlamentul European şi Consiliul au considerat că este necesară aplicarea armonizată a
procedurii de control vamal în toate statele-membre. Prin modificarea Codului vamal european, se
introduce un cadru de gestiune a riscurilor, care prevede criterii comune şi exigenţe armonizate,
aplicabile tuturor agenţilor economici agreaţi (A.E.A.). Orice agent economic dintr-un stat-
membru al UE poate obţine statutul de agent economic agreat, dacă îndeplineşte criteriile comune
privind sistemul de control al documentelor comerciale şi de transport, solvabilitatea financiară şi
respectarea exigenţelor vamale de securitate şi siguranţă menţionate de C.V. european. Un A.E.A.
beneficiază de anumite facilităţi în momentul desfăşurării controalelor vamale de securitate şi
siguranţă, precum şi de o procedură de vămuire simplificată.
Controlul vamal, altul decât cel inopinat, este efectuat pe baza unei analize a riscurilor
folosind sistemul de securitate comun, obiectivul fiind determinarea şi cuantificarea riscurilor

57
agentului economic şi a mărfurilor importate sau exportate pe baza criteriilor stabilite la nivel
naţional, comunitar, internaţional. Noul C.V. stipulează că mărfurile introduse pe teritoriul vamal al
UE fac obiectul unei declaraţii sumar. Această declaraţie-sumar este depusă de agentul economic
care introduce marfa pe teritoriul UE la biroul vamal de intrare a mărfurilor şi trebuie depusă înainte
ca produsele respective să fie introduse pe teritoriul UE. Declaraţia-sumar va fi depusă electronic.
Se consideră că regula unanimităţii în sfera fiscală permite un spaţiu de manevră la nivel
naţional, asigurând în acelaşi timp o concurenţă benefică intracomunitară. În acest context, va fi
foarte greu de armonizat impozitele: pe profitul firmelor transnaţionale; pe dividende; pe dobânzi.
Terminologia fiscală se află în continuă dinamică, apelând, de această dată, la noţiunea de
„şarpe fiscal‖. Imaginea unui şarpe fiscal se inspiră din cea a şarpelui monetar, din vremea când
cursurile valutare ale diferitelor state-membre ale Comunităţilor Europene erau obligate să-şi
menţină cursurile valutare între o limită maximă şi una minimă. Şarpele fiscal ar însemna
introducerea a două cote de impozitare-limită, spre exemplu, 15% şi 25%. În aceste condiţii,
distribuţia într-un grafic ale diverselor rate de impozitare ale statelor-membre ar reprezenta un şarpe
care s-ar ondula oricât în sus şi în jos, dar numai între cele două limite. Imaginea este clară, numai
că şarpele fiscal nu are şanse să se materializeze, cel puţin în următorii ani apropiaţi.
Dacă embrionul armonizării cotelor de impozitare nu este încă clar conceput, cel al ar-
monizării bazei de impozitare există deja, sub forma unui proiect al Comisiei Europene. Încă din
noiembrie 2004, un grup tehnic înfiinţat de Consiliul Miniştrilor Finanţelor (ECOFIN) se reuneşte
periodic pentru a studia elementele unei baze comune de taxare. Cu toate încercările Comisiei
Europene şi ale experţilor din grupul de lucru de a demonstra necesitatea unei baze de impozitare
armonizate, cinci dintre statele-membre s-au opus chiar şi ideii de grup de lucru pe care o lansase
ECOFIN (Polonia şi statele baltice au respins, de asemenea, propunerea franco-germană de
armonizare a impozitelor aplicate companiilor în regiune, susţinând că regimurile fiscale naţionale
sunt esenţiale pentru sprijinirea creşterii economice).
Mulţi dintre vechii membri ai Uniunii Europene sunt îngrijoraţi că impozitele reduse din noile
state membre vor tenta companiile din Occident să-şi transfere activităţile în Est, în ţări care vor
beneficia, în paralel, şi de fondurile structurale eliberate de UE.
În schimb, noii membri din Europa de Est consideră că regimurile fiscale sunt un element
cheie al dezvoltării economice din zonă şi insistă asupra principiului potrivit căruia trebuie să li se
permită să-şi stabilească în mod independent cotele de impunere. Franţa şi Germania au solicitat
Comisiei Europene să propună o armonizare a modului în care companiile calculează impozitele
corporatiste, incluzând stabilirea unei cote minime de impunere, dacă va fi posibil. Comisia a

58
respins din nou apelul pentru o cotă de impunere minimă, dar a confirmat că este, de asemenea, în
favoarea armonizării modalităţilor de calcul al obligaţilor fiscale de către companii.
O bază unică de impozitare, în cât mai multe state membre, va însemna şi contracţia
costurilor pentru firme cu operaţiuni transnaţionale, costuri numite „de conformitate‖. O fiscalitate
mai transparentă şi mai previzibilă, cu o bază unică de impozitare, va spori gradul de atractivitate al
mediului de afaceri în UE, precum şi competitivitatea Europei.
Uniformizarea cotelor de impozitare, însă, deocamdată, nu face obiectul discuţiei. Atâta timp
cât baza de calcul este diferită, nici cifrele care reprezintă cota de impozitare nu sunt comparabile.
Abia după uniformizarea bazei de impozitare, care ar putea avea loc conform previziunilor
optimiste peste cel puţin 2-3 ani, s-ar putea pune problema unor limite maximale şi minimale ale
cotelor de impozitare, aşa cum sugerase recent Germania, impacientată de nivelul atractiv al impo-
zitelor mici din noile state-membre.
Deocamdată, impozitul pe profit variază în UE între 12,5% în Irlanda (sau chiar 10 în Cipru!)
şi 34,5% în Olanda. Impozitele corporatiste din cele zece state care au aderat la UE în 2004 variază
de la zero în Estonia la 15% în Letonia, Lituania, la 19% în Polonia şi Slovacia, la 35% în Malta
(vezi tabelul 2.2.1).
Merită menţionat ca tendinţă generală faptul că, aproape în toate ţările Uniunii Europene, în
ultimii ani, au avut loc corecţii în jos ale nivelelor de impozitare şi aceasta nu pentru că ar fi cerut
Comisia Europeană, ci pentru că aşa a cerut piaţa.

2.3. Politicile fiscale şi bugetul european în perspectiva extinderii europene

Uniunea Europeană este finanţată, în principal, din resursele proprii puse la dispoziţie de
către ţările-membre.
Ansamblul resurselor bugetare este determinat anual, în funcţie de cheltuielile totale decise
de autoritatea bugetară (Parlamentul şi Consiliul), în sensul respectării principiului echilibrului
bugetar.
În cadrul resurselor proprii, se disting patru categorii de prelevări:
1. prelevările agricole, prime, sume suplimentare sau compensatorii (percepute asupra importului
de produse agricole ce provin din ţări-membre ale UE, precum şi din cotizaţii prevăzute în
cadrul pieţei comune a sectorului zahărului);
2. taxe vamale (care provin din aplicarea tarifului vamal comun aplicat schimburilor comerciale
realizate cu alte ţări nemembre ale Uniunii);

59
3. TVA (care provine din aplicarea unei cote uniforme de TVA de către fiecare stat-membru,
conform reglementărilor comune);
4. resurse complementare (care se determină asupra PNB al fiecărui stat membru şi reprezintă o
resursă de echilibrare a bugetului) [135, p.355].
Resursele proprii se determină prin aplicarea unei cote asupra PNB5 a statelor-membre, cotă
ce se fixează în fiecare an, în cadrul procedurii bugetare (procesul bugetar ca element al ciclului de
planificare şi programare strategică se prezintă în anexa 31), ţinându-se cont de toate celelalte
venituri bugetare.
Ponderea cea mai importantă în totalul resurselor proprii o deţin resursele complementare
(spre ex., în anul 2000, acestea au constituit 50% din totalul resurselor proprii), în timp ce TVA a
constituit în aceeaşi perioadă, 35%, iar prelevările agricole şi taxele vamale – doar 14% din totalul
resurselor proprii.
Resursele proprii ale bugetului european au o istorie a lor, caracterizată prin numeroase
modificări vizând componenţa acestora: chiar de la origine, din momentul intrării în vigoare a
Tratatului de la Paris (1952), existau resursele proprii ale Comisiei Europene, de cărbune şi oţel.
Apoi (1957), după Tratatul de la Roma, s-a recurs la contribuţiile financiare ale statelor-membre –
prelevări agricole, taxe vamale şi TVA, pentru ca, mai târziu, să se recurgă la împrumuturile
purtătoare de dobânzi, apoi la avansuri nerambursabile etc. Din 1988, o nouă categorie de resurse
(determinată asupra PNB) este pusă la dispoziţia comunităţii. Din start (1992-1994), plafonul
global s-a situat la nivelul de 1,2% din PNB; ajungând în 1995 la 1,21%, iar în 1999 – la 1,27% din
PNB. Pentru perioada 2000-2006, resursele proprii nu pot depăşi (conform deciziei Consiliului şi
Parlamentului European) 1,27% din PNB al Uniunii Europene.
În acelaşi timp, se cere menţionat faptul că UE nu este abilitată să creeze sau să impună
impozite.
În această ordine de idei, politica fiscală europeană poate fi privită din două puncte de
vedere:
1) coordonarea politicilor naţionale (coordonare fiscală), fără sau cu foarte puţine resurse
centrale:
• esenţială pentru ţările din zona EURO (vezi Pactul de Stabilitate şi Creştere);
• rolul important al ECOFIN / Comitetului Monetar;

5
PNB este definit ca fiind venitul naţional brut calculat în preţuri de piaţă în conformitate cu Sistemul European de
Conturi

60
2) gestionarea bugetului central al UE (nivelul maxim variind de la 1,27% din PNB al UE până la
1%), ale cărui venituri provin din taxele vamale, prelevările agricole, cotă din TVA colectat şi cota
din PIB-le statelor-membre.
În privinţa cheltuielilor, acestea sunt delimitate pe secţiuni în şase grupe: Parlamentul
European; Consiliul Europei; Comisia Europeană; Curtea de Justiţie; Curtea de Conturi; Comitetul
Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor.
Acest sistem permite Uniunii Europene finanţarea (într-o manieră stabilă şi continuă) tuturor
politicilor propuse [135, p.355].
Extinderea europeană implică noi sarcini, soluţionarea cărora va genera noi eforturi
financiare.
Studiile efectuate de Comisia Europeană relevă, în principal, că extinderea UE este imposibil
de realizat fără costuri suplimentare efectuate de ambele părţi. După calculele Institutului de
Analize Economice Comparate de la Viena (estimări 1997), costurile pentru admiterea în UE a
Poloniei (6,5 miliarde ECU) şi a României (9,3 miliarde ECU, cele mai mari costuri pentru o ţară
central sau est-europeană din cele 10) vor cere un efort financiar de 15,8 miliarde ECU, adică 27%
din bugetul agregat al UE. Povara monetară şi fiscală pentru cele 15 ţări membre ar creşte la peste
70 miliarde ECU [144, p.45]).
Specialiştii germani consideră că integrarea României şi Bulgariei în UE va costa 44,3
miliarde de euro. Din această sumă, aproximativ un sfert va fi suportată de Republica Federală
Germania. Parlamentarii germani s-au declarat nemulţumiţi la începutul lunii aprilie 2005 de
campania Comisiei de informare de la Bruxelles, care nu a atras atenţie asupra costurilor ridicate
impuse de aderarea celor două state.
Impactul, prin costuri a integrării în Europa a ţărilor Europei de Est şi celor din Europa
Centrală, poate fi caracterizat prin diferite valori: conform unor scenarii costurile extinderii s-ar
ridica de la 0,03% din PIB-ul UE–25 la 0,23% din PIB în 2013; conform altor scenarii - la numai
0,18% din PIB-ul UE-25 sau şi mai puţin – 0,11% (vezi schema 2.3.1.)
Se estimează, că în cazul României, costurile tranziţiei (costurile bugetare curente, costurile
asociate cu reforma asigurărilor sociale, costurile suplimentare alocate pentru sănătate, educaţie,
armată etc.) suprapuse pe costurile legate de aderarea la UE (aproximativ 1,3% din PIB - contribuţia
la bugetul comunitar, 1% din PIB - cofinanţarea fondurilor structurale) pot conduce la deficite
bugetare ridicate în următorii ani (exemplele Ungariei şi Poloniei arată deficite bugetare de 4-6%
din PIB după intrarea în UE).

61
 Costul bugetar al integrării

Conform unor scenarii, politica Conform altor scenarii, o reducere a

agricolă comună şi politica de acordare
a fondurilor structurale rămân absolut
neschimbate şi, în ipoteza că actualele
state membre primesc în continuare
aceeaşi cantitate de fonduri structurale
ca şi în 2006, costurile extinderii s-ar
ridica de la 0,03% din PIB-ul UE – 25
la 0,23% din respectivul PIB în 2013.
fondurilor directe destinate sprijinirii
agriculturii la 85% din nivelul actual până
în anul 2013 ar duce la o diminuare a
costurilor extinderii la numai 0,18% din
PIB-ul UE-25; în condiţiile aplicării stricte
a regulilor referitoare la ajutoarele
structurale destinate actualilor membri,
costurile extinderii ar fi de numai 0,11%.

Schema 2.3.1. Costul bugetar al integrării

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza surselor [61];[122];[194]; [195].

În consecinţă, pentru perioada 2007-2009, România va contribui la bugetul organismului

comunitar cu 1,4% din PIB, la care se adaugă şi contribuţia la programele pentru care s-a angajat.
În 2007, contribuţia României la bugetul comunitar se va ridica la cca. 800 mln. euro, în 2008 - la
850 mln. euro, iar în 2009 - la 900 mln. euro. Doar pentru primii trei ani de după integrare România
trebuie să contribuie cu 5,6 mlrd. euro la bugetul comunitar. La acestea, se adaugă cheltuielile
pentru modernizarea infrastructurii şi investiţiile în protecţia mediului. Efortul bugetar pentru cele
două domenii se ridică la aproximativ 10-11 mlrd. euro până în 2010, conform unor studii efectuate
de Institutul European din România (IER).
În noile condiţii se aşteaptă reorientarea bugetului comunitar. Se consideră că cheltuielile
bugetare ale UE trebuie să se focalizeze în domeniile care susţin creşterea economică şi coeziunea
(obiectivele de la Lisabona). Din această perspectivă ar rezulta constituirea a trei fonduri: pentru
creşterea economică; pentru convergenţă; pentru restructurar.
Pe baza informaţiilor furnizate de studiul de impact, efectuat sub auspiciile IER, referitoare la
aceste costuri, valoarea lor pe cinci ani poate ajunge la valoarea bugetului de stat pe un an, adică
cca 10-15 mlrd. euro (aceşti bani vor rezulta din taxe şi impozite). Costurile legate de
implementarea standardelor UE vor fi suportate doar parţial de către bugetul de stat (20%), o mai
mare parte urmând a fi acoperită din fonduri europene (30%) sau de către agenţii economici

62
(35%), precum şi din alte surse. In ceea ce priveşte contribuţia României la bugetul UE, România
se află în poziţia de beneficiar net în primii ani după integrare, primind de 1,6 ori mai multe
fonduri europene decât efortul bugetar propriu (vezi anexa 32).
În aceste condiţii, se impune cu o importantă doză de stringenţă întrebarea: „Care vor fi
sarcinile (în planul contribuţiei la formarea bugetului european) puse în faţa statelor ce doresc să
se integreze în UE? Ce modificări urmează să intervină în politicile fiscale ale acestor state din
perspectiva aderării la Uniunea Europeană‖?
În literatura de specialitate se susţine că, politica fiscală este un atribut al suveranităţii
naţionale şi componentă importantă a politicii economice. Deşi politica fiscală continuă să rămână
în mâinile guvernelor naţionale, reglementările fiscale impuse de participarea la UEM, obligă
statele participante să respecte prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere (PSC).
PSC este parte a acquis-ului, iar prevederile sale sunt obligatorii pentru toate noile state-
membre. În principal, acest lucru înseamnă obligativitatea încadrării în limitele stabilite pentru
deficitul bugetar (3% din PIB), astfel încât să fie evitată posibilitatea recurgerii la procedura
privind ―deficitele excesive‖, care se va aplica imediat după intrarea în UE.
Conform „Tratatului de la Maastricht‖ (Protocolul asupra procedurii de deficite excesive),
deficitul (respectiv, excedentul) public este definit ca necesitatea (respectiv, capacitatea) de
finanţare a administraţiilor publice (administraţii centrale, regionale şi locale, fonduri de securitate
socială). El e calculat după conceptele contabilităţii naţionale (SEC 95). Datoria publică este
datoria brută consolidată de ansamblul sectorului administraţiilor publice la sfârşitul anului (în
valoare nominală). Un sold primar corespunde unui deficit/excedent public fără dobânzi,
consolidat.
În 2003, deficitul şi datoria publică s-au deteriorat faţă de 2002, atât în zona euro, cât şi în
UE -15. Datele din tabelul 2.3.1. se bazează pe datele relative referitoare la deficit şi la datoria
publică din anul 2003 transmise de către statele-membre ale UE-15 Comisiei Europene.
Conform datelor din tabelul 2.3.1, în zona euro, deficitul public a crescut de la 2,3% din PIB
în 2002, la 2,7% în 2003, iar în UE -15, deficitul a avansat de la 2,0% în 2002, la 2,6% în 2003. În
total, unsprezece ţări au cunoscut o deteriorare a soldului lor public exprimat în procente faţă de
PIB şi anume: Danemarca, Germania, Grecia, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria,
Portugalia, Regatul Unit, Finlanda. După tendinţa de scădere observată în ultimii ani, datoria
publică raportată la PIB a crescut în zona euro de la 69,2% în 2002, la 70,4% în 2003, iar în UE-
15 de la 62,5% la 64,0%. Şase state-membre au afişat un raport mai mare de 60% din PIB în 2003,
respectiv Belgia, Germania, Grecia, Franţa, Italia, Austria, faţă de cinci state-membre în 2002 (cele
amintite mai sus, mai puţin Franţa). În 2003, cele mai mari deficite dintre ţările aderente

63
(Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia), în
procente faţă de PIB, au fost observate în Republica Cehă (-12,9%), Malta (-9,7%), Cipru (-6,3%)
şi Ungaria (-5,9%), doar Estonia înregistrând un surplus (+2,6%). Cele mai înalte niveluri ale
datoriei publice au fost relevate în Cipru (72,2%) şi în Malta (72,0%), iar cele mai joase în Estonia
(5,8%), în Letonia (15,6%) şi în Lituania (21,9%).
Tabelul 2.3.1.
Deficitul şi datoria publică din anul 2003 în statele-membre ale UE-15
Agregatele macroeconomice în zona euro UE-15 şi UE-25
2000 2001 2002 2003
Zona euro (milioane euro)
PIB preţul de piaţă (p.p.) 6.452.933 6.842.585 7.078.869 7.261.658
Deficit public (-)/excedent (+) + 12170 -11.1946 -160.575 -192.930
% din PIB +0,2 -1,6 -2,3 -2,7
Datoria publică 4.498.184 4.750.186 4.899.628 5.113.531
% din PIB 69,7 69,4 69,2 70,4
Sold primar % din PIB +4,2 +2,3 + 1,4 +0,8
UE-15 (milioane euro)
PIBpp 8.568.367 8.863.802 9.176.719 9.306.794
Deficit public (-)/excedent (+) +86.660 -88.300 -183.474 -238.744
% din PIB + 1,0 -1,0 -2,0 -2,6
Datoria publică 5.486.267 5.602.794 5.737.861 5.958.950
% din PIB 64,0 63,2 62,5 64,0
Sold primar % din PIB +4,8 +2,7 + 1,3 +0,6
UE-25 (milioane euro)
PIBpp 8.941.493 9.284.694 9.620.892 9.746.240
Deficit public (-)/excedent (+) + 74.823 -105.386 -205.211 -263.822
% din PIB +0,8 -1,1 -2,1 -2,7
Datoria publică 5.622.264 5.764.849 5.913.062 6.144.414
% din PIB 62,9 62,1 61,5 63,0
Sold primar % din PIB +4,6 +2,5 + 1,2 +0,4

Sursa: [192]

Deficitele bugetare ale Franţei şi Germaniei au depăşit, în ultimii 3 ani, limita de 3% din PIB
impuse de UE. Grecia a încălcat unele prevederi ale Pactului de Stabilitate şi Creştere (PSC), a
cărui menire a fost de sprijinire a stabilităţii monedei euro. În acest context, adoptarea unor
reforme structurale şi integrarea pieţelor financiare sunt paşi cruciali privind viitorul economic al
Europei.
Aplicarea PSC de către noii veniţi implică o serie de provocări: pentru noile state, încercarea
de a menţine deficitul sub pragul de 3% poate intra în conflict cu măsurile întreprinse în sensul
continuării procesului de convergenţă, mai ales dacă aceasta presupune o contractare a investiţiilor
publice. Existenţa unor finanţe sănătoase reprezintă o condiţie importantă în procesul de recuperare
a decalajelor, de menţinere a stabilităţii macroeconomice şi de atragere a ISD.

64
 Cea mai mare provocare a politicii fiscale europene de astăzi este reconcilierea interesului
general european cu suveranitatea statelor în materie de fiscalitate.
Interesul general european constă, însă, în buna funcţionare a pieţei interne unice.
Deschiderea frontierelor, în cadrul pieţei interne unice, permite agenţilor privaţi să arbitreze mai
uşor diversele fiscalităţi naţionale, pentru ca particularii să-şi plaseze fondurile sau să cumpere
bunuri, iar întreprinderile să investească şi să producă. Acest arbitraj este periculos pentru toţi
actorii economici: nu este de dorit ca localizarea activităţilor să depindă de factorii fiscali şi nu de
factorii economici. În plus, acest arbitraj generează riscul situaţiilor de confruntare a ţărilor cu
armele fiscalităţii: fiecare ţară poate avea interesul de a-şi diminua fiscalitatea, într-un sector sau
altul, pentru a atrage întreprinderile, consumatorii sau capitalurile financiare. Apare riscul de a se
ajunge la o presiune a fiscalităţii asupra veniturilor de capital şi la reducerea puternică a
impozitelor indirecte şi directe, fapt care ar leza întreprinderile. Pe plan global, dacă toate ţările
urmează această strategie de reducere fiscală, nimeni nu are beneficii, iar regimurile fiscale ale
fiecăruia se diminuează. În aceste condiţii, apar doua riscuri:
1) pauperizarea statului, acesta nemaifiind capabil să finanţeze transferurile sau cheltuielile
publice necesare, modelul de economie socială de piaţă, pe care se bazează, în general, toate
economiile ţărilor din CE, fiind pus, astfel, sub semnul întrebării;
2) concentrarea prelevărilor fiscale asupra factorilor cei mai puţin mobili - lucrători şi
capital imobiliar - ceea ce constituie sursa ineficacităţii economice şi nedreptăţilor sociale.
Pentru evitarea acestor riscuri, este necesară o armonizare a politicilor fiscale sau cel puţin un
acord pentru un număr minim de reguli de conduită. Acest lucru presupune negocieri între state, sau
decizii comunitare. În ambele cazuri, libertatea fiecărei ţări de a-şi alege fiscalitatea este pusă sub
semnul întrebării. Această diminuare a suveranităţii fiscale se va traduce oare prin reducerea
importanţei statului? Va fi ea, oare, compensată de o creştere a puterii organismelor comunitare? Se
poate întrevedea o astfel de eventualitate, având în vedere că Europa politică nu şi-a elaborat încă
reguli de funcţionare, care să satisfacă pe deplin principiile democratice? Cum să se concilieze atât
de necesara armonizare a fiscalităţilor cu menţinerea autonomiilor naţionale în ceea ce priveşte
marea masă a cheltuielilor publice, organizarea sistemului de protecţie socială şi politica
bugetară conjuncturală?
Armonizarea fiscalităţii în Europa se poate organiza pe trei niveluri.
Primul nivel constă numai în evitarea dezechilibrelor imediate care ar putea să rezulte din
deschiderea totală a frontierelor pentru schimburile de mărfuri şi fluxurile financiare. Acest fapt
necesită o armonizare, care ar putea fi, mai mult, sau mai puţin, ambiţioasă, în funcţie de mărimea
distorsiunilor care trebuie evitate. Armonizarea trebuie să fie decisă colectiv, ca să nu apară riscul

65
unei concurenţe fiscale (deşi acest lucru începe să se producă, deja, în cazul veniturilor din
plasamente).
Al doilea nivel, mult mai ambiţios, constă în încercarea de a crea rapid o fiscalitate uniformă
la scara Comunităţii Europene. Dar acest lucru nu este de actualitate, chiar pe termen lung:
cheltuielile publice, sistemele de protecţie sociala nu sunt nici unificare, nici măcar pe cale de a fi
unificate; redistribuirea rămâne într-un cadru pur naţional: nu se pune problema ca bogaţii germani
să le poarte de grijă grecilor săraci, nici ca tinerii portughezi să finanţeze pensiile germanilor în
vârsta. O fiscalitate uniformă ar necesita asemenea tulburări la nivel naţional, încât, pentru moment,
ea nu poate fi luată în considerare.
Nivelul trei presupune o cale de mijloc, care este de preferat şi constă în punerea obligatorie
de acord a fiscalităţilor naţionale pentru naţionalizarea, în fiecare ţară, a ansamblului fiscalităţii,
pentru evitarea pierderii eficacităţii atât la nivel naţional, cât şi comunitar, pentru promovarea
reformelor fiscale “europene”, lucru care se va face, probabil, diferit în fiecare ţară, dar cu un
rezultat convergent.
Procesul de armonizare comportă unele riscuri, fără îndoială, dar este şi o ocazie de a face
transparente sistemele fiscale, care s-au opacizat progresiv şi s-au complicat prin acumularea
măsurilor pe puncte şi pe termen scurt. Ar fi, de asemenea, de dorit ca armonizarea să nu consiste în
a cere tuturor ţărilor să se alinieze la majoritatea comunitară, ci mai degrabă să ia exemplul
practicilor celor mai bune.
În acest context se pot delimita anumite etape de realizare a celor scontate.
Prima etapă constă în exemplificarea diferenţelor care există, în prezent, între sistemele
fiscale ale diferitelor ţări din CE, indiferent că este vorba de nivelul taxelor obligatorii, de
centralizarea reglementărilor fiscale sau de importanţa diferitelor impozite; se face în acelaşi timp o
comparaţie cu sistemele fiscale din Statele Unite şi din Japonia.
Următoarea etapă ar însemna un studiu al principiilor care ar trebui să conducă cercetarea
în domeniul unei fiscalităţi eficace şi echitabile: ce tip de fiscalitate trebuie să fie promovat în
Europa; care sunt avantajele şi inconvenientele diferitelor impozite; care sunt problemele specifice
ale armonizării fiscalităţii: ce impozite trebuie armonizate? Care nu se pot armoniza? Pe care nu
trebuie să le armonizăm deloc? Trebuie să se facă o armonizare negociată sau trebuie să se lase să
acţioneze piaţa?
Principala întrebare la care se cuvine găsirea unui răspuns: este armonizarea compatibilă cu
politicile bugetare conjuncturale diferite din fiecare ţară?

66
 Într-o ulterioară etapă este necesară analizarea, impozit cu impozit, a diferenţelor existente
între ţările din UE; care este justificarea economică a uneia sau alteia din dispoziţiile fiscale? Care
sunt - pentru impozitul în cauză - exigenţele de armonizare?
Foarte importantă este etapa în care se analizează resursele proprii ale UE şi necesitatea de a
le mări şi de a instaura, în unele domenii, o reală fiscalitate comunitară.
Însă nu toate ţările sunt în aceeaşi situaţie din punct de vedere al finanţelor publice: pentru
unele, armonizarea fiscală trebuie să se traducă imperativ printr-o modificare a reglementărilor
fiscale; pentru altele, o oarecare diminuare pare a fi cea mai bună soluţie.
In concluzie, este necesar să se definească axele şi priorităţile reformelor fiscale din UE.
Uniunea Europeană se bazează pe solidaritate financiară. Realitatea actuală, însă, impune
revizuirea perspectivelor financiare.
Divergenţa esenţială, asupra căreia poziţiile par a fi aproape ireconciliabile, se referă la
bugetul UE (al patrulea buget multianual al UE). Comisia europeană caută o formulă care să ofere
UE resursele de care are nevoie pentru a putea face faţă provocării extinderii în perioada 2007-
2013. Cele 25 de state-membre ale UE (încă la începutul anului 2005) au ajuns la un acord cu
Parlamentul European, convenind ca bugetul comunitar în perioada 2007-2013 să se situeze la
limita de 106,3 mlrd. euro, adică 1% din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene. Conform
aranjamentelor actuale, Marea Britanie beneficiază de un rabat de 4,5 miliarde de euro anual, care îi
este returnat din contribuţia ei la bugetul UE, iar Franţa beneficiază de cele mai mari sume pentru
susţinerea agriculturii. Niciuna din cele două ţări nu doresc să renunţe la aceste avantaje. Dacă în
problema constituţiei se ajunge la un compromis aşteptat şi necesar în această etapă, în ceea ce
priveşte bugetul, lucrurile sunt mai complicate şi pentru faptul că Germania, care până acum
acoperea o sumă mare la bugetul UE, se află în situaţia de a nu o mai putea face din cauza
dificultăţilor economice în care se află. Politica agricolă comună solicită peste 40% din buget.
Franţa, cel mai mare beneficiar al fondurilor agricole, insistă ca cheltuielile să rămână la nivelul
actual până în 2013. Marea Britanie, care primeşte mai puţin din aceste fonduri, solicită să
beneficieze în continuare de un rabat al contribuţiei sale la buget, în vigoare din 1984. Majoritatea
celorlalte ţări doresc eliminarea totală sau reducerea rabatului (pe care Europa cu 21 de ani în urmă
i l-a acordat Marii Britaniei; valoarea rabatului de atunci până în 2005 s-a ridicat la aproape 100 de
miliarde de euro) care să reflecte creşterea nivelului de trai în această ţară. Ministerul de Finanţe al
Austriei a cerut Marii Britanii să renunţe la rabat, într-un moment în care alte state sunt solicitate să-
şi majoreze contribuţiile.
Comparativ cu bugetele naţionale, bugetul UE este relativ mic. Bugetul UE pentru 2005 a
fost echivalent cu 240 euro/locuitor al UE.

67
 Varianta de compromis a proiectului de buget pe 2007-2013 poziţiona cheltuielile la nivelul
de 1,07% din Venitul Naţional Brut (VNB) al UE peste limita fixată de principalii şase contribuabili
– Germania, Franţa, Marea Britanie, Suedia, Austria, Olanda. Cele şase state urmăresc menţinerea
cheltuielilor pentru 2007-2013 la un procent din VNB (insistând asupra unui buget de austeritate de
800 de miliarde de euro), valoare mai scăzută faţă de cele 1,14% din PNB european (echivalentul a
unui trilion de euro) la care spera Comisia Europeană.
Cadrul financiar dezbătut este un plan de cheltuieli multianual, care transpune în termeni
financiari priorităţile politicilor UE, fixează limitele cheltuielilor UE într-o anumită perioadă de
timp, impunând, astfel, disciplină bugetară. Obiectivele sunt:
- asigurarea controlului evoluţiei cheltuielilor bugetare;
- planificarea programelor şi proiectelor multianuale;
- facilitarea activităţii de adoptare a bugetelor anuale de către Parlamentul European şi
Consiliul UE, cele două autorităţi bugetare care iau decizii pe baza propunerilor
Comisiei Europene.
Trebuie menţionat că acest cadru financiar este al patrulea: primul cadru (Pachetul Delors-I) a
fost realizat pentru perioada 1988-1992 şi s-a concentrat pe consolidarea pieţei interne şi a
programului-cadru de cercetare-dezvoltare; al doilea cadru (Pachetul Delors-II) a fost elaborat
pentru perioada 1993-1999 şi a acordat prioritate politicilor sociale şi de coeziune şi introducerii
euro; cadrul actual (Agenda-2000) acoperă intervalul 2000-2006 şi se concentrează pe extinderea
UE; Comisia Europeană a propus ca cel de-al patrulea cadru financiar să fie elaborat pentru 2007-
2013 şi să se axeze pe dezvoltarea durabilă şi competitivitate şi crearea de mai multe locuri de
muncă.
Problemele ce vizează rata efectivă a impozitului pe muncă, sursele de venituri publice din
impozitele pe veniturile din muncă, impactul fiscalităţii asupra ofertei de muncă, asupra dinamicii
locurilor de muncă etc. vor fi studiate în următoarele capitole.

68
 Capitolul III. RACORDAREA SISTEMUL FISCAL AL ROMÂNIEI
LA EXIGENŢELE EUROPENE

3.1. Reforma şi politica fiscală a României în contextul aderării la UE

Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, semnat la 25 aprilie 2005, a impus
numeroase reforme. Una din acestea este cea fiscală.
Se consideră că reforma fiscală era inevitabilă, cel puţin, pentru două motive:
1) reforma se impunea pe fundalul multiplelor reforme în contextul aderării României la
UE;
2) reforma se impunea prin stadiul relativ precar al Sistemul fiscal din România.
Vectorii reformei fiscale au fost orientaţi spre acordarea unei importanţe deosebite colectării
impozitelor şi taxelor, schimbarea raporturilor dintre stat şi contribuabili (statul să faciliteze modul
de plată şi să încurajeze, prin metode specifice, plata la timp a impozitelor şi taxelor), renunţarea
totală la sistemul clientelar de amânare la plată şi de scutire a taxelor şi impozitelor. În noile
condiţii, contribuabilii trebuie să înveţe să respecte cu stricteţe obligaţiile pe care le au faţă de stat.
Or, pentru îmbunătăţirea raporturilor dintre stat şi contribuabili, este absolut necesară transparenţa
sistemului de cheltuieli din bugetul statului.
După încheierea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, după voturile
exprimate în favoarea aderării României la UE în anul 2007, după semnarea de către România a
Tratatului de Aderare la UE, o analiză a situaţiei post-negocieri din ţară, însoţită de o detaliere a
celor mai importante repere ale perioadei 2005-2006 se impune.
În această ordine de idei, menţionăm că o perioadă de tranziţie înseamnă perioada dintre
data aderării la Uniune şi data la care respectiva ţară trebuie să se conformeze legislaţiei
comunitare dintr-un anumit domeniu.
În cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, România a obţinut 50 de perioade
de tranziţie şi aranjamente tranzitorii, cele mai multe perioade de tranziţie dintre toate statele din
actualul val de extindere. Spre comparaţie, Polonia a obţinut 48, Ungaria - 35 şi Malta - 47. Aceste
perioade de tranziţie permit finalizarea reformelor în anumite domenii şi după data aderării efective
la UE. Pe de altă parte, neîndeplinirea unor condiţii stabilite în urma negocierilor pot activa anumite
clauze de salvgardare stabilite pentru candidatele la aderare, ori specifice pentru România.
În contextul tezei date, printre capitolele de negocieri ce corespund domeniului de cercetare,
pot fi menţionate: capitolul 10 – „Impozitarea‖; capitolul 25 – „Uniunea vamală” ; capitolul 29 –
„Dispoziţii financiare şi bugetare” etc.

69
 România a deschis negocierile la capitolul 10 în octombrie 2001, iar închiderea provizorie a
acestui capitol s-a realizat în iunie 2003. Legislaţia comunitară din acest domeniu (capitolul 10
―Impozitarea‖) se referă la taxa pe valoarea adăugată (TVA) şi la accizele pentru diferite produse.
La acest capitol România a obţinut 8 perioade de tranziţie şi 3 derogări:
în domeniul TVA, România a obţinut o derogare de la regimul special aplicabil
micilor întreprinzători în ceea ce priveşte menţinerea pragului de impozitare la 35.000 euro cifra de
afaceri anuală pentru plătitorii de TVA şi o derogare pentru aplicarea scutirii cu drept de deducere
la transportul internaţional de persoane;
în domeniul accizelor, România a obţinut pentru transpunerea prevederilor
comunitare privind nivelul minim al accizelor o perioadă de tranziţie de 3 ani pentru ţigarete;
de asemenea, România a primit derogare privind acordarea unui regim special pentru
accizarea băuturilor alcoolice distilate din fructe, obţinute de fermieri şi destinate autoconsumului,
echivalent a 50 litri băuturi spirtoase/gospodărie/an, cu concentraţie de 40% în volum, prin
aplicarea unei cote de 50% din acciza standard aplicată în România.
Ulterior închiderii provizorii a capitolului 10, în cursul anului 2003, a fost adoptat un acquis
nou, din care trei directive au relevanţă şi impact pentru România, respectiv:
Directiva nr. 96/2003/CE privind restructurarea cadrului comunitar pentru impozitarea
produselor energetice şi a electricităţii;
Directiva nr. 48/2003/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăţilor de
dobândă;
Directiva nr. 49/2003/CE, privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţilor de
dobândă şi de redevenţe efectuate între companii asociate din diferite state-membre.
Ca urmare, capitolul 10 a fost redeschis şi închis în noiembrie 2004, iar România a mai
obţinut perioade de tranziţie pentru diferite produse. La accizarea electricităţii, pentru păcura uti-
lizată pentru sistemul de termoficare, a motorinei şi a benzinei fără plumb, dar şi a gazelor naturale
utilizate în scopuri necomerciale, România a obţinut cea mai lungă perioadă de tranziţie pentru
adaptarea nivelului de impozitare la cel din UE.
Este de menţionat faptul că principalele noutăţi fiscale (cu aplicabilitate de la 1 ianuarie
2005, aprobate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.138/2004) se referă, în principal, la:
a) diminuarea cotei de impunere a profitului de la 25% la 16%;
b) majorarea cotei de impunere pe veniturile microîntreprinderilor de la 1,5% la 3% din
cifra de afaceri;

70
 c) restituirea TVA la ieşirea din ţară. România intră în rândul lumii în privinţa restituirii
TVA la ieşirea din ţară. Una dintre anomaliile existente în România a fost corectată recent printr-un
ordin al Ministrului Finanţelor care prevede că la ieşirea din ţară, străinii sau românii cu domiciliu
în străinătate pot solicita restituirea TVA pentru bunurile cumpărate din România. De această
aliniere la practica europeană în domeniu vor beneficia toţi cei ce au cumpărat din România
bunuri a căror valoare depăşeşte 2,5 mln. lei şi care dovedesc cu factură că respectivele produse au
fost cumpărate din acelaşi magazin;
d) modificarea sistemului de impunere a veniturilor persoanelor fizice de la sistemul în
cote progresive (18% - 40%) la cota unică de 16%.
În legătură cu noul sistem de impunere a veniturilor persoanelor fizice, trebuie menţionate
următoarele categorii de venituri:
1. Categorii de venituri care se impun cu cotă unică de 16%: salarii, activităţi independente,
cedarea folosinţei bunurilor, pensii, activităţi agricole, premii şi alte surse.
2. Categorii de venituri care se impun cu alte cote:
- dividendele 10% faţă de 5%, aplicabile până la 01.01.2004
- dobânzile6 1% cu excepţia celor pentru depozite la vedere, depuneri
la CAR, cele aferente titlurilor de stat, obligaţiunilor
municipale, obligaţiunilor ANL şi cele bonificate la
depozitele clienţilor constituite în baza Legii nr.
541/2002 privind economisirea şi creditarea în sistem
colectiv pentru domeniul locativ
- venitul impozabil realizat de
acţionari/asociaţi din
lichidarea/dizolvarea fără lichidare a 10%
unei persoane juridice

- veniturile din jocuri de noroc 20%

- aplicarea unei cote de 10% asupra câştigului obţinut din vânzarea-cesionarea proprietăţilor
imobiliare şi titlurilor de participare, cu condiţia respectării anumitor condiţii;
- simplificarea ("taxare inversă") pentru anumite livrări de bunuri;
- modificarea sistemului de deduceri pentru toţi contribuabilii, indiferent de volumul veniturilor,
prin acordarea deducerilor numai pentru contribuabilii care obţin venituri din salarii la locul
permanent de muncă diferenţiat pe 3 nivele.
De asemenea, trebuie subliniat că, prin introducerea cotei unice de impozitare, se renunţă la
sistemul globalizării veniturilor, cheltuielile de administrare a impozitului pe venit reducându-se
substanţial (pentru 2005, s-a realizat o aliniere parţială pentru alte venituri decât cele salariale la o

6
Evoluţii ale cotelor de impozitare ale dobânzilor au urmat, inclusiv şi în 2006

71
cotă de impozit de 10%, iar din 2006 tot ce înseamnă venit al persoanelor fizice se aliniază la o cotă
de impozitare de 16% - venituri salariale, venituri din dobânzi, câştiguri de capital).
La prima vedere, introducerea cotei unice7 lasă impresia unei sărăciri a bugetului de stat,
dar, în realitate, adoptarea acestei măsuri nu reprezintă doar scăderea unor cote ce, în trecut, aveau o
pondere mai mare de 16%, ci şi creşterea altor cote, care aveau un nivel mult prea scăzut, am putea
spune, chiar simbolic, cum este cazul cotei de 1% aplicată câştigurilor de pe piaţa de capital.
Pachetul de măsuri de reformă fiscală are multiple valenţe: în primul rând, creează venituri
mai mari pentru cei care muncesc; pentru prima dată, se aplică realmente noţiunea de impozit pe
avere, tendinţa fiind aceea de a se impozita toate tipurile de venit. Totodată, pachetul de măsuri de
reformă fiscală reprezintă un stimulent economic foarte puternic pentru întreprinderile economice
(în acest sens, s-a propus, pentru anul 2006, creşterea valorii minime a mijloacelor fixe la 50 de
mln. lei (RON), iar amortizarea acestora să fie în proporţie de 30-40% la închiderea bilanţului
contabil, dacă profitul va fi reinvestit pentru exerciţiul financiar respectiv etc.).
Toate aceste modificări ale sistemului fiscal sunt menite să aducă nivelul fiscalităţii la un
prag suportabil şi, implicit, să crească venitul net al tuturor categoriilor sociale.
Revenind la cele menţionate anterior, menţionăm că fiscalitatea economiilor poate fi privită
ca un pas spre integrare sau ca un exemplu de progres parţial în armonizarea fiscală în domeniul
impozitării economiilor. De la 1 iulie 2005, a intrat în vigoare legislaţia europeană cu privire la
fiscalitatea economiilor. Este vorba de o directivă care încă nu a fost transpusă în toate statele
membre, printre codaşe numărându-se tocmai „paradisurile fiscale‖, precum Luxemburgul.
Respectiva directivă se referă la taxarea dobânzilor rezultate din economii. Chiar şi în cazul
transpunerii depline a directivei, rămâne loc de interpretare. Trei ţări, Austria, Belgia şi Luxemburg,
dau o interpretare proprie directivei, diferită de cea a celorlalte state-membre. În opinia decidenţilor
din aceste trei state, directiva se referă la dobânzile care au fost generate începând cu 1 iulie 2005,
în timp ce celelalte state membre consideră că directiva are efect şi asupra tuturor dobânzilor
existente la 1 iulie 2005. Consiliul Miniştrilor Finanţelor (ECOFIN) a analizat situaţia, încercând
medierea compromisului. Oricum, este şi acesta un pas spre armonizarea bazei de impozitare.
Impozitarea veniturilor din capital, asociată creşterii mobilităţii capitalurilor, impune
constrângeri tot mai mari asupra politicilor fiscale naţionale, pe fondul unei tendinţe de reducere a
cotelor de impunere cu scopul captării unei ponderi mai mari din baza mondială de impozitare.

7
Introducerea cotei unice nu este o inovaţie la nivel mondial, există experienţe precedente: Estonia - în 1991, urmată
de Letonia şi Lituania - în 1994, Rusia - 2001, Serbia - 2003, Ucraina şi Slovacia - 2003 şi Georgia - 2004.

72
 Concurenţa dintre autorităţile fiscale naţionale s-a accentuat pe măsură ce procesul de creare
a pieţei regionale şi globale a prins contur.
Însă, liberalizarea circulaţiei capitalurilor pune în evidenţă şi necesitatea armonizării taxelor
pe venitul din profit, dobânzi, dividende şi câştiguri de capital. Eliminarea distorsiunilor în
impozitarea veniturilor din capital are, în principiu, scopul de a descuraja alocările de capital din
raţiuni pur fiscale şi nu economice. Din păcate, în practică, această relaţie a fost recunoscută mai
greu.
În condiţiile accentuării Uniunii Economice şi Monetare, necesitatea eliminării distorsiunilor
în impozitarea veniturilor din capital a devenit tot mai evidentă, dar greu de implementat datorită
intereselor divergente menţionate mai sus. Apoi, tendinţa regională, din Centrul şi Estul Europei, de
diminuare a fiscalităţii este aspru criticată de unii miniştri occidentali, sugerându-se chiar ideea
eliminării accesului acestor ţări la fondurile europene structurale.
Aplicarea Pactului de Stabilitate şi Creştere de către România, dar şi de către noii veniţi,
implică o serie de provocări. Pentru noile state, încercarea de menţinere a deficitului sub pragul de
3% din PIB poate intra în conflict cu măsurile întreprinse în sensul continuării procesului de
convergenţă, mai ales dacă aceasta presupune o contractare a investiţiilor publice.
Pe de o parte, reformele fiscale diferă, ca întindere şi profunzime, de la stat la stat. Astfel,
statele se abat mai mult sau mai puţin de la principiul impozitării cu aceeaşi cotă a tuturor venitu-
rilor din capital în funcţie de interesele concrete:
în general:
- dividendele sunt impozitate cu cote mai mici, deoarece profitul din care sunt acordate este, la
rândul său, impozitat;
- nu se impozitează dobânzile la împrumuturile acordate de către stat, sau dobânzile realizate din
economiile a căror mărime nu depăşeşte anumite limite;
- nu se impozitează sau se impozitează cu cote reduse câştigurile din capital realizate din vânzări de
terenuri, case etc., făcute după 3 ani de deţinere a dreptului de proprietate, dar se impozitează
tranzacţiile imobiliare;
- impozitele pe veniturile nerezidenţilor sunt, de obicei, superioare celor pe veniturile rezidenţilor
şi/sau se încheie acorduri de evitare a dublei impuneri fiscale etc.
în particular, se urmăresc obiective specifice, precum:
- impulsionarea funcţionării pieţelor de capital prin diminuarea impozitelor pe profitul nedistribuit
faţă de cel distribuit (ex., Germania, Danemarca, Spania, Italia), spre deosebire de Finlanda, de
exemplu, care a mărit impozitul pe profit;
- relaxarea fiscală pentru fuziunea de capital (ex., Grecia, Spania);

73
- creşterea înclinaţiei pentru risc - prin stimulente pentru capitalizarea profitului şi pentru riscul de
capital (ex., Irlanda, Grecia, Franţa, Italia, Spania);
- impozitare stimulativă pentru companii noi (ex., Franţa);
- protejarea economiilor de dimensiuni reduse ale populaţiei, prin neimpozitarea veniturilor din
dobânzi (ex. Ungaria, indiferent de naţionalitatea băncii, Bulgaria - bănci locale) sau impozitarea lor
foarte redusă (ex., România - 1%, măsură socială introdusă cu scopul protejării, în special, a depo-
zitelor pensionarilor);
- protejarea tranşelor inferioare de venituri în sistemele progresive de impozitare (ex. Ungaria,
Bulgaria, Cehia), spre deosebire de cotele unice de impozitare (ex., Estonia, Polonia, Slovacia,
România etc.).
Pe de altă parte, măsurile concrete de armonizare a sistemelor fiscale la nivelul UE au devenit
coerente în 1997, în urma presiunilor venite din partea unor ţări ca Germania8, Franţa, Belgia, care
se confruntaseră cu o realocare a economiilor şi a activităţii financiare dinspre pieţele lor către
diferite paradisuri fiscale. Astfel, în cadrul ECOFIN, a fost adoptat un pachet de măsuri, cunoscut
sub numele de „Pachetul fiscal‖, care includea trei pachete de măsuri:
1. Cod de conduită în domeniul fiscalităţii companiilor;
2. Măsuri privind eliminarea distorsiunilor în impozitarea veniturilor din capital;
3. Măsurile privind eliminarea reţinerilor la sursă asupra plăţilor transfrontaliere ale dobânzilor şi
redevenţelor între firme.
La acestea, s-a adăugat mai nou şi adoptarea unui „Cod de conduită pentru combaterea dublei
impuneri‖.
Adaptarea legislaţiei fiscale din România la standardele europene (standardizarea
sistemelor fiscale naţionale în contextul Tratatelor fundamentale ale UE) reprezintă un
compartiment foarte important al reformelor fiscale. Studiile realizate de IER denotă faptul că, în
prezent, 80% din legislaţia românească este armonizată cu cea europeană, marea problemă
reprezentând-o acum implementarea acesteia, fie că e vorba de domeniul controlului financiar, al
mediului, al controlului deşeurilor, al insolvabilităţii şi falimentului, ajutoarelor de stat sau
agriculturii.
Printre progresele legislative, în contextul cercetării date, menţionăm Legea nr. 571/2003
privind Codul Fiscal, al cărui obiectiv fundamental îl constituie armonizarea cu legislaţia fiscală a
Uniunii Europene, precum şi asigurarea conformării cu acordurile fiscale internaţionale la care
România este parte (detalii cu privire la progresele legislative vezi în anexa 33).

8
În cazul Germaniei, impozitele locale pe venituri reţinute la sursă - dobânzi sau dividende plătite unui investitor străin -
au dus la emigrări masive de capital spre Luxemburgul vecin.

74
 Este important de menţionat faptul, că România trebuie să îndeplinească anumite cerinţe pe
marginea modificării legislaţiei şi a cadrului instituţional, precum şi să stabilească şi să identifice
resursele naţionale care pot fi implicate în preluarea acquis-ului privind combaterea criminalităţii
economice şi financiare. Problema impozitării şi, respectiv, a evaziunii fiscale este de o
importanţă imediată pentru orice stat sau structură guvernamentală, reprezentând principalul mijloc
disponibil în colectarea de fonduri. Aparatul de stat le foloseşte ulterior la furnizarea serviciilor de
bază care constituie obligaţiile esenţiale şi consideraţia pentru „contractul social‖ (vezi teoriile
privind impunerea şi rolul statului: teoria sacrificiului; teoria organică; teoria sociologică; teoria
siguranţei; teoria contractului social9 etc.). Cetăţenii „plătesc‖ aparatul de stat prin impozite, decid
asupra administratorilor prin votul obişnuit, şi se aşteaptă să obţină o maximă valoare pentru
sumele achitate, sub formă de servicii publice furnizate în schimbul contribuţiilor lor. Aşadar,
evaziunea fiscală reprezintă o ameninţare directă şi periculoasă pentru stabilitatea şi previzibilitatea
„contractului social‖. Acolo unde este nevoie, aparatul de stat are obligaţia implicită de a identifica
şi constrânge rău-platnicii să-şi achite contribuţia, pentru o bună funcţionare a structurilor
guvernamentale şi a serviciilor publice.

Merită amintit că discuţiile au impus ideea unei reforme generale şi coerente a sistemului
fiscal românesc, care să preîntâmpine efecte negative similare cu cele survenite recent în Slovacia.
În aplicarea reformei, Slovacia a renunţat la cota redusă de TVA de 14%, aplicabilă anumitor bu-
nuri, acest fapt ducând la creşterea preţurilor. În paralel, guvernul slovac a decis înjumătăţirea
ajutoarelor de şomaj la o valoare de 35 euro. De asemenea, au fost reduse şi alocaţiile acordate
familiilor cu copii. În drumul către cota unică, Slovacia s-a abătut de la principiul neutralităţii
taxei în privinţa celor cu venituri reduse, iar măsurile au fost sancţionate prin largi proteste sociale.
Pe termen lung, susţin specialiştii, reforma nu trebuie, neapărat, asimilată cu astfel de efecte,
iar creşterea volumului investiţiilor străine directe ar putea ameliora consecinţele negative ale
reformei sistemului de protecţie socială, prin crearea noilor locuri de muncă. Totodată, în
perspectivă, are loc o majorare a veniturilor, pe care statul le poate aloca celor care, într-adevăr, au
nevoie să fie susţinuţi.
Este important de menţionat faptul că aderarea României la standardele europene, prin
continuarea cooperării internaţionale, poate fi efectuată şi prin adaptarea administraţiei fiscale
naţionale. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), ca organism unitar de administrare

9
Potrivit teoriei contractului social, spre exemplu, „dreptul formal de impunere apare ca rezultatul unei înţelegere
între stat şi contribuabili. Cetăţenii renunţă la o parte din libertăţi, făcând, în acelaşi timp, şi sacrificii de ordin
material concretizate în impozite, în schimbul unor activităţi realizate şi garantate de stat. Statul este considerat ca o
autoritate superioară, căreia i se supun oamenii liberi care l-au creat pe baza unui contract” [171]).

75
şi colectare a veniturilor la bugetul general consolidat, având la baza activităţii sale şi îndeplinirea
priorităţilor strategice ale societăţii româneşti, respectiv integrarea în cadrul Uniunii Europene, va
continua, pe termen lung, politica iniţiată şi implementată de Ministerul Finanţelor Publice, de
cooperare cu alte structuri internaţionale care au aceleaşi atribuţii în domeniul administrării şi
colectării veniturilor. Cooperarea internaţională se desfăşoară la toate nivelele organizatorice ale
structurilor participante şi urmăreşte eficientizarea activităţii de administrare şi colectare a
veniturilor la bugetul de stat, precum şi îndeplinirea acquis-lui comunitar.
În perspectiva integrării României în Uniunea Europeană şi îndeplinirii condiţiilor comunitare
de participare la tranzacţiile comerciale în cadrul Departamentului de Administrare Fiscală, s-a
înfiinţat Biroul Central de Legături, organism care va acţiona în calitate de reprezentant autorizat al
administraţiei fiscale române pentru realizarea schimbului de informaţii privind operaţiunile
intracomunitare realizate cu celelalte state-membre din Uniunea Europeană. Schimbul de
informaţii se va realiza, pe de o parte, între Biroul Central de Legături şi structurile teritoriale cu
atribuţii de control fiscal, iar pe de altă parte, între Biroul Central de Legături şi administraţiile
fiscale din ţările Uniunii Europene.
Printre principalele mutaţii ce au avut loc în cadrul reformei fiscale pe plan de administrare
fiscală, pot fi menţionate: dezvoltarea capacităţii administrative; perfecţionarea sistemului de
gestiune al contribuabililor; perfecţionarea sistemului de gestiune al declaraţiilor; îmbunătăţirea
serviciilor pentru contribuabili etc.
Analiza detaliată a acestor elemente este prezentată în anexa 34, având drept scop reliefarea
efortului depus, în vederea realizării reformei în domeniul administrării fiscale, şi a rezultatelor
obţinute în urma acestui efort.
Reforma fiscală, în contextul schimbărilor majore, are implicaţii directe asupra politicii
bugetar-fiscale a României.
Conform precizărilor din literatura de specialitate, se consideră că politica fiscală cuprinde
ansamblul deciziilor de natură fiscală luate de factorul decident public în scopul asigurării
resurselor financiare destinate finanţării nevoilor publice şi al realizării unor finalităţi de natură
economico-socială.
Se consideră că, în sens larg, politica fiscală se constituie în cadrul activităţii autorităţii
publice de percepere şi utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furnizării
de servicii şi bunuri publice. Prin politica fiscală se stabilesc volumul şi provenienţa resurselor de
alimentare a fondurilor publice, metodele de prelevare care urmează a fi utilizate, obiectivele
urmărite, precum şi mijloacele de realizare a acestora.

76
 Printr-o altă optică, a fost scos în evidenţă faptul că, în conţinutul politicii fiscale trebuie să se
facă referire şi la cheltuielile publice, considerându-se că problematica politicii fiscale nu se rezumă
numai la opţiunile asupra procurării resurselor financiare la dispoziţia statului, ci şi la cheltuielile
pe care le au în vedere autorităţile publice.
Ne asociem acestui demers, tratând politica fiscală a României ca o componentă a mix-ului
de politici macroeconomice, care, alături de celelalte politici: bugetară, monetară etc. va crea gradul
de predictibilitate necesar atingerii unor indicatori macrofinanciari. Actualmente, trebuie să fie
luate în calcul şi criteriile de convergenţă, determinate de aderarea la Uniunea Europeană. Din
acest punct de vedere, foarte importantă este realizarea acelui echilibru care să încadreze exerciţiul
bugetar în aceste recomandări.
Pentru a asigura o convergenţă durabilă necesară atingerii Uniunii Economice şi Monetare,
România, ca stat-membru, va trebui să respecte criteriile de convergenţă de la Maastricht:
1.Deficitul bugetar nu trebuie să depăşească 3% din PIB;
2.Datoria publică nu trebuie să depăşească 60% din PIB;
3.Stabilitatea preţurilor şi o rată medie a inflaţiei, trebuie să existe pe o perioadă de un an, să nu
depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media celor mai performante trei state-membre
în termeni de stabilitate a preţurilor;
4.Rata dobânzii pe termen lung nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 puncte procentuale
media celor mai performante trei state-membre în termeni de stabilitate a preţurilor;
5.Ratele de schimb trebuie să fluctueze în limitele normale, stabilite de Sistemul Monetar
European, fără tensiuni severe în, cel puţin, ultimii doi ani. Criteriile de convergenţă asigură că
dezvoltarea economică din cadrul Uniunii Economice şi Monetare este echilibrată şi nu generează
tensiuni între statele-membre. Criteriile referitoare la deficitul bugetar şi datoria publică continuă
să fie îndeplinite şi după intrarea în a treia etapă a Uniunii Economice şi Monetare.
În vederea respectării acestor criterii, România trebuie să ia în calcul anumite cerinţe tehnice,
ştiinţifice. Acestea şi-au găsit expresia în politica bugetar-fiscală.
Strategia politicii fiscale şi bugetare pentru anul 2006 a avut în vedere crearea unei economii
de piaţă funcţională, ca să poată face faţă forţelor concurenţiale care vor acţiona pe Piaţa Unică,
când România va deveni stat membru al Uniunii Europene în anul 2007.
Principalele coordonate ale politicii fiscal-bugetare, care au fost avute în vedere la
formularea proiectului de buget pe anul 2006, pot fi sintetizate astfel:
- stabilirea deficitului bugetului general consolidat la un nivel corelat cu obiectivele
macroeconomice, în vederea susţinerii eforturilor de reducere a inflaţiei în acord cu criteriile
nominale de convergenţă;

77
 - scăderea ratelor de contribuţii la asigurările sociale în scopul eliminării dezavantajului de
competitivitate fiscală, al reducerii economiei subterane;
- consolidarea administraţiei fiscale în vederea îmbunătăţirii colectării obligaţiilor bugetare;
- creşterea transparenţei şi eficienţei utilizării fondurilor publice, precum şi acordarea priorităţii
politicilor publice formulate de ordonatorii principali de credite;
- îmbunătăţirea stabilităţii politicii de cheltuieli, eficienţei alocărilor bugetare prin focalizarea
fondurilor bugetare către domenii determinate de necesitatea aderării: dezvoltarea infrastructurii,
protecţia mediului, securizarea frontierelor, susţinerea politicii agricole în conformitate cu
cerinţele Politicii Agricole Comune, susţinerea unor costuri implicate de ridicarea nivelului de
performanţă a operatorilor economici autohtoni, reforma sistemului de asigurări sociale;
- consolidarea cadrului de cheltuieli pe termen mediu pentru asigurarea predictibilităţii
politicilor formulate, prin continuarea îmbunătăţirii sistemului de finanţare pe bază de programe;
asigurarea cu prioritate a sumelor destinate cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri de
preaderare şi, în viitor, din fonduri structurale şi de coeziune.
Viziunea Guvernului României în domeniul politicii fiscale este focalizată pe asigurarea unui
rol stimulativ şi orientativ al impozitelor şi taxelor, în scopul creşterii şi dezvoltării economice, al
consolidării fiscale şi al dezvoltării şi consolidării clasei de mijloc; viziunea Guvernului României
în domeniul bugetar se caracterizează prin eficienţa alocărilor bugetare pe bază de priorităţi, pe
transparenţa cheltuielilor publice, pe asigurarea efectului multiplicator al cheltuielii publice asupra
economiei reale.
Politica fiscală a Guvernului va funcţiona, mai degrabă, în serviciul producătorilor de
impozite decât în serviciul culegătorilor de impozite şi se va baza pe un parteneriat real între stat şi
contribuabil.
Eficienţa fiscalităţii se observă atât în modul în care impozitele şi taxele colectate la bugetul
de stat se reîntorc sub forma calităţii serviciilor publice, cât şi în modul în care ele asigură, în mod
sustenabil, menţinerea şi extinderea bazelor de impozitare. Reforma legislaţiei fiscale impune
reducerea continuă a scutirilor şi exceptărilor acordate la plata impozitelor şi a taxelor, cu scopul
creşterii transparenţei mediului de afaceri, îmbunătăţirii competiţiei şi lărgirii bazei de impozitare.
Pentru alinierea la standardele UE privind lupta împotriva evaziunii şi sustragerii fiscale,
politica curentă de impozitare a României pune accent pe analiza şi perfecţionarea următoarelor
activităţi, instituţii şi reguli:
- colectarea impozitelor şi lupta împotriva fraudei şi a corupţiei, incluzând şi instituţiile relevante
şi eficienţa acestora - Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor (cu organismele aferente),

78
 Ministerul Muncii (cu organismele aferente - Inspectoratul General al Muncii, Agenţia
Naţională a Şomajului) şi Procuratura Generală;
- procedurile fiscale, în mod special, cele referitoare la controlul şi înregistrarea activelor şi
veniturilor;
- armonizarea şi integrarea tuturor regulilor şi procedurilor într-un singur „Cod Fiscal,"
compatibil cu standardele UE.
Principalele caracteristici ale politicii bugetar-fiscale, în perioada 2006-2008, sunt
subordonate obiectivelor de susţinere a creşterii economice şi de reducere a inflaţiei şi se referă la:
- stabilirea deficitului bugetului general consolidat la un nivel corelat cu obiectivele
macroeconomice, precum şi diminuarea deficitelor cvasi-fiscale, în vederea susţinerii eforturilor de
reducere a inflaţiei în acord cu criteriile nominale de convergenţă;
- susţinerea procesului de convergenţă a economiei româneşti cu economiile europene;
- reforma profundă a administraţiei fiscale, în vederea îmbunătăţirii colectării obligaţiilor bugetare;
- accelerarea procesului de descentralizare fiscală în scopul implicării mai active a comunităţilor
locale în procesul de colectare şi alocare a resurselor publice;
- relaxarea fiscalităţii asupra muncii, venitului şi capitalului;
- scăderea ratelor de contribuţii la asigurările sociale în scopul eliminării dezavantajului de
competitivitate fiscală, al reducerii economiei subterane;
- creşterea transparenţei cheltuielilor publice;
- creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor de preaderare şi, după 2007, a fondurilor structurale;
- continuarea armonizării legislaţiei fiscal-bugetare cu normele Uniunii Europene.
Politica fiscală şi cea bugetară se vor proiecta şi implementa pe baza unor principii de bază
(vezi anexa 35), care vor permite atingerea scopurilor propuse.

Cheia de boltă a politicii fiscale a Guvernului este relaxarea fiscală ca mijloc de

detensionare a mediului de afaceri, de stimulare a iniţiativei private şi de încurajare a oficializării
economiei ascunse. În acelaşi timp, relaxarea fiscală va asigura sustenabilitatea creşterii economice
prin extinderea bazei de impozitare, ca urmare a extinderii activităţilor economice oficiale (atât la
nivel antreprenorial, cât şi la nivelul ofertei de muncă). Relaxarea fiscală va conferi mediului de
afaceri din România flexibilitate, predictibilitate şi elasticitate.
Cauza principală, pentru care Guvernul optează pentru relaxarea fiscală, este faptul că o
fiscalitate ridicată comportă o serie de „ameninţări" la adresa economiei reale: rigidizează evoluţia
şi restructurarea ofertei interne; ascunde o parte din activitatea economică de contabilizarea
naţională etc.

79
 Prin măsurile fiscale întreprinse, anii 2005 şi 2006 au marcat o abordare nouă a politicii
fiscale, care se înscrie în tendinţa actuală de integrare, urmărindu-se declanşarea unei adevărate
competiţii între economiile naţionale, măsuri care vor avea impact şi asupra anilor 2007-2009.
Printre aceste măsuri, cele mai importante au avut ca obiectiv domeniile: impozitului pe profit;
impozitului pe venit; taxei pe valoare adăugată; accizelor; taxelor vamale; administrării fiscale
etc. Analiza detaliată a măsurilor fiscale întreprinse pentru perioada 2005-2006 şi celor prevăzute
pentru anii 2007-2009 sunt prezentate în anexa 36.
Complexitatea construcţiei europene, determinată de o diversitate de condiţii economice şi
sociale, de un anumit mod de alcătuire a instituţiilor sale, de configurarea specifică a bugetului
comunitar care alocă sume importante politicii agricole comune, pentru finanţarea proiectelor
structurale şi de coeziune, face necesară formularea unei politici fiscal-bugetare flexibile,
orientate spre eficienţă şi performanţă, construită pe priorităţi sectoriale care să corespundă
palierelor reformei şi să fie consistentă cu politicile comunitare.

3.2. Implicaţii socio-economice ale reformei fiscale

Reforma fiscală în România a avut un spectru foarte larg de obiective, realizarea cărora a
generat şi va genera, în continuare, numeroase efecte conjugate. Caracteristica de bază a acestor
efecte este amprenta socio-economică.
Sub aspect ştiinţific ne propunem cercetarea impactului socio-economic generat de:
1) trecerea de la sistemul de impunere progresivă la sistemul de impunere
proporţională a veniturilor persoanelor fizice, în scopul soluţionării conflictului
echitate-eficienţă a sistemului de impunere fiscală;
2) introducerea cotei unice, în contextul avantajelor şi dezavantajelor generate de
acest element nou al impunerii şi, din aceste perspective, conturarea fenomenului de
relaxare fiscală sau angajare fiscală;
3) diminuarea cotei de impunere a veniturilor persoanelor fizice şi juridice până la
16%, în contextul impactului asupra volumului resurselor financiare colectate în
vederea acoperirii necesităţilor bugetare.
În acest paragraf, ne propunem cercetarea impactului primelor două elemente.
1. Din investigaţiile reflectate pe paginile paragrafului 2.1 al tezei date, rezultă că situaţia de
conflict echitate-eficienţă impune căutarea celor mai bune soluţii de compromis.

80
 În practică, cu toate perfecţionările ce au fost aduse în politica fiscală, impozitele nu au reuşit
să fie absolut echitabile. Dacă, teoretic, noţiunea de echitate fiscală este uşor de înţeles şi de
explicat, aplicarea sa în practică întâlneşte multe dificultăţi din cauza inexistenţei unor instrumente
şi metode clare de cuantificare şi exprimare.
În scopul soluţionării acestei probleme, pot fi utilizate diverse cote de impunere: cotele
progresive, cotele proporţionale (unice) sau cotele regresive.
Guvernul României a hotărât trecerea, de la 1 ianuarie 2005, la cota unică de impozitare de
16% a veniturilor persoanelor fizice şi diminuarea cotei de impozit pe profit de la 25% la 16%.
Considerăm că, raportat la semnificaţia şi implicaţiile unui astfel de demers, în sistemul fiscal
al României, au fost insuficient analizate aspectele complexe legate de fundamentarea unui nou
sistem de impozitare.
De altfel, ideea impozitării în cote unice nu constituie un element de noutate în teoria şi
practica fiscală. Confruntările dintre specialişti, pe această temă, s-au cantonat, mai cu seamă, în
perimetrul raportării acestui procedeu de impozitare la unul dintre principiile de bază ale
impozitării, şi anume cel al echităţii fiscale. Dacă, în esenţă, echitatea şi justeţea impunerii nu sunt
contestate ca principii ale aşezării obligaţiilor fiscale ale contribuabililor, ceea ce trebuie remarcat
este sensul şi semnificaţia ce li s-au conferit acestora în decursul timpului.
De-a lungul istoriei, noţiunea de echitate, care dă substanţă conceptului de dreptate socială în
domeniul impozitelor, a fost diferit interpretată. Tocmai de aceea, în decursul timpului, s-a
considerat că reprezintă un succes ideea înlăturării privilegiilor în domeniul fiscal şi asigurarea unei
impuneri universale, pentru toţi contribuabilii, precum şi preocuparea pentru evitarea sustragerii de
la impozitare a unei părţi din materia impozabilă.
Deşi, în mare măsură, s-a asigurat universalitatea impunerii, totuşi, principiul echităţii
impunerii a continuat să cunoască semnificaţii şi interpretări discutabile. Astfel, cea mai mare
parte a specialiştilor sunt cantonaţi pe ideea că impunerea progresivă a bazei impozabile ar fi o
expresie a unei aşezări echitabile a obligaţiilor fiscale, în raport cu capacitatea lor contributivă. În
acest sens, au apărut extrem de numeroase analize şi studii pe baza cărora să se întemeieze
mecanismul de aşezare a impozitului progresiv, prezentându-se avantajele pe care sistemul le
conţine, dar sunt subestimate, uneori, dezavantajele sale.
Literatura economică este bogată în reflecţii care aduc elogiul impozitării în cote progresive.
Astfel, economistul Allain Barrere consideră că, pentru realizarea justeţei fiscale, statul trebuie să
lase fiecărui om minimul necesar pentru a-şi acoperi nevoile proprii şi ale familiei sale. Aceasta
presupune ca impozitul pe venit să nu afecteze decât într-o mică măsură sau deloc partea de venit

81
destinată satisfacerii nevoilor vitale şi să lovească, în schimb, surplusul, cu atât mai puternic, cu cât
el este mai mare [51, p.24-27].
Menţionăm, în baza concepţiilor teoretice, enunţate în paragraful 2.1 al tezei date, că
majoritatea economiştilor împărtăşesc opinia că, dacă presiunea fiscală depăşeşte un anumit prag,
orice impozitare suplimentară este dăunătoare economiei (conform Curbei Laffer), diminuând
veniturile încasate. Creşterea ratei de impozitare reduce dorinţa de muncă, încurajează evaziunea
fiscală şi descurajează economisirea şi investiţiile. Atunci când depăşeşte un anumit nivel, rata de
impozitare contribuie la degradarea situaţiei economice, baza de impozitare se restrânge, ceea ce
anulează câştigurile aşteptate.
Dacă admitem că există o anumită limită pentru presiunea fiscală, atunci problema crucială
este aceea de a şti dacă ea a fost depăşită sau nu. Dacă răspunsul este afirmativ, cel mai bun mijloc
de relansare a economiei este eliberarea din "jugul" fiscal. Tocmai acesta a fost sensul reformelor
profunde puse în practică în unele ţări, precum S.U.A., Anglia şi altele. Reforma fiscală profundă
din Anglia, în timpul guvernării Thatcher, a fost, într-o însemnată măsură, consecinţa revoltei
claselor medii şi superioare, sătule de "confiscarea", prin impozite, a unei părţi prea mari din
produsul eforturilor lor. Situaţia s-a prezentat similar şi în S.U.A. În timpul Guvernului Reagan,
când cota marginală de impozitare a ajuns la 60 - 65%, fiind redusă ulterior la 40%.
Una din consecinţele negative ale progresivităţii impozitelor o constituie efectul său de
substituire a muncii cu odihna, fiind astfel un obstacol al creşterii economice. Tocmai progresia
impozitului pe venitul personal devine, din ce în ce mai mult, subiect de critici şi pe motiv de
echitate a impozitării. Criticii cotelor progresive arată că plătitorii harnici nu trebuie pedepsiţi prin
impozite mai mari, ci impozitul trebuie să fie proporţional. Suedia, Norvegia, precum şi unele din
fostele state socialiste au introdus deja cota unică de impozitare, iar din aprecierile rezultatelor
obţinute după introducerea ei se desprinde concluzia că au crescut simţitor încasările fiscale.
În acest context, se impune o manieră mai critică de abordare a însuşi sistemului de impozitare
şi îndeosebi a dezavantajelor pe care impozitarea în cote progresive le are. Totodată, se cer evaluate
şi avantajele promovării cotei unice de impozitare a veniturilor persoanelor fizice şi raportarea
acesteia la principiile impozitării.
Unul dintre argumentele aduse de Guvernul României, în perioada în care s-a discutat ideea
adoptării cotei unice de impozitare era faptul că introducerea globalizării veniturilor implică o în-
semnată creştere a cheltuielilor privind aşezarea şi încasarea obligaţiilor fiscale.
Este indiscutabil că obiecţiunile esenţiale ce se aduc impozitării progresive se axează pe
ideea că povara fiscală apasă mult mai greu, ca proporţie, asupra veniturilor mai ridicate. Acestei
afirmaţii i s-ar putea aduce contraargumentul că progresivitatea impozitelor individuale ar putea

82
avea şi menirea de a compensa, într-un fel, tendinţa multora din impozitele indirecte de a apăsa mai
greu, în termeni proporţionali, asupra veniturilor obţinute de categoriile populaţiei cu venituri mai
mici. Se are în vedere faptul că majoritatea impozitelor indirecte (T.V.A., accize, taxe vamale) sunt
stabilite în cote unice.
În susţinerea ideii cotelor progresive, principalul argument care se aduce este că impozitarea
progresivă constituie cel mai important instrument de redistribuire a veniturilor. Deşi afirmaţia
este întemeiată, nu trebuie pierdut din vedere faptul că se poate realiza o redistribuire de venituri şi
în condiţiile practicării unui sistem fiscal în cote proporţionale. Acest aspect se poate înfăptui atât
în etapa de mobilizare a veniturilor la buget, cât şi a cheltuirii acestora prin furnizarea de servicii,
de care să beneficieze prioritar anumite categorii ale populaţiei (de exemplu, subvenţii pentru
încălzirea locuinţelor pentru populaţia cu venituri mici etc.).
Indiferent de tipul cotelor de impozitare practicate, procesul de impozitare în sine reprezintă o
cale importantă de redistribuire a unei părţi din P.I.B.
Considerăm că importanţa ce se acordă, actualmente, impozitării progresive se explică prin
faptul că, în decursul timpului, aceasta a parcurs un lung drum sub măşti înşelătoare, exacerbându-
se rolul său ca factor de redistribuire a veniturilor.
Alături de rolul redistributiv ce este conferit impozitării progresive, un argument pe care
mulţi autori10 îl prezintă în susţinerea sistemului, argument care aparent ar fi ştiinţific, este cel legat
de descreşterea utilităţii marginale a veniturilor adiţionale pe care le obţin contribuabilii din
activităţile prestate. Se ştie că, în esenţă, ideea utilităţii marginale11 susţine că fiecare cantitate de
bunuri de acelaşi fel achiziţionată suplimentar de un consumator are o utilitate tot mai mică,
deoarece se confruntă cu o nevoie în descreştere.
Aici ar fi cazul să se facă apel şi la utilizările populare ale ipotezei lui Bernoulli, adică să se
justifice taxa progresivă asupra venitului. La prima vedere, se pare că noţiunea de scădere a utilităţii
marginale a venitului justifică, totdeauna, progresia taxei, dar lucrurile nu stau aşa. Presupunând că
toţi indivizii cu acelaşi venit au aceeaşi posibilitate de satisfacere a dorinţelor, astfel că, aceeaşi
schemă de venit-utilitate poate fi aplicată tuturor plătitorilor de taxe şi presupunând că dorim să
distribuim biletul de taxă pentru a impune „un sacrificiu egal fiecăruia”12 măsurat în unităţi de
venit predat, este adevărat că ajungem la concluzii diferite care depind de ceea ce urmărim: să
egalizăm sacrificiul absolut, proporţional sau marginal.

10
Vezi, spre ex., sursa [186]
11
Vezi lucrările economiştilor W.Jevons, C.Menger, L.Warlas
12
Vezi teoria sacrificiului

83
 În cazul sacrificiului egal „absolut‖, chitanţa de taxă este astfel distribuită, încât să extragă
cantitatea absolută maximă a totalităţii venit-utilitate, de la fiecare individ.
În cazul sacrificiului egal „proporţional‖, încercăm să extragem aceeaşi proporţie din
totalitatea venit-utilitate, de la fiecare individ; de aceea „bogatul‖ plăteşte mai mult, iar „săracul‖
plăteşte mai puţin prin această schemă decât prin prima.
În cazul sacrificiului egal „marginal", se minimalizează sacrificiul agregat prin impunerea
aceleiaşi pierderi de utilitate marginală tuturor indivizilor.
Pe baze „apriori‖, nu este clar, care caz al sacrificiului egal va trebui aplicat: Sidgwick şi
Marshall l-au preferat pe primul; olandezul Cohen-Stuart, specialist important în domeniul
finanţelor publice, 1-a preferat pe al doilea; iar Edgeworth şi Pigou l-au susţinut pe al treilea [57,
p.371].
Oricare concept ar fi ales, structura ratei necesare pentru implementarea „sacrificiului egal‖
depinde de forma exactă a curbei venit-utilitate (vezi curba venit-utilitate şi ipoteza lui
Markowitz, precum şi ipoteza Friedman-Savage – în anexa 37).
Dacă tot ceea ce se ştie este că utilitatea marginală a venitului scade la o anumită rată
nedeterminată, progresia este justificată numai de cazul sacrificiului egal marginal. Ori de câte ori
curba este înclinată negativ, această teorie va fi valabilă prin aşezarea celui mai înalt venit sub
următorul cel mai mare şi aşa mai departe până ce venitul necesar se realizează. Pentru a realiza
progresia pentru sacrificiul egal absolut şi cel egal proporţional este nevoie ca curba utilităţii
marginale a venitului să fie mult mai înclinată decât curba lui Bernoulli, adică mai înclinată decât
hiperbola rectangulară. Ipoteza lui Bernoulli implică faptul că o anumită creştere procentuală a
venitului conduce la aceeaşi creştere a utilităţii totale, oricare ar fi nivelul venitului.
În acest caz, principiul sacrificiului egal „absolut" necesită o taxă proporţională: individul
care are un venit de două ori mai mare decât venitul altuia trebuie să plătească o taxă în cazul
sacrificiului egal proporţional, micşorarea utilităţii marginale a venitului nu conduce, în mod
necesar, la progresie, aşa cum a arătat Cohen-Stuart.
În plus, deşi utilitatea marginală a venitului poate scade la un anumit nivel de venit, creşterea
venitului poate determina înclinarea superioară datorită creşterii nivelelor dorite. Dacă schema pe
durată lungă, care leagă punctele schemelor cu înclinare superioară de schemele pe durată scurtă,
este constantă, nici unul dintre cele trei concepte nu justifică taxa progresivă, iar noţiunea de
sacrificiu egal absolut va necesita acum o taxă regresivă.
O asemenea concepţie, transpusă în domeniul veniturilor crescânde obţinute, consideră că
utilitatea marginală a venitului tinde să scadă pe măsură ce venitul şi averea unui individ cresc.

84
Astfel, o unitate monetară câştigată în plus produce o utilitate mai redusă unei persoane ce obţine
venituri mai mari, comparativ cu o persoană mai săracă. De aici ar rezulta că o persoană mai bogată
ar trebui să plătească impozit mai mult decât una mai săracă, pentru a spori utilitatea părţii de venit
mobilizată la buget, comparativ cu utilitatea asigurată prin destinaţiile ce i le-ar conferi
consumatorul individual.
Dar acest principiu nu este deloc clar în ceea ce priveşte alegerea unui sistem de cote variabile
(progresive) de impozitare pentru niveluri diferite de venit, care să poată fi oportune din punct de
vedere social. Mai degrabă, am putea considera că, prezentată în acest mod, utilitatea marginală
descrescândă ar putea constitui temelia argumentării ideii cotelor proporţionale (unice) de
impozitare.
Considerăm, însă, că explicaţiile întâlnite în literatura de specialitate referitoare la motivarea
ştiinţifică a impunerii progresive, aşa cum este ea realizată până în prezent, nu rezistă la o
confruntare cu teoria utilităţii marginale; aceasta din cauza erorilor întâlnite în demersul
metodologic întreprins.
Ideea utilităţii marginale presupune compararea descreşterii utilităţii consumării unei cantităţi
adiţionale de bunuri de acelaşi fel doar pentru aceeaşi persoană. De aceea, teoria utilităţii
marginale nu poate sta la temelia explicării diferenţierii cotelor de impozitare, întrucât nu există
posibilitatea comparării utilităţilor pentru persoane diferite, fiind îndoielnic faptul că această
concepţie privind descreşterea utilităţii marginale poate fi aplicată venitului global adiţional. În
plus, utilităţile ce sunt conferite venitului marginal adiţional nu se concretizează în bunuri de ace-
laşi fel spre a fi comparabile; unii vor folosi sporul de venit într-o proporţie mai mare pentru
investiţii, alţii îl vor investi în bunuri de lux etc.
În opinia mai multor savanţi13, la care subscriem, folosirea analizei utilităţii marginale în
teoria fiscală pentru justificarea impozitării progresive a fost o eroare ce se impune înlăturată
prin promovarea cotei unice de impozitare, căci progresivitatea nu ne oferă un principiu care să ne
precizeze care ar trebui să fie contribuţia relativă a diverselor persoane. Ea nu reprezintă altceva
decât o respingere a proporţionalităţii şi adoptarea unei discriminări împotriva celor cu venituri mai
mari, fără a exista un criteriu de limitare a acestei discriminări. Deoarece nu există o rată ideală a
progresiei, care să poată fi exprimată printr-o formulă, numai ineditul principiului a împiedicat
atingerea unor niveluri exorbitante ale ratei marginale. În cazul impozitării progresive, aşa-numitul
principiu nu este altceva decât o incitare directă la discriminare împotriva unei minorităţi.

13
Vezi lucrările reprezentanţilor gândirii economice: A.Smith, M.Friedman, F.Hayek, G.Beker, precum şi lucrările
economiştilor A.Rabushka, R.Hall etc.

85
 Impozitarea proporţională (în cotă unică) are marele merit că oferă o regulă asupra căreia pot
cădea de acord atât cei care plătesc mai mult, cât şi cei care plătesc mai puţin (în valoare absolută),
o regulă care, odată acceptată, nu mai creează problemele generate de impunerea progresivă.
Este extrem de important efectul impozitării în cote unice, prin faptul că aplicarea acesteia
asupra fiecărui venit lasă neschimbate raporturile dintre remuneraţiile nete ale diverselor tipuri de
muncă.
Pot exista opinii diferite referitoare la modificarea sau conservarea relaţiei dintre două
venituri, atunci când ele sunt reduse cu aceeaşi sumă sau în aceeaşi proporţie. Nu există, însă, nici o
îndoială că două venituri care erau egale înainte de impozitare vor rămâne egale şi după scăderea
impozitelor. Aici, efectele impozitării progresive diferă considerabil de cele ale impozitării pro-
porţionale (în cotă unică).
În concluzie, avantajele utilizării sistemului de impozitare a veniturilor în cote unice se
concretizează prin asemenea aspecte, cum sunt (detaliat analiza avantajelor şi dezavantajelor
introducerii cotei unice se prezintă în anexa 38):
- răspunde mai deplin criteriilor de echitate în domeniul fiscal;
- oferă o mai mare transparenţă a sistemului fiscal, întrucât cota unică asigură cu uşurinţă
posibilitatea fiecărui contribuabil, să-şi calculeze mărimea obligaţiilor fiscale;
- asigură un tratament fiscal egal pentru tuturor contribuabililor; indiferent de evoluţia
mărimii veniturilor; asupra acestora se va aplica aceeaşi cotă de impozit spre a determina mărimea
sarcinii fiscale;
- încurajează creşterea eforturilor pentru muncă şi contribuie la diminuarea evaziunii fiscale,
la diminuarea economiei subterane şi, implicit, la sporirea veniturilor publice;
- creşte randamentul impozitelor, ca urmare a reducerii cheltuielilor privilegiate de stabilirea
şi încasarea acestora.
2. Opţiunile exprimate în literatura de specialitate pentru cota unică de impozitare aparţin
gândirii economice liberale.
Referindu-se la alternativa „cote progresive sau cote unice de impozitare”, economistul
american Milton Friedman14 arată că aprecierea, potrivit căreia impozitul pe venitul personal în
cote progresive, care este cel mai mult folosit de către guverne pentru modificarea repartizării
veniturilor, a avut o eficienţă limitată în reducerea inegalităţilor. „Ca liberal - afirma M.Friedman
- îmi vine greu să găsesc vreo justificare pentru aplicarea cotelor progresive de impunere, numai în
scop de redistribuire a veniturilor. Aceasta mi se pare un exemplu clar de folosire a coerciţiei

14
Apariţia cotei unice de impozitare poate fi atribuită Laureatului Premiului Nobel M.Friedman.

86
pentru a lua de la unii şi a da altora, fapt ce intră în conflict cu libertatea individuală. In concluzie,
structura impozitelor ce mi se pare cea mai bună este aceea a unui impozit uniform asupra
veniturilor [ 88, p.195].
În lucrarea sa „Capitalism şi libertate‖, bazată pe ideologia liberală, Friedman a dedicat câteva
pagini fiscalităţii, însă aceste pagini au avut un mare impact asupra politicilor reformelor fiscale
contemporane.
Reputatul economist respingea preferinţele fiscale, considerând că acestea prejudiciază
canoanele obiectivităţii. El se pronunţă pentru eliminarea numeroaselor deduceri din venituri
permise de lege spre a diminua impozitul. Referindu-se la S.U.A., el optează pentru ideea unei cote
unice de impozit de 23,5% asupra venitului impozabil, aşa cum este el raportat şi definit în prezent
de legislaţia fiscală, adică după deducerea minimului neimpozabil şi după aplicarea tuturor
deducerilor admisibile. Aceasta ar conduce la obţinerea chiar a unui randament fiscal mai ridicat
decât cel realizat prin aplicarea cotelor progresive, ca urmare a creşterii bazei de impozitare în
urma diminuării evaziunii fiscale.
Analiştii sunt înclinaţi să scoată în evidenţă faptul că, dacă taxa unică era o regulă, în toate
statele industrializate, în prima jumătate a secolului XIX, primele cereri pronunţate răspicat pentru
un sistem "puternic progresiv sau gradual de taxe" au apărut în manifestul comunist al lui Karl
Marx din 1848. Dar, în cele din urmă, statele capitaliste au fost cele care au adoptat un astfel de
sistem.
De atunci, ideea taxei unice a fost readusă la viaţă de câteva ori, un număr apreciabil de ţări15
adoptând o variantă sau alta a regimului taxei unice. Şi totuşi, până astăzi, nici o economie
occidentală "majoră" nu a trecut înapoi la regimul taxei unice.
Renunţarea la practicarea cotelor progresive de impozitare pe tranşe de venit şi introducerea
cotei unice de impozitare răstoarnă o bună parte din arhitectura sistemului fiscal din România, care
- prin sistemul de impozit pe venitul global introdus în anul 2000 - a amplificat elementele
birocratice şi a determinat cheltuieli extrem de ridicate ocazionate de aşezarea şi perceperea acestor
impozite, în perioada 2000-2004.
Practicarea unei cote unice de impozitare nu exclude însă şi posibilitatea ca sistemul de
impozitare să fie astfel construit, încât impozitul să poată fi utilizat şi ca un instrument important de
protecţie socială, stabilindu-se un venit minim neimpozabil, precum şi un sistem de deduceri

15
În cadrul ţărilor Europei de Est şi Centrale, cota unică de impozitare este aplicată în Estonia, Rusia, Lituania, Letonia, Georgia,
Serbia. Paşi importanţi, în vederea introducerii cotei unice, întreprind: Cehia, Polonia, Ungaria, Croaţia etc.
În cadrul ţărilor Europei de Vest, schimbări majore sunt preconizate în Norvegia, Suedia, Germania, Italia, Grecia, UK, Finlanda,
Danemarka, Spania.

87
personale pentru persoanele cu situaţii familiale mai grele, asigurând, în acest mod, corelarea
mărimii impozitelor plătite cu capacitatea contributivă a plătitorilor.
Trecerea la practicarea unei cote unice de impozitare reprezintă o decizie politică de mare
responsabilitate a Guvernului şi ea va presupune o muncă laborioasă, ce nu se poate înfăptui, într-o
perioadă scurtă de timp, din cauza problemelor complexe ce se cer soluţionate.
Când se analizează gradul de fundamentare a unei decizii în domeniul fiscal, trebuie să se
pornească de la aprecierea caracterului raţional şi logic al acesteia. Astfel, raţionalitatea deciziilor
de politică fiscală implică raportarea acestora la principiile de bază ale impunerii: principiul echită-
ţii fiscale, principiul certitudinii impunerii, principiul comodităţii în domeniul fiscal, principiul
randamentului impozitelor, precum şi principiile social-politice ale impunerii.
Totodată, caracterul logic al deciziilor de politică fiscală presupune ca acestea să fie luate în
raport cu:
- sensul şi evoluţia previzibilă a variabilelor economice endogene;
- opţiunile contribuabililor.
Referitor la gradul de armonizare prin actul decizional, aceste două grupe de cerinţe depind
de influenţa pe care o exercită sistemul fiscal asupra mediului economico-social. Până acum, în
România nu au fost prezentate, în suficientă măsură şi cu argumente adecvate, avantajele impunerii
prin cote unice, spre a conştientiza ideea că trecerea de la sistemul cotelor progresive pe tranşe de
venit la cota unică reprezintă un progres în politica fiscală.
În cadrul cercetării de faţă, se propune cercetarea fenomenului de relaxare fiscală, mai ales în
condiţia când se conturează tot mai clar un spectru vast de noi angajări fiscale, generând ideea că
introducerea cotei unice este o reducere perversă a fiscalităţii.
Introducerea cotei unice de impozitare de 16% asupra veniturilor persoanelor fizice şi asupra
profitului firmelor, în opinia autorităţilor ce au propus-o, reprezenta nucleul unei relaxări fiscale,
care avea în vedere: susţinerea întreprinzătorilor privaţi; atragerea investiţiilor străine; reducerea
ponderii economiei subterane; creşterea economică sustenabilă; crearea mai multor locuri de
muncă; creşterea economisirii şi a investiţiilor; stimularea liberei iniţiative, ceea ce ar trebui să
conducă la consolidarea şi dezvoltarea economiei de piaţă în România, una dintre principalele
cerinţe impuse României în procesul de aderare la Uniunea Europeană16.
Totuşi, după ce a introdus cota de 16%, care, iniţial, a lăsat la dispoziţia deţinătorilor de venit
mai multe resurse băneşti, guvernul a realizat că nu îşi poate îndeplini angajamentele faţă de

16
Vezi paragraful 1.2. al tezei

88
organismele internaţionale. Ulterior, numeroasele creşteri de taxe şi impozite au pus la îndoială
teza laxităţii în ceea ce priveşte impozitarea.
Criticii introducerii cotei unice de impozitare a veniturilor şi profiturilor au considerat că este
vorba de o măsură pripită, nefundamentată pe o analiză de impact, care pune în pericol echilibrul
bugetar. Ea va trebui însoţită de: majorări ale altor impozite şi taxe; introducerea unor taxe noi;
creşteri ale preţurilor la utilităţi; reduceri ale cheltuielilor bugetare etc.
Pentru acoperirea golurilor bugetare create de relaxarea fiscală, Ministerul Finanţelor Publice,
în urma negocierilor cu FMI, a trebuit să propună măsuri fiscale nepopulare:
- dublarea impozitului pe cifra de afaceri a microîntreprinderilor (recent revizuită din nou);
- blocarea reducerii contribuţiilor de asigurări sociale;
- amânarea majorării salariilor bugetarilor şi a unei etape de recalculare a pensiilor;
- dublarea impozitului pe dividende la persoanele fizice;
- creşterea de 10 ori a impozitării dobânzilor bancare şi a câştigurilor de pe piaţa de capital;
- impozitarea mai drastică a câştigurilor din tranzacţiile imobiliare şi chirii etc.
Totuşi, mulţi specialişti îşi manifestă îngrijorarea cu privire la oportunitatea momentului de
introducere a cotei unice. Aceste îngrijorări generează multiple întrebări, printre care: Prin
introducerea cotei unice apar presiuni inflaţioniste puternice în România? Dispare stabilitatea
macroeconomică? Se vor manifesta şi în România beneficiile cotei unice, observate în Slovacia?
Răspunsurile la aceste întrebări se pot încadra în: 1) conceptul teoretic; 2) scenariul realist.
I. Conform conceptul teoretic, în proiectarea unei reforme fiscale, trebuie cunoscută
magnitudinea efectului de multiplicare a reducerii ratei de impozitare. Reducerii ratei de impo-
zitare poate conduce la o cerere agregată excesivă, determinând astfel efecte inflaţioniste greu de
oprit.
Astfel, efectele politicii fiscale pe termen scurt diferă de efectele pe termen lung. Conform
teoriei economice, o creştere temporară a venitului curent (prin scăderea ratei de impozitare, pe
termen scurt) determină o modificare nesemnificativă a cheltuielilor de consum ale menajelor. În
schimb, o creştere a venitului permanent (prin scăderea ratei de impozitare, pe termen lung)
determină o modificare puternică a cheltuielilor de consum şi, astfel, a cererii agregate.
Se consideră că reducerea fiscalităţii va genera o creştere puternică a ofertei agregate. Se
susţine ideea, că măsurile de relaxare fiscală reprezintă esenţa abordării economice prin prisma
ofertei agregate: reducerea fiscalităţii va conduce la o creştere a nivelului veniturilor colectate la
buget şi se va ajunge la o economie de tip voodoo, aşa cum o numea George Bush, în 2004
(economie în care menajele vor consuma mai mult, producţia va creşte, va avea loc o reducere a
şomajului şi nu o creştere a inflaţiei). Care este realitatea economică? Care sunt adevăratele efecte

89
ale relaxării fiscale? În ce condiţii reducerea fiscalităţii are efecte pozitive pentru economie? Care
este situaţia României, prin introducerea cotei unice de impozitare? Este prematură estimarea
impactul doar după un an de la operarea modificărilor. Totuşi, în cadrul acestei investigaţii, ne
propunem sarcina să conturăm unele concluzii cu privire la anumite efecte ale reformei fiscale
recente din România.
În opinia noastră, reducerea fiscalităţii are efecte atât asupra cererii agregate, cât şi asupra
ofertei agregate. Totuşi, efectele sunt diferenţiate ca mărime. Teoretic, incidenţa reducerii
fiscalităţii este mult mai puternică asupra cererii agregate şi mai redusă asupra ofertei agregate.
Realmente, nu este deloc simplu să confirmi aceste ipoteze.
Datele tabelului 3.2.1. reflectă evoluţia presiunii fiscale în România, evoluţie caracterizată
printr-un relevant trend descrescător şi o evoluţie, deşi sinuoasă, a venitului disponibil brut vis-a-
vis de ritmurile de creştere ale valorii adăugate brute (VAB) şi ale consumului final efectiv (CFE)
într-o perioadă de 8 ani (conştientizăm că perioada de timp analizată este prea puţin relevantă, în
plus, pentru unii indicatori lipsesc informaţiile statisticii oficiale).
Conform datelor din tabel, ritmul de creştere a VAB este superior ritmului de creştere a CFE,
practic, pe toată perioada analizată. În acelaşi timp, se păstrează şi logica economică generală:
reducerea presiunii fiscale este însoţită de creşterea venitului disponibil, respectiv a consumului
final, ultimul generând atât creşterea producţiei de bunuri şi servicii, cât şi creşterea ulterioară a
valorii adăugate brute.
Tabelul 3.2.1.
Corelări ale indicatorilor macroeconomic (cazul României ), anii 1998-2004
Indicatori 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
VAB (miliarde lei, 331547,6 480475,1 711325,1 1042837,3 1356191,7 1754018,4 2195764,5 *
preţuri curente)
Ritmul de creştere a
VAB faţă de anul - 1,45 1,48 1,46 1,30 1,25 - -
precedent
Venitul disponibil *
brut (mlrd. lei, preţuri 376544,8 582841,8 816316,5 1191990,6 1584386,0 2029706,4 *
curente)
Ritmul de creştere a
venitului brut faţă de - 1,54 1,40 1,46 1,33 1,28 - -
anul precedent
Consumul final
(mlrd. lei, preţuri 337468,6 484361,5 692532,9 994737,1 1272692,1 1692333,6 * *
curente)
Ritmul de creştere a
consumului final faţă - 1,43 1,42 1,43 1,27 1,33 - -
de anul precedent
Presiunea fiscală,
31,5 32,8 31,2 30,1 29,6 29,8 29,6 29,7
( %)
* lipsesc datele
Sursa: elaborare efectuată de autor în baza datelor din sursele [47],[182].

90
 Teoreticienii motivează creşterea ofertei agregate prin îmbunătăţirea stimulentelor de a
munci, deşi studii recente demonstrează că introducerea cotei unice de impozitare are drept
principală calitate reducerea costurilor administrative (simplitatea ei). Menţionăm necesitatea de a
face distincţie între efectele reducerii impozitării pe termen scurt şi cele pe termen lung. Pe termen
scurt, ca urmare a reducerii impozitării, cererea agregată creşte cu o amplitudine mare. Produsul
intern brut creşte cu o cotă mare; veniturile fiscale încasate la buget scad cu un procent mai mic
decât procentul de scădere a ratei marginale de impozitare. Pe termen lung, ca urmare a reducerii
impozitării cresc stimulentele de a munci şi astfel PIB potenţial se deplasează, dar cu o amplitudine
redusă. Creşterea PIB potenţial este mult mai mică decât cea a PIB pe termen scurt, obţinută prin
stimularea cererii agregate. Rezultă că, pe termen lung, veniturile fiscale colectate la bugetul de stat
cresc cu o rată mult mai mică, faţă de rata de scădere a impozitelor, ca urmare a aplicării cotei
unice; creşte deficitul bugetar; apar presiuni inflaţioniste puternice. Pe termen lung, rata inflaţiei
creşte.
În cazul ţărilor cu economii funcţionalizate - aflate în apropierea PIB potenţial - modelul
teoretic prezentat mai sus este unul cu relevanţă ridicată. Chiar dacă se consideră că economia
românească se află în apropierea potenţialului, aplicarea acestor adevăruri teoretice pentru analiza
economiei noastre trebuie să se facă, în opinia noastră, nuanţat din cel puţin două motive;
1. În primul rând, reforma fiscalităţii în România trebuie conexată cu nevoia de capitalizare,
investiţiile de restructurare, flexibilizarea pieţelor (inclusiv piaţa muncii), convergenţa reală17 etc.
2. În al doilea rând, gradul de flexibilitate în condiţionările teoretice prezentate este mai redus într-o
economie care a internalizat cele mai neobişnuite formule de crize, generând rigidităţi structurale
multiple şi care se autoalimentează.
II. Scenariul realist. Scenariul imaginat de autorităţi apărea ca fiind, totuşi, logic din
perspectiva mizelor: relaxarea fiscală aşteptată de la cota unică de impozitare va conduce la un
boom al afacerilor, va stimula munca, va scoate la „suprafaţă" o mare parte din afacerile
„subterane‖, va atrage fluxuri puternice de investiţii străine directe, va conduce la o creştere
economică sustenabilă, la crearea mai multor locuri de muncă, la creşterea economisirii şi a
investiţiilor etc. Totuşi, specialiştii Fondului Monetar Internaţional (şi nu numai ei) exprimau
opinia că momentul nu este unul bine ales. Politicile economice expansioniste ale autorităţilor
actuale, în condiţiile unei economii şi aşa „supraîncălzite‖, vor conduce la o creştere a preţurilor
mai mare de 7%, ţinta de inflaţie prognozată de Banca Naţională a României pentru anul 2005.

17
Vezi paragraful 1.1 al tezei date

91
 Ritmul alarmant de creştere a deficitului de cont curent, „găurile" bugetare create prin
introducerea cotei unice de impozitare, creşterea cheltuielilor publice, politica salarială încă
imprudentă, liberalizarea contului curent de capital, restructurarea ineficientă, creşterea cheltuielilor
pentru aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, creşterea exponenţială a creditelor de consum sunt
tot atâţia factori care presează asupra creşterii inflaţiei peste nivelul prognozat.

Analiza impactului acestor fenomene economice posibile poate fi efectuată dintr-o dublă
perspectivă. Câştigă menajele cu venituri ridicate, pierd menajele cu venituri reduse. Datorită
dezechilibrului în structura socială a veniturilor, povara taxei revine mai mult indivizilor cu
venituri reduse decât celor cu venituri ridicate.
Calculele Ministerului Finanţelor arată că veniturile medii ale populaţiei au crescut cu 21% în
primele patru luni ale anului 2005, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2004. Totuşi, ca în
multe alte situaţii, realitatea este alta. Un studiu realizat de Mercury Research arată că cei mai mulţi
dintre români (65%) susţin că nu le-a fost afectat nivelul de trai după 1 ianuarie 2005, iar 12%
consideră că introducerea cotei unice le-a provocat o scădere a nivelului de trai. De introducerea
cotei unice de impozitare beneficiază segmentul de lucrători cu venituri mai mari decât media (care
reprezintă un procent scăzut din total în România). Cu toate acestea, creditele de consum acordate
populaţiei - indiferent de nivelul veniturilor - cresc într-un ritm alarmant, conducând la explozia
cererii agregate.
În ceea ce priveşte gradul de ocupare a forţei de muncă, teoretic, reducerea impunerii pe
veniturile din salarii, poate să conducă la o creştere a ofertei forţei de muncă, care este stimulată
prin impozite reduse la salarii. Considerăm, că scenariile ar putea evolua în realitate altfel:
introducerea cotei unice şi a măsurilor însoţitoare ale acestei măsuri de reformă fiscală, pot
conduce la diminuarea veniturilor colectate; reducerea veniturilor colectate la bugetul de stat va
forţa Ministerul Finanţelor Publice să introducă constrângeri bugetare tari pentru rău-platnici,
executări silite etc.; închiderea multor întreprinderi; concedieri.
Se regăseşte aici manifestarea relaţiei fiscalitate-disciplină financiară, extrasă relaţionărilor
politice. În plus, cota unică nu poate avea efectele prognozate de autorităţi privind creşterea
gradului de ocupare a forţei de muncă, din cauza contribuţiilor ridicate la asigurările sociale.
Investiţiile străine directe nu ajută deloc scenariul optimist. Conform previziunilor Agenţiei
Române pentru Investiţii Străine (ARIS) „introducerea cotei unice de impozitare va reprezenta un
magnet pentru investitorii străini‖. De fapt, în primele patru luni ale anului 2005, investiţiile străine
directe au scăzut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Legat de introducerea cotei unice
şi speranţa creşterii rapide a investiţiilor străine directe, trebuie amintite şi costurile uriaşe, inclusiv

92
politice, decontate pe seama procesului de integrare (ţările din Est care au adoptat impozitarea
redusă sunt acuzate de concurenţă neloială din partea membrilor Uniunii Europene).
Şi totuşi, cineva ajută cota unică de impozitare să iasă „învingătoare‖. Se consideră că
ajutorul vine de la contribuabil: acesta suportă povara unor preţuri mai mari, ultimele, însă,
ascund: creşterea accizelor; eliminarea scutirilor de TVA; creşterea dobânzilor.
Cota unică este susţinută de firma mică, care suportă: creşterea impozitului pe cifra de
afaceri de la 1,5% la 3%; abrogarea prevederii privind deducerea cheltuielilor de amortizare
reprezentând 20% din valoarea de intrare a mijloacelor fixe sau brevetelor etc.
Mai contribuie la acoperirea „găurii‖ bugetare create de cota unică vânzătorii de proprietăţi
imobiliare, deponenţii la bănci etc.
Se impun a fi menţionate şi alte observaţii controversate asupra cotei unice de impozitare a
veniturilor:
1. În cazul impozitului pe profitul firmelor, se aplică de peste 12 ani o cotă unică. Începând
cu anul 2005 este stabilită cota de 16%, după ce în anul 2004 aceasta a fost de 25%. Firmele mici
nu au ridicat nici un fel de obiecţii faţă de acest sistem de impozitare. Ele au acceptat ca aceeaşi
cotă să fie aplicată marilor corporaţii care realizează profituri de multe miliarde de lei, ca şi aşa-
numitelor buticuri, pentru care salariul vânzătorului într-o lună este mai mare decât profitul anual
al firmei. În propunerile care au fost făcute de-a lungul timpului de diferite orientări doctrinare,
pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii sau pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, nu
s-a inclus soluţia cotei diferenţiate de calcul al impozitului pe profit.
2. Impozitul pe venit mai mare al diferitelor categorii de activităţi va afecta preţurile care sunt
aplicate consumatorilor, adică populaţiei şi în special celor mai săraci.
Guvernul poate, totuşi, teoretic să susţină financiar preţuri mici şi plafonate pentru bunuri
economice de bază, dacă plăteşte el însuşi comercianţilor diferenţa dintre costuri şi preţul impus.
Pentru a realiza aceasta, vor fi necesare impozite şi taxe suplimentare pe care le plătesc, în cea mai
mare parte, tot cei cu venituri mici.
Cu alte cuvinte, de la contribuabilul cu venituri joase, iese o sumă de bani sub formă de
impozite suplimentare şi se întoarce una mai mică sub forma bunurilor cu preţuri impuse. Nivelul
lor de trai va fi mai mic. Pe termen lung, şansele de îmbunătăţire a standardului general de viaţă vor
fi mult diminuate. Consumurile forţate din bunurile subvenţionate, structura artificială a ofertei
bazate pe susţinere din bani publici dereglează mecanismele economiei de piaţă. Orice pas următor
presupune costuri de reaşezare a echilibrelor, adică resurse pentru dezvoltare şi sporire a nivelului
general de trai, inclusiv al celor săraci.

93
 3. Cota diferenţiată de impozitare a veniturilor se aplică în acele ţări din Europa la care s-a
atins nivelul de saturaţie a dezvoltării, nivel de la care acţionează legea randamentelor
descrescânde. România este încă în faza recuperării timpului dezvoltării pierdut în diferite
experimente.
Concomitent, cu cele relatate, menţionăm că anul 2005 a adus o scădere a indicelui relativ de
fiscalitate (având în vedere evoluţiile favorabile din economia românească în ultimii ani, precum şi
politicile regionale de atragere a investiţiilor străine în Europa Centrală şi de Est.).
Indicele relativ al fiscalităţii este un indicator specific fiecărei naţiuni şi reprezintă, în esenţă,
suma principalelor impozite şi taxe percepute companiilor şi persoanelor fizice. Particularităţile de
ordin social şi economic reprezintă un factor aflat la latitudinea fiecărei ţări şi nu există
constrângeri de ordin global asupra nivelului fiscalităţii, decât în cazuri particulare. Astfel, indicele
relativ al fiscalităţii româneşti18 pe anul 2004 a fost de 119,5% (fără taxe de sănătate), potrivit
celor prezentate în tabelul 3.2.2.
Tabelul 3.2.2.
Indicele relativ al fiscalităţii în România (rate marginale maxime)
2004
- impozit pe profit, % 25
- impozit pe venit, % 40
-TVA, % 19
- contribuţii angajator, % 25
- contribuţii angajat, % 10,5
- impozitul pe dividendele persoanelor fizice, % ignorat
- impozitarea dobânzilor bancare, % ignorat
- impozitul pe cifra de afaceri a microîntreprinderilor, % ignorat

TOTAL, % 119,5
Sursa: conform studiului Forbes - vezi sursa [200].
O altă analiză comparativă a fiscalităţii româneşti cu alte trei ţări, respectiv, ţările cu cea
mai mare şi cu cea mai mică fiscalitate şi cu fiscalitatea din Ungaria (figura 3.2.3.) relevă că:
- în ceea ce priveşte impozitul pe profit, cota practicată în Irlanda este la jumătatea cotei
standard practicate la acea dată (2004) în România, în Ungaria – 16%;
- referitor la impozitul pe venit, cu excepţia Franţei, cotele marginale maximale de impozit
pe venit sunt relativ apropiate între cele trei ţări;
- în materie de TVA, România practica o cotă de TVA mult mai competitivă cu celelalte trei
ţări; îndeosebi diferenţa favorabilă României, comparativ cu Ungaria, constituie un avantaj relativ
important, mai ales dacă avem în vederea că TVA reprezintă principala sursă a bugetului
consolidat;

18
Suma principalelor impozite şi taxe percepute companiilor şi persoanelor fizice

94
 - în ceea ce priveşte impozitarea pe forţa de muncă se constată variaţii procentuale mari de
la o ţară la alta, în acest caz indicatorii demografici având un rol important în cotele practicate.
Figura 3.2.1. Indicele relativ de fiscalitate – 2004 (16 ţări)

200
174,8

144
150 137,1
125 119,5

100

50

0
A

M
R

H
LO

N
E
A

R
S

SP
EL

O
IT
FR

TC

FI
U

U
R
O

O
W

O
H
B

D
G
A

E
N

R
S

Sursa: conform studiului Forbes - vezi sursa [200].

Figura 3.2.2. Indicele relativ de fiscalitate – 2004 (12 ţări)
140
119,5
120 111,3
106,9 103
100 91,1 90,3

80

60

40

20

0
ROM POL GER GBR LUX SLK ELV EST LIT LET RUS IRL

Sursa: conform studiului Forbes - sursa [200].

Figura 3.2.3. Fiscalitatea – 2004 în patru ţări
70
58
60

50 45
42
38 40
40 35,4
33,5
30 25 25 25
21 19 20,3
20 16 15
12,5 10,8 12,5
10,5
10 4
0
Imp. Profit Imp. Venit TVA C.Angajator C.Angajat

Irlanda Ungaria Romania Franta

Sursa: conform studiului Forbes - vezi sursa [200].

95
 Revenind la indicele relativ al fiscalităţi, menţionăm că în varianta optimistă (vezi tabelul
3.2.3), în anul 2006, indicele relativ al fiscalităţii în România ar constitui 86,5%, aceasta în cazul
ignorării modificărilor survenite în sistemul fiscal, impuse de necesitatea echilibrării bugetare.
Tabelul 3.2.3
Indicele relativ al fiscalităţii în România
(rate marginale maxime)
2006 2006
(varianta optimistă) (varianta realistă)
- impozit pe profit, % 16 16
- impozit pe venit, % 16 16
- TVA, % 19 19
- contribuţii angajator, % 25 25
- contribuţii angajat, % 10,5 10,5
- impozitul pe dividendele persoanelor fizice, % ignorat 16
- impozitarea dobânzilor bancare, % ignorat 10
TOTAL, % 86,5 105,0
Sursa: elaborată de autor în baza datelor din tabelul 3.2.2.

Printre cele mai importante modificări survenite în sistemul fiscal al României din 2004
(perioada pentru care au fost efectuate studiile Forbes), până în 2006, care au impact asupra
indicelui relativ al fiscalităţii, avem în vedere:
- majorarea impozitului pe dividendele obţinute de persoanele fizice;
- majorarea impozitării dobânzilor bancare şi a câştigurilor de pe piaţa de capital.
În acelaşi timp, este important de amintit că au avut loc şi diminuări ale impunerii privind:
- impozitul pe profit de la 25% la 16%;
- impozitul pe venitul persoanelor fizice de la 40% (cota maximă) până la 16%.
Ţinând cont de aceste modificări, indicele relativ al fiscalităţii în România, în anul 2006 se
estimează la nivelul de 105% şi deşi depăşeşte cu mult calculele aceluiaşi indicator – în varianta
optimistă – 86,5%, se situează mai jos de nivelul estimat de Forbes pentru anul 2004 (119,5%), fapt
ce permite să se generalizeze opinia privind diminuarea în anul 2006 a nivelului relativ al
fiscalităţii în România faţă de anul 2004.
Impactul relaxării fiscale asupra colectării veniturilor bugetare în scopul obţinerii
echilibrului bugetar este subiectul de cercetare a următorului paragraf.

96
 3.3. Contribuţiile sistemului fiscal la formarea veniturilor bugetare

În toate ţările lumii, din ce în ce mai frecvent, se manifestă o cerere sporită de resurse
financiare, generată de creşterea nevoilor sociale, într-un ritm mai rapid decât cel al evoluţiei PIB.
Cea mai mare parte a resurselor financiare publice o constituie veniturile cu caracter fiscal, al căror
nivel este însă limitat şi, de cele mai multe ori, insuficient.
În ţările cu economie de piaţă, cea mai mare parte a resurselor publice reprezintă rezultatul
procesului de redistribuire a Produsului Intern Brut. PIB este calculat de toate ţările şi reprezintă,
sub formă sintetizată, evoluţia cantitativă şi calitativă înregistrată de o ţară într-o perioadă de timp
dată. Modificarea acestuia are implicaţii directe asupra posibilităţilor de prelevare a veniturilor
fiscale la buget.
Un studiu asupra evoluţiei PIB în România ar explica participarea sistemului fiscal autohton
la completarea veniturilor bugetare.
Dacă am compara acest indicator obţinut de România în ultimii ani cu cel realizat de ţările
europene, situaţia ar fi clar negativă, ţara situându-se pe unul dintre ultimele locuri, dar s-ar găsi o
explicaţie prin decalajul existent în nivelul de dezvoltare social-economică.
Situaţia nu este însă diferită nici în cazul în care comparăm nivelul PIB realizat de România
cu acelaşi indicator obţinut de ţări din centrul şi estul Europei, care au păşit pe drumul tranziţiei
odată cu ţara noastră.
În acest context, comparaţiile sunt cu mult mai edificatoare, deoarece evidenţiază anumite
evoluţii care s-au produs în condiţii aproximativ similare şi care, în situaţia scăderii accentuate a
acestui indicator în România, ne obligă să căutăm cauzele reale ale unei astfel de evoluţii.
Din acest punct de vedere, se apreciază că cea mai obiectivă este comparaţia indicatorului
PIB realizat de România cu nivelurile aceluiaşi indicator înregistrate de Cipru, Estonia, Letonia,
Lituania, Cehia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia şi Bulgaria. Constatăm că, începând cu anul
1990 şi până în anul 1995 aceşti indicatori au înregistrat evoluţii diferenţiate în aceste ţări, în
majoritatea producându-se o tendinţă de scădere înaintea macrostabilizării. Generalizând
informaţiile din sursele [40-43], în anul 1995, şi până la sfârşitul anului 1999, acest proces de
reducere substanţială a PIB a continuat, mai ales în România, ţară care rămânea singura dintre cele
mai sus menţionate în situaţia de a avea un indicator PIB scăzut. În anul 1996 acest indicator
manifesta o creştere de 3,9% faţă de anul 1995, în perioada următoare a anului 1997 s-a manifestat
o scădere de 6,6%, în anul 1998 - o scădere de 7,3%, iar în 1999 - o scădere de 3,2%. În anul 2000,
a crescut cu 3%, în 2001 - cu 5,3%, iar în 2002 - cu 4,8% faţă de anul precedent şi cu 4,9% - în

97
2003. În anul 2004, expresia valorică a PIB era deja de 2463717 mlrd. ROL ceea ce, conform
cursului valutar (la 31.12.2004) de 32.636,57 lei/$, reprezenta peste 75 mlrd. dolari americani .
Deşi se observă unele mici neconcordanţe în tratarea situaţiei privind dinamica PIB,
prezentată în baza surselor [40-43], şi cea prezentată în baza datelor din Anuarul Statistic al
României [47], concluzia generală privind evoluţia PIB este că, după anul 2000 Produsul Intern
Brut a înregistrat un proces de creştere continuă (vezi figura 3.3.1).

Figura 3.3.1. Dinamica Produsului Intern Brut al României , 1991-2004

Sursa: [47].

Este semnificativ faptul că guvernul a asigurat creşteri ale PIB, care este încă departe de
potenţialul de care dispune România.
În ţările în curs de dezvoltare, veniturile publice sunt, în general, aceleaşi ca şi în cazul
ţărilor dezvoltate. Proporţia, însă, în care veniturile fiscale şi cele cu caracter nefiscal participă la
acoperirea cheltuielilor statului, diferă în funcţie de dimensiunile sectorului public, sectorului privat
şi de eficienţa activităţii economice desfăşurate.
În statele dezvoltate din punct de vedere economic, ponderea veniturilor fiscale în PIB
variază (ca medie, în anii 1995-2004) între 51,4% în Suedia şi 29,3% în Malta (vezi anexa 14) sau,
ca medie aritmetică, în aceeaşi perioadă, între 40,7% în statele vechi ale UE (UE-15) şi 33,7% în
noile state-membre (NSM-10) (vezi anexa 14).
În România, fără ca să se urmărească un anumit model, sarcina fiscală 19 fluctuantă între
31,5%-29,7%, în anii 1998-2005 (vezi tabelul 3.3.1), se înscrie în media din ţările OCDE – 30%-
39%.

19
în cazul dat pot fi aplicate sintagmele: sarcina fiscală; gradul fiscal; presiunea fiscală; rata presiunii fiscale

98
 Tabelul 3.3.1
Evoluţia presiunii fiscale în România, 1998-2005
Anii 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Presiunea 31,5 32,8 31,2 30,1 29,6 29,8 29,6 29,7
fiscală,%
Sursa: [182, p.31].
Conform datelor prezentate, se manifestă o tendinţă de scădere a gradului de fiscalitate. În
ciuda acestei realităţi, agenţii economici şi populaţia resimt, totuşi, agresivitatea fiscalităţii. Pornind
de la această contradicţie între nivelul moderat al fiscalităţii şi perceperea sa în note acute de către
contribuabili, se cuvin a fi făcute câteva precizări.
În primul rând, se apreciază că nivelul fiscalităţii în România se situează la limite rezonabile
comparativ cu ţările dezvoltate. Însă o abordare a fiscalităţii, în termeni relativi, nu are o relevanţă
pragmatică fără o corelare cu abordarea ei în termeni reali, materiali. Rata de 33,4% în 1995 în
România şi 32% în SUA sau 34% în Marea Britanie (în aceleaşi perioade) nu sunt comparabile pe
motiv că baza de raportare este diferită: între produsul intern brut realizat pe cap de locuitor în
Marea Britanie şi cel din România există o diferenţă de 12:1. De aici, se poate concluziona că atât
forţa de susţinere a fiscalităţii, cât şi efectele în termeni reali ai promovării unei anumite rate a
fiscalităţii sunt, de cel puţin, 12 ori mai mari în aceste ţări decât în România sau invers, sunt de 12
ori mai mici în România.
În al doilea rând, trebuie menţionat că nu s-a realizat consecvent un anumit „scop‖ al
fiscalităţii: în orice mecanism fiscal trebuie să se ştie exact de unde se ia, cât se poate lua pentru a
nu inhiba evoluţia naturală a relaţiilor de piaţă şi să se asigure, de asemenea, o anumită dimensiune
a consumului [60, p.106].
Este bine cunoscut faptul că contribuţia sistemului fiscal la formarea veniturilor bugetare
poate fi analizată apelând la criteriile ştiinţific de clasificare a impozitelor, conform cărora
veniturile bugetare pot fi constituite din: impozite directe şi indirecte (conform criteriului
trăsăturilor de fond şi de formă a impozitelor); impozite pe venit, capital, consum (conform
obiectului de impunere); impozitele circumscrise bugetelor de stat, celor locale (conform criteriului
de administrare fiscală) etc.
Cel mai frecvent analizele, vizând contribuţia sistemului fiscal la formarea veniturilor
bugetare, se axează pe studii în baza primului criteriu enunţat.
Astfel, în perioada 1991-1996 în România s-a ajuns în situaţia în care impozitele directe
procurau bugetului statului venituri mai mari, decât impozitele indirecte. Ponderea impozitelor
directe în PIB o depăşea pe cea a impozitelor indirecte în acelaşi indicator (vezi tabelul 3.3.2).

99
 Menţionăm, că rata presiunii fiscale a evoluat în perioada analizată de la 57,5% în anul 1990
la 33,4%, spre exemplu, în 1995 (la calcularea presiunii fiscale s-a ţinut cont şi de contribuţiile
sociale).
În baza datelor din tabel, lucrurile ar trebui tratate ca fiind pozitive, mai ales că impozitele
directe sunt preferate celor indirecte. Preferinţa este invocată de următorul motiv: se consideră că
impozitele directe nu angajează perturbări de piaţă, ci doar un simplu transfer de resurse. Însă aceste
concluzii pot fi valabile, mai degrabă, pentru economiile de piaţă consolidate, dar nicidecum pentru
economiile în tranziţie, România considerată în acea perioadă economie în tranziţie.
Tabelul 3.3.2
Evoluţia impozitelor directe şi indirecte în venituri publice şi PIB
Indicatori 1991 1992 1993 1994 1995 1996
Produsul Intern Brut, mlrd.
2203,9 6029,2 20051 49794 72249 92450
ROL
20
Venituri publice , mlrd. ROL 496,778 1363,884 3792,352 8860,117 14684,250 16981,570
Impozite directe, mlrd. ROL 278,887 789,383 1880,475 4550,432 7876,850 8405,400
Impozite indirecte, mlrd. ROL 200,508 502,456 1773,935 3768,406 6556,680 8162,700
Ponderea impozitelor directe
12,65 13,09 9,38 9,14 10,90 9,09
în PIB, %
Ponderea impozitelor indirecte
9,10 8,33 8,85 7,57 9,08 8,82
în PIB, %
Ponderea impozitelor directe
56,14 57,88 49,59 51,36 53,54 49,50
în venituri publice, %
Ponderea impozitelor indirecte
40,36 36,84 46,78 42,35 44,65 48,07
în venituri publice, %
Sursa: adaptat de autor în baza sursei [60, p.107]
O caracteristică şi mai „anormală‖ se profilează în interiorul categoriei de impozite directe.
Astfel, contribuţia mai importantă în formarea veniturilor publice o avea impozitul pe salarii,
devansând impozitul pe profit (vezi tabelul 3.3.3).
Tabelul 3.3.3
Evoluţia impozitelor pe profit şi pe salarii în venituri publice
Indicatori 1991 1992 1993 1994 1995 1996
Venituri publice, mlrd. ROL 496,778 1363,884 3792,352 8860,117 14684,250 16981,570
Impozitul pe profit, mlrd. ROL 104,87 315,68 750,34 1904,15 4284,4 4100
Impozitul pe salarii, mlrd. ROL 172,17 457,71 1324,92 3220,6 3512,75 4152,6
Ponderea impozitului pe profit
21,1 23,1 19,8 21,5 29,2 24,1
în venitul public, %
Ponderea impozitului pe
34,6 33,6 34,9 36,3 23,9 24,5
salarii în venitul public, %
Sursa: elaborare de autor în baza datelor din tabelul 3.3.2. şi sursei [46]

Începând cu anul 1995, impozitele pe profit concurează deja, cu impozitele pe salarii în

formarea veniturilor bugetare. Din aceeaşi perioadă, se „normalizează‖ relativ şi situaţia privind

20
Sursa de date: Anuarul Statistic al României, anul 1997 - cu date privind execuţia bugetului de stat.

100
coraportul dintre impozitele directe şi cele indirecte în formarea veniturilor bugetare (vezi tabelul
3.3.4).
Tabelul 3.3.4
Evoluţia impozitelor directe şi indirecte, ca ponderi în totalul veniturilor
fiscale, în perioada 1995-2005 (%)

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Impozite
67,9 66,1 66,0 61,0 61,5 61,3 60,5 59,4 56,6 57,2 54,5
directe
Impozite
32,1 33,9 34,0 39,0 38,5 38,7 39,5 40,6 43,4 42,8 45,5
indirecte
Sursa: [182, p.33].
Din datele prezentate în tabel rezultă o tendinţă evidentă de reducere a ponderii impozitelor
directe, în favoarea celor indirecte. În perioada de referinţă, ponderea impozitelor directe s-a
diminuat cu 13,4 p.p., iar ponderea celor indirecte a crescut în aceiaşi măsură. Cele mai mari mutaţii
în structura impozitelor s-au produs de la 1997 la 1998 ( 5p.p.) şi de la 2004 la 2005 ( 2,7 p.p.)
[182, p.33].
Mutaţiile respective puteau fi influenţate de diminuarea activităţilor productive, generatoare
de venituri sub formă de profituri şi salarii, sau de administrarea fiscală ineficientă şi evadarea
contribuabililor de la plata impozitelor. Cu adevărat, veniturile directe au fost în scădere, din cauză
că profitul înregistrat pe ansamblul economiei a fost cu mult inferior faţă de cel din anii precedenţi,
iar la capitolul salarii menţionăm că atâta timp cât şomajul a fost în creştere, salariile nu s-au
majorat prea mult în termeni reali la nivelul economiei naţionale. Situaţia putea fi influenţată şi de
asemenea factori negativi, cum ar fi dezvoltarea economiei gri sau a economiei negre, erodarea
veniturilor în termeni reali, evaziunea fiscală etc.
Menţionăm că ponderea medie a impozitelor indirecte în total venituri în România, în
perioada analizată (1997-2005), constituie 40,2%, fiind în apropierea imediată a aceluiaşi indicator
pentru NSM-10 – 40,4%, dar mai importantă, ca pondere, faţă de media pentru UE-25 – 37,4%
(ponderile pentru statele europene calculate pentru perioada 1995-2004) (vezi anexa16).
Accentuarea ponderii impozitelor indirecte în totalul veniturilor bugetare relevă diminuarea
importanţei impozitelor ca pârghie de intervenţie directă în activitatea economică.
În acest sens, expertul Herb Grubel (OECD) estimează că cele mai puternice efecte
distorsionante în activitatea economică sunt induse de către impozitele pe profit, demonstrând că
pierderea reală din PIB datorată unei unităţi monetare de creştere a impozitului pe profit este de
circa 3 ori mai mare decât pierderea indusă de creşterea cu o unitate monetară a impozitului pe
veniturile persoanelor fizice, şi de circa 10 ori mai mare decât cel indus de creşterea TVA.

101
 Reieşind din cele menţionate, specialiştii din domeniu caută răspuns la o întrebare
importantă: la ce categorie de impozite trebuie apelat în continuare: directe sau indirecte?
Un alt aspect problematic din domeniul impozitării vizează asimetria fiscală. Survolarea
principalelor asimetrii privind impunerile fiscale ne permit să fundamentăm acţiunea de înaintare a
unor propuneri de revizuire a impunerii veniturilor din capital încasate de persoanele fizice, în
concordanţă cu presiunile interne, cu obligaţiile asumate în negocierile cu FMI şi cu cele derivate
din integrarea României în UE.
Impozitarea redusă a veniturilor din capital în România ar constitui o modalitate de
stimulare şi atragere a fluxurilor investiţionale, a consumatorilor, a capitalului real şi a altor
venituri impozabile din alte ţări, dar ea nu este sustenabilă, în contextul creşterii deficitului
bugetar în urma introducerii cotei unice şi a presiunilor economico-structurale interne.
Reducerea impozitului pe profit şi pe veniturile persoanelor fizice trebuie coroborată cu
creşterea impozitului pe veniturile din capital pentru menţinerea echilibrului bugetar.
Tabelul 3.3.5.
Cotele de impozit din legislaţia internă a unor state membre UE pe veniturile din
dobânzi şi dividende obţinute de nerezidenţi

Ţara Prevederi din legislaţia internă Prevederi din legislaţia internă

a ţărilor menţionate pentru dobânzi, (%) a ţărilor menţionate pentru dividende21, (%)
Austria 0-10 25
Belgia 15 15-25
Finlanda 0 28
Franţa 25-35 25
Germania 0 25
Irlanda 26 0
Olanda 0 25
Cehia 15-25 25
Cipru 20 20
Polonia 20 20
Slovacia 15-25 15
Ungaria 18 20
Sursa: adaptat de autor în baza datelor Ministerul Finanţelor Publice al României, 2005

Impozitul pe dobânzi este foarte redus în România - de peste 10 ori mai mic decât în UE,
constituind, până în prezent, un factor de protecţie a economiilor populaţiei. Considerăm, că pentru
veniturile din dobânzi, cota de impunere fiscală are un mare potenţial de creştere, cu unele excepţii
aplicate şi în alte ţări. Aici apare şi condiţia respectării maximumului de 10% pentru impunerea
dobânzilor încasate de către nerezidenţi (vezi tabelul 3.3.5.) propusă de Comisia Europeană şi
acceptată de partea română, până la data de 31 decembrie 2010 (conform Directivei Consiliului nr.

21
Statele-membre ale UE respectă Directiva Comunităţii Europene în ceea ce priveşte impunerea dividendelor, în sensul că dividendele
sunt scutite de impozit în situaţia în care cota de participare la capitalul societăţii distribuitoare de dividende este de cel puţin 25%.

102
49/2003 privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobândă şi redevenţe
efectuate între companiile asociate din diferite state membre).
Potenţialul de creştere în 2005 a veniturilor bugetare din creşterea impozitelor pe dobânzi şi
pe câştigurile de capital a fost estimat la cel puţin 6.150 miliarde lei, adică cel puţin 410 miliarde lei
pentru fiecare unitate procentuală de impunere fiscală superioară.
Problematica impozitării dobânzilor încasate de persoanele fizice este, însă, mult mai
delicată. La aceasta se adaugă şi problemele, generate de creşterea până la 16% (vezi evoluţia
cotelor de impozitare a dividendelor în tabelul 3.3.6) a cotei cu care se impozitează dividendele
distribuite persoanelor fizice, după data de 01.01.2006. Impozitarea cu această cotă a indus
numeroase modificări legislative: completări, abrogări, repuneri în vigoare prin „abrogarea unor
abrogări‖ etc. Edificatoare, în acest sens, este chiar şi simpla enumerare a actelor normative prin
care s-au operat modificări în Codul fiscal: Ordonanţa Urgentă de Guvern (O.U.G.) nr. 123/2004,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 96/2005; O.U.G. nr. 138/2004, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 163/2005; Legea nr. 96/2005; Legea nr. 163/2005; Legea nr. 210/2005; Legea nr.
247/2005; Hotărârea Guvernului nr.797/2005; O.U.G. nr. 203/2005 etc.
Tabelul 3.3.6
Cotele de impozit pe dividendele distribuite persoanelor fizice şi juridice
din România, în perioada 1991-2006

Nr. Cota, % În vigoare

crt.
de la până la

Cota de impozit pe dividendele repartizate persoanelor juridice

1. 10 31.12.1991 22.04.1992
2. 10 23.04.1992 29.08.1995
3. 10 30.08.1995 31.12.2003
4. 10 01.01.2004 31.12.2006
Cota de impozit pe dividendele repartizate persoanelor fizice
1. 10 31.12.1991 22.04.1992
2. 10 23.04.1992 29.08.1995
3. 10 30.08.1995 31.12.1999
4. 5 01.01.2000 31.12.2001
5. 5 01.01.2002 31.12.2003
6. 10 01.01.2004 31.12.2004
7. 10 01.01.2005 31.12.2005
8. 16 01.01.2006
Sursa:elaborare de autor în baza actelor legislative de modificare a Codului fiscal

Considerăm, că piaţa de bunuri imobile între persoane fizice va trebui normalizată, întrucât
tranzacţiile cu case, terenuri etc. se impozitează la valoarea declarată, care nu poate fi inferioară
unor plafoane, în funcţie de amplasament, tipul de construcţie etc.

103
 În opinia noastră, câştigul de capital ar trebui impozitat tot cu o cotă de 16%, concomitent
cu rejudecarea mărimii celorlalte costuri de tranzacţionare care se încasează în prezent. Aşadar, ne
asociem recomandărilor experţilor privind reglementarea diferenţiată a câştigurilor de capital pe
bunuri imobiliare (între cei care achiziţionează bunuri imobiliare cu scopuri comerciale şi cei care
deţin în posesie respectivul bun minimum 3-5 ani).
Pornind de la studiul comparativ (vezi tabelul 3.3.7), concluzia noastră vizează oportunitatea
măririi cotei de impozit pe dividende până 16%, concomitent cu creşterea impozitelor pe dobânzi,
dar şi pe câştigurile din capital la 16%.
Tabelul 3.3.7.
Comparaţii privind impunerea dividendelor distribuite către persoane fizice, 2005

Nr.crt. Ţara Cota de impunere fiscală a dividendelor încasate de persoanele fizice

1. România 16%
2. Bulgaria 15%
3. Ungaria 20%
4. Letonia 10%
5. Lituania 15% rezidenţi, 29% nerezidenţi
6. Malta 15% rezidenţi, 0% nerezidenţi
7. Polonia 15% pentru rezidenţi, cota din convenţie pentru nerezidenţi
8. Rusia 6% rezidenţi, 15% nerezidenţi
9. Slovenia 25%
10. Slovacia 15%
11. Cehia 15%
12. Italia 12,5% rezidenţi, 27% nerezidenţi
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice al României, 2005

Realizarea propunerilor înaintate privind creşterea impozitelor pe câştigurile din capital ar

contribui la atingerea scopului strategic de finanţare a cheltuielilor publice şi de redistribuire
echitabilă a veniturilor, respectând credinţa că măsurile fiscale nu trebuie să împiedice libera
circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului sau să distorsioneze concurenţa, ci să-şi păstreze
simplicitatea, proporţionalitatea şi, nu în ultimul rând, neutralitatea aplicării. În acelaşi timp, este
notabil faptul că efectele economice ale introducerii cotei unice, combinată, în cele mai multe din
cazuri, cu diminuarea impozitelor percepute companiilor şi simplificarea sistemului de taxe, au fost
pozitive. Ţările în care reforma fiscală s-a soldat cu succes au obţinut creşteri majore ale
investiţiilor străine directe şi au primit denumiri sugestive, precum „Irlanda - Tigrul celtic‖ sau
„Slovacia22 - Taiwanul Europei‖.

22
În vederea armonizării sistemului de impunere cu cel aplicat în UE, sistemul fiscal al Slovaciei a suportat numeroase
modificări. Cele mai recente vizează impunerea veniturilor şi TVA: din 2004 acestea se taxează cu o cotă unică de
19% (anterior impunerea veniturilor persoanelor fizice se efectua în 5 tranşe în baza cotelor de 10-38%).

104
 Concluzia generalizatoare este că reforma fiscală desfăşurată în România nu se va opri la
cele realizate până în prezent, urmând o reaşezare a sistemului fiscal naţional în vederea constituirii
unei noi structuri calitative şi cantitative a acestuia.
În această ordine de idei, menţionăm că coordonatele politicii bugetare, în anii 2005, 2006 au
fost marcate de schimbările intervenite prin introducerea măsurilor de relaxare fiscală, pe fondul
restricţiilor generate de menţinerea politicii de macrostabilizare şi asigurării fondurilor necesare
pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor care au afectat cea mai mare parte din teritoriul ţării.
Politica fiscală, componentă de bază a programului guvernamental pe anul 2006, a
reprezentat un instrument important în dezvoltarea economică în tranziţie, având rolul de a încuraja
ramurile performante ale economiei, de a stimula economisirea, comportamentul pentru muncă şi
spiritul antreprenorial. Veniturile colectate la bugetul general consolidat (vezi figura 3.3.2) în
primele opt luni ale anului 2005 (în segmentul de timp imediat apropiat de data intrării în vigoare a
noilor prevederi fiscale cu privire la reducerea cotelor de impozitare a veniturilor) se situează cu 0,1
puncte procentuale peste nivelul anului precedent, la aceeaşi dată ca pondere în produsul intern brut.
Conform datelor operative de execuţie la 31 august 2005, veniturile bugetului general
consolidat s-au realizat în proporţie de 64,1% din estimările anuale, devansând ritmul de efectuare a
cheltuielilor de 60,6%, excedentul bugetar rezultat de 1.539,4 miliarde lei fiind în creştere cu 52
milioane lei faţă de luna precedentă. Evoluţiile economice favorabile, precum şi îmbunătăţirea
gradului de colectare au favorizat execuţia bugetară, îndeosebi pe partea de venituri, unde s-a
înregistrat o majorare a acestora cu 18,3% în termeni nominali, comparativ cu perioada similară a
anului precedent [131].
Figura 3.3.2. Structura şi gradul de realizare a veniturilor bugetare

Sursa: [131]

105
 Deşi, analizată separat, execuţia bugetului de stat, pentru anul 2005, relevă o depăşire a
cheltuielilor peste veniturile colectate cu 2182,9 milioane lei (RON) (vezi anexa 39), conform
datelor din Raportul de Analiză şi Prognoză realizat de Societatea Academică Română (SAR), „sunt
semne clare că reforma fiscală funcţionează. Efectul de mărire a încasărilor la buget ca urmare a
reducerii cotelor de impozitare este vizibil, atât pe total buget, cât şi pe componente. Chiar acolo
unde încasarea scade puţin, ca în cazul impozitului pe venituri personale, scăderea este mult mai
mică decât cea calculată de Guvern şi FMI cu scenariul cel mai conservator ".
Documentul releva că ideea centrală a reformei fiscale a fost luarea ca reper a procentului
fix de 16%, iar tot ce depăşea acest procent s-a redus. Creşterea importantă, peste rata inflaţiei, a
sumelor colectate de bugetul asigurărilor sociale (care s-au ridicat la circa 500 milioane euro), unde
contribuţiile sunt definite ca procent fix din salarii sugerează, potrivit specialiştilor, că unele locuri
de muncă au ieşit la suprafaţă din economia subterană, prin achitarea impozitelor şi contribuţiilor
la buget. Guvernul a estimat numărul lor la aproximativ 100.000 locuri. Dacă estimarea este
corectă, asta înseamnă un spor de 2,5% în sectorul oficial, realizat, în mare parte, pe seama celui
neoficial.
Evoluţia şi structura principalelor venituri ale bugetului general consolidat sunt prezentate în
tabelul din anexa 40 şi planşele din anexele 41, 42.
Estimarea veniturilor bugetului general consolidat s-a realizat pe baza indicatorilor
macroeconomici proiectaţi pentru anul 2006 şi a reglementărilor existente în domeniul fiscal.

Figura 3.3.3. Evoluţia deficitului bugetului de stat în România

450000000
400000000
350000000
300000000
250000000
mil.ROL

200000000
150000000
100000000
50000000
0
-50000000 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
-100000000

venituri fiscale cheltuieli deficit

Sursa: elaborare efectuată de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice
privind execuţia bugetului pe anul 2005 şi sursei [47].

106
 Încasările din impozite şi taxe, contribuţiile şi alte venituri curente nu au acoperit decât
parţial cheltuielile publice, ceea ce este demonstrat şi de datele reflectate în figura 3.3.3, prin care se
prezintă evoluţia deficitului bugetului de stat.
S-a considerat reprezentativă analiza acestui pilon al sistemului bugetar, deşi în componenţa
Bugetului Public Naţional se mai includ şi Bugetul Asigurărilor Sociale, precum şi bugetele
autorităţilor locale, iar în componenţa Bugetului General Consolidat (BGC), pe lângă cele
menţionate, se mai includ numeroase fonduri speciale şi extrabugetare, fondurile externe
nerambursabile, bugetul trezoreriei statului şi sumele alocate din veniturile proprii reţinute de
ordonatorii principali de credite. Componenţa BGC, precum şi executarea acestuia este prezentată
în anexa 43.
Este binecunoscut faptul că veniturile publice curente, în majoritatea statelor, cresc mai rapid
decât PIB, dar mai lent decât cheltuielile publice. Numeroase analize confirmă acest fapt şi pentru
România, unde veniturile publice curente se situează an de an sub nivelul cheltuielilor.
Evoluţia deficitului/excedentului bugetului de stat şi bugetului general consolidat, înregistrat
în România, în perioada 1997-2005 confirmă enunţul (vezi tabelul 3.3.8).
Tabelul 3.3.8.
Evoluţia deficitului/excedentului bugetului de stat şi bugetului general consolidat,
înregistrat în România, în perioada 1995-2005

Indicator/Anul 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Deficit/excedent
al bugetului de -2969 -5359 -9062 -10401 -13647 -28825 -35809 -47618 -29003 -18781 -21829
stat, mld.lei
Pondere în PIB,
-4,1 -4,9 -3,6 -2,8 -2,6 -3,6 -3,1 -3,0 -1,5 -0,8 -0,8
(%)
Deficit/excedent
al bugetului
-2,6 -3,9 -3,6 -3,6 -1,9 -4,0 -3,5 -2,9 -2,1 -1,2 *
gen.consolidat,
%
* - lipsesc datele
Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor din anexa 39, sursele [80, p.55],[47].

Din datele tabelului rezultă un deficit cronic al bugetului (şi cel de stat, şi general consolidat).
Deficitul bugetar pentru diferiţi ani, luaţi în consideraţie, are explicaţii aparte, cum ar fi spre
exemplu, efectuarea cheltuielilor, în principal, în scopuri de consum; găsirea, în mod
nefundamentat, ca măsură de creştere a veniturilor la buget, mărirea unor taxe, ceea ce, în final, a
dus la creşterea preţurilor, la declinul vânzărilor şi, în consecinţă, la obţinerea unor încasări mai
mici. Menţionăm că această politică a dus la o escaladare a preţurilor generale, pe ansamblul
economiei naţionale, cu efect imediat în deteriorarea nivelului de trai al populaţiei. Altfel, în mod
teoretic, cu prilejul rectificărilor, măsurile de majorare a taxelor şi impozitelor sunt frumoase în
matricea pusă pe hârtie, dar total ineficiente în activitatea practică a procesului economic şi, mai

107
ales, a activităţii de colectare, existând şi pericolul clar al fugii unor activităţi în „subteran" şi al
scăpării acestora de sub control.
Motivul, care face absolut necesară promovarea unei politici de diminuare a deficitului
bugetar, este rezultatul negativ, pe care îl are asupra economiei existenţa unui deficit cronic, precum
şi necesitatea corespunderii criteriilor de convergenţă.
Deficitul bugetar pentru anul 2006 reprezintă un parametru de bază al politicii
macroeconomice, fiind corelat cu alţi indicatori pentru asigurarea echilibrului macroeconomic
necesar respectării angajamentelor asumate de România în procesul de aderare la Uniunea
Europeană.
Priorităţile, ţintele şi obiectivele urmărite impun monitorizarea poziţiei bugetare, astfel încât
aceasta să tindă către o poziţie aproape de echilibru, condiţie esenţială în coordonarea politicilor
bugetare în cadrul Pactului de Stabilitate şi Creştere, pact adoptat la nivelul ţărilor membre ale
Uniunii Europene.
Obiectivele politicii bugetare se concentrează, în principal, pe următoarele aspecte:
- îmbunătăţirea stabilităţii politicii de cheltuieli, eficienţei alocărilor bugetare;
- focalizarea fondurilor bugetare către domenii determinante în procesul aderării: dezvoltarea
infrastructurii, protecţia mediului, securizarea frontierelor; susţinerea politicii agricole susţinerea
unor costuri implicate de ridicarea nivelului de performanţă al operatorilor economici autohtoni;
reforma sistemului de asigurări sociale;
- consolidarea formulării proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite pe bază de
programe, ceea ce conferă o perspectivă de ansamblu asupra stabilităţii şi predictibilităţii strategiilor
sectoriale ale acestora, orientând întreaga gestiune financiară spre obiective, performanţă, rezultate;
- asigurarea, cu prioritate, a sumelor destinate cofinanţării proiectelor finanţate.
Pentru ca introducerea cotei unice de impozitare să nu conducă la deficite bugetare puternice
şi la presiuni inflaţioniste ridicate, credem că ar fi binevenite anumite măsuri acompaniatoare:
a) Perfecţionarea sistemului financiar:
- reducerea cheltuielilor publice, prin reducerea dimensiunii sectorului guvernamental, o
politică salarială prudentă etc. (măsură greu de realizat, deoarece România are nevoie de un
stimulent de creştere, iar investiţiile în infrastructură reprezintă cel mai la îndemână instrument
concordant şi cu obiectivele de modernizare);
- intensificarea executării silite şi a impunerii de constrângeri tuturor rău-platnicilor;
- reducerea ponderii contribuţiei la asigurările sociale - un echilibru pe termen lung
între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului.

108
 b) Implementarea politicilor de stimulare a ofertei agregate:
- o stabilitate legislativă mai ridicată;
- instituţii capabile să exercite guvenarea;
- predictibilitate în reforma fiscală;
- un mediu concurenţial stabil, predictibil;
- acordarea ajutoarelor de stat numai în concordanţă cu legislaţia europeană în
domeniu;
- reducerea contribuţiilor sociale pentru a creşte gradul de ocupare a forţei de muncă.
Cunoscând situaţia privind racordarea sistemului fiscal al României la exigenţele europene,
ne propunem, în capitolul ce urmează, să analizăm perspectivele de aliniere la standardele europene
a sistemului fiscal din Republica Moldova.

109
CAPITOLUL IV. SISTEMUL FISCAL AL REPUBLICII MOLDOVA: ALINIERE LA
STANDARDELE EUROPENE

4.1. Reformele fiscale şi contribuţiile aduse de sistemul fiscal

La acumularea resurselor financiare

Una dintre problemele importante ale constituirii unei economii de piaţă funcţionale este
instituirea şi aplicarea unui sistem de impunere eficient, întrucât, de acest sistem depinde, în mare
măsură, formarea resurselor financiare ale statului şi posibilitatea realizării programelor economice,
administrative, sociale etc. Implementarea unui asemenea sistem fiscal este un proces dificil, urmat
de reforme ale sistemului de impozite şi taxe, de reforme în domeniul administrării fiscale, precum
şi de reforme ale legislaţiei fiscale.
În acest sens, promovarea reformei fiscale în Republica Moldova la începutul anilor’90
reprezenta o prioritate logică şi raţională, întrucât sistemul fiscal moştenit nu permitea, în general,
introducerea unor reforme graduale, prin care statul să-şi poată asigura veniturile bugetare, fără să
afecteze la minimum dezvoltarea iniţiativei private.
Necesitatea reformării sistemului fiscal a fost condiţionată de faptul că sistemul fiscal:
- era inechitabil - povara fiscală era repartizată neuniform între persoanele fizice şi agenţii
economici aflaţi în condiţii economice egale;
- contribuia insuficient la dezvoltarea economică şi crearea locurilor noi de muncă;
- nu contribuia la încasarea eficientă de mijloace necesare pentru finanţarea programelor de
stat şi a sferei serviciilor etc.
Premisele menţionate au servit drept imbold în efectuarea primei reforme fiscale în Republica
Moldova care a necesitat termene restrânse, prin delimitarea convenţională a două etape de bază –
etapa I: 1992-1993; etapa a II-a: 1994-1995. Sistemul fiscal necesita o îmbunătăţire considerabilă şi
urma să fie adaptat la noile condiţii de piaţă.

Conform Concepţiei reformei fiscale, sistemul fiscal trebuia să asigure o atitudine unică şi
echitabilă din partea statului faţă de toţi contribuabilii, indiferent de tipul de proprietate şi forma de
gospodărire, să asigure crearea unei baze stabile pentru finanţarea programelor de stat şi dezvoltarea
sferei serviciilor. Structura acestui sistem trebuia să fie organizată astfel, încât statul să poată
garanta înlesniri sociale şi economice unor pături ale populaţiei şi unor ramuri ale economiei.
Obiectivele reformării sistemului fiscal au avut drept ţintă:
1. Asigurarea dezvoltării economice. Cea mai simplă şi mai eficientă cale de atingere a
acestui obiectiv este extinderea bazei de impunere fiscală şi reducerea cotelor de impozit.

110
 2. Simplitatea. Unul dintre principiile de bază ale impunerii şi administrării fiscale este
simplitatea, care presupune: existenţa unui sistem inteligibil atât pentru contribuabili, cât şi pentru
administraţia fiscală; excluderea dublei impuneri şi a unor metode împovărătoare de perceperea a
impozitelor; excluderea din baza de impunere fiscală a contribuabililor cu venit mic; reducerea şi
simplificarea cerinţelor faţă de completarea declaraţiilor fiscale.
3. Echitatea. Sistemul fiscal trebuia să asigure distribuirea echitabilă a poverii fiscale între
contribuabili. Povara impozitului pe venit şi a impozitelor pe consum urma să fie repartizată în mod
mai echitabil între mărfuri (servicii) şi ramurile economiei care le produc (le prestează).
4. Nivelul veniturilor şi stabilitatea lor. O sarcină importantă a reformei fiscale avea drept
ţintă sporirea volumului încasărilor fiscale în bugetul de stat şi în bugetele locale.
5. Administrarea eficientă. Obiectivele menţionate mai sus nu puteau fi atinse fără o
administrare fiscală eficientă.
Aceste din urmă obiective au dus la o nouă reformă fiscală. A doua reformă fiscală,
promovată în Republica Moldova, a cuprins, conform unor surse de specialitate (vezi sursele [64,
117, 118, 160 ş.a.], următoarele etape de realizare: 1. Reforma sistemului de impunere a venitului
(1995-1997); 2. Reforma sistemului TVA (1997-1999); 3. Modificarea sistemului de impunere
funciară şi de impunere a bunurilor imobiliare (1997-2000, cu perspective de noi reforme); 4.
Perfecţionarea metodelor utilizate de administraţia fiscală la perceperea impozitelor (1997 până în
prezent); 5. Studierea şi analiza altor surse de încasări fiscale, precum şi a defalcărilor în bugetul
asigurărilor sociale de stat (2000-2001); 6. Perfecţionarea modului de distribuire a veniturilor între
bugetul de stat şi bugetele locale (2001 până în prezent).
Alte surse de specialitate informează despre contribuţia în desfăşurarea reformei fiscale prin
Proiectul Reformei Fiscale în Moldova, a Barents Grup/Bearing Point, finanţat de Agenţia Statelor
Unite pentru Dezvoltare Internaţională, proces care a întrunit trei etape: etapa I – 1994-1998; etapa
a II-a – 1998-2000; etapa a III-a - 2000-2003. Fiecare etapă a urmărit un scop bine definit, pornind
de la caracterul sistemului fiscal existent în perioada elaborării Concepţiei.
Este cunoscut faptul că, reformele fiscale pot produce efecte reale doar în cazul când sunt
bazate pe un cadru coerent legal. În acest sens, legislaţia fiscală a suportat numeroase îmbunătăţiri,
racordate la etapele reformelor fiscale: în 1990 sunt create inspectorate fiscale de stat; în 1992, sunt
adoptate Legea Republicii Moldova “Cu privire la bazele sistemului fiscal‖, Legea Republicii
Moldova „Cu privire la serviciul fiscal al Republicii Moldova”, Legea Republicii Moldova „Cu
privire la antreprenoriat şi întreprinderi” şi definit Conceptul cu privire la reforma fiscală, în care
au fost determinate principiile de bază ale impozitării, stabilite impozitele aplicate pe teritoriul
Republicii Moldova, drepturile şi responsabilitatea contribuabililor şi ale organelor fiscale,

111
înlesnirile şi facilităţile fiscale. În vederea executării Legii date, au fost adoptate legile: cu privire la
impozitul pe beneficiul întreprinderilor; cu privire la taxa de stat; cu privire la impozitul pe
veniturile persoanelor fizice şi impozitul funciar; cu privire la investiţiile străine. Prin Decretul
Preşedintelui sunt introduse următoarele impozite şi obligaţii fiscale: impozitul asupra bunurilor
imobiliare, impozitul pe venitul băncilor şi din activitatea de asigurare, tarifele vamale etc.
Prin politica bugetar-fiscală, din perioada 1991-1993, s-au urmărit mobilizarea resurselor în
volumul prognozat, restructurarea compartimentelor bugetare, excluderea subvenţiilor pentru
anumite produse şi limitarea sumelor alocaţiilor pentru bugetele locale. Deşi această perioadă se
caracterizează prin gradul scăzut al echităţii, neutralităţii şi eficienţei, totuşi, sistemul fiscal începe
procesul complex de adaptare la cerinţele economiei de piaţă. Perfecţionarea sistemului fiscal din
anii 1994-1995 avea drept obiectiv nu numai intensificarea funcţiilor fiscale, ci şi susţinerea şi
stimularea producerii. Astfel, în scopul protecţiei întreprinderilor mici, au fost adoptate Legea cu
privire la susţinerea şi protecţia micului business, Legea privind accizele, ulterior şi Legea cu
privire la impozitarea beneficiului băncilor şi a altor instituţii de credit, a fost introdusă cota unică
de impozitare a profitului obţinut de agenţii economici etc. Aceste măsuri aveau drept ţintă
alinierea în plan fiscal a tuturor elementelor sistemului financiar.
Consolidarea sistemului şi mecanismului bugetar-fiscal începe în anul 1996 prin adoptarea
Legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar în Republica Moldova şi a Clasificaţiei bugetare,
urmate de adoptarea, în anul 1997, a titlurilor I-III ale Codului Fiscal, a Standardelor Naţionale de
Contabilitate şi a Hotărârii Guvernului cu privire la sarcinile Trezoreriei de Stat [52, p.75;] . Aceasta
a asigurat stabilitatea şi transparenţa relativă a cadrului legal, necesare unui sistem fiscal eficient şi
echitabil.
Odată cu consolidarea sistemului şi mecanismului fiscal, acţiunile legislative sunt orientate
spre încurajarea activităţii economice şi a sferei sociale şi au drept obiective atingerea unui nivel
de venituri suficient pentru asigurarea funcţionării normale a statului, crearea condiţiilor de
activitate echitabile pentru toţi agenţii economici, încasarea stabilă a veniturilor la buget,
îmbunătăţirea climatului de business, simplificarea sistemului de impozitare şi gestionare a
veniturilor.
Obiectivele politicii bugetar-fiscale, în perioada 1998-2000, au fost orientate spre stimularea
activităţii agenţilor economici, accelerarea reformelor structurale, susţinerea micului business şi
asigurarea condiţiilor favorabile în domeniul investiţiilor [52, p.76]. În scopul realizării acestor
obiective, precum şi pentru îmbunătăţirea administrării fiscale, au fost întreprinse numeroase măsuri
în plan de procedură, în planul administrării fiscale, precum şi în plan legislativ prin aprobarea Legii

112
privind restructurarea întreprinderilor agricole şi a Hotărârii Guvernului „Cu privire la măsurile
urgente de restructurare şi redresare financiară a întreprinderilor industriale”, Legii cu privire la
resursele naturale şi altor acte legislative.
Aprobarea Legii Republicii Moldova privind finanţele publice locale (2003), Hotărârii
Guvernului Republicii Moldova cu privire la Direcţiile principale ale politicii bugetar-fiscale şi
cadrul de cheltuieli pe termen mediu (începând cu perioada 2003-2005 până la 2007-2009),
completarea Codului fiscal cu noi titluri (IV-VIII), ce a continuat până în 2006, denotă un efort
perseverent în perfecţionarea unui important element al sistemului fiscal - al legislaţiei fiscale.
Acest efort a fost susţinut şi de reforma administrării fiscale: în 1991 - elaborarea Programului
computerizării Serviciului fiscal al Republicii Moldova; în 1996 – instalarea în oficiile
inspectoratelor fiscale a poştei electronice şi unificarea sistemului de evidenţă a impozitelor; în
1998 – aplicarea bazei de date a Sistemului Informaţional; în 2002 - completarea Codului fiscal cu
Titlul V – Administrarea fiscală etc.
Reforma impozitului pe bunurile imobiliare este stipulată în Titlul VI al Codului fiscal
„Impozitul pe bunurile imobiliare‖, care prevede unificarea bazei impozabile şi substituirea celor
două impozite actuale – impozitul funciar şi impozitul pe bunurile imobiliare printr-un impozit unic
pe proprietate, precum şi calcularea acestui impozit în baza valorii de piaţă a proprietăţii.
Implementarea noului sistem de impozitare se va efectua treptat, pentru diferite categorii de bunuri
imobiliare, în funcţie de evaluarea acestora.
În ţările care aplică impozitul pe bunurile imobiliare la valoarea de piaţă, cota de impunere
este mai sporită. Spre exemplu, în Croaţia – aceasta constituie 5%, în Cehia – 3%, în Ungaria – 2-
6%, în Macedonia – 2–4%, în Slovenia – 2% din valoarea bunurilor. Perfecţionarea impunerii
bunurilor imobiliare, în vederea sporirii aportului acestui impozit la formarea veniturilor bugetare,
este, indubitabil, stringentă, mai ales că în condiţiile actuale acest impozit nu-şi aduce aportul
scontat ca sursă potenţială importantă de completare a veniturilor statului.
În anul 2007 va fi pus în aplicare Titlul IX al Codului fiscal „Taxele rutiere‖, reglementat
anterior printr-o lege separată. Aceasta va contribui la simplificarea sistemului fiscal şi la
imbunătăţirea bazei fiscale.
În scopul sistematizării în continuare a legislaţiei fiscale, în 2007 se preconizează elaborarea
şi adoptarea Titlului X al Codului Fiscal „Impozitele sociale‖, cu punerea acestuia în aplicare de la
01 ianuarie 2008.
În anul 2008 se preconizează elaborarea şi adoptarea Titlului XI al Codului Fiscal „Taxa
vamală‖, cu punerea în aplicare al acestuia de la 01 ianuarie 2009.

113
 În 2009 se preconizează elaborarea şi adoptarea ultimului titlu al Codului fiscal, Titlul XII
„Alte impozite şi taxe‖, care va reglementa impozitele şi taxele necuprinse în titlurile Codului
fiscal, dar care fac obiectul sistemului fiscal naţional.
Măsurile de politică fiscală implementate în anii de reforme au sporit transparenţa fiscală şi
au avut un impact pozitiv atât asupra veniturilor publice, cât şi asupra activităţii agenţilor economici
şi economiilor persoanelor fizice.
În acest paragraf, ne propunem să analizăm perfecţionarea celui de-al treilea element al
sistemului fiscal - sistemul de impozite şi taxe şi contribuţia acestuia la formarea veniturilor
bugetare prin acumularea de resurse fiscale necesare acoperirii cheltuielilor publice.
Obiectivul principal, urmărit de politica fiscală a statului, pe parcursul tuturor etapelor de
perfecţionare a sistemului fiscal, este identificarea echilibrului între necesitatea majorării
veniturilor, ca sursă principală de acoperire a cheltuielilor, direcţionate spre dezvoltarea economică
şi satisfacerea nevoilor sociale, precum şi necesitatea susţinerii mediului de afaceri, care este
factorul principal de creştere economică.
În acest sens, pentru Republica Moldova, este importantă creşterea veniturilor cu ritmuri
mai înalte decât rata inflaţiei, şi, în acelaşi timp, ajustarea presiunii fiscale la nivelul, care ar
favoriza dezvoltarea mediului de afaceri şi investiţii. În ceea ce priveşte primul indicator, guvernul
a înregistrat succese semnificative, înregistrând creşterea veniturilor publice semnificativ mai înaltă
decât rata inflaţiei [28].
Printre obiectivele generale ale politicii fiscale pe anii 2007–2009, reflectate în Cadrul de
cheltuieli pe termen mediu (CCTM23), şi în contextul cercetării în cauză, menţionăm:
- optimizarea presiunii fiscale şi extinderea bazei fiscale;
- armonizarea principiilor puse la baza legislaţiei fiscale naţionale cu cele ale statelor-membre UE.
În Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la Cadrul de cheltuieli pe termen
mediu (2006-2008), se stipulează că nivelul presiunii fiscale, determinat de ponderea veniturilor
fiscale în PIB, în Republica Moldova în perioada 2002-2004, înregistrând o creştere
nesemnificativă, va fi, practic, menţinut în anii 2005-2006 cu o tendinţă de diminuare a acestuia, în
anii 2007-2008, din contul modificărilor produse la plata impozitului pe venit, TVA, accizului, taxei
vamale şi a impozitului funciar.
Evoluţia nivelului presiunii fiscale se prezintă în tabelul 4.1.1.

23
Cadrul de cheltuieli pe termen mediu pe anii 2006-2008 (în continuare CCTM) reprezintă un document analitic, care stabileşte
parametrii fiscali pentru elaborarea bugetului public naţional al Republicii Moldova, şi conturează direcţiile politicilor
guvernamentale şi constituie un instrument de luare a deciziilor, prin intermediul căruia se urmăreşte corelarea politicilor şi
strategiilor guvernamentale cu alocarea resurselor financiare publice într-o perspectivă de trei ani.

114
 Tabelul 4.1.1.
Evoluţia nivelului presiunii fiscale în Republica Moldova în anii 2002–2008

Executat Scontat Estimat

2002 2003 2004 200524 2006 2007 2008
Ponderea veniturilor fiscale în PIB, % 18,3 20,1 20,7 21,1 21,3 20,5 20,1
(fără contribuţii la BASS şi la FAOAM), dintre
care
- impozitul pe venitul persoanelor juridice 1,9 2,1 2,4 2,0 2,0 2,0 2,0
- impozitul pe venitul persoanelor fizice 2,1 2,3 2,5 2,4 2,4 2,4 2,3
- TVA 9,0 10,1 10,7 11,8 12,6 12,3 12,2
- accize 2,9 3,2 2,8 2,6 2,5 2,2 2,1
- taxa vamală 0,9 1,1 1,0 1,0 0,8 0,7 0,7
- impozitul pe bunurile imobiliare 0,8 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
- impozitul funciar 0,1 0,6 0,6 0,5 0,5 0,4 0,4
Ponderea veniturilor fiscale în PIB, % 25,6 27,2 29,4 30,3 31,2 30,9 31,3
(cu contribuţiile la BASS şi la FAOAM), inclusiv
- contribuţiile la BASS 7,3 7,1 7,7 8,1 8,7 9,1 9,8
- contribuţiile la FAOAM - - 1,0 1,1 1,2 1,3 1,4
Sursa: [27].

Conform datelor din tabel, presiunea fiscală în Republica Moldova, pentru anii 2002-2008,
atingând nivelul de 25,6% - 31,3%, se înscrie în limitele dintre 22% - 31% din PIB (vezi Mitra,
Stern, sursa [132]), estimate, de experţii Băncii Mondiale, ca fiind caracteristice economiilor în
tranziţie. Aceştia consideră (estimări efectuate în anul 2002), că în dependenţă de nivelul de
dezvoltare economică, presiunea fiscală poate să se situeze la nivelurile de: 6%-7% din PIB - pentru
TVA; 6%-9% - pentru impozitele pe venitul persoanelor fizice; 6%-10% din PIB - pentru accize
etc. (vezi tabelul 4.1.2).
Tabelul 4.1.2
Nivelul şi structura veniturilor fiscale în ţările cu economie în tranziţie
Nr. Tipuri de impozite şi taxe Baza fiscală, Cota impozitului, % Venituri,
în % faţă de PIB în % faţă de PIB
1. TVA 40-60 12-22 6-7
2. Impozitul pe venit 25-45 20-25 6-9
3. Contribuţii pentru asigurările sociale 20-50 20-30 6-10
4. Subtotal, - - 18-26
4. Accize - - 2-3
5. Alte impozite (pentru comerţ, patrimoniu etc.) - - 2
6. Venituri fiscale, total - - 22-31
Sursa: [132]

Recomandările respective au ca ţintă optimizarea corelării veniturilor cu nivelul cheltuielilor

statului, precum şi optimizarea sistemului de impozite propriu-zis prin diminuarea limitelor maxime
a cotelor la impozite, în special, la impozitele pe venitul persoanelor fizice, diminuarea facilităţilor
fiscale etc.

24
Ponderea efectivă a veniturilor fiscale în PIB pentru anul 2005 este calculată de autor şi prezentată în tabelul 4.1.4.

115
 În vederea efectuării unui studiu comparativ cu privire la evoluţia presiunii fiscale, au fost
analizate situaţiile respective în unele state-membre ale UE, Republica Moldova şi România. Drept
bază de comparaţie a fost luat nivelul presiunii fiscale, determinat de ponderea veniturilor fiscale,
inclusiv contribuţiile sociale, în PIB, înregistrat în anii 2002-2004, care se prezintă în tabelul 4.1.3.
Tabelul 4.1.3.
Evoluţia presiunii fiscale, determinată de ponderea veniturilor fiscale, inclusiv contribuţiile sociale, în PIB,
în unele ţări, în perioada 2002 – 2004, (%)

Slovenia

Slovacia
Lituania

Ungaria
UE 2525

Letonia

Polonia
Estonia
UE1526

Cehia

România
Moldova
2002 39,4 39,6 35,5 32,4 28,9 28,6 25,6 29,6 34,3 39,1 32,5 39,0
2003 39,5 39,7 36,2 33,4 29,1 28,7 27,2 29,8 33,3 39,4 31,3 39,0
2004 39,3 39,6 36,6 32,6 28,6 28,4 29,4 29,6 32,9 39,7 30,3 39,1
Sursa: adaptat de autor în baza datelor furnizate de sursa [27]; anexa 14, tabelul 3.3.1.

Comparând datele din tabelele 4.1.2 şi 4.1.3, se poate constatata, că povara fiscală globală în
Republica Moldova a crescut în ultimii ani şi se apropie (inclusiv şi în cazul României) de limita
maximă - 31%, estimată, de experţii Băncii Mondiale, ca fiind caracteristică economiilor în
tranziţie, precum şi de limita stabilită efectiv în alte state ale Europei Centrale şi în Statele Baltice
(precum Letonia, Lituania), rămânând, totuşi, inferioară acestora (spre exemplu, faţă de situaţia din
Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Cehia, Estonia). Presiunea fiscală (27,7%-27,9%) înregistrată
în România, în anii 2002-2004, se situează în vecinătatea imediat apropiată celei, stabilite pe
economie, în Republica Moldova.
Analizate din punct de vedere al conţinutului economic şi în funcţie de natura lor, veniturile
bugetare se constituie, în partea covârşitoare, din venituri cu caracter fiscal. Astfel, conform
datelor din anexa 44 şi din figura 4.1.1, veniturile fiscale reprezintă peste 80% din veniturile
bugetului public naţional al Republicii Moldova. In perioada anilor 2006-2009 veniturile fiscale,
sub formă de impozite directe şi indirecte, vor rămâne sursa principală a veniturilor publice şi vor
creşte de la 85,4% în 2006 (estimat) până la 90,2% din suma totală a veniturilor în 2009.
Nivelul respectiv denotă importanţa pe care o are sistemul de impozite şi taxe în formarea
resurselor financiare ale statului. Observaţia care merită menţionată este, că, ca şi în cazul
României, contribuţia sistemului fiscal al Republicii Moldova la soluţionarea problemelor de ordin
economic şi social este indiscutabil valoroasă, meritând atenţia cercetătorilor şi practicienilor în
vederea optimizării acesteia.

25 31
, Datele furnizate de CCTM, 2006-2008, în partea informaţiilor privind fiscalitatea UE, reflectate în tabel, prezintă devieri
nesemnificative faţă de cele prezentate de Serviciul Comisiei Europene

116
 Figura 4.1.1. Dinamica ponderii veniturilor fiscale în total venituri
ale bugetului public naţional, 1997-2006

Sursa: elaborare de autor în baza datelor din tabelul 4.1.4

Conform datelor prezentate în anexa 44 şi în figura 4.1.2, veniturile cu caracter fiscal sunt
reprezentate, în medie, în proporţii de 16,66%, de impozitele directe (fără veniturile din
contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală) şi 54,33% - de impozitele indirecte. Accentuarea ponderii impozitelor indirecte în
totalul veniturilor bugetare relevă diminuarea importanţei impozitelor ca pârghie de intervenţie
directă a statului în activitatea economică.
Mărimea veniturilor bugetare depinde de gradul de dezvoltare al activităţilor economico-
sociale generatoare de venituri, de nivelul presiunii fiscale individuale şi globale, de volumul
produsului intern brut şi de structura acestuia (proporţia dintre fondul creşterii brute de capital şi
fondul de consum), de nivelul cheltuielilor publice şi de amploarea proceselor de repartiţie primară
şi secundară a PIB, prin intermediul bugetului de stat, de posibilităţile valorificării de către stat a
unor bunuri ce-i aparţin. Dar, indubitabil, volumul prelevărilor fiscale este dependent de baza
fiscală, pe care, în linii mari, o reprezintă PIB. Evoluţiile pozitive ale acestuia creează premise
pentru majorarea prelevărilor fiscale. În anexa 45, sunt prezentate evoluţiile principalilor indicatori
macroeconomici (cazul Republicii Moldova), inclusiv PIB, care se caracterizează, începând cu
2001, printr-o evoluţie ascendentă.

117
 Figura 4.1.2. Dinamica structurii veniturilor fiscale ale bugetului public naţional,
anii 1997-2006

Sursa: elaborată de autor în baza datelor din anexa 44

Consecinţele economice şi sociale, pe care le determină politica bugetar-fiscală, sunt

dependente de amploarea procesului de distribuire-redistribuire a produsului intern brut. În acest
sens, este necesară prezentarea imaginii pe care bugetul naţional o oferă cu privire la proporţia
redistribuirii produsului intern brut prin intermediul sistemului fiscal (vezi tabelul 4.1.4).
Conform datelor din tabel, ponderea veniturilor fiscale ale bugetului public naţional în PIB
constituie, în medie, 28%. Un asemenea grad de redistribuire a PIB, prin intermediul veniturilor
fiscale ale bugetului public naţional, situează Republica Moldova la limita inferioară, comparativ cu
ţările-membre ale UE , în care impozitele agregate reprezintă, în medie, 40% din PIB (cea mai joasă
medie – 29,3%, pentru perioada 1995-2004, se constată în Malta, cea mai înaltă medie – 51,4% - în
Suedia) (vezi anexa 14). Este de menţionat faptul că povara fiscală în Moldova este relativ scăzută
comparativ cu ţările din regiune. În acelaşi timp, în situaţia în care procesul de definitivare a
sistemului fiscal nu a fost finalizat, nu poate fi asigurat un grad suficient de stabilitate a acestuia.
Suficienţa prelevărilor este analizată, de obicei, în raport cu cheltuielile necesare de efectuat.

118
 Tabelul 4.1.4.
Redistribuirea produsului intern brut prin intermediul bugetului public naţional în anii 1997-2006

Indicatorii 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006,
estimat
PIB, mln. lei 8917 9122 12322 16020 19052 22556 27619 32032 36755 44200
Venituri publice 3550 3560 4008,2 5445,7 5929,1 7099,4 9494,4 11407,6 14694,9 16104,6
totale, mln. lei
Ponderea veniturilor 39,8 39,0 32,5 34,0 31,1 31,5 34,4 35,6 40,0 36,4
totale în PIB, %
Venituri fiscale în 2887,2 2897,1 3014,1 4090,6 4736,3 5914,4 7696,3 9658,0 12052,9 13754,8
bugetul public
naţional, mln. lei
Ponderea veniturilor 32,4 31,8 24,5 25,5 24,9 26,2 27,9 30,2 32,8 31,1
fiscale ale bugetului
public naţional
(inclusiv contribuţii la
BASS şi FAOAM) în
PIB, %
Ponderea veniturilor 24,2 23,2 18,1 19,3 18,0 19,0 20,7 21,4 23,6 21,4
fiscale ale bugetului
public naţional (fără
contribuţii la BASS şi
FAOAM) în PIB, %
Sursa: elaborat de autor în baza datelor Ministerului Finanţelor şi sursei [45].

Acest raport permite formarea viziunilor cu privire la echilibrul bugetar. Un loc important
în analiza echilibrului bugetar îl joacă analiza elasticităţii veniturilor fiscale în raport cu elasticitatea
cheltuielilor bugetare.
Tabelul 4.1.5
Estimarea coeficientului de elasticitate a veniturilor bugetare (cazul R.Moldova)
şi pe categorii de impozite, perioada 1997-2006

1998/ 1999/ 2000/ 2001/ 20002/ 2003/ 2004/ 2005/ 2006/

Indicatorii 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Elasticitatea veniturilor
0,15 0,12 1,19 0,83 1,35 1,34 1,60 1,68 0,70
fiscale
Elasticitatea impozitului
pe venit din activitatea de -11,68 0,87 0,60 1,42 1,21 1,56 2,19 -0,61 1,17
întreprinzător
Elasticitatea impozitului
pe venitul persoanelor -8,84 -0,07 0,70 1,66 1,87 1,49 1,74 1,41 0,40
fizice
Elasticitatea impozitului
-13,75 1,80 0,48 0,16 0,83 -0,51 0,86 0,18 0,21
funciar
Elasticitatea impozitului
-12,51 0,56 0,22 0,10 0,45 0,10 0,75 0,41 -0,28
pe bunuri imobiliare
Elasticitatea TVA 8,03 -0,47 1,43 0,61 1,95 1,66 1,43 2,36 1,02
Elasticitatea accizelor -2,87 0,53 1,60 0,18 -0,18 1,56 0,15 1,95 -0,20
Elasticitatea impozitelor
-6,15 3,16 0,00 0,08 2,29 1,92 0,25 2,53 -0,74
asupra comerţului exterior
Elasticitatea contribuţiilor
pentru asigurările 3,01 0,01 0,95 1,55 1,39 0,93 1,56 1,32 1,43
obligatorii
Elasticitatea primelor de
asigurări obligatorii de - - - - - - - 2,13 1,15
asistenţă medicală
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din tabelul 4.1.4 şi anexa 44.

119
 Coeficientul de elasticitate a veniturilor fiscale exprimă reacţia veniturilor fiscale la
modificarea PIB în perioada de referinţă faţă de perioada de bază. În baza datelor din anexa 44 şi
tabelul 4.1.4. au fost calculate elasticitatea veniturilor fiscale, precum şi elasticitatea pe categorii de
impozite (vezi tabelul 4.1.5).
Conform datelor din tabelele 4.1.4, 4.1.5, precum şi a datelor din anexa 44 a fost elaborat
graficul elasticităţii veniturilor fiscale ale bugetului public naţional, în raport cu PIB (vezi figura
4.1.3).

Figura 4.1.3. Elasticitatea veniturilor fiscale ale bugetului public naţional în raport cu PIB

Sursa: elaborată de autor

Rezultatele prezintă situaţii diferite pe parcursul perioadei analizate. Trendul pozitiv relevant
al PIB a fost, în linii mari, susţinut de creşterea veniturilor fiscale, dar cu unele abateri în perioada
1997-1999, când elasticitatea a marcat valori subunitare, respectiv – 0,15 şi 0,12 (prezentând, de
fapt, micşorarea volumului încasărilor în raport cu PIB, fapt explicat prin situaţia economică foarte
nefavorabilă după criza financiară din 1998), precum şi în perioada 2001/2000, când aceasta a fost
estimată la nivelul de 0,83. Valorile supraunitare ale coeficientului de elasticitate, marcate în
perioadele 2000/1999, 2002/2001, 2003/2002, 2004/2003 indică devansarea creşterii volumului
veniturilor fiscale acumulate faţă de creşterea PIB, rezultat posibil ca urmare a reformelor fiscale, a
creşterii economice, precum şi a unui management fiscal mai eficient (menţionăm posibilele erori,
dat fiind faptul că PIB a fost exprimat în preţuri curente, ignorând implicaţiile inflaţioniste).

120
 Este cunoscut faptul, că creşterea reală a volumului veniturilor bugetare conduce la
amplificarea cheltuielilor publice, iar evoluţia corelativă a resurselor şi utilizărilor bugetare este
determinată de o multitudine de factori economici, sociali, monetari şi de natură financiară.
O analiză mai amplă, de comparare a elasticităţii veniturilor fiscale în raport cu elasticitatea
cheltuielilor, ar fi completat concluziile elaborate, dar ne-am propus să reflectăm şi asupra
problemei echilibrului structural bugetar, având în vedere echilibrul dintre resursele financiare
bugetare şi cheltuielile bugetare, cu specificarea că ultimele sunt analizate sub aspectul cheltuielilor
primare. În acest sens, mai relevantă, pare a fi, analiza deficitului/excedentului fiscal primar.
În tabelul 4.1.6 este prezentată dinamica deficitului fiscal primar şi ponderea acestuia în PIB,
în anii 1997-2006.
Tabelul 4.1.6
Evoluţia deficitului fiscal primar al BPN şi a ponderii acestuia în PIB, anii 1997-2006

Indicatorii 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
estimat
Venituri fiscale 2887,2 2897,1 3014,1 4090,6 4736,3 5914,4 7696,3 9658,0 12052,9 13754,8
(incl. contrib. la
BASS şi prime
în FAOAM) ale
BPN, mln. lei
Ponderea 32,4 31,8 24,5 25,5 24,9 26,2 27,9 30,2 32,8 31,1
veniturilor
fiscale în PIB, %
Chelt. primare 3998 3384 3445 4531 4970 7242,4 8687,1 10480,1 13414,4 15625,8
ale BPN, mln. lei
Ponderea chelt. 44,8 37,1 28 28,3 26,1 32,1 31,4 32,7 36,5 35,4
primare în PIB,
%
Excedent/deficit -1110,8 -486,9 -430,9 -440,4 -233,7 -1328 -990,8 -822,1 -1361,5 -1871
fiscal primar al
BPN, mln.lei
Ponderea -12,4 -5,3 -3,5 -2,7 -1,2 -5,9 -3,5 -2,6 -3,7 -4,2
excedentului
fiscal primar în
PIB, %
Sursa: adaptat de autor în baza datelor Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi sursei [52].

Datele din tabel permit formularea concluziei cu privire la o situaţie îngrijorătoare din cadrul
sistemului fiscal, dată fiind existenţa unui deficit fiscal primar persistent pe parcursul perioadei
analizate. Indicatorul dat se caracterizează printr-un trend descrescător, în perioada 1997-2000, şi o
evoluţie sinuoasă a acestuia, în perioada 2001-2006. Diferenţa excedentară, precum şi cea
deficitară, dintre veniturile cu caracter fiscal şi cheltuielile primare, ar putea avea la bază diferite
situaţii.
Practicile bugetar-fiscal se confruntă cu următoarele situaţii:
- existenţa inegalităţii iniţiale în punctul „zero‖, urmată de aceiaşi tendinţă în dinamică;

121
 - existenţa egalităţii iniţiale, însă în dinamică are loc neconcordanţa în ritmul de creştere a
veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
- existenţa unei situaţii mixte, combinate, atunci, când neconcordanţa dintre volumul
veniturilor şi cheltuielilor bugetare în punctul iniţial este în creştere [52, p.93].
La elaborarea politicilor bugetar-fiscal este foarte important de apreciat cu care din situaţiile
enunţate mai sus se confruntă cele două elemente importante ale bugetului (veniturile şi cheltuielile)
şi conform cărui scenariu este posibilă evoluţia acestora.
Se consideră (vezi sursa [52]), că din punct de vedere al practicii macroeconomice, asistăm
la o politică unilaterală de corectare a dezechilibrului, care presupune egalarea veniturilor şi a
cheltuielilor în punctul „zero”, iniţial. Pentru Republica Moldova o asemenea măsură s-a realizat
prin efectuarea cheltuielilor în limitele veniturilor reale.
Studiul contribuţiei sistemului fiscal la formarea veniturilor bugetare merită complimentarea
prin menţionarea unor aspecte ce vizează fiscalitatea, reflectate în prevederile CCTM pe perioadele
2006-2008 şi 2007-2009.
Ţinând cont de obiectivele politicii fiscale pe anii 2006-2008 [27], veniturile bugetului public
naţional se estimează să crească de la 16134 mln. lei, în anul 2006, până la 20291 milioane lei în
anul 2008 sau cu peste 4 milioane lei mai mult.
Evoluţia veniturilor publice în sume nominale şi ca pondere în PIB se prezintă în diagrama din
figura 4.1.4.
Figura 4.1.4. Evoluţia veniturilor publice în Republica Moldova,
anii 2003-2008

24 000 37,0%
36,5%
36,5%
20 000 36,3%
35,6% 36,0%
35,4%
16 000 35,2% 35,5%

35,0%
12 000
34,1% 34,5%
20 291
8 000 18 001 34,0%
16 134
13 796 33,5%
4 000 9 430 11 324
33,0%

- 32,5%
2003 2004 2005 2006 2007 2008

Veniturile globale Ponderea veniturilor globale in PIB

Sursa: [27].

122
 Ca pondere în PIB, veniturile bugetului public naţional se vor menţine la nivel de circa 35%
în perioada 2005-2008. Componenta principală a veniturilor publice în perioada respectivă, ca şi în
anii 2003-2005, va fi reprezentată de veniturile fiscale sub formă de impozite directe şi indirecte,
care vor creşte de la 82% în 2005 până la 89,5% din suma totală a veniturilor în 2008. În perioada
2007-2009 veniturile totale ale bugetului public naţional se estimează să crească de la 16,6 miliarde
lei, în 2006 (scontat) la circa 24 miliarde lei în 2009 sau cu circa 15%, în medie, anual [28].
Această creştere va fi susţinută de creşterea economică din ultimii ani, creşterea comerţului
exterior, majorarea rapidă a nivelului salariilor, care direct influenţează veniturile calculate de la
fondul de remunerare a muncii. Un impact semnificativ îl vor avea măsurile de îmbunătăţire a
administrării fiscale, în special asupra impozitelor indirecte, impozitelor şi taxelor locale.
Cercetarea ulterioară a contribuţiei sistemului fiscal autohton la formarea veniturilor bugetare
necesită, în opinia noastră, studii aleatoare prin compararea situaţiilor şi efectelor, generate de
impunerea fiscală prin intermediul sistemelor fiscale din diferite state, ţinând cont de impactul pe
care îl poate avea fiscalitatea supra consumului şi asupra factorilor de producţie muncă şi capital.
Acestui subiect îi va fi dedicat paragraful următor.

4.2. Alinierea sistemului fiscal al Republicii Moldova la standardele europene

În vederea determinării posibilităţilor de perfecţionare a sistemului fiscal şi maximizării

contribuţiei acestuia la completarea veniturilor bugetare, prezintă interes cercetarea aspectelor
legate de: 1) structura veniturilor fiscale, precum şi de 2) incidenţa sarcinii fiscale asupra
consumului şi factorilor de producţie muncă şi capital.
În această ordine de idei, menţionăm repetat că, în Republica Moldova sursa principală de
completare a veniturilor fiscale o constituie impozitele indirecte, fenomen caracteristic economiilor
în tranziţie şi celor în curs de dezvoltare.
În cadrul impozitelor indirecte, printre principalele componente (accize, impozite asupra
comerţului exterior şi operaţiunilor externe), TVA este cel mai dinamic element (vezi evoluţia
impozitelor indirecte în figura 4.2.1).
Factorul principal de creştere al acestui tip de impozit este creşterea comerţului cu amănuntul,
parţial din cauza majorării transferurilor de peste hotare şi, respectiv importului bunurilor şi
serviciilor în republică, precum şi îmbunătăţirea administrării fiscale. Evoluţia pozitivă a acestui tip
de impozit a compensat reducerea accizelor ca pondere în PIB, care a avut loc din cauza cotelor fixe
de accize pe majoritatea poziţiilor. Impozitele asupra comerţului exterior au păstrat ponderea lor în

123
PIB practic neschimbată datorită includerii în această grupă a unor plăţi fixe din domeniul
operaţiunilor externe.

Figura 4.2.1. Evoluţia impozitelor indirecte în bugetul de stat al Republicii Moldova,

în perioada 1997-2006
6000

5000

4000

3000

2000

1000

0
1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

TVA 948,9 1124 940,2 1343 1498 2034 2792 3428 4623 5577
Accize 401,1 374,6 444,5 658,5 680,8 657,9 888,4 910,4 1172 1125
Imp. asupra com. ext. 127,4 109,4 230,8 230,7 234,2 332,9 476,6 495,6 680,8 578,1

Sursa: elaborată de autor în baza datelor din anexa 4.1.4.

Pentru anii 2006 – 2008 se prevede menţinerea metodei de destinaţie a calculării TVA cu
toate ţările şi cele 4 cote ale TVA existente: cota TVA standard de 20%, cotele TVA reduse de 8%
şi 5% şi cota TVA de 0%.
Menţionăm, că mărimea cotei standard a TVA, precum şi cotele reduse ale taxei pe valoarea
adăugată, variază de la o ţară la alta ( vezi tabelul 4.2.1.
Tabelul 4.2.1.
Situaţia actuală privind cotele standard şi cele reduse ale TVA în unele ţări, (%)
Macedonia

Muntenegr
Azerbaidja

Federaţia

Moldova

România

Slovenia
Bulgaria

Slovacia
Lituania

Ungaria
Albania

Ucraina
Letonia

Polonia
Estonia
Croaţia

Serbia
Cehia

Rusă
n

Cota stan- 20 18 20 22 19 18 18 18 18 18 20 17 22 19 18 19 20 20 25
dard
Cote - - 7 - 5 5 10 5 5 5 5 - 3 9 8 - 8,5 - 5
reduse 9 8 7 15
Sursa: [27]

Reieşind din practicile internaţionale şi din situaţiile prezentate în tabelul 4.2.1, considerăm,
că cota standard a TVA, aplicată în Republica Moldova ar putea fi diminuată, cel puţin, cu 1%,

124
modificând concomitent şi lista mărfurilor şi serviciilor, supuse taxării. Odată acceptată, această
măsură va impune, în opinia noastră, o corelare a măsurilor de reformă fiscală, privind nivelul de
impunere a venitului din activitatea de întreprinzător, în scopul depăşirii unor consecinţe nedorite.
După cum a fost menţionat deja în capitolul III al tezei date, între TVA şi impozitele pe venit există
o strânsă corelare, iar cele mai puternice efecte distorsionante în activitatea economică sunt induse
de către impozitele pe profit (venit din activitatea de întreprinzător): pierderea reală din PIB
datorată unei unităţi monetare de creştere a impozitului pe profit este de circa 10 ori mai mare
decât cea indusă de creşterea TVA.
Revenind la analiza datelor pe fiecare tip de impozite din tabelele 4.1.1 şi 4.1.2, se poate
observa, că, în cadrul sistemului fiscal autohton, cel mai înalt nivel al presiunii se estimează pentru
impozitele indirecte – TVA (între 9% - 12,6% din PIB) şi accize (2,1% - 3,2 % din PIB), urmate de
nivelul presiunii fiscale exercitate asupra veniturilor persoanelor fizice (2,1% - 2,3% din PIB) şi
veniturilor persoanelor juridice (1,9%-2,4% din PIB). Ponderea veniturilor fiscale din TVA în PIB
(9%-12,6%) depăşeşte cu mult nivelul de 6%-7%, estimat de experţi, pentru acest element în
structura prelevărilor din statele aflate în tranziţie şi se apropie (vezi datele anexei 17) de nivelul
atins de acest indicator în Danemarca (9,4%-9,8%), Suedia (8,6%-9,2%), Slovacia (6,8%-9,5%),
Estonia (8,0%-9,7%) etc.
Analizate din perspectiva structurilor fiscale constituite în statele-membre ale UE,
tendinţele, caracteristice sistemului fiscal naţional, care se profilează vis-a-vis de ponderea TVA în
PIB, nu par a fi bine justificate. Conform datelor din anexa 17, media aritmetică a ponderii TVA în
PIB, pentru perioada 1995-2004, pentru UE-25, a constituit 7,2%, chiar şi în noile state-membre
(NSM-10) aceasta constituia doar 7,3%. Rata medie anuală de creştere a ponderii TVA în PIB pe
parcursul perioadei 1995-2004, a constituit, pentru UE-25 doar 0,3%. Iar în cazul accizelor se
consemnează chiar reduceri de - 0,8% ale acestui indicator (vezi anexa 19).
Menţionăm, că conform prevederilor CCTM 2006-2008, lista mărfurilor supuse accizelor şi
mărimea cotelor accizelor, comparativ cu anul 2005, va suporta anumite modificări. Aceste
modificări au drept scop simplificarea administrării fiscale, asigurarea competitivităţii mărfurilor
supuse accizelor pe piaţa internă.
În perioada 2006-2008, modificările cotelor taxelor vamale (sporirea cotelor taxei vamale la
importul mărfurilor similare produse în ţară şi de micşorare sau de anulare a acestora la importul
mărfurilor necesare procesului de producere şi a celora care nu se produc în ţară) vor fi efectuate cu
condiţia respectării angajamentelor şi cerinţelor asumate de Republica Moldova faţă de Organizaţia
Mondială a Comerţului şi alte organizaţii internaţionale.

125
 De rând, cu disproporţiile privind taxarea valorii adăugate, cele mai relevante disproporţii
dintre tendinţele existente în sistemul fiscal al Republicii Moldova şi cele constituite în statele
europene se pot observa analizând ponderea impozitelor directe (vezi anexele 21-28), şi mai ales a
impozitelor pe veniturile persoanelor fizice în PIB (vezi anexa 23). Astfel, media aritmetică a
ponderii impozitului pe venitul persoanelor fizice în PIB, pentru perioada 1995-2004, pentru UE-
25, a constituit 8,6%, pentru UE-15 - 10,6%, iar pentru NSM-10 aceasta a constituit 5,7%.
Ponderile respective depăşesc cu mult nivelul indicatorului dat înregistrat în cadrul sistemului fiscal
autohton - 2,1%, în medie, din PIB.
Practicile internaţionale pledează pentru impozitele directe, dat fiind faptul că acestea nu
distorsionează relaţiile în cadrul economiei de piaţă. Pentru Republica Moldova este importantă
studierea practicii mondiale, în special, în ceea ce priveşte impozitul pe venitul personal, deoarece
sistemul fiscal naţional parcurge o continuă perfecţionare la acest capitol, iar posibila asociere la
UE va impune anumite modificări.
În afara de tendinţa de majorare a veniturilor fiscale ca pondere în suma totală, mai apare o
tendinţă importantă, care se aşteaptă continuată în perioada 2007-2009 în economia Republicii
Moldova - majorarea ponderii impozitelor directe (inclusiv a contribuţiilor sociale) în cadrul
veniturilor globale comparativ cu cele indirecte. Astfel, dacă în anul 2005, impozitele directe
(inclusiv contribuţiile sociale şi primele medicale) au constituit 43,7% din suma totală a veniturilor
publice, iar impozitele indirecte – 56,3%, în anul 2008 raportul dintre aceste grupe importante va
constitui 45,2% şi, respectiv, 43,8% din cauza creşterii contribuţiilor sociale.
Drept obiectiv, pentru anii 2006-2008, la capitolul impozitul pe venitul persoanelor juridice
şi fizice, va servi continuarea politicii expuse în CCTM pentru anii 2005-2007, şi anume:
- reducerea cotei impozitului pe venitul persoanelor juridice de la 18% - în 2005 la 15% - în 2006,
cu menţinerea acestei mărimi în 2007 – 2008;
- reducerea cotelor inferioară şi mijlocie ale impozitului pe venitul persoanelor fizice, fără
modificarea grilelor de impozitare anuale, de la 9% şi 14% stabilite în 2005, respectiv, la 8% şi
13% - în 2006 şi 7% şi 10% - în 2007, cu menţinerea acestor mărimi în 2008. Cota maximă a
impozitului pe venitul persoanelor fizice va rămâne la nivelul anului 2005, adică în mărime de 20%
pe parcursul perioadei de referinţă;
- majorarea scutirilor personale anuale, de la 3960 lei – în 2005 la 4500 lei - în 2006 şi la 5400 lei –
în 2007, cu menţinerea acesteia în 2008.
- majorarea scutirilor anuale pentru persoanele întreţinute, de la 600 lei – în 2005, la 840 lei – în
2006 şi la 1440 lei – în 2007, cu menţinerea acestei mărimi în 2008.

126
 Modificările date au scopul, atât de a reduce presiunea fiscală faţă de veniturile persoanelor
juridice şi fizice, cât şi de a scoate din economia tenebră veniturile, ce urmează a fi impozitate.
Impozitul pe venit exercită şi o influenţă nemijlocită asupra unor atare surse de mijloace
pentru proiectele investiţionale, cum ar fi economiile populaţiei şi ale potenţialilor investitori
autohtoni, precum şi investiţiile străine directe etc.
În Republica Moldova, drept metodă de stimulare a economiilor populaţiei şi atragere a
investiţiilor, poate fi considerat procesul diminuării continue a cotei maximale a impozitului pe
venit al persoanelor fizice: de la 50% în anul 1993 până la 20% în anii 2005-2007, precum şi
diminuarea continuă a impunerii activităţilor antreprenoriale de la 32% în 1992 până la 15% în
2007 (vezi tabelul 4.2.2).
Tabelul 4.2.2.
Evoluţia impozitelor pe venitul persoanelor fizice şi juridice aplicate în Republica Moldova
Anul Impozitul pe venitul Impozitul pe venitul din activitatea de întreprinzător
persoanelor fizice (cota
maximă);
1992 40% (7 tranşe) 32% (pentru majoritatea întreprinderilor), dar 1,5%-55% pentru diferite
cazuri
1993 50% 32% (pentru majoritatea întreprinderilor)
1997 32% (două tranşe) 32% (cota unică pentru toate întreprinderile)

1998 28% (trei tranşe) 32% (cota unică pentru toate întreprinderile; anularea multor înlesniri)
1999 28% (trei tranşe) 28%
2000 28% (trei tranşe) 28%
2001 28% (trei tranşe) 28%
2002 25% (trei tranşe) 25%

2003 25% (trei tranşe) 22%

2004 22% (trei tranşe) 20%

2005 20% (trei tranşe) 18%
2006 20% (trei tranşe) 15%
Sursa: elaborat de autor în baza actelor privind legislaţia fiscală a Republicii Moldova şi sursei [104, p.277].

Analizând ponderea impozitelor pe venit în componenţa impozitele directe, se poate

concluziona, că reducerea treptată a cotelor impozitului pe venit a avut efecte scontate. Atât în
valori absolute, cât şi ca pondere în impozite directe, s-a consemnat o creştere susţinută a
prelevărilor din impozitele pe venit, pe parcursul întregii perioade analizate. Astfel, ponderea
acestora în impozitele directe (vezi rândul 14, anexa 44) a crescut de la 31,2% în 2000, până la
35,6% în 2003 şi 31,7% în 2005, iar ponderea impozitului pe venitul persoanelor fizice (vezi rândul
15, anexa 44) a înregistrat, pe fundalul unei evoluţii sinuoase, creşteri de la 15,2% în 2000, până şa
18,2% în 2005.

127
 În vederea generalizării tendinţelor descrise mai sus, facem uz de o concluzie bine cunoscută
din literatura de specialitate: încercând să ofere soluţii la problema optimului fiscal, A. Laffer a
concluzionat că o creştere a presiunii fiscale nu determină în mod obligatoriu sporirea
corespunzătoare a încasărilor fiscale, dar, în schimb, scăderea presiunii fiscale creează condiţii
favorabile creşterii încasărilor fiscale.
Se constată, că în unele ţări, cota impozitului pe venitul persoanelor juridice variază de la
15% la 30%, iar cea a impozitului pe venitul persoanelor fizice - de la 5% la 50%, cu sau fără grile
de impozitare anuale, ceea ce transpare din tabelul 4.2.3
Tabelul 4.2.3.
Situaţia privind cotele impozitului pe venitul persoanelor juridice şi fizice în unele ţări,
în anul 2005, (%)

Montenegro
Macedonia
Kazahstan
Azerbajan

Moldova

Slovenia
Bulgaria

Romînia

Slovacia
Lituania

Ungaria
Albania

Ucraina
Letonia

Polonia
Estonia
Croaţia

Cehia

Rusia
Impozitul 23 24 15 20 26 24 30 15 15 15 18 9 19 16 24 19 25 25 16
pe venitul
persoanelor
juridice
Impozitul 5 14 10 25 15 24 5 25 15 15 9 15 19 16 13 14 16 13 18
pe venitul 10 35 20 35 20 8 33 18 14 19 30 33 38
persoanelor 15 22 45 25 13 24 20 23 40 38
fizice 25 24 32 15 50 42
30 20 50
Sursa: [27]

Practica fiscală internaţională evidenţiază următoarele situaţii, privind cotele impozitului pe

venitul peroanelor juridice, pe care le considerăm relevante în vederea perfecţionării sistemului
fiscal:
- cote de impunere diferenţiate în funcţie de proprietarul capitalului statutar. Astfel în Bulgaria,
profitul întreprinderilor de stat de interes naţional este impozitat cu o cotă de 52%, profitul
întreprinderilor de interes local fiind supuse unei cote de 42%. Pentru societăţile private şi
societăţile cu capital străin sunt aplicate cote ce variază între 40-49%;
- cote de impunere în funcţie de natura activităţilor participante la obţinerea profitului. Această
situaţie este întâlnită în Ucraina, Franţa, Germania, România. Astfel, în Ucraina societăţile
comerciale din industrie şi agricultură plătesc un impozit pe profit de 22%, iar cele ce au ca obiect
de activitate leasing-ul şi jocurile de noroc plătesc un impozit de 65% şi, respectiv, 75%;
- nivelul cotelor de impunere stabilit în funcţie de cifra de afaceri a societăţilor comerciale (cazul
Marii Britanii);

128
- cote de impunere diferite, în funcţie de nivelul de administrare fiscală (impozitul este un venit al
bugetului de stat sau al bugetelor locale). De exemplu, în Rusia, la nivel federal cota este de 13%,
iar la nivel regional este de 11%;
- aplicarea unei singure cote de impunere. În Marea Britanie, cota principală este de 30%, iar pentru
societăţile mici se foloseşte cota de 25%.
Revenind la datele din anexa 44 şi tabelul 4.1.4, se poate uşor observa că, participarea
sistemului fiscal autohton la redistribuirea PIB este mult mai valoroasă prin intermediul bugetului
public naţional, date fiind şi astfel de componente, cum ar fi, spre exemplu, Bugetul Asigurărilor
Sociale de Stat, care cumulează, cu titlu de obligaţii fiscale directe, contribuţiile pentru asigurările
sociale ale persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului. Din anul 2003, veniturile fiscale ale
BPN din Republica Moldova cumulează şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală,
sursa principală a Fondului asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
Analizând datele din anexele 27 şi 28, se poate constata că ponderi înalte ale contribuţiilor
sociale în PIB sunt stabilite în Germania (16,5% în 2004), Franţa (16,3% în 2004), Cehia (15,1% în
2004). Pentru perioada 1995-2004, în ţările UE-25, media ponderată în raport cu PIB a respectivului
indicator se situează la nivelul de 13,2% , iar media aritmetică – la nivelul de 11,5%.
În Republica Moldova, ponderea CAS în PIB este mai puţin importantă şi a constituit de la
6,3% în 1999 până la 8,0% în 2005, având un trend pozitiv crescător (vezi tabelul 4.2.4).
Tabelul 4.2.4.
Dinamica contribuţiilor pentru asigurările sociale în PIB
Indicatori 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
estimat
PIB, preţuri 8917 9122 12322 16020 19052 22556 27619 32032 36755 44200
curente mln.lei
Contribuţii 729 779,5 781,2 1005,0 1299,2 1630,9 1971,8 2464,1 2943,1 3794,0
obligatorii la
BASS, mln.lei
Ponderea CAS 8,2 8,5 6,3 6,3 6,8 7,2 7, 1 7,7 8,0 8,58
în PIB, %
Sursa: elaborat de autor în baza datelor furnizate de sursa [45].

În ţările care aplică sistemul obligatoriu de reţinere a contribuţiilor de asigurări sociale şi

medicale, contribuţiile patronului şi angajaţilor variază de la o ţară la alta, ceea ce poate fi urmărit
în tabelul 4.2.5.
În scopul sporirii echităţii sociale şi al asigurării unei legături strânse între riscurile
asigurate, contribuţii şi beneficii, în 2004, a început procesul de redistribuire treptată a contribuţiilor
de asigurări sociale de stat între patron şi angajat, având ca scop reducerea cotei achitate de către
primul şi a majorării cotei individuale a angajatului, concomitent cu reducerea cotei generale de la

129
30% în 2004 la 29% în 2005. Astfel, în 2005, acest raport a reprezentat 27% pentru patron şi de 2%
pentru angajat, în 2006 – de 26% şi 3%, în 2007 – de 25% şi 4%.
Tabelul 4.2.5.
Situaţia privind cotele individuale şi datorate de patron ale contribuţiilor
asigurării sociale şi medicale în anul 2005, în unele ţări, %

Macedonia

România
Azerbajan

Moldova
Federaţia

Slovenia
Lituania

Ungaria
Albania

Ucraina
Letonia
Estonia

Rusia
Contribuţia patronului 30,7 22 33 2-26 24,09 31 30,9 29 29-39 15,41 32 29
- asigurarea socială 29 22 20 24,09 28 21,2 27 22;27;32 8,85 32 18
- asigurarea medicală 1,7 - 13 - 3 9,7 2 7 6,56 - 11
Contribuţia angajatului 11,2 3 2 - 9 3 - 4 16 21,86 2 12,5
- asigurarea socială 9,5 3 2 9 3 2 9,5 15,5 2 8,5
- asigurarea medicală 1,7 - - - - 2 6,5 6,36 - 4
Sursa: [27].

Un studiu comparativ al sarcinii fiscale comportate de angajator şi angajat în Republica

Moldova şi România se impune (vezi anexa 46 şi tabelele 4.2.6 şi 4.2.7), mai ales că, în opinia
noastră, sistemul de contribuţii, precum şi impozitarea muncii, aplicate în România (vezi tabelul
4.2.5), poate fi considerat împovărător şi necesită reaşezarea sarcinilor fiscale, constituind, în
situaţia actuală, un impediment serios în creşterea ofertei de muncă şi majorarea locurilor de muncă,
precum şi un impediment în creşterea economică.
Tabelul 4.2.6.
Comparatia nivelului de fiscalitate, 2006

State Impozitul pe muncă

UE-15 35.6
NSM-10 34.7
România 47.5
Sursa: adaptat de autor în baza datelor din sursa [178].
Sistemul de contribuţii privind asigurările sociale, aplicat în Republica Moldova, poate fi
considerat unul adecvat pentru exemplificare în vederea reaşezării sistemului de contribuţii din
România.
Adaptate la condiţiile şi necesităţile economiei autohtone, practicile internaţionale, inclusiv
cele aplicate în cadrul sistemului fiscal din România, vor contribui la buna desfăşurare a procesului
de perfecţionare a sistemului fiscal din Republica Moldova.
Impozitele analizate mai sus reprezintă principalele repere ale sistemului de impunere, aplicat
în Republica Moldova, prezentând, în contextul lucrării date, un interes aparte în vederea
comparării cu situaţia din România, precum şi cu cele din statele-membre ale UE din perspectiva
orientării pro-europene a politicii statale a Republicii Moldova.

130
 Tabelul 4.2.7.
Evoluţia cotelor de impunere a contribuţiilor de asigurare socială şi primelor de asigurare
medicală în Republica Moldova în perioada 1998-2006, %

Tipul cotelor 1998- 2002- 2004 2005 2006 2007

2001 2003
Cota de asigurare socială, achitată de 31 29 28 27 26 25
angajator
Cota de asigurare socială, achitată de 1 1 2 2 3 4
angajat
Prime de asigurare obligatorie de asistenţă - - 2 2 2 2,5
medicală, achitată de angajator
Prime de asigurare obligatorie de asistenţă - - 2 2 2 2,5
medicală, achitată de angajat
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din legislaţia fiscală a Republicii Moldova

Alinierea sistemului fiscal al Republicii Moldova la standardele europene prin aplicarea

experienţelor pozitive, inclusiv ale României, vizează elementele de perfecţionare ale sistemului
fiscal. Ţinând cont de practicile internaţionale şi de tendinţele caracteristice de ultimă oră în
legătură cu armonizarea sistemelor fiscale, ne-am propus spre cercetare mai detaliată incidenţa
sarcinii fiscale asupra consumului şi asupra factorilor de producţie muncă şi capital, prin prisma
modelului Solow (conform modelului Solow, pe termen mediu şi lung, capacitatea noilor state-
membre ale UE de a realiza un proces de convergenţă reală, distinct de cel al convergenţei
nominale27, poate fi apreciată, realizând o descompunere a creşterii economice între: factorii de
producţie (muncă şi capital) şi productivitatea totală a factorilor (PTF), care reprezintă partea din
creştere, datorată progresului tehnic şi tehnologic, mediului instituţional şi economic etc.).
Analiza incidenţei sarcinii fiscale asupra consumului, precum şi asupra factorilor de
producţie muncă şi capital, ar permite emiterea unor judecăţi de valoare cu privire la reaşezarea
sarcinilor fiscale asupra acestor elemente, reprezentând, în opinia noastră, un element important în
vederea perfecţionării sistemelor de impunere naţionale (atât în cazul Republicii Moldova, cât şi cel
al României). Incidenţa sarcinii fiscale asupra factorului muncă reprezintă, atât în lucrarea de
faţă, cât şi în numeroasele titluri discutate, în ultimul timp, de specialiştii din domeniu, din diferite
state, serioase implicaţii asupra funcţionării eficiente a sistemelor fiscale, cu implicaţii asupra
ocupării forţei de muncă, ultima cu impact asupra ratei şomajului, creşterii economice, inflaţiei
etc. Analizate în ansamblu, în contextul convergenţei nominale şi reale, precum şi în contextul
corespunderii criteriilor economice de integrare europeană, aceste aspecte reprezintă implicaţii
serioase asupra funcţionării normale a economiilor statelor europene.

27
Condiţionalităţile privind convergenţa nominală (distinctă de convergenţa reală) conduc la o inflaţie scăzută, sustenabilitate a
finanţelor publice şi o capacitate crescută de prevenire a şocurilor simetrice şi asimetrice.

131
 Pornind de la faptul că nivelul impozitării determină mărimea înclinaţiei de a munci,
economisi şi investi, influenţând creşterea producţiei şi ocuparea forţei de muncă, ceea ce reprezintă
un element esenţial al strategiei economice, făcând din reforma fiscală o componentă importantă a
reformei economice, am cercetat rezultatele analizelor comparative ale structurilor sistemelor
fiscale28 din ţările-membre ale UE în comparaţie cu cele din SUA şi Japonia, principalii parteneri
comerciali ai Uniunii.
„Sarcina fiscală din zona euro, definită ca raportul dintre veniturile bugetare din impozite şi
PIB, este foarte ridicată. În anul 1999, era de 43% din PIB, mai mare cu aproape 14 puncte
procentuale decât în SUA şi cu 16 puncte procentuale decât cea din Japonia. Sarcina fiscală globală
diferă, în mod semnificativ, între state: este relativ mare în ţările nordice (Belgia, Franţa, Austria) şi
relativ scăzută în Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda şi Marea Britanie.
Aceste deosebiri sunt datorate, în cea mai mare măsură, ponderii sectorului public în eco-
nomie. Există o legătură strânsă între veniturile fiscale şi cheltuielile publice, acestea din urmă fiind
influenţate de nivelul venitului pe cap de locuitor. Statele-membre cu venituri ridicate au tendinţa
de a avea cheltuieli pe cap de locuitor mai mari, mai ales în programele de asistenţă socială, decât
cele cu venituri reduse.
O altă diferenţă, ce reiese din compararea zonei euro cu principalii ei parteneri comerciali,
este legată de structura veniturilor din impozite. În zona euro, contribuţiile pentru protecţia socială
ating 38% din totalul veniturilor fiscale, în anul 1999, în timp ce impozitele indirecte reprezintă
32%, iar cele directe - 30% din total. Prin contrast, în SUA, impozitele directe deţin ponderea cea
mai importantă în totalul veniturilor din impozite. Aceste diferenţe sunt strâns legate de globalitatea
sistemului public de asistenţă socială, acesta fiind finanţat în zona euro, în principal, prin
contribuţiile la protecţia socială. Deşi structura veniturilor fiscale este oarecum similară în ţările-
membre ale UE, există câteva diferenţe notabile: în Danemarca, şi într-o mai mică măsură, în
Irlanda şi Marea Britanie, ponderea contribuţiilor sociale în veniturile fiscale este mai redusă.
Analiza situaţiei sarcinilor fiscale nu ar fi completă, dacă s-ar limita la stabilirea ponderii
contribuţiilor pentru protecţia socială, a impozitelor directe şi indirecte în totalul veniturilor fiscale.
Aceasta pentru că impozitele directe, spre exemplu, constau din impozite pe venituri şi proprietate
plătite de contribuabili persoane fizice şi juridice, deci sarcina fiscală cade atât asupra salariului,
cât şi asupra capitalului. Pentru a determina incidenţa sarcinii fiscale pe fiecare factor (muncă,
capital, consum) este necesară analizarea aşa-ziselor "rate efective ale impozitului" pe fiecare
categorie de impozit. Acestea se obţin raportând diferitele categorii de venituri din impozite la baza

28
Printre analizele efectuate şi reflectate în literatura de specialitate, în teza dată se face apel la informaţiile publicate în sursa
bibliografică [69], care au fost utilizate ca bază metodologică pentru calculele efectuate de autorul tezei în paragraful dat.

132
lor fiscală corespunzătoare: venituri din muncă (salariul brut), venituri din capital (excedentul brut
de exploatare) şi cheltuielile de consum.
Astfel, conform practicilor UE, în calculul ratei efective a impozitului pe muncă sunt avute
în vedere două surse de venituri publice din impozitele pe veniturile din muncă. În primul rând,
contribuţia pentru protecţia socială şi alte contribuţii sociale, plătite de angajaţi şi angajatori (aşa-
numitele costuri non-salariale) care sunt aşezate pe salarii; rata efectivă a costurilor cu munca, altele
decât salariul, este raportul dintre contribuţiile totale la protecţia socială şi costurile totale cu munca.
În al doilea rând, impozitele pe veniturile personale se aşează pe restul veniturilor şi pot fi defalcate
în impozite pe veniturile personale obţinute din muncă şi impozite pe veniturile personale obţinute
din capital. Aşadar, rata efectivă a impozitului pe muncă este raportul dintre suma costurilor non-sa-
lariale şi impozitele pe veniturile personale obţinute din muncă, pe de o parte, şi salariul brut, pe de
altă parte.
În privinţa ratei efective a impozitelor pe capital, se au în vedere impozitele pe veniturile
personale obţinute din capital, impozitele pe veniturile societăţilor comerciale şi impozitele pe
proprietate care sunt raportate la excedentul brut de exploatare.
În fine, rata efectivă a taxelor pe consum se calculează ca raportul dintre veniturile din impo-
zitele indirecte şi valoarea consumului final (public sau privat), exclusiv salariile plătite de guvern.
Aceste precizări metodologice permit analizarea ratelor efective ale impozitelor asupra
factorilor de producţie şi asupra consumului, aşa cum reies ele din anexa 47.
Studiile efectuate de serviciile de specialitate ale Comisiei Europene demonstrează că, în zona
euro, rata efectivă a impozitului pe salarii se situează, în medie, la 40% din salariul brut, 70% din
aceasta reprezentând costuri non-salariale (contribuţii la protecţia socială şi alte contribuţii) şi 30%
reprezentând impozitul pe veniturile personale. În schimb, această rată este de doar 24% în SUA,
costurile nesalariale reprezentând doar 12% din salariul mediu brut. În zona euro, această rată se
situează semnificativ sub medie în Irlanda şi, într-o mai mică măsură, în Spania şi Portugalia. Este,
de asemenea, relativ scăzută în Marea Britanie şi Grecia, ţâri-membre UE, dar în afara zonei euro.
Ratele cele mai mari din zona euro se întâlnesc în Belgia, Germania şi Finlanda şi, în afara zonei
euro, în Danemarca şi Suedia.
Rata efectivă a impozitului pe capital este apropiată în zona euro şi în SUA, atingând între 21-
23% din excedentul brut de exploatare al economiei, în timp ce în Japonia este de circa 19%. În
zona euro, nivelul cel mai scăzut al acestei rate se regăseşte în Germania, Spania şi Austria, în timp
ce peste medie se situează Italia, Olanda, Finlanda, Portugalia. Cel mai ridicat nivel (34%) este cel
înregistrat în Luxemburg, cu precizarea că el se referă la veniturile din capitalul autohton, în timp ce
veniturile din capitalul străin beneficiază de un tratament fiscal special.

133
 Impozitele indirecte ating 21% din preţul plătit de consumatori în zona euro (acelaşi nivel cu
cel al impozitului pe capital), în timp ce în SUA şi Japonia ele reprezintă doar 9% şi, respectiv,
14%. Eforturile de uniformizare a regulilor de aplicare a TVA, în cadrul UE, fac ca diferenţele
dintre statele-membre să fie, oarecum aplatizate. Totuşi, în ciuda acestei alinieri, există diferenţe
datorate, pe de o parte, practicării de rate TVA normale şi reduse şi, pe de altă parte, deosebirilor în
ce priveşte practicarea accizelor, a impozitelor pe energie şi mediu. În zona euro, sub medie se
situează impozitele pe consum în Spania, Germania, Olanda şi peste medie - în Luxemburg, Irlanda,
Franţa, Finlanda, dar cel mai ridicat nivel în UE al acestor impozite se înregistrează în afara zonei
euro, în Danemarca (30,5%) şi Suedia (28%).
După cum rezultă din figura prezentată în anexa 48 (elaborată în baza datelor din anexa 47),
încasările din impozitele pe veniturile din muncă în zona euro reprezintă aproape jumătate din
totalul veniturilor fiscale, o situaţie similară întâlnindu-se şi în SUA şi Japonia
În ceea ce priveşte încasările din impozitele pe veniturile din capital, dacă în SUA ele repre-
zintă 25% din totalul veniturilor din impozite, în zona euro deţin doar 15%. În ţâri, precum Irlanda,
Luxemburg sau Marea Britanie, ponderea încasărilor din impozitele pe veniturile din capital este
mai ridicată, apropiindu-se de cea din SUA, în timp ce în Germania sau Austria ea este sensibil mai
redusă.
Veniturile din impozitele pe consum tind să reprezinte o treime din veniturile fiscale în zona
euro şi Japonia, dar reprezintă doar un sfert în SUA. Ele sunt mai consistente în ţări precum Gre-
cia, Irlanda, Portugalia şi Marea Britanie, unde ponderea impozitelor pe salarii este cea mai redusă
din UE, dar ocupă un loc mai puţin important în Belgia, Germania şi Olanda.
În concluzie, presiunea fiscală în UE este ridicată, depăşind cu aproape 15 puncte procentuale
din PIB pe cea din SUA şi Japonia. Aceasta a continuat să crească în ultimii ani ca urmare a con-
strângerilor bugetare şi a eforturilor de consolidare bugetară impuse de procesul de formare a
Uniunii Economice şi Monetare.
Structura sistemelor fiscale diferă mult, comparativ cu alte state industrializate, în UE exis-
tând o sarcină fiscală ridicată asupra muncii şi asupra consumului. Pe de altă parte, în interiorul
UE, există o mare varietate a structurii impozitelor din statele-membre. Cele mai mari diferenţe apar
în legătură cu impozitele pe factorul muncă, explicaţia acestor diferenţe fiind transferurile sociale.
Mai puţin diferenţiate sunt impozitele indirecte, reflectând eforturile de armonizare depuse în ve-
derea realizării pieţei unice. Ratele impozitelor pe veniturile din capital sunt apropiate în statele-
membre, având aproximativ acelaşi nivel cu cele din alte state industrializate, datorită naturii foarte
mobile a bazei fiscale‖ [69].

134
 Analizele efectuate în legătură cu incidenţa sarcinii fiscale asupra consumului şi factorilor
de producţie - muncă, capital - în statele-membre ale UE, SUA şi Japoniei, conjugate cu cercetările
şi analize efectuate în legătură cu sarcinile fiscale suportate de respectivii factori (muncă, capital,
consum), în cazul Republicii Moldova, permit elaborarea concluziilor cu privire la necesitatea
reducerii sarcinii fiscale asupra factorilor muncă şi consum atât în cazul Republicii Moldova (cât
şi în cazul României), contribuind astfel la perfecţionarea sistemelor de impunere din statele
respective.
Aplicând metodologia UE pentru calcularea ratelor efective ale impozitelor pe muncă, capital,
consum, au fost determinate ratele efective respective, pornind de la realitatea economică
autohtonă.
Pentru calcularea ratei efective a:
- impozitului pe muncă au fost utilizate următoarele impozite din cadrul sistemului fiscal autohton:
impozitele pe venitul persoanelor fizice; contribuţiile pentru asigurările sociale de stat; primele
pentru asigurările medicale obligatorii. Drept bază de impozitare a fost stabilită „remunerarea
salariaţilor‖ (vezi Conturile Naţionale);
- impozitului pe capital au fost utilizate impozitele pe venitul din activitatea de întreprinzător;
impozitele pe bunurile imobiliare; impozitul funciar. Drept bază de impozitare a fost stabilit
„excedentul brut de exploatare‖ (vezi Conturile Naţionale);
- impozitului pe consum au fost utilizate următoarele impozite: TVA; accize; impozite asupra
comerţului exterior; alte impozite asupra mărfurilor şi serviciilor. Drept bază de impozitare a fost
stabilit „consumul final‖29 (vezi Conturile Naţionale).
Astfel, conform calculelor efectuate (vezi anexa 49), ratele efective au următoarea structură
(vezi tabelul 4.2.8).
Tabelul 4.2.8
Evoluţia ratelor efective ale impozitelor pe muncă, capital, consum
în cadrul economiei Republicii Moldova, în perioada 1999-2005

Indicatori 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

Rata efectivă a impozitului 26,83 24,87 24,24 24,31 22,45 26,78 -
pe muncă, %
Rata efectivă a impozitului 5,69 5,33 5,59 6,02 6,66 7,30 -
pe capital, %
Rata efectivă a impozitului 15,65 14,29 13,22 13,61 14,20 14,98 17,02
pe consum, %
Sursa: elaborat de autor

29
Drept bază de impozitare a fost aplicat doar „consumul final”, ignorând salariile plătite de guvern.

135
 Din analizele comparative ale structurilor (calitative şi cantitative) existente în ţările europene,
SUA şi Japonia privind impozitarea factorilor muncă, capital, consum şi structura ratelor efective,
constituită în cadrul economiei naţionale, se pot formula unele concluzii: ca şi în cazul statelor
europene, în Republica Moldova cea mai înaltă rată efectivă a impozitării este cea asupra muncii,
plasată la un nivel de 25%, în medie, pentru perioada analizată, faţă de 37,6% - în UE-15; 23,9% -
în SUA şi 20,3% - în Japonia. Această rată este urmată de rata efectivă a impozitului pe consum,
stabilită în republică la nivelul de 14,7%, în medie, pe perioada analizată. Acest nivel este distinct
de cele stabilite în UE-15 - 20,8% şi SUA – 9,3%, dar mai apropiat de nivelul stabilit în Japonia –
13,6%. Cel mai jos nivel se apreciază pentru rata efectivă a impozitului pe capital: de la 5,33%
până 7,30% sau, în medie, de 6,1% faţă de nivelurile europene, situate net superior: 23,6% - în UE-
15; 22,7% - în SUA; 18,7% - în Japonia.
Cauzele unei atare diferenţe evidente în impozitarea capitalului, în opinia noastră, sunt variate
şi numeroase. Printre acestea ar putea fi enumerate următoarele: baza fiscală neînsemnată,
evaziunea fiscală înaltă, structura ineficientă a sistemului de impozite şi taxe etc.
Considerăm oportună reaşezarea sistemului fiscal naţional în vederea transferării sarcinii
fiscale de pe factorul muncă spre factorul capital sau spre consum, ceea ce ar permite soluţionarea
multiplelor probleme cu caracter social şi economic.
Diminuarea sarcinii fiscale impuse factorului muncă este, de altfel, obiectivul urmărit de
multe state dezvoltate, prin reformele fiscale ce vor fi promovate în următorii ani. Reformele se
concentrează, în principal, pe reducerea sarcinii fiscale asupra muncii, mai ales la limita de jos a
tranşelor salariale. Ele se extind asupra impozitelor pe veniturile din capital pentru a îmbunătăţi
funcţionarea pieţelor financiare. Aceste măsuri vor spori eficienţa şi pragmatismul sistemelor
fiscale. Totuşi, deocamdată, măsurile tind să fie solitare şi, în cele mai multe cazuri, nu fac parte din
programe de reformă globale, o trăsătură vitală pentru a le spori efectele pozitive asupra producţiei
şi ocupării forţei de muncă.
Studiul veniturilor fiscale este astăzi de neconceput fără a prevedea posibilităţile de
prelevare ale acestora. În acest context, importanţa prognozelor veniturilor fiscale nu poate fi
subestimată.
Acestui subiect îi va fi dedicat următorul paragraf al tezei date.

136
 4.3. Descrierea econometrică a veniturilor fiscale în vederea
analizei şi prognozei acestora

La micronivel, prognozele realiste ale veniturilor fiscale devin standarde efective ale
cuantificării veniturilor fiscale, cu care sunt comparate performanţele actuale ale inspectoratelor
fiscale în colectarea veniturilor fiscale. La macronivel, ţinte realiste privind veniturile fiscale
reprezintă piloni importanţi ai unui management efectiv şi eficient al cheltuielilor publice. Când
aceste ţinte nu sunt fixate, programul de cheltuieli este nedeterminat. Guvernul are două opţiuni: fie
să menţină deficitul fiscal prognozat prin reducerea cheltuielilor, fie să permită extinderea
deficitului bugetar în proporţiile veniturilor fiscale neprelevate. Oricare din aceste două opţiuni
pune în pericol disciplina fiscală şi reduce eficienţa alocativă a bugetului guvernamental.
În plus, prognozele realiste necesită metodologii realiste de prognozare. Aceste tipuri de
metodologii reprezintă instrumente necesare în analiza politicii economice şi mai ales a celei
fiscale. Aceste metodologii pot fi utilizate nu doar ca instrumente de evaluare a impactului
reformelor fiscale propuse asupra venitului fiscal, dar, de asemenea, şi ca instrument de evaluare a
eficienţei reformelor fiscale sus-menţionate.
Metodologiile de prognozare a veniturilor din impozite sunt utilizate pentru:
- evaluarea performanţei;
- planificarea veniturilor fiscale;
- analiza politicii fiscale.
Există diverse metodologii pentru estimarea şi prognozarea veniturilor fiscale. Printre
acestea sunt:
a) extrapolarea prin prognozarea colectării veniturilor, dintr-un anumit impozit, prin
regresia colectărilor actuale în timp;
b) abordarea condiţională prin utilizarea elasticităţilor, în cadrul căreia venitul fiscal
potenţial este estimat pe baza unei funcţii a venitului fiscal, în care relaţia dintre venitul
din impozite şi baza fiscală corespunzătoare (variabila explicativă) pentru un anumit
impozit este determinată prin intermediul unei regresii simple;
c) modele macroeconomice prin utilizarea metodelor de regresie pentru estimarea relaţiilor
funcţionale dintre încasările unui anumit impozit şi anumite variabile macroeconomice;
d) modele de structură, în special pentru impozitele pentru persoanele fizice;
e) sisteme de prognozare integrate sau modele de microsimulare.

137
 Metodologia a) este similară analizei trendului, în care mişcarea de ascensiune sau
descensiune a prelevărilor în timp este determinată prin intermediul unei ratei medii de creştere.
Această rată medie de creştere, ulterior, este aplicată pentru estimarea încasărilor fiscale viitoare.
Metodologiile b) şi c), pe de altă parte, reprezintă proceduri de regresie, în care încasările
fiscale sunt raportate la o bază fiscală sau la o reprezentantă a bazei fiscală (în general, PIB sau
PNB, care sunt variabile macroeconomice). Diferenţa este observată atunci când aceste două
metodologii, folosite pentru prognozarea încasărilor fiscale de la un anumit tip de impozit,
utilizează variabile independente diferite. În anumite cazuri, totuşi, regresorii pot fi aceiaşi, situaţie
care face ca ambele metode să se identifice. În mod special, metodologia b) aplicată în prognozarea
venitului fiscal, poate fi utilizată ca abordare a flotabilităţii fiscale (flotabilităţii veniturilor fiscale)
sau ca abordare a elasticităţii fiscale, ambele fiind utilizate la elaborarea modelelor prezentate în
lucrarea de faţă.
Abordarea creşterii fiscale măsoară reacţia veniturilor fiscale la modificarea venitului sau a
bazei fiscale. Baza utilizată, de obicei, este PNB sau PIB. De asemenea, pot fi utilizate şi alte baze
fiscale, dacă acestea sunt disponibile. Elasticitatea fiscală, de asemenea, măsoară reacţia veniturilor
fiscale la modificarea venitului sau a bazei fiscale. Tehnicile de calculare a elasticităţii fiscale sunt
similare cu cele pentru calcularea flotabilităţii fiscale. Diferenţa de bază este că impactul
modificărilor discreţionare din cadrul sistemului fiscal asupra veniturilor fiscale, care includ, printre
altele, amendamente la legile fiscale existente (de exemplu, creşterea sau reducerea cotelor de
impunere; creşterea sau diminuarea bazei fiscale etc.), ar trebui înlăturat din seriile de date privind
venitul fiscal înainte de calcularea elasticităţii fiscale. Pentru înlăturarea modificărilor discreţionare
din cadrul sistemului fiscal, pot fi utilizate diferite metode, printre care:
- metodele lui Allan Prest (metoda forward, metoda backward - metodă folosită în
prezenta lucrare pentru elaborarea modelului privind venitul din impozitul pe venit din
activitatea de întreprinzător);
- metoda structurii constante a cotei de impunere;
- metoda Sahota;
- metoda variabilelor artificiale (sau metoda variabilelor dummy, metodă folosită în
prezenta lucrare pentru elaborarea modelului privind venitul din impozitul pe venit al
peroanelor fizice) ş.a.
Câteva tehnici pot fi aplicate pentru calcularea flotabilităţii/elasticităţii fiscale pentru o
anumită perioadă. Flotabilitatea/elasticitatea fiscală poate fi:

138
 a) fie un punct estimat sau media punctelor estimate (de exemplu, calculul
flotabilităţii/elasticităţii fiscale pentru fiecare an într-o perioadă de timp dată şi
calcularea mediei aritmetice etc.);
b) fie coeficientul de regresie a variabilei explicative, de obicei, a bazei fiscale.
Avantajul utilizării metodei de regresie (prin utilizarea metodei celor mai mici pătrate, de
exemplu), comparativ cu un simplu punct estimat, este că această procedură minimalizează erorile
dintre valorile actuale şi cele estimate. În metoda punctului estimat, există o tendinţă de creştere a
erorii odată cu creşterea timpului.
În mod explicit, cele sus-menţionate demonstrează că diferite forme a modelelor fiscale pot fi
utilizate pentru a descrie flotabilitatea/ elasticitatea fiscală. În special, trei tipuri de modele fiscale
pot fi utilizate:
a) funcţia liniară;
b) funcţia semilogaritmică;
c) funcţia logaritmică dublă.
Funcţia a) este un model, în care ambele părţi (dreapta şi stânga) sunt liniare şi coeficientul de
pe lângă variabila independentă reprezintă coeficientul marginal. Pentru a obţine
flotabilitatea/elasticitatea fiscală, utilizând funcţia liniară, coeficientul marginal trebuie evaluat la un
anumit punct sau la valoarea mediei. Funcţia b) este o funcţie, în care o parte este liniară, iar
cealaltă – logaritmică. Funcţia c) este un model, în care ambele părţi sunt logaritmice şi coeficientul
variabilei explicative este interpretat direct ca flotabilitate/elasticitate fiscală. Alegerea formei
funcţionale utilizate este determinată în urma rezultatelor regresiilor. Forma modelului, care
demonstrează cea mai bună potrivire sau cele mai mici erori, reprezintă , de obicei, modelul ales.
În vederea elaborării modelelor din această lucrare, au fost încercate diferite tipuri de modele,
însă pentru respectivul studiu de prognozare a veniturilor fiscale, ne-am decis asupra modelelor
logaritmice duble, care au demonstrat o potrivire mai exactă.
Alte metodologii, care nu au fost menţionate mai sus sunt:
- abordarea decalajului, în conformitate cu care baza fiscală reală este determinată
independent de încasările fiscale, apoi, prin intermediul unui model de calculare a
impozitelor, se calculează colectările fiscale potenţiale30;
- abordarea audit, în conformitate cu care valoarea decalajului fiscal este echivalată cu
impozite adiţionale evaluate pentru plătitorii de impozite la care s-a efectuat auditul.

30
Colectările fiscale potenţiale sunt calculate prin înmulţirea ratei (cotei) fiscale aplicabile cu venitul potenţial impozabil sau cu
baza fiscală. De obicei, venitul potenţial impozabil sau baza impozabilă o constituie PNB sau PIB cu sau fără ajustări, deşi datele
privind alt venit sau altă bază fiscală pot fi, de asemenea, utilizate în dependenţă de disponibilitatea datelor. Decalajul fiscal
reprezintă diferenţa dintre prelevările potenţiale de impozite şi cele actuale.

139
 Să considerăm abordarea decalajului, în conformitate cu care cel care efectuează prognoza
poate opta pentru întregul venit fiscal estimat sau pentru o parte estimată a acestuia, în calitate de
valoare prognozată.
Între timp, în abordarea audit, cel care efectuează prognoza poate însuma decalajul fiscal
estimat şi încasările fiscale actuale pentru a ajunge la încasări fiscale ajustate. Ulterior, acesta poate
aplica şi alte metode, precum metoda elasticităţii fiscale. Or, cel care efectuează prognoza poate lua
în considerare această sumă drept încasări fiscale potenţiale şi poate opta pentru a o considera drept
valoare prognozată31. Concis, determinarea care va fi, în ultima instanţă, prognoza aleasă, poate fi
considerată subiectivă şi arbitrară.
Metodologiile sus-menţionate sunt utilizate de guverne, instituţiile academice şi de cercetări,
precum şi de firmele private de consulting pentru prognozarea şi estimarea veniturilor din anumite
impozite, precum şi în analiza impactului schimbărilor politice şi pentru evaluarea performanţelor
colectărilor fiscale de către agenţiile (inspectorate) fiscale.
Estimarea unui model matematic al legăturii dintre mai multe variabile presupune
parcurgerea următoarelor etape:
- intuirea unor relaţii matematice a modelelor pe baza reprezentării grafice a corelaţiei;
- estimarea parametrilor pentru fiecare model în parte, cel mai adesea cu ajutorul metodei
celor mai mici pătrate (MCMMP);
- alegerea modelului care redă cel mai fidel relaţia evidenţiată de date (criteriul de minim al
MCMMP);
- testarea semnificaţiei modelului ales şi a coeficienţilor funcţiilor găsite;
- interpretarea economică a parametrilor testaţi;
- utilizarea modelului pentru prognoze.
În modelele liniare multifactoriale y f ( x1 , x2 ...xi ) , variabila rezultativă y depinde de un şir

de factori x1,x2…xi , respectiv y a0 a1 x1 a2 x2 ... ai xi ui , unde

y – variabila dependentă (variabila rezultativă sau variabila explicată);

a0 – parametrul constant;
a1…ai – parametrii (coeficienţi, estimatori) variabilelor independente;
x1…xi – variabilele independente (variabile explicative, regresori);
ui – factorul rezidual (perturbaţia) care caracterizează devierea valorii reale a variabilei
rezultative (y) de la cea teoretică calculată ( ŷ ).

31
Determinarea proporţiei încasărilor fiscale potenţiale ce corespunde valorii prognozate poate fi facilitată prin evaluarea
trendurilor istorice ale realiilor administrative curente. Alţi factori pot fi luaţi, de asemenea, în seamă după o evaluare a sistemului
fiscal în corespundere cu impozitul în cauză.

140
 Aşadar, dacă simbolizăm prin ŷ valorile ajustate, rezultate în urma aplicării modelului liniar
multifactorial, atunci yˆ aˆ 0 aˆ1 x1 aˆ 2 x2 ... aˆi xi .

Estimarea parametrilor acestui model se poate realiza cu ajutorul metodei celor mai mici
pătrate (MCMMP), care presupune minimalizarea sumei pătratelor abaterilor valorilor empirice (y)
n 2 n
de la valorile estimate ( ŷ ), respectiv yi yˆ i ui2 min .
i 1 i 1

Anularea derivatelor parţiale în raport cu aˆ0 , aˆ1 ,..., aˆi conduce către următorul sistem de
ecuaţii liniare pentru găsirea parametrilor ecuaţiei liniare a regresiei multifactoriale.
naˆ 0 aˆ1 x1 aˆ 2 x2 ... aˆ i xi y,
aˆ 0 x1 aˆ1 x12 aˆ 2 x1 x2 ... aˆ i x1 xi yx1 ,
...............................................................................
aˆ 0 xm aˆ1 x1 xi aˆ 2 x2 xi ... aˆ i xi2 yxi .

În continuare, se trece la analiza parametrilor obţinuţi, în particular, şi a modelului, în

general. Pentru aceasta, în practică se utilizează un şir de indicatori şi de criterii care au menirea de
a scoate în evidenţă diferite aspecte ce ţin de caracterul adecvat şi exact al modelului (vezi anexa
50).
În continuare, ne-am propus elaborarea unor ecuaţii liniare multifactoriale de regresie, în
special, vizând aspectele fiscale ale veniturilor bugetare32 ale Republicii Moldova.
Analiza datelor statistice a avut în vedere cuantificarea relaţiilor de dependenţă sub forma
unor modele multifactoriale, dat fiind faptul că nivelul fenomenului economic este rezultanta mai
multor factori importanţi (x1 ,x2… xi), la care se adaugă şi rolul unor factori nesemnificativi (u).
Totodată, s-a încercat verificarea ipotezelor şi fundamentarea calculelor de prognoză.
În acest sens, ne-am propus studiul venitului din impozitele directe (în particular, veniturile
din impozitele pe venitul persoanelor fizice şi juridice) şi al venitului din impozitele indirecte.
Impozitul pe venit al persoanelor fizice
Pentru elaborarea modelului matematic privind venitul din impozitele pe venitul persoanelor
fizice am considerat următoarele funcţii:
a) y = f (PIB, D98, D99, D02, D03);
b) y = f (PIB, D98, D99, D02, D03);
unde:
„y‖ reprezintă venitul din impozitele pe venit ale persoanelor fizice;
32
Se au în vedere veniturile din bugetul consolidat (bugetul de stat şi bugetele locale)

141
 PIB - valoarea PIB în preţuri curente conform datelor statistice oficiale;
D98, D99, D02, D03 – variabilele calitative (sau variabile artificiale, variabile dummy) care
iau valorile 1 sau 0 în dependenţă de faptul dacă au avut loc sau nu modificări în legislaţia fiscală în
anul „i‖.
Notă: Toţi logaritmii utilizaţi în acest studiu reprezintă logaritmi naturali.
Cu toate că în decursul perioadei analizate (1995-2005) au mai existat şi alte modificări
fiscale (în anii 2004, 2005), am considerat inoportună includerea variabilelor artificiale D04, D05,
dat fiind faptul că acestea distorsionau caracterul adecvat al modelului. În opinia noastră, generarea
distorsiunilor se explică prin caracterul recent al modificărilor, rezultatul cărora, încă nu poate fi
identificat în model.
În urma substituţiei valorilor parametrilor calculaţi, se obţin următoarele ecuaţii liniare
multifactoriale:
a) LOG(IF) = -2.2680 + 0.8617 x LOG(PIB) - 0.1783 x D98 - 0.4440 x D99 - 0.2229 x D02 - 0.1095 x D03

LOG (IF) – logaritm natural al valorii venitului din impozitele persoanelor fizice;
IF = Antilog (LOG(IF)) = eLOG(IF);
C – constantă.
Prezentarea grafică a rezultatelor ecuaţiei liniare multifactoriale a) se prezintă în figura
4.3.1, anexa 51.
Programul utilizat pentru estimarea parametrilor este unul cu o interfaţă engleză. Din acest
motiv, ne-am propus traducerea doar a primului tabel, în restul cazurilor folosind aceiaşi indicatori,
însă în limba engleză.
b) LOG(IF) = - 2.101+0.8425 x LOG(PIB) - 0.4259 x D99 - 0.1705 x D98 - 0.1977 x D02

LOG (IF) – logaritm natural al valorii venitului din impozitele persoanelor fizice;
IF = Antilog (LOG(IF));
C – constantă.
Prezentarea grafică a rezultatelor ecuaţiei liniare multifactoriale b) se prezintă în figura 4.3.2,
anexa 52.
După cum se observă, deosebirea dintre cele 2 ecuaţii (a şi b) se găseşte în partea dreaptă a
ecuaţiilor: în cazul a) este introdusă variabila fictivă D03. Chiar dacă, la prima vedere, rezultatele
testelor (t-statistic, F-statistic etc.) şi ale indicatorilor pentru cele 2 ecuaţii se aseamănă mult, totuşi,
la o analiză mai detaliată se observă că variabila D03 conferă modelului un grad mai înalt al
validităţii. Probabil, modelul deja reflectă (cu toate că foarte puţin: R2a=99,4%, iar R2b=99,1%)
modificările fiscale din 2003.
Având în vedere acestea, ne vom opri la analiza cazului a).

142
 După cum se observă, factorul care contribuie cel mai esenţial la variaţia venitului din
impozitele persoanelor fizice este, după cum şi era de aşteptat, PIB. Astfel, la o creştere a acestuia
cu 10%, are loc o creştere a veniturilor din impozitul pe venit al persoanelor fizice cu 8,62% (0,862
fiind coeficientul de elasticitate). Ceilalţi factori au o influenţă mai puţin semnificativă, dar, totuşi,
în diferite proporţii duc la scăderea veniturilor fiscale analizate.
Toţi parametrii factorilor au trecut testul Student mult peste limita valorilor tabelare ale
acestuia, chiar şi la un nivel de semnificaţie de 5%33 .
Proporţia în care variabilele explicative determină variaţia variabilei dependente este de
circa 99,4%. În figura 4.3.1, acest lucru este confirmat vizual printr-o suprapunere evidentă a liniei
trendului ce reflectă evoluţia veniturilor din impozitele persoanelor fizice cu linia trendului ce
reflectă evoluţia ajustată a acestor venituri conform modelului elaborat.
Indicatorul F-statistic (bazat pe testul Snedecor-Fisher) are o valoare mult peste cea tabelară,
probabilitatea invalidităţii modelului fiind de 0,0015%.
Testul Durbin-Watson a înregistrat valoarea de 2,892, fapt care infirmă existenţa autocorelării
reziduurilor.
Modelul dat poate fi utilizat (desigur, cu o anumită doză de scepticism) atât pentru evaluarea
veniturilor viitoare din impozitele pe venitul persoanelor fizice, cât şi pentru simularea anumitor
evenimente (creştere, scădere cu n% a PIB, modificări fiscale etc.), care pot contribui la modificarea
venitului fiscal colectat.
Un rol important în acumularea veniturilor bugetare revine impozitelor pe venitul
persoanelor juridice (în Republica Moldova – venitul din impozitele pe venitul din activitatea de
întreprinzător). Deşi în Republica Moldova veniturile din impozitele pe venitul din activitatea de
întreprinzător sunt modeste, chiar faţă de veniturile acumulate prin intermediul impozitelor pe
venitul persoanelor fizice, am considerat oportună elaborarea unui model matematic privind
venitul din impozitele persoanelor juridice din două state, economiile cărora sunt analizate în teza
dată (România, Republica Moldova), ţinând cont de faptul că în statele-membre ale UE acest tip de
impozite joacă un rol important în completarea veniturilor bugetare.
Impozitul pe venitul din activitatea de întreprinzător.
După cum am menţionat la începutul paragrafului, la elaborarea modelului privind venitul din
impozitele pe venitul din activitatea de întreprinzător, am utilizat metoda Backward (Allan Prest)
pentru înlăturarea modificărilor discreţionare din cadrul sistemului fiscal. Cu alte cuvinte, am

33
Totuşi, referitor la constanta „D03”, există o probabilitate de 17,6% ca ea să fie 0. Autorul a explicat mai sus caracterul
ambiguu al variabilei date.

143
„filtrat‖ datele statisticii oficiale privind venitul din impozitele pe venitul din activitatea de
întreprinzător.
Conform metodei Backward:
Tn,j = Tj x (Tj+1/Tj+1, j) x … x (Tn/Tn, n-1) unde:
Tj reprezintă încasările fiscale în anul j;
Tn,j - încasările fiscale în anul j ajustate la structura încasărilor anului de referinţă (anul n);
j = 1, … n, unde 1 reprezintă primul an din serie şi n este anul de referinţă (ultimul an din serie).
Rezultatele filtrării sunt prezentate în anexa 53.
Pentru elaborarea modelului matematic privind venitul posibil de prelevat din impozitele pe
venitul din activitatea de întreprinzător, am considerat următoarele funcţii:
a) y = f[PIB, IJ(-1)];
b) y = f[PIB, IJ(-2)];
c) y = f[PIB, IJ(-3)];
d) y = f[PIB, IJ(-2), DEFICIT];
unde:
„y‖ exprimă venitul din impozitele pe venitul din activitatea de întreprinzător;
PIB - valoarea PIB în preţuri curente conform datelor statistice oficiale;
IJ(-1) – venitul din impozitele pe venitul din activitatea de întreprinzător din anul anterior
celui analizat (i-1);
IJ(-2) – venitul din impozitele pe venitul din activitatea de întreprinzător în anul „i-2‖ („i‖ –
anul analizat);
IJ(-3) – venitul din impozitele pe venitul din activitatea de întreprinzător în anul „i-3‖ („i‖ –
anul analizat);
DEFICIT - deficitul sau excedentul bugetar conform statisticii oficiale.
În urma substituţiei valorilor parametrilor calculaţi se obţin următoarele ecuaţii liniare
multifactoriale:
a) LOG(IJ) = -2.5004 + 0.4807 x LOG(PIB) + 0.6404 x LOG(IJ(-1))

LOG (IJ) – logaritm natural al valorii venitului din impozitele pe venitul din activitatea de
întreprinzător;
IJ = Antilog (LOG(IJ));
C – constantă.

Prezentarea grafică a rezultatelor ecuaţiei liniare multifactoriale a) se prezintă în figura

4.3.3, anexa 54.

144
 b) LOG(IJ) = -5.0984 + 0.9215 x LOG(PIB) + 0.3447 x LOG(IJ(-2))

LOG (IJ) – logaritm natural al valorii venitului din impozitele pe venitul din activitatea de
întreprinzător;
IJ= Antilog(LOG(IJ));
C – constantă;

Prezentarea grafică a rezultatelor ecuaţiei liniare multifactoriale b) se prezintă în figura

4.3.4, anexa 55.

c) LOG(IJ) = -6.5280 + 1.1461 x LOG(PIB) + 0.2046 x LOG(IJ(-3))

LOG (IJ) – logaritm natural al valorii venitului din impozitele pe venitul din activitatea de
întreprinzător;
IJ= Antilog (LOG(IJ));
C – constantă;

Prezentarea grafică a rezultatelor ecuaţiei liniare multifactoriale c) se prezintă în figura

4.3.5, anexa 56.

d) LOG(IJ) = - 6.2405 -0.0004 x DEFICIT + 1.1938 x LOG(PIB) + 0.00132 x IJ(-2)

LOG (IJ) – logaritm natural al valorii venitului din impozitele pe venitul din activitatea de
întreprinzător;
IJ= Antilog (LOG(IJ));
C – constantă.

Prezentarea grafică a rezultatelor ecuaţiei liniare multifactoriale d) se prezintă în figura

4.3.6, anexa 57.
Comparând rezultatele celor patru modele, am ales ecuaţia multifactorială de regresie c), dat
fiind faptul că aceasta explică cel mai bine variabila venitului din impozitele pe venitul din
activitatea de întreprinzător. Cu toate acestea, am rezervat spaţiu şi celorlalte trei modele (cazurile
a), b) şi d)) pentru analiză şi comparare la discreţia cititorilor.
Aşadar, după cum se observă, în ecuaţiile elaborate, ca şi în cazul venitului din impozitele
pe venitul persoanelor fizice, regresorul principal este PIB. Astfel, o creştere cu 10% a PIB (în
condiţiile în care celelalte variabile rămân neschimbate) conduce către o creştere cu 11,4% a
venitului din impozitele pe venitul din activitatea de întreprinzător.
Totodată, conform ecuaţiei obţinute, se observă o influenţă importantă asupra veniturilor
prelevate din impozitele pe venitul din activitatea de întreprinzător, a veniturilor colectate din acest
tip de impozite în trecut. În cazul nostru, este vorba de veniturile din impozitele pe venitul din
activitatea de întreprinzător colectate cu 3 ani în urmă faţă de anul analizat. Se observă că la o

145
majorare a acestora cu 10% în anul „i-3‖, venitul din impozitele pe venitul din activitatea de
întreprinzător creşte cu 2,05% în anul analizat „i‖. Comparând modelele în baza variabilelor IJ (-
1), IJ(-2) sau IJ(-3), respectiv modelele a), b) şi c), am constatat faptul că variabila IJ(-1)
influenţează cel mai mult variabila dependentă, fiind urmată de IJ(-2) şi doar apoi de IJ(-3),
corespunzătoare modelului c). Totuşi, am acordat preferinţă modelului c), deoarece, în cadrul
acestuia, factorul decisiv – PIB – influenţează, în cea mai mare măsură, variabila efect (de altfel,
PIB este şi baza fiscală).
În ceea ce priveşte însuşi modelul, adică validitatea acestuia, putem constata următoarele:
toţi coeficienţii estimaţi au depăşit valorile tabelare ale distribuţiei Student la un nivel de
semnificaţie de 5%. Acelaşi lucru poate fi consemnat şi referitor la validarea modelului, în general,
indicatorul F-statistic având o valoare de 224,5. Coeficientul de determinare R2 înregistrează 98,8%,
astfel variabilele independente explicând, în mare măsură, variaţia variabilei dependente. Suma
pătratelor reziduurilor este de doar 0,023, fapt ce se observă şi în figura 4.3.5 (anexa 56).
Autocorelarea erorilor nu este semnalizată, testul Durbin-Watson generând valoarea de 2,38.
Totodată, ne-am propus şi elaborarea unei ecuaţii de regresie pentru veniturile din
impozitul pe profit din România. Drept bază fiscală, ca şi în modelul pentru Republica Moldova,
serveşte PIB. Eşantionul ales cuprinde perioada 1991-2005.
Cea mai mare parte a datelor folosite sunt publicate de Institutul Naţional de Statistică. În
estimările noastre am folosit date anuale, în primul rând, datorită faptului că statisticile româneşti nu
publică informaţii lunare despre PIB.
O problemă importantă, pe care o pune seria de date, este numărul redus de observaţii
disponibile pentru estimarea modelului. Nu am aplicat decât date pentru 15 ani, şi cum seriile nu
sunt staţionare, încă o observaţie este pierdută la calculul indicilor. Din acest motiv, ecuaţiile
estimate trebuie să conţină cât mai puţine variabile explicative. Astfel, în partea empirică a
modelului pot fi regăsite printre variabile doar acele variabile care au putere explicativă importantă.
Aşadar, în urma substituţiilor, am obţinut următoarea ecuaţie de regresie:
e) LOG(IMP_PR) = -1.0707 + 0.8748 x LOG(PIB)

LOG (IMP_PR) – logaritm natural al valorii venitului din impozitul pe profit;

IMP_PR= Antilog (LOG(IMP _PR));
C – constantă.

Prezentarea grafică a rezultatelor ecuaţiei liniare multifactoriale e) se prezintă în figura

4.3.7, anexa 58.

146
 După cum se observă din ecuaţia obţinută, unicul regresor prezent – PIB – explică foarte
bine evoluţia veniturilor din impozitul pe profit: la o modificare de 10% a PIB, venitul din
impozitul pe profit se modifică cu circa 8,75%.
Parametrii estimaţi demonstrează rezultate foarte bune în urma testelor la care au fost
supuşi. Astfel, aceştia au trecut testul Student la un nivel de semnificaţie de 2%. Testul Snedecor-
Fisher generează rezultatul de 2199, conducând, astfel, la 0% probabilitatea invalidării modelului ca
atare. Rezultate bune prezintă şi coeficientul de determinare, R2 având o valoare de 99,4%,
variabilele independente explicând, astfel, clar variaţia variabilei dependente. Testul Durbin-
Watson, la rândul său, confirmă că erorile nu se autocorelează în modelul dat.
Urmărind evoluţia PIB în ultimii 5 ani (în preţuri curente), se poate observa că acesta are o
creştere medie nominală anuală de circa 28%. Totuşi, această creştere are o evoluţie descendentă:
46% în anul 2001, faţă de anul precedent şi 17% în 2005, faţă de 2004.
Dacă am aplica o simulare şi am considera o creştere nominală anuală constantă de circa 15%
a PIB, atunci, pentru anul 2010, s-ar aştepta un venit din impozitul pe profit de circa 11399 mln..
RON în valori nominale (LOG(IMP_PR)= = -1.0707 + 0.8748 x LOG(PIB), unde PIBsimulat (2010) =
551000 mln.RON) faţă de 6495,3 mln.RON executat în 2005.
Este important, de asemenea, de menţionat că noi nu considerăm că un model bazat pe un
număr redus de variabile şi pe 15 observaţii este cel mai potrivit pentru efectuarea de predicţii şi
simulări. Partea empirică este mai degrabă un exerciţiu al modului în care poate fi testat modelul şi
un exerciţiu al funcţionalităţii acestuia.
Impozitele indirecte. Incontestabil, analizele şi cercetările efectuate pe marginea
contribuţiilor fiscale la veniturile bugetare nu pot neglija rolul important ce le revine impozitelor
indirecte. Aceasta pentru faptul că, în cazul Republicii Moldova, ca şi în cazul României, acest tip
de impozite este unul de semnificaţie ca pondere în total venituri fiscale, precum şi în total venituri.
Pentru elaborarea ecuaţiilor de regresie privind venitul din impozitele indirecte am
considerat următoarele funcţii:
a) y=f[CONSUM(-1), DV, DEFICIT(-2)];
b) y=f[CONSUM(-1), DEFICIT(-1)];
unde: y reprezintă venitul din impozitele indirecte;
CONSUM(-1) – consumul în anul anterior celui analizat (i-1);
DEFICIT(-2) – deficitul sau excedentul bugetului consolidat în anul „i-2‖ („i‖ – anul
analizat);
DEFICIT(-1) - modificarea deficitului sau excedentului bugetar în perioada „i-1‖ faţă de
perioada „i-2‖.

147
 DV – variabilă artificială ce ia valoarea „0‖ pentru anul cu deficit bugetar şi valoarea „1‖
pentru anul cu excedent bugetar.
În rezultatul substituţiei valorilor parametrilor calculaţi, se obţin următoarele ecuaţii liniare
multifactoriale:
a) LOG(IMP_IND) = 2.0947 + 0.6065 x LOG(CONSUM(-1)) + 0.1675 x DV + 0.0004 x DEFICIT(-2)

LOG (IMP_IND) – logaritm natural al valorii venitului din impozitele indirecte;

IMP_IND= Antilog (LOG(IMP _IND));
C – constantă.
Prezentarea grafică a rezultatelor ecuaţiei liniare multifactoriale a) se prezintă în figura
4.3.8, anexa 59.
b) LOG(IMP_IND) = -1.1510 + 0.9408 x LOG(CONSUM(-1)) - 0.0004 x D(DEFICIT(-1))

LOG (IMP_IND) – logaritm natural al valorii venitului din impozitele indirecte;

IMP_IND= Antilog (LOG(IMP _IND));
C – constantă.
Prezentarea grafică a rezultatelor ecuaţiei liniare multifactoriale b) se prezintă în figura
4.3.9, anexa 60.
În opinia noastră, interes ar prezenta ambele ecuaţii de regresie, deoarece, în ambele cazuri,
există o legătură liniară strânsă dintre variabilele independente şi cea dependentă.
Totuşi, deoarece modelul a) explică mai bine variaţia variabilei efect sub influenţa variabilelor
independente, ne vom referi la acesta pentru o analiză mai detaliată.
Conform rezultatelor obţinute, factorul determinant care influenţează, în cea mai mare măsură,
venitul din impozitele indirecte este consumul din anul precedent anului analizat. Astfel, o creştere
a consumului cu 10% în anul „i-1‖, conduce la o creştere a impozitelor indirecte colectate cu 6,1%
în anul „i‖ (în condiţiile când ceilalţi factori rămân neschimbaţi). Factorul calitativ DV confirmă
încă o dată faptul că excedentul bugetar depinde şi de nivelul colectării impozitelor indirecte.
Astfel, în anul când se înregistrează un excedent bugetar, se înregistrează şi o creştere a veniturilor
din impozitele indirecte. Variabila DEFICIT(-2) nu are o semnificaţie importantă, dar, cu toate
acestea, având în vedere rezultatele bune ale indicatorilor statistici ce ţin de această variabilă (vezi
datele din tabelul de mai sus), am considerat oportun să o păstrăm în model.
Realizând un comentariu asupra rezultatelor testelor statistice pentru modelul dat, ţinem să
menţionăm următoarele:
- valorile tcalc a parametrilor estimaţi au depăşit valorile ttab la un nivel de semnificaţie de
5% (mai puţin variabila DV, aceasta trecând de pragul de 8%), astfel, negând
posibilitatea nulităţii parametrilor;

148
 - testul Fisher pentru întregul model are valoarea de 210,5, întrecând mult valoarea
tabelară a acestuia, fapt ce asigură validarea modelului;
- coeficientul de determinare R2 înregistrează valoarea de 99,2%, demonstrând astfel
liniaritatea şi dependenţa variabilelor modelului;
- testul Durbin-Watson generează valoarea de 2,63, nesemnalizând astfel autocorelarea
erorilor.
Sintetizând informaţiile expuse mai spus, putem enunţa următoarea concluzie: cele mai
adecvate modele din cele prezentate în acest paragraf sunt următoarele:
- pentru venitul din impozitele pe venitul persoanelor fizice:
LOG(IF) = -2.2680 + 0.8617 x LOG(PIB) - 0.1783 x D98 - 0.4440 x D99 - 0.2229 x D02 - 0.1095 x D03;

- pentru venitul din impozitele pe venitul din activitatea de întreprinzător:

LOG(IJ) = -6.5280 + 1.1461 x LOG(PIB) + 0.2046 x LOG(IJ(-3));
- pentru venitul din impozitele indirecte:
LOG(IMP_IND) = 2.0947 + 0.6065 x LOG(CONSUM(-1)) + 0.1675 x DV + 0.0004 x DEFICIT(-2).
După cum a fost menţionat la începutul acestui paragraf, ecuaţiile de mai sus pot fi utilizate
pentru efectuarea prognozelor referitoare la variabila dependentă.
Pentru a exemplifica acest lucru, vom aplica (în mod aleatoriu) modelul ce ţine de venitul
din impozitele pe venitul persoanelor fizice.
Astfel, utilizând datele referitoare la prognoza PIB din Cadrul de Cheltuieli pe Termen
Mediu, pe anii 2007-2009, elaborat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, şi substituindu-
le în ecuaţia de regresie, am obţinut următoarele rezultate:
PIB prognozat, Impozitul pe venit de la Impozitul pe venit de la
Anul mil.lei persoanele fizice prognozat, persoanele fizice estimat în baza
mil.lei modelului,
mil. lei
2006 43000 1039 1018,6
2007 49300 1108 1145,9
2008 56000 1258 1278,9
2009 63300 1427 1421,4
Sursa: elaborare de autor
După cum se vede, pentru anii 2006 şi 2009, rezultatele modelului sunt de ordin ceva mai
pesimist, comparativ cu datele prognozate de Ministerul Finanţelor. Totodată, în anii 2007 şi 2008,
datele estimate de autor, în baza modelului, au un caracter mai optimist, fiind foarte apropiate de
cele prognozate.
Concluzia generală: modelul ales este binevenit şi poate fi aplicat şi pentru alte cazuri de
interes.

149
 III. SINTEZA REZULTATELOR
Cercetarea a permis conturarea unor rezultate, printre care menţionăm:
concretizarea abordărilor teoretice cu privire la rolul sistemelor fiscale în dezvoltarea
economiilor naţionale;
sistematizarea şi generalizarea rezultatelor cu privire la reformele fiscale survenite în statele-
membre ale UE în vederea corelării cu acquis-urile comunitare;
generalizarea tendinţelor de modificare a sistemelor de impozitare în Europa, în vederea
interpretării actualului model social european, bazat pe taxe înalte;
sistematizarea informaţiilor privind tendinţele de armonizare a bazei de impozitare în cadrul
statelor-membre ale UE;
argumentarea importanţei principiului echităţii fiscale în vederea revizuirii modelelor de
impunere fiscală a contribuabililor;
studierea corelaţiei dintre relaxarea fiscală şi binomul „cerere-ofertă” în vederea previziunii
efectelor economice: cerere agregată; ofertă agregată; consum; preţuri; inflaţie;
cercetarea corelaţiei dintre relaxarea fiscală şi angajarea fiscală;
studierea posibilităţilor de apariţie a anumitor riscuri, ca rezultat al aplicării strategiilor de
reducere fiscală;
cercetarea impactului procesului de relaxare fiscală asupra echilibrului bugetar;
studierea şi analiza contribuţiei sistemelor de impozite directe şi indirecte din diferite state la
formarea veniturilor bugetare în vederea elaborării unor propuneri cu privire la modificările
structurii calitative a veniturilor bugetare în cadrul sistemului bugetar autohton etc.
generalizarea interpretărilor privind diferite forme de manifestare a presiunii fiscale şi efectelor
acestea. Astfel, au fost abordate: presiunea din perspectiva plătitorului de impozite; presiunea din
perspectiva statului încasator de impozite; presiunea din perspectiva teoriei economice şi a
teoriei finanţelor publice, precum şi două categorii de efecte ale presiunii fiscale: efecte
economice şi efecte sociale;
analiza, în vederea reaşezării sistemelor fiscale în contextul alinierii la standardele europene, a
premiselor convergenţei reale pentru economia Republicii Moldova prin analiza impactului
fiscalităţii asupra factorilor de producţie - muncă şi capital - analizaţi în modelul Solow la
descompunerea creşterii economice pe factori;
cercetarea posibilităţilor de aplicare a modelelor econometrice pentru analiza şi prognozarea
veniturilor fiscale.

150
 IV. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Principalele repere ale acestui compartiment al tezei vizează elementele de perfecţionare a

sistemelor fiscale ale Republicii Moldova şi României, aplicând experienţele pozitive din domeniu.
Ţinând cont de practicile internaţionale şi de tendinţele caracteristice de ultimă oră, în legătură cu
armonizarea sistemelor fiscale, în contextul integrării europene, printre principalele concluzii şi
recomandări, ne-am propus, spre relevare mai detaliată, următoarele:
1. Se constată o tendinţă de diminuare, în general, a impozitelor în Europa, fapt ce poate fi
interpretat ca o uşoară slăbire a modelului social european, a modelului bunăstării bazat pe taxe
înalte.
Reforme fiscale multiple au caracterizat şi sistemele de impozitare a României şi Republicii
Moldova. Analiza acestora a permis relevarea unor tendinţe şi asemănări în procesele de
perfecţionare a impozitării şi colectării veniturilor la buget pentru ambele state analizate, precum şi
în comparaţie cu alte state europene.
Problema principală a politicii fiscale a Republicii Moldova în domeniul veniturilor este
identificarea echilibrului între necesitatea majorării veniturilor ca sursă principală a cheltuielilor,
direcţionate spre reducerea sărăciei, precum şi necesitatea susţinerii mediului de afaceri, care este
factorul principal de creştere economică, iar pentru România, pe lângă cele menţionate şi
corespunderea standardelor de convergenţă nominală şi reală, impuse de statutul de stat-membru al
UE.
În acest sens, pentru Republica Moldova şi pentru România, considerăm oportună creşterea
veniturilor cu ritmuri mai înalte decât rata inflaţiei, şi în acelaşi timp ajustarea presiunii fiscale
la nivelul, care ar favoriza dezvoltarea mediului de afaceri şi investiţii.
2. Prin aplicarea analizelor „sacrificiului egal‖, a curbei venit-utilitate şi ipotezelor
Markowitz, Friedman-Savage şi a analizei utilităţii marginale în teoria fiscală s-a argumentat
oportunitatea redistribuirii veniturilor în condiţiile practicării unui sistem fiscal în cote
proporţionale (cazul României). În vederea stabilirii unei echităţi fiscale dorite, recomandăm
trecerea la sistemul de impunere a veniturilor în cote procentuale proporţionale şi în Republica
Moldova.
3. Reforma fiscală a fost generoasă cu mediul de afaceri românesc prin introducerea cotei
unice de impozitare de 16%. Presiuni semnificative se exercită acum asupra contribuţiilor la
asigurările sociale, care ar putea avea veritabile efecte de flexibilizare a pieţei muncii şi de creştere
a puterii de absorbţie a economiei româneşti în termeni de investiţii interne şi investiţii străine
directe, dar şi de economie şi consum. Stimularea muncii şi stoparea fluxului forţei de muncă înalt

151
calificate spre exterior ar fi un veritabil pilon de efecte stimulative. Pe de altă parte, scăderea
veniturilor bugetare ar fi semnificativă, cu atât mai mult cu cât, în anul 2004, în România, încasările
din CAS au reprezentat 9,6% din PIB, mai mari decât cele provenind din TVA (7,1% din PIB), din
impozitul pe venit (3% din PIB) sau din impozitul pe profit (2,8% din PIB).
Analiza contribuţiilor pentru asigurările sociale în Republica Moldova şi în România
conduc la concluzia cu privire la necesitatea reducerii contribuţiilor pentru asigurările sociale în
România, având ca situaţie de reper cazul Republicii Moldova. Aceasta ar reprezenta un prim pas
spre adoptarea unei strategii fiscale moderne.
4. Studiile au dovedit, că efectele economice ale introducerii cotei unice, combinată, în cele
mai multe din cazuri, cu diminuarea impozitelor percepute companiilor şi simplificarea sistemului
de taxe, au fost pozitive. Ţările în care reforma fiscală s-a soldat cu succes au obţinut creşteri
majore ale investiţiilor străine directe şi au primit denumiri sugestive, precum „Irlanda - Tigrul
celtic‖ sau „Slovacia - Taiwanul Europei‖.
Concluzia generalizatoare este că reforma fiscală desfăşurată în România nu se va opri la
cele realizate până în prezent, urmând o reaşezare a sistemului fiscal naţional în vederea constituirii
unei noi structuri calitative şi cantitative a acestuia.
5. Aplicând experienţele statelor cu rezultate pozitive pe plan economic, recomandăm
exemplul Irlandei, în vederea promovării unei politici de reducere a deficitului bugetar prin
reducerea programelor sociale. Această măsură va influenţa diminuarea necesarului de resurse
financiare prelevate către buget şi, respectiv, va contribui la diminuarea sarcinii fiscale generate de
plăţile fiscale sub formă de contribuţii pentru asigurările sociale.
6. Incidenţa sarcinii fiscale asupra consumului, asupra factorilor de producţie muncă şi
capital reprezintă un element important în vederea perfecţionării sistemelor de impunere naţionale.
Analizate în ansamblu, în contextul convergenţei nominale şi reale, aceste aspecte reprezintă
implicaţii serioase asupra funcţionării normale a economiilor statelor europene. Analiza
comparativă a structurii sistemelor fiscale din ţările membre ale UE şi compararea acestora cu cele
din SUA şi Japonia, ca principali parteneri comerciali ai UE, precum şi analiza ratelor efective ale
impozitelor pe muncă, capital, consum (pentru economia Republicii Moldova), a permis
formularea concluziei cu privire la rata efectivă înaltă a impozitelor pe muncă şi rata efectivă
joasă de impunere a capitalurilor.
Cercetările efectuate permit elaborarea recomandărilor cu privire la necesitatea reducerii
sarcinii fiscale asupra factorului muncă, atât în cazul Republicii Moldova, cât şi în cazul României,
contribuind astfel la perfecţionarea sistemelor de impunere vizate.

152
 7. Survolarea principalelor asimetrii privind impunerile fiscale ne permit, să fundamentăm
acţiunea de înaintare a unor recomandări de revizuire a impunerii veniturilor din capital încasate
de persoanele fizice, în concordanţă cu presiunile interne, cu obligaţiile asumate în negocierile cu
FMI şi cu cele derivate din integrarea României în UE.
Propunerea noastră vizează, menţinerea cotei de impozit de 10% pe dividende, dar creşterea
impozitelor pe dobânzi şi pe câştigurile din capital la 16%.
8. S-a constatat tendinţa de majorare a veniturilor fiscale ca pondere în suma totală a
veniturilor bugetare în Republica Moldova. Tendinţă respectivă se aşteaptă continuată în perioada
2006-2008: majorarea ponderii impozitelor directe (inclusiv contribuţiile sociale) în cadrul
veniturilor globale comparativ cu cele indirecte.
Recomandăm ca majorarea ponderii impozitelor directe să se efectueze treptat, gradual cu
diminuări concomitente ale sarcinilor fiscale imputate de impozitele indirecte.
9. Sinteza măsurilor de reformă pe categorii de impozite a permis delimitarea unor direcţii
ale procesului de reforme fiscale în statele europene, printre care menţionăm:
1) impozitele indirecte, reprezentând domeniul în care UE a progresat cel mai mult, mai ales după
anii 1980, deşi în ceea ce priveşte modul de aşezare şi cotele TVA există încă diferenţieri între
statele membre.
Dar nici un stat-membru al UE nu are în vedere o reformă fundamentală a impozitelor
indirecte. Cele mai multe dintre acestea (Belgia, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda
şi, parţial, Marea Britanie) îşi propun să reducă TVA în sectoarele cu muncă intensivă.
Cele mai armonizate taxe indirecte rămân cele vamale, prin aplicarea tarifului vamal unic
(TARIC).
2) impozitul pe venitul personal. Majoritatea statelor au în vedere o reformă a tranşelor de
impozit. În principal, ea constă în scăderea cotei marginale de impozit la limita de jos a distribuţiei
venitului, însoţită de creşterea venitului minim neimpozabil şi sporirea alocaţiilor (deducerilor)
familiale. În Germania, Spania, Irlanda, Finlanda şi Suedia, măsurile au mai mult un caracter
general.
În cadrul cercetării date s-au efectuat analize vizând domeniul impozitării venitului în cazul
R.Moldova şi României, cu concluzia şi recomandarea că sistemul de impozitare a veniturilor
persoanelor fizice în cotă unică, aplicat în România, ar fi pentru Republica Moldova un exemplu,
oportun în contextul perfecţionării sistemului de impunere .

153
 BIBLIOGRAFIE

1. Codul fiscal al Republicii Moldova. Legea Republicii Moldova Nr. 1163 – XIII din 24.04.97 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 102 din: 23.08.2001.
2. Legea Nr.571/22.12.2003 privind Codul fiscal al României // Monitorul Oficial al României nr.
927 / 23.12.2003.
3. Codul vamal. Legea Republicii Moldova Nr. 1149-XIV din 20.07.2000 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 160 din: 23.12.2000.
4. Legea Republicii Moldova cu privire la bazele sistemului fiscal al Republicii Moldova Nr.1198–
XII din 17.11.1992 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 011 din: 30.11.92.
5. Legea Republicii Moldova cu privire la serviciul fiscal al Republicii Moldova Nr. 876-XII din
22.01.1992 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 001 din: 01.02.92.
6. Legea Republicii Moldova privind taxele locale nr. 186-XIII din 19.07.94 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 054 din: 18.04.2002.
7. Legea Bugetului de stat al Republicii Moldova pe anul 2003 nr. 1463 din 15.11.2002 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 166 din: 10.12.2002.
8. Legea Bugetului de stat al Republicii Moldova pe anul 2004 nr. 474-XV din 27.11 2003 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 243 din: 11.12.2003.
9. Legea Bugetului de stat al Republicii Moldova pe anul 2005 nr. 373 din 11.11.2004 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 224 din: 05.12.2004.
10. Legea Bugetului de stat al Republicii Moldova pe anul 2006 nr. 291 din 16.11.2005 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 164 din: 09.12.2005.
11. Legea Bugetului de stat al Republicii Moldova pe anul 2007 nr. 348 din 23.11.2006 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 189 din: 15.12.2006.
12. Legea Bugetului asigurărilor sociale de stat al Republicii Moldova pe anul 2005 nr. 383 din
18.11.2004 // Monitorul Oficial nr. 237 din: 24.12.2004.
13. Legea Bugetului asigurărilor sociale de stat al Republicii Moldova pe anul 2006 nr. 305 din
01.12.2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 176 din: 30.12.2005.
14. Legea Bugetului asigurărilor sociale de stat al Republicii Moldova pe anul 2007 nr. 405 din
15.12.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 203 din: 31.12.2006.
15. Legea cu privire la Resursele naturale nr. 1102 din 03.06.97 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 040 din: 19.06.97.
16. Legea Republicii Moldova privind administraţia publică locală Nr. 123-XV din 18.03.2003 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 049 din: 19.03.2003.
17. Legea Republicii Moldova privind finanţele publice locale Nr.397-XV din 16.10.2003 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 248 din: 19.12.2003.
18. Legea nr. 631/27.11.2002 a bugetului de stat al României pe anul 2003 // Monitorul Oficial al
României nr. 863/29.11.2002.
19. Legea nr. 507/28.11.2002 a bugetului de stat al României pe anul 2004 // Monitorul Oficial al
României nr. 853/02.12.2003.
20. Legea nr. 511/22.11.2004 a bugetului de stat al României pe anul 2005 // Monitorul Oficial al
României nr. 1121/29.11.2004.
21. Legea nr. 379/15.12.2005 a bugetului de stat al României pe anul 2006 // Monitorul Oficial al
României nr. 1151/19.12.2005.
22. Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal //
Monitorul Oficial al României nr. 662/01.08.2006.
23. Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 494/2004 privind aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr. 83/2004, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul
Fiscal al României // Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1092 / 24.11.2004.

154
24. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2005 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală al României //
Monitorul Oficial al României nr. 436/19.05.2006.
25. Legea nr.512/2004 a bugetului asigurărilor sociale de stat al României pe anul 2005 // Monitorul
Oficial al României nr. 1.128/30.11.2004.
26. Legea nr.380/2005 a bugetului asigurărilor sociale de stat al României pe anul 2006 // Monitorul
Oficial al României nr. 1.150/19.12.2005.
27. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la Cadrul de cheltuieli pe termen mediu
(2006-2008) nr. 1079 din 19.10.2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 148 din:
07.11.2005.
28. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la Cadrul de cheltuieli pe termen mediu
(2007-2009) nr. 813 din 11.07.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 124 din:
08.08.2006.
29. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Strategiei de promovare
a exportului pe anii 2002-2005, nr.80 din 29.01.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 021 din: 05.02.2002.
30. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Strategiei de atragere a
investiţiilor şi promovare a exporturilor pentru anii 2006-2015, nr.1288 din 09.11.2006 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 181 din: 24.11.2006.
31. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la Concepţia reformei fiscale Nr. 1165-
XIII din 24.04.1997 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 046 din: 17.07.97.
32. Hotărârea Guvernului României nr. 977/2004 pentru majorarea nivelului accizelor pentru unele
produse // Monitorul Oficial al României nr. 570/29.07.2004.
33. Ordonanţă de urgenţă nr.138 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul
fiscal al României // Monitorul Oficial al României nr. 281/30.12.2004.
34. OG nr. 35/2006 (MO nr. 675/7.08.2006) pentru modificarea si completarea OG nr. 92/2003
privind Codul de procedura fiscala // Monitorul Oficial al României nr. 281/30.12.2004
35. Alexandru, F. Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă / F. Alexandru.- Bucureşti: Economica,
2002. - 304 p.
36. Allais, M. L'impôt sur le capital et la réforme monétaire / M. Allais.- Paris: Hermann, 1977.- 367
p.
37. Allais, M. Pour la reforme de la fiscalité / M. Allais.- Paris: Juglar, 1990.- 239 p.
38. Andronic, I. Vama – pilonul de bază al Bugetului 2005 / I. Andronic // Curierul vamal.- 2004.-
Nr.12.- 30 noiembrie; 2005.- Nr.3.- 8 februarie.
39. Anghelache, C. România 2000. Starea economică / C. Anghelache.- Bucureşti: Economica, 2000.
– 464 p.
40. Anghelache, C. România 2001: După unsprezece ani de tranziţie / C. Anghelache.- Bucureşti:
Economica, 2001. – 512 p.
41. Anghelache, C. România 2002: Starea economică la început de mileniu / C. Anghelache.-
Bucureşti: Economica, 2002. – 496 p.
42. Anghelache, C. România 2003: Starea economică. Perspective / C. Anghelache.- Bucureşti:
Economica, 2003. – 560 p.
43. Anghelache, C. România 2004: Starea economică în an electoral / C. Anghelache.- Bucureşti:
Economica, 2004. – 608 p.
44. Anuarul Statistic al Republicii Moldova, 2004 / Col. red.: V. Valcov (preş.).- Chişinău: Statistica,
2004.- 744 p.
45. Anuarul Statistic al Republicii Moldova, 2005 / Col. red.: V. Valcov (preş.).- Chişinău: Statistica,
2005.- 560 p.
46. Anuarul Statistic al României, 2004 / Institutul Naţional de Statistică. - Bucureşti, 2004.- CD-
Rom.
47. Anuarul Statistic al României, 2005 / Institutul Naţional de Statistică. - Bucureşti, 2005.- CD-
Rom.

155
48. Armeanic, A. Fiscalitatea în statele contemporane: note de curs / A. Armeanic. – Chişinău: C.E.
U.S.M., 2003. – 167 p.
49. Arrow, K.J. Econometrica / K.J. Arrow, L. Hurwicz.- New York: ed. Wiley, 1958.- 265 p.
50. Arrow, K.J. Resource Allocation Processes / K.J. Arrow, L. Hurwicz – Cambridge: ed. Cambridge
University Press, 2003. – 500 p.
51. Barrere, A. Politique financieres / A. Barrere. – Paris: Dalloz, 1959.- 595 p.
52. Baurciului, A. Echilibrul financiar public la nivel macroeconomic: teză de doctor în ştiinţe
economice: 08. 00.10: Teza a fost susţinută pe 23 iunie 2006 şi aprobată de CNAA / A.
Baurciului.- Chişinău, 2006.- 190 p.- [sursă electronică]: www.cnaa.acad.md/thesis.
53. Bălănescu, R. Sistem de impozite / R. Bălănescu, F. Bălăşescu, E. Moldovan. – Bucureşti:
Economica, 1994.- 192 p.
54. Becker, G.S. The Real Reason We Need a Tax Cut // Business Week: ed. Industrial-technology /
Gary S. Becker.- 2001.- March 19, Iss. 3724.- 28 p.
55. Bertoni, P. Finances publiques / P. Bertoni.- Paris: Vuilbert, 2001.- 155 p.
56. Bird, R. Tax policy and Economic Developement / R. Bird.- London: The Johns Hopkins
University Press, 1992.- 270 p.
57. Blaug, M. Teoria economică în retrospectivă / M. Blaug.- Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică, 1992. - 772 p.
58. Borcan, M.-A. Evaziunea fiscală, în concepţia UE / M.-A. Borcan // Economistul.- 2005.- 25 mai.-
P.8.
59. Botnari, N. Aspectele sistemului financiar al Republicii Moldova în condiţiile integrării europene /
N. Botnari, L. Cobzari // Integrarea europeană şi competitivitatea economică: (23-24 septembrie):
Simpozionul internaţional / Com. de program: Gr. Belostecinic (preş.); resp. de ed.: G. Cotelea .-
Chişinău: A.S.E.M, 2004.- vol. II.- P.64-66.
60. Brezeanu, P. Fiscalitate: Concepte. Metode. Practici / P. Brezeanu. – Bucureşti: Economica, 1999.
– 384 p.
61. Butnaru, I. Costurile integrării României în Uniunea Europeană / I. Butnaru // Economistul.-
2005.- 22 iunie.- P.7.
62. Certan, A. Politica fiscală: aspectul teoretic şi aplicarea practică: informaţie expres / A. Certan.-
Chişinău: INEI, 2003. – 51 p.
63. Certan, A. Tendinţele impozitului pe consum: informaţie expres / A. Certan. – Chişinău: INEI,
2002. – 52 p.
64. Chicu, N. Impactul impozitelor directe asupra anumitor procese social – economice: teză de doctor
în ştiinţe economice / N. Chicu. – Chişinău, 2003. – 133 p.
65. Chicu, N. Reglementarea fiscală – o funcţie prioritară a impozitelor / N. Chicu // Economica.
Revistă ştiinţifico-didactică.- 2002.- Nr.1.- P. 69-72.
66. Ciubotaru, M. Corupţia şi evaziunea fiscală: dimensiuni economice / M. Ciubotaru, L. Carasciuc,
N. Patiuc. – Chişinău: Transparency International - Moldova, 2003. – 175 p.
67. Ciubotaru, M. Monitorizarea şi analiza situaţiei socio-economice, elaborarea prognozelor şi
actualizarea conceptelor de dezvoltare a ţării în domeniile economic, social ştiinţifico-tehnic:
Raport statistic. Institutul Naţional de Economie şi Informaţie / M. Ciubotaru.- Chişinău, 2003. –
103 p.
68. Ciurezu, T., Drăcea, M. Direcţii ale reformelor fiscale în statele membre ale Uniunii Europene / T.
Ciurezu, M. Drăcea // Revista Finanţe Publice şi Contabilitate.- 2004.- nr.3-1 p.46-49.
69. Ciurezu, T., Drăcea, M. Structura sistemelor fiscale în ţările membre ale Uniunii Europe/ T.
Ciurezu, M. Drăcea // Revista Finanţe Publice şi Contabilitate.- 2003.- nr.11-12.- p.31-34.
70. Cobzari, L. Gestionarea finanţelor publice în Republica Moldova / L. Cobzari, A. Casian, A.
Lunga // Ştiinţa, businessul, societatea: conferinţa internaţională: (12-14 februarie).-Chişinău,
2004.- P.31-34.
71. Cobzari, L. Metodologia planificării bugetare: elaborări de buget / L. Cobzari, T. Manole.-
Chişinău, 2004. – 231 p.

156
72. Cohen, S. On Progressive Taxation / S. Cohen // Musgrave, R. A., Peacock, A. Classics in the
Theory of Public Finance. – New York: ed. Macmillan, 1958. – p. 48-71.
73. Cojuhari, A. Particularităţile finanţelor publice ale Republicii Moldova în contextul cerinţelor
„Cartei Europene‖ / A. Cojuhari, T. Manole // Racordarea sistemului financiar la exigenţele
integrării europene: conferinţa internaţională: (2004, ASEM).- Chişinău, 2004.- P.20-27.
74. Cojuhari, A. Politica fiscală şi specificul ei în Republica Moldova / A. Cojuhari // Teoria
economică.- Chişinău: Editura U.T.M., 2004.- P.174-193.
75. Cojuhari, A. Veniturile şi sistemul de impozitare / A. Cojuhari // Bazele teoriei economice.-
Chişinău: Editura Universitas, 1993.- P.184-197.
76. Corduneanu, C. Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor / C. Corduneanu.- Bucureşti: Codecs, 1998.-
664 p.
77. Creedy, J. The Income Elasticity of Tax Revenue: Estimates for Income and Consumption Taxes
in the United Kingdom / J. Creedy, N. Gemmell // Fiscal Studies.- 2004.- no.1.- Vol. 24.
78. Croitoru L. Romania’s Industrial Policy in Light of EU Accession / L. Croitoru, C. Russu, C.
Tarhoaca, H. Van Zon.- Bucureşti: Institutul European din România, 2002.- 242 p.
79. Croitoru, L. Politica fiscală în România / L. Croitoru, C. Tarhoaca // Tranziţie economică în
România. Trecut, prezent şi viitor.- Bucureşti: Banca Mondială şi Centrul Român de Politici
Economice, 2000.
80. Drăcea R., Mitu N. Politica de finanţare a deficitului bugetar în Romania / R. Drăcea, N. Mitu //
Revista Finanţe Publice şi Contabilitate.- 2004.- Nr. 5. – p.54-57.
81. Doga, V. Schimburile comerciale bilaterale dintre R.Moldova şi ţările Uniunii Europene / V.
Doga, E. Graur, R. Burbulea // Simpozionul naţional cu participare internaţională: (2004). -
Bucureşti, 2006.- P.81-85.
82. Domenti, O. Unele efecte ale impozitelor indirecte în economia naţională / O. Domenti //
Economie şi finanţe.- 2004.- Nr.4.- P. 72-75.
83. Dobrotă, N. Economie politică: O tratare unitară a problemelor vitale ale oamenilor / N. Dobrotă .-
Bucureşti: Editura Economică, 1997.- 592 p.
84. Economistul: ziar, apare din 1990 / Asociaţia generală a economiştilor din România.- Bucureşti.-
Colecţia 2004-2006.
85. Edgeworth, F.Y. The Pure Theory of Taxation: Parts I, II and III, 1897.- [sursă electronică]:
http://cepa.newschool.edu/het/texts/edgeworth/edgew2s.pdf.
86. Filip, Gh. Finanţe publice / Gh. Filip.- Iaşi: Junimea, 2002.- 233 p.
87. Finanţe, bănci, asigurări: revistă lunară, apare din 1998 / Societatea Comercială „Tribuna
economică‖.- Colecţia 2004-2006.
88. Friedman, M. Capitalism şi libertate / M. Friedman; Trad.de Razdolescu D. şi Potra G.; Consult.
ştiinţ. de special.: Cerna S.- Bucureşti: Ed. Enciclopedica, 1995.-
228 p.
89. Friedman, M. Essays in positive economics / M. Friedman.- Chicago: The University of Chicago
Press, 1953. – 328 p.
90. Friedman, M. Prix et Theorie Economique, Tendences actuelles / M. Friedman. – Economica,
Paris, 1993. – 106 p.
91. Fuior, E. Optimizarea sistemului fiscal ca factor de stabilizare ai creşterii economice / E. Fuior //
Finanţele şi dezvoltarea durabilă: colocviu financiar-monetar „Finanţele şi dezvoltarea durabilă‖/
Facultatea Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori. – Bucureşti: ASE, 2004.- P.55-62.
92. Fuior, E. Sistemul fiscal şi utilizarea lui în reglarea cheltuielilor bugetare / E. Fuior // Analele
ATIC / Academia de Transporturi, Informatică şi Comunicaţii; coordonator: D. Solomon: Vol. II
(III).- Chişinău, 2003. - P. 189-199.
93. Fuior, E. Unele consideraţii privind mecanismul estimării potenţialului fiscal / E. Fuior //
Integrarea europeană şi competitivitatea economică: simpozion internaţional: (23-24 sept.).- Vol.
II.- Chişinău: ASEM, 2004. - P. 78-82.
94. Fuior, E. Monitoringul poverii fiscale, modelarea şi modernizarea sistemului fiscal: Informaţie de
sinteză / E.Fuior, V.Ganciucov, N. Culeabin.- , Chişinău: INEI, 2003.- 44 p.

157
95. Gîdiuţă, M. Politica fiscală şi influenţa ei asupra echilibrelor macroeconomice / M. Gîduiţă, T.
Moşteanu.- Bucureşti: ASE, 2003.- 242 p.
96. Gogîrnoiu, Gh. Atragerea investiţiilor străine şi politica fiscală ca factor esenţial în stabilirea
riscului de ţară: cazul Republicii Moldova şi României / Gh. Gogîrnoiu, R.Hîncu // Anale ASEM,
2006. – Chişinău: CEP ASEM, 2006.- P. 330-336.
97. Gogîrnoiu, Gh. Bugetul european şi politicile fiscale în perspectiva integrării europene / Gh.
Gogîrnoiu, R. Hîncu // Economica.- 2005.- Nr. 1.- P.10-15.
98. Gogîrnoiu, Gh. Relaxarea fiscală versus echilibru bugetar / Gh. Gogîrnoiu, R. Hîncu // Drept,
Economie şi Informatică.- 2005.- Nr.2(8).- P. 59-66.
99. Graur, E. Standardele Europene ale procedurii de vămuire / E. Graur, V. Melnic, R. Burbulea //
Economică. – 2006.- Nr.1 (26).- P.130-136.
100. Grigorie-Lăcriţă, N. Elementele impozitului / N. Grigorie-Lăcriţă // Impozite şi taxe.- 2002.- Nr. 4.
101. Hall R., Rabushka, A. The Flat Tax, Second Edition / Robert Hall and Alvin Rabushka.- Stanford,
CA: Hoover Institution Press, 1995. - 152 p.
102. Henry, G. Progress and Poverty / G. Henry. - ed. Robert Shackelford Publisher, 1997. – 599 p.
103. Hîncu, R. Cheltuieli pentru învăţământ în condiţiile deficitului bugetar în Republica Moldova / R.
Hîncu. – Chişinău: CEP ASEM, 2004. - 170 p.
104. Hîncu, R. Impactul impozitelor indirecte asupra proceselor social-economice / R. Hîncu, N. Chicu
//Analele ASEM. – Chişinău: CEP ASEM, 2004.- P.273- 280.
105. Hobbes, T. Leviathan / T. Hobbes. – New York: ed. 1st Touchstone, 1997. – 512 p.
106. Hobson, J.A. Imperialism: A Study / J.A. Hobson. – New York: ed. Cosimo Classics, 2006. -
396 p.
107. Hurwicz, L. Feasible Nash Implementation of Social Choice Rules when the Designer Does not
Know Endowments or Production Sets / L. Hurwicz, E. Maskin, A. Postlewaite // The Economics
of Informational Decentralization: Complexity, Efficiency and Stability. – Amsterdam: ed. Kluwer
Academic Publishers, 1995. – p. 367–433.
108. Ignat, I. Uniunea Europeană. De la Piaţa comună, la moneda unică europeană / I. Ignat.- Bucureşti:
Economica, 2002. – 198 p.
109. IMF, IMF Country Report no 04/319.- 2004.
110. IMF, World Economic Outlook (WEO).- 2004.
111. Impozite şi Taxe: revistă / ed. Tribuna Economică. – Bucuresti. – Colecţia 2003-2006.
112. Ioniţă, N. Presiunea fiscală în economia de piaţă / N. Ioniţă, E. Dinga // Finanţe, Credit,
Contabilitate.- 1998.- Nr.3.- P.3-10.
113. Jevons, W.S. Political Economy / W.S. Jevons. – Boston: ed. Adamant Media Corporation, 2005.
– 142 p.
114. Kaldor, N. An Expenditure Tax / N. Kaldor. – Oxford: ed. Routledge, 2005. – 256 p.
115. Keynes, J.M. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor / J.M. Keynes.-
Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1970. – 409 p.
116. Laffer, A.B. The Laffer Curve: Past, Present, and Future // The Heritage Foundation: Policy
Research & Analysis / Arthur B. Laffer.- 2004. - June 1. [sursă electronică]:
http://www.heritage.org/Research/Taxes/bg1765.cfm
117. Manole, T. Finanţe publice locale: rolul lor în consolidarea autonomiei financiare la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale / T. Manole. – Chişinău: Epigraf, 2003.- 240 p.
118. Manole, T. Finanţe publice. Teorie şi aplicaţii / T. Manole. – Chişinău: S.n., 1998.- 348 p.
119. Manole, T. Racordarea finanţelor publice ale Republicii Moldova la cerinţele standardelor
europene / T. Manole // U.T.M. la 40 de ani – 1964-2000: conferinţa tehnico-ştiinţifică jubiliară a
colaboratorilor, doctoranzilor şi studenţilor: (2004).- Chişinău: UTM, 2004.- P.196-197.
120. Manole, T. The tax policy of the Republic of Moldova: trend and new prospects // South East
Europe Review, For labour and social affairs. Nomos Verlagsgesellschaft / T. Manole. - Baden-
Baden.-2001.- Number 2. July.- Vol.4.- P. 117-126.
121. Manolescu, Gh. Buget – abordare economică şi financiară / Gh. Manolescu.- Bucureşti:
Economica, 1997. - 368 p.

158
122. Marin, D. Economie europeană. O prezentare sinoptică / D. Marin, C. Socol, M. Marinaş.-
Bucureşti, 2004. – 320 p.
123. Marshall, A. Consumer's surplus / A. Marshall. – New York: ed. Kraus Reprint, 1968. – 93 p.
124. Meade, J.E. A Geometry of International Trade / J.E. Meade. – New York: ed. Augustus M.
Kelley, 1969. – 112 p.
125. Meade, J.E. The Economic Basis of a Durable Peace / J.E. Meade. – London: ed. G. Allen &
Unwin ltd, 1942. – 192 p.
126. Menger, C. Principles of Economics / C. Menger. - Grove City: ed. Libertarian Press, 1994. – 328
p.
127. Mihăilescu, I. Sisteme comparate de impozite / I. Mihăilescu, D. Chilarez D.- Piteşti, 2002.- 329 p.
128. Mill, J.S. Principles of Political Economy / J.S. Mill. – New York: ed. Prometheus Books, 2004. -
892 p.
129. Ministerul Economiei şi reformelor al Republicii Moldova, Institutul de cercetări ştiinţifice în
domeniul informaţiei tehnico-economice, Politica fiscală: aspect teoretic şi aplicare practică:
Informaţii – expres. – Chişinău: INEI.- 2003.
130. Ministerul Finanţelor Publice al României, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Agenţia
Fiscală - prezent şi viitor. – Bucureşti. - 2004.
131. Ministerul Finanţelor Publice al României, Raport privind situaţia macroeconomică pentru anul
2006 şi proiecţia acesteia pe anii 2007-2009. – Bucureşti, 2006. [sursa electronică]:
Raportbudget2006definitiv_Parlament.pdf
132. Mitra P., Stern N., Tax Systems in Transition, World Bank. October 2002,
lnweb18.worldbank.org/.../Tax+systems/$File/Tax+systems+in+transition+Mitra-Stern-
+rev+Oct+21+2002.pdf
133. Moldova în cifre 2003: Culegere succintă de informaţii statistice / Col. de red.: V. Valcov, O.
Cara, V. Pînzaru.- Chişinău: Statistica, 2003.- 300 p.
134. Moşteanu, N. Impozite şi taxe 2004-2005 / N. Moşteanu.- Bucureşti: Economica, 2004. – 368 p.
135. Moşteanu, T. Buget şi Trezorerie publică / T. Moşteanu.- Bucureşti: Editura Universitara 2003. -
360 p.
136. Mundell, R. The Euro and the Stability of the International Monetary System: Paper presented at a
conference "The euro as a stabilizer in the international economic system," December 3-4, 1998, at
the European Conference Center, Luxembourg.- 28 p. [sursă electronică]:
www.robertmundell.net/database/default.asp?Type=5&CategoryID=5&Ord=Year&Dir=Desc
137. Musgrave, R.A. The Foundations of Taxation and Expenditure / R.A. Musgrave // Public Finance
in a Democratic Society. – Cheltenham, 2000. – Vol.3. – p. 81 -103.
138. Musgrave, R.A. Pablic Finance in Theory and Practice / R.A. Musgrave, P.B. Musgrave.- New
York: McGraw-Hill, Book Co, 1984. - 824 p.
139. Organization for Economic Cooperation and Development. Revenue Statistics of OECD Member
Countries.- Paris: OECD, 2004.
140. Pecican, E.Ş. Econometrie / E.Ş. Pecican. - Bucureşti: ALL, 1994.- 336 p.
141. Pecican, E.Ş. Macroeconometrie: Politici economice, guvernamentale şi econometrie / E.Ş.
Pecican.- Bucureşti: Economica, 1996.- 319 p.
142. Pigou, Arthur C. Keynes's General Theory: A Retrospective View / A. C. Pigou.- Paris: Dalloz,
1950.- 415 p.
143. Pigou, Arthur C. The Economics of Welfare / A. C. Pigou.- London: Macmillan, 1932.- 118 p.
144. Puwak, H. Managementul extinderii Uniunii Europene: etape, obiective, strategii / H. Puwak.-
Bucureşti: Expert, 2004. – 448 p.
145. Radu, Gh. Drept vamal comunitar / Gh. Radu.- Chişinău: [s. n.], 2001.- 98 p.
146. Raţiu-Suciu, C. Modelarea şi simularea proceselor economice / C. Raţiu-Suciu.- Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică, 1997.- 286 p.
147. Report on the Results of the Negotiations on the Accession of Bulgaria and Romania to the
European Union / European Commission.- Brussels, 2005.

159
148. Republica Moldova 2006: Breviar statistic / Col. de red.: V. Valcov, O. Cara, V. Pînzaru, Biroul
Naţional de Statistică al Republicii Modova.- Chişinău: Statistica, 2006. – 85 p.
149. Republica Moldova: Dimensiunile reformelor / C. Popescu, M. Băbeanu, D. Ciucur...; coord.: P.
Cojocaru, T.Golenco, Gh.Singur.- Chişinău: Pontos,2002.- 344 p.
150. Revista Finanţe Publice şi Contabilitate: revistă, apare din 1990, serie nouă din 2002 / ed. de
Ministerul Finantelor Publice .- Colecţia anului 2005-2006.
151. Revenue Statistics: 2000-2005, OCDE.- Paris, 2006.
152. Ricardo, D. The Principles of Political Economy and Taxation / D. Ricardo. – New York: ed.
Dover Publications, 2004. – 320 p.
153. Romania 2005, Comprehensive Monitoring Report / European Commission.- Brussels, 2005.
154. Rugină, A. Principia oeconomica: fundamente noi şi vechi ale analizei economice / A. Rugină.-
Bucureşti: Editura Academiei Române, 1993.- 435 p.
155. Russu, C. L’alignement de la politique industrielle de la Roumanie a l’acquis communautaire:
convergences et retardement dans la perspective de la future intégration / C. Russu // Revista de
Economie Industrială.- 2004.- Nr.2.- P.73-87.
156. Salin, P. L’arbitraire fiscal / P. Salin.- Paris: Ed.Laffont, 1985.- 187 p.
157. Samuelson, P. Economie politică / P. Samuelson, W.D. Nordhaus.- Bucureşti: Teora, 2000.- 944 p.
158. Samuelson, P. Microeconomie / P. Samuelson, W. Nordhaus.- Bucureşti: Ed. Humanitas, 2000.-
789 p.
159. Savenco, L. Influenţa politicii fiscale asupra dezvoltării economiei naţionale: Informaţie de sinteză
/ L. Savenco, E. Batîrmurzaev, L. Savelieva, T. Hulapova.- Chişinău: INEI, 2005. -51 p.
160. Secrieru, A. Finanţe publice: Instrumente şi mecanisme financiare de intervenţie guvernamentală /
A. Secrieru .- Chişinău: Epigraf, 2004. - 424 p.
161. Sentence, A. Modelling and Forecasting UK Public Finances / A. Sentence, S. Hall, J. O’Sullivan
// Fiscal Studies.- 1998.- Vol. 19.- Issue 1.- P. 63-81.
162. Shultz, William J., Harriss C. Lowell. American Public Finance // William J. Shultz, C. Lowell
Harriss. - The Journal of Finance.-1960.- Vol. 15, No. 3. - pp. 454-455.
163. Smith, A. Avuţia naţiunilor: Cercetare asupra naturii şi cauzelor ei. Vol.1 / A. Smith.- Chişinău:
Universitas, 1992.- 344 p.
164. Smith, A. Avuţia naţiunilor: Cercetare asupra naturii şi cauzelor ei. Vol.2 / A. Smith.- Chişinău:
Universitas, 1992.- 406 p.
165. Solow, R. A Contribution to the Theory of Economic Growth / R. Solow // Quarterly Journal of
Economics.- 1956.- P.70.
166. Solow, R. The Economics of Resources or the Resources of Economics / R. Solow // American
Economic Review.- 1974.- Vol. 64.- Issue 2.- P.1-14
167. Stiglitz, J. Economics of the Public Sector / J. Stiglitz. – London: W.W. Norton, 2000.- 823 p.
168. Stiglitz, J. Taxation, Corporate Polycy and the Cost of Capital / J. Stiglitz // Jurnal of Public
Economics.- 1973.- Vol. 2.- Issue 1.- P. 1-34.
169. Stratulat, O. Impozite directe / O. Stratulat.- Chişinău: Evrica, 2004.- 71 p.
170. Studii şi analize financiar-bugetare / P. Veveriţă, Gh. Ciobanu, L. Pădure; Centrul Pentru analiza
bugetară şi financiară pe lângă Parlamentul Republicii Moldova.- Chişinău: Firma editorial-
poligrafică „Tipografia Centrală‖, 2000. - 308 p.
171. Şaguna, D. Procedura fiscală în România / D. Şaguna, D. Drosu, S. Iliescu.- Bucureşti: Oscar
Print, 1996.- 527 p.
172. Şerban, R. Armonizarea fiscală în Uniunea europeană / R. Şerban // Tribuna economică.- 2005.-
Nr.15.- P.73-76.
173. Topciu, C. Fiscalitate / C. Topciu, G. Vintilă.- Bucureşti: Secorex, 1998.- 262 p.
174. Vasile, R. Monedă şi politică fiscală / R. Vasile.- Bucureşti: Uranus, 1994. – 223 p.
175. Voinea, Gh. Concepte şi expresii importante pentru armonizarea legislaţiei fiscale din România /
Gh.Voinea.- Iaşi: Ed. Polirom, 2005. - 158 p.
176. Impozite, taxe şi contribuţii / coord. Gh.Voinea.- Iaşi: Editura Junimea, 2005. – 271 p.

160
177. Voinea, Gh. Îmbunătăţirea administrării impozitelor şi taxelor locale în condiţiile mijloacelor
moderne de prelucrare a informaţiilor // Modelarea activităţilor financiare în contextul societăţii
informaţionale.- Iaşi: Editura Informatica, 2005. - 10 p.
178. Voinea, L. Pe marginea unei politici fiscale controversate: seminar RENTROP&STRATON/ L.
Voinea.- Sinaia, 29 iunie 2006. [sursa electronică]:
www.gea.org.ro/documente/ro/prezentari_ppt/voinea_sinaia2.ppt
179. Văcărel, Iu. Finanţe publice / coord. Iu.Văcărel; G. Bistriceanu. – Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică, 2003.- 666 p.
180. Văcărel, Iu. Finanţe publice / Iu.Văcărel, G. Anghelache: ed. a 2-a.- Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică,1999.- 759 p.
181. Văcărel, Iu. Politici economice şi financiare de ieri şi de azi / Iu.Văcărel.- Bucureşti: Economica,
1996. - 384 p.
182. Văcărel, Iu. Tendinţe în evoluţia sistemelor fiscale ale ţărilor membre ale OCDE, Uniunii
Europene şi României / Iu.Văcărel.- Bucureşti: Centrul de Informare şi Documentare Economica,
2006. - 50 p.
183. Walras, L. Etudes d'economie sociale: theorie de la repartition de la richesse sociale / L. Warlas. –
Paris: ed. Economica, 1990. – 535 p.
184. Weber, M. Politica, o vocaţie şi o profesie / M. Weber.- Bucureşti: Anima, 1992.- 147 p.
185. World Bank, Restructuring for EU Integration – The Policy Agenda // Country Economic
Memorandum.- 2004.- Vol. 2.- Report no. 29123-RO.
186. Zaharia, V. Cota unică de impozitare / V. Zaharia // Impozite şi taxe.- 2005.- Nr. 2. – p.8-12.
187. Ziarul Financiar: ziar, apare din 1998 / edit. Joe Cook; red. David Short.- Bucuresti:
Mediagraph’95.- Colecţia 2004-2006.
188. http://fita.org/countries/eur.html
189. www.customs.md
190. www.doingbusiness.org/documents/DB_Paying_Taxes.pdf
191. www.ec.europa.eu/taxation_customs/index_en.htm
192. www.europa.eu.int/eurostat/_ Taxation and customs union. European commission.
193. www.fisk.md
194. www.infoeuropa.ro/ieweb/imgupload/2003_Regular_Report_00002.pdf
195. www.infoeuropa.ro/ieweb/imgupload/RR_RO_2004_EN_FINAL.pdf
196. www.infopolitic.ro/imagini/documente/1145955418_Raport%20de%20monitorizare%202005.pdf
197. www.infopolitic.ro/imagini/documente/1148030852_Raport_de_monitorizare_16_mai_2006.pdf
198. www.jurist.md
199. www.mie.ro
200. www.forbes.com/entrepreneurs/lawtaxation
201. www.heritage.org/research/taxis
202. www.publications.europa.eu
203. www.rothepa.com/archives/002279.php
204. www.just.ro/rtrv_mc.php?param=tratat_aderare_mie_12052005
205. www.europa.md/upload/File/plan_actiuni/PlanulActiuniRM_UE.pdf

161
 ADNOTARE

la teza de doctor „Perfecţionarea sistemelor fiscale în perspectiva integrării europene şi

contribuţiei la formarea veniturilor bugetare (experienţe moldo-române)”

Sistemele fiscale reprezintă un factor-cheie pentru influenţarea eficienţei de ansamblu a

economiei.
Teza de doctor este dedicată cercetării proceselor de perfecţionare a sistemelor fiscale în
contextul integrării economice europene şi impactului asupra formării resurselor financiare bugetare
prin prisma experienţelor moldo-române.
În teză sunt reflectate abordările teoretice privind fiscalitatea, este analizată esenţa impozitelor
şi a fiscalităţii prin prisma funcţiilor fiscalităţii, principiilor pe care se bazează un sistem fiscal
optim, rolului pe care îl au impozitele în dezvoltarea economiei.
Un loc important în cadrul tezei a fost acordat cercetărilor privind: tendinţele de armonizare a
bazei de impozitare şi de modificare a sistemelor de impozitare din cadrul statelor europene;
avantajele şi dezavantajele introducerii cotei unice de impozitare a veniturilor personale; importanţa
principiului echităţii fiscale în vederea revizuirii modelelor de impunere fiscală a contribuabililor;
corelarea dintre relaxarea fiscală şi echilibrul bugetar; relaţionarea impozitării reduse cu
atractivitatea economică prin prisma concurenţei fiscale
În aspect practic, aplicând metodologiile testate pe plan internaţional, în teză se propun calcule
ale ratelor efective ale impozitelor pe factorii muncă, capital, consum, în vederea demonstrării
necesităţii reaşezării sistemelor fiscale analizate prin transferarea sarcinii fiscale de pe factorul
muncă pe alţi factori. S-a efectuat o descriere econometrică a veniturilor fiscale în vederea analizei
şi prognozei acestora.
Concluziile şi recomandările formulate în teză pot fi aplicate în activitatea practică a
instituţiilor implicate în procesul decizional privind promovarea reformelor fiscale, precum şi
implementarea politicilor bugetar-fiscale.
Cercetările realizate pot fi utilizate ca suport metodologic şi bibliografic în procesul didactic
din instituţiile de învăţământ superior сu profil economic.

162
 АННОТАЦИЯ
диссертации на соискание ученой степени доктора экономических наук на тему:
„Совершенствование налоговых систем в перспективе европейской интеграции и их вклад в
формирование бюджетных доходов” (на примере молдо-румынского опыта)

Налоговые системы являются ключевым фактором воздействия на эффективность

экономики.
Диссертационная работа посвящена исследованию процессов совершенствования
налоговых систем в перспективе европейской интеграции и их вклад в формирование
бюджетных доходов на примере молдо-румынского опыта.
В диссертации отраженны теоретические подходы касающиеся налогообложения,
проанализирована сущность налогов и налогообложения посредством функций
налогообложения, принципов на которых основывается оптимальная налоговая система,
роли присущей налогам в развитии экономики.
Особое внимание в диссертационной работе уделено исследованиям относительно:
тенденциям гармонизации налогооблагаемой базы и модификаций различных налоговых
систем в рамках государств-членов ЕС; преимуществ и недостатков при введении единой
налоговой ставки подоходного налога; значимости принципа налоговой справедливости в
целях пересмотра моделей налогообложения; корреляции налогового расслабления и
бюджетной сбалансированности; воздействия сниженного налогообложения и
экономической привлекательности посредством фискальной конкуренции. В практическом
аспекте, используя методологию, апробированную в международной практике, в
диссертации предложены расчѐты эффективных налоговых ставок на труд, капитал,
потребление, в целях аргументации необходимости пересмотра моделей налогового
обложения с учѐтом переноса налоговой нагрузки с фактора труда на другие
налогооблагаемые факторы. В работе приведено эконометрическое описание налоговых
доходов с целью их анализа и прогнозирования. Сформулированные выводы и предложения
могут быть использованы в практической деятельности государственных учреждений,
причастных к процессу принятия решений по продвижению налоговых реформ, а также
внедрению бюджетно-фискальной политики. Научные разработки, содержащиеся в
диссертации, могут быть использованы в качестве методологической и библиографической
базы для учебного процесса в высших учебных заведений экономического профиля.

163
 ANNOTATION
of thesis on competition of a scientific degree of Doctor of Economics on the theme: „Perfection of
tax systems in the perspective of European integration and their contribution to formation of
budgetary incomes” (on the example of the moldo-romanian experience)

Tax systems are the key factor of influence on the efficiency of economy.
The thesis is devoted to research the processes of perfection of tax systems in the perspective
of European integration and their contribution to formation of budgetary incomes on the example of
the moldo-romanian experience.
There are reflected theoretical approaches concerning the taxation, there is analyzed the
essence of taxes and the taxation by means of functions of the taxation, of principles on which the
optimum tax system is based, of role of taxes in development of the economy.
A special attention in this study is paid to the researches regarding: the tendencies of harmonization
of taxable base and the updating of various tax systems within the limits of the states-members of
EU; the advantages and lacks of introduction of the flat tax rate on the income; the importance of a
principle of tax equity with a view of revision of models of the taxation; the correlations of a fiscal
relaxation and budget equilibrium; the influences of the lowered taxation and economic appeal by
means of a fiscal rivalry.
In practical aspect, using the methodology tested in the international practice, there are
offered calculations of effective tax rates on work, on capital, on consumption, with the goal of the
argument of the necessity of revision of taxation models in view of transfer of the tax pressure from
the factor of work on other taxable factors. In the research, there is presented an econometrical
description of tax incomes with the purpose of their analysis and forecasting. The formulated
conclusions and recommendations can be used in practical activities of the official institutions
involved in decision-making process on promotion of tax reforms, and also to the implementation
of budgetary-fiscal policy.
The resulted research can be used as methodological and bibliographic base for educational
process in higher educational institutions with an economic profile.

164
CUVINTE-CHEIE KEY WORDS КЛЮЧЕВЫЕ СЛОВА

Fiscalitate Fiscality Налогообложение

Venituri fiscale Fiscal income Налоговая прибыль
Presiune fiscală Fiscal pressure Налоговое нагрузка
Dumping fiscal Fiscal dumping Налоговый демпинг
Relaxare fiscală Fiscal relaxation Налоговое расслабление
Protecţionism fiscal Fiscal Protectionism Налоговый протекционизм
Cota unică de impozitare Flat tax rate Фиксированная налоговая ставка
Rata efectivă a impozitului pe Effective tax rate on labor Эффективная налоговая ставка
factorul muncă на труд
Rata efectivă a impozitului pe Effective tax rate on Эффективная налоговая ставка
factorul capital capital на капитал
Contribuţii pentru asigurări Social security Отчисления на социальное
sociale contributions страхование
Deficit bugetar Budget deficit Бюджетный дефицит
Echilibru bugetar Budget equilibrium Бюджетный баланс
Elasticitatea veniturilor fiscale Elasticity of fiscal income Эластичность налоговой
прибыли
PIB GDP ВВП

165
 LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE

A.E.A. - Agenţi economici agreaţi

A.P.C. - Acordul de Parteneriat şi Cooperare
B.P.N. - Bugetul public naţional
C.A.S. - Contribuţii pentru asigurările sociale
C.C.T.M. - Cadrul de cheltuieli pe termen mediu
C.E. - Consiliul European
C.F. - Consum final
C.V. - Codul vamal
E.B.E. - Excedentul brut de exploatare
ECOFIN - Consiliul Ministerial al UE pe probleme economice şi financiare
E.S.A. - Sistemului european de contabilitate economică integrată
F.M.I. - Fondul Monetar Internaţional
F.A.M.O. - Fondul asigurărilor medicale obligatorii
I.E.R. - Institutul European din România
I.F.I. - Instituţiile Financiare Internaţionale
LOG - Logaritm natural
N.M.S. - Noile state membre ale UE
O.M.C. - Organizaţia Mondială a Comerţului
P.E.V. - Politica europeană de vecinătate
P.I.B. - Produsul intern brut
P.P.C. - Paritatea puterii de cumpărare
P.S.C. - Pactului de Stabilitate şi Creştere
P.A.C. - Politicii agricole comunitare
P.T.F. - Productivitatea totală a factorilor
S.C.E.R.S. - Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei
TAIEX - Asistenţa Tehnică şi Schimb de Informaţii
TARIC - Tarifului vamal unic
U.E. - Uniunea Europeană
U.E.M. - Uniunea economică şi monetară
V.A.B. - Valoare adăugată brută

166
 Anexa 1

Parametrii economici şi geografici ale statelor-membre ale UE, României şi Republicii Moldova

Parametri economici şi geografici (2005)

Nr. Diviziune Populaţie PIB PIB per Structura PIB Rata Rata
State
administrativă (total), mlrd.$ capita, $ şomajului inflaţiei
Agricultură 1,1%;
1. Germania 16 landuri 82 422 299 2764 33535 Industrie 28,6%; 11,6% 2%
Servicii 70,3%
Agricultură 6,2%;
2. Grecia 13 periferii 10 688 058 210,7 19713 Industrie 22,1%; 10,8% 3,8%
Servicii 71,7%
Agricultură 5%;
3. Irlanda 26 comitate 4 062 235 189,1 46550 Industrie 46%; 4,2% 2,7%
Servicii 49%
Agricultură 2,1%;
15 regiuni şi
4. Italia 58 133 509 1694 29139 Industrie 28,8%; 7.9% 1,9%
5 regiuni autonome
Servicii 69,1%
ţări constituente: Agricultură 1,1%;
Anglia, Scoţia, Ţara 60 609 153 2218 36595,1 Industrie 26,0%; 4,7% 2,2%
5. Marea Britanie
Galilor, Irlanda de Servicii 72,9%
Nord
Agricultură 2,5%;
6. Franţa 22 regiuni 60 876136 2068 33970 Industrie 21,4%; 10% 1,9%
Servicii 76,1%
Agricultură 21,3%;
7. Austria 9 state 8 192 880 295,1 36019 Industrie 30,8%; 5,1% 2,3%
Servicii 66,9%
8. Belgia 10 provincii 10 379 067 352,6 33972 Agricultură 1,3%; 8,4% 2,7%
 Anexa 1 (continuare)

Industrie 24,7%;
Servicii 74,0%
Agricultură 1%;
9. Luxemburg 3 districte 474 413 29,43 62034 Industrie 13,0%; 4.9% 3,6%
Servicii 86%
Agricultură 5,2%;
18 districte şi 2
10. Portugalia 10 605 870 169 15935 Industrie 28,9%; 7,3% 2,4%
regiuni autonome
Servicii 65,9%
17 comunităţi Agricultură 3,4%;
Spania autonome şi 40 397 842 1017 25174 Industrie 28,7%; 10,1% 3,4%
11.
2 oraşe autonome Servicii 67,9%
Agricultură 3,1%;
12. Finlanda 6 provincii 5 231 372 187,5 35841 Industrie 30,4%; 7,9% 1.2%
Servicii 66,5%
Agricultură 2,1%;
13. Olanda 12 provincii 16 491 461 586,7 35576 Industrie 24,4%; 6,5% 1,7%
Servicii 73,5%
Agricultură 2,2%;
14. Danemarca 14 comitate 5 450 661 249,1 45700 Industrie 24,0%; 5,5% 1,9%
Servicii 73,8%
21 comitate 9 016 596 353,9 39249 Agricultură 1,8%; 6% 0,5%
15. Suedia Industrie 28,6%;
Servicii 69,7%
Agricultură 4,1%;
16. Estonia 15 comitate 1 324 333 12,28 9272 Industrie 29,1%; 9,2% 4,0%
Servicii 66,8%
Agricultură 4,1%;
26 raioane şi
17. Letonia 2 274 735 14,64 6435 Industrie 26,0%; 8.8% 5,9%
7 municpalităţi
Servicii 69,9%
18. Lituania 10 comitate 3 585 906 23,48 6547 Agricultură 5,7%; 5,3% 2,6%
 Anexa 1 (continuare)

Industrie 32,4%;
Servicii 62,0%
16 provincii 38 536 869 242,7 6297 Agricultură 2,8%; 18,3% 2,1%
19. Polonia Industrie 31,7%;
Servicii 65,5%
Agricultură 3,4%;
13 regiuni şi
20. Cehia 10 235 455 110,2 10766 Industrie 39,3%; 9.1% 2%
1 oraş-capitală
Servicii 57,3%
19 comitate Agricultură 3,9%;
21. Ungaria 10 comitate urbane 9 981 334 104,5 10469 Industrie 30,9%; 7,1% 3.7%
1 oraş-capitală Servicii 65,3%
Agricultură 5,5%;
22. Slovacia 8 regiuni 5 439 448 42,64 7839 Industrie 28,4%; 11,4% 2,7%
Servicii 66,1%
Agricultură 2,8%;
182 municipii şi 11
23. Slovenia 2 010 347 34,91 17365 Industrie 36,9%; 9,8% 2,4%
municipii urbane
Servicii 60,3%
Agricultură 3%;
24. Malta - 400 214 7,568 18908 Industrie 23%; 7,8% 2,8%
Servicii 74%
Agricultură 3,8%;
25. Republica Cipru 6 districte 784 301 15,43 19673 Industrie 20,0%; 3,8% 2,5%
Servicii 76,2%
Agricultură 13,1%;
41 judeţe şi
26. România 22 303 552 72,09 3232 Industrie 33,7%; 5,5% 8,6%
1 municipiu
Servicii 53,2%
32 raioane 4 466 706 2,519 563,9 Agricultură 20,5%; 8% 12%
27. Moldova 3 municipii Industrie 23,9%;
1 UTA Servicii 55,6%

Sursa: elaborare de autor în baza materialelor de pe site-ul www.cotidianul.ro.

 Anexa 2

Beneficiile integrării ţărilor ECE, inclusiv a României în Uniunea Europeană

1. Beneficii politice indirecte

 Stabilitatea democraţiei statului de drept şi a
legalităţii
 Avantajele geostrategice obţinute ca urmare a
calităţii de membru al Uniunii Europene
 Creşterea securităţii internaţionale
 Reducerea riscului politic

2. Beneficiile pieţei unice

 Oportunitatea exploatării avantajelor comparative în multe dintre
industriile româneşti
 Creşterea exporturilor către ţările mai bogate din UE ca sursă a dezvoltării
economice
 Creşterea competiţiei conduce la creşterea productivităţii
 Câştiguri dinamice de eficienţă ca urmare a unor niveluri înalte de
investiţii şi a unei rate ridicate a inovaţiilor
 Creşterea fluxurilor de investiţii străine către România
 Atragerea de ISD la un nivel ridicat, deoarece România are un cost scăzut
al forţei de muncă şi al pământului
 Transferul tehnologic din ţările vestice plus creşterea capitalului uman cu
un efect pozitiv ridicat asupra ofertei agregate a României pe termen lung
 Un cerc virtuos al investiţiilor

3. Beneficii potenţiale la nivel macroeconomic

 Atragerea de fonduri (fondurile de coeziune, politica agricolă comună, PHARE,
SAPARD, ISPA şi alte asemenea fonduri)
 Reducerea volatilităţii ratei de schimb prin aderarea Românie la mecanismul
european al ratelor de schimb
 Coordonarea politicii monetare de către Banca Centrală Europeană – a inflaţiei
scăzute, care va conduce la o scădere a ratelor dobânzii pe termen lung şi la stimularea
investiţiilor
 Integrarea în Uniunea Europeană
- catalizator al creşterii economice susţinute
- convergenţa standardelor de viaţă cu cele ale UE

Sursa: Adaptată de autor în baza sursei [122, p.66].

 Anexa 3
Politici comune europene
1. Achiziţii publice
2. Agricultură
3. Ajutor umanitar
4. Audiovizual
5. Bugetul şi controlul financiar
6. Cercetarea şi tehnologia
7. Cetăţenia Uniunii Europene
8. Coeziunea economică şi socială
9. Comerţul
10. Concurenţa
11. Cultura
12. Dezvoltarea
13. Dreptul societăţilor comerciale
14. Drepturile fundamentale
15. Educaţia, formarea profesionali şi tineretul
16. Energia
17. Extinderea Uniunii Europene
18. Impozitarea
19. Industria
20. Întreprinderile
21. Justiţia şi afacerile interne
22. Libera circulaţie a bunurilor
23. Libera circulaţie a capitalului
24. Libera circulaţie a persoanelor
25. Libera circulaţie a serviciilor
26. Mediul înconjurător
27. Noile tehnologii industriale
28. Ocuparea forţei de muncă şi politica socială
29. Pescuitul
30. Piaţa internă
31. Politica externă şi de securitate comună
32. Politica regională
33. Proprietatea intelectuală
34. Protecţia consumatorului
35. Relaţiile externe
36. Reţelele transeuropene
37. Sănătatea publică
38. Şanse egale
39. Serviciile financiare
40. Societatea informaţională
41. Spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei
42. Transporturile
43. Turism
44. Uniunea economică şi monetară
45. Uniunea Vamală
 Anexa 4
Criteriile de convergenţă reală la Copenhaga şi criteriile de la Madrid

Condiţiile de bază pentru extinderea Uniunii Europene au fost stipulate prin

Tratatulprivind Uniunea Europeană care prevede că: "orice stat european poate cere să devină
membru al Uniunii". În acest sens, statul interesat îşi adresează cererea de aderare Consiliului
UE, care se pronunţă în unanimitate, după consultarea Comisiei Europene şi obţinerea avizului
din partea Parlamentului European. Decizia Legislativului european se adoptă în condiţiile
întrunirii majorităţii absolute a membrilor săi. Condiţiile concrete legate de admitere şi
modificările care urmează să fie aduse Tratatelor Uniunii fac obiectul unui acord între ţările UE
şi statul solicitant respectiv. Acordul este supus apoi ratificării tuturor părţilor contractante, în
conformitate cu normele lor constituţionale, ceea ce, în termeni practici, se traduce prin
parcurgerea procedurilor ratificării atât de către statul candidat, cât şi de toate ţările membre ale
Uniunii. Cadrul general în care se desfăşoară procesul de extindere a UE a fost definit prin
deciziile Consiliului European de la Copenhaga (din iunie 1993), când s-a convenit asupra
condiţiilor de "eligibilitate" ale statelor care puteau deveni membre ale Uniunii Europene, "dacă
doreau aceasta".
Conform deciziilor luate de Consiliile Europene de la Copenhaga (1993) şi Madrid
(1995), o ţară candidată care doreşte să devină membru al Uniunii Europene trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
- stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului, precum şi
respectarea şi protecţia minorităţilor (criteriul politic);
- existenţa unei economii funcţionale de piaţă, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii
concurenţiale şi forţelor pieţei din interiorul Uniunii (criteriul economic - vezi Anexele 5.1 şi 5.2
ale tezei date);
- abilitatea de a-şi asuma obligaţiile ce decurg din statutul de membru, inclusiv aderarea la
obiectivele uniunii politice, economice şi monetare (capacitatea de adoptare a acquis-ului);
- adaptarea structurilor administrative şi judiciare, astfel încât legislaţia Uniunii să fie transpusă
în legislaţia naţională şi să fie implementată corespunzător (criteriul capacităţii administrative).
Progresele înregistrate de ţările candidate pe linia îndeplinirii „criteriilor de la
Copenhaga‖ sunt evaluate anual de Comisia Europeană, pe baza metodologiei elaborate în cadrul
Agendei 2006. Tot la summit-ul de la Copenhaga s-a mai stabilit că îndeplinirea de către statele
candidate a criteriilor politice este considerată completă în momentul în care acestea au realizat
stabilitatea instituţiilor statului de drept care garantează democraţia, respectarea drepturilor
omului şi ale minorităţilor.
 Anexa 5

Criteriile de convergenţă nominală stabilite în Tratatul de la Maastricht

Tratatul de la Maastricht a fixat următoarele criterii de performanţă (convergenţă) pentru

statele UE care doreau să devină membre ale UEM:
- stabilitatea preţurilor: inflaţia din aceste ţări nu trebuie să fie mai mare de 1,5 puncte
procentuale faţă de media celor mai performante trei state comunitare în materie de inflaţie, pe
durata unui întreg an precedând momentul examinării;
- finanţele publice: deficitul bugetar al statelor membre în exerciţiul financiar precedent nu
trebuie să fie mai mare de 3% din PIB-ul respectiv; dacă această condiţie nu era respectată, rata
deficitului trebuia să aibă o tendinţă clară şi continuă de descreştere, astfel încât să se apropie
strâns de nivelul de 3% (interpretare în termeni de tendinţe de evoluţie), sau, ca varintă
alternativă, trebuia să rămână cât mai aproape de pragul de 3%, aceasta reprezentând o depăşire
excepţională şi strict temporară;
- pe de altă parte, datoria publică a ţării respective nu trebuia să fie mai mare de 60 % din PIB-ul
acesteia, la sfârşitul anului financiar precedent; dacă aceasta nu se realiza, rata datoriei publice
trebuia să înregistreze un trend descrescător evident şi să se apropie semnificativ de valoarea de
referinţă, într-un interval temporal strict precizat;
- ratele de schimb nu trebuiau să depăşească marjele normale, de +/_ 2,25% faţă de ECU
(devenit EURO), pe durata a doi ani succesivi, fără întrerupere, precedând momentul examinării;
suplimentar, statul candidat pentru admiterea în UEM trebuia să nu-şi fi devalorizat, din proprie
iniţiativă, propria moneda naţională în raport cu cea a oricărui alt stat membru, pe parcursul
aceleiaşi perioade;
- rata dobânzii nu trebuia să depăşească cu mai mult de 2 puncte procentuale, în cursul anului
care preceda momentul examinării, media pe termen lung a primelor trei state, având cele mai
bune performanţe în domeniu.

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza surselor [108;][122].

 Anexa 6

Criterii de convergenţă nominală în cazul noilor state membre

(valorile scrise italic sunt peste valoarea de referinţă)

Rata
Deficitul Datorie
dobânzii pe Variaţia cursului de
Rata inflaţiei (%) bugetar publică
termen lung schimb*
(%) (% PIB)
(%)
medie între
2003, aprilie
martie 2003 01/06/01-31/05/03
medie 2004, 2003 2003
şi februarie limite maximale
anuală anualizată
2004
Valoarea 2,7 2,4 6,2 -3,0 60,0 [-15%; +15%]
de referinţă
Cipru 4,0 0,1 4,7 -6,3 72,2 [-1,6%; 1,6%]
Estonia 1,4 1,5 4,9 2,6 5,8 Consiliu
monetar/euro
Ungaria 4,7 7,0 6,5 -5,9 59,0 [-6,1%; 9,6%]
Letonia 2,9 5,0 5,0 -1,8 15,6 [-11,6%; 11,5%]
Lituania -1,1 -0,7 5,2 -1,7 21,9 Consiliu
monetar/euro
Malta 2,6 3,6 4,9 -9,7 72,0 [-5,7%; 3,8%]
Polonia 0,7 2,3 6,0 -4,1 45,4 [-18,9%; 18,6%]
Cehia -0,1 2,0 4,2 -12,9 37,6 [-9,4%; 7,5%]
Slovacia 8,5 7,8 5,0 -3,6 42,8 [-4,9%; 6,7%]
Slovenia 5,7 3,6 6,1 -1,8 27,1 [-5,5%; 4,4%]

* Cu titlu de exemplu pentru perioada de doi ani în care ar face parte din SERS II (Sistemul
european al ratelor de schimb)

Sursa: BCE, Eurostat, 2004.

 Anexa 7

Evoluţia procesului de convergenţă economică

(PIB pe locuitor în PPC, în raport cu media UE-15)

140%
120%
100% Grecia
80% Irlanda
60% Spania
40% Portugalia
20%
0%

Sursa: Comisia Europeană, 2004 – sursa [122, p.11].

 Anexa 8

Aderarea – efortul propriu ca răspuns la extindere

1. Statul candidat trebuie să adreseze o cerere

PROCEDURA DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Consiliului Uniunii

2. Consiliul Uniunii Europene se pronunţă după

avizul Comisiei şi Parlamentului European

3. Statul candidat trebuie să respecte criteriile de

aderare

4. Actul de aderare trebuie ratificat de statul

candidat şi de fiecare stat membru al Uniunii
Europene

5. Astfel actul de aderare este un tratat

internaţional

Sursa: [122, p. 58].

 Anexa 9

Raportul pe 2003 al Comisiei Europene

privind România

Evaluare generală. România ―poate fi considerată economie de piaţă funcţională odată cu

continuarea decisivă a progreselor deosebite realizate‖ ("can be considered as a functioning market
economy once the good progress made has continued decisively").
Este necesară în continuare o aplicare viguroasă şi susţinută a programului de reformă structurală
pentru ca România să fie în măsură să facă faţă presiunilor concurenţiale în cadrul Pieţei Interne în
viitorul apropiat (―în the near term‖).
Progresele economice. În ciuda unei conjuncturi economice internaţionale mai puţin favorabile,
creşterea economică a rămas robustă în condiţiile consolidării stabilităţii macroeconomice. PIB s-a
majorat pentru al patrulea an consecutiv (cu 4,3% pentru primul semestru al anului în curs). Inflaţia a
scăzut mai mult decât ţinta stabilită (de la 17,8% în decembrie 2002 la 14,2% în august 2003).
Rata şomajului s-a menţinut la o singură cifră, deşi se afla pe o panta uşor ascendenta.
În ciuda unei creşteri economice solide, România a făcut puţine progrese cu privire la convergenţa
veniturilor pe cap de locuitor cu nivelurile existente în UE. Atingerea nivelurilor de venit şi a
productivităţii existente în Europa reprezintă o miză majoră pentru România. În 2002, PIB /cap de
locuitor în termeni de putere de cumpărare a crescut uşor către 25% din nivelul UE.
Evaluare în raport cu criteriile de la Copenhaga
1. Existenţa unei economii de piaţă. Eforturile de reformă întreprinse de autorităţi s-au
fundamentat pe un consens larg în ceea ce priveşte scopurile majore ale politicii economice. PIB-ul a
continuat să crească în mod susţinut, în timp ce relansarea economică a intrat în al patrulea an consecutiv.
În 2002 deficitul contului curent a scăzut la 3,4% după ce în 2001 atinsese cota alarmantă de 5,5% din
PIB. Din a doua jumătate a anului 2003, trendul descendent s-a schimbat, datorită creşterii importurilor de
bunuri.
Politica fiscală a rămas prudentă şi a contribuit la mix-ul de politici generator de stabilitate
macroeconomică.
Au fost respectate prevederile acordului cu FMI în ceea ce priveşte aplicarea unei politici
conservatoare vizând limitarea creşterilor salariale din sectorul guvernamental şi din întreprinderile
publice.
Guvernul acţionează în vederea reducerii arieratelor prin îmbunătăţirea modului de colectare a
taxelor şi prin introducerea unor scheme de reeşalonare. Majoritatea preţurilor sunt liberalizate, iar tarifele
la energie au continuat să fie reajustate. Ca şi în 2002, preţurile la 18 bunuri şi servicii fac obiectul unor
prevederi speciale de reglare, în principal, din cauza existenţei unor monopoluri naturale sau legale.
De asemenea, dificultăţile de impunere a disciplinei de plată asupra întreprinderilor nestructurate, ce duc
astfel la arierate semnificative, jenează funcţionarea sistemului de preţuri.
Sectorul privat predomină în economie. Proporţia sectorului privat la PIB a crescut la 66,8% în 2002.
Privatizările s-au accelerat, dar agenda autorităţilor rămâne neterminată, mai ales în ceea ce priveşte
sectorul energetic.
În ciuda unor îmbunătăţiri administrative, procedurile de intrare şi ieşire de pe piaţă sunt încă
afectate de proceduri administrative complexe şi de eşecul persistent de a impune disciplina financiară
asupra tuturor întreprinderilor.
Cadrul legal pentru o economie de piaţă a continuat să se întărească, dar funcţionarea sa şi aplicarea
drepturilor de proprietate vor rămâne dificile fără existenţa unor îmbunătăţiri semnificative în
eficientizarea sistemelor judiciar şi, respectiv, cel al administraţiei publice.
Sectorul bancar se dezvoltă în mod gradual.
2. Capacitatea de a face faţă forţelor concurenţiale din Uniune. Competitivitatea crescută a
economiei româneşti arată beneficiile apropierii de o economie de piaţă funcţională („the benefits of
being close to a functioning market economy‖).
Reînnoirea şi expansiunea stocurilor de capital ale României progresează treptat.
Calitatea infrastructurii este scăzută, dar se îmbunătăţeşte în mod lent.
Economia României continuă să crească. UE constituie cel mai mare partener comercial al său.
Statul a făcut anumite progrese în reducerea implicării sale în sectoarele de producţie.
3. Capacitatea de a face faţă obligaţiilor de membru.
 Anexa 9 (continuare)

Ca evaluare generală, România a realizat progrese constante în adoptarea acquis-ului şi, în măsura
în care va menţine acest ritm, va putea transpune legislaţia necesară înaintea datei de aderare stabilite.
Date fiind carenţele procesului legislativ, calitatea legislaţiei transpuse este inegală şi, în anumite cazuri,
vor trebui făcute revizuiri înaintea aplicării legilor.
Până în prezent, a încheiat provizoriu 20 de capitole de negociere.

Capitolele de negociere
Capitolul 01 / Libera circulaţie a bunurilor.
În privinţa pieţei interne, România a făcut progrese referitor la transpunerea legislaţiei sectoriale asupra
pieţelor publice şi a liberei circulaţii a bunurilor. România trebuie să se concentreze pe dezvoltarea
capacităţilor de aplicare a acquis-ului în privinţa achiziţiilor publice, alimentelor şi securităţii alimentare.
Capitolul 02 / Libera circulaţie a persoanelor.
În domeniul libertăţii de circulaţie a persoanelor, progresele au fost limitate, iar eforturile suplimentare
trebuie să se concentreze asupra aplicării acquis-ului privitor la recunoaşterea calificărilor profesionale.
Capitolul 03 / Libera circulaţie a serviciilor.
Eforturile de inventariere a obstacolelor la libera circulaţie a serviciilor au continuat, dar până în prezent
lista este scurtă.
Capitolul 04 / Libera circulaţie a capitalului.
Deşi alinierea la acquis-ul cu privire la libertatea de circulaţie a capitalului progresează, sunt necesare
eforturi suplimentare în vederea îmbunătăţirii sistemelor de plată şi combaterii spălării banilor.
Capitolul 05 / Dreptul societăţilor comerciale.
România a făcut progrese în domeniul dreptului societăţilor. Trebuie pus accentul pe aplicarea noilor
reguli de contabilitate şi audit.
Eforturi mai mari sunt necesare în vederea protejării drepturilor de proprietate industrială şi intelectuală.
Capitolul 06 / Concurenţa.
Deşi legislaţia română cu privire la concurenţă este, în cea mai mare parte, conformă reglementărilor
comunitare antitrust, controlul exercitat asupra ajutoarelor de stat nu este încă suficient.
În sectorul siderurgic, România trebuie să vegheze la respectarea obligaţiilor sale de transparenţă în
domeniile ajutoarelor de stat directe şi indirecte.
Capitolul 07 / Agricultura.
În domeniul agricol, au fost făcute progrese suplimentare în domeniul transpunerii acquis-ului şi
restructurării sectorului. Respectarea legii este îngrădită de capacităţile administrative şi de gestiune
limitate. România trebuie, deci, să consacre eforturi suplimentare pentru întărirea capacităţii sale
administrative în vederea asigurării aplicării efective a acquis-ului, în special în domeniile veterinar şi
fitosanitar.
Capitolul 08 / Pescuitul.
Progrese reduse au avut loc în domeniul pescuitului şi au fost înregistrate întârzieri în transpunerea
acquis-ului, mai ales în ceea ce priveşte înregistrarea vapoarelor de pescuit. Capacităţile administrative
trebuie întărite într-o mai mare măsură.
Capitolul 09 / Transport.
România a continuat să progreseze în domeniul transpunerii acquis-ului în transporturi şi în crearea
structurilor administrative cerute, dar securitatea maritimă rămâne un subiect de preocupare. Trebuie să
acorde prioritate dezvoltării instituţiilor apte să aplice noua legislaţie şi mobilizării fondurilor ce permit
efectuarea investiţiilor masive necesare.
Capitolul 10 / Taxarea.
Taxarea - România a înregistrat anumite progrese în alinierea la acquis-ul fiscal. Trebuie să acorde o
atenţie susţinută modernizării administraţiei sale fiscale şi ameliorării sistemelor de tehnologie a
informaţiei.
Adoptarea Codului Muncii a constituit un progres.
Capitolul 11 / UEM.
România nu a mai făcut progrese în adoptarea acquis-ului referitor la UEM de la ultimul Raport.
Deşi a fost atins un anumit nivel de armonizare, mai sunt necesare eforturi, iar România s-a angajat să
introducă reformele principale, în acest domeniu, până la sfârşitul anului 2004.
 Anexa 9 (continuare)

Capitolul 12 / Statistica.
De la ultimul Raport periodic, au fost înregistrate progrese, în mod deosebit, în domeniul statisticii sociale
şi demografice, al infrastructurii statistice şi al Recensământului general. România se află pe drumul cel
bun spre dezvoltarea unui sistem statistic modern. Totuşi, este nevoie de eforturi, în continuare, pentru
întărirea capacităţii administrative a Institutului Naţional de Statistică şi a celei din domeniile statisticii
agriculturii, statisticii întreprinderilor şi a conturilor financiare.
Capitolul 13 / Politici sociale şi ocuparea forţei de muncă.
Adoptarea Codului Muncii a constituit un progres.
Eforturile vor trebui să se concentreze asupra aplicării iniţiativelor luate şi pe întărirea capacităţilor
administrative.
Au fost făcute progrese importante în domeniul îmbunătăţirii organizării, protecţiei sociale. Reforma
sistemului de pensii trebuie accelerate.
România îndeplineşte angajamentele şi obligaţiile asumate în negocieri.
Capitolul 14 / Energia.
România a făcut progrese în câteva domenii. Atenţia autorităţilor trebuie îndreptată către implementarea
completă şi la timp a legislaţiei, reformele structurale în sectorul energetic, eliminarea distorsiunilor la
preţuri, creşterea eficienţei colectării facturilor, constituirea stocurilor petroliere, consolidarea capacităţii
administrative.
Capitolul 15 / Politica industrială.
De la ultimul Raport Anual, România a făcut progrese în înfiinţarea unei structuri pentru implementarea
politicii sale industriale.
A continuat obţinerea de progrese în procesul de privatizare. Restructurarea şi privatizarea industriilor
strategice trebuie să fie accelerată.
Capitolul 16 / Întreprinderi mici şi mijlocii.
De la publicarea ultimului Raport, s-au făcut eforturi considerabile pentru îmbunătăţirea mediului de
afaceri şi pentru rezolvarea unora dintre problemele majore cu care se confruntă IMM – urile, cum ar fi
accesul la finanţare. În pofida acestor eforturi, situaţia IMM – urilor din România este, în continuare,
dificilă. Sunt necesare eforturi susţinute pentru înlăturarea obstacolelor în calea antreprenoriatului şi
pentru facilitarea accesului la sursele de finanţare.
Capitolul 17 / Ştiinţă şi cercetare.
Progresele înregistrate de la ultimul Raport sunt limitate.
Participarea României la Programele-Cadru relevante nu este încă pe deplin satisfăcătoare. România ar
trebui să facă acum eforturi pentru continuarea reîntăririi capacităţii administrative şi infrastructurii
referitoare la cercetare, în scopul asigurării succesului participării la Programe. În plus, România trebuie
să îmbunătăţească colaborarea dintre sectorul de cercetare şi agenţii economici. Resursele bugetare
alocate cercetării şi dezvoltării tehnologice rămân limitate.
Capitolul 18 / Educaţia, formarea profesională şi tineretul.
De la ultimul Raport de ţară, au fost făcute unele progrese în ceea ce priveşte alinierea la acquis şi în
reforma generală a sistemului educaţional. Bugetul limitat alocat sectorului educaţiei reduce, în mod
inevitabil, impactul reformelor avute în vedere. Noi eforturi trebuie întreprinse pentru sporirea gradului de
şcolarizare, îmbunătăţirea actului educativ şi stimularea adulţilor în vederea implicării acestora în
formarea profesională.
Capitolul 19 / Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiilor.
România a înregistrat progrese semnificative de la ultimul Raport, mai ales în domeniul stabilirii
organismelor de reglementare, liberalizării pieţei telecomunicaţiilor şi transpunerii noului acquis în
domeniu. Alinierea la acquis trebuie să se concentreze pe implementarea prevederilor referitoare la
drepturile utilizatorilor, precum şi în domeniul serviciilor de telecomunicaţii şi poştale.
Sunt îndeplinite angajamentele şi obligaţiile asumate în negocieri.
Capitolul 20 / Cultura şi politica în domeniul audiovizualului.
În ceea ce priveşte politica în domeniul audiovizualului, Convenţia Europeană privind Televiziunea fără
Frontiere a fost ratificată şi Protocolul de amendare a fost semnat, în februarie 2003.
Consiliul Naţional al Audiovizualului, care reglementează acest sector, a continuat să emită regulamente
de implementare a Legii Audiovizualului.
 Anexa 9 (continuare)

Nu a fost înregistrată nici o îmbunătăţire în ceea ce priveşte capacitatea administrativă a Ministerului,

care rămâne foarte limitată ca urmare a reducerilor de personal menţionate în raportul din 2002.
Capitolul 21 / Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale.
România a făcut progrese limitate în implementarea politicilor structurale. S-au înregistrat progrese în
pregătirea Programului Naţional de Dezvoltare pentru perioada 2004-2006. În ceea ce priveşte aplicarea
„principiului parteneriatului‖, cadrul instituţional „nu este încă bine definit‖.
România trebuie să facă eforturi pentru a aduce capacitatea administrativă la nivelul cerut, mai ales în
domeniile programării, monitorizării, managementului financiar şi controlului.
Capitolul 22 / Protecţia mediului înconjurător.
De la ultimul Raport, au fost înregistrate progrese în domeniul legislativ. Deşi România a transpus o parte
considerabilă din legislaţie, capacitatea administrativă şi resursele financiare alocate sectorului rămân
inadecvate, rezultând o „implementare necorespunzătoare a politicilor în domeniu‖.
Capitolul 23 / Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii.
Deşi alinierea legislativă a fost relativ lentă, România a înregistrat progrese privind activităţile de
supraveghere a pieţei şi coordonare activităţilor de control între organismele competente. Sunt îndeplinite
angajamentele şi obligaţiile asumate în negocieri.
Capitolul 24 / Justiţie şi Afaceri Interne.
România a înregistrat de la ultimul Raport progrese legislative în domeniile: migraţie, crimă organizată,
spălarea banilor, cooperarea judiciară în materie civilă. Capacitatea administrativă rămâne relativ redusă,
în majoritatea acestor domenii, România trebuind să sporească eforturile pentru dezvoltarea capacităţii
administrative şi cooperarea interinstituţională. Sunt necesare eforturi suplimentare, mai ales în domeniul
alinierii la acquis-ul Schengen.
„Capacitatea de implementare rămâne încă redusă‖ mai ales în managementul frontierelor, politica
vizelor, anti-corupţie, spălarea banilor, crima organizată, cooperare judiciară.
Capitolul 25 / Uniunea vamală.
România a înregistrat progrese de la ultimul Raport. Autorităţile trebuie să completeze alinierea
legislaţiei vamale şi să pregătească aplicarea sistemelor compatibile computerizate.
Trebuie continuate eforturile de combatere a corupţiei în administraţia vămilor. Sunt îndeplinite
angajamentele şi obligaţiile asumate în negocieri.
Capitolul 26 / Relaţii economice internaţionale.
De la ultimul Raport Periodic, România a continuat alinierea la acquis-ul privind politica comercială
comună. România şi-a coordonat eficient poziţiile şi politicile în cadrul OMC cu cele ale statelor membre
şi şi-a respectat obligaţiile internaţionale, inclusiv cele rezultând din prevederile Acordului European.
Au fost realizate progres bun a fost înregistrat în ceea ce priveşte încheierea de acorduri bilaterale
cu terţii.
Capitolul 27 / Politica externă şi de securitate comună.
România a continuat să se alinieze la Politica Externă şi de Securitate Comună a UE şi a fost activă în
promovarea problematicilor de securitate regională.
Cadrul legislativ în ceea ce priveşte controlul armelor şi sancţiunile economice trebuie să fie completat şi
trebuie finalizate structurile administrative pentru participarea la PESC.
Capitolul 28 / Controlul Financiar.
De la ultimul Raport, au fost înregistrate progrese în domeniile control financiar intern şi audit extern.
Este necesară consolidarea capacităţilor administrative şi implementarea sistemelor de control.
Capitolul 29 / Dispoziţii financiare şi bugetare.
România a înregistrat progrese la acest capitol.
Este salutată „crearea cadrului pentru bugetul multianual”, recomandându-se continuarea progreselor
în domeniul formării bugetului.

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza sursei [194].

 Anexa 10
Criteriul economic – Economia de piaţă funcţională

1997 1998 1999 2000

România a făcut progrese România a făcut România nu poate fi România nu poate
importante în crearea puţine progrese în considerată drept o fi considerată o
unei economii de piaţă. crearea unei economii economie de piaţă economie de piaţă
Pe termen scurt, se va de piaţă funcţionale şi funcţională şi nu funcţională.
confrunta cu dificultăţi capacitatea de a face poate face faţă
serioase în privinţa faţă presiunilor presiunilor
abilităţii de a face faţă concurenţiale s-a concurenţiale şi
forţelor concurenţiale din înrăutăţit. forţelor pieţei din UE
UE. pe termen mediu.
2001 2002 2003 2004
România nu poate fi România a continuat România ―poate fi România
considerată o economie să facă progrese către considerată drept o "îndeplineşte
de piaţă funcţională. o economie de piaţă economie de piaţă criteriul de
funcţională, iar funcţională" odată cu economie de piaţă
perspectivele de "continuarea decisivă funcţională".
realizare a acestui a progreselor Implementarea
obiectiv s-au meritorii realizate‖. viguroasă
îmbunătăţit. a programului de
reforme structurale
ar trebui să-i
permită să facă faţă
presiunii
concurenţiale şi
forţelor pieţei UE.

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza materialelor CONFERINŢEI INTERGUVERNAMENTALE

PENTRU ADERAREA ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ şi surselor [194]-[197].
 Anexa 11
Criteriile economice
Ca apreciere de ordin general, "România îndeplineşte criteriul de economie de piaţă
funcţională". În acelaşi timp, "continuarea pe calea reformei îi va permite să facă faţă presiunilor
concurenţiale pe piaţa unică europeană la data aderării".
Performanţa macroeconomică a fost mixtă, dar procesul reuşit de stabilizare a contribuit
la susţinerea recuperării economice şi la o scădere semnificativă a inflaţiei.
Din 2001, creşterea economică a rămas robustă, iar procesul de aplicare a reformelor
economice de pe agenda guvernamentală s-a accelerat. În ultimul timp, România a reuşit să facă
progrese şi în ceea ce priveşte convergenţa reală cu venitul UE pe cap de locuitor – PIB/locuitor
în PPP (Purchasing Power Parity) a crescut la 30% în 2003, de la 27% în 1998.
Economia de piaţă funcţională. Consensul privind politicile economice s-a extins
progresiv, pe baza angajamentului sporit în direcţia implementării reformelor.
După un recul sever, creşterea PIB s-a reluat în 2000 şi, pe baza creşterii cererii interne şi
externe, înregistrează valori pozitive pentru al cincilea an consecutiv. În această perioadă,
deficitul de cont curent a continuat să fie ridicat şi sustenabilitatea sa a fost, de multe ori, motiv
de îngrijorare, dar vulnerabilitatea externă s-a diminuat.
Finanţarea deficitului extern a devenit mai facilă datorită îmbunătăţirii condiţiilor de
îndatorare şi unui flux stabil de investiţii străine, în medie, de 2,9% din PIB.
Rezervele BNR au crescut, iar rata îndatorării, ca procent din PIB, a rămas scăzută.
Şomajul a rămas la cote relativ reduse, în principal, datorită întârzierilor în restructurarea
economică şi a creşterii de locuri de muncă din sectorul privat. Este posibil ca şomajul mascat să
atingă cote înalte, în special, în agricultură şi zonele rurale.
Inflaţia a fost gradual redusă de la nivele foarte înalte, dar continuă să fie ameninţată de
presiunea reprezentată de un ritm prea rapid de creştere a salariilor. Politica monetară a
contribuit la scăderea inflaţiei şi la creşterea stabilităţii macroeconomice.
Autorităţile au adoptat o atitudine fiscală din ce în ce mai responsabilă, deşi deficitul
fiscal a rămas la un nivel înalt, iar politica de consolidare fiscală a fost afectată, în 2003, de
politica de cheltuieli şi de reapariţia deficitului primar. Consolidarea fiscală este un obiectiv
obligatoriu pentru susţinerea stabilităţii macro-economice şi pentru a face faţă riscurilor privind
sustenabilitatea pe termen mediu. România a implementat, cu un succes din ce în ce mai mare,
un "mix" de politici de obţinere a stabilităţii economice pe termen lung.
Cele mai multe preţuri au fost liberalizate şi au avut loc ajustări suplimentare ale tarifelor
la energie.
 Anexa 11 (continuare)

Sectorul privat a continuat să crească, deşi ponderea întreprinderilor mari de stat a rămas
importantă.
Procedurile administrative de intrare a firmelor pe piaţă s-au îmbunătăţit, iar efortul de
consolidare a mecanismelor de ieşire de pe piaţă au continuat, deşi procedurile privind falimentul
se aplică, încă, cu o oarecare reticenţă.
Cadrul legal al economiei de piaţă s-a îmbunătăţit, dar un mediu de afaceri mai bun
rămâne dependent de evoluţiile din domeniul judiciar şi al administraţiei publice.
Sectorul bancar, care se afla în anii precedenţi la un nivel foarte scăzut, s-a îmbunătăţit
considerabil. Sectorul non-bancar se află într-o fază de început. Supervizarea sectorului financiar
a fost întărită.
Capacitatea de a face faţă presiunilor concurenţiale din UE. Macrostabilitatea crescută şi
reformele structurale au susţinut realocarea resurselor în scopuri mai productive.
România îşi lărgeşte baza de cunoştinţe în domeniu pornind de la un nivel scăzut.
Adaptarea sistemului educaţional la nevoile pieţei muncii constituie o provocare importantă.
Reînnoirea stocului de capital progresează în mod gradual.
Calitatea infrastructurii este în creştere, dar există o nevoie importantă de noi investiţii.
Restructurarea a fost extinsă gradual şi către sectoarele sensibile, dar este departe de a fi
terminată. Modificările care au loc în structura economiei reflectă ritmul tranziţiei. Creşterea
rolului IMM-urilor (întreprinderilor mici şi mijlocii) în economie depinde de îmbunătăţirea
mediului de afaceri şi de un acces crescut la finanţare.
Intervenţiile Guvernului în economie au scăzut semnificativ în ultima perioadă, dar
"interferenţele" discriminatorii nu au dispărut. Economia României a devenit din ce în ce mai
deschisă, UE fiind principalul partener comercial. Integrarea comercială, în continuă creştere, a
fost însoţită şi de o dezvoltare în plan calitativ a acesteia către activităţi cu valoare adăugată mai
mare.

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza materialelor în baza surselor [194]; [195].
 Anexa 12

Criteriul economic de aderare la UE (Raportul de ţară al UE, 2004)

(+) Progrese în stabilizarea situaţiei macroeconomice - stabilizarea macroeco-

nomică trebuie protejată
(+) Creştere economică - creşterea PNB = 6,1 % în primul trimestru al anului
2004
România (+/-) Reducerea inflaţiei, deşi aceasta rămâne ridicată -14% (sfârşitul 2003)
îndeplineşte (+) Rata şomajului rămâne destul de redusă - în medie de 6,3%
criteriul unei (+/-)Privatizările au fost accelerate în mod accentuat, dar procesul este încă
economii de nefinalizat
piaţă (-) Acumularea de arierate
funcţionale (-) Reticenţe în utilizarea procedurilor falimentului
(-) Probleme substanţiale la nivel microeconomic - climatul afacerilor şi
corupţia.
România trebuie:
- să menţină mixul de politică prudenţială;
- să întărească disciplina financiară;
- să asigure durabilitatea fiscală.
Capacitatea de (+/-) Creşterea rolului jucat de IMM-uri depinde de îmbunătăţirea climatului
a face faţă afacerilor şi de accesul mai uşor la finanţare.
presiunilor (+) Economia României a devenit din ce în ce mai deschisă, UE fiind
concurenţiale principalul ei partener comercial.
şi forţelor de (+) Integrarea comercială crescută a fost însoţită de o schimbare graduală a
piaţă din modelului comercial spre o creştere a activităţilor cu valoare adăugată mare.
Uniune

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza sursei [63, pag.110] şi Raportului de ţară al UE, 2004.

Din perspectiva plătitorului de impozite
Presiunea fiscală exprimă gradul de supunere a
contribuabilului la suportarea sarcinii fiscale stabilite de
lege. Chiar denumirea de presiune fiscală este de natură să
sugereze că ea semnifică, pentru plătitor, o sarcină, o
obligaţie. De aceea, mărimea presiunii fiscale arată ce
parte procentuală din venitul care constituie materia
impozabilă va fi sustrasă pentru nevoile generale ale
societăţii. Creşterea coeficientului presiunii fiscale indică
o creştere a prelevării relative la bugetul statului, adică o
reducere relativă a venitului disponibil, în timp ce o
reducere a sa semnifică păstrarea unei mai mari părţi
din venitul câştigat de către individ la dispoziţia acestuia.
Modificarea ratei marginale a impozitării sau a presiunii
fiscale semnifică, în cazul creşterii, o penalizare
(descurajare) a efortului de mărire a venitului, iar, în cazul
scăderii, o premiere (încurajare) a acestui efort de
mărire a venitului.
Sursa: adaptare de autor în baza literaturii de specialitate.
Abordările presiunii fiscale
Din perspectiva statului încasator de impozite
Mărimea presiunii fiscale indică ce parte din venitul
naţional creat de către agenţii economici urmează să se
constituie ca venituri bugetare pe calea impozitării. Pentru
stat, creşterea presiunii fiscale indică o relaxare a
mecanismului de finanţare a cheltuielilor bugetare (a
deficitului bugetar), în timp ce o scădere a lui atenţionează
asupra tensionării acoperirii deficitului bugetar. Din
perspectiva statului, este importantă şi semnificaţia legată
de politica economică, în speţă de politica fiscală. Astfel,
în perioadele de inflaţie, când este necesară reducerea
masei monetare aflate în circulaţie, statul procedează la o
creştere a presiunii fiscale, în timp ce în perioada de
recesiune, când trebuie stimulată cererea, statul reduce
presiunea fiscală, lăsând mai multe venituri la dispoziţia
consumatorilor. În ceea ce priveşte valoarea ratei
marginale a presiunii, o creştere a ei va constitui
rezultatul unei politici restrictive, iar o diminuare a ei -
semnalul unei politici expansive a cererii.
Anexa 13
Din perspectiva teoriei economice şi a teoriei finanţelor
publice
Deşi mărimea absolută a coeficientului presiunii
fiscale este destul de sugestivă, indicând raportul în care
venitul naţional se împarte între consumul de bunuri
private şi consumul de bunuri publice, mult mai
relevantă este analiza dinamicii acestui coeficient. În plus,
prezintă interes analiza modului în care cei doi factori
implicaţi în definirea conceptului de presiune fiscală –
mărimea impozitului, asociată cu mărimea şi structura
ratelor individuale de impozitare, pe de o parte, şi
mărimea materiei impozabile, pe de altă parte – contribuie
la variaţia coeficientului de presiune fiscală. Astfel, dacă
se constată o creştere a coeficientului de presiune fiscală
în timp ce materia impozabilă s-a menţinut la nivelul
anterior, înseamnă că s-a produs o modificare de
structură a ratelor individuale de impozitare (de
exemplu, pe tranşe de venituri sau pe categorii de
venituri), care descurajează activitatea economică. Dacă,
dimpotrivă, se constată o scădere sau menţinere a
coeficientului de presiune fiscală în timp ce volumul
materiei impozabile a crescut, atunci înseamnă că
structura ratelor de impozitare este stimulativă pentru
agenţii economici.
 Anexa 14
Total venituri fiscale (inclusiv CAS) în PIB, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 43.8 44.94 44.9 45.2 45.2 45.2 45.2 45.3 44.9 45.2 45.0 0.2 1.4
Cehia 36.2 35.1 35.1 33.9 34.7 34.7 34.5 35.4 36.0 36.6 35.2 0.2 0.4
Danemarca 48.8 49.2 48.9 49.3 50.1 49.2 48.5 47.8 47.6 48.8 48.8 -0.3 0.0
Germania 39.8 40.7 40.7 40.9 41.7 41.9 40.0 39.5 39.6 38.7 40.3 -0.4 -1.1
Estonia 37.9 35.6 35.9 34.9 34.6 32.6 31.7 32.4 32.9 32.6 34.1 -1.7 -5.3
Grecia 32.6 33.0 35.1 36.4 37.3 37.9 36.6 37.3 36.4 35.1 35.7 1.1 2.4
Spania 32.7 33.1 33.2 33.0 33.6 33.9 33.5 33.9 34.0 34.6 33.5 0.5 1.9
Franţa 42.7 43.9 43.1 44.0 44.9 43.1 43.8 43.1 43.1 43.4 43.7 -0.1 0.7
Irlanda 33.1 33.1 32.3 31.7 31.7 31.6 29.7 28.4 29.0 30.2 31.1 -1.6 -2.8
Italia 40.1 41.8 43.7 42.5 42.5 41.8 41.5 40.9 41.5 40.6 41.7 -0.2 0.6
Cipru 26.9 26.8 26.0 28.2 28.5 30.5 31.5 31.5 33.3 34.1 29.7 3.0 7.2
Letonia 33.6 31.3 32.7 34.3 32.4 29.5 28.5 28.5 28.5 28.6 30.8 -2.1 -5.0
Lituania 28.6 28.1 31.5 32.2 32.1 30.0 28.7 28.4 28.6 28.4 29.6 -0.6 -0.2
Luxemburg 42.4 42.6 41.7 40.3 40.6 40.9 40.6 41.1 40.9 40.1 41.1 -0.5 -2.3
Ungaria 41.6 40.6 39.0 39.0 39.1 39.2 39.5 39.0 39.0 39.1 39.5 -0.5 -2.6
Malta 27.6 26.1 27.8 26.1 27.62 2.23 30.3 32.2 32.2 35.1 29.3 3.0 7.6
Olanda 40.5 40.8 40.6 40.3 41.6 41.5 38.3 37.7 37.5 37.8 39.7 -1.1 -2.7
Austria 41.3 42.6 44.0 44.0 43.7 42.8 44.7 43.7 43.0 42.6 43.2 0.2 1.3
Polonia 38.5 37.3 36.7 36.0 36.4 34.2 33.9 33.3 33.3 32.9 35.3 -1.7 -5.6
Portugalia 31.9 32.8 32.9 33.1 34.1 34.5 33.9 34.7 35.1 34.5 33.7 0.9 2.6
Slovenia 40.2 38.9 37.9 38.8 39.1 38.5 38.8 39.1 39.4 39.7 39.0 0.1 -0.6
Slovacia 40.5 39.0 35.8 37.0 34.6 33.2 32.1 32.4 30.3 30.3 34.6 -3.1 -10.1
Finlanda 45.6 46.9 46.1 46.0 44.3 47.7 45.7 45.6 44.6 44.3 45.9 -0.4 -1.3
Suedia 49.0 51.5 52.0 52.7 53.3 53.4 51.4 49.7 50.2 50.5 51.4 -0.1 1.5
Marea Britanie 35.4 34.9 35.5 36.5 36.8 37.4 37.2 35.5 35.5 36.0 36.1 0.2 0.7
EU-25 (medie ponderată3 ) 39.7 40.5 40.7 40.7 41.2 41.0 40.5 39.4 39.5 39.3 40.2 -0.3 -0.4
EU-15 (medie ponderată3) 39.8 40.6 40. 40.3 41.4 41.3 40.3 39.6 39.7 39.6 40.4 -0.2 -0.2
NMS-10 (medie ponderată3) 38.0 36.8 36.2 35.8 36.0 34.7 34.5 34.9 34.6 34.5 35.6 -1.0 -3.5
EU-25 (medie aritmetică) 38.1 38.0 38.2 38.13 38.5 38.1 37.6 37.5 37.5 37.6 37.9 -0.2 -0.5
EU-15 (medie aritmetică) 40.0 40.7 41.0 41.0 41.6 41.5 40.7 40.3 40.2 40.2 40.7 -0.1 0.2
NSM-10 (medie aritmetică) 35.2 33.9 33.9 34.0 33.9 33.1 33.0 33.7 33.4 33.7 33.7 -0.4 -1.4
Diferenţa dintre max. şi min. 22.1 25.4 26.0 26.6 26.1 25.0 22.8 21.5 22.0 22.1 0.0
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 15
Impozite indirecte în PIB: total, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 12.9 13.4 13.6 13.5 13.9 13.8 13.3 13.3 13.4 13.6 13.5 0.2 0.7
Cehia 12.3 12.3 11.7 11.2 11.8 11.5 11.21 11.21 11.2 12.0 11.6 -0.7 -0.2
Danemarca 17.0 17.4 17.6 18.3 18.3 17.2 17.4 17.5 17.3 17.6 17.6 0.0 0.6
Germania 12.0 11.9 11.9 12.0 12.6 12.5 12.2 12.0 12.2 12.0 12.1 0.1 0.0
Estonia 13.9 14.0 14.6 12.8 12.8 12.9 12.8 13.9 13.0 13.0 13.2 -1.0 -0.9
Grecia 14.4 14.8 14.9 15.1 15.8 15.5 15.2 15.1 14.6 14.0 14.9 -0.2 -0.4
Spania 10.7 10.7 11.0 11.5 12.0 11.9 11.5 11.6 11.9 12.2 11.5 1.3 1.5
Franţa 16.0 16.6 16.5 16.4 16.4 15.8 15.4 15.4 15.4 15.7 16.0 -0.8 -0.4
Irlanda 14.5 14.4 14.0 13.8 13.7 13.7 12.5 12.4 12.7 13.2 13.5 -1.6 -1.3
Italia 12.4 12.2 12.7 15.6 15.3 15.2 14.7 14.7 14.3 14.3 14.1 1.8 1.9
Cipru 11.5 11.2 10.3 11.2 10.8 12.7 13.2 13.4 16.5 17.4 12.8 5.1 5.9
Letonia 14.3 13.0 14.31 15.2 13.9 12.3 11.8 11.2 12.1 11.9 13.0 -2.6 -2.3
Lituania 12.3 11.9 13.9 14.0 13.8 12.6 12.2 12.4 11.8 11.3 12.6 -1.1 -1.0
Luxemburg 13.5 13.4 13.5 13.4 14.7 14.5 13.8 13.4 13.5 14.7 13.8 0.5 1.2
Ungaria 17.8 17.8 15.6 15.8 16.3 16.3 15.6 16.1 15.8 16.3 16.1 -1.0 -1.5
Malta 12.7 11.9 12.5 11.8 12.3 12.6 13.2 13.9 13.3 15.9 13.0 2.2 3.2
Olanda 11.9 12.9 12.5 12.5 13.1 13.0 12.9 12.7 12.7 13.0 12.7 0.8 1.1
Austria 14.8 15.2 15.6 15.1 15.1 15.2 15.0 15.2 14.9 14.8 15.2 -0.2 0.0
Polonia 14.6 14.7 14.6 13.8 14.2 13.4 12.8 13.2 13.4 13.4 13.7 -1.4 -1.3
Portugalia 13.9 14.0 13.8 14.3 14.6 14.5 14.0 14.5 15.2 14.5 14.3 0.7 0.7
Slovenia 15.9 16.4 15.7 16.4 16.4 16.3 16.4 16.4 16.6 16.5 16.3 0.4 0.6
Slovacia 15.6 15.5 14.4 13.4 13.1 13.0 11.8 12.0 11.5 12.7 13.3 -3.2 -3.0
Finlanda 14.1 14.3 14.8 14.5 14.7 14.1 13.7 13.9 14.4 14.3 14.3 -0.2 0.1
Suedia 16.1 16.1 16.8 17.6 18.7 16.8 16.8 17.2 17.4 17.1 17.1 0.5 1.1
Marea Britanie 14.1 13.9 14.0 13.9 14.2 14.2 13.8 13.6 13.6 13.6 13.9 -0.4 -0.5
EU-25 (medie ponderată3 ) 13.4 13.5 13.6 13.51 14.4 13.5 13.7 13.7 13.7 13.8 13.8 0.2 0.3
EU-15 (medie ponderată3) 13.4 13.5 13.6 13.51 14.4 14.2 13.8 13.7 13.7 13.8 13.8 0.2 0.4
NMS-10 (medie ponderată3) 14.6 14.5 13.9 13.7 14.0 13.5 13.0 13.2 13.3 13.7 13.7 -1.0 -0.9
EU-25 (medie aritmetică) 14.0 13.9 14.0 14. 1 14.1 14.0 13.7 13.8 13.9 14.2 14.0 0.0 0.2
EU-15 (medie aritmetică) 13.9 14.0 14.2 14.5 14.9 14.5 14.21 14.2 14.2 14.3 14.3 0.1 0.4
NMS-10 (medie aritmetică) 14.1 13.8 13.7 13.6 13.5 13.4 13.21 13.2 13.5 14.0 13.6 -0.3 0.0
Diferenţa dintre max. şi min. 7.1 6.6 7.3 7.2 7.9 5.7 6.2 6.4 6.2 6.3 -0.8
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 16
Impozite indirecte în total venituri fiscale: total, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 29.4 30.1 30.1 29.8 30.6 30.4 29.4 29.4 29.8 30.1 29.9 0.0 0.7
Cehia 33.9 34.9 33.0 32.9 33.9 33.5 32.93 31.3 31.0 32.9 33.0 -0.8 -1.0
Danemarca 34.9 35.3 35.9 37.2 36.5 34.9 35.9 36.6 36.4 36.1 36.0 0.3 1.2
Germania 30.2 29.3 29.3 29.4 30.2 29.9 30.6 30.5 30.7 31.1 30.1 0.5 0.9
Estonia 36.6 39.9 40.8 36.7 35.2 39.6 40.5 40.3 39.4 39.9 38.8 0.7 3.3
Grecia 44.1 44.8 43.6 44.4 40.4 40.9 41.5 40.4 40.0 39.9 41.9 -1.3 -4.2
Spania 32.7 32.4 33.1 34.9 35.8 35.2 34.4 34.2 34.9 35.3 34.3 0.8 2.6
Franţa 37.6 37.6 37.5 37.4 36.5 35.9 35.1 35.7 35.7 36.1 36.5 -0.7 -1.5
Irlanda 43.9 43.6 43.4 43.5 43.1 43.4 41.9 43.7 43.6 43.7 43.4 -0.1 -0.2
Italia 31.0 29.1 29.0 36.8 36.1 36.4 35.4 35.8 34.5 35.2 33.9 2.0 4.3
Cipru 42.7 41.8 39.4 39.9 38.1 41.5 41.9 42.7 49.6 51.0 42.9 2.1 8.3
Letonia 42.4 42.2 43.3 42.2 42.7 41.8 41.3 39.8 42.5 41.8 42.2 -0.5 -0.6
Lituania 43.0 42.2 44.1 43.5 43.1 41.8 42.6 43.8 41.7 39.7 42.5 -0.6 -3.2
Luxemburg 32.0 31.5 32.5 31.53 34.6 35.9 34.0 32.8 32.9 36.8 33.6 1.0 4.8
Ungaria 42.8 42.1 39.9 40.5 41.6 41.5 39.2 38.6 40.4 41.7 40.8 -0.5 -1.1
Malta 46.0 45.7 44.8 45.2 45.3 44.6 43.6 43.2 41.2 45.1 44.5 -0.7 -0.9
Olanda 29.3 29.9 30.7 31.1 31.5 31.4 33.7 33.5 33.9 34.3 31.9 1.8 5.0
Austria 35.8 35.8 -0.4 35.2 35.6 35.3 33.6 34.7 34.7 34.7 35.1 -0.4 -1.1
Polonia 38.0 39.5 38.0 38.0 39.0 39.1 37.8 38.6 39.2 40.6 38.9 0.3 2.6
Portugalia 43.5 42.7 41.8 43.0 42.8 41.0 41.2 42.0 43.5 42.1 42.3 -0.2 -1.4
Slovenia 39.5 41.4 41.5 42.4 43.6 42.3 41.5 41.9 42.0 41.5 41.8 0.3 2.1
Slovacia 38.6 39.8 40.1 36.2 37.7 40.3 36.7 37.1 36.7 41.8 38.4 -0.1 3.2
Finlanda 31.0 30.4 32.1 31.4 31.6 29.5 30.0 30.6 32.3 32.2 31.1 0.2 1.2
Suedia 32.8 32.8 32.4 33.4 35.2 31.4 32.8 34.6 34.6 34.0 33.3 0.6 1.1
Marea Britanie 39.9 39.7 39.9 38.0 38.6 38.0 37.2 38.4 38.3 37.7 38.5 -0.6 -2.2
EU-25 (medie ponderată3 ) 33.8 33.4 33.5 34.7 34.9 34.5 34.8 34.8 34.7 35.0 34.4 0.4 1.2
EU-15 (medie ponderată3) 33.7 33.2 33.4 34.6 34.8 34.7 34.2 34.7 34.6 34.8 34.2 0.5 1.2
NMS-10 (medie ponderată3) 38.5 39.4 38.5 38.2 39.0 39.0 37.7 37.7 38.4 39.8 38.6 0.0 1.3
EU-25 (medie aritmetică) 37.3 37.3 37.3 37.4 37.3 37.4 37.0 37.2 37.6 38.2 37.4 0.1 1.0
EU-15 (medie aritmetică) 35.2 35.0 35.1 35.7 36.1 35.2 35.1 35.5 35.7 35.9 35.5 0.2 0.8
NMS-10 (medie aritmetică) 40.3 40.9 40.5 40.4 40.4 40.5 39.7 39.7 40.4 41.6 40.4 0.1 1.3
Diferenţa dintre max. şi min. 16.7 16.6 15.9 15.8 15.1 15.1 14.2 14.4 19.9 20.8 4.2
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 17
Impozite indirecte în PIB: TVA, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 6.6 6.8 6.8 6.8 7.1 7.2 6.9 6.9 6.8 7.0 6.9 0.4 0.4
Cehia 6.3 6.5 6.4 6.2 6.7 66 6.4 6.4 6.4 7.4 6.5 1.0 1.1
Danemarca 9.4 9.7 9.7 9.8 9.8 9.6 9.6 9.6 9.6 9.8 9.7 0.1 0.3
Germania 6.5 6.5 6.4 66 6.8 6.8 66 6.4 6.3 6.2 6.5 -0.4 -0.3
Estonia 9.7 9.5 9.8 8.2 8.0 88 8.5 8.7 8.8 8.2 8.8 -1.5 -1.4
Grecia 6.9 7.0 7.2 7.5 7.9 7.9 8.3 8.9 8.3 8.3 7.8 2.6 1.4
Spania 5.2 5.3 5.5 5.6 6.1 6.1 5.9 5.8 6.0 6.1 5.8 1.6 0.9
Franţa 7.4 7.7 7.7 7.6 7.7 7.3 7.2 7.1 7.1 7.2 7.4 -0.9 -0.2
Irlanda 7.0 7.1 7.1 7.1 7.1 7.3 6.8 7.0 7.1 7.4 7.1 0.1 0.3
Italia 5.5 5.4 5.6 6.1 6.1 6.5 6.2 6.2 6.0 5.9 5.9 1.1 0.3
Cipru 4.6 4.6 4.6 5.0 4.9 5.9 6.3 7.2 8.9 9.3 6.1 8.5 4.6
Letonia 9.3 8.4 8.2 8.2 7.5 7.0 6.7 6.7 7.2 7.0 7.6 -3.2 -2.3
Lituania 7.7 7.1 8.5 8.1 8.0 7.6 7.3 7.4 6.8 6.5 7.5 -1.8 -1.2
Luxemburg 5.9 5.8 5.8 5.7 5.7 5.8 5.9 5.8 6.0 6.5 5.9 0.7 0.6
Ungaria 7.7 7.5 7.7 7.9 8.1 8.7 8.2 7.9 8.3 9.0 8.1 1.4 1.3
Malta 6.3 6.0 6.0 4.9 5.3 6.1 6.4 7.1 6.4 7.7 6.2 2.5 1.5
Olanda 6.6 6.8 6.9 6.9 7.2 7.2 7.3 7.2 7.3 7.3 7.1 1.2 0.8
Austria 7.6 8.0 8.2 8.2 8.3 8.0 8.0 8.1 7.9 7.8 8.0 -0.1 0.2
Polonia 6.1 6.5 7.2 7.1 7.3 6.9 6.8 7.2 7.2 7.2 7.0 1.2 1.1
Portugalia 7.1 7.4 7.3 7.5 7.7 8.0 77 7.9 8.1 - 7.6 - -
Slovenia 00 00 00 0.0 4.9 8.9 8.6 8.9 88 8.9 4.9 - 8.9
Slovacia 9.5 8.7 8.0 7.6 7.6 77 7.5 7.7 6.8 8.0 7.9 -2.2 -1.5
Finlanda 7.9 8.0 8.5 8.3 8.4 8.3 8.1 8.3 8.7 8.7 8.3 0.7 0.8
Suedia 9.2 8.6 8.8 8.9 9.0 8.8 8.9 9.1 9.2 9.1 9.0 0.3 -0.1
Marea Britanie 6.7 6.7 6.8 66 6.8 6.8 6.8 6.8 7.0 7.0 6.8 0.5 0.3
EU-25 (medie ponderată3 ) 6.7 6.7 6.8 6.9 7.1 7.0 6.9 6.9 6.9 6.9 6.9 0.3 0.2
EU-15 (medie ponderată3) 6.7 6.7 6.8 6.9 7.1 7.0 6.9 6.8 6.8 6.8 6.9 0.2 0.1
NMS-10 (medie ponderată3) 6.3 6.4 6.8 6.7 7.1 7.3 7.1 7.3 7.3 77 7.0 2.1 1.4
EU-25 (medie aritmetică) 6.9 6.9 7.0 6.9 7.2 7.4 7.3 7.5 7.5 7.6 7.2 1.2 0.7
EU-15 (medie aritmetică) 7.0 7.1 7.2 7.3 7.4 7.4 7.3 7.4 7.4 7.5 7.3 0.6 0.4
NMS-10 (medie aritmetică) 6.7 6.5 66 6.3 6.8 7.4 7.3 7.5 7.6 7.9 7.1 2.2 1.2
Diferenţa dintre max. şi min. 9.7 9.7 9.8 9.8 4.9 3.8 3.8 3.8 3.6 3.9 -5.8
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 18
Impozite indirecte în total venituri fiscale: TVA, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 15.1 15.3 15.2 14.8 15.7 15.9 15.2 15.3 15.1 15.4 15.3 0.2 0.4
Cehia 17.3 18.4 18.1 18.2 19.3 18.1 18.7 18.1 17.8 20.2 18.5 0.8 2.9
Danemarca 19.4 19.7 19.8 19.8 19.6 19.4 19.9 20.2 20.2 20.1 19.8 0.3 0.7
Germania 16.3 15.9 15.8 16.1 16.4 16.2 16.5 16.1 16.1 16.1 16.1 0.0 -0.3
Estonia 25.5 26.8 27.4 23.4 23.0 26.9 26.8 26.8 26.6 25.2 25.8 0.2 -0.3
Grecia 21.1 21.1 21.1 20.5 21.1 20.9 22.6 23.8 22.9 23.5 21.9 1.5 2.4
Spania 15.9 16.2 16.5 17.0 18.1 18.0 17.5 17.21 17.6 17.6 17.2 1.1 1.7
Franţa 17.3 17.3 17.5 17.3 17.0 16.516 16.4 16.4 16.5 16.7 16.9 -0.8 -0.6
Irlanda 21.2 21.6 22.0 24.4 24.3 24.2 23.0 24.8 24.3 24.4 22.9 1.7 3.1
Italia 13.8 12.9 12.9 14.3 14.3 15.6 15.0 15.2 14.3 14.4 14.3 1.3 0.6
Cipru 17.2 17.2 17.5 17.9 17.1 19.3 20.0 22.9 26.8 27.2 20.3 5.5 10.0
Letonia 27.8 26.8 25.0 23.8 23.0 23.9 23.5 23.6 25.3 24.5 24.7 -1.1 -3.3
Lituania 27.0 25.1 27.0 25.3 24.9 25.2 25.4 26.0 24.0 22.9 25.3 -1.2 -4.1
Luxemburg 14.0 13.7 13.8 14.1 14.0 14.3 14.4 14.2 14.6 16.3 14.4 1.2 2.3
Ungaria 18.5 18.6 19.8 20.2 20.8 22.3 20.8 20.3 21.2 23.0 20.5 1.9 4.5
Malta 22.8 23.1 21.8 18.8 19.3 21.4 22.1 22.1 19.9 22.0 21.2 -0.5 -0.7
Olanda 16.2 16.6 16.9 17.2 17.3 17.3 18.9 19.1 19.5 19.4 17.8 2.2 3.2
Austria 18.5 18.9 18.7 18.5 18.7 18.7 17.9 18.6 18.3 18.4 18.6 -0.3 -0.1
Polonia 15.9 17.4 19.5 19.8 20.1 20.3 20.0 21.0 21.5 21.9 19.7 2.8 5.9
Portugalia 22.4 22.5 22.4 22.8 22.6 22.8 22.8 22.8 22.9 - 22.7 - -
Slovenia 0.0 0.0 0.0 0.0 12.5 23.1 22.1 22.7 22.4 22.5 12.5 - 22.5
Slovacia 23.5 22.4 22.4 20.7 21.9 23.2 23.5 23.7 21.8 26.4 22.9 0.9 2.8
Finlanda 17.4 17.4 18.4 18.0 18.0 17.4 17.8 18.2 19.4 19.6 18.1 1.1 2.2
Suedia 18.7 16.7 16.9 16.9 16.8 16.5 17.4 18.3 18.3 18.1 17.4 0.5 -0.7
Marea Britanie 18.9 19.21 19.21 18.0 18.5 18.1 18.2 19.2 19.8 19.5 18.8 0.3 0.5
EU-25 (medie ponderată3 ) 16.8 16.6 16.7 16.9 17.1 17.2 17.2 17.4 17.4 17.4 17.1 0.6 0.7
EU-15 (medie ponderată3) 16.8 16.6 16.6 16.8 17.0 17.0 17.31 17.3 17.3 17.3 17.0 0.4 0.4
NMS-10 (medie ponderată3) 16.5 17.4 18.7 18.6 19.8 21.0 20.5 20.9 21.2 22.3 19.7 3.0 5.8
EU-25 (medie aritmetică) 18.5 18.4 18.6 20.3 18.9 19.8 19.8 20.3 20.3 20.6 19.3 1.4 2.2
EU-15 (medie aritmetică) 17.8 17.7 17.8 17.9 18.1 18.1 18.2 18.6 18.6 18.5 18.1 0.6 0.8
NMS-10 (medie aritmetică) 19.5 19.6 19.8 18.8 20.2 22.5 23.2 22.7 22.7 23.6 21.2 2.4 4.0
Diferenţa dintre max. şi min. 27.8 26.8 27.4 25.3 12.4 12.6 12.3 12.6 12.5 12.7 -15.1
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 19
Impozite indirecte în PIB: Accize şi taxe de consum, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 2.4 2.5 2.5 2.5 2.5 2.4 2.3 2.3 2.4 2.5 2.4 -0.4 0.1
Cehia 3.7 3.5 3.4 33 3.5 3.3 3.3 3.3 3.4 - 3.4 - -
Danemarca 3.7 3.9 3.8 4.1 4.2 4.1 4.1 4.1 4.0 3.8 4.0 0.5 0.1
Germania 2.0 2.0 1.9 1.8 2.1 2.1 2.1 2.3 2.4 2.3 2.1 2.6 0.3
Estonia 2.5 2.9 3.3 3.4 3.1 2.9 3.1 3.4 33 3.7 3.2 2.4 1.2
Grecia 4.7 4.8 4.2 4.0 3.7 3.4 3.4 3.2 3.2 2.9 3.7 -5.4 -1.8
Spania 2.5 2.6 2.6 2.8 2.7 2.6 2.5 2.5 2.5 2.5 2.6 -0.4 -0.1
Franţa 2.8 2.8 2.7 2.7 2.7 2.6 2.5 2.6 2.5 2.3 2.6 -1.7 -0.5
Irlanda 4.9 4.8 4.6 4.4 4.3 4.2 3.5 3.5 3.4 3.4 4.1 -4.9 -1.5
Italia 3.2 3.0 3.0 2.9 2.9 2.6 2.5 2.3 2.4 2.3 2.7 -4.0 -0.9
Cipru 2.7 2.6 2.2 2.2 2.3 2.6 3.2 2.8 3.8 4.5 2.9 5.9 1.8
Letonia 2.2 2.7 3.2 4.2 3.7 3.4 3.1 3.1 33 3.5 3.2 2.8 1.3
Lituania 1.9 2.0 3.0 3.7 3.8 3.2 3.4 3.2 3.1 3.0 3.0 4.3 1.1
Luxemburg 4.6 4.5 4.7 4.4 4.8 4.7 4.3 4.6 4.7 5.2 4.6 0.7 0.6
Ungaria 4.2 4.0 3.9 4.3 4.3 3.9 3.6 3.6 3.7 3.4 3.9 -2.1 -0.8
Malta 1.9 1.8 2.4 3.0 2.8 2.5 2.8 2.7 2.7 3.0 2.6 4.4 1.1
Olanda 2.8 2.7 2.8 2.8 2.9 2.7 2.5 2.4 2.4 2.6 2.7 -1.6 -0.3
Austria 2.7 2.7 2.9 2.9 2.9 2.7 2.7 2.8 2.8 2.9 2.8 0.2 0.2
Polonia 4.8 4.8 3.7 3.8 4.0 3.7 3.7 4.0 4.1 4.2 4.1 -1.2 -0.6
Portugalia 3.7 3.6 3.4 3.5 3.3 2.7 2.9 3.1 3.3 - 3.3 - -
Slovenia 00 00 00 0.0 1.8 3.1 3.5 3.5 3.5 3.5 1.9 - 3.5
Slovacia 3.2 3.5 3.2 3.2 3.0 2.9 2.8 3.0 3.1 - 3.1 - -
Finlanda 4.5 4.6 4.7 4.6 4.7 4.3 4.2 4.2 4.3 4.0 4.4 -1.5 -0.5
Suedia 3.5 3.8 3.5 3.5 3.4 3.2 3.2 3.3 3.3 3.1 3.4 -1.6 -0.3
Marea Britanie 4.1 4.1 4.0 4.0 4.0 3.9 3.7 3.6 3.5 3.4 3.8 -2.3 -0.7
EU-25 (medie ponderată3 ) 2.9 2.9 2.9 2.9 3.0 2.9 2.8 2.8 2.8 2.7 2.8 -0.8 -0.2
EU-15 (medie ponderată3) 2.9 2.9 2.9 2.9 2.9 2.8 2.7 2.8 2.8 2.7 2.8 -0.8 -0.2
NMS-10 (medie ponderată3) 3.8 3.9 3.3 3.5 3.7 3.5 3.5 3.6 3.7 3.9 3.6 0.1 0.0
EU-25 (medie aritmetică) 3.2 3.2 3.2 3.3 3.3 3.2 3.2 3.2 3.2 3.3 3.2 0.1 0.1
EU-15 (medie aritmetică) 3.5 3.5 3.4 3.4 3.4 3.2 3.1 3.1 3.1 3.1 3.3 -1.6 -0.4
NMS-10 (medie aritmetică) 2.7 2.8 2.8 3.1 3.2 3.2 3.3 3.3 3.4 3.6 3.1 2.9 0.9
Diferenţa dintre max. şi min. 4.9 4.8 4.7 4.6 3.0 2.6 2.2 2.3 2.3 2.9 -2.0
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 20
Impozite indirecte în total venituri fiscale: Accize şi taxe de consum, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 5.4 5.7 5.6 55 55 5.3 5.1 5.1 5.3 55 5.4 -0.6 0.1
Cehia 10.1 9.9 9.6 9.7 10.1 9.6 9.6 9.3 9.5 - 9.7 - -
Danemarca 7.5 7.8 7.7 8.3 8.5 8.2 8.5 8.5 8.4 7.8 8.1 0.7 0.2
Germania 4.9 4.8 4.6 4.5 4.9 4.9 5.3 5.9 6.1 5.9 5.2 3.0 1.0
Estonia 6.7 8.2 9.3 9.7 9.1 8.9 9.9 10.4 9.9 11.4 9.3 4.1 4.7
Grecia 14.4 14.4 12.2 10.9 10.0 8.9 9.3 8.6 8.8 8.3 10.6 -6.5 -6.1
Spania 77 7.8 7.8 8.5 8.2 7.8 7.5 7.5 7.4 7.1 7.7 -1.0 -0.6
Franţa 6.5 6.3 6.2 6.2 6.0 5.9 5.7 6.0 5.8 5.4 6.0 -1.7 -1.2
Irlanda 14.8 14.6 14.2 14.0 13.6 13.3 11.8 12.2 11.6 11.1 13.1 -3.3 -3.7
Italia 7.9 7.3 6.9 6.8 6.9 6.2 5.9 5.6 5.8 5.6 6.5 -3.7 -2.3
Cipru 10.0 9.7 8.5 7.9 8.2 8.4 10.2 9.0 11.5 13.1 9.6 2.9 3.1
Letonia 6.4 8.5 9.9 12.3 11.3 11.6 10.8 11.0 11.6 12.2 10.6 5.0 5.8
Lituania 6.6 7.3 9.4 11.4 11.8 10.7 11.7 11.1 11.1 10.6 10.2 4.9 4.0
Luxemburg 10.9 10.6 11.2 11.0 11.7 11.6 10.5 11.2 11.4 13.0 11.3 1.2 2.0
Ungaria 10.1 9.8 9.8 9.9 10.1 10.0 9.2 9.1 9.5 8.6 9.8 -1.7 -1.5
Malta 6.9 7.0 8.7 11.3 10.3 8.9 9.2 8.5 8.5 8.5 8.8 1.5 1.6
Olanda 7.0 66 6.8 7.0 6.9 6.5 6.5 6.5 6.5 6.8 6.7 -0.5 -0.2
Austria 6.5 6.4 6.7 6.5 6.5 6.4 6.1 6.4 66 6.7 6.5 00 0.2
Polonia 12.4 12.8 10.0 10.6 12.3 10.8 10.9 11.6 12.3 12.7 11.5 0.5 0.3
Portugalia 11.5 11.5 10.4 10.5 9.7 7.8 8.6 9.1 9.4 - 9.8 - -
Slovenia 0.0 0.0 0.0 0.0 4.6 8.1 9.0 9.1 88 8.9 4.9 - 8.9
Slovacia 7.9 9.0 9.0 8.6 8.5 88 8.7 9.1 10.1 - 8.9 - -
Finlanda 9.9 9.7 10.2 10.2 10.2 9.0 9.1 9.3 9.7 9.0 9.6 -1.1 -0.9
Suedia 7.1 7.3 6.8 6.7 6.4 6.0 6.3 6.6 6.5 6.2 6.6 -1.5 -0.9
Marea Britanie 11.7 11.8 11.3 11.71 11.0 10.5 9.9 10.1 9.8 9.5 10.6 -2.5 -2.2
EU-25 (medie ponderată3 ) 7.3 7.2 7.1 7.1 7.2 7.0 6.9 7.1 7.1 6.8 7.1 -0.5 -0.5
EU-15 (medie ponderată3) 7.2 7.1 7.0 7.0 7.1 6.9 6.8 7.0 6.9 6.7 7.0 -0.6 -0.5
NMS-10 (medie ponderată3) 10.1 10.5 9.2 9.7 10.3 10.2 10.2 10.3 10.8 11.2 10.2 1.1 1.1
EU-25 (medie aritmetică) 8.4 8.6 8.5 88 8.9 8.6 8.6 8.7 8.9 88 8.7 0.4 0.4
EU-15 (medie aritmetică) 8.9 88 8.6 8.5 8.4 7.9 77 7.9 7.9 7.7 8.2 -1.7 -1.2
NMS-10 (medie aritmetică) 7.7 8.2 8.4 9.2 9.6 9.6 9.9 9.8 10.3 10.7 9.4 3.4 3.1
Diferenţa dintre max. şi min. 14.8 14.6 14.2 14.0 9.1 8.4 6.8 7.1 7.1 7.7 -7.1
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 21
Impozite directe în PIB: total, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 16.6 16.7 17.61 17.617 17.4 17.5 17.8 17.6 17.2 17.5 17.3 0.5 0.9
Cehia 9.6 8.5 9.0 8.5 8.7 8.5 9.0 9.3 9.7 9.4 9.0 0.7 -0.1
Danemarca 31.0 31.0 30.5 30.1 30.13 30.5 29.5 29.3 29.2 30.1 30.1 -0.6 -0.9
Germania 10.9 11.3 11.31 11.4 11.9 12.5 11.2 10.7 10.6 10.2 11.2 -0.8 -0.8
Estonia 10.9 9.5 9.6 10.5 18.1 8.1 7.6 7.9 8.6 8.5 9.1 -3.1 -2.4
Grecia 7.8 7.4 8.2 9.8 10.2 10.9 9.7 9.6 8.9 8.9 9.1 2.0 1.2
Spania 10.3 10.4 10.6 10.3 10.3 10.5 10.4 10.8 10.5 10.7 10.5 0.3 0.4
Franţa 8.4 9.0 9.7 11.8 12.5 12.5 12.6 11.8 11.5 11.6 11.1 3.5 3.2
Irlanda 13.6 14.1 14.0 13.8 13.8 13.5 12.8 11.6 11.9 12.4 13.1 -1.9 -1.2
Italia 15.0 15.4 16.5 14.6 15.0 14.5 14.8 14.2 14.9 14.0 14.9 -1.0 -1.0
Cipru 8.9 8.6 8.8 9.9 10.9 11.2 11.4 11.3 9.7 8.9 10.0 1.6 0.0
Letonia 7.2 7.1 7.7 8.1 7.8 7.3 7.6 77 7.5 7.9 7.6 0.6 0.7
Lituania 8.8 8.3 9.0 9.1 9.2 8.4 7.8 7.5 8.0 8.8 8.5 -1.0 0.0
Luxemburg 17.6 18.0 15 16.2 15.9 15.6 15.7 16.2 15.9 14.1 16.3 -2.1 -3.6
Ungaria 8.9 9.4 9.1 9.1 9.6 9.9 10.3 10.3 9.8 9.3 9.6 1.0 0.4
Malta 8.7 7.7 8.5 8.2 8.7 9.3 10.2 11.6 12.3 12.4 9.8 5.3 3.7
Olanda 12.6 13.1 12.7 12.4 12.5 12.4 11.7 11.8 11.0 10.8 12.1 -1.9 -1.8
Austria 11.7 12.6 13.4 13.6 13.6 13.4 13.6 14.1 13.6 13.4 13.4 1.4 1.7
Polonia 12.5 10.9 10.9 10.4 7.3 7.2 6.7 6.9 6.6 6.4 8.6 -7.9 -6.1
Portugalia 8.5 9.1 9.2 8.9 9.4 99 9.5 9.4 8.8 - 9.2 - -
Slovenia 7.1 7.4 7.6 7.6 7.5 7.6 7.8 8.0 8.2 8.5 7.7 1.6 1.4
Slovacia 11.6 10.5 10.1 10.1 9.1 7.6 7.4 7.5 7.2 6.1 8.7 -6.6 -5.4
Finlanda 17.4 19.1 18.6 19.0 19.0 21.6 19.7 19.5 18.3 18.1 19.0 0.3 0.7
Suedia 20.0 20.9 21.4 21.3 921 22.3 19.9 18.0 18.7 19.5 20.4 -1.3 -0.5
Marea Britanie 15.1 15.0 15.3 16.5 16.4 16.9 17.0 15.8 15.3 15.8 15.9 0.5 0.7
EU-25 (medie ponderată3 ) 12.5 12.8 13.2 13.6 13.8 13.1 13.6 13.1 12.9 12.9 13.2 0.2 0.4
EU-15 (medie ponderată3) 12.5 13.0 13.1 13.7 14.1 14.3 13.9 13.1 13.1 13.1 13.4 0.3 0.6
NMS-10 (medie ponderată3) 10.7 9.8 9.9 9.6 8.2 8.0 7.8 8.2 8.0 7.8 8.8 -3.5 -2.9
EU-25 (medie aritmetică) 12.4 12.4 12.6 12.8 12.7 12.8 12.5 12.3 12.2 12.2 12.5 -0.3 -0.2
EU-15 (medie aritmetică) 14.4 14.9 15.1 15.2 15.3 15.6 -0.1 14.7 14.4 14.8 15.0 -0.1 0.4
NMS-10 (medie aritmetică) 9.4 8.8 9.0 9.2 8.9 8.5 8.6 8.8 8.8 8.6 8.9 -0.7 -0.8
Diferenţa dintre max. şi min. 23.8 23.9 23.0 22.5 23.1 23.3 22.8 22.3 22.6 24.0 0.1
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 22
Impozite directe în total venituri fiscale: total, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 37.9 37.7 38.2 39.0 38.1 38.8 37.7 38.9 38.3 38.8 38.5 0.3 0.8
Cehia 26.5 24.1 25.4 25.0 24.9 26 26.0 26.4 26.9 25.8 25.6 0.5 -0.7
Danemarca 63.5 63.0 62.3 61.0 61.26 61.8 60.8 61.2 61.4 61.8 61.7 -0.3 -1.7
Germania 27.5 27.9 27.5 28.0 28.6 29.8 27.6 27.52 26.7 26.3 27.7 -0.4 -1.2
Estonia 28.9 26.8 26.8 30.0 29.1 24.8 23.9 24.3 26.2 26.1 26.7 -1.5 -2.7
Grecia 23.8 22.5 23.9 27.0 27.02 28.8 26.6 25.8 24.3 25.5 25.5 0.9 1.7
Spania 31.4 31.5 32.0 31.3 30.8 31.1 31.3 31.9 30.9 30.8 31.3 -0.2 -0.5
Franţa 19.7 20.5 21.9 26.8 27.7 28.3 28.9 27.3 26.6 26.7 25.4 3.6 7.0
Irlanda 41.2 42.5 43.3 43.4 43.4 42.7 43.2 40.9 41.1 41.1 42.3 -0.4 -0.1
Italia 37.5 36.7 37.7 34.5 35.3 34.8 35.8 34.6 35.8 34.5 35.7 -0.8 -2.9
Cipru 32.9 32.2 33.6 36.73 38.2 36.7 35.82 35.8 29.2 26.0 33.6 -1.5 -6.9
Letonia 21.5 22.6 23.5 23.7 24.0 24.7 26.5 27.3 26.4 27.6 24.8 2.7 6.2
Lituania 30.7 29.4 28.5 28.3 30.8 28.1 27.3 26.4 28.3 30.8 28.7 -0.4 0.2
Luxemburg 41.6 42.4 42.0 41.0 39.1 38.5 38.6 39.4 38.9 35.1 39.7 -1.6 -6.5
Ungaria 21.3 23.3 21.5 23.4 24.5 25.1 26.1 26.4 25.0 23.8 24.2 1.5 2.5
Malta 31.4 29.7 30.7 31.4 32.1 32.7 33.5 36.1 38.0 35.2 33.1 2.3 39
Olanda 31.2 32.3 31.2 30.9 29.9 30.0 30.6 31.3 29.3 28.5 30.5 -0.9 -2.6
Austria 28.3 29.7 30.5 30.9 30.4 30.6 33.7 32.1 31.6 31.5 30.9 1.2 3.2
Polonia 32.5 29.2 29.6 29.0 20.0 21.1 19.7 20.3 19.8 19.5 24.1 -6.2 -12.9
Portugalia 26.6 27.8 27.9 27.0 27.6 28.9 27.9 27.0 25.2 - 27.3 - -
Slovenia 17.7 19.0 19.1 19.7 19.3 19.7 20.0 20.4 20.8 21.4 19.8 1.5 3.7
Slovacia 28.6 27.0 28.2 27.1 27.2 22.9 23.2 23.0 23.1 20.2 25.0 -3.5 -8.3
Finlanda 38.2 40.7 40.2 41.3 40.9 45.3 43.0 42.9 41.0 40.9 41.4 0.7 2.7
Suedia 40.8 40.7 41.2 40.5 41.5 41.9 38.7 36.2 37.3 38.6 39.7 -1.1 -2.1
Marea Britanie 42.7 42.9 43.1 45.1 44.6 45.1 45.8 44.6 43.2 43.9 44.1 0.3 1.3
EU-25 (medie ponderată3 ) 31.3 31.7 32.4 33.534 33.5 33.23 34.0 33.2 32.6 32.7 32.9 0.5 1.4
EU-15 (medie ponderată3) 31.5 31.9 32.6 33.6 33.9 34.7 34.5 33.6 33.0 33.2 33.3 0.6 1.7
NMS-10 (medie ponderată3) 28.1 26.6 27.2 26.9 22.7 23.1 22.7 23.4 23.2 22.6 24.7 -2.5 -5.5
EU-25 (medie aritmetică) 32.1 32.1 32.5 32.8 32.5 32.7 32.5 32.3 31.8 31.7 32.3 -0.1 -0.4
EU-15 (medie aritmetică) 35.4 35.9 36.2 36.5 36.4 37.1 36.8 36.1 35.4 36.0 36.2 0.0 0.6
NMS-10 (medie aritmetică) 27.2 26.3 27.0 27.3 26.7 26.0 26.6 26.6 26.4 25.7 26.5 -0.4 -1.5
Diferenţa dintre max. şi min. 45.7 44.0 41.2 41.2 41.2 42.1 41.2 40.9 41.6 42.2 -3.5
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 23
Impozite directe în PIB: Impozit pe venitul persoanelor fizice, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 13.4 13.41 13.3 13.3 13.0 13.2 13.5 13.3 13.0 12.8 13.2 -0.2 -0.6
Cehia 4.8 4.8 4.9 4.8 4.6 4.6 4.6 4.8 4.9 4.8 4.8 00 0.0
Danemarca 26.3 26.3 25.9 25.5 25.8 25.6 26.0 25.7 25.3 24.9 25.7 -0.5 -1.5
Germania 9.3 9.4 9.2 9.5 9.9 10.2 9.9 9.6 9.3 8.7 9.5 -0.2 -0.7
Estonia 8.3 7.8 7.6 8.0 8.0 7.1 6.8 6.7 6.9 6.7 7.4 -2.5 -1.6
Grecia 4.1 4.1 4.5 5.5 5.7 5.5 5.0 5.0 4.8 4.8 4.9 1.7 0.7
Spania 7.7 77 7.2 7.0 6.7 6.6 6.8 6.8 6.6 6.4 6.9 -1.9 -1.3
Franţa 5.3 55 5.8 8.0 8.2 8.4 8.2 7.9 8.0 7.8 7.3 4.7 2.6
Irlanda 10.2 10.2 10.1 9.6 8.9 8.5 8.1 7.1 6.8 7.4 8.7 -4.9 -2.8
Italia 10.5 10.7 10.7 11.2 11.3 10.6 10.9 10.6 10.5 10.4 10.8 -0.4 -0.1
Cipru 4.0 3.2 3.3 3.8 3.8 3.7 3.9 4.3 4.5 3.6 3.8 1.7 -0.4
Letonia 5.4 5.2 55 5.8 5.7 5.6 5.5 5.6 5.8 6.0 5.6 1.0 0.6
Lituania 7.5 7.0 7.3 7.7 8.3 7.7 7.3 6.9 6.6 6.8 7.3 -1.1 -0.6
Luxemburg 9.2 9.2 8.6 77 7.6 7.4 7.2 6.7 7.1 7.1 7.8 -3.4 -2.1
Ungaria 6.7 7.3 6.9 6.6 6.9 7.2 7.6 7.6 7.1 6.7 7.1 0.5 0.0
Malta 5.2 4.6 5.1 4.8 5.2 5.6 6.2 6.3 6.5 7.2 5.7 4.3 2.0
Olanda 7.8 7.3 6.5 6.2 6.2 6.3 6.2 6.8 6.5 6.0 6.6 -1.7 -1.7
Austria 9.3 9.8 10.4 10.5 10.5 10.2 10.7 10.5 10.3 10.2 10.2 0.7 0.7
Polonia 8.3 7.9 7.5 7.5 4.6 4.4 4.3 4.3 4.2 4.0 5.7 -9.4 -4.3
Portugalia 5.6 5.8 55 5.4 5.3 5.6 5.6 5.4 5.5 - 5.5 - -
Slovenia 6.0 6.1 6.1 5.8 5.7 5.8 5.9 5.9 5.9 5.9 5.9 -0.2 -0.1
Slovacia 3.6 4.1 4.4 4.5 4.6 3.5 3.8 3.4 3.3 - 39 - -
Finlanda 14.2 15.4 14.2 13.8 13.6 14.6 14.4 14.2 13.8 13.5 14.2 -0.6 -0.7
Suedia 16.5 17.4 17.6 17.7 18.0 17.4 16.3 15.0 15.6 15.7 16.7 -1.4 -0.8
Marea Britanie 10.3 9.6 9.3 10.3 10.5 10.8 10.9 10.4 10.2 10.3 10.2 0.6 0.0
EU-25 (medie ponderată3 ) 9.3 9.3 9.3 9.8 9.9 9.9 9.8 9.5 9.3 9.2 9.5 0.1 -0.1
EU-15 (medie ponderată3) 9.3 9.4 9.4 9.39 10.1 10.1 10.0 9.7 9.6 9.4 9.7 0.2 0.1
NMS-10 (medie ponderată3) 6.7 6.7 6.5 6.5 5.2 5.0 5.0 5.1 5.0 5.0 5.7 -4.1 -1.8
EU-25 (medie aritmetică) 8.8 8.8 8.7 88 8.8 8.6 8.6 8.4 8.4 8.6 8.6 -0.5 -0.2
EU-15 (medie aritmetică) 10.6 10.8 10.6 10.7 10.8 10.7 10.6 10.3 10.2 10.4 10.6 -0.4 -0.2
NMS-10 (medie aritmetică) 6.0 5.8 5.9 5.9 5.8 5.5 5.6 5.6 5.6 5.7 5.7 -0.7 -0.2
Diferenţa dintre max. şi min. 22.8 23.0 22.6 21.7 22.1 22.2 22.1 22.2 21.9 21.3 -1.5
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 24
Impozite directe în total venituri fiscale: Impozit pe venitul persoanelor fizice, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 30.6 29.5 29.6 29.3 28.6 29.5 29.5 29.4 29.0 28.4 29.4 -0.4 -2.2
Cehia 13.3 13.7 13.8 13.6 13.3 13.5 13.3 13.4 13.6 13.2 13.5 -0.2 -0.1
Danemarca 53.9 53.4 52.9 51.8 51.6 51.9 53.6 53.6 53.4 51.0 52.7 -0.2 -2.9
Germania 23.4 23.1 22.7 23.4 23.6 24.4 24.7 24.3 23.5 22.4 23.5 0.2 -1.1
Estonia 22.0 21.9 21.3 22.9 22.9 21.8 21.4 20.6 21.0 20.6 21.7 -0.8 -1.4
Grecia 12.5 12.4 13.2 12.4 15.4 14.4 13.6 13.3 13.2 13.7 13.7 0.6 1.2
Spania 23.6 23.3 21.7 21.3 19.8 19.5 20.2 20.1 19.4 18.5 20.7 -2.4 -5.1
Franţa 12.3 12.5 13.2 18.3 18.3 18.9 18.8 18.3 18.5 18.0 16.7 4.8 5.7
Irlanda 31.0 31.0 31.2 30.4 28.2 27.0 27.3 24.9 23.3 24.6 27.9 -3.4 -6.4
Italia 26.2 25.7 25.4 26.4 26.5 25.3 26.2 26.0 25.3 25.6 25.9 -0.1 -0.5
Cipru 14.8 11.9 12.6 13.5 13.513 12.0 12.5 13.6 13.5 10.4 12.8 -1.3 -4.3
Letonia 16.0 16.7 18.8 18.8 17.6 18.8 19.3 19.8 20.5 20.9 18.3 3.1 4.9
Lituania 26.1 25.0 23.3 24.0 25.0 25.6 25.3 24.2 23.3 24.0 24.7 -0.6 -2.0
Luxemburg 21.7 21.7 20.6 19.1 18.8 18.3 17.8 16.3 17.2 17.8 18.9 -2.9 -3 9
Ungaria 16.1 17.9 17.6 17.0 17.7 18.5 19.2 19.6 18.2 17.1 17.9 1.0 1.0
Malta 18.8 17.8 18.4 18.5 19.3 19.8 20.3 19.4 20.3 20.5 19.3 1.3 1.6
Olanda 19.2 17.9 15.9 15.9 15.0 15.2 16.1 18.1 17.5 15.9 16.6 -0.6 -3.2
Austria 22.5 23.0 23.7 23.8 23.9 23.4 24.0 24.0 24.0 23.5 23.6 0.5 1.0
Polonia 21.5 21.3 20.5 20.9 12.8 13.0 12.8 12.6 12.6 12.1 16.0 -7.7 -9.4
Portugalia 17.5 17.7 16.8 16.3 15.6 16.2 16.5 15.6 15.8 - 16.4 - -
Slovenia 15.0 15.7 16.0 14.9 14.7 15.0 15.3 15.1 15.0 15.0 15.2 -0.3 0.0
Slovacia 8.8 10.5 12.3 12.3 13.4 10.4 11.9 10.5 10.7 - 11.2 - -
Finlanda 31.1 32.7 30.8 30.0 29.4 30.6 31.5 31.2 30 30.4 30.9 -0.2 -0.7
Suedia 33.7 33.8 33.9 33.6 33.8 32.7 31.6 30.3 31.1 31.1 32.5 -1.3 -2.6
Marea Britanie 29.2 27.6 26.1 28.32 28.4 29.0 29.4 29.3 28.3 28.6 28.4 0.4 -0.6
EU-25 (medie ponderată3 ) 23.3 23.0 22.8 24.1 24.0 24.2 24.5 24.2 23.7 23.3 23.7 0.4 0.1
EU-15 (medie ponderată3) 23.5 23.5 22.9 24.3 24.3 24.6 24.9 24.6 24.1 23.7 24.0 0.5 0.2
NMS-10 (medie ponderată3) 17.8 18.2 18.0 18.2 14.4 14.5 14.6 14.6 14.6 14.3 15.9 -3.2 -3.5
EU-25 (medie aritmetică) 22.4 22.3 22.0 22.3 21.9 21.8 22.1 21.7 21.6 21.9 22.0 -0.3 -0.5
EU-15 (medie aritmetică) 25.9 25.7 25.2 25.5 25.1 25.1 25.4 25.0 24.7 25.0 25.2 -0.4 -0.9
NMS-10 (medie aritmetică) 17.2 17.2 17.3 17.5 17.1 16.8 17.1 16.9 16.9 17.1 17.1 -0.3 -0.1
Diferenţa dintre max. şi min. 45.1 42.9 40.6 39.6 38.8 41.5 41.7 43.1 42.5 40.5 -4.6
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 25
Impozite directe în PIB: Impozit pe profit, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 2.3 2.7 2.8 3.4 3.2 3.2 3.1 3.0 2.9 3.2 3.0 2.1 0.9
Cehia 4.6 3.4 3.9 3.4 3.9 3.5 4.2 4.4 4.6 4.4 4.0 1.8 -0.1
Danemarca 2.3 2.5 2.7 3.0 2.4 3.3 2.8 2.9 2.8 3.1 2.8 2.4 0.8
Germania 0.9 1.2 1.3 1.3 1.5 1.7 0.6 0.6 0.7 0.9 1.1 -5.5 0.1
Estonia 2.4 1.6 1.8 2.5 2.0 1.0 0.7 1.2 1.7 1.8 1.7 -5.4 -0.7
Grecia 2.6 2.3 2.6 3.1 3.5 4.5 3.7 3.7 3.2 33 3.3 4.3 0.7
Spania 1.9 2.0 2.7 2.5 2.9 3.1 2.9 3.3 3.1 3.5 2.8 6.1 1.6
Franţa 1.8 2.0 2.3 2.3 2.7 2.8 3.1 2.5 2.1 2.4 2.4 2.7 0.6
Irlanda 2.7 3.1 3.2 3.3 3.8 3.7 3.5 3.7 3.7 3.6 3.4 2.8 0.8
Italia 3.3 3.7 4.1 2.4 2.7 2.3 2.9 2.5 2.2 2.2 2.8 -5.8 -1.1
Cipru 4.0 4.5 4.4 5.0 6.0 6.3 6.3 6.0 4.3 3.8 5.1 1.0 -0.2
Letonia 1.8 1.9 2.2 2.3 2.1 1.6 1.9 1.9 1.5 1.7 1.9 -2.4 -0.1
Lituania 1.3 1.2 1.6 1.3 0.8 0.7 0.5 0.6 1.4 1.9 1.1 -2.0 0.6
Luxemburg 7.5 7.7 7.9 7.8 7.1 7.2 7.5 8.4 7.9 6.1 7.5 -0.9 -1.4
Ungaria 1.9 1.8 1.9 2.2 2.3 22 2.3 2.3 2.2 2.1 2.1 2.2 0.3
Malta 2.8 2.5 2.7 2.6 2.7 2.9 3.2 4.0 4.6 4.2 3.2 6.4 1.5
Olanda 3.3 4.1 4.6 4.5 4.6 4.4 4.2 3.6 3.0 3.3 4.0 -2.1 0.1
Austria 1.6 2.1 2.3 2.4 2.0 2.2 3.3 2.4 2.4 2.4 2.3 3.3 0.8
Polonia 3.2 2.8 3.0 2.8 2.4 2.3 1.7 1.7 1.8 2.0 2.4 -7.2 -1.3
Portugalia 2.4 2.8 3.2 3.2 3.6 39 3.4 3.4 2.9 - 3.2 - -
Slovenia 0.5 0.7 0.9 1.0 1.1 1.2 1.2 1.5 1.7 2.0 1.2 12.6 1.4
Slovacia 6.1 4.2 3.7 3.4 3.0 2.9 2.4 2.7 2.8 - 3.5 - -
Finlanda 2.3 2.8 3.5 4.3 4.4 6.0 4.3 4.3 3.4 3.6 3.9 4.1 1.3
Suedia 2.6 2.6 2.9 2.6 3.1 3.8 2.7 2.1 2.3 3.0 2.8 -0.6 0.4
Marea Britanie 2.8 3.2 3.9 3.8 3.4 3.4 3.3 2.8 2.7 2.8 3.2 -1.8 0.1
EU-25 (medie ponderată3 ) 2.1 2.4 2.8 2.6 2.7 2.8 2.6 2.3 2.2 2.4 2.5 -0.1 0.3
EU-15 (medie ponderată3) 2.0 2.4 2.8 2.6 2.7 2.8 2.6 2.3 2.2 2.4 2.5 00 0.3
NMS-10 (medie ponderată3) 3.2 2.7 2.9 2.7 2.6 2.5 2.3 2.4 2.5 2.5 2.6 -2.6 -0.7
EU-25 (medie aritmetică) 2.8 2.8 3.0 3.1 3.1 3.2 3.0 3.0 2.9 2.9 3.0 0.5 0.2
EU-15 (medie aritmetică) 2.7 3.0 3.3 3.3 3.4 3.7 3.4 3.3 3.0 3.1 3.2 0.9 0.4
NMS-10 (medie aritmetică) 2.9 2.5 2.6 2.6 2.6 2.4 2.5 2.6 2.7 2.7 2.6 -0.2 -0.2
Diferenţa dintre max. şi min. 7.0 7.0 7.0 6.9 6.3 6.5 7.0 7.9 7.2 5.2 -1.8
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 26
Impozite directe în total venituri fiscale: Impozit pe profit, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 5.4 6.0 6.3 7.4 7.1 7.1 6.9 6.7 6.5 7.1 6.6 1.9 1.7
Cehia 12.7 9.7 11.0 10.1 12.2 10.3 12.0 12.4 12.8 12.2 11.4 1.6 -0.5
Danemarca 4.8 5.1 5.5 6.1 4.8 6.6 5.7 6.0 6.0 6.4 5.7 2.6 1.6
Germania 2.2 2.9 3.1 3.3 3.6 4.0 1.4 1.5 1.9 2.4 2.6 -5.1 0.2
Estonia 6.4 4.5 5.0 7.0 5.8 2.9 2.3 3.6 5.1 5.5 4.8 -3.8 -1.0
Grecia 8.0 6.8 7.5 8.6 9.5 12.0 10.1 9.9 8.9 9.4 9.1 3.2 1.4
Spania 5.8 6.1 8.1 7.7 8.7 9.2 8.6 9.6 9.3 10.1 8.3 5.6 4.3
Franţa 4.2 4.7 5.2 5.3 5.9 6.3 7.0 5.9 5.0 55 5.5 2.7 1.3
Irlanda 8.3 9.3 9.8 10.5 12.0 11.8 11.9 13.0 12.8 11.9 11.1 4.4 3.6
Italia 8.3 8.9 9.3 5.7 6.4 5.6 7.0 6.2 5.2 5.4 6.8 -5.6 -2.9
Cipru 14.9 16.7 17.0 17.6 21.3 20.6 20.1 19.2 11.11 11.1 17.1 -2.1 -3.8
Letonia 5.5 5.9 6.8 6.8 6.4 5.3 66 6.8 5.2 6.0 6.1 -0.2 0.6
Lituania 4.4 4.3 5.0 4.1 2.6 2.3 1.9 2.1 4.9 6.6 3.8 -1.4 2.2
Luxemburg 17.7 18.1 19.0 19.4 17.5 17.8 18.5 20.6 19.3 15.3 18.3 -0.4 -2.4
Ungaria 4.5 4.5 4.9 5.5 5.9 5.6 5.9 6.0 5.7 55 5.4 2.7 0.9
Malta 10.1 9.5 9.9 9.9 10.3 10.3 10.6 12.3 14.2 12.1 10.9 3.5 2.0
Olanda 8.1 10.1 11.3 11.3 10.0 10.7 10.0 9.4 8.1 8.8 10.0 -1.1 0.7
Austria 4.0 5.0 5.2 5.4 4.6 5.2 7.3 5.6 55 5.7 5.3 3.1 1.7
Polonia 8.4 7.6 8.2 7.6 6.6 6.8 5.1 5.1 5.3 6.0 6.7 -5.5 -2.5
Portugalia 7.4 8.4 9.6 9.5 10.6 11.3 10.0 9.9 8.3 - 9.5 - -
Slovenia 1.3 1.9 2.5 2.5 2.7 3.0 3.1 3.8 4.4 5.0 3.0 12.5 3.6
Slovacia 14.9 10.7 10.3 9.3 8.7 8.6 7.5 8.4 9.0 - 9.7 - -
Finlanda 5.0 6.0 7.5 9.4 9.4 12.5 9.4 9.3 7.7 8.1 8.4 4.5 3.0
Suedia 5.4 5.0 5.5 5.0 5.8 7.2 5.2 4.2 4.5 5.9 5.4 -0.5 0.6
Marea Britanie 7.9 9.1 10.9 10.5 9.2 9.0 9.0 7.8 7.6 7.9 8.9 -2.1 0.0
EU-25 (medie ponderată3 ) 5.2 5.9 6.8 6.4 6.5 6.8 6.4 5.9 5.6 6.0 6.2 0.2 0.8
EU-15 (medie ponderată3) 5.1 5.9 6.7 6.3 6.5 6.8 6.4 5.9 5.5 6.0 6.1 0.3 0.9
NMS-10 (medie ponderată3) 8.5 7.4 8.0 7.6 7.3 7.2 66 6.9 7.2 7.3 7.4 -1.7 -1.3
EU-25 (medie aritmetică) 7.4 7.5 8.2 8.2 8.3 8.5 8.2 8.2 7.8 7.8 8.0 0.5 0.4
EU-15 (medie aritmetică) 6.8 7.4 8.3 8.3 8.4 9.1 8.6 8.4 7.8 7.8 8.1 11 1.0
NMS-10 (medie aritmetică) 8.3 7.5 8.1 8.1 8.1 7.6 7.5 8.0 8.0 7.8 7.9 -0.4 -0.6
Diferenţa dintre max. şi min. 16.4 16.2 16.5 17.0 18.7 18.3 18.6 19.1 17.4 12.9 -3.5
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 27
Contribuţii sociale în PIB: total, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 14.3 14.3 14.2 14.2 14.2 13.9 14.2 14.4 14.4 14.3 14.2 0.0 -0.3
Cehia 14.3 14.4 14.8 14.3 14.3 14.4 14.4 15.0 15.2 15.1 14.6 0.6 0.8
Danemarca 1.1 1.1 1.0 1.0 1.6 1.8 1.7 1.2 1.2 1.2 1.3 2.4 0.1
Germania 16.8 17.4 16.7 17.4 17.2 16.9 16.7 16.7 16.9 16.5 17.0 -0.5 -0.4
Estonia 13.1 12.1 11.6 11.6 12.4 11.6 11.3 11.5 11.3 11.1 11.8 -1.3 -2.0
Grecia 10.5 10.8 11.1 11.5 11.4 11.5 11.7 12.6 13.0 12.6 11.6 2.0 1.7
Spania 11.8 12.0 12.0 11.9 11.9 12.0 12.2 12.1 12.2 12.2 12.0 0.4 0.4
Franţa 18.6 18.6 18.1 16.4 16.3 16.41 16.41 16.2 16.4 16.3 16.9 -1.6 -2.3
Irlanda 4.9 4.6 4.3 4.1 4.3 44 44 44 44 4.6 4.5 -0.3 -0.3
Italia 12.6 14.3 14.6 12.2 12.1 12.1 12.0 12.1 12.3 12.3 12.7 -1.4 -0.4
Cipru 6.6 7.0 7.0 7.0 6.7 6.7 6.9 6.8 7.1 7.8 7.0 0.9 1.3
Letonia 12.1 11.0 10.8 11.0 10.8 9.9 9.2 9.3 8.9 8.7 10.2 -3.6 -3.4
Lituania 7.5 8.0 8.6 9.1 9.3 93 9.0 8.6 8.5 8.4 8.6 0.9 0.9
Luxemburg 11.2 11.2 10.6 10.4 10.7 10.4 11.2 11.4 11.5 11.3 11.0 0.5 0.1
Ungaria 14.9 14.9 14.3 14.1 13.2 13.5 13.7 13.7 13.5 13.5 13.8 -0.9 -1.5
Malta 6.2 6.4 6.8 6.1 6.1 6.4 6.9 6.7 6.7 6.9 6.5 0.9 0.7
Olanda 16.0 15.5 15.5 15.3 16.0 16.0 13.7 13.3 13.8 14.0 14.9 -1.9 -2.0
Austria 14.8 14.8 15.0 14.9 14.9 14.6 14.6 14.5 14.5 14.4 14.7 -0.4 -0.4
Polonia 11.4 11.8 11.8 11.8 15.0 13.6 14.8 14.5 14.0 13.4 13.2 2.6 2.0
Portugalia 9.5 9.7 10.0 9.9 10.31 10.3 10.5 10.8 11.31 11.3 10.3 1.9 1.7
Slovenia 17.3 154 14.7 14.7 14.5 14.7 15.0 14.8 14.7 14.7 15.0 -1.0 -2.6
Slovacia 14.3 14.3 13.6 14.8 13.8 13.7 13.7 13.5 13.0 12.2 13.7 -1.4 -2.1
Finlanda 14.1 13.6 12.8 12.5 12.8 12.0 12.3 12.1 11.9 11.9 12.6 -1.7 -2.1
Suedia 12.9 14.0 13.8 13.8 12.5 14.3 14.6 14.5 14.1 13.8 13.8 0.7 0.9
Marea Britanie 6.2 6.1 6.2 6.2 6.2 6.3 6.3 6.1 6.6 6.6 6.3 0.7 0.5
EU-25 (medie ponderată3 ) 13.9 14.2 13.9 13.1 13.1 12.9 12.8 12.7 13.0 12.8 13.2 -1.2 -1.1
EU-15 (medie ponderată3) 14.0 14.2 14.0 13.2 13.1 12.9 12.7 12.7 12.9 12.8 13.2 -1.2 -1.2
NMS-10 (medie ponderată3) 12.8 12.6 12.6 12.6 13.9 13.2 13.9 13.8 13.5 13.2 13.2 0.9 0.4
EU-25 (medie aritmetică) 11.7 11.7 11.6 11.4 11.5 11.4 11.5 11.5 11.5 11.4 11.5 -0.3 -0.4
EU-15 (medie aritmetică) 11.7 11.8 11.8 11.4 11.5 11.5 11.5 11.5 11.6 11.5 11.6 -0.2 -0.2
NMS-10 (medie aritmetică) 11.8 11.4 11.4 11.5 11.6 11.3 11.5 11.4 11.3 11.2 11.4 -0.3 -0.6
Diferenţa dintre max. şi min. 17.5 17.5 17.51 16.4 15.6 15.01 15.0 15.5 15.7 15.3 -2.2
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 28
Contribuţii sociale în total venituri fiscale: total, %

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Media Modificarea1 Diferenţa2
1995-2004 1995-2004 1995-2004
Belgia 32.7 32.2 31.6 31.13 31.13 30.8 31.4 31.8 32.0 31.1 31.6 -0.3 -1.6
Cehia 39.6 41.0 41.6 42.1 41.2 41.9 41.8 42.3 42.1 41.3 41.5 0.4 1.7
Danemarca 2.2 2.2 2.1 2.1 33 3.6 3.6 2.5 2.5 2.4 2.6 2.6 0.2
Germania 42.3 42.8 43.5 42.6 41.2 40.4 41.8 42.3 42.5 42.6 42.2 -0.1 0.3
Estonia 34.5 33.9 32.5 33.93 35.7 35.6 35.7 35.4 34.4 34.0 34.5 0.4 -0.5
Grecia 32.1 32.8 32.5 31.6 30.5 30.4 31.9 33.8 35.6 34.6 32.6 0.9 2.5
Spania 36.0 36.2 36.0 36.0 35.5 35.5 36.3 35.8 36.0 35.3 35.9 -0.1 -0.8
Franţa 43.5 42.4 41.1 36.5 37.53 36.5 36.8 37.5 38.0 37.4 38.6 -1.5 -6.0
Irlanda 15.0 13.9 15.3 13.0 15.5 13.9 14.9 15.5 15.3 15.3 14.3 1.2 0.3
Italia 31.5 34.1 34. 28.7 28.6 28.9 28.8 29.6 29.7 30.2 30.4 -1.2 -1.3
Cipru 24.4 26.0 27.0 24.8 23.7 21.8 21.9 21.5 23.2 23.0 23.5 -2.2 -1.4
Letonia 36.1 35.2 33.2 31.9 35.23 33.5 31.13 32.9 31.1 30.6 33.0 -1.4 -5.5
Lituania 26.4 28.4 27.3 27.3 29.0 31.1 31.2 30.4 30.3 29.7 29.2 1.5 3.3
Luxemburg 26.4 26.2 25.5 25.7 26.3 .527 27.5 27.8 28.2 28.1 26.7 1.0 1.7
Ungaria 35.9 34.7 36.6 36.1 33.9 534 34.7 35.0 34.6 34.5 34.9 -0.4 -1.4
Malta 22.6 24.6 24.4 23.4 22.5 22.6 22.9 20.7 20.8 19.7 22.4 -2.0 -3.0
Olanda 39.5 37.9 38.1 38.0 38.5 38.6 35.7 35.2 36.9 37.1 37.6 -0.8 -2.4
Austria 35.9 34.8 34.1 33.9 34.1 34.0 32.7 33.2 33.7 33.8 34.0 -0.6 -2.1
Polonia 29.7 31.5 42.2 32.8 41.2 39.8 43.6 42.2 42.0 40.9 37.6 4.3 11.2
Portugalia 29.9 29.5 30.3 30.60 29.6 30.1 30.9 31.0 31.7 32.7 30.6 0.9 2.8
Slovenia 43.0 39.7 38.7 38.0 37.2 38.1 38.6 37.8 37.3 37.1 38.5 -1.1 -5.9
Slovacia 35.4 36.6 37.9 40.1 39.9 41.3 42.6 41.8 41.5 40.1 39.7 1.7 4.8
Finlanda 30.8 28.9 27.6 27.3 27.5 26.6 26.9 26.6 26.7 26.9 27.5 -1.3 -3.9
Suedia 26.4 27.4 26.5 26.4 23.4 26.7 28.5 29.2 28.1 27.4 26.9 0.9 1.0
Marea Britanie 17.5 17.4 17.6 16.9 16.8 16.9 17.0 17.0 18.5 18.4 17.4 0.5 0.9
EU-25 (medie ponderată3 ) 35.0 35.0 34.2 32.8 31.8 31.5 31.9 32.3 32.8 32.5 32.9 -0.9 -2.5
EU-15 (medie ponderată3) 35.1 35.0 34.2 32.1 31.5 31.2 31.6 32.0 32.6 32.3 32.8 -1.0 -2.8
NMS-10 (medie ponderată3) 33.6 34.4 34.9 35.2 38.7 38.2 40.2 39.5 38.9 38.2 37.2 1.8 4.5
EU-25 (medie aritmetică) 30.8 30.8 30.6 30.6 30.2 30.3 30.8 30.8 30.8 30.6 30.6 0.0 -0.2
EU-15 (medie aritmetică) 29.5 29.52 28.9 28.0 27.8 27.8 28.3 28.6 29.0 28.9 28.6 -0.1 -0.6
NMS-10 (medie aritmetică) 32.8 33.1 33.1 33.1 33.8 33.9 34.5 34.0 33.5 33.1 33.5 0.3 0.3
Diferenţa dintre max. şi min. 41.3 40.6 41.3 40.5 38.0 38.3 40.0 39.9 40.0 40.3 -1.0
1) rata medie anuală de creştere estimată în %;
2) în puncte procentuale;
3) ponderată în raport cu PIB;

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Serviciului Comisiei Europene – sursa [192].
 Anexa 29
Reforma impozitelor în ţările membre ale Uniunii Europene
Domeniul Contribuţii la Impozit pe venitul Impozit pe venitul Impozit pe Alte impozite
Ţara securitatea personal din capital consum (energie,
socială mediu)
0 1 2 3 4 5
Belgia Scăderea Scăderea
contribuţiilor, în TVA
special pentru în sectoarele
cei cu venituri cu muncă
mici intensivă
Danemarca Permanentizarea Reducerea Simplificarea Creşterea
contribuţiei nivelului minim al regulilor de impozitelor
temporare la impozitului pentru impozitare pentru pe energie.
sistemul de veniturile mici deţinerea de
pensii acţiuni.
Introducerea unui
impozit de
5%pentru
veniturile din
fondurile de pensii.
Germania Reducerea cu Reducerea Impozitul pe profit Introducerea
0,8% impozitului aferent va fi redus la 25% şi creşterea
a contribuţiilor venitului din afara (de la 40%pentru treptată a
la sistemul de ţării: nivelul minim profitul nedistribuit taxelor ecolo-
pensii 25,9%la 19,9% şi şi la 30% pentru gice pentru a
cel maxim de la cel distribuit).Se compensa
53%la limitează impozitul reducerea
48,5%.Nivelul pe câştigul din contribuţiilor
venitului minim capital când la asigurările
exceptat va fi activele se vând sociale.
ridicat. între companii.
Grecia Reducerea Scăderea Relaxarea fiscală Scăderea
contribuţiilor impozitului pentru pentru fuziuni de TVA în
angajaţilor la veniturile mici capital. sectoarele
asigurările cu muncă
sociale (cu 50%) intensivă.
pentru noii
angajaţi.
Spania Reducerea Reducerea cu 8% a Eliminarea taxelor Scăderea
contribuţiilor ratei marginale pe circulaţia TVA în
sociale pentru superioare a titlurilor de sectoarele
contracte impozitului. proprietate. Taxele cu muncă
permanente de Mărimea venitului stimulative pentru intensivă
muncă (0,2% minim exceptat fuziune de capital.
pentru angajatori
şi 0,05 % pentru
angajaţi)
Franţa Reducerea Impozitul TVA redus
contribuţiei stimulativ pentru pentru
sociale ale companii noi reparaţie
angajaţilor la locuinţelor
nivel de jos a şi a altor
clasei salariale. servicii
Irlanda Reducerea cotei Relaxarea fiscală şi Mărirea
marginale (de la reducerea impozitelor
 Anexa 29 (continuare)
0 1 2 3 4 5

46%la 44%) şi a impozitului pentru indirecte la

cotei standard (de câştiguri de capital tutun
la 24% la pe fuziune.
22%).Creşterea
venitului minim
exceptat
Italia Reducerea Reducerea Mai multe Scăderea Câteva taxe
contribuţiilor impozitelor pentru stimulente pentru TVA pentru au fost
sociale pentru tranşa a doua de capitalizarea sectoarele reclasificate
noii angajaţi şi venit cu 1% ( de la profitului. cu muncă ca taxe
pentru veniturile 27% la 26%) Stimulente pentru intensivă ecologice
mici din salarii riscul de capital
Luxemburg Scăderea
TVA pentru
sectoarele
cu muncă
intensivă
Olanda Reducerea Mărirea venitului Scăderea
contribuţiilor minim exceptat. TVA pentru
sociale la partea Reducerea sectoarele
de jos a scării impozitelor directe cu muncă
sociale pe veniturile din intensivă.
muncă Mărirea
TVAcu1,5%
Portugalia Armonizarea Scăderea
contribuţiilor TVA pentru
sociale plătite de sectoarele
salariaţi cu cele cu muncă
plătite de liber intensivă
profesionişti
Austria Mărirea alocaţiilor
familiare.
Reducerea
nivelului
impozitului la
vârful şi mijlocul
scalei
Finlanda Reducerea Reducerea Majorarea Creşterea
contribuţiilor impozitului cu impozitului cu 1% taxelor pe
sociale 1,7% din 1997. Noi (de la 28% la 29%) energie şi
reduceri vor fi mediu
operate până în
2003
Suedia Reducerea globală
a impozitului pe
venit
Marea Reducerea Mărirea venitului Scăderea Se percepe
Britanie contribuţiilor minim exceptat TVA pentru taxa de mediu
sociale la vârf. când munca sectoarele pentru a com-
Reducerea garantează un venit cu muncă pensa reduce-
contribuţiilor minim (credit fiscal intensivă rea contribu-
angajaţilor cu pentru familiile ţiilor sociale
0,3% care muncesc)
Sursa: Serviciile Comisiei Europene – sursa [169, p.47].
 Anexa 30

Impozitul pe profitul firmelor în diferite ţări pe anii 2003, 2005, în %

60 52
50 40,9 40,9 39,4 39,4 41,2 37,8 40,2
38 37,2
40 34,3 34 35
31,5 30 30 29 28
30 25 24
19 19 18 16
20 16
12,5
10
0

Sursa: [172].
 Anexa 31

Ciclul de planificare şi programare strategică

Decembrie N-2 Dezbateri cu privire la

orientarea
Februarie N-2 şi strategia politicii anuale

Dialog
Proiectul bugetar
interinstituţional

Martie-Decembrie
N-1
Procedura bugetară Programul legislativ
de lucru al Comisiei
Europene

Bugetul UE

Decembrie N-1

Planul gestionării anuale

Ianuarie-Decemrie N Execuţia

Raportul anual de
Aprilie N+1 activitate

Sursa : adaptare efectuată de autor în baza materialelor Comisiei Europene.

 Anexa 32

Pachetul financiar pentru România – angajamente

Anii Angajamente ale UE Efort bugetar al României

(angajamente)
2007 2837 1973
2008 3953 2465
2009 4498 2973
Total 11287 7411

Pachet financiar pentru România

(plăţi UE/efort bugetar naţional)

Anii Plăţi UE Efort bugetar al României (plăţi)

2007 2361 1678
2008 3124 1687
2009 3409 2298
Total 8893 5663

Pachet financiar pentru România - balanţa netă

Contribuţia României
Anii Plăţi UE Balanţa netă
la bugetul UE
(1) (2) (3)= (1) – (2)
2007 2361 808 1553
2008 3124 847 2277
2009 3409 892 2517
Total 8893 2547 6346

Sursa : adaptare efectuată de autor în baza surselor [194]-[197] ; [204].

 Anexa 33

Progrese legislative
(studiu selectiv)
Directiva Consiliului nr. 49/2003 privind un sistem comun de impozitare aplicabil
plăţilor de dobândă şi redevenţe efectuate între companiile asociate din diferite state
membre;
Legea nr. 494/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2004 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal;
Legea nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul
de Procedură Fiscală;
Hotărârea Guvernului nr. 977/2004 pentru majorarea nivelului accizelor pentru unele
produse;
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Legea nr.163/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscal
Legea nr.162/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 203/2005
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Legea nr.180/2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2006 pentru
reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul asigurărilor sociale
Legea nr.343/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul
fiscal
Hotărâre de Guvern nr.84/2005 pentru modificarea şi completarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004
Hotărâre de Guvern nr.1.514/2006 privind nivelurile pentru valorile impozabile,
impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile în
anul fiscal 2007
Hotărâre de Guvern nr.905/2006 privind aprobarea plăţii contribuţiei financiare a
României pentru participarea în anul 2006 la Programul comunitar FISCALIS 2003-2007

Sursa: elaborare de autor în baza actelor legislative adoptate sau modificate în contextul reformei fiscale
 Anexa 34
Principalele rezultate ale reformei administrative

Dezvoltarea capacităţii administrative

începând cu 1 octombrie 2003, s-a înfiinţat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, care a devenit operaţională de la 1 ianuarie
2004;
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a preluat activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea şi soluţionarea contestaţiilor pentru contribuţiile sociale datorate
de persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de angajator sau asimilaţi acestora;
activitatea de control financiar-fiscal s-a reorganizat prin înfiinţarea în cadrul ANAF a Direcţiei Generale de Inspecţie Financiar-Fiscală, în structura căreia funcţionează
următoarele direcţii: Direcţia de Control Fiscal, Direcţia de Investigaţii Fiscale şi Direcţia de Control Financiar;
a fost aprobat Codul etic al inspectorului de control fiscal;
în domeniul rambursărilor de TVA, a fost elaborată o procedură bazată pe analiza de risc, care stabileşte modalitatea de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA, în
funcţie de comportamentul fiscal al contribuabilului şi de riscul fiscal pe care îl prezintă fiecare rambursare pentru administraţia fiscală.
Aspecte de soluţionat:
introducerea în legislaţia naţională a regimurilor speciale de TVA pentru: producătorii agricoli, micii întreprinzători şi obiectele de artă, de colecţie sau antichităţi;
introducerea regimului tranzitoriu pentru tranzacţiile intra-comunitare;
eliminarea unor operaţiuni scutite de TVA, care nu sunt în conformitate cu acquis-ul comunitar;
transpunerea şi implementarea directivei nr. 48/2003/CE, privind impozitarea venitului din economii sub forma plăţilor de dobândă;
respectarea principiilor Codului de Conduită pentru Impozitarea Afacerilor;
îmbunătăţirea colectării veniturilor şi a sistemului de rambursare a TVA.

Perfecţionarea sistemului de gestiune a contribuabililor

De-a lungul anilor, Ministerul Finanţelor Publice a promovat perfecţionarea procedurilor privind înregistrarea fiscală în sensul unei mai bune evidenţe şi monitorizări a obligaţiilor de
plată la bugetul de stat a fiecărui contribuabil, prin:
 renunţarea la calitatea de plătitori de TVA a sucursalelor şi altor subunităţi fără personalitate juridica şi elaborarea unei metodologii de scoatere din evidenţe a acestor plătitori;
 completarea procedurilor de gestiune a contribuabililor prin introducerea componentei de vector fiscal şi a procedurii de completare a acestuia;
 aprobarea organizării şi funcţionării cazierului fiscal.
Informatizarea administraţiei fiscale române a condus la cunoaşterea în orice moment a obligaţiilor datorate bugetului de stat şi modul de achitare al acestora.
Prin intermediul sistemului informatic, a fost creată o bază de date care arată, pentru fiecare contribuabil înregistrat, impozitele pe care acesta este obligat să le plătească, precum şi
declaraţiile pe care trebuie să le completeze şi să le transmită. Acest sistem, cunoscut sub denumirea de “vector fiscal”, permite Administraţiei Fiscale să aibă o imagine globală asupra fiecărui
contribuabil.
Utilizarea acestui sistem permite identificarea rapidă a contribuabililor care nu şi-au depus declaraţiile sau şi le-au depus cu întârziere, reprezentând un ajutor important pentru specialiştii
administraţiei în agregarea datelor necesare pentru crearea profilului de risc al contribuabilului în funcţie de istoricul sau din punct de vedere al conformării voluntare.
Acest sistem informatic şi baza de date vor fi extinse şi adaptate pentru a include şi contribuţiile sociale, din punct de vedere al obligaţiilor de declarare şi plată.
Totodată, începând cu luna septembrie 2003, s-a luat măsura includerii în cererea de înregistrare fiscală a datelor referitoare la contribuţiile sociale pentru persoanele juridice care
 Anexa 34 (continuare)

îndeplinesc formalităţile administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării.

Perfecţionarea sistemului de gestiune a declaraţiilor

Administraţia fiscală a procedat la identificarea contribuabililor care nu au depus declaraţiile de impozite şi taxe şi la aplicarea strictă a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 68 din
1997 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe în sensul luării rapide a măsurilor de impunere prevăzute de lege.
Totodată, au fost elaborate proceduri privind emiterea deciziilor de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de impozit, precum şi procedura stabilirii din oficiu a impozitului pe venit
la persoanele fizice.
Ministerul Finanţelor Publice a adoptat numeroase măsuri privind îmbunătăţirea permanentă a declaraţiilor, atât în ceea ce priveşte forma, conţinutul şi procedurile de declarare, precum şi
adaptarea acestora la modificările legislative şi necesităţile de administrare.
Astfel, a fost introdusă depunerea în format electronic a principalelor declaraţii de la agenţii economici, respectiv: fişele fiscale, decontul privind taxa pe valoarea adăugată, declaraţia
privind obligaţiile de plată la bugetul de stat. Depunerea în format electronic pe suport magnetic facilitează în administraţie o gestionare şi un control mult mai uşor al declaraţiilor.
Departamentul de Administrare Fiscală a participat la crearea Sistemului Electronic Naţional împreună cu Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, urmând să dezvolte
actualul sistem de depunere pe cale electronică a declaraţiilor fiscale. De asemenea, a fost iniţiată şi se perfecţionează procedura internă privind preluarea şi prelucrarea datelor în format
electronic.
Dezvoltarea acestor măsuri reprezintă o schimbare majoră, de trecere de la o unică posibilitate de a contacta administraţia fiscală la oportunitatea de a accesa un site de oriunde din
ţară sau străinătate pentru a obţine un formular şi a afla mai multe detalii despre modul în care acesta se completează sau chiar de a rezolva complet, o problemă în relaţia cu administraţia.

Îmbunătăţirea serviciilor pentru contribuabili

Ministerul Finanţelor Publice a implementat şi a asigurat asistenţa fiscală pentru contribuabili, persoane fizice şi juridice, prin mijloace specifice, respectiv, informaţii telefonice, răspunsuri
în scris şi prin intermediul poştei electronice, răspunzându-se astfel la întrebările formulate de contribuabili.
Totodată, departamentul de administrare fiscală a derulat campanii de informare privind impozitul pe venit prin elaborarea de pliante şi afişe, actualizarea permanentă a conţinutului
activităţii de asistenţă a contribuabililor de pe pagina de Internet a Ministerului Finanţelor Publice, programe radio-tv.
Pentru satisfacerea acestui interes se urmăreşte punerea la dispoziţia contribuabililor a unor facilităţi prin care se urmăreşte creşterea conformării voluntare a acestora, cum ar fi:
 organizarea la nivelul departamentului de administrare fiscală a unui birou de relaţii care răspunde întrebărilor contribuabililor prin intermediul telefonului;
 asistenţa fiscală prin intermediul paginii de Internet a Ministerului Finanţelor Publice şi furnizarea răspunsurilor la solicitările primite de la contribuabili pe această cale;
 facilitarea procesului de îndeplinire a obligaţiilor fiscale prin intermediul aplicaţiilor informatice puse la dispoziţia agenţilor economici de către Ministerul Finanţelor Publice:
programul pentru calculul impozitului pe veniturile salariale şi asimilate acestora;
programul de completare a declaraţiei de venit;
programul de completare, modificare şi listare a fişelor fiscale de tip FF1/FF2, cu procedura de regularizare a impozitului anual pentru persoanele care îndeplinesc
condiţiile necesare.
programul pentru prelucrarea asistată, validarea, listarea şi obţinerea formatului electronic al declaraţiilor fiscale;
programul pentru verificarea on-line a corelaţiilor, listarea formularelor de situaţii financiare necompletate, folosite ca instrumente de lucru şi listarea formularelor de
situaţii financiare completate cu datele preluate şi verificate.
Este de menţionat faptul că aceste programe se pot obţine gratuit prin prezentarea contribuabilului la unitatea fiscală de care aparţine şi copierea programelor respective pe dischete sau
prin accesarea paginii de Internet a Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru desfăşurarea în condiţii optime a campaniei de depunere a declaraţiilor de venit global şi îmbunătăţirea nivelului de informare a contribuabililor, au fost întocmite materiale
informative, respectiv afişe şi pliante, care să pună la dispoziţia contribuabililor toate datele de care aceştia au nevoie pentru cunoaşterea tuturor aspectelor referitoare la modul de determinare şi
 Anexa 34 (continuare)

calcul al impozitului pe venitul global.

Începând cu anul 2004 a fost aplicat, la scară naţională, sistemul de trimitere/primire, prin poştă, a declaraţiilor de venit către/de la contribuabili, urmărindu-se eliminarea afluxului
mare de persoane la ghişeele administraţiilor fiscale din perioada campaniei de depunere a declaraţiilor de venit. Acest serviciu a constat în trimiterea la domiciliul contribuabililor a formularelor
fiscale, completarea de către aceştia a declaraţiilor conform instrucţiunilor primite şi retransmiterea într-un plic preadresat la unitatea fiscală de domiciliu.
Totodată, pentru creşterea transparenţei şi solicitudinii administraţiei finanţelor publice faţă de contribuabili, s-a realizat extinderea şi în teritoriu a liniilor telefonice hot-line
permanente, precum şi suplimentarea acestora în perioadele de vârf de depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe.
Strategia de acţiune a Administraţiei prevede oferirea de servicii moderne şi uşor de utilizat pentru contribuabili. Scopul urmărit este să ajute contribuabilii să-şi îndeplinească obligaţiile.
Pentru aceasta, se vor elabora materiale de informare în aşa fel încât să se ofere informaţii utile şi reprezentative atât pentru contribuabili, cât şi pentru structurile teritoriale ale
administraţiei fiscale. Printr-o informare de bună calitate se va diminua contactul direct dintre contribuabil şi administraţia fiscală, cu beneficii în ceea ce priveşte o imagine îmbunătăţită şi
reducerea cheltuielilor de administrare a impozitelor.
Ministerul Finanţelor Publice urmăreşte să realizeze o informare uniformă a contribuabililor indiferent de reşedinţa acestora sau de mijlocul de contact folosit. În 2004, a fost înfiinţat un
centru unic pentru asistenţa contribuabililor, dotat cu aparatura modernă, pentru a înlătura presiunea foarte mare asupra administraţiilor finanţelor publice din ţară.
În cadrul acestui centru, destinat contribuabililor, se desfăşoară activităţi, programe şi informări în vederea facilitării conformării voluntare:
 campanii de informare şi de depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe;
 monitorizarea relaţiei cu contribuabilii prin analiza activităţii structurilor teritoriale şi a întrebărilor frecvente adresate de contribuabili;
 dezvoltarea şi promovarea mijloacelor moderne de asistenţă (e-mail, Internet, e-filing etc.);
 claritatea informaţiilor oferite contribuabililor prin intermediul diferitelor materiale publicitare, comunicate de presă, privitoare la cele mai importante drepturi şi obligaţii, graficul
momentelor de plată a taxelor şi explicaţii privind legislaţia specifică;
 personalizarea asistenţei acordate diferitelor grupuri ţintă;
 dezvoltarea sistemului de întrebări şi răspunsuri existent pe pagina de Internet, prin crearea unei baze de date structurate pe subiecte din legislaţia fiscală. Cu acest instrument se
va asigura atât coerenţa asistenţei contribuabililor la nivelul întregului teritoriu, cât şi oferirea de informaţii corecte, rapide şi documentate.
Obiectivele:
 întărirea capacităţii structurilor centrale şi locale ale administraţiei fiscale de a proiecta şi organiza, în mod eficient, campanii de informare, având ca rezultat instruirea cu caracter
teoretic şi practic a personalului fiscal;
 creşterea nivelului de conformare voluntară a contribuabililor şi îmbunătăţirea mecanismelor folosite de administraţia fiscală, prin noi metode folosite pentru informarea
contribuabililor şi educarea viitorilor contribuabili;
 îmbunătăţirea imaginii generale a administraţiei fiscale în rândul publicului, prin iniţierea de contacte cu diverse grupuri de contribuabili, pe baza rezultatelor sondajelor de opinie;
 dezvoltarea de abilităţi personale şi îmbunătăţirea comportamentului funcţionarilor în relaţia cu publicul, prin instituirea unor programe de pregătire ale personalului din asistenţă.
În tranziţia ce afectează sistemul fiscal românesc şi care, printre altele, practic, desfiinţează procedura globalizării veniturilor anuale, anul 2005 preia o parte din regulile precedentei
concepţii fiscale, aplicabile în anul 2004.
În aceste împrejurări, persoanele fizice vor mai avea parte de anumite obligaţii declarative faţă de autoritatea fiscală.
Un recent Ordin al ministrului finanţelor publice (Ordinul nr. 261/2005, publicat în M. Of. nr. 246/2005) stabileşte categoriile de obligaţii fiscale pentru care organul fiscal transmite
contribuabililor, prin poştă, formulare de declaraţii

Sursa: elaborare efectuată de autor în baza materialelor informative cu privire la reforma administrării fiscale
 Anexa 35
Principii de bază ale politicii bugetar-fiscale ale României în condiţiile dezvoltării procesului de integrare şi reformei fiscale

Principii de bază ale politicii fiscale Principii de bază ale politicii bugetare
- principiul neutralităţii fiscale: norma fiscală va trebui să nu producă - principiul minimizării costului colectării veniturilor bugetare: îmbunătăţirea
(prin introducerea, modificarea sau eliminarea ei) şocuri asimetrice la administrării fiscale sub aspectul profesionalismului şi al logisticii, care să
nivelul subiecţilor economici; neutralitatea fiscală va putea fi limitată doar reducă cheltuielile cu controlul financiar şi, implicit, cu colectarea obligaţiilor
bugetare, având în vedere faptul că acestea sunt singurele cheltuieli fără impact
de situaţiile în care, pentru atingerea obiectivelor programului de
direct asupra economiei reale;
guvernare, se impune acceptarea, pe perioade scurte, a unor şocuri fiscale
- principiul fundamentării cheltuielii publice: veniturile publice trebuie afectate
asimetrice (impuls fiscal asimetric);
pe bază de programe publice care să genereze atât grade de prioritizare a
- principiul eficacităţii (performanţei) fiscale: norma fiscală trebuie să
cheltuielii publice, cât şi cuantumuri în alocarea acestora;
aibă un impact asupra comportamentului fiscal (economic, mai general) - principiul performanţei cheltuielii publice: cheltuiala publică trebuie să fie
vizat; nu este admisibilă o normă fiscală care nu produce o modificare alocată în aşa fel, încât să genereze un impact supraunitar asupra PIB în raport
(inducere, alterare, eliminare) asupra unui comportament fiscal (eco- cu fiecare unitate monetară cheltuită, adică să aibă un efect multiplicator asupra
nomic, mai general); economiei reale;
- principiul egalităţii de tratament fiscal: subiecţii economici care - principiul trasabilităţii banului public: orice cheltuială trebuie să asigure
îndeplinesc funcţii economice similare, într-un orizont de timp stabilit, vor informaţii transparente pe baza cărora să se identifice traseul de utilizare a

fi trataţi în mod identic, din punct de vedere fiscal, independent de orice banului public, verigile de responsabilitate în această cheltuire, precum şi
posibilităţile de recuperare în caz de fraudă sau neglijenţă;
alte criterii de diferenţiere a lor;
- principiul bugetizării multianuale: în maniera în care este elaborat şi
- principiul sustenabilităţii normei fiscale: impozitarea va fi proiectată în
monitorizat bugetul general consolidat, se vor elabora bugete de proces
aşa fel, încât materia impozabilă să fie stimulată de impozitul însuşi, sub
(multianuale) pe procese economico-sociale relevante pentru drumul economiei
aspectul extinderii, stabilităţii şi transparenţei materiei impozabile în
spre asigurarea convergenţei reale şi nominale cu economiile europene.
cauză.
Sursa: adaptare efectuată de autor în baza sursei [131].
 Anexa 36
Măsurile fiscale întreprinse / prevăzute pentru anii 2005, 2006, 2007-2009 în România
Măsurile fiscale întreprinse în anul Măsurile fiscale preconizate pentru anul Caracteristicile politicii fiscale pentru anii
2005 2006 2007 - 2009
în domeniul impozitului pe profit
S-a perfecţionat impozitul pe profit prin: - Extinderea numărului de contribuabili; Începând cu anul 2008, se prevede ca
- reducerea cotei de impunere a profiturilor de la 25% la 16%; impozitul pe profit să fie plătit anual cu
unificarea cotei de impozitare a profiturilor persoanelor juridice prin
eliminarea cotei reduse de impunere de 10% a profitului obţinut din
- Extinderea bazei impozabile prin: plăţi anticipate reprezentând ¼ din
restrângerea categoriilor de rezerve impozitul anului precedent.
vânzarea-cesionarea proprietăţilor imobiliare situate în România şi a
deductibile la calculul profitului impozabil Această măsură va fi luată pentru
titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română, în
pentru societăţile bancare şi de asigurare,
contextul reducerii cotei standard de impozitare la 16%; simplificarea
precum şi din sectorul energetic, petrolier,
- extinderea bazei de impozitare prin:
prin eliminarea celor specifice faţă de
sistemului de calcul şi a plăţii impozitului
eliminarea posibilităţii de opţiune pentru impunerea veniturilor la pe profit.
data scadenţei ratelor în cazul contractelor de vânzare cu plata în celelalte categorii de contribuabili;
rate şi impunerea acestora la data facturării; eliminarea unor facilităţi fiscale cuprinse în De asemenea, vor fi acordate unele
renunţarea la posibilitatea deducerii cheltuielilor de amortizare acte normative considerate nonconforme cu deduceri la calculul profitului impozabil
reprezentând 20% din valoarea de intrare a achiziţiilor de mijloace principiile Uniunii Europene. în vederea stimulării investiţiilor în
fixe amortizabile sau brevete de invenţie amortizabile. capital uman şi în infrastructură medicală;

în domeniul impozitului pe venit

Simplificarea şi perfecţionarea impozitului pe venit, unde măsurile luate Sunt vizate următoarele aspecte:
au constat în:
aplicarea cotei unice de 16 % asupra
înlocuirea sistemului global de impunere a veniturilor realizate de
persoanele fizice, care presupunea utilizarea unui barem de impunere cu câştigurilor din transferul titlurilor de
cote progresive cuprinse între 18% si 40%, cu sistemul bazat pe cota valoare în timpul anului, cu posibilitatea
unică de 16% aplicată pentru majoritatea categoriilor de venituri. opţională de definitivare, la sfârşitul
Sistemul propus asigură simplitate, obiectivitate şi creează premisele anului a impozitului aplicând cota de
pentru creşterea economică, prin stimularea investiţiilor. 16% asupra câştigului net;
Elementele cheie în impunerea veniturilor în acest sistem vizează
renunţarea la procedura de globalizare a anumitor venituri şi înlocuirea renunţarea la facilitatea de neimpozitare
acestui sistem cu impunerea veniturilor pe fiecare sursă de venit din a cãştigurilor din transferul proprietăţilor
fiecare categorie, impozitul fiind final. Această abordare a generat imobiliare dobândite prin moştenire şi
modificări în sistemul de compensare a pierderilor, precum şi în schimb.
sistemul de declarare.
- categoriile de venituri pentru care impozitul se calculează prin
 Anexa 36 (continuare)

aplicarea cotei de 16% asupra fiecarei surse de venit din categoria

respectivă sunt următoarele:
• venituri din activităţi independente;
• venituri din salarii;
• venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
• venituri din pensii;
• venituri din activităţi agricole;
• veniturile din premii;
• venituri din alte surse.
- s-au eliminat din legislaţia fiscală deducerile economice care
includeau:
• cheltuieli pentru reabilitarea locuinţei de domiciliu destinate reducerii
pierderilor de căldură în scopul îmbunătăţirii confortului termic, în limita
sumei de 15 milioane lei anual;
• prime de asigurare pentru locuinţa de domiciliu în limita
echivalentului în lei a 200 de euro pe an;
• contribuţiile la scheme facultative de pensii ocupaţionale, în limita
echivalentului în lei a 200 de euro pe an;
• prime de asigurare privată de sănătate, cu excepţia celor încheiate în
scopuri estetice, în limita echivalentului în lei a 200 de euro pe an;
• cotizaţia de sindicat plătită potrivit legislaţiei în materie.
în domeniul impozitării microîntreprinderilor
Majorarea cotei de impunere de la 1,5% la 3,0% a veniturilor Pentru microîntreprinderi va fi Începând cu data aderării, impozitul pe
microîntreprinderilor. menţinut, până în momentul intrării în veniturile microîntreprinderilor va fi
Prin această măsură s-a urmărit crearea unui sistem Uniunea Europeană, actualul sistem de eliminat, urmând a se plăti impozitul pe
fiscal echitabil, neutru şi care să nu genereze tratamente fiscale impozitare pe cifra de afaceri. profit;
discriminatorii în raport cu diversele categoriile de contribuabili.

în domeniul impunerii nerezidenţilor

creşterea cotei de impozit la dobânzi de la 5% la 10% şi, de
asemenea, lărgirea bazei impozabile în cazul acestei categorii
de venituri prin includerea ca venit impozabil a acelor
dobânzi al căror nivel este mai mare decât nivelul ratelor
dobânzilor de referinţă de pe pieţele interbancare, măsură
care a avut în vedere acordarea unui tratament fiscal egal cu
Începând cu data de 1 ianuarie 2006,
conform legislaţiei deja adoptate, pentru
veniturile realizate de persoanele fizice şi
juridice nerezidente, urmează să se aplice cota
de 16%, cu excepţia veniturilor obţinute din
jocuri de noroc, pentru care se menţine cota de
Scutirea de impozit a veniturilor din dobânzi
realizate în România de persoane fizice rezidente
ale statelor membre ale Uniunii Europene,
conform Directivei Consiliului Europei nr.
48/2003/CE;
de asemenea, vor fi aplicate directivele Consiliului
 Anexa 36 (continuare)

cel al rezidenţilor; impozit de 20%. Se unifică în felul acesta cotele nr. 79/1072/CEE cu privire la rambursarea TVA
eliminarea din categoria de venituri impozabile obţinute de de impozitare practicate pentru nerezidenţi pentru persoanele impozabile nestabilite în
nerezidenţi din România a celor din transport internaţional. crescând de la 10% şi, respectiv, 15% la 16%, cu interiorul ţării şi nr.86/560/CEE referitoare la
excepţia jocurilor de noroc unde cota rămâne rambursarea TVA pentru persoanele impozabile
nestabilite pe teritoriul Comunităţii;
constantă.

în domeniul impozitelor şi taxelor locale

Sunt avute în vedere următoarele măsuri: Se prevede introducerea unui nou sistem
în cazul clădirilor utilizate ca locuinţe se va de impozitare a proprietăţilor imobiliare,
majora impozitul aferent acestora;
care să reflecte mai bine valoarea de piaţă
taxa asupra mijloacelor de transport se va majora
ca urmare a modificării modului de calcul al a acestora;
impozitului;
majorarea taxei datorate pentru iahturi;
renunţarea la scutirea de la plata taxei asupra
succesiunii, dacă încheierea procedurii
succesorale a fost făcută în termen de un an de la
data decesului proprietarilor bunurilor.
Prin Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile
proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente a fost modificată Legea nr.571/2003 privind
Codul Fiscal, în sensul majorării, începând cu data
de 1 ianuarie 2006, a actualelor niveluri ale
impozitului pe teren pentru suprafeţele situate în
extravilanul localităţilor, de la 1,1 lei/ha, la niveluri
cuprinse între 9 lei/ha şi 40 lei/ha în funcţie de
categoriile de folosinţă a terenurilor şi clasele de
calitate ale acestora şi trecerii acestui impozit de la
bugetele locale la bugetul de stat în vederea
asigurării fondurilor necesare achitării rentei
viagere.

în domeniul taxelor pe valoare adăugată
Eliminarea unor scutiri în domeniul taxei pe valoarea adăugată, care nu
erau în concordanţă cu prevederile Directivei a VI-a a CEE (77/388).
Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2004, aprobată cu
modificări prin Legea nr.163/2005, au intrat în vigoare de la 1 iunie 2005 şi
au eliminat următoarele scutiri în domeniul taxei pe valoarea adăugată:
- operaţiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole;
- societăţile de difuzare prin cablu a programelor de televiziune;
- alte posturi de radio şi televiziune decât cele publice naţionale;
- vânzarea de licenţe de filme sau programe, drepturi de difuzare,
abonamente la agenţiile internaţionale de ştiri şi alte drepturi de difuzare
similare destinate activităţii de radio şi televiziune, inclusiv scutirea
pentru importul de suporturi materiale pe care sunt înregistrate acestea;
- operaţiunile desfăşurate de unităţile din sistemul de penitenciare,
utilizând munca deţinuţilor.
Prin aceste măsuri au fost îndeplinite în avans unele angajamente
asumate de ţara noastră prin Documentul de poziţie privind Capitolul
10 - Impozitarea şi, în acelaşi timp, se asigură o creştere a veniturilor
bugetare.
Modificări în domeniul accizelor, concretizate:
majorarea nivelului accizelor pentru produsele supuse accizelor
armonizate, în conformitate cu angajamentele asumate prin
Documentul de poziţie aferent Capitolului 10 – Impozitarea;
introducerea în sfera de aplicare a accizelor armonizate, a altor produse
reglementate prin directivele comunitare, potrivit angajamentelor
asumate prin Documentul de poziţie, respectiv păcură şi electricitate;
eliminarea unor scutiri de la plata accizelor în cazul alcoolului etilic şi
al uleiurilor minerale destinate anumitor utilizări, cu scopul de a
elimina posibilităţile de fraudă fiscală şi de a asigura alinierea la
legislaţia comunitară în domeniu;
majorarea nivelului accizelor pentru alte produse supuse accizelor
nearmonizate (autoturisme cu capacitate cilindrică de peste 2500 cmc,
articole de cristal, confecţii din blănuri nobile etc.).
Anexa 36 (continuare)
Începând cu data de 1 ianuarie De la data aderării României la Uniunea
2006, vor fi vizate următoarele măsuri: Europeană, titlul VI al Codului Fiscal va fi
- transpunerea în legislaţia naţională a Directivei înlocuit cu legislaţia armonizată în domeniul
2003/92/CE referitoare la locul livrării de gaz şi taxei pe valoarea adăugată, adică
electricitate;
transpunerea în legislaţia naţională a acquis-
- măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale:
introducerea răspunderii în individual şi în solidar ului comunitar în domeniu. Totodată, va fi
pentru plata taxei, extinderea aplicării măsurilor eliminată scutirea de la plata TVA pentru o
de simplificare şi pentru deşeurile textile, de serie de activităţi şi vor fi introduse scutiri de
hârtie şi plastic; plată care nu sunt aplicate în prezent, în ţara
- prevederi specifice creării unei baze de informaţii noastră, dar care sunt prevazute de legislaţia
necesare pentru calculul resursei proprii de europeană;
T.V.A. pentru contribuţia pe care România trebuie
să o plătească la Uniunea Europeană după data
aderării;
- prevederi specifice pentru a asigura trecerea de la
plafonul actual de scutire de 200.000 lei la
plafonul de scutire de 35.000 euro negociat cu
Uniunea Europeană de la data aderării.
în domeniul accizelor
Se are în vedere: Va fi continuată armonizarea nivelurilor
continuarea procesului de armonizare a legislaţiei accizelor conform documentului de poziţie
cu directivele europene; pentru Capitolului X – Impozitarea privind
majorarea graduală a accizelor la principalele negocierile României cu Uniunea Europeană. De
produse supuse acestui regim potrivit calendarului asemenea, va fi revizuit regimul de autorizarea al
cuprins în Documentul de poziţie aferent antrepozitelor fiscale
Capitolului 10 – Impozitarea;
măsuri complementare impozitării propriu-zise
prin accize:
introducerea în sfera de aplicare a accizelor a
tuturor produselor care rezultă din prelucrarea
ţiţeiului;
instituirea sistemului de garantare a accizelor
pentru toate timbrele şi banderolele solicitate

Adoptarea prin lege a modificărilor referitoare la denumirea şi
clasificarea mărfurilor din Tariful vamal de import şi a taxelor
vamale aferente acestora.
măsuri pentru creşterea capacităţii administrării fiscale
Totodată, au fost întreprinse măsuri pentru creşterea capacităţii
administrative şi, în special, pentru creşterea gradului de colectare a
creanţelor bugetare întreprinse de Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală. Astfel:
în scopul creşterii gradului de conformare voluntară, a plăţii
creanţelor bugetare şi pentru o gestiune unitară a creanţelor
bugetare datorate de marii contribuabili, aceştia sunt gestionaţi
într-o singură unitate teritorială, respectiv Direcţia generală de
administrare a marilor contribuabili.
s-a proiectat şi implementat, în 5 centre pilot aflate pe teritoriul
de antrepozitari;
instituirea sistemului de înregistrare a
comercianţilor cu amănuntul de produse din
tutun.
în domeniul taxelor vamale
Obiectivele vizate pentru anul 2006 au în vedere cerinţele
impuse de procesul de aderare la UE, constând în:
abrogarea facilităţilor legate de scutirea de la plata
taxelor vamale pentru importul de echipament sportiv
şi materiale sportive, instalaţii şi aparatură specifică,
necesare activităţii de pregătire, reprezentare şi
participare a sportivilor la diverse competiţii
sportive, instituite prin art.76 din Legea educaţiei
fizice şi sportului, nr.69/2000, cu modificările şi
completările ulterioare;
abrogarea facilităţilor legate de scutirea de la plata
taxelor vamale pentru utilajele şi echipamentele
importate, ca rezultat al unor investiţii directe cu
impact semnificativ în economie cu o valoare care
depăşeşte echivalentul a 1 milion dolari S.U.A.,
instituite prin art.12, lit.a) din Legea nr.332/2001
privind promovarea investiţiilor directe cu impact
semnificativ în economie.
Anexa 36 (continuare)
Începând cu anul 2007, România va adopta
Tariful vamal şi Codul vamal comune, taxele
vamale colectate pe teritoriul ţării noastre
urmând a deveni venit al bugetului comunitar;
Măsurile pe care Guvernul României le va
promova în ceea ce priveşte politica vamală a
României pornesc de la funcţiile de bază pe care
instituţia vamală le îndeplineşte în contextul
procesului de integrare a României în Uniunea
Europeană.
În timp ce funcţia fiscală a vămii se
redimensionează, funcţiile de facilitare a
comerţului, precum şi de protejare a cetăţenilor
din spaţiul comunitar, dată fiind poziţionarea
României la graniţa exterioară Uniunii
Europene, îşi vor spori în mod semnificativ
importanţa.
Pentru atingerea obiectivului de lărgire a
bazei de impozitare, o deosebită importanţă
o are administrarea fiscală. Astfel,
perioada 2007-2009 se va caracteriza prin
implementarea celei de-a doua faze a
reformei administrării fiscale, care se va
concentra pe:
• dezvoltarea capacităţii instituţionale;
• creşterea confortului contribuabililor prin
 Anexa 36 (continuare)

ţării, un nou sistem informatic de administrare a creanţelor uşurarea procedurilor de plată a taxelor şi
fiscale, care urmăreşte situaţia creanţei bugetare în toate fazele de impozitelor;
existenţă şi determină realizarea acestora prin executare silită cu • îmbunătăţirea managementului resurselor
maximum de celeritate, astfel cum este prevăzut în Codul de umane;
procedură fiscală;
• dezvoltarea unui sistem informatic integrat
s-a îmbunătăţit procedura de rambursare a taxei pe valoarea
adăugată prin ajustarea indicatorilor analizei de risc, ca rezultat al
în vederea eficientizării colectării
monitorizării aplicării procedurii pe o perioadă de 18 luni, urmărindu- veniturilor;
se, pe de o parte, reducerea termenului de soluţionare a cererilor de • elaborarea unei proceduri pentru analiza de
rambursare în cazul contribuabililor cu risc scăzut, şi, pe de altă parte, risc privind registrul operatorilor
utilizarea eficientă a resurselor administraţiei fiscale şi reducerea intracomunitari şi pentru schimbul de
riscului de fraudă în materie. informaţii.
În ceea ce priveşte gradul de conformare voluntară a agenţilor economici În ceea ce priveşte acţiunile de control, vor
mari contribuabili, s-a constatat că, la 31 iulie 2005, obligaţiile la bugetul fi avute în vedere, în principal, domeniile cu
general consolidat au fost achitate în procent de 99,0%, faţă de 31 iulie risc ridicat de evaziune fiscală, cum ar fi:
2004 când gradul de încasare din obligaţiile curente a fost de 94,7% . producerea şi comercializarea alcoolului, a
În acelaşi timp, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 8/2005, Autoritatea
Naţională a Vămilor a trecut în structura Ministerului Finanţelor
produselor din tutun şi a altor produse
Publice, respectiv în subordinea directă a Agenţiei Naţionale de accizabile, comercializarea de masă
Administrare Fiscală, măsură menită a asigura cadrul necesar unei lemnoasă, precum şi activitatea de jocuri de
mai bune coerenţe şi eficienţe în colectarea şi administrarea noroc de tip cazino.
veniturilor la bugetul de stat, precum şi armonizarea procedurilor
fiscale.

Sursa: adaptate efectuată de autor în baza sursei [131].

 Anexa 37

Curba venit-utilitate şi ipotezele Markowitz şi Friedman-Savage

Ipoteza Friedman-Savage

Utilitatea
totală a
venitului

A B
Venitul

Ipoteza Markowitz

Unitatea
totală a
venitului

A B C
Venitul

Sursa: [57, p.370].


Analiza avantajelor şi dezavantajelor introducerii cotei unice asupra veniturilor în România
Avantajele introducerii cotei unice
- Încurajează munca şi scoate la suprafaţă munca la negru.
- Elimină procedura greoaie şi costisitoare a declaraţiilor anuale de venit
pentru anumite categorii de contribuabili.
- Simplitate, transparenţă şi eficienţă în colectare.
- Un sistem potrivit pentru state cu disciplină administrativă şi fiscală scăzută.
- Reduce economia subterană. Scoate la iveală o parte din economia gri şi
neagră.
- Simplifică procedurile de calculare, colectare şi urmărire a impozitelor.
- Egalizarea ratelor de impozit pentru venit şi profit nu va mai stimula
artificial un factor de producţie în defavoarea altuia.
- Redistribuirea socială se va face doar prin politicile de cheltuieli, nu prin cele
de colectare a veniturilor.
- Cota unică este în concordanţă cu evoluţiile din regiune privind politica
fiscală. Ţări care au introdus-o sau urmează să o introducă: Estonia, Letonia,
Rusia, Ucraina, Slovacia, Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia.
- Impozitele reduse vor stimula investiţiile româneşti şi vor atrage investiţii
străine, permiţând capitalizarea firmelor româneşti, care vor deveni mai
competitive pe piaţa externă.
- Descurajarea tranzacţiilor speculative şi încurajarea investirii capitalurilor în
afaceri productive generatoare de locuri de muncă.
Sursa: elaborată de autor
Anexa 38
Dezavantajele introducerii cotei unice
- Diminuarea fondurilor din impozitul pe venit la bugetele locale.
- Echitatea fiscală şi justiţia socială presupun impozitarea diferenţiată, progresivă, în
funcţie de capacitatea contributivă dată de mărimea averii, veniturilor şi consumului
fiecăruia.
- Modificarea Codului Fiscal s-a făcut prin ordonanţă de urgenţă şi nu prin lege, iar
modificarea trebuia operată, de regulă, cu 6 luni înainte de a-şi face efectul.
- Această decizie de politică fiscală este contrară practicilor din ţările dezvoltate ale UE
- Impune regândirea bugetului de stat.
- Pune pe acelaşi plan impozitarea pentru bogaţi şi săraci. Măreşte diviziunile sociale,
îi avantajează net doar pe 1% dintre români.
- Creşterea impozitului pe dobânzile la depozitele bancare şi pe câştigurile de pe piaţa
de capital (investiţiile de capital).
- Creşterea preţului la utilităţi (electricitate, energie termică, gaze).
- Dublarea impozitului pe dividende la persoanele fizice.
- Înjumătăţirea deductibilităţii la veniturile din chirii, lipsa de rentabilitate a business-
ului imobiliar de închiriere a imobilelor, tentaţia de a închiria imobile la negru, fără a
plăti impozitele aferente.
- Dublarea impozitului pe cifra de afaceri la microîntreprinderi.
- Devansarea calendarului de mărire a accizelor convenit cu UE la benzină, ţigări,
cafea şi alcool.
- Amânarea uneia dintre etapele de recalculare a pensiilor.
- Majorarea impozitului pe veniturile din tranzacţii imobiliare.
- Aplicarea cotei unice ar putea afecta procesul de reducere a inflaţiei (dezinflaţie) în
anul 2005 prin creşterea veniturilor populaţiei, implicit a consumului. Creşterea
cererii de produse şi servicii va genera creşterea preţurilor, adică inflaţie.
 Anexa 39
Execuţia bugetului de stat al României, în 2005

- milioane lei (RON) -

A. VENITURI (I+II+III+IV) 36599,5

I. VENITURI CURENTE 36530,2
Venituri fiscale 34531,2
Impozite directe: 8962,5
din care:
Impozit pe profit 6495,3
Impozit pe salarii 74,8
Impozit pe venit 6670,2
Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit -5147,6
Alte impozite directe 746,7
Contribuţii 123,0
Impozite indirecte 25568,7
din care:
Taxa pe valoarea adăugată 22537,8
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale -9516,6
Accize 9079,4
Taxe vamale 2040,9
Alte impozite indirecte 1427,1
Venituri nefiscale 1999,1
Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome 63,9
Vărsăminte de la instituţiile publice 298,4
Diverse venituri 1636,7
II. VENITURI DIN CAPITAL 60,6
Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului 60,6
III. ÎNCASĂRI DIN RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR ACORDATE 6,1
IV. DONAŢII 2,5

B. CHELTUIELI 38782,4
Servicii publice generale 2923,8
Autorităţi publice 2923,8
Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională 9211,0
Apărarea naţională 3968,4
Ordinea publică şi siguranţa naţională 5242,6
Cheltuieli social-culturale 12270,1
Învăţământ 2371,3
Sănătate 1477,0
Cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret 948,6
Asistenţă socială, alocaţii, pensii, ajutoare ţi indemnizaţii 7473,3
Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape 992,8
Servicii şi dezvoltare publică şi locuinţe 628,5
Mediu şi ape 364,2
Acţiuni economice 9631,7
Industrie 1052,8
Agricultură şi silvicultură 3065,6
Transporturi şi comunicaţii 3637,3
Alte acţiuni economice 1876,0
Alte acţiuni 1024,0
Cercetare ştiinţifică 694,5
Alte acţiuni 329,6
Transferuri 526,7
Împrumuturi acordate 3,6
Plăţi de dobânzi şi alte cheltuieli 2198,6
Dobânzi aferente datoriei publice şi alte cheltuieli 2198,6

DEFICIT (-) / EXCEDENT (+) -2182,9

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice
 Anexa 40

Evoluţia şi structura principalelor venituri ale bugetului general consolidat

milioane lei % din P.I.B.

Program Propuneri Program Propuneri 2006
2005 2006 2005
Total venituri 87.099,6 100.836,9 31,0 31,3
Venituri curente 82.061,2 95.784,7 29,2 29,7
Venituri fiscale 49.748,4 59.628,9 17,7 18,5
Impozit pe venit, profit şi câştiguri de 8.688,1 8.899,9 3,1 2,8
capital de la persoane juridice din care:
- impozit pe profit 7.300,2 7.492,3 2,6 2,3
- alte impozite pe profit, venit si câştiguri 1.387,9 1.407,6 0,5 0,4
de capital de la persoane juridice
Impozit pe venit, profit şi câştiguri de 5.996,5 8.512,4 2,1 2,6
capital de la persoane fizice din care:
- impozit pe venit şi salarii 5.932,3 8.444,2 2,1 2,6
- Alte impozite pe profit, venit şi 64,2 68,2 0,0 0,0
câştiguri de capital
Impozite şi taxe pe proprietate 1.947,4 2.761,4 0,7 0,9
Impozite şi taxe pe bunuri şi 31.101,3 37.548,2 11,1 11,6
servicii din care:
- T.V.A. 20.542,7 25.780,0 7,3 8,0
- Accize 9.435,4 10.702,4 3,4 3,3
- Taxe de utilizarea bunurilor, 561,5 686,3 0,2 0,2
autorizarea utilizării bunurilor sau pe
desfăşurarea de activităţi
Impozit pe comerţul exterior şi 2.003,0 1.877,0 0,7 0,6
tranzacţiile internaţionale
Alte impozite şi taxe fiscale 12,1 30,0 0,0 0,0
Contribuţii asigurări sociale 26.634,2 29.860,9 9,5 9,3
Venituri nefiscale 5.678,6 6.294,9 2,0 2,0
Venituri de capital 446,2 600,3 0,2 0,2
Donaţii 4592,2 4451,9 1,6 1,4

Sursa: [131].
 Anexa 41
Structura veniturilor bugetului general consolidat al României în anul 2005
(% în total venituri)

Sursa: elaborare de autor.

 Anexa 42
Structura veniturilor bugetului general consolidat al României în anul 2006
(% în total venituri)

Sursa: elaborare de autor.

 Anexa 43
BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT

1=venituri; 2=cheltuieli; 3=sold miliarde lei

PIB 2004= 2.341.400,0 miliarde lei Decembrie

2000 2001 2002 2003 2004

1 Bugetul de stat 1 128.028,8 148.209,2 179.205,5 252.447,3 321.953,6
2 155.629,6 184.012,2 226.823,6 281.450,7 340.734,7
3 -27.600,8 -35.803,0 -47.618,1 -29.003,4 -18.781,1
2 Bugetele locale 1 33.357,0 71.042,8 93.069,4 128.150,8 158.989,0
2 33.140,6 70.523,0 92.519,6 128.295,0 155.139,2
3 216,4 519,8 549,8 -144,2 3.849,8
3 Bugetul asigurarilor sociale de stat 1 51.016,4 76.233,0 97.244,6 125.544,7 160.878,3
2 55.626,9 83.438,0 107.203,0 123.775,7 161.015,3
3 -4.610,5 -7.205,0 -9.958,4 1.769,0 -137,0
4 Fondul pentru plata ajutorului de somaj 1 9.269,5 13.691,8 18.000,0 17.428,8 18.997,6
2 9.273,5 9.238,7 11.198,0 14.459,1 16.579,2
3 -4,0 4.453,1 6.802,0 2.969,7 2.418,4
5 Fondul special pentru asigurarile de 1 28.455,7 41.733,8 54.800,9 55.126,6 68.774,4
sanatate 2 25.534,7 37.423,1 48.349,5 62.282,5 70.695,2
3 2.921,0 4.310,7 6.451,4 -7.155,9 -1.920,8
6 Fondul special pt. dezvoltarea sistemului energetic*) 1 2.570,1 3.682,8 4.785,3 0,0 0,0
2 2.363,6 2.991,1 4.482,5 0,0 0,0
302,8 0,0 0,0
3 206,5 691,7
7 Fondul special pt. modernizarea drumuri 1 4.169,9 7.172,4 6.659,1 0,0 0,0
publice*) 2 3.717,3 5.320,4 5.634,0 0,0 0,0
3 452,6 1.852,0 1.025,1 0,0 0,0
8 Fondul pentru protecţia asiguraţilor**) 1 81,1 175,4 293,3 0,0 0,0
2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
3 81,1 175,4 293,3 0,0 0,0
9 Fondul pentru dezvoltarea agriculturii *) 1 0,0 411,7 2.037,7 0,0 0,0
2 0,0 550,4 2.189,8 0,0 0,0
3 0,0 -138,7 -152,1 0,0 0,0
10 Credite externe acordate ministerelor 1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
2 18.573,2 24.088,7 29.246,8 36.397,0 36.743,6
3 -18.573,2 -24.088,7 -29.246,8 -36.397,0 -36.743,6
11 Fondul România 1 0,0 40,3 0,0 0,0 0,0
2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
3 0,0 40,3 0,0 0,0 0,0
12 Bugetul autoritatilor de privatizare 1 1.498,6 1.406,4 3.092,2 1.581,8 2.320,4
2 1.202,2 1.211,5 1.055,3 87,6 406,3
3 296,4 194,9 2.036,9 1.494,2 1.914,1
13 Bugetul A.V.A.S. 1 0,0 0,0 0,0 2.119,7 3.847,5
2 0,0 0,0 0,0 3.438,0 4.069,2
3 0,0 0,0 0,0 -1.318,3 -221,7
14 Cheltuieli reprezentând rate de capital si diferenţe de curs aferente datoriei 1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
publice
2 -14.569,4 -17.417,9 -31.431,3 -29.511,9 -30.913,4
31.431,3 29.511,9 30.913,4
3 14.569,4 17.417,9
Bugetul Companiei Naţionale a Drumurilor 13.572,2 15.948,3
15 1 - - -
2 - - - 27.810,4 32.606,0
3 - - - -14.238,2 -16.657,7
16 Bugetul general consolidat***) 1 251.095,4 351.741,1 447.521,1 566.928,2 706.997,6
2 283.140,5 389.320,7 485.603,8 610.879,2 734.231,7
3 -32.045,1 -37.579,6 -38.082,7 -43.951,0 -27.234,1

17 % din PIB 1 31,2 30,5 29,6 29,8 30,2

2 35,2 33,7 32,1 32,1 31,4
3 -4,0 -3,2 -2,5 -2,3 -1,2

*) Au fost incluse in bugetul de stat

**)Nu mai face parte din sectorul bugetar
***) S-au eliminat la consolidare fluxurile intre bugete

Sursa: adaptare efectuată de autor în baza datelor Ministerului Finanţelor Publice al României.
 Anexa 44

Dinamica calitativă şi cantitativă a veniturilor fiscale ale bugetului public naţional*

al Republicii Moldova, perioada 1997-2006
Indicatorii 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006,

Total venituri,
3550 3560 4008,2 5445,7 5929,1 7099,4 9494,4 11407,6 14694,9 16104,6
mln. lei (rândul 1)
Venituri fiscale,
2887,2 2897,1 3014,1 4090,6 4736,3 5914,4 7696,3 9658,0 12052,9 13754,8
mln. lei, din care
Ponderea veniturilor
fiscale în total venituri, 81,3 81,3 75,2 75,1 79,9 83,3 81,1 84,7 82,0 85,4
% (rândul 3)
Impozite directe,
1409,5 1289,1 1398,6 1732,0 2188,7 2745,6 3373,0 4589,3 5272,1 6474,2
mln.lei
Impozit pe venit din
activitatea de
244,2 178,6 233,4 275,6 349,7 427,6 577,5 779,5 709,2 877,7
întreprinzător, mln. lei
(rândul 5)
Impozit pe venitul
persoanelor fizice, 281,1 224,0 218,8 264,5 347,6 467,4 623,4 796,5 961,9 1039,3
mln. lei
Impozit funciar,
125,3 85,7 139,7 159,7 164,5 189,7 167,9 190,9 196 204,2
mln. lei (rândul 7)
Impozit pe bunuri
29,9 21,3 25,5 27,2 27,7 30 30,7 34,4 36,5 34,4
imobiliare, mln. lei
Contribuţii pentru
asigur. Obligatorii, 729 779,5 781,2 1005,0 1299,2 1630,9 1971,8 2464,1 2943,1 3794,0
mln. lei (rândul 9)
Prime de asigurări
obligatorii de asistenţă - - - - - - 1,7 323,9 425,4 524,6
medicală, mln. lei
Impozite directe, fără
contribuţii şi prime, 680,5 509,6 617,4 727 889,7 1115 1399,5 1801,3 1903,6 2156,2
mln. lei (rândul 11)
Ponderea impozit.
directe în venituri 48,8 44,5 46,4 42,3 46,2 46,4 43,8 47,5 43,7 47,1
fiscale, %
Ponderea impozit.
directe, fără contribuţii
23,6 17,6 20,5 17,7 18,8 18,9 18,2 18,6 15,8 15,7
şi prime, în venituri
fiscale, % (rândul 13)
Ponderea impozitelor
pe venit în impozite 37,3 31,2 32,4 31,2 31,9 32,6 35,6 34,3 31,7
30,4
directe, %
Ponderea impozitului
pe venit. persoanelor
19,9 17,3 15,6 15,2 15,8 17,0 18,4 17,3 18,2 16,0
fizice în impozite
directe, % ( rândul 15)
Impozite indirecte,
1477,4 1608 1615,5 2358,4 2547,6 3168,8 4323,3 5068,7 6780,8 7280,6
mln. lei
TVA, mln. lei
948,9 1124,0 940,2 1342,6 1497,8 2034,3 2791,9 3427,9 4623,2 5577,3
(rândul 17)
Accize mln. lei 401,1 374,6 444,5 658,5 680,8 657,9 888,4 910,4 1171,9 1125,2
Alte imp. indirecte,
- - - 126,6 134,8 143,7 166,4 234,8 304,9 -
mln. lei (rândul 19)
Impozite asupra
comerţului exterior, 127,4 109,4 230,8 230,7 234,2 332,9 476,6 495,6 680,8 578,1
mln. lei
Ponderea impozit.
indirecte în venituri 51,2 55,5 53,6 57,7 53,8 53,6 56,2 52,5 56,3 52,9
fiscale, % (rândul 21)
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din surselor [45]; [148], precum şi datele Ministerului Finanţelor al Republicii
Moldova, anii 1997-2006.
* Conform datelor din Breviarul statistic „Moldova în cifre, 2006” (pag.72) în veniturile Bugetului public naţional
sunt incluse veniturile: bugetului de stat, bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, bugetului asigurărilor
sociale de stat, fondului asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
 Anexa 45
Principalii indicatori macroeconomici ai Republicii Moldova pe anii 2003-2008
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Unitatea
Indicatorii
de măsură Estimări
Efectiv actualizate Prognoză

Produsul intern brut nominal

mlrd. lei 19,1 22,6 27,6 32,0 38,0 44,2 50,6 57,7
faţă de anul precedent în
preţuri comparabile
% 106,1 107,8 106,6 107,3 107 106,5 106 106

Indicele preţurilor de consum

mediu anual % 109,6 105,2 111,6 112,4 112 110 109 108
la sfîrşitul anului % 106,3 104,4 115,7 112,5 110 109,5 108,5 108
Cursul de schimb al leului
mediu anual Lei/USD 12,9 13,6 13,9 12,3 12,6 12,6 12,7 12,8
la sfîrşitul anului
Lei/USD 13,1 13,8 13,2 12,5 12,5 12,5 12,6 12,7

Export mlrd. USD 566 644 790 986 1140 1290 1450 1640
faţă de anul precedent % 119,9 113,8 122,7 124,8 116 113 112 113
Import mlrd. USD 892 1038 1402 1769 2140 2400 2650 2975
faţă de anul precedent % 115,0 116,3 135,1 126,1 121 112 110 112
Soldul balanţei comerciale mlrd. USD -326 -394 -612 -783 -1000 -1110 -1200 -1335
Producţia industrială
în preţuri curente

mlrd. lei 10,4 12,6 16,0 17,6 20,7 24,4 28,4 32,8
faţă de anul precedent în
preţuri comparabile % 113,7 110,8 115,6 108,2 109 110 110 110
Producţia agricolă în preţuri
curente în gospodăriile de toate
categoriile mlrd. lei 8,6 9,5 10,4 12,6 13,7 14,5 15,4 16,7
faţă de anul precedent în
preţuri comparabile % 106,4 103,4 86,4 120,4 103,5 103 103 103

Investiţiile în capital fix mlrd. lei 2,3 2,8 3,6 5,1 6,3 7,3 8,7 9,9
faţă de anul precedent în
preţuri comparabile
% 111 111 107 108 111 110 110 110

Salariul nominal mediu lunar lei 543,7 691,5 890,8 1103,1 1385 1700 2170 2765

USD 42,2 51,0 63,9 89,5 110 135 171 216

faţă de anul precedent
nominal % 133 127 129 124 125,5 123 127,5 127,5
real % 122 121 115 110 112 112 117 118

Fondul de remunerare a

muncii mlrd. lei 4,2 5,3 6,9 8,6 10,4 12,6 15,6 19,3
faţă de anul precedent
nominal % 124 127 130 124 122 121 124 123,5
real % 113 120 116 110 109 110 113,5 114

Sursa: Estimarea acestor indicatori a fost efectuată de către Ministerul Economiei şi Comerţului în colaborare cu BNM şi
Ministerul Finanţelor – sursa [27].
 Anexa 46

Evoluţia cotelor pentru asigurările sociale, de sănătate şi de şomaj în România în perioada 2000 - 2006

Cote Bugetul asigurărilor sociale de sănătate

ASIGURATOR ASIGURAT
ANII Contribuţii persoane Reţineri BAZA LEGISLATIVĂ
juridice persoană fizică
2000 7% 7% Legea n. 145/1997
2001 7% 7%
2002 7% 7%
01.01.2003 7% 6,5 % OUG nr. 150/2002
2004 7% 6,5 %
2005 7% 6,5 %
01.01.2006 7% 6,5 %

Cote Bugetul asigurărilor pentru şomaj

ASIGURATOR ASIGURAT
ANII BAZA LEGISLATIVĂ
Contribuţii p.j. Reţineri p.f.
2000 4% 1% Legea nr. 1/1991
2001 4% 1%
2002 4% 1%
01.03.2002 5% 1% Legea nr. 76/2002
2003 5% 1%
19.06.2004 3% 1% Legea nr. 107/2004
Legea nr. 76/2002
01.01.2006 2,5 % 1%
OUG nr. 144/2005

Cote Bugetul asigurărilor sociale

FOND FOND DE
ASIGURATOR ASIGURAT CONCEDII RISC DE
ANII MEDICALE ACCIDENTE
Pensie
CAS ANGAJATOR -
suplimentară
2000 30 % 5% - -
01.04.2001 23,33 % 11,67 % - -
2002 23,33 % 11,67 % - -
01.01.2003 24,50 % 9,5 % - 0,5 %
01.01.2004 22 % 9,5% - -
În funcţie de cod
01.01.2005 22 % 9,5 % -
CAEN.
01.01.2006 19,75 % 9,5 % 0,75 % -

Sursa: elaborare efectuată de autor în baza actelor legislative.

 Ratele efective ale impozitelor asupra factorilor de producţie şi consum34

Rata costurilor cu Rata impozitului pe Rata efectivă a Rata efectivă a Rata efectivă a
Ţara de referinţă
munca non-salarială venitul personal impozitului pe muncă impozitului pe capital impozitului pe consum
Belgia 26,5 24,9 44,8 23,7 20,5
Germania 31,8 17,8 44,0 15,9 17,9
Spania 21,9 10,2 29,9 18,5 17,7
Franţa 32,1 15,2 42,4 22,6 24,5
Irlanda 12,2 13,7 24,2 20,8 24,8
Italia 23,1 16,5 35,8 26,2 22,9
Luxemburg 20,9 12,8 31,0 34,0 25,7
Olanda 28,3 12,0 36,9 25,1 19,5
Austria 26,2 19,5 40,6 18,8 23,4
Portugalia 19,9 9,8 27,8 24,6 22,7
Finlanda 23,6 25,9 43,3 24,1 24,5
EUR-11 28,1 16,2 39,8 20,9 20,9
Danemarca 5,64 1,2 44,5 28,0 30,5
Grecia 22,9 8,3 29,3 19,5 20,0
Suedia 25,4 34,7 51,3 27,9 28,0
Marea Britanie 11,9 15,1 25,2 35,1 18,2
EU-15 24,8 17,0 37,6 23,6 20,8
SUA 11,6 13,9 23,9 22,7 9,3
Japonia 16,5 4,6 20,3 18,7 13,6

Sursa: Serviciile de specialitate ale Comisiei Europene şi OCDE – vezi sursa [69].

Anexa 47
34
Calculele s-au efectuat pentru datele din anul 1999
 Structura veniturilor fiscale

100,0%

80,0%

60,0%

40,0%

20,0%

0,0%

Munca Capital Consum

Sursa: Serviciul Comisiei Europene -– vezi sursa [69].

Anexa 48
 Anexa 49
Determinarea ratelor efective ale impozitelor pe muncă, capital, consum
în cadrul sistemului fiscal din Republica Moldova, în perioada 1999-2005

Indicatori 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

Rata efectivă a impozitelor pe muncă, 26,83 24,87 24,24 24,31 22,45 26,78 -
%
Impozitul pe venitul pers. fizice, 218,8 264,5 347,6 467,4 623,4 796,5 869,2
mln.lei
CAS, mln.lei 781,2 1005,0 1299,2 1630,9 1971,8 2464,1 2949,1
FAMO, mln.lei - - - - 1,7 323,9 425,4
Remunerarea salariaţilor, mln.lei 3727,4 5104 6793 8630 11569 13384 -
Rata efectivă a impozitelor pe capital, 5,69 5,33 5,59 6,02 6,66 7,30 -
%
Impozite pe venitul din activitatea de 233,4 275,6 349,7 427,6 577,5 779,6 801,9
întreprinzător, mln.lei
Impozitul pe bunurile imobiliare, 25,5 27,2 27,8 30,0 30,7 34,3 36,5
mln.lei
Impozitul funciar, mln.lei 139,7 159,7 164,5 189,7 167,8 190,9 196,0
Excedentul brut de exploatare, mln. lei 7006 8669 9690 10759 11645 13756 -
Rata efectivă a impozitelor pe consum, 15,65 14,29 13,22 13,61 14,20 14,98 17,02
%
TVA, mln.lei 940,2 1342,8 1497,8 2034,3 2791,9 3427,8 4623,2

Accize mln.lei 444,5 658,5 680,8 657,9 888,4 899,8 1171,9

Impozite asupra comerţului exterior 230,8 230,7 234,2 332,9 476,6 495,6 680,8
mln.lei
Alte impozite asupra mărfurilor şi 120,1 126,6 134,8 143,7 166,4 245,4 304,9
serviciilor mln.lei
Consum final mln.lei 11090 16503 19263 23289 30451 33832 39842,4

Sursa: elaborare efectuată de autor.

 Anexa 50
Indicatori şi criterii utilizate în modelul econometric

- Testul t-statistic (distribuţia Student): constă în acceptarea sau respingerea ipotezei potrivit
căreia estimatorii parametrilor au valoarea 0 sau, dimpotrivă, diferă semnificativ de 0.
aˆ i y yˆ
2

t calc , unde ˆ aˆi ˆ d jj ,

2
ˆ 2
; k – numărul de parametri a
ˆ ( aˆi ) u u
n k

ecuaţiei.
Nivelul tcalc se compară cu nivelul de referinţă ttab din tabelul repartiţiei Student
(corespunzător gradului de libertate n-k şi a pragului de semnificaţie ( )). Dacă tcalc > ttab se
acceptă faptul că estimatorii parametrilor diferă semnificativ de 0. În caz contrar, dacă t calc < ttab
ipoteza nulă (a nesemnificaţiei) este cea admisă şi astfel se renunţă la modelul specificat.
- Testul F-statistic (criteriul Snedecor-Fisher): constă în validarea modelului de regresie,
adică verifică dacă variabilele independente incluse explică comportamentul variabilei
dependente.

yˆ
2
y
Fcalc k 1 , unde n – numărul observărilor; k – numărul de parametri;
y yˆ
2

n k
Nivelul Fcalc se compară cu valorile tabelare F ; k-1; n-k şi modelul se consideră valid în
cazul când Fcalc >Ftab. În caz contrar, modelul nu este validat.
- coeficientul de determinare: exprimă proporţia în care variabilele explicative
determină variaţia variabilei dependente.
2
2
( yˆ y)
R ;
(y y) 2

Acesta poate fi cuprins în intervalul [0;1] şi se consideră că la valoarea 1 variaţia

variabilei dependente este explicată în totalitate de factorii independenţi, iar la valoarea 0, aceştia
din urmă nu sunt factori explicativi pentru variabila dependentă.
- Coeficientul de determinare ajustat: exprimă modul în care includerea unei
variabile independente adiţionale influenţează variaţia variabilei dependente.
n 1
R2 1 (1 R 2 ) ;
n k
- Testul Durbin-Watson: verifică autocorelarea valorilor variabilei reziduale (ui) (a
erorilor).
 Anexa 50 (continuare)

n
2
ui ui 1
i 2
d calc
u2
i

Valoarea obţinută se compară cu valoarea tabelară pentru un risc aprioric fixat şi mărimea
eşantionului (n). Autocorelarea este prezentă pentru dcalc<d1 şi dcalc >4-d1 , respectiv este absentă,
dacă d2<dcalc <4-d2.
n uˆ uˆ
- criteriul verosimilităţii: l 1 log(2 ) log ;
2 n

2l 2k
- criteriul informaţional Akaike: AIC ; unde l exprimă criteriul
n n
verosimilităţii.
- criteriul Schwarz: alternativa criteriul Akaike, dar care insă impune penalităţi mai mari
2l (k log n)
pentru introducerea factorilor adiţionali. SC ;
n n

yˆ
2
y
- eroarea standard a modelului: S .E. ;
n k
n
yi
- valoarea medie a variabilei dependente: y ;
i 1 n
2
( yi y)
- deviaţia standard a variabilei dependente: S.D. ş.a.
n 1
 Anexa 51
Prezentarea grafică a ecuaţiei multiliniare
LOG(IF) = -2.2680 + 0.8617 x LOG(PIB) - 0.1783 x D98 - 0.4440 x D99 - 0.2229 x D02 - 0.1095 x D03

Variabila Dependentă: LOG(IF)

Metoda: Cele mai mici pătrate

Eşantionul: 1995-2005

Variabila Coeficientul Eroarea stand. t-Statistic Prob.

C -2.268022 0.338236 -6.705438 0.0011
LOG(PIB) 0.861771 0.035330 24.39207 0.0000
D98 -0.178344 0.067045 -2.660066 0.0449
D99 -0.444012 0.043726 -10.15433 0.0002
D02 -0.222977 0.067503 -3.303194 0.0214
D03 -0.109485 0.069646 -1.572029 0.1767
Coeficientul de determinare 0.994046 Media variabilei dependente 5.872172
Coeficientul de determinare 0.988093 Deviaţia stand. a variabile 0.546613
ajustat dependente
Eroarea standard a regresiei 0.059646 Criteriul informaţional Akaike -2.498323
Suma pătratelor erorilor 0.017788 Criteriul Schwarz -2.281289
Logaritmul verosimilităţii 19.74078 F-statistic 166.9678
Testul Durbin-Watson 2.892376 Prob(F-statistic) 0.000015

Figura 4.3.1

7.2
6.8
6.4
6.0
5.6
.08
5.2
.04

.00

-.04

-.08
95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05

Residual Actual Fitted

Residual - Eroarea;
Actual – Valoarea actuală (din statistica oficială) a indicatorului rezultat;
Fitted - Valoarea estimată a indicatorului rezultat în baza ecuaţiei.
Sursa: obţinute în baza ecuaţiei liniare multifactoriale
 Anexa 52

Prezentarea grafică a ecuaţiei multiliniare

LOG(IF) = - 2.101+0.8425 x LOG(PIB) - 0.4259 x D99 - 0.1705 x D98 - 0.1977 x D02

Dependent Variable: LOG(IF)

Method: Least Squares

Sample: 1995-2005

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

LOG(PIB) 0.842544 0.036987 22.77973 0.0000
D99 -0.425874 0.047064 -9.048731 0.0001
D98 -0.170463 0.074606 -2.284852 0.0624
D02 -0.197688 0.073156 -2.702275 0.0355
C -2.100581 0.358232 -5.863747 0.0011
R-squared 0.991104 Mean dependent var 5.872172
Adjusted R-squared 0.985173 S.D. dependent var 0.546613
S.E. of regression 0.066559 Akaike info criterion -2.278514
Sum squared resid 0.026580 Schwarz criterion -2.097652
Log likelihood 17.53183 F-statistic 167.1136
Durbin-Watson stat 2.814448 Prob(F-statistic) 0.000003

Figura 4.3.2

6.8

6.4

6.0

5.6
.08
5.2
.04
.00
-.04
-.08
-.12
95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05

Residual Actual Fitted

Sursa: obţinute în baza ecuaţiei liniare multifactoriale

 Anexa 53

Ajustarea datelor privind venitul din impozitele pe venitul din activitatea de întreprinzător prin metoda Backward (Allan Prest)

Nr. 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
.
1. Venitul din impozitele pe
venitul din activitatea de 397,5 358,6 244,2 178,6 233,4 275,6 349,7 427,6 577,5 779,5 801,9
întreprinzător (V)
2. Venitul din impozitele pe
201,7 219,1 281,1 224 218,8 264,5 347,6 467,4 623,4 796,5 869,2
venitul persoanelor fizice
3. Total venituri din
599,2 577,7 525,3 402,6 452,2 540,1 697,3 895 1200,9 1576 1671,1
impozitele pe venit (T)
4. Cota venitului din imp. din
activit. de întrepr. în total
0,6633 0,6207 0,4648 0,4436 0,5161 0,5102 0,5015 0,4777 0,4808 0,4946 0,4798
venituri din impozitele pe
venit (C) = r.1: r.3

5. [T j+1 x Cj]*= r.3 x r.4 383,2372 326,0734 187,1596 200,6034 278,769 355,8154 448,8477 573,7484 757,8816 826,5371 -
6. [Vj+1 / T j+1 x Cj]**= r.1 : r.5 0,935713 0,748911 0,954266 1,16349 0,988632 0,982813 0,952662 1,006539 1,028525 0,970192 -

7. Venitul din impozitele pe

venitul din activitatea de 287,5342 277,2172 252,0723 193,1931 216,9943 259,1743 334,6089 429,4779 576,2682 756,265 801,9
întreprinzător ajustat

Unde j = 1……n;
* Total venit din impozitele pe venit în perioada (j+1) x Cota venitului din impozitele pe venitul din activitatea de întreprinzător în total venituri din impozitele pe
venit în perioada (j)
** Venitul din impozitele pe venitul din activitatea de întreprinzător (j+1) / Total venituri din impozitele pe venit (j+1) x Cota venitului din impozitele pe venitul
din activitatea de întreprinzător în total venit din impozite pe venit (j)
 Anexa 54

Prezentarea grafică a ecuaţiei multiliniare

LOG(IJ) = -2.5004 + 0.4807 x LOG(PIB) + 0.6404 x LOG(IJ(-1))

Dependent Variable: LOG(IJ)

Method: Least Squares

Sample(adjusted): 1996-2005

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

C -2.500435 0.917364 -2.725675 0.0295
LOG(PIB) 0.480743 0.116156 4.138760 0.0044
LOG(IJ(-1)) 0.640438 0.147855 4.331531 0.0034
R-squared 0.928733 Mean dependent var 5.925666
Adjusted R-squared 0.908370 S.D. dependent var 0.513977
S.E. of regression 0.155583 Akaike info criterion -0.639953
Sum squared resid 0.169442 Schwarz criterion -0.549178
Log likelihood 6.199767 F-statistic 45.61081
Durbin-Watson stat 1.993417 Prob(F-statistic) 0.000097

Figura 4.3.3

7.0

6.5

6.0

.3
5.5
.2
.1 5.0

.0
-.1
-.2
-.3
96 97 98 99 00 01 02 03 04 05

Residual Actual Fitted

Sursa: obţinute în baza ecuaţiei liniare multifactoriale

 Anexa 55

Prezentarea grafică a ecuaţiei multiliniare

LOG(IJ) = -5.0984 + 0.9215 x LOG(PIB) + 0.3447 x LOG(IJ(-2))

Dependent Variable: LOG(IJ)

Method: Least Squares

Sample(adjusted): 1996-2005

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

C -5.098359 0.795590 -6.408275 0.0007
LOG(PIB) 0.921473 0.075707 12.17159 0.0000
LOG(IJ(-2)) 0.344706 0.110068 3.131758 0.0203
R-squared 0.972029 Mean dependent var 5.930494
Adjusted R-squared 0.962705 S.D. dependent var 0.544914
S.E. of regression 0.105234 Akaike info criterion -1.404067
Sum squared resid 0.066445 Schwarz criterion -1.338326
Log likelihood 9.318304 F-statistic 104.2526
Durbin-Watson stat 2.359882 Prob(F-statistic) 0.000022

Figura 4.3.4

6.8

6.4

6.0

5.6
.2
5.2
.1 4.8

.0

-.1

-.2
97 98 99 00 01 02 03 04 05

Residual Actual Fitted

Sursa: obţinute în baza ecuaţiei liniare multifactoriale

 Anexa 56

Prezentarea grafică a ecuaţiei multiliniare

LOG(IJ) = -6.5280 + 1.1461 x LOG(PIB) + 0.2046 x LOG(IJ(-3))

Dependent Variable: LOG(IJ)

Method: Least Squares

Sample (adjusted): 1998-2005

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

C -6.527984 0.731589 -8.923026 0.0003
LOG(PIB) 1.146070 0.054389 21.07187 0.0000
LOG(IJ(-3)) 0.204685 0.086279 2.372345 0.0638
R-squared 0.988987 Mean dependent var 5.984558
Adjusted R-squared 0.984582 S.D. dependent var 0.556136
S.E. of regression 0.069054 Akaike info criterion -2.227847
Sum squared resid 0.023843 Schwarz criterion -2.198057
Log likelihood 11.91139 F-statistic 224.5107
Durbin-Watson stat 2.381283 Prob(F-statistic) 0.000013

Figura 4.3.5

6.8

6.4

6.0
.12
5.6
.08
5.2
.04
4.8
.00

-.04

-.08
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

Residual Actual Fitted

Sursa: obţinute în baza ecuaţiei liniare multifactoriale

 Anexa 57

Prezentarea grafică a ecuaţiei multiliniare

LOG(IJ) = - 6.2405 -0.0004 x DEFICIT + 1.1938 x LOG(PIB) + 0.00132 x IJ(-2)

Dependent Variable: LOG(IJ)

Method: Least Squares

Sample (adjusted): 1997-2005

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

DEFICIT -0.000414 0.000158 -2.614115 0.0474
LOG(PIB) 1.193839 0.124172 9.614407 0.0002
C -6.240483 1.246471 -5.006521 0.0041
IJ(-2) 0.001317 0.000286 4.598152 0.0059
R-squared 0.986144 Mean dependent var 5.930494
Adjusted R-squared 0.977830 S.D. dependent var 0.544914
S.E. of regression 0.081135 Akaike info criterion -1.884296
Sum squared resid 0.032915 Schwarz criterion -1.796640
Log likelihood 12.47933 F-statistic 118.6167
Durbin-Watson stat 2.502527 Prob(F-statistic) 0.000046

Figura 4.3.6

6.8

6.4

6.0
.15 5.6
.10 5.2
.05 4.8
.00

-.05

-.10
97 98 99 00 01 02 03 04 05

Residual Actual Fitted

Sursa: obţinute în baza ecuaţiei liniare multifactoriale

 Anexa 58

Prezentarea grafică a ecuaţiei multiliniare

LOG(IMP_PR) = -1.0707 + 0.8748 x LOG(PIB)

Dependent Variable: LOG(IMP_PR)

Method: Least Squares

Sample: 1991-2005

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

C -1.070654 0.360065 -2.973505 0.0108
LOG(PIB) 0.874832 0.018652 46.90263 0.0000
R-squared 0.994125 Mean dependent var 15.71166
Adjusted R-squared 0.993673 S.D. dependent var 1.958098
S.E. of regression 0.155748 Akaike info criterion -0.757592
Sum squared resid 0.315346 Schwarz criterion -0.663185
Log likelihood 7.681937 F-statistic 2199.856
Durbin-Watson stat 1.669829 Prob(F-statistic) 0.000000

Figura 4.3.7

20

18

16
.4
14
.2
12

.0 10

-.2

-.4
1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004

Residual Actual Fitted

Sursa: obţinute în baza ecuaţiei liniare multifactoriale

 Anexa 59

Prezentarea grafică a ecuaţiei multiliniare

LOG(IMP_IND) = 2.0947 + 0.6065 x LOG(CONSUM(-1)) + 0.1675 x DV + 0.0004 x DEFICIT(-2)

Dependent Variable: LOG(IMP_IND)

Method: Least Squares

Sample(adjusted): 1997-2005

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

C 2.094718 0.780321 2.684433 0.0436
LOG(CONSUM(-1)) 0.606540 0.080497 7.534948 0.0007
DV 0.167522 0.077590 2.159077 0.0833
DEFICIT(-2) 0.000356 0.000111 3.209857 0.0237
R-squared 0.992144 Mean dependent var 7.908158
Adjusted R-squared 0.987431 S.D. dependent var 0.530126
S.E. of regression 0.059434 Akaike info criterion -2.506811
Sum squared resid 0.017662 Schwarz criterion -2.419155
Log likelihood 15.28065 F-statistic 210.4927
Durbin-Watson stat 2.636220 Prob(F-statistic) 0.000011

Figura 4.3.8

8.8

8.4

8.0

7.6
.08
7.2
.04

.00

-.04

-.08
97 98 99 00 01 02 03 04 05

Residual Actual Fitted

Sursa: obţinute în baza ecuaţiei liniare multifactoriale

 Anexa 60

Prezentarea grafică a ecuaţiei multiliniare

LOG(IMP_IND) = -1.1510 + 0.9408 x LOG(CONSUM(-1)) - 0.0004 x D(DEFICIT(-1))

Dependent Variable: LOG(IMP_IND)

Method: Least Squares

Sample(adjusted): 1997 2005

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

C -1.151005 0.489831 -2.349801 0.0571
LOG(CONSUM(-1)) 0.940796 0.050793 18.52208 0.0000
D(DEFICIT(-1)) -0.000255 9.35E-05 -2.730225 0.0342
R-squared 0.982812 Mean dependent var 7.908158
Adjusted R-squared 0.977082 S.D. dependent var 0.530126
S.E. of regression 0.080253 Akaike info criterion -1.946056
Sum squared resid 0.038644 Schwarz criterion -1.880315
Log likelihood 11.75725 F-statistic 171.5390
Durbin-Watson stat 1.656454 Prob(F-statistic) 0.000005

Figura 4.3.9

8.8

8.4

8.0

7.6
.10
7.2
.05
.00
-.05
-.10
-.15
97 98 99 00 01 02 03 04 05

Residual Actual Fitted

Sursa: obţinute în baza ecuaţiei liniare multifactoriale