Păstrarea constantă a temperaturii corpului la om, între 36,5 şi

37C, este rezultatul unui mecanism complex controlat de

hipotalamus, denumit termoreglare. Termoreglarea realizează un
echilibru între producerea şi pierderea de căldură.
Astfel se menţine o stabilitate termică indiferent de temperatura
mediului ambiental (în anumite limite).
În general temperatura extremităţilor (pielea) este influenţată de
temperatura mediului înconjurător, spre deosebire de temperatura
mediului intern care este ţinută în mod normal constantă. Există
situaţii când se modifică temperatura internă, dar între limite foarte
strânse (efort muscular intens). Controlul temperaturii este
dependent de hipotalamus, denumit şi centru termostatic.
Mecanismul termoreglării poate fi considerat un sistem cibernetic,
prezentând un centru de comandă, sisteme receptoare şi efectoare.
Centrul de comandă (hipotalamusul) primeşte semnale de la
receptorii distribuiţi în anumite zone ale corpului şi astfel reglează
procesele de producere sau pierdere de căldură. Nivelul de reglare
al termostatului hipotalamic este de 37 C şi este temperatura ideală
pentru metabolismul organismului. Receptorii pentru temperatură
sunt nişte neuroni sensibili la frig sau la cald. Cea mai bogată zonă
în receptori este pielea, majoritatea fiind sensibili la frig. Odată
ajuns un semnal la hipotalamus, se declanşează mecanismele
efectoare; dacă temperatura corpului creşte, apare o vasodilataţie,
transpiraţie şi scăderea producerii de căldură a corpului, iar în
cazul scăderii temperaturii, apare vasoconstricţia, piloerecţia
(ridicarea firelor de păr de pe corp pentru a menţine aerul cald în
jur) şi creşterea producerii de căldură prin metabolism. Pielea cu
grăsimea subcutanată are rolul de protecţie termică, atât în
creşterea, cât şi în scăderea temperaturii corpului. În general,
animalele polare au un strat gros de grăsime pentru a se proteja de
frig. Animalele ce înfruntă iarna din zona temperată, mănâncă
toamna mai mult pentru a-şi mări stratul adipos până apare frigul.

Organismul uman bine protejat, poate rezista la variatiile de

temperatura intre – 500 C si +500 C. Celule individuale nu pot
suporta aceste variatii decat pentru putin timp(o t. interna de +410 .
Muschii si viscerele ( nucleul central al organismului ) produc cea
mai parte a caldurii. Sunt protejate impotriva pierderii de caldura
de catre tesutul celular subcutanat(transmite caldura cu o eficienta
de 1/3 fata de alte tesuturi) si piele. Transferul de caldura de la
nucleul central la piele se face pe calea circulatiei sanguine. Daca
aceasta pierdere nu ar avea loc , organismul s-ar supraincalzi cu 10
, iar in efort cu 20 /h.
Temperatura se poate masura :
· rectal, esofagian(termosenzor sensibil), indica temperatura
centrala si este contraindicata in tulburari de hemostaza,
· bucal, axilar, este cu 0,20C – 0,50C sub cea centrala.
Temperatura centrala este mai crescuta in a doua jumatate a
ciclului si mai scazuta in prima perioada a ciclului (sub efectul
hormonilor progestativi ).
Temperatura crescuta determina declansarea mecanismelor de
termoliza, iar cea scazuta initiaza mecanisme de termogeneza.

Modalitati de realizare a termoreglarii corpului uman

Desfasurarea normala a vietii este posibila intr-un domeniu
termic cuprins intre 0 - 50sC. Limita termica inferioara este
determinata de inghetarea lichidelor biologice si oprirea reactiilor
biochimice, iar limita termica superioara este conditionata de
rezistentaproteinelor la coagulare.
Temperatura medie a corpului uman este influentata de mai
multi factori:
a) varsta : intre copilul mic si omul batran exista o diferenta de
0,4 – 0,5sC;
b) sexul : la femeie, in timpul menstruatiei, se constata o crestere
a temperaturii cu 0,3sC;

c) climatul : intre europenii nordici si locuitorii tarilor cu climat

cald si secetos exista o diferenta a temperaturii corporale de
aproximativ 0,5sC;
d) exercitiul muscular : activitatea fizica determina o crestere a
temperaturii corporale; de exemplu temperatura muschiului biceps
creste cu 1sC in travaliul sustinut;
e) digestia : ingerarea hranei declanseaza o usoara crestere a
temperaturii corporale prin intrarea in activitate a glandelor
digestive;
f) termoperiodismul : la om temperatura minima de 36,5sC se
inregistreaza spre ora 4 dimineata, iar cea maxima de 37,2sC spre
orele 16 dupa-amiaza;
g) stresul psihic : s-a constatat ca temperatura corporala a
studentilor, care aveau de sustinut examene dificile, crestea la
majoritatea lor spre 38sC.
Variatiile de temperatura (impreuna cu ceilalti factori de mediu)
determina modificari morfologice, fiziologice si de comportament :
de exemplu pilozitatea, numarul glandelor sudoripare, frecventa
respiratiei, vasoconstrictia, vasodilatatia, fagocitoza si activitatea
sexuala, sunt strans legate de valoarea temperaturii mediului
ambiant.
Termoreglarea fiziologica este bine dezvoltata la animalele
homeoterme, deci si la om. Centrul principal de reglare se afla in
hipotalamus. In hipotalamusul posterior exista un centru
hipotermic, iar in cel anterior un centru hipertermic. Acesti centrii
sunt excitati de modificarile de temperatura ale mediului prin
fibrele nervoase ce au originea in ganglionii spinali sau cranieni.
Topografia termica a corpului omenesc se prezinta astfel :
- temperatura medie a pielii : 33-34 C ( fata externa a
membrelor are 33 C, iar palmele au circa 35.5 C).
- temperatura axilara : 36.6 C
- temperatura rectala : 37.5 C
- temperatura vaginala : 37.3 – 37.8 C
- temperatura bucala : 36.5 – 36.8 C
- temperatura bicepsului : 38 C
- temperatura ficatului : 38.5 C
- temperatura arterei aorte : 37 C
- temperatura venelor jugulare : 37.5 C
Centrii termoreglarii sunt in hipotalamus(H). Hipotalamusul
anterior prin aria preoptica coordoneaza pierderea de caldura.
Hipotalamusul posterior coordoneaza termogeneza.
Neuronii din hipotalamusul anterior sunt irigati de o retea
vasculara bogata si permeabila numita organum vasculosum
laminae terminalis(OVLT) ale carei celule endoteliale cand sunt
expuse la pirogeni endogeni elibereaza metaboliti ai acidului
arahidonic responsabili de producerea febrei.
Punctul de referinta termostatica a centrului termoreglarii este fixat
astfel ca temperatura corpului sa fie reglata in intervalul 35,80 –
37,40. Valori peste 410 sau sub 340 semnifica depasirea
termoreglarii.

Termogeneza (lupta contra frigului), este un mecanism chimic.

Producerea de caldura se explica prin:
Frison cu centrul in regiunea dorso - mediana a hipotalamusului
posterior. Activarea lui este urmata de transmiterea unor semnale
activatoare ritmice la neuronii motori din coarnele anterioare ale
maduvei cu cresterea tonusului muscular. Frisonul creste
producerea de caldura de 6-7 ori.
Activarea sistemului simpatic, care prin cresterea metabolismului
celular participa la termogeneza chimica ; adrenalina,
noradrenalina, sunt eliberate cand scade temperatura si
influenteaza metabolismul celular astfel ca scade producerea de
ATP si creste producerea de caldura(explica slabiciunea si oboseala
care apar in febra)
Activarea secretiei de TRH hipotalamic cu cresterea hormonilor
tiroidieni, proces ce se deruleaza mai lent(saptamani).
Vasoconstrictia periferica dirijeaza sangele din teritoriul superficial
(piele) spre cele profunde.
Contractia musculaturii netede din piele(de gaina).
Cresterea metabolismului bazal(creste cu 7% pentru o crestere a T0
cu 0,560 ).
Termogeneza este asigurata de muschi, ficat (40%), organele
abdominale si creierul prin utilizarea glucidelor, grasimilor si
proteinelor. Pielea, tesutul celular subcutanat, grasimea cutanata
protejeaza corpul de pierderile mari de caldura.
Termoliza este un proces fizic. Cea mai mare parte a Q se pierde
prin piele. La nivel subcutanat exista sunturi arterio-venoase care
permit trecerea sangelui direct din sistemul arterial in cel venos
(pot fi asimilate unui radiator dintr-un sistem de incalzire). Cand
aceste anastomoze sun inchise, sub stimul simpatic, pierderea de
caldura inceteaza.
Fluxul de sange este sub control simpatic. Contractia muschilor
pilo erectori reduc suprafata de schimb. Pierderea caldurii se face
prin: conductie 3%; radiatie 60%, convectie 15%; evaporarea apei,
perspiratio insensibilis 22%; incalzirea si umectarea aerului
inspirat; urina si fecale. Cand temperatura corpului este mai mare
decat temperatura mediului, caldura se pierde prin radiatie. Invers
se pierde prin evaporare. Orice conditie care impiedica evaporarea
cauzeaza o crestere a T. corpului.

Temperatura internă sau centrală reprezintă temperatura

organismului care depinde strict de bilanţul dintre producerea de
căldură (termogeneză) şi pierderea de căldură (termoliză) nefiind
influenţată de variaţiile de temperatură ale mediului ambiant.
În condiţii de repaus: temperatura organismului este de 37±0,60C •
Temperatura orală este de aproximativ 36,7°C
• Temperatura rectală > cu 0,5°C faţă de temperatura orală
• Temperatura axilară < cu 0,5°C faţă de temperatura orală
Termogeneza (adaptarea la frig) Termogeneza musculară asigură
40% din termogeneza totală, se realizează prin creşterea tonusului
muscular (frisonul) şi este controlată nervos. Termogeneza
hepatică creşte viteza proceselor metabolice şi este supusă
controlului hormonal: catecolamine şi hormonii tiroidieni.
Termoliza (adaptarea la căldură)
Mecanisme fizice: Radiaţia reprezintă transferul de căldură, de la
organism către corpurile din mediul înconjurator cu temperatura
mai mică. Convecţia reprezintă pierderea de căldură prin curenţii
de aer. Conducţia reprezintă transferul de căldură între obiecte
aflate în contact direct. Aceste mecanisme sunt eficiente când
temperatura ambiantă este mai mică decât cea a organismului.
Evaporarea este un proces foarte eficient şi se realizează prin
evaporarea apei la nivelul tegumentelor şi a mucoasei respiratorii
(perspiraţia insensibilă 600 ml/zi) şi evaporarea lichidului sudoral
Conductia si convectia sunt totdeauna asociate si sunt reduse la
om, datorita imbracamintei.
Pierderea caldurii, prin radiatie, se realizeaza prin intermediul
undelor electromagnetice – infrarosii. Avand o lungime de unda
mica (5 - 20μ) aceste radiatii nu incalzesc aerul prin care trec. In
situatia supraincalzirii corpului, apa este adusa la nivelul pielii prin
secretia glandelor sudoripare (circa 2,5 milioane la adult); pielea
devine astfel o mai buna conducatoere de caldura, odata cu
evaporarea apei din transpiratie

Cantitatea de caldura pierduta sau prin radiatie este data de relatia :

, unde : s este suprafata radianta

Tp este temperatura pielii
 To este temperatura obiectului
EH este coeficientul de emisie
K este o constanta
O persoana in repaus si la temperatura mediului ambiant de
20°C, a pierdut in medie 1904 Kcal/24h din care 1483 Kcal prin
radiatie directa si 421 kcal prin evaporarea apei.

Mecanismele fiziologice de adaptare a termolizei:

• creşterea temperaturii mediului ambiant determină creşterea
fluxului sanguin tegumentar prin vasodilataţia cutanată,
intensificând astfel termoliza prin radiaţie şi convecţie.
• controlul procesului de sudoraţie prin inervaţia vegetativă care
asigură aclimatizarea la cald.
Rolul hipotalamusului în termoreglare
Controlul temperaturii organismului se realizează printr-un
mecanism de feedback negativ compus din:
• receptori de temperatură (centrali şi periferici)
• centrii de integrare hipotalamici
• anterior (se opune tendinţei de supraîncălzire a organismului)
• posterior (se opune tendinţei de răcire a organismului)
• mecanisme efectoare vasomotorii, sudorale şi metabolice
Temperatura organismului, sesizată de receptorii centrali (în
funcţie de temperatura sângelui) şi periferici (în funcţie de
temperatura cutanată) este comparată cu temperatura de referinţă a
centrilor hipotalamici ai termoreglării (pragul de reglare).
Când există diferenţe se declanşează mecanismele efectoare care
refac echilibrul:
• când temperatura organismului > temperatura de referinţă are loc
stimularea centrului hipotalamic anterior (în special datorită
creşterii temperaturii sângelui) cu creşterea termolizei prin
vasodilataţie cutanată şi - stimularea sudoraţiei.
Concomitent este inhibată termogeneza cu scăderea tonusului
muscular.
• când temperatura organismului < temperatura de referinţă are loc
stimularea centrului hipotalamic posterior (în special prin aferenţe
de la receptorii cutanaţi) cu creşterea termogenezei, a tonusului
muscular şi apariţia frisonului, respectiv scăderea termolizei cu
vasoconstricţie cutanată.

REACŢIA FEBRILĂ
2.1. Patogenia febrei
Febra reprezintă o reacţie generală nespecifică a organismului la
numeroşi stimuli (pirogeni exogeni) care acţionează printr-un
intermediar comun (pirogenul endogen).
Pirogeni exogeni:
• microorganisme patogene (bacterii şi endotoxinele lor, virusuri,
agenţi micotici)
• complexe imune Ag-Ac • polimorfonucleare neutrofile
• sistemul monocito-macrofagic (macrofagele alvelolare, celulele
Kupffer)
Pirogeni endogeni:
• Interleukina IL-1
• Factorul de necroză tumorală
• produc febra acţionând la nivelul hipotalamusului anterior prin
următorul mecanism: stimulează sinteza locală a prostaglandinelor
E din endoteliul vascular cu creşterea temperaturii de referinţă a
centrilor hipotalamici şi activarea serotoninergică a centrului
hipotalamic posterior care determină stimularea termogenezei şi
inhibarea termolizei cu creşterea temperaturii corpului. Acest
mecanism este blocat de medicamentele antipiretice:
(corticosteroizi şi aspirina) care inhibă sinteza şi eliberarea de
pirogen endogen, respectiv de prostaglandine.
2.2. Fazele reacţiei febrile
Faza prodromală
• semne nespecifice: cefalee, tulburări gastrointestinale, dureri
articulare şi musculare datorită acţiunii pirogenului endogen
Faza de creştere a temperaturii (faza de frison)
• temperatura organismului < temperatura de referinţă a centrilor
termoreglării (care este crescută peste valoarea normală sub
acţiunea pirogenului endogen) duce la stimularea centrului
hipotalamic posterior şi apare dezechilibrul între termogeneză şi
termoliză în favoarea termogenezei cu creşterea temperaturii
corpului.
Faza de stare
• temperatura organismului – temperatura de referinţă a centrilor
termoreglării (crescută peste valoarea normală de 37°C) duce la
termoliza crescută prin vasodilataţie cutanată, cu senzaţia de febră
a pacientului.

Faza de revenire la normal a temperaturii (ore, zile) • temperatura

organismului > temperatura de referinţă a centrilor termoreglării
care acum este normală ceea ce duce la un dezechilibru între
termogeneză şi termoliză în favoarea termolizei cu revenirea la
normal a temperaturii corpului.

Rolul febrei in organism

Rolul benefic al temperaturii crescute: intensifica reactia
inflamatorie, intensifica raspunsul imun specific: creste activitatea
limfocitelor T helper, sinteza de interferon, proliferarea LB, sinteza
de Ac; fragilizeaza membrana virusurilor, scade proliferarea virala
si bacteriana.
Rolul daunator al temperaturii crescute: dezechilibru hidro
electrolitic prin transpiratii in perioada de scadere, scadere
ponderala prin hipercatabolism si anorexie; scade hematoza, scad
secretiile digestive; apare acidoza metabolica ; imunodepresie la
T0 foarte mari; aparitia edemului cerebral prin vasodilatatie si
hipoxie urmata de cefalee; cresterea Fc cu 15 batai la cresterea
temperaturii cu 1 grad, aparitia de extrasistole, cresterea DC si
tahipnee pot decompensa o boala preexistenta.
 1. Febra intermitenta, in care temperatura revine la valoarea
normala cel putin odata pe zi, intre T. matinala si cea vesperala
este diferenta foarte mare. Apare in pleurite si septicemii.

2. Febra remitenta, prezinta o diferenta de cel putin 20 intre

temperatura matinala si cea vesperala. Nu revine la normal in
cursul zilei. Apare in: tbc, supuratii localizate, bronhopneumonie,
afectiuni virotice, reumatism.

3. Febra continua prezinta variatii mai mici de un grad, apare in

:pneumonia pneumococica, febra tifoida, febra para tifoida.

Febra recurenta prezinta episoade de ascensiuni termice de cateva

zile ,urmate de cateva zile de afebrilitate. Apare in granulomatoza
maligna si bruceloza .
2.3. Manifestările reacţiei febrile
Manifestări Caracteristici
Cardiovasculare Debit cardiac crescut în faza de stare
Respiratorii Stimularea centrilor respiratori
Digestive Scade motilitatea şi funcţia secretorie
digestivă
Nervoase Somnolenţă, letargie, convulsii
Metabolice Creşte metabolismul energetic
Creşte catabolismul proteic
Sinteza hepatică reactanţi de fază acută
Dezechilibrele hidroelectrolitice și acidobazice
Deshidratare hipertonă
Alcaloza respiratorie
3. TULBURĂRI ALE ADAPTĂRII ORGANISMULUI LA
CĂLDURĂ
Când mecanismele termolizei devin ineficiente se instalează
hipertermia caracterizată prin creşterea temperaturii interne a
organismului fără afectarea pragului de reglare a centrilor
hipotalamici. Tulburările produse de creşterea temperaturii
mediului ambiant se manifestă prin:
3.1. Crampa hipertermică (crampa minerilor)
• apare după un efort fizic intens în mediu supraîncălzit
• se caracterizează prin spasme dureroase ale musculaturii
membrelor şi abdominale
• apare sudoraţie excesivă cu pierderea de apă şi săruri:
hemoconcentraţie, hiponatremie şi hipocloremie
• temperatura internă este normală
3.2. Epuizarea termică (colapsul termic)
• se caracterizează prin scăderea volumului circulant cu
hipotensiune arterială secundar deshidratării (prin sudoraţie şi
diureză marcată)
• temperatura internă este crescută
• modificări umorale: hemoconcentraţie, dezechilibru
hidroelectrolitic
• simptomatologie: astenie, tulburări digestive, crampe musculare
3.3. Şocul termic:
• apare la persoane care depun un efort intens în medii
supraîncălzite şi cu umiditate crescută
• temperatura internă este foarte crescută (40 - 43°C)
• tulburări nervoase: anxietate, tulburări de vedere, comă
• piele caldă, flască, uscată (inhibarea sudoraţiei),
• tulburări funcţionale: • scăderea presiunii arteriale diastolice şi
creşterea presiunii arteriale sistolice (scăderea rezistenţei periferice
prin vasodilataţia cutanată determină creşterea debitului cardiac)
cu tahicardie • modificări umorale: hemoconcentaţie, oligurie cu
albuminurie, hipopotasemie, trombocitopenie
Complicaţii:
• colaps circulator, plămân de şoc şi coagulare intravasculară
diseminată (CID)
Tratament: răcirea progresivă a organismului

3.4. Hipertermia malignă

• reprezintă creşterea temperaturii interne între 39 - 40°C, la o
temperatură normală a mediului ambiant, de natură endogenă
(defect genetic de stocare a calciului în reticulul sarcoplasmatic)
• factorii declanşantori: anestezice inhalante sau miorelaxante care
determină creşterea concentraţiei calciului intracitoplasmatic şi
rigiditate musculară cu intensificarea termogenezei
4. TULBURĂRI PRODUSE DE SCĂDEREA TEMPERATURII
INTERNE Ineficienţa mecanismelor de adaptare a organismului la
frig (a termogenezei) conduce la apariţia hipotermiei (scăderea
temperaturii interne a organismului la o valoare normală a pragului
de referinţă a centrilor hipotalamici)
4.1. Hipotermia accidentală
• apare în cazul expunerii prelungite la temperaturi scăzute sau la
imersia în apă rece
• factori favorizanţi: ingestia de alcool, bătrâni/copii, malnutriţie,
boli cronice În faza de excitaţie temperatura internă > 35°C se
instalează frisonul şi vasoconstricţie cutanată (prin intensificarea
termogenezei) În faza de inhibiţie temperatura internă scade, apare
rigiditatea musculară şi inhibiţia funcţiilor SNC În cea de-a treia
fază, de hipotermie profundă, temperatura internă < 30°C cu
tegumente cianotice şi reci, tulburări respiratorii, hipotensiune
arterială, bradicardie, tulburări de ritm cardiac, acidoza lactică,
comă şi deces.
4.2. Hipotermia endogenă
• reprezintă scăderea temperaturii interne a organismului, la o
temperatură normală a mediului ambiant prin alterarea
mecanismelor de termoreglare
Cauze: IC, DZ, IRA, IRC, hipoglicemie, intoxicaţie cu
medicamente; apare mai ales la vârstnici în stare de comă cu
acidoză metabolică.
Efectele locale ale frigului
Expunerea unor zone ale corpului la temperaturi mai mici de 0oC
determină leziuni tisulare (degerături) prin: alterarea structurală
ireversibilă a proteinelor şi lipidelor mebranare; ischemia
secundară modificărilor vasculare.