Sunteți pe pagina 1din 22

CUPRINS

Balanța de plăți – noțiuni generale........................................................................................................................................2


Rolul balanţei de plăţi externe...........................................................................................................................................2
Principii de înregistrare în balanţa de plăţi .......................................................................................................................3
Tipuri de balanţe de plăţi ..................................................................................................................................................4
Structura balanței de plăți..................................................................................................................................................5
Echilibrul balanței de plăți externe........................................................................................................................................9
Factorii de destabilizare a balanței de plăți externe...........................................................................................................9
Tehnici de echilibrare şi finanţare a balanţei de plăţi externe în cazul deficitului..........................................................10
Modalități de echilibrare a balanței de plăți externe în cazul excedentului.....................................................................15
Evoluția balanței de plăți externe a României ................................................................................................................16
Concluzii..............................................................................................................................................................................20
Bibiografie...........................................................................................................................................................................22
Balanța de plăți – noțiuni generale

În vederea reflectării, pentru o anumită perioadă de timp, a creanțelor și datoriilor în valută,


generate de schimburile internaționale de mărfuri, servicii și de mișcările de capital, țările
elaborează o situație centralizatoare, sub forma unui tablou economic, cunoscut sub denumirea de
balanță de plăți externă (BPE).
Conform definiției de referință , din Balance of Payments Manual, ediția a 5 a (1993), editat
de FMI, acesta reprezintă un tablou statistic sub formă contabilă, care înregistrează sistematic
ansamblul fluxurilor reale, financiare și monetare, intervenite între rezidenții unei economii și restul
lumii, în cursul unei perioade, de regula 1 an. România a adoptat același model de reprezentare a
fluxurilor valutare, BNR definind balanța de plăți externe într-un mod asemănător: o declarație
statistică întocmită pentru o perioadă de timp ce rezumă în mod sistematizat tranzacțiile economice
ale unei țări cu restul lumii.
Obiectivul balanţei de plăţi externe este identificat ca fiind necesitatea echilibrării, pe termen
lung, a plăţilor cu încasările internaţionale, şi este determinat de existenţa unor costuri în cazul
inegalităţii dintre plăţi şi încasări.
 Fluxurile financiare: se înregistrează în contul de capital sau contul financiar, şi se
detaliază având în vedere tipul lor (investiţii, credite externe, active de rezervă etc.).
 Fluxurile reale: vizează exportul şi importul de bunuri şi servicii, diferenţa dintre ele
reprezentând balanţa comercială a ţării în cauză.

Rolul balanţei de plăţi externe

Fiind un tabel de sinteză detaliat pe conturi şi subconturi analitice elaborate pe o anumită


perioadă, balanţa de plăţi permite compararea sub raport cantitativ şi calitativ a schimburilor reale şi
financiare ale unei ţări cu străinătatea. Balanţa de plăţi nu este doar o simplă înregistrare descriptivă
a unor operaţiuni comerciale sau financiare, ea furnizând elementele de diagnostic care permit
evaluarea avantajelor şi dezavantajelor pe care fiecare naţiune le are în schimburile comerciale cu
ţările terţe, cu creditorii / debitorii sau cu organismele financiare internaţionale.
Din analiza balanţei de plăţi externe şi a soldurilor conturilor acesteia se pot trage o serie de
concluzii cu privire la competitivitatea externă a economiei naţionale, în special în ceea ce priveşte
comerţul cu bunuri şi servicii. Pe baza balanţei de plăţi se poate determina de asemenea poziţia

2
investiţională internaţională a unei economii care arată sintetic poziţia net - debitoare/creditoare a
unei ţări precum şi gradul de atractivitate mediului de afaceri intern pentru investitorii rezidenţi şi
nerezidenţi (atunci când mediul de afaceri se deteriorează investitorii îşi orientează capitalurile către
alte pieţe mai atractive).
Oferind posibilitatea analizei raporturilor de schimb la nivel macroeconomic, balanţa de plăţi
se constituie ca un instrument important în modelarea şi coordonarea politicilor comerciale externe.
Atunci când apare un dezechilibru cronic la nivelul balanţei comerciale (exporturi mai mici decât
importuri), teoretic acesta poate fi redus printr-un pachet de măsuri de natură fiscală (creştere de
taxe vamale, facilităţi fiscale pentru investitorii străini, subvenţii, credite preferenţiale) sau de natură
comercială (promovarea şi stimularea exporturilor).
În acest sens se poate observa că soldurile balanţei de plăţi constituie fundamentul pentru o
serie de politici macroeconomice: fiscale, monetare, valutare, comerciale (tarifare şi netarifare).

Principii de înregistrare în balanţa de plăţi

Balanţa de plăţi externe este o declaraţie statistică pentru o perioadă de timp dată, ce rezumă
în mod sistematizat tranzacţiile economice ale unei ţări cu restul lumii. În balanţa de plăţi externe
sunt înregistrate doar fluxurile produse de-a lungul unei perioade de timp, acumulările de capital sau
stocurile de bunuri şi servicii nu se înregistrează. Cu alte cuvinte BPE nu înregistrează totalul
activelor / pasivelor dintr-o economie ci doar deplasarea acestora în/dinspre străinătate.
Chiar dacă în denumirea acestui instrument sintetic cuvântul "plăţi externe" este determinant,
în noua accepţiune a FMI balanţa de plăţi înregistrează nu numai fluxurile de încasări / plăţi aferente
tranzacţiilor economice internaţionale ce presupun contrapartidă, ci şi operaţiuni derulate cu
străinătatea ce nu presupun o contraprestaţie sau o plată în bani din partea
rezidenţilor/nerezidenţilor: cazul donaţiilor, asistenţei financiare nerambursabile, ajutoarelor,
compensaţiilor (barter sau cliring), operaţiunilor comerciale legate sau paralele (reexport, lohn, buy -
back) etc.
 Principiul dublei înregistrări este acela care stă la baza realizării balanţei de plăţi
externe. Aceasta înseamnă că pentru fiecare cumpărare/intrare de bunuri/servicii există un
corespondent în plăţile înregistrate, iar pentru fiecare furnizare/ieşire există şi o înregistrare a
încasărilor. Respectarea acestui principiu duce, teoretic, la existenţa soldului egal cu zero. Însă, din
cauza sistemului imperfect de înregistrare şi a modalităţilor diferite de obţinere a datelor, apar

3
anumite diferenţe valorice. Tocmai de aceea, balanţa de plăţi include şi o secţiune de “Erori și
omisiuni”, în care vor fi raportate aceste diferenţe.
 Un al doilea principiu se referă la înregistrarea intrărilor şi ieşirilor de resurse reale şi
financiare în BPE. Astfel, intrările de resurse vor reprezenta creditul balanţei, iar ieşirile vor
reprezenta debitul.
Pentru ca balanţa de plăţi externe să fie echilibrată, soldul creditor al contului curent trebuie
să fie egal cu soldul debitor al contului de capital. De aceea, în caz contrar, orice deficit al contului
curent trebuie ajustat din excedentul contului de capital.
În balanţa de plăţi a unei perioade se iau în calcul numai fluxurile (reale sau financiare) ce au
avut loc în acea perioada, neţinându-se cont de stocuri (de bunuri şi servicii) sau de acumulări (de
capital). De asemenea, în BPE se înregistrează şi acele operaţiuni dintre o ţară şi mediul extern care
nu presupun o contraprestaţie (asistenţa financiară, donaţii, etc.).
Sintetic, principalele operaţiuni se înregistrează în BPE astfel:
Intrări - CREDIT Ieşiri - DEBIT
Exporturi FOB Importuri FOB
Servicii prestate Servicii plătite
Dividende, dobânzi, salarii Dividende, dobânzi, salarii
încasate plătite
Transferuri unilaterale din Transferuri unilaterale în
străinătate străinătate
Capitaluri investite din Capitaluri investite în
străinătate străinătate
Credite atrase Credite acordate
Creşterea activelor de rezervă Diminuarea activelor de
rezervă
Sursa: Manualul FMI

Tipuri de balanţe de plăţi

Balanţa de plăţi externe poate fi de două tipuri: statică sau dinamică. Varianta statică se
utilizează atunci când se doreşte înregistrarea creanţelor existente pană la un moment dat, fără a lua
în considerare scadenţa lor, iar varianta dinamică atunci când se doreşte înregistrarea fluxurilor
iniţiate într-o anumită perioadă .
Formele pe care o balanţă de plăţi le poate avea sunt:

4
 Balanța globală: în care se înregistrează toate operaţiunile economice ale unei ţări cu
restul lumii;
 Balanța regională: înregistrează operaţiunile economice cu un anume grup de ţări;
 Balanța bilaterală: ia în calcul fluxurile economice existente între două ţări;
 Balanța program: realizează proiecţii pe baza cărora se determină un eventual necesar de
resurse;
 Balanța de piaţă: conţine încasările şi plăţile dintr-o anumită perioadă, şi potenţiala lor
evoluţie.

Structura balanței de plăți

În țara noastră balanța de plăți externe este întocmită de Banca Națională a României prin
Direcția Relații Internaționale, pe baza datelor raportate periodic de către toate societățile bancare
autorizate de aceasta în efectuarea operațiunilor valutare.
Acest aspect evidențiază faptul că balanța de plăți externe nu mai este, ca în perioada
comunistă, un plan financiar elaborat a priori, ci este un document bazat pe situația reală existentă în
activitatea valutar-financiară a țării.
Conform ultimelor recomandări ale FMI în materie de balanţă de plăţi externe, aceasta
trebuie să aibă o structură detaliată pe patru conturi de bază: contul curent, contul de capital, contul
financiar şi contul de erori şi omisiuni, fiecare cont având detalierea sa astfel:
Structura balanţei de plăţi externe
I. Contul curent
A. Bunuri şi servicii:
o Bunuri;
o Servicii;
B. Venituri:
o Din investiţii directe / portofoliu;
o Din alte investiţii (dobânzi);
C. Transferuri curente:
o Sector oficial
o Alte sectoare
II. Contul de capital
o Transferuri de capital;
o Active cumpărate / vândute
III. Contul financiar
o Investiţii directe;
oInvestiţii de portofoliu;
oAlte investiţii (credite externe, împrumuturi
FMI);
oConturi de tranzit;
oConturi de cliring / barter

5
oActive de rezervă (aur, DST, valută)
IV Erori şi omisiuni
Sursa: IMF Financial Statistics

Contul curent sau balanța de plăți externe curente cuprinde trei capitole distincte:
A. Bunuri și servicii, ce cuprinde, la rândul său: balanța comercială, respectiv importul și
exportul de bunuri corporale (tangibile sau vizibile, evaluate la prețuri franco frontieră vamală a țării
exportatoare sau prețuri fob port de îmbarcare); și balanța serviciilor, care cuprinde încasări și plăți
rezultate din prestarea de servicii între rezidenți și nerezidenți.
B. Venituri cuprinde încasări și plăți cauzate de faptul că factorii de producție trec frontiera
țării pentru a se valorifica, iar veniturile rezultate din acest proces sunt repatriate. Astfel aici se
înregistrează veniturile din muncă, veniturile din investițiile directe și de portofoliu, precum și
dobânzile.
C. Transferurile curente se referă la intrările și/sau ieșirile de resurse reale (bunuri și/sau
servicii) și financiare (cotizații, burse, premii, ajutoare financiare nerambursabile) fără vreo
compesare din partea beneficiarului. Astfel de transferuri sunt făcute fie de instituțiile administrației
publice, contibuții la bugetele administrative ale organizațiilor internaționale, cheltuieli pentru
intreținerea reprezentanțelor diplomatice, consulare, militare, culturale,etc., burse de stat, premii
internaționale, ajutoare nerambursabile etc. acordate străinatății si, respectiv, primite din străinătate),
fie de persoane fizice sau organizații private, în conformitate cu legislația în vigoare și potrivit
intereselor pe care le promovează (chirii, moșteniri, premii, burse, donații, ajutoare nerambursabile
operate între rezidenți și nerezidenți).
Contul financiar și de capital sau balanța mișcărilor de capital se împarte în două categorii
principale de tranzacții:
A. Contul de capital cuprinde toate operatiunile de incasari sau palti in vederea transferului
international al capitalului, precum achizitionarea sau vanzarea de active ( nefinanciare), care nu
sunt rezultatul activitatii umane ( de exemplu: pamantul sau bogatiile subsolului) si active
intangibile ( brevete, drepturi de autor, marci, inchirieri sau alte contacte transferabile,etc.)
tranzactionate intre rezidenti si nerezidenti.
B. Contul financiar grupeaza toate tranzactiile determinate de schimbarea proprietatii
activelor financiare straine, inclusiv crearea sau lichidarea de creante fata de restul lumii in cadrul
activelor si pasivelor financiare externe ale unei economii. Aceste operatiuni sunt structurate pe
patru tipuri de tranzactii:

6
Investițiile directe, care presupun plasamente financiare într-o întreprindere situată în afară
teritoriului economic al țării investitorului, în condițiile unei atitudini active în luarea deciziilor în
întreprindere. Fără a fi o recomandare FMI, limita inferioară a unui asemenea plasament trebuie să
fie de cel puțin 10% din capitalul social al firmei pentru a putea fi considerată ca investiție directă.
Acest flux cuprinde atât plasamentele inițiale, cât și căștigurile reinvestite.
Investițiile de portofoliu sunt plasamente financiare într-o societate comercială sau bancară
situată în afara teritoriului economic al țării investitorului cu scopul de a asigura o valorificare mai
avantajoasă a capitalului pe piața externă daecât se poate obține pe propria piață financiară. Obiectul
acestor tranzacții îl constituie acțiunile și obligațiunile negociate pe piața bursieră sau extrabursieră.
Poziția alte investiții se referă la împrumuturile de la FMI și folosirea acestora, depozite
bancare, credite comerciale acordate/primite în relațiile dintre rezidenți și nerezidenți.
Activele de rezervă se află sub controlul și la dispoziția autorității monetare din fiecare țară.
Ele se constituie din aur monetar, DST, poziția de rezerva la FMI, disponibilități în valute străine și
alte creanțe. Poziția din BPE reflectă doar mișcarea acestor active ca urmare a activității autorității
monetare centrale pentru echilibrarea BPE, pentru intervenții pe piața valutară în vederea influențării
cursului de schimb al monedei naționale etc.
Cele două poziții din cont, conturi in tranzit și conturi în cliring/barter conțin sume a căror
proveniență sau destinație este în curs de stabilire și, respectiv, tranzacții internaționale care au ca
obiect comercializarea de bunuri materiale și/sau servicii fără a folosi mijloace de plată.
Poziția erori și omisiuni apare în fiecare BPE cu o anumită încarcare fie pe debit, fie pe
credit ca urmare a faptului că tranzacțiile comerciale și financiare derulate de către băncile
comerciale îmbracă de cele mai multe ori o forma complexa ce nu permite întotdeauna identificarea
ușoara și imediată a structurii analitice propuse de FMI.
Soldul total al Balanței de Plăți este rezultatul însumării soldurilor conturilor curente, ale
capitalului, financiare și erorile care s-au putut detecta în calcule. Soldul va fi întotdeauna zero.
Existența excedentelor sau deficitelor în vreo sub-balanță este ceva normal; situația
preocupând când dezechilibrul este foarte important și când se menține în forma sustinută în timp.
Un dezechilibru permanent indică existența problemelor grave ce trebuie rezolvate. Un deficit
persistent în conturile curente obișnuiește să fie consecința unei rate de inflație superioară celei a
țărilor cu care se face comerț, ceea ce scumpește produsele naționale făcând astfel dificile
exporturile. Măsurile fiscale și monetare folosite au și ele efectul de a reduce capacitatea de consum
a familiilor și deci a cererii lor de importuri. Stabilirea controalelor directe ale mișcărilor
capitalurilor și mărfurilor sunt o tentație pentru guvernele cu deficite permanente dar încurajează
7
ineficiența și scăderea productivității, reduc creșterea și prejudiciază bunăstarea țării pe termen lung
și scurt.
În abordarea pentru prima dată a temei Balanței de Plăți, trebuie clarificat că toate
tranzactiile economice vor determina doua poziții în balanță, una în coloana veniturilor și una în cea
a plăților, una pentru valoarea mărfurilor, serviciilor și titlurilor de credit care s-au dat, alta pentru
contrapartida în bani, în credite sau în bunuri sau servicii. De aceea suma celor două coloane ale
balanței este întotdeauna aceeași, soldul Balanței de Plăți este întotdeauna nul, balanța este
întotdeauna în echilibru. Când se vorbește de deficit și excedent în Balanța de Plăți se face referire
numai la unele din conturile sale sau la sub-balanțe.

8
Echilibrul balanței de plăți externe
Echilibrul balanţei de plăţi externe constituie una dintre provocările actuale la nivelul
macroeconomiei. În condiţiile în care interdependenţele economice se înmulţesc pe zi ce trece, iar
reacţiile la schimbări devin din ce în ce mai prompte, fiecare decizie de politică economică se
reflectă mai mult sau mai puţin în balanţa de plăţi.
În ansamblu, balanţa de plăţi este întotdeauna şi în mod necesar echilibrată, activul fiind
egal cu pasivul (respectându-se principiul dublei înregistrări). În mod uzual se folosesc uneori
termeni de balanţă de plăţi excedentară (activă) sau de balanţă de plăţi deficitară (pasivă), în realitate
fiind vorba de un dezechilibru la nivelul unor părţi din balanţa de plăţi (balanţa comercială, contul
curent, contul de capital şi financiar).

Factorii de destabilizare a balanței de plăți externe

Factorii care stau la baza acestor dezechilibre în balanţa de plăţi externe pot fi factori
endogeni sau factori exogeni. În crearea soldului pasiv (deficitar) al balanţei de plăţi externe,
factorii endogeni au un rol fundamental.
Factorii endogeni de destabilizare a BPE:
- Reducerea semnificativă a exporturilor cauzată de calamităţi naturale sau de evenimente
fortuite (revoluţii, războaie civile);
- Creşterea importurilor pe fondul intensificării cererii interne;
- Insuficienta acoperire a cererii interne (reducerea exporturilor);
- Diminuarea competitivităţii externe a produselor autohtone (calitate scăzută, preţuri
ridicate);
- Scăderea gradului de prelucrare al exporturilor;
- Deteriorarea climatului de afaceri intern;
- Insuficienta promovare/stimulare a exporturilor;
- Politică comercială (tarifară/netarifară) ineficientă;
- Structura pe ramuri a economiei naţionale.

9
Factorii exogeni de destabilizare a BPE:
- Dereglarea preţurilor mondiale la produsele cu pondere mare în structura comerţului
exterior;
- Politica comercială a altor state (atât cea tarifară cât şi cea netarifară);
- Lipsa avantajelor competitive (comparative) reale;
- Dereglarea fluxurilor comerciale zonale ca urmare a unor conflicte/dispute comerciale
internaţionale.
- Este evident faptul că numărul factorilor care pot avea impact direct sau indirect asupra
situaţiei balanţei de plăţi externe este mult mai mare.

Tehnici de echilibrare şi finanţare a balanţei de plăţi externe în


cazul deficitului

Deficitul apare atunci când cheltuielile depășesc încasările.


Deficitele la nivelul balanţei de plăţi externe reflectă o lipsă de competitivitate pe plan extern
sau o ieşire masivă de capitaluri străine sau autohtone ca urmare a deteriorării climatului general de
afaceri. Un rol fundamental revine în acest sens soldului balanţei comerciale şi al contului curent.
Dezechilibrele din balanţa de plăţi externe se pot răsfrânge asupra economiei interne, generând
perturbaţii pe piaţa valutară (soldul balanţei comerciale poate provoca aprecierea sau deprecierea
monedei naţionale), pe piaţa monetară, pe piaţa creditului, pe piaţa de capital etc. În plus o balanţă
cronic deficitară reduce bonitatea pe plan internaţional, diminuând încrederea creditorilor
internaţionali în capacitatea ţării în cauză de a-şi onora obligaţiile de plată ce-i revin.
Efectele secundare ale unei balanțe deficitare:
- Balanța globală deficitară presupune o ieșire netă de devize. Agenții rezidenți au
nevoie de devize străine pentru a-și face plățile în străinăntate.
- Ca urmare a cererii de devize străine contra monedei străine, rata de schimb se depreciază,
ceea ce conduce la scăderea prețurilor produselor naționale exprimate în monedă națională. Se spune
că prețurile naționale scad în raport cu cele străine, deci competivitatea în prețuri a produselor
naționale crește. Ca urmare exportul este stimulat iar importul descurajat, provocând un excedent al
schimburilor comerciale ce vine să compeseze deficitul inițial.
În privinţa echilibrului balanţei de plăţi externe există în literatura de specialitate două
accepţiuni diferite: echilibrul balanţei de plăţi este indus automat de echilibrul economic general

10
sau echilibrul poate fi obţinut prin promovarea unor politici macroeconomice sau prin utilizarea
unor tehnici de echilibrare specifice. În primul caz nu este nevoie de intervenţia statului pentru
echilibrarea balanţei de plăţi, considerându-se că aceasta se va echilibra în condiţiile echilibrului
economic general.
Unul din mecanismele care produc ajustarea automată a balanţei de plăţi externe este
mecanismul preţurilor (accepţiune susţinută în teorie de Ricardo şi Hume). Acest mecanism al
preţurilor explică ajustarea automată a unor dezechilibre apărute în balanţa comercială (exporturi <
importuri). Mecanismul este relativ simplu: un deficit în balanţa comercială atrage după sine o
scădere a masei monetare aflate în circulaţie (banii se vor localiza în bancă în urma cumpărării de
devize de pe piaţă, necesare plăţii excedentului de importuri, operaţiune care a avut ca efect
diminuarea activelor de rezervă). Teoria cantitativă a banilor stipulează că o scădere a masei
monetare va produce implicit o scădere a preţurilor. Această scădere a preţurilor va constitui un
stimulent pentru exporturi şi ca o frână în calea importurilor.

Exporturi < importuri Creşte cererea de valută pe piaţă

Încurajarea exporturilor
Descurajarea importurilor
Reducerea masei monetare
aflate în circulaţie

Scăderea preţurilor

Figura 1. Mecanismul de ajustare automată a BPE prin preţuri

Condiţia de bază a unui astfel de mecanism este ca raportul valoric între monede (cursul de
schimb) să nu sufere modificări semnificative (depreciere pronunţată).
Echilibrarea automată a balanţei de plăţi se va produce şi de faptul că deflaţia generată de
scăderea masei monetare aflate în circulaţie va atrage după sine o creştere a nevoii de fonduri în
economie, care implicit va duce la o creştere a dobânzilor. Atraşi de dobânzile mai mari oferite,
investitorii străini îşi vor orienta capitalurile către această piaţă, fapt ce va duce la o reechilibrare a
balanţei de plăţi. Acest mecanism de ajustare automată poartă denumirea de finanţare
compensatoare, diferenţialul de dobândă fiind elementul care reechilibrează balanţa de plăţi
(dezechilibrul din balanţa comercială este compensat de un aport suplimentar de fluxuri financiare
externe).

11
Exporturi < Importuri Crește cererea de valută pe
piață
Investiții străine
Reducerea masei monetare aflate în
circulație
Creșterea dobânzilor

Deflație

Figura 2. Mecanismul de ajustare automată a BPE prin finanţarea compensatorie

Atât teoria de ajustare automată a BPE prin mecanismul preţurilor cât şi cea prin finanţarea
compensatorie se bazează pe ipoteza unor cursuri de schimb stabile. Există teorii care arată că o
creştere a importurilor generează o depreciere a cursului de schimb (cerere de valută mai mare) care
în ipoteza unor preţuri constante conduc la o descurajare a importurilor (devenite mai scumpe în
monedă naţională).
O altă teorie este cea a echilibrului prin venituri (Keynes, Robinson, Harrod, Machlup) care
susţin că există mecanisme interne de corectare a dezechilibrelor externe cum ar fi nivelul
veniturilor sau gradul de utilizare al forţei de muncă. În prezent în mare parte aceste teorii nu-şi mai
găsesc aplicabilitatea în practică, fenomenele economice devenind din ce în ce mai complexe (de
exemplu ajustarea BPE prin preţuri nu se mai poate produce în condiţiile în care masa monetară nu
mai este corelată cu nivelul activelor de rezervă). În concluzie, în condiţiile actuale în care mai mult
de 60 % din regimurile valutare se bazează pe flotarea liberă a cursului de schimb, echilibrarea
automată a balanţelor de plăţi este mai greu de realizat, statul având un rol din ce în ce mai activ în
corectarea deficitelor externe.
Există o serie de specialişti care susţin că intervenţia statului în economie în vederea atingerii
unei stări generale de echilibru se concentrează pe trei direcţii principale: utilizarea deplină a forţei
de muncă, stabilitatea preţurilor interne şi echilibrul balanţei de plăţi obţinut prin tehnici şi
mecanisme specifice. Echilibrarea balanţei de plăţi rămâne o problemă complexă şi dificil de
realizat, de cele mai multe ori intervenţia în vederea echilibrării lezând interesele statelor partenere.
Mai trebuie remarcat faptul că dezechilibre cronice în balanţa de plăţi a unei mari puteri economice
(SUA de exemplu) au avut adesea repercusiuni asupra stării generale a economiei mondiale.

12
Politici de echilibrare a BPE
Statul are la dispoziţie mai multe politici pe care le poate utiliza în vederea ajustării
deficitelor din balanţa de plăţi externe:
- Politici monetare: ratele de dobândă, operaţiuni pe piaţa liberă efectuate de Banca
Centrală, rezervele bancare obligatorii, emisiunea sau retragerea de monedă de pe piaţă, limitarea
creditului. Aceste politici pot avea o influenţă directă asupra fluxurilor de capital în sensul atragerii
lor printr-o creştere a ratelor de dobândă. Politicile monetare pot avea un efect benefic asupra
balanţei de plăţi externe şi prin stabilitatea în materie de preţuri pe piaţa locală. Inflaţia şi dobânda
sunt factori suficient de puternici în a echilibra balanţa de plăţi externe.
- Politicile bugetare: politici care vizează creşterea veniturilor din impozite şi taxe (se poate
realiza printr-o fiscalitate sporită sau printr-o mai bună colectare a fondurilor datorate statului) şi
reducerea cheltuielilor bugetare. În general sunt vizate acele impozite şi taxe care pot afecta puternic
fluxurile financiare şi reale înregistrate de balanţa de plăţi externe. Aceste politici au rolul de a
limita dimensiunea deficitului bugetar intern care de multe ori este finanţat extern prin fonduri
împrumutate (mai ales în cazul ţărilor în curs de dezvoltare). În plus, aceste deficite sunt adesea
finanţate inflaţionist prin emisiune de monedă, fapt ce poate fi dăunător exporturilor, agravând şi
mai mult deficitul contului curent.
- Devalorizarea cursului de schimb: parte integrantă a politicii monetare are ca efect direct
încurajarea exporturilor şi descurajarea importurilor (care devin mai scumpe în monedă naţională).
Condiţia de bază este ca deprecierea să fie mai mare decât creşterea preţurilor interne. Din păcate,
deprecierea nu este cea mai inspirată modalitate de echilibrare a balanţei în cazul unei ţări
dependente de comerţul exterior. Mai mult, deprecierea inhibă importurile de tehnologie şi reduce
astfel procesele de retehnologizare ale companiilor care doresc să exporte mai mult, să fie mai
eficiente şi mai competitive pe pieţele internaţionale. Orice companie, pentru a rezista pe pieţele
internaţionale trebuie să utilizeze ultimele soluţii tehnologice în domeniu şi dacă nu are posibilitatea
susţinerii financiare a unei activităţi serioase de cercetare - dezvoltare în domeniu va fi nevoită să
importe această tehnologie, ori deprecierea blochează tocmai acest lucru.
- Instituirea de bariere tarifare şi netarifare în calea importului cu rol în limitarea
cantitativă a importurilor. Barierele tarifare constituie în prezent una din piedicile majore în calea
fluxurilor comerciale internaţionale, existând în prezent o mare varietate de astfel de bariere, unele
dintre ele greu de identificat şi contracarat.
- Stimularea şi promovarea exporturilor prin diferite metode (subvenţii de export,
credite de export subvenţionate, facilităţi fiscale, asigurarea şi garantarea creditelor de export etc.)
13
conduce la reechilibrarea balanţei comerciale. Promovarea exporturilor include: susţinerea
financiară sau logistică a participării la târguri şi expoziţii internaţionale pentru companiile locale,
încheierea de tratate comerciale, acorduri de navigaţie sau comerţ, crearea de zone de liber schimb
sau uniuni vamale, crearea de centre de informare în ţară menite să sprijine activitatea de export sau
intensificarea reprezentării comerciale în străinătate.
- Finanţarea deficitelor din balanțele de plăți externe se referă la posibilitatea acoperiri
unui deficit comercial printr-un credit extern acordat din diferite surse (FMI prin mecanismul de
finanţare lărgită sau emisiune de obligaţiuni guvernamentale pe piaţa internaţională). Avantajul
acestei politici este unul pe termen scurt, pe termen lung creditele nu fac altceva decât să amâne
rezolvarea cauzelor reale ce au dus la acest deficit comercial. În plus, nu trebuie neglijat faptul prin
înregistrarea remunerării acestor credite (dobânzi plătite) în debitul contului de venituri (contul
curent) deficitul este reportat pentru o perioadă viitoare.
- Atragerea de investiţii străine directe şi de portofoliu contribuie la reechilibrarea
balanţei de plăţi prin capitalul străin injectat în economie care poate reduce din presiunile asupra
cursului de schimb generat de o balanţă comercială deficitară. Atragerea investitorilor străini se
poate face prin acordarea de facilităţi (concesionarea de terenuri, spaţii comerciale, clădiri, utilităţi)
sau stimulente fiscale pe de o parte (reduceri la impozitul pe profit, reduceri sau scutiri la
impozitele indirecte) dar şi prin promovarea imaginii în străinătate pe de altă parte. Evident că
oricâte facilităţi s-ar oferi investitorilor străini şi oricât eforturi s-ar întreprinde pentru a face
cunoscută ţara gazdă, lipsa unui cadru adecvat de dezvoltare propice a afacerilor va ţine la distanţă
investitorii străini.
Intervenţiile menite a asigura echilibrul general se axează pe următoarele direcţii:
stabilitatea preţurilor, echilibrul BPE, şi utilizarea deplină a forţei de muncă. Însă pentru a atinge
aceste obiective în acelaşi timp trebuie asumat şi riscul de apariţie a unor conflicte potenţiale .
Un astfel de exemplu ar fi acela al utilizării complete a forţei de muncă şi al stabilităţii
preţurilor, deoarece scăderea nivelului şomajului poate atrage creşterea inflaţiei.
Având în vedere dificultatea stabilirii priorităţilor şi mai ales faptul că sarcina aceasta revine
politicienilor, trebuie să se facă deosebirea între obiectivele pe termen scurt şi cele pe termen mediu,
astfel încât să nu se neglijeze cele pe termen mediu/lung ale căror îndepliniri/ performanţe nu pot fi
la fel de bine verificate.
În concluzie, statul poate interveni direct prin numeroase pârghii şi mecanisme pentru a
reechilibra balanţa de plăţi externe. Raţiunea pentru a interveni în sensul echilibrării BPE este dată
de absenţa ajustării automate şi de efectele pe care le poate avea dezechilibrul BPE asupra
14
echilibrului economic general. Balanţa de plăţi rămâne principalul mijloc de măsurare a valorii şi a
competitivităţii externe a unei economii, fiind în acelaşi timp un instrument deosebit de util pentru
configurarea principalelor politici macroeconomice. În abordarea macroeconomică a nevoii de
finanţare a unei economii, balanţa de plăţi externe reprezintă cel mai important instrument de
analiză.
În schema de finanţare a deficitelor din balanţa de plăţi externe domină creditele şi
investiţiile străine. Specialiştii consideră investiţiile mult mai benefice pentru o economie deoarece
ele au un efect sinergic mai mare asupra resurselor interne. Creditele externe sunt mai greu de
controlat din punct de vedere al finalităţii lor, cu atât mai mult cu cât ele sunt acordate guvernelor
sau companiilor de stat dintr-o ţară. Cu toate acestea nu putem vorbi de un avantaj absolut al
finanţării deficitelor interne prin atragerea de investiţii străine directe sau de portofoliu.
Nu sunt puţine cazurile în care mari companii transnaţionale sau globale au destabilizat prin
acţiunile lor mediul de afaceri dintr-o ţară. Uneori investiţia străină are costuri asociate ascunse care
fac mult mai atractiv un credit extern (repatrierea profiturilor poate crea un puternic dezechilibru pe
piaţa valutare). În plus, creditele externe atrase de sectorul privat estompează din ineficienţa
utilizării acestora iar când ele sunt folosite pentru dezvoltarea companiei efectul sinergic devine
evident şi în acest caz (crearea de noi locuri de muncă, eficientizarea activităţii, intensificarea
concurenţei). Cu toate acestea nu există o reţetă privind combinaţia optimă între credite externe şi
investiţii străine şi nici în ceea ce priveşte nivelul optim de îndatorare al unei ţări.
Concluzia este totuşi evidentă: acoperirea deficitelor nu prin emisiune de monedă sau prin
credite interne pe termen scurt ci prin finanţarea acestora atrăgând resurse de pe pieţele financiare
internaţionale (de preferabil pe termene cât mai lungi), deplasarea finanţării (din punct de vedere al
beneficiarului) dinspre sectorul public către sectorul privat, precum şi corelarea atentă a scadenţelor
la aceste finanţări, constituie o soluţie la criza financiară cu care se confruntă majoritatea ţărilor în
dezvoltare.

Modalități de echilibrare a balanței de plăți externe în cazul


excedentului

Excedentul apare atunci când încasările sunt mai mari decât cheltuielile.
Efectele secundare ale unei balanțe excedentare:
- O balanță excedentară implică o intrare netă de devize în țară. Ca urmare agenții rezidenți
posesori ai acestor devize vor solicita conversia lor monetară în monedă națională. Datorită creșterii

15
cererii de monedă naționala, valoarea acesteia în devize va crește și ca urmare, rata de schimb se
apreciază până la restabilirea echilibrului cerere-ofertă. Pe de altă parte însă, aprecierea monedei
naționale va conduce la creșterea prețurilor naționale exprimate în monedă națională. Se spune că
prețurile naționale cresc în raport cu cele străine, deci competitivitatea în prețuri a produselor
naționale scade.
- Ca urmare a aprecierii ratei de schimb cresc importurile și se reduc exporturile, ceea ce
conduce la deficitul balanței comerciale. Pentru echilibrare, statul trebuie să facă infuzie de capital,
împrumutându-se de pe piața externă de capital. Pe termen scurt, dacă statul are capacitate de
returnare a datoriei, aceasta poate fi o soluție dezirabilă. În caz contrar însă, returnarea datoriei, și a
dobânzilor aferente poate antrena noi nevoi de finanțare, și deci noi împrumuturi de pe piața externă
de capital, ceea ce pe termen scurt poate conduce la pericolul insolvabilității financiare a statului
respectiv.
Astfel excedentul balanței de plăți externe determină:
- un export de capital sub formă de investiții în străinatate sau împrumuturi internaționale
între țări;
- o sporire a rezervelor monetare internaționale ale țării;
- o reducere a propriei datorii față de străinatate.

Evoluția balanței de plăți externe a României

Dupa revoluția din 1989, situația economică devenind din ce în ce mai precară, balanța de
plăți externă a țării noastre a fost în mod stabil deficitară. Scăderea producției ca și deteriorarea
bunurilor, la export, combinate cu creșterea excesivă a prețurilor, au redus exporturile în primii ani.
În același timp, deprecierea monedei naționale a scumpit importurile, fapt ce a avut, de asemenea,
consecințe negative asupra soldului balanței de plăți externe.
Probleme foarte dificile au fost în acești ani în încercările de a echilibra balanța. În mod
normal aceasta se face fie prin contractarea unor tranzacții suplimentare, fie prin acoperirea din
rezerva națională, fie prin credite. Din aceleași motive, a nerealizărilor poducției și a calității
competitive, prima soluție nu a fost la îndemana guvernului.
A doua soluție de echilibrare a fost utilizată la început, dar, destul de repede, rezerva
monetara internațională s-a epuizat. Prin urmare, singura soluție posibilă a fost aceea de a recurge la
credite externe pentru echilibrarea balanței de plăți.

16
Se poate concluziona că România este vulnerabilă la un şoc al balanţei de plăţi externe.
Politicile fiscală şi de venit au fost expansioniste, iar guvernul nu a adoptat măsuri de stabilizare
adaptate situaţiei interne şi externe şi mecanisme de sprijin în eventualitatea producerii unui
eveniment defavorabil. Înrăutăţirea rating-ului de ţară în 2008 a influenţat negativ finanţarea
băncilor şi influxurile de investiţii străine directe. În plus, se manifestă riscul valutar datorat
fluctuaţiilor cursului de schimb şi se înregistrează diminuarea creşterii economice în 2009. Drept
urmare, se pune problema sustenabilităţii balanţei de plăţi externe.
O criză profundă a balanţei de plăţi externe, cu origini în politica monetară şi bugetară,
inflaţie, supraevaluarea cursului de schimb, stagnarea exporturilor sau creşterea excesivă a
importurilor poate genera probleme în rambursarea datoriei externe. Soluţia presupune remedierea
problemelor economice fundamentale cu care se confruntă ţara în cauză, de aceea o condiţie a
reducerii datoriei este ajustarea macroeconomică.
În perioada 1990 - 2008, în România, s-a produs o creştere economică pe „datorie”, care a
accentuat dezechilibrul extern şi a demonstrat necesitatea tranziţiei la un alt tip de creştere, bazată pe
mobilizarea mai puternică şi implicarea mai intensă a factorilor interni, complementar cu aportul
celor externi.

Balanţa de plăţi şi datoria externă - trimestrul I 2009

În trimestrul I 2009 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 709 milioane
euro, în scădere cu 82,1 la sută în raport cu trimestrul I 2008. Influenţa determinantă asupra
reducerii soldului contului curent a avut-o deficitul balanţei comerciale, care a însumat 1337
milioane euro, în scădere cu 67,2 la sută faţă de trimestrul I 2008.

- milioane euro -

Trimestrul I 2008* Trimestrul I 2009**

CREDIT DEBIT NET CREDIT DEBIT NET

CONTUL CURENT
12 627 16 582 -3 955 10 576 11 285 -709
(A+B+C)

A. Bunuri şi servicii 10 020 13 953 -3 933 8 350 9 630 -1 280

a. Bunuri (export fob -


8 143 12 221 -4 078 6 561 7 898 -1 337
import fob)***

17
b. Servicii 1 877 1 732 145 1 789 1 732 57

- transport 553 625 -72 558 432 126

- turism-călătorii 286 243 43 200 268 -68

- alte servicii 1 038 864 174 1 031 1 032 -1

B. Venituri 532 1 790 -1 258 305 924 -619

C. Transferuri curente 2 075 839 1 236 1 921 731 1 190

* date revizuite
** date provizorii
*** Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică (INS). Importurile FOB sunt calculate pe baza
coeficientului de transformare CIF/FOB de 1,0834 determinat de INS.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a înregistrat la 31 martie 2009 nivelul de 51115
milioane euro (71,4 la sută din total datorie externă), în creştere cu 0,6 la sută faţă de 31 decembrie
2008.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2009 nivelul de 20517 milioane
euro (28,6 la sută din total datorie externă), în scădere cu 7,6 la sută faţă de 31 decembrie 2008.
Datoria externă publică şi public garantată a înregistrat la 31 martie 2009 un sold de
10698 milioane euro (14,9 la sută din total datorie externă), în scădere cu 0,2 la sută faţă de 31
decembrie 2008.
Datoria externă negarantată public a însumat 35213 milioane euro la 31 martie 2009 (49,2
la sută din total datorie externă), fiind cu 2,0 la sută mai mare decât la 31 decembrie 2008.

Datoria externă a României pe termen mediu şi lung la 31 martie 2009* şi serviciul


datoriei externe în trimestrul I 2009

- milioane euro -

Datoria externă Serviciul datoriei


externe
Sold la 31.12.2008r Sold la 31.03.2009p în trimestrul I 2009p

I. Datorie externă pe termen mediu


50 804 51 115 2 221
şi lung

I.1. Datorie publică directăa) 9 000 9 011 228

I.2. Datorie public


1 720 1 687 100
garantatăb)

18
I.3. Datorie negarantată
34 517 35 213 1 505
public

I.4. Depozite pe termen


mediu şi lung ale 5 567 5 204 388e
nerezidenţilor

II. Datorie externă pe termen scurt 22 200 20 517 8 961e

Total datorie externă (I + II) 73 004 71 632 11 182

*) Soldul datoriei externe este calculat pe bază cash (nu include dobânda acumulată şi neajunsă la
scadenţă).
a) împrumuturi externe contractate direct de MFP şi autorităţile administraţiei publice locale,
conform legislaţiei privind datoria publică
b) împrumuturi externe garantate de MFP şi autorităţile administraţiei publice locale, conform
legislaţiei privind datoria publică
r - date revizuite; p - date provizorii; e - date estimate

19
Concluzii

Într-o economie de piaţă, pentru a influenţa evoluţia unor fenomene economice, statul poate
folosi balanţa de plăţi, mişcările de capital şi, implicit, situaţia monedei din ţara respectivă.
Evoluţia balanţei de plăţi a unei ţări este în strânsă legătură cu evoluţia economică a ţării
respective, şi reflectă, într-un anume moment, gradul şi modul în care ţara respectivă este angrenată
în circuitul economic mondial. Se poate afirma că balanţa de plăţi este, în esenţă, barometrul întregii
activităţi economico-financiare a unei ţări. Ea pune în evidenţă capacitatea de producţie a bunurilor
şi competitivitatea acestora pe piaţa internaţională, atât în ceea ce priveşte calitatea, cât şi preţul
acestora.
Între balanţa de plăţi şi moneda naţională există o dublă influenţă: pe de o parte, cursul
valutar al monedei influenţează preţurile şi deci, mărirea sau micşorarea profitului la tranzacţiile
internaţionale, iar pe de altă parte, balanţa de plăţi în situaţia de a fi activă sau pasivă influenţează
cursul valutar al monedei proprii.
Pe măsura “maturizării” procesului de convertibilitate, va creşte tot mai mult rolul balanţei
de plăţi în determinarea convertibilităţii şi a mobilităţii cursurilor valutare. Pentru trecerea cu succes
la convertibilitatea pe termen mediu şi lung, este esenţială atingerea şi menţinerea unui anumit
echilibru structural între tranzacţiile curente şi cele de cont financiar şi de capital. În acelaşi timp, pe
piaţa internaţională financiar-valutară, calitatea balanţei de plăţi a unei ţări constituie un criteriu
important în acordarea de credite şi în stabilirea condiţiilor acestora. Modul în care balanţa de plăţi a
unei ţări se echilibrează reprezintă o informaţie deosebit de sensibilă în privinţa cursului valutar.
Echilibrarea în condiţii de deficit (când echilibrul final se realizează prin contribuţia
finanţărilor externe, a rezervelor valutare sau a unei părţi din masa monetară internă) determină o
reducere a încrederii posesorilor de monedă ai ţării cu balanţă deficitară. Apare teama că ţara
respectivă nu va putea onora cu mărfuri sumele de bani proprii, existente în afara ţării.
Echilibrarea în condiţii de excedent (când echilibrul financiar se realizează cu contribuţia
încasărilor din export) determină o sporire a încrederii pentru moneda ţării respective din partea
agenţilor de pe piaţa externă.
În cadrul politicii de restabilire a echilibrului balanţei de plăţi şi de consolidare a monedei
naţionale, constituirea şi menţinerea rezervelor valutare ale statului au o importanţă deosebită
deoarece:
• asigură echilibrarea balanţei de plăţi;

20
• reprezintă un element vital al siguranţei naţionale în condiţiile geopolitice existente;
• asigură plata serviciului datoriei externe contractate de un stat;
• realizează garantarea solvabilităţii externe a unei ţări, lucru care măreşte încrederea pieţei
financiare internaţionale şi a investitorilor;
• sprijină şi apără cursul de schimb pe piaţa valutară, în cazul unor fluctuaţii exagerate ale
acestuia (prin vânzarea sau cumpărarea pe piaţă a unor mijloace de rezervă se poate realiza un
echilibru temporar al cererii şi ofertei).
Potrivit acestora, rezervele valutare ale unei ţări sunt utilizate numai în anumite scopuri, care
nu sunt legate de operaţiunile şi tranzacţiile curente. Ca urmare, aceste rezerve nu trebuie să fie
considerate drept o sursă curentă pentru realizarea importurilor şi nici un rezervor pentru menţinerea
cursului valutar la un nivel artificial. Echilibrarea balanţei de plăţi generale se obţine prin
compensarea soldurilor active din relaţia cu unele ţări cu soldurile pasive din relaţia cu alte ţări în
cadrul aceleiaşi modalităţi de plată. Stingerea soldului pasiv este una din preocupările de bază ale
oricărei politici comerciale externe chibzuite. Aceasta se realizează, în principal, prin:
- sprijinirea producţiei cu posibilităţi de valorificarea superioară pe piaţa externă (creşterea
preţurilor la export, creşterea veniturilor în valută);
- sprijinirea politicii de investiţii prin atragerea de capitaluri străine;
- emisiunea de obligaţiuni pe piaţa externă de capital;
- obţinerea unor împrumuturi de la organismele financiare internaţionale;
- atragerea unor credite guvernamentale străine;
- efectuarea unor operaţiuni de swap cu stocurile de aur şi argint din rezerva valutară;
- vânzarea din rezerva naţională

21
Bibiografie

1. Bran Paul, Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti,


1995.
2. Kiriţescu Costin, Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1978.
3. Floricel Constantin, Relații valutar - financiare internaționale, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1997
4. Stoian şi A. Berea, Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1977
5. Nora Chiriţă, Emil Scarlat, Politici macroeconomice , Editura Economică, București,
1998
6. www.finit.ase.Ro - Paun Cristian, Nevoia de finanțare a unei economii. Balanța de plăți
externe
7. www.wall-street.ro
8. www.portaldecomert.ro
9. www.astonnews.ro
10. www.romanialibera.ro
11. www.capital.ro

12. www.zf.ro

13. www.bnr.ro

14. www.fmi.ro

15. www.guv.ro

22