5.

BALANŢA DE PLĂŢI: DEFINIȚIE, CONTUL FINANCIAR;

Balanţa de plăţi externe este un document (instrument) contabil care cuprinde situaţia operaţiilor
economice efectuate dintre agenţii economici rezidenţi într-o ţară cu restul lumii, în decurs de un an, adică
încasările şi plăţile realizate de o ţară în raporturile cu străinătatea.

- reprezinta totalitatea incasarilor si platilor realizate de o tara

- balanţa de plăţi reprezintă documentul statistic, întocmit sub formă contabilă, care înregistrează
sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare şi monetare intervenite între rezidenţii unei
economii şi restul lumii, în decursul unei perioade de timp, de regulă un an.
Balanţa de plăţi cuprinde toate operaţiunile financiare sau economice efectuate cu exteriorul: export
-import de bunuri; schimbul de servicii; schimbul de creanţă. Ea are două părţi:
a) creditul, în care se înregistrează toate operaţiile care conduc la intrări de resurse (valută);
b)debitul, în care se înregistrează operaţiunile ce conduc la ieşiri de resurse (valută).
Structura balanţei de plăţi, deşi nu este un model unanim acceptat de ţările lumii, se poate rezuma la
două conturi principale:
1) contul curent

2)CONTUL DE CAPITAL ŞI FINANCIAR cuprinde două categorii de tranzacţii grupate în: contul de
capital şi contul financiar.

2.1. Contul de capital cuprinde operaţiunile privind transferurile de capital(administraţie publică şi alte
sectoare), precum şi operaţiunile cu achiziţionarea/vânzarea unor active nemateriale şi
nefinanciare(brevete, drepturi de autor, mărci etc) între rezidenţi şi nerezidenţi.

2.2. Contul financiar grupează toate tranzacţiile determinate de schimbarea proprietăţii activelor
financiare străine, inclusiv crearea sau lichidarea de creanţe faţă de restul lumii, în cadrul activelor şi
pasivelor financiare externe ale unei economii.

Fluxurile cuprinse în contul financiar sunt reprezentate de:

a. investiţiile directe,care presupun un plasament financiar al unui nerezident în scopul implicării şi

controlării managementului companiei; ele pot lua forma participaţiilor de capital, dar şi a creditelor
intercompanii (de la firma-mamă către filiala din străinătate);

b.investiţiile de portofoliu,care au ca obiect valori mobiliare de natura acţiunilor sau a obligaţiunilor, în

scopul valorificării capitalului pe o piaţă externă mai avantajoasă decât propria piaţă financiară;

c.alte investiţiise referă la creditele comerciale, legate de activitatea de import-export, împrumuturile de la

FMI, Banca Mondială (contractate de administraţia publică şi autoritatea monetară), depozitele realizate de
nerezidenţi în România, depozitele realizate de rezidenţi în străinătate; d.activele de rezervă se referă la
depozitele în valută (euro, dolar, lira sterlină etc), obligaţiuni, aur monetar şi alte creanţe.

Acest post are o importanţă deosebită în cadrul fiecărei economii, deoarece rezerva valutară are
rolul de a garanta plăţile externe ale unei ţări în ultimă instanţă, în cazul în care există dificultăţi la plata
datoriei externe. De asemenea, rezerva valutară este utilizată de către decidenţii de politică monetară pentru
a interveni pe piaţa valutară (influenţarea cursului de schimb şi echilibrarea balanţei de plăţi).

Principiile contabile care stau la baza întocmirii balanţei de plăţi presupun ca fiecare tranzacţie să se
înregistreze de două ori, o dată pe partea de debitşi o dată pe parte de credit.
-Pe partea de debitse înregistrează:

(a) activele realedesemnând importuri şi

(b) activele financiare, care desemnează o scădere a datoriilor către exterior sau o creştere a activelor
externe (investiţii directe, de portofoliu);

-Pe partea de creditse înregistrează:

(a) activele reale desemnând exporturi şi

(b) activele financiare, care desemnează o creştere a datoriilor către exterior sau o scădere a activelor
externe (investiţii directe, de portofoliu).La sfârşitul fiecărui an, balanța de plăți trebuie să fie în echilibru,
astfel încât să aibă sold 0.

Datorită faptului că fiecare tranzacție se înregistrează în dublă contrapartidă, suma dintre soldul contului
curentși soldul contului de capitalar trebui să fie 0.

În realitate însă nu se întâmplă chiar aşa. Există unele erori şi omisiuni, întrucât datele vin din surse
diferite și cu viteze diferite.

Diferențele de raportare sunt inerente și acestea apar mai ales pe partea contului de capital,
deoarece este dificil de monitorizat numeroasele tranzacții financiare care au loc între rezidenții diferitelor
țări.

Din acest motiv, în afara contului curent și a contului de capital și financiar, există şi un al treilea cont
-contul de erori și omisiuni,prin care se asigură faptul că soldul balanței de plăți la sfârșitul fiecărui an este
0.

În ansamblu deci, balanţa de plăţi este întotdeauna şi în mod necesar echilibrată, activul(suma
debitelor sau angajamentelor)fiind egal cu pasivul(suma creditelor sau creanţelor), respectându-se
principiul dublei înregistrări. În mod uzual însă, se folosesc uneori termeni de balanţă de plăţi
excedentară (activă)sau balanţă de plăţi deficitară (pasivă), în realitate fiind vorba de un dezechilibru la
nivelul unor părţi din balanţa de plăţi (balanţa comercială, contul curent, contul de capital şi financiar). În
cadrul balanţei de plăţi deficitele sunt finanţate, iar excedentele sunt utilizate (adică primesc o anumită
destinaţie), astfel încât, pe total, din punct devedere contabil se realizează echilibrul balanţei.